ARMURARIUDESCRIEREEste o plant medicinal valoroas prin efectele sale asupra func iilor ficatului. Zonal are ca denumiri populare: armurar, armur rii, cr pu nic, scaiul Sfintei Marii, scai pestri . Cre te n tufe i atinge o n l ime de la 1 la 2 metri, are frunze verzi cu nervuri albe. Florile de culoare purpurie violet apar n perioada iunie-august. Planta prefer terenurile bogate n minerale i pu in nisipoase.

BOLI CARE SE TRATEAZ CIROZ OBEZITATE VARICE ULCER VARICOS HEPATIT

FOLOSIND ACEAST

PLANT

MOD DE FOLOSIREDe la aceast plant se folosesc numai semin ele care se zdrobesc pentru ceai. Ceai (decoct): o linguri plin vrf cu semin e de armurariu zdrobite, se pune la o can cu ap clocotit , se pune la fiert, se las s dea o dat n clocot, apoi se strecoar i se beau 2 c ni pe zi, repartizate n 3 por ii, nainte de fiecare mas . Compresele cu acest ceai se folosesc pentru tratarea varicelor i a ulcerului varicos.

ArmurariuFactorul curativ: semintele Afectiuni pentru care se recomanda: hepatita virala A, B si C, icter, insuficienta hepatica, ciroza hepatica; diskinezie biliara, litiaza biliara; diferite intoxicatii. Prezentare generala

Denumirea uzuala: Armurariu (lat. Silybum marianum Gaerth.). Scurta descriere: Armurariu este o planta tepoasa, de vreun metru inaltime, cu tulpini si frunze de un verde sters, cu flori rosietice, care fac niste seminte cu gust amarui. Acest scaiete este printre cele mai utilizate plante medicinale din lume. De ce? Pentru ca in semintele sale se ascund substante cu o extraordinara actiune benefica asupra ficatului. In tara noastra este plantade cultura si creste in zone precum Dobrogea, Oltenia, in sudul Moldovei si in zona Subcarpatilor Sudici. Calitati curative si actiune farmaceutica: Semintele de armurariu contin silimarina formata din flavonide, silibina, silidianina, silicristina, betaina hcl, aminoacizi, glicina, cisteina, leucina, tiramina, acid glutamic, 1-2 aminobutiric, polihidroxil cromone, lipide, cu proprietati eupeptice, tonic amare, hepatoprotectoare; actiunea de impiedicare a distructiei si de reconstructie a celulei hepatice.

Recomandari: Uz intern: Hepatita virala A, B si C - Armurariul se ia sub forma de infuzie combinata: 1 litru si jumatate pe zi, vreme de 3 saptamani. Apoi se face o pauza de 15 zile, dupa care armurariul se administreaza sub forma de pulbere, din care se ia o lingurita de 4 ori pe zi. Icter, insuficienta hepatica - Se administreaza zilnic jumatate de litru de infuzie combinata de armurariu, in cure de doua saptamani, cu o saptamana de pauza. Ciroza hepatica - Se ia sub forma de pulbere cate o lingurita rasa de patru ori pe zi, in cure de 21 de zile, cu 15 zile de pauza. Diskinezie biliara, litiaza biliara - se face un amestec de tinctura de armurariu si tinctura de anghinare, in proportii egale. Se ia din aceasta combinatie o lingurita de patru ori pe zi, de preferinta inainte de mesele principale. Tratamentul e recomandat si in cazul dispepsiei sau al digestiei dificile. Otravire cu ciuperci toxice - se consuma timp de 10 zile din abundenta infuzie combinata de armurariu (minim un litru pe zi), deoarece sustine activitatea hepatica si neutralizeaza direct actiunea unor substante toxice din ciuperci.

