Anul XXXI. — No. 20, 5 BANI IN TOATA ŢARA -S Duminică, 17 Mai, 1916

UNIVERSUL LITERAR ABONAMENTUL li C O L A B O R A T O R I I A C E S T U I N U M Ă R u r n i m m m ABONAMENTUL [ C O L A B O R A T O R I I A C E S T U I N U M Ă R ! A N U N C I U R I ! L I 2 , 0 0 A N U A L C. Ciocazan, C, Niculescu-Novaci, I. Dragoslav, Ioan Gruia, Leontin Iliescu,

! A N U N C I U R I ! Abonamentele se tac

numa' pe un an. V. Vlădsscu-Albeşti, V. Anestin, D. IoV, M. Strajanu, etc. Linia pe pagina 7 şi 8 1

2 — No. O. UNIVERSUL LITERAR: DumiDicä, 17 Mai» 1915

Războiul anecdotic Obsesia victoriei. Anecdota se repetă cu fiecare

răni t . E adus în spital , aşezat în pat,

suflă greu, geme şî se vaită. Când vine medicul , caută să-] mângâe, vorbindu-i :

— Cum te simţi, voînicule? — Am luat G00 de metri i d in

t ranşeu l inimic. — Dar tu eşti rănit Ia brat , la

picior; mai simţi undeva dureri» — Am luat şi satul din vecină­

tate, doctore. — Te doare, dragul meu, te

doare 9

— Ah, doctore, dacă ai şti, ce bu­curos mă simt.

— Dar eşti răni t grav, băete; poate va fi nevoe să ti se facă o-peraţie.

— Nu-i nimic. Să mi se facă. Dar am luat noi tranşeul? i'ara luat.

Toti au această stare de spirit, această obsesie a victoriei.

* O dramă in campament. Spre sfârşitul lunei Ianuar ie , o

divizie de cavalerie cantona la Compiegine. Din această divizie făcea parte şi căpi tanul Herail.

Soţia acestuia îndrăgost i tă ne­bună de bă rab tu l ei. îndată ce află locul unde-i poposit soţul său, î:?i lăsă copii la voia în tâmplăr i i şi plecă să-şi vadă soţul.

A ajuns la Compiégne şi cum văzu pe bărba tu l ei. nu-] mai lasă să se despartă de ea.

Comandantul regimentului or­donă sub altenilor săi că le este cu desăvârşire interzis să-şi pr imea­scă fam il iele pe locul de cantona­ment . Toţi s'au supus dar a dona zi, doamna Herail şedea a târna tă de gâtul soţului său în fata fron­tului . Comandantu l reg imentu lu i atrase atenţia căpi tanului care măr tur i s i că n 'are nici o autori tate asupra soţiei sale . Dragostea în fata frontului se repetă a doua zi din nou.

Căpitanul Herail obţinu 15 zile de închisoare, şi se duse, bietul, să le facă.

In t imoul noptei însă. d-ва He­rail jsbuti să a j u n g i până ia- în ­chisoare; câştigă simpatiile aanft-netelor ca să lase pe bărbatul -sân să iasă, şi amândoi an plecat le hotel. S"a aflat imediat de aceasta şi aghiotantul .regimentului dădu ordin să aducă îa cazarmă pe că­pi tanul nesubordonaf. Acesta s"a dus la hotel spuse căpitanului ea t rebue să «sculte de datoria lui de mil i tar : doamna însă luându-şi un aer marţ ia l , p ronun ţă sacramen­tal că bărbatul a al ei şi nu-i dă voe să plece de lângă ea. Căpita­nul încercă s'o convingă de con­trariu . dar doamna rămase nestră­muta tă în hotărâr i le ei. Trase p e nesimţite un sertar , scoase un re­volver, omoară fulgerător pe că­pitan, spuse aghiotanului să co­munice colonelului că bă rba tu l a r ă m a s numai al ei, şi apoi îşi trase un glonţ în pfurSL

* Diplomatie. Un diplomat a unei ţări neutre

era în trecere pe la Paris. Ca să scape de indiscreţii le ziariştilor, d i ­plomatul s'a refugiat într ' tm car­tier rir-pârtat. Un gazetar însă-i dădu de u r m ă si se preiintă 1» hotel ca să scoată câteva declara­ţii dela d ip lomat . S'au întâlnit chiar pe scara hotelului: diploma­tul era foarte grăbi t , ziaristul foar­te diplomat.

După câteva cuvinte sch imbate ziaristul s t recură întrebarea asu­pra intenţii lor tarei neutre. Dar / l iplomatul se opri şi răspunse cu l inişte:

— Te rog să crer i că nu pot să răspund ex abrupto fdîntr*odată7 'la aceaslă în t rebare . Lasă-mi câte­va momente de gândire

Au intrat amândo i într'o cafe­nea. Diplomatul a cerut toate zia-. rele, a cilii; a scris apoi o duz ină ţie scrisori în t i m p . ce gazetarul fuma, strecura câte-o în t rebare , şi aştepta. In cele din u r m ă diploma­tul se sculă să plece.

Ziaristul însă repetă 'ntrebarea, s u b altă formă şi cu mai multă subtili tate.

Diplomatul însă răspunse de astă dată categoric: „Nu m ă pot gândi acum, ca să-ţi dau un răs­puns bun de frumuseţea întrebă-rei d-tale. Te aştept mâine la gară".

Un soldat lipsă. Un căpitan austriac ordonă ser­

gentulu i său să facă apelul com­paniei . Sergentul se supune face apelul şi raportează şefului său:

— D-le căpitan, e un om lipsă. Căpitanul se 'nfurie şi dă ordin

să-l caute, să-l aducă şi să-i dea o pedeapsă gravă.

Sergentul aleargă, fuga 'n toate părţile, caută, în t reabă şi după 2 ore de osteneală se prezintă că-pdamih i i .

— L'am găsit, d-le căpitan. — Unde-i? — Sunt ea, am uitat să r ă spund

le a p e l

Omonimi. Jean Tissot, soldat în a rmata

franceză, avea în acelaşi regiment, un camarad cu acelaşi p ronume , P ier re Tissot. pe ere însă nu- l cunoştea şi nici nu auzise vreo­dată vûïhtnuu-so de el.

Nevasta lui Jean Tissot îi scrie odată, o scrisoare, m care îl în­t reabă de_ viaţa lor din tranşee, şi în tele din u r m ă îi spnue, că dacă are ceva nevoe de bani, să-i scrie, căci ea a pna ceva deoparte, ca să-i poată trimite. Fem ea însă uită să-i pue şi numele pe adresă şi scrie n u m a i : Somatu lu i Tissot. La d is t r ibuire , nc-ş'iindu-se cărui Tissot e adresată scrisoarea, căzu In í.-.ánlk Ini Pierre.

Acesta, eîfind scrisoarea rămase amrprms de ea, mai ales că ei n u era îrrourat n apoi, idées e i a r putea lua r i l eva parol? sşa degea­ba, ti făcu să a le rge la o şireieaie-Serise o scrisoare, fea e a » spunea că-i sănătos d a r viaţa de tranşele e cam grea si că ar avea nevoe de nişte bani să-şi c u m p e r e «e-i mai trebue.

Nevasta Ini Jea» Tissot primind asemenea răspuns se g răb i ne­greşit să-i trimită pe lângă câteva vorbe blânde de mängaere §i îa-curajare şi acei bani ce-i strân­

sese dela plecarea lui. Pierre Tissot aşteptă o sfiptămână-dotră, trei, nimic— niciun răspuns nu venea şi nu eşea nici un ban în u r m a şireteiniei întrebuţate—dece?

I B u n ă soţie scriind, acum a avut nepriceperea (?) db a scrie:

Soidalul Jean Tissot. *

Interpetrd. Un locuitor din Pofr-Audemar

foarte surpr ins că un prieten al lui servea de intrepret, îi a ra tă marea sa surpr indere şi bucur ie :

— Dar cum se face, dragă, că eşti interpret ?

T u nu cunoşteai doar l imba en­gleză—da, dar ofiţerul meu englez cunoaşte de m i n u n e l imba fran­ceză.

Cvvâbtul de trecere. O santinelă care păzea o trecă­

toare, cerea . ,parola" ori cărui , care voia să treacă. Parola era „Barcelon-Berlhier".

Veni un soldat care uitase cu­vântul şi care erea foarte grăbi t şi voia să treacă.

Sant inela însă furioasă îl îm­pinge şi-i strigă: . ,Până când n'ai să zice" „Barcelona-Berthier" n 'ai să treci! M'ai înţe'îes?

Gelozie. Ca şi în Fran ţa , Germania , a a-

doptat obiceiul ca femeile cu dare de m â n ă să t r imi tă la anumi te o-cazii, câte un pachet, soldaţilor Deci fica unu i bancher din Naum-berg scrise câteva cuvinte bine­voitoare pe cartea sa de vizită şi r ugă pe soldat să-i scrie dacă i-a făcut plăcere pachetul .

P roşyd care pr imise pachetul se apucă să-l t r imi tă nevestei lui . Imediat , aceasta răspunse tr imiţă-toarei cam în termenii aceştia : ..Aţi face m a i bine dacă aţi păstra darur i le d-voastră pent ru soldaţii cei însura ţ i să n u vă mai intere­saţi de oamenii îsuraţî în mod cinstit. Soldatul Franz Miller e tatăl celor 5 copii al mei şi eu încă n 'am mur i t şl sunt în stare să îngrijesc de ceea ce are el nevoe".

O mică lămurire care are tetnşi mare importanţe, e etatea persoa­ne eare a provocat această criză é ç #Йохіе: fica bancherului tti-ffiasese acest pachet cu ocazia îm-plînirei a l i ani din viaţa sa!

* In contam sment. Compania se stabilise In canto­

nament, chiar în miilocul eâmpra-Iui. fiindcă nu se găseau localuri convenabile încăpătoare. Un sol­dat se apropie de bucătar şi îi spu­se că n'ar trebui să prepare «apa soldaţilor în mijlocul drumului unde se pun două chilogram* de

••••

Cum te-n pândit dia umbră suferinţa §» lanţul ei te-a 'ncătuşat, tirana!— Iubite, atei mă doare şi pe mine. Ce-ml sângerează inima, sârmanaf-.

De ce im smitevi iarăş împreună, f'a-o sărutare sè-(i alin durerea, — ta otkit tei să-mi adâncesc privirea SS-0 pknre in sollet mângăerea!...

AM pot sa rabd.' Mai pot să stau departe Când te frământa áámrile grele? — .„Dttrere, hm, sarobeşte-mă pe mine Sê sufăr, eu іа tocul dragei meie!„

c

• a i i cMaiMis i in i i i i s a i i

praf, fiindcă bătea vântul—Buc*, t a ru l r ă spunse d e m n :

— Pleacă mai b ine de aci şi ntt le amesteca unde nu-ţi fierb* oala. Nu eşti însărc ina t decât -sIL-ţi aperi pământul patriei. Dar sol­datul privind u n vârtej de praf care sa î n d r e p t a spre cuptoare zise:

— P ă m â n t u l patriei. . . Bine în-ţeîes. Dar totuşi nu sun t însărci­nat să-l şi înghit .

