BAJCSI IOANA-MONICA Universitatea Transilvania din Braşov

HEBLER MĂDĂLINA Relații Economice Internaționale

Program de studii : Master

Profesor îndrumător :

Cristina Nicolau

Introducere

Economia locală a depășit clasa politică pentru că peste 70% din împrumuturi sunt

date în moneda europeană, foarte multe preţuri sunt calculate în euro, pornind de la telefonia

mobilă, maşini sau case, iar acceptarea monedei unice ca monedă de TRANZACŢIE.Apariția

euro este gândită să aducă o adâncire a cooperării la nivel mondial,pe baza acoperirii

convergențelor în politicile valutare.Probabil,acesta este unu dintre marile câștiguri ale

lansării euro: conștinetizarea de către puternicii lumii a riscului de a acționa de unul singur și

a avantajelor pe care le aduce în coordonarea demersurilor.

Euro a devenit a doua monedă internațională, fiind folosită în 37% din schimburile

valutare internaționale și constituind aproximativ un sfert din rezervele internaționale potrivit

statisticilor disponibile.

Introducerea euro are implicații asupra fluxurilor comerciale dintre țările din zona euro

si cele din exteriorul zonei si asupra fluxurilor internaționale de capital.

Decizia Romaniei de a se alătura Uniunii Europene(UE) reprezintă o orientare

strategică referitoare la toate forțele politice ale țării Integrarea in structurile europene

reprezintă fără îndoială o decizie corectă si utilă dezvoltării pe termen lung a României.

Scopul acestui proiect este de a face cunoscută apariția euro, de a pune în lumină

avantajele și dezavantajele aderării la zona euro, atât la nivel macroeconomic cât și

microeconomic dar și consecințele în relațiile cu țara noastră.

. Obiectivele propuse sunt următoarele:

Identificarea apariției euro și adoptarea sa;

Identificarea avantajelor și dezavantajelor introducerii monedei euro la nivel

macroeconomic;

Identificarea efectelor introducerii monedei euro la nivel microeconomic;

Identificarea consecințelor introducerii monedei euro în relațiile cu țara noastră.

Euro (simbolul €) este monedă oficială a 18 din cele 28 de state membre ale Uniunii Europene.  Aceste

state,cunoscute colectiv ca „Zona euro”,sunt Austria, Belgia, Cipru, Estonia , Finlanda,  Franța, Germania, 

Grecia ,Irlanda, Italia,Letonia, Luxemburg, Malta, Olanda, Portugalia, Slovacia, Sloven a și Spania .

Euro mai este folosit cu acordul comunității în Monaco, San Marino și Vatican, iar trei alte state

Andorra, Kosovo și Muntenegru — utilizează moneda europeană fără să aibă acordul UE. Estimările arată că

moneda euro este folosită zilnic de aproximativ 333 de milioane de europeni.Numele euro a fost adoptat oficial

la 16 decembrie 1995, iar moneda însăși a intrat pe piețele internaționale la 1 ianuarie 1999, înlocuind așa-

numita unitate monetară europeană (ECU), iar apoi, la 1 ianuarie 2002, a fost introdusă în circulație înlocuind în

cele din urmă monedele naționale din Zona euro.

1999(Belgia, Germania, Irlanda, Spania, Franța, Italia, Luxemburg, Țările de Jos, Austria, Portugalia și

Finlanda) 2001 (Grecia)2002 (Introducerea bancnotelor și monedelor euro)2007 (Slovenia),2008 (Cipru,Malta),

2009 (Slovacia),2011 (Estonia ),2014 (Letonia).

Toate statele membre ale UE fac parte din Uniunea Economică şi Monetară (UEM), care poate fi

considerată o etapă avansată a integrării economice bazate pe o piaţă unică. UEM presupune coordonarea

strânsă a politicilor economice şi fiscale, iar în cazul ţărilor care îndeplinesc anumite condiţii existenţa unei

politici monetare unice şi a unei monede unice euro. 

