Infrac iuni care împiedica înfăptuirea justi ieiț ț

(art.259-272¹)

Cuprins

Capitolul I

Considera ii generale privind infracţiunile care împiedică înfăptuirea justiţiei......4ț

Capitolul II Analiza infracţiunii de denun area calomnioasă..............................10ț

Secţiunea I

Obiectul si subiecţii infracţiunii de denunţare calomnioasă...................................10

Secţiunea II

Latura obiectivă a infracţiunii de denunţare calomnioasă......................................12

Secţiunea III

Latura subiectivă a infracţiunii de denunţare calomnioasă....................................15

Secţiunea IV

Tentativa ,consumarea si sancţionarea infracţiunii de denunţare calomnioasă......16

Capitolul III Analiza infracţiunii de mărturie mincinoasă....................................17

Secţiunea I

Obiectul si subiecţii infracţiunii de mărturie mincinoasă.....................................17

Secţiunea II

Latura obiectivă a infracţiunii de mărturie mincinoasă........................................21

Secţiunea III

Latura subiectivă a infracţiunii de mărturie mincinoasă......................................23

Secţiunea IV

Tentativa ,consumarea si sancţionarea infracţiunii de mărturie mincinoasă........24

Capitolul IV Analiza infracţiunii de favorizare a infractorului.............................27

Secţiunea I

1

Obiectul si subiecţii infracţiunii de favorizare a infractorului..............................27

Secţiunea II

Latura obiectivă a infracţiunii de favorizare a infractorului..................................30

Secţiunea III

Latura subiectivă a infracţiunii de favorizare a infractorului................................33

Secţiunea IV

Forma agravanta a infrac iunii de favorizare a infractorului..................................33ț

Sec iunea Vț

Tentativa ,consumarea si sancţionarea infracţiunii de favorizare a infractorului..34

Capitolul V Analiza infracţiunii de arestare nelegală şi cercetare abuzivă.........36

Sectiunea I

Obiectul si subiecţii infracţiunii de arestare nelegală şi cercetare abuzivă........36

Secţiunea II

Latura obiectivă a infracţiunii de arestare nelegală şi cercetare abuzivă............39

Secţiunea III

Latura subiectivă a infracţiunii de arestare nelegală şi cercetare abuzivă..........43

Secţiunea IV

Tentativa ,consumarea si sancţionarea infracţiunii de arestare nelegală şi cercetare

abuzivă..................................................................................................................43

Capitolul VI Analiza infracţiunii de supunere la rele tratamente........................45

Sectiunea I

Obiectul si subiecţii infracţiunii de supunere la rele tratamente.........................45

Secţiunea II

Latura obiectivă a infracţiunii de supunere la rele tratamente.............................47

Secţiunea III

Latura subiectivă a infracţiunii de supunere la rele tratamente ...........................48

2

Secţiunea IV Tentativa ,consumarea si sancţionarea infracţiunii de supunere la rele

tratamente..............................................................................................................49

Capitolul VII Analiza infracţiunii de tortura........................................................50

Sectiunea I

Obiectul si subiecţii infracţiunii de tortură.........................................................50

Secţiunea II

Latura obiectivă a infracţiunii de tortură.............................................................51

Secţiunea III

Latura subiectivă a infracţiunii de tortură...........................................................52

Secţiunea IV

Formele agravate ale infracţiunii de tortură.......................................................52

Secţiunea V

Tentativa ,consumarea si sancţionarea infracţiunii de tortură............................53

Capitolul VIII Analiza infracţiunii de nerespectare a hotărârilor judecătoreşi...54

Sectiunea I

Obiectul si subiecţii infracţiunii de nerespectare a hotărârilor judecătoreşi.....54

Secţiunea II

Latura obiectivă a infracţiunii de nerespectare a hotărârilor judecătoreşi.........56

Secţiunea III

Latura subiectivă a infracţiunii de nerespectare a hotărârilor judecătoreşi .......62

Secţiunea IV

Formele agravate ale infracţiunii de nerespectare a hotărârilor judecătoreşi...62

Secţiunea V

Tentativa ,consumarea si sancţionarea infracţiunii de nerespectare a hotărârilor

judecătoreşti........................................................................................................63

3

Capitolul IX Concluzii..........................................................................................66

Bibliografie...........................................................................................................69

Capitolul I Considera ii generale privind infracţiunile care împiedică înfăptuirea justiţieiț

I.Caracteristici.Specific.Cadru

Infracţiunile care împiedică înfăptuirea justiţiei constituie ,din punct de vedere al

calificării de grup, o subdiviziune în complexul grupului de infracţiuni care fac obiectul

reglementărilor din titlul VI intitulat "Infracţiuni care aduc atingere activităţii

organizaţiilor de stat ,organizaţiilor obşteşti sau altor activităţi reglementate de

lege"1.Infracţiunile care împiedică înfăptuirea justiţiei formează astfel o categorie distinctă

în cadrul acestui titlu,alcătuind conţinutul celui de al doilea Capitol. Caracterul periculos

al acestei infracţiuni este subliniat, aşadar, şi de aşezarea lor în cuprinsul Titlului VI,

printre primele despărţăminte ale acestuia.

Denumirea genetică de " Infracţiuni care împiedică înfăptuirea justiţiei" reflectă

calificarea de ansamblu a acestor infracţiuni şi se răsfrânge ca o caracteristică asupra

fiecărei infracţiuni în parte. Această denumire de grup este stabilită în raport cu valoarea

socială a "înfăptuirii justiţiei", ocrotită de legea penală prin aceste incriminări.

Dată fiind omogenitatea în esenţă a infracţiunilor care împiedică înfăptuirea justiţiei,

determinată, după cum arată, de unitatea valorii sociale ocrotite, aceste infracţiuni nu sunt

subdivizate în Codul penal în vigoare din 1969 în funcţie de aspectele speciale ale acestei

valori ocrotite, spre deosebire de Codul penal anterior care împărţea "Infracţiunile contra

administraţiei justiţiei" în " Delicte contra activităţii judiciare", "Delicte contra autorităţii

hotărârilor judecătoreşti" şi "Duelul"2.Totuşi, înăuntrul capitolului este posibilă o

1 V.Dongoroz,S.Kahane,I. Oncea ,I. Flodor,N.Iliescu, C. Bulai,R.Stănoiu,V.Roşca "Explicaţii teoretice ale Codului Penal Roman.Partea Specială",vol. IV,Ed. Academiei romane,Bucureşti 2003,p. 1412 Idem,p.142

4

sistematizare a infracţiunilor în raport cu modurile în care se realizează funcţional

înfăptuirea justiţiei. În studiul teoretic al acestor infracţiuni se pot face unele subdivizări şi

clasificări în raport cu eterogenitatea conţinutului lor.

Infrac iunile care împiedica înfaptuirea justi iei sunt cuprinse in Titlul VI, Capitolul alț ț

II-lea, art.259-272¹ Cod penal.

III Aspecte comune

Obiectul juridic comun constă în ansamblul rela iilor sociale, formarea iț ș

desfăşurarea normală a acestora fiind condiţionate de apărarea valorii sociale referitoare la

înfăptuirea justi iei, rela ii care sunt incompatibile cu orice ingerin ă în desfă urareaț ț ț ș

normală a activită ii organelor judiciare. Fiecare dintre aceste infrac iuni are i un obiectț ț ș

juridic special, constând în rela iile sociale referitoare numai la un aspect al activită ii deț ț

înfăptuire a justi iei. Unele infracţiuni au un obiect juridic secundar, constând, de exemplu,ț

în anumite valori sociale conexe, cum ar fi: viaţa, demnitatea sau integritatea corporală a

persoanei în cazul infrac iunii de supunere la rele tratamente (art.267 C.pen.); rela iileț ț

sociale referitoare la libertatea si demnitatea persoanei ,în cazul represiunii

nedrepte(art.268 C.pen.)3.

Obiectul material constă în corpul persoanei împotriva căreia se săvâr este fapta,ț

în cazul infrac iunilor care au ca obiect juridic secundar rela iile sociale referitoare laț ț

integritatea corporala a personei. Obiectul material constă într-un bun , în cazul favorizarii

infractorului (art.264 C.pen.), atunci când fapta constă în ajutorul dat unui infractor pentru

a păstra bunul provenit din infrac iune. Potrivit altor opinii numai anumite infracţiuni careț

împiedică înfăptuirea justiţiei au obiect material, acest obiect nu constituie un aspect

comun, aşa că explicaţiile sunt date, acolo unde este cazul în secţiuniile următoare. 4

Subiecţii infracţiunii. Subiectul activ nemijlocit al unora dintre infracţiunile care

împiedică înfăptuirea justiţiei poate fi, de regula, orice persoana cum ar fi,de exemplu ,în

cazul infrac iunilor de denun are calomnioasă(art.259 C.pen.), favorizarea infractoruluiț ț

(art.264 C.pen.). În cazul altor infrac iuni, subiectul activ trebuie să îndeplinească oț

anumită calitate stabilită explicit sau implicit pentru fiecare infracţiune în parte . De 3 Tudorel Toader "Drept penal român.Partea Specială" Ediţa a4a revizuită şi actualizată,ed. Hamangiu 2009,Bucureşti,p.2864 In acest sens,a se vedea vol IV din "Explicaţii teoretice ale Codului Penal" Ed. Academia Romînă op.cit.,pg.143

5

exemplu, mărturia mincinoasă(art.260 C.pen.) nu poate fi săvâr itî decat de un martor,ș

expert sau interpret ; omisiunea sesizării organelor judiciare (art.263C.pen.) nu poate fi

săvâr ită decât de un func ionar public; arestarea nelegală i cercetarea abuzivâ (art. 266ș ț ș

C. Pen.); sunt infracţiuni care nu pot fi săvâr ite decât de un func ionar cu anumiteș ț

atribu ii. La unele infracţiuni, cerinţa calităţii persoanei constituie o condiţie deț

agravare(ex. persoană cu funcţie de conducere într-o organizaţie de stat sau obştească sau

persoană cu atribuţii de control , art. 263 alin.2; persoană care avea îndatorirea de a păzi

pe cel care a evadat, art.270 alin. 1 si 2).

Participatia penală este posibilă, de regulă, sub toate formele.

Subiectul pasiv (general si imediat) al infracţiunilor care împiedică înfaptuirea justiţiei

este statul ca titular al valorilor sociale ocrorite.

În afară de subiectul pasiv principal, unele infracţiuni au i un subiect pasiv secundar şiș

anume persoana fizică vătămată prin săvârşirea infracţiunii în integritatea ei corporală sau

în libertatea ori demnitatea sa.

De regulă, acest subiect pasiv poate fi orice persoană, totu i, la anumite infracţiuni,ș

legea prevede explicit sau implicit necesitatea existenţei unei calităţi sau condiţii speciale

a subiectului pasiv(ex.:art. 265,266,267).

Dar subiectul pasiv secundar poate fi şi o organizaţie din cele prevăzute la art.145

C.pen., ale cărei interese sunt vătămate prin săvârşirea unei infracţiuni care împiedică

înfăptuirea justiţiei(ex.:mărturia mincinoasă,reţinerea sau distrugerea de înscrisuri).

La marea majoritate a infracţiunilor care împiedică înfăptuirea justiţiei intră în conţinutul

lor juridic, ca element component, pe lângă conţinutul constitutiv, şi o situaţie permisă5.

Latura obiectiva.Infracţiunile care împiedică înfăptuirea justiţiei sunt în general

infracţiuni comisive, elementul lor material realizânduse printro acţiune. La unele

infracţiuni însă, elementul material se realizează printro inacţiune(nedenunţarea unor

infracţiuni, omisiunea sesizării organelor judiciare, omisiunea încunoştiţării organelor

judiciare).

5 V.Dongoroz,s. a.,op.cit,p 144

6

Printr-o acţiune se realizeaza :învinuirea mincinoasă a unei persoane cu privire la

săvâr irea unei infractiuni, în cazul denun ării calomnioase (art.259 C.pen.); mărturiaș ț

mincinoasă(art.260 C.pen.) atunci cand martorul face afirma ii mincinoase; încercarea de aț

determina mărturia mincinoasă (art.261C.pen.); împiedicarea participarii în

proces(art.261¹C.pen.) ; favorizarea infractorului(art.264 C.pen.); arestarea nelegală iș

cercetarea abuzivă(art.266 C.pen.); supunerea la rele tratamente (art.267 C. pen.) ; tortura

(art.267¹ C.pen.); represiunea nedreapta(art.268 C.pen.); evadarea(art.269 C.pen.);

înlesnirea evadarii(art. 270 C.pen.); nerespectarea hotărârilor judecătore ti(art.271 C.pen.);ș

re inerea sau distrugerea de înscrisuri (art.272 C.pen.) i sfidarea organelor judiciareț ș

(art.272¹ C.pen.).

Printr-o inac iune se realizează : mărturia mincinoasă (art.260 C.pen.) atunci cândț

martorul nu spune tot ceea ce tie cu privire la împrejurările esenţiale ale cauzei asupraș

cărora a fost întrebat ; nedenun area unor infrac iuni (art. 262 C.pen.); omisiunea sesizăriiț ț

organelor judiciare (art.263 C.pen.); omisiunea de a încuno tin a organele judiciareș ț

(art.265 C.pen.).

Urmarea imediată constă în crearea unei stări de pericol pentru activitatea de înfăptuire a

justi iei . La unele infracţiuni, în secundar, sunt încălcate şi relaţiile sociale privindț

libertatea, demnitatea, integritatea corporală sau sănătatea persoanei.

Raportul de cauzalitate trebuie să existe între acţiunea sau inacţiunea incriminată şi

urmarea socialmente periculoasă.

Latura subectivă presupune vinova ia făptuitorului sub forma inten iei, care poate fiț ț

directă sau indirectă, cu excep ia infrac iunii de înlesnire a evadării, în forma prevăzută deț ț

art. 270 alin.(4) C. pen., care se săvâr e te din cuplă. Nucleul vinovăţiei trebuie să-lș ș

constituie conduita cu care făptuitorul face învinuirea mincinoasă sau produce ori

ticluieşte probe neadevărate în sprijunul unei astfel de învinuiri6.

6Tribunalul Bucureşti, Secţia aIIa penală,decizia nr 1204\28.10.1997, .“Culegere de practica judiciara a Tribunalului Bucuresti 1994-1997”,

Dr penal,Dr. proc. Penal, Ed. All beck Bucuresti 1999, Dan Lupascu,Luminita Livia Zglimbea,Niculina Alexandru,p.49

7

Tentativa si consumarea. Tentativa este pedepsita în cazul infrac iunilor de:ț

împiedicare a participării în proces (art. 261¹ C.pen.); tortura (art. 267¹ C.pen.) ; evadare

(art.269 C.pen.) i înlesnire a evadarii[art.270 alin.(1)-(3) C. pen.]ș

Consumarea infracţiunii are loc în momentul în care, săvârşindu-se acţiunea sau

inacţiunea incriminată, se produce urmarea periculoasă a faptei, adică starea de pericol

pentru înfăptuirea justiţiei7.

Sanc ionarea. ț Infrac iunile din prezentul capitol sunt sanc ionate cu pedeapsaț ț

închisorii. La unele infrac iuni, alternativ cu pedeapsa închisorii este prevăzută i amenda,ț ș

cum ar fi, de exemplu, în cazul infrac iunilor de încercare de a determina mărturiaț

mincinoasă (art.261 C.pen.), omisiunea de încuno tin are a organelor judiciare (art.265 C.ș ț

pen.), sfidarea organelor juriciare (art. 272¹ C.pen.).

Forme agravante. Unele dintre infrac iuni sunt prevăzute atât în forma simplă, câtț

i în forma agravată, cum ar fi, de exemplu, omisiunea sesizării organelor judiciareș

(art.263 C.pen.); tortura(art. 267¹ C. pen.); favorizarea infractorului (art. 264 C.pen.);

evadarea( art.269 C.pen.); înlesnirea evadării(art.270 C. pen.); nerespectarea hotărârilor

judecătore ti(art. 271 C.pen.). Agravanta se referă dupa caz, la subiectul infrac iunii, laș ț

latura obiectivă a acesteia ori la alte elemente.

Cauze speciale de nepedepsire. Legiuitorul a prevăzut cauze speciale de nepedepsire la

următoarele infrac iuni :mărturia mincinoasă[art. 260 alin.(2) C.pen.]; nedenun area unorț ț

infrac iuni [art.262 alin.(2) si (3) C.pen.]; favorizarea infractorului [art.264 alin.(3) C.ț

pen.] i omisiunea de a încuno tinta organele judiciare [art.265 alin.(2) C. pen.].ș ș

Cauze speciale de reducere a pedepsei. Legiuitorul a prevăzut i unele cauze specialeș

de reducere a pedepsei, în cazul infrac iunilor de denun are calomnioasă[art. 259 alin(3)ț ț

C.pen.] i mărturie mincinoasă [art. 260 alin.(3) C.pen.].ș

IV Referinţe istorice

Legiuiturile penale din cele mai vechi timpuri incriminau faptele îndreptate

împotriva înfăptuirii justiţiei sub denumiri şi caracterizări diferite. Astfel de exemple în

dreptul roman erau incriminate faptele de evadare, mărturie mincinoasă, corupere de

7 T. Toader Drept penal român.Partea specială ,Ed. Hamangiu 2009,p. 287

8

martori, corupere a judecătorului, denunţare calomnioasă, favorizarea infractorului şi

omisiunea denunţării.

Pravilele româneşti din secolul al XVII-lea incriminează “mărturia strâmbă” ,

“jurământul mincinos” , cu pedepse foarte aspre “mutilarea” .În practică însă , pedeapsa

mutilării nu se aplică. Ea era înlocuită cu “gloaba” , care se plătea de regulă , în boi8 .

Codul penal de la 1864 incrimina în art. 287 până la 291 mărturia mincinoasă ca un

delict contra particularilor. Se făcea distincţie în lege între marturia mincinoasă săvârşită

în materie criminală, într-o cauză corecţională , într-o cauză “de poliţie” sau într-o pricină

civilă. În art. 291 era prevăzută şi pedepsită fapta martorului mincinos care beneficia în

schimbul delictului de un folos material sau de promisiunea unui astfel de folos.

Unul dintre elementele de bază ale delictului era acela ca fapta să se fi săvârşit în contra

acuzatului sau în favoarea sa. De aici aşezarea faptei printre infracţiunile contra

particularilor. În realitate , prin această trăsătură esenţială , legiuitorul a vrut să sublinieze

faptul că mărturia trebuie să aibă legătură cu împrejurările esenţiale ale cauzei. Practica

judiciară a vremii a decis în acest sens9. Sub acest aspect putem considera că există o

asemănare şi o deosebire între legislaţia actuală şi cea de la 1864. Codul de la 1864 nu

pedepsea mărturia mincinoasă făcută în faţa judecătorului de instrucţie , considerându-se

că astfel martorul ar persista în faza de judecată , în atitudinea sa ştiind că delictul său a

fost deja consumat.

Se consideră că se obţine o proteguire mai bună a fazei de judecată, unde de fapt, se

soluţionează cauza10.

8 [1] P. Striban “Istoria dreptului românesc”, vol.I, Bucureşti, Edit. Academiei, 1980.9 [2] Cas. II, 420/1869, în Codicele penal şi Codicele de procedură criminală, Bucureşti, Edit. Librăriei L. Alcalay, 1895, pag. 248.10 [3] În acest sens, Cas. II, nr. 339/1872, în Codicele penal şi Codicele de procedură criminală, Bucureşti, Edit. Librăriei, L. Alcalay, 1895, nota nr. 159.

9

Capitolul II: Analiza infracţiunii de denuţarea calomnioasă

Secţiunea I Obiectul şi subiecţii

Justiţia în materie penală se înfăptuieşte în cadrul procesului penal şi are ca scop

constatarea la timp şi în mod complet a faptelor care constituie infracţiuni. La realizarea

acestui scop, un rol important îl au plângerile şi denunţurile care servesc la sesizarea

organelor de urmărire penală. De asemenea, probele aduse în sprijinul unei învinuiri

constituie şi ele importante elemente în realizarea scopului justiţiei penale. Fapta de a

sesiza organele de urmărire penală printr-o plângere sau denunţ, care în mod mincinos o

persoană este învinuită de săvârşirea unei infracţiuni, precum şi fapta de a produce sau

ticlui probe în sprijinul unei învinuiri mincinoase, deci nedrepte, sunt fapte care aduc

atingere activităţii organelor judiciare, punând aceste organe în situaţia de a urmări fapte

inexistente sau de a acţiona împotriva unor persoane nevinovate, în conditii care constituie

un real pericol pentru înfăptuirea justiţiei. Săvârşirea unor asemenea fapte aduce astfel

atingere activităţii organelor judiciare penale, producându-le dificultăţi în desfăşurarea şi

soluţionarea cauzelor penale11.

