Analiza mediului economic general conform modelului P.E.S.T

Factori politici

“Acela care va controla volumul banilor în orice ţară va fi stăpânul legilor şi comerţului” spunea James Abraham Garfield, al douăzecilea preşedinte al SUA, al doilea preşedinte care a murit asasinat în 1881 şi care a avut al doilea cel mai scurt mandat ca preşedinte de doar 6 luni şi cincisprezece zile. Puterea banului a reprezentat şi reprezintă în continuare un miraj pentru orice lider politic indiferent de orientarea sa.

Actuala criză, precum şi cele de până acum, ridică tot mai serios întrebarea dacă nu cumva prezenţa băncilor centrale în inima sistemelor economice capitaliste reprezintă problema reală a funcţionării pieţei libere. Politica monetară, adesea creditată cu mult prea multe virtuţi, s-a dovedit insuficientă şi inadecvată rezolvărilor problemelor din economia reală. Ideea de bani ieftini şi nelimitaţi introduşi în sistemul economic a creat mai multe probleme pieţei libere decât a rezolvat.

În încercarea de a înţelege mai bine ce se întâmplă în momentul de faţă trebuie să ne aplecăm nu doar asupra banilor şi semnificaţiei acestora ci şi asupra băncilor centrale. Trebuie să înţelegem în ce măsură băncile centrale (unele dintre ele private) reprezintă un apanaj al pieţei libere. Un prim pas ar fi să înţelegem de ce au apărut băncile centrale şi ce rol le-a fost atribuit iniţial şi ce rol au ele în prezent. Prima bancă centrală a fost creată în 1668 în Suedia - Riksbank având un rol fundamental în finanţarea Marelui Război Nordic (1700 - 1721) dus de această ţară (condusă la acel moment de Charles al-XII-lea) împotriva unei coaliţii formată din Rusia, Danemarca-Norvegia şi Saxonia-Polonia-Lituania.

La scurt timp după crearea acestei bănci, apare o nouă bancă centrală - Banca Angliei (1694), în mijlocul Războiului de Nouă Ani (1688-1697) când, în urma Bătăliei de la Bévéziers din 1690, flota engleză condusă de amiralul Torrington este învinsă de flota franceză condusă de amiralul Tourville care a reuşit să scufunde şi să captureze 15 nave engleze. Rămas fără flotă, regele Angliei William al-III-lea şi Regina Maria a II-a au fost de acord cu crearea unei instituţii “private” care în numai 12 zile a obţinut suma de 1,2 milioane lire sterline din care jumătate au fost cheltuiţi pentru o nouă flotă engleză.

Istoria Rezervelor Federale din SUA e de dată ceva mai recentă. Iniţial, crearea unei bănci centrale în SUA a fost privită cu multă reticenţă pentru că exista suspiciunea că se dorea ca Marea Britanie să aibă un control asupra politicii monetare. Prima încercare de a centraliza politica monetară în SUA este considerată Bank of North America în 1781 (lichidată în 2008 în urma crizei subprime din SUA). Această încercare a fost înlocuită de First Bank of the United States, creată după modelul Băncii Angliei şi recunoscută de Congres în 1791, derulând operaţiuni de bancă centrală până în 1811. Bank of North America, First Bank of United States şi Bank of New York au creat bursa New York Stock Exchange în 1792 (iniţial plecată de la o încăpere închiriată cu 200 de dolari pe lună a ajuns în 2008 la o capitalizare totală de 28,5 trilioane de dolari). First Bank of the United States a finanţat o bună parte a cheltuielilor Războiului de Independenţă din SUA (1776 - 1783) şi a fost înlocuită de o copie a sa cu filiale în toate statele - Second Bank of the United States (1816 - 1836), pentru a finanţa urmările Războiului din 1812, după ce cinci ani SUA a funcţionat fără bancă centrală. Începând cu 1836 până în 1862 în SUA a fost o perioadă fără bancă centrală (free banking). În această perioadă preţul aurului şi argintului a fost foarte stabilă. Perioada a început cu înregistrarea a 712 bănci care trebuiau să îndeplinească nişte cerinţe legale impuse de Michigan Act (1837). Jumătate din aceste bănci au dat faliment pentru că nu au mai fost capabile să îşi onoreze plăţile către clienţi. Este perioada caracterizată printr-o durată foarte mică de viaţă a unei bănci (comparativ cu perioada modernă). Perioada a încetat în 1863 când, pentru a finanţa Războiul Civil,

1

politica monetară este din nou centralizată prin obligarea băncilor comerciale să se transforme în bănci naţionale care să accepte o singură bancnotă emisă de Comptroller of the Currency şi să cumpere titluri de stat ale Trezoreriei Statului (pentru acoperirea cheltuielilor de război). În 1913 este creată Rezerva Federală în scopul temperării panicii monetare generate de Primul Război Mondial şi de finanţarea cheltuielilor cu acesta.

Banca Regală a Prusiei a fost fondată între 1765 şi 1875, oferind un important sprijin financiar statului în timpul Războiului de 7 ani (1755 - 1763). Banca Centrală a Franţei (Banque de France) a fost creată de Napoleon Bonaparte în 1800 pentru a finanţa războaiele napoleonice. Tot ca o consecinţă directă a acestor războaie duse de Napoleon în Europa între 1792 şi 1815 au apărut şi alte bănci centrale: Banca Finlandei (1811), Banca Olandei (1814), Banca Austriei (1816), Banca Norvegiei (1816), Banca Danemarcei (1818). Banca Portugaliei a apărut ca urmare a Războiului Civil (1846 - 1847) pentru a oferi sprijin financiar statului pentru soluţionarea conflictului.

