Revistă supliment al revistei

CULTURAvâlceană

Anul I • Nr. 1 • martie 2015 • editat de INTOL PRESS sub egida ECOSTAR 21 • www.culturaarsmundi.ro

www.globalartfusion.com • www.pcichirdan.go.ro • cichirdan@yahoo.com

ISSN 2393 - 1922ISSN-L 2393 - 1922

Legea nr. 186/2003 privind susţinereaşi promovarea culturii scrise

Parlamentul României

(În vigoare de la 19.05.2003)

CAPITOLUL I Dispoziţii generale

(Sublinierile aparţin Editurii Intol Press şiAsociaţiei ECOSTAR 21 Râmnicu Vâlcea)

Art. 1.

(1) Prezenta lege instituie cadrul juridic pentru sus-ţinerea şi promovarea culturii scrise.

(2) În sensul prezentei legi, prin cultură scrisă seînţelege domeniul de referinţă care cuprinde cărţi,reviste şi alte publicaţii, având caracter literar-artistic, tehnico-ştiinţific, editate pe orice fel desuport.

Art. 2.

De prevederile prezentei legi beneficiază activi-tăţile de creaţie, producţie editorială, tipografi-că, de difuzare şi promovare a culturii scrise.

Art. 3.

Nu fac obiectul prezentei legi tipăriturile deinformare publicitară, publicaţiile de modă, dedecoraţiuni interioare, de sport, de informare dindomeniul televiziunii şi al radiodifuziunii, cotidie-nele sau periodicele care nu au incidenţă cu dome-niul de referinţă prevăzut la art. 1, almanahurile,horoscoapele, calendarele, publicaţiile pornografi-ce, cele destinate jocurilor de noroc şi publicaţiilede rebus.

CAPITOLUL II Măsuri de susţinere a culturiiscrise

Art. 4.

(1) Autorităţile administraţiei publice centrale şilocale, precum şi instituţiile publice pot acordasprijin financiar, parţial sau integral, singureori în parteneriat, pentru editarea unor publica-ţii din categoria celor prevăzute la art. 1.

(2) Stabilirea publicaţiilor pentru care urmează săse acorde sprijin financiar se face prin selecţie deoferte în baza propunerilor comisiilor special con-stituite în acest scop, de către autorităţile sau insti-tuţiile publice prevăzute la alin. (1); ofertele suntformulate de edituri şi de redacţiile publicaţii-lor.

(3) În localităţile unde o minoritate etnică depăşeş-te pragul de 20% din totalul populaţiei, din comi-siile constituite de autorităţile locale, în conformi-tate cu prevederile alin. (2), vor face parte şi repre-zentanţi ai minorităţii respective.

(4) În bugetele autorităţilor administraţiei publicecentrale şi locale, precum şi ale instituţiilor publicepot fi prevăzute, în mod distinct, fonduri pentruacordarea de sprijin financiar în vederea editării decărţi, reviste şi alte publicaţii din categoria celor

LIBERTATEA DE EXPRIMARE ŞI LIMITELE EI

Scandalul de proporţii declanşat în urmapublicării, la 30 septembrie 2005, de către

ziarul danez “Jylands-Posten” a unei caricaturi care-lreprezintă pe profetul Mahomed cu un turban înformă de bombă, dar şi masacrul săvârşit de teroriştiîn capitala Franţei, în ziua de 7 ianuarie 2015, prinuciderea unor ziarişti de la revista satirică “CharlieHebdo”, readuc în atenţia opiniei publice o mai vecheşi obsedantă întrebare: este libertatea de exprimarenelimitată într-un stat de drept? Răspunsul poate figăsit, într-un mod explicit, în Declaraţia DrepturilorOmului şi Cetăţeanului (adoptată în Franţa în anul1789), în Declaraţia Universală a Drepturilor Omului(10 decembrie 1948), în Convenţia Europeană a

Drepturilor Omului (4 noiembrie 1950), precum şi înalte documente juridice internaţionale referitoare ladrepturile omului.

Astfel, Declaraţia Drepturilor Omului şiCetăţeanului stipulează în art.4 că Libertatea constăîn a putea face tot ce nu dăunează altuia. De aseme-nea, exerciţiul drepturilor naturale ale fiecărui om nuare alte limite decât cele care asigură celorlalţi mem-bri ai societăţii să se bucure de aceleaşi drepturi.Aceste limite nu pot fi determinate decât de lege.Declaraţia Universală a Drepturilor Omului prevedeîn art.19, pe de o parte, că orice individ are dreptul lalibertatea de opinie şi de exprimare, ceea ce implicădreptul de a nu fi tulburat pentru opiniile sale şi acelade a căuta, de a primi şi de a răspândi, fărăconsideraţii de frontieră, informaţii şi idei prin orice

mijloc de exprimare, iar, pe de altă parte, în art.29 searată că în exercitarea drepturilor şi libertăţilor sale,fiecare persoană este supusă numai îngrădirilor sta-bilite de lege, în scopul exclusiv al asigurăriirecunoaşterii şi respectului drepturilor şi libertăţilorcelorlalţi şi în vederea satisfacerii cerinţelor juste alemoralei, ordinii publice şi bunăstării generale, într-osocietate democratică.

La rândul ei, Convenţia Europeană a DrepturilorOmului prevede în art.10, alin1, că Orice persoanăare dreptul la libertatea de exprimare. Acest dreptcuprinde libertatea de opinie şi libertatea de a primisau de a comunica informaţii ori idei fără amesteculautorităţilor publice şi fără a ţine seama de frontiere.Prezentul articol nu împiedică Statele să supunăsocietăţile de radiodifuziune, de cinematografie sau

Ilie GORJAN

Editorial. De ce FORUMvâlcean?

REVISTA „FORUM 11” ŞI-A ÎNCETAT APARIŢIA

Unii dintre colegii din Forumul Râmnicului, şi-acum, după nouă ani de la apariţia revistei

Forum 5 se întreabă ce este cu acest „Forum 11”? pecare cei care patronează revista „Forum V” (tot aForumului Cultural), nu o agrează pentru denumireacare ar duce la confuzie - fiind totuna cu „Forum V”,trimestial... Încă odată, le spunem nedoritorilor deForum 11, forumişti îşi zic ei sau doctori fără de arginţi(purtători de cuvânt ai FCR, autonumiţi), că, aceastărevistă nu a uzurpat drepturile nimănui, are statutulînregistrat la Biblioteca Naţională a României, atestatulacestei Bublioteci de conformitate cu legea 186 din2003; are codul ei, personal, de bare; are preţ, apare odată pe an cu un buget „de nimic”, de 3000 de lei, înformat A4, color în coperţi-patru pagini-cincizeci depagini alb negru, tiraj 300 de bucăţi...Ce mai vreţi săştiţi? A fost, desigur, mai poate fi, o revistă de culturăcare analizează şi redă substanţa activităţilor culturaledin anul precedent datei apariţiei! şi, din care cetăţea-nul afla câţi ani sunt de la înfiinţarea Forumului şi cu ces-a ocupat Forumul în acel an. Aşa a apărut Forum 5(în 2006), Forum 6 (în 2007), Forum 7 (în 2008),Forum 8 (în 2009), Forum 9 (în 2010), Forum 10 (în2011)... Cu alte cuvinte s-a vrut, încă de la primulnumăr, Forum 5 să fie o oglindă a activităţii anuale aFCR, şi nu un Anuar (care-i cu totul altceva), cum totîncearcă unii şi alţii să spună, că este! Forum 5 a apărutla o lună după „Forum V”, când s-a văzut că acesta nuavea în vedere întâmplările culturale de la ForumulCultural al Râmnicului, avea alte preocupări, aceleaşicu cele de la „Povestea vorbei”-revista culturală a

(continuare în pag.2) (continuare în pag.2)

Petre CICHIRDAN

CU

LT

UR

A

SE

CO

LU

L 2

1

martie 2015

de televiziune unui regim de autorizare. În alin.2 se arată căExercitarea acestor libertăţi ce comportă îndatoriri şiresponsabilităţi, poate fi supusă unor formalităţi, condiţii,restrângeri sau sancţiuni prevăzute de lege, care constituiemăsuri necesare, într-o societate democratică, pentru secu-ritatea naţională, integritatea teritorială sau siguranţapublică, apărarea ordinii şi prevenirea infracţiunilor,protecţia sănătăţii sau a moralei, protecţia reputaţiei sau adrepturilor altora, pentru a împiedica divulgarea deinformaţii confidenţiale sau pentru a garanta autoritatea şiimparţialitatea puterii judecătoreşti.

În România, potrivit Constituţiei (art.30), libertatea deexprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credinţelor şi liber-tatea creaţiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prinimagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare înpublic, sunt inviolabile, cenzura de orice fel fiind interzisă.

Ca şi reglementările internaţionale menţionate mai sus,şi Constituţia României limitează şi restricţionează liber-tatea de exprimare printr-un articol unic care se adreseazătuturor drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului,dar şi printr-o prevedere specială inclusă în conţinutulart.30. Astfel, în art.53 (fost 49 înainte de revizuire),Constituţia stipulează că exerciţiul unor drepturi sau al unor

libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă seimpune, după caz, pentru: apărarea securităţii naţionale, aordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şilibertăţilor cetăţenilor; desfăşurarea instrucţiei penale; pre-venirea consecinţelor unei calamităţi naturale, ale unuidezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav. Restrângereapoate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societatedemocratică. Măsura trebuie să fie proporţională cu situaţiacare a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriuşi fără a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertăţii.În art.30, pct.6, se arată că libertatea de exprimare nu poateprejudicia demnitatea, onoarea, viaţa particulară a per-soanei şi nici dreptul la propria imagine, iar la pct.7 seafirmă că sunt interzise prin lege defăimarea ţării şi anaţiunii, îndemnul la război de agresiune, la ură naţională,rasială, de clasă sau religioasă, incitarea la discriminare, laseparatism teritorial sau la violenţă publică, precum şimanifestările obscene, contrare bunelor moravuri.

Aşadar, toate aceste texte legale importantereglementează condiţiile în care se afirmă libertatea deexprimare, dar enumeră limitativ şi motivele pentru care orestrângere a libertăţii de exprimare ar putea fi justificată,

deoarece toţi cetăţenii trebuie să fie conştienţi că şi aceastălibertate, ca şi toate celelalte drepturi fundamentale aleomului, nu poate fi absolută, dimpotrivă este supusă unorrestricţii expres stipulate de actele normative la care amfăcut referire

Existenţa unor limite înăuntrul cărora trebuie să seexercite libertatea de exprimare implică răspundereajuridică pentru depăşirea acestora, sau, mai bine spus, pen-tru abuz în exercitarea acestei libertăţi aşa de importante.De aceea, art.30 al Constituţiei, la pct.8 stabileşte formarăspunderii şi anume răspunderea civilă, şi subiectelerăspunderii, care sunt editorul, realizatorul, autorul, organi-zatorul manifestării artistice, proprietarul mijlocului demultiplicare, al postului de radio sau de televiziune, încondiţiile legii.

În concluzie, libertatea de exprimare permite subiectelorde drept să participe la viaţa politică, socială şi culturală,manifestându-şi public gândurile, opiniile, credinţele etc,dar şi ea trebuie limitată şi îngrădită de către coordonatejuridice expres prevăzute de lege în scopul protecţieiconstituţionale a unor importante valori umane, statale,publice.

Forum vâlcean2

prevăzute la art. 1.

(5) Sumele reprezentând sprijinul finan-ciar acordat pot acoperi costurile de edi-tare şi drepturile de autor, până la inte-gral. ...

CAP III Difuzarea şi promovarea...Art. 15...

(4) Ministerul Educaţiei şi Cercetării poatesusţine financiar organizarea unor eveni-mente de genul celor prevăzute la alin. (1)şi (2), singur sau în parteneriat cuMinisterul Culturii şi Cultelor, respectiv cuInstitutul Cultural Român.

Art. 21.

Autorităţile administraţiei publice localeacordă o reducere de 50% a tarifelorreprezentând chiria pe metrul pătrat,percepute pentru spaţiile comerciale des-tinate exclusiv difuzării publicaţiilorprevăzute la art. 1, precum şi pentruspaţiile destinate publicităţii acestora.

...

CAPITOLUL V Dispoziţii tranzitorii şifinale

Art. 24.

Regulamentele de organizare şi funcţiona-

re, precum şi procedurile de lucru alecomisiilor prevăzute la art. 4 alin. (2), art.7 alin. (2), art. 8 şi la art. 12 sunt stabiliteprin ordin, respectiv hotărâre a autorităţiipublice centrale sau locale, ori prin dispo-ziţie a conducătorului instituţiei publicefinanţatoare, după caz.

Art. 25.

(1) Editorii au obligaţia să tipărească,pentru întregul tiraj, numărul interna-ţional standard corespunzător tipului depublicaţie.

(2) Editorii au obligaţia să tipărească pefiecare exemplar al publicaţiei descrie-rea C.I.P. realizată de BibliotecaNaţională a României.

(3) Editorii au obligaţia să tipărească pepublicaţiile lor codul de bare, în termende un an de la intrarea în vigoare a pre-zentei legi, şi să asigure utilizarea codu-lui de bare în evidenţa computerizată avânzărilor şi a gestiunii.

...

Art. 28.

(1) Încălcarea prevederilor art. 25 con-stituie contravenţie şi se sancţionează cuamendă de la 5.000 lei la 10.000 lei.

(2) Constatarea contravenţiilor şi aplicareaamenzilor se face de către angajaţi aiBibliotecii Naţionale a României, precumşi de către alţi specialişti împuterniciţi înacest scop prin ordin al ministrului culturiişi cultelor.

(urmare din pag.1) ...LEGEA 186/2003...

Societăţii „Anton Pann”, pe care, respectiviiredactori şi directori generali, o pierduseră!Suntem aşadar foarte supăraţi, fiindcă în fie-care an abia reuşisem să facem rost de fon-duri, neimplicând pe nimeni, mai ales poli-tic, fiind sub controlul primarului-preşedin-tele de onoare al Forumului Cultural-şi,acum, iată, după patru ani chiar să nu-l maitipărim!

Am recepţionat, din păcate, cu toţii,părerea forumiştilor şi doctorilor fără sala-

rii-da, noutate în secolul XXI! că nimeni nuvrea revista noastră, nici chiar cei pe care îipozam mereu pe coperte, doar, doar, se vortrezi la realitate şi vor mai uita de politicaagresivă!...că nimănui nu-i pasă de soartaculturală a cetăţeanului din cartier. Dar, vomproceda şi noi ca Alexandru Lăpuşneanu şivom spune: dacă voi nu ne vreţi, noi văvrem! uite aşa, şi fără atestate universitare,şi fără politic, şi fără acea parte de foru-mişti, doctori fără de arginţi!, am înfiinţat

revista trimestială, normal, pe hârtie de ziar,FORUMvâlcean (fiindcă cuprinde activităţide oriunde) dar are consimţământul unuiSenat anonim al edililor din judeţul Vâlcea.Revista FORUMvâlcean vine să suplineas-că o cerinţă, desigur, formală, mai veche,anume că Forumul Cultural nu avea repre-zentare, cel puţin scriptică, la ConsiliulJudeţean...FORUMvâlcean are o echipă decolaboratori formată din publicişti indepen-denţi care se regăsesc şi la „CULTURA vâl-ceană”, şi la „Povestea vorbii 21” şi la„Cultura Ars Mundi”-on line; are avizulexpres de publicaţie culturală care funcţio-

nează după Legea 186 din 2003.FORUMvâlcean publică acele materialecare presupun dezbatere publică, depăşescinteresu personal, iar atunci când va devenilunară va avea pagini de publicitate şi inte-res public. Nu publicitate bolnavă şi falsă.Va prezenta şi dezbate Legi... FORUM vâl-cean nu obstrucţionează apariţia în conti-nuare a revistei FORUM 11, dar, care, numai poate utiliza sigla şi codul de bare,Intol Press. O parte din materialele acestuinumăr sunt din arhiva FORUM 11 care nu amai apărut.

(urmare din pag.1) REVISTA „FORUM 11”...

3martie 2015 Forum vâlcean

EMINESCU SĂRBĂTORIT LA ARHIEPISCOPIEArhiepiscopia Râmnicului, Centrul Cultural „Sfântul

Ierarh Calinic”, Ziua Culturii Române, 15 ianuarie2015, în prezenţa înalţilor ierarhi ÎPS Varsanufie şi PSEmilian Lovişteanul-cu ocazia zilei de naştere a poetuluiMihai Eminescu-a avut loc Conferinţa „Scrisoarea III în ediţiiEminescu succesive” susţinută de Nae Georgescu-scriitor,Doina Rizea-directorul Editurii „Floare Albastr㔺i TudorNedelcea-scriitor; în cadrul conferinţei s-a lansat volumul„Boala şi moartea lui Eminescu” a reputatului eminescologNae Georgescu... De fapt acest eveniment a deschis şirul maimultor manifestări închinate marelui poet, Zilei CulturiiRomâne, care s-a încheiat seara, la Cinematograful „GeoSaizescu”,cu un Recital de muzică şi poezie „Dor deEminescu” la care şi-au dat concursul actorii Daniela Nane şiSilviu Biriş, iar Adrian Naidin a acompaniat la violoncel...Încercăm să redăm câteva din expozeurile literare din cadrulconferinţei:

Redăm mai jos câteva titluri aparţinând scriitoruluiNicolae Georgescu: „A doua viaţă a lui Eminescu, Ed.Europa Nova, Bucureşti, 1994; „Cercul strâmt, arta de a trăipe vremea lui Eminescu”, Ed. Floare Albastră, 1995;„Eminescu şi editorii săi”, Ed. Floare Albastră, 2000, douăvolume (şi reeditată în 2012 de Ed. Tipo Moldova, Iaşi);„Moartea antumă a lui Eminescu (1883-1889)”, Ed. Cartier,Chişinău, 2002; „Cu Veronica prin infern. Cartea regăsirilor”,Ed. Floare Albastră, Bucureşti, 2004; „Cu Veronica prininfern. Cartea despărţirilor”, Ed. Floare Albastră, Bucureşti,2005 (reeditată în 2007 la Ed. Princeps Edit, Iaşi); „Recife.Eseuri de oceanografie”, Ed. Floare Albastră, Bucureşti,2005; „Un an din viaţa lui Eminescu (martie 1881-aprilie1882)”, Ed. Floare Albastră, Bucureşti, 2005; „Scrisul, ca otaină”, Ed. Floare Albastră, Bucureşti, 2008; „Cartea trecerii.Boala şi moartea lui Eminescu”, Ed. „Piatra seacă”, Oradea,2009; „Hoţul de păgubaş. Roman”, Ed. Floarea Albastră,2007; „Jupâneşti pe Râul Doamnei: O monografie subiectivă”Ed. Valahia, 2010; „Eminescu. Ultima zi la Timpul (Dosar depresă). Cartea argumentelor”, Ed. A.S.E., 2011.

„EMINESCU A FOST URÂT NU PEN-TRU POEZIA LUI, CI PENTRU

PUBLICISTICA SA POLITICĂ ŞI,MAI ALES,

PENTRU GÂNDIREA SA ECONOMICĂ”

(TUDOR NEDELCEA)

Tudor Nedelcea: Doamnelor şi domnilor am venit demulte ori la dumneavoastră, am ţinut prelegeri, acţiuni orga-nizate de diferitele asociaţii culturale şi de părintele StateBurluşi, la Ocnele Mari cu părintele Veţeleanu, organizatedupă 2000; comemorarea poetului Vasile Militaru, FestivalulVasile Militaru, slujbe la cimitirul Coziei, poate acolo, da,merită o invocare. Dar, acum sunt surprins că, iată,

Înaltulierarh al dumnea-voastră, care este o binecu-vântare pentru aceastelocuri, organizează aceasteevenimente dedicate luiEminescu, şi la ce nivel! Şianul trecut, pe 13 iunie, lanumai câteva zile de laîntronare, şi iată ce eveni-ment organizeazăÎnaltpresfiinţia sa sub patro-najul ArhiepiscopieiRâmnicului. Este normal săfie aşa pentru că Eminescueste legat de toate colţurileţării şi fiecare provincieistorică se mândreşte sădovedească că Eminescu a

trecut şi prin aceste locuri. El a fost în Vâlcea în două rânduri,în 1866 la numai 16 ani, venind pe ruta Blaj. Vă daţi seama,era un copil îmbrăcat într-o cămaşă ţărănească, desculţ. Ajunsla Sibiu, preotul Bratu, unchiul lui Octavian Goga, l-a sprijinitsă treacă vămile cu ungurii, pentru că aici era graniţa cuImperiul Austro-Ungar. De aici nu se ştie dacă a mers directla Bucureşti sau a mai străbătut alte meleaguri. Certă este însălegătura sa cu Vâlcea prin faptul că are un articol de o duritateextraordinară împotriva guvernanţilor care au transformatMănăstirea Cozia, în puşcărie. Duritatea lui Eminescu esteextraordinară şi, se ştie (Nae Georgescu a publicat aceastelucruri), că era atât de dur şi atât de insistent încât a schimbatlegi. De atunci puşcăria a fost desfiinţată şi a devenitMănăstirea lui Mircea cel Mare, făcând o paralelă cu meritelelui marelui domnitor în istoria românilor. Apoi îmi vine înminte, din Scrisoarea III, acel dialog între Mircea şi Baiazid,iată, Mircea, domnitorul îngropat la Cozia... După 1990, cândintrăm într-o democraţie şi avem dreptul să ne apărăm valori-le, au apărut două materiale, direcţionate, unul al lui MosesGaster, „Să trăim în armonie”, numai titlul este împăciuitor,fiindcă Moses îl atacă cu o duritate extraordinară peEminescu, făcându-l legionar, pro fascist, acuzându-l că apublicat împotriva evreilor, ceea ce este neadevărat. AcelaşiMoses Gaster care s-a opus publicării volumului nouă dinpublicistica eminesciană şi a reclamat până la conducerea departid, cerând sancţiuni, Academiei Române şi Muzeului deLiteratură Română, vâlceanului dumneavoastră AlexandruOprea, că a îndrăznit să publice din Eminescu. Recent, o marecu adevărat doamnă din Oltenia a descoperit că Moses eraagent dublu, agent KGB şi CIA. Deci, sunt documente dindosarul lui Moses Gaster, omul lui Stalin, împotriva altuiRabin de mare valoare Alexandru Şafran care a iubit pământulromânesc şi a fost gonit din ţară după cum se ştie.