Aceste fapte pun în pericol înfăptuirea unei justiţii normale şi eficace, întemeiate pe

sesizări de bunăcredinţă, care să corespundă adevărului, şi pe producerea de probe

adevărate, pericol care ameninţă implicit securitatea relaţiilor sociale.

Ţinând seama de pericolul social pe care îl reprezintă aceste fapte, legiuitorul le-a

incriminat, sub denumirea de denunţare calomnioasă, prin dispoziţiile din art. 259 C.pen.

Potrivit dispoziţiilor incriminatoare, infracţiunea de denunţare calomnioasă prezintă

doua variante ,reglementate în primele două alineate ale art. 259 C.pen: dispoziţia din alin.

(1) incriminează fapta de învinuire mincinoasă (varianta tip corespunzătoare denumirii

infracţiunii), iar în dispoziţia din alin.2 este incriminată fapta de a produce sau ticlui probe

mincinoase12. 11 V. Dongoroz. Op. cit. ,p. 14612V. Dongoroz. Op. cit. ,p. 146

10

A. Obiectul infracţiunii.Obiectul juridic generic al infracţiunii de denunţare

calomnioasă este comun cu al tuturor infracţiunilor care împiedică înfăptuirea justiţiei şi

constă în relaţiile sociale a căror existenţă este asigurată prin ocrotirea valorii sociale a

înfăptuirii justiţiei.

Obiectul juridic special este reprezentat de acele relaţii sociale a căror existenţă este

ocrotită prin apărarea activităţii de urmărire şi de judecată a organelor judiciare penale, aşa

fel încât această activitate să nu fie deviată de la normala înfăptuire a justiţiei prin plângeri

sau denunţuri mincinoase şi prin producerea sau ticluirea de probe contrare adevărului.

Infracţiunea de denunţare calomnioasă are alături de obiectul ei juridic special principal

şi obiecte juridice secundare şi anume relaţiile sociale ocrotite prin apărarea demnităţii şi a

libertăţii persoanei. Existenţa acestor obiecte juridice secundare imprimă faptei o

periculozitate socială mare.

Obiectul material în cazul acestei infracţiuni nu există, iar plângerea, denunţul şi probele

mincinoase produse reprezintă mijloace prin care se comite infracţiunea.13

B.Subiecţii infracţiunii. Subiectul activ al acestei infracţiuni poate fi orice persoană

care răspunde penal, întrucât textul de lege nu impune o condiţie specială.

Astfel, poate fi subiect activ chiar şi o persoană cu capacitate de exerciţiu restrânsă care

depune un denunţ sau o plângere mincinoasă14. În acest caz, va răspunde pentru comiterea

infracţiunii , fie persoana cu capacitate de exerciţiu restrânsă, fie reprezentantul legal, după

cum au cunoscut sau nu, că denunţul sau plângerea sunt mincinoase.Vor putea răspunde

amândoi dacă au ştiut că denunţul sau plângerea sunt mincinoase.

Subiectul activ al acestei infracţiuni poate fi şi reprezentantul unei persoane juridice,

indiferent că este publică sau privată.

Infracţiunea de denunţare calomnioasă este susceptibilă de săvârşire în participaţie, sub

forma coautoratului, instigării sau complicităţii.

Există coautorat la aceasta infracţiune, dacă două persoane se înţeleg, una să facă

denunţul sau plângerea mincinoasă , iar cealaltă să producă sau să ticluiască probele

13 V. Dongoroz,op. Cit. Vol IV,p.147 14 Al.Boroi "Drept penal.Partea specială." Ed. CH Beck ,Bucureşti 2006,p.374

11

mincinoase. Fiecare coautor va răspunde pentru denunţare calomnioasă în formă agravată

[art.259 alin.(2) C.pen.]15.

Există , de asemenea, coautorat cand două sau mai multe persoane întocmesc şi semnează

împreună un denunţ mincinos, neavând importanţă dacă fiecare dintre coautori acţionează

în nume propriu, sau ca reprezentant al unei persoane juridice. Putem întalni coautorat iș

atunci când organul de conducere al unei persoane juridice este alcătuit din mai multe

persoane, care întocmesc un denunţ mincinos împotriva unei alte persoane juridice sau

chiar fizice.

Nu va exista coautorat atunci când o persoană face un denunţ sau o plângere mincinoasa ,

după care o altă persoană produce sau ticluieşte probele mincinoase în sprijinul învinuirii

nedrepte, făcute de primul făptuitor, fără să existe o întelegere între aceştia . În acest caz ,

primul făptuitor va răspunde pentru art. 259 alin. (1) C.pen., iar cel de-al doilea pentru art.

259 alin (2) C.pen16.

Subiectul pasiv. În primul rând există un subiect pasiv principal, reprezentat de stat prin

organele judiciare a căror activitate este periclitată şi pusă în pericol de săvârşirea

infracţiunii de denunţare calomnioasă. Subiect pasiv secundar este persoana contra căreia

sa făcut plângerea sau denunţul mincinos, sau împotriva căreia s-au produs sau ticluit

probele mincinoase.

Sectiunea II Latura obiectivă

a) Elementul material constă întro acţiune de învinuire mincinoasă a unei persoane de

comiterea unei infracţiuni adresat organelor judiciare , iar conform alin.2 în producerea

sau ticluirea de probe mincinoase. Învinuirea mincinoasă trebuie să privească săvârşirea

unei infracţiuni de către o persoană, şi nu săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală17.

„A învinui’’ o persoană înseamnă a o acuza de ceva , a-i pune în sarcină ceva ce nu a

făcut sau ceva ce nu există, deci a face o afirmaţie necorespunzătoare realităţii. Astfel,

există infracţiunea de denunţare calomnioasă dacă infracţiunea denunţată nu a fost

15 Idem. p.37516 Drept penal roman.Partea speciala Ed aIVa.T.Toader,op. cit.,p.288 17 Curtea Supremă de Justiţie,dec.pen. nr 2153\1995,Probleme de drept din jurisprudenţa Curţii Supreme de justiţie în materie penală,19902000,Ed. Juris Argessis,Curtea de Argeş,2002,p.418 în Drept penal.Partea specială ,Ruxandra Răducanu,Ed. Universul juridic 2009,p. 284

12

săvârşită, precum şi atunci când a fost săvârşită de o altă persoană18. De asemenea ,

învinuirea îşi păstrază caracterul mincinos şi atunci când o comportare reală a unei

persoane este prezentată în aşa manieră încât să creeze în mod artificial impresia că sa

săvârşit o infracţiune. Aşadar, nu se va putea reţine infracţiunea de denunţare calomnioasă

chiar in cazul unei învinuiri mincinoase , dar care are ca obiect o faptă de altă natură, cum

ar fi o contravenţie.

Conform art.259 alin.1 C.pen. învinuirea trebuie să privească o anume persoană, adică o

persoană determinată. Aceasta înseamnă că în cuprinsul denunţului sau al plângerii

persoana învinuită trebuie sa fie suficient descrisă, astfel încât să poată fi identificată de

către organele care primesc sesizarea şi în plus denunţul trebuie să se refere la la săvârşirea

unei infracţiuni. Prin săvârşirea unei infracţiuni în sensul art.144 C.pen se înţelege

"săvârşirea oricărei fapte pe care legea o sancţionează ca infracţiune consumată sau ca

tentativă, precum şi participarea la o asemenea faptă în calitate de coautor, instigator sau

complice ".

Dacă învinuirea mincinoasă se referă la mai multe persoane , va exista un concurs ideal

de infracţiuni, în funcţie de numărul persoanelor învinuite.

Dacă învinuirea mincinoasă se referă la o infracţiune pentru care acţiunea penală se pune

în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, nu va fi realizat conţinutul

inracţiunii de denunţare calomnioasă, deoarece acţiunea penală neputând fi pusă în

mişcare, prin săvârşirea faptei nu se va aduce atingere înfăptuirii justiţiei. Dar în acest caz

ar fi întrunite toate condiţiile pentru existenţa infracţiunii de insultă faţă de persoana contra

căreia s-a făcut denunţul mincinos.

O altă condiţie importantă pentru existenţa infracţiunii este aceea că învinuirea

mincinoasă va putea realiza conţinutul acestei infracţiuni, doar dacă este facută prin

denunţ sau plângere19.

Prin plângere , potrivit art. 222 C.proc. pen. se înţelege încunoştinţarea făcută de o

persoană sau de o autoritate din cele la care se referă art.145 C.pen. căreia i s-a cauzat o

vătămare prin săvârşirea unei infracţiuni , iar prin denunţ se întelege încunoştinţarea făcută 18 R. Răducanu , Drept penal. Partea specială ,Ed. Universul Juridic,Buc 2009,p. 29419 Al. Boroi, op.cit ,p. 376

13

de o persoană sau de o unitate din cele la care se referă art. 145 C.pen despre săvârşirea

unei infracţiuni. În cazul în care plângerea sau denunţul sunt făcute de o instituţie la care

se referă art.145 C. pen., răspunderea penală va incumba acelor persoane fizice care se fac

răspunzatoare în mod direct de redactarea şi semnarea denunţului sau plângerii.

Considerăm că infracţiunea de denunţare calomnioasă va exista şi atunci când unele

condiţii de formă şi chiar de fond prevăzute de Codul de procedură penală nu sunt

îndeplinite, fiind necesar ca din denunţul sau plângerea formulate să rezulte suficiente

elemente pentru ca organul de cercetare penală să declanşeze procesul penal. Astfel ,

există această infracţiune chiar dacă denunţul este anonim sau a fost făcut oral, indiferent

dacă a fost consemnat sau nu de către cel care la primit.

O ultimă condiţie pentru existenţa infracţiunii în această modalitate se referă la instituţia

unde se introduce plângerea sau denunţul. Va exista această infracţiune şi atunci când

plângerea sau denunţul se fac la unele instituţii de stat competente să primească sesizările

cetăţenilor (Parlamentul,Guvernul,ministere,organe ierarhice celui denunţat), cu condiţia

ca în final acestea să ajungă la organul de cercetare penală competent să efectueze

urmărirea penală pentru infractiunea care a făcut obiectul denunţul sau plângerii. În

varianta prevăzută în art. 259 alin.2 C.pen. elementul material se prezintă sub forma

producerii sau ticluirii de probe mincinoase.

Prin producerea de probe mincinoase se înţelege prezentarea acestora în faţa organelor

de urmărire penală sau instanţelor de judecată cu prilejul probaţiunii penale20. De

menţionat este faptul că denunţarea calomnioasă în această formă se poate comite în orice

fază a procesului penal , chiar şi în cursul judecării căilor de atac ordinare sau

extraordinare.

Prin ticluirea de probe mincinoase se înţelege născocirea şi inventarea unor probe

inexistente urmată de prezentarea acestora în faţa organelor judiciare.

Producerea şi ticluirea de probe mincinoase apar ca modalităţi indirecte de denunţare

calomnioasă şi prezintă un pericol social mult mai mare, deoarece ambele privesc

activitatea de administrare a probelor, etapă deosebit de importantă în desfăşurarea

20 Al. Boroi, op.cit ,p. 377

14

procesului penal. În aceste două situaţii posibilitatea de a fi condamnată o persoană este

mult mai mare decât în cazul denunţului sau plângerii.

Atunci când o persoană depune un denunţ sau o plângere adevărate sau mincinoase,

după care produce sau ticluieşte probe mincinoase în sprijinul învinuirii făcute prin denunţ

sau plângere, se va reţine o singură infracţiune de denunţare calomnioasă, cea prevăzută de

art. 259 alin 2 C.pen.(individualizarea pedepsei se va face în mod diferit, după cum

denunţul sau plângerea au fost adevărate sau mincinoase).

b)Urmarea imediată constă în starea de pericol ce se creează pentru înfăptuirea justiţiei ,

întrucât săvârşirea unei infracţiuni, de cele mai multe ori devine cauza unor grave erori

judiciare. De asemenea , există şi o urmare socialmente periculoasă secundară, care constă

în lezarea onoarei şi demnităţii persoanei învinuite pe nedrept, uneori aducânduse atingere

chiar libertătii persoanei prin luarea de către organele judiciare aflate în eroare, a unor

măsuri preventive sau prin pronunţarea unor condamnări la pedeapsa închisorii în regim de

detenţie21.

Pentru existenţa infracţiunii nu se cere producerea unei urmări materiale, fiind necesar să

se desăvârşească una din modalităţile incriminate.

c)Astfel ,nici problema stabilirii legăturii de cauzalitate nu mai prezintă dificultate,

aceasta rezultând întotdeuna din materialitatea faptei.

Secţiunea III Latura subiectivă

Forma de vinovăţie cu care se săvârşeşte această infracţiune este intenţia directă sau

indirectă. Autorul denunţului ori plângerii sau persoana care produce sau ticluieşte probele

ştie că învinuirea este mincinoasă sau că probele sunt mincinoase şi urmăreşte să le

prezinte ca atare în faţa organelor judiciare sau, deşi nu ştie că aceste învinuiri sau probe

sunt neadevărate, acceptă şi această eventualitate. Posibilitatea ca această infracţiune să se

săvârşească şi cu intenţie indirectă rămâne doar teoretică , deoarece specific laturii

subiective a infracţiunii pe care o analizăm, aşa cum rezultă şi din interpretarea art. 259 C.

pen., este reaua credinţă a făptuitorului, care caracterizează intenţia directă22. În situaţia în 21 V. Dongoroz, op. cit.,p. 15122 Al.Boroi,Drept penal.Partea speciala,op.cit,p.377

15

care făptuitorul este în eroare evidentă asupra situaţiei de fapt, este înlăturat caracterul

penal al faptei ca urmare a erorii de fapt, potrivit dispoziţiilor art.51 C.pen.23

Secţiunea IV

Tentativa ,consumarea si sancţionarea infracţiunii de denunţare calomnioasă

Tentativa nu se pedepseşte. Consumarea infracţiunii are loc în momentul în care se face

învinuirea mincinoasă sau în momentul în care se produc ori se ticluiesc probele

mincinoase, moment în care se produce şi urmarea socialmente periculoasă, starea de

pericol pentru înfaptuirea justiţiei, infracţiunea poate fi săvârşită în formă continuată.

Sancţiunea constă în închisoarea de la 6 luni la 3 ani, pentru fapta din alin.1 şi închisoare

de la 1 la 5 ani, pentru fapta prevăzută în alin. 2.

Cauză specială de reducere a pedepsei. Potrivit alin.3, dacă cel care a săvârşit fapta

declarată, mai înainte de punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de persoana în contra

căreia s-au făcut denunţul sau plângerea ori împotriva căreia sau produs probele, că

denunţul, plângerea sau probele sunt mincinoase , pedeapsa se reduce potrivit art.76 C.

pen., denunţătorul trebuie să facă retractarea mai înainte de punerea în mişcare a acţiunii

penale faţă de persoana în contra căreia a făcut plângerea sau denunţul mincinos ori în

contra căreia a produs probele false. Pentru a interveni în timp util, declaraţia de retractare

trebuie făcută la organul căruia i-a fost adresată plângerea sau denunţul ori în faţa căruia

au fost produse sau ticluite probele. Cauza de reducere a pedepsei are caracter personal,

profită numai celui care a făcut declaraţia de retractare.

În ceea ce priveşte termenul de prescripţie în cazul infracţiunii de denunţate

calomnioasă este de 5 ani, prevăzut de art. 122 alin. (1) lit. d), cu referire la art. 121 C.

pen., raportat la art. 259 din acelaşi cod24.

Capitolul III Analiza infracţiunii de mărturie mincinoasă23 Drept penal.Partea specială,Ruxandra Raducanu,op.cit.p.29424 ÎCCJ, Complet de 9 judecători,dec. Nr.208\2006,www.scj.ro

16

Secţiunea I Obiectul şi Subiecţii

Marturia mincinoasă este fapta martorului care într-o cauză în care se ascultă

martori face afirmaţii mincinoase, ori nu spune tot ce ştie privitor la împrejurările esenţiale

asupra căror a fost întrebat. Este asimilată cu mărturia mincinoasă fapta similară săvârşită

în mod corespunzător de către expert sau interpret25.

În activitatea de înfaptuire a justiţiei, mijloacele de probă au o importanţă

covârşitoare, ele servind la cunoasterea adevarului făra de care justiţia nu ar putea fi

înfăptuită. De exactitatea probelor şi de probitatea celor care concură la aflarea lor,

depinde temeinica înfăptuire a justiţiei .

Printre persoanele care contribuie la procurarea sau lămurirea probelor sunt martorii ,

experţii si interpreţii.

Martorii având cunostiinţele cele mai directe despre faptele care fac obiectul

cercetării sau judecăţii, declaraţiile lor pot duce la stabilirea acestor fapte aşa cum au avut

loc în realitate şi deci la pronunţarea unor hotărâri juste, bazate pe adevăr.

Însa numai în măsura în care martorii relatează adevărul asupra celor cunoascute

de el, declaraţiile lor prezintă un ajutor efectiv dat organului judiciar în opera sa de

înfaptuire a justiţiei . De aceea, datoria oricărui martor este aceea de a declara adevărul şi

de a spune tot ce ştie cu privire la împrejurările asupra cărora este întrebat. Aceasta

obligaţie legală este prevăzută în art. 83C.proc.pen şi art 193 C .proc.civ şi constituie o

datorie cetăţenească impusă fiecăruia de conştiinta sa de a spune adevărul şi de a nu

induce în eroare organele care infăptuiesc justiţia .

Declaraţiile acelor martori care fac afirmaţii mincinoase ori nu spun tot ce ştiu

privitor la împrejurarile esenţiale asupra caror au fost întrebaţi prezintă pericol social prin

aceea ca îngreunează , derutează şi compromit activitatea organelor judiciare, putând

implicit provoca darea unor soluţii injuste26 .

25 V. Dongoroz, op. cit., p.15526 R. Răducanu, op. cit., p. 296

17

O importanţă similară o au şi rapoartele efectuate de experţi şi lămuririle date

de aceştia , ca şi operaţiunile efectuate de interpreţi in cauze judicicare. Aceleaşi obligaţii

de respect faţă de adevar le incumbă şi acestora, iar abaterea lor de la aceasta obligaţie

prezintă de asemenea pericol social pentru opera de înfăptuire a justiţiei.

Săvârşirea de către martori, experţi sau interpreţi a unor astfel de fapte aduce

atingerea bunei desfăşurări a activitaţii de înfăptuire a justiţiei, prin inducerea in eroare a

organelor judiciare în stabilirea adevărului şi soluţionarea nedreaptă a cauzelor pe

considerente contrare adevărului.

Pericolul social pe care îl prezinta aceste fapte justifică pe deplin incriminarea lor

in legea penală . Infracţiunea de mărturie mincinoasa este prevăzuta in art.260 C.pen.

II.Obiectul juridic generic al infracţiunii de mărtuirie mincinoasă este obiectul juridic

comun tuturor infracţiunilor care împiedică infăptuirea justiţiei si constă in ansamblul

relaţiilor sociale a căror normală formare , desfăşurare şi dezvoltare sunt asigurate prin

apărarea valorii sociale a înfăptuirii justiţiei .

Obiectul juridic special al infracţiunii constă în acele relaţii sociale a căror existenţă

este asigurată prin apărarea activitaţii de înfăptuire a justiţiei împotriva faptelor de natură

să împiedice sau să zădărnicească aflarea adevărului de către organele judiciare.

Prin incriminarea faptei de mărturie mincinoasa , se ocrotesc relaţiile sociale bazate pe

cunoaşterea adevărului de către organele care înfăptuiesc justiţia .

III .Obiectul material. Infracţiunea de mărturie mincinoasă nu are un obiect material

întrucât acţiunea care constituie elementul material al infracţiunii nu se îndreapta direct

asupra unui lucru(bun sau persoana).

Declaraţiile scrise ale martorilor , rapoartele de experitză şi traducerile scrise nu

constiutuie obiecte materiale ale infracţiunii de mărturie mincinoasă ; ele nu constituie

obiecte asupra cărora cade acţiunea ci reprezintă produsul ori mijloacele de săvârşire a

infracţiunii27.

27 V. Dongoroz,op. cit.,p. 157

18

IV.Subiecţii infracţiunii.

A) Subiectul activ nemijlocit al infracţiunii de marturie mincinoasă poate fi un martor ,

un expert sau un interpret. Infracţiunea are deci un subiect activ calificat prin

calitatea pe care trebuie sa o aibă făptuitorul pentru a putea comite această

infracţiune , calitate determinată de un anume raport procesual în care se găseşte

acesta. Pot fi subiecţi activi ai infracţiunii numai persoanele care au o sarcină

judiciară anume aceea de a depunde mărturie , de a efectua o expertiză sau de a

exercita funcţia de interpret , sarcină care decurge din existenţa unui raport special

în care aceste persoane se găsesc faţa de organul judiciar. Sfera persoanelor care pot

fi subiecţi activi ai infracţiunii este deci restrânsă :

a) Martorul în sensul art 260 C.pen. este persoana care având cunostinţa despre

o faptă sau despre o împrejurare de natură sa servească la aflarea adevărului

într-o cauză penală , civilă , disciplinară sau în altă cauză este ascultată în

acea cauză 28.Pentru a putea fi săvârşita infracţiunea de marturie mincinoasă

calitatea de martor a unei persoane trebuie sa fie legal atribuită în momentul

audierii sale. Nu pot fi deci subiecţi activi nemijlociţi persoanele care nu pot

fi audiate ca martori , din orice motiv.

