ARSURILE

SAJ BRǍILA

DR.IUGA VIORICA

Medic Primar Medicina Generalǎ

Medic Specialist Medicina de Urgențǎ

Asistent medical NEGOTEI ELENA

CEL MAI IMPORTANT >>> SĂ NU DEVII O VICTIMĂ! !!!!!!!

Majoritatea factorilor etiologici ai arsurii sunt agenţi termici, fizici

ce pot descărca în ţesuturi cantităţi diferite de energie lezantă în unitatea de

timp: lichide fierbinţi, aburi supraîncălziţi, flăcări, gaze inflamabile, solide

fierbinţi, corpuri vascoase topite (bitum, ceară) etc.

Arsurile sunt accidente provocate de căldură sub

diferite forme, agenţi chimici, electricitate şi iradiaţii.

Arsurile se manifestă sub forma unor leziuni locale care pot avea uneori şi un mare

răsunet asupra stării generale, putând duce adeseori şi la moarte.

Categorii de vârsta cu mare risc de arsuri:

a) 0 – 4 ani: arsuri termice, chimice, arsuri elecrice;

b) 5 – 15 ani: incendii, arsuri datorate unor riscuri asumate

(ex. jocul cu artificii);

c) 15 – 24 ani: accidente datorate autovehiculelor, locului de

muncă;

d) 25 – 64 ani: arsuri industriale, chimice, lichide fierbinţi,

locul de muncă;

e) 65 ani: opărire, fumat neglijent, gătit, accidente.

arsuri produse prin căldură (termice): flacară, metale topite, lichide

şi vapori fierbinti;

arsuri produse prin substanţe chimice: acizi, baze, unele săruri;

arsuri produse prin electricitate: flama electrică;

arsuri produse prin radiaţii: raze ultraviolete, Röntgen, gamma.

Principalul factor etiopatogenic în arsuri este agentul termic care în funcţie de

temperatură şi de timpul de acţiune determină:

alterarea echipamentului enzimatic tisular dacă temperatura agentului termic a fost

între 46 ºC şi 60 ºC; dacă timpul de acţiune a agentului termic este scurt şi temperatura

acestuia nu a depăşit 60 ºC, leziunile sunt reversibile;

necroza de coagulare care se produce la temperaturi ale agentului termic peste 60 ºC;

carbonizarea ţesuturilor se produce la temperaturi peste 600 ºC;

calcinarea tisulară care este determinată de temperaturi ale agentului termic peste

1000 ºC.

În funcţie de agentul traumatic care le-a produs, arsurile pot fi clasificate în:

Flacăra produsă de substanţele inflamabile poate da arsuri întinse şi adeseori profunde.

Benzina, neofalina şi gazul metan sunt substanţe care determină cel mai frecvent astfel de

arsuri, fie în industrie fie în gospodărie.

Lichidele fierbinţi conţin energie termică la nivelul capacităţii lor termice şi a energiei

captate. Ele nu fac decât să transforme această energie preluată de la o sursă termică,

acţiunea vulnerantă terminându-se odată cu pierderea energiei conţinute.

Exploziile prin combustie a gazelor şi vaporilor (mai ales în spaţii închise) sunt în cel

mai înalt grad vulnerante depăşind deseori gravitatea celorlalte tipuri de arsuri, prin înalte

niveluri energetice lezante, datorită combinaţiei efectului fizic al presiunii cu cel termic.

Caracteristica acestor arsuri este timpul foarte mic de consumare, ceea ce determină şi

gravitatea lor pentru aparatul respirator, proiectând jetul gazos fierbinte în căile respiratorii.

Solidele fierbinţi ard prin nivelul energetic şi prin durata de contact. Capacitatea lor

termică este foarte mare, de aceea durata de contact capătă semnificaţii extraordinare.

Din punct de vedere al acţiunii vulnerante, sunt asimilaţi la categoria de “solide” şi

corpii plastici vâscoşi (bitum, răşini, ceară, hidrocarburi, etc ). Acestea au caracteristica de a

adera la tegumente prelungind contactul şi supunându-se deci acţiunii mecanice (de

îndepărtare a reflexelor de apărare).

