ApocalipsaApocalipsaMesajele către cele șapte bisericiMesajele către cele șapte biserici

(2-3,22)(2-3,22)

Mesajul lui Hristos către EfesMesajul lui Hristos către Efes• Efes: situat la aproximativ 96 km de Patmos. - La timpul acela, era cel mai mare și principalul oraș al provinciei romane

Asia.- Ca metropolă, era un faimos și important centru al religiilor păgâne, cât și

politic și comercial.- Avea statut de oraș liber cu guvernare proprie.- Era centrul jocurilor panioniene când toată populația provinciei se aduna

împreună la Efes.- În aproprierea orașului erau două temple dedicate închinării la împărat.- Orașul era casa multor zei ai fertilității precum Artemis sau Diana.

Imaginea sa, se credea că a coborât din cer (Fapte 19,35). - Templul magnific devotat zeilor era mândria cetățenilor orașului (Fapte

19,35). De asemenea templul constituia un depozit sigur a unor enorme valori din tot Levantul; asta a făcut din templu unul din cele mai importante centre financiare ale lumii antice.

- Dacă un om comitea o crimă și ajungea în împrejurimile templului înainte de a fi arestat era în siguranță. Zona de imunitate de întrindea pe 183 metri în jurul templului. În felul acesta templul găzduia cea mai aleasă colecție de criminali din lumea antică.

- Efes era faimos și pentru pacticarea magiei și pentru nenumăratele superstiții (Fapte 19,19).

- Reputația locuitorilor orașului era una extrem de rea, oamenii fiind priviți ca fiind nestatornici, superstițioși și imorali.

- În Efes locuia faimosul filosof Heraclit cunoscut ca filosoful plângăcios, despre care se spune că niciodată nu a zâmbit deoarce a trăit printre locuitorii cei mai nespălați și săraci ai Efesului, unde se potrivește doar să-ți înceci amarul.

- În Efes era situată probabil cea mai influentă biserică creștină, din toată provincia, la timpul scrierii Apocalipsei.

- Era biserica înființată de Aquila și Priscila (Fapte 18,18-19) și de tânărul predicator Apolo (Fapte 18,23-26).

- Pavel a lucrat în Efes aproape 3 ani (Fapte 20,31) și acestei biserici i-a adresat Epistola către Efeseni.

- În ciuda reputației orașului, biserica a crescut rapid aici, consemându-se mari victorii ale Evangheliei.

- Mai târziu, Timotei și apostolul Ioan au petrecut o bună bucată de timp din lucrarea lor, în acest oraș.

• Ține: (gr. Krateo) – un cuvânt foarte puternic care înseamnă a apuca, a înfășca, a strânge.

• 2,2 „Știu faptele tale, osteneala ta, răbdarea ta” În gr. cuvântul kai (și) se traduce de obicei prin „anume”, „adică”, „de” „pentru că”. Înseamnă că ce urmează va explica ce s-a petrecut înainte în text.

• Osteneala (gr. Kopos – muncă grea, sau muncă până la extenuare). Rom.16,12, 1Cor.15,10, Gal.4,11. Caracteristica specială a acestui cuvânt este că descrie tipul de trudă care necesită toată puterea munții și trupului pe care omul o poate investi.

• 2,5 Adu-ți aminte: în gr. – prezent imperativul sugerază o continuă și neîntreruptă atitudine sau acțiune. În concepția greacă, amintirea nu este o simplă aducere aminte ci îngropare în minte, întipărire a ceva în minte.

• Pocăiește-te. Aoristul imperativ sugerează o decisivă întoarcere înapoi.• Întoarce-te la primele fapte. Aoristul imperativ înseamă aici „începe să

faci primele lucruri.”• Îți voi lua sfeșnicul. În Biblie emblema sfeșnicului definește rolul

bisericii ca fiind martorul lui Dumnezeu în lume. Advertismentul către biserica din Efes, e paralel cu ceea ce spunea Hristos în Mc. 4,21-25 și în Lc.8,16-18.

• Nicolaiții. Identificarea acestui grup ne este necunoscută astăzi. - Conform scriitorilor creștini timpuri precum Irineu și Hipolit, nicolaiții

erau adepții eretici ai lui Nicolau din Antiohia, unul din cei șapte diaconi ai bisericii primare (Fapte 6,5) care-a sfârșit-o în erezie.

- Se poate ca ei să fie aceași oameni și din Pargam, unde Balaam și Nicolau par a fi termeni paraleli. Nicolaos (așa cum apare în greacă) este un nume compus (nikao și laos) și înseamnă „cel ce cucerește poporul”. Balaam poate deriva din două cuvinte ebraice: am (popor) și baal (de la bala, a distruge, a înghiți), însemnând distrugerea poporului. Acest Nicolaos poate fi versiunea greacă a ebaicului Balaaam, însemnând exact același lucru. Este posibil ca aceste două grupuri să predice exact același erori.

- Conform Num.31,16, Balaam a fost instigatorul la idolatrie și adulter printre israeliți (Num.25,1-6).De aceea, în Noul Testament, Balaam este privit ca fiind predecesorul învățătorilor corupți din biserică. În mod similar cei din Pergam care țin învățătura lui Balaam cer fraților să se dedea la corupție și curvie (2,14).

- Ca parte a obligațiilor civile ale societății în care ei trăiau, creștinii din Asia, trebuiau să participe la festivalurile păgâne din templele păgâne.

• 2,7 Biruitori. gr. nikao - „a fi victorios”. Prezentul indicativ implică o victorie continuă. Victoria reprezintă o temă foarte prezentă în Apocalipsa (2,7.11.17.26; 3,5.12.21; 5,5;12,11; 15,2; 17,14; 21,7).

• Paradis. Un cuvânt persan împrumutat, care însemană „un parc” sau „o grădină”. În LXX (Septuaginta), cuvântul „paradis” e folosit cu referință la grădina Edenului (Gen.2,8-10). Paradisul lui Dumnezeu din Apocalipsa reprezintă grădina Edenului restaorată.

ExpunereaExpunerea• Ioan începe ruta celor șapte biserici cu Efes, cetatea cea mai

aproape de Patmos. • Evaluarea lui Isus față de această biserică e una foarte pozitivă,

biserica fiind lăudată pentru multe calități bune. • Prezența grupului eretic al nicolaiților, însă, amenință să distrugă

integritatea și puritatea credinței creștinilor. Cu aproape 50 ani mai deveme, Pavel, a avertizat pe liderii bisericii din Efes în Fapte 20,29-30.

• Deși biserica din Efes a pus la încercare pe nicolaiți și i-a găsit mincinoși, ceva nu a mers bine cu această energică, răbdătoare și curată ca doctrină biserică a Efesului, pentru că s-a răcit în dragostea ei, religia în Efes, devind legalistă și lipsită de dragoste.

• Relația cu Dumnezeu afectează relația cu oamenii. Netolerând învățăturile false, în disciplanarea membrilor ei, biserica a tins să fie severă, critică și căutătoare de greșeli. Ei au uitat că doar Scriptura poate echilibra datoria religioasă cu dragostea pentru adepții creștini.

• Sfaturile lui Isus. Primul lucru pe care Isus îl cere este ca ei să-și aducă aminte, sau să țină minte, pentru că așa cum sugerează timpul grec, ei nu uitaseră și nu erau ignoranți față de condiția lor anterioară.

• Apoi Isus le cere să se întoarcă la dragostea dintâi, acestă radicală schimbare a direcției însemnând schimbarea întregii vieți. E o decisivă rupere de situația prezentă.

• Dacă ei nu vor face asta, Hristos le va retrage rolul de a fi martori ai săi, o lumină pentru lume.

• Dacă vor asculta, bisericii din Efes i se promite o casă permanentă în căminul restaurat al Edenului.

• Mesajul către Efes, constituie un puternic apel către creștinii care au căzut din arzătoarea dragoste de la început.

• Mesajul lui Hristos sugerează că cel mai bun punct de pornire în schimbare este săparea în minte a experinenței de la început.

• Mesajul ne mai arată că ascultarea de Scriptură fără dragostea unii față de alții poate fi ușor discreditată.

• Cei ce aplică mesajul către Efes unei perioade particulare de timp din istoria creștinismului, găsesc că situația bisericii coincide cu situația creștinilor din perioada apostolică și ceva timp după. Această perioadă constituind un grozav început pentru biserică.

Mesajul către Smirna (2,8-11)Mesajul către Smirna (2,8-11)• Smirna: orașul modern Izmir, a fost un oraș port comercial,

pe țărmul estic al Mării Egee și la intersecția cu Frigia și Lidia.