Pot fi subiecţi activi ai infracţiunii atât martorii citaţi legali cât şi cei care au

fost admişi de organele judiciare , dar s-a omis citarea lor sau nu au primit

citaţia.29 Poate fi martor şi deci subiect activ al infracţiunii atât persoana

vătămată daca nu este constituită parte civilă sau nu participă în proces ca

parte vătămată(art.82 C.proc.pen.) 30precum şi aparatorul pentru fapte sau

împrejurari cunoscute de el înainte de a fi devenit apărător sau reprezentant al

vreuneia din parţi , calitatea de martor în acest caz având întâietate faţă de cea

de apărător. Martorul care nu a împlinit 14 ani deşi poate fi audiat ca martor

28 Art.78 C.proc.pen.29 Art.319.alin.3.C.proc.pen30 Gr. Theodoru,Tratat de drept procesual penal,Ed. Hamangiu,Bucureşti 2007,p. 371

19

nu poate săvârşi infracţiunea de marturie mincinoasă deoarece el nu răspunde

penal de faptele sale(art.19.C.pen).

b) Expertul în sensul art.260 este persoana ale cărei cunostinţe sunt necesare

pentru lămurirea unor fapte sau împrejurări într-o cauză şi care este

însarcinată de organul care cercetează sau judecă cauza , cu efectuarea unei

expertize31.

Numai expertul care este numit sau chemat de organul judiciar poate fi

subiect activ al infraţiunii nu şi persoana care efectuează o expertiză în cadrul

unui serviciu medico-legal , laborator criminalistic sau orice instituţie de

specialitate către care s-a adresat organul judiciar pentru efectuarea

expertizei. Aceştia răspund dupa caz , de abuz de serviciu sau de fals în

înscrisuri oficiale.

c) Interpretul este persoana chemată sau numită de organul care cercetează sau

judecă cauza pentru a servi ca traducator când una din parţi sau o altă

persoană care urmează a fi ascultată nu cunoaşte limba ori nu se poate

exprima sau când unele înscrisuri sunt redactate într-o alta limbă decât limba

romana.32 Infracţiunea de marturile mincinoasa nu poate avea decât un singur

subiect activ , neputând fi săvârşita decât de un singur autor(in persona

propria) . Ea este însă susceptibilă de a fi savârşită în participaţie sub forma

complicitaţii si a intigării. Pentru instigatori si complice nu se cere vreo

calitate specială.

B) Subiectul pasiv este statul , ca titular al valorilor sociale de înfăptuire a justiţiei

ameninţate prin săvârşirea infracţiunii. Subiectul pasiv secundar al infracţiunii poate

fi o persoana fizica a carei libertate sau demnitate este ameninţată sau vatămată prin

31 Art.116.C.proc.pen si art 201.C.proc.civ.32 Art.128 si 8 C.proc.pen ; art.142 si 143 C.proc.civ; art.36.alin.ultim din legea nr. 59/1968 privind comisiile de judecata

20

săvârşirea infracţiunii , sau o persoană juridica ale carei interese pot fi atinse sau

vătămate printr-o mărturie mincinoasă.

Secţiunea 2 Latura obiectivă a infracţiunii de mărturie mincinoasă

Fapta de mărturie mincinoasă este încriminată în două variante , una tipică

corespunzatoare denumirii infracţiunii şi alta asimilată celei dintâi cu două subvariante.

Aceste variante se deosebesc prin calitatea subiectului activ nemijlocit şi prin modul de

realizare a laturii obiective.

A) Latura obiectivă.

a)Elementul material. Infracţiunea de mărturie mincinoasă având două variante cu

subiecţi activi diferiţi , implicit elementul ei material este susceptibil de a fi realizat

prin acţiuni diferite , în raport cu cele trei categorii de persoane ce pot săvârşi

infracţiunea. Dar indiferent de varianta în care se săvârşeşte infracţiunea , mărturia

mincinoasă este o infracţiune comisivă al cărei element material îl constituie acţiunea

de a face o marturie mincinoasă sau de a efectua o expertiză ori o interpretare

mincinoasă. Elementul material constă în acţiunea de a denatura sau ascunde adevarul

şi se poate realiza atât prin acte comisive cât si prin atitudine omisivă.

În varianta tipică elementul material al infracţiunii săvârşită de un martor se realizează

fie prin a face afirmaţii mincinoase fie prin a nu spune tot ce ştie privitor la împrejurările

esenţiale asupra cărora a fost întrebat.

Aceste subvariante ale acţiunii care constituie elementul material sunt alternative , pentru

existenţa infracţiunii fiind suficientă săvârşirea faptei într-una din aceste comportări , adică

fie facerea de afirmaţii mincinoase , fie omisiunea de a spune tot ce ştie ; pot exista însă şi

cumulativ în care caz când s-au săvârşit în executarea unei rezoluţii unice există o singură

infracţiune.

21

“A face afirmaţii mincinoase” înseamnă a spune altceva decât cele ştiute , a declara ca

fiind adevărat ceva ce nu corespunde cu cele cunoscute. Esenţial este să existe o

nepotrivire între cele declarate ca martor şi cele ştiute de el. Criteriul după care se

stabileşte dacă o afirmaţie este sau nu mincinoasă nu este acela al raportului în care se află

cele declarate de martori faţa de realitate , deoarece martorului i se cere să spună ce ştie iar

nu care este adevărul. Când martorul declara că a văzut sau a auzit anumite lucruri , care

au avut loc în realitate , dar pe care nici nu le-a vazut , nici nu le-a auzit ci doar le-a

cunoscut indirect nu există infracţiunea de marturie mincinoasă pentru că declaraţia facută

nu conţine o probă mincinoasă în raport cu obiectul de probat , lipsind astfel posibilitatea

de a aduce un prejudiciu înfaptuirii justiţiei33.

Pe de alta parte criteriul raportului între cele declarate şi cele petrecute în realitate

nu ar putea fi folosit şi pentru că ar presupune verificarea adevărului celor afirmate , care

se realizează însă posterior momentului consumarii infracţiunii. Afirmaţia mincinoasă

poate sa aibă un conţinut pozitiv , adică a afirma că ceva ar fi existat sau un conţinut

negativ , afirmarea că ceva nu ar fi existat.

“A nu spune tot ce ştie” înseamnă a avea reticenţa în cele declarate , a trece sub tăcere , a

ascunde totul sau parte din ceea ce ştie martorul. Tăcerea trebuie să privească ceva ce

martorul ştia , iar nu ceea ce ar fi putut cunoaşte.

Elementul material al infracţiunii în varianta asimilată privind pe expert are acelaşi

conţinut ca şi elementul material al infracţiunii săvârşita de martor , adaptat însă

specificului activitaţii desfăşurate de expert. Elementul material al infracţiunii săvârşită de

expert constă în acţiunea de a efectua o experitză mincinoasă fie prin afirmaţii mincinoase

facute în raportul de expertiză sau în lămuririle date în faţa organelor judiciare fie prin

omisiunea de a spune tot ce ştie privitor la cele constatate cu prilejul efectuarii expertizei .

În ceea ce-l priveşte pe interpret elementul material constă în acţiunea de a efectua o

interpretare mincinoasă , fie prin afirmaţii mincinoase făcute de interpret , adică alterarea

conţinutului a ceea ce trebuia tradus , fie prin omisiunea interpretului de a traduce tot sau a

reda tot ceea ce a înteles34. Pentru ca să existe mărturie mincinoasă este necesar ca 33 V. Dongoroz ş.a, op. cit. ,vol IV,p. 16034 Al. Boroi, op. cit.,p. 380

22

afirmaţiile mincinoase ori, după caz , reticenţele martorului să se refere la "împrejurări

esenţiale " pentru rezolvarea procesului(TS sp. ,dec. Nr.1451\1975). Acest caracter

esenţial se determină nu în funcţie de soluţia pronunţată în cauza în care s-a făcut mărturia

mincinoasă sau de ponderea acesteia în adoptarea soluţiei , ci în funcţie de obiectul probei.

Dacă aceasta este concludentă, în raport cu obiectul procesului sau cu orice alt aspect de

natură să influenţeze rezolvarea cauzei, împrejurarea respectivă ,relatată mincinos de

martor , are caracter esenţial în sensul art. 260 alin.1 C.pen.(Gh. Dărangă,D. Lucinescu în

Codul penal al RSR comentat şi adnotat.Partea specială,vol. II de T. Vasiliu,Ed. Ştiinţifică

şi Enciclopedică ,Bucureşti,1977,p.1977,p.118)35.

b) Urmarea imediată. Acţiunea care constituie elementul material al infracţiunii

de marturie mincinoasă are ca rezultat crearea unei stări de pericol pentru

desfăşurarea normală a activitaţii de înfăptuire a justiţiei. Infracţiunea produce o

vătămare efectivă înfaptuirii justiţiei atunci când pe baza afirmaţiilor mincinoase sau

a omisiunii de a spune tot ce ştie , s-a luat o măsură nedreaptă ori s-a pronunţat o

hotărâre nedreaptă , sau s-a dat o soluţie nedreaptă.

c) Legatura de cauzalitate. Între acţiunea de a face afirmaţii mincinoase sau

omisiunea de a spune tot ce ştie şi urmarea imediată concretizată într-o stare de

pericol există totdeauna o legatură de cauzalitate.

Secţiunea III Latura subiectivă a infracţiunii de mărturie mincinoasă

Elementul subiectiv îl constituie vinovăţia sub forma intenţiei , care poate fi

directă sau indirectă36. Este deci suficient pentru a realiza elementul subiectiv al

infracţiunii , ca făptuitorul să-şi dea seama de natura acţiunii sau inacţiunii sale şi să fi

35 Curtea de Apel Bucureşti ,s. I pen.,dec nr. 220\1996, .”Culegere de practica judiciara penala”Curtea de Apel Bucuresti Note de Vasile Papadopol Ed. Holding Reporter 1998 pg.16936 R. Răducanu ,op. cit.,p.296

23

prevăzut că prin aceasta se pune în pericol înfăptuirea normală a justiţiei , rezultat pe

care l-a urmărit(intenţie directă) sau a acceptat producerea lui(intenţie indirectă).

Săvârşirea faptei din culpă nu se pedepseşte.

Din punct de vedere al existenţei infracţiunii , nu interesează scopul sau mobilul

faptei. Mobilul si scopul atunci când sunt cunoscute vor fi avute în vedere cu ocazia

individualizării răspunderii penale37.

Secţiunea IV Tentativa,consumarea şi sancţionarea infracţiunii de mărturie mincinoasă

Posibilitatea desfăşurarii în timp a activităţii infracţionale diferă dupa cum acţiunea

care constituie elementul material al infracţiunii se realizează prin comisiune sau prin

omisiune , şi după cum făptuitorul este martor , expert sau interpret.

Actele preparatorii. Săvârşirea infracţiunii poate fi precedată de acte preparatorii ,

acestea nu sunt însă incriminate dar ar putea avea relevanţa penală dacă au fost comise de

alte persoane decât autorul şi fapta în vederea căreia s-au efectuat(ex. : sfaturi , indicaţii ,

sugestii etc.)38.

Tentativa la infracţiunea de marturie mincinoasă este uneori posibilă dar nu cade sub

incidenţa legii penale , nefiind incriminată.

Consumarea. Marturia mincinoasă se consumă în momentul în care s-a executat

acţiunea ce constituie elementul material al infracţiunii şi s-a produs urmarea imediată.

Momentul consumarii infracţiunii diferă însă în funcţie de specificul acţiunii. Astfel , în

cazul în care afirmaţiile mincinoase sau omisiunea de a spune tot ce ştie se fac cu ocazia

audierii martorului sau ascultării expertului sau interpretului, fapta se consumă în

momentul în care audierea sau ascultarea a luat sfârşit iar depoziţia a fost semnată de

martori , experţi sau interpreţi. În cazul întocmirii unui raport de experiză sau în cazul unei

traduceri scrise , infracţiunea , în ambele variante , se consumă în momentul în care

raportul sau traducerea a fost depusă la organul care a dispus efectuarea. Pentru

consumarea infracţiunii nu se cere producerea unei vătămări efective , nici pentru 37 I.C.C.J., sectia penala, decizia nr. 1319 din 28 februarie 200638 V. Dongoroz,S. Kahane ş.a.,op.cit., p.184

24

înfăptuirea justiţiei nici pentru persoana fizică sau juridică , consumarea fiind condiţionată

numai de producerea unei stări de pericol. Nu este deci necesar să se fi pronunţat o

hotărâre nedreaptă ci este suficientă existenţa pericolului de intervenire a acestora.

Consecinţele infracţiunii în caz că ele s-ar fi produs vor fi luate în seamă la

individualizarea sancţiunilor.

Epuizare. După consumarea infracţiunii de mărturie mincinoasă se poate produce în

timp o prelungire a activitaţii infracţionale. Astfel în cazul când făptuitorul face în temeiul

aceleiaşi rezoluţii infracţionale mai multe declaraţii mincinoase în aceeaşi cauză cu privire

la faptă în diferite stadii ale procesului există o singură infracţiune săvârşită în formă

continuată care se epuizează o dată cu săvârşirea ultimului act în realizarea acestei

rezoluţii.

Modalităţile infracţiunii.a)Modalităţi normative . Fapta de mărturie mincinoasă ,

fiind incriminată în două variante , una tipică si alta asimilată , cu două subvariante ,

săvârşirea sa se poate face în tot atâtea modalităţi , care sunt şi ele normative fiincă

corespund variantelor faptei.

Modalităţile normative privesc deci varianta tip , care constă în facerea de declaraţii

mincinoase de către martori şi cele două subvariante ale variantei asimilate: efecutarea

unei expertise mincinoase şi efectuarea unei interpretări care nu corespunde adevărului .

Modalităţile normative pot prezenta fiecare dintre ele două submodalităţi , dupa cum fapta

este săvârşită prin facere de afirmaţii mincinoase sau prin a nu spune tot ce ştie. Dacă

aceeaşi persoana a făcut şi afirmaţii mincinoase şi nu a spus tot ce ştie , va exista o singură

infracţiune cu element material complex , de care se va ţine seama la individualizarea

pedepsei.

b) Modalităţi faptice. Pe lângă modalităţile decurgând din norma incriminatoare ,

infracţiunea poate prezenta în concret şi unele modalităţi în raport cu împrejurarile de fapt

în care este săvârşită , care sunt numeroase şi variate şi care trebuie ţinute în seamă la

individualizarea pedepsei(de ex: importanţa cauzei , importanţa împrejurarii esenţiale ,

caracterul precis sau vag al afirmaţiei , persistenţa la successive audieri).

25

Sancţiuni. Infracţiunea este sancţionată cu închisoare de la 1 la 5 ani. Instanţa

poate aplica şi pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi prevăzută în

art.64 C.pen. , dacă pedeapsa principală stabilită este închisoare mai mare de doi

ani.

Cauză de nepedepsire sau de reducere a pedepsei.

Potrivit dispoziţiilor din alin.2 şi 3 ale art.260 C.pen.39, martorul care îşi retrage

mărturia mincinoasă este fie scutit de pedeapsă , fie sancţionat cu o pedeapsă mai redusă ,

după cum retragerea mărturiei mincinoase a fost făcută într-un moment mai apropiat sau

mai îndepărtat de momentul în care martorul a făcut declaraţia mincinoasă. Aceeaşi scutire

sau atenuare de pedeapsă este prevăzută şi pentru expertul sau interpretul care îşi retrage

expertiza , traducerea , interpretarea sau declaraţia neadevarată40. Aceste dispoziţii au fost

impuse urmărindu-se prin aceasta stimularea martorilor , experiţilor , interpreţilor care au

făcut o declaraţie mincinoasă sau respective o expertiză sau interpretare neconformă cu

adevărul să revină asupra acestuia , dându-li-se posibilitatea de a-şi retrage cele declarate ,

pentru a obţine fie o scutire , fie o reducere de pedeapsă. Legea oferă faptuitorului această

posibilitate în scopul evitării erorilor judiciare si al împiedicării producerii de prejudicii

unor persoane nevinovate. Nu interesează dacă retragerea este sau nu sinceră şi

dezinteresată.

Art.260 alin.2 prevede că fapta martorului de a face declaraţii mincinoase nu se

pedepseşte dacă în cauzele penale mai înainte de a se produce arestarea inculpatului ori în

toate cauzele mai înainte de a se fi pronunţat o hotărâre martorul îşi retrage mărturia.

Alin.4 al art.260 prevede că această dispoziţie se aplică corespunzător şi experţilor sau

interpreţilor. Retragerea mărturiei mincinoase în codiţiile prevăzute în art.260 alin.2

constituie sub aspectul efectelor juridice pe plan dreptului substanţial.

O cauză de impunitate ,legea prevăzând că fapta nu se pedepseşte . Prin aceasta

dispoziţie se derogă de la regula generală înscrisă în art.74 lit.b) C.pen ,potrivit căreia 39 Fapta prevazută in alineatul precedent nu se pedepseşte daca in cauzele penale mai înainte de a produce arestarea inculpatului , ori in toate cauzele mai înainte de a se fi pronunţat o hotărâre sau de a se fi dat o alta soluţie ca urmare a mărturiei mincinoase ,martorul işi retrage marturia. Daca retragerea mărturiei a intervenit in cauzele penale dupa ce s-a produs arestarea inculpatului sau in toate cauzele după ce s-a pronunţat o hotărâre sau dupa ce s-a dat o altă soluţie instanţa va reduce pedeapsa potrivit art.76. 40 Al. Boroi.,op. cit., p. 383

26

înlăturarea rezultatului infracţiunii constituie o circumstanţă atenuantă legală. Această

cauză are caracter personal şi deci retragerea mărturiei făcută de autor nu pedepseşte şi

celorlalţi participanţi .

b) Art .260 alin.3 prevede că dacă retragerea mărturiei a intervenit în cauzele penale după

ce a intervenit arestarea inculpatului sau in toate cauzele după ce s-a pronunţat o hotărâre

ca urmare a mărturiei mincinoase instanţa va reduce pedeapsa portivit art.76 . Această

dispoziţie se aplică în mod corespunzător şi expertului sau interpretului.

Retragerea mărturiei mincinoase în condiţiile prevăzute în art.260 alin.3 constituie astfel

o cauză legală de atenuare a pedepsei ,art. 260 alin.3 prevăzând că instanţa va reduce

pedeapsa . Aceasta cauză de atenuare are caracter personal ,atrăgând reducerea pedepsei

numai pentru autorul care şi-a retras declaraţia nu şi pentru ceilalţi participanţi.

Capitolul IV Analiza infracţiunii de favorizare a infractorului

Secţiunea I Obiectul şi subiecţii

Favorizarea infractorului este fapta persoanei care ajută un infractor, fără o

în elegere stabilită înainte sau în timpul săvâr irii infrac iunii, pentru a zădărnici urmărireaț ș ț

penală, judecata sau executarea pedepsei, ori pentru a asigura infractorului folosul sau

produsul infrac iunii. A zădărnicii, fie urmărirea penală ori judecata împotrivireaț

infractorului, fie executarea pedepsei de către acesta, sau a-i asigura folosul ori produsul

infrac iunii , înseamnă a desfă ura o activitate îndreptată în mod categoric împotrivaț ș

operei de înfăptuire a justi iei.ț

Fapta celui ce favorizează pe infractor constituie o piedică reală în realizarea scopului

legii penale : lupta împotriva infrac iunilor, cu aspectul său preventiv i represiv.ț ș

Fiecare persoană are datoria de a se ab ine de la orice acte de solidarizare cu fapta i cuț ș

persoana infractorului i de la orice manifestare care ar putea sa-l pună la adăpost deș

rigorile legii penale.

