Aplicatii t 4 noi.pdf

11
APLICAŢII LA TEMA 4 1. FORMAREA CURSULUI VALUTAR REAL PE BAZA PARITĂŢII PUTERII DE CUMPĂRARE NOTĂ EXPLICATIVĂ: In formă relativă, teoria susţine că rata de schimb dintre două monede înregistrează aceleaşi variaţii ca şi indicii preţurilor din cele două ţări ale căror monede se compară. De exemplu, dacă pentru aceeaşi perioadă, rata inflaţiei în ţara „A" este de 7%, iar în ţara „B" de 4%, variaţia cursului de schimb al monedelor celor două ţări este de 3%; sau, moneda ţării „A" se depreciază cu 3% dacă diferenţa dintre ratele de inflaţie din cele două ţări este de 3%. Forma relativă a teoriei parităţii puterilor de cumpărare poate să fie exprimată astfel: unde: St cursul de schimb în momentul t; St-1 cursul de schimb în momentul t-1; - rata inflaţiei naţionale; - rata inflaţiei în străinătate. În cazul în care rata inflaţiei în străinătate este redusă în raport cu 1, relaţia prezentată anterior se poate exprima astfel: Prin urmare, variaţia relativă a cursului de schimb este aproximativ egală cu diferenţa dintre ratele inflaţiei din cele două ţări ale căror monede se compară. În cazul în care o monedă se apreciază într-o măsură mai mare decât se justifică prin diferenţa dintre ratele inflaţiei din cele două ţări, se consideră că moneda respectivă este supraevaluată. În situaţia in- versă, moneda respectivă este subevaluată. Supraevaluarea monedei naţionale frânează exporturile şi stimulează importurile. Subevaluarea monedei naţionale stimulează exporturile şi frânează importurile. Corectarea supraevaluării sau subevaluării monedei naţionale se poate realiza prin intervenţii ale băncii centrale pe piaţa valutară în vederea readucerii cursului de piaţă (nominal) la un nivel cât mai apropiat de cel real. Problema 1 -------------------------------------------------------------- Presupunem un bun „A" care este produs în momentul to în aceleaşi condiţii în Marea Britanie şi în SUA. Considerăm că bunul „A " se vinde la Londra cu 105 GBP, iar la New-York cu 188 USD. a) In condiţiile în care legea preţului unic s-ar aplica perfect, care este cursul de schimb de echilibru USD/GBP pe piaţa valutară la vedere? b) Dacă pe piaţa valutară la vedere 1 GPB = 1,7700 USD, moneda americană ar fi supra sau subevaluată? Care sunt implicaţiile acestei evaluări asupra exporturilor şi importurilor americane privind bunul „A "? c) Dacă pe piaţa valutară de la New-York, cursul de schimb la vedere este: 1 GBP = 1,8350 USD,

Transcript of Aplicatii t 4 noi.pdf

Page 1: Aplicatii t 4 noi.pdf

APLICAŢII LA TEMA 4

1. FORMAREA CURSULUI VALUTAR REAL PE BAZA PARITĂŢII PUTERII DE CUMPĂRARE

NOTĂ EXPLICATIVĂ:

In formă relativă, teoria susţine că rata de schimb dintre două monede înregistrează aceleaşi variaţii ca şi

indicii preţurilor din cele două ţări ale căror monede se compară.

De exemplu, dacă pentru aceeaşi perioadă, rata inflaţiei în ţara „A" este de 7%, iar în ţara „B" de

4%, variaţia cursului de schimb al monedelor celor două ţări este de 3%; sau, moneda ţării „A" se

depreciază cu 3% dacă diferenţa dintre ratele de inflaţie din cele două ţări este de 3%.

Forma relativă a teoriei parităţii puterilor de cumpărare poate să fie exprimată astfel:

unde:

St – cursul de schimb în momentul t;

St-1 – cursul de schimb în momentul t-1;

- rata inflaţiei naţionale;

- rata inflaţiei în străinătate.

În cazul în care rata inflaţiei în străinătate este redusă în raport cu 1, relaţia prezentată anterior se

poate exprima astfel:

Prin urmare, variaţia relativă a cursului de schimb este aproximativ egală cu diferenţa dintre ratele

inflaţiei din cele două ţări ale căror monede se compară.