* Ei bine, atunci... încasează. In cele d in u r m ă zile, u n ger.

man , directorul unei uzine d in Solingen veni în Por ren t ruy , d in în Elveţia ge rmană . După ce vi­zită mai mul ţ i clienţi se opri în­t r 'un res taurant .

îna in te şi chiar în t impul me­sei, vorbi cu tot personalul n u m a i franţuzeşte, da r în momen tu l când t rebui să plătească, pret inso ca pa t ronul să-i ceară comptul în nemţeşte .

— Trebue să vomi ţ i nemţeşte, dacă nu, nu vă plătesc comptul , zicând aceasta, voi să plece. Un consumator avu t impul să-l apu­ce de redingotă şi să-l tragă înapoi.

— Hé, domnule , stai că aici nu suntem în Belgia. Aici nu poţi veni să faci pozne de felul ăsta, fără să-ţi a ră tăm că un elveţian nu se int imidează aşa de repede. Nu vrei să plăteşti! Ei bine; a-tunci. . . încasează!

Şi zîcându-i acese cuvinte, în­cepu să cadă a supra lu i o g r ind ină destul de deasă, de p u m n i .

De-a soldaţii. Vreo trei zeci de copii, băeţi şi

fete, dela 3 până îa 5 ani , se ju­cau.... dea'n soldaţii, de sigur sub comanda unu i şef de vreo 8 an i . Stânga'n prejur , sa lu tur i mil i ta-tare.,... totul mergea de m i n u n e

Un general b ă t r â n pe p ieptu l căru ia strălucia cu mândr i e .,Le­giunea de onoare", înaintează spre ceata de copii.

Se opreşte în faţa micului régi­m e s ! , ei însă cont inuau manevre­le cu aceiaşi linişte şi mâdr ie .

In cele din urmă, cu vocea sa groasă — ca şi când ar ««manda vechilor lu5 soldaţi de altă dată— strigă: , Anämie, marşf"— Ci fie cărai copil c* trece prin fata lui e» puşca de lemn pe u m ă r , îi depune câte u n sărut calci pe frunte.

# Dele « ureche páni lm cealaltă.

Ü B conte fotoreinâu-se într'o seară acasă în eastefeS s ä e , de pe malul unei ape, întâiei pe prag. pe unul dintre vechii lui servitori, eare fiind rănit, a fost trimis 1* cămin.

— A. viteze, am auzit că ie-ai portat foarte bine fa froeL Ce aşi putea face pentru d-ta?

Hai, spune-mi. Servitorul răspunse: — Pentru c i domnul ecate in­

sistă, i a ş i cere să-mi dea atâtea piese de argint câte îmi trebne să unesc urechea dreaptă cu cea s tângi .

— Dar, e foarte puţin, sămbi contele.

— R destul pentru mine. răs­punse, modest servitorul.

Şi, zicând acestea, arată eă ure­chea stângă fi fusese retezat* de o sabie.

— Acum înţelegeţi, domnule conte, dacă mai am pe cea dreap-tft, сеаІаШ a rămas pe câmpul a» feptf...

Coatele înveselit de răspunsul «erötoreifai aS«. ti dădu 500 de pieee. fH шх-і destul de nratt-~e*ei dámmal erea foarte lung «Ыа castel, pună la Tocul da

Duminică, 7 M aiu 19ІУ UNIVERSUL LITERAR

Moş Vasile şi copiii No. 20. — 3 .

de I. DRAGOSLAV

Casa lui moş Vasile e în t re li­vezi. Vara e rai: pasări le cântă, florile u m p l u iarba din grădină ; iar casa e învălui tă în zorele ce se r idică până la acoperiş şi spân­zură în jos ca nişte cozi stufoase. Şi cu toate astea moş Vasile e sin­gur , s ingur cuc. Toate se bucu ră împre ju ru l casei lui, până şi vis­colul se bucură ia rna şi isbeşte în streşini şi în ferestre cu boabe de piuată, ca un copil obraznic cu năsip ; n u m a i moş Vasile nu mai s imte bucuri i le vietei.

— Dar de ce? M'ar întreba u n u l căruia ia-şi povesti p r in grai nu­mai . Şi cine e ă s t a v m o ş Vasile al dumilale?

Un moşneag, i aş spune, vecin cu mine. Şi, chipul lui unde mă duc, mă urmăreş te . E un om cum nu-i altul în maha la şi povestea lui e jalnică. Optzeci de ani are, şi cu cât a îmbă t rân i t cu atât e mai frumos, păru alb ca argin tu l , ochii vii. albaştri şi faţa albă şi îmbujorată . A avut şi el babă şi copii, dar băbuţa i-a mur i t cu optsprezece ani în u rmă , iar bu-eţii rând pe rând s'au strecurat după. femee uni i , alţii înainte — aşa i-a fost scris — şi nu i-a r ă m a s decât unu l s m g u r : Ionică. Ionică era cic doisprezece ani când a mur i t gospodina, mătuşa Dom­niţa. Şi Ionică ăsta a stat vre-o doi ani cu moşneagul după aceia, şi într 'o zi, a plecat la Bucii n.\-.!.i şi s'a făcut scriitor la o cănţălerie .şi vine din când în r â n d acasă şi iar se duce. Mai mul t îi rupe ini­ma moşneagului când se despar t . Cât e acasă, băiatul , bă t r ânu l joa­că de bucur ie , iar când e să se ducă, par 'că ceva se rupe din ini­ma lui, şi totul se pustieşte par 'că în juru- i . T rebue sa treacă săptă­mân i să se obişnuiască iar cu sin­gurătatea. Şi ca să uite, bea, bea rachiu. Vecinie e cu o sticluţa în sân. Se duce pe d r u m vorbind şi dând din mâini , se trezeşte vor­bind cu Ionică al lui. Câte odată se trezeşte vorbind ca şi cu baba. într 'o zi mergea aşa şi se gândea, dacă n 'ar fi bine ca Ionică al lui să se însoare. Şi chitea el, să vie să-şi cate mireasa la el în târg. Şi nu .ştia bine : să vie în târg să se aşeze ori ba, şi deodată par 'că chipul băbuţei se ivi lângă el. Se întoarse cu ani de ziîe în u r m ă , pe când mergea cu ea pe d r u m şi se sfătuiau, ba, câte odată se şi certau si grăi :

— „Ce zici tu, Domiţă, să zic lu i Ionică să vie să se însoare aici? — Da de ce fă ? — Nu te gândeşt i că-i bă t rân ?

Baba avusese, obiceiu de-1 con­t ra şi de astădată i se păru că o aude:— „ C u m , în târgul ăsta, un­de toate 's nişte rele şi fudule şi calice şi leneşe? Lasă băiatul în pace

La asta, fură să-şi dea seamă, ca de obiceiu, sufletul se răzvrăt i 'şi zise : — „Nu vrei tu? Nu vrei să vezi băiatul lângă t ine? . . .

— Ia Iasă-mă în pace ; decât îţi spuneam, mai bine îmi ump leam gura cu pământ . Şi ar fi bine să taci. Eşti o....

La vorba asta o piat ră veni din o curte, aruncată de un copil ce voia să pălească o vrabie, şi trecu pe la urechea dreapta a lui şi căzu înainte-i. Atunci el îşi dădu sea­ma că e s ingur . Se uită în j u r : nu zări pe cel ce aruncase p ia t ra şi^ atunci văzu că avea să facă u n păcat, că avea să zică : ,,Esti o proastă" şi-şi făcu cruce, se bătu cu pa lma peste gu ră şi scoase sti­cla din sân. Dar mai întâi se ui tă în j u r şi văzând că nu e n imeni , trase o duşcă şi i a r începu : „Şi aşa măi Domniţă . . . ." Insă se smunci din umer i şi grăi : „Am să înebunesc. Na, să înebunesc! Doamne nu mă lăsa" Şi se închi­nă iar. Şi nu pr imeşte pe n imeni

Principale de Pieinonte, moştenitorul i taliei

moşneagul , n u vrea ca n imen i să-1 ştie nici ce mănâncă nici ce bea. Nu-i plac oamenii ; pe toţi îi crede necistiţi .

Cât a fost mai cupr ins şi-i trăia baba, avusese o mul ţ ime de prie­teni şi toţi se îndesau spre el şi-1 pofteau la petreceri . La mul ţ i le-a făcut b ine cu bani, cu pâine, da r mur indu- i doi copii: u n u în oaste şi unu care era slujbaş Ia d r u m de fier din pr icină că l 'au lovit două tampoane, de atunci moş­neagul a scăpătat şi toţi l 'au pă­răsit şi nu i-au mai dat ce era al lui. După moar tea rjabei l 'a sfă­tuit un om să se însoare, însă el, având atâtea pilde în lume, s e g â având atâtea pilde în lume se gândi la Ionică al lui şi î i ă spunse : „ E u babă oi găsi, dar m a m ă Ia băia­tul meu , ba".

In altă zi,veniră nişte neamur i , care se şi g răb i ră să-1 îngrijească şi să-i ţie de urâ t . El le p r imi , clar cu v remea se făcură săpâne î n c a ­sa lui, şi pe dânsu l şi pe băiat începură să-i socotească ca pe niş­te slugi. în t r 'o zi rnoşu ne mai pu tând suferi, luă un hahăt i şi la ele: „Rui ! Haraus din casa mea !..."

Asta era în ju ră tu ra cea mai de seamă şi în t impur i l e cele mai nesuferite ale moşneagului . Şi Ie-a petrecut pe n e a m u r i cu paru până departe.

De atunci , s ingur îşi m ă t u r ă ca­sa, s ingur îşi face mâncare ; şi a-desea când roboteşte ceva pe lân­gă casă, i se pare că are pe nea­m u r i înaintea lui şi dondăeşte : „Ru i ! Haraus de pe lumea asta".

Apoi, ca să-şi potolească sufle­tul, scoate din sân sticluţa, se ui­tă la dânsa , în bătaia lumine i şi soarbe u n gât b u n şi iar o pune la loc, apoi îşi cată de treabă, ori tae lemne, ori face foc.

Şi n u vezi pe lângă casă căţel, mâţă, ferească sfântul ! Şi asta pent ru că a avut odată o m â ţ ă neagră, pe care a găsit-o sub u n gard mieunând şi a adus-o acasă.

Se l inguşea mâţuca şi torcea ne­voie mare şi părea cinstită, come­die şi pr indea la şoareci de minu ­ne, ba se îngrăşase ca un băcan. Da într 'o zi i-a şters o nucată de slă­n ină de pe poliţă, iar moşneagul a asemănat mâţa cu neamur i le lui , care durÄL ce s'au încălzit, au p r ins să-1 supere, şi a pus mâţa în t r 'un sac şi a dus-o într 'o pădu­re , lăsând'o acolo.