Prin cre terea continuă a con tiin ei oamenilor, fenomen de masă în statul nostru, mareaș ș ț

majoritate a cetă enilor nu numai ca dezaprobă faptele infractorului , dar sprijină în modț

27

efectiv, colectiv sau individual, activitatea organelor judiciare în prevenirea , descoperirea

i reprimarea infractorului.ș

Fapta de a favoriza un infractor prezintă un pericol social pentru activitatea de înfăptuire

a justi iei ceea ce justifică incriminarea sa în legea penală.ț

Codul penal în vigoare din 1969 incriminează în dispozi ia din alin. (1) al art. 164 C.ț

pen.41 fapta de favorizare a infarctorului ,în două variante:favorizarea personală adică

ajutorul dat unui infractor pentru a îngreuia sau a zădărnici urmărirea penală, judecata sau

executarea i favorizarea reală , adică ajutorul dat unui infractor pentru a asigura acestuiaș

folosul sau produsul infrac iunii.ț

În alin. (2) este incriminată varianta agravată a faptei de favorizare a infractorului ,

elementul de agravare constând în împrejurarea că cel care este favorizat a săvâ it oș

infrac iune contra avutului ob tesc.ț ș

În alin. ultim este prevăzută nepedepsirea favorizării săvâr ite de so sau rudăș ț

apropiată, cu excep ii privitoare la unele infarc iuni contra avutului ob tesc, în care cazț ț ș

pedeapsa prevăzută pentru favorizator se reduce.

Favorizarea infractorului are caracterul de infrac iune autonomă , de sine stătătoare , iarț

nu de act de participa ie, întrucât favorizarea are loc atunci când nu există o în elegereț ț

prealabilă între persoana care a săvâr it o infarc iune i cel care-i dă ajutor pentru aș ț ș

îngreuia sau zădărnici urmărirea penală sau judecarea ori executarea unei pedepse sau

pentru a-i asigura folosul sau produsul infrac iunii.ț

Favorizarea are apoi caracterul de infrac iune conexă-corelativă cu infrac iunea al căreiț ț

făptuitor este ajutat prin fapta de favorizare, existen a favorizării ca faptă subsecventăț

depinzând de existen a faptei antecedente.ț

În fine, favorizarea are caracterul de incriminare generală dar subsidiară, ajutorul dat

unui infractor primind calificarea de favorizare numai atunci când alte dispozi ii de lege nuț

incriminează ipoteze speciale de favorizare(ex. marturie mincinoasă, înlesnirea evadării)

41 Art. 264 alin.(1) :’’Ajutorul dat unui infarctor fără o în elegere stabilită înainte sau în timpul săvâr irii infrac iunii ,pentru aț ș ț îngreuia sau a zădărrnici urmărirea penală ,jedecata sau executarea pedepsei,ori pentru a asigura infractorului folosul sau produsul infrac iunii,se pedepse te cu închisoare de la 3 luni la 3 ani’’.ț ș

28

Obiectul juridic generic îl constituie rela iile sociale a căror ocrotire este asigurată prinț

apărarea activită ii de înfăptuire a justi iei; întrucât acest obiect juridic este comun tuturorț ț

infrac iunilor care împiedică înfăptuirea justi iei.ț ț

Infrac iunea de favorizare a infractorului are ca obiect juridic special acele rela ii socialeț ț

a căror existen ă este ocrotită prin apărarea activită ii de înfăptuire a justi iei penaleț ț ț

împotriva ac iunilor de natură să ajute pe infractor, în a se sustrage de la urmărirea penală,ț

judecarea ori executarea pedepsei sau să- i asigure folosul sau produsul infrac iunii.ș ț

Obiectul material. La infrac iunea de favorizare a infractorului în varianta favorizareț

reală, există în genere un obiect material, care este produsul infrac iunii săvâr ite anteriorț ș

de infractorul care prime te ajutorul (ex. ascunderea bunului furat, transformarea sauș

vânzarea bunului sustras)42.

La infrac iunea săvâr ită în varianta favorizare personală , poate exista uneori un obiectț ș

material (ex. urmele distruse ale infrac iunii; obiecte schimbate de la locul infrac iunii).ș ț

Subiec ii infrac iuniiț ș . A. Subiectul activ nemijlocit al infrac iunii poate fi oriceț

persoană. Cel ce a săvâr it infrac iunea sau a participat la săvâr irea acesteia la care seș ț ș

referă favorizarea nu poate fi subiectul activ al infrac iunii de favorizare; art. 264 prevedeț

în acest sens că constituie infrac iunea de favorizare a infractorului ajutorul dat ’unuiț

infractor’, autofavorizarea nefiind incriminată. Când mijloacele întrebuin ate de către celț

care a săvâr it o infrac iune pentru a îngreuia sau zădărnici urmărirea penală, judecata oriș ț

executarea pedepsei sau pentru a- i asigura folosul sau produsul infrac iunii constituie prinș ț

ele însele o infrac iune, făptuitorul răspunde pentru această infrac iune(ex: dare de mită,ț ț

servire de fals, încercarea de a determina mărturia mincinoasă)43.

Cel ce a săvâr it o infrac iune nu poate fi nici instigator sau complice la infrac iuneaș ț ț

de favorizare.

Persoana vătămată printr-o infrac iune care îndepline te acte de favorizare poate fiț ș

subiect activ al infrac iunii în varianta personală, când ac iunea penală pentru infrac iuneaț ț ț

anterioară se pune în mi care din oficiu, în cazul infrac iunilor urmăribile la plângereaș ț

42 V. Dongoroz,ş.a, vol. IV,p.18943 Sentinţa nr. 1029/2009, Sec ia penală, ÎCCJ, www.scj.roț

29

prealabilă, numai după intervenirea unei condamnari definitive, până atunci actele de

favorizare echivalând cu o retragere a plângerii.

Apărătorul poate fi i el subiect activ al infrac iunii când ajutorul dat infractoruluiș ț

constituie o exercitare abuzivă a profesiei (ex: ascunde pe infractor, încearcă să determine

mărturia mincinoasă). Pot comite infarc iunea de favorizare i so ul sau rudele apropiateț ș ț

ale infractorului , dar acestea, pot. art. 264 alin. ultim nu sunt pedepsite. În cazul în care

fapta de favorizare este săvâr ită de o persoană cu o anumită calitate ( functionar, militar)ș

de această împrejurare se va ine seama la individualizarea pedepsei. Când ac iunea deț ț

favorizare se săvâr e te de către un func ionar sau alt salariat prin omisiunea sesizăriiș ș ț

organelor judiciare există concurs de infrac iuni între infrac iunea de favorizareaț ț

infractorului i infarc iunea de omisiunea sesizării organelor judiciare.ș ț

Când o persoană săvâr e te fapta de favorizare în ambele sale variante,privind acela iș ș ș

infractor,comite o singură infrac iune i nu un concurs de infrac iuni. Infrac iunea deț ș ț ț

favorizarea infractorului este susceptibilă de a fi săvâr ită în participa ie sub formaș ț

coautoratului,instigării i complicită ii.ș ț

B. Subiectul pasiv al infarc iunii de favorizarea infractorului este statul ca titular al valoriiț

sociale ocrotite ,înfăptuirea justi iei.ț

Infrac iunea poate avea i un subiect pasiv secundar sau adiacent ,care poate fi cazulț ș

favorizării personale o persoană fizică nevinovată care a fost urmărită sau bănuită de a fi

comis infrac iunea săvâr ită de infractorul favorizat.În cazul favorizării reale,subiect pasivț ș

este pesoana fa ă de care s-a comis infrac iunea săvâr ită de infractorul favorizat.În cazulț ț ș

favorizării reale ,subiectul pasiv este persoana fa ă de care s-a comis infrac iunea , dinț ț

săvâr irea căreia provine folosul sau produsul în vederea căruia s-a comis favorizareaș 44.

Sec iunea II ț Latura obiectivă a infrac iunii de favorizarea infractoruluiț

44 T. Toader , op. cit., p. 303

30

Latura obiectivă este formată dintr-un element material,din unele cerin eț

esen iale,din urmarea imediată i legătura de cauzalitate.ț ș

Elementul material al infarc iunii de favorizare ,în ambele sale variante ,constă înț

ac iunea de a da ajutor unui infractor ,fie pentru a îngreuia sau zădărnici urmărireaț

penală,judecata sau executarea pedepsei,fie pentru a asigura acestuia folosul sau produsul

infrac iunii.ț

Ajutorul poate fi dat prin acte comisive sau printr-o comportare omisivă. De ex. ascunde

pe infractor,îi procură mijloace ca să dispară,distruge unele probe materiale; nu dă de tireș

autorită ilor că a aflat unde s-a refugiat infractorul sau unde se găsesc lucrurile proveniteț

din infrac iune. Mijlocul prin care se dă ajutor nu are importan ă pentru existen aș ț ț

infrac iunii,se ia în seamă le individualizarea pedepsei.În cazul în care ac iunea prin careț ț

se dă ajutor constituie prin ea însă i o altă infrac iune,va exista consurs de infrac iuni.Nuș ț ț

este nevoie ca ajutorul să fie dat direct peroanei infractorului, ci poate fi i un ajutorș

mediat.

Pentru ca acţiunea de a da ajutor să întregească latura obiectivă a infracţiunii trebuie

îndeplinite două cerinţe esenţiale:

1) prima constă în condiţia ca ajutorul să fie dar pentru a îngreuia sau zădărnici

urmărirea penală,judecata ori executarea pedepsei (cazul favorizării personale) ori

pentru a asigura folosul ori produsul infrac iunii (cazul favorizarii reale)ț 45.

Un simplu ajutor dat unui infractor ,prin care nu se urmăre te nici îngreuiarea niciș

zădărnicirea urmăririi penale ,a judecă ii sau executării pedepsei i nici a se asiguraț ș

infractorului folosul sau produsul infrac iunii, nu constituie elementul material alț

infarc iunii (ex. simplul fapt de a da găzduire sau de a furniza alimente unui infractor,sauț

de a da îngrijire sau ajutor unui infractor bolnav nu constituie infrac iunea de favorizareț

,dacă acestea nu sunt făcute pentru a îngreuia sau zădărnici înfăptuirea justi iei).ț

Această cerin ă prive te latura obiectivă pentru că ea indică destina ia,obiectul ac iuniiț ș ț ț

de ajutorare.Ac iunea de ajutorare trebuie să fie de natură a îngreuia sau zădărniciț

45 V. Dongoroz., op.cit.,p. 214

31

urmărirea penală sau judecata ori executarea pedepsei, sau de natură a asigura infractorului

folosul sau produsul infrac iunii.ț

2) a doua cerin ă care trebuie sa fie îndeplinită pentru realizarea laturii obiective constăț

în condi ia ca ajutorul dat unui infractor să nu fie aducerea la îndeplinire a uneiț

în elegeri anterioare,intervenită înainte sau în timpul săvâr irii infrac iunii de cătreț ș ț

acel infractor.Această cerin ă esen ială este corolarul firesc al dispozi iei din parteaț ț ț

finală a art. 26 C. pen. care prevede că promisiunea de a favoriza pe un infractor

făcută înainte sau în timpul săvâr irii faptei constituie un act de complicitate ,atât înș

cazul în care,după săvâr irea faptei,promisiunea a fost îndeplinită ,cât i în cazulș ș

când promisiunea nu a ami fost inută. Prin urmare , ajutorul dat de către o persoanăț

unui infractor pentru îngreuirea sau zădărnicirea urmăririi penale, judecă ii oriț

executării pedepsei ,dacă reprezintă îndeplinirea promisiunii făcute infractorului

înainte sau în timpul săvâr irii infrac iunii că-l va favoriza, nu constituie infrac iuneaș ț ț

de favorizare, ci un act de complicitate. Ajutorul acordat pentru a îngreuna sau

zădărnici judecata vizează întârzierea sau împiedicarea efectuării actelor de

procedură , administrării probelor în faza de judecată în primă instan ă sau în căile deț

atac.46

3) Pentru varianta agravată prevăzută în dispozi ia din alin. (2) al art. 264 se adaugă înț

con inutul laturii subiective cerin a esen ială ca infarctorul căruia i se dă ajutor să fiț ț ț

săvâr it o infrac iune contra avutului ob tesc.Această cerin ă nu este îndeplinită înș ț ș ț

cazul infrac iunilor care au adus o pagubă avutului ob tesc , dar care nu fac parte dinț ș

grupul infrac iunilor contra avutului ob tesc.ț ș

Urmarea imediată a infrac iunii de favorizarea infractorului constă în crearea unei stăriț

de pericol pentru normala desfă urare a activită ii de înfăptuire a justi iei i deci pentruș ț ț ș

rela iile sociale a căror ocrotire este asigurată prin apărarea acestei activită i.Pentruț ț

existen a infrac iunii este indiferent dacă urmărirea , judecata sau executarea pedepsei auț ț

i fost îngreuiate sau zădărnicite ,ori dacă s-a asigurat pentru infractor în mod efectivș

46 H. Diaconescu Drept penal. Partea specială Ed. ALL Beck, Bucure ti 2005 ș Vol. II ,pg 143.

32

produsul sau folosul infrac iunii.Suficient că a existat posibilitatea de a se realiza vreunulț

din aceste rezultate.

Legătura de cauzalitate.Între ac iunea care constituie elementul material al infarc iunii deț ț

favorizare i rezultatul acesteia, adică urmarea imediată, există totdeuna o legătură deș

cauzalitate. Urmarea imediată constând într-o stare de pericol inerentă ac iunii săvâr ite,ț ș

existen a acestei legături este implicită,astfel încât constatarea că a fost săvâr ită ac iuneaț ș ț

de dare de ajutor unui infractor, înseamnă implicit i constatarea legăturii de cauzalitate.ș

Sec iunea III ț Latura subiectivă a infrac iunii de favorizarea infractoruluiț

Fapta de a favoriza pe un infractor nu constituie infrac iune decât dacă este săvâr ită cuț ș

vinovă ie.Forma de vinovă ie necesară pentru existen a laturii subiective este inten iaț ț ț ț

( directă sau indirectă).

Există inten ie atunci când făptuitorul tia că s-a săvâr it o infrac iune i că dă ajutorț ș ș ț ș

unui infractor i a prevăzut că prin acest ajutor s-ar putea îngreuia sau zădărnici urmărireaș

penală, judecata sau executarea pedepsei ori s-ar putea asigura infractorului folosul sau

produsul infrac iunii, i deci că prin ac iunea sa se creează o stare de pericol pentruț ș ț

înfăptuirea justi iei, rezultat pe care îl urmăre te sau îl acceptă.ț ș

În cazul favorizării reale ,comite infarc iunea cu inten ie i cel care nu cuno tea înț ț ș ș

momentul primirii bunului că acesta provine dintr-o infrac iune, dar ulterior, cunoscândț

provenien a lucrului a continuat să-l păstreze. Fapta săvâr ită din culpă nu esteț ș

incriminată.

Mobilul infarc iunii nu interesează pentru existen a infrac iunii, ci numai ca element deț ț ț

individualizare a reac iunii represive. Când făptuitorul, în cazul favorizării reale ,a urmăritț

i ob inerea unui folos material va exista concurs între infrac iunea de favorizare i cea deș ț ț ș

tăinuire.

Secţiunea IV Forma agravantă a infracţiunii de favorizarea infractorului

33

Potrivit dispoziţiei din art. 264 alin. (2) C. pen.47 dacă fapta de favorizarea

infractorului prive te o persoană care a săvâr it o infrac iune contra avutuluiș ș ț

ob tesc.Constituie ,de asemenea, variante agravante speciale favorizarea privitoare laș

infrac iunile contra securită ii statuluiț ț 48 i favorizarea referitoare la infrac iunile contraș ț

păcii i omeniriiș 49. Pentru amândouă aceste variante speciale,pedeapsa este închisoarea de

la 3 la 10 ani,deci o pedeapsă mai mare decât cea prevăzută pentru infrac iunile contraț

avutului ob tesc.( 6 luni la 7 ani). i în cazul variantelor agravate , pedeapsa aplicată nuș Ș

poate fi mai mare decât pedeapsa prevăzută de lege pentru autor(art. 264 alin.3).

Sec iunea V ț Tentativa ,consumarea si sanc iunea infrac iunii de favorizareaț ț

infarctorului

Infrac iunea de favorizare a infractorului ,fiind o infrac iunea de ac iune ,esteț ț ț

susceptibilă de a fi realizată printr-o activitate infrac ională de durată i cu desfă urare înț ș ș

toate formele obi nuite: actele preparatorii,tentativa,epuizare.ș

a) actele preparatorii i tentativa nu sunt incriminate ;ele pot fi pedepsite ca acte deș

complicitate anterioară, în cazul în care s-a săvâr it infrac iunea iar ele au fostș ț

efectuate de altcineva decât autorul infrac iunii de favorizare.ț

b) Consumare.Infrac iunea se consumă în momentul în care ac iunea de a da ajutor aț ț

fost executată i a produs urmarea imediată ,adică starea de pericol pentruș

înfăptuirea justi iei datorită ac iunii săvâr ite,care con ine posibilitatea îngreuieriiț ț ș ț

sau zădărnicirii urmăririi penale, judecă ii,executării pedepsei sau descoperirii iț ș

recuperării prejudiciului infrac iuniiț 50. Consumarea infrac iunii are loc indiferentț

dacă urmărirea,judecata sau executarea pedepselor a fost sau nu zădărnicită sau

îngreuiată ,ori dacă a fost sau nu împidicată recuperarea produsului infrac iuniiț 51.

c) Epuizare.Infrac iunea de favorizarea infractorului îmbracă de multe ori caracterulț

de infrac iune continuă(ex. ascunderea infractorului,păstrarea produselorț

infrac iunii) i mai frecvent de infrac iune continuată( ex. efectuarea în mod repetatț ș ț 47 „Dacă fapta prevăzută în alin. (1) priveşte o persoană care a săvârşit o infracţiune contra avutului obştesc,pedeapsa este închisoarea de la 6 luni la 7 ani”48 Art. 173 alin. (3)49 Art. 361 alin (2)50 T. Toader, op.cit.,p 30551 C.A. Constanţa,Secţia Penală, decizia nr. 8/1996,în Dreptul nr. 7/1996,p. 124-125

34

a unor acte de ajutor în realizarea aceleia i rezolu ii), activitatea infrac ionalăș ț ț

putându-se prelungi astfel i după consumarea infrac iunii. ș ț

Modalită ile infrac iuniiț ț . Infrac iunea de favorizarea infractorului prezintăț

normativ(corespunzător dispozi iei incriminatoare) i faptic ( în concret) numeroaseț ș

modalită i de realizare.ț

Modalită i normative. Infrac iunea de favorizare poate fi săvâr ite în următoareleț ț ș

modalită i corespunzatoare variantelor sale. Astfel, favorizarea poate fi comisă pentru aț

îngreuia sau zădărnici urmărirea penală,judecarea sau executarea pedepsei(favorizarea

personală) ori pentru a asigura infractorului produsul sau folosul infrac iunii (favorizareț

reală). Fiecare dintre aceste modalită i ale infrac iunii poate privi fie varianta simplă aț ț

infrac iunii,fie varianta agravantă.Infrac iunea de favorizare prezintă forme agravateț ț

speciale, când fapta de favorizare prive te o persoană care a săvâr it o infrac iune contraș ș ț

securită ii statului sau o infrac iunea contra păcii i omenirii.ț ț ș

Modalită ile faptice.Pe lângă modalită ile normative,săvâr irea infrac iunii poate înfă i aț ț ș ț ț ș

diferite particularită i, în raport cu împrejurările de fapt,ca de ex. faza procesuală în care aț

fost comisă favorizarea, modul de acordare a ajutorului, felul mijloacelor prin care se dă

ajutor ,natura i caracterul infrac iunii anterior săvâr ite, felul i durata pedepsei de de laș ț ș ș

executarea căreia se sustrage infractorul, calitatea i stua ia favorizatorului i aș ț ș

favorizatului ca i raporturile existente între ei, importan a i valoarea produsuluiș ț ș

infarc iunii. De toate particularită ile pe care le-ar prezenta săvâr irea infarc iunii, vaț ț ș ț

trebui să se ină seama la stabilirea garvită ii infrac iunii i la determinarea pedepsei.ț ț ț ș

Sanc ionareaț .Infrac iunea varianta simplă. Pedeapsa pevăzută pentru infrac iunea deț ț

favorizare a infractorului este, potrivit art. 264 alin(1), închisoarea de la 3 luni la 3 ani.

Maximul pedepsei aplicate favorizatorului nu poate fi mai mare decât pedeapsa aplicata de

lege pentru autor.În felul acesta, maximul pedepsei care ar urma să fie aplicată

favorizatorului ar fi mai mare decât maximul pedepsei prevăzută pentru infrac iunea laț

care se referă favorizarea.

Prin pedeapsă prevăzută de lege pentru autor care nu poate fi depă ită de pedeapsaș

aplicată pentru favorizator, se în elege maximul pedepsei prevăzută în dispozi ia careț ț

35

incriminează infrac iunea săvâr ită, i nu pedeapsa concret aplicată celui care a comisț ș ș

infrac iuneaț 52.

