ANC (1)

19
Metodologia privind criteriile şi procedurile de evaluare/ certificare a evaluatorilor de competenţe profesionale, a evaluatorilor de evaluatori şi a evaluatorilor externi şi de autorizare/ acreditare a centrelor de evaluare a competenţelor profesionale dobândite în contexte non- formale şi informale CAP.1 Dispoziţii generale, termeni şi definiţii Art. 1 Prezenta metodologie reglementează implementarea prevederilor art. 342 al Legii educaţiei naţionale (Legea 1/01/2011). Art. 2 Coordonarea la nivel naţional a punerii în practică a prevederilor prezentei metodologii este realizată de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului prin Autoritatea Naţională pentru Calificări. Art. 3 (1) În procesul de învăţare continuă şi în cel de evaluare a competenţelor profesionale, pe lângă termenii definiţi în Legea educaţiei naţionale, se utilizează şi termenii de mai jos, în accepţiunea următoare: a) învăţarea pe tot parcursul vieţii - se realizează în contextele de învăţare formale, non-formale şi informale b) învăţarea în context formal – învăţare organizată şi structurată, care se realizează într-un cadru instituţionalizat şi se fundamentează pe o proiectare didactică explicită; acest tip de învăţare are asociate obiective, durate şi resurse, depinde de voinţa celui care învaţă şi se finalizează cu certificarea instituţionalizată a cunoştinţelor şi competenţelor dobândite c) învăţarea în contexte non-formale învăţare integrată în cadrul unor activităţi planificate, cu obiective de învăţare, care nu urmează în mod explicit un curriculum şi poate diferi ca durată; acest tip de învăţare depinde de intenţia celui care învaţă şi nu conduce în mod automat la certificarea cunoştinţelor şi competenţelor dobândite d) învăţarea în contexte informale – rezultatul unor activităţi zilnice de muncă, mediu familial, timpul liber; nu este organizată sau structurată din punct de vedere al obiectivelor, duratei ori sprijinului pentru învăţare, nu conduce în mod automat la certificarea cunoştinţelor şi competenţelor dobândite e) autorizarea – proces prin care se recunoaşte faptul că un centru de evaluare, îndeplineşte criterii de perfomanţă stabilite de Autoritatea Naţională pentru Calificări, având ca scop asigurarea calităţii serviciilor furnizate f) acreditarea proces prin care un organism regional de evaluare 1

description

EVALUARE

Transcript of ANC (1)

Page 1: ANC (1)

Metodologia privind criteriile şi procedurile de evaluare/ certificare a evaluatorilor de competenţe profesionale, a evaluatorilor de

evaluatori şi a evaluatorilor externi şi de autorizare/ acreditare a centrelor de evaluare a competenţelor profesionale dobândite în

contexte non-formale şi informale

CAP.1 Dispoziţii generale, termeni şi definiţii

Art. 1 Prezenta metodologie reglementează implementarea prevederilor art. 342 al Legii educaţiei naţionale (Legea 1/01/2011).

Art. 2Coordonarea la nivel naţional a punerii în practică a prevederilor prezentei metodologii este realizată de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului prin Autoritatea Naţională pentru Calificări.

Art. 3 (1) În procesul de învăţare continuă şi în cel de evaluare a competenţelor profesionale, pe lângă termenii definiţi în Legea educaţiei naţionale, se utilizează şi termenii de mai jos, în accepţiunea următoare:

a) învăţarea pe tot parcursul vieţii - se realizează în contextele de învăţare formale, non-formale şi informale

b) învăţarea în context formal – învăţare organizată şi structurată, care se realizează într-un cadru instituţionalizat şi se fundamentează pe o proiectare didactică explicită; acest tip de învăţare are asociate obiective, durate şi resurse, depinde de voinţa celui care învaţă şi se finalizează cu certificarea instituţionalizată a cunoştinţelor şi competenţelor dobândite

c) învăţarea în contexte non-formale – învăţare integrată în cadrul unor activităţi planificate, cu obiective de învăţare, care nu urmează în mod explicit un curriculum şi poate diferi ca durată; acest tip de învăţare depinde de intenţia celui care învaţă şi nu conduce în mod automat la certificarea cunoştinţelor şi competenţelor dobândite

d) învăţarea în contexte informale – rezultatul unor activităţi zilnice de muncă, mediu familial, timpul liber; nu este organizată sau structurată din punct de vedere al obiectivelor, duratei ori sprijinului pentru învăţare, nu conduce în mod automat la certificarea cunoştinţelor şi competenţelor dobândite

e) autorizarea – proces prin care se recunoaşte faptul că un centru de evaluare, îndeplineşte criterii de perfomanţă stabilite de Autoritatea Naţională pentru Calificări, având ca scop asigurarea calităţii serviciilor furnizate

f) acreditarea – proces prin care un organism regional de evaluare dobândeşte de la Autoritatea Naţională pentru Calificări dreptul de monitorizare a activităţii centrelor de evaluare din zona geografică corespunzătoare şi certificarea evaluatorilor de competenţe profesionale din cadrul acestora;

g) abilitate înseamnă capacitatea de a aplica şi de a utiliza cunoştinţe pentru a duce la îndeplinire sarcini şi pentru a rezolva probleme. În contextul Cadrului European al Calificărilor, abilităţile sunt descrise ca fiind cognitive (implicând utilizarea gândirii logice, intuitive şi creative) sau practice (implicând dexteritate manuală şi utilizarea de metode, materiale, unelte şi instrumente). Abilitatea include anumite tipuri de structuri operatorii, de la deprinderi până la capacităţi de interpretare şi rezolvare de probleme.

h) cadrul naţional al calificărilor, denumit în continuare CNC, este un instrument pentru stabilirea calificărilor, în conformitate cu un set de criterii ce corespund unor niveluri specifice de învăţare. Cadrul naţional al calificărilor are ca scop integrarea şi coordonarea subsistemelor naţionale de calificări şi îmbunătăţirea transparenţei, accesului, progresului, şi calităţii calificărilor în raport cu piaţa muncii şi societatea