S ingura lui dragoste au r ămas copii mici . Copii de pr in vecini ştiu că ţ ine la ei, şi cei mai mici îi zic „ tă tucă" ; iar el, u n u i a zice Iecobuţ, a l tuia Tănăsucă , al tuia Georgică. P e fete tot aşa le nu­meşte ca pe fetele lui ; şi asta nu­mai pe cei până la cinci ani . Cei mar i nu-i plac, că-i fură vara me­rele şi-i strică gardul . Cu ei veci­nie e în ceartă : când dau cu pie­tre pe casă, când iese greapţănă pe gard. El s tr igă ia ei : „Măă" I — Ei îi dau cu tifla : „Moşule ! Cocoşule!" Şi se s t r âmbă . El cra­pă de c iudă şi la fiecare făgă-dueşte câte o calcavură când i-o pr inde.

De când a plecat bă ia tu l , câte­odată îi e aşa de urât , că închide casa de Luni , zăvoreşte porţi le jşi se duce la câte o mănăs t i re ori, în altă parte, la prieteni , ori n e a m u r i mai de t reabă şi vine Sâmbă tă seara. T u n e , fulgere, cufunde-se p ă m â n t u l el e acasă să apr indă candela la icoane, iar Duminecă să meargă la biserica cu ţ inţ ir i-m u l unde e îngropată baba şi bă-eţii. Şi n u m a i ce-1 vezi cu t rais ta de u m ă r doldora. De vine ma i de vreme, copilaşii îl văd şi n u m a i ce răsar cu capetele lor albe roind în d r u m şi ţ ipând de bucur ie : „Vine lătuca ! Vine tătuca \" şi îna in tea lui zicând : „Mie ! Mie, tă tucă I Mie tă tucă ! „Câte u n u l mic n u poate merge iute şi cade jos şi t ipă d u p ă ceilalţi . Moşu se opreş­te în mijlocul lor, lasă jos t rais ta şi cu lacrimile în ochi le grăeşte : , ,0 dragi i moşulu i ! Dragii tătu-căi, veniţi la moşu !" Şi copii în­

tâi fac roată împre ju r i lu i şi stau cu ochii ţ intă rugători , în v reme ce u n u l îl p r inde de -suman, al tul de picior, u n u l îi pupă m â n a ; iar eî pe toţi îi ridică şi-i sărută, iar pe cel r ă m a s în u r m ă , îl ia şi îi .şterge nasul apoi, îl să ru tă : „Ole-o dragul moşului Mihă lu ţ ! . . . " Staţi să vă dea moşu ceva". Şi, începu a cotrobăi p r in funuul traistei şi le dă : u n u i a un măr , a l tuia o pa­ră, a lut ia două nuci , ori u n co­vrig, zicându-le, s ă ru t ând mai în­tâi daru : „Na ţie de sufletul lui Iecobuţ. Tie, de al lui Mihăluţ . Tie, de al Paraschivei . Ţie, de al I lenuţei" . Şi aşa înşiră toti copii lui morţ i şi toate neamur i le .

După asta, îi pune să zică „bog­daproste", şi se duce acasă, u r m a t de o leoată de copii, cărora le în­chide poarta în nas, ca nu cumva după cei mici să vie şi ce.i mai mar i , să-i facă vre-o boaţă.

Câte odată găseşte câte o scri­soare svârli tă de poştaş în cerdac. Ori i-o aduce un vecin, ori se în­tâlneşte cu poştaşul. Moş Vasile n u ştie carte, dar la nici un vecin n u i-o dă să i-o citească de frică să nu-i afle taina şi pândeşte câte u n trecător pe d r u m care i se pa re lui de omenie şii zice: ..Dom­nule, d ragul tătucăi, nu mi-i citi un răvaş delà băiatul meu ?"

Şi omul se ui tă ia moşneag, ciudat . Dar el are aşa o privire , că moaie in ima d rumeţu lu i şi-i citeşte răvaşul . Şi fiece rând e sorbit cu setea şi lăcomia unu i însetat de cine ştie câtă vreme. Şi pe ce se citeşte, ochii lui se a-prind, înghite în sec. inima~i tre­m u r ă şi când mântu ie , scoate u n oftat adânc şi uşură tor . Apoi mul­ţumeşte s t ră inului ca pen t ru cine ştie ce da r mare .

Dar într 'o zi s'a supăra t rău pâ­nă şi pe copii cei mici :

Avea nişte nuci în grădină , ma i era o săp tămână până în Ziua Crncei ca să ba tă nucii . Moş Va­sile iar pleacă de acasă. Când ve­ni, găsi nucii pe o parte bă tu ţ i ; păpuşoaele călcate, ve rde ţu r i l e i a r . Cerceta p r in vecini, nu dovedi pe vinovat. î n t r ebă pe 'copi i i cei mici, copilaşii se u i ta ră la cei mar i şi la moşneag şi t resăr i ră şi n u spu­seră de frică. Mânios veni acasă. Luni se făcu că se duce iar de acasă şi pe altă par te se întoarse şi se ascunse în păpuşoaie. Deodată auzi gălăgie de copii mai mar i , mai mici , prăj ini înăl ţându-se în aer, şi glasuri le apropiindu-se de gard. O scândură se desprinse şi un cârd de copii de-şcoală şi mai mici, de p r in vecini şi toţi cei că­rora le da mere pe d rum. Mânia moşneagulu i creştea din ce în ce şi grăi : „Iată cui a au eu de po­mană.. . Azi îi ogoesc, şi mâ ine m ă fură. Po imâine or creşte mar i şi mi-or face alte şotn". Şi când îi văzu pe toţi intrări , deodată, se r idică şi str igă : „Rui! Haraus !"

Atunci , toţi la fugă, cei mar i întâi, după ei cei ma i mici. Şi moşneagul mânios, вв-і r upă . l i ­nu l s ingur, mic r ămase ea o mă-gâldeaţă ; cu nasul roşu ud , cu pă ru l galben n u m a i cârlionţi , alb şi cu ochii albaştr i , ü a r el, tu rbu­rat, apucă copilul gata să-1 t rân­tească de gard, să se r ă sbune ; iar când îl r idică să-1 deie de_ pă­mânt , deodată i n ima i se muie^ ca s t răpunsă; icoana lui Ionică când era mic îi veni în minte : ochii albaştri ai copilului e rau ca ai lui Ionică când era mic, şi r ămase cu copilul ridicat în aer şi cu ochii la el zăpăcit.

„Dămi-1! Dămi - l ! Moş Vasile", se auzi u n glas de femeie tânără , cu ochii albaştr i , cu sânul j umă­tate gol şi cu pă ru l despletit . E co­pilul meu. E ra o vecină delà a cincea casă, măr i ta tă de vre-o câţiva ani, şi pe care moşneagul o cunoştea. Dar moşul , la asta îşi întoarse capul , şi văzând femeia i se u m p l u ochii de lacr imi şi să­ru t ând plodul pe f runte înt inse:

„Na". Apoi repede se năpust i

4 . — No. 5Ю. UNIVERSUL LITEHAtt Duminică, 17 Maiu VJlo

asupra unei hul toane cu mere şi ca şi cum ar fura delà altul rupse frunze, roade şi îi u m p l u poala femeci de cele mai in imoase me­re, in vreme cc copii ceilalţi se suiră po gard şi cu degetele ară­tau şi s tr igau : „Moşule ! Moşule cocoşule !" Şi in vreme ce femeia pleca cu odorul său, el ca şi cum s 'ar fi despărţi t de o unică mân-gâerc plecă spre casă p lângând şi mus l rându-se .

—„Iată ce aveam să fac din pri­cina unor săcături de nuci.. .".

Şi până în seară, toţi nucii au fost bătuţ i şi nuci le împăr ţ i te la copii.

Exnosiiia oficială a artiştilor in viajă, sau „Salonul oficial" — Sculptură, flesen, etc. —

Viaţa artistică şi literară Face ' impres ie în cercurile noas­

tre l i terare faptul că poetul Victor Eftimiu a dat în judecată revista feministă „Drepturile femeei" în care s'a scris, că acest cântăreţ ar fLplagiat piesa sa .Achim" cum şi alte piese. Just i ţ ia va avea de stabilit dacă nu este vorba de o calomnie , meschina. Fireşte că, până la verdictul Themidei , nu se poate spune nimic în j u ru l aces­tui caz. Va fi, în tot cazul, inte­resant.

Serbări le pent ru comemorarea lui St. O. Iosif, au fost amânate din pr ic ina t impulu i nepri lenic. Poetul a plâns mu l t în viaţă, — cerul i-a fost simbol al vieţii în t i u a comemorărei sale.

A ieşit de sub t ipar : „Condu­cătorul conversafiunei în româ­neşte şi turceşte'1, de d-nii Popes-cu-Ciocănel şi dr . I b r ah im Themo .

Foarte interesant vade mecum pent ru călătorii din Dobrogea sau pent ru aceia pe cari împre jurăr i le îi stabilesc acolo.

E vorba ca spre toamnă — dacă împre jurăr i le vor îngădui — să avem o nouă stagiune de operă ,din iniţiativa teorului A. Deme-trescu De Sylva care îşi p ropune să aducă, şi celebrităţi vocale din s t răinătate . Tot ce se poate dori e ia iniţiativa să fie reală şi suc­cesul ei u n pretext de statornicie definitivă.

D I. E. Muntenescu a deschis o expoziţie de pictură, vizitată de mul ţ i amatori , în s t rada Fran­klin. Pictorul P . Buigăraş anun ţă o expoziţie pent ru la toamnă.

M. S. Regina a vizitat, zilele tre­cute , atelierul sculptorului Seve­r in , făgăduindu-i că va poza pen­t r u un bust simbolic.

Sculptorul Severin a donat o admirab i lă sculptură ..Bate vân­

tul" , comitetului care a organizat serbări le pen t ru r idicarea u n u i bust neui ta tu lu i poet St. O. Iosif.

La Ateneu s'a deschis expoziţia candidatelor la catedra „Princi­pii de arte decorative" delà şcoala de arte frumoase din Bucureşti , î F igurează şi d-ra Zoe E. Da­mian cu admirabi le lucrăr i de ar tă decorativă.

D-sa candidează penru a doua oară la această catedră beletris­tică.

Expoziţia artiştilor în viată, „Sa­lonul oficial", va fi deschisă până la 3 Iunie a. c. Disticţiunile mi­nis terului instruct iunei , acordate artiştilor, se vor cunoaşte peste câteva zile.

L. L

Dacă secţia reservată sculpturei în „Salonul oficial" are clarul să revele câteva talente de pictori, de aci încolo apreciabili , — aceasta poate fi şi mai mu l t notă caracte­ristică a secţiunei rezervate sculp­turei .

In t r 'adevăr , delà săracile şi re­cile secţii ale sculptur i i din ' „Sa­loanele" trecute şi până la cea de acum, atât ele înfloritoare şi de bogată în lucrăr i de valoare, e o deosebire ce n u se poate să o scape din vedere ori cine u rmă­reşte cu luare aminte manifestă­rile artistice delà noi.

E o înflorire a artei sculptarale la noi, datorită, în p r i m u l rând , unu i maes t ru excelent de care dis­pune şcoala de Belle ar te din Ca­pitală, marele sculptor D. Paciu­rea, sub ocrotirea căruia s'au des-voltat câteva talente de sculptori în ul t imii ani .