În cazul în care o monedă se apreciază într-o măsură mai mare decât se justifică prin diferenţa dintre

ratele inflaţiei din cele două ţări, se consideră că moneda respectivă este supraevaluată. În situaţia in-

versă, moneda respectivă este subevaluată.

Supraevaluarea monedei naţionale frânează exporturile şi stimulează importurile. Subevaluarea

monedei naţionale stimulează exporturile şi frânează importurile.

Corectarea supraevaluării sau subevaluării monedei naţionale se poate realiza prin intervenţii ale băncii

centrale pe piaţa valutară în vederea readucerii cursului de piaţă (nominal) la un nivel cât mai apropiat de

cel real.

Problema 1 -------------------------------------------------------------- Presupunem un bun „A" care este produs în momentul to în aceleaşi condiţii în Marea Britanie şi în

SUA. Considerăm că bunul „A " se vinde la Londra cu 105 GBP, iar la New-York cu 188 USD.

a) In condiţiile în care legea preţului unic s-ar aplica perfect, care este cursul de schimb de echilibru

USD/GBP pe piaţa valutară la vedere?

b) Dacă pe piaţa valutară la vedere 1 GPB = 1,7700 USD, moneda americană ar fi supra sau

subevaluată? Care sunt implicaţiile acestei evaluări asupra exporturilor şi importurilor americane

privind bunul „A "?

c) Dacă pe piaţa valutară de la New-York, cursul de schimb la vedere este: 1 GBP = 1,8350 USD,

Page 2: Aplicatii t 4 noi.pdf

moneda americană ar fi supra sau subevaluată? Care sunt implicaţiile acestei evaluări asupra

exporturilor şi importurilor americane privind bunul „A"?

d) Presupunem că peste 1 an (momentul t1) se înregistrează o creştere a preţurilor faţă de anul anterior

(momentul to) cu 3,5% în SUA şi cu 2% în Marea Britanie. În aceste condiţii, care este noul curs de

schimb de echilibru GBP/USD pe piaţa valutară la vedere?

e) Presupunem că:

- peste 3 ani (momentul t3), indicele preţurilor este de 105% în SUA şi 103% în Marea Britanie, iar

cursul de schimb la vedere este: 1 GBP = 1,8380 USD;

- peste 4 ani (momentul t4, indicele preţurilor este de 108% în SUA şi de 105,5% în Marea

Britanie.

Pe baza informaţiilor prezentate, calculaţi cursul de schimb de echilibru GBP/USD pe piaţa valutară la

vedere, în momentul t4.

Problema 2 -------------------------------------- Presupunem un bun „A" care este produs în momentul to în aceleaşi condiţii în Moldova şi în SUA.

Considerăm că bunul „A" se vinde la Chişinău cu 1100 MDL, iar la New York cu 80 USD.

a) In condiţiile în care legea preţului unic s-ar aplica perfect, care este cursul de schimb de echilibru

USD/ MDL pe piaţa valutară la vedere?

b) Dacă pe piaţa valutară la vedere 1 USD = 12,5, leul moldovenesc ar fi supra sau subevaluat? Care sunt

implicaţiile acestei evaluări asupra exporturilor şi importurilor moldoveneşti privind bunul „A"?

c) Dacă pe piaţa valutară, cursul de schimb la vedere este 1 USD = 14,5 MDL, leul moldovenesc ar fi

supra sau subevaluat? Care sunt implicaţiile acestei evaluări asupra exporturilor şi importurilor

româneşti privind bunul „A"?

d) Presupunem că peste 1 an (momentul ti) se înregistrează o creştere a preţurilor faţă de anul anterior

(momentul to) cu 5% în Republica Moldova şi cu 1,5% în SUA. În aceste condiţii, care este noul

curs de schimb de echilibru USD/MDL pe piaţa valutară la vedere?

e) Presupunem că:

- peste 3 ani (momentul t3), indicele preţurilor este de 109% în Moldova şi 103% în SUA, iar cursul

de schimb la vedere USD/MDL este: 1 USD = 12,95 MDL;

- peste 4 ani (momentul ti), indicele preţurilor este de 117% în Moldova şi 106% în SUA.

