ANATOMIA SISTEMULUI UROGENITAL DR CĂTĂLIN PRICOP

Sistemul urogenital este alcătuit din organe urinare cu rol în formarea,

stocarea şi eliminarea urinii şi organe genitale, implicate în funcţiile sexuală şi

de reproducere. Organele urinare sunt reprezentate de rinichi, unde are loc

formarea urinii, uretere care transportă urina de la rinichi la vezica urinară,

vezica urinară unde urina este stocată temporar şi uretră, prin care aceasta

este eliminată în exterior.

RINICHIUL

- Rinichiul este un organ pereche, având forma asemănată cu o boabă

de fasole.

- Culoare maro-roşiatică, suprafaţa netedă şi regulată, consistenţa

fermă.

- Dimensiuni: 12/6/3 cm; greutate: 130-150g.

- Dimensiuni mai mici: malformaţii congenitale (rinichi hipoplazic,

rinichi miniatural) sau stări patologice (rinichi scleroatrofic, pielonefrita

cronică)

- Dimensiuni mai mari: stări patologice (hidronefroza, pionefroza),

absenţa congenitală sau dobândită a celuilalt rinichi.

- Rinichii sunt situaţi între T12 şi L3 în partea superioară a

retroperitoneului, în şanţurile paravertebrale.

- Localizarea calculilor pe radiografia renală simplă (RRVS) se poate

face în cazul celor bazinetali utilizând « patrulaterul Bazy Moyrand » care se

constituie între două linii transversale care trec prin corpurile vertebrale L1,

respectiv L2 şi două linii verticale, una mediană, trecând prin apofizele

spinoase ale vertebrelor şi alta paramediană, la circa 6 cm de prima.

- În cazul calculilor situaţi în pelvis, se utilizează « patrulaterul

Robert-Gayet » pentru localizarea calculilor intramurali, constituit între două

linii orizontale, una trecând prin marginea superioară a acetabulelor şi alta

prin fosetele ligamentului rotund ale capetelor femurale iar liniile verticale ale

patrulaterului sunt linia mediană şi liniile care trec prin marginile interne ale

găurilor obturatorii.

- Axul mare al rinichiului are o direcţie oblică inferilateral, polul

inferior este mai depărtat de linia mediană decât cel superior.

- În cazul rinichiului în potcoava axul este inversat.

- Rinichiul este înconjurat de fascia renală a lui Gerota cu cele 2 foiţe,

anterioară şi posterioară.

- Între fascia renală şi rinichi se găseşte grăsimea perirenală şi între

fascia renală şi peretele abdominal se găseşte grăsimea pararenală.

- Polul superior al rinichiului este acoperit de glanda suprarenală.

- Suprafaţa rinichiului este acoperită de capsula fibroasă ce acoperă

parenchimul renal.

- Parenchimul renal

este format din corticală şi

medulară (Fig.1).

- Corticala este

situată la periferie şi se

prelungeşte între piramide

sub forma coloanelor lui

Bertin.

- Medulara este

formată din piramidele lui

Malpighi al căror vârf se

numeşte papila renală (8-10)

şi proemină în sinusul renal.

- Corticala conţine

corpusculii renali Malpighi.

- Piramidele conţin tubii colectori care se deschid în papila renală prin

10-20 de orificii (aria cribriforma).

- Urina produsă la nivelul nefronilor este condusă prin tubii colectori la

nivelul calicelor mici.

- Cele 10-15 calice mici se unesc în 3 grupe şi formează calicele mari

(superior, mijlociu şi inferior).

- Prin unirea calicelor mari se formează pelvisul renal (bazinetul) care

se continuă cu porţiunea iniţială a ureterului.

- Modificări la nivelul joncţiunii pieloureterale sau un vas polar

inferior duc la sindrom de joncţiune pieloureterală.

Fig. 1. – Anatomia rinichiului

- Căile excretorii reprezintă locul de formare a litiazei urinare; în

funcţie de dimensiuni aceasta poate varia de la un calcul caliceal de câţiva mm

până la litiaza coraliformă.

- Vascularizaţia renală este asigurată de arterele renale cu origine în

aortă, sub originea arterei mezenterice superioare, la nivel L2-L3 (Fig.2).