1

Page 2: ANC (1)

civilă.i) calificarea reprezintă rezultatul formal al unui proces de evaluare şi de validare, care

este obţinut atunci când un organism competent stabileşte că o persoană a obţinut rezultate ca urmare a învăţării la anumite standarde. Prin urmare, calificarea înseamnă recunoaşterea oficială a valorii rezultatelor individuale ale învăţării pentru piaţa muncii, precum şi pentru educaţia şi formarea profesională continuă, printr-un act de studii (diplomă, certificat, atestat) ce conferă dreptul legal de a practica o profesie/meserie.

j) calitatea educaţiei este ansamblul de caracteristici ale unui program de studii sau program de calificare profesională şi ale furnizorului acestuia, prin care sunt îndeplinite standardele de calitate, precum şi aşteptările beneficiarilor.

k) centrul de evaluare şi certificare a competenţelor profesionale dobândite în contexte non-formale şi informale, denumit în continuare centru de evaluare şi certificare a competenţelor profesionale, este persoana juridică de drept public sau privat care este autorizată să organizeze procese de evaluare şi să certifice competenţele profesionale obţinute pe alte căi decât cele formale.

l) certificarea rezultatelor învăţării reprezintă procesul prin care se confirmă în mod formal rezultatele învăţării dobândite de persoana care învaţă, în urma unui proces de evaluare.

m) comisia de autorizare judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti, reprezintă entitatea fără personalitate juridică care realizează autorizarea furnizorilor de formare profesională.

n) comitetul sectorial este instituţia de dialog social de utilitate publică cu personalitate juridică organizată la nivelul ramurilor de activitate definite prin contractul colectiv de muncă unic la nivel naţional.

o) competenţa reprezintă capacitatea dovedită de a selecta, combina şi utiliza adecvat cunoştinţe, abilităţi şi alte achiziţii (valori şi atitudini), în vederea rezolvării cu succes a unei anumite categorii de situaţii de muncă sau de învăţare, precum şi pentru dezvoltarea profesională sau personală în condiţii de eficacitate şi eficienţă. În contextul Cadrului European al Calificărilor, competenţa este descrisă din perspectiva responsabilităţii şi autonomiei.

p) competenţele profesionale reprezintă ansamblul unitar şi dinamic al cunoştinţelor şi abilităţilor. Cunoştinţele se exprimă prin următorii descriptori: cunoaştere, înţelegere şi

utilizare a limbajului specific; explicare şi interpretare. Abilităţile se exprimă prin

următorii descriptori: aplicare, transfer şi rezolvare de probleme; reflecţie critică şi constructivă; creativitate şi inovare.

q) competenţele transversale reprezintă achiziţii valorice şi atitudinale care depăşesc un anumit domeniu/program de studiu şi se exprimă prin următorii descriptori: autonomie şi responsabilitate, interacţiune socială, dezvoltare personală şi profesională.

r) creditele pentru formare profesională reprezintă totalitatea rezultatelor învăţării dobândite de o persoană pe parcursul unui program de formare profesională, folosite pentru a indica progresele înregistrate şi completarea unui program de formare care conduce către obţinerea unei calificări; creditele sunt folosite pentru a permite transferul de la o calificare la alta, de la un nivel de calificare la altul şi de la un sistem de învăţare la altul.

s) cunoştinţele reprezintă rezultatul asimilării, prin învăţare, a unui ansamblu de fapte, principii, teorii şi practici legate de un anumit domeniu de muncă sau de studii.

t) educaţia este ansamblul proceselor de punere în aplicare a programelor şi activităţilor de învăţare şi formare de competenţe academice sau profesionale; educaţia include atât activităţile de învăţare în context formal, cât şi în context nonformal sau informal.

u) educaţia şi formarea profesională reprezintă ansamblul coerent şi continuu de activităţi şi experienţe de învăţare prin care trece subiectul învăţării pe întreaga durată a traseului său educaţional-formativ.

v) EQF/CEC – Cadrul european al calificărilor pentru învăţarea pe tot parcursul vieţii – este un instrument de referinţă pentru a compara nivelurile de calificare ale diferitelor sisteme de calificări şi care promovează atât învăţarea de-a lungul vieţii, cât şi egalitatea de şanse în societatea bazată pe cunoaştere, precum şi continuarea integrării cetăţenilor pe piaţa europeană a muncii, respectând în acelaşi timp marea diversitate a sistemelor naţionale de educaţie.

2

Page 3: ANC (1)

w) evaluator în cadrul sistemului de FPC - evaluatorul de competenţe profesionale, evaluatorul de evaluatori, evaluatorul extern pentru centre de evaluare, evaluatorul de furnizori şi programe.

x) evaluatorul de competenţe profesionale îşi desfăşoară activitatea în cadrul unui centru de evaluare autorizat/ acreditat conform legislaţiei în vigoare; el evaluează competenţele profesionale ale unor persoane în vederea certificării lor şi este un specialist cu experienţă recentă de muncă şi/sau de coordonare în ocupaţiile pentru care este desemnat de centrul de evaluare să efectueze evaluări.

y) evaluatorul de evaluatori îşi desfăşoară activitatea în cadrul ANC sau a unui organism regional de evaluare, cu atribuţii legale în formarea profesională a adulţilor; evaluatorul de evaluatori, evaluează şi certifică specialiştii propuşi de centrele de evaluare ca evaluatori de competenţe profesionale.

z) evaluatorul extern pentru centrele de evaluare, denumit în continuare evaluator extern, îşi desfăşoară activitatea în cadrul ANC; el verifică modul de îndeplinire a criteriilor de performanţă de către o organizaţie/ instituţie, în vederea autorizării/ acreditării ca centru de evaluare de competenţe; el evaluează şi certifică evaluatorii de evaluatori, monitorizează activitatea centrelor de evaluare şi a organismelor de evaluare regionale

aa) evaluatorul de furnizori şi programe îşi desfăşoară activitatea pe lângă comisiile de autorizare, respectiv ANC; evaluatorul de programe şi furnizori evaluează furnizorii şi programele de formare profesională, verificând îndeplinirea criteriilor de autorizare şi respectarea principiilor de asigurare a calităţii în formarea profesională continuă.

