GÂNDIREA ANUL XXI Nr. 10

U M R

DECEMBRIE 1942

U L:

C O L A B O R A T O R I I L U I H R I S T O S NJOHIFGR CRAINIC : Colaboratorii M Hristas . . . 537 V. VOICULESCU: Săpături la Eleuzis . . . . . . 543 D. OIUREZU : Mână'n mână ou părinţii 544 VINTILA HORÏA : Regăsire 545 GEORGE nUMITRESCU : Sonete ; 546 OLGA CA1BA : La răscruce de vânturi . . . . . . 548 LUCIAN VALEA : Poeţilor tineri ardeleni 554 C. AMÀRASCU: Poesdi 556 SERGIU CRISTIAN: O, frumoase elegii ! 560 EMIL MANU: Poesii . 561 tOAN COMAN: Eresul platonic 563

IDEI, OAMENI, FAPTE

MARIELLA COANDA : Tradiţia ca element de cultură în Italia contemporană 572

CQNST. C. PAVEL : Etica filosofică şi Morala creştină 574 I. GONST. VEDEA: Literatură planificată 577

CRONICA LITERARĂ

NICOLAE ROŞU : N. Daividesou: Renaşterea-Poem; Vintilă Horia: Cartea omului singur; Ion Th. Ilea: întoarcere 580

ST. ZISSULESCU : Aurel Cosmoiu : Geneza mitului . 584

CRONICA POLITICA

ALEX. CONSTANT : Criza franceză 587

CRONICA MĂRUNTĂ

NICHIFOR CRAINIC : A. C. Cuza; Mişcarea delà Si-naxarul"; Noua generaţie (basarabeană; Miihail Dra-gomireacu 589

E X E M P L A R U L 5 0 L E I © BCU Cluj

După o gravură din Secolul al XVI-lea a lui Marcantonio

Raimondi.

an ca de când e lumea, şi vinul şi femeile. Dacă nenumărate femei au fost muzele inspiratoare, vinul, în schimb, că­rui se închinau poemele* era întotdeauna acelaş: „nec­tarul" Dece Nectar? Pentrucă acesta întruchipa,, idealizate, toate calităţile ce le poate avea un vin : aromă, buchet, naturaleţă, creând şi acea subtilă stare de euforie, de in­teligenţă şi artă... Astăzi numai există „nectaruri", există în schimb Nec* tar, dar bineînţeles

NECTAR MOTT M O T T M O N O P O L M O T T O N E L D R Ă G Â Ş A N I M O T T

M O T T 1914 D E M I• S E C M O T T E X T R A - D R Y M O T T N A T U R E

© BCU Cluj

C O L A B O R A T O R I I LUI H R I S T O S — C U V I N T E C Ă T R E S T U D E N Ţ I -

DE

NICHIFOR CRAINIC

N e întoarcem iarăşi la studiile noastre sacre, într'al doilea an d e războiu. Pen­tru reculegerea lăuntrică, pentru încordarea atenţiei î n urmărirea problemelor, pen­tru meditarea adevărurilor puse înainte, nimic nu e mai neprielnic decât această at­mosferă cutremurată de spartul bombelor, fulgerată de veşti le victoriei şi încruntată de duhul morţii. Ca sub năprăznicia grindinei ce ne surprinde î n vraiştea câmpului, şi ne izbeşte de pretutindeni, e peste măsură de greu să n e sustragem acestei vremi, când e pusă în joc soarta neamului nostru, soarta statului, soarta Europei şi a culturii, în lumina căreia lumea noastră s e desvoltă d e două mii d e ani încoace. Cu deosebire pentru voi, cei tineri, smulgerea din vălmăşag pentru a vă dedica studiului e grea, pentrucă războiul implică î n chip fatal tinereţea, pentrucă iubiţii voştri camarazi da generaţie se găsesc încăieraţi departe, î n vijelia eroică, pentrucă vă entusiasmează isprăvile unora şi vă sfâşie moartea altora, pentrucă voi înşivă aşteptaţi, ca mâine, să vă vină rândul, iin asemenea stări sufleteşti, turburate de vuietul istoriei ce se face sub ochii noştri, când viaţa însăşi e aruncată în balanţa jucăuşă a fiinţei sau a ne­fiinţei, nimic nu pare mai străin şi mai idepărtat, mai superfluu şi mai anacronic decât cartea şi studiul ei. Urmăresc de câţiva ani o revistă italiană a tineretului universitar, întitulată Libro e Moschetto — Cartea şi puşca, redactată programatic în spiritul stu­diului şi al eroismului. D e cum s'a început războiul, cuvântul Libro din titlul acestei reviste apare tăiat d e o l inie diagonală pentru a scoate î n evidenţă numai cuvântul Moschetto, adică pentru a indica simbolic că eroismul trece acum pe planul întâiu, iar studiul rămâne deocamdată pe planul al doilea. Dacă ne gândim la împrejurările amintite, neprielnice liniştei şi meditaţiei academice, sau dacă n e gândim la tinerii înrolaţi sub arme, pentru cari cartea nu mai poate fi o preocupare de moment, desigur că revista italiană pare îndreptăţită să-şi desfigureze titlul în chip simbolic.

Dar această problemă mai are o lăture, ce trece dincolo de psihologia fiecăruia, turburată de evenimentele iîn curs. E în afară de orice discuţie că ţara în războiu se bizude mai ales pe voinicia tineretului. In vitejia şi în puterea lui de sacrificiu stă soarta <ed viitoare. Dar n u e onai puţin adevărat că, dacă e u n tineret care pleacă, e un alt tineret care rămâne pe băncile studiului. Oricare ar fi destinaţia lui de mâine, acest tineret, care rămâne acasă, are p e umeri obligaţiile ce decurg din situaţia lui ca

537

© BCU Cluj

atare. In măsura în care undi au obligaţia armelor, ceştdlalţi au obligaţia studiului. Pentru psihologia individuală, pusă î n perspectiva eventuală de a schimba cartea cu arma, e oarecum de înţeles întrebarea: „Ce^mi foloseşte studiul dacă mâine voiu pleca la luptă şi, .poate, la moarte?" Dar falsitatea unei astfel de judecăţi iese la iveală dacă răsturnăm întrebarea p e seama celor de pe câmpul de bătaie, cari ar putea să spună: „Ce-mi foloseşte m i e .unuia chinul războiului şi, poate, moartea, când aş fi putut ră­mâne mai departe la studii?" E fără îndoială că o întrebare ca aceasta, insinuată în generaţia luptătoare, ar surpa sufletul războinic ş i ar prieinui ţării şi neamului o ade­vărată catastrofă.

Ei bine, u n sâmbure d e catastrofă s e furişează şi î n psihologia celor rămaşi la studiu, dacă ei s'ar lăsa înşelaţi ide sentimentul zădărniciei lui.

Se spune că n u pentru şcoală învăţăm, ci pentru viaţă. In mod american acea­sta s'ar tălmăci că învăţăm pentru o carieră d e cât mai mare succes personal, însuşin-du-ne abilitatea de a-i trage pe sfoară p e ceilalţi în profitul nostru. E u n fe l de-a în­ţelege şcoala după tipicul individualismului democratic. Dar viaţa, pentru care ne pre­gătim, nu e u n monopol individual, ci u n bun comun. — cel mai mare bun comun, ce 1-a dat Dumnezeu pe pământ. (Intrând în viaţă, ai intrat în această comunitate, ca u n fir de iarbă într'o fâneaţă imensă, ca o v ietate între .milioane de făpturi vii . Pregă-t indu-ne pentru viaţă ne pregătim să îndeplinim una d in nenumăratele funcţiuni, din complexul armonizat al cărora rezultă sporul unei cât mai înalte trăiri comune. Dacă iluzionismul egocentric ne înclină să credem că viaţa e făcută pentru noi, realitatea imediată ne înduplecă să vedem că noi suntem făcuţi pentru viaţă, fiindcă viaţa ră­mâne veşnic, iar noi suntem vremelnici şi trecători. Bucuria de a trăi e bucuria de a îndeplini una 'din funcţiunile vieţii . Pentru omul egoist, care n u urmăreşte decât suc­cesul individual, îndeplinirea acestei funcţiuni degenerează în ceeace s e numeşte „ca­rieră"; pentru omul adevărat însă, care a surprins înţelesul superior, înţelesul spiri­tual al existenţi i , funcţiunea vieţi i s e ridică la rangul, de mare nobleţă, a l unei m i ­siuni. Dacă în imensa varietate cosmică a existenţii e un scop sau o finalitate, sub pu­terea căreia particularităţile individuale se întregesc unele pe altele şi s e armonizează într'un tot superior, însemnează că fiecare făptură îndeplineşte o funcţiune precisă, prin care participă la bucuria de a exista, ca parte, a acestui întreg superior şi covâr­şitor. Dar ceeace (deosebeşte pe o m de toate cele lal te făpturi, î n îndeplinirea acestei funcţiuni, e capacitatea fără asemănare de a o transforma în misiune. Aceasta, mul ţu­mită înzestrării lui cu inteligenţă şi voinţă c u m celelalte făpturi nu o au, c u spirit liber şi conştiinţă morală, c u m celelalte făpturi n u au. Astfel , putem spune fără greş că, pe când toate celelalte făpturi sunt funcţiuni instinctive ale vieţii, s ingur omul poate fi misiune conştientă a ei .

Adevărul acesta niciodată nu-1 putem pătrunde mai adânc şi mai l impede decât într'o vreme ca a noastră, de crâncen şi uriaş războiu, când suntem î n situaţia să vedem că n u viaţa ne aparţine nouă, ci noi aparţinem vieţ i i comune, fie că această viaţă co­mună se numeşte naţiune română, f ie că s e numeşte continent european sau creşti­nism. Dacă în t imp d e pace, spiritul istoriei se disimulează oarecum după culisele eve­nimentelor normale, lăsându-ne să credem că suntem stăpânii vieţi i ş i răsfăţaţii des­fătărilor, el apare acum, î n bubuitul tunului, ca suveran al evenimentelor şi ne pre­tinde brutal să f im ceeace suntem în realitate, adică misiuni vremelnice, dar hotărî-toare ; a le istoriei şi ale vieţii . Iar dintre toate vârstele, cei cari s e bucură de prefe­rinţa lui severă şi fatală sunt tocmai cei învestiţ i c u plinătatea vieţii , adică tineretul.

53*

© BCU Cluj

Marea misiune de a realiza istoria aparţine generaţiei tinere, iar spiritul istoric, care îi asvârle pe umeri această sarcină misionară, nu e altul decât Providenţa divină, des­pre care am vorbit în prelegerea inaugurală d e anul trecut.

Ce însemnează oare a trăi, î n sensul creştin al cuvântului? însemnează parti­ciparea conştientă la existenţa lui Dumnezeu. Din neant am fost chemaţi ca să ne îm­părtăşim de această bucurie. Suntem splendide nimicuri cosmice, luminate de raza veş ­nicei slăvi a lui Dumnezeu. Iar viaţa ca atare e Dumnezeu însuş, pentrucă Mântuitorul e ,.calea, adevărul şi viaţa". Cu alte cuvinte, afirmând că nu viaţa ne aparţine nouă, ci noi aparţinem vieţii , ne mărturisim prin aceasta părtaşi ai Domnului Iisus Hristos sau părtaşi ai lui Dumnezeu prin Hristos. Intr'un sens mai larg, întreaga făptură se bu­cură de această părtăşie divină, de vreme ce îşi are izvorul în bunătatea lui Dumnezeu prin Fiul său, prin Logos, fără care nimic nu s'a creat. Logosul e vistieria sfântă unde se păstrează arhetipurile desăvârşite ale acestei lumi. Şi dacă prin nemernicia noastră am căzut în străinătatea păcatului, prin Logosul întrupat, prin Iisus Hristos, ni s'a dat iarăşi darul de a ne ridica la modelul nostru din vistieria cerească sau la părtăşia divină. In fiinţa sa misterioasă şi neajunsă, Dumnezeu e transcendent lumii create, dar e imanent acestei lumi prin harul revărsat asupra ei, ca s'o scoată din neant şi s'o mântuie. Prin urmare, viaţa la care suntem chemaţi fie prin creaţie sau naştere bio­logică, fie prin opera mântuirii în Iisus Hristos, e deopotrivă u n dar al lui Dumnezeu, pe care îl stăpânim numai în măsura în care î l recunoaştem ca atare, adică numai în măsura participării noastre conştiente la modul divin de existenţă. Dacă omul ar fi o simplă făptură biologică, aşa cum e planta sau animalul, participarea lui la viaţa di­vină n'ar constitui nici o problemă, fiindcă ea s'ar desfăşura în chip firesc, după legile existenţii, infuzate în cosmos. Dar omul ca spirit liber, în a cărui libertate e dată atât nimicirea-i proprie cât şi propria-i desăvârşire, constituie o problemă spirituală, ce trebuie rezolvată cu fiecare existenţă individuală. Trăim între neantul din care am fost creaţi şi viaţa la care am fost chemaţi. Participarea noastră la viaţă nu e o func­ţiune biologică aşa cum o îndeplineşte planta sau animalul, ci o misiune spirituală, acceptată printr'un act d e credinţă şi printr'un act de voinţă continuă. Cine se hotă- î răşte să trăiască în spirit creştin, se hotărăşte de fapt să colaboreze cu Iisus Hristos f a fericirea proprie şi la fericirea lumii întregi. A m putea spune că lui Dumnezeu nu-i place singurătatea transcendentă a cerului, çare e prea plină de ferieirea-i proprie, şi această fericire se cere împărtăşită lalâora. îngerii, oamenii şi toate făpturile au fost scoase din neant pentru a se împărtăşi de fericirea cerească. Omul, care e chipul luj Dumnezeu, e chemat de El, căruia nimic nu- i lipseşte, să colaboreze la această descăr­care de fericire din prea plinul bunătăţii dumnezeeşti. Catolicii învaţă că între Dum­nezeu şi om există un raport juridic, pe care omul păcătos 1-a sfărâmat şi pe care Fiul lui Dumnezeu întrupat a venit să-1 restabilească. E u n mod mai mult roman decât creştin, de a concepe o legătură teandrică. Dar dacă la sfârşitul lucrurilor, ne vom găsi în faţa Părintelui lumii, ca intr'un tribunal suprem, unde se vor hotărî pentru veci vredniciile şi responsabilităţile noastre ide fiinţe libere, prin Iisus Hristos a m în­văţat că Dumnezeu e iubirea şi din iubire ne-a creat şi din iubire s'a coborît între oa­meni pentru a-i mântui. înainte de a fi Judecător, e Tatăl ceresc al acestei lumi, cu dragoste fericită pentru frumuseţea ei şi cu dragoste mâhnită pentru rătăcirea omului. Dacă nu şi-ar iubi făptura, dacă n'ar voi-o părtaşă la viaţa divină, n'ar fi trimis pe Fiul său să se coboare între oameni, să se spânzure pe lemnul Golgotei pentru ei, .spre a-i face iarăşi părtaşi la boarea de azur a Paradisului.

539

© BCU Cluj

E u n lucru misterios, a cărui adâncime n'o putem pătrunde bine, că sacrificiile expiatoare, care preînchipuiau drama Mântuitorului fie la mozaici, fie la păgâni, vizau de când lumea numai tinereţea. Cu cât victima era mai tânără şi mai frumoasă, cu atât preţul sacrificiului era crezut mai mare. A jertfi u n bătrân n u mai era,jertfă deplină, fiindcă şi fără aceasta bătrânul e gata de (dispariţie firească. A jertfi; o făptură în floa­rea tinereţii ş i a frumuseţii .era semnul supremei iubiri şi al supremei ctfrande. Pentru răscumpărare se dă totdeauna eeeace e mai scump decât orice. Şi idacă Mântuitorul s'a jertfit în chip de tânăr, e pentrucă noi să înţe legem cât de mare e iubirea lui D u m ­nezeu pentru Fiul său şi pentru neamul omenesc. Există minţi care se smintesc în faţa acestei taine nepătrunse şi numesc iubirea lui Dumnezeu monstruozitate paternă. Dar oare, în lumea noastră pământească, nu întâlnim acelaş mod de a dubi, la părinţii cari îşi sacrifică propriii fii, atunci când e vorba de mântuirea patriei? Războaiele le fac tinerii, dar l e hotărăsc bătrânii, cu bună ştiinţă că fiii lor vor merge la moarte. Există oare vreun războinic, care să creadă pe părinţii din neamul său drept monştri pentru faptul că el merge la sacrificiu pentru ţară? Sau, mai de grabă, tineri şi bătrâni, uniţi in aceeaşi iubire supremă pentru neamul lor, găsesc că sacrificiul zace în natura pro­fundă a vieţii, a acestui bun comun la care au să participe, mai fericite, generaţii le ce vor veni?

Mântuitorul însuşi a intrat în cosmos în chip de războinic tânăr împotriva Dia­volului, prinţul acestei lumi, saerifdeându-ise pentru mântuirea omenirii 'din robia pă­catului. Şi oricine se jertfeşte î n Iisus Hristos, pentru ca oamenii să s e ridice mai a-proape de Dumnezeu, dev ine colaboratorul Mântuitorului, şi f iu prin har al Tatălui ceresc. Nimic n u ne opreşte, .iubiţi studenţi, să vedem în camarazii voştri d e ani şi de credinţă, cari poartă războiul împotriva Diavolului delà Răsărit, colaboratorii D e m ­nului şi fiii săi adoptivi. Ei ştiu cum şt im şi noi că războiul p e care îl duc e u n războiu sfânt, că duşmanul a pus î n lucrare toate puterile demonice ca să despartă omenirea de Dumnezeu, s'o înstrăineze în păcatul de moarte al necredinţei şi s'o lipsească astfel cie părtăşia vieţii divine. Ei ş t iu că se crucifică asemenea lui Hristos spre biruinţa crucii sale. Ei îndură focul de iad al răsboiului cu credinţa că îşi păzesc ţara lor creş­tină şi cu nădejdea că, î n urma lor, se v a ridica o Europă închinată lui Dumnezeu, cum a fost odinioară. Ei mor liberând idin moartea duhovnicească a necredinţei pe înşişi duşmanii lor, botezându-i în numele Sfintei Treimi şi aprinzându-le din nou altarele profanate. Aceasta n u e o armată sub călcâiul căreia să crească, sinistră, urâciunea pustiirii, ci o armată care deschide pe unde trece, o lume nouă, î n primăvară creştină. Avântul care o însufleţeşte e însuş duhul lui Hristos, care urăşte pe Diavol şi dă do­vezi le iubirii faţă de robii liberaţi idin ghiara lui. „Suntem .armata lui Hristos" strigă ţăranii şi cărturarii laolaltă, î n mărturisirile ce v in d e pe front, adică o armată ce lu­crează î n slujba-vieţii , iar n u î n slujba, morţii. Dacă a existat î n istorie o generaţie tâ­nără, care să s e creadă învestită cu poleiul unei misiuni dincolo de comun, generat a acestui războiu apare ca o generaţie într'adevăr apostolică, însărcinată cu misiunea de-a împăca pe o m cu Dumnezeu în Iisus Hristos.

Ar fi un orgoliu nesocotit să credem că apariţia ei e unică î n istorie. Oricând au fost împrejurări asemănătoare, războiul lui Hristos împotriva Diavolului şi-a găsit armatele care să-1 poarte. Veacurile ortodoxiei vuiesc de şuvoaiele apostolilor î n ar­mură de fier. In cea mai mare parte, istoria Bizanţului, care străluceşte în adâncul credinţei şi al spiritualităţii noastre, e făcută de soldaţi ai crucii. O mie cinci sute de ani de viaţă bizantină însemnează o mie cinci sute de ani de războaie împotriva Dia-

540

© BCU Cluj

voiului, care năvălea de pretutindeni asupra cetăţii lui Hristos, cum se numia metro­pola ortodoxiei. Primejdii de moarte o pândeau, cel puţin egale cu cele care ne pân­desc pe noi. Şi dacă Bizanţul le-na zdrobit şi le-a supravieţuit pe o lungime de timp cum n'a avut vreo altă împărăţie, acest miracol s e datoreşte nu atât forţei numărului cât puterii vulcanice a credinţei 'în Dumnezeu, ce se revărsa ca o lavă peste vrăjmaşi. Ca­racteristica războinicilor bizantini, spre deosebire de armatele imperiului păgân al Romanilor, este aceea că, pe când unele subjugau popoarele vrăjmaşe şi apoi le tran­sportau la Roma zeităţile, eeştîlalţi înfrângeau pe păgâni convertindu-i la creştinism şi făcându-i să recunoască în Iisus Hristos suveranul spiritual al imperiului şi al pă-

^ m i l o i u l u i intreg. împăratul Bizanţului era naşul tuturor acestor popoare cucerite la credinţa ortodoxă. Astfel, zeul apostolic al armatei noastre, ce înalţă crucea în Ră­sărit, se încadrează în marea tradiţie a Bizanţului, care s'a socotit împărăţia lui Hris­tos pe pământ. Nu numai prin puritatea credinţei noastre suntem moştenitorii Bizan­ţului, dar şi prin acest suflu eroic, văpaie din văpaia lui, de-<a ne jertfi pentru împă­carea oamenilor certaţi cu Dumnezeu.

Vouă, cari rămâneţi fie şi numai vremelnic la studii, pregătindu-vă pentru apostolatul păcii, ţin să vă reamintesc că cetatea Bizanţului, maica spirituală a nea­mului nostru, n'a fost numai războinicie creştină. Tăria Bizanţului, spre deosebire de tăria Romei, stă în două lucruri, care trebuie să rotunjească orice viaţă creştină: stă in credinţă şi în faptă, în cugetare adoratoare şi în acţiune apostolică. In timp ce sol­daţii luptau la marginile împărăţiei, în lăuntrul ei, retraşi în sihăstriile duhovniceşti, sute ide mii de călugări încremeneau î n adorarea extatică a lui Dumnezeu, iar geniile, înflăcărate de Duhul sfânt, adânceau tainele credinţei şi făureau dogmele universale ale Bisericii. Contemplaţia şi acţiunea, adică lucrarea lăuntrică a spiritului şi revăr­sarea ei în fapte, constituie deopotrivă esenţa ortodoxă a vieţii bizantine. Cine afirmă că ortodoxia ar fi pasivitate hieratică, lipsită de acţiune, acela nu cunoaşte nimic din sfânta şi uriaşa epopee, desfăşurată neîntrerupt, un mileniu si jumătate, în slujba triumfului lui Hristos. Precum norii, cari cutreeră văzduhul delà o margine la cealaltă, umbrind pământul împotriva arşiţei şi stropindu-1 cu ploaie, se ridică din apele în limpezimea cărora se oglindeşte cerul, tot astfel marea epopee a Bizanţului ortodox îşi sorbia tăria d in iezerele singuratice ale contemplaţiei şi ale studiului sacru. Con­templaţia lămurită de studiu şi studiile încununate de contemplaţie constituie ceeace numim participarea conştientă la viaţa lui Dumnezeu. In istorie ca şi în existenţa par­ticulară, faptele singure, oricât de uimitoare ar fi proporţiile lor, nu valorează nimic fără contactul divin al credinţei, care le dă sevă şi fecunditate; căci şi Diavolul, care nu poate adora pe Dumnezeu, e capabil de fapte uluitoare, dar faptele lui, sterile de sensul vieţii, samănă în lume urâciunea pustiirii, negaţia şi moartea. Prin contempla­ţie, prin cugetarea adoratoare, cunoaştem şi pipăim misterul, ce stă dincolo de stră­fundul acestei lumi, şi prin pârghia faptelor revărsate din ea ridicăm din nou lumea să participe la acest mister, care e viaţa î n Dumnezeu. Nimeni n u poate fi colabo­ratorul Domnului nostru Iisus Hristos la mântuirea şi la fericirea lumii .decât nrin contemplaţia din care izvorăşte orice misiune apostolică. Apostolatul fără credinţă e un simulacru deşert şi fără viaţă, ca popândăul înfipt în ţarină, semuind pe cm, spre & speria corbii ce râvnesc la sămânţa holdelor. Corbii însă n u se sperie de simulacru şi nici Diavolul de un asemenea apostolat.

Ce sunteţi voi, tinerii, cari n'aţi fost chemaţi la luptă sau cari v'aţi întors din dogoarea ei? Sunteţi candidaţii la apostolatul adevărat, la demnitatea de colaboratori

541

© BCU Cluj

aijfcdfi Hristos spre mântuisea..In^nai»~Vă amintesc că teologia nu este o academie de artă dramatică, unde aţi veni să învăţaţi c u m să simulaţi mai bine pe Petra ş i pe Pa-vel... Teologie înseamnă a vorbi lumii despre Dumnezeu; dar aceasta nu e cu put'nţă fără meditarea îndelungată a Scripturilor revelate, fără asimilarea dogmelor în sub­stanţa convingerii personale şi fără contemplaţia slavei idumnezeeşti, ce trebuie să înfrumuseţeze obrazul acestei lumi. Tej logie însemnează identificare cu Iisus Hristcs. încât atunci când vei grăi despre viaţa în Dumnezeu, omului să i se pară că însuşi Iisus Hristos e cel care vorbeşte prin gura ta.

Observam la începutul acestei prelegeri că vuietul vremii noastre, de răsturnări şi prefaceri epocale, stânjeneşte concentrarea spiritului in cămara singuratică a stu­diului. Stă totuşi în puterea spiritului să nu se lase victimă a evenimentelor din afară, ci să extragă din ele sensul către care svâcneşte uriaş istoria contimporană. Mergem, pes te cetăţile Diavolului, spre aurora altei ere, pe care o voim înflorită după marele nostru vis creştin. Incleştaţi-vă inima în articulaţiile acestui crez, şi patima sacră pen­tru pregătirea apostolică va spori înmiit. Scumpii voştri camarazi de generaţie, depar­te de cămin şi de ţară, primesc botezul martiragiului şi al eroismului pentru Româ­nia lui Iisus Hristos. Dar voi, cari rămâneţi, ş i toţi cei cari vor rămâne, aveţi datoria să-i întovărăşiţi în studiu şi în rugăciunea, care fortifică sufletul patriei, şi să-i con­tinuaţi în apostolatul de lume nouă. Istoria nu pune mai grele sarcini pe umerii lor decât pe umerii voştri. S'a vorbit în această ţară, cu modulaţi i elegiace, despre o ge ­neraţie sacrificată; dar s'a uitat atunci că numai generaţiile, în făptura cărora valul vieţi i urcă până la vecinătatea lui Dumnezeu, sunt capabile de sacrificiu şi de biruinţă.

542

© BCU Cluj

S Ă P Ă T U R I L A ELEUZIS

Ascuns ca într'o criptă cu 'ntreg alaiul sfânt A stat milenii cerul Heladei sub pământ Dar sapele vrăjite ce taina i-au deschis Desmormântară cerul cu zeii lui de vis:

Din marmora în lespezi cu miezul de amiază. Nălucitoare, piaţa de sine luminează Şi 'n slava împietrită frontoanele-aninate Destăinuiesc azurul din care-au fost tăiate.

Ce far de frumuseţe s'aprinde jos, acolo, înconjurat de Joe, de Marte şi Apollo? E Afrodita, goală, cu nimfele vasale, In toată frăgezimea eternităţii sale.

Dumbrava de coloane de-odată s'a mişcat... Frunzişul nou al vieţi i î n sbor a fremătat Şi'n jocul veşniciei, sub ochii vremii grei, Columbe albe umblă pe umeri calzi de zei,

DE

V. VOICULESCU

543

© BCU Cluj

M Â N Ă ' N M Â N Ă C U P Ă R I N Ţ I I D E

D. CIUREZU

Mână 'n mână cu părinţii, merg 'nainte. — U n u 'n dreapta ca lumina Altu 'n stânga ca pământul; Unul cald ca miezul zilei Altul drept, ca jurământul.

Le simt mâinile 'mpletite 'n lung de braţ Ca şi vinele pădurii prin copaci; S imt dogoarea lor î n sânge c u m mă arde Şi 'nfloreşte^adânc în trupu-mi, flori de m a c i

Unul poartă 'n ochi seninuri şi dumbrăvi Altul pâcle de 'ntuneric şi ogoare; Unul cat-un sbor de pasări către cer Altul stă robind cu ochii pe răzoare.

Şi cum merg cu ei alături, mână 'n mână Toţi ai noştri 'n cămăşi albe, v in la rând, Ii aud trecând prin burniţi şi pr in veacuri Şi 'n pământul m e u gânduri, semănând.

544

© BCU Cluj

R E G Ă S I R E DE

VINTILĂ HORIA

Să ne plimbăm, pe marile lacuri cu cerul la fund,

Să ascultăm în tăcere zvonul din valul rotund.

Luna va trece încet către .ţărmuri cu pânzele'n vânt,

Dragostea noastră va trece în zbor ca un galben cuvânt

In clarele-oglinzi ale apei vom întâlni

Ca două umbre prelungi două trupuri spre miază-zi.

Prea tremurânde, turburi de ani şi de prunduri

Le-om urmări disperaţi până'n cerul din funduri.

Să ne pl imbăm pe marile lacuri unde s'ascund

Vechile noastre nelinişti şi zvonul din valul rotund.

545

© BCU Cluj

S O N E T E DE

GEORGE DUMTTRESCU

C U R G APELE

Curg apele mai turburi: plouă 'n munte. Grăbite, reci, ursuze şi opace, î ş i poartă mâlul galben, fără pace Şi s e isbesc, cu furie, la punte

îş i pleacă salcia pleşuva frunte I n lungi mătănii, frânte şi stângace Uitate cuiburi putrezesc, sărace, La subsuoara ramurilor ciunte.

O frunză mi-a căzut pe mână, stinsă, Tăcută ca o inimă învinsă, Umilă ca o rândunică moartă.

Mă sorcoveşte toamna peste umăr Cu veşteda ei sorcovă. Şi număr Castanele ce cad 'pocnind la poartă.

T U F Ă N E L E

V'am smuls din toamnă, albe tufănele Şi galbene şi roşii şi albastre, Ca să visaţi pe lugere în glastre: Snop luminos şi svelt — ciorchini de stele.

Când vântul sgârie în cercevele Şi poartă mărăcini şi ciori sihastre, Voi priveghiaţi tăcerea casei noastre Şi umbra aţipită î n perdele.

546

© BCU Cluj

Avid, aplec obrazul meu fierbinte Şi ochii grei şi încâlcita m i n t e P e b r u m a voas t ră : s p u m ă d e răcoare,

— Vino şi tu , iubi tă şi su ra tă . Şi-ţ i răcoreş te f run tea ' ngândura tă , Ca să u i t ă m d e toamna ca re doare. . .

T O A M N Ă U D Ă

Oraşul cade'n ceaţă . Noaptea rece S'amestecă cu negur i l e ude . Vitrinele au început s 'asude, Un dric de smoală , ud, î n goană trece.

Copacii, uzi ca nişte paparude, Au prins, de fum şi pâclă, să se 'nnece. Un felinar s'aprinde, două, zece Şi clipocesc în besnă. Sec, s'aude

O tuse 'n umbră. Ochiuri de lumină, Ferestrele — ca nişte feţe plânse — Privesc în noapte. Undeva, suspină

U n ultim greer, sub o frunză moartă. La geamul orb, perdelele sunt strânse Şi — doliu alb — un steag se sbate 'n poartă.

P Ă D U R E

Ce faci, pădure, singură pe clină, Nălucă 'n ploaie, neagră , sd ren ţu i t ă? Corabie de pânze văduvită, înalţi catarge goale pe colină.

Epavă măcinată de rugină, Scheletu-ţi vânăt, desfrunzit, palpită In şuer de sirenă răguşită, Sub vântul toamnei, umed, ce te 'nclină.

Foi moarte, scorburi oarbe, corbi de smoa lă Bureţii albi mustind de umezeală, Roşcate vulpi rânjind în vizuină

Şi clănţănind la lună. Nori de ghiaţă Zadarnic sui schiloade braţe 'n ceaţă, Pădure, după stropul de lumină.

547

© BCU Cluj

L A R Ă S C R U C E DE V Â N T U R I D E

OLGA CABA

O in autobuzul care sosise d in Anglia la poalele orăşelului scoţian Jedburgh, co­borî o tânără fată sau femee, de vre-o 24—25 de ani, blondă, ide statură mijlocie, îm­

brăcată cu un taior gris, trăgând după ea un rucksac de dimensiuni respectabile. A u ­tobusul roşu coti dealungul râului t ivit c u dealuri crescute cu păduri de fag şi tufe de răchită, trecu u n pod cu arcuri de piatră şi s e pierdu în orăşelul îngropat î n ver­deaţă, la poalele străveche! mănăstiri ruinate.

Era o dupămasă caldă de primăvară, ceas matur şi tihnit, depănat în murmurul turnat in curbele capricioase ale văii şi zumzetul cascadelor depărtate, în mireasma proaspătă şi amărue a fagilor cu frunze tinere şi tămâia strecurată prin scoarţa brazi­lor. Crengile se înfundară în albastrul aburit al unui cer domol şi suav, cu azurul a-dormit în fundul bolţii, sub spuza subţire de ceaţă.

Călătoarea se opri la poalele dealului şi îşi întoarse privirea î n sus. O pădure întreagă atârna deasupra ei pe coastă. Dacă s'ar urni din loc dintrodată toţi copacii a-ceştia, la fel cu codrul din legendă ursit să pornească pe drumuri, dacă s'ar prăvăli toată pădurea peste ea, dacă ar năvăli toţi brazii în jurul ei ş i ar răpi-o, ar ridica-o în braţe şi ar trece cu ea şapte dealuri în căutare de alt popas unde să-şi înfigă mai bine rădăcinile şi unde ar încorona-o pe ea de regină cu o cununiţă împletită din crengi de brad şi împodobită cu bobite de vâsc şi agrişă, în loc d e perle?

