Cuvânt la Duminica vameșului și a fariseului

Astazi incepe Triodul. Iata, incepe sa adie a post! Trebuie sa ne pregatim de intampinarea lui– si nu doar de intampinare, ci mai ales pentru scopul in vederea caruia a fost randuit postul: pentrupocainta si indreptarea vietii celei neindreptate. Si iata ca auziti cantarea umilicioasa: „Usile pocainteideschide-mi, Datatorule de viata!”

Usile pocaintei deschide-mi mie! – Dar cine le-a inchis? Ele au fost deschise prin cruce: stausi vor sta deschise pentru toti oamenii, atata vreme cat va dainui lumea, si pentru fiecare dintre noi,atata vreme cat mai este suflare de viata in narile noastre.

Bun, usile milostivirii lui Dumnezeu sunt deschise – si cine le-a inchis? Sa stiti ca la acesteusi se ajunge prin altele - usile indurerarii si frangerii inimii. Trebuie sa trecem mai intai prin acesteaca sa ajungem la usile milostivirii. Indurereaza-te si frange-ti inima, si Domnul te va primi!

„Frange-ti inima” – iar inima nu se frange; „indurereaza-te” — dar ea nu vrea sa se indurereze.Si iata ca omul este zavorat in sine prin impietrirea inimii – si neavand putere sa se biruie pe sine,striga catre Milostivul Dumnezeu: „Usile pocaintei deschide-mi mie, Datatorule de viata!” Usa ta esteintotdeauna deschisa, Doamne; a mea insa este inchisa, si nu am pe unde sa ies! Deschide-mi mie,prin aceasta frangere, usa inimii mele impietrite, ca sa ies la Tine si sa intru prin usile milostivirii Tale!

Ia aminte Domnul la tanguirea omului necajit si ii da sa cunoasca felul in care trebuie sa lu-creze asupra sa ca sa se deschida usa inimii lui. Ieri am cantat: „Usile pocaintei deschide-mi mie”;acum, ca raspuns, auzim de la Domnul pilda vamesului si fariseului. In Duminica urmatoare, ca ras-puns la aceeasi cantare, vom auzi pilda fiului risipitor. In continuare, cu acelasi scop, ni se va aducein amintire privelistea infricosatei Judecati si caderea stramosilor nostri celor intai-ziditi. Domnulparca ne-ar spune: „Lucrati dupa indreptarul adevarurilor vestite voua de catre aceste istorisiri evan-ghelice – si poate ca veti ajunge sa vi se deschida, in sfarsit, usile inimii voastre impietrite”. Ciocanulgreu, lovind piatra, o sfarama si o marunteste: la fel asteapta si Domnul ca adevarurile acestea, unulmai izbitor decat celalalt, sa sfarame in cele din urma impietrirea inimii noastre, sa scoata din eatanguiri de pocainta si sa stoarca lacrimi de pocainta.

Asadar sa patrundem, fratilor, voia lui Dumnezeu, si sa urmam mantuitoarelor indreptari aleMilostivului nostru Domn. Domnul preschimba inima, insa si noi trebuie sa ne imboldim si sa ne silim,si cel putin sa nu impiedicam atotlucrarea mantuitoarei bunatati a lui Dumnezeu.

Pilda de acum despre vames si fariseu arata ca piedica cea mai insemnata din noi in caleafrangerii inimii este simtamantul nostru ca suntem drepti, si ne invata, izgonind simtamantul acesta,sa ne statornicim in asezarea [dispozitia] pe care o avea sufletul vamesului, ca sa strigam folosindcuvintele acestuia: „Dumnezeule, milostiv fii mie, pacatosului!” Domnul pune inaintea noastra doi

1Nr 40 -Ian/Feb 2012

cel ce va bea din apa pe care i -o voi da Eu nu va mai înseta în veac,

căci apa pe care i -o voi da Eu se va face în e l izvor de apă curgătoare

spre viaţă veşnică. ( Ioan 4, 14)

Apa Vie-Buletin al Parohiei Ortodoxe Române -

Izvorul Tămăduirii, Darmstadt

oameni si parca ne spune: „Poftim, priviti – au venit la Mine doi: unul s-a apropiat cu indrazneala, in-credintat de dreptatea sa si de meritele sale inaintea Mea, si indreptatire n-a primit; iar celalalt niciprivirea nu era in stare sa si-o ridice catre Mine, ci numai se batea in piept si cerea mila – si l-am mi-luit. Mergeti si voi de faceti la fel. Lepadati aceasta haina pierzatoare a indreptatirii de sine, inves-mantati-va in zdrentele mustrarii de sine — si veti fi miluiti”.

Multumirea de sine si indreptatirea de sine sunt inselarea cea mai pierza¬toare, in care vraj-masul reuseste sa ii tina pe multi oameni, si inca nu dintre cei mai rai. Aceasta inselare taie picioarelesi opreste din mers. Cel ce se simte drept ce nevoie are sa se nelinisteasca si sa caute mult mila?Scopul a fost atins – omul e drept; la ce sa se mai osteneasca? Ramane doar sa se uite in jur, sa seingamfe, iar pe ceilalti sa ii defaime. De fapt, asta inseamna a strica prin gand ceea ce ai dobanditprin osteneala, si a te pierde pe tine insuti. Iata de ce in invataturile Sfintilor Parinti sunt repetatefara incetare lectii de smerenie si defaimare de sine, si sunt infatisate cu deosebita staruinta mustrariale parerii de sine si inaltarii de sine.

Voi, care vreti sa destramati aceasta ceata a inselarii! Haideti sa invatam aceasta de la fariseu.Fariseul, pare-se, nu socotea ca e nevoie sa se tainuiasca: el a spus pe fata ceea ce avea in suflet,si prin aceasta a dat in vileag cursa vrajmasului, prin care acesta incurcase sarmanul lui suflet si iltinea in amagirea de sine.

„Nu sunt ca ceilalti”. Prima inselare! Fariseul nu avea o purtare rea. Se uita la pacatosii vaditisi, bineinteles, se socotea mai bun ca ei. Dar de ce trebuia sa se uite la cei care traiau neindreptati?Sa se fi uitat la cei ce duceau viata imbunatatita. Ar fi vazut, fireste, numerosi dintre acestia cu viatamult mai presus decat a lui – si nu ar mai fi zis aceste vorbe pierzatoare: „Nu sunt ca ceilalti oa-meni!”

Iata si invatatura pentru noi, fratilor: momeala vrajmasului este intotdeauna aceeasi, acum casi atunci. Si acum, ca si atunci, el ne insufla urmatorul lucru: „Ia uite: acela e asa, si celalalt este pedincolo; tu, insa, esti cu totul altceva!” Asculta bietul om aceste vorbe lingusitoare si chiar incepe sacreada ca el e bun – drept care se si incetoseaza la minte prin parerea de sine si se lipseste de mi-lostivirea lui Dumnezeu. Dar de ce sa te uiti la cei ce traiesc in nepasare? Uita-te la cei ce urmeazacu ravna si strictete virtutea si cucernicia, si lumineaza-te prin cunoasterea propriilor neajunsuri. Sau– mai bine — nu te uita la nimeni dintre cei care vietuiesc aici: caci cine e curat dintre pamanteni?Lasa-i deoparte pe toti si pastreaza in gand doar pildele pe care te indatoreaza sa le urmezi Cuvantullui Dumnezeu. Urmatori fiind mie, precum si eu lui Hristos (I Cor. 11,1; Efes. 5,1), spune apostolul.Pilda am dat voua, ca precum Eu am facut voua, si voi sa faceti (In 13, 15), sau: Fiti desavarsiti, pre-cum Tatal vostru Cel Ceresc desavarsit este (Mt. 5,38), spune Domnul. Iata la cine sa te uiti si cucine sa compari viata ta! Cu virtutile Sfintilor Apostoli, cu faptele Domnului si Mantuitorului nostru,cu desavarsirile Tatalui Ceresc. Fata in fata cu acestia punandu-se, cine va cuteza sa spuna: „Nusunt ca ceilalti!”? Nu cumva, mai degraba, vor striga din inima, acoperindu-se de rusine si cobo-randu-si privirile: „Dumnezeule, milostiv fii mie, pacatosului!”? Aici se intampla acelasi lucru ca atuncicand cineva intra intr-o societate de inalta tinuta fara a-i cunoaste conventiile sau apare intr-o adu-nare stralucita cu imbracaminte nepotrivita. Asadar, a te compara cu cei mai inalti si mai desavarsitieste cea mai puternica si lucratoare doctorie impotriva parerii de sine.

