UNIVESITATEA ȘTEFAN CEL MARE DIN SUCEAVA

FACULTATEA DE LITERE ȘI ȘTIINȚE ALE COMUNICĂRII

PROGRAM MASTER SEMIOTICA LIMBAJULUI ÎN MASS MEDIA ȘI PUBLICITATE

AnalizA ICONO-TEXT DIN PRESA SCRISA

REVISTA MAGAZIN

Conf. univ. dr. Masterand: Cotloană(Burlacu ) Maria I. C. Corjan SLMP an II

Având în față numărul 3(2876) al săptămânalului național cultural -științific

independent Magazin, din 17 ianuarie 2013, ce oferă cititorilor în cele 52 de apariții pe an,

informații despre știință, cultură, paranormal, universuri paralele și multe alte domenii, voi

încerca să fac o analiză iconotextuală, nu înainte de a defini termenii cu care lucrez și de a

preciza rolul lor în presa scrisă, presă care joacă un rol important în formarea opiniei publice.

Societatea în care trăim este asaltată de imagini: fie că este vorba despre presa scrisă,

televiziune sau internet, imaginea este primul lucru care ne vine în minte. Totuși, deoarece

vorbim despre presa scrisă, precizez că în zona media rolul imaginii este dublu: știința

utilizării imaginii creează imagine. Pe lângă imagine, ca poziționare în mintea

consumatorului, mai vorbim și de imagine ca mod de transmitere a informației. Odată cu

extinderea internetului și posibilitatea accesării gratuite a informațiilor, presa scrisă a pierdut

teren și astfel, paginile de ziar au devenit tot mai aerisite, iar imaginea a umplut spații întregi

de informații. Astfel, imaginea apare nu doar să completeze textul, adițional, ci este ea însăși

text ce poate fi citit cu usurință de orice ochi, nu doar de cel instruit pentru ca la final,

împletirea dintre verbal și iconic să aducă numeroase beneficii, mai ales că publicitatea

acționează pe principiul de complementaritate a textului și imaginii, bazat pe coreferință și

presupoziții, pentru realizarea semnificațiilor iconotextuale. Se crează o legătură strânsă între

statutul cuvîntului şi al imaginii,între raportul dintre vizual şi scriptural, intertextualitatea

discursurilor scripto-vizuale, sinteza icono-textuală, producerea iconotextelor şi receptarea

acestora din punct de vedere comunicaţional.

Dacă în accepțiunea DEX-ului iconul este văzut ca semn, imagine și doar textul ca

ansamblu ce poate fi cititi, descifrat( realizat, din perspectiva semioticii din simpla îmbinare a

două propoziții), cercetătorii văd o serie de raporturi mutuale între imagine și text astfel încât

iconotextul se conturează ca fiind „ principiul fundamental de structurate a oricărui mesaj

publicitar”1. Unitatea iconotextuală oferă tocmai o probă suigeneris de intertext și pune la

lucru, în efortul decodării, prin glisarea sensurilor, codul publicitar, deoarece se crează o

unitate indisolubilă a textului şi imaginii, în care nici textul, nici imaginea nu au, separat,

funcţie ilustrativă, dar împreună configurează sensul global al unui mesaj scripto-imagistic.

Potrivit lui R. Barthes, ca „fenomen psihosocial de anvergură”, publicitatea este un mesaj și,

mai mult decât atât, orice mesaj este publicitar, fie că este implicit sau explicit

1 I.C. Corjan, Semiotica limbajului publicitar: textul și imaginea, Ed. Universității, Suceava, 2004

Așadar, subscriu d-lui I.C. Corjan cum că „ transfigurarea textului şi imaginii

publicitare în expresii care trec dincolo de banala şi imediata lor utilitate orientează percepţia

noastră către miracolul creaţiei artistice şi gratuitatea frumosului, ne emoţionează pozitiv, are

influenţă asupra noastră şi ne modifică viziunea reificată despre realitate, simţind în mesajul

publicitar latura spirituală a acţiunilor practice".