Intoxicatie cu metanol, cu tetraclorura de carbon, cu metale grele (plumb, mercur), cu medicamente care ataca ficatul - se administreaza timp de o saptamana un litru si jumatate de infuzie combinata de armurariu pe zi. E un tratament adjuvant foarte util pentru protejarea organelor interne si a sistemului nervos. Alcoolism - se fac cure de trei saptamani, cu doua saptamani de pauza, cu infuzie combinata de armurariu, din care se bea un litru pe zi. Uz extern: Psoriazis - se aplica o data pe zi o cataplasma cu pulbere de seminte de armurariu, pe locurile afectate. Suplimentar se poate face o cura interna cu seminte de armurariu, sub forma de tinctura, 4 lingurite pe zi, pentru dezintoxicare. Adjuvant in cancerul de piele - o data la doua zile, se pun cataplasme cu pulbere pe zona bolnava. Pe langa acesta, se poateface un tratament intern. Preparare Ceai Pulbere: se macina cu rasnita electrica de cafea dupa care se face o cernere prin sita pentru faina alba. Se pastreaza pulberea intr-un borcan ermetic inchis, la rece si la intuneric, nu mai mult de 4-5 zile. Tinctura: se poate pastra mult timp (2 ani), fara a-si pierde calitatile terapeutice. Se pun intr-un borcan douazeci de linguri de pulbere de seminte de armurariu, care se acopera cu alcool alimentar de 50 de grade, amestecand incontinuu. Cand intreaga masa de pulbere a fost acoperita, iar deasupra ramane un strat de alcool de doua degete, se inchide borcanul ermetic si se lasa la macerat vreme de 14 zile, dupa care se strecoara. Extractul obtinut se pune in sticlute mici, inchise la culoare, si se pastreaza vreme de maximum 2 ani. Infuzia combinata: 1-2 lingurite de pulbere de seminte de armurariu se lasa la inmuiat intr-o jumatate de cana de apa de seara pana dimineata, cand se filtreaza; maceratul se pune deoparte, iar pulberea ramasa se opareste cu o jumatate de cana de apa fierbinte 20 minute, dupa care se lasa la racit; se combina cele doua extracte; se bea acest preparat cu un sfert de ora inainte de masa. Cataplasma: 2-3 linguri de pulbere fin macinata din seminte de armurariu se amesteca cu apa calduta pentru a forma o pasta ce va fi aplicata extern pe locurile afectate. Se leaga deasupra un tifon curat, cataplasma fiind mentinuta astfel timp cel putin 2-3 ore. Cicoarea- proprietati terapeutice

Este recunoscuta datorita proprietatilor sale medicinale si pentru ca este un excelent inlocuior al cafelei. Ea contine un derivat de insulina foarte eficient care transforma compusii non-alimentari, in compusi biodegradabili.La prepararea produselor naturale se foloseste atat planta, cat si radacinile. In medicina populara, cicoarea se intrebuinta la tratarea ranilor (comprese cu frunze proaspete de cicoare), durerilor de cap, durerilor abdominale (ceai de cicoare), problemelor ochilor (decoct de cicoare). Faima sa de planta cu excelente proprietati terapeutice a fost dobandita inca din antichitate, din timpurile egiptenilor care o foloseau sub forma de "fiertura" pentru a trata bolile de ficat si pentru dezintoxicarea organismului. Egiptenii consumau mari cantitati de cicoare deoarece credeau in puterea acesteia de a curata sangele si ficatul de toxine. In Franta, in timpul lui Napoleon, cicoarea era folosita frecvent ca inlocuitor al cafelei. Ulterior, utilizarea ei in acest sens s-a extins si in Anglia si apoi in America. Radacina de cicoare este cea care este de fapt folosita ca inlocuitor al cafelei, in timp ce frunzele si florile se utilizeaza in scopuri medicinale sau culinare (mai ales la prepararea salatelor). Ca si cafeaua, cicoarea stimuleaza sistemul nervos, ajutand in primul rand la cresterea puterii de concentrare. Este recomandata in starile de somnolenta sau in astenie. Datorita substantelor continute, in special cicorina si colina, are puternice efecte laxative, stimuland digestia. Regleaza secretia hormonilor pancreatici si prin aceasta nivelui glicemiei sangvine. Unele studii precizeaza si un efect hipocolesterolemiant al acesteia. Dintre compusii chimici mentionam: inulina, cicorina, colina, taninul, acidul cicoric, protide, minerale si vitamine. Acestea se gasesc in concentratii mari mai ales in radacina. Cercetarile arata ca inulina din cicoare reduce mult riscul de aparitie al cancerului intestinal. Taninul are proprietati astringente, dezinfectante, detoxifiante si usor antibiotice. Cicoarea stimuleaza digestia, functia hepatica si ajuta la absorbtia calciului si a altor minerale in organism. Datorita tuturor acestor efecte, cicoarea este indicata in afectiuni precum: gastrite, hepatite, septicemii, enterocolite, paraziti intestinali sau hemoroizi. Pe timpul tratamentelor cu cicoare glucoza se metabolizeaza mai repede, excesul acumulandu-se in ficat, sub forma de glicogen. Acest fapt reduce

substantial riscul aparitiei diabetului sau aterosclerozei. Printre afectiuni in care cicoarea s-a dovedit a avea un rol eficient mai putem mentiona: acneea, anemia, anorexia, artrita, astenia, disfunctii ale ficatului, splinei sau pancreasului, depresii, dermatite, migrene, infectii urinare, litiaze sau reumatism. In cazul persoanelor cu un apetit alimentar crescut, preparatele pe baza de cicoare se administreaza preferabil intre mese. Cu exceptia tincturilor sau suplimentelor mai noi, cicoarea se administreaza sub forma de infuzie sau decoct. Infuzia se obtine adaugand doua linguri de cicoare uscata la un litru de apa clocotita. Se acopera si se lasa circa 10 minute, dupa care se strecoara si se utilizeaza. Decoctul rezulta din fierberea a 2-3 linguri de radacina uscata intr-un litru de apa, timp de 15 minute. Cicoarea poate fi utilizata si extern pentru dezinfectarea ranilor, in furunculoze si in cosmetica pentru tratarea tenurilor acneice.