In continuare, fariseul spune: „Postesc de doua ori pe saptamana, dau zeciuiala din toatecate castig”, adica dadea saracilor si templului a zecea parte din veniturile sale. Iata a doua inselare:a-ti privi numai faptele drepte, ascunzandu-ti de tine insuti pacatele, si in aceste fapte drepte a privinumai la partea lor cea dinafara, fara a lua aminte la simtirile si asezarile [dispozitiile] launtrice cucare acestea sunt savarsite. Asa a facut fariseul si a fost intunecat de parerea de sine. El nu si-acercetat asa cum trebuie faptele si nu a mers in aceasta lucrare pe calea dreapta. „Eu, zice, amfacut cutare si cutare bine”. Dar cate prilejuri nu au fost in care nu a facut binele pe care putea si eradator sa-l faca, si cate prilejuri nu au fost in care a facut raul in locul binelui? Lucrul acesta il trecesub tacere, incercand sa-l ascunda atat de sine, cat si de Dumnezeu.

„Stai, fariseule”, ar fi trebuit sa i se spuna, „adu-ti aminte si de toate cele rele ale tale – si apoi,dupa ce vei fi pus de o parte amaratul tau de bine, iar de cealalta toata gramada rautatilor tale, uita-te: ce-o sa iasa? Si se poate ghici dinainte ca de ai fi facut asa, limba nu ti s-ar mai fi rasucit in guraca sa spui: nu sunt ca ceilalti oameni. Iar daca mai apoi ai fi stat sa judeci dupa constiinta – adica

2Nr 40 -Ian/Feb 2012

nu din slava desarta, nu din dorinta de a placea oamenilor, nici ca sa fii respectat si sa nu-ti pierzipozitia, si nici pentru ca asa s-au brodit lucrurile, in vreme ce inima ta nu avea tragere sa faca binele– daca ai fi stat, zic, sa judeci dupa constiinta din ce imbolduri ai facut si putinul tau bine de care vor-besti, nu ti-ar mai fi ramas nimic afara de strigatul inspaimantat: Dumnezeule, milostiv fii mie, paca-tosului!“

Nu a facut aceasta fariseul, si a cazut in cursa parerii de sine, iar pentru indreptatirea de sinea fost acoperit de Dumnezeu cu osanda.

Asadar, daca vreti, fratilor, sa scapati de primejdioasa inselare de sine, luati invatatura pe dosde la fariseu: nefacand ceea ce facea el si facand ceea ce el nu facea. Cand se va furisa vrajmasulsi va incepe sa trambiteze inainte-va in inima voastra cum ca nu sunteti ca ceilalti, ca faceti cutaresi cutare lucru bun, luati-va pe voi insiva si incepeti sa va perindati prin toate rautatile voastre, spu-nandu-va: „Dar asta cine a facut-o? Dar asta? Dar pe asta, cine? Si pe asta, cine?” Atunci se vatrezi glasul desteptator al constiintei si va inabusi soapta aceasta tulbure a laudei de sine: „Nu suntca ceilalti!” Daca inima va continua, totusi, sa se ingamfe prin inaltarea de sine, infierati-o cu dojanacat se poate de aspra, zicandu-va: „Chiar daca a si fost facut vreun lucru bun, prin gandurile talerele l-ai stricat cu totul si l-ai spurcat ba prin slava desarta, ba prin dorinta de a placea oamenilor, baprin asteptarea de a impusca din acelasi foc si vreun castig; iar daca atunci cand ai savarsit acestefapte nu aveai asemenea simtaminte, oricum le spurci acum si le rapesti toata valoarea prin faptulca te ingamfi cu ele!” Astfel dojenindu-ne, o sa ne rapim orice temei al indreptatirii de sine, si nu vommai avea la ce ocrotire sa alergam afara de cea a milostivirii lui Dumnezeu, catre Care sa si incepema striga fara fatarnicie: „Dumnezeule, milostiv fii mie, pacatosului!”

O, de ne-ar ajuta Dumnezeu sa patrundem in aceste simtaminte indreptatitoare ale vamesuluisi sa ne statornicim in ele! S-ar parea ca ele ne sunt foarte firesti – insa nu totdeauna si nu cu usurintale intampinam in noi insine. Trebuie sa le deprindem, la fel ca pe oricare lucru bun. Sa le deprindem!Si iata ce metoda trebuie folosita cand invatam un lucru ca acesta: sa intram inauntrul nostru prinluare-aminte. Acolo avem o oglinda nemincinoasa a faptelor noastre – constiinta; oglinda este, insa,parasita, adeseori murdara. Si o scoatem in mijloc, s-o curatim si sa o limpezim prin Cuvantul luiDumnezeu, refacand limpede in ea inscrisul tuturor cuvintelor, faptelor, simtamintelor si gandurilorpe care suntem datori sa le avem. Sa o punem apoi inaintea fetei noastre sau a constientului nostru,asa incat aceasta fata sa n-aiba unde se ascunde si nici cu ce se acoperi. Intrucat fara lumina estecu neputinta sa vedem ceva, sa luminam casa noastra dinlauntru cu frica de Dumnezeu, prin lucrareacareia toate trasaturile fetei noastre sau constientului nostru se vor vedea limpede, pana la cele maimarunte, in oglinda constiintei. Cand vom pune astfel de randuiala inauntrul nostru, negresit ca vompatrunde in simta-mantul vamesului. Nu numai faptele, ci si toate gandurile rele ce au iesit si ies dininima se vor intipari pe fata constientului, se vor rasfrange in constiinta si vor atrage judecata savar-sita prin mijlocirea fricii de Dumnezeu. Vamesul, stand departe, nu indraznea sa se apropie de frica,nu indraznea sa isi ridice privirile la cer de rusinea pe care i-o pricinuiau mustrarile constiintei, si sebatea in piept, fiind nemultumit de sine si necajit de uratenia chipului sau launtric: asa si in noi fricava fi inlocuita de rusine, rusinea de mustrare si mustrarea de durerea pentru noi insine. Si nu va maifi vreme sa se nasca parerea de sine, iar aceasta, la randul ei, sa dea nastere inaltarii de sine si in-dreptatirii de sine: fiindca – intrucat lucrarea noastra launtrica nu inceteaza niciodata, iar inima coacetot timpul rautati – nu va mai fi clipa in care sa nu fie in noi imboldul de a ne bate in piept si a striga:“Dumnezeule, milostiv fii!” Fericita stare, care intr-adevar atrage milostivire si indreptatire de la Dum-nezeu!

