Analiza Economică

14
Analiza economică-financiară a companiei SRL Consumo Grup Principalul obiectiv al întreprinderilor este de a obţine rezultate financiare pozitive. În decursul activităţii este necesară măsurarea rezultatelor activităţilor desfăşurate, prin aprecierea nivelului de dezvoltare a întreprinderii, a modului în care sunt utilizate resursele economice şi financiare de care dispune. Sub aspect financiar-contabil, rezultatul activitatii financiare reprezintă diferenţa dintre venituri şi cheltuieli, care poate fi: - Profit, cînd veniturile sunt mai mari decît cheltuielile. - Pierdere, cînd cheltuielile sunt mai mari decît veniturile. Evaluarea rezultatelor financiare ne ajută să identificăm punctele slabe şi punctele tari ale activităţii unei firme, precum şi modul de îndeplinire a obiectivelor financiare prestabilite. Pentru acest lucru, sunt folosite informaţiile cuprinse, în principal, în bilanţurile contabile, contul de profit şi pierdere şi diferitele bugete de activitate, acestea fiind analizate cu ajutorul unor instrumente şi metode specifice. Evoluţia întreprinderii Evoluţia întreprinderii se caracterizează prin aprecierea în dinamică a celor mai principali indicatori ai întreprinderii. Datorită acestei analize putem constata dacă întreprinderea prosperă, sau din contra decade. Tabelul 1 Indicatorii de bază ai activităţii economice

description

***

Transcript of Analiza Economică

Analiza economic-financiar a companiei SRL Consumo GrupPrincipalul obiectiv al ntreprinderilor este de a obine rezultate financiare pozitive. n decursul activitii este necesar msurarea rezultatelor activitilor desfurate, prin aprecierea nivelului de dezvoltare a ntreprinderii, a modului n care sunt utilizate resursele economice i financiare de care dispune.Sub aspect financiar-contabil, rezultatul activitatii financiare reprezint diferena dintre venituri i cheltuieli, care poate fi:- Profit, cnd veniturile sunt mai mari dect cheltuielile.- Pierdere, cnd cheltuielile sunt mai mari dect veniturile.Evaluarea rezultatelor financiare ne ajut s identificm punctele slabe i punctele tari ale activitii unei firme, precum i modul de ndeplinire a obiectivelor financiare prestabilite. Pentru acest lucru, sunt folosite informaiile cuprinse, n principal, n bilanurile contabile, contul de profit i pierdere i diferitele bugete de activitate, acestea fiind analizate cu ajutorul unor instrumente i metode specifice.

Evoluia ntreprinderiiEvoluia ntreprinderii se caracterizeaz prin aprecierea n dinamic a celor mai principali indicatori ai ntreprinderii. Datorit acestei analize putem constata dac ntreprinderea prosper, sau din contra decade. Tabelul 1Indicatorii de baz ai activitii economiceIndicatorii20132014Abaterea absoluta(+;-)Abaterea relativa %

2014-2013(2014/2013)100-100

Volumul produciei fabricate (realizate), lei2638700018130000-8257000-31,2919

Consumuri i cheltuieli totale, lei3532090727583793-7737114-21,9051

Numrul mediu de salariai, oameni3283208- 2,4390

Numrul mediu de muncitori, oameni262238-24-9,1603

Sursa: Elaborat de autor n baza rapoartului financiar al companiei SRL Consumo Grup

Din tabelul 1, observm c indicatorii de baz ai activitii economice ai SRL Consumo Grup, sunt n descretere n anul 2014 fa de anul 2013. Astfel Volumul produciei fabricate s-a redus n 2014 fa de 2013 cu 8257000 lei sau cu 31,2919 puncte procentuale, ceea ce se apreciaz ca un aspect negative pentru ntreprindere. Consumurile i cheluielile totale ale ntreprinderii s-au redus cu 7737114 lei sau cu 21,9051 puncte procentuale, ceea ce se apreciaz ca un aspect pozitiv. Numrul mediu de salariai a sczut cu 8 persoane, iar numrul mediu de muncitori s-a redus cu 24 de persoane.

