NATURAREVISTĂ PENTRU R Ă S P Â N D I R E A ŞTIINŢEI

ADMINISTRAŢIAR E D A C Ţ I A Ş I

B U C U R E Ş T I V I

A P A R E

TELEFON

S T R . R O Z E L O R , 9

L U N A R

171 / 03

Profesorul G. Ţ1ŢEICA

No. 9

1 5 N O E M B R I E 1 9 3 3

A N U L D O U Ă Z E C I Ş l D O S

N A T U R AREVISTA PENTRU RĂSPÂNDIREA ŞTIINŢEI

A P A R E L A 1 5 A F I E C Ă R E I L U N I S U B Î N G R I J I R E A D - L O R

G. Ţ 1 Ţ E IC A G . G. L O N G IN E S C U O C T A V O N IC E S C UProfesor Universitar Profesor Universitar Profesor Universitar

C U P R I N Ş I I LPROFESOR G. ŢITEIC A , LA

60 ANI de Chr. M tisceleanu . ■ 1O PRIMA LEC ŢIE D E E LE C TR I­

C ITA TE de N . V asilescu K arpcn 4 A S A N A R E A REGIUNILOR I-

NUNDABILE ALE DUNĂRII deing.net E ugen ia G, R m ţă . . . 6

SPRE AMERICA — PE OCEAN de ]ean Stoenescu D unăre . . -11RÂNDURI R A SLETE de G. G

Longinescu ........................... . 16M UZEUL FĂLTICENILOR de

Pro[. V. C iuţea . . . . 19ETERU L ŞI TEO RIA R ELA TI­

V IT Ă Ţ II de A lbeti Einstein, tra­d u cere d e A na S.'ăncescu . . .2 1

M A TEM ATICELE IN TIM P ŞI SPA ŢIU d e M iton N.'cclescu . . 24

CHIM IA IN VECH IM E de Cons-tantin B e l c o i ........................................29

PIATRA FILOSOFALA de D.D r ă g id ă n e s c u ......................................3 2

CĂRŢI BUNE DE C E T IT de I. NL o n g i n e s c u .........................................35

LECTURA ŞTIIN ŢIFICĂ de GH a z u ........................... 37

CERUL ÎN STELA T de P rof. N7co- lae S t ă n e s c u ................................ . 39

VOLUMELE II ŞI VI — VIII, PE PREŢ DE 60 LEI FIECARE SE GĂSESC DE VÂNZARE LA D. C. N. THEODOSIU, LABORATORUL DE CHIMIE ANORGANICA

S P L A I U L M A G H E R U 2. B U C U R E Ş T I VOLUM ELE X II—X IX , PE PR EŢ DE 200 LEI VOLUMUL S E G Ă S E S C L A A D M I N I S T R A Ţ I A R E V I S T E I

A B O N AM E N T U L 250 t. F.l A NU A f , / N U M A R U L L E I 2 ? A B O N A M E N T U L P E N T R U I N S T I T U Ţ I I 400 LEI A NU A I

REDACŢIA ŞI A D M IN ISTRA ŢIA : BUCUREŞTI 6. STR. ROZELOR 9

NATU RAREVISTĂ PENTRU RĂSPÂNDIREA ŞTIINŢEI

SUB ÎNGRIJIREA DOMNILOR G. TITEIC A , G. G. LONGINESCU ŞI O. ONICEbCU

A N U L X X I I 15 M E M E L l t H3 3 M N Ă L L L 9

P rofesorul G. ŢIŢEICA L A 60 DE ANIu

de CHR. MUSCELEANUM ajestatea Sa Regele Carol II, pre­

şedinte de onoare al societăţii române de ştiinţe, la o şedinţă solemnă ţinută la Universitate, a spus următoarele cu­vinte :

„ A V E Ţ I U N RO L M A R E IN T A ­RA N O A S T R Ă A V E Ţ I R O L U L D E O A M E N I D E Ş T IIN T A , D A R A- V E T I ŞI UN A L T U L A C E L A D E A SE M Ă N A ÎN C R E D E R E IN P O P O ­RU L N O S T R U P E N T R U M U N C A O A M E N IL O R D E Ş T IIN Ţ A “.

P ro feso ru l Ţiţeica este poate dintre puţinii care pe lângă lucrările sale ştiin­ţifice de mare valoare, prin care s ’a dus reputaţia matematicienilor şi şcoalei noastre matematice în străinătate până peste ocean, a desfăşurat şi o activitate rodnică în opera sa de răspândire a cu­noştinţelor ştiinţifice cât mai temeinic şi mai mult „ca să sem en e în cred ere în popor p entru m unca oam enilor d e ştiinţă".

Infreana viaţă a profesoru lu i Ţ iţeîca are două aspecte distincte ; unul de mare învăţat în ogorul atât de vast al matematicilor unde a creiat lucrări nep eritoare — şi al doilea, de pasionat propagator şi îndrumător al ştiinţei în sfere cât mai mari.

, .Ştiinţa e d e făimată — spunea marele nostru matematician într’o con­ferinţă — p en trucă nu este înd ea ju ns d e c u n o s cu tă ; ea şi-a p ierdut locul în cultura gen erată şi punerea educatoare fiindcă a încetat d e a fi, cum fu s es e

la început, — o m enească " .

N A T U R A

Când ştiinţa va deveni mai omenească se va schimba cu siguranţă mentalitatea şi apucăturile celor care formează astăzi pătura conducătoare, care desigur că nu prea străluceşte printr’o cultură ştiinţifică mai de seamă. Dar pentru aceasta trebue în primul rând ca oamenii noştri de ştiinţă să contribue cu talentul şi cultura lor ca să dea ceva şi poporului acestuia din frumuseţile şi temeinicile cunoştinţe ale ştiinţei.

Din toată activitatea ştiinţifică a .marelui om de ştiinţă englez, p r o fe ­sorul D avy, cel mai im portant m om ent după cum spunea el, a fost când a ţinut conferinţa populară la care a asistat şi micul ucenic de tipografie M ichel F ara d a y . Vrăjit de cele c e spunea maestrul, necunoscutul şi amărâtul ucenic a simţit ca şi apostolul Pav-el pe drumul Damascului marea lui chemare.

După acest moment hotărîtor nu numai pentru viaţa lui Faraday, ci şi pentru ştiinţă, umilul lucrător după puţină vreme a devenit unul dintre cei mai mari învăţaţi ai lumii; ctitor a l electricităţii şi electrotechn icei m oderne.

Ei bine, şi opera profesoru lu i Ţ iţeica pe lângă strălucirea ei în înăl­ţime, apreciată fără excepţie de toţi matematicienii de seamă are şi admiraţia tuturor celor care l-au citit în vechea şi reputate revistă ,N atu ra' şi l-au auzit în diferitele conferinţe ţinute în toată ţara. Reputaţia profesoru lu i Ţ i­ţeica de mare matematician a trecut în adevăr oceanul aşa cum i s’a prezis de către naturalistul Ion Dumitrescu din Brăila, când a fost sărbătorit pentru marele succes ce-1 avusese cu ocazia concursului la care se prezentase pentru ca să obţină catedra de matematici din Galaţi ; iar în ţara noastră la admi­raţia tuturor se mai adaugă şi- -dragostea caldă a tuturor celor ce l-au cu­noscut.

Astăzi când împlineşte 60 de ani, academ icianul p ro f. Ţ iţeica se poate uita cu ochiul său de geometru de mare autoritate înapoi spre tot ceiace a construit şi va vedea cu siguranţă o operă căreia nu va putea să-i găsească nici cea mai uşoară umbră care să-i ia ceva din marea ei strălucire.

*

D. pro f. Ţ iţeica s ’a născut la 18 Octombrie (5 Oct. stil vechi) 1873 în Turnu-Severin. învăţătura a început-o dala vârsta de 5 ani când a fost dat de tatăl său, un mic slujbaş la o Societate de navigaţie pe Dunăre, la grădina de copii a şcoalei evanghelice din localitate. Dela şcoala evanghelică a trecut apoi în cursul primar unde s’a remarcat în mod deosebit la istorie şi geografie. Abia prin clasa V -a ca elev la liceul Carol din Craiova s ’a dis­tins în mod deosebit Ia matematici când a şi început să colaboreze la revistele matematice din ţară şi din străinătate. După ce a terminat liceul, fiind întâiul în toate clasele, a trecut bursier la fosta Şcoală Normală superioară din Bucu­reşti când a urmat cursurile Facultăţii de Ştiinţe Secţiunea Matematici. Luând licenţa în mod strălucit a ocupat prin concurs catedra de matematici dela liceul din Galaţi unde, însă n’a avut timp să profeseze pentrucă în toamna anului 1896 a trebuit să plece la Paris fiind primit intern la Şcoala Nor­mală superioară în urma stăruinţelor unui mare român şi mare om de ştiinţă, P etre P oni, fost profesor de chimie la Universitatea din Iaşi,- fost ministru de instrucţiune publică, fost academician, etc.

La Paris a fost elevul lui G aston D arboux, geometru renumit care după

N A. T O * Ж2

cum spune un matematician, a illustrait aşa de fericit metoda eclectică de in­vestigaţie geometrică făcută din alternarea iscusită de calcule simple şi ra­ţionamente sintetice, clare. Profesorul Ţ iţeica a ştiut nu numai să-şi însuşească şi să ducă mai departe concdpţia magistrului său, dar printr’o cultură mate­matică mult mai vastă, a trecut dincolo de specialitatea pur geometrică în care se limitase D arboux. După studii strălucite a trecut în 1899 doctoratul Ja S orbon n s cu lucrarea „Sur les congruences cycliques e t sur les systèm es triplem ent con jugués". Lucrarea a fost publicată ca o deosebită cinste în Analele Şcoalei Superioare din Paris.

Imediat după ce s’a întors în ţară i s a încredinţat catedra de geom etrie analitică d e là U niversitatea din Bucureşti, In 1914 a fost ales membru al A cadem iei R om âne, iar imediat după războiiu a fost numit p ro fesor ag reg a t ba Sorbonna.

Opera ştiinţifică a profesorului Ţiţeica este cuprinsă în peste 129 d e m em orii şi artico le apărute în d fe r iţe reviste d e specia litate din ţară şi străi­nătate. Iar operile sale „G éom étrie D ifféren tielle P ro jectiv e d es R éseau x “ 1924 ; M ém orial d e l'A cadém ie d e P aris „Introduction à la géom étrie d i f fé ­rentielle projective d es courbes" sunt recunoscute ca fundamentale în toată lumea. Lucrările sale despre su p ra feţe le S (s fe r e le a fin e sau „ su p ra feţe ’e Ţ iţeica" , cum li Se spune în străinătate) au croit drumuri noui în G eom etria D iferen ţială. In toate tnatatelie de G eom etrie D iferen ţială A fin ă apărute în ultimul timp în străinătate se vorbeşte pe larg de lucrările profesoru lu i Ţ iţeica şi conţin numeroase trimiteri la opera ilustrului nostru compatriot.

P e lân gă rigoarea abso lq tă , în treaga op eră a profesoru lu i Ţ iţeica se caracterizează printr’o ord in e desăvârşită ş i o claritate cu ad ev ăra t carteziană.

Această operă înalţă atât de mult pe autorul ei în câ t după cum îmi . spunea un alt distins matematician, p rofesoru l Ţ iţeica p o a te f i com parat nu­mai cu m arele G auss, creatoru l G eom etriei D iferen ţia le , care p ro fe sa în G ottingen acum 100 d e ani.

Nu numai matematicienii şi ştiinţa matematică, dar întreaga suflare românească se mândreşte cu profesorul Ţiţeica, căruia delà această tribună publică îi urăm cu toţii mulţi ani pentru înălţarea cât mai mult a noastră în ochii străinătăţii şi mai presus de toate pentru progresul cât mai mare al scumpei noastre „Ştiinţe".

( „U niversul", 19 Octombrie 1933).

N A T D R A

O PRIMĂ LECŢIE DE ELECTRICITATEde N. VASILESCU KARPEN

C on ferin ţă rostită la R ad io Bucureşti la 15 M artie 1931

V i se vorbeşte, aproape în fie care zi. fie la ..radio ‘, fie în altă parte, de minunatele rezultate la care a ajuns ştiinţa în general şi în deosebi, ştiinţa electricităţii.

Domeniu] electricităţii se întinde în fie care zi; aproape că nu a rămas ramură de activitate omenească, în care electricitatea să nu fi pătruns.

Din punct de vedere filozofic, este probabil că întreaga lume materială, accesibilă simţurilor noastre să fie constituită de manifestările electricităţei. Totul s’ar reduce aşa dar la electricitate.

Bănuesc însă că mulţi dintre D-voastră, admiratori ai minunatelor descoperiri în electricitate, sunt doritori să li se expună şi cele câteva no­ţiuni care se găsesc l\a baza acestei ştiinţe.

De aceia mi-am luat sarcina ingrată de a vă întreţine despre aceste noţiuni şi despre legile fundamentale ale electricităţei.

Nu strică să vă înarmaţi pentru lecţiunea de azi cu un creion şi cu o coală de hârtie şi mai cu seamă cu multă pacienţă şi atenţiune.

Ce este curentul electric? Ce este electricitatea? întrebaţi D-voastră pentru a începe. Sub forma aceasta. întrebarea ne pune în încurcătură» nimeni n’ar putea răspunde în mod precis.

Dar dacă întrebaţi, cum se şi cuvine. în ce împrejurări se produce curentul electric? Şi cum se manifestă el?, atunci da, se poate răspunde cu preciziune. J

Să luăm, cum a făcut învăţatul italian V olta acum o sută şi mai bine de ani, un pahar cu apă uşor acidulată, în care să introducem o lamă de zinc şi una de cupru, având grija să nu le atingem una de alta, şi să le lăsăm una din extremităţi afară din apă. (D-voastră vă puteţi mulţumi deo­camdată să desemnaţi acest aparat puţin complicat). Am format astfel o p i ă electrică (cea mai simplă) un gen erator d e en erg ie electrică (cel mai simp’u ), oare are 2 poli formaţi de extremităţile lamelor lăsate afară d'n apă. Extremitatea cupru se numeşte pol positiv sau + şi extremitatea zinc pol negativ sau — . 1

Să- unim, acum. cei 2 poli printr’un fir metalic. Am constituit astfel, ceeace se chiamă un circuit electric format aşa dar: din firul metalic şi din generatorul cuprinzând cele 2 lame şi apa dintre ele.

In acest circuit închis va circula un curent electric, după cum circulă apa într’un tub ale cărui extremităţi sunt puse în legătură cu o pompă. Apa circulă dealungul tubului şi prin pompă. Tot astfel curentul circulă în cir­cuitul nostru, pila sau generatorul jucând rolul pompei.

Dar cum se manifestă curentul? Cum verificăm că circulă curentul? In două moduri:

Întâi prin e fectu l său m agnetic.Dacă, cum a făcut învăţatul danez O ersted acum 100 de ani, luăm o

V * T P R *

4

busolă, adică un ac magnetic, a cărui direcţiune este după cum ştiţi, Nord- Sud, şi aşezăm finii parcurs de curent aproape de ac şi paralel cu dânsul, vedem că acul este deviat din poziţie siă şi caută să se aşeze transversal cu firul. j

Dacă facem să treacă pe lângă ac încă un fir percurs de acelaş curent, adică în total un curent de intensitate dublă, deviaţia acului este dublă, cu3 fire deviaţia este triplă, ş. a. m. d.; cu alte cuvinte efectul magnetic este cu atât mai puternic cu cât curentul este şi dânsul mai mare; sau, încă pe scurt: efectu l m agnetic este proporţional cu intensitatea curentului.

Această primă manifestare a curentului ne permite să-l măsurăm. După cum pentru a măsura o lungime am luat ca unitate de măsură lungimea unui metru, tot astfel pentru măsurarea intensităţei curentului s'a ales ca unitate de măsură curentul numit A m per, care produce o anumită deviaţie a acului magnetic; şi atunci dacă un curent produce o deviaţie de 2 ori mai mare se cheamă că este un curent de 2 amperi. dacă produce o deviaţie de 3 ori mai mare. înseamnă că curentul e de 3 amperi ş. a. m. d.

Pe baza acestui efect magnetic sunt construite aparatele numite A m - perm etre care măsoară amperi.

' Numele de A m père este al învăţatului francez care a descoperit, între altele, legile atracţiunei curenţilor.

Despre acest învăţat se spune că era foarte distrat.Intr’o zi, găsindu-se pe stradă şi preocupat de rezolvirea unei probleme,

vede în faţa sa o tablă, scoate din buzunar o bucată de cretă şi începe să scrie; dar tabla care nu era decât fundul unei trăsuri se puse în mişcare din ce în ce mai iute. Ampère nu se tulbură. îşi continuă lucrul alergând după trăsură. Această anecdotă ne arată cât de mare este concentrarea învăţaţilor cari urmăresc: descoperiri ştiinţifice.

Să trecem la a 2-a manifestare sau efect al curentului electric. Acest al 2-lea efect este efectu l term ic sau caloric ; firul prin care trece curentul se încălzeşte, curentul desvoltă căldură. Această proprietate a curentului vă este foarte bine cunoscută, toate aparatele de încălzit, toate lămpile electrice sunt aplicaţiuni ale acestui efect.

Dar căldura desvoltată nu mai este — ca efectul magnetic — propor­ţională cu intensitatea curentului, ci creşte mult mai repede; d. ex. dacă curentul devine de 2 de 3 de 4 ori mai mare, căldura desvoltată devine de4 ori de 9 de 16 ori mai mare — creşte cam cum creşte impozitul pe venitul global — sau precis, căldura desvoltată este proporţională cu pătratul inten­sităţei curentului.

Ne-am ocupat până acum de efectele curentului şi de variaţia acestor efecte cu valoarea, cp intensitatea curentului. Ne rămâne să vedem cum va­riază această intensitate a curentului în circuitul nostru, dacă schimbăm pila şi dacă schimbăm felul şi dimensiunile firului prin care trece curentul.

