Anul LXXII Arad 6 Iunie 1948 Nr. 23

BISERICA şi ŞCOALA R E V I S T A O F I C I A L A A E P I S C O P I E I A R A D U L U I

Redacţia ? Adminwtraţi»

I ARAD, STR. EMINESCU 18 Redactor :

Prot. Dr. P. Deheleanu A P A R E D U M I N E C A

JL

Cuvântarea P. S. Episcop Andrei la deschiderea Adunării Eparhiale din 30 Maiu a. c.

Hristos a înviat! Onorată Adunare Eparhială, Dela ultima noastră întrunire până azi s'au pe­

trecut evenimente mari în viata Statului şi a Bise­ricii noastre.

La 30 Dec. 1947 regele Mihai I. a abdicat de la tron şi s'a instaurat Republica Populară Română. Prin Constituţjla dela 8 Aprilie 1948 Ţara a primit o nouă structură, de' democraţie populară, acomodată celor mai avansate principii sociale.

Schimbarea aceasta epocală s'a făcut în pace, fără nici o sguduire.

Noua Ganstitujie asigură Bisericii libertatea deplină în opera de evanghelizare. Slujitorii Bisericii a» depus juramântii 4e credinţă faţă de Republică şi la toate serviciile divine s'au introdus ectenie de pomenire pentru „înaltul Prezidiu al Republicei" ca supremă autoritate de Stat.

La 27 Februarie 1948 a adormit în Domnul pa­triarhul Nicodim, capul Bisericii noastre, la vârsta de 84 ani. In 24 Maiu a. c. a fost ales cel de al treilea Patriarh al României, în persoana I. P. S. Mi­tropolit al Moldovei Iustinian Marina, a cărui înscău­nare se va face în 6 Iunie a. c.

Anul ce a trecut a fost binecuvântat de Dum­nezeu cu pace. Biserica a profitat de această îm­prejurare, lucrând cu zel în ogorul Domnului.

Domnilor Deputaţi, Ca membri ai unei corporaţii bisericeşti e firesc

să ne punem întrebarea: Cum priveşte Biserica schimbările politice şi sociale de azi şi care poate fi aportul Bisericii la noua aşezare economică şi so­cială de Stat?

La aceste întrebări Biserica răspunde, înainte de toate lămurind sensul mai înalt a ceeace numim Viaţă.

Viata ou «ste o stare de repaos, de odihnă şi huzur, ci o neîncetată frământare şi luptă pentru o stare tot mai bună. Mântuitorul a determinat în mod magistral rostul vieţii, când a spus: „Fiţi desăvârşiţi,

precum Tatăl vostru cel ceresc este desăvârşit". (Mat. 5,48). Desăvârşirea, în raport cu Dumnezeu, este nelimitată şi veşnică. Ea deschide calea ori­cărui progres.

Şi după cum poate îi vorba de desăvârşire în viata individuală, totaşa este necesară una şi în viaţa socială. Frământările sociale din vremea noastră urmăresc tocmai această îmbunătăţire a vieţii obşteşti, prin încetarea exploatării omului de către om, şi printr'o mai raţională împărţire a bunurilor materiale, ca condiţie a păcii dintre oameni. Pacea şi înlăturarea suferinţei fizice, sunt obiective ideale ale doctrinei sociale.

Viaţa obştească în sens social este desăvârşirea în linie orizontală.

Alături de acest sens, stă desăvârşirea morală a individului şi prin el a obştei, care lucrare se face prin religie, între om şi Dumnezeu, şi deaceea e trasată prin linie verticală.

Din întretăerea celor 2 linii: orizontală şi ver­ticală se naşte crucea, semnul biruinţei prin sufe­rinţă. Viata este o suferinţă. Nu numai una frzică ci mai ales morală. Fericirea omului rezultă numai din biruinţa asupra amânduror celor 2 feluri de suferinti.

Din cele spuse reiese că pentru înlăturarea de­plină a suferinţei fizice este nevoie de a da lupta şi împotriva suferinţei morale. Aci se întâlneşte rolul Bisericii cu lupta socială. Până când Marta grijeşte de cele materiale şi vremelnice, Măria adună cele pentru suflete. Cine ar putea spune că în lupta contra suferinţei omul n'are lipsă şi de: credinţă în bine, răbdare şi nădejde? Sau cine poate contesta că construirea vieţii pe linia verticală, către Cel de sus, nu are darul de a curaţi, sfinţi şt înălţa viaţa ome­nească?

Iată de ce Biserica vede în frământările poli­tice şi sociale degetul lui Dumnezeu, ale cărui pla­nuri şi căi sunt mai presus de gândurile şi căile omeneşti (Isaia 5 5 , 8 - 9 ) . Epoca de frământări ai cărei martori suntem, desenează, incontestabil, con-

Pag. 170 llSERÎCA $ j ŞCdÂLÂ Nr. 2 3 ; 6 Iunie 194&

tururile unei vieţi sociale viitoare mai bune şi mai drepte. Deaceea, Biserica va fi prezentă cu aportul său moral şi divin în mijlocul acestor frământări, ajutând la limpezirea apelor.

Mântuitorul nostru a rostit epocalele cuvinte : „Ce va folosi omului, dacă va câştiga lumea întreagă, iar sufletul său îl va pierde? (Mat. 16,26).

Procesul urmărit numai pe linie orizontală, ma­terială, poate duce — precum o dovedeşte istoria — la îmbogăţire şi putere. Insă, secondat pe linie ver­ticală, de adevăr şi dreptate, progresul devine mai desăvârşit în fericire.