(...) Dar Nae Gerogescu nu s-a despărţit de eminescianism, cu

o încăpăţânare extraordinară, şi trebuie să remarc şi meritulsoţiei sale, Doina Rizea, care este directoarea Editurii FloareaAlbastră, care este doctorantă şi scoate o ipoteză despre„Genaraţia Criterion”, o lucrare cu totul deosebită; abia aştep-tăm teza de doctorat. Fac o paranteză, am avut ocazia să îlcunosc pe marele Henry Coandă, la Croaiova, în 1969; a venitla Academie, şi a spus: „Eu nu făceam atâtea năzbâtii câte amfăcut, se referea la avionul cu reacţie etc., dacă nu mă înţele-gea nevastă-mea”. Revenind la Nae Georgescu, el este un cazaproape unic în cultura românească, puţine spirite enciclope-dice mai avem, dar el este un editor, teza lui de doctorat s-anumit „Eminescu şi editorii lui”. Acesta este un „editolog”, oştiinţă de care tot mai multă lume se îndepărteză. Editologianu este egală cu editarea. Vedem multe cărţi, editate de cutare.Ce face Nae Georgescu este unicat, absolut unic. El merge peideea lui Perpesicius, care şi-a pierdut vederea publicând căr-ţile lui Eminescu. Ceea ce face el este unic căci merge la tex-tul original comparând toate textele lui Eminescu cu cele dinediţii. Face un raport între folosirea cratimei şi virgulei dintextele originale, spunând unde trebuie folosite amândouă şiunde nu. Din păcate nu este înţeles în totalitate, dar recent apublicat, i s-a încredinţat această mare onoare, să tipăreascăpoeziile lui Eminescu într-o ediţie unică ce a apărut anul tre-cut „Eminescu, poezii”, ediţie Perpesicius, dar reeditată deNae Georgescu. (...) Despre cartea lansată, „Boala şi moartealui Eminescu”, ne-a dat foarte multe date, Nae Gerogescu,pentru că este omul ce s-a documentat din arhive şi biblioteci,şi nu din alte publicaţii. El a lansat şi ideia că Bismark i-acerut lui I.C. Brătianu moartea poetului, pentru că la data de27 iulie, pe care a pomenit-o Nae Georgescu, Eminescu cereaca România să intre în alte structuri. Era un act secret care afost dezvăluit abia în 1914. Despre boala lui se ştie din perioa-da interbelică. S-a elucidat problema sifilisului. A publicat şiOvidiu Vuia despre acest lucru. Ceea ce face AcademiaRomână, acum, împreună cu medici celebri, cu domnul aca-demicain Cimpoi, cu Nae Gerogescu, este să oficializeze căEminescu nu a murit de sifilis. Moartea s-a datorat tratamen-tului cu mercur, doctorul Isac care l-a tratat nu a vrut să îlomoare, ci, Eminescu a fost tratat pe post de cobai. A fost tra-tat cu 7 g de mercur în condiţiile în care legislaţia europeană

interzicea tratamentul cu mercur. Dovadă că atunci când amurit, 15-16 iunie, pe noptiera lui Eminescu era un pahar deapă. Doctorul şi-a dat seama că a fost otrăvit Eminescu cumercur şi vroia totuşi să îl mai salveze.

Vorbeam de „Eminescu şi religia”, nu a fost un scriitorreligios în sensul total al cuvântului, dar multe din creaţiilesale sunt eminamente religioase şi nu numai în poezie, darmai ales în publicistică, unde se regăsesc dovezi că Eminescucunoştea foarte bine nu numai Biblia dar şi scrierile SfinţiilorPărinţi, o interpretare care abia astăzi părintele Stăniloaie vor-beşte de rugăciunile inimii, despre care Eminescu spunea,deşi toată lumea ştia ca el este un ateu, „nu se mişcă nimicfără voia Domnului”... Şi tot el este cel care în plan europeana luat atitudine împotriva afirmaţilor cum, că, Dumnezeu amurit. Este primul care ia atitudine supnând: „Dispariţiuneasentimentului religios din orice popor duce la disiparea civili-zaţiei”. Iată ce se întâmplă în zilele noastre în Franţa şi înEuropa desacralizate, Eminescu având previziuni în acestsens.

„ŢARA NU ARE NEVOIE DE POEZII, CI DE ECONOMIE...”

(Mihai Eminescu)

Continuă Tudor Nedelcea: - Fireşte se pot spune multedespre Eminescu, dar el a fost urât nu pentru poezia lui, cipentru publicistica sa politică şi, mai ales, pentru gândirea saeconomică. Eminescu nu a vrut să îşi publice volumele depoezii în timpul vieţii, ci avea, de fapt, pregătit un dicţionar deeconomie politică. Spune el, că, „ţara nu are nevoie de poezii,ci de economie, pentru că după ’77, România are nevoie şi deo independenţă economică nu numai de una politică”. Acestafiind contextul în care forţe străine, inclusiv alianţele israeliteinternaţionale, puneau condiţii României în contextul tratati-velor de la Berlin.

Dr. Varsanufie (moderând): Câteva precizări foarte impor-tante pentru cei ce trăiasc în acest colţ de ţară binecuvântatăde Dumnezeu cu multe biserici şi multe mănăstiri mai alespentru precizările pe care le-a făcut pentru Mănăstirea Cozia.Eminescu a luptat în scris pentru eliberarea Mănăstirii Coziade această mare umilinţă şi pentru redarea ei la starea la carea fost gândită de către ctitorii ei... Domnul Nedelcea a făcut oglumă parafrazând câteva cuvinte ale celui care a fost HenryCoandă, un pionier pentru ştiinţa mondială. Alte glume carese regăsesc în poporul nostru spun că „în spatele fiecărui băr-bat serios se află o femeie”. Acum dau cuvântul doamneiDoina Rizea Georgescu, un mare om de cultură, care nu estenumai literat, nu este numai eminescolog, pentru a vă arătacare este actualitatea gândirii eminesciene pentru vremurilepe care noi le trăim.

(...)Nae Georgescu: - În 1926 Dumitru Cosmănescu, frizerul

lui Eminescu, povesteşte într-un ziar, „Adevărul literar şi arti-„P

rinţ

esa

X d

e O

cnel

e M

ari”

, luc

rare

exp

usă

în M

uzeu

lP

erso

nali

tăţi

lor

din

Ocn

ele

Mar

i, pr

ezen

tată

la

Col

ocvi

leC

onst

anti

n B

rânc

uşi,

21-2

2 fe

brua

rie

2015

, Târ

gu J

iu

martie 2015

sitic”, cum a murit Eminescu. Eu redau textul tot: (...) am fostîntr-o zi la el şi m-a chemat să îl bărbieresc; m-am dus, l-ambărbierit, m-a chemat să ne plimbăm prin parcul stabilimentu-lui Suţu şi m-a învăţat să cânt „Deşteaptă-te române”, şi, plim-bându-ne pe acolo a venit un nebun şi i-a dat cu un bolovan încap, la ceafă, şi mi-a căzut în braţe şi mi-a spus: Dumitrachecheamă repede doctorul, asta m-a omorât. Şi după ce am che-mat doctorul, o jumătate de oră, a murit în braţele mele.

Pe aceeaşi pagină din „Adevărul literar şi artistic”, 8 iunie1926, de care vă vorbesc, este o pagină dedicată lui Eminescu,mai publică Vasile Voiculescu un text despre ediţiile luiEminescu, şi, publică şi George Călinescu un text despreVeneţia. În 1932, în „Viaţa lui Mihai Eminescu”, GeorgeCălinescu nu îl citează pe Dumitru Cosmănescu, nici măcarnu aminteşte de varinata lui. Pe mine m-a şocat şi m-a intere-sat ecoul acestui text. Am căutat în toată presa vremii şi amdescoperit că toată lumea ştia de fapt acelaşi lucru că ceea cespune Dumitru Cosmănescu, spusese înaintea lui, AlexandruTărăşescu, în 1911; doctor, care a fost de faţă la autopsie, şi

spusese înaintea unui alt medic; că o spusese chiar sora poe-tului într-o scrisoare: „Fratele meu omorât de PetreaPoenaru”, o scrisese către o prietenă, şi scrisoarea a fost publi-cată chiar în 1892, la doi ani de la moarte poetului. Asta ştiaşi Nicolae Iorga, că Eminescu a fost asasinat în spital, asta ştiaMircea Eliade, asta ştia Virgil Ierunca, care în 1950 asta trans-mite către Europa. Dar noi ştiam doar chestia aia cu un paharde lapte, la 2 noaptea, când Eminescu s-a sculat, i-a cerut doc-torului un pahar de lapte şi dimineaţa l-au găsit mort (...).

Această carte reprezintă documnte, ipoteze, puteţi fiecarejudeaca, numai că, documentele sunt atât de triste şi dure (...).De altfel, autopsia lui Eminescu a fost publică, la ea au parti-cipat primul procuror al judeţului; ce căuta un procuror laautopsie?...ministrul de instrucţie, ministrul de interne, TituMaiorescu, toţi ziariştii momentului; a fost făcută în amfitea-trul Spitaului Brâncovenesc, în Piaţa Unirii, cu public. Deci,cartea este o abordare filologică. Privind boala lui Eminescu,reiau toate mărturiile despre tratamentul doctorului Isac. Este

foarte greu de discutat subiectul Isac, nu pentru că este evreu,era bun prieten cu Gheorghe, cu căminarul, cu tatăl lui MihaiEminescu. Era încăpăţânat şi luptă să îi cumpere lui Eminescuo casă în Botoşani ca să fie mai aproape de cură. Era apropiatde el fiindcă a reuşit prin mijloacele lui empirice să îl pună pepicioare, credea că prin acest tratament descoperă vindecareasifilisului... Vă închipuiţi, el nu a avut sifilis, dar era tratatneadecvat, era considerat aşa după simptome. Pune mai mareaccent însă pe băi şi pe antispasmice, deci tratamentul său cumercur era şi frecţie şi injectabil, însă era combinat cu băi cusulf şi pucioasă, cu lapte pentru golire, curăţire, cu băi înGermania, loc unde Eminescu a fost de două ori, în doi ani.Al trilea an când trebuia să meargă, în 1889, l-au închis în spi-tal. Închiderea lui, la Şuţu, iar este o eroare-enigmă! trebuia săi se joace o piesă în 13 februarie; sunt afişe peste tot, suntactorii, vin la el în spital, discută, cum facem, cum sunt rolu-rile, deşi era doar o traducere, dar aprobată de TeatrulNaţional. Şi în loc să se joace piesa de teatru, autorul este dusla spital. Apare un text într-un ziar, unde cade un guvern din

cauza lui, şi autorul este Eminescu, şi imediat după ozi de la apariţia aceui text pe care îl redăm în carte,este închis în spital. Sunt informaţii pe care nu le daubiografii! vedeţi, pentru moartea şi boala luiEminescu, biografiile canonice consumă cam treipatru rânduri...

s-p cickirdan

Articol publicat în întregime pe www.culturaarsmundi.ro

Eanotimpul incert al dimineţilor albite de brume, alserilor brobonate de rouă în amiezi călduroase, e

anotimpul incert al nopţilor reci în care o negură-i cerul. Ocavalcadă de nori aleargă ziua, parcă acum ar sta să plouă,parcă acum s-ar lumina de căldură. E anotimpul ursului cenu se mai gândeşte la timpurile hibernării, al cocoarelor cerup unghiurile coborând pe pământ, iar malul întrevăzutprintre crengi aproape uscate e alb şi e sur, şi plimbat dinamonte-n aval de picioare subţiri de stârci şi egrete, de aripaunită a raţei sălbatice în privirea stolului de guguştiucisperiaţi.

E timpul înălţării casei maron într-o jerbă Burano decase albastre, verzi şi mai ales de-un roz-movaliu stropit cupete în galben. Şi nu vede mărul peretele casei igrasioase alagunei în justificarea culorilor îmbinate haotic pe ziduridiferit colorate. Şi nu vede nici ordine şi nici dezordine înîmprăştierea de case şi nu vede cerdacul sau poartasculptată, decât luată la pensula plină de lac. Ghivece tristepoartă jerba aproape uscată a muşcatelor franţuzeşti ce aufost diferit colorate, câte-un pui de salcâm se pregăteşte deînflorire, pe când altul, vecin, îşi arată braţele desfrunzite,purtând păstăi maronii ondulate-n seminţe. Dinspre uşideschise de-a valma dealul răsună a gâlceava mesei de inoxîncadrată de politruci de ocazie. Dinspre altele auzi cum seceartă starletele vremii, când nemulţumite de partenere debară, când de implanturi care se lasă şi dor, când aranjându-şi pletele lungi prin zvâcnelile învăţate ale gâturilor.Manelişti îşi fac rugăciunea de moartea duşmanilor şi deviaţă lungă odraslelor cu freza făcută, cu părul tuns inegal,lucitor. Rapsozi ce se dau filozofi, etnografi, căluşari deocazie, cu ochii fixaţi pe ecrane nevăzute de public, gurluie.Mese de impertinenţi se pronunţă. Despre tot, despre toţi,despre toate. Un amalgam de strigături, bâlbe, fasoane, far-duri scumpe şi zdrenţe lucitoare de doi bani. Preoţicădelniţează tămâia în fumuri de alchimişti, moaşte ţinalături pelerinaje, reportofoane se plimbă pe apucate printrelocuitori filosofi, printre vecini, victime sau potenţe abdo-minale revărsate.

Pe bătrânul măr Creţesc desfrunzit, au rămas fructestafidite, fără putere să se arunce în gol, fără miros şi fără

culoare. Imparţial, mărul bătrân, netăiat, în ramuri uscate,ne săpat de prea mulţi ani la rădăcină, vestigiu al fosteilivezi obişnuite, extensive, îşi păstrează, ca într-o conservăbine sterilizată, raţiunea. Spre el, pe două flancuri urcăfemei în straie dacice, sure, descărnate, lăsând în urma lortrenă de şoapte când disperate, când întrebătoare, cânddezlânate, anapoda ca o minte rătăcită supusăsuprasolicitării. Un cor se face din cele două flancuri şiaduce după el ascultarea. Aici e corul dramă primitivă aexistenţialismului românesc. Animat ca odinioară de per-ceptele opoziţiei sociale aristotelice, el cântă fără să nedesluşească. Aude mărul despre falii ce se cască pe zi cetrece, despre urcări şi decăderi, despre indecizii, despreprostie sau despre lipsa crasă de educaţie. Peste tot, un norcenuşiu îi anunţă o opoziţie plurifaţetată – între popor şi„tagma jefuitoare”, între generaţii, concepţii. O mare denonsensuri dăinuieşte în gesturi şi cuvinte, o eroare imensă,un accident cu aspect de cataclism s-a produs în interior, iaracum, îşi scoate la iveală un cap polihibrid. Spre măr vinemereu frigul jalei, al nesiguranţei, dar el îşi ridică deodatăprivirile mai sus, peste capetele tuturor, acolo unde-saliniaţi jucători diferiţi, unul lângă celălalt. Aranjate deminţi diabolice, prostia sare alături de inteligenţă, can-doarea de înşelăciune şi desfrâu, vechiul de nou, tradiţia deactualitatea şapirografiată de aiurea, frumosul de urât şipeste toate, o lipsă majoră de educaţie, de lenevie neagră,murdară ca o ciumă sau un antrax cotropitor. Îşi zicemărul, Dumnezeu s-a depărtat de noi scârbit, şi-a lăsat aicipe mâini rapace cădelniţe fumuind pucioasă şi aburi toxicide retorte alchimiste. În hora de deasupra, ultima horă, stăromânul de rând într-o nesiguranţă copleşitoare. Privirilemărului desfac satiri dintre oameni, muzici dionisiace din-tre trilurile sopranelor din centrul scenei. Împarte, creeazănoi abisuri, stă pe gânduri şi din nou priveşte. Dinspreorăşelul din apropiere se aud zgomote de excavatoare. Caşi-n alţi ani o grabă de a pune jos ceea ce s-a desăvârşit cugreu face pernele aleşilor locali să zbârnâie în frenezia chel-tuielii necugetate, lăsându-şi amprentele pe mandate. Maiani, un parc a fost pus la pământ de un mall, o fântânăcolorată kitsch în jerbe de apă rogvaiv a fost construităchiar în mijlocul lacului parcului Zăvoi, un ceas vopsitarămiu păzea intrarea spre parcul terasă deja cu frunzarullăstărit pe pergole. De trei ori în doi ani s-au schimbat

pavelele trotuarelor după culori şi fasoane, s-a lustruitmozaicul veneţian de pe trotuarele străzii Ştirbei Vodă, gre-sie lucioasă de interior îţi ia ochii simţind adesea nevoiabastonului de siguranţă, grifoni de tablă alămită se lăfăiescpe marginile podului Vinerii Mari. Se dărâmă acum centruloraşului, lăsându-se zona ca o piaţă necirculată, ca-n cen-trele altor oraşe, Slobozia să zicem, se dă cu piciorulnoţiunii de oraş depresionar al pensionarilor şi trandafirilor.„De ce pensionari? Nu vrem să fim pensionari, vrem să fimveşnic tineri şi ferice într-un oraş al reconstrucţiilor! Să fiecurat, liber!” Era curat, liber!!!... Va fi unul din multeleasemănătoare! Zice mărul, voi suspina tot pe vederile şifotografiile domnului Gherghina! Şi încetând lupta, cu toatecă interior îşi spune că nu va fi civilizaţie şi ordine pânăcând nu va apuca un singur edil care să spună răspicat – numă treceţi pe nicio listă electorală viitoare, nu mi-am termi-nat educaţia în şcoală, nu deosebesc originalul de copie, nuam cei şapte ani de acasă, încă îmi sug dinţii după masă,încă practic flirtul picioarelor împreunate pe sub mese derestaurant, încă tremur la vederea banului şi-l vreau înbuzunarul propriu, încă nu ţin cuţitul în mâna dreaptă şifurculiţa în stânga, încă socotesc stirpea mea coborâtă dinzeii care vor stăpâni acest oraş, încă doresc în adânculinimii să conduc, chiar dacă am făcut puşcărie sau m-amplimbat de atâtea ori pe culoarele DNA-ului! Şi mărul îşiscutură merele mici, stafidite, îşi pune un giulgiu cenuşiu delicheni, hotărât să aştepte!... Ce? Mai multă inteligenţăintrată în capetele vecinilor din oraş, din înalte forumuri saumai multă educaţie? Că unde şcoală, educaţie, muncă şidragoste adevărată nu e, nimic nu e! Nici măcar merenetratate, spre care să întinzi mâna hotărât, chiar dacă-ţirecunoşti faţă de tine şi de alţii, păcatul…

NOTA REDACŢIEI

Un cetăţean din stradă aflatîntre milenii, secolul XXI

Cândva, lucram într-o redacţie şi observam acesteşocante adevăruri, încă de atunci...Au trecut zece ani şinimeni nu mi-a observat propunerile... Dădeam răspunsuriunor fărădelegi edilitare pe care nu am să le înţelegniciodată, cum de pot trece atât de neobservate!? chiar să nuexiste nici un interes cetăţenesc, şi numai cetăţenesc?...

JALE DE SUB MĂR CREŢESCAdina DUMITRESCU

Forum vâlcean4

martie 2015

„Moartea pândeşte la semafor”, iată unul dintre titluri! „Să refacem centrulvechi al Râmnicului”, demolat-masacrat în 1970(!?), „Râmnicul, capitală atehnologiei româneşti”; da câte n-am scris, nu am spus...degeaba! Totuşi,stimaţi cetăţeni, să ne preţuim mai mult, noi între noi, căci nu ne preţuieştenimeni; haideţi să protestăm: să nu mai punem iarbă pe stâlpi, flori multico-lore, căci viaţa noastră este sumbră, cenuşie, abstractă în artaautodeterminării; asta am ales!...şi-avem atâta pădure şi apă încât putem vindeecologie la toată Europa de Vest care a tot cultivat numai cactusul! dar, şibunul asfalt! Haideţi, îţi mai aduci aminte domnule Monu? să refacem cevadin vechiul Râmnic pe actualul maidan de la Metrou, că tot este el absent dela viaţa urbană a Noului Râmnic! de câţi ani?...că tot parcare va fi în subteranşi asta e foarte bine dar să refacem deasupra atât cât mai era odată, faţade doar,şi în spate ceea ce ne este necesar... Să punem semafoare la sensurile giratorii,semafoare care să răspundă atât la nevoile pietonilor cât şi alşoferilor...Căutaţi în arhive domnilor edili şi veţi găsi cea ce nu găsiţi nici laBucureşti, nici la Bruxelles, acolo unde mereu aţi aruncat banii!...mă rog, deunde-i şi luaţi! cu chiu cu vai...

ADINEI DUMITRESCU: „E MARTIE FEMEIE,SĂRBĂTOARE,/ SĂRBĂTOAREA TA, ŞI-A

PRIMĂVERII”...P.S. În poza noastră cu fosta clădire a Cooperaţiei şi redacţiei Curierul de

Vâlcea, soluţie a edililor pentru care le oferim „nota zece” pentru refacerea eişi nu demolării, trebie spus că acest maidan de la Metrou nu trebuie să rămânătot maidan sau imaş după execuţia parcării fiindcă întreg ansamblul reclamăacolo construcţie şi nu pavaj şi scări, piste pentru patine cu rotile. Locul acestaeste ca un dinte scos într-o dantură frumoasă! desigur trebuie renovatefaţadele blocului unde se află Vâlcea 1, precum şi un lift, exterior, pentru aceststudio TV...

Soluţie la Maidan -Imaşul din centru!T

31 AUGUST - ZIUA NAŢIONALĂ A LIMBII ROMÂNE

Parlamentul României a hotărât ca ziua de 31 august să fieZiua Naţională a limbii române. Fără a comenta cum au

prezentat posturile noastre de televiziune această sărbătoare desuflet a românilor, voi prezenta gândurile unor mari scriitori românidespre frumuseţea limbii române şi despre importanţa ei în viaţanoastră. Sper ca în anii viitori să nu mai auzim la vreun post de tele-viziune, în această măreaţă zi, despre „parada cârnaţilor", despre„festivalul plăcintei" sau despre alte bazaconii. Doresc ca limbanoastră să fie sărbătorită aşa cum este văzută de scriitorii menţionaţimai jos.

Capabilă să murmure şi să strige, limba noastră a fost mlădiatăde marii poeţi ai neamului, de prozatori şi dramaturgi, de filozofi şisavanţi, precum şi de geniul creatorului popular prin poezii, proză,teatru, proverbe şi zicători. în articolul de faţă voi menţiona doarcâţiva dintre aceşti mari scriitori.

Vasile Alecsandri (1818 - 1890) - poet, prozator şi dramaturgspunea: „Limba este tezaurul cel mai preţios pe care-l moştenesccopiii de la părinţi, depozitul cel mai sacru lăsat de generaţiile tre-cute şi care trebuie să fie păstrat cu sfinţenie de generaţiile care-lprimesc".

Genialul său contemporan, M. Eminescu ne-a lăsat mai multecugetări despre limba română. In viziunea lui, limba noastră „esteînsăşi floarea sufletului etnic al romănimii". Tot el spunea că „limbaşi legile ei dezvoltă cugetarea". In cunoscuta poezie „Epigonii",referindu-se la înaintaşii săi, Eminescu spunea: „ Văd poeţi ce-auscris o limbă ca un fagure de miere".... In acelaşi poem, scris lavârsta de douăzeci de ani, Eminescu dă şi o definiţie metaforicăpoeziei, pe care o numeşte „înger palid cu priviri curate,/ Voluptuosjoc cu icoane şi cu glasuri tremurate,/ Strai de purpură şi aur pesteţărâna cea grea". Aşadar, poezia este o creaţie pură, curată, un joccu imagini şi sunete. Poezia cere credinţă şi ingenuitate, simţ al fru-mosului şi, mai ales, puterea de a proiecta un ideal. Vorbind despreimportanţa limbii naţionale, Eminescu preciza că „ numai în limbasa omul îşi pricepe inima pe deplin. " Tot Eminescu recomanda scri-itorilor să se apropie cât mai mult de „ izvorul curat la lacrima şimai preţios ca aurul al poeziei noastre populare ", pentru că înpoezia populară, poeţi din toate timpurile găsesc izvorul de muzi-calitate, plasticitate şi frăgezime pentru poeziile lor. Prin opera sa,Eminescu a săvârşit cea mai importantă reformă lingvistică din lit-eratura română, pentru că el a reuşit o îmbinare perfectă între surse-le folclorice ale lirismului cu marile direcţii ale gândirii europene.Temelia performanţelor din poezia lui Eminescu se găseşte înprospeţimea şi naturaleţea versului popular, în graiul viu al poporu-lui, precum şi în vasta sa cultură. „Miracolul eminescian a stat înfaptul de a fi dobândit o limbă, în acelaşi timp, nouă şi proaspătă.Iar pentru aceasta nu a fost nevoie să se lupte cu limba, aşa cum aufăcut unii dintre emulii săi. I-a fost de ajuns să se aşeze în. curentul

limbii şi să-şi înalţe pânzele în direcţia în care sufla duhul ei."(Tudor Vianu). Armonia muzicală este virtutea cea mai de seamă alimbajului eminescian.