Analiza patrimoniului ntreprinderiiPatrimoniului ntreprinderii reprezint totalitatea drepturilor i obligaiilor cu valoare economic ce aparin unei persoane juridice sau fizice, precum i bunurile economice la care se refer. Patrimoniul este reflectat n contabilitate sub aspectul componenei (cu ajutorul conturilor de activ) i provenienei ( cu ajutorul conturilor de pasiv).Elementele patrimoniului sunt : -Activul patrimonial;-Pasivul patrimonial;Analiza situaiei patrimoniale contribuie la formarea gndirii economice a specialitilor, la sporirea capacitii acestora de a nelege complexitatea fenomenelor economico-financiare, sprijinindu-i n efortul de explicare, apreciere tiinific, diagnosticare i soluionare a diverselor situaii care apar n ntreprindere. Analiza situaiei patrimoniale este instrumentul de baz al managementului performant din orice domeniu de activitate i o condiie esenial n elaborarea i aplicarea unor decizii.

Tabelul 2 Dinamica valorii i structurii activelor ntreprinderii, lei Indicatorii2013 2014Abaterea absolutRitmul creterii

%%2014-20132014-2013%((2014/2013)100-100),%

1. Active pe termen lung5068761743,494873574741,55-1951870-1,94-3,85

Active nemateriale3269730,282205600,19-106413-0,09-32,54

Active materiale pe termen lung5017005143,054832459441,20-1845457-1,85-3,67

Active financiare pe termen lung1905930,161905930,16000

2. Active curente6585919456,516854293158,4526837371,944,07

Stocuri de mrfuri i materiale5313996945,65570338747,5025634181,94,82

Creane pe term. Scurt1255632710,771265783010,791015030,020,81

Investiii pe term. Scurt--------------------------------------------

Mijloace bneti1087460,091198010,10110550,0110,16

Alte active curente541520,04619130,0577610,0114,33

Total activ (1+2)116546811100117278678100731867-----0,63

Sursa: Elaborat de autor n baza raportului financiar al SRL Consumo Grup

Observm c patrimoniul SRL Consumo Grup a nregistrat o sporire n 2014 fa de 2013 cu 731867 lei sau de 0,63 %.Aceast majorare a fost generat de influiena pozitiv a mai muli factori, i anume: activele curente , care au crescut cu 2683737 lei sau cu 4,87 %; stocuri de mrfuri i materiale, care s-au majorat cu 2563418 lei sau cu 4,07 %; creanele pe termen scurt care au nregistrat o sporire de 101503 lei sau 0,81 %; mijloacele bneti, ce au crescut cu 11055 lei sau cu 10,16 % i alte active curente, care deasemenea s-au majorat, dar cu 7761 lei sau cu 14,33 %.Totodat, asupra indicatorului rezultativ a fost exercitat i o influien negativ, de urmtorii factori: activele pe termen lung, ce au sczut cu 1951870 lei sau cu 3,85 %, activele nemateriale, care s-au micorat cu 106413 lei sau cu 32,54 %, i activele materiale pe termen lung, care s-au redus cu 1845457 lei sau cu 3,67 %.Aceast sporire a patrimoniului se apreciaz ca un aspect pozitiv, deoarece cu cit mai mare este patrimoniul ntreprinderii, cu att ntreprinderea este mai prosper, i n consecin nregistrez rezultate financiare mari. n final putem concluziona c evoluia ntreprinderii se apreciaz negativ, dat fiind faptul ca indicatorii de baz sunt n descretere i cheltuielile i consumurile cresc. ntreprinderea dispune de rezerve interne cu privire la sporirea volumului produciei fabricate, numrul de salariai i muncitori i cu privire la reducerea consumurilor i cheltuielilor.

