ANALITICA.SEM2

Specializarea Farmacie, Disciplina Chimie Analitică Teste Anul II, semestrul 2

1

MINISTERUL EDUCAŢIEI CERCETĂRII TINERETULUI ŞI SPORTULUI UNIVERSITATEA OVIDIUS DIN CONSTANŢA FACULTATEA DE FARMACIE Aleea Universităţii nr. 1, Campus, Corp B, Constanţa TEL./FAX: 