Bisericii i se aduce uneori învinuirea că rămâne oarbă fată de realitate, plutind în nori, şi că stă izolată de frământările de pe pământ. Răspunsul nostru acesta e s t e : Dela înălţimea ei de 2000 .ani, Biserica lui Hristos priveşte calmă şi senină cursul istoriei omeneşti. Ea nu e nici îngrijorată, nici pri­pită. Ea are perspectiva celui mai larg orizont. Ea nu neglijază realitatea ci lucrează — prin mijloacele ei cereşti — pentru modelarea vieţii omeneşti după idealul cel mai desăvârşit , pe care ni-1 oferă împă­

răţia lui Dumnezeu, care e s t e : dreptate, pace şi buV curie (Rom. ,14,17). '

Iiîcrezătoare în puterea de grijă^ a Tată lu i ; ce­resc, Biserica înţelege să dea tot concursul său moral conducătorilor Ţării, pentru a înfăptui acel ideal de pace şi dreptate care constituie bucuria vieţii pă­mânteşti . -

Pe linia acestui crez s'a desfăşurat viaţa bise­ricească din Eparhie şi în anul trecut. „Sporeşte-ne credinţa!" şi „rămâi cu no i !" acestea sunt cererile noastre ' către Hristos-Domnul. Noi n 'avem dorinţă mai fierbinte decât aceea ca EI să ne înveţe a ne ruga tot mai bine, tot mai din adânc, pentruca să asaltăm cerul şi din bogăţia Iui de har să coborâm cât mai mult peste tara şi poporul nostru.

Domnilor Deputaţi, Din dările de seamă, ce vi se vor prezenta,

veti lua cunoştinţă de cele realizate în anul trecut. Vă rugăm să ne staţi în ajutor cu sfatul şi sprijinul DVoastră pentru cele de făcut în viitor.

Salutându-Vă de bunăvenire, declarăm sesiunea ordinară a Adunării Eparhiale

din a. 1948 deschisă.

Noul Patriarh şi chemarea de azi a bisericii In ziua de 24 Mai a. c. poporul român prin re­

prezentanţii săi a ales noul Patriarh al României în locul regretatului decedat Nicodim.

Ce a însemnat pentru poporul şi ţara noastră totdeauna Biserica Ortodoxă o ştim cu toţii. Biserica Ortodoxă a fost, este şi rămâne Biserica Neamului Românesc.

La 24 Mai, reprezentanţii Bisericii au făcut o alegere istorică. Au ales întru Patriarh al Republicii Populare Române pe I. P. S. S. lustinian Marina, care este un fiu născut şi crescut în familie de plugari, care la vârsta cea mai potrivită a fost chemat să conducă destinele Sfintei noastre Biserici.

Cu prilejul alegerii Sale întru Patriarh, înalt Prea Sfinţia Sa a rostit o cuvântare compusă din adevărate „cuvinte de aur", cuvântare prin care a enunţat programul de lucru pe care şi 1-a fixat în . înalta încredinţare ce a primit prin votul poporului.

In cuvântare, înalt Prea Sfinţia Sa a cuprins nu numai ceeace şi-a pus în gând să facă spre bi­nele şi înflorirea Bisericii, ci şi ceeace este şi spre binele şi înflorirea ţării noastre, neuitând să arate dragostea să nepre'făcută şi faţă de acei cetăţeni ai ttepublicei Populare Române, care nu fac parte din staulul acestei Biserici.

„Biserica este chemată azi — a spus înalt Prea Sfinţia Sa — să purifice, să înoiască şi să mobileze viaţa omenească, propovăduind dreptatea şi omenia, tuturor muncă paşnică, cinste şi ordine; este chemată să împuternicească sufletul poporului drept credin­cios cu tăria iubirii a solidarităţii şi a unirii, ce tre­buie să trăiască în regimul democratic al tinerei noastre Republici Populare".

„Pentru înfăptuirea acestor idealuri cel dintâi pas şi cel mai de seamă lucru pe care îl vot avea de făcut, în hotarul tradiţiilor Bisericeşti, este păs­trarea credinţei, care în decursul istoriei s'a arătat a fi o piatră de temelie tare, va deveni ;«n chivot de mântuire şi izvor nesecat de fapte mari şi de pro­păşire duhovnicească şi morală pentru poporul nostru".

„Dar îndeosebi mă voiu strădui ca Sfânta noas­tră Biserică Ortodoxă Română să facă faţă aşteptă­rilor şi nădejdilor ce şi-le pune poporul drept credin­cios în contriauţia ei în noua sa aşezare socială".

„ Vom avea inima larg deschisă pentru celelalte confesiuni din ţara noastră".

„Dreptate" şi „omenie", iată ce trebuie să pro­povăduiască slujitorii altarelor ortodoxei Prin înfăp­tuirea dreptăţii şi omeniei şi numai prin acestea se va purifica, se va înoi şi se va înnobila viaţa ome­nească, care a fost răvăşită şi zdruncinată din temelii de urmările nefastului războiu în care poporul nostru drept credincios a fost târât cu de-a-sila, de către cei care doreau să ne stăpânească şi mai departe prin exploatarea omului de către om.

Astăzi mai mult ca oricând, viaţa omenească are nevoe de purificare, înoire şi innobilare în inte­resul viitorului nostru şi al copiilor noştri.

Roadele purificării, înoirii şi înnobilării vor fi: omenie, ordine, solidaritate şi unire între toţi cetă­ţenii Republicei Populare Române.

Biserica este chemată să facă această purificare, înoire şi înnobilare şi noi preoţii, făgăduim că vom îndeplini a c a s t ă poruncă a Patriarhului nostru.

Am gustat din destul din otrava urii şi învrăj­birii, otravă care ne-a fost administrată drept „me­dicament" din paharul şovinismului provocator de războaie, care prin propaganda Iui satanică a ~ e ^ a t

să profaneze şi Biserica, încercând s'o târască pe drumul lui.

Biserica dintru începutul ei a lucrat Ia purifi­care, înoire şi înnobilarea vieţii omeneşti şi atât timp cât la cârma ei de pretutindeni se aflau bărbaţi lu­minaţi de Duhul sfânt, ea şi-a îndeplinit cu priso­sinţă chemarea, reuşind să răspândească învăţătu­rile curate ale Fiului lui Dumnezeu pe tot pământul, dar de îndată ce satana a reuşit să vâre printre con­ducători şi slugi de ale lui pe care le-a travestit în propovăduitori ai neprihănirii (2 Cor. 11,14) prin aceştia a reuşit să desbine Biserica şi în locul iu­birii de oameni să Introducă ura de rasă. Spărtura produsă în Biserică în veacul al Xl-lea, a ajuns să se producă şi în poporul român drept credincios acum 250 de ani* „spărtură" pe care înalt Prea Sfinţia Sa Ius­tinian Marina, şi-a pus în gând s'o astupe şi la acea­stă lucrare sfântă noi, toţi pTeoţii suntem alături de înalt Prea Sfinţia Sa şi de ceilalţi Ierarhi ai Sfintei noastre Biserici şi rugăm pe Dumnezeu să facă ca înalt Prea Sfinţia Sa Patriarhul României să vadă cu ochii săi dusă la îndeplinire cât mai neîntârziat acaastă lucrare, ca din nou poporul român să devină: „O turmă şi un păstor".