Arsură prin agent electric

Acid clorhidric

1. Arsură chimică glob ocular cu substanţă acidă

2. Arsură chimică glob ocular produsă de substanţă

alcalină (leşie)

Arsură prin lichid fierbinte

Arsură chimică produsă de acid Arsură provocată de soda caustică

Arsură provocată de ciment Arsură la nivelul degetelor determinată de acid hidrofluoric

Arsuri superficiale (epidermice, gradul I) - arsuri solare,

expunere de scurtă durată la lichide sau la alţi agenţi termici cu

temperaturi sub 50°C.

Aceste zone de arsură superficială nu sunt luate de obicei în calculul

suprafeţei arse, decât dacă sunt foarte întinse, în cazul unui copil de

vârstă mică.

Au următoarele caracteristici:

lezează numai epidermul;

aspect roşu şi uşor edemaţiat al tegumentului;

senzaţie de usturime şi căldură locală;

vindecare spontană, în 2-3 zile, fără consecinţe

definitive;

hiperpigmentare şi descuamare tranzitorii.

Arsuri parţiale superficiale (dermice superficiale, gradul II A): o lezează epidermul în totalitate şi, parţial, dermul şi anexele

cutanate; o apar flictene, edem perilezional, aspect rozat;

o caracterizate de durere vie;

o determină inflamaţie locală şi exsudat abundent;

o sunt însoţite de sete, oligurie - la suprafeţe arse de peste 10%

din suprafaţa corpului (SC) la adult şi peste 5% SC la copilul mic; o prezintă vindecare spontană în 7-14 zile, fără consecinţe

cicatriceale definitive.

lezează epidermul în totalitate şi dermul în

profunzime;

apar flictene şi escară albă sau roşu-viu;

determină edem perilezional important;

determină exsudat moderat, inflamaţie locală

intensă;

prezintă durere intensă/zone de analgezie;

sunt însoţite de sete, oligurie, afectarea mai marcată

a stării generale;

prezintă vindecare spontană posibilă (pentru

suprafeţe limitate), în 14-21 de zile, cu zone cicatriceale.

Arsură de gradul II – mână. Aspect iniţial

După 2 zile de tratament După 11 zile de tratament Final

Arsuri totale („toată grosimea dermului", subdermice, gradul III-IV)

Reprezintă necroza în totalitate a tegumentului, cu afectarea, în unele

cazuri, a structurilor subiacente. Fiind distruse toate elementele epiteliale

din structura tegumentului, nu este posibilă reepitelizarea spontană

provenită din straturile profunde.

distrug în totalitate epidermul, dermul, anexele cutanate şi,

uneori, structurile subdermice;

apar flictene rupte, escară albă sau alb-cenuşie, indoloră;

determină edem perilezional important şi instalat precoce,

exsudat în cantitate redusă;

prezintă afectarea marcată a stării generale, chiar de la suprafeţe

arse de sub 10% SC;

prezintă vindecare spontană în timp foarte îndelungat şi cu

consecinţe cicatriceale definitive.

Arsuri grad III-IV produse prin

acţiunea îndelungată a flăcării

afectare a hipodermului şi eventual şi a structurilor mai

profunde, cu producere de escară groasă, rigidă,

neagră;

în absenţa tratamentului chirurgical se produce

vindecare defectuoasă, sechelară, prin granulare a plăgii

după eliminarea escarei;

se impune realizarea de aport de tegument (grefă

cutanată).

Formularea diagnosticului de arsură trebuie să cuprindă obligatoriu trei elemente:

1) agentul etiologic;

2) suprafaţa totală a tegumentului ars;

3) gradul de profunzime.

Pentru calcularea suprafeţei

arse se foloseşte regula lui Wallace

numită şi regula lui 9.

Gravitatea unei arsuri se apreciază ţinându-se seama de doi parametri: întinderea în

suprafaţă a arsurii şi gradul de profunzime al acesteia.

Amândoi parametri au o mare importanţă: întinderea arsurii determinând prognosticul

vital, iar profunzimea - gradul de invaliditate al accidentatului.

Aceşti parametri se calculează foarte atent

şi se înscriu în documentele medicale, iar tratamentul

de urgenţă, ca şi cel de lungă durată, se face în

funcţie de ei.