- Venele renale îşi au originea în reţeaua venoasă corticală şi în venele

din piramidele renale şi se varsă în vena cavă inferioară; vena renală stângă

încrucişează anterior aorta, trecând înapoia arterei mezenterice superioare

(pensa aortomezenterică).

- Datorită unghiului drept sub care vena testiculară stângă se deschide

în vena renală stângă, vecinatatea cu vărsarea venei centrale a suprarenalei

stângi şi pensa aortomezenterică justifică apariţia mai frecventă a

varicocelului pe partea stângă.

- Dezvoltarea tumorilor renale cu tromb până în vena cavă inferioră

poate determina apariţia varicocelului pe partea dreaptă.

- Limfaticele rinichiului drenează: cele drepte în ganglionii limfatici

juxta-aortici și retrocavi iar cele stângi în cei juxta-aortici stângi.

- Nervii rinichiului provin din plexul celiac şi au o dispoziţie

plexiformă în jurul arterei renale.

Fig. 2 – Aparatul urogenital

URETERELE

- Ureterele sunt ducte excretorii cu o lungime de aproximativ 25 cm

care transportă urina între pelvisul renal şi vezica urinară.

- Ureterul prezintă îngustări la nivelul joncţiunii pielo-ureterale, la

încrucişarea cu vasele iliace şi la pătrunderea în vezica urinară, toate acestea

fiind locuri de elecţie pentru oprirea calculilor urinari.

- Obstrucţia ureterului este însoţită de dilatarea în amonte a acestuia şi

a sistemului pielocaliceal (ureterohidronefroză) şi de durere (colica renală).

- Vascularizaţia ureterului este asigurată de ramuri din artera renală,

aortă, artera testiculară, arterele iliacă comună şi internă, artera vezicală

inferioară.

- Lezarea acestora în timpul intervenţiilor chirurgicale poate determina

ischemia şi necroza peretelui ureteral.

- Raportul intim cu artera uterină necesită atenţie sporită în timpul

intervenţiilor ginecologice - ligatura unilaterală a ureterului poate determina

ureterohidronefroza si dureri colicative sau tardiv, fistulă ureterală iar

ligatura bilaterală a ureterelor în histerectomie, poate duce la anurie

obstructivă.

- Inervaţia ureterului este autonomă, simpatică şi parasimpatică, din

ramuri din plexul renal şi hipogastric.

VEZICA URINARĂ

- Vezica urinară este situată subperitoneal în spatele simfizei pubiene

(Fig.3).

- Prezintă 4 feţe (superioara, anterioară, inferolaterale şi posterioară).

Fig. 3. – Vezica urinară

- Faţa superioară este acoperită de peritoneu – perforarea vezicii

urinare la acest nivel duce la scurgerea urinei în cavitatea peritoneală.

- Fața anterioara reprezintă calea de elecţie pentru abordul prostatei şi

locul de extravazare a urinei în rupturile vezicale extraperitoneale.

- Faţa posterioară vine în raport cu veziculele seminale, ampulele

ductelor deferente şi rectul.

- La nivelul trigonului se deschid orificiile ureterale.

- Mecanismele antireflux sunt: 1.Traiect submucos al ureterului

suficient de lung; 2.Detrusor şi trigon cu tonus muscular normal; 3.Musculatura

ureterului să fie normală; 4. Complianţa vezicală să fie normală; 5. Diureza în

debit suficient.

- Deficitul mecanismelor antireflux duce la apariţia refluxului

vezicoureteral.

- Vascularizaţia vezicii urinare este realizată de arterele vezicale

superioare, mijlocii şi inferioare iar venele drenează în plexul venos prostatic.

- Inervaţia provine din plexurile hipogastrice şi nervii splahnici pelvini.

PROSTATA

- Prostata este o glandă anexă a aparatului genital masculin, cu stuctură

glandular, fiind străbatută de uretra prostatică.

- Prostata se împarte în mai multe zone: zona periferică (70% din

prostată), zona centrală (25%), zona tranziţională (5-10%), zona glandulară

periuretrală.

Fig. 4 - Prostata

Hiperplazia benignă de prostată se dezvoltă preponderent din zona

tranziţională a prostatei, pe când cancerele de prostată se dezvoltă în special

din zona periferică.

