Săptămânal teologic, bisericesc și de atitudine al Arhiepiscopiei Argeșului și MusceluluiAnul XII nr. 607 August 2014 8 pagini

Rugăciunea Sfântului Efrem Sirul,marele nevoitor și inspirat de Duhul Sfânt, alăsat posterității cea mai frumoasă rugăciune-program: Doamne și Stăpânul vieții mele!

După duhurile: trândăviei, grijii de celemulte și a iubirii de stăpânire, vom vedea cumne bântuie, duhul grăirii în deșert.

Printre darurile cu care ne-a împodobitDumnezeu este și acela al rostirii vocale. Niciocreatură din tot ce a zidit Divinul Creator, nu afost înzestrată cu darul rostirii decât omul,cununa Creației. Mai încearcă, deseori,papagalul să îngâne câteva cuvinte, repetându-le mereu, până la plictisire, drept vorba unora,aruncată celor care tot vorbesc: taci,papagalule!

Gura și limba au trei meniri pe care leștim toți: de a pregăti mâncare prin mestecareîn vederea înghițirii, de a rosti cuvinte bune șide a ține conversația cuminte și dătătoare debucurie, cu cei asemenea nouă și darul de acânta și veseli inima și sufletul, prin sunetelemuzicii!

Cele trei meniri ale gurii și a limbii, suntbinecuvântate de Dumnezeu, ca o bogăție fărămargini. Dar tot așa pot fi și o catastrofă, celedouă: gura și limba.

Iată ce citim despre limbă în SfântaScriptură: “Pentru că toți greșim în multechipuri, dacă nu greșește cineva în cuvânt,acela este bărbat desăvârșit, în stare săînfrâneze și tot trupul” (Iacov 3, 2).

Sfântul Iacov asemuiește limba cunărăvașul cal, care se supune cu frâul, șicorabia care se conduce cu cârma cea mică:“Dar, dacă noi punem în gura calului frâu, ca săni-l supunem, ducem după noi și trupul lorîntreg. Iată și corăbiile, deși sunt atât de mari șiîmpinse de vânturi aprige, sunt totuși purtate deo cârmă foarte mică, încotro hotărăște vrereacârmaciului. Așa și limba: mic mădular este,dar cu mari lucruri se fălește. Iată puțin foc șicât codru cuprinde! Foc este și limba, lume afărădelegii! Limba își are locul ei întremădularele noastre, dar spurcă tot trupul șiaruncă în foc drumul vieții, după ce aprinsă afost ea de flăcările gheenei” (Iacov 3, 3-6).

Iată, cum limba noastră, folosită cunestăpânire, provoacă un adevărat iad pepământ. Câți dintre noi nu am avut parte de unastfel de iad, provocat atât de ușor, dinnesăbuința noastră.

Sfântul Iacov descrie, dramele șitragediile pe care le poate provoca o limbănestăpânită: „Pentru că orice fel de fiare și depăsări, de târâtoare și vietăți din mare, sedomolesc și s-au domolit de firea omenească.Dar limba, nimeni dintre oameni nu poate să odomolească! Ea este un rău fără astâmpăr; eaeste plină de venin aducător de moarte” (Iacov3, 7-8).

Limba noastră este vehiculul așezat înalcătuirea trupului nostru, exact la distanțeegale între minte (creier) și inimă, ca un proțapla șareta cu două roți. Astfel, limba primește

putere de exprimare din partea minții și rosteștebinele sau răul care dospește în mintea noastră,întunecată sau luminată. Tot așa, limba exprimăgândurile inimii noastre, fie gânduri curate șipașnice, fie simțăminte păcătoase, alterate depăcatul care mustește în noi cu prisosință.

Tot Sfântul Iacov, ne arată cum folosim

limba noastră: “Cu ea binecuvântăm peDumnezeu și Tatăl și cu ea blestemăm peoameni, care sunt făcuți după asemănarea luiDumnezeu. Din aceeași gură iesbinecuvântarea și blestemul. Nu trebuie, frațiimei, să fie acestea așa. Oare izvorul aruncă dinaceeași vână și apa cea dulce și apa cea amară?Nu cumva, poate, smochinul, fraților, să facămăsline sau vița de vie să facă smochine? Totașa, izvorul sărat nu poate să dea apă dulce”(Iacov 3, 9-12).

Parcă îl auzim pe Sfântul Iacovstrigând: “Cine este între voi înțelept șipriceput? Să arate, din buna-i purtare, faptelelui, în blândețea înțelepciunii. Iar dacă avețirâvnire amară și zavistie, în inimile voastre, nuvă lăudați, nici nu mințiți împotriva adevărului.Înțelepciunea aceasta nu vine de sus, ci estepământeană, trupească, demonică. Deci, acolounde este pizmă și zavistie, acolo esteneorânduială și orice lucru rău. Iarînțelepciunea cea de sus întâi este curată, apoipașnică, îngăduitoare, ascultătoare, plină demilă și de roade bună, neîndoielnică șinefățarnică. Și roada dreptății se seamănă întrupace de cei ce lucrează pacea” (Iacov 3, 13-18).

Mai rar ni s-a dat să citim o astfel dedescriere a limbii, acest mădular mic și plin deotravă, când o folosim spre a întuneca viața șipe aproapele nostru, familia și pe cei deaproape și pe cei mai departe, mai ales că azi,orice cuvânt zboară și plesneste ca fulgerul șica trăznetul, dar deseori, este și o bucurie ainimii și a sufletului nostru, care au nevoie deun cuvânt bun și luminos, atunci când rostimvorbe sănătoase, izvorâte din adâncul inimii.

Isus, fiul lui Sirah, mulțumește luiDumnezeu: “Și m-ai scăpat din lațul limbiiocărâtoare și de buzele celor care grăiescminciună, și Te-ai făcut mie ajutor împotrivavrăjmașilor mei. Și m-ai izbăvit pe mine dupămulțimea milei și a numelui Tău, de la cei carerăcneau, gata să mă mănânce. Din adânculpântecelui locuinței morților și de limbănecurată și de cuvântul mincinos și de limbacea nedreaptă cu pâră la împărat”(Înțelepciunea lui Isus Sirah 51, 3, 4, 7).

În capitolul 10, din Filocalia numărul 9,unde se scrie, de către Sfântul Ioan Scărarul,despre clevetire, citim: “Am auzit pe uniiclevetind și i-am certat. Dar lucrătorii acestuirău răspundeau în apărarea lor, că fac aceastadin dragostea și din grija pentru cel clevetit. Iareu le-am spus să înceteze cu această dragoste,căci nu minte cel ce a zis: “Pe cel ce cleveteșteîn ascuns pe aproapele lui, alungă-l” (Psalm100, 5). Dacă spui că-l iubești, roagă-te în tainăpentru el, și nu-ți bate joc de om” (pagina 200).

Cei care avem meteahna de a folosilimba întru judecarea aproapelui, să nu uitămcuvântul aceluiași Sfânt Părinte, că: “A judecaînseamnă a răpi cu obrăznicie un drept al luiDumnezeu. Dar a osândi înseamnă a-și pierdecineva sufletul” (pagina 203).

Iar în capitolul 11, din aceeași Filocalie,dumnezeiescul Ioan Scărarul, ne spune, că:“Acela ce se gândește cu grijă la moarte îșioprește cuvintele. Și cel ce a agonisit plânsulsufletului, se ferește de vorba multă ca de foc”(pagina 206).

Acum vom vedea, din punct de vedereduhovnicesc, de ce ne-a dat Dumnezeu limba:“Mi-a dat Domnul drept plată limba și cu ea Îlvoi lăuda… Am deschis gura mea și am grăit:Să se veselească sufletul vostru de milaDomnului și să nu vă rușinați de lauda Lui.Lucrați lucrul vostru mai înainte de vreme, șiEl va da plata voastră la timpul potrivit”(Înțelepciunea lui Isus Sirah 51, 29, 32, 36, 37).

Solomon înțeleptul scrie: “În puterealimbii este viața și moartea” (Pilde, 18, 21),adică, cu limba putem salva oamenii de lanenorocire și, din păcate, cu aceeași limbăputem cauza supărări și chiar moarteaoamenilor.

Dar nici cel care are limba ca sabia, caretaie cu viteză, nu va rămâne nepedepsit:“Bărbatul limbut nu se va îndrepta pe pământ:pe omul nedrept răutatea îl va duce la pieire”.(Psalmul 139, 11).

Să rugăm pe Dumnezeu, să ne ajute, dea scăpa de păcatul limbuției: “Pune Doamnestrajă gurii mele și ușă de îngrădire, împrejurulbuzelor mele!” (Psalmul 140, 3).

Duhul grăirii în deșert

Argesul Ortodox

2

Colegiul de redacțieFONDATOR:

† Înalt Preasfințitul Arhiepiscop CAlINICal Argeșului și Muscelului

Adresa: Strada Țepeș Vodă nr. 17 Tel/fax: 0248/217629 e-mail: argesulortodox@yahoo.com

Editor:Preot Ovidiu Vlăsceanu - consilier cultural

Redactor șef:Pr. dr. Napoleon Dabu

Redacția:preot prof. Cornel Dragoș,preot Florin Iordache,diacon prof. Gabriel Firuță,asist. univ. drd. Gabriela Safta.Pagină web: preot Gabriel Grecu

Colaboratori:Dr. Ioan Gheorghe Rotaru, prof. AlexandruBrichiuș, pr. prof. Andrei Cănuță, pr. prof. Roberto-Cristian Vișan, Roxana Dragoș,Amalia Cornățeanu, Amalia Constantinescu,Iuliana Popa.

Art designer: ing. Bogdan Nicolae Ciocîrlan ISSN: 1583-2643Responsabilitatea fiecãrui articol publicat îi revine autorului

Întru naştere fecioria ai păzit, întruadormire lumea nu ai părăsit, de DumnezeuNăscătoare. Mutatu-te-ai la viaţă, fiind Maicavieţii, şi cu rugăciunile tale izbăveşti din moartesufletele noastre.

Preacucernici Părinți slujitori,Onorat Consiliu Parohial,

Iubiți credincioși și credincioase,

Sfânta noastră Biserică prăznuiește astăzi peÎmpărăteasa Cerului şi a Pământului, comoaraşi vistieria darurilor Duhului Sfânt! Prin MaicaDomnului, Dumnezeu S-a pogorât până la noi şifirea noastră s-a ridicat până de-a dreaptamăririi întru cele înalte, până de-a dreapta luiDumnezeu-Tatăl.

Marea sărbătoare de astăzi este o nouă etapăîn urcușul duhovnicesc, către Dumnezeu, aDomniilor Voastre, cei care formați trupul văzutal Bisericii, în general, și al parohiei, înparticular, care astăzi sărbătoreşte hramul

Adormirii Maicii Domnului.Binecuvântăm cu părintească dragoste toată

osteneala, pentru Hristos și Biserica Sa, apărinților slujitori, care dimpreună cu membriiConsiliului Parohial și neobosiții credincioșiiubitori de Dumnezeu, au vegheat ca toatelucrările ce s-au săvârșit până acum să fie făcutecu grijă și spor desăvârșit. Să ne rugăm MaiciiDomnului, zicând: Nădejdea noastră, adună pecele risipite.

Pe cei rătăciți pe cale povățuiește-i, pe ceicăzuți de la dreapta credință, iarăși la credințăîntoarce-i, pe cei bătrâni sprijinește-i, pe ceitineri îi învață, pe prunci hrănește-i șipreamărește pe cei ce te preamăresc.

Întru mulți și buni ani de pace și bucurie înDuhul Sfânt,

Vă doreşte,† CALINIC,

Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului

“Prea Sfântă Stăpână, Maica Domnului și Dumnezeului nostru Hristos, pregăteşte-te că, iată, Fiul tăuva veni înconjurat de cetele îngereşti, ca pe tine, care în braţe L-ai purtat, la ceruri să te ridice. Bucură-te,că de acum vei petrece de-a pururi întru Împărăția Fiului tău. Pe tine moartea nu te va stăpâni. Preacuratultău trup nu va fi dat hrana viermilor, ci va fi preaslăvit cu şederea de-a dreapta lui Hristos. De acolo te veiruga întruna, pentru tot neamul omenesc. Tu vei fi de acum maica orfanilor, ocrotirea văduvelor,povăţuitoarea fecioarelor, bucuria scârbiţilor și limanul înviforaţilor”.

