A n u i X . Maiu 1921. Nr . 5.

CULTURA CREŞTINĂ revistă lunară

Redacţ ia şi Admin i ­ A b o n a m e n t u l : Redactor r e s p o n z a b i l :

straţ ia: i P e an . . . 4 0 lei . Dr. Victor Macave iu Biaj ( T r a n s i l v a n i a ) . Pe ş a s e l u n i . 20 lei . B L A ] .

D i s c u ţ i i a c t u a l e .

Interesele naţionale şi Concordatul. Cu o impe tuos i t a t e , v redn ică de o cauză mai buna, se

face din o anumi t ă pa r t e Încercarea de a d i sc red i ta , pe t e m a Concorda tu lu i , nu numa i în t r eagă b i se r i ca catol ică, ci, în s p e ­cial, b i se r ica noas t ră , b i se r i ca r o m â n e a s c ă unită cu Roma.

Ceti tori i noş t r i cunosc ser ia de ar t icole s e m n a t e de dl loan L u p a ş şi pub l ica te în ziarul „ P a t r i a " din Cluj, s u b titlu! „Par t idu l naţ ional şi Concorda tu l " .

Dacă n 'ar fi s e m n a t e de dl 1. L u p a ş , profesor univers i ta r , m e m b r a al Academie i Române , m e m b r u în comi te tu l cen t ra l al „Asocia t iuni i" si al mai mul tor inst i tuţ i i culturale româneş t i , aces te ar t icole n'ar meri ta nici o a t en ţ iune , cum nu mer i tă toa tă pleava de memori i şi pro tes te îna in ta te de oameni lipsiţi de p r icepere ori de bunăc red in ţ ă , ori ş r de una şi de a l ta , împot r iva concorda tu lu i .

D a r Ds-a se s i leşte să dea scr i su lu i său aparen ţă ş t i in ­ţifică şi să p rezen té concorda tu l ca o mare pr imejdie naţională. De aceea e b ine să s tă ru im pu ţ in a s u p r a lui.

Îna in te de toate dl profesor es te un ortodox, care toa te ches t iuni le , a tâ t ştiinţifice c i t şi na ţ iona le , le pr iveş te prin ochelar i i o r todoxie i . Foar te b ine ! Nimic mai f ramos , decâ t să fii creş t in; conv ins de adevăru l c red in ţe i tale, despre ca re să fii ga ta a da s eamă or icând , ori u n d e şi ori cui . Insă n imic mai ur î t şi mai de tes tabi l decâ t fanatismul, care a pr ic inui t şi p r i c inueş t e n e n u m ă r a t e rele.

Pag. l l ó . _ C U L T U R A CREŞTINA. Nr. 5.

Dl Lupaş , dă d o v a d ă d e s p r e aces t orb fanat ism, când repe tă pă re rea is tor iografului magh ia r Marczal i Henr ic (un Ovreu cocoţa t la c a t i d r ă univers i ta ră) , că „religia o r todoxă a î m p i e d e c a t conso l ida rea s tăpân i r i i ungureş t i " în p r inc ipa te l e r o m â n e şi în Balcani , da r îşi ui tă să accen tueze că aceeaş re­ligie ortodoxă a împiedecat desvoltarea culturală a neamului nostru, care având altă conduce re mora lă şi in te lec tuala , r.r fi lua t un avânt cul tural cu mul t mai îmbucu ră to r .

Dacă însă si-a uitat Dsa, să facă lucrul ace«ta, nu s i -au ui tat alţii. Astfel nemur i to ru l Gheorghe Şincai, vorbind la anu l 869 al Cronicei sale d e s p r e t recerea Bulgariei delà j u r i sd i c i ţ iunea pa t r i a rhu lu i Romei ia aceea a pa t r ia rhulu i din Ţ a r i g r a d (Cons ' tant inopol) , exc lamă cu d u r e r e : „Barem de nu s'ar fi în­t âmpla t a cea s t a , că Români i mai fericiţi ar fi fost, de s'ar fi s u p u s pat r iarhie i din Roma, precum s'au fericit alte neamur i , c a r e însisi le vedem" .

» »

Acelaş lucru l-au s p u s şi alţii, după el, cu mai multă ori pu ţ ină compe ten ţă ştiinţifică, dar cu s inceră d ragos t e de neam şj de adevă i . Astfel Cesar Botiac în „Odă la R o m â n i a " zice că „ritul cel g recesc , el 'este vina mare , de nu afli mângăe re în sinul casei ta le" . Dumitra Bolintineanu în ale sale „Călă tor i i " (Minerva, Bucureş t i 1915, voi. 11, p. 121), făcând o a lă tura re între mănăs t i r i le or ienta le şi cele occ identa le , le află pe a c e ­s tea incomparab i l super ioare şi z ice : „In Apus e lumină!" P ă ­re rea lui Tita Maiorescii; d e s p r e î n s e m n ă t a t e a epocală a a t in ­gerii Români lo r t rans i lvănen i cu ce ta tea e ternă, n'o mai c i tăm, fiind foarte bine cunoscu tă . Amint im numai pă re rea regre ta ­tului profesor de is tor ie b i se r icească ia facul ta tea teologică o r todoxă din Bucureş t i N. Dobrescu, c a r e în cursul său de istorie a biser ici i r omâne (fascicolul II, p. 85/6) s p w i e că „dacă d e p e n d e n ţ a b i se r i cească de ritul latin s 'ar fi men ţ inu t " , „fără îndoială , ritul latin şi legături le cu Roma, ar fi de t e rmina t altfel soa r t ea ţăr i lor aces tora , şi mai a les soa r t ea e lementu lu i latin din aces t e locur i" .

Alăturea de Dl Dobrescu , am p u t e a ci ta aci şi pe Dl D. Onciul, cu vorba- i celebră desp re „fatalul d e s t i n ' a l i s tor ie i" , ori pe Dl A. D. Xenopol, Is tor ia pen t ru şcoli le s e c u n d a r e ed. X, p . 4 2 - 4 3 etc.

M. G. Obedenariu, d is t insul învăţa t şi om de stat , ca re a trăit multă vreme în met ropola lumii catol ice şi era în m ă s u r ă să c u n o a s c ă ca nimeni altul catol icismul, a scr is ur-

Nr. 5. Pag. 117.

snătoarele desp re uni rea re l ig ioasă a Români lo r : „ F r u m o a s ă m i ş c a r e a fost un i rea Român i l e r ! Fă ră p a s u l aces ta r e m a r ­cabil , noi nu am avea astăzi mai multă cul tură decât Bulgar i i . Mai mult! Înainte de unire nu se învă ţa în şcoli decât a ceti , a scrie, a calcula. Apoi se mai învă ţau de rost psa lmi i , c e a ­suri le , cântăr i le l i turgice. Toa tă ins t ruc ţ iunea Români lor se mărg inea la a c e a s t a . Nici o idee de geografie, de g rama t i că , •de is tor ie , de ş t i inţe exac te , de filozofie. D u p ă c e s'a îndepl ini t unirea , se t r imi teau tinerii români la Roma. în colegiul delà P r o p a g a n d a . Acolo ei au învă ţa t nu a deveni catolici ( pen t rucă erau!) , ci a deveni Români . Ei se r e n a s c ca latini, M o n u m e n ­tele, cărţile, manusc r ip t e l e , l imba i tal iană chiar şi cea de rând, îi învaţă , că ei se ţin de o rasă super ioa ră şi că ş i -a r pu tea cult iva l imba a p r o a p e ca şi Italienii, mai b ine decâ t Ruşii şi Bulgari i . Fără unire , noi nu aveam pe Şincai , nici pe P. Maior , nici aceea p le iadă de oameni devotaţ i , de Apostoli ai R o m â ­nismulu i . Uniţii sunt aceia, cari ne -au dat pr imele cărţi de î n v ă ţ ă m â n t laic, e u r o p e a n , a p u s e a n , latin. D u p ă c e uniţii au c o m p u s cărţ i le şi desch i s şcolile, şi neuniţ i i au profitat de în­vă ţământu l naţ ional . Şincai a desch i s ochii tu tu ror Români lor ; dac. dacă el ar fi r ă m a s în satul său şi dacă ar fi r a t i o s p r a ­voslavnic , nu ar fi învăţa t decât să t ragă c lopote le şi să cân te cu un g las s lobozi t pe n a s vecernia- după obiceiul Greci lor . Şincai nu s'a format decât în Roma. Dacă uniţii nu ne-,ar fi d e s c h i s ochii pentru a pu t ea privi civi l izaţ iunea lat ină, poa te că am fi fost înghiţiţi de Muscal i . Kievul este an t ipodu l Romei . F a c ă - s e un Român m u s u l m a n , dacă - i p lace, însă r e c u n o a s c ă par tea mare ce a avut -o Uni rea la r enaş t e r ea naţ ional i tă ţ i i române . Iată ce cuget eu desp re ea" . — Şi alţii, şi al ţ i i!

Nu e mirare deci , că astăzi toti oameni i de ş t i in ţă s e -rioşi p roc l amă , fără deosebi re , că o r todox i smul nost ru a fost even imentu l cel mai g rav în u rmăr i pen t ru desvo i t a rea n o a s t r ă cultu>rală şi că de câteori pti tem cons ta ta o mişcare , sau m ă c a r un început de mişcare cu urmări impor t an t e pent ru desvo i ta rea nos t ra cul turală în direcţ ie na ţ iona lă , t o t d e a u n a descoper im la temel ia ei o influenţă a p u s e a n ă . Nu citez exact , între ghi le -mele, păreri le aces tor oameni de şt i inţă, fiindcă dl Lupaş , ca profesor univers i ta r şi membru al Academiei Române , t rebuie să- i cunoască mai bine decâ t alţii, fiind foarte a p r o a p e de Dsa ; le-am rezumat numai .

Fag. 118 C U L T U R A C R E T I N A .Nr. 5.

Câteva rectificări. Dl Lupaş citează însă numai părerile protivnieilor unirii

religioase a Românilor cu Roma, nu însă şi pe ale aderenţilor ei, sau şi când le citează; Ie prezintă în altă lumină, nu în cea adevărată. (Pe semne Dsa e de părerea, că educaţia noa­stră naţională trebuie întemeiată pe reticenţe şi neadevăruri,, părere combătută de toţi bărbaţii serioşi).

Altfel nu ne putem explica, cum încearcă Dsa să înfă­ţişeze ca duşmani ai unirii cu Roma oameni despre cari de mult s'a fixat adevărul.

Mai întâiu îl pune la contribuţie pe românul greco-cat. Simioh Bărnuţiu! Acesta mai curând ar trebui numit păgân, nu creştin şi cu atât mai puţin greco-catol ic , fiindcă idealul său a fost restabilirea religiunii antice păgâne cu politeismul său, iar nu creştinismul, precum demult a dovedit-o aceasta re­gretatul Titu Maiorescu în studiul său „Contra şcolii Bărnuţ". Cum e citat ca autoritate în materie religioasă, când n'a fost autoritate nici măcar în materie de ş t i iaţă? El e autoritate în ce priveşte oratoria şi simţirea naţională. El poate fi model pentru cuvântătorii şi bărbaţii noştri politici, cari pot învăţa delà el dragoste de neam şi figuri oratorice, dar nu pot învăţa cumpăt, moderaţiune, tact, diplomaţie şi alte calităţi foarte ne­cesare în vieaţa publică.

