Săptămânal teologic, bisericesc și de atitudine al Arhiepiscopiei Argeșului și MusceluluiAnul XII nr. 610 Noiembrie 2014 8 pagini

“Iată Dumnezeul cel tare al mântuirii mele;nădăjdui-voi întru El şi nu mă voi înfricoşa,

că izvorul puterii mele şi cântarea mea de laudăeste Domnul Dumnezeu şi izbăvirea mea” (Isaia

12, 2).

Preacucernici Părinţi, slujitori ai SfintelorAltare,

Preacuvios Cin Monahal,Dreptmăritori Creştini şi Creştine,

Iubitori ai Nașterii Domnului nostru IisusHristos!

Aducând mulţumirile noastre pline depioasă recunoştinţă, Domnului Dumnezeu, Cel înTreime lăudat: Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, pentruviaţa pe care ne-a dăruit-o din marea Sa iubire deoameni, şi astăzi, în ziua Naşterii lui Iisus Hristos,Dumnezeul Cel Tare al mântuirii noastre (Psalmul12, 2), din nou, medităm şi privim cu sfialăadâncă la rânduielile şi datinile noastrestrămoşeşti pline de bucuria Naşterii!

De la începutul zidirii întâiului om,Adam cel Bătrân de ani, şi până la pruncul care senaşte, chiar acum când rostim acest Cuvânt,Pronia Dumnezeiască, adică purtarea de grijă a luiDumnezeu, este prezentă ca lumina lină,zâmbitoare peste întreaga fire şi pururea neapusă,lumină la care suntem şi noi chemaţi să neîmpărtăşim cu îmbelşugare, ca dar al SfinteiTreimi pentru pruncii pământeni, întrupaţi dingândirea şi dragostea Sa nemuritoare.

Noi, cei de ieri, de azi şi de mâine, de peîntreg rotocolul Pământului, avem mareamângâiere de a rosti plini de nădejdi: “IatăDumnezeul cel Tare al mântuirii mele...”

De îndată ce noi rostim aceste cuvintedin dumnezeiasca Scriptură, inima şi sufletulnostru se deschid ca o corolă de crin uriaş, pentrua primi roua de aur a credinţei noastre dinamice înDomnul Dumnezeu Care, în hotărârile Saleveşnice, ne-a zidit “după chipul şi asemănareaSa”. (Facere 1, 27)

Meditând cu grijă la actul creaţiei, cândnoi am fost zidiţi şi aşezaţi în frumuseţea lumiivăzute, frumuseţe în care a coborât şi IisusHristos, Cuvântul şi Fiul lui Dumnezeu, Care,atunci “când a venit plinirea vremii, Dumnezeu atrimis pe Fiul Său, născut din femeie, născut sublege, ca pe cei de sub lege să-i răscumpere, ca sădobândim înfierea”. (Galateni 4, 4-5)

Meditând, aşadar, şi strunindu-negândul, marele Pavel, Apostolul Neamurilor, lescria creştinilor din oraşul Filipi: “Gândul acestasă fie în voi care era şi în Hristos Iisus, Care,Dumnezeu fiind în chip, n-a socotit o ştirbire a fiEl întocmai ca Dumnezeu, ci s-a coborât pe Sine,chip de rob luând, făcându-se asemeneaoamenilor, şi la înfăţişare aflându-Se ca un om. S-a smerit pe Sine, ascultător făcându-Se până lamoarte şi încă moarte pe Cruce”. (Filipeni, 2, 5-8)

Între toate creaturile, omul fiind creaţia-

capodoperă a lui Dumnezeu “după chipul şiasemănarea Sa”, venirea lui Iisus Hristos,Cuvântul, şi Fiul lui Dumnezeu, în “chipulomului”, s-a întrupat, primind chipul “omului”,făcându-se “Fiu al Omului”, adică, asemeneanouă, în afară de păcat.

Drepmăritori creştini,

Să cunoaştem mai din aproape pe IisusHristos,”Fiul lui Dumnezeu, Unul-Născut, Caredin Tatăl S-a născut, mai înainte de toţi vecii”, cesălăşluieşte pururea în ceruri. De o fiinţă cu Tatălşi cu Duhul Sfânt, El este deopotrivă Dumnezeu.

Nu are început al zilelor şi nici sfârşit al vieţiiSale; este veşnic, fiind pretutindeni de faţă, iarputerea Lui nu are margini. La zidirea lumii deDumnezeu-Tatăl, toate prin Dumnezeu-Fiul,Cuvântul lui Dumnezeu s-au făcut şi “fără El,nimic nu s-a făcut din tot ce s-a făcut”. (Ioan 1, 3)

Grăind prin gura scriitorului Proverbelor,Dumnezeu-Fiul zice: “Înainte de veac, M-a aşezatpe Mine Domnul: la început, mai înainte de a facePământul. Înainte de a face adâncurile, înainte dea se ivi apele izvoarelor, înainte de a fi întăritdealurile, mai înainte de toţi munţii, Mă naşte peMine… Când Domnul gătea cerul, Eu eram defaţă, împreună cu El; şi când a rânduit tronul Săude o parte, pe vânt şi când a întărit norii de sus; şicând a aşezat izvoarele statornice, pretutindenisub cer; şi când a făcut tari temeliile pământului;Eu eram la El, rânduind toate după cuviinţă. Eueram acela în care El se bucura şi Eu Mă veseleamzilnic în faţa Lui, toată vremea, când Se desfătaEl, terminând întreaga zidire a lumii şi când sedesfăta în fiii oamenilor”. (Proverbe 8, 23-31)

Astfel, în “El s-au zidit toate, în ceruri şipe pământ, cele văzute şi cele nevăzute…toateprin El şi spre El au fost zidite”, cum scrie SfântulApostol Pavel (Coloseni 1, 16). Făcând, deci,

Dumnezeu întreaga zidire “pentru El şi prin El”(Evrei 2, 10), Domn al vieţii tuturor făpturilor esteFiul, fiindcă în El a binevoit Dumnezeu “săsălăşluiască toată plinătatea”. (Coloseni 1, 19)

De aceea, când a venit plinirea vremiipentru a aduce din nou pe toate la Sine, a trimisDumnezeu pe Fiul Său în lume pentru ca “prin Elpe toate cu Sine să le împace, fie pe cele de pepământ; fie pe cele din ceruri, făcând pacea prinEl, prin sângele Crucii Sale”. (Coloseni, 1, 20)

Dumnezeu Atotputernicul-Fiul, laîntrupare n-a căutat chip de înger spre a luaînfăţişare îngerească, ci S-a îndreptat către noi,căutând spre chipul Său, fiindcă, la Facere,Părintele Ceresc a zidit pe om “după chipul Său”,privind către Fiul, Care este din veşnicie “chip allui Dumnezeu Cel nevăzut” (Coloseni 1, 15).Astfel, că Dumnezeu-Om, Domnul nostru IisusHristos este chip al lui Dumnezeu şi chip alomului. Prin unirea lor, unul sălăşluieşte încelălalt; Tatăl cunoaşte pe Fiul şi Fiul cunoaşte peTatăl. În Hristos, Dumnezeu şi omul se văd faţă înfaţă (Patriarhul Iustin, Opera Integrală, 6, Omiliiarhiereşti, Editura Episcopiei Argeşului şiMuscelului/Anastasia, Bucureşti, 2004, pag. 205),de aceea “nădăjdui-voi întru El şi nu mă voiînfricoşa”. (Isaia 12, 2)

Iubiţi credincioşi,

De veacuri, suspinul nostru după Dumnezeu,ca de altfel, şi suspinul întregii firi, păstrează înadevăr aprinsă râvna noastră de a ne ridica lastarea dintâi şi de acolo la asemănarea cuDumnezeu: “În ce fel doreşte cerbul spreizvoarele apelor, aşa sufletu-mi doreşte spre Celbun, spre Dumnezeu”. (Psalmul 42, 1)

Privind cu grijă asupra vieţii noastre, vedemcă în faţa ochilor inimii noastre pluteşteîntunericul, iar puterile noastre sunt prea slabepentru a ne putea urca singuri până la cer, de aceeaIisus Hristos a îmbrăcat trup de om. El a luat “chipde rob, făcându-se oamenilor asemenea şi laînfăţişare dovedindu-Se ca om”, pentru a“schimba înfăţişarea trupului umilinţei noastre înasemănarea Trupului slavei Sale”. El S-a făcutasemenea cu noi pentru a ne face pe noi asemeneacu El.

“Taina cea din veac ascunsă şi de îngerineştiută”, se vădeşte acum când Iisus Hristos,Domnul, a luat, într-adevăr trup de om, trupul luiAdam; dar nicidecum trupul lui Adam cel căzut, citrupul lui Adam neîntinat de păcatul strămoşesc,născându-se în sfinţenie, deoarece El n-a moştenitpăcatul lui Adam. Duhul Sfânt este Acela care acoborât peste Preacurata Fecioara Maria şiputerea Celui Preaînalt, a umbrit-o: “Trup curat şisfânt şi fără de prihană şi de tot păcatul neumblatdin trup de fecioară a luat Hristos”, zice SfântulIoan Gură de Aur.

- continuare în pag. 2 -

Cuvânt Pastoral laNașterea Domnului nostru Iisus Hristos

Cuvânt Pastoral laNașterea Domnului nostru Iisus Hristos

Argesul Ortodox

2

Colegiul de redacțieFONDATOR:

† Înalt Preasfințitul Arhiepiscop CAlINICal Argeșului și Muscelului

Adresa: Strada Țepeș Vodă nr. 17 Tel/fax: 0248/217629 e-mail: argesulortodox@yahoo.com

Editor:Preot Ovidiu Vlăsceanu - consilier cultural

Redactor șef:Pr. dr. Napoleon Dabu

Redacția:preot prof. Cornel Dragoș,preot Florin Iordache,diacon prof. Gabriel Firuță,asist. univ. drd. Gabriela Safta.Pagină web: preot Gabriel Grecu

Colaboratori:Dr. Ioan Gheorghe Rotaru, prof. AlexandruBrichiuș, pr. prof. Andrei Cănuță, pr. prof. Roberto-Cristian Vișan, Roxana Dragoș,Amalia Cornățeanu, Amalia Constantinescu,Iuliana Popa.

