Andrei Cornea-Noul_ O veche poveste-Humanitas (2008).pdf

8/9/2019 Andrei Cornea-Noul_ O veche poveste-Humanitas (2008).pdf

1/252


2/252


3/252

NULo VECHEPOVESTE


4/252

ADREI CORNEA (. 1952) Liceţă itoria şi teora artei aAcademia de Arte rumoae (1976) Liceă î foogie caicăa iveritatea Bucureşti (1980) Doctorat î foogie caicăa iveritatea Buceşti (1994) Mueograf a Mueu Naţioade Artă (19761987) Cercetător a Ititutu de Itorie a Artei

(1987-1990) iar d 1990 a Ititutu de Studii Orietae SergiuA-George"

SCRIERI: D la portulan la vdra turstcă (Sport-Turim, 1977);Prmtv pctur românt modrn (Meridiae, 1980); Form artstc mntaltăţ culturl în poca romanobzantnă (Meridiae,1984); Scrr oraltat în cultur antcă (Cartea omâeacă, 1988);

Pnumbr (Cartea Româeacă, 1991) Platon Flozof cnzură(Humaita, 1995); Mana d fabrcat fantasm (Cavi, 1995); Turnrul kazar (Nemira, 1997; reed Poirom, 200); Cuvntlnc fărăontr (Poirom, 2002); D la Şcoala dn Atna la Şcoala d la Păltn(Humaita, 2004); Când Socrat nu ar drptat (Humaita, 2005)

TDCERI Pato (Rpublca, Plbos) Aritote (Mtafzca)şi Poti.


5/252

ANDREI CORNEA

NOULo VECHE

POVESTE

I

UAIASUU


6/252

Coperta

IOANA DRAGOMRESCU MARDARE

Deieea CIP a Bibloeii aţionale a RomânieiCREA ADREIol o vee ovee/ Andi Cona. - Bucrşti:

Hantas,2008 SBN 978 97 35019 95 2

82113514

© HUMANAS 2008

EDTUA HUMANTASPiţa Psi Lib 1 01370 Bucuşi Românit. 02/088350, fax 02/088351wwwhumnitaso

Comnz CARTE PN POŞTĂ tl/ax 021/3 2 3 30CPC.E - CP , Bucuştimal cpp@humanitaso


7/252

Nota autoruluiStudle prezentate ma jos au fost ândte ş scrse

tre nele dntre ele au ma apărut eneral forme ma reduse sau dferte, după cum urmează

rtzanul, artstul ş arhetpul a fost publcat castudu ntroductv la Plotn, Ope vo II, Bucureşt,Humantas, 2006.

acă ar exsta un och pe spatele Cerulu, aapărut întro versune enleză revsta Laval thologque et phlosophque vo 6, nr , octombre 2007

Encclopeda lu Umberto Eco vesus rboreleu Porfr este nedt Revoluţa ca restauraţe a apărut sub o formă

prescurtată ş fără cazul revoluţe reelu Iosa, subttlul tul lu Glaucos, Ide în dlog septembre, 2005

cest caz a fost pubcat ca un artcol separat în Annals ofthe S Aleoge Insttute vo , anul2006, sub ttlul Kns osah revolutonar restoraton o formă prescurtată a sa, La Rforme de osasrvoluton ou restauraton, a fost prezentată cadrulcolocvuu nternaţonal Hermneutque et brcolae errtores et frontres de la tradton dans le ju


8/252

6 N O U L - O EC H E P OE S E

Studul Pe urmele lu Lcur a apărut întro forăasemănătoare sub ttlul abula rasa, Ide în dalog fe

bruare, 2006 extul Când Socrate are dreptate este nedt Ela fost scrs ca un fel de etratato la cartea mea, CndSoate nu ae deptate apărută în 2006 la edtura Humantas

eş aceste stud sunt autonome, credem că aşezarea

lor împreună întrun snur volum poate determna catema lo omună cercetată însă în leătură cu subetediferite să fe mai prenantă şi mai convnătoare

Octombre, 2007


9/252

"Lucruri vechi şi prăfuite..."A asa pul pesează n uănsp gne l al lea î blcheazăuul înante e luptă cu an e aptpul aută în lupta cu celălalt ncă

a să îpngă înante tt astl alla îl aută în lupta cu pul ncă îlîpng înap Aa stau lucu l a teetc

FRZ K El semăr

nţelepcunea cmună prclamă ără eztare: exstăduă spec de amen, cum nu se pate ma cn trastante tre ele prn actvtăţle respectvlr amen, prnattudinle acestra aţă de scetate ş lume, prn raprtarea lr la semen ş la nevle acestra, dar ma ales,

prbabl, prn temperamentele lr prresşt, pe de parte, ş reacţinar, pe de alta, sau, dacă e să m

Frae o c îro croare ae Areră ar eeer î 197 V a re,ar eeer, crsor 9595 aa, Breş,

er, ce o averr rec vor ere ao ere care e vora, re că ce a


10/252

N O - O E C H E PO VE S E

ceva ma măsuraţ ş ma va în cuvinte, efomşt ştaţonalşt ceşta dn urmă scra cândva scalstul rancez Prudhn , nluenţaţ de experenţeletrecutulu, au rare de vtr, în tm ce prm prvescspre vtr, abandnând tradţa Intre aceste duăspec se dă luptă eternă cu vctr vremelne de parte ş de alta Numele lupte? Istra mulu Smplu

Oare char aşa să e? Ne îndm că pzţa dntre

rermşt ş tradţnalşt, ca ş aceea dntre revluţeş restaura ţe, văzute ca scpur ultme ale celr duătpur umane amntte ma sus, e char atât de clară şde elementară, cum sa mpus ea dellr, pltcenlr ş jurnalştlr de tt elul în ultmele duă secle

şa precum, desur, nu e char atât de elementară şnetă nc pzţa pltcă dntre stâna ş dreapta, văzută, prma, ca prmtare a prresulu, ar a dua,ca susţnătare a tradţe Căc să nu cnundăm smplul cu spcarea, ş rarea analze cu schematcul

n cea dea dua dntre ale sale Conseaţ natuale

în cntextul a ceea ce el numea stra mnumentală,Netzsche bserva nteresl pătmaş (ş paradxal deptrvă) pe care îl au mar amen, ce care vr sărevluţneze prezentul, pentru un anume trecut pecare cred că pt reînva prn acţunle lr ar, dacă

2 Iaă o foruare recetă e ldă, caul cuturi lterarefracee, e car că ce o tructureaă de două ue de ai e ideeade revouie e ruură o parte a ei tau coervator, otalgicii ordi ai raioatăi careiee ioricişii caolc, eooşti e aa, tau revouioari, ihştii, artişi ruturii,gditorii eveeuui Eiteoogii aradigeor, aetişti Aexadr Matei, Cuură şi deoogie, r 4(2007) p 0


11/252

" UCRURI E CHI Ş I RĂFUI E

e aşa, pe unde trece barera între prvrea în trecut şcea în vtr? Sunt de reulă mar amen nşte rev

uţnar ş prresşt, r de apt adesea e nu se sescsă arunce cheade trecutulu ş să î recte tradţle?Iar dacă se ascund, asta nu înseamnă că nu păcătuesccu tradţle Ş pe care tradţ cu predlecţe le rectă,ş în ce măsură? Chestunea e cmplcată, după cumse pate vedea ş dn următarea scenetă strcă, undejacă d asemenea mar amen

E vrba despre Beethven ş Gethe, care se plmbau împreună într z dn anul 181 într lcaltateaustracă (pltz), când, dedată, întâlnesc crteulmperal. Beethven pvesteşte amuzat scena într

scrsare trmsă Bettne vn rnmRe ş prncp pt să abrce presr ş cns

ler ntm, să acrde ttlur, dar nu pt să abrce pemar amn acele sprte care se înalţă deasupramul lum ş cărra le revne să se acă pe sne înşş

de aceea trebue să abă respect pentru e Când damen ca mne ş Gethe mer împreună, aceste înaltepersnaje trebue săş dea seama de ceea ce cnsderăm n a însemnat. Ier, pe drumul de întarcere,am tât tată amla mperală, am văzut venndde departe. Gethe ma lăsat braţul pentru a se alade parte zadar am spus tt ceea ce am vrut, mpsbl să ac să avanseze un pas Eu mam îndesatpălăra în cap, mam încheat rednta ş am ţâşntdrept spre mjlcul rupulu, cu mânle încrucşate laspate Prnţ ş curten sau aşezat pe duă rândur ş

ducele Rudl şa scs pălăra antea mea, împărăteasa m a salutat cea dntâ mnle lr mă uns


12/252

0 N O U L - O V E C H E P O VE S E

Spre marele meu amuzament, am văzut procesuneadelând atea lu Goethe; stătea cu pălăra mână,adânc plecat, deo parte a drumulu .

Goethe, conslerul arhducelu de emar, e acîncă omul trecutulu se înclnă, putem crede, nu atâtînantea unu ns puternc pe care ar vrea să lateze,cât face o reverenţă une ordn unversale pe care elîncă o recunoaşte ş pe care o tradţe delunată o

susţne Goethe, care îndrăea ntchtatea ş clasctatea e sănătoasă ş eternă, vede ş acţonează ac caun reacţonar"; pălăra în mână, capul plecat nserează Unversul armonos pe care, deş adesea înopera sa îl pune la îndoală, nu se decde totuş să

suprme practc.Beethoven e ac dstrbut în rolul romantculu, alrebelulu, al modernulu, al antclasculu SfdeazăRăstoarnă reulle, le calcă făţş, cu capul sus ş mânle la spate. n perspectva lu, el ş cu Goethe suntprnţ adevăraţ, nu acea rataţ astfel de tradţe, ar

plecăcunle acordate acelor falş prnţ l se cuvn lor,creatorlor Ş asta, deoarece numa lor le revne săse facă pe sne înşş". Cu această spusă, Beethoven aanulat astfel ordnea, leea, dependenţa, Tradţa, dealtmnter, deja deventă destul de şubredă ş puţn

credblă, dacă e să ne luăm după reacţa deferentă afamle mperale faţă de marele compoztor RevoluţaFranceză nu trecuse totuş deeaba! Ş totuş, prvndu acum pe ce do în caltate de artşt ş creator,amândo rămân în mare măsură nşte clasc, nunuma sensul lar, dar ş n cel restrâns, de reprezen

3 Ls Romantius allmands ed Are Guere Pari 1956


13/252

UCRURI VE CHI Ş I PRĂFUI E

tanţ a clascsmulu poate ultm mar promotora tradţe artstce clasce, deja plă revoluţe roman

tcă n pofda marlor lu novaţ stlstce, cum lamputea rupe pe Beethoven de tradţa multseculară amuzc europene, ba char ş de aceea a secolulu alXVIIIlea? acest punct de vedere, nc char el nuse făcuse pe se însuş"!

ar faptul că revoluţa ş tradţa, char restauraţase pot asoca tm, fără ca acest lucru să deranjezepe un sau pe alţ ş să pară anormal promotorlorrespectv, pare a f fost remarcabl de frecvent, chardacă nu sufcent luat în seamă. Ce care au ctt Iluziilepiedute romanul lu Balzac, de exemplu, îş amtesc

că scrtorl observa cu umre că, lumea culturalpoltcă a Parsulu Restauraţe, lberal ş proresşt poltcă erau tradţonalşt artă, raaţ d la neoclascsm, în vreme ce adversar lor, contrarevoluţonarş realşt în poltcă, erau, dmpotrvă, romantc

artă, adcă partzan hotărţ a revoluţe artstce.Paradoxal? Poate că nu Ş asemenea hiasme sau maîntmplat de atunc

Se va spune, eventual, că astfel de cazur sprtultradţonalst ş cel novator se framentează după domenul în care personaltaea respectvă se manfestăor, omul, cum se şte, joacă ma multe rolur socale şnu e deloc oblatoru ca acestea să e coerente în toateprvţele, clusv ceea ce prveşte tratamentul acordat unor tradţ. ar lucrurle sunt, de fapt, că macomplcate: daloul său Despe innit Unives şi lumi

Gordano Bruno aduce scenă, la un moment dat, unpersonaj lberto prezentat ca adversar al său ş


14/252

2 N O U - O E CH E P O E S E

partizan al aristotelismului pe care filozoful îl detesta Acesta treabă cu dispreţ, cu referire la un alt persona,Filoteo, ncă absent, un alte ego al lui Bruno, a căruiintrare în scenă e anunţată:

ALBERTINO . . Ce noutăţi nemaiauzite dăruie ellumii? Sau poate, ce lucruri vechi şi prăfuite scoate lalumă, ce rădăci retezate recep să colţească, prinel, în vremea noastră?"