În toată lumea creştină astăzi se prăznuieşte luminat Adormirea Preasfintei Stăpânei noastre deDumnezeu Născătoare, pentru că ea, după Învierea şi Înălţarea Domnului, este cea mai apropiată şi mai vieîncredinţare de slavă menită celor ce cred în Dumnezeu. Dacă viaţa Maicii Domnului a fost sfântă, moartea

ei a fost dumnezeiască.Moartea Maicii Domnului n-a fost moarte, ci o adormirelină. Ceea ce a născut pe“Domnul vieţii” n-a fostcutremurată de umbrelemorţii, pentru că dincolo deacestea, vedea cum Hristos,Fiul ei o aştepta plin delumină și bucurie, spre a oaşeza la dreapta Sa, dupăcuvântul psalmistului, cezice: “Stătut-a Împărăteasade-a dreapta Ta, îmbrăcată înhaină prea aurită șiînfrumuseţată” (Ps. 44,11)

Catedrala Arhiepiscopalăde la Curtea de Argeș a fostastăzi neîncăpătoare pentrupelerinii veniți din toatecolțurile țării să primească

daruri sufletești la acest mare praznic împărătesc. Sfințirea aghesmei mici și săvârșirea Tainei SfântuluiMaslu au adus mare bucurie și alinare sufletească tuturor credincioșilor care au participat cu mare evlavieși credință, nădăjduind ca Bunul Dumnezeu și Maica Sa le vor dărui tămăduire tuturor rănilor trupești șisufletești.

Sfânta Liturghie Arhierească a fost oficiată în Agheasmatarul din fața Catedralei Arhiepiscopale decătre Înaltpreasfinţitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, împreună cu PreasfințitulSiluan, Episcopul Eparhiei Ortodoxe Române din Ungaria, alături de un sobor de preoţi şi diaconi.

În cuvântul de învățătură adresat credincioșilor, Înaltpreasfinţitul Părinte Calinic a subliniat rolulmântuitor, de mamă a noastră, a tuturor, pe care Maica Domnului îl are, îndemnându-i pe pelerini să aibăîndrăzneală și să-și deschidă ușile sufletelor, căci nicio rugăciune nu rămâne neascultată.

Plecând de la versetele biblice ce o dezvăluie tuturor pe Fecioara Maria ca fiind Maică a Domnuluinostru, Iisus Hristos: “Și intrând îngerul la ea, a zis: Bucură-te, ceea ce ești plină de har, Domnul este cutine. Binecuvântată ești tu între femei ” (Lc 1, 28), “Și iată vei lua în pântece și vei naște fiu și vei chemanumele lui Iisus. Acesta va fi mare și Fiul Celui Preaînalt se va chema și Domnul Dumnezeu Îi va da Luitronul lui David, părintele Său.” (Lc 1, 31-32), Înaltpreasfinţitul Părinte Calinic a subliniat rătăcirea celorce, din sărăcia sufletului și a cunoștințelor, combat rolul acestui “vas ales”, acestui “potir de aur” în cares-a sălășluit Duhul Sfânt.

Maica Domnului, așa cum este numită în însăși Sfânta Evanghelie după Luca, în capitolul 1, versetul43, este maica noastră a tuturor pământenilor, făcându-ne “frați mai mici” ai Fiului Lui Dumnezeu pe careL-a purtat în pântece pentru mântuirea noastră, având trecere înaintea Sa, fiind mare mijlocitoare arugăciunilor omenești, așa cum odinioară a făcut în Cana Galileii unde a mijlocit săvârșirea primei minunia lui Iisus, consemnată în Evanghelia după Ioan.

Maica Domnului este „mai cinstită decât Heruvimii şi mai slăvită fără de asemănare decât Serafimii”şi este mijlocitoarea noastră la Fiul Său. Ea este numită cu cele mai alese cuvinte: „Chivot”, „Palat alPreasfântului Duh”, „Rai sufletesc”, „Doamnă şi Împărăteasă a cerului”, şi în alte mărite cuvinte cumîntâlnim și în Acatistele și Paraclisele dedicate cinstirii sale, acestea arătându-ne locul şi puterea ei de a neajuta pe noi, pe toți. Iar în rugăciune, noi o rugăm: „Toată nădejdea mea spre tine o pun, Maică a luiDumnezeu, păzeşte-mă sub acoperământul tău”, sau „Preaslăvită Maică a lui Dumnezeu, care eşti maisfântă decât sfinţii Îngeri, neîncetat te cântăm cu inima si cu gura, mărturisind că tu eşti de DumnezeuNăscătoare, căci cu adevărat ne-ai născut nouă pe Dumnezeu întrupat şi te rogi neîncetat pentru sufletelenoastre”.

Deci, pentru noi ortodocşii, Maica Domnului este cea care ne acoperă şi este rugătoare neîncetată laFiul său pentru sufletele noastre. Înaltpreasfinţitul Părinte Calinic ne-a îndemnat pe toți să o cinstim peMaica Domnului după cum ne cere învăţătura Bisericii, pentru că atunci când cinstim pe Maica Domnului,cinstim şi pe Mântuitorul nostru Iisus Hristos.

Nu avem mai mare şi mai fierbinte mijlocitoare la Tronul Ceresc decât Maica Domnului. Ea esteocrotitoarea, apărătoarea şi ajutătoarea noastră, să o rugăm așadar să ne înmulțească harul de sănătate, demântuire, de vreme bună și pentru contenirea ploilor, harul tămăduirii de boli, să ne dăruiască pace înfamilii, în obștea sătească, în orașe, în țară și în lume.

Pacea fiind un dar de mare preț, Înaltpreasfințitul Părinte i-a îndemnat pe toți să se roage fierbintepentru pace, pacea din noi, pacea dintre noi, pace cu cei ai familiei, pace între locuitorii țării noastre, paceîn Europa, pace în întreaga lume, și să lăsăm această pace să ni se sălășluiască în suflete pentru veșnicie.

Înaltpreasfinţitul Părinte Calinic, a amintit și de marele Eminescu și evlavia sa către Maica Domnuluiașezată în măiestre versuri:

De asemenea, Chiriarhullocului a subliniat unicitatea șisplendoarea poemului în piatrădedicat Maicii Domnului de cătreSfântul Voievod Neagoe Basarab,Mănăstirea Curtea de Argeș, acărei frumusețe arhitectonicăuluitoare este unică în lume prinechilibrul și armonia ei, fiind ca ospirală ce unește cerul cupământul într-o rugă eternă, ceamai frumoasă exprimare acredinței și a dragostei pentrumama pământească și mai cuseamă pentru Mama Cerească.

Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul Eparhiei Ortodoxe Române din Ungaria, la sfârșitul SfinteiLiturghii, a îndemnat pe toți cei prezenți să nădăjduiască, cu evlavie și credință în ajutorul lui Dumnezeu,pentru că cel ce crede în Iisus Hristos, “chiar dacă va muri, va trăi” (In 11, 25), deoarece pentru cei dreptcredincioși nu există moarte, ei mutțndu-se la viața veșnică.

La final, cei doi ierarhi au binecuvântat mulțimea, stropind cu agheasmă pe toți cei aflați în curteamănăstirii, rugând pe Bunul Dumnezeu să ierte păcatele tuturor și pe Maica Domnului să ne însoțească petoate cărările vieții!Praznicul Adormirii Maicii Domnului este cea mai mare sărbătoare închinată SfinteiFecioarei Maria. Potrivit tradiţiei Bisericii, Maica Domnului a mai trăit 11 ani după înălţarea la cer a Fiuluisău, a Domnului nostru Iisus Hristos.

Cu trei zile înainte de moarte, ea a fost înştiinţată de Sfântul Arhanghel Gavriil că va trece din lumeaaceasta la viaţa veşnică. Astfel Maica Domnului s-a pregătit duhovniceşte prin rugăciune către Dumnezeuşi prin cuvinte de rămas bun de la cei din jurul său. Sfinţii Apostoli ai lui Hristos au fost îndrumaţi deDuhul Sfânt să se reîntoarcă la Ierusalim ca să fie prezenţi la înmormântarea ei.

Trupul neînsufleţit al Maicii Domnului a fost dus, cu mare jale, evlavie şi multă cinstire în cântări aleîngerilor şi ale oamenilor la mormântul pregătit ei în satul Ghetsimani de lângă Ierusalim şi aşezat acolo.

După trei zile de la înmormântarea sa, a ajuns şi Sfântul Apostol Toma la Ierusalim şi a mers lamormântul ei. Dorind el să vadă şi să cinstească trupul Maicii Domnului, a cerut să fie deschis mormântulei. După deschiderea mormântului, toţi cei prezenţi au constatat cu uimire că trupul ei nu mai era înmormânt, pentru că în chip minunat a fost ridicat la cer, unde se afla şi sufletul ei.

Această mutare a trupului ei la cer, după ce a trecut totuşi prin moarte ca lege a firii omeneşti, estetâlcuită de Sfinţii Părinţi ai Bisericii în frunte cu Sfântul Ioan Damaschinul ca fiind un dar al luiDumnezeu. De ce?

Pentru că nu se cuvenea ca trupul ei din care S-a întrupat Dumnezeu - Cuvântul, adică Hristos Cel cea biruit moartea prin Înviere şi S-a înălţat la cer întru slavă, să rămână în mormânt şi să fie dat stricăciunii.Astfel, după cum trupul ei a rămas integru sau fără stricăciune, adică feciorelnic, în timpul naşterii luiHristos din ea, tot aşa a rămas trupul ei fără stricăciune întru adormirea şi mutarea ei de la viaţapământească la viaţa cerească.

Așadar Maica Domnului s-a mutat cu sufletul, iar apoi şi cu trupul la cer, în lumina lui Hristos, fiind“Maica Vieţii”, iar cu rugăciunile sale “izbăveşte din moarte sufletele noastre”. (Troparul Adormirii MaiciiDomnului)

Mesaj la Praznicul Adormirii Maicii Domnului

Catedrala Arhiepiscopală de la Curtea de Argeș în straie de hramCatedrala Arhiepiscopală de la Curtea de Argeș în straie de hram

Crăiasă alegându-teÎngenunchem rugându-te,Înalţă-ne, ne mântuieDin valul ce ne bântuie;Fii scut de întărireŞi zid de mântuire,Privirea-ţi adoratăAsupra-ne coboară,O, Maică prea curatăŞi pururea fecioară, Marie!

Noi, cei din mila SfântuluiUmbră facem pământului,Rugămu-ne-ndurărilor,Luceafărului mărilor;Ascultă-a noastre plângeri,Regină peste îngeri,Din neguri te arată,Lumină dulce clară,O, Maică prea curatăŞi pururea fecioară, Marie!

Argesul Ortodox

3

Ipoteze pentru existenţa Mănăstirii Curtea de Argeş în perioada recunoaşteriiMitropoliei Ţării Româneşti.

Pomelnicul Mănăstirii ArgeşuluiEste foarte posibil ca vechea Mănăstire din Curtea de Argeş să existe înainte de 1359.

Argument în acest sens este faptul că prezenţa lui Iachint de la Vicina ca mitropolit al ŢăriiRomâneşti în Argeş presupune existenţa aici şi a unei mănăstiri cu personal monahal, care să-l fiajutat la oficierea slujbelor, aşa cu se va întâmpla mai târziu la Târgovişte şi Bucureşti. Aşadarprezenţa Mitropolitului Ţării Româneşti la Argeş, mai mult chiar recunoaşterea MitropolieiUngrovlahiei şi a mutării lui Iachint la Argeş de către Patriarhia de Constantinopol, nu se putearealiza fără existenţa personalului monahal în oraşul domnesc şi mitropolitan. MănăstireaArgeşului ar putea fi astfel mai veche decât Vodiţa.1

Un alt argument în acest sens este pomelnicul Catedralei Mitropolitane care începe cu„Io Basarab Voievod, Io Alexandru Voievod, Io Radul Voievod star (bătrânul), Io Neagoe Voievodctitor I gospojda ego (şi doamna lui) Despina.”2 Primul ctitor, deoarece pomelnicele încep încovârşitoare majoritate cu cel care a ctitorit primul locaş, chiar dacă pe urmele acestuia s-a mairidicat în timp o nouă biserică, este Basarab întemeietorul Ţării Româneşti.

legenda Meşterului Manole

„Pe Argeş în jos, /Pe un mal frumos, / Negru-Vodă trece/ Cu tovarăşi zece…/Merg cu toţipe cale/ Să aleagă-n vale/ Loc de monastire şi de pomenire”,3 începe legenda. Cercetările istoriceefectuate au dovedit că Negru vodă a fost Radu I, cunoscut şi sub numele de Radu Negru Vodă(1383-1386), tatăl lui Mircea cel Mare. Un alt voievod cu numele Negru Vodă (nesigur) ar fi fostconducătorul unei formaţiuni statale anterioare întemeierii statului feudal Ţara Românească,respectiv între 1290-13004. Indiferent de cât se va fi diluat amintirea lor în conştiinţa poporului, oconfuzie între Neagoe Basarab şi Negru Vodă nu se putea face.