bb) organismul regional de evaluare este un centru de evaluare autorizat, care este acreditat şi coordonat de către ANC, pentru a desfăşura procese de evaluare şi certificare pentru ocupaţia de evaluator de competenţe profesionale şi pentru a efectua verificarea centrelor de evaluare în vederea autorizării acestora, precum şi monitorizarea calităţii proceselor de evaluare desfăşurate în centrele de evaluare autorizate;

cc) registrul naţional al calificărilor este o bază de date naţională ce cuprinde descrierea tuturor calificărilor din România.

dd) sistemul naţional de calificări înseamnă toate aspectele activităţii unui stat membru legate de recunoaşterea educaţiei şi a altor mecanisme care corelează educaţia şi formarea cu piaţa muncii şi societatea civilă. Acesta include dezvoltarea şi punerea în aplicare a acordurilor şi proceselor instituţionale legate de asigurarea calităţii, evaluarea şi acordarea calificărilor. Un sistem naţional de calificări poate fi format din mai multe subsisteme şi include un cadru naţional al calificărilor.

ee) sistemul naţional de învăţământ este constituit din ansamblul unităţilor şi instituţiilor de învăţământ de stat, particulare şi confesionale acreditate, de diferite tipuri, niveluri şi forme de organizare a activităţii de educare şi formare profesională.

ff) standardul ocupaţional – defineşte principalele roluri şi responsabilităţi, descrise prin abilităţi, cunoştinţe şi competenţe necesare pentru a îndeplini condiţiile cerute la angajare.

gg) transferul rezultatelor învăţării şi al creditelor asociate reprezintă procesul prin care rezultatele învăţării şi creditele asociate acestora sunt transferate şi integrate în programul de formare profesională pe care îl urmează persoana care învaţă.

Art. 4(1) Serviciile de evaluare şi certificare a competenţelor profesionale pot fi oferite de instituţii de stat sau particulare autorizate în acest sens - centre de evaluare si certificare a competenţelor profesionale.(2) Certificatele acordate de organizaţiile/instituţiile autorizate, în urma evaluării competenţelor profesionale, produc aceleaşi efecte ca şi celelalte modalităţi de evaluare şi certificare din sistemul formal de educaţie şi formare profesională, în vederea ocupării unui loc de muncă sau continuării educaţiei şi formării profesionale în sistemele formale.

Art. 5(1)Sistemul de evaluare a competenţelor profesionale obţinute în contexte non-formale şi informale respectă asigurarea mobilităţii ocupaţionale pe orizontală şi verticală prin utilizarea sistemului de credite transferabile pentru educaţie şi formare profesională.

3

Page 4: ANC (1)

CAP. 2 Principii şi caracteristici generale

Art. 6Principiile care stau la baza procesului de evaluare a competenţelor profesionale obţinute în contexte non-formale şi iinformale sunt:(a) validitate – evaluarea se bazează pe dovezi de competenţă care provin din activităţile descrise în standardul ocupaţional/ standardul de pregătire profesională;(b) credibilitate – evaluarea foloseşte metode care conduc cu consecvenţă la acelaşi rezultat;(c) flexibilitate – evaluarea se adaptează la nevoile candidaţilor şi la particularităţile locului de muncă;(d) confidenţialitate – datele privind modul de desfăşurare şi rezultatul procesului aparţin beneficiarului;(e) simplitate – procesul de evaluare este uşor de înţeles şi de aplicat de către toate persoanele implicate;(f) calitate – activităţile de evaluare se raportează la standardele ocupaţionale sau de pregătire profesională şi la bune practici naţionale şi internaţionale;(g) transparenţă – asigurarea vizibilităţii totale a deciziei şi a rezultatelor, prin comunicarea periodică şi adecvată a acestora;(h) asigurare a egalităţii de şanse;(i) eficienţa costurilor evaluării;(j) incluziune socială.

Art. 7 Evaluarea competenţelor profesionale are următoarele caracteristici:a) este voluntară; b) se raportează la standardul ocupaţional/standardul de pregătire profesională: evaluarea competenţelor se efectuează în raport cu criteriile de realizare descrise în standardul ocupaţional/standardul de pregătire profesională; c) se desfăşoară în timp şi spaţiu: în sistemul de evaluare bazat pe standarde ocupaţionale/standarde de pregătire profesională, colectarea dovezilor de competenţă rezultă din aplicarea metodelor de evaluare în diferite contexte şi la momente diferite; d) este independent de procesul de pregătire profesională: evaluarea pe baza standardelor ocupaţionale/standardelor de pregătire profesională permite recunoaşterea competenţelor dobândite pe alte căi decât cele formale; e) se finalizează, pentru fiecare unitate de competenţă, cu rezultatul "competent" sau "încă nu competent".

Art. 8. (1) Centrele de evaluare şi certificare a competenţelor profesionale sunt autorizate de Autoritatea Naţională pentru Calificări. (2) Evaluarea şi certificarea competenţelor profesionale dobândite în contexte non-formale şi informale se pot realiza explicit numai în centre de evaluare autorizate.(3) Procesul de evaluare şi certificare a competenţelor dobândite în contexte non-formale şi informale se realizează pentru o unitate de competenţă, mai multe unităţi de competenţă sau pentru toate unităţile de competenţă dintr-un standard ocupaţional/standard de pregătire profesională.(4) Evaluarea şi certificarea competenţelor dobândite în contexte non-formale şi informale conduce, după caz, la transferul rezultatelor învăţării şi a creditelor asociate.

Art. 9.(1) Pot fi centre de evaluare şi certificare a competenţelor profesionale, unităţi şi instituţii de învăţământ, publice sau private, singure sau în parteneriat cu autorităţile locale şi alte instituţii şi organisme publice sau private, furnizori de educaţie şi formare profesională. (2) Centrele de evaluare şi certificare a competenţelor profesionale se autorizează pe ocupaţii/calificări.

Art. 10.(1) Autoritatea Naţională pentru Calificări acreditează organismele regionale de evaluare.