Odată cu apariţia monedei euro, responsabilitatea politicii monetare a revenit Băncii Centrale Europene (BCE),

entitate independentă creată în acest scop, şi băncilor naţionale ale statelor membre care au adoptat euro.

Împreună,acestea formeaza EUROSISTEMUL.

Politica fiscală (impozitarea şi cheltuielile) rămâne atribuţia guvernelor naţionale – deşi acestea pot

adera la reguli comune privind finanţele publice, cunoscute sub denumirea de Pact de Stabilitate şi Creştere. De

asemenea, guvernele naţionale îşi menţin competenţele în domeniul politicilor structurale (ocuparea forţei

de MUNCĂ, pensiile şi piaţa capitalurilor), dar acceptă să le coordoneze în scopul realizării obiectivelor globale

de stabilitate, creştere şi creare de noi locuri de muncă. 

Euro este MONEDA a 333 milioane de persoane care locuiesc în cele 18 ţări din zona euro.De

asemenea, este folosit, fie ca mijloc legal de plată, fie din motive practice, de o serie de alte ţări, cum ar fi statele

vecine sau fostele colonii. De aceea, nu este surprinzător că moneda euro a devenit rapid a doua monedă

internaţională, ca importanţă, după dolar, iar în unele privinţe (de exemplu, numerarul aflat în circulaţie) chiar a

depăşit moneda americană.

Cadrul în care este administrat euro face din MONEDA europeană o monedă stabilă, cu un nivel scăzut

al inflaţiei şi cu rate ale dobânzilor reduse, contribuind la soliditatea finanţelor publice. De asemenea, moneda

unică este un complement logic al pieţei unice, a cărei eficienţă creşte. Dimensiunea şi forţa zonei euro oferă o

mai bună protecţie împotriva şocurilor economice externe, precum creşterile neprevăzute ale preţului petrolului

sau turbulenţele de pe piaţa valutară.În acelaşi timp, trebuie să menţionăm că moneda euro reprezintă pentru

cetăţenii Uniunii un simbol tangibil al identităţii lor europene, de care se pot simţi din ce în ce mai mândri, pe

măsură ce zona euro se extinde şi îşi multiplică avantajele pentru statele membre actuale şi viitoare.

Conform gândirii economice tradiţionale, costurile adoptării monedei euro sunt mai degrabă de ordin

macroeconomic (economia respectivă îşi pierde politică monetară adoptat nevoilor proprii de stabilizare) în timp

ce benefiicile sunt, în principal, microeconomice.

Adoptarea monedei euro a adus o serie de avantaje la nivel macroeconomic.

Stabilitatea preţurilor este dată de faptul că BCE (Banca Centrală Europeană) veghează asupra

nedepășirii de către statele member a ratei inflaţiei impuse de criteriile de la Maastricht şi dă un plus de

încredere investitorilor în piaţă respectivă. Totodată, controlul asupra ratei inflaţiei este un element important

pentru o creştere economică susţinută.

Eliminarea riscului ratei de schimb este un fenomen de o importantă uriaşă la nivel global al afacerilor

desfăşurate de firme şi pentru stimularea investiţiilor în zonă.

Scăderea costului tranzacţiilor este generată de eliminarea cheltuielilor de conversie valutară într-o

regiune cu un comerţ atât de puternic dezvoltat, cum este zona euro.

Transparenţă preţurilor, dată de facilă comparare a preţurilor exprimate în aceeaşi valută este de natură

să stimuleze concurenţă, cu efecte benefice la nivelul întregii economii.

Totodată, introducerea monedei euro a adus şi o serie de dezavantaje la nivel macroeconomic.

Pierderea suveranităţii monetare este o prima consecinţă negativă la care statele s-au angajat în

momentul trecerii la euro, BCE urmând să fie instituţia ce gestionează politică monetară unică pentru întreagă

zona euro.

Pierderea unor locuri de muncă se resimte la nivelul băncilor, burselor, a caselor de schimb şi a altor

firme şi departamente unde se lucra anterior cu conversia diferitelor valute ce încetează să mai existe odată cu

trecerea la moneda euro.