La care, un discipol al noii doctre şi al lui Filoteoîi răspunde cu un entuziasm demn de un ilumat:

ELPINO: Sunt, întradevăr, rădăci ce colţesc,lucruri vechi ce renasc la viaţă, adevăruri ascunse datela iveală . Este o nouă lumă care, după o lungă noapte,

răsare la orizontul şi în emisfera cunoaşterii noastre şicare, cetul cu cetul se propie de meridianul ţelegerii noastre"

Nu a fost Bruno un revoluţionar? A fost. Sau celpuţin aceasta a fost prima sa opţiune" Dar nu a fostBruno, după cum se vede, totodată şi un reacţionar care,la opţiunea a doa" a scos la lumină lucruri vechişi prăite", a udat rădăcini retezte" pe care lea făcutd nou să încolţească? (E vorba desigur despre atomismul şi cosmologia infinitistă" a lui Democrit Epicurşi Lucretius Carus, dar şi despre străvechi teme herme

tice şi neoplatonice) A fost şi aceasta Un cercetător aldomeniului, Paolo Rossi, scrie astfel: Platonismul şihermetismul sunt componente fundamentale gândirea celor ce susţin finitatea lumii: de la NicolausCusanus la Palgenius Stellatus, de la homas Digges

4 Giordano runo espre Uniers, inni şi umi, rad Smarandarau Elian umania ucurei 2005 19


15/252

" UCRURI E CH Ş PRĂUE 3

a Giordano Bruno şi enry Moore Altfel spus, petnci o anută tradiţie redescoperită şi reformulată

usţinea revoluţia ştinţfică; vechiul asigura combustilul ovaţiei Luma trecutului îndepărtat, de multapusă, răsărea la meridiul ştiinţei modernităţii!Excepţie? Poate că nu

Mai putem atunci să simplicăm nepermis lucrurlefirmând că, neapărat, ovaţia, progresul privesc a

te, iar traţionamul tă înapoi, spre trecut?ar de e trecutul? Sau ce îl repreztă la un moent istoric dat? Aristotel, sau Democrit şi Lucreţiu?laton, sau scolastica? Trecuturile sunt diferite şi cualori diferite, după cum sunt şi tradiţile care cresc dinele. Şi viitorul, mereu altul, e şi el aidoma acestor tra-iţii A voi, de pildă să chei Revoluţia, aci cândaceasta sa încheiat cu peste două sute de ani urmă,nu e nici mai revoluţionar, în se, nici mai restaura-ţonist decât a voi să reînnozi cu Evul Mediu!

Credem, aşadar, că merită să e cercată denţarea

antitezei simpliste revoluţierestaura ţie, ori progrestradiţe, fie şi numai pentru a scoate gândirea din lenevieşi dihotomie simplistă. Nu pretindem, fireşte, că vomputea analiza totalitatea, sau chiar majoritatea situaiilor de utilizare novatoare a tradiţiilor. Nici nu vomcerca. Nu pretdem că vom înţelege compleitatea

circumstanţelor prin care reacţionarii dev revoluţio-nari, şi vers. Ne va lipsi, pesemne, metoda adecvată om culege, de fapt, numai câteva cazuri, nici măcaracestea foarte sistematic prezentate, şi vom avansa,estul de imprudent, câteva generalizări pe seama lor

Paolo Roi Naşer şiinţei e în Eura, Poom Iaşi 2 151


16/252

4 N O U L - O E C H E P O E S E

Dar mi se pare important a verifica chiar şi aşa temeiurile discutabile ale antitezei nsrvatr-rfrst saurvuţnar-tradţnast, care a căpătat atâtea marcaeideologice în epoca noastră emersul mi se pare cuatât mai util cu cât această epocă pare să considere totmai mult şi mai nechibzuit că tradiţia, oricare ar fi ea,e dispensabilă şi că noul absolut e cu putţă Astfel,dacă vremurile de demult priveau orice nou cu suspi-

ciune pur şi simplu pentru că era nou, şi cercau săevacueze cât mai repede în neant, astăzi se tâmplăaproape pe dos tot cei vechi e discreditat imediatnumai pentru că nu e nou Pe de altă parte, nu ne dămseama prea bine că adesea ceea ce credem a fi noutate

nu repreztă, de fapt, decât felurite vechi teorii şi doctre, expuse diferit desigur şi reluate azi alţi termeni,poate chiar mai nemeşteşugit exprimate azi decât odi-nioară, când nu transfigurate, toarse pe dos, dar neapărat prezentate ca inovaţii absolute!

Or, e un truism că, dacă exceptăm noul pur tehnologic şi ştiţific, reacţiile şi atitdinile principale aleoamenilor datea experienţelor fundamentale alevieţii rămân, dea lungul secolelor, relativ constante,sau că ele rev periodic cu unele accente diferenţiateDe ce? Fiindcă, pesemne, omul este fiinţa cea mai

curioasă şi iubitoare de noutăţi, dar şi cea mai reacţionară ubeşte noul, dar când acesta ve, iată bruscdevenit nostalgic; doreşte să schimbe totul, dar nu săs schimbe; vrea altceva, dar cu condiţia ca nimic sănu fie ireversibil şi, când totul e în fe aşa cum a dorit,

iată dea plictisit! De aici să ve ambivalenţa faţăde nou pe care omul îl adoră şi l destestă totodată cu


17/252

LUCRURI VE CH Ş I PRĂFUI E 5

orţă egală Şi ceva asemănător sar putea spune şipre atitudea faţă de vechi

Şi atunci, cum e cu putinţă noul? ne putem întreba mai exact: cum devine noul suportabil, asimilabil,m de intră el în lume? Întrebaţil pe Tacit, de pildă: rată că, după luarea puterii, Octavian August sarit săşi prezinte regimul ca pe unul nou, ci dimpo-ă, păstrând identice numele magistraturilor", la

făţişat numai drept o restaurare a regimului repucan, corupt în timpul războaielor civile Precauţieoltică, convingere personală? e de discutat. La mol general, oricum, noul irumpe uitânduse înapoi,racticând (conştient sau nu, interesat sau nu) recu-

erarea şi reciclarea vechiului suntem tentaţi să răsndem găsd noi utilizări tradiţiei sau un tradiţii;esea reconstituind o tradiţie, un nou trecut, un ae trecut

Să fie asta atunci defiţia noului: rădăci retezatece reîncep să încolţească . ", lucruri vechi şi prăfuite

coase la lumă . "?

Tc Anae 3 edem magruum vocbul


18/252

Arizanul, artistul şi arhetipul1 . 1686, GW Leibniz scria o mică lucrare pe care

intitula Dsurs d Mtaphysqu adresată jansenistului Anto Arnaud. Acest opuscul, care consideaţiile metaice, teologice dar şi de fizică se combă

ntrun mo spectaculos pentru omul secoluluinostru, avea, bună măsură, o ţintă polemică Eraizată mai als concepţia metafizică şi teologică a luiescartes şi cartezienilor Astfel, unul dintre prin-cipalele reproşuri aduse de Leibniz acestora pe careel îi numeşte noii filozofi" este că ei vor să alungecu totul auz fna din fizică şi, în general, din cuprinsul naturii. Or, demersul respectiv i se pare luieibniz periculos pentru religie, deoarece astfel lucrurile ar arăta scrie el ca şi cum Dumnezeu nu şiarropune nici un scop şi nici un be în acţiunea lui,

sau ca şi cum binele nu ar fi obiectul voinţei sale Îneea ce mă priveşte, eu cred, dimpotrivă, că aicirebuie căutat prcipiul tuturor estenţelor şi al legor

1 Traduă romeşe ub iu de izeraţie meafizic,W. Leibniz, pere fiozoe, vo (LO), raducere de C loru

udiu inrodutiv de an ădărău, Ediura Şiinifică, ucureşi972 O reediare a iscusuui Leibi, izertaţie meazi, uma


19/252

ARIZA N U L, ARISU Ş ARH EPU 7

naturii, întrucât umnezeu îşi propune întotdeaunace este mai bun şi mai perfect."

Pentru Leibniz, ai atriui Universului numai unCreator, fără ai da posibiliatea acestuia să fie şi o Pro-videnţă care să edifice Universul urmărd un plandedicat realizări maximulu bine cu puţă, este contra-dictoriu şi fals Este lipsit de raţiune să introduci ointeligenţă suverană, ordonatoare a lucrurilor, şi apoi,

în loc să foloseşti înţelepciuea ei, să nu te seveşti decâtde proprietăţile materiei la explicarea fenomenelor"3

Or, ajuns acest punct al polemicii sale cu es-cartes, Leibniz are sentimentul de dj vu": întradevăr, reproşul de inconsecvenţă teleologică" pe care el

îl aduce lozofului francez trimite la un celebru pasajd Phadn al lui Platon unde Socrate îl critica exactpentru acelaşi motiv pe Aaxagoras d Clazomene. ncântat că descoperirea îi legitimează cumva propriuldemers, eibniz traduce liber lungul pasaj din Phadn,îl inserează Dsurs şi armă că reflecţiile lui Socratese acordă minunat cu părerile mele şi par făcute închip expres împotriva filozofilor noştri prea materiaişti" adică a cartezienilor.

ntradevăr, în pasajul respectiv, Socrate le istoriseadiscipolilor că la un moment dat în tereţe se bucu

rase mult aflând că Anaxagoras presupusese existenţaunui ntelect cosmic (nus) Bucurie motivată gândeaSocrate căci socoteam că, dacă lumea este opera itelect, totul este făcut în chipul cel mai perfect care

LO,

93

3 LO, 944 Plaon Phaion 97 99d


20/252

8 N O U - O V E C H E P O V ES E

a fost cu putinţă Dar imediat Socrate descoperă inconsecvenţa teleologică deşi Anaxagoras avsese bna

spiraţie să troducă un ntelect universal (nu), maitârziu să, el parcă uitase de el şi negliase raţiunilefinale în vederea cărora acest ntelect ar trebuit săcreeze lumea nu altfel ci aşa cum o vedem şi pentrucare prică, întâmplânduse totul astfel, lumea aceastaar cea mai bună. l nu mai vorbea de podoaba, nicide perfecţiunea lucrurilor, ci troducea anumite materii eterice puţ verosimile spunea Socrate5 Reproşul socraticoplatonician a fost reluat cam în aceiaşitermeni şi de Aristotel (ceea ce cred că nu îi scăpaselui Leibniz), care scria că Anaxagoras se serveşte de

ntelect ca de o ană d nă ca să explice facereaUniversului; atunci când se afla la curcătură, neştiddin ce cauză există, cu necesitate, lumea, aduce ntelectul întrautor Dar în celelalte situaţii, vede dreptraţiune a devenir orice mai degrabă decât ntelectul

Paralelismul apărt AnaxagorasDescartes, respectiv PlatonLeibniz pare, întradevăr, izbitor precumAnaxagoras odioară, tot aşa şi Descartes presupusese