Mai mult, originea legendei este datată în secolul al XVI-lea5, poate la câţiva ani dupăridicarea edificiului de către Neagoe, sau chiar înainte, încât ctitorul actualei mănăstiri nu putea fiuitat aşa de repede de către rapsodul popular. Mai spun versurile: „Mândre ciobănaş…/Nu cumva-ai văzut/ Pe unde-ai trecut/ Un zid părăsit/ Şi neisprăvit/ La loc de grindiş/ La verde-aluniş ?”6 Lainterpelarea domnului, ciobănaşul răspunde afirmativ. Din aceste versuri s-ar desprinde ideea că„zidul părăsit şi neisprăvit ” ar fi aparţinut unei ctitorii neterminate, ceea ce, în cazul lui NeagoeBasarab situaţia era cu totul alta.

Unele motive ale legendei trebuie puse în legătură cu informaţiile istorice ale vremiirespective. Până în secolul al XVII-lea, cartea de căpătâi a arhitecţilor era lucrarea „DeArchitectura” a lui Vitruvius.7 În acest codice tehnic, raportul dintre înălţimea clădirii şiadâncimea temeliilor ei se exprima prin referiri la părţile corpului uman. O clădire de înălţimeaunui om necesită temelii adânci până la genunchi. Pentru o clădire de două înălţimi de om,temeliile trebuie făcute până la coapse. Pentru trei înălţimi de om temeliile se fac până la sân, iarpentru patru înălţimi de om, temeliile se fac adânci până la cap. Lucrarea lui Vitruvius circula, înrândul marilor meşteri, copiată integral sau simplificată. Aceste informaţii, ajunse în contact cucredinţele populare, au putut da naştere acestei zidiri treptate a femeii în Legenda MeşteruluiManole: pân` la gleznişoare, pân` la pulpişoare, pân` la ţâţişoare şi la ochişori.

În practica timpului, măsurarea locului pentru fundaţii se făcea cu o panglică sau cu otrestie care ulterior era pusă în zid, după cum spun legendele româneşti despre zidirea umbrelor întemelii.

Numărul de 9 meşteri mari, calferi şi zidari, menţionat în legendă are temei în istoriaconstructorilor cistercieni, care migrau în zone străine lor în echipe de 9, urmate de alţi 12, careconstituiau nucleul viitoarei mănăstiri. Conducătorul lor era un călugăr cunoscător mai mult saumai puţin al arhitecturii.8

Motivul visului şi a soluţiei visate este cunoscut în Occident încă din secolele XI-XIII.Ţara Românească, în secolul al XIV-lea, era un punct de întâlnirea între Occident şi Orient, atâtdin punct de vedere economic cât şi religios şi cultural. Dovezi sunt şi descoperirile arheologice,în special mă refer la veşmântul descoperit în mormântul din Biserica Sfântul Nicolae Domnescdin Curtea de Argeş care era de factură occidentală. După bătălia de la Kosovo Polje (cunoscută şisub numele de Bătălia de la Câmpia Mierlei sau Bătălia de la Amselfeld), din 15 iunie 1389, dintresârbi şi Imperiul Otoman, în urma căreia sârbii au pierdut9 rolul Ţărilor Române a crescut.Legăturile Ţării Româneşti cu Orientul şi Balcanii au fost strânse.

Viaţa religioasă era înfloritoare şi se trecea de la construirea bisericilor mici de lemn lamarile capodopere arhitecturale care evidenţiau dinamismul Mitropoliei Ţării Româneşti şi aMoldovei.

Este perioada în care Moaştele Sfintei Muceniţe Filoteia au fost aduse din Târnovo laCurtea de Argeş, capitala Ţării Româneşti, iar Moaştele Sfântului Ioan cel Nou au fost aduse dinCetatea Albă la Suceava. Totodată este perioada în care, după recunoaşterea MitropolieiUngrovlahiei (mai 1359) este recunoscută şi Mitropolia Moldovei de către PatriarhiaConstantinopolului. Aducerea moaştelor Sfintei Filoteia şi Sfântului Ioan cel Nou sunt momentedeosebite pentru cele două Mitropolii şi pentru poporul drepcredincios. Din acest motiv suntpictate, la loc de cinste, în cele mai mari ctitorii – Sfânta Filoteia în Biserica Sfântul NicolaeDomnesc din Curtea de Argeş, iar Sfântul Ioan cel Nou la Mănăstirea din Suceava al cărui patronspiritual este şi la Mănăstirea Voroneţ.

În acest context istoric, toate aceste elemente s-au împletit armonios în folclorulromânesc. Biserica a stârnit admiraţia pelerinilor şi a călătorilor, timp de secole, datorită măreţieizidirii, a podoabelor sculpturale, a proporţiilor şi a frumuseţii sale. Poporul i-a adus, caz unic lamonumentele noastre, supremul omagiu de a purta, din veac în veac, legenda potrivit căreia reuşitaei deosebită se explică doar printr-o mare şi dureroasă jertfă omenească, adusă de meşterul care azidit-o.1

Este posibil ca Legenda Meşterului Manole să se fi cristalizat chiar în perioadaînfloritoare a Ţărilor Române, când domnea Mircea cel Mare (n. 1355 – d. 31 ianuarie 1418) înŢara Românească şi Alexandru cel Bun (1400-1432) în Moldova, urmând ca ulterior să circule înmai multe versiuni şi să fie asociată construirii marilor biserici din Ţările Române.

După unii istorici, numele legendarului Manole provine de la arhitectulconstantinopolitan, Manolli din Niaesia.1 În tinereţe, Neagoe Basarab a participat la

Constantinopol, în calitate de supraveghetor, la construirea unei moschei. La întoarcere l-ar fi aduscu sine pe vestitul meşter Manoli din Niaesia şi i-ar fi încredinţat zidirea Mănăstirii Argeşului, lacare Neagoe a „luat parte destul de activ”.1 Acest Manoli din Niaesia poate fi un sâmbure deadevăr al legendei populare „Meşterul Manole”.1

Cele mai vechi variante cunoscute sunt:Varianta în proză, necunoscută literaturii de specialitate şi notată, în perioada 1838-1840, de lastareţul Mănăstirii Curtea de Argeş, de către Stanislas Bellanger, publicată la Paris în 18461.Varianta, culeasă de la un monah şi nu din sursă folclorică, este primul text care localizeazăacţiunea la Curtea de ArgeşÎn Cronica Meladiei, manuscris datând din 1829, datorat lui Nicolae Stoica de Haţeg, este o scurtălegendă în proză potrivit căreia la zidirea turnului Pergan, de lângă Mehadia, zidarul Manoilia „aîncastrat în zid umbra soţiei sale, atunci când, la prânz, i-a adus mâncarea.”1 În această versiunese menţionează pentru prima dată zidirea umbrei unei persoane, element întâlnit şi în variantaKogălniceanu din 1842. Varianta lui Nicolae Stoica e primul text localizat la Mehadia. Nicolae Stoicescu menţionează însemnarea Mitropolitului Neofit al Ţării Româneşti, din 1746,referitoare la locuitorii din Poenari: „Zic oamenii că această cetare s-a făcut cu târgoviştenii şi ziccă la zidirea cetăţii au fost un Manole vătaf şi surpându-se zidul, şi-ar fi zidit muiere în zid.”1Aceasta este cea mai veche însemnare despre sacrificiul soţiei lui Manole din tot spaţiul sud-esteuropean cunoscută. Totodată localizarea este la Poenari.

În varianta culeasă de la Poiana Lacului, judeţul Argeş, de D. Udrescu între 1900-1910intitulată Meşterul Manole, se menţionează de Negru Vodă care vine cu meşterii mari, de laPoienari. Zidul pustiu este de fapt un colţ de cetate: „Pe Argeş în jos, / Pe un mal frumos, / … NegruVodă, crai, / Cu mare alai, / Nouă meşteri mari, / Vestiţi făurari, / Zidari şi pietrari, / Jitari şicălfari, / Robi şi taxidari, / De la Poienari, / Şi Manole zece, / Care-i şi întrece. … Plimbă-mi-se-mplimbă, / Locul mereu schimbă, / Vrând să dovedească / Loc să făurească, /Sfântă mănăstire /Falnică zidire, / pentru pomenire. / Şi mergând în jos, / … Ei se rătăcesc, / pe loc se opresc, / Înceaslov cetesc, / Împrejur ochesc, / … Până ce-ntâlnea, / Într-o poienea, / Un iaş purcăraş, / Tânărdrăgălaş, / …. Eu bine am văzut, / Pe unde am trecut, / Un colţ de cetate, / Unde râul abate, / Opoiană lată, / Şi mai ridicată, / Pe ea, lâng-un lac, / Pe un loc sărac, / Un zid pustiit, / Vechi şimucezit, / Şi neisprăvit; / Un zid dărâmat, / De scroafe râmat, / Câinii, cum îl văd, / La el se răpăd…”1

Localizările diferite au cedat în favoarea Mănăstirii Curtea de Argeş întrucât obiectulconstrucţiei este cel mai nobil şi probabil datorită ctitoriei lui Neagoe Basarab care a uimit pe toţicontemporanii din ţară şi din afara graniţelor.

Cea mai veche atestare documentară despre o legendă asemănătoare Meşterului Manoleeste în Codex Bandinus din 1646.1 Potrivit acestei legende, „Noe construieşte o arcă, împreună cu100 de oameni, dar ceea ce construieşte el ziua, dărâma diavolul noaptea, până când, la îndemnulSpiritului Sfânt, Noe bate o scândură răsunătoare (toacă?); atunci lemnele se întorc singure lalocul de unde au fost desfăcute şi recompun arca.”1 Asemănarea este parţială, întrucât lipseştetema sacrificiului uman, importantă dar nu esenţială.2

Trebuie menţionat că sacrificiul altei persoane este un element păgân, străin învăţăturiicreştine. În istoria creştinismului dreptmăritor nu a existat nici un caz în care cineva să sacrifice oaltă persoană umană. Mântuitorul, sfinţii apostoli, ucenicii şi toţi martirii creştini şi-au sacrificatviaţa lor pentru mărturisirea credinţei în viaţa veşnică şi înviere însă nu au sacrificat pe altcineva.Sacrificiul, în creştinism, este personal, benevol şi conştient.

În Legenda Meşterului Manole trebuie subliniat că personajele principale sunt chiarîntemeietorul de neam (Negru Vodă) şi meşterul unei biserici sau monument deosebit (MeşterulManole). De asemenea, Manole şi Ana îşi acceptă menirea, fără a fi considerat unul victimă iaraltul persecutor, fapt ce distinge versiunea românească de cele sud-est europene, ceea ce nu este odovadă a „resemnării” româneşti. 2 Situaţia este similară şi cu personajele din Mioriţa.

2 Constantin C. Giurescu, „Întemeierea Mitropoliei Ungrovlahiei”, în B.O.R., LXXVII, nr. 7-10,iulie-octombrie 1959, p. 689.