4

Page 5: ANC (1)

(2) Organismele regionale de evaluare desfăşoară procese de evaluare şi certificare pentru ocupaţia de evaluator de competenţe profesionale, efectuează verificarea activităţii centrelor de evaluare în vederea acreditării acestora şi monitorizează calitatea acesteia.(3) Organismele regionale de evaluare sunt selectate dintre centrele de evaluare autorizate şi acreditate pe baza criteriilor stabilite de Autoritatea Naţională pentru Calificări..Art. 11 (1) În funcţie de rezultatul procesului de evaluare şi certificare a competenţelor dobândite, centrul de evaluare şi certificare a competenţelor profesionale eliberează următoarele tipuri de certificate cu recunoaştere naţională: a) certificat de calificare - se eliberează în cazul în care candidatul a fost declarat competent pentru toate competenţele asociate unei calificări sau unei ocupaţii, conform standardului de pregătire profesională sau standardului ocupaţional;b) certificat de competenţe profesionale – se eliberează în cazul în care candidatul a fost declarat competent pentru una sau mai multe competenţe asociate unei calificări ori unei ocupaţii, conform standardului ocupaţional/standardului de pregătire profesională.

CAP. 3 Autorizarea centrelor de evaluare a competenţelor profesionale şi acreditarea organismelor regionale de evaluare

Art. 12În contextul prezentei metodologii, autorizarea/ acreditarea reprezintă procesul în urma căruia persoanele juridice de drept public sau privat, care desfăşoară activităţi de evaluare şi certificare a competenţelor profesionale dobândite în contexte non-formale şi informale, pot elibera certificate de calificare/certificate de competenţe profesionale.

Art. 13(1) În vederea derulării procesului de evaluare, pentru certificarea evaluatorilor de competenţe profesionale, monitorizarea, verificarea şi controlul centrelor de evaluare, se acreditează 8 organisme de evaluare regionale, în fiecare regiune de dezvoltare.(2) Acreditarea celor 8 organisme de evaluare se realizează de către Autoritatea Naţională pentru Calificări, în conformitate cu criteriile stabilite şi aprobate prin Ordin al Ministrului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului.(3) Transferul de atribuţii de la Autoritatea Naţională pentru Calificări către organismele de evaluare regionale se va face treptat, corelat cu procesul de acreditare al acestora precum şi cu reglementările legale în domeniu.(4) În cadrul organismelor regionale de evaluare îşi desfăşoară activitatea evaluatori de evaluatori care certifică evaluatorii de competenţe profesionale propuşi de centrele de evaluare.

Art. 14(1) Autorizarea centrelor de evaluare şi certificare a competenţelor profesionale obţinute pe alte căi decât cele formale, se realizează de către Autoritatea Naţională pentru Calificări.(2 Pot solicita autorizare persoanele juridice de drept public sau privat, care doresc să desfăşoare activităţi de evaluare şi certificare a competenţelor profesionale obţinute în contexte non-formale şi informale, finalizate prin certificate de calificare/ certificate de competenţe profesionale. (3) Persoanele juridice prevăzute la alin. (2) trebuie să îndeplinească următoarele condiţii de eligibilitate:

a) să fie legal constituite şi să aibă ca obiect de activitate şi formarea; b) să îşi îndeplinească obligaţiile de plată a impozitelor, taxelor şi contribuţiilor datorate la bugetul de stat, potrivit legislaţiei în vigoare.

(4) Autorizarea se face pentru ocupaţii/ calificări pentru care există standarde ocupaţionale/ standarde de pregătire profesională, pe niveluri de performanţă..

5

Page 6: ANC (1)

Art. 15 Criteriile de performanţă ale organizaţiilor/ instituţiilor, care solicită autorizarea ca centru de evaluare a competenţelor profesionale, obţinute în contexte non-formale şi informale, se referă la:

a) resurse: instituţia dispune de resurse materiale şi umane care permit efectuarea de evaluări în condiţiile prezentei metodologii; b) cunoştinţe şi experienţă: evaluatorii de competenţe profesionale urmăresc evoluţia ocupaţiilor şi calificărilor în domeniul respectiv şi sunt permanent preocupaţi de dezvoltarea profesională proprie;c) materiale şi documentaţie: organizaţia/ instituţia realizează documente corespunzătoare care să permită desfăşurarea optimă a proceselor de evaluare şi promovare a acestuia;d) derularea proceselor de evaluare: organizaţia/ instituţia respectă caracteristicile şi principiile procesului de evaluare, stabilite în prezenta metodologie , în toate procesele de evaluare derulate; e) difuzarea informaţiilor: organizaţia/ instituţia difuzează informaţii şi materiale cu privire la condiţiile de evaluare şi certificare a competenţelor profesionale precum şi informaţii şi materiale cu privire la promovarea sistemului de evaluare a competenţelor profesionale dobândite în contexte non-formale şi informale şi a activităţii centrului; f) egalitatea de şanse: organizaţia/ instituţia oferă oportunităţi egale şi nediscriminatorii tuturor candidaţilor care doresc să fie evaluaţi în vederea obţinerii unui certificat de calificare/ certificat de competenţe profesionale; g) procedura de contestare: organizaţia/ instituţia are un sistem transparent care permite candidaţilor să conteste decizia “încă nu competent” raportată la anumite unităţi din standard şi să beneficieze de o altă evaluare, efectuată de un alt evaluator (pentru noua evaluare nu se vor percepe taxe suplimentare). h) evidenţa înregistrărilor: organizaţia/ instituţia are un sistem de evidenţă a informaţiilor rezultate din procesele de evaluare, conform cerinţelor prezentei metodologii.

Art. 16(1) Fiecare criteriu prevăzut la art. 15 este analizat şi apreciat pe baza dovezilor produse de organizaţie/ instituţie, pentru fiecare dintre următoarele etape ale ciclului calităţii: planificare, realizare, verificare/ evaluare şi îmbunătăţire. (2) Fiecare etapă a fiecărui criteriu este punctată de la 0 la 3; punctajul criteriului este dat de cel mai mic punctaj obţinut pe etape.(3) Nivelul de performanţă al centrului este dat de punctajul minim acordat fiecărui criteriu în parte. (4) Nivelul de performanţă al organizaţiei/ instituţiei este stabilit în două etape:

a) prin autoevaluare, de către organizaţia care solicită autorizarea;b) prin evaluare de către un organism regional de evaluare şi de un evaluator extern, nominalizat de către Autoritatea Naţională pentru Calificări.