Crearea Băncii Naţionale a României s-a făcut în anul 1880 după Războiul de Independenţă (1877 - 1878). În acea perioadă, România a acumulat deficite publice masive generate de război (în 1878 acest deficit totaliza 8.828.844 lei). Deficitul comercial extern a crescut şi el semnificativ pe fondul prăbuşirii exporturilor româneşti de cereale (în 1877 era de 194.467.899, în 1878 era de 89.540.575). Invadată de rublele de argint ruseşti, România s-a temut şi de pericolul unei invazii a rublelor de hârtie. Încrederea în rubla rusească era ştirbită şi de suspiciunea că argintul din aliajul său nu era unul corespunzător. Înfiinţarea unei bănci de emisiune şi de scont - Banca Naţională a României s-a făcut în acest context, statul beneficiind direct acoperirea cheltuielilor de război prin retragerea biletelor ipotecare emise în acest scop în 1878. Tipărirea monedei de 5 lei de argint de către banca de emisiune nou înfiinţată s-a făcut cu un discount suficient de mare pentru a acoperi o bună parte din deficitul public generat de război (iniţial aceste cheltuieli s-au acoperit prin credite ipotecare garantate cu proprietăţile statului pentru suma de 1.350.000 lei şi bonuri de tezaur în valoare de 9.000.000 lei). După crearea sa Banca Naţională a trecut la expandarea masei monetară, creditele acordate de bancă ajungând de la 66 milioane lei în 1891 la 1073 milioane lei în 1914.

Multe dintre aceste instituţii sunt considerate, în mod greşit, a fi private sau semi-private. În realitate, toate aceste bănci centrale sunt instituţii publice pentru că prin legea dată de stat au primit monopol şi drept legal de unic emitent de monedă. Toţi cei care încearcă să acrediteze ideea că politica monetară este privată pentru că proprietarii unor bănci centrale sunt privaţi se înşeală amarnic.

Aceasta este explicatia de ce au apărut toate aceste instituţii publice şi ce rol au jucat ele în istorie. Băncile centrale trebuie asociate războaielor duse de către state şi acoperirii inflaţioniste a cheltuielilor generate de acestea (unei familii căreia îi mureau rude în război era destul de greu să o convingi să plătească taxe mai mari sau să doneze din veniturile sale şi aşa mici pentru acoperirea cheltuielilor de război). Băncile centrale au acţionat întotdeauna ca un simplu agent fiscal în perioadă de conflict sau criză, emiţând suficientă monedă pentru a finanţa războaie. Inflaţia, mult mai puţin vizibilă de către contribuabili, a acţionat ca un impozit mult mai uşor de colectat şi mai uşor de justificat. Inflaţia este taxa plătită progresiv care are grad de colectare 100% de către stat (nimeni nu poate scăpa de această taxă, nici măcar economia subterană).

Din păcate, rolul prezent al acestor instituţii nu este departe de cel pentru care au fost create iniţial. Puterea monetară cu care au fost înzestrate de stat le face responsabile de foarte multe lucruri care se întâmplă în momentul de faţă în economia globală. Deşi tindem să credem că statul nu este prezent în economie (şi că trăim un capitalism autentic bazat pe o piaţă liberă în totalitate), prin inflaţia, care acţionează ca taxă, statul ne penalizează în cel mai direct mod posibil, influenţând nu numai nivelul tuturor preţurilor din piaţă ci şi structura acestora. Piaţa liberă este tot mai sufocată de intervenţii monetare cu titlu de “soluţii salvatoare”, dar care, în realitate, nu fac decât să redistribuie arbitrar veniturile între membrii societăţii şi să genereze crize tot mai profunde. De la

2

finanţarea războaielor băncile centrale au trecut la finanţarea proiectelor publice dar şi la salvarea şi protejarea cu orice preţ a sistemului financiar – bancar, „mult prea important pentru a fi lăsat să cadă”, care dă rateuri tot mai mari şi care are nevoie de tot mai multe resurse pentru a se redresa.

Un alt aspect foarte interesant de discutat este cel al independenţei băncilor centrale în sistem. Prin independenţa băncilor centrale se înţelege plasarea acestor instituţii care administrează un bun public – banul şi pune în aplicare o politică public – politica monetară în afara oricărui control, de orice natură. Independenţa merge în unele ţări (în SUA de exemplu) până la faptul că instituţia nu are buget aprobat de nici o altă instituţie care reprezintă interesul public (parlamentul de exemplu). Independenţa băncilor centrale îmbracă, în practică, forme diferite şi se referă la: independenţa funcţională (obiectivele primare ale băncii centrale să fie determinabile şi clare şi să poată fi atinse exclusiv cu mijloacele şi cu instrumentele aparţinând băncii centrale); independenţa instituţională (banca centrală nu trebuie să răspundă comenzilor nici unei instituţii ale statului sau instituţie privată); independenţa personală (mandatul guvernatorului băncii centrale este stabilit pe o perioadă mai mare decât ciclurile electorale) şi independenţa financiară (băncile centrale au buget propriu, au capital propriu).

Această independenţă este motivată de argumentul că, dacă ar fi subordonată politic banca centrală, ar exista tentaţia creării de bani artificială în perioadele pre-electorale care ar spori inflaţia şi ar da peste cap stabilitatea economică. În realitate însă, plasarea băncilor centrale în afara controlului public nu face decât să împuternicească o instituţie a statului să ia decizii fără ca ea să poată da socoteală pentru ele cuiva (în condiţiile în care aceste decizii ne afectează pe toţi). De aici până la a pune pe primul loc interesele sale şi a băncilor comerciale nu este decât un singur pas. Dacă ne uităm la cantitatea de bani fără valoare infuzată în economie de către băncile centrale ne putem da seama că, deşi s-au detaşat prin independenţa lor de presiunile electorale, emisiunea monetară nu a încetat ci, dimpotrivă, cantitatea de bani „răi” în economie a crescut semnificativ.