În cazul copilului, raportul dintre diferitele

segmente corporale se modifică o dată cu vârsta şi

sunt prezentate în următorul tabel (Lund-Browder):

Cap 9%SC

Un membru superior 2 x 9% SC = 18 % SC

Un membru inferior 2 x 18 % SC = 36 % SC

Trunchi anterior 18 % SC

Trunchi posterior 18 % SC

Perineu 1% SC

Total 100%

Vârsta 0-1 an 1-4 ani 5-9 ani 10-14 ani 15 ani

Cap 19% SC 17% SC 13% SC 11% SC 9% SC

Un membru superior 9% 9% 9% 9% 9%

Trunchi anterior 14% 14% 14% 14% 14%

Trunchi posterior 18% 18% 18% 18% 18%

O coapsă 5,5% 6,5% 8% 8,5% 8,5%

O gambă 5% 5% 5,5% 6% 6,5%

Perineu 1% 1% 1% 1% 1%

În cazul arsurilor ce

asociază inhalaţie de fum

şi/sau arsuri de căi respiratorii,

se face de asemenea o

supraevaluare cu 10-15% a

suprafeţei arse.

Clasificarea ABA (American Burn Association):

A) Arsuri minore (pot fi tratate ambulator):

- arsuri parţiale superficiale de sub 5-10% SC, la copil şi vârstnic;

- arsuri parţiale superficiale de sub15% SC, la adult;

- arsuri „toată grosimea dermului", de sub 2% SC, la adult, fără afectarea zonelor speciale

de gravitate.

B) Arsuri moderate (potenţial severe, necesită evaluare şi internare în centre specializate):

- arsuri parţiale de 10-20% SC, la copil şi vârstnic;

- arsuri parţiale de 15-25% SC, la adult;

- arsuri „toată grosimea dermului" de 2-10% SC, fără afectarea zonelor speciale de

gravitate.

Arsură prin flacără, explozie,

grad IIA, IIB şi III

C) Arsuri majore (grave, necesită internare obligatorie şi iniţială în unităţi de arsuri din

spitale complexe, interdisciplinare, cu profil de urgenţă; aceste cazuri majore nu trebuie

reţinute în unităţi intermediare sau nespecializate):

- arsuri parţiale de peste 20% SC, la copil şi vârstnic;

- arsuri parţiale de peste 25% SC, la adult;

- arsuri „toată grosimea dermului" de peste 10% SC, la orice vârstă;

- arsuri localizate în zonele speciale de gravitate (faţă, mâini, picioare, perineu);

- arsuri electrice sau chimice;

- traumatisme asociate, boli cronice preexistente, boli acute concomitente, sarcină,

imunodepresie de orice cauză, carenţe;

- suspiciunea de arsură non-accidentală (abuz, neglijare) la copil şi persoane cu

dizabilităţi;

- riscul psihosocial asociat (tentativă de suicid, copil în dificultate, patologie

psihiatrică, lipsă de cooperare a familiei în procesul terapeutic).

Indicele prognostic (I.P.) se află înmulţind suprafaţa arsă (S%) cu gradul de

profunzime al arsurii. În funcţie de I.P. arsurile se clasifică astfel:

I.P. mai mic de 40: nu există alterarea stării generale, nu există complicaţii,

rezultă vindecare; nu există risc vital;

I.P. cuprins între 40 şi 60: starea generală este influenţată, pot apare complicaţii,

rezultă vindecare; nu există risc vital;

I.P. cuprins între 60 şi 80: starea generală este alterată, apar complicaţii dar regula

este vindecarea; există risc vital;

I.P. cuprins între 80 şi 100: există o alterare importantă a stării generale, există

frecvent complicaţii dar regula este vindecarea; există risc vital;

I.P. cuprins între 100 şi 140: există alterarea profundă a stării generale, totdeauna

apar complicaţii dar sub tratament adecvat, aplicat în timp util, regula rămâne

vindecarea; există risc vital crescut;

I.P. cuprins între 140 şi 160: starea generală este gravă, survin complicaţii

importante dar cu tratament competent, aplicat în timp util se poate obţine

vindecarea; există un risc vital de o importanţă majoră;

I.P. cuprins între 160 şi 200: starea generală este foarte gravă, evoluează

complicaţii severe dar sub tratament energic, competent şi aplicat în timp util se

poate spera în vindecare; se caracterizează printr-un risc vital foarte sever;

I.P. mai mare de 200: supravieţuirea şi vindecarea sunt excepţionale, riscul vital

fiind maxim.

Faţa, gâtul pentru că arsurile la acest nivel pot fi urmate de complicaţii la nivelul aparatului

respirator.

Arsurile mâinii, zonelor de flexie ale membrelor, leziuni circulare la nivelul membrelor,

arsurile perineului.