Avem obiceiul sa spunem: „Sunt pacatos!”, „Sunt pacatoasa!” – ce cuvinte placute lui Dum-nezeu! Dar sa ne ingrijim ca ele sa nu fie doar rostite de limba, ci si simtite de catre inima. Sa neconvingem pe noi insine ca simtamantul dreptatii proprii este o abatere pe calea pierzarii – si apoi,indata ce se arata catusi de putin, sa il gonim ca pe un vrajmas cat se poate de primejdios, ce sestrecoara ca sa ne rapeasca bunul cel mai scump - indreptatirea inaintea lui Dumnezeu. Pentru anu arata slabiciune in nici o privinta fata de aceasta ispita, sa facem asa fel ca oricarei fapte si intre-prinderi a noastre sa-i mearga inainte simtamantul pacatoseniei noastre, si acesta sa fie in frunteatuturor. Dai milostenie? Da cu gandul: „Nu sunt vrednic sa primesc pentru ea mila lui Dumnezeu”.Postesti sau iei asupra ta vreo alta asprime trupeasca? Sa ai gandul: „Altii isi maresc prin nevointa

3Nr 40 -Ian/Feb 2012

asta suma faptelor bune, iar pentru mine e canon — trebuie sa ma oste¬nesc pentru pacatele mele”.Mergi la biserica ori savarsesti acasa rugaciune? Sa-ti spui: „Sa ma ostenesc, poate ca Domnul seva milostivi si-mi va ierta pacatele”. Si mai ales in lucrarea rugaciunii, cand va indreptati cu minteasi cu inima spre Dumnezeu, sa nu va vedeti altfel decat ca pe oamenii cei mai neindreptati si careau nevoie mai mult ca toti de milostivirea lui Dumnezeu, asemenea Sfantului Pimen, care spunea:„Eu ma vad ca pe un om cufundat in noroi pana la grumaz, si numai gura are ca sa strige: Dumne-zeule, miluieste-ma!”

Astfel oranduindu-ne launtric, prin harul lui Dumnezeu vom scapa de inselarea parerii de sinesi vom indeparta piedica cea mai insemnata din calea deschiderii usii frangerii inimii – usa prin careiesind, in cele din urma vom da si de usa milostivirii lui Dumnezeu. Amin!

Sfântul Teofan Zăvorâtul, “Predici”, Editura Sophia, Bucuresti, 2009http://www.razbointrucuvant.ro/2012/02/04/

Decalogul Triodului

În perioada Triodului Biserica ne cheamă pe fiecare dintre noi să fim într-o permanentă starede prezenţă (luare-aminte) şi ne invită la o redescoperire a sensului propriului nostru botez. Cu altecuvinte, acum este vremea urcuşului duhovnicesc prin pogorârea în inima noastră, acolo unde sesălăşluieşte Hristos încă de la botez. În inimă se află scara Împărăţiei, ne spune Sfântul Isaac Sirul,ascunsă înlăuntrul nostru. Trebuie să ne spălăm de păcate şi vom vedea treptele pe care să urcăm.Triodul este ca o scară care ne ajută să urcăm pe drumul vieţii duhovniceşti. Important este să neîncadrăm în ritmul liturgic propus de Biserică. Dacă vom participa la slujbe şi vom fi atenţi la textelecuprinse în cartea Triodului, vom descoperi şi noi ceea ce zicea părintele Teofil Părăian, că la bisericănoi învăţăm rugându-ne şi ne rugăm învăţând.

Am putea sintetiza învăţătura Triodului într-un decalog duhovnicesc, pe care dacă ni-l asu-măm, ca atitudine interioară, vom spori duhovniceşte şi vom putea să ne depăşim neputinţele şi săne dăruim prin dragoste către Dumnezeu şi către aproapele.

Smerenia este maica tuturor virtuţilor, de aceea Biserica ne-o recomandă încă din aceastăprimă duminică a Triodului. Smerenia este ascensorul vieţii duhovniceşti prin care ne măsurăm pro-pria neputinţă cu infinitatea iubirii dumnezeieşti. A fi smerit, zic părinţii duhovniceşti, înseamnă a firealist şi a-ţi cunoaşte locul tău. A fi smerit înseamnă a ne asemăna tot mai mult cu Domnul Hristos,Care ne-a spus că "cel care se va înălţa se va smeri, iar cel care se smereşte va fi înălţat" (Lc. 18,14). Triodul, şi în special Postul Mare, este prin excelenţă "vremea pocăinţei". Pocăinţa este aceaîntoarcere lăuntrică de la lucrurile împotriva firii la cele după firi, de la păcat la virtute şi de la diavolla Dumnezeu, ne învaţă Sfântul Ioan Damaschin. Biserica ne va propune în această perioadă maimulte modele de pocăinţă, începând cu întoarcerea fiului risipitor, continuând cu Maria Egipteancasau exemplele din Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul, până la tâlharul cel bun de pecruce. Schimbarea în bine a sufletelor noastre prin pocăinţă se realizează practic prin mărturisireapăcatelor în Taina Spovedaniei. Străpungerea inimii se naşte în sufletul nostru odată cu pocăinţa.Această străpungere se manifestă prin lacrimi, care sunt o aşezare în trup a stării sufletului. Părinţiiduhovniceşti numesc lacrimile care curg în urma căinţei "al doilea botez" sau un "botez al lacrimilor",indispensabil mântuirii.

Postul este o înfrânare de la mâncărurile de dulce. Până la începerea propriu-zisă a PostuluiMare, Biserica a rânduit o postire treptată. În prima săptămână a Triodului este dezlegare (harţi)miercurea şi vinerea. În săptămâna următoare se posteşte obişnuit miercurea şi vinerea, iar în Du-minica Înfricoşătoarei Judecăţi lăsăm sec de carne. A treia săptămână a Triodului este Săptămânabrânzei - cu o postire parţială - în care putem mânca, în fiecare zi, brânză, lapte, ouă şi peşte pânăîn Duminica Izgonirii lui Adam din Rai, iar de luni, 27 februarie 2012, începe Postul cel Mare. PostulBisericii nu este opţional, ci este obligatoriu pentru toţi credincioşii, dezlegările făcându-se de cătreepiscop sau duhovnic pentru copii, bătrâni, femei însărcinate, lăuze sau bolnavi.

Pentru înaintarea în viaţa duhovnicească metaniile ne ajută să ne smerim trupul şi sufletul.Atât la biserică, cât şi acasă, în această perioadă trebuie să înmulţim metaniile, pe care le putem

4Nr 40 - Ian/Feb 2012

face rostind şi rugăciunea lui Iisus.Rugăciunea Sfântului Efrem Sirul, specifică acestei perioade, este o sinteză a spiritualităţii

ortodoxe. Cerem de la Dumnezeu să ia de la noi patimile şi să ne ajute să sădim în locul lor virtuţileopuse acestora. Reuşim acest lucru dacă nu judecăm pe aproapele. Rugăciunea aceasta însoţităde metanii şi închinăciuni este un adevărat program de viaţă duhovnicească propus de Triod.În această perioadă, în biserică se intensifică lecturile din Vechiul Testament. În Postul Mare se ci-teşte săptămânal Psaltirea şi integral cărţile: Facerea, Proorocia lui Isaia şi Pildele lui Solomon. Pen-tru cei care nu pot participa la toate slujbele recomandăm lectura acestor cărţi acasă, la care să seadauge două capitole din Noul Testament. Tot acum este bine să înmulţim lecturile din Vieţile Sfinţilor(Sinaxar) sau din scrierile Părinţilor duhovniceşti.

