Aparatul Fränkel

Aparatul Fränkel este un aparat funcțional ce are sediul predominant în vestibulul bucal. El este alcătuit din două pelote acrilice jugale ce se întind de la fața distală a caninilor până la fața distală a ultimilor molari și din fundul de sac vestibular superior în cel inferior.

Aceste pelote au rolul de a îndepărta musculatura jugală și periorală de pe fața vestibulară a arcadelor, creând astfel posibilitatea acestora de a se dilata sub acțiunea tracțiunilor vestibulare efectuate la nivelul inserțiilor musculare din fundurile de sac, cât și a musculaturii limbii, ce nu mai este contracarată de musculatura externă. Se consideră că dilatarea obținută astfel este stabilă, întrucât modifică și echilibrul muscular al matricei musculare funcționale. Între aceste pelote acrilice se găsesc diverse elemente de sârmă, care sunt alese în funcție de scopul terapeutic dorit. Tipul clasic al aparatului Fränkel ( Fränkel I) prezintă următoarele elemente:

- două anse de poziționare în jurul caninilor superiori;- un arc transpalatinal, prelungit cu pinteni ocluzali la nivelul

molarilor de 6 ani;- un arc vestibular superior, ce poate palatiniza incisivii superiori;- două pelote acrilice labiale inferioare, unite între ele printr-un

segment de sârmă ce ocolește frenul buzei inferioare și unite de cele două jugale prin alte două segmente de sârmă, ce pot prezenta câte o buclă de activare. Pelotele labiale stimulează poziționarea mandibulei în propulsie.

- un arc lingual inferior, ce prezintă fie două bucle laterale, fie chiar un scut lingual. Aceste bucle nu sunt în contact cu fața linguală a frontalilor inferiori pentru a nu îi vestibulariza, ci ating doar fibromucoasa linguală pentru poziționarea mandibulei.

În principal există patru variații ale aparatului Fränkel: Fränkel pentru rezolvarea anomaliilor DM din Clasele I și II/1 Angle, tipul II pentru anomalii DM din Clasele II/1 și II/2m , tipul III pentru anomalii din Clasa a III-a Angle și tipul IV pentru anumite ocluzii deschise scheletale.Înainte de amprentarea câmpurilor dento-maxilare, se realizează o

separație între molarul de 6 ani și molarul 2 temporar, cât și intre canin și primul molar temporar. Aceste spații sunt necesare pentru elementele de sârmă ce vor asigura retenția aparatului pe câmpul maxilar. Dacă nu se poate

obține suficient spațiu prin șlefuirea aproximală a dinților temporari ( slice-cut) în partea ocluzală, având grijă să nu fie afectați dinții permanenți. În dentiția permanentă se aplică doar separatori. Amprentele se iau astfel încât modelele să evidențieze și aproximativ 5 mm din partea externă a fundurilor de sac vestibulare.

Pentru a construi un aparat Fränkel este necesară fixarea celor două modele în ocluzie corectată. Inițial, Fränkel recomandă pentru aceasta o corectare totală până în poziția de cap la cap, în cazul unei inocluzii sagitale de maxim 6 mm, și o corectare parțială, cu câte 3 mm, dacă overjetul este mai mare. Spre sfârșitul carierei sale, Fränkel a recomandat însă o avansare doar de 2,5-3 mm. Ocluzia corectată pentru aparatul Fränkel trebuie luată astfel incât în zonele laterale să existe un spațiu vertical de 2,5-3 mm prin care să trecă sârmele ocluzale.

Modelel trebuie preparate prin gravare, ce poate fi făcută atât de ortodont cât și de tehnician. Este mai indicată gravarea în cabinet , întrucât se poate verifica adâncimea și lățimea gravării în funcție de condițiile anatomice ale fiecărui pacient.

Pentru pelotele jugale, modelul maxilar trebuie gravat la nivelul fundurilor de sac vestibulare laterale, astfel încât adâncimea acestora trebuie să fie de 10-20 mm de la marginea gingivală. La nivelul zonei laterale mandibulare această gravare nu este necesară.

Pentru pelotele labiale, gravarea se face în așa fel ca fundul de sac să fie la minimum 12 mm de la marginea gingivală și să existe un spațiu de minimum 7 mm între marginea gingivală și elementele de sârmă ce leagă pelotele labiale între ele și de cele jugale.

Cele două modele sunt montate în ocluzor cu ajutorul vălului de ceară utilizat la ocluzia corectată. Brațul ocluzorului se montează în poziție laterală, pentru a se putea interveni și pe partea internă a arcadelor.

Următoarea etapă este aplicarea unei cantități de ceară în zonele în care aparatul trebuie să fie distanțat de pe model.

La nivelul pelotelor jugale, ceara se aplică într-o grosime de 2,5-3 mm către fundul de sac vestibulat superior, 4-5 mm la nivelul arcadelor dentare coronare și 0,5 mm la nivelul fundului de sac vestibular inferior. Pentru a obține o grosime corectă a cerii se aplică straturi succesive de folii de ceară calibrată. La nivelul fundurilor de sac jugale, grosimile de ceară amintite nu trebuie depășite, întrucât, astfel, țesuturile moi nu vor mai fi tracționate, ci vor hernia între pelote și arcade, anulând efectul aparatului.

Cel mai simplu este să se aplice ceara pe fiecare model în parte, modelându-le apoi după închiderea ocluzorului, astfel încât să existe o

curbură concavă lină. La nivelul pelotelor labiale se aplică un strat subțire de ceară, pentru a preveni traumatizarea fribromucoasei la acest nivel.

