Anul IV. B l a j , 25 Ianuarie 1914. Nr . 2.

CULTURA CREŞTINĂ A P A R E , CU E S C E P Ţ I A L U N I L O R IULIE ŞI A U G U S T , L A 10 ŞI 25 n. A F I E C Ă R E I L U N I .

A b o n a m e n t e : Pe un an: cor. 10. Pe ','a a n : cor. 5. In străin.: cor. 12. Numărul 50 bani .

R E D A C Ţ I A : Dr. l o a n S â m p ă l e a n u , Ştefan Roş ianu , Dr. Alexandru N i -c o l e s c u , Dr . Alexandru Rusu şi

Dr. l oan Coltor .

Redacţ ia şi Administraţia:

>Cultura Creşt ină». B á l á z s f a l v a .

încă odaia limba liturgică a vlădiciei de Hajdudorogh. — Teoria şi practica. —

Dintre multele chest iuni a runca te la suprafa ţă prin înfiinţa rea vlădiciei de Hajdudorogh, din punctul nost ru de vedere , fără îndoială , nici una nu se poa t e a s e m ă n a în impor tan ţă cu ches t ia revizuirii bullei de înfiinţare. Gându l unei revizuiri favorabi le nouă a acestei bulle s'a îns t ăpân i t a şa de mult a sup ra sufletelor româneş t i , şi acestui gând s'a dat în repe ţ i te r ân duri o a tâ t de categor ică expres iune , încât as tăzi înfăptui rea ei pa re a fi definitiv hotăr î tă . Rămâne numai să lucrăm din răsputer i , ca punc tu l nos t ru de vedere să tr iumfeze la t impul său pe toa tă linia şi p â n ă în cele mai mici amănun te . O d i scuţ ie a supra aces tor a m ă n u n t e va t rebui des igur să se facă, şi nu ne îndoim că ea se va face, da r nu i-a sosi t î ncă vremea.

De aceea şirele aces tea n'au meni rea să între în d i scu tarea amănunte lo r , de cari va trebui să se ţ ină s e a m ă cu p r i lejul revizuirii, ele vreau să a runce puţ ină lumină a sup ra unei alte chest iuni , care deşi n 'are pentru noi impor tan ţa celei de mai înainte, este, după pă re rea noas t ră , totuşi de mare i m por t an ţă pentru or ientarea acelor cercuri , delà cari a ş t e p t ă m înfăptuirea revizuirii . E vorbă de ches t iunea limbei l i turgice a vlădiciei de Hajdudorogh.

Asupra acestei chest iuni s'a ins is ta t şi până a c u m a foarte mult în aceas tă revistă. — In mijlocul a tâ to r dureri , câte ne -a pr ic inui t d i s m e m b r a r e a parohi i lor româneş t i din corpul p r o vinciei noas t re mitropol i tane, ţ inuta Romei faţă de l imba li-

Fag. 34 C U L T U R A C R E Ş T I N A Nr. 2

tu rg ică a vlădiciei de Hajdudorogh ne -a fost în toa tă v r e m e a un putern ic , şi a şa z icând s ingurul razim al nădejdii acelor zile de bucur ie în preajma cărora s tăm astăzi . A fost deci na tura l , că privi tor la aceas tă ches t iune să nu s c ă p ă m nimica din vedere , ci să expl icăm toa te a m ă n u n t e l e ei în favorul gândulu i de revizuire, de care nu voiam să ne desfacem nici chiar cu risicul de - a fi numiţ i naivi.

Cititorii noştr i cunosc deci foarte b ine aceas t ă ches t iune , şi dacă to tuş i revenim a sup ra ei, o facem pen t ruca să punem faţă în faţă teoria, sau""punctul de vedere al puteri i legiui toare a Romei, şi practica, sau feliul cum se observa , ori mai bine zis cum nu se observă , p o r u n c a Romei din p a r t e a factori lor de là c o n d u c e r e a nouei dieceze. Avem a d e c ă credinţa , că şi din a c e a s t a poa t e să u rmeze ceva bine.

Punctu l de vedere al Romei privi tor la l imba l i turgică a Hajdudoroghului este codificat în însaş bulla de înfiinţ a re „Christ if ideles graeci ," ale cărei dispoziţii în chest ie au fost apoi p u s e într 'o lumină şi mai vie prin câteva dec i -siuni mai recente , cari toa te s'au publ ica t pe de-a întregul în co loane le acestei reviste . El este u rmă to ru l : „Limba l i turgică a diecezei nou înfiinţate — s p u n e însaş bulla — porunc im să fie paleogreaca, iar cea vernaculă să se sufere s ingur în funcţ iunile extral i turglce. . . Şi pen t ru ca preoţii nouei dieceze amin t i te să a ibă vreme de -a învăţa l imba greacă , încă trei ani, ce u rmează imedia t decretăr i i ridicării aceste i dieceze, se vor putea folosi de aceea limba liturgică, care s'a întrebuinţat până acuma, fiind cu t o t u l op r i t ă l i m b a m a g h i a r ă , care nefiind liturgică, nici când nu se poate folos] în sacra liturghie." Din a c e s t e cuvinte ale bullei din 8 Iunie 1912, e l impede pent ru or icine, că pes te trei ani delà aceas tă da tă , adecă începând cu 9 Iunie 1915, toa te funcţiunile l i turgice din cupr insul d ie cezei de Hajdudorogh vor t rebui să se facă în l imba p a l i o -greacă , iar p â n ă atunci , ca p reo ţ imea să a ibă t imp de a învăţa a ceas t ă l imbă, funcţiunile l i turgice se pot face în limbile folosite mai îna in te şi a n u m e în l imba română , respect ive în cea pa leos lavă . In parohi i le din cari s'a în jghebat noua d ie ceză s ingur aces te două limbi au fost admise ca limbi l i turgice îna in te de pub l i ca rea bullei, şi prin u rmare în v i r tu tea bullei , ca re şi azi este în pl ină vigoare , în aceşt i trei ani de t rans i ţ ie tot numai aces te limbi se pot în t rebuin ţa la funcţiunile l i turgice. L imba maghia ră , desp re care bulla e x p r e s a m i n -

C U L T U R A C R E Ş T I N A . Pag. 35

teste, că nu este l imbă li turgică, es te cu totul opr i tă din funcţiunile li turgice, şi se îngăduie , în tocmai ca şt or icare al tă l imbă vernaculă (vorbi tă de credincioşi ) , s ingur în funcţiunile extral i turgice. Iar s u b funcţiuni extra l i turgice „după j udeca t a pr icepuţ i lor în ale ritului g recesc" — cum se expr imă C o n gregaţ ia de P r o p a g a n d a Fide în scr i soarea din 20 Februa r i e 1913 a nunţ iu lui aposto l ic din Viena căt ră I. P . S. S. Mitropol i tul Blajului — se înţe leg numai acele funcţiuni ale căror rugă ciuni respect ive cuvinte nu se cupr ind în cărţile l i turgice g r e ceşti edi tate de numi ta congregaţ ie . Limbile vernacule , cu escepţ ia celei române , care este şi l imbă liturgică, se pot deci folosi s ingur în admin i s t ra ţ i a b iser icească , în cateheze, şi în predici , ori în alte lucruri de aces te , ele n'au însă nici o î n dreptă ţ i re în sf. l i turghie, în admin i s t r a rea s ac ramen te lo r şi sac ramenta le lo r şi pes te tot în atari funcţiuni, ale căror r ugă ciuni se cupr ind „în orice c h i p " — cum s p u n e congrega ţ ia în sc r i soarea amint i tă — în cărţile l i turgice ale bisericii noas t re răsăr i tene .

Acesta- i punctu l de vedere al Romei, a ş a d u p ă cum apare din bulla „Christifideles graec i" . Iar delà apar i ţ ia acestei bulle încoace nu numai că nu s'a publ ica t nici un decret, prin care să ni -se fi anun ţ a t vre-o s ch imba re a lui, ci chiar d impotr ivă el s'a mai întări t în două rândur i . în tâ iu prin scr i soarea din 28 Octomvr ie 1912 a nunţ iatur i i din Viena că t ră toate Ordinar ia te le din Ungar ia , în care se insis tă cu toa tă energia pentru s tâ rp i rea abuzului „de a se folosi în acţ iuni le liturgice de l imba maghiară" , şi a doua oară prin decretul de execu ta re a bullei Christif ideles, dat de aceeaş nun ţ i a tu ră în 17 Noemvrie 1912, în care se r e împrospe tează şi se inculcă cu tăr ie şi ap roape cu aceleaşi cuvinte , dispoziţi i le cupr inse în bullă.

Acesta-i dreptul vigent, ori cum am zice: teoria, şi l umea s'ar a ş t ep ta că, fiind vorbă de p reo ţ ime , acest drept , a cea s t ă poruncă a Romei papale , să fie r espec ta tă . De fapt însă nu e aşa, căci adagiul latin „aliter în theoria , ali ter in p rax i " , du rere, se verifică si în cazul nos t ru .

>

Delà pub l i ca rea bullei Christ if ideles a t recut deja mai b ine de un an şi j umă ta t e şi în aceas tă v reme, deşi am cău ta t a n u m e să ne informăm despre aceas ta , nu ş t im să se fi făcut nici cel mai mic p a s pent ru a s igu ra rea pe viitor a dreptului limbei l i turgice pa leogreceş t i . Da r nu numai că nu s'a făcut " ic i o mişcare în aceas tă direcţie, nu numa i că nu se t i p ă r e s c

Pag. 36. C U L T U R A CREŞTINA.

cărţi şi p reo ţ imea nu-ş i ba te capul cu s tudiul nouei limbi l iturgice, ci chiar d impotr ivă , cei delà conduce rea diecezei se aranjează de-ab ine le pent ru r id icarea pe a l tar a limbei m a ghiare . Scri i torul aces tor rândur i a luat par te în vara anulu i t recut (1913) la mai mul te liturghii ce lebra te în b iser ica p a rohiei de Hajdudorogh a Budapes te i şi poa te deci să cons ta te în mod abso lu t autent ic , că acele liturghii nu au fost c e l e b ra te nici în l imba pa leos lavă , nici în cea pa leogreaca , ci în limba maghiară, s p u n â n d u - s e greceş te s ingur forma c o n s a crării. Şi avem informaţii pozitive, că lucrul aces ta se p r a c t i -sează în a ş a numite le parochi i ru tene pe o în t indere foar te mare . Mai nou avem apoi o g iă i toare dovadă , că aceas t ă s ta re de lucruri , a tâ t de cont ra ră şi, în lumina ac te lor pe cari le cunoaş tem, de-adrep tu l o p u s ă intenţ iuni lor Romei, ex is tă cu ş t i rea şi a p r o b a r e a ep iscopulu i de Hajdudorogh. Numai a ş a ne pu tem explica împre jurarea , că pr imul î nd rep t a r liturgic al diecezei, „ lucrat şi eda t la p o r u n c a şi cu ap roba rea ep i scopului Ştefan Miklósy", a pu tu t să apară sub numele de „Templomi Utasítás'1 şi să fie unguresc delà pr ima până la u l t ima literă. P r eo ţ imea română , respect ive ru teană , care până la 9 Iunie a anului viitor t rebuie , ori cel puţ in poa te (se poa t e folosi şi de cea pa leogreaca! ) să folosească l imba l i turgică r o m â n ă respect ive paleos lavă , este î nd ruma tă la îndepl inirea agendelor sale l i turgice (în cel mai s t râns înţeles!) prin un îndreptar , ce se spr i j ineşte pe cărţi l i turgice t i pă rite în l imba maghiară , ca re p recum ştim este cu totul opr i tă de au to r i t a t ea b i se r i cească s u p e r i o a r ă ! . . .

Oricine poa te să vadă deci, că legile referi toare la l imba l i turgică a vlădiciei de Hajdudorogh sun t mai mult numai în teor ie şi pe hârt ie , pen t rucă prac t ica nu vrea să ţină s e a m ă de exis t in ţa lor. Cum se impacă aces t lucru cu a scu l t a r ea canon ică şi cu liniştea sufletească, fără de care nu se p o a t e nici închipui o pas to ra ţ i e rodnică — nu căutăm, fiindcă nu ne pr iveş te , şi uşor am pu tea fi învinuiţi că facem poli t ică, pen t ru care n 'avem cauţ iune . Ceeace ne pr iveş te însă, este, că în t re împrejurăr i le da te recâş t igarea parohi i lor noas t re r o m â neşt i t recute la Hajdudorogh, n i -se impune cu îndoi tă pu te re .

Videant ergo consu l e s !

Dr. ALEXANDRU RUSU.

Nr. 2. C U L T U R A CREŞTINĂ Pag. 37.

