Universitatea București

Facultatea de Științe Politice

Primul Război Mondial – anul 1915

Pavel Gheorghe Daniel

1

Primul Război Mondial, așa cum a fost numit in timpul celui de-al doilea Război Mondial

, sau Războiul Națiunilor a fost un conflict militar ce a cuprins intreaga lume. Combatanții

acestui război , in prima faza , au fost Antanta , din care faceau parte Franța , Rusia si Marea

Britanie , si Tripla Alianță , din care făceau parte Germania , Austro-Ungaria si Italia , care nu

s-a angajat in prima faza in război.Războiul marchează sfârsitul absolutismului monarchic in

Europa, patru imperii find distruse: German , Austro-Ungar , Otoman și Rus.

Cauzele războiului au reprezentat intotdeauna o dilemă , fiind implicați mai multi factori:

naționalismul , problemele care nu fuseseră încă rezolvate, guvernarea fragmentara , cursa

înarmărilor etc. Principala cauză a fost , însă , considerate asasinarea ducelui Franz Ferdinand

al Austriei, la Sarajevo, de catre Gavrilo Princip , un student sârb , care facea parte din

organizația „Mâna Neagră”, o societate secretă fondată de naționaliști pro-sârbi, cu legaturi în

armata Serbiei.

In urma asasinatului , Austro-Ungaria atacă pe 28 iulie Regatul Sârb. După doua zile, Rusia

mobilizeaza in ajutorul sârbilor o armată de 1,2 milioane de militari. Germania dă un

ultimatum Rusiei prin care îi cere să își retragă trupele de pe teritoriul sârbilor, altfel îi va

declara război , ceea ce s-a și întâmplat, dar nu numai in cazul rușilor , ci și a Franței, fiind

aliat al Rusiei. Conform planului Schlieffen , Germania trebuia să ocupe Franța inainte ca

Rusia să fie gata de război, astfel , nemții nu vor trebui sa lupte pe doua fronturi. Pentru a-și

duce la îndeplinire planul , germanii invadeaza Belgia, care era neutra, pentru a ajunge cât

mai usor pe teritoriul francez. Marea Britanie , apărând neutralitatea Belgiei este nevoita să

declare război Germaniei in aceeasi zi. După abia cinci săptamâni de la atentat toată Europa

se afla sub arme.

La sfârsitul campaniei din 1914 si începutul celei din 1915 , „războiul manevrier” fusese

înlocuit prin „războiul de poziție”. Singura cale prin care putea fi obținut succesul în război

era ruperea frontului inamic constituit dintr-un sistem de tranșee , rețele de sârmă ghimpată ,

câmpuri de mine s.a. Conflagrația a căpătat noi forme la care nu se aștepta niciun stat.

Adversarii se vegheau unii pe alții pe un front ce se întindea de la Marea Nordului până în

Elveția , și de la Marea Baltică până in Carpați. „ Soldații se transformă în săpători care

munceau ziua si noaptea-indeosebi noaptea- să întărească sistemul defensiv.Ploaia, viscolul ,

2

mocirla, șoarecii, păduchii, chiar foametea erau ceva obișnuit. ”1 Însă singura modalitate , atât

pentru Germania , cât si pentru aliați era tot ofensiva, strșpungerea sistemului defensiv al

adversarului.

Anul 1915 a fost marcat de intrarea Italiei și a Bulgariei in război. Tripla Întelegere le-a

propus italienilor foarte multe teritorii si recompense pentru că nu dadeau de la ei. Germania

și Austro-Ungaria au încercat sa convinga Italia sa nu treacă de partea adversă , insa aceasta a

replicat ca vor trebui sa aduca niste oferte concrete care sa fie oferite „într-o forma

uviincioasa , iar nu aruncate la picioarele Italiei ca o pomană ce se dă unui sărac plictisitor…

Un minimum de concesiuni ar reprezenta regiunea Trento.”2 Reușind sa atragă Italia de

partea ei, Antanta o obligă sa semneze un tratrati prin care va declara război foștilor aliați.