Arsurile care depăşesc mai mult de 30% din suprafaţa arsă indiferent de gradul de arsură.

Arsurile de gradul III şi care depăşesc 10 % din suprafaţa corpului.

Arsurile complicate cu fracturi şi cu distrugeri masive de ţesuturi moi.

Arsuri profunde cauzate de substanţe acide sau de curent electric.

arsuri de gradul II întinse pe > 15% sau de gradul III pe > 5%; unii autori indică

obligativitatea internării în cazul arsurilor de gradul II-III întinse pe > 10% din suprafaţa

corporală la copii (sub vârsta de 10 ani) şi persoane cu vârstă peste 50 de ani, respectiv pe >

20% la restul indivizilor;

arsuri ale feţei, perineului (şi organe genitale), extremităţilor (picioare, mâini) – indiferent

de suprafaţă;

arsuri electrice (şi electrocuţiile) sau chimice;

arsuri inhalatorii (inclusiv inhalare de fum şi intoxicaţie cu CO);

arsuri cu alte leziuni asociate, inclusiv fracturi şi traumatisme penetrante;

pacienţi cu tare organice severe (diabet zaharat, alcoolism cronic, ciroză hepatică, boli

cardiace, SIDA);

arsuri infectate, tratate iniţial în ambulator.

Criterii de internare în spital a pacienţilor arşi:

Există trei tipuri de injurii postinhalatorii asociate arsurii prin incendiu (asocierea

lor cu arsuri externe creşte semnificativ rata decesului):

o leziuni produse de toxine sistemice de tipul monoxidului de carbon (CO) prezent în

cazul incendiilor în spaţii închise: este afectată oxigenarea tisulară prin alterare a capaci-

tăţii sangvine de transport al O2 (formare de carboxihemoglobină);

o leziuni produse de inhalarea aerului fierbinte: injuria termică este limitată în

general la căile respiratorii superioare, traheea funcţionând ca un scut termic (arsura

pulmonară apare numai în caz de inspir profund al aerului fierbinte în imediata vecinătate

a sursei inflamate, dar mai ales în caz de explozie; aburul fierbinte are mai mare potenţial

de lezare a căilor respiratorii inferioare; nasul protejează căile respiratorii mai mult decât

gura) → în condiţiile edemului căilor respiratorii superioare (dezvoltat în primele 6-24 de

ore după injurie sau rapid în injuria inhalatorie severă) se impune intubare endotraheală;

o leziuni produse de inhalarea fumului (responsabile de 60-80% din decesele prin

arsuri): există peste 100 de substanţe toxice cunoscute în fumul incendiilor, important fiind

acidul cianhidric (HCN) - produce alterarea oxigenării celulare prin formare de compuşi

stabili ai Hb de tipul MetHb) → se impune administrare de antidot reprezentat de

hidroxicobalamină şi tiosulfat de sodiu .

Primul ajutor în toate aceste cazuri constă în scoaterea victimei din zona cu gaz sau fum,

permiţându-i să respire aer sau oxigen ( ATENŢIE LA SIGURANŢA SALVATORULUI).

Leziunea apare obişnuit în intervalul de 2-48 ore de la expunerea la energia calorică.

focul sau fumul a fost într-un spaţiu închis ?

a leşinat pacientul ?

există funingine în jurul gurii sau nasului ?

există semne ale insuficienţei respiratorii sau obstrucţiei căilor respiratorii superioare?

există arsuri cutanate în regiunea capului şi gâtului ?

există pârlire a genelor, sprâncenelor sau părului nazal ?

există alterare a stării de conştienţă ?

Timpul de expunere, componenţa fumului,

substanţele eliberate în procesul de combustie,

temperatura elementelor inhalate şi suprafaţa arsă sunt

variabile critice.

Aceşti factori produc leziuni complexe cu risc de

mortalitate şi morbiditate agravate de asocierea cu

arsurile cutanate.

Localizarea leziunilor va depinde de durata

expunerii, mărimea particulelor şi solubilitatea gazelor.

Arsura cutanată agravează disfuncţia pulmonară produsă de trauma inhalatorie!

Monoxidul de carbon este una din cauzele de deces în cadrul incendiilor produse în

spaţii închise. În timp ce oxigenul este consumat, monoxidul de carbon este eliberat în

timpul combustiei incomplete a diverselor structuri.