Liturghia Darurilor mai înainte sfinţite este o slujbă specifică Postului Mare în care darurilesunt sfinţite din duminica precedentă. Unită cu Vecernia şi săvârşită seara, Liturghia darurilor estede fapt un ritual de împărtăşire care se oficiază în zilele de luni până vineri. La această slujbă des-coperim adevărata atmosferă a Postului Mare, acea "tristeţe strălucitoare" şi "lumina lui Hristos careluminează tuturor".

Începând cu sâmbăta lăsatului sec de carne (moşii de iarnă) şi apoi în primele 6 săptămânidin post se oficiază Liturghia Sf. Ioan Gură de Aur şi pomenirea morţilor. Sâmbetele şi duminicile(se oficiază Liturghia Sf. Vasile cel Mare) au un caracter sărbătoresc, chiar dacă postul nu se între-rupe.

Pavecerniţa mare cu Canonul cel Mare al Sf. Andrei Criteanul şi Deniile sunt alte slujbe spe-cifice Postului Mare şi care ne îndeamnă la pocăinţă, la îndreptarea vieţii noastre şi la urmarea luiHristos.

Pentru a ajunge la bucuria praznicului Învierii Domnului - scopul final al Triodului - trebuie săne asumăm acest decalog duhovnicesc propus de Biserică, să înlăturăm pricinile de cădere şi răuldin viaţa noastră şi ne angajăm în dobândirea şi lucrarea virtuţilor, fără de care nimeni nu se va ase-măna cu Hristos.

Pr. Sabin Vodă, www.ziarullumina.ro/articole

Despre semnificația sâmbetei pomenirii celor adormiți

In ajunul acestei zile (Sambata lasatului sec de carne), Biserica ne invita la o pomenire ge-nerala a celor ce “au adormit intru nadejdea invierii si vietii vesnice“. Aceasta este, intr-adevar, ziuacea mare de rugaciune a Bisericii pentru cei morti.

Pentru a intelege sensul legaturii dintre Postul Pastelui si rugaciunea pentru cei adormiti, tre-buie sa ne amintim ca crestinismul este religia iubirii. Hristos le-a lasat apostolilor nu o doctrina amantuirii individuale, ci o noua porunca – “sa se iubeasca unul pe altul“, adaugand: “Intru aceastavor cunoaste toti ca sunteti ucenicii Mei, daca veti avea dragoste unul catre altul“.

Iubirea este deci fundamentul, adevarata viata a Bisericii, care este, in cuvintele Sfantului Ig-natie al Antiohiei, “unitate de credinta si iubire“. Pacatul este intotdeauna lipsa dragostei si deci se-pararea, izolarea, razboiul tuturor impotriva tuturor. Noua viata daruita prin Hristos si transmisa nouade catre Biserica este, mai intai de toate, o viata a impacarii, a “adunarii in unitate a celor care suntimprastiati“, restaurarea iubirii distruse prin pacat. Dar cum putem incepe intoarcerea noastra catreDumnezeu, impacarea noastra cu Dumnezeu, daca inauntrul nostru noi nu ne intoarcem la poruncacea mare a iubirii?

Rugaciunea pentru cei morti este expresia fundamentala a Bisericii ca iubire. Ne rugam luiDumnezeu sa-i pomeneasca pe cei pe care noi ii pomenim si facem aceasta tocmai pentru ca iiiubim. Rugandu-ne pentru ei, ne intalnim cu ei in Hristos, Care este dragoste, infrange moartea, careeste ultima biruinta asupra instrainarii si lipsei de dragoste. In Hristos nu este diferenta intre cei viisi cei morti. El este Viata si aceasta Viata este lumina omului. Iubindu-l pe Hristos, ii iubim pe cei cesunt in El; iubind pe cei ce sunt in El, il iubim pe Hristos: aceasta este legea Bisericii si motivatiapentru care se savarsesc rugaciuni pentru cei adormiti.

Ceea ce ii tine vii pe cei adormiti este dragostea noastra adevarata pentru Hristos, pentru ca

5Nr 40 - Ian/Feb 2012

aceasta, Dragostea, ii tine “in Hristos“; si cat de mult gresesc acei crestini apuseni care ori reduc ru-gaciunea pentru cei morti la o doctrina juridica a “meritelor” si a “compensatiilor” ori pur si simplu oresping, considerand-o nefolositoare.

Marea priveghere a Duminicii lasatului sec de carne (mosii de iarna - n.tr.) pentru cei adormitiserveste ca model pentru toate pomenirile celor plecati dintre noi si se repeta a doua, a treia si apatra Sambata din Postul Pastelui.

Pr. Alexander Schmemann, “Postul cel Mare“, Editura Doris, Bucuresti, 1998

O luna plină de sfinți ce definesc credința ortodoxă

Calendarul lunii ianuarie este presărat de “giganți” ai ortodoxiei (dar care lună nu e?). La 1ian. sărbătorim pe Sf. Vasile cel Mare (330-379), născut intr-o familie care a dat trei ierarhi sfinți,unul fiind Sf. Grigorie de Nyssa (335-384, sărbatorit pe 10 ian.), un sfânt pustnic si 2 sfinte, bunicași sora Sf. Vasile, ambele cu numele Macrina. Sf. Vasile a fost, zice părintele Cleopa, “o adevăratăicoană a păstorilor de suflete care a strălucit în lume atât prin înțelepciunea cuvintelor, cât mai alesprin puterea faptelor, prin numărul minunilor sale și prin tăria Duhului sfânt, care ardea în inima lui”.Sf. Vasile a alcătuit 91de canoane, care sunt valabile și astăzi, care prescriu trăirea după Evanghelieîn familie, pentru monahi, pentru cler și pentru toți credincioșii. Alături de fratele său, Sf. Grigorie deNyssa, și de bunul să prieten, Sf. Grigorie de Nazianz (329-390), sau Grigorie Teologul (sau Cuvân-tătorul de Dumnezeu, sărbătorit pe 25 ian.), Sf. Vasile a dus o luptă teologică susținută împotriva luiEunomie, urmaș al lui Arie (cel ce considera pe Fiul lui Dumnezeu o simplă creatură). Cei trei teologiau apărat stăruitor deoființimea Fiului cu Tatăl, dogma ce a fost validată în timp și este fundamentulcredinței noastre. Sf. Vasile a fost un neobosit lucrător al iubirii și milosteniei creștine, întemeindazile pentru bătrâni, orfelinate de copii și spitale, numite după numele său Vasiliade. Sf. Vasile estecel ce ne-a dat încredințarea că, pe lângă scrierile evanghelice și apostolice, biserica se sprijină șipe tradiție: “Nu ne mulțumim cu ceea ce s-a relatat in Faptele Apostolilor și în Epistole și în Evanghelii.Dar atât înainte cât și după citirea lor, adăugăm și alte învățături, primite din învățătura orală și avândmultă pondere în taina (credinței).” (citat de J. Meyendorff, Teologia Ortodoxă). Pe 7 ian. pomenimpe Sf. Ioan Botezătorul și ̂ Inaintemergătorul Domnului, despre care putem spune ca este un prototip(sau arhetip) al ascultării și nevoinței creștine.

Pomenim pe 11 ian. pe Sf. Teodosie cel Mare (423-529), un neobosit oponent al ereziei mo-nofizite șiîntemeietorul unei largi comunități de monahi și mireniîn apropierea Betleemului,pentrucare a fost numit “începătorul vieții de obște”. A fost mai târziu numit conducătorul tuturor monahilorce trăiau in comunități în Palestina și Țara Sfântă.