„Asemenea lucruri azi nu se mai întâmplă — căută să se decepţioneze — sau care ar fi rostul legendelor?"

S e aşeză pe o piatră şi despătură p e genunchi o hartă cât toate zilele. Rămase adâncită u n t imp în studii profunde şi amănunţite, apoi se ridică şi îşi puse rucksacul în spate. • \ ~"\ ' •

Prin acest gest, toată ţara asta necunoscută, cu tentaculele sale împletite d in poteci tăinuite şi singuratice, adăpostind turnuri şi castele în cotiturile lor, din go l -

5 4 8

© BCU Cluj

furi care aşteptau ceasul să-i iasă în cale pe neaşteptate, şi cărări neumblate cu ca­pătul pierdut în legendă — o luară în posesie, ţesând în jurul ei o nevăzută pânză de păianjen. Crezându-se liberă •însfârşit. tocmai acum când era cea mai captivată d e vraje — o, fatală ironie a destinului comun! — se uită în jur să vadă dacă nu c observă nimeni şi scoase un chiot de bucurie care deslănţui o goană de epuri şi de veveriţe prin scorburile apropiate şi tufe.

„Scoţia!" îşi spuse râzând, şi începu să urce dealul din faţa ei, aspirând adânc aerul binecuvântat cu plămânii umflaţi de o combinaţie ciudată, în nici-un caz chi­mică, de ozon, miros de fag, incantaţie şi neliniştea nostalgică a unui început de aven­tură, care nu se va putea termina în altă parte, decât într'o stea înfiptă în capătul dia­metral opus al cosmosului.

(Unirea materiei, a luminii, a ceasului cosmic, cu substanţa umană, dă naştere unei combinaţii, sau vibraţii electrice, sau reverberaţii ale divinităţii, pe care nici savanţii, nici astrologii, nici esteţii şi nici teologii n'au putut să o definească până să se întrunească într'un comitet cu scopul şi denumirea de: întreprinderea Calculu­lui de Precizie pentru Definirea Incommesurabilului, S. A.", şi să scoată un buletin săptămânal în proză şi în versuri, care să fie transmis la Radio în loc de informaţii politice. Asta bineînţeles într'un viitor apropiat, când nu vor mai exista probleme po­litice d e rezolvat şi tineretul va fi obligat la câte doi .ani de cercetări metafizice în loc de serviciul militar).

N u trebue să presupunem că aceste divagaţii reprezentau gândurile fetei care urca dealul în acel moment; ea se mulţumea să fie încântată şi să-şi umple plămânii cu indefinibila nostalgie a ceasului aceluia 'de început de înserare. Personagiile noi le privim pe dinafară, printr'o conversaţie literară care durează de secole, îi lăsăm să re­flecteze numai până la un anumit punct, unde presupunem că se termină capacităţile personalităţii lor şi începe, bineînţeles, a noastră, a autorilor, care n e felicităm că po­sedăm un dar de reflecţie mult mai profund şi mai autocuprinzător, căci altfel, î n ce ne-am deosebi de aceste creaţii ale noastre, aceste fiinţe inferioare, care au datoria şi destinul de a sta acolo unde îi punem noi, răzbunându-se în felul acesta pe propria noastră fatalitate.

Fata urca dealul pe poteca ce şerpuia în sus în curbe blânde, având deoparte b vale prăpăstioasă şi verde unde păştea răsleţită, o turmă de oi şi de cealaltă, o pă­durice de brazi care cernea aurul matur al asfinţitului cu crengile lui l impezite în susur molcolm şi moale, şi lumină. Deodată, fata 3 e opri brusc şi scoase un ţipăt: îx-(aţa ei răsărise, ca din pământ, o capră.

S e opriră faţă în faţă şi se priviră multă vreme, fascinate. Pupilele încercuite cu aur ale animalului arcadic încremeniră într'o contemplaţie din care n a părea că profită mult, totuş îşi susţinu privirea într'o atitudine de înmărmurire şi profundă se­riozitate. Fata izbucni în râs, iar capra, înnebunită, o rupse la fugă, oprindu-se în a-dăpostul unei tufe de agrişă, de unde urmări cu mult interes înaintarea ei p e sprân­ceana dealului în sus.

Ajungând aproape de vârf, crengile se răriră în faţa unui castel medieval, cu turnuri rotunjite şi portalul arcuit, piatra veche crescută cu muşchi se scaldă în lu­mina asfinţitului, încinse în luciri de flăcări purpurii, geamurile ardeau.

După toate indicaţiile hărţii şi poveţele primite pe drum, acest castel nu putea fi altul decât faimosul Ferniehierst Castle, clădit de vechii baroni Kerr în secolul XIII, azi transformat în casă turistică. Fata, care venise aici să doarmă, înconjură, clădirea

549

© BCU Cluj

ca să găsească o poartă de intrare. Totul părea pustiu în jur, în curtea inundată de bă­lării şi muşchii strecuraţi în crăpăturile pavajului de piatră, n u scormonea nici-o găină. Pădurea care se oprise în pragul castelului se frământa cu u n susur străvechi ca zidurile însăşi, ş i totul respira o singurătate atât de sfâşietoare ş i plină ide tânguială şi un atât de ciudat aer de sălbătăciune şi abandon, încât fata se gândea că ar fi poate mai bine să s e întoarcă.

U n moment îi păru că aude sunete de cimpoi din geamul deschis al unuia din­tre turnuri. înconjură zidurile, bătând la fiecare poartă, dar în zadar. îş i scoase ruck-sacul şi se aşeză în iarbă în faţa castelului. Din vale, umbrele înserării s e suiră până la picioarele brazilor din apropiere, cu coama înfiptă în amurgul încins.

Din când î n când, un behăit îndepărtat ajunse până aici delà turmele c e păş­teau răsleţite în văile dimprejur, în apropiere, greerii începură să ţârâe printre frunze şi ierburi. Palidă, ca sticla verde, lucea bolta aburită de suflarea serii apropiate, ici şi colo, câte o stea nerăbdătoare, crăpa gene lungi de lumină. I se păru d in nou că aude aceleaş sunete tânguitoare de cimpoi din apropiere şi îşi ridică privirea spre turnul pă­răsit. U n fior adânc îi mijea î n trup — să fi fost doar răcoarea adierii care suia din văi dimpreună cu umbrele? îş i aduse aminte de toate legendele pe care l e auzise vreodată în legătură cu ţara asta de basme pe care nu o cunoştea, dar îi s imţea respiraţia atât de aproape, încât o năpădiră lacrimile. Cum stătea cu faţa îngropată între mâini, simţi că cineva se opreşte în apropierea ei şi tresări.

tin faţa ei stătea u n tânăr înalt, brunet, cu faţa ovală, cu trăsături delicat d e ­semnate, dar nu lipsite de energie. Purta un combinezon albastru închis, de mecani-cian, cu un şal tartan în culori vese le în jurul gâtului.

Toate aceste amănunte se desluşiră încet. La început nu-şi dădea seama decât de frumuseţea lui, aproape neumană, pe care o purta cu nepăsare, fără să pară mai con­ştient de ea, decât de culorile vi i ale tartanului de pe umeri, care scoteau atât de bine în evidenţă puritatea mată a tenului său neted şi creol. A v e a ochi calzi, bruni, cu fire de soare ca rătăcite în barbă de ehilimbar şi nasul uşor aquilin, cu linia delicat topită in ovalul de o puritate aproape femenină a figurii, bărbia dârză era însă a omului obiş­nuit să-şi facă sie-şi dreptate.

Fata, care nu avea obiceiul să-şi tăinuiască sentimentele, îl privi drept în faţă cu o admiraţie deschisă şi î i zâmbi. Băiatul o salută răspunzându-i la zâmbetul pe care-1 considera adresat lui însuşi, n u frumuseţii sale.

„Este cineva î n castel?" întrebă. „Nu este nimeni, şi e u aştept." Băiatul îşi trânti rueksaeul în iarbă şi s e aşeză lângă ea. „Pe rnine mă chiamă Robert Kennedy." „Pe rnine mă chiamă Nora..." răspunse ea, cu o căldură ciudată, distantă, cart-

nu-I învăluia numai pe dânsul, ci şi castelul din spatele lor şi toate dealurile din jui şi amurgul târziu şi mireasma puternică a scoarţelor de brad, stoarsă de picurarea eaţii.

„Nora te chiamă, — repetă băiatul îngândurat, ca pentru sine. — Şi n u eşti de aici."

„Nu sunt de aici." „Ai venit de peste mări." „De peste mări." „Da, a m venit de peste mări — se gândi fata. Ce frumoşi sunt brazi' aceştia!

II şt iu p e fiecare c u m stă încuibat în umbră şi î l iubesc pe Siecare. Ei au. rădăcini şi

550

© BCU Cluj

n'au să plece niciodată de pe coasta asta de deal. Ïar eu am venit de peste mări. Şi. mai sunt mări şi mai încolo şi odată am să le trec pe toate. Şi acolo vor fi brazi şi văi umbrite de amurg şi feţe frumoase şi a m să le iubesc pe toate. Odată are să mi se rupă inima de câte am iubit.

Tresări brusc şi se întoarse către Robert. „Ai auzit?" „Ce?" „Cimpoiul din turn." Intretimp, întunerecul se lăsase împrejur şi jos cornul lunei se înfipse între

crengi, alunecând uşor prin vale, barcă luminoasă pe apele nopţii . „Locul acesta este blestemat — răspunse Robert. — Aici s'a iubit pe vremuri

Katherine Kerr cu un fecior de zână." „Crezi î n zâne?" „Toţi scoţienii cred în zâne" — răspunse băiatul. „Şi ce s'a întâmplat cu Katherine Kerr?" „A dat naştere unui copil şi, de ruşine şi de frica părinţilor, 1-a înnecat în ulei

fierbinte. Aceste s'au întâmplat înainte cu multe sute de ani. De atunci umblă mereu pe la înserate în jurul castelului de îşi caută pruncul... E întovărăşită de un paj care cântă 'din cimpoi."

Fata se trase mai aproape de băiat. Acesta îi luă mâinile între ale sale. In vârful degetelor simţea pulsaţia delicată, caldă, a sângelui său şi sub atingerea lui uşoară propriul ei sânge s'a desfăcut în mii şi mii de fluturi fâKâind din aripi moi şi sbur-dând dealungul vinelor încălzite şi sub pleoape. închise ochii şi îşi lăsă capul pe umă­rul lui.

„Ce bine este aici, aproape de dânsul — gândi. — Ce bine este aici şi ce frumos este omul acesta. Niciodată, n'are să-mi placă nimeni aşa de mult, ca el. Niciodată, n'am să fiu mai fericită decât în seara aceasta. Niciodată, n'am fost mai sigură de nimic decât de lucrul acesta. Şi totuş, a m să-1 părăsesc în curând."

„Unde pleci de aici? — întrebă Robert, parcă i-ar fi auzit gândurile. Ochii fetei s e umplură de lacrămi, dar vorbi brav. „Plec la Edimburgh. prin Abbotsford şi Dryburgh Abbey, pe .urmă cu trenul până

la Glasgow şi de acolo o iau iarăş pe jos dealungul lacurilor." „Vrei să mergem împreună?"

„Nu mă întreba acum. Iţi spun peste un sfert de oră." Dacă în Ioc de şapte mii de fluturi, i-ar fi sburdat în sânge şapte mii şi unul,

tot n'ar fi putut da un răspuns mai precis. Timpul trecu în tăcere. Luna se ridică dea­supra brazilor şi stelele se ascunseră din calea ei, netezindu-i drumul. Cine ştie câte sferturi de oră nu s'au scuturat din genele stelelor, fără ca ea să fi putut spune o vorbă. El nu mai întrebă nimic. Pe coasta dealului se apropiau paşi aducând cu ei voci con­fuse. Peste câteva minute, se va termina totul şi niçi-unul dintre ei nu rostise un cuvânt. El î i trecu braţul în jurul mijlocului şi o sărută, pentru prima oară. Se încleş­tară unul în celălalt, cu disperare, doi oameni care ştiau că nu se vor avea şi nu se vor uita şi n u se vor mai întâlni niciodată. Viaţa era atât de tristă şi atât de sfâşietor de frumoasă şi ceasul atât de nemărginit sub pendula perpendiculară a lunei încât toate păsările amuţiră î n crengi şi cascadele se opriră din curs, peste prăpăstii.

551

© BCU Cluj

Admmistratorul castelului sosi cu o ceată gălăgioasă d e copii îmbrăcaţi î n „kilt" — acele fustuliţe plisate atât de dragi scoţienilor — întovărăşit de o mulţ ime de câini, cu zarvă mare, frânturi de cântece, vesel ie — numai o goană de vânătoare le mai l ip­sea şi un cerb mort, târît de coarne, pentru a justifica o invaziune atât de triumfă­toare. Toţi fremătau d e veselie , toţi miroseau a fân, a câmp, a soare, aveau bucheţele de flori şi crengi de brad î n mâini şi iarbă î n păr, erau oamenii zilei, rupţi d in lumină, părând că au năvălit aici, în umbra castelului, în peisajul acesta ireal, lunar, dintr'o planetă uitată.

„Şi aşteptaţi de mult aici?" întrebă administratorul, când toate cele de explicat au fost spuse. „Eu am lăsat vorbă păstorului de oi d in vale să anunţe pe cei care ar putea sosi în absenţa mea, să se reîntoarcă pe la zece. N u mai poţi avea nici-o încre­dere în bătrânul Doug.. Surd ca piatra, cu un picior în groapă şi cu celălalt în pragul cârciumii. Acum vă fac un ceai şi ceva de mâncare, am fructe şi unt dacă vreţi. Tre-bue să fiţi înfometaţi deabinelea la ora asta."

Obosiţi, pierduţi, î l urmară în imensa sufragerie boltită, cu colţurile învel ite în umbră şi se aşezară în adâncitura unui geam, unde li s e servi un ceai. Portretele dor­meau în rame de aur vechiu, stinse şi tăcute, printre pavăzele şi armele atârnate în pereţi. Sfeşnice mari de bronz se înşirară dealungul meselor, între cele două căminuri gigantice, clădite în ziduri, căscând guri negre de umbră asupra tăcerii.

Robert î i turnă ceaiul. O, plăcere intimă, delicată, de a primi o ceaşcă de bău­tură caldă din mâini le lui! I-a fost dat să o cunoască şi pe asta.

„Te mai văd vreodată?" o întrebă cu tristeţe şi supunere. Vocea lui o sfâşie. Ce o îndeamnă să fie atât de neumană cu s ine însăşi şi c u dânsul? Ce uşor ar ,fi să se aşeze jos pe pământ, să-şi despletească părul şi să plângă, să-1 lase pe el să o ridice şi să o ducă unde vrea. Ce uşor ar fi să-şi mtindă mâna după el, acum, până când este atât de aproape. î ş i întoarse privirea în altă parte înainte de a-i răspunde:

„Nu ne vom mai vedea, Robert. Mi-e frică, nu şt iu d e ce mi -e frică. Nu vreau să m ă pierd încă, nu vreau să m ă risipesc. Ar fi prea uşor. Eu trebue să plec undeva, mă înţelegi? Trebue să 'fiu liberă."

„Nu înţe leg — spuse el — dar să fie aşa cum vrei tu." „Eu nu ştiu de c e n u înţelegi când e atât de s implu — răspunse ea. — Eşti atât

de aproape d e mine, atât de frumos, încât mi -e frică de ceeace poate fi dincolo de tine. N'aş putea să fiu aşa de fericită c u m mi-o promiţi tu, pentrucă simt că nu merit încă să fiu fericită. Ar fi prea uşor."

„Unde cauţi tu fericirea? N u aici, acum, lângă tine?" „Lasă-imă să cred că a m trecut odată pe lângă ea. In viaţă, n u a v e m nevoe decât

de promisiuni." Robert îşi aplecă faţa şi tăcu. N u o înţelesese. De ce părea atât de tânăr, atât de

neajutorat, de ce era atât de sfâşietor de frumos? Ii întinse mâna şi se zmulse de lângă el, în grabă. Fugi, fără să s e mai uite înapoi, ca cel care a reuşit să scape cu viaţa din­tr'o capcană primejdioasă. Urcă sute de trepte în spirală, până ajunse în dormitorul e i din turn. Adormi cu lampa aprinsă, de teama Katherinei Kerr.

* *

Dimineaţa o trezi ciripitul de păsări pe creanga care bătea în geam. Era o di­mineaţă cu soare ş i salteaua mirosea a fân proaspăt, ca la ţară. Dincolo de dealuri, că­rări neumblate se împleteau cu poteci, în casetele t impului dormeau lacuri profunde

55 2

© BCU Cluj

legănând bărci uitate la mal, aşteptând-o pe dânsa. Odată, toate apele vor fi trecute şi toate cărările vor fi bătute şi toate dealurile albastre din fundul zărilor, vor fi în­vinse de paşii ei. Şi atunci? Atunci se va arunca la pământ şi va plânge şi va striga: „Doamne, acum arată-mi faţa ta adevărată!"

Şi îngerul, trimisul Domnului, o va lua de mână şi o va duce mai departe. Ce contează visul aceluia care respiră aici în apropiere, sub acelaş acoperiş? Ce

contează căldura animală şi tovărăşia faţă de drumul care i-a trimis o potecă până aici în prag, sub picioare?

S e îmbrăcă în grabă, îşi încinse rucksacul şi se strecură jos pe scări, pe nesim­ţite, ca un fur.

In vale, fluturii sburdau cu aripile înmuiate în lumină, şi încă odată, toate dru­murile păreau dintru început.

553

© BCU Cluj

P O E Ţ I L O R T I N E R I A R D E L E N I

Noi n'am avut răgazul să cântăm Minunile şi chiotul naturii, Ci'n versuri pururea să frământăm Strunit în spume, armăsarul urii.

Noi n'am avut sub cerurile sure, O stea să ne legăm de ea aleanul, Ci sângerând pe drumuri de pădure, In ste le ne cătam icoană neamul.

N'am stat î n umbra serilor înalte Să n i s'adape 'din azururi ochii Şi'n gândul nostru n'au lucit invoalte Mătăsuri ş i nici foşnete de rodii i .

Şi de ni s'au aprins ca jarul anii Şi patimi surde de-au vuit î n sânge, S imţeam cum se răscoală'n noi ţăranii Şi jalea neamului sortit a plânge.

Arar de ne-au zâmbit în vis Domniţe, Ori din apuse veacuri, curtezane. In versul nostru mi i de răzmeriţe S e frâng pe grele roate transilvane

Noi n'am avut răgaz pentru popasuri Nici vreme să ne adunăm în cântec, La fel ca sfinţii d in iconostasuri Ne-am săvârşit într'un măreţ descântec.

DE

LUCIAN VALEA

554

© BCU Cluj

In grai n'am pus dorinţele deşarte, Ci veacurile'n e l au cuvântat, Sub cruce de ne-am prăbuşit în carte, In visul Ţării pur ne-am înălţat.

N'am rătăcit spre ţărmuri neumblate Morgane zări cu artă pentru artă, Dar a m ştiut că-i mai presus de toate Porunca neamului care nu iartă.

N'am ascultat la foşnetul de rochii Nici la minunea ta idin veci Natură, Căci visul noi ni l -am sorbit cu ochii Şi l -am crescut din scrâşnete şi ură.....

555

© BCU Cluj

P O E S I I D E

C. A M Ă R Ă S C U

C O L I N D N O U

Colindăm colindă nouă, Lerui Domnul Ler, Peste şanţuri foc şi fier, Plouă noaptea, ziua plouă. Colindăm colindă nouă. Lerui Domnul Ler.

Boii deîa carul mare, Lerui Domnul Ler, Prin rogoz de nouri pier. Azi î n ies le-au fân şi sare. Boii delà carul mare, Lerui Domnul Ler.

Crai idin curte 'mpărătească Lerui Domnul Ler, Viaţă nouă, giuvaer, Lângă noi o să se nască Crai din curte 'mpărătească, Lerui Domnul Ler,

A îmbobocit în slavă, Lerui Domnul Ler, Veacul nou, un nou boier, (Veacul vechi oftează lavă) A îmbobocit în slavă, Lerui Domnul Ler,

556

© BCU Cluj

Visul, noaptea încondee . '. Lerui Domnul Ler, Crengi de măr şi flori de ger, Ţară 'n copci de curcubee Visul, noaptea încondee, Lerui Domnul Ler,

Lângă staul sentinele Lerui Domnul Ler, Intre stepă (şi 'ntire cer, Grajd din foi de cort. Sub stele, Lângă staul sentinele, Lerui Domnuî Ler,

ACELAŞ CER...

Acelaş cer s'apleacă peste vise Când sori, la fel în hăuri ies să pască; Şi dinspre ţărm adie-aoeleaşi brize, Care-adiau în ţara românească.

A sfinţiilor, de foc catapeteasmă, A m zugrăvit-o 'n carne sub pieptare. La liturghia luptelor, drept asmă, Ne dăruim spre jertfă fiecare.

Din sfintele cinilice voroave Psalmodiem cu veacul într'o strană Şi seara vin strămoşii, din ceasloave, Să ne citească leacul pentru rană.

Loviţi de glonţ de ne-aplecăm spre glie Epitrahil de zări pe cap n e şade iŞi e văzduhul sfântă chinovie Pentru toţii ' morţii noştri, camarade.

Căci de se naşte vr'unu 'n altă viaţă Ii stă la cap pe cruce — acelaş soare Şi îl tămâie 'n orice dimineaţă Toţi sfnţii mucenici din sinaxare.

A T Â T E A CRUCI, A T Â T E A CĂŞTI.. .

Prin pustele nogaice, năluci Gonim mereu spre munţii Caucaz, Vânând sălbăticiuni pela răscruci, Vânt ne aruncă muntele 'n obraz,

557

© BCU Cluj

P e calea sfinţitoârei răstigniri^ învăluiţ i în giulgiuri mari de fum, Rămân de veghe veacului , miartirâ înmormântaţi pe-o margine de drum.

Atâtea cruci, atâtea căşti adorm Sub straiul lunii', pe pridvor de zări; In peisagiul stepei, uniform, Au însemnat spre Răsărit cărări.

Peregrinând pe drumul nimănui. U n alt prieten n'ai dece s'adăşti: Pe margine de albe cărărui, Răsar atâtea cruci, atâtea căşti—

MOARTEA SOLDATULUI M O Ţ GHEORGHE

DIN BUTENI

Cerul, spart sub coaste, geme. Nu mai plânge, nu te teme, Trup lovit fără de vreme; Poate n sear'o să te cheme Lângă stoguri mari de lână Mână albă, zână bună. Clopotul inimii sună Rar, mai rar, bătut în dungă Pentru drumeţie lungă. Sângele culcat în iarbă Nu- i de nouă fraţi, să-i fiarbă N u ştiu care Vrăjitoare In descântec bun de leac Pentru orice om sărac. Numai geme, nu mai plânge, Inimă muiată 'n sânge. Vorbele îţi sunt nătânge, Gându 'n patru ţ i -se frânge. Ochii 'ncep în cap să joace, Degetele de răgace Caută 'ncolo şi 'ncoace. Ce destin şi ce soroace Vrei s'apuci în pumnul strâns?... Pela prânz, Pùânsul n'o să fie plâns. Cerul răspândit în trup, Mâini de înger v in şi-1 rup. Rana răsucită 'n os,

558

© BCU Cluj

A rămas acolo, jos, Şi nu îţi mai bate 'n dungă Inima a cale lungă. Ochii trupului de ceară, Stau deschişi mereu spre Ţară. Şi cum sufletu-şi ridică Aripi mari de curcubee, Jos, mai jos, printre tranşee Stepa rusă-i tot mai mică.

CTITORUL.. .

Prins în zid de mănăstire, Lângă Theodor Tiron, Puiul de boier, cocon, Tremură 'n giubea subţire Dup'un fir de isbăvire. Ochi albaştri de vopsea, Nedormiţi delà sfinţire, Stau d'un veac deschişi aşa Pironiţi spre-o giurgiuvea.

Din conac de fum, deseară, O să vină .la vecerne. La picioare gând i-aşterne Lăicer de primăvară, Floare de pel in amară, Flori pluşate de gutui, Ca să nu fim de ocară. Suie gând în calea lui Prin livada cerului...

O să stea în strana dreaptă Cum a stat acum un veac. (Mai în fund popor sărac Se închină şi aşteaptă...) Mâna lui neîntinată Peste gloat 'ngenunchiată.

Plânge 'n zîd lângă Tiron Sub vopsele un cocon

559

4

© BCU Cluj

O, F R U M O A S E ELEGII !

O, frumoase şi triste elegii Cu mâinile albe de floare, Cum de nu sunteţi rupte din soare, Voi, cu suflete vii, elegii!?

De ce nu purtaţi cerul cu voi Şi stelele toate sub frunte!?... Ne-am face, noi înşine, punte, Să fim lângă 'naltele creste şi noi.

O, elegii coborâte din munţi Şi, voi, melancolice svonuri de mări, Nu mai cunoaştem albe chemări, Nici gânduri tăcute nu mai şt iu frunţi.

Din tulnicul Muntelui-Mare Daţi trâmbiţe zărilor mării, Şi, slavă daţi, astăzi, viorilor zării, Şi noului om, închinare!

D E

SERGIU CRISTIAN

560

© BCU Cluj

P O E S I D E

EMIL M A N U

C A T R E N U L MÂNILOR

Mânile sunt pentru mângâiat, Pentru scris poveşti şi pentru flori, Mânile sunt pentru rugăciuni Cum arcuşul e pentru viori.

PSALM

Dă Doamne florilor mai multă vieaţă Şi creşti în fiecare gând. Noi te'înţelegem, Doamne, tot plângând Subt ceruri mari de toamnă şi de ceaţă.

Culegem roua lacrimilor tale, In visul ce'încercăm să-1 pătimim. In florile pe care le iubim Iţi cântă Heruvimii osanale.

TRISTEŢE BIBLICĂ

Trist privea, cu taină l a fântână Noaptea lungă-na ochilor femeii. Vorba4 şoptea cu apa lină In amurgul smead al Galileii.

561

© BCU Cluj

Lungi tăceri de seară cu măslina Ii urcau femeii pe sandale. Sufletul îi înflorea — lumini, Vorba lui î l desfăcea — petale

CĂLĂTORIE

De câteori plecăm spre Dumnezeu Ne curăţim în ape clare manile, Apoi în trupul, prieten cu toiagul, încep să gângurească rugăciunile.

E-aşa de alb şi de adânc spre cer Şi Dumnezeu atâta de curat, Căoi ori de câteori ne'ntoaroem spre pământ Chiar sufletul ne pare un. păcat,

562

© BCU Cluj

E R O S U L P L A T O N I C LECŢIE DE ÎNCHIDERE A CURSURILOR LA FACULTATEA DE LITERE DIN

BUCUREŞTI, 27 V 1942.

D E

IOAN CQMAN

Iubirea este vraja divină din care a m ieşit şi în care intrăm după moarte. De mii de ani lumea o trăeşte, o cântă sau o visează după temperatura mai ridicată sau mai scăzută a focului nostru interior. Ea generează sau luminează cele mai multe din evenimentele cruciale ale istoriei, din creaţiile fundamentale ale culturii, din avân­turile noastre spre soare, din dorurile noastre spre sublim, din încolonările noastre spre moarte pentru dulcea fericire a altora. Iubirea nu e u n sentiment, un gând sau o atitudine, ci o nestăvilită şi infinită inundare a harului luminii supranaturale şi na­turale, a oceanului desăvârşirii divine peste toţi şi peste toate din univers. Delà forma ei cea mai rudimentară şi instinctivă şi până la cea mai înaltă, iubirea e o flacără care încălzeşte, face să crească şi să se desvolte până la maximum atât universul fizic cât şi acela al sublimelor idei, frumuseţi şi jertfe. Natura e un caliciu al iubirii, iar omenirea un parfum al dragostei. In natura propriu zisă, iubirea îmbracă forme mai mult statice, ieşite din lucrarea uniformă a instinctului sau din aceea a legilor naturale. Iubirea omenească însă e nesfârşit de înflorită şi de dinamică. De la dragostea simplă a păstorului până la irizările metafizice ale iubirii ideale e o scară lungă şi extrem de variată. Deşi toţi oamenii sunt încălziţi sau aprinşi de iubire, nu sunt măcar doi cari să resimtă la fel, cari să trăiască identic harul iubirii. Religiile divinizează iu­birea, poeţii o preamăresc, gânditorii o fac atribut al supranaturalului, magicienii o captează în filtre, copiii o întrupează, efebii o respiră, tinerii o sorb, maturii o mân­gâie, bătrânii o doresc. Ea e pretutindeni prezentă, la toate vârstele, la toate sexele , îrs toate anotimpurile, în toate locurile.

Cântecul iubirii e o melodie universală, dar nu toţi oamenii o Intonează la f e l Temperamentul rasial, condiţiile geografice şi istorice de desvoltare, legătura cu lu­mina şi cu marile posibilităţi de creaţie, gradul de cultură, sunt tot atâtea moduri de trăire şi de poezie a iubirii.

Revine geniului elen, ca nici unui altuia, gloria de a fi modulat până la ce le mai subtile nuanţe imnul iubirii. De la cele mai hotărîtoare fapte istorice până la cele mai neînsemnate lucrări personale şi elemente de psihologie individuală, poporul elen

563

© BCU Cluj

clasic trăeşte din iubire şi prin iubire. Evenimentul cardinal prin care Grecii intră în istorie ş i pr in care ei s e prezintă ca pcpor de s ine stătător, războiul troian, este ieşit dintr'o poveste de iubire: aceea a frumoasei Elena, fiica lui Zeus, şi a tânărului Pa-ris-Alexandru, fiul lui Priam. N u e oare semnificativ că ce le două poeme naţionale elene, Iliada şi Odysseia, împletesc atâtea întâmplări şi altitudini greceşti şi general umane în jurul iubirii între amanţi, a iubirii de prieteni şi a iubirii de patrie? Ş i nu e tot aşa de semnificativ că cele două poeme homerice care proslăvesc iubirea sunt cele mai desăvârşite creaţii a l e poeziei elenice şi ale literaturii universale? N u e, oare, povestea de iubire factorul hotărâtor al superiorităţii geniului poetic grec? Iubirea nu este, în poezia greacă, u n s implu subiect accidental, ca în poezia altor popoare, ci este însuşi isvorui creaţiei poetice, substanţa însăşi a inspiraţiei, esenţa pură a Muzelor parnasiene. Poetul grec cântă iubirea aşa cum respiră, ca pe u n destin al neamului, aşa cum privighetoarea n u poate să cânte decât sublim. Chiar atunci când poezia elenă tratează alte subiecte, acestea nu sunt decât fragmente mai apropiate sau mai înde­părtate din aceeaşi s imfonie a iubirii. Este cazul majorităţii trilogiilor eschileene, a dramelor sofocleene şi euripideice, a poemelor lirice. Mitologia greacă este, în bună parte, o colecţie de istorii de iubire. Nieăiri ca în această mitologie, zeii, oamenii şi stihiile universale nu sunt determinaţi la acţiune, la apropiere sau la atitudini prin-tr'o aşa de frumoasă iubire. Toţi zeii iubesc, toţi oamenii iubesc; ura n u e decât o sincopă în pânza iubirii. Arta elenă, această desăvârşită tehnică a frumosului, e s te ex­presia plastică a iubirii nemuritoare. Tinereţea, graţia, energia încordată, optimismul sobru, privirea spre soare şi spre tot ce e frumos care se degajează d in statuarica sau din arhitectonica greacă sunt tot atâtea simboluri viguroase a le iubirii. Gândirea filo­sofică însăşi, ţâşnită din oceanul iubirii elenice, pune, deseori, iubirea ca principiu fundamental al cosmosului sau ca agent principal al diferitelor lui forme de manifes­tare. E cunoscut cazul lui Empedocle în această privinţă.

Divinul Platon este c u adevărat u n semizeu al gândirii greceşti şi umane. Nu în­tâmplarea face că el este ce l mai neîntrecut panegirist al iubirii. Din zenitul gândirii sale neatinse până astăzi, e l a putut contempla, acolo departe, î n împărăţia Ideilor, frumuseţea nemuritoare a iubirii. Binele suprem ca bază şi pisc ăl realului platonic implica iubirea, aşa cum substanţa unui fruct implică sămânţa.

Platon vorbeşte despre iubire în unele idin dialogurile sale; pune problema mai pe larg în Lysis şi în Phaidros; o tratează amplu şi definitiv în Symposion, sau Ban­chetul, întrucât această din urmă operă n u numai că rezumă, concentrează şi desă­vârşeşte ce s'a spus în celelalte, dar aduce puncte noi d e vedere, făcând din iubire o problemă de înaltă ţinută filosofică şi o realitate ideală spre care trebue ca neconte­nit să tindă eforturile noastre omeneşt i , ne v o m opri asupra ei şi vom încerca să des­prindem elementele esenţiale şi caracteristice.