Biserica Ortodoxă de totdeauna a fost Biserica democraţiei aşa cum a înfiinţat-o Mântuitorul Iisus Hristos. Ea deşi ţine Ia tradiţie având învăţătura ei constaniă dela Iisus Hristos şi până astăzi, nu ba­rează drumul progresului ci din contră ea însăşi este un factor al acestuia. Asta o dovedeşte tot trecutul ei.

Biserica Ortodoxă, cheamă la sânul ei pe toţi oamenii fără deosebire şi aceasta o face nu prin inchiziţie şi nu prin condamnarea bărbaţilor de ştiinţă, ci prin dragoste neprefăcută faţă de toţi şi prin în­curajarea celor ce ajută la progresul culturei şi ci­vilizaţiei şi datorită acestui fapt Biserica Ortodoxă a fost ferită de a luneca pe povârnişul obsolutismului sau teocraţiei. '

Biserica Ortodoxă nu împarte omenirea în cele două clase enunţate de dementul filosof german Nitsche: clasa domnilor şi clasa slugilor, ci ea con­sideră pe toţi oamenii egali şi chiar la conducerea ei îşi alege bărbaţi din popor.

Biserica Ortodoxă este pentru pace, pace pe care Iisus Hristos a adus-o pe pământ „Pace şi bu-năvoire între oameni", ea nu vrea războiu nici reli­gios şi nici politic şi în tot trecutul ei istoric s'a do­vedit a fi un factor răspânditor de pace.

Războiul religios de treizeci de ani, când alte două biserici se ucideau între ele cu arme de foc, a fost strein de Biserica Ortodoxă, care întotdeauna a fost împotriva vărsării de sânge.

Dacă preotul păgân din India ar fi petrecut în mijlocul Bisericii Ortodoxe, înafnte de izbucnirea răz­boiului mondial, el nu ar fi putut face nici unui preot ortodox propunerea pe care a făcut-o unui preot din apusul Europei şi anume: „Să schimbăm între noi — recomanda preotul păgân, preotului creştin din apus — cele două cărţi sfinte ale noastre. Să ne daţi voi nouă cartea voastră Noul Testament care vă în­deamnă Ia iubire şi pace şi noi să vă dăm vouă cre­ştinilor cartea noastră sfântă Beghavad-Gita care în­deamnă pe oameni la războiu, pentrucă noi, păgânii vrem să trăim în pace, pe când vouă tare vă place să vă războiţi".

Biserica Ortodoxă Română, nici odată nu s'a desminţit în chemarea ei de a propovădui purifica­rea, înnoirea şi înnobilarea vieţii omeneşti, nu s'a desminţit niciodată în iubirea ce-o poartă tuturor oa­menilor şi celor de altă credinţă. Cei persecutaţi în alte ţări pentru credinţa lor — ex. Husiţii etc. — au aflat azil Ia poporul român drept credincios, dar cât pe aci era să fim abătuţi dela această linie de­mocratică de către cei ce au -târât ţara într'un răz­boiu provocat de cei ce cultivau teoria lui Nitsche, care au găsit şi printre noi slugi, dar Dumnezeu ne-a scăpat şi de acea nenorocire care ne păştea.

Şi astăzi plugărimea română şi cu ea tot popo­rul poate fi mândră, cum spunea înalt Prea Sfinţitul Iustinian, că din nou are la cârma credinţei lui un Patriarh ridicat din sânul ei.

Noi, cei dela graniţa de Vest a ţării, preoţi şi popor, rugăm pe I. P. S. S. Patriarhul Iustinian să primească încredinţarea că cu toţii vom lupta aşa cum ne cere: „uniţi într'un efort comun de muncă să consolidăm viaţa şi orânduirile democratice ale Republicei Populare Române".

Pe cei care sunt de altă confesiune, noi îi ru­găm să primească mâna întinsă de Biserica Ortodoxă prin I. P. S. S. Patriarhul României şi dacă ne şi deo­sebim în cele ale credinţei religioase, să ne unim în lupta pentru binele şi prosperitatea Republicei noastre Populare.

Noul Patriarh să ne trăiască întru mulţi şi fe­riciţi an i !

Preot IOAN UNGUREANU

Din discursurile rostite la alegerea noului Patriarh La solemnitatea de Luni 24 Maiu, din Palatul

Marei Adunări Naţionale, cu prilejul alegerii noului Patriarh al Bisericei Ortodoxe Române, s'au rostit următoarele discursuri:

Din discursul I. P. S. S. Patriarh Justinian ...Plugărimea Republicii Populare Române, poate

fi mândră că a dat din sânul el pe cel de al treilea Patriarh al Bisericii strămoşeşti. Cât mă priveşte pe mine personal, mulţumesc prea milostivului Dumnezeu că din simplu ţiu de plugar m'a înălţat la cea mat

înaltă treaptă bisericească, la care poate ajunge un pământean.

Vă mulţumesc din suflet pentru dragostea Dom­niilor Voastre şl vă sunt recunoscător pentru încre­derea arătată. Vă facă însă şi eu o rugăminte: Să nu mă lipsiţi de această dragoste, fiindcă ea mă ajută nespus de mult în puterea sarcinilor mele grijilor mele.

Biserica este chemată azi să purifice, să îno-iască şi să înnobileze viaţa omenească, propovăduind dreptatea şi omenia, tuturor muncă paşnică, cinste şi ordine; este chemată şă împuternicească sufletul po-

Pag. 172 BISERICA Şl ŞCOALA Nr. 23; 6 Iunie 1946

porului drept credincios cu tăria iubirei, a solidarităţii şt a unirei ce trebue să trăiască în regimul demo­cratic al tinerii noastre Republici Populare.