De aeeea bine scria regretatul canonic delà Blaj Dr. Aug. Bănea, membru al Academiei Române, că memorabilul discurs al lui Bărnuţiu rostit pe câmpul libertăţii în 1848, oricât de frumos şi de bine ţesut ar fi din punct de vedere oratoric,, totuş din punct de vedere ştiinţific nu are aceea valoare, încât să te poţi provoca la el, ca la o autoritate mare pe terenul istoriei. Altcum cunoscut este, că oamenii cari se aruncă în vârtejul luptelor politice, nu prea au obiceiul să fie serupuloşi şi imparţiali în enararea şi apreciarea evenimentelor, şi pentru aceea bărbaţii serioşi nici nu se provoacă la e i . . . In fine trebuie să ne aducem aminte, că întreg discursul lui Bărnuţiu a aviit de scop a produce în Românii adunaţi la 1848 convin­gerea, că uniunea Ardealului cu Ungaria ar fi fatală pentru românism. Ca s>ă-i poată convinge despre aceasta, Bărnuţiu a vorbit despre toate soiurile de unire care aa existat vre-odată în ţara aceasta: despre uniunea politică de pe timpul lui T u -hutum iBcheiată la Aşchileu, despre uniunea celor trei naţiuni cari au tras în cercul intereselor lor şi pe nobilii români, d e -

C U L T U R A CREŞTINA. P a g . 119.

spre uniunea Românilor órtodoxi cu calvinii şi în fine despre uniunea religioasă a Românilor delà 1700 „cu Ungurii". D e o ­dată cu aceasta Bărnutiu se s i leşte să arate, cu tot felul de dovezi, că toate uniunile amintite au fost periculoase şi stri-căcioase pentru Români, numai ca cu atât mai tare să iasă la iveală, că şi uniunea politică a Românilor din Ardeal cu U n ­garia ar fi periculoasă. In mersul acesta de idei, exageraţiu-nile sunt inevitabile, iar când Bărnuţiu a ajuns să vorbească despre unirea religioasă a Românilor cu Roma, a căzut Intr'o mare greşală, luând de bară a expunerilor sale presupunerea falsă, că uniunea aceasta ar fi fost o uniune cu elementul maghiar, pe când ea în realitate a fost o uniune în credinţă cu biserica Romei şi prin aceasta un raport de comuniune şi iubire creşt inească cu toare popoarele catolice din lume. In baza acestei uniri, noi, Românii uniţi eu Roma, nu ne-am apro­piat mai tare de Maghiarii catolici, decât de Croaţi, de Italieni, de Francezi, de Belgieni, ori de celelalte popoare catolice din lume. Din contră, dacă considerăm această unire din punct de vedere al politicei mai înalte, poate nu greşim, când zicem, că ea a fost îndreptată în contra Ungurilor. Dacă unirea re­ligioasă delà 1700 ar fi fost o uniune „cu Ungurii", atunci să să se explice, pentruce tocmai Ungurii din Ardeal s'au împo­trivit mai mult acestei uniri? Iar dacă cineva crede, că cardi­nalul Kollonits prin unire a voit să promoveze interese ma­ghiare, atunci să se arate, pentruce Ungurii (mai ales istorio­graful favorit al dlui Lupaş, Marczali Henrik!) de comun îa istoriile lor blastămă memoria acestui bărbat? — Deci toată argumentarea lui Bărnuţiu se razimă pe o presupunere falsă ş i este ţesută în mare parte din fapte sau nedovedite, sau exagerate, sau cu totul false. (Vezi Biblioteca „Unirii". Che­stiuni din dreptul şi istoria bisericii româneşti unite. Partea II Blaj 1893, p. 233 şi urm.)

Am stăruit mai mult asupra acestui punct de vedere, f i indcí e singurul just, "când e vorba de apreciarea discursului, lui Simion Bărnuţiu şi fiindcă dl Lupaş îi dă o importanţă extraordinară, citând în două din articolele sale coloane întregi din acest discurs.

Altă greşală regretabilă e aceea, când dl Lupaş crede c i poate face şi din Petru Maior un luptător în contra unirii re-iligioase a Românilor cu Roma şi pentru reîntoarcerea lor la

l'un. 120. C U I / I U K A CKKŞT1NA Str. 5.

credinţa pravoslavnică. Petru Maior, un închinător al pravo-slaviei, când el a întreţinut o v ie corespondenţă vieaţa sa în­treagă cu superiorii săi delà „propaganda fide" din Roma ş i când a făcut chiar şi fundaţiuni din modestul său salar, de revizor.'la crăiască tipografie din Buda; pentru scopuri cato l ice? Se poate? Dar dl Lupaş citează o pagină din istoria biseri­cească a lui Petru Maior, în care crede că acesta combate propaganda catolică la Români. Nici decât. Petru Maior se ridică, în pagina citată de dl Lupaş, împotriva modului puţin inteligent şi puţin creştinesc, cum se făcea această propagandă pe timpul episcopului Atanasie Rednic, care „pe Heuniţ i cu cătane îi silea să se adune a auzi propovăduirea sa" — în vreme ce ceialalţi făceau propagandă cu — ciomagul, î m p o ­triva uniţilor!

Iată întru adevăr ce spune tot PetrH Maior — ceeace fireşte, dl Lupaş uită să reproducă — în legătură cu propa­ganda, de pe vremea vlădicului Aaron, a lui Sofronie: „om nu cu blândeţe, ci fire aspră şi turburată", „au început a propo­vădui neunirea între Mocani nu numai cu gura, ci şi cu bota (ciomagul!) , întărîtând prostimea mai vârtos asupra preoţilor celor uniţi, ca să-i scoată din căsi cu toate ale lor şi să-i ducă între hotare". Ori, ceeace scrie tot P. Maior despre pro­paganda lui Molnar din Sad, supranumit „Tunsu", pe care chiar şi episcopul Novacovici al neuniţilor trebui să-1 pâ-ra8că la împărăţie, şi a cărui rescoală fu ajutată „cu osebite tehne şi meşteşuguri" „prin aceia, cari până astăzi nu iubesc să fie Românii la olaltă nici uniţi, nici neuniţi, ci îi voesc despărţiţi, ca cum ar fi doue neamuri!"

Fireşte, uită să spună dl Lupaş, că protopopii cei uniţi — vezi 1st. Bis. a lui P. Maior, p. 118! — „carii toţi sunt î n v ă ­ţaţi şi întru ştiinţa teologicească procopsiţi" „cu hărnicia şi cu cumpătul lor au stins urgia aceea, între Uniţi şi între Ne­uniţi, carea mai înainte s e vedea a fi nestinsă, etc."

Dar se va zice: n'a scris Petru Maior „ProcanonuF, din care fraţilor ortodoxi le place atât de mult să citeze împotriva papalităţi i?

' Răspundem: Intâiu, nu e tocmai sigur dacă Petru Maior este autorul Procanonului sau altcineva. (Veî i „Cultura Creştină"" Blaj 1915, p. 352).

Al doilea, chiar dacă am admite că Petru Maior este au ­torul acestei cărţi, ea totuş au probează nimic împotriva con-

Ni. 5. C U I / r U K A CKÜSTINA P a g . _ l 2 \

vingerei catol ice a autorulu i ei. Se ştie doar , că dogma desp re infalibil î tatea Pape i ( „nesmân tn i c i a " , cum zice P r o c a n o n u l ) s'a definit ab ia în ult imul concil iu ecumen ic ţ inut la 1870 în Va­tican. Pr in u rmare , a cea s t ă dogmă t rebuie să fie c rezută de toţi creşt ini i catolici numai î ncepând delà aceas t ă da tă In mod formal sau „explici t" , cum zic teologi i ; îna in te de aceea încă s'a crezut din par tea c red inc ioş i lo r catol ici , dar numai în mod „impl ic i t" . Ce urmează de aici? Urmează , că îna in te de a, se defini dogma înfalibilităţii papa le , or icine eră liber s'o admi tă sau nu, d u p ă c u m aflà el de bine în baza a rgumente lo r ce-i stau la î ndemână . Aşa se face, că nu numai Petru Maio r ( p r e ­supunând , fireşte, că el e autorul „ P r o c a n o n u l u i " ) , ci şi alţi clerici catolici au fost împotr iva dogmei despre infalibili tate. Mitropoli ţ i i loan Vancea (cel a tât de pe nedrep tu l învinui t ) şi S t ro s smaye r au fost, Chiar la concil iul ecumen ic din Vat ican, împot r iva opor tun i tă ţ i i definirii dogmei , c o m b â t â n d u - o cu energie . D u p ă c e însă s'a vota t o d a t i , cu major i ta te covâ r ş i ­toare, şi s'a vest i t „orbi et u rb i" , au înch ina t şi ei s teagir l , măr tu r i s ind că dogma aceas t a e şi dogma lor, fiind acum o dogmă universa lă . Cui i-ar t rece însă prin minte să fău iească din împre ju ra rea aceas t a o armă împo t r iva unirii re l ig ioase a Români lor cu. Roma?

Pota-se întoarce Românii uniţi la ortodoxie?

Dar dl L u p a ş merge mai depa r t e şi t ăgădueş t e î n s u ş d/^ptal de ex is ten ţă al biserici i româneş t i unite cu Roma, zi­când că a c e a s t ă b iser ica nici nu exis tă , d e o a r e c e poporu l n o ­stru c red inc ios , d u p ă două secole de p r o p a g a n d ă catolică, a r ă m a s în fond tot o r todox . Aceeaş liturghie, aceeaş mărturisire a creciinţii (fără „fi l ioque") , aceleaşi ceremonii şi datine reli­gioase, a şa încât poporul român din T rans i lvan ia , zics Dsa , nu are două confesiuni , ci lina s ingură , pe care ş i -o în ţe lege a t â t de frumos şi o expr imă a tâ t d e p l a s t i c prin două c u v i n t e : legi românească.

Noi c redem că esen ţa si c h e m a r e a unei biserici nu s tă numa i în rec i t a rea ace lu iaş text al l i turghiei , nu numai In măr tur i s i rea ex te rnă (cu ori fără filioque!) a credinţei , în p r ac ­t icarea ace lo r a ş ceremoni i şi da t in i re l ig ioase , nu stă n u m a i în ceeace dl L u p a ş n u m e ş t e „lege r o m â n e a s c ă " . Roma nici nu s'a legat faţă cu noi de a tar i forme e x t e r n e : nu a pre t ins şi nu va p re t inde nici oda t ă , ca noi să facem l i turghia çu az imă

Fag. 122. C U L T U R A C R E Ş T I N A Nn 5

nici ca să recităm în crezul credinţii pe filioque, nici~*să îm­brăţişăm ritul roman. Ne-a lăsat deplin, nealterată „legea ro­mânească". Ba a poruncit c h i a r — m a i pe urmă într'o scrisoare adresată la 1858 episcopilor Provinciei noastre mitropol i tane,— ca „ritul oriental să rămână neviolat, asemenea să se păstreze cu sfinţenie şi disciplină, care o ţineau şi profesau orientalii înainte de schismă şi carea se razimă pe venerabilele lor Li-turgii şi Rituale vechi" (Cone. Prov. I, Blaj 1882, p. XXXV— XXXVI).

Altceva ne-a făcut Roma. In schimbul recunoaşterii celor 4 puncte de diferenţă dogmatică, (azimă, filioque, purgater şi primatul Romei!), pe cari de altfel chiar cărţile ritului oriental le recunosc, Roma ne-a făcut loc în cadrele organizaţiei sale unitare şi universale, ne-a deschis puntea de trecere din Ră­sărit spre Apus, pe seama întregului neam. Şi, ceeace ne-a legat şi ne leagă pe noi de Roma, este: spiritul de muncă şi de progres, nizuinţa vie de a realiza idealul evangheliei lui Hristos, este recunoştiinţa, pentrucă dt acolo ne-a răsărit soa­rele unirii neamului din zilele neastre!

Convingere religioasă, adecă o cunoaştere a tuturor arti-clilor de credinţă, carea să te pătrundă, cu toate consecinţele ei, în toate fibrele fiinţei tale, vei găsi abia la Viooo parte dintre oameni şi este o greşală enormă, să vreai să găseşti aceasta convingere în fiecare individ al unui neam! Dar, chiar şi în satele cele mai dosite, unde a pătruns şi pătrunde mai anevoie cultura religioasă adevărată, ştiu foarte bine Românii noştri, de care lege se ţin, sau mai corect de care biserică: de cea unită ori de cea neunită; de |cea veche ori de cea^nouă (în multe părţi ale Ardealului uniţii se numesc vechi; neuniţii sau ortodoxii se numesc noui!); îşifdau seama perfect de bine că ei atârnă bisericeşte de Blaj ori de Sibiiu, de Arad ori de Oradea mare, de Caransebeş ori de*Lugoj; ştiu că la ei se tri­mite ori se alege preotul; şi cunosc şi numele, dacă nu şi fl-.gura mitropolitului, episcopului şi a Papei delà Roma, care es te pomenit la uniţi în toate liturghiile şi rugăciunile publice.

Iţi trebuie deci o mare îndrăsneală să afirmi că, dată fi nd „această unitate perfectă a credinţei (?) şi a practicelor religioase", se poate face uşor unirea religioasă a Românilor Ardeleni prin reîntoarcerea uniţilor Ia ortodoxie.

Nu; die Lupaş, Românii uniţi nu se mai intorc la orto­doxie. Ei îşi dau perfect seama, că dacă neamul întreg s'a

.Nr. 6̂ C U L T U R A CREŞTINA . t ' a g _ 1 2 3

înă l ţa t în t recu t spre o unitate de cultură naţională prin un i rea lor re l ig ioasă cu Roma, d u p ă fericita e x p r e s i u n e a Iui Ti tu Maiorescu , la ce t r eap t ă de- cul tură mai îna l tă s'ar pu t ea r i ­dica ei de aici înainte , dacă a l ianţa de a c u m cu mai i le pu te r i a p u s e n e , mai ales cu ţăr i le l a t i ne ' su ro r i , cari toa te sunt ca­tolice, şi g ra ţ ie cărora s'a înfăptui t un c e a s mai cu rând idealul nostru na ţ ional , dacă acea s t ă al ianţă , zic, s'ar adânc i şi în tăr i prin firele cele mai pu te rn i ce care leagă sufletele, şi a n u m e prin cele re l ig ioase .