Banchetul platonic este alcătuit idin şapte idiscursuri de elogiere a iubirii. Aceste discursuri sunt rostite în casa poetului Agathon din Athena, care a oferit prietenilor săi un banchet în urma premierii uneia idin dramele sale în teatrul lui Dionysos. Elo­giul crosului se face între cupele pl ine şi într'o atmosferă de înalt entuziasm erotic; nimeni n u va depăşi măsura şi nimeni nu va fi doborât de licoarea bacchică. Alci-biade singur face excepţie, dar excesul său n u s'a produs între convivii lui Agathon, ci a venit cu el din altă parte. Invitaţii vorbesc î n ordinea următoare: Phaidros, Pau-sanias, Eryxiimach, Aristophan, Agathon, Socrat şi Alcibiade. Acesta din urmă face e lo ­giul lui Socrat ca întrupare ideală a practicantului iubirii. Discursul lui Alcibiade nu ne interesează decât secundar. Primele cinci discursuri încearcă să [prezinte zeul, no -

564

© BCU Cluj

ţiunea şi puterea iubirii sub o seamă de aspecte parţiale, toate pregătitoare ale sin­gurului şi adevăratului eros, ale erosului despre care va vorbi Socrat. De aceea după ce v o m fi înfăţişat notele esenţiale a le iubirii aşa cum le prezintă primele cinci discur­suri, ne vom opri mai îndelung asupra celui rostit de Socrat, care desfăşoară în toată amploarea ei gândirea platonică despre iubire.

Erosul-iubirea e privit de Platon sub trei aspecte: ca divinitate, ca putere cos­mică impersonală, ca stil de vieaţă spirituală. Primele cinci discursuri pun în scenă mai mult frumuseţile morale şi poetice ale erosului. Realitatea, sensul şi destinul filo­sofic al iubirii vor fi examinate de Socrat.

Erosul este un zeu mare şi puternic, zice Phaidros în primul discurs 1 ) . El este nu numai mare, e l este şi admirabil în faţa oamenilor şi a ze i lor 2 ) . Este mare şi ad­mirabil atât prin vârsta sa, ca unul care e anai vechiu decât toţi nemuritorii şi nu are părinţi 3 ) , cât şi prin frumuseţea sa incomparabilă. „Erosul" izice Hesiod, „este cel mai frumos dintre toţi zeii nemuritori, el zdrobeşte membrele şi subjugă la toţi zeii şi la toţi oamenii inima şi înţeleaptă voinţă" 4 ) . Pentru a justifica aceste atribute, unii poeţi dau erosului drept părinţi pe zeiţa Iris cea cu frumoase sandale, şi pe Zefirul cel cu bucle de aur 5 ) . Platon însă susţine că adevăratul eros este fiul Afroditei Ourania, ea însăşi născută din tată, fără mamă; .este erosul care creiază dragostea (dintre oamenii maturi şi efebi 6 ) . De origină populară sau pur speculativă 7 ) , erosul phedric rămâne cea mai veche, cea mai cinstită şi cea mai augustă idivinitate 8 ) , cel puţin în prima parte a Banchetului platonic.

Erosul-iubirea este pricina celor mai mari bunuri ale oamenilor 9 ) . „In momentul când pământul se împodobeşte cu flori de primăvară, Erosul părăseşte frumoasa insulă Cypru şi se duce la oameni pentru a răspândi fecunditatea pe pământ" 1 0 ) .

Erosul crează frumosul. El este tatăl vieţii frumoase, părintele frumuseţii vieţii. A trăi frumos dealungul întregei vieţi, zice Platon, n u înseamnă nici satisfacţia unei rudenii înalte, nici onorurile, nici bogăţia, nici nimic altceva, ci numai simpla pre­zenţă a iubirii n ) .

Iubirea face din oiameni eroi. O cetate sau o armată alcătuită din oameni cari se iubesc sunt fericite în timp de pace, sunt invincibile în t imp de războiu. Aceşti cetă­ţeni şi soldaţi-amanţi evită urâtul şi imoralul, sunt generoşi ş i eleganţi unii faţă de alţii şi luptă până la moarte în şi pentru datoria l o r 1 2 ) . Iubirea îi înalţă până la ran­gul de zei pentru, a-i face să strălucească în virtute. Ei sunt atunci floarea binelui s u p r e m 1 3 ) .

Erosul dă o putere neînchipuită de sacrificiu celor ce se iubesc. Iată pe Alkestis, fiica lui Pelios, mergând cu drag la moarte pentru soţul ei Admet; iată pe Orfeu, fiul

1) P l a t o n , Banchetul, 177 a—-b. U t i l i z a m ed i ţ i a lui I o a n n e s Burnet , în Scriptarum Classlco-rum Bibliotheca Oxoniensis, Oxford, Clarendom, 1910. .

2) I d s m , Ibidem, 178 a. 3) Idem, Ibidem, 173 b—«. 4) Hes iod, Theogonia, v v . 120 >sqq., ed. P. Mazom, Par is . Les B e l l e s Lettres , 1928. 5) Mario Meunier , Platon, Le Banquet ou de l'Amour, P a r i s , Fayot , 1926, c i n q u i è m e .tirage,

p. 38, n. 3 . 6) Platon, Banchetul, 181 c. 7) P. D é c h a r m e , Mythologie de la Grèce antique, V - e édit ion, Paris , Garnier Frères , 1884, p . 209. 8) P laton , Banchetul, 180 b. 9) Idem, Ibidem, 178 c. 10) Theognis , I, 1275 sqq. 11) P laton , Banchetul, 178 c—d. 12) Idem, Banchetul, 178 e—179 a. 13) Idem, Ibidem, 179, a—b

565

© BCU Cluj

iui O] agr os, coborând în împărăţia timbrelor pentru a readuce la vieaţă pe soţia-i ado­rată, Euridice; iată pe Achil le dând iureş împotriva morţii pentru iubitul său prieten Patroc lu 1 4 ) .

Erosul s ingur generează /virtutea în vieaţă şi fericirea în moarte. Marele şi minunatul zeu a l iubirii pătrunde în toate operile divine şi umane 1 5 ) .

Muzica, de exemplu , este ştiinţa iubirii în legătură c u armonia şi cu ritmul 1 6 ) . M e ­dicina, astronomia, muzica, sunt şti inţe ale iubirii în domeniile respective.

Erosui este cel mai filantrop dintre toţi zeii, el este protectorul oamenilor şi doc­torul a tot ceeace împiedică umanitatea să aibă fericirea s u p r e m ă 1 7 ) . El este, zice Aristophan în discursul său, dorinţa şi urmărirea vechei unităţi umane, a unităţii an-d r o g y n e 1 8 ) . îndrăgostitul es te mai divin decât cel iubit, pentrucă el este inspirat, pen­trucă el este sălaşul divinităţii. Zeii cinstesc foarte mult această lucrare a iubirii ,o admiră şi sunt vrăjiţi de ea 1 9 ) . Zeii fiind esenţa însăşi a frumosului, adevăratul eros e acela care ne îndeamnă a iubi în frumos. A iubi în frumos înseamnă a fi pios faţă de zei şi a n e restabili î n vechea noastră natură şi fericire 2 0 ) .

Cea mai frumoasă poezie pe care a cântat-o c ineva vreodată iubirii este discursul l m Agathon, amfitrionul panegiriştilor erosului.

După acest personagiu, erosul este cel mai fericit dintre toţi zeii fericiţi, pentrucă el este cel mai frumos şi cel mai b u n 2 1 ) . E cel mai frumos, pentrucă este ce l mai tânăr dintre z e i 2 2 ) . El este veşnic t â n ă r 2 3 ) . Această veşnicie a tinereţii erosului nu e numai ptntru viitor, c i e şi pentru trecut, ea îmbrăţişează totalitatea timpului, pentrucă in ­finitatea vieţii şi a t impului implică eternitatea tinereţii. Fiecare idin noi oamenii suntem tineri numai o clipă din veşnicie, dar succesiunea nesfârşită a generaţiilor men­ţine tinereţea continuu prezentă, şi nealterată. Eternitatea erosului este eternitatea svâcnirii de vieaţă universală. Relevând caracterul moral al erosului sub raport chro­nologie, Agathon lămureşte că, pe plan mitic, diferitele teomahii, t itanomahii şi alte zdruncinări interdivine n'ar fi avut loc dacă Erosul ar fi fost atunci printre nemuri­tori; pacea şi prietenia singure ar fi domnit printre e i 2 4 ) . Certurile divine nu însem­nau absenţa erosului în acea vreme, ci numai incapacitatea zeilor de a iubi î n frumos, în acele timpuri depărtate ale protoistoriei panteonului elenic.

Erosul este u n zeu delicat, t a n d r u 2 S ) . El locueşte în inima şi în sufletul zeilor şi al oamenilor; dar n u în orice suflet, ci numai în cele dulci, t a n d r e 2 6 ) . Fiind cel mai tânăr şi cel mai delicat dintre zei, erosul are înfăţişare fluidă. Dacă ar fi de structură solidă, n'ar putea să îmbrăţişeze şi să pătrundă aşa de uşor sufletul şi nici să rămână secret, atât la intrarea cât şi la ieşirea din inima oamenilor şi a zeilor 2 7 ) .

"Vieaţă erosului se petrece numai printre flori. El nu se aşează niciodată pe ceeace nu-i înflorit, sau pe ceeace şi-a pierdut floarea, fie că e corp, fie că e suflet, fie că e

14) P la ton , Ibidem, 179, b—c—d—c—180 a 15) I d e m , Ibidem, 18G a—b. 16) I d e m , Ibidem, 187 c. 17) I d e m , Ibidem, 189 c—d. 18) I d e m , Ib idem, 192 e. —193 a. 19) I d e m , Ibidem, 180 a—b. 20) I d e m , Ibidem, 193 d. 21) I d e m , Ibidem, 195 a. 22) Idem, Ibidem, 195 a. 23) I d e m , Ibidem, '195 c. 24) I d e m , Ibidem, 195 c. 25) I d e m , Ibidem, 195 c. d. 26) Idem, Ibidem, 195 'e . 27) I d e m , Ibidem, 196 a.

566

© BCU Cluj

altceva. Erosul se aşează numai p e locuri încărcate de flori şi parfumate 2 8 ) . El nu face rău oamenilor, nici zeilor, dar nici aceştia nu-i pot face lui; e l nu se impune prin violenţă, pentrucă nimic nu-i mai străin de natura erosului; cine se supune iubirii, o face de bună voie 2 9 ) .

Iubirea e cea mai mare plăcere umană. Depăşind toate plăcerile şi pasiunile omeneşti, ea le stăpâneşte, le temperează 3 0 ) .

Puterea erosului este considerabilă. El este mai tare ca zeul războiului, pe care 1-a subjugat în mreji le Afroditei 3 1 ) . Ares reprezintă puterea cea mai mare, Eros însă puterea cea mai tare.

Iubirea este creatoarea culturii. Monumentele nepieritoare de gândire, de artă, de literatură, de jertfă, sau de avânturi neistovite spre marea lumină, sunt opera iubirii. Iubirea este, î n primul rând, plăsmuitoarea, creatoarea poeţilor. Oricât de străin ar fi cineva de Muze, el devine poet de îndată ce e atins de aripa erosului 3 2 ) . Erosul este descoperitorul artelor; graţie lui, Apollon a inventat tragerea cu arcul, medicina şi divinaţia, Muzele au descoperit muzica, Hephaistos făurăria, Athena ţesutul la războiu, Zeus arta de a conduce pe oameni şi pe zei. Operele zeilor sunt ieşite din suflul iubirii, adică al frumuseţii. Naşterea erosului a urzit, prin iubirea de frumos, toate lucrurile bune la oameni şi la z e i 3 3 ) .

Cel mai mare titlu de glorie al Erosului este că prin înţelepciunea lui se nasc şi apar la lumină toate fiinţele vii şi elementele viabile din univers 3 4 ) . Toată splen­doarea şi nemurirea gândirii platonice stau în acest principiu. Iubirea ca isvor metafizic al creaţiunii şi al desvoltării universale este cea mai înaltă culme a spiritualităţii an­tice precreştine. Iubirea ca autor al creaţiunii presupune nu numai o forţă divina infinită, o bunătate fără sfârşit şi dorinţa de a se perpetua prin multiplicarea fericirii, ci şi prezenţa constantă a fluidului erotic prin toate elementele creaţiunii. Ca operă a iubirii, lumea se cuvine să trăiască prin iubire şi pentru iubire. Sublime perspec­tive puse umanităţii! Dar ce înseamnă a trăi în iubire şi pentru iubire? Acesta este modul divin al existenţii. Iubirea ca flacără a vieţii şi ţel al fiinţii înseamnă suişul firesc spre divinitate şi divinizare. Nicio filosofie şi nicio religie omenească n'au găsit un principiu mai înalt şi mai definitiv al creaţiunii. Singur creştinismul s'a întâlnit în acest punct cu platonismul. S'au întâlnit, dar Hristos a depăşit pe Platon, aşa cum scarele depăşeşte luna; pe când Platon a avut numai intuiţia şi viziunea teoretică a iubirii, Hristos s'a întrupat realmente ca iubire a lui Dumnezeu însuşi şi a mers cu căldura dragostei sale pentru noi până la moartea pe cruce. Pentru aceasta însă, iu-birea-demiurg a lui Platon nu rămâne mai puţin o revelaţie genială peste milenii şi o profeţie luminoasă pentru iubirea creştină. Erosul demiurg nu este o idealizare şi o divinizare a puterii instinctului sexual. Acesta din urmă e o formă inferioară a iu­birii creatoare din nimic. Lucrând în trup, adică în materie, e fatal ca el să se altereze şi adeseori să devieze delà scopul său firesc. Erosul-creator este însă u n zeu n u numai pentrucă e capabil de creaţiune, ci şi pentrucă e în ţe l ep t 3 5 ) .

Agathon împodobeşte iubirea cu u n nesfârşit buchet de virtuţi. Ea este bogată în

28) P laton , Ibidem, 196 a—b. 29) Idem, Ibidem, 196 b—c. 30) I d e m , Ibidem, 196 c. 31) Idem, Ibidem, 196 d. 32) Idem, Ibidem, 196 e. 33) I d e m , Ibidem, 197 a—ib. 34) Idem, Ibidem, 197 a. 35) I d e m , Ib idem, 197 a.

567

© BCU Cluj

blândeţe, dar sgârcită în cruzime, darnică în bunătate, dar avară în ură, miloasă, c o n ­templată de înţelepţi, admirată de zei, dorită de cei cari nu o au, comoară pentru cei care o au, născătoare a rafinamentului, a prosperităţii, a delicateţii, a graţiilor, a do-rinţii, a plăcerii; ea se îngrijeşte de cei buni, nu ia în seamă pe cei răi 3 6 ) . Ce asemă­nătoare sunt unele idin aceste virtuţi ale iubirii platonice cu acelea c u care Sf. Apostol Pavel defineşte divina iubire creştină! „Dragostea rabdă îndelung; dragostea este plină de bunătate; dragostea n u ştie de pizmă; nu se laudă; n u se trufeşte. Dragostea nu se poartă cu necuviinţă, n u caută ale sale, nu se aprinde de mânie, n u pune la socoteală răul. N u se bucură de nedreptate, ci s e bucură de adevăr. Toate l e sufere, toate le crede, toate l e nădăjdueşte, toate le rabdă. Dragostea nu piere niciodată" 3 T ) .

Iubirea, încheie Agathon, e în munca noastră cârmaciu, în teama noastră luptă­tor, în dorinţa noastră susţinător, în suferinţa noastră mântuitor desăvârşit, podoabă a zeilor şi a oamenilor 3 S ) .

După un asemenea imn înălţat iubirii, era de aşteptat ca invitaţii lui Agathon să se declare mulţumiţi şi să curme aci ditirambul panegiricului. Dar Platon nu revăr­sase încă frumuseţea adevărată a gândirii sale asupra acestui subiect divin. Până aci el a relevat mai mul t trăsăturile populare şi poetice a le erosului, s'a întemeiat pe mi ­turi cunoscute sau exotice, interpretându-le alegoric sau pozitiv, după cum cerea teza respectivă, a demonstrat mai mul t sensul moral al iubirii şi a făcut uz în cea mai mare parte de metoda discursivă a oratorilor. Se cădea însă ca problema să fie desbătută şi filosofic, adâncită sub raportul ontologic ş i epistemologic. Metoda dialectică trebuia să smulgă ul t imele secrete ale subiectului. Concluziile lui Socrat n u sunt decât în apa­renţă deosebite de acelea ale antevorbitorilor săi. Mai degrabă ele sunt o punere la punct sistematică a celor spuse înainte.

Socrat afirmă delà început că ideile sale despre iubire nu-i sunt proprii, că e l le deţine delà preoteasa Diotima din Mantineea; cu alte cuvinte că întregul secret filo­sofic al erosului es te în păstrarea şi în grija aceleea căreia natura şi Dumnezeu i-au rezervat misiunea divină a generării v i e ţ i i 3 9 ) . Dar această mărturisire iniţială a filo­sofului trebue luată şi î n sensul celebrei ignorante socratice. După metoda sa, Socrat trebida să declare la început că el n u ştie nimic despre nimic, şi că numai prin meşte­şugul moşitului 'dialectic putea să ajungă la u n număr de date sigure.

Erosul este, după Socrat, n u un zeu, ci u n mare demon, un geniu, c u rangul între nemuritori şi mur i tor i 4 0 ) . Umplând spaţiul dintre aceştia, demonii leagă întreg uni ­versul î n părţile şi e lementele lui componente 4 1 ) .

Erosul s'a născut aşa: cu ocazia naşterii Airoditei, zeii au dat u n banchet la care a participat şi Poros-Belşugul, copilul zeiţei Metis, isvorul nesfârşitei înţelepciuni di­v i n e 4 2 ) . Era firesc ca l a u n banchet divin, ş i încă la u n banchet dat în onoarea Afro-ditei, să fie prezent Belşugul. In t impul banchetului veni şi Penia-Sărăcia, cerând să fie şi ea admisă la masă. Cum era de aşteptat, rugămintea ei n u fu luată în seamă. Se putea imagina Sărăcia la un banchet ceresc? Intre timp, Belşugul ameţindu-se de nec­tar — nu era v in pe atunci — se duse în grădinile lui Zeus şi adormi. Sărăcia dorind să aibă u n copil delà Belşug — e r a doar aşa de săracă — se culcă lângă el şi zămisli

36) P la ton , Ibidem, 197 d. 37) Sf. A p . P a v e l , Scrisoarea I c. Corinteni, X I I I , 4—S. 38) P la ton , Banchetul, 197 d—e. 39) M a r i o Meun ier , op. cit. p . 123, n. 1. 40) P la ton , Banchetul, 202 d—e. 41) P la ton , Banchetul, 202 e. 42) I d e m , I b i d e m , 203 b.

568

© BCU Cluj

pe Eros 4 8 ) . Erosul este, aşa dar, fiul Belşugului şi al Sărăciei. Zămislirea lui în ziua naşterii Afroditei şi naşterea lui din părinţi aşa de curioşi vor avea urmări considera­bile pentru natura şi rolul lui în lumea sensibilă şi î n cea suprasensibilă.

Pentrucă Eros a fost zămislit în ziua naşterii Afroditei, pentrucă prin natura lui iubeşte frumosul şi pentrucă Afrodita însăşi este frumoasă, Eros a ajuns tovarăşul şi slujitorul acestei z e i ţ e 4 4 ) . Ca fiu al Sărăciei, Eros este mereu sărac şi cu totul departe da a fi delicat şi frumos, aşa cum cred cei mai mulţi; el este aspru şi murdar, desculţ şi fără sălaş, culcându-se fără aşternut pe pământul gol, dormind sub cerul liber pe la porţi şi pe drumuri. Cu un cuvânt, e l este în continuă lipsă. Ca fiu al Belşugului, mai exact ca fiu al spiritului de câştig aducător de belşug 4 5 ) — al lui Poros, — Eros e con­tinuu în căutarea frumosului şi a binelui, e brav, e curajos, e perseverent, e vânător excepţional, totdeauna punând la cale anumite combinaţii abile, doritor de ştiinţă şi în stare să se descurce uşor, filosofând toată vieaţa, vrăjitor fără pereche, mag şi so f i s t 4 6 ) . Erosul ne e prezentat aci ca o sinteză de însuşiri contrarii. Cum poate o divinitate să unească în substanţa ei elemente aşa de deosebite? Mitologic lucrul e explicabil prin descendenţa Erosului din părinţi aşa de opuşi ca Belşugul şi Sărăcia. Esenţa Erosului alcătuită din elemente aşa de contradictorii în aparenţă — căci nu sunt contradictorii decât în aparenţa — se explică prin rolul şi funcţiunea lui de moderator şi conducător al stihiilor universale. Aceste stihii sunt în continuă mişcare şi luptă, ele trec alter­nativ prin stări foarte deosebite, de multetori total opuse. Asemeni stihiilor, se învol­bură în flux şi reflux vieaţa însăşi a universului şi în deosebi vieaţa noastră ome­nească. Erosul circulă neobosit în această furtună a existenţii cu misiunea de a apro­pia şi a armoniza substanţele şi proprietăţile cele mai contrarii.

Deaceea el nu e nici nemuritor, nici muritor, ci în aceeaşi zi el înfloreşte şi tră-eşte, dacă-i merge bine, dar şi poate muri. Moartea sa însă e de scurtă durată, căci el reînviată prin natura tatălui său. Erosul trăeşte, deci, într'o continuă alternanţă de sărăcie şi bogăţie 4 T ) .

Dacă acum delà vieaţa, să-i zicem materială a erosului, trecem la cea spirituală, constatăm că el deţine şi cultivă aceeaş stare de mijloc. In adevăr, el e situat între în ­ţelepciune şi ignoranţă. Lucrul se explică astfel: erosul nu e un zeu, ci un demon. Nici-un zeu însă nu filosofează şi nu doreşte să fie înţelept, pentrucă zeii sunt filosofi şi înţelepţi prin natura lor. Cel care e înţelept n'are nevoie de înţelepciune sau de filo-sofîe 4 8 ) . La fel ignoranţii: aceştia nu filosofează şi nici nu doresc să fie înţelepţi, pen­trucă ignoranţa este această pacoste care face pe ce urâţi, pe cei răi şi pe cei nătărăi să creadă şi să pretindă că ei sunt cei mai frumoşi, cei mai buni şi cei mai inteligenţi, cu un cuvânt că ei sunt suf ic ienţ i 4 9 ) . Filosof ia este, aşa dar, apanajul celor ce se află la mijloc, între înţelepciune şi ignoranţă. Erosul fiind iubirea de frumos, e necesar ca el să fie iubitor de înţelepciune, adică să se ţină pe porţiunea dintre înţelepciune şi ignoranţă. Acest rang îi vine din naştere, ca unul care se trage dintr'un tată înţelept şi bogat, şi dintr'o mamă ignorantă şi săracă r'°).

43) P laton , Ibidem, 203 b. 44) Idem, Ibidem, 203 c. 45) L é o n Robin, Théorie platonicienne de l'amour, N o u v e K e édi t ion, Par is , Librair ie F é l i x

Alcan, 1933, p. 13. 46) P laton , Banchetul, 203 d. 47) Idem, Ibidem, 203 d—e. 48) Idem, Ibidem, 203 e. —204 a. 49) Idem, Ibidem, 204 a. 50) I d e m , Ib idem, 204 b.

5«9

© BCU Cluj

Etimologic vorbind, zice Platon, eros înseamnă dorinţa universală de lucrurile bune şi d e fericire 5 1 ) .

După aceste preliminarii parafilosofioe, Socrat examinează principiile fundamen­tale ale filosofiei iubirii. Care sunt aceste principii? A m văzut mai înainte că erosul era iubirea de frumos. A c u m Socrat precizează dând două definiţii: una pentru iubirea în genere, şi alta pentru iubirea propriu zisă. Iubirea în genere este dorinţa pozesiunii binelui pentru eternitate52). Iubirea propriu zisă este creaţia în frumos trupească şi su­fletească 5 3 ) . Iubi^ea-creator este o idee pe care a m găsit-a la Agathon deja. Dar pe când acesta din x. m ă s'a mulţumit numai s'o enunţe, Socrat o analizează până în ult i ­mele ei e lemente çi consecinţe.

Toţi oamenii, zice filosoful, au în ei puterea de a naşte şi în trup şi în spirit. Această naştere nu poate însă avea loc în urât, ci numai în f r u m o s 5 4 ) . Zămislirea şi naşterea sunt lucruri divine, pentrucă ele transmit nemurirea unei fiinţe muritoare, prin perpetuitatea v i e ţ i i 5 5 ) . Dar lucrul acesta nu se poate petrece într'un e lement de -zarmonizat. Urâtul n u se acordă cu ce e divin, ci numai frumosul. Frumuseţea este zeiţa deslegătoare a naşterii 5 6 ) . O fiinţă pe punctul de a naşte o face cu plăcere şi bu­curie, dacă se află în apropierea frumosului; dimpotrivă, se contractă, se întristează şi nu naşte, dacă se află în apropierea u r â t u l u i 5 7 ) . Erosul este, deci. iubirea nu de fru­mos, ci de naştere şi de creaţie în frumos58).

Prin agitaţia şi frământarea tuturor fiinţelor — inclusiv a omului — pentru unire şi apoi pentru creşterea şi îngrijirea puilor, avem semnul că natura muritoare caută a se eterniza şi a deveni nemur i toare 5 9 ) . Naşterea dă eternitate şi nemurire muritoru­lui. E necesar ca odată cu binele noi să dorim şi nemurirea, dacă e adevărat că iubirea este posesiunea eternă a b i n e l u i 6 0 ) .

Nemurirea s e obţine nu numai prin naşterea după trup, ci şi prin creaţia spirituală. Mai ales prin creaţia spirituală. Creaţia după spirit e mai mare şi mai durabilă decât creaţia corporală C 1 ) . Două sunt scuzele principale ale nemuririi creaţiilor spirituale, întâi, iubirea fierbinte pe care toţi oamenii o poartă nemuririi . Dorinţa de glorie care istoveşte pe cei mai mulţi muritori este expresia acestui elan, de multe ori inconştient, spre nemurire. Dacă Alkestis moare pentru Admet, Achil le pentru Patroclu şi regele Codrus pentru fiii săi, este pentrucă ei doresc ca fapta strălucită a jertfelor lor să le perpetueze numele în veac ° 2). Această concepţie curioasă pune pe seama eroilor dorinţi ale urmaşilor şi apoteoze pe care le-a impus timpul, fiindcă, în definitiv, AlKestis, Achille şi Codrus s'au jertfit nu pentru glorie, ci d in nesfârşita lor iubire pentru cei ce le erau scumpi. N u dorinţa de glorie, ci bucuria, fericirea aceasta nespusă de a iubi este semnul şi realitatea nemuririi noastre. A doua cauză sau mai exact al doilea e le ­ment care n e aduce nemurirea în creaţia spirituală este dorinţa noastră înnăscută de a descoperi frumosul şi de a ne. topi în el . Marii poeţi, artişti şi gânditori ai lumii din

51) P l a t o n , Ibidem, 205 d. 52) I d e m , Ibidem, 206 a. 53) Idem, Ibidem, 206 b. 54) I d e m , Ibidem, 208 c. 55) I d e m , Ibidem, 206, c. 56) I d e m , I6idem;~'i2Û6 d. " • 57) I d e m , Ibidem, 206 d. 58) I d e m , Ibidem, 206 e. 59) I d e m , Ibidem, 207 c—d. 60) Idem, Ibidem, 206 e.—207 a. 61) I d e m , Ibidem, 209 a. 62) Idem, Ibidem, 208 c.—d.

570

© BCU Cluj

toate timpurile sunt profeţii frumuseţii eterne, întâi, desigur, pentrucă însuşi Dumne­zeul frumosului vorbeşte prin ei, dar şi pentrucă e sădită în ei încă delà naştere dorinţa acestei frumuseţi. Operele lui Homer, Hesiod şi ale celorlalţi mari poeţi au imortalizat pe autorii lor, gustând ele înşile nemurirea, pentrucă au reuşit să vadă sau să întrupeze fragmente din frumuseţea eternă.

Scopul final al iubirii este contemplarea frumuseţii absolute. Dar la această epop-tie fericită se ajunge pe etape. Trebue întâi a iubi corpurile frumoase tinereşti şi a vedea aceeaşi frumuseţe în toate aceste corpuri. Svelteţea, vioiciunea, eleganţa şi ar­monia corpurilor de fete sau efebi sunt doar reflexe vagi, alterate de materie, a acelei frumuseţi în sine, a frumuseţii absolute care rezidă în imperiul nematerial al ideilor. După iubirea corpurilor urmează aceea a sufletelor frumoase, pe urmă a acţiunilor frumoase, apoi a ştiinţelor, în fine a frumuseţii una şi singură 6 3 ) . Delà frumuseţile sen­sibile şi particulare ajungem să contemplăm oceanul frumosului. Acest ocean produce abundente idei filosofice, până ce spiritul, întărit şi crescut, va contempla unica ştiinţă, aceea a frumosului 6 4 ) .

Ce este acest frumos absolut spre care ne duce iubirea? Este acel frumos de o na­tură admirabilă, etern, necreat, nepieritor, care nici nu creşte nici nu descreşte, care nu e frumos într'o parte şi urât în altă parte, când frumos când urât, frumos sub un aspect şi urât sub altul, frumos într'un loc şi urât în alt loc, frumos pentru unii, urât pentru alţii. Acest frumos nu are chip, mâini sau altceva corporal. El nu e un cuvânt sau o ştiinţă, şi nu stă în ceva, ca de exemplu, într'o fiinţă, pe pământ, în cer sau în altceva, ci el subzistă prin el însuşi, cu el însuşi, totdeauna simplu. Toate celelalte frumuseţi participă la acest frumos, fără ca apariţia sau ofilirea altor frumuseţi să provoace o creştere sau o micşorare a frumosului în sine ° 5).

Iată, în câteva trăsături simple şi imperfecte, natura şi funcţiunea iubirii platonice, aşa cum se desprind ele din Banchetul.

Erosul e un zeu, o putere impersonală, o funcţiune, o metodă, un stil. El nu e, în gândirea platonică, o noţiune banală, o figură literară sau un mit simplist. Erosul este, de fapt, unul din piloanele centrale ale filosofiei lui Platon. Creator al universului, el este, pentru noi oamenii, nu numai iubirea de frumos, ci mai ales creaţia în frumos. Prin aceasta, erosul este autorul sau iniţiatorul celor mai nepieritoare monumente ale culturii şi spiritului omenesc.

Erosul, apoi, ca dorinţă a posesiunii eterne a binelui, este conducătorul nostru spre nemurire. Iubirea, iubirea adevărată şi înaltă, iubirea creatoare ne aduce nemurirea! Minunată dogmă filosofică şi teologică pe care nici un gânditor şi nici un inspirat n'au depăşit-o de la Platon încoace, şi pe care creştinismul o confirmă şi o propagă. N e m u ­rirea prin iubirea platonică este contemplarea frumuseţii absolute şi a trăirii în ea. Vieaţa, zice Platon, nu merită a fi trăită decât în vederea contemplării frumosului ab­solut 6 6 ) ; iar cea mai mare fericire este să contempli şi să te uneşt i cu acest frumos su­p r e m 6 7 ) .

63) P la ton , Ibidem, 210 a. b . c d. 64) Idem, Ibidem, 210 d. 65) Idem, Ibidem, 211 a—b. 66) Idem, Ibidem, 211 d. 67) Idem, Ibidem, ail e .—212 a.

571

© BCU Cluj

C R O N I C I I D E I , O A M E N I , F A P T E

TRADIŢIA CA ELEMENT DE CULTURĂ IN ITALIA CONTEMPORANĂ

A s t ă z i I ta l ia î ş i c i n s t e ş t e d i n n o u trecutul s ă u culturali. A c c e n t u ă m : „astăzi", f i indcă „ieri" a fost altfel . Ident i f i căm aces t „ieri" c u per ioada de f r ă m â n t a r e spirittuaflă, ou acea n e t ă g ă d u i t ă forţă bruta lă oare i r u p e a doborând idoli i , c u a c e l nou-romanti i sm d e scurtă durată , o a r e Q a d u s î n s u f l e t e u n spor d e v i ta l i ta te , p e r i o a d ă c o n c r e ­t izată p r i n s u c c e d a r e a r e v i s t e l o r c u f r e a m ă t d e f lamur i , II Lionardo, La Voce, Lacerba, r e p r e ­z e n t a t ă m a i d e s ă v â r ş i t p r i n t r ' „ u n o m : „ U n uon io f ini to", c e - ş i s t r i g a b i ru in ţa dureri i : G i o ­vann i P a p i n i .

Ş i a v â n t a t a m i ş c a r e s t r iga p r i n g l a s u l e x p o ­nenţ i l or să i : eliberarea din temniţa academică, contactul gândului cu viaţa ; îndreptarea numai spre viitor, trecuitui f i ind j u d e c a t sărac , n e f o l o ­s i tor . B i o g r a f i a c l ipei s e a f lă în t ipăr i tă î n c a r -t e a - d o o u m e n t p s i h o l o g i c şi s o c i a l : Un uomo f i ­ni to .