Art designer: ing. Bogdan Nicolae Ciocîrlan ISSN: 1583-2643Responsabilitatea fiecãrui articol publicat îi revine autorului

Dreptmăritori creştini,

La slăvita Naştere a Domnului nostru IisusHristos, după cum glăsuieşte o veche cântarebisericească “cerul aduce pe îngeri, pământuldarurile, iar noi oamenii, pe Maica Fecioara,Preasfânta, Preacurata, Preabinecuvântată!

Cântările din Biserica Ortodoxă au fostalcătuite pentru a proslăvi Naşterea Domnului cumăiestrie dumnezeiască, arătând rostul ÎntrupăriiFiului cel Veşnic al lui Dumnezeu. Dar nici una nueste rostită mai des decât cântarea puterilorîngereşti în apropierea peşterii de lângă Betleem,în clipa Naşterii Domnului Iisus! Am putea spunecă este cântecul de leagăn al PrunculuiDumnezeu-Om, pe care cerul l-a glăsuit în auzuloamenilor: “Slavă întru cei de sus lui Dumnezeuşi pe pământ pace, întru oameni bunăvoire”.(Luca 2, 14)

În inimile noastre se aud cântărileîngereşti pe care şi noi le rostim asemeneaîngerilor, cu bucurie mare, dar auzim şi cântareaSfintei Fecioare Maria: “Măreşte suflete al meu,pe Domnul”, pentru că Dumnezeu Mântuitorul aschimbat smerenia în mărire şi lipsurile înîndestulare. “Risipit-a Domnul pe cei mândri încugetul inimii lor…. şi a înălţat pe cei smeriţi. Pecei flămânzi i-a umplut de bunătăţi şi pe cei bogaţii-a scos afară deşerţi”, iar Zaharia în prorocia saspune: “Binecuvântat este Domnul Dumnezeul luiIsrael”, vesteşte bucuria mântuirii întru iertareapăcatelor “având asupra noastră purtarea de grijăa lui Dumnezeu: Cercetatu-ne-a pe noi Răsăritulcel de Sus, ca să lumineze pe cei care stau întruîntuneric şi în umbra morţii şi să îndreptepicioarele noastre pe calea păcii”, iar dreptulSimeon, primind vestea de la Duhul Sfânt, că nuva gusta moartea până când nu va vedea peHristos, primind în braţele sale pe Pruncul-Iisus,în templul din Ierusalim, a binecuvântat peDumnezeu în cântarea sa: “Acum slobozeşte perobul Tău, Stăpâne, că văzură ochii mei mântuireaTa…”, gătind mântuirea “în faţa tuturorpopoarelor”. (Luca 1, 46-55; 68-79; 2, 29-32)

Iubiţi credincioşi,

Domnul nostru Iisus Hristos, strălucire a slavei luiDumnezeu, ne-a descoperit nouă, tuturora, pePărintele nostru din Ceruri, înveşmântat în slavaDumnezeirii Sale, lumină din lumină, ca Învăţătorşi Profet, El ne-a arătat nouă pe Dumnezeu-Tatăl,în Chipul Său şi ne-a deschis inima noastră ceaîntunecată, ca să-i facem loc pentru totdeauna,devenind casnic dimpreună cu noi.

Iisus Hristos, Împărat al păcii, venind înfrumuseţea acestei lumi văzute, a împăcat cuDumnezeu pe toate cele ce sunt în ceruri şi pepământ, zidind temelia neclintită a ÎmpărăţieiSale, iar noi oamenii am primit poruncă pentru apăstra şi întări pacea în fiinţa noastră, între noioamenii şi între toate popoarele, începând cu celedin vecinătatea noastră.

Hristos Se naşte, slăviţi-L!

Să mulţumim Domnului nostru Iisus Hristos, caresălăşluieşte la dreapta lui Dumnezeu, întrumărirea Sa veşnică, pentru că ne-a făcut pe noiasemenea Lui, adică fii ai lui Dumnezeu. Să-Icerem cuviincios să ne păstreze întru slava pe carene-a dăruit-o prin Sfânta Sa Întrupare, făcându-nepărtaşi firii Sale dumnezeieşti, prin Întruparea Saîn firea noastră omenească!

Hristos din ceruri, întâmpinaţi-L!

Luminaţi în cugetele noastre de cunoştinţa luiDumnezeu, cu mare bucurie să-L întâmpinăm înpace şi sfinţenia trupului şi a sufletului şi capăstorii de odinioară să-L preamărim şi să-Llăudăm pe Dumnezeu, pentru că ne-a trimis nouăpe Mântuitorul în loc de aur, smirnă şi tămâie, iarnoi să-I aducem din inimă: credinţa, nădejdea şidragostea noastră nemuritoare.

Hristos pe pământ, înălţaţi-Vă!

Primind vrednicia de fii ai lui Dumnezeu, să neînălţăm de la cele pământeşti la cele cereşti, iargândirea şi cugetele noastre să se scalde în luminaadevărului dumnezeiesc, făcând sălaş dragostei îninimile noastre, să păzim întru curăţie şi sfinţenietrupurile şi sufletele noastre.

În vatra caselor noastre să se facă altarulbunei înţelegeri, bucuria nesfârşită şi dragosteanetrecătoare între soţi şi prunci, mulţimea de copiifiind binecuvântare dumnezeiască şi laudăomenească, precum citim: “Copiii copiilor, ziceînţeleptul Solomon, sunt cununa bătrânilor, iarlauda copiilor sunt părinţii lor”. (Înţelepciunea luiSolomon, 17, 6)

Drept grăind, înţelepciunea bătrânilor,vigoarea părinţilor, şi ascultarea copiilor suntpârghiile de aur al trăiniciei familiei: “Funiaîmpletită în trei nu se rupe uşor”. (Ecclesiastul 4,12) Cine nu ştie că o familie închegată bine estepiatra de temelie în viaţa unui popor? Cum estefamilia, aşa este şi poporul! Să ne înălţăm la

înţelegerea acestui dor de a avea un trainic şi sfântpopor!

Cântaţi Domnului tot Pământul!

Într-o cântare de biruinţă să ne fie întreaga fiinţă:“că izvorul puterii mele şi cântarea mea de laudăeste Domnul Dumnezeu şi izbăvirea mea”. (Isaia12, 2)

Să umblăm “cu toată smerenia şiblândeţea, cu îndelungă răbdare, îngăduiţi-vă uniipe alţii în dragoste, silindu-Vă să ţineţi unireaDuhului în legătura păcii” (Efeseni 4, 2-3). Să nepurtăm frăţeşte unii cu alţii, fiindcă la aceeaşimărire de fii ai lui Dumnezeu am fost chemaţi noi,toţi oamenii, de pe faţa Pământului.

Din răsputeri şi fără contenire să vestimbinefacerile păcii cu Dumnezeu, cu oamenii şi cunoi înşine, împăcându-ne, de îndată şi punândînceput bun şi luminos vieţii noastre, cât ne maieste dată de Dumnezeu.

Să vestim lumii voinţa nestrămutată şisfântă a poporului nostru românesc de a trăi înbună înţelegere şi pace trainică, înlăuntrul ţării şicu toate popoarele vecine şi cele mai îndepărtate,ştiind porunca lui Iisus Domnul, Cel Întrupatpentru a noastră mântuire: “Fericiţi făcătorii depace, că aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema”.(Matei 5, 9)

Să ascultăm cu adâncă evlavie de ziuaNaşterii Domnului Iisus Hristos, îndemnurileSfântului Grigorie Teologul: “Să ne facemasemenea lui Hristos, de vreme ce Hristos S-afăcut asemenea nouă, să devenim dumnezeipentru El, de vreme ce El pentru noi S-a făcutOm! A luat ce era mai rău ca să ne dea ce este maibun, S-a făcut sărac pentru ca noi, prin sărăciaLui, să ne îmbogăţim, a luat chipul robului pentruca noi să ne dobândim libertatea, S-a coborât canoi să ne înălţăm, a fost ispitit ca noi să biruim, afost lipsit de cinste ca să slăvească, a murit şi aînviat ca să mântuiască, S-a înălţat ca să ne tragăla El pe noi, cei care zăceam jos, în cădereapăcatului. Să-I dăruim toate, Să-I aducem toateCelui care S-a dat pe Sine ca răscumpărare şiîmpăcare pentru noi. Dar nu poate da cineva cevaasemenea cu el însuşi, înţelegător al Tainei şifăcându-se pentru El tot ceea ce El S-a făcutpentru noi”. (Cuvântări: Sfântul Ioan Teologul,Editura de suflet, Bucureşti, 2013, pag. 9)

Doamne, Iisuse Hristoase, Cuvântul şiFiul lui Dumnezeu, precum şi Fiul Omului, deziua Naşterii Tale în frumuseţea acestei lumivăzute, te rugăm să ne binecuvintezi şi să ne ierţide toate păcatele săvârşite până acum şi ajută-nesă punem început bun vieţii noastre. Amin.

Cu dragoste de frate şiarhiereu, Vă îmbrăţişează în

numele Domnului nostruIisus Hristos, dorindu-văsănătate din belşug şi zile

senine şi fericite, întru mulţi,buni şi rodnici ani.

† CalinicArhiepiscop al Argeşului şi Muscelului

Cuvânt Pastoral laNașterea Domnului nostru Iisus Hristos

- urmare din pag. 1 -

Argesul Ortodox

3

În anul 1990, după ce Biserica a primit libertatea dea se exprima şi organiza conform vocaţiei sale,Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărâtreînfiinţarea Episcopiei Argeşului, iar PreasfinţitulCalinic a fost ales şi întronizat pe 18 noiembrieEpiscop al acestei eparhii. Mai exact, la 12 februarie1990, Sfântul Sinod a decis reînfiinţarea EpiscopieiArgeşului, cu jurisdicţie peste judeţele Argeş şiTeleorman. Ca locţiitor de episcop, la 4 aprilie 1990,a fost numit arhiereul vicar Calinic ArgatuArgeşeanul, ales episcop eparhiot în 27 septembrie1990 şi înscăunat la 18 noiembrie 1990.