5 Preau paaju radu de Lebnz verunea româneaă,LO, pp 9698

Aroel, Meafizica A, 4, 98a. e a ş unoua expreedeu ex maha" Lebnz o fooeşe ş el r-o urare 169,Nou sisem privior a naura subsanţeor, unde re Penru a rezolva probeme nă nu e de ajun ă foom auza generaă ă nroduem, um e ze pe eum ex machina În fozofe ărebue ă ne rădum a gă expaţ raţonale, arăând modun are lururle un exeuae de înţelepunea dvnă porvnaur ubeulu de are e vorba" (LO, p 330) E evdenă ugea de fnalm


21/252

A RZA NU ARS U ŞI ARH E I P U

un ntelect universal pe Dumnezeu pur şi separatde elementele materiale, capabil să imprime un im

puls iniţial Uversului o cantitate de mişcare" (spu-nea Descartes) pe care o menţine apoi constantă Încontuare să, d nou ca şi la Anaxagoras şi la Descartes haosul primordial se organizează cumva de lasine, printro care turbionară, şi deve orde Astfelaxagoras armase: Cd nus a declanşat mcarea,a ceput diferenţierea a tot ce fusese pus mişcare "ar Descartes îl acompaniază" partea a a dinDsurs d a Mthd scriind că, după ce Dumnezeua creat materia zestrată numai cu proprietăţi geometrice, cât şi lege naturii, cea mai mare parte a materiei

acestui haos trebuia, a urmar a astr g, să se dis-pă şi să se araneze trun anume fel cât să aungăasemănătoare cu cerurile noastre" Cum se vede, atâtla axagoras, cât şi la Descartes, lumea nu a fost creatăîn hp dbrat vederea unei falităţi aa d a f

bună sau har ma bun Unvrs psb sau, dacă estetotuşi astfel, nu se înţelege mod evident în ce fel

Aroe, espre Sue , 2, 405b Sgur axagora puneă Ineetu ee neafea ş ă nu are nm în omun u eeaeurur"

8 iscours e la Mhoe V e de noa ă Deare onrueemodeu ău î mod exp pe un mode, baza pe âevapoeze mpe M-am hoărâ ă- a pe oţ doţ a dpueeor ă vorbe numa depre e ar înâmpa nr-o ume nouădaă umneze ar rea undeva, paţ magare, deuă maere, afe înâ ă obţnă dn ea un hao aâ de onfuz â ăpoaă f înhpu de poeţ, ş daă apo n-ar fae deâ ă- oferenaur onuru ău obşnu ş -o ae ă aţoneze porvegor pe are e a ab


22/252

2 N O U - O V E C H E P OV E S E

luarea n considerare a cauzelor finale a intervenit nfiecare dintre etapele Creaţiei, cât şi alcătuirea legilor

naturi De fapt ma s rază sngră p sn, odatăce dispune de impulsul originar şi de conservarea lui şidevine ceea ce este virtutea legilor şi a proprietăţilorntrinseci ale materiei care la Descartes sunt exclusivproprietăţe sale geometrice Lumea a fost făcută să fieaşa cum o vedem n urma voinţei insondabile a luiDumnezeu dar de ce şi n ce scop a fost creată aşadacă există un scop nu putem şti ar Dumnezeul car-tezian (sau ns- anaxagoreic), după ce a imprimathaosului orginar un impuls ete, se retrage exact cao maşină de scenă devenită utilă, lăsând legile natu-

rale pst d vrtţ tg să funcţioneze singurePutem spune că, pentru ambii filozofi Dumnezeu

absentează lume, şi ncă d dă r: mai ntâi, tg şi apoi ntg ca prezenţă imediată continuă,vie, inteligentă Or, atât Platon în secolul V îCr, cât

şi Leibniz două mii de an mai târziu se împotrivesc hotărât primei absenţe O aptă însă amb p ada da

2. Am oferit exemplul lui Leibniz pentru a sugeraactualitatea pe care ncă n secolul al XVlea o mai

avea tradţa nr străvh pm mtaz: proble-matica teocosmogoniei lui Platon, născută cu douămii de ani mai înainte, n urma criticilor pe care învăţătorul său, Socrate, le adresase modelului teocosmo

Nume eomogone" eore depre orgnea ş uuralum ş depre relaţa dne Creaor ş Creaţa a, preum ş depreenul omulu lume Evden ee vorba ş depre omologe


23/252

ARZA N U L A RSU Ş AR HE P U 2

gonc propus de Anaxagoras MA reînve n disputaeibnizDescartes Să ne ocupăm acum să de Platon.

Dacă Phadon Platon critica modelul anaxagoreic,ată că în aos el a completat critica formulând oaltetivă: u model teocosmogonic dn ar va nnaabsnţa toogă pe care maestrul său, Socrate, io reproşase cândva lui Anaxagoras

Modelul teocosmogonic platonician din aos

(MP) va influenţa în mod covârşitor mai ntâi pe urmaşi media l Platon de la Acadee, ca Speusipp,Xenocrates, parţial pe Aristotel, iar mai târziu pe platonicienii din sec. 1, şi , precum Philon din Alexandria, Moderatos Gades, ous, eon d Sma,

Numenios, Plot, cât şi pe neoplatoniciei târzii, precum Proclos.° Prin traducerea latină a lui Chalcidius,aos va unca operă a lui Platon cunoscută directde Evul Mediu occidental nfluenţa sa, imensă, maimare decât a oricărei alte opere platoniciene timp desute de ani, contuă n Renaştere să se exercite asupralui Copeic şi Giordano Bruno; iar mai târzu Galileişi Kepler îi datorează o mare parte a inspiraţiei lor nţifice inovatoare Vom vedea cât de mult este şi teocosmogonia lui eibniz congruentă cu cea a lui Platond aos, aşa cum deja se poate bui din aprobarea

1 Mara Luza Ga, Plonu The Plaon Tradon and heFoundaon of Neoplaonm", vo he Cambrige Companiono Poinus ed Lloyd P Geren, Cambrdge nvery Pre, 999P. Merlan The Greek Phloophy from Plao o Plonu", n vohe Cambrige Hisory a Laer Greek an Eary Meieva PhiosophyCambrdge, nvery Pre, 9690 H Krmer, er Ursprunger Geisesmeaphysik. Unersuchungen zur Geschihe es Paonismuszwischen Paon un Poin R Grner Amerdam 964


24/252

22 N OU - O V E C H E P O VE S E

cu care ozol german a citat n tns critica la adresalui Anaxagoras din Phadn. Abia după ce Kant sterli-

zează tradiţia gândirii europene de ambiţia de a selansa în aventura metafizcă, importanţa relativă a luias (în raport cu alte dialoguri) a scăzut, aceastăoperă tinzând să fie considerată tot mai mult un textextravagant şi cvasiilizibil

În această lungă suită, numele lui Plotin oacă urol special Plotin se considera pe sine un comentatorplatonician, un interpret fidel al lui Platon şi mai alesun rstauratr al adevărurilor platoniciene. Or, multedintre principalele pasae platoniciene pe care el lecitează şi le comentează din abdenţă vin tocmai dinas nsistă adesea că el, şi nu alţi platonicieni sauplatonizanţi din vremea lui sau de mai înainte, ar finţeles adevăratele intenţii ale lui Platon şi, desigur, şipe cele exprimate n as. În general scrie el refe-ritor la anumi platonizanţi au pruat un nt

/d dtrnă/ d a Patn, pe altele însă ar rprzntănvaţ, afirmate cu scopul de aşi ntemeia filozofiaproprie pe acelea leau născocit afara adevărului//

Şi ouşi, ma recen, eesul pentu Timaio ca model denelegee a Unvesului n compaaie cu modele m mai recente,

a ncepu să aagă, aşa cum o dovedeşte catea lui Luc Bissonşi Wale Meyese, nvning h Univ Pao' Timau Th BigBang an h Probm of Scinic Knowg Sate Universty ofNY Pess, 199

Plo, 96 Penu convingeea lui Plon că el nu estedecât un age intepe al lu Plaon , 8 şi Plot, pr (aducee noe studiu de Ande Conea), vo Humanias, Bucueşi 2003, p 8 Tebue spus că până n sec al XIX-lea nu sedstngea pea mul înte Platon plaonism şi neoplatonsm oi


25/252

ARZA NU L ARSUL Ş ARE IP UL 2

La lipsa iniţială de comprehensiune a acelor pseudolatonicieni sar adăugat deci novaţa pruoasă princare ei lar f denaturat pe Platon Paradoxul este însăcă, oricât ar fi dorit Plotin să ne convingă (şi pesemnesă s convingă) că lectura sa restaurează adevărateleintenţii ale lui Platon, în fapt nu st un adpt a MPAsta nu nseamnă că el ar relua MA. Dimpotrivă, maimult decât cei cu care poleza acuzdui de inovaţii

neavenite, Plotin, presupusul restaurator al tradiţieiplatoniciene, adevăratul inovatorÎntradevăr, Plotin se desparte de Platon, deoarece

el refuză nu numai absnţa toogă din lume a divinul ui, deinitorie pentru modelul anaxagoreic, dar şip a ontoogă, proprie, cum am văzut, modelului pla

tonician dn aos Aşadar, el îl urmează pe Platon lăturarea primei absenţe, dar se separă de el, deoarece, spre deosebire de Platon, o lătură şi pe cea deadoua. De aceea modelul său teocosmogonic, pe careîl vom numi odu patono-potnan (MPP) se diferenţiază considerabil de MP3 Cum reuşeşte atunciPlotn performanţa de a pretde că este un adept fidelal lui Platon? Utilizând ceea ce am putea numi truculhermeneutic (de atâtea ori ntrebuinţat de teologi) : elafirmă (cu cea mai bună credinţă, presupun) că MPTnu trebuie ţeles tra (aşa cum ar făcuto interpreţii

dinaintea lui), ci doar ca alegorie didactică, ceea censeamnă că libertatea pe care şio ia interpretareasa la naos se dovedeşte foarte mare.

ne difeiele varane de neoplaonism, ceea ce nu înseamnă căinepei nu peluau din aces corpu Paonicum ceea ce ei consideau poivi.