De partea cealaltă, Puterile Centrale reusesc sa atragă de partea lor Bulgaria, care semnează la

3 septembrie conventia cu Turcia , iar la 6 septembrie tratatuld e alianta cu Germania si

Austria , născându-se astfel „Quadrupla alianță”. În această campanie din 1915 , Germania

renunta la ofensiva de pe frontul de vest , adoptând o atitudine defensiva ceea ce a permis

transferul unui număr semnificativ de soldați pe celălalt front , in lupta cu Rusia , pentru a o

scoate din război.

Aceasta strategie a Germaniei a fost denumită „strategia cu scopuri limitate” , iar Antanta a

aplicat la rândul ei „strategia periferică” , prin care iși concentrau forțele pentru a ocupa zona

strâmtorilor Bosfor si Dardanele si creau posibilitați de a ataca Puterile Centrale prin frontul

din Balcani.

La inceputul anului 1915 , Turcia și-a împins trupele pana la canalul Suez, dar nu s-au putut

menține acolo , ceea ce a stârnit interesesul Angliei pentru Dardanele , astfel otomanii iși

retrag trupele pentru a se apăra. Acest asalt asupra Dardanelelor era devastator pentru germani

si aliații sai , Antanta putând atrage alte țari de partea lor , dar se ingrijorau pentru că atacul

absorbea mijloacele de aprovizionare cu arme și muniție din Germania și Austro-Ungaria.

Operațiunea aliaților a luat sfârsit în decembrie, ea fiind singura reusită de amploare a acestui

an, 1915. Această retragere a permis turcilor să trimită trupe in Egipt , solicitând Antantei

eforturi mai mari decât cele pe care le cerea expediția Dardanele. Așadar „strategia periferică”

a eșuat lamentabil in 1915.

1 Mircea N. Popa, Primul război mondial , pg 200-201.2 Istoria Diplomației, vol 3, pg 319.3

În timp ce în zona Dardanele situatia era gravă pentru aliați, trupele austro-germane și-au

mutat centrul de interes in zona rusă. Germanii doreau să pătrundă prin nordul Rusiei ,dar din

lipsa de soldați și de muniție au fost nevoiți să aplice tactica austriacă , aceea de a ataca intr-

un loc dat pentru a sparge frontul rus și astfel determinându-i să-și părăsească pozițiile. Prin

această tactică trupele germane și austriece au reușit să inainteze , ocupând întreaga Polonie ,

iar mai apoi și Lituania .

Austro-germanii au reușit să provoace pagube semnificative rușilor : morți, raniți și prizonieri

de război de aproximativ două milioane de oameni. Cu toate aceste nu au reușit să scoată

Rusia din război. „Armata rusă , în ciuda greșelilor și incapacitații unora dintre șefii militari ,

se bătea totuși foarte bine , provoca stupefacția adversarilor săi prin vitalitate și energie , căci

adesea batută , ea nu putea fi distrusă.”3 Printre factorii care au contribuit la eșecul planului

austro-ungar se numără și deschiderea unui nou front , în Italia , ce i-a obligat pe austrieci să

mobilizeze trupe pentru un front defensiv.

Inițiativa strategică ,în continuare, era de partea Puterilor Centrale , reușind să învingă

eroica armată sarbă, sprijiniți din octombrie și de armata bulgară. Înfrangerea Serbiei a atras

după ea și capitularea Muntenegrului la 15 ianuarie 1916. „Alianța cu Bulgaria și distrugerea

armatei sârbe deschiseseră drumul catre sud-est. Orice amenintare ulterioară impotriva Turciei

si Dardanelelor parea în același timp îndepartată.”4

Campania din 1915 a fost o încercare de a găsi punctele slabe ale adversarilor și o încercare

de a învinge frontul inamic cu ajutorul masiv al artileriei : ofensiva franceză din Arras , din

mai , ofensiva anglo-franceza din septembrie în Champagne etc.