Art. 17 (1) În vederea autorizării unui centru de evaluare se parcurg următoarele etape: a) depunerea cererii de autorizare, însoţită de dosarul de autoevaluare; b) elaborarea instrumentelor de evaluare; c) testarea instrumentelor de evaluare, prin realizarea de către fiecare evaluator a unui număr minim de 5 procese de evaluare; d) certificarea evaluatorilor de competenţe profesionale;e) culegerea dovezilor necesare demonstrării îndeplinirii criteriilor de performanţă; f) întocmirea listei acestor dovezi conform anexei; g) întocmirea matricei de stabilire a nivelului de performanţăh) analizarea dosarului de autorizare; i) verificarea dovezilor de îndeplinire a criteriilor de performanţăj) întocmirea raportului de evaluare; (2) Autoritatea Naţională pentru Calificări soluţionează cererea de autorizare.

6

Page 7: ANC (1)

(3) Autoritatea Naţională pentru Calificări şi organismele regionale de evaluare acordă, la cerere, asistenţă metodologică pentru parcurgerea etapelor în vederea autorizării.

Art. 18 (1) În vederea întocmirii raportului de evaluare de către Autoritatea Naţională pentru Calificări/ organismul regional de evaluare se parcurg următoarele etape: a) verificarea autenticităţii informaţiilor cuprinse în dosarul de autoevaluare întocmit de organizaţie/ instituţie, de către un organism regional de evaluare sau de un evaluator extern nominalizat de către Autoritatea Naţională pentru Calificări, în termen de 45 de zile lucrătoare;b) evaluatorul extern întocmeşte raportul de evaluare şi comunică solicitantului decizia privind autorizarea, împreună cu înştiinţarea de plată.(2) Decizia privind autorizarea poate fi contestată în termen de 5 zile de la comunicare.(3) În cazul contestării deciziei, Autoritatea Naţională pentru Calificări nominalizează un alt evaluator extern care întocmeşte un alt raport de evaluare, în termen de 30 de zile de la depunerea contestaţiei. (4) Rezultatul celei de a doua evaluări rămâne definitiv.

Art. 19 Dosarul de autorizare prevăzut la art. 17 alin. (1) lit. h) cuprinde: - actul de înfiinţare al organizaţiei/instituţiei; - declaraţie pe propria răspundere a conducătorului organizaţiei/ instituţiei, că aceasta nu este în situaţia de incapacitate de plată sau cu conturi blocate; - dovada accesului la condiţiile reale de muncă, condiţii materiale adecvate şi la resursele necesare evaluării (protocoale semnate cu unităţi de profil, în cazul organizaţiilor care nu desfăşoară activităţi curente în ocupaţiile/ calificările pentru care doresc autorizarea); - dosarul de autoevaluare, care cuprinde matricea de stabilire a nivelului de performanţă şi lista dovezilor de îndeplinire a criteriilor de performanţă. - dovada deţinerii spaţiului în care se desfăşoară activitatea centrului de evaluare- decizii de numire a directorului centrului de evaluare, a secretarului şi, dupa caz, a verificatorului intern- contractele de muncă ale directorului şi secretarului centrului de evaluare- contractele civile de prestări servicii ale evaluatorilor de competenţe profesionale - lista evaluatorilor desemnaţi pe ocupaţie/ calificare şi dovezile pentru experienţa de muncă, ca evaluatori (CV format EuroPass, copii după certificatele de calificare/ diplome)

Art. 20 (1) După analizarea dosarului de autorizare şi verificarea dovezilor de îndeplinire a criteriilor de performanţă, evaluatorul extern propune Autorităţii Naţionale pentru Calificări autorizarea centrului de evaluare.(2) Autoritatea Naţională pentru Calificări soluţionează cererea de autorizare.

Art. 21În termen de 5 zile de la data luării deciziei, Autoritatea Naţională pentru Calificări comunică în scris decizia luată atât organismului regional de evaluare, cât şi solicitantului.

Art. 22 (1) Autoritatea Naţională pentru Calificări emite autorizaţia de funcţionare în termen de 30 de zile de la data luării deciziei de autorizare.(2) Autorizaţia este înregistrată în Registrul de evidenţă a autorizaţiilor de funcţionare pentru fiecare ocupaţie/ calificare, pentru care organizaţia a solicitat autorizarea şi se identifică prin serie, număr şi perioada de valabilitate. (3) În cazul pierderii, sustragerii sau deteriorării autorizaţiei de funcţionare, centrul de evaluare poate solicita eliberarea unui duplicat al autorizaţiei în condiţiile prevăzute în reglementările privind documentele cu regim special, precum şi în instrucţiunile emise de Autoritatea Naţională pentru Calificări.

Art. 23

7

Page 8: ANC (1)

Organizaţia/instituţia care a solicitat autorizarea, nemulţumită de soluţionarea cererii de autorizare, se poate adresa instanţei judecătoreşti competente, în temeiul Legii contenciosului administrativ nr. 29/1990.

Art. 24 Datele privind centrele de evaluare autorizate se înscriu în Registrul naţional al centrelor de evaluare a competenţelor profesionale, dobândite în contexte informale si non-formale.

Art. 25 Centrele de evaluare a competenţelor profesionale autorizate au următoarele obligaţii:

a) să respecte principiile şi criteriile de evaluare, pe baza cărora se desfăşoară procesul de evaluare;

b) să consilieze persoanele care au solicitat evaluarea, punându-le la dispoziţie documentele specifice evaluării;

c) să trateze candidaţii la evaluare fără discriminare pe criterii de gen, vârstă, rasă, origine etnică, apartenenţă politică sau religioasă, naţionalitate;

d) să adapteze metodele de evaluare la nevoile condidaţilor;e) să asigure confidenţialitatea datelor privind evaluările efectuate; f) să pună la dispoziţia persoanelor împuternicite să exercite controlul şi monitorizarea

activităţii centrelor de evaluare toate documentele solicitate de acestea.