Această dependen ă a pedepsei aplicate favorizatorului de pedeapsa prevăzută pentruț

infrac iunea săvâr ită de cel favorizat se explică prin caracterul corelativ al infrac iunii deț ș ț

favorizare fa ă de infarc iunea anterior săvâr ită.ț ț ș

Infrac iunea variantă agravată. Potrivit dispozi iei din art. 264 alin (2) C. pen. dacă faptaț ț

de favorizarea infractorului prive te o persoană care a săvâr it o infarc iune contraș ș ț

avutului ob tesc, pedeapsa este de la 6 luni la 7 ani.ș

Constituie, de asemenea, variante agravate speciale favorizarea privitoare la infrac iuniț

contra securită ii statului i favorizarea referitoare la infrac iuni contra păcii i omenirii.ț ș ț ș

Pentru amândouă aceste variante speciale, pedeapsa este închisoarea de la 3 luni la 10 ani,

deci o pedeapsă mai mare decât cea prevăzută pentru infrac iunile contra avutului ob tesc.ț ș

i în cazul variantelor agravate, pedeapsa aplicată nu poate fi mai mare decât pedeapsaȘ

prevăzută de lege pentru autor.

Cauza de nepedepsire sau de atenuare a pedepsei. Dispozi ia din art. 264 alin(4) C.ț

pen. prevede că săvâr irea infrac iunii de favorizarea infractorului de către so sau de cătreș ț ț

o rudă apropiată poate constitui o cauză de nepedepsire sau o cauză de reducere a

pedepsei.

Potrivit dispozi iei din partea finală a alin (4) al art. 264 ,favorizarea săvâr ită de so sauț ș ț

rudă apropiată nu se pedepse teș 53. De la această dispozi ie,face excep ie,potrivit primeiț ț

păr i a alin. (4) al art. 264, favorizarea săvâr ită de so sau de o rudă apropiată în cazulț ș ț

unor infrac iuni contra avutului ob tesc, i anume în cazul infrac iunii de delapidare,furt înț ș ș ț

paguba avutului ob tesc, tâlhărie în paguba avutului ob tesc i de distrugere în pagubaș ș ș

avutului ob tesc. În aceste cazuri calitatea de so sau rudă apropiată nu constituie oș ț

împrejurare atenuantă legală, limitele pedepsei închisorii prevăzute în alin(2) al art. 264

fiind reduse la jumătate ,adică 3 luni la 3 ani si jumătate.

De la regula nepedepsirii favorizării săvâr ite de so sau de o rudă apropiată, facș ț

excep ie i variantele apeciale ale favorizării în cazul unor infrac iuni contra securită iiț ș ț ț 52 V. Dongoroz, . a, op. cit.,p. 194ș53 R. Răducanu, op.cit.,p. 305

36

statului, precum i în cazul unor infrac iuni contra păcii i omenirii , limitele pedepsei deș ț ș

3-10 ani fiind de asemenea reduse la jumătate potrivit art. 173 alin. ultim i respectiv art.ș

361 ultim prima parte.Calitatea de so este deteminată de existen a căsătoriei în momentulț ț

săvâr irii infrac iunii de favorizare ,chiar dacă so ii erau despăr i i în fapt. Rudă apropiatăș ț ț ț ț

are în elesul stabilit de art. 149 C. pen. ț

Capitolul V Arestarea nelegală si cercetarea abuzivă

Sectiunea I Obiectul si subiecţii

Arestarea nelegală este fapta persoanei care reţine sau arestează nelegal o altă

persoană iar cercetarea abuzivă este fapta persoanei care supune o altă persoană la

executarea unei pedepse , masuri de siguranţă sau educative în alt mod decât cel prevăzut

prin dispoziţiile legale oricare întrebuinţează promisiuni , ameninţări sau violenţe

împotriva unei persoane aflate în curs de urmarire ori judecare sau împotriva unui martor ,

expert ori interpret pentru obţinerea de declaraţii , expertize , traduceri ori interpretari.

Buna desfaşurare a procesului penal impune ca în anumite cazuri sa fie restrânsă libertatea

persoanei care a săvârşit o faptă prevazută de legea penală ceea ce a determinat prevederea

in lege a unor măsuri restrictive sau privative de libertate , felul , cazurile şi condiţiile în

care aceste măsuri pot fi luate fiind precis prevăzute de lege. Luarea unor astfel de măsuri

in alte cazuri si condiţii decât cele stabilite de lege aduc atingere desfaşurarii normale a

procesului penal , a activitaţii organelor care au dreptul sa ia astfel de măsuri. Pe de altă

parte , legea reglementează regimul de executare a pedepsei privative de libertate şi al

masurilor de siguranţă care implica o privare de libertate. Nerespectarea acesteia aduce

atingere activitaţii de înfăptuire a justiţiei prin crearea unor condiţii defavorabile pentru

realizarea scopului sancţiunilor privative de libertate54. În fine întrebuinţarea de promisiuni

, ameninţări ori violenţe împotriva unei persoane aflate in curs de urmarire penală pentru a

o sili sa faca marturisiri ori împotriva unui martor pentru obţinerea de anumite declaraţii ,

54 Inalta Curte de Casatie si Justitie , sectia penala, decizia nr. 6218 din 26 octombrie 2006

37

sau împotriva unui expert sau interpret pentru a influenţa contribuşia lor la administrarea

probelor sunt acte care aduc de asemenea atingere activităţii de înfaptuire a justiţiei ,

constrângerea fiind incompatibilă cu principiul aflarii adevărului. Toate aceste fapte

prezinta pericol social pentru desfaşurarea activitaţii de înfaptuire a justiţiei şi deci

incriminarea lor este pe deplin justificata. Incriminarea faptelor de arestarea nelegală si

cercetare abuziva constituie apărarea prin mijloace de drept penal a unora dintre principiile

fundamentale ale procesului penal : legalitatea procesului , aflarea adevarului , garanţia

libertaţii persoanei 55

Faptele de arestare nelegală si cercetare abuziva sunt prevăzute în dispoziţiile din

art.266 C.pen. . În primul alineat este incriminată fapta de arestare nelegala in două

variante(reţinerea sau arestarea nelegală şi supunerea unei persoane la executarea unei

pedepse , masuri de siguranţă sau educative in alt mod decât cel prevazut prin dispoziţiile

legale) iar în alin.2 şi 3 fapta de cercetarea abuzivă tot în două variante(întrebuinţarea de

promisiuni , ameninţări sau violenţe împotriva unei persoane aflate în curs de cercetare ,

anchetă penală ori judecare pentru obţinerea de declaraţii în alin.5 ; întrebuinţarea de

promisiuni , ameninţări sau violenţe faţă de un martor expert ori intrepret în alin.3.

Obiectul juridic generic îl constituie relaţiile sociale ocrotite prin apărarea valorii sociale a

înfaptuirii justiţiei. Obiectul juridic special îl constituie relaţiile sociale a caror formare si

dezvoltare depind de apararea activităţii de înfaptuire a justiţiei contra abuzurilor săvârşite

de către cei care participa la această activitate. Prin săvârşirea faptelor incriminate in

art.266. se aduce atingere şi persoanei in libertatea sa fizică sau psihică , infracţiunile de

arestare nelegală şi cercetare abuzivă având ca obiect juridic secundar si adiacent şi

relaţiile sociale ocrotite prin apărarea persoanei omului.

Obiectul material. Infracţiunea are de cele mai multe ori un obiect material care este

corpul persoanei împotriva caruia se savârşesc aceste fapte56. Astfel constitutie obiect

material corpul persoanei care este ilegal privată de libertate sau care in condiţii ilegale

supusă la executarea pedepsei închisorii sau a unei măsuri educative ori de siguranţă care

55 Art.2,3şi 5 C.proc.pen. şi art.31 din Constituţie56 T. Toader, op. cit.,p. 308

38

implică privare de libertate , ori al persoanei aflate în curs de urmarire penală sau de

judecată.

Subiecţii infracţiunii.

A) Subiect activ nemijlocit poate fi numai o persoană calificată , faptele de arestare

nelegală şi cercetare abuzivă având caracterul unor infracţiuni proprii. Astfel

infracţiunea de arestare nelegala în varianta sa tip(reţinere sau arestare nelegală)

poate fi savârşită numai de către:

a) un organ judiciar care are dreptul să ia masura arestarii sau retinerii

preventive 57

b) organlul care dispune arestarea în vederea executării pedepsei închisorii prin

emiterea mandatului de executare a închisorii(instanţa de executare potrivit

art.420 C.proc.pen.)

c) organul de executare a mandatului de arestare sau a mandatului de executare

a pedepsei închisorii(art.152 si 422 C.proc.pen.)

d) organele de la locul de detenţie care au însarcinarea de a primi si elibera

deţinuţii(art.422 C.proc.pen.)

Infracţiunea de arestare nelegală în varianta tip nu poate fi săvârşită de persoanele care au

dreptul de a prinde pe infractor in caz de infracţine flagrant , pentru a-l conduce înaintea

autoritaţii. Persoanele care nu au una din calitaţile arătate mai sus si care priveaza de

libertate pe o altă persoană nu comit infracţiunea de arestare nelegală ci pe cea de lipsire

de libertate in mod ilegal(art.189. C.pen.)

Subiect activ nemijlocit al infracţiunii de cercetare abuzivă poate fi numai o persoană ce

funcţionează ca organ de urmarire penală58 sau în cadrul instanţelor de judecată , numai

acestea putând lua declaraţii de la învinuit , inculpat ori martor sau pot îndruma efectuarea

activitaţii expertului ori interpretului. Infracţiunile de arestare nelegală şi cercetare abuzivă

sunt susceptibile de participaţie in formă coautorat , instigarea sau complicitate.

57 Pentru măsura retinerii , procurorul si organele de cercetare penală potrivit art.136.alin2. si art.143.C.pen ; pentru masura arestării preventive procurorul potrivit art.136.alin2.si art 146 C.proc.pen şi instanţa de judecată potrivit art.136.alin2,art147 si 338 C.proc.pen58 Procurorul , potrivit art.209.alin5.C.proc.pen. si organele de cercetare penală , potrivit art.201 si 206 – 208 C.proc.pen.

39

Subiectul pasiv principal al infracţiunii este statul ca titular al valorii sociale înfaptuirii

justiţiei. Subiectul pasiv eventual al infracţiunii de arestare nelegală în varianta tip poate fi

orice persoană iar in varianta asimilată nu poate fi decăt o persoană condamnată la

pedeapsa închisorii sau faţă de care s-a luat o masură de siguranţă , sau un minor faţă de

care s-a luat o masura educativă , restrictivă de libertate.

Subiectul pasiv al infracţiunii de cercetare abuzivă în varianta tip poate fi numai o

persoană aflata în curs de urmarire penală ori de judecată , deci numai o persoană care are

calitatea de învinuit(art.229.C.proc.pen.) sau de inculpat(art.23.C.proc.pen.)

Subiectul pasiv al infracţiunii de cercetare abuzivă în varianta asimilată poate fi numai

persoana care are in procesul penal calitatea de martor , expert ori interpret.

Secţiunea II Latura obiectivă a infracţiunii de arestare nelegală şi cercetare abuzivă

Consta în elementul material , unele cerinţe esenţiale si urmarea imediată.

Elementul material al infracţiunii de arestare nelegală în varianta tip constă în

acţiunea de a reţine sau de a aresta.

Prin reţinerea unei persoane se inţelege luarea sau executarea masurii preventive a reţinerii

prevăzute în art.136.lit a. , art.143 si 144. C.proc.pen.

Constituie element material si acţiunea de a reţine o persoană care a săvârşit o

contravenţie, cand legea prevede dreptul pentru organele de poliţie de a lua o astfel de

masură.

Prin arestarea unei persoane se înţelege luarea sau executarea măsurii arestarii preventive ,

prevazută in dispoziţiile din art. 136 lit. c),art. 146,148,152 şi 422 C. proced. pen., cât şi

dispunerea arestării în vederea executării pedepsei închisorii(art.420 C.proc. pen).

Nu constituie element material al infracţiunii de arestare nelegală lipsirea de libertate în

mod nelegal a unei persoane în vederea executării unei măsuri de siguranţă sau

educative.De asemenea nu constituie element material emiterea sau executarea unui

mandat de aducere a unei persoane în faţa organelor de urmărire penală sau instanţei de

40

judecată. Arestarea sau reţinerea poate consta într-o acţiune sau într-o

inacţiune(ex.omisiunea de a eibera pe cel reţinut ori arestat la expirarea termenului legal).

Elementul material al infracţiunii de arestare nelegală în varianta asimilată constă în

supunerea unei persoane la executarea în mod ilegal a unei pedepse,măsuri de siguranţă

sau educative,privative de libertate. Acţiunea de supunere la executare poate fi realizată

atât prin acte comisive cât şi printr-o acţiune omisivă.

A supune o persoană la executarea unei pedepse în alt mod decât cel prevăzut prin

dispoziţiile legale ,înseamnă a impune aceteia un mod de executare contrar prevederilor

legale.

În ceea ce priveşte măsurile de siguranţă ,elementul material constă în supunerea la

executarea unei maăsuri de siguranţă privativede libertate59 ăn alt mod decât cel prevăzut

de legile care reglementează această măsură.

Elementul material al infracţiunii de cercetare abuzivă constă în acţiunea de a

întrebuinţa fie promisiuni fie ameninţări fie violenţe , împotriva unei persoane aflate în

curs de urmarire ori de judecată sau împotriva unui martor , expert ori interpret.

Acţiunea de a întrebuinţa promisiuni , ameninţări sau violenţe priveşte deci procedee

alternative , aşa încât oricare dintre ele poate realiza elementul material. Dacă aceeaşi

persoană a întrebuinţat mai multe dintre aceste procedee în realizarea aceleiasi rezoluţii

infracţionale va exista o singura infracţiune , însă pluralitatea lor va fi avută în vedere la

individualizarea pedepsei.

Promisiunile întrebuinţate pot fi referitoare la bani sau alte bunuri ori foloase materiale

sau la alte avantaje ori favoruri care pot privii sau nu situaţia învinuitului în procesul în

care se gaseşte acesta.

Întrebuinţare de ameninţări înseamnă folosirea de mijloace de constrângere psihică de

natură a provoca o stare de temere , sub stapanirea careia libertatea psihica a persoanei

supuse ameninţării este atinsa. Pericolul sau răul cu care se ameninţă poate privi si pe soţul

ori rudele apropiate ala acesteia.

59 Internarea medicală prevăzută în art. 112 lit. b) şi 114 C.pen.

41

Întrebuinţarea de violenţă înseamnă folosirea de mijloace de constrângere fizică ,

utilizarea forţei proprii sau a altei energii , sub presiunea careia persoana faţă de care

acţionează această forţă cu greu ar putea sa se împotrivească.

În noţiunea de violenţe intra si relele tratamente(de ex. Privarea persoanei de hrană ori de

odihnă , supunerea la munci istovitoare sau alte acte cauzatoare de suferinţe fizice) în acest

caz dacă este vorba de un învinuit sau inculpat infracţiunea prevazuta in art.266. va intra în

concurs cu cea prevazută în art.267.

Cerinţele esenţiale ale laturii obiective a infracţiunilor de arestare nelegală si cercetare

abuzivă sunt:

1- Pentru întregirea laturii obiective a infracţiunii de arestare nelegală in varianta tip

este necesara ca acţiunea de reţinere sau arestare care nu constituie element material

sa îndeplinească cerinţa de a fi nelegală. Aceasta înseamnă ca reţinerea sau arestarea

este nelegala când a fost dispusa sau efectuată în afara cazurilor prevazute de lege şi

fară îndeplinirea formalitaţilor esenţiale cerute de lege. Cerinţa esenţiala este

îndeplinită în caz de primire într-un loc de deţinere a unei persoane fară ordin de

reţinere sau fara mandat de arestare. Când primirea s-a facut ca urmare a declarării

unei persoane ca a comis o infracţiune conducatorul locului de deţinere va

încunoştinţa imediat procurorul sau alt organ de urmărire penală. Se consideră

reţinere sau arestare nelegală şi in caz de încetare de drept a măsurilor

preventive(art.140.C.proc.pen.) sau de expirarea a termenului de executare a

pedepsei închisorii si că deţinutul nu este pus în libertate.

2- Pentru întregirea laturii obiective a infracţiunii de arestare nelegală in varianta sa

asimilată este necesară îndeplinirea cerinţei esenţiale ca executare a unei pedepse să

se facă în alt mod decât cel prevăzut de dispoziţiile legale. Cerinţa esenţiala este

îndeplinită din moment ce executarea se face în alt regim decât cel prevăzut de

codul penal sau de legea de executare a pedepselor. De asemenea cerinţa esentială

este îndeplinită şi in cazul militarului în termen condamnat la executarea pedepsei

închisorii ce nu depăşeşte doi ani intr-o unitate militara disciplinară şi care este

supus la un alt mod de executare.

42

3- Pentru întregirea laturii obiective a infracţiunii de cercetare abuzivă este necesar sa

fie îndeplinită cerinţa ca întrebuinţarea de promisiuni , ameninţări sau violenţe sa

aibă drept obiectiv obţinerea de declaraţii , de poziţii , rapoate de expertiză sau

traduceri în sensul dorit de cel ce efectuează cercetarea.

Pentru existenţa infracţiunii nu este necesar să se fi obţinut declaraţii expertize ,

traduceri sau interpretări nedorite ci este nevoie să se fi acţionat în această direcţie.

Urmarea imediată. Savârşirea acţiunilor care constituie elementul material al

infracţiunii au ca rezultat crearea unei stări de pericol pentru normala desfaşurare a

activitaţii de înfaptuire a justiţiei. La urmarea imediata principală se adaugă şi una

adiacentă ce constă în vătămarea adusă persoanei faţă de care s-a săvârşit acţiunea de

arestare ilegală sau faţă de care s-a efectuat abuziv cercetarea judiciară.

Legătura de cauzalitate. Atât în cazul infracţiunii de arestare nelegală cât şi in acela al

infracţiunii de cercetare abuzivă , există o inerentă legătura de cauzalitate între acţiunea

care realizează elementul material si urmarea lor imediată. În ceea ce priveşte urmarile

adiacente va fi uneori nevoie sa se facă dovada legaturii de cauzalitate.

Sec iunea ț III Latura subiectivă a infrac iunii de arestare nelegală i cercetareț ș

abuzivă

Infracţiunea de arestare nelegală ca şi infracţiunea de cercetare abuzivă există numai

când faptuitorul a acţionat cu intenţie , prin urmare faptele săvârşite din culpă nu sunt

incriminate. Există intenţie cand făptuitorul şi-a dat seama de caracterul nelegal sau abuziv

al acţiunii sale şi a prevăzut rezultatul acesteia , rezultat pe care l-a urmărit anume sau deşi

nu l-a urmarit a acceptat totuşi riscul producerii lui. Eroarea asupra legalitaţii reţinerii sau

arestării nu înlătura caracterul penal al faptei 60

Eroarea asupra unei stări sau împrejurări privind fapta sau persoana în privinţa căreia s-a

dispus reţinerea sau arestarea constituie o cauză de inexistenţa a infracţiunii. Pentru

60 Art.51.alin.ultim.C.pen.

43

existenţa laturii subiective scopul si mobilul sunt irelevante dar vor fi ţinute în seamă la

individualizarea pedepsei61.

Sec iunea IV ț Tentativa , consumarea şi sancţionarea

Infracţiunile de arestare nelegală şi cercetare abuzivă fiind infracţiuni comisive si de

intenţie , săvârşirea lor este susceptibilă de faza actelor preparatorii si atentative , dar

aceste faze nu sunt incriminate. Actele preparatorii pot fi însă pedepsite ca acte de

participaţie in cazul în care fapta în vederea careia s-au efectuat,s-a săvârşit şi sunt comise

de alte persoane decât autorul.

Consumarea. Infracţiunile de arestare nelegală şi de cercetare abuzivă se consumă de

indată ce s-au săvârşit acţiunile care constituie elementul material, au fost îndeplinite

cerinţele esenţiale ţi s-a produs urmarea imediată.

Epuizarea. Infracţiunea de arestare nelegală are caracter de infracţiune continuă, deoarece

după atingerea momentului în care fapta s-a consumat ,activitatea de reţinere sau de

arestare, adică privarea de libertate a perssoanei reţinute sau arestate, şi implicit urmarea

imediată se prelungesc în timp până la redarea libertăţii acestei persoane sau până la

legalizarea reţinerii sau arestării. Infracţiunea se epuizează deci în momentul în care

lipsirea de livbertateilegală încetează. Dacă în momentul consumării infracţiunii sau

înainte de epuizarea ei,survin şi alte urmări cu relevanţă penală, va exista concurs de

infracţiuni între infracţiunea de arestare nelegală şi infracţiuneacare a dat loc urmăririi

complimentare.

Infracţiunea de cercetare abuzivă poate prezenta caracterul de infracţiune continuată ,

prin repetarea actelor de promisiune ,ameninţare sau violenţă în baza aceleiaşi rezoluţii,

infracţiunea epuizându-se în momentul indeplinirii ultimului act de promisiuni , de

ameninţăti ori de violenţe.

