parte funcţională din conduitele stresante.

Sims şi Snaith (1988)delimitează clar câteva din caracteristicile celei de-a doua forme

de anxietate, astfel:

emoţionalitate negativă (frică, spaimă, panică);

anticipări pesimiste ale evenimentelor;

manifestări motorii şi de hiperactivare ale sistemului nervos vegetativ, inclusiv

manifestări psihice de iritabilitate;

incapacitate de concentrare şi relaxare.

În literatura psihiatrică se face distincţia dintre:

anxietatea – stare, care este asociată atacului de panică (anxietate acută)şi se

defineşte printr-un complex de manifestări cognitive, vegetative şi

comportamentale apărute spontan, fără vreo cauză aparentă;

anxietatea – trăsătură, ataşată termenului de anxietate cronică, cu o constanţă

în manifestare.

Irina Holdevici face o distincţie între anxietate (difuză)şi atacul de panică, făcând

precizarea că cel de-al doilea caz îl prezintă pe subiect ca trăind simultan patru sau mai multe

din simptomele: respiraţie accelerată; palpitaţii (tahicardie sau puls neregulat); tremor;

transpiraţie abundentă; senzaţie de sufocare; senzaţie de greaţă sau alte tulburări digestive;

senzaţie de ameţeală; senzaţie de detaşare (subiectul pierde contactul cu propria persoană);

valuri de căldură sau frig; teama că va muri; teama că îşi va pierde autocontrolul, că va

înnebuni.

În cazul în care anxietatea se manifestă doar ca răspuns la un stimul specific, aceasta este denumită anxietate situaţională sau fobică. Anxietatea situa