Pila sau, în generali, generatorul de energie electrică, este caracterizată prin fo rţa sa electrom otrice; adică prin forţa cu care pune electricitatea în mişcare. ’

Dacă în loc de o pilă punem două, trei, patru etc. una după alta, legând polul positiv al unei pile cu polul negativ al pilei următoare, vom avea o

N A T U R A5

baterie de 2, 3, 4 pile, asemenea cu 2 poli liberi unul + altul — la care legăm acelaşi fir. Forţa electr o-motriee a bateriei va fi de 2, 3, 4 ori mai mare de cât a unei pile singure, iar curentul observat în fir, va 'fi şi el de 2, 3, 4 ori mai mare de cât în cazul unei singure pile. A şa d ar intensitatea curentului este p rop or­ţională cu ţ. e. m. a generatorului. Dacă cu o pilă aveam în circuit un curent de V2 de amper s. ex., cu 2, 3, 4 pile vom avea 1 amp. P /2 , 2 ampexi.

Pentru f ,e. m. s’a ales ca-unitate, f. e. m. de un V olt, care este apro­ximativ egală cu f. e. m. a pilei noastre zine-cupru-apă acidulată. O baterie de 2. 3. 4 asemenea pile are o f. e. m. de 2. 3, 4. volţi. S ’a dat acestei unităţi importante, numele învăţatului italian V olta, care a descoperit pila electrică, începând de la care ştiinţa elecitricităţei a progresat repede.

S ă trecem acum la [irul percurs d e curent.Trebue să ne închipuim că electricitatea este împinsă în circuit de

f. e. m. iar circuitul rasistă la trecerea curentului.Dacă schimbăm firul, curentul variază şi dánul, dacă prin înlocuirea

firului, cu altul curentul devine de 2 ori mai mare aceasta înseamnă că resi- stenţa firului s'a redus la jumătate, dacă din contră curentul devine de 2 ori mai mic. aceasta înseamnă că resistenţa s’a dublat, ş. a. m. d. Cu alte cuvinte curentul variază în sens invers cu resistenţa, sau mai precis curentul este invers proporţional cu resistenţa c'rcuitului.

Experienţa ne arată că resistenţa unui fir este cu atât mai mare cu cât firul este mai lung şi mai subţire, resistenţa firului la trecerea curentului variază şi cu natura metalului. Cel mai puţin resistent sau cel mai bun coti- ductor de electricitate este argintul, pe urmă vine cuprul, aluminiu, ferul, etc.

Şi pentru resistenţa electrică s’a ales o unitate numită O hm care se scrie O, h, m.

Această resistenţă unitate este resistenţa unui fir de aramă de 1 mm. grosime şi 50 metri lungime. Acest fir a fost astfel ales în cât dacă pila. are o f. e. m. de un volt. curentul produs să fie tocmai un amper. Ohm este numele învăţatului German care a descoperit legea care-i poartă numele şi care rezultă din cele ce am spus până acum. Această lege a lui Ohm se formulează astfel:

Intr’un circuit cuprinzând o f. e. m. E şi o resistenţă R, intensitatea curentului este proporţională cu f. e. m. E şi invers proporţională cu resi­stenţa R. Cu alte cuvinte intensitatea curentului este cu atât mai mare cu cât f. e. m. este mai mare şi cu atât mai mică cu cât resistenţa este mai mare. mai mare.

Matematiceşte scris : I — ^

S. ex. Dacă în circuitul nostru f. e. m. a generatorului este de un volt şi resistenţa firului de un ohm ştim că curentul va fi de un am per (în trea­căt semnalez că un curent de un amper este aproximativ curentul care trece, în Bucureşti, într’o lampă de o putere luminoasă de 200 lumânări, cu modul acesta aveţi o idee de mărimea curentului de un amper).

M A T U R A6

Dacă f. e. m. este de 4 volţii, fătul rămânând acelaş, curentul va fi de 4 amperi, dacă însă firul se înlocueşte cu unul de 2 ori mai lung, curentul este de 2 amperi, etc.

Să ne ocupăm acum de energia desvoltată de generator. Pda electrică ca şi ori ce generator de energie electrică saui de alt fel, este un transfor­mator de energie. Toată lumea ştie azi că energia nu se creiază din nimic, ci se transformă. In generatorii electrici, se transformă fie energia chimică.

Ţie lucrul mecanic, în energie electrică.Pila despre care am vorbit astăzi, transformă energia chimică în ener­

gie electrică, ş-i — în cazul! considerat de noi — această energie se trans­formă la rândul ei în căldura desvoltată în firul percurs de curent

v Care este energia electrică produsă de pilă? Orice energie depinde de doi factori. Energia unei căderi de apă, s. ex„ depinde de înălţimea căderei şi de debitul apei.

Energia pe care o poate produce un generator de ori ce fel într’o se­cundă, caracterizează acel generator, şi se numeşte pu terea generatorului. In cazul pilelor această putere depinde asemenea de 2 factori: forţa electro- m otrice şi intensitatea curentului produs. Se ia ca unitate de putere, puterea unei pile de un volt şi care produce un curent de un am per. Această unitate de putere se, numeşte W a tt după numele învăţatului Englez care a desco­perit maşina cu vapori.

O baterie de pile cu o f. e. m. de 100 volţi şi care produce un curent de 5 am peri s. ex. are o putere de 500 maţi. Pentru generatori mai mari se ia ca unitate de putere K ilow atu l care valorează 1000 de W aţi, după cum distanţele mari nu se măsoară cu metrul ci cu kilometrul. O maşină dinamo care are o f. e, m. de 200 volţi şi produce un curent de 10 amperi, are o putere de 2000 waţi sau 2 kilovaţi.

Aceasta este puterea adică energia ce un generator poate sau este capabil să producă pe secundă; această putere caracterizează mărimea ge­neratorului.

înainte şi chiar acum se evaluiază puterea şi în cai-vapori: se zice o maşină sau un motor de o putere de atâţia cai-vapori — acum — mai cu seamă când este vorba de maşini electrice — puterea se evaluiază în waţi sau kilowaţi. Ki'Owatul este ceva mai mare de cât calul-vapor, adică 1,36 C . V .

Când generatorul lucrează, energia produsă este negreşit proporţională cu timpul cât lucrează.

Un generator de o putere de 1 watt, care lucrează timp de o secundă, produce o energie unitate de un W att-secundă, această unitate de energie se mai numeşte şi Jou le după numele învăţatului care a determinat echiva»- lentul mecanic al căldurei. Un generator de un W a tt care lucrează timp de 3 oră produce o energie de un W att-oră. o oră fiind 3600 secunde un watt-oră reprezintă 3600 W att-secundă sau 3600 jouli.

In fine un generator de un kilowatt produce într’o oră un kilowatt-oră tâdieă 3.600.000 jouli.

Contorii de electricitate, sunt contori de energie, adică de kilowatt- ore. Se plătesc kilowatt-orele consumate adică energie, iar nu cum se zice greşit kilowaţii.

N A T U R A '7

In rezumat: Am aflat în lecţiunea de azi că principalele manifestări ale curentului electric, sunt efectu l m agnetic şi efectu l termic. Am stabilit că elementeie unui circuit electric sunt :

Forţa electromotrice care se măsoară în volţi.Rezistenţa circuitului care se măsoară în ohm i.Intensitatea curentului care se măsoară în am peri.Am formulat legea lui Ohm care leagă între ele aceste elemente.Am arătat cum se evaluează cu ajutorul acestor elemente puterea elec­

trică care se măsoară în waţi şi kilowaţi şi în fine am arătat cum se evaluiază energia electrică, care se măsoară în jouli, watt-ore şi kilowatt-ore.

In fine am făcut cunoştinţa învăţaţilor din trecut : Volta, Ampère, Oersted, Ohm, W a tt şi Joule, cari compun bazele ştiinţei energiei.

ASANAREA REGIUNILOR INUNDABILE ALE DUNĂRII

de Inginer EUGENIU G. RAUŢÂ

Administrând vremelnic parte din regiunea inundabilă a Dunărei din­tre Hârşova şi Galaţi am făcut în cursul anilor observaţiuni ce ni se par necesare să treacă din cercul restrâns al localităţii în domeniul larg al ţărei.

Este vorba de îndiguirile ce se proectează a se face dealungul Dună- nărei şi râurilor Şiret şi Prut în regiunea lor inferioară pentru a se apăra suprafeţele întinse ou pământ de calitate superioară şi destina agriculturei.

Din constatările făcute la moşiile indiguite găsim că aceste diguri ce costă sume considerabile nu aduc în marea majoritate randamentul aşteptă­rilor din două motive:

1. In ani mari de inundaţie (1927— 1932) au fost rupte de ape şi la cele mai multe nivelul apei a fost mai ridicat, deci moşiile inundate.

2. Chiar dacă apa nu trece peste dig, dacă inundaţia ţine mai mult de o lună cum se întâmplă în majoritatea cazurilor, apa izvorăşte din pă­mânt dincoace de dig şi ajunge în câteva săptămâni aproape la nivelul celei din afara digului (principiul vaselor comunicante).

Aceste lucrări fiind astfel extrem de costisitoare şi de puţin folos, neam pus întrebarea cum s’ar putea pune în valoare cele 750.000 ha. teren inundabil din întreaga regiune a Dunărei cu delta şi râurile mari şi ne-am oprit la o soluţie pe care o credem radicală şi de mare utilitate publică.

Crearea unui mare canal de navigat între Dunăre şi Marea Neagră care să ducă surplusul de apă în anii cu inundaţii şi îndrăsnim să-l numim canalul R eg e le Caro/ a l II-lea în legătură cu cealaltă monumentală lucrare P od u l R eg e le C aro l l , care să arate lumii şi românismului epocile de înăl­ţătoare glorie a neamului sub sceptru] înţelept al Marilor ei Regi.

Traseul acestui canal îl propunem între satul Turcsmil la 5 km. sud Olteniţa şi E cren e , dealungul frontierei Dobrogei pe o lungime de 155 km.

Acest canal va deveni absolut necesar deservind:

N A T U R A8

1. Interesul economic, redând culturei agricole cele 750.000 ha. ce vor forma adevăratul grânar al Românii întregite ficsând-o din nou în rândul marelor state producătoare de grâu. Un calcul sumar ne-ar aduce la o pro­ducţie de 75.000 de vagoane de grâu socotind media de 1 vag. la 10 ha. (jumătate din producţia normală) ţinând seama de calitatea solului.

2. Canalul va fi un admirabil hotar natural între noi şi vecinii noştri, de o imensă importanţă strategică în timp de războiu şi un radical mijloc de stârpirea nesfârşitelor atacuri ale comitagiilor.

3. Legătura directă a Capitalei cu M area Neagră canalizându-se Argeşul.

4. Problema împotmolirii gurilor Dunărei cu comisia internaţională s’ar rezolva definitiv, prin această nouă comunicaţie ce ar fi făcută cu respec­tarea regulilor technice pentru evitarea depunerilor, dând canalului panta convenabilă de scurgere.

S ’ar putea pune întrebarea cum rezolvă acest canal revărsările râurilor Şiret şi Prut, care aduc mări pagube pe zeci de mii de hectare ?

La aceasta răspundem,, că râurile amintite în epoca de inundaţie a Dunărei găsesc apele fluviului cu un nivel mai ridicat de 4— 5 metri peste etiaj (nivelul normal) şi deci panta lor normală se micşorează pe lângă faptul că Dunărea revarsă din apele ei pe albia acestor râuri.

Scăzând acest nivel al Dunărei la normal prin abaterea pe canalul proectat a surplusului de apă împiedicăm sigur aceste revărsări.

La aceste avantagii s ar ridica poate împotriviri multe din care am vedea mai importante următoarele:

1) Lipsa de capital pentru aceste lucrări ?Nu trecem la un calcul amănunţit al lucrărilor, aceasta fiind exclusiv

datoria inginerilor cu care ne putem mândri, dar în această epocă de grele frământări economice care a întins pânzele crizei peste tot globul şi când aproape toate popoarele şi-au închis hotarele îndreptându-şi activitatea în interiorul statului şi pornind un lanţ de mari lucrări edilitare pentru a mic­şora şomajul credem că şi România va trece la înfăptuiri practice de acest gen.

Rostul armatei constructive îşi găseşte aici locul. Alături de munci­torii calificaţi conduşi de ingineri vor lucra regimentele de pioneri conduse de distinşi ofiţeri.

Cu munca manuală aproape gratuită, cu materialul ce îl avem sufi­cient în ţară (ciment şi fier)' în câţiva ani se vor găsi şi banii necesari. Nu pot crede că dacă România M ică a înfăptuit podul cu marele lucrări de artă, România Mare nu va putea ajunge la înfăptuirea unei astfel de lucrări. Am avut „Oameni M ari“ eri, avem spre binele acestui neam „Oameni M ari“,

astăzi. . \ ■Să se socotească că am avea anual prin export la- preţul scăzut de

astăzi 3.000.000.000 lei.2) S ’ar aduce proteste că marile porturile Brăila şi Galaţi şi-ar pierde

importanţa lor şi imensele capitaluri băgate în instalaţii s’ar ruina ?Aici răspunsul e puţin mai greu fiind nevoe de calcule mai amănun-

ţie care să ne arate dacă masa de apă adusă de râurile Argeş, Ialomiţa, Şiret şi Prut ar asigura etiajul marilor vase de mare, dar socotim că da,

N A T U R A9

procedându-se desigur la închiderea braţelor Dunărei, odată cu asanarea regiunilor inundabile de astăzi. In orice caz aceste două porturi vor putea primi cu siguranţă vase de mare de mai mic tonaj şi încărca cerealele din întreaga regiune asanată.

3 ) S’ar putea spune că imensele bogăţii în peşte ale Dunărei ce o dă astăzi marea reţea de lacuri din această regiune ar dispare şi folosul adus de agricultură ar fi micşorat prin pierderea acestei avuţii, mai ales atunci când cerealele suferă o mare scădere de preţuri

Aparent această obiecţiune ar putea scăpa greu în cumpăna hotărârei dar studiată mai cu atenţiune problema are altă faţă.

Această regiune Q bălţilor pescuibile mai ales în regiunea Brăila şi Călăraşi au o reţea de* lacuri mai maré care sunt legate de braţele Dunărei prin canaluri: fundul acestor lacuri în 80% din cazuri sunt la un nivel mai ridicat decât etiajul (nivelul normal al Dunărei) şi canalurile nu au comu­nicaţie cu apele fluviului decât în epocile de inundaţie, cu excepţia a unui foarte mic număr din acest canaliuri care comunică permanent.

Lacurile sunt alimentate deci cu apă prin revărsările fluviului şi atunci când nivelul lui scade, scade şi nivelul lacurilor, ajungând înspre toamnă aproape seci.

Acest lucru a făcut ca P. A. R. I. D. să execute lucrări artificiale de închiderea canal urilor ce comunicau permanent cu Dunărea (lucrările dela Filipoiu) pentru a reţine mai mult timp nivelul ridicat în lacuri dar s'a izbit de neajunsul înămolirii lacurilor prin depunerile enorme de mâl lăsate de ape care ne mai având comunicare directă cu fluviul se scurgeau încet prin infiltraţie rămânând astfel prin decantare toate impurităţile.

Aceste depuneri ridicau anual fundul bălţilor cu 20— 30 cm. şi în câteva decenii aceste lacuri tot vor dispare ( fenomenul e cunoscut şi în această regiune şi chiar populaţia simplă ţi-o arată).

Astăzi avem peşte în bălţi numai dacă avem inundaţie ; o creştere raţională cel puţin în aceste regiuni nu există.

Dacă însă aceste lacuri ar fi adâncite, prin dragare în timpul inun­daţiilor şi curăţite cu maşini de stufăriş şi papură astfel că nivelul fundului să fie mai scăzut ca cel mai mic nivel al fluviului, dacă s’ar săpa canalurile de comunicaţie între ele şi între primul lac din Sud cu cel din urmă dela Nord şi Dunăre, am avea apă în permanenţă şi o adevărată creştere a peşte­lui. bazată nu pe capriciile natúréi care să ne dea apă prin inundaţie, ci pe reguli de tehnică.

Aceasta este credem drumul de urmat ca ţara să rămână şi cu această bogăţie iar P. A. R. I. D. să-şi formeze veniturile din pescuit şi nu din păşune şi arendări de terenuri ca în majoritatea cazurilor astăzi.

Deci pierderea acestei avuţii astfel privită nu va f i ci din contra ea va fi îmbunătăţită.

Incheem propunerea cu convingerea că nu va rămâne un simplu dezi­derat, ci un program de mari înfăptuiri practice, amânându-se cheltuelile destul de mari cu îndiguiri ce nu sunt decât frânturi din marea problema care priveşte „asanarea regiunei inundabile a Dunărei“ .

Brăila, 25 Sept., 1933.

N A T U R A10

S P R E A M E R I C APE O C E A N

de JEAN STOENESCU-DUNÂRE

IX

Pe suprafaţa apei, aburii ridicaţi în pâlcuri uşoare prelingeau creţiturile undelor mărunte. Ne aşezasem printre aceşti nouri transparenţi, cari ne învăluise, ca şi cum ne-am fi ţinut deasupra unui cazan cu apă caldă. In­trasem în fluviul curgător din ocean.... în curentul Gulfstream. Această masă, care spintecă cu putere imensitatea oceanului şi duce cu ea atâta căldură, pleacă din punga ovală, în care se gâtuie cele două Americi, cuprinsă între şirul insulelor Antiié şi coasta Mexicului. îşi face drum prin deschizătura dintre peninsula Florida şi insula Cuba, unde se împerechează cu apele calde ale curenţilor din Antiié şi pătrunde în Ocean.