• Era la aproape 56 km nord de Efes.• În sec.I avea aproape 200.000 rezidenți. • Avea statut de oraș liber și era centrul politic, religios și

cultural, în mod deosebit în știință și medicină. • Era mândru de faimoasele sale stadioane, librări și cele mai

mari teatre publice din provincie, putând găzdui 20.000 de oameni.

• Era un oraș bogat și excepțional de fumos, pretinzând titlul de „gloria Asiei”.

• Orașul pretindea că este locul de naștere al faimosului poet epic Homer.

• Smirna avea o relație specială cu Roma, și pretindea că este primul oraș din lumea antică în care s-a construit un templu în onoarea dea Roma (divinei Roma).

• Viața comunității creștine din Smirna era una de „necaz și sărăcie”, două lucruri contribuind la această stare mizerabilă:

1. Orașul era centrul închinării la împărat. La vremea scrierii Apocalipsei, închinarea devenise obligatorie. Odată pe an fiecare cetățean roman era obligat să îndeplinească o datorie religioasă prin arderea de tămâie pe altar divinului Caesar, iar apoi i se elibera un certificat. Refuzul însemna amenințarea cu moartea. Cei din Smirna erau în mod deschis foarte ostili creștinilor datorită refuzului de a participa la acest cult.

2. Prezența unei populații numeroase și puternice de evrei, de asemenea foarte ostile creștinilor. În înverșunarea lor, evreii, s-au unit cu păgânii în vânarea și persecutarea creștinilor. Au defăimat pe creștini în fața guvernării locale, făcând acuzații malițioase care au dus la incitarea autorităților în ai persecuta pe creștini.

• În ciuda situației, biserica a fost găsită credincioasă, mulți dintre creștini suferind o moarte de martir. Printre martiri se numără și Policarp, faimosul episcop al bisericii din Smirna, în prima jumătate a sec. II și care în tinerețea sa a fost asociat cu Ioan, autorul Apocalipsei.

• Cel care a fost mort și a înviat. gr. „a înviat” este un timp aorist descriind o acțiune încheiată în trecut.

• 2,9 Necazul. gr. thlipsis care la bază înseamnă „presiune care sfărâmă”, „povară” „constrângere”.

• Sărăcie. gr. ptocheia care denotă o sărăcie extremă, a nu avea nimic nimic.

• 2,10 Nu te teme. În greacă prezentul imperativ sugerează o continuă și neîntreruptă atitudine sau acțiune. Timpul prezent sugerează că biserica din Smirna era îngrijorată și temătoare la vremea aceea.

• Zece zile. Mulți erudiți susțin că „zece zile” era o expresie antică obișnuită pentru o perioadă relativă de scurtă durată (Gen.24,55; 1Sam.25,38; Dan.1,12-15; Fapte 25,6). Unii spun că acesta ar fi legat de faptul că suma tuturor degetelor de la mâini este 10. Aceste zece zile reprezintă o perioadă de testare a credincioșiei și statorniciei comunității din Smirna, precum cele zece zile de testare a lui Daniel și prietenilor săi din Babilon.

• Coroana vieții este menționată și în Iacov 1,12. se mai vorbește de cununa neprihănirii (2Tim.4,8) și de cununa de glorie (1Petru 5,4). În greacă două cuvinte sunt folosite pentru cunună: diadema, care este cununa regală, și stephanos care-i folosit aici în text. Stephanos nu este cununa regală, ci cununa victoriei, o ghirlandă de frunze sau flori. Era oferită atleților vicotrioși la jocurile olimpice ținute în Smirna, semnficând bucuria ce vine din victorie.

• În Noul Testament cuvântul se referă la darul escatologic al lui Dumnezeu oferit credincioșilor. Stephanos este cuvântul pe care Pavel îl folosește în 1Cor.9,25 pentru a se referi la „o coroană ce se veștejește”. În Apoc.12,1, biserica victorioasă poartă stephanos celor 12 stele de-asupra capului.

• Înțelesul frazei din text este „cununa ce conține viața”. A primi cununa vieții este egal cu a primi viață.

ExpunereExpunere• Mesajul către Smirna, cel mai apropiat oraș de Efes, este

și cel mai scurt dintre cele șapte.• Introducerea pe care și-o face Domnul Isus în dreptul

acestei biserici este cea mai potrivă pentru o biserică care suferă și îndură o persecuție continuă.

• Primul și ultimul are legătură cu Iahve, Dumnezeul legământului. Isus începe mesajul către Smirna amintind de propria Sa suferință și moarte, amintindu-le apoi că indiferent ce se va întâmpla îi va ajuta pentru că și El a trecut pe aici și a învins.

• Această biserică este în contrast cu Laodiceea o biserică foarte bogată și care nu duce lipsă de nimic, dar care în cele spirituale este săracă. Biserica din Smirna deși locuiește într-un oraș foarte bogat, nu posedă nimic pe acest pământ fiind însă bogată spiritual.

• Cei din Smirna trebuie să-și țină privirea ațintită spre răsplată ca să poată rezista presiunii care este exercitată asupra ei.

• Răsplata o constituie coroana care conține viața, ceea ce înseamnă că ei nu vor gusta moartea a doua. Prin moartea fizică ei nu pierd nimic, fiind un somn urmat de speranța învierii.

• Mesajul către Smirna se aplică creștinilor care suferă sub presiunea vieții, sub presiunea antagonismului și nedreptății.

• Unii văd că experiența Smirnei coincide cu persecuția severă a credincioșilor din Imperiul Roman de-alungul sec.II-III A.D. Această perioadă mai este caracterizată și de îndepărtarea de la simplitatea Evangheliei.

Mesajul către Pergam (2,12-17)Mesajul către Pergam (2,12-17)• 2,12 Pergam: sau Pergamos era capitala provinciei romane a Asiei,

situată la 64 km NE de Smirna.• Pe lângă importanța politică, Pergam era celebrat ca fiind centrul

vieții intelectuale al întregii lumi elenistice.• Faimoasa sa bibliotecă cu aproape 200 mii de volume era a doua

după cea din Alexandria.• Orașul era casa lui Galen, faimosul doctor din lumea antică, care a

studiat la școala medicală al lui Asclepios.• Era de asemenea un mare și important centru religios, fiind faimos

pentru magnificele sale temple dedicate lui Zeus, Atena, Dionisios și Asclepios. Pe dealul de lângă oraș, era clădit un mare altar al lui Zeus, partea centrală a lui fiind astăzi expusă la Muzeul Pergamului din Berlin.

• Tot lângă oraș, se găsea imensul altar al lui Asclepios, șarpele zeu al vindecării. Pe vremea lui Ioan acest altar experimenta o mare popularitate, oameni din toată lumea venind aici să fie vindecați. De Asclepios.

• Atât zeus cât și Asclepios erau numiți „Salvatorul”, „Mântuitorul”, și erau reprezentați printr-un șarpe (emblemă reținută și de medicina modernă).

• Pergam a fost primul oraș din Asia care a susținut cultul imperial și a avut un templu dedicat închinării față de împărat. Asta ar putea explica descrierea orașului ca fiind locul unde „este tronul Satanei.”

• 2,13 „unde locuiești”. Gr. katoikeo, a se stabili, însemnând o locuință permanentă.

• „Tronul Satanei”. Gr. thronos care înseamnă tron și loc al autorității (Mat.19,28; Lc.1,32). Este posibil ca fraza să se refere la oraș ca fortăreață atât a religiilor păgâne cât și a cultului împăratului. Pergam era faimos pentru cultul lui Zeus și Asclepios care aduceau oameni de aproape și de departe.

• O religie care avea un șarpe ca simbol – privind șarpele ca o încarnare a zeului însuși și asociindu-l cu termenul „Mântuitor” – nu putea decât să umple pe creștini cu oroare, reamintindu-le de Satana „șarpele cel vechi” (Apoc.12,9).

• De-asupra tuturor, cel mai mare pericol pentru biserica creștină, venea din partea cererilor cultului împăratului. În fiecare an, fiecare cetățean era obligat să vină înaintea magistraților locali, să ardă tămâie, spunând „Caesar este Domn” și apoi i se oferea un certificat.

• Antipa, martorul Meu credincios. Un nume grec foarte comun, se referă propabil la un creștin din Pergam care a plătit cu viața pentru credincioșia sa. Nu știm nimic despre el. Conform unei tradiții mai târzii, a fost fost „ars într-un taur de arama” pe vremea lui Domițian.