Astăzi, la 24 de ani de la binecuvântatul eveniment,trimitem, prin rugăciuni, laudă şi mulţumirelui Dumnezeu, Cel Care Şi-a arătatmântuitoarea purtare de grijă prin aşezareaÎnaltpreasfințitului Părinte Calinic laconducerea Eparhiei Argeşului şi Muscelului,revărsând, astfel, numeroase binecuvântăripeste poporul Său cel credincios aflat în Vatralui Neagoe Basarab.

Cunoscând bine faptul că episcopul are maiîntâi datoria sfântă de a păstra cu fidelitateintegritatea mesajului evanghelic şi căa¬ceastă comoară a dreptei credinţe nutrebuie îngropată sau pusă sub obroc, citrebuie trans¬misă mai departe, ArhiepiscopulCalinic a fost și este precum acel cărturar dinEvanghelie care este asemănat unui omgospodar ce scoate din vistieria sa învăţăturinoi şi vechi ( Matei 13, 52).

Vrednic urmaş al Sfinţilor Apostoli, autenticmărturisitor şi trăitor al Ortodoxiei,Înaltpreasfințitul Părinte Calinic arată prinexemplul personal, prin predici şi prin scrieri,ce înseamnă vieţuirea întru Hristos şi cum secade ortodoxului să se raporteze la sine, laDumnezeu şi la ceilalţi oameni.

În toate demnităţile şi posturile deţinute,Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinica avut o extrem de bogată activitatea pastoral-misionară. A iniţiat restaurarea bisericilorparohiale în care a slujit. La bisericilemănăstirilor Sinaia, Cernica, Brâncoveni,Bistriţa, Clocociov, Curtea de Argeş,Aninoasa, Văleni, Robaia, Nămăieşti,Cetăţuia Negru-Vodă, Glavacioc, Cotmeana,Trivale, Negru-Vodă, care necesitau lucrări dereparaţii sau restaurări, s-a îngrijitîndeaproape pentru începerea, executarea şifinalizarea lucrărilor. Atât ca arhiereu vicar alRâmnicului şi Argeşului, ca episcop alArgeşului şi Teleormanului şi al EparhieiArgeşului şi Muscelului s-a ocupatîndeaproape de mănăstiri, schituri şi biserici, iniţiindşi coordonând sute de şantiere de restaurare şiconstruire de noi mănăstiri şi biserici în judeţeleArgeş, Vâlcea, Olt şi Teleorman. A iniţiat şi acoordonat ridicarea bisericilor mănăstirilor: SfântulIlie - Piscul Negru, Transfăgărăşan, Sfântul Calinic -Călineşti, jud. Argeş, Intrarea în Biserică a MaiciiDomnului - Ciocanu, bisericilor din parcul MănăstiriiArgeşului: Bunavestire, Intrarea în Biserică a MaiciiDomnului şi Acoperământul Maicii Domnului;Schimbarea la Faţă; Paraclisul Sfântul Calinic de lamănăstirea Slănic, Sfântul Gheorghe - Cracăul Negru,Paraclisul eparhial Sfântul Calinic şi Sfânta Filoteiadin cadrul Centrului Eparhial; mănăstirea SfântulIoan - Corbeni şi al sutelor de biserici din eparhie decare s-a ocupat în mod direct cu lucrările derestaurare, consolidare şi repictare.

Membru al Uniunii Scriitorilor din Româniaîncepând cu anul 2006, Înaltpreasfinţitul PărinteArhiepiscop Calinic a scris şi a publicat mai multecărţi, studii, articole sau monografii desprepersonalităţi şi evenimente din viaţa Bisericii noastre,în care adesea a scos în evidenţă bogăţia, prospeţi-mea şi actualitatea credinţei ortodoxe, dintre care

amintim: „Istoria sfintelor mănăstiri Cernica şiCăldăruşani”, lucrare diortosită şi transliterată,Bucureşti, 1988; Bucuria lecturii, Editura Dacia,1989 (ed. a 2-a); „Cruci de piatră”, Piteşti, 1999, încolaborare cu Dl. Grigore Constantinescu; „Pace şibucurie cu Brâncuşi”, editura Dacia, 2001 (ediţii înlimbile română, engleză şi franceză); „Întrebăriprofane, lămuriri duhovniceşti”, Piteşti, 2001;„Frumuseţea lumii văzute”, editura Dacia, 2002;„Brâncuşi şi Psalmul creaţiei” (română, italiană,franceză şi engleză), editura Anastasia, 2003;„Sfântul Voievod Ştefan cel Mare între Cer şigenune”, Cluj, 2004; „Sfântul Voievod Ştefan celMare în Cetatea Basarabilor, 500 de ani de la trecerea

în eternitate”, coautor, Editura Dacpress, 2004;„Albinele fac politică”, Editura Dacpress, 2004;„Patriarhul biblic” (română, italiană şi engleză),Editura Episcopiei Argeşului şi Muscelului, 2005;„Gurie Grosu, Jurnalul unui Mitropolit”, EdituraDacpress, 2005; „Traista cu stele”, Editura EpiscopieiArgeşului şi Muscelului, 2005; „Veşnicia de zi cu zi”,Editura Curtea Veche, 2006; „Biserica Neamului înpumnii tiranului”, Editura Dacpress, 2006; „Să nesalvăm de la un nou holocaust asupra libertăţilorromânilor”, Editura Dacpress, 2006; „Fereastra luiIorga”, Editura Episcopiei Argeşului şi Muscelului,2007; “Mersul printre stele”, Editura EpiscopieiArgeşului şi Muscelului, 2007; „Sfântul VoievodNeagoe Basarab, Domnul Ţării Româneşti”, coautor,Editura Episcopiei Argeşului şi Muscelului, 2008;„Iubirea nemuritoare a lui Dumnezeu”, EdituraEpiscopiei Argeşului şi Muscelului”, 2009, „LegendaMeşterului Manole, coordonator, Editura EpiscopieiArgeşului şi Muscelului, 2009, „Toată vremea-şi arevreme, Vol. I” (două ediţii) Editura ArhiepiscopieiArgeşului şi Muscelului, 2010, „Toată vremea-şi arevreme”, Vol. II, Editura Arhiepiscopiei Argeşului şiMuscelului, 2010, „Istoria Arhiepiscopiei Argeşului

şi Muscelului”, Editura Arhiepiscopiei Argeşului şiMuscelului, 2010, „Toată vremea-şi are vreme, Vol.III,” Editura Arhiepiscopiei Argeşului şi Muscelului,2011, „Istoria Arhiepiscopiei Argeşului şiMuscelului, ediţia a II-a revăzută şi adăugită”,Editura Arhiepiscopiei Argeşului şi Muscelului, 2012.A coordonat, în numele Eparhiei Argeşului şiMuscelului, editarea primei ediţii a operei integrale aPatriarhului Iustin Moisescu din care au apărut înperioada 2003-2004, la editura Anastasia,următoarele cărţi: „Ierarhia bisericească în epocaapostolică”; „Evagrie din Pont”; „Sfânta Scriptură şiinterpretarea ei în opera Sfântului Ioan Hrisostom”;„Activitatea Sfântului Apostol Pavel în Atena”;

„Dosoftei Mitropolitul şi alte scrieri”; „Hr.Andruţos - Simbolica; Omilii arhiereşti”;„Cuvântări ecumenice”. Opera literară aÎnaltprea-sfinţitului Părinte Calinic, dincolo demetoda şi stilul original, are şi valoaresapienţială. Observaţiile morale, presărate cuvorbe de duh din înţelepciunea cea bătrână apoporului român, invită la bucuria lecturii, ladialog interior şi comuniune între generaţii.

Cu binecuvântarea şi sub coordonareaÎnaltpreasfinţiei Sale s-a tipărit la EdituraEparhiei Argeşului şi Muscelului, în septembrie2009, volumul „Învăţăturile lui NeagoeBasarab către fiul său Theodosie”, ediţiacompletă, conţinând versiunea românească dela Curtea de Argeş din secolul al XVII-lea,fragmentele păstrate din originalul slavon înfacsimil, transcrierea şi traducerea lor de acad.Gheorghe Mihăilă. În anul 2012, cubinecuvântarea Înaltpreasfinţitului PărinteArhiepiscop Calinic a fost tipărit volumul„Învăţăturile lui Neagoe Basarab către fiul săuTheodosie, versiunea de la Curtea de Argeş,secolul al XVII-lea”, în limba română şitraducerea în limba engleză, la EdituraArhiepiscopiei Argeşului şi Muscelului.

Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinics-a îngrijit îndeaproape de canonizarea sfinţilordin Eparhie. Astfel, s-a ocupat de diortosirea,realizarea slujbelor şi tipărirea cărţilor cu viaţa,slujba şi acatistul Sfântului Iachint de la Vicina,primul mitropolit al Ţării Româneşti, aSfântului Neagoe Basarab, Voievodul ŢăriiRomâneşti, a Sfântului Cuvios IoanichieSchimonahul de la Mănăstirea Cetăţuia Negru-Vodă. De asemenea, Înaltpreasfinţia Sa s-aocupat de diortosirea vieţii şi a slujbei SfinteiMuceniţe Filoteia, ale cărei Sfinte Moaşte suntîn Mănăstirea Curtea de Argeş. Munca asiduăîn propovăduirea Sfintei Evanghelii, pe tărâmcultural-misionar şi administrativ, în armonie

cu ceea ce este plăcut lui Dumnezeu şi oamenilor afăcut ca Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române,sub preşedinţia Preafericitului Părinte PatriarhDaniel, să ridice, în anul 2009, Episcopia Argeşului şiMuscelului la treapta de Arhiepiscopie, iar PreasfinţiaSa să fie numit Arhiepiscop al Argeşului şiMuscelului.

Să-i mulţumim lui Dumnezeu pentru toatebinefacerile revărsate asupra Înaltpreasfinţiei Sale!Aşa cum de fiecare dată la săvârşirea fiecărei liturghiiîl rugăm pe Bunul Dumnezeu, şi acum Îi cerem:„Întâi pomeneşte, Doamne, pe ÎnaltpreasfinţitulArhiepiscopul nostru Calinic, pe care-l dăruieştesfintelor Tale biserici în pace, întreg, cinstit, sănătos,îndelungat în zile, drept învăţând cuvântul adevăruluiTău”.