Un alt mot iv , îmbucură to r al a-cestei înfloriri a scuipturei t rebue căutat şi într 'o oarecare plictiseală de care a început să fie apăsată at­mosfera artistică la noi — graţ ie noianului de lucrăr i — lipsite de orice sent iment şi datorite în m a r e parte , a unor confecţionatori de m o n u m e n t e funeraie .

Nu pu tem decât să ne b u c u r ă m de succesul meri tat , cu care se manifestează o în t reagă serie de t ineri sculptori ; r omân i , cei mai mul ţ i încă streini de în râur i rea , b u n ă sau rea, a oricărei Acade­mii d 'aiurea.

Anul acesta nu . expun trei sculptori m a r i ai noştri — Paciu­rea, Brâncuş şi Fi l ip Marin—câte trei, desgustaţi , probabi l , de at­mosfera neartist ică a trecutelor , ,Saloane".

Dar „Salonul" de anu l acesta şi perspectiva alcătuirei celor u r m ă ­toare, tot cu aceiaşi gri je în se­lecţionarea lucrări lor , va fi o in­dicaţie, sperăm, pen t ru artişti i noştri de mer i t şi deci, va însem­na întoarcerea lor la Expoziţia o-ficială.

In fruntea celor ce expun anu l acesta notăm operile sculptorului Severin, u n a din reputaţ i i le cele mai alese şi cele mai putern ic ma­nifestate în u l t imul t imp la noi.

Severin represinta, pe lângă pu­terea u n u i t emperament bogat de artist, în perfectile at inse de sculptura lat ină în ipostaza ei mo­dernă.

De aceea inspiraţ ia şi execuţia merg în depl ină armonie în toate lucrăr i le acestui de aci în colo mare artist şi de aceea atât fante­

ziile cât şi portretele, întemeiate pe un studiu r iguros al na ture i , repres intă orizonturi le noui ale artei sculpturale la noi.

Imediat apoi se remarcă în a-ceastă expoziţie, depl ină manifes­tare a sculptorului Măţăoanu, u n alt art ist desăvârşi t în secretele artei, graţie şcoalei s ta tuare, fran­ceze — fost elev al lui Pciurea, la Bucureşt i şi apoi al sculp toru lu i Dubois, din Par is . . .

Atât bazoreliefurile, cât şi bus-turi le expuse de Măţăoanu sunt lucrăr i de adâncă pricepere a tainelor artei s ta tuare, cu toate indicând pe u n u l din cei mai re­dutabi l i adversar i ai celor ce re­presintă acum sculp tura noastră.

Sculptori i Paveleseu-Dimo şi / . lordănescu sunt s ingur i i d in t re artiştii mai vechi, cari expun la „Salon", ambi i câte o s ingură lu­crare.

In f runtea elementelor t inere ce expun la „Sa lon" t rebue socotit 1. laica, ale cărui pa t ru lucrăr i le expuse — u n nud , u n cap de ex­presie şi două portrete—toate de o r a r ă vigoare, în executare şi de u n neasemui t sent iment al natu­rei, denotă pe art is tul de rasă, de la care ne aşteptăm la opere su­perioare.

Găsim apoi lucrăr i r emarcab i le datorite sculptori lor t ineri : Ho-ria Boambă, u n talent din ce în ce mai pu te rn ic man i fes ta t ; Al. Călinescu. u n talent nou, abia ivit în expoziţiile noastre ; George Di-milriu — u n a din ţ ineri le repu­taţii frumoase, tot atât de frumos susţ inute pr in opere serioase ; An-ghel Kiciu, u n alt e lement p l in de tăgădueli ; / . Mateescu, Olteanu şi Savargin — alţi trei t ineri sculp­tori de viitor şi în fine G. Tudor, u n tânăr de t emperamen t ale că­ru i mici composiţii denotă, pe lângă u n r a r — simţ al na ture i şi o pricepere a execuţiei, în totul lăudabi le .

Secţia desenului ne revelă o altă fată a sculptorului Severin, ale cărui ambe- panour i de cro­chiur i şi schite sun t pu r şi sim­plu nişte mici m i n u n i de notare succintă, în câteva t răsă tur i , a formelor şi mişcări lor — cu toa­te de o valoare artistică incon­testabilă.

Apreciabile şi lucrăr i le expuse de d-na Ciurdea-Sleurer, de Ale­xis Macedonschi, Stoica şi Bui­găraş — câţiva artişti de merit , cari ţin să-şi afirme faima de care se bucură—si pr in lucrăr i , e drept

mai puţin căutate, dar cu a tâ t mai interesante.

Şi cu acestea sfârşim frumoa­sele impresii deşteptate de acest reuşi t „Salon", că ru ia îi do r im cele mul te înainte, cel pu ţ in cu aceiaşi vigoare în selecţie alcă­tui te .

loa Gruia

Salandra, primul-rainistru italian Sonn no, ministrul de externe al Italiei

Umple-mi oala, măi crâşmare^ Cu pelin.

Vroia să beau, să uit că 'n lume Sunt strein.

Toarnă vinul în pahare, Hfli noroci

Doar prin vin să uit măi frate\ Al meu foc.

Adu-mi calul, pune-mi şeaua Vroiu să plec;

Pe la casa dragei mele Iar să trec.

De-oiu mai prinde-o iar în poartă. Uite, jur.

Cam să-i prind mijlocu 'n braţe^ Am s'o fur...

Satu 'nlreg ce-o zice, zică — Lumea-i rea,

Nu mai plec din sat, crâşmarc, Fără ea...

V. Vlădescu-Albeşti

CONVORBIRI ASTRONOMICE

Deschiderea cerului smell şi bolizii

într 'o comunicare pe care a m prezintat-o Academiei Române , cu pr iv i re la eclipsele, cometele şi bo­lizii ce s'au observat în Român ia d in veacul al XV până la j u m ă t a ­tea veacului al XIX, vorbind de bolizi, dedesem părerea, că deschi­derea cerului despre care ne vor­besc sătenii , credinţă adânc în­rădăcinată în min tea poporu lu i nost ru delà ţară , t rebue să aibă o temelie ştiinţifică şi acea temelie n u poate fi al ta decât apari ţ ia u-nor bolizi mar i , la date fixe, bo­lizi, care dacă pot să cază pe pă­mân t , iau numele de meteor i ţ i . Bolidul sau meteori tul , care face pe ţărani să crează în deschiderea cerului , t r ebue însă să fie văzut în anumi t e condi ţ iuni .

Deoarece sunt mai încredinţa t ca nici odată de legătura d in t re superst i ţ ia d e s c h i d e m cerului şi apari ţ ia la anumi t e date a u n o r bolizi mar i , vom vorbi mai pe larg despre această chestiune, c u m şi despre aceea a smeilor, care d u p ă mine tot bolizilor se datoresc.

Despre superst i ţ ia deschiderei cerului n u voiu da mul te amă­nun te , deoarece ele se găsesc în mai mul te dintre publ ica ţ iuni le A-cademiei şi mai ales în „Cerul şi podoabele lui, d u p ă credinţele po­porulu i r o m â n " , de d. T u d o r Pamfil .

Ajunge să ne reamin t im, că ce­ru l se deschide la a n u m e zile fixe, sau în j u r u l lor, de pi ldă la Bobo­tează, în a junul Crăciunului , în aju­n u l sfântului Adnrei. în a junul A-n u l u i nou, etc. Credinţa cea m a i răspândi tă , după cât ştiu eu, e că cerul se deschide în noaptea Anu­lui nou, la Bobotează şi la sfântul Andrei .

Să se noteze că această c redin ţă n u o au n u m a i ţă rani i noştri , ci şi Ruteni i clin Bucovina, Georgi­enii din Caucaz, popula t iun i le creştine din Macedonia, etc.

ï

Duminici, 17 Maiu 1915. UNIVERSUL LITERAR - So. -20. ' — 5

E interesant în pr iv inţa deschi. derei cerului , ce ne spune d. T . Pamfi l : „... se vede întâi o dungă albastră , după care u rmează al ta roşie, care-U ia ochii ; a tunci în­cepe să bată toaca 'n cer".

Descrierea aeeasta t rebue reţi­nută , căci ea ne va folosi m u l t la explicarea fenomenului .

Poporul crede, când se deschide cerul , că se vede locaşul lui Dum­nezeu şi scoate de aci o m u l ţ i m e de alte păreri , de care nu avem nevoe să ne ocupăm aci şi care vor fi găsite în publ icat iunea citată mai sus.

Poporul cunoaşte bine stelele că­zătoare, ce se văd de câteori e ce­ru l senin şi pe care le socoteşte de obicei drept suflete ce merg la ra i . II impresionează aceste feno­mene cosmice, dar nu mul t . Bo­lizii sunt tot corpur i cereşti, sfărâ-•mături de astre ca şi stelele căză­toare şi ml se deosibesc ca aparen­tă, de cât pr in m ă r i m e a şi s trălu­cirea lor. Când o s fă rămătu ră ce­rească, ce in t ră în atmosfera noas­t ră unde se apr inde , s trăluceşte cât luceafărul (planeta Venus), ia numele de bolid. In fond între ste­lele căzătoare şi bolizi e o altă deo-eibire mai mare , aceia a originei, da r nu ne interesează aci.

Ţă ranu l nostru curoaşte şi boli­zii şi după cum a căutat să dea o explicare, oricât ar fi ea de nivă, stelelor căzătoare, tot aşa a dat şi bolizilor ce-şi fac apari ţ ia când e cerul senin. Bolizii de obicei, nu intrec cu mult. luceafărul, a jung însă să aibă măr imea aparentă a sfertului de lună . fiind deci si mai s trăluci tori : Pen t ru bolizii mai strălucitori , cei care pot să lumi­neze câteva clipe şi mai puterr ic decât însuşi soarele, s'a găsit nume­le de meteoriţ i , mai cu seamă că deşi ard în atmoferă. ei sunt destul do mar i şi pot să cază pe pământ, în s tare solidă, ca pietre ce conţin de obicei fior si nickel. Mekor ţ i i . mai to tdeauna fac explozie şi a d i n e i . dau ei l umina lor cea mai mare, galbenă, sau albastră, în majorita­tea cazuri lor.

Nu am de cât p rea puţ ine date, dar sunt încredinţat , că s ingura explicat iu ne a smeilor, care noaptea se Iasă pe coşuri şi care torturea-

V I S U L Curat ca lacrima ce cade pe sânul florilor albastre Păstrând în ea reflexul bolţii şi scânteieri de pietre rare, Frumos ca gândul de fecioară, senin ca frunţile sihastre, Tu vii când nu te chiamă nime şi pleci când dorul e mai mare.

In nopţi cu umbre-apăsătoare ne porţi prin lunci îmbălsămate Plutim pe mări gătite'n spumă sub largul bolţii de cicoare, Dărâmi cetăţi, clădeşti biserici, din casa noastră faci palate Şi prinţi suntem si regi si demoni, stăpâni pe oşti biruitoare.

Ne culci pe sânuri de femee, ne răsfăţăm în buduare, Dormim alături de regine, în cale ni se'nchin prinţese, Avem averi, comori de aur şi râuri de mărgăritare Şi cai ce mănâncă jăralecşi haine scumpe'n fir alese.