Pe baza informaţiilor prezentate, calculaţi cursul de schimb de echilibru USD/MDL pe piaţa valutară la

vedere, în momentul t4.

Problema 3-----------------------------------------------

Să se determine cursul de schimb al USD/MDL, dacă rata inflaţiei 106,3% în R. Moldova, iar în SUA –

102,5%. Cursul nominal este USD/MDL 13,80

Problema 4-------------------------------------------------

Se cunosc următoarele date despre 5 produse tranzacţionate pe piaţa R. Moldova şi pe cea americană.

Produse Ponderea, % Preţ

RM (MDL) SUA (USD)

A 15 2000 200

B 25 1500 250

C 10 500 120

D 20 2300 180

E 30 1800 130

a) Să se calculeze cursul real al USD/MDL

b) În cazul în care preţul intern a bunului A creşte cu 20%, iar preţul extern al aceluiaşi produs

creşte cu 5%

Page 3: Aplicatii t 4 noi.pdf

2. PROBLEME PRIVIND IMPACTUL MODIFICĂRII CURSULUI VALUTAR ASUPRA

EXPORTULUI –IMPORTULUI DE MARFURI

NOTĂ EXPLICATIVĂ:

În condiţiile cursurilor de schimb flotante, modificarea raporturilor de schimb dintre monede reflectă

deprecierea unora şi aprecierea altora.

Deprecierea exprimă scăderea puterii de cumpărare a monedei cotante şi se reflectă în creşterea pe

piaţă a cursului de schimb al monedei de bază. Coeficientul sau gradul de depreciere al monedei cotante se

determină astfel:

unde:

Kdp – coeficientul de depreciere;

CV1 – cursul valutar la momentul t1;

CV0 – cursul valutar la momentul to.

Aprecierea exprimă creşterea puterii de cumpărare a monedei cotante şi se reflectă în scăderea pe piaţă

a cursului de schimb al monedei de bază. Coeficientul sau gradul de apreciere al monedei cotante se deter-

mină astfel:

unde:

Kap – coeficientul de apreciere;

CV1 – cursul valutar la momentul t1;

CV0 – cursul valutar la momentul to.

Deprecierea exprimă scăderea puterii de cumpărare a monedei de bază şi se reflectă în creşterea pe

piaţă a cursului de schimb al monedei cotante. Coeficientul sau gradul de depreciere al monedei de bază se

determină astfel:

unde:

Kdp – coeficientul de depreciere;

CV1 – cursul valutar la momentul t1;

CV0 – cursul valutar la momentul to.

Aprecierea exprimă creşterea puterii de cumpărare a monedei de bază şi se reflectă în scăderea pe piaţă

a cursului de schimb al monedei cotante. Coeficientul sau gradul de apreciere al monedei de bază se deter-

mină astfel:

unde:

Kap – coeficientul de apreciere;

CV1 – cursul valutar la momentul t1;

CV0 – cursul valutar la momentul to.

Page 4: Aplicatii t 4 noi.pdf

Deprecierea monedei naţionale stimulează exporturile ţării respective deoarece exportatorii încasează

o sumă mai mare în monedă naţională şi frânează importurile pentru că importatorii cheltuiesc o sumă mai

mare în vederea achitării mărfurilor procurate de pe piaţa externă. De asemenea, deprecierea monedei

avantajează debitorii pentru că îşi achită datoriile în monedă depreciată şi dezavantajează creditorii

deoarece îşi încasează creanţele în monedă mai slabă.

Aprecierea monedei naţionale limitează exporturile deoarece exportatorii încasează o sumă mai mică

în monedă naţională şi stimulează importurile pentru că importatorii cheltuiesc o sumă mai mică în vederea

achitării mărfurilor procurate de pe piaţa externă. Aprecierea monedei dezavantajează debitorii pentru că îşi

achită datoriile în monedă mai puternică şi avantajează creditorii.

Problema 1----------------------------------------------------

Pe data de 17 mai 2006, pe piaţa valutară din Zurich, presupunem un curs de schimb de: 1 EUR =

1,5620 CHF. Pe data de 10 august 2006, cursul de schimb la vedere s-a situat la nivelul de 1 EUR =

1,5800. Calculaţi gradul de modificare al celor două monede.