• 2,14 „Cei ce țin învățăturile lui Balaam” sunt aici în mod clar înrudiți cu nicolaiții (2,15), ceea ce sugerează că nicolaiții și discipolii lui Balaam sunt de fapt același grup.

• 2,16 „pocăiește-te”. Aoristul imperativ grec sugerează o acțiune decisivă de întoarcere.

• 2,17 „mana ascunsă”. Conform tradiției evreiești, chivotul legământului – unde un vas cu mană a fost așezat ca aducere aminte (Ex.16,32-34; Evr.9,4) – a fost luat de Ieremia cu ocazia distrugerii Templului lui Solomon și ascuns într-o despicătură din Muntele Sinai, unde va sta până la venirea lui Mesia. Mana va fi atunci recuperată ca mâncare a regatului mesianic. În contextul situației bisericii din Pergam, mana ascunsă simbolizează participarea la mâncarea manei cerești, „pâinea îngerilor” (Ps.78,25), în contrast cu mâncarea jertfită zeilor păgâni.

• „o piatră albă”. Multe sugestii au fost făcute cu privire la piatra albă, deoarece în lumea antică pietrele albe se ofereau pentru multe diferite motive și nici unul nu pare să fie în întregime satisfăcător. În contextul de aici, piatra albă se referă cel mai probabil la tessera, răsplata pentru victorie în cadrul jocurilor. Avea numele înscris în ea, și jucătorul era învestit cu onoruri și privilegii speciale, inclusiv accesul la festivitățile publice. Piatra albă oferită credincioșilor din biserică înseamnă admiterea la banchetul ceresc. (19,7-9).

ExpunereExpunere• Isus se identifică pe sine ca cel ce are sabia cu două tăișuri.

Guvernatorul roman cu sediul în Pergam, avea dreptul săbiei; adică în alte cuvinte el susținea că are putere asupra vieții și morții. La comanda sa, o persoană putea fi omorât și o putea folosi în orice moment aupra creștinilor.

• Hristos dorește ca ai Săi să nu uite că ultimul cuvânt vine tot de la Hristos. Conform Epistolei către Evrei, cuvântul lui Dumnezeu este o sabie cu două tăișuri (4,12).

• Isus recunoaște că Pergam este un loc foarte periculos.• Biserica deși credincioasă este una împărțită și Hristos cere pocăința.• În cazul neascultării asupra bisericii vor veni consecințe grave.

Instrumentul pedepsei evocă metoda prin care Dumnezeu l-a pedepsit pe Balaam (Num.31,8). Conform epistolei către Evrei (4,12) și celei către Efeseni (6,17), Cuvântul lui Dumnezeu este o sabie. Prezentul grec indică o amenințare reală; Hristos este deja pregătit să declare război și să aducă judecata.

• Celor ce însă rămân credincioși, li se promite prezența la masa cerească unde vor mânca hrana îngerilor (Ps.78,25).

• Ei vor primi și o piatră albă cu numele lor. Un nume nou în Scriptură se oferă celor ce intră într-o relație nouă cu Dumnezeu (Gen.17,5; 32,27-28; Is.62,2; 65,15; Apoc.14,1). În contextul persecuției, un nou nume semnifică o restaurare a demnității unui „nume bun”.

• Situația celor din Pergam arată în mod clar că poți fi un urmaș al lui Hristos sub niște circumstanțe oribile.

• Cei ce văd mesajul ca aplicându-se unei perioade din istoria creștinismului, cred că el se aplică cel mai bine perioadei de după convertirea lui Constantin la creștinism în 313 A.D. Biserica în sfârșit a câștigat în lupta ei împotriva păgânismului și creștinismul a devenit religie de stat. Deși mulți creștini din acestă perioadă au rămas credincioși Scripturii, sec. IV-V sunt caracterizate prin declin spiritual și apostazie, în care biserica s-a luptat cu tentația compromisului.

Mesajul către Tiatira (2,18-29)Mesajul către Tiatira (2,18-29)• 2,18 Tiatira. Aflată la 64 km SE de Pergam. • Cel mai mic și lipsit de importanță dintre cele șapte orașe. • Nu avea o semnificație specială politică sau religioasă.• Era totuși un important centru comercial, cunoscut în mod special

pentru industria de vopsitorie și pentru producerea purpurei regale și bunurilor din lână.

• Lidia vânzătoarea de purpură din Filipi – primul creștin convertit în Europa – era din Tiatira (Fapte 16,14).

• Locuitorii orașului erau în general muncitori săraci, în opoziție cu cei din Pergam.

• Creștinii din Tiatira nu se confruntau cu pericolul viețuirii păgâne și nici nu erau sub presiunea închinării la împărat sau cu opoziția evreilor. Pericolul pentru această biserică nu venea din afară ci din interior.

• Tiatira era cunoscută pentru multele bresle muncitorești și este posibil ca pericolul să vină direct de aici.

• Un comerciant sau un muncitor nu putea avea un loc de muncă sau nu putea face bani decât dacă era membrul unei astfel de bresle. Asta crea o adevărată problemă pentru creștinii din Tiatira pentru că membrii breslelor trebuiau să participe la festivalurile breslei organizate în templele păgâne și la mesele comune ale membrilor unde de obicei se consuma mâncare închinată zeului patron. Festivalurile de obicei se încheiau în beție și activități imorale. Cei ce refuzau să participe sufereau ridicularizarea și greaua izolare socială și economică.

• 2,20. Izabela, femeia aceea. Izabela poate fi numele simbolic al unei femei din biserica din Tiatira care pretindea a avea darul profetic și care exercita o mare autoritate pe care pretindea că o are de la Dumnezeu. A fost numită Izabela după numele soției regelui vechi testamentar, Ahab, care a pervertit credința în Israel introducând cultul idolatru al lui Baal și Astartea (1Regi 16,31-33).

• Așa cum a fost amintit problema arzătoare a bisericii din Tiatira o reprezenta participarea la festivalurile ținute de breslele muncitorești și la activitățile asociate cu ele.

• Izabela era lidera mișcării ce promova compromisul cu standardele lumii cu influența sa deschizătoare de uși, încurajându-i pe frații creștini să participe la festivaluri, în interesul afacerii și prosperității comerciale.

• Învățăturile sale permisive erau aceleași cu ale nicolaiților și balaamiților din Efes și Pergam, care-au făcut mare rău bisericilor locale din Asia. Se poate ca ea să fi fost chiar liderul nicolaiților din Tiatira (Apoc.2,6).

• Voi lovi cu moartea pe copiii ei. Este o aluzie evidentă la cei șapte copii ai regelui Ahab care-au fost măcelăriți de Iehu (2Împ.10,6-8). Zicerea din acest verset trebuie luată simbolic.

• N-ai cunoscut „adâncimile Satanei”. Pavel vorbește despre „lucrurile adânci ale lui Dumnezeu” – cunoștința pe care creștinul o poate experimenta prin Duhul Sfânt (1Cor.2,10; Rom.11,33-34). Fraza din Apoc. se referă la învățăturile false ale nicolaiților, ce pot fi pe scurt descrise astfel: un creștin care a cunoscut „adâncimile Satanei” (care-a experimentat păcatul în deplinătatea sa), este capabil să se bucure de libertate totală în Hristos și poate avea o apreciere reală a harului. Cei ce rămân la „instrucțiunile elementare ale apostolilor, care se tem să se unească în activitățile breslelor și se țin de-oparte de lume” trebuie priviți cu milă.

• Nu pun peste voi altă greutate. Limbajul aici este legat de concluzia decretului Conciliului de la Ierusalim (Fapte 15,28-29).

ExpunereExpunere• Mesajul către Tiatira este cel mai lung dintre toate.• În viziunea introductivă Isus apare ca „Fiul Omului” (1,13), dar în

descrierea dinaintea mesajului El apare ca Fiul lui Dumnezeu. Descrierea Sa ne reamintește de mesagerul divin din Daniel (10,6).

• Ochii ca para focului simbolizează abilitatea penetrantă a lui Isus de a vedea cele mai intime părți ale ființei umane.

