NORMATIV PENTRU PROIECTAREA CONSTRUCŢIILOR Şl INSTALAŢIILOR DE DEZINFECTARE A APEI ÎN VEDEREA ASIGURĂRII SĂNĂTĂŢII OAMENILOR Şl

PROTECŢIEI MEDIULUI

Indicativ NP 091-2003

Cuprins

* PREVEDERI GENERALE* FACTORI POTENŢIALI DE RISC, CU IMPACT ASUPRA SĂNĂTĂŢII OAMENILOR ŞI MEDIULUI, PRIN INTERMEDIUL APEI* ELEMENTE GENERALE PRIVIND GOSPODĂRIA DE REACTIVI PENTRU DEZINFECTARE* PRESCRIPŢII PRIVIND GOSPODĂRIA DE REACTIVI PENTRU DEZINFECTARE* CONDIŢII MINIME DE CALITATE PRIVIND PROIECTAREA ŞI EXECUTAREA CONSTRUCŢIILOR ŞI INSTALAŢIILOR DE DEZINFECTARE A APEI ÎN CONFORMITATE CU CERINŢELE LEGII NR.10/1995* MĂSURI P.S.I.* ANEXA I: Criterii generale de alegere a principalilor agenţi de dezinfectare* ANEXA II: Folosirea clorului în dezinfectarea apei* ANEXA III: Folosirea hipocloritului de sodiu – NaOCl pentru dezinfectare* ANEXA IV: Folosirea dioxidului de clor (ClO 2 ), pentru dezinfectarea apei * ANEXA V: Dezinfectarea apei utilizând ozonul (O 3 ) * ANEXA VI: Folosirea radiaţiei U.V. pentru dezinfectarea apei* ANEXA VII: Asigurarea materialelor de construcţii* ANEXA VIII: Stabilirea programului de faze determinante* ANEXA IX: Corelarea prevederilor prezentului normativ cu principalele directive europene din domeniul alimentării cu apă şi a construcţiilor hidroedilitare. Corespondenţa acestora cu reglementările române* BIBLIOGRAFIE

1. PREVEDERI GENERALE

1.1. Obiectul normativului

1.1.1. Normativul are ca obiect prezentarea prescripţiilor de proiectare tehnologică a construcţiilor şi instalaţiilor pentru dezinfectarea apei, atât a celei pentru consum potabil, cât şi a apei uzate epurate. Folosirea informaţiilor din normativ, în alte tipuri de tratări în care este utilă întrebuinţarea reactivilor de dezinfectare se va face pe răspunderea proiectantului.

1.1.2. Nu fac obiectul normativului prescripţiile privind calculele de stabilitate şi rezistenţă ale construcţiilor şi mecanismelor cu care sunt echipate, precum şi prescripţiile privind proiectarea instalaţiilor electrice, termice, sanitare, ventilaţie şi de automatizare aferente construcţiilor, acestea urmând să fie efectuate conform standardelor şi reglementărilor tehnice de specialitate, în vigoare, propunându-se numai evidenţierea prescripţiilor tehnice privind exigenţele de calitate, referitoare la legea nr. 10/95 şi Eurocoduri precum şi un minimum de referinţe la reglementările tehnice specifice din domeniul construcţiilor.

Orice alte elemente ce concură la asigurarea funcţionării tehnologice vor fi dimensionate şi realizate cu luarea în considerare a normelor specifice.

1.1.3. Construcţiile şi instalaţiile pentru dezinfectare reprezintă, de regulă, ultima treaptă într-un proces de tratare a apei. Clasa şi categoria de importanţă a lor sunt cele în care se încadrează sistemul de alimentare cu apă în care sunt cuprinse, ele fiind evaluate conform prevederilor STAS 4273 şi a procedurilor din metodologia de stabilire a categoriei de importanţă aprobată cu Ordinul MLPAT. nr. 31/N/ 1995. în situaţia în care acestea constituie un obiect individualizat pe un amplasament distinct, clasa şi categoria de importanţă se determină, în mod specific, pe baza actelor normative menţionate .

1.1.4. Se impune cerinţa ca pentru soluţia de dezinfectare propusă să fie obţinut avizul Ministerului Sănătăţii şi Familiei, încă din faza de proiectare.

1.1.5. Prezentul normativ aliniază prescripţiile de proiectare tehnologică existente, în domeniu, pe plan intern, la specificaţiile şi reglementările tehnice specifice, din spaţiul Uniunii Europene, cu evidenţierea exigenţelor referitoare la siguranţa în exploatare şi a asigurării sănătăţii oamenilor.

1.2. Domeniul de aplicare

1.2.1. Prevederile din cuprinsul prezentului normativ sunt aplicabile în domeniul construcţiilor şi instalaţiilor pentru dezinfectarea apei din sistemele hidroedilitare aferente aglomerărilor umane.

1.2.2. Conţinutul prezentei reglementări va putea fi utilizat de către specialişti (cercetători proiectanţi şi verificatori de proiecte) în activitatea de elaborare a studiilor, caietelor de sarcini, documentaţiilor de licitaţie, proiectelor şi detaliilor de execuţie pentru instalaţiile de dezinfectare din fluxurile de tratare a apei, experţilor tehnici, organelor administraţiei publice locale şi centrale sau cu atribuţii în domeniu cât şi organismelor abilitate pentru agrementarea instalaţiilor şi echipamentelor aferente construcţiilor.

Datele cuprinse în prezenta reglementare vor putea fi utilizate şi de prestatorii de servicii precum şi de către personalul din exploatare pentru activităţile ce se impun în vederea reabilitării construcţiilor şi instalaţiilor de dezinfectare, existente.

1.2.3. Terminologia şi denumirile folosite în prezentul normativ, în legătură cu apa supusă dezinfectării şi caracteristicile acesteia, precum şi pentru construcţiile şi instalaţiile din proces sunt în conformitate cu cele utilizate în STAS 10898 şi completărilor ulterioare aduse acestuia.

1.2.4. În conformitate cu Directiva CE nr. 83/98 din 3.11.1998 articolul 2, precum şi cu Legea nr. 458/08.07.2002:

Apa potabilă este definită ca:

- „orice tip de apă în stare naturală sau după tratare, folosită pentru băut, gătit, sau la prepararea hranei sau pentru alte scopuri casnice, indiferent de provenienţa ei şi indifferent dacă este furnizată prin reţea de distribuţie, din rezervor, sticle sau alţi recipienţi";

- „toate tipurile de apă folosite ca sursă în industria alimentară pentru fabricarea, procesarea, conservarea sau comercializarea produselor sau substanţelor destinate consumului uman, cu condiţia ca autorităţile competente să se asigure că, astfel, calitatea apei nu afectează calitatea produsului finit".

1.2.5. În conformitate cu STAS 10898, dezinfectarea apei este definită, ca:

„Operaţia de distrugere a germenilor patogeni şi a celor lalte organisme dăunătoare sănătăţii şi de reducere a numărului de germeni saprofiţi din apă, până la îndeplinirea condiţiilor de potabilitate".

1.3. Consideraţii generale privind mijloacele de dezinfectare

1.3.1. În instalaţiile pentru dezinfectarea apei sunt utilizaţi ca atare, în instalaţii specifice sau cogeneraţi (produşi la faţa locului) agenţi de oxidare, precum:

- clor (Cl2);

- dioxid de clor (CIO2);

- hipoclorit de sodiu (NaOCl);

- clorura de var Ca(OCl)2 (folosită în instalaţii provizorii sau cu debite foarte mici);

- ozon (Oi);

- raze ultraviolete (UV);

- combinaţii favorabile între doi sau mai mulţi dintre .'' agenţii enumeraţi mai sus cu adausul unor substanţe care măresc randamentul biocid - (ex. Apa oxigenată ş.a.);

- filtrarea lentă prin care se poate realiza, de asemenea, un grad mărit de dezinfectare dar, ca şi în cazul ozonului sau razelor „UV", funcţie de calitatea reţelei de distribuţie, se poate impune un sistem complementar pentru dezinfectare în zonele cu risc major de reinfectare din sistem.

Dezinfectarea apei se mai poate asigura şi prin nanofiltrare, utilizând membrane speciale UF - (având mărimea golului sub 1 m). în prezent, această tehnică are o arie de cuprindere din ce în ce mai mare în ţările Uniunii Europene. Unele limite în utilizarea sa sunt date de consumul mare de energie raportat la debitele dezinfectate, relativ mici.

1.3.2. Eficacitatea dezinfectării utilizând agenţii oxidanţi menţionaţi, este exprimată prin factorul de expunere - C x T, care reprezintă produsul dintre concentraţia agentului dezinfectant (sau intensitatea, în cazul UV) şi timpul de contact, al acestuia, cu apa.

1.3.3. Agenţii de dezinfectare au, fiecare, un spectru specific de acţiune, în parametri de timp variabili, acţionând prin urmare selectiv, determinând în efluentul tratat. în anumite condiţii, şi subproduse unele din acestea având un impact negativ asupra sănătăţii oamenilor. Pentru acest motiv, alegerea unei soluţii de dezinfectare a apei va fi precedată, întotdeauna, de un studiu de laborator şi va fi analizată foarte atent, în contextul întregului ansamblu considerat, funcţie de calitatea apei brute, dar şi de integritatea fizică a sistemului, impunându-se, după caz, concepţia unor soluţii cuprinzând unul sau mai mulţi agenţi dezinfectanţi (cu acţiune complementară), aplicaţi într-una sau mai multe secţiuni ale acestuia.

1.3.4. Este esenţial ca apa supusă dezinfectării să fie cât mai limpede.

1.3.5. Ţara noastră are o vastă experienţă în folosirea clorului şi a clorurii de var. Sunt în funcţiune şi instalaţii pentru folosirea doxidului de clor, cât şi a ozonului (produs din aerul atmospheric Există, însă, un interes susţinut pentru implementarea dezinfectării cu raze „UV". Având în vedere cele menţionate normativul se structurează pentru elemente specifice numai pentru aceşti agenţi, respectiv:

- clorul şi derivaţii de clor;

- ozonul produs din aer;

- radiaţia UV.

[top]

2. FACTORI POTENŢIALI DE RISC, CU IMPACT ASUPRA SĂNĂTĂŢII OAMENILOR ŞI MEDIULUI, PRIN INTERMEDIUL APEI

2.1. Atât la utilizare pentru consum (potabil, alimentar, producţia de medicamente ş.a.) dar şi ca efect al consumului, ca apă uzată epurată evacuată în diverşi receptori, apa nu trebuie să conţii poluanţi microbiologici, aceştia reprezentând un pericol major pentra sănătatea populaţiei.

Principalele grupe de microorganisme, cunoscute în prezent, existente în sursele de apă, sunt:

- chisturile, cu dimensiuni de 10 - 1 |im;

- bacteriile, cu dimensiuni de I - 0,1 jim şi

- viruşii, cu dimensiuni de 0,1 - 0.01 nm;

- spori.

Bacteriile din apă pot fi:

- bacterii banale (nepatogene) care nu au acţiune nocivă asupra organismului decât dacă sunt în cantitate mare, prin enzimele produse;

- bacterii coliforme a căror prezenţă indică o infestare cu dejecţii umane sau animaliere;

- bacterii patogene care produc îmbolnăvirea oamenilor, provocând aşa numitele boli hidrice, precum:

• bacteria febrei tifoide (bacilul lui Eberth);• vibrionul holeric (Vibrio cholerae) şi• bacilul dizenteriei (Shigella dysenteriae);• bacteria Legionella, aceasta poate apare în apă având temperaturi în plaja 25 + 45°C;• viruşi care pot declanşa boli infecţioase grave cum ar fi: hepatita epidemică, poliomelita ş.a.;• protozoare precum Cryptosporidium şi Giardia.

Lista poluanţilor microbiologici nu se consideră definitivă. Progresul general al ştiinţei va evidenţia şi alţi factori de risc precum şi aspecte noi ce se vor adăuga celor cunoscute. Toate acestea vor introduce modificări în tehnologia de dezinfectare.

2.4. Funcţie de natura apei supusă dezinfectării, în ţara noastră, calitatea apei rezultate, măsurată prin indicatorii fizico-chimici şi tecteorologici, este stabilită prin următoarele reglementări şi acte normative:

- La apa pentru consum potabil - Legea nr. 458/07, 2002 privind calitatea apei potabile, şi Ordinul MS. nr.536/1997.

- Pentru apa epurată evacuată în emisari, conform reglementarilor adoptate prin H.G 188/2002:

• Normativul privind stabilirea limitelor de încărcare, cu poluanţi a apelor uzate industriale şi orăşeneşti la. evacuarea în receptorii naturali, NTPA - 001;

• Normativul privind condiţiile de evacuare a apelor uzate în reţelele de canalizare ale localităţilor şi direct în staţiile de epurare, NTPA - 002;

• Norme tehnice privind colectarea, epurarea şi evacuarea apelor uzate orăşeneşti, NTPA - 011;• Norme de calitate care trebuie să le îndeplinească apele de suprafaţă pentru a fi tratate, NTPA 013.

[top]

3. ELEMENTE GENERALE PRIVIND GOSPODĂRIA DE REACTIVI PENTRU DEZINFECTARE

3.1. Alegerea reactivilor (agenţilor) de dezinfectare

3.1.1. Alegerea agentului de dezinfectare se face, când este posibil, pe baza experienţei obţinute la staţii de tratare existente pe acelaşi curs de apă. De asemenea, pe baza unor încercări sistematice pe instalaţii pilot, şi a studiilor de laborator, sau în urma unei documentări de specialitate, după studierea ofertelor de echipamente .Calea de alegere este importantă deoarece cu cât experienţa este mai apropiată de realitate cu atât elementele necesare sunt mai sigure, deci rezervele în proiectarea staţiei de dezinfectare vor fi mici.

3.1.2. Cei mai importanţi factori, care concură la determinarea tipului şi dozei de reactivi sunt calitatea apei la sursă (cu deosebire, variaţia calităţii) şi eficienţa procesului de tratare în care dezinfectarea este, de regulă, treapta finală.

3.1.3. Considerentele de bază în alegerea reactivului sunt:

- eficienţă maximă şi sigură în inactivarea germenilor patogeni;

- efecte secundare minime; produşi secundari în limita normelor sanitare;

- risc minim pentru mediu;

- cost de exploatare minim.

3.2. Amplasarea staţiei pentru reactivii de dezinfectare

3.2.1. În practică pot fi întâlnite 2 situaţii distincte:

- gospodăria de reactivi de dezinfectare în cadrul staţiei de tratare (sau / şi epurare);

- gospodărie de reactivi de dezinfectare aşezată separat, ca obiect unic (în cazul apei subterane, al dezinfectării în reţea etc); în acest caz vor fi necesare utilităţi suplimentare pentru personal, alimentare cu apă, canalizare, alimentare cu energie etc.

3.2.2. Amplasamentul gospodăriei de reactivi se poate alege funcţie de amplasamentul staţiei de tratare (epurare) sau din alte considerente.

3.2.3. În cazul când gospodăria de reactivi de dezinfectare conţine rezerve de reactivi (reactiv în depozit - cazul clorului, sau reactiv pentru cogenerare la faţa locului) amplasamentul va fi ales în urma aprecierii riscului pe care acesta îl presupune pentru personalul de lucru sau / şi pentru locuitorii din vecinătate.

3.2.4. În cazul instalaţiilor mari este necesar un studiu de impact pentru evaluarea tuturor riscurilor. Dacă amplasamentul este obligat iar reactivul utilizat implică un risc mare în condiţiile specifice, se poate recurge la prepararea pe loc a acestuia, atunci când este posibil, chiar dacă va determina costuri mai mari. Riscul va fi apreciat pentru o avarie „normală" în cazul exploatării dar şi ca urmare a unor fenomene naturale deosebite ( ape mari, cutremur). în acest caz clasa construcţiei poate fi mai mare decât cea normată, deoarece prezenţa apei contaminate sau lipsa acesteia, din cauza contaminării, poate genera importante pagube secundare.

3.2.5. Amplasarea gospodăriei de reactivi în staţia de tratare se poate face în corp comun cu alte construcţii, sau separat, funcţie de mărimea acesteia şi de măsurile de siguranţă pentru funcţionarea bună a ansamblului de tratare/epurare.

3.2.6. Având în vedere pericolul pe care îl presupune furnizarea unei ape incomplet dezinfectate se consideră că instalaţia de dezinfectare va trebui să funcţioneze continuu. Ca atare se va alege un tip sigur de construcţie, conform normelor legale în vigoare precum şi a unor surse sigure de alimentare cu energie.

3.2.7. În cazul utilizării reactivilor stocaţi sau a componentelor acestora, în situaţia în care acestea sunt stocate pentru cogenerare la faţa locului, mărimea stocului va asigura funcţionarea pe durata a 30 zile, sau mai mult, dacă există risc în aprovizionarea ritmică a lor.

3.2.8. Ţinând seama de imposibilitatea unei corelări între eficienţa tratării şi a variaţiei calităţii apei la sursă (inclusiv în cazul unor accidente) se va asigura o marjă suplimentară de siguranţă de min. 50% între capacitatea normală de lucru şi capacitatea maximă/ minimă de lucru, în ceea ce priveşte injecţia de reactiv.

3.2.9. În toate cazurile condiţionările privind realizarea construcţiilor vor fi comparate cu cele solicitate de furnizorul de echipament. Vor fi alese cele mai favorabile pentru funcţionarea sigură şi durabilă .

[top]

4. PRESCRIPŢII PRIVIND GOSPODĂRIA DE REACTIVI PENTRU DEZINFECTARE

4.1. Dezinfectarea cu clor gazos. Alegerea tipului de instalaţie

4.1.1. Clorul poate fi adus,la locul de consum, sub formă de clor lichid - sub presiune, în recipienţi special construiţi pentru acest scop. sau produs in situ prin electroliza clorurii de sodiu în soluţie. Soluţia preparării pe loc, încă neaplicată la noi, are şanse în viitor, în contextul unor potenţiale noi reglementări legislative, din cauza pericolului pe care îl prezintă transportul recipienţilor de clor pe drumurile publice şi a depozitului (îndeosebi, dacă are capacitate mare).