Statul a participat tot timpul implicit la acest „dezmăţ” contra intereselor naţionale prin faptul că multe dintre titlurile de stat emise de el au fost cumpărate de către băncile comerciale, care apoi s-au refinanţat de la banca centrală prin tot felul de mecanisme de refinanţare ieftine şi accesibile (nu întâmplător valoarea nominală a titlurilor de stat este de ordinul miilor de dolari pentru a le face inaccesibile publicului larg). Independenţa băncilor centrale este doar aparentă şi declarativă. Băncile centrale nu pot exista şi nu pot funcţiona fără stat. Băncile comerciale obţin şi ele profituri semnificative şi sigure din relaţia lor cu statul. Statul finanţează o bună parte din proiectele sale pe spinarea contribuabililor care, în condiţiile unor cantităţi sporite de bani de hârtie în economie în care există doar o promisiune goală a statului că acei bani înseamnă ceva pentru noi.1

Factori economici

Inflaţia:În anul recent încheiat, salariul mediu net a crescut cu 6,5%, ajungând la 1552 de lei, ceea ce

la prima vedere ar putea indica o creştere a nivelului de trai a angajaţilor din România. Însă, o dată cu salariile a crescut şi inflaţia. La ultima raportare Institutului Naţional de

Statistică, cea din noiembrie, preţurile înregistrau o creştere anuală de 4,5%. Vârful creşterii preţurilor a fost înregistrat în septembrie, când inflaţia depăşit 5,3%. Aşadar, scumpirile au anulat cea mai mare parte a majorării salariale.

Însă cel mai tare au fost loviţi pensionarii, ale căror venituri au crescut, în medie cu doar 1,7% în acest an, mult sub creşterile de preţuri.

1 http://ec.europa.eu/romania/documents/coreferat_sorec_paun_cristian.pdf

3

Alimentele s-au scumpit cel mai mult, cu 5,5%, preţurile lor fiind influenţate indirect şi de scumpirea cu 3,8% a carburanţilor, care în acelaşi timp a reprezentat o bătaie de cap şi pentru şoferi.

În acelaşi timp, preţurile au fost influenţate şi de instabilitatea cursului de schimb. Euro a atins în vară un maximum istoric de 4,6 lei, după ce a început anul la 4,3 lei.

În 2012, membrii unei familii din România au câştigat lunar, în medie, aproape 2.400 de lei, cu 12 lei mai puţin decât în 2011. Cheltuielile au scăzut şi ele, însă doar cu 4 lei, ajungând până la 2155 de lei.

Cu alte cuvinte, banii care îi rămân unei familii la final de lună au fost mai puţini, aşa că nici cheltuielile extraordinare nu au mai fost atât de mari. Vânzările de bunuri de larg consum, de case sau de maşini nu aveau cum să meargă bine.

De exemplu, vânzările de maşini noi au ajuns la cel mai mic nivel din ultimii 12 ani, iar sectorul imobiliar a rămas îngheţat, chiar dacă preţurile locuinţelor au continuat să scadă. Singurele cheltuieli mai mari pe care şi le-au permis românii în 2012 au fost vacanţele, dar şi acelea s-au transformat în vacanţe de weekend.

Poate singura evoluţie cu adevărat bună a anului trecut a fost cea a şomajului, care, după ce a crescut constant în primele şase luni ale anului, a scăzut la fel de constant din iulie până în septembrie.

4

Politica monetară:

BNR a oprit in martie anul trecut seria de reduceri consecutive de dobanda inceputa in noiembrie 2011, fixand rata de politica monetara la 5,25% pe an, dobanda pe care a mentinut-o si la ultima sedinta de politica monetara, de luni.

Graficul de mai jos arata evolutia dobanzii cheie, odata cu relaxarea monetara inceputa de banca centrala in august 2009, cand dobanda cheie era la 8,5%. Astfel, banca centrala a taiat dobanda cheie cu 3,25% intr-o perioada de doi ani si jumatate.

Care a fost efectul relaxarii monetare?In cele 32 de luni in care BNR a taiat in mai multe serii dobanda cheie, efectele in ceea ce

priveste dobanzile in piata monetara au fost vizibile. Ele s-au reflectat si in economia reala, unde dobanzile in lei la creditele ipotecare acordate populatiei au coborat cu aproape 8%.

Graficul de mai jos expune foarte bine momentul in care Banca Nationala a inceput sa relaxeze politica monetara, efectul asupra creditelor ipotecare acordate populatiei fiind simtit foarte repede. Trendul de reducere a dobanzii anuale efective (DAE) la ipotecare a inceput in septembrie 2009, cand DAE era la aproape 15%, pentru ca in mai 2012 sa fie atins un minim, de aproximativ 7%.

5

Potrivit datelor BNR, in perioada mai – noiembrie a anului trecut, dobanda anuala efectiva (DAE) medie la creditele imobiliare noi acordate populatiei in lei s-a majorat de la 7,05% la 8,61%, in timp ce DAE la imprumuturile de consum a urcat de la 15,07% la 15,6%. Toate acestea, in pofida dorintei BNR de a stimula creditarea in moneda nationala.

Este clar ca economia si piata financiara a reactionat destul de repede la schimbarea de politica monetara, cu un decalaj de cateva luni, efectele pe termen lung urmand sa fie deslusite in perioada ce urmeaza.

Perspectivele inflaţiei:Proiecţia actualizată prevede menţinerea ratei inflaţiei la niveluri situate peste limita

superioară a intervalului de variaţie din jurul ţintei centrale pâna în trimestrul III 2011. Reducerea ratei inflaţiei şi relativă stabilizare a acesteia de la începutul anului 2012 la valori apropiate de cea a ţintei centrale vor fi susţinute de menţinerea PIB sub nivelul sau potenţial pe tot parcursul intervalului de prognoză. Dupa atingerea unui maxim prognozat în trimestrul IV 2010, deficitul de cerere se va diminua pe măsura redresării treptate a economiei, fiind prevăzută revenirea la creştere economică anuală pozitivă în 2011. Evoluţia ascendentă a activităţii economice va implica o majorare moderată a deficitului de cont curent al balanţei de plăţi, anticipată a nu genera presiuni inflaţioniste semnificative din partea cursului de schimb al monedei naţionale.

Data fiind incertitudinea ridicată asociată în special pe termen scurt evoluţiilor macroeconomice interne şi internaţionale, balanţa riscurilor asociate proiecţiei inflaţiei apare a fi înclinată în continuare în direcţia abaterilor în sus de la traiectoria prognozată.

În urma evaluarii perspectivelor pe termen scurt şi mediu privind evoluţia inflaţiei şi având în vedere obiectivul asigurării pe termen lung a stabilităţii preţurilor, Consiliul de administratie al BNR

6

a decis menţinerea ţintei de inflaţie pentru anul 2012 la nivelul de 3 la suta ±1 punct procentual, precum ţi adoptarea, începând cu anul 2013, a unei ţinte staţionare multianuale de inflaţie situate la nivelul de 2,5 la suta ±1 punct procentual.