Liviu Rebreanu - cel mai :de seamă romancier român - afirmacă „Limba e cea mai puternică legătură socială între membrii uneinaţiuni", iar marele poet şi filozof Lucian Blaga spunea că : "Limbaeste întâiul mare poem al unui popor. "

Unul dintre marii poeţi din perioada contemporană, NichitaStănescu spunea: „A vorbi despre limba română este ca o duminică.Limba română este patria mea"... În prezent, mulţi jurnalişti dinmass-media, cu deosebire de la T.V., radio, dar şi politicieni vor săimpresioneze pe ascultători prin folosirea excesivă a unor neolo-gisme, fără a fi nevoie, doar din snobism. Marele lingvist SextilPuşcariu spunea: „ Cei ce întrebuinţează neologisme din comoditatesau snobism fac să se atrofieze puterea creatoare a limbii".Asemenea cuvinte, luate din alte limbi, fără a fi necesare, folositedoar pentru a impresiona, sunt comparate de Sextil Puşcariu cu nişte„mărgele sclipitoare de sticlă, false şi netrainice "...

Aşadar, îmbogăţirea şi nuanţarea stilului individual nu se faceprin stâlcirea limbii naţionale, prin folosirea unor anglicisme defelul: weekend, O.K., cool, louk, job, happy hour ş.a. care suntfolosite excesiv de către unii vorbitori. în continuarea acestui articolvoi prezenta câteva versuri dedicate limbii noastre de poeţicunoscuţi.

Ienăchiţă Văcărescu (1740-1797): „ Urmaşilor meiVăcăreşti!/Las vouă moştenire:/ Creşterea limbii româneşti/' Şi-apatriei cinstire ".

George Sion (1822-1892): „Multe e dulce şi frumoasă/ Limbace vorbim,/ Altă limbă-armonioasă/ Ca ea nu găsim/ Românaşul oiubeşte/ Ca sufletul său,/ O, vorbiţi, scrieţi româneşte/ PentruDumnezeu ".

Alexe Mateevici (1888-1917): „Limba noastră-i ocomoară.../Limba noastră-i foc ce arde.../ Limba noastră-i numaicântec/Doina dorurilor noastre "... („Limba noastră")

George Coşbuc (1866-1918): „Astăzi stăm şi noi la pândă,/Graiul vechi să-l apărăm,/ Dar pe-ascuns duşmanii cată/ Să ni-l fure,să ni-l vândă./ Dacă-n vreme tulburată/ Nu ne-am dat noi graiulţării/Azi, în ziua deşteptării,/ Cum să-l dăm ? "(„ Graiul neamu-lui")

Istoricul Nicolae Iorga spunea: „Acest grai românesc... s-adovedit în stare să îmbrace orice idee, cât de înaltă şi orice senti-ment, cât de fin, sub foarte multe raporturi şi, mai ales, sub acela alvarietăţii şi al unei armonii de o esenţă cu desăvârşire subtilă.”

Cuvintele savantului N. Iorga ne îndeamnă să păstrăm puritatea,naturaleţea şi frumuseţea limbii noastre. Nu este nevoie de angli-cisme pentru a o face - chipurile - mai expresivă. Fireşte că limbaromână s-a îmbogăţit şi se va îmbogăţi prin împrumuturi din altelimbi!

Constantin VOICULESCU

Forum vâlcean 5

când cu armata română peste graniţele Basarabiei, peste Nistru, răz-boiul devenind astfel unul de agresiune. Orice om cunoaşte din isto-ria militară că într-un război mergi în ofensivă nu numai până la unanumit aliniament, ci până la înfrângerea duşmanului. TrecereaNistrului a avut aprobarea regelui. De ce nu suntem acuzaţi şi dupăîntoarcerea armelor, armata română mergând până în Munţii Tatra.Erau teritorii româneşti acolo?

2. Franţa, ţară culturală şi civilizată, şi-a decapitat ultimulmonarh în 1789. Palatul Versailles a fost construit de regii Franţei.S-a pus vreodată problema ca moştenitorii acestei monarhii sărevendice acest palat? La noi, cum a fost cedat Peleşul, Peleşorul şialte mari palate? În ce condiţii?

3. De ce prinţul Charles, moştenitorul Coroanei Britanice, carene-a popularizat pe plan mondial ţara şi oamenii ei, nu s-a întâlnitniciodată, în România, cu fostul rege?

4. la Budapesta, la 16 iunie 1989 (când încă nu căzuse niciunregim politic esteuropean, dar în culisele diplomatice internaţionalese stabilise această cădere) s-a semnat o Declaraţie între membriiForumului Democratic Maghiar şi Român, conform căreia„Transilvania a fost un spaţiu de complementaritate şi trebuie sădevină un model de pluralism cultural şi religios [...] Dreptul la oreprezentare politică autonomă şi la autonomie culturală a fiecăreinaţiuni trebuie garantat. Realizarea sa implică, printre altele, asigu-rarea unei şcolarităţi de toate gradele în limba maghiară, inclusivreînfiinţarea Universităţii maghiare din Cluj”. Am auzit cu toţii deaceste demersuri în ultimii 25 de ani, în fruntea acesteia fiind LaszloTökes, premiat de fostul preşedinte al României. Declaraţia a fosttransmisă la BBC, la 18 iunie 1989, apoi prin „Europa liberă” şi„Vocea Americii”. Cei şase români semnatari sunt: StelianBălănescu, Mihnea Berindei, Ariadna Combes (fiica DoineiCornea), M. Korne, I. Vianu, Dinu Zamfirescu, ulterior fiind sem-nată şi de Neagu Djuvara, Paul Goma, Virgil Ierunca, E. Ionescu,Monica Lovinescu, Vladimir Tismăneanu, Doru Braia etc. Spre cin-stea sa, Ion Raţiu a scris în Românul liber din 9 sept. 1989:„Declaraţia a făcut un mare deserviciu istoriei şi chiar viitoruluipoporului român. E prima dată când un grup de români a recunoscutimplicit că Transilvania nu e pământ românesc, că ne-am formatacolo împreună cu ungurii”. Pentru această declaraţie, Ion Raţiu afost marginalizat chiar de propriul său partid sau de ConvenţiaDemocrată, în timp ce semnatarii sunt consideraţi mari patrioţi şi nedau lecţii de patriotism şi moralitate.

Dar, gravitatea cea mai mare o constituie semnătura fostuluirege Mihai pe această Declaraţie, la 4 iulie 1989, iar comunicatul depresă al Casei Regale consemnează că acest act „exprimă convinge-rile sale [ale lui Mihai, n.n.] privind relaţiile între popoarele românşi maghiar”. „Inconştienţă sau trădare” se arată nedumerit reputatulistoric Al. Amititeloaie, comunicând şi comentând aceastăDeclaraţie (revista Lumea, nr. 6, 2014, p. 84-91).

De ce n-a fost popularizată această Declaraţie în perioada post-decembristă? De ce fostul rege Mihai n-a făcut nicio referire? De ceaceşti semnatari s-au plimbat/sau se plimbă în spaţiul public scris şiaudiuovizual, influenţând opinia românească? Dacă este consideratact de trădare, ce pedeapsă se cuvine?

Sunt multe întrebări fără răspuns. Ex-regele nu se lasă intervie-vat (un istoric ar scoate o carte dintr-o astfel de convorbire).

În epoca contemporană, mai ales după cel de-al Doilea RăzboiMondial, monarhiile au dispărut sau au un rol pur decorativ. Chiarmonarhia britanică face eforturi spre a-şi menţine supremaţia.

Dar la noi, ca la nimenea. Vrem întoarcerea unei monarhii carea coabitat forţat şi lamentabil, timp de trei ani şi jumătate, cu putereabolşevică de la Bucureşti şi Moscova.

(urmare din pag.16) MONARHIA...

martie 2015

De cu seară am urmărit buletinul meteo la TV şi amaflat că a doua zi, adică Duminică, în zona de vest,

sud-vest, va ploua şi în arealul montan al Meridionalilor şică ar putea să dea cu lapoviţă şi ninsoare. N-ar fi nimic, darsă nu fie ceaţă şi polei, aşa cum am fost atenţionaţi de fătucacare se fâţâia pe ecranul televizorului.

Nu i-am împartăşit nimic din celeaflate, domnului Frântu, ca nu cumva săse răzgândească să mai mergem undene-am propus

Îl sun pe domnul Petrică pentru a-mida amănunte legate de intenţia de-a venicu noi aşa cum stabilisem cu două zileîn urmă la tradiţionala întâlnire de joi,de la FORUM. Ştiam că intenţiona săvină împreună cu doamna şi-mi trebuiaconfirmată intenţia dominei sale. L-ammai întrebat dacă mai e nevoie dehanorace pentru că mă atenţionase, credcă-n glumă, că el vine în palton! Îi zic: cred că glumeşti!Vrei să te faci de „panaramă”?! Cum să apari aşa pe pârtie?Doamne fereşte! Am mai întâlnit, destul de multe cazuri, înmultele mele pergrinări montane, când mijloacele de trans-port pe cablu debarcau în vârful muntelui, tot felul de„pantofari şi şoşonari”, care, în loc de rucsac cărau cu ei,uni în ambele mâini, tot felul de bagaje, de la sacoşe dinplastic până la „paporniţe” sau mai ştiu eu ce alte recipiente,majoritatea încărcate cu produse alimentare... Finalul estecunoscut. Toate aceste recipiente de unică folosinţă erau„uitate” în împărăţia muntelui! Problema cea mai gravă aacestor „lăcuste” era-este aceea că, pe lângă încălţăminteaneadecvată spaţiului montan, lipsa îmbrăcămintei conformăcu rigorile impuse de legile nescrise ale muntelui con-duceau-conduce la accidente sau chiar la tragedii nedorite.Astfel de inconştienţe angrenează o întreagă „armată” decunoscători ai locului şi salvamontişti pentru recuperareacelor în cauză! Las-că îţi aduc eu hanorac... am şi pentrudoamna! Vom forma împreună tricolorul, pentru că, celepentru voi vor avea două din culorile drapelului nostru, roşupentru doamna şi albastru pentru tine. Al meu este un fel degalben-portocaliu. L-am primit cadou de la un verişor de-alnevesti-mi, stabilit de vreo 20 de ani în Franţa. Cred că l-aluat de la vreun second-hand. L-am primit fără a ezita pen-tru că mi-a plăcut – e ceea ce-i trebuie unui montaniard camine. Eee... dacă-l aveam acum vreo câţiva ani în urmă,când străbăteam coclaurile munţilor împreună cu membriiClubului Lotru... când tinereţea îmi părea nesfârşită! Au tre-cut anii pe nevăzute. Parcă a fost ieri când am participat,pentru prima oară, la „Ştafeta Munţilor”, de la Predeal. Eraanul 1986. Tabăra de concurs era impresionantă! Să vezipeste cinci sute de corturi la un loc, instalate pe poiana din-tre „Cabana Trei Brazi” şi „Cabana Secuilor”. Am plecatdin Voineasa împreună cu douăzeci şi trei de tineri, băieţi sifete. Înfiinţasem, în urmă cu un an (5 Oct 1985), Clubul deTurism Montan „Lotru”, care a produs o mare emulaţie înrândul tinerilor din Voineasa şi chiar din întrega vale aLotrului. În nici o jumătate de an, Clubul număra aproape60 de membri. Nu participau toţi la ieşirile noastre pemunte, şi, mai ales, la concursuri de turism sportiv montan.Scopul înfiinţării, în primul rând, a fost acela de a marcatraseele turistice din bazinul Lotrului şi-n mod cu totul spe-cial, cele din jurul Staţiunii Voineasa (obiectiv realizat pânăla începutul iernii 1985-86). Ne-am făcut cunoscuţi, printrecelelalte cluburi de gen din ţară, în foarte scurt timp, par-ticipând la concursurile de iarnă, numite „Lira Carpatină”,când cărările munţilor nu mai puteau fi străbătute. Până înprimăvara lui '86, clubul nostru, prin „formaţia artistică”, sefăcuse foarte bine cunoscut şi cucerise de mai multe oriunul dintre primele locuri din concurs. Prima participare lao „Liră Carpatină” a fost în organizarea clubului „AmiciiMunţilor” din Sibiu. Îmi aduc aminte că la acel concurs,

care a fost organizatîn apropiere de TurnuRoşu, imediat după

înfiinţarea asociaţiei, membrii clubului nostru s-au întors laVoineasa cu trofeul „Clopul Turistului”, care s-a dovedit afi marele premiu. La acel concurs participaseră douăzeci şitrei de cluburi din ţară! Cred şi acum, ca acel trofeu a fostacordat clubului nostru pentru încurajare şi pentruneaşteptata apariţie în marea familie a montaniarzilor dinRomânia. De la acel debut, Clubul Lotru a organizat laVoineasa, pe cont propriu, paisprezece ediţii de turismsportiv montan dotate cu „Trofeul Lotru” şi a participat, pelângă multele concursuri organizate de cluburile din ţară, lanouă ediţii naţionale ale „Ştafetei Munţilor” şi „AmiciiMunţilor”!!! Numai Sibiul, la acea vreme, avea trezeci şişase de cercuri şi cluburi în domeniu. După „fatidicul” an1990, în foarte scurt timp, Sibiul a ramas doar cu câteva,care puteau fi numărate pe degetele de la o mână. În cepriveşte, numai şi în acest sport al muntelui, „revoluţia” nua adus decât rele. Turismul sportiv montan avea federaţiesub egida Ministerului Tineretului şi Sportului. Ex-min-istrul Alexandru Mironov a catadicsit s-o desfinţeze! Dece??? Cred, că, în gândirea „domniei sale”, aceste cluburisustrăgeau tinerii din faţa calculatorului plecând hai-hui pemunte. Omul nepotrivit pentru un asemenea portofoliu,numit Sport! În prezent s-a înfiripat un fel de federaţie deturism, dar nu sub coordonarea directă a MTS-ului, sau cumi-o spune, ci printr-o interpusă federaţie numită „Sportulpentru Toţi”, adică pentru toţi cei aflaţi în... cărţi-le celuiaflat acolo sus şi de neînlocuit de la începutul începu-turilor!...ca la noi la nimenea! Majoritatea ţărilordeţinătoare de spaţiu montan şi de cluburi de turism sportivau câte o federaţie de specialitate subordonată direct deministerul de resort. Ce să facem, dacă un specialist în cal-culatoare este pus în fruntea sportului şi altul în electronicăsă conducă agricultura!?! Aceste exemple fac parte din„marile beneficii” ale democraţiei „câştigate” cu preţul sân-gelui vărsat.

În fiine! Să vedem ce vom face în continuare... Ne-amîntâlnit cu echipajul venit de la Râmnicu Vâlcea, format dindouă persoane! Ar fi trebuit să mai vină şi altcineva cumaşina lor, dar, am înţeles că respectiva persoană nu a venittot din aceleaşi motive-lipsa echipamentului adecvat pentruo astfel de escapadă. Le-am arătat, celor veniţi, ce le potoferii. Cichi a refuzat să îmbrace hanoracul destinat luimotivând că rămâne cu ce are pe el, o „canadiană” care nufăcea notă discordantă cu echipamentul celor ce merg pemunte, în schimb doamna a îmbrăcat hanoracul roşu, care,pe deasupra, i-a şi plăcut. Îi zic lui Petrică, mi-ai stricat tri-colorul!. Eee, dac-o fi viscol, acolo sus, voi apela la ofertata! Binee! Numai să nu uiţi să-l iei cu tine în telegondolă.Ce e aia? N-am fost niciodată cu aşa ceva şi nici nu ştiu cumarată! Nici acum nu realizez dacă vorbea serios, ştiu doarcă, acolo unde mergeam noi, la TRANSALPINA SKIRESORT, de la Vidra, nu fusese niciodată. De fapt

„Domeniul Schiabil”, nu se află la Vidra ci undeva pe dru-mul ce duce la Obârsia Lotrului, la distanţă de 9 km de aşazisă staţiune Vidra şi la 8 km până-n Obârsia Lotrului.

Drumul de pe Vale, l-am parcurs fără niciun fel de oprirepână-n Curmătura Vidruţei unde, la cererea mea, am opritpentru a face o prezentare a zonei şi a culege câteva imaginicu brazii încărcaţi de zăpadă, proiectaţi pe albastrul curat alcerului. Privind spre valea Mănăilesei, nici nu-ţi venea săcrezi, că, de fapt, noi venisem până aici printr-un nor deceaţă rară, nesesizabil, care dispăruse undeva mai jos şi,care acum se aşternea la picioarele noastre luând înfăţişareaunui imens lac de culoarea laptelui. De aici, se deschidespre est, strălucind în lumina dimineţii, dincolo de caerul deceaţă şi de Voineasa aflată undeva ascunsă pe traiectoriaprivirii noastre şi mai departe peste nevăzuta apă a Oltului,trăgând cu ochiul şi spre creasta Lotrului, aflată pe stânga,priveliştea de vis a crestei superioare a Făgăraşului cu al săucirc de stânci înzăpezite - imens areal de unde multeleizvoare ale râului Boia îşi trage seva. Acolo, printre crestelezimţate ale acelui circ de piatră, încearcă Ion a ne arăta, căse află şi Muntele Budislavu – proprietate a Obşteimoşnenilor al cărei preşedinte este. (Va urma...)

Gheorghe SPORIŞ

OAMENI ŞI MUNŢI

IARĂŞI, DEASUPRA LUMII!

...VOINEASA

Acum trei-patru ani, când am ajuns prima dată laRânca şi am trecut pe lângă vârful Păpuşa spre

Obârşia Lotrului scriam entuziasmat că trăiesc un momentunic, acela de a crede, simţii, că mă aflu deasupra lumii.Aceeaşi senzaţie am trăit de curând, când, prin luna febru-arie, la început, am fost în vârful pârtiei de schi, unicatromânesc, deasupra lacului de acumulare de la Vidra,Voineasa ...Minune a lumii secolului XXI, când recesiuneabanului trage înapoi întreaga lume care trăieşte din datoriişi a abolit din sistemul său munca planificată şicoordonată!...nu de un Minister al Planificării, ci deoamenii practici care ştiu să se întindă „cât le este pla-puma”.

Stând aici, sus, sus de tot, venind cu „telegondola” amavut pentru moment, datorită imensei suprafeţe de apă,care se întindea la picioare, departe în hău, senzaţia trăiriiîntr-o Veneţie atemporală, telepurtată spre înalt, unde apa,aerul şi albul zăpezii au creat un adevărat Rai.

Doamne, ce gând, ce viziune, ce apocalipsă întrevăd,am simţit că văd, când am trecut prin Voineasa şi am privitîn sus înspre fosta staţiune turistică creată pentru români şilăsată în paragină, când mi-am amintit de anul 1988-vara,când, venit două săptămâni în această staţiune şi urcându-

Simion PETRE

Forum vâlcean6

7martie 2015

mă cu Tina, Bogdan şi Simona pe muntele din faţă, versantplin de flori de câmp am văzut pentru prima dată ŢaraRomânească...de sus! Ce ne-am mai bucurat, laîntoarcerea în cabană, ce cabană! ce masă în acea imensăcantină pentru turişti români, americană! ce forţă, ştiam căvoi construi nu peste multă vreme, aici, o fabrică derachete!

Ce apocalipsă, să întrevăd, nu la ducere, ci la întoarcerespre Râmnic, prin Voineasa, ce frumos oraş! ce comună?...cum peste cabanele supraetajate şi hotelul mare dinstaţiune s-a aşternut liniştea, şi, în care noaptea mişună nucâinii, ci lupii...Dar ce lupi? de unde lupi? Lupul seamănăcu omul, lupul singuratic este omul...Dar aici fiindcă omula părăsit locul urletele cele neauzite dar simţite din lipsăde viaţă erau strigăte de cucuvele. Ce blestem va cădeapeste această lume care azi construieşte şi mâine dărâmăfără să-i ceară nimeni. Care părăseşte şi apoi se întoarce casă fure...Care-şi dispreţuieşte trecutul! Păi nu tot noi amtrăit şi am construit ieri? Ce ţară, ce ţară, care douăzeci şicinci de ani ne-a obligat să creăm o clasă mijlocie, prinhoţie, vânzând materia primă şi cea manufacturată penimic, umflând buzunarele inginerilor financiari imper-sonali şi bătându-ne joc de manopera pe care mai mult,am eliminat-o din preţ!!! ...Voineasa este o aşezarenaturală, urbană, un loc de vis, de poveste, o „ţară” cumalta nu mai este! ...Auziţi? ce spun nătărăi! StaţiuneaVoineasa, „a fost”! Ce să mai spunem acum? stămînlemniţi ascultând această urâtă poveste, de moarte,derulată la televizoare!, da, cum să omori oameni, cu gura,şi nu spunem nimic despre cei care au rodit, au construit,au devenit, da, care au reuşit să se dea cu patinele pelacurile crescute ca din pământ între crestele munţilor, aiciîn Ţara Loviştei!....SOS! ce facem vâlceni cu StaţiuneaVoineasa şi cu Calea ferată dintre Apusul şi Sud EstulEuropei...străbune, Europa noastră!? De ce stricăm cepărinţii noştrii, chiar noi, am construit? ...Vreţi soluţii?întorceţi-vă la unitatea „tribală”-ultramodernă în viitor- asatului, comunei şi oraşului, trăiţi-le după o singură legeprecum legea străveche a naturalităţii dezvoltăriiaşezărilor umane, a comunităţii; scuipaţi banii duşmanilorşi reînviaţi trocul, dacă altfel nu se poate, şi, mai pe scurtşi modern, vindeţi tot ce-i acolo la Voineasa oamenilor dinlocul şi împrejurimile voastre, celor care vor să aibă Raiulpus deoparte încă din timpul vieţii! da, vindeţi tot oame-nilor de ispravă, aşa cum au făcut alţii cu propria ogradă,pe o rublă, pe o marcă, pe un dolar...Nu aşteptaţi să vinăstihia naturală şi să ne pedepsească că nu am respectatomul ca produs natural. Nu vedeţi că cei care conduc bineşi construiesc sunt mai apoi vânduţi şi pedepsiţi, omorâţicu gura, sacrificaţi!? ...ce regulă generală, îngozitoare, laromâni!? să schimbi pe cel care a făcut-construit cu altulcare a râs, a aplaudat, a lins în c-r.

P.S. Tot anul acesta, noul ziar, FORUM vâlcean, vadialoga cu cetăţeanii, linşaţi prin impozitare şi costurile lacăldură, apă caldă, şi lumină (toate date de Dumnezeu,omului, pentru viaţă), despre staţiunea Voineasa, desprebeneficiile comunităţilor care muncesc ca să trăiască,despre transportul rutier şi Calea Ferată electrificată dintreSibiu-Cozia- Râmnicu Vâlcea- Curtea de Argeş şi Piteşti.Forumul vâlcean părăseşte ideea de capitală bucureşteanăîn dauna frumoasei idei regionale trasată pe vârfurilemunţilor de-o parte şi de alta cum a fost şi până în secolulXVIII , şi tot aşa cum a susţinut-o în public, şi colabora-torul nostru Gheorghe Sporiş, cu mulţi ani înainte...

În decembrie anul acesta se împlinesc 25 de ani de cândne-a părăsit una dintre acele celebre „personalităţi” care

au stat lângă sufletul apăsat al românilor. A trecut un sfert desecol de când stingându-se, ne-a lăsat orfani de spiritul săusarcastic, de poantele sale care, făcând haz de necaz, loveaude cele mai multe ori direct la rădăcina prostiei, a imposturii,a aroganţei şi a tuturor relelor care bântuiau printre români.