Să ne păstoriți întru mulţi şi fericiţi ani,Înaltpreasfinţite Părinte Calinic! Ne rugămMântuitorului Iisus Hristos, „Păstorul Cel Bun“ (Ioan10, 11) şi „Arhiereul mărturisirii noastre“ (Evrei 3,1) să vă dăruiască în continuare aceeaşi dragoste şiaceeaşi râvnă sfântă pentru Biserică şi Neam!

18 noiembrie 1990 – 18 noiembrie 2014. 24 de ani de Slujire Arhierească a ÎPS CAlINIC. Întru mulţi şi fericiţi ani, Înaltpreasfinţia Voastră!

4

Argesul Ortodox

Moș CrăciunPentru că Moş Crăciun a devenit tot mai mult

atât de familiar, dar şi familial, în lunadecembrie, am considerat că e necesar săprezentăm pe scurt o istorie a sa.

Moş Crăciun este un personaj din tradiţiedespre care se spune că aduce cadouri copiilorcuminţi, atunci când ei dorm, în searade Crăciun. Moş Crăciun este versiunea mai nouăa Sfântului Nicolae (în engleză: Santa Claus) careşi-a făcut apariţia în secolul XIX. El împartecadouri tuturor copiilor în noaptea de Crăciun (de24 spre 25 decembrie).

Chiar dacă mitul poate varia de la zonă la zonă,în special în funcţie de clima în perioada

Crăciunului (care pleacă de la o iarnă îngheţată înemisfera nordică şi ajunge la o vară călduroasă înemisfera sudică), în general ni-l imaginăm peMoş Crăciun ca fiind îmbrăcat într-un costumroşu, având o barbă lungă şi albă şi locuind într-oţară nordică.

Spiriduşii îl ajută la pregătireacadourilor. El împarte cadourile cuajutorul unei sănii zburătoare, ceeste trasă de reni (sau pe o planşă desurf în Australia). Moş Crăciunintră în case prin horn (dacă existăunul) şi pune cadourile sub pomulde Crăciun sau în cizmele pregătitespecial pentru aceasta. te clar cândşi pe ce cale a pătruns mitul lui MoşCrăciun în obiceiurile româneşti. Înorice caz, Moş Crăciunul românesc,cu plete dalbe, nu are alura unuiyankeu publicitar, sania lui nu estetrasă de reni, în cel mai bun caz decerbi. Astăzi nu poate fi despărţit -nici în imaginaţia copiilor, nici înpregătirile părinţilor - de sărbătoarea Ajunului

(seara de 24decembrie). Întimpul regimuluicomunist ateist, i s-a schimbat numeledupă modelulrusesc în “MoşGerilă”, ceea ce aprovocat ripostapromptă a luiAl.O.Teodoreanu-Păstorel într-undistih celebru care,din motive depurism academic,nu poate fi redataici. Un rolimportant în creareamitului l-a avutpastorul american Clement Clarke Moore, autoral unui poem care îl prezenta pe Sfântul Nicolaeca şi un personaj simpatic, dolofan şi zâmbitor,care împarte cadourile din sania sa trasă de reni.Publicat pentru prima dată în ziarul Sentinel dinNew York pe 23 septembrie 1823, poemul adevenit în anii următori foarte căutat, ajungând înmai multe cotidiane din Statele Unite, dar fiind şitradus şi publicat în întreaga lume. În 1860,cotidianul Harper’s Illustrated Weekly a publicatun desen al lui Santa Claus, îmbrăcat într-uncostum roşu ornat cu nasturi negri şi cu o cureadin piele. Timp de aproape 30 de ani, ThomasNast, desenator şi caricaturist al ziarului, vailustra prin sute de desene toate aspectelelegendei lui Moş Crăciun şi va da mituluiprincipalele sale caracteristici vizuale.Nast este şicel care a “stabilit” în 1885 că reşedinţa lui MoşCrăciun se află la Polul Nord. Această idee a fostpreluată anul următor de scriitorul George P.Webster. În Italia, într-o emisiune televizatăpentru copii, s-a demonstrat în mod “ştiinţific” -pe baza datelor fizice de viteză şi calcul altimpului necesar pentru împărţirea darurilor -

inexistenţa lui “Babbo Natale” (Moş Crăciun),

ceea ce a provocat dezamăgirea copiilor şiindignarea părinţilor. Concluzia este stupidă:Babbo Natale è morto! În 1931, Moş Crăciun aprimit o nouă alură printr-o campanie publicitară,desfăşurată de compania Coca-Cola. DesenatorulHaddon Sundblom i-a dat lui Moş Crăciun oburtă durdulie, un aer jovial, costumul său roşu şio atitudine tolerantă. În următorii 35 de ani,Coca-Cola va difuza astfel de portrete ale lui MoşCrăciun în presa scrisă. Chiar şi în ziua de astăzi,Coca-Cola, foloseşte aceeaşi imagine a lui MoşCrăciun în spoturile publicitare realizate cuocazia sărbătorilor de iarnă.

legenda lui Moş Crăciun spune că în seara încare S-a născut Iisus, Fecioara Maria împreunăcu Iosif bătea din uşă în uşă, cerând să fiegăzduită o noapte, pentru a putea naşte.Nimeni nu o primea dar, în final, o doamnănumită Crăciun a primit-o, văzând în ce starese afla. I-a spus că ar face bine să nu facăgălăgie, deoarece soţul ei, care dormea, era unom sălbatic şi rău şi nu vroia să îşi descarcefuria pe ea. A ajutat-o pe Maria să nască, îngrajd. Pruncul Iisus plângea foarte tare iardomnul Crăciun s-a trezit. Venind să vadă ce s-

a întâmplat, Fecioara Maria l-abinecuvântat şi l-a făcut dintrun omhain şi rău un om bun şi blând. El s-a apucat să facă fapte bune, şi cumaltfel decât făcându-le copiilorcadouri. Sursa: OrthodoxWiki

Aşadar, o dată în plus, iată, oexplicaţie pentru care ziua de 25decembrie este de mulţi copiiiconfundată cu Moş Crăciun. Şi deaceea trebuie să le explicăm faptul căîn această sfântă zi sărbătorimmarele praznic al Naşterii Domnului.Este ziua în care Hristos se naştepentru noi oamenii şi a noastrădezrobire.

Pr. Florin IORDACHE

5

Argesul Ortodox

Ca și urmași ai Domnului nostru IisusHristos și credincioși ai Jertfei Crucii Sale, trebuie săfim foarte atenți la comportamentul nostru, la vorbelenoastre, pentru că toate acestea trădează defaptcaracterul nostru, așa cum spune și Sfânta Scriptură :“Omul cel bun din comoara lui cea bună scoate afarăcele bune, pe când omul cel rău, din comoara lui cearea scoate afară cele rele. Vă spun că pentru oricecuvânt deșert, pe care-l vor rosti, oamenii vor dasocoteală în ziua judecății. Căci din cuvintele tale veifi găsit drept, și din cuvintele tale vei fi osândit.”(Matei 12, 35-37).

Vom lua de astă dată, în această privință,cazul și exemplul Sfântului Apostol Petru, care pentrunoi este un exemplu de pocăință, dar care ne aratăfaptul că și el a fost supus slăbiciunilor omenești,asemeni nouă, iar despre viața lui de credință, cuispitele, căderile și ridicările ei, scrie Sfânta Carte maiîntâi despre încercarea credinței sale: “Iar Petruședea afară, încurte. Și oslujnică s-aapropiat de el,zicând: Și tu eraicu IisusGalileianul. Darel s-a lepadatînaintea tuturor, zicând: Nu știu ce zici.” (Matei 26,69-70)

Apostolul Petru trebuia să dea o bunămărturie despre Mântuitorul său, Iisus Hristos, însăfiind în fața situației neașteptate pentru el, de a trebuisă recunoască faptul că și el e un ucenic al lui IisusHristos, n-a avut curajul să recunoască acest fapt șicând slujnica l-a recunoscut și i-a spus că și el era cuIisus, Petru i-a zis că nu știe ce zice ea. Oare n-ar fitrebuit să fie destul faptul că a spus că nu știe desprece vorbește slujnica ? Te întreabă cineva dacă și tu aifost cu condamnatul Iisus Hristos, iar tu spui că nu știidespre ce este vorba, că nici măcar nu înțelegi ce vreasă spună celălalt. Nu ar fi trebuit oare ca acest răspunsdat să o convingă pe slujnică ? Ar fi trebuit, însă separe că nu a fost doar atât. Atunci când Petru s-a dusmai aproape, în pridvor, ca să fie și mai aproape delocul unde era Iisus, a fost observat de o altă slujnică,ce i s-a adresat :“Și ieșind el la poartă, l-a văzut altași a zis celor de acolo: Și acesta era cu IisusNazarineanul. Și iarăși s-a lepădat cu jurământ: Nucunosc pe omul acesta.” (Matei 26, 71-72). Erau dejadoi martori în privința faptului că și Petru a fostîmpreună cu Iisus. În momentul acesta el s-a lepădatde Iisus, nu doar cu niște vorbe, cu niște negații, cichiar cu jurământ. Trebuie observat un lucru și anumecă atunci când omul apucă pe o anumită cale rea șiîncepe să alunece pe ea, merge din ce în ce mai jos,merge în cădere. Asemănător cazului de față, laînceput spui expresiile : nu știu, nu înțeleg ce spui sauce vrei defapt, după care spui că nu cunoști situațiarespectivă și nici pe omul acela și mai și juri că esteașa cum zici.

Și după toate negările încheiate și printr-uncuvânt cu jurământ, oare nu era destul? SfântaScriptură scrie mai departe : “Iar după puțin,apropiindu-se cei ce stăteau acolo au zis lui Petru:Cu adevărat și tu ești dintre ei, căci și graiul tevădește.” (Matei 26,73). Interesant este faptul că înciuda tuturor explicațiilor lui și a jurămintelor date,cea mai evidentă mărturie cu privire la apartenența luiPetru la grupul ucenicilor lui Iisus era faptul că vorbalui îl trăda, îl dădea de gol.