Şi e f iresc să fie aşa. D a c ă am p rog re sa t — şi toţi r e -r ecunosc că am p rog re sa t cu l tura l prin unire — atunci nu înţelegem să r e g r e s ă m prin în toarcere la neun i re . Şi ar fi un regres cu s igu ran ţă î n toa rce rea la or todoxie . înainte de toa te uşile marilor şcoli catol ice din s t r ă ină ta t e , cari ne -au dat pe marii apostol i ai R o m â n i s m u l u i : Inochent ie Micu, Gr igor ie Maior, Samui l Micu Ciain, Gheorghe Şincai , Pet ru Maior, T i -moteiu Cipar iu , Dr. August in Bunea etc., ar îi înch i se pent ru noi pe viitor. Neuniţ i i au cerce ta t numa i s p o r a d i c aces te şcoli , ca Gheorghe Lazăr şi episcopul P o p a s u . Şi apoi , or ice s'ar zice, toate legături le cu s t r ă ină t a t ea sun t impor t an t e , , dar cele mai impor t an t e sunt cele sufleteşt i . Cum ar decădea clerul nos t ru , dacă ar fi l ipsit de contac tu l aces ta nobil cu alte cieruri mai h imina te . Dacă clerul a rde lean e super io r celui din vechiul regat, a c e a s t a se da toreş te , în rândul în tâ iu , aces tu i contac t cu s t ră ină ta tea şi mai ales celor „câţ iva doctori delà Roma' ' si delà Viena, despre cari vorbeş te cu a tâ ta d ispre ţ dl Lupaş . Deeăzând însă clerul, ar decădea , fireşte, şi poporul . 'Clerul are doar men i rea d u m n e z e e a s c ă să fie lumina lumii şi sarea p ă ­mântu lu i .

Dar să zicem, că prin oc t ro ia rea de sus a or todoxie i , ceeace, cum bine observă ziarul „Pa t r i a " , na se ponte închipu) .,decât s u s p e n d â n d u - s e p a r t e a din Cons t i tu ţ ie care p revede l iber ta tea cul tului*, o pa r t s î n semna tă a uniţ i lor s 'ar în toa rce la o r todoxia s ta tu lu i , t rebuie să se g â n d e a s c ă toţi oameni i noştr i , şi mai ales profesorii univers i tar i de isiorie, la ce s g u -•iuiri sufleteşt i ar fi expuşi credincioşi i român i uniţi depr inş i de d o u ă sute de ani cu altă admin i s t r a ţ i e , si al tă educa ţ ie r e -ligioasă, alt t r a t a m e n t b i se r icesc . Noi s u n t e m convinşi că în aces t caz pes te 20—30 de ani abia ar mai fi parohii ortodoxe în Ardeal, ci numai case de rugăc iuni pocă i te , bap t i s t e , n a -za rene, m u c ă r e sau cum se mai numesc .

Nr. 5

în t rebăm acum, dacă e opo r tun , în vremuri le aces tea tur ­bur i , c â n e spir i te ie sunt a tât de ag i ta te , să le mai agi tăm „cu probleme nouă , cum ar ii un i rea re l ig ioasă forţată a t u tu ro r Români le r într 'o biser ică „na ţ iona lă de s t a t ? "

Nu e oare mai cumi.nte să lăsăm toate în calea desvo l -tării fireşti, în grija provedinţ i i , în grija t impului Care v indecă toa te rane le , şi astfel va v indeca şi rana sfăşi#rii noas t r e re­l igioase? Oare nu aces ta e sensu l profund al cuvintelor dlui Nicolai Iorga, care de repeţ i te -or i a s p u s o r iodox i lo r ^îoştri, să nu n e p ă c i u e ă s c ă b i se r ica uni tă , fiindcă ea e rezul tatul unui lung proces i s tor ic şi, în definitiv, un proces is toric se poa te reface numa i prin un alt p roces is tor ic?

Fiind vorba de mare le nost ru Român, dl N. Iorga, ca unul care am auzit cu urechile mele cuvinte le s p u s e de Dsa la con­s a c r a r e a mi t ropol i tu lu i delà Blaj. în ziua de anul nou 1920, pot să reetific cnvinte le c i ta te greşi t de dl Lupaş . Dl Iorga n'a spus , că neamul r o m â n e s c nu are t rebuin ţa de două bi­ser ic i şi de două confesiuni el igioase, cum greşi t îl c i tează dl Lupaş , ci a s p u s că nu e neamul pentru cele două biserici ci cele două confesiuni, şi cele două biserici sunt pentru neam. Adecă, n e a m u l r o m â n e s c , ca orice neam suveran , care vrea să t r ă i a s c ă şi să s t ă p â n e a s c ă în lume, a ş t eap tă cu tot dreptul să fie servi t de cele două confesiuni re l ig ioase , de cele două b i ­serici şi care se va dovedi în cursu l t impului mai harn ică , mai des to in ica , mai devota tă , mai c redincioasă , aceea va birul în urma urmelor . Iată cum am Înţe les noi cei mai mulţi p ro ­feticele cuvinte ale preşedin te lu i camerei tu turor Români lo r de a tunci şi iată p e a t r u c e l-am a p l a u d a t toţi din toa tă inima. Dacă l-am înţeles greşi t , D s a va aveà bunăvo in ţ a să ne r e c ­tifice.

Cât pen t ru domai i Vaida şi Maniu, c redem că se vor s imţi foarte jenaţ i de rolul şi de intenţii le ce li-le a t r ibuie dl L u p a ş ! Că apoi ce a t i f u d i n e v a lua par t idu l na ţ ional în ches t ia concorda tu lu i , îl p r iveş te . Noi d i scu tăm aici chest iuni le din punc t de vedere gene ra l naţ ional , nu din cel de par t id .

Necesitatea Concordatului. Dl L u p a ş e îngrijat însă de pr imejdia concorda tu lu i . Dsa crede că pr in concorda t s 'ar pr imejdui , de o pa r t e

pozi ţ ia biserici i o r todoxe , s t ăpân i toa re în noul s ta t r o m â n e s c , de altă par te , earac teru l na ţ iona l al bisericii româneş t i uni te cu Roma.

C U L T U R A CREŞTINA Pag. 125

Nici decum. Concorda tu l cu sfântul Scaun nu pr iveş te de loc a face­

rile bisericii o r todoxe , ci exclusiv ale celei ca tol ice . Carac te ru l naţ ional al biseriei i româneş t i unite c redem apoi că nu poa t e fi amen in ţ a t într 'un s tat r omânesc şi pr in t r 'un concorda t făcut chiar de oameni i noşt r i . De concorda t avem nevoie pent ru a i m p u n e şi în formă legală, prin a p r o b a r e a s u p r e m e i autor i tă ţ i b iser iceş t i , să se împace cu noua s i tua ţ ie poli t ică şi e l e m e n ­tele ace lea ale popula ţ ie i a rde lene , care s'au a m e s t e c a t mai mult în complo tu r i şi intrigi con t ra s ta tu lui nos t ru şi n i -s 'au a ră ta t astfel mai ost i le . Altfel, f ă r ă de concorda t , r i scăm, pe cum a zis dl minis t ru de ex terne , T a k e Ionescu, să fim con­duşi delà Budapes t a .

Ce î n s e m n ă t a t e deoseb i t ă a re , de pildă, faptul că s ta tu l român să aibă el dreptul de a p r o p u n e sfântului Scaun bărba ţ i vrednici de înc redere pentru a fi r ecunoscu ţ i şi consac ra ţ i întru ep i scop i romano-ca to l ic i , iar nu să fie lăsa tă che s t i unea acea s t a foarte impor t an t ă la bunul p lac şi la l ibera a legere a credincioş i lor , cari ar pune în fruntea biser ic i i , fireşte, tot ele­mentele cele mai şovine. Cum s'ar obse rva aici influenta Bw-dap'estei! p recum bine zice d! T a k e Ionescu, care c u n o a ş t e destul de bine împre jurăr i le politicei ex te rne . Sau ce impor ­tanţă deoseb i t ă are împre jura rea , ca clericii catolici să fie crescuţ i în tară , nu în s t r ă ină ta te . D a c ă dor im însă să fie c r e s -cuţi în ţară , a tunci să jertfim pent ru ei, c re iând o facul ta te teo logică unită ori ca to l ică , de care e abso lu t ă nevoie, pent ru a împiedeca pe clericii maghiar i să u rmeze cursur i le exc lus iv la Budapes t a . Şi altele şi a l tele .

l a t ă pen t ruce este nevoie n e a p ă r a t ă de Concorda t . Iată p e n t r u c e va t rebui să se încheie aces t concorda t , cu toate p r o ­testele ce se r idică împot r iva Iui, mai mult din nep r i cepe re decâ t din rău ta te , c redem aoi.

El e o neces i t a t e de s tat de p r i m a ord ine . Concorda tu l pub l i ca t de P a p a obligă pe catolici ca lege b i se r i cească , -iar publ ica t de regimul civil obligă pe cetăţeni ca lege civilă.

Ce altfel poa te păş i a tunci s ta tu l nost ru faţă de toa te e lemente le as tăzi încă rebele şi r ă u t ă c i o a s e ! Ele vor t rebui să se umi lească atunci şi să r ecunoască şi în conş t i in ţa lor noua noas t r ă a lcă tu i re pol i t ică.

Atunci va r e s u n â p re tu t inden i în biserici le c reş t ine ale Românie i în t regi te nu numai p o m e n i r e a Prea înă l ţ a tu lu i nos t ru

f a g . 126. C U L T U R A CREŞTINA. Nr. 5.

Rege, la ieş i rea cu darur i le , în biserici le noas t r e unite şi n e u ­ni te ci şi t radi ţ ionalul „Ore tnus pro rege nos t ro Fe rd inando I" din „missa l e" -u l bisericii romano-ca to l i ce .

Concluzii şi un îndemn.

In sfârşit, f i indcă dl L u p a ş face, la î nche ie rea ar t ico le lor sale , niş te concluzi i şi dă un îndemn, ne luăm voie să t r agem şi noi câ teva concluzi i şi să l ansăm un îndemn .

Concluziile: Unirea re l ig ioasă cu Roma n'a fost, nu este şi nu poa t e fi păgub i toa re nici de acum înain te pen t ru Ro­mâni . Nu are sens deci c h i e m a r e a Români lo r uniţi la or to­doxie . Ar fi un regres . Mai mult vom p u t e a învăţa delà Roma, Pa r i s , Bruxe l les , Louvain , M a d r i d şi pes te tot din şcoli le ca­tol ice, decâ t din cele p ravos l avn ice delà Chiev, O d e s s a , Moscva Sofia, Belgrad, ori cele o r todoxe din Ţa r ig rad , Atena etc. Unirea re l ig ioasă m o m e n t a n nici să se poa t e închipui decâ t în mod" forţat, prin s u s p e n d a r e a l ibertăţi i cul tului , adecă prin că lca rea unui p u n c t esenţir.l din cons t i tu ţ ia ţării noas t r e şi a or icărei ţări din lume. C o n c o r d a t u l nu e o pr imejdie , ci o neces i t a te pr imordia lă de s tat , care dacă va fi înche ia t cum se cade , cu as igura rea p r e p o n d e r a n ţ e i e lementului român unit faţă de cel catol ic , poa te fi o a d e v ă r a t ă b inecuvân ta r e pent ru noul s ta t r o m â n e s c .

Şi acum un în demn. Călă to r ind la congresul preoţ i lor or todoxi din Bucureş t i

în t o a m n a 1919 cu o înal tă faţă b i se r i cească a fraţilor or to­doxi , am avut prilej să d i scu tăm mul te de toa te pe linia delà B r a ş o v — B u c u r e ş t i . A venit vorba şi de ches t iuni le re l ig ioase con t rove r sa t e între uniţi şi neuniţ i . Spre cea mai mare bucur ie a tu tu ro r in imilor creşt ine, a s p u s a tunci înal tul p r e l a t că nu sunt pa t ru punc t e de diferenţă între unii şi alţii, ci e unul s ingur : p r imatu l de ju r i sd ic ţ iune al P a p e i . Am zis a t u n c i : Să dea Dumnezeu să d i spa ră şi aces t unic p u n c t de diferenţă, să fim toţi, cât mai curând , o t u r m ă şi un păs tor , d u p ă visul cel .mai ideal al Mântu i to ru lu i .

Pen t ru a c e a s t a însă t rebu ie ca „fraţ i i" să ne dee noue b u n ă pace , să-ş i vadă de năcazur i l e lor, de primejdi i le ce nu din pa r t ea noas t ră ie a m e n i n ţ ă b i se r ica , să înce teze cu „ c h e ­măr i l e" şi cu îndemnur i l e spre — „neun i r e " , să-ş i îndrep te şi ei privir i le sp re culmea desăvârş i r i i c reş t ine , unde este firesc

Nr. 5 C U L T U R A C R E Ş T I N A . Pag. 127.

să se întâlnească şi să-şi dee mâna toţi ceice tind spre aceeaş culme de munte, deşi poate pe cărări deosebite!

Dacă mai cred în puterea rugăciunii, să ne rugăm cu toţii, cu adevărată evlavie creştinească, şi să ne pregătim în tăcere şi în reculegere sufletească la înfăptuirea acestei mari a celei mai mari uniri sufleteşti din lume.

Ixigrec.

P a g i n i de filozofie.

