http://www.ebooksread.com/

DESPRE ZGOMOT

Arthur Schopenhauer

Kant, a scris un tratat in "Puterile vitale"; si mi-as dori sa scriu un mars funebru asupra lui, intrucit utilizarea sa exagerata sub forma ciocaniturilor, batailor de ciocan, si a talmes-balmesului imprastiat pretutindeni in jur, a facut din intreaga mea viata o tortura zilnica. Fireste, vor fi unii, cu siguranta destul de numerosi, care vor zimbi la auzul acestor cuvinte, pentru ca ei nu sint sensibili la zgomot; vor fi cu siguranta cei care nu sint sensibili la ratiune, la meditatie, la poezie sau la arta, mai pe scurt, la orice fel de impresii intelectuale; in esenta, cei care pot fi identificati ca posedind o natura bruta, avind o textura rezistenta a creierului. Pe de alta parte, in biografiile sau in discursurile si in insemnarile pesonale a celor mai multi dintre marii scriitori, am descoperit ca acestia adesea se pling de durerea pe care zgomotul o exercita asupra oamenilor intelectuali. De exemplu, in cazul lui Kant, Goethe, Lichtenberg, Jan Paul; si desigur, cind nu este facuta nicio mentiune in aceasta privinta, este doar pentru ca acel context nu a condus catre aspectul subliniat aici.

As dori sa explic aceasta aversiune fata de zgomot in urmatorul chip: Daca un diamant mare este taiat in bucati mai mici, el isi va pierde imediat intreaga sa valoare, cea pe care o avea atunci cind forma un intreg; sau daca o armata este imprastiata sau divizata in corpuri mai mici, ea isi va pierde toata puterea sa; in acelasi fel, un mare intelect nu va avea mai multa putere decit unul obisnuit, curind ce el va fi intrerupt, disturbat, distrat, sau deviat de la scopurile sale; pentru ca superioritatea sa impune ca el sa fie concentrat cu toata puterea asupra unui punct sau obiect, tot asa cum o oglinda concava va concentra toate razele de lumina ce lovesc intreaga ei suprafata, doar intr-un singur punct. Intreruperea generata de zgomot, va impiedica aceasta concentrare. Acesta este motivul pentru care pina si cele mai remarcabile minti au aratat intotdeauna o antipatie extrema fata de tulburare, sub orice forma s-ar fi manifestat aceasta, ca ceva ce navaleste si perturba gindurile lor. Dar mai presus de toate, ei manifesta o aversiune fata de aceasta violenta intrerupere, ce este pricinuita de zgomot. Oamenii obisnuiti nu sint atit de mult afectati de ceva de acest gen. Cei mai inteligenti, provenind din toate natiunile Europei, au stabilit regula: "Nu Intrerupe Niciodata!" ca cea de-a unsprezecea porunca. Zgomotul este cea mai insolenta dintre toate formele de intrerupere. Pentru ca el nu este doar o intrerupere, este si o distrugere a gindurilor. Desigur, daca nu este aici nimic de intrerupt, zgomotul nu va putea fi perceput intr-un mod special, in a fi atit de dureros. Uneori, se intimpla insa, ca un zgomot neinsemnat, dar mentinut permanent, la o intensitate mica, dar constanta, sa-mi pricinuiasca destule necazuri si sa ma distraga pentru un timp, inca inainte sa pot deveni deplin constient de acest lucru. Tot ceea ce

simt este o crestere continua a efortului gindirii --intocmai ca si cum as incerca sa merg cu o greutate legata de picioare. In cele din urma, reusesc sa descopar si cauza ei. Si iata-ma acum trecut oricum, la _geniul speciilor_. Cel mai neplacut si mai disgratios dintre toate zgomotele este plesnetul de bici -- un lucru cu adevarat infernal, atunci cind se aude pe strazile inguste si rasunatoare ale orasului. Il denunt ca pe ceva ce face o viata linistita imposibila; ca fiind cel care pune capat tuturor gindurilor tihnite. Ca acest plesnet de bici ar trebui oricum permis, apare pentru mine ca o modalitate de-a ne arata in forma cea mai clara cu putinta, cit de nechibzuita si lipsita de sens este natura omenirii. Nimeni purtind ceva asemanator unei idei in mintea sa, nu poate evita un sentiment de reala durere la auzul acestui plesnet taios, neasteptat, ce paralizeaza creierul, sfisie sirul reflectiei si ucide gindurile. De fiecare data cind acest zgomot se face auzit, el trebuie sa disturbe cel putin o suta de oameni care sint aplecati asupra unor probleme de diferite naturi, fara macar sa conteaze cit de importante ar putea fi; in timp ce asupra unui ginditor, efectul sau este dezastruos si extrem de dureros, taind toate gindurile sale in bucati, intocmai asa cum calaul desprinde cu securea sa dintr-o singura lovitura capul de trupul unui condamnat. Niciun alt zgomot nu poate fi atit de strident, sa reuseasca sa taie aerul atit de brusc, patrunzind in creier cu o durere atit ascutita, ca cea a acestui blestemat de plesnet de bici; in ultima instanta vei simti aceasta intepatura undeva in interiorul capului tau; si el afecteaza creierul in acelasi fel cum atingerea afecteaza o planta sensibila _mimosa pudica_si pentru aceeasi perioada de timp.