Aici era rostit un mare adevăr și anume că unom este trădat de vorbele lui, de felul lui de a fi. Ca șicreștin poți avea pretenția că ai acest statut frumos deurmaș al Domnului Iisus Hristos, însă vorba te dă degol. Fie că spui, fie că nu spui acest lucru, oricumvorba ta te va da de gol.

Există oameni care spun că defapt cuvintelene-au fost date ca nimeni să nu știe, să nu cunoască,ce anume gândim noi. Cu alte cuvinte gândim una,însă zicem alta. Potrivit acestei păreri cuvintele nu aravea un alt rol decât acela de a masca adevăratarealitate și destul de mulți oameni cred și folosesccuvintele ca o mască, însă Sfânta Scriptură ne învațăfaptul că dacă purtăm mi mult timp această mască,aceasta se va întipări pe fața noastră și în ființanoastră, în ceea ce numim structura noastră internă,iar în aceste condiții vorbele noastre ne dau de gol.

Ca și credincioși, fii și fiice ale luiDumnezeu, ar trebui să ne punem într-un mod foarteserios problema felului nostru de vorbire, a faptului căvorbele noastre ne dau de gol, că ele trădează defaptceea ce este în interiorul ființei noastre, chiar fără devoia noastră.

Adevărul este că unii dintre noi nu ne putem

opri din vorbit pentru noi și nevoile noastre și nu maiavem timp să îi ascultăm și pe ceilalți. Interesant estefaptul că atunci când sunt de față două persoane,fiecare își va spune povestea vieții lui, fiecare îșiurmărește intenția de a-și prezenta ideile lui, iar întimp ce ei erau împreună fiecare a vorbit mai multdespre el și l-a ascultat mai puțin pe celălalt. Oare dece nu ne putem opri din vorbit doar pentru noi? De cenu putem asculta și pe celălalt așa cum se cuvine, să-i dăm timp și atenție? E necesar oare ca pentruapărarea noastră să dăm ceva înafară, ca nu cumva săpătrundă vreo informație din exterior în interiorulnostru, iar pentru protejarea, pentru apărarea noastră,noi spunem, noi vorbim și iar vorbim, cu alte cuvinteîn loc ca noi să primim, suntem dispuși doar să dăm.

În cartea Pildelor din Sfânta Scriptură, cartescrisă de înțeleptul rege Solomon, scrie că: “Celuinebun nu-i place înțelepciunea, ci darea pe față agândurilor lui.“ (Pilde 18,2). Însă într-o altă traducere,același text biblic apare sub forma : “Nebunului nu-i

este de învăţătură, ci vrea să arate ce ştie el.“Atitudinea aceasta de a vorbi doar tu, fără să asculți șipe celălalt, înțeleptul rege Solomon o numea curatănebunie. Nu e bună o astfel de atitudine, e chiar onebunie în final, pentru că numai acela care vrea săarate ce știe el, fără să asculte și pe alții, e numit deînțeleptul rege Solomon ca fiind nebun. Nu placenimănui o astfel de catalogare, o astfel denominalizare, cu toate că atunci când vorbim mereu șimereu numai noi și nu ascultăm și pe ceiallți noiîmprumutăm o formă de nebunie.

Sfânta Scriptură spune răspicat: “Din guravoastră să nu iasă nici un cuvânt rău, ci numai ce estebun, spre zidirea cea de trebuință, ca să dea har celorce ascultă.“ (Efes.4,29). Cine a stricat cuvintele, însensul de a fi rele și nu bune ? Unii ar putea spune cădoar Diavolul strică sensul cuvintelor. E și aici unadevăr însă defapt noi ca oameni, am stricat și stricămcuvintele, dându-le adesea un alt sens, un sens carestrică, un sens care rănește, care îngâmfă sau careumilește, care produce suferință. Folosim oarecuvinte de genul acesta ? În câte situații oare opropoziție sau o frază pe care o spui sună foarte bine,cuvintele sunt puse în ordinea cea bună și în care artrebui să fie puse, însă unii care ascultă știu că defaptce spui tu este un neadevăr, căci tu simți defapt altfel,însă spui așa doar ca să dea bine, dar oamenii care știusituația respectivă înțeleg mesajul al doilea, celascuns defapt prin cuvintele aranjate într-o anumităformă bună. Asta este o modalitate sau un anume felde a strica rostul cuvintelor. Dar oare vorbele goale cesunt ? Cum se poate strica semnificația cuvântuluispus ca în final acesta să ajungă doar o vorbă goală ?Un cuvânt sau o vorbă goală ajunge atunci cândacesta n-are conținut. Vorba și faptele trebuie sămeargă împreună, pentru ca faptele să demonstrezerealitatea cuvintelor. Atunci când lipsesc faptele șirămân doar cuvintele sau vorbele, acestea sunt lipsitede conținute, sunt o formă fără fond, adică sunt vorbegoale care n-au nimic în ele, decât doar învelișulcuvintelor. Oare cum se numește omul care foloseștecuvinte goale ? E un cuvânt folosit și anume acela de

palavragiu sau vorbăreț. Sfântul Apostol Pavel ziceași el în scrierile sale de cercetătorul sau vorbărețul,conform altor traduceri, veacului acestuia, cu aletcuvinte palavragiul vremii acesteia : “Unde esteînțeleptul? Unde e cărturarul? Unde e cercetătorulacestui veac? Au n-a dovedit Dumnezeu nebunăînțelepciunea lumii acesteia?“ (1 Cor.1,20).

Sunt convins că ați auzit sau ați văzutpalavragii creștini, din aceia care spun multe vorbefără nimic defapt în conținut ? Doar vorbe, fără fapte,fără nimic. Spun și lucruri bune și de folos, dar șilucruri de ale lumii, lucruri de nimic, pe care leamestecă pe toate, făcând din ele un ghiveci voind săpară cât se poate de înțelepți în ochii lumii. Oare noi,ca și creștini, de care suntem ? Ce fel de vorbespunem, cu conținut, cu rost, sau fără de rost și vorbegoale ? E ușor să taci sau e greu să taci, decât săvorbești fără de rost ?

Prietenii lui Iov, auzind despre celeîntâmplate în viața acestuia, au venit să-l viziteze și

primul lucru pe care l-aufăcut în comunicarea cuel, a fost acela că aceștiaau tăcut timp de osăptămână. Prietenii săiau stat lângă Iov șaptezile și n-au zis nimic,simțind împreună cu el,

așa cum prezintă tabloul acesta și Sfânta Carte : “Iartrei prieteni ai lui Iov au aflat despre toate acestenenorociri care dăduseră peste el și au venit fiecaredin țara lui și ei erau: Elifaz din Teman, Bildad dinSuah și Tofar din Naamah. Ei se înțeleseserăîmpreună să vină să împărtășească durerea lui și să-l mângâie. Și când ei și-au ridicat ochii de departe nul-au mai recunoscut. Atunci au slobozit glasurile lor,s-au tânguit și și-au sfâșiat fiecare veșmântul și și-aupresărat capul cu țărână. Apoi au șezut pe pământ,lângă el, șapte zile și șapte nopți, fără să-i spună niciun cuvânt, căci vedeau cât este de mare durerea lui.“(Iov 2, 11-13). Oare putem noi să și tăcem sau vorbimîn mod continuu ? Timp de o săptămână prietenii luiIov, au stat lângă el și și-au pregătit în minte ce anumesă-i vorbească lui Iov în suferința în care se afla, iarcuvântările lor arată multă gândire, multămeticulozitate în aranjarea cuvintelor. Oare noi cândvorbim procedăm așa, stăm bine și ne gândim înaintesau doar pur și simplu vorbim. Câți oameni vorbesc șila final constată spunând că defapt nu și-au dat seamade anumite lucruri, pentru că dacă ar fi știut n-ar fispus anumite cuvinte.

Despre Bunul Dumnezeu citim în SfântaScriptură că El zice și se face, poruncește și tot ceeace poruncește se împlinește, adică ia ființă. Atuncicând vorbim noi ce s-ar întâmpla dacă tot ceea cespunem noi s-ar și întâmpla. Ne-ar place să seîmplinească tot ceea ce vorbim noi? Noi ca oamenisuntem înconjurați de cuvinte iar spațiul dintre noi caoameni este ocupat de cuvinte, de vorbe. Deci, cu altecuvinte, spațiul dintre noi ca oameni este umplut deceea ce vorbim noi, e umplut cu vorbe cu conținut,sau cu vorbe goale, cu binecuvântare sau cu blestem ?În Epistola Sfântului Apostol Iacov scrie, că s-arputea să fie chiar otravă, adică vorbele pot otrăvi înjurul meu. Când mă apropii de tine sau mă așez lângătine eu voi aduce cu mine ceea ce mă înconjoarădefapt pe mine, adică binecuvântare sau blestem,binecuvântare sau otravă. Vreau să te întreb, tu ceaduci în preajma ta, binecuvântare sau blestem,binecuvântezi sau otrăvești pe cei jurul tău. Cândvorbești, când stai lângă cineva, când vorbești desprecineva, când te rogi sau propovăduiești ce aduci princeea ce faci, ce sursă ești, de binecuvântare sau deblestem, de bine sau de rău ? Când te cheamă cinevasă stai lângă el, oare ce-și dorește acea persoanăbinecuvântare sau blestem ?

Este adevărat faptul că această chestiunelegată de vorbele noastre nu este întodeauna oprioritate spirituală sau duhovnicească pentru noi,deoarece ni se pare poate prea măruntă, însă vorba tate dă de gol. Omul va da socoteală în ziua judecățiipentru orice cuvânt nefolositor rostit și totuși deși noicredem acest fapt totuși de unde vin atâtea cuvintegoale și stricate, fără de sens și binecuvântare.Domnul nostru Iisus Hristos spunea : “Vă spun căpentru orice cuvânt deșert, pe care-l vor rosti,oamenii vor da socoteală în ziua judecății. Căci dincuvintele tale vei fi găsit drept, și din cuvintele tale veifi osândit.“ (Mat. 12, 36-37). Doamne, ajută-ne săavem grijă de vorbele noastre, ca ele mereu și mereusă mărturisească despre Tine și despre Jertfa CruciiTale.

Dr. Ioan-Gheorghe ROTARU

Graiul te dă de gol!