Problema 2-----------------------------------------------------

Presupunem că, pe data de 11 martie 2006, pe piaţa valutară din Frankfurt, raportul de schimb s-a situat

la nivelul de: 1 EUR = 1,1980 USD. Pe data de 15 august 2006, presupunem un curs de schimb de: 1 EUR

= 1,2810 USD. Calculaţi gradul de modificare al celor două monede.

Problema 3--------------------------------------------

Presupunem că pe data de 20 decembrie 2003 raportul de schimb EUR/MDL s-a situat la nivelul de: 1

EUR = 15,90 MDL. Pe data de 4 septembrie 2006, cursul de schimb s-a situat la nivelul de: 1 EUR = 15,25

MDL. Calculaţi gradul de modificare al celor două monede.

Problema 4--------------------------------------------------

Pe data de 10 aprilie 2006, pe piaţa valutară din Tokyo, presupunem un curs de schimb de: 1 USD =

118 JPY. Calculaţi cursul de schimb prognozat pentru data de 10 iulie 2006, ştiind că se anticipează

deprecierea dolarului american cu 0,50% pe lună.

Problema 5------------------------------------------------------------- Pe data de 8 mai 2006, pe piaţa valutară din Londra, presupunem un curs de schimb de: 1 GBP =

1,4320 EUR. Calculaţi cursul prognozat pentru data de 8 septembrie 2006, ştiind că se anticipează o

apreciere a lirei sterline cu1% pe lună.

Problema 6------------------------------------------------------ Presupunem că o firmă din Elveţia exportă mărfuri în valoare de 1.000.000 USD în SUA, cu decontarea

tranzacţiei comerciale peste 30 zile. La data încheierii tranzacţiei comerciale, cursul de schimb s-a situat la

nivelul de: 1 USD = 1,2305 CHF, iar până la scadenţa creanţei comerciale cursul de schimb a ajuns la ni-

velul de: 1 USD = 1,2340 CHF. Evidenţiaţi impactul modificării cursului valutar asupra exportului elveţian

în SUA şi importului american din Elveţia.

Problema 7------------------------------------------------------------- Presupunem că o firmă din Japonia importă mărfuri din Canada în valoare de 700.000 CAD. La data

încheierii tranzacţiei comerciale, cursul de schimb s-a situat la nivelul de: 1 CAD = 104,75 JPY, iar până la

data scadenţei tranzacţiei comerciale yenul japonez s-a apreciat cu 2%. Evidenţiaţi impactul modificării

cursului de schimb asupra importurilor japoneze din Canada şi asupra exporturilor canadiene în Japonia.

Problema 8------------------------------------------------------------- O firmă din Germania exportă mărfuri în valoare de 1.000.000 EUR în Marea Britanic La data

încheierii tranzacţiei comerciale, cursul de schimb s-a situat la nivelul de: 1 EUR = 0,6994 GBP. La data

scadenţei creanţei comerciale, moneda euro s-a depreciat cu 4%. Calculaţi impactul deprecierii monedei

Page 5: Aplicatii t 4 noi.pdf

euro asupra exporturilor germane în Marea Britanie.

Problema 9------------------------------------------------------------- O firmă din Marea Britanie exportă mărfuri în valoare de 2.000.000 USD. La data încheierii tranzacţiei

comerciale, cursul de schimb s-a situat la nivelul de: 1 GBP = 1,8370USD. La data decontării tranzacţiei

comerciale, lira sterlină s-a apreciat cu 3,66%. Arătaţi impactul aprecierii lirei sterline asupra exporturilor

din Marea Britanie.

Problema 1 0------------------------------------------------------------- Pe data de 14 aprilie 2006, pe piaţa valutară din Paris, presupunem un curs de schimb de: 1 EUR =

0,6980 GBP. Pe data de 14 septembrie 2006, cursul de schimb s-a situat la nivelul de: 1 EUR = 0,6730

GBP. Calculaţi gradul de modificare al celor două monede.

Problema 11------------------------------------------------------------- Presupunem că pe data de 20 noiembrie, 2003 cursul de schimb s-a situat la nivelul de: 1 USD = 33.600

ROL. Pe data de 4 august 2006, cursul de schimb s-a situat la nivelul de: 1 USD = 27.250 ROL. Calculaţi

gradul de modificare al celor două monede.