Dar când aripa de lumină a zorilor la geam fâlfâe Şi inundează firea toată surâsul cald al dimineţii, Te duci, bogat precum veniseşi, lăsând răsadă să rămâe Dezamăgirea crudă, rece-eterna călăuz'a vieţii.

D . IOV.

ză pe femei, n u se datoreşte de cât bolizilor strălucitori ca luceafărul . Am avut pri lejul să m ă încredin­ţez de mul te ori, că cei care n u cu­nosc fenomenele cereşti şi distan­ţele la care ele se produc, sunt dispuşi to tdeauna să exagereze în m i n u s acea distantă. Uneori un bolid care se lasă spre orizont, că­zând la câţiva zeci ki lometri şi mai mult , de observator, e crezut că a căzut la 30—40 metri , în curtea cutărui sătean. Tot aşa şi cu bo­lizii. Ţă ranu l nu are alt mijloc de comparaţie de cât pomii, casele şi când bolidul se lasă spre ori­zont, l uminând cerul şi pămân tu l , trece neapărat în dreptul vreunei case. Acolo s'a lăsat smeul . Tot ce pot să spun în această pr ivinţă e doar ceea ce am scris mai sus, ar ar fi de dorit, ca persoane cu oare­care cul tură şi locuesc la ţară, să se intereseze de această chestiune.

Câteva dovezi mi-a procurat d. Al. Teodorii, legător de cărţi d in Vălenii de Munte , care a între­pr ins o anchetă în această pr ivin­ţă, după rugămin tea mea .

De câte ori a auzit, că în casa cutărui sătean se află o femeie vi­zitată de smeu, a cercetat şi feno- •

m e n u l luminos ce i-a fost descris, era a idoma cu apari ţ ia unu i bolid.

E o chest iune însă unde mai tre­bue aduna t mater ia l .

Un lucru e curios, acela că n u se ştie p r in t re săteni despre ploile de stele, deşi asemenea fenome­ne au avut loc în mai mul te rân­duri , înainte de jumăta tea veacu­lui al 19-lea.

Bolizii ma r i , strălucitori , care fac explozie şi luminează ca ziua, meteoriţi i , sun t puţ in i numeroş i şi ei cad mai mu l t toamna şi iarna. E de notat sfântul Andrei , a junul Crăciunului , Anulu i nou, Bobote­zei, cad în acea per ioadă a anului , când de obicei cerul e înorat , ba şi cetele sunt dese.

Să se noteze că cei doui bolizi mai însemanţ i , observaţi mai de curând din ţara noastră, au fost cel delà 1 Ianuar ie 1007, despre care d. St. C. Hepites a făcut o co­munica re in teresantă Academiei noastre şi cel de la 29 Noembrie 1911, despre care a vorbit la Aca­demie dist insul învăţat român Spi­n i Haret . Nu e oare o curioasă coincidenţă, că d in t re cele 365 zile ale anu lu i , bolizii în chest iune au

găsit cu cale să-şi facă apar i ţ ia toc­ma i la nişte date când de obicei ţărani i aşteaptă deschiderea ceru­lui? Bolidul de la 1 Ianuar ie s'a ară ta t deci în noaptea sfântului Vasile, cel de la 29 Noembrie în noaptea sfântului Andrei .

Că a fost vorba de bolizi nici nu se mai poate discuta, r ă m â n e să ne domir im, dacă apari ţ ia lor poate fi pusă în legătură cu super­stiţia deschiderei cerului .

Un corespondent al d-lui Hepi­tes af i rmă aceasta. Aduc însă ur­mătoarele măr tur i i , extrase din scrisorile pe care le-am pr imi t când cu apari ţ ia bol idului de la 29 Noembrie 1911:

D. Calafeteanu, învăţător d in comuna Tântava, judeţul Ilfov, scrie între altele:

„Toti sătenii cred că, s'a des­chis cerul" .

D. M. Dumitrescu, învăţător din Conteşti (Teleorman), spune: .,A-ceastă l u m i n ă s'a observat şi in această comună de către sătenii Gheorghe T u r c u şi Dumit ru D. Crăciun. Mi-au povestit amândoi , dimineaţa, că s'a deschis cerul ' ' , după cum este credinţa la ţară.

D-ra Lilly H. Georgescu, comuna Buzescu ^Teleorman):

„Cu cine vorbesc despre acest fenomen, îmi spune că s'a deschis cerul" .

D-na Angela Mircea Popescu-Delfiore: Peş teana (Gorj):

„A doua zi am auzit pe ţărani că s'a deschis cerul".

Mai l ămur i t lucru nu se poate şi ar fi cu totul nefolositor să mai căutăm alte dovezi.

Lucrul nu pare însă tot aşa de s implu celor care «dună din gura poporului asemenea superstiţ i i . Aşa, de pildă d. Tudor Pamfil , despre a cărui lucrare am vorbit mai sus, vorbind despre punerea în legătură a bolizilor cu deschi­derea cerului , spune:

. .Esplicarea mi se pare fără temei pen t ru mai mul te pricini .

Intîi, fiind că deschiderea ceru­lui se pune în legătură cu unele sărbători mai mar i , când trecânrlu-se repede asupra luminăr i i ceru­lui, gându l poporului se îndreap­tă spre Dumnezeu şi cetele sale cele sfinte, cari , din când în când, t rebuie să se uite pe pământ" .

e. — No 2U . UNIVERSUL LITERAR Duminică, 17 Maiu 1915

De ce n 'aş mărturisi sincer, că acest argument nu-1 pricep şi nu şt iu ce aş putea să răspund. Ia d. Pamfil în serios deschiderea ce­rului? Nu cred, mai repede nu am înţeles eu gândul d-sale.

Dar al doilea argument e înte­meiat pe o citaţie a mea după o not i ţă de pe un manuscris, cum că la 20 Oct, 1818 a fost observat un bol id spre apus. N'am spus însă că acel bolid a provocat fenomenul deschiderei cerului, de oarece ca să se producă deschiderea cerului, trebue ca în acel moment cerul să fie complet înorat şi lumina violentă a bolidului să se strecoa­re pr in pânza de nori deşi ca printr 'o sită, iluminându-se astfel tot cerul.

D. Pamfil spune: „Al doilea, deschiderea cerului

se face drept deasupra pământu­lu i şi nici de cum într'o parte".

Dacă se asumă observaţiile să­tenilor e greşit, de oarece ei nu pot să spună acest lucru. Fiind nor, ba uneori şi ceată deasă, nu poti să stabileşti de cât simplul fapt că cerul se iluminează subit şi atât. In ce par te e lumina mai mare , e greu de observat. -

S'ar părea însă că vorbeşte în numele d-sale personal şi că ѳ în­credinţat că fenomenul deschide­rei cerului se explică aşa cum îl cred ţărani i . In u r m ă , declară că „avem de—aface aici cu o confu­zie învederată", vorbind despre bolidul de la 29 Noembrie, fără însă să a ra te care e confuzia.

Şi cu toate acestea lucrul e foar­te simplu, răposatul Spiru C. Ha-ret despre a cărui competiiiţă şi judecată nu se putea îndoi n imeni , era de aceiaşi părere , ba se mira că ţărani i cred că şi în noaptea sfântului Andrei se deschide ce­rul, deoarece ştia că această su­perstiţie era legată n u m a i de săr­bătoarea Bobotezei.

Faptele vorbesc însă de la sine şi aproape n u mai e nevoie de nici un coinentar. Din contra, reiese o consecinţă foarte însemna­tă pen t ru as t ronomia meteorică, aceea că ţărani i noştri au stabilit p r in supersti ţ ia lor, mai de mul t de cât astronomii , existenta mai mul to r roiuri de bolizi, de meteo­riţi, care la date bine de terminate îşi întretaie d r u m u l lor în j u r u l soarelui cu d r u m u l pământu lu i . Dbservat iuni le de stele căzătoare şi bolizi remarcabi l i abia în zilele noas t re au început să fie făcute în mod sistematic, cu toate acestea tot s 'au semnalat apar i ţ iuni de bolizi la anumi te date ale anulu i .

E interesant că ţărani i din Bu­covina cred că cerul se deschide d in şeapte în şeapte ani, ceea ce iarăşi poate să se explice pirn fap­tu l unei orbite cu eliptictatea bine pronunţa tă , ca acea a unei come­te, pe care să se învârtească în ju­rul soarelui un roiu de bolizi.

Astronomul englez Denning a încercat să stabilească câteva rouri de bolizi remarcabi l i , dar până în prezent nu avem un mater ia l bo­gat ca pent ru stelele căzătoare.

In ce privesc legăturile dintre bolizi şi smei şi deschiderea ceru-lu, acei care culeg asemenea su­persti ţ i i , ar aduce un mare folos chest ionând pe cei care ştiu, asupra modulu i cum se prezintă ambele fenomene. Superstiţ i i le sun t inte­resante, nu n u m a i din punc tu l de vedere folkloristic, ci şi din cel ştiinţific.

Un minunat model de viata socială SFÂRŞIT de M. STRAJAN.

Victor Anestin 23 Aprilie 1915.

Judecătorul pronunţă sentinţa: — Cinci ani de închisoare! Condamnatul atunci strigă unui

prieten care ѳ printre publicul asistent:

— Du-te de'i spune nevesti-mii să nu mă aştepte la masă.

Atunci o mulţime de lucrătoare şi toţi trântorii din stup, cam vreo 600, o însoţesc în aceasta călătorie. Ea sboară atât de sus, în cât cea mai mare parte de albine nu o mai pot urma. Acolo sus, în lu­mina soarelui şi subt albastrul ceriului, ea se împreună cu unul singur din peţitorii ei, acela care a putut-o urmări până acolo, şi pentru care momentul cel mai sărbătoresc şi mai fericit al exis­tenţii este în acelaş timp momen­tul morţii şale. Atât de aproape sunt aci iubirea şi moartea, aceste două surori cari întreţin veşnic tânără viaţa neamului la tot soiul de vieţuitoare, şi cari amândouă sunt mai tari decât viaţa indivi­zilor.

La nici un fel de vieţuitoare nu se vede mai lămurit ca la albine adevărul, că natura se îngrijeşte mai mult de existenţa speciei şi foarte puţin de a indivizilor. După nunta tinerei regine, al­binele ucid pe toţi trântorii ră­maşi, lucru foarte uşor, căci ei ne-având ac nu se pot apăra; şi scot cadavrele lor afară din stup. Iar acei, cari au putut scăpa cu fuga din acest măcel, sunt opriţi de a mai intra în stup. Săvâr­şind acest fapt din instinctul de economie şi curăţenie, ele par'că ar şti că nu fac prin aceasta un

paricidiu, pentrucă din sutele de trântori â"i unui stup, unul singur a fost părintele lor, care şi-a dat viaţa ca jertfă în momentul nun­ţii.