Despre jurământ. ( i )

Unele dintre cele mai dese cazuri de conşt i inţă , cari o b -vin confesarului în admin i s t r a rea sfântului s ac ramen t al m ă r turisiri i , sunt fără îndoia lă cele ce pr ivesc ju rământu l . De muiteori preotul nu-ş i poa te face o idee l impede desp re s t a r ea păcătosulu i tocmai din motivul unor ju rămin te , ori forme de ju rămin te , pe cari aces ta are datina să le fo losească . Al tădată vine un peni tent , care a p romis ceva cu j u r ă m â n t şi nu şt ie oare obligat este, ori nu, la împl in i rea promis iuni i în virtutea jurământului, deoa rece şi lui i-se pa re , că vorbele acele , cu cari el crede, că s 'ar fi jurat , nu d o v e d e s c tocmai bine j u r ă mântul , iar că ce intenţie a avut când le-a zis, să se joare ori nu, el nu-şi aduce amin te . Şi preotul e obl igat să dec idă şi să-i spună , că oare obl igământul respec t iv exis tă ori nu, că d a c ă nu-1 împl ineş te calcă un ju rămân t ori nu calcă ş. a. m. d.

De aceea este bine, ca să se cunoască cât mai temein ic na tura acestui act religios, ca să se p o a t ă mai cu uşur in ţă r e zolva diferitele cazuri de const in tă , de cari a tât de des întâlnim.

1. Ju rământu l este chemarea lui Dumnezeu de măr tur ie . Adecă a tunci când ne ju răm, pent ru ca să dăm cea mai p u ternică dovadă adevărului cuvinte lor noas t re , ne p rovocăm la a totş t i in ţa infalibilă a lui D u m n e z e u şi la d r e p t a t e a lui. El cunoaş te sufletul nos t ru , ştie, că s p u n e m adevăru l şi, ca cel mai ne îndup leca t apără tor al dreptă ţ i i , nu poa te permi te minc iuna şi o pedepseş t e sigur, ori acum, ori în vieaţa ceealal tă Cum reesă de aici : a) ju rămin te le celor cari nu cred în ex is t in ţa lui Dumnezeu nu sunt adevăra te ju rămin te , p â n ă când ju ră mintele evreilor, mohamedani lo r , deiş t i lor sunt va l ide ; b) j u r ă mântul d rep t este un act religios, care c ins teş te mult pe D u m nezeu, întru cât adecă îl p r e s u p u n e de a to tş t iu tor , infalibil şi drept , iar în cel care se joa ră p r e s u p u n e t e a m a de j u d e c ă ţile l u i 2 ) .

De al tmintreni noi aflăm dovezi clare şi în sf. Scr ip tu ră despre p r e s t an ţ a jurământului . Aşa în a D o u a Lege 6, 13 „De Domnul Dumnezeu l tău să te temi şi pe nume le lui să te j u r i " ; lerem. 4. 2. J u r à - v e i , viu es te Domnul , în adevăr , j udeca t ă şi d r ep t a t e ; Ps . 62. 12. „ L ă u d a - s e - v o r toţi cei ce jură în t r ' însu l" ;

') S. Alfons 1. 3. nr. 133; Noldin q. IV. nr. 243. D e praecept i s . 2 ) S. T o m a d e A q u i m o 2. 2. q. 89. a. 1.

Pag. 3a. Nr. 2

„ P e mine însu-mi m'ara jurat , zice D o a m n u l " Fac . 22. 16. Sf. Paul se joară la 1. Cor. 1, 23. „Şi eu mar to r pe D u m n e z e u chem a sup ra sufletului m e u " ; iar la Rom. 1, 9. „Mar to r îmi es te Dumnezeu , căruia se rvesc cu sufletul meu" i)- A ş a d a r ă ju rământu l es te ier tat şi es te un act rel igios, ceea ce rezultă şi din p r a x a con t inuă a bisericii , care nic icând n 'a c o m b ă t u t decâ t abuzur i le cu ju rământu l şi ea î n s a ş a pre t ins şi p re t inde şi azi d e p u n e r e a ju rământu lu i în mai mul te cauze.

Ju rămân tu l se poa te expr ima în mai multe feliuri ş. a. ori cu cuvântul , ori prin scr i soare , or; prin s emne convenţ iona le , ori exp re s amin t ind pe Dumnezeu , ori numai făcând un semn (ridici trei degete spre cer cu in ten ţ iunea de a jura) , din care se vede, că te provoci la D u m n e z e u ; ori făcând şi a n u m i t e s e m n e şi în ace la ş t imp şi p ronun ţând cu vorba cuvinte d e ju rămân t .

Autorii de teologie morală împar t j u r ămân tu l în mai mul te forme ş. a. al tul es te j u rămân tu l de aserţiune, altul cel de promisiune. In ju rământu l de a se r ţ iune se invoacă D u m nezeu de măr tur ie pentru lucrurile t recu te ori p rezen te : „jur pe Dumnezeu, că am fost la biserică, că nam nici un ban în bancă, că nu am furat nimic" etc. In j u rămân tu l de p romis iune (numit aşa pen t rucă de cele mai multe ori cu el se confirmă vre -o p romis iune ) se aduce de măr tur ie Dumnezeu pent ru lucrurile v e n i t o a r e z ) „jur pe numele lui Dumnezeu, că voiu vinde casa, că voiu duce băiatul la şcoală, că nu voiu mai întră în crişmă, că nu voiu mai jucà în cărţi în vieaţa mea" etc. In ju rământu l de p romis iune se cupr inde cel de aser ţ iune , d e o a r c e cel ce se joară , de o par te aduce pe Dumnezeu de măr tu r ie , că a c u m el are in tenţ iunea de a face ori omite ceeace zice, de alta, că pe veni tor îşi va ţ inea c u v â n t u l 8 ) .

J u r ămân t este simplu ( invocator ) şi de blăstăm ( i m p r e -cator) . Pr in cel dintâiu s implamin te se aduce Dumnezeu d e măr tur ie p. e. „martor îmi este bunul Dumnezeu, că nu sum vinovat de păcatul acesta, jur pe Dumnezeu că nu mă voiu mai îmbăta". Prin al doi lea se p rovoacă Dumnezeu de mar to r şi se învoacă r ă s b u n a r e a lui, dacă nu a fi adevăra t ce zice cel ce se joară, ori dacă nu va împlini ceea ce promi te p . e. „Aşa

') Dr. I. Raţ iu: Et ica creşt ină p a g 234. a i Génico t , T h e o l o g i a e rmra l i s ins t i tu t iones , I .ovani i 1902, ed . IV

vo l . I. nr. 299. a ) D'Annibale II. n. 25.

să-mi ajute Dumnezeu, să mă facă Dumnezeu să nu mă mai pot mişcă din loc, dacă nu este aşa cum spun ş. a.

Ju rămân tu l este explicit s'au implicit, d u p ă cum se p o m e neşte exp re s numele lui Dumnezeu , ori se p o m e n e ş t e expres numai vre-o făptură, în care s t r ă lucesc în mod special a t r ibutele l u i 5 ) p. e. „martor îmi este Dumnezeu" (Rom. 1, 9) e s t e un ju rămân t explici t ; „mă jur pe sj. cruce, pe sf. evanghelie, pe Maica Domnului, pe toţi sjinţii, cu mâna pe sf. altar, mă jur pe cer şi pe pământ (Deut . 30 19) sunt ju rămin te expl ic i te . Cel ce joară pe sf. Cruce, se joară pe Dumnezeu res t igni t p e cruce; cel ce joară pe sf. Evanghel ie se joară pe Dumnezeu , a cărui cuvinte le cupr inde ea (sf. T o m a loc. c. a. 6 ) ; cel ce joară pe cer şi pe altar , joară pe Dumnezeu din cer şi din al tar (Mat. 5, 34); cel ce joară pe Vergura Maria , pe sfinţi etc., joară pe Dumnezeu , a cărui darur i s t ră lucesc în ei.

Ju rământu l este solemn sau nesolemn, când este î m p r e u n a t cu o oarecare ceremonie externă (p. e. fiind lumina apr insă , î n a intea crucii ori a sf. evanghel i i etc.) ori fără ea. In curia e p i s copală, la t r ibunale etc. se face j u r ă m â n t solemn.

Este de n o t a t 3 ) , că în măr tur i s i re nu este de lipsă a se spune ce fel de j u r ă m â n t s'a făcut, de oarece toa te modur i l e , în cari se face, sunt de aceeaş specie morală, întru cât t o a t e se reduc la aduce rea lui Dumnezeu de mărtur ie , iar feliul d i vers, în care s'ar invoca Dumnezeu , cel mult î ng reunează uneor i păcatul , când ju rământu l ar fi s t râmb, specia lui însă nu o schimbă şi aşa nu este necesa r să se expl ice în ta ina p e n i -tinţei ce fel de ju rămân t s'a depus .

2. Ca ju rământu l să fie v a l i d se recer două condiţii şi anume ( i ) intenţia de a jura, (2) formulă externă de jurământ.

(1) Ca ju rământu l să subs i s t e este necesară intenţia de a chemă pe Dumnezeu de martor , pen t rucă este chiar de e sen ţa jurământului , ca să fie un act uman (prin u rmare cu şt i inţă st voinţă l iberă), care să expr ime cererea, ca Dumnezeu să î n t r e -vină şi să în tă rească cuvintele noas t re . Insă fără de a avea intenţia de a cere, nu poţi cere nimic. Intenţ ia aceas ta poa te însă fi Şi numai virtuală, adecă fără de a reflecta exp re s la aceea ,

M Să n e ierte cetitorul, dacă v o m folosi une l e fraze vulgare în scrisul nostru. Es te nece sar lucrul a c e s t a pentru claritatea şi pract ic i tatea doctr inei .

2 ) Gén ico t op. cit. nr. 298. 3 ) S. Al lons nr. 142; Ballerini-Palmieri nr. 2 3 ; Noldiu nr. 2^5. G é n i c o t

nr. 299,

Pag. 40. C U L T U R A CREŞTINA. Nr. 2.

că Dumnezeu vine de mar to r ; este de ajuns să foloseşti în mod del iberat şi cum se folosesc de comun cuvintele , cari ex p r imă un ju rămân t ' ) . D a c ă l ipseşte intenţ ia de a jura, chiar d a c ă vorbele ce se folosesc, de sine luate, ar expr ima un j u rământ , to tuş j u r ă m â n t care să oblige în forul intern nu avem. Şi d impotr ivă , dacă cineva are intenţ ia de a j u r a , chiar şi când s 'ar folosi de cuvinte mai puţ in acomoda te pentru ju rământ , t o tuş ar d e p u n e un adevă ra t ju rământ . Prin urmare în scaunul mărturis ir i i , ca să pu tem decide , că oare un j u r ă m â n t e valid sau nu, îna in te de toate vom înt reba , dacă peni ten tu l a in tenţ ionat să joare ori nu.

Dacă cineva ar expr ima numai cu buzele un ju rămân t , ca să pa ră a l tora , că joară, da ră nu ar aveà in ten ţ iunea să joare, el depune un j u r ă m â n t fictiv. Ju rământu l fictiv ca atare nu induce nici un obl igământ , da r a) dacă se foloseşte sp re întăr i rea minciunii es te păca t greu, de oa rece nici la apa r in ţă nu es te pe rmis să te foloseşti de numele lui Dumnezeu pent ru sus ţ i ne rea minciuni i ; b) dacă ju rămân tu l fictiv se în t rebu inţează (lucru rar) pentru întăr i rea adevărulu i este numai p ă c a t u şo r şi a n u m e este o minc iună ( în t rucât cu vorba eu a d u c pe D u m n e z e u de martor , pe care cu gându l nu-1 aduc ) î m p r e u na tă cu luarea îndeşe r t a numelu i lui D u m n e z e u 2 ) .

Un j u r ă m â n t făcut cu intenţ ia de a jura , dar cu intenţ ia d e a nu se obl iga este un nonsenz , un j u r ă m â n t care nu e j u r ămân t , es te invalid. D a c ă însă s'ar face cu intenţia de a ju ra şi de a se obliga, dar cu p ropusu l de a nu împlini obl i -gămân tu l , ju rământu l este valid, da r avem p e r j u r şi es te p ă c a t de moar te , chiar şi când lucrul p r o m i s cu j u r ă m â n t ar fi mic 3 ) .