Liber şi mărit, odată ajuns în larg, Gulfstream-ul se încovoaie puţin spre nord, udă marginea A meri cei şi în apropiere de vărsarea râului Sa­vannah se depărtează de continentul american printr’un arc încovoiat către răsărit, pe deasuipra mărei Sárgásé, (întinsă regiune din Atlan­tic, cu apă albastră-verzue, puţin profundă şi acoperită cu plante marine), îşi urmează calea prin mijlocul oceanului, şi merge să încălzească — res- firându-se ca un evantai — întinse ţinuturi din Europa, scăldând coastele Portugaliei, ale Franţei, Irlanda, Anglia, Norvegia şi atinge până chiar Islanda. El aduce acelor ţări, foloasele apei calde, cu aerul umed, pe care-1 împrăştie peste câmpii şi ogoare. Păşuni, livezi, bucate, vegetaţii şi fiinţe, sunt hrănite din pomana fluviului Gulfstream. In apusul şi nordul Europei, d prevesteşte prim ăvara; o face timpurie, veselă şi frumoasă; iar cu iama se învoeşte. mai dă El, mai iasă Ea, şi cu rigorile ei scăzute, merg şi lu­crurile mai bine.

Acest şarpe-balaur, cu pântecele fierbinte, săpat în apa Atlantic ulm, între noul şi vechiul Continent,... de ar lipsi ?... De sigur, că în o asemenea ipostasă. litoralul oceanic al Franţei, insula Irlanda cu Anglia, peninsula Scandinaviei şi Islanda, ar fi transformate în ţinuturi aride, sărace în vege­taţii, cu ierni foarte lungi şi reci. In Franţa ar domina clima pe care o are Canada. în regiunea de nord a fluviului St. Laurenţiu. In Irlanda şi în An­glia, iernde cu zăpezi şi îngheţuri s’ar lungi la fel cum sunt cele din penin­sula Labrador. în timp ce locuitorii din Islanda şi Ţările Scandinave, ar duce viaţa întocmai ca Laponii din Groenlanda. Singure apele calde din GuMstreiam, le aduc viaţa şi bogăţia. Cu drept cuvânt, popoarde din apusul Europei datoresc multă recunoştinţă binefacerilor marelui prieten, care le este fluviul cald din Atlantic.

Dacă un observator ar privi harta cu aşezarea Europei, va remarca în partea de sud a Continentului, că bazinul Mediteranei, în afară de legă­turile, cu Atlanticul prin strâmtoarea Gibraltar şi cu Marea Roşie prin Ca­nalul de Suez, inai rămâne în comunicaţie permanentă, prin Dárdán ele. Marea de Marmara şi Bosfor, cu Marea Neagră, — rezervor considerabil

V A T U R A

11

de apă, retras mai la nord şi izolat. Deschizăturile din extremităţi, Gibraltárul şi Suezul, nu au nici adâncimi şi nici lăţimi remarcabile, pentru ca să înles­nească curenţii din Atlantic şi din Marea Roşie, să pătrundă şi să preschimbe temperatura apelor din Mediterana. Considerând adâncimile din strâmtori : Gibraltárul cu 300 m. ; Dardanelele cu 70 m. ; Bosforul cu 80 m. ; şi Canalul de Suez cu 20 m. le putem socoti ca adevărate stevilare faţă de profunzimea apelor cari ating în Mediterana 4400 m., în M area Neagră 2300 m., în Marmara 1060 m., şi în Marea Roşie 2400 m,, fără să mai luăm în seamă Atlanticul de Nord în care se găsesc adâncimi care ajung până la 8400 m. (D e fapt prin Gibraltár se strecoară făşii uşoare de curenţi din C a­nare şi slabe unde răsfirate de Gulfstream).

Mediterana, aşezată mai lia sud de M area Neagră, şi încercuită de coaste muntoase, este la adăpostul vânturilor de nord ; îşi păstrează căl­dura acumulată în timpul verei pe care o împrăştie ţărilor mărginaşe, unde iernele sunt mai curând, toamne prelungite, sau primăveri timpurii. In jurul acestei mări, popoarele trăesc sub climatul dulce mediteraneean.

Intr’o zi, ce nu se poate • soroci — singur viitorul va avea cuvântul hotărîtor — când popoarele megieşe .din Mediterana şi Marea Neagră, vor cădea la înţelegere şi au să dispună de mijloace eficace, pe care Ştiinţa le va stăpâni,... de se vor hotărî să lărgească şi să adâncească, Dardanelele, Bosforul şi Canalul de Suez, ţările din jurul Mărei Negre, au să se bucure, cele dintâi, de o climă care are să fie cu totul alta de ce este azi. In timpul iernei curenţii calzi din M area Roşie, vor trece să ajute pe cei insoleiaţi din Mediterana. De aci, prin Dardanele, Marmara şi Bosfor, va lua fiinţă pre- meneala apelor cu M area Neagră. Cele calde din Bazinul de Sud, vor trece în Pontus Euxinus, care la rândul lui, ar scurge în Mediterana prin straturi adâncite apele sale „reci. şi cari se vor potoli la întâlnirea curenţilor calzi sosiţi prin Canalul de Suez, din Marea Roşie.

In împrejurări ca acestea, în care topografia locului ar fi transformată prin lucrări, în stil cu adevărat grandios, vor surveni schimbări radicale în climele multor Ţâri. Egiptul, Er>(hieea, Somalia şi coasta apuseană a Ara- biei (Ţări încercuite de Marea Roşie), vor avea verile mai răcoreoase ; lo­cuitorii acestor regiuni vor suporta mai uşor viaţa şi traiul le va fi mai bun. Nici o perturbare, nu va interveni să schimbe clima plăcută de pe pămân­turile din jurul Mediteranei. Palestina. Siria, Asia Minoră, Grecia, Italia, Franţa de Sud. Spania răsăriteană şi partea nordică a Africei (Marocul, Algeria, Tunisia, Tripolitania şi Egiptul cu D elta), se vor bucura, ca tot­deauna de aceiaşi plăcută climă, de care vor fi şi mai asiguraţi prin ajutorul dat de curenţii Mărei Roşii,

In schimb pentru că un nou echilibru de temperatură, s ’ar stabili între apele Mediteranei şi cele din Marea Neagră, o altă stare de lucruri va cârmui orânduiala anotimpurilor prin ţinuturile Mărei Negre. Ucraina, Ro­mânia şi Bulgaria, vor fi ferite de asprimea iernelor lungi. Agenţii atmosferici, vor purta cu miai mare regularitate ploile. Vegetaţia ar cuceri exuberanţa unui avânt de bogăţie şi de înflorire, — în deosebi pentru Ţ ara Românească — cum nu se poate bănui. Cu un pământ roditor ca al nostru, cu râuri cari străbat deacurmezişul, în lung şi lat, câmpiile fertile ale României, cu munţii

N A T U R A12

împăduriţi, deţinători de fermecătoare şi neîntrecute posiţiuni naturale, cu cerul şi soarele Ţărei.... dacă între o toamnă prelungită şi o primăvară timpurie, iarna n’ar avea unde să încapată, cei ce vor fi atunci, urmaşii Românilor, ce le-au fost străbunii, vor stăpâni, puternici şi mândrii România

Lansarea unui transatlantic.

Mare. mai înălţată prin ştiinţă şi lumină, şi o vor purta Ei urmaşii, pe cul­mele civilizaţii, aşa precum este croit destinul Neamului românesc.

In timp ce închipuirea mă furase de lângă amicul prefăcut în african, care tăcut şi absent cu gândul, de corabia unde ne găseam, se plimba şi el prin alte locuri şi trăia cu fiinţe ce i-or fi fost scumpe... ne trecu prin faţă tineretul ; domnişoare şi băeţi, din mijlocul cărora Miss Anny, era insepa­rabilă.

Domnul Crawford se trezi din visul care-1 purtase în sferele reveriei. Se întoarse către mine, mă atinse uşor pe umăr şi după ce strecură printre buze câteva ,,we!l, well, my good fellow...“ (bine, bine, bunul meu compa­nion), o luă pe limba ce-o ştiam, cu voce pe încetele.

Ţineam să te amuzez cu unele fapte, obicinuite şi banale, cari se pe­trec în viaţa de pe vapor.... dar fu pricina cu pusder'a de chinezi,... cari prin înţelepciunile lor vechi, vechi de tot, mă prinseră din drum. Mulţi învăţaţi se trudesc ca să arate prin ştiinţa lor. cât este de complicată şi de complexă făptura omului. Ei se frământă cu ipoteze, isvorâte din imaginaţii, pe care le coordonează prin meşteşuguri dibace, cu alte elemente — (vor-

N A T U R A13

besc despre filosofii cari se dedau la jocul de a prinde şi a stăpâni, ceeace este nevăzut şi nepipăit în cutele ascunse din sufletul acestei majestăţi dom­nitoare, care se numeşte omul) — cu acele elemente, zic, care izvorăsc din fapte culese şi strânse de lumina atentă a observaţiilor. Şi totuşi cele mai potrivite învăţăminte, sunt acelea în înţelesul restrâns la scurte proposiţiuni, cum ni le-au lăsat aşa de curat păstrate, popoarele vechi. Simţii că domnul Crawford era dispus să filosofeze : era gustul lui din acea zi liniştită, când navigam pe Gulfstream,... sau se mai poate, să fi fost influenţat şi de cos­tumul. culoare de mireasă, pe care-1 purtase pe vremuri în Indii şi A frica ! Fapt este, că nu-mi venea să-l împiedec ; n’âş fi dorit să-l indispun, se purta aşa de amabil cu milne !... Dar cum se întâmplă, ...lumea mai se în­crede şi în neprevăzut. Acest princhidel, şiret şi discret, pitulat de nu-i vezi urma, e în stare,, când o vrea, să răstoarne, să prefacă, lucruri stătătoare în forme, ce cu o clipă mai înainte omul, cu la lui gândire, le sucea şi le întindea, doar şi doar ca să le tragă la eşiaduri de lumini. Prin acest miracol, se făcu potriveala, că la gestul pe care Miss Anny îl trimise domnului Crawford şi cu mâna şi cu ochii, în timp ce ţinea la braţ, amicul ei favorit,.. vecinul meu, ca totdeauna politicos, le întoarse şi surâsul de complezenţă şi ceva prin graiu... „I see,.,. delightful,.., you bofh. look nice,. that is good, children,..“ (Eu|Văd,... încântător,... amândoi vă înfăţişaţi frumos,... este bine, copii...)-. După ce tinerii prieteni se amestecară în lumea îngrămădită pe punte, amicul, colonistul African, care în aşteptarea pateurilor calde şi nelipsita sticlă de bere, îşi scotea mănuşile, se întoarse către mine şi cu vorba deslegată începu :

Cred că am trecut dc jumătatea lăţimei Gulfstream-ului. Ţinând seama de numărul orelor de când am intrat în curent, de mersul liniştit al vapo­rului şi de timpul ce ne rămâne până să ieşim din acest fluviu cald, bănuesc că apa curgătoare pe care navigăm. trece peste 300 km. ca deschidere la suprafaţă. In adâncime Gulfstream-ul. trebue să se afunde în albia ce şi-a croit-o cu alte sute de kilometri în golful de plecare (M exico) şi pe măsură ce merge spre Europa, adâncimea îi scade, pentrucă are să învingă în cale atâtea straturi de ape re c i ! S’ar crede că e o aberaţie dacă aş spune că Gulfstream-ul curge urcând povârnişuri, adică povârnişuri formate din den­sităţi şi temperaturi de ape, cu care se întâlneşte în drumul lung de mii de kilometri.

Foarte interesant, domnule Crawford, îi zisei: observările pe care le faci asupra acestui mare fluviu din Ocean, surit judicioase şi se prea poate ca ele să corespundă cu realitatea lucrurilor. M ă gândeam însă, cât de co­vârşitoare este influenţa ce o au, asupra minţei, aspectele înconjurătoare. Omul trece dela expunerea unui subiect, printr’o sensibilitate imperceptibilă, în cuprinsul altor domenii, pe care cel în cauză, nici că le pipăia cu o clipă mai de vreme. Cam la fel fu în această dimineaţă cu d-ta. Vorbiră-ţi mai întâi de farmecul poveţelor... chinezeşti! ; o întoarserăţi apoi la analiza Gulfstream-ului şi între aceste tablouri, aţi primit şi aţi transmis impresii cu „the pretty girl“...

N ’apucai să termin, că domnul Crawford mă opri. Cu adevărat, reluă el. omul e schimbător la gândire, că în multe altele. Se întoarse puţin spre mine. rezemă braţul stâng de marginea scaunului şi continuă mai departe.

N A T TT R A

14

__ Trebue să convii începu el( că domnişoara Anny este americană. Edu­caţia pe care o primesc fetele, acolo unde vei pune piciorul, peste scuirt timp, se deosebeşte de aceea, sub care sunt crescute, tinerele semene, din ţările europene. Pe întreg ţinutul lui Washington, fetele trăesc încă de mici în tovărăşie ou băeţii. Intre ei se leagă prietenii de „childhood“ (din copilă­rie) pe care, orice american, le păstrează şi le aminteşte cu mare drag. Şi dumneatale ai cunoscut, ca şi pe ceilalţi călători, pe domnul şi doamna Hard- way, părinţii lui Miss Anny. Ai văzut ce liniştiţi trăesc fiecare în cercul lor. Mama şi tatăl, cu cei mai de o seamă, se complac şi petrec timpul, în dis­cuţii, în povestiri cu care se întreţin împreună pe punte, la bibliotecă, la bar şi în sala mare. Domnişoara Anny, face ce face şi revine lângă tatăl şi mama ei. aşa cum o vezi, copilăroasă, veselă şi fericită. Delà o vreme, am fost atras — cum se întâmp'ă fiecăruia când observă şi se întreabă, — de prietenia deo­sebită, pe care, delà o bucată de vreme, Miss Anny o arată tânărului Jules Savignat, cu care ai stat şi d-tale adesea de vorbă ,ştii cel care la începutul călătoriei, era hărţuit de răul de mare,... şi strein de lume, singur cum se găsea, trăia întx’o rezervă, care-1 făcea simpatic, tocmai că nu vorbea en- Oiezeşte. Timpul însă, mereu la lucru — vrăjitor neîntrecut şi stăpân în a deţine ceaslov mare cu minuni, care nu-şi găsesc pereche, ca să farmece o lume !... — puse în faţă două fiinţe,... ce-au legat un vis comun,... ca s ’a- tingă prin iluzii, zările nepipăite din gradinele îndrăgirei, arătate foarte aproape spre acei ce le privesc.... dar. nu stau prea malt în faţă, ci-o por­nesc în fundul lamei, când e vorba să le atingi... Ea, frumoasă ca o floare în lumina primăverei, legănată pe nevrute de simţiri ce stau ascunse ;... ochi albaştrii cum e lacul, ce priveşte şi îndeamnă :... păr de aur. lăsat în unde, poleit cum este nourul prins de vreme în răsărit,... este gingaşa Miss Anny. El, cel tânăr svelt, subţire, cu ochi negrii, mari, aprinşi, cercuiţi în o măsură de sprâncene arcuite, ce desprind mai sus de frunte, părul des, închis ca noaptea, desfătat în valuri pline,... este alesul Ei de-o clipă, fericitul Sa­vignat, Ochii, hoţi ca totdeauna, i-au furat pe amândoi şi de atunci, luară sborul, două inimi împreună, alergând mereu, tot fuga, să culeagă cât mai multe, flori frumoase şi dorite din grădina ce-o visau.

Intr’o seară la bal. lumea — surprinsă şi intrigată de gestul cu care Miss Anny, adusese o notă nouă în viaţa de pe bord, .—. se întreţinea vor­bind de capriciul domnişoarei „the beautiful girl“, care lăsând deoparte re- gulele protocolare, s a prezentat singură, graţioasă şi veselă şi,., a invitat la vals şi. a dansat tot timpul cu tânărul Jules. De atunci Anny şi Jules au rămas nedespărţiţi. N ’avea de aface dacă graiul nu le înlesnea drumiil şi nici mare ajutor ca să le dea : E a cu bruma de franceză, El lipsit de cea engleză,... o duceau cum merg copii, carii abia ştiu să o îngâne şi se joacă fericiţi, de ţi-e drag ca de-o minune să-i priveşti cum se iubesc.

Nu ştiu cum s’a făcut, zise mai departe domnul Crawford, că domni­şoara Anny m’a ales să-i fiu confident : poate pentrucă la masă aveam locul lângă părinţii ei şi s a încrezut în discreţia mea de om în vârstă, sau... din cauza complimentelor cu cari nu lipseam ca să fericesc părinţii săi. care aveau o atât de drăgălaşe copilă!... Tânul Jules prezentat de domnişoara Anny, doamnei şi domnului Hardway, făcea de acum şi el parte din cercul

N A T U S A

15

nostru. Miss Anny îmi mărturisea, la fie ce ocazie, că e fericită de prietenia amxului său, şi repeta adesea impresiile ce-i lăsase. Dia, grăia Miss Anny : El vorbeşte aşa de frumos limba iui, pe care se pare că o cântă mai mult decât o exclamă. Când mă plimbă, cu povestirile despre Loira şi-mi descrie castele ridicate acolo de regii şi de nobleţă Franţei de altă d a tă ; în acea grădină primitoare care este Touraine, şi-mi vorbeşte despre Jeanne d’Arc, de Orleans. de Tours. de Angers; de Chinon;... de frumoasele ţinuturi în cari Rabelais şi Baltac au trăit copilăria lor, şi de unde au prins inspiraţiile, cu cari şi-au zugrăvit opere neperitoare,... mă simt transportată şi-mi place mult de tot. Apoi Jules dansează de minune; poartă tot ce pune pe el cu eleganţă ; îi plac sporturile şi le practică: Aşa, la jocul de inele este neîn­trecut : l-ai văzut şi d-tale. pe decul din mijloc, acolo unde ne distrăm noi tinerii (totul e chestie de adresă, ca să agăţi în nişte piroane, cât mai mulţi colăcei de fier). Când însă se prindea oa să-i descrie, cât de frumoşi îi erau ochii!... pe obrazul domn;şoarei se fixau două petale ca bujorul de aprinse şi în privirea umezită licăreau steluţe vii,

(V a urma)

R Â N D U R I R A S L E Ţ EPrimate sl adunate de G. G. LQNGINESCU

F ocşan i 23 S ep tem brie 1933... Pe aici a început să fie mai cald. V ’a ascultat Dumnezeu şi ne-a trimes o parte din valul de căldură care a plictisit pe Americani. '

Podgorenii sunt îngrija'ţi că nu li se coace poama,, iar plugarii că nu se coc popuşoii. Am fost Duminica trecută la Surata la un cerc cultural preoţesc şi cât am mers cu căruţa printre lanurile de popuşoi înalţi de două ori cât omul. nu am văzut nici o bucată cu frunzele îngălbenite. In piaţa Moldovei se vând popuşoi copţi, în lapte, ca în luna lui Iulie. Piaţa plină de pepeni, mulţi şi mari, dar fără g u st; în schimb, dacă nu sunt struguri ca altă dată, avem pere muilte şd bune şi mâncăm pere toată ziua.