Întorcându-mă la publicația Magazin și privind din punct de vedere textual, obsev

că textele sunt cu precădere „ etice” ce conțin trăsături cu delimitări exterioare textului,

deductibile în timpul lecturii (referințe anterioare sau posterioare: titluri, semnale ante- sau

postpuse, pauze, vorbire deictică, alte paratexte )2 încă de pe prima pagină, de la prezentarea

articolelor „de vârf” și continuând cu articolul „VISELE, avertismente lansate în timpul

nopții”, articol ce apare însoțit de două imagini foto abstractizant-poetice, de factură artistică,

puse în relaţie cu textul, fără legătură între ele deoarece autorul nu este preocupat de

conformitatea cu textul, conferind astfel imaginilor valori expresive şi cognitive străine

textului, dar proprii viziunii creatoare a celui în cauză, aducând informaţii suplimentare,

îmbogăţind mesajul; unul din referenții vizuali prezintă părți, coloanele dintr-o construcție

odată impunătoare cu luna plină ce parcă străjuiește coloanele și un om ce vrea să pășească

parcă spre coloane, iar cealalalt transmite un sentiment de calm, de autostăpânire, în ciuda

faptului că prezintă actanții stând pe baloane imense, transparente ( or fi de săpun??). La o

primă vedere referenții vizual-iconici par a nu fi în concordanță cu textul care, în cea mai

mare parte a lui informează asupra studiilor despre vise cît și despre cele mai vechi însemnări

despre vise a căror dezlegări care s-au dovedit salvatoare ( Vechiul Testament- Geneza,

înștiințarea despre seceta ce avea să urmeze), deoarece avem de-a face cu simboluri

intenţionale unde este vizată suscitarea unor sentimente, aceasta realizându-se prin punerea în

scenă a unor personaje în anumite situaţii, relaţii în care consumatorul se poate identifica cu

uşurinţă. Textul are caracter preponderent referențial –virtual. Abaterea descripției imagistice

de la concordanța textuală oferă libertate sporită de interpretare a icono-textului, depășind

conținutul denotativ al textului. Astfel, este îndeplinită “unitatea indisolubilă a textului şi

imaginii, în care nici textul, nici imaginea nu au, separat, funcţie ilustrativă”( Michael

Nerlich) dar care împreună configurează sensul global al unui mesaj scripto-imagistic.

Relația text- imagine tinde spre o atitudinea deviantă, de autonomie a expresiei icono-plastice

faţă de text, refuzînd mimetismul, imaginea avînd doar raporturi vag sugestive cu acesta, pînă

la abstractizarea conţinutului livresc dar, gasind totuși în text ancore pentru conturare și

generare pentru ca în final să existe un dialog imagine- text.

2 I.C. Corjan , Semotica limbajului publicitar – textul si imaginea, Editura USV, 2004

Titlul „Visele, avertismente lansate în timpul nopții” scris parțial cu majuscule de

culoare albastră ( culoarea intelectului,culoare care abundă în ziar) este în relație de

complementaritate cu textul care demonstrează „misterul” viselor, cauzalitatea și interpretarea

acestora.

Pe de altă parte, rubrica „Caleidoscop” ne oferă un articol despre „ Peridiocitatea și

anticiparea cataclismelor naturale” anunțat, explicitat prin imaginea unui vulcan în erupție-

simbol conotativ. Astfel, informaţiile produse în coduri diferite interacţionează sintagmatic şi

îşi transferă reciproc valori semantice interdependente, textul şi imaginea aflându-se într-o

relaţie complementară prin fenomenul redundanţei, dar nu în ideea de recurenţă a unor

elemente non-pertinente, ci redundanţă produsă în coduri diferite (verbal şi non-verbal), dar

coprezente prin mijlocirea aceluiaşi canal-vizualul. Caracterul comunicațional este evidențiat

pprin relația text-imagine, imagine –text, unde iconul are capacitate antologică, de dedublare

iconică a textului scris, acesta devenind referentul imediat al configuraţiei vizuale.

Rubrica „Spectacolul cunoașterii” ne oferă studii și informații despre microuniversul

vegetal iar textul este însoțit de un grupaj de referenți iconici de dimensiuni generoase,

interdisciplinari, cu explicații în text, asigurând acestuia coerență şi unitate, știut fiind faptul

că un text poate să ateste sau să indice în proximitate existența denotatului – obiectul figurat

iconic – deoarece prin existența semnului apare și obiectul desemnat iar apariția perceptibilă

a acestuia din urmă ne dă indicii asupra relevanței, adevărului unui text. Secvența narativă are

ca și componentă procesualitatea bazată pe o suită de momente iar textul are caracter

inferențial și argumentativ. Există aici o complementaritate a enunţurilor imagistic-scripturale

care asigură coereță şi unitate în diversitate, cu funcție de evocare persuasivă ce stimulează

imaginația receptorului.