(2) Formulă de jurământ numim cuvintele sau semnele ex te rne , prin cari se mani fes tează c h e m a r e a lui Dumnezeu de martor . Formulele aces te sunt a tât de var ia te , a tâ t de n u m e roase , încât este cu neput in ţă a le examina pe toa te . Orice cuvinte sau s emne externe, cari între împrejurăr i le în cari se află cel ce joară pot să însemne un ju rământ , sunt ap te pen t ru a-1 depune , b inecă în alte ţ inuturi , între alţi oameni aceleaş i s e m n e n 'ar pu t ea lua formă de ju rământ . Tocmai de aceea oricine voeşte să nu g re şască în măr tur i s i re , t rebuie să cu n o a s c ă cât de cât c i rcumstan ţe le , între cari se învârt păcă toş i i , pe cari îi ascu l tă . T o t u ş fiind na tura oameni lo r una şi aceeaş ,

' ) Noldin nr. 246. ') Reut ter II. nr. 309 s s . s ) L e h m k u h l nr. 409 s s .

Nr. 2 G U I - J U R A CREŞTINA l'ag. 41.

si expresiuni le lor sufleteşti au foarte mul tă a s ă m â n a r e şi aşa nu va fi greu, ca din câ teva -cuvinte ale unui s t răin să-i î n ţ e legi vieaţa suf letească şi — în cazul nostru — să ştii, dacă într 'un caz sau altul a d e p u s ori nu ju rămân t . Ce ne pr iveş te pe noi Românii formele de ju rământ , cu mici excepţi i , sun t aproape aceleaşi şi de aceeaş valoare în cele mai mul te ţ i nuturi . Şi t r ebueş te prec iza tă va loa rea obiectivă a aces to r forme, a aces to r fraze, ori frânturi de fraze din două motive, a n u m e : a) pen t rucă în dubiu desp re in tenţ iunea celui ce joa ră , t rebueş te să ne formăm o p re sumţ iune din sensul obiect iv al cuvintelor folosite; b) pen t rucă atunci când avem de a face cu un om dedat să joare tot mereu, avem să-1 obl igăm s ă ' s e lase numai de acele vorbe şi s emne de ju rământ , cari în m o d obiectiv, a m ă s u r a t împrejurăr i lor între cari el se află, exp r imă clar forme de jurat , iar despre altele să-1 ins t ruăm, că nu sun t jurăminte

a) Astfel nu sunt — obiect iv luate — forme de j u r ă m â n t a zice: „Pe onoa re ; pe c ins te ; pe b a r b a mea îţi spun , că este aşa; e sigur cum è sigur, că vorbesc cu t ine, cum e s igur că vezi soare le ; îţi dau cuvântul meu, că spun adevăru l ; parol ' , că voiu împlini ce ţ i -am p r o m i s ; cu adevăra t e aşa; pun m â n a pe inimă".

b) Nu sunt forme obiective de j u r ă m â n t : „îmi dau capul , că e aşa; îmi dau vieaţa pe vorba a s t a ; să mă s p â n z u r e 5 ) , să-mi scoată ochii, de nu spun adevărul ."

c) Tot aşa: „să pier de e drep t ce s p u n e el; să mă iee dracul ; să mă ca lce ; să nu mai văd; să -mi sece m â n a , - s ă - m i sară ochii; să o rbesc ; să amu ţe sc de am zis ceva; să nu mă mai pot mişca din loc; să nu mai văd soare le ; să mă ia na iba; să p l e snesc" .

d) De asemeni nu sunt j u r ămin t e : „zău; zău aşa; da z ă u ; zo de nu; ie zo-a la ; zic zău; zău lui D u m n e z e u " .

e) Nu e j u r ămân t z icând: „e drept , p r ecum e drept , că este un Dumnezeu în cer; ca sf. E v a n g h e l i e 3 ) .

') L e h m k u h l nr. 408 .» 2 ) Rugăm din nou p e cet i tor să nu s e s m i n t e a s c ă d e cuv inte le , p e

cari t rebueş te să le folosim, sco ţ indu- l e din durerosul şi abundantul v o c a bular al vorbelor de rând întrebuinţate d e mul ţ imea păcătoş i lor , p e cari suntem chemaţ i să-i în toarcem la D o m n u l , chiar şi cu risicul de-a trebui să ne coborîm printre ei.

s ) Gén ico t 301. 6.

Pag. 42 C U L T U R A CREŞTINA. Nr. 2

f) Sunt forme dubii de j u r ă m â n t şi cari prin u rmare pot fi ju rămin te şi pot să nu fie, mai u şo r ca altele, a m ă s u r a t intenţiei individului : „pe conşt i in ţa mea; pe credinţa m e a ; vede D u m n e z e u ; ştie D u m n e z e u ; jur, că este aşa; pe sufletul meu ; să mă fulgere, să mă t r ăznească ( aces te două de comun nu sunt ju răminte ) .

g) Sun t forme sigure de j u r ă m â n t : „mar to r îmi este D u m nezeu ; jur pe D u m n e z e u din cer ; viu este D u m n e z e u sau pe vieaţa lui D u m n e z e u ; jur pe sf. c ruce , pe sf. evanghel ie , pe sfintele ta ine, pe sfinţi, pe cer şi pe Maica Domnulu i , pe sf. b iser ică ; pe Dumnezeu l meu; să mă ba t ă D u m n e z e u (dar a c e a s t a foarte des nu e j u r ă m â n t ) " .

Formele de sub a) nu sunt ju rămin te , deoa rece nici în-tr 'un chip nu c h e a m ă pe Dumnezeu de măr tur ie , ci conţ in numai o în tăr i re cam exagera tă a celor spuse ')• Frazele de s u b b) obiect ive nu expr imă ju rământ , de oarece redau mai mult o spec ie de r ă m ă ş a g între cei doi, cari vo rbesc şi nu se a d u c e Dumnezeu în mi j loc 2 ) . Cuvintele de sub c) de asemeni numai expr imă în mod exage ra t şi mai afirmativ s incer i ta tea vorbi torului . Şi apoi observăm, că prin con t inua folosire a frazelor aces to ra mai a les din pa r t ea poporului de jos , ele s'au toci t foarte mult, încât nu mai au nici va loarea lor primitivă. Şi dacă am voi să inzis tăm p reamul t în păcă toşen ia lor, noi am găsi păca te cu milioanele în unele suflete de ţărani simpli, cari de s igur ar sta cu mult mai liniştiţi îna in tea judecăţ i i lui Dumnezeu , decât în faţa vre-unui confesar r igoros. Cu toa te aces tea , dacă unele forme par a cere o pedeapsă , pe care D u m nezeu o aplică, ele mai uşor pot deveni ju răminte decâ t altele. Aceas ta se verifică mai a les cu cele înş i ra te sub f). Frazele de sub d) obiect ive nu conţin ju rământ , deoa rece cuvântul „zău" , nu este numele lui Dumnezeu , ci cel mult o r emin i s cenţă veche a numelu i său, iar azi expr imă numele zeităţ i lor păgâne , pe cari nu este opri t să te juri, cu atât mai vârtos, că nu se p r e s u p u n e , că ai c rede în e le 3 ) - Şi şi dacă ar fi cuvântul „zău" numele lui Dumnezeu , nici a tunci nu am aveà ju rământ , ci numai luarea în deşer t a aces tu i nume , ceeace es te numai păca t uşor. Un a r g u m e n t mai palpabi l despre lucrul

*) Nold in nr. 247 ss . a ) Sf. Al fons nr. 143. 3 ) Sunt abrogate v e c h i l e dispoziţ i i c a n o n i c e (s . Vas i l e ) relat iv la ju

răminte le »et iceşt i« .

aces ta nu se poate aveà, decâ t următorul , că adecă şi per soane foarte c redinc ioase şi ins t rui te se folosesc de vorba aceas ta şi nici prin minte nu le t rece , că ar fi păca t , mai ales păca t greu. Referitor la cele de sub e) obse rvăm, că în ele nu se ia de mar to r Dumnezeu , ci se face o c o m p a rare între s igu ran ţa exis t inţei divine şi a afirmării noas t r e . Prin u rmare este şi aici luarea în deşer t a numelor sfinte, iar în caz de minc iună avem blasfemie. — Relativ la formele de sub f) să se vadă ce am zis la c ) ; no tăm însă, că sf. Alfons înşiră forma „pe sufletul m e u " între formele, cari mai probabil obiective expr imă ju rământ . Baller ini-Palmieri , n. 16, Génicot nr. 301, 5, Sar.chez Decal . III, 2. nr. 10 însă susţ in contrariul , zicând, că ea se poa te rezolva în u rmă toa rea : „iau pe sufletul meu pericolul , ce ar deriva din lucrul aces ta" . Prin u rmare în caz concret vom cerceta intenţia individuală a c red inc io sului nostru.

Formele de sub g) obiect ive expr imă ju rământ , de oa rece avem în ele expresa ori implici ta invocare alui Dumnezeu . Sunt însă unele forme de aces te a tâ t de uzitate, încât în p r a x ă cei ce le p ronun ţă de foarte multeori nu pot fi învinovăţi ţ i de păca t greu, neref lectând ei la adevăra tu l senz al vorbelor. Aşa fraza „să mă ba tă Dumnezeu" . Şi lucrul aces ta se în tâmplă mai a les cu cei îndat inaţ i la j u r ă m â n t si cu cei cari cearcă să se desveţe de el, da r încă nu le-a succes pe deplin.

Despre celelalte calităţi şi recer inţe ale ju rămân tu lu i de al tădată .

Dr. 10AN COLTOR.

Consíaníin Marele ca desrobiior al bisericii.*)

Tră im în epoca serbăr i lor , comemoră r i l o r şi jubi leelor , cand acte le mai însemnate din vieaţa indivizi lor şi a deosebi telor societăţi se încreas tă pe răbuşu l vrednicie i pent ru g e n e raţiile vi i toare pr in vorbiri, ceremoni i , pr in acţ iuni şi so lemnităţi neobişnuite în vieaţa de toate zilele. Sunt semne aces tea de recunoşt inţă , sunt manifestarea înafară a sufletului: sun! un te rmomet ru , care ne ara tă gradul de că ldură şi d ragos te a ce lo r

*) Conferenţă ţinută în Blaj la 28 D e c e m v r i e 1913, cu prilejul serbării jubileului si. Cruci.

Pag . 44. C U L T U R A C R E Ş T I N Í Nr. 2

car i le aranjază, faţă de cel sărbător i t . Pr i le jur i le aces tea sunt punc te le de r e c r e a r e , pietr i le de hotar , la car i ajunşi — n e opr im un moment , a runcând o pr iv i re a supra căii p e r c u r s e r unde c e r c ă m să desluşim firul şi ros tu l muncii ce s'a desvo l ta t până aci, unde cumpănim impor tan ţa unui act , c a r e — după cum e — sau ne însufleţeşte şi ne as igură că c d reap tă ca lea ce o facem şi duce sp re o ţintă bună, sau ne face să r e c u noaş tem că bătând aceas tă cale nu ne vom ajunge ţinta.

Un astfel de pr i le j , un a ta re punc t a a les şi luat în p r o g ramul său anul 1913, pent ru în t reagă biser ica creşt ină. Aces t an bogat in evenimente mari , şi variu în curiozităţ i le şi nefer ic i r i le ce le-a adus neamului omenesc , a avut şi norocu l , ca tot el, ca un con t rapond pent ru a tâ tea neajunsur i , să fie to t odată şi un „memen to" pu te rn ic , că s ingura biruinţă adevăra tă şi durabi lă e învingerea şi triumful adevărului , că s ingura mângâ ie re adevăra tă e în adevăru l şi suferinţa c reş t inească şi că pent ru toate r ane le sufleteşti un s ingur ba lsam este s igur şt infalibil în efectul său v indecă to r : balsamul ce se s c u r g e d e p e lemnul Crucii , Spir i tul evanghel ie i lui Hr i s tos . Aceasta formează punctu l de forţă în p rog ramul anului 1913, împl in i rea a lor 16 sute de ani delà biruinţa Crucii asupra puteri i lumeşt i a împăraţ i lor .

Fe l iu l cum s'a desfăşura t aces t punct , în t r ' adevăr ne îndreptă ţeş te să c r edem şi să spunem cont ra r i lo r Crucii , că ceeace s'a făcut n'a fost un s implu act de politeţă, ci a tos t manifes tarea energ ică şi conşt ie a focului ce încălzeşte şi a rde în vinele bisericii noas t re .

î ncă în Noemvr ie anului 1912 se dase s ignalul de p l e c a r e s p r e Roma; iar anul 1913 a început cu cântăr i de p r e a m ă r i r e în cinstea şi pen t ru biruinţa sf. Cruci . Pontif icele adânc p ă t r u n s de impor tanţa şi folosul cel m a r e al aces tu i eveniment, edă în 8 Martie o „breve" , în ca re r e c o m a n d ă şi inculcă tu tu ro r c r e dincioşi lor să rbă to r i rea biruinţii sf. Cruci . I a r ca ac te le de r ecu noşt inţă şi pietate faţă de sf. C ruce să se depr indă şi cu mai mul tă d ragos te şi însufleţire dă indulginţe jubi la re , car i să s e poată apl ica pent ru toate t rebuinţe le şi chiar şi pent ru ajutor a r e a sufletelor din purga tor , — ca nici aces tea să nu r ămână lipsite de fructul aces tor momente so lemne.