Stăm pe Strada Sublocotenent Tatuliescu, fostă Florilor cam acolo unde se împreunează strada Florilor eu Viitorul. înspre Strada, Odobeşti. Avem casa noastră, cu geamlâc lung spre miazăzi, odăi mici şi îndestu­lătoare. eu o curte mare plină de troscot, verde şi mare de l-am cosit de două ori în vara asta. şi-l pasc cu poftă caii. când vine cineva cu căruţa la noi. Avem grădină iarăşi mare. cu pui mici de caişi. plantaţi în vara asta şi unde toată vara m’am recreat, răsădind ardei, pătlăgele, semă­nând şi plivind ceapă, morcovi, fasole, şi alte vietăţi verzi rără de grai, dar ştiind să spue multe cu ochii lor de flori albe sau colorate, cu foşnetul lor de frunze şi dăruind omului bunătăţi de tot felul.

Prin odăi, prin curte şi prin grădină cotcodăcesc toată ziua şi astă

N A T U R A16

vară până târzior seanţa, trei gogoltoşi de copiii, urmaşii noştri. T oţi trei. spùne lumea că-mi seamănă mie (bine nu-mi prea pare, căci eu nu-s aşa cum aş fi dorit când eram mai tinerel)...

Viaţa în Focşani e aceiaş. Cel puţin aşa mi se pare. Unii se călătoresc pe cea luine, alţii (din ce în ce mai puţini) se nasc. Orice ar fi însă ceva parecâ tot se schimbă, şi în bine. Preoţimea se primeneşte cu elemente tinere, harnice şi capabile.

Şi în alte loturi ale vieţei se văd semne bune. Frică de răspundere, frică de Dumnezeu, ceva mai multă ruşine dacă iar avea oamenii ar fi şi mai bine... / . P .

skP oian a Schitului, 10 O ctom brie 1933... De două luni şi mai bine lucrez

aici, în coasta Repedei, fund de mare sarmatică, având de vecin înspre ea Schitul lui Tărâţă, spre apus şi răsărit dealurile de minunat pitoresc, aco­perite cu viile Buciumuieni, şi, în faţă, panorama frumoasă a laşului.

Aici, în mijlocul naturii, între cazane de distilare, deplasatoare, oale şi ulcele de laborator şi industrie, din burueni din ţară : măselariţă, mătră­gună păducel, mintă, salcie, secară cornută, românită şi altele câte, apoi droguele sau droagele. cum le pocim aici, venite din Hamburg şi obârşind de peste mări şi ţări : Coca boliviensis, Hydratis canadense, cinnamomim ceylonicum, nuci de cola ş. a. şi sfârşind cu ficaţii, ovarele, plămânii şi alte organe, cu sau fără secreţii interne, ale vitelor abatoarelor noastre, îmi petrec timpul făcând extracte medicinale din ele, în şuerul aburului loconio- bilei, în ţăcănitul pompei de golit aer, în ipicurul spirtului din refrigerente şi deplasatoare şi... decum am păşit pragul fabricei în mijlocul simfoniei na­túréi. Inginer chim ist ş i farm acist M . H .

Satul M am aia. 22 Iunie 1932. M ă aflu în acest sat mic, aşezat cu faţa la mare şi scăldat la miază zi de îlacul Mamaia, peste a cărei făşie de un luciu verzui, privirea întâlneşte aşezarea Constanţei, spre limanul zarei. Această natură e stăpânită de cea mai frumoasă iubire de neam, de familie, de strămoşi şi de datine ţinute din bătrâni, delà acei ce ne-au crescut pe noi, delà acei scumpi care au fost părinţii noştri şi care se par dispăruţi dé printre noi, şi-şi odihnesc trupurile în cimitire, ci aşa cred eu nu sunt dispăruţi de-abinelea. Undeva sufletele lor se află ; ele privesc şi înţeleg tot ce se petrece aici jos. Cine ar putea hotărî prin demonstraţiuni de evidenţă că statornicia legilor Dumnezeeşti nu-i făcută din continuitate, că acele legi

< cunoscute nouă atât de puţin nu-e eşite dintr’un total conceput de divinitatea creatoare şi eternă? Prin „Natura" am înţeles cât de fermecătoare este mul­ţumirea când munca cinstită şi cunoştinţele cucerite sunt închinate pentru binele şi în serviciul celor mulţi. Nu-i deloc nevoe ca binele făcut să fie recunoscut sau răscumpărat; fapta bună este atât de senină şi de stăpână pë ce <•. clădit că ea nu are nicicând gândul de a vedea şi nici mai puţin de a reclama vre-o recompensă. Sufletul ştie să dea, ei nu cunoaşte cerşitul.

/ Mulţumirile lui sunt de esenţă aleasă: hrana lui şi-o ia delà sine şi prin-acest dar el îşi întinde vederea şi cercetările tot mai departe. El este treaz şi gata la lucru oricând şi în orice imprejurări şi rămâne veşnic tânăr.

Locuitorii satului sunt mai toţi şi pescari şi agricultori, oameni buni, ■

N A 7 D E A

172

muncitori şi cuminţi; duc viaţa cu greutăţi ce le tot vin mereu. Cum locuesc la un român de-albinelea, pe nume Boşmoiu, mi-a adus eri vre-o 8 familii de pescari, fiecare cu 6— 9 copiii, (Să mai zică cineva că românii nu-s puioşi), ca să mă roage să intervin la minister să li se redee permisele de pescuit pe care le aveau din tată în fiu. plătindu-şi ca deobicei toate dările. Li s ’au luat acele permise de revizorul pescăriilor, sub pretext de verificare şi în aşteptare oamenii mor de foame, acum când pescuitul este în toi. Unei femei văduve cu trei copilaşi La vândut vaca perceptorul pentrucă nu a plătit dările. Am uşurat şi eu cu cât s’a putut situaţia tristă. Stând de vorbă cu ei, cu cei nevoiaşi şi neprihăniţi am constatat cât de curată le este inima şi cât de ascultător şi calin le este sufletul. Oameni de înţeles pe care cei maxi nu-i înţeleg. Aceste fiinţe socotite de mulţi ca mărunte sunt tocmai de-andoaselea pline de înţe­lepciune. Munca zi de zi, hrana familiei şi bucuria sărbătorilor le este evanghelia.

Inginer, fo s t p re fect. I. St.>k

G alaţi. 2 O ctom brie 1933. Noi, cei vechi, zicem; „Din coadă de câne nu se poate face sită de mătase“ . Nu din orice elev şcoala poate şi trebue să scoată o forţă creatoare. Mulţimea elevilor constitue după mine un mediu prielnic de desvoltare câtorva aleşi. Mulţi sunt chemaţi la şcoală, dar puţini aleşi.

A forţa prea mult lucrurile este a-ţi pierde timpul şi a-ţi produce amără­ciuni fără folos. In Italia de azi unul ştie ce vrea şi ce să ordone iar mulţi­mea culege roade, bune...

Să dea Dumnezeu ea „Natura“ să trăiască mulţi ani, ca să ne poată îndemna la muncă cu folos căci eu unul mărturisesc că am multă nevoe de aşa ceva, cred că aşa mi-i firea. Bairbu Lăutarul cânta cu inima, Natura are un suflet mare, mai greu de întâlnit. învăţăturile Natúréi le păstrez ca talisman, mângâetoare şi isVorîtoare de energie sufletească. P ro f. A V. A .

*F ăg ăraş . 7 O ctom vrie 1933. Am început chiar deabinelea Şcoala, ca

la orice început de an însă, şi acum constat că elevii au uitat în vacanţă aproape tot ce au învăţat anul trecut. Sunt foarte mulţumit că azi dimineaţă la clasa IV -a a ars sârma de fier toată şi nu numai1 odată că în câte treile borcane. Iar la clasa VI am determinat acceleraţia gravitaţiei cu maşina Iui Atwood şi au găsit 978 cm/secundă. Aşa dar numai cu 2 cm. n’am găsit 980 cm/secumdă. începutul se arată bine. încolo toate sunt bune doar vara se ceartă cu Toamna şi de 2 zile cade brumă, ziua însă e soare şi frumos, deşi munţii dispre sud sunt alibi de zăpadă.

P ro feso r N . S .*

N aruja, Putna. 16 O ctom vrie 1933. Zilele acestea am primit prin bună­voinţa domnului I. M. Dumiitnescu cărţile trimise împreună cu cele 7 numere din '^Natura". V ă mulţumim din adâncul sufletului pentru frumoasele cuvinte de încurajare ce ne-aţi adresat. Din cuprinsul cărţilor se desprinde grija ce purtaţi de a răspândi învăţăturile ştiinţei pe care ştiţi să Ie faceţi înţelese de popor şi sorbite cu nesaţ şi viu interes. Ele vor folosi mult la îndeplinirea

N A T U R A18

unui plan al nostru, căci voi ceti multe din cuprinsul lor în adunările popu­lare ce ţinem în zilele de sărbătorii. Din paite-ne vă înaintăm cele zece nu­mere apărute în publicaţia ..Comoara Vrancei“ pe care o scoatem aci în regiunea Văraticei, ţinut cu renume istoric, dar astăzi lăsat de mulţi uitării. Am dori să ştim dacă aţi primit aceste rânduri şi dacă nu vă supărăm prea mult v ’arn ruga să ne daţi o părere asupra publicaţiei „Comoara Vrancei" şi cam ce ar trebui de îndreptat. (Biblioteca Comoara Vrancei, Satul Naruja, V rancea-Putna) “.

Nespusă bucurie mi-au făcut aceste rânduri scrise de domnul Grefier Simion Hârnea, autorul celor zece numere din publicaţia „Comoara Vran- cei‘‘. tipărite cu ajutorul ..Fundaţiei Regele Ferdinand 1“. Hotărît lucru. Trăim în zile mari. Numai în zile mari maii trăesc oameni în creerul munţilor care în dispreţul urgiilor din câmp se mai gândesc lla poporul din care s ’au ridicat, îi adună datinile şi comorile sufleteşti spre a le scăpa de peire. Şi cine nu simte bucurie aflând de o bibliotecă sătească în ctitoria lui Ştefan cel Mare, cum numeşte Vrancea, harnicul şi inimosul fruntaş din Năruja, „Natura“ îşi va face datoria de a publica o prescurtare din: Ţara Vrancii, Ştefan Vodă şi Vrâncenii, Datini şi obiceiuri dela Sărbătorile Paştilor, Popa Sârlean, Frânturi din viaţa străbună, Polojanii din bătrâni. Pe ziua de azi numai o snoavă :

„Straşnic ger în iarna asta măi ţigane, face românul către un cioroi, care tremura ca vargla într’un ranţău de suman, de care mai nu se ţineau nici peticele.

—. Nici n’am pomenit aşa prăpăd românico. se văita ţiganul dârdâind ca apucat de boală, urmând apoi cu hotărîre:

Hei, d e -a i da Dumnezeu să ies din iarna asta că al dracului sâ fiu de-oi mai intra n cealaltă“.

M U Z E U L F Ă L T I C E N I L O R(FOST MUZEUL SUCEVE')

de Prof. V . CIUREAîntemeietorul şi directorul lui de astăzi

VI.

Însufleţit şi mulţumit de cele văzute la Galaţi şi Hârşova, îmi petre­ceam acum timpul rămas liber delà ocupaţiile şcoalei, cu aşezarea, etichitarea şi tnvcntariarea obiectelor ce-mi veneau mereu şi care-mi dovedeau, de câtă trecere s au bucurat apelurile noastre.

Delà unul din donatori, prof. Vasile B otez ce pe atunci trăia în Iaşi, căruia îi trimisesem o listă de suberipţiune, primesc suma de lei 11. împreună cu aceşti bani, în mărci poştale, îmi scrie, printre alte şi următoarele :

„n’am putut subscrie decât mica sumă, de lei unsprezece, căci în împrejurările „actuale, nu mai că lumea este îngrijată şi nervoasă, dar circulă diferite

N A T U R A19

„liste de ajutoare, ba locale, ba pentru Românii de peste hotare ; aşa că ;,unii obiectează, că e un timp inoportun pentru înfiinţarea unui mu?eu, „aproape de graniţa noastră, când muzee ca acelea din Belgia sunt distruse...

La aceste binevoitoare rânduri primite, din care se putea constata, toată bunăvoinţă de a-mi ajuta înfiinţarea muzeului, dar din care se vedea şi îngrijorarea de care era stăpânită atunci lumea, eu i-am mulţumit cât se poate de călduros. Mi-am permis însă, a-i spune şi gândul meu că, din acest cataclism ce se anunţă, muzeul nostru, nu numai că nu va avea nimic de suferit, ba din contra, târgul Fălticeni, să sperăm că nu va mai fi la graniţa tarei şi ’n felul acesta, muzeul în perspectiva viitorului îşi va avea exis­tenţa lui.

Din listele de subscripţiune trimise, muzeul a primit în ziillele din urmăa anului 1915, următoarele:

Dcla I . I . C . Brătianu (lista No. 2 2 5 ) .......................................... 100 lei„ G. G.. Burghele-Dorohoi (lista Nr. 302) . . . 30 ,,.. D-şoara M . Tarnoschi, prof. (lista Nr. 68) . . . 25 ,,

„ D-l Dr. M. Brandza, prof. (lista Nr. 226) . . . . 22 „„ Şt., şi Mărie Ioneseu-Botoşani (lista Nr. 191). . . 20 ,.

N . Popovici-Liteni (lista Nr. 3 3 5 ) .................................. 6 ,.Au mai donat: d-nii: I. V . Blându, farmacist . . . . 40 ,,

Al. V . Blându, inginer. . , . 20 „In tot cursul anului, 1915, ni s’au restituit 60 din cele 450 liste distri­

buite în lunile Noembnie şi Decembrie 1914, din care acestea arătate mai sus, cele două dela Mihai Dragonciu şi D. M . Bragadiru cu câte una sută lei. Târziu, prin 1924 şi 1925 ni s’au mai restituit încă două, din aceste liste : lista Nr. 23 dela d-l Petru G. Văsescu icu 2 lei şi lista dela d-l Profesor C. V . Oescu-Iaşi cu 657 lei..

Cu aceste prime ajutoare primite, mi-am plătit cheltuelile făcute cu aducerea la muzeu a diferitelor obiecte găsite prin judeţ, precum şi a eta- lonârei lor, în dulapuri şi etajere. S ’au făcut şi drumuri multe, pentru a ridica obiectele ce mi se semnalau, deasemenea pentru a vizita diferitele persoane, la care auziam că se găsesc lucruri ce-ar fi interesante pentru muzeu.

Bunăoară, am făcut un drum, la staţiunea preistorică dela Băiceni- Cucuteni (jud. Iaşi) unde am avut ocaziunea să văd şi totodată, să mi se propue de către proprietarul V asile G heorgh iu colecţia sa, din piese pre­istorice, pentru suma de lei 200. Cum însă pe atunci, suma aceasta repre­zintă aproape salarul meu pe o lună, n’am avut norocul şi posibilitatea s’o pot obţine. Nu peste multă vreme însă, a cea stă colecţiune a devenit pro­prietatea profesorului E rbiceanu , dela catedra de Archéologie din Iaşi şi căreia i-a şi rămas după încetarea din viaţă, a regretatului profesor.

Prin bugetul judeţului pe anul 1915, în urma ordinului dat de către Ministrul de Interne pe atunci, V asile M orţun, se prevăzuse suma de lei 500, ca să se înfiinţeze un muzeu regional pe lângă fiecare prefectură. Eu n’am aflat decât tare târziu despre această dispoziţiune şi ’n urma căreia era şi înscrisă această sumă în buget. Am făcut cererea cuvenită la 8 Noembrie 1915, ca să „mi se dea un ajutor la înşghebarea muzeului oare

N A T U R A20

luase deja fiinţă şi era instalat în localul gimnaziului". La 14 Noembrie, aceiaşi lună, primesc adresa Prefecturei, Nr. 3923 din 12 Noembrie cum ,,că „prin bugetul judeţului, nu este prevăzută nici o sumă, pentru ia vi se „putea da ca ajutor pentru Muzeul Sucevei“.

întâmplarea a făcut însă ca d-1 G. V ârnav. proprietar în judeţul nostru să fi fost cooptat în micul nostru comitet, în locul lui A urel D .a^o- novici care plecase din Fălticeni, mutat la Piteşti, încă din vară. D-1 Vârnav, aude de răspunsul obţinut din partea Prefecturei, mă vizitează la gimnaziu şi mă sfătueşte să fac o nouă cerere către d-1 Prefect, solicitându-i ajutorul pentru muzeu.

Şi ’n adevăr, la 28 Noembrie. înaintez o' nouă cerere şi la care pri­mesc la 5 Decembrie odată cu adresa Nr. 4173 şi ordonanţa de plată pentru 300 lei, drept ajutor pentru muzeu. Ce se ’ntâmplase ? Şi la Prefectură se luase masuri să se înfiinţeze un muzeu regional şi iată cum : venise un fo­tograf cu recomandării oficiale şi atunci, de către Prefectul judeţului, s’au comandat: fotografia colorată a lui I. I. C. Brătianu şi a lui Vasile Morţun, drept început de... muzeu regional, iar plata lor, s’a făcut din fondul budgetär al „Muzeului regional“ în sumă de lei 200 !