Ţintele stabilite reflectă perspectiva consolidării dezinflaţiei, după epuizarea efectelor temporare ale creşterii cotei TVA, precum şi cerinţa coborârii sustenabile pe termen mediu a ratei anuale a inflaţiei la un nivel compatibil cu criteriul de inflaţie al Tratatului de la Maastricht şi ulterior cu definiţia cantitativa a stabilităţii preţurilor adoptata de BCE. În acelasi timp, valorile acestor ţinte reflectă preocuparea BNR pentru stabilirea unor obiective credibile şi fezabile, a căror realizare să nu inhibe modificările de preţuri relative ce vor însoţi ajustările structurale din economia româneasca. Ţintele asumate urmează să fie discutate cu guvernul.

Scenariul de bază al proiecţiei curente plasează rata anuală a inflaţiei IPC la sfârşitul anului 2010 la nivelul de 8,2 la suta, cu 0,4 puncte procentuale peste cel prezentat în Raportul asupra inflaţiei din luna august. Este de asteptat ca efectul de runda întâi al majorarii TVA asupra ratei anuale a inflaţiei IPC să se epuizeze pâna la sfârsitul trimestrului III 2011, reintrarea ratei inflaţiei în intervalul de variaţie din jurul ţintei centrale de 3 la suta urmând a se produce în trimestrul IV al aceluiasi an. Proiecţia prevede un nivel al ratei inflaţiei de 3,4 la sută pentru sfârşitul anului 2011, cu 0,3 puncte procentuale peste cel prognozat anterior.

Revizuirea în sus a prognozei inflatiei IPC pe întregul interval de referinta este consecinta unor scenarii actualizate mai puţin favorabile privind influenţele unor factori de natură ofertei, precum şi a impactului proiectat al acestora, chiar daca este perceput a fi temporar, asupra anticipaţiilor privind inflaţia. La nivelul inflaţiei CORE2, aceste influenţe nefavorabile sunt atenuate într-o oarecare măsură de deficitul persistent de cerere, revizuit la valori mai ample în această rundă de prognoză. Acest factor va acţiona în special prin limitarea potenţialului de propagare a efectelor de rundă a două ale creşterii cotei TVA.

Pentru anul curent, impactul inflaţionist suplimentar proiectat provine din propagarea, cu deosebire în dinamica preţurilor legumelor şi fructelor, a socurilor adverse resimţite pe pieţele internă şi internaţională ale produselor agroalimentare, în contextul existenţei unor efecte de bază. O influenţă favorabilă de mai mica amploare este data de revizuirea în jos pe termen scurt a scenariilor privind creşterile preţurilor combustibililor. Pentru anul 2011, pe fondul revizuirii scenariului privind traiectoria preţului petrolului, impactul inflaţionist exercitat de preţurile combustibililor este proiectat să devină mai nefavorabil. Contribuţii inflaţioniste suplimentare sunt anticipate şi din partea preţurilor volatile ale alimentelor, precum şi din partea inflaţiei de bază CORE2.

În timp ce rata inflaţiei aferente întregului coş al bunurilor de consum a fost revizuită către valori mai ridicate, datorită în principal manifestării unor şocuri exogene de natură ofertei, nivelul prognozat al inflatiei CORE2 pentru sfârşitul anului 2010 este plasat marginal sub cel din runda precedenta, încorporând efecte de runda întâi ale majorarii TVA mai reduse pentru trimestrul III decât cele anticipate anterior. Desi inflatia CORE2 se înscrie pe o traiectorie descendentă începând cu trimestrul I 2011, scăderea acesteia este relativ mai lentă în scenariul de baza actualizat, în principal ca urmare a revizuirii către valori mai ridicate a anticipaţiilor privind inflaţia.

Banca centrala va avea drept obiectiv prioritar, pe întregul interval de referinta al prognozei, consolidarea perspectivelor de reluare a dezinflatiei. Rata dobânzii de politica monetara va fi pozitionată pe o traiectorie care să conducă la adecvarea în acest scop a ansamblului condiţiilor monetare reale, favorizând în acelasi timp redresarea treptata a procesului de creditare a economiei reale. Aceasta va permite convergenta ratei anuale a inflaţiei IPC către ţintele stabilite pe termen mediu în paralel cu revenirea creşterii economice către ritmuri sustenabile. O condiţie strict necesară pentru realizarea acestor obiective o reprezintă implementarea fermă şi consecventă în cadrul mix-ului de politici macroeconomice a măsurilor de consolidare fiscală, a reformelor structurale şi a măsurilor de creştere a gradului de absorbţie a fondurilor europene, conform angajamentelor

7

asumate în cadrul aranjamentului multilateral de finanţare externă încheiat cu Uniunea Europeana, Fondul Monetar Internaţional şi alte instituţii financiare internaţionale. Similar proiecţiei anterioare, gradul de incertitudine asociat celei curente este ridicat, iar balanţa generală a riscurilor de abatere a ratei inflatiei de la traiectoria proiectata în scenariul de baza al prognozei actuale apare a ramâne înclinata în sensul unor evolutii mai putin favorabile. Din nou, relevanta riscurilor asociate mediului intern este dominanta pentru perioada de referinta. Persista, de asemenea, riscurile generate de mediul extern, cu unele modificari în sursele acestora.

Tensiunile ce caracterizeaza climatul politic si social intern reprezinta un factor major de risc prin dificultatile creste implementarii cu eficacitate a masurilor de consolidare fiscală şi a celor privind politica veniturilor, precum şi a reformelor structurale. Drept conseciţa, agravarea constrângerilor de finanţare atât ale sectorului public, cât şi ale celui privat ar afecta negativ nu numai perspectivele pe termen scurt de relansare a economiei, ci şi potenţialul acesteia de creştere pe termen mai lung. Implicaţiile materializării acestor riscuri asupra sensului abaterii ratei inflaţiei de la traiectoria proiectată în scenariul de bază sunt incerte pe termen scurt. Dincolo de acest termen însa, întârzierea eliminării rigidităţilor structurale din economie ar putea îndepărta în timp orizontul realizării atât a obiectivului stabilităţii preţurilor, cât şi a celui privind adoptarea monedei euro.

