Introducere

Globalizarea reprezintă procesul prin care activităţile sociale, economice şi

politice se extind în exteriorul graniţelor astfel încât evenimentele apărute sau deciziile

luate într-o anumită parte a lumii ajung să aibă semnificaţii şi să influenţeze şi vieţile

celor aflaţi într-un alt colţ al lumii. Acest proces este unul extrem de important în evoluţia

societăţii omeneşti.

Se consideră că globalizarea contemporană reprezintă însă ceva nou, că este epoca

în care statele nu mai sunt inchise şi plasate înafara mecanismului relaţional mondial. Ele

sunt obligate să interacţioneze pentru a-şi asigura supravieţuirea, existenţa naţională sau

supremaţia internaţională. Globalizarea contemporană cuprinde toate sectoarele vieţii

sociale, de la economic la cultural însă în primul rând ea încearcă să stabilească anumite

caracteristici globale în domeniile politicii, dreptului şi guvernării. Se consideră că

globalizarea contemporană a apărut după cel De-al Doilea Război Mondial atunci când au

fost create condiţiile polarizării lumii în două tabere principale, când a apărut o nouă

ordine politică mondială prin crearea Organizaţiei Naţiunilor Unite, care prin instituţiile

şi agenţiile sale trebuia să asigure cadrul legal şi instituţional al menţinerii păcii şi

securităţii mondiale, dezvoltării unor relaţii amicale între naţiuni şi realizarea cooperării

internaţionale în vederea rezolvării problemelor internaţionale de ordin economic, social,

intelactual sau umanitar şi când procesul de decolonizare a condus la formarea unor state

noi în zonele Africii Subsahariene, Africii de Nord şi Orientului Mijlociu, Asiei de Sud-

Est şi Pacificului.

Sfărşitul Războiului Rece marchează aşadar sfărşitul primei etape a globalizării

contemporane. Există o serie de factori ce au condus la sfărşitul acestei etape:

faptul că nu există o globalizare politică a lumii, construită pe baza unor principii

democratice cu accepţiune universală;

exstenţa unor organizaţii subregionale sau zonale ce nu se puteau constitui într-o

voce unică a unei regiuni şi anume Europ, datorită principiilor ideologice total

opuse de constituire;

globalizarea militară existentă în acea perioadă a condus la o evoluţie limitată a

sistemului de alianţe şi o structură de securitate internaţională oarecum

previzibilă.

Există aşadar o tendinţă de a privi globalizarea ca o consecinţă a sfârşitului

Războiului Rece. Unele zone ale lumii care cândva au fost lipsite de influenţa

capitalismului mondial şi a culturii universale sunt acum integrate în aceste sisteme.

Astfe, cel mai important efect al sfârşitului Răzbiului Rece îl constituie, cu siguranţă,

dărâmarea barierelor care au stagnat globalizarea şi au ţinut-o departe de lumea a doua.

Globalizarea a reprezentat însă momentul de diferenţiere dintre lumea din perioada

Războiului Rece şi cea de după acesta. Deoarece globalizarea a fost un element care a

existat atât înainte de Războiul Rece, cât şi unul care continuă şi acum, aceasta trebuie

privită ca un punct al continuităţii între cele două perioade.

Globalizarea este însă descrisă ca fiind o lipsă de ordine fiindu-i puse în evidenţă

aspectele negative. Acest lucru este dedus chiar din definiţia pe care Falk o dă

globalizării ca fiind o "constelaţie a dezvoltării pieţelor, tehnologiilor, ideologiilor şi

civilizaţiilor care nu au nimic în comun".

Sfărşitul Războiului Rece a declanşat o competiţie în ordinea mondială, marcând

un moment crucial şi trecerea directă la lumea economică, culturală şi politica actuală.

Globalizarea reprezintă astfel cea mai puternică tranformare a sfârşitului Războiului Rece

fiind un subiect al epocii contemporane şi în acelaşi timp o teorie socială apărută odată cu

decăderea sistemului marxist. Accelerarea globalizării a fost considerată un efect al

sfărşitului Războiului Rece, care a condus la dezvoltarea în diferite zone geografice.

Globalizarea trebuie astfel înţeleasă ca factorul ce a cauzat sfârşitul Războiului Rece. A

fost practic procesul de marginalizare a Uniunii Sovietice, procesul care i-a accentuat

slăbiciunile. Globalizarea nu face ca statele să dispară ci este calea de a gândi reforma

lor. Globalizarea nu respinge ideea de ordine internaţională, ci din contră. Este necesar ca

ideea de ordine internaţională să se poată baza pe globalizarea statelor. 1

Globalizarea post Război Rece cunoaşte aşadar un puternic grad de

instituţionalizare, înlocuind diviziunea rigidă şi bipolară a lumii cu multipolaritatea

exprimată în regionalizare.