• Picioarele ca arama aprinsă semnifică stabilitatea de necompromis.• Biserica este evident sub cea mai intensă și atentă analiză a Celui ce

cercetează rănunchii și inima. (2,23)• Biserica din Tiatira este evident o biserică divizată. La suparfață este

o foarte activă biserică, plină de dragoste și credință manifestată în serviciu și perseverență. Dragostea și credința merg împreună în Noul Testament (Gal.5,6; Efes. 1,15; 6,23; 1Tes.3,6). Slujba, serviciul este rezultatul dragostei (Col.1,23; 2Tes.1,4; Evr.6,12). În Apoc. credința și perseverența sunt principalele caracteristici ale poporului credincios al lui Dumnezeu (14,12; 13,10). Biserica din Tiatira este o biserică în perfecționare pentru că lucrurile din urmă sunt mai bune decât cele de la început.

• Ochii lui Hristos într-o biserică activă nu înseamnă întotdeauna o biserică credincioasă.

• Problemele acestei biserici vin din interior, de la cei ce pretind a avea autoritate de la Dumnezeu dar au condus biserica pe un drum greșit cu cele mai periculoase doctrine pentru biserica creștină - „o doctrină a compromisului.”

• Grupul apostat este prezentat aici sub numele Izabelei ce învață aceleași lucruri greșite ca și în Efes și Pergam. Deosebirea este că biserica din Tiatira, așa cum textul grec indică în mod deplin, permite sau tolerează prezența grupului eretic. Acest grup se pare că a avut un mare succes în biserică. Numai o rămășiță au rămas credincioasă.

• În timp ce biserica din Efes a căzut din dragostea dintâi și a devenit legalistă și severă în cercetarea doctrinală a celor ce nu erau solizi doctrinal, biserica din Tiatira a mers în altă extremă. Împreunând dragostea și Scriptura, această biserică a tolerat învățăturile false.

• Hristos nu a fost mulțumit cu acest compromis al Izabelei, așa că a făcut câțiva pași decisivi.

1. I-a dat timp pentru pocăință. 2. Datorită refuzului repetat, El a amenințat cu o mare

nenorocire asupra celor ce comit adulter cu ea. În Biblie necredincioșia față de Dumnezeu e numită adulter (Ex.34,15-16; Deut.31,16; Mat.12,39; Mc.8,38).

3. Isus amenință cu omorârea copiilor ei. Acesta deși trebuie luată simbolic este o amențare serioasă.

• A cerceta rănunchii (locul emoțiilor) și inima (locul inteligenței și voinței) aparține doar lui Dumnezeu (Ier.17,10; 1Împ.8,39; Prov.24,12).

• Isus numește pe cei rămași credincioși din Tiatira, rămășița. Această expresie e folosită în Apoc. într-un sens special cu referire la poporul credincios al lui Dumnezeu de la sfârșitul timpului (12,17).

• Rămășița e reprezentată de cei ce nu au cunosc lucrurile ascunse ale Satanei. Verbul „a cunoaște” în Biblie înseamnă mai mult decât o cunoaștere intelectuală; ea denotă o cunoaștere prin experiență, incluzând relațiile sexuale (Gen.4,1; 19,5.8). Această rămășiță nu a fost implicată în adulterul spiritual.

• Isus promite rămășiței că nu va pune peste ea altă greutate.

• Celor din Tiatira ce rămân loiali lui Hristos li se fac două promisiuni.

1. Li se dă autoritate peste neamuri ceea ce amintește de Ps.2,8.9. Lui Isus i S-a dat autoritatea peste neamuri (Apoc.12,5; 19,15; Mat.28,18). Bisericii i se promite că atunci când va veni Hristos, credincioșii vor împărții autoritatea cu El; ei vor conduce împreună cu El (1,6; 3,21). Împlinirea promisiunii date în Ps.2 e realizată în Apoc.20-22, când poporul lui Dumnezeu va sta pe tron cu Isus în locurile cerești.

2. Îi voi da luceafărul de dimineață. În Apoc.22,16, Isus se numește pe Sine „Luceafărul strălucitor de dimineață”. O stea va veni dinspre Iacov și un toiag de cârmuire peste Israel (Num.24,17). Isus se promite pe Sine celor credincioși. Rămășița nu numai că va conduce cu Isus dar i se promite și o relație specială cu El. Niciodată nu-L vor pierde și vor fi cu El o veșnicie.

• Experiența minorității credincioșilor din biserica Tiatirei dovedește că dragostea și credința manifestată în slujirea creștină și perseverență poate fi experimentată chiar și în bisericile unde majoritatea au ales să urmeze calea compromisului către stadardele lumești și confortul unei vieți non-creștine.

• Slujirea creștină și perseverența sunt un rezultat al muncii și influenței transformatoare a Duhului Sfânt asupra inimii, și nu e condiționată de circumstanțe favorabile.

• Unii sugerează că Evul Mediu sau așa numita Eră întunecată (sec.VI-XVI), se potrivește bine în mesajul Tiatirei. A fost o perioadă întunecoasă și dificilă în istoria bisericii creștine, când tradițiile bisericești au înlocuit Biblia ca sursă a învățăturii și conducerii.

• În loc de a predica învățăturile clare ale Scripturii, biserica promova acțiuni păcătoase și învățături false contrare ei.

• Oamenii au fost îndepărtați de simplitatea Evangheliei; faptele au ajuns să fie privite ca fiind calea de a primi salvarea.

• Cei ce au rezistat apostaziei și influențelor corupătoare ale bisericii instituționale au experimentat respingerea și persecuția.

• Spre sfârșitul acestei perioade multe voci ale reformei s-au ridicat și au condus acțiunile Reformațiunii și reînvierii simplității și purității Scripturii.

Mesajul către Sardis (3,1-6)Mesajul către Sardis (3,1-6)• Sardis. Este situată la 48 km SE de Tiatira. Orașul a avut o istorie

splendidă.• Aproape șase sec. înainte ca Apocalipsa să fie scrisă, Sardis a fost unul

dintre cele mai mari orașe ale lumii antice.• A fost capitala regatului Lidiei, condus de Croesus.• Pe timpul perioadei romane, Sardis și-a pierdut prestigiul în lumea

antică. În timp ce contiuna să se bucure de prosperitate, în timpul lui Ioan, gloria și mândria sa, era mai degrabă în istoria trecută decât în realitatea prezentă. Aproape nici un oraș din Asia la timpul acela nu arăta atâta contrast melancolic între splendoarea trecutului și decadența prezentă, așa cum o arăta Sardis.

• În sec.I, Sardis era centrul industriei lemnului și vopsitoriei.• Zeul patron al orașului era zeița Cibela la a cărei templu slujeau preoți

eunuci. Zeița acesta era echivelanta zeiței grecești, Artemis. Despre ea se credea că deține puterea specială de a aduce la viață oamenii morți.

• Veghează. Acest sfat al lui Hristos către biserica din Sardis este foarte specific în lumina fundalului istoric al orașului. Sardis a fost construit pe un deal așa de abrupt că era considerat o fortăreață naturală și apărarea sa părea sigură. Locația orașului i-a făcut pe cetățeni să fie foarte încrezători în ei și ca rezultat, zidurile orașului au fost păzite în mod neglijent. Orașul a fost capturat de două ori prin surprindere, prima dată de Cir Persanul (549B.C.) și mai târziu de Antioh (218 B.C.). În ambele ocazii, trupele inamice au urcat prăpastia noaptea și au descoperit că cei din Sardis nu aveau nici un paznic. Orașul a fost capturat și distrus datorită încrederii de sine exagerate a cetățenilor și neglijenței de a păzi a străgerilor.

• Adu-ți aminte. Această frază este la prezentul imperativ ceea ce sugerează o continuă și neîntreruptă atitudine sau acțiune. Aceași ținere de minte discutată deja.

• Pocăiește-te. Aorist imperativ: decisivă întoarcere la 180 grade.• 3,4 nu și-au mânjit hainele. Fraza se referă în mod deosebit la

compromisul cu mișcarea păgână, o problemă ce a născut necazuri în toate cele șapte biserici ale Asiei.

• 3,5 cartea vieții. Cartea se referă la conceptul raportul scris din ceruri în care îndreptățiții sunt înregistrați pe nume. Atât Vechiul (Ex.32,32-33; Ps.69,28; Dan.12,1) cât și Noul (Lc.10,20; Fil.4,3; Evr.12,23) Testament menționează cartea cerească – cartea vieții – în care numele celor salvați de Dumnezeu sunt scrise. În Is.4,3, cartea conține numele celor ce locuiau în Ierusalim. În Dan.12,1, este vorba de registrul escatologic al celor salvați. În Apoc., cartea vieții este un registru escatologic în cer, a celor ce au fost salvați prin credința în moartea lui Hristos de la Calvar și mai târziu este numită cartea vieții Mielului (13,8; 21,27). Ștergerea cuiva din această carte a vieții îl privează de viața eternă. La judecata finală doar cei ce-și vor găsi numele scrise în cartea vieții vor intra pe noul pământ (20,12.15; 21,27).

