aa1

123

Arta poetica (din latina ars poetica; franceza l art potique) ori poetica este un c oncept cu caracter normativ, specific esteticii ce desemneaza un ansamblu de reg uli privind creatia poeziei, sau, n general, tehnica literaturii cu abordari dins pre genuri sau specii literare, dinspre prozodie, figuri de stil, compozitie, st ilistica , n functie de doctrinele si dogmele curentelor nregistrate n plan diacroni c: clasicismul, romantismul, realismul, parnasianismul, simbolismul, expresionis mul, suprarealismul, dadaismul, paradoxismul etc. Prima Arta Poetica a fost semnata de Aristotel, n orizontul anului 330 . H., axnduse pe conceptul de mimesis (arta imitare a naturii). Alte celebre arte poetice pen tru literaturile antice au ca autori pe Horatiu (Epistola catre Pisoni), Quintil ian s.a. Tudor Arghezi este autorul a numeroase arte poetice: Testament, Ruga de seara, I ncertitudine, Epigraf, Flori de mucigai, Cuvnt, Poetului necunoscut, Hora de poet i etc. n fruntea volumului de debut, Cuvinte potrivite, din anul 1927, Tudor Arghezi pla seaza cea mai interesanta dintre artele sale poetice, Testament, un poem esentia l pentru ntregul sau program estetico-literar. n deschiderea Testamentului arghezian , cartea ca bun testamentar transmis fiului se revela simbolic n treapta ntru cuno astere veridica, n prim-hrisov al robilor cu saricile pline de oseminte transmise n fiinta poetului. Tatal-poet lasa mostenire fiului nu orice fel de carte, ci cartea-tezaur ntru cun oastere a neamului sau din temelia piramidei sociale, carte oglindind seara razvr atita a stramosilor ce au urcat pe brnci, prin rpile / gropile adnci ale istoriei cartii este clar expus: Ca sa schimbam, acum, ntia oara, / Sapa-n condei si brazda-n calimara. De aceea, Ba trnii-au adunat, printre plavani, / Sudoarea muncii sutelor de ani. Aici, pentru ur masii stapni, nu robi ca pna acum, rasar cuvinte potrivite si leagane..., desigur, di graiul lor cu-ndemnuri pentru vite. Arta poetica argheziana consta n valorificare a, rafinarea, sublimarea tuturor elementelor ce intra n sfera realitatii pure, nen frumusetate romantic, samanatorist etc., ndeosebi a elementelor ce apartin apoeti cului, urtului, grotescului, infernalului / monstruosului etc.: Facui din zdrente muguri si coroane. / Veninul strns l-am preschimbat n miere, / La snd ntreaga dulcea lui putere. / Am luat ocara, si torcnd usure / Am pus-o cnd sa-mb ie, cnd sa-njure. Discursul fixeaza esenta poeticului, conditia creatorului, raportul lui cu propr ia arta si cu lumea, speculnd asupra tehnicii, materialelor si practicilor poetice ; dincolo de poezia despre poezie", textul se construieste ca o ampla meditatie a supra destinului colectivitatii, a relatiei individualitatii creatoare artistul cu natia, vazuta n simultaneitatea generatiilor ei trecute si viitoare, a istorie i colective, ca progresiva naltare prin cultura. n centrul discursului, vocea liri ca e cea a poetului-bard, conducator al cetatii si mediator n relatia ei cu Dumne zeu si cu stramosii. Toate aceste aspecte orienteaza, n traditie romantica, viziu nea despre poezie spre o dimensiune sociala. Metafora centrala a poeziei este ca rtea, sinonima cu poezia. Ea este unicul bun lasat mostenire pentru a-si ndeplini cu prioritate rolul de liant ntre generatii, de la eul creator la fiul" caruia i e ste destinata si mpreuna cu strabunii" pe care-i eternizeaza. Opera e cea care exp rima si construieste constiinta unitatii de neam, sublimata si spiritualizata pr in arta. Timpul creatiei, al transmiterii ei testamentare si al istoriei n dubla dimensiune, trecutul si viitorul, se