Un risc semnificativ este asociat unor posibile creşteri ale preţurilor administrate mai accentuate decât cele prevăzute în scenariul de bază al proiecţiei. Relevanţa deosebită a acestui risc pentru perioada de referinţă este dată de potenţialele soluţii apelabile în cazul agravării constrângerilor fiscale. Spre exemplu, eliminarea unor subvenţii acordate din bugetele locale pentru mărfurile şi serviciile livrate populaţiei (de exemplu, energia termică) ar putea conduce la creşteri substanţiale ale preţurilor acestora.

Unul dintre riscurile având drept sursă mediul extern provine din incertitudinile asociate evoluţiei viitoare a preţurilor materiilor prime sau a celor ale produselor agroalimentare. Accentuarea tensiunilor existente pe pieţele internaţionale ale acestora s-ar putea materializa în creşteri mai mari decât cele proiectate ale preţurilor interne. Un alt risc este asociat aprecierii recente semnificative a monedei euro în raport cu dolarul SUA. Eventuala inversare a acestei tendinţe mai rapid decât se presupune în scenariul de baza ar conduce, prin efectul deprecierii leului faţă de dolar, la creşteri ale preţurilor combustibililor şi ale altor materii prime mai ample decât cele luate în considerare în proiecţie.

8

Piata muncii:Piata muncii din Romania a avut un trend ascendent, pe parcursul primelor sase luni ale

anului, potrivit datelor Ministerului Muncii.Astfel, in semestrul I din 2012, salariul mediu a inregistrat o crestere, in timp ce numarul

somerilor a scazut pe toata perioada, iar numarul locurilor de munca a avut fluctuatii. Salariul mediu lunar a inregistrat un avans de 5,47%, de la 1.467 de lei, cat era in ianuarie, la

1.552 lei, in a sasea luna a anului.Varful perioadei este reprezentat de luna aprilie, cand romanii au primit cei mai multi bani

odata cu primele de Paste, salariul mediu in aceasta luna fiind de 1.553 lei.Numarul somerilor a scazut in fiecare luna din 2012. Astfel, daca la inceputul anului erau

473.569 de romani fara loc de munca, in iunie, numarul lor a scazut pana la 404.114. De remarcat este situatia din aprilie, cand a avut loc cel mai mare declin al acestui indice, de 6,73%.

De asemenea, si rata somajului a scazut in aceasta perioada, de la 5,3%, in ianuarie, la 4,5% in iunie.

Creditul:

Prima luna a anului 2012 a debutat cu vesti imbucuratoare conform statisticilor BNR.

Depozitele romanilor (populatie si companii), dupa cresteri succesive in noiembrie si decembrie, s-au ridicat la aproape 144 miliarde RON (fata de peste 139 miliarde in noiembrie 2011) la finalul anului 2011.

Totodata si restantele pentru credite s-au micsorat. Conform datelor BNR, valoarea restantelor pentru credite (atat in RON cat si in valuta) a scazut in decembrie 2011 cu peste 563 milioane RON fata de noiembrie 2011. Raportate la valoarea totala a creditelor acordate, restantele reprezentau in decembrie 2011 = 9,47% comparativ cu noiembrie 2011 = 9,69%.

9

In cursul lunii ianuarie 2012, Banca Nationala a redus dobanda de politica monetara cu 0,25 pp pana la nivelul de 5,75% dupa ce operase o miscare similara in cursul lunii noiembrie 2011 (de la 6,25% la 6%).

Rata creditelor imobiliare neperformante este mai mare in randul populatiei cu venituri de peste 7000 de lei decat in randul categoriilor de populatie cu venituri mici, fiind aproape la acelasi nivel cu ceperformantele imobiliare ale salariatilor care castiga sub 700 de lei. Timpul dupa care bancile isi recupereaza creantele a crescut in cazul microintreprinderilor la peste 172 de zile, in vreme ce in cazul cel mai fericit- cel al corporatiilor-acest interval de timp este de peste 79 de zile.

Ritmul anual de creştere a împrumuturilor acordate sectorului privat, ajustate cu volumul vânzărilor de credite şi al operaţiunilor de securitizare, s-a redus în continuare până la -0,4% în luna septembrie, de la -0,2% în luna august. Această evoluţie s-a datorat, în principal, unor noi operațiuni de răscumpărare netă a creditelor acordate societăţilor nefinanciare, ceea ce a determinat o dinamică anuală a volumului acestor credite de -1,2%, faţă de -0,5% în luna august. Ritmul anual de creştere a creditelor acordate populaţiei de către IFM s-a menţinut nemodificat în luna septembrie, la nivelul de 0,9%. Dinamica modestă a împrumuturilor reflectă, în mare măsură, perspectivele nefavorabile asociate PIB, sporirea aversiunii faţă de risc şi ajustarea în continuare a bilanţurilor gospodăriilor populaţiei şi întreprinderilor, toţi aceşti factori afectând cererea de credite. Totodată, în unele ţări din zona euro, segmentarea pieţelor financiare şi constrângerile legate de capital cu care se confruntă băncile limitează oferta de credite. Rezultatele recente ale sondajului asupra creditării bancare pentru trimestrul III 2012 susţin această evaluare.

Imprumuturile pentru firme si populatie au scazut in noiembrie cu 0,5%, la 228,9 miliarde lei, arata datele BNR.

Soldul creditului neguvernamental a scazut in noiembrie cu 0,5% fata de octombrie, la 228,99 miliarde lei, ca urmare a reducerii imprumuturilor in valuta, potrivit datelor anuntate de Banca Nationala a Romaniei (BNR). Scaderea a fost de 0,5% atat in termeni nominali cat si reali.