Cu tot respectul fata de cele mai multe dintre sfintele doctrine ale utilitatii, dar nu pot intelege absolut deloc, de ce un individ care duce o caruta de transport incarcata cu pietris sau balegar, ar trebui sa beneficieze de privilegiul de-a ucide gindurile in devenire ce ar putea rasari in mintea a zece mii de oameni, numarul de oameni ce-i poate perturba, rind pe rind, intr-o jumatate de ora, cita vreme el se deplaseaza prin oras. Ciocaniturile, latratul cainilor si tipatul copiilor, sint oribil de auzit; dar asasinul veritabil al gindurilor voastre, este doar pocnetul de bici; el exista doar in scopul de-a distruge fiecare moment placut oferit de acel gind linistit, de care fiecare se poate bucura acum si apoi. Daca birjarul n-ar avea alta cale de a-si indemna caii, decit aceea de a face cel mai oribil zgomot dintre toate, el ar putea fi oarecum, scuzat; dar lucrurile stau tocmai contrar in arest caz. Acest blestemat pocnet de bici nu este doar nefolositor, este chiar inutil. Scopul sau este acela de-a produce un efect asupra intelectului calului; dar abuzind de el constant, animalul devine obisnuit cu acest sunet, ce cade pe un sensibil mult prea uzat pentru a-si mai produce vreun efect. Pina la urma, calul nu va mai reactiona incepind sa alerge la auzul lui. Aveti cel mai remarcabil exemplu de acest fel, in neincetatul plesnet de bici executat de conducatorul unei birje, in timp ce merge la pas incet, in cautarea unui pasager. Daca i-ar fi dat aici cea mai slaba atingere cu biciul calului sau, ar fi putut obtine un oarece efect. Presupunind totusi, ca era absolut necesar sa pocneasca din bici pentru a-i reaminti permanent calului sau de prezenta sa aici, ar fi fost de ajuns sa faca doar a suta parte din acest zgomot. Pentru ca este un lucru destul de cunoscut, ca in ceea ce priveste simtul vazului si auzului, animalele sint sensibile pina si la cele mai slabe indicii; ele traiesc lucruri pe care noi nici macar nu le putem percepe. Cele mai surprinzatoare exemple sint oferite de

cainii dresati si pasarile Canare.

De aceea, este cit se poate de evident, ca aici avem de-a face cu un act de o absurditate pura; ba chiar cu o sfidare nesabuita indreptata impotriva acestor membrii ai comunitatii care lucreaza cu mintea lor, din partea acestora, ce se folosesc de mainile lor. O astfel de infamie ce trebuie tolerata in oras este un act de barbarie si nedeptate, cu atit mai mult, cu cit ea ar putea fi foarte usor de remediat cu o simpla nota a politiei, care sa aiba drept consecinta fapul ca fiecare bici sa aiba o funda legata la capatul lui. Nu poate exista aici niciun rau, in a se atrage atentia gloatei asupra faptului ca aceste clase situate deasupra ei, lucreaza cu inteligenta lor, ca pentru orice astfel de efort intelectual este o suferinta ingrozitoare, dar si fata de omul ce se afla in strada. Un individ ce se plimba pe strazile inguste ale unui oras populat cu caii de posta sau de transport, fara niciun rost si nu se abate de la a pocni din bici de fiecare data la citiva metri, cu toata puterea sa, merita pe deplin a primi pe loc cinci astfel de lovituri bune, care sa-i fie aplicate cu un bat.