Glasul că lduros , şi pă r in tesc al Pontificelui roman a fost dus şi pur ta t pe ar ipele bucur ie i şi în cele din u rmă colţuri a le vieţii creşt inismului . Ca la un semn de vrajă, ca la a t in-

Nr. 2 C U L T U R A CREŞTINĂ. Pag. 45

ge rea unei bagete magice se r id ică miile şi su te le de mii ale c red inc ioş i lor şi sub scutul biruinţi i : t ineri şi bătrâni , preoţ i şi laici, prelaţ i şi oameni de r ând îşi îndreaptă paşii sp r e e te rna ce ta te a Romei , mama şi met ropola creş t inismului . T r ibu tu l dragos te i , al recunoşt inţ i i şi al pietăţii , aces te zeci şi sute de mii de creşt ini l-au dus in pe r soană şi l-au aş te rnut omagiu la pic ioarele Cruci i — căreia se da toreş te aceas tă înv ingere . L-au dus să-1 depună tocmai acolo, unde Dumnezeu a a les pen t ru ea locul de i sbândă a supra împărăţ ie i p ă g â n i s m u l u i —

Isbânda sf. Cruci şi toate bunur i le şi binefaceri le aces te i i sbânzi se leagă de numele unui însemnat bărba t c a r e a fost unealta Provedin ţe i dumnezeeşt i , şi de aceea sp r e a putea gus ta fructul acestei se rbă r i e neapăra t de lipsă, ca ochii noş t r i să s t răba tă pr in negura a lor 16 veacur i până la ace la , c a r e a fost Constant in cel mare şi să insis tăm puţin a sup ra vieţi i ş i ope re i lui desrobi toare a biserici i creş t ine . Ia r pen t ru ca să pu tem înţelege aceas tă operă după cuviinţă, e b ine să re înviem pe câ teva momente s ta rea de compătimit în ca re se aflà b i se r ica creş t ină înainte de el.

Delà confirmarea de 19 veacur i a dumnezeeş t i lo r cuvinte a l e lui Isus Hr is tos „asemănatu-s ' a împără ţ ia ceru lu i grăunte lu i de muştar" , ochiul şi mintea noas t ră delà s ta rea înflori toare de azi a acestei instituţii se opreş te şi cufundă în p r ima ei fază d e desvol ta re . Biser ica în per ioda p r imă — în etapa copi lăr ie i — ni-se înfăţişează ca un răsad p lăpând înt r 'un pământ c r epa t de mulţ imea nea junsur i lor şi r e l e lo r fizice şi mora le . O p lantă del icata şi nobilă, expusă la ce lea mai ge roase vân tur i şi v i s co l e ale corupţ iei mora le , amenin ţa tă de miile duşmani lo r car i o împrejmue, dar o p lantă răsădi tă de însuş Dumnezeu. O plantă •asigurată, că nu numai se va pr inde ci că-şi va şi extinde pes te întreg pământul rădăcini le , că se va desvol tà într 'un a r b o r e put e rn ic şi va aduce rodur i cu miile şi sutele de mii, şi că nu v a putea fi s t irpită şi r epusă de mul ţ imea duşmani lor . Nu o vo r nimici, nu o vo r s t r ica nici o vo r sch imba în fire, ci dimpot r ivă chiar ea va aveà să închege s t ra tur i le aces t ea ; în loc de a fi a l te ra tă în firea ei, ea va fi c a r e ca un altoiu va n o -vilità t runchiul întreg, pământu l întreg, unde se va desvol tà şi

4 e u n d e îşi va suge hrana . —

Starea p recară , în ca re se aflà ea pe atunci , mai uşor ne -o Putem re împrospăta , dacă ne vom gândi la s t a rea mora lă şi la

Pag 46. C U L T U R A CREŞTINA. Nr. 2.

concepţ i i le de vieaţă a le lumii păgâne, la p u r t a r e a ei faţă de învăţă tur i le lui I sus Hr i s tos şi pr in ele faţă de p ropovădu i -toarea lo r : biserica.

Desi râul nu cunoş tea margini în lumea păgână, ia r cunoşt inţele re l ig ioase erau imbibate de toate ră tăci r i le diferi telor direcţ iuni filozofice. Potrivit aces to r pr incipi i , vieaţa e ra s o c o tită de un prilej de desfătăr i şi desmerdă r i t rupeşt i , pent ru car i i spăşeş t i în vieaţa aceas ta : pr in faptul că nu le foloseşti îndeajuns! Ego i smul era un „c r edo" , din ca re po rneau toate mişcăr i le şi la car i se reduceau toate lucrăr i le lor ; de aici sclavajul ce lo r săraci , al femeilor şi al prunci lor . To t din aces tea pr incipi i ale vieţii păgâni lor u r m a şi încăpă ţ ina rea lo r de a ţ inea rel igiunea de o s implă lege, necesa ră numai pent ru sus ţ ine rea ordini i sociale, ca re însă nici decum nu a re menirea de a muià dur i ta tea inimii şi de-a netezi col ţur i le sufleteşti.

Fa ţ ă de o lume s tăpâni tă de astfel de principii , ne putem uşor închipui cu ce sor ţ i de izbândă s'a îndrepta t re l igiunea şi b iser ica creşt ină. Pr incipi i le ei se opuneau direct tu tu ro r viţ i i lor şi păca te lo r pe cari păgâni i în orbia şi corupţ ia lor sufletească le adorau şi îndumnezeiau, în t rupând fiecare viţiu şi pas iune în câte o zeitate. Lupta creş t in ismului şi biruinţa lui era apoi mult stânjenită şi din par tea domni tor i lor păgâni . Capul încoronat a l supuş i lor era to todată şi „Pontifex max imus" , p reo tu l sup rem al cultului păgânesc . E r a u deci creşt ini i faţă cu doi duşmani puternici , s tatul civil şi re l igiunea păgână, a c ă r o r r e prezentanţ i se întâlneau în pe r soana unui s ingur om, cea a împăratului .

In a s igu ra rea ajutorului său Hr i s tos spune, că b iser ica sa va avea să îndure foarte mult : „dacă pe mine m'au persecu ta t şi pe v o i . . . " , da r totodată îi îmbărbă tează z icându- le : „dar îndrăzniţi , căci eu am învins lumea" . Şi s'au împlinit toate. P e r secuţi i le în cont ra rel igiunii c reş t ine şi a p ropovădui to r i lo r ei se încep încă pe v remea lui I sus Hr is tos , ia r după înăl ţarea lui l a c e r , ele încep deja a ce re vieţile ce lor car i o propovăduiau . Diaconul Ştefan curând a t rebui t să sigileze cu sângele său credin ţa în Isus Hr is tos , devenind astfel cel dintâiu mar t i r al adevă ru r i lo r veşnice . Cruzii împăra ţ i însă nu se îndestuleau numai cu vieaţa indivizilor, ci în po rn i r ea lor sălbat ică — fiindcă expunerea adevăru lu i zbiciuià şi făcea să sângereze tot mai mult r ane l e lor —, voiau să s t â rpească în t reagă comuni ta tea creş t ină . „Sânge le mar t i r i lo r însă — cum zice Ter tu l ian — s'a

făcut sămânţa c reş t in i lor" şi aşa cu cât persecuţ i i le cont ra lor erau mai înfocate, cu atât curagiu l şi credinţa lor erau mai pronunţate . Ca să discredi teze pe creşt ini şi învăţătur i le s u blime ale lui Isus Hr is tos , s co rneau şi le ascr iau cr imele cele mai înfiorătoare, răspândind în publ ic cele mai g rozave calomnii despre ei: că mancă şi beau la ospeţe le lor thiestee sânge şi ca rne de prunc i nevinovaţ i . íIn forma aceas ta îşi băteau joc de cel mai sublim misteriu al credinţi i noastre . ) Li-se denegau toate dreptur i le cetăţeneşt i , iar în schimb, ca răsp la tă : toate tor tur i le şi mal t ra tăr i le , car i numai le poate iscodi o minte orbită de patimi Şi toate aces tea pen t ru ex t i rparea numelui de creşt in Dar nu s'a aflat nici un mijloc de ch inui re atât de drast ic , încât creşt ini i să nu-1 supoar te cu bărbăţ ie , căruia să nu i-se supună cu bucur ie t ineri şi bătrâni , bărbaţ i şi femei, fecioare t inere şi ostaşi viteji, bogaţ i şi să rac i deo - . potrivă.

Trei veacur i de-a rândul au trăit creşt ini i o vieaţă sfântă^ îngerească, pu ru rea în mijlocul persecuţ i i lor morţi i . Dinţii Aere lor , c leştele înroşi te în foc, firezele şi res t ignirea pe c r u c e le sufereau cu aceeaş împăcare sfântă ca şi tă ierea capului şi apr inderea lor de vii. In loc de făclii — martor i i siniştrii şi tăcuţi ai orgi i lor păgâne —, se apr indeau t rupur i le scă lda te în răşină ale creşt ini lor , iar pent ru d is t ragerea şi desfătarea p u blicului din circuri , cu puterea şi să lbătăcia fiarelor puneau să-şi măsoare puter i le : copiii plăpânzi şi ficioarele c reş t ine . Şi dacă setea lor de sânge tot nu se s t ampară aduceau heca tombele mart ir i lor . Arenele c i rcur i lo r r o m a n e erau îmbibate de sângele nevinovat al creşt ini lor , şi nu sc îndestuleau, ci tot mai mult cereau. Tre i veacur i dearândul îşi a scundeau ci ta inele lor scumpe prin văgăunile munţ i lor şi pe sub bolti turi le reci , umede şi în tunecoase ale ca tacombelor . Peş ter i le hoţ i lor şi la -t romior Je mare, devin acum casele de rugăc iune ale c r e ş t i nilor. La lumina palidă a to r ţ e lo r se adunau ci din toa te unghiuri le ca tacombelor : ca să-şi jer t fească inima Domnului . Sinistrul boi telor de peat ră la vraja cuvin te lor calde ale c r e ş t i nilor se schimba şi să lbătăcia lor se pierde în faţa a tâ tor ac te de pietate. Ele devin un lăcaş pr ie t inesc, o casă p ă r i n t e a s c ă comună pentru toţi, unde îşi aveau cu toţii morţi i şi eroi i săi . Ti ei veacuri de-a rândul îşi ţin ei aici slujbele lor sub l ime ; aici în crepătur i le de stânci, şi în şanţur i le umede îşi aveau ei jer t fe lnicele lor. pe cari zi de zi se cobor i Mântui torul , împă i*

Pag. 48. C U L T U R A CREŞTINA. Nr. 2.

t ăş indu-se tu tu ro ra sp r e mângâiere , în tăr i re şi îmbărbă ta re . In aces tea locur i menite pen t ru cei mai mar i făcători de re le îşi împăr tăşeau ei bucur i i le şi năcazur i le şi de aici se rugau Domnului să moaie inimile păgâni lor , ca văzând adevăru l să se î n toa rcă la el. Aici îşi avea comuni ta tea creş t ină a l tare le şi preoţ i i săi, aici e ra şi u rmaşu l vâ rhovnicu lu i apostol i lor , capu l s u p r e m al tu tu ror creşt ini lor . Prin depă r t a rea a lor 16 veacur i auz im pare -că şi acum accen te le dulci şi mângă i toa re ale cuvin te lor lui, auzim glasul domol şi cadenţa t al cân tece lor duioase ce se r e s f i r a ş i se pierd încet- încet sub bolti turi le a rcu i te . Vedem câ rdur i - câ rdur i de creş t ini cu paşi grăbiţ i , dar cu mul tă îngr i jo ra re înaintând prin aces te şan ţu r i : sp r e ca tedre . Ia r în mij locul acestei adunăr i de suflete pa r ' că vedem de odată cum s e a runcă uliul mâniei romane şi răpeş te p rada pentru c i rcur i pen t ru cruci şi zdrobi toare le de oase;

Din aceas tă s ta re insuportabi lă , a desrobi t b iser ica c r e şt ină împăra tu l Constant in Marele la îndemnul , sub scutul şi cu pu te rea sf. Cruci . Pr in descă tuşa rea creşt ini lor , Constant in Mare le dă religiunii c reş t ine dreptu l jur id ic de existinţă şi posibil i tatea de a-şi depr inde influinţa liber, mai intensiv şi n e împiedecată , a sup ra vieţii şi s tări i socia le de atunci şi de azi.