Sf. Antonie cel Mare (251-356), pomenit pe 17 ian., este socotit întemeietorul vieții monahale.Avea 20 de ani când s-a retras în singurătate după ce și-a împărțit averea săracilor, așa cum auziseîn cuvântul Evangheliei. La 35 de ani se mută în deșert, unde fost urmat de ucenici (primele obștimonahale mai extinse au fost organizate de Sf. Pahomie cel Mare (292-346), cel care a stabilit re-gulile vieții monahale de obște, sau cenobitice). Spre sfârșitul vieții Sf. Antonie a trăit izolat in pustiade pe lângă Marea Roșie, arătându-se din când în când pentru a da sfaturi mohahilor și pelerinilor.A murit poruncind celor doi ucenici ce erau cu el să nu descopere nimănui locul mormântului său.Doar 7 scrisori sunt considerate cu siguranță ca fiind scrieri autentice ale Sf. Antonie. Părintele Stă-niloae consideră însă că cele 170 de capete incluse de Nicodim Aghioritul in Filocalia greacă (sfârșitulsec. XVIII-lea) pot fi considerate ca aparținând Sf. Antonie, tematica si terminologia fiind asemănă-toare scrisorilor. Redăm primele 2 capete (Filocalia, vol. 1):

1. Oamenii se socotesc raționali, însă pe nedrept, căci nu sunt raționali. Unii auînvățat cuvintele șicărțile vechilor înțelepți. Dar raționali sunt numai aceia care au sufletul rațional, pot să deosebeascăce este binele și ce este răul, se feresc de cele rele și vătămătoare sufletului și toată grija o au sprecele bune și folositoare sufletului; iar acestea le săvârșesc cu multă mulțumire către Dumnezeu.Numai aceștia trebuie să se numească oameni raționali.

6Nr 40 - Ian/Feb 2012

2. Omul cu adevărat rațional are o singură grijă: să asculte de Dumnezeul tuturor și să-L placă; șinumai la aceasta își deprinde sufletul său: cum să-i placă lui Dumnezeu, mulțumindu-L pentru o așade mare purtare de grijă și pentru cârmuirea tuturor, orice soartă ar avea el în viață. Pentru că e ne-potrivit să mulțumim pentru sănătatea trupului, doctorilor, care ne dau leacuri amare și neplăcute,iar lui Dumnezeu să nu-I mulțumim pentru cele ce ni se par nouă grele și să nu cunoaștem că toateni se întâmplă cum trebuie, spre folosul și după purtarea lui de grijă. Căci în cunoștința și credințacea către Dumnezeu stă mântuirea și desăvârșirea sufletului.

Pe 18 ian. pomenim pe Sf. Atanasie al Alexandriei, sau cel Mare (298-373) și pe Sf. Chiril(378-444), ambii episcopi ai Alexandriei (Sf. Chiril chiar Patriarh). Sf. Atanasie a fost mare luptătorîmpotriva arianismului. A participat, ca diacon, la Sinodul de la Niceea, unde a fost anatemizat Arieși adepții săi și unde s-a elaborat simbolul credinței (Crezul ce-l zicem și azi la Sf. Liturghie), care-ieste atribuit, potrivit unei tradiții a bisericii copte. Sf. Atanasie a identificat pentru prima dată cele 27de cărți ale Noului Testament, identificare ce censtituie și azi canonul Noului Testament, si a scris obiografie a Sf. Antonie cel Mare.

Sf. Atanasie îi aparține celebra frază: “Dumnezeu S-a făcut om pentru ca omul să poată devenidumnezeu”, despre care J. Meyendorff a zis că “presupune conceptul pozitiv despre om ca ființăchemată să-și depășească în mod constant propriile sale granițe create.” Ierarh învățat și scriitorprolific, Sf. Chiril a fost figura centrală a sinodului a 3-lea de la Efes din anul 431, sinod ce a declaratpe Hristos “Dumnezeu adevărat și om adevărat”, ca răspuns la erezia Patriarhului Nestorie al Con-stantinopolului, ce susținea că Maica Domnului a dat naștere unui om și nu lui Dumnezeu-Cuvântul.Sinodul a declarat că Maica Domnului trebuie considerată “Născătoare de Dumnezeu”.Sf. Macarie cel Mare (sau Egipteanul), pomenit pe 19 ian., a trăit intre anii 295 și 392 și a fost ucenical Sf. Antonie, continuând întemeierea vieții monastice începută de acesta în pustiul Egiptului. A fostși el un luptător contra arianismului.

Pe 20 ian. pomenim pe Sf. Eftimie cel Mare (377-473), “un mare luminător și povățuitor almonahilor și al creștinilor”, cum îl numește părintele Cleopa, care-l pune alături de Sf.Antonie, Pa-homie, Sava și Teodosie, “căci ducea viață îngerească în trup”.

Pomenit pe 21 ian., Sf. Maxim Mărturisitorul (580-662) “poate fisocotit drept adevăratul părinte al teologiei bizantine” (John Meyen-dorff, Teologia Bizantină). Autor de profunde scrieri dedicate viețiicontemplative și de îndrumări ascetice, Sf. Maxim s-a opus erezieimonoteliste (ce atribuia lui Hristos o singură voință, chiar dacă, co-rect, două firi, umană și divină), mărturisind adevărul credinței cuprețul limbii și al brațului drept, ce i-au fost tăiate pentru a nu maiputea aduce dovada adevărului. Curajul său de a înfrunta de unulsingur hotărârea imperială ce interzicea discuția asupra problemeimonoteliste este o dovadă a lucrării Duhului in momente de marecumpănă, hotărâtoare pentru puritatea credinței. Atitudinea Sf.Maxim, că în persoana lui Hristos lucrează, potrivit celor două firi,două voințe și două energii, avea să fie adeverită la Sinodul din 680și este și azi parte esențială a credinței ortodoxe. Redăm câtevafragmente din capetele despre dragoste ale Sf. Maxim Mărturisitorul(Filocalia vol. 2):

1. Dragostea este o dispoziție bună și afectuoasă a sufletului, da-torită căreia el nu cinstește nici unul dintre lucruri mai mult decât

cunoștința lui Dumnezeu. Dar este cu neputință să ajungă la deprinderea dragostei cel ce e împătimitde ceva din cele pământești.

2. Dragostea este născută de nepătimire; nepătimirea, de nădejdea în Dumnezeu; n˘ dejdea de răb-dare și îndelungă răbdare; iar pe acestea le naște înfrânarea cea atotcuprinzătoare. Înfrânarea, larândul ei, e născută de frica lui Dumnezeu. În sfârșit frica de credință în Domnul.

7Nr 40 - Ian/Feb 2012

3. Cel ce iubește pe Dumnezeu nu poate să nu iubească și pe tot omul ca pe sine însuși,deși nu areplăcere de patimile celor ce nu s-au curățit încă. De aceea când vede întoarcerea și îndreptarea lor,se bucură cu bucurie mare și negrăită.

Pe 27 ian. pomenim aducerea moaștelor Sf. Ioan Gură de Aur, în amintirea furtului moaștelorsfântului de către cruciați la 1204 (returnate bisericii Constan-tinopolului la 2004 de către Papa Ioan Paul al II-lea). Sf. IoanGură de Aur (347-407), “atletul lui Hristos”, cum l-a numit VirgilGheorghiu chiar în titlul cărții ce i-a consacrat-o și în care adescris cu măiestrie literară performanțele deosebite ale luiGură de Aur, a fost un neobosit păstor duhovnicesc, care chiarde la înălțimea scaunului episcopal al Constantinopolului n-aincetat să se dedice cauzei celor mai săraci dintre sufletelesale. A suferit prigoana imperială datorită atitudinii sale cura-joase împotriva luxului și purtării împărătesei și a prietenelorsale de la curte. A fost depus și exilat, murind pe drumul exiluluirostind aceste ultime cuvinte: ”Slavă lui Dumnezeu pentrutoate!”