Anul 1915, s’a încheiat la venituri şi cu ajutorul de 100 lei .trimisă de Casa Şcoalelor, cu adresa Nr. 43333 din 21 Decembrie 1915.

ETERUL SI TEORIA RELATIVITĂŢII(D u pă o con ferin ţă ţinută ta L ey d a în 1920).

de A LBER T EINSTEIN traducere de ANA STANCESCU

II.

Ceva asemănător se întâmplă în câmpul electro-magnetic. Căci se poate reprezenta câmpul ca fiind format din linii de forţe. Dacă am voi să consi­derăm aceste linii de forţă ca ceva material în sensul obişnuit, înclinăm să considerăm fenomenele dinamice ca fenomene de mişcare ale acestor linia de forţe, în aşa fel că fiecare linie de forţă ar putea fi urmărită în timp. Dar este bine cunoscut că un astfel de mod de a vedea conduce la contradicţii.

In general putem spune: acolo unde noţiunea de mişcare nu-şi găseşte nici o întrebuinţare ne putem închipui existenţe fizice cu întindere. Ele nu trebuesc concepute ca fiind formiate din particule, particule, cari ar putea fi urmărite fiecare în timp. In limbajul lui Minkowski aceasta .se exprimă în modul următor: nu putem privi orice existenţă fizică cu întindere, în universul cu patru dimensiuni, ca fiind compusă din fii cosmici. Principiul.relativităţii, restrânse ne împiedică să considerăm eterul ca fiind constituit din particule, ce ar putea fi urmărite în tim p; astfel fiind considerată, ipoteza, eterului nu contrazice teoria relativităţii restrânse. Trebue numai şă avem grije,de,şa nu atribui eterului o stare de mişcare,

J i A T . U R A

21

* Totuşi ipoteza eterului din punctul de vedere ai teoriei relativităţi« apare la prima cercetare ca o ipoteză goală, căci în ecuaţiunile câmpurilor eíectro-magnetice, în afară de densităţile sarcinilor nu se prezintă decât in­tensităţile câmpurilor. Acţiunea fenomenelor electro-magmetice în gol, pare complet determinată de această lege internă, fără a fi influenţată de alte mărimi fizice. Câmpurile electromagnetice apar ca realităţi ultime şi ireduc­tibile. încât la prima vedere, pare superficial să postulăm un eter omogen şi izotrop, ale cărui stări ar fi aceste câmpuri.

S ’ar putea pretexta, totuşi, în favoarea eterului un argument impor­tant, A nega eterul, înseamnă să presupunem spaţiul gol fără nici o însuşire fizică. Ori faptele fundamentale ale mecanicei sunt în contrazicere cu această concepţie. Starea mecanică a unui, sistem de corpuri, cari plutesc liber în spaţiul gol, depinde nu numai de poziţiiile lor relative (adică distanţele lor relative, şi iuţelile lor relative, dai- şi de starea de rotaţie a sistemului, care din punct de vedere fizic nu trebue concepută ca o însuşire aparţinând siste­mului în sine. Pentru a concepe rotaţia unui sistem ca ceva real, deşi numai formal, Newton a introdus spaţiul,absolut. Prin faptul că el a aşezat acest spaţiu absolut printre obiectele reale, rotaţia în raport cu spaţiul absolut a devenit o realitate. Newton ar fi putut să numească, tot atât de bine spaţiul său absolut „eter“, principal este a presupune ca real, alături de obiectele accesibile observaţiei, un obiect inaccesibil cu scopul de a putea privi acce­leraţia sau rotaţia ca ceva real.

Mach pentru a nu suprapune o realitate neaccesibilă observaţiei, s a forţat să introducă în mecanică, în locul acceleraţiei în raport cu spaţiul ab­solut, acceleraţia medie în raport cu totalitatea masselor din univers. Dar forţa de inerţie, faţă cu acceleraţia relativă a masselor depărtate, presupune o acţiune la distanţă fără mediu intermediar. Ori, cum fizicianul modem nu se crede în drept să admită o astfel de acţiune, se ajunge prin această con­cepţie chiar la eter, care rămâne însărcinat să transmită efectele inerţiei. Modul de a vedea al lui Mach conduce la o noţiune de eter, care se deo­sebeşte fundamental de cel conceput de Newton, Fresnel şi H. A. Lorentz. Eterul lui Mach nu numai că determină starea masselor inerte, dar este el însuşi determinat de de.

Concepţia lui Mach primeşte marea sa lovitură prin eterul teoriei rela­tivităţii generale* Dupe această teorie, însuşirile metrice ale conţinutului timpo-spaţial sünt diferite în vecinătatea fiecărui punct timpo-spaţial şi con­diţionate de materia, care se află în afara regiunii considerate. Această schimbare timpo-spaţială a relaţiilor dintre riglele de măsurat şi ceasornice, care în fond conduce la concepţia că „spaţiul gol“ nu este din punct de vedere fizic nici omogen, nici izotrop — ceeace ne obligă să-i reprezentăm starea prin zece funcţiuni, potenţialele gravităţiei g. p. v. — fapte, cari au în­depărtat definitiv concepţia că spaţiul ar fi din punct de vedere fizic gol. Prin aceasta, noţiunea eter câştigă din nou un conţinut precis, conţinut, care diferă de acela al eterului teoriei ondulatorie mecanice a luminei. Eterul teoriei relativităţii generale este un mediu lipsit' de toate însuşirile mecanice şi cinematice, dar care determină fenomenele mecanice şi electro-mecanice.

Ceeace este mai ales nou în eterul teoriei relativităţii generale, când

N A T U R A

22

îl comparăm cu eterul iui Lorentz, este faptul, că starea primului este deter­minată în fiecare loc prin legături cu materia, cari se supun la anumite legi şi prin starea eterului din locurile învecinate sub formă de ecuaţii diferen­ţiale, în timp ce starea eterului lui Lorentz este peste tot aceeaşi şi dacă lipsesc câmpurile electro-magnetice, nu este determinată prin nimic. Eterul teoriei relativităţii generale poate fi redus la acela al lui Lorentz. dacă se îndocuesc funcţiunile spaţiale, cari servesc a-1 descrie prin constante şi dacă se face abstracţie de cauzele, cari determină starea sa. Se poate spune, că eterul teoriei relativităţii generale a fost dedus din acela al lui Lorentz printr’un mijloc relativist.

Asupra rolului pe care eterul l-ar putea juca în concepţia lumei fizice a viitorului nu suntem încă desluşiţi. Geeace ştim este, că d e determină rela- ţiunile metrice în conţinutul timpo-spaţial, posibilităţile de configuraţie ale corpurilor solide cât şi câmpurile gravitaţiei, nu ştim însă dacă joacă un rol esenţial în formaţia particulelor elementare ale electricităţii, cari constitue materia. Deasemenea nu ştim dacă structura sa se deosebeşte esenţial de aceea a eterului lui Lorentz numai în vecinătatea massdor ponderabile şi dacă geometria spaţiilor cu dimensiuni cosmice este în mod aproximativ eu­clidiană. Totuşi putem afirma — bazându-me pe ecuaţiile rdativiste ale gravitaţiei, că o schimbare a formei euclidiene trebue să se întâmple ori de câte ori există în univers o densitate pozitivă medie a materiei, oricât de redusă ar fi. In acest caz, universul spaţial trebue să aîbe, în mod necesar margini şi să fie de mărime finită, mărime determinată de valoarea acestei densităţi medii. Dacă considerăm câmpul gravitaţional şi câmpul electro­magnetic din punctul de vedere al ipotezei eteruluif găsim o diferenţă mar­cată între ele. Nici un spaţiu şi nici o porţiune a spaţiului nu pot fi concepute fără potenţialele gravitaţionale, cari le dau proprietăţile lor metrice. Existenţa câmpului gravitaţional este strâns legată de existenţa spaţiului. Din contră, se poate foarte bine să ne închipuim o parte a spaţiului fără câmp electro­magnetic. Câmpul electro-magnetic, în opoziţie cu câmpul gravitaţional, pare legat ■numai în mod secundai cu eterul, fiind dat, că natura formală a câmpului electro-magnetic nu este încă prin nimilc determinată de aceea a eterului gravitativ. Dupe stadiul actual al teoriei s ’ar putea spune despre Câmpul electro-magnetic, că este legat faţă cu câmpul gravitaţional printr’un motiv formal complet n ou şi că natura în loc să înzestreze eterul gravita­ţional cu.un câmp de gen electro-mag.net ic, ar fi putut tot atât de bine să-l înzestreze cu un câmp de un gen cu totul deosebit, cu un câmp de potenţial scalar, de exemplu.

Ori, cum după concepţiile noastre actuale, particulele elementare ale materiei nu sunt în esenţă, decât condensaţii ale câmpului electro-magnetic, reprezentarea noastră actuală a lumei recunoaşte două realităţi, cari deşi legate prin înlănţuiri cauzale surit logic complet despărţite una de alta. eterul gravitativ şi câmpul electro-magnetic — s’au cum s’ar putea numi încă ,,spaţiu" şi „materie".

Desigur, ar fi un progres considerabil dacă am reuşi să reunim într’o singură reprezentare câmpul de gravitaţie şi câmpul eleţtro-magnetic. Numai atunci era fizicei matematice imaginată de Faraday şi Maxwell au- ajunge

N A T U R A23

la un rezultat satisfăcător. Atunci opoziţia eter-materie ar dispare şi întreaga fizică, cu ajutorul teoriei relativităţii generale, ar reprezenta acelaşi sistem unitar de idei ca şi geometri», cinematica şi teoria gravitaţiei. O încercare extrem de ingenioasă a făcut — în acest sens — matematicianul H . W eyl, eu nu cred totuşi că teoria sa ar putea să se menţină în faţa realităţii.

In rezumat putem spune: După teoria relativităţii generale spaţiul' este înzestrat cu însuşiri fizice şi deci în acest sens un eter există. După teoria relativităţii generale un spaţiu fără eter nu se poate concepe căci numai- propagarea luminii ar fi o imposibilitate, dar nici riglele de măsurat şi cea­sornicele n’ar avea existenţa şi deci nici distanţele timpo-spaţiale în sensul fizicei. Totuşi acest eter nu trebue conceput ca având însuşirea, oare carac­terizează mediile ponderabile, adică constituit din particule putând fi urmărite în timp f'noţiunea de mişcare nu trebue să-i fie aplicată.

MATEMATICILE lN TIMP $1 SPAŢIUde MIRON M CO LESCU

Profesor la Universitatea din Cernăuţi

II.

După această incursiune în Orientul ceva mai depărtat, să ne apro­piem puţin de Europa. Voi fi totuşi silit, spre marele meu regret de Euro­pean, să rămân un număr însemnat de secole tot în Orient. Există într’ade­văr, un lucru asupra căruia, poate, nu s a insistat destul de m ult: Moşteni­torii Grecilor, în ce priveşte Matematica şi Astronomia, n’au fost Romanii, cu toate că aceştia, în multe alte privinţe, au stat sub influenţa spirituală a Grecilor, Romanii nu au avut spirit matematic. Urmaşii spirituali ai Gre­cilor, aceia.graţie cărora Matematicile au reînviat în Europa, au fost Arabii, Graţie cuceririlor lor. Arabii au intrat în contact, pe de-o parte cu civilizaţia, elenă, pe de alta cu cea indiană, însuşindu-şi cultura matematică a ambelor popoare. Evident că cuceririle singure nu exiplică această rapidă asimi- > îare a Matematicilor. Romanii avuseseră şi ei un imperiu întins, ba- încă ve­niseră în contact cu Grecii într’o epocă de înflorire a civilizaţiei acestora. Şi totuşi, ei au fost răi elevi în Matematici ai Grecilor. Trebuie deci să admitem că Arabii au avut o înclinare specială pentru această ştiinţă. M a­tematica şi Astronomia s’au bucurat de sprijinul constant al califilor. După ce Arabii construiesc Bagdadul, unde îşi mută capitala, acest oraş devine un centru matematic important, luând locul Alexandriei, tot aşa precum odi­nioară Alexandria luase locul Atenei. Gazul celui de-al treilea Calif O mar, care ură ştiinţele, şi căruia legenda i-a, aruncat în spate şi vina incendierii bibliotecii din Alexandria, este izolat. M ă grăbesc să adaug, pentru des- vinovăţirea, în parte, a acestui Calif, că incendierile repetate ale bibliotecii din Alexandria sunt anterioare venirii A rabilor (Z euthen , Gesehichte der Mathematik).

N A T U R A24

Aportul Arabilor în Matematici este considerabil. Arabilor le datorim, în primul rând, conservarea şi asimilarea Matematicilor elene. Mari admi­ratori ai Grecilor, Arabii s au apucat să traducă în tómba lor toate operele greceşti de seamă. A stfel: Euctid, P tolem eu , A ppolon ius, A rchim ede, D io- ţan te, H eron au fost traduşi rând pe rând în limba arabă. Originalele mul­tora dintre aceste opera au fost pierdute, aşa încât traducerea arabă le-a salvat. Din alte opere, din cari s ’au păstrat şi originalul şi traducerea, s’a putut vedea că Arabii aveau o cultură matematică serioasă, pe care o pu­neau la contribuţie in această traducere. Multe puncte obscure din origina­lele greceşti devin mai clare în „traducerile” arabe.

In afară de această operă, care este considerabilă, şi care singură poate constitui un titlu de glorie şi un drept la recunoştinţa posterităţii. Arabii au adus şi contribuţia lor proprie în Algebră, Aritmetică şi mai aies în Trigonometria sferică, aceasta din urmă cu aplicaţii în Astronomie. Dela ei păstrăm chiar unele cuvinte. De exemplu, toată lumea ştie că „algebra” este un cuvânt arab. El înseamnă operaţia prin care se trec termenii ne­gativi ai unei ecuaţii diintr’un membru întreitul, astfel încât ambii membri ai ecuaţiei să conţină la sfârşit numai termeni pozitivi, Mai puţin ştiu că şi cuvântul ..algoritm”, care înseamnă „procedeu de calcul”, este un cuvânt arab, mai exact un nume propriu (Z eu th en , Ibid.) . Este, anume, o parte din, numele Matematicianului arab M oh am ed Ibn M uza A lkovan zm i. Una dintre cărţile acestuia, o carte de Aritmetică, a fost tradusă în latineşte sub numele de „D ixit A lgoritm i”. Adică : „Aşa a zis A lkovarizm i.

Cu-ajutoiul Arabilor, vom putea, de data aceasta, să pătrundem în Eu­ropa. Cultura matematică arabă se infuzează Europei occidentale încet-încet, prin Italia şi în general prin tot sudul Europpei, în tot timpul Evului M ed iu . Graţie acestei infuziuni, putem asista la Renaşterea ştiinţifică, reprezintătă prin G alileu şi G opctn ic, la brusca şi rapida desvoltare a Matematicilor în secolele X V II şi X V III. In această epocă, cel puţin la început, Matema- ticile şi Filozofia se găsesc iarăşi alături, ca pe vremea Elenilor. E de-ajuns să cităm pe profundul gânditor religios P ascal, care a fost şi un Matema­tician precoce, pe D escartes, fondatorul Geometriei Analitice şi autorul celebrei opere „Discours de la méthode“, pe Leibn itz care împarte cu N e w ­ton gloria descoperirei calcului diferenţiaal, în sfârşit pe N ew ton însuşi, una dintre cele mai mari figuri ale Ştiinţei ,a cărui operă, scrisă în latineşte: P hilosoph iae naturális principia m athem atica, constituie un monument unic în Istoria Ştiinţei. .

Multe nume glorioase alle acestor două secole ar trebui citate, dacă acest lucru nu ar mări prea mult cadrul acestui studiu. De altfel, aceste nume, mult mai apropiate de noi decât numele Matematicienilor indieni şi arabi, au fost cu siguranţă întâlnite de cititori în studii sau în lecturi de ştiinţă popularizată. Vom insista numai asupra unor aspecte particulare ale secolului X V III. Acest secol este extrem de interesant, nu numai din punct de vedere literar si social, ci şi din punct de vedere ştiinţific. De altfel.* în acest secol, literele şi ştiinţele au fost bune prietene. Foarte mulţi cultivau ambele discipline. E de-ajuns să citez pe D ’Alembert, care a fost în acelaş . timp .un subtil matematician şi un scriitor apreciat. Nu trebuie să uităm că

N A T U R A25

el este autorul introducerii Maréi Encklappedü a lui D iderot, care a avut şi ea partea ei de răspundere în provocarea marilor prefaceri sociale ce urmau să se producă peste câteva decenii. De altfel, pe atunci ştiinţa era o modă ; trebuie să adăugăm : o binefăcătoare modă. Ca urmare, oamenii de ştiinţă, în particular Matematicienii, îşi aveau locul lor fixat în saloanele literare ale timpului, unde Matematicile erau. subiect de discutiune şi de reflexiune. „Vinovat“ de această modă era N ew ton , după cum acum câţiva ani, vino­vatul” era Einstein. In Matematici, ca şi pretutindeni, istoria se repetă, cu singura deosebire că se repetă mai rar...

In secolul X V III, Matematicile „se purtau” foarte mult. E de-ajuns să citez exemplul celebru al Doamnei Du. C hâtelet, o pasionată admiratoare a Geometriei şi a lui Newton, a cărui operă o traduce în franţuzeşte. Pasiu­nea ei pentru Matematici era aşa de mare, încât şi-a dat toate silinţele să convertească întru Matematici şi pe marele ei 'prieten V oltaire. Spiriualu! şi scepticul Voltaire nu se prea împăca cu acest regim, de care nu se sfia să se plângă. Totuşi voinţa şi perseverenţa Doamnei Du Châtelet au fost mai tari — şi iată-1 pe Voltaire scriind în 1736 „Elemenfcs de la Philosophie de Newton”, o bună expunere a sistemul newtonian, expunere care» împreună cu traducerea Doamnei I5u Châtelet, a contribuit săd facă pe Newton cu­noscut în Franţa.