Când stupul n'are tendinţa d e a roi a doua oară, noua regină ucide încă aşa zicând în faşă pe toate reginele viitoare. Caută prin fa­guri, şi unde vede larve şi nimfe regale încă nedesvoltate, trece mai departe. Iar unde află o nimfă gata să iasă din învelişul ei, re­pede îi smulge gogoaşa cu care e acoperită mica principesă, o deş­teaptă din somn şi-i înfige furioasă acul său încovoiat în fragedul ei corp până moare. Mulţămită, apoi trece Ia alta, ca să facă acelaşi măcel, iar sentinelele, cari păzesc la fiecare nimfă, îi lasă calea li­beră, şi privesc liniştite. Şi când tânăra regină e obosită, ele însele exterminează pe viitoarele regine ca o jertfă pentru siguranţa şi buna rânduială a stupului; ele simţesc că viitorul acestuia a r fi în primejdie prin existenţa a două sau mai multor regine la un loc. Se vede că pretutindeni răul este o condiţiune a binelui şi durerea o condiţiune a fericirei.

Insă când se simte îndemnul de a roi a doua oară, a treia oară, sau mai de multe ori într'o vară, atunci lucrătoarele apără cu în-

I I I F I M 1 1 L . /

Din freamătul vhărilor albastre Ce-ti legănau şi sufletul şi dorul, — Ce (i-a rămas acum când sim(i fiorul Zadarnicei înaripări spre astre?...

Ai vrut s'ajungi senină la isvorul Iluziilor blonde şi maiastre, Dar n'ai ştiut că rostul vieţii noastre E basmul vecinie trist cu... Sbnrătorul!...

Tu n'ai ştiut că viaţa de lumină îşi reazimă pe lacrimi şi 'ntuneric Worocnl ei — sâlbalicu-i noroc!...

Şi azi te crezi o stranie ruină Ce plânge slava unui vis himeric Şii simte încă aripa de foc.

II

Zadarnic truda lacrimei târzii!... Destinul e cum nu vrei iu să fie: E im Satan ce râde 'n ironie De-a visurilor tale măreţii...

In nopţile de grea melancolie II simţi in preajma ta şi n'ai voi, — Vrei să-l alungi, dar el va 'ncremeni In statuaru-i ris de nebunie. —

Tu, cel puţin, fereşte-te de oameni Ca celor răi de loc să nu te-asemeni Ы nimănui să nu inspiri tu milă!...

închide-te in falca (a adâncă Şi 'n faţa lor să siai ca şi o stâncă: — Nepăsătoare, reie. imobilă!.„

Leontin Iliescu

dârjire celulele principeselor a-dormi te ; şi când regina se apro­pie de ele, în loc să afle în senti­nele servi toare plecate, î n t âmpină o strajă numeroasă , care-i închide drumul. Ea se împotriveşte cu mânie, dar p re tu t indeni în tâm­pină la căpă tâ iu l micilor pr in­cipese sentinele hotărî te. După repeţite încercări încăpăţ înate de a ee apropia de rivalele sale se depărtează n e m u l ţ u m i t ă , a-leargă d in fagure in fagure, şi câte trei—patru zile se poate auzi bâzbâi tu l ei, mai în liniştea serii, ca sunetul unei t r imbiţe de ar­gint; până în momentu l ro i tu lu i , când ese cu o mare parte a albi­nelor, ca să afle aiurea adăpost pentru noua colonie.

In t impul când ea rătăceşte fu­rioasă prin stup ch iemând la lup­tă pe r ivalele sale încă adormi te , acestea se deşteaptă pe rând, când sunt deplin desvoltate, şi încep să-şi roadă învelişul. „O mare neo­r ându ia l ă amenin ţă a tunci repu­blica. Dar geniul s tupulu i , odată ce şi-a luat hotărârea , a prevăzut şi toate u rmăr i l e , şi străjerii bine pregăti ţ i ştiu ceas cu ceas ce tre­bue să facă pent ru a ocoli surpr i ­zele unu i instinct nesatisfăcui. şi pen t ru a duce la bun sfârşit două puter i protivnice. El nu uită că, dacă ţ ineri le regine, cari aşteaptă se- vadă l umina zilei, sr eşi din culcuşuri ' '" '• • c mâini le celeilalte, care e în plina putere , şi le-ar nimici una câte una. De aceea, cu cât v reuna din principesele încinse subţioază n e din l ăun t ru porţile t ronului s:-'i ele o înconjoară pe dinafară cu ч nouă pă tu ră de ceară, iar mica nerăbdă toare se îndârjeşte în munca sa de salvare, fără să bă­nuiască măcar că roade o p i tdecă , ca din poveşti, care creşte mereu din propr ia ei ţărână. Ea aude în acelaşi t imp strigătele în tărâ ta te ale rivalei sale şi cunoscând soar­ta şi dator ia ei regească ch i i r îna­inte de a fi pu tu t a runca o privi­re în viată, şi înainte de a şti ce este în real i ta te u n stup, ea răs­punde vitejeşte din fundul închi­sorii sale. Dar cum strigătul ei t rebue să s t răbată pereţii u n u i mormân t , el este cu totul alfe), e înăbuşi t , sună a gol şi cre-.-eăfn'-u! de a lb ine , care s«« apropie <--va de s tup, când sgomoíul e V i , . , i i s'a domolit şi cânrt se înaltă liniş­tea nopţii înstelate, recunoaşte şi înţelege n u m a i decât cearta d in t re fecioara rătăcitoare şi fecioarele robite în închisorile lor'-.

Această p re lungi re a dc-sve-iirá ti­nerelor principese le este de altfel prielnică, pentrucă ele ee din u<-goaşă mai tari şi gata de a-şi Iu; avânt. Aşteptarea a întăr i t asem; nea şi pe t ânăra reg ină l iberă, şi a pus-o în s tare de a înf runta pri­mejdi i le călătoriei în ziua ro i tu lui .

Dar ar t rebui să citez aproape în t reagă cartea poetului belgian, ca să arăt migăloasele lucrăr i ale albinelor şi feluritele fenomene tainice din viata lor, din cari au­torul conchide, că minuna tu l lor inst inct este lumina t de o inteli­genţă, care le clasează în seria a; nimalelor aproaoe de oameni , şi care le ajută în deosebite împre ju ­răr i a încunjura piedecile şi pri­mejdiile, a învinge dificultăţi le inevitabile şi a îndrep ta gr-"- 4 e făcute. Graţie acestei raze divine, ele sunt destoinico a-şi amel iora mereu viata şi a as igura existenţa şi fericirea genera ţ iuni lor viitoa­re. Mulţ i au crezut şi cred că nu­mai omul , gratie raţ iunii şi inte­ligenţei sale. e perfectibil şi capa­bil de a evolua. Maeterl inck atri-bue această însuşire şi albinelor, în micul cerc al vieţii lor. Şi cartea lui o ceteşti cu plăcerea, care ai simţi-o călătorind într'o ţară stră­ină şi cunoscând moravur i le , obi­ceiuri le şi asezămintele poporulu i din acea ţară, cari ar pu tea servi ca exemplu şi ca ideal de viată al­tor popoare.

Duminică, 15 Maur ѴЛ5. UmVEttSUL LITKKAK No. 2U. — 7.

CAMPANIA DIN 1913

A l-iului Divizion din Regim. 5 Roşior! d e C. C10CAZAN

— U R M A R E — Iar cum autori tăţ i le bu lga re n u

s'au ocupat decât de a rmată , de şcoala elementară, şi pu ţ in de să­nătatea publ ică , u i t ând sau necu-noscând pr incipi i le higienice, a-ceste cişmele cad în ru ină .

Nu mai sun t curăţ i te şi u n d e se astupă, se părăsesc, dovadă că n'au fost făcute de ei, ci le-au moştenit de la bieţii turci .

Rif/oletto Aci, la Vetren a m mer s Ia casa

primai u lu i , ubde a venit şi Gheor-ghe Grindei , r o m â n din P u t n a , s ingurul r omân de ^ I tmin te rea , care de şi cioban, c<u intel igenta lui scânteietoare îi conducea pe toţi.

E ra infirm, picioarele sucite din răceală, inf i rmitate care i-a a-tras clin par tea d-lui col. Bălăcea-nu denumi rea de Kigoletto.

Ceace era de admira t e că acest infirm, s inguru l român , conducea tot sa tul fără însă a avea aerul că el e cel care d ispune.

Eî spune numa i , că p r i m a r u l , sau cutare a zis că treime făcut aşa, şi aşa se făcea de şi n imeni , atât p r i m a r u l cât şi acel cutare nici n u visaseră. In u r m ă nu se codeau de a-şi a t r lűu i paterni ta­t e faptelor î n d e p l i n i t e . Ni s'a o-ferit ouă, b r â n z ă şi pâine, dar ni s'a refuzat plata, iar la cârc iuma, am u m p l u t sticla delà cuburi , cu coniac bulgăresc, cen t ru 80 de bani.

_ Peste un an însă. va trebui plă­tită aceiaşi canti tate de coniac şi nu mai bun , 1,50 sau 2 lei. Gheor-ghe Grindei ne istorisea cum bul ­gari i sunt răutăcioşi, da r neput in­cioşi, cum vorbesc rău de români , dar le e frică.

P e tot locul pa rcurs delà Silis-tra, a m găsit c âmpu l munci t , cum de altfel a m găsit pe toată regiunea, cât am umbla t nu nu­mai în terenul câştigat pr in tra­tatul de pace delà Bucureşti , da r chiar şi pr in locuri le ce se eredete că ne trcbue, da r la care s'a r enun­ţat.

E adevărat , că sunt şi mar i în­tinderi de islazuri, c u m de exem­plu, între Vetren şi Garvan, dar aşa se explică mul te le oi, ce fie­care locuitor axe, p r ecum şi sta­rea b u n ă a vitelor, cu toate că trecuse rechizit ia bu lga ră şi pe aci, şi cum se va vedea, rechizit ia lua tot ceeace se putea preface in ban i .

De aci, am odihni t în Popina , sat frumuşel şi mare; în drumul de pe coasta unui deal, am văzut Monitorul Alex. Lahovar i , care cu vedetele sale ne însoţea pe Du­năre. Soldaţii îl sa lu tau cu urale, la care s*a răspuns pr in sirenă de mai multe ori

Scoborând pe o vale nemunci­tă, dar care după iarba ce avea, păea foarte fertilă şi ere era pli­nă de sute de nuci, am văzut multe şi frumoase cirezi de vite. In Po­pina, am găsit la primărie, 2 ră­niţi, cari au fost pansaţi de doc­tor ÎL Dinulescu. Rănile lor neîn­grijite, amen in ţau sa dea în can­grenă în spi ta le n u mai aveau Ioc şi cum veneau pe jos , rana de şi poate începuse la plecare să se vin­dece, se redeschidea şi lesne se infecta.

Atacul a 7 companii de infan terie buîffare.

Continuând drumul p r in satul Garvan, unde ni s'au oferit flori, ne-am opr i t noaptea în Kadichioi. Satul acesta situai într 'o vale în­conjurată de dealuri, pare că ar fi fundul unei pâlnii. După ce eaii au fost buşonaţ i şi li s'a da t furaj, ni se spune, era ora 7 seara, fă s'au văzut 7 c o m D ă n i i de infan­

terie bulgară. Cine a spus? Nu se ştie; destul că vestea s'a in t ins ca fulgerul. Eram depar te , Ia vr'o 20 de kil. de infanterie, lucru ne-permis şi locuitori păreau foarte duşmănoşi.