Art. 26Organismele regionale de evaluare au următoarele obligaţii:

(a) să acorde asistenţă metodologică pentru parcurgerea etapelor în vederea autorizării;(b) să verifice dosarul de autorizare; (c) să propună Autorităţii Naţionale pentru Calificări autorizarea centrelor de evaluare şi

certificare a competenţelor profesionale;(d) să participe alături de reprezentantul Autorităţii Naţionale pentru Calificări la certificarea

evaluatorilor de competenţe profesionale;(e) să monitorizeze activitatea centrelor de evaluare si certificare a competenţelor

profesionale din zona geografică corespunzătoare.

Cap. 4 Monitorizarea şi reautorizarea centrelor de evaluare şi certificare a competenţelor profesionale

Art. 27 În sensul prezentei metodologii, monitorizarea reprezintă urmărirea sistematică a activităţii centrelor de evaluare şi certificare de competenţe profesionale autorizate.

Art. 28 (1) Centrele de evaluare de competenţe profesionale autorizate transmit Autorităţii Naţionale pentru Calificări/organismelor regionale de evaluare, în termen de 15 zile de la sfârşitul fiecărui trimestru, rapoarte care conţin informaţii cu privire la evaluările efectuate pe fiecare ocupaţie/calificare, numărul acestora, numărul de certificate eliberate, contestaţiile şi modul de rezolvare a acestora.(2) Organismele regionale de evaluare verifică funcţionarea centrelor de evaluare autorizate din zona geografică corespunzătoare.(3) Autoritatea Naţională pentru Calificări controlează activitatea organismelor regionale de evaluare şi, prin sondaj, activitatea centrelor de evaluare autorizate.

Art. 29(1) În cazul în care, în urma verificării unui centru de evaluare a competenţelor profesionale autorizat, se constată că unul sau mai multe criterii de performanţă nu sunt respectate, acesta este atenţionat în scris că i se acordă o perioadă de 60 de zile pentru remedierea neconformităţilor.

8

Page 9: ANC (1)

(2) În acest interval, după remedierea neconformităţilor constatate, centrul de evaluare solicită Autorităţii Naţionale pentru Calificări o nouă evaluare a activităţii sale şi certificare a competentelor profesionale. (3) Dacă în termen de 60 de zile organizaţia/instituţia autorizată nu dovedeşte îndeplinirea criteriilor de performanţă, Autoritatea Naţională pentru Calificări decide retragerea autorizaţiei de funcţionare.

Art. 30 Pentru reautorizarea centrelor de evaluare şi certificare a competenţelor profesionale se aplică aceeaşi procedură de autorizare.

CAP. 5 Evaluarea şi certificarea competenţelor profesionale

Art. 31 Persoanele care doresc să fie evaluate în vederea recunoaşterii competenţelor profesionale dobândite în contexte non-formale şi informale, pe baza unui standard ocupaţional/ standard de pregătire profesională, se adresează unui centru de evaluare a competenţelor profesionale autorizat pentru ocupaţia/ calificarea respectivă.

Art. 32 (1) Evaluarea şi recunoaşterea competenţelor profesionale dobândite în contexte non-formale şi informale se poate face pentru toate unităţile de competenţă din cadrul unui standard ocupaţional/ standard de pregătire profesională sau doar pentru una ori mai multe unităţi de competenţă din respectivul standard, în funcţie de cererea persoanei în cauză. (2) Solicitarea pentru evaluarea de competenţe profesionale trebuie să cuprindă cel puţin o unitate de competenţă specifică ocupaţiei/ calificării.(3) Procesul de evaluare a competenţelor profesionale dobândite în contexte non-formale şi informale va respecta asigurarea mobilităţii ocupaţionale pe orizontală şi verticală prin utilizarea sistemului de credite transferabile pentru educaţie şi formare profesională.

Art. 33 (1) Candidatul îşi autoevaluează performanţa profesională în raport cu conţinutul standardului ocupaţional/ standardului de pregătire profesională, înainte de intrarea în procesul de evaluare. Candidatul poate fi asistat în acest proces de către evaluatorul de competenţe profesionale desemnat de centrul de evaluare şi certificare a competenţelor profesionale.(2) Evaluatorul de competenţe profesionale explică şi detaliază, la solicitarea candidatului, conţinutul şi prevederile standardului ocupaţional/standardului de pregătire profesională. (3) În funcţie de rezultatul autoevaluării, evaluatorul recomandă candidatului următoarele:- să participe la procesul de evaluare pentru toate competenţele din standardul ocupaţional/ standardul de pregătire profesională; - să participe la procesul de evaluare pentru o parte din competenţele din standardul ocupaţional/ standardul de pregătire profesională; - să nu solicite evaluarea decât după dobândirea competenţelor profesionale. (4) Decizia de a participa la procesul de evaluare aparţine candidatului, care specifică unităţile de competenţă pentru care doreşte să fie evaluat.

Art. 34(1) Evaluatorul de competenţe profesionale prezintă candidatului metodele de evaluare care vor fi utilizate şi stabileşte programul de desfăşurare a procesului de evaluare de comun acord cu candidatul. (2) Programul de desfăşurare a evaluării este aprobat de conducerea centrului de evaluare a competenţelor profesionale autorizat pentru ocupaţia/calificarea respectivă.

Art. 35 (1) Fiecare centru de evaluare a competenţelor profesionale autorizat stabileşte modalitatea concretă de evaluare, astfel încât metodele aplicate să conducă la demonstrarea competenţei în ansamblul ei.

9

Page 10: ANC (1)

(2) Pentru asigurarea corectitudinii şi echidistanţei faţă de candidaţi fiecare centru de evaluare a competenţelor profesionale va elabora şi utiliza seturi de instrumente de evaluare.(3) Testul scris este metodă de evaluare obligatorie.(4) În orice combinare a metodelor de evaluare trebuie să existe cel puţin o metodă pentru evaluarea cunoştinţelor şi cel puţin o metodă pentru evaluarea abilităţilor practice.(5) Durata procesului de evaluare se stabileşte de fiecare centru de evaluare şi certificare a competenţelor profesionale, în funcţie de specificul şi complexitatea ocupaţiei/calificării, fără a depăşi 30 de zile de la data completării fişei de autoevaluare.