În cazul adoptării unei asemenea soluţii vor fi respectate informaţiile date de firma furnizoare a echipamentului de producere a clorului, conform tehnologiei amintite.

Recipienţii special construiţi pentru depozitare sunt: butelii 40 I (sau 50 kg clor) şi recipienţi de 450 l (565 kg clor) sau 800 l (1000 kg clor).

4.1.2. Schema generală de utilizare a clorului presupune:

- detenta clorului lichid pentru transformare în clor gazos;

- măsurarea cantităţii de clor dozat;

- dizolvarea forţată a clorului în apă şi obţinerea apei de clor;

- amestecarea apei de clor în apa de tratat;

- asigurarea unui spaţiu de reacţie a clorului cu apa.

4.1.3. Schemele de principiu de funcţionare a sistemului de obţinere a apei de clor sunt date în fig. 1. La un consum de clor de până la circa 1500 kg clor pe lună (cea. 30 butelii) clorul este adus în butelii de 50 kg fiecare. La cantităţi mai mari clorul se aduce în recipienţi (containere) de 500 - 800 kg/bucată.

4.1.4. Dacă depozitul are mai puţin de 5 t capacitate, depozitul de butelii şi spaţiul de preparare se prevăd într-o singură construcţie. Schema generală de amenajare a construcţiei poate fi conform celei din fig. 2 dacă se adoptă proiectul tip existent.

4.1.5. Numărul de aparate de preparare a soluţiei de clor se alege după cantitatea de clor necesară şi tipul de aparat disponibil.

Consumul orar de clor, necesar, se va calcula cu formula:

unde: C = consumul de clor kg/h;

D = doza de clor (mg/dm1 = g/m3); i

Q = debitul de apă de tratat (m'Vh), debitul maxim zilnic (sau maxim orar, după caz).

4.1.6. Mărimea depozitului de clor se apreciază

Cd = 24xCxT(t)

unde: Cd = capacitatea depozitului, tone;

T = zile, perioada de timp pentru care se face stocarea, de regulă 30 zile, conf. prevederilor Legii 98.

Numărul de recipienţi în depozit este:

- Nb = Cd / 50 (pentru butelii), o butelie conţine cea. 50 kg clor lichid;

-Nr = Cd / 500...800 (pentru recipienţi), un recipent poate avea 450-800 kg clor lichid.

Depozitul de clor nu va avea mai mult de 5 t clor stocat.

4.1.7. Tipul de aparat de clorare va fi de regulă cu vacuum, din cauza siguranţei sporite în funcţionare.

Numărul de aparate de clorare în lucru:

N = C/Pmed

unde: N= numărul de aparate de clorare;

Pmed = capacitatea medie de debitare a aparatului, kg/h.

Aparatele de clorare trebuie să poată asigura doze de lucru în domeniul 0,50-1,5 doze de calcul.

În rezervă se va afla cel puţin un aparat similar; dacă numărul aparatelor în lucru este mai mare de 4 vor fi în rezervă 2 aparate, gata montate, pentru funcţionare.

4.1.8. Numărul de recipienţi- Nf - conectaţi pentru lucru se stabili cu formula :

Nf=C/Pmax

unde:

- Pmax este cantitatea de clor ce se degajă dintr-un recipient la temperatura dată, şi are valori (după experienţa SUA) de:

• 1 - 1,5 kg clor/oră pentru butelii;

• 5 kg/h pentru recipienţi.

Considerând influenţa variaţiei temperaturii, degajarea clorului se poate calcula cu formula

Pmax = 0,4T+ 7,2 kg clor/h

unde: T este temperatura din depozit, în °C, temperatură care nu va depăşi 40°.

Pentru cantităţi mai mari de clor se poate prevedea un sistem special de încălzire. Sunt cazuri speciale care vor fi realizate conform cerinţelor furnizorului de echipamente.

4.1.9. Scoaterea unei cantităţi mai mari de clor poate duce la blocarea sistemului de detentă, prin îngheţare.

Reducerea temperaturii buteliei (recipientului) determină reducerea cantităţii de clor furnizat , deci reducerea nedorită a dozei de clor, fapt care poate conduce la erori în procesul de dezinfectare a apei, mai ales când urmărirea concentraţiei clorului în apă este intermitentă.

4.1.10. Normativul nu stabileşte doza de agent dezinfectant şi nici locul de introducere. Aceste elemente se stabilesc înainte, după criterii care sunt arătate în normativ, în cadrul anexelor.

4.1.11. Măsuri suplimentare de siguranţă vor fi necesare atunci când clorul este utilizat şi pentru alte scopuri în procesul de tratare: oxidarea Fe, reducerea substanţelor organice etc.

4.1.12. Doza de clor va fi verificată în trei etape:

- la aparatul de clorare, prin rotametru;

- la butelia de clor, prin cântărire periodică, cel puţin zilnic;

- prin verificarea clorului remanent, după 30 minute.

Conform legii 458/2002 doza de clor va trebui să fie 0,50 mg/l la intrarea în reţea şi 0,25 mg/l la cel mai îndepărtat consumator din reţea (considerat faţă de secţiunea de alimentare a reţelei) .

4.1.13. Camera aparatelor de clor va avea o suprafaţă de minim 4m2/aparat în funcţiune, o înălţime de 3 m, va fi încălzită indirect şi va fi protejată cu materiale rezistente Ia coroziune.

4.1.14. Conductele şi armăturile pentru transportul clorului şi soluţiei de clor în apă vor fi din materiale rezistente la coroziune, şi vor rezista la presiunile rezultate din calcul. Trecerea prin pereţii dintre camera aparatelor şi depozit va fi etanşă.

4.1.15. Apa de preparare a soluţiei de clor va fi curată, şi va avea o presiune suficientă pentru :

- asigurarea funcţionării ejectorului (amestec forţat apă – clor gazos )

- asigurarea transportului soluţiei în dispozitivul (la locul ) de amestec cu apa de tratat ; presiunea nu va fi mai mică de 1,5 bari ;

- Debitul de apă va asigura o dizolvare bună a clorului în apă (cca. 7g clor/apă ) .

4.1.16. Când apa nu poate fi asigurată dintr-un sistem sub presiune, în staţie va fi prevăzută o instalaţie de pompare cu hidrofor ce va realiza cel puţin debitul şi presiunea cerute mai sus (poate asigura apă şi pentru alte scopuri). Alimentarea cu energie va fi sigură .

Depozitul de clor

4.1.17. Buteliile de clor vor fi adăpostite într-o încăperi separată, vor fi aşezate vertical şi legate cu chingi speciale de perete sau de un rastel bine fixat. Accesul la butelii va avea 0,8 - 1 m lăţim şi va fi tot timpul liber de alte întrebuinţări.

Manevrarea buteliilor se va face manual prin purtare sau rostogolire oblică. În nici-un caz nu vor fi trântite sau târâte, chiai goale (au clor remanent pentru a le proteja contra intrării aerului -umezelii, în interior).

Uşa camerei se deschide spre exterior.

Camera depozitului va avea ventilaţie naturală şi mecanică.

4.1.18. Depozitul pentru recipienţii de clor va fi realizat în hală separată aflată în contact cu cealaltă construcţie prin perete comun. Incinta trebuie să asigure:

- spaţiu pentru recipienţii în lucru (cca. 8 m2/recipient);

- spaţiu pentru recipienţii de rezervă (plini/goi) cea. 8m2/recipient;

- spaţii pentru circulaţie de minim 1,5 m, alese astfel ca eventualele intervenţii să nu stânjenească activitatea normală de lucru;

- groapa de reactiv pentru neutralizare, S = 2,70 x 1,85 - m2, amenajată în interiorul depozitului;

- macara pentru manevra recipienţilor. după caz, fiind tipul:

• monorai;

• grindă rulantă;

- sistem de ventilaţie naturală şi artificială;

- sistem de încălzire, indirectă;

- sistem de stropire (drencere, sprinklere). cu soluţie de neutralizare.

Înălţimea clădirii va fi realizată astfel încât la trecerea unui recipient peste altul să rămână o distanţă de rezervă de min. 0,5 m. Se va lua în considerare spaţiul, tehnic necesar, respectiv gabaritele mijloacelor de manevră.

4.1.19. Depozitul mai mare de 10 t va fi realizat din două spaţii:

- un depozit de lucru imediat, ca cel de la pct. 4.1.16. pentru cca. 5 t;

- un depozit de rezervă, pentru restul de clor. aflat la distanţa minimă stabilită conform prescripţiilor ISCIR din C5-98, faţă de primul depozit şi legat de acesta cu un sistem de transport aerian sigur, şi uşor pentru recipienţii de clor; recipienţii nu vor fi depozitaţi afară chiar dacă nu mai au clor.

Ambele spaţii vor avea sisteme de combatere a scăpărilor de clor.

4.1.20. Temperatura în depozitele de clor nu va depăşi 40°C în caz contrar se realizează un sistem de răcire cu apă ce stropeşte buteliile aflate în depozit. Similar, în perioada temperaturilor scăzute buteliile vor fi încălzite cu apă turnată pe tablă sau prin încălzire generală.

4.1.21. Dacă gospodăria de clor este aşezată în construcţie izolată sau dacă este de mare capacitate (necesitând şi personal numeros), trebuie să fie asigurată şi cu alte facilităţi: sistem separat de încălzire, spaţiu pentru personal, grup sanitar, sistem de comunicaţie, sistem automat de alarmă, sistem de blocare a clorului evacuat din depozit - camera de lucru a aparatelor etc.

4.1.22. Alcătuirea construcţiei şi sistemelor necesare de lucru se va face cu respectarea prevederilor legislaţiei, a normelor şi normativelor în vigoare.

Ca reguli generale:

- construcţia va fi fără subsol; toate bazinele de soluţie pentru combaterea scăpărilor de clor vor fi descoperite (acoperite cu grătar );

- construcţia nu se va amplasa lângă alte construcţii având subsol sau aproape de construcţii ce adăpostesc personal cu alte servicii (laborator etc);

- rezistenţa la foc a materialelor utilizate va fi evaluată conform normelor specifice, corespunzător riscurilor de incendiu;

- instalaţiile interioare vor fi etanşe şi rezistente la coroziune, protecţia interioară a clădirii va fi făcută cu materiale rezistente la coroziune

- construcţia nu se aşează lângă drumuri importante pentru circulaţia publică şi zonele vor fi interzise pentru oprirea vehiculelor.

Combaterea scăpărilor de clor

4.1.23. Clorul este o substanţă foarte toxică. Din această cauză personalul propriu şi populaţia din vecinătate trebuie protejată. După date publicate este permisă o expunere de 8 ore la o concentraţie a clorului în aer de 1 ppm sau 15 minute la o concentraţie a clorului în aer de 3 ppm.

- Evidenţierea scăpărilor de clor se face prin:

• trecerea unei baghete cu vată îmbibată în amoniac peste îmbinări. Prezenţa clorului produce clorură de amoniu ce se vede sub forma unui fum de culoare albicioasă.

• instalarea unui sistem automat de măsurare a scăpărilor de clor, la instalaţii cu peste 2 kg clor/h.

- Evaluarea integrităţii sistemului se face prin:

• verificarea stării recipienţilor şi sistemelor de închidere conform normelor ISCIR;• verificarea periodică a etanşeităţii tuturor îmbinărilor instalaţiilor tehnologice, cu soluţie de amoniac.

- Protecţia împotriva pierderilor de clor se face prin:

• asigurarea unei ventilări mecanice a spaţiilor de depozitare şi preparare;• neutralizarea clorului ce iese din recipient prin cufundarea acestuia în bazinul de soluţie de tamponare (var,

sodă. tiosulfit de sodiu); • pulverizarea de soluţie de neutralizare în spaţiul de depozitare; • evacuarea clorului din depozit şi trecerea acestuia într-un turn special de neutralizare;• în cazul depozitelor foarte mari, „acoperirea" acestora, din exterior, cu o perdea de apă produsă cu instalaţii

speciale.

- Trebuie să existe un regulament de exploatare simplu, clar şi explicit.

- Personalul trebuie instruit, periodic, pentru intervenţie în caz de accidente, trebuie să cunoască regulamentul de exploatare şi să fie dotat cu echipamente de protecţia muncii.

4.1.24. Detectoarele de clor vor fi instalate în depozit, în camera aparatelor de dozare, şi în exteriorul clădirii. Acestea vor fi reglate, pentru atenţionare, la concentraţia de 3 ppm în interior şi 1 ppm în exterior. Trebuie reţinut că un kg clor lichid produce 315 I clor gazos. Detectoarele vor avea sisteme adecvate de atenţionare (sonoră, luminoasă etc.) iar la staţiile de tratare care au un sistem dispecer, vor avea conexiuni speciale.

4.1.25. Ventilarea mecanică se va face cu ventilatoare montate, în partea de jos a încăperilor, pe pereţi, în simetrie respectiv, în partea opusă a acestora. Golul pentru ventilaţie se prevede la maxim 20 cm, de la pardoseală. Viteza aerului în goluri cea. 10 m/s. Capacitatea ventilatoarelor va fi de 10-20 ori schimburi orare (înlocuiri orare a volumul ventilabil).

Când concentraţia de clor în aerul evacuat este suportabilă (max. 1 ppm) vor funcţiona numai ventilatoarele. Vor fi prevăzute ventilatoare robuste, rezistente la coroziune. Acestea vor fi protejate contra umezelii (ploaie în interior/exterior).

4.1.26. Când scăparea de clor este importantă, personalul protejat cu mască contra clorului sau cu mască de oxigen - minim 2 oameni, decuplează recipientul şi îl scufundă in bazinul cu soluţie de lapte de var (1 - 2%) sau soluţie de sodă caustică (10% - 20%). Recipientul se scufundă (nu se aruncă) cu buşonul de lucru închis şi va fi acoperit cu soluţie, cel puţin 50 cm peste generatoarea superioară.

Volumul de soluţie necesar (cu concentraţia dată) se va calcula considerând, la limită, că recipientul este plin şi că pentru neutralizarea unui kg de clor este necesară cantitatea de 1,12 kg sodă. Aceasta înseamnă că, pentru un recipient de 1000 kg va fi nevoie de cca. 1000 kg sodă, sau în soluţie 20%, cca. 5 m3 soluţie.

Controlul epuizării soluţiei se face verificând concentraţia în sare:

CI2 + 2 NaOH → CINa + ClONa + H2O

(un kg clor produce 0,8 kg sare) prin neutralizare.

Bazinul poate fi ţinut uscat, soluţia fiind preparată într-un recipient închis de unde poate fi adusă gravitaţional, în bazin,

în max. 5 minute. (Păstrarea soluţiei în bazin deschis conduce, pe termen lung, la evaporarea apei).

Soluţia epuizată se poate folosi (are o mare cantitate de NaOCI -bun dezinfectant) sau se poate evacua prin pompare într-un bazin de stocare sau canalizare (nu se va evacua imediat amonte de staţia de epurare).

Procedura va fi detaliată în regulamentul de funcţionare şi exersată de operatori.

4.1.27. Pentru instalaţiile mici, cu câteva butelii de clor, care se pot asimila tipurilor nr. 1-2 reprezentate în figura nr. 2, recipientul pentru combaterea scăpărilor de clor se va amplasa în interior. Bazinul, acoperit cu grătar de lemn va fi, încontinuu, plin cu soluţie (60 kg sodă, în minim 1,5 m3 de apă). Eventualele pierderi, în timp, datorate evaporării, se vor compensa periodic.

4.1.28. Când scăparea de clor este periculoasă, în depozit intră în funcţiune instalaţia de pulverizare (realizare a unei ploi artificiale) a unei soluţii neutralizante (de obicei sodă caustică şi hiposulfit de sodiu, Na2SO3). Reactivii de neutralizare se ţin preparaţi în soluţie concentrată, în spaţii adiacente depozitului. În caz de nevoie, automat sau comandat, soluţia se diluează şi se pompează în conducte aşezate pe tavanul construcţiei. Funcţie de tipul capetelor de dispersie şi forma reală a instalaţiei se calculează pompa şi sistemul de conducte. Soluţia ajunsă pe podea va fi drenată spre bazinul din hală de unde se recirculă până la epuizare.

4.1.29. Când scăparea de clor este importantă iar riscul pentru zonele învecinate este ridicat (aceasta rezultând din studiul de impact) se poate realiza un turn de neutralizare. Aerul scos de ventilatoare din spaţiile afectate este trimis într-un turn închis, prevăzut cu instalaţie de ploaie artificială cu soluţie neutralizantă. Intensitatea de stropire va fi reglată din cei doi parametri - debit de soluţie şi concentraţia soluţiei. Aerul spălat, evacuat prin coşul turnului, va avea concentraţia admisă de clor (max. 1 ppm dacă gospodăria de clor este aproape de spaţii locuite, sau mai mult dacă, prin dispersie, este posibilă reducerea acesteia, la doze mai mici până la limita spaţiului protejat).

4.1.30. Pentru a avea o siguranţă sporită şi posibilităţi de lucru în instalaţie, pentru punerea în funcţiune a mijloacelor de combatere, vor trebui respectate distanţele minime cerute de Normativul ISCIR C5-98 (spre ex. min. 30 m pentru drumuri publice, depozit, spaţii de lucru şi 100 m faţă de clădiri publice). Pentru siguranţă, se interzic construcţii ulterioare în zonă, aceste spaţii urinând a fi incluse în zona de protecţie sanitară (împrejmuită şi păzită).

Introducerea clorului în apă

4.1.31. Introducerea corectă a clorului în apa de tratat este importantă deoarece, de eficienţa acesteia depinde cantitatea de clor consumată şi dozată. Clorul “scăpat" din instalaţia de dezinfectare poate fi foarte greu controlat şi poate produce mari dificultăţi mediului şi populaţiei din zonă. Pentru a avea o bună eficienţă trebuie să fie asigurate:

- un amestec energic, rapid şi complet al apei de clor cu apa de tratat;

- evitarea barbotării apei în perioada de „reacţie" a clorului în apă (adică perioada de inactivare a agenţilor patogeni).