Modalităţile infracţiunii a) modalităţile normative.Fapta de arestare nelegală fiind

incriminată în două variante ,săvârşirea sa poate prezenta două modalităţi normative

61 Decizia nr. 1072/2009, Sec ia penală, ÎCCJ,www.scj.roț

44

corespunzătoare acestor două variante şi anume: reţinerea sau arestarea nelegală şi

supunerea unei persoane la executarea unei pedepse ,măsuri de siguranţă ori educative îm

alt mod decât cel prevăzut în dispoziţiile legale. Această ultimă variantă a infracţiunii de

arestare nelegală poate avea trei submodalităţi, după cum executarea se referă la o

pedeapsă ,măsură de siguranţă sau măsură educativă. În ceea ce priveşte infarcţiunea

decercetare abuzivă ,dispoziţia incriminatoare conţine unele variante ,şi anume atât în

raport cu procedeele întrebuinţate cât şi după cum acestea sunt întrebuinţate faţă de o

persoană cese află în cursdeurmărire penală sau de judecată, ori faţă de un martor ,expert

ori interpret.

b) Modalităţile faptice.Atât infracţiunea de arestare nelegală, cât şi infracţiunea de

cercetare abuzivă pot prezenta în concret , în oricare din modalităţile normative, diferite

particularitîţi, determinate de împrejurări de fapt în care aceste infracţiuni au fost

săvâtşite ,ca de exemplu: durata arestării nelegale,felul regimului nelegal de executare ,

natura promisiunilor, ameninţărilor sau violenţelor. Aceste modalităţi faptice dau expresie

unui anumit gradde pericol social concret şi de aceea trebuie avute în vederela

individualizarea pedepsei.

Sancţiunea. Infracţiunea de arestare nelegală, în ambele variante prevăzute în art. 266

alin.(1) este sancţionată cu pedeapsa închisorii de la 6 luni la 3 ani.

Infracţiunea de cercetare abuzivă atât în varianta tip prevăzută în art. 266 alin. (2) cât şi

în varianta asimilată prevăzută în art. 266 alin. (3) este sancţionată cu pedeapsa închisorii

de la unu la 5 ani. Când aceeaşi persoană săvârşeşte succesiv infracţiunea de arestare

nelegală şi cercetare abuzivă, va exista concursde infarcţiuni ,putând fi aplicat un spor

potrivit art. 34 C.pen.

În cazul ambelor infracţiuni , se poate aplica alături de pedeapsa pincipală a închisorii şi

pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi, când pedeapsa principală este mai

mare de 2 ani.

Capitolul VI Analiza infracţiunii de supunere la rele tratamente

45

Secţiunea I Obiectul şi subiecţii

Supunerea la rele tratamente este fapta persoanei care supune la rele tratamente pe

o altă persoană aflată în stare de reţinere,deţinere ori executarea unei măsuri de siguranţă

ori educative. Această faptă aduce atingere activităţii de înfăptuire a justiţiei, împiedicând

sau zădărnicind realizare scopului măsurilor i sanc iunilor privative de libertateș ț 62.

Persoana fa ă de care s-a luat o măsură preventivă ,restrictivă sau privativă de libertateț

sau care execută o pedeapsă ori o măsură de siguran ă sau educativă ,privativă de libertate,ț

trebuie să fie tratată cu umanitate i cu respectul demnită ii inerente persoanei umane,ș ț

fiindcă numai în acest fel privarea lor de libertate poate da rezultate de natură să realizeze

scopul măsurilor i sanc iunilor de drept penal i deci înfăptuirea justi iei.ș ț ș ț

Supunerea la rele tratamente a unei persoane aflate în stare de re inere ,de inere ori înț ț

executarea unei măsuri de siguran ă ori educative constituie o încălcare a acestui principiuț

al legisla iei noastre ,consacrat i în rezolu ii cu caracter na ional.ț ș ț ț 63

Organele de urmărire penală i organele însărcinate cu executarea pedepselor,ș

măsurilor de siguran ă ori educative sunt datoare, în îndeplinirea atribu ilor ce le revin săț ț

respecte riguros acest principiu. Încălcarea acestei obliga ii nu constituie un simplu abuz înț

serviciu, ci o faptă care aduce atingere activită ii de înfăptuire a justi iei. Această faptăț ț

prezinta deci un evident pericol social pentru eficienta desfă urare a activită ii deș ț

înfăptuire a justi iei, ceea ce justifică incriminarea sa în grupul infrac iunilor careț ț

împiedică înfăptuirea justi iei. Infrac iunea de supunere la rele tratamente este prevăzută înț ț

dispozi ia din art. 267 C.P.ț 64

Obiectul juridic generic este comun tuturor infracţiunilor care împiedică înfăptuirea

justiţiei şi constă în relaţiile sociale a căror existenţă este asigurată prin ocrotirea valorii

sociale a înfăptuirii justiţiei.

62 Decizia nr. 1082/2008, Sec ia penală, ÎCCJ, www.scj.roț63 Declara ia Universală a Drepturilor Omului, adoptată de Adunarea Generală a ONU în 1948, perevede în art. 5 că : nimeniț nu poate fi supus la torturi ,nici la pedepse sau tratamente crude,inumane sau degradante.64 Supunerea la rele tratamente a unei persoane aflate în stare de reţinere, deţinere ori în executarea unei măsuri de siguranţă ori educative se pedepseşte cu închisoare de la 1 la 3 ani.

46

Obiectul juridic special îl constituie relaţiile speciale a căror existenţă este ocrotirea

prin apărarea activităţii de normală înfăptuirea justiţiei împotriva unor infracţiuni abuzive,

de natură a zădărnicii rolul i func iunia pe care trebuie să o îndeplinească executareaș ț

corectă a măsurilor i sanc iunilor de drept penal în realizarea scopului lor. Infrac iunea deș ț ț

supunere la rele tratamente are i obiecte juridice secundare i anume rela iile socialeț ș ț

ocrotite prin apărarea valorii sociale a integrită ii corporale, libertă ii i demnită ii.ț ț ș ț

Obiectul material al infrac iunii este corpul persoanei supuse la rele tratamente.ț

Subiec ii infrac iunii. a) subiect activ nemijlocit poate fi numai o persoană careț ț

datorită calită ii sale are posibilitatea i autoritatea de a dispune cu privire la tratamentulț ș

persoanelor aflate în stare de re inere, deten ie ori în executarea unei măsuri de siguran ăț ț ț

ori educative. Aceste persoane sunt func ionari sau al i salaria i însărcina i cu aplicareaț ț ț ț

regimului legal sau cu baza si cu supravegherea celor de inu i sau interna i. Nu săvâr e teț ț ț ș ș

infrac iunea de supunere la rele tratamente, ci pe aceea de purtare abuzivă ( art 250 alin.2ț

C.P. ), persoana care execută un mandat de arestare preventivă sau de executare a

pedepsei, dacă ar lovi pe cel pe care îl conduce la locul de deten ie.ț

În aceea i situa ie se află persoana care supune la rele tratamente pe făptuitorul uneiș ț

infrac iuni flagrante, pe care îl conduce înaintea autorită ii, aceasta săvâr ind infrac iuneaț ț ș ț

de loviri sau alte violen e ( art.180 C.P. ). ț

Infrac iunea de supunere la rele tratamente este susceptibilă de a fi săvâr ită înț ș

participa ie, în toate formele acesteia ( coautorat, complicitate, instigare ). Pentru compliciiț

i instigatorii la această infrac iune nu se cer calită iile speciale cerute pt autor. Superiorulș ț ț

care tolerează supunerea la rele tratamente a persoanei re inute răspunde ca i complice.ț ș

Subiectul pasiv principal al infrac iunii este statul ca titular al valorii sociale apărateț

prin incriminarea acestei fapte. Subiectul pasiv secundar este persoana care a fost supusă

la rele tratamente, adică persoana aflată in stare de re inere.ț

Dacă fapta este săvâr ită împotriva mai multor subiec i pasivi, există atâteaș ț

infrac iuni câ i sunt ace ti subiec i. ț ț ș ț

Sec iunea II. Latura obiectivă a infrac iunii de supunere de rele tratamente.ț ț

47

Latura obiectivă este compusă din elementul material, urmarea imediată i legaturaș

de cauzalitate.

Elementul material constă în ac iunea de supunere la rele tratamente a unei persoaneț

care se află în stare de deten ie sau în executarea unei măsuri de siguran ă ori educative.ț ț

Ac iunea poate fi realizată prin acte de comisiune sau printr-o comportare omisivă. Aț

supune o persoană la rele tratamente înseamnă a o face să sufere în mod continuu sau cu

întreruperi, siluiri, priva iuni, prigoniri care îi pun în primejdie fizic sau psihic, sănătatea.ț

Nu constituie rele tratamente restric iile priva iunile i sanc iunile aplicate potrivitț ț ș ț

dispozi iilor legale. Relele tratamente pot privi abateri nepermise de la condi iile deț ț

cazarmament, de igienă, hrană, îmbrăcăminte, regimul de odihnă, de muncă i deș

plimbare, de asisten ă medicală.ț

Pentru caracterizarea elementului natural dispozi ia legală prevede o condi ie careț ț

constituie o cerin ă esen ială i anume: supunerea la rele tratamente să privească pe oț ț ș

persoană aflată în stare de re inere, de inere ori în executarea unei măsuri de siguran ă sauț ț ț

educative. Persoana aflată în stare de re inere este persoana fa ă de care s-a luat măsuraț ț

preventivă a re inerii ( prevăzută de art.136 lit.a) i art.143 C.P.P. ). Persoana aflată înț ș

stare de de inere este persoana fa ă de care s-a luat măsura arestării preventive ( art.136ț ț

lit.c) i art.146-149 C.P.P. ), precum i persoana arestată în baza mandatului de executare aș ș

pedepsei închisorii (art.420 din C.P.P.).

Persoana aflată în executarea unei măsuri de siguran ă sau educative este persoanaț

fa ă de care s-a luat măsura internării medicale în cazul unui adult ori măsura educativă aț

internării minorului într-un institut de reeducare ori într-un institut medical-educativ.

Urmarea imediată. Ac iunea de rupunere la rele tratamente are ca rezultat creareaț

unei stări de pericol pentru normala desfă urare a activită ii de înfăptuire a justi iei. Alăturiș ț ț

de această urmare principală se produce si o urmare adicentă constând într-o vătămare

efectivă adusă integrită ii corporale sau sănătă ii persoanei.ț ț

Legătura de cauzalitate. Pentru întregirea laturei obiective a infrac iunii de supunereț

la rele tratamente trebuie să existe o legatură de cauzalitate între ac iunea care constituieț

elementul material i urmarea imediată.ș

48

Urmarea imediată principala constă într-o stare de pericol inerent ac iunii săvâr ite,ț ș

existen a acestei legături este implicită, astfel încât constatarea săvâr irii ac iunii înseamnăț ș ț

implicit i constatarea legăturii de cauzalitate. Pentru urmarea eventuală adiacentă legăturaș

de cauzalitate trebuie dovedită.

Sec iunea III. ț Latura subiectivă a infrac iunii de supunere la rele tratamenteț

Pentru existen a infrac iunii se cere din punct de vedere subiectiv ca fapta să fieț ț

săvâr ită cu inten ie atât directă cât si indirectă. Există inten ie când înfăptuitorul tia căș ț ț ș

tratamentul la care supune pe una din persoanele arătate in art.267 este neîngrăduit i i-aș ș

dat seama, a prevăzut rezultatul ac iunii sale i a urmărit acest rezultat sau de i nu aț ș ș

urmărit acest rezultat a acceptat riscul producerii lui. Fapta săvâr ită din culpă nu esteș

incriminată, ea poate eventual constitui o abatere disciplinară.

Scopul i mobilul ac iunii nu interesează pentru existen a infrac iunii, ci constituieș ț ț ț

doar elemente de individualizare a reac iei represive ( ex: asigurarea unei discipline rigide,ț

răzbunarea ).

Sectiunea IV. Tentativa, consumarea i sanc ionarea infrac iunii de supunere la releș ț ț

tratamente

Infrac iunea de supunere la rele tratamente fiind o infrac iune comisivă,ț ț

activitatea infrac ională prin care se realizează elementul ei material poate parcurge toateț

fazele unei desfă urări de durată. ș

Actele preparatorii i tentativaș ,de i posibilă, nu se pedepsescș 65. Când ac iunea deț

supunere la rele tratamente a fost executată prin acte de omisiune ,tentativa nu este

posibilă. Actele preparatorii pot fi pedepsite ca acte de participa ie ,când au fost comise deț

alte persoane decât autorul i fapta în vederea căreia au fost efectuate s-a săvâr it.ș ș

Consumarea are loc în momentul săvâr irii ac iunii de supunere le rele tratamente aș ț

persoanei aflate în starea de re inere,de inere ori în executarea unei măsuri de siguran ă oriț ț ț

educative i s-a produs deci urmarea imediată.Consumarea infrac iunii implică supunereaș ț

65 Al. Boroi, Drept penal. Partea specială., op. cit., p. 397

49

persoanei la un număr de acte care să constituie un rău tratament, aceasta presupunând o

ac iune continuă sau repetată; actul izolat poate constitui un abuz în serviciu(art. 246) sauț

purtare abuzivă(art. 250)

Epuizarea. Ac iunea de supunere la rele tratamente , după ce a căpătat acest caracter,ț

deci după consumare, se poate prelungi în timp i poate îmbracă forma infrac iuniiș ț

continuă sau continuată, fiind susceptibilă de forma epuizare.Infrac iunea se epuizează înț

momentul încetării ultimului act de supunere la rele tratamente.

Modalită ile infarc iunii. ț ț Infrac iunea se poate săvâr i numai în configura ia sa tipică. Înț ș ț

concret fapta poate prezenta însă numeroase modalită i de fapt, particularizate prinț

circumstan ele în care a fost comisă i care determină un anumit grad de pericol socialînț ș

concret , acestea trebuind avute în vedere la indicidualizarea pedepsei.

Sanc ionarea. ț Supunerea la rele tratamente este sanc ionată cu pedeapsa închisorii de laț

unu la 3 ani.În cazul când pedeapsa stabilită de instan ă este mai mare de 2 ani,se paoteț

aplica i pedeapsa complimentară a interzicerii exerci iului unor drepturi (art. 65. C. p)ș ț 66.

Capitolul VII Analiza infrac iunii de torturăț

Sec iunea I Obiectul i subiec iiț ș ț

Textul de incriminare a fost consacrat în Codul Penal ca urmare a obliga iunilorț

asumate prin legea de aderare67 a României la Conven ia împotriva torurii i a altorț ș

pedepse ori tratamente cu cruzime , inumane sau degradante, adoptată le New York la 10

dec. 1984. Pot. art. 3 din Conven ia europeană a drepturilor omului , nimeni nu poate fiț

supus torturii , nici pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante ,prevederi c

consacrate în aceia i termeni i art. 22 alin. (2) din Constitu ia Românieiș ș ț 68.

66 V. Dongoroz,S. Kahane, . a,, op.cit., vol.IV,p. 138 ș67 Legea nr. 19/1990( M. OF. Nr 112 din 10 oct. 1990)68 HOTARAREA din 6 decembrie 2007, definitiva la 6 martie 2008,in Cauza Bragadireanu impotriva Romaniei

50

Infrac iunea constă ț în fapta prin care se provoacă unei persoane ,cu inten ie, o durereț

sau suferin e puternice ,fizice ori psihice, îndeosebi cu scopul de a ob ine de la aceastăț ț

persoană sau de la o persoană ter ă persoană l-a comis ori este bănuită că l-a comis ,de aț

intimida sau de a face presiuni asupra ei ori de a intimida sau a face presiuni asupra unei

ter e persoane sau pentru oricare alt motiv bazat pe o formă de disciminare oricare ar fiț

ea, atunci când o asemenea durere sau astfel de suferin e sunt aplicate de către un agentț

al auto ită ii publice sau de orice altă persoană care ac ionează cu titlu oficial sau laț ț ț

instigarea ori cu consim ământul expres sau tacit al unor asemenea persoane.ț 69

Obiectul juridic principal constă în rela iile sociale referitoare la înfăptuirea justi iei.Înț ț

cazul torturii, aceste rela ii sunt încălcate prin provocarea persoanei a unor dureri sau aț

unor suferin e puternice, fizice sau psihice, în unul dintre scopurile sau din motiveleț

arătate în text. Obiectul juridic secundar constă în rela iile sociale privind atributeleț

fundamentale ale persoanei.

Obiectul material. Dacă activitatea făptuitorului prive te direct corpul persoanei, acestaș

constituie obiectul material al infarc iuniiț 70.

Subiectul activ este calificat. Infrac iunea poate fi săvâr ită numai de către un agent alț ș

autorită ii publice sau de către o altă persoană care ac ionează oficial ori la instigare sau cuț ț

consim ământul unui asemenea func ionar. Persoana particulară poate săvâr i infrac iuneaț ț ș ț

de tortură ca un executor al voin ei persoanei oficiale, ca un mandatar al acesteia.Astfelț

pot fi subiecţi activi ai infracţiunii de tortură : judecătorul, procurorul, poliţistul,

funcţionarul însărcinat cu administrarea locului de detenţie care acţionează întru-unul

dintre scopurile prevăzute în norma de incriminare71.

Participa ia penală este posibilă sub toate formele.ț

Subiectul pasiv principal este statul , iar subiectul pasiv secundar este persoana căreia îi

sunt provocate dureri sau suferin e puternice fizice ori psihiceț 72.

Sec iunea II Latura obiectivă a infrac iunii de torturăț ț69 Art. 267 indice 170 T. Toader, op.cit., p. 31371 Decizia nr. 106/2003, Sec ia penală, ÎCCJ, www.scj.roț72 R. Răducanu, op.cit. ,p. 308

51

Elemetul material al laturii obiective se realizează printr-o faptă, comisivă sau

omisivă, prin care i se provoacă unei persoane o durere sau suferin e puternice, fizice iț ș

psihice. În fiecare caz concret, instan a de judecată va aprecia, în raport cu toateț

împrejurările re inute, dacă durerea sau suferin ele provocate personei au fost sau nuț ț

putenice. Dacă cerin a legii nu este îndeplinită, fapta va putea constitui o altă infrac iune,ț ț

cum ar fi, de exemplu, supunerea la rele tratamente ( art. 267 C. p.), purtarea abuzivă ( art.

250 C. pen.), lovirea sau alte violen e ( art. 180 C. pen.). Nu interesează metodele sauț

mijloacele folosite de către făptuitor.

Potrivit alin.(5) , nicio împrejurare excep ională, oricare ar fi ea, fie că este vorba de oț

stare de război sau de amenin ări cu războiul, de instabilitate politică internă sau de oriceț

altă stare de excep ie , nu poate fi invocată pentru a justifica tortura. De asemenea, nuț

poate fi invoca nici ordinul superiorului sau al unei autorită i publice.ț

Infrac iunea de tortură de deosebe te de infrac iunea de supunere la rele tratamente prinț ș ț

intensitatea durerilor provocate victimei.Astfel, simpla folosire a violen ei fizice sauț

psihice prin ea însă i nu define te elementul material al laturii obiective a infrac iunii deș ș ț

tortură, deoarece nu este aptă să provoace o durere intensă sau suferin e puternice ,fiziceț

sau psihice73.

Urmarea imediată constă în crearea unei stări de pericol pentru activitatea autorităşilor

publice , iar în secundar în încălcarea unora dintre atributele fundamentale ale persoanei.

Legătura de cauzalitate trebuie sa existe74.

Secţiunea III Latura subiectivă a infracţiunii de tortură

Infracţiunea se săvârşeşte numai cu intenţie directă calificată de scopul urmărit de

făptuitor. Aceasta, deoarece fapta se săvârşeşte în scopul de a obţine de la persoana

respectivă sau de la o persoană terţă informaţii sau mărturisiri, de a o pedepsi pentru un act

pe care aceasta sau o terţă persoană l-a comis ori este bănuită că l-a comis, de a o intimida

sau de a face presiuni asupra ei ori de a intimida sau a face presiuni asupra unei ter eț

persoane. Fapta constituie infrac iunea de tortură i atunci când aceasta este săvâr ită dinț ș ș 73 R. Răducanu, op. cit., p. 30874 Al. Boroi, op. cit.,p.401

52

orice motiv bazat pe o formă de discriminare , chiar dacă scopul nu este realizat. Motivul

săvâr irii faptei, bazat pe o formă de discriminare , există oircare ar fi această formă deș

discriminare( socială, politică, economică). În literatura de specialitate s-a exprimat iș

opinia că forma de vinovă ie cu care se săvâr e te această infrac iune este inten ia directăț ș ș ț ț

sau indirectă , deoarece autorul trebuie să aibă reprezentarea că folose te mijloaceș

susceptibile să provoace suferin e puternice i să urmărească producerea acestora sau săț ș

accepte posibilitatea producerii lor75.