Monoxidul de carbon traversează uşor membrana alveolocapilară şi are afinitate pentru

hemoglobină mai mare decât oxigenul. Monoxidul de carbon deplasează curba

hemoglobină-oxigen la stânga şi afectează eliberarea oxigenului la ţesuturi deoarece 98%

din oxigen este transportat de hemoglobină.

Simptome în funcţie de carboxihemoglobina %:

0-5% = Normal;

15-20% = Cefalee, confuzie;

20-40% = Dezorientare, oboseala, greata, tulburari de vedere;

40-60% = Halucinatii, coma, soc ;

>60% = Mortalitate 50%.

Gazele solubile conţinute în fumul de

plastic şi cauciuc (amoniu, dioxid de sulf şi

clor) reacţionează cu apa din mucoasa

respiratorie şi produc acizi puternici şi baze

care determină iritaţie, bronhospasm, ulceraţii

ale mucoasei şi edem.

Efectele intoxicaţiei cu monoxid de carbon:

Judecată alterată;

Confuzie;

Dezorientare;

Letargie;

Stop respirator;

Deces.

Arsurile profunde ale

feţei şi gâtului pot

agrava leziunile prin

compresiunea asupra

laringelui.

Simptomele obstrucţiei căilor aeriene sunt reprezentate de: stridor, dispnee, cianoză,

creşterea travaliului respirator. Edemul extern se desfăşoară în paralel cu cel intern.

Diagnosticul se confirmă prin anamneză, inspecţia orofaringelui,

prezenţa funinginii, arsurile feţei, modificarea vocii, laringoscopie şi

bronhoscopie.

Funcţia pulmonară poate fi bună iniţial şi se poate agrava brusc

după 2 zile de evoluţie. Dispneea, tusea, tahipneea, wheezingul şi

ronhsurile preced modificările radiologice.

Radiografia pulmonară pune în evidenţă atelectazia, edemul

pulmonar sau bronhopneumonia.

Laringoscopia este cea mai rapidă şi mai puţin complicată metodă de diagnostic.

Menţinerea pearmeabilităţii căilor aeriene este esenţială pentru conduita terapeutică.

Tratamentul iniţial constă în menţinerea permeabilităţii căilor aeriene superioare şi

inferioare prin îndepărtarea funinginei şi secreţiilor mucopurulente.

Tratament spitalicesc:

Toaleta pulmonară agresivă cu drenaj postural;

Supravegherea infecţiei;

Bronhodilatatoare;

Intubaţie traheală;

Ventilaţie cu PEEP;

Se va evita diureza agresivă pentru a corecta edemul pulmonar;

Nu se administrează antibiotice profilactic.

Scoaterea pacientului din mediul toxic, în colaborare

cu pompierii;

Administrare de oxigen pe mască cu debit mare (10-

12 litri/min);

Instalarea unei linii venoase cu substanţe cristaline;

Monitorizarea parametrilor vitali (conştienţă, Sp

O2, TA, EKG);

Transport la spital pentru evaluare şi urmărirea

evoluţiei.

Arsura cutanată reprezintă o urgenţă chirurgicală, soarta bolnavului depinzând de

primele îngrijiri şi de promptitudinea tratamentului. Pacienţii arşi, ca toţi cei traumatizaţi,

trebuie evaluaţi în mod sistematic.

În cazul arsurilor moderate şi majore această etapă are, de obicei, două faze:

tratamentul de urgenţă, iniţial, la locul accidentului (ambulanţa), eventual stabilizarea

pacientului într-un spital local, urmată de transportul rapid către centrul de arsuri teritorial.

La locul accidentului: trebuie întrerupt rapid contactul pacientului cu agentul

etiologic, deci întrerupt mecanismul de producere al arsurii (îndepărtarea

hainelor, deconectarea sursei de curent electric, îndepărtarea rapidă a inelelor,

ceasurilor, brăţărilor, curelelor, care pot produce efect de tourniquet în zona

arsă).

Plaga arsă se acoperă cu material curat şi cu pansament ud şi rece pentru a

preveni contaminarea ulterioară a plăgii; deasupra trebuie pusă o pătură

curată sau folie izotermă pentru a preveni pierderea de căldură şi

hipotermia.