1 Teodor Frunzeti, Globalizarea securităţii, Ed. Militară, Bucureşti, 2006

Definită ca un proces de lărgire şi grăbire a interconectării globale, globalizarea

este situată într-un continuu spaţio-temporal al schimbării cu legarea şi extinderea

activităţii umane peste regiuni şi continente. Acest fenomen este de altfel unul

multidimensional deoarece tenologia informaţiei împreuna cu cu o gamă foarte largă de

alte tehnologii s-au dezvoltat împreună.

Aceste evoluţii creează astfel posibilitatea unei dezvoltări economice şi de

promovare a unei stabilităţi şi securităţi internaţionale. Odată cu aceste efecte pozitive se

manifestă însă şi anumite forţe care acţionează în sensul fragmentării sociale, accentuării

nivelului critic al vulnerabilităţilor entităţilor statale, creând astfel premisele necesare

manifestării violenţei şi conflictelor. Toate aceste implicaţii ale globalizării au puternice

conotaţii în domeniul securităţii naţionale şi internaţionale.

Pe lângă efectele sale pozitive, globalizarea facilitează dezvoltarea şi răspândirea

pe întreaga planetă a unor efecte negative. Există o mare varietate de ameninţări la adresa

securităţii ce acoperă acum domenii globale şi care au devenit mult mai periculoase ca

urmare a rîspândirii cunoştinţelor tehnologice, a accesului mai rapid la ultimele noutăţi

ştiinţifice şi tehnice cât şi a deplasării mai rapide şi mai puţin controlabile a populaţiei.

Aceste evoluţii combinate cu extinderea interacţiunilor economice contribuie la

acutizarea problemelor care stau la baza ameninţărilor la adresa securităţii. În mod

paradoxal, aceste aspecte ale globalizării oferă noi oportunităţi de stimulare a creşterii

economice, de promovare şi răspândirea a democraţiei în întreaga lume, reducând astfel

viuolenţa unora dintre ameninţările actuale. 2

La scară globală, implicaţiile procesului globalizării asupra securităţii statului se

manifestă în contextul stabilităţii economiei naţionale.3 Globalizarea denotă sistemul

unitar mondial, ceea ce înseamnă că, într-o oarecare măsură, vom privi lumea ca fiind o

singură ordine socială, economică sau culturală. "Această dezvoltare constituie esenţa

globalizării, care îmbracă diverse forme de manifestare:

universalizarea ştiinţei;

fluxuri comerciale şi financiare la nivel mondial;

întreprinderi transnaţionale;

2 Teodor Frunzeti, Globalizarea securităţii, Ed. Militară, Bucureşti, 20063 Natalia Albu, Globalizarea-echilibru sau dezechilibru?, Chişinău, 2005

mass-media prezentă la nivel global;

internet;

turism la scară mondială; şi mişcări de migraţie socială;

fricţiuni între spaţiile culturale;

exploatare intensivă a mediului;

criminalitate internaţională"4

"Sub raport relaţional interuman, globalizarea înseamnă comprimarea distanţelor,

prin tehnologii noi (comunicaţiile mobile de generaţia a treia, internetul), interconectarea

şi creşterea dependenţelor reciproce, integrarea pieţelor financiare şi comerciale, găsirea

de soluţii la unele probleme globale, dezvoltarea de identităţi transnaţionale. În acest

context, globalizarea va cuprinde toate sferele de existenţă umană şi va constitui modelul

de societate la care va trebui să participe umanitatea în întregul ei."5

Globalizarea oficializează aşadar forme de putere supranaţionale, ce pot orienta

întreaga dezvoltare a lumii. Principalii actori ai globalizării sunt reprezentaţi de marile

firme occidentale care şi-au extins activitatea dincolo de graniţele ţării de origine.

Majoritatea acestor firme deţin o putere economică mai mare decât a unor state, ceea ce

reprezintă un argument puternic în ceea ce priveşte dezvoltarea economiilor naţionale.

"Motorul intern al globalizării este identificat în capitalism şi tehnologie, în acţiunile şi

politicile statelor şi în pieţe sau în caracteristici ale modernităţii."6

Odată cu intensificarea acestui proces de globalizare apar şi anumite pericole

pentru economiile naţionale. Distribuirea neuniformă a avantajelor globalizării răsfrânge

aspectele negative ale acestui proces în special asupra ţărilor în curs de dezvoltare iar din

această cauză aceste ţări riscă să rămână departe de fenomenul progresului sau chiar în

afara lui.