URETRA

- Uretra masculină se întinde de la nivelul colului vezical până la

nivelul meatului uretral.

- Are 2 porţiuni : posterioară (prostatică şi membranoasă) şi anterioară

(perineală şi peniană).

- Uretra prostatică străbate prostata de la bază spre apex.

- Pe peretele posterior prezintă creasta uretrală care se continuă cu

coliculul seminal (veru montanum).

- La nivelul său se deschide, median, utricula prostatică, iar lateral

canalele ejaculatorii.

- De o parte şi de alta a crestei uretrale se găsesc sinusurile prostatice în

care se deschid ductele acinilor prostatici.

- Uretra membranoasă străbate diafragma urogenitală.

- La acest nivel se produce forfecarea uretrei în fracturile de bazin.

- Datorită peretelui subţire şi a calibrului foarte îngust, cât şi a

unghiului pe care îl face cu segmentul următor, uretra membranoasă poate fi

ruptă în timpul cateterismului intempestiv.

- Uretra anterioară (spongioasă) este situată în corpul spongios fiind

înconjurată de ţesut erectil pe toată lungimea sa.

- La nivelul glandului prezintă fosa naviculară.

TESTICULELE

- Testiculele sunt organe pereche situate în scrot.

- Au formă ovoidală şi dimensiuni de 4,5/3/2,5 cm.

- Testiculul este împărţit în lobuli ce conţin tubulii seminiferi ce se

continuă cu tubulii drepţi ce se anastomozează şi formează rete testis din care

se desprind ducte eferente care pătrund în capul epididimului.

- Vascularizaţia arterială este asigurată de artera testiculară, ramură din

aorta abdominală, artera cremasteriană şi artera ductului deferent.

- Venele formează plexul pampiniform care se continuă cu vena

testiculară.

- Vena testiculară dreaptă se varsă în vena cava inferioară iar cea

stângă în vena renală stângă.

- Plexul pampiniform are rol în a menţine temperatura testiculară cu

câteva grade mai mică decât cea abdominală.

- Coborârea testiculului în perioada intrauterină deficitară, fie

prezenţa testiculului în cavitatea abdominală, fie în canalul inghinal, crşste

riscul de tumoră testiculară de 40 ori, riscul fiind mai crescut în cazul

testiculului intraabdominal.

- Dilatarea plexului pampiniform se numeşte varicocel.

- Datorită unghiului drept sub care vena testiculară stângă se deschide

în vena renală stângă, vecinatatea cu vărsarea venei centrale a suprarenalei

stângi şi pensa aortomezenterică justifică apariţia mai frecventă a

varicocelului pe partea stângă.

- Limfaticele drenează în ganglionii limfatici para-aortici.

- Nervii provin din plexul aorticorenal.

- Epididimul este o structură rezultată din plierea ductului epididimar.

- Prezintă cap, corp şi coadă, este în contact cu faţa posterioară a

testiculului şi se continuă cu ductul deferent.

- Ductul deferent se întinde de la coada epididimului până la unirea cu

veziculele seminale.

- Veziculele seminale sunt structuri multisaculare care secretă lichidul

seminal, care, prin conţinutul de fructoză şi colină, asigură un suport energetic

spermatozoizilor.

- Ductul ejaculator rezultă din unirea ductului deferent cu cel al

veziculei seminale corespunzatoare.

PENISUL

- Penisul este organul copulator al bărbatului.

- Este alcatuit din trei structuri erectile (doi corpi cavernoşi şi corpul

spongios) şi învelişuri.

- Penisul prezintă o rădăcină situată în spaţiul perineal superficial şi

corp.

- Corpul spongios începe de la bulbul penisului unde este acoperit de

muschiul bulbospongios, conţine uretra peniană şi se termină la nivelul

glandului penian.

- Corpii cavernoşi sunt ataşaţi de ramurile ischiopubiene şi sunt

înconjuraţi de muşchii ischiocavernoşi, după care merg pe faţa dorsală a

penisului, după care pătrund în gland, delimitând cu coroana acestuia gâtul

glandului.

- Vascularizaţia arterială este asigurată de ramuri din arterele

pudendale internă şi externă.

- Venele se varsă prin vena dorsală a penisului în plexul prostatic.