A c e l a ş i G i o v a n n i Papin i , c a r e s e s c u t u r a d e îngrădir i le a c a d e m i c e , az i el însuş i a c a d e m i c i a n d e f runte , r o s t e ş t e î m p ă c a t n o u l crez a l I ta l ie i : ea t r e b u e s ă creadă în trecut . P r i n trecut , ea îşi î n ţ e l e g e ros tu i ş i î ş i d e f i n e ş t e s e n s u l cu l tura l . P a p i n i a in tu i t e s e n ţ a cul tur i i i ta l i ene , l ă m u r i n ­d - o sub f o r m ă de m e s a g i u la congresu l de là 26 Mart ie a. c , ce s'a ţ inut l a Weiimar, o u ocaz ia i n ­terne erii Uniunii europene a scriitorilor. A l c ă ­tu irea l ăuntr i că a l i t eratur i i i t a l i e n e s e r e z u m ă — după G i o v a n n i P a p i n i — î n trei c u v i n t e : R e a ­l i tate , Clasicitate, Universalitate

C e e a ce î n a i n t e căuta î n f a p t e l e prezente , s c u -fcUrându-se d e f a n t o m e l e trecutulu i , Papilni af lă s tatornic i t tocmai î n aces t t r e c u t : p u t e r e a r e a l i ­tăţ i i ; o realitate, c e n u s e c o n f u n d ă ou v e r i s m u l crud, oii, î n c h e i e P a p i n i o u u n accent p i r a n d e i -i ian : „un r e a l m a i r e a l decât însăş i real i tatea". Clasicitatea — to t d u p ă a c a d e m i c i a n u l i t a l i a n — es te a d e s e o r i î n opoz i ţ i e o u c l a s i c i s m u l s a u n e o ­

c las ic i smul , dar e s t e e c h i v a l e n t ă c u „ a r m o n i a şi s inteza î n t r e f u r t u n a r o m a n t i c ă a p a t i m i l o r şi d i sc ip l ina f o r m e i şi legi i". D e a s e m e n i . oa s ă în ­t ă r e a s c ă m a i b i n e aceslt concept a l e c h i l i b r u ­lui , c a r e e c las i c i ta tea , P a p i n i a s t r e c u r a t o c o m ­para ţ i e poe t i că , d i fer i tă c u totul d e m o d u l s ă u anter ior d e e x p r i m a r e : „Cel m a i a r o m a t ş i î n ­v iorător v i n p r o v i n e d i n ţ inutur i v u l c a n i c e , dar s trugur i i trebuie s ă crească î n ca lda l in i ş te a unui cer l i m p e d e " .

U l t i m u l caracter , m a i p u ţ i n in teresant p e n t r u noi , observa tor i i ob iec t iv i , u n i v e r s a l i t a t e a , s a u „oatol ic i tatea", r ă s f r â n g e p e d e o p a r t e orgo l iu l patr iot ic , p e d e a l t ă par te m â n d r i a scr i i torulu i i ta l ian , c â ş t i g a t l a c r e ş t i n i s m , d e a f i u n m e m ­b r u a l b i ser i c i i ca to l i ce . " P r i n u r m a r e , tradiţ ia ş i - a recăpăta t u n loc de o n o a r e î n c u l t u r a I ta l ie i , d a c ă cel m a i v e h e m e n l d e n i g r a t o r a l e i a d e v e n i t u n apărător .

T o c m a i d e i n t e r e s a n t a dua l i ta te a scr i i torului d e ier i şi d e azi, p e care o reprez in tă G i o v a n n i P a p i n i , s'a ocupat d e c u r â n d în Nuova Antologia, L u i g i P e r s o n è . P r e ţ u i n d judeca ta es te t i că a cr i ­t i cu lu i f lorent in , oare n e - a dat a n u l a c e s t a um s t u d i u e v o l u t i v d e s p r e scri i tori i i ta l i en i văzuţ i p r i n p r i s m a i n t e r e s u l u i lor aotual , e x p u n e m m o ­d u l c u m in terpre tează p e p a r a d o x a l u l P a p i n i .

OriitûcuŒ p e r s o n è scoate î n re l ie f e s e n ţ a dramia-tilcă a sp ir i tu lu i lu i PapJni. A c e a dramă, n e î n ­ţ e l e a s ă d e c o n t e m p o r a n i , r e e s e as tăz i m a i p u t e r ­n i c d i n c o n t r a s t u l p e e a r e - 1 i m p u n e a c a d e m i c i a ­n u l i t a l i a n c u u l t i m e l e s a l e p a t r u cărţ i (Italia mia; Figure umane; La corona d'argento; Mos­tra personale) f a ţă de scr i er i l e s a l e anter ioare . Admirator i i lu i P a p i n i p r e ţ u i a u p e luptă toru l cair e g â n d e a şi s e e x p r i m a a l t f e l decât cei lalţ i : „ii c r e a t o r e d e l l a s troncatura". D a r , î n P a p i n i

572

© BCU Cluj

— e x p l i c ă P e r s o n è — „era a d u n a t ă într 'o p u t e r ­n ică s inteză, drama : drama unei epoci , a une i generaţ i i , a u n e i orânduiri socia le , a u n e i de f i ­niţ i i filosofilce şi cu l tura le : d r a m ă pol i t ică , (re­l ig ioasă, economică , pedagogiică, d e mora lă c u ­rentă, l i terară : d r a m ă a oameni lor , a mişcări lor ps ihologice , a t endinţe lor ideo log ice î n l ă u n t r u l cărora erau Patria , D u m n e z e u , Poezia , Arta".

L a începutu l secolului , era î n Ital ia o confuziui-n e în tre valori: şi c i n e s e ridica. î m p o t r i v a ace le i stări cri t ice era socoti t drept u n o m c u m i n t e a sdjunoina'tă. P e r s o n è citează p e Oriiani, astăsd considerat ea unul d intre premergătorii! Italiei re înnoite . Ş i Pap in i s e a lă turea lu i Oriani, c u o deosebire , totuşi, oare-d făcea să a ibă precădere în a tenţ ia publ icului , î n t r e a g a d r a m ă socială şi sp ir i tuală a t impulu i s ă u e l o răs frângea î n l ă u n . trufl. său, o pre făcea în ps iho log ia eu lu i său . Şi adaugă Luig i P e r s o n è : „Dar pentru ce l c e şt ie să^l c i tească , î n Un uomo finito, r e u ş e ş t e să g ă ­sească omul şi ogl inda, v i c t ima ş i răzbunătorul , umi l inţa şi r ă s c u m p ă r a r e a : recunoaş te best ia care s e f r ă m â n t ă şi o pr iv ire ce caută o u î n g r i ­jorare l u m i n a şi i n t u e ş t e o n o u ă ordine a v ie ţ i i şi a lumii". A c u m Giovanni Papin i a a juns p i scu l spre c a r e a năzui t c u a tâta s b u c i u m şi poate contemplai aurori şi amurgur i c u sen inătate . A r trebui să f ie î m p ă c a t c u s i n e şi totuşi... e m a i trist . D e o a r e c e d r a m a ş i - a s c h i m b a t aspectul , dar cont inuă s ă e x i s t e în f i inţa sa. Crit icul P e r s o n è îşi ia deodată rolul d e apărător a l aces tu i n o u Papin i oare mu m a i poate f i în ţe le s d e t ineri . E f iresc s ă - i p r i v e a s c ă a c e ş t i a a c u m drept „un u o m o finito", p e n t r u c ă n u m a i luptă . P e r s o n è d e s v ă l u e o in teresantă l e g e î n ps iho log ia c r e a ­ţ iei: „...când v o r fi m a i p u ţ i n t ineri , v o r î n v ă ţ a că d r a m a cea m a i profundă a o m u l u i şi m a i a l e s a poetului începe chiar a tunc i c â n d pr iv irea sa e l inişt i tă , cuvântu l potolit , ges tu l m ă s u r a t : d r a m a care s e v a înche ia î n m o a r t e şi d inco lo de moarte". Criticul scoate î n rel ief contr ibuţ ia aces tu i n o u Papin i pentru c a r e tr i s te ţea — d e ­v e n i t ă r ă s f r â n g e r e a u n e i d r a m e un ice , c a r e n u m a i e a I ta l ie i întregi , ci a unu i s i n g u r o m — a adus , î n u l t i m e l e s a l e scrieri, o n o t ă de pătrunzător o m e n e s c şi u n spor d e poez ie . Insă cere u l t imulu i Papin i c e v a : să se des intereseze d e a c u m de p o l e m i c e d e care d r a m a sa n u m a i e legată . Ş i no i n e u n i m acestui dez iderat .

*

In l egătură c u impor tanţa tradi ţ ie i î n cu l tura Ital ie i d e astăzi , s e m n a l ă m d o u ă c o m e m o r ă r i art ist ice .

Sărbător indu- se anul aces ta centenarul c o m e -d iografu lu i p a d o v a n d i n Renaş tere , A n g e l o Beo lco , c u n o s c u t sub n u m e l e de II Ruzzamte, A c a d e m i a rega lă a Italiei a l u a t i n i ţ i a t i v a d e

a (transpune în iHaliana c u r e n t ă în treaga operă dramat ică scr isă în d ia lect v e n e t şii, deaceea , aproape necunoscută p â n ă î n z i l e le noastre . R u z z a n t e t r e b u e cons iderat ca deschizătorul ace lu i v e s t i t g e n dramat ic , L a commedia ăel-l'Arte ş i , dec i ca t in d e m n precursor a l l u i G o l -doni p r i n a c e l rus t i c n a t u r a l i s m d i n c a r e reese efectul c o m i c şi c a r e era a tâ t d e o p u s l i teraturi i c las ic izante i m i t a t i v e a Renaşter i i . S i l v io d 'A-mieo , u n u l d in tre ce i m a i autor izaţ i crit ici de artă dramat ică , recenzează o reprezenta ţ i e t e a ­trală c u totul deosebi tă . E v o r b a d e comed ia La Moschetta lu i Ruzzante , jucată d e actori t a ­l en ta ţ i p e o s c e n ă s u b c e r u l l iber î n grădina v i le i Corsind d i n Roma, s pre a da p lăcuta i luzie a epoci i U m a n i s m u l u i .

Ce lă la l t e v e n i m e n t cul tural , l eg a t de cultul tradiţ iei , e s t e muzical . A n t o n i o Bruers — u n s tudios a l var ia te lor a spec te d e cu l tură ; faptul că a< fost orândui toru l bibl ioteci i enc ic lopedice a lui Gabrie le d 'Annunz io şi faptu l că e u n a d â n c cercetător a l m a i e l u i poet , sunt garanţi i ser ioa­s e — scr i e în Nuova Antologia d e s p r e a patra s ă p t ă m â n ă s i e n e s ă muzica lă . A m i n t e ş t e c u m în 1938, c o n t e l e Guido Chigi Saracini , î n t e m e e t o r u l şi preşed in te l e A c a d e m i e i m u z i c a l e ch ig iane din V i e n a — inst i tuţ ie c u un. rol d e f runte în v i a ţ a muz ica lă a Ital ie i — a organizat această s ă p t ă m â n ă fe s t ivă c a r e trebue, î n f i ecare an, s ă înche i e anul academic . I n 1939 priirna c o m e ­morare fu aceea a l u i Viva ld i , adevăraitui r e v e ­la tor a l muzic i i m o d e r n e .

A n u l aces ta , a l egerea s'a f ă c u t a s u p r a lu i Pergoles i , nefer ic i tu l art i s t p e care o piatră m o r t u a r ă 1-a, definit — Glovane e moribondo — şi căru ia u n m a e s t r u a l d ia lec t ice i subt i l e , M a s s i m o Bontempe l l i , îi d e s v ă l u e zarea lui d e creaţ ie : „o zonă de odihnă". Iată sensu l „ o d i h ­nei", l ă m u r i t de B o n t e m p e l l i : „ . . . înseamnă i z o ­lare , d a r n u îndepăr tare d e o a m e n i ş i de l u ­cruri ; r e c u l e g e r e î n s ine , d a r n u o pr iv ire p â n ă în s trăfund; î n aces t m o d , m u z i c a lu i Pergo les i Îşi cau tă propri i le s a l e modur i , m i ş ­carea, vo lu ta melod ică , în su f lu l copaci lor d i ­mineaţa , î n m e r s u l cop i lăros a l izvoarelor . Făpturi le ace le i l u m i n u s e p r i v e s c î n ogl inzi prea luci i , preferă să se p lece spre n e t e z ' m e a u n e i a p e l in i ş t i t e u n d e a s e m ă n ă r i l e î n d e p ă r ­t ează or ice u r m ă d e t rupesc .

„In aces t punct n a ş t e din o d i h n ă melancol ia" . Ou aceas tă pătrunzătoare a n a l i z ă es tet ică ,

î n c h e i e m cronica înch inată rolului răsco l i tor d e forţe no i a tradi ţ ie i î n c u l t u r a ac tua lă a I t a l i e i

M A R I E L L A C O A N D À

573

© BCU Cluj

ETICA FILOSOFICĂ ŞI MORALA CREŞTINĂ

A c u m c â ţ i v a ani , a fos t in trodusă î n p r o g r a ­m a l i cee lor teoret ice Et ica Fi losof ică , c a ob iec t d e s t u d i u în c l a s a 8-a, a lătur i d e Mora la Creş­t ină, care s e preda î n c l a s a 6-a.

Scopu l urmăr i t era da a fami l iar i za p e e l e v i cu p r o b l e m e l e d e Et ică , d e a l e în treg i c u n o ­ş t in ţe l e c u ceea c e l ipsea d i n predarea Mora le i Creşt ine , f ie d i n pr i c ina cadrulu i r e s t r â n s a l une i s ingure ore pe s ă p t ă m â n ă , care n u î n g ă d u i a profesorului d e R e l i g i e să t ra teze n ic i m a t e r i a sa m ă c a r în e l e m e n t e l e e senţ ia le , f i e p e n t r u c ă puterea d e în ţe l egere ş i n i v e l u l de pregăt i re a l e l ev i lor de c l a s a 6-a n u p e r m i t e a u încă a b o r ­darea prob lemelor de Et ică F i losof ică .

Et ica a c e a s t a t rebuia deci să f i e c o m p l i m e n ­tară şi întregi toare . M i s i u n e a e i era d e a c o n ­sol ida pozi ţ i i le Morale i Creşt ine , d e a - i va lor i f i ca m e r i t e l e , d e a a d u c e u n spor d e a r g u m e n t e î n s tare de a întăr i c o n v i n g e r i l e î n super ior i ta tea Morale i Creşt ine .

D e a l t fe l , lucrul a c e s t a n u c e r e a n ic i e fortur i prea mari . n ic i conces iun i din par tea f i losofului , cu a t â t m a i p u ţ i n v r e o abd icare de là dreptur i l e s u v e r a n e a l e raţ iuni i . Ci, p e n t r u u n f i losof a d e ­vărat şi ones t , super ior i ta tea Morale i C r e ş t i n e se i m p u n e de là s ine , a tâ t pr in î n ă l ţ i m e a i n e g a ­labi lă a pr inc ipi i lor , câ t şi p r i n i n c o m p a r a b i l a e i forţă e d u c a t i v ă .

S e r v i c i u l p e c a r e a c e s t obiect d e s t u d i u l - a r fi putut a d u c e Morale i Creş t ine ar f i fost b i n e ­ven i t şi deosebi t d e preţ ios , t o c m a i într'o fază de criză in te l ec tua lă ca aceea p e care o s t r ă b a t e e v o l u ţ i a s u f l e t e a s c ă a e l ev i lor , când aceş t ia , f i e prin lecturi part iculare , f ie chiar d i n p r e d a r e a obiecte lor f i losofice, i a u contac t c u di fer i te s i s ­t e m e d s morală , u n e l e impunătoare , a l te le a d e ­meni toare , fără a p o s e d a încă u n suf ic ient sp i ­rit crit ic şi n i c io î n d r u m a r e c o m p e t e n t ă .

Confuzia şi îndoia la , p e care v a r i e t a t e a a c e s ­tor s i s t eme l e - o produce î n su f l e t e şi care con­tr ibue la zdrunc inarea conv inger i lor căpăta te d i n s tud iu l Mora le i Creşt ine , t r ebu ie sc n e a p ă r a t pre în tâmpina te şi c o m b ă t u t e la v r e m e . N i m e n i n u pare m a i autor izat să facă ©ceasta ca p r o ­fesorul d e Fi losof ie , care poate folosi a t â t p r e ­găt irea sa de spec ia l i ta te , cât şi deoseb i tu l p r e s ­t igiu, d e care se bucură în ochi i e lev i lor .

Contr ibuţ ia aces tu ia la c imentarea c o n v i n g e ­r i lor creş t ine ar fi d e o s e b i t de e f i cace şi p e n t r u cuvântu l că v i n e ca o conf i rmare din afară ş i încă de là o p e r s o a n ă socot i tă c a cea m a i a u t o ­rizată.

T r e b u e să r e c u n o a ş t e m c ă m u l ţ i profesori d e Fi losof ie a u corespuns în b u n ă parte a ş t e p t ă r i ­lor noas tre . D e a s e m e n i , un i i autor i d e E l e m e n t e

de Et ică a u î n ţ e l e s d e p l i n ros tu l a c e s t u i s t u d i u în l i ceu .

D i n nefer ic ire , însă . n u toţ i a u c o n v e n i t să facă l a fel. M a i întâi , p r o g r a m a ana l i t i că n u i m p u n e a , în formularea ei genera lă , o concepţ ie mora lă of ic ia l a d m i s ă p e n t r u în treaga ţară, ci lăsa dep l ină l ibertate profesori lor . Ş i astfe l , f ie­care a u t o r şi f i ecare profesor îş i p u t e a î n g ă d u i s ă - ş i m a n i f e s t e a d e r e n ţ a d u p ă pre fer in ţe m a i mul t s a u m a i p u ţ i n î n t e m e i a t e , ch iar şi a t u n c i nu fără a n u m i t e rezerve , la u n u l s a u a l tu l d i n s i s t emele d e mora lă . L a c u n a aceas ta p u t e a p r i ­le jui ch iar cazuri , c â n d profesoru l să a m b i ţ i o ­neze a-ş i i m p u n e u n s i s t e m propriu , care , ca să pară in teresant , t rebuia să poar te n e a p ă r a t p e ­c e t e a or ig inal i tăţ i i , c u r i scu l d e a ieş i d in f ă ­gaşul log ice i ş i a l b u n u l u i s imţ ş i d e a nesocot i pa tr imoniu l va lor i lor d e f i n i t i v câş t iga te . L u c r u ­ri le ar f i p u t u t m e r g e p â n ă acolo , î n c â t u n i i d in tre profesor i s ă - ş i t r ă d e z e s i m p a t i a c h i a r pentru concepţ i i m a t e r i a l i s t e s a u ant icreş t ine , ceea ce cons t i tue u n a t e n t a t cr iminal , îndreptat spre i n i m a oricărui f e l d e v i a ţ ă m o r a l ă .

P u ş i î n fa ţa a tâ tor s i s t e m e , v a r i a t e şi câte­odată contradictori i şi în fa ţa u n e i a t i tud in i d i ­fer i te de là pro fe sor l a (profesor, e l e v i i ş i - a r p ierde încrederea , p e deoparte . î n pos ib i l i ta tea unu i c i ter iu f i losof ic obiect iv , i ar p e d e a l tă parte , — ceea c e e s t e şi m a i grav , — în e x i s t e n ţ a şi îndreptă ţ i rea unor idea lur i , n o r m e ş i v a l o r i s igure p e n t r u v ia ţă ,

I n c h i p u l aces ta , t oa te conv inger i l e , p e care profesorul d e Re l ig i e ar izbut i să l e z idească în suf l e te l e e l ev i l or în c lasa 6-a, f i ind î n c lasa 8-a s u p u s e criticii , care p o a t e fi t endenţ ioasă ş i răuvoi toare , s e c l a t i n ă şi s e prăbuşesc , a d e s e a fără ca în locu l lor să s e r idice a l t e conv inger i , care să sus ţ ină m ă c a r b r u m a d e m o ra l i t a t e r u ­d i m e n t a r ă , p e c a r e e l ev i i o m a i păs trează din al tă parte . Şi ast fe l , e l e v u l părăseş te l iceul , poate cu u n spiri t crit ic m a i a scu ţ i t şi m a i desvo l ta t , dar c u toa te c o n v i n g e r i l e z d r u n c i n a t e şi c u sen­t i m e n t u l m o r a l m a i s lăb i t decât a t u n c i c â n d a intrat .

D a r o v i a ţ ă m o r a l ă sănătoasă n u s e p o a t e ridica p e n i s ipu l părer i lor v a r i a t e şi îndoe ln ice , ci pe t e m e l i i l e d e grani t a l e u n e i conv inger i n e s t r ă m u t a t e î n super ior i ta tea incontes tab i lă a une i s i n g u r e concepţ i i mora le . Iar scopul e s e n ­ţ ial a l predări i Morale i în l i c eu este tocmai d e a întăr i a c e a s t ă c o n v i n g e r e şi de a d e t e r m i n a r idicarea n i v e l u l u i d e v i a ţ ă m o r a l ă a pătur i i noastre in te l ec tua le .

P r o b a b i l că t o c m a i r i scur i le s e m n a l a t e d e n o i aici a u fos t a v u t e î n v e d e r e c â n d d. Ion P e -

574

© BCU Cluj

trovic i , min i s tru l Culturi i Naţ iona le , l u a s e d e curând m ă s u r a d e a scoate Etica Fi losof ică d i n programa l iceelor teoret ice şi a o în locu i c u o A n t o l o g i e Fi losof ică.

Fără a renunţa la părerea noastră că o Et ică Fi losof ică, predată în condi ţ iuni le arătate m a i sus , ar putea aduce reale servic i i în instrucţ ia şi educaţ ia mora lă a e levi lor , c o n v e n i m totuş i că, pentru înlăturarea neajunsur i lor m o m e n t a n e şi p â n ă când v a fi posibi lă remedierea aces tor l ipsuri , m ă s u r a d- lui min i s t ru Pe trov ic i e s t e îndreptăţ i tă . Foarte n imer i tă ni se pare, d e a_ semeni , a l egerea obiectului înlocuitor .

Intr'adevăr. n imic m a i folositor şi m a i fără risc, ca o A n t o l o g i e Fi losofică. D a c ă n u or ice s i s t e m de gândire meri tă adez iunea noas tră i n ­tegrală , în orice caz, în f iecare a v e m d e admira t ceva şi din f iecare p u t e m scoate ceva bun . Cu atât m a i m u l t a tunci când es te vorba d e o Antologie , c a r e v a cuprinde n u m a i pag in i b u n e Cetirea acestor pagini v a s luji e l ev i lor drept m o d e l de fe lul c u m trebue să p u n ă şi să a d â n ­cească problemele , să în lănţuiască argumente l e , să judece logic , să s e ferească de a n u m i t e e -rori, etc.

Elevi i vor a v e a apoi m u l t d e câş t igat d i n con­tactul direct cu opera filosofilor. A ş a c u m î l cunoşteau d e obiceiu, f ragmentar şi mut i la ţ i d e rezumate l e şi e x p u n e r i l e altora, le s ervea doar ca informaţ ie ; mintea n u le era exc i ta tă ş i f e ­cundată spre a dobândi ş i ei depr inderea d e a gândi . : : ; • • i i •

S p e r ă m că aceas tă Anto log ie n u v a fi l ips i tă de pag in i l e străluciţ i lor gânditori creştini , ca Dionis ie Areopagi tu l , C lement A l e x a n d r i n u l , A u -gustin> Descar tes , Malebranche , Pasca l , L e i b ­niz, etc.

D e bună seamă, că aces t e f r a g m e n t e a lese v o r fi însoţ i te de note in format ive şi d e ana l i ze cr i ­tice, pentru a depr inde p e şcolari c u spir i tul critic şi spre a- i feri ast fe l de aderenţe pr ip i te şi dăunătoare la teze n e î n t e m e i a t e suficient , dar care pot s educe prin aparenţe le a m ă g i t o a r e a l e unei s trăluci te construcţi i log ice s a u st i l i s t ice .

In fe lul acesta, t ineri i vor dobândi o pregăt ire filosofică m a i t emein ică , fără riscul de a l i s e slăbi convinger i le m o r a l e şi re l ig ioase .

Cât d e s p r e pregăt irea lor morală , aceas ta ar r ă m â n e a m a i departe p e s e a m a profesoru lu i d e Rel ig ie , care predă o s ingură Morală , Morala Creşt ină, de factură superioară tuturor ce lor la l te s i s t eme şi care posedă n e b ă n u i t e resurse î n stare să formeze a d e v ă r a t e caractere mora le .

N u es te locul să înş i răm aic i toate mer i te le , care aşează Morala Creştină deasupra tuturor ce lorla l te şi care-i as igură o forţă educa t ivă Incomparabilă. A m i n t i m doar î n treacăt c â t e v a

şi c u d e o s e b i r e . d i n acelea, pe care înş i ş i f i lo ­sofii l e recunosc .

As t fe l , chiar d. min i s t ru Petrov ic i a f i rmă că Rel ig ia are asupra Metafizici i următoare le a -vantagi i : a) af irmaţ i i le Rel ig ie i sunt categoricei pe când a le Metafizici i , prob lemat ice ; b) Re­ligia se înfăţ işează ca o c lădire terminată , p e când morala f i losofică es te v e ş n i c în construcţ ie şi în f ine , c) ritul şi tradiţ ia conferă Rel ig ie i o forţă educa t i v ă incontestabi lă . (Introducere în Metafizică, Tip. Sportul , B u c , 1924. p . 77 sq.).

D . C. R ă d u l e s c u - M o t r u conchide d e a s e m e n i : „Adevărata perioadă d e sănătate a început î n istoria culturi i omeneş t i după creşt inism". (Pu­terea sufletească, Casa Ş c 1930, p . 59).

Iar P a u l V a l é r y recunoaşte creş t in i smulu i o ne întrecută putere educat ivă , când spune: „Cre­ş t in i smul educă, exc i tă , face să acţ ioneze şi să reacţ ioneze mi l ioane de spirite* t i m p d e secole". (Variété, I, Paris , Gal l imard, 1924, p. 44).

I n sprij inul aceste i teze, s ă m a i a m i n t i m c â ­teva din mer i t e l e Morale i Creşt ine.

Ast fe l . în concepţia creşt ină, conşt i inţa mora lă es te „vocea lui Dumnezeu" , iar datori i le mora le nu sunt d ic ta te de raţ iunea u m a n ă , ci sunt r e ­v e l a t e în Sf. Scriptură, ea porunc i d iv ine . F a p ­tul acesta l e conferă o d e m n i t a t e d iv ină şi o putere imperat ivă absolută .

B i n e l e , f i ind ident ic cu D u m n e z e u , iubirea binelui moral s e întăreşte prin a l ianţa cu iubirea lui D u m n e z e u , cu c a r e coincide. Greşala, î n t r u ­cât este privi tă drept păcat , adică nesocot ire a voinţei d iv ine , dobândeş te o grav i ta te n e o b i ş ­nuită şi produce o puternică repuls ie . M o t i v e l e faptei mora le sunt întărite pr in forţa iubiri i lui D u m n e z e u şi a aproapelui , iar sol ic i tări le răului îşi pierd din puterea lor d e seducţ i e prin ca­racterul de gravi tate şi urâţenie , s u b care es te înfăţ işat păcatul în creşt inism.

D u m n e z e u - O m u l oferă, pr in v i a ţ a sa p ă m â n ­tească, m o d e l u l desăvârş i t a l conduitei mora le , in lesnind, prin s impla ac ţ iune a imitaţ ie i , ace l proces d e convert ire e fec t ivă la o nouă v ia ţă morală, proces , care, î n a l t e condiţ iuni , d e v i n e e x t r e m d e greu, dacă n u chiar imposibi l .

Valoarea educat ivă a Moralei Creşt ine stă în aceea că ea s ingură are pr iv i leg iu l de a cores­punde tuturor e x i g e n ţ e l o r ps ih ice a l e o r g a n i s ­mulu i moral , d e s p r e care v o r b e s c D e l v o l v é ş i Gil let .

E a sat i s face e x i g e n ţ e l e inte lectuale , întrucât învăţătur i l e creşt ine se prez intă sub forma p r e ­cisă şi nesch imbătoare a d o g m e l o r şi p r i n a-ceasta sunt în stare să obţ ină adez iunea totală a omului , setos de absolut . Pr inc ip iu l e x p l i c a t i v al întregului un ivers e s t e u n adevăr speculat iv , un iversa l şi e tern, care n u m a i c u aceste c a r a c -

575

© BCU Cluj

tere p o a t e funda t e m e i n i c a c ţ i u n e a mora la . P e n ­tru a d e v ă r u r i re la t ive , o m u l n u e s t e capabi l d e jer t fă

D u m n e z e u e s t e l eg i s la toru l şi judecătoru l con­dui te i ; p r i n a c e a s t a , o m u l ac ţ ionează sub i m p e ­riul une i autor i tă ţ i s u p r e m e , care - i d e t e r m i n ă ac ţ iunea cu o p u t e r e i n e g a l a b i l ă şi-i o feră c e r ­t i tudinea d e p l i n ă a verac i tă ţ i i ş i ef icacităţ i i a -c-estui m o d da a trăi v i e a ţ a u m a n ă , Dator i i l e creş t ine s u n t porunc i d i v i n e , n u v a g i r e ţ e t e pract ice , cons i l i a te d e h i g i e n a sau de v r e u n i n ­teres oarecare (economic , social , etc.) , n ic i m ă c a r numai i m p e r a t i v e c a t e g o r i c e — d u p ă noi , încă r e l a t i v e — dic ta te d e conş t i in ţa m o r a l ă a indi­v idului , care s'ar c o n s i d e r a p e s i n e l eg i s la tor ob iec t iv ş i un iversa l , a ş a c u m g â n d e a K a n t .

I n ace laş i t i m p , D u m n e z e u v i a z ă în însăş i i n i ­ma conşt i inţe i mora le , ca l e g e organ ică . D u m ­nezeu este , la obârş ia fapte lor noastre» cauză formală ş i p i ldu i toare ; t r ă e ş t e î n l ă u n t r u l n o s t r u în ch ip d e cauză ef ic ientă , spre a n e a j u t a să î n d e p l i n i m dator i i l e m o r a l e ; î l g ă s i m şi la c a ­păt, după îndep l in irea lor, ca o s a n c ţ i u n e s u p r e ­m ă a purtări i noas tre . D u m n e z e u n e e s t e i m a ­nent şi t ranscendent î n ace la ş i t i m p .

N u u n pr inc ip iu abstract , ca î n m o r a l e l e la ice , fără p u t e r e d e atracţ ie s a u c o n v i n g e r e , n e s o l i ­cită aici , c i o p e r s o a n ă v i e ş i per fec tă n e c h e a ­m ă , n e a trage irezist ibi l şi n e v r ă j e ş t e c u iubirea sa ca s ă - i u r m ă m ca lea . V i e a ţ a lu i I i sus ş i a Sf inţ i lor d o v e d e ş t e că idea lu l c r e ş t i n e s t e real i ­zabil , v i e ţ i l e lor ne f i ind , d e a l t fe l , d e c â t n i ş t e „ tă lmăcir i u m a n e a l e v i e ţ i i d iv ine" .

E x i g e n ţ e l e a f e c t i v e a l e organ i smulu i moral sunt sa t i s făcute î n c r e ş t i n i s m p r i n a c e e a că, la t e m e l i a v i e ţ i i m o r a l e , e s t e p u s ă iubirea . A -ceastă v i r tu te reg ina e s t e i n i m a şi m o t o r u l v ie ţ i i creşt ine . Ide ia în s ine n'are o v a l o a r e i m p e r a ­t ivă , ci n u m a i u n a ind ica t ivă . P e n t r u ca o idee -î u m i n ă să d e v i n ă o idee - for ţă , t r e b u e s ă se i n ­tegreze t end in ţe lor p s i h i c e a fec t ive . N u m a i a l i in -d u - s e cu u n afect puternic , p e care -1 l u m i n e a z ă şi de là care î m p r u m u t ă . î n s c h i m b , forţă, p o a t e a v e a priză a s u p r a vo in ţe i . Iubirea creş t ină î n d e ­p l ineş te de m i n u n e aceas tă func ţ iune .

T o a t e e l e m e n t e l e r e p r e z e n t a t i v e a l e dogmelor , f i ind g r u p a t e s i s t e m a t i c î n juru l u n e i p e r s o a n e v i i şi c o n c r e t e — H r i s t o s —, p r o v o a c ă în t e n ­d inţe le n o a s t r e raţ iona le şi s e n s i b i l e îmbold ir i corespunzătoare , î m p i n g â n d u - l e la ac ţ iune . Cre­dinţa v i e în I i sus concentrează toate e l e m e n t e l e a f e c t i v e într'o m a s ă c o m p a c t ă d e energ i i sp ir i ­tua le , care s e r e v a r s ă ca u n torent , î m p i n g â n d l a acţ iune .

P e r s o a n a lui I i sus , apoi . rea l i zând într'o for­m ă o b i e c t i v ă ş i v i e u n i r e a i n t i m ă a u m a n i t ă ţ i i

cu d iv in i ta tea , pr in iubire , o feră u n pre ţ io s m i j ­loc d e ef icac i tate , a n u m e imi tarea lu i D u r r n e -zeu. P r i n imi taţ ie , v i e a ţ a lui I i s u s ş i a s f inţ i lor p u n î n m i ş c a r e p u t e r i l e a f e c t i v e şi a c t i v e a l e creşt inului .

Incorporarea v i ta lă a rea l i tăţ i i d i v i n e î n t e n ­d in ţe l e n o a s t r e a f e c t i v e n e ' î n g ă d u e de a o e x ­per imenta . A c e a s t ă încorporare n u e s te însă p o ­s ibi lă fără a p o s e d a în noi v i r tu ţ i s u p r a n a t u r a l e d e a s i m i l a re . S u n t o p e r a haru lu i d iv in , care ac­ţ ionează p r i n Sf. Ta ine . F ă r ă ac ţ iunea d iv ina ş i e f e c t e l e e i în no i , cred inţa n'are forţă .