învă ţă toru l bu lga r , Ia care a fost încar t ierat d-1 lt. col. Heres-cu, părea şi mai vrăşmaş, şi a doua zi. Ia Tur tuca ia unde deşi plecat în u r m a noastră ajunsese înainte , se interesă dacă mai vine a r m a t ă română şi câtă.

Ce.şi-0 fi zis omul? Aceste două escadroane pot lesne fi nimici te de soldaţii noştri, dacă n 'or mai veni şi alţii . Când i s'a spus, că m a i vin n u cât veneau, ci încă 100.000 de infanterişt i , cu t u n u r i şi mitral ieze, sergentul care ne istorisea, spune că bu lga ru l a lă­sat capu 'n jos, a oitat adânc şi a plecat. Dacă cele 7 compani i anun­ţate ar fi fost reale, poziţia noas­t ră era foarte critica.

S'au luat imediat toate măsur i le necesare, t r imi(ându-se pa t ru le pe înăl ţ imi şi pe d r u m u r i , s'a t r imes u n român căru ia p r in căpitan Pa-plica i-am dat eu cinci lei, să ne aducă veste din spre Tur tucaia , da r nu s'a mai înapoiat . Am fost cu ambi i d-nii It coloneii Ia câr­c iumă spre a afla ceva, însă nu t ranspi ra n imic . De aceea şoaptele p r indeau consistentă şi toată noap­tea a m dormi t , cum zice românii , n u m a i c'un ochiu. Nu ne era frică, că doar în război te aştepţi să mori , dar pu team fi prinşi ca şoa­recii şi asta nu voiam. Şeile, ca de obicei de altfel, gata a fi as-vârli te pe cai, ne as igurau putin­ţa î n c e r c ă m unei re t rager i . Din această cauză şi pen t ru că n 'aveam alt cartier decât în casa nouă a p r imaru lu i , cari ca pardoseală a-veau ca de obicei, Ia toţi turcii , pă­m â n t bătut , m ' a m culcat îmbră­cat în targa ambulan te i .

Cum însă n imic n u fusese ade­vărat , ne-am sculat dimineaţa fă­ră nici o emoţie, b a încă dispuşi, aşa că am pu tu t să-mi fac, mon system de Müler, pe care delà plecarea din Craiova nu-1 mai fă­cusem. Nu e însă mai puţ in ade­vărat că panica a fost aşa de mare , ca pe un . s - l t . 1-a apucat u n p lâns nervos, pen t rucă e ra silit să stea, să fie îngropat de v iu în a-cea văgăună şi să aştepte sosirea celor 7 companii, pe când de-ar fi fost s ingur , încăleca şi cu oa­

meni i lui eşea înaintea compa­niilor, spre a se alege într'un fel, sau se retrăgea. Nimic mai rău ca incertitudinea. Ei ! dar cum era destinat ca în ăst războiu să nu întâlnim vrăşmaş, n ' am întâlnit nici aici, unde se anunţase .

P lecăm la ora 8 dimineaţa , spre Tur tuca ia pe lângă satul Rahovo, în apropierea căruia poposind, i-media t zeci de turci au venit să ne salute cu Sabalaerusum (Sa-bahllarhirolsum) adică b u n ă di­mineaţa şi Hairlisirn (Noroc) sau Hos Gheldi (Bine-aţi venit) . Erau veseli turcii, dar şi ei ca şi bul­gari i îşi în t indeau m â n a şi ch ia r de călare t rebuia să-i întinzi pe a ta, altfel îl vedeai că le pare rău. Dar de ! Toată ziua dă m â n a cu toţi nespălaţ i i , că nespălaţ i mai erau şi bulgarii şi turci i , nu mer­gea, şi d-1 lt. col. Bălăceanu dese ori saluta numai cu mâna, fără a le-o mai întinde.

Lt. Chiriţescu deşi nevindecat , a voit să încalece ; a trebuit să re­iau pe Artist pe care in t rasem în Silistra, si cu care «stfel am in­trat şi în Turtucaia. Cu vr'o 15 M m . înainte de Tur tuca ia , am in­t ra t în şoseaua care n u cont inuă până la Sil istra şi înainte de sa­

tul Sarighiol, a m dat apă cailor la o cişmea, la d^epta şi la stânga căreia erau 3 c lădir i mici de pă­m â n t părăsite. Mai târziu când a m mai t recut pe aci, şi am mai trecut de vr'o două ori, se deschise­se 2 cafenele. Aci, ne-am întâlnit cu nişte turci , cari veneau din spre Turtucaia , veseli, că ne văd, de oarece auziseră de venirea noas­tră, şi întrebaţi prin interpret, u n d e se duc, ne-au spus că la sa­tul lor, n u departe, dar care ne-fiind notat pe ha r t ă nu mi-1 pot reaminti, î-am ui tat numele .

Au mai adăogat, că duc cores­pondentă la p r imăr ie .

Tur tuca ia văzută de pe Dunăre e o splendoare . Aşezată pe un deal clin -làrful căruia până la Dunăre se vede o verdeaţă în t re rup tă de coperişuri roşii ori negre şi pă-retii caselor albe, cari din depăr­tare pa r pitoreşti .

S i n g u r a j i a rare, n u ştiu cine va fi făcut-o, este cheiul , deşi cam ru­d imenta r şi jos, sau poate părea aşa din cauza apelor mar i ale Dunărei care ca în i913 în Iulie, spuneau bătrâni i , că nu I'au mai pomeni t . Am descins spre cheu unde am descălecat lângă un res­tauran t la care ani mâncat pu ţ in şi apoi am cotinuat d r u m u l în spre Staro-Selo, t r imeţându-se u n post sub comanda d-lui sub lt. Siăvescu la Kalimoc.

Atacul 'patrulei La Staro-Selo, ambi i d-ni lt.

coloneii s'au încart ierat la casa unei femei bă t râne care vorbea perfect româneş te . Susţ inea chiar că e româncă . Cum pen t ru mine n u se stabilise nimic, m ' a m dus la o prăvălie-cârciumă, proprieta­ru l căreia era la răznoi. iar femeia cu pat ru copii m ă r u n ţ i , româncă , părea foarte depr imată , însă ne v rând să-i cauzez vre-o neplăcere am decis să viu câd o fi să m a c u l e ; până aluncea am stat de vorbă cu d-1 lt. col. Herescu, om cult cu care poţi discuta orice. Pe seară vine o pa t ru lă compusă din u n sergent şi pa t ru soldaţi , cari co­mun ică că au scăpat cu - fuga, fi­ind atacaţi de infanterie. Văzu­seră o căruţă pe care oprind-o şi văzând că conţine lăzi cu cartuşe a, v ru t să o ia cu ei, în acel t imp însă d in t r 'un şanţ s'au descărcat contra lor mai mul te focuri de puşt i de către oamenii care au continuat a-i u r m ă r i în fuga lor. Acest fapt crezându-se o nouă în­gri jorare a int ra t în tabără şi d-1 comandant Herescu şi după ce a luat toate dispoziţiunile care se impun pen t ru o încar t ierare în t imp de război a dispus să se ducă d-1 lt. Ionaş, azî, căpitan, Ia Tur­tucaia spre a comunica cazul.

Tot atunci t rebuia să se t r imi tă o pa t ru lă la Tur tuca ia pen t ru şi la dif-peziţia comandan tu lu i , şi Lt. Ionaş cerea să meargă împre-r.ă, ceeace d-nu Căpitan Pap ik* spunea că n u e gata, dar d a r ă vrea d-nu comandan t al reg. se du­ce rl-sa şi cu această ocazie va cerceta şi rapor ta a supra atacu-, lui patrulei.

D-nu căpi tan Papl ica ріезопігі pe la 8 seara împreună cu patru­la ce trebuia să lase la Turtueaia şi care nu pu tuse pleca cu Lt. Io­naş, aşteptam înapoierea d-sale, pentru a vedea ce e de făcut şi cum se putea să fim siliţi a ріеза imediat căutam soldatu cu calul.

A fost imposibil să-1 găsesc de şi de la ambele escadroane se trimesese după el, de şi eu s i n ­g u r '1 am strigat pe uliţele satu­lui. E r a m foarte îngrijorat că se pu tea da alarma şi calu meu ni-căeri. Divizionu putea să plece şi eu cu soldatul care intrase în o cur te , ce nu puteam dibui, să ră­mân la Staro-Selo ceeace nu-mi convenea de Ioc. După o căutare de la 7 şi j umă ta t e p â n ă la 9 abia l-am găsit şi de şi foarte supărat

nu l-am lovi tcum nu-am lovit nici pe Iancăle, un rezervist e« vreu, de altceva nu «rea b u n care mi se dăduse o rdonanţă şi care adesea ori mă aducea prin pur ta­rea lui in asemenea momente da i n u a m putut .

Camaraderia Când e ram br igadier căprar ,

d iscutam cu Lt. meu şi îi spuneam că chiar de voi primi ordin, nu bat. într'o zi, pe când făceam e-i xerciţiu de călărie, pe vechile şei de lemn cu teltie, un biet soldat nu pu tea sta bine fără scări, pen­tru că-i intra lemnul în pulpe .

Locotenentul meu, r eamint in-tindu-şi de conversaţia noas t ră mi se adresă mie, care eram în capul coloanei: Brigadier.

— Porunc i ţ i . — La cazarmă să-i dai 25 de tră­

gători . Ai înţeles? — Am înţeles să trăiţi. Descălecăm şi-i spui soldatului

a lă tur i de care mergeam: ştii să sbieri.

El mi ra t şi şt i ind ce-1 aşteaptă, 'mi spune : de ce d-le br igadier .

— Mă dacă ştii să sbieri , să sbieri ca din gu ra şarpelui , eu n u Ці dau nici o t răgătoare.

— Las pe m i n e să trăiţi d-le bri­gadier.

După ce am aşezat caii în grajd am in t ra t în cazarmă, unde , pe a-cele t impur i era u n s ingur pat m a r e cu o rogojină.

Am porunci t soldatului su se, desbrace şi l uând trăgătoarea a m început a t rage în rogojină, pentru a p roduce zgomotu lovituri i , iar soldatul zbiera aşa de tare în cât a venit căpi tanu, astăzi general la pensie, fost comandan t de corp de a rmată , care i n t r ând brusc , eu str ig: drepţ i , iar b ie tul soldat ţi-nându-se de fese, ca să nu se vadă că n u e u r m ă de lovituri , se vuita teribil .

Ce este asta în t reabă căpitanul răstit?

Ordinul d-lui Locotenent să tră­iţi.

Să nu mai bati , şi adresându-se Locotenentului cu care intrase '1 în t rebă pent ru ce? Locotenentul îi r ă s p u n d e în l imba franceză c ă i va explica şi Căpitanul tot în fran ceză i-a făcut observaţie, de oare ce ştie că n u permi te bătae.

Trec apoi în cancelarie, e ram puţ in r u d ă cu căpi tanul şi le spun şi lui şi Locotenentului că n 'am bătut .

Locotenentul azi Maior jubi l iar , susţ inea cum susţin mul ţ i ofiţeri nu toţi, că bătaea e absolut nece­sară.