Temeiul moralei creştine. Natura l iberului arb i t r iu .

(IV.)

Cu ajutorul celui mai strict metod analitic, folosindu-ne •de datele cele mai recente ale psihologiei şi psiho-fiziologiei moderne, examinând cu imparţialitatea şi calmul recerut de importanţa temei ce ne preocupă, am afirmat în conglăsuire cu bunul simţ comun: existenţa libertăţii omeneşti . Din cele spuse vădit apare, că socotind fiinţa raţională a omului e necesar să afirmăm şi existenţa acelei energii unice în felul său, ce se chiamă: libertate. Dacă am nega-o, în mod firesc ar trebui să negăm şi raţionalitatea omului, ceea-ce până acum — cât stiu — nime nu s'a încumătat s'o facă.

Ordinea logică a lucrului ne împune sarcina, pe cât de grea, pe atât de fas-cinantă, să cercăm a cuprinde după putinţă esenţa, natura, fiinţa acestei facultăţi — sau dacă nu ne place acest termin scolast ic — să-i zicem: energie sau însuşire. Notez, că chiar dacă n'am reuşi să dilucidăm com­plet natura acestei forţe oculte, totuşi nime nu este îndreptăţit să tragă la îndoială existenţa ei. Din împrejurarea, că nu pricepem — şi Doamne multe nu pricepem din cele mai e le ­mentare lucruri — cum îşi desfăşoară cutare fiinţă sau energie lucrările sale, nu putem nega faptul, adecă rezultatele activi­tăţii sale. E o sofizmă vulgară afirmaţiunea scepticilor sau agnostici lor: nu pricep cum este sau cum poate fi, deci nu «ste , ci mă înşăl. Ori şi ce argument e de prisos în contra, unui fapt.

Autorul naturei, fiinţa aceea desăvârşită, pe care o numim Dumnezeu, creând lumea şi forţele naturei, le-a dotat cu anu­mite legi fixe şi armonice, a căror descoperire formează dato-

Pag. 128. C U L T U R A C R E Ş T I N Ă Nr 5.

r inţa cea mai nobi lă şi mai d e m n ă de om, cu a tâ t mai v î r tos , că ele pe lângă toa tă t r u d a î m p r e u n a t ă cu ce rce ta rea lor,, cauzează omului eele mai pure şi sub l ime desfătări , o p re -gus ta re a fericirei veşnice , care cons is tă în cunoaş t e rea d e s ă ­vârş i tă a lucruri lor în p r inc ip iu l lor. Mul te sec re te a reuşi t să desp r indă omul din tainele ja luze ale na ture i . Se în ţe lege de sine, că spir i tul o m e n e s c veşnic nel iniş t i t şi dornic de-a cunoaş t e , n'a în t re lăsa t nici î n c e r c a r e a de a pr inde natura celei mai int ime energii a fiinţei noas t re , adecă c u n o a ş t e r e a esenţei l ibertăţi i omeneş t i .

> J »

Vom urmăr i p a s de p a s sforţările mari lor gândi tor i ai lumei în a c e a s t a î nce rca re u r i a şă şi faptul, că sub conducerea lor am ajuns la cunoş t in ţa mul to r adevărur i , unele : i ncon tes t a ­bile şi deplin verificate, a l t e l e : mai p robab i l e şi mai conforme exigenţei firei noas t re , decâ t aser ţ iuni le altora, ne î n d rep t ă ­ţeş te să fim convinşi , că şi în cazul de faţă numai adevăru l îl vom afla si s tabi l i .

Noi am s p u s , că l iber ta tea es te exerci ţ iul unei activităţi, , unei energii reflexe, care res idă în. in t imi ta tea fiinţei n o a s t r e . Noi p o s e d ă m prin u r m a r e un izvor, o pu te re lăunt r ică , care cu d rep t suveran n u m e ş t e ale sale toate efectele p r o d u s e de ea, toa te var ia te le sa le manifes ta ţ iuni . Ex i s t ă în noi un pr in­cipiu activ, din care şi delà care emanează , ca şi efectul delà cauză, toa te lucrări le noas t r e . Acest pr incipiu activ, aces t izvor,, a c e a s t a pu t e re lăuntr ică este o e sen ţă , căreia îi compe te să exis te în sine şi nu în alt obiect , adecă nu are nevoe de alt obiect în care să exis te . Din cele expuse reiesă, că l iber ta tea e efectul unei cauzal i tă ţ i ce res idă în noi, a unui pr inc ip iu act iv care este o substanţă. (Cfr. Zigliara, S u m m a Ph i lo soph i e s , t.. I. p. 426. Nr. II.).

Fenomeniştii, cari nu vad în na tu ră decâ t succes iunea lucrăr i lor , a manifes ta ţ iuni lor , a diferitelor mişcări , iară în noi nu despr ind al tceva d e c â t senzaţ iuni , imagini , ac te volit ive p e r â n d â n d u - s e .fără ptfegel, negând ex i s ten ţa cauzalităţii şi a substanţei,\n mod firesc — şi logic, d u p ă concep ţ iunea lor — neagă şi ex i s ten ţa l iber tăţ i i , pe motivul , că nu-i p r i cep act ivi­ta tea . Să se noteze însă bine, că fenomeniş t i i , a tunc i când t r ag la îndoia lă ex i s ten ţa causa l i tă ţ i i , a d e c ă exis tenţa unui pr inc ip iu activ, a unui agen t do ta t cu pu te re de ac ţ iune , s u b -st i tuindu-1 cu succesiunea, în m o d firesc t r ebue să nege şi

C U l i T U R A C R E Ş T I N A Pâjj. 129.

existenţa determinizmului, adecă a funcţionării in mod necesa r . Si a ievea! însuşi concep tu l succes iune i ne duce la afir­marea aceas ta . Conceptu l succes iune i cons is tă preciz în aceea, că unul dintre terminii din ches t i une încea tă de -a fi în momentu l , când celalalt începe a exis ta . Şi a tunci , în t reb , cum poa te de te rmina în mod necesa r un termin, care a înce ­tat de-a mai fi: pe celalalt, care-i u rmează ? Şi a tunci nu r ă m â n e al tceva decâ t să zicem, că lucrări le , manifes ta ţ iuni le u rmează una după alta în mod independen t , n e a t â r n ă t o r delà ceea an teceden ţă , ceea ce nu este al tceva decâ t r ecunoaş te rea în mod indirect a exis tenţei unei însuş i r i a sufletului nostru, ce se chi-amă: libertate. I nzăda r se încearcă fenomeniş t i i să repl ice, că succes iuni le ae ţ iuni lor sunt d e t e r m i n a t e de legea lor. E ştiut doa ră , că legea nu e a l tceva, decât exp re s iunea ideală şi abs t rac tă a modului de lucrare cons t an t si uniform al unu i agent , act iv sau inert, d u p ă c u m agentu l e organic sau anor ­ganic, raţ ional sau i ra ţ ional . Legea p ropagăr i i luminei de ex. nu e ceva subs is ten t , ci e x p r e s i u n e a abs t r ac t ă a funcţ ionarei corpuri lor luminoase , dacă ar înceta să mai ex i s t e -co rpur i luminoase , ho tăr î t nu ar mai fi nici legi pr iv i toare la e le!

Deci fenomenişt i i în mod gratui t ascr iu ac te le l iberului nost ru arbi t r iu succesiunei şi tot atât de gra tu i t a f i rmi , — ca să poa tă nega subs t an ţ i a l i t a t ea pr incipiului , activ, de unde emanează actele l ibere — că s u c c e s i u n e a ac ţ iuni lor e de te r -minata de legea inerentă firii lor, pen t rucă am văzut, că legea nu e decât o a b s t r a c ţ i u n e logică, nu însă o fiinţă onto logică .

Alţi adversar i ai l ibertăţii omeneş t i sunt fatalista. Aceşt ia , ca să s l ăbească tăr ia a rgumen ta ţ i une i noas t re în doved i rea existenţei l ibertăţ i i , se p rovoacă la pr incipiul con t rad ic ţ iune i şi baz-ându-se pe aces t a spun , că-i de p r i sos ori şi ce deli­berare in acţ iuni le noas t re . Se ştie — zic ei — că două propozi ţ iuni , două judecă ţ i , d o u ă acţ iuni con t rad ic to r i e nu pot sä fie adevăra te , ci una în mod necesa r este falşă. E ceţt însă — spun ei — că omul const i tu i t în anumi t e împre jurăr i i u c r e a î ă în mod necesar într 'un chip. î n t r e l ă sând b ine în ţe les celalalt , şi astfel de l iberarea sau a legerea , în t re diferitele p o ­sibilităţi , nu mai are loc. Aser ţ iunea aceas ta p re ten ţ ioasă e un curat sofism. Ea este a d e v ă r a t ă numai în cazul, când unul din cei doi termini s'au verificat deja, nu însă, când a m â n d o i sunt numai în pale de -a se verifica în viitor. P r inc ip iu l con -

Hag. 130 C U L T U R A CRKŞTLNA. Nr. 5.

t radic ţ iunei numai a t â t a p re t inde , în vir tutea ennnc ia ţ iune i sa le , că ex is ten ta lor v i i toare simultană e esc lusă . Si a c e a s t a » r e c u n o a ş t e m b u c u r o s şi noi. El însă nu ne spune , că unul din cei doi te rmini , cari se verifică, nu s 'ar verifica liber, ci în mod necesa r . Un exemplu va clarifica teoria. A. ajungând la bani va fura; A. a jungând la b&ni nu va fura. Iată două p ropos i ţ iun i cont radic tor ie . Hotărî t , că daeă A. a furat, ceea -laltă a f i rmaţ iune e în mod n e c e s a r falsă. Dar , dacă aceste d o u ă posibi l i tă ţ i sun t viitoare, pr incipiul cont rad ic ţ iune i numai aceea ne spune , că e imposibi l , ca A., în a c e l a ş t imp şi sub ace la ş rapor t , să fure şi să nu fure, s ic i d e c u m nu ne s p u n e însă , că va face una, sau alta, în mod necesar. Prin u rmare •dificultatea ce ne-o u rnesc fatalişt i i nu se îndreap tă , nu a t inge enunc i a ţ i unea tezei noas t r e , ci ea — cum se zice — extra m u r o s vagatur . Ea esch ide pos ib i l i t a tea coexis t in ţe i t e rmi -nilor cont radic tor i i — c e e a c e noi nu afirmăm — fără să în­cerce ba rem a a ră ta , că înfăptuirea terminului din ches t iune ar fi o exigenţă î m p u s ă de firea noas t ră . Fatal iş t i i apl ică în mod abuaiv legile inexorab i le , necesa re ale logicei d in t re ra ­por tur i le diferitelor noţ iuni , la modul de purcecfere al ac t i ­vităţii omeneş t i . Es te o t recere ne ier ta tă , din domeniu l găndirei omeneş t i la domeniu l lucrării acele iaş i omenimi .

Determiniş t î i dep l a sează ches t ia ce ne p r e o c u p ă , folosin-d u - s e de un nou pa ra log i sm, a tunc i când, pen t ru a a r ă t a im­pos ib i l i t a tea exis tenţei l iberului arbi tHu, se p rovoacă la pr in­cipiul identităţii, pe care se basează în t reg edificiul şti inţei şi al gândi re i omeneş t i . Se şt ie, că pr inc ip iu l ident i tă ţ i i se for­mulează în modul u r m ă t o r : fiecare no ţ iune este egală cu sine î n săş , s a u : fiecare fiinţă es te în fiecare m o m e n t ceeace es te . Ap l i cându- se acest pr incipiu indubi tab i l sufletului omenesc , determiniş t i i , în frunte cu La Mettrie, afirma, că ch ia r în vir­t u t e a aces tu ia e necesar ca omul să voeaseă , să a leagă , să h o t ă r e a s c ă p rec i s ceeace în a n u m i t ă ocas iune de fapt vpeş te sau de l iberează sau ho tă reş t e . Ei aici afirmă ceeace ar trebui să demons t reze . Comit g re şa l ă numi t ă în Logică „petitio pr inc ip i i " sau , ,circulus in d e m o n s t r a n d o " . Noi nu t ragem la îndoia lă pr incipiul ident i tăţ i i privi tor la suflet şi concedem bucuros , că sufletul este ceeace es te , şi că, a tunci când lu­crează, aceas t a o face în conformi ta te cu ex i s t en ţ a în care se află în momentu l acela, şi nici nu z icem, că sufletul, atunci când luc rează , ar trebui să-şi schimbă fiinţa sa. Din t oa t e

CULTURA CREŞ TI NA. Pag. 131.