Sec iunea IV Formele agravate ale infrac iunii de torturăț ț

Infrac iunea de tortură are două forme agravate prevăzute în alin. (2) i (3).ț ș

I. Potrivit alin. (2), infarc iunea este mai gravă dacă fapta prevăzută în alin. (1) aț

avut vreuna din urmările arătate în art. 181 sau art. 182. C. p.76 Urmările mai

grave corespund infrac iunilor de vătămare corporală i vătămare corporalăț ș

gravă, care sunt imputate făptuitorului pe bază de praeterinten ie. Sanc iuneaț ț

constă în închisoare de la 3 la 10 ani.

II. Potrivit alin.(3), infrac iunea este i mai gravă facă fapta a avut ca urmareț ș

moartea victimei. Urmarea mai gravă corespunde infrac iunii de loviri sauț

vătămări cauzatoare de moarte (art. 183 C.p.). Sanc iunea constă în deten iuneaț ț

pe viată alternativ cu închisoarea de la 15 la 25 de ani.

Sec iunea V Tentativa,consumarea i sanc ionarea infrac iunii de torturăț ș ț ț

Tentativa este pedepsită , potrivit alin. (4).

Consumarea infrac iunii are loc în momentul săvâr irii faptei prin care i se provoacăț ș

persoanei vătămate o durere sau suferin e puternice , fizice sau psihice, moment în care seț

creează starea de pericol pentru înfăptuirea justi iei.ț

Sanc iunea constă în închisoarea de la 2 la 7 ani.ț

75 Gh. Nistoreanu, Al. Boroi Drept penal .Partea specială Ed. All Beck , Bucure ti 2005, p. 332;O. Predescu , ș Despre infrac iunea de tortură,ț în Dreptul nr. 4/1999,p.87 76 Art. 181”Vătămarea corporală. Fapta prin care s-a pricinuit integrită ii corporale sau sănătă ii o vătămare care necesită pentruț ț vindecare îngrijiri medicale de cel mult 60 de zile se pedepse te cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.”șArt. 182 ’’Vătămarea corporală gravă. Fapta prin care s-a pricinuit integrită ii corporale sau sănătă ii o vătămare care necesităț ț pentru vindecare îngrijiri medicale mai mult de 60 de zile se pedepse te cu închisoare de la 2 la 7 ani.ș ’’

53

Cauza specială care înlătură caracterul penal al faptei.Potrivit alin. (6) faptele prevăzute

în alin.(1) nu constituie infrac iunea de tortură dacă durerea sau suferin ele rezultă exclusivț ț

din sanc iunile legale i sunt inerente acestor sanc iuni sau ocazionale de ele. ș ș ț

Aspecte procesuale.Ac iunea se pune în mi care din oficiu. Urmărirea penală seț ș

efectuează de procuror , potrivit dispozi iilor art. 209 alin. 3 C. proc. pen. Competen a deț ț

judecată în primă instan ă revine tribunalului. ț

Capitolul VIII Analiza infracţiunii de nerespectare a hotărârilor judecătoreşti

Secţiunea I. Obiectul si subiecţii

Nerspectarea hotărârilor judecaătoreşti este fapta persoanei care se împotriveşte la

executarea unei hotărâri judecătoreşti prim acte de violenţă sau de ameninţare faţă de

organul de executare ,sau fapta persoanei care împiedică o altă persoană să folosească o

locuinţă ori parte dintro locuinţă sau imobil deţinute în baza unei hotărâri judecătoreşti

,sau fapta persoanei care se sustrage de la executarea unor măsuri de siguranţă aplicate

printro hotărâre judecătorească.

Opera de justiţie realizată în cursul urmăririi penale şi al judecăţii unei cauze nu ar avea

nici un efect iar înfăptuirea justiţiei ar fi numai formal realizată,fără executarea hotărârii

judecătoreşti pronunţate în acea cauză.Drepturile constatate sau recunoscute printro

hotărâre nu ar putea fi realizate şi ordinea juridică restabilită ,fără aducerea la îndeplinire a

celor dispuse prin acea hotărâre ;în cauzele penale represiunea nu sar putea înfăptui ,dacă

cei condamnaţi la o pedeapsă nu ar putea fi supuşi la executarea acesteia,în fine ,măsurile

de siguranţă la care sunt supuşi unii făptuitori nu ar putea înlătura starea de pericol pe care

aceştia o reprezintă dacă ele nu ar fi respectate.

54

Faptele prin care se împidică executarea hotărârilor judecătoreşti aduc atingere

autorităţii hotărârilor judecătoreşti executorii şi activităţii pe care trebuie să o înfăptuiască

organele de executare.

Nerespectarea hotărârilor judecătoreşti,fie prin împiedicarea executării lor,fie prin acte

posterioare executării ,pune evident în pericol înfăptuirea justiţiei.Pericolul social pe carel

reprezintă nerespectarea hotărârilor judecătoreşti justifică incriminarea sa.Infracţiunea de

nerespectare a hotărârilor judecătoreşti este prevăzută în dispoziţiile din art. 271 C. Pen.77

Obiectul juridic generic îl constituie relaţiile sociale ocrotite prin apărarea înfăptuirii

justiţiei ,obiect juridic care este comun întregului grup al infracţiunilor care împiedică

înfăptuirea justiţiei.Obiectul juridic special îl constituie relaţiile sociale a căror existenţă

este ocrotită prin apărarea activităţii de executare a hotărârilor judecătoreşti,împotriva

faptelor de nerespectare a acestor hotărâri prin care se împiedică executarea acestora sau

prin care se încalcă efectele executării.

În mod secundar şi adiacent ,pe lângă apărarea în principal a valorii sociale a înfăptuirii

justiţiei prin asigurarea executării hotărârilor judecătoreşti ,incriminarea din art. 271 apără

şi drepturile persoanelor interesate în a fi executate hotărârile ,iar în caz de folosire a

violenţei sau ameninţării este apărată şi persoana atacată sau ameninţată.

Obiectul material al infracţiunii îl constituie corpul persoanei,în cazul când acţiunea de

împotrivire se realizează prin acte de violenţă contra persoanei;în cazul contra lucrurilor

,obiect material poate fi un bun ,un imobil sau parte a unui imobil.

Subiecţii infracţiunii Subiectul activ nemijlocit al infracţiunii de nerespectare a

hotărârilor judecătoreşti poate fi orice persoană.

Nu importă dacă făptuitorul este persoana obligată prin hotărâre sau o altă persoană ,cu

excepţia variantei din alin. ultim al art. 271,în care făptuitor nu poate fi decât cel căruia i s-

77 Art. 271"Împotrivirea la executarea unei hotărâri judecătoreşti prin acte de violenţă sau de ameninţare faţă de organul de executare se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani .Împiedicarea unei persoane de a folosi o locuinţă ori parte dintro locuinţă sau imobil deţinut în baza unei hotărâri judecătoreşti ,se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani .Dacă fapta prevăzută în alin.2 se săvârşeşte prin ameninţare sau violenţă,pedeapsa este închisoare de la 6 luni la 3 ani. Nerespectarea hotărârilor judecătoreşti ,prin sustragerea de la executarea măsurilor de siguranţă prevăzute în art. 112 lit. c şi d ,se pedepseşte cu închisoare de la o luna la 3 luni."

55

a aplicat o masură de siguranţă printro hotărâre judecătorească [ prevăzute în art. 112 lit. c

sau d din Codul penal].

Infracţiunea de nerespectare a hotărârilor judecătoreşti este susceptibilă de săvârşirea în

participaţie sub toate formele sale (coautorat,instigare, complicitate) ,cu excepţia variantei

prevăzute la alin. 4 al art. 271,care nu poate fi săvârşită în coautorat ,deoarece fiecare din

cei supuşi la executarea măsurii de siguranţă are o obligaţie procesuală ,iar prin

sustragerea de la aceasta fiecare săvârşeşte o infracţiune în mod independent.

Ajutorul dat unui infractor care se împotriveşte la hotărârea de condamnare prin violenţe

sau ameninţări faţă de organul executor,constituie acte de complicitate la infracţiunea de

nerespectare a hotărârilor judecătoreşti78 şi nu infracţiunea de favorizare a infractorului

prevăzută de art.264 C. Pen.

Subiectul pasiv principal al infracţiunii de nerespectarea a hotărârilor judecătoreşti este

statul ,ca reprezentant al societăţii ameninţată prin săvârşirea infracţiunii în una din

modalităţile sale.Infracţiunea poate avea însă ca subiect pasiv secundar şi eventual pe cei

împotriva cărora cărora sau folosit violenţe ,adică organul de executare ,ca şi pe cei care

sunt împiedicaţi să foflosească o locuinţă(locatarul principal şi membrii lui de familie cu

care locuieşte împreună. )

Secţiunea II Latura obiectivă a infracţiunii de nerespectare a hotărârilor judecătoreşti

Potrivit dispoziţiilor din art. 271 C.pen ,faptele de nerespectare a hotărârilor

judecătoreşti formează conţinutul a trei variante şi anume:în alin. 1 este incriminată fapta

de împotrivire la executarea nei hotărâri prin acte de violenţă sau ameninţare,care

reprezintă varianta tip a infracţiunii;in alin. 2 fapta de împiedicare a unei persoane de a

folosi o locuinţă sau parte dintro locuinţă sau imobil deţinute în baza unei hotărâri

judecătoreşti;în alin. 4 fapta de nerespectare a hotărârii judecătoreşti prin sustragere de la

executarea unor măsuri de siguranţă.Ultimele două fapte sunt variante de specie ale

infracţiunii tip.

78 Art. 271 alin. 1

56

Latura obiectivă a celor trei variante se deosebeşte prin modul de realizare a faptei şi

prin cerinţele lor esenţiale.

Elementul material al infracţiunii de nerespectarea hotărârilor judecătoreşti constă întro

acţiune de neresprectare a unei hotărâri judecătoreşti,El se realizează însă diferit,dupa cum

este vorba despre infracţiunea tip sau despre variantele de specie ale acesteia.

a)elementul material al infracţiunii săvârşite în forma sa tipică (alin.1) constă în acţiunea

de împotrivire la executarea unei hotărâri judecătoreşti.

"Împotrivirea " presupune în mod necesar acte de opunere ,deci acte de comisiune ,o

nerespectare activă a hotărârii judecătoreşti.Pentru existenţa elementului material,este

indiferent dacă împotrivirea se produce chiar de la începutul executării sau în cursul

acesteia. Nu constitue element material al infracţiunii actele posterioare executării.

Împotrivirea prin acte de violenţă sau de ameninţate la executarea hotărârii care prevede o

măsură de siguranţă constituie infracţiune în varianta din art. 271 alin. 1,în timp ce

sustragerea de la executarea unora dintre aceste măsuri constituie infracţiune prevăzută de

în art. 271 alin. ultim. Constituie element material al infracţiunii în varianta prevăzută de

alin. 1 şi împotrivirea la executarea hotărârii penale în ce priveşte amenda judiciară sau

cheltuielile judiciare avansate de stat ori dispoziţiile civile cuprinse în hotărâri

penale)despăgubiri civile şi cheltuieli judiciare cuvenite părţilor ,restituirea unor lucruri

care se află în păstarea instanţei de judecată.

În ceea ce priveşte hotărârile pronunţate de instanţa civilă,împotrivirea la executarea lor

constituie elementul material al infracţiunii în varianta prevăzută în alin. (1) al art.

271,indiferent dacă este o hotărâre pronunţată întro acţiune în realizarea de drepturi sau o

acţiune în constatarea de drepturi.

b)elementul material al infracţiunii savârşite în prima variantă de specie (alin. 2 al

art.271) constă în acţiunea de împiedicare a unei persoane de a folosi o locuintă.

Acţiunea de împiedicare se poate realiza atât prin acte de comisiune (ex. ocuparea unei

camere ,încuierea uşii,aşezarea unor obstacole prin care se împiedică pătrunderea în

locuinţă sau în părţile comune ale acesteia, alungarea dintro locuinţă), cât şi prin acte de

57

omisiune(ex. nu evacueaza lucrurile dintro cameră,nu dă cheia de la uşa de la intrare în

imobilul unde o persoană deţine o locuinţă)79.

Pot constitui acte de împiedicare a folosirii locuinţei,nu numai actele materiale ,ci şi alte

acte săvârşite oral sau în scris,atunci când infracţiunea se săvârşeşte prin ameninţare.

Pentru existenţa elementului material,este necesar ca împiedicarea folosirii locuinţei să

fie efectivă,mijloacele întrebuinţate în acest scop trebuind să fie idonee,să realizeze

aceasta.

În cazul în care elementul material se realizează prin acte de violenţă sau de

ameninţare,infracţiunea se săvârşeşte în agravanta prevăzută în alin. (3) al art. 271 C. pen.

"Folosinţa " locuinţei are în textul art. 271 înţelesul de aflare în posesie,fiindcă numai

în acest caz se poate vorbi de "împiedicarea" folosirii unei suprafeţe de locuit, spre

deosebire de împiedicarea "normalei folosinţe" a locuinţei(art. 320 C.pen.) în acest ultim

caz termenul de "folosinţă" fiind întrebuinţat în sensul lui obişnuit ,de folosinţă normală a

locuinţei,corespunzătoare unui trai obişnuit.

c) elementul material al infracţiunii săvârşite în a doua variantă de specie (alin. 4 al art.

271C. pen.) constă în acţiunea de nerespectare a hotărârilor judecătoreşti prin sustragerea

de la executarea măsurilor de siguranţă prevăzute în art. 112 lit. c şi d C. pen.

Acţiunea de "sustragere de la executarea" acetsor măsuri de siguranţă constă în

încălcarea obligaţiei de a se abţine de la efectuarea vreunui act din cele interzise prin

măsurile respective.

Sustragerea se poate realiza prin acte de comisiune şi uneori prin acte de omisiune

(nepărăsirea localităţii în care este interzis a se afla).

Pentru existenţa elementului material este necesar ca sustragerea de la executarea

măsurilor de siguranţă să fie comisă de cel supus la măsura de siguranţă.

Cel care are obligaţia juridică să împiedice o pesoană de a se sustrage de la o măsură de

siguranţă din cele arătate în art. 271 alin. (3) şi încalcă această obligaţie răspunde ca şi

complice la infracţiunea prevăzută în art. 271,la fel cu cel care ajută pe cel condamnat să

se sustragă de la executarea măsurii de siguranţă.

79 V. Dongoroz, op.cit., p. 283

58

Când sustragerea de la executarea măsurii de sigutanţă sa realizat prin acţiuni care

constituie prin ele însele infracţiuni,persoana care a încălcat obligaţia impusă prin hotărâre

judecătorească săvârşeşte un cumul de infracţiuni ,adică infracţiunea prevăzută în art. 271

alin. (4) în concurs cu infracţiunea prin care aceasta sa săvârşit (ex. uzurpare de calităţi

oficiale ,art. 240;exercitarea fără drept a unei profesii,art. 281;fals în declaraţii sau privind

identitatea,art. 292293).

Pentru realizarea laturii obiective a infracţiunii de nerespectare a hotărârilor

judecătoreşti în cele trei variante,este necesar să fie îndeplinite anumite cerinţe esenţiale:

1) la infracţiunea săvârşită în varianta tip acţiunea de împotrivire la executarea unei

hotărâri judecătoreşti trebuie să se realizeze în următoarele condiţii,care constituie

cerinţe esenţiale:

- Hotărârea judecătorească executorie să fie executabilă în drept i în fapt.Cerin aș ț

esen ială nu este îndeplinită dacă executarea hotărârii este suspendată sau amânată(cazurileț

de suspendare i amânare sunt prevăzute în codurile de procedură civilă si penală).ș

-de asemenea ,cerin a esen ială nu este îndeplinită când în fapt dispozi iile dintr-oț ț ț

hotărâre nu sunt susceptibile de aducere la îndeplinire prin executarea materială(ex.

hotărâre care respinge ac iunea reclamantului ,hotărâre care pronun ă pedeapsa interziceriiț ț

unor drepturi).

-împotrivirea la executarea hotărârii judecătore ti să fie comisă prin acte de violen ă sauș ț

de amenin are.ț

Când împotrivirea la executare îmbracă forme mai grave decât cele arătate în art. 271

alin. (1) (ex. vătămari care necesită îngrijiri medicale) va exista concurs de infrac iuni întreț

infrac iunea prevăzută în art. 271 alin (1) i infrac iunea prin care s-a săvâr it infrac iuneaț ș ț ș ț

de nerespectare a hotărârilor judecătore ti (ex. infrac iunea de vătămare corporalăș ț

prevăzută în art. 181,182 sau în art. 183 C. pen.)

Împotrivirea la executarea unor hotărâri judecătore ti în alte moduri decât prin acte deș

violen ă sau de amenin are poate constitui ,în unele cazuri,o altă infrac iune (ex.ț ț ț

infrac iunea de abandon de familie ,prevăzută în art. 305 C. pen. sau infrac iunea deț ț

nerespectare a măsurilor privind încredintarea minorului ,prevăzută în art. 307 C. pen.).

59

-împotrivirea la executarea hotărârii judecătore ti să fie îndreptată împotriva persoaneiș

care are calitatea de organ de executare.

Organe de executare a hotărârilor penale sunt cele prevăzute în art. 420 i urm. C. proc.ș

pen. ,iar organe de executare a hotărârilor civile sunt executorii judecătore tiș 80 i organeleș

financiare ale Comitetului executiv al consiliilor populare.81

Constituie infrac iunea de nerespectare a hotărârilor judecătore ti nu numai actele deț ș

împotrivire la executarea hotărârilor îndreptate împotriva organelor de executare

propriu-zise ,ci i cele îndreptate contra persoanelor care din însărcinarea i subș ș

supravegherea organelor de executare ,execută opera iuni materiale necesare executăriiț

hotărârii(ex. înlăturarea unor obstacole ,demolări,ridicări de garduri,astupări de an uri).ș ț

2) Pentru realizarea laturii obiective a infrac iunii în cea de a doua variantă(alin. 2 al art.ț

271), este necesar să fie îndeplinite următoarele cerin e esen iale:ț ț

-împiedicarea de a folosi trebuie să privească o locuin ă ori parte dintr-o locuin ă sauț ț

imobil.

-prin locuin ă se în elege suprafa a locativă cu destina ie de locuin ă,care cuprindeț ț ț ț ț

suprafa a locuibilă i dependin eleț ș ț 82 ,nu i suprafa a necesară desfă urării activită iiș ț ș ț

economice,social-culturale,administrative sau obste ti i dependin ele aferente,cum ar fiș ș ț

birourile,garajele,suprafa a locativă folosită pentru activită i comerciale,industriale iț ț ș

prestări servicii, ateliere ale arti tilor plastici i ale meseria ilorș ș ș 83.

Prin "parte dintr-o locuin ă" se în elege una sau mai multe camere care formeazăț ț

suprafa a locuibilă, adică acele camere determinate ca atare prin construc ia lor careț ț

servesc pentru locuit,inclusiv holurile i camerele de trecereș 84,precum i una ori mai multeș

încăperi care deservesc locuin a locuibilă,adică cele care formează dependin eleț ț 85.

80 Art 47-49 din Legea de organizare judecătorească81 Art. 4 din Decretul nr. 221/1990 i pct. 3 din H.C.M. nr. 792/1960ș82 Art. 2 din Legea nr. 10/196883 Art. 24,34,36,39 din Legea nr. 10/1968 pentru administrarea fondului locativ i reglementarea raporturilor dintre propietari iș ș chiria iș84 Art. 2 alin. 2 din Legea nr. 10/196885 Art. 2 alin. (2) i (3) din legea nr. 10/1968ș

60

Prin parte dintr-un imobil se în eleg păr ile folosite în comun sau individual ale unuiț ț

imobil sau ale unui apartament cu mai multe locuin e(ex. scări ,pod,spălătorie, pivni ăț ț

,culoar ,magazie ,terase etc.)

Nu fac obiectul dispozi iei din art. 271 C. pen. cur ile i grădinile aferente suprafe eiț ț ș ț

locative,indiferent de destina ie(art. 41 din Legea nr.10/1968).ț

-Locuin a sau partea dintr-o locuin ă sau imobil să fie de inută în baza unei hotărâriț ț ț

judecătore ti nu constituie elementul material al infrac iunii.ș ț

Prin urmare ,împiedicarea folosirii unei locuin e sau a unei păr i dintr-o locuin ă sauț ț ț

imobil,care nu este de inută în baza unei hotărîrii judecătore ti nu constituie elementulț ș

material al infrac iunii din art. 271 alin. (2).ț

Cerin a esen ială nu este îndeplinită în cazul unei sau par i dintr-o locuin ă ori imobilț ț ț ț

de inute legal,dar nu in baza unei hotărâri judecătore ti.De asemenea nici în cazulț ș

persoanei căreia i s-a repartizat o locuin ă ori o parte dintr-o locuin ă ori dintr-un imobil peț ț

baza unui ordin de reparti ie sau a unui contract de închiriere, i nici în cazul persoanei careț ș

de ine locuin a în baza actului de propietate ,nu este îndeplinită cerin a prevăzută în art.ț ț ț

271 alin (2).