ExpunereExpunere• Bisericii din Sardis, Isus i se descoperă ca Cel ce

are cele Duhuri ale lui Dumnezeu și ține cele șapte stele. Biserica din Sardis, din punct de vedere spiritual este o biserică pe moarte. Isus vine la biserică cu promisiunea Duhului redeșteptării; doar Duhul Sfânt poate revitaliza biserica muribundă (Rom.8,11).

• Cele șapte stele simbolizează cei „șapte îngeri” ai bisericilor, și anume pe liderii bisericii (1,20). Hristos deține destinul bisericii în mâinile Sale. El știe totul despre ei și ei au nevoie să fie cu băgare de seamă la avertismentul Său.

• Privit din afară, tonul mesajului este alarmant. Biserica din Sardis nu primește nici o laudă de la Hristos, ci doar mustrare.

• Creștinii din Sardis nu sunt condamnați pentru un păcat specific sau pentru vreo erezie, ci pentru lipsa vieții. Biserica are o mare reputație („nume”) că ar fi plină de viață și activă, dar e moartă spiritual; nici un sentiment al prezenței lucrătoare a Duhului Sfânt nu e viu acolo.

• Noul Testament adesea se referă la păcat în termenii morții. O persoană este moartă prin încălcarea legii și prin păcat (Efes.2,1), venind la viață doar prin Hristos (Rom.6,13; Efes.2,5; 1Tim.5,6; Lc.15,24; 2Tim.3,5). Viețuirea creștină din Sardis a absorbit caracterul condițiilor orașului. Nici o viață sau duh de viață nu era acolo.

• Biserica din Sardis este evident într-un mare necaz. Mulți creștini au trecut de la loialitatea lor față de Hristos din trecut, la o condiție letragică în prezent, rămânând creștini doar cu numele.

• Mai există însă o rămășiță descrisă în vers.4. chiar și această rămășiță nu a arătat un progres spiritual și sunt pe cale să moară și să se conformeze atmosferei letargice din biserică.

• Situația din biserică nu este însă fără speranță. Singura cale prin care credincioșii pot fi salvați din letargia lor spirituală și să evite judecata apropiată este de a sta treji și a veghea. De fapt situația lor prezentă se datorează tocmai lipsei de veghere.

• Hristos se folosește de evenimente trecute din viața cetății pentru a avertiza biserica. Creștinii din Sardis trebuie să învețe o lecție din istoria orașului.

• Ca și creștinii din Efes, și cei din Sardis, sunt sfătuiți înainte de toate să-și întipărească în minte ce au primit și auzit. Textul grec sugerează că ei nu uitaseră. În dorința de a-și îmbunătății condiția ei trebuie să nu uite și să nu-și permită niciodată să uite dragostea dintâi.

• Aducerea aminte presupune reîmprospătarea trecutului și aplicarea lui la prezent. Ce au primit și au auzit trebuie pus în practică.

• Următoarea chemare a lui Isus către cei din Sardis se referă la o decisivă rupere de condiția prezentă cu îndemnul Pocăiți-vă! Asemenea fiului rătăcitor din parabola Domnului Isus (Lc.15,17-19), creștinii din Sardis trebuie să-și aducă aminte de statutul lor anterior și să facă o întoarcere decisivă din situația letragică prezentă.

• Dacă biserica nu vegheză, Isus le va face o vizită neașteptată cu judecata Sa. Așa cum hoțul vine când nu te aștepți, așa va veni și Isus.

• În predica de pe Muntele Măslinilor, Isus vorbește despre aceste lucruri (Mat.24,42-44; Mc.13,35-37; 1Tes.5,2; 2Pet.3,10) și despre condiția letargică a ațipirii ce va caracteriza pe mulți dintre cei ce așteaptă revenirea. Aceasta sugerează că în avertismentul dat bisericii din Sardis, Isus se referă la a doua venire.

• Împlinirea promisiunii pe care Isus o face rămășiței este descrisă în Apoc.7,9-17 și 19,7-8 unde Ioan vede pe poporul salvat al lui Dumnezeu înaintea tronului, în împărăția Sa, îmbrăcați în veșminte albe. Aceste haine albe simbolizează poporul îndreptățit al lui Dumnezeu (Apoc.19,8; 3,18; 6,11).

• Biruitorilor din Sardis li se oferă o întreită promisiune:1. Vor fi îmbrăcați în haine albe. De două ori se promite

acest lucru (ver.3 și 4). Cei ce și-au spălat hainele în sângele Mielului (7,14) vor fi găsiți vrednici să poarte aceste haine (6,11). În ziua când romanii celebrau o victorie în război, toți cetățenii Romei purtau haine albe.

• Odată cu hainele albe vine și un nume nou – schimbare de la a avea un nume al unei vieți spirituale (în timp ce realitatea din Sardis era moartă) la numele de „biruitor” sau „victorios”.

2. Nu-ți voi șterge numele din cartea vieții. În Scriptură a șterge numele cuiva din cartea vieții înseamnă moarte (Ex.32,32-33; Ps.69,28). Doar cei ce rămân în cartea vieții vor trăi în regatul lui Dumnezeu de pe Noul Pământ (21,27); acei ce vor fi șterși vor fi aruncați în lacul de foc (20,15).

3Voi mărturisi numele lui înaintea Tatălui și îngerilor. În Scriptură, Isus promite că persoana care-L mărturisește pe Hristos înaintea altora, va fi într-o zi mărturisit înaintea Tatălui; și cei ce-L resping pe Hristos vor fi respinși dinaintea Tatălui și îngerilor (Mat.10,32-33; Lc.12,8-9). Cei ce-și vor păzi hainele curate și-L vor mărturisi pe Hristos în viața aceasta va fi mărturisit de Isus când va reveni.

• Mesajul din Sardis ca și cel din Efes, reprezintă un apel puternic către cei ce se simt cu inima împărțită în devotamentul lor față de Dumnezeu. Este posibil ca ei să nu mai simtă același entuziasm pe care l-au simțit atunci când au auzit Evanghelia și s-ar putea să li se pară dificil să continue a servi lui Dumnezeu. Isus le cere ca ei să asculte ce le spune Duhul bisericilor. Ceea ce li s-a întâmplat celor din Sardis poate să li se întâmple oricăror creștini.

• O biserică poate avea un nume și o reputație bună și să facă fapte strălucite și totuși să fie totuși din punct de vedere spiritual, letragică.

• Faptul că o biserică a fost credincioasă Domnului la un moment dat în trecut nu înseamnă că va rămâne credincioasă. Singura cale de a rămâne credincioasă este ca devoțiunea față de Dumnezeu să fie întipărită în minte.

• Apoi urmează o decizie radicală și o acțiune exprimată de îndemnul ce sună a poruncă: pocăiește-te! În viața fiecărui creștin care a mai scăzut din dragostea fierbinte pentru Hristos, trebuie să fie o decizie radicală ce permite un nou început. Această decizie Îl pune pe Dumnezeu în viața noastră acolo unde îi este locul cu adevărat.

• Cei ce văd mesajul către Sardis aplicându-se unei perioade din istoria creștinismului, cred că aceasta reprezintă sec.XVI-XVII numite de unii ca fiind perioada scolasticii protestante. De-alungul acestei perioade, generația reformatorilor care au trezit biserica a trecut. Succesorii lor au devenit din ce în ce mai implicați în polemici doctrinale înfocate, degenerând gradual într-o viață formală și într-o spiritualitate letargică.

• Spre sfârșitul acestei perioade, sub impactul înălțării raționalismului intelectual și secularismului, harul salvator al Scripturii și dedicarea față de Hristos, au lăsat locul raționalismului și argumentelor teologice.

Mesajul către Filadelfia (3,7-13)Mesajul către Filadelfia (3,7-13)• 3,7. Filadelfia. Modernul Alasehir a fost cel mai tânăr dintre cele

șapte orașe, situat la aproape 40 km SE de Sardis.• Era situat pe un înalt platou vulcanic, trasformându-l într-o

puternică fortăreață.• A fost înființat de către regele pergamenian Attalus II (159-138 B.C.)

cărui dragoste pentru fratele său Eumenes II, i-a dat porecla de Filadelfus; după el a fost numit orașul Filadelfia (dragoste frățească).

• De la început, Filadelfia a fost intenționat a servi ca oraș misionar pentru promovarea limbii și culturii grecești în zona Lidiei și Frigiei.