aces te Insă nu u r m e a i ă de loc — cum ar voi de terminiş t i i — că omul nu e liber în acţ iuni le sa le . Şi a ievea! E ax iomă, că „operăr i s equ i tu r e s s e " că adecă f ieeare fiinţă lucrează conform nature i sale . Omul însă e liber, deci el, în conformi­tate cu na tu ra sa, nu poa t e lucra decâ t numa i în mod liber. Şi a se r ţ iunea a c e a s t a a noas t r ă nu es te gra tu i tă , p e n t r u c ă am dovedi t cu alte a r g u m e n t e ex i s ten ţa l ibertăţ i i omeneş t i . Mai vâr tos a se r ţ iunea de te rmin iş t i lo r este nebaza t ă , porn ind dintr 'o p r e m i s ă gra tu i tă — că, adecă , omul nu e liber — ş i . de aici a jung la o coac luz iune formalrninte corectă , da r în foHd n e ­dreap tă , greş i tă . Ei p r e s u p u n de incontes tab i l tocmai ceeace ar t rebui să d o c u m e n t e z e . Se fo losesc de rabu l i s t i că si sofi-s t icăr ie p re t en ţ ioasă , numa i ca să dee o înfăţişare ştiinţifică pre ­judecă ţ i lo r lor filozofice. Dau exp l ica re a rb i t ra ră adevăru r i lo r g ran i t i ce ale cunoş t in ţe i omeneş t i , ca ap^oi să poatà^ afirma, că noi re t rograzi i sun t em, prin crezul şi conv ingerea n s a s t r ă filozofică, in f lagrantă coliziune cu cele mai e l emen ta re şi mai vădi te rezul ta te ale şt i inţei adevă ra t e . Pr incipiul ident i tăţ i i de loc nu s lăbeş te teza noas t ră desp re ex i s t en ţa şi n a t u r a l iber­tăţii , ci din cont ră o în tă reş te , o î nvederează , o i lus t rează , a r â t â n d u - n e a rmonia şi r egu la r i t a t ea ce se desp r inde în a c e a s t a energ ie nobi lă a fiinţei n o a s t r e . Ne arată , în pu t e r ea ch ia r a enunc ia ţ iune i sa le , că fiinţa ra ţ ională , a f l â n d u s e în anumi t e împre jurăr i d e t e r m i n a t e , deşi lucrează la fel t o t d e a u n a ş i 'n tot locul, a ceas t a n 'o face silit, ci liber, u r m â n d na tu ra fiinţei sale, ca re e s t e : liberă.

Acei adversa'rii ai l ibertăţi i omeneş t i , ma chiar şi unii a p ă r ă ­tori ai ei, cari s 'au depă r t a t delà învăţă tur i le genu ine ale filozofiei t radi ţ ionale , cu deoseb i r e după defini ţ iunea libertăţi i da tă de Kant, neagă pos ib i l i t a tea actului liber, pe motivul , că ar fi un efect fără cauză sau, din contră , afirmă, că l iber ta tea ar fi o energie capabi lă de a se de te rmina cu delà s ine pu te re în mod absolut, fără ca să aibă ne'voe nici de mi şca rea primă, fără să aibă nevoe de concursu l unei forţe ex te rne , pent ru t r e ­cerea iniţială delà potentă în ac t iv i ta te . După Kant, l iber ta tea e o facultate, care în vir tutea unei spon tane i t ă ţ i absolute e ca ­pabi lă de o mişca re iniţială, de o de t e rmina re , de o ac t iv i ta te . In aces t caz, actul liber ar fi un fenomen, ce nu a re . a n t e c e ­dent , iar l ibe r ta tea o energie, capabi lă de a p roduce , cu delà s ine p u t e r e , o ser ie nesfârş i tă de ac ţ iuni . Să fie oare adevă ra t

^ag 132. _ _ C y j ^ ' n j ^ Cjy£ŞTINA_ _ _ _ JVr_5

că actul liber e un eîect fără de cauză si că l iber ta tea ar fi capabi lă cu delà s ine pu te re să. t reacă , din pură po ten tă , ce e, în ac t iv i ta te? Nu. Sf. T h o m a de Aquino cu p ro fund i t a t ea şi c lar i ta tea Iui obişnui tă dă o des lega re foarte potr iv i tă şi ex-haur ien tă chestiu'nei ce ne p reocupă , în u rma dificultăţi lor r i ­d ica te de determiniş t i i t impulu i modern , cari nu fac al tceva decâ t reedi tează în cuvin te noui vechile erori ale a n t e c e s o r i l o r lor. Cu privire la primul act al voinţei , învă ţă tu ra e a c e a s t a : voinţa omului din firea sa, adecă din orânduia la autorulu i n a ­turei, e determinaiO, e mâna t ă spre fericire, spre binele uni­versal. Acţ iunea iniţială, p r ima mi şca re o a i e deci delà o cauză extrinsecă — delà D u m n e z e u — şi aceas ta în mod necesar, , căci a l tcum începutu l activităţ i i nu se poate explica. P u s ă apoi odată în act ivi tate , prin concursu l cauzei ex terne privi­tor la b ine în general, voinţa, ca delà sine pu tere , alege intre diferitele bunur i particulare, cu delà sine putere, in u rma spon­tanei tă ţ i i sale relat ive, de l iberează privi tor la diferitele mij loace socot i te ap te a o duce ia a jungerea cutărui bine, cu delà sine putere, în u rma spuse i ra ţ iunei , r esp inge unele acţ iuni , cari i -se par. nepot r iv i te ţ intei spre care n izueş te . (Cfr. S- T h o m a s I. II. qu. 9. a 6 ad 3). E cu totul a l tceva, să afirmi, că voinţa t rece delà actul prim — care e dat din afară — la al doilea şi delà aces ta la al treilea, etc. cu delà sine putere , şi al tceva, a afirma cu Kant pu t in ţa de a p roduce şi primul act. .In cazul nos t ru voinţa are o s p o n t a n e i t a t e relativă, p r ecum au toa te fiinţele v ie ţu i toare , iar în h ipo teza lui Kant voinţa ar fi o energ ie comple t independentă de ac ţ iunea cajjzei pr ime, ar fi o putere , care ar fi cauza totală , comple tă a acţiunii sale din toa te punc te le de vedere şl s u b or iş ice a spec t . — Actul l iber deci îşi are cauza sa şi voinţa nu dă naş te re primului act cu. delà sine putere .

Accep ta rea aces te i exp l ica ţ iun i , a tât de fondată şi con­formă natur i i .noas t re , ar s c ă p a pe mulţi spir i tual iş t i delà n e ­ces i ta tea de a d e s p r i n d e în voinţa noas t ră pu t in ţa de a p r o ­duce actul iniţial, p r e s u p u n e r e ce îi ap rop i e — deşi pe s t e voinţa lor — de pan te i smul r epud ia t de mintea s ă n ă t o a s ă . Doc t r i na filozofiei " t radi ţ ionale , si în ches t iunea aceas ta a tâ t de subt i lă , ţ ine calea mijlocie şi evită a tâ t inde te rmin i smul absolut kan t ian , câvş i de t e rmin i smul fatal iş t i lor doctr inal i . Îm­pacă în s ingurul mod accep tab i l , influinţa cauzei pr ime, cu s p o n ­t ane i t a t ea , a u t o d e t e r m i n a r e a re la t ivă a voinţii , care pr iveş te

adecă a legerea şi de l iberarea referitor la bunur i l e pa r t i cu la re , cont ingente şi prin u rmare finite. I ndaga rea natur i i influinţei cauzei pr ime în actele noas t r e , mai a les , în cele libere,»nu apa r ­ţine chest iunii prezente . Aici numai s'a s tabi l i t faptul neces i ­tăţii aceste i înr îur ir i . La tot cazul r ape r tu l între s p o n t a n e i t a t e a relativă a voinţei noas t re este în depl in acord, în perfectă ar­monie şi în conformita te , cu na tura Fiinţei pr ime şi a î n su ş i ­rilor fiinţei create. De unde apare , că preş t i in ţa divina înt ru nimic nu a l terează des făşura rea spon tana , liberă a a n u m i t o r acţiuni ale noas t re . De a l tcum —in t reacăt fie amint i t si aici — chiar şi dacă nu cupr indem deplin şi în completă c la r i ta te rapor tu l aminti t , nimic nu ne împ iedecă să accep tăm cea mai p laus ibi lă exp l ica re posibi lă , care este dată asia zi de şcoala t radi ţ ională. Si aici, ca în al te multe chest iuni vitale de in t e re s general , să ne îndes tu l im cu pu ţ ină dar sigură lumină stabil i tă de sforţări le gând i to r i lo r aleşi şi să nu r ă s b u n r m nepu t in ţ a de-a p ă t r u n d e toa te până la fond, prin născoc i r ea h ipotezelor arbi t rare , cari t ind să n imicească şi acel mic clencdiu de s i ­g u r a n ţ ă , — ce cu multă os tenea lă s'a câş t igs t , — şi săyne împingă în haosul cumpli te i incer t i t rc! i i ş: nu arareori la des ­pera rea i ra ţ ională , — fructul egoismului exa l ta t - ba chiar şi la pe rde rea pr iceperi i rostului fiinţei noas t re . Chiar n e p u ­tinţa aceas ta vădi tă a mintii noas t re serveş te de motiv — pentru ceice s incer caută adevăru l - să-şi îndrep te pr ivirea sufletului lor s b u c i u m a t spre alte or izontur i , mai senine , mai îmbucu ră toa r e , adecă spre învăţă tur i le pr imi te ca de scope r i t e de Inte l igenţa sup remă , de însuş Dumnezeu . Şi a tunci , din d e ­pozitul n e s p u s de boo'at al credinţei revelate , vor pu tea s coa t e mul te şi accep tab i l e dovezi .pentru lămur i rea negure i ce le a p a s ă minţile, pent ru liniştirea sbuc iumăr i lo r nobile şi vor câ­şt iga negreş i t spe ran ţ a a l ină toare , că va veni şi t impul , când vom vedea ceeace este aşa cum este, când va fi ziuă veşnică în minţi le noas t r e şi vom fi deplin mântui ţ i de torturi le n e d u ­merir i lor cont inue . De a l tcum aces ta t rebuie să fie scopul în-ce ' că r i lo r de a p r icepe cauza lucrur i lor c i , adecă , să ne con­ducă la p r imi rea cu s incer i ta te a învă ţă tu r i lo r revelate. F i lo ­zofia t rebuie să ne ducă la r e spec t a r ea credinţei , t r ebu ie să ap laneze conflictele artificiale susc i ta te şi p ropovădu i t e cu a t â t a emfază de căt ră aceia, cari nu-ş i iau os teneală să aprofundeze pe nici una.

Pag. 134. C U L T U R A CRKSTJNA Nr. 5.

Adversar i i l ibertăţ i i omeneş t i , de te rminiş t i i nu se dau învinşi . Ei r ecurg la toate mi j loace le , ca să are te i n s u b s i s -t in ţa tezei noas t r e . Ne u r n e s c noui şi noui dificultăţi , î m p r e ­ju ra re , ce nouă ne dă pos ib i l i ta tea să clarificăm tot mai î n a d i n s ase r ţ iunea , că : omul es te liber. Aşa, se. p r o v o a c ă la pr incipiul raţiunei suficiente, care es te în adevă r fundamentu l gândire i omeneş t i , es te adecă o însuş i r e înăscu tă a spir i tului omenesc , cu ajutorul căruia putem stabil i cu cer t i tud ine r a ­por tur i le d in t re diferitele manifest iuni ale activităţi i omeneş t i . Ei afirmă, că l iber ta tea o m e n e a s c ă ar fi în vădi tă con t raz ice re cu aces t punc t de mâneca re al gândi re i omeneş t i , ca să a-jungă apoi la conc luz iunea , că l iber ta tea , a şa cum noi o c o n ­cepem, este impos ib i lă . P r inc ip iu l raţ iunei suficiente e mai ex t ins decâ t pr incipiul cauzal j tă ţ i i , pen t rucă el se referă la t oa t e ra ţ iuni le posibi le ale unui lucru, a t â t ex t r insece cât şi in t r insece , pe când principiul cauzali tăţ i i cup r inde numai ra ­ţ iuni le ext r insece , cauza fiind ceva ext r insec , în rapor t cu efectul. Pen t ru aceea pr incipiul cauzal i tă ţ i i se aplică numa i la fiinţele a căror ex is ten ţă a avui început. Fi inţei fără de înce­pu t nu i se poa te cău ta cauza , ch ia r din pr ic ina, că n'o a re afară de sine, ci ei i se a s ignează n u m a i raţiunea suficientă a existenţei sale. Chiar de aceea , f iecare cauză e şi pr incipiu , nu însă şi invers . Noi am s p u s , că liberul arbitriu nu-i altceva decât o putere electivă, adecă capabilă de-a alege după plac între diferite posibilităţi. Şi chiar din cauza aceas ta pret ind determiniş t i i , că ea e în con t ra pr incipiului ra ţ iunei suficiente şi prin u r m a r e e posibilă. P e n t r u c ă — zic ei — ce facul tate e aceea , care af lându-se în t re condi ţ iuni identice poa t e p r o d u c e efecte contrare? Ar u r m a , că ar fi posibi l să ex is te o a c ţ i une fără ra ţ iune su i i c i en tă? Dar, dacă nu es te ra ţ iune suficientă să lucrezi în un anumit fel, e vădi t , că nici nu poţi lucra, iar d a c ă ex is tă vre'o una, e evident , că nu poţi lucra a l t cum. Cum să se în ţe leagă dar pos ib i l i t a tea ac ţ iuni lor diverse , ba chiar con t ra re , când te afli în condi ţ iuni , nu ana loage , ci perfect ide 'nt ice? Acest lucru es te a b s u r d i t a t e , pen t rucă e direct con t ra r fundamentu lu i gândire i omeneş t i , con t ra r pr incipiului ra ţ iune i su f i c i en t e ! Recunoaş tem, că dif icul ta tea e abi lă şi Ia a p a r e n ţ ă de o logică s t r ingentă , inesorab i l ă . La p r i m a vedere s'ar părea , că de fapt ar fi o impos ib i l i t a t e a c c e p t a r e a l ibertăţ i i în senzul d a t de noi, f i indcă am avfea o lucrare fără r a ţ i une suficientă.