Pentru înfăptuirea acestor Idealuri, cel dintâi şl cel mai de seamă lucru pe care îl voi avea de făcut, în hotarul tradiţiilor bisericeşti este păstrarea cre­dinţei, care îndecursul istoriei s'a arătat a fi o piatră de temelie tare, înlăturând dureroasa spărtură, pro­vocată de duşmani acum 250 de ani, credinţa unitară ortodoxă va deveni un chivot de mântuire şt izvor nesecat de fapte rari şi de propăşire duhovnicească şt morală pentru poporul nostru.

Dar în deosebi mă voi strădui ca sfânta noastră Biserică Ortodoxă Română să facă faţă aşteptărilor şi nădejdilor ce şi le pune poporul drept credincios în contribuţia ei la noua sa aşezare socială.

Niciodată în viaţa ei, în curs de aproape două milenii, Biserica lui Hristos nu a avut un prilej mai potrivit pentru a-şi pune în practică învăţăturile evangheliei, ca cel de azi datorită regimului popular instaurat în ţara noastră.

Obiectivul misiunii Bisericii este omul, temelia Patriei şi societăţii. înălţarea omului condiţionează îmbunătăţirea tuturor celorlalte realităţii ale vieţii o-meneşti. Formarea unul om nou, a unul om conştient, de rosturile lui pe pământ, pătruns de nepieritoarele adevăruri ale dreptăţii şi păcii, iată o vastă lucrare la săvârşirea căreia este chemată să contribue şi Biserica. * - v

Strigătul omenirii după o viaţă nouă, mai dreaptă şi mai bună, liberă şt stăpână pe munca ei, este strigătul celui căzut între tâlhari, după sama-rtneanul izbăvitor. Lăsată pradă tuturor rătăcirilor şt tuturor suferinţelor, omenirea strigă şi cere pace, în­frăţire şi dragoste. Biserica trebue să răspundă acestei strigări şi să fie prezentă acolo unde se dă lupta pentru cucerirea dreptăţii şt libertăţii ştiut fiind că nu poate fl pace, înfrăţire şi fericire într'o lume cu oameni robiţi, exploataţi şt ţinuţi în întunereC (Ap. Soc.)

Slujitorilor Bisericii le revine toată datoria de a îndepărta din sufletele oamenilor toată sgura lăsată de păcatele trecutului, şi.de a-şi da şi viaţa pentru apărarea păcii şi libertăţii omenirei, după pilda dată nouă de Iisus.

Iar moştenirea lăsată nouă de fericitul întru pomenire, Patriarhul Nicodim, va fi păstrată în duhul tainicei înţelegeri şt al celei mai drepte preţuiri, căci, la anii săi cărunţi, i-a fost hărăzit de Dumnezeu să strângă iarăşi veriga ruptă din lanţul legăturilor de veacuri, atât de vechi şi de folositoare, dintre Bise­rica românească şi rusă. Acest act de colaborare du­hovnicească, care se întemeează pe cea mai deplină sinceritate de întărire a Ortodoxiei, ne făgăduim să-l adâncim în viitor printr'o cooperare şi mai largă pentru promovarea ortodoxiei.

Crescut în învăţăturile şi predanUle sfintei noastre Biserici Ortodoxe, care dela început a respins şovinismul şt prozelitismul, ca pe nişte lucruri care nu sunt potrivite cu duhul creştin, vom avea tnlma larg deschisă pentru celelalte confesiuni din tura noastră. Deasemenea voi întinde mâna iubirii şi a prieteniei de Frăţie între Hristos tuturor Bisericilor Ortodoxe surori întru EcumenicHate, luptând pentru înflorirea ortodoxiei, care zideşte şi întăreşte po­poarele.

Biserica Ortodoxă Română trăeşte azi cea mai măreaţă zi din viaţa ei, din istoria ei, — când pentru prima oară clerul şi poporul ei dreptcredinctos a fost atât de măreţ reprezentat, la alegerea primului Patriarh în Republica Populară Română, prin tot ce are po­porul nostru mal bun dela Vlădică până la opincă, dela meşteşugar până la cărturar. Prezenţa în acest preamăreţ Colegiu Bisericesc a întregului Guvern în frunte cu toţi membrii înaltului Prezidiu al Republicii Populare Române, a membrilor Mărit Adunări Naţio­nale, a tuturor conducătorilor instituţiilor de cultură din ţară, alături de înaltul Cler, delegaţii Eparhiilor din ţară şi membrii Adunării Eparhiale a Bucureştior, ne arată cât interes poartă regimul democraţiei populare române Bisericii Ortodoxe şi slujitorilor ei.

înfrăţiţi şi însufleţiţi de această dragoste reci­procă, clerul şt poporul binecredincios să ne dăm mâna şi uniţi într'un efort comun de muncă să con­solidăm viaţa şi orânduirile democratice ale tinerei noastre Republici, purtând în minţi şi în inimi deviza Sf. Apostol Pavel: „Hristos ne-a izbăvit să fim liberi: rămâneţi dar tari şt nu vă plecaţi iarăşi sub jugul robiei". (Galat. V. 1).

Cuvântarea d-lui prim-ministru Dr. Petru Groza In numele Guvernului Republicii Populare Ro­

mâne, vă urez sănătate şi putere de muncă, pentru a vă putea împlini misiunea, care, după cum spuneaţi, este plină de atâtea griji şi răspunderi, dar care vă rezervă şt mari satisfacţii.

Cuvântarea clară a ministrului Cultelor şt cu­vântarea înalt Prea Sfinţiei Voastre trasează linia de colaborare a noastră a tuturor, în slujba popo­rului şi recomandă o muncă coordonată şi intensă pentru consolidarea Republicet noastre Populare, pen­tru consolidarea unui regim de dreptate socială, a unui regim din care să fie înlăturată pentru tot­deauna exploatarea omului de către om, sub orice formă s'ar prezenta ea.

Această muncă este şi pe linia învăţăturilor creştine. Aţi spus adineaori că nu poate fi pace şi muncă constructivă, acolo unde mai persistă încă ex­ploatarea muncii omului şi acolo unde omul mat este ţinut încă în întuneric. De aceea, pentru a ridica demnitatea omului care munceşte şi pentru a-l feri de exploatare din partea semenilor lut, noi vom merge înainte,

Eu prevăd zile frumoase pentru ţara şt patria noastră iubită. Şi mai prevăd cum înaltul Cler, îm­preună cu Clerul Ortodox, se va solidariza în jurul Tronului Patriarhal, având tot sprijinul, în această mancă a Bisericii şi din partea Guvernului Republicii Populare Române, (Aplauze puternice).