Analiza surselor de finanaren condiiile economiei de pia, stabilirea modalitilor de finanare exercit un impact deosebit asupra activitii agenilor economici. Aproape n toate cazurile, ntreprinderile nu se finaneaz n totalitate din fonduri proprii, ele apelnd concomitent i la resurse externe. Prin urmare, selectarea mijloacelor de finanare extern i ponderea acestora n raport cu finanarea intern reprezint o decizie major a politicii financiare a ntreprinderii. n acest fel se decide asupra structurii financiare a ntreprinderii i se iau msuri pentru asigurarea caracterului optim al acesteia.Pentru a determina ponderea fiecarei surse de finanare a ntreprinderii se va stabili structura capitalului ntreprinderii, dup cum urmeaz n urmtorul tabel:

Tabelul 3. Evoluia valorii i structurii capitalului ntreprinderii, lei

Indicatori20132013%20142014%Abaterea absolutRitmul creterii %

2014-20132014-2013%2014-2013

1. Capital propriu 9724732183,44069977695285,076825296311,63622,6012

Capital statutar112530599,6554112530599,59510-0,06030

Rezerve1652742014,18091387130511,8276-2656115-2,3533-16,0709

Prpfit nerepartizat30222112,593124732082,1088-549003-0,4843-18,1656

Capital secundar6910074659,29016952326559,2804422519-0,00970,6115

2. DTL79288286,803162330525,3147-1695776-1,4884-21,3874

Datorii financiare pe termen lung58910605,054746470523,9624-1244008-1,0923-21,1169

Datorii calculate pe termen lung20377681,748415860001,3523-451768-0,3961-22,1697

3. DTS113706629,7563112686749,6085-101988-0,1478-0,8969

Datorii financiare pe termen scurt---------------

Dat. comerciale pe termen scurt98936848,489097775888,3371-116096-0,1519-1,1734

Datorii calculate pe termen scurt.14769781,267314910861,2714141080,00410,9552

Total Pasiv(1+2+3)116546811100117278678100731867---0,6279

Sursa: Elaborat de autor n baza raportului financiar al companiei SRL Consumo Grup

Din tabelul de mai sus observm c valoarea total a pasivului n anul 2014 a pasivului a crescut fa de anul 2013 cu 0,6279 % sau cu 731864 lei. Aceast sporire a fost condiionat de influiena pozitiv a factorului Capitalul propriu, care a dus la majorarea pasivului cu 0,6279 % sau cu 731867 lei.Totodat, sub influiena negativ a factorilor Datorii pe termen lung i Datorii pe termen scurt, indicatorul rezultativ, adic pasivul, s-a micorat cu 22,2843 % sau cu 1797764 lei.Putem concluziona ca ntreprinderea dispune de rezerve interne cu privire la majorarea pasivului ntreprinderii n mrime de 1797764 lei, adic pe seama reducerii influienei negative a factorilor Datorii pe termen lung i Datorii pe termen scurt.Creterea pasivului ntreprinderii se apreciaz ca un aspect pozitiv, deoarece sursele de finanare ale ntreprinderii cresc, deci, n consecin ntreprinderea funcioneaz prosper i poate finana singur unele proiecte investiionale.Dac analizm ratele de structur a capitalului, atunci putem meniona c n aceti doi ani examinai : 2013 i 2014, ponderea cea mai mare n totalul pasivului o deine capitalul propriu, astfel, ponderea acestuia fiind respectiv de 83,44% i 85,08%, n anul 2014 nregistrnd o cretere de 1,64 % fa de 2013. Aceast cretere o apreciem ca un aspect pozitiv al activitii ntreprinderii, deoarece ntreprinderea are mai multe posibiliti de finanare din sursele capitalului propriu.Ponderea datoriilor pe termen lung este una destul de mic fiind de numai 6,80 % n 2013 i 5,3147 % n 2014. n 2014 datoriile pe termen lung au nregistrat o descretere cu 1,4884 % fa de 2013. Datoriile pe termen scurt au pondere mai nsemnat 9,61 % pe anul 2014, ns se afl ntr-o continu descretere, astfel nregistrndu-se micorri de 0,15 % fa de 2013.Reducerile ponderii datoriilor pe temen scurt i lung se apreciaz deasemenea ca un aspect pozitiv, dat fiind faptul c SRL Consumo Grup i achit datoriile i respectiv are mai puine angajamente fa de sursele de finanare strine. n final putem concluziona c SRL Consumo Grup este finanat n cea mai mare parte din capitalul propriu.Dac analizm ratele de structur a capitalului, atunci putem meniona c n aceti doi ani examinai : 2013 i 2014, ponderea cea mai mare n totalul pasivului o deine capitalul propriu, astfel, ponderea acestuia fiind respectiv de 83,44% i 85,08%, n anul 2014 nregistrnd o cretere de 1,64 % fa de 2013. Aceast cretere o apreciem ca un aspect pozitiv al activitii ntreprinderii, deoarece ntreprinderea are mai multe posibiliti de finanare din sursele capitalului propriu.Ponderea datoriilor pe termen lung este una destul de mic fiind de numai 6,80 % n 2013 i 5,3147 % n 2014. n 2014 datoriile pe termen lung au nregistrat o descretere cu 1,4884 % fa de 2013. Datoriile pe termen scurt au pondere mai nsemnat 9,61 % pe anul 2014, ns se afl ntr-o continu descretere, astfel nregistrndu-se micorri de 0,15 % fa de 2013.Reducerile ponderii datoriilor pe temen scurt i lung se apreciaz deasemenea ca un aspect pozitiv, dat fiind faptul c SRL Consumo Grup i achit datoriile i respectiv are mai puine angajamente fa de sursele de finanare strine. n final putem concluziona c SRL Consumo Grup este finanat n cea mai mare parte din capitalul propriu.