4.1.32. Se practică mai ales sistemul de clorare în spaţiu liber (la presiune atmosferică). în rezervoare. Pentru a avea un rezultat bun (eficienţă de reţinere a clorului de cea. 50 %). introducerea se va face în următoarele condiţii:

- întotdeauna, la partea de jos a recipientului (rezervorului) de apă pentru a se asigura un timp de contact de min. 30 min;

- la capătul şicanei cu raportul L / b = 10 : 1 şi grosimea stratului de apă de H / b < 1.5;

- într-o apă limpede cu turbiditatea < 1 NTU;

- la un pH al apei sub valoarea 8.

Când apa intră în rezervor de la înălţime mare trebuie prevăzut un sistem de disipare a jetului de apă pentru evitarea aerării puternice la impactul jetului de apă cu apa din rezervor, aerare care poate produce pierderea, prin degajare, a unei cantităţi din clorul dizolvat introdus.

4.1.33. Un sistem mai performant, dar ceva mai complicat, este introducerea în conducta de aducţiune - fig. 3.

Apa pentru prepararea soluţiei de clor este luată din aducţiune (sau din altă sursă) şi este pompată prin hidroejector care dizolvă clorul în apă fiind introdusă (reintrodusă) în aducţiune la o presiune mai mare decât cea din exploatare, respectiv mai mare cu min. 1 bar decât orice valoare a presiunii din conducta aflată în exploatare curentă. Amestecul este rapid, pierderea de clor zero. Este necesar ca în zona de introducere şi în aval de aceasta, conducta să fie protejată contra efectului coroziv al HCI, din soluţia de clor, pe o distanţă de min 20 m.

4.1.34. La sistemul prezentat în figura nr. 3, în locul ejectorului se poate prevedea un amestecator static adecvat. Dimensiunea amestecătorului va fi dată de fabricant. De asemenea, pierderea de sarcină prin amestecator va fi precizată de fabricant.

4.1.35. Pentru construcţia de beton în care se produce reacţia clorului se va evalua oportunitatea ca, cel puţin acoperişul să aibă o acoperire a armăturii mai mare decât cea normală. Clorul degajat cu condensul de pe tavan produce HCI cu efect de corodare a armăturii. Este mult mai economic să se protejeze iniţial armătura decât să se repare ulterior.

4.2. Dezinfectarea apei cu hipoclorit de sodiu (NaOCI)

4.2.1. Una din soluţiile tehnice practicate pentru dezinfectarea apei este cea cu utilizarea hipocloritului de sodiu - NaOCI.

NaOCI este aprovizionat şi depozitat în recipienţi din plastic. închişi ermetic. Instalaţia de dozare şi consum este alcătuită dintr-un recipient conţinând NaOCI pentru consum din care aspiră o pompă dozatoare care preia debitul necesar, reglat pentru doza necesară asigurării concentraţiei de Cli, în apa de tratat. Soluţia tehnică de NaOCI, conţine circa 12,5 % CI activ şi are valoarea pH =11 (cf, STAS 918). Dezinfectarea apei cu NaOCI se va adopta, cu precădere, pentru sistemele de alimentare cu apă aferente colectivităţilor mici (comune şi sate) dar şi pentru aglomerări umane mai mari. deoarece este o soluţie simplă fără riscuri în exploatare, în condiţiile unor măsuri minime de siguranţă nefiind necesar controlul clorului scăpat în unele ţări Europene, precum Cehia şi Slovacia 70-80 % din totalul instalaţiilor de dezinfectare sunt cu utilizarea NaOCI.

4.2.2. Pentru instalaţii mici, sub 50 l/s - debit de apă, se poate practica diluarea soluţiei de bază astfel ca eroarea de dozare să fie mică. în acest caz se poate pompa discontinuu soluţia din recipientul cu NaOCI în vasul de diluţie (care trebuie să aibă un capac de închidere). Se adaugă apa până la diluţia cerută (se poate lucra discontinuu, în proporţii volumetrice) şi apoi se dozează, cu pompe dozatoare sau cu mijloace simple de tip vas Mariotte - fig. 4 . Se poate doza din vasul de dizolvare (care va trebui să fie etanş) sau dintr-un vas ajutător cu rol de dozator.

unde: µ = coeficient de debit (= 0,4-0,6);

d = diametrul orificiului de plecare (m);

h = distanţa între axul orificiului şi capătul liber al tubului (m):

q = debitul soluţiei de clor (l/s).

Este bine ca umplerea vasului să se facă la 8. 12 sau 24 ore prin corelare cu accesibilitatea şi mărimea instalaţiei.

Soluţia va ajunge într-o secţiune cu curgere cu nivel liber. Condiţiile de amestec şi reacţie vor fi adoptate similar ca la clor.

4.2.3. Incinta staţiei de clorare cu NaOCI va fi organizată pentru a cuprinde:

- spaţii funcţionale în care se află pompele dozatoare şi recipienţii de consum. Camera va avea instalaţii de ventilare mecanica, pentru un debit de primenire a volumului în timp de o oră;

- spaţiul de depozitare care adăposteşte recipienţii din plastic cu NaOCI - soluţie. Camera va avea instalaţii de ventilare mecanică;

- camera pentru personalul de exploatare.

Incinta staţiei de clorare, utilizând NaOCI va fi încălzită pe timpul iernii.

Dimensiunea spaţiilor componente ale staţiei de dezinfectare cu NaOCI va fi stabilită prin proiect, funcţie de mărimea debitului tratat.

4.2.4.Principalii parametri de dimensionare tehnologică a construcţiilor şi instalaţiilor pentru dezinfectare cu NaOCI. Cantitatea de reactiv necesar.

Consumul orar de NaOCI ce va fi introdus în apa de tratat se calculează cu formula:

unde: q - consumul orar de NaOCI (Kg/h);

Q - debitul de apă tratată cu NaOCI (m'/h);

D - doza de clor activ (g/m3);

0,125 - valoare care corespunde concentraţiei de clor activi soluţia de NaOCI (12.5%).

4.2.5. Dimensionarea depozitului de NaOCI.

Cantitatea depozitată –Cd-NaOCI va fi:

Cd =24 x C x T,

unde: C- consumul orar de NaOCI;

q (NaOCI) - kg/h;

T - perioada de stocare (zile).

Numărul de recipienţi din depozit:

unde: Nr - numărul de recipienţi cu NaOCI;

Cd- cantitatea de NaOCI, necesară în depozit;

Cr - capacitatea unui recipient cu NaOCI (kg).

4.2.6. Construcţia va fi definitivă, rezistentă la solicitările normate conform normativelor în vigoare - recipienţii vor fi manevraţi manual, vor fi aşezaţi pe un rând şi cu spaţii de circulaţie de min. 80 cm.

Pardoseala va fi realizată din materiale antiacide, cu pantă spre o başă ce poate colecta conţinutul unui recipient spart şi al soluţiei de neutralizare. Este util ca să existe un recipient gol, liber, în care să se recupereze cea mai mare parte a

hipocloritului risipit.

Toată operaţiunea se va face cu sistemul de ventilaţie în funcţiune şi cu echipamentul de protecţie. Clădirea va avea o bună protecţie termică.

4.2.7. Introducerea soluţiei de hipoclorit de sodiu în apă se va face după aceleaşi reguli şi procedee ca Ia folosirea clorului gazos.

4.3. Dezinfectarea apei cu clorură de var -Ca(OCl)2

4.3.1. Dezinfectarea apei cu clorură de var este similară cu soluţia dezinfectării cu hipoclorit de sodiu. Diferenţele constau în modul de prezentare al reactivilor, Ca(OCI)2 fiind un reactiv solid (granule sau pulbere), livrat în butoaie închise, manevrabile manual (fără a produce antrenarea prafului în aer).

Starea solidă presupune două elemente suplimentare:

- cantitatea de reactiv este mai mică, deoarece concentraţia în clor este mare-30...35 %;

- este necesară o dizolvare prealabilă, într-un vas închis. cu fund conic pentru colectarea eventualelor depuneri, soluţia preparată are concentraţie de cea. 1 g/l.

4.3.2. Pentru instalaţii mai mari se poate folosi un echipament de dozare automată, echipament care asigură dizolvarea, diluarea şi dozarea automată a soluţiei. În acest caz amestecul şi reacţia se pot face în spaţii deschise (tip rezervor) sau închise (tip conductă) - la fel ca la clorul gazos.

4.3.3. Ca (OCI)2 trebuie păstrat în mediu uscat pentru a nu se degrada, depozitul de reactivi, fiind calculat să asigure o perioadă de consum de cel puţin 30 zile .

4.3.4. Butoaiele vor fi manevrate manual - Depozitul va fi încălzit şi ventilat (1 volum încăpere/oră). Va fi dotat cu un cântar pentru 20 kg, pentru cântărirea reactivului introdus. în depozit trebuie să fie o umiditate redusă şi va fi strict controlată.

4.3.5. La instalaţii mai mari se pot prevedea detectoare de clor cu alarmare locală sau la distanţă.

4.4. Dezinfectarea apei cu dioxid de clor (CIO2)

4.4.1. Dioxidul de clor a început să fie folosit în dezinfectarea apei din cauza a trei avantaje importante, respectiv:

- este un agent oxidant cu un efect germicid extrem de puternic având un spectru de acţiune foarte larg şi cu o remanentă în sistem mai mare ca a celorlalţi agenţi dezinfectanţi;

- se dozează în cantităţi de cea. 10 ori mai mici decât clorul gazos şi este un gaz extrem de reactiv;

- risc redus de apariţie a produşilor secundari.

4.4.2. Prepararea se face local, cu echipamente automate, în două variante:

- din clorit de sodiu şi acid clorhidric;

- din clorit de sodiu şi clor gazos.

Funcţie de debitul apei de dezinfectat, oferta de echipamente, posibilităţile de aprovizionare şi depozitare a acidului clorhidric, clorului gazos sau doritului de sodiu se alege una din cele două variante având în vedere că:

- Acidul clorhidric poate fi folosit la două nivele de concentraţii standard, respectiv:

• la concentraţia industrială - 32 %, la care se cer măsuri deosebite la transport şi la manipulare, fiind şi mai scump;

• la concentraţia de circa 9 %, HCI în această formă fiind de natura unui deşeu industrial, deci mai ieftin şi cu mult mai puţine riscuri la transport, manipulare şi depozitare.

- Clorul gazos ar putea fi procurat mai greu, date fiind unele riscuri la transport.

- Cloritul de sodiu poate fi utilizat în concentraţii de 7,5 % sau 25 %. Acesta prezintă, şi el, anumite riscuri.

4.4.3. Principalii parametri de dimensionare tehnologică a construcţiilor şi instalaţiilor pentru dezinfectare cu CIO2.

Cantitatea de CIO2, produsă în instalaţie, se calculează, stoechiometric, conform reacţiei chimice de detaliu prezentate în anexa IV. De aici rezultă cantităţile de clorit de sodiu, HCI sau CI2 necesare.În cazul particular al producerii CIO2,

din NaCIO2 şi Cl2. pentru lg ClO2 sunt necesare 0,55g Cl2.

Cu 1 litru de clorit de sodiu (NaClO2), la o concentraţie de 300 g NaCIO2/l şi 47,5 I de apă clorată având concentraţia de 3,5 gCl2/l, se obţin 48,5 I de soluţie de CIO2, având puterea totală de oxidare de 629,7 g - clor echivalent. (Deci, 1 I

soluţie NaCIO2 are o puterea totală de oxidare de 13g - clor echivalent).

În cazul particular al producerii ClO2 din NaClO2, şi HCI sunt necesare 1,67 g de NaClO2, pentru producerea unui gram de CIO2 .

Volume de HCI cu concentraţia de 32 %, plus 6 volume de apă pentru diluare primară pentru a obţine un volum de NaClO2, cu concentraţia de 25 % trebuie să-i corespundă, cel puţin 0,65 obţine o soluţie de CIO2, cu 17 g/l. La un litru de NaClO2,. în condiţiile de mai sus se produc 125 g de CIO2.

Valorile de mai sus sunt caracteristice instalaţiilor de mare capacitate pentru producerea CIO2: 750-1500 g/h. Pentru instalaţiile de capacitate mică, se utilizează NaCIO2 cu concentraţia de 7,5 % şi HCI cu concentraţia de 9 %.

Randamentul unui generator de CIO2 se exprimă cu formula:

η = (ClO2 produs / CIO2, calculat teoretic) x 100,

sau:

η = E/F,

unde: E reprezintă cantitatea de C1O2. efectiv produsă (g/h);

F reprezintă cantitatea de CIO2 teoretică (g/h) (necesară în procesul de dezinfectare), unde:

F = b x c/1,676 g CIO2/h.

Astfel, producţia E, a generatorului va fi:

E = d x a g CIO2/h

termenii folosiţi având semnificaţia:

a - apa de diluţie, (dacă este necesară) - l/h;

b - cantitatea de ciorit de sodiu - l/h;

c - concentraţia doritului de sodiu - g/l;

d - concentraţia CIO2 exprimată în g/l.

4.4.4. Necesarul orar de ClO2

Debitul de ClO2 care va fi introdus în apa de tratat se calculează cu formula:

C = Q x D / 1000 - ( kg/h).

unde:

C - consumul orar de CIO2 (kg/h);

Q - debitul de apă tratată (m3./h):

D - doza de CIO2 (mg/dm3).

De regulă. D = 0.1 - 0.25 mg/l (1/10- 1/5. din doza de Cl2).

4.4.5. Prepararea dioxidului de clor se face cu ajutorul unor echipamente specializate, furnizate la cerere. Organizarea instalaţiei, pentru preparare din clorit şi acid clorhidric este dată în fig. 5 şi fig. 6.

Mărimea spaţiului pentru amplasarea echipamentului de preparare şi dozare va ti adoptată după cerinţele date de furnizor.

În cazul folosirii clorului pentru preparare, vor fi respectate prevederile de la capitolul de folosire a clorului.

4.4.6. Spaţiul de depozitare a substanţelor pentru producerea CIO2

4.4.6.1. Exemplu pentru producem! ClO2. din soluţii concentrate, respectiv:

NaClO2 (25%), ρ = 1,22kg/l şi HCI (32 %). ρ = 1. 16kg/l

Calculul este condus pentru: Q - 5400 mc/h. utilizând doza de 0.25 mg/l CIO2 rezultând un necesar de 1.35 kg/h CIO2.

Componenţele intrate in reacţie, pentru producerea a 1 gram CIO2 vor fi: HCI = 6ml. H2O = 18.4 ml. NaClO2 = 6 ml.

Volumul de depozitare necesar pentru consumul pe o lună, va fi: NaCIO2(25%) = (1,35 kg/h x 24 h x 30zile x 6 ml)/ 1000 = 5830 l

4.4.6.2. Exemplu pentru producerea ClO2. din .soluţii diluate. respectiv

NaCIO2 (7.5 %). ρ = 1.07 kg/l şi HCI (9 %). ρ = 1.04Kg/l.

Componentele intrate în reacţie, pentru producerea a 1 gram CIO2. vor fi: HCI = 23.6ml, H2O = 0, NaClO2 = 23.6 ml

Pentru o ritmicitate săptămânală. în aprovizionare, rezultă

NaClO2 (7.5 %) = 5350 I şi HCI = 5350 1

Funcţie de substanţele primare din care urmează a se prepara CIO2. respectiv doritul de sodiu combinat, fie cu CI2 fie cu HCI. şi, acolo unde este cazul. în funcţie de concentraţia HCI. vor rezulta. pentru fiecare situaţie, spaţiile necesare pentru depozitare.

4.4.7. Cloritul de sodiu se livrează în soluţie apoasă, în recipienţi. soluţia având concentraţia de 25-31 %. NaClO2.

Recipienţii pot înmagazina volume de 50-1000 l (ρ = 1220 g/l), funcţie de furnizor. Containerele având 1000 I se transportă cu autocamioane - TIR. Depozitul de clorit de sodiu va fi realizat în cameră separată, recipienţii de clorit vor fi aşezaţi în ordine pentru uşurinţa manevrei (manuală dacă se livrează în greutate de max. 50 kg sau mecanic la greutăţi mai mari). Deoarece reactivul poate produce explozie manevra se va face cu mare atenţie.

Spaţiul de depozitare şi preparare va fi realizat din materiale rezistente la coroziune. Temperatura în depozit va fi între 5 şi 40°C.

- În cazul manipulării recipienţilor se vor avea în vedere:

• evitarea contactului cu pielea şi ochii:• se vor folosi mânuşi şi cizme din ncopren. ochelari de protecţie şi îmbrăcăminte ignifugă;• se va avea la îndemână o mască în eventualitatea producerii de CIO2;

• camerele trebuie ventilate; dacă este necesar se vor prevedea echipamente de sucţiune a aerului viciat în locurile de lucru.

- Măsuri de protecţie în cazul depozitării:

• în zonă nu trebuie să tle acizi, substanţe combustibile şi surse de căldură;• se vor evita materiale precum: oţel. cuprul şi aliajele sale, cauciucul natural şi sintetic;• materialele acceptate sunt: sticla. P.V.C., polietilena, poliesterii şi oţelul - AISI 316 sau similar:• depozitul trebuie ventilat.

Dimensiunile depozitului vor fi funcţie de necesarul de clorit de sodiu, capacitatea recipienţilor şi de ritmicitatea în aprovizionare.

Depozitarea va fi făcută la parter.

În cazul depozitelor mari se va realiza un studiu de risc în ceea ce priveşte posibilităţile de explozie cu evaluarea consecinţelor posibile. Controlul accesului în depozit va fi foarte strict.

4.4.8. HCI poate fi adus la utilizator în recipienţi de tip butoi sau cu cisterna. Depozitul de HCI va fi în cameră separată, la parter în recipienţi rezistenţi. Transvazarea soluţiei din cisternă în recipienţii de stocare sau din aceştia în recipienţii de lucru se poate face prin pompare cu pompe mobile (pompe flux), introduse în recipient.