1 Aurelian Sacerdoţeanu, „Pomelnicul Mănăstirii Argeşului”, în B.O.R., LXXXIII, nr. 1-2,Bucureşti, 1965, p. 297-330; Arhivele Naţionale ale României (A.N.R.), Bucureşti, Condica nr.742, f. 1.2 Legenda Meşterului Manole, Curtea de Argeş, Editura Arhiepiscopiei Argeşului şi Muscelului,2009, p. 5.3 Neagu Djuvara, Thocomerius-Negru vodă, un voievod de origine cumană la începuturile ŢăriiRomâneşti, ed. cit., p. 109-154.4 Victor Brătulescu, Frescele din Biserica lui Neagoe de la Argeş, Bucureşti, 1942, p. 7.5 Legenda Meşterului Manole, ed. cit., p. 6.6 Cf. Grégoire Filiti, „Hypothèse historique sur la genèse de la ballade de Maître Manole”, înSüdostforschungen, 31, 1972, p. 302-318.7 Ion Taloş, Meşterul Manole, Contribuţie la studiul unei teme de folclor european II Corpusulvariantelor româneşti, Bucureşti, Editura Grai şi Suflet – Cultural Naţională, 1997, p. XI, p. 492.8 Robert Mantran, (editor) Istoria Imperiului Otoman, Bucureşti, Editura Bic All, 2001, p. 39.„Otomanii s-au întors împotriva celor două armate aliate, sârbe şi bosniace: pe 15 iunie 1389, dupăo bătălie grea, turcii au învins pe câmpia de la Kosovo. Lazăr, făcut prizonier, a fost executat.Murâd I, care conducea lupta, a fost asasinat. Însă fiul său, Bâyezîd, era prezent şi preluarea puteriis-a făcut fără consecinţe grave pentru stat. Datorită victoriei de la Kosovo, noul suveran otomanmoştenea un imperiu bine stabilit în Balcani.9 Emil Lăzărescu, Biserica Mânăstirii Argeşului, Bucureşti, Editura Meridiane, 1967, p. 5.1 Niculae Şerbănescu, „Istoria bisericii mănăstirii Curtea de Argeş”, în B.O.R., LXXXV, 1967, nr.7-8, p.730-754.1 Grigore Ionescu, Curtea de Argeş. Istoria oraşului prin monumentele lui, Bucureşti, Fundaţiapentru Literatură şi Artă „Regele Carol II”, 1940, p. 211 P. Caraman, „Consideraţii critice asupra genezei şi răspândirii baladei Meşterului Manole înBalcani”, în Buletinul Institutului de filologie română Alexandru Philippide, I, Iaşi, 1934, p. 63-102.1 Stanislas Bellanger, Le kérutza. Voyage en Moldo-Valachie. Vol. II, Paris, 1846, p. 432-441.1 Nicolae Stoica de Haţeg, Scrieri. Cronica Mehadiei şi a Băilor Herculane. Poveşti moşăştişcolarilor rumâneşti: Varia, Ediţie întocmită de Domaschin Mioc şi Costin Feneşan, Timişoara,Editura Facla, 1984, p. 56.1 Nicolae Stoicescu, Vlad Ţepeş, Bucureşti, Editura Academiei, 1976, p. 209. La pag. 49 estelegenda zidirii cetăţii Poenari cu tinerii luaţi în ziua de Paşti 1447.1 Ion Taloş, Meşterul Manole, Contribuţie la studiul unei teme de folclor european II Corpusulvariantelor româneşti, ed. cit., p. 355-367.1 Andrei Oişteanu, „Legenda românească a potopului”, în Viaţa românească 79, 1984, nr. 6, p. 40-54 şi Viaţa românească 79, 1984, nr. 12, p. 18-24.1 Andrei Oişteanu, Motive şi semnificaţii mitico-simbolice în cultura tradiţională românească,Bucureşti, Editura Minerva, 1989, p. 79.1 Ibidem.2 Mircea Eliade, De la Zamolxis la Genghis-Han. Studii comparative despre religiile şi folclorulDaciei şi Europei Orientale, Bucureşti, Editura Humanitas, 1980, p. 166-192.

Pr. dr. Daniel Gligore

Catedrala din Curtea de Argeş IIICatedrala din Curtea de Argeş III

4

Argesul Ortodox

În prezentarea de faţă vom face câteva precizări,din punctul de vedere al filosofiei creştine privitoare ladreptatea divină, dreptate oglindită prin prisma Legii divinesau a celor Zece Porunci. Din punct de vedere religios,Cartea cărţilor, respectiv Biblia sau Sfânta Scriptură, învaţămai întâi faptul că numai singur Dumnezeu este drept, iardreptatea Lui este una absolută sau desăvârşită şi dinaceastă cauză şi judecăţile divine sunt perfecte sau absolute,sunt ”fără nici un cusur”.

1. Natura legii morale a celor Sfinte ZecePorunci. a. O reflectare a caracterului Dătătorului Legii, adică alui Dumnezeu. Sfânta Scriptură prezintă atributele luiDumnezeu incluse în Legea Sa. Legea este ca şi Dumnezeuînsuşi, respectiv: desăvârşită, sfântă, dreaptă, bună,adevărată, neschimbătoare şi veşnică.b. O lege morală. Cele Zece Porunci reprezintă şi transmitstandardele lui Dumnezeu de conduită pentru oameni. Elereglementează relaţiile noastre cu Creatorul, respectivDumnezeu, dar şi relaţiile cu semenii noştri. Scripturilenumesc încălcarea legii ca fiind păcat: „Oricine face păcatface şi fărădelege; şi păcatul este fărădelege.”(1 Ioan 3,4).c. O lege spirituală. Legile omeneşti au în vedere doarfaptele deschise, cunoscute, în timp ce Legea morală acelor Zece Porunci este atotcuprinzătoare: „La tot lucruldesăvârșit am văzut sfârșit, dar porunca Ta este fără de

sfârșit.” (Ps. 119, 96). Legea morală a celor Zece Porunciatinge „gândurile noastre cele mai tainice, dorinţele şisentimentele noastre, ca de exemplu, gelozia, mânia, poftatrupului şi ambiţia. În predica de pe munte, Isus a subliniataceastă dimensiune spirituală a Legii, scoţând în evidenţăfaptul că păcatul, călcarea Leii, începe în inimă (Mat. 5,21.22.27.28; Marcu 7, 21-23).”d. O lege afirmativă. Legea morală a celor Zece Poruncieste mai mult decât o serie de interdicţii, de oprelişti, eaconţine principii mult mai profunde. Legea prezintă nu doarlucrurile pe care nu ar trebui să le facem, ci şi pe cele carear trebuie să le înfăptuim. Noi ca oameni nu trebuie doar săne reţinem de la gânduri şi acţiuni rele, noi trebuie să şiînvăţăm să folosim în scopuri bune toate capacităţile pe carele avem. În acest fel fiecare prescripţie negativă are şi o

dimensiune pozitivă. Aşa, spre exemplu, dacă luăm porunca„să nu ucizi”, aceasta are în ea inclusă, pe lângă interdicţiade a lua viaţa unei persoane şi o dimensiunepozitivă şi anume aceea de a proteja viaţa. AstfelLegea morală a celor Zece Porunci nu trebuievăzută doar prin prisma laturi prohibitive, ciprin acea a milei, a compasiunii faţă de semenulnostru. e. O lege simplă. Cele Zece Porunci sunt simple,ca afirmații, însă în aceeaşi măsură suntprofunde şi cuprinzătoare: „Binevoit-a Domnulîntru dreptatea Lui ca legea Lui s-o facă mare șimăreață.” (Isaia 42,21).f. O lege a principiilor. Legea morală a celorZece Porunci reprezintă un sumar al tuturorprincipiilor drepte şi se aplică tuturor oamenilordin toate timpurile. Biblia prezintă aceastăobligativitate astfel: „Iată pe scurt; tot ceea ceai auzit aceasta este: Teme-te de Dumnezeu șipăzește poruncile Lui! Acesta este lucru cuvenitfiecărui om.” (Ecl. 12,13). Cele Zece Porunci seîmpart în două, împărţire sugerată şi de aşezareaacestora pe cele două table de piatră pe care le-a scris Însuşi Dumnezeu (Deut. 4,13), respectivprimele patru porunci reglementează relaţia şiraporturile noastre cu Dumnezeu Creatorul, iar celelalteşase porunci reglementează raporturile noastre cu semenii.Această împărţire derivă şi din cele două mari principii ale

iubirii: „Să iubeşti pe DomnulDumnezeul tău din toată inima ta şi dintot sufletul tău şi din toată puterea ta şidin tot cugetul tău; iar pe aproapele tăuca pe tine însuţi.” (Luca 10, 27). Cinerespectă aceste două mari principii va fiîn armonie cu toată Legea, deoareceaceasta explică aceste principii într-unmod mai amănunţit. g. O lege unică. Legea morală a celorZece Porunci are meritul unic de areprezenta cuvintele lui Dumnezeu careau fost rostite în auzul naţiunii întregi:„Cuvintele acestea le-a grăit Domnulcătre toată adunarea voastră, pe munte,din mijlocul focului, al norului, alîntunericului și al furtunii, cu glas detunet și altceva n-a mai grăit și le-a scrispe două lespezi de piatră și mi le-a datmie..” (Deut. 5,22). Această Lege nu afost încredinţată memoriei oamenilor, ciea a fost înscrisă pe două table de piatră,care urmau să fie păstrate în interiorulchivotului din sanctuar: (Ex.31,18; Deut.10,2)h. O lege plăcută. Legea morală a celorZece Porunci câştigă inima omului.Oamenii care doresc să fie protejaţi de

Lege vor spune: „Că am iubit legea Ta, Doamne, ea toatăziua cugetarea mea este.” „Pentru aceasta am iubitporuncile Tale, mai mult decât aurul și topazul.” „Necazuriși nevoi au dat peste mine, dar poruncile Tale sunt gândireamea.”(Ps. 119,97,127,143). În schimb aceia care vor săîncalce legea o consideră ca pe un jug apăsător, ca pe ogreutate care jenează: „Fiindcă dorința cărnii estevrăjmășie împotriva lui Dumnezeu, căci nu se supune legiilui Dumnezeu, că nici nu poate.” (Rom.8,7.).

2. Scopul legii morale a celor Sfinte ZecePoruncia. Legea descoperă voinţa lui Dumnezeu pentru om. Fiindo expresie a caracterului divin, Legea descoperă voinţa şiplanul lui Dumnezeu pentru om. Legea trebuie păzită întotalitate: „Căci, cine păzeşte toată Legea, şi greşeşte într-o

singură poruncă, se face vinovat de toate.”(Iac. 2, 10).Păzirea Legii de către om este vitală pentru salvarea

acestuia: „iar de vrei să intri în viaţă, păzeşte poruncile.”(Mat. 19,17).b. Ea funcţionează ca standard al judecăţii. Oricine va fijudecat după standardul legii morale şi nu după propria luiconştiinţă: „„Iată pe scurt; tot ceea ce ai auzit aceasta este:Teme-te de Dumnezeu și păzește poruncile Lui! Acesta estelucru cuvenit fiecărui om.” Căci Dumnezeu va judeca toatefaptele ascunse fie bune, fie rele.” (Ecl. 12,13-14).c. Legea scoate în evidenţă călcarea ei, adică păcatul.Legea descoperă călcarea ei, adică păcatul şi aceasta „căciprin Lege vine cunoştinţa păcatului” (Rom. 3,20), pentru că„păcatul este fărădelege” (1 Ioan 3,4), şi deoarece „păcatulnu l-am cunoscut decât prin Lege” (Rom. 7,7).d. Ea oferă omului libertate. Atunci când omul calcă Legeanu este liber, deoarece „oricine săvârșește păcatul este robal păcatului.”(Ioan 8,34), însă ascultarea de cele ZecePorunci, oferă omului deplina libertate, pentru că: „...darcine îşi va adânci privirile în legea desăvârşită, care estelegea slobozeniei, şi va stărui în ea, nu ca un ascultătoruituc, ci ca un împlinitor cu fapta, va fi fericit în lucrarealui.” (Iacov 1,25). e. Legea este un mijloc de convertire, de schimbare. Ea aremenirea de a fi instrumentul folosit pentru convertirea,pentru schimbarea omului: „Astfel că Legea ne-a fostcălăuză spre Hristos, pentru ca să ne îndreptăm dincredinţă..” (Gal. 3,24).f. Legea înfrânează răul şi aduce binecuvântări. Creştereainfracţionalităţii în lume este o dovadă a desconsiderăriiDecalogului de către oameni. Acolo unde Legea morală acelor Zece Porunci este acceptată şi ascultată, ea înfrâneazăpăcatul, sau călcarea legii, promovează acţiuni drepte şicontribuie la aşezarea dreptăţii. Iată ce zice Biblia.„Dreptatea înalţă un popor, în vreme ce păcatul este ocarapopoarelor.” (Pilde 14,34); „fiindcă numai întru dreptate seîntărește tronul.” (Pilde 16,12). În schimb cei care refuză săasculte de Legea celor Zece Porunci vor avea de suportatanumite consecinţe ale încălcării acesteia: „De vor părăsifiii lui legea Mea și după rânduielile Mele nu vor umbla, Devor nesocoti dreptățile Mele și poruncile Mele nu vor păzi,Cerceta-voi cu toiag fărădelegile lor și cu bătăi păcatelelor.” (Ps. 89,30-32); „Fericit este omul care a aflatînțelepciunea și bărbatul care a dobândit pricepere.” (Pilde3,13).