Eficiena activitii economico-financiaren general, se consider c o activitate este eficient dac producia se obine la costuri reduse, sau atunci cnd ncasrile obinute din vnzarea rezultatelor pe pia depesc cheltuielile care s-au efectuat pentru obinerea acestora. Eficiena economic este relaia dintre efectele obinute (rezultate)i eforturile (cheltuielile)depuse ntr-o activitate economic ntr-o anumit perioad de timp. Eficiena economic nseamn obinerea unor efecte economice utile, n condiiile cheltuirii ntr-un mod raional i economic a unor resurse materiale, umane, financiare, folosindu-se pentru aceasta metode tiinifice de organizare a activitii. Nivelul eficienei este cu att mai ridicat cu ct este mai mare efectul util pe unitate de efort cheltuit sau cu ct este mai mic efortul consumat raportat la o unitate de efect util. Criteriul general al eficienei n economie este valoarea, care reprezint o noiune subiectiv, n sensul dorinei cuiva de a avea un anumit lucru, aprecierea valorii fiind destul de dificil, mai ales n condiiile cerinei de maximizarea acesteia (a profitului i utilitii unui bun sau serviciu), ceea ce, implicit, presupune i aspecte normative legate de recomandri de instrumente i politici economice, pe baza comparaiei dintre mai multe variante de politici. [footnoteRef:1] [1: Gheorghe Zaman Eficiena economic Bucureti, 2006, pag 13]

Eficiena activitii economico-financiare se caracterizeaz prin indicatorii rezultatelor financiare i rentabilitii.Rezultate financiare (profituri sau pierderi), reprezint diferena dintre venituri i cheltuieli.n practic exist urmtoarele tipuri de rezultate financiare:1. rezultatul financiar pozitiv sau favorabil, exprimat sub form de profit (veniturile > cheltuielile);2. rezultatul financiar nul (veniturile = cheltuielile);3. rezultatul financiar negativ (veniturile < cheltuielile); Tabelul 4 Rezultatele financiare ale SRL Consumo Grup, leiIndicatorii20132014Abaterea absolutRitmul creterii %

2014-20132014/2013

1. Profitul brut1404022312013138-2027085-14,4377

2. Rezult. din activit. operaional 42839517937271365332318,7087

3. Rezult. din activit. de investiii760146101293825279233,2557

4. Rezult. din activitatea financiar66627917162508937,6559

5. Rezult. din activit. ec-financiar125517128983811643210130,9152

6. Rezultatul excepional

7. Profitul (pierderea) perioadei de gestiune pn la impozitare124858328983811649798132,1336

8. Profitul net (pierderea net)14784992898381141988296,0354

Sursa: Elaborat de ctre autor n baza rapoartului financiar al companiei SRL Consumo GrupUrmrind datele din tabel observm c SRL Consumo Grup a nregistrat rezultate financiare mult mai bune n toate compartimentele n perioada anului 2014 fa de 2013. Astfel, profitul perioadei de gestiune pn la impozitare are valoarea de 2898381 lei, nregistrnd o cretere fa de 2013 de 1649798 lei cu un ritm de cretere de 132,13%. Aceast cretere n mare parte se datoreaz influenei pozitive a rezultatului din activitatea economico financiar, care nregistreaz o cretere de 1643210 lei fa de anul 2014. Deasemenea aceast cretere a fost condiionat i de influiena pozitiv a Rezultatului din activitatea operaional care nregistreaz o cretere de 1365332 lei sau 318,7087 % fa de 2014.