S-a născut printre noi şi a fost al nostru, al tuturor oame-nilor cinstiţi şi harnici, care-l luau pe BULA alături, la bine şila greu. El a fost cel mai consecvent dintre toţi prieteniipoporului nostru.

A trăit şi a murit vertical ca erou şi martir, alături de ceimai buni dintre noi. Fiind cel mai popular dintre eroii epociinoastre, nu cred că merită să fie dat uitării. Aceasta cu atâtmai mult de noi vâlcenii, care am fost şi am rămas mult-iubiţiilui conjudeţeni. Reamintesc aici pentru toţi care nu ştiu căBulă s-a născu în satul Buleta din comuna Mihăieşti, înjudeţul nostru, a plecat de mic din sat, a cescut şi s-a umplutde faimă în ţară şi în afara ei.

Pentru acest motiv propun ca acolo, în satul lui, precum şiaici, în capitala judeţului lui, să-i fie ridicat câte un monumentîntru cinstirea faimoasei sale memorii. Trecând peste faptulcă nimeni nu s-a îngrijit să-i facă şi lui bine-meritatele rân-duieli creştineşti, eu propun să trecem cât mai curând la fapteşi să ne răscumpărăm astfel o aşa de mare greşală. Începândcu începutul, cred că ar fi bine ca mai întâi să acţionăm pentru

obţinerea certificatului de erou şi martir al revoluţiei, pe care-l merită din plin.

În planul următor, ar trebui să-i fie ridicat câte un bust (sau cel puţin o placa pe un soclu) aici în oraş precum şi însatul său. Cred că cel mai potrivit loc ar putea fi pe micabucăţică de gazon din faţa teatrului.

Ar completa în mod plăcut şi elegant peisajul şi prin faimasa ar aduce o şi mai mare prestanţă teatrului, putându-i fi unfel de „patron moral” şi protector. Având în vedere că umorulsău a contribuit mult la creşterea culturii noastre chiar învremi de restrişte, cred că toate demersurile trebuie facutecatre Ministerul Culturii. Ar fi, cred eu, regretabil să scăpămnefructificată această unica ocazie de a face un brend aloraşului şi judeţului nostru prin comemorarea unei aşa demari „personalităţi” care ne-ar putea aduce faima în ţară şi înafara ei, mai cu seamă că el, Bulă, are rude vestite în Balcani(amintesc aici pe Nastratin) şi în alte ţări din Europa sau dinlume.

Un festival de umor „ a la Bulă” ar avea în urmă o deplinăjustificare. De asemenea ar trebui să-l „căutăm” pe Bulă -junior, pe vărul lui Bulache, pe Bulina şi pe Bulica ( mamă şisoră ) şi pe alte rude, reînnodând astfel tradiţia. La acel vestitfestival ar putea fi invitaţi „ descendenţi” vestiţi ai luiNastratin şi ai altor asemenea din lume. Poate chiar şidumneavoastră aveţi unele idei pe această temă. Nu le lăsaţisă ruginească! Memoria lui Bulă are nevoie de ele pentru areînvia, spre binele nostru şi al celor ce ne urmează. Să nulăsăm să ne fure alţii această inedită iniţiativă. Să neadjudecăm inteligent „ condescendenţi” ai acestui vestit per-sonaj, fiind norocoşi că deţinem în judeţ acest potrivit topon-im - BULETA !

Bulă a murit ! trăiască Bulă ! (08 noiembrie 2014)

Teofil PREDA,

Nu lăsaţi spiritul să moarăÎn casuţa de pe ulicioară,În privirea copilului cu

ochi azuriiŞi-n oricare glas de copii!

În pieptul cu ritm sacadatŞi-n braţul de vaşnic bărbat.În mâna care presară culoriŞi-n degetul care arată

spre nori.

În zâmbetul de fată zglobieŞi-n gestul de iubită nurlie

În sângele pulsând a destinŞi-n seva cu gust acvilin.

Cătaţi-l degrabă pe BULĂ,Puneţi-i o nouă căciulăŞi-n colţul uitat de la şcoalăDuceti-l din nou pe

PĂCALĂ.

Nu lăsaţi spiritul să moarăÎn căsuţa de pe ulicioară,În privirea copilului cu ochiazuriiŞi-n oricare glas de copii!

Preda TEOFIL, 19.11.14

ÎNDEMN

Satul Străchineşti, component al comunei Grădiştea,judeţul Vâlcea, este aşezat în partea de Nord-Est a

comunei, pe malul stâng al râului Olteţ. Cu cei 45 locuitoriai săi, satul Străchineşti este cel mai mic sat, din cele nouăcâte are comuna în component sa. Cale de acces drumulcomunal Urzica ( comuna Sineşti )-Dobricea ( comunaGrădiştea ). Etimologia numelui satului se trage de la antropon-imul strachină. Probabil că în vechime locuitorii se ocupau cuolăritul. De aici și-au luat – probabil - numele și familia boie-rilor Străchinescu. Nu este exclusă nici variant ca numele satuluisă fie dat de familia boierilor Srăchinescu, boieri ce au avutconac şi moşie în zonă. Aceştia, în istoria Țării Românești,au deținut ranguri boiereşti, postelnici, ispravnici, pitari, etc.Tot din satul Străchineşti era şi Tănasie Miulescu, “tăiat deturci” ca participant la “zaveră”-Revoluţia lui TudorVladimirescu din 1821.

Biserica din Străchineşti, cu hramul „Intrarea în Biserică” –declarată monument istoric- a fost ridicată între anii 1737 –1748. Construcţia a fost începută de ispravnicul VladuRomanescu, boier din comuna Roşiile. Dar acesta moare şilucrarea este continuată de soţia acestuia, jupâneasa Păuna. Înanul 1748 este terminată.

Se spune că pe locul unde a fost ridicată această bisericăar fi fost o altă biserică, construită de haiducul Dragu.Legenda ne dezvăluie că acest Dragu, de numele căruia se leagămai multe denumiri toponimice pe raza mai multor comuneoltene, ar fi ridicat 3 biserici.

Biserica a fost renovată la aproape o sută de ani, în 1830,de către Gheorghe Străchinescu şi soţia sa Ancuţa, boieri locali.Pictura a fost refăcută de zugravii Constantin şi Pătru. Printre ceicare au mai participat financiar la renovarea bisericii, îl putemaminti şi pe Dumitru B. Tomescu cu soţia sa Maria, familie custare, din Grădiştea , în anul 1903.

În acest moment frescele interioare necesită să fie restau-

rate. Acolo unde sunt deterioratese observă trei rânduri de stra-turi de frescă. În altar, picturaeste în stil Brâncovenesc. Înexterior, biserica a fost victimaunor abuzuri venite din parteapreoţilor parohi locali care, dinexces de zel sau neştinţă, au dis-trus frescele. Nu spun că şi în inte-rior unele fresce au fost distruse -a fost spart un zid pentru a fimontată o uşă.

În manuscrisele lăsate de Dumitru Cumpănaşu, preot şiînvăţător din Grădiştea, personalitate marcantă a vieţii culturaleşi politice a Olteniei, referitor la Biserica Străchineşti , găsimurmătoarele:

“ Bisrica Străchineşti are acelaşi plan de construcţie ca şiBiserica Buna Vestire din Rm. Vâlcea, ( la dimensiuni maireduse). Şi aici, în tabloul votiv apare Constantin Mavrocordatvoievod, confirmând că bisericile Străchineşti şi Buna Vestiredin Rm. Vâlcea au fost construite în acelaşi timp, după modelulbisericii Mânăstirii Horezu. ”

Ca o curiozitate, probabil unic în zonă, una dintre fres-ce reprezintă un sfânt cu turban. Referitor la această pictură,muzeograful – arheolog, doctor în istorie, domnul FlorinRidiche de la Muzeul Olteniei din Craiova, a făcut următoareaprecizare: ” Turbanul nu este neapărat un obiect devestimentație musulman. El era folosit și în perioadapreislamică. Turbanul are mai degrabă o funcție utilitară, deprotecție împotriva prafului și a soarelui și era folosit și de mon-goli, de huni, se pare, dar și de soldații francezi creștini, înperioada războiului din Algeria. În ceea ce privește picturaprezentată, consider că pictorul-autor a văzut ceva similar în bis-ericile ortodoxe din cadrul Imperiului Otoman, mai ales în celede la Constantinopol sau din Asia Mică. ”

Ilie FÎRTAT

UN NECROLOGÎNTÂRZIAT

SFÂNTUL CU TURBAN DIN GRĂDIŞTEA VÂLCII

Forum vâlcean

martie 2015

FORUM 11 RECURS LA ISTORIE- 21 AUGUST 1968

În noaptea de 20/21 august 1968 procesul politic,cunoscut sub numele de „ primăvara de la Praga” a

fost întrerupt. Trupe din armatele Uniunii Sovietice,Poloniei, R.D. Germane, Ungariei şi Bulgariei, toate ţărimembre ale Tratatului de la Warşovia, au pus capăt unuifenomen politic ce reuşise să impresioneze lumeaoccidentală civilizată, şi să pună pe gânduri conducerilestatelor socialiste aflate în sfera de influenţă a U.R.S.S.După înăbuşirea revoltei din Ungaria (1956) de cătreU.R.S.S., se părea că soarta statelor din blocul sovietic erapecetluită, nimeni şi nimic nu le mai putea opri din drumullor „nestăvilit către zorii luminoşi ai comunismului”. Cutoate acestea, la începutul anului 1968, un stat mic din cen-trul Europei începea să dea semne de nesupunere vădită faţăde „marele prieten” de la răsărit, sfidând „doctrina Brejnev”( a suveranităţii limitate) prin organizarea de proteste alesindicatelor, demonstraţii studenţeşti, luări de atitudine dinpartea presei, toate având ca obiectiv solicitarea de reformeeconomice şi sociale, libertatea cuvântului, a presei, aîntrunirilor şi a religiei, dar şi reforme politice, constând, înprincipal, în libertatea de acţiune pentru cele patru partidenecomuniste existente în Cehoslovacia, căci despre ea estevorba.

De menţionat faptul că primul pas, în acest sens, îlfăcuse România, care, la începutul anilor 60, eraconsiderată figura cea mai spectaculoasă din Estul comu-nist, deoarece, pe lângă evidenta distanţare ideologică faţăde Moscova, evoluase către o politică de invidiat, dublatăde acorduri comerciale cu statele vest-europene carepromiteau mult.

Pe fondul înrăutăţirii climatului politic şi social dinCehoslovacia, primul-secretar al Partidului Comunist

Cehoslovac(PCC), Antonin Novotny, este înlocuit cuAlexander Dupcek, primul ocupând în continuare funcţia depreşedinte al republicii. La scurtă vreme, presiuneareformiştilor din PCC îl obligă pe Novotny să demisionezeşi din funcţia de preşedinte al ţării, fiind înlocuit cu LudvigSvoboda.

În ciuda faptului că URSS şi acoliţii săi, în urmanumeroaselor întâlniri bilaterale, solicitaseră Cehoslovacieisă revină la „modelul unic” de socialism şi să renunţe la teo-ria „socialismului cu faţă umană”, conducerea PCC şi-aurmat drumul pe care pornise, determinându-l pe ministrulde externe al URSS, Andrei Gromîko, să declare la 6 mai1968; „se dezlănţuie contrarevoluţia, în cel mai bun caz estea doua Românie, iar aceasta înseamnă deja destrămareacompletă a Tratatului de la Warşovia”( Dosarele istoriei, nr.8/1998, pag. 8).

La 13 august 1968, Leonid Brejnev, conducătorulURSS, într-o convorbire telefonică purtată cu AlexanderDupcek, face o ultimă încercare de rezolvare a problemei,cerându-i insistent lui Dupcek să ia măsuri ferme pentrurevenirea Cehoslovaciei la starea de normalitate, încheindpatetic „dragă Saşa, e ultima şansă de a salva situaţia”(ibi-dem, pag.14). Ca urmare a lipsei de reacţie din partea con-ducerii Cehoslovaciei, în noaptea de 20/21 august 1968, ocoaliţie de state din blocul comunist (URSS, Polonia, RDG,Ungaria şi Bulgaria) invadează şi ocupă statul cehoslovac,arestează conducerea acestuia şi încearcă să impună un nouguvern.

Datorită reacţiei şi protestelor vehemente ale opinieipublice internaţionale şi ale poporului cehoslovac, şinereuşind să numească un guvern marionetă, URSS îşiretrage trupele din Cehoslovacia în cursul nopţii de 11/12

septembrie 1968, instalând, totuşi, în această ţară„iarna...primăverii de la Praga”. Abia în anul 1989, în urmaRevoluţiei de catifea, poporul cehoslovac pune în practicăobiectivele şi năzuinţele formulate în 1968, înscriindu-se înrândul statelor est-europene dornice de un parcurs demo-cratic în evoluţia lor politică, economică şi socială.

La Bucureşti, evenimentele din Cehoslovacia au fostreceptate cu profundă indignare de majoritatea populaţiei,ca şi de către conducerea statului, care şi-a exprimat „sur-prinderea şi dezacordul faţă de intervenţia militară înCehoslovacia”. Un fapt poate mai puţin cunoscut este acelacă la începutul lunii august, Ceauşescu fusese informat deDIE că trupele Tratatului de la Warşovia vor invadaCehoslovacia şi sfătuit să anuleze vizita pe care urma să oefectueze acolo. Ceauşescu, nu numai că n-a renunţat, dar adeclarat : „Mă duc să-l previn pe Dupcek...Nota să fie pedouă pagini, în limba rusă...O dau personal lui Dupcek.”(Dosarele istoriei, nr. 8/1998, pag. 13). La revenirea dinvizita efectuată în perioada 15-17 august 1968, a spus: „Dupcek nu a luat în serios informaţia...Ăsta nu ştie nimic,dar nici nu crede! (ibidem).

În urma adunării populare spontane desfăşurată încapitală în ziua de 21 august 1968, în cadrul căreiaCeauşescu a rostit un discurs fulminant, atât el cât şiRomânia au câştigat respectul lumii întregi, bucurându-sede un generos val de simpatie, inclusiv din partea statelorcapitaliste dezvoltate. Din păcate, doar după trei ani,Ceauşescu îşi va dezvălui tendinţele autocrate, intolerante şicapricioase, care mai târziu vor deveni dominante şi vorconstitui imboldul ce va determina poporul român să-lînlăture de la putere în decembrie 1989.

Ilie GORJAN

Aducerile aminte sunt într-o mulţime de cazuri ipos-taze ale unor momente frumoase şi plăcute, care

deseori încălzesc sufletul şi fac mintea să deschidă ferestrespre clipe şi zări minunate rămase undeva în urma noastră,ele pot fi însă mult întărite şi revigorate şi de existenţa unorfotografii şi chiar şi cărţi uneori, care fac să reînvie un trecutce părea estompat şi lăsat în urmă.

În cazul de faţă avem sub privirile noastre un volum decarte, dar omagial postum, intitulat 75 de ani de la naştereacărturarului vâlcean COSTEA MARINOIU, care-l aduceîntr-un anumit fel din nou printre noi pe unul dintre apropia-ţii noştri plecat în lumea de dincolo. Iniţiatorul, făuritorul şicoordonatorul cărţii este merituosul profesor de istorieEugen Petrescu. Tot el este îngrijitorul ediţiei la editura pro-prie, Editura Petrescu, Râmnicu Vâlcea, 2012.

Apariţia volumului dedicat memoriei distinsului om decultură, profesor şi cărturar vâlcean COSTEA MARINOIU,a fost posibilă şi datorită receptivităţii de care au dat dovadămembrii celor mai importante organizaţii culturale vâlceneprezentate la pagina trei: Asociaţia Naţională Cultul Eroilor„Regina Maria” – Filiala Judeţeană Vâlcea, SocietateaCulturală „Anton Pann” – Râmnicu-Vâlcea, LigaScriitorilor Români – Filiala Judeţeană Vâlcea, Cercul de laRâmnic „România – Grădina Maicii Domnului”, la careputem adăuga alte şi alte organizaţii şi instituţii importantedescoperite în cuprinsul său. Este o lucrare întru totul reuşi-tă, voluminoasă, cu un mare număr de pagini (551) cecuprind eseuri multiple din partea unor prieteni, cunoştinţe,colaboratori, care l-au stimat şi apreciat pe concitadinul nos-tru, profesorul, cercetătorul şi istoriograful folclorului vâl-cean COSTEA MARINOIU.

Dacă pe prima copertă este figura în fotografie a mult

apreciatului nostru prieten, pe cea de-a doua, ne întâlnim cuacelaşi chip, dar într-o veritabilă operă, cu adevărat de artăcare merită să fie bine luată în seamă, întrucât este împlinităîntr-un tablou pictat în tehnica ulei pe pânză şi care ar puteasă onoreze orice mare muzeu de artă.

Autoarea acestei autentice podoabe – portret în ulei – alcunoscutului profesor COSTEA MARINOIU, este o creaţiedesăvârşită a doamnei pictor Violeta Scrociob, într-un veri-tabil stil academic renascentist. Dacă nu l-aşi fi ştiut şicunoscut pe profesorul COSTEA MARINOIU, şi că a plecattotuşi dintre noi, aş fi putut spune că l-am avut din nou înfaţa mea, dar într-o creaţie a lui Veronese, Tiţian sau Bellini.Felicitări stimată doamnă Scrociob!

Cartea cu portretul acesta admirabil rămâne peste vremeun document ales. Cuprinsul său s-a bucurat de împlinirealui, printr-un număr de foarte mulţi colaboratori eseişti, înjur de 75, care au dorit să-şi exprime gândurile, stima, sim-patia, regretul şi admiraţia deosebită faţă de cel ce trebuie săadmitem totuşi cu greutate că nu mai este prezent fizic ală-turi de noi, dar a rămas statornic în memoria fiecăruia, ca opersoană blândă, amabilă, îngăduitoare, prietenoasă şi proli-

fică pe tărâmul scrisului literar, istoriografic etc.Lucrarea „Volumul Omagial” este laborios structurată în

capitole precum: Prefaţă – Eugen Petrescu, Cuvântul înain-te deosebit de prestigios îi aparţine ÎnaltpresfinţituluiArhiepiscop al Râmnicului – Gherasim Cristea, urmat apoide un mare număr de pagini dedicate operei şi biografiei sti-matului profesor Costea Marinoiu, întocmite de către profe-sorul Eugen Petrescu. Evocări şi recunoştinţă prezintă încuvinte bine alese şi sugestive câţiva demnitari ai JudeţuluiVâlcea, începând cu dr. ing. Ion Cîlea, ing. RomeoRădulescu, jurist Petre Iordache etc.

Capitolul următor, foarte voluminos, cuprinde peste 70de eseuri ale prietenilor, cunoscuţilor, oamenilor de culturăvâlceni şi colaboratorilor săi, care şi-au expus onest şi apre-ciativ punctele de vedere, cu privire la viaţă, activitatea pro-fesională şi opera polivalentă a profesorului CosteaMarinoiu şi multiplelor sale preocupări ca profesor, cercetă-tor, critic literar, istoriograf al culturii folclorice de pe plaiu-rile vâlcene, prozator şi publicist, toate tratate pe larg şiaprofundat, ajungându-se la concluzia că numai studii şiarticole, în domeniile enunţate mai sus a întocmit în jur de800, iar lucrări în volume 25.

Această laborioasă muncă de ordin cultural l-au făcut pestimatul profesor Costea Marinoiu, să fie prezent în dicţio-nare, enciclopedii, reviste de specialitate, într-un număr de43. Iată ce spune prof. dr. Gheorghe Deaconu la pagina 256:„Duhul cărturăresc al lui Costea Marinoiu, a fost şi este pre-zent perpetuu în viaţa culturală a Vâlcii din ultima jumătatede veac, membru fondator şi activ (adeseori îndeplinind şifuncţii de conducere), al tuturor structurilor formale şi infor-male ale breslei (cenacluri, cercuri, asociaţii şi societăţi,fundaţii şi forumuri). Costea Marinoiu, a participat deopo-trivă la „facerea” şi la „scrierea” istoriei culturale locale.Cronicarul prezentului, l-a dublat pe cercetătorul trecutu-lui”.

Începutul anului 1956, îl găsea pe profesorul CosteaMarinoiu punând bazele la încă 14 asociaţii, societăţi, foru-

AMINTIRI NOSTALGICEVeronica TAMAŞ,12 octombrie 2012, Râmnicu-Vâlcea

Forum vâlcean8

9martie 2015

muri, festivaluri culturale locale, regionale şi de mareamploare. Pentru o asemenea activitate atât de multilaterală,a primit titluri, decoraţii, medalii, premii şi diplome bineme-ritate, într-un număr de peste 23 din partea celor mai repre-zentative organizaţii culturale vâlcene ca: SocietateaCulturală „Anton Pann”, Forumul Cultural, AsociaţiaSeniorilor din Educaţie, Ştiinţă şi Cultură din JudeţulVâlcea, Fundaţia Culturală „Sfântul Antim Ivireanul”,Asociaţia Naţională „Cultul Eroilor” – Filiala JudeţeanăVâlcea şi încă multe altele, iar Şcoala cu clasele I-VIII,Ocnele Mari, a primit numele omului de cultură vâlcean, însemn de onoare şi stimă. Sunt distincţii binemeritate decătre distinsul profesor vâlcean, pentru truda cercetării fru-mosului în folclorul şi eposul popular vâlcean şi aşternereape hârtie a veşniciei acestor minunate creaţii ale truditorilorpe aceste meleaguri care trebuie să rămână necontenit tinereşi proaspete pentru veşnicie în mintea viitorimii.

Noi, cei ce l-am cunoscut, preţuit şi stimat, îi vom purtapentru totdeauna o pioasă şi frumoasă amintire. Sentimentenobile îi adresăm şi prin volumul îngrijit de domnul profesorEugen Petrescu, volum constituit într-o manieră de manifes-tare unanimă a prieteniei, simpatiei amicale, a sincerei noas-tre aprecieri şi preţuiri, dar şi marele regret al plecării saledintre noi.

Membrii Societăţii Culturale „Anton Pann”, îi poartă ofrumoasă şi binemeritată amintire încărcată de cuvinte elo-gioase şi cu privire la caracterul plin de nobleţe spirituală almarelui om, care a ştiut să le mlădieze tuturor direcţiilenecesare pentru atenuarea tuturor asperităţilor întâlnite încale, multe desigur şi artificiale, prin tactul său nativ, blân-deţea sa recunoscută.

Aceste caracteristici i-au fost recunoscute şi de cătreamicii săi. Iată ce scria domnul Ştefan Stăiculescu, înfebruarie 2012: „Dacă ar fi să fac o caracterizare succintă avalorii sale de creator şi om aş spune atât: a fost o vioarăcare a ştiut să cânte numai cântece cu armonii de bunătate,de iubire şi înţelegere între semeni”.

Astfel de aprecieri plăcute şi romantice se mai găsesc şi

în alte multe file de corespondenţă ca şi în voluminoasalucrare omagială bine gândită, organizată şi tot aşa de minu-ţios aşezate capitolele, în care s-au tratat toate faţetele omu-lui spiritual, intelectului şi multiplelor sale activităţi.

Totul este bine orânduit, după un proces laborios de gân-dire riguroasă şi profundă, aşa fel încât parcă fiecare eseuderivă din celălalt formând o frumoasă şi bine întocmităconfiguraţie a omului, spiritului cu multiplele sale faţete deadmirat, ca şi puterea de creaţie fecundă a intelectului său, acomportamentului blând, atent la fiecare formă de manifes-tare prin cât mai multă bunătate şi disponibilitate plină degrijă şi atenţie specială.