Se răceşte zona arsă cu apă la temperatura camerei. Dacă este aplicată

precoce, răcirea arsurii poate limita aprofundarea plăgii şi reduce semnificativ

senzaţia de disconfort a pacientului. Această măsură extrem de eficientă ca

prim ajutor, trebuie practicată cu prudenţă la extremele vârstelor şi la arsurile

întinse ca suprafaţă (risc de şoc hipotermic cu fibrilaţie ventriculară şi

asistolie).

Tratamentul chirurgical este rezervat arsurilor (intermediare şi

profunde) care nu s-au vindecat „spontan” după trei săptămâni de

tratament local şi general şi constă fie în excizia-grefare precoce, fie în

grefarea plăgilor granulare.

Inciziile de decompresiune devin necesare atunci când în

ţesuturile subiacente suprafeţei arse apare edem reacţional care

la nivelul lojelor inextensibile pot induce ischemie; dacă zona

arsă este circulară pot apare leziuni ischemice de tip „garou”.

La nivelul toracelui şi abdomenului, compresiunile

secundare arsurilor pot limita excursiile toracelui.

Excizie suprafascială – grefare

NU APLICAŢI PE ARSURĂ: ULEI, PĂMÂNT, BULION,

BĂLEGAR, PASTĂ DE DINȚI, OUĂ CRUDE SAU ALTE

TRADIȚIONALISME.

Vindecarea arsurii este un proces complex, implicând mecanisme fiziologice,

biochimice, celulare şi moleculare, fiind un proces cu determinare genetică.

Vindecarea plăgilor - proces dinamic, interactiv implică mediatori solubili, celule

sanghine, matrix extracelular şi celule parenchimale.

Procesul de vindecare al

plăgilor are trei faze:

inflamaţia,

formarea ţesutului şi

remodelarea tisulară.

Niciodată cicatricea nu va avea aceeaşi supleţe ca pielea intactă, maximul care se poate

atinge este de 70% din supleţea pielii intacte.

Arsurile superficiale care au păstrate indemne celulele stratului bazal se vor vindeca pe

seama proliferării acestor celule.

Arsurile intermediare care au conservat epiteliul restant al anexelor amputate se vor

vindeca prin proliferarea şi alunecarea acestui epiteliu peste plaga dermică sau peste

zonele cu o granulare minimă; cu cât aceste rezerve epiteliale restante sunt mai bine

reprezentate cu atât vindecarea arsurii va fi de calitate mai bună.

În arsurile profunde în care toate rezervele epiteliale au fost distruse vindecarea nu este

posibilă decât prin grefare cutanată.

Complicaţiile pot fi:

a) locale sau generale;

b) imediate sau tardive.

1. Edemul pulmonar acut este o consecinţă a reanimării exagerate a arsului; sunt

frecvente edemele din zilele 4-6.

Clinic: în funcţie de gradele de supraîncărcare lichidiană sau de decompensare a cordului

drept, edemul începe cu tuse iritativă, raluri bronşice, turgescenţa jugularelor.

2. Rinichiul de şoc este o consecinţă a reanimării insuficiente, dar poate reprezenta şi faza

terminală de evoluţie a marilor arşi, ce decedează acum, prin IRA.

Complicaţiile perioadei întâi - Perioada primelor trei zile sau perioada imediat

postagresivă sau a şocului primar, se caracterizează prin pierderile mari hidroelectrolitice

(sete), insuficienţă respiratorie (tahipnee, fenomene hipoxice), anemie (paloare), tahicardie,

semne neurologice datorită hipoxiei (agitaţie sau adinamie), tulburări digestive (greţuri,

vărsături), scăderea diurezei (oligurie).

Clinic: oligurie, hiperpotasemie, hipreazotemie; este imposibil menţinerea unui flux

urinar continuu de 30-50 ml/h.

3. Complicaţiile gastro-intestinale.

Clinic: inapetenţă, greţuri, tulburări de tranzit, hemoragii, ileus.

Cauzele sunt reprezentate de hipoxie, inhibiţia secreţiei de mucus, exacerbarea florei

microbiene, autodigestia mucoasei.

4. Trombozele şi emboliile.

Cauze: hipercoagulobilitatea post-agresională catecolaminică, hemoconcentraţia,

sludge, hipofibrinogenia, edeme, deficit hemodinamic, acidoză, lezarea măduvei, soluţii

iritante sau puncţiile venoase repetate.

La arşi trombii există permanent în lumenul vascular; maladia tromboembolică este

prezentă întotdeauna, dar este diagnosticată clinic relativ rar ca embolie (de obicei

pulmonară).