Costurile tranziţiei au în vedere în primul rând costul producerii noilor bancnote şi monede euro, dar şi

retragerea vechilor valute, precum şi transformarea facturilor, contractelor, listelor de preţuri, soft-urilor

financiare, sistemelor contabile.

Şocurile asimetrice se referă la manifestarea unei recesiuni doar într-o anumită ţară din zona euro şi nu

una care afectează uniform statele membre. În perioadele de recesiune, statele recurg în md tradiţional la o

serie de măsuri monetare şi fiscale. Între cele mai poulare măsuri într-o asemenea situaţie se numără reducerea

ratei dobânzii(pentru a stimula investiţiile şi consumul), deprecierea monedei naţionale (pentru a îmbunătăţii

competitivitatea mărfurilor naţionale la export) sau creşterea cheltuielilor bugetare (pentru susţinerea bunăstării

şi pentru impulsionarea economiei).Aceste măsuri nu mai sunt posibile odată cu trecerea la moneda euro,

întrucât acum există o singură rată a dobânzii, stabilită de către BCE pentru zona euro, statele individuale nu pot

influenţa o eventuală depreciere voită a euro iar deficitul begetar al ţării nu poate creşte decât în limitele impuse.

Ca atare, statele ce aderă la euro trebuie să ia în calcul efectele negative ce rezultă din flexibilitatea redusă a

guvernlui pe latura de politică monetară. Practic, cele trei măsuri amintite mai sus pentru combaterea unei

recesiuni, nu mai sunt disponibile pentru guvernele din zona euro.

Un alt pericol este dat de faptul că UE nu este şi o uniune fiscală, ca să poată transfera fonduri în mod

operativ. Totodată, bugetul comunitar este foarte mic în comparaţie cu bugetele cumulate ale statelor membre.

La nivel microeconomic, principalele efecte ale monedei euro se pot răsfrânge asupra firmelor atât în

sens pozitiv cât şi în sens negativ, în funcţie de situaţia particulară a firmei respective:

• Creşterea concurenţei datorită trasparentei sporite a preţurilor;

• Oportunitatea extinderii pe noi pieţe sau la nivel european, dar şi posibilitatea pierderii unor clienţi în

lipsa capacităţilor necesare extinderii;

• Reducerea costurilor administrative şi simplificarea marjelor asigurătorii de preţ prin eliminarea

flctuatiilor cursului de schimb şi a riscurilor aferente;

• Pregătirea tuturor angajaţilor care lucrează în relaţii publice;

• Informarea clienţilor asupra plăţii şi marcării preţului în euro;

• Transformarea sistemelor şi documentelor contabile precum şi modificarea etichetelor, a aparatelor de

marcat şi de încasat;

• În cazul firmelor care practică preţuri psihologice se impune modificarea designului, ambalajului,

cantităţii sau calităţii produselor dacă se doreşte păstrarea marjei de profit existente;

• Ajustarea calculatiei costurilor la produselor exportate.

Creşterea efectivă a preţurilor în comerţul cu amănuntul din anumite ţări în perioada imediat următoare

introducerii monedei euro, mai ales la unele alimente, s-a bazat pe un comportament speculativ din partea

detailistilor. Oricum, existenţa monedei unice nu presupune convergenţă preţurilor către un preţ unic în zona

euro pentru acelaşi produs. Diferenţele existente în structurile concurenţiale, sistemele fiscale şi costurile

logistice întâlnite în statele membre menţin diferenţele de preţ.Nemulţumirile legate de introducerea euro au

apărut în Franţa, Germania şi apoi Italia, întrucât recesiunea ce se manifestă în aceste ţări a dus la

disponibilizări, închideri de firma şi şomaj în creştere, aspecte negative pe care opinia publică le-a corelat cu

euro, aducând noii monede un deficit de imagine.Din punct de vedere al criteriilor unei zone monetare optime,

costurile adoptării monedei unice de către România vor fi mai reduse dacă există o divergenţă scăzută între

structurile economice şi comerciale şi dacă se manifestă o corelaţie mai strânsă între ciclurile de afaceri.