Problema 12------------------------------------------------------------- Pe data de 2 august 2006, pe piaţa valutară din Copenhaga, presupunem un raport de schimb de: 1 USD

= 5,7980 DKK. Calculaţi cursul de schimb prognozat pentru data de 2 noiembrie 2006 ştiind că se

anticipează o depreciere a coroanei daneze cu 1,25% pe lună.

Problema 13------------------------------------------------------------- Presupunem că, pe data de 18 martie 2006, pe piaţa valutară din Frankfurt, raportul de schimb s-a situat

la nivelul de: 1 EUR = 141,30 JPY. Calculaţi cursul de schimb prognozat pentru data de 18 iulie 2006

ştiind că se anticipează o apreciere a monedei euro cu 0,70% pe lună.

Problema 14------------------------------------------------------------- Presupunem că o firmă din Danemarca exportă mărfuri în Italia în valoare de 1.100.000 EUR. La

data încheierii tranzacţiei comerciale, cursul de schimb s-a situat la nivelul de: 1 EUR = 6,9590 DKK. La

data decontării tranzacţiei comerciale, se constată o depreciere a coroanei daneze cu 7,30%.

Evidenţiaţi impactul modificării cursului de schimb asupra exporturilor daneze în Italia şi asupra

importurilor italiene din Danemarca;

Arătaţi impactul modificării cursului de schimb asupra exportatorului şi importatorului în condiţiile în

care valoarea contractului comercial ar fi fost de 7.654.900 DKK.

Problema 15------------------------------------------------------------- O firmă din Spania importă mărfuri în valoare de 600 000 USD din SUA. La data încheierii tranzacţiei

comerciale, cursul de schimb s-a situat la nivelul de: 1 EUR= 1,2170 USD, iar până la data scadenţei

datoriei comerciale, moneda euro s-a apreciat cu 5,20%.

Arătaţi impactul modificării cursului de schimb asupra importatorului şi exportatorului;

Arătaţi impactul modificării cursului de schimb asupra importatorului şi exportatorului în condiţiile în

care valoarea contractului comercial ar fi fost de 493 015,61 EUR.

3. PROBLEME PRIVIND DETERMINAREA CURSULUI VALUTAR

PRIN METODA FIXING-ULUI

Problema 1.-----------------------------------------

La nivelul a 10 bănci s-au tranzacţionat următoarele cantităţi de valută:

Page 6: Aplicatii t 4 noi.pdf

Băncile Cumpărat Cursul de

cumpărare

USD /MDL

Vândut Cursul de

vânzare

USD/MDL

A1 100000 13,86 120000 13,97

A2 80000 13,91 140000 13,99

A3 50000 13,92 60000 13,95

A4 12000 13,96 100000 14,01

A5 170000 13,94 180000 14,06

A6 190000 13,89 260000 13,94

A7 200000 13,80 150000 13,92

A8 260000 13,85 190000 13,96

A9 40000 13,90 60000 13,93

A10 85000 13,88 96000 13,90

Determinaţi cursul mediu de referinţă stabilit în ziua respectivă.

Problema 2------------------------------------------------------------

Se dă următoarea informaţie:

Cumpărări Vânzări

Cantitatea de valută

cumpărată

Curs de cumpărare

USD/MDL

Curs de vânzare

USD/MDL

Cantitate de valută

vândută

10000 11,206 11,230 9000

5000 11,207 11,210 8000

6000 11,208 11,208 4000

2000 11,210 11,207 3000

Calculaţi:

1. Cursul de echilibru

2. Volumul maxim de valută tranzacţionată

3. Volumul ordinelor de cumpărare nesatisfăcute

4. Volumul ordinelor de vânzare nesatisfăcute

5. Coeficienţii de execuţie generală , la cumpărare şi la vânzare

6. Explicaţi soarta ordinelor de vânzări, cumpărări nesatisfăcute de la şedinţa respectivă.

Notă explicativă:

FORMULE DE CALCUL:

%100OMP

OMTCE %100

c

cOMP

OMTCE

%100v

vOMP

OMTCE , unde

CE- coeficient de execuţie;

CEc-coeficent de execuţie la cumpărare;

CEv-coeficient de execuţie la vânzare;

OMT-ordine maxime de tranzacţionare;

OMP-ordine maxime primite;

OMPc-ordine maxime la cumpărare primite;

OMPv-ordine maxime la vânzare primite.