6

Argesul Ortodox

După Revoluţia din anul 1917, multe familiiruseşti şi-au părăsit patria, luând calea pribegiei. ÎnEstonia anului 1921, într-una dintre aceste familii deemigranţi, s-a născut Alexander Schmemann, unuldintre cei mai remarcabili reprezentanţi ai teologieiortodoxe în Occident.

Cu toate că s-a simţit întotdeauna fiu alpoporului din care provenea, Alexander Schmemannnu a vizitat niciodată Rusia, din dispreţ faţă deregimul comunist. După şapte ani petrecuţi în Estonia,familia Schmemann a plecat în Franţa, la Paris, undeAlexander a urmat studiile secundare. Religiozitatealui începe să se manifeste cu putere, tânărul liceanpartipicând la Liturghia de la catedrala „Alexander

Nevsky“, unde frumuseţea cu care erau ţinute slujbeleîl copleşea.

Student şi profesor, la Institutul Teologic„Saint Serge“ din Paris – Franţa

Începutul celui de-al doilea Război Mondiall-a găsit ca student la Institutul Teologic „Saint Serge“din Paris, unde mai târziu, a şi predat ca lector lacatedra de Istorie Bisericească, dornic să aprofundezesituaţia Bisericii în secolul al XX-lea care, îndiaspora, părea să fie în dezacord cu unitateaecleziologică a Bisericii Universale. Studiilefilologice făcute la Sorbona i-au adus acurateţea înexprimare şi au mijlocit contactul cu poezia franceză.În anul 1946, a fost hirotonit ca preot la parohiarusească din Clamart, unde a rămas cincisprezece ani.După ce a obţinut titlul de doctor în Teologie la Paris,Părintele Alexaqnder Schmemann a părăsit Europa,stabilindu-se în Statele Unite, unde a preluatconducerea Institutului Teologic „Sfântul Vladimir“din New York, al cărui decan a rămas timp dedouăzeci de ani. Aici, el a predat, pe lângă IstoriaBisericească, şi cursuri de Liturgică şi Pastorală.Respectat şi iubit de studenţii săi pentru stilul săuoratoric şi exprimarea vie şi spirituală a ideilor,Părintele Alexander Schmemann a rămas în amintireacelor ce l-au văzut şi ascultat datorită viziunii saleasupra culturii contemporane a vieţii Bisericii şi aLiturghiei.

Pentru el „Religia a devenit sinonimă cu osobrietate, incompatibilă cu bucuria“

În toate prelegerile sale, Părintele ProfesorAlexander Schmemann a căutat să adânceascăînţelegerea Ortodoxiei, pe care a văzut-o drept caleafirească o omului spre Dumnezeu. Aflat mereu printrestudenţi, majoritatea din ei de origine americană,neancoraţi într-un mediu religios autentic, PărinteleAlexander Schmemann i-a îndrumat în aprofundareaînvăţăturii dogmatice a Bisericii, pe care fiecarecredincios este dator să o trăiască fără crispare.Despre atmosfera de la şcoală, decanul Institutului„Sfântul Vladimir“ nota în anul 1976, în Jurnalul său:„Din punctul meu de vedere, jumătate din studenţisunt periculoşi pentru Biserică - psihologia lor,tendinţele lor, un fel de obsesie continuă pentru ceva.Ortodoxia pe care aceşti studenţi, în mod conştientsau inconştient, o susţin este denaturată, îngustă,emotivă (…). Ceea ce lipseşte este «bucuria şi paceaîn Duhul Sfânt.» Fără bucurie, smerenia şi rugăciuneasunt lipsite de har, deoarece puterea lor stă în bucurie.Religia a devenit sinonimă cu o sobrietateincompatibilă cu bucuria. Ea este, aşadar,neputincioasă. Oamenii aşteaptă de la religie(creştină) răspuns, linişte, sens, iar sensul estebucuria. Acesta este răspunsul ce cuprinde în el toaterăspunsurile.“

Cuvintele lui Alexander Schmemann despreomul modern şi graba lui de a face cât mai multelucruri deodată ne dezvăluie analiza atentă pe careacesta a făcut-o societăţii secolului al XX-lea.Decanul de la „Sfântul Vladimir“ socotea că greşealamajoră este identificarea vieţii cu activismul, cugândirea. De aici se naşte incapacitatea de a „trăi“ purşi simplu, adică de a simţi, de a preţui, de a trăi viaţa

ca dar veşnic: „Eroarea fundamentală a omuluicontemporan este credinţa lui că, datorită tehnologiei,poate economisi timp, când, de fapt, este imposibil.Omul devine sclavul muncii lui tot mai intense. Estenevoie de ritm, de detaşare, de încetineală. De ce nureţin studenţii tot ce li se predă? Deoarece nu au timpsă devină conştienţi, să revină la ceea ce au auzit, săle pătrundă cu adevărat în minte. Un student al zilelornoastre înregistrează cunoştinţe, dar nu le asimilează;în consecinţă, aceste cunoştinţe nu «produc» nimic. Oploaie torenţială este mult mai puţin folositoare, lavreme de secetă, decât o ploaie măruntă, îndelungată!Dar ne aflăm mereu sub o ploaie torenţială - deinformaţii, rapoarte, cunoştinţe, discuţii etc. Şi toateacestea zboară în jurul nostru, fără să rămână în noi,fiind date imediat la o parte de următorul torent.“

El spunea că atunci „când intrăm înBiserică, intrăm în cer“

Ca unul dintre liturgiştii consacraţi aisecolului trecut, părintele Schmemann a abordat încărţile sale subiecte generoase cum ar fi: SfântaLiturghie, Euharistia, Biserica. În lucrarea „Euharistia

- Taina Împărăţiei“, el subliniază că „Euharistia, prinea însăşi, este încununarea şi împlinirea Liturghiei,după cum Liturghia este încoronarea şi împlinireaîntregii credinţe, a întregii vieţi şi trăiri a Bisericii.“Când intrăm în Biserică, depăşim spaţiul acestei lumişi intrăm în cer. În Biserică, descoperim o altămâncare (Euharistia), o altă vedere (icoana), un altcuvânt (Cuvântul lui Dumnezeu), şi o altă lume(împărăţia lui Dumnezeu). „Euharistia - spunePărintele Alexander Schmemann - este participarea înîmpărăţie ca prezenţă a Domnului Înviat şi dătător deviaţă. Nu este repetarea apari-ţiei ori a venirii Lui înlume, ci ridicarea Bisericii la slava Lui cerească.“

Vorbea adeseori despre frica de DumnezeuLumea actuală, dominată de o gândire care

judecă totul în funcţie de valorile: succes, siguranţă,bunăstare, concurenţă, profit, este una ancorată maimult în „spiritul veacului“, decât în „duhulEvangheliei“. „Oamenii au încetat de a mai crede…nu în Dumnezeu sau în zei, ci… în moarte, în moarteaveşnică, în iminenţa ei. Astfel, ei nu mai cred înmântuire. Înţelegerea de astăzi a religiei ca o realizarede sine este destul de ieftină. Sunt eliminaţi, pe rând,diavolul, iadul, păcatul şi nu mai rămâne nimicaltceva decât consumul de bunuri. Există, acum, înlume, mai multă frică decât oricând, însă nu este«frica» de Dumnezeu.“

Îndemna permanent „să adunăm viaţăpentru eternitate“

Îndemnul pe care ni-l lasă tuturor PărinteleAlexander Schmemann este unul optimist,încurajator: „Să adunăm viaţă pentru eternitate, adicăsă ne trăim viaţa ca şi cum ar fi veşnică. Să semănăm

lucrurile noastre astfel încât, «dincolo», să răsarăindestructibile. Dar putem alege să trăim «adunândmoarte», să trăim «după pofta trupului şi a ochilor şidupă trufia vieţii» (I Cor. 2, 16), care este deja unchin, deja moarte. Ne putem înrobi activităţiicotidiene, ne putem seca inima ori să slujimidolilor…“

Pentru un emigrant care nu a văzut niciodatăţara de origine a părinţilor săi, sentimentul dorului de„acasă“ era unul foarte intens. În discuţiile cuSoljeniţân, Alexander Schmemann nu a fost de acordcu viziunea naţionalistă a acestuia, care avea ca mottocuvintele „doar Rusia“, propunând o altă perspectivă:„Iisus Hristos nu a avut o casă a Lui nu pentru că ar fidispreţuit bucuriile simple - a avut şi El o copilărie, ofamilie, o casă - ci pentru că El se simţea acasă

pretutindeni, în lumea pe care Tatăl Său o făcuse«casă» omului. Biserica este casa noastră şi casa luiDumnezeu, iar cea mai profundă experienţă aBisericii este cea a unei case.“

Pentru a înţelege adevărata natură şi „funcţie“a sărbătorilor, trebuie să ne amintim că creştinismul s-a născut şi a fost propovăduit la început în cadrul unorculturi în care sărbătorile şi celebrările erau o parteorganică şi esenţială a întregii concepţii despre lumeşi a modului de viaţă. Pentru omul din trecut, osărbătoare nu era ceva accidental şi „adiţional“: ea eramodul său de a da sens vieţii sale, de a o elibera deritmul animalic al muncii urmate de odihnă. Osărbătoare nu era o simplă „pauză“ într-o viaţă demuncă, altfel lipsită de sens şi grea, ci o justificare aacelei munci, rodul ei, transformarea ei sacramentalăîn bucurie şi, deci, în libertate. Creştinii au dat un sensnou sărbătorii, transformându-i conţinutul, trecând-ocu tot ceea ce aparţinea omului „natural“, prin moarteşi înviere. (…) Creştinismul a însemnat revelareabucuriei şi dăruirea ei. Această bucurie este bucuriacea curată, pentru că nu depinde de nimic din aceastălume şi nu constituie răsplata pentru ceva meritat denoi. Ea are singura putere cu adevărat transformatoaredin această lume, fiind pecetea Duhului pe viaţaBisericii.