comprima, ntr-un moment de gratie, acelasi c u momentul adresarii oraculare: Nu-ti voi lasa drept bunuri dupa moarte / Dect un nume adunat pe-o carte". Pentru a sublinia valoarea si, ndeosebi, implicatiile pe care most enirea le are asupra vietii mostenitorului, poemul stabileste o succesiune de ec hivalente ale cartii": cartea-treapta, cartea-hrisov, cartea cuvinte potrivite, car tea dumnezeu de piatra, cartea rodul durerii de vecii ntregi, cartea slova de foc ? i slova faurita. nsumate, aceste succesive echivalari dau definitia poeziei. Cart ea-treapta este cea care-i va da mostenitorului constiinta filiatiei, asezndu-l n locul cuvenit, de urmas al poetului, el nsusi succesor al strabunilor" asumati. Ve riga de legatura ntre generatii si timpuri istorice crescute organic, treapta este , totodata, cea care nlesneste urcusul pe rpi si gropi adnci", accelereaza progresul

si schimba suitul pe brnci n zvelt urcus. Treapta e, implicit, o amintire a veacu rilor grele, a existentei ngenuncheate si mpovarate a parintilor pentru care drumu l prin rpi si gropi adnci" a nsemnat sacrificiu asumat cu nadejdea spre un viitor ma i bun. Ea legitimeaza existenta, statutul, drepturile si privilegiile mostenitor ului, fiind primul lui hrisov" si ntiul nscris oficial al natiei. Act cu valoare juridica, purtnd nsemne voievodale, cartea-hrisov l atesta p e posesorul ei drept urmas legitim de creator, cu dreptul asupra numelui si a or iginii sale si, implicit, cu obligatia de a-si cinsti naintasii. Transferul prono minal, de la tu" la voi", subliniaza ncarcatura metaforica substantivului fiu", semn generic pentru posteritate, spre care, de fapt, se orienteaza mesajul eului poe tic: Aseaz-o cu credinta capati / Ea e hrisovul vostru cel dinti, Al robilor cu sar icile pline / De osemintele varsate-n mine." Superba imagine a poetului osuar vi u, depozit n care s-au sintetizat si decantat strabunii" din sutele de ani" sugerea za ca mostenirea cartii" se va dubla, asigurnd, astfel, continuitatea nentrerupta a neamului". Concentrata asupra cartii transmise, strofa urmatoare clarifica statutul operei si pe cel al artistului, vazut n dimensiuni demiurgice, drept cel ce face poezia nsasi. Cartea trecuta n proprietatea urmasului e una ntemeietoare in ordine cultur ala. Anterioare ei sunt sapa, brazda, plavanii, sudoarea seculara a muncii brute. Opera, poezia sunt, prin urmare, nu numai produsul individualitatii creatoare, fruct al artistului singular, ci si rod al sintezei istorice, salt produs n urma trudei acumulate prin veacuri si orientate obscur" spre un ndepartat ideal creator . Poezia va rascumpara astfel un ntreg trecut osndit, l va eterniza, sublimndu-i suf erinta si truda: Ca sa schimbam, acum, ntia oara, / Sapa-n condei si brazda-n calim ara, / Batrnii au adunat, printre plavani, / Sudoarea muncii sutelor de ani. / Di n graiul lor cu-ndemnuri pentru vite / Eu am ivit cuvinte potrivite / Si leagane urmasilor stapni". nsemn cu puteri magice, cartea e, totodata, singura capabila sa schimbe c onditia posesorului ei, facnd din el primul urmas stapn" ntr-o lunga filiatie de robi ". Creatia artistica va ntrebuinta un material lingvistic vechi, aspru, limba rudime ntara a muncii cotidiene, pe care nsa o va slefui, scotndu-i la lumina potentialul expresiv: Din graiul lor cu-ndemnuri pentru vite / Eu am ivit cuvinte potrivite / Si leagane urmasilor stapni." Pastrnd nealterata seva primitiva a graiului", impr ecatia si forta lui mobilizatoare, poezia va ndulci rudimentarul si va lumina lim bajul. Vor rezulta cuvinte potrivite" sintagma ce da titlul volumului din 1927. A