Problema 3.--------------------------------------------------------

Se dă următoarea informaţie:

Page 7: Aplicatii t 4 noi.pdf

Cumpărări Vânzări

Cantitatea de valută

cumpărată

Curs de cumpărare

USD/MDL

Curs de vânzare

USD/MDL

Cantitate de valută

vândută

20000 CMBc CMBv 30000

40000 11,30 11,26 32000

60000 11,29 11,27 33500

65000 11,28 11,28 20000

67000 11,27 11,30 40000

67500 11,26 11,31 50000

11,29 10000

Calculaţi:

1. Cursul de echilibru

2. Volumul maxim de valută tranzacţionată

3. Volumul ordinelor de cumpărare nesatisfăcute

4. Volumul ordinelor de vânzare nesatisfăcute

5. Coeficienţii de execuţie generală , la cumpărare şi la vânzare

6. Explicaţi soarta ordinelor de vânzări, cumpărări nesatisfăcute de la şedinţa respectivă.

Problema 4.--------------------------------------------------------

Să se determine cursul de echilibru al leului moldovenesc faţă de dolarul american prin metoda fixing-

ului, având la bază următoarele date:

Cerere dolari

Limita de curs

USD/MDL

Ofertă dolari

Parţială Parţială

15 000 13,30 18 000

10 000 13,20 12 000

6 000 13,10 10 000

7 000 13,00 9 000

3 000 12,95 4 000

5 000 12,90 8 000

4. PROBLEME PRIVIND DETERMINAREA CURSULUI VALUTAR PRIN METODA

CURSURILOR ÎNCRUCIŞATE

Problema 1----------------------------------------------------

La un moment dat, casele de schimb valutar din România cotează:

USD/ RON 2,4102- 2,4117

CZK /RON 0,1484- 0,1499

DKK/RON 0,5017- 0,5042

EGP/ RON 0,4307- 0,4341

GBP/ RON 4,7663- 4,7922

Calculaţi cursul dolarului în funcţie de ţara unde se cotează?

Problema 2----------------------------------------------------

La un moment dat, presupunem următoarele cursuri pe pieţele valutare naţionale ale

monedelor respective:

Germania EUR/ USD 1,2802 – 1,2810

Page 8: Aplicatii t 4 noi.pdf

Marea Britanie GBP/ EUR 1,4800-1,4825

Cehia EUR/ CZK 28,1310 -28,1680

Polonia EUR/ PLN 3,8940-3,8970

Ungaria EUR/ HUF 275,80-276,55

România EUR/ RON 3,5170-3,5320

Calculaţi cursurile încrucişate la cumpărare şi vânzare ale valutelor prezentate în România.

Problema 3----------------------------------------------------

Să se calculeze cursul principalelor valute pe piaţa elveţiană prin metoda cursurilor încrucişate.

Raportul de

schimb

Curs de cumpărare Curs de vânzare

USD/DKK 7,2060 7,2070

USD/SEK 9,3977 9,3995

USD/CHF 0,7460 0,7575

GBP/USD 1,5460 1,5465

Problema 4----------------------------------------------------

O societate comercială suedeză realizează în urma unui export un disponibil de 8 mil. SEK. În vederea

derulării unui contract de import, ea are nevoie de DKK. Ea va cere unei bănci să efectueze schimbul. Pe

piaţă cursurile sunt:

USD /SEK 9,4050 – 9,4080

USD /DKK 7,2040 – 7,2090

Să se determine echivalentul în DKK pe care îl va obţine agentul economic în urma tranzacţiei.

Problema 5---------------------------------------------------- O societate comercială obţine un disponibil de 9 mil. GBP în urma unui export. Cursurile sunt următoarele:

GBP/ USD 1,4556 – 1,4578

USD / NOK 7,5689 – 7,5699

Să se determină echivalentul în NOK pe care îl va obţine agentul economic în urma tranzacţiei.