Constant in s'a născut , cum ne spune i s tor icul Eusebiu, la an . 274 în Naissus (Nişul Sârbiei de azi). Ta tă l său a fost Constant iu Chlorus , be l iduce le şi mai târziu coregente le lui Dioclet ian. Mamă-sa Sf. E lena a fost. după cum ne spune sf. Ambrosiu , o c râşmăr i ţ ă (stabularia) ori o se rv i toare la un c r â ş m a r . S'a încreş t ina t numai de d ragu l şi pen t ru mântu i rea fiului său Constantin. Nefiind ea din o familie mai cu vază, Cons tan t iu a părăs i t -o , când a fost a les de coregen te alui Dioclet ian. Acum se căsă tor i a doua oară cu Theodora , fata v i t regă alui Maximian, r ămânând astfel Constant in lipsit de îngeru l păzi tor al vieţii sale.

Ta t ă l său Constant iu n'a perzecuta t pe creştini . E r ă adecă un om del icat şi milos, car i calităţi — observă Lactanţ iu — se pot ascr ie morbului de ca re pătimia. Pr incipi i le lui rel igioase e rau întru câtva cr is tal izate şi mai ap roape de principi i le r e ligiunii lui Hr i s tos — ce este de a se mulţumi s incre t i smulu i neopla ton ic —, dar totuş destul de învălui te în vălul l egende lor şi supers t i ţ i i lor or ienta le . Condus de astfel de principi i nu perzeeu tà pe creşt ini i inocenţi , da r de dragul coregenţ i lo r

Nr. 1'. C U L T U R A CREŞTINĂ. Vag. 40.

săi supersti ţ ioşi se învoi şi el la d ă r â m a r e a biserici lor , pe car i creşt inii la adierea vre-unui vânt mai pr ie t inesc al spir i tului domnitori lor , se încumetau să le r idice.

într 'o astfel de atmosferă — destul de pr ie lnică în r apo r t cu spiritul acelei vremi — a c rescu t Constant in, ducând o vieaţă inocentă, aşa că istoricii acelei v remi pent ru bunăta tea lui din t inereţă îl numesc „ tânăr piu şi sfânt." Mulţumită aces te i educaţii el condamnă pol igamismul păgân şi, ca să-şi poată sa lva casti tatea, încă foarte de t ână r se căsă toreş te . Aceasta v i r tute a pre ţui t -o el mult şi mai târziu, aşa că sub domnia lui, femeile n'au t rebui t să-şi deplângă frumseţa, căci ea e ra p o doaba curăţenie i si nu a tâ tă toarea desfrâului.

' * 1

Răsăritenii voiau să-1 c rească însă în spir i tul lor şi de aceea e dus cu înşe lăc iunea la cur tea lui Dioclet ian şi mai apoi la aceea a lui Galeriu. Perzecuţ i i le şi mal t ra tăr i le a ce s to r a îl fac să îndrăgească creş t in ismul tot mai mult. Aceas ta îl îndeamnă pe Galer iu să absteie delà a legerea lui de Caesar, p r e ferind de u r m a ş al său pe spălătăci tul şi inconşt iul Severus . De atunci sufletul lui Constant in t rece pr in un şir lung de prefacer i , car i la sfârşitul vieţii sa le îl de termină în sfârşit să t r eacă în ceata creşt ini lor , botezându-se cu puţin înainte de moar tea sa, întâmplată la 22 Maiu 337. A fost botezat de Eusebiu , episcopul Caesaree i din Nicomedia .

Pe lângă toată s impatia ce-o avea Constant in faţă de creşt ini , re l igiunea lor nu o dec la ră de rel igiune a statului , dar cu încetul pregăt i imper iu l şi la aces t pas. Dacă sfârşi tul g lor ios al în toarcer i i imperiului nu 1-a ajuns, to tuş meri tul începutului şi a o bună par te din l u c r a r e îi rev ine lui . Dragos tea c e o avea faţă de creştini şi-a ară ta t -o îndată ce-a ajuns la c â r m a unei părţi a vastului imperiu roman . Stăruia să se ob serve actele de to le ran ţă a le înaintaşi lor săi, car i deşi to le rau creşt inismul numai ca un rău ce nu se poate delă tura , to tuş promi teau uşurăr i . Spre scopul aces ta a dat el, împreună cu L-.ciniu, augustul Răsăr i tului , ac tu l de to leranţă din 312. C o r e -.gentul lor Maxenţiu nu înceta însă de a to r tu ra şi nedrep tă ţ i pe creştini. Ba mai mult el se înverşuna şi în con t ra a p ă r ă torului lor, alui Constantin, dec la rându- i răsboiu în toamna a n . 312. în acest răsboiu, pur ta t pen t ru binele creşt ini lor , în-t reveni apoi în mod miraculos ajutorul g lor ios al Cruci i , întă-n n d spada şi as igurând lancea cohor t e lo r lui Constant in M.

Armata lui Constant in e rà mult mai mică decâ t a con t ra rului său Maxenţiu. Puterea ei se m ic şo ra se binişor şi cu p r i -

Pag. 50. _ C U L T U R A CREŞTINA. Nr. 2 _ _

lejul t recer i i ei peste Alpi. în sea ra zilei de 26 Oct. 312, pe câmpii le r o m a n e sunt aşezate gata de răsboiu două tabere v răşmaşe , una provăzută cu un codru de a rme, şi s igură de învingere , alta mică la număr , mai puţin disciplinată şi fără multe sorţ i de isbândă. Conducă toru l cestei din u rmă veghiază o noapte , pierdut în f rământarea p lanur i lor de a tac . Se sbu-ciuină, se roagă pent ru triumful oş t i lor sale. Dar, cui să se r o a g e ? Dumnezei lor păgâni, or i doară Dumnezeului , căruia i-se închină mamă-sa? Se hotăr î în urmă să cea ră ajutorul cestui din urmă. Şi minune, în amiaza zilei vi i toare, când soare le îşi în to rcea cu r sa sp re apus : semnul luminos al Crucii i-se a ra tă pe. ce r în văzul miilor de ostaşi , iar în aeeeaş noapte a re o viziune în care Hr is tos îi spune : „în aces t semn vei învinge", în aces t semn g lor ios al meu, prin care eu am subjugat p u te rea iadului, tu vei subjuga puterea păgânismului . — in faptul zilei u rmă toa re el demanda să se zugrăvească şi bată aces t semn stânt din pietri i pre ţ ioase , care-1 încunjură cu r a m e de nes temate şi-1 aşează într 'un cort solemn (labarum), iar pe drape lu l os taş i lor coasă semnul ce resc al Crucii . Sub umbra şi păvaza acestui semn, încrezuţi în drepta tea cauzei lor, lovesc ei oşt irea duşmană la puntea Mil via peste Tibru, din sus. de Roma. S t r âmtora rea con t ra r i lo r e a ş a de mare încât de pe punte cade însuş Maxenţiu în valuri , îngropându-se astfel în undele T ibru lu i puterea păgână . . .

Apa Iordanului a tost semnul , că ap roape este Sa tano căde rea ta, întocmai şi Tibrul a fost memento-ul pentru imper iul păgân, că aproape este apunerea lui.

După aceas tă biruinţă Constantin între uralele ce tă ţen i lor îşi face in t ra rea triumfală in Roma pe sub glor iosul a r c p r e gătit anume, iar aici lasă să i-se r idice o statuă de bronz , având în dreapta semnul Crucii , la p ic ioare balaurul , simbolul păgânismului , iar pe soclul statuei inscr ipţ ia : ..prin acest semn mântui tor , semnul puterii adevăra te , am l iberat cetatea voastră de tiran, iar poporului şi senatului i-am redat sp lendoarea cea v e c h e " .

Tre i luni după aceas ta învingere glor ioasă , Constant in, în conţe legere cu augustul Li cin iu, dă memorabilul edict de Milan. P r in aces t edict se r e scumpără oare.şcum toate nedreptă ţ i le suferite de creşt ini i de mai nainte. Constantin dă edictul său în culmea gloriei , ca învingător şi ca l ibe ia toru l poporului c o n -

Nr 2. CUI.TUKA C R E Ş T I N A Fag. 51

vins pe deplin, cum se vede aceas ta din textul edictului, de impor tan ţa libertăţii re l ig ioase pe ca re o dà.

* Edictul de Milan, accen tuând în par tea pr imă l ibe r ta tea

rel igioasă pent ru tot omul, o concede şi c reş t in i lor , ia r în par tea a doua rebonifică comuni ta tea creş t ină pent ru toate p ie rde r i l e materiale, ce lc-a îndurat în v r emea perzecuţ i i lor . Demanda să li-se redeie aver i le răpi te , să l i-se r edesch idă şi reedif ice bisericile demolate şi toate pagubele mater ia le ce le-a avut să li-se rebonifice din vister ia s tatului . însuş Constant in dă m a terial pen t ru biser ici le din ceta tea sfântă (Ierusalim) şi sup ra -veghiază r id icarea lor.

P r in edictul de Milan, c rucea lui Hr is tos tr iumfează. în văţătur i le lui sfinte, pecet lui te în picuri i mari ai sufer inţe lor pe aces t lemn, sub suflarea caldă a vântului libertăţii se înmoaie, şi p re l ingându-se de pe aces t lemn cu o că ldură a rză toare se să lăş luesc în minţile şi inimile acelea, car i se refugiază sub scutul acestui semn de biruinţă. învăţă tur i le dumnezeesculu i Răscumpără to r abia acum se desfac în toată sp lendoarea şi frumseţa lor. Abia acum încep ele a deveni şi a fi pr incipi i de vieaţă pent ru toate neamur i le de pe în t reg pământul . Picurii calzi ai sângelui dumnezeesc , în cari e întrupat spiritul evangheliei lui, car i se despr ind de pe aceas tă c ruce moaie inimile, schimbă mersu l şi felul de vedere pâgănesc , concepţ ia greşi tă despre relaţ iunile fizice şi mora le a le omului. Pă re r i l e greş i te ale spiritului păgânesc sunt în t rupate si se reogl indesc în principiile şi legile car i s t ăpâneau în vieaţa indivizilor, familiei, comunităţii şi a statului. Spiritul creşt inismului , întărit pr in glor ioasa biruinţă a Crucii , deschide calea adevărulu i şi a vieţii adevă ra t e pe seama tu turor aces tor rapor tu r i dintre oameni .

Sub umbra crucii b i rui toare b iser ica se face apă ră toa rea şi ocro t i toarea libertăţi i individuale şi cu o grije deosebită de mamă iea sub aripi le sale mai a les pe sclavi şi pe cei pe r secutaţi . Până aci sc lavul era cons idera t de un „res ." Cu el puteau lucra după plac. Când se plictiseau îi supuneau to r tu r i lo r spre a se amuza, iar când din ceva cauză se supărau , s tângeau vieaţa ace s to r „par ies" , cu mai puţin sc rupu l decât vieaţa unui animal. în favorul aces to ra întrevine b iser ica şi prin uneal ta sa luc ră toa re , pr in împăra tu l Constantin, op re ş t e sclavagiul acesta mârşav, enunţând la 28 April ie 314, că cei

Pag. 52 C U L T U R A CKKST1NA Nr. 2.

pătă l iber ta tea şi că or ic ine îşi poate dimite sclavii săi în biser ică în faţa preoţ i lor şi a mulţimii, iar preotu l pr in simplă dec la ra re . Opreş te apoi pe s tăpâni de ai supune la muncă is tovi toare cont inuă şi p r e sc r i e ca zi de r epaus şi to todată şi ca s ă rbă toa re civilă: Dumineca.

Crucea birui toare sch imbă şi colori tul şi aspectul vieţii familiare. Căsă tor ia se r eaduce la s tarea ei adevăra tă şi ideală, c a r e nu mai e un comerciu , ori o în t repr indere , ci o legă tură sfântă, ce nu se poate desface. Până acum ea e ră o ca r i ca tură a voinţii lui Dumnezeu : părăs indu-se soţii pent ru cea mai mică neîn ţe legere , ne respec tând condiţ ia ei pr imă, pă s t r a r ea cari tăţ i i conjugale. Prin aceas ta se res tabi leş te l iniştea mul tor ve t r e familiare făcând din ele nişte cuiburi calde ale vir tuţ i lor . Moral i ta tea familiilor o r idică şi pr in grija deosebi tă ce o dă creş ter i i prunci lor , pe seama că ro ra deschide un fel de azil, i a r pu te rea ne ţă rmur i t ă a păr in ţ i lor asupra vieţii fiilor o r e s t rânge , prin ordinaţ iuni le sale din 315 şi 321, între margini le puse de voinţa Domnului Hr is tos .