Kr. 5 C U L T U R A C R E Ş T I N A Pag. 135.

Noroc însă , că şi dif icul ta tea a c e a s t a e ch imer ică , fiind şi obiecţ iunea p r o p u s ă un simplu sofism, nă scu t din lipsa d e - a cons idera în genu ina lor accep ţ iune te rmini i a se r ţ iune ! noas t r e .

în con t ra obiec t iune i aduse , noi sun tem convinş i , că principiul ra ţ iunei suf ic iente , în loc să fie cont ra p r o p o z i ţ i u n t i stabil i te de noi pr iv i tor la n a t u r a l iberului arbi t r iu , el o în­tăreş te , o sus ţ ine si mai vâ r tos o confirmă. Si a ievea ! Liber-tatea voinţei nu cons is tă — p r e c u m ne impută de terminiş t i i — în pos ib i l i t a tea de -a lucra i a ră ra ţ iune suficientă, ci ea res idă în po ten ţa indefinită a ra ţ iunei omeneş t i de a concepe neîn­cetat mot ive noui , con t ra re sau indiferente , în a şa chip, că e capab i l ă p u r u r e a de -a lucra în mod divers . în c o n s i d e r a r e a motivelor nu exis tă pent ru in te l igenţa p u n c t s tabi l , fix, de te r ­minat şi chiar de aici u rmează şi pos ib i l i t a tea voinţei , de - a lucra în mod diferit. Nu sun t pos ib i le condiţ iuni ident ice pri­vitor la vo in ţ ă , | d in pr ic ina quasi-infinităţ i i motivelor p r o p u s e de intel igenţă . E şt iut doară , că p r ecum voinţa e de t e rmina t ă exclus iv numa i de binele genera l , universa l — ş i prin u r m a r e numai în r apo r t cu aces ta este fixă — chiar aşa şi in te l igenţa e d e t e r m i n a t ă în mod necesa r numai de adevărur i le prime, evidente — şi prin u r m a r e numai în r apor t cu aces te este fixa şi stabilă, nu însă , nici decum, pr iv i tor Ia rapor tur i le şi efectele ce u rmează a se desp r inde din adevărur i le ace le fun­damen ta l e . Chiar faptului aces tu ia p rec i s este a se atr ibui d ivers i t a tea părer i lor referi tor ia n e n u m ă r a t e l e ches t iun i im­por t an te . Este o hipoteză gra tu i tă deci a f i rmaţ iunea de te rmi -uişt i lor , că voinţa s'ar putea afla iu condi ţ iuni perfect ident ice la cons ide ra r ea motivelor, dintre cari t r ebu ie să aleagă. Chiar dacă s'ar verifica p r e s u p u n e r e a aceas t a , nici a tunci n 'ar urma, că voin ţa ar alege fără r a ţ iune suficientă, din motivul , că in­te l igenţa e capab i l ă să- i submin i s t r eze noue şi noue înfăţ işări ale acelu iaş i motiv. P r inc ip iu ! ra ţ iune i suf ic iente în tot cazul este mântu i t si voinţa în or icare even tua l i t a t e lucrează c o n -form exigenţei acelui pr inc ip iu . Cauza adevă ra t ă a l ibertăţ i i noas t r e — în senzul expl ica t — este in te l igenţa , ca re fără od ihnă t inde spre ideal şi, fiind aces t a infinit, chiar de aceea resp inge cu a tâ ta u şu ră t a t e bunur i l e create , de sp r inzând în ele a tâ ta imper fec ţ iune şi a tâ ta d e p ă r t a r e delà ţ inta spre care se nizueşte din firea sa . Iată adevăra ta expl icare a împrejurăr i i ,

Pay 136

că voinţa între condi ţ iuni , ident ice , ia apa r in ţă , s ă v â r ş e ş t e lu­crări con t ra re .

Din cele e x p u s e reiese, că de terminiş t i i înzădar r ecu rg la pr incipi i le fundamen ta l e ale metafizicei , ca să dis t rugă faptul exis tenţe i l iberului arbitr iu, căci chiar din ana l iza rea dificultăţ i lor p r o p u s e rezultă clar, pc lângă adevăru l i n c o n t e s ­tabil al ex is tente i lui, si d i luc ida rea si clarif icarea a î n s a s naturei lui.

Dr. Augustin Tatar.

î n s e m n ă r i .

„ T e n d i n ţ e l e i m p e r i a l i s t e " a l e P a p i l o r , în lumina a d e ­văratei istorii .

Intr'o anumi tă epocă is tor ică — să z i cem: în veacul de mijloc — un eveniment s ingura t i c , o apar i ţ i e oa re -ca re , de ori ce natura , t rebue să fie j udeca tă şi aprec ia tă t o t d e a u n a în legătură cu factorii istorici , cari au de te rmina t -o , în connex cu idei le şi curen te le dominan t e , sociale , re l igioase, economice etc. Pen t ru a avea o icoană c o r e s p u n z ă t o a r e reali tăţ i i lucru­rilor este necesa r a ţ inea seamă de în t reg fondul i s tor ic con­t imporan , de a şa numi ta pe r spec t ivă is torică. Un even imen t aşeza t într 'un milieu fals este un anahron i sm, este un torso!

Ati tud inea pap i lo r şi a a l tor r eprezen tan ţ i ai biser ici i catolice în decursu l veacului de mijloc se poa te înţelege d e ­plin numai în lumina desvol tăr i i i s tor ice a s ta te lor , a cul turi i , a d rep tu lu i publ ic , a vieţii re l ig ioase din acel t imp. — Cel ce face altfel, dovedeş t e ori că îi l ipsesc cali tăţ i le şi c u n o ş -ti inţele i s tor ice , ori că îi l ipseş te d r a g o s t e a de adevă r i s to r i c : s ince r i t a t ea !

Care este deci adevăru l în ce s t i unea „ t e n d i s ţ e l o r i m p e ­r ia l i s te" ale Pap i lo r din veacul de mijloe, d e s p r e cari face a tâ ta vorbă un „ is tor ic" al nostru , în l egă tu ră cu ces t iunea Concorda tu lu i ?

Este cons t a t a t şi r e c u n o s c u t că între b iser ică şi S ta t în cursu l veaculu i de mijloc s'a desvol ta t un astfel de rapor t , ca re a fost hotăr î tor , veacur i de -a r îndu l , pen t ru desvoi ta rea tntregei vieţi a na ţ iun i lo r a p u s e n e , şi pe care noi cei de astăzi îl pu tem înţelege numai în lumina istoriei acelui t imp.

Poziţ ia cent ra lă ce o o c a p ă Biserica, în f runtea ei cu Pontif icele roman — „mreaja de fier în ca re au fost robite

.Nr. 5 C U L T U R A CREŞTINA. 'ay 13V

p o p o a r e l e Europe i a p u s e n e , până in secolul al XVI-lea", cum spune i s tor ic ianul nos t ru — a fost rezul ta tu l unui proces curat istoric. Biser ica a încreştinat a ce s t e popoare , clerul şi şcolile biserici lor şi a le mănăs t i r i lo r au fost s inguri i pur tă tor i ai culturi i omeneş t i — în acele vremi de să lbă tăc i r e a m o r a ­vuri lor şi de r e s t u r n a r e a lumii v e c h i r omane . Din n izuin ţa de a face ordine în haosul r ă m a s pe urma migraţ iuBi i p o p o a ­relor, din nizuinţa de á impr ima tu tu ro r inst i tuţ i i lor s ta tului ca rac te ru l legii mora le c reş t ine , din n izuin ţa de a face d o c ­tr ina creş t ină no rmă de viaţă a indivizilor, ca şi a popoare lo r | ţ s ta te lor s ingura t ice , va să zică dintr 'o tendinţă , direct , reli­gioasă si socială — nici de cum imper ia l is tă , cum s p u n e d-! L u p a ş — s'a desvol ta t , pe încetul şi în ch ip logic, rapor tu l acela s t r â n s dintre via ţa re l ig ioasă şi v ia ţa politică ş i de stat , r apor tu l d in t re biser ică , al cărei cap era P a p a delà Roma, şi d in t re s ta te le s ingura t i ce , mai b ine z i s : d in t re familia c reş t ină de s ta te , rapor t care se poa t e concre t i za în cuvin te le : P a p a , sup remul cap al biser ici i , povăţu i tor iu l p u s de Dumnezeu al c red inc ioş i lo r şi, în acelaş timp: supremul paznic şi apărător al dreptului şi al dreptăţii, pent ru indivizi, ca şi p e n t r u p o p o a r e !

Fi reş te , în aceas ta din u rmă cal i ta te , Papi i , şi mai a les o rgane le lor, nu s'au b u c u r a t de — „ n e s m â n t n i c i e ' ' şi i s tor ia — şi cea mai ca to l ică! — recunoaş t e greşel i r egre tab i le de amănunte, cari însă nu sun t în s ta re să în tunece aureola de lumină, cu care e s t e î m b r ă c a t ca tol ic ismul şi pap a l i t a t e a v e a ­cului de mijloc: îna l ta desvol ta re cu l tu ra lă şi ar t is t ică, c lădi tă pe t emel ia u n i c e i concepţ i i d e ' v i a ţ ă , a celei a d e v ă r a t e şi în s ine desăvârş i t e , carea este a c reş t in i smulu i , desvo l ta re cu l tu ­rală , ştiinţifică, ar t is t ică, c lădi tă pe un teren deplin s ă n ă t o s , l ipsi t de miasmele despo t i smulu i , ale a n a r h i e î in te lec tua le ş i poli t ice , ori ale l iber t inagiului şi corupţ iuni i morale . Aceas t a desvo l t a re cu l tura lă este temelia forţei sufleteşti de carea d i ­s p u n ş i a s tăz i na ţ iuni le a p u s e n e , faţă cu na ţ iun i le tu tu ro r celorlal te con t inen te !

In schimb, în răsăr i t b i se r ica —- şi aci are d r e p t a t e d-1 L u p a ş ! — „s'a ş t iu t a comoda pre tu t indeni împre ju ră r i lo rpo l i t i ce" , cu alt cuvânt , s'a ş t iu t a c o m o d a tu turor capriciilor s tăpâni r i i c i v i l e şi de aceea c e s a r o p a p i s m u l a şi d u s - o , foarte de g rabă , la o — supunere întru toa te sub o m n i p o t e n ţ a împăra ţ i lo r bizant ini , ş i a ş a pe încetul a c e a s t a b iser ica ş i -a p ie rdu t conş t i in ţa c h e -

C U l / n . ' K A ' C K E Ş T I N A Nr 5.

mării şi a miss iuni i sale în t re oameni , conş t i in ţa universal i tă ţ i i^ a „catolicitaţii" sale, s'a făcut b i se r ică „ soborn ică" , „na ţ iona l ă " , «autocefa lă" şi mai pre sus de t oa t e — la noi Români i : „p ravos lavn ică !" — o ins t i tuţ ie de — ocazii , de pa radă , cu aşa de puţ ină influinţă a s u p r a sufletelor şi a s u p r a culturi i omeneş t i !

E de p r i sos să în t rebăm, dacă Domnul profesor Lupaş , care este t o toda tă preo t şi p r o t o p o p al acelei b iser ic i , ş i -a da t vre-odată s a m ă d e s p r e a c e a s t a profundă deoseb i re de concepţ i i a celor două b i se r ic i : catol ică şi o r todoxă , a s u p r a miss iuni i ce o are c reş t in i smul în t eme ia t de Isus Hrisfos! (x.)

*

T a i n e , Le ibn i tz , V o l t a i r e şi „ t e n d i n ţ e l e i m p e r i a l i s t e " a l e P a p i l o r . In mersu l de idei al „ î n s e m n ă r i i " an te r ioa re , gă ­sim u rmătoa re l e concluziuni a 3 mari scri i tori , cari c redem că sunt mai pe sus de or ice susp i ţ iune .