Prezentându-ne astfel, noi vom binemerita dela acest popor şi dela naţionalităţile conlocuitoare din uceastă ţară, fiindcă suntem pe linia propovădulrii înfrăţirii între oameni, între toţi cetăţenii acestei ţâri, fără deosebire de religie şt de naţionalitate.

Pacea va sălăşlui atunci în sufletele oamenilor şi toţi vor munci încordat pentru prosperitatea a-cestet ţări, punându-se astfel temelia pentru un mi­nunat viitor al poporului nostru.

Să trăiţi şi să păstoriţi în pace! (Vii aplauze.)

Din cuvântarea D-lui Stanciu Stoian Ministru al Cultelor

Patriarhul de azi nu mai trebue să semene cu cei din trecut, pentrucă nici aşezările de azi n u m a i seamănă cu cele din trecut. Guvern şi popor sunt astăzi una. Guvernul este al poporului şi nu mai eere astăzi Patriarhului nimic pentru sine sau pen­tru vreo minoritate oarecare. EI cere totuşi ceva, — şi i-o cere pentrucă poporul i-o cere, pentrucă, i-o cer şi credincioşii săi, pentrucă însăşi învăţătura

bisericeî i-o ce re : să fie alături de popor, să fie iden­tificat cu aspiraţiile Iui legitime, să creadă' nestră­muta t în aşezările populare pe care am înţeles să şl le statornicească.

Căci poporul şi-a dat azi, după veacuri de su­ferinţă, o aşezare proprie.

El şi-a luat, cu drept cuvânt, soarta în pro­priile sale mâini. Ţara noastră este, acum, o Repu­blică Populară, patrie bună a tuturor celor ce mun­cesc, dela sate şi oraşe.

Vechea constituţie, pe care primul vice-preşe-dinte al Consiliului de Miniştri d. Gheorghe Gheorghiu-Dej a numit-o, cum nu se poate mai potrivit „un model de făţărnicie", înscrise între articolele ei pentru ochii lumii şi pentru posibile diversiuni că biserica ortodoxă română este biserica dominantă în Stat. Prin aceasta bancherii şi moşierii români sperau să cumpere pe nimic bunăvoinţa Clerului şi credin­cioşilor ortodoxi. Ce preţ trebuia să se pună pe această promisiune — şi falsă şi nejustă de altfel — cetă­ţeanul român putea să găsească în aceeaş consti­tuţie, precum şi în legile ce au fost alcătuite pe baza ei. Cu toată constituţia sau prin interpretarea şi desvoltarea ei în legi ulterioare, s'au acordat mai târziu privilegii printr'un faimos concordat, altui cult, mai puţin legat de poporul nostru. Prin aceste privilegii biata biserică ortodoxă română — „naţio­nală" şi „dominantă" chipurile — era pusă într'o stare de inferioritate vădită. Cu drept cuvânt

au putut să spună, încă de pe atunci unii din frun­taşii bisericei ortodoxe române, că este o ironie să se mai vorbească de biserica dominantă, în asemenea condiţiuni, că nu privilegii cer ei — mai ales când acestea se dovedesc a fi platonice — ci egalitate de tratament cu acele biserici pe care le oblăduia, ocult, mâna ocrotitoare a unor monarhi străini de credinţa şi de sufletul poporului român.

Constituţia de azi restaurează în drepturile ei fireşti şi biserica ortodoxă româna. Egalitatea în faţa legilor, pe care articolul 27, din Constituţie o asigură tuturor cultelor din Republica Populară Ro­mână face din biserica ortodoxă română, în adevăr, cea dintâiu dintre bisericile ţării, pentrucă îi dă pu­tinţa să se desvolte liber, potrivit cu numărul cre­dincioşilor săi şi cu serviciile pe care ea le poate aduce Republicei, în mai mare măsură decât altele.

Biserica a rămas legată de Stat, aşa precum au dorit slujitorii ei, şi a rămas mai departe, să fie aju­tată de Stat, din bugetul său.

Când afirmăm că poporul este astăzi mulţumit şi liniştit, din punct de vedere religios, noi nu igno­răm, se înţelege, că în ţară se agită totuşi unele curente potrivnice acestui spirit de înfrăţire şi co­laborare, în cadrul libertăţilor populare. Trebue însă să se recunoască de toată lumea că aceste mani­festări duşmănoase nu sunt decât burueni otrăvitoare, care nu fac parte din flora firească a solului nostru. Ele surit neghină de vrajbă, aruncată cu gând rău, de peste graniţă, de vrăjmaşii poporului nostru. Ele sunt pornite toate din intenţiile acaparatoare ale acelora care în acest ceas de răscruce a lumii, n'au al tceva mai bun de făcut decât să croiască blocuri reacţionare, să făurească planuri de ajutor imaginar şi înşelător, să agite gogoriţe atomice şi să se com­placă în sofisme cu care vor să încătuşeze minţile, nu numai ale altora, dar chiar şi ale propriilor lor popoare.

Toţi aceştia sunt cuibăriţi la conducerea unor state apusene şi transoceanice şi pentru ei biserica a rămas o unealtă şi o speranţă.

De două instituţii religioase încearcă, în deosebi, să se folosească azi reacţiunea mondială: de biserica romano-catolică şi de aşa zisa mişcare ecumenică. Biserica romano-catolică o vedem, în adevăr, atât în Italia, cât şi în restul lumii, ajungându-şi tot mai mult tendinţele de dominaţie cu acelea ale impera-lismului iancheu; iar mişcarea ecumenică, iniţiată şi susţinută de biserica anglicană, este vădit sub influenţa imperialismului britanic, puţin la strâmtoare.

Trebue să ne înţelegem şi să fim înţeleşi. Nu este vorba aci de credincioşii romano-catolici sau de cei de confesiune anglicană. Nu este vorba chiar nici de bisericile lor, ca biserici. Pentru toţi şi pentru toate nu putem avea decât respectul şi consideraţia cuvenită oricărui cult religios. E vorba însă de vi-

nova tă imixtiune a acelora care vor să facă, din aceste instituţii culturale arme de luptă şi dominaţie, împotriva popoarelor dornice de pace şi libertate.