E x i g e n ţ e l e v o l u n t a r e sunt , d e a s e m e n i , d in p l in sat i s făcute . B i n e l e prezenta t d e Mora la C r e ­şt ină vo in ţe i e s t e d e s t u l d e u n i v e r s a l ş i de c o n ­cret, spre a corespunde tendinţe i v o l u n t a r e f u n ­damenta le , f i ind ast fe l î n s tare să e x p l i c e toa te ac te l e d e vo in ţă ul ter ioare .

T e n d i n ţ a f u n d a m e n t a l ă a v o i n ţ e i v i zează F i in ţa Abso lu tă , s u b aspec tu l B i n e l u i . N u p u ­t e m p u n e l i m i t e vo in ţe i , p r e c u m n ic i c u n o a ş ­terii . D u m n e z e u l c r e ş t i n e s t e t o c m a i a c e s t abso­lut şi B i n e s u p r e m .

Dar» ob iec tu l vo in ţe i t r e b u e s ă f ie , p e l â n g ă un iversa l , ş i concret . A c e a s t ă condi ţ ie es te n u se p o a t e m a i b i n e î m p l i n i t ă în creş t in i sm, î n c a r e mora la e s t e o v iea ţa , al căru i idea l s'a î n t r u p a t în I i sus , apostol i , s f inţ i şi a l t e personal i tă ţ i c r e ş ­t ine. R o l u l creş t inulu i s e poate m ă r g i n i la ace la d e imi tare . A c e a s t ă î n s u ş i r e face M o ra l a C reş ­tină acces ib i lă tu turor oameni lor .

Ef i cac i ta tea M o r a l e i Creş t ine e s t e a s i g u r a t ă î n deoseb i d e h a r u l d iv in , care se revarsă în suf le t prin sf. ta ine . I n a ju toru l creş t inu lu i m a i v i n : c u l t u l d i v i n pub l i c , c u v i r tu ţ i l e lu i d e c o n t a ­g i u n e şi educa ţ i e co lect ivă , tradi ţ i i l e creş t ine a-tât d e n u m e r o a s e , care u m p l u cea m a i m a r e par te d i n v i e a ţ a fami l ia lă ş i soc ia lă a creşt in i ­lor, acea a tmos feră de p i e t a t e şi d e b u n ă c u v i i n ţ ă a soc ie tăţ i i creşt ine, p r e c u m ş i i n f l u e n ţ a b i n e ­făcătoare , p e care o e x e r c i t ă preotu l , c u d e o s e ­bire î n f u n c ţ i u n e a sa d e d u h o v n i c .

T o a t e a c e s t e oondi ţ iun i î n t r u n i t e o feră c r e ş ­t inului ce le m a i pr ie ln ice m i j l o a c e p e n t r u desă ­vârş irea v i e ţ i i s a l e m o r a l e şi l eg i t imează astfel p e d e p l i n c u l t i v a r e a Morale i Creşt ine î n şcoa-l e l e s e c u n d a r e .

S t u d i u l u n e i E t i ce F i losof ice n'ar m a i p u t e a adăuga m a r e lucru. D i n p u n c t de v e d e r e e d u ­ca t iv şi m a i a l e s a ş a c u m s'a predat p â n ă a-c u m , ar fi p o a t e super f lu , d a c ă n u ch iar d ă u n ă ­tor p r i n confuz ia , p e c a r e a r p u t e a - o p r o d u c e în su f l e t e v a r i e t a t e a a d e s e a contradic tor ie a a tâ tor s i s t e m e şi p r i n îndoia la , p e care ar p u t e a - o s t r e . c-ura în m i n ţ i l e f ragede , spir i tul h ipercr i t ic şi

57^

© BCU Cluj

sceptic, care d i so lvă toa te cer t i tudin i le dintr'un tel de pornire bo lnăvic ioasă a veacu lu i nostru.

Cât d e s p r e neces i ta tea — m a i m u l t teoret ică — d e a cunoaşte ş i s i s t emele de mora lă f i loso­fică, aceas ta ar p u t e a fi sa t i s făcută ch iar în cadrul Morale i Creşt ine, care l e poate înfăţ i şa s u m a r şi critic, a ş a c u m meri tă . P e n t r u aceasta , însă, o s ingură oră p e săptămână, cât s'a acor -

LITERATURĂ

1. P r i n l i t eratură p lani f icată t r e b u e să î n ­ţ e l e g e m a c e a l i teratură care e s t e s u b o r d o n a t ă u n o r a n u m i t e r é g u l e de o r d i n m o r a l şi social . I n a c e s t caz n o r m a f i x a t ă formează pentru Scriitor l i m i t a l ibertăţ i i s a l e de mani f e s tare . Z icem l i t eratură şi n u artă, în trucât e d e o s e ­b ire d e sferă şi d e n u a n ţ e în tre a c e s t e două noţ iuni . O operă d e artă e s t e o c r e a ţ i u n e i s -vor î tă dintr'o f r ă m â n t a r e ce cupr inde în treaga f i in ţă su f l e tească pr insă î n obses ia procesulu i creator . O operă l i terară e s t e rezu l ta tu l unei înde le tn ic ir i s u p u s ă cer in ţe lor m o m e n t u l u i şi comercia l izată . A ş a f i ind, p u t e m cons idera de ex . Fraţ i i K a r a m a z o f drept o operă d e artă, iar La g a r ç o n n e o operă l i terară. Propor ţ ia d intre l i t eratură şi artă ©site aceea d in tre fotograf ie şi p ic tură , d in tre u n v a l s de1 S t r a u s s şi .un v a l s d e Chopin . P e n t r u a scr ie o operă l i terară e de a j u n s ca c ineva să a ibă ta lent , adică î n d e ­m â n a r e d e formă c a r e s e capătă p r i n e x e r c i ­ţ iu şi d e p r i n d e r e şi sie î n v a ţ ă ca o r i c e m e ş t e ş u g . P e n t r u a scr ie o operă d e artă (o capod'operă c u m i s e m a i zice), a u t o r u l t r e b u e să a ibă acea î n s u ş i r e rară, înăscută , d e n a t u r ă p r o v i d e n ­ţ ială şi oare s e c h i a m ă gen iu . Gen iu l , c u m foare b ine s p u n e d. pro fesor Nich i for Crainic, f ormează g u s t u l publ icu lu i , t a l en tu l î l s p e c u ­lează. I n art ico lul d e fa ţă n e o c u p ă m d e a c e l e lucrări care, pr in spir i tul lor d e senzaţ iona l şi opor tun i sm, dată f i ind p u t e r e a lor d e atracţ ie pr in l iber t ina ju l ş i superf ic ia l i ta tea c u c a r e s u n t scrise , po t const i tu i p r i n c o n ţ i n u t u l lor imoral o p r i m e j d i e p e n t r u o r d i n e a publ ică . Pr in p lani f i carea l i teraturi i s e c u v i n e să în­ţ e l e g e m u n r e g i m de r e g l e m e n t a r e şi d i sc ip l i ­n a r e a l ibertăţ i i scri i torului , d e t e r m i n â n d u - s e pentru e l o anumi tă zonă în lăuntru l căre ia e l s ă - ş i p o a t ă e x e r c i t a dreptu l ' e l i b e r ă e x p r i ­m a r e . Orice n o r m ă o a r e f i x e a z ă l i teratur i i a c e s t e d imens iun i , acest p l a f o n juridic , e s t e p e n t r u scr i i tor o obl igaţ ie , o dator ie p e oare i - o i m p u n e , p e lângă conşt i inţa lu i (obl igaţ ie facul tat ivă , r ă s p u n d e r e mora lă , quas i p l a ­tonică) şi ccn s trângere a scc ie tăţ i i p r i n l e g i l e s a l e (obl igaţ ie legală , r ă s p u n d e r e penală) . Obl i ­g a ţ i a m o r a l ă f i ind sub iec t ivă , o r d o n a t ă d e c o n -

dat până a c u m Rel ig ie i î n cursul superior a l l iceului , e s t e m u l t p r e a insuf ic ientă .

P r i n re întronarea Moralei Creşt ine l a locul de c inste şi d e comandă , s'ar r ă s p u n d e la cea m a i imper ioasă n e v o i e a v r e m i i noastre , căreia n u - i l ipseş te a tâ t in te l i genţe sc l ip i toare , câ t caractere mora le puternice .

CONST. C. P A V E L

PLANIFICATĂ

şti inţă, a r e u n caracter uni lateral . E a e o da ­tor ie p e care e m u l o are fa ţă d e s ine însuş i . F i ind d e n a t u r ă in ter ioară (produs al c o n ş t i i n ­ţei) e a e c h e s t i u n e d e in tenţ ie şi d e a p r e c i e r e şi. s e f o r m e a z ă p r i n uz , pr in i m i t a ţ i e şi pr in cultură. Obl igaţ ia soc ia lă (juridică, legală) e s t e d e o r d i n ob iec t iv , ad ică e x t e r i o a r ă conşt i inţe i noas tre ca g e n e z ă ş i imperat iv , şi i m p u s ă d e l eg iu i tor c a r e o formulează m a i m u l t sau m a i p u ţ i n prec i s . A ş a dar ob l igaţ ia m o r a l ă interz ice o m u l u i f a p t e l e ş i m a n i f e s t ă r i l e c a r e - i aduc v ă t ă m a r e n u m a i lui , c ea juridică p e ce l e cari a d u c v ă t ă m a r e a l t u i a decât făptui torului . L i ­t era tura p lan i f i ca tă e s te deci a c e e a c a r e e su ­p u s ă u n o r obl igaţ i i jur idice .

2. Chiar dacă n u a m a d m i t e t eza lu i T a i n e că ar ta e s t e u n f e n o m e n soc ia l ( l i teratura de t a l e n t e u n fe l d e artă minoră) n u p u t e m t ă ­gădui faptu l c ă arta a re o func ţ iune socială ca şi l i t eratura . Ceva m a i m u l t , p u t e m s p u n e ch iar că l i t er tura e s t e şi ea o i n s t i t u ţ i e soc ia lă ca şcoala , armata , b iser ica . Ro lu l e i n u es te n u ­m a i a c e l a d e a f i o p lăcere , u n a m u z a m e n t p e n t r u m a r e l e pub l i c şi a - i produce o s implă des fă tare a s imţur i lor ca or ice d i v e r s i u n e r e ­crea t ivă . D e când ou teor ia artei p e n t r u artă, d e n u m i t ă şi es tet ica pură, n u se m a i ţ ine s e a ­m ă în tr 'o operă decât d e ca l i tă ţ i l e ei e x t e r i ­oare , n e s o c o t i n d u - s e c u desăvârş ire fondul ei mora l . P e r f e c ţ i u n e a forme i c o n s t i t u e o seduc­ţie adeseaor i arbitrară şi s u b a c e a s ' ă s t ră lu ­c i re s e a s c u n d e v e n i n u l răului , sevh o t r ă v i ­toare a l e căre i e fec te capătă a s u p r a c i t i torului proporţ ia u n e i ins'tigaţii lia des frâu (Corydon, L 'amour qui n 'ose pas 1 d i re s o n n o m , L'époque tango...) s a u char l a a n a r h i e (une le păr ţ i d in r o m a n e l e l u i TolstOi). T o t î h a s t f e l de opere ni s e prez intă personag i i care pot a v e a cea m a i dezastroasă in f luenţă asupra formaţ iune i su f l e ­teşti a c u i v a : Rasco ln icof omoară ca să - ş i v e ­rif ice e l a n u l v i ta l , Lă fead io a l l u i A n d r é G'ide o m o a r ă c a s ă - ş i i lu s treze teor ia ac tu lu i g r a ­tuit , iar Grindor, p e r s o n a g i u l suresc i tat al lu i L o u i s A r a g o n , c u p r i n s î n de l i ru l ruinări i , s e hotărăşte s ă e m o a r e c a s ă se f a m i l i a r i z e z e cu pr imejdia .

577

© BCU Cluj

3. D a c ă ffi'teratura e s t e o i n s t i t u ţ i e soc ia lă , c a t r e b u e să a i b ă ro lu l şi m i s i u n e a u n u i factor d e ord ine , u n u i a g e n t e d u c a t i v . î n d a t o r i r i l e s a l e var iază după f e lu l d e o r g a n i z a r e a l soc ie tă ţ i i p e c a r e o s e r v e ş t e . S e c u n o s c î n g e n e r e d o u ă f o r m e d e g u v e r n a r e : d e m o c r a ţ i a şi (autorita­r i s m u l (dictatura) . D e m o c r a ţ i a , c u m f o a r t e b i n e o b s e r v ă P l a t o n , e s t e f o r m a de g u v e r n ă m â n t potr iv i tă p e n t r u v r e m e d e p a c e ş i d e s iguranţă in ternă . C â n d însă s i g u r a n ţ a s ta tu lu i e s t e p e ­r ic l i ta tă (de r ă z b o i u s a u d e g r a v e t u r b u r ă r i in terne) , f o r m a d e g u v e r n a r e c e a m a i b u n ă e s t e c e a d e m â n ă forte . L i t e r a t u r a f i ind, c u m a m spus , o ins t i tu ţ i e soc ia lă , cond i ţ i i l e s a l e d e f u n c ţ i o n a r e v o r fi a c e l e a a l e c e l o r l a l t e i n s t i ­tuţ i i . D e m o c r a ţ i a , f a v o r i z â n d cu o g e n e r o z i t a t e u n e o r i a b u z i v ă şi p r i m e j d i o a s ă , l i b e r t ă ţ i l e o -m e n e ş t i î n t o a t e d o m e n i i l e , se î n g r i j e ş t e a t â t d e p u ţ i n d e p l a n i f i c a r e a l i teratur i i , î n c â t a c e a s t a f igurează î n s t a t c a o i n s t i t u ţ i e a u t o n o m ă . Ş i ast fe l , d u p ă c e a p a r c u r s î n t i m p u l d i n u r m ă toată g a m a bizarer i i lor de là s i m b o l i s m p â n ă l a g a g a i s m ( l i teratura s i l a b e l o r a m e s t e c a t e ) p o e ­zia , a lă tur i d e t e a t r u şi r o m a n , a cobor î t î n g r a b ă t o a t e t r e p t e l e d e c a d e n ţ e i . S u b r e g i m u l d e d i c ta tură însă , c â n d t o a t e m a n i f e s t ă r i l e s u n t contro la te şi tr iate , c â n d l i t era tur i i la r â n d c u t o a t e f o r m e l e d e v i a ţ ă i s e i m p u n e o ţ i n u t ă d e per fec tă a l i n i e r e soc ia lă , s c r i i t o r u l î n c e p e să f i e c h e m a t l a o r d i n e şi n e v o i t să r e s p e c t e u n a n u m i t c o n s e m n . N u e p r e a c o m o d p e n t r u p e r ­s o a n a lui , dar e f o a r t e b i n e p e n t r u ce i la l ţ i . S u b as t f e l de r e g i m u r i s'a p e t r e c u t u n f e n o m e n i n e x p l i c a b i l p e n t r u uni i , d a r r e c u n o s c u t d e t o a t ă l u m e a : a t u n c i s 'au p r o d u s în d i f er i t e ţăr i e p o c i l e d e s p l e n d o a r e şi de a p o g e u a l e l i t e r a ­tur i i m o n d i a l e ca epoca lu i P e r i c l e , a lu i A u ­gust , a F a m i l i e i de Medic i s , a lu i L u d o v i c X I V .

4. N o r m a c a p i t a l ă d e p lan i f i carea l i t era tur i i e s t e o b l i g a ţ i a juridică . S e i m p u n e c u a l t e c u ­v i n t e c a o p e r a l i t erară să r e s p e c t e cred inţe l e , t rad i ţ i a şi ord inea î n stat . Oricât d e d e s ă v â r ­ş i tă a r f i ea ca v a l o a r e art is t ică , o o p e r ă n u p o a t e fi cu a d e v ă r a t v a l a b i l ă d e c â t în gradu l e i d e u t i l i t a t e publ ică . I n aceas tă p r i v i n ţ ă cel m a i m a r e coef ic ient îl d e ţ i n e t ea tru l . El p o a t e f o a r t e b i n e îndep l in i ro lu l u n u i a g e n t de p r o ­p a g a n d ă . Când citeşt i o c a r t e o în ţe l eg i c u m vrei şi c u m te pricepi . Când auz i însă , ro s t i t e p e s c e n ă d e u n m a r e actor, r ep l i c e l e u n o r p e r ­s o n a g i i ce lebre , p r i n însăş i in tonaţ ia şi n u a n ­ţarea t e x t u l u i ros t i t , p r i n j o c u l a d m i r a b i l d e s c e n ă , pr in m e c a n i c a t e a t r a l ă (decor, c o s t u m e ) se dă fraze lor şi în treg i i opere o a trac ţ i e e m o ­t i v ă şi o f i x e a z ă într'o a n u m i t ă i n t e r p r e t a r e p e n t r u spectator . Concre t i za tă astfe l , opera a

c ă p ă t a t u n î n ţ e l e s o a r e c u m d e t e r m i n a t . D e a -

c e e a s o c o t i m c ă l i t e r a t u r a d r a m a t i c ă , a v â n d c e a m a i m a r e c a p a c i t a t e noc ivă , t r e b u e în p r i -m u l t rând, ea cea dintâi , să f ie p lani f icată c u a tâ t m a i m u l t c u cât t ea tru l es te u n g e n soc ia l , în trucât in f luenţa p e c a r e e l o e x e r c i t ă a s u p r a spec ta tor i lor s e p r o p a g ă foarte repede , g r a ţ i e ace lu i f lu id c a r e se c h e a m ă c o n t a g i u n e m i n t a ­lă . Cu lpa reprez in tăr i i u n e i p i e se d e t e a t r u rea e s t e e u atât m a i g r a v ă cu cât acea p ie să e ş i p r o a s t ă (ca v a l o a r e l i terară) şi imora lă . In a -c e a s t ă p r i v i n ţ ă s e c u v i n e să n e o pr i m p u ţ i n a s u p r a u n u i e x e m p l u d in tre ace lea care s'au p r o d u s p â n ă a c u m c u mi i l e . S'a r e p r e z e n t a t a -c u m doi ani , î n t r ' o . a d m i r a b i l ă d i s tr ibuţ ie p e s c e n a T e a t r u l u i S t u d i o N a ţ i o n a l , p iesa „ într 'o vară la moş ie" , d e L u c i a şi A u r e l Ş e r b ă n e s c u , A c ţ i u n e a : Graz ie l la v i n e d u p ă m i e z u l nopţ i i , în l ipsa s o ţ u l u i s ă u d e acasă , în c a m e r a lu i R a d u D e l e a n u şi f a c e c u e l o m i c ă pe trecere . Soseş te , n e a n u n ţ a t , R i c u P e t r e s c u , soţu l ei , ş i î n a i n t e ca e l s ă fi in tra t în c a m e r ă , so ţ ia a-d u l t e r ă f u g e î n b a e şi s e s a l v e a z ă săr ind p e f e ­reas t ră . J u l i e t a , sora e i , sare şi e a p e f ereas tră , in tră în c a m e r a d e b a e şi, ca s ă - ş i s a l v e z e sora , s e desbracă , a p a r e p e s cenă î n c ă m a ş a de n o a p ­t e şi s p u n e s o l e m n l u i R icu : eu a m fost a ic i î n c a m e r ă ! D u p ă aces t m o m e n t d r a m a t i c şi p a l p i ­tant î n c e p p r e p a r a t i v e l e p e n t r u d e s n o d ă m â n t : R i c u P e t r e s c u s'a c o n v i n s că soţ ia îi e c r e d i n ­c ioasă şi o a d o r ă ; R a d u o i u b e ş t e p e J u l i e t a p e n t r u sacr i f ic iu l e i . D a r J u l i e t a n u c r e d e . V i n e o i n u n d a ţ i e şi c u a c e a s t ă ocaz ie ea s e c o n v i n g e d e d r a g o s t e a lui R a d u . S u b i e c t u l e des igur f r u m o s p e n t r u o operă cu s i lue tă b u ­l e v a r d i e r ă . P e deasupra , aceas tă p o d o a b ă a l i t e ­ratur i i d r a m a t i c e , m a i conţ ine şi a l t e per le . S p i ­c u i m p e c e l e m a i r a r e : Graz ie l la s'a l ov i t r ă u l a p ic ior şi R a d u D e l e a n u se dec lară s p e c i a l i s t şi î i f ace m a s a j p e s c e n ă ; i n t e r v i n e a p o i î n t r e e i u r m ă t o r u l d ia log : — „Eşti r ea—, Crezi ? — „Simt . — „ S e n z i t i v u l e — M i e şi i ron i i l e t a l e î m i fac plăcere. . ." D u p ă aceea , c â n d e l îi s p u n e să v i n ă î n c a m e r a lu i d u p ă ora 12 noaptea , d i a l o g u l în tre e i s e u r m e a z ă tot a şa d e s u a v : — „Eşti n e b u n ? — S u n t î n n e b u n i t de f r u m u ­s e ţ e a ta, d e a trac ţ ia as ta c i u d a t ă şi c o n t i n u ă p e care o rad iază f ă p t u r a ta (!).. N u u i ta că şanta ju l a fost s e n t i m e n t a l — „crezi că al t fe l aş i fi a c c e p t a t ? (pag. 65, ed . Socec) . Ş i când e a îi s p u n e că e ne fer ic i tă în căsn ic ie , e l : — „ G r a ­z ie l la , d e ce n u v r e i să i n c o m o d e z i d e s t i n u l ? (77) In s fârş i t e l o sărută şi ea „cedează d r ă ­g u ţ " (78) C â n d v i n e R i c u şi v e d e în c a m e r a l u i R a d u , n o a p t e a , şa lu l soţ ie i sa le , b ă n u e ş t e i m e ­d ia t a d e v ă r u l şi în tr 'un m o m e n t de d r a m a t i c ă i s b u c n i r e îi s p u n e lui R a d u : „Hoţu le , m i - a i

f u r a t n e v a s t a !" (83) C a e l e m e n t e d e decor a -

578

© BCU Cluj

v e m : p e Şte făni ţă Todirescu, tatăl , p o e t care s e Scarpină m e r e u în cap, pe Coana S m a r a n d a Todirescu care, v r â n d să f ie cât m a i energ ică , face gură mare . Când Ricu î i s p u n e că R a d u s'a „amorezat" d e Jul ie t ta (fata ei) , ea , p r i n ­să în del ir de fericire, e x c l a m ă : „Păi d e c e nu spuneai , deadrepfcul frate !? (119) C e r e m iertare Comitetulu i d e lec tură a l Teatru lu i Naţ ional dacă n e p e r m i t e m să p r e s u p u n e m că aceas tă p iesă n u const i tue o a legere fer i ­cită. Pentrucă s ă reprezinţ i o p iesă s i tuată la periferia l i teraturi i uşoare şi în fă ţ i şând o a t ­mosferă de ieft ină fr ivol i tate d e var ie teu , t r e ­bue ca acea piesă s ă aibă a n u m i t e cal i tăţ i v iz ibi le n u m a i p e n t r u och iu l unu i a n u m i t fe l de special işt i . S a u poate, m a i d e grabă î n ­c l i n ă m a c r e d e că aprobând reprezentarea aceste i p iese , Comite tu l s'a lăsat c o n d u s d e L e g e a lu i P irande l lo , icare pr in gura d irec to ­rului d e scenă, dr. H i n k f u s s spune c a m aşa : „Piesa n u contează. Ea e m a t e r i e ş i p r e t e x t . Creaţ ia dramat ică e s t e a c e e a p e c a r e o s c o a t e regizorul. . . T e a t r u l es te gura căscată a u n e i maş inăr i i căreia îi e s te foame , o f o a m e p e c a r e poeţ i i n u sunt î n s tare s'o as tâmpere , p e n t r u c ă spectatori i după o zi de grij i şi d e supărăr i a u dreptu l să se distreze. . ." Cit i torul cred că a î n ţ e l e s i m e d i a t c ă P irande l lo , s p u n â n d a c e s t e lucruri , a g l u m i t într'o c o m e d i e care s'a r e p r e ­zentat şi p e s c e n a Teatru lu i N o s t r u Naţionali.

5. Ps ih ia tr ia a consacra t t e r m e n u l d e s a l i r o -m a n i e p e n t r u p a t i m a p e care o a u uni i b o l n a v i d e a stropi cu cernea lă s a u cu noro iu ob iec te d e preţ , rochi i e l e g a n t e şi h a i n e a lbe . U n f a p t a s e m ă n ă t o r e s te şi acela p e care l - a m p u t e a n u m j p r i n e x t e n s i u n e , s a l i r o m a n i e l i t erară . Când acest a tentat la b u n e l e m o r a v u r i s e p r o ­d u c e nes t ingher i t , el are toată l iber ta tea să s e organizeze ins id ios ca orice pervers i ta te , a -dică cu d i scre ţ i e şi t raves t i t în a p a r e n ţ e d e m a r e atracţ ie . La procesu l lui F lauber t p e n t r u M a d a m e B o v a r y , a v o c a t u l Sénard , în apărare , arată că r o m a n u l aces ta es te d e n e î n t r e c u t ă v a l o a r e l i terară şi n u p o a t e fi imoral , dat f i ind că eroina îşi i spăşeş te v i n a printr 'un s fârş i t tragic . R e p r e z e n t a n t u l min i s t eru lu i publ ic , s u b ­st i tutul P inard , în repl ică, după ce arată că descr i er i l e s u n t execrab i l e d in punct de v e ­dere moral , a d a o g ă că, în fe lu l c u m a procedat F laubert , s'ar putea descr ie toa te org i i l e şi t u r ­p i tud in i l e u n e i femei , f ă c â n d - o să m o a r ă la s p i ­ta l Şi, d i s t insul mag i s t ra t î n c h e e că m i s i u n e a l iteraturii e s t e de a recrea puri f icând moravur i l e .

D i n p a s i u n e a d e m u l t e ori os tentat ivă p e n t r u e x a c t i t a t e a documentu lu i , scri i torul (şi m a i a -l e s romancieru l ) înş iră fapte p e care l e c i teşt i c u s i lă şi d ispreţ . I n aces t s e n s , c r e d e m că n u

e x i s t ă u n r o m a n m a i m o c i r l o s şi m a i p l in de s c e n e v o m i t i v e ca î n v i e r e a lui Tolstoi . In n u ­m e l e aces tu i respec t a l exact i tăţ i i , v i n e f a l a n ­ga de batjocori tori ai credinţe lor şi tradi ţ ie i noas tre . B a încă un i i s imt un fel d e v o l u p t a t e să tăvă lească în n o r o i u l u n o r fapte de a d u n ă ­tură tot ce n o i a v e m mai n e p r e ţ u i t şi care f o r ­m e a z ă cu l tu l v e n e r ă r i i noas tre . N e a m u l n o s ­tru are p e lângă a tâ tea m o t i v e de m a r e m â n ­drie şi p e n e m u r i t o r u l Eminescu , care a fos t p e atât de nefer ic i t p e cât e s t e de ne în trecut . Ş i totuş i , dintr'o î n v e r ş u n a t ă p a s i u n e p e n t r u a d e v ă r u l i s tor ic p e c a r e uni i o af işează, el a fost a tâ t de batjocorit . N u c e r e m n i m ă n u i să r e s p e c t e c u s tr ic teţe c o n s e m n u l mora l al u n o r aşa z i s e m i n c i u n i c o n v e n ţ i o n a l e , dar socot im că, a t u n c i când n ic io obl igaţ ie n u - ţ i i m p u n e , e u n sacr i leg iu să încerci doborîrea u n e i s tatui a e terni tăţ i i , u n u i idol în care toată l u m e a cre ­de. C â n d o ast fe l d e o f e n s i v ă contra u n u i cul t p o r n e ş t e nedor i tă de n i m e n i şi nes i l i tă de n i ­mic , î n c l i n ă m a crede că ea p r o v i n e şi s e a l i ­m e n t e a z ă d in a l tceva decât d in p a s i u n e a febr i ­lă , a g r e s i v ă şi incurabi lă p e n t r u adevăr . P e for ­m u l a r e a lcătui te d in aces te cons ideraţ iuni , se c u v i n e s ă e l i b e r ă m cert i f icate le m e r i t a t e p e n ­tru Bă lăuca , Ver la ine te l qu'i l fut, şi m a i cu s e a m ă p e n t r u prea to lerata I s tor ie a l i teraturi i r o m â n e de G. Căl inescu .

6. A c e a s t ă s canda loasă d e r o g a r e de là d e m n i ­ta tea şi m i s i u n e a l i teraturi i , p o r n e ş t e la scr i i ­tor i d e g e n i u d i n ambiţ ia de a crea o şcoală, u n r i tm care să nesocotească chiar şi ce le m a l e l e m e n t a r e ob l iga ţ iun i de c o n v e n i e n ţ ă soc ia l* şi d e ordine . Gen iu l n u are în acest caz altă p r e o c u p a r e decât aceea de a fi u n re formator s a u fondatoru l une i ere noi . La puzderia d e scri itoraşi cari produc pr in exerc i ţ iu şi i m i ­taţ ie , dată f i ind a n e m i a suf lului creator, n e p u -t â n d u - ş i f ace din opera lor u n d r u m spre g l o ­r ie şi n e m u r i r e , cau tă să - ş i facă un d r u m spre câşt ig . D e aic i n e v o i a d e comercia l izare . Opera l i terară d e v i n e as t fe l m a r f ă şi scri i torul face c o m e r ţ cu p r o d u s e l e sp ir i tu lui său c u m face grăd inaru l cu p r o d u s e l e grădin i i sa le (Unii v â n d flori , alţ i i zarzavat) . Scr i i torul d e v e n i t n e g u s ­tor v e d e ce se cere m a i m u l t pe piaţă . F e b r a îmbogăţ ir i i î l inspiră şi î n c e p e să producă „o-pere" d in ace l ea din care editura Herz t r a n s ­porta la gară cu c a m i o a n e l e . Cit i torul nu va u i t a c r e d e m u n l u c r u de oare şi el e c o n v i n s : aproape toate capodopere le l i teraturi i m o n d i a l e n u a u în cupr insu l lor u n pasag iu , o l in ie , o a luz ie m ă c a r la ceeace no i a m n u m i t s a l i r o m a ­n i e l i terară. P e r f e c ţ i u n e a formei şi în g e n e r e v a l o a r e a art ist ică, l i t erară s a u dramat ică a o-perei , e o î n s u ş i r e a căre i o m i s i u n e s a u n e s o -

579

© BCU Cluj

e o t i r e ţ i n e d e d o m e n i u l o b l i g a ţ i u n i i m o r a l e . E x i s t e n ţ a î n operă a u n u i f o n d i m o r a l s a u a pos ib i l i tă ţ i i u n u i e f ec t p r i m e j d i o s p e n t r u m o ­r a l a ş i ordinea p u b l i c ă e u n r ă u care , deş i p o a t e a d u c e b i n e ar t e i ş i l i teraturi i , a d u c e î n

C R O N I C A N . D A V T D E S C U : R E N A Ş T E R E A — P O E M

(Ed. Fundaţia Regală, 1942). Sânguinc ios ş i inspirat , d. N . D a v i d e s c u p u ­

bl ică u n n o u c i c lu d e poez i i d i n m a r e a frescă a m o m e n t e l o r p r o e m i n e n t e d i n c u l t u r a întreg i i «popei l ir ice . R e n a ş t e r e a e s t e u n p o e m , f ă r ă » s tr ic tă un i ta te , d a r cupr inzător î n v a s t a lu i a lcătu ire . încât i z b u t e ş t e a e v o c a i c o a n e c a r a c ­ter i s t i ce ş i v a r i a t e d i n turburătoru l C inquecento . In faţa aceste i 'încercări t emerare , d. N . D a v i ­d e s c u r ă m â n e u n p o e t d e e s e n ţ ă l ir ică , p a r n a ­s iană , r e s p e c t â n d f o r m a îngr i j i tă a v e r s u l u i , n u d e p a r t e d e o t e h n i c ă r u t i n a r ă c a r e lasă s ă s e î n t r e v a d ă u n e l e fac i l i tă ţ i d e r i m ă p r e a o b i ş ­nu i te , şi p e a locur i c h i a r abuz ive . Poez ia e s t e m a i m u l t descr ip t ivă , corectă , l i m p e d e şi c u r g ă ­toare , săracă în i m a g i n i , dar a v â n t a t ă ş i b o g a t ă î n s imbolur i .

Mater ia lu l a s u p r a c ă r u i a s e o p r e ş t e d. N . D a ­v i d e s c u i zvorăş te d i n c u p r i n s u l m u l t i p l u a l R e ­naşter i i , — c u d e o s e b i r e i ta l i ene , — fără a s e l i m i t a p e r s p e c t i v a t e m e l o r p o e t i c e c a r e s e î n ­des tu lează p â n ă la sa ţ i e ta t e d i n bogă ţ ia aces tu i t e zaur al u m a n i t ă ţ i i .

D a c ă r e d u c e m R e n a ş t e r e a l a e x p r e s i a s u f l e ­t e a s c ă a o m u l u i , t r e b u e s ă v e d e m î n e a cea m a i f e c u n d ă e p o c ă a i n d i v i d u a l i s m u l u i , c o n s a c r a t p r i n v e h e m e n t e a c t e de bravură , d e e r o i s m s i d e spir i t aventur ier , care p u n e într'o l u m i n ă

orb i toare f igur i l e r e p r e z e n t a t i v e . F o a r t e e x p l i ­cab i l deci , c a aces t m a t e r i a l o m e n e s c s ă r e ţ i e a t e n ţ i a poetu lu i , şi m o m e n t e l e ero ice , c u îndrăz­n e a l a şi c r u z i m e a lor, s ă f ie r e d a t e î n re l ie furi putern ice . C u i n d i v i d u a l i s m u l R e n a ş t e r i i s u n t e m p r e a d e p a r t e d e s u b l i m u l e r o i s m u l u i ant ic , g r a ­tui t şi g e n e r o s , f ără încă lecăr i d e bes t ia l i ta t e şi d e n e l e g i u i t ă t i r a n i e a v i c iu lu i .