În acest Volum Omagial, găsim până şi un capitol foartebine venit, intitulat „Album foto-documentar”, cu imaginimagistral colorate, numerotate şi explicate. Astfel aflăm că,asemenea aduceri-aminte numite şi fotografii sunt într-unnumăr deosebit de mare şi au prezentată până şi data com-pletă, cu ziua, luna şi anul când au fost realizate, ceea ce estefoarte bine, spre o reînviere mai uşoară şi mai rapidă, amomentului respectiv, dar care fapt a comportat credem şiun mare efort de selecţionare şi aşezare în pagină, pentrucoordonatorul lucrării. Acest capitol începe cu două fotogra-fii, foarte reuşite, prin frumuseţea tinereţii cupluluiMarinoiu, evocatoare de amintiri, şi poate fi considerat cafiind partea evident artistică a volumului fiind de o mareatractivitate şi frumuseţe artistică, datorită romantismuluidus până la sublim, ca şi a acurateţii imaginilor bine şiexpresiv înfăţişate, dar mai ales a culorilor alese cu un bungust desăvârşit până la cel mai mic detaliu. Arta realizăriifotografiilor color în tomuri pastelate şi nuanţe perfectarmonizate şi deci reuşite până în cele mai mici detalii nunumai ale ambientului, dar mai ales a figurilor umane, ainterioarelor lăcaşurilor sfinte, şi mai cu seamă înfăţişareasărbătorească în odăjdiile ca de magi al sfinţilor părinţi, pre-zente la diferitele manifestări, toate fiind realizate în modmagistral. Peisajele sunt mirifice, înfăţişând simfonia deînceput a toamnelor ce pictează întreaga natură.

Asemenea minunate frumuseţi ca tehnică fotografică şiautentică reprezentare şi aduceri aminte, deosebit de reuşiteîn toate detaliile cele mai mărunte devin de o valoare inesti-mabilă pentru oricare dintre noi, aceia care dorim rememo-rarea unor anumite momente din trecut. Prin aceasta volu-mul devine şi mai complet, bun şi preţios şi ca document

artistic prin colecţia atât de reuşită a fotografiilor într-unnumăr de 450. Socotim că nu sunt deloc multe şi nici nuaglomerează cartea ci dimpotrivă o întregeşte mai bine şi oface cu adevărat vie, atractivă şi mai interesantă şi autenticăprin figurile fixate acolo atât de măiastru de către artistulmânuitor al aparatului de fotografiat, ca o complementarita-te reuşită la eseurile pline de afecţiune, stimă, admiraţie şirespectul cuvenit stimatului prieten, Costea Marinoiu.

Volumul Omagial, nu se încheie nici aici aşa cum seîntâmplă de obicei şi în mod standard, ci mai prezintă încăun capitol absolut inedit, ce se intitulează „Scurtă prezentarea evocatorilor şi colaboratorilor”, care cuprinde şi câte ofotografie a celor ce şi-au adus contribuţia prin impresiilelor scrise, despre stimatul nostru prieten şi cu o scurtă pre-zentare a fiecăruia pentru a se cunoaşte persoana şi valoareaumană, profesională şi ştiinţifică a fiecăruia.

Toţi binevoitorii rândurilor ce împodobesc şi îmbogăţescacest volum, zâmbesc cu bunătate şi bunăvoinţă din fotogra-fiile lor vrând parcă să arate câte lucruri frumoase şi utile sepot împlini dacă între oameni există bunătate şi înţelegere.

Întregul Volum Omagial, oferit ca un dar binemeritatprietenului, profesorului şi omului de cultură CosteaMarinoiu, socotim că este bine venit, complet întocmit, unadevărat şi complex document al unei epoci despre existenţaomului, cercetătorului, admiratorul pasionat al plaiurilorvâlcene, cu tot ceea ce au avut ele din trecut şi până astăzi,mai bun, mai frumos, mai autentic şi care merită cu priso-sinţă să fie cunoscute şi transmise mai departe „urmaşilor,urmaşilor noştri”.

Felicitările noastre harnicului creator al acestui reuşit şiminunat cadou postum, oferit cu multă deferenţă, stimă şiapreciere bunului nostru prieten Costea Marinoiu, careregretăm că nu s-a înfăptuit atunci când mai exista printrenoi, pentru o prea deplină mulţumire şi a sufletului său. Darcredem că puţini erau cei care ştiau că posibilul este impo-sibil, de aceea zicem că „niciodată nu este prea târziu” şi căofranda spirituală de azi este şi ea primită cu aceeaşi plăcereşi reală bucurie, mai ales acolo sus, în spaţiul divin, undetoate au valoarea meritată. (Fără nici o legătură cu ast mate-rial, foarte frumos şi necesar, punem o întrebare tuturorcelor, care cunosc: ...unde se află manuscrisele sau cărţile,ultime, ale compatriotului nostru, cetăţean şi scriitor, despreOxcnele Mari şi Pârâieni!?...)

FORUM 11

FORUMUL CULTURAL AL RÂMNICULUI, LA ORA BILANŢULUI

Joi, 28 martie 2013, în sala mare a Bibliotecii Judeţene„ Antim Ivireanul” din Râmnicu Vâlcea, s-au

desfăşurat lucrările Forumului Cultural al Râmnicului(FCR)-Adunarea Generală de dare de seamă pe anul 2012.Domnul Alexandru Popescu Mihăeşti-preşedintele FCR şimoderatorul manifestării a supus spre aprobarea membrilorprezenţi, în sală-întruniţi statutar, programul de desfăşurarea acţiunii, dar nu mai înainte de recitarea rugăciunii “TatălNostru” la iniţiativa părintelui Nicolae State Burluşi... Defapt, acest moment creştinesc, a înlocuit cumva prezenţareprezentantului Arhiepiscopiei Râmnicului, care, invitatfiind, aşa cum s-au pronunţat organizatorii, a fost aşteptatpână la închiderea lucrărilor!? În ce mă priveşte, personal,eram obişnuit ca cineva din partea înaltei instituţiibisericeşti să binecuvâteze cu prezenţa onorabilele noastreadunări!

Preşedintele în exerciţiu, în discursul său a scos înevidenţă, cu rigoarea unui bun orator, cum dealtfel este binecunoscut în lumea culturală a Vâlcii şi nu numai, realizările,care au fost mulţumitoare pentru vremurile pe care le par-curgem şi neîmplinirile membrilor pe care i-a păstorit peîntreg parcursul anului 2012. Am spicuit câteva citate legatede „statutul” şi rolul acestei asociaţii: „Societatea noastră,Forumul Cultural al Râmnicului, nu se suprapune cu alteasociaţii, nu se subordonează altor asociaţii, ci conlucreazăcu ele... Nimeni nu este şef aici! e o ierarhie pentru că tre-buie, administrativ, să fie; pentru că, altfel, nu putea fiînregistrată juridic. Colaborăm, gândim împreună, căutăm

soluţii împreună şi învinge, binenţeles, atunci când estebine argumentat. ...Vin din alte judeţe să ia modelul nostru,ne felicită pentru lucrările pe care le edităm, pentru că pre-ocuparea noastră nu este decât culturală. Nu facem altăpolitică decât a culturii, şi suntem în serviciul culturii, aşacum spuneam uneori, deşi unii ne ironizează, „doctori fărăde arginţi”. Nimeni, de la Forumul Cultural, până acum, n-a primit niciun leu, pentru nicio activitate. Singurul lucrucare s-a putut da, când s-a făcut un număr, al cifrelor, de ani,mai rotund şi a avut o activitate bogată a primit felicitări şi-o diplomă...”

Cuvântul de salut al preşedintelui Consiliului JudeţeanVâlcea, a fost transmis prin persoana dl-ui GheorgheStancu, care mulţumind pentru invitaţie şi-a arătat sprijinul,ca de fiecare dată, pentru activităţile ce vor fi desfăşurate.

În continuare, preşedintele în exerciţiu, a citit, în sinteză,darea de seamă a activităţilor desfăşurate în cursul anului2012 din care am spicuit câte ceva dintre cele mai impor-tante manifestări culturale organizate sau la care a luat parteforumiştii, după cum au fost ele prezentate:

- Simpozionul de încheiere al programului intitulat«Spiru Haret - apostol al conştiinţei naţionale»... cu aceastăocazie, Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea a instituitmedalia - «Spiru Haret - 100», care a fost înmânată de cătreprimarul Emilian Frâncu-membru fondator şi preşedinte deonoare al Forumului Cultural al Râmnicului-următorilor:Alexandru Popescu-Mihăieşti, Gheorghe Dumitraşcu,Carmen Farcaş, Victoria Gibescu, Marian Pătraşcu,

Veronica Tamaş, Gheorghe Ploaie, Mihail Sandu.- Omagierea unor personalităţi locale care au contribuit

prin activitatea lor la dezvoltarea şi promovarea culturiivâlcene în context naţional…

- O altă acţiune importantă, pe lângă multe altele,sprijinită de Primăria Râmnicului, a fost şi cea intitulată,„Pe urmele istoriei strămoşilor”, în cadrul căreia o delegaţieinterjudeţeană de oameni de cultură, printre care un numărimportant de forumişti, au efectuat o vizită de 3 zile laromânii din Uzdin-Voievodina, Valea Timocului şi ValeaMoravei, acţiune ce s-a încheiat cu reale rezultate în cepriveşte legăturile frăţeşti şi culturale cu aceşti semeni de-ai noştri aflaţi dincolo de fruntarile ţării. La Uzdin,delegaţia a nimerit în plină sărbătoare a toamnei – un fel deziua recoltei, organizată de Societatea Cultural-Literară„Tibiscus”, al cărei preşedinte este inimosul poet „în graibănăţan”, Vasile Barbu. Acţiunea a avut loc, ca de obicei încurtea-grădină a „Casei Româneşti” de aici din Uzdin. ÎnValea Timocului, delegaţia cultural-istorică s-a întâlnit cuşefii asociaţiei românilor şi cu oameni de cultură dinaceastă zonă a Serbiei. Ultimul popas efectuat de delegaţiea fost cel din Valea Moravei, unde a participat la sfinţireprimei biserici româno-ortodoxe din această zonăgeografică locuită de vlahi – vorbitori de limbă română. Cade obicei, părintele Nicolae State-Burluşi, pe întreg acestperiplu cultural-istoric, a împărţit iconiţe, cărţi derugăciune, calendare, semne de carte cu însemne tricoloreş.a. şi pentru întregirea bibliotecii româneşti, păstorită de

Forum vâlcean

10 martie 2015

părintele Boian Alexandrovici, protopop al Daciei Ripensisşi Vicar al Timocului, a donat câteva sute de cărţi din cul-tura universală. Într-o mai mică măsură, acest gest, a fostfăcut şi de alţi membri ai delegaţiei, care, în toate grupurilede comunităţi, a fost foarte bine primit. Tot la acest capitoltrebuie evidenţiată contribuţia domnului Petre Cichirdan,care a donat fraţilor noştri întru limbă, sute de exemplaredin revistele: „Cultura vâlceană” şi „Povestea Vorbei”, alcăror editor este, iar domnul Ioan Şt. Lazăr, revista „ForumV” şi Studii vâlcene”, ambele fiind publicaţiile de bază aForumului. În aceeaşi direcţie au procedat şi alţi editori şiautori, membri ai asociaţiei, printre care se numără şi sub-semnatul, care a donat mai multe exemplare din revista decultură şi turism „România Turistica” şi câteva cărţi dinbiblioteca personală.

-Forumul Cultural al Râmnicului, a iniţiat, participat şiorganizat mai multe lansări de cărţi ale autorilor vâlceni,cum ar fi: „Opere, vol. III - jurnal vâlcean”, autor LecaMorariu; Costeşti, Vâlcea – 45 de secole de istorie, autorDumitru Bondoc, lansat la Costeşti cu prilejul aniversării a500 de ani de atestare documentară a acestei străvechilocalităţi de pe valea Bistriţei vâlcene; Volumul de proză,„Catedrala pierdută”, autor Doru Moţoc; Romanul„Evadatul fără umbră”, autor Ion Soare ed II etc.

-În ce priveşte activitatea editorială proprie, în anul2012, Forumul a asigurat elaborarea şi tipăririreapublicaţile specifice: „Studii Vâlcene”, „Forum V” – 3numere şi „FORUM 10”. La acest capitol se înscrie şi efor-tul unui colectiv format din membrii Forumului, coordonatde Ion Soare – vicepreşedintele asociaţiei, privindrealizarea volumului, „Enciclopedia Judeţului Vâlcea, Vol.II – Localităţile urbane”, o lucrare de foarte mare valoaredocumentară. Apariţia acesteia a fost posibilă datorită spri-jinului financiar acordat de către Consiliul Judeţean Vâlcea.

- De multe ori au existat şi disfuncţionalităţi în activi-

tatea Forumului, când nu toţi membrii „au jucat cum li s-acântat”, uneori de la „tribuna adunării”... pentru că, de fapt,aşa trebuie să fie un forum. Dacă nu există diferenţă depăreri, nu se face progres.

-În ce priveşte activitatea financiară a asociaţiei,prezentată de domnul Nicolae Dobrică – membru albiroului, a arătat că, aceasta a fost una echilibrată, dacă seţine cont de vremurile prin care trece societatea româneascăşi lumea în general.

-Programul Forumului pentru anul în curs – 2013, a fostprezentat de către domnul Ion Soare – vicepreşedinte.

De următorul punct din ordinea de zi, s-a ocupat domnulDumitraşcu Gheorghe – secretarul general al Forumului,care a dat citire listei de propuneri pentru noua conducere,stabilită anterior, după cum urmează: Emilian Frâncu, pri-mar al Râmnicului – preşedinte de onoare; AlexandruPopescu-Mihăieşti – preşedinte executiv; Ion Soare, PetreSimion Cichirdan – vicepreşedinţi; Gheorghe Dumitraşcu –secretar general; Gheorghe Deaconu – coordonatorul clubu-lui oamenilor de cultură, ştiinţă şi artă; GheorghePantelimon – coordonator de programe; Ioan Şt. Lazăr –coordonatorul activităţii editoriale; Nicolae Dobrică, IlieGorjan, Marian Pătraşcu, Vasile Ene, Nicolae State-Burluşi,Mihai Sporiş, Nicolae Daneş, Gheorghe Cărbunescu,Ştefan Stăiculescu, Dumitru Bondoc – membri în consiliude conducere.

Preşedintele şi moderatorul manifestării, a supus la votdescărcarea activităţii din anul precedent şi votarea celei încurs de desfăşurare. Ambele aprobate în unanimitate.

Ultimul punct din program şi cel mai aşteptat: acordareapremilor Forumului Cultural al Râmnicului, pe anul 2012,„pe tipuri de activitate”:

- Cercetare istorică-Emilian Frâncu, Corneliu Tamaş;Premiu special-Dumitru Bondoc;

- Cercetare ştiinţifică-Ionuţ Alexandru Budişteanu,Laurenţiu Ploscaru; (Domnul Gheorghe Pantelimon laprezentat pe Ionuţ Alexandru Budişteanu ca fiind: „ungeniu al informaticii româneşti şi nu numai, învaţă, în clasaa XII-a, la Liceul Tehnologic „OLTCHIM”; câştigător anumeroase concursuri, premii internaţionale – în Olanda aparticipat alături de inventatori din toată lumea şi a câştigatun premiu. Peste tot a fost... este o cinste pentruRomânia...” Domnul Ion Soare l-a îndemnat să facă oinvenţie, spunându-i că, „tu poţi să scoţi ţara din criză!”;Părintele Nicolae State-Burluşi, i-a oferit, în semn de cin-stire, „Biblia” lui Bartolomeu Anania-„vâlceanul nostru”,ajuns primul mitropolit al Mitropoliei Clujului, Albei,Crişanei şi Maramureşului, plecat la cele veşnice.);

- Literatură - Mădălina Gârju, Gheorghe Nicolăescu,Constantin Argeşanu, Virgil Oprescu-Runceanu;

- Arte plastice - Simion Petre Cichirdan, VioletaScrociob, Cristian Sima, Alex Gherghina;

- Premiul special - Mihai Sporiş, Dumitru Zamfira;- Muzică - Dorina Arsenescu;- Cultură populară - Adrian Catană, Dumitru Miuţă,

Elena Stoica;- Teatru - Doina Migleczi, Adrian Roman, Iulian Margu;- Artă fotografică - Dan Mihalcea;- Publicistică - Gheorghe Mămularu, Gheorghe

Pantelimon;- Premiul pentru debut – Alexia Dicu, Rareş Ştefan

Pană;- Opera Omnia – Titi Mihai Gherghina, Petre

Purcărescu. Toţi cei premiaţi, au primit „Diploma de excelenţă”,

pentru care, le urăm sincere felicitări şi la cât mai multerealizări!

Gheorghe SPORIŞ

STAŢIUNEA BALNEOCLIMATERICĂ BULETA, COMUNA MIHĂEŞTI A FUNCŢIONAT ÎNTRE ANII 1912 – 1950.

PE CÂND REÎNFIINŢAREA EI?

Din dosarul pe care urmaşii familiei Nicolae I. Pătru îldeţin, extragem câteva documente:

***Ministerul Industriei şi Comerţului, Direcţia minelor, carierelor şi apelor minerale, Regiunea VI Minieră CraiovaNr. 1724/ 1914, Ianuarie 10

Domnului Nicolae I. Pătru, comuna Căzăneşti Vâlcea,Luând cunoştinţă de cererea de a vi se autoriza exploatarea

apelor minerale ce s-a înregistrat la această regiune, sub Nr. 1300din 22 august 1912, am înaintat-o onor minister de industrie, sprea dispune. Ministerul nerăspunzând până azi la a doua D-voastrăîntâmpinare la această Regiune, sub Nr. 1395/8, vă răspundem căsunteți autorizat a exploata acele ape minerale, în următoarelecondițiuni:

- dacă sunt proprietatea D-voastră sau dacă aveţiconsimţământul de la proprietarul terenului.

- dacă proprietatea este a statului sau contrar, va necesita săîndepliniţi anumite forme prescrise de legea minelor.

- să aveţi un Registru de Exploatare, sigilat şi parafat, în careveţi trece, lunar şi zilnic, cantităţile de ape minerale vândute cubutoiul sau numărul băilor ce aţi dat. Acest registru îl veţi pre-zenta în fiecare an Comisiunei de Exploatare, cu taxa de 0/0 dinvenitul brut.Şeful Regiunei VI Minieră CraiovaInginer de mine, s.s. C. CanaracheD-sale Domnului Nicolae I. Pătru, Căzănești.

***Ministerul Sănătăţii şi Asistenţei Sociale,

Inspectoratul I Sanitar, Serviciul Sanitar al JudeţuluiVâlcea

Nr. 3148 din 15 septembrie 1939

DOMNULE,Alăturat, vi se înaintează copie după adresa Laboratorului

Central de Chimie „Dr. C. Istrate” din Bucureşti, cu Nr. 387/1939, cu rezultatele analizei a 5 probe de apă minerală recoltatedin 5 izvoare principale de pe teritoriul comunei Căzăneşti, acestjudeț, de către Dl. medic al circumscripției Băile Govora şi înain-tate sus numitului Laborator cu adresa Nr. 323/1939.

Rugându-vă a lua cunoştință de rezultatele analizelor, din carese constată că probele analizate sunt ape minerale a căror carac-terizare se va face în urma unei analize complete efectuate deLaborator asupra probelor ridicate de la izvoare.

Medic primar, s.s. indescifrabil Secretar, s.s. indescifrabil

Domniei-Sale, Domnului Nicolae Pătru, comuna Căzănești,jud Vâlcea.

***

Comisiunea de Stat a Planificării, Recensământul întreprinderilor industriale, de transport,

comerciale, de credit şi al atelierelor meşteşugăreşti-1948

FORMULARI.1. Denumirea exploatării: Băile Căzăneşti-Buleta, Jud. Vâlcea2. Adresa exploatării: Jud Vâlcea, Plasa R. Vâlcea, comuna

Căzăneşti, Satul Buleta, Strada Buleta nr 165, telefon – 3. Conducerea exploatării. a) Numele şi prenumele

conducătorului exploatării şi calitatea sa (meşter, antreprenor,director, administrator) Ioan N. Pătru şi Gheorghe N. Pătru(frați). b) conducătorul este proprietar, coproprietar, arendaş sauconducător salariat: Proprietar.

4. Înregistrarea exploatării: Exploatarea este înregistrată laOficiul registrului Comerțului? Da. Nr. 1724, anul 1914, Ianuarie10.

5. Brevetul de meseriaş şi cartea de meşter –6. Exploatarea este unica unitate locală, sediul central sau uni-

tatea locală a întreprinderii: Băile sunt proprietate, ca moştenire.7. Este întreprindere naţionalizată conform Legii nr.

119/11/VI/1948? Nu.8. În prezent exploatarea activează? Da. Sezonieră, numai

vara. II.Ce obiect de activitate exercită: Apă pucioasă şi iod.III.Personalul salariat total: Bărbați: 2; Femei: 1; Membru de

familie al patronului: 1Numărul de zile efectiv lucrate de exploatare, în perioada 1

ianuarie – 31 octombrie 1948 a fost de 90 zile.IV.Forţa motrică instalată şi cazane cu aburi.Se întrebuinţează în exploatare forță motrică? Nu. Cazanele

sunt încălzite cu foc de lemne. Apa se fierbe până la otemperatură de 40 grade, pornind pe o conductă, până la fiecarecabină.

V.Unitatea recensată nu dispune de instalații speciale de depozi-

tare.Băile sunt construite din lemn de stejar şi brad. Sunt împărţite

în 9 (nouă) cabine, dintre care funcţionează un număr de 5 (cinci)cabine, din cauză că nu sunt mai mulţi pasageri. În fiecare cabină

Felix SIMA

Forum vâlcean

martie 2015

este câte o singură cadă, din lemn de stejar. Posedă bazin de apăminerală şi pucioasă, cu o capacitate de 32 m cubi. Băile suntfoarte bune şi vindecă, în special, reumatismul. Apa de pucioasăse serveşte, gratuit, de către proprietari.

Semnătura conducătorului unității recensate: Ioan N. Pătru Delegatul recensământului: Notar s.s. indescifrabil

***Sfatul Popular al Regiunii ArgeşSecţia Sanitară şi Prevederi SocialeNr. 11164 din 24 februarie 1961

CătreSfatul Popular al Comunei Buleta, Raion Rm. VîlceaCa urmare a problemelor ridicate în legătură cu izvoarele

hidrominerale din teritoriul comunei Buleta, pentru care s-au ridi-cat probe, vă aducem la cunoştință că am luat legătura cuInstitutul de Balneologie şi Fizioterapie Bucureşti şi văcomunicăm, mai jos, rezultatul analizelor precum şi indicaţiile înceea ce priveşte afecţiunile pentru care aceste ape pot fi folosite.

1.Izvorul zis de CăciulataTemperatura apei 15 grade C. Mineralizaţie totală 883, 4

mgr. la 1%. Hidrogen sulfurat liber 10 mgr. la 1 %. Caracteristica:apă slab sulfuroasă, oligometalică. Indicaţii terapeutice: apă detipul Olăneşti, Izvorul 24, indicată în afecţiunile rinichilor şicăilor urinare. Albuminurii simple, pielite, pielonefrite, artritecronice, litiaze renale, gută, diateza urică. În afecţiunile căilor res-piratorii superioare, pentru inhalații rhinite, faringite, traheo –bronşite, sinusite etc.

2.Izvorul Sărături din Dealul ŞipotuluiTemperatura apei - 12 grade ; Mineralizație totală - 5. 009,5

mgr % ; Clor: 2. 676 mgr % ; Sodiu: 1654 % ; Caracteristica: apăsulfuroasă, clorurată, slab bicarbonatată, calcică, hipotonă.

Indicații: gastrita hipo şi normotonică, constipație cronică,hepato – colicistite cronice, rhino – faringite și traheo - bronhicecronice, afecțiuni reumatismale și ginecologice.