Istoricul Taine, în încheerea capi to lu lui d e s p r e ac t iv i t a t ea bisericii în mijlocul na ţ iuni lor g e r m a n e şi roman ice , din r e -s t impul veaculu i VI—XIII, are u r m ă t o a r e a o b s e r v a r e :

„Să nu credem, că omul poa t e fi r e cunoscă to r într 'o d i rec ţ ie falsă si că el îsi oferă darur i l e sale* fără de un temei a d e v ă r a t ; pen t rucă , spre a o face aceas ta , es te prea egoist şi p rea inv id ios . Ori cari ar fi inst i tuţ i i le b iser iceş t i ori lumeşti,, o r icare ar ii clerul — con t imporan i i , cari 40 de genera ţ iun i i-au urmăr i t ac t iv i ta tea şi condui ta , nu sunt judecă tor i răi : voinţa şi bunur i l e lor şi le pun la d ispozi ţ ia clerului s u m a i în mă­s u r a servici i lor ce îi le-a pre-stat aces t cler, şi d e p l i n ă t a t e a devo tamentu lu i lur es te m ă s u r a pen t ru nemăsuratele binefaceri primite. (Le or ig ines de la F rance con tempora ine , L 'ancien régime p. 9, cit. la E s s e r - M a u s b a c h , Religion, Chr i s t en tum. Kirche 1913, vol. III p. 93).

Sà ascu l t ăm şi pe Leibnitz (op. in. 4" t. IV par t . III p . 401, cit. la Girodon, Exposé de la doc t r ine ca tho l ique , P a r i s 1898 p. 105).

„Argumente le lui Bel larmin, cari , po rn ind delà jur i sd ic ţ ia ce Papi i o depr ind a sup ra părţii sp i r i tua le , conc ludează eă ei au o jur isdic ţ ie cel puţin indi rec tă şi a s u p r a vremelnicului , nu s'au pă ru t de desp re ţu i t nici chiar lui Hobbes . Şi puţ in im-poar tă aci că P a p a ar fi avut aces t p r ima t din drep t divin ori din d rep t uman câtă v reme se şti® că în Occ iden t a depr ins

Nr. 5. C U L T U R A CREŞTINA. Pay 139.

în decursul atâtor «école o putere de sigur foarte extinsă, cu consentimentul şi spre mulţămirea universală. Sunt chiar şi între protestanţi mulţi oameni celebri (între ei însuşi învăţa­tul Leibnitz!) cari au crezut, că s'ar putea l i s a acest drept Papei şi că el ar fi spre folosul Bisericii, dacă s'ar şterge câteva abuzuri!"

Tot aşa scrie şi puţin catolicul Voltaire (Essai sur les moeurs t. II cap. LX, cit. ibidem). „Interesul neamului o m e ­nesc cere un frâu, care să reţină pe suverani şi care să pună la adăpost viaţa popoarelor: acest frâu al religiunii ar putea să fie, prinţr'o convenţiune universală, în manile Papilor. Aceşti primi arhierei, neamestecându-se în certele vremelnice, decât pentru a le împăciui, avertizând pe regi şi popoare la la datorinţele lor, desaprebând fărădelegile lor, rezervând a-furisenia pentru atentatele mari, ar fi fost consideraţi, ea icoane ale lui Dumnezeu pe pământ. OameHii însă sunt re­duşi a nu avea pentru apărarea lor decât legile şi moravurile ţării lor, legi adese dispreţrite, moravuri, adese, stricate".

Cronică.

C e t i t o r i i n o ş t r i înţeleg pentruce acest număr se preo­cupă, mai mult decât am dori, de anumite discuţii actuale. Nu din dorinţa şi din plăcerea de a polemiza, ci din interes de adevăr si de lumină.

Ceeace vedem petrecându-se în jurul nostru, ne impune să constatăm, eă „tendinţele agresive" vin iarăş, ca întotdeauna, din partea acelora, cari tocmai prin aceasta îşi desvălesc ego i s ­mul strâmt şi orizontul restrâns, şi dovedesc de nou că rostul de a fi al bisericii lor stă în — negaţiune, în recriminări asupra tre­cutului şi nici de cum, ori, prea de tot puţin, în munca pozi­tivă spre progresul, spre desăvârşirea sufletească şi culturală a acestui neam! (»c c.«)

C r o n i c ă bis» ri c e a ş c ă . Biserica unită se pregăteşte pentru două sinoade eparhiale: sinodul arhidiecezei, convocat pe 22 Iunie, şi al Lugojului, pe 17 Maiu. Problemele actuale sunt multe: sucrescenţa clerului, cauza cântăreţilor delà biserici, ş c o ­lile şi învăţătorii confesionali, revizuiri de regulamente etc.

*

Pa«. 140 C U t . T U K A CKKST1NA. Nr 5

In res t imp, districtele protopopeşti îşi ţin adunările lor d e p r imăvară . Din rapoar te le de pre tu t indeni ce ne soseßc şi noue , c o n s t a t ă m ho tă r î r ea nec l in t i tă a preoţ imii noas t re , de a s e afirma ca a tare , — p ro t e s t ând împo t r iva încercă i i lor de p ro -sel i t ism, ce se fac din cea la l tă t a b ă r ă confes ională , p ro t e s t ând împot r iva înce rcă r i lo r de ponegr i re a bisericii noas t r e etc.

Măr tur i s im, că sun tem mândr i de tonul demn şi, în a c e e a ş vreme, rezolut al preoţ imii n o a s t r e , carea este conşt ie de me­ritele ei din t recut şi de îna l t a chemare a vi i torului .

Spaţ iul nu ne î ngădue să pub l i căm per ex tensum h o t ă -rîri ie s ingura t ice lor s inoade p r o t o p o p e ş t i ; se va gasi însă chipvl , ca glasul lor să se audă unde t r e b u i e !

*

Misiunile poporale, î n t r e rup te prin lungul răsboiu , a p r o a p e cu totul, r e încep , cu toa te consec in ţe le lor b u n e şi b inefăcă­toare . „Uni rea" noas t ră dă s eamă mai amănun ţ i t ă , număr de număr , d e s p r e sa te le unde se ţin şi desp re oameni i , cari os te ­nesc în a c e a s t ă cale a D o m n u l u i .

Un circular a rh id iecezan d i spune ţinerea deschisă a bise­ricilor peste zi, după cum o vedem în în t reg Apusul . Dispozi ţ ia este de toa tă ac tua l i t a t ea şi un p a s îna in te sp re progresu l sufletesc.

* Din rapoar t e l e pub l i ca te în gazete privi tor la d e p u n e r e a

jurământului episcopilor străini, se r emarcă în gazeta „Sa tu -m a r e " tonul d e m n şi a locuţ ia c r e ş t i n e a s c ă a prefectului Bâl-tescLi, rost i tă cu prilejul j u r ămân tu lu i P. S. ep i scopu lu i Dr. Bo-romisza , făcut în ca t ed ra l a rom.-cat . din S a t u - M a r e .

în ţe legere a rmon ioasă şi convie ţu i re f ră ţească încep prin — respec tu l rec iproc .

*

In Biserica ortodoxă î n c r e s t ă m : sesiunea extraordinară a sf. ßinod. „Organ iza ţ i a un i ta ră a biserici i o r todoxe r o m â n e " s'a pot icni t delà pr imul pas . Ches t i unea t rebuie d i scu ta tă şi ce rnu tă încă, în cadre le o rganiza ţ i i lo r vechi . — Alegeri de ep i scopi şi arhierei — d e s p r e unii aleşi se spun lucruri b u n e —, proiec tu l . înf i in ţăr i i unui ep i scopa t mil i tar şi a s is temizări i p o -

Nr. 5 CLU/TUKA <K ESTI NA

»turilor de preoţi militari stabili , proiectul de înfi inţare de fa­cultăţi teologice la Cluj şi la Chiş inău etc.

Dincoace , la noi> avù loc la Sibiiu Congresul „biblic", al Asociaţiei preoţi lor . Rapor t comple t încă nu a apă ru t în „ T e ­legraful r omân" . Poa te vom avea ceva de înc res ta t pe alt n u ­m ă r al nos t ru ! (x.)

C ă r ţ i , r e v i s t e , z iare .

Biblioteca „Astra" Nr. 1. Sextil Puşcariu, Istoria litera,-turei române. Epoca veche. Vol. 1. (Cu 61 de i lustraţ i i ) . Sibiiu. Ed i tu ra „Asoc ia ţ iun i i " 1921. Format 8° mare , pagini 217. Preţul 25 Lei.

„Asoc ia ţ iunea pent ru l i teratura română şi cul tura p o p o ­rului r o m â n " vrea să nu-s i de smin tă nume le frumos ce-1. poar tă . Pe lângă vechea sa revistă „Trans i lvan ia" şi pe lângă „Bibl ioteca popora l ă a Asocia ţ iuni i" , îmbogă ţ i t ă în t impul din urmă cu numeri noui (Nr. 92 Satul meu, un sat din Ardeal de loan G e o r g e s c u ; Nr. 93. Din popo r de P e t r e a D a s c ă l u l ; Nr. 94. Povest i r i de fon Agârb iceanu ; Nr. 95. Ca lendaru l Aso­ciaţiunii pe 1921), po rneş t e acum, sub auspic i i foarte bune , o nouă pub l ica ţ iune , re t ipăr i re din revis ta „Trans i l van i a " : B i ­bl ioteca „Astra" , al cărei întâiu n u m ă r este is toria l i tera turei noas t r e vechi de Sextil Puşca r iu , profesor un ivers i ta r în Cluj, membru al Academiei Române .

Am aş t ep t a t de mult apa r i ţ i unea ' aces te i lucrări impor ­tan te . Eâ a a t r a s a t e n ţ i u n e a marelui publ ic cet i tor înda tă după pub l i ca rea celor dintâi capi to le ale ei, în anii 1914 şi 1915 ai revistei „Trans i lvan ia" . Snrven ind mari le even imente răsbo in ice , pub l i ca rea s'a în t re rup t p â r ă în anul trecut," când apoi s'a con t inua t şi t e rmina t .

Acum, când o avem, în sfârşit, in mână, ea e vrednică nu n u m a i de lunga noas t r ă a ş t e p t a r e , ci şi de toată a d m i r a -ţ iunea sufletelor noas t re . C a . formă şi fond, de o pot r ivă . Mai rar o pub l i ca ţ iune t ipăr i tă cu a tâ ta îngrijire. O învăl i -toare ar t i s t ică ce r e p r é s e n t a un a rc de triumf, având g rava te pe front ispiciu por t re tu l lui Andreiu Ş a g u n a , cel dintâiu p r e ­şed in te al „Asocia ţ iuni i" , la mijloc, al lui T imote iu Cipar iu , cel d in tâ iu v icepreşed in te al ei, la d r eap t a , şi al lui George Bari ţ iu, cel dintâ iu secre tar , la s t ânga . Hâr t ia de lux pe care-

Fag 142 C U L T U R A CREŞTINA Nr. 5.

a apărut lucrarea, împreună cu cele 61 de ilustraţiuni ce le are, o face să fie un adevărat album. Aceste ilustraţiuni iu importanţă deosebită mai ales astăzi, când atâţia profesori şi şcoli nouă nu şi-au putut procura Bibliografia românească veche, Psalt irea Scheiană, Codicele Voronetan si atâtea alte ediţiuni de monumente vechi de limbă şi literatură românească. Carte,a aceasta, în parte, înlocueşte ediţiuni de texte vechi prin facsimilele minunate, cu care e împodobită. Tiparul încă e la înălţime. O tablă de materii şi de ilustraţiuni, precum ş i 'un indice de nume şi titluri de opere uşurează cercetarea acestei cărţi.

y

Atât despre calităţi de formă ale acestei cărţi. Am stă­ruit ceva mai mult, ca de obiceiu, asupra 1er, fiindcă astăzi sunt aşa de rare la publicaţiunile româneşti. Ele fac cinste atât autorului, cât şi mai ales editorului.

Fondul încă nu e mai pre jos de forma aceasta strălucită. Deşi autorul, precum însuş ne spune în prefaţă, n'a putut

revizui manuscrisul decât delà coala 9 înainte, primele opt coaie fiind tipărite deja la izbucnirea răsboiului, totuş a ţinut seamă în aceste coaie din urmă, şi mai ales în Bibliografia adaosă Ia sfârşit, si de rezultatele ştiinţifice mai nouă, chiar

» 7 » I y 7

şi de cele obţinute în timpul răsboiului european. E de ne­preţuit această Bibliografie, care incheie expunerile istorice ale autorului. Ea nu numai că arată izvoarele istoriei noastre literare, ci ne înfăţişează şi valoarea lor. Sub raportul acesta, «a va face excelente servicii prefesorilor, studenţilor univer­sitari şi tuturor celor ce vreau să aibă o îndrumare corectă pe tărâmul istoriei literare vechiT Câtă deosebire, în privinţa aceasta şi î h atâtea altele, între d-1 Sextil Puşcariu care-şi redactează scrierile cu atâta îngrijire, revizuind şi îndreptând mereu textul, conform rezultatelor ştiinţifice mai nouă, şi între alţii cari cred că-şi pot publica, după decenii , fără nici o schimbare lucrările lor ştiinţifice!