Depozitarea se va face în recipienţi stabili, sigilaţi, din materiale corespunzătoare, precum oţel inox, poliester bifenolic, P.V.C. Depozitele vor fi, uscate, ventilate şi nu vor avea surse de căldură. Depozitul va fi ţinut uscat, nu va cuprinde substanţe incompatibile, precum baze (alcalii) puternice, metale fin divizate, alte substanţe oxidante.

Sistemul de transport va fi sigur, pentru evitarea accidentelor.

Dimensiunile depozitului vor fi funcţie de necesarul de HCI, capacitatea recipienţilor şi de ritmicitatea în aprovizionare.

4.4.9. Spaţiul de depozitare şi preparare va fi realizat din materiale rezistente Ia coroziune. Temperatura în depozit va fi între 5 şi 40° C.

4.4.10. În cazul folosirii clorului pentru preparare regulile de depozitare şi folosire sunt similare cu cele de Ia utilizarea clorului, gazos.

4.4.11. Atunci când acidul clorhidric se aduce cu cisterna vor fi prevăzute măsuri pentru protecţia instalaţiilor,

construcţiilor şi oamenilor.

Platforma de parcare va fi de tip incintă cu bordură, din materiale antiacide, cu pantă spre o başă (suficient de mare) unde se va face neutralizarea eventualelor pierderi de HCI, la manevra de descărcare. Neutralizarea se poate face cu var sau sodă.

Introducerea CIO; în apa de tratat

4.4.12. Reactivul fiind produs în soluţie diluată se poate doza în spaţiu închis sau deschis.

Dozarea în conductă se poate face cu asigurarea unei presiuni mai mari decât presiunea din conductă (min. 1 bar), v. fig. 3.

Dozarea în spaţii deschise (tip rezervor) se face la fel ca la utilizarea clorului gazos. Atenţie, la barbotare dioxidul de clor se degajă uşor din apă.

Pentru alte situaţii vor fi adoptate măsuri adecvate pentru evitarea degajării CIO2. Timpul de reacţie este de min. 15 min.

Este nevoie de un amestec energic pentru a avea o bună difuzie a soluţiei în apă, doza de CIO2 fiind foarte mică.

4.4.13. Măsurile de protecţie vor ţine seama de faptul că gazul este foarte toxic (admis 8 ore în spaţii cu 0,1 ppm/m şi 0,3 ppm pentru 15 min.). Funcţie de dispersia gazului şi de diluţie, studiul de impact va da distanţa de protecţie.

4.4.14. Conform reglementărilor specifice din Anglia este obligatorie verificarea periodică a conţinutului de CIO2. clorat

şi dorit din apă, deoarece, dacă suma celor trei componente depăşeşte 0.5 mg/l apa poate fi periculoasă pentru consum. Neexistând alte asemenea prevederi în acest domeniu se consideră necesară adoptarea acesteia, în cadrul prezentului normativ.

4.5. Dezinfectarea apei folosind ozonul

Schema de preparare

4.5.1. Producerea ozonului se face cu ajutorul unei linii tehnologice specializate (din aer sau oxigen lichid). Alegerea tipului de instalaţie se va face funcţie de doza necesară, de rolul efectiv al ozonului in tratare (numai dezinfectare sau şi oxidare, decolorare etc), robusteţea echipamentului, costurile de investiţie şi exploatare (consumul de energie electrică), în cadrul normativului sunt prezentate instalaţiile cu producerea ozonului din aer atmosferic.

Dimensiunile construcţiei (pentru echipamente sau pentru depozitare - în cazul folosirii O2 lichid) vor fi stabilite după condiţionările date de furnizorul de echipamente.

Sunt două condiţii suplimentare de amplasare a construcţiei ozonatoarelor:

- ozonatorul să fie în apropierea fluxului tehnologic al apei de tratat astfel ca durata de transport între producere şi introducere în apă să fie cât mai mică (O2 fiind instabil);

- amplasamentul să nu fie în apropierea unor instalaţii etc. producătoare de compuşi ce pot ajunge în aerul supus ozonării care ar putea produce greutăţi în tratarea acestuia (praf mult, fum. metan etc).

4.5.2. Necesarul orar de ozon este dependent de mărimea debitului orar de apă şi de valoarea dozei de ozon:

C = Q x D/1000 - (kg/h)

C - consumul orar de ozon (kg/h);

Q - debitul de apă tratată cu ozon (m3/h);

D - doza de ozon (mg/dm3).

De regulă, doza de ozon este de 1-5 mg/l.

Se reaminteşte că ozonul nu are efect remanent. Din această cauză folosirea exclusivă a ozonului, numai pentru dezinfectare, se face doar în cazuri speciale.

De regulă se adaugă un reactiv „de marcaj" cu efect remanent.

4.5.3. Toate materialele din instalaţia în contact cu ozonul vor fi din oţel inox. teflon, sau alte materiale rezistente la acţiunea energică a acestuia.

4.5.4. Întrucât producerea ozonului se face utilizând o mare cantitate de energie electrică (uzual 15...30 kWh/kg Ozon) asigurarea sursei este esenţială. Pentru instalaţii mari. peste 500 l/s apă. se va analiza în cadrul studiului de impact şi siguranţa în alimentarea cu energie electrică (necesitatea unei surse alternative).

4.5.5. În cazul producerii ozonului din oxigen lichid vor fi luate măsuri specifice pentru transportul, depozitarea şi folosirea acestuia, conform prevederilor normativului ISCIR.

4.5.6. Toată instalaţia, pe fluxul tehnologic şi în spaţiile vecine, va fi prevăzută cu echipamente de automatizare date de furnizor şi de senzori pentru măsurarea cantităţii de ozon. Ozonul este perceput în aer la concentraţia de 0.02 ml Ozon/m3 aer. Ozonul începe să fie toxic la o expunere mai mare de 0.1 ml/m3 de aer la o durată de expunere de 8 ore.

Cantitatea admisă, permanent. în mediu este de 0.05 ppm.

4.5.7. Până la stabilirea unor distanţe specifice de protecţie pot fi adoptate distanţele cerute, prin prescripţiile ISCIR, pentru clor.

La studiile de impact se va considera drept concentraţie limită acceptabilă, pentru zona de contact (zonă cu ozon. zonă în care activitatea nu este stânjenită) o concentraţie de max. 0,05 ml Ozon/m3aer.

Introducerea ozonului in apă

4.5.8. De regulă ozonul este introdus prin dispersia acestuia în masa de apă, fiind utilizate:

- bazine de amestec cu difuzori poroşi. fig. 7;

- bazine de amestec cu dispersie mecanică, fig. 8.

Toate bazinele sunt acoperite.

După experienţa celor ce utilizează asemenea soluţii se vor lua în considerare:

- durate de amestec şi reacţie de 5 - 8 min.; durata de amestec nu va fi, niciodată, mai mică de 2 minute;

- timpul de retenţie în primul bazin poate fi de circa 2 min. şi de circa 1 minut in celelalte;

- randamentul de oxidare (respectiv efectul germicid) se consideră bun dacă. după 4 minute de contact cu apa, concentraţia în ozon remanent este mai mare de 0,4 mg/l;

- de regulă cca. 10% din cantitatea de ozon intrată în procesul de tratare se pierde (iese din flux) acesta trebuind să fie captat şi distrus (ardere la 35O°C).

4.5.9. Bazinul de amestec cu difuzorii poroşi - fig. 7 este o construcţie înaltă, 5...7.5 m, compartimentată în 2-3 camere

(pot fi şi mai multe dar experienţa a arătat că 2-3 sunt suficiente). înălţimea menţionată are un efect favorabil în dizolvarea O3, dispersat în bule fine (cu φ < 1mm), prin asigurarea unui timp de parcurs optim situat între momentul

concentraţiei maxime în O3, până în momentul în care O3 începe să fie destabilizat, în O2.

Ozonul este introdus la partea de jos a compartimentelor, prin sisteme reglabile, întrucât este posibil ca. punctual, proporţia de aer ozonat să fie diferită, de la caz la caz.

Ozonul se introduce prin difuzori poroşi din ceramică, aceştia fiind rezistenţi la efectul coroziv al O3. După mărimea

discului difuzorului, densitatea de plantare poate fi de 4...8 buc/m2 de bazin, astfel ca să se poată asigura o intensitate de „aerare" de cea. 0,5 l/s m2 -aer ozonat.

Forma bazinului va asigura un amestec fără zone moarte.

Bazinele sunt închise etanş, fiecare compartiment fiind cuplat la un sistem de evacuare a ozonului scăpat. Există şi sisteme la care acesta poate fi recuperat şi refolosit (prin repompare) dar instalaţia se complică.

4.5.10. O altă soluţie posibilă de dispersie a O, în apă este cea mecanică, cu utilizarea turbinelor, conform fig. 8.a şi b.

Forma şi dimensiunile bazinelor, aşezate în paralel,vor fi date de tipul de echipament folosit.

4.5.11. Studiul tehnologic prealabil de alegere a soluţiei de dezinfectare a apei cu ozon trebuie să aprecieze şi riscul producerii de subproduşi (bromaţi) peste limita normată. În acest caz se va recurge la soluţia filtrării ulterioare prin filtru cu CAG. Schema tehnologică va ţine seamă de acest lucru. Dacă acest lucru nu este imediat dar este posibil în perspectivă se va ţine seama de definitivarea schemei tehnologice şi alcătuirea staţiei de tratare.

4.6. Dezinfectarea cu radiaţie U.V.

4.6.1. Parametrii care influenţează eficacitatea globală a unui sistem UV sunt:

- debitul de apă şi variaţia lui;

- transmitanţa radiaţiilor U.V., esenţial determinată de limpezimea apei (transparenţă şi culoare);

- temperatura apei de tratat;

- tipul microorganismelor de distrus;

- gradul de dezinfectare solicitat;

- timpul de contact, minim, pentru microorganismele ce vor fi inactivate;

- modul de aşezare a lămpilor în masa de apă.

4.6.2. Caracteristic sistemului este faptul că producerea şi utilizarea agentului de dezinfectare se face în acelaşi spaţiu, spaţiu care trebuie să fie convenabil aşezat în flux, şi accesibil pentru control. Totodată trebuie gândit ca să poată fi schimbate lămpile fără scoaterea totală din circuit.

Problema siguranţei în funcţionare (un sistem de rezervă care) va fi stabilită după analiza ofertelor de echipamente. Pot fi gândite:

- un circuit de rezervă cu capacitate 100 %;

- un ansamblu de circuite în paralel cu o unitate de rezervă;

- un sistem de înlocuire rapidă a lămpilor;

- un sistem de compensare pe timp scurt a efectului dezinfectare prin utilizarea unui agent dezinfectant cu remanenţâ, în mod normal, obligatoriu.

4.6.3. În cazul unei disponibilităţi a firmei furnizoare şi pentru instalaţii ce funcţionează cu nivel liber se poate realiza un aranjament al tuburilor pentru a avea o eficienţă maximă .

4.6.4. În cazul dezinfectării sub presiune (dacă tuburile suportă presiune de lucru) se realizează linii în paralel, serie sau mixte cu o dirijare a debitului de 2...4 ori şi posibilitatea izolării fiecărei linii. Instalaţia este realizată din oţel inox.

Durata de parcurgere a apei prin „grătarul" de lămpi este de 0,5 ... 5 sec. Intensitatea minimă de lucru 140 µW.s/cm2.

Pentru asigurarea timpului se poate modifica viteza apei.

4.6.5. Aşezarea în paralel - fig. 9, este favorabilă când sarcina echipamentului este mică (încărcare bacteriologică redusă).

Durata de lucru este egală cu durata de parcurgere a apei pe lungimea lămpii (de obicei 80...100 cm), fapt ce conduce la o viteză de max. 20 cm/s.

Pentru o durată mai mare de contact, la viteze mai mari se poate dezvolta o linie mixtă, fig. 10. După experienţa americană sunt necesare trei sisteme de lămpi pe fluxul apei.

4.6.6. Pentru dezinfectarea în sistem cu nivel liber trebuie realizată o cameră specială, menţinută curată, în care se face amenajarea „canalului" din tablă de oţel inox. în acest canal pot fi introduse baterii mobile de lămpi, baterii care pot fi scoase pentru control, curăţire, înlocuire lămpi - fig. 11.

4.6.7. Măsurile de siguranţă şi protecţia muncii în folosirea sistemului „UV" sunt cele date de ofertant. Cea mai mare atenţie va fi dată lămpilor ce funcţionează cu energie electrică şi sunt aşezate în apă.

De asemenea este esenţial să fie analizată şi soluţionată asigurarea unei surse de rezervă pentru energia electrică.

4.6.8. Cu ajutorul furnizorului de lămpi (durata de viaţă este de cea. un an) se va găsi o soluţie pentru depozitarea / refolosirea lămpilor arse etc, în vederea protecţiei mediului (sunt lămpi pe bază de mercur).

[top]

5. CONDIŢII MINIME DE CALITATE PRIVIND PROIECTAREA ŞI EXECUTAREA CONSTRUCŢIILOR ŞI INSTALAŢIILOR DE DEZINFECTARE A APEI ÎN CONFORMITATE CU

CERINŢELE LEGII NR.10/1995

Construcţiile şi instalaţiile pentru dezinfectarea apei se vor proiecta şi executa pentru a se asigura realizarea şi menţinere cerinţelor fundamentale formulate prin Legea nr. 10 privind calitatea în construcţii şi prevederilor regulamentelor legiferate prin H.G. nr. 766/1997.

Materialele utilizate la realizarea construcţiilor vor fi numai din categoria celor certificate pentru a asigura nivelul de calitate corespunzător cerinţelor şi avizate sanitar, pentru cele în contact cu apa potabilă. La realizarea construcţiilor se vor folosi produse, procedee şi echipamente tradiţionale, precum şi unele produse noi pentru care este necesară existenţa agrementelor tehnice.

Din punct de vedere al proiectării şi realizării calitative a construcţiilor şi instalaţiilor de dezinfectare se va asigura realizarea şi menţinerea următoarelor cerinţe:

- rezistenţa şi stabilitatea;

- siguranţa în exploatare;

- siguranţa la foc;

- igiena, sănătatea oamenilor, refacerea şi protecţia mediului;

- izolaţia termică, hidrofugă şi economia de energie;

- protecţia împotriva zgomotului.

Cerinţele de calitate formulate mai sus vor fi analizate şi considerate selectiv, funcţie de specificul obiectelor. în conformitate cu prevederile „Normativului Cadru privind detalierea conţinutului stabilite prin Legea nr. 10/1995", reglementare elaborată de ÎNCERC. Aceste cerinţe vor fi materializate, după caz. prin selectarea criteriilor de performanţă explicitate în tabelele nr. 2 şi nr. 3 din normativul menţionat, aplicate, secvenţial, tuturor cerinţelor de calitate ce se vor prezenta, pentru fiecare categorie de obiecte sau lucrări ale obiectivului de investiţie.

Se va ţine seama de importanţa dublă pe care o are gospodăria de agenţi pentru dezinfectare:

- asigură calitatea apei furnizate, inclusiv în perioadele de criză;

- poate deveni o sursă de ameninţare pentru mediu şi populaţie în caz de avarie, mai ales la solicitări deosebite (cutremur, inundaţii etc).

5.1. Condiţii tehnice şi criterii de performanţă pentru asigurarea cerinţelor de calitate

5.1.1. Rezistenţa şi stabilitatea la sarcini statice, dinamice şi seismice .

Se vor asigura luându-se în considerare toate elementele privind sau rezultând din:

- natura terenului, conform studiilor de teren;

- zona seismică de calcul -Ks şi Ts (STAS11100/1);

- principii generale de proiectare pentru construcţii din regiuni seismice STAS 9165;

- încărcări date de vânt STAS 10101/20;

- normativul P 100 - Proiectarea antiseismică;

- încărcări date de zăpadă STAS 10101/2;

- adâncimea de îngheţ - STAS 6054;

- încărcări date de temperatura exterioară STAS 10101/23 şi STAS 1OIO1/23A:

- sarcini date de utilaje. în regim static şi dinamic, conform datelor de la furnizori;

- executarea lucrărilor de beton, beton armat şi beton armat precomprimat - Codul de practică (C140);

- executarea lucrărilor din beton precomprimat Normativ C 21-85 INCERC;

- betoane şi mortare de ciment - determinarea adâncimii de penetrare a ionilor de clor pe elemente de construcţii (rezervoare) - STAS 13380;

- betoane - încercări pe betoane - Determinarea modulului de elasticitate static, la compresiune, a betonului STAS 5585;

- încercări pe betoane. Determinarea rezistenţei la îngheţ STAS 3518 şi verificarea impermeabilităţii la apă STAS 3519;

- construcţii de beton, beton armat şi beton precomprimat. Tipul şi frecvenţa verificărilor materialelor şi betoanelor STAS 1 799;

- îmbinarea materialului tubular (ţevi oţel, fontă, fontă ductilă, polietilenă) cu STAS-urile respective pentru creşterea rezistenţei la sarcinile statice şi dinamice;

- măsuri privind protecţia la „lovitura de berbec";

- normativul C 56-85.

Proiectele vor fi verificate suplimentar de către verificatori specialişti atestaţi în ceea ce priveşte structura constructivă, respectarea actelor normative în vigoare, ipotezele de calcul şi calculele efectuate. în execuţie se vor folosi numai materiale cu calitate certificată, agrementate.

Elementele de siguranţă, astfel menţionate vor fi garantate şi ca urmare a punerii în practică, la execuţia lucrărilor, a unui program riguros de urmărire a calităţii execuţiei lucrărilor, continuu, şi cu verificări minuţioase la nivelul fazelor determinante a lucrărilor, cu participarea efectivă a inspecţiei de stat în construcţii, a personalului de supraveghere a beneficiarului cât şi a proiectantului, în conformitate cu prevederile Legii nr. 10, privind calitatea în construcţii şi actelor normative adiacente acestei legi.