Nouă nu ne este şi nu ne poate fi indiferentă nicio acţiune care s'ar încerca să se iniţieze sub astfel de inspiraţii. Nu ne este indiferentă acţiunea Vaticanului, când pe căi piezişe captă să se ames­tece şi să judece regimul nostru democrat. Nu he este mai ales indiferent, şi ne întristează chiar, când acest lucru este operat chiar prin elementele cari ar trebui să nu se rupă de trunchiul naţiunei prin acţiunea lor. .

Nouă nu ne este indiferent apoi dacă aşa zisă mişcarea ecumenică vrea să remorcheze ortodoxia la carul imperialismului apusean, anglo-saxon.

Nouă nu ne sunt indiferente toate aceste lucruri pentrueă ele sunt în strânsă legătură cu însăşi fiinţa poporului nostru, cu unitatea lui de gândire, simţire şi acţ iune, cu dorinţa lui fierbinte de colaborare la­olaltă cu toate naţiunile iubitoare de pace şi liber­tate, în fruntea cărora stă astăzi Uniunea Sovietică.

Poporul astăzi s ; a deşteptat şi nu vrea să mai fie din nou adormit sau înşelat. El este astăzi liber în ţară liberă şi independentă.

Respectăm toate credinţele. Vrem să păstrăm cele mai corecte şi mai bune raporturi cu toate cultele. Punem tuturor însă o condiţ ie: să fie cu toate gândurile lor adunate acasă ; să nu fie cu alte cuvinte, nici pe faţă şi nici în ascuns, cu gândurile fugare peste hotare.

Cetăţenii conştienţi ai Republicei, muncitorii, ţărănimea muncitoare şi cărturarii cu adevărat lu­minaţi — merg pe acest drum. Biserica Ortodoxă Română în marea ei majoritate este şi ea laolaltă cu poporul. Acesta este drumul cel just, drumul Pa­triei celei noui, drumul Republicei Populare Române.

Formulând această condiţie nu impietăm cu nimic asupra deplinei libertăţi, de conştiinţă la care fiecare cetăţean are dreptul, potrivit cu litera Consti­tuţiei. Biserica şi cultele în general, atunci au fost pe drumul cel bun şi atunci au îcst mai de folos când s'au încadrat mai bine în efortul comun al noroadelor.

Şi a mai fost nevoie de ceva, pentru ca bise­rica să fie cât mai de folos pentru masele de cre­dincioşi: să fie în pas cu vremea, — mereu şi cât mai atent în pas cu vremea.

Căci Biserica numai pe acest temei principial s'a putut menţine vie în t recut ; numai pe el se poate menţine şi azi şi în viitor.

Şi apoi nu trebue să ne scape a observa că Biserica are azi de îndeplinit un rol dintre cele mai importante pentru însăşi afirmarea şi justificarea existenţei sale. Alături de cei ce văd limpede, ală­turi de toate popoarele şi de sutele de milioane de „oameni simpli" doritori de pace şi muncă paşnică şi constructivă, ea trebue să lupte hotărît pentru pace.

Dimpreună cu celelalte biserici ortodoxe şi în primul rând cu pravoslavnica biserică rusească, .bi­serica ortodoxă română poate să contribue la crea­rea, pe plan religios, a unei solidarizări sufleteşti care poate servi pacea în mod efectiv.

In momentul când suntem chemaţi să alegem pe Arhiepiscopul Bucureştilor, Mitropolit al Ungro-Vlahiei, şi Patriarh al Bisericei Ortodoxe Române, toate aceste lucruri trebue să ne fie prezente în minte. Alegerea pe care o vom face trebue să răs­pundă tuturor acestor comandamente. Ea trebue să se oprească asupra aceluia care prezintă cele mai multe nădejdi şi cele mai sigure garanţii din toate aceste puncte de vedere.

Patriarhul cel nou trebue să fie şi al Bisericei, dar trebue să fie şi al poporului, cu aspiraţiile lui de azi. El trebue să-şi păstorească în cinste turma ce 1 se încredinţează, dar prin Biserica trebue să ajute poporului, să ajute Ia desvoltarea democraţiei populare şi libertăţilor populare, să fie în sprijin Pa­triei noastre scumpe, pentru asigurarea independen­ţei şi suveranităţii Republicei Populare Române; să fie un iubitor şi luptător pentru pace şi pentru con­solidarea democraţiei în lume.

Personalitatea noului Patriarh al României I . P . S . Justinrn Marina

Prin votul Marelui Colegiu Electoral şi din în­ţelegerea factorilor de răspundere ai ţării, cârma scaunului de Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române a fost încredinţată Mitropolitului Moldovei, I. P. S. Iustinian Marina.

Născut Ia 22 Februarie 1901, in satul Cerme-geşti din judeţul Vâlcea, dintr'o familie de preoţi, a intrat în 1915 la Seminarul teologic din Râmnicul Vâlcea, absolvindu-i cursurile îu anul 1923 în chip strălucit, obţinând în acelaş an şi diploma de învă­ţător. Printr'o chemare tainică, înalt Prea Sfinţitul Iustinian a început lucrarea sa pe tărâmul social, mai întâiu ca luminător al copiilor de ţară şi anume ca învăţător la şcoala primară din satul Olteanca judeţul Vâlcea. Câţiva ani apoi, Patriarhul de azi al ţării, a îngemănat slujba de dascăl cu cea de preot la parohia Băbeni jud. Vâlcea unde s'a dove­dit un adevărat apostol şi îndrumător. Episcopul Vartolomeu a remarcat însă curând în tânărul preot şi învăţător însuşiri care depăşeau ogorul de acti­vitate al unui slujitor de sat şi astfel, după ce în 1Q29 obţinuse titlul de licenţiat în teologie al Facul­tăţii din Bucureşti, a fost chemat ca preot în oraşul Râmnicul Vâlcea la parohia Sf. Gheorghe, încredin-ţându-i apoi Ia 1 Noembrie 1932 şi postul de direc­tor al Seminarului Sf. Nicolae.