• Locația sa geografică l-a făcut să fie subiectul ocazional al unor cutremure; în mod specific cutremurului puternic din anul 17 A.D. care a devastat Filadelfia împreună cu Sardis și alte orașe înconjurătoare.

• Cel Adevărat. Cuvântul grec alethinos însemnând „veritabil” „autentic”, „real”, fiind opus cu ce nu este real (trebuie distins de alethes care înseamnă „adevărat” fiind opus cu ce e fals). În contextul vechi testamentar, cuvântul desemnează credincioșia lui Dumnezeu față de promisiunile Sale (Ps.146,6; Is.65,16).

• Cheia lui David. Fundalul imediat al acestei imagini, este Is.22,20-22 unde cheia lui David este cheia cămării, depozitului, împăratului. Regele Ezechia a avut un servitor credincios Eliachim, care a primit cheia administratorului șef al depozitului regal și a avut un control și acces total la depozitul regelui, exercitând astfel întreaga autoritate a regelui.

• În mesajul către biserica din Filadelfia, Isus este Unicul care a primit întreaga autoritate și a avut acces la depozitul ceresc.

• 3,8 o ușă deschisă. Locația strategică a orașului a făcut ca poarta principală să fie spre est. De la începuturile sale timpurii, Filadelfia a fost în mod deliberat construit pentru a fi un „oraș misionar” pentru răspândirea limbii și culturii grecești printre triburile barbare din regiunea Asiei. Fiind situat pe drumul poștal imperial, Filadelfia a fost intenționat să ofere o poartă deschisă pentru răspândirea ideilor grecești în regiune. Acesta a vrut să spună Hristos când a vorbit de o poartă deshisă în Filadelfia. Așa cum calea a devenit deschisă pentru filadelfieni să răspândească ideile grecești, bisericii din oraș i-a fost oferită o mare oportunitate misionară de a purta mesajul Scripturii lui Isus Hristos către lume (1Cor.16,9; 2Cor.2,12; Col.4,3).

ExpunereExpunere• Bisericii din Filadefia, Isus i se prezintă cu trei mari titluri:

Cel sfânt, Cel adevărat, Cel ce ține cheia lui David. În Vechiul Testament fraza Cel sfânt se referă la Dumnezeu, referindu-se la esența Sa divină (Is.6,3; 43,15; 57,15; Hab.3,3). Fraza este și o desemnare a lui Isus Hristos în Noul Testament (Mc.1,24; Ioan 6,69; 1Ioan 2,20). Aici Isus cel înălțat își descoperă esența naturii divine. Este de asemenea „cel Adevărat” (3,14; 19,11). Isus este real; El este adevăratul Dumnezeu, credincios tuturor promisiunilor făcute poporului Său credincios. În final Isus se prezintă ca fiind Cel ce ține cheia lui David ceea ce înseamnă autoritatea Sa deplină: de închide, nimeni nu deschide. În Noul Testament, lui Isus i se oferă toată autoritatea (Mat.28,18; Efes.1,22; Evr.3,6).

• Această biserică „a dragostei frățești” are o mare oportunitate, prin faptul că Isus i-a deschis o ușă pe care nimeni nu o poate închide. Pavel la rândul său vorbea despre o astfel de oportunitate (Fapte.14,27; 1Cor.16,9; 2Cor.2,12; Col.4,3).

• Când Dumnezeu deschide o oportunitate, forțele inamicului sunt întodeauna acolo pentru a o închide (Mat.23,13; Lc.11,52; 1Cor.16,9). Acest lucru e evident în Filadelfia.

• Isus oferă însă bisericii asigurarea că o iubește în ciuda slăbiciunii ei și deja se ocupă de opozanții bisericii.

• Deoarece biserica a păzit cuvântul răbdării, Isus oferă promisiunea protecției în ceasul încercării escatologice.

• Fraza locuitorii pământului în mod constant se referă la cei nemântuiți (6,10; 8,13; 11,10; 13,8.14; 14,6; 17,8).

• În cartea Apocalispei, marea oră a încercării este timpul când plăgile vor fi vărsate peste locuitorii pământului, adică cei ce primesc semnul fiarei (Apoc.16). Aceasta sugerează că poporul credincios al lui Dumnezeu nu va fi îndepărtat de pe pământ când judecata lui Dumnezeu va fi revărsată; Hristos le-a promis însă protecție (Dan.12,1).

• Promisiunea lui Isus către biserică este că El vine curând și sfătuiește biserica să păstreze ce are. Biblia oferă o listă de persoane care și-au pierdut poziția în favoarea altcuiva pentru că nu au considerat onorantă și de valoare sarcina pe care Dumnezeu le-a oferit-o: Esau și Iacov (Gen.25,34; 27,36); Ruben – Iuda (Gen.49,4.8); Saul – David (1Sam.16,1.13); Iuda – Matia (Fapte 1,25); Iudeii – Neamurile (Rom.11,11). E o mare tragedie când Dumnezeu deschide o ușă și oferă cuiva o sarcină și apoi el sau ea renunță la chemare.

• Isus promite celor ce vor birui, că-i va face stâlpi în templul Său. În 1 Tim.3,15, biserica lui Dumnezeu este stâlpul care susține adevărul. Pavel vorbește despre Petru, Iacov și Ioan ca fiind stâlpii bisericii primare (Gal.2,9). Stâlpul este fixat în templu ca suport. Metafora din text trasmite ideea de stabilitate și permanență. Credincioșilor li se promite protecția eternă în Hristos.

• O altă promisiune pe care o primesc biruitorii este cea a numelui. Împlinirea acestei promisiuni este descrisă în Apoc.21,2 și 10. Ioan vede mai târziu în viziune pe cei 144.000 ce poartă numele lui Hristos (14,1). Cei ce au numele lui Dumnezeu apațin lui Dumnezeu și sunt sub protecția Lui (Apoc.22,4).

• În adaos li se va scrie și numele noului Ierusalim. În Ezechel, numele orașului va fi „Domnul este acolo” (48,35). În Noul Ierusalim, biruitorii vor experimenta prezența fără de sfârșit a lui Dumnezeu (Apoc.21,3).

• Deși poporul lui Dumnezeu are puțină putere, în mod haric, El așează înaintea lor o ușă a oportunităților. Inamicii lui Dumnezeu și a poporului Său vor să închidă ușa, dar Hristos are cheile. El are controlul.

• Deși slab, poporul lui Dumnezeu trebuie să păstreze ce are, acea fărâmă de credință, încrezându-se în Dumnezeu și permițându-i să lucreze în ei și prin ei. În felul aceasta nimeni nu va fi în stare să le ia coroana.

• Unii înțeleg că biserica din Filadelfia se potrivește perioadei sec. XVIII-XIX ce este caracterizată de marea redeșteptare a protestantismului. Multe mișcări au reânviat credința adevărată în salvarea prin harului lui Hristos ca Mântuitor personal, ceea ce a rezultat în restaurarea spiritului părtășei frățești și a sacrificiului de sine. Biserica acestei perioade a fost într-adevăr una misioanară condusă de o mare dorință de a răspândi Evanghelia întregii lumi. A fost un timp al marii avansări a Scripturii, așa cum nu a mai fost niciodată experimentat înainte în istoria creștinismului.

Mesajul către Laodicea (3,14-22)Mesajul către Laodicea (3,14-22)• 3,14 Laodicea. Modernul Eski-hisar, era situat la 72 km SE de

Filadelfia și aproape 64 km E de Efes. • Datorită locației sale favorabilă în sistemul de drumuri romane,

orașul a devenit unul dintre cele mai mare centre comerciale și financiare ale lumii antice.

• Laodiceea era enorm de bogată și mândră de asta.• Când în 60 A.D. a fost devastată de un cutremur, cetățenii ei erau

așa de bogați și independenți financial că așa cum spune istoricul roman Tacitus, ei au refuzat ajutorul imperial și au reconstruit orașul folosindu-se de propriile resurse.

• Cea mai mare parte din bogăția lor venea din industria producerii de haine și a tranzacțiilor bancare.

• Laodiceea era foarte cunoscută pentru calitatea superioară, fină și lucioasă a lânii negre folosită în producția diferitelor tipuri de haine și carpete care erau exportate în toată lumea.