5.1.2. Siguranţa în exploatare

Siguranţa în exploatare se asigură încă din faza de proiectare. Măsurile prevăzute în proiecte se vor conjuga cu cele efectiv nominalizate în instrucţiunile de exploatare la intrarea în funcţiune. Astfel, se vor avea în vedere următoarele criterii principale:

- Siguranţa circulaţiei pietonale în sensul inexistenţei factorilor care să faciliteze:

• alunecarea. împiedicarea sau coliziunea cu obiecte sau utilaje; • riscul de accidentare sau cădere de la un nivel superior sau în bazine;• se vor impune restricţii de staţionare a personalului acolo unde se impune; • asigurarea unor spaţii de circulaţie pentru lucru şi evacuare care să asigure o bună exploatare pentru o lungă

perioadă de timp; • asigurarea din afară a controlului iluminatului din interiorul gospodăriei de reactivi, mai ales atunci când se

folosesc clorul sau ozonul.

- Siguranţa cu privire la agresiuni provenite din instalaţii Factorii de risc ce trebuie eliminaţi pot fi:

• pericolul de electrocutare (cu deosebire în cazul instalaţiilor de producere a ozonului);• pericolul de explozie; • intoxicare;• contaminare şi otrăvire; • contactul cu elemente de instalaţii.

- Siguranţa privind efracţia

- Siguranţa efectuării operaţiilor tehnologice

- Siguranţa desfăşurării procesului tehnologic

În exploatare, construcţiile se vor urmări pe toată durata existenţă, în baza unui ansamblu de activităţi privind:

- examinarea directă;

- investigarea cu mijloace de observaţie şi măsurări specifice ;

- măsurarea tasărilor la construcţii;

- urmărirea comportării terenului în jurul construcţiilor etc .

În ceea ce priveşte siguranţa în exploatare a echipamentel şi utilajelor mecanice, aceasta este asigurată printr-un complex măsuri, care cuprinde:

- soluţiile tehnologice adoptate:

- alegerea echipamentelor de mare fiabilitate şi din materiale rezistente la mediile în care se montează (oţel inox, oţel zincat, teflon, vopsele şi protecţii rezistente la agenţi agresivi).

Se mai menţionează că, asemenea construcţii au nevoie de o siguranţă sporită, deoarece, în caz de dezastru, asigurarea unei ape, calitativ bune, este stringent necesară ca alternativă la situaţia în care avarierea acestor construcţii ar produce o accentuare dramatică a efectului deja creat de calamitatea respectivă.

5.1.3. Siguranţa la foc

Pentru toate construcţiile se vor avea în vedere prevederile Normativului de siguranţă la foc a construcţiilor, Normele generale de prevenire si stingere a incendiilor, aprobate cu O.M.l nr. 775/1988, Metodologia privind elaborarea scenariilor de siguranţă la foc, aprobată cu Ordinul ministrului de Interne nr. 84/2001.

Soluţiile tehnice şi măsurile ce se vor prevedea în documentaţiile de execuţie vor avea în vedere asigurarea următoarelor cerinţe (condiţii tehnice de performanţă):

- protecţia şi evacuarea utilizatorilor, limitarea pierderilor de bunuri, preîntâmpinarea propagării incendiului, protecţia pompierilor şi a altor forţe care intervin, protejarea bunurilor periclitate, limitarea şi stingerea incendiului.

Pentru realizarea lor, în documentaţiile tehnice de proiectare a istrucţiilor şi instalaţiilor pentru tratarea apei se vor stabili criteriile performanţă privind cerinţa de calitate siguranţa la foc, factorii determinare a acestora, precum şi a nivelurilor de performanţă 'ăzute de reglementările specifice, pentru eliminarea riscului de incendiu.

Se vor avea în vedere toate particularităţile tehnice, tehnologice şi constructive care conferă construcţiei o performanţă maximă în asigurarea unei securităţi depline privind:

- comportarea la foc;

- stabilitatea la foc;

- rezistenţa la foc;

- preîntâmpinarea propagării incendiilor ţinând cont de:

• degajările de fum, gaze fierbinţi şi produse nocive; • etanşeitate la fum şi flăcări; • propagarea fumului şi flăcărilor;• rezistenţa faţadelor şi acoperişurilor la propagarea focului la un asemenea nivel, astfel încât să se poată

asigura evacuarea recipienţilor periculoşi în spaţii sigure. Pereţii şi acoperişul vor fi realizaţi din materiale incombustibile, cu rezistenţa la foc de minim 2-3 ore.

- căile de acces, evacuare şi intervenţie.

5.1.4. Igiena, sănătatea oamenilor, refacerea şi protecţia mediului

Această cerinţă se întemeiază pe soluţionarea problemelor în baza următoarelor criterii:

- Igiena aerului, vizând:

• concentraţia de substanţe poluante (criteriul D. 1.1. din tabelul nr. 3, din Normativul cadru privind detalierea conţinutului cerinfelor stabilite prin Legea nr. 10/1995;

• concentraţia în oxigen; • numărul minim al schimburilor de aer proaspăt pentru diverse încăperi.

- Igiena apei (vezi pct. D.2.)

- Igiena higrotermicâ a mediului interior

- Însorirea

- Iluminatul

- Igiena acustică a mediului interior

- Calitatea finisajelor

- Igiena evacuării apelor uzate şi a dejecţiilor

- Igiena evacuării deşeurilor şi a gunoaielor

- Protecţia mediului exterior

Pentru protecţia personalului de exploatare este necesară:

- instruirea de specialitate pentru tot personalul operativ şi pentru personalul de conducere;

- instruire specifică pentru restul personalului din staţia de tratare;

- asigurarea dotării materiale pentru combaterea scăpărilor de reactiv;

- instalarea de detectori de avertizare cu semnalizare locală şi la dispeceratul staţiei;

- asigurarea de măşti de protecţie adecvate reactivului şi dimăşti de intervenţie autonome, păstrate în permanentă stare de funcţionare.

Controlul periodic de sănătate al personalului din incinta staţiei de dezinfectare.

Pentru asigurarea apei, la un nivel de calitate corespunzător se vor folosi numai reactivi avizaţi de Ministerul Sănătăţii.

Tehnologia care procesează apa nu va permite emisia de nocivităţi în aer de natura pulberilor poluante, de orice fel. De asemenea, orice fel de reziduu sau deşeu rezultat din procesarea agentului dezinfectant va fi prelucrat local sau stocat şi transportat în locur speciale unde se vor aplica tratamente specifice pentru reducere gradului de nocivitate până la compatibilizarea cu reglementările în vigoare referitoare la depozitare sau evacuarea în diverşi receptori. De asemenea, nivelul de zgomot va fi sub cel normat.

5.1.5. Izolaţia termică, hidrofugă şi economia de energie

Principalele componente convergente pe acest criteriu ce trebuie soluţionate prin proiect sunt:

- pentru izolarea termică:

• Coeficientul global de izolare termică G;• Abaterea maximă a temperaturii normale de exploatare;• Asigurarea omogeneităţii şi continuităţii termoizolaţiei;

• Rezistenţa la permeabilitate la aer - Ra;• Evitarea apariţiei condensului;

- pentru izolarea hidrofugă:

• Etanşeitatea la apa de ploaie;• Etanşeitatea la ape subterane;• Etanşeitatea la zăpadă;

- privind economia de energie:

• Este necesară contorizarea consumurilor de energie.

5.1.6. Protecţia împotriva zgomotului

Această cerinţă implică atât protecţia personalului de exploatare, cât şi a zonelor limitrofe sau adiacente obiectivului şi se poate referi atât la zgomotul propriu produs cât şi la cel provenit din exterior.

Se au în vedere criterii referitoare la izolarea acustică şi izolarea antivibratilă.

[top]

6. MĂSURI P.S.I

Toate construcţiile care cuprind instalaţii de dezinfectare vor fi protejate împotriva incendiilor, potrivit nivelurilor riscurilor de incendiu, menţionate pentru fiecare agent oxidant, în concordanţă cu caracteristicile tehnologice şi constructive, specifice, prin asigurarea unor măsuri de prevenire şi stingere a incendiilor corespunzătoare. Dotarea construcţiilor şi instalaţiilor tehnologice se va asigura în conformitate cu prevederile „Dispoziţiilor generale privind echiparea şi dotarea construcţiilor, instalaţiilor tehnologice şi a platformelor amenajate cu mijloace tehnice de prevenire şi stingere a incendiilor-D.G.P.S.I.-003", aprobate prin ordinul M.I nr.88/2001.

[top]

ANEXA I.

Criterii generale de alegere a principalilor agenţi de dezinfectare

AI.1. Consideraţiile care urmează sunt o prezentare sintetică a unor elemente de principiu, complementare reglementării, necesar a fi prezentate în mod unitar, pentru a alcătui o imagine comparativă a efectelor semnificative caracterizând principalii agenţi oxidanţi folosiţi în dezinfectare.

AI.2. Dezinfectarea apei este ultima treaptă de tratare şi, în unele cazuri, şi unica (vezi şi H.G. 100/2002-Anexa nr. la. – Definirea Tehnologiilor Standard de Tratare). Pentru că această treaptă are un impact major asupra sănătăţii omului i se va acorda, întotdeauna, cea mai mare atenţie.

AI.3. Treapta de dezinfectare trebuie considerată în ansamblul fsistemului de corectare a calităţii apei, dar şi in ansamblul general al sistemului de alimentare cu apă. Ea nu poate şi nu trebuie să suplinească alte neajunsuri ale sistemului.

AI.4. Regulile generale după care va trebui să funcţioneze treapta de dezinfectare sunt:

a) Reactivul trebuie introdus acolo unde are eficienţă maximă; de regulă se poate face o introducere în două trepte (dar acest lucru nu este limitat):

Treapta 1: la intrarea în gospodăria de apă, ca o dezinfectare preventivă (preoxidare = preclorare, preozonare, U.V. ş.a. -cazul dezinfectării apei subterane). Reactivul şi doza vor fi astfel alese încât să nu rezulte compuşi secundari (de tip THM, doriţi, cloraţi sau bromaţi), funcţie de dezinfectantul folosit, compuşi secundari ce nu pot fi reţinuţi în treptele de tratare convenţionale, iar dacă, totuşi, se formează în apa să aibă o concentraţie sub limita admisă (în prezent unii nu sunt cunoscuţi numai pentru că nu pot fi detectaţi, in situ, lipsind echipamentele speciale etc). Pot fi folosiţi agenţi oxidanţi fără efect remanent.

Treapta 2: totdeauna pe apa limpezită, lucru esenţial, (în general sub 1 NTU turbiditate) având ca scop reducerea concentraţiei în agenţi patogeni sub limitele prevăzute în normele care au ca obiect protejarea sănătăţii populaţiei. Sunt folosiţi, de regulă, reactivii cu efect permanent, cum ar fi clorul, dioxidul de CI, monocloramina.

b) Tipul şi doza de dezinfectant vor fi alese şi funcţie de tipul de materiale care alcătuiesc reţeaua (starea, lungimea şi modul de funcţionare al reţelei de distribuţie). Calitatea apei din reţea nu trebuie să se înrăutăţească din cauza reactivului de dezinfectare, în exces sau în lipsă. Reţeaua trebuie ţinută sub presiune tot timpul, golirea accidentală sau comandată trebuie urmată de măsuri de spălare adecvată, biofilmul ce se poate produce pe peretele interior al conductelor să fie inactivat pentru a nu permite redezvoltarea microorganismelor.

c) Trebuie cunoscută şi eficienţa în dezinfectare a celorlalte trepte de tratare (o limpezire printr-un filtru lent adecvat, de exemplu, poate reduce conţinutul de microorganisme cu 4 log - 99,99%).

d) Tipul de apă şi protecţia sanitară a acesteia. Este deosebit de important conţinutul în substanţe organice şi compuşi ai azotului sau ai altora asemenea (bromul ş.a.), care pot reacţiona cu dezinfectantul determinând, artificial şi nejustificat, consum mărit şi cogenerarea de subproduse toxice.

e) Costul dezinfectării în cazul asigurării condiţiilor normate de livrare a apei. dar şi în ansamblul tratării apei. Sistemul de dezinfectare nu trebuie conceput pentru a prelua. în mod special, sarcinile ce trebuie şi pot fi realizate în alte trepte de tratare, dacă acestea nu sunt efectul simultan al modului specific de reacţie al agentului oxidant

f) De regulă, ar trebui ca dozele şi tipurile de reactiv să fie stabilite, pentru categorii similare de apă. conform experienţei altor staţii de tratare sau. în lipsa acestora, după datele realizate pe o instalaţie pilot cu o alcătuire tehnologică similară.

AI.5. Se va lua în considerare faptul că rezistenţa materialului conductelor la acţiunea unor agenţi de oxidare este diferită. După rezultatele obţinute în ţări dezvoltate, tuburile de fontă şi oţel pot avea o viteză de reducere a dozei de reactiv de 20 ori mai mare decât aceleaşi tuburi protejate cu mortar de ciment. Ţevile de PE şi PVC au aceiaşi viteză de reducere, fiind de 10-100 ori mai mica decât a ţevilor metalice protejate cu mortar de ciment. Din această cauză, când nu există experienţă, sunt necesare încercări experimentale pentru ca doza necesară de reactiv să nu fie, în mod inutil, mărită prin influenţele materialului reţelei.

AI.6. În general pot fi alese pentru dezinfectare următoarele mijloace:

- cu reactivi: CI. NaOCl. dioxid de CI (CIO2), cloramine, peroxid de hidrogen etc;

- cu mijloace fizice, respectiv radiaţia ultravioletă şi ozonul;

- o combinare favorabilă a 2-3 dintre mijloacele precedente, folosite în aceiaşi secţiune sau în secţiuni diferite.

AI.7. Exprimarea eficienţei de dezinfectare a oricărui agent germicid este exprimată funcţie de:

- cantitatea de dezinfectant care este eficientă sub forma sa activă;

- timpul de contact între dezinfectant şi apa tratată;

- eficienţa proprie a dezinfectantului (definită ca putere letală);

- susceptibilitatea microorganismelor la distrugere sau inactivare:

- caracteristicile fizico-chimice ale apei care se dezinfectează (pH-ul, temperatura, mediul ionic ş.a.).

Relaţia între aceste elemente va fi exprimată prin formula matematică:

Nt = N0 -L c t

unde:

NO = nr. iniţial de microorganisme;

Nt = număr de microorganisme active după timpul t;

L = coeficient specific de letalitate;

c = concentraţia dezinfectantului;

t = timpul de inactivare.

Ceea ce interesează, cu precădere, este coeficientul de letalitate (L) care variază funcţie de agentul oxidant şi de tipul de microbi organisme, conform tabelului nr. 1.

Tabel nr. 1

Valorile coeficientului de lelulilale

Dezinfectantul Bacterii enterice

Chisturi de amoebe Viruşi Spori

O3 500 0,5 5 2

HOCI 20 0,05 >1 0,05

CIO2, CI2 0,2 0,0005 < 0,02 < 0,0005

NH2CI 0,1 0,02 0,005 0,001

AI.8. Tipul de reactiv şi doza depind de:

- Calitatea apei supusă dezinfectării, calitate care, de reguli este variabilă şi, deci, şi doza de reactiv va trebui să fie variabilă. Există posibilitatea cerinţei de a folosi reactivi complementari.

- Temperatura apei (de regulă, pentru reactivii chimici, cu( temperatura apei este mai mare. cu atât doza va fi mai mică ) .

- pH-ul apei - fiecare reactiv are o zonă a valorilor pH uni lucrează mai bine (vezi valoarea CT), ori se alege reactivul în consecinţă ori se tratează apa pentru a ajunge la un pH favorabil reactivului pentru dezinfectare.

- Modul şi eficienţa introducerii în apă a reactivului, factorul CT (mg/l, concentraţie C şi timp T de contact cu apa a agentului de dezinfectare).

- Prezenţa unor substanţe ce pot bloca reactivul (prin reacţii specifice de oxidare, cum ar fi Fe, Mn, NHj etc); pentru clor - clorarea la „breakpoint".

- Capacitatea de a produce un volum de produşi secundari, nedoriţi din cauza pericolului pentru sănătatea populaţiei.

- Asigurarea unei biostabilitâţi a apei furnizate.

- Capacitatea de a avea efect remanent, la o doză ce nu depăşeşte valoarea maximă; se reaminteşte că valoarea maximă a Cl2 remanent poate fi 0,5 mg/l la intrare în reţea (după bazinul de contact) şi minim 0,25 mg/l în punctele cele mai îndepărtate ale reţelei.

- Prevederea unei trepte de control final a dozei sau produşilor secundari, de regulă filtrare prin CAG.

AI.9. Conform recomandărilor EPA (Agenţia de Protecţie a Mediului din SUA) aprecierea calitativă a celor mai utilizaţi reactivi ste evaluată ca în tabelul nr. 2 .

Tabelul nr. 2

Caracterizarea generală a unor agenţi dezinfectanţi

Reactivul Stabilitate reziduală

Limita de folosire,

mg/l

Controlul biofilmului

Producţia de produşi

secundari

Cl2 Foarte bună

4 Bun Mare

ClO2 Bună 0,8 Bun Mică

Cloramine Excelentă 4 Foarte bun

Foarte mică

O3 Foarte redusă

1 - 5 Bun Mică

Acest tabel cuprinde, sintetic, caracterizarea particularizată pentru fiecare reactiv din textul reglementării.

AI.10. Cum reactivii au efect oxidant pentru alte substanţe influenţa asupra dozei, din acest punct de vedere, poate fi foarte mare .După DEGREMONT, caracterizarea reactivilor poate fi făcută conform tabelului nr. 3:

Tabelul nr. 3

Efectul oxidant al principalilor agenţi dezinfectanţi în apă

Funcţiunea Cl2 ozon ClO2 Cloramine

Preoxidare Bun, cu precauţii

Foarte bun

Bun, cu precauţii

Redus

Oxidare intermediară

Bun Foarte Bun, cu Nerecomandabil

bun precauţii

Oxidare finală

Bun Bun Bun Nerecomandabil

Dezinfectare Bun Foarte bun

Bun Nerecomandabil

Efect remanent

Bun Redus Bun

AI.11. Sunt în curs de răspândire tehnicile de filtrare prin membrane, încă destul de scumpe şi cu productivitate mică, dar care pot avea performanţe extrem de mari în ceea ce priveşte reducerea substanţelor străine din apă. Astfel, pentru Giardia efectul poate fi total la fel ca şi pentru unii viruşi, totul depinde de mărimea porilor (sub 0,1 µm sau peste 1 µm). Practic, reducerea poate fi totală (impurificatori şi germeni).

