= APROB =

ŞEF CATEDRA ŞTIINŢE UMANISTICE ŞI LIMBI STRĂINE

locotenent-colonel Anatolie Leşcu

01 septembrie 2010

PROIECT DIDACTIC

la disciplina:

CONSTRUCŢIA EUROPEANĂ

pentru studenţii Institutului Militar, anul I(infanterie, artilerie, transmisiuni, carabineri, grăniceri)

TEMA2. Şedinţa nr. 1.

PRINCIPIILE CONSTRUCŢIEI UNIUNII EUROPENE

Discutat şi aprobat la şedinţa comisiei metodice a catedrei

nr. 59 din 05 mai 2010

I. SECVENŢA INTRODUCTIVA

1.  Primesc raportul militarului de serviciu şi mă salut cu plutonul.2.  Dau indicaţii militarului de serviciu pentru a pregăti baza materială instructivă.3.  Verific prezenţa militarilor după registru şi aspectul lor exterior.4.  Dau indicaţii pentru înlăturarea neajunsurilor descoperite în aranjarea ţinutei şi pe mesele de studiu.5.  Verific asigurarea materială şi dau indicaţii pentru lichidarea neajunsurilor.6.  Verific însuşirea materialului precedent de către militari (5-6 întrebări de control).7.  Anunţ tema şi scopul lecţiei (dau scris).8.  Anunţ problemele de învăţământ (dau scris).9.  Trec la expunerea materialului de învăţământ.

PLANULde educaţie a militarilor în timpul

desfăşurării şedinţei

I.       PARTEA INTRODUCTIVĂ:-    aduc la cunoştinţa militarilor articolul Nr. 13 al Regulamentului serviciului interior: „Să suporte cu tărie greutăţile serviciului militar";-    amintesc regulile de comportare dintre militari şi menţinerea disciplinei militare la şedinţe.

II.     PE PARCURSUL ŞEDINŢEI:

-   urmăresc executarea regulilor de comportare dintre militari;-   urmăresc menţinerea şi respectarea disciplinei, militare;-   urmăresc păstrarea bunurilor materiale din clasa de studiu de către militari.

III.    PARTEA FINALĂ:

- apreciez cum a fost întreţinută disciplina militară în timpul desfăşurării şedinţei.

2

TEMA Nr.2.

ŞEDINŢA Nr.1. PRINCIPIILE CONSTRUCŢIEI UNIUNII EUROPENE

SCOPURILE:   

  1. De a studia şi de a însuşi scopul, formele şi conţinutul obiectului de studiu. 2.  De a dezvolta la militari gândirea logică, capacitatea de analiză, sinteză şi iniţiativă. 3. De a educa la militari hotărârea, disciplina şi organizarea.

DURATA: 2 ore.

FORMA DEEVALUARE:          prelegere

LOCUL DE DESFĂŞURARE: Clubul 1

BIBLIOGRAFIA:

1. Efremov V. Prelegerea nr. 2. PRINCIPIILE CONSTRUCŢIEI UNIUNII EUROPENE, institutul militar, varianta electronică, biblioteca.

2. Enciu N., Enciu V. Construcţia Europeană, Chişinău, 2007.3. Enciu N. Politologie,Chişinău,2005.4. John Pinder. Uniunea Eurpeană. Foarte scurtă întroducere. Bucureşti,2008. 5. Ian Bache, Stephen George. Politica în Uniunea Europeană.Chişinău,2009.

ASIGURAREAMATERIALĂ:       

- computator, proector-   cretă;-   caiete;-   stilouri;

3

PROBLEMELE DE STUDIU1.Principiile fundamentale.2. Principiile de activitate ale UE.3. Criza de creştere ai UE. 4.Problema Constituţiei Europene.

Repartizarea timpului:

1.  Secvenţa introductivă – 10 min

2.  Secvenţa de bază:

-  întrebarea întîi – 15 min-  întrebarea doi - 15 min- întrebarea trei - 15 min- întrebarea patru - 15 min

3.  Secvenţa finală – 10 min

4

II. SECVENŢA DE BAZA

1. Istoria formării Uniunii Europene.

Tentative de unificare a naţiunilor europene au existat încă dinaintea apariţiei

statelor naţionale moderne. Acum trei mii de ani, Europa era dominată de celţi, iar mai

târziu a fost cucerită şi condusă de Imperiul Roman, centrat în Mediterană. Aceste uniuni

timpurii au fost create cu forţa. Imperiul Franc al lui Carol cel Mare şi Sfântul Imperiu

Roman au unit zone întinse sub o singură administraţie pentru sute ani. Uniunea vamală a

lui Napoleon şi mai recentele cuceriri ale Germaniei naziste din anii 1940 au avut doar o

existenţă tranzitorie. Dată fiind diversitatea lingvistică şi culturală a Europei, aceste

încercări au implicat de obicei ocupaţia militară a naţiunilor, conducând la instabilitate;

unele încercări, însă, au durat mii de ani şi au fost însoţite de progrese economice şi

tehnologice, aşa cum s-a întâmplat cu Imperiul Roman în timpul aşa-numitei Pax Romana.