Expansiunea economiei româneşti nu a generat şi reducerea divergenţei structurale faţă de zona euro, iar

această situaţie nu se va îmbunătăţi semnificativ în perioada următoare. România are cea mai diferită structură

a economiei comparativ cu zona euro, ca urmare a unei ponderi relativ mai ridicate a agriculturii (de peste patru

ori mai mare în 2010), a industriei (cu aproximativ 10 puncte procentuale peste referinţă în 2010), a

transporturilor şi comerţului (cu aproximativ 4 puncte procentuale mai mare în 2010), respectiv a construcţiilor

(9,6% din PIB comparativ cu 5,9% în zona euro) şi a unei ponderi reduse a sectorului serviciilor (cu 24 puncte

procentuale în anul 2010). Cu cât divergenţa veniturilor, productivităţii şi structurilor economice este mai ridicată,

cu atât economia României va fi expusă unor şocuri asimetrice comparativ cu uniunea monetară, iar capacitatea

de neutralizare a acestora va fi mult mai redusă.

Odată cu adoptarea monedei unice, România pierde independenţa politicii monetare autohtone, iar

economia va reacţiona la deciziile de politică monetară adoptate de către Banca Centrală Europeană. Consider

că agenţii economici români trebuie să cunoască, să anticipeze efectele politicii monetare comune şi să

interpreteze efectele asupra activităţii economice la nivel naţional.

Adoptarea monedei euro presupune abandonarea monedei naţionale, în contextul în care cursul de

schimb flexibil constituie un instrument de stabilizare a şocurilor şi de atenuare a decalajelor de competitivitate.

Astfel, în cazul unei monede unice, economiile mai puţin competitive nu vor mai dispune de un instrument cu

ajutorul căruia să mărească artificial eficienţa bunurilor exportate. Eliminarea barierelor valutare va accentua

concurenţa dintre economiile uniunii monetare, iar câştig de cauză vor avea acelea care au un nivel de

dezvoltare ridicat şi promovează politici interne sustenabile din punct de vedere economic. În mod firesc, agenţii

economici proveniţi dintr-o economie mai puţin dezvoltată, precum România, vor fi mai puţini competitivi.

Volatilitatea cursului de schimb al monedei naţionale constituie unul dintre factorii care măresc

incertitudinea anumitor decizii de afaceri ale agenţilor economici privaţi, determinând majorarea costurilor de

tranzacţie pe care le suportă aceştia. În consecinţă adoptarea monedei unice va genera reducerea costurilor de

tranzacţie (financiare şi administrative) suportate de către agenţii economici, dar şi creşterea profitabilităţii prin

eliminarea incertitudinii legate de variaţia cursului de schimb. Un alt efect al introducerii euro se referă la

impactul asupra ratei inflaţiei, în contextul în care peste 90% dintre cetăţenii zonei euro au susţinut că adoptarea

monedei unice a determinat o majorare a preţurilor.

Adoptarea monedei euro de către România presupune pierderea unor instrumente de ajustare a

şocurilor economice, dar păstrarea politicii fiscale naţionale. Din punct de vedere teoretic, politica fiscală are o

eficienţă ridicată în cazul unui curs de schimb fix, reprezentând un instrument util pentru relansarea economiilor

uniunii monetare. Cu toate acestea, există o serie de constrângeri privind rolul stabilizator al politicii fiscale în

România, care se referă la marja redusă de manevră a guvernului şi la prevederile restrictive ale Pactului fiscal

european. În măsura în care economia nu va fi capabilă să facă faţă acestor restricţii, adoptarea monedei unice

va fi mai costisitoare pentru agenţii economici români. Guvernul nu îi mai poate sprijini în perioadele de reducere

a vânzărilor, prin reducerea poverii fiscale sau prin majorarea cererii publice.