Pent ru vieaţa publică a statului meri te le Cruci i încă nu- s mai puţin însemnate . Spiritul legi lor devine mai omenesc avându-se în vedere emendarea şi nu nimicirea del icventului , în 314 se opreş te aduce rea sent in ţe lor de moar te , dacă obvine şi numai cel mai mic dubiu desp re vinovăţia acuzatului . La 318 se opreş te înfierarea frunţii cu pecetea ruşinii — cu fierul a r s —, ca să nu se profaneze astfel f rumseţa c rea tu r i lo r cea după chipul şi a s e m ă n a r e a lui Dumnezeu. Se opreş te apoi res t igni rea pe c ruce şi s fâ rmarea oase lo r ce lor morţ i .

Aceste sunt în l in iamente genera le rezul ta te le nemij loci te ale biruinţei sf. Cruc i ! . .

Mărită fie deci pu terea ta Cruce sfântă, c a r e p recum odinioară ai t recut pedes t ru pe Israi l prin marea roş ie , în tocmai ai t recut acum biser ica Fiului Său din suferinţa ca t acombe lo r la vieaţa l ibertăţ i i ! Mărită să fii, căci p r e c u m din piat ră v â r -toasă ai s cos apă poporulu i pe care-1 povăţuim, întocmai din vâ r toş imea sufletului a-i făcut să p icure lacr imile pocăinţi i — sp re mântu i rea ce lor înrolaţ i sub s teagul tău! Tu c ruce sfântă ai făcut ca mulţimea, ca re p â n ă acum se aprop ia cu vene ra -ţ iune de Luperca l , leagănul poporului roman, de acum să se aprop ie cu lacr imi le pocăinţ i i în ochi de ca ted ra c a r e e leagănul şi p ropovădu i toa rea sfinţeniei de azi! T u ai făcut ca

Nr 2 C U L T U R A C R E Ş T I N A l'asj. 53.

mulţimea creş t in i lor să se apropie cu focul dragost i i pe buze de acelea locuri , unde se sfăşiau miile creş t in i lor şi să să ru te pietrile torului , s t ropi te de sângele lor! Tu ai făcut ca în locul edificiilor păgâne, car i sfidau tot ce eră nobil şi omenesc să se r idice biserici le pompoase , delà a c ă r o r a l ta re să s t răba tă căldura celui care e sălăşluit în ele depar t e peste mări şi car i , ca rezervor i i pu te rn ice de magnet ism spir i tual să a t ragă sufletele şi să nu t r ea scă pe cei s l ab i ! T u ai ruş inat îngâmfarea împăra ţ i lor şi ai făcut să se p lece genunch iu l bogaţ i lor ! Tu , p icurând din spir i tul Domnului Tău ai nobili tat inimile şi le-ai determinat sp re fapte măre ţe , e ro ice! T u şi azi şi mâne te vei înfige ca semn de biruinţă veşnică în inimile ce lor car i înţeleg glasul tău!

Din prăznui rea amintiri i tale glor ioase cum vom t rage noi folos, dacă nu aşa, că în ţe legând glasul tău, te vom iubi tot mai mult. Dacă nu aşa, că vir tuţi le pent ru car i tu te-ai făcut izvor curgă tor , le vom suge din spir i tul tău şi le vom urma. Vom contr ibui la biruinţa ta paşnică şi spir i tuală: prin vieaţa noas t ră morală , pr in rugăciuni le şi toate acţ iuni le noas t re . Noi ştim, că Tu şi azi ai legionari , ca şi în vremea glor iosului împărat Constantin, dar legionar i , car i nu luptă cu spada de fier ci cu spada vieţii sfinte şi a pi ldelor bune.

Azi când ne vedem iarăş încunjuraţ i de duhul rău al d u ş manilor vieţii creşt ineşt i , car i cu îndoită ură ne vreau sugrumarea, azi când tendinţa ce lor mari e să te de t roneze : sfântă Cruce simţim din nou marea ta lipsă, simţim, că numai cu ajutorul tău vom mai putea rezista, şi cu inimile smer i te şi cupr inse de focul dragost i i tale îţi cân tăm: „Mare este pu te rea Crucii Ta l e Doamne, că s'a înfipt in loc şi lucrează în lume şi a făcut din pescar i apostol i şi din neamur i mart i r i ca să se roage pen t ru sufletele noas t r e" .

IOAN BOZDOG.

O însemnată problemă pastorală. — Concubinate lc . —

înt re relele cele mai lăţite prin parohii le noas t re rurale , răul concubina te lor poa te fi p u s fără multă discuţ ie în linia pr imă. Asta cu a tâ t mai vâr tos , că s t r icăc iunea morală pe care o produce aces t rău în sate le unde s'a încuiba t în m ă s u r a

Fag. 54 C U L T U R A CHESTIA. Nr. 2

mai mare, e foarte î n semna tă şi nu poa te fi t r ecu tă cu vederea . Unde se încuiba oda tă concub ina te le de acolo piere cu încetul orice credinţă si vieată c reş t inească , iar locul aces tora îl iea indiferentismul religios şi mai târziu chiar necredin ţa . Iar când s'a ajuns oda t ă până aici, lupta preoţ i lor î nd rep ta t ă direct împot r iva concubina te lo r nu numai că nu foloseşte de obiceiu ci d impotr ivă înăspreş te şi mai mult ori rupe chiar cu totul legătur i le de iubire ce t rebuie să dă inuească între dânşi i şi credincioşi i lor.

în cele u rmătoare voiu cerca să fixez d u p ă put in ţă cauzele răului concubina te lor , a r ă t ând pe urmă cum cred eu, că a r t rebui să se poa r t e lupta împotr iva lui. Socot , că voiu pu tea folosi ceva prin şirele mele modes te , dacă nu şi altfel, cel puţ in prin aceea , că ridic de nou acea s t ă în semna tă p rob l emă pas tora lă , referitor la oare vor u rma eventual şi părer i le mai compe ten t e ale al tora. Şi a tunci n 'am scr is dejaba.

* D u p ă c u m se ştie, ţ ă ranul nost ru delà sa t e îşi pune , mai

a l e s vara, toa te puteri le pent ru ca să s toarcă din pămân tu l munci t cu greu roade cât mai multe. în scopu l aces ta a re l ipsă de ajutor, mai ales dacă a re pămân tu l să propr iu . Nu-i nici o mirare deci, d a c ă săteni i noştr i sun t cu deoseb i t ă con s ide ra re la ajutorul pe care şi—1 ieau prin actul căsătoriei , la care în foarte multe cazuri îi î ndeamnă , în primul rând, ch ia r l ipsa acestui ajutor. Dacă apoi aceas tă p revedere şi p r ecau -ţ iune a ţă rani lor noştri merge până acolo, că vreau să se convingă de is te ţ imea, puterea de lucru şi firea acelora pe cari a r dori să le iee de nevas tă din împreună v ie ţu i rea cu ele n i - se pare că am dat pes te cea mai de frunte dintre cauzele concubina te lor . Asta din pa r t ea bărbaţi lor , iar din pa r t ea ceealal tă , motivul pr incipal , pen t ru care se învoiesc să t r ă iască în nelegiuire, în căsători i le de probă , cum se n u m e s c mai a les prin păr ţ i le bănă ţ ene , este t e a m a de -a nu r ă m â n e a nemăr i ta te . „Ruş inea" de -a r ă m â n e a fată bă t r ână li-se pa re multora a tâ t de nesuferibilă, încât mai prefer să comită sute şi mii de p ă ca te , cu mult mai ruş inoase , numai să se poa t ă mângă ia cu nădejdea , de multeori foarte s c u m p plăti tă, că nu vor t rebui să r ă m â n ă fete bă t r âne .

între cauzele pent ru cari cutare bă rba t şi femeie nu se căsă to re ş t e d u p ă lege, sunt fireşte adeseor i şi de acele, cari împiedecă deadrep tu l orice împreuna re legală, cum sunt b u n ă -

Nr. 2. C U L T U R A C R E Ş T I N A Pag. 55.

oară piedeci le de căsă tor ie delà care nu se poa te dà d ispenză , dar major i ta tea cazuri lor t ră ieş te în concubina t pent ru cele amint i te m'ai sus . Oricar i ar fi însă motivele adevă ra t e ale acestor nelegiuir i , e sigur, că ele sunt sprijinite de c red in ţa superficială, de l ipsa simţului mai a d â n c moral , care se vede la credincioşii noş t r i pes te tot. Ei nu vreau se în ţe leagă m ă r i m e a acestei fărădelegi, nu vreau să r ecunoască aceea , că noi t rebuie să ne supunem voinţa şi in teresele noas t re po runc i lo r dum-nezeeşti şi că sun tem dator i să abzicem de ele pe deplin, dacă se împot r ivesc voinţei lui Dumnezeu .

O cauză foarte î n semna tă es te şi necred in ţa şi l ipsa s imţului moral la părinţ i . Ei sunt bătrâni , au t r ecu t prin multe , sunt mai aşezaţ i , s imţuri le mai potol i te , sângele mai puţ in sburdalnic . T o t u ş în cele mai multe cazuri ei î n d e a m n ă pe tineri să-ş i aducă femeie sau bă rba t în casă , căci pun mai înainte interesul lor de a fi ajutoraţi la bă t râne ţe , decâ t m â n tui rea sufletului propriu şi al copiilor lor. Se va pă rea de n e crezut lucrul acesta , se va pă rea îngrozitor, t o tuş a şa este . Mărtur ie sunt toti ceice t r ăesc în astfel de sa te .

Lipsa a c e a s t a a s imţului moral , a datorinţei şi a c r e dinţei adevă ra t e la părinţ i , s t r ică foarte mult. Căci d a c ă părinţii ar fi la înă l ţ imea chiemări i lor, copiii n 'ar îndrăzni să facă ce nu t rebuie , n 'ar îndrăzni să t r ă ea scă în f ă răde legi, şi nici n 'ar avea unde . Când părinţii sunt c re ştini conştii şi copiii ar vrea să fie concubinar i , îi opreş te tăria d e a m n ă întru apăra rea cinstei a părinţi lor, dacă nu şi voinţa şi sufletul lor propr iu , care se ruş inează în faţa unor părinţi cinstiţ i .

Fără îndoială , a s u p r a concubinar i lo r au influinţă ho tă r î -toare pi ldele rele ce le s tau mereu înaintea ochilor. Păr inţ i i şi cunoscuţ i i încă au trăi t aşa , ba poa t e chiar şi aceia cari pe vremuri erau mai sus puşi în sat , şi astfel mai supuş i pr iv i rilor şi criticei generale . Şi apoi se ştie că o pildă are mai mult efect decâ t o su tă de vorbe . Spiritul lumii aces te ia a int rat şi în satele noas t re . In g o a n a vieţii nu se mai g â n d e s c mult oameni i la suflet, ci îşi pun toa tă fericirea, tot scopul vieţii în bani şi pământ . Lutul aces t a îi t rage pe toţi opr in-du-i să se înalţe, să se avânte la ceruri . To t ce s tă în ca lea bunurilor aces tora , lumea vrea să Ie ş tea rgă de pe suprafa ţa pămân tu lu i ; credinţa , care învaţă că sufletul nos t ru nemur i to r este lucru mai de frunte, mai de pre ţ decâ t banul şi pământu l ,

Pag. 56. C U L T U K A CREŞTINA N r ^ .

e gonită, e d ispre ţu i tă î m p r e u n ă cu reprezentanţ i i ei şi cu to t ce se refereşte la dânsa . In urma aces tu i spir i t tu lbură to r , preoţi i sunt căutaţ i cu ochii necredinţe i , sunt critizaţi la tot pasu l . Când da ră preoţii p redică d e s p r e păcă toşen ia concub i -natului , oameni i răi zic că vorbeş te să a ibă folos numai , si astfel chiar pentru aceea nu se cunună , şi p re tex tează că nu se cunună pen t rucă n'au cu ce plăti cununia . Vede însă or icine că scuzele, cari le aduc unii dintre c o n c u b i n a r i , — z i c â n d că-s săraci sau al tele la fel,— sunt fără orice t eme iu : sun t s ă raci să dea stolă, da r pe rachie , pe beutur i şi mâncăr i au de unde da, căci t rebuie doar să se vese lească la „nun tă" !

*

Având noi numai a rme spi r i tua le împo t r iva concubinar i lor , lupta noas t ră în zilele veacului aces tu ia nu prea aduce roade , căci oamenii nu se mai tem de armele noas t r e nici le pa să de ele. P e ei îi î ndeamnă numai sila lumească , şi le impun numai a rmele adevăra te şi legile civile, căci după cum, zicea unul : „la casa satului îi musai (e sîlă), da r la biserică numai cine vrea". Urmarea f irească e, că pu te rea autor i tă ţ i lor civile ne poa te fi de cel mai bun ajutor în s tâ rp i rea concubina te lor . In multe locuri ele de fapt şi ajută cu toa tă au tor i ta tea o p e r a preoţimii , avem însă dreptul sa le cerem ajutorul pe toată linia, deoarece s tâ rp i rea lor este în in teresul moral i tăţ i i publ ice şi prin u rmare nu numai în interesul bisericii , ci şi al s ta tului . As igurându-ne ajutorul autor i tă ţ i lor civile, munca noas t ră apoi nu va fi grea.