Art. 36(1) Dovezile de competenţă demonstrate de candidat pe parcursul evaluării sunt analizate de evaluatorul de competenţe profesionale în raport cu cerinţele standardului ocupaţional/ standardului de pregătire profesională. (2) Decizia privind competenţa candidatului se stabileşte pentru fiecare unitate de competenţă pentru care a fost evaluat candidatul.(3) Decizia privind competenţa candidatului se exprimă în două moduri: “competent“ sau “încă nu competent“.

Art. 37 (1) Dacă în urma evaluării candidatul nu este mulţumit de decizia evaluatorului, acesta are dreptul de a face contestaţie, pe care o depune la centrul de evaluare şi certificare a competenţelor profesionale, în termen de 5 zile de la data comunicării deciziei. (2) Centrul de evaluare şi certificare a competenţelor profesionale desemnează un alt evaluator care organizează un nou proces de evaluare pentru unitatea/ unităţile de competenţe, care fac obiectul contestaţiei.(3) Pentru noua evaluare nu se vor percepe taxe suplimentare.

Art. 38 (1) Persoanele declarate competente în urma procesului de evaluare primesc un certificat de calificare/certificat de competenţe profesionale pentru unităţile de competenţă pentru care au fost declarate competente. (2) Aceste tipuri de certificate au recunoaştere naţională şi se eliberează însoţite de o anexă denumită “Supliment descriptiv al certificatului”, în care se precizează competenţele/ unităţile de competenţe pentru care candidatul a fost declarat competent.

CAP. 6 Evaluarea şi certificarea evaluatorilor

Art. 39(1) Evaluatorul de competenţe profesionale este un specialist cu experienţă recentă de muncă şi/sau de coordonare în ocupaţiile/calificările pentru care este desemnat de centrul de evaluare şi certificare a competenţelor profesionale.(2) Evaluatorul de evaluatori evaluează şi certifică specialiştii propuşi de centrele de evaluare pentru certificare ca evaluatori de competenţe profesionale.(3) Evaluatorul extern verifică modul de îndeplinire a criteriilor de performanţă de către o organizaţie/instituţie, în vederea autorizării ca centru de evaluare conform legislaţiei în vigoare; evaluează şi certifică evaluatorii de evaluatori, monitorizează activitatea centrelor de evaluare şi a organismelor regionale de evaluare.

Art. 40 (1) Pentru a deveni evaluator de competenţe profesionale, specialistul este evaluat şi certificat de către un evaluator de evaluatori din cadrul Agenţiei Naţionale pentru Calificări sau al unui organism regional de evaluare, în conformitate cu standardul ocupaţional „Evaluator în sistemul de FPC”. (2) Pentru a deveni evaluator de competenţe profesionale, specialistul trebuie să aibă experienţă dovedită în ultimii 5 ani în domeniul pentru care va derula procese de evaluare.

10

Page 11: ANC (1)

Art. 41(1) Pentru a deveni evaluator de evaluatori, evaluatorul de competenţe profesionale este evaluat şi certificat de către un evaluator extern din cadrul Agenţiei Naţionale pentru Calificări, în conformitate cu standardul ocupaţional „Evaluator în sistemul de FPC”. (2) Pentru a deveni evaluator de evaluatori, un evaluator de competenţe profesionale trebuie să aibă experienţă în evaluări de minimum 5 ani.

Art. 42(1) Pentru a deveni evaluator extern, evaluatorul de evaluatori este evaluat şi certificat de către Agenţia Naţională pentru Calificări, în conformitate cu standardul ocupaţional „Evaluator în sistemul de FPC”.(2) Pentru a deveni evaluator extern, un evaluator de evaluatori trebuie să aibă experienţă în această calitate de minimum 1 an.

Art. 43(1)Evaluatorul de competenţe profesionale, evaluatorul de evaluatori si evaluatorii externi sunt înregistrati, după caz în:

a) Registrul naţional al evaluatorilor de competenţe profesionaleb) Registrul naţional al evaluatorilor de evaluatoric) Registrul naţional al evaluatorilor externi

CAP. 7 Eliberarea, gestionarea şi arhivarea certificatelor obţinute în urma certificării competenţelor profesionale obţinute în contexte non-formale şi informale

Art. 44 Certificatele menţionate la Art.11 sunt recunoscute la nivel naţional şi au regimul actelor de studii.

Art. 45(1) Autoritatea Naţională pentru Calificări gestionează certificatele menţionate la Art. 11. (2) Autoritatea Naţională pentru Calificări eliberează centrelor de evaluare autorizate contra cost, pe bază de proces-verbal de predare-primire, formularele de certificate solicitate.

Art. 46(1) Evidenţa înregistrărilor şi a informaţiilor rezultate din procesele de evaluare se ţine prin următoarele documente: a) Registrul general al persoanelor evaluate; b) Registrul de gestionare a certificatelor; c) Registrul de evidenţă nominală a eliberării certificatelor.(2) Carnetul cu formularele de certificate şi matca certificatelor eliberate sunt formulare cu regim special.(3) Documentele prevăzute la Art. 46 alin. (1) se completează conform instrucţiunilor în vigoare, se numerotează, se parafează şi se certifică pentru conţinut şi număr de pagini de către conducerea centrului de evaluare şi certificare a competenţelor profesionale. (4) Acestea sunt gestionate de către o persoană desemnată de conducerea centrului de evaluare şi certificare a competenţelor profesionale şi se păstrează în fişete metalice asigurate cu cheie.

Art. 47(1) Documentele create şi deţinute în cadrul activităţii Centrelor de evaluare şi certificare a competenţelor profesionale obţinute pe alte căi decât cele formale, vor fi păstrate şi arhivate după cum urmează:a) documente care se pastrează/ arhivează cu caracter permanent:

- copii faţă-verso după certificate- Registrul general al persoanelor evaluate- Registrul de gestionare a certificatelor - Registrul de evidenţă nominală a eliberării certificatelor

11

Page 12: ANC (1)

- Cotoarele certificatelor eliberateb) documente care se pastrează/ arhivează timp de 5 (cinci) ani:

- înregistrarea rezultatului în urma evaluării pentru fiecare persoană evaluată, în originalc) documente care se păstrează/ arhivează timp de 1 (un) an:

- dosarele complete de evaluare ale condidaţilor, întocmite de către Centrele de evaluare si certificare a competenţelor profesionale obţinute în contexte non-formale şi informale(2) La expirarea termenului de păstrare/ arhivare, documentele menţionate la Art. 47 (1) lit. b) si c), se vor distruge numai cu respectarea dispozitiilor legale în vigoare.