Sf. Efrem Sirul (306-373), luptător contra ereziei gnos-ticilor (Mani, Marcion), inspirat autor de comentarii biblice, omi-lii și mai cu seamă a multor sute de imnuri religioase (printrecare multe despre Fecioara Maria), este pomenit pe 28 ian.,împreună cu Paladie (364-425) prieten al Sf. Ioan Gură de Aurși autor al unei cronici a sfinților contemporani lui (Istoria Lau-siacă, sau Lausiacon). Pe scrierile lui Paladie, printre altele, s-a bazat Virgil Gheorghiu la scriereacărții amintite despre atletul lui Hristos.

În fine, pe 30 ian. se pomenesc Sf. Trei Ierarhi Vasile, Grigorie si Ioan, toți trei la un loc dupăce au fost pomeniți individual, ca pentru a arăta că pomenirea marilor sfinți nu este niciodată preamultă. Originea sărbătorii este în anul 1084, când cei trei ierarhi s-au arătat sfântului Ioan Mauropous(sau Evhaitul) spunându-i că ei sunt egali în fața lui Dumnezeu, pentru a înceta disputa frenetică dela Constantinopol asupra preponderenței unuia dintre ei. Alegere unei zile de prăznuire comună astins disputa, iar azi cei Trei Ierarhi ne aduc aminte de cele trei arme și virtuți creștine, credința, nă-dejdea și dragostea, pe care le-am vazut atât de evidente in cuvintele și faptele tuturor giganțilorortodocși ai lunii ianuarie.

Anton Andronic

Cele șapte păcate capitaleDespre lăcomie

În lista păcatelor de moarte – capitale – apare și lăcomia. Acesta nu este numai un păcat însine, ci și cauza multor altor păcate, precum nepurtarea de grija, mânia, lipsa de milostenie și asamai departe. Sfânta Tradiție descrie două tipuri de lăcomie: iubirea de arginți și lăcomia pântecelui.În cele ce urmează îmi propun o modestă analiză a celui de-al doilea subiect.

Lăcomia, numită de Sf. Părinți și „nebunia” pântecelui, se referă la mâncare și la băutură,două necesități ale trupului care trebuie satisfăcute cu cumpătare și discernământ. Sf. Ioan Gură deAur spunea „Hrănește-ți trupul, dar nu-l omorî prin lăcomie”, „Nimic nu ajută mai mult la sănătate,nimic la agerimea simțurilor, nimic la alungarea bolilor, cum ajută cumpătarea în mâncare” [1]. Într-adevăr, dacă majoritatea păcatelor schimbă comportamentul, nu sănătatea, excesele alimentare serecunosc aproape imediat la nivelul trupului. Apare obezitatea, hernia, durerile de articulații, diabetul,etc. Există o profesie care se ocupă exclusiv cu promovarea principiilor alimentare: nutrițio-niștii. Înziua de azi știm mai multe diete decât rugăciuni: numărăm calorii, puncte, grame, centimetri și kg,iar mâncarea rafinată a devenit o preocupare majoră a vietii cotidiene. A fi informat despre ce e să-nătos sau nu și a fi un cunoscător al mâncării rafinate au devenit lucruri esențiale. Cu alte cuvinte,

8Nr 40 - Ian/Feb 2012

mâncarea a devenit un scop al vieții, o artă, un idol. Și nu e prima dată. In Exod, eliberați prin harul lui Dumnezeu și minunile făcute de Moise,

evreii cârtesc împotriva acestuia și a fratelui său Aaron: „Mai bine muream bătuți de Domnul în pă-mântul Egiptului, când ședeam împrejurul căldărilor cu carne și mâncam pâine de ne săturam! Darvoi ne-ați adus în pustia aceasta ca toată obștea aceasta să moară de foame” (Exodul, 16, 3).Credința și voința evreilor se clatină deci din cauza iubirii de mâncare: un prim aspect al lăcomiei.Același tip de lăcomie îl întâlnim și astăzi, când nu postim ca să nu ne „lipsim” de diverse alimente.De aici ajungem la nemulțumirea față de ce avem pe masă; așa și evreii erau nemulțumiți în deșertde mana dată de Dumnezeu. Așa facem și noi după câteva zile de post. Sfinții Părinți ne îndeamnăînsă să nu postim cu mâncăruri foarte elaborate. Mâncând simplu și în cantitate mică, începem sărupem din dependența pe care o avem față de mâncarea elaborată cotidiană.

Această pregătire elaborată este a doua formă a lăcomiei. Aici, nefericita interpretare a cu-vântului „praznic” duce la sacrificarea puținului timp ce ne rămâne pentru pregătirea mâncării. Încasa Martei și a Mariei, surorile lui Lazăr, vedem exact această situație: una dintre surori alege să-și folosească timpul ascultându-L pe Mântuitor, iar cealaltă se silește să slujească după obicei. Oarecărora dintre noi nu ne-ar zice Mântuitorul: „Marto, Marto, te îngrijești și pentru multe te silești; darun lucru trebuie: căci Maria partea bună și-a ales, care nu se va lua de la ea.” (Luca, 10, 42).

A treia și cea mai întâlnită formă a lăcomiei este excesul fie de mâncare, fie de băutură. Existăîn zilele noastre chiar restaurante specializate în stilul de mâncare: „mănânci-până-nu-mai-poți”. Înaceste localuri gen bufet, clienții sunt invitați să se îndoape până la refuz: cei mai mulți o și fac. Așafacem noi și de sărbători, mai ales după terminarea postului: la o masă festivă numai consumareaaperitivului ia mai bine de un ceas, aperitivul constând în: cârnați, brânză, salam, răcituri, salată deicre, etc. [2] Este oare de mirare că de sărbători multi ajung în spital din cauza abuzului de mân-care?

Ca să nu mai spunem de patima alcoolului. Tot mai mulți tineri în zilele noastre devin alcooliciîn urma abuzului de băutură; alcoolul e un ritual social, la orice ocazie. A devenit normal ca o zi pesăptămână elevii și studenții să se îndrepte în cirezi teleghidate spre barurile lor favorite. Isus Sirahspunea: „Nu fi nesățios în nici o desfătare, și nu te apleca la mâncăruri multe. Că în mâncărurilecele multe va fi durere și nesațiul va veni până la îngrețosare. Pentru nesaț mulți au pierit; iar cel în-frânat își va spori viața” (Înțelepciunea lui Isus Sirah 37, 32-34) [3].

Cum luptăm cu lăcomia? Cele mai puternice arme împotriva oricărei patimi sunt smerenia,rugăciunea și postul. În special postul folosește împotriva lăcomiei, dacă reușim să ne orientăm sprefapte bune și rugăciuni și nu spre mâncare. Cum iată ne aflăm în Postul Crăciunului, nu pot decâtsă mă rog să îmi dea Dumnezeu înțelepciunea și puterea să îmi găsesc echilibrul în lupta împotrivapatimilor, căutând praznicul sufletesc, nu cel lumesc, adică regăsind acea sămânță semănată oare-când de Dumnezeu în om, de unde se revarsă binecuvântările Sale: bucuria, cinstea, căldura, lumina,pacea, iertarea și mai ales curăția.