T o t ce ia c e u r a ş i r ă u t a t e a c m e n e a s c ă a p u t u t născoc i în l u p t e l e p e n t r u orgo l iu şi p u t e r e , to t c e i a ce p a t i m a r ă z b u n ă t o a r e a p u t u t înch ipui , se a ş e a z ă p e u n piedestal de* g l o r i e î n v r e m e a Renaş ter i i . A r fi su f i c i en t s ă n e o p r i m la ce i doi protector i a i R e n a ş t e r i i i ta l i ene , l a P a p a J u l i u II , a cărui e n e r g i e i n t e l i g e n t ă se cr i spează într'o s in is tră vo lupta te , s a u la L é o n X , care a in sp i ra t p e n e l u l lu i Rafaë l , p e n t r u a î n ţ e l e g e c u m d i n c e l e m a i s t r idente contras te s e î n c h e a g ă a c e s t s e c o l d e m â n d r i e ş i d e r ă z b ă t ă t o a r e vo in ţă .

m o d s i g u r o n e m ă s u r a t ă v ă t ă m a r e m a r e l u i publ ic . P r i n a c e a s t a , a s t f e l d e d e f e c ţ i u n i ţ i n d e d o m e n i u l ob l iga ţ i e i jur id ice .

I. C O N S T . V E D E A

L I T E R A R A D . N . D a v i d e s c u e s t e u n o b s e r v a t o r ob iec t iv

a l epoci i , ş i v i z i u n e a lu i n u d e n a t u r e a z ă şi n u i d e a l i z e a z ă ce ia c e s e i m p u n e ca şi conturu l p a l p a b i l a l u n o r rea l i tă ţ i e v i d e n t e . N ă p r a s n i c î n m â n d r i a lui , Ezzelin IV da Rumano e s t e î n f ă . ţ i şat aşa c u m ni-1 a r a t ă i s tor ia , p r ă d â n d ş i v i o ­l â n d î n s ta te l e papale , d a r orgol ios d e cruz i -m e a - i care se î n t o a r c e a s u p r ă - i , a t u n c i c â n d d i n înch i soare t r i m i t e P a p e i o u l t u n ă s f idare r e n u n ţ â n d p r i n f o a m e l a v i a ţ ă ş i l a el .

„ S e 'ntinde-apoi pe spate cu dreapta căpătâi C a să p r i v e a s c ă parcă p e Dumnezeu în faţă, Şi peste frunte stânga lui simte cum înghiaţă Ca un suspin, în iarnă, de floare de lămâi".

(pag. 12)

D i n a c e l a ş m a t e r i a l su f l e t e sc e s t e constru i t ş i Tiranul din Pisa, ca şi Sforza, căru ia îi c o n ­sacră aces t e v e r s u r i d e c u t r e m u r ă t o a r e e v o c a r e :

„Casa părintească arsenal a fost De vendetă veşnic trează şi de luptă, Şi le-a fost viaţa veghe ne 'ntreruptă In adâncu-acestui aspru adăpost.

Douăzeci la număr de surori şi fraţi Ascuţeau într'una săbii şi pumnale, Preparau otrăvuri rare şi 'n furnale îşi turnau destinul lor de potentaţi.

Cotignola, astfel, a ajuns treptat Cetăţuia 'n care trebuia să piară Neamul Pasolini, duşman, ca o fiară In adâncul unui codru 'ntunecat.

A rămas în urmă Iacob şi cu-ai lui Singur pe ţinutul dimprejur, cu forţa, Şi-a crescut din brazdă parcă neamul Sforza într'o 'nşiruire lungă de statui",

p a g . ZS\

P o e z i a a r e m i ş c a r e , v i b r a ţ i e d e v ia ţă , d a r descr ipt ivă , şi e x p r e s i a prea î n t u n e c a t ă şi s i m ­plă , fo tograf iază m a i m u l t d e c â t t rans f igurează e s e n ţ a m a t e r i a l u l u i .

580

© BCU Cluj

I n aceas tă frescă, zugrăv i tă c u s â n g e şi v e n i n f iguri le Renaşter i i , e v o c a t e de d. N . D a v i d e s c u r e î n v i e cu to t a la iu l de b le s temăţ i i şi v ic i i , c u ace l î n d e m n nes tăv i l i t a l bravade i condot ier i lor care prefac a r e n a publ ică in tr 'un c â m p d e e x ­per i en ţe şi trăiri persona le sub d u h u l protector a l mândr ie i ar is tocrat ice . N e a m u l Borg ia a d u n ă î n jurul lui toată pacos tea şi org iaca răzbunare a spir i tului demonic , care r ă s p â n d e ş t e groază şi p u n e pece te de in fern p e cupola Renaşter i i . Cezar B o r g i a î i inspiră d-lui. N . D a v i d e s c u versur i d e co lor i t neron ian în c a r e cr ima d ă i m b o l d p u m n a l u l u i şi m a g n i f i c e n ţ a d e m e n ţ i a l ă cuprinde c ircular înfr icoşata în trupare a d iavo lu lu i .

D a r dacă în crimă, v io l şi neruş inare , R e n a ş ­terea se scoboară p â n ă la cea m a i de jos e x ­pres ie a descompuner i i omulu i în bes t ia l i ta tae—

î n a l tă parte, art is t ică şi f i losofică, — spir i tu l s e a v â n t ă entuz ias t ân p lăsmuir i d e gen iu . I n fa ţă cu Mormântul lui Dante, d. N . D a v i d e s c u a r e v ibraţ ia cred inţe i creşt ine, d u p ă c u m p e L ionardo da Vinci n u ş i -1 poate închipui a l t fe l decât a l că tu ind „Geometr ia 'n f lăcări m a r i d e poezie".

D. N. D a v i d e s c u n u e s te n u m a i in terpre tu l une i epoci , d in care c a u t ă s ă despr indă şi să d e a v ia ţă f iguri lor caracterist ice , — c i p e a locuri şi u n gândi tor c u o concepţ ie f i losof ică s u s c e p ­t ibi lă d e a l impez i ursita acestor e x i s t e n ţ e t u r ­

burătoare . I n fa ţa cl ipei d e apoi , g â n d u l s e înna l ţă către credinţa creş t ină , s i n g u r a în m ă ­sură să poto lească răzvrăt ir i le şi să a ş e z e într'o l in i ş te conso latoare sbuc iumul omulu i . C â n d c l ipa aceas ta v ine , totul pare zădărnio ie ) r is ipă de orgol iu , fără urmare , şi n u m a i r ă m â n e d e ­cât ceia c e cred inţa p r i n b ine l e în făptu i t î n o p e r e d e artă poate a d u n a î n pot iru l d e s lavă a l lu i D u m n e z e u .

Credinţa creşt ină folos i tă c a u n m i j l o c i zbă­v i tor n u s e p o t r i v e ş t e n u m a i n e a s t â m p ă r a ­tului secol a l Renaşter i i , dar d in e a î ş i t rage s e v a c h i a r v i a ţ a poetului . S u n t câ teva poez i i î n ciclul Renaş terea c a r e a d e v e r e s c a f i rmarea n o a ­stră, — a t â t de m u l t încât , f inalul aces tu i ep i sod de e p o p e e s e pătrunde d e căldura creş t ină s i n ­gura î n m ă s u r ă să s t igmat i zeze în e tern i ta te înfăptuir i le noastre . înă l ţă tor ş i apo loge t i c î o creşt in ism, d. N . D a v i d e s c u n ă z u e ş t e către d e s -lănţuirea forţe lor e l ementare a le naturi i , n e -f i ind prea departe d e u n p a n t e i s m c a r e î n n o a d ă ' i spita păgân i smulu i .

M o m e n t e l e ero ice ş i p ic tura le a l e Renaşter i i const i tuesc u n p r i m c ic lu d e poezii , r ă m â n â n d tot p e a tâ ta spaţ iu p e n t r u vo lupta tea şi s p l e n ­doarea m o t i v e l o r erot ice . Sunt des tu le poez i i î n aceas tă carte care n u - ş i găsesc locul, — d e ş i cu o va loare ne îndoe ln ică , — d a r a c e s t fapt se

exp l i că p r i n greuta tea a lcătuir i i unui" m a s i v v o l u m de versur i n u m a i c u m o t i v e d in R e n a ş . tere . P u n t e a de trecere o g ă s i m în poezia Urare (pag. 98), u n d e e s te vorba de o pânză a lu i T i -z ian care n u p o a t e f i a l ta decât V e n u s culcată, remarcabi lă pr in coloritul putern ic , şi n u maii p u ţ i n a c e a Eglogă (pag. 53) d e o sensua l i ta te

caldă, decenta , cat i fe lată, v i z i u n e vaporoasă Şi d iafană arătare a Nimfe i .

Renaş terea este , într'o largă măsură , o r e v e ­n ire la mi to log ia şi la sensua l i ta tea antică, şi c e ar putea fi oare m a i doved i tor decât Educaţ ia lui Pan, tab lou l lui S ignorel l i ? Aic i drumur i l e d - lu i N. D a v i d e s c u se despart d e Renaş tere . U n e l e apucă spre fe lu l s ă u d e a v e d e a şi d e a s imţi , d ă r u i n d u - s e u n u i l i r i sm propr iu; a l t e l e se opresc l a s t i lul şi l a sens ib i l i ta tea erot ică a Renaşter i i . In p r i m a ca tegor ie ar in tra c e l e d o u ă poezi i , Primăvara (pag. 64) şi Primavera

(pag. 84) c a r e s u n t construi te d i n ace iaş i s u b ­s tanţă plast ică , aromitoare , f lu idă şi surâzătoare .

„Primăvara cu zambile Proaspete-a sosit, în mână, Şi, de nostalgie 'ngână Schiţe noi şi vechi idile.,

Caută ca o stăpână Zile calde după zile Şi 'n însămânţări fertile î ş i revarsă-a ei fântână.

Mi-a bătut ieri în fereastră Cu o viorică-albastră, Dar rugatu-o-am să plece

Prea era strălucitoare Pentru liniştea mea rece Şi 'n priviri cu prea mult soare".

Cealal tă , deşi s e re feră la pânza lu i Bott ice l l i , îmbrăţ i şează erot ica f e m e n i n ă î n cadru l natur i i

i însufleţite d e soare . Versur i l e tandre şi g a l a n t e d e m a d r i g a l v e n e -

ţian, c a n ţ o n e t e l e să l tăre ţe şi uşoare , sunt d e a s e m e n i caracterist ice sensibi l i tăţ i i d- lu i N. D a v i ­d e s c u şi e l e îşi a u partea d e c u v i i n ţ ă în a l c ă ­tuirea aces tu i v o l u m . F i e că n e - a m opri la p o e ­zia Romanţă, (pag. 13), c u s tanţe sglobii şi f e -miinizante, c u p iruete m ă tă s o a s e ş i cochete , — fie că a m prefera Canzonetă (pag. 105), căre ia îi d ă m u r m a r e î n rândur i l e de m a i jos, e le c o n ­f irma sensua l i ta tea f recventă şi uneori cu p â l ­pâiri crepusculare a d - l u i N . D a v i d e s c u ,

„Sânii tăi sunt porumbei Aţipiţ i c u capu'n ei, Şi-a lor suprafaţă albă Puf e c u miros de n ă l b i .

5 Sx

© BCU Cluj

S â n i i tă i de-argint sunt do i Mic i ş i j u c ă u ş i p i so i P e covorul de petale Calde ale cărnii tale.

Sânii svelţi ai tăi şi plini Sunt potirele-a doi crini, Răsăriţi dintr'o câmpie Straniu de trandafirie.

Mângâierea formei lor E turburător izvor In adâncurile noastre De 'nălţări şi de dezastre"

O s ingură poez ie , Siciliana (pag. 115) a d u c e v e c h i r e m i n i s c e n ţ e gro te ş t i şi baude ia i re i ene , o u z e m u i r i de ură , c u sărutăr i f u n e s t e şi pâ in i î n ţeste , caqi tot ce are m a i d e v a l o a r e d. N . D a ­v i d e s c u se încadrează în l u m i n ă , s o a r e şi v i g u ­roasă s ă n ă t a t e mer id iona lă .

într 'o e p o p e e l irică, f r a g m e n t a r ă şi ep izodieâ , c las ică , descr ip t ivă , fără p r e a m u l t e imag in i , a d e s e a ori cu un colorit ş ters , d. N . D a v i d e s c u a izbut i t să e v o c e m o m e n t e şi chipuri care s t ă r u e încă î n a m i n t i r e a n o a s t r ă şi i e p u r t ă m ca p e un b a l s a m al g â n d u l u i o s t en i t d e prea

m u i t a proză a poez ie i m o d e m e .

* * *

V I N T I L À H ORIA : C A R T E A O M U L U I S I N -GUtt . (Colecţ ia Meşterul Manole, 1941). — Î n ­ceputur i l e poe t i ce sunt de ob ice iu ş o v ă e l n i e e . P â n ă când îş i găse sc m a t c a , a p e l e p r i m ă v e r i i n ă v ă l e s c zburdaln ice , c locotesc în scocur i s a u s e pre l ing ca o ş u v i ţ ă i scodi toare p e s u b u m b r a frunze lor d e arini . Cu v r e m e a , s tratur i le şi r o ­c i l e s e m a c i n ă , şi p e s t e năru irea lor pu lver i za tă , s e a şează cursul , după toate r e g u i e l e firii .

P o e z i a ca şi n a t u r a îş i are m e ş t e ş u g u r i l e ş i f ina l i tă ţ i l e ei, p e care p o e t u l l e d e s c o p e r e c u t impul , l e o r â n d u e ş t e şi l e fo loseş te , dacă f ireşte , ace ia ş i natură , suverană , 1-a înzes trat cu a p t i ­t u d i n i potr iv i t e artei . A d e s e a o r i desch iz i o carte d e versuri şi pr iveş t i în adâncur i l e e i ea şi într 'o apă cristal ină: vez i c u m se l e a g ă n ă a l g e l e în t r e ­m u r ă r i mătăsoase , c u m v ie tă ţ i l e a c v a t i c e se r i ­dica la suprafaţă şi scoboară în adâncuri , t ă ind d i a g o n a l c leş tarul mater i e i l ichide . T o t u l e s t e clar, i n g e n i o s închipui t , m i s t e r i o s şi totuş i i n t e ­l ig ibi l . M â n a unu i m e ş t e r genia l a dat v i a ţ ă u n u i u n i v e r s d e forme, culori şi mişcăr i .

P o e z i a e s t e şi ea un c o s m o s p e r s o n a l d e s e n ­zaţ i i şi idei , de i m a g i n i ş i expres i i , în care s i m ­ţul art i s t ic a l poe tu lu i organizează d u p ă o v i z i ­u n e proprie . P o e t u l se concepe p e s ine p e p l a n u l tu turor facul tăţ i lor sa l e , ş i e s t e o g r e ş e a l ă a t u n c i

când se crede că n u m a i sens ib i l i ta tea este o moda l i ta te d e cunoaş tere . D e s igur c ă s u b ­conşt ientu l , s tăr i le sub l iminare , ca şi t e x t u r a senzor ia lă , a u o p a r t e d e contr ibuţ ie î n creaţ ia poet ică , dar procesu l e v o l u i a z ă spre luc id i ta te , şi n u m a i a tunc i a t i n g e p a r o x i s m u l .

S e o b s e r v ă totuş i u n e x c e s d e l ir i sm, o c l a -m o a r e m e l a n c o l i c ă şi d i scurs ivă , ja ln ica p a l i n o ­d i e a u n e i sens ib i l i tă ţ i f e m i n i z a n t e şi obos i te . D i n ce t in i şi ceţuri , d i n nopţ i t ăcu te şi adânc i , d m v i z i u n e a î n g h e ţ a t e l o r f iorduri s e a l c ă t u e ş t e o p o e z i e tristă, î n t u n e c a t ă şi fantomat ică , p e s t e c a r e ad ie g la su l c lopote lor d e î n m o r m â n t a r e . A c e a s t ă a t m o s f e r ă es te d o m i n a n t ă în poez ia d. O v i d Calendoniu , şi p â n ă la u n p u n c t în a c e i a a d. V in t i l ă Horia . Cititori i care cunosc u n u l d i n c e l e d o u ă v o l u m e de versur i a l e d. Ov id Caledoniu , — Endymion şi Vrăjitorul apelor, — v o r î n ţ e l e g e sensu l spuse lor noastre . Cu a c o r ­dur i ja ln ice , s tarea suf l e tească a poetu lu i s e î m ­p l e t e ş t e în urzea la patet ic i lor renunţăr i .

„Ce tristă va fi noaptea, iubita mea, azi, Când iar voiu asculta cum clopotele sună, Departe, melancolice peste neguri de brazi Ca două frunze .gemene, toamna în furtună".

(pag. 16).

Car tea omului singur, în t i tu lată as t f e l s e m n i ­f icat iv şi programat ic , a d. V in t i l ă Horia , e s t e o ar i e tr istă , brăzdată d e regre te ş i r e m i n i s c e n ţ e dureroase . P r i n e x p r e s i a ce s e află în suf le tu l lucruri lor , m a i m u l t decât printr 'o v i z i u n e p e r ­sonală , p o e t u l i z b u t e ş t e să se i m p u e şi ou u n s t i l personal . P o e z i a e s te rigidă, aspră , f erecată î n nodur i gre le , înşurubată în m a t e r i a ca lc inată de v e ş n i c i e . Es t e î n poez ia d. V i n t i l ă Hor ia u n s e n t i m e n t cosmic , o î m b r ă ţ i ş a r e o u m i s t e r e l e v i e ţ i i de d i n c o l o şi de d incoace , o n ă z u i n ţ ă p u ­r i f i catoare care n ic iodată totuş i n u a t inge p r o ­funz imi l e s că lda te d e i luz ia transf igurări i , ci s e opreş t e l a j u m ă t a t e a drumulu i , zădărnic ind î n v r e m e l n i c i e . D a c ă ţ i n e m s e a m ă de s e n t i m e n t u l re l ig ios c a r e c e r n e ne l ă m ur i r i l e poetu lu i , a t u n c i g ă s i m şi m ă s u r a u n o r cert i tudin i .

S u n t poez i i î n c a r e no ta l a i că -ep icure i că es te d o m i n a n t ă ; a l t e l e sunt s t r ă b ă t u t e d e u n fior mis t ic , s a u s e opresc la s i m p l a no ta ţ i e l ir ică d u p ă ce a u i n v o c a t haru l Mântui torulu i . L a i c şi creş t in , d. V i n t i l ă Hor ia n u s'a înă l ţa t î n c ă la reve laţ ia s u b l i m ă a cred inţe i .

C u a c e s t e aprec ier i cr i t ice n e a p r o p i e m d e poez ia d e a tmosferă . Aic i , d. V in t i l ă Hor ia i z b u ­t e ş t e să d e a c o n t u r concre t şi c lar lucruri lor , şi n u m a i r ă m â n e n ic i o îndoai lă , că a c e s t dar p las t ic s e a jută n u n u m a i de luc id i tate , d a r şi d e a d e c v a r e a expres i e i , ro tundă, precisă , de f i ­n i t i v f i x a t ă î n v e r s , fără n ic i o a m b i g u i t a t e ş i

582

© BCU Cluj

i sp i tă d e în locuire . P r i n aceas ta n u vrem' să s p u n e m că d. Vint i lă Hor ia e s te u n pe i sag i s t . l - a r f i trebuit p e n t r u aceas ta m a i m u l t ă ob iec ­t iv i tate şi desprindere d e s ine . D a r r ă m â n e u n l ir ic puternic , care p l e c â n d delà s tări personale , i zbuteş te să zugrăvească ş i cadrul portretulu i suf le tesc . Ca şi în p â n z e l e lui Rembrandt , u n d e jocul de n u a n ţ e a l întunerecului , d i n fondul t a ­bloului , adânceş te mi s t ere l e obiectului , m poe» z ia d. Vint i lă Horia es te to tdeauna o î n t r e p ă ­trundere între cadrul p ic tura l şi mărtur i s i rea l ir ică a poetului . Trisia şi Psalm medieval sunt printre aces te podoabe d e p inacotecă; pre fer in ­ţ e l e noastre , dacă e s te să a l e g e m , p e n t r u n e ­vo ia economie i d e spa ţ iu o p r i n d u - s e l a cea de a doua .

„Din razele goale ce flutură 'n geam, Albind printre gratii urcatele botţi, Dă-mi chipul tău Doamne şi pune-l balsam De pieptul meu patid zdrobit intre colţi. Din cuiele aspre vreau sângele ud Să-l văd pe podele cum picură cald Şi-n besnă cum cade ritmat sâ-l aud Ca timpul în c easu l din turnul înalt. a d â n c u l din mine ce picură 'ntr'una Adună-l în cupa iertărilor Tale, Ca ultimul ţipăt, când tremură luna, In raiu să rodească belşug de petale"

(pag. 33). E x p r e s i a conţ ine în ea subs tanţa şi s imbolu l

ide i i ; expres ia are u n suf lu d e v ia ţă care n e încredinţează că poezia, în rel ieful ei ex ter ior , tot pr in e x p r e s i e se valorif ică. F o r m a corec tă (uneori perfectă) , l ineară, echi l ibrată, luc idă ; imag in i plast ice , v izuale , conturate palpabi l , într'o a tmos feră d e o m e n e a s c ă pocăinţă , p o ­goară de p e cruce darul Mântui torulu i .

Poez ia d. Vint i lă Horia, m a i s ten ică d e c â t a d Ovid Caledoniu , are uneori retractări a l e s en t imente lor melanco l i ce , şi a tunci , poetul , î n ­tr'o c lamoare l irică, d e v i n e entus ias t ş i robust c u m es te în poezia Vasu l fantomă. D e ace laş s e n t i m e n t t ineresc e s t e s trăbătută şi poez ia Palinodie, una d intre cele m a i substanţ ia le ş i care v ă d e ş t e matur i ta tea poetulu i . Iar f inalul, ace l Cântec de sfârşit cartea, es te iarăşi o r e ­ven ire la inut i l e l e ş i f emin izante l e s e n t i m e n t e depres ive .

. * . I O N T H . I L E A : Î N T O A R C E R E . (Ed. Contem­

porană, 1942). — D e p a r t e d e oraşele tentaculare , rătăcind prin târguri le de prov inc ie ea ziarist, d Ion Th. I lea e s te u n tac i turn c u faţa brăz­dată de şanţuri le une i v ie ţ i trudnice , şi când îşi de s l eagă baer i le gândului , d in g lasu l lui s e d e s p r i n d n e v o i l e ş i năzu in ţe l e g loate lor a n o ­

n i m e . N'are nic i o af ini tate p e n t r u de l i c i i l e e s t e ­t ice a le utopii lor l ir ice , n u - ş i reounoaş>ie vreo datorie de conşt i inţă faţă d e b iser icuţe le l i te ­rare, — şi s ingur e i cu Europa, p e care o v e d e de departe ou te lescopul , şi p a r e că v r e a s ă - i împotr ivească pe i sag iu l p i toresc a l cosmosulu i etnic , n u es te to tuş i u n s ingurat ic , ci m a i m u l t oracolul une i s imţiri co lect ive . Poez i i l e iui s u n i scr ise p e n t r u cei d in m a rea urna a v ie ţ i i n a ţ i o ­na le , p e n t r u munc i tor i i p ă m â n t u l u i şi lucră ­torii uzinelor, p e n t r u cei ce os tenesc în uz ine ş i în galer i i le subterane a l e rrunelor. P o e i u i e x a l t ă va loarea m u n c i i şi f ace să sporească c instea celora ce 1 se d â r u e s u Cu entuisiasm şi v e h e m e n ţ ă e l s e ridică p â n a la stele , şi în pu~ p a s u i de răscruce a l l ea tu lu i c t i toreş te i coana ţâri i nemur i toare .

„Cu fiecare plop mă 'nalţ în vâra şi frunzelor le dau cuvânt . Lupt printre flăcări ca u n smeu, trupul ţăr i i - i trupul meu. Cu cei ce sufăr, zări s trăbat, — în fiecare m'am aflat. Vâltori ţâşnesc din văgăuni, strădani i împle te sc cununi , şi pentru frunţi turnate 'n fier, şi pentru clipe ce nu pier..."

(Strădanie , pag . B)

In aces t e l a n l ir ic S â n z i e n e l e pr ind contur concret ; umbra lui Horia se despr inde d e sub gorunul delà Ţebea şi se în t inde protectoare pânâ în piscuri le românismulu i . Ani i s u n t p l in i de întâmplăr i i s torice; l a răscrucea vremi lor c e vor v e n i p ieptarul însângerat a l ţări i e s te c h e ­zăş ia izbândii d inco lo d e m u n ţ i . Poez ia capătă u n caracter oonjenctural , art iculat actual i tăţ i i , dar c i n e ar p u t e a a f i rma că tocmai aceas tă a c ­tual i tate n u are profunz imi d e n e m u r i r e şi o a m p l i t u d i n e vredn ică d e a - ş i găsi ecou l î n ver^ suri? Poez ia de azi , acea inspirată de m a r e a dramă a n e a m u l u i , intră în patr imoniu l co lec ­t iv: O vor cit i n u n u m a i iubitori i d e st ihuri r o ­buste , dar cu deosebire o a m e n i i d in categori i le munci toare , ea f i ind o poez i e predest inată une i c ireulaţ iuni populare . Cei d i n p r i m a categorie îş i vor re face f i l trele in te lec tua le putrez i te de ra f inamente urbane , cei d i n a doua categorie s e vor încredinţa c ă daruri le poe tu lu i sunt şi p e n ­tru îndes tu larea lor suf letească . Poez ia d. Ion Th. I lea m a i are şi u n s e n s educat iv . T inere l e generaţ i i vor găsi în ea ecou l s trădani i lor celor de odinioară, a premergători lor , şi când a f i r m ă m aceasta , n u n e g â n d i m l a d. Ion Th. Ilea, ci la f iguri le i s torice care se per indă în aces te versuri .

P e de a l t ă parte , e s t e foarte semni f i ca t iv fap^-

583

© BCU Cluj

tu l c ă a c e a s t ă p o e z i e n u e s te în ţe leasa d e c r i ­t ica l i terară d e astăzi , şi cr i t icaştr i i noştr i , c a r e t rebă luesc ţ â i n o ş i î n teori i e s t e t i c e n a u n ic i u n îeil d e r e c e p t i v i t a t e p e n t r u ea . T r ă i m intr'o v r e m e d e cu l tura l i sm, c u e g a l a î n d r e p ­tăţ ire a f i ecăruia d e a s e î m p ă r t ă ş i d i n t e ­zaurul sp ir i tua l a l poeţ i lor . P o e t u l are o m i s i u ­n e c a r e d e p ă ş e ş t e m i c i l e lui de l ic i i şi orgol i i l ir ice. R e z o n a n ţ e l e ep i ce v i b r e a z ă pre tut inden i . P o e t u l scoboară d i n t u r n u l de f i ldeş ş i s e d a r u e ş t e suf le tu lu i co lect iv . A c e a s t a e s te p o ­runca m o m e n t u l u i istoric , p e care n u o n u m i m „trădare", d u p ă v i c l e a n a e x p r e s i e a e v r e u l u i J u l i e n B e n d a ,ci p r e z e n ţ ă d i n a m i c ă la p o s t u l de comandă. A m p l o a r e a is torica a războ iu lu i d e i n d e p e n d e n ţ a s'a răs frânt î n poez ia patr io t i că a lu i Vas i l e A l e c s a n d r i ; războiu l întreg ir i i n e - a dat poez ia lu i S t . O. i o s i f şi O c t a v i a n G o g a . Cruciada contra b o l ş e v i s m u l u i a d u n ă m a i m u l t e sufragi i poe t i ce dat f i ind f e c u n d i t a t e a genera ţ i e i d e astăzi . S ă n e î n ţ e l e g e m : n u e s te vorba d e u n m i l i t a n t i s m pol i t ic , d e u n p r o g r a m ideo log i c p u s în versur i ,ci d e t ă l m ă c i r e a u n u i e l a n colect iv , rasa a v â n d dreptu l s ă - ş i og l indească faţa î n s t a n ţ e l e poetulu i . A u trecut v r e m u r i l e când poez ia era scr i să d e sa lonarz i v i d a ş i , ş i c i t i tă i n sa loane p e n t r u a z g â n d ă r i n e r v i i obos i ţ i ; v r e m u r i l e aces tea vor reven i , când v a reapare p e or izont t ipu l p o e t u l u i d e c a d e n t ş i blazat , a in te l ec tua lu lu i s p e c u l a t i v şi abstract ş i a cr i t i ­cu lu i metaf iz ic . D a r or ic ine î n ţ e l e g e c ă morţ i i n u m a i înv i e .

P o e z i a d. Ion Th. I lea e s t e a s p r ă şi r u d i ­mentară , d a r b o g a t ă î n i m a g i n i ş i a r m o n i i r u s ­tice, i n v o a c ă v ia ţa obşt i i lor a n o n i m e , l ă s â n d a c ­centu l să cadă a s u p r a u n e i în ţe l eger i umani tare . S e prea p o a t e ca o p t i m i s m u l şi robus te ţea r u ­ra lă a t e m p e r a m e n t u l u i s ă u poe t i c să n u se p o ­tr ivească v ie ţ i i a s p r e a miner i lor , d a r p l i n ă d e Înţe les e s t e a c e a s t ă î n c h e i e r e d e i m n î n c h i n a t m u n c i i :

„Şi printre apocaliptice genuni, în pauze de cântec, se pierd vagonetele cu cărbuni Aici e 'npărăţia muncii în care duhul aspru românesc nu moare. După lucru, când ies minerii din mină, i coane i Maic i i Domnului se 'nchină".

(Mineri i d i n A n i n a , p a g . 77)

D . Ion T h . I lea v o r b e ş t e î n n u m e l e „ n e a m u l u i d e opincari", e s t e „frate c u g l ia şi c u Ardealul' lăsat", s e regăseş t e în m e d i u l n a t a l cu m u s t r ă r i d e conş t i in ţă . D a r s truc tura- i suf le tească , încă n e a l t era tă d e îns tră inare , î ş i d e s v ă l u e toată v i -guroz i ta tea în poez ia In sat (pag. 26). î n t o a r c e r e la obârşie , aces ta e s t e s e n s u l t i t lu lu i p e care d. Ion Th. I l ea 1-a d a t v o l u m u l u i s ă u d e versur i .

Ş i d e ace ia , m a i e l o c v e n t decâ t o r i c e c o m e n t a ­r iu crit ic, l a s c i t i torulu i l iber ta tea d e a p ă t r u n d e e s e n ţ e l e ace s t e i u l t i m e poe:_i :

„Au rodit pomii grădinilor din vis şi fructele ascund sub coajă du lcea ţa ani lor c u cer deschis din primăveri trecute 'n vrajă.

Pe lunca părerilor de rău macii în câmp coboară soarele. Un greer cheamă pe Dumnezeu să stropească c u mir hotarele.

Din belşug descântat roadele ridicării pe culmi azurate, sânt cuminicate în izvoarele s imţir i i , de zările încrucişate.

*ln satul meu, carele încărcate cu rod, stau la vorbă ţărăneşte despre prescura zilei aşteptate şi întoarcerea ce se iveş te" .

^ (Roade le v i su lu i , p a g . »?>

OTCOLAE R O Ş U

* * * A U R E L C O S M O I U : G E N E Z A M I T U L U I (1S42).

U n a d i n t r e c e l m a i răsco l i te p r o b l e m e a le is torie i re l ig i i lor e s t e fără îndo ia lă ş i a g e n e z i i mi tu lu i , p e n t r u l ă m u r i r e a căre ia s 'au o m i s ce le m a i d i v e r s e şi m a i i n g e n i o a s e so luţ i i . F i i n d s t r â n s l eg a t d e a d â n c u r i l e m e t a f i z i c e a l e f i in ţe i u m a n e , m i t u l a r ă m a s n e p ă t r u n s î n e s e n ţ a lui , ca ş i a c e s t e a m e ţ i t o a r e ab i sur i , î n juru l cărora s'au cro i t ş i s e v o r croi ce l e m a i var i i ipoteze ; căci î n t u n e c i m e a şi f iorul p r o d u s d e n e p ă t r u n ­s u l firii a cons t i tu i t t o tdeauna e l e m e n t d e i s c o a ­dă p e n t r u m i n t e a u m a n ă .

P u s î n f a ţ a m ă r e ţ i i l o r ceru lu i ş i p ă m â n t u l u i , o m u l n u s'a m u l ţ u m i t n u m a i c u r id icarea u m e ­rilor, c i a î n c e r c a t o scuturare a nedumer ir i lor , a f u n d â n d u - s e cât m a i m u l t î n s i n u o s u l labir int a l cosmosulu i .

M â n a t d e p a s i u n e a cercetătoare a a c e s t e i p r o ­b leme , d. Aurel Cosmoiu a în fă ţ i şa t în lucrarea sa „Geneza mitului" (Cartea R o m â n e a s c ă , 1942) sumar , d a r s u g e s t i v , aproape toate p r o b l e m e l e în l egătură c u m i t u l D - s a î ş i dă d e l à î n c e p u t s e a m a că m i t u l reprez in tă o p r i m ă f o r m ă d e l ă m u r i r e a n e d u m e r i r i l o r p r i m a r e a l e o m u l u i . „Mitul e s t e o f o r m u l ă î n v e s t i t ă c u m i s i u n e a d e a r ă s p u n d e p l a s t i c ş i i n t u i t i v nedumer ir i lor p r i ­m a r e ş i încă n e b u l o a s e a l e o m u l u i care trăeşt» v ia ţa concre tă ş i s u f l e t e a s c ă î n sorbu l u n e i s i n ­g u r e emoţ i i" .