Instabilitatea regională este derivată din globalizare şi ea poate afecta la rândul ei

securitatea naţională. Din acest motiv statele susţin procesele de stabilizare şi de

democratizare, de dezvoltare a unei politici de atenuare a conflictelor dar şi realizarea

unei cooperări eficiente, atât bilaterale cât şi multilaterale, a unei securităţi cooperative şi

a unor raporturi parteneriale regionale.

4 www.sferapoliticii.ro5 www.gandul.ro 6 Andrei Miroiu, Manual de Relaţii Internaţionale, Ed. Polirom, Iaşi, 2006

De-a lungul timpului conceptului de globalizare i-au fost atribuite diferite

accepţiuni, ajungându-se chiar la introducerea în uz a verbului "a globaliza", apărut

pentru prima oară în anul 1944, în Merrion Webster Dictionary. În trecut existau doar

conceptele de global şi globalizare . Ulterior au apărut şi conceptele de spaţiu global sau

geografie globală .

Globalizarea este un concept foarte des utilizat, care a trecut de la utilizarea lui în

domenii specializate la un adevărat clişeu care a trezit multă pasiune atât în rândul mass-

mediei internaţionale cât şi în rândul diferitelor organizaţii neguvernamentale, a mediului

politic, militar sau a publicului larg. Unii îl percep ca o uniformizare, alţii însă ca o

diversificare. Aceste diferenţe în ceea ce priveşste modul de abordare a acestui concept

viuează cinci probleme specifice:

originea şi periodizarea;

delimitarea conceptuală;

factorii cauzali;

efectele proceselor;

direcţiile globalizării.

Fenomenul contemporan al globalizării se diferenţiază de cel din trecut prin faptul

că globalizarea contemporană se manifestă acum la scară mondială în timp ce în trecut

era doar la scară regională, prin ritmul în care se produc schimbările acum favorizate de

tehnologia informaţiei, dar şi prin faptul că acum, globalizarea se sprijină pe procesul

tehnologic. Faptul că acum există un acces liber la informaţie permite acestui proces

realizarea unor legături şi emoţionante şi politice în acelaşi timp.

În ultimele decenii au existat mai multe abordări ale globalizării. Cea mai

puternică abordare a globalizării este cea din perspectivă ecnomică ce a avut ca puznct de

pornire studiul economiilor de scară şi s-a desfăşurat astfel asupra internaţionalizării

pieţelor. Astăzi în schimb se analizează îndeosebi perspectivele politice ce se axează pe

problema noii ordini. Epoca în care trăim oderă astfel oportunităţi extinse pentru

dezvoltarea la nivel global şi pentru manifestarea unor procese egale asupra regiunilor ce

se orientează spre integrare globală economică, socială, politică, financiară sau de

securitate. Globalizarea este practic un proces integrativ complex ce implică observarea şi

cercetarea în acelaşi timp a întregului sistem economic, politic şi social şi care prezintă

atât efectele pozitive cât şi pe cele negative produse de anumite procese asupra sistemului

şi asupra celor care fac pasrte din sistem.

Prin conceptul de globalizare este reflectată realitatea obiectivă într-un anumit

stadiu de dezvoltare a societăţii umane. Globalizarea este astfel un proces ce se manifestă

pe întreaga planetă şi este practic o noua ordine mondială care devine un fenomen social

odată transformată de oameni.

Astăzi, procesul de globalizare propune aşadar crearea unei noi lumi a

economicului şi a securităţii. Astfel, la începutul secolului XXI au avut loc o serie de

modificări profunde şi surprinzătoare ce conduc la o lume tot mai complexă şi la

afirmarea tot mai acerbă a fenomenului de globalizare. În cadrul globalizării

contemporane este vorba practic de o nouă abordare a securităţii , de diversificarea

domeniilor ei de acţiune dar şi de multiplicarea instrumentelor prin care aceasta poate fi

obţinută şi menţinută.

Globalizarea are un caracter universal şi afectează structura tuturor

componentelor sistemului social global (sistemul politic, economic, militar, social,

religios, ecologic). Astfel, putem identifica o anumită clasificare a globalizării:

Globalizarea politică - astăzi, în epoca globalizării, politica şi conducerea politică

pot fi plasate deasupra statului prin scheme de interare politică şi prin aranjamente

interguvernamentale. Globalizarea politică presupune o descentralizare a deciziei

şi acţiunii politice, atât în favoarea nivelului subnaţional cât şi a celui

supranaţional.

