articol cityquest

1
CLCT ”Euro trip” descoperă Chișinăul așa cum încă nu l-ai cunoscut Consiliul Local al Copiilor și Tinerilor din Chișinău vă invită la un Cityquest, intitulat ”Euro trip”, la fel cum și renumita comedie. Un eveniment special, în care demonstrăm că suntem europeni și sărbătorim săptămâna europeană! 12 locații – 12 steluțte adunate, ca în final echipa câștigătoare să formeze steagul Uniunii Europene. Misiuni amuzante și provocatoare, testarea cunoștințelor de cultură generală, ocazia de a crea noi prietenii și relații, precum și o doză mare de distracție – iată ce vă promit organizatorii. La fel, îți poți demonstra calitățile de lider și să conduci propria echipă, aducându-i deliciosul câștig. Așadar, lăsăm toată lenea strânsă de luni până joi și venim cu toții la ora 16.00 în fața Arcului de Triumf. E de menționat faptul că vă va fi mult mai confortabil în încălțăminte lejeră și comodă (fetelor, pantofiorii îi încălțăm când gustăm șampania câștigătorilor). Gîndea Valeria descoperă Chișinăul așa cum încă nu l-ai cunoscut Consiliul Local al Copiilor și Tinerilor din Chișinău vă invită”Euro trip”, CityQuest unde vom demonstra că împărtășim idealurile și valorile UE, sărbătorind săptămâna europeană! 12 locații – 12 steluțe importante, care vor ajuta echipa să formeze iubitul și veneratul drapel al Uniunii, la care țara noastră aspiră. Testarea cunoștințelor, idei năstrușnice și haioase, jocuri creative, comunicare – iată ce vă promit organizatorii. De asemenea, vă veți pune capacitățile de lideri în practică. Așadar, joi, la ora 16.00 în fața Arcului de Triumf, vă așteptăm să ieșiți din case, să zîmbiți soarelui și să redescoperiți Chișinăul. E important faptul că vă va fi mult mai confortabil în încălțăminte lejeră și comodă (fetelor, pantofiorii îi încălțăm când gustăm șampania câștigătorilor).

description

Articol de presă exemplu

Transcript of articol cityquest

CLCT Euro trip

descoper Chiinul aa cum nc nu l-ai cunoscut

Consiliul Local al Copiilor i Tinerilor din Chiinu v invit la un Cityquest, intitulat Euro trip, la fel cum i renumita comedie. Un eveniment special, n care demonstrm c suntem europeni i srbtorim sptmna european! 12 locaii 12 stelute adunate, ca n final echipa ctigtoare s formeze steagul Uniunii Europene.

Misiuni amuzante i provocatoare, testarea cunotinelor de cultur general, ocazia de a crea noi prietenii i relaii, precum i o doz mare de distracie iat ce v promit organizatorii. La fel, i poi demonstra calitile de lider i s conduci propria echip, aducndu-i deliciosul ctig. Aadar, lsm toat lenea strns de luni pn joi i venim cu toii la ora 16.00 n faa Arcului de Triumf.

E de menionat faptul c v va fi mult mai confortabil n nclminte lejer i comod (fetelor, pantofiorii i nclm cnd gustm ampania ctigtorilor).

Gndea Valeria

descoper Chiinul aa cum nc nu l-ai cunoscut

Consiliul Local al Copiilor i Tinerilor din Chiinu v invitEuro trip, CityQuest unde vom demonstra c mprtim idealurile i valorile UE, srbtorind sptmna european! 12 locaii 12 stelue importante, care vor ajuta echipa s formeze iubitul i veneratul drapel al Uniunii, la care ara noastr aspir.

Testarea cunotinelor, idei nstrunice i haioase, jocuri creative, comunicare iat ce v promit organizatorii. De asemenea, v vei pune capacitile de lideri n practic.

Aadar, joi, la ora 16.00 n faa Arcului de Triumf, v ateptm s ieii din case, s zmbii soarelui i s redescoperii Chiinul.

E important faptul c v va fi mult mai confortabil n nclminte lejer i comod (fetelor, pantofiorii i nclm cnd gustm ampania ctigtorilor).