Una dintre primele propuneri pentru o unificare paşnică prin cooperare şi egalitatea

statutului de membru a fost făcută de Victor Hugo în 1851. In urma catastrofelor

provocate de primul şi al doilea război mondial, necesitatea formării unei (ce a devenit mai

târziu) Uniuni Europene a crescut, din cauza determinării de a reconstrui Europa şi de a

elimina posibilitatea unui nou război. Chiar dacă Europa se poate considera, pe bună

dreptate, la originea Statelor Unite ale Americii, prin livrarea de instituţii şi materie

cenuşie, acum este obligată să accepte, totuşi, că naţiunea nouă de peste ocean nu prea a

acceptat să rămână datoare şi a trimis vechiului continent, idei, tehnologie şi securitate.

Construcţia europeană, de pildă, a îmbrăcat iniţial, forma organizaţiilor de cooperare din

deceniul patru al secolului XX inspirată din realitatea americană. Mai aproape de zilele

noastre, Şcoala de la Palo Alto, dezvoltată la Mental Research Institute (situată în

California, lângă San Francisco) impune conceptul apartenenţei la tot: a comunica

înseamnă a intra în orchestă. „A intra în orchestră înseamnă a face jocul unui anumit cod, a

te înscrie într-o relaţie compatibilă cu mijloacele de comunicare, canalele şi reţelele

disponibile. Or, această reţea este, prin definiţie, anterioară nouă, de cele mai multe ori o

găsim deja construită şi nu trebuie să o creăm." Construcţia Europei unite presupune,

aşadar, acceptarea unor relaţii deja constituite, ele însele fiind rezultatul unor mai vechi

5

tatonări şi experienţe acumulate, trecerea timpului conferindu-le capacitatea citirii

aceleiaşi partituri. în domeniul militar, de exemplu, au fost înfiinţate: Uniunea Europei

Occidentale, în urma Tratatului de la Bruxelles din 17.111.1948, document revizuit apoi

prin Acordul de la Paris - 23.X. 1954. Acest acord conţinea un angajament militar de

reciprocitate pentru cazul în care un membru era agresat: Franţa, Regatul Unit,

Belgia,.Olanda, Luxemburg, Germania, Italia. Ulterior, acestor state s-au adăugat: Spania,

Portugalia şi Grecia, ceva mai târziu. NATO - a început să funcţioneze în urma Tratatului

de la Washington, din 4.IV. 1949. Organizaţia cuprindea mai multe state europene,

Canada şi Statele Unite ale Americii.

Acest sentiment de unificare a dus în cele din urmă la formarea Organizaţiei

Europeane de Cooperare Economică - O.E.C.E. - la 16. IV 1948, cu scopul de a permite

statelor europene membre să gestioneze în comun ajutorul american cunoscut sub

denumirea de Planul Marshall.[3] în 1960, a devenit Organizaţia pentru Cooperare

Economică şi Dezvoltare - O.C.E.D. în urma Tratatului de la Londra din 9.V.1949, s-a

înfiinţat Consiliul Europei care a reunit statele europene cu regim democratic pluralist care

asigurau drepturile omului. Acest consiliu a făcut posibilă apariţia unui drept regional

european bazat pe convenţii. Activitatea lui a culminat cu Convenţia Europeană a

Drepturilor Omului, semnată la Roma la 4.XI.1950 şi Comunităţii Europene a Cărbunelui

şi Oţelului de către Germania (de vest), Franţa, Italia şi ţările din Benelux. A fost o

iniţiativă a Franţei, datorată lui Jean Monnet, şef al Organizaţiei Naţionale a Planificării

din Franţa. El a propus şi a obţinut acordul ca producţia de oţel din Franţa şi Germania,

ţări rivale de secole, să fie administrate de un organism suprastatal. Planul Schuman a fost

conceput pentru a evita declanşarea unui nou război mondial. Ideea esenţială a fost

punerea industriei de armament sub control internaţional, pe baza unui tratat acceptat de

Germania, Italia, Belgia, Olanda, Luxemburg. Un an mai târziu, Tratatul care instituia

Comunitatea Europeană a cărbunelui şi oţelului a fost semnat de cele şase state de mai sus,

Jean Monet fiind ales preşedinte al Executivului comunitar.