Cristina Onete

[1]http://www.crestinortodox.ro/carti-ortodoxe/antologie-filocalica/despre-lacomia-pantecelui-79430.html[2] http://www.crestinortodox.ro/editoriale/lacomia-99485.html[3] http://www.laurentiudumitru.ro/carti.php?id=2&cap=52

Din lumea ortodoxăAlexander Schmorell – un „trandafir alb” în cununa neomartirilor ortodocși

Așa cum anticipa d-nul Ioan Bușagă în articolul său „Neomartir german în calendarul ortodox”,din ziarul „Lumina” din 26 ianuarie 2012, pe data de 5 februarie 2012 la München a fost trecut înrândul sfinților de către Episcopia Rusă de Berlin și Germania din afara frontierelor, AlexanderSchmorell, activist antinazist, decapitat la data de 13 iulie 1943 în închisoarea Stadelheim din Mün-chen.

Alexander Schmorell s-a născut la data de 16 septembrie 1917, în localitatea Orenburg dinRusia. Tatăl său, Hugo Schmorell, era neamț de origine, în timp ce mama sa era rusoaiacă, PetrovnaVvdenskaja, fiica unui preot ortodox. Pruncul a primit după naștere botezul ortodox. La un an de la

9Nr 40 - Ian/Feb 2012

naștere, pruncul Alexander și-a pierdut mama, care se îmbolnăvise de tifos. Doi ani mai târziu, Hugo Schmorell, împreună cu cea de-a doua soție, Elisabeta Hoffmann

(1892-1982) și cu pruncul Alexander s-au mutat la München, unde Hugo Schmorell absolvise Fa-cultatea de Medicină. Doica lui Alexander a fost luată și ea la München, pentru a se ocupa de Ale-xander. Această doică (Njanja), care nu vorbea decât limba rusă, se va ocupa atât de îngrijirea șieducația lui Alexander, cât și a fraților săi vitregi, Erich și Natașa. Alexander a iubit mereu Ortodoxiași Rusia, poate și ca manifestare a dorului după mama sa. Chiar dacă frații săi vitregi au fost botezațiîn Biserica Catolică, mama vitregă, cu care Alexander s-a înțeles bine, i-a permis să frecventezeorele de Religie ortodoxă în cadrul comunității ruse din München. Limba rusă se vorbea astfel însânul familiei, copiii învățând, bineînțeles, și limba germană (Art. D i e W e i ß e R o s e .G e s i c h t e re i n e r F r e u n d s c h a f t pe pagina: http://www.kultour-innovativ.de/ASCH.pdf, pagină accesată ladata de 3 februarie 2012).

Studiul Medicinei și înclinațiile spre artă

Tânărul Alexander a studiat apoi împreună cu prietenul său, Cristopf Probst, la noul LiceuReal din München. După susținerea bacalaureatului, în anul 1937 a fost trimis la Allgäu pentru a sa-tisface serviciul militar la Cavaleria Armatei germane. În anul 1938, în calitate de soldat, a participatla ocuparea Austriei și a Cehoslovaciei. Pentru a nu depune jurământul de credință Führer-ului Hitler,Alexander Schmorell a cerut să fie eliberat din armată. Se pare că din teamă de a nu avea de suferit,părinții au încercat să-l convingă să revină în armată.

În anul 1939 Alexander Schmorell a început studiul Medicinei la Hamburg, la insistența tatăluisău, deși avea înclinații și spre lumea artelor. În vara lui 1940 Alexander a fost nevoit să ia parte lacampania împotriva Franței. În luna septembrie a aceluiași an va relua studiul Medicinei, de aceastădată la Universitatea din München. Aici a fost ales să facă parte din cea de a doua Companie astudenților mediciniști, unde la sfârșitul anului 1941 îi va cunoaște pe Hans Scholl și, din semestrulde vară al anului 1942, pe Willi Graf. Tot în toamna anului 1941 o va cunoaște și pe Lieselotte (LiloRamdohr), la cursul privat de desen al lui Heins König. În scurt timp va deveni ucenic al sculptoruluiKarl Baur, la școala de artă „Forma” (Die Form). De la Alexander Schmorell s-a păstrat o sculpturăreușită, care-l reprezintă pe marele compozitor german Beethoven. Prin prietenia legată cu HansScholl și Willi Graf, Alexander Schmorell va intra în mișcarea studențească „Die Weisse Rose”. Activitatea în sânul mișcării „Die Weisse Rose” – „Trandafirul alb”

Mișcarea studențească „Weisse Rose” a fost înființată în anul 1942 ca mijloc de protest îm-potriva regimului nazist. Mișcarea, impregnată de un puternic sentiment creștin, și-a propus să lupteîmpotriva naziștilor, pentru cel puțin două motive: atât pentru deportarea evreilor, cât și pentru înde-părtarea opozanților regimului. Membrii cei mai cunoscuți ai mișcării au fost frații Hans și SophiaScholl și colegii lor, Christoph Probst, Willi Graf, Alexander Schmorell și profesorul Kurt Huber. Dingrupul larg al mișcării au mai făcut parte și alți studenți, medici, arhitecți, artiști și alți oameni de cul-tură.

Dacă frații Scholl fuseseră crescuți într-un sistem de educație liberal, care pretindea libertateși dreptate, dar și în evlavie creștină, ceilalți membrii (Schmorell, Graf, Huber) au putut vedea cuochii lor atrocitățile regimului nazist, atât în timpul satisfacerii serviciului militar, cât și în calitatea lorde sanitari în ghetto-ul din Varșovia. După întoarcerea de pe frontul de est, membrii grupării autipărit și împrăștiat 6 manifeste împotriva regimului, fiind conștienți că descoperirea lor va însemnapentru ei moartea.

Conținutul manifestelor

Accentul creștin al mișcării se poate vedea și din conținutul manifestelor. Spre exemplu, încel de-al patrulea manifest erau făcute câteva parafrazări după texte din cartea Ecclesiastului:„M-am uitat cu luare aminte la toate lucrările care se fac sub soare și, iată, am văzut lacrimile celorcare au suferit nedreptățiți și erau fără de mângâiere; și cei care le făceau rău erau atât de puternici,încât ultimii nu puteau să aibă niciun sprijin. Atunci am lăudat mai mult pe morții din morminte, decât

10Nr 40 - Ian/Feb 2012

pe cei care erau încă în viață ...” (Eccl. 1, 14 și altele). Tot în cel de-al patrulea manifest, protestatarii scriau: „Există, te întreb, pe tine care ești

creștin, există o piedică în această străduință de a menține bunurile tale cele mai înalte, un joc cuintrigile, o amânare a deciziei, în speranța că altul va ridica arma, ca să te apere? Nu DumnezeuÎnsuși ți-a dat forța și curajul ca să lupți? Noi trebuie să atacăm răul acolo unde este mai puternic și,cel mai puternic este în forța lui Hitler ...”.

La jumătatea lunii noiembrie 1942, Alexander Schmorell a plecat împreună cu Hans Scholl laChemnity la Falk Harnack, cu ajutorul prietenei Lilo Ramdohr, pentru a reuși să contacteze grupurileantinaziste din Berlin în vederea unei lupte comune. În decembrie 1942, Alexander Schmorell șiHans Scholl l-au contactat și pe Kurt Huber. Acesta era neamț, născut în Elveția (în orașul Chur) șistudiase Muzica și Psihologia, ajungând docent la Universitatea Ludwig Maximilian din München.Datorită poziției antinaziste pe care o avea, începând din 1933 (venirea la putere a lui Hitler), acestuiai-a fost refuzată sistematic titularizarea pe postul de profesor plin.