“Creditul in lei a crescut cu 0,1 la suta (0,1 la suta in termeni reali), in timp ce creditul in valuta exprimat in lei s-a redus cu 0,8 la suta (exprimat in euro, creditul in valuta a scazut cu 0,2 la suta). La 30 noiembrie 2012, creditul neguvernamental a inregistrat o crestere de 2,3 la suta (-2,2 la suta in termeni reali) fata de 30 noiembrie 2011, pe seama majorarii cu 3,8 la suta a componentei in lei (-0,7 la suta in termeni reali) si cu 1,5 la suta a componentei in valuta exprimata in lei (exprimat in euro, creditul in valuta s-a redus cu 2,0 la suta)”, se arata intr-un comunicat al BNR. Creditul guvernamental a crescut in noiembrie cu 0,5%, la 78,109 miliarde lei.

La 30 noiembrie creditul guvernamental a inregistrat un avans de 18,9% (13,7% in termeni reali) fata de noiembrie 2011. Depozitele rezidentilor clienti neguvernamentali au crescut in noiembrie cu 0,2% fata de octombrie, pana la 195,294 miliarde lei.

Depozitele in lei ale gospodariilor populatiei au scazut cu 3,5 milioane lei, la 74,992 miliarde lei. La 30 noiembrie, depozitele in lei ale gospodariilor populatiei au inregistrat o majorare de 7,1% (2,5% in termeni reali) fata de 30 noiembrie 2011. Depozitele in lei ale persoanelor juridice (societati nefinanciare si institutii financiare nemonetare) s-au diminuat cu 0,6%, la 49,57 miliarde lei.

La 30 noiembrie depozitele in lei ale persoanelor juridice s-au majorat cu 0,6% (-3,8% in termeni reali) fata de 30 noiembrie 2011. Depozitele in valuta ale rezidentilor gospodarii ale populatiei si persoane juridice (societati nefinanciare si institutii financiare nemonetare), exprimate

10

in lei, au crescut cu 0,9%, pana la 70,731 miliarde lei (exprimate in euro, depozitele in valuta s-au majorat cu 1,6%, la 15,697 miliarde euro).

Comparativ cu aceeasi luna a anului precedent, depozitele in valuta ale rezidentilor exprimate in lei au crescut cu 14,1% (exprimate in euro, depozitele in valuta ale rezidentilor s-au majorat cu 10,3%); depozitele in valuta ale gospodariilor populatiei exprimate in lei au crescut cu 15,2% (exprimate in euro, depozitele in valuta ale gospodariilor populatiei au crescut cu 11,3%), iar depozitele in valuta ale persoanelor juridice (societati nefinanciare si institutii financiare nemonetare) exprimate in lei s-au majorat cu 12,1% (exprimate in euro, depozitele in valuta ale rezidentilor persoane juridice au crescut cu 8,3%).

Masa monetara in sens larg a fost la sfarsitul lunii noiembrie de 220,767 miliarde lei. Fata de octombrie 2012 aceasta a crescut cu 0,1%, iar in raport cu noiembrie 2011 cu 5,4% (0,8% in termeni reali).

Factori socio-culturali

În categoria factorilor socio-culturali intra structura socială a populaţiei, învaţământul, cultura, obiceiurile, tradiţiile specifice unui popor sau unor regiuni. Cuprind totalitatea elementelor de natură socio-culturală din mediul ambiant - structura socială a populaţiei, ocrotirea sănătăţii, învăţământul, cultura, ştiinţa, mentalitatea - cu influenţă directă sau indirectă asupra firmei.

Învatamantul contribuie la îmbunătăţirea cunoştintelor socio-profesionale ale populatiei si la dezvoltarea culturală, oferind firmelor forţa de muncă mai bine pregătită. De asemenea, cultura, obiceiurile şi tradiţiile sunt elemente de care trebuie să ţină seama firmele în procesele de organizare a muncii, de motivare, de producţie şi desfacere.

Cunoaşterea factorilor socio-culturali permite băncii să-şi stabilească produsele şi serviciile în funcţie de starea materială, cultură, tipul organizaţiei, mărimea salariului, capitalurilor întreprinderilor.

Factori tehnologici

Pe fundalul trecerii de la era informaţiei la cea a comunicaţiei schimbările profunde ce au revoluţionat acesta lume se înscriu firesc în mişcarea vasta ce afectează toate sectoarele de activitate. Relaţiile directe, clasice între client şi banca, sunt structural schimbate atât la nivelul conţinutului cât şi al formei concrete de realizare. Accesul la informaţii sau diversele servicii bancare prin telefon, internet, telebanking vor schimba natura raporturilor dintre banca şi clienţii săi, iar dezvoltarea reţelelor de comunicaţii vor elimina treptat ghişeul clasic. În fapt, asistăm la înlocuirea băncilor cu ghişee numeroase, cu o armată de funcţionari şi multe dosare şi hârtii cu băncile în întregime informatizate, accesibile pe reţea 24 de ore din 24, din orice colţ al lumii, capabile să furnizeze orice serviciu specializat în secunda următoare. Dacă la prima vedere imaginea pare uşor exagerată, dinamica schimbării în unele sectoare bancare, semnele deja vizibile ale noului din activitate marilor bănci, concurenţa exercitată de filialele unor bănci-lideri mondiali justifică preocuparea firească a profesionistului din domeniul de a şti cum va fi şi de a pregăti munca sa din viitorul ce tinde să devină prezent într-un ritm accelerat. Aceasta, cu atât mai mult cu cât parcursul spre ‘’banca viitorului‘’ nu este acelaşi în toate ţările lumii, particularităţile evoluţiei sistemului bancar din fiecare ţară fiind, în mod firesc, ancorate în dinamica şi specificitatea din sistemul economic naţional, comună e însă în toate cazurile profunzimea şi amploarea schimbării. Spre exemplu, dezvoltarea tentaculară a telecomunicaţiilor a schimbat profund sistemul de lucru şi în băncile elveţiene, în care discreţia în domeniul folosirii banilor este proverbială. Astfel, asistam la o

11

înmulţire şi diversificare rapida a serviciilor oferite clientelei de băncile elveţiene prin telefon, videotext sau chiar acces de la ecranul personal, cuplat la un modem. Aceasta reacţie este răspunsul la tendinţa internaţionala în materie de servicii oferite clientelei: o legătura personalizată, confidenţială şi eficientă.

Analiza sectorului de activitate conform modelului PORTER

Evolutia şi rolul sistemului bancar din România.