(continuare în pag. 5)

Dr. Ioan-Gheorghe ROTARU

Natura și scopul legii morale a celor Sfinte Zece Porunci

5

Argesul Ortodox

"Scumpă este înaintea Domnului moartea celor cuvioşi aiSăi" (Ps. 115, 6)

Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșuluiși Muscelului, a oficiat marți, 12 august2014, Sfânta Liturghie și slujba deînmormântare a vrednicului de pomenire,Preacucernicului Părinte Marin Răduț, înbiserica parohială cu hramul "Sf.Prooroc Ilie Tesviteanul" dinlocalitatea Ștefan cel Mare, împreună cuun impresionant sobor de preoți șidiaconi: 167 de preoți din cadrulArhiepiscopiei Argeșului și Muscelului,23 de preoți din cadrul ArhiepiscopieiBucureștilor, Părintele ArhidiaconCaliopie Cristian Ichim - Consilierresponsabil de sectoarele economic-financiar și construcții bisericești dinEparhia Argeșului și Muscelului, Pr.Laurențiu Dinu - Protoiereu de Costești ,Pr. Vuțan Ciprian - Protoiereu de Pitești, Pr. Turturoiu Daniel - Protoiereu deTopoloveni , Pr. Belu Constantin -Protoiereu de Mioveni , Părintele CasianCrețu - Stareț al Mănăstirii Glavacioc.

Alături de familia îndurerată, laînhumarea ce a avut loc în cimitirulparohiei Ștefan cel Mare, au fostprezenți numeroși fii duhovnicești airegretatului părinte trecut la cele veșnice,colegi de seminar și facultate, fii aiparohiei și prieteni ce au rememorat, culacrimi în ochi și suflete îndoliate,amintiri ce i-au legat de cel ce a fost, și este acum în Ceruri,preotul Marin Răduț.

Lăsăm cuvintele Înaltpreasfințitul Părinte Calinic,Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, așezate, cu durere, pehârtie, la aflarea veștii trecerii la cele veșnice a părinteluiMarin Răduț, să-l aducă în fața sufletelor noastre, sprepomenirea lui din neam în neam, pe cel ce a intrat prin porţileîmpărăteşti ale Bisericii strămoşilor noştri din Ceruri: „Dupăcum ne spun Scripturile Sfinte, omului îi este sortit ca să treacădin această viaţă, într-o altă ipostază în Împărăţia luminii, unde

ne aşteaptă Atotputernicul Dumnezeu, dimpreună cu moșii șistrămoșii noștri.

Am aflat cu multă durere în suflet că, în dimineața zilei de9 august 2014, a trecut din această viață în frumusețea lumiinevăzute, Părintele Răduț Marin.

Născut la data de 6 octombrie 1965 în localitatea Ștefan celMare, din părinți creștin-ortodocși Dumitru și Rada, a absolvitSeminarul Teologic din București, promoția 1990 și Facultateade Teologie din București, Secția Teologie Pastorală, în anul1994.

A fost căsătorit cu doamna Răduț Elena, iar Dumnezeu abinecuvântat această familie cu 3 fete.

În anul 1990 a fost hirotonit preot, pe seama parohieiSlobozia de Sus, fiind numit preot II la această parohie.

În perioada 01.03.1996-01.03.2005 a fost numit preot paroh

la parohia Slobozia de Sus.A dorit să vină în localitatea natală, și astfel, începând cu

data de 01.03.2005, a fost transferat, la cerere, la parohiaȘtefan cel Mare. În anul 2007, a fost numit preot paroh laparohia Ștefan cel Mare II, cu slujire la biserica din curtea

cimitirului parohial.La parohia Ștefan cel Mare II, unde a slujit

până la trecerea la Domnul, a desfășurat lucrăriadministrative, economice și pastoral-misionare. A extins cimitirul parohial, aîntreprins lucrări de sistematizare șimodernizare a cimitirului celor două parohiidin comuna Ștefan cel Mare. În anul 2008 aîntocmit un proiect de reabilitare, consolidareși de reparații capitale ale bisericii din curteacimitirului parohial, lucrări care se află înprezent în desfășurare.

La toate parohiile unde a slujit a avut ofrumoasă activitate administrativ-bisericească,economică, gospodărească, socială, culturală,fiind prezent și răspunzând cu multă dragosteși dăruire la toate solicitările credincioșilorîncredințați spre păstorire.

În aceste momente de tristeţe, să ne amintimde cuvintele Mântuitorului nostru IisusHristos, Care ne întăreşte speranţa când zice:„Cel ce crede în Mine, chiar dacă va muri, vatrăi” (Ioan 11, 25). Credinţa în viaţa veşnicădevine o certitudine pentru noi, pentru căHristos, Fiul lui Dumnezeu, Cel Răstignit şiÎnviat, ne-a trecut pe noi din moarte la viaţă,iar celor adormiţi în credinţă le dăruieşteodihna, pacea şi Lumina Sa.

Ne rugăm Mântuitorului Hristos, Biruitorul morţii şiIzvorul vieţii veşnice, să aşeze sufletul Părintelui Marin Răduț,împreună cu drepţii din veac adormiți, iar familiei îndoliate șituturor celor ce l-au cunoscut şi l-au preţuit să le dăruiascămângâiere şi întărire sufletească.

Veșnică să-i fie pomenirea din neam în neam!”

„Fericit este cel pe care l-ai ales şi l-ai primit; locui-va încurţile Tale" (Ps. 64, 4)

Părintele Marin Răduț a fost condus pe drumul veșniciei

(urmare din pag. 4)

3. Îndrumări dumnezeiești privitoare la umblareadupă dreptate

Toţi oamenii, fără nici-o deosebire între ei,sunt subiectivi şi nu aucapacitatea de a face dreptate într-un mod absolut, doar dreptateadivină a lui Dumnezeu se poatedefini ca fiind înţelepciuneaabsolută şi capacitatea de a judecaabsolut, imparţial şi fărăprejudicii. Dumnezeu nu facenedreptati în exercitarea actelorSale de judecată. În dreptatea Lui,El răsplateste pe fiecare după cumi se cuvine, potrivit faptelorfiecăruia. Singurul Judecătordesăvârşit este Dumnezeu, El esteSingurul care cunoaşte totadevărul despre o anumită fiinţăîntr-o anumită cauză şi care nugreşeşte în administrareadreptăţii. Biblia spune că: „Domnul împărăţeşte înveac şi Şi-a pregătit scaunul de domnie pentrujudecată. El judecă lumea cu dreptate, judecăpopoarele cu nepărtinire. ” (Ps. 9,7-8.) şi „Dreptateaşi judecata sunt temelia scaunului Tău de domnie.”(Ps. 89,14); „Judecăţile Domnului sunt adevărate,

toate îndreptățite.” (Ps.19,9). Şi toate acestea pentru cădreptatea face parte din caracterul Lui Dumnezeu. Eleste numit „Judecătorul cel drept”, deoarece „...Cădrept este Domnul și dreptatea a iubit și fața Lui sprecel drept privește.” (Ps. 11,7).

Dumnezeu, Dătătorul Legii dă o mulţime desfaturi omului pentru a umbla în dreptate, a judeca cudreptate şi a căuta dreptatea în orice împrejurare. Iatăcâteva dintre acestea: „Nădăjduit-a să-I rodeascădreptate...” (Isaia 5,7); „și râvnitor dreptății.” (Isaia16,5) ; „Învăţaţi să faceţi binele, căutaţi dreptatea,

ajutaţi pe cel apăsat, faceţi dreptate orfanului, apăraţipe văduvă.” (Isa.1, 17); „Căutaţi pe Domnul, toţi ceismeriţi din ţară, care săvârșiți faptele legii Domnului;Căutaţi dreptatea...” (Sof. 2,3) ; „Urâţi răul, şi iubiţibinele și hotărâți judecata cea dreaptă la

porți.”(Amos 5, 15); „Caută dreptate și iardreptate, ca să trăiești și să stăpânești pământulpe care Domnul Dumnezeul tău ți-l dă.” (Deut.16,20).

Chiar dacă sunt oameni care nesocotescdreptatea, în diverse moduri: „Martorul de nimicîși bate joc de dreptate și gura celor fără de legeînghite nelegiuirea.” (Prov. 19,29). „Nelegiuitulprimește daruri scoase (pe ascuns) din sân, ca saabată cărările dreptății..” (Prov. 17,23) ; „Pentruaceasta, legea nu are nici o tărie şi dreptatea nuse arată niciodată; căci cel nelegiuit biruie pecel drept, iar judecata iese strâmbă.” (Hab. 1,4),în final Dumnezeu Legiuitorul şi Judecătorul vaface dreptate: „Unul care prigonește dreptatea arputea oare să domnească ?”(Iov 34,17). „Și să-idea fiecăruia Domnul după dreptatea lui și dupăcredință/” (1 Regi. 26,23). Ce bine ar fi şi cum ar

arăta lumea noastră dacă omul ar respecta dreptateacelor Sfinte Zece Porunci, aşa cum zicea dreptul Iov:„Mă îmbrăcam întru dreptate, ca într-un veșmânt șijudecata mea cea dreaptă era mantia mea și turbanulmeu.” (Iov. 29,14).

Natura și scopul legii morale a celor Sfinte Zece Porunci

6

Argesul Ortodox

Preacuviosul Părinte Arhimandrit ArseniePapacioc s-a născut la 15 august anul 1914, înlocalitatea Misleanu, comuna Perieţi, judeţul Ialomiţa,fiind unul dintre cei mai mari şi mai vestiţi duhovniciromâni. Din anul 1976, este duhovnicul Mănăstirii„Sfânta Maria” din Techirghiol, judeţul Constanţa.Părintele Papacioc a trecut prin puşcăriile comunisteunde a pătimit alături de Părintele Iustin Pârvu, IoanIanolide, Valeriu Gafencu, Nichifor Crainic, MirceaVulcănescu şi alţii. A fost arestat şi condamnat subregimul mareşalului Ion Antonescu, în anul 1941,pentru apartenența la Mişcarea Legionară. S-acălugărit în anul 1946, după eliberare și s-a nevoit laMănăstirea Antim din Bucureşti până în anul 1949.Între anii 1949-1950 a fost sculptor la Institutul Biblic,iar în anul 1951 a devenit preot la Seminarul Monahalde la Mănăstirea Neamţ. Între anii 1952-1958 a fostpreot la Mănăstirea Slatina. În vara anului 1958 a fostarestat din nou, pentru că făcea parte din grupul„Rugul Aprins”. Condamnat la 20 de ani de muncăsilnică, a fost graţiat în anul 1964 de la închisoareaAiud. Considerat unul dintre cei mai importanțiduhovnici ai Ortodoxiei, Părintele Arsenie Papacioc s-a născut în anul 1914 ca al șaptelea copil al părințilorVasile şi Stanca. Casa părintească se afla în satulMisleanu, comuna Perieţi din judeţul Ialomiţa. Numelecivil al părintelui Arsenie a fost Anghel. De mic,Anghel dovedeşte o memorie bogată şi o vieinteligenţă, de multe ori fiind premiant cu coroană.Membru în cercul literar constituit în jurul revistei„Vraja”, tânărul Anghel Papacioc are aptitudini atâtintelectuale, cât şi fizice. La întrecerile interşcolare,organizate în Bucureşti, obţine locul I la viteză şi loculII la sărituri. După vârsta de douăzeci de ani, Anghel,care avea o evlavie deosebită, a avut intenţia de a intraca frate la Mănăstirea Frăsinei din judeţul Vâlcea.Stareţul mănăstirii, părintele Simeon, l-a refuzatspunându-i: „Nu te pot primi, frate. Te văd că eşti niţelmai învăţat şi nu te pot pune la boi. Ce o să zică fraţii?Pe acesta îl ții la cancelarie și pe noi ne pui la greu?“.Nu a renunţat la gândul său și a mers la MănăstireaCozia, unde a fost primit în obştea monahilor. Totacolo primeşte ascultarea de paraclisier şi predăeducaţia civică elevilor. Deoarece vorbea copiilordespre Iisus Hristos, comuniştii din Râmnicu Vâlcea i-au interzis să mai propovăduiască celor mici învățăturacreştină. A fost nevoit să părăsească mănăstirea și s-aretras la o moşie pe care călugării de la Cozia o aveauaproape de Caracal. Acolo a rămas un an şi jumătate,de unde a fost luat de părintele Gherasim Iscu, stareţulMănăstirii Tismana. Acesta l-a ascuns la SchitulCiclovina, judeţul Gorj. Mitropolitul de atunci alOlteniei, IPS Părinte Firmilian Marin, a aflat însă decel care stătea la Cioclovina și i-a propus postul despiritual al Seminarului Teologic. Securitatea însă nu aaprobat acest gest al mitropolitului şi fratele Anghel aajuns la Mănăstirea Sihăstria. Acolo a fost călugărit, laslujbă participând părintele Sofian Boghiu, părinteleBenedict Ghiuş, iar naş de călugărie a fost PărintelePetroniu Tănase (trecut şi el la cele veşnice în22.02.2011, după ce în 31.01.2011 s-a născut înveşnicele locaşuri fiul său duhovnicesc –Arhiepiscopul, Mitropolitul şi Cărturarul BartolomeuValeriu Anania). După ce a primit preoţia, PărinteleArsenie Papacioc a fost numit spiritual la SeminarulMonahal de la Neamţ. A urmat mutarea la MănăstireaSlatina, unde a fost egumen. De aici a fost arestat şidus la Suceava, ținut în anchetă nouăzeci de zile, bătutși chinuit pentru acuzaţii fără nici un suport real. Dupăani de detenție, de interminabile anchete și deplasăride la un penitenciar la altul, de la Vaslui, unde era unlagăr de muncă forţată, la temuta închisoare de la Aiud,Părintele Arsenie Papacioc a fost eliberat și i s-apermis să slujească la o parohie din Ardeal. De aici, aajuns, în anul 1976, la Mănăstirea „Sfânta Maria” -Techirghiol, unde a putut fi întâlnit, pentru sfatduhovnicesc şi cuvânt de folos, până anul trecut – 19iulie anul 2011...