3 Fireşe exsă şi ipoane elemene comune, cum a f fapulcă Univesul vizibil ese copa fumoasă a Aheiulu inelgbl


26/252

24 N O O V E C H E P O V E S E

Să mi spunem că disputa MPT vrsus MPP nu rămâne ctonată în tratatele lui Ploti. Aşa cum vom

cerca ă ătăm ua pate a aces sudiu, eibncare, îmotriva lui Descartes, preluase rolul lui Platonîn dispa acestuia cu Anaxagoras, va asuma în polemica sa u ewton din nou rolul lui Platon, în timpce ewn (reprezentat de dscpolu său Samuel Clarke) va arguenta ca ploti travest mode, adept

al MPP, mpotriva lui eibniz(Platon)!Şi ia cum, acest fel, tradţa vhr dsput dn

stra dr dspr Unvrs continuă să fie resuscitată:gânditoii aflaţi în polemică cu contemporanii sau cuînaintaş imediaţi simt nevoia să se legitimeze prn

apelul la războaiele intelectuale şi ideologice ale unorautorităţi celebre, dar disărute de sute şi sute de ani;ei ăbesc să brace formele acelor străvechi per-sonaje şi să se încoloneze sub steagul lor venerabil. Şiastfel, cutare veche ceartă intelectuală, departe de a fi

expirat, renaşte mereu, poda măştior şi a deghiza-mentelor noi, care numai oservatoruui superficial îi pot da impresia de noutate absolută

Să încercăm acum să descriem liiile principaleale concepţiei teocosmogonice di s (MPT) Pr

cipiul aesteia ar putea fi exprimat în mod concentrat pri formula următoare natura tă arta . Ceea ce maidezvolt seană: Creaa versală, dviă şi nau rală, reponsabilă pentru lumea aşa cum o vedem, se realizeză după d raţ artzana nşt. Pe

de altă ate, o axiomă a filozofiei şi esteticii greceştisuse că ara iă naura Rezultă red ambele


27/252

ARANUL ARS U Ş ARHE PU 25

afirmaţii, că natura ş arta e t recproc, ceea ce preupune c au un odel de actvtate coun Funcţionează

aici ceea ce numim "asemănarea bilaterală: artizanuluman ean cu cel divin, aşa cum creaţia omeneascăseamănă cu cea divă dar ş recproc creaţia divină şiArtizanul divin seamănă cu corespondentele lor ome neşti Artizanul divin laolaltă cu cel omenesc aparţingenului comun "artizan, enând unul cu altul (aşa

cum pantera şi pisica aparţin genului comu felină şiseamănă tre ele), chiar dacă Artizanul divin este multmai bun decât cel uman, iar creatura naturală este ooperă, la fel ca şi cea omenească cu care seamănă doarcă, fireşte, este cu mult mai perfectă decât ultima

Ce va decurge din acest model?a) Ca orice producţie arstică şi artizanală, T

există trei actori: un Artzan (Demiurgul) Zeul (soţite divităţi secundare, un fel de "calfe, ce preiau laun moment dat sarcinile secundare) un Arhep "Vie

uitorul inteligibil, echivalent universului Forme-lor inteligibile adică un "loc inteligibil în care seaflă "proiectul tuturor existenţelor Î n fine, există celdeal treilea element Matera primă, numită de Platonfie "mamă, fie "doică, ie "spaţiu şi care are capaci-tatea de a primi întipărirea Formelor Şi, bineîţeles,există rezultatul conlucrării celor trei: opera, Universul

vizibil b) Arhetipul este etern, perfect şi imuabil Deşi el

este descris ca "un Vieţuitor complet1 4, caracteristicasa cea mai "artizanaă rămâne, la Platon, pasivitatea:

14 Plaon Timaios 30c


28/252

26 N O U O V E P O V E S E

oricât ar fi de ispensabil pentru creaţie, Arhetpulnu produce de la ne (aşa cum ar poate, esc, de vreme

ce este viu Dpotrivă, numai Artizanul este activ,iar rezutaul acvităţ sale este versu (corpu lui,dar şi Sufletul niversal Arhetipul şi Artizanul, deşicoexistente ernitate, nu snt entităţi identice, totaşa cum şi în czul creaţiei omeneşti artizan ul şi pro

iectul său sunt entităţi diferite şi, de multe ori, proiectul este opera atuia şi nu a artizan ului respectiv Nu rezultă de nicăeri că Artizanul este şi creatorul Arhetipuui sau cine este creatorul Arhetipului Or, cumArhetipul cuprinde structurile inteligibile ale realului,

rezultă că acetea unt ndependente de Artzan.c Creaţia Artizanului are ca scop imitarea cât maifidelă cu putinţă a Arhetipului, tot aşa cum cazulcreaţiei artizanale omeneşti scopul este reproducereacât mai exactă a planului sau proiectului preexistent

Activitatea Artizanului realizează o operă care estecopa unc a Arhetpulu transpus Materie, deoareceArtizanul "a privit la Arhetipul veşnic Există priurmare o fnaltate a creaţe apropierea maximă deArhetip, iar Craţia poate fi considerată cea a buncu putn, deoarece ea se apropie cel mai mult posibilde Arhetip fără nsă al putea reproduce ntocmai,deoarece rez ten ţa intrinsecă Materiei se opuneunei reproducei aidoma Această voinţă de apropieremaximă cu putţă se explică prin faptul că Artizanuldiv este bun n conecinţă, el copiază cât se poate

15 biem 29a


29/252

ARA N U ARS U Ş ARHE I P U 27

ai bine Arhetipul intelgibil perfect, şi de aceeareaţa sa nu poate decât cea a bă şi mai u

oasă cu putinţă1 6d) Creaţia divină, ca şi cea uană, este ecvenţalEa presupune o succesiune de acţiuni etapizate, suc-cesive, planificabile, aseenea unei creaţii omeneştiAre o istorie, existnd n timp ncepe la un momentdat şi se terină la un moment dat Nu creează totul

deodată de pildă, mai ntâi e făcut Sufletu, apoi corpulÎ n timpul activităţii, Artizanul divin "deliberează"consideră, vorbeşte, "i eră tena, "edcă,"aestecă, "desenează "îmbină şi, la un momentdat, îşi delegă responsabiltăţile Cel ai iportant este

faptul că el "deliberează şi că, în tot acest timp, eteconşten de ceea ce face Să mai adăugăm aici că adeseaArtiznul lui Platon caculează sau geoetrează Extă,cum se ştie, o foarte importantă coponentă matematică a MPT

e) Artizanul la fel precu corespondentul săuuman e arat ncântat ş bucuro când se uită la operasa şi satisfacţia sa certiică aptul că ea este, tradevăr bună, chiar cea ai bună cu putţă, deoarece a ostmenită să e o copie cât ma delă a Arhetipuui ete7

f După ncheierea creaţiei principale, Artianu se retrage din lue, lăsâd divinităţi secdare săi com pleteze opera, aşa cum face orice artizan uman atcicând şia isprăvit treaba principală şi cea mai grea8

biem, 28a29b1 biem, 38c18 biem, 42e Apoi, cel cae a oându toae acesea a răas

necltit n staea cae i se potrivea


30/252

28 N O U - O V E C H E P E S E

Deşi Platon nu o spu expicit, putem presupune că,după încheierea te reaţii, şi divintăţile secundarese retrag, lăsând lua să funcţioneze şi să subzistesingură, deoarece ea fost făcută să fie o vieţuitoare vizibilă, frumoasă şi nă şi a fost înzestrată cu suflet şi intelect, ceea ce cfer autonoa uncţonal.

Se vede de aici că eosebirea fundamentală dinteMPT şi MA este prezeţa nalulu n cazul prnulu

odel şi abenţa a caul l (Să observăm că Dum nezeu sau Intelectul sprem în nu este u Artiza,ci mai curând un fel e Grădinar neglijent, care plan-tează lumea, lăsândo apoi să crească singură din propriile resurse.) Î n schimb, regăsim şi o asemănare

importantă dtre cele două: retragerea Intelectulu, aArtzanulu au a lu Dunezeu dn lue. E adevărat, încazul MA această retragere urmează imediat momentului impulsuui iniţial, deoarece lumea se formeazăde la sine, virtutea necesităţilor materiale sau "geometrice, fără a avea binele drept scop, vreme ce în

cazu MPT retragerea are loc abia la sfârşitul Creaţiei,după ce finalitatea acesteia asemănarea cât mai delăcu Arhetipul inteligibil sa realizat prin opera Artizanului. Dar, d acel moment înainte (şi noi trăimefecti v în această perioadă), cele două modele teo-

cosmogonce au consecinţe teoontologice asemănă-toare Dumnezeu rămâne separat de opera sa, carefucţionează contiuare de la sine, ca o maşinărie vie, perfectă, înzestra tă cu tot ceea ce este necesar în vederea acestei funcţionăr optime independente.

4. Aşa stând lucruile, cred că nu trebuie să ne mirăm de ce MPT a exeritat o asemenea influenţă dea


31/252

ARI ZA N U ARS U Ş ARHE P U 2

lungul secolelor valoarea sa stă după părerea mean tranparenţa epteologc optnul eenţal

şi concordanţa eologc cu Cartea Facer .aÎ nţeleg prin tranparenţ epeologc capacitateaMPT de a face uşor nteligibilă Creaţia universală şi naturală, tocmai prin modelarea ei după creaţia arti-zanală. Toţ avem experienţa artelor tradiţionale, a arti-zanilor şi a operelor lor şi, chiar dacă nu stăpânim noi

îine aceste arte, ţelegem cu uşurinţă modul lor n-damental de acţiune şi nu ne simţim străini de el.Tot astfel nu ne vom simţi străinaţi într Universconceput ca opera uni Artizan perfect A spune căniversul tregul său a fost creat asemenea unei

opere de arhitectură, de tâmplărie sau de inginerie şică el funcţionează asemenea ei maşinării sau orologiu oferă o mare speranţă epistemologică şi, de aceea,o aseenea tradiţie de gândire a stimulat puternic cer-cetarea ştiinţifică până în epoca modernă Căutarea

unor regularităţi matematice, particular, va o consecinţă esenţială a utilizării MPT, căci de ce nu ar tre buinţa şi Arhitectul divin "echerul, "compasul şcalculele, aşa cum o facem şi noi atci când proiec-tăm maşinile şi construcţiie noastre?

b) Dacă Univesul a fos creat cu scopul de a imitaun Arhetip inteligibil, înseamnă că el are un scop şi ofinalitate, aşa cum are orice operă omenească, iar loca-tarul său principal, omul, are şi el un rost locuinţace ia fost credinţată Etnzându-e la cara Unverulu, odelul artzanal etnde fnalul dn acvtţle

oeneşt la cara Unverulu, conferindui acestuia, câtşi omului u sens o menir aşa cum probabil că nu a


32/252

30 N OU L - O V E C H E P OV E S E

euşit niciodat s fac radia modelului anaxagoreicartezian. Pe de alt parte, fid o copie pe cât cu pu

ţ fidel a Arhetipului perfect, oper a Wui Artizanîţelept şi bun, Universul a fos menit s fie frumos şiun la rândul su. Rezul c rul din lume trebuieîeles fie ca un "mai puţin be, fie ca un rezulta alnei aprecieri limitate şi parţiale, fie, la modul general,a pe distanţa evitabil ("zgomotul de fond) ce des-arte inevitabil cea mai bW copie de arhetipul suerfect Toate acestea geneeaz, fireşte, W vdit opt etenal.

c) Remarcabilele coincidenţe dintre relatarea drimul capitol al Gneze biblice şi mitul creaţiei Wiver

ale d Tao au conribuit la menţerea dialoguluilatonician n centrul atenţiei unei lumi care devenisereşt. Dea n cadrul iudaismului alexandr, Philonomenta pe larg aceste analogii î cadrul programuluiu de unificare filozofic a tradiţiei biblice şi a filozo

iei greceşti analogii reW0scute mai târziu şi de Wlatonician pgân, precum umenios din Apameea,entru care Platon ar fi fost "un Moise care vorbeatica1 9 special faptul c, la fel ca şi n Biblie şi înPT reaţia pare a avea loc o sgur dat, în timp,

ornind de la o stare haotic c ea presupune o deli-erare a Creatorului şi este etapizat c, odat ntoc-it, lumea este declarat de ctre reator a fi bun şi frumoas şi c, ulerior, Demiurgul sau Dumnezeu

Nuius -rats, ed. E des Places Les Belles Lettres, Paris973 fr 9 p 5 Clement din Aexandria ne-a păstrat spusa luiumenios


33/252

A R IZ A N U L A R I S U L ŞI A R H E I P U L

pae a se eage d opeă tevend cel mult excepţional pin "miacole), a îneţinut dea lungul

timpuilo speanţa unei îtlnii de esenţă ntefilozofie, şiinţă şi cedinţa ceştinăO pecizae impotantă aşa cum pobabil cititoul

şia dat seama, acivitatea pe cae MPT o exapoleazăasupa ntegului Unives coespunde de fapt feluluin care gândeşte ş lucreaz "azan sensul popiu

al cuvntului un meşte piceput cae ae la dispozieun proect alctut de altcneva Scopul lui este de a tans-

pune de a epoduce) n Mateia ezisentă acest po-iect î modul cel mai bun şi mai fidel cu putină, şi nude a crea el nuş un proect nou . Atizanul din MPT nu

este ast sensul mode omanic) al cuvântului,adică creator de de au epre orgnale, spiat,un poet, un geniu, ci un foate conştiincios executant.De aceea gndiea şi activitatea sa a căo expeienţăexeioaă noi o putem be nţelege, este raonalzabl

algortabl ş conştent de ecare artculae a e . Evidentcă ea va tansfea asupa opeei tocmai aceste popieăi, ceea ce va acoda Univesului "anspaenţa episte-mologică la cae mam efeit ate. MPT a putea numit, de aceea, şi "modeul aizanului conş ncios.