3.Izvorul din Grota Sărată (Sărături)Temperatura apei: 12 grade C. Mineralizație totală: 6143,2

mgr %. Caracteristica: apă clorurată, sodică, hipotonă. Indicații:în cura externă, artrite și poliartrite cronice, artroze, spondiloze,fracturi întârziate în consolidare, osteite, periartrite, miozite,afecțiuni ginecologice. În cura internă: gastrite cronice, hipoa-cide, constipație cronică, colite cronice etc.

4.Izvorul din spatele Şipotului dulceTemperatura apei - 14 grade C. Mineralizație: 723,67 mgr %.

Caracteristica: apă sulfuroasă, oligometalică de tipul Olănești,Izvorul 24, diuretică prin excelenţă.

Indicaţii: nefrite insulare, albuminurii simple, pielite, pielo-nefrite, artrite cronice, gravele, litiaze renale, gută, diateză urică.Afecțiunile căilor biliare, afecțiunile căilor respiratorii super-ioare, pentru inhalații, rinite, faringite cronice, sinuzite etc.

5.Izvorul lui Ion Pătru (din curtea sa)Temperatura apei – 12 grade C. Mineralizație: 1688,9 mgr %. Caracteristica: apă sulfuroasă, sulfatată, bicarbonatată,

calcică, sodică, magneziană, hipotonă.Indicaţii: pentru cura internă în afecţiunile aparatului urinar,

gravele, litiaza urinară, infecţii ale căilor urinare, etc. Hepatitecronice, colecistite simple sau litiazice, în stări alergice, derma-toze.

Șeful secției Sanitare, Medic inspector,Dr. Emil Ştefănescu dr. D. Seremet

***Consiliul Popular MihăeştiJudețul VâlceaNr.220 din 15 martie 1979

CătreCentrul sanitar antiepidemic Rm Vâlcea, jud. VâlceaInstitultul de Stat pentru problemele Consiliului de Stat a

făcut cercetări asupra unui număr de 7 izvoare de apă dinstaţiunea Buleta, județul Vâlcea, în luna august 1978 şi s-a ajunsla concluzia că apele sunt minerale, clorurate, slab bicarbonatate,calcice, magneziene, hipotone şi sunt indicate în cura internă, îndiferite afecţiuni.. Izvorul nr. 5 - apă clorurată sodică - este reco-mandat în cura externă, în afecţiunile reumatismale.

Faţă de cele de mai sus, vă rugăm a trimite la faţa locului unspecialist pentru a recolta şi a recomanda amenajarea izvoarelor(autorizaţie) în vederea deschiderii staţiunii balneare Buleta,comuna Mihăeşti, judeţul Vâlcea.

Această autorizaţie este cerută urgent de către Institutul debalneologie Bucureşti.

„Rugăm ca aceste analize să fie făcute în mod gratuit, deoa-rece nu avem posibilităţi de plată, întrucât staţiunea nufuncţionează.

Preşedinte, Secretar,C. Fotolescu I. Teodorescu

***Consiliul Popular al Comunei MihăeştiNr 345 din 11 aprilie 1979

Către,MINISTERUL SĂNĂTĂŢIIINSTITUTUL DE BALNEOLOGIE BUCUREŞTI

Staţiunea balneară Buleta, din comuna Mihăeşti, jud Vâlcea, afuncţionat în perioada anilor 1912 - 1950.

Din documentele vremii, rezultă că apele minerale tratau bol-navii veniţi din toată ţara pentru a executa băi calde şi curăinternă.

Până în anul 1950, Staţiunea funcţiona sezonier, în perioada1 iunie - 30 septembrie.

Localnicii vorbesc că pacienţii veniţi în Staţiune şi eraunetransportabili, după o cură de băi calde plecau cu cârjele legatede geamantan.

Cura internă cu ape minerale se făcea de la unele izvoare, laindicaţiile unor medici din Băile Govora.

Cazarea pacienţilor se făcea în sectorul particular.Masa pacienţilor se servea de către gazde.În anul 1978, I.S.L.G.C. Bucureşti a efectuat analize la 7

izvoare din cele peste 20 existente şi rezultatul e următorul:- Izvoarele nr.1,2,3,4,6 şi 7 sunt slab bicarbonatate, calcice,

magneziene, hipotone – recomandate în cură internă.- Izvorul nr. 5 e apă clorurată sodică recomandată în afecţiuni

reumatismale.Centrul sanitar antiepidemic Vâlcea a executat examene bac-

teriologice şi s-a ajuns la concluzia că 5 izvoare din 7 sunt bunede băut. Izvoarele nr. 2 și 3 nu sunt amenajate suficient, pentrucare sunt oprite de la băut. Trebuie amenajate şi prezentate, dinnou, la analiza bacteriologică.

Faţă de cele de mai sus, rugăm insistent să trimiteţi un specia-list la Consiliul popular al comunei Mihăeşti, pentru a da unelerecomandări de distribuţie medicală a celor 5 izvoare.

Anexăm următoarele documente (Tabel cu analiza apelor,Centralizator cu analizele O.G.A. Vâlcea, Buletinele de analizăale Centrului sanitar antiepidemic Vâlcea, Adresa ConsiliuluiPopular )

Președinte, Secretar,C. Fotolescu I. Teodorescu

***

REFERATStaţiunea balneoclimaterică Buleta dispune de factori naturali

cu mari posibilităţi de tratament

- Localitatea Buleta dispune de ape sulfurate, calcice, sodice,hipotone, folositoare în cura în internă şi externă . Esteconsemnată ca staţiune în volumul „Îndreptar pentru trimiteri lacura balneară”, ediția 1965, la p. 244 şi ediția 1975, la p. 342,publicat de Ministerul Sănătăţii, şi în „Almanahul Scânteia”,1979, p. 224, unde sunt trecute toate caracteristicile izvoarelor,precum şi utilitatea în tratamente a acestora.

- Localitatea este aşezată la 11 km de Municipiul Râmnicu -Vâlcea, la 7 km de Staţiunea Balneară Ocnele Mari şi la 9 km deStaţiunea Balneară Băile Govora. Localitatea se află pe şoseauacare merge de la Gara Govora la Staţiunea Balneară BăileGovora.

- Această staţiune a funcţionat, în perioada 1912 - 1950, cânda fost închisă de către organele locale, în mod nejustificat.

- Instalaţiile pentru băi calde erau proprietate particulară.Băile erau construite din lemn , erau împărțite în cabine. În fie-care cabină era instalată cada din lemn de stejar. Proprietarulposeda un bazin cu apă minerală şi pucioasă, după cum semenţionează în documentele de funcţionare. Încălzirea apei sefăcea într-un cazan aflat la foc cu lemne, iar stațiunea eradeservită de proprietar, împreună cu întreaga familie.

- Din cauză că posibilităţile de tratament erau scăzute şi exis-tau mulţi pacienţi, băile calde funcționau şi noaptea, iar cazareacelor veniţi în stațiune se făcea în sectorul privat, la casele local-nicilor care dispuneau de camere în plus.

- pentru persoanele venite în staţiune la cură şi de tratamentintern, aceştia serveau apa minerală în mod gratuit de la izvoareleexistente.

- Analiza apelor se făcea de către Laboratorul de Chimie „Dr.Istrati” din Bucureşti.

- Băile calde funcţionau patru luni pe an, iar cura internă sefăcea pe tot parcursul anului.

În vara anului 1978, Institutul de Stat Pentru ProblemeleConsiliilor Populare Bucureşti a făcut cercetări asupra apelor dinstaţiune şi a ajuns la concluzia că sunt surse cu ape minerale ine-puizabile şi, dacă acestea vor fi amenajate pentru tratamentulintern și îmbuteliere, ar fi o sursă foarte mare de venituri şi,totodată, binefăcătoare pentru sănătatea oamenilor.

Datorită faptului că localitatea dispune de aceste bogății ine-puizabile, cu fonduri foarte puține poate fi amenajată săfuncționeze pe tot timpul anului, aducând mari venituri şi, înacelaşi timp, sănătate oamenilor muncii din județul nostru, iardacă se vor lua măsuri pentru organizarea unui complex, ar puteasă vină la tratament bolnavi din toată ţara.

Totodată, aceste ape pot fi îmbuteliate, transportate pe plat-forma chimică a municipiului și în oraș și servite populației înlocul altor ape aduse din alte localități ale țări, de la mari distanțe.

Amenajarea stațiunii poate fi făcută foarte ușor, prin captareaizvoarelor existente sau forarea altora, captarea debitelor înbazine închise, prevăzute cu robinete, numerotarea izvoarelor șiîntocmirea, de către specialiști, a indicațiilor pentru tratament alfiecărui izvor. De fapt, localnicii din satul Buleta fac tratament, însensul că ei consumă ape minerale, iar vârstnicii încălzesc apași fac băi la domiciliu.

Este necesară și amenajarea unor alei între izvoare, pentru ase parcurge mai ușor distanța între ele, acestea fiind înșiruite peo rază de 500 m.

Pentru început, pot executa tratament în Stațiunea BalnearăBuleta locuitori ai municipiului Râmnicu – Vâlcea și împreju-rimi, iar în cazul unor bolnavi din țară – se poate organiza cazareîn sectorul particular care este destul de bogat și ușor de organi-zat. Masa se poate servi la Bufetul cooperatist din sat, până lacrearea altor condițiuni sau cu masa la domiciliul gazdelor, dacăacestea încuviințează.

Tratamentele pot fi indicate de către toate punctele medicaledin țară, conducerea Direcției Sanitare Vâlcea putând lua unelemăsuri în acest sens, fiind foarte bine organizată.

Consiliul Popular al Comunei Mihăeşti nu are posibilităţi deamenajarea acestor izvoare binefăcătoare care curg la vale, pier-zându-se, fără a fi întrebuinţate .

Consiliul Popular Județean ar putea lua unele măsuri, prinfactorii de răspundere, pentru a da, din nou, viață StațiuniiBalneare Buleta din raza comunei Mihăești, județul Vâlcea.

Referent Sima Gheorghe, loc.col. rezervă, com Mihăeşti - 11aprilie 1979

***Consiliul Popular al Judeţului VâlceaSecția Control Administrație Localăde Stat şi SecretariatNr. 5010 din 14 iunie 1979

Către Consiliul Popular al Comunei MihăeştiReferitor la Adresa nr. 345/1979 înaintată Ministerului

Sănătăţii, vă facem cunoscute următoarele:Tov. Pavel Dumitru - vicepreşedinte şi tov. I.Teodorescu -

secretar, se fac vinovaţi pentru faptul că s-au adresat direct unuiorgan central al administraţiei de stat. Tovarăşii de mai sus au fostcriticaţi cu ocazia cercetării, întrucât dosarul trebuia înaintatComitetului executiv al Consiliului popular al judeţului, care aveacalitatea să intervină la organul central de specialitate aladministrației de stat.

S-a stabilit ca amenajarea băilor respective să fie cuprinsă înplanul cincinal 1981 - 1985, pentru care veți lua legătura cu secţiaPlanificare, organizare, dezvoltare, când se va întocmi proiectulde plan.

Şef secţie, Şef oficiu,s.s. Nicolin s.s. Mateescu

…Ce s-o fi întâmplat în cincinalul 1981-1985 nu se ştie,deoarece firul acţiunilor a fost întrerupt brusc, apa se risipeşte, încontinuare, asemenea acestor file regăsite, cu greu, la urmaşi.

Un întreprinzător particular, asemenea lui Nicolae I. Pătru dela începutul veacului al XX-lea, ar putea relua, în veacul XXI,firul întrerupt…

Forum vâlcean 11

12 martie 2015

Ei, cu acesta este o poveste veche. De numai 25 deani, e drept, dar cert este că a devenit efectiv un

fenomen. Fără el nu se publică o carte, ba chiar este recen-zentul gata oricând de a-ţi face serviciul să scrie o cronicămeşteşugită, dacă nu chiar elogioasă... Ce mai, a devenit penesimţite indispensabil umilei noastre societăţi literare. Călucrează invariabil cu editura X din urbea Z, nu se bagă deseamă. Poate numai un cârcotaş ar putea să-i caute nod înpapură acestui om cuviincios, bonom, amabil, gata oricândsă sară în ajutorul « scriitorilor » dornici de afirmare.Pardon...’Mnealui oferă clientului ce îi trebuie şi lucreazăcu... materialul clientului. Este « onest », deci nu-i putemaduce nicio acuză. Ne pune însă pe gânduri faptul că

lucrează invariabil cu aceeaşi editură. Şi am sesizat acestlucru la o recentă lansare de carte unde s-au lansat cincicărţi (prolific românul, dom’le !), dintre care trei la edituraamintită şi având drept postfaţă o recenzie semnată deacelaşi domn profesor dr. conferenţiar universitar...Să nuintri la idei când constaţi asemenea lucru !? Ba intri, căci îţipui sufletul pe tavă în mâna unui impostor, a unui escroc,căci nu poate fi numit altfel un asemenea individ. Cum seface că nu a găsit nicio editură în oraşul nostru unde sunt pepuţin cinci şi a trebuit să colaboreze musai cu o editură dinoraşul în care şi-a terminat studiile ea editurii X mascat,desigur, în amabilul profesor ce îţi perie orgoliul rănit deatâţia alţi colegi, care, din invidie nu te apreciază, nu teînţeleg, ba te mai iau şi-n tărbacă atunci când citeşti în cena-clu. Iar tu, onest mâzgălitor, dornic de afirmare cu orice

preţ, te laşi foarte uşor păcălit de « domnul profesor », fărăa visa măcar că te afli, de fapt, în ghearele unui şarlatan decea mai joasă speţă. Căci individul nu are alt rost în socie-tatea noastră literară decât acela de a racola din rândulmembrilor acesteia « scriitori » . Pe bandă rulantă, dacă sepoate...Căci editurile, SRL –uri apărute peste noapte ca ciu-percile după ploaie, trebuie să facă profit ca să meargă maideparte. Şi nimeni altcineva n-a înţeles mai bine acest lucrudecât umilul nostru coleg, intermediarul de serviciu al unuiasemenea SRL. Că va fi având şi ‘mnealui partea, dacă nuchiar va fi fiind acţionar la o asemenea societate, asta e altăpoveste. Doar e vorba de bani aici, de foarte mulţi bani.Câştigaţi cu sudoarea frunţii, nu !?

Luaţi aminte dar’ amatori de glorie ieftină...S-ar puteasă vă coste scump, foarte scump. Şi la propriu şi la figu-rat... !

PAMFLETINTERMEDIARUL

Elena AGIU-NEACŞU

În România lucrului bine făcut, mai sunt lucruri înpicioare, dar în faţa unui pluton de execuție care mai

are de executat comanda finală. Dacă se doreşte să nu por-nim chiar de la zero în reconstrucție, în reindustrializare, vărugăm, Domnule Preşedinte ales, să spuneţi STOP şidestructurării HIDROELECTRICII, şi să retrageţi comandapolitică, incompetentă tehnic, aflată acum în mâna uneiadministraţii judiciare, prea pricepută în toate domeniile (caşi cei ce au ”reuşit” în privatizările care au alungat din ţarămilioane de muncitori calificaţi!) şi cu rezultate... preadirecţionate pentru comisionul imediat, cu riscul, niciodatăasumat, asupra a ceea ce va urma. În cazul de faţă,elocventă este insolvența, după prima scoatere dininsolvență, dată în rezolvarea aceleeaşi echipe, credemclientelară.

Domnule Preşedinte, soarta hidroenergeticii românești

depinde şi de dumneavoastră. Vă rugăm, prin instituția pecare o veți prelua, să vă documentați asupra importanțeiacestui sector pentru funcționarea țării, asupra moduluiabuziv, necorelat, în care a fost reglementat, asupraorganizării și funcționării structurii de administrare. Vețiobserva repede nenumăratele strategii din domeniul ener-getic încercate în anii din urmă, permanentele reorganizaristructurale, schimbarea după culoarea politică a manage-mentului. Se va observa poziţionarea tuturor ”băieţilordeştepţi” (nu doar din domeniul economic, ci mai ales binepoziționați în politica... de cumetrie!) pentru a folosi, înfolos partizan, una din posibilele surse bugetare ale statuluiși a altor nenumărate oportunități - folosințele infrastruc-turii amenajărilor hidroenergetice, fiind multiple și uneorimai importante decât cea vizibilă : energia apelor -considerată foarte ieftină, dar vandabilă pe piaţă, de cătrealt licenţiat, foarte profitabil. Mai mereu rezultateleeficienţei şi eficacităţii nu s-au evaluat prin sisteme coer-ente de indicatori care să surprindă totalitatea efectelor poz-

itive și a eforturilor. O evaluare superficială, speculativă -opacă la serviciile neevaluate şi la regulile introduse, fărăstudii de impact! - au dus în Insolvență o activitate deincontestabilă utilitate publică. Numai pentru funcția ei deregulator în sistemul electroenergetic național este numită„perla coroanei”, iar pentru stocurile de apă ale mariloracumulări... ”cămara de vremuri grele”, pentru tranzitareamarilor viituri, „ocrotitoarea satelor şi oraşelor” etc.

Vă rugăm să folosiți toate pârghiilie instituționale ce văstau la dispoziție înainte ca în graba lor să nu ducăHidroenergetica, prin administratorul HIDROELECTRI-CA, într-un stadiu în care să nu se mai poată interveni.Spuneți Stop!, înainte ca plutonul de execuție să pună...focul. Vă asigurăm de tot sprijinul nostru, nu vă ceremnimic altceva pentru acesta, doar consecvenţa în caleapropusă de Dumneavoastră, pe care ne-am asumat-o cubunăcredinţă.

Dr. Ing Mihai SPORIŞRm.Vâlcea (pensionar)

APEL

„DRACULA ÎN CARPAŢI” POATE DEVENI ADEVĂRATULBREND AL NOULUI RÂMNIC, VÂLCEAN...UN PRINCIPE AL

SCRISULUI ROMÂNESC, CONSTANTIN ZĂRNESCU

Fiind într-o scurtă vizită (2004) la Sibiu, unde am dorit sărevăd o istorie care se chinuie să nu îşi piardă dovezile

materiale, în oraşul mai prezent ca oricând în conştiinţa noastrădatorită prezenţei sale în uniunea europeană medievală, m-ambucurat nespus, văzând că, în sfârşit, a început marea operă deprotejare, de refacere a imensei bogăţii arhitectonice, de redarelumii a unei inestimabile culturi.

Nu puteam să nu văd cu ochii minţii, să nu retrăiesc istoria încoordonate artistic literare, în sensuri adânci şi noanţe de ton sha-kespearian, istoria Principelui Dracula Vlad, domnitorul valah,care îi hărţuia pe saşii sibieni bogaţi, cerându-le bir în schimbulprotejării faţă de negrul drac; faţă de turci, aşa cum este descrisăaceastă istorie în opera de excepţie a scriitorului ConstantinZărnescu (Vlad Dracula Ţepeş - 1999, Dracula în Carpaţi -2002).

*Scriitor clujean, vâlcean prin locul de naştere, Lăpuşata, şi

prin locul de învăţătură, liceul din Horezu, după terminarea stu-diilor universitare s-a stabilit la Cluj, important centru de culturăeuropean, capitală a Transilvaniei milenare, unul dintre cele maiimportante oraşe ale României moderne, alături, desigur, deTimişoara şi Iaşi...

Se impune în literatura română ca un scriitor de clasă aleasă;Laurenţiu Ulici, remarcându-i, în a sa sinteză: „Literatura românăcontemporană”, talentul „vădit mai cu seamă în abundenţa tipicromânească a materiei epice”. Dispune de un stil elitist, are valen-ţele unui estetician, include în scrisul său rafinate reflecţii filozo-fice (Clodi Primus -1974, Regina Iocasta -1984, Dracula în

Carpaţi -2002).Constantin Zărnescu este şi un scriitor orientat către subiectul

istoric, precum, practic, des o face mai ales în cazul domnitoruluiVlad Ţepeş, dar şi în faptele desfăşurate cu ocazia marilor eveni-mente care au precedat apariţia pe harta lumii a României Mari(ciclul de scrieri închinate Principelui Vlad Ţepeş, Ziua Zilelor -2002, 2003-două ediţii).

Teoretic, interesantă mi se pare ideea sa, aceea că, „în clipa încare istoricul nu are documentul, atunci intervine poetul”...careintuieşte adevărul nescris, compune fapte ideale şi le recompunepe cele adiacente în ce priveşte factorul timp.

Recent, după reprezentaţiile de la Cluj şi Tg. Mureş, Teatrul

Renate Scand, din Franţa, i-a reprezentat la Grenoble piesa de tea-tru „Iocasta”.

Pe Constantin Zărnescu l-am cunoscut la Cluj cu ocazia pri-mului meu vernisaj de pictură (2002), ocazie cu care aveam săconstat înclinaţia sa pentru estetica plastică, pentru pictură şi scul-ptură. Aveam mai apoi să cunosc scrierile sale despre Brâncuşi(Aforismele şi textele lui Brâncuşi -1980, Brâncuşi şi civilizaţiaimaginii -1980, Brâncuşi şi Transilvania -2001).

În 2003, la Polul Culturii Clujene, centru cultural adiacentLibrăriei Universităţii, Constantin Zărnescu mi-a vernisat expozi-ţia de pictură şi sculptură intitulată „Carmina Burana”, cu lucrăriinspirate din cantata lui Carl Orff, ocazie cu care am cunoscutsimţul estetic muzical al ilustrului scriitor, acesta atribuind lucră-rilor mele de pictură, stilistic, caracteristica de sinestezism primaral artelor... Citind „Dracula în Carpaţi”, scriere poetică şi drama-tică destinată compunerii unei opere lirice, îi „acuz”, şi eu la rân-dul meu, scrierea, de accente sinestezice. Mai mult, cred că operaliterară, parte a sa, se desfăşoară într-un generos spaţiu dominatde postmodernism, ornat din loc în loc cu simboluri generate departea pozitivă a unui caracter sincretic.

Ca mulţi mari alţi artişti contemporani, artişti articulaţi în con-temporaneitate, nici Constantin Zărnescu nu face excepţie de la ase alinia idealului afirmat acum exact două sute de ani, în 1804,de către vienezul Jean Paul Richter şi anume acela „de a fi în ace-laşi timp poetic, muzical şi pictural”...

Am reluat astăzi parţial un articol publicat de mine în Curierulde Vâlcea cu ocazia Zilei sale de naştere, 24 martie 1949 fiindcăîn această lună, iată, C Zărnescu împlineşte şaizeci şi şase, care,

ConstantinZărnescu împreună

cu părinţii

Forum vâlcean

13martie 2015

zi, spunem noi este una importantă pentru literaturaromână, pentru cultura vâlceană pe care scriitorul osprijină şi o întăreşte considerabil.

Am publicat acest articol pentru ziua de onomasticăa scriitorului de la Cluj, în primul număr alFORUMvâlcean, dar şi ca provocare pentru societateavâlceană, fiindcă vrem să transmitem edililor vâlcenipentru nu ştiu a câta oară, cât de valoroasă şi de primloc este această operă literară „Dracula în Carpaţi” care

a fost scrisă pentru a contracara o excepţionalăoperă lirică „Mateiaş pe eşafod” de Peter Vencsel,clujean şi el, şi care doreşte să compună muzica laopera zărnesciană, muzică rock simfonic, ca şi aoperei ungureşti.