• Începutul zidirii lui Dumnezeu. Gr. arche poate avea o varietate de înțelesuri: „începutul (ca punct de plecare în timp)”, „origine”, „sursă”, sau „conducător.” același cuvânt este folosit de Pavel în Col.1,16.18. Faptul că Laodiceea era aproape de Colose și Pavel a stăruit de coloseni să lase pe laodicieni să citească scrioarea lui către ei, sugerează că laodiceenii erau familiarizați cu descrierea lui Hristos ca fiind începutul zidirii.

• Traducerea cuvântului fie ca „sursă” și „origine” sau ca „conducător” ar fi în acord cu contextul.

• 3,15 Cald sau rece. Cuvântul grec psuchros poate însemna „rece ca gheața” (Sirach 43,20 vorbește de un vânt rece de la nord ce răcea apa până la punctul de îngheț). Grecul zestos înseamnă „fierbinte”. Vb. zeo, „a fierbe” este de obicei tradus cu „zelos”, „fervent”, „plin de râvnă” (Fapte 18,25; Rom.12,11).

• 3,16 Ești căldicel. Cei mai mulți învățați interpretează acest concept în lumina fundalului geografic al orașului. În ciuda bogăției și prosperității sale, marea problemă a Laodiceii era lipsa apei.

• La 9,65 km N. de orașul antic se afla Hierapolis. Izvoare fierbinți de apă minerală,veneau dinspre munte și mare parte din această apă era folosită în scopuri medicale. Cum Laodiceea nu avea resurse naturale de apă, folosea apaă de la aceste izvoare coborând-o pe un apeduct. Când apa ajungea în oraș, devenea căldicică și deși tocmai bună de făcut baie, era de nebăut și astfel nu era bună pentru vindecarea bolnavilor.

• 3,17. Sărac. Gr. ptochos = extem de sărac, sărac ca un cerșător.

• 3,18 rușinea goliciunii. Goliciunea în lumea antică era privită ca fiind sub judecata unei extreme umilințe (2 Sam.10,4-5; Is.20,4; Ezech.16,37-39). A pune o haină peste goliciunea cuiva însemna a acoperi o rușine (Lc.15,22; Apoc.16,15). A fi îmbrăcat în haine scumpe, pe de altă parte, era privit ca fiind o mare onoare (Gen.41,42; 2 Împ.25,29; Estera 6,6-11).

• 3,20 Bătând. Timpul prezent sugerează o acțiune neîntreruptă de bătaie continuă.

• Voi cina. Gr. deipneo înseamnă „a cina”. Cuvântul se referă la masa de seară care era principala masă și ocazia uzuală pentru ospitalitate. Pe baza meselor sfinte din practica religioasă a greco-romanilor, se pare că ușa la care Hristos bate reflectă faptul că casele creștine din primul secol erau în mod obișnuit folosite ca locuri de adunare și închinare. Totuși pasajul se adresează creștinului la nivel individual și nu congregației.

• Cina pe care Hristos o propune poate fi Sfânta Cină, dar cel mai probabil e o cină intenționată doar pentru doi. Dat fiind acest aspect, cina de aici este cel mai probabil la masa părtășiei.

• 3,21 Să stea cu Mine pe tron. În lumea antică tronurile erau ca și canapelele de azi. Cel ce stătea la dreapta regelui era privit ca fiind cel mai onorat (1 Împ.2,19; Ps.110,1).

ExpunereExpunere

• Bisericii din Laodicea, Isus i se prezintă cu trei titluri:

• Isus este Amin. Cuv. „amin” vine din ebr. via gr. și la bază înseamnă „în adevăr” și e folosit ca să afirme și să garanteze o declarație ca fiind absolut adevărată și de încredere. Titul amintește de Is.65,16 (Dumnezeu al amen). În Ev. Isus de multe ori începe cu „amin amin vă spun că” (Ioan 1,51; 3,3; 5,11).

2. Isus e descris ca fiind martorul credincios și adevărat. El e martorul pe care într-adevăr poți să te bazezi (2 Cor.1,20).

3. Isus este începutul zidirii lui Dumnezeu, adică reprezintă originea acestei lumi și are autoritate absolută asupra ei.

Atotsuficientei biserici din Laodicea, Hristos se introduce ca fiind aminul lui Dumnezeu în credincioșie și în mărturia adevărată, singurul care are putere absolută peste lume deoarece El este sursa și originea a toată creația. Mărturia sa credincioasă expune adevărata condiție a bisericii ce se îndepărtează de El. De aceea când El vorbește, biserica trebuie să asculte și să se supună.

• Apelul lui Isus către biserică începe cu o serioasă responsabilitate (știu...) și e urmată de o foarte serioasă amenințare (am să...). Imaginea e luată din situația reală a orașului.

• Isus preferă ca biserica să fie ori rece ori caldă. Starea de căldicel denotă compromis. Laodiceea e divizată între lume și Hristos. Ea a căzut într-o situație de indiferență și atotsuficiență. Și-a pierdut zelul și entuziasmul inițial din punct de vedere spiritual.

• Starea de căldicel nu oferă nici împrospătare spirituală nici vindecarea de boala spirituală.

• Se pare că e mai multă speranță pentru un spirit antagonic și opus decât pentru indiferență și compromis. Hristos detestă slujirea și loialitatea împărțită (Mat.6,24; Lc. 16,13).

• Laodiceea nu e condamnată nici pentru apostazie nici pentru erezie. Isus nu găsește un păcat serios în ea dar nici nu găsește lucruri bune de spus despre ea. Ea nici măcar nu e persecutată. Marea problemă e indiferența.

• Ea a fost infectată cu spiritul orașului.

• Biserica din Laodiceea și-a pus încrederea în propria bogăție. Aceasta ne amintește de Efraim în Vechiul Testament (Osea 12,8). Laodiceea e în contradicție cu Smirna care era săracă dar bogată spiritual.

• Faptul că Hristos e pe cale să arunce din gură biserica, indică faptul că ea mai are o șansă de pocăință.

• Isus propune bisericii să cumpere aur. Faptul că Laodiceea e avertizată să cumpere sugerează că ea are ceva de dat în schimb pt ceea ce primește. Ei trebuie neapărat să renunțe la mândrie și atotsuficiență.

• Noul Testament ne arată ce a vrut să spună Isus prin aur curățit prin foc în 1 Petru 1,7 unde figurativ stă pentru credința testată.

• Mai departe Isus spune bisericii să cumpere haine albe. Hainele albe sunt un simbol al salvării și a dreptului de a sta înaintea lui Dumnezeu (Is. 61,10; Apoc.3,4-5; 6,11; 7,9; Apoc.19,8).

• A fi îmbrăcat în haine albe reprezintă salvarea de la poziția umilitoare a goliciunii și vinei păcatului (Lc.15,22).

• Robele sunt semnificative pentru poporul lui Dumnezeu de la timpul sfârșitului în timpul bătăliei Armaghedonului (Apoc.16,15; Mat.22,11-14).

• Ceea ce biserica are nevoie cel mai mult, este alifia de ochi. Doar când ochii celor din Laodicea sunt deschiși, sunt capabili să vadă că ei nu sunt cee ce pretind a fi (Ps.119,18; Efes.1,17-18).

• Ceea ce au nevoie laodiceenii este discernerea și influența lucrătoare a Duhului Sfânt în viața lor.

• Laodiceenii nu sunt lăsați într-o situție fără speranță; lor li se dă încă oportunitatea de pocăință.

• Vers.19 e o aluzie la Prov.3,12. Pavel spune și el ... în 1 Cor.11,32. scopul disciplinei divine este mai departe explicat în Evr.12,5u.p.-11.

• Este interesant că dintre toate cele șapte biserici, doar Filadelfiei și Laodiceei li se spune explicit că sunt iubite de Hristos. Hristos își iubește poporul credincios; chiar și cei necredinioși sunt subiectul dragostei sale.

• Dragostea este exprimată în forma disciplinei și mustrării cu scopul de a-i face zeloși (echivalentul la fierbinte) pentru pocăință. Pocăința este ruperea de situația prezentă.

• Dragostea lui Hristos pentru Laodiceea este cel mai bine ilustrată în tabloul impreionant în care Isus stă la ușă. Scena ne amintește de iubitul din Cântarea Cântărilor 5,2-6.

• În Orientul Apropiat a împărtăși o masă indică formarea unei puternice legături de afecțiune și tovărășie.

• În orbirea atotsuficienței lor, laodiceenii L-au scos pe Hristos din viața lor. Religia lor nu mai e hristocentrică.

• Apelul e adresat individului ceea ce înseamnă că deși biserica per asamblu nu ține seama de avertizare, unele persoane pot să facă acest lucru.