N ă s c u t n u d i n p u t e r e a raţ iuni i , ci d i n suf let , luat c a întreg , f u n c ţ i u n e a lu i in i ţ ia lă a fos t u n a

584

© BCU Cluj

globală , a s e m e n e a i svorulu i d i n c a r e i - a p u l s a t pr imul v a l d e v ieaţă . P e m ă s u r ă însă ce s t a r e a suf le tească p r i m a r ă s e v a ramif ica şi s e v a d e s ­c o m p u n e î n e l e m e n t e l e sa le , m i t u l v a p ierde treptat d i n m u l t i p l e l e s a l e funcţ i i , r ă m â n â n d până la u r m ă c u rolul „de a înfăşură în f a l d u ­ri le sa l e m ă d u v a adâncă a mis teru lu i c a r e r ă ­m â n e acoperit".

N i m e n i n u s e p o a t e p l â n g e că m i t u l n'a fos t cercetat , ci d impotr ivă e l a const i tu i t obiectul une i a tenţ i i de p r i m u l rang încă d i n ant ich i tate . D u p ă per ioada d e colecţ ionare p r i n H o m e i ş i Hes iod , urmează per ioada f i losofica a mito logie i , o per ioadă d e s t u d i u , î n c a r e se d i scuta p r o ­b l e m a veraci tăţ i i s a u fals i tăţ i i mi tu lu i . I n c u ­prinsul aces te i per ioade d. Cosmoiu despr inde patru direcţ iuni d e interpretare a m i t u l u i şi a n u m e : o d irecţ ie d e interpretare natural i s tă , care v e d e a î n zei personif icăr i a l e (forţelor n a ­turale, direcţ ia e t ico-a legor ică , d u p ă c a r e p e r -sonagi i le m i t i c e s u n t întrupări a l e unor a t r i ­b u t e morale , a tre ia e s te interpretarea istorică, care caută să ident i f ice pr intre ze i a n u m i ţ i bărbaţi d e s e a m ă , c a r e a u trăit r e a l m e n t e ş i p e oare poster i tatea i -a r id icat ul ter ior p e scara preţuirii , a v â n d ca reprezentant p e E v h e m e r o s şi în f ine a patra direcţ ie , a interpretări i m i s ­tice, cu P lu tarh , care a f i rma un ic i ta tea d i v i n i ­tăţii , cons iderând zei i ca n i ş t e for ţe reale , dar subordonate aceste i d iv in i tăţ i supreme . Tot aci p u t e m c i ta ep icure i smuL care tăgăduia v e r a c i ­ta tea m i t u l u i şi s to i c i smul care căuta în mi tur i alegori i f izice, ps iho log ice s a u morale .

Trecând m a i departe , la renaş tere ş i epoca modernă , d - s a surpr inde două m e t o d e care - ş i d i spută în tâ ie ta tea : m e t o d a alegorică ş i c e a istorică.

Epoca c o n t e m p o r a n ă p u n e baze l e rea l e a l e şt i inţei mituri lor , a d o p t â n d o m e t o d ă crit ică. I n genere teori i le care s e e m i t a c u m a s u p r a m i ­turi lor a u ca ob iec t f ie or ig inea mitur i lor , f ie interpretarea lor, f ie a m b e l e prob leme . Î n c e ­p â n d cu şcoala s imbol ică a lu i F r Creuzer, c a r e cons idera că rostul ş t i in ţe i mi tur i lor e s t e des ­coperirea ide i i f i losof ice ce s tă la baza f iecărui m i t şi t recând la ce l e la l t e scoale ca : şcoa la n e o -evhemer i s tă , reactual izată d e H. Spencer , şcoa la f i lo logică a lui K u h n şi M a x Mûller , c a r e v e d e î n mituri rezul ta tu l u n e i epoci d e m a l a d i e a l i m ­bajului , ş c o a l a antropologică , reprezentată d e Lubbok, Tylor , Frazer, A n d e w L a n g şi R e i -nach, d u p ă .care m i t u l î ş i are or ig inea î n o m u l însuşi , ş coa la p a n - b a b i l o n i s t ă a lu i Winkler , şcoala lui Wundt , şcoala soc io log ică , p s i h a n a l i ­t ică şi cea istorică, pes t e tot î n t â l n i m a c e e a ş i preocupare d e a se atr ibui tuturor mi tur i lor o s ingură or ig ină şi a se găsi o s ingură expl icare .

Tuturor aces tor scoale d, C o s m o i u l e impută

m a r e a greşa lă d e a i gnora c o n t e x t u l soc ia l ş i m o r a l , a l mi tu lu i „pe baza câte unu i pr inc ip iu scorţos , socotit apriori c a neces a r ş i suficient", dar m a i a l e s faptu l că f i ind dominaţi de spirit antireligios, cercetători i mi tur i lor n u a u s tud ia t m e c a n i s m u l însuş i de naş tere a mi tu lu i , p r e j u -d i c i i n d u - s e as t fe l c o n c l u z i i l e

C r e d e m că i m p u t â n d u - s e cercetători lor d e m a i s u s spir i tul ant ire l ig ios , d. Cosmoiu face o m a r e greşală. A c e ş t i cercetători , porn ind la s t u ­diul mi tu lu i , n 'au fost călăuzi ţ i decâ t d e faptul obiect iv şi concret în tâ ln i t în real i tate . Obiect i ­v i ta tea lor n u trebuie considerată spiri t ant i ­rel igios , c i ţ inută şt i inţif ică, f i indcă dacă ar fi pornit d e l à început cu o idee preconcepută , sub­jugaţ i ace lor fa imoş i idoli d e care vorbea B a ­con, ar i i comis o m a r e i m p r u d e n ţ ă m e t o d o l o ­gică. Că uni i d in tre ei a u avut a l te conv inger i decâ t oe ie creş t ine , p e care Ie împărtăş -m noi, e s t e c u totul a l t ceva , pentrucă î n ş t i inţă se l u ­crează desbrăcaţ i d e or ice h a i n ă ce îmbracă c o n ­v inger i p r e a in t ime . Spencer , Frazer etc. e r a u o a m e n i d e fapte concrete , obiect ive , iar c o n v i n ­ger i le lor persona le î n mater i e re l ig ioasă n u au a v u t n imic de a face c u concluzi i le cercetări lor, concluzi i t rase n u m a i d i n s tud iu l ob iec t iv a l faptelor.

O i n c o n s e c v e n ţ ă a d - s a l e e s t e c ă i m p u t â n d mito logiş t i lor exp l i carea d ivers i tă ţ i i mi tur i lor p e baza „unui pr inc ip iu scorţos", cade la rândul s ă u î n aceeaş i eroare, deoarece caută să e x p l i c e mi tur i l e tot p e baza „unui pr inc ip iu scorţos" şi a n u m e : n e v o i a suf le tească d i n care i svorăsc e l e . I m p u t ă mito log i ş t i lor ignorarea punc tu lu i de v e d e r e soc io logic ( contextu l social , c u m îi z ice d-sa) î n exp l i carea d iversu lu i mito logic , d a . adoptă p u n c t u l de v e d e r e ps iho log ic (nevoia s u ­f le tească d i n c a r e i svorăsc e le ) . I n c o n s e c v e n ţ a e s te c lară.

T r e c â n d m a i d e p a r t e la ana l i za genez i i m i ­tului , d - s a op inează că „operaţ iunea esenţ ia lă î n procesu l gene t i c a l m i t u l u i cons tă d i n p u ­n e r e a î n contac t a date lo i reve la ţ iuni i n a t u ­ra le i n t e r n e c u d a t e l e reve la ţ iun i i n a t u r a l e e x ­terne , ad ică a suf le tu lu i cu natura". Mitu l s e naş te n u m a i î n suf le tu l popoarelor păgâne . S u ­f le tu l o m u l u i n a t u r a l s e află într'o cont inuă t ens iune şi ag i tare că tre d iv in . Cu cât m i s t e r u l acestu ia es te m a i a d â n c ş i m a i d e nepătruns , c u a tâ t suf le tul se încordează m a i m u l t s ă - l a jungă . C u m î n s ă cunoaş terea reală e s te imposibi lă , imag inaţ ia intră aci î n joc, sup l in ind ş i c o m ­p l e t â n d toate l ipsuri le . D e a c e e a i m a g i na ţ i a e s t e funcţ ia c e a m a i importantă c a r e part ic ipă la crearea mitu lu i , brodând asupra v ie ţ i i şi f a p t e ­lor personagi i lor , ce l e m a i e x t r a v a g a n t e a m ă ­nunte . A c e s t e personag i i m i t i c e sunt supuse însă vest i te lor t ipare a l e raţ iuni i cunoscute s u b n u -

585 *

© BCU Cluj

m e l e d e categor i i . D i n t r e c e l e trei ca tegor i i p r i n ­c ipale : cauza l i ta t e , t i m p ş i spaţ iu , p r i m a es te aceea d e care m i t u l s'a d e g a j a t într 'o foar te largă m ă s u r ă , p e c â n d c e l e l a l t e două a p a r c a m a i n e d e s p ă r ţ i t e d e soar ta lui .

P u n c t u l d e p l e c a r e a l or icărei mi to log i i e s t e cred inţa într'o forţă i m p e r s o n a l ă . O m u l n u adoră, la început , ob iec tu l s a u f e n o m e n u l n a t u ­ral î n s i n e , ci e l a a v u t i d e e a d e s p r e o p u t e r e d iv ină abstractă , p e care u l ter ior a iconcreti-za t -o . P r i n u r m a r e forţa i m p e r s o n a l ă î n c e p e a fi personi f icată . U n p r i m î n c e p u t d e p e r s o n i f i ­care p a r e a f i for ţa mana d i n t o t e m i s m , c a r e se i n t r o d u c e î n a n u m i t e a n i m a l e s a u v e g e t a l e , a c ţ i o n â n d de aci „ c u o e f ic ienţă m u l t i p l i c a t ă ş i pe o arie geograf ică variabi lă".

O fază d e personi f i care super ioară t o t e m i s -m u l u i o const i tu ie f iz io latr ia , adorarea e l e ­m e n t e l o r natur i i : arbori , râuri , m u n ţ i etc. , între c a r e u n l o c d e m a r e i m p o r t a n ţ ă î l o c u p ă focul.

U r m e a z ă personi f i carea d iv in i tă ţ i i î n un i tă ţ i f izice m a i i m p u n ă t o a r e ca : as tre le , cerul , p ă ­durile , t u n e t u l etc. , p e n t r u c ă în ce le d i n u r m ă forţa d i v i n ă să f ie person i f i ca tă î n ch ip o m e ­nesc. Cea m a i per fec tă m i t o l o g i e e s t e aceea î n care m i ş u n ă ze i tă ţ i l e cu chip d e om. I n c u p r i n ­su l aces te i u l t i m e faze a an tropomorf i smulu i se constată d e a s e m e n e a o s c a r ă progres ivă , t r e ­când u-se d e l à z e u l „cu apucătur i l e o m u l u i s i m -ţuai", concret izate î n c r u z i m e , v o l u p t a t e etc. , la zeul cu a tr ibute m o r a l e , a n i m a t de s e n t i ­m e n t e n o b i l e şi m a n i e r e c iv i l i za te . Atr ibuţ i i l e lor n u m a i sunt a c u m î n func ţ i e de zone l e g e o ­grafice , ci de spec ia l i tă ţ i l e m o r a l e . S'a a j u n s astfe l la ideea d e ze i ta te î n c h i p o m e n e s c , î m ­podobită cu a tr ibute m o r a l e .

M a i departe autoru l în d i scuţ ie s e r idică , ş i pe b u n ă dreptate , î m p o t r i v a ace lora c a r e c o n ­s ideră m i t o l o g i a c a u n c â m p de m a n i f e s t a r e a zei lor cu formă e x c l u s i v o m e n e a s c ă , epoca zei lor antropomorf i n e f i i n d de c â t o s i m p l ă fază a mito logie i . Epoca m i t u l u i se înscr ie p e t raec tu l evo lu ţ i e i re l ig i i lor ca u n f r a g m e n t a s c e n d e n t , d u c â n d g â n d i r e a re l ig ioasă de là i m p e r s o n a l l a personal , d e l à forţe a n o n i m e la zei a n t r o p o ­morfi , c u s e n t i m e n t e m o r a l e , r i d i c â n d u - s e p â n ă la ideea zeului unic .

U n p u n c t e x t r e m d e n e v r a l g i c î n a r g u m e n t a ­rea d . s a l e , î l const i tu ie a f i r m a r e a c ă m a i t o a t e popoare le p r i m i t i v e d e az i a u tră i t c â n d v a v r e m u r i d e b u n ă a ş e z a r e i s tor ică şi cu l tura lă , f i ind a c u m î n p l i n r e g r e s (pag 119). N u ş t i m ce î n ţ e l e g e d. Cosmoiu pr in „popoare le p r i m i t i v e de azi", dar c r e d e m de pr i sos a m a i amint i c e r ­cetăr i le soc io log i lor c o n t e m p o r a n i c a r e in f i rmă af irmaţ i i l e d -sa le .

• L a în trebarea d a c ă m i t u l e s t e crea ţ ia u n u i

s i n g u r i n d i v i d s a u a co lec t iv i tă ţ i i , d - s a l a « a t i tud ine m e d i a n ă . Intr 'adevăr , f ă c â n d p a r t e d i n ereaţ iun i i e l i t e ra tura p o p u i a r e , m i t u l r ă ­m â n e , c a ş i acesta , o p e r a unu i i n d i v i d anon im. Cu toate a c e s t e a s o c i e t a t e a î ş i a r e ş i ea par tea e i d e contr ibuţ ie , care la m i t capătă o m a i m a r e i m p o r t a n ţ ă d e c â t ind iv idu l , d e o a r e c e v e ­der i le p e r s o n a l e a l e m i t o p o e t u l u i n u s u n t per? m i s e decâ t n u m a i dacă n u i m p i e t e a z ă a s u p r a credinţe lor societăţ i i . S u r s a u l t i m ă a oricărei creaţi i m i t i c e r ă m â n e î n s ă tot i m a g i n a ţ i a ind i ­v iduală , c u adaosu l că aceas ta r e z u m ă d e fapt o s i a r e suf l e tească comună .

A f i r m a ţ i a lu i Creuzer că preoţ i i a u fo s t a u ­torii ce i m a i ob i şnu i ţ i a i m i t u l u i n u p o a t e fi sus ţ inută , deoarece ro lu l preo ţ imi i a fo s t n u d e a i n o v a , ci de a c o n s e r v a da t i n i l e ş i credinţe le societăţ i i . D e a l t f e l a c e s t fapt i e se l a i v e a l ă şi d e a c o l o că u n d e re l ig i i l e a u fost m a i b .ne organiza te (romani , gal i ) m i t o l o g i a n'a cunoscut înf lor irea p e care a a v u t - o la popoare l e cu preoţ ie m a i p u ţ i n organ iza tă (greci) . R o l u l p r e o ­ţiei a fos t m a i ac t i v în p r i m e l e t i m p u r i a l e m i ­tologiei , d a r n u m a i p â n ă în m o m e n t u l când s'a conso l idat m a i b ine , căci d e a c i î n a i n t e a d e v e ­n i t pondera toare .

L a p o p o a r e l e p r i m i t i v e d e astăzi m i t u l e s t e într'o s tare foarte rud i m enta ră , d in c a u z a g r e ­le lor condiţ i i î n c a r e - ş i d u c v i e a ţ a tr iburi le .

A ş a dar m i t u l e s t e o operă co lect ivă , r e p r e ­z e n t â n d credinţe le şi asp iraţ i i l e u n e i co lec t iv i ­tăţi, în să pr inderea lu i într'o formă concretă o f a c e u n i n d i v i d m a i b ine dotat d e c â t cei la l ţ i , reuş ind să-1 p u n ă î n c irculaţ ie .

O r i c e m i t prez intă două g r u p e d e e l e m e n t e : u n e l e p e r m a n e n t e , ce c o n s t a u d in c o m p l e x u l de n ă z u i n ţ e suf le teş t i c e se a f lă la baza oricărui act m i t o g e n e t i c , a l t e l e tranzi tori i f o r m a t e d in m a t e r i a l u l s e n s i b i l c e a l c ă t u e ş t e c o n d i ţ i a lu i e x t e r n ă .

D i n i m e n s u l m a t e r i a l mi t i c , e tnograf ia c o m ­parată caută să ident i f i ce t ipur i l e m i t i c e , p e n ­tru a căror l ă m u r i r e s 'au p r o p u s două so luţ i i m a i i m p o r t a n t e şi a n u m e : u n a concre t i za tă în teoria ident i tă ţ i i d e s t ruc tură a spir i tu lui u m a n , a l ta în teor ia î m p r u m u t u l u i rec iproc d e t e m e , care a a v u t loc î n c u r s u l istoriei în tre popoare s a u pr in m o ş t e n i r e a aces tor t e m e dintr'o epocă î n care popoare l e tră iau nedespărţ i t e .

A u t o r u l adoptă p r i m a teorie , sprij init p e a f irmaţ i i l e lui Frazer , M a l i n o w s k i , R a o u l Al l ier , Léon Mari l l i er şi L. B l a g a .

T r e c â n d m a i departe , d - s a c o n s t a t ă că la s t ruc turarea m i t u l u i contr ibue 3 factori : m e ­d i u l cosmic , care oferă m a t e r i a l u l brut ; m e d i u l uman , cu e v e n i m e n t e l e i s tor ice ş i s tarea c u l t u ­rală şi î n a l t re i l ea rând tona l i ta t ea suf le tească , speci f ică f i ecăru i popor î n par te . •*

586

© BCU Cluj

D i s c u t â n d raportul d intre m i t şi artă, cons ta tă o înrudire foarte apropiată, a s e m ă n ă r i l e d intre e le f i ind m u l t m a i n u m e r o a s e decâ t d e o s e b i ­r i le . Mani fe s tând des in teres fa ţă d e logic, a m ­be le au caracter „araţional". I n crearea şi c o n ­templarea lor, a m b e l e p r e s u p u n u n suf le t g l o ­bal , necompart imenta t pe zone, inte lec tu l f i ind funcţ ia care part ic ipă cel m a i puţ in aci. A m b e l e t ind către o l u m e ideală , ce d e v i n e rea l i ta te metaf iz ică .

I n f ine î n pr iv in ţa credinţe i î n verac i ta tea mitu lu i d - s a ia o pozi ţ ie m e d i a n ă . Insuf ic ienta cercetare a s e n t i m e n t u l u i d e credinţă î n mi tur i a dus p e un i i mito logiş t i la af irmarea că o m u l n u s'a gândi t n ic iodată să creadă în născoc ir i l e mit ice , iar p e alţ i i la conc luz ia că o m u l n a t u ­ral crede în m i t tot a şa d e tare c u m crede c r e ş ­t inul în Scriptură. Ca d e obice iu , a d e v ă r u l s tă la mij loc , o m u l re l ig iuni lor natura le c o m p o r -tându-se , î n ceeace pr iveş t e cred inţa î n m i ­turi, în m o d variabi l . Popoare le pr imi t ive acordă mi tu lu i o credinţă categorică, dar p e m ă s u r ă ce mi to log ia evoluiază , p e aceeaş i m ă s u r ă credinţa pr imară î n mi tur i s lăbeş te .

Lectura lucrări i d- lu i Cosmoiu n u - ţ i lasă to t ­deauna o impres i e clară asupra tuturor p r o b l e ­m e l o r atacate . Af irmaţ i i l e sa l e ini ţ ia le sufăr o cont inuă corectare p â n ă să a jungă la o idee a p r o x i m a t i v s tabi lă . A c e a s t ă cont inua corectare îngreuiază aşa d e m u l t lectura, î n c â t d o b â n ­deşt i uşor impres ia că autorul n u a f rământat sufic ient problema, d in care cauză nici n'a p u ­tut -o înfăţ i şa c u toa tă c lar i tatea p e care o

comportă o a s e m e n e a t emă, d e ş i r recunoaş tem, e foarte grea şi pr imejdioasă .

A ş a d e e x . vorb ind de geneza mitului , o soco ­teşte ca rez idând într 'o n e v o i e suf letească a omului . D e c i punct d e v e d e r e ps ihologic . Mai departe însă af irmă că procesu l genet ic al m i ­tului constă d i n punerea în contac t a date lor reve laţ iuni i n a t u r a l e in terne cu date le r e v e l a ­ţiunii natura le e x t e r n e , a suf letului cu natura. I n c h i p u l aces ta punctu l d e v e d e r e ps iho log ic i se mai adaogă cei natural is t . A u t o r u l dându- ş i s e a m a d e importanţa „contextu lu i social", îi r e ­cunoaş te va loarea , adoptând î n c e l e din u r m ă o a t i tud ine d e î m p ă c a r e între ind iv id şi s o c i e ­tate. Iată deci o ser ie d e cont inui corectări (nu completăr i ) care în loc s ă l i m p e z e a s c ă p r o ­b l e m a , o compl ică î n m o d inut i l .

I n afară de aceasta , lucrarea n u e scr isă pes t e to t într'un l imbaj şti inţific, a d e c v a t temei , ci p e ici şi colo î n t â l n i m expres i i gazetăreşt i sau d e a l tă natură , care izbesc n e p l ă c u t aci. E x e m ­p l u : „principiu scorţos" (p. 46), „cle ioase i n ­f luenţe" (p. 48), etc.

A c e s t e observaţ i i n u scad însă c u n i m i c d in seriozi tatea cu care autorul îndrăzneş te să atace o a s e m e n e a t e m ă şi n ic i din m o d u l in te l igent c u m p u n e problema Totuş i scăderi le t rebuesc re levate , m a i a les când e vorba d e u n autor tânăr şi l ipsit de exper ienţa şt i inţif ică, pentrucă alt fe l , e l e sunt dăunătoare a t â t cercetătorului cât şi lectorului . D - l Cosmoiu r ă m â n e cu toate aces tea u n e l e m e n t d e b u n augur.

ŞT . Z I S S U L E S C U

C R O N I C A P O L I T I C A CRIZA FRANCEZĂ

I n p a n o r a m a vieţ i i m o n d i a l e contemporane , Franţa oferă u n spectacol dintre cele m a i i n t e ­resante . Dacă n'ar fi prezenţa celor 40 m i l i o a n e Francezi , ai spune că î n spaţ iu l occ identa l e u ­ropean agonizează o cul tură şi u n popor ; şi dacă n'ar s târni p e n t r u Europa neces i ta tea organică a une i Franţe sănătoase , a m a v e a toa te m o t i v e l e să v o r b i m despre sfârşitul u n u i Stat .

D e a c e e a n e p lace să credem că Franţa ac tua lă e s te n u m a i bo lnavă şi că p e n t r u Europa, p e n ­tru forţele format ive a l e un i tă ţ i i cont inenta le , această ţară const i tuie n u m a i o prob lemă d e vindecare. „Pentrucă, d u p ă c u m scr iam aiurea, un i ta tea def ini t ivă a Europei v i i toare ar sufer i fără prezenţa act ivă a Franţe i , d e c a r e n u se poate d ispensa , a şa cum, la rigoare, o poate face cu A n g l i a " („Duminica" d i n 15 N o v . 1942).

Criza franceză ac tua lă n u e s t e acc identa lă ; ea n u apare ca e fec tu l u n e i în tâmplă toare catas ­trofe mi l i tare .

M'am întrebat adesea c e in teres a v e a Franţa să provoace şi să intre în aces t războiu şi a m a juns la conv ingerea că s ingurul stat european care n'avea ce câşt iga dintr 'un e v e n t u a l conflict, dar a v e a e n o r m de pierdut, era Franţa . Şi e v e n i m e n t e l e s t a u mărtur ie aces tu i p u n c t d e vedere . ;

Şi to tuş Franţa s'a angajat într 'un conflict , care i -a desvă lu i t tare fundamenta le , o n e p r e -gătire mi l i tară şi mora lă surprinzătoare, o 'lipsă de cohez iune şi orientare naţ ională , care i - a u fost fatale. Războa 'e le a u reprezentat to tdeauna e x a m e n e dec is ive , verif icări aspre a l e p o p o a r e -

5«7

© BCU Cluj

lor. F r a n ţ a n u era pregăt i tă p e n t r u u n a t a r e e x a m e n .

Ş i totuş s'a î n c u m e t a t să-1 p r o v o a c e ş i să -1 înfrunte . . .

Criza franceză n u e s t e e f ec tu l războiului , c i războiul , cu toate consec in ţe l e lu i catas trofa le , e s t e e fec tu l crizei f ranceze .

F r a n ţ a trăeş te astăzi n u m a i forma acută a u n e i v e c h i cr i ze la tente . E a e s t e v i c t i m a v l ă ­gui tă a i luz ie i democrat i ce . A c e s t popor v e e h i a crezut că - ş i p o a t e î n g ă d u i l u x u l une i d e m o ­craţi i l ibertare , care i - a m ă c i n a t t o a t e r e s o r t u ­ri le istorice, 'culturale şi pol i t ice , f ă r ă m i ţ â n d - o într'o e p o c ă d e regrupare n a ţ i o n a l ă şi p r o m o ­v a r e a so l idari tăţ i i e t n i c e la t o a t e ce l e la l t e p o ­poare europene . S'a ident i f i cat perfect p e n t r u conşt i inţa cont imporani lor a c ţ i u n e a n e f a s t ă a democraţ ie i : prăbuş irea s ta tu lu i după d e s a g r e -garea naţ iun i i . Nică ir i n u s'a des făşurat m a i i lus tra t iv aces t proces c a î n Franţa .

D e m o c r a ţ i a p r o c l a m â n d pr inc ip ia l „ a u t o n o ­m i a conşt i in ţe i şi vo in ţe i ind iv idua le" , a j u n g e la decretarea ind iv idu lu i ca s ingură rea l i ta te şi s i n g u r scop. „Ce n'est pas s i m p l e m e n t q u e l ' in ­d i v i d u e s t moi , scria S. d e M a d a r i a g a î n „ A n a r -chie ou Hiérarchie", p . 96, c'est qu'i l e s t s e u l e t unique". Ind iv idu l ca rea l i ta te unică , d e v i n e şi s cop unic , i a r ins t i tuţ i i l e s t a t a t e s u n t s u b o r d o ­n a t e aces tu i scop suprem.

„La f in s u p r ê m e (al s tatului ) e s t l ' indiv idu et l e s ins t i tu t ions co l l ec t ives n e p e u v e n t avo ir d e prise sur lui q u e p e u r a u t a n t qu'e l l e s s 'avèrent i n d i s p e n s a b l e s à son propre e n r i c h i s s e m e n t i n ­dividuel". (S. d e Madariaga , op. cit., p. 91). I n aces t s i s t e m f i l o so fko -po l i t i c , n a ţ i u n e a n u are nic i u n loc. S tatu l n u e x i s t ă decât pr in v o i n ţ a contrac tua lă a ind'v iz i lor şi p e n t r u a serv i s copur i l e lor... A c e s t stat î m p r u m u t ă caractere le baze i sa l e : incert i tudinea , efemeri+atea, l ipsa d e cohez iunea organ'că. . . El d e v i n e s tatul u n e i g e ­neraţ i i ş i m a i mul t , al unui part id, al p a r t i d e ­lor rând p e rând. N u a r e nic i cons i s t en ţa , p e care i - o da b locu l naţ ional , n ic i durata, i s tor i -titatea p e care i -o î m p r u m u t a p e r m a n e n ţ a n a ­ţ iunii , ca e n t i t a t e organică , î n t i n z â n d u - ş i e x i s ­t en ţa n e spaţi i m i l e n a r e .

A n a l i z â n d . î n 1937, a c e l a ş p r o c e s d i s truct iv a 1 democraţ ie i , arătam ră „lupta nol it îcă. a l t ă ­dată a o a n a g i u l u n e i m'nori tăţ i , s'a adânr i t şi a r e t end in ţa d e a se adânc i p â n ă la u l t i m u l m e m b ' u a l co lect iv i tăţ i i na ţ iona l e . Procesu l d e ­mocrat ic , s p u n e a m atunci , u r m e a z ă u n d r u m prec i s : s fărâmă b locul naţ iona l , p u l v e r i z â n d u - l în indivizi , p e cari îi a svâr lă în c â m o u l é l e c t o ­ral al v i e ţ i i pol i t ice , u n d e se regrupează e x t e ­rior, programat ic , . ideologic uneori , p e in terese tre"ătoare, p e r s o n a l e d e c e l e m a i m u l t e ori, în part ide .

I n l o c u l s tânc i i n a ţ i o n a l e s e ins ta lează d u n e l e erat i ce d e n is ip , în u r m a acţ iuni i d i s truct ive a democraţ ie i . P r i n pu lver i zarea b locu lu i n a ţ i o n a l s ingura t e m e l i e rea lă a s tatu lu i infrastructural , s e d i s truge f u n d a m e n t u l aces tu ia . P e d u n e l e mişcătoare , n u se p o a t e construi n i m i c sol id, p e r m a n e n t . S t a t u l f u n d a m e n t a l s e mişcă , t r o s ­neş t e , s e rupe î n bucăţ i , s e prăvăleşte . . .". ( I co ­nar, 1 Mart i e 1937).

S t a t u l francez a parcurs t o a t e a c e s t e f a z e a l e in fec ţ ie i democrat i ce . î n c e r c a r e a M a r e ş a l u l u i P é t a i n d e a-1 reorganiza p e i d e e a d e autori tare , a eşuat , c u m a m văzut . I m p e r i u l f rancez s*a rupt î n n u m e r o a s e bucăţ i , i ar l u m e a franceză , pu lver izată , n u e s t e capabi lă d e n i d o r e a o ţ i -u n e uni tară , hotăr î tă , p e n t r u c ă ş i - a p ierdut câ rm a ins t inc tu lu i naţ iona l . T i t L iv iu , î n i n t r o ­d u c e r e a la Is tor ia Republ i ce i r o m a n e , a c a r a c ­ter izat a d m i r a b i l s i tuaţ ia poporulu i r o m a n Ia apariţ ia s i m p t o m e l o r d e d e s a g r e g a r e : „Noi , scria a c e s t istoric , n u n e p u t e m suferi v i ţ i i l e , dar n ic i r e m e d i i l e lor". D e c i o s tare de p a r a l i ­zie, incapabi lă d e o reac ţ iune spontană , c a r e a n u n ţ a to tdeauna s e m n u l une i g r a v e ma lad i i . F r a n ţ a t i m p u l u i n o s t r u a intrat , m a i d e m u l t , în aceas tă fază. N i m e n i n'a î n ţ e l e s - o m a i l u r i d decâ t J a c q u e s B a i n v i l l e , î n „La T r o i s i è m e R é ­publ ique". V o r b i n d d e F r a n ţ a d i n a j u n u l a c t u a ­lului războiu , a c a d e m i c i a n u l francez făcea u r ­m ă t o a r e a r e m a r c ă : „Totuş n e v o i a d e a r e m e d i a abuzur i l e s e r e s i m t e pre tut indeni , e x a c t ca î n a ­i n t e d e 1789. Ca şi atunci , toate r e f o r m e l e care s u n t s u g g e r a t e î n t â l n e s c opoz i ţ i e şi n u e x i s t ă două grupuri în n a ţ i u n e , care să dorească a c e ­leaş i re forme. T o a t ă l u m e a l e v r e a ; n i m e n i n u acceptă v r e u n a . Căci nu există reformă care să nu atinpă vreo situaţie câştigată şi nici o situa­ţie câştigată nu consimte să se sacrifice", (p. 316). 1 1 • . ! . i T ' l ^ §

C u a tâ t m a i p u ţ i n p u t e a cons imţ i f r a n c e z u l să - ş i sacri f ice v i a ţ a pentru o rea l i ta te , n e a m u l , c a r e în conş t i in ţa lui democrat i că d e v e n i s e o abs tracţ i e fără conţ inut !

Era dec i f iresc ca Franţa să a l u n g ă î n s i tuaţ ia de astăz i : o n a ţ i u n e desagrega tă î n indiv iz i , î n in terese propri i e x c l u s i v e , nu p o a t e l e a l ' z a ace l m i n i m u m de d i sc ip l ină co l ec t i v ă în s pa ţ i u şi î n t :mo, care e s t e statul .