Matei Corvinul a fost văr cu Vlad Ţepeş.Matei Corvinul are o operă lirică pusă în scenă, şiplătită de Budapesta, şi, care, acum, este un brendartistic pentru Ungaria. Peter Vencsel vrea să com-pună muzica şi pentru „Dracula în Carpaţi” de

Constantin Zărnescu...Români, treziţi-vă! Gândiţi-vă ce ar însem-na ca, la Cozia, sau la Muzeul Satului, anual, să facem un festivalde muzică rock simfonic-trei patru concerte ale Filarmonicii vâl-cene cu Dracula în Carpaţi, Mateiaş pe eşafod, Carmina Buranaşi... Recviemul lui Verdi! Ce proiect, ce proiect!...dar pentru astaCJ Vâlcea ar trebui să-şi facă proprietate, să finanţeze, libretul şimuzica, punerea în scenă, a operei Dracula în Carpaţi care,acum, zace în sertar...La Mulţi Ani, Constantin Zărnescu!

01 martie 2015, s-p cickirdan

FORUMUL CULTURAL AL RÂMNICULUI, O ATITUDINE ÎN SPAŢIUL PUBLIC?

Ca membru fondator al acestei organizaţii mi-am pusîntrebarea, căreia încerc să-i argumentez răspunsul

prin ultima Adunare Generală, desfăşurată pentru descărcareaanului 2013, la Biblioteca Judeţeană în 27.02.2014, ora 16.00.Adunarea a strâns cvorumul necesar statutar (numărul total alforumiştilor, cu acte în regulă este de 35 de membrii, nu toţiprezenţi la eveniment!), a avut ca invitaţi de marcă reprezen-tanţii delegaţi de Consiliul Judeţean, Primărie, iar Prefectul afost reprezentat la deschidere de Aurora Gherghina. Formal,totul s-a desfăşurat ca la carte, votul a fost unanim, constatân-du-se adevărul celor spuse. Evaluarea celor prezentate, chiardacă vom supăra pe mulţi, spune un lucru foarte dureros!Forumul este de câtva timp dus pe o linie moartă, şi din el, cadin hoitul economiei lăsată în derivă, profită cei ce se pricep,ca peste tot, băieţii deştepţi. Să încercăm să argumentăm, afir-maţia.

Cu ani în urmă se fonda în Râmnicu Vâlcea ForumulCultural al Râmnicului, cu obiectivele definite în statut, con-sonante ideii de… forum (vezi Dex!). Permanent în aceastăorganizaţie, apolitică, nonguvernamentală, au existat celedouă tendinţe, în permanentă dispută:

- Conservatorii, paseişti, în apărarea tuturor „valorilor”trecutului, inclusiv a realizărilor măreţe la care au contribuitprin trecutele instituţii aservite propagandei; opozanţi ai uneiintegrări europene, „globalizante”, de teama pierderii identi-tăţii (niciodată definită clar şi folosită doar propagandistic,fără separarea otrăvii, pusă de cei 50 de ani de ateism pe subs-tratul tradiţional, evident sănătos, într-o încurcătură de borca-ne, ca o forţată cântare… impusă cândva, să mărească derutaşi să mascheze arestarea lui Dumnezeu!). O obiectivare aacestei tendinţe ne oferă laureatul premiului Nobel,Alexandru Soljeniţîn în studiul său din 1991, privind Rusia(Căderea imperiului comunist, sau, Cum să reîntemeiemRusia, Ed. Rampa şi Ecranul, Bucureşti 1991). Fostul disidentrus spune : „Distrugerea sufletelor noastre timp de trei sferturide veac – iată cel mai groaznic lucru”. „… o clasă conducă-toare pervertită nu este în stare să renunţe la nici unul din pri-vilegiile smulse cu de-a sila… „ op.cit. p.35;

- Dezbaterea ideilor în circulaţie, pentru a putea intra înconcertul european, printr-o integrare în care să aducem valo-rile noastre, valori adăugate unui patrimoniu comun, fără inhi-biţii şi deplină deschidere, promovând respectul de sine şipentru partenerul… câştigat. Soljeniţîn, citat mai sus, constatăcă Provincia trebuie să se elibereze, inclusiv cultural, de capi-tale, de centru. Lucrul acesta fiind intuit şi de noi la fundareaForumului,”Capitalele nu şi-au păstrat nici măcar fundamen-tele care să permită preluarea renaşterii ţării, după ce provin-cia a fost lăsată pradă foametei, umilinţelor şi nimicniciei…”p.28. (vezi metehnele centraliste conservate la, încă nereci-clata, Uniune a Scriitorilor şi la alte asociaţii naţionale gratu-late cu… utilitate publică şi alocaţii bugetare…; nu cumva totpentru perpetuarea unui organ de propagandă?).

Cele două tendinţe, fiecare cu partizani ei, au coexistat,însă raportul a fost dominat, cu timpul, de aripa paseistă, cumulte nume notabile şi o experienţă a … dedublării şi a disi-

mulării incontestabile şi mai apoi prin controlul puterii execu-tive a Forumului şi a resorturilor de comunicare, adică a revis-telor şi a porta-vocii la evenimentele publice. Observaţiilepublice, în mod continuu, de peste cinci ani, an de an, cele dindezbaterile lunare, venind dinspre adepţii dezbaterilor, ai des-centralizării, au rămas strigăte în pustiu. Ursul nărăvit ştie săignore… criticile. Adunarea Generală, invocată mai sus poatefi citită, în ciuda aparentului succes, ca o fidelă stare de faptla actualul Forum Cultural al Râmnicului. Să ne lămurim!

Este posibil ca adunarea generală de descărcare să nu înre-gistreze niciun vorbitor la dezbateri, propuneri, amendamen-te? Despre ce Forum putem vorbi, când în restul anului înforma aceasta decizională nu ne mai întâlnim? Nu cumva fap-tul că tot ceea ce s-a hotărât anterior şi despre care nu s-asuflat o vorbă, nu a fost luat în seamă a provocat… lehamiteaşi dezinteresul. O citire a inutilelor procese verbale anterioarepoate lesne demonstra afirmaţia noastră şi dacă acestea s-aupierdut agendele noastre personale pot reconstitui propunerileneluate vreodată în seamă.

Care o fi legitimitatea Forumului să se erijeze în expert îndomenii străine competenţelor celor chemaţi să jurizeze şi săpremieze (fără bani, dar cu diplome!)? Dacă un singur dome-niu nu este corect acoperit, ca evaluare, impostura devine evi-dentă! Nu cumva valoarea se atestă prin cvorumul…(?!)neavizat de un minim CV? Între premianţii anului 2013 aufost, pe lângă oameni excepţionali, prin ceea ce au realizat, câtşi personulităţi remarcate prin faptele lor urâte! (stăm la dis-poziţie cu documente… înregistrate public!). Nu cumva acestnefericit amestec face un deserviciu prestigiului Forumului?

Nu cumva noi centrăm, noi dăm cu capul, noi înscriemgolul şi tot noi îl validăm? Adică în interiorul celor 35 demembrii, dintre care doar vreo 15 activi, suntem propunătorii,cei ce jurizăm, dar în marea noastră majoritate tot noi, orifoarte apropiaţii noştri, cei premiaţi? La prima vedere nu seobservă pentru că numărul celor remarcaţi este foarte mare şinu se vădeşte… conflictul de interese. Aici se remarcă efectulde turmă, aplicat cu succes în bulversata noastră societate, întoate domeniile. Pe lângă cei mulţi, trec şi intruşii, nechema-ţii, interesaţii… Despre acest lucru vom discuta cu alt prilej,pentru că acest fapt a permis tuturor şmenarilor sa-şi facă rostde diplome, pentru nivelul de performanţă dorit, banii iliciţislujind cauze, aparent licite.

De ce să ne sărbătorim „oamenii” doar din cinci în cinciani?, când putem să ne facem de râs anual, cu medalioane,lansări dedicate, temenele, premii pentru, mereu operaomnia?

De ce să recunoaştem că unora ni se tipăresc cărţile (nu lecontestăm valoarea!) când putem susţine, ipocrit, că suntemtruditori fără de arginţi? Cine ne impune minciuna, gratuită, înlocul demonstraţiei utilităţii publice ca singur argument vala-bil pentru alocarea resursei bugetare, absolut legal şi evi-dent… pe merit!

Forumul, declarat apolitic, face sluj premiind notorietăţipolitice, pentru a intra în graţii?! Oare de ce? Sunt şi aiciexemplele necesare. O anumită fundaţie este confundată cunumele unui valoros senator! Oare de ce? Cândva am girat,împotriva justiţiei, un cetăţean de onoare, călcând în picioarespiritul civic! Acum, prin vreo două persoane, Forumul estefăcut preş Primăriei, în loc să-i ofere acesteia spiritul nealte-rat, neutru, echidistant pentru suportul decizional în transpa-

renţă publică şi incontestabilă echidistanţă. Apoi deciziileluate în cvorum ad-hoc, ori modificate ulterior, ca să constaţică ceea ce fusese respins cândva printr-o decizie, afli că s-areluat discuţia în absenţă şi că s-a votat altfel. Există aici unbun plac evident, o subminare a regulilor, delegări de compe-tenţă necunoscute, ori poate asumarea acestora fără delegare,datul apoi la pace, pentru evitarea scandalurilor. Cu vechimede peste zece ani, este posibil ca o organizaţie cu un prestigiucâştigat prin contribuţia individuală a multora, să nu lucrezeinstituţional, să nu-şi adapteze formele de comunicare cumediul? Fiecare avem acasă comunicare internet, dar laForum comunicăm la nivelul evului mediu, iar consemnăriledin Procesele Verbale nu le mai citeşte nimeni, că de aplicatnu se pune problema decât a celor… de interes pentru …vreun interesat. Aici ne ajută, din nou, înregistrările istorice.

Cei care confundă Forumul cu necesara socializare săptă-mânală, ca într-un club de prieteni în care domneşte armonia,s-ar putea să nu se fi dumerit asupra funcţionării acestuia cădespre menirea sa, deja ştim! Forumul este demult doar unpretext pentru unii, un instrument pentru alţii, iar pentru cel ceconsemnează este un proiect ratat, dus pe linie moartă, depar-te de scopul pentru care a fost creat: Forumul trebuie să-şiasume rolul… forumului de dezbatere!

Forumul, cu tot derapajul său, trebuie să-şi recâştige func-ţia pentru care a fost creat. Soluţia? Separarea apelor! Celedouă tendinţe trebuie să se separe şi să-şi promoveze, fărăamestec, acţiunile şi să se organizeze în infrastructura comu-nă, fără suprapunere. Lansăm pe această cale membrilor săadere, liber consimţit, la una din tendinţe şi din evoluţia încontinuare să se poată impune calea de urmat! Îmbătrânireacu 35 de ani, în fiecare an, a Forumului, fără putinţa întineririine obligă la acest gest radical. Fac acest apel, în calitate demembru fondator, sperând în scoaterea Forumului dintr-o fun-dătură prin recâştigarea privirii în faţă, temperarea supralici-tării sindrofiilor personale, a excesului de temenele, a orică-rui partizanat politic. Avem nevoie de forţe tinere, de reflecţialucidă a ceea ce ni se întâmplă în lumea noastră, de reacţiefaţă de abaterile de la normalitate şi mai ales de implicarea înfăptuirea transformărilor, permanente în societatea oamenilor.Am fi rosti aceste gânduri în şedinţa publică, aşa cum amfăcut-o în fiecare an, dar starea de sănătate nu m-a ajutat.Oricum scripta manent!

Mihai SPORIŞ

CH

IOR

EA

N:

Dac

a eu

câş

tig,

tu p

ierz

i(P

eter

Lyn

ch)

Forum vâlcean

martie 2015

JUBILEUL UNUI SIMBOL

Pe 22 ianuarie 2015 s-a împlinit un sfert de veac de laapariţia în spaţiul mediatic românesc a primului cotidi-

an particular independent din România postcomunistă, pefrontispiciul căruia este înscrisă deviza care i-a călăuzitexistenţa - „Orice adevăr merită citit”. Nici nu se putea alegeun epigraf mai inspirat fiindcă adevărul este începutul mariivirtuţi şi dă veritabilă strălucire. Pentru a marca acest eveni-ment de rezonanţă, colegiul redacţional al ziarului, cu sprijinulsubstanţial al preşedintelui său de onoare, Ioan Barbu, a orga-nizat manifestări aniversare fastuoase, pline de sensibilitate,bogate în conţinut. Festivitatea de deschidere a ZilelorCurierului de Vâlcea s-a desfîşurat într-un salon elegant, laGrand Hotel Sofianu din Râmnicu Vâlcea, unicul hotel-muzeudin ţară care deţine o mare colecţie de opere de artă, picturi şisculpturi, ale unor renumiţi artişti din România. La sărbătoarea fost prezentă o asistenţă selectă, formată din scriitori, ziarişti,oameni de cultură, prieteni apropiaţi ai scriitorului Ioan Barbu,din municipiu, din judeţ şi din ţară, cititori fideli etc.

Scriitorul şi jurnalistul Ioan Barbu,unul dintre fondatorii cotidianuluianiversat, de numele căruia sunt legateindisolubil succesele, a mulţumitparticipanţilor la jubileu, membrilorfondatori, colegilor de redacţie, colab-oratorilor, cititorilor datorită cărorapublicaţia a înfruntat toate vicisitu-dinile unei tranziţii nesfârşite şi a rezi-stat peste ani.

Fiul său, Sorin Alexandru Barbu,cel care îi urmează îndeaproape exem-plul de dăruire şi profesionalism, şiconduce astăzi ziarul în calitate dedirector general a prezentat cu emoţie salutul de bun venitparticipanţilor la eveniment şi s-a referit la semnificaţia lui. În

ciuda unor oprelişti şi greutăţi, „Curierul de Vâlcea” a slujit cucredinţă, timp de 25 de ani, cititorii săi, rămânând permanentpe baricada cuvântului care zideşte. Au fost ani de bucurii şisatisfacţii profesionale, dar care au apăsat pe umerii fiecăruirealizator.

Directorul onorific al ziarului celebrat, Lilian Zamfiroiu,preşedintele Institutului Cultural Român, cel care a conceputprimul număr al publicaţiei, în calitate de secretar general deredacţie, care a fost tipărită în 80.000 de exemplare şi a plecatîn dimineaţa zilei de 22 ianuarie 1990 spre casele vâlcenilor, aînfăţişat dificultăţile întâmpinate în acea perioadă de haos carecuprinsese România. Cei opt membri fondatori (Ioan Barbu,redactor şef, Traian Dobrinescu, director, Dan Manolăchescu,Silviu Popescu, Petre Tănăsoaica, Petre Ungureanu, directoradministrativ, Gheorghe Smeoreanu şi Petrinel Ştefănescu) audovedit spirit de sacrificiu şi au pus mult suflet pentru aceastărealizare. „Curierul de Vâlcea este un obiect de patrimoniu aljudeţului, de aceea oamenii de afaceri, cei cu posibilităţi finan-ciare, sunt chemaţi să sprijine în continuare aceste demers ge-

neros” a spus, în cuvântul său,Lilian Zamfiroiu.

Pr. Nicolae State Burluşi a adusbinecuvântarea ÎnaltpresfiinţituluiVarsanufie pentru veteranul, în alescrisului, Ioan Barbu, pentru colec-tivul redacţional. ÎPS Varsanufieapreciază în mod deosebit trudarealizatorilor care au demonstrat cuinstrumente jurnalistice că se poate

face mass-media onest, cu modestieşi echilibru, fără mistificarea sauprezentarea trunchiată a adevărului.În cadrul adunării, Ioan Barbu aprezentat volumul omagial„Semănătorii. Curierul de Vâlcea -

oaste a ţării şi model cultural”, documentar pe care l-a alcătuitîmpreună cu Emil Pădureţu şi a atras atenţia că „niciodată nutrebuie să uităm de cultură, literatură sau poezie”.

Un moment important al jubileului l-a constituit GalaPremilor „Curierul de Vâlcea”, care a ajuns la ediţia a VIII -a.Acestea au fost decernate de un juriu condus de scriitorul EmilLungeanu, vicepreşedinte al Filialei de Proză Bucureşti aUSR. Pe lista câştigătorilor s-au aflat şi vâlcenii Doru Moţoc,Remus Grigorescu, Gheorghe Răducan, Eugen Petrescu,Gheorghe Cărbunescu şi, nu în ultimul rând, ÎPS.dr.Varsanufie.

În cadrul ceremoniei, scriitorul Ioan Barbu a înmânat, unuinumăr însemnat de prieteni ai săi şi ai ziarului sărbătorit,Diploma Specială de Fraternitate „Nenea”, precum şi Diplomade Fidelitate, o iniţiativă inedită, apreciată de cei prezenţi.

Continuând seria acţiunilor festive, pe 23 ianuarie 2015,redacţia a organizat o recepţie sub genericul „Jubileul unuisimbol - Curierul de Vâlcea”, la restaurantul OK Ballroom, lacare au participat personalităţi din conducerea instituţieiPrefectului, Consiliului Judeţean, Primăriei MunicipiuluiRâmnicu Vâlcea, primari de oraşe şi comune, conducători deinstituţii, oameni de cultură, ziarişti etc.

Pe durata manifestărilor prilejuite de „Zilele Curierului deVâlcea”, s-au rostit cuvinte emoţionante, s-au transmis mesajevibrante, din ţară şi de peste hotare. Invariabil s-a subliniat căîn cei 25 de ani de existenţă „Curierul de Vâlcea” s-a impus înconştiinţa cititorilor săi din judeţ, din ţară şi din diaspora, prinobiectivitate, echidistanţă, seriozitate, prin respect faţă decuvântul scris şi de valori prin slujirea adevărului. Cotidianulaniversat este cu adevărat un „centru iradiant de cultură şiinformaţie”. S-a menţionat contribuţia lui Ioan Barbu, scriitorşi gazetar cu o vastă experienţă, mentorul multor tineri, care s-au afirmat în jurnalism, om cu vocaţie de fondator, unadevărat ambasador al valorilor culturii româneşti pestehotarele ţării. Cei care au dat viaţă cotidianului, timp de 25 deani, care a făcut istorie, în aceste vremuri de instabilitate şiincertitudine, merită toată admiraţia şi preţuirea noastră. Lamoment aniversar, urăm cu toată afecţiunea „La mulţi ani!”Curierului de Vâlcea, fondatorilor, realizatorilor şi cititoriloracestui prestigios ziar românesc. (Sublinierea aparţineRedacţiei)

„CURIERUL DE VÂLCEA”Gheorghe PANTELIMON

DISPUTĂ PE OSEMINTELE DOMNITORULUI ALEXANDRU I. CUZA

Pe 24 ianuarie 2015 s-au împlinit 156 de ani de la UnireaPrincipatelor Române, eveniment istoric, care a fost

sărbătorit în întreaga ţară. Primul domnitor al PrincipatelorUnite şi al statului naţional român a fost Alexandru Ioan Cuza.Acesta s-a născut pe 20 martie 1820 la Bârlad şi a murit răpusde o boală de inimă pe 15 mai 1873, la vârsta de 53 de ani.

A participat la revoluţia din 1848 din Moldova, iar dupăînfrângerea acesteia a fost nevoit să emigreze. La 5 ianuarie1859 a fost ales domnitor al Moldovei, iar la 24 ianuarie 1859al Ţării Româneşti şi s-a făcut primul pas decisiv pentruunirtea celor două principate. A realizat schimbări strucuturalepe plan social-economic şi politic, şi, în timpul domniei lui s-au pus bazele dezvoltării României moderne.

Acuzat de tendinţe dictatoriale, pe 11 februarie 1866 a fostîndepărtat de la putere şi exilat. S-a stabilit la Florenţa, apoi laHeidelberg, în Germania, unde a murit.

Din 1873 până în 1907, osemintele domnitorului au fostpuse în mormântul de lângă Biserica Domnească dinRuginoasa, unde se află şi palatul său, apoi în 1907, doamnaElena Cuza a construit o criptă din marmură pentru soţul ei îninteriorul bisericii.

În 1944 din cauza Războiului, şi de teamă să nu fie pro-fanate, au fost duse la Mănăstirea Curtea de Argeş, iar dupăîncheierea conflagraţiei au fost mutate la Biserica „TreiIerarhi” din Iaşi, unde se află şi în prezent conform unorinformaţii publice. În ultimul timp s-a declanşat o adevărată„bătălie” pe rămăşiţele sale pământeşti. Sătenii din comunaieşeană Ruginoasa au făcut demersuri la diferite instituţii pub-lice şi autorităţi prin care solicită ca oasele domnitorului să fieaduse înapoi la palatul care i-a aparţinut, în timp ce experţi de

la Iaşi susţin că dorinţa lor este nefondată. Localnicii dinRuginoasa nu s-au împăcat cu faptul că domnitorul nu s-aîntors acasă, unde îl cheamă pământul, în locul unde se aflareşedinţa sa, a familiei, unde se regăsesc rămăşiţele mameisale şi ale celor doi fii. Unul dintre argumentele invocate suntdeclaraţiile Elenei Cuza, soţia domnitorului, din care rezultădorinţa acestuia să se întoarcă la Ruginoasa. Specialiştii înistoria familiei Cuza şi ai Muzeului Unirii din Iaşi sunt depărere că osemintele trebuie să rămână în capitala Moldovei,la Mănăstirea „Trei Ierarhi”. În favoarea susţinerii lor aducdrept argument preocupările nepotului lui MihailKogălniceanu, care a dorit să realizeze la Iaşi, în faţaMitropoliei, un Panteon unde să se afle Mihail Kogălniceanuşi Alexandru Ioan Cuza. Aflând că osemintele domnitorului seaflă la Curtea de Argeş s-a preocupat să le aducă la Iaşi, nu laRuginoasa şi au fost depuse la „Trei Ierarhi”. Nepotul luiKogălniceanu ar fi spus că domnitorul Cuza trebuie dus la„Trei Ierarhi”, alături de Dimitrie Cantemir, dacă Panteonul nuse poate realiza. Precizăm că în acest lăcaş sfânt se află peperetele sudic, în nişe, osemintele domnitorilor DimitrieCantemir şi Alexandru Ioan Cuza, iar în partea nordică apronaosului cele ale ctitorului bisericii, domnitorul VasileLupu. Desigur dorinţa sătenilor din Ruginoasa trebuieapreciată. Sufletul domnitorului s-a contopit cu inimile lor. Înacelaşi timp omul politic Alexandru Ioan Cuza a fost domnitoral Moldovei, al Principatelor Unite şi al statului naţionalromân timp de 8 ani şi a aparţinut tuturor românilor.Controverse asemănătoare au existat şi în privinţa domnitoru-lui creştin-martir Constantin Brâncoveanu. Se ştie că acesta afost executat de turci, la Istanbul, pe 15 august 1714, împreună

cu cei patru fii ai săi şi Sfetnicul Ianache, iar trupurile lor aufost aruncate în Marea Marmara. În jurul anului 1720 doamnaMarica a adus la Bucureşti trupul şi capul fostului soţ, care aufost depuse în interiorul Bisericii Sfântul Gheorghe Nou, înnaos, în stânga domnitorului fanariot Ion Mavrocordat. Voinţaviteazului domnitor a fost să-şi doarmă somnul de veci laMănăstirea Hurezi, cea mai valoroasă ctitorie a sa, unde sar-cofagul îl aşteaptă gol de peste trei secole. Cu prilejulcomemorării a trei sute de ani de la Martiriul SfinţilorBrâncoveni, la Mănăstirea Hurezi au fost aduse moaşteleSfântului Voievod Martir Constantin Brâncoveanu. Cu binecu-vântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul BisericiiOrtodoxe Române, o parte din cinstitele moaşte ale SfântuluiConstantin Brâncoveanu, boier vechi şi domn creştin, au fostdăruite Mănăstirii Hurezi şi aşezate spre închinare, în biserica

Şi sătenii din Hobiţa, din judeţul Gorj, vor să-l readucă pemarele artist Constantin Brâncuşi în locurile mirifice unde s-anăscut, pe 19 februarie 1876, şi, şi-a petrecut copilăria. Dartrebuie ţinut seama şi de faptul că Brâncuşi aparţine lumiiîntregi, el face parte din patrimoniul cultural al civilizaţieiunviersale. De aceea se pune firesc întrebarea: unde va strălucimai puternic inegalabilul Brâncuşi? În „Oraşul Luminilor” depe Sena, sau la Hobiţa Gorjului? Apreciem iniţiativa celor dinRuginoasa, Horezu şi Hobiţa, dar trebuie analizate într-un con-text mai larg această dorinţă cât şi demersurile lor. Un lucrueste cert: românii îşi preţuiesc valorile şi se mândresc cu ele.Este un semn de normalitate, dătător de speranţe.