Ultimul manifest al mișcării (al șaselea) a fost redactat de către profesorul Kurt Huber, darrăspândit de către Hans Scholl și Alexander Schmorell. Acest document care critica direct politicade război a naziștilor, va deveni piatra lor de poticnire. Întrucât n-au putut fi răspândite toate exem-plarele manifestului, s-a luat hotărârea ca cele rămase să fie distribuite chiar la Universitatea dinMünchen. Frații Scholl au fost descoperiți de către administratorul Universității și denunțați Gestapo-ului. În urma unui prim proces împotriva membrilor grupării „Weisse Rose”, frații Scholl și ChristopfProbst au fost condamnați și executați la data de 22 februarie 1943.

Arestarea, condamnarea la moarte și execuția lui Alexander Schmorell

După arestarea acestora, Alexander Schmorell a încercat cu un pașaport fals și cu ajutorulunor cunoscuți, să treacă în Elveția prin castelul Elmau, însă drumul fiind prea dificil, a renunțat, în-torcându-se la München.

La câteva luni de la înmormântarea fraților Scholl, Alexander a fost văzut într-un buncăr dinpiața Habsburger din München, recunoscut, denunțat și arestat. El a fost condamnat la moarte decătre Tribunalul poporului la data de 19 aprilie 1943, în al doilea proces intentat mișcării WeisseRose. În vârstă de numai 25 de ani, Alexander Schmorell a fost omorât prin ghilotinare la data de 13iulie 1943, împreună cu profesorul Kurt Huber, în închisoarea Stadelheim din München. AlexanderSchmorell a fost înmormântat în cimitirul Perlacher Forst din München la poziția cu numărul 76-1-26.Între motivele deciziei condamnării cu moartea, Tribunalul poporului i-a adus următoarele acuze:„A luat parte la realizarea și răspândirea manifestelor, lucrând activ la confecționarea acestora, pro-curând parțial materialul necesar, cunoscând și aprobând conținutul acestora; în special, a contribuitla confecționarea manifestelor „Mișcarea de rezistență” și „Studenți și Studente“. A participat la răs-pândirea acestora în afara orașului München, plecând în Austria la Salzburg, Linz și Viena, iar înFrankfurt pe Main le-a distribuit singur, punându-le în căsuțele poștale ... Înainte de a pleca împreunăcu Willi Graf pe front, au participat împreună la o aniversare de rămas bun în atelierul Eickemezer,dar și la alte întâniri cu profesorul Huber și cu studente, întâlniri la care au fost discutate intențiile șiplanurile lor politice“ (Inge Scholl, Die weisse Rose, Frankfurt am Main 21993, p. 111-112, ediția on-line http://www.scribd.com/doc/8550237/Inge-Scholl-Die-Weisse-Rose, pagină accesată la data de3 februarie 2012).

Îndemnul profetic al Sf. Alexander Schmorell

Merită să fie amintită aici și scrisoarea adresată părinților săi, scrisă chiar în ziua execuției:„Această lovitură este, din păcate, mai grea pentru voi, decât pentru mine, deoarece eu merg cuconvingerea și cu conștiința împăcată că am slujit Adevărului. Acest lucru mă face liniștit acum, lacâteva ore înainte de momentul morții“. Ultima lui dorință adresată părinților, și am putea spune,nouă tuturor creștinilor, suna așa: „Înainte de toate, să nu-L uitați pe Dumnezeu”!

11Nr 40 - Ian/Feb 2012

Trecerea în rândul sfinților

Pe data de 4 februarie 2012, la ora 16, așa cum este obiceiul în Biserica noastră ortodoxă,a fost oficiat ultimul parastas pentru sufletul martirului Alexander Schmorell, în cimitirul PerlacherForst, unde a fost înmormântat. În cadrul privegherii de sâmbătă seara a fost prezentată și icoananeomartirului, iar duminică, 5 februarie 2012, Alexander Schmorell a fost trecut în rândul sfinților, laslujba de proclamare participând mai mulți ierarhi din Germania, Rusia și Ucraina, în fruntea acestoraaflându-se Arhiepiscopul rus al Berlinului și întregii Germanii. La manifestările care au fost organizateîn cele două zile din februarie, au participat și mulți clerici și credincioși ai Bisericilor catolică și evan-ghelică din zonă (Jakob Wetzel, art. Alexander von München, în ziarul Süddeutsche, ediția onlinedin 6 februarie 2012, http://www.sueddeutsche.de/muenchen/weisse-rose-mitgruender-schmorell-heilig-gesprochen-alexander-von-muenchen-1.1276026, pagină accesată la data de 6 februarie2012). Deși recunoscut momentan doar de către Biserica Ortodoxă Rusă din afara granițelor, ceiinvolvați în canonizarea lui Alexander Schmorell sunt convinși că și celelalte Biserici autocefale, șimai ales, Patriarhia Rusă, care a fost înștiințată despre canonizare, îl vor recunoaște în viitorul apro-piat pe noul martir.

Thomas Mann și poziția lui față de martiriul membrilor grupării „Weisse Rose”

În cinstea noului sfânt a fost ținută tot pe data de 5 februarie 2012o conferință cu tema: „Nu-L uitați pe Dumnezeu”! Informații despreviața noului sfânt oferă cartea lui Igor Khramov cu titlul „Sufletul rusal Trandafirului alb”, dar și multe alte studii și articole dedicatemișcării studențești. Prin această canonizare se aduce recunoștință jertfei neomartiru-

lui Alexander Schmorell și celorlalți membri ai mișcării, pentru care,chiar în anul morții lor, marele scriitor Thomas Mann găsea urmă-toarele cuvinte de laudă, considerându-i martiri: „Acum lumea esteprofund marcată de cele întâmplate la Universitatea din München,despre care am aflat prin intermediul ziarelor elvețiene și suedeze,mai întâi prin înformații neclare, iar, mai apoi, prin amănunte tot maiprecise. Noi știm (suntem informați) despre Hans Scholl și despresora sa, de la supraviețuitorul de la Stalingrad; am auzit și de Adrian(Cristoph) Probst, de profesorul Huber și de ceilalți; am auzit și dereacția studenților austrieci față de discursul obscen al unui repre-

zentant influent nazist în fața unui mare auditoriu, despre martiriul lor prin ghilotinare; am auzit demanifestele pe care le-au distribuit și în care se găsesc cuvinte care fac bine, în comparație cu pă-catele săvârșite în Universități, prin îngrădirea libertății germane“ (Inge Scholl, Die weisse Rose,Frankfurt am Main 21993, p. 111-112, ediția online http://www.scribd.com/doc/8550237/Inge-Scholl-Die-Weisse-Rose, pagină accesată la data de 3 februarie 2012).

Pr. drd. Alexandru Nan

12Nr 40 - Ian/Feb 2012

Program luna FebruarieProgram luna Februarie

Vecernia – În fiecare sâmbătă de la ora 18.00Sf. Liturghie – Duminică 12 și 26 Februarie, începând cu ora 9.30

12 februarie – Adunare Parohială27 februarie – Începutul Postului Paștelui

Rumänisch-Orthodoxe Kirchengemeinde “Muttergottes die Quelle des Lebens” Rumänisch-Orthodoxe Kirchengemeinde “Muttergottes die Quelle des Lebens” Mollerstrasse 40, 64289 Darmstadt Pr. Gheorghe Bularcă, tel: 0177-1303305Grafică: Ion Gherasim Redactare: Diana Nitsch, Cristina Onete şi Cristina Gherasim Konto: 0136259 BLZ 50870024 Bank: Deutsche Bank , www.biserica-darmstadt.de