Art. 48(1) Arhivarea acestor documente se face în condiţiile prevăzute de legislaţia în vigoare. (2) Cel puţin o dată pe trimestru, conducătorul centrului de evaluare a competenţelor profesionale verifică situaţia acestor documente.

Art. 49 (1) Completarea certificatelor se face prin scriere la calculator sau de mână de către persoana desemnată în acest scop de conducerea centrului de evaluare; această persoană va semna la rubrica "secretar". (2) Certificatul se completează cu cerneală neagră, corect, citeţ şi fără ştersături; numele şi prenumele titularului şi ale evaluatorului se scriu fără prescurtări, cu litere mari de tipar. (3) Certificatul se semnează de către secretarul şi conducătorul centrului de evaluare a competenţelor profesionale în care s-a desfăşurat procesul de evaluare, pe semnătura acestuia din urmă aplicându-se ştampila instituţiei.

Art. 50 (1) Certificatul se eliberează titularului, sub semnătură, pe baza actului de identitate. (2) În situaţii excepţionale, certificatul se eliberează unei persoane împuternicite, pe bază de procură autentificată de notariat; procura se păstrează în arhiva centrului de evaluare.

Art. 51 (1) Formularele certificatelor deteriorate sau completate greşit, cu ştersături, adăugări suplimentare, cu ştampilă aplicată necorespunzător se anulează cu aprobarea conducerii centrului, prin scrierea cuvântului "ANULAT", cu cerneală roşie, cu litere mari de tipar, pe toată diagonala imprimatului, atât pe certificat, cât şi pe matcă. (2) Menţiunea respectivă se face şi în Registrul de evidenţă nominală a eliberării certificatelor.

Art. 52 (1) Dispariţia unor formulare de certificate este anunţată imediat Autorităţii Naţionale pentru Calificări/ organismelor de evaluare.regionale (2) Formularele menţionate la alin. (1) sunt declarate "nule" prin publicarea unui anunţ de către centru în Monitorul Oficial al României, Partea a III-a. (3) Certificatele pot fi anulate şi în temeiul unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile. În acest caz se face menţiunea în Registrul de evidenţă nominală a eliberării certificatelor, precizându-se numărul şi data hotărârii, precum şi instanţa care a pronunţat-o.

Art. 53Seria şi numărul certificatelor anulate în conformitate cu prevederile Art. 51 alin. (1) şi Art. 52 alin. (1) si (3), se înregistrează în registrul intern al certificatelor anulate şi sunt raportate Autorităţii Naţionale pentru Calificări/ organismului regional de evaluare.

Art. 54 (1) În cazul pierderii sau distrugerii certificatului original, în baza unei cereri scrise a solicitantului, centrul de evaluare şi certificare a competenţelor profesionale eliberează un duplicat al acestuia, întocmit pe baza documentelor aflate în arhiva instituţiei. (2) Cererea de eliberare a duplicatului este însoţită de următoarele acte, care se arhivează cu titlu permanent:

12

Page 13: ANC (1)

a) declaraţia scrisă, dată de titularul certificatului, în care sunt cuprinse toate elementele necesare pentru identificare, împrejurările în care documentul a fost pierdut, precum şi alte precizări care să confirme dispariţia acestuia; b) dovada publicării pierderii certificatului în Monitorul Oficial al României, Partea a III-a; c) copie de pe actul de identitate.

Art. 55 (1) Duplicatul certificatului se întocmeşte pe un formular valabil şi se eliberează conform prezentei metodologii. (2) Pe duplicat se face menţiunea "duplicat", sub care semnează conducătorul în funcţie al centrului de evaluare şi se aplică ştampila instituţiei. (3) În Registrul de evidenţă nominală a eliberării certificatelor, la duplicat se înscrie, cu cerneală roşie, menţiunea "duplicat", precizându-se seria şi numărul certificatului original. (4) În Registrul de evidenţă nominală a eliberării certificatelor, la rubrica certificatului original, precum şi pe matca certificatului original se menţionează, cu cerneală roşie, seria şi numărul duplicatului. (5) În cazul în care un centru de evaluare autorizat şi-a încetat activitatea, cererea de eliberare a duplicatului se adresează Autorităţii Naţionale pentru Calificări, care completează şi eliberează duplicatul, cu respectarea regulilor cuprinse în alineatele precedente. În acest caz se aplică ştampila Autorităţii Naţionale pentru Calificări şi semnătura reprezentantului legal al acesteia.

Art. 56 (1) Termenul pentru eliberarea duplicatelor este de 30 de zile de la data înregistrării cererii. (2) Duplicatele se eliberează o singură dată, fapt ce se aduce la cunoştinţă titularilor.

CAP.8 Dispoziţii finale

Art. 57(1) Taxa de autorizare pe ocupaţie/ calificare se stabileşte diferenţiat, corelat cu nivelul de performanţă al centrului de evaluare şi certificare a competenţelor profesionale. (2) Cuantumul taxei de autorizare/ reautorizare este aprobat prin Ordinul Ministrului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, la propunerea Autorităţii Naţionale pentru Calificări şi este actualizat periodic.

Art. 58(1) Cuantumul taxelor pentru evaluarea şi certificarea competenţelor profesionale dobândite în contexte non-formale şi informale sunt stabilite de centrul de evaluare si certificare a competenţelor profesionale. (2) Taxele pentru evaluarea şi certificarea competenţelor profesionale dobândite în contexte non-formale şi informale pot fi plătite de agentul economic la care este angajat solicitantul din fondurile alocate formării continue a angajaţilor conform Codului muncii .

Art. 59În cazul încetării activităţii autorizate, centrul de evaluare a competenţelor profesionale este obligat să predea Autorităţii Naţionale pentru Calificări, pe bază de proces-verbal, toate documentele, arhiva şi certificatele rămase necompletate.

13