Pe de altă pate, MPT a idicat şi destule poblemeadepţilo lui dinte cae unele sau dovedit a fi geusumontabile

a) Platon nu a lămuit, aşa cum am văzut, apotuldinte Atizan şi Ahetip ată de ce platonicieniidin secolele şi aşanumii medioplatonicieni) au

cecat să pecizeze lucuile Pentu ii, ca de pildăentu Philon Fomele inteligibile adică Ahetipul)


34/252

N O U L O V E C H E P OV E S E

nt un fe de "gândui ale ui Dumnezeu2 Dupăm ahitectul uman poată n minte poiectul casei

e cae o va constui, tot aşa a fi pocedat şi Dumneu Teoia a fost peluată de W comentato platoniciane nume Alcinous (Albinus Poblema e un ahitectman poate săşi schimbe gânduile pivitoae la Woiect o, dacă acelaşi lucu la putea face şi Ahitctul divin, nseamnă că el a putea modifica adevăile fWdamentale ale logicii sau matematicii, oigile natuii n baza căoa este constituit Ahetipul.A nsemna că Atizanul este şi eatoul Ahetipului şi că el a putut valida, de pildă, eoema comen-suabiliăţii diagonalei cu latua păatului, ceea ce

unoa li sa păut compatibil cu necesitatea adevăului acestei teoeme. O altă posibilitate, n spitul T, pe cae o va adopta şi Leibniz pesupune menţineea dependenţei elaive dinte Atizan şi Ahetip, daatunci a tebui explicate oigea ambilo

Pinte susătoii elativei independenţe dinteAtizan şi Aheip va fost şi platonicianul d secolulal Ilea umenios d Apameea21 El sepaase nte-lectul div ntun ntelect supeio, pasiv pobabilechivalent cu Aheipul şi unul feio, activ, ea

toul Univesului, ş care ar creat cu prvrea anttre Arhetp . Teoia "exteioităţii Fomelo n apot

2 Philon din exandria este pru filozof la care este atestatăteria platonismului mediu respinsă de Plotin ce susţine căFrmele platoniciene sunt gândurile lui Dumnezeu şi HCadwick,

Philo he Cambrige History ofLater Greek an Eary

Miea Phiosophy Cambridge, University Press, 967970.2 Plotin pere vo p 55


35/252

ARI Z ANUL ARI S UL Ş I ARHE I PUL

cu ntelectulAtizan pae să fi fost acceptată şi de aiuţi platonizanţi cu cae va poleiza Plot, te

cae un lozof şi lolog atenian, Longus, Po, elevullui onginus înainte de a fi devenit elevul lui Plotsuşi, pecu şi aii, fuenţaţi e gnosci, cae aşa cu află chia de la Plot , în ua lectuii pecae o făceau d Tao ultiplicau util (dupăPlotin) Intelectele dive22

b) Există apoi obiecţ pivitoae la pasivitatea şi o bilitaea Foelo cae alcătuiesc peună Ahetipul.Dea Aistotel le enunţase pe cele ai gave în ateaA, cap 9, a Metafzc de pildă, un o individual va paticipa siulan la Foa Oului, la aceea a Ani

alului şi la aceea a Bipedului O, acă Foele suntiutabile şi alteabile, cu pot ele inteacţiona? adacă genul ial şi difeenţa Biped nu inteacţio

nează, cu poate exista, ca o unitate, specia O?c) "A poduce pivd la Fome cu cedea Platon

scisese ot Aisotel e nuai o uoa etafor

poetc23 Î nsuşi odell ceaţiei azanale exts la teocosogonie poate fi pus astfel la îndoială din cauzaantopoofisului său anifest a în Protreptc elspune: "u natua iită ata, ci inves, ata iită natua.24 De aici ezultă că pincipiul "aseănăii bilate

ale cae pete concepeea ceaţiei natuale şi divedupă odelul celei atizanale este eonat ceea ce se

Plotn 9 Aceast multplcae va fi eluat de umaşneoplatoncien a lui Plotin amblchos Poclos

3 Mt, 9 99a p 73

Astotel Protrpticu, taducee şi note de Bogdan c şiCtlin Patene umanita Bucueşt 2005, B3 Taduceea def df tă d ttă ţ


36/252

3 N OU L - O V E C H E P OE S E

vădse dea uele de obiece aistotelice la adesaeoiei Fomelo (agumentul zis al "celui deal teilea

om) ntadevă, dacă natura t art dup cu şarta t natura nseamnă că atât atizanul uman sea

mănă cu cel divin, câ şi acesa din umă seamănă cucel uman Î n aces az nseamnă că Atizanul şi un atizan au n comun o fomă comună (u gen comun) Foma Atizanului , i atunci aceasta ese cu adevăat

Atizanul div, şi aşa mai depate Atizanii se vomuliplica la nesfâşit, la fel ca şi Fomele

d) Există şi o impotantă obiecţie eligioasă cae sa putut aduce lui MPT: etageea Aizanului din Uni ves odată ceaţia ealizată cu consecţa a ceea ce am

numit abena ontologc a lui Dumnezeu din lume.Pentu oice simte nevoia ca Dezeu şi spiitualulsă fie pezenţe pemanene, contue, ubicue, şi nu doasă funcţioneze ca un Atizan, espectiv un Ahetip allumii, această absenă e un scandal Oicât de buă şi

desăvâşiă a fi lumea, se pae căi lipseşte ceva esenţial, atunci când poae funcţiona pefect autonom cuun Deu otou2 O altă obiecţie eigioasă, sau maidegabă teologică a putut f idicată şi de cei cae, pecum ewton n secolul XV, voiau să siste asupaunităţii desăvâşite a lui Duezeu, despe cae nu afi tebuit afimat că poate fi conceput ca scindat nteun faco pasiv şi inelectual şi unul activ şi volitiv.

Touşi avanaele MPT au pecumpănit geneal,dea lgul timpuui, asupa dezavantaelo sale. eeace nu nseaă, cum se vede, că nu au apăut obiecţii

5 otn 9 9 Plotn pee vo II 397


37/252

ARI Z ANUL ARI S UL Ş I ARHE I PUL 35

impotante încă de la Aistotel, fem susţinăto aleleologiei, de altfel şi chia îcecăi de a edifica mo

dele teocosmogonice altenative. Una dinte cele maiineesante încecăi de acest tip o tâlnim la Plotin,cae inauguează astfel o tadiţie de gândie consideabil difeită de cea "clasică, platoniciană

5. nate de a descie modelul popus de Plotin(MPP), meită să ne întebm: cae este expeienţa pecae MPP o genealizează pent a da seama de teocosmogonie? Dacă MPT genealiza modelul ceaţieiaizanale, de fapt chia al gândiii specifice acestei ac vităţi, ced c puem spune că MPP utilizează modelul

creae arttce popiuzise ("atsic î sensul modeal cuvântului) mai cla spus, al gândr nprate, fieatisice, fie poetice, fie meditative Ipoteza noatr etec la Plotn ave dea face a întâ de toate cu generalzarea eperene phologce a proprulu u od de a

gând ş a cre. Această expeienţ pesonală va fi fostntăită pin obsevaea poeţilo şi a atiştilo npraagnulu, accepţia omanc a cuvântului, ca şi peflecţia asupa spiaţiei dive, aşa cum fusese eadescis chia de Platon în Ion şi în Phadro.

Bineînţeles c nici Plotin, nici ceilalţi autoi antici nu dispuneau de nouni dieite penu ceea ce noi nu-mim azi "ată şi ceea ce numim "meşteşug uvântulgec techne acopeea toate acese sensui, da desemnamai ales o activitate aonală, pactic sau poductiv,eglementat de egul şi pocedee algoitmabile Plot

cunoştea efecele atei luate în acest sens, da ştia şi ct ti l i f t i i i


38/252

36 U O E C H E P O V E S E

eglenta nomati, ci Wt o senzaţie analizabilăce aae chia şi dinto pimă stăfulgeae ştia căfuseţea autentică apaţe mai cuând fulgeuluidin apte şi stelelo decât atefactelo obţinute cumigaă şi stăduţă şi că, î ultimă instanţă, nu conguea şi simetia matematizabile ale păţilo poducata eitabilă, ci inazia ieţi şi a spiitului. Plotcontea chia fomula tadiţională, platoniciană, că

ata imită natua ontazicând teoia d Republcacae degada pe atist la olul de imitato al meşte-ului, acesta însuşi un imitato al Demiugului Plotsusţe că cel puţ atişti geniali, pecum Phidias, auun acces diect şi nemiloci la Fome, aşada la Ahe-tipul e cae atua însăş la imitat trebue 9tut cartele nu t pur 9 plu vzblul c e îndreapt preraunleoratoare de la care provne Natura "27 Fieşte, nu oicae ate, ci cele spiate, cae dein astfel cel puţin egale, dacă nu chia supeioae atuii u n-tâmplăto această adie a ecupeată de omanci,

mai ales de cei gemani cae, deloc tâmplăto, tot eilau edescopeit şi pe Ploti după apoape două secolede elatiă uitae.

ae a putea fi atunci caacteisticile gândiii s- piae pe cae Plot le a pune la temelia MPP? Şi ce fe lot lea putut tui popul său mod de agândi şi scie?

2 Ve Plotn, pere vo. , 6 Faptu că pu dnte tatatelescse de Plotn este dedca une no estec a nspaţe, sptualema cuând decât unea atzanale, este evdent ş semnfcatvpentu teaga opeă a flozofulu Lămu pelmnae şntepeae la flozofa lu Plotn " §

2 Ptn pere vo 8


39/252

ARANU L ARI S U AR HE I PU L 37

Gândiea spiată este orgnal şi untar ea nuse limitează la a ntupa n mateie W poiect peexis

tent, ci, dpotrv ea ceează un poiect şi ultan îltanspune nto mateie sensibilă Putem să efectăm,sub acest apot, la faptul că Plot, deşi petinde căîl ecupeează pe "adeăatul Platon, este un autoemacabil de oigal n inuiţiile sale fundamentale,chia dacă nu o ecW0aşte sau o ignoă Inspatul, oi

ginalul este el nsuşi! Gândiea spiată este nondelberatv ea nu ezită,

nu eine, pae că nu efectează, ci descopeă totuldiect, făă efot, fulgeăto ceează dinto unică sufae de la început până la sfâşit O, ştim de la Pofi

că Plotin scia de egulă exact n acest mod spiat, poducând W nteg tatat dto sguă ţâşnie, făăsă se nteupă, făă să evină, făă să coecteze nimic,"cât păea că peia cele scise dinto cate.28

Apoi gândiea spiată este holtc ideile nu Wtsepaate iguos una de cealaltă, ci fiecae le cupinde

pe toate, le fuzează pe toate Patea este totul şi totuleste pate şi pate, distibuinduse păţi făă a sedza O atatele lui Plotin Wt compuse exact n acestfel apoape fiecae cupde, cu accente difeite nteaga teoie câteva teme pincipale evenind petu

tdeni şi suspendând distincţia d opea dviduală şi opea nteagă

De asemenea, gândiea momentul spiaţiei nutebuie să fie conştent de ne, sau cel puţin ea estenra-conştent ea nu ştie cum, de unde şi de ce îi in