AI.12. Din cauză că şi apa are caracteristici fizico-chimice variabile, în timp, instalaţia poate avea dificultăţi şi exploatarea poate fi puţin inconstantă, astfel că. este bine să se adopte, cu precauţiile respective, 2 valori pentru dozele de reactivi (traduse şi în modul de alegere al echipamentelor de dozare):

- doza pentru proiectare;

- doza pentru lucrul în exploatare, doza care poate să atingă doza de proiectare.

Informativ, doza de proiectare ar putea fi cu cea. 50-100 % mai mare decât doza de lucru. Ea va fi utilizată pentru dimensionarea şi alcătuirea instalaţiei.

AI.13. O caracterizare de ansamblu a principalilor agenţi de dezinfectare în raport cu avantajele şi dezavantajele specifice este dată în tabelul nr. 4.

Tabelul nr. 4

Avantajele şi dezavantajele folosirii unor agenţi de dezinfectare

Agent Avantaje Dezavantaje

Clorul-Cl2

Eficient

Se poate aplica în diferite secţiuni

Ieftin, des aplicat

Stabil

Operare simplă

Efect remanent

Poale produce produşi secundari (THM), funcţie de calitatea apei

Periculos la transport şi depozitare

Agresivitate

Cu NH4 poate da cloramine toxice în unele cazuri. în acest caz creşte şi doza.

Nu are efect remanent

Necesită un reactiv de marcaj

Ozon – O3

Foarte eficient mai ales la viruşi

Produşi secundari puţini

Operare simplă

Protecţie uşoară în zonă

Un CT redus

Cost ridicat

Producţia pe loc, complicată

La doze mari apa necesită filtrare prin CAG

Atenţie la apa cu substanţe oxidabile multe. Funcţie de calitatea apei (existenţa Br.) poate produce Bromaţi

Dioxidul de Clor- ClO2

Foarte eficient mai ales la viruşi

Preparat pe loc, deci măsuri de siguranţă reduse

Bun oxidant

Un CT redus

Bun dezinfectant în treapta finală

Doza maximă limitată la cca. 0,8mg/l

Atenţie la dozele mici recoma-ndate, la o introducere necores-punzatoare, poate fi ineficient

Suspectat că are subproduşi de tipul “ cloriţi şi cloraţi ”

Experienţă relativ mică

Radiaţia UV

Eficient contra bacteriilor, viruşi

Fără produşi secundari

Operare simplă

Apa trebuie să fie limpede

(<1 NTU, bine= 0,1 NTU)

Lămpile ţin 8 – 12 luni

Consum mare de energie

Întreţinere dificilă

Cloramine

Eficienţă medie

Fără subproduşi

Dozare uşoară

Efect remanent

Bun ca reactiv în treapta a 2 - a

Eficienţă mică pentru viruşi şi chisturi

Produce intoxicare la bolnavii ce fac dializă

Explicitate pentru unii termeni tehnici

- C.T = timpul de expunere (este detaliat în cuprinsul anexelor )

- CAG = cărbune activ granulat;

- NTU = unitate de măsură a turbidităţii.

AI.14. Pentru UV datele de detaliu sunt mai puţin numeroase şi consultarea producătorului cât şi testarea sunt obligatorii. După intensitatea radiaţiei, se poate obţine o eficienta de 2-3 log pentru unii viruşi Timpul de iradiere, după

unele realizări, este de ordinul a 1 minut.

AI.15. Din cauza caracterului bolilor hidrice (dezvoltare rapidă zile/săptămâni, dezvoltare în masa de utilizatori) şi a efectului contradictoriu (distruge agenţii ce dau boli cu dezvoltare rapidă, dar poate produce boli grave cu efect întârziat), dezinfectarea trebuie făcută cu multă atenţie şi responsabilitate. La alegerea soluţiei vor fi respectate şi cerinţele Legii 98/1994 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele legale de igienă şi sănătate publică. Încă din faza de proiectare se va obţine avizul Min. Sănătăţii şi Familiei.

AI.16. Pentru apa uzată epurată, datele sunt încă reduse atunci când se impune, fiind necesare studii de laborator. După „Tchobanoglous", unele valori pentru CT (factorul de expunere) (mg.min/l), orientativ, pot fi:

CT N/N0

1 1

10 10-3

40 10-5

100 10-6

unde N0 şi N reprezintă numărul de microorganisme aflate în apă la momentul zero.

[top]

ANEXA II.

Folosirea clorului în dezinfectarea apei

Clorul - caracteristici fizico-chimice

Clorul gazos este un gaz galben-verzui, cu densitatea de 2,5 ori mai mare decât a aerului. Pentru folosire la tratarea apei, clorul este ,livrat lichefiat, în butelii sau recipienţi la presiunea de 6,6-8 bari. În stare lichefiată, densitatea clorului este de 1500 kg/m1.

În stare gazoasă, clorul este mai greu decât aerul şi se adună în părţile joase ale construcţiei.

Clorul este incombustibil însă majoritatea substanţelor combustibile ard în clor aşa cum ard în oxigen. În amestec cu clorul, substanţele inflamabile produc explozie.

Apa turnată asupra clorului lichid scurs din recipiente, măreşte viteza de vaporizare, având un efect exploziv.

Clorul este un gaz otrăvitor şi, funcţie de concentraţie, provoacă moartea. Este perceput olfactiv, la o concentraţie de 5.mg Cl2/m3 aer.

AII.1 Consideraţii generale asupra tratării apei cu clor gazos. Staţii de clorare

AII.1.1. Pentru proiectarea, execuţia şi exploatarea staţiilor de clorare există „Manualul pentru proiectarea construcţiilor şi instalaţiilor aferente staţiilor de clorare pentru tratarea apei cu clor gazos în vederea satisfacerii exigenţelor de siguranţă în exploatare şi sănătatea oamenilor". Reglementarea este aprobată cu ordinul MLPAT nr. 16/N/03.03.1998.

AII.1.2. Procese chimice şi biologice în tratarea apei cu clor

AII. 1.2.1. Clorul introdus în apă formează acid hipocloros HOCI) şi HCI. Ulterior, HOCI disociază în ioni de hidrogen (H4) şi ioni de hipoclorit CIO- - elementul activ.

Reacţiile sunt dependente de pH-ul apei. La pH < 2, clorul se află sub formă moleculară în apă, iar la pH > 10 acesta există sub formă de ioni de hipoclorit(ClO-).

AII. 1.2.2. Clorul, în proces, acţionează pe multiple planuri. În prima etapă sunt oxidate substanţe minerale (sărurile de fier, magneziu, nitriţi ş.a.). Cantitatea de clor, astfel consumată, reprezintă cererea de clor imediată.

După această fază, cantitatea de clor rămasă acţionează asupra amoniacului (NH4) determinând formarea de cloramine (NH2CI; NHCl2; NCI3). Această fază consumă, în mod nedorit, cea mai mare cantitate din doza de clor introdusă.

Cloraminele dau apei gust şi miros dezagreabil. Continuarea introducerii de clor până la „punctul de rupere" conduce la oxidarea cloraminelor (proces dorit). Numai după această secvenţă se va înregistra o creştere proporţională a clorului activ liber, destinat, exclusiv, pentru dezinfectare.

AII. 1.2.3. Din cele de mai sus rezultă că dezinfectarea propriu-zisă este influenţată de calitatea apei care se dezinfectează (exprimată în termenii indicatorilor fizico-chimici), natura agentului dezinfectant şi factorul de expunere C x T.

Dezinfectarea propriu-zisă este precedată de procese care, după caz. conform indicatorilor de calitate, determină un consum mare de clor, consumat inutil pentru oxidarea substanţelor organice sau minerale, preexistente în apă. în apele cu conţinut de substanţe organice naturale (humice). clorul dă produşi secundari - trihalo-metani care sunt substanţe cancerigene.

AII 1.2.4. Clorul distruge in mare măsură bacteriile şi unii viruşi existenţi în apă. Mai puţin protozoare precum Cryptosporidium şi Giardia pe care le inactivează (în anumite condiţii şi valori ale CT).

AII. 1.2.5. Elemente privind principalii factorii de influenţă asupra eficacităţii clorării.

Cerinţa de clor variază în funcţie de:

- factorul CT,

- pH-ul apei (eficienţa este invers proporţională cu pH-ul);

- temperatura apei (eficienţa creşte direct proporţional cu T°C);

- puterea absorbantă a apei (conţinutul în substanţe care consumă clor, anterior începerii procesului de dezinfectare, precum. NH4. cum s-a mai menţionat ş.a.).

Eficienţa este exprimată în termenul log (1 log = log 10).

AII. 1.2.6. Evaluarea secţiunilor tehnologice unde este necesară clorarea

Etapele dezinfectării şi dozele necesare vor fi stabilite, întotdeauna, pe baza analizelor de laborator (conform legii nr. 456/2002). atât în cazul apei destinate consumului uman. pentru apa filtrată, inclusiv în punctele critice ale reţelei de distribuţie, cât şi pentru apa epurată, unde se impune.

a. Clorarea preventivă

Se utilizează numai la alimentarea cu apă subterană curată. Clorarea se practică pentru a preveni efectele unei potenţiale infestări a apei în reţeaua de transport şi distribuţie. Doza de clor se determină pentru asigurarea unei concentraţii în clor rezidual liber, după amestec, la intrarea în reţea, de circa 0.50 mg/l.

b. Postclorarea

Se utilizează în sistemele de alimentare cu apă şi canalizare în secţiunea finală de tratare, respectiv epurare a apei (în cazuri specifice cerute în mod expres de organe abilitate).

De regulă, pentru apa potabilă, doza de clor variază funcţie de concentraţia în substanţe organice (3-10 mg/l) în plaja 0.4-1.2 mg CI2/ I apă.

Dat fiind efectul remanent al clorului pentru apa uzată epurată, atunci când se impune, este oportun a se analiza utilizarea unor dezinfectanţi fără efect remanent. în corelare cu prevederile NTPA 001.

c. Reclorarea

Se va aplica pentru apa din reţelele de distribuţie mari când se constată că nu se poate realiza concentraţia de clor remanent, prin clorarea iniţială.

Pentru aceasta se intercalează staţii de clorare în reţelele de distribuţie, atunci când nu se asigură concentraţia necesară de clor rezidual în cele mai îndepărtate puncte de consum

d. Clorarea în exces

Se va folosi la tratarea apelor destinate consumului uman atunci când apa brută poate înregistra variaţii bruşte de calitate, şi care nu pot fi urmărite corespunzător în exploatare. Se elimină, astfel, pericolul ca, în anumite perioade, să se introducă în reţeaua de distribuţie, apă impurificată microbiologic.

Totodată, procedeul permite reducerea timpului de contact dintre clor şi substanţele organice din apă. Stabilirea supradozei de clor se va face pe baza unui studiu hidrochimic care va avea ca obiectiv şi determinarea riscului apariţiei ţrihalomeţanilor.

La ieşirea din instalaţia de tratare cu clor se impune reverifîcarea concentraţiei în clor. deoarece clorul rezidual, de obicei, depăşeşte limita admisibilă. Corecţia necesară se face cu ajutorul unor substanţe chimice (amoniac, bioxid de sulf, hiposulfit de sodiu) sau cu ajutorul unui material adsorbant (cărbune activ).

AII.2. Unele dezavantaje prezentate de utilizarea clorului gazos

a) dezavantaje tehnologice:

- dacă apa care este clorată are substanţe organice, sub formă de complecşi humici, oxidarea cu CI2 produce trihalometani (THM) - substanţe cancerigene;

- existenţa fenolilor în apă. chiar la concentraţii reduse, conduce la apariţia clorfenolilor care dau apei gust şi miros dezagreabil (miros de iodoform);

- cantitatea de clor rezidual liber, în reţea, nu este totdeauna satisfăcătoare. în cazul reţelelor cu lungime mare trebuie introduse doze mari de clor (3-4 mg/l) sau reinjectarea clorului în diverse puncte ale reţelei de distribuţie:

- când apa are o concentraţie mare în amoniu, acesta consumă, preponderent, mari cantităţi de clor, în defavoarea efectului de dezinfectare, fapt care conduce la doze mărite de clor, deci un consum mai mare.

b) dezavantaje tehnice şi funcţionale

O staţie de dezinfectare utilizând clorul gazos implică unele riscuri, precum:

- risc de otrăvire a personalului în cazul pierderilor de clor în cantitate mare. motiv pentru care trebuiesc luate măsuri tehnice pentru o siguranţă deplină;

- risc de explozie a containerelor conţinând clor. cu efecte asupra locuitorilor din zona staţiei, drept pentru care trebuie prevăzute mijloace eficiente de neutralizare.

Pentru contracararea riscului de otrăvire se impune prevederea unor instalaţii de ventilaţie consumatoare de energie şi. relativ, costisitoare, inclusiv a instalaţiilor de neutralizare, consumatoare de spaţiu şi reactivi specifici.

Pentru deplasarea recipienţilor este necesară prevederea unor echipamente mecanice masive şi costisitoare care impun construcţiei dimensiuni mărite (poduri rulante ş.a.).

Pot fi unele prevederi legislative nefavorabile. în unele ţări ale U.E. este interzis transportul pe drumurile publice a containerelor cu CI2, din cauza riscurilor de accidente.

AII.3. Elemente privind prevenirea incendiilor şi protecţia muncii

Recipienţii de clor vor fi depozitaţi numai în interior în spaţii bine ventilate.

Recipienţii vor fi feriţi de deteriorări fizice iar în zona de depozitare nu se vor afla substanţe oxidabile, produse uşor combustibile, amoniac, hidrogen, hidrocarburi, eteri, terebentină sau metale fin divizate.

Asupra clorului pierdut din recipienţi nu se va arunca apă, pentru că aceasta măreşte viteza de vaporizare. deci se măreşte riscul de explozie.

În caz de accidentare (asfixiere) cu clor, accidentatul va fi scos din atmosfera viciată şi i se va da să inhaleze vapori de alcool etilic. Este interzisă respiraţia artificială.

[top]

ANEXA III.

Folosirea hipocloritului de sodiu – NaOCl pentru dezinfectare

AIII.1. Hipocloritul de sodiu este o un lichid galben-verzui obţinut prin introducerea unui curent de clor într-o soluţie de NaOH. Conţinutul în Clor activ este de circa 12,5 %, soluţia având valoarea pH = 11,5. Stabilitatea NaOH în soluţie depinde de temperatură, timp şi este influenţată de lumină.

AIII.2. NaOCl este aprovizionat şi depozitat în recipienţi din plastic, închişi ermetic. Pentru oxidare se utilizează fracţiunea de 12,5 % Cl2 din soluţia de NaOCl.

Instalaţia de dozare şi consum este alcătuită dintr-un recipient conţinând NaOCl pentru consum din care aspiră o pompă dozatoare care preia debitul necesar, reglat pentru doza necesară asigurării concentraţiei de Cl2, în apa de tratat.

AIII.3. Date fiind facilităţile din exploatare, acesta se foloseşte, în mod curent, în majoritatea ţărilor europene, pentru dezinfectarea debitelor de apă, mici şi medii (până la 50 l/s).

[top]

ANEXA IV.

Folosirea dioxidului de clor (ClO2), pentru dezinfectarea apei

CIO2 - Caracteristici fizico-chimice

La temperatura camerei. CIO2 este un gaz mai dens decât aerul, de culoare verde-gălbuie,puternic solubil în apă.

Principalele caracteristici fizico-chimice sunt:

- punctul de topire -590C

- punctul de fierbere +110C

- densitatea lichidului, la 0°C 1,64 Kg/l

- densitatea vaporilor 2,4 g/l

- temperatura critică 1530C

- presiunea de vaporizare 490 Torr, la temperatura de 00C

- căldura de evaporare 6,52 kcal/mol

În soluţii apoase, pentru dezinfectare. CIO2, are o concentraţie de 1-3 g/l.

Dioxidul de clor (ClO2) este un gaz instabil care nu poate fi stocat sau transportat.

Prin urmare, acesta se produce la faţa locului.

AIV.l. Chimia producerii dioxidului de clor (ClO2)

AIV. I.1. Producerea din dorit de sodiu (Na CIO2) şi

Clor gazos (Cl2)

2Na CIO2+ Cl2 → 2 CIO2 + 2NaCI

Prin acest procedeu, cloritul de sodiu – NaCIO2 este folosit în soluţie nediluată de 24%. cu o concentraţie de 300g NaCIO2/I.

Clorul gazos (Cl2) este amestecat intens, într-o instalaţie, într-o proporţie de 3,5 g Cl2/l. reacţionând conform ecuaţiei:

Cl2 + H2O → ClOH + HCl + H2O

Cele două soluţii de bază (de NaCIO2 şi de Cl2) sunt amestecate în reactorul de CIO2 în proporţie de 0.55 g Cl; la un gram de NaCIO2. Acestea reacţionează între ele. sunt diluate şi transferate în recipientul de CIO2.

Bilanţul cantitativ al reacţiei:

2NaCIO2 + CI2 → 2 CIO2 + 2NaCl

(2x90.5 = 181g) (71g) (135g)

Întrucât NaCIO2 şi CI2 se amestecă într-o proporţie de 1/0.55, se obţine:

181 gNaCIO2+ 100gCI2 → 135 g CIO2 + (29g CI2 + NaCl)

(inutilizabile)

După o regulă empirică, pentru a obţine 1 litru de soluţie finală de NaCIO2 sunt necesare 300 g de NaClO2 şi se aplică următoarea ecuaţie de echilibru:

300 g NaClO2 + 166 g CI2 → 223.7 g CIO2 + (48.1 gCI2 +NaCI)

(1.15 x300, 181) + (29 x 300/ 181)

Se obţine şi valoarea puterii de oxidare, de:

223.7 x 2.6 = 581,6 CIO2 + 48.1 g CI2 = 629.7 g.