Osârdia sa de bun chivernisitor al treburilor duhovniceşti că director de seminar a fost tot aşa de aleasă şi folositoare poporului drept-credincios,

flr. 23 ;• 6 Iunie :1948 Păg. 175

ca şi tagmei preoţeşti, la sfatul de împăciuire, la Societatea Renaşterea,: ia Cooperativa Corpului Di­dactic, la Căminul Cultural şi la Tipografia Epar­hială din Râmnicu Vâlcea.

Pentru meritele sale prisositoare, în luna Au­gust 1945, a fost chemat de răposatul Mitropolit al Moldovei, Irineu Mihălcescu în postul de Vicar-Ar-hiereu la Iaşi.

Ca Arhiereu-Vicar şi apoi ca Locţiitor de Mi­tropolit al Moldovei, înalt Prea Sfinţia Sa şi-a închi­nat toată puterea sa de muncă şi neostenită şi slu­jire ajutorării celor loviţi de urgia războiului şi se­cătuiţi de secetă ce a pârjolit timp de doi ani ogoa­rele Moldovei.

La 19 Noembrie 1947, Marele Colegiu Electoral Bisericesc 1-a ales Mitropolit al Moldovei, iar după trecerea spre cele veşnice a Patriarhului Nicodim a fost chemat ca Patriarh Locotenent în trebile Bise-ricei Ortodoxe Române.

Pentru înaltele sale merite a fost ales Luni, 24 Mai 1948, arhiepiscop al Bucureştilor, mitropolit al Ungro-Vlahiei şi patriarh al Bisericei ortodoxe române.

Material pentru predici La D u m i n e c a Vll-a după Paşt i , a Şi. Păr inţ i

de la N i c e e a

, In această zi noi cinstim sfinţii Bisericii noastre, cari s'au nevoit să ne isbăvească din vicleşugul diavolului, şi cari sunt Sf. Părinţi ce au fost la So­borul dintâiu.

Cum a fost şi pentru ce s'a ţinut acel Sobor ne spune istoria în acest chip: In zilele lui Constan­tin, împăratul cel bun şi creştin, era un diacon în Alexandria, la patriarhie, foarte învăţat şi filosof anume Arie. Acesta a început a grăi cuvinte de hulă asupra lui Dumnezeu şi a zice, că Hristos nu este Dumnezeu adevărat, ci este zidire şi făptura lui Dumnezeu; adică nu este însuşi Dumnezeu fără de început, ci este zidit şi făcut de Dumnezeu şi are început ca şi alte făpturi.

In Alexandria era atunci patriarh Petru. Dacă a văzut pe Arie că este eretic şi huleşte pe Dum­nezeu, 1-a lepădat din diaconie; căci a văzut în vis pe Hristos stând pe prestol, ca un prunc mic, îm­brăcat cu un vestmânt rupt, şi 1-a întrebat patriarhul Petru: Doamne, cine ţi-a rupt vestmântul? Şi răs­punzând a zis: Arie, cela ce zice că nu sunt Dum­nezeu adevărat, acera mi 1-a rupt. Deaceea a fost lepădat din diaconie.

Patriarhul Ahila a întors pe Arie din nou la credinţă şi ha făcut protopop al Alexandriei. După moartea lui Ahila, iar a început a huli pe Dumne* zeu încă şi mai rău, atât că a înşelat cu cuvântul său pe mulţi episcopi şi mitropoliţi.

Auzind de aceasta împăratul Constantin a scrîg să se strângă toţi patriarhii, mitropoliţii, episcopii ţi călugării, în ce ta tea Niceei, ca să judece învăţă­tura lui Arie.

Deci s'au adunat "în Niceea 318 părinţi. Dea-semenea s'au adunat şi ajutătorii lui Arie. S'a scu­lat apoi şi împăratul însuşi, s'a dus în Sobor şi a şezut în mijlocul lor.

Mai marii acestui Sobor e rau : Silvestru, papa Romei; Mitrofan, patriarhul din Constantinopol; Alexandru, patriarhul din Alexandria împreună cu marele Atanasie; Eustatie, patriarhul de Antiohia; Mâcarie; patriarhul de Ierusalim şi alţi părinţi sfinţi şi vestiţi, cari au mărturisit pe Hristos în zilele altor împăraţi mai dinainte: Diocleţian, Maximilian şi Li-ciniu. Şi unii aveau câte o mână tăiată, alţii nasul tăiat, alţii urechile, alţii câte-un ochiu scos, pentru numele lui Hristos.

împăratul a grăit atunci către dânşii şi a z is : Sfânt Sobor şi cinstiţi părinţi, ascultaţi şi cuvântul meu, că ştiţi toţi că eu am fost păgân şi n'am cu­noscut pe Dumnezeu; iar dacă am cunoscut credinţa creştinească şi am crezut lui Dumnezeu, cu ajutorul lui Hristos am biruit vrăşmaşii mei. Diavolul, care nu iubeşte binele nimănui, văzând câtă bucurie am eu. pentru creştinătate, a îndemnat pe vrăşmaşii lui Hristos să facă împerechere între credincioşii Bise­ricii lui Hristos. Pentru aceea vă rog să nevoiţi, cu puterea lui Hristos, să biruiţi cuvântul lui Arie, ca să fie pace între credincioşii lui Hristos. Insă nu cu vrajbă, nici cu sfadă să fie întrebarea voastră, ci cu puterea lui Dumnezeu şi cu cuvinte smeri te; că nu vă întrebaţi pentru lucruri lumeşti, ca să vă sfădiţi şi să vă priciţi, ci pentru ca să audă toţi. Sculaţi-vă dar şi faceţi rugăciune toţi arhiereii, ca să umbreze darul Duhului Sfânt preste noi.

S'au sculat atunci toţi părinţii şi împăratul şi şi cu lacrimi s'au rugat lui Dumnezeu. Iar Dumnezeu pentru ca să facă minune, a cutremurat tot locul unde şedeau ei - cum auzim că a fost şi în vremea când s'a pogorât Duhul Sfânt peste Apostoli.