8 Pof Viaţa ui Potin 8 (Potin Eneae vo Editua IRB t 003 63


40/252

3 N OU L - O E C H E P O V E S E

iile, da adesea cede că inspiaţia este de sus Şi,nificativ, Pofi elatează că Plotin ea capabil să înteţă animat cu alte pesoane, făă aşi îneupesul gândiii, astfel încâ, când evenea la masa deis, el contua exact de Wde se înteupsese făă săcitească cele scise mai înainte, de pacă ptWdceu conşent, sosit de sus, a fi aflat întotdeaWaude se afla.

aăşi, gândiea spiată posedă certtudnea abso-lă şi nu ae nevoie să se explice decât pentu ceilalţi, niciodaă pentu sine. Plon ese, el însuşi, omul cetitdilo el nu ae oniile lui Socate, ezităile lui Astel şi cu atât mai puţin echivocuile lui Platon d

dialogui Gândiea spiată este ncontnent. Ea se evasăîn afaă, pea geneoasă şi bogată pentu ca cuvtele şi expesiile săi eţină exact luxul contuu. Pofi nespune că Plot scia geneal neciteţ şi cu mai geşelide otogafie, atent numai la spiit ia stilul său, de

un laconism extem adesea, la pus în dificultate deja pe contempoanul său, ciicul şi filologul Longinus, şi î aduce contuu la dispeae pe taducătoii săi dtoae mpue. D omul genial, inspat adiază pacăun fel de enegie, pezentă atât opea, cât şi în făp

tua sa momentul cd vobea scie Pofi Plotea imaginea spiitului cae îşi aunca stăluciea luinii până pe chipul lui. Ea plăcut la vedee, da atuncise înfăţişa mult mai umos.29

- fond, gândiea spiată esteve unitaă şi poliofă deopotivă, în mişcae, lumoasă, isipduse

of 3 69


41/252

A RA N U L A RS UL Ş AR HE I PU L 3

făă să se cuţe, şi mai cu seamă ctivă, puteniă,siguă deile pe cae ea e poduce nu sunt descipţiiale lucuilo, ci unităţi stetice ce pa a avea vocaţiafiinţelo vii

u susţin, desigu, ă alţi gânditoi, atişti sau gânditoi excepţionali, cu stilui mu mai elaboate, nu afi fos, la ndul lo, ispiaţi Da mulţi dinte aceştia(Platon suşi adesea) şiau disimulat momentele de

gaţie oi au consâns spiaţia să se desfăşoae maiodonat, be îndiguită de pocedeele etoice sau atis-tice ale mpului (eea ce nui deloc un cus!) La Plotavem totuşi un caz destul de a epocile vechi, despontaneiate ceatoae, elaiv puţ pelucată şi disi-

mulaă o opeă ae păstează destu de fidel ampenta spiaţiei genuine şi cae, pe de altă pate, teatzeazinspiaia genială ca fenomen psihologic în cupsulopeei sale. Pobabil că filozoful esimţea pea putencaceastă expeienţă şi o considea sub apot existenţial pea covâşitoae pentu a se stădui să o contoleze

mai seios Acesta este un motiv impotant pentu aînţelege de ce expeiena gândiii inspiae, mai ales vaiantă popie, a putut fi pusă de Plon la temeliamodelului său teocosmogonic Şi vom vedea imediatcum tocmai caateistica popiei gândii spiate

de a fi oiginală, nondelibeaivă, holistică, infacon- şientă, ceă, inconine caacteează la acest filozof şi gândiea ntelectului divin, univesal, ceatoul Uni vesului, de pacă acest ntelect a fi poiecţia geniului lui Plotin eeni tate

6 ae vo fi atunci caacteisicile eaţiei vesiune lotiniană?


42/252

4 N O U L - O E C H E P O V E S E

a) Plotin reia desigur d T convgerea că electul divin Demiurgul) i Aretiul universul

melor inteligibile ltonice) sunt resonsabile entr Universul nostru cor i suet) umai că la Potin n mai există Artizan şi Areti ca două entităţidincte i ierarizate, ci există o sgură potaz cumspne el) unitară ntelecul deootrivă Creator iAreti, cu alte cuvinte, Artist ntelectul (nou) esteo structuă hltc, care ecare arte sau ormă esteoriare altă ormă, cât i Î ntregul, iar Î ntregul se regăseşte distribuit, fără să se dividă, n oricare ormă Î nfa, ntelectul e o countate ve a Totului care e i arte şi a ărţilor care sunt i Tot, i nu un lan de măsuri

şi e teoreme detaate i fragmentate care urmează săe acate e rd de agent exterior disinct: AcoloSoarele este totalitatea stelelor, şi invers, fiecare steaeste un soare şi toate sunt soare3

Trebuie remarcat că identicarea dintre Aritect i

Areti revine trun fel dar numai arţial) la tradiţiarorie MA desre un nelect divin uniar Î n fine,faul că la Plotin, ntelectul n ansamblu este abia ceade doua iostază Unul sau Binele) fiindui sue rior nu are nici o inuenţă nemilocită asura teo

cosmogoniei lui Unul este mai resus de ntelect, deiinţă şi de Realitate, tim ce ntelectul este iinţa şi Realitatea comletă şi Creatorul rin milocirea Suelui universal) al Universului vizibil Unul este, ede ltă arte, ntana uperoar care npr ntelectul,ce apr să revină la Unu

3 Pl t 8 4 Pl t pe e II 34


43/252

ARZ ANU ARS U Ş ARHE PU 4

b) Fiind vii, Formele roduc de la sine, se reflectămai deare Materie şi generează sgue, fără să aibă

nevoie de un Artizan distinct care să le reia ca e Areti distinct, lucrnd sura lor sre a le coiaIntelectul divin e un creator unitar şi orgnal, în sensulrecizat mai sus: roiectul roriuzis şi materializarealui nu cd sarcina a doi actori diferiţi, ci sunt oeraunuia şi aceluiaşi agent, care lucrează rintro singurămişcare sintetică Beînţeles că există o finalitate Creaţiei de a roduce lucruri ct mai frumoase, darcreatorul original nu are nevoie, dret sco, să i ăîainte un roiect distinct e care aoi să reroducăFiind deootrivă Creator şi Areti, aşadar Artist, fina

litatea sa este e reproduc pe ne sau să se regăseascăe sine însuşi oeră, ceea ce realizează rin simlasa rezenţă, căci gndirea insirată nu se oate orisă nu creeze atta tim ct este ceea ce este ,,/Aretiul/ a rodus /lucrul/ individual în linişte, fiindcă

orice creator este şi Fiinţă, şi Formă31c) a fel recum creaţia artistului insirat, Creaţiauniversală, nu va rezta urma ui rocesdelberatv.Ea va fi na- sau upra-conştent. Intelectul div (sauciar Suetul universal cd acesta creează corul Uni versului) nu reflectează ti asura ei alităţi, aoilanifică, aoi realizează, la urmă areciază ceea ce afăcut, aşa cum făcea Artizanul lui Platon, ci toate acesteacte au loc simultan în urma unei revărsări continue,sontane, neîntrerute de energie creatoare, e carePlo o aseamănă adesea cu radiaţia de lumină sau cu

3 bidem 8 7 p 346


44/252


ţa unui arbore imens care creşte nestăilit şi sont dtro rădăcă Ciar şi finalitatea este suracon

şe ntă. (Analog, nu o dată sa îtmlat ca un mareaist să ignore alitaea autentică a oerei sale e careaia criticii au uso în eidenţă ) u se reine asuraaţiei, nu extă ezitări, erori, incertitudini, nici măcar n sugerează că ar utea exista mai multe alteatie

ditre care este aleasă cea otimă Artistul insiratcrează sontan ,r e conduc în baza raţonaentelr ş fr corecteze ceva 32. Pentru Plot orice deli beare, orice roces de gndire conştient este o doadăde inferioritate, de nesiguranţă, ciar de boală33 El,

gnditorul insirat, ştie bie că, atunci cnd suntemîn starea de graţie a iraţei, nu avem neoie să argumentăm, să ne coningem e noi şine, să reectăm şi să alegem, căci nu ne mai îndoim de nimic, ci, dntr-ongur prvre, ştim totul deodată, fără efort, fără dibuire,

"în tăcere. Intelectul insrat, nou, nu este iraţionalsau antiraţional, ci suraraional El găseşte imediat şifără efort ceea ce raţiunea discursiă descoeră maitziu trudnic, elaborat şi indirect

r, dacă u om riilegiat oate fi, cnd şi cnd,

întro asemenea stare de graţie, cum am utea să io reuzăm Creatorului uniersal şi să edem e acesta,daă ne mărgiim să citim iteral textul di Tao, cae u Artiz conştiicios, şi nu ca e u Artist genial?Dacă ciar şi omul cu adeărat ţelet nu a raţo-

bidem ,II9,2, 3823 bidem 8 353


45/252

ARZA N U ARS U Ş ARH E PU 43

neaz ? nu a delbereaz deoarece ?te în od cert şidoar, cel mul, se străduieşte să explice discursiv toul

mai mult sau mai puţin adecvat celuilalt care încă nu ştie, cum să nu atribuim această ţelepciune supremă şi lui Dumnezeu?34 Iar dacă Platon prezintă, în Tao,Creaţia ca pe o operă a unui Artiz, e vorbeşte "despre raţionamentele acestuia crede Plotin numai

spre a ne arăta că a târzu toate lucrurile sar puteaface dnd urmare raţionamentului, şi vorbeşte despre prevedere numai pentru că lucrurile sau făcut astfelprecu lear puut prevedea un savant3

d) Creaţia universală nu are loc trun timp determinat; nu a început la un moment dat şi nu se va opri

vreodată, ci ea este ncontnent permanentă, actualăîn orice moment u numai că lumea este eternă, darea pare a şi în mod contnuu creată, prntrun fel deu energetc contnuu . Î ntlnim şi aici o caracteristicăa gndirii genialinspirate, creative în răstimpul cnd

ea este astfel: dacă artizanul i înceia la un momentdat opera pe care o putea privi ca pe ceva exterior,artistul inspirat (atta timp ct e astfel) nu şio înceiela drept vorbind niciodată. Artizanul se desprindea deoperă odată ce modelul sau Aretipul fusese bine re

produs, vreme ce, dimpotrivă, Artistul rămne laolaltă cu ea şi, prvndu-e pe ne, intră în ea, se oglindeşteîn ea, este permanent prezent pentru ea, fără a rămnemai puţin el însuşi, deoarece el însuşi îi este opereiCreator şi Aretip Şi aşa cum inspiraţia se poate citi

4 bidem5 Pl ibid I 7


46/252

44 N O U L E CHE PO E S E

din aroa oric rnd al scrierii sau oeri insirat,aşa cum mea sirată creează atta vreme ct exis

tă, tot aşa Intelectul iversal trăieşte, creează şi erezent rutindeni şi întotdeauna Unvers, care îioartă rtindeni urma insiraţiei El nu leacăaltundeva ă ce a creat, căci creează continuu, şi nuse oreşte n creaţe, căci nu ar mai i ceea ce este mte genal insirată

Rezumnd, se ot uşor vedea ooziţiile rincialedtre şi MPP

MT distnge între Artizan şi Areti; M leidentiică Î n MPT, Formele st lan static; în Msunt o comunitate vie, olistică, unde iecare Formă e

oricare alta şi oricare e Î ntregul care se distribuie ărăsă se dividă î ărţi.