Paştile nu sunt comemorarea unui eveniment,ci - în fiecare an - plinirea timpului însuşi, a timpuluinostru real. Pentru că noi trăim încă în aceleaşi treidimensiuni ale timpului: în lumea naturii, în lumeaistoriei, în lumea aşteptării. În fiecare dintre acestea,omul se află într-o tainică căutare a bucuriei, a unuisens şi a unei desăvârşiri absolute, a unei maximeîmpliniri, pe care nu o găseşte. Timpul întotdeaunaţinteşte spre o sărbătoare, spre o bucurie, pe care prinsine nu o poate oferi sau realiza. Aflat atât de mult încăutarea sensului, timpul devine însăşi forma şiimaginea lipsei de sens. Dar, în noaptea Paştilor,sensul ne este dat. Şi nu ne este dat pe calea unei„explicaţii“ sau a „comemorării“, ci ca darul bucurieiînseşi, bucuria părtăşiei la timpul cel nou alîmpărăţiei.“ (Alexander Schmemann - Pentru viaţalumii, EIBMBOR, 2001)

Aşadar, cu alte cuvinte sau în altă ordine deidei, Pe data de 13 decembrie 1983, adică în urmă cuaproape treizeci de ani, a trecut în veşnicie unul dintreteologii ortodocşi de prim rang ai secolului XX,Părintele Alexander Schmemann. Dincolo de idei,publicaţii sau repere biografice - toate acestea vizândcontribuţia la propriul domeniu de competenţă -aplecarea posterităţii asupra unor înaintaşi deanvergura părintelui Schmemann întâmpinăprincipala dificultate tocmai în a reconstitui puţin dinprezenţa lor reală în peisajul istoriei pe care aumarcat-o definitiv.

A-l reduce pe fostul decan al Institutului “Sf.Vladimir” din New York doar la activitatea saprofesională şi publicistică - indiferent de acurateţeaşi amploarea demersului - ar eşua în a surprindedimensiunea reală a impactului său asupracontemporanilor şi lumii postume.

Dr. Stelian GOMBOŞ

Părintele Profesor Alexander Schmemann (1921 – 1983) – un mare propovăduitor şi mărturisitor al Euharistei, al

Teologiei liturgice, eclesiale şi sacramentale…

7

Argesul Ortodox

COMPlEXUl MONAHAl DIN CÂMPUlUNG MUSCElMatei Basarab- ctitorul celei de a doua biserici. Transformarea din biserică de mir în mănăstire

Prima biserică, în urma cutremurului din 1628care a distrus-o, a fost demolată în totalitate deMatei Basarab (1632-1654) şi a fost construităcea de-a doua, cu acelaşi hram, între 1635-1636.Într-un hrisov din 27 noiembrie 1640, voievodulMatei Basarab menţionează că mănăstirea a fostbiserică de mir „din descălecata ţării” şi dupăatâţia ani, fiind „ocolită de atâtea crăpături decutremurele pământului, surpatu-s-au până latemei, de a stat piatra grămadă şapte ani”. (N.Stoicescu, Bibliografia localităţilor şi

monumentelor feudale din România, I, ŢaraRomânească, vol. I, Mitropolia Olteniei, Craiova,1970, p. 255)

Așadar, Biserica Domnească a fost înruină timp de șapte ani, fiind ulterior zidită dinnou. Atunci, domnitorul a înființat aici, pentruprima dată, o mănăstire impunătoare, fortificată,cu bogate danii şi privilegii.

Inscripţia pusă de Matei Basarab prin caremenţionează că a ridicat iar biserica pe locul încare fusese vechea biserică a lui Radu Negru, pecare a înălţat-o la anul 1215, conţine o eroare înprivinţa datei. Inscripţia menţionează: „În zilele ducelui creştin… Matei Basarab, Voevod şi Gospodsva ego (şidoamna lui) Elena …, domn în Ţara Romăneascăşi întru moşia lui care este dintru Ungariadescălecată, adică început-am a scrie de aceastăsfântă dumnezeiască biserică, ce este hramulVladyczitzie naszei bogoroditzie i prisno dievy(templul Stăpânei noastre Născătoare de

Dumnezeu şi pururea fecioară) Maria, care s-aînceput şi s-a zidit şi s-a săvârşit de bătrânul şiprea milostivul creştin Radu Negru Voevod, carelea fost dintru început descălecător ŢăreiRomâneşti, şi din început a fost zidit aceastăsfântă dumnezeiască biserică, când a fost cursulanilor dela Adam 6723 (1215), şi tot a stătut cubună pace până în zilele creştinului AlexandruVoevod Iliaş, întru a doua domnie, când a fostcursul anilor dela Adam 7136 (1628); atunci întruaceiaşi vreme s-a surpat din voia lui Dumnezeu înziua sfântului Ilie proorocul, la miază noapte …

Matei Basarab … socotit-a caun domn bun şi milostiv, ca săridice şi să facă aceastăsfântă şi dumnezeiascăbiserică, … şi ispravnic a fostdupă lucrul acestei sfinte şidumnezeeşti biserici SocolClucerul de Cornăţeni, … şis-a început de zidit aceastădumnezeiască biserică dinfaţa temeliei în luna lui iunie22 de zile, când a fost leatuldela Adam 7143 (1635), şi s-asăvârşit în luna lui August în20 zile leatul 7144 (1636)”.(A. D. Xenopol, IstoriaRomânilor din Dacia Traiană,vol. III, Primii domni şi

vechile aşezăminte (1290-1457), ediţia a III-a,Bucureşti, Editura Cartea Românească, f.a., p. 30)

Eroarea în privinţa datei este evidentă dacă ţinemcont de documentul dat de Matei Basarab, în ziuade 12 aprilie 1636, locuitorilor din Câmpulung,pentru întărirea unor privilegii, prin care enumeră,între alte hrisoave, şi „hrisovul strămoşuluidomniei mele, prea luminatul şi blagocestivul şide Hristos iubitorul reposatul Io Radu Negruvoevod, leat 6800 = 1292.” (Ibidem, p. 25)

În alte hrisoave, date de Mihnea Vodă, înanul 1659, de Gh. Duca, în 1682, se menţionează,de asemenea, „hrisovul lui Radu Negru Voevoddin 1292”. (Ibidem, p. 27)

Potrivit pisaniei, Biserica Negru-Vodă dinCâmpulung a fost ridicată de Tihomir, tatăl luiBasarab I Întemeietorul şi bunicul lui NicolaeAlexandru Basarab (1351/52-1364), fiul şicoregentul lui Basarab I, în 1292.

A. D. Xenopol, Istoria Românilor din DaciaTraiană, Vol. III, Primii domni şi vechileaşezăminte (1290-1457), ed. cit., p. 31

Eroarea din pisanie nu putea să-i aparţinănici lui Matei Basarab şi nici clucerului Socol,care era însărcinat cu supravegherea lucrărilor.Apariţia erorii este explicabilă prin transcriereavechii pisanii, de la prima biserică, de meşterulpietrar. Vechea pisanie, de aproximativ 350 deani, era probabil deteriorată, iar confuzia era uşorde făcut dacă ţinem cont că literele slavone alecifrelor 6799 (1291) şi 6723 (1215) pot ficonfundate în cazul ştergerii parţiale a lor.

Pr. dr. Daniel GlIGORE

OrtosintezeOrtosintezeArgesul Ortodox

8

Proiectul social-filantropic

CAMPIONII BUCURIEICAMPIONII BUCURIEI

Cu binecuvântarea și purtarea de grijă a Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic, în Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului se desfășoară, la nivel de protoierii, după unprogram stabilit de Permanența Centrului Eparhial, activități social-filantropice ce au în vedere ajutorarea familiilor sărace și aflate în nevoi, cu copii mulți sau în pragul

abandonului școlar, bolnavi și bătrâni. Aceste acțiuni sociale fac parte din Proiectul general social-filantropic cultural-educativ și sportiv intitulat "Campionii Bucuriei" coordonat dePărintele Arhidiacon Caliopie Cristian Ichim, Consilier responsabil de sectoarele Economic-Financiar și Construcții Bisericești din Eparhia Argeșului și Muscelului.

Beneficiarii sunt aleși în urma unor anchete sociale, în care au fost urmărite cazurile cu venituri foarte mici și problemele de sănătate foarte grave. O atenție deosebită o primescbătrânii, bolnavii fără familie, precum și copiii pentru care există riscul abandonului școlar.

În proiect sunt implicați părinții protoierei și preoții din fiecare protoierie, precum și credincioșii din cuprinsul Eparhiei Argeșului și Muscelului, care sunt chemați să aducăbucurie în casele celor sărmani.

“Fericiți cei milostivi, că aceia se vor milui” (Matei 5, 7)

"Cel ce întinde brațul său spre ajutorul aproapelui, primeștebrațul lui Dumnezeu în ajutorul său." Sfântul Isaac Sirul

Milostenia izvorăşte din iubirea de Dumnezeu şi deaproapele şi se arată prin ajutorarea materială şi morală asemenilor noştri aflaţi în nevoi. Mântuitorul, Care estemodelul desăvârşit al milosteniei, ne-a arătat că la Judecata deApoi faptele îndurării trupeşti şi sufleteşti sunt acelea care nevor deschide porţile fericirii veşnice (Matei 25, 34-40).

Sfântul Simeon Noul Teolog ne spune: "Domnul a primit săia asupra Sa chipul fiecărui om lipsit și să Se unească pe Sinecu fiecare, ca fiecare, văzând pe fratele său ca pe Dumnezeu,să-l primească și să-l socotească ca pe Acela și să deșerteavutul său spre slujirea lui, precum și Hristos Și-a vărsat

sângele Său pentru mântuirea noastră."Aceste învățături sunt urmate și puse în practică și de către

Campionii Bucuriei Sociale. Astfel, luni, 10 noiembrie 2014,în Protoieria Costești, la biserica parohială Mozăceni -Dumbrăveni, din localitatea Mozăceni, s-au reunit preoții dincele 12 parohii ce alcătuiesc Cercul Pastoral nr. VIII. Dinaceste parohii au fost selectate familii nevoiașe, aflate în grelecondiții de viață, fără venituri, cu mulți copii ce prezintă riscde abandon școlar precum și bătrâni sau persoane bolnave fărăfamilie, ce au primit prin grija preoților reprezentanți aiparohiilor, ajutoare ce au constat în alimente și cărți derugăciune – hrană pentru trup și suflet.