Atunci au luat îndrăsneală Sfinţii Părinţi şi au început a se întreba cu Arie. Uneori răspundea Eus­tatie, patriarhul de Antiohia, alte ori Osie, episco­pul de Chidruv. alte ori alţi părinţi cărturari şi în­văţaţi . Iar Arie, la început răspundea singur, iar mai apoi el a slăbit şi a pus pe un filosof elin să răs­pundă. Filosoful ca om învăţat ce era a pus şi în­trebări grele, atât cât şi Sfinţii Părinţi s'au îngreuiat a răspunde. Iar unul dintre sfinţi, anume Spiridon, văzând că c u v â n t u l n u se întoarce filosoful, a grăit către dânsul : O filosoîule, crezi că Sf. Treime este un Dumnezeu în trei feţe. Şi i-a zis sfântul: Să-ţi arăt în ce chip este Dumnezeu în trei feţe. Aduce­ţi-mi o cărămidă. Şi dacă îi aduseră, Sfântul a luat-o şi a zis către filosof: Caută de vezi adevă-

Pag. 1?6 BJSWICA $t $COALA Nr. 23; ti Iunie 1343

ful, o filosofule; şi îndată a strâns cărămida aceea cu amândouă mâinile. Şi focul, cu care era arsă că­rămida, a ieşit în sus, apa ce era într'ânsa a curs în jos, iar pământul a rămas în mână. Atunci a zis: lui: Această cărămidă au n'a fost din trei: din foc. din apă şi din pământ şi a fost una ? Aşa este şi Sf. Treime: Tatăl, Fiul şi Duhul^ Sfânt; aceste trei feţe sunt un Dumnezeu adevărat. Această minune dacă a văzut-o filosoful, a crezut că este în trei feţe Dumnezeu.

Dar încă tot nu vroia să fie creştin, ci iarăşi grăia şi întreba despre alte lucruri; deaceea în multe zile s'au ţinut întrebările. Intr'una din zile, printre întrebările ce grăiau Sfinţii Părinţi cu filosoful, a grăit unul dintre arhierei şi a zis: O, filosofule, de grăi eşti adevărul, să se lărgească gura ta să grăieşti şi altele mai multe; iar de grăieşti minciuni, să se astupe gura ta, să fii mut. Şi îndată ce a grăit sfân­tul aceste cuvinte, îndată a amuţit filosoful şi n'a mai putut să grăiască nimic; a cerut numai o hâr­tie şi a scris aşa.* Sfinţi Părinţi, rugaţi pe Dumne­zeu să se deschidă gura mea, să grăiesc şi să mă întorc şi eu la credinţă. Atunci s'au rugat arhiereii lui Dumnezeu şi a grăit filosoful iarăşi. îndată s'a botezat şi a fost creştin.

Arie dacă a văzut că s'a întors filosoful, care era tăria lui, n'a vrut să se mai plece şi să zică că a greşit şi să se întoarcă, ci a stătut tot întru cre­dinţa sa. Pentru aceea sfinţii l-au afurisit pe dânsul şi i-a procleţit şi pe cei ce vor asculta de învăţă­turile lui. Şi au scris simbolul credinţei noastre, adecă: „Cred într'unul Dumnezeu..." Au făcut acolo şi paschaliile, adecă calendarul, cum vor ţinea creş­tinii sărbătorile şi când vor face Pastile. Au scris şi sfânta pravilă, cum se ca i e a vieţui nouă creştinilor.

Pentru acest lucru prăsnuim noi azi Soborul Sfinţilor Părinţi, căci şi aceştia ca Apostolii au în­văţat lumea a crede drept şi au mărturisit pe Hristos, Dumnezeu adevărat.

(Din cazanie)

Nr. 1998-1948.

Comunicat P. C. Preoţi sunt învitaţi să dea tot concursul

duhovnicesc organelor Ministerului Sănătăţii pentru reuşita campaniei contra pelagrei întreprinsă în săp­tămâna dela 3 Iunie la 10 Iunie 1948.

Arad la 2 Iunie 1948. f ANDREI Ic. Stavr. Calm Turtea

Episcop consilier referent eparhial

Cucernic i i Preoţ i sunt rugaţi a n u m a i achi ta nici o s u m ă Dlui Is trate Constant in , deoarece i s'a r id icat încred inţarea .

Diecezana Arad

Nr. 1905/194&

ORDIN CIRCULAR tuturor Oficiilor Protopopeşti

şi Parohiale. Foaia religioasă „Biserica şi Şcoa­

la adaus pentru popor" fostă „Calea Mântuirii", intrând in al 7-lea an de apariţie, îndrumăm pe toţi conducă­torii de Oficii Protopopeşti şi Paro­hiale să se îngrijească ca înoirea abo­namentului dela 1 Iulie la 31 Decem­brie a. c. să se facă la timp.

Din cauză că mulţi dintre con­ducătorii de Oficii Parohiale s'au mulţumit până aci să trimită la ad­ministraţia foaiei tabloul abonaţilor, fără să se intereseze şi de plata lâ timp a abonamentului, administraţia a fost îndrumată să nu mai trimită foaia decât acelora care vor achita abonamentul înainte.

Neplata la timp a abonamentelor a cauzat nu odată întârzierea scoate-rei la timp a foii, rău pe care nu-1 putem curma decât prin plata înainte a abonamentului pe timp de a*se luni.

Acest organ de propagandă este absolut necesar şi un real ajutor preo­tului întru combaterea eresurilor printre enoriaşi, deci ar fi de dorit ca această foaie să pătrundă în fie­care casă creştină şi aceasta depinde de activitatea preotului.

Cei care ostenesc cu scrisul foii, dau tot ce au mai bun în inima lor din învăţături'e curate ale sf. noastre Biserici, fără să fie renumeraţi pentru ostenelea lor, mulţumindu-se că pot şi pe această cale să întărească în credinţă pe creştinii care i citesc

Acolo, unde preotul constată c i sunt unii dintre enoriaşi care vor să aboneze foaia, dar că nu pot achita abonamentul până la data de 25 Iunie a. c», pot cere Administraţiei pe a lor personală răspundere» o păsuire de cel mult o lună două.

CC. LL. preoţii sunt îndrumaţi să activeze intens pentru răspândirea foii în popor.

Arad, în 27 Maiu 1948. f ANDREI

Episcop Tip. Di«ees«nă Arad Iar«g. Cam. Ind. Cam. 4246/1931.