MT resuune deliberare şi reecţ, activitateconştientă; M admit o gndire ulgurantă, sigură,inanalizabilă, inra sau suraconştientă

MT resu creaţie în tim, limitată, etaizată;M resuune creaţie contuă, nelimitată tim MT resuune retragerea Artizanului din Crea

ţie momentul cnd a înceiat de rerodus Aretulîn Materie; M resuune rezenţa continuă şi ermanentă a Artistului, doaece el se reroduce e sine Materie Î n sens roru, Craţa sa nu se îceie niciodată atta vreme ct el exstă Or, el ind etern, şi lumea va i eernă

Prin urare, ceea ce am numit absenţa onologicădin creaţ a Creatolu disare în MPP, în vreme ce

prezena teeologc inexstentă MA rămne valabilă,ca ş T


47/252

ARTZAN UL, A R T S T U L Ş I ARHE T P UL 45

prezenţă teleologică prezenţă ontologică

M

MPT

MPP

+

+ +

Să mai precizăm şi că, pentru Plotin, artizan conştiincios numai aproximează pe artistul autentic, aşa

cum gândirea deliberativă şi raţionamentul aproxi-mează gândirea spirată. Iar aceasta, d slăbiciune.Deliberăm şi facem raţionamente numai atunci cândsuntem prea slabi pentru a vedea (sau "contempla)oul dinr-o privire. Doar gândirea spirată este auten

tică şi primordială; cea deliberativă, conştientă de sine,e secundară: ea nu e decât o desfăşurare şi explicarea primei, la fel cum scrierea alfabetică ar fost credeafilozoful - o desfăşurare analică a idegramelor sineticeale egipenilor3 6

7 Ce putem însă spune despre avantajele şi deza vantajele MPP în raport cu cele ennţate mai sus ale

lui MPT?Incontestabil, MPP rămâne şi el un model nropomor-

fi, dar este adevărat că întrun mult mai puţi n

evident şi mai subtil. Intelectul ivin nu mai este unA, dar el rămâne o mine insiraăde Artist. Fdcăîsă ţelegem prea puţ fcţinaea ei minţi inspirate, fiindcă în regulă geneală suntem lipsiţi de

36 Ibidem, 31YS6 p 344: "Fiecare iagie este, într-adevăr, şiştiinţă, şi înţelepciune şi e un lucru ateti luat compact şi no gândire discursivă sau o deliberare


48/252


insiraţie şi fiindcă nici măcar oamenii insiraţi cumobservase cndva Socrate nu se înţeleg e ei nşiş

şi nu sunt conştienţi de ceea ce fac, avem cel uţin imresia că Intelectul divin este cu totul altfel dect al nostru, ceea ce reduce osibilitatea asemănării bilae rale, favoarea ei asemănări "laterale: ntelectuluman seamănă aroximativ cu cel divn, dar cel divn

nu seamănă cu cel uman n esenţă, loc ca modelultransferat asura divnului să aarţină nore gndiriiomeneşti caz , entru MPP el aarţine ecţe

Acest avta al MPP are a să contrabalansatde relativa disariţie a transarenţei eistemologicetocmai ndcă modell loti constă n extraolareaei ecţ phologce el rămne relativ greu de ţelesîn termenii siologiei normalităţii. Sar ărea deci căa încerca să înţelegi teocosmogonia, şi în general

natura Universului, în aceşti termeni ai exceţiei eci valează cu a exlica e obcuru per obcuru De ase

menea, creaţia coninuă se acordă foarte greu cu teologiacreştină, care ar avut loc trun moment determnat şi o dată entr totdeauna, ba ciar sar fi săvrşit şi mai multe etae (zile) bine delimitate n scimb,MPP oate exalta şi el remarcabil otimism existen

ţial în măsura în care el susţine nu numai rezenţateleologică, dar şi e cea ontologică a divinităţii lume Stem curaaţi să avem sentiment ozitivdesre existenţă, dacă ştim nu numai că există o Providenţă bună care a rnduit toul sre bine, dar şi că

niciodaă şi nicăieri nu suntem ruţi de această Providenţă o prezenţ ermanentă entru lume


49/252

ARIZA N U L ARI S UL ŞI ARH E I P UL 47

Este însă osibil ca o tradiţie bazată e P să bloceze dezvoltarea şiinţei? Aşa sar ărea, dacă consi-derăm că transarenţa eistemologică este întradevăro condiţie obligatorie a şiiţei. ucrurile nu stau totuşiat de simlu.

8 Î n orice caz, entru istoricul gndirii este sec-taculos să constate cum tradiţii bazate e aceleaşi teze

metafizice (teocosmogonice) fundamentale revi nu numai duă foarte multe secole, dar ş în coalţe cu teordepre natur etre de derte între ele Ct de diferită estezica şi asronomia uor Descartes, eibniz şi ewtonfaţă de fizica şi astronomia lui Platon şi Aristotel şi

Ploti! Şi totuşi aceste mari diferenţe ştiinţifice nuîmiedică unele analogii profunde ditre moderni şitici oziţionarea lor esenţială, metazică. Mai mult,această oziţionare metafizică are a fi fost adesea demare folos n stimularea dezvoltării ştiinţei

Am arătat cum eibniz i se ounea lui Descartes, reciclnd îmotrivirea lui Platon (Socrae) faţă de Anaxagoras, deoarece ajunsese la concluzia că ese imosibide exlicat natura fizică numai în baza unor riciiigeometrice şi fără a recurge la rinciii metazice37.Or, acestea sunt tocmai cauzele fnale e care cartezienii

le elimiaseră e motiv că ţ de defuncta scolasticămedievală. Dret dovadă pentru utilitatea cauzelor fi nale fizică, eibniz aduce exemlul metodei teleologice (azată e resuuerea că lumia se delaseazăîn modul cel mai simlu şi mai economic cu utinţă),

3 Amos Fuensten, eoo şi inaţ ştiinţ din E Miupână în secou a ea umantas Bucueşt 998 69


50/252


ciiu r care Snellius şi Fermat demonstraserălile reexiei şi ale refracţiei luminii Şi, desigur, l

ctică e Descartes, e motiv că demotraţe de oticăa acestuia, de de liseau considerentele finaiste,a fi fost mai uţ bune3

Or, reintroducerea finalismului teocosmogonie n seamnă altceva dect revenirea la radiia trvechea unezeului-Artizan al lui Platon Iată tot e eibniz,

dă, descrul e Dezeu ca e b geo-metu, un b tect, W bun gosodar care te-

binţează ămntul aşa nct să nu rămnă nimic necultivat, un mecanic abil careşi roduce efectuldrit e calea cea mai listă de iedici şi, n sfrşit,

ca e un autor savant care cide maximum de reaităţi cel mai mic volum ce este cu utinţă39 Pentrueibniz, aceasta din urmă nsemna, articular, că Univers nu există vid, astfel nct roiectarea lumiiar domina un rciiu de economie de saţiu De economie n general, dacă ne reamintim şi dictonul săunulla in rebu et inderenta (nu există lucruri nedeo-sebite ntre ele, altfel sus, recum un bun gosodar

şi atiz, Dumnezeu nu face riă crend două ucruriabsolut identice).4

Dar o reocuare similaă entru evitarea risiei şi

entru economie de saţiu şi de materie existase şi Tiaio. Aflăm astfel de aici că Artul, şi el ca un bungosodar care nu face risiă de materiale, a alcătuitUiversul din tot focul, toată aa, tot aerul şi tot ă

8 Lebn,p cit.,

999 Lebn, ibidem, 72 F t it 7


51/252


52/252

0 N O U L O E C H E P O E S E

e poate "îghesu î modul cel ma compact, machilbrat, mai varat ş economc posibl.

nvers, pofda unor deosebr semnfcatve, fzcai astronoma lu Lebnz rămân mult ma apropate decelea ale lui Descartes ş cartezenlor decât de aceleae lu Platon, contnuat de Arstotel, Eudoxos ş Cal-ippos creator sstemulu astronomc geocentrc Ştuşi, ca un del redescopertor al trade metafzce

prmate de MPT Lebnz stăre c exst o dstcetre Artzan ş Arhetip ş î reproşeaz lu Descartesptul de a f negljato El scre la ceputul Dzeraţeeazce De aceea, eu găsesc cu totul strane expresactorva flozo care spun c adevrurile etee ale me-

tzc ş ale geometre ş, consecă de asemenea regulle bunătăi, ale juste ş ale perfecun nu suntdecât efectele vone lui Dumnezeu tmp ce ele, mse pare nu sunt decât urmăr ale ntelectulu su care,cu sgurană nu depnde de vona sa aşa cum nudepinde esena sa.44 Cu ate cuvnte vona Dumne-zeulu lu Leibnz nu ar putea schmba axomele mate-matici (aşa cum ar f pututo face Dumnezeul luDescartes45) deoarece caltate de Artzan (von)el este distnct de Arhetp (ntelect) ş nu este creatorulacestua La fel cu Lebnz mod verosmil va gân-

dt şi Platon, care spunea c Demurgul "a prvt spreArhetipul ete46 dar, evdent, nu a susnut ncodatcă acest Arhetp ar f fost char Demurgul suş sauo parte a sa

Lebn, op cip

69 Funkenste ibidem p 43 Platon imaios 29a


53/252

ARANUL ARISUL Ş ARHEPU 5

Am văzut cum, la Platon, dstncţa dntr Artzan ş Arhetip dvine, odată c lumea est crată ş pusă

î funcţune, autonoa Unversulu, copa vzblă aArhetpulu, dn care Artzanul se poat retrag (ceeace am numt "absenţa ontologcă a Creatorulu dnoperă). Î ntradevăr, dacă Arhtpul est ndpendntd Artzan ş Unvrsul est o cop fdlă a Arht-

ulu Unvrsul trbu să posd întro măsură m- porttă ş proprtatea autonom (a autosucnţPrfcţuna opr crat după modlul Arhtpulu permt şi char solctă acastă rtragr Nu tâm- plător, atunc, Unversul are o formă închsă ş sfrcăfnd antrenat tro mşcare crculară unformă con-secnţă foart mportantă pentru naşterea prm as-tronom mateatce Aceasta pentru ca l să f unvţutor dsăvârşt ş autonom "având prn proprasa vrtute putra de a coesta cu sn, neavând nevoede nc un altul" scre Platon47

Or î secolul al XVIlea această putere sau vrtut propre a Universulu de a coeta cu ne neavândnevoe de nc un altul st nterprtată d bnz (dar

ş de Dscarts ma înante) ca o garanţ mtafzcă a presupus unvrsaltăţ a leglor de conservare a can-

ttăţ de mşcare ş ma ales a nrg rşte că anu-mte permente sugerasră că î cazul ntracţlormecance trun sistem chs de copur cu mase şi vitez v, suma produselor v (la Descartes) sau v(la ebnz) s păstrează constantă Dar a admite, prin

etrapolarea câtorva eperente ş observaţ că treg l i i b


54/252

2 N O U L O E C H E P O E S E

Unversul presupus acum a nu ma avea lmte zc)est un "sstem nchs, n care suma anumtor cant-

tăţ [d mşcare cum voa Dscarts de "orţă az"energe) ca la bnz] rămn prpetuu constantă,ţne de o tradţ teocosmogoncă care usese nau-gurată d Platon o vzun car presupun un el deericitate, nu matraă ş spaţală ca la Platon c acumenergetic a Unvrsulu opera admrabă a Artzulu

desăvrşt trbu să caractrzată autosucnţă ş stabltat "să margă sngură dent d multără ajutor), adcă de cdera sa perctă n jurul de maxma sa economctate cuprnznd un "max-mum de realtăţ astel nct a să rămnă meru

egală cu sne, "navnd nevoe d nc un altul!