(echivalent Clor) (inutilizabil)

ceea ce înseamnă că. la un litru de NaCIO2, având concentraţia de 300 g NaCIO2/l şi 47,5 I de soluţie de apă clorată

cu concentraţia de 3,5 g Cl2/l. se obţin 48,5 g de soluţie de CIO2 cu o putere oxidantă totală de 629,7 g (echivalent clor).

1 litru din această soluţie de CIO2 are, deci, o putere oxidantă de 13 g (echivalent clor).

AIV. 1.2. Producerea din ciorii de sodiu (Na CIO;) şi acid clorhidric (HCI)

Are loc după următoarea reacţie :

5 Na CIO2 + 4 HCI → 4 CIO2 + 5 NaCl + 2 H2O

Cinetica reacţiei nu este cunoscută dar viteza de reacţie este mai mică decât la reacţia dintre NaCIO2 şi CI2.

Reacţia de bază poate fi asociată şi cu alte reacţii secundare, respectiv:

4 H CIO2 → 2 CIO2 + HCIO3 + HCI + H2O

5 CIO2 + 2H+ → 3 CIO2 + CI2 + H2O

4 CIO2+ + 4 H+ → 2 CI2 + 3 O2 +2 H2O

Calculul cantitativ al componentelor pentru producerea CIO2 pe această cale a fost exemplificat la punctul 4.4.6., conform datelor prezentate de firme furnizoare.

Caracteristicile fizico-chimice ale substanţelor din care se prepară CIO2 sunt:

a) cloritul de sodiu – NaCIO2 - caracteristici fizico-chimice

Starea fizică:

a.1. ) reactiv comercial Soluţie apoasă cu concentraţii de 25-31 %

- Culoarea: Culoarea paiului

- Mirosul: Fără miros

-Densitatea: 1,21-1,22, (pt. P = 25 %) g/ml, 1.26-1,28, (pt.P = 25%) la 15°C

- pH: aproximativ 12

- punctul de aprindere: nu este inflamabil

- punctul de îngheţ: - 3°C (pt. concentraţia de 25 %)

- punctul de fierbere: se descompune Ia t° > 140°C (produsele de descompunere sunt: cloraţi şi cloruri, cu eliberare de oxigen)

- solubilitatea în apă: completă (la 20° C este de 400g/l - NaClO;)

- solubilitatea în solvenţi: insolubil

- vâscozitatea la 20oC: 2,33 (soluţie 25%), 3,26 (soluţie 31%)

- riscul de foc: NaClO; nu este combustibil. Pulberea pentru/din soluţie (după uscare) „dried solution" este un foarte puternic agent oxidant.

a.2) reactiv în stare brută (la fabricant)

- substanţă sub formă de cristale albe. necombustibile:

- oxidant foarte puternic care se descompune la temperatura de 186°C, cu degajare de căldură; în contact cu acizii tari, cloritul de sodiu pune în libertate bioxidul de clor, gazos, exploziv:

- riscuri de:

• explozie: formează amestecuri explozive cu substanţele combustibile, substanţele organice sau cu alte substanţe uşor oxidabile; recipienţii pot exploda atunci când sunt cuprinse de un incendiu;

• toxicitate: substanţă otrăvitoare; se va evita contactul excesiv al pielii: în contact cu acizii, cloritul de sodiu prezintă pericol, deoarece degajă bioxid de clor gazos. care este foarte otrăvitor.

Pentru motivele menţionate, pentru prepararea CIO2, se va utiliza numai cloritul de sodiu în soluţie apoasă cu concentraţii de 25-31 %. (reactivul comercial).

b) Clorul - caracteristici fizico-chimice

Sunt în conformitate cu datele prezentate la punctul nr. 8 Anexa nr. II).

c) Acidul clorhidric - caracteristici fizico-chimice

- starea fizică (reactiv comercial): soluţie limpede cu concentraţie de 32 – 38 %

- culoarea: incolor

- mirosul : înţepător (caustic)

- densitatea: minim 1,161g/cm3, la 15oC

- pH: aproximativ < 1

- punctul de aprindere: nu este inflamabil

- punctul de cristalizare: < -20oC

- solubilitatea în apă: solubil în orice proporţii

- solubilitatea în solvenţi: solubil în alcool (metilic, etilic, izopropilic) şi acetonă

- vâscozitatea la 20oC: 2,33 (soluţie 25%), 3,26 (soluţie 31%)

- riscul de foc nu este combustibil, însă, în contact cu metalele obişnuite, pune în libertate hidrogen care poate forma cu aerul amestecuri explosive

AIV.2. Principalele avantaje rezultate din tehnica dezinfectării cu CIO2

a) Avantaje de ordin tehnologic:

- valoric, doza de CIO2 reprezintă, uzual, circa 1/5-1/10 din doza de Cl2, doza maximă pentru efectul de dezinfectare fiind de circa 0,4mg/l;

- dioxidul de clor are un efect puternic de oxidare.

Deşi CIO2 este un compus al clorului, caracteristicile chimice sunt complet diferite faţă de clor şi hipoclorit. Prin utilizarea sa nu se formează:

- trihalometani (THM) - substanţe cancerigene;

- halogeni organici;

- clorfenoli;

- nu reacţionează cu NH4 şi amino-compuşi, deci nu necesită un consum mărit (peste necesarul de dezinfectare);

- dezinfectare severă într-o gamă largă a pH-ului apei;

- distrugerea energică şi rapidă a unor categorii de alge din sistemele de alimentare cu apă;

- efect germicid îndelungat în reţeaua de apă ( ≈ 24h);

- oxidarea fierului şi manganului;

- efect important pentru îmbunătăţirea, practic totală, a gustului şi mirosului;

- timpul de reacţie, pentru amestec, este de maxim 15 minute.

b) Avantaje de ordin tehnic şi funcţional:

- staţiile de producere a CIO2 au dimensiuni deosebit de mici;

- lipseşte total pericolul de explozie sau de otrăvire prin pierderi accidentale;

- nu necesită spaţii de depozitare, mari şi nici echipamente mecanice pentru transport;

- se folosesc reactivi care nu pun probleme deosebite de transport;

- instalaţiile de preparare şi dozare sunt complet automatizate;

- gabaritele pentru amplasarea instalaţiilor de producere- dozare a ClO2 sunt relativ mici, acestea putând fi instalate cu uşurinţă în clădiri existente pentru că nu există pericolul intoxicaţiilor;

- depozitele pentru reactivii din care se produce CIO2 sunt obişnuite, de capacitate mică şi nu este obligatorie amplasarea acestora în structura adiacentă construcţiei care cuprinde instalaţiile de preparare-dozare;

- în cazul în care prepararea se face din dorit de sodiu şi CI2 se impun cerinţele specifice de utilizare a clorului.

AIV.3. Principalele dezavantaje prezentate de utilizarea CIO2

În cazuri restrânse, în apa dezinfectată, pot apare concentraţii în cloriţi, cloraţi şi cloruri, în cantităţi superioare celor normate în standarde (acolo unde sunt normate) - reglementările din S.U.A. limitează concentraţia maximă a ionilor de dorit la 1 mg/l).

La prepararea CIO2 din clorit de sodiu şi clor gazos, sub vacuum, în soluţia de CIO2 poate rămâne clor rezidual în procent mai mare de 5 %, astfel că, acest lucru, poate determina , totuşi, în anumite condiţii, apariţia substanţelor organoclorurate.

Dacă au loc pierderi din soluţia apoasă de CIO2. acestea, la concentraţia în aer de circa 4.5 ppm. produc iritaţii ale tractului respirator iar la o inhalare îndelungată produc edeme pulmonare. Pentru acest motiv instalaţiile de producere a CIO2 vor fi complet etanşe, dispozitivele de dozare a reactivilor vor fi foarte performante iar incinta instalaţiei de preparare va fi ventilată.

Se impun masuri specifice de protecţie la manipularea HCI (sau Cl2 ), deşi cantităţile sunt. în general, mici.

Depozitarea cloritului de sodiu impune exigenţe deosebite pentru asigurarea protecţiei P.S.I. cât şi a personalului.

AIV. Elemente privind prevenirea incendiilor

AIV. 4.1. Privind utilizarea clorului

Acestea sunt cele menţionate la punctul nr. 8. Anexa nr. 2

A VI. 4.2. Privind utilizarea doritului de sodiu

Cloritul de sodiu, ca atare, nu este inflamabil, însă trebuie evitate circumstanţe care favorizează riscul de foc sau explozie.

Pulberea rămasă după uscare, „dried solution". în cazul deversărilor accidentale, este un foarte puternic agent oxidant.

Soluţia nu se va expune la surse de încălzire.

Orice pierderi de soluţie trebuie evitate deoarece. în contact sau amestec cu materiale sau substanţe uşor oxidabile, precum uleiuri, lemn. hârtie, bumbac ş.a.. pot genera amestecuri inflamabile şi explozibile, în contact cu acizi eliberaţi de diosidul de clor se produce un gaz exploziv şi foarte toxic.

În caz de incendiu se descompune în O2, vapori de acid şi vapori de Na2O.

În caz de incendiu, apa este cel mai bun mijloc de stingere Containerele se răcesc cu apă dispersată prin sprinklere. Se va evit CO2 ca mijloc de stingere.

AIV.4.3 Privind utilizarea acidului clorhidric.

Acidul clorhidric nu este combustibil. Totuşi. în contact cu metalele obişnuite, pune în libertate hidrogen care poate forma cu aerul amestecuri explozive.

Dacă în depozit apare un incendiu recipienţii se vor proteja cu vapori de apă. iar asupra incendiului se va acţiona cu stingătoare cu pulbere şi CO2. Se poate utiliza apa dar fără a o dirija. în jet, pe produs.

AIV. 4.4. Privind utilizarea CIO;, rezultat conform

tehnologiilor de preparare prezentate

Dioxidul de clor (CIO2) este un gaz instabil care nu poate fi stocat sau transportat.

Dacă, pe intervalul de timp şi temperatură în care acesta poate exista în stare gazoasă, se pot realiza concentraţii mai mari de 10 % în aer, CIO2 produce explozii care se pot iniţia prin arc electric sau la temperaturi mărite.

[top]

ANEXA V.

Dezinfectarea apei utilizând ozonul (O3)

Ozonul - caracteristici fizico-chimice

Ozonul este o formă alotropică a oxigenului Este un gaz incolor, puternic instabil şi un oxidant deosebit de energic. Relaţia O3/O2 este:

3O2 ↔ 2 O3+ 34.5 cal/mol

Culoarea incolor

Densitatea 2,144 kg/m'

Temperatura de lichefiere -112°C

AV.1. Ozonul se produce la faţa locului, din aer sau oxigen pur, sub influenţa descărcărilor electrice. Este un agent oxidant curat. În ţara noastră s-au proiectat numai instalaţii cu producerea O3, exclusiv, din aerul atmosferic. Nu poate fi stocat.

AV.2. Tabloul complet al spectrului de acţiune al ozonului evidenţiază, în principal, o serie de efecte fundamentale, benefice în procesul de tratare a apei fie pentru consum potabil, fie pentru consum industrial, acestea fiind:

- distrugerea bacteriilor;

- inactivarea viruşilor;

- oxidarea fierului şi manganului;

- decolorarea;

- înlăturarea gustului şi mirosului;

- distrugerea, totală sau parţială a algelor;

- distrugerea fenolilor;

- distrugerea detergenţilor;

- oxidarea substanţelor organice;

- microflocularea substanţelor organice dizolvate;

- reducerea turbidităţii;

- inactivarea proceselor biologice care se produc în filtre.

Eficienţa germicidă mărită a O3 se datorează potenţialului oxidoreducător ridicat. Cerinţa de O3 variază în funcţie de

factorul CT şi, practic, de temperatura apei. într-o plajă largă de pH. Eficacitatea O3 este puternic influenţată de solubilitatea efectivă. în apă (solubilitatea fiind maximă, la temperaturi scăzute). De asemenea, timpul de reacţie este limitat, dată fiind instabilitatea O3.

AV.3. Riscuri potenţiale în procesul de mărire a efectului germicid al O3

Concentraţia maximă autorizată pentru oxidarea şi dezinfectarea apei este de 1-5 mg/l, în practică fiind de circa 0,5 + 2.0 g O3/m3. Prin tratarea cu O3 apar, totuşi, produse secundare suspectate a fi dăunătoare sănătăţii. Cei mai cunoscuţi sunt bromaţii a căror cantitate (concentraţie) creşte cu expunerea apei la acţiunea O3, adică Ia factorul CT. În proces mai intervin concentraţiile de promotori - „Br" şi inhibitori - acetat cât şi pH-ul sau temperatura.

AV.4. În circumstanţele anterior prezentate vor apare situaţii critice dacă se doreşte inactivarea unor microorganisme precum Cryptosporidium şi, mai cu seamă, Giardia.

Riscul de depăşire a concentraţiei admise va exista in cazul în care sursa de apă conţine brom în concentraţii mici sau mijlocii, in plaja 50 + 100 mg/l, pentru că, în astfel de cazuri, vor apare bromaţii fiind necesar a se acţiona pentru inhibarea formării acestora.

AV.5. Concentraţia în O3, temperatura şi pH-ul sunt parametrii care modulează eficienţa ozonului în inactivarea viruşilor.

AV.6. Unele dezavantaje ale procesului de dezinfectare cu ozon

Pentru producerea ozonului se consumă o mare cantitate de energie, dar aceasta este compensată, în mare măsură, de efectele sale multiple.

În cazul prezenţei bromului în apă. la concentraţii mari ale O3 există riscul apariţiei bromaţilor- substanţe toxice. În ţările dezvoltate aceştia sunt admişi. în apa potabilă, până la concentraţia maximă de 0.01 mg/l.

Datorită instabilităţii sale necesită dispozitive de amestec -dispersie deosebit de performante.

AV.7. Elemente privind prevenirea incendiilor

În stare gazoasă, la concentraţii mai mari de 30 %. explodează dacă apar variaţii de presiune şi de temperatură.

[top]

ANEXA VI.

Folosirea radiaţiei U.V. pentru dezinfectarea apei

AVI.1. Radiaţiile ultraviolete (U.V.) sunt radiaţii electromagnetice situate între radiaţiile vizibile (luminoase) şi radiaţiile Röntgen (raze X) în spectrul undelor electromagnetice. Acest domeniu de lungime de undă este cuprins între 100 nm şi 400 nm.

Inactivarea unor microorganisme impune o doză UV mai mare faţă de a altora, deci trebuie cunoscută calitatea bacteriologică a apei ce urmează a fi tratată.

AVI.2. Avantajele şi dezavantajele sistemului

a) Avantajele dezinfectării cu UV sunt:

- foarte bună eficacitate bactericidă, sub rezerva unui control complet al procesului;

- nu se introduc produse chimice (deci. fără risc chimic);

- nu modifică produsul (apa) în ceea ce priveşte proprietăţile organoleptice şi nu se formează compuşi halogenaţi mutagenici;

- funcţionare şi o mentenanţă fără pericol şi economică.

b) Dezavantajele dezinfectării cu UV sunt:

- absenţa efectului remanent care favorizează recontaminarea, anumite microorganisme trebuiesc eliminate prin alte metode sau în combinaţie cu alte procedee (mucegaiuri/microfiltrare, respectiv ameobe şi germeni de spori/UV + filtrare + agenţi chimici).

Sistemele de control automate sunt obligatorii pentru aceste instalaţii.

Pentru potabilizarea apei, pe măsură ce aceste sisteme se înmulţesc, este pusă în discuţie înlocuirea clorării. Adesea dezinfectarea cu UV este completată de o clorare finală, cu doză minimă sau de adăugarea de dioxid de clor înainte de trimiterea în reţeaua de distribuţie.

Eficienţa tehnicii de dezinfectare cu UV este. întotdeauna stabilită prin studii, pentru fiecare caz specific (calitatea apei. tipul de microorganisme etc.)

AVI.3. Există un interes crescut pentru tratarea apei prin utilizarea luminii ultraviolete (UV) ca o metodă alternativă de dezinfectare pentru clorarea clasică. în plus. utilizarea combinată a luminii ultraviolete (UV) şi a altor oxidanţi, ozon şi peroxid de hidrogen, pentru procese avansate de tratare a apei. constituie aplicaţii importante în domeniul îmbunătăţirii condiţiilor sanitare pentru evitarea contaminării apei cu compuşi toarte rezistenţi, ca: hidrocarboni halogenaţi. compuşi aromatici policiclici şa.

AVI.4. Atât în oxidarea prin dezinfectare cât şi oxidarea fotochimică, parametrul cinetic important care intervine în fenomenul care are loc, este durata de iradiere, care este egală cu energia pe unitatea de suprafaţă (Jm-2). Energia sau intensitatea luminii multiplicată cu timpul de iradiere determină energia de iradiere.

AVI.5. Pentru a reuşi un proces de dezinfectare UV. este fundamentală cunoaşterea dozei UV exacte necesare la diferitele microorganisme.

Doza UV este dependentă de durată (timpul) de expunere şi de intensitatea lămpii.

În practică, doza UV este calculată înmulţind energia lămpii UV (din sterilizator) cu timpul de staţionare a unui microorganism în sterilizator (camera de tratament).

Doza UV [mJ x cm-2] = Energia [mW x cm-2] x Timp [s]

Cunoscându-se microorganismele de inactivat şi procentajul de „distrugere" cerut, este posibil să se determine doza UV necesară, care în diferite circumstanţe poate varia de la 10 la 200 [mJ x cm-2) (50 mJ x cm-2 sau mai mult pentru sterilizarea apei destinate unor tehnici industriale care necesită apă foarte pură).