Cu secolul X I X începe epoca modernă a Matematicilor, cari 'progre­sează cu paşi gigantici, atât în întindere, prin oreiarea de noi ramuri, cât şi în adâncime, prin revizuirea tuturor conceptelor fundamentale. C auchy şi R iem ann clarifică noţiunea capitală de funcţiune şi creiază „Teoria Func­ţiunilor Analitice de o variabilă complexă”, căreia Cauchy — în special — îi dă un impuls foarte mare printr'o activitate consacrată, aproape în între­gime, acestei ramuri. De această teorie se leagă încă numele iui A bél, Weier- stm ss, M ittag, L e ffler , P ioard, P oincaré, H adam ard, B oréi... Intr’un domeniu apropiat, Ja co b i creiază „Teoria Funcţiunilor Eliptice“ , pentru care terenul fusese deja preparat de L eg en d re . In „câmpul real”, după noţiunile de „func­ţiune” şi de „continuitate”, Fouviet realizează un progres decisiv prin „Teo­ria Seriilor Trigonometrice", preparată anterior de lucrările lui E uler. Stu­diul acestor serii a condus ulterior pe C antor la „Teoria ansamblelorţ mulţi­milor), care permite revizuirea noţiunilor geometrice de „curbă", „contur „arie”, „volum” şi aritm etizarea lor. De aceste noţiuni se leagă în mod foarte simplu noţiunea de „integrală“ . In această direcţie, întâlnim, după C auchy şi R iem ann, pe Jordán , D arbou x ş i .— către sfârşitul;.secolului X I X şi, începu­tul acestui secol — celebra trinitate : Baire, B orel, L ebesg u e. In Mecanică, L agran ge, a cărui activitate se prelungeşte şi în secolul X IX , căci a murit în 1813, creiază „Mecanica Analitică”, în Geometrie, G au ss creiază „Teoria Suprafeţelor” iar R iem ann prin Teza” sa celebră: .Asupra ipotezelor cari stau la baza Geometriei”, este, împreună cu L oba ich ew sk i, iniţiatorul „Geo- metriilor Neeudidâene”. Un impuls extraordinar este dat Geometriei de So- phus L ie prin „Teoria Grupurilor Continui de Transformare”. In „Teoria Suprafeţelor“ D arbou x face Şcoală. Printre elevii săi cei mai iluştri trebue să cităm pe Ţiţeioa. umil dintre iniţiatorii „Gometriei proiective diferenţiale” ,

M A T U R A26

şi «1« cărui lucrări' constituie o trăsură de unire între Geometria „clasică” şi Geometria „modernă”.

în . Teoria Ecuaţiilor Algebrice”, avem descoperirile geniale ale lui G alois şi A bel.

Enumerarea precedentă nu e, de sigur, completă. M u te nume ilustre sunt omise, căci activitatea acestui secol este mult prea bogată pentru a pu­tea fi rezumată în câteva pagini. Strălucirea ştiinţifică a secolului X I X ne transportă cu mintea cu mult înapoi, la „Vârsta de aur” a Matematicilor, la „Epoca Alexandrină”. Nu ne rămâne decât să dorim din: suflet ca de data aceasta. Istoria să nu s e mm repete, şi acestei epoci să nu-i mai urmeze, ca odinioară, un nou „Ev Mediu !”

M atem aticile in ,,spaţiu ”. ..Frum osul” in M atem atici. Prin desvoitarea sa uluitoare, Ştiinţa Matematică a devenit un fel de avant-gardă a celorlalte ştiinţe, un id ea l către care acestea din urmă trebue să tindă. Această pros­peritate a avut însă şi un alt efect: Matematicile au devenit o ştiinţă aristo­cratică, izolată, un apanaj al unui cerc restrâns de specialişti, fără contact cu marele public. Dacă o operă literară poate fi înţeleasă de orice intelectual, dacă o descoperire din domeniul Fizicei, sau Chimiei, sau Ştiinţelor Natu­rale; poate fi făcută cunoscută publicului, niciodată nu se va putea întâmpla acest lucru cu o descoperire matematică, fie ea cât de importantă pentru M a­tematicieni. lată-ne întorşi, fără voia noastră, la preoţii egipteni, deţinători de limbaj secret şi de formule magice ! întocmai ca „Luceafărul” lui Emitne-

, seu Matematicile au ajuns un „luceafăr” al Ştiinţei, care înţelege limba celor­lalţi, dar a cărui limbă ceilalţi nu o mai înţeleg. Izolată din pricina însăşi a ascensiunii sale, Matematica rămâne în cercul ei „nemuritoare şi rece”. N e­muritoare, desigur. Dar rece. numai pentru ceilalţi, Găci înlăuntrul ei se des­făşoară o activitate uriaşă. Zilnic se adaugă pietre noi pentru înălţarea cât mai sus e Edificiului Matematic, care trebuie să fie cel mai impozant edificiu al Ştiinţei. Această activitate are, desigur, şi inconvenientele ei (ne grăbim să adăugăm, trecătoare). Matematicile sa u ramificiat atât de mult şi se ra­mifică necontenit, încât s ’au creiat o mulţime de specialităţi în interiorul ei. Edificiul Mecanic ar ameninţa astfel să devină un ăl doilea turn al lui Babei, in care .lucrătorii” nu s ’ar mai înţelege între ei. Nu trebuie să ne speriem. Edificiul va dura, ba încă sse va consolida, şi aceasta din două m otive: V) „Lucrătorii“ de azi sunt mai perseverenţi decât cei din Biblie. 2 ) V or

'veni după noi Matematicieni1 cari să opereze sinteze, azi nebănpite, să lege prin legături neaşteptate părţi1 astăzi disparate, înitr’un cuvânt, să refacă unitatea părţilor dezagregate. După opera de scormonire a necunoscutului, •trebuie să urmeze sintetizarea şi uniformizarea. Asftel Matematicile vor rea­liza pentru urmaşi, aceea ce, după M ach , trebuie să fie scopul oricărei ştiinţe : Economia d e gândire.

In scurta .revistă” de mai sus, am încercat să arăt că, în cadrul preo­cupărilor spirituale ale popoarelor, aparţinând diverselor epoci şi civilizaţii, Matematicile au ocupat un loc de frunte, dacă nu primul loc. La baza acestei preocupări pentru Matematici, a fost, desigur, necesitatea — şi apoi curio-

N A T U R A

27

:zitatea. Aceste două elemente au dat naştere Geometriei şi Astronomiei. Cu­rând însă, Matematicile au început a ii cultivate pentru ele însele, întocmai ca Poezia şi ca Artele. Care să fie oare cauza acestei devieri ? Nu avem decât un răspuns la îndemână : Curiozitatea s’a transformat în in teres şi in­teresul în pasiune. Scopul a fost uitat — şi mijlocul a devenit scop. Cultiva­rea ştiinţelor a încetat de-a mai avea un scop, afară de acela al însăşi acestei cultivări. Desigur, ceva foarte puternic a trebuit să provoace această schim­bare. Acest ceva este „Frumosul matematic“. Mulţi străini de Matematici ■ cari, întâmplător, vor citi aceste rânduri, vor rămâne nedumeriţi : „Există lin Frumos în Matematici”. Pentru aceştia voi risca o comparaţie... poetică : De multe ori. Iarna, când ne trezim dimineaţa şi voim să privim afară, vede- ' rea ne este împ,edicată de un strat de ghiaţă care acoperă geamul. Dacă avem însă curiozitatea să privim mai de aproape, vom constata că nu mai avem de-a face cu un strat de gihiaţă, ci cu un adevărat câmp de flori albe. Matematicile sunt şi de. strat opac de ghiaţă pentru unii. câmp de flori albe şi delicate pentru alţii, flori cari încântă sufletul celor ce pot să le în­ţeleagă frumuseţea.

Dar, nu există numai un frumos matematic. Avem şi o elegan ţă mate­matică, o estetică matematică, o sensibilitate matematică. De data aceasta, voi lăsa să vorbească unul din cei mai iluştri şi mai autorizaţi reprezentanţi ai Matematicii, H en ri P oin caré. Iată ce spune acest Matematician într’unul din studiile sale filozofice : ..Unii s’ar putea mira să vadă invocată sensi­bilitatea în legătură cu demonstraţiile matematice, cari, pare-se, nu pot in-’ teresa decât inteligenţa. Aceasta ar însemna să uităm sentimentul frumuseţii matematice, al armoniei numerelor şi al formelor, al eleganţei geometrice.' Este un adevărat sentiment estetic, pe care toţi adevăraţii Matematicieni îl cunosc“ . Mai departe, Poincaré face chiar, din această sensibilitate specială, o condiţie sine qua non pentru a fi creiator în Matematici : ,,...Astfel, numai sensibilitatea estetică joacă rolul unei site delicate şi aceasta face să se înţe­leagă destul dece cineva lipsit de ea nu va fi niciodată un adevărat descope­

rito r“ . Iată, însfârşit, ce spune Poincaré despre Astronomie : „Astronomia este utilă pentru că ne ridică deasupra nostră înşine ; este utilă pentru că este frumoasă...”. Această concepţie a utilităţii poate părea multora ciudată, nici unul, însă, nu-i va putea refuza calificativul pe care Poincaré însuşi ni-f pune la îndemână, calificativul frum os.

Locul Matematicilor în cadrul cunoştinţelor organizate este atât de deo­sebit, încât mulţi şi-au pus următoarea dilemă : Sau Matematica este o şti-’ inţă — şi atunci „ştiinţele experimentale” nu sunt ştiinţe decât în măsura in care sunt „matematizate” ; sau „ştiinţele experimentale” au singure dreptul de-a se numi ştiinţe având la baza lor experienţa -— şi atunci Matematică nu poate constitui o ştiinţă.

Această dilemă a fost tranşată de Poincaré, în volumul : „La Science et l’Hypothèse", care a arătat că Matematicile au şi elè, la baza lor, expe­rienţa, deci constituie, din acest punct de vedere, o ştiinţă.

Adevărul este că Matematicile au încetat de-a fi o ştiinţă experimen­tală din momentul în care s’a formulat prima teoremă. Tendinţa de-a reduce

■experienţa la minimul posibil s’a manifestat şi în epoca modernă prin „arit-

N A T U R A28

metizarea” Matematicilor. La rândul lor. celelalte ştiinţe tind să se „rnate.- matizere" din ce în ce mai mult, încât se poate afirma, fără risc de para­dox că Matematica măsoară gradul de „ştiinţă“ al unei discipline.

Exemplul Fizicei moderne este isbitar. După D uhem . care a fost în acelaş timp un om de ştiinţă şi un filozof al Ştiinţei, „fără teorie fizică, nu există Fizică. Iar o teorie fizică nu este o explicaţie ; este un sistem de pro- poziţiuni matematice, cari au de scop să reprezinte, pe cât se poate de sim­plu, de complet şi de exact, un ansamblu de legi experimentale“. Recenta Teorie a Relativităţii confirmă, dacă nu depăşeşte chiar, această opiniune a lui Duhem. In această teorie Universul este o multiplicitate cu patru di­mensiuni, ale cărei proprietăţi se pot citi pe o formă cuadratică de diferen­ţiale. Materia însăşi, devine o consecinţă a unor anumite deformări ale a- testui spaţiu. După cum spune Emile Picard, în conferinţa de care am pomenit mai sas, „se pare că s’a realizat visul lui Descartes, după care în-

' tinderea este proprietatea esenţială a lucrurilor materiale“ . Astfel „Natura; apare ca o vastă reţea de simboluri matematice”.

...Şi iată pe Matematician de acord cu Poetul : E ste adevărat tot ce este frum os.

CHI MI A IN VECHI ME, de CONSTANTIN BELC O T

I. CH IM IA LA E G IP T E N I.

Chimia la Egipteni ne este cunoscută datorită în mare parte cercetă­rilor lui M arceliti B erthelot, marele chimist francez.

In Egipt toate ştiinţele omeneşti erau cunoscute numai de preoţi cari, după slujbă, făceau cercetări ştiinţifice. în temolel» de la T eba, M em fis, h c lio p o lis , C an op e şi rezultatul muncii îl treceau în enciclopedia tainică.

C lem ent din A lexan dria ne spune că eră oprit să destăinuiască desco­peririle lor ; se făcea excepţie cu fii regelui şi cu persoanele foarte virtuoase şi înţelepte. Astfel putură cunoaşte tainele acestei ţări M oise , adoptat de fica unui faraon, Solon , care pe la 600 î. Cr. făcu o călătorie în Egipt pentru a învăţa ştiinţa albinăritului şi alţi câţiva.

Z osim os, în lucrările traduse de B erthelot, povesteşte că cel care ar fi destăinuit unui străin ceva din cunoştiinţele sale, era pedepsit cu moartea

% ca şi un falsificator.Din cea mai mare vechime e dovedit că preoţii egipteni cunoşteau pro­

cedeul de purificare al aurului şi argintului, cu ajutorul plumbului şi cenuşei vegetale; e drept că după religia lor, acest chip de scoatere a metalelor din minereuri l-au învăţat de la zei.

La fel pentru ştofe: Isis, zeiţa naturii i-a învăţat topirea inului. M oise spune că Dumnezeu a nimicit inul prin grindină iar în „Cartea facerii” opreşte pe Evrei să poarte ţesături de in.

N A T U R A29

O siris şi Isis sunt zeii binefăcători ai omenirei egiptene. Cel dintâi il învaţă cum se poate deosebi grâul, orzul şi viţa de vie, ce creşteau ameste­cate cu alte plante. Isis tae spicurile şi frământă făina. O siris sdrobi stru­gurii şi bău prima cupă cu vin şi acolo unde mu putea creşte viţa, învăţă pe locuitori să facă o băutură fermentată cu orz.

De aceia Egiptenii cunoşteau vinul de viţă, vinul de palmier, oţetul şi berea. Sunt consideraţi ca cei dintâi berari din lume cu băuturile lor „Zy- tum“ şi i.Diizytum“, ce se pot traduce prin bere simplă şi bere dublă.

Când B ertheîo t traduse manuscrisele egiptene de la L eid a , documen­tele alchîmiste cele mai vechi cunoscute, descoperi desemmul celui dintâi alambic, pe caxe-1 regăsim în scrierile profesorilor de la ,,Şcoala din A le ­xan dria“ , ce au fost maeştrii în „arta sfântă" şi premergătorii alchimiei.

Chiar de atunci corpurile chimice erau reprezentate prin semne spe­ciale care, schimbate dealungul veacurilor, au devenit nomenclatura chimică.

Egiptenii cunoşteau bronzul; instrumentele agricole, armele, sculele întrebuinţate în artă. erau făcute din acesta. Toate sculele antice ce se găsesc în muzeele şi arsenalele Europii sunt o dovadă de netăgăduit.

Ei întrebuinţau metalele ca mijloc de preţuire a mărfurilor; A braham , cu 1900 ani înainte de Christos, n’a cunoscut valoarea aurului şi argintului decât după călătoria în Egipt. Pe vremea aceea aceste metale nu erau pre­făcute în monede; se vindeau cu cântarul şi o dovadă e faptul că M oise cântăreşte în faţa templului argintul cu care cumpără un loc. Pare că ba­lanţa a fost născocită de Egipteni, fiindcă se află pe monumente printre hieroglife.

Pe vremea faraonului T hotm es III, contimporan cu M oise, pe sculp­turile de la T eb a ce poartă numele acestui rege, se văd şi nişte foaie. Prin urmare ştiau că sufilând aer se măreşte puterea focului.

Despre vopsirea ştofelor ne vorbeşte Plinus. In Egipt, zice el se vop­sesc stofele printr’un procedeu straniu. Mai întâi sunt curăţite, apoi aco­perite cu un strat, nu de coloare, ci de mai multe substanţe care pot absorbi coloarea şi care nu apare de la început pe ţesătură. Dar, cufundându-le în căldarea pentru vopsit, se scot după o clipă vopsite în întregime. Ceeace este mai minunat, adaogă Plinus, e faptul că deşi căldarea nu conţine decât o singură materie colorantă, ştofa ce a fost cufundată aci se găseşte deodată vopsită cu colori deosebite, după cantitatea de substanţe întrebuinţate.

Dacă e adevărat că mumiile egiptene sunt mai vechi cu 2— 3 miiedé ani decât era creştină, ne putem face o idee de cunoştiinţele dobândite de preoţii egipteni asupra antisepticilor.

In templele de la T eb a şi M em fis, se preparau sticle necolorate sau colo­rate de la roşul cel mai închis până la hiacint, trecând prin verdele de sma­rald. Prelucrarea sticlii cu oxizi metalici era deci cunoscută din cea mai adâncă vechime.

Sub P tolom eu I, cu 323 ani înainte de Christos, A lexan dria devine centrul artistic al Orientului. In adevăr, dacă credem pe D iodor din Sicilia şi pe Plutarc, faimoasele biblioteci din Bruch'on şi S em peion conţineau aproa­pe 800.000 de volume strânse sub îngrijirile lui P tolom eu, adică totalitatea cunoştiinţelor ştiinţifice de pe vremea aceia.

N A T U R A30

Zositnos, elev al „Şcoalei din A lexan dria“ scrise, în veacul al III-lea după Christos, 28 cărţi de chimie, pe care le dedică surorii sale T eoseb ia , Dintre aceste scrieri unele au ajuns până la nod. Două din manuscrise sunt la ..Biblioteca naţională“ -de la Paris, In cel dintâi, se păşeşte „tribicus“ . aparat cu trei baloane asemănător cu chipul găsit de M . B erthelot în papi­rusul de ia L eida . In cel de al doilea Z osim os vorbeşte despre arta sfântă de a face aur şi argint.

Studiul acestei arte sfinte făcea să vină la A lexan dria toţi învăţaţii vremei, astfel D em ocrit zice că a învăţat marea operă în templul de la M em fis dc la marele preot O stane.