În urmă cu şase ani, în luna august anul 2008,am fost la Mănăstirea „Sfânta Maria” Techirghiol –Constanţa acest veritabil tezaur al spiritualităţiiortodoxe şi a celei româneşti autentice. Am fost defoarte multe ori la această sfântă aşezare, care cuprindeatâtea comori ale spiritualităţii noastre eterne,

româneşti şi ortodoxe, de fiecare dată fiind foarteimpresionat de toate cele văzute şi auzite în acest locsfânt – în care trebuie să ne lepădăm de încălţăminteanetrebniciei şi a cerbiciei noastre!…

De fiecare dată când am ajuns acolo am găsito sărbătoare a întregii suflări româneşti de

pretutindeni, care se bucură la modul cel mai sincer deaceastă izbândă a Bisericii noastre strămoşeşti, care şiîn această zonă a fost de-a lungul istoriei destul deaspru vitregită de lucrarea şi înrâurirea Bisericii sfintea neamului nostru românesc; monumentul şi obiectivulacesta fiind perceput ca un triumf al nostru constatând,încă o dată dacă mai era cazul, că Dumnezeu ne-apurtat şi ne poartă de grijă prin nemărginita Sadragoste ce o are pentru noi oamenii şi pentru a noastrăizbăvire!...

Şi aici, în duhovniceasca lavră a spiritualităţiinoastre dreptmăritoare, am stat de mai multe ori, laceas de sfătuire, dialog şi convorbire duhovnicească cuPreacuviosul Părinte Arhimandrit Arsenie Papacioc -originar din părţile Ialomiţei, care a suferit martiriulînchisorilor comuniste, despre Euharistie,Îndumnezeire şi Mântuire, despre necesitateaexistenţei acesteia într-un mod cât se poate deindispensabil, pe drumul nostru către îndumnezeire...

Ce să mai zic într-o astfel de situaţie: că înultima vreme am petrecut destul de mulţi părinţiduhovniceşti, mai cu seamă în ultimii doi ani, numaianul acesta fiind deja trei (primii doi fiind MitropolitulBartolomeu Valeriu Anania şi Părintele PetroniuTănase), şi iată acum a sosit ceasul să facem acelaşilucru şi cu Părintele Arsenie Papacioc – care varămâne în amintirea şi în conştiinţa noastră cu multeînvăţături şi fapte minunate, printre care, la loc defrunte stă aceea că a încurajat şi ajutat o mulţime detineri teologi să se pregătească pentru apărarea şipromovarea credinţei ortodoxe în anii grei ai dictaturiicomuniste. A fost în acelaşi timp un bun păstrător alTradiţiei şi un păstor receptiv la noile problemeapărute în societate. Era elegant şi ordonat, ospitalier şierudit. Un preot distins al cultului ortodox şi un om alculturii înţelepte, un slujitor al Bisericii şi al poporuluiromân. Apoi mai rămâne în sufletul nostru princaracterul, onoarea şi demnitatea lui, apoi vocea sacaldă dar în acelaşi timp hotărâtă şi fermă; după aceeacultura teologică şi nu numai cu care a fost înzestratdatorită muncii şi tenacităţii prea cuvioşiei sale;luciditatea şi spiritul său critic însoţit de foarte multăînţelegere şi condescendenţă; pe urmă spiritul dedisciplină, în primul rând cu el însuşi, de rigoareacademică, doctrinară, liturgică şi canonică revelată cufiecare slujire a sa ori cu fiecare predică sau cuvântare,susţinute într-un mod foarte coerent şi elevat în diferiteîmprejurări şi cu diferite ocazii; comportamentul, felulsău de a fi şi de a se raporta la semenii săi, la fiecare înparte într-un mod deosebit şi unic, fiind foarterespectuos, accesibil şi deschis, toate acestea ducând la

descoperirea în persoana sa a eticii bunului simţ, pecare a cultivat-o de-a lungul întregii sale vieţi şi careastăzi o întâlneşti tot mai rar!... Părintele ArhimandritArsenie Papacioc a mai avut şi calitatea de a fi un omde o sinceritate, discreţie şi modestie ieşite din comun,care mi-au inspirat foarte multă încredere, confortsufletesc şi dragoste faţă de valorile perene alespiritualităţii şi culturii noastre autentice!...Ştiind, din propria-mi experienţă, că fiecare întâlnire

cu Părintele Arsenie Papacioc a fost un prilej demare înălţare sufletească şi de sărbătoare, asemeniîntâlnirilor învăţăceilor cu marii filozofi ai vremiiantice precum: Platon, Plotin, Socrate, Aristotel,fiindu-ne pildă demnă de urmat, de înţelepciune,

abnegaţie şi dăruire, mă (mai) gândesc ce repede îiuităm noi pe aceşti oameni, pe aceste personalităţi aleculturii şi spiritualităţii noastre, fiindu-le prea puţinrecunoscători pentru toate câte ne-au făcut şi ne-au

dăruit ei nouă!... Eu personal, mă simt foarte onorat pentru

faptul că am avut fericitul prilej şi marea şansă de a-lîntâlni şi (de) a-l cunoaşte pe Părintele ArhimandritArsenie Papacioc – mare personalitate a culturii şispiritualităţii acestor ţinuturi şi nu numai, avândconvingerea şi nădejdea că vom şti cu toţii pe maideparte, să ne cinstim înaintaşii, potrivit meritelor şivredniciilor fiecăruia, cu toate că în aceste vremuri,preţuim mai mult pe alţii de oriunde şi de aiurea, căcini se par a fi mai exotici, mai spectaculoşi, maisenzaţionali!... Însă, rămânem convinşi de faptul că ceeste nobil rămâne iar ce este ieftin, apune!...

Şi cum spuneam, la începutul acestui materialpro memoria (sau in memoriam), aici, înduhovniceasca lavră a spiritualităţii noastredreptmăritoare, am stat de vorbă cu vrednicul depomenire Preacuviosul Părinte Arhimandrit ArseniePapacioc, abordând şi dezbătând tema esenţială aEuharistiei, Îndumnezeirii şi Mântuirii noastre,despre necesitatea existenţei acesteia într-un mod câtse poate de indispensabil, pe drumul nostru cătreîndumnezeire şi, iată ce ne-a răspuns, în cele ceurmează, din prea multa-i sa dragoste şi experienţă, şipe care-l oferim, în cele ce urmează, cititorilordreptmăritori creştini interesaţi de acest importantsubiect, întru amintirea şi pururea pomenireaPreacuviosului Părinte Arhimandrit ArseniePapacioc: Ne împãrtãşim ca sã fim mereu cu Hristos, pentrucã nu existã numai o împãrtãşire cu Sfintele Taine,

ci si o împãrtãsire duhovniceascã, adicã aceastãcontinuã prezenţã a inimii noastre la Dumnezeu...

Interviu cu P.Cuv. Păr. Arhim. Arsenie Papacioc dela Mănăstirea „Sfânta Maria” Techirghiol, judeţul

Constanţa...Steliaan Gomboş: - Preacuvioase Părinte

Arsenie, în primul rând îngăduiţi-mi să vă mulţumescmult pentru dragostea de a-mi acorda acest interviu, şiapoi să vă întreb pentru început: ce le recomandaţi înprimul rând creştinilor care doresc să sporească înviaţa duhovnicească?

Părintele Arhimandrit Arsenie Papacioc: - Eurecomand o stare de veselie interioară, lăuntrică, dininimă, o stare ce înseamnă rugăciune neîncetată. Ostare de veselie adevărată, degajată de problemelevieţii, de problemele cărărilor vieţii, ale unuia şi alealtuia. O stare de veselie, cu orice chip. Dacă-iîntristare, se clocesc ouăle diavolului. Este o stare deabsenţă, de întunecare. Dacă un om nu moare de pepoziţia de trăire, de înălţare, de steag, toată creaţiasuferă. Noi trăim într-o mare unitate, toată creaţia luiDumnezeu este o unitate. Daca ne despărţim de mareaunitate, suntem pe poziţie de anulare, de auto anulare.Deci, recomand o poziţie de trăire. Pentru că tragediaîntregii lumi trebuie plânsă ca propriile noastre păcate.Şi starea de rugăciune înseamnă o stare de prezenţă. Euca duhovnic ce toată ziua stau de vorbă cu lumea careare nevoie de verticalitate, nu recomand nevoinţe.Recomand o stare de prezenţă permanentă, de opoziţiefaţă de păcat şi patimă, care înseamnă recunoaştereaforţelor de bine din tine.

(continuare în pag. 7)

Dr. Stelian Gomboş

Preacuviosul Părinte Arhimandrit Arsenie Papacioc (1914 –Preacuviosul Părinte Arhimandrit Arsenie Papacioc (1914 –2011) de la Mănăstirea „Sfânta Maria” Techirghiol - Constanţa, 2011) de la Mănăstirea „Sfânta Maria” Techirghiol - Constanţa,

acum la împlinirea a o sută de ani de la naşterea sa cea pământească şi vremelnică şi a trei ani de la naşterea sa cea cerească şi veşnică...

In memoriam

7

Argesul Ortodox

(continuare din pag. 6)

- Aţi cunoscut astfel de oameni care aveau oasemenea stare de prezenţă continuă?

- Asta este o întrebare la care nu se poaterăspunde întru totul. Oamenii îşi păstrează ascunsăviaţa lor. Am trăit în puşcării 14 ani; am stat cu fel defel de conducători ticăloşi. Eram într-o anumită relaţieşi cu Părintele Dumitru Stăniloae, bineînţelesrespectând proporţiile, căci eram un prichindel pelângă el. La procesul Rugului Aprins - am fostamândoi în acelaşi lot - el s-a purtat camşovăielnic. Dar când a intrat în temniţă, când aîntâlnit acolo mari trăitori care erau de 20 de aniîn închisoare, care cunoşteau Noul Testamentaproape pe de rost - puţini erau care nu ştiau toatescrierile sfântului Ioan Evanghelistul - părinteleStăniloae a rămas impresionat. Nu se întâmplănimic, absolut nimic, niciodată, fără voia luiDumnezeu. Căci zice Mântuitorul: „Nu se mişcăfir de păr fără voia Mea”. Suntem conduşi,guvernaţi de Dumnezeu în toată mişcarea noastră.Deci trebuie să fim atenţi. în închisoare erauoameni de rugăciune. Am trăit cu ei, cu ValeriuGafencu, cu Virgil Maxim… L-am avut pe VirgilMaxim chiar în celulă. Am stat împreună, mi-afost aproape ca un ucenic. Am stat mult timp îndoi, în celulă, la Aiud. Pe mine m-au ţinut ani dezile la zarcă. Zarca era la Aiud o închisoare înînchisoare. Nu ştiţi! Făcută de unguri pentruromâni. Acolo nu vedeam nimic. Ne scoteau afarăzece minute pe lună. Vă daţi seama, erai cu totulsuspendat de tot ce-i materie! În asemeneacondiţii, toţi creştinii aceştia se rugau. Dar careera intensitatea rugăciunii, asta e greu de apreciat- ca să satisfacem noi acum lumea curioasă deastăzi. Vă mai spun încă o dată: eu recomand ostare de veselie care înseamnă rugăciuneneîncetată.