În occident se răspandea tot mai repede ideea că , Germania nu va fi învisă decât prin „actiune

diplomatică și mai ales prin uzură generală, prin înfometare.”5 Cu toate acestea lupta devenea

din ce în ce mai epuizantă și mai dură , pierderile fiind extrem de mari , nemaîntalnite până la

momentul acela.

Această formă de luptă îi determină pe germani să creadă că britanicii nu vor lua o decizie cu

privire la lupta împotriva lor , iar pe francezi îi caracterizau „ cel mai periculos adversar , în

3 A von Tirpitz, Memories, Paris , Payot , pg 5384 E von Falkenhayn , Le Comandament suprem de l armie allemade 1914-1916 et ses decisions essentielles, pg 149.5 E. Fayolle , Cahiers secrets de la Grande Guerre, pg 73.4

comparație cu englezii.”6 Pe frontul de vest armatele Antantei au reușit să respingă atacurile

inamicilor , dar cu pierderi foarte mari semănând cu rolul campaniei ruse din est in 1914.

Intrarea în război a Italiei alături de Antanta a fost tratată cu indiferență de către austro-

germani , luându-se decizia de a se poziționa defensiv față de acestia. Italienii , însă , au

aplicat tactica „loviturilor directe ” , declanșând în prima sa campanie patru mari ofensive pe

Isonzo, dar soldate cu rezultate mediocre.

Anul 1915 a fost unul care a adus Germaniei o superioritate incontestabila în privința

materialului de război și a soldaților înarmați. Însă cu toate victoriile armatelor austro-

germane nu au reușit să scoată din război Rusia, fiind astfel nevoite să lupte în continuare pe 2

fronturi, și să fie foarte departe de victoria finală.

În opinia lui Lenin , Germania și Austro-Ungaria nu au declanșat războiul doar pentru a-i

pedepsi pe cei vinovați de asasinatul de la Sarajevo , nu au luptat pentru a se apăra de

pericolul rus , după cum Anglia , Franta sau Rusia nu s-au batut pentru a apăra independența

Serbiei sau a Belgiei. Cele doua puteri au purtat acest război pentru reîmparțirea coloniilor a

sferelor de influentă , a lumii , „ pentru a se hotărî care din cele doua grupări de bandiți

financiari - cel englez sau cel german – urmează să primească o parte mai mare din pradă ...”7

Bilanțul celor 52 de luni ale Primului Război Mondial cuprinde cifre zguduitoare pe care

datele statistice nu le pot exprima decât parțial. Tragedia trăită de omenire în anii 1914-1918

cuprinde printre altele: Antrenarea treptată în război a 28 de state , mobilizarea a aproximativ

75 de milioane de oameni, 10 milioane de soldați morți , 3 milioane de soldați disparuți , 13

milioane de civili morți , 20 de milioane de raniți, 9 milioane de orfani de război, 5 milioane

de văduve de război , 331,6 miliarde de dolari-cheltuieli militare directe ale beligeranților,

36,9 miliarde de dolari- pagube pricinuite de război , 225 miliarde de dolari - datoria statelor

beligerante.

6 E von Falkenhayn , Le Comandament suprem de l armie allemade 1914-1916 et ses decisions essentielles , pg 567 V. I. Lenin , Opere complete , vol. 27 , pg 313.5

i Italia cerea Antantei: Trento , Triest , Valona , insula Saseno , litoralul dalmatic cu toate insulele, concesiuni coloniale in aâAfrica , transformarea Albaniei centrale in principat autonnom cu capitala la Durazzo , un imprumut din partea Angliei de 50 de milioane lire sterline. In plus a cerut incheierea unei conventii militare in care sa se inscrie obligatia ca rusia sa nu-si slabeasca presiunea in Galitia , iar flota franco-engleza din Mediterana sa o ajute pe cea italiana in lupta cu flota austriaca.

Bibliografie

Istoria diplomației , vol. 3, Editura Cartea Rusă , 1947

Mircea N. Popa , Primul Război Mondial , Editura științifică și enciclopedică , 1979