“Flămând am fost, va spune El, și M-ați hrănit; însetat amfost, și Mi-ați dat să beau; străin am fost, și M-ați primit; golam fost, și M-ați îmbrăcat; bolnav am fost, și M-ați cercetat; întemniță am fost, și ați venit la Mine” (Matei 25, 36).

Sfântul Ioan Gură de Aur, astăzi prăznuit, ne învață că:"Milostenia are aripi mari, ele străbat văzduhul, depăşesc luna,străbat prin razele soarelui şi se ridică până în înaltul cerului.Nici acolo nu se opresc. Depăşesc cerul. Lasă în urmălegiunile de îngeri, carele arhanghelilor şi toate puterile celeînalte, nu se opresc decât la picioarele tronului împărătesc."

“Nimic nu-I place atat de mult lui Dumnezeu, spune SfântulIoan Gură de Aur, ca o viață care aduce folos tuturor. Tocmaide aceea ne-a dat și darul cuvântului, și mâini, și tărietrupească, și minte, și pricepre: ca sa întrebuințăm toate

acestea spre mântuirea noastră și folosul aproapelui“.Campionii Bucuriei pun în faptele fiecărei zile aceste

îndemnuri, astfel că, joi, 13 noiembrie 2014, cele 9 parohii(Brădet, Brăduleț, Galeș, Mușătești, Robaia, Valea-Faurului,Vâlsănești, Costești-Vâlsan, Stroești) ce alcătuiesc Cerculpastoral nr. 8 au desfăşurat o nouă etapă a proiectului social-filantropic, de întrajutorare a celor săraci și aflaţi în nevoi,"Campionii Bucuriei Sociale". Din aceste parohii au fostselectate familii nevoiașe, aflate în grele condiții de viață, fărăvenituri, cu mulți copii ce prezintă risc de abandon școlarprecum și bătrâni sau persoane bolnave fără familie, ce auprimit prin grija preoților reprezentanți ai parohiilor, ajutoarece au constat în alimente și cărți de rugăciune – hrană pentrutrup și suflet.

"Adevăratul post stă nu numai în istovirea trupului, ci și în ada celui flămând bucata pe care ai vrea tu să o mănânci."Sfântul Serafim de Sarov

Ne aflăm în Postul Nașterii Domnului și știm de la SfințiiPărinți că postul, dacă este unit cu milostenia și cu rugăciunea,ne duce în fața lui Dumnezeu, pregătiți să primim toatebinefacerile Lui. Prin postul unit cu milostenie și rugăciune, secaută dobândirea Duhului Sfânt, luminarea minţii noastre, casa „gândim ca şi Hristos, să vedem ca Hristos şi să simţim caHristos.” (I Corinteni 2,16)

Postul devine complet , numai dacă este însoţit derugăciune, milostenie şi fapte bune. Sfântul Ioan Gură de Aurspune: „Dacă vrei să dai două aripi puternice rugăciunii tale,atunci însotește rugăciunea ta cu post şi cu milostenie, pentrucă nu cei săraci au nevoie de cei bogaţi, ci dimpotrivă, bogaţii

au nevoie de săraci, căci săracul dobândeşte de la bogat doar opâine şi o haină, pe când bogatul dobândeşte prin sărac, cerulși fericirea veșnică.”

Și Campionii Bucuriei urmează aceste îndemnuri, astfel că,marți, 18 noiembrie 2014, parohiile Cercului PastoralMisionar nr. VII, din orașul Ștefănești, reuniți la bisericaparohială Florica, au desfăşurat o nouă etapă a proiectuluisocial-filantropic, de întrajutorare a celor săraci și aflaţi înnevoi, "Campionii Bucuriei Sociale". Din parohiile orașuluiȘtefănești au fost selectate familii nevoiașe, aflate în grelecondiții de viață, fără venituri, cu mulți copii ce prezintă riscde abandon școlar precum și bătrâni sau persoane bolnave fărăfamilie, ce au primit prin grija preoților reprezentanți aiparohiilor, ajutoare ce au constat în alimente și cărți derugăciune – hrană pentru trup și suflet.

Cel ce are milă de sărman împrumută Domnului şi El îi varăsplăti fapta lui cea bună. (Pilde 19, 17)

Avem cu adevărat doar ceea ce dăruim. Numai cele pe carele oferim Domnului nu sunt în primejdie nici de a fi furate, nicide a fi distruse, ci ele aduc, la timpul potrivit, roade ce ochiuln-a văzut şi urechea n-a auzit, şi la inima omului nu s-au suit(1 Cor. 2, 9).

Așa cum spunea Sfântul Ioan Gură de Aur, trebuie "să facemfapte bune, care şi pe noi ne mântuiesc, şi celorlalţi le sunt defolos. Iar una din cele mai importante fapte bune estemilostenia, care ajută, întăreşte şi dă viaţă rugăciunii, postuluişi oricărei altei virtuţi. La ce îţi foloseşte postul dacă eşti unom fără milă? La ce-ţi foloseşte rugăciunea, dacă nu iubeşti?

La ce îţi foloseşte să ai trupul curat, dacă inima ta este depiatră? De aceea, nevoinţele noastre sunt primite deDumnezeu atunci când sunt însoţite de milostenie."

Îndemnurile Sfinților Părinți sunt urmate și de toți cei care,unindu-și sufletele, alcătuiesc marea familie a CampionilorBucuriei.

Astfel a avut loc o nouă acțiune de întrajutorare în protoieriaTopoloveni, pe 28 noiembrie 2014, la catedrala SfântulGheorghe, unde parohiile din orașul Topoloveni și-au unitforțele venind cu ajutoare în sprijinul unor familii aflate îngrele condiții de viață, fără venituri, cu mulți copii ce prezintărisc de abandon școlar.

"Cel ce gândește la Dumnezeu cinstește pe orice om, aflăajutor de la orice om prin voința ascunsă a lui Dumnezeu. Șicel ce apără pe cel asuprit are pe Dumnezeu de partea sa. Iarcel ce întinde brațul său spre ajutorul aproapelui primeștebrațul lui Dumnezeu în ajutorul său." Sfântul Isaac Sirul

Bună este rugăciunea, le spunea Arhanghelul Rafail luiTobie şi lui Tobit, cu post şi cu milostenie şi cu dreptate (Tob.12, 3). Pentru a fi bineplăcut lui Dumnezeu, postul trebuie unittotdeauna cu rugăciunea şi cu milostenia. Când postim numaicu trupul, fără a ne ruga şi a face milostenie, sufletul nostru nuse poate înălţa spre Dumnezeu. Acestea, rugăciunea şimilostenia, împreună cu postul fac sufletul mai puternic, maiuşor şi îi dau aripi.

Hristos Însuși spune: Fiţi milostivi, precum şi Tatăl vostrueste milostiv. Daţi şi se va da. Turna-vor în sânul vostru o

măsură bună, îndesată, clătinată şi cu vârf. (Luca 6, 36-38).

Urmând aceste sfinte îndemnuri, pe 28 noiembrie 2014, lasediul Protoieriei Câmpulung Muscel, în sala Sf. Cuv.Ioanichie cel Nou de la Muscel, a avut loc un nou capitol dinProiectul Social Filantropic Campionii Bucuriei, ce a reunitpreoții din cercul pastoral nr. 4 de la parohiile: Vatra Satului,Capul Piscului, Cotești, Godeni, Malu, Prislop, Vlădeștii deJos și Vlădeștii de Sus. Din aceste parohii au fost selectatefamilii nevoiașe, aflate în grele condiții de viață, fără venituri,cu mulți copii ce prezintă risc de abandon școlar precum șibătrâni sau persoane bolnave fără familie, ce au primit pringrija preoților reprezentanți ai parohiilor, ajutoare ce auconstat în alimente și cărți de rugăciune – hrană pentru trup șisuflet.

Lăsaţi copiii şi nu-i opriţi să vină la Mine, că a unora caaceştia este Împărăţia cerurilor“ (Matei 19, 14)

Nichifor Crainic spunea că în creştinism măsura omuluidesăvârşit nu este cel vârstnic, ci copilul. Educând pe copii săpăstreze şi să participe la frumuseţea rânduielilor bisericeşti,aducătoare de linişte şi de har, îi ajutăm să dobândească viaţaşi fericirea veşnică din Împărăţia lui Dumnezeu pentru care aufost creaţi:

„A educa înseamnă a purta de grijă copiilor şi tinerilor înceea ce priveşte curăţenia sufletească şi buna-cuviinţă, a-lcreşte pe copil moral, om drept, a-l creşte în evlavie, a aveagrijă de sufletul lui, a-i modela inteligenţa, a forma un atletpentru Hristos, pe scurt, a te îngriji de mântuirea sufletului lui.Educaţia este asemenea unei arte; artă mai mare decât educaţianu există, pentru că toate artele aduc folos pentru lumea deaici, arta educaţiei se săvârşeşte în vederea accederii la lumeaviitoare“.(Sfântul Ioan Gură de Aur)

Plecând de la aceste sfinte îndemnuri, s-a scris un nou

capitol al proiectului ,,Campionii Bucuriei”, în ziua de 30 alunii lui brumar, în cadrul Protoieriei Pitești, la Parohia Cireșu,implicat fiind cercul VI Pastoral, coordonat de P.C. PreotGheorghe Adrian.

Astfel, peste 100 de copii de la Școala Generală cu clasele I-VIII și de la Grădinița din Cireșu au primit în dar cărți derugăciune, rechizite școlare și caiete de lucru pentru diferiteramuri ale educației.

P.C. Protoiereu Ciprian Vuțan le-a ținut copiilor un folositorcuvânt de învățătură, pentru statornicia în credință, despremersul la biserică, dar și pentru a-i întări pentru examenele ceurmează.

La sfârșitul evenimentului, preoții implicați în acest proiectau vizitat Biserica cu hramul ,,Adormirea Maicii Domnului” laParohiei Cireșu, unde s-au rostit rugăciuni de mulțumire cătreBunul Dumnezeu. Aici au fost primiți cu multă caldură dePărintele Paroh Stănescu Nicolae, care păstorește cu dăruire șidragoste ,,poporul sfânt” încredințat.