Reglementarea europeană impune o doză minimă legală pentru apa potabilă de 25 [mJ x cm-2] (decizia ministerială din 19.01.1987).

Trei factori importanţi trebuie luaţi în considerare la calculul dozei UV şi anume:

- punctul geografic al lămpii;

- momentul din durata de viaţă a lămpii unde se situează pentru calcul;

- turbulenţele din camera de tratament.

Două caracteristici ale apelor influenţează alegerea dozei UV aplicate şi anume:

- transmitanţa radiaţiei UV a volumului de apă ce urmează a fi dezinfectat;

- transmitanţa radiaţiei UV prin straturile exterioare ale particulelor contaminate pentru a ajunge la microorganismele din interior.

O reducere a transmitanţei radiaţiei UV a apei face necesar un echipament UV suplimentar, pentru a furniza doza necesară obţinerii nivelelor dorite pentru dezinfectare.

AVI.6. Procedee de oxidare avansată

Există metode de tratare la temperatura ambiantă a apelor pentru potabilizare, care duc la formarea compuşilor intermediari foarte activi, de exemplu radicalul hidroxil [OH]. Aceste combinaţii pot fi:

- ozon / peroxid de hidrogen;

- peroxid de hidrogen / ultraviolete;

- ozon /ultraviolete;

- dioxid de clor / ultraviolete;

- ozon / dioxid de clor.

AVI.7. Elemente privind prevenirea incendiilor.

Folosirea exclusivă a U.V. nu implică riscuri de producere a incendiilor .

[top]

ANEXA VII.

Asigurarea materialelor de construcţii

În sensul directivei nr. 89/106/ CEE din 21/12.1988, prin „produs de construcţii" se înţelege orice produs care este fabricat pentru a fi înglobat, cu caracter durabil, în lucrările de construcţii care cuprind atât clădirile, cât şi lucrările de artă. Produsele de construcţii vor fi denumite „produse". Lucrările de construcţii care cuprind atât clădirile, cât şi lucrările de artă vor fi denumite „lucrări".

Produsele de construcţii vor trebui să fie conforme cu normele naţionale iar cele din import vor trebui să aibă agremente tehnice.

Exigenţele esenţiale pentru produsele de construcţii vor trebui să asigure:

- Rezistenţă mecanică şi stabilitate;

- Securitate în caz de incendiu;

- Condiţii de igienă şi sănătate pentru mediul înconjurător;

- Siguranţă în exploatare;

- Protecţie contra zgomotului;

- Economie de energie şi izolare termică.

Toate materialele şi componentele din staţiile de tratare a apei, în contact cu apa vor trebui să aibă agrementele organelor abilitate conform legii. (M.S.F - Institutul de igienă publică).

[top]

ANEXA VIII.

Stabilirea programului de faze determinante

Conform prevederilor legale. în proiectul construcţiilor şi instalaţiilor de dezinfectare se stabileşte un program de urmărire a execuţiei lucrărilor pentru care se propune următorul model :

Inspecţia de stat în construcţii

Investitorul…………......................... AVIZAT

Executantul………….......................

Proiectantul…………....................... Inspector şef

PROGRAM DE FAZE DETERMINANTE

pentru urmărirea şi controlul lucrărilor de execuţie la obiectivul de investiţie

………...............………….- în calitate de investitor (beneficiar)

…………...............……….- în calitate de inspector

………...............………….- în calitate de proiectant

……..............…………….- în calitate de executant

În conformitate cu legea nr. 10/18.01.1995 şi normativele tehnice în vigoare, se stabileşte, de comun acord, prezentul program de faze determinante.

Nr. Faze determinante Documentul scris Cine întocmeşte şi Numărul şi

ctr

Lucrări care se controlează şi verifică sau se

recepţionează şi pentru care trebuie

întocmite documente scrise

care se încheie:

- PVLA- proces verbal de lucrări

ascunse

- PVRC- proces verbal de recep-ţie

calitativă

- PVFD- proces verbal de fază determinantă

semnează :

I = ISC

B = INVESTITOR

E = EXECUTANT

P= PROIECTANT

data actului încheiat (se completează

la data încheierii

actului prevăzut în coloana 2)

1 Trasarea lucrărilor PV Trasare E+P+B

2.

Diverse alte lucrări (în ordinea

tehnologiei de execuţie)

PVLA E+P+B

n.. Proba de presiune PVFD E+P+B

n+1 Recepţia calitativă a lucrărilor PVRC E+P+B

Notă :

- Executantul va anunţa în scris ceilalţi factori interesaţi pentru participare, cu minim 10 zile înaintea datei la care urmează a se face verificarea lucrărilor .

- La recepţia obiectului, un exemplar din prezentul program, completat, se va anexa la "Cartea Construcţiei".

- În afara fazelor menţionate în prezentul Program, executantul va sesiza beneficiarului şi proiectantului ori de câte ori constată neconcordanţe între proiect şi realitatea din teren sau când vor apare probleme tehnice de execuţie. Rezolvarea acestora se va efectua fie prin precizări suplimentare transmisă executantului, fie prin analize la faţa locului împreună cu factorii interesaţi pe baza unui .Program de asistentă tehnică".

- Acest program va fi transmis la ISC pentru a fi acceptat. Dacă acceptul nu a fost obţinut înainte de predarea proiectului, după obţinerea acceptului acesta devine Program definitiv şi va ti transmis beneficiarului pentru completarea proiectului şi transmiterea la constructor.

- Coloana 4 se completează la data întocmirii procesului verbal din coloana 2.

Investitor

Proiectant

Executant

ISC

Inspector

Data:

[top]

ANEXA IX.

Corelarea prevederilor prezentului normativ cu principalele directive europene din domeniul alimentării cu apă şi a construcţiilor hidroedilitare. Corespondenţa acestora cu

reglementările române

AIX.1. Principalele directive europene din domeniul alimentărilor cu apă

Directiva Comunităţii Europene Corespondenţa cu reglementare România

Directiva 98/83/EC privind calitatea apei destinate consumului uman

Legea 458/2002 privind calitatea apei potabile

Directiva 75/440/CEE privind cerin-ţele calitative pentru apa de suprafaţă destinată preparării apei potabile în statele membre

NTPA 013 – Normele de calitate pe care trebuie să le îndeplinească apa de

suprafaţă utilizată pentru potabilizare

Directiva 79/869/CEE privind meto-dele de măsurare şi frecvenţa recoltării probelor şi a

analizării apei de suprafaţă destinată preparării apei potabile în statele membre

NTPA 014 – Normativ privind metodele de măsurare şi frecvenţa de prelevare

şi analiză a probelor din apele de suprafaţă destinate producerii de apă

potabilă

Directiva 89/106/CEE privind pro-dusele pentru construcţii.(cuprinde prevederile

specifice esenţiale de care trebuie să se ţină seamă în materie de norme pentru materialele

de construcţii pe teritoriul Comunităţii )

Prezentul normativ preia exigenţele esenţiale din Directivă

- Standardele Europene adoptate ca “S.R.” cu aplicabilitate în tehnologia dezinfectării apei .

- SREN 805-2000 – “Alimentări cu apă. Condiţii pentru sistemele şi componentele exterioare clădirilor”

- SREN 806-1/2000 – “Specificaţii pentru instalaţiile din interiorul clădirilor, destinate consumului uman ”

AIX. 2. Principalele directive europene din domeniul construcţiilor hidroedilitare

Referinţe ale proiectului Titlu Statut actual

EN 1278:1998/A1

Chemicals used for treatment of water intended for human consumption – Ozone[Chimicale utilizate în tratarea apei destinate consumului uman. Ozonul]

În aprobare

-

Chemicals used for water intended for human consumption. Sodium chloride for electrochemical generation of chloride[Substanţe chimice utilizate pentru tratarea apei destinate consumului uman. Clorură de sodiu pentru generarea electrochimică a clorului]

În dezvoltare

EN 14664

Chemicals used for treatment of water intended for human consumption. Iron (III) sulfate, solid[Substanţe chimice utilizate pentru tratarea apei destinate consumului uman, sulfat feric, solid ]

În aprobare

EN 14652

Water conditioning equipment inside buildings. Membrane separation devices. Requirements for performance and safety , testing

În aprobare

[Echipamente de îmbunătăţire a apei în clădiri. Dispozitive de separare cu membrane. Echipamente de îmbunătăţire a apei în clădiri ]

[top]

BIBLIOGRAFIE

1. Alimentări cu apă - prof. dr. ing. AI. Mănescu, M. Sandu, O. lanculescu

2. Alimentări cu apă - prof. dr. ing. P. Trofin

3. Manual pentru proiectarea construcţiilor şi instalaţiilor aferente staţiilor de clorare pentru tratarea apei cu clor gazos în vederea satisfacerii exigenţelor de siguranţă în exploatare şi sănătatea oamenilor, aprobat prin ordinul MLPAT nr. 16/N/3.03.1998

4. Ghid de proiectare pentru construcţii şi instalaţii de dezinfectări a apei, elaborat de S.C. PROED -S.A. / 2002

5. Posibilităţi de creştere a performanţelor tehnologiilor de tratare şi dezinfectare a apei pentru asigurarea corespunzătoare a sănătăţii publice - Soluţii de clorare a apei cu clor gazos în scheme tehnologice - Elaborator PROED S.A. 1995

6. Utilizarea bioxidului de clor pentru dezinfectarea apei potabile lucrare de cercetare elaborată de PROED S.A. în anii 1996-1998

7. Sterilizarea/dezinfecţia apei cu raze ultraviolete. Lucrare de cercetare elaborată de PROED S.A. 1996-1997

8. Studiu privind măsuri de eliminare a unor poluanţi de natură organică din apele brute de alimentare şi din apele uzate epurate. Probleme specifice de tratare cu ozon. Cercetare PROED - 1997

9. Cercetări privind utilizarea ozonului şi UV pentru tratarea apelor subterane poluate cu pesticide, compuşi chimici complecşi, cryptosporidium şi bacterii - Cercetare PROED 1999

10. Pr. nr. 348 - programul RELANSIN. Cercetări teoretice şi experimentale privind efectele preozonării asupra eficienţei coagulării, sedimentării si filtrării prin nisip – Cercetări experimentale - etapa 1 /2000; Cercetări experimentale - etapa 11/ 2001; Cercetare elaborată de PROED S.A.. UTCB şi RGAB (Apa Nova)

11. Degremont Water Treatment Handbook. Paris 1991 (Degremont - Manual pentru tratarea apei)

12. EPA Tehnologies for Upgrading Existing or Designing New Drinking WaterTreatment Plants, March 1990 (Tehnologii pentru îmbunătăţirea şi/sau proiectarea staţiilor de potabilizare a apei - elaborat de Agenţia pentru protecţia mediului din Statele Unite-EPA, Martie 1990)

13. Norme generale de prevenire şi stingere a incendiilor aprobate cu Ordinul M.I, nr. 775/07.1998

14. Ordinul M.I. nr. 88/06.2001 privind echiparea şi dotarea construcţiilor, instalaţiilor tehnologice şi a platformelor amenajate cu mijloace tehnice de prevenire şi stingere a incendiilor-D.G.P.S.I.-003

15. H.G. 100/2002 privind normele de calitate pe care trebuie să le îndeplinească apele de suprafaţă pentru potabilizare şi a Normativului privind metodele de măsurare şi frecvenţa de prelevare şi analiză a probelor din apele de suprafaţă destinate producerii de apă potabilă.

16. Legea 458/2002 - Calitatea apei potabile

17. Directiva Consiliului Europei nr. 98/83/CE din 3.11.1998 privind Calitatea Apei Potabile.

18. Directivă privind produsele pentru construcţii (Directiva nr. 89/106/CEE din 12.1988)

19. Ordinul M.S. nr. 536 din 23.06.1997 pentru aprobarea normelor de igienă şi recomandări privind modul de viaţă al populaţiei

20. Ordinul M.S.F. nr. 117/17.03.2002 privind aprobarea procedurilor de reglementare sanitară pentru proiectele de amplasare, construcţie, amenajare şi reglementare sanitară a funcţionării obiectivelor şi activităţilor desfăşurate în acestea, altele decât cele supuse înregistrării în registrul comerţului

21. Ordinul M.S. nr. 331 din 10.05.1999 pentru aprobarea Normelm de avizare sanitară a proiectelor obiectivelor cu impact asupra sănătăţii publice

22. CI 69-88 - Normativ pentru executarea lucrărilor de terasamente pentru realizarea fundaţiilor construcţiilor civile şi industriale

23. C 107-82 - Normativ pentru proiectarea si executarea lucrările de izolaţii termice

24. Norme specifice de securitate a muncii pentru alimentări cu apă ale localităţilor şi pentru nevoi tehnologice (captare, transport şi distribuţie), aprobate prin Ordinul Ministrului de Stat, Ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale nr. 387 din 22 noiembrie 1995

25. Norme unice de protecţie a muncii la fabricarea, transportul, depozitarea şi utilizarea clorului lichid şi

gazos (aprobate prin Ordinul Ministrului Muncii nr. 42 din 7 martie 1978 şi Ordinul Ministrului Sănătăţii nr. 96 din 7 martie 1978)

26. Prescripţii tehnice pentru proiectarea, repararea, utilizarea şi verificarea recipienţilor- butelii pentru gaze comprimate lichefiate sau dizolvate, sub presiune indicativ C5-98, elaborate de ISCIR - Inspectoratul de Stat pentru Cazane şi Instalaţii de Ridicat

27. Prescripţii tehnice pentru recipientele stabile sub presiune pentru depozitarea clorului şi dioxidului de sulf, lichefiate, indicativ CI2-95 elaborate de ISCIR

28. Legea nr. 10/1995, privind calitatea în construcţii

29. Hotărârea Guvernului României nr. 272/14.06.1994 pentru aprobarea Regulamentului privind controlul de stat al calităţii în construcţii

30. Hotărârea Guvernului României nr. 273/14.06.1994 privind aprobarea Regulamentului de recepţie a lucrărilor de construcţii şi instalaţii aferente acestora Normativului de siguranţă la foc a construcţiilor

31. Normele generale de prevenire şi stingere a incendiilor, aprobate cuO.M.Inr.775/1988.

32. Metodologia privind elaborarea scenariilor de siguranţă la foc, aprobată cu Ordinul ministrului de Interne nr.84/2001;

Hotărârea nr. 766/21.11.1997 pentru aprobarea unor regulamente privind calitatea în construcţii:

- Regulament privind activitatea de metrologie în construcţii

- Regulament privind conducerea şi asigurarea calităţii în construcţii

- Regulament privind stabilirea categoriei de importanţă a construcţiilor-Ordinul nr. 31/N/1995

- Regulament privind urmărirea comportării în exploatare, intervenţiile în timp şi postutilizarea construcţiilor

- Regulamentul privind agrementul tehnic pentru produse, procedee şi echipamente noi în construcţii

- Regulament privind autorizarea şi acreditarea laboratoarelor de analize şi încercări în construcţii

- Regulament privind certificarea de conformitate a calităţii produselor folosite în construcţii

33. Normativ cadru privind detalierea conţinutului cerinţelor stabilite prin Legea nr. 10/1995 (elaborat de INCERC)

34. Îndreptar de proiectare şi execuţie a instalaţiilor de legare Ia pământ I-RC-1030

35. 15/1-1994-Instrucţiuni tehnice de proiectare pentru ventilarea sau încălzirea cu aer cald prin jeturi de aer orizontale

36. 17-91998 -Normativ privind proiectarea şi executarea instalaţiilor electrice cu tensiuni până la 1000 Vc.a. şi 1500 Vc.c.

37. 19/1994 -Normativ pentru proiectarea şi executarea instalaţiilor sanitare

38. 113/1994 - Normativ pentru proiectarea şi executarea instalaţiilor de încălzire centrală

39. 120/94 - Normativ pentru proiectarea şi executarea protecţiei împotriva trăsnetului la construcţii

40. STAS 10100/0-Prescripţii generale de verificarea siguranţei construcţiilor

41. HG 261/94

42. Normativ C21-95 1SC1R

43. Prescripţii tehnice pentru proiectarea, repararea, utilizarea şi verificarea recipienţilor - butelii pentru gaze comprimate lichefiate sau dizolvate, sub presiune C5-98 , elaborate de ISCIR - Inspectoratul de Stat pentru Cazane şi Instalaţii de Ridicat

44. Prescripţii tehnice pentru recipientele stabile sub presiune pentru depozitarea clorului şi dioxidului de sulf, lichefiate-indicativ CI2-95, elaborate de ISCIR

45. STAS 185/1 - Culori la conducte

46. Legea 98/94 cu modif. din 99 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la Normele legale de igienă şi sănătate publică

47. Water Supply - Twort Ac. e.a. ed. Ed. Arnold, London 1994 (Alimentări cu apă - Twort Ac. ş.a. ed. Ed. Arnold, Londra 1994)

48. Environmental Engineering and Sanitation Salvatos. ed. 4-a John Wiley 1992

49. Staţii de clorare a apei cu Clor gazos. Pr. Tip PROED S.A. -T133 11/1993

50. Pr. Tip T 1259. - Staţii de clorare a apei cu clor gazos.

Detalii de execuţie

- Staţie de clorare pentru debite până la 500 l/s, cu curgere gravitaţională:

- Staţie de clorare pentru debite până la 500 l/s. cu hidrofor sau cu staţie de pompare

- Staţie de clorare pentru debite între 500 - 2000 l/s

- Staţie de clorare pentru debite de 3000 l/s

51. CAFFARO Divisione Trattamento Acque. CHLOR1NE DIOXIDE (firma CAFFARO Divisione Trattamento Acque - Italia. Dioxidul de Clor)

52. SREN 805/2000 - Alimentări cu apă. Condiţii pentru sistemele şi componentele exterioare clădirilor

53. SREN 806/2000 - Specificaţii pentru instalaţii din interiorul clădirilor destinate consumului uman

[top]

Fig. 2-1

Fig. 2-2

Fig. 2-3

Fig. 2-4

Fig. 2-5