rta versului, vazuta de Arghezi drept mestesug artizanal, nseamna selectie, slefu ire, cntarire a sensurilor, potriveala unor cuvinte scnteietoare, asemenea pietrel or pretioase. Joc superior, poezia nfrumuseteaza tot ce atinge, transfigureaza a lchimic, dupa o formula misterioasa, mizeriile fetide, realitatile insalubre, ma teriile descompuse. Ea are puterea de a nnobila, asadar, nu numai pe fiul-cititor , ci nsasi lumea: Facui din zdrente muguri si coroane. / Veninul strns l-am preschi mbat in miere, / Lasnd ntreaga dulcea lui putere. // [...] Din bube, mucegaiuri si noroi / Iscat-am frumuseti si preturi noi." Verbul poetic si trage sevele de pre tutindeni, chiar si cele mai ntunecate aspecte ale lumii fiind generatoare de art a. n acest punct, conceptia argheziana despre poezie se vadeste tributara poetilo r blestemati. Cenusa mortilor", element rezidual, devine, prin poezie, Dumnezeu de piatra"; prin carte se eternizeaza monumental trecutul, se instituie, ca suprema datorie, cu ltul mortilor. Poezia este, astfel, un martor nalt, transcendent, ce supravegheaz a lumea comuna si viata traita. Ea va pastra permanent doua fete trecutul si vii torul, profanul si sacrul, suferinta si rascumpararea, efortul si jocul, frumosu l si urtul - fiind si o sinteza a lumii, un punct nodal al istoriei: Hotar nalt, cu doua lumi pe poale, / Pazind n piscul datoriei tale." Prin forta Verbului poetic , cartea concentreaza si da expresie sublimata, muzicala, durerii surde si amare" , traite, dar nerostite vreodata n trecut. Mesajul ei, exprimat de catre o singura vioara", , e un memento ce pedepseste odrasla vie a crimei tuturor" si, n aceeasi masura, elibereaza: Biciul rabdat se-ntoarce n cuvinte / Si izbaveste-ncet, pedep sitor / Odrasla vie-a crimei tuturor. / E-ndreptatirea ramurei obscure / Iesita la lumina din padure / Si dnd la vrf, ca un ciorchin de negi / Rodul durerii de ve

cii ntregi". Produs superior al suferintei nsumate n timp, poezia este suferinta nsa si. Violenta ei verbala este un bici rabdat", ntors, la fel de usturator, n mustrar ea eterna a cuvintelor. n egala masura, versul e un mod de a concilia, asa cum nu mai arta o poate face, contradictiile existentei. Poezia, n definitie argheziana e, concomitent, pedeapsa si iertare, trecut si viitor, robie si putere, origine joasa si imperiu aristocrat. Domnita" languros ntinsa pe canapea" si robul" scriitor se ntlnesc ntr-o virtuala confrerie pacea cartii, a lecturii ei. Finalul poemului ofera o noua definitie a poeziei, vazute n procesul facerii ei: S lova de foc si slova faurita / mparechiate-n carte se marita, / Ca fierul cald mbr atisat n cleste." Sinteza subtila a harului divin, a inspiratiei ( slova de foc"), si a artizanalului, a muncii asupra cuvntului facuta de un poeta artifex ( slova fa urita"), poezia presupune forjarea la temperaturi nalte, intr-o inseparabila uniu ne - Ca fierul cald mbratisat de cleste" a talentului daruit si a muncii trudnice. Creatorul cartii nu poate fi dect cel ce ncheie filiatia seculara a robilor, ulti mul dintre cei ce au suferit: Robul a scris-o, Domnul o citeste". Dupa el, fiul c ititor va fi ntemeietorul unei dinastii de domni, facut astfel prin cultura, poez ie si prin jertfa celor de dinaintea lui. Expresivitatea poeziei consta n materialitatea imaginilor poetice ( ca un ciorchin de negi , se marita ca fierul cald mbratisat de cleste ). Relatia materie spirit confi gureaza ntreg discursul liric n doua cmpuri semantice dominante: al materiei si al spiritului. ntreaga structura poetica este alcatuita prin contopirea miraculoasa dintre aceste doua universuri.