G â n d i n d u - n e însă numai la puter i le propri i , noi ce-i d rep t nu sun tem în s tare , să de lă tu răm cauzele mater ia le ale concu binatelor , cum sunt l ipsa de ajutor în lucrarea pământu lu i şi în casă, senzual i ta tea şi altele de aces te , dar pu tem să lucrăm din răsputer i Ia r idicarea nivelului moral , al simţului de cinste al bă rba ţ i lo r si a ambiţiei si s imţemântu lu i de demni ta te a fe-meilor. Mai ales fetele t r ebuesc c rescu te de mici, dacă părinţ i i nu le c resc ; t rebuie să le sădim în suflet demni t a t ea o m e n e a s c ă ca să nu se dimită a se lăsa în rândul dobi toace lor , să nu dea drept n imănui să le alunge după voe, şi să nu meargă din casa păr inţ i lor până nu se cunună . Dacă apoi sunt multe fete şi rămân bă t râne , e lucru mai cinstit, mai bun a avea plete cărunte , da r ne în t ina te de fărădelegi, decât a se deg rada în rândul dob i toace lor spre a se feri de numi rea , f a t ă bă t rână" , care nu invoalvă în sine nici o necins te .

Nr 2. C U L T U R A CREŞTINA i*_ag._57.

In lupta a c e a s t a a noast ră , pe lângă aceea , că ne silim a înoi spirit drept , credinţă d r eap t ă în cele din lăuntru ale lor, t rebuie să folosim pedepse le bisericii cu toată s t r ic teţa . Nu le sfinţim casele, nu-i lăsăm de nănaş i nicăiri, nu-i miruim, nu- i deslegăm Ia mărturis ire , iar la îngropare nu folosim nici o ce remonie, ci s implu numai prohodul . E adevă ra t că concub i -narii dau p rea puţin pe lucrurile credinţei pes te tot şi astfel şi pe pedepse le aces te , da r t rebuie să sădim măcar în sufletul g e n e raţiei vi i toare convingerea , că es te deoseb i re între un creştin bun, cu frica lui Dumnezeu , şi între unul care nu ş i -a împlinit d a t o -rinţa de a se cununa . T rebu ie să facem să vadă alţii, că e lucru mare concubinatu l , e păca t greu, vrednic de p e d e a p s ă şi aici pe pământ . Acest lucru va mai reţ inea apoi pe mulţi alţii, cari ar face tot aşa , şi iată că este rezultat . Ba î ng ro pa rea fără ceremonii va î ndemna şi pe mulţi, cari t r ăesc în concubinate , să se cunune , căci oameni i noştri , mai a les cei mai cu dare de mână, tin foarte mult la ele. Fireşte , numai a tunci dacă aceas ta dispozi ţ ie se ţ ine în t re orice împrejurare , chiar şi dacă se ofere s to lar mare de tot. Două- t re i cazuri de aces te încă ajung uneori , pen t ruca concubinar i i văzând r ău t a t ea pă catului, să se t eamă că şi ei vor fi astfel îngropaţ i , şi să se cunune. Sun t apoi şi de aceia, cari n'au şt i inţa de lipsă în credinţă şi morală , aceş t ia văzând pildele al tora şi ei fac a s e menea ; pe unii ca aceş t ia t rebuie să-i luminăm în toa te p r i vinţele până nu-i târziu, p â n ă nu se în rădăc inează în sufletul lor păcatu l , căci a tunci nu-i în s ta re să-1 scoa tă n imenea din statul păcatu lu i .

E greu şi cumplit răul aces ta , şi durere bân tue în mul te din sate le noas t re . De sine lucrul aces t a nu va t rece nic icând, având rădăcini le adânc i în interesele mater ia le , în t recut , în pilde zilnice şi în credinţa superficială sau chiar l ipsa de c re dinţă adevăra tă . De aceea t rebuie să luptăm cu toa te puter i le noas t re pen t ru s tâ rp i rea răului . Ches t ia e î n s e m n a t ă şi de inte res obş tesc . De aceea ne -a r plăcea foarte mult să fie d i scu ta tă mai cu d inadinsul r e c o m a n d â n d u - s e mijloace şi mai b u n e înt ru ducerea la biruinţă a luptei noas t re sfinte şi d rep te .

GHEORGHE M. PTE AN CU.

Pag. 58 C U L T U R A CREŞTINĂ

Î N S E M N Ă R I .

In j u r u l ş e z ă t o r i l o r n o a s t r e l i t e r a r e . Aproape t o a t e centrele cul turale s'au depr ins a aranja în serile de iarnă s e rate , sau a şanumi t e şezători i i terare, în cari se ţin conferenţe,. se dec lamă, se cântă, cu un cuvânt se face o m u n c ă cul tu ra lă vrednică de toa tă a ten ţ iunea .

Ne gândim de a s t ă d a t ă numai ia conferenţele aces tor ş e z ă tori . Şi în ce pr iveşte aces te conferenţe iarăş nu anal izăm — nici n 'am pu t ea -o face de altfel — meri tul s ingura t ice lor c o n ferenţe, ci facem numai cons t a t a rea du re roasă că în t re zecile de conferenţe câte s'au anun ţa t prin ziare, că s'au ţ inut sau se vor ţ inea în iarna aceas ta , l ipsesc a p r o a p e cu totul conferenţele cu o nuan ţ ă mai mult sau mai puţin p ronun ţa t c reş t i nească . Lucrul aces ta ni -se pa re supă ră to r şi absolut nepo t r i vit pen t ru a p roduce în sufletul inteliginţei noas t re laice a r monia a tâ t de mult dori tă între cunoşt in ţe le sale de n a t u r ă rel igioasă şi cele de al tă na tură .

Că conferenţiarii recrutaţ i din sinul căr turăr imi i n o a s t r e laice nu se îmbulzesc d u p ă t eme cari au ceva a t ingere cu r e -ligiune, la noi este a p r o a p e de sine înţeles. Cu atât mai pu ţ in pu tem însă înţelege, că feţele biser iceşt i , cari a p r o a p e nicăiri nu l ipsesc, p recum nici nu t rebuie să l ipsească dintre conferenţiari, , pentru ce se sfiesc şi ele a ataca chestii de aceas t ă na tură . Că n'am avea între aceş t i a bă rba ţ i , cari se ştie in te resa cu cunoşt in ţe le lor chiar şi cel mai a les publ ic românesc , nu pu tem crede, ci d impotr ivă avem chiar convingerea contrară . Atâta numai că a t ingerea chest i i lor de aceas tă na tu ră pare a nu fi la modă. Numai cât a c e a s t ă modă t rebuie sch imba tă . In t impu l mai nou se iniţiază şi la noi a tâ tea porniri folosi toaie şi s e în făp tuesc a tâ tea lucruri bune , pen t ruce să nu ne gând im şi la aceas ta , p e n t r u c e din în ţe lepc iunea lumii să fie exchisă tocmai în ţe lepciunea d u m n e z e e a s c ă din Car tea cărţ i lor şi boga ta is torie a c r e ş t i n i s m u l u i ?

Să luăm o pildă. Anul 1913 a fost an jubilar , începă tura , adevăra te i ere creş t ine . Si câţi nu sunt , cari afară de câ teva da te is torice, pr inse răsleţ de ic i -colea ,pal ide şi acele şi în tunecate , ştiu ceva mai cum se cade şi d u p ă cum s'ar cuveni d e s p r e avantaje le şi progresele , răsăr i te pe u rma edictului de Milan a l a . 313. Iată o temă, pe cât de ac tua lă pe a tâ t de i n s t r u c -

Nr. 2 CULTUUA CREŞTINA Pag. 59

tivă, da r durere lăsa tă din toate p rogramele . Şi nu-mi vine a crede, că şi cel mai laic că r tu ra r n'ar gus ta cu p lăcere o î n lănţuire de idei şi fapte, referi toare la desrobi rea biserici i creşt ine.

Înaintaşii noştr i , căr turar i si necăr turar i , vădeau o m i n u -ţ ioasă cunoaş te re a rânduel i lor biser iceşt i . De aceea pentru ei îndepl in i rea dator inţelor de creştin învolvâ în sine o p ă t r u n dere, o complace re chiar. Să le u rmăm în aceas ta . Alai a l e s că avem şi astăzi piide vrednice de imitat b u n ă o a r ă la p r o tes tanţ i . Aceşt ia îsi au seratele lor „bibl ice" , si, de aceea a t â t căr turăr imea, cât şi minores gent ium, sunt cu mult mai acasă în adevărur i le lor de credinţă decât ai noştr i . A purcede la fel nu însamnă a face p ro tes tan t i sm, p recum nici cauză c o m u n ă cu ei, cu atât mai puţin Jesui t i sm; ci pe cât de c reş t inesc e s t e pe a tâ ta şi de românesc , bine şt i ind în ce legătură s t rânsă s t ă fiinţa noas t ră e tnică românească cu cunoaş te rea legii noas t r e creştine.

Să cercăm dară a in t roduce în toa te manifestăr i le n o a stre cul turale mai multe şi mai p ronun ţ a t e note de c re şt inism. Asta des igur n 'are să ne s t r ice!

l o a n Isaicu.

C R O N I C Ă .

P e n t r u r e c u l e g e r e a ş i î n t ă r i r e a n o a s t r ă s u f l e t e a s c ă . De ani de zile se vorbeş te , se scr ie şi se l uc rează în scopul înfiinţării reuniuni lor de femei, cari sub o c r o t i r e a Preacura te i V e r g u r e Maria, să adune şi să păs t reze cei mai scumpi tezaur i : virtuţii le creşt ineşt i , cu c a n s ingur poate să aibă un neam prezen t fericit şi respec ta t şi-şi poate a s igura un vii tor g lor ios . Pr incipiul c reş t inesc al in teresăr i i şi îngrij i-rei cât mai de ap roape a sufletului poporu lu i de rând e îmbrăţ işat zi de zi tot de mai mulţi şi tot cu mai mare că ldură . Deja avem un conziderabi l număr de comune , în cari funcţ ionează reuniunii de femei, car i poar tă gri je de cură ţăn ia şi împodobirea casei Domnului şi mai a les de împodobirea cu virtuţi a sufletelor lor şi a membr i lo r din familiile lor. Avem reuniuni, a că ro r membre şi membri se măr tu r i se sc şi se cuminecă în număr mai mare în postul Naşter i i Domnului , al Sfintei Mării ş. a., decât e ra număru l ce lor ce îşi plineau înainte v reme aceas ta datorinţă. în comuna întreagă, în P a r e -semi. Avem comune, în cari în războiul simplu ţ ă rănesc se ţese mater ie pre ţ ioasa pent ru o rna te biser iceşt i , chemate s ă

Pag. 60 CULTURA C R E Ş T I N A Nr. 2.

în locuiască ornate le p roas te şi scumpe, p lasa te de agenţ i fără suflet. Avem comune, în cari poporu l nos t ru r ă spunde pocă i ţ i lor", că a re şi el inst i tuţ iune, în ca re sufletul evlavios îşi află mângâier i şi hrană, fără ca să se des l ipească de B i se r i ca şi de neamul său. Avem comune , cari , cu ajutorul reuniuni lor de pietate, au luat cu totul altă înfăţişare şi au altă atmosferă, decum aveau mai înainte.

Curentu l aces ta se întăreşte , văzând cu ochii , contr ibuind sp re scopul acesta. în măsu ră însemnată , şi convingerea , că Arhiere i i nos t ru români gr.-catolici spr i j inesc lucrul aces ta m a r e şi u r m ă r e s c desvol ta rea lui cu cel mai viu interes .

Àcum mai de curând (28 Dec . 1913) s'a înfiinţat cu binecuvân ta rea a rh ie rească reuniunea „Sfântă Maria" în Orade , as is tând însuşi Păr in te le Ep i scop la cea dintâiu l uc ra re a reuniunii, la încol ţ i rea sâmburelui , din ca re va c reş te a rbore le cu ramii întinşi peste în t reaga dieceză şi pe ca re 1-a udat cu apa cr is ta l ină a cuvântăr i i rost i te de P. S. Sa.