• Isus stă în fața ușii, El nu o dărâmă. Laodiceenii căldicei trebuie să ia propria lor decizie până nu e prea târziu.

• În promisiunea din ver.21, descoperim sttutul real al creștinului în Hristos. Promisiunea acesta include toate celelalte promisiuni.

• Imaginea devine mult mai clară dacă ne amintim că în lumea antică tronul era mai mult ca o canapea.

• Creștinii sunt deja înălțați în locurile cerești (1,6; 5,9-10) deși împlinirea finală va fi realizată la revenire (Apoc.20,4-6).

• Mesajul către biserica din Laodiceea este adresat tuturor celor ce-și pun încrederea lor în prosperitatea temporală materială și care cad într-o condiție de atotusuficiență crezând că prosperitatea materială le este dată ca o dovadă a favorii divine.

• Faptul că ei sunt liberi de apostazie și erezie și că nici un păcat serios nu se găsește printre ei, îi face să aibă o opinie foarte pozitivă despre ei înșiși. Dar asta nu este o garanție a unei relații cu Hristos.

• Isus dorește să devină ținta, centrul întregii atenții a bisericii, centrul vieții, închinării, activităților și comportamentului.

• Chiar dacă biserica per asamblu e într-o situație de atotsuficiență, chemarea este adresată direct fiecărui membru. Isus îi așteaptă pe indivizi să răspundă. Aceasta este ceea ce va aduce trezire și reformă bisericii căldicele și mândre din Laodiceea.

• Că Ioan a intenționat să fixeze mesajul către Laodiceea ca model pentru biserica din ultima perioadă a pământului, e susținut de paralelele verbale și conceptuale dintre mesajul Laodeceei și avertizarea finală către creștinii trăind în ajunul bătăliei armaghedonului (Apoc.16,15).

• Ultima biserică pare cea mai tulburată. Ea trăiește în mijlocul unor mișcări politice, religioase, a unor răsturnări seculare și trebuie să facă față unor provocări pe care nici o altă generație de creștini nu le-a întâlnit.

• Cu toate acestea este cu inima împărțită, atotsuficientă, caracterizată de starea de căldicel, luptându-se cu problema propriei identități.

O retrospectivă asupra Apoc.2-3O retrospectivă asupra Apoc.2-3• Din examinarea celor șapte mesaje trimise original

comunității creștine din provincia Asia a Imperiului Roman, observăm câteva lucruri:

1. Mesajele înălțatului și glorificatului Hristos sunt prezentate în limbajul și imaginile pe care acei creștini le puteau înțelege. Cu scopul de a ajunge la inima lor și de a face ca mesajul să aibă un impact de durată asupra acelor creștini, Isus a folosit evenimente din istorie, scene și concepte a vechi-testamentare și evenimente comune din viața obișnuită. Aceste mesaje au avut o semnificație transformatoare pentru acei creștini, pentru că reflecta realitatea zilnică și se adresa nevoilor și circumstanțelor lor particulare.

2.Toate mesajele încep și se termină asemănător. Fiecare mesaj îl introduce pe Hristos și se încheie cu un apel de a asculta de Duhul Sfânt. La mijloc e un mesaj special potrivit actualelor (din perspectiva lor) condiții și nevoi a fiecărei biserici ca un rezultat a unei analize a lui Hristos. Isus a avut o cunoaștere deplină a situației de viață și a nevoilor fiecărei biserici.

El știa de exemplu că: efesenii - în regres cu dragostea; Smirna suferea și trăia în frică constantă cu privire la viitor; știa circumstanțele în care trăiau cei din Pergam; despre ce era dizivat biserica din Tiatira; știa că Sardis era moartă spiritual; totul despre deschiderea ușii oportunității pt slaba spiritualitate a Filadelfiei.

În final El cunoștea autosuficiența și orbirea Laodiceei. El știa totul despre ei. Nimic nu a putut scăpa ochilor Săi pătrunzători care citeau secretele inimii umane.

Dacă bisericile doreau să cunoască cum să trăiască și să facă o decisivă întoarcere în religia lor, ei aveau nevoie doar să asculte mesajele lui Hristos.

Creștinii sunt chemați să vadă relevanța acestor mesaje astăzi și să le aplice la propria lor situație de viață și la nevoile lor.

Fiecare din aceste mesaje se încheie cu un apel personal: „Cei ce au urechi să asculte ce spune Duhul bisericilor.” Fiecare creștin trăind în orice loc sau timp este îndemnat să dea atenție acestor mesaje.

Isus care știa situația și nevoile creștinilor din sec.I din provincia Asia este încă același Isus. Prin cele șapte mesaje adresate bisericii, El vorbește situației și nevoilor fiecărui creștin de azi.

3.Fiecare apel către biserică conține o promisiune. Se observă o mișcare de declin spiritual sau degenerare a celor șapte biserici. Primele trei biserici sunt în general credincioase, deși unele dintre aceste biserici nu se comportă așa cum Isus le-a învățat. Astfel că un număr neștiut din aceste biserici sunt oameni răi. Ei sunt eretici în biserică.

A IV-a biserică, Tiatira, era o biserică divizată și a avut două faze în credincioșia lui Hristos.

Pe de o parte, în a V-a și a VI-a biserică, Sardis și Filadelfia, rămășița era partea lui Dumnezeu din biserică. Majoritatea erau departe de Scriptură.

Când vine vorba de Laodiceea, nimic bun nu poate fi spus; biserica era atotsuficientă și indiferentă. În timp ce biserica din Efes și-a părăsit prima dragoste, era încă credinciosă lui Dumnezeu, Laodicea era diferită. Nici măcar nu-i păsa de amenințarea: „sunt pe cale să te vomit din gura Mea.”

Pe de altă parte în paralel cu evidentul declin spiritual, se observă o creștere în promisiunile oferite bisericii. Fiecare biserică primește mai multe promisiuni decât precedenta.

Bisericii din Efes i s-a promis pomul vieții (2,7); bisericii din Smirna coroana vieții și scăparea din moartea a II-a (2,10-11).

A III-a biserică, Pergam - trei promisiuni: mana ascunsă, o piatră albă și un nume nou (2,17).

Tiatira - promisiunea autorității asupra neamurilor – conducerea neamurilor cu un sceptru de fier cu care-i sparge în bucăți - și steaua de dimineață (2,26-28).

Sardis, a V-a biserică, - vor umbla cu Isus, că vor fi îmbrăcați în alb, că nu li se va șterge numele din cartea vieții, vor fi prezentați înaintea Tatălui și înaintea îngerilor (3,4-5).

Filadelfia li s-a promis că vor fi ocrotiți în ceasul încercării, vor fi stâlpi in templu, nu vor părăsi templul și că vor avea scrise numele lui Dumnezeu, numele orașului lui Dumnezeu și numele nou a lui Dumnezeu (3,10-12).

Ultima biserică, Laodiceea, are doar o promisiune – să stea cu Isus pe tron (3,21). În realitate, această promisiune încorporează în sine toate promisiunile oferite bisericii. A sta cu Isus pe tronul Său este totul.

Astfel fiecare biserică e în declin când e comparată cu precedenta însă fiecare primește mai multe promisiuni.

Această creștere în promisiuni, alături de declinul spiritual amintește exact ceea ce spunea Pavel în Rom.5,20.

EGW: „Biserica, anemică și cu defecte așa cum este, rămâne unicul obiect de pe pământ asupra căruia Hristos dăruiește suprema Lui atenție. El în mod constat veghează cu grijă, și o întărește prin Duhul Sfânt.”

Hristos face orice efort să-și conducă biserica în recunoașterea propriei condiții și să rupă lanțul mândriei și atotsuficienței care-o leagă. Unica speranță a bisericii e în Hristos. Doar prin harul lui Dumnezeu, biserica în final își va întâlni Domnul și Mântuitorul la nunta Mielului. (Apoc.19,5-9)

IV. Cele șapte mesaje adresate bisericii nu pot fi citite scose din contextul restului cărții. De fapt se pare că partea profetică a cărții, care începe cu cap.4, se clădește pe cele șapte mesaje.

Aici Hristos se prezintă ca Unicul ce poate răspunde nevoilor poporului Său. El își cunoaște poporul deoarece umblă printre ei și îi pasă de ai Lui.

Pe măsură ce biserica lui Dumnezeu înfruntă încercarea escatologică și privește înainte la revenire, promisiunea înălțatului Hristos încă rămâne ca sunetul trâmbiței: Apoc.1,17-18.

Isus rămâne credincios promisiunii de pe Muntele Măslinilor: Mat.28,20.