În ceea ce privește relația text-imagine sesizăm o relaţie de congruență ce susţine

achiziţia de cunoştinţe prin dublarea informaţiilor, un raport “tautologic” între text şi

imagine, unde ilustraţia exprimă cu fidelitate narativă conţinutul textului ce este luat ca

referent de bază. De precizat este faptul că imaginile sunt inserate printre rândurile textului

astfel încât ochiul poate sări ușor de la imagine la text și invers, fiind mai ușor de „citit” și

asigurându-se astfel o mai bună comprehensiune.

Vorbind de relația text-text, trebuie să precizez că textul titlul „ Mirajul ascuns al

microuniversului vegetal”, scris parțial cu majuscule special pentru a atrage atenția și pentru a

spori curiozitatea este în acord cu textul informativ, care vine să completeze mesajul transmis

de titlu, să-l explice.

Publicația continuă pe aceeași linie și, la rubrica „ Istorii uitate” „citim” din scenele

vizual-iconice ce fac referire la obiectele și evenimentele lumii reale despre mari personalități

ale istoriei Imperiului Roman, secvențele narative fiind prezentate într-o succesiune temporală

a evenimentelor, înglobând structurile iconice cu cele vizuale, realizarea sensului producându-

se prin recursul la date situationale, la experiența și memoria culturală a subiectului

interpretant precum și la inferențe de ordin deductiv, inductiv și nu în ultimul rând, analogic.

Textul se caracterizează prin caracter comunicativ, orientat spre monolog. La pagina 8-9

avem fotografii ale operelor lui Michelangelo- secvențe descriptive, cu ancorare referențială,

vizând totodată și intertextualitatea directă, ce pun în relație elementele compoziționale - pe

teme biblice, care evocă o lume dincolo de cuvinte, un întreg univers, explicitând conținutul

textului care vorbește despre latura de genialitate a autorului operelor, ce-și are izvorul în Cel

pe care îl reprezintă în Facerea Soarelui și a lunii, ridicându-se problematica genialitate vs

divinitate a creatorului uman în paralel cu cea a Marelui Creator. Din nou, figurile iconice

atestă relevanța textului, așa cum textul atestă relevanța iconilor.

Despre comlementaritatea text-imagine, imagine-text, vorbește și Umberto Eco

notând că sememul, văzut ca “normă orientată spre text” este un “text virtual, o enciclopedie”,

iar textul este la rându-i “expansiunea unui semem”.

Privind spre rubricile mari ale săptămânalului „ Magazin” nu se poate să nu observăm

sensul strategic unitar al întregii construcţii imagine-text ce evoluează de la vag la

concret( „ Visele...”) de la abstract,esenţial, la realitate ( ex rubricile „Caleidoscop”,

„Spectacolul Cunoașterii”, „La granițele realului”) .

Deoarece fiinţele umane sunt inconştient în căutarea acestor simboluri nonverbale,

pentru a descoperi semnificaţia veritabilă a unei situaţii, iar societatea actuală este una de

consum, iconotextul publicitar nu operează cu un singur adevăr transmis receptorului, fiecare

consumator/cititor, are libertatea să interpreteze mesajul în funcţie de capacităţile de decodare

de care dispune. Pe acest fapt mizează orice publicație, inclusiv săptămânalul cultural-

științific independent „Magazin” care nu încearcă să facă altceva decât să supraviețuiască

într-o perioadă grea, în care din ce în ce mai puțini oameni citesc presă scrisă. Poate că uneori

referenții vizuali abundă, dar este cea mai sigură cale de a atrage și de a menține atenția, știut

fiind faptul că mai întâi ne amintim și „citim” imaginile.

Bibliografie:

Barthes, R., Mitologii, Editura Institutul European, Bucureşti, 1997

Corjan ,I.C, Semotica limbajului publicitar – textul si imaginea, Editura USV,

2004

Moldoveanu,M.; Miron, D., Psihologia reclamei: publicitatea în afaceri, Editura

Libra, Bucureşti, 1995