Criza Franţe i ac tua le e s t e criza d e m o c r a ţ i e i . Orirât s'ar p ă r e a de i n o p o r t u n ă si t a r d i v ă aceas tă remarcă , ea n u e s te m a i p u ţ i n n e c e s a r ă p e n t r u a î n ţ e l e g e absurd' ta tea u n e i re luăr i a vech i lor e x p e r i e n ţ e si retrăiri a îngropate lor moravur i . E x e m p l u l Franţe i e s t e cu atât mai imistructiv p e n t r u popoare l e t inere , c a r e a c u m îşi î n c e p istoria î n p l a n e u r o p e a n ,

AJLEX. C O N S T A N T

s88

© BCU Cluj

C R O N I C A M À R U N T À A. C. C U Z A e o m a g i a t d e rev i s ta ieşană, O -

tataa Moldovei, la vârs ta patr iarhală d e 85 d e ani . U n o m a g i u d e proporţ i i d iscrete fa ţă d e reverbera ţ ia în tregu lu i n e a m r o m â n e s c , c e ar fi p u t u t s ă - l învă lu i e î n aceas tă c l ipă . V r e m e a d e încordare războinică, î n care itrăim, n u e t o c m a i pr ie ln ică u n o r as t fe l d e m a n i f e s t a ţ i i u -n a n i m e . Totuş i s u n t e m dator i să n e a l i p i m d i s ­cre tu lu i o m a g i u i e şean , c â n d e v o r b a d e u n o m , oare e î n m a r e parte p ă r i n t e l e sp ir i tua l al star­tului n a ţ i o n a l d e azi . D a c ă o r g a n i s m u l r o m â n e s c a e l iminat şi e l imină m e r e u m i c r o b u l iuda ic din sate şi oraşe, A. C. Cuza e autorul m o r a l al aces tu i f e n o m e n epocal , d e c a r e v a benef ic ia e x i s t e n ţ a noas tră e tn ică . D a c ă î n go lur i l e r ă ­m a s e se n a ş t e s u b ochi i noştr i o forţă e c o n o ­m i c ă autohtonă , o „clasă mij locie", A . C. Cuza a v o i t - o şi a p r e d i c a t - o c e l d in tâ iu după E m i -nescu . D a c ă î n d o m e n i u l culturi i n u m a i s c â r ­ţâie p e n e l e de gâscă ta lmudică , A. C. Cuza n e - a d e m o n s t r a t pr imejd ia d e fa l s i f i care a aceste i cuflturi. D a c ă ţara s e găseş t e înc leş ta tă î n a l i a n ­ţa d e f ier a Germanie i , A. C. Cuza e în tre cei dintâi cari a u precon iza t a c e a s t ă or ientare . I n omagiul , p e care îl aducem, sărbător im o s u m ă de b iruinţ i capi ta le p e n t r u n e a m u l n o s t r u î n ­treg. S u n t foarte p u ţ i n i bărbaţ i ai f o m â n i s ^ mulu l , oari a u trăit să v a d ă c u ochi i în t rupa­r e a în v i a ţ a n a ţ i o n a l ă a atâtor idei propri i . Şi dacă ide i le lu i A . C. Cuza au trebuit să d e v i n ă f a p t e pol i t ice , e c o n o m i c e şi cu l tura le de d i m e n ­s iun i epocale , e s t e f i indcă e l e se r i d i c a u şi s tr igau din însăş i p r o f u n z i m e a c o n v u l s i o n a t ă a ex i s tenţ i i româneş t i .

Incontes tabi l , a c e s t e m a r i realizări', d e car» s e l eagă n u m e l e Mareşa lu lu i , v i n într 'un p e r ­fec t s i n c r o n i s m c u g igant icu l f e n o m e n d e p r i ­men ire , general izat , pr in in i ţ ia t iva n a ţ i o n a l - s o -cial is tă . în toată Europa. D a r pr in doctr ina lui A . C. Cuza şi pr in lupta lu i d e o j u m ă t a t e d e secol , n o i n u a p ă r e m ca, s impl i imitator i , c i ca autent ic i premergător i ai vremi i . Sp ir i tu l p a ­tr iarhulu i delà Iaş i dă u n t i t lu d e propr ie ta te a u t o h t o n ă mar i lor re forme d e puri f icare a s t a ­tului e tnic , ce v o r a lcătui în i s toria n a ţ i o n a l ă m â n d r i a cont imporani lor de azi.

I n d o m e n i u l culturi i , care n e in teresează aici c u deosebire , îi s u n t e m datori lui A. C. Cuza (şi n u m a i puţ in lu i N i c o l a e Iorga) a d e v ă r u l că n u m a i Români i po t crea o cu l tură pentru R o ­mâni . L u c r u l aces ta p a r e azi o bana l i ta te . D a r a c u m v r e o 40 de ani , când t r o n a în crit ică e -v r e u l C. D o b r c g e a n u - G h e r e a , ident i f icat d e A . C. Cuza ca S o l o m c n So lomonov ic i Katz , când ed i tur i l e şi t ipograf i i l e şi pre sa e r a u î n m â i n i

evreeş t i , ş i c â n d c ircula superst i ţ ia că s inguri E v r e i i ş t iu s ă f a c ă z iarist ică, a a p ă r u t a c e a sp lendidă o p e r ă a crezului naţ ional i s t în c u l ­tură , Naţionaliiatea în artă, c a r e d e m o n s t r a cu o log ică impecabi lă şi c u o l i m p e z i m e s u ­v e r a n ă impos ib i l i ta tea Evre i lor d e a-ş i a s i m i l a l i m b a şi sp ir i tu l creator a l unu i popor s trăin şi, oa urmare , per ico lu l de fals i f icare a cul turi i re spec t ive p r i n invaz ia iudaică. „Naţ ional i ta tea e p u t e r e a c r e a t o a r e a culturi i , cu l tura e p u t e ­rea crea toare a naţ ional i tă ţ i i" — astfel s c h e m a ­t iza A . C. Cuza adevărul , d e v e n i t azi ev idenţă , d o c u m e n t a t ou o nes fârş i tă ser i e d e „ a n e x e la J idani i î n presă" şi în l i teratură. Cartea, oare i -a a d u s lui A. C. Cuza onoarea foarte târz ie d e a c a d e m i c i a n , r ă m â n e p e r m a n e n t va lab i lă ca u n îndreptar al creaţ ie i r o m â n e ş t i .

A c e a s t ă idee , ca .şi c e l e la l t e d i n d o m e n i u l po» l it ic şl e co no m i c , s e c las i f ică în s fera r a s i s m u ­lu i şi s e î n r u d e s c cu pres t ig ioasa doctr ină a ras i smului g e r m a n , formula tă de e n g l e z u l g e r ­m a n i z a t H. St. Chamber la in , î n v o l u m i n o a s a lucrare , Bazele secolului ăl XIX-lea. C h a m b e r ­lain, c a r e ţ inea să r ă m â n ă creş t in , n u putea a d ­mi te , în a n t i s e m i t i s m u l său, f i l iaţ ia iudaică » Mântu i toru lu i şi f i l iaţ ia m o z a i c ă a c r e ş t i n i s m u ­lui . P e n t r u aceas ta , el e u n u l dintre inventatori* mi tu iu i convenţ iona l al or ig inei ar iene a creş t in i smului , m i t care n u era necesar , d e v r e m e oe Evre i i î n ş i ş i n u se r e c u n o s c în I i sus Hr i s tos ş i în creş t in i sm. A. C. Cuza. si după dânsul A u ­rel C. Popov ic i , a îmbrăţ i şat aceas tă teză neor-t o d o x ă şi aceas ta const i tu 'e s ingura pată, p e c a r e i - o r e p r o ş ă m noi teo logi i . D a r a fară rle aceas ta , A. C. Cuza a fost u n u l d in tre rari i şi va jn ic i i apărător i ai credinţe i or todoxe î m p o ­tr iva unor semidocţ i univers i tar i , cari pro fe sau a t e i s m u l în n u m e l e şt i inţei , c u spr i j inul p u t e r ­n i c a l evre imi i .

V a v e n i u n t i m p când t o a t e aces t e m e r i t * covârş i toare a l e lui A. C. Cuza pentru n e a m u l r o m â n e s c v o r fi s tudiate şi r e p u s e î n c ircu­laţ ie . L e - a m amint i t s u m a r pentru a arăta , dacă m a i era n e v o i e , că omul , care a l u p t a t ero i c î m p o t r i v a u n e i epoci de d e s t r ă m a r e şi pentru o epocă n o u ă d e recons trucţ i e e tn ică şi creşt ină, m e r i t ă cel m a i îna l t o m a g i u , oe - î

p o a t e da i n i m a românească .

. * . M I Ş C A R E A D E L A „ S I N A X A R U L " . A p a r e

î n Bucureş t i d e doi an i o foa ie cu a p a r e n ţ ă m o ­destă , Sinaxarrul, scrisă d e u n grup de preoţ i t ineri , î n f r u n t e a cărora s tă co laboratorul n o -

580

© BCU Cluj

s tra , p ă r i n t e l e N i ţ ă Minai . Ba s e d i s t inge dintre c e l e l a l t e fo i ş i r e v i s t e b iser iceşt i . N u p r i n arta scr i su lu i s e d i s t inge , deşi c o n d e i e l e c a r e o r e ­dac tează ar p u t e a e x c e l a în or ice pub l i ca ţ i e l i ­terară p r e t e n ţ i o a s ă ; şi, a f a r ă d e a c e a s t a , a p r o a ­p e t o a t e r e v i s t e l e n o a s t r e b iser iceşt i , f o a r t e n u ­m e r o a s e , s u n t f r u m o s scr i se şi a t i n g de m u l t e ori p r o b l e m e subt i l e , i n t e r e s a n t e şi d e o ţ 'nută in t e l ec tua lă m i n u n a t ă . Sinaxarul în să v r e a m a i mul t decâ t atât , v r e a o r e v o l u ţ i o n a r e a sp ir i ­tu lu i p r e o ţ e s c î n e l în suş . Es t e p r e o ţ i a o f u n c ­ţ iune organică a Biser ic i i ? T o a t ă l u m e a e d e acord 'în a c e a s t ă pr iv inţă . D a r u n i i o î n ţ e l e g ca o a c ţ i u n e cul tura lă , a l ţ i i ca o c e r e m o n i e d u m i ­n ica lă şi a tâ ta tot. S u b i n f l u e n ţ a m a r e l u i N i c o -l a e Iorga, care n u v e d e a ro lu l b i s er i c i i decâ t p e p l a n cul tura l , s 'au m a n i f e s t a t o s e r i e d e preoţ i cu descoper ir i d e d o c u m e n t e şi mic i m o ­nograf i i d e s p r e l ăcaşur i l e s f inte . S u b i n f l u e n ţ a ce lu i l a l t f e l de a î n ţ e l e g e , a l ţ i i s'au î n d e p ă r t a t d e o p o t r i v ă d e l à a d e v ă r a t u l r o s t a l preoţ ie i , căzând î n a n u m i t e p r a c t i c e m a g i c e , care n'au n i m i c a face cu sp ir i tu l s lu jbe lor b iser iceş t i .

G r u p u l de là Sinaxarul c o m b a t e , n u fără v e ­h e m e n ţ ă , a m â n d o u ă a c e s t e f e lur i de a v e d e a . Ei c h e a m ă p e preoţ i să se î n t o a r c ă la preo ţ ia a d e v ă r a t ă , c a r e e o t a i n ă d u m n e z e i a s c ă . S l u j i ­toru l a l taru lu i e t r i m i s în l u m e ca o m al v i e ţ i i îin D u m n e z e u . P e n t r u aceas ta , e l e d e o s e b i t d e l u m e p r i n h a r u l sacerdota l . H a r u l e o p r e z e n ţ ă d i v i n ă , r e a l ă î n suf l e t şi i m p l i c ă d in p a r t e a p u r t ă t o r u l u i u n a c t d e r e c u n o a ş t e r e a l c o n ş t i i n ­ţe i p e r s o n a l a N u m a i î n m ă g u r a în c a r e e ş t i c o n ş t i e n t d e p r e z e n ţ a şi d e p u t e r e a h a r u l u i î n t i n e t e poţ i socoti p r e o t a d e v ă r a t , de ţ ină tor al f o ­c u l u i s a c r u , p r i n c a r e eşt i t r i m i s să i n c e n d i e z l sp ir i tu l lumi i , pur i f i cându-1 d e p ă c a t e ş i r i d i -cându-1 l a v i a ţ a î n D u m n e z e u . Conşt i in ţa h a ­r u l u i f ace d in p r e o t u n o r g a n al v o i n ţ e i şi al dragos te i lu i H r i s t o s î n l u m e . G r u p u l d e l à S i n a ­x a r u l ş t i e că aceas tă m i s i u n e e l ega tă d e î m ­potr iv i r i şi oştiâMăţi; t o c m a i d e a c e e a p r e t i n d e u n s a c e r d o ţ i u d e sacrif ic i i p â n ă la p r e ţ u l v i e ţ i i . „Vre in să f im făur i tor i i u n u i e v n o u d u p ă i m a ­g i n e a lu i D u m n e z e u a t â t d e pro fanată şi f a l ­s i f i cată p â n ă ieri . A v e m p e n t r u asta de b iru i t o b s i a c o l e , p e care p o a t e n u l e - a c u n o s c u t n i c i ­o d a t ă p â n ă azi B i s e r i c a lu i Hr i s to s . C u m l e v o m birui şi c u m v o m izbut i? Cu l u m i n i l e D u ­h u l u i S f â n t şi n u cu c e l e a l e ş t i inţe i n o a s t r e t e o l o g i c e u n e o r i . Cu c u r a j u l p e care ţi-1 dă h a r u l D u h u l u i c a să m ă r t u r i s e ş t i a d e v ă r u l E -v a n g h e l i e i în treg şi curat , ch iar de ar trebui să m o r i p e n t r u as ta , şi n u cu d ibăc ia d e a s t r e c u r a a d e v ă r u l creşt in camuf la t , pr in tre r ă ­tăc ir i l e şi s l ăb i c iun i l e oameni lor . In s fârş i t , v o m b iru i l u m e a şi o b s t a c o l e l e d i n c a l e a m i ­

s i u n i i noas tre , d a c ă v o m şt i b irui în tâ i duhuil l u m e s c şi obs taco le l e , p e c a r e le î n t â m p i n ă în fiinţa nqastră puterea harului din noi".

U n s i n g u r l u c r u n u î n ţ e l e g e m din a c e s t citat , c a r e c o n ţ i n e o a d m i r a b i l ă c o n c e p ţ i e a preo ţ i e i h a r i c e : b a g a t e l i z a r e a o a r e c u m a ş t i inţe i t e o l o ­g i ce , l u c r u p e c a r e l - a m în tâ ln i t şi î n a l t e a r ­t i co l e d i n f o a i a s e m n a l a t ă . E a d e v ă r a t că ş t i inţa t eo log ică s i n g u r ă , fără c r e d i n ţ ă . şi fără c o n ­şt i inţa har ică , n u î n t e m e i a z ă totul . A v e m m u l ţ i ş t iutori d e c a r t e t eo log ică şi p u ţ i n i apos to l i . M a i m u l t încă , a m v ă z u t î n u l t i m u l d e c e n i u preoţ i înstăr i ţ i , a n g a j a ţ i în ac ţ iun i po l i t i ce şi cari f o l o s e a u t o a t ă ş t i in ţa l o r t eo log ică p e n t r u a îndreptă ţ i c r ime le . S u n t e m d e acord că fără cred inţă p r o f u n d ă ş t i inţa t eo log ică n u î n s e m ­n e a z ă decât ş t i inţă . D a r t r e b u i e să n i s e c o n -c e a d ă c ă n i c i c r e d i n ţ a n u p o a t e fi d r e a p t ă f ă r ă u n m i n i m u m d e ş t i in ţă t eo log ică , iar în ce p r i ­v e ş t e a p o s t o l a t u l preo ţesc , el e d e n e c o n c e p u t fără c u n o a ş t e r e a ş t i inţ i f ică a a d e v ă r u r i l o r m â n ­tu i toare , î n s ă ş i conş t i in ţa h a r u l u i d in no i i m ­pl ică u n s t u d i u pro fund . T o a t e a c e s t e a l e ş t iu t iner i i preoţ i d e l à Sinaxarul, cari s u n t d i n t r e «sei m a i b i n e pregă t i ţ i p e n t r u m i s i u n e a lor . D a r p e n t r u a e v i d e n ţ i a p a s i u n e a har ică , l u c r u c a r e î n t r ' a d e v ă r c a r a c t e r i z e a z ă preo ţ ia a u t e n ­t ică , ei s c a p ă uneor i , î n to iu l lupte i , c u v i n t e n e p o t r i v i t e fa ţă d e ş t i inţa t eo log ică , p r i n c a r e e i î n ş i ş i a u a j u n s l a î n a l t a conş t i in ţă d e s p r e ro lu l preoţ i e i . F ă r ă a c e a s t ă m ă r u n t ă de f i c i en ţă însă , m i ş c a r e a lor, p u ţ i n î n ţ e l e a s ă azi , p r e ţ u -e ş t e c â t o r e v o l u ţ i e d u h o v n i c e a s c ă .

• ** N O U A G E N E R A Ţ I E B A S A R A B E A N A e r e a

f o r m a t ă la şcoala r o m â n e a s c ă şi in t egra tă d e ­s ă v â r ş i t î n s u f l e t u l patr ie i , Ea se d e o s e b e ş t e c o n s i d e r a b i l d e g e n e r a ţ i a a n t e r i o a r ă , carie a v o t a t r u p e r e a d e i m p e r i u l m o s c o v i t şi î n t o a r ­cerea l a R o m â n i a m a m ă . O a m e n i i d e - a t u n c t cari , d e ş i t ră i e sc , a p a r ţ i n u n u i t recut s t ins p e n ­t r u t o t d e a u n a , n ' a v u s e s e r ă pr i l e ju l să se f a m i ­l i ar i zeze c u sp ir i tu l n o s t r u na ţ iona l . V e n e a u d i n a t m o s f e r a cu l tur i i ruseşt i , m a i m u l t s a u m a i p u ţ i n a s imi la t e . R e p r e z e n t a n ţ i a i u n u i p o ­p o r o p r i m a t , e r a f i r e s c p e n t r u e i s ă s e a l ipească m i ş c ă r i l o r d e s t â n g a , d e m o c r a t e , soc ia l i s te , a -n a r h i s t e , c e n t r i f u g a l e fa ţă d e ţar i sm. A u v o t a t u n i r e a c u R o m â n i a c a revo lu ţ ionar i , m a i m u l t r e v o l u ţ i o n a r i soc ia l i d e c â t n a ţ i o n a l i . Şi as t fe l a u r ă m a s ca apar i ţ i i în v i a ţ a r o m â n e a s c ă . P e câ t d e s incer i m u l ţ i d i n t r e ei, p e a t â t d e i n -c o h e r e n ţ i în conv inger i . Ettau p a r t i z a n i ai r i d i ­cări i ţărani lor , dar în a c e l a ş t i m p înfocaţ i f i i o -s e m i ţ i ş i a p ă r ă t o r i a i E v r e i l o r , f ără s ă p o a t ă

590

© BCU Cluj

î n ţ e l e g e că într o B a s a r a b i e copleş i tă d e i u d a ­i sm n ic iodată n'ar fi fost cu p u t i n ţ ă r i d i c a r e a ţărănimi i . No i , naţ ional i ş t i i , cu m a r e d u r e r e a trebui t s ă c o n s t a t ă m că î n t r e a g a genera ţ i e b a ­s a r a b e a n ă delà 1917 e r a h o t ă r i t d u ş m a n ă m i ş ­c ă r i naţ iona l i s te , cu e x c e p ţ i a u n u i a s i n g u r : I o n P e l i v a n . I n p r i g o a n a î m p o t r i v a n a ţ i o n a l i s ­m u l u i a e x c e l a t I o n Inculeţ , a j u n s p r i n f r a u d ă a c a d e m i c i a n şi p r i n s i m p l a cal i tate d e b a s a r a ­bean, m i n i s t r u a p r o a p e p e r m a n e n t în R o m â n i a . Spir i t n ih i l i s t şi prof i tor , abso lu t n ic io faptă n u se l e a g ă de n u m e l e lui p e n t r u propăş irea r o m â n i s m u l u i î n p r o v i n c i a de p e s t e Prut . s i n ­g u r a lu i ze s t re a d u s ă în po l i t i ca ţării a fost ap l i carea m e t o d e l o r po l i ţ i s t e ruseşt i î m p o t r i v a naţ iona l i ş t i lor , p e n t r u a fi p e p l a c u l Evrei lor , p e cari i -a apărat f e r v e n t depe b a n c a m i n i s t e ­r ia lă . El e protot ipul genera ţ i e i de là 1917, c a r e p u r t a nos ta lg ia r u s i s m u l u i î n suf le t şi d i n care mul ţ i a u r ă m a s să pac t i zeze cu bo l şev ic i i n ă ­văl i tor i d in anu l de groază 1940.

Or ic ine p o a t e să pr iceapă uşor d e c e M a r e ­şa lu l A n t o n e s c u , după cucer irea Basarabie i , n'a apelat la n i c i u n u l d i n a c e s t e e l e m e n t e , Care într 'un sfert de v e a c de v ia ţă r o m â n e a s c ă n u ş i - a u d a t os tenea la s ă ş t eargă tara u n o r d i -f o r m ă r i i s tor ice d in f i inţa lor.

N o u a generaţ i e , m o d e l a t ă î n sp ir i tu l patr ie i , s'a încorporat ins t inc t iv în concepţ ia n a ţ i o n a ­l is tă . E in tegra l r o m â n e a s c ă . A v i s a t şi a s u ­ferit î m p r e u n ă cu cei de s e a m a e i d i n R o m â ­n i a toată . A cunoscut v a g a b o n d a j u l tragic al pr ibegie i după căderea B a s a r a b i e i s u b b o l ş e -

• v ie i . A c u n o s c u t a tunc i cât d e adânc v ibrează ţara m a m ă p e n t r u prov inc ia v r e m e l n i c p i e r ­dută . Sufer in ţa fără n u m e a c ă l i t - o în c r e -dinţăv-Câmd războiul • isfânt a i sbucnit , a fost în p r i m e l e rânduri, s ă - ş i r ecucerească p ă m â n t u l s t rămoşesc . Ofiţeri şi soldaţi , căr turar i şi ţ ă ­rani , aceas tă g e n e r a ţ i e n u m ă r ă ero i şi mart ir i p e n t r u e l iberare . D a c ă u n i r e a se f ă c u s e p r i n vot , r ecucer i rea s'a pece t lu i t deapurur i c u s â n ­g e basarabean , c a r e angajează to ta l su f l e tu l aces te i generaţ i i în des t inu l r o m â n e s c . O, n u ­m a i d intre t ineri i , p e cari i-ara c u n o s c u t eu , câţ i zac azi î n p ă m â n t p e n t r u B a s a r a b i a R o ­m â n i e i !

Conşt i in ţa aces t e i generaţ i i mol, î n care b a t e în treagă f i inţa r o m â n i s m u l u i , s e ros te ş t e î n scr is p r i n gazata Raza, c a r e a p a r e în Chiş inău. Scri i tor i i a d u n a ţ i î n jurul ei măr tur i se sc crezu l naţ iona l i s t şi creşt in, la f e l c u m s e m ă r t u r i ­s e ş t e î n ţara întreagă , f ireşte c u ap l i ca ţ i e la p r o b l e m e l e v i e ţ i i basarabene . N i c i o i d e e n u - i s epară d e ideo log ia n o u l u i stat . N i c i u n corp s trăin nu~i> ţ ine depar te d e in ima noas tră . Ii s imţ i a i noştr i p â n ă la u l t imul rând p e c a r e î l scr iu . D i n ar t i co l e l e ior resp iră o n e m ă r g i ­

n i tă dragos te p e n t r u p ă m â n t u l m ă n o s a l B a ­sarabie i , o durere m â n g â i a t ă d e n ă d e j d e p e n ­t r u răni le încă deschise , o r ecunoş t in ţă f i e r ­b i n t e faţă d'e patr ia l iberatoare , o se te v o i n i ­cească d e p u r i t a t e în v i a ţ a naţ ională . Scr isu l unui Vas i l e Ţeporde i , cel d intâ iu gazetar a l no i i generaţ i i , scr isul p o e t u l u i S e r g i u Mate i Nica , al lu i S e r g i u Roşea şi a l tu turor c e l o r ­la l ţ i co laborator i sunt i m n u r i ţâ şn i t e din in imă către z i u a d e m â i n e , că tre v e a c u l de m â i n e a l B a s a r a b i e i r e m â n e ş t i . Ei tră iesc şi g â n d e s c într© r u i n e l e ur iaş căscate spre cer a le Ohi -ş inăului , dar aceas ta n u - i împied ică , ci î i î n ­f lăcărează s ă creadă în m ă r i r e a v i i toare a ţării . E oa u n s imbol a l în tregu lu i suf let basarabean , r id icat p e s t e d'ezastre în a v â n t s pre v i a ţ a ce t r e b u i e rec lădi tă .

* * *

M I H A I L D R A G O M I R E S C U , profesorul de l i teratură a l Univers i tă ţ i i d in Bucureşt i , a î n ­ch i s ochii pentru veşn ic i e . Toate morţ i l e n e a -fectează , dar aceasta n e - a încărcat de tr is teţe grea. Ou a n i î n urmă , c u mul ţ i a n i î n u r m ă , noi , întâia fa langă a „gândirişt i lor", l - a m a t a ­cat p e Miha i l D r a g o m i r e s c u m a i m u l t decât s'ar fi c u v e n i t ş i în t e r m e n i car i n u se re fereau n u ­m a i la ide i l e sa le es te t i ce . A m fosit, e drept , nevo i ţ i s ă - l a tacăm, f i indcă dânsu l n u î n ţ e ­l e g e a c e v o i m s ă f a c e m l a aceas tă rev i s tă şi, ne în ţe l egând , n e ca ta loga în f a i m o a s e l e sa l e „egzeme l iterare". D a r a tacur i l e noastre ori­cât d e exagera te , c a r e v o i a u să - i r idicul izeze ţ i n u t a l i terară, n u p o r n e a u d i n n ic i u n r e ­s e n t i m e n t . P r o f e s o r u l c u b o n o m i a lu i ca ldă, cu vo ioş ia lui p l ebe iană , n e - a fost to tdeauna simpiatilc. II s o c o t e a m u n a d v e r s a r ino fens iv şi-1 s g â r i a m c u conde iu l m a i m u l t ca să n e a m u z ă m fin focu l t i n e r e ţ i i n ă v ă l i t o a r e d e - a -tunci . F ă r ă s ă v r e m , p o a t e , , a m contr ibui t la d i m i n u a r e a s u c c e s u l u i doctr ine i s a l e estet ice , c e a r fi m e r i t a t o v a z ă m a i îna l tă decât a avut .

Mihiail D r a g o m i r e s c u e, de fapt, în tâ iu l cr i ­t ic l i terar r o m â n , c a r e a căuta t s ă - ş i î n t e m e ­i eze judecăţ i l e ş i interpretăr i le p e o teorift es tet ică personală , ampl i f icată p â n ă la d i m e n ­s iun i l e u n u i s i s t e m . Disc ipo l a l lui Ti tu M a i o -rescu, d i s p u n e a de o c u g e t a r e m u l t . m a i i n ­gen ioasă şi m a i f e c u n d ă decât m a e s t r u l s ă u şi, dacă a r fi a v u t u n ta l en t l i terar m a i î n ­grij i t şi u n m a i r e d u s abuz de terminolog ie şti inţif ică, fără îndoia lă că ide i l e sa l e a r fi const i tui t o m a r e epocă î n crit ica ş i î n e s ­tetica românească v . . .Teoria c a p o d o p e r e i f o r m u ­la tă d e el, cu putern ice in f luenţe diln es tet ica g e r m a n ă , n u e de loc u n lucru d e d i spreţu i t

59a

© BCU Cluj

In/tr'o l u m e l i t e r a r ă c a a noas tră , u n d e j u d e -căţiQe cr i t ice n u s e r idică p e s t e n i v e l u l i m ­pres i i l or arbi trare . Iar Teoria poeziei, c a r e v a r ă m â n e , poate , car tea cea m a i b u n ă , p e oare n e - a l ă s a t - o . — a l t a m a i b u n ă n ic i n'a a p ă ­rut , — e o lucrare a d m i r a b i l ă d e i n i ţ i e r e î n t a i n e l e f r u m u s e ţ i i l i r i ce .

I - a m fos t s t u d e n t într'o v r e m e c â n d t i n e ­r i i t eo log i e r a u obl igaţ i s ă - ş i c o m p l e t e z e c u ­n o ş t i n ţ e l e l a cursur i l e d e l i t eratură şi d e fii-l o s o f i e a l e Un ivers i tă ţ i i . Şi a m fos t pr in tre m e m b r i i f o n d a t o r i ai „ Ins t i tu tu lu i" său . Ş e -Uinţe le s e ţ i n e a u la F a c u l t a t e a d e Li tere , î n ­tr'o a t m o s f e r ă d e l i b e r t a t e şi de f a m i l i a r i t a t e n e o b i ş n u i t e î n l u m e a un ivers i tară . I n d r a g o s ­tea sa. n e m ă r g i n i t ă p e n t r u l i teratură , p r o f e ­sorul n u ş t i a to tuş i s ă p ă s t r e z e d i s tanţa n e ­ce sară f a ţ ă d e t u r b u l e n ţ i i t ineri , car i s e î n ­t r e c e a u să s p e c u l e z e ia m a x i m u m aceas tă s l ă ­b i c iune , t r a n s f o r m â n d u n e o r i ora a c a d e m i c ă î n p e t r e c e r e d e zurbagi i in te lec tua l i . D a s c ă l u l s e - în fur ia p e r â n d şi s e po to l ea , ca» u n p ă ­r inte s a u c a u n c a m a r a d prea, î ingăduitor, c ă u t â n d p â n ă l a urmă , c u o tenacitate î n g e ­rească , s ă n e facă s ă g u s t ă m farmecu l , r e a l s a u i m a g i n a r , a l v r e u n e i poez i i ana l iaa te . D a r 'dincolo d e t u r b u l e n ţ a ş ed in ţe lor aces tora , u n d e f i e c a r e p u t e a s p u n e orice voiai, r ă m â n e a u n l u c r u în su f l e tu l t i n e r e t u l u i u n i v e r s i t a r : d r a ­gos tea ca ldă şi in teresu l v i u p e n t r u f a p t u l l i ­terar . P o a t e n i c i u n alt dască l n'a i zbut i t s ă s t â r n e a s c ă o a tmos feră m a i p a s i o n a t ă p e n t r u ob iec tu l s ă u ca M i h a i l D r a g o m i r e s c u .

T o t p e v r e m e a aceea , p e la 1916, i - a m c u ­n o s c u t ,şd c e n a c l u l l i t erar d i n s t rada Niifon, n u d e p a r t e d e parcu l Carol . C â n d a a p ă r u t S e s u r i Matale, m'a i n v i t a t la o ş ed in ţă ş i t oa tă

n o a p t e a a cet i t înftnegul v o l u m , amal izându-1 şi r e l i e f â n d c e i s e părea nou . E r a î n c â n t a t d e u n sonet , Copacul, ş i v e d e a în e l o s i m ­

bo l i zare a e lanu lu i v i ta l a l l u i B e r g s o n , a c ă r u i M o s o f i e era la m o d ă p e - a t u n c i .

Daică, după a f i r m a r e a r e v i s t e i Gândirea, n e - a teecut p e to ţ i l a „ e g z e m a l i terară", a f ă -o u t - o p e n t r u c ă ide i l e ndastlre e r a u a l t c e v a d e ­c â t s i m p l ă ţ i n u t ă es te t ică . N e - a c o m b ă t u t a n i d e z i l e , v i r u l e n t , p e n t r u „mis t ic i sm". D a r î n l u m e a l i t erară a fos t o m a r e surpr iză în z iua c â n d Gândirea a t ipăr i t u n e s e u d e M i h a i l Dragomiirescu, î n clare s e d e m o n s t r e a z ă , f o a r ­t e i n g e n i o s , s u p r a n a t u r a l i t a t e a c u v â n t u l u i lu i I i sus Hris tos , i e ş i n d ca o conc luz ie d i n c o m p a ­raţ ia textiului e v a n g h e l i c cu t eor ia c a p o d o p e ­rei.. C u v â n t u l lu i I i s u s f i ind m a i p r e s u s d e o r i c e capodoperă , deci m a i p r e s u s d e g e n i u l o m e n e s c , e l n u p o a t e fi d e c â t d e or ig ine d i ­v i n ă . A c e a s t ă m i n u n a t ă p a g i n ă apo loget i că , s c r i s ă d e fapt d u p ă m e t o d a lu i C h a t e a u b r i a n d , n u e d e c â t u n capi to l d intr 'o c a r t e î n c h i n a t ă l u i I i sus . D a s c ă l u l m i - a s p u s că o a r e î n m a ­n u s c r i s , dar îi l ipsesc f o n d u r i l e n e c e s a r e t i ­p a r u l u i . D a c ă e x i s t ă aidest m a n u s c r i s , el n e v a a r ă t a o fa ţă n o u ă a ^personalităţii lui Miha i l Dragcmiirescu, care a fost n u n u m a i e s t e t i ­c i a n şi cri t ic , dar şi r o m a n c i e r ş i fabul i s t , s u b p s e u d o n i m u l d e Biadu B u e o v .

D a c ă a m u r i t s ă r a c şi a fos t î n g r o p a t d i n dan i i , e . p e n t r u c ă toată v i a ţ a a î n c h i n a t - o e x ­c l u s i v l i t eratur i i ş i - a c o n s u m a t - o î n cu l tu l p a s i o n a t şi u n i c a l f r u m u s e ţ i i l i terare . F a c ă - i b u n u l Duimlnezeu p a r t e d e s t ră luc i ta b u c u r i e a v e ş n i c i e i !

N I C H I F O R C R A I N I C

Câtre iubiţii noştri cititori

Condiţiile grele ale tiparului şi ale hârtiei ne silesc ca, înce­pând cu luna Ianuarie 1943, sâ ridicăm abonamentul anual la 500 lei, iar preţul exemplarului la 50 lei.

Rugăm pe cititorii noştri să ştie că, şi cu aceste majorări, „Gândirea" tot în deficit va apărea. Cei cari nu pot plăti noul abonament să binevoiască a ne vesti din vreme.

ANUL XXI. — Nr. 10. DECEMBRIE. 1942

© BCU Cluj