– În altă ordine de idei, PreacuvioasePărinte Duhovnic, de ce Sfânta Liturghie esteconsiderată de către toţi Părinţii ca fiind cerulcoborât pe pământ?

- Sfânta Liturghie face abstracţie de laorice fel de comparaţie. Sfânta Liturghie este Cer,este Dumnezeu. În mâna omului, bineînţeles. Este celmai important, cel mai mare lucru posibil. Şi de multeori mă gândesc ce cinste are omul. Pentru că Dumnezeua creat două lucruri nemaipomenite care nu se potrepeta. A creat o femeie distinsă care L-a născut peDumnezeu şi a creat preoţia care-L coboară de sus şi îlnaşte din nou pe Sfânta Masă. Ce ziceţi de lucrulacesta? Nu este o coajă de pâine acolo, este unDumnezeu, este o creaţie întreagă! Cum aş îndrăzni săo compar, cu cine, cu ce rugăciune, cu ce sfinţenie? Estechiar Dumnezeu, întrutotul pe Sfânta Masă. Şi lucrareaaceasta o săvârşeşte omul. Pentru că fiinţa umană - aşacum zice şi Sfântul Grigorie de Nyssa - estecopleşitoare, de neînţeles. Dumnezeu are încă taineascunse cu privire la om, pe care nu le cunosc niciîngerii. Omul este cu totul superior în creaţie. Luptasatanei, asiduă şi chiar finală, este să nu recunoaştem căputem fi în asemănare cu Dumnezeu. Da, suntem creaţiaşa. Recunoaştem, nu recunoaştem, aşa suntem creaţi.Nimeni din creaţie nu-i ca omul. El este singura verigăposibilă de legătură între Dumnezeu şi creaţie. Omul!Lui i s-a încredinţat marea răspundere să supraveghezeîntreaga creaţie, el este stăpânul creaţiei. Omule, omule,uite pe cine bagi tu în iad! Pe tine, adică, atunci cândmergi pe calea pierzării. Aşa că Liturghia, în sfârşit, nu-i o lucrare omenească, ea este peste îngeri şi peste orice.Este chiar El. Da! „Eu sunt Cel ce sunt”, aici şi acum!Învierea lui Iisus Hristos s-a făcut… Nu numai El aînviat. Toată creaţia a avut un moment de recucerire şide reînviere. Dar toată gloria acestei nemaipomeniteîntâmplări, de care ne este şi frică să amintim, n-ar fifost aşa de valoroasă dacă n-ar fi fost crucea mai întâi.Deci poziţia aceasta este: întâi suferinţa şi pe urmăplata. „Cine fuge de Cruce fuge de Dumnezeu”, ziceSfântul Teodor Studitul. Nu cer nimic altceva decât unpic de trezvie. Dumnezeu nu-i supărat pe noi atât demult pentru anumite greşeli, pe cât este de supărat căsuntem nepăsători. Să nu amânăm trezireaduhovnicească. În ierarhia din Biserică nu împăratulsau patriarhul este cel mai mare. Cine este mai smerit,acela este mai mare în Biserică, în Împărăţia cerurilor.

Să ştiţi că smerenia este singura cale şi modalitate desalvare.

- Ce este Sfânta Împãrtãşanie, PreacuvioasePãrinte Arsenie, şi care este rostul ei în mântuireacredinciosului?

- Aceasta este întrebarea cea mai de vârf, ceamai importantă. Toţi credincioşii ştiu cã esteDumnezeu. Domnul Iisus Hristos îşi menţine acestcuvânt divin: “Eu voi fi cu voi pânã la sfârşitulveacurilor”. El spune, de asemenea: “Cine nu va mânca

Trupul şi nu va bea Sângele Meu nu va avea viaţã în elşi nici parte de Mine”. Se înţelege cã prin aceastãprimire a Trupului şi Sângelui Mântuitorului te ducipânã la El, ca dumnezeu dupã har. Şi când te duci la El,eşti mare ca El. Şi, de asemenea, atunci când teîmpãrtãşeşti, El vine la tine, este mic ca tine. Asta cumspun marii Sfinţi. Deci o identitate de fiu, divinã. Nueste nici o teamã cã vorbim aşa. El este, nu e altul cares-a fãgãduit, şi-şi ţine fãgãduinţa. Pentru cã Dumnezeupoate sã facã orice, dar un lucru nu poate: sã-şi calcecuvântul. Şi iatã cã-şi ţine cuvântul, ca sã fie cu noipermanent. Îngerii de sus, care au multe particularitãţi,care au foarte multe lucruri necunoscute de oameni, daratât cât a rânduit bunul Dumnezeu sã fie descoperiţi,ştim cã nu au putinţa pe care o are omul, de a se ridicapânã la Dumnezeu, de a deveni dumnezei dupã har.Sunt într-o fericitã ascultare şi împlinire a voii luiDumnezeu, gânditoare, dar n-au aceastã putinţã. Au şiei un proces de despãtimire, dar nu în sens dedespãtimire de la pãtimire, ci ei descoperã noi taine prinporunca care li se dã. Aceasta este un fel mai superiordecât era sau o bucurie în plus. Noi îi spunemdespãtimire pentru ca sã se înţeleagã cã noi nedespãtimim pentru cã am fost împãtimiţi. Vedeţi, toateputerile de sus: serafimi, heruvimi, domnii, scaune,începãtorii, arhangheli, îngeri – sunt fãcute prin cuvânt.Însã fiinţa omeneascã nu, Dumnezeu a fãcut-o cu mânalui, şi încã cum: chip şi asemãnare. Este usor sã spuichip şi asemãnare, pentru cã astfel ştim din învãţãturaBisericii. Dar când te opreşti asupra acestor însuşiri,calitãţi, daruri, te vezi chip şi asemãnare. Şi atunci iatãcã noi avem o identitate divinã, şi prin restaurarea pecare a adus-o Iisus Hristos preţuim cât pretuieşte El. Artrebui ca omul, într-o formã retrospectivã, sã seregãseascã pe sine şi sã rãspundã la întrebarea care s-apus: Unde erai atunci când nu erai în tine? Nu estepermis sã se piardã un timp, o vreme, pentru altceva.Dumnezeu ne-a fãcut numai pentru El, deci ne vapretinde sã fim cu adevãrat prezenţi numai la El. Nuîntrerupem treburile sociale şi ascultãrile pe care leavem, pentru cã chiar El ne porunceşte. El ne-a dat

darurile sã le împlinim, sã le sãvârsim. Dar cu gândulcontinuu la Cel ce este.

Ei, iată şi un exemplu grăitor: S-au cãsãtorit doitineri, Ioana şi Ionel. Dupã nuntã, Ioana a trecut labucãtãrie – şi nu este o înjosire cã a trecut la bucãtãrie,ci este ceva propriu femeii, pentru ca bãrbatul sã poatãfi liber sã rezolve probleme în afarã. Şi Ionel s-a dus laserviciu. Dar ea, nepriceputã, emoţionatã, a afumatmâncarea şi se vãita cã ce o sã zicã Ionel.Conştiinciozitatea asta care este mare dar de la

Dumnezeu pentru tot omul! Şi a venit Ionel. Şiea, cu plânset şi vaiet, i-a spus: “Dragã Ionele, amafumat mâncarea”. “Lasã, dragã, nu mãintereseazã. Dar de ce nu te-ai gândit la minetoatã ziua? Asta mã intereseazã pe mine”. Ei, astao sã ne întrebe Dumnezeu, Care ne-a dat inimãputernicã ca sã pricepem cerurile, veşniciile, sãcontrazicem rãul, sã biruim dracii, care ne-a dataceastã putere de a fi dumnezei dupã har, veseliacã slujim marelui Adevãr – cãci aceasta esteadevãrata veselie şi libertate –: De ce nu v-aţigândit la Mine deloc? Este, fãrã îndoială, în modlogic, cã aşa va fi suna această întrebare. Şi mătem că vom rãspunde foarte greu. Noi, ortodocşii,nu apãsãm pe pedala cunoaşterii atât de mult, câtneapãrat pe trãire, pe aceastã formare interioarã anoastrã, de smerenie, pentru ca sã fim scrişi şi noisus, în cartea cea mare. Şi omul care s-a smerit,acest om a biruit cu adevãrat cerurile, respectivpe Dumnezeu. Nu o smerenie raţionalã, ci osmerenie smeritã, trãitã.

Mã întreba cineva, la o altã înregistrare:“Pãrinte, cum sã scãpãm de satana, de diavol?”.“Ce ne facem fãrã diavol?”, i-am rãspuns eu.Pentru cã e lãsat de Dumnezeu sã ne maiispiteascã. Putea sã-L omoare Mântuitorul! N-avenit sã glumeascã, sã facã teatru şi demonstraţii.De ce, dacã i-a luat coarnele şi forţele şipretenţiile, l-a mai lãsat – cum zic Sfinţii Pãrinţi– numai cu vârful cozii? L-a lãsat pentru cã estenecesar sã ne şlefuim cu orice chip în atacurilelui, sã ne definim pe noi, sã cunoaştem mai binemarile adevãruri. El este un tolerat, nu-i o putere.Asta-i marea greşealã a oamenilor, cã se tem. Cunici un chip nu are nici o putere. Iatã, suntemmlãdiţe în tulpinã. De unde vine toatã seva, toatã

puterea, înmugurirea, rodirea? El n-are nici o viţã. El nueste mlãdiţã. Totul este de la Dumnezeu: “Fãrã de Minenu puteţi face nimic”. Lucrul acesta s-a ignorat şineglijat în trãirea creştinilor. Dacã creştinul s-ar gândimereu la lucrul acesta, ar trãi o stare de prezenţã care-imai plãcutã decât nevoinţa. Sinodul din anul 419 de laCartagina a dat canonul 124 în care se zice, în legãturãcu aceste spuse ale Mântuitorului nostru Iisus Hristos:Dacã crezi cã poţi sã fii ceva, anatema sã fii. Mi-aplãcut foarte mult pentru cã este un adevãr, dar şi pentrucã Biserica se ocupă sã ne trezeascã la faptul cã tot ce aspus Iisus Hristos este adevãrat şi vrednic de urmat. Nu-i nimic utopic, imaginar, nu-i nimic imposibil. El a spuscã va fi mai greu. O fi! Dar îţi rezolvi problemele cuforţele proprii? Asta-i greşeala. Trebuie sã ţi le rezolvicerând permanent ajutorul lui Dumnezeu, pentru cã,dacã nu-i cu putinţã la oameni, la Dumnezeu orice-i cuputinţã. Asta mi-a plãcut la acest sinod, cã s-a gândit sãne trezeascã la faptul cã suntem nişte mlãdiţe care nuputem rodi fãrã viţã. Cu nici un chip! Chiar cu nici unchip! Dacã o mlãdiţã stã fãrã viţã, se usucã într-un timpextrem de scurt. Şi atunci Domnul nostru Iisus HristosS-a oferit sã-I mâncãm Trupul şi Sângele Lui ca sã fimmereu dumnezei.

Sã nu faci greşeala de a te compara cu mariitrãitori. Cã nu prin nevoinţa şi trãirea lor s-auîndumnezeit numaidecât. Ci prin harul lui Dumnezeu,pentru prezenţa lor. Şi tu, dacã ai aceastã prezenţã, aistrãbãtut sorocul pentru împãrtãşit şi nu eşti altfel decâtmarii trãitori. Dar acum se pune o problemã cu aspecttehnic. Când ne împãrtãşim? Nu timpul decide. Asta-i ogreşealã. Hotăreşte intensitatea credinţei tale, inima ta.Cum spune Sfântul Ioan Gurã de Aur: Ani vrei sã-i dai?Vindecã-i rana! Acesta-i scopul duhovnicului. Şi dacã îivindeci rana, îl faci capabil de întâlnirea cu IisusHristos, prin împãrtãşire. Nu ne împãrtãşim pentru cãau venit Paştile ori Crãciunul. Ne împãrtãşim ca sã fimmereu cu Iisus Hristos, pentru cã nu existã numai oîmpãrtãşire cu Sfintele Taine, ci şi o împãrtãşireduhovniceascã, adicã aceastã continuã prezenţã a inimiinoastre la Dumnezeu.