Toti filantropii din lume si toti legislatorii ce s-au reunit sa sustina si sa decreteze abolirea totala a pedepselor corporale, nu vor reusi vreodata sa ma convinga de contrariu! Aici exista ceva mult mai condamnabil decit tot ceea ce am mentionat pina acum. Se intimpla destul de des sa poti vedea plimbindu-se pe strada un astfel de personaj, care fara a fi insotit de cineva, fara a fi in intovarasit de niciunul dintre caii sai, cu toate acestea, continua sa plesneasca mai departe din biciul sau, intr-o vesnica veselie, neincetat; astfel, el s-a deprins cu acest obicei mizerabil, pentru ca el a devenit o consecinta a acestei nepermise tolerante, manifestata fata de acest tip de comportament. Corpul unui om si nevoile corpului sau sint tratate acum pretutindeni cu o gingase indulgenta. Ramine atunci ca gindirea intelectului, a fi singura ce nu va obtine niciodata, nici macar cea mai slaba atentie sau protectie, ca sa numai spunem nimic altceva despre respect? Vizitiii, portarii, mesagerii -- acestia sint animalele de povara ale omenirii; fara doar si poate, sa fie tratati corect, cinstit, aratind fata de ei cea mai mare indulgenta si grije; dar nu trebuie sa le fie permis sa stea in calea celor mai inalte incercari ale umanitatii, manati fiind de motivul absurd de-a face zgomot. Mi-as fi dorit sa cunosc, cite ginduri marete, splendide, stralucite, s-au pierdut in intreaga lume, alungate fiind de un pocnet de bici? Daca as fi facut parte din cei care conduc lumea, as fi putut cit de curind produce in mintea acestor oameni, o legatura indisolubila intre pocnetul unui bici si vijeitul vergii.Nu ne ramine nimic altceva, decit sa speram, ca aceia ce fac parte dintre cei mai rafinati si inteligenti oameni din interiorul natiunilor, vor face un inceput in aceasta chestiune, iar apoi, ca germanii vor prelua exemplul de la ei si ca il vor urma. [1] Intre timp, voi cita ceea ce Thomas Hood spunea despre ei [2] :" _Pentru o natiune inzestrata cu acele calitati muzicale, scoase in evidenta chiar de limba ei, ei reprezinta cei mai zgomotosi oameni pe care i-am putut intilni vreodata_. Acest lucru nu se datoreaza faptului ca ar fi mai mari amatori decit ceilalti oameni, in a face zgomot -- ar putea chiar nega asta daca i-ati intreba -- ci mai degraba, datorita faptului ca simturile lor sint limitate; in consecinta, atunci cind vor auzi un zgomot, acest lucru nu-i va afecta prea mult. Nu va reusi sa-i disturbe din actiuni, precum cele de-a citi si gindi, si asta dintr-un motiv destul de simplu, pentru ca ei nu gindesc; prefera

sa rezume doar la a scoate fum, ceea ce pentru ei reprezinta un surogat pentru gindire. Toleranta obisnuita fata de zgomotul inutil -- trintitul usilor, de exemplu, un lucru cit se poate de lipsit de politete, tradind o lipsa de educatie-- este o dovada directa, ca mentalitatea predominanta este obtuzitatea si lipsa de gindire. Germania, pare ca si cum si-ar fi luat grija ca cineva ar putea sa mai gindeasca si la altceva decit doar la zgomot -- si pentru a mentiona o forma a lui, ma rezum doar la acele pocnete ce se aud continuu, pretutindeni in jur, fara sa-si gaseasca in asta vreun scop." [Nota 1 : conform unui aviz emis de Societatea de Protectie a Animalelor din Munchen, biciuirea inutila si pocnetele de bici erau interzise in Nrnberg, in decembrie, 1858.] [Nota 2 : In lucrarea sa: Up the Rine .]

In final, in ceea ce priveste literatura existenta asupra subiectului tratat in acest capitol, as avea de recomandat doar o singura lucrare, dar este vorba de una cu adevarat remarcabila. Ma refer aici, la o epistola poetica scrisa in _terzo rimo_ a faimosului pictor italian Bronzino, intitulata, _De Romori: a Messer Luca Martini_. Ea ofera o descriere detaliata a torturilor zgomotului, la care este supusa populatia unui mic orasel italian. Scrisa intr-un stil tragi-comic, reuseste sa incante cititorul, dovedindu-se a fi pina la sfirsit o lucrare foarte placuta. Aceasta scrisoare poate fi gasita in _Opere burlesche del Berni, Aretino ed altri_, Vol II, p. 258; ce a fost, dupa cite se pare, publicata la Utrech, in 1771.

Tr. ~CasCarino~