Această cerin ă esen ială î i află explica ia în caracterul infrac iunii,care este îndreptatăț ț ș ț ț

contra înfăptuirii justi iei,ceea ce implică o hotărâre din partea acesteia a a încât situa iaț ș ț

premisă nu este îndeplinită în cauzele asupra cărora nu s-a dat o hotărâre judecătorească.

3)Cea de a treia modalitate (alin. 4 din art. 271) con ine în latura ei obiectivă ,ca cerin ăț ț

esen ială ,condi ia privitoare la felul măsurilor de siguran ă care trebuie să facă obiectulț ț ț

ac iunii de sustragere.ț

Aceste măsuri sunt:interzicerea de a ocupa o func ie sau de a exercita o profesie,oț

meserie ori o altă ocupa ie (art. 112 lit. c i art. 115 C. pen) i interzicerea de a se afla înț ș ș

anumite localită i(art. 112 lit. d i art. 116 C. pen).Cerin a esen ială este îndeplinită cândț ș ț ț

sustragerea prive te una din aceste măsuri de siguran ă. ș ț

S-a pus problema dacă împotrivirea la executarea unei hotărâri judecătore ti prin acteș

de amenin are fa ă de organul de executare constituie numai infrac iunea de nerespectareț ț ț

61

hotărârilor judecătore ti sau realizează i con inutul infrac iunii de ultraj. În literatura deș ș ț ț

specialitate s-a mai arătat că, întrucât legiuitorul a incriminat în mod expres actele de

violen ă sau amenin area fa ă de organul de executare, săvâr ite cu ocazia executării uneiț ț ț ș

hotărâri judecătore ti , fapta se încadrează numai în dispozi iile art. 271 C. pen.ș ț 86

Urmarea imediată.Săvârşirea acţiunii care constituie elementul material al infracţiunii de

nerespectare a hotărârilor judecătoreşti ,în oricare din variantele sale ,are ca rezultat,ca

urmare imediată,crearea unei stări de pericol pentru desfăşurarea normală a activităţii de

înfăptuire a justiţiei,prin subminarea autorităţii hotărârilor judecătoreşti87.

În cazul când s-au comis acte de violenţă dacă s-au produs vătămări care necesită

îngrijiri medicale,acestea vor constitui urmări adiacente şi va exista concurs de infracţiuni

între infracţiunea prevăzută în art. 271 şi infracţiunea de vătămare corporală prevăzută de

art. 181,182 sau 184 alin. (3) C. pen.

Legătura de cauzalitate. Între acţiunea care constituie elementul material al infracţiunii

şi urmarea imediată există totdeauna o legătură de cauzalitate care rezultă implicit din

stabilirea acţiunii săvârşite,fiindcă prin săvârşirea acesteia se produce în mod firesc

urmarea imediată,ca o consecinţă a ei88.

Secţiunea III Latura subiectivă a infracţiunii de nerespectare a hotărârilor judecătoreşti

Fapta de nerespectare a hotărârilor judecătoreşti constituie infracţiune numai dacă a fost

săvârşită cu vinovăţie.

Forma de vinovăţie este intenţia. Există intenţie când făptuitorul şia dat seama că prin

acţiunea pe care o săvârşeşte se împotriveşte la executarea unei hotărâri judecătoreşti sau

împiedică o persoană să folosească o locuinţă ori parte dintro locuinţă sau imobil deţinute

în baza unei hotărâri judecătoreşti ori sustrage de la executarea măsurii de siguranţă

prevăzută în art. 112 lit. c sau d C. pen. şi a prevăzut rezultatul acţiunii sale ,adică crearea

86 D. Gramatovici,L.Biro, Încadrarea juridică a amenin ării i violen ei săvâr ite fa ă de organul care execută o hotărâreț ș ț ș ț judecătorească, în RRD nr 12/1971,p. 86-8987 T. Toader, op. cit., p. 32488 R. Răducanu, Op. cit. , p. 316

62

unei stări de pericol pentru înfăptuirea justiţiei,rezultat pe care l-a urmărit (inten ia directă)ț

sau a cărui producere acceptat-o (inten ie indirectă)ț 89.

Fapta săvâr ită din culpă nu constituie infrac iuneș ț 90.

Scopul i mobilul faptei sunt indiferente pentru existen a infarc iunii;de ele se va ineș ț ț ț

însă seama la individualizarea reac iunii represive.ț

Secţiunea IV

Formele agravate ale infracţiunii de nerespectare a hotărârilor judecătoreşi

Infrac iunea are trei forme agravate, prevăzute în alin. (1) ipoteza a IIa ,respectiv alin.ț

(3).

I. Prima formă agravată există,potrivit alin. (1) ipoteza a II-a ,atunci când împotrivirea la

executarea unei hotărâri judecătore ti este săvâr ită prin acte de violen ă fa ă de organul deș ș ț ț

executare.Agravanta ia în considerare mijloacele de săvâr ire a faptei deș

împotrivire,constând în violen e fizice ,în accep iunea de la infrac iunea constând în loviriț ț ț

sau alte violen e(art. 180 C.pen.),infrac iune care este absorbită.ț ț

Sanc iunea constă în închisoarea de la unu la 5 ani.ț

II. A doua formă agravată există, potrivit alin. (3) ipoteza I, atunci când fapta prevăzută în

alin. (2) se săvâr e te prin amenin are.Amenin area trebuie folosită pentru a împiedica oș ș ț ț

persoană de a folosi o locuin ă ori parte dintr-o locuin ă sau imobil de inute în baza uneiț ț ț

hotărâri judecătore ti. Amenin area are accep iunea de la infrac iunea cu aceea i denumireș ț ț ș ș

marginală prevăzută de art. 193 C. pen., infrac iune care este absorbită.ș

Sanc iunea constă în închisoarea de la 6 luni la 3 ani.ț

III.A treia formă agravată există,potrivit alin. (3) ipoteza a II-a,dacă fapta prevăzută în

alin. (2) a fost săvâr ită prin acte de violen ă.Agravanta ia în considerare mijloacele deș ț

săvâr ire a faptei de împotrivire, constând în violen e fizice , în accep iunea de laș ț ț

89Secţia aIIa penală ,decizia nr. 228\14.03.1994)Trib Buc, .“Culegere de practica judiciara a Tribunalului Bucuresti 1994-1997 Drept penal

Drept procesual penal, Ed. All beck Bucuresti 1999,Autori: Dan Lupascu,Luminita Livia Zglimbea, Niculina Alexandru, Iulian Dragomir,Risantea Gagescu,Cristian Jipa,Rodica-Aida Popa,p. 91

90 V. Dongoroz., . a., Vol. IV,p. 281ș

63

infrac iune constând în loviri sau alte violen e (art. 180 C. pen.), infrac iune care esteț ț ț

absorbită.Ac iunile făptuitorului de a îmbrânci,de a împinge din spate ,de a trage afară dinț

casă i de a opune rezisten ă la intrarea în locuin ă a unei persoane care de ine locuin aș ț ț ț ț

respectivă în baza unei hotărâri judecătore ti constituie acte de violen ă în sensul alin.ș ț

(3)91.

Săvâr e te infarc iunea în formă agravată i făptuitorul care ,prin acte de violen ă, ocupăș ș ț ș ț

ilegal magazia atribuită persoanei vătămate printr-o hotărâre judecătorească 92 sau care

deposedează persoana vătămată de terenul agricol în posesia căruia aceasta a intrat ca

urmare a executării unei hotărâri judecătore ti.ș

Dacă prin actele de violen ă se produce persoanei o vătămare corporală în accep iuneaț ț

prevederilor art. 181 C. pen. sau o vătămare corporală gravă în accep iunea prevederilorț

art. 182 C.pen. ,se aplică reguli referitoare la concursul de infrac iuni. Sanc iunea constă înț ț

închisoarea de la 1 la 5 ani.

Secţiunea V

Tentativa ,consumarea si sancţionarea infracţiunii de nerespectare a hotărârilor

judecătoreşi

Infrac iunea de nerespectare a hotărârilor judecătore ti ,realizându-se printr-o ac iuneț ș ț

este susceptibilă de a parcurge fazele obi nuite de desfă urare a unei activită iș ș ț

infarc ionale:actele preparatorii,tentativa,consumarea.ț

Actele preparatorii i tentativaș sunt posibile,dar nu sunt incriminate i deci nu constituieș

forme ale infrac iunii. Când ac iunea de neresprectarea hotărârilor judecătore ti esteț ț ș

săvâr ită,actele preparatorii efectuate de altă persoană decât autorul pot deveni eventualș

acte de complicitate anterioară la săvâr irea infarc iunii.ș ț

Consumarea. Infrac iunea se consuma ,după caz, în momentul săvâr irii primului act deț ș

împotrivire prin violen ă sau amenin are la executarea unei hotărîri judecătore ti sau înț ț ș

91 T. Toader,op.cit.,p. 32592 Trib. Suprem,Sec ia penală,decizia nr. 505/1973,în R.R.D. nr. 5/1979 p. 298 ț

64

momentul împiedicării efective a folosirii locuin ei ori în momentul în care s-a produsț

sustargerea de la executarea măsurii de siguran ă prevăzute în art. 112 lit. c sau dț 93.

Epuizarea.Activitatea infarc ională de nerespectare a hotărârilor judecătore ti se poateț ș

prelungi i după consumarea infrac iunii,în care caz fapta va căpăta uneori caracterul deș ț

infrac iune continuă. Repetarea faptei în baza aceleia i rezolu ii infrac ionale conferăț ș ț ț

infrac iunii forma continuată i atrage aplicarea dispozi iei din art. 42 C. pen.ț ș ț

Modalită ile infrac iuniiț ț . Infrac iunea de nerespectare a hotărârilor judecătore ti poate fiț ș

săvâr ită în mai multe modalită i,corespunzătoare variantelor din art. 271.ș ț

Aceste modalită i normative ale infrac iunii sunt:ț ț

a) Săvâr irea în varianta tip (art. 271 alin. 1) ,prin împotrivire la executarea unei hotărâriș

judecătore ti care poate prezenta la rândul ei doua submodalită i normative:ș ț

împotrivirea prin acte de violen ă sau împotrivire prin acte de amenin are.ț ț

b) Săvâr irea în a doua variantă(art.271 alin.2) prin împiedicarea folosirii unei locuin eș ț

sau a unei păr i dintr-o locuin ă sau imobil.Această modalitate normativă poate aveaț ț

două submodalită i ,după cum împiedicarea folosin ei se săvâr este cu sau fără folosireț ț ș

de amenin ări sau violen e.În cazul în care făptuitorul împiedică întâi o persoană de aț ț

folosi o locuin ă de inută în baza unei hotărâri judecătore ti i apoi se împotrive te laț ș ș ș ș

executarea acestei hotărâri prin acte de violen ă sau de amenin are săvâr ite fa ă deț ț ș ț

organul de executare ,comite două infrac iuni, întrucât ac iunile privesc fapte diferiteț ț

efectuate pe baza a două rezolu ii distincte.ț

c) Săvâr irea în a treia variantă(art. 271 alin.4) prin sustragerea de la executareaș

măsurilor de siguran ă prevăzute în art. 112 lit c si d C. pen.,care poate prezenta douăț

submodalită i,după cum sustragerea prive te măsura de siguran ă a interzicerii de aț ș ț

ocupa o func ie sau de a exercita o profesie ,o meserie ori o ocupatie ,sau prive teț ș

măsura de siguran ă a interzicerii de a se afla în anumite localită iț ț 94.

Fiecare dintre aceste modalită i normative poate sa îmbrace la rândul ei diferiteț

modalită i faptice,în func ie de împrejurarile în care a fost săvâr ită infrac iunea.De ex.ț ț ș ț

felul hotărârii(civilă,penală), obiectul executării( obliga ie civilă ,pedeapsă,măsură deț 93 R. Răducanu, op. cit.,p. 31694 V. Dongoroz, op.cit.,p. 282

65

siguran ă) pentru prima variantă;locuin a ,parte dintr-o locuin ă sau dintr-un imobil înț ț ț

varianta a 2a;felul îndeletnicirii interzise sau timpul i durata sustragerii în cazulș

variantei a treia.Aceste modalită i trebuie inute în seamă la stabilirea gradului concretț ț

de pericol social al infarc iunii i a periculozită ii infractorului.ț ș ț

Sanc iuni. ț Infrac iunea în varianta împotrivire la executarea hotărârii judecătore tiț ș

,prevăzută în alin. (1) al art. 271,este sanc ionată cu pedeapsa închisorii de la 6 luni laț

3 ani.

Pentru varianta împiedicare folosirii unei locuin e ,în forma simplă,prevăzută în alinț

(2) al art. 271 ,sanc iunea este închisoarea de la 3 luni la 2 ani.Pentru forma agravată aț

acestei variante ,comisă prin amenin ate sau violen ă (alin.3 al art. 271) pedeapsa esteț ț

închisoarea de la 6 luni la 3 ani.

În cazul variantei din alin. ultim (sustragerea de la executarea măsurilor de

siguran ă),pedeapsa este închisoarea de la o lună la 3 ani. ț

Capitolul IX Concluzii

A. Obiectul ocrotirii penale

a)Faptele îndreptate împotriva înfăptuirii justiţiei reprezintă un pericol grav şi serios

obstacol pentru normala desfăşurare a activităţii organelor însărcinate cu înfăptuirea

justiţiei.Incriminarea acestor fapte constituie apărarea prin mijloace de drept penal a

realizării operei de justiţie.Justiţia reprezintă o valoare socială deosebit de importantă ,de a

cărei înfăptuire depinde întreaga ordine şi securitate socială. Orice faptă îndreptată

împotriva activităţii de înfăptuire a justiţiei este o atingere adusă relaţiilor sociale ,fiindcă

acolo unde justiţia este împiedicată de a se înfăptui normal acolo dispare securitatea

relaţiilor sociale95.

95 V. Dongoroz, op. cit., p. 142

66

Faptele prin care se aduce atingere activităţii de înfăptuire a justiţiei sunt deci

manifestări antisociale care ,lovind în activitatea justiţiei ,lovesc în realitate,în ordinea

socială şi în ansamblul relaţiilor sociale,formarea şi desfăşurarea normală a acestora fiind

grav periclitate când realizarea justiţiei nu mai este posibilă.

Ocrotirea penală are deci ca obiect relaţiile sociale ,corectitudinea şi legalitatea acestora

fiind asigurate prin apărarea valorii sociale a înfăptuirii justiţiei împotriva infracţiunilor

prevăzute în Capitolul II al Titlului VI.

b)" Înfăptuirea justiţiei " ,ca valoare socială apărată prin incriminările din Capitolul

II,trebuie înţeleasă în accepţiunea cea mai largă a acestei noţiuni .Acest înţeles larg ,în

raport cu ocrotirea penală,înglobează complexul de funcţiuni prin care se înfăptuieşte

justiţia,adică diversele activităţi funcţionale carecteristice operei de realizare a

justiţiei,această accepţiune largă se răsfrânge şi asupra înţelesului termenului de "organ

care înfăptuieşte justiţia".

Astfel înfăptuirea justiţiei în sens larg cuprinde,pe lânga funcţia principală de

jurisdicţie,şi funcţiile complementare de urmărire penală şi de executare a hotărârilor şi a

măsurilor judiciare,toate acestea concurând la înfăptuirea justiţiei.

Prin incriminările privitoare la faptele care împiedică înfăptuirea justiţiei este apărată

exercitarea tuturor funcţiilor judiciare arătate mai sus ,de către organele judiciare şi

judecătoreşti ,precum şi de către organele jurisdicţionale prevăzute de legi speciale ca şi

activitatea organelor care execută măsurile judiciare luate şi hotărârile pronunţate de către

aceste organe.Înfăptuirea justiţiei este apărată penal atât în ce priveşte infracţiunile

săvârşite de cei însărcinaţi cu înfăptuirea justiţiei.

B.Legislaţie comparată.Toate legislaţiile penale moderne conţin incriminări cu

privire la faptele care aduc atingere administraţiei justiţiei.De asemenea,în toate codurile

statale sunt incriminate faptele care împiedică înfăptuirea justiţiei.Codul penal român de la

1936 prevedea în Titlul IV ,din Partea specială "Delicte contra administraţiei

justiţiei"(art.269307).Aceste infracţiuni sistematizate în trei capitole:"Delicte contra

67

activităţii justitiei"(art.269-294 ),"Delicte contra autorităţii hotărârilorˡ

judecătoreşti"(art.295-300),"Duelul"(art.301-307)96.

Grupul infracţiunilor care împiedică înfăptuirea justiţiei a primit în Codul penal în

vigoare o reglementare superioară.Astfel,anumite fapte au fost eliminate din grupul acestor

infracţiuni ,unele din ele fiind scoase din sfera dreptului penal (ex.fapta de duel),altele

fiind aşezate în grupul de infracţiuni corespunzătoare obiectului lor juridic(ex. Fapta de

tăinuire de bunuri ).

Alte fapte care în codul penal anterior apăreau ca incriminări distincte privind

înfăptuirea justiţiei,în Codul Penal în vigoare fie că sunt concentrate într-un singur text(ex.

faptele de represiune nedreaptă prevăzute în art. 290 C. pen. anterior constituie potrivit

Codului penal în vigoare ,modalităţi ale infracţiunilor de favorizare a infractorului

,prevăzute în art. 264 C. pen. ),fie că ele se încadrează în alte texte din Codul penal în

vigoare(ex. fapta de tolerare a arestării ilegale,art. 275 C. pen. anterior).

În proiectul Noului Cod Penal infracţiunile care împiedică înfăptuirea justiţiei sunt

prevăzute în Titlul IV al Părţii Speciale sub denumirea de "Infracţiuni contra înfăptuirii

justiţiei" de la art.264 pana la art.287 şi cuprinde următoarele infracţiuni: nedenunţarea,

omisiunea sesizării,inducerea în eroare a organelor judiciare, favorizarea făptuitorului,

tăinuirea ,spălarea de bani, obstrucţionarea justiţiei, influenţarea declaraţiilor, mărturia

mincinoasă,răzbunarea pentru ajutorul dat justiţiei,sustragerea sau distrugerea de probe sau

de înscrisuri, presiuni asupra justiţiei, compromiterea intereselor justiţiei, sfidarea

justiţiei,ultrajul judiciar ,cercetarea abuzivă, supunerea la rele tratamente, tortura,

represiunea nedreaptă, asistenţă şi reprezentare neloială, evadarea,înlesnirea evadării,

nerespectarea hotărârii judecătoreşti şi neexecutarea sancţiunilor penale.

96 V. Dongoroz, op. cit.,p. 141

68

Bibliografie

1.”Explica ii teoretice ale Codului Penal Român ț ” Vol. IV Edi ia aII-a, ed. Academieiț Române i ed. All Beck ,Bucure ti 2003ș ș Autori:Vintilă Dongoroz, S. Kahane,Ion Oancea,Rodica Stănoiu,Iosif Fodor,Nicoleta Iliescu, C-tin Bulai, Victor Ro ca;ș

2.”Drept penal.Partea specială” Edi ia a 4-a revizuită i actualizată, Ed.ț ș Hamangiu,Bucure ti 2009. Autor: Prof. Univ. Dr. Tudorel Toaderș

3.”Drept penal. Partea specială” Ed. Universul Juridic, Bucure ti 2009ș Autor: Ruxandra Răducanu

4.”Drept penal. Partea specială” Vol. II Ed. All Beck, Bucure ti 2005ș Autor: Horia Diaconescu

69

5.”Drept penal. Partea specială” Ed. C.H. Beck, Bucure ti 2006ș Autor: Alexandru Boroi

6.”Drept penal.Partea specială” Edi ia a3-a,Ed. All Beck, Bucure ti 2005,Conform Nouluiț ș Cod Penal Autori: Alexandru Boroi, Gheorghe Nistoreanu 7.“Culegere de practica judiciara a Tribunalului Bucuresti 1994-1997” Drept penal Drept procesual penal Ed. All beck Bucuresti 1999Autori: Dan Lupascu,Luminita Livia Zglimbea Niculina Alexandru Iulian Dragomir,Risantea Gagescu,Cristian Jipa,Rodica-Aida Popa

8.”Culegere de practica judiciara penala”Curtea de Apel Bucuresti Note de Vasile Papadopol Ed. Holding Reporter 1998

9.www.scj.ro

10. Revista Română de Drept nr. 5/1979

11. Revista Română de Drept nr 12/1971

12. Revista Dreptul nr. 4/1999

13. Legea nr. 19/1990( M. OF. Nr 112 din 10 oct. 1990)

14. Declara iaț Universală a Drepturilor Omului, adoptată de Adunarea Generală a ONU în 1948

15. Revista Dreptul nr. 7/1996

70

71