In 21 Decemvr ie 1913, s'a înfiinţat în cadre mar i şi pline de lumină să rbă to rească reun iunea femeilor române gr.-cat . din dieceza Cher ié i , fiind prezent Păr inte le Ep i scop , acărui gând şi dorinţă cur; tă s'a real izat la te rminul amintit, ca re va forma una dintre cele mai f rumoase şi mai impor tante zile în i s tor ia acele i dieceze.

In eparhia Lugojului deja de mult e înfiinţată reuniunea d iecezană şi avem temeinice şi tari nădejdi, că în timpul cel mai apropia t vor fi organizate şi reuniuni le de femei, cu cari e p resă ra tă bine întreaga arhidieceză

Toa te aces te se fac pent ru r ecu lege rea şi în tăr i rea noas t ră suf le tească şi pr in aces tea pent ru p ă s t r a r e a conş t ientă a c redin ţe i , a moşiei şi a dat inelor noas t r e şi deosebi t pen t ru a lui Dumnezeu măr i re , i şr)

* A V I I I - a s ă p t ă m â n ă s o c i a l ă î n M i l a n o (30 Noemvr ie

până 6 Decemvr ie 1913). Pent ru a putea apăra tot mai bine in te rese le şi învă ţă tura bisericii faţă cu ce le mai noui postula te ale ştiinţei de astăzi, s'au in t rodus în Apus aşa numite le săp tămâni sociale , un fel de congrese în car i se adună c r e m a profesor i lor şi a învăţaţ i lor catolici , sp r e a discuta t eme a c tua le , spre a se cunoaş te mai bine, sp r e a studia cele mai a r dente chest iuni socia le şi în forma aceasta , sp re a putea cu puter i unite susţ inea cauza evanghel ie i lui Hr i s tos . Cea mai p roaspe t ă şi totodată cea mai m a r c a n t ă săp tămână socia lă din anul a c u m îngropat , a fost fără îndoială cea din Milano i), căre ia i-s'a dat o impor tan ţă deosebi tă pr in faptul, că s'a ţ inut

') Cfr. .C iv i l tà Cattol ica«, q. 1524. p. 7 3 9 - 7 4 5 .

Nr. 2 C U L T U R A C R E Ş T I N A

tocmai în oraşul , de unde acum 16 veacur i a ieşit edictul con-stantinian pent ru l ibertatea bisericii şi din motivul, că în ea obiectul pr incipal al desba te r i lo r a fost tocmai aceea l iber ta te rel igioasă, de care a început să se bucure mireasa lui H r i s t o s la an. 313 şi de ca re nu se bucură la 1913.

Punctu l culminant al aces to r conferenţe a fost de s igur d iscursul arh iepiscopului din Udine A. Hossi: * Edictul lui Constantin şi libertatea bisericii*. In desvol ta rea temei a c e steia învăţatul şi e locventu l pre la t a atins — cu o îndrăsneală şi cu o adâncă p r i cepe re a v remi lor prin cari t r ecem, cum r a r observăm de 43 de ani încoace (1870 data cupr inder i i Romei) la erudiţi i italieni —, chest iunea atât de g ingaşă a dominaţiunii t empora le a papilor . Liber ta tea bisericii , z icea el, nici nu n i -o putem închipui fără l iber ta tea capului său, iar până când noi vedem pe Piu al X-lea s tând ap roape înca rce ra t în Vat ican, binecă există aşa zisele ,,leggi delle guaren t ige" , până când el nu p o s e d e 1 ) : 1. o l iber tate efectivă, nu t i tulară, nu e fe rmeră ; 2. o l ibertate manifestă; 3. o l iber ta te deplină în toate afacerile slujbei sale dumnezeeşt i ; 4. o l iber tate stabilă, nu p r e c a r ă ; 5. o l ibertate internaţ ională , garan ta ta de toate s ta te le — până atunci conşti inţele ce lor 300.000.000 de catolici de pe în t reg rotogolul pământului nu vor putea niciodată r ămânea liniştite. Garanta ce o dă statul italian este insuficientă şi, dacă azi a c tualul Pontifice pa re a nu inzistà atât de mult a supra resti tuiri i in integrum, cum făcea Leo XIII pr in Rampolla , to tuş guvernu l italian să nu creadă , că v icarul lui Hr i s tos va putea cândva să abandoneze dreptu l său legitim şi divin de a nu depinde de nimeni şi de a nu putea fi influinţat de nici o pu te re lumească în relaţ iuni le sale spir i tuale cu credincioşii săi. — Acesta a fost înţelesul cuvintelor lui A. Rossi şi pe u rma lo r s'a porni t o polemică, mai mult ori mai puţin violentă, în coloanele foilor l iberale, social is te şi f rancmasone împotr iva papii şi împotr iva biserici i ; dar n'a fost nime, ca re să fi fost în s ta re a r ă s tu rna tăr ia logicei învăţatului episcop. Vorbe le lui au avut apoi un deosebit resune t în p re sa catol ică mondială, da r nu toţi le-au aprobat , crezând, că se îndestuleşte p rea cu puţin. In Italia însă pr in t re fiii credincioşi bisericii , Rossi , sprijinit şi de magistralul d i scurs de încheere al contelui Dal ia T o r r e , şi-a câştigat foarte mulţi aderenţ i , c ă ro ra li-se pare , că în forma

') Cfr. Rev. cit. p. 742.

Pag fi'2 C U I . T U K A CREŞTINA Nr. 2.

aceas ta s'ar putea u şo r evita c iocnirea du re roasă a ce lor două sent imente din inimile I tal ieni lor: a l ip i rea de Pontifice şi a l i p i r ea de pat r ia lor unită.

Vremile sunt sch imbăcioase şi poate noi vom trăi, până c e se va împlini aceas tă dor inţa a tuturor , ce lor ce vedem în Roma centrul creşt inismului şi în Pontificele Roman pe ur maşu l lui Petru, (ic;

i n s e r v i c i u l m i s i u n i l o r c a t o l i c e d i n A m e r i c a s tă în t impul din u r m ă şi un automobi l -b iser ică . Acest automobi l es te o adevăra tă minune a tehnicei moderne , dar în aceeaş v r eme şi o g ră i toa re dovadă a simţului p rac t i c al ace lora , ca r i şt iu să se acomodeze împre jurăr i lo r şi să folosească toate mi j loace le ier ta te în vederea atingerii scopului .

Automobilul-biser ică, sau mai bine zis b i ser ica-au tomobi l s'a const ru i t din par tea societăţi i de misiuni no rd -amer i cane pen t ru p r o m o v a r e a mai rodn ică a religiei creş t ine pr in ace le ţ inuturi din Mexico, în car i poporu l s ă r ac nu poate să che l tu iască pent ru zidirea de biserici . î n t r eaga const rucţ ie , ca re s t ă din două părţi , este de 12 urme de lungă, de 6 u rme de lată şi a re o greuta te de 170 de măji met r ice . In pa r t ea dinainte este locuinţa modern aranjată a misionarului , iar pa r tea d indărăp t se rveş te de capelă . Păreţ i i aceste ia sunt mobil i şi pot fi înt inşi de aşa încâ t dau un cor t c a r e a re 50 u rme în lungime şi 20 în lăţ ime. Altarul s t ră luceş te de zecile de lumini e lectr ice, car i în t impul de sa ra împrumută în t regului un t imbru pe cât de in teresant pe atât de edificator. Locul c lopote lo r îl ţin o seamă de ţevi de metal , car i cu sunete le lor a r monice chiamă la rugă pe bieţii creş t ini reslăţi ţ i pe câmpii le înt inse ale noului continent .

In faţa aces te i minunate adap tă r i a mi j loacelor pent ru a t ingerea mai acura tă a scopulu i urmăr i t , ne gândim la mul te le noas t re l ipsuri şi neajunsur i , tot a tâ tea ţ inte, că t ră car i nu n e putem apropia , pen t rucă nu avem tăr ia şi curajul să mai adap tăm şi noi mij loacele potr ivi t cu cer inţe le vremii de azi. Asta a r fi poate mai puţin în spir i tul răsăr i tenismului nostru, da r cu atât mai mult în spir i tul înaintări i vieţii noas t re re l i g ioase pe toate t e rene le . Avem însă credin ţa că ne -a r folosi, iar.)

Nr. 2 C U L T U R A C R E Ş T I N A Pag. 63.

Cărţi şi reviste.

Fr. Xav. Wetzel: Bucură-te Marie, trad, d e Ion Belu. Autorul acestei frumoase broşuri este unul dintre cei mai apreciaţi scriitori de apologetică populară. Cărticelele lui to tdeauna actuale şi to tdeauna îmbibate d e un profund spirit creştinesc au avut darul să lămurească multe chestiuni vitale in largile masse aie poporului de rând şi să facă tot mai simpatică vieaţa creştinească în şirurile lipsite d e hrană sufletească ale muncitorimii. Wetzel la Germani , ca Pio de Mandato S. I. la Italieni, binecă poate nu atât de exact ca şi acesta, deşi mai bogat în idei şi mai fecund în scris, a stârnit un curent nou în vieaţa bisericii catoiice, prevenind erorile răspândi te de foile volante anticre-şti neşti, ori sdrobindu-le când déjà s'ar fi infiltrat în inimile credincioşilor.

I

»Bucură-te Marie « este una dintre cele mai succese bro-şurele ale lui Wetzel. în 7 articole scurte explică pe înţelesul tuturor rugăciunea îngerească «Născătoare de Dumnezeu*. Exemple le cari le aduce, reflexiuniie splendide, cari le face şi sfintele îndrumări , ce !e dă, fac din cărticica aceasta una din cele mai simpatice scrieri populare de apologetica mariană. Clericul Ion Belu a făcut foarte bine t raducând pe româneşte aceasta mică comoară sufletească şt va face şi mai bine, dacă va tălmăci pe l imba noastră cât mai multe din înţeleptele bo găţii sufleteşti ale lui Francise Saveriu Wetzel , (ic).

*

Din Cluj ne vine o solie neaş tepta tă . „Solia Satelor" spune, că după doi ani de exist inţă nu va mai duce veşti în sate le noas t re împrăşt ia te p r in văi şi în c repă tu r i l e munţi lor . Amuţeşte glasul de chemare al gazete i ţărăneşt i , ca re a început în spiri t c reş t inesc şi în o frumoasă haină românească , să învite poporu l la lumina şi la că ldura , ce le dă ca r tea şi d ragos tea de lege, de neam şi de moşie .

înainte cu doi ani am salutat cu bucur ie apari ţ ia acestei gazete, dorindu-i v iea ţă îndelungată ca foaie poporală, cum a şi fost în anul întâi şi cum, de mul teor i , n 'a mai r ă m a s în anu l al doilea nici cu cupr insul , nici cu forma; putea însă să se întoarcă uşor şi s ta tornic , iar la că ră ruşe l e vechi , ca r i duc la mintea şi inima poporulu i nos t ru .

Noi avem a rză toa re t rebuin ţă de o gazetă, c a r e să p lacă ţăranului , pe ca r e s'o sc r ie bărbaţ i , ca r i cunosc deaproape vieaţa poporului , ca r i cunosc bucur i i le , durer i le , greută ţ i le , a s -

Pag 64 C U L T U R A CREŞTINA. Nr. 2

piraţ iuni le , virtuţiile şi s lăbiciunile lui, car i simt împreună cu el şi ştiu să împreune ce ru l cu pământu l în sufletul lui. O ser ie în t reagă de semne ne făceau să c redem, că „Solia S a t e lo r " va r ă m â n e a gazeta dori tă de popor . N'a r ă m a s însă si nu mai r ămâne . Regre tăm. Nutr im însă nădejdea, că se va ivi din alt loc sol de pace , de mângâiere , de înăl ţare şi în tărire pe seama poporulu i nostru, ( ş r )

Cărţi întrate la redacţie. » » Calendarul catolic pe anul 1914. Anul al Xll-lea. Iaş i .

Ed i tu ra revis te i „Lumina Creş t inului" . 1914. Templomi Utasítás az 1914 évre a ha jdudorogi gör. ka th .

egyházmegye használa tá ra . Debreczen 1913.

T E L E F O N -

Manuscrisele nu se înapoiază. Dr. M. Petroşeni. Vă rugăm să nu aveţi nici o t e a m ă : toa te vor fi

aşa cum au mai fost. M. Năsăud. Nu e de l ipsă să cereţ i atestatul din c h e s t i e d e l à O r d i -

nariat. O hotărîre din 1893 Nr. 3481 a ' ministeriului d e apărarea patriei s p u n e apriat, că ^preoţii sfinţiţi, parohii , capelani i şi profesorii cu caracter p r e o ţ e s c amintiţ i în §. 49. a părţii 1. a instrucţiei , referitoare la l e g e a militară (védtörvény utasí tás) , cari p e baza atestatului de là ep i s copu l (provincialul) pr