Primele dovezi ale desfăşurării unei activităţi bancare pe teritoriul Romaniei au fost descoperite între anii 1786-1855, reprezentând 55 de plăci de piatră, găsite într-o zonă de mine aurifere. Aceste mine datau din perioada Daciei Traiane şi conţin detalii referitoare la contractul privind înfiinţarea unei instituţii bancare. Clauzele principale ale contractului se refereau la faptul că băncile acordau împrumut în numerar şi percepeau dobănzi.

În epoca modernă, primele încercări de creare a unei bănci au avut loc la începutul secolului al XIX-lea. Deşi au existat şi anterior preocupări în acest sens, abia în 1856 a fost creată Banca Naţională a Moldovei, cu sediul la Iaşi, care a fost astfel prima instituţie bancară ce-şi desfăşura activitatea pe teritoriul României. Banca a fost creată ca urmare a demersurilor unui bancher prusac şi a fost concesionată acestuia în anul următor aceasta intrând în faliment.

În 1864 a fost fondată Casa de Depuneri şi Consemnaţiuni. Această instituţie a avut un rol foarte important până la crearea Băncii Naţionale a României în 1880, întrucât a fost principala bancă de emisiune pe teritoriul Principatelor Unite.

În 1865 a apărut la Bucureşti o bancă care iniţial a avut atribuţii de bancă de emisiune şi de scont sub denumirea de Banca Romania. Ulterior, ca urmare a modificării statului sau, a pierdut aceste privilegii, desfăşurând apoi o activitate pur comercială. Activitatea acestei bănci a continuat până la naţionalizarea sistemului bancar din România, în iunie 1948.

În aceeaşi perioadă au apărut şi alte bănci: Banca Albina (prima bancă cu capital integral românesc, care şi-a început activitatea în 1872, la Sibiu) Creditul Financiar Rural, care a apărut în 1873, ca şi Banca Aurora, din Năsăud. În următorul an a fost creat Creditul Financiar Urban şi Rural.

Cea mai importantă bancă înfiinţată în această perioadă a fost Banca Naţională, care a creat premisele pentru apariţia altor noi bănci şi pentru dezvoltarea sistemului bancar românesc.

La 17 aprilie 1880, proiectul depus de ministrul de finanţe I.C. Brătianu, prin care se solicită înfiinţarea unei bănci naţionale, a devenit legea prin care se statorniceau normele de organizare a Băncii Naţionale a României, care urma să-şi înceapă activitatea la 1 iulie 1880.

Sediul principal al băncii s-a stabilit la Bucureşti, cu obligaţia de a înfiinţa sucursale şi agenţii în principalele oraşe ale ţării şi, în special, în fiecare capitală de judeţ.

Capitalul Băncii s-a stabilit la 30 milioane lei, din care 10 milioane lei să se depună de stat şi 20 milioane lei de particulari. Datorită urmăririi în permanenţă a mersului pieţei, asigurând respectarea liniei generale de dezvoltare a economiei ţării, Banca Naţională a contribuit, efectiv, la depăşirea cu succes a perioadelor de criză cu care s-a confruntat economia ţării în acea perioadă.

Înfiinţarea B.N.R. a creat premisele pentru apariţia şi altor bănci şi pentru dezvoltarea sistemului bancar românesc. Banca Naţională a României s-a constituit ca importantă instituţie destinată creditării activităţii economice şi comerciale, scontării dar şi operaţiunilor cu alte instrumente financiare.

12

La 1 ianuarie 1901, Banca Naţională devine instituţie cu caracter privat, statul ieşind din asociaţie.

La sfărşitul secolului al XIX-lea a început să se facă simţită o puternică centralizare a capitalului bancar în România. În această perioadă, unele case bancare sau asociaţii bancare, apărute anterior, dar care în contextul nou nu dispuneau de suficient capital financiar, şi-au schimbat statutul juridic sau au fost absorbite de altele.

În perioada primului război mondial s-a intensificat activitatea bancară în România ca rezultat al neutralităţii României. În această perioadă au apărut oportunităţi noi de comerţ cu toate părţile implicate în conflict. Nivelul ridicat al comerţului a adus beneficii sistemului bancar. Totuşi, anii care au urmat imediat războiului au adus o încetinire dramatică activităţii economice, recesiunea cuprinzând întreaga Europă. Treptat, ţările din Europa au început să-şi refacă economia. Rezultatele s-au regăsit şi în sistemul bancar românesc.

După primul război mondial, numărul băncilor din România a continuat să crească până la criza economică din perioada 1929-1933. Politicile adoptate de Guvernul României din acea vreme au contribuit la salvarea băncilor mai mari, dar din cele 1204 bănci existente în 1934, circa 600 bănci au fost lichidate sau au fuzionat.

În anii '40 sistemul bancar a fost dominat de 5 bănci principale: Banca Românească, Banca de Credit Română, Banca Comercială Română, Banca Comercială Italiană şi Română şi Societatea Bancară Română. Aceste bănci realizau 50% din totalitatea operaţiunilor bancare. Dacă pâna în 1947, sistemul bancar românesc cunoscuse o dezvoltare remarcabilă, dupa 1947, sistemul bancar a fost restrâns datorită trecerii la economia de comandă şi intrării României în zona de influenţă sovietică.

Până la sfărşitul anului 1989, sistemul bancar romănesc oferea un număr limitat de servicii şi produse bancare. În anul 1989 în România existau 4 bănci: Banca Naţională a Romăniei, Banca Română de Comerţ Exterior, Banca de Investiţii şi Banca Agricolă, la care se adaugă şi C.E.C.-ul. După 1989, România a fost martoră multor schimbări, iar trecerea la o economie de piaţă a determinat creşterea continuă a numărului de agenţi economici privaţi.

Reforma sistemului bancar a început în 1990-1991, prin elaborarea şi abordarea unei noi legislaţii bancare privind organizarea şi funcţionarea băncii centrale şi a băncilor comerciale.

În prezent, sistemul bancar din România este structurat pe doua nivele, respectiv o bancă centrală şi instituţile financiare, cărora prin lege li s-a acordat statutul de bănci. B.N.R. este banca centrala a ţării, instituţia de emisiune a statului român.