Căpitanul însă — i-a dat ordin să nu mai audă că în escadronul lui s"a bă tu t cineva. Şi soldaţii ce c o m a n d a m eu ereau cei mai bun i d in escadron. Pen t ru ce? Pen t rucă în to tdeauna m ă cinsteam cu cei ce-şi făceau datoria şi r apor tam a fi pedepsiţi conform regulmentu-lui pe cei îndără tn ic i şi aceasta n u mai d u p ă ce încercam toate mi j ­loacele de persuasiune.

(Va urma). A apărut

IERUSALIM DE

V MESTUGEAN Descrierea complecta a oraşului

sfânt şi împrejurimilor, cu nume roase ilustrata y pe hârtie velină.

P r e ţ u l 1 . 5 0 La librării, depozite principale

de ziare şi la Administraţia ziaru­lui ..Universul"

8. — No. 20. l iNlVEÄSUL LITERAR Duminică, 17 Маш ІУіа

i i i ШШ FOCAR N O T E S I I M F B E 8 I I

- de ALECSIU POPLACENEL ... .

Urmare şi sfârşit —

In sfârşit, mă văzui în vârf. Era oara 4 jum. dim. Mer-curi în 29 Octombrie. Loc necunoscut, iar la câţiva paşi •talpul ce indică frontiera învăluit pe jumătate tn întu-neri; noaptea, singur, vân-> tul ce bătea necontenit arun-eănd zăpada peste dealuri şi •ăi , împingându-mă şi pe mi­ne delà spate, teama de ne­cunoscut, toate acestea mă făceau să apuc fuga la vale, ca gonit de ceva invizibil! Mă Închinai şi nu-mi mai era de loc frică de nimic pe lume. Pornii din nou la vale. Alte prăpăstii, alte găuri mai mari ee vedeau de către România, dar eram vesel că ştiam sub picioare pământ românesc. Nu mai era zăpadă decât nu« mai câte un petec de omăt ici şi colo unde nu putea *-junge soarele bine s'o topea, ecă.

Mă depărtasem bine, în fu­ga mea nebună, de graniţă, când deodată aud, zbârr... un cârd de paseri fugiră speria­te delà doi paşi din naintea mea simtindu-mă venind fuga !n spre ele. Era chiar un loc Ia adăpost şi, fiindcă mat • T * mult până 1л ziuă, m** ascunsei eu In groapa din care sburaseră ele, aşteptând aă vie ziua. Stând pe spate, eu ochii deschişi, priveam In juru-mi, la golul acela pustiu ce m ă . înconjura din toate părţile. Nu putui să adorm de loc. Vântul şuera în .dunga,de pământ ce mă scutea trecând peste mine şi umplând văile. Pustiu, greu pustiul

In fine, se lumină şi por r

йіі la vale pe o muche de deal pe p , cărare veche, făcută de turme de. oi ce-şi paşte vara iarba pe acolo. La răsărit, pe-•te „vârfuri de munţi, pleşuvi, departe In zare v începu să a-par.ă o dungă de lumină în­roşind norii, tot mai lată tot mai jnare, gonind ultimile umbre negre ale noptei, as­cunse prin locuri dosnice. Iar dunga roşie se tot mărea la orizont ridicându-se pe cer In' sus. care nici nu se vedea de unde începe în zarea aceia fumurie ce lega cerul cu pă­mântul în aceiaşi culoare. De odată, o rază străbătu întreg orizontul spre răsărit şi un glob de aur vesel începu să ве arate, ieşind dintre piscu­rile soaie ale munţilor şi ur-cându-se cu grabă majestos în sus pe firmament, um­plând toate văile de o lumină vie. Natura întreagă începu să-şi trezească din somn cu grabă toate vietăţile şi corpu­rile sale. Dar ceata, pe fun­dul văilor, mai dormea liniş­tită. A răsărit soarele. Doam» ne, iată splendoare, câtă via­ţă- După o noapte neagră, a răsărit şi soarele meu pe pă> mântui României. Oh, era a--tât de frumos, că n u l pot de-

scrie. Era un moment ce nu-1 pot uita nici odată.

Goborâi până am ajuns la marginea brădetului, aci per-dui cărarea. Ia-te, băiete, la stânga, ba la drepta, ca să dau de potecă. Nu-i şi pace, caută în palmă cărare.

Tot sucindu-mă în sus şi jos, vâd o stână la stânga, în-tr'o poenită ascunsă la mar­ginea brădetului. ,,A, taci, că-i treabă; ştia el badea Ni-culae ce-mi spunea, că aşa şi aşa, te duci . şi dai aşa şi-ti spune aşa, etc. La un colţ al stânei iată şi un om (curat ce 'n poveste) şi strig la el.

— Hum, măi bade măă!... încotro s'o apuc cătră Voinea-sa?

— Măă, Ioane, măă!! hai în­coace, îmi răspunse de acolo.

— Ce Ioane îl găseşte pe ă-la?! Mă duc. Deschid uşa, in­tru şi rămân uimit cu mâna pe clanţă.

— Dar ce-i?!... Voi aici?!... — D'apoi tu?!., ce-i cu tine?..

Cu cine ai venit? — Singur. O, bată-vă noro-

cu!... — Şi un sac de galbeni...

hahaha. Ce să vezi? Şase inşi în ju­

rul focului, pe scaune ciobă­neşti, toti din sat delà noi.

— Ati venit să faceţi brânză aici?... Dar cum ati venit, de când şi pe unde?

— Ba pe dracu, brânză... iaca aşa ca şi tine. Noi am ve^ nit de aseară delà 10 â ic \ şi acum... să merem cu toţii Ц vale. . : , 1 "

Trăiască România mare, fra^ ţilor, răsună odată stâna.

Am spus. .cum АЩ r yenül, unde am stat, şi tot în fine.

— Da, că v-am văz't (văzut) focul aci sub Stărpu, ziseră ei, dar am crezut ca or fi nescai jendari acolo şi am ocolit ca nu cumva să ne sîmtă cineva.

Dapoi nu v'o fost. frică să faceţi foc aci?,.

— Ce să-i faci, mă, cum era să stăm pe frigul ăla fără foc? Dacă ne prindea, eram prinşi şi pace, veneau şi jandarii ett

noi până le Sibiu de ne apărau de lupi.

— Da mâncat-ai ceva azi? — N-am mâncat încă. îmi făcui o frigare de brad,

fripsei iară carne (ca-ntotdeau-na) şi mâneai. Mai vorbirăm de una alta şi pornirăm a-cum cu toti la vale, lăsând stâna pustie.

Cu chiu, cu vai, trecând pes. te lemne căzute, îngheţate de alunecam într'una, mergeam înşiruiţi unii după alţii râzând şi glumind în tot felul.

Uite, mă, zicea unul, piicea şi-o 'ntărcat dracu copii.

— Să ştiţi că piicea rămâ­nem, isprăvim gi merindele şi tabac şi tot, şi nu mai e v'un sat până-i lumea, zicea altul.

— Taci, mă, că tot îi mai bine ca prin Gafitia, ofta un al treilea.

— Las' că acum ştim pe unde să ne întoarcem, când ne-om întoarce odată cu toţii, mai spunea însă şi altul din vârful unui zghiab (stâncă) cât un turn de biserică de mare.

In fine, ajunserăm în o vale adâncă. Voineşita, unde găsi­răm primii oameni din Româ­nia, ce lucrau lângă un scoc de lemne. Cât ne văzură, ne strigară:

— Bine ati venit, măi. Dar vin mereu, sărmanii. Cum ati scăpat de nu v-au prins?

Şi câte întrebări toate ne puneau, pe când ochii par'că le surâdeau vesel, la vederea fraţilor de peste „dungă", fra­ţilor oropsiţi din munţi, care cu pericolul vietei, prin curse­le morţii ce-i pândeau la fiece pas, au străbătut muriţi şi văi şi au venit să dea mână c u mână cu fraţii lor cei ini­ma română.

— Veniţi, fraţilor, şi voi, că aici e loc destul.

— Şi-1 vom mai lărgi ca să nu ne înghesuim, pânjă de­parte, de unde venm noi, căci şi acolo e tot al nostru.

Nici unul nu ştiam unde suntem, decât dar atât, că suntem în România şi ne era destul. Nu mai încăpeam în piele de bucurie. Ii întreba­răm că unde suntem.

— Mergeţi tot pe vale în jos că, peste un ceas şi jumă­tate, sunteţi în Ѵоіпеаза.

Aşa dară, tocmai unde do­ream.

Ajungând în Voineasa, eu am rămas Ia o rudenie a mea, iară ceialalţi s'au dus la jan­darmerie, unde i-am găsit a doua zi. Joi dimineaţa. Erau

cu toţii într'o odae mare cura­tă, unde povesteau şi-şi petre­ceau timpul, cât trebui să stăm de carantină cinci zile. ( ând intrai pe uşe, se ridicară şi din pat doi inşi cu uniformă austriacă.

— Dar ce-i cu tine?! Cum se poate/ la tot pasul o nouă surprindere?

— Dar ce-i vere?... şi tu vii?... Cum ai venit şi câ^d? Nu e o săptămână de când ne-am întâlnit în Sibiu! (Era vărul meu Teofil O.)

— De ce nu mi-ai spus. că ai gând să vii? Veneam îm­preună, nu eram silit să um­blu singur pe vârfurile mun­ţilor. Dar, în sfârşit îmi pare bine că te văd |ie aici, drqgă vere!

— Trebuia, ma, să fi făcut noi asta de mult, nu acum, după ce jie-a băiraf ho-1* în oase prin Galitia.

— Las'că nu e prea târziu nici acum. Bine că-тт ainnş cu viată Dână -tici. Nu mai murim noi a^um n=a uşor.

Măi, românul are nouă "i= :; să le spargă pe toate de furcă cu el. nu м-арі aşa r ş o r .

— Noa, că drept чі ;

Vărul meu plpcă în ziua aceia la Bucure**1 ""de m'ră în şcoala militară, інг eu tre­buia să fac cinci zile de сагн--tină în nrimul .-••>• d ; n P o ^ â -nia.

Şi le-am făcut c â ^ a n d : „Trăiască Roma-ia m-re", sfântul nostru ideal!

CASA de S Ă N Ă T A T E — SPECIALA PENTRl -

— B O A L E D E F E M E I — - S U B DIRECŢIA -

D O C T O R U L U I I. K I R Í AC Chirurg primar ; Setul serv. âe pyneio logie

al Spitalelor Eforiei

SECŢIE SEPARATĂ PENTRU BĂRBAŢI (hemoroide, hernii, tumori, ca lcule ves icale

stricturi uretrale, etc. •.-Strada Sf. lonioă 8, în dosul Teatralii National

— TELEFON 2 96 —

P e n t r u o r l - e e r e e l a m a l i u n i s a u s c h i m b ă r i d e a d r e s e , d - n i l a b o n a ţ i s u n t r u g a ţ i a a t a ş a ş i u n a d i n b e n z i l e c u c a r e p r i m e s c z i a r u l «Universul Ltieror», c o n t r a r , r e c l a m a t iu -n e a s a u s c h i m b a r e a d e a-d r e s a n u v o r f i r e z o l v a t e .

w w w w w w w w w