Uniunea economică a Europăei a fost posibilă prin semnarea în aprilie 1951 a

Tratatului de la Paris, care a intrat în vigoare în iulie 1952. Prima uniune vamală totală,

denumită iniţial ca Comunitatea Economică Europeană (informai chiar şi Piaţa Comună), a

6

fost creată prin Tratatul de la Roma în 1957 şi implementată la 1 ianuarie 1958. La 1

ianuarie 1958 a fost formată Comunitatea europeană a energiei atomice - C.E.E.A-

EURATOM. Fondată în acelaşi timp cu CEE, Euratom avea ca obiective dezvoltarea şi

cercetarea ştiinţifică în domeniul energiei nucleare, crearea unei pieţe comune a

combustibililor nucleari şi controlul industriei nucleare care să împiedice utilizarea ilegală

a materiilor de profil şi să protejeze sănătatea populaţiei. Toate acestea din urmă au

transformat structurile Europene în Comunitatea Europeană care este în prezent "primul

pilon" al Uniunii Europene. Interesul principal exprimat în acest Tratat era îndreptat

asupra instituirii unei pieţe comune, adică a desfiinţării totale a barierelor comerciale

dintre statele participante, instituind tarife vamale externe comune precum şi o politică

comercială comună. Acestea erau şi obiectivele menţionate în majoritatea dispoziţiilor

cuprinse în Tratat. în schimb, anumite reglementări cu privire la coordonarea politicii

economice şi monetare, precum şi la alte domenii, ca de exemplu politica agrară, a

transporturilor sau a anumitor aspecte din politica socială, au păstrat în parte un caracter

mai general.

2. Evoluţia formării Uniunii Europene. Statele membre ale UE.

In .aparenţă, UE a evoluat dintr-un organ comercial într-un parteneriat economic şi

politic. Definitivarea Uniunii Europene s-a făcut prin ratificarea de către ansamblul ţărilor

membre ale Comunităţii Europene a Tratatului de la Maastricht (Olanda), pe 7 februarie

1992. Ca preşedinte al Convenţiei pentru Viitorul Europei, fostul preşedinte francez

Valery Giscard d'Estaing a propus schimbarea numelui Uniunii Europene în Europa Unită,

dar această moţiune nu a fost aprobată. Inovaţiile aduse cu crearea Uniunii Europene,

cuprindeau pe scurt:

1.  Includerea unei serii de domenii politice noi în cadrul politicii specificate în

Tratat. Printre acestea se numărau politica mediului, menţionată anterior, dar şi politica

cercetării şi a tehnologiei, precum şi politica regională.

2. Realizarea pieţei interne ca obiectiv inclus în Tratat.

3. Modificarea şi completarea modalităţilor de luare a deciziei deja existenţe. Aici

era vorba, printre altele, de introducerea unei noi proceduri de decizie, care prevedea

majoritatea calificată în cadrul Consiliului Miniştrilor, precum şi modalităţi de influenţare

7

cu mult mai puternice pentru Parlamentul European, care până în acel moment nu avusese

decât o funcţie consultativă.

Toate acestea au reprezentat un pas important în direcţia supranaţionalizării, iar în

domeniul politicii materiale, o extindere de proporţii a formulei de integrare, adică a

domeniilor politice incluse în cooperarea, prevăzută în Tratat, în cadrul CE — astfel pot fi

rezumate într-o singură frază modificările aduse de AUE. Trebuie însă să fim conştienţi de

faptul că aceste schimbări nu ar fi fost posibile fără nenumăraţii paşi făcuţi în anii ce au

urmat instituirii CEE, precum şi fără experienţele acumulate în această perioadă la nivelul

cooperării dintre statele membre. In prezent Uniunea Europeană numără în rândurile sale

27 de ţări.

III. SECVENŢA FINALA

1.  Repet tema şi scopul şedinţei.2.  Apreciez cum a fost atins scopul şedinţei.3.  Evidenţiez principalul şi fac concluzii generale.4.  Răspund la întrebări.5.  Dau 2-3 întrebări de control.6.  Dau sarcini la pregătirea individuală, indic bibliografia.7.  Fac totalizarea şi anunţi notele, menţionez neajunsurile.8.  Dau indicaţii la executarea ordinei în clasă.9.  Anunţ sfârşitul şedinţei.

Conferenţiar universitar, dr. filozofie Valeriu Efremov

8