Sinesius, deşi Grec devine episcop de P tolom ais şi fu un chimist mare. Intr'o scrisoare către H ipatia, învăţată egipteană, se găseşte definiţia densimetrului. privită pe nedrept ca o descoperire modernă. Iată ce zice: „E un tub cilindric pe care sunt trase linii transversale arătând până la ce adâncime se cufundă tubul în lichid. Şi pentruca să rămână în poziţie ver­ticală, se prinde de capătul de jos, o greutate conică numită ..Barilin“. Acea­stă scrisoare este din veacul al IV-lea.

Există un aparat care slujeşte în toate zilele în laboratoarele de chimie: e baia de apă care datează de asemenea din această vreme. Nu e alta decât „Kerotatis“ sau „cuptorul Măriei“, nscocită după cum se spune de învăţata M ăria E vreica de la „Şcoala din Alexandria“.

Dacă, în această şcoală se ocupau cu „opera cea mare“, se preparau câteodată şi produse destul de speciale. Astfel O stane filozof în arta sa sfântă şi dumnezească, dă o formulă a unei ape sfinte ce ar vindeca toate boalele. Era făcută cu şerpi strânşi pe muntele Olimp; îi distila de şapte ori cu pucioasă şi mercur până ce obţinea un ulei roşu. Acest ulei trebuia amestecat cu sânge de scoici şi de vulturi cu aripi de aur prinşi în cediii muntelui Liban . Se redistila de şapte ori. Autorul adaogă: această apă în- viază morţii şi omoară pe cei vii. Această apă n a fost folosită în zilele noastre, dar „Teriacul“ care se găsea încă în „Code“-ul francez la sfârşitul veacului trecut, era preparat cu ajutorul a vreo şasezeci de produse ani­male, vegetale şi minerale, făcute pastă cu miere şi vin.

Oratorul Isocrate, născut la anul 438 î. Ch. zicea: „Preoţii egipteni născociră medicina nu aceea care întrebuinţează ieacuri primejdioase, ci aceia care întrebuinţează leacuri tot atât de nevinovate ca şi alimentele zil­nice şi totuşi de o bunătate atât de mare încât nimeni nu poate negă că pe hune e alt pojx>r mai sănătos şi care să trăiască mai mult decât Egiptenii“.

Aceşti preoţi născociră spitalele şi G a 'ien zice despre această : „Se vede la C an op e un templu în întregime respectat unde se fac cure numeroase. Oamenii, chiar cei mai nobili cred în lucrurile acestea. Se ţine o condică de curele ce se fac“. Oare acesta nu e chipul unui sanatoriu ?

In anul 46, la intrarea lui C ezar în A lexandria , după bătălia de la Parsalus, biblioteca din Bruchion fu nimicită. Rămase cea din S erap eion în­treţinută datorită puterii C leopatrii asupra împăratului Antonius, care ştiu să obţină de la acesta cărţile regilor Pergam ului. Totuşi_ cursurile pare că sau urmat o vreme oarecare în „Muzeul“ de la Alexandria până la omo-

N A T U R A31

rirea învăţatei H ipatia. Biblioteca din S em p e io n iu nimicită la rândul ei in anul 390. ■' ;

S’au făcut câteva încercări de refacere a Şcoalii până la apariţia Ara­bilor în 641. In urma ordinului Califului O m ă t, generalul său A m rti puse mâna pe ultimele resturi ale ştiinţii egiptene şi astfel se sfârşi o civilizaţie care, vreme de multe veacuri, străluci în lumea cunoscută.

(După R . P iq u e : Bulletin de la Soc. Chim. Ind. 1927).

P I A T R A F I L O S O F A L Ade Ing. ddpl D. DRÂGULĂNESCU

II.Renaşterea aduse puţină umbră credinţei în hermetism şi un scepticism

compătimitor pentru bieţii alchimişti cari suflau neîncetat furnalele, din ne­fericire nu pentru a produce ci pentru a consuma aur. Rabelais spusese deja că cel mai bun mijloc de a-şi procura aur era „a face alchimie cu dinţii“ economisind dela gură pentru a umple punga. Ironia făcea din alchimişti oameni cari reuşeau să sufle în câţiva ani case, moşii şi rente, rămânând numai cu pielea pe oase de oarece „focul extrăgea nu numai chintesenţa ci chiar esenţa îmbrăcămintei lor“, se spunea că totuşi cineva parvenise să găsească secretul transmutaţiei şi, cu ezitări, se arăta că Papa dela Roma, pe când ceilalţi nu făceau altceva, în mai mulţi ani, decât să multiplice totul lor în nimic, el transmuta şi multiplica, într’un singur an, plumbul bulelor papale în de o sută de ori mai mult aur, făcându-se aluzie la costul scump al acestor bule. Dar prejudecăţile continuau să stăpânească spiritele. Şi activitatea înfrigurată a laboratoarelor a mai durat multă vreme, căufcându-se mai departe aurul misterios în elixirurile viu colorate, în furnalele incandes­cente şi reţetele hermetice.

Şarlataniille alchimiştilor constau în întrebuinţarea de creuzete cu fund dublu, cărbuni îmbibaţi cu soluţii de aur, praf de aur în cavităţi, etc. Deja, după Pliniu, avariţia împinsese pe împăratul Caligula să facă să se calcineze o massă considerabilă de orpiment din care se extrăsese în adevăr o cantitate foarte mică de aur pur dar în această operaţie aurul era conţinut sub formă de sulfură în acel minereu şi intenţia de fraudă era inexistentă.

Eroarea alchimică nu a fost decât o aplicare imprudentă a unei ipoteze generale prea vastă pentru mentalitatea strâmtă a timpurilor trecute. Astăzi încă această imprudenţă mai face unele victime cari însă, pretinzând că pot realiza transmutaţia miraculoasă, dacă mai pot înşela unii oameni fără cul­tură ajung în orice caz la ospiciu sau închisoare.

Dacă pasiunea aurului a agitat atâta omul ea i-a dat însă şi o cu­noştinţă mai completă a domeniului său lărgind tot mai mult pe globul pă­mântesc aria civilizaţiei. Atracţia aurului a fost aceea care a condus pe Columb spre West în căutarea comorilor Indiei, când în trecere şi ca din

N A T U R A32

nebăgare de seamă a descoperit Americele. Tot căutarea aurului a dus pe mări spre India caravelele lui Vasco de Gama, Mirajul Eldoradului a atras pe Cortez şi Pizzare făcându-i să şteargă de pe harta globului multe „terrae incognitae‘ 1 Rând pe rând Australia, Alaska, California şi Transvaalul au eşit din neant intrând în geografie şi istorie îndată ce au fost atinse de bagheta magică a căuţătorilor de aur.

Ca simbol şi instrument al bogăţiei, al plăcerilor, al sensualităţii, al avariţiei, al inegalităţii condiţiilor sociale, aurul a fost succesiv admirat, bine­cuvântat, blestemat. Milioane de braţe, de gesturi, de chemări, s’au întins şi se îndreptează către aurul aşezat în vitrina mirajelor. Delà un capăt la celait al lumii detestabila foame de aur, „auri sacra famés“ stigmatizată de Virgiliu, a stârnit ambiţii, a deslănţuit pofte, a provocat crime. Setea de avere face oamenii cupizi, avari, egoişti, chiar dacă averea aceasta sar evalua în alt metal preţios, alt etalon, decât aurul. In Utopia lui Thomas Morus locuitorii; pentru a desonora metalele preţioase, îşi făceau din aur unele vase de întrebuinţare discretă, dar nici ei nu erau, pentru aceasta, mai puţin sclavi ai bogăţiei.

La origina minelor de aur se întâlnesc totdeauna credinţe fervente, superstiţii puerile, legende neverosimile. Cele mai adesea este istoria unui miner desperat care căzând la pământ pentru a sfârşi o viaţă mizerabilă dă o ultimă lovitură de târnăcop şi se scoală, rege. Altădată căutătorul de aur ia drept pernă un moşoroi făcut de şobolani fabuloşi, visează că doarme pe saci de aur, se trezeşte speriat, spală debleurile şi descoperă comoara. Dar legendele minelor descoperite miraculos şi dispărute, minele fantome cari au fost văzute într’o zi şi au pierit în ziua următoare pentru a nu mai apare niciodată ?

In această atmosferă de superstiţie şi legendă, de noroc subit şi neno­rocire bruscă, omul îşi pierde stăpânirea de sine, raţiunea sa şovăie, nervii se deranjează, voinţa se atrofiază ; pradă a instinctelor sale, dacă are la îndemână aurul altuia omul fură iar dacă are un cuţit omoară. Individuale sau colective crimele aurului sunt nenumărate. Delà asasinatele necunoscute, al căror secret este păstrat pe veci de păduri şi râuri, până la masacrarea Incaşilor şi Aztecilor de către Spanioli, noroiul şi sângele au murdărit deo­potrivă luciul imaculat al metalului divin. Nu mai departe decât spre sfâr­şitul secolului trecut, aşa de mândru de civilizaţia sa, rocile aurifere ale ţării Burilor au adus acestui mic popor toate nefericirile, supunându-1 En­glezilor lordului Kitchener. Nici o piedică, natura adversă, clima nesănătoasă, animalele sălbatice, foamea sau setea, nimic nu a rezistat rus/z-urilor impe­tuoase ale căutătorilor de aur.

Serviciile aduse de aur omenirii răscumpără ele aceste crime ? între­buinţarea a cceace se numeşte etalonul-aur a înlesnit şi desvoltat, împreună cu alţi factori, relaţiile dintre popoare sau indivizi. Bijuteriile, fie purtate la nas de către negri, fie la urechi de alb,, dau fast şi lux vieţii omeneşti. Aurul a creat în jurul lui, la cercul polar, la tropice şi în lungul marilor drumuri, societăţi omeneşti noi şi vii, turburi la început, agitate, desordonate, supuse legii sălbatice a celui mai tare dar apoi clarificate şi calmate prin intervenţia autorităţii şi moralităţii.

In timpul primei perioade a existenţei lor societăţile „aurifere" nu trăiau decât pentru şi din aur, făcând uşor greşala de a confunda aurul cu bogăţia. După un timp, plictiseala de a schimba mereu praful de aur pentru carne conservată şi lapte condensat îşi făcea loc. Oameni cari nu-şi găsiseră norocul în filon sau pbacec începeau să vadă că se poate face avere hrănind, îmbrăcând şi adăpostind pe căutătorii de aur, mai sigur şi mai paciinic, uneori chiar mai repede, decât căutând aurul cu propria mână. Astlel apărură în­treprinderi industriale, agricole, comerciale, stabile şi prospere. California se acoperi cu covoare de cereale şi vii. în Transvaal şi Australia se găsi cărbuni pe lângă aur, cărbuni cari răspândiră în acele regiuni drumuri de fier şi uzine. Pentru a avea lemn de susţinere în mine se plantară păduri. Pentru a sătura setea şteampurilor se aduse apă şi se făcură lacuri artificiale cari dau viaţă şi forţă motrice. Ca în poveştile cu feţi frumoşi şi zâne fermecate aurul a deşteptat regiuni întregi adormite sub liane, friguri palustre, raze toride sau zăpezi eterne. Faţa şi istoria lumii ar fi fost, cu siguranţă, alta dacă aurul nu ar fi atras încă din primele ere privirile avide ale oamenilor.

Procesul aurului nu este sfârşit nici astăzi. Epoca aventurierilor, a exploratorilor, a căutătorilor de aur a fost urmată de epoca, mai prozaică şi mai brutală încă, a afacerilor. Mai puţin chiar decât pionierul omul de afa­ceri nu are ochi şi înţelegere pentru farmecul naturii, pentru spiritul societăţii, pentru sensul superior al vieţii. El este singura specie de om rămasă scalvă a instinctului originar de animal de pradă şi chiar cea mai periculoasă specie prin posibilităţile convenţionale pe cari i le dă aurul ce se găseşte în mânile sale. încă de pe vremea lui Filip, regele Macedoniei, se spunea că nu este cetate care să reziste în faţa unui măgar încărcat cu aur. Acumulat în safe-uri sau ciorapi, aurul este degradat şi strălucirea lui mistică nu reflectează decât cupiditatea şi venalitatea omenească.

V a avea, aurul, totdeauna rolul jucat până astăzi pe terenul economic, va rămânea el mereu regulatorul suveran al transacţiilor, măsura comună a schimburilor ? Dacă nevoile crescânde ale circulaţiei monetare şi ale industriei au absorbit, până în prezent, cantităţile enorme de aur produse de mine tot mai numeroase şi mai bine exploatate, trebuie să vină un timp când aceste cerinţe vor fi susprasatisfăcute şi excesul de aur va provoca scăderea valorii lui. Un alt metal, mai rar şi mai preţios, va prezida atunci finanţele înmii

Dar evoluţia societăţii omeneşti tinde mai departe. Nu se poate ima­gina o stare de lucruri în care orice monetă metalică să fi dispărut ? Tran- sacţiile fără deplasare de monete, regulate prin compensări de creanţe sau jocuri de semnături, cari se practică astăzi între popoare pot fi efectuate şi între indivizi. La ce vor mai servi atunci aceste mici piese de aur marcate cu efigie, pe cari le-a imaginat acum douăzecişicinci de secole un rege lydian ? Munca omenească nu se va mai schimba cu aur sau alt metal ci cu muncă sau cu produse ale muncii. Fiecare pentru a_şi asigura echilibrul propriului budget va munci cu mânile sau cu capul şi va găsi şi în munca utilă întregii societăţi cea mai deplină satisfacţie. Munca acumulată a părinţilor nu va mai servi, transformată în aur, la întreţinerea leneviei copiilor şi capitalurile exploatatoare nu vor mai exista. Devenită nobilă, sublimă, munca va fi aceea care va circula între oameni.

N A T U R A34

Numai încetând de a fi etalon al averii şi magnet al poftei aurul se poate ridica din murdăria economiei actuale pe soclul artei viitoare, unde îl chiamă eternitatea formelor, coloarei şi strălucirii sale. Pus în serviciul co­lectivităţii, aurul va da acesteia cadrul, decorul, ambianţa necesare unei vieţi superioare. Atunci sufletul aurului, care nu este chiar o fantezie de alchimist extravagant, va vorbi în alt mod popoarelor regenerate cari vor fi găsit ast- lel, poate, adevărata Piatră filosofală.

C Ă R Ţ I B U N E DE C E T I Tde I. N. LONGINESCU

ha. M éth od e scientifique par A lexan dre Perieţeanu . Librairie F é lix Alcan, Paris.

Am în mână cartea cu acest titlu apărută în Biblioteca de Filosofie contemporană din cunoscuta editură Alcan delà Paris. Această carte scrisă de Domnul Inginer Perieţeanu, cuprinde următoarele articole : I. Ana- lisa metodei ştiinţifice : a) Cunoştiinţa, b) Operaţiile (observarea, raţiona­mentul, ipoteza). II. Aplicarea metodei ştiinţifice, b) Procedeele de raţiona­ment, c) Ştiinţa. Prin urmare este o carte ce analizează metodele ştiinţifice sub diferitele lor aspecte, adică un subiect despre care s'a scris în toate timpurile, atât de mult şi atât de bine.

Totuş cartea de faţă preţueşte mai mult decât s’ar crede, prin calitatea de om de ştiinţă a autorului. Iată ce vreau să spun. A fost o vreme când aproape toate cărţile de filosofie şi de logică erau scrise aproape numai de literaţi şi de filosofi şi când oamenii de ştiinţă dispreţuiau tratatele de Ionică şi de metodologie, în care totuş puteau aduce atâtea lucruri noi şi folositoare. Ne aducem aminte cu'toţii desore cărţile de logică. pe care în­văţam în ultima sau penultima clasă de liceu şi în Care se vorbia despre ideile lui Stuart M<11. despre regulile silogismului despre cele patru metode ale ştiinţelor experimentale, despre caracterizările diferitelor ştiinţi. Si astfel se ’ntâmplă ca autorii lor. aproape numai literaţi să ne vorbească despre caracterele matematicilor sau ale ştiinţelor experimentale, fără să ştie ce este calculul inteoral sau fără să fie făcut nici o măsurătoare fisică ori analisă chimică. Fireşte că filosofii prin preoătirea lor specială sunt îndrumaţi1 să se ocupe şi despre astfel de subiecte. Dar oare spre a scrie anumite capitole de Ionică, ca cele de mai sus, nu sunt mai bine prenătiţi oamenii de ştiintă ? Mi-adtic aminte că la un curs de filosofie se explica de către un literat importanţa creometriei analitice a lui Descartes. Oare n’ar fi de preferat ca de ace=t subiect să se ocupe mai ales oamenii de ştiinţă ?

Fireşte că în Apus lucrurile s'a.u schimbat. E destul să amintim pe Poincaré, care a fost cel mai mare filosof dintre matematicieni şi cel mai mare matematician dintre filosofi pe Ostwald marele chimist, care a cre:at doctrina filosofică a energetismului, apoi pe Mach, pe Tannery, şi tot aşa pe Rey. filosoful, care a scris cărţi de ştiinţă.

N A T U R A35

■ La noi în ţară nu cunosc astfel de autori şi nici nu putem pretinde să ne comparăm cu apusul unde tradiţia universitară datează de şeapte sute de a n i! De aceea salutăm în cartea Domnului Perieţeanu, un moment im­portant în mişcarea ideilor la noi. Aceasta fiindcă după cele spuse mai sus, în domeniul metodologiei ştiinţifice care pare să fi fost cel puţin la noi în ţară, un apanagiu aproape exclusiv al filosofilor, oamenii de ştiinţă au de spus atâtea lucruri noi şi interesante !

Cartea Domnului Perieţeanu începe cu deosebirea dintre cunoştiinţa comună şi cunoştiinţa ştiinţifică. Deosebirea, spune autorul, nu-i decât o chestiune de metodă, căci şi învăţatul ca şi omul din popor, cunoaşte lumea prin simţuri. Autorul dă în frase scurte şi concise deosebirea de metodă dintre ei. învăţatul provoacă singur fenomenul pe care-1 studiază, pe când omul din popor observă numai ceeace vede din întâmplare, învă­ţatul compară rezultatele abţinute, omul de rând se lasă în voia soartei ca să-i confirme sau nu, ceeace crede el că e adevărul, învăţatul începe prin a studia tot ceeace au făcut predecesorii lui într’o direcţie dată, pe când omul de rând nu studiază decât lucrurile de care are nevoe în viaţă, învăţatul studiază câte un singur fapt, dar în toate amănuntelei pe când omul din popor observă tot fără să analizeze nimic.