Modelarea elementelor de sârmă se realizează după ce s-a aplicat toată ceara de distanțare. Ele se îndoaie din sârmă elastică, cu grosimi variind între 0,8 și 1 mm, și trebuie să nu fie în contact cu fibromucoasa palatină, pentru a nu produce leziuni mucozale. Din acest motiv, ele trebuie să fie distanțate în zonele în care nu vor fi înglobate în acrilat cu 1,5 -2 mm de mucoasă alveolară pe exteriorul arcadelor și 1,0-2,0 mm pe partea linguală a lor. Există însă și elemente care vin în contact cu coroanele dentare, nefiind nevoie de o distanțare. Elementele care urmăresc deplasările dentare se realizează din sârmă cu diametru mai mic (0,8mm), arcul transpalatinal din sârmă de 1 mm, iar restul elementelor din sârmă cu diametru de 0,9mm.

Segmentele de sârmă care unesc pelotele labiale se realizează din sârmă de 0,9 mm și ies din pelotele jugale cu un traiect ușor inferior, urmărind traiectul conturului mucozal până la nivelul ambrazurii incisivilor laterali, fiind distanțate de procesul alveolar cu 1 mm. Ele trebuie să coboare la cel puțin 7 mm sub festonul gingival. Segmentul gingival se modelează sub forma unui V intors, astfel încât să ocolească frenul buzei inferioare. Aceste segmente de sârmă se fixează cu ceară în zonele în care nu se va aplica acrilat.

Arcul transpalatinal se confecționează din sârmă de 1 mm, prezintă o buclă palatinală nu foarte accentuată, utilizată pentru a încorpora o cantitate suplimentară de sârmă în construcție, necesară activărilor ulterioare. Extremitățile laterale ale arcului transpalatinal încalecă arcadele, trecând prin ambrazurile create mezial de molarii de 6 ani superiori, contribuind astfel și la poziționarea și retenția aparatului pe câmpul maxilar. Pe fața vestibulară a arcadelor, arcul este recurbat către distal în viitoarea pelotă jugală, ieșind din nou între arcade între cuspizii vestibulati ai molarilor unu maxilari, unde îndeplinesc rolul de pinten ocluzal. Acești pinteni ocluzali trebuie să fie orizontali, întrucât ei trebuie să permită explansiunea molarilor către lateral, fără a-i bloca în această mișcare.

Arcul vestibular se realizează din sârmă de 0,9 mm și se plasează la nivelul mijlocului feței incisivilor superiori. Înălțimea buclei din dreptul caninului se face până în treimea medie a rădăcinii acestuia, fiind distanțată la aprox 2 mm de aceasta. Aceste amănunte sunt importante pentru a permite erupția și expansiunea caninilor fără ca aceștia să intre în conflict cu sârma arcului.

Ansele canine realizate tot din sârmă de 0,9 mm sunt retenționate în pelotele jugale la nivel ocluzal. Ele trec prin spațiul creat între canini și primii molari temporari maxilari, incercuiesc caninii pe fața palatinală,

traversează arcada ocluzal între incisivii laterali și canini și se prelungesc distal la nivelul cuspidului caninului.

Arcul lingual inferior se realizeză din sârmă de 0,8 mm și, având în vedere că rolul său este doar de poziționare, a fost indicată și utilizarea unei sârme moi, în loc de una elastică, pentru a evita vestibularizarea nedorită a incisivilor inferiori.

Dupa îndoirea și fixarea cu ceară de lipit a tuturor elementelor de sârmă, se verifică prin închiderea ocluzorului ca porțiunile de sârmă ce traversează arcada să nu atingă fețele ocluzale ale dinților laterali. Apoi se unesc porțiunile de ceară de distanțare în zona interocluzală laterală, pentru a preveni curgerea acrilatului în această zonă. Ulterior se aplică acrilatul baropolimerizabil prin tehnica spray sau pastă. Grosimea pelotelor nu trebuie să depășească 2,5 mm iar marginile trebuie să fie rotunjite, mai ales în zonele în care vin în contact cu fundurile de sac vestibulare. Pelotele labiale trebuie să aibă marginea superioară la cel puțin 5 mm de festonul gingival inferior. Confecționarea lor corectă este importantă în scăderea hiperactivității mușchiului mentalis și a obiceiului vicios de interpunere a buzei inferioare în spatele incisivilor superiori, elementele ce permanentizează inocluzia sagitală.

Tipul Fr II, utilizat pentru ocluziile adânci acoperite, este folosit astăzi și pentru rezolvarea unor cazuri din Clasa II/1. Acesta prezintă suplimentar un arc palatinal confecționat din sârmă de 0,8 mm în contact cu fețele palatinale ale incisivilor maxilar.

Tipul FR III, utilizat în prognațiile mandibulaare, este constuit inversând arcurile vestibulare ale tipului I. Astfel, pelotele labiale se plasează în vestibularul superior cu rol de a stimula dezvoltarea sagitală a maxilarului, iar arcul vestibular se confecționează pentru incisivii inferiori. De asemenea se plasează și un arc palatinal asemănător cu cel de la tipul II pentu a stimula evoluția către anterior a incisivilor superiori. În cazurile în care nu se dorește egresiunea dinților laterali, nu se blochează spațiul interocluzal, construind astfel pelote jugale jugale cu masă interocluzală.

La tipul IV, indicat pentru tratamentul anumitor cazuri de ocluzie deschisă, se confecționează de asemenea o masă interocluzală sau se aplică stopuri ocluzale la nivelul tuturor molarilor de 6 ani. La acest tip sunt foarte importante exercițiile efectuate cu aparatul. În rest, tipul IV nu se deosebește constructiv foarte mult de tipurile I și II.