Analiza lichiditii bilanului contabiln practica analitic se utilizeaza mai muli indicatori relativi ce reflect capacitatea de plat, solvabilitatea si lichiditatea bilanului contabil. Prin lichiditate se ntelege capacitatea entitii de a face fa datoriilor curente.n practica mondial pot fi ntlnite mai multe metode de calcul a lichiditii bilanului contabil innd cont de necesitile anlizei. ns n cele mai dese cazuri apelm la 3 indicatori relativi.1. Rata lichiditii absolute(RLa)- capacitatea de plat a ntreprinderii sau lichiditatea de gr.IRLa=MB/DTS - [0,20-0,25]grania teoretic ceea ce nseamn c la fiecare leu DTS entitatea trebuie s dispun de 20-25 bani n numerar.2. Rata lichiditaii intermediare(RLi) sau solvabilitii ntreprinderii sau lichiditatea de gr II. RLi=(TAC-SMM)/DTS) -[0,70-0,85] ceea ce nseamn c la fiecare leu DTS entitatea trebuie s dispun de 70-85 bani de active curente fr SMM3. Rata lichiditii totale(RLt) sau coeficientul de acoperire a bilanului contabil sau lichiditatea de gr III. RLt=TAC/DTS-[2-2,5] ceea ce nseamn c la fiecare leu DTS entitatea trebuie s dispun de active curente n valoare de 2-2,5 lei.

Tabelul 9Aprecierea lichiditii i solvabilitii n dinamicIndicatorii20132014Abaterea absolut, (+,-)Abaterea relativ, %

Lichiditatea absolut0,00960,0106+ 0,00110,4166

Lichiditatea intermediar1,11381,1339+ 0,02011,8046

Lichiditatea totala5,79206,0826+ 0,29065,0173

Coeficientul de solvabilitate6,03896,7009+ 0,66210,9623

Sursa: Elaborat de ctre autor n baza raportului financiar a companiei SRL Consumo Grup

Din calculele efectuate n tabelul 9, observm c la SRL Consumo Grup, lichiditatea absolut este mai mic dect limitele stabilite (0,2 - 0,25), ea fiind respectiv de 0,0096 i 0,0106, adic ntreprinderea nu-i poate achita datoriile pe termen scurt din mijloacele bneti disponibile, dei n anul 2014 fa de 2013, lichiditatea absolut are tendine de cretere.Lichiditatea intermediar la ntreprinderea analizat depete nivelul optim al acestui indicator (0,7 0,8), lichiditatea constituind n anii 2013, 2014, respectiv 1,1138 i 1,1339, aceste rezultate ne arat c ntreprinderea este capabil s-i achite cota datoriile pe termen scurt prin mobilizarea mijloacelor bneti, investiiilor pe termen scurt i creanelor pe termen scurt, dar structura activelor ntreprinderii este iraional, dat fiind faptului c lichiditatea depete limita stabilit.Lichiditatea curent deasemenea depete limita optim, care este de 2 - 2,25, lichiditatea curent fiind respectiv de 5,7920 i 6,0826 , are tendine de cretere. Aceste rezultate ne arat c ntreprinderea dispune de suficiente active curente pentru achitarea datoriilor pe termen scurt n sum deplin, dar putem meniona c structura activelor curente este inadecvat.Coeficientul de solvabilitate nrgistrez o cretere n anul 2014 fa de 2013 cu 0,662 sau cu 10,9623 puncte procentuale, el constituind respectiv, 6,0389 i 6,7009. Coeficientul este mai mare ca 1, deci, SRL Consumo Grup este capabil s-i achite datoriile att pe termen scurt ct i pe termen lung.