Gheorghe PANTELIMON

Forum vâlcean14

15martie 2015

PE URMELE ISTORIEI ŢĂRII LOVIŞTEI, DOMNITORULUIBASARAB I ŞI A TATĂLUI SĂU THOCOMERIUS

Această frumoasă cruce,găsită întâmplător în

2003 de preotul Teleabă Mihai,pe un drum din comuna Titeşti,aşezată cu faţa în jos, nu se ştiecând, constituie – consider eu –certificatul de atestare în acestelocuri a prezenţei lui Basarab I şia tatălui său Thocomerius.Descifrarea înscrisului de pecruce aparţine d-lui profesorVoica George, mare scriitor şipatriot. A fost publicată în anul2013 la Congresul de Dacologiede la Buzău.

După cum se ştie, Carol Robert de Anjou, în anul 1332,îl menţionează într-o diplomă cu care-l răsplătea pecomitele Laurentius al Zarandului pe “Basarab, filiumThocomerii, scismaticum, infidelis Olahus Nostris”.

Dl Voica a consemnat: Această cruce seamănă cu crucile de pe altă piatră, din

Boişoara, descrisă de preotul Dominic Ionescu în anul 1931în cartea “Scriituri şi biserici de sat”:

El a tras concluzia că aceste cruci ar fi fost gravateînaintea anului 1693, an în carese presupune că diacul Oprea

din Titeşti şi-a înscris numele pe această piatră.Preotul Dominic Ionescu mai consemnează: “Tipul

acestei cruci este foarte vechi. Asta m-a făcut să cred căîncă de mult de tot când pe plaiul acesta vor fi venit primiicreştini, au însemnat pe bolovanul acesta în formă detrunchi de piramidă pe câteşipatru feţele câte o cruce.”

Această inscripţie este prezentă şi în timpurile de azi peacea piatră în comuna Boişoara, lângă biserică.

În revista “Studii vâlcene” din 1971, prof. univ. dr. doc.Damian Bogdan a publicat următorul articol: ” ŢaraLoviştei ascunde încă multe marturii ale trecutului de gloriea poporului român. Prin aşezarea sa, Titeştii pare să fie cen-trul acestei regiuni, de geneză a neamului. La 1 km sud-vest

de sat, în punctul “Gruiul Plăcintei” din “Dosul Dealului”s-a descoperit o piatră paralelipipedică de dimensiunile 2mx 1,70m x 0,70m. Pe latura de nord-vest a pietrei este săpatăo cruce bizantină cu înălţimea de 40cm. Pe aceiaşi latură seaflă şi o inscripţie slavă dispusă pe trei rânduri. […] Celetrei rânduri de text au punctuaţie şi sunt precedate de câte ocruce reprezentând invocaţia simbolică, ceea ce nedetermină să credem că este vorba de trei texte deosebite.[…] După factura literelor celor trei rânduri din textinscripţia ar putea fi datată prin secolele XII-XIV, urmândca studiile ulterioare să confirme sau să infirme aceastăipoteză iniţială. […] Descifrarea textelor în întregime şidublarea acestei munci de serioase cercetări arheologicepoate duce la scrierea unor pagini necunoscute din trecutulpatriei noastre.”

Domnul Florea Vladescu, învăţător, cunoscut cercetătorşi autorul monografiei comunei Titeşti şi dl primar CătălinDaneş au fotografiat aceasta piatră în decembrie 2014.

Se observă ca înscrisul seamănă cu cel descris de profe-sorul Voica.

După cum se poate observa înscrisul de pe piatră esteparţial şters, însă rândul al doilea este mai bine conservat şieste identic celui descris de prof. Damian Bogdan, în 1971.

Această piatră este părăsită şi ascunsă de niste tufe(arbuşti). Pe lângă ea, în urmă cu sute de ani era vechiuldrum care lega Sibiul de Câineni, Boisoara, Titeşti,Perişani, Sălătrucel, Curtea de Argeş. De menţionat că înPerisani, la Posada, a avut loc cunoscuta batălie dintre dom-nitorul Ţării Româneşti, Basarab I şi regele Ungariei, CarolRobert de Anjou. Victoria fiind de partea domnitoruluiromân, a fost astfel câştigată independenţa ţării, scăpând desub suzeranitatea maghiară.

Tot în împrejurimi se mai găsesc şi azi urmele unorvechi construcţii (han sau biserică) şi chiar ale castruluiroman din Titeşti ridicat pe vremea împăratului Hadrian.

Profesorul Voica interpretează aceste ideograme astfel: Dacă Maciej Stryjkovski a consensemnat aceste monu-

mente (crucea de piatră din Titeşti şi piatra din GruiulPlăcintei) în 1574.

Şi preotul Dominic Ionescu îşi exprimă opinia că crucileincizate pe bolovanul din Boişoara sunt anterioare anului1693. Din punct de vedere artistic, sunt asemănătoare caformă, de tip latin, iar eu cred că sunt făcute în sec. XIV, întimpul domniei lui Basarab I, când aceste teritorii au fostsub suzeranitate maghiară, cu o puternică influenţă catolică.

Acest material poate fi luat în studiu şi de alti cercetătoriîn domeniul istoriei, religiei şi arheologiei mai ales că înaceastă zonă se preconizează să se construiască oautostradă pe traseul Sibiu – Piteşti.

02.02.2015,Dr. C-tin IONIŢESCU ,

medic primar oftalmolog, Rm. VâlceaProf. Daniela IONIŢESCU

(engleză – religie), Rm. Vâlcea

Natura ne-a ajutat să punem înevidenţă în Ţara Loviştei, comuna

Racoviţa, satul Copăceni, Dealul Mlăcii.După cum se ştie, în această zonă sunt douăcastre romane iar cel din Copăceni nu a fostexplorat.

În anii 1970, pe ruinele unui castruroman din Racoviţa s-a descoperit mormân-tul generalului roman Cornelius Fuscus,mort în anul 87 d.Ch. în luptele cu regeledac Decebal (descoperire datorata profe-

sorului Stoinea Ion, arheologului RaduVulpe şi coloneluluiVlădescu). În cursulanului 2013, în Dealul Mlăcii, lângă ruinelecastrului roman din Copăceni, la cca 300mmai sus, înspre est, pe coama dealului,ploile au spălat de pe suprafaţa unei maribucăţi de “piatră” pământul, dezvelindinscripţii, relieful unei mâini şi al unei crucisăpate în suprafaţa pietrei iar pe frontalul eidouăsprezece semne alungite, verticale, canişte dreptunghiuri.

Acest lucru a fost consemnat la congre-sul de dacologie din Buzău în anul 2012 de

către dl Sporiş Gheorghe. Descoperireapietrei a fost făcută de dl Dinu Vieru,locuitor al comunei, bun cunoscător al zoneişi comentată de dl profesor Voica Gheorghe,scriitor, care presupune că ar fi mormântulguvernatorului roman Aquilla Fidus, mortîn această zonă în anul 140 d.Ch. Domnia saconsemnează că inscripţia de pe piatră s-arreferi la Legiunea a XII-a Fulminata,Cohorta a III-a.

Interesant este faptul că cei care aucăutat “comori” au săpat sub piatră si auevidenţiat că aceasta are aspectul unui fund

de farfurie, ceea ce ne duce cu gândul că defapt aici ar fi un mormânt sau altceva con-struit de mâna omului după cum o să vedetisi în fotografii.

I-aş întreba pe istorici, arheologi şiteologi ce reprezintă această construcţie, cesemnificaţie au “mâna”, “crucea” şi respec-tivele însemne.

Repet, nimeni din zona nu a stiut deexistenţa pietrei, după cum afirmă dl DinuVieru. Dacă este într-adevăr un mormânt,atunci crucea săpată pe suprafaţa pietrei arputea fi primul însemn creştin din Daciaromană. Altă întrebare… Când a fostexecutată această lucrare?

Trebuie să se facă cercetari mai consis-tente şi de către specialişti pentru elucidareaacestui mister. Trebuie conservată aceastălucrare şi ferită de degradarea completădatorată capriciilor vremii.(https://ionites-cucostica.wordpress.com/ Trimis de peiPad-ul personal. Frumuseţea îării Lovişteise împleteşte cu relicve de la Daci şi romaniplus faptul ca aici s-a semnat actul deindependenţă al Ţării româneşti faţă deUngaria care a folosit forţa brută, " biciul",pentru acapararea de noi teritorii şi, pe dea-supra, se mai şi laudă că aici nu au găsit penimeni...)

ISTORIE ROMANĂ ÎN ŢARA LOVIŞTEI. CREŞTINISM TIMPURIU?

Dr. Constantin IONIŢESCU

Forum vâlcean

martie 2015

Puncte de vedere

„La 23 august, regele Mihai a lichidat monarhia.Nimeni şi nimic nu o mai poate restaura”.Pamfil Şeicaru

M-am lăsat, multă vreme, pradă îndoielilor privind abor-darea acestui subiect: cum vor reacţiona „regaliştii

noştri” (chiar unele instituţii ale statului, inclusiv TVR), obişnuiţisă se scrie numai de bine despre aşa-zisa Casă Regală românească(deşi un proverb românesc zice că numai despre morţi se scrie debine). Sunt atâtea „case regale” în România postdecembristă înacest haos politico-democratic astfel încât te întrebi cu nedumeri-re, care „casă” e mai mare, cea a fostului rege sau cele ţigăneşti.

Trebuie să menţionez că nu sunt un antimonarhist. Recunoscmeritul primului rege, Carol I, în evoluţia şi modernizarea ţării(dar nu exclud nici meritele deosebite ale lui A.I. Cuza şi aleBrătienilor), ale nepotului său, Ferdinand, al reginelor care s-auintegrat climatului sufletesc românesc: Elisabeta (Carmen Sylva,ca pseudonim literar) şi Maria. Am scris şi înainte de 1989 (chiardacă numai în treacăt) despre meritele monarhiei române. După1990, am reeditat cartea lui G. Coşbuc, Războiul nostru pentruneatârnare povestit pe înţelesul tuturor (ediţie şi prefaţă deAndrei Grigor, Scrisul Românesc, 1995) şi Însula Şerpilor.

Mai mult, am reeditat şi prefaţat Poveştile Peleşului, deCarmen Sylva, în 1991, în care vorbeam despre originea şi rolulcasei imperiale şi regale Hohenzollern-Sigmaringen, readucând înactualitate biografia şi creaţia reginei scriitoare: „Cu pioşenienedisimulată faţă de limba română şi ţara sa adoptivă, reginaElisabeta [...] a privit cu interes ţăranul român, i-a studiat atentfirea, limba, traiul [...]. Femeie de spirit, iubitoare de pictură şimuzică, întreţinând relaţii benefice cu artiştii vremii, amintindu-ne de energiile domniţelor noastre din trecut, aplecată spre reali-tăţile patriei sale adoptive nu numai din complezenţă, dotată cutalent literar şi putere de muncă prea puţin obişnuită, mai ales încazul aristocraţilor, cu o operă literară vastă, Carmen Sylva îşi arelocul ei binemeritat în peisajul literar românesc. Readucerea ei înactualitate se constituie într-un act recuperatoriu” (p. 8). Am scrisdespre întâlnirea istorică între regină şi M. Eminescu.

Cu gând curat, am trimis această carte fostului rege Mihai deRomânia, la Versoix-Geneva, dar spre surprinderea mea neplăcu-tă, după aproape şase luni primesc un răspuns anost, distant şistrict birocratic şi fără ştampilă, semnat de un oarecare Sandu.Deci, fostul rege nu s-a ostenit nici măcar să semneze aceastăscrisoare, deşi în România a primit o educaţie aleasă, pe baniiromânilor (4 elevi în clasă, profesori de talie universitară etc.).

M-am bucurat când fostul preşedinte Ion Iliescu i-a permisintrarea în ţară (după o primă tentativă eşuată), faptă fireascădintr-un anumit punct de vedere. Cele mai vechi state europene decultură şi civilizaţie, Grecia şi Italia, au avut monarhii, până lasfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial, pe care le-a abolitimediat, datorită atitudinii monarhiilor respective în timpul con-flagraţiei mondiale. După război, nu le-a permis să revină în ţarănici măcar urmaşilor acestora, dar să le mai dea şi averile înapoi.Chiar în Bulgaria, ţara comparabilă cu noi, fostul rege n-a venitca ... rege, ci ca prim ministru şi a sprijinit efectiv intrarea ţăriisale în structurile euroatlantice.

La noi ca la nimenea. Să urmărim evoluţia regalităţii româneîn timpul şi după domnia lui Ferdinand. Năstruşnicul prinţ moşte-nitor, Carol al II-lea, părăseşte armata română aflată în plin război(pentru care trebuia să i se aplice Legea marţială pentru dezertare)şi se căsătoreşte la Odesa cu Ioana Lambrino, încălcând şi statutulCasei Regale. Consecinţele se văd şi azi: statul român i-a asigurato rentă viageră fostei soţii spre a pleca din ţară, cu fiul său, CarolMircea. Urmaşul acestuia, prinţul Paul (n. la Paris, în 1948) a fostrecunoscut recent de un tribunal românesc ca descedent regal şisolicita ca atare averi imobiliare (inclusiv Biblioteca Centrală

Universitară „M. Eminescu” din Bucureşti), pământ şi păduri,punându-şi ca naş al copilului său pe însuşi preşedintele de atuncial României, „incoruptibilul” Traian Băsescu. Când e vorba deprivilegii moştenite prin naştere, fără scrupule înainte!

Priapicul prinţ, ulterior rege, Carol al II-lea, se face remarcatşi de alte fapte „mari”: încearcă să-şi împuşte fratele, prinţulNicolae, glonţul atingând-o pe regina Maria, care s-a interpusîntre ei (vezi scrisoarea reginei către fiul său, Carol al II-lea); şi-a detronat fiul, pe Mihai, şi-a umilit mama, pe europeanca reginăMaria, reducându-i sprijinul financiar, lăsând-o să moară aproapeîn sărăcie, în străinătate, speriindu-se de popularitatea reginei şiatunci când sicriul său a fost adus în Ţară, în 1938; a dizolvat par-tidele politice, înfiinţându-şi propriul partid „Totul pentru ţară”.Când ţara a ajuns la ananghie, prin pierderea Transilvaniei(Diktatul de la Viena), a Basarabiei, Bucovinei şi a ŢinutuluiHerţa (prin Paktul Ribbentrop-Molotov), Carol al II-lea a fostnevoit să-l elibereze, din domiciliul forţat de la MănăstireaBistriţa din Vâlcea, pe generalul Ion Antonescu. Când i s-au adusîn ţară, la Curtea de Argeş, osemintele pământeşti din Portugalia,fiul său, Mihai n-a participat la ceremonie; amanta sa, ElenaLupescu, deşi îi devenise soţie cu acte, n-a fost inclusă în criptaregală..

Noul rege, Mihai, a coabitat cu legionarii, a îmbrăcat chiarhaina verde. În timpul războiului „sfânt”, antibolşevic, tânărulrege a fost alături de Antonescu, a mers chiar pe frontul de răsărit,a fost, deci, o colaborare benefică pentru Ţară şi monarhie.

Dar, a venit actul istoric de la 23 august 1944. Brusc, regeleMihai se întoarce împotriva mareşalului, nu preia stadiul tratati-velor pe care Antonescu le purtase cu Stalin, îl arestează şi îlpredă sovieticilor. La acest act, n-a fost prezent decât reprezentan-tul comuniştilor, Emil Bondăraş (o comunitate de circa 500-800de persoane, prosovietică şi antinaţională). Partidele istorice,Liberalii şi Ţărăniştii, n-au participat şi nici n-au fost consultate.

În istoria noastră, prea încărcată de războaie, domnitorii şi pri-mii doi regi au fost în fruntea oastei lor. Regele în funcţiune,Mihai, după ce l-a predat pe Antonescu şi a lăsat trupele sovietice„eliberatoare” să-şi facă de cap în România, fuge din Bucureştitocmai în Gorj, la Dobriţa. În suita sa era şi doamna Antonescu,pe care Mihai a predat-o ca pe o valiză sovieticilor, veniţi cu uncamion s-o ridice.

Dar, colaborarea Mihai-Stalin nu s-a oprit aici. A semnat, cumânuţa lui, decretul de numire a primului ministru Petru Groza,drept pentru care a primit de la odiosul şi criminalul său aliat odecoraţie şi un avion (drept cadou). Colaborarea „fructuoasă”doar pentru ei doi (şi dezastruoasă pentru Ţară) a mers mai depar-te, regele Mihai, după o scurtă şi ineficientă grevă regală, semnea-ză toate decretele pe care le-a dorit Stalin. A semnat şi a fost înParlament pentru legiferarea alegerilor din octombrie 1946, câşti-gate de partidele istorice. Regele Mihai a oficializat astfel celemai mârşave încălcări ale democraţiei. Când Stalin n-a mai avutnevoie de el, l-a aruncat la coşul de gunoi ca pe o hârtie igenică,la 30 decembrie 1947, iar bravii ofiţeri români, politicienii, preoţiişi intelectualii de marcă au înfundat temniţele bolşevice dinRomânia.

Mihai Pelin şi Romoşanu au publicat în 2006, Marele raptregal, prin care argumentau că fostul rege n-a plecat chiar cu puţi-ne obiecte, dovadă tablourile celebre scoase la licitaţie în străină-tate (tablouri neconsemnate în lista oficială).

În străinătate, fostul rege şi-a întemeiat o familie, Dumnezeui-a dăruit cinci fete, dar nici soţia sa, nici fetele sale, nu au vorbitşi nu vorbesc limba română. Doar Margareta, de 25 de ani de cânda venit în ţară, se străduieşte s-o vorbească (spre deosebire deRaed Arafat, care şi-a însuşit aproape perfect limba română şi afăcut ceva concret pentru ţara sa de adopţie).

Nu numai că nu le-a învăţat limba ţării peste care a fost rege,dar nici nu le-a educat cum trebuie. Dovadă, Irina, arestată înSUA (stat democratic) pentru fapte ilegale. De celelalte surori, nu

prea se ştiu multe.Margareta, dornică de împăunare, a modificat, din proprie ini-

ţiativă, Regulamentul Casei Regale, deşi, se ştie, că acest regula-ment se modifică doar într-un stat monarhic, de către Parlamentulţării. Prinţul Nicolae a fost uzurpat, practică des întâlnită în fami-lia regală românească, începând cu Carol al II-lea.

Acum câţiva ani, au venit în România, purtătorul de cuvânt şiavocatul familiei Hohenzollern-Sigmaringen, spre a oferi unelelămuriri absolut necesare privitoare la interzicerea folosirii nume-lui familiei regale, la „prinţul” Duda. Strict legal, spuneau ei,Mihai trebuie apelat cu „fostul rege Mihai”, iar soţia sa nu esteregină pentru simplul fapt că nu s-au căsătorit când Mihai erarege.

Cu toate aceste clarificări a unor specialişti în domeniu, noicontinuăm să-l slugărim ca rege, pe el şi pe fiica sa, Margareta, îidedicăm „Ora regelui” la TVR, o televiziune publică, plătită dinbanii noştri (emisiune datând din timpul guvernării USL!?), îiorganizăm alte manifestări promonarhice, astfel încât te întrebidacă România este ţară republicană sau monarhică? Am avutrecent un regim de tristă amintire, dar asta nu ne dă dreptul de a-l declara rege pe... fostul rege (paradoxal, Băsescu a avut dreptateîn privinţa raportului Rege-Mareşal-Stalin!).

Ţara, în schimb, îi este la picioare. Nu România profundă, dinfericire. I se ridică statui (La Craiova, în anul martirilorBrâncoveni, lui Mihai i s-a ridicat o statuie, între Teatrul Naţional„Marin Sorescu” şi Universitate, el fiind considerat ctitorul aces-tei instituţii superioare de învăţământ, deşi Universitatea a fostînfiinţată, prin decretul lui N. Ceauşescu, la... 27 august 1965. Ofundaţie craioveană a cerut familiei regale să sprijine refacereagrupului statuar „Asta-i muzica ce-mi place”, dedicat lui Carol Işi Războiului de Neatârnare, dar a fost refuzată).

Este făcut cetăţean de onoare de către diverse primării, dar eln-a onorat nicio astfel de înnobilare.

La Săvârşin, un grup de colindători au venit să-l colinde deCrăciun; i-a primit... în garajul casei „regale”. Copiii ţăranilorveniţi cu colinda nu meritau să fie primiţi nici măcar în holul„regal”. N-au sânge albastru.

La unele posturi de TV mai scapă câte o informaţie: Fostulrege a dat statul român în judecată pentru încă şase ha la Săvârşin,precum şi Ministerul Mediului pentru o mică nedreptate. Vom ştioare averea reală a familiei fostului rege Mihai şi a prinţului Paulde România? Poporul român merită să cunoască adevărul desprefostul său rege?!

Recent, la Ateneul Român a avut loc un spectacol dedicatcelor 25 de ani de când „prinţesa” Margareta a venit în România,spectacol la care au participat şi oameni politici, mulţi fără coloa-nă vertebrală, demnitari ai statului republican, dar slugarnici aimonarhiei. Pe când vom sărbători „n” ani de la primul scutecschimbat al „prinţesei”. Credeam (sau speram) că am trecut pestecultul personalităţii lui N. Ceauşescu, cu acelaşi atribute pompoa-se: „epoca de aur”, „geniul Carpaţilor”, „savantă de renume mon-dial”, rostite chiar de unii intelectuali veritabili (O. Paler, D.Popescu-Dumnezeu etc.)

În legătură cu personalitatea fostului rege Mihai, pun în dez-batere publică unele probleme:

1. S-a afirmat şi se mai afirmă încă că mareşalul a greşit tre-

MONARHIA SALVEAZĂ ROMÂNIA SAU O JEFUIEŞTE?!

Tudor NEDELCEA

Ziar de cultură realizat de SC INTOL SRL Editura INTOL - PRESS, Asociaţia ECOSTAR 21 şi

SENATUL EDILILOR VÂLCEA

Director: Bogdan CICHIRDANConsilier editorial: Constantin POENARURedactor şef: Petre CICHIRDANColaboratori: Felix SIMA

Mihai SPORIŞGheorghe SPORIŞ Simona Maria KISSGheorghe PANTELIMONAdina DUMITRESCUGheorghe MĂMULARUIlie GORJAN

Tehnoredactare computerizată: Bogdan CICHIRDAN.Adresa: Calea lui Traian 169, bl. 5, sc. E, ap. 3Tel/Fax: 0250.736615, 0350.401254, 0746.029824, E-mail: cichirdan@yahoo.comParteneri media: www.globalartfusion.com, RevistaInterferenţa Artelor, www.culturaarsmundi.ro

Preţ: 3 lei

NOTĂZiarul apare cu 16 pagini, când poate, ca să respecte Legea 186/2003! Ziarul se adresează cetăţenilor cu

diverse preocupări culturale de la sat şi de la oraş. Articolele, grafica, fotografiile nesemnate aparţin edi-torului. Autorii păstrează responsabilitatea conţinutului.

Tipărit la Prodcom, Tg. Jiu

(continuare în pag.5)

Forum vâlcean16