După aceste frumoase caracterizări, autorul ne spune în paraaraful următor că sunt atâtea stiinţi câte puncte de vedere diferite putem închipui în cercetarea naturii. Ştiinţa omenească, spune cu multă dreptate autorul, provine din observarea natúréi, dar după cum o grămadă de cără­mizi nu formează o casă, tot aşa repetă autorul, după Poincaré o grămadă de fapte de observaţie nu formează o ştiinţă. Apoi autorul ne spune că matematicile nu sunt o ştiinţă, ci numai o metodă ştiinţifică lipsită de obiect. Mărturisim că nu putem aproba întru totul această afirmare atât de catego­rică. In adevăr în această privinţă se pot aduce araumente pro si contra. F'resie că ştiinţele matematice sunt o metodă ştiinţifică aşa după cum în clasificarea lui Aug. Comte — filosof şi matematician .— fiece ştiinţă devine o metodă de cercetare ştiinţifică pentru ştiinţa imediat următoare. Dar în acelaş timp înclin spre părerea acelora, care susţin că ştiinţele matematice sunt o ştiinţă aparte, obiectul lor fund calculul abstract. S’ar putea spune că matematicile se ocupă cu raporturile dintre cantităţile abstracte, asa după cum fisica se ocupă cu raporturile dintre cantităţile concrete (sau abstracto- conceite în limbajul lui Spencer).

Urmază un paraoraf despre diferitele feluri de arte si altul despre transmiterea cunoştinţelor, ambele presentate sub o formă atrăgătoare ; cu aceasta se termină primul capitol. Reqretăm că spaţiul nu ne permite să rezumăm această interesantă carte, care prin nenumăratele exemple luate din matematici. trădează specialitatea autorului,

Prof’tăm de acest prilej pentru a exprima o dorinţă. întrevedem o loaică nouă, în care ideile lui Aristotel şi a lui Stuart Mill să fie reduse la rolul istoric pe care l-au avut şi în care să palpite adevărata metodoloaie ştiinţifică, aceea care se creiază pe sine în laboratoarele moderne închinate zeiţei Sc'enţia. Nu înţelegem însă ca logica să aibă un caracter tot mai sim­bolic şi mai abstiact aşa cum există o anumită năzuinţă în unele cercuri

N A T U R A36

din apus. Dorim ca metodologia să fie influenţată cât mai mult de ideile unui Poincare sau ale unui Claude Bernard, cari până acum n'au găsit ecoul cuvenit la logicienii noştri, precum şi de toate ultimele cercetări ale ştiinţei.

Aşa spre pildă principiul cauzalităţii trebue complectat cu principiul ne- determinărei lui Heisenberg şi ar fi interesant de văzut urmările pe care le-ar avea acest principiu asupra întreqului domeniu ştiinţific şi nu numai asupra domeniului restrâns al cercetărilor lui Heisenberg. Ne gândim iarăşi la discontinuitatea şi continuitatea care după ultimile teorii ale luminei par să fie două feţe ale aceleiaş realităţi şi care privite din punctul de vedere filosofic ar putea să lămurească problemele ce se pun acolo. Logica trebue să fie din ce în ce mai mult un ecou mereu reînoit al metodelor şi rezultatelor ştiinţelor moderne.

LECTURI ŞTIINŢIFICEde G. HAZU

II. MATERIE. FENOMENE. STĂRI FIZICE.

1. Prin MATERIE înţelegem tot ce se găseşte răspândit în spaţiul nemărginit şi poate, mai mult ori mai puţin, să impresioneze simţurile noastre. Intre însuşirile materiei, ceV mal caracteristice sunt întinderea şi inerţia.

O porţiune limitată de materie constitue un corp.Prin m assa unui corp se înţelege cantitatea de materie din care este

format. Ea nu trebue să fie confundată cu greutatea. Massa unui corp, după cum vom arăta, este independentă de poziţia geografică şi de înălţimea locului unde ne aflăm. Ea creşte ori descreşte numai dacă sporim ori mic­şorăm materia corpului.

ipoteza admisă asupra constituţiei materiei consideră materia ca for­mată din părticele foarte mici, invizibile, numite a torni'1) , cari constituesc ultimul element nedivizibi! al materiei2). După această ipoteză atomul nu ar putea fi desfăcut fără a distruge însăşi materia. Atomii nu sunt în stare liberă, ci se grupează în diferite chipuri formând edificii, mai mult ori mai puţin stabile, numite m olecule. Corpurile din natură sunt formate din o reu­nire de molecule. Molecula este cea mai mică cantitate din un corp ce poate exista în stare h'beră şi pe care nu am putea-o 'desface fără a schimba natura materiei din care este format corpul.

2. FENOMENE. Dacă observăm corpurile ce ne înconjoară, consta­tăm că materia din care sunt formate prezintă diverse manifestări şi modi­ficări pe care le vom numi fen o m en e. Unele dintre acestea schimbări sunt trecătoare şi nu aduc nici o modificare în alcătuirea moleculelor corpului, în

1) Dela cuvântul atomos care în limba greacă înseamnă nediviteibil.2) Această concepţie a indivizibilităţii atomului a fost modificată, după cum vom

arăta în urmă.

N A T U R A37

ce priveşte natura, numărul şi poziţiile relative ale atomilor în interiorul moleculelor. Astfel, prin acţiunea căldurei apa se preface în vapori, rămânând tot apă; fonta se topeşte, rămânând tot fontă; fierul se dilată, rămânând tot fier. Vaporii de apă, fonta lichidă, fierul dilatat, revin prin răcire la starea lor de mai înainte. Acestor schimbări care nu modifică constituţia materiei corpului, s'au dat numele de fen om en e fizice:

Alteori schimbările ce încearcă corpurile reprezintă o modificare în însăşi constituţia moleculară, adică în natura, numărul şi modul de grupare al atomilor ce constituesc edificiul molecular. Astfel o buciată de fier supusă la acţiunea aerului umed se acoperă cu o pătură de rugină, materie care nu mai prezintă nici una din proprietăţile fierului, şi care rezultă din unirea acestui metal cu oxigenul şi cu vaporii de apă din atmosferă. O bucată de lemn arzând se preface în cenuşă şi în diverse materii gazoase care se împrăştie în aer. Acestor schimbări ce modifică natura corpurilor s’a dat numele de fen om en e chim ice.

Ceeace caracterizează natura unui corp este prin urmare molecula lui, organizaţia ei internă. Intru cât schimbarea nu atinge constituţia moleculară, ci constă numai în o modificare a distanţelor dintre molecule, ori a grupării lor, punând în joc numai coeziunea , adică puterile care leagă între ele mole­culele, fenomenul este fizic, spre exemplu: dilatarea, topirea, vaporizarea. condensarea vaporilor, lichificarea gazelor, etc. Fenomenul este chimic când pune în joc afin itatea, adică puterile ce leagă între ei atomii în interiorul moleculei, şi care fiind distruse, moleculele se desfac, iar atomii se grupează în alt mod, pentru a forma molecule deosebite de cele dintâi, adică o ma­terie nouă.

O a treia categorie de fenomene este aceea a fen om en elor biologice ce se manifestă în fiinţele vieţuitoare, animale si venetale.

3. ATRACŢIUNI ŞI RESPINGERI MOLECULARE. Moleculele ce formează un corp nu sunt lipite între ele, ci se găsesc separate prin inter­vale mici, invizibile ca şi însăşi moleculele, numite pori m oleculari sau spaţii intermoleculare. Moleculele sunt menţinute unele lângă altele în interiorul corpului, prin puterile de atracţiune ce se desvoltă între ele. zise atracţiuni m oleculare, cărora se datoreşte ceeace numim coeziunea corpurilor.

Fenomenul atracţiunii dintre molecule în interiorul corpurilor consti­tuie un caz Darticuliar de aplicaţiune a principiului gravitaţiunii universale enunţat de Newton. Conform acestui principiu care este o lege generală a naturei, atracţiunile între molecule în interiorul corpului variază în raport invers cu pătratul distanţelor dintre ele, şi numai întru cât aceste distante rămân foarte mici. îndată însă ce prin o cauză oarecare, — bunăoară căl­dura, — aceste distanţe încep a deveni apreciabile, atracţiunile moleculare descresc foarte repede şi devin nule.

In afară de puterile atractive se produc între molecule si acţ'uni repul­sive (respingeri moleculare) datorite căldurei, care tind să îndepărteze mole­

culele unele de altele. , (V a urma)

îndreptare. La articolul , Lecturi Ştiinţifice“ de Q Hazu publicat în Natura No. 7, pe luna Iulie, la pagina 23, rândul 4 de sus se va citi .,progresul" iar nu profesorul aşa cum s’a tipărit din greşalS-

N A T U R A38

CERUL ÎNSTELATde Prof. NICOLAE STÂNESCU

SO A R ELE îşi micşorează încă declinaţia, coborând pe cer, zilele scad, nopţile cresc, mai încet însă decât juna trecută. La 22 XI Soarele intră în zodia S corp ia având atunci declinaţia de —20°.

LU N A e în conjucţie cu Soarele (Lună nouă) la 17 Xi, primul pă­trar la 24 XI. apoi e în opoziţie cu Soarele (Lună plină) la 2 XII şi ultimul pătrar la 10 XII. Cea mai joasă trecere la meridian o are în seara de 19 XI şi cea mai înaltă în dimineaţa de 3 XII.

er<,

CONSTELAŢIILE sunt cele ale frumosului cer de iarnă. înfăţişarea lui la 15 XI ora 22, 1 XII ora 21 şi 15 XII ora 20 e dată de harta alăturată ; cea din numărul trecut ne arată cerul la 15 XI ora 19 şi 1 XII ora 18. L a zenit domină Triunghiul şi A n drom eda cu nebuloasa ce-i poartă numele. Spre

n a t u r a

" 39 ””

Sud zodiile Berbecu lu i şi a P eştilor precum şi ştersele constelaţii Eridanul şi B alen a cu minunata stea variabilă M iraceti. Partea cea mai frumoasă e însă spre R ăsărit unde găsim : P erseu cu steaua variabilă A lgol, Taurul cu P le iad e le şi H iadele , Vizitiul cu frumoasa C oppelta, G em enii cu C astor şi P olux şi în fine măreţul O rion cu R igel, B ela tn x şi roşcata B etelg eu se. Nu mai puţin frumos e şi cerul de N ord cu cele două U rse. D ragonul, G asiopeia şi C efeu . Iar înspre A pus coboară P eg as, V ărsătorul, D elfinu l, L ebăd a , Vulturul şi Lira cu scânteietoarea V ega.

PLANETELE. In jurul iui 6 XII între Scorpia şi B alanţa, în zori e vizibil M ercur, cam cu o oră şi jumătate înaintea răsăritului Soarelui, el fiind atunci la maxim d e elongaţie vestică.

V enus, la maxim de elongaţie estică la 25 XI, apune cam cu 3 ore, şi 3 sferturi după Soare. E în S ăgetătoru l la 15 XI şi în C apricornul la 15 XII, apropiindu-se de Saturn. Strălucirea acestei planete e de 4 ori mai mare decât a unei stele de prima mărime, cum e de exemplu Al.debaran,

M arte în zodia Săgetătorului începe a se pierde în lumina Soarelui de apus.

Ju p iter în zodia F ec io a ra începe a fi vizibil dimineaţa după ora 3, crescând mereu în strălucire.

Saturn în Capricornul apune pela ora 21.U ran e în zodia P eştii şi N eptun în Leul e vizibil după miezul nopţii,

numai cu lunetele bineînţeles.FENOMENE CEREŞTI. Mai interesante câteva conjuncţii vizibile

dela noi. La 21 XI oca 3 Luna va fi în conjuncţie cu V enus, însă abia vom putea să observăm în seara de 20 XI că V enus e foarte apropiat de Lună. Mai frumoasă va fi conjuncţia lui Saturn cu Luna în seara de 22 XI ora 22, când Luna se va apropia atât de mult de Saturn, încât între ele n’ar încăpea discul Lunei (aparent bineînţeles ! ) . Vor fi şi câteva oculaţii mai interesante.

Aşa în seara de 20 XI la ora 17 şi 20 minute steaua <p din Săgetătoru l va fi acoperită de discul Lunei pentru cei din Sudul ţării.

In dimineaţa zilei de 1 XII discul Lunei va acoperi câteva stele din din grupul P leiadelor, între orele 6 şi 8 minute şi orele 7 şi jumătate ; va fi ocultată şi Alciona, adică rţ steaua strălucitoare din Pleiade.

Cu o lunetă cât de mică, fenomenul va fi mult mai frumos.

T I P O G R A F I A

1. E. T O R O U T I U

S T R . G R I G O R E

« B U C O V I N A »

B U C U R E Ş T I I I I

ALEXANDRESCU NO. 4

N A T U R A40

A E R U L L I C H I DP E Î N Ţ E L E S U L t u t u r o r

DE

G. G. L O N G I N E S C UProfesor de Chimic Neorganică la Universifafea din Bucureşti

Membru corespondent al Academiei Române

C U P R I N S U L

I. A e r u l l i c h id p e s c e n a T e a t r u l u i N a ţ i o n a lTn amintirea unui prieten de şcoală şi a unui artist marc. A -

semănarea între această conferinţă şi o piesă dc teatru. In luptă cu ştiinţa. La înch soare. Cel mai bun prieten. Prezentarea eroului. Dc vorbă cu aerul lichid.

A ctu l 1. Azi şi altă dată. O poruncă. Apă şi iar apă. O a- mintire din copilărie. La parastasul de 50 de ani al Tatii. Dumne­zeul chimiştilor. Hidrogen eftin pentru umflarea baloanclcr. Calefacfic. Sfârşitul actului I. Războiul chimic.

A ctul II. Oxigenul lichid spărgător de case de bani. O jertfă ne altarul ştiinţei. Mulţumiri din toată inima. Ştiinţa n’are trecere în România-Marc.

IT. F a b r ic a r e » ae ru lu i lich idO carte bună, neasemuit dc bună De necrezut şi totuşi... R ă ­

cire fără ghiafă. Răcire prin destindere. O maşină închipuită numai cu mintea. Maşina lui Linde. Maşina lui Claude. Uşor de zis. O sită fermecată.

ITT. P â s t r a r e a aerului lichidDelà o lecfie de fizică dc acum 44 de ani. Gheţărie dc păstrat

aer lichid. Baloane şipahare d’Arsonval-Dewar. Zăcători şi sacale pentru păstrat şi căretcxigcn lichid. Vase de metal pentru aer lichid.

IV . în tre b u in ţa re a aeru lu i lich idPoveste arabă. După veacuri şi iar veacuri... Aerul lichid pot­

covar. Automobilul cu aer lichid. Aerul lichid fabricant de azot. A e­rul lichid spărgător dc stânci. Aerul lichid în războiul cel mare. Ce a scris generalul Pétain, azi mareşal dc Franţa, despre Georges Claude. Aerul lichid în medicină şi în aviafe. Aerul lichid comoară dc gaze nobile. Aerul lichid în România.

V . Imnuri şi IcoaneMărire vouă... Michael Faraday. Louis Paul Caillctcf Raoul

Pictct. învinşi şi învingători. Karl von Linde. Georges Claude. Jacques Arsène d’Arsonval. Sir James Dcwar. Mărire jie...

P R E Ţ U L 60 LEI.

bucureşti. - Tipcşj ,ifîa I. N. ( CPUZLANU, E ir. lsvcr Nr. 97. — 1033.

• • 0

... vor ave,a jucătorii la LOTERIA DE STAT, când vor citi Noul Plan al Tragerilor la LOTERIA PATRA care începe la 9 Noembrie 1933, si continuă până la 20 Martie 1934

Iată cele mai senzaţionale cifre:C l a s a î n t â i a

Tragerea9 şi 10 Noembrie 19331 câştig ă Lei 1.000.000 1 câştig â Lei 300.000 1 câştig â Lei 100.000

şi în total 2450 câşti­guri în valoare de

Lei 7.730.000

C l a s a d o u aTragerea

7 şi 8 Decembrie 19331 câştig â Lei 1.000.000 1 câştig â Lei 300.000 1 câştig â Lei 100.000

şi în total 2450 câşti­guri în valoare de

Lei 10.360.000

C l a s a t r e i aTragerea

3 şi 4 ianuarie 19341 câştig â Lei 1.000.000 1 câştig ă Lei 300.000 1 câştig â Lei 100.000

şi în total 2450 câşti­guri în valoare de

Lei 12.990.000

C l a s a p a t r aTragerea

1 şi 2 Februarie 19341 câştig â Lei 1.000.000 1 câştig â Lei 300.000 1 câştig â Lei 100.000

şi în total 2450 câşti­guri în valoare de

Lei 15.660.000

C l a s a c i n c e aTragerea

dela 22 Februarie 1934 până la 26 Martie 1934

Un mare premia de Lei

5 . 0 0 0 . 0 0 0sau 5 premii de câte

1.000. 0001 câştig â Lei 5.000.000 1 câştig â Lei 3.000.000 1 câştig â Lei 2.000.000 1 câştig â Lei 1.000.0001 câştig â Lei 500.0002 câştiguri â Lei 300.000 4 câştiguri â Lei 200.000 8 câştiguri â Lei 150.000

17 câştiguri â Lei 100.000 şi în total 30.260 câştiguri

în valoare deLei 197.332.000

Intraţi aşadar la orice Colector şi cum- păraţi-vă Lozul, căci Norocul vă aşteaptă

în pragul oricărei Colecturi.

ur “ f A . jSUi O V S A - . J, Ţ o n c u ; : . ) J r c . . , u ş T lPreţul Lei 25. ; c o i