Ceeace ne surprinde foarte plăcut, îndată Ia introducere, es.te împărţirea clară a istoriei literaturei române. Face mult o împărţire bună. Ea îţi dă o înfăţişare armonică de total. Istoria literaturii române, publicată de d-1 Gh. Adamescu în Biblioteca pentru toţi, sufere între altele de acest cusur în ­semnat. Cetind-o, te zăpăceşt i . Nu vezi pădurea de arbori Nu în zadar ziceau şi cei vechi: „Qui bene distinguit, bene docet". Autorul distinge trei epoce mari; epoca veche, delà

.Vi 5. CUI/I ' l 'RA CREŞTINA Pag. 143

î ncepu tu r i l e î i t e ra ture i noas t r e p â n ă la şcoa la a rde leană la t i ­nis tă (Cla in , Ş incai , Maior) c rea tă pr in unirea rel igioasă a Români lo r cu Roma la 1700; epoca nouă, delà apa r i ţ i a aces te i şcoli şi până la uni rea celor două p r inc ipa t e (1859), când apoi începe epoca moderna a istoriei Î i teraturei noas t r e . Nu se poa te admi t e nici împăr ţ i r ea is toriei l i terare d u p ă influenţele s t ră ine , fiindcă aces t ea de te rmină uneor i d i r ec ţ iunea curen te lo r l i terare, da r ele nu le pot dà nici o desvol tare , . — desvo i t a r ea unei l i teraturi având să u rmeze din s ine.

La c lar i ta tea a c e a s t a a împăr ţ i r i i se a d a o g ă clar i ta tea şi e l egan ţa expuner i i . Autorul nu ne dă o lucrare savan tă , cu liste bibl iografice boga t e , cu mul te a m ă n u n t e biografice, cu u rmăr i rea a ten tă a cu ren te lo r de care se r e s imte un scr i i tor sau altul, ci ne dă cursur i le sale popu la r e , ţ inute nu s t u d e n ­ţilor univers i ta r i cu mult mai b ine pregăt i ţ i decât să a ibă nevoie de ele, ci marelui publ ic din Cernăuţ i în anul 1911. Ca l i t a tea ' aceas ta e deoseb i t de p re ţ ioasă , fiindcă cursur i le sau conferenţele aces tea popula re , l ibere de orice a p a r a t greoiu , dau o icoană mai l impede a diferitelor personal i tă ţ i şi cu r en t e l i te rare .

*

In expuner i l e sale autorul se în temeiază mai mult p e cercetăr i le d-lui N. Iorga, căru ia îi şi închină car tea , în s emn de pr ie tenie şi admira ţ ie . Ţ ine însă s e a m ă şi de rezul ta te le ştiinţifice ob ţ inu te de alţii, g r u p â n d u - l e şi ap rec iându- le foar te in te resan t .

Face c ins te deoseb i t ă au toru lu i , şi în genera l şt i inţei româneş t i , punc tu l de vedere înalt, cu adevărat european, din care pr iveş te evoluţia noas t ră cu l tura lă şi l i terară . Ei îfi dă s e a m ă î m p r e u n ă cu regre ta tu l I. Bogdan , că astăzi am <recut de s tadiul r oman t i c al pa t r io t i smulu i rău în ţe les , „care c redea că educa ţ ia noas t r ă na ţ iona lă t r ebue baza t ă pe neadevă ru r i sau re t i cen ţe" . De aceea nu ne s u r p r i n d e , din con t ră ne cade aşa de bine s incer i t a tea , cu care a r a t ă au toru l în capitolul „ îna in te de în tâ ia c a r t e - r o m â n e a s c ă " nu n u m a i dezas t ru l i n ­fluenţei s l avone a s u p r a desvol tă re i sufletului r o m â n e s c , ci şi s te r i l i t a tea cu l tu ra lă a biser icei o r todoxe pes te tot. In câ te pagini s t r ă luc i t e a ra t ă au toru l super io r i t a t ea biser icei catol ice, care „ în ţ e l egând g lasu l vremii , în mar i le ei a sp i ra ţ iun i de cucer i re şi măr i re , a ş t iu t să p u n ă în servicii le sale noul avânt , şi în locul de a r id ica stavi lă în calea lor, ea a p r o ­movat ta lentele originale ce apă reau în mediu l a tâ t de pr ielnic

Hay. 1 4 4 . CUI-TU KA CK ESTIN A. _ _Nr_ 5

al Italiei, b o g a t ă în centre de cu l tură" . Apoi ara tă , r ând pe rând, cum s'a desvol ta t de f rumos şi de liber pictu a a p u ­seană , în deoseb i în epoca renaş ter i i , pe* când în orient a r ă m a s împiet r i tă în vechile ei forme b izan t ine ; ce desvo l t a re admirab i l ă a luat s cu lp tu ra , care încă a fost admisa în se r ­viciul bisericei catol ice , pe când b i se r ica or ienta lă , ţ inând mor ţ i ş la l i tera rău în ţe leasă a Scr ip ture i „să nu- ţ i faci chip cioplit , ca să te închini lui" , a exc lus aces t domeniu de ma­nifestare al sufletului o m e n e s c ; muzica încă şi-a făcut evo­luţia ei cea mai f rumoasa „tot în b iser ica catol ică, care a ş t iu t să împace în toa te vremile canoane le cu spir i tul t im­pulu i" , p recum zice au toru l , care mai r emarcă , cu perfectă d r e p t a t e , că însaş opera şi d r ama modernă s'au desvo l ta t din cultul b iser icesc al catolici lor. In orient, d impotr ivă , totul a degenera t în • conven ţ iona l i sm, „fipicul devenind aici tipic1'. Numai a rh i t ec tu ra a p r o s p e r a t şi în orient , în u rmare şi la noi. Aceas ta însă, nu da tor i ta b iser ice i , ci munificenţei p ro­verbiale a voevozilor şi boier i lor români de pe vremur i , cari au creiat, după gustul şi t r ebu in ţe le lor, aşa zicând un stil r o m â n e s c în a rh i tec tură . — Ca o confirmare a celor spuse de a u t o r ar mai t rebu i adaos , că biser ica catol ică a ş t iut să p u n ă chiar şi ar ta dansulu i în serviciul ei rel igios. Astfel în Joia verde a fiecărui an ( „Fes tum Corpor i s " , una din cele mai mari sărbător i ale biser icei catol ice) , la p roces iunea so lemnă euhar i s t ică din Toledo (Span ia ) , câ teva părechi t inere execută dansur i de o deoseb i t ă î n s e m n ă t a t e s imbol ică .

După aces te an t eceden ţ e nu ne mai u imeşte a se r ţ iunea repe ta tă a autorulu i , că ori de câte ori cul tura noas t ră ia o di recţ ie na ţ iona lă , t o t d e a u n a descoper im la temelia ei o in­fluenţă apuseană. Şi expuner i l e sa le i s tor ice- l i te rare d o v e -dese în de a juns lucrul aces ta . Hus i t i smulu i se da to re sc cele dintâi t r aducer i româneş t i ale Sfintei Sc r ip tu r i ; influenţei p o ­lone se da to r e sc cele mai multe şi mai f rurhease cronice r o ­mâneş t i (Ureche şi Cos tâneş t i i ) : şi tot unei influenţe a p u s e n e , atingerii cu Roma, prin un i rea re l ig ioasă înche ia tă cu Sfântul Scaun în anul 1700, se da to re ş t e r e n a ş t e r e a noas t r ă na ţ iona lă ca popor latin, aicj în răsăr i t .

Dar nu putem stărui mai mult a sup ra aces to r lucruri , fiindcă aceas t a ar î n semnă să r epe tăm ceea ce cu a t â t a artă şi ş t i inţă a e x p u s deja d-1 Sextil Puşca r iu . Mai subl iniem numai impor t an ţ a bine meri ta tă , pe care D-Sa o a t r ibuie în

Nr. 5. Pag. 145.

i s tor ia î i tera ture i noas t r e vechi venerabi le i figuri a lui Neagoe B a s a r a b , ctitorul Mănăs t i re i Argeşu lu i» ş i cel d in tâ iu m a r e l i terat pe t ronul r om ânesc . Scr ierea aces tu i a „ învă ţă tur i ale bunu lu i şi c red inc iosulu i Domn al Ţăr i i româneş t i , N e a g o e B a s a r a b Voevod, către fiul său T e o d o s i e Voevod „este in­c o m p a r a b i l ă în l i t e ra tura s lavă veche . Cetind frumosul capi to l scr is de d-1 Puşca r iu a supra lui N e a g o e B a s a r a b , îţi vine in­vo lun ta r în minte cuvântu l regre ta tu lu i ca rd ina l Vives y Tuto: „ S p u n e a m t o t d e a u n a că Români i sunt a r i s toc ra ţ i a b i se r ice lor o r i en ta l e" . Djcevo s empre che i Rumeni sono l ' a r i s tocra i ia , delle Chiese Oriental i ) , Ce-a r fi fost în s ta re să creeze aces t nobil suflet r omânesc , dacă ar fi avu t par te de o altă povă -ţuire şi îngrijire sp i r i tua lă! — Dar şi ce lea la l te capi to le sun t f rumoase si se ce tesc cu multă plăcere , de pildă cel d e s p r e Ion Neculce, cel desp re Dimitr ie Canterfiir ş. a.

Dacă mai avem ceva de dorit , es te să p u t e m saluta în curând apa r i ţ iunea volumului II şi III al aceste i Istori i a l i te­raturi i r omâne în aceeaş i Bibliotecă „Astra" , care po rneş t e asa de frumos cu număru l de fată.

Xaver. *

Dl Dr. Zenovie Păclişanu publ ică în Foi ţa „Unirii" noas t r e , Nr. 16 1921, în text original şi în t r aduce re , trei scr isor i da ale lui Pe t ru Maior ad resa te , la diferite vrîste, congregaţ ie i de P r o p a g a n d a fide la Roma. Sunt trei rapor te anuale t r imise, conform obfcgamentului ce şi-l iau toţi foştii elevi ai colegiului -P r o p a g a n d e i , de sp re s i tua ţ ia sa persona lă .

Conţ inutu l lor este de na tu ră să d i s t rugă oda t ă pent ru t o t d e a u n a „ legenda atât de p lăcută a n u m i t o r .cercuri, cari — vorba Dlui Dr. Pâc l i şanu — cea rcă să-şi facă o glor ie din doved i rea „neun i r i i " celor trei mari scrii tori ardeleni de là sfârşi tul veacului al XVIII-lea şi începutu l celui u rmă to r : G a i n , Sincai si Pe t ru Maior" .

' y y

In cele trei scr isor i , una din 1780, alta din 1808 şi a t reia din 1816, Pe t ru Maio r îşi descr ie si l inţele sale puse cu graiul cât şi cu scr isul , de a aduce pe „ sch i sma t i c i " la s. Unire, ne înce tând „a p r o p a g a credin ţa ca to l ică" , „a co l labora la c reş te rea sfintei Unir i" , a d u c â u d „dela s ch i smă în sinul maicei biser ici Romano-ca to i i ce , afară de mai multe suflete s ingura t i ce , câteva parohii întregi".

P a g 146. C U L T U R A C R E Ş T I N A Nr. 5.

Iară vlădicului seu 1. Bobb, acelaş Petru Maior ii s o c o ­teşte ca o grea vină, că „nici o nevoinţă spre adăugirea Unirei nu a pus, de»ât că a ieşit odată fără rod tn pământul Făgăraşului. Ba necum să întoarcă pe alţii la Unire, ci şi ai lui poporeni, fiind el paroh-protopop în Maros-Vasarhely, ş'au făcut n e u n i t i . . . "

Credem, că amănuntele aceste nu vor fi reproduse în broşura delà Sibiu „Petru Maior şi — Unirea", care se va trimite — conform hotărîrii „Congresului biblic" de acolo — între alţii, şi tuturor preoţilor greco-catol ic i ! (v.)

*

Am primit la redacţie:

Ilie Marin, La răspântii, câteva întrebări conştiinţei, S i ­biu 1921. Preţul 6 Lei.

Dr. H. P. Petrscu, Viata intelectuală românească în oraşele din Ardeal, conferentă, Braşov 1914.

*

Ilie Marin, Faust şi Aviatorul. Sibiiu, 4 lei.

N. C. Saruleanu: Scrisoare deschisă adresată P. Sf. Sale Arhiepiscopului şi Mitropolitului Ungro-Vlachiei , tuturor ce­lorlalţi episcopi, protoierei, preoţi şi diaconi din vechiul regat al României. Ploieşti , preţul 3 lei.

•ii* t

M. Theodorian-Carada: Din frământările trecutului, B u ­cureşti, ee. Gutenberg 280 pag., preţul 20 lei.

/. Remer-Anselm, Despre calendarele creşrine şi unifica­rea lor, Bucureşti, Steinberg, preţul 3 lei.

* Convorbiri literare, Nri 2—3, director S. Mehedinţi.

Lamura Nr. 6, director I. A. Bratescu-Voineşti .

Vom reveni asupra unora!

Blaj. Tipografia Seminarulu i t e o l o g i c g r e c o - c a t o l i c .