9. Că accptara unor leg de consrvar unversalera, char dacă nu drect deternată, măcar ntns lgitmată de admterea tradţe MP ş char MA cu con-

secnţa absenţe ontologce, char dacă nu ş a celeteleologice a Creatou d operă) o arată per a contrario,cazul lu saac Newton pentru el Unvrsul nu ete oaşin au o contrucţie închi şi autono o "srăenergetcă "coestnd cu sn ş navnd nevo de nc un altul) ş, conscnţ el nu crde etr- polarea leglor de conservare a mşcăr la ansamblulUnversulu

Nu ştm exact ct de mult a ost nluenţat Newtonde o tradţe a unu plotnsm ş noplatonsm rezdualdn cercul aşanumţlor "platonşt d la Cambrdge

ori de teore despre spaţul absolut ale lu Henry Moo,care era neoplatoncan ş cabalst dş de presupus


55/252

ARI ANUL ARS UL Ş ARHE PUL 53

că inluenţa acestora a ost semată) dar polemicile pe care l (sau dscpoli idel ai săi, prcum tologulchard Bntley un oarte un elenst sau reverendulSamuel Clarke) lea purtat contra cartezenlor ş a lueinz sa dovedit un adept destul de clar al tradţelu MP Proal că ş necunoscutul său astăz anttrintaransm (ascuns cu grj epoc) la apropatde metazcle care nsstau pe tatea dvnă precum

cel noplatoncenAstl n Probleele, pulcate ca apendc la Optca,

el scre mpotrva autonomsmului lu Descartes"Văzând aşadar că vartatea mişcăr pe care o alăm Unvrs descrşte contnuu, e necesar ca mşcarea

să e conservată ş renotă graţe or prncp actve, precum cele care st cauza gravtaţe prin car cometle ş planete le menţn mşcările pe ortele lor . cauza ermntaţ prn care nima ş sânge anma-lelor st menţnute mşcar ş căldură prmanente,

părţle nteroare ale Pământulu sunt constant căl

zte Pntru că noi ntâlnm oarte puţnă mşcare Unvrs n aară d ceea c datorăm acstor prncpactve Ş ără acst prncp, corpurle d pe Pământ planetel comtle ş tot c conţn el sar răc, ar ngheţa ş ar devn mas nactve ar ceta putreacţa,

generarea vegetaţa şi vaţa, ar plantele nu sarmnţne pe ortel lor48 Ceea ce rapează n acest pasaj este ma ntâ, asocerea dntr gravtaţe (zcă) ş ermntaţ (ologie), care devin astel manestăricome ale e " veţ ice apo deea că Unversul

8 Isc Newton, Opics III , Gr B of te Western Word,32 Enc Bt 993 ed Motme Adle p 540


56/252

4 N O U L E C H E P O E S E

este menţt vu prn nluxul contu al unor "prn-cp actve vtale care nu deloc greu s recunoşt

acţunea ctnu a unu Dumnezeu omnprezentNc Plon nu spunea în fond altceva cnd crtca (pe care, cum am vzut, el îl punea pe seama une nterpret denaturate lterale a lu Tao) "Aşadar,strlucnd tern ş posednd mod contnuu umna,Sufletul uversal o drue în contnuare ar lucru-

re de Ac unt et ţnute laolt ş clte de aceatlun ş e bucur de vaţ p cât le ete cu putnţ"4"umna l Plotn, care "ţe laolalt ş vaţ toatelucrurle d Unvers devne la Newton gravtaţa unversal! De ltmnter tre felul în care concepe Plotn

lumna ş felul în care concepe Newton gravtaţa exstanumte alog ambele sunt ncorporale, deş aparţncorpurlor ambele se propag stantaneu fr per-dere de substţ ambele se lpsesc de un ntermedar

pentru a se propaga "Trebue să concepem lumna pe depln ncorporal char dac ea aparţne unucorp scre Plotn Iar Newton dup ce a renunţats ma caute "eter ca mjloctor al gravtaţe a con-sderat c omnprezenţa spaţal a lu umnezeu, luatad lttera conserv ş mjoceşte aceast putere1 sfrşt la Plotn vzbltatea umn ş vederea sunt

un rezultat al "smpate unversale dn Veţutorulunversal în tmp ce la Newton gravtaţa e evdento altfel de mfestare a aceeaş "smpat sau atracţunversale tre orcare partcule corporale

Plotn, ,9,3, Plotn, pere vo II,p

382 Potn, ,V,7, Plotn, pere vo II, p 306 Funkenste p cit 67


57/252

ARI ANU ARI S U Ş ARHE PU

Or, pentru că e convns că Unversul ar pr dacă nu ar f ţnut vaţă d acste "prncp actve (altfl

spus de o acţune contnuă a lu Dumnezeu), ewtoncrede că de pldă canttata de mşcare a două sferelegate tre ele d o bară subţre ce s rotsc n juulcentrulu or de greutate care ar avansa unform pe otraectore rectlne scade ş crşte perodc n funcţde pozţa lor. "Este vdent că mşcarea poat f dobn-dtă sau prdută scre cu convngr ewton, com-ţnd o roare de fzcă lemntară ca lu AldrKyr se par surprnzătoar5 E surprnzătoare de-sgur pentru fzcanul ewton, dar nu att de mult

pentru metafzcanul ewton preocupat să găsască

cu orce preţ dovez că Unversul nu este, precumUnvrsul lu Platon, Descarts sau ebnz, o "sferăenergtcă care "coexstă cu sne ş nu ar ma ava nevoe d un altul!53

Iar n Scholu generale anat la Prncple atea

tce ale lozofe naturale ewton lămurşte că felul ncare ţelege raportul dntre Dumnezeu ş Unvers se bazează pe poteza "preznţe ontologce "El /Dum- neze/ ste omnpreznt nu numa vrtual, c ş ubtanţal, doarec vrtutea (n snsul de «putere») nu poate

Newton, op cit p. 540 Aexande Koy, De a umea încisăa uniersu innit Humantas, Bucueşt, 997, p 66

3 Eoea constă în aceea că Newton apotează mşcaea celodouă ble, înt-un caz, la un obsevato exteo, a în ceălalt caz,la unul afat în centu de geutate al celo două sfee De altfel,ce do obseato se depasează un faţă de celălalt cu o mşcae

ectlne ş unfomă, ceea ce înseamnă că compotament fzcal sstemulu celo două ble nu poate f dfet atunc când esteî d f d


58/252


szsta r substanţ Totul e şc ş ete connut nl, dar ără nc o acţune a celorlalte ăptur asupra

Este evdent c supremul Dumnezeu exst md necesar ş, vrtuta acleaş necstţ, exstă prtutnden ş totdauna54 Or, omnprezenţa ubtnal a ntelgblulu sau a dvnulu aptul că totulse conţnut el dar c l rmân neaectat de restst propozţ de baz ale plotnsmulu ş neoplato-

nsmulu "Prncpul scra Plotn l cuprnd ptot cuprnde r s s mprşt n ele l posed,r s posdat Or posedândue r a posedat

n exstă lucru n care El s nu e. Ş "dac ceva partcp la Tot, trebue s partcp prn toată putera

Î ntregulu la El care nu ete ntru nc afectat, adc nc nu resmte ceva, nc nu ste dvzat55 "Totul se mşc ş este conţnut El o exprese oarte plotnan nsprt, aşadar căra Newton a dat să conţnut zcspaţul absolut ş nnt ca un enoru De (organ dsmţ al lu Dumnzeu) parcurs de "prncple actve(gravtaţa ermentaţa, vaţa) sau, altel spus, de un"s prt subtl care plutesc atom nerţ a mate-

r Acest sprt subt, ma scre Newton cheerala Scholu generale, ptrund prn toat corpurlesolde ş se ascunde n substanţa lor El produce atrac-

ţe dntr corpur enomenele electrce, emterea rele-a ş reracţa lumn, el pune n acţune senzaţ

ş mşcrle pe scurt, "datort vbraţlor acestebtane a prtulu" tot Unversul are vaţă ş mş

Newton, Genera Scoium Great Boo ofte Western Word32 Enc Bt 993, ed Motme Adle, p 369.

Potn V 9 370; V 4 8 80


59/252

A R I A N U A R I S U Ş A R H E P U 7

care de la planete ş sor pnă la frşoarel soldeale nervlor .56 Pentru Plotn sprtul subtl ra d

obce Sufletul unversal, a rndul lu rvărsat de ntelect, ş la fel ca ş la Newton acest Suflet ş prnel ntelectul) susnea totul, pătrundea prtutnden,dnd lum în mod contnuu subzstena, vaa ş armo

na fără să a f afectat el însuş tradvăr / corpulUnversulu/ şad Sufletul care susn ş nmc dnel nu este fără parte de /Suflet/ la fel precu n ap opa ar vieţui udat, fr e poat n tpâni pete eleetul n care pluteşte", eprmă Plotn această prezenăontologcă cu o străluctoare metaforă.57

Să ma reamntm ş că celebrul non go hypothe

ses al lu Nwton însamnă de fapt cum a arătatAleandre Koyr nu nventez poteze ecanicite pentru a xplca gravtaa deoarece, fnd gravtaaun sprit sub sau un prncpu actv, dec o manfestare a omnpotene ş omnprezene dvne ea nu

poate f redusă la eplca matralste ş mecancstec trebue să abă o altfel de xplcae pntu Newton,una sprtuală

10 Ş ebnz era de acord că mecancsmul propus

de cartezen nu xplca Unversul dect paral şi căma era nevo de o potez metafzcă în cazul săude ordn teleologc faptul că Artzanul a creat cea ma bună operă c putnă Dar e nu era de acord cu Newtonî prvna prezene ontologce substanae) a u

Newon, Genera Scoium bidem Plotn I 3 9


60/252

8 N OU L - O E C H E P O E S E

Dumnezu n lum p care cum am văzut, Newton osusţnea cu tăre "arătnd u degetul spr lgea gra

vtaţe. Or, bnz o prvea pe acasta dn urmă cumare doală, deoarc nu părea să exste posbtatead a eplca termen forţlor naturale o atracţe dela dstanţă. Pe de altă parte, el nu era dpus să accepte precum Nwton sau Plotn (ş mu nopatoncen),că Dumnezu sau un prncpu sprtual dvn ete

perpetuu ş n od actv prezent n luea fzc. Polem-zd cu newton l sugera că n opera "Atz uluconştncos nu poate ncăpea acest fenomen dubosgravtaa produs chpure de cea ce el numeşte cudspreţ "substanţ materale "raz sprtuale, "acc-

dent lpst de substţă fenomen ocult, "nexplcabl nentelgbl precar, lpst de fundament, fără exemplu, pe scurt "un lucru hmerc o caltate ocultă,scolastcă58 Se vd de fapt cum M nu s poateconcla cu un fenomen lpst de transparenţă eptemo

logcă, precum gravtaţa ş ma ales cu cva care să ntervnă perpetuu maşnăra autosufcentă a lum,la fel după cum, p d altă parte M nu se putea con-cla cu o leg de conservare unversală, care să pre-spună absnţa ontologcă a Creatorulu dn lume!5

Cu aceste ctate am ntrat deja n celebru schmb

d scrsor dntre ebnz ş Samuel Cark (dscpol ş purtător de cuvnt al lu Newton), schmb purtat prn

Lebnz, Scso înte Lebnz ş Clarke", op cit p 69 ş observaţa în celaş sens a lu Ştefan Vanu pvtoae

la deosebea dnte modelul teoontologc plotnan ş cel adoptat de Lebnz, în Ştefan Vanu, Metafizica spirituui de a Aristotea Hege umantas Bucueşt 005 p 53


61/252

ARANUL ARSUL Ş ARHEPUL

ntermedul prnţes de les n 17151716 Dpu-t ost prezenttă dtt crte clscă luAlexndre Koyr, De la luea nch la unverul nnt, r cptolul rspectv ost nttult sugstv "Dum- nezeul săptămn ş Dumnezeul Sbtulu. Nu vom nsst pre mult supr ceste dspute dr vom spunc "Dumnezeul Sbtulu l lu Lebnz corspundArtznulu lu Plton cre se rtrge dn operă odt

Andrei Cornea-Noul_ O veche poveste-Humanitas (2008).pdf

Documents

Transcript of Andrei Cornea-Noul_ O veche poveste-Humanitas (2008).pdf