Perioada primelor trei săptămâni sau perioada metaagresională se caracterizează

prin tulburări metabolice, pe fondul unui catabolism continuu, într-un organism care are

rezervele energetice funcţionale epuizate.

În această perioadă se elimină escarele, se văd rezultatele tratamentului şi pot apare

complicaţiile tromboembolice, pulmonare, hepatorenale, hemoragiile de stress etc.

La sfârşitul acestei perioade, trebuie să asistăm la vindecarea arsurilor de gradul II şi

III. În arsurile de gradul IV se fac pregătirile pentru acoperirea defectelor tegumentare,

prin grefare.

Perioada finală se întinde în următoarele săptămâni, până la cicatrizare sau grefare şi

se caracterizează prin eforturile organismului în vederea vindecării. Se numeşte perioada

catabolico-anabolică.

În cazurile în care evoluţia se prelungeşte, peste aceste perioade, bolnavul intră în faza

de “şoc cronic”. Este vorba de arsurile de mare gravitate. Aceşti bolnavi au aspectul

caracteristic precaşectic, plăgile granulare au o evoluţie lentă, stagnată. Marasmul biologic

se traduce prin anemie, hipoproteinemie, stare septică cronică, adinamie, anorexie,

tulburări de comportament.

Infecţia este complicaţia îngrijirii locale şi a reanimării. Complicaţiile infecţioase ale

bolnavului cu arsuri sunt proporţionale cu indicele prognostic al acestuia, cu gradul de

anoxie în care evoluează şi acurateţea toaletei chirurgicale primare.

Complicaţii neuropsihice. Aceste complicaţii sunt regulate. Fenomenele de

depresie alternează cu nevrozele de reacţie; modificările de caracter şi de comportament

sunt întotdeauna prezente. Modificările ritmului somn-veghe nu lipsesc. Mutismul,

agresivitatea, rezistenţa, delirul sunt modalităţi de evidenţiere a complicaţiilor; dispar

fără sechele după vindecare.

Complicaţii tardive - Arsura este o boala generală, cu răsunet asupra tuturor

organelor. Suferinţele induse de agresiunea termică se pot remite fără sechele sau pot

persista ca o tară definitivă a organismului.

Pacientul ars grav este considerat la ora actuală cel mai complex și mai costisitor tip

de pacient, pentru că tipul de evoluție generat de particularitățile bolii presupune

monitorizarea permanentă a evoluției pacientului, întrucât orice tipuri de complicații

majore sunt posibile în orice moment al evoluției acestuia.

Persoanele cu arsuri severe pot suferi pierderea anumitor abilităţi fizice, pierderea

mobilităţii, a unui segment de membru, desfigurarea, cicatrizarea şi infecţiile care pot

afecta fiecare sistem al organismului. Dintre diferitele procese pe care le suferă un

pacient cu arsuri, recuperarea durează perioada de timp cea mai îndelungată: începe în

ziua leziunii traumatice şi practic nu se sfârşeşte niciodată. De importanţă vitală va fi şi

educaţia pacienţilor pentru încurajarea în acceptarea resposabilităţilor în tratamentul de

recuperare.

Pentru orice fiinţă umană pierderea sau deteriorarea majoră

a uneia dintre funcţiile de bază ale corpului său creează un mare

disconfort şi limitează accesul la o viaţă normală.

Etica înseamnă respectul oricărei vieţi omeneşti. Arsurile sunt capabile de a afecta

atât victima, cât şi întreaga familie a acesteia, reprezentând leziuni devastatoare nu numai

din punct de vedere fizic, cât şi emoţional.

Pacientul ars grav este considerat la ora actuală cel mai

complex și mai costisitor tip de pacient, pentru că tipul de

evoluție generat de particularitățile bolii presupune monitorizarea

permanentă a evoluției pacientului, întrucât orice tipuri de

complicații majore sunt posibile în orice moment al evoluției

acestuia.

Dacă până în trecut, supravieţuirea victimelor reprezenta obiectivul esenţial în

managementul cazurilor de arsuri severe; mai recent obiectivul îngrijirii arşilor a devenit

reintegrarea pacientului în familie şi comunitate. Acest obiectiv a extins rolul tradiţional

al echipei de îngrijire a arşilor dincolo de vindecarea cicatricilor postarsură în faza acută.