Prin noile reglementări, Banca Naţională încearcă să creeze un sistem bancar modern şi, în acelaşi timp, să-şi îndeplinească rolul de bancă centrală. Operaţiunile comerciale îndeplinite până la 1989 de Banca Naţională, au fost transferate unei noi bănci comerciale (B.C.R.).

Anul de criza 2009 a lăsat urme spectaculoase în clasamentul primelor 10 bănci româneşti: cota de piaţă a BCR, cel mai mare creditor local, a alunecat sub pragul de 20%, competitorii săi austrieci de la Raiffeisen au căzut pe locul 7, iar Banca Transilvania, unul dintre sprinterii anilor 2007-2008, a ajuns pe 8. Pe o piaţă în care creditul privat a îngheţat, căderea unora a însemnat ascensiunea altora: grecii de la Alpha Bank au urcat pe poziţia a patra în pofida speculaţiilor privind posibile efecte negative ale crizei din ţara de origine a băncii-mama, iar banca de stat CEC a ajuns pe locul 5, dupa o creştere a cotei de piaţă cu doua puncte procentuale, până la 6,3%. Activele CEC s-au majorat cu peste 50% pe seama achiziţiei de titluri de stat, dar şi a creşterii soldului creditelor, însă efortul de a credita s-a reflectat în deteriorarea portofoliului, astfel că ponderea creditelor clasificate ca îndoielnic şi pierdere a sărit de 20%.

13

Forţele de presiune externă

Potentialii noi concurentiÎn ultimii ani (2009-2012) nu s-au remarcat modificări notabile în structura sectorului bancar

românesc din punct de vedere al numărului instituţiilor de credit, al acţionariatului şi al gradului de concentrare al sectorului. Ca efect al crizei economice, instituţiile de credit şi-au intensificat eforturile de reducere a costurilor prin închiderea unităţilor neprofitabile şi reducerea numărului de salariaţi. Dinamica intrării pe piaţă şi numărul de concurenţi sugerază faptul că, de fapt, criza economică a intensificat barierele existente la intrarea pe piaţa bancară din România.

Elemente care influienţează decizia intrării pe piaţa sunt foarte stricte, de aceea gradul de penetrare al pieţei este foarte scăzut.

Bariere la intrare:- restricţii de natură legislative;- mărimea capitalului necesar - conform legislaţiei româneşti, limita minimă a capitalului

social şi cea a fondurilor proprii ale unei bănci se stabilesc la 370 miliarde lei.- este necesară obţinerea aprobării de constituire, în baza cererii de autorizare depuse la

Banca Naţională a României.- la înfiinţarea unei bănci vărsămintele în contul capitalului social trebuie efectuate în forma

bănească, în totalitate, la momentul constituirii, într-un cont deschis la o bancă persoana juridică română sau la o sucursală a unei bănci străine autorizată să funcţioneze pe teritoriul României.

Bariere la ieşire:- Psihologice- reputaţia, brandul firmelor importante.- Strategice-complementaritatea cu evoluţia altor activităţi economice precum afaceri

imobiliare, asigurările comerciale. Rivalitatea între firmele din sector se manifestă prin extinderea şi diversificarea reţelei de sucursale. Ea este însă limitată de imobilitatea reţelei, orice bancă având însă posibilitatea să crească sau să scadă aria de cuprindere a clienţilor.

Mediul concurenţial exercită o influenţă agresivă asupra performanţelor bancare.Care va fi concurenţa pentru bănci?- celelalte bănci- alte instituţii de depozitare- instituţii nefinanciare de depozitare- societăţile de asigurări- brokerii de asigurare- fonduri de pensii- societăţi de investiţii financiare- instituţii financiare nebancare, etc.Numărul instituţiilor financiare nu a înregistrat evoluţii semnificateve în ultimii ani.

Tensiunile din sectoarele financiar şi economic s-au resimţit la nivelul participanţilor, însă fuziunile, achiziţiile sau încetările de activitate au determinat o consolidare doar la nivelul sectorial, nu şi în ansamblul sistemului financiar. Un exemplu în acest sens îl constituie cele doua fuziuni înregistrate între fonduri de pensii administrate privat (Pilonul II). Brokerii de asigurare şi instituţiile financiare nebancare de dimensiune redusă s-au extins ca număr, astfel păstrandu-se aproximativ constant pentru celelalte categorii de instituţii financiare.

14

Furnizorii:Furnizorii au o putere de negociere ridicată, deoarece produsul livrat de ei este principalul

mijloc de producţie pentru client.Care sunt furnizorii?- fonduri publice

- acţionari (creşterea semnificativă a capitalizării instituţiilor de credit din România a fost majoritar realizată prin efortul acţionarilor)

- alte bănci (depozite interbancare)- sectorul guvernamental- rezidenţi (depozite atrase de la companii şi populaţie)

- investiţii străine (finanţarea deficitului extern s-a realizat prin intermediul investiţiilor străine directe)

- companii care au primit investiţii străine directe - aportul acestora la creditatea internă s-a micşorat însă, acestea preferând din anul 2009 finanţarea externă, apelul lor la împrumuturile bancare interne reducandu-se cu circa 2 %.

Clienţii:Clienţii au o putere de negociere în raport cu sectorul furnizorilor scăzută deoarece au un

grad de concentrare mai scăzut decât aceştia. De la începutul crizei, oferta de finanţare pentru companii şi populaţie a devenit mai restrictive din punct de vedere al condiţiilor de preţ, cât şi din cel al volumului.

Trebuie să avem în vedere că serviciile bancare se adresează:- persoanelor fizice dar diferenţiat (tineri, elevi, studenţi, muncitori, pensionari);- societăţilor comerciale dar diferenţiat (IMM, mari companii, societăţi transnaţionale, etc.)- altor bănci care oferă servicii de colaborare cu bănci similare, operaţiuni de mandat cu

unele bănci, etc.;- societăţilor financiare, societăţilor de brokeraj, societăţilor de asigurări şi statului pentru

servicii ca de exemplu: colectarea taxelor, creditarea Bugetului de Stat sub forma titlurilor de stat, etc.

15

16