Globalizarea economică- este procesul prin care o mare parte a activităţii

economice mondiale se desfăşoară între entităţi cu naţionalităţi diferite. Cuprinde

astfel comeţul internaţional (import şi export), investiţiile străine directe,

vânzările de acţiuni şi titluri de valoare. De asemenea, această formă a globalizării

există şi datorită migraţiei de forţă de muncă, nu doar a migraţiei de capital.

Globalizarea militară este procesul ce cuprinde legături militare extinse şi intense

între unităţile politice ale sistemului mondial;

Globalizarea socială reprezintă un proces ce exprimă interacţiunea crescândă

între rezidenţii diferitelor state prin intermediul mijloacelor politice, economice,

culturale şi diplomatice;

Globalizarea financiară face referire la crearea unei pieţe a banilor la nivel

mondial;

Globalizarea tehnologică - dezvoltările tehnologice au constituit un factor

primordial al globalizării ce a permis realizarea unei comunicări ieftine şi

instantanee la nivelul planetei;

Globalizarea ecologică- reprezintă impactul pe care il au diferite procese asupra

sănătăţii sistemelor naturale ale planetei.

Globalizarea influenţează puternic problema securităţii. Aşa cum bine ştim,

fenomenul general de globalizare cuprinde trei niveluri principale şi anume globalizaea

tehnologică, globalizarea politică şi globalizarea economică. Aşa cum am arătat mai sus

însă pe lângă aceste niveluri pricipale mai există şi altele secundare. Globalizarea

tehnologică a arătat astfel că producţia şi comerţul se bazează din ce în ce mai mult pe

inovaţie, cercetare şi dezvoltare şi se bazează mai puţin pe resurse naturale, utilaje şi

echipamente industriale. Globalizarea economică reflectă practic internaţionalizarea

comerţului, producţiei şi consumului. Globalizarea nu este un proces staatic ci este unul

foarte dinamic iar acest proces are un caracter transfrontalier. Din punct de vedere al

politicilor de securitate naţională, globalizarea obligă statele să îşi integreze elementele

militare şi nemilitare ale puterii. Globalizarea favorizează apariţia unor noi centre de

putere în care se încadrează companiile transnaţionale şi organizaţiile neguvernamentale

internaţionale. Aceşti actori folosesc tot mai des avantajele acestei ere informaţionale

pentru a-şi îndeplini atât obiectivele propuse cât şi pentru a-şi asigura succesul.

Realiştii consideră că procesul de globalizare ne afectează vieţile din punct de

vedere social, economic, cultural însă nu modifică sistemul internaţional statal. Chiar

dacă interdependenţele cresc, statul îşi menţine suveranitatea iar globalizarea nu anulează

competiţia pentru putere dintr state.

Idealiştii însă consideră că acest proces reprezintă ultima fază a dezvoltării

sistemului internaţional, fază în care statele nu mai sunt actorul principal în sistem cum se

întâmpla în trecut ci actorii non-statali fiind cei care devin cei mai implicaţi.

Globalizarea are o serie de efecte, atât pozitive cât şi negative. Printre elementele

pozitive se evidenţiază amplificarea şi liberalizarea comerţului, a investiţiilor şi a

fluxurilor financiare, extinderea valorilor democratice apărarea identităţii individuale,

protecţia mediului înconjurător dar şi dezvoltarea securităţii pe plan mondial.

Globalizarea extinde astfel comunicarea dintre comunităţi prin intermediul companiilor

multinaţionale, a ONG-urilor, prin intermediul domeniului educaţional, a internetului.

Însă globalizarea are şi anumite efecte negative printre care se numără sîderea

siguranţei la toţi indicatorii, globalizarea fenomenelor cronice locale şi regionale,

mondializarea marii criminalităţi organizate (traficul de arme, droguri, persoane). Aceste

aspecte negative sunt multiple şi din cauză că globalizarea este un proces necontrolat,

necondus dar şi neguvernat. Scăpată de sub controlul politic, globalizarea economică de

exemplu conduce la un haos economic dar şi la devastare ecologică în multe părţi ale

lumii. Practic, prin globalizare, are loc o deteriorare a distribuţiei veniturilor, crizele

financiare şi economice se multiplică având mari efecte asupra vieţii sociale şi politice

printre care se numără şi pericolul dezintegrării statale. Globalizarea poate conduce astfel

la conflicte majore. Cei frustraţi din punct de vedere economic şi social pot recurge la

diverse mijloace de protest prin intermediul tehnologiilor moderne. Marea provocare în

această epocă a globalizării este aceea de a reduce sursele de slăbire a coeziunii sociale şi

neînţelegerile dintre civilizaţii.