Preacuviosul Părinte Arhimandrit Arsenie Papacioc (1914 –Preacuviosul Părinte Arhimandrit Arsenie Papacioc (1914 –2011) de la Mănăstirea „Sfânta Maria” Techirghiol - Constanţa, 2011) de la Mănăstirea „Sfânta Maria” Techirghiol - Constanţa,

acum la împlinirea a o sută de ani de la naşterea sa cea pământească şi vremelnică şi a trei ani de la naşterea sa cea cerească şi veşnică...

In memoriam

OrtosintezeOrtosintezeArgesul Ortodox

8

Proiectul social-filantropic

CAMPIONII BUCURIEICAMPIONII BUCURIEI„Adevărat zic vouă, întrucât aţi făcut unuia dintr-aceşti fraţi ai Mei, prea mici, Mie Mi-aţi făcut.” (Matei 25, 40)Așa cum ne arată Sfintele Scripturi, Iisus Hristos înţelegea foarte bine greutăţile celor sărmani şi era foarte sensibil

la nevoile lor. S-a întrupat aici pe pământ și “a devenit sărac de dragul nostru” (2 Corinteni 8, 9). Când a văzutmulţimile de oameni, „i-a fost milă de ele, deoarece erau jupuite şi aruncate încoace şi încolo ca nişte oi fără păstor“

(Matei 9, 36). Hristos esteimpresionat, nu de darurileconsistente ale celor bogaţi, caredădeau „din surplusul lor“, ci demicul dar al văduvei. Gestul ei i-a atins inima deoarece „dinsărăcia ei, a aruncat tot ce aveapentru viață“ (Luca 21,4).

Hristos, nu numai că a simţitcompasiune faţă de săraci, față defiecare „frate mai mic” al Său(Matei 25, 40- 45), ci s-a îngrijitpersonal de nevoile lor, având,împreună cu apostolii, un fondcomun din care îi ajutau pe ceinevoiaşi. Astfel, i-a încurajat pecei ce doreau să fie continuatoriai Lui să nu uite de obligaţia de a-

i ajuta pe sărmani, obligație pe care biserica argeșeană, prinCampionii Bucuriei Sociale, o duce mai departe în caselecelor aflați în nevoi și în suferințe.

Marți, 12 august 2014, la biserica parohială Catane din localitatea Lunca - Corbului, Protoieria Costești, cele 10parohii (Siliștea, Langești, Lunca – Corbului, Marghia de Jos, Marghia de Sus, Pădureți, Catane, Ciești, Falfani II,Popești Corbeni) ce alcătuiesc Cercul pastoral misionar nr. V au desfăşurat o nouă etapă a proiectului social-filantropic, de întrajutorare a celor săraci și aflaţi în nevoi, "Campionii Bucuriei Sociale". De ajutoarele oferite aubeneficiat 10 familii aflate în grele condiții de viață, fără venituri, cu mulți copii ce prezintă risc de abandon școlar.

„Adevărat zic vouă, întrucât aţi făcut unuia dintr-aceştifraţi ai Mei, prea mici, Mie Mi-aţi făcut.” (Matei 25, 40)

Hristos îl consideră pe fiecare om drept un „frate mai mic”al Său (Matei 25, 40- 45) şi, de multe ori, El apare în faţa

noastră sub chipul unui om sărac, bătrân, bolnav, unui copilaflat în nevoi, unei văduve, unei familii pentru care ziua demâine înseamnă doar sărăcie și nevoi. Trăim într-o societateîn care, din ce în ce mai mulţi oameni au nevoie de ajutor dinpartea bisericii, aceasta fiind ca o mamă ce acordă sprijinomului aflat în suferinţă, atât în planul vieţii sale sufleteşti, câtşi în planul vieţii sale trupeşti. Plecând de la îndemnulpărintelui Nicolae Steinhardt “Dăruind vei dobândi“, în datade 7 august 2014, la biserica parohială Zărnești II dinProtoieria Mioveni, parohiile ce alcătuiesc Cercul pastoralmisionar IV din comunele Mălureni și Budeasa, au desfăşurato nouă etapă a proiectului social-filantropic, de întrajutorare acelor săraci și aflaţi în nevoi, "Campionii Bucuriei Sociale".De ajutoarele oferite au beneficiat peste 20 de familii aflate îngrele condiții de viață.

„Adevărat zic vouă, întrucât aţi făcut unuia dintr-aceşti fraţi aiMei, prea mici, Mie Mi-aţi făcut.” (Matei 25, 40)

Sărăcia este o maladie care face din ce în ce mai multe victime.De la copiii ce abia au văzut lumina zilei și până la bătrânii care maiau doar puțin de trăit, nimeni nu este scutit de această grea încercare.Cauzele pentru care ajung să cunoască sărăcia sunt diverse, însăsoluția este doar una singură: întrajutorarea.

Noi toți împreună și fiecare dintre noi separat, cu puțin și dinpuțin, doar să vrem și putem face minuni! Pentru o familie cu mulțicopii o masă caldă, într-o zi în care foamea aproape i-a pus lapământ, este o minune! O minune pe care fiecare dintre noi o poateface pentru cineva greu încercat. Un caiet, o carte, un stilou dăruite

unui copilsărman pot fișansa lui de acontinua studiile,de a nu abandonaeducația, de a nuajunge săîngroașe numărulinfractorilor. Oușă deschisă unuibătrân singurpoate fi zâmbetulde bucurie cucare va adormi,în veșnicie,

împăcat că nu a fost singur. Și câte alte exemple de minuni pe carele putem face…doar sa vrem! Nu trebuie să așteptăm mereu ca“alții” să facă, oricine ar fi acești “alții”: autorități, oameni bogați,asociații, ong-uri etc. Să fim noi schimbarea pe care o dorim în lume,să fim noi cei care dăm startul, să fim noi cei care dăruim bucurie!Și, așa cum spunea Părintele Steinhardt, dăruind vom dobândi!

Acest îndemn îl urmează și Campionii Bucuriei, astfel că,miercuri, 13 august 2014, la sediul Protoieriei Curtea de Argeș, cele14 parohii (Ciofrângeni, Piatra, Burluși, Duculești, Tigveni,Bârsești-Vlădești, Bârsești de Sus, Lacurile, Poenari, Ioanicești,Ceaurești, Blaj, Momaia, Bălilești) ce alcătuiesc Cercul pastoral nr.5 au desfăşurat o nouă etapă a proiectului social-filantropic, deîntrajutorare a celor săraci și aflaţi în nevoi, "Campionii BucurieiSociale". De ajutoarele oferite au beneficiat familii sărace dinparohiile participante, familii aflate în grele condiții de viață, fărăvenituri, cu mulți copii ce prezintă risc de abandon școlar.

Omul este ființă socială, așa cum spunea Aristotel.Campionii Bucurieiadaugă și bunătatea ca și manifestare necesară a ființei. Bunătatea sufleteascănu-i o virtute subtilă şi rafinată, e un atribut de bază al fiinţei omeneşti sitotodată un atribut al culturii. Fără bunătate nu putem convieţui decât în

condiţii degroază şij u s t i f i c â n da m a r n i c aafirmaţie a luiSartre: ceilalţi,iată iadul!Există una l t r u i s me l e m e n t a rexprimat prinbunătate careeste o axiomă avieţii obşteşti.B e r d i a e vspunea: pâinea

pentru mine este o problemă materială, dar pâinea aproapelui meu este pentrumine o datorie spirituală.

Privind spre tabloul lui Salvador Dali ("Răstignirea", după numele eioriginal "Hristos al Sfântului Ioan al Crucii") și luând aminte la cuvinteleSfinților Părinți, aflăm că iadul este mai degrabă locul unde nu mai suntceilalți. Într-un glas, Sfinții Părinți spun că "în aproapele stau viața șimoartea, raiul și iadul", adică, dacă am ajuns să-l iubim și să ne jertfim pentruaproapele, am dobândit raiul, iar dacă am ajuns să-l urâm pe aproapele și săne bucurăm de răul pătimit de acela, am dobândit iadul.

Din Sfânta Scriptură aflăm că ,,Domul îndreaptă pe cei gârboviți, Domnulînțelepțește orbii, Domnul iubește pe cei drepți” (Psalm 145,8), iar bunătateaLui ajunge la noi prin rodirea Duhului Sfânt. Deci bunătatea este de Sus șicoboară la noi, în sufletele noastre. Bunătatea este cuprinsă în imperiuliubirii, alături de răbdare, iertare, milă, pace și nimeni nu poate avea o iubirecurată față de Dumnezeul cel dăruitor, dacă nu are o iubire față de fratele său,căci „iubirea face sufletele să vorbească cu îngerii” - citim în Învățăturile luiNeagoe Basarab - și-i dă omului bunătatea necesară a încălzi sufletelecelorlalți.

Campionii Bucuriei, sufletele ce dau viață acestui complex proiect,plecând de la cele arătate mai sus, consideră întrajutorarea ca fiind o datoriemorală a noastră, a tuturor, față de Tatăl nostru.

Astfel, cu participarea și binecuvântarea Înaltpreasfințitului PărinteCalinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, și cu implicarea directă aPărintelui Arhidiacon Caliopie Cristian Ichim, Consilier responsabil desectoarele Economic-Financiar și Construcții bisericești din EparhiaArgeșului, a fost scrisă o nouă filă în proiectul Campionii Bucuriei, în data de25 august 2014, în Cercul Pastoral nr. 3, când, prin sprijinul a 8 parohii dinProtopopiatul Câmpulung Muscel, au fost oferite ajutoare unor familii aflateîn grele condiții de viață, fără venituri, cu mulți copii ce prezintă risc deabandon școlar.

,,Bunătatea este limbajul pe care surdul îl poate auzi și orbul îlpoate vedea” (Mark Twain)

Solomon, înțeleptul rege al Israelului, spunea: ,,Cine urmăreșteneprihănirea și bunătatea, găsește viață, neprihănire și slavă”. Dacălupta interioară se duce cu armele rugăciunii, cea exterioară se ducecu armele bunătăţii şi sub flamurile dragostei! Omul bun aduce pepământ adierile Cerului, bunătatea, dărnicia, întrajutorareaconstituind bunele miresme ale vieţii noastre pe care ar trebui s-otrăim în pace, linişte, compasiune, acceptare şi înălțare.

Din păcate, aici pe pământ, nu toți oamenii se pot bucura de oviață tihnită și lipsită de griji. Campionii Bucuriei vin mereu înîntâmpinarea nevoilor aproapelui, o astfel de filă fiind scrisă în data

de 28 iulie 2014, cu participarea și ajutorul tuturor parohiilor dincomuna Călinești, a protoieriei Topoloveni, care au reușit să ușurezemunca celor de la azilul de bătrâni din comună, donând o mașină despălat, precum și alte ajutoare ce au constat în alimente și alteproduse pentru familiile defavorizate ce-și duc cu greu traiul înCălinești.

Tot în protoieria Topoloveni, pe 28 august 2014, parohiilePriboienii de Jos, Priboienii de Sus, Beleți, Zgripcești, Negrești,Furești, Dobreștii de Jos, Dobreștii de Sus, Greci și Boțești și-au unitforțele venind cu ajutoare în sprijinul unor familii aflate în grelecondiții de viață, fără venituri, cu mulți copii ce prezintă risc deabandon școlar.

Proiectul derulat cu binecuvântarea și purtarea de grijă a Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic, în Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului se desfășoară, la nivel deprotoierii, după un program stabilit de Permanența Centrului Eparhial, activități social-filantropice ce au în vedere ajutorarea familiilor sărace și aflate în nevoi, cu copii mulțisau în pragul abandonului școlar, bolnavi și bătrâni. Aceste acțiuni sociale fac parte din Proiectul general social-filantropic cultural-educativ și sportiv intitulat "CampioniiBucuriei" coordonat de Părintele Arhidiacon Caliopie Cristian Ichim, Consilier responsabil de sectoarele Economic-Financiar și Construcții bisericești din Eparhia Argeșului.

Beneficiarii sunt aleși în urma unor anchete sociale, în care au fost urmărite cazurile cu venituri foarte mici, dar și problemele de sănătate foarte grave. O atenție deosebită oprimesc bătrânii, bolnavii fără familie, precum și copiii pentru care există riscul abandonului școlar.

În proiect sunt implicați părinții protoierei și preoții din fiecare protoierie, precum și credincioșii din cuprinsul Eparhiei Argeșului, care sunt chemați să aducă bucurie în caselecelor sărmani.

“Fericiți cei milostivi, că aceia se vor milui” (Matei 5, 7)