Problema 6---------------------------------------------------- Sunteţi stagiar la Departamentul finanţe internaţionale al unei bănci şi aveţi de rezolvat problema următoare:

Un client remite băncii 100 000 USD provenind din exporturile din SUA, care trebuie să fie schimbaţi în CHF

în contul său. În momentul de realizare a operaţiunii, USD este cotat în Elveţia – 0,9735 CHF, la Londra – 1,5158

GBP/USD, Elveţia – Londra – GBP/CHF - 2,1225.

Cheltuielile pentru convorbirile telefonice cu Londra sunt estimate la 25 CHF.

În aceste condiţii, aveţi interesul să treceţi prin intermediul GBP pentru a negocia cei 100 000 USD ai clientului

d-stră sau nu.

Problema 7----------------------------------------------------

La un moment dat presupunem următoarele cursuri:

GBP/ USD 1,8810-1,8845

USD /SEK 7,0500-7,3010

USD/ HUF 214,75-215,10

USD/ CHF 0,8320-0,8345

Calculaţi cotaţia valutelor respective pentru Anglia?

5. PROBLEME PRIVIND DETERMINAREA CURSULUI VALUTAR PRIN METODA

Page 9: Aplicatii t 4 noi.pdf

COŞULUI VALUTAR

Problema 1---------------------------------------------------- Să se calculeze cursul valutar al DST-lui, dacă se dă următoarea informaţie:

Ponderile valutelor în coş $ – 44%

EURO – 34%

Y – 11%

L – 11%

La data de 31.12.2005 cursul valutelor era:

USD /MDL 12,3833

DST/MDL 16,1273

Y/MDL 0,108061

GBP/MDL 18,4152

EUR/MDL 11,4979

Cursul valutar la momentul calculului:

(Tăbliţa oficială a BNM)

Cursul valutar oficial la data de 08.03.2014

Valuta Cod ABR Rata Cursul

Coroana ceha 203 CZK 1 0.6862

Coroana daneza 208 DKK 1 2.5162

Coroana islandeza 352 ISK 10 1.2125

Coroana norvegiana 578 NOK 1 2.2822

Coroana suedeza 752 SEK 1 2.1250

D.S.T. 960 XDR 1 21.1035

Denar macedonian 807 MKD 10 3.0434

Dinar kuweitian 414 KWD 1 48.4761

Dinar sirb 941 RSD 100 16.1762

Dirham E.A.U. 784 AED 1 3.7190

Dolar Hong Kong 344 HKD 1 1.7601

Dolar S.U.A. 840 USD 1 13.6596

Page 10: Aplicatii t 4 noi.pdf

Dolar australian 036 AUD 1 12.3674

Dolar canadian 124 CAD 1 12.3913

Dolar neozeelandez 554 NZD 1 11.5758

Dram armenesc 051 AMD 10 0.3290

Euro 978 EUR 1 18.7771

Forint ungar 348 HUF 100 6.0728

Franc elvetian 756 CHF 1 15.4067

Hrivna ucraineana 980 UAH 1 1.4688

Kuna croata 191 HRK 1 2.4535

Lari georgian 981 GEL 1 7.8598

Lek albanez 008 ALL 10 1.3408

Leu romanesc 946 RON 1 4.1739

Leva bulgara 975 BGN 1 9.5998

Lira sterlina 826 GBP 1 22.8479

Lira turceasca 949 TRY 1 6.2067

Lit lituanian 440 LTL 1 5.4386

Manat azer 944 AZN 1 17.4263

Manat turkmen 934 TMT 1 4.7928

Ringgit malayezian 458 MYR 1 4.1881

Rubla bielorusa 974 BYR 100 0.1392

Rubla rusa 643 RUB 1 0.3773

Rupia indiana 356 INR 10 2.2351

Shekel israelian 376 ILS 1 3.9271

Som kirghiz 417 KGS 10 2.5063

Page 11: Aplicatii t 4 noi.pdf

Somoni tadjic 972 TJS 1 2.8410

Sum uzbek 860 UZS 100 0.6107

Tenghe kazah 398 KZT 10 0.7484

Won sud-coreean 410 KRW 100 1.2836

Yen japonez 392 JPY 100 13.2998

Yuan Renminbi chinezesc 156 CNY 1 2.2324

Zlot polonez 985 PLN 1 4.4965