Globalizarea naşte însă insecuritate pe căi diverse cum ar fi:

terorismul politic transnaţional;

traficul ilegal de arme şi mijloace neconvenţionale, traficul ilegal de droguri şi de

persoane;

migraţia clandestină;

proliferării armelor de distrugere în masă, ale agresiunii economico-financiare şi

provocării unor catastrofe de mediu.

Creşterea gradului de integrare economică la nivel internaţional, fenomen

cunoscut, în general, sub numele de globalizare, oferă multe oportunităţi. Întreprinderile

din UE dobândesc mai uşor acces la noi pieţe aflate în expansiune, la surse de finanţare şi

la resurse tehnologice. Consumatorii de pe teritoriul UE se pot bucura de o mai mare

varietate de produse, la preţuri mai mici. Acest lucru îi deschide Uniunii perspectiva de a

obţine, potenţial, câştiguri semnificative în termeni de creştere a productivităţii şi de

salarii reale. Comisia Europeană estimează că aproximativ o cincime din creşterea

nivelului de trai în Europa celor 15, în ultimii 50 de ani, se datorează globalizării. Acesta

este motivul pentru care UE s-a pronunţat cu hotărâre în favoarea unei mai mari

deschideri economice. Politica sa comercială constituie un instrument important de

orientare către liberalizarea comerţului mondial.

Identificarea unei soluţii adecvate pentru fenomenul globalizării poate fi văzută ca

făcând parte din provocarea mai complexă cu care se confruntă economiile dinamice - şi

anume aceea de a face faţă cu succes schimbării economice structurale. Pentru a putea

culege roadele globalizării, se impune parcurgerea etapelor unui proces de adaptare, pe

măsură ce factorii de producţie - precum capitalul de investiţii - trec de la activităţile şi

întreprinderile care nu pot face faţă presiunii concurenţei acerbe la cele care ştiu să

profite de aceasta.

Concluzii

În concluzie, fenomenul globalizării reprezintă o etapă foarte importantă a

procesului de dezvoltare politico-eeconomică şi culturală a omenirii dar este cert că acest

proces are atât un impact pozitiv cât şi unul negativ. Un impact pozitiv al acestui proces îl

reprezintă faptul că acesta va spori interacţiunea dintre ţări care ulterior vor deschide noi

oportunităţi pentru dezvoltarea civilizaţiei umane.

Globalizarea aduce schimbări radicale atât în comunicaţii cât şi în economie, în

reconfigurarea pieţelor interne dar şi în sistemul instituţional. Implicarea statelor într-un

sistem de relaţii la nivel global generează schimbări profunde în configurarea statelor

naţiune, în reducerea rolului acestora faţă de organizaţiile internaţionale, interstatale şi

faţă de corporaţiile transnaţionale.

Globalizarea, ca şi proces constituie o problemă politică ce are implicaţii în toate

domeniile de activitate, inclusiv în domeniul militar. Acest proces este astfel cea mai

mare provocare a lumii contemporane însă reprezintă de asemenea şi o ameninţare, având

posibilitatea de a se dezvolta atât în domeniul democraţiei cât şi în cel al dominaţiei.

Prin acest proces al globalizării prin care economiile, pieţele, capitalurile nu vor

mai avea frontiere, rolul individului, al educaţiei, al inteligenţei şi inovaţiei sale va creşte

semnificativ. Aşadar, globalizarea are atât un impact pozitiv cât şi unul negativ asupra

securităţii contemporane.

Bibliografie

1. Bauman Zygmunt, Globalizarea şi efectele ei sociale, Ed. Antet, Oradea, 1999

2. Tiberiu Brăilean, Globalizarea, Ed. Institutul European, Iaşi, 2004

3. Teodor Frunzeti, Globalizarea securităţii, Ed. Militară, 2006

4. Natalia Albu, Globalizarea-echilibru sau dezechilibru?, Chişinău, 2005

5. Andrei Miroiu, Manual de Relaţii Internaţionale, Ed. Polirom, Iaşi, 2006

Surse internet

1. www.sferapoliticii.ro

2. www.gandul.ro

3. www.ec.europa.eu

4. www.wikipedia.ro