Din punct de vedere teoretic, adoptarea monedei euro generează o reducere a costurilor de tranzacţie,

o intensificare a schimburilor comerciale şi o majorare a investiţiilor, care contribuie la majorarea potenţialului

productiv al economiei româneşti. Mediul de afaceri câştigă automat în atractivitate, ceea ce poate impulsiona

afacerile agenţilor economici. Cu toate acestea, este necesar un efort intern propriu pentru a uşura iniţierea,

dezvoltarea, derularea unei afaceri, respectiv pentru a simplifica şi credibiliza sistemul fiscal. Toate aceste

reforme structurale ar trebui realizate înainte de adoptarea monedei unice, pentru a creşte flexibilitatea

economiei româneşti. Aderarea la zona euro va genera intensificarea concurenţei pentru agenţii economici

români, dar şi pierderea unor instrumente de ajustare a şocurilor, iar politicile economice ale guvernului trebuie

să prevadă în acest scop adoptarea şi promovarea unor reforme structurale.

Concluzii

Adoptarea monedei euro şi participarea la zona euro duc procesul de integrare şi mai departe – este

vorba despre un proces de integrare economică mult mai strânsă cu celelalte state membre din zona euro.

Adoptarea monedei euro presupune, de asemenea, numeroase pregătiri, fiind necesară, în special, o

convergenţă economică şi juridică.

Odată cu apariţia monedei euro, responsabilitatea politicii monetare a revenit Băncii Centrale Europene

(BCE), entitate independentă creată în acest scop, şi băncilor naţionale ale statelor membre care au adoptat

euro. Împreună, acestea formează Eurosistemul. 

Pe lângă faptul că facilitează călătoriile, o monedă unică este un element pozitiv şi din punct de

vedere economic şi politic. Cadrul în care este administrat euro face din moneda europeană o monedă stabilă,

cu un nivel scăzut al inflaţiei şi cu rate ale dobânzilor reduse, contribuind la soliditatea finanţelor publice. De

asemenea, moneda unică este un complement logic al pieţei unice, a cărei eficienţă creşte.

Folosirea unei monede unice măreşte transparenţa preţurilor, elimină costurile de schimb monetar,

pune în mişcare mecanismele economiei europene, facilitează comerţul internaţional şi consolidează poziţia UE

pe scena internaţională. Dimensiunea şi forţa zonei euro oferă o mai bună protecţie împotriva şocurilor

economice externe, precum creşterile neprevăzute ale preţului petrolului sau turbulenţele de pe piaţa valutară. 

În acelaşi timp, trebuie să menţionăm că moneda euro reprezintă pentru cetăţenii Uniunii un simbol

tangibil al identităţii lor europene, de care se pot simţi din ce în ce mai mândri, pe măsură ce zona euro se

extinde şi îşi multiplică avantajele pentru statele membre actuale şi viitoare.

Se poate afirma că Zona euro din punct de vedere geopolitic ,poate creste inclinatia de aderare la

Uniunea Monetara. O asemenea interpretare poate fi aplicata si interesului strategic al Romaniei, ca tara de

frontiera a UE, de a se apropia de Uniunea Bancara, de a adera la zona euro. Acestea fiind spuse, realizarea

unor fundamente economice ( micro si macro) si institutionale cat mai solide ramane o preconditie a aderarii la

zona euro.

Este greu de imaginat intrarea in zona euro fara a face parte din spatiul Schengen. De aceea, intrarea in

acest spatiu este o conditie necesara pentru aderare. Tot asa se cuvine sa fie judecat si interesul fata de

Uniunea Bancara, care nu este explicabil numai prin ponderea covarsitoare a bancilor straine pe piata financiara

autohtona.

Bibliografie:

1. „Analiza riscurilor adoptării euro de către România pe baza a zece criterii” - Economie teoretică şi

aplicată - Volumul XX (2013), No. 1(578), pag. 6-22 .

2. „Integrare Europeana” Nicolae marinescu, Editura Universitatii Transilvania din Brasov, 2011, pag 99-

102.

3. http://ec.europa.eu/economy_finance/euro/index_ro.htm- consultat la data de 15.12.2014

4. http://ec.europa.eu/economy_finance/euro/index_ro.htm- consultat la data de 15.12.2014

5. http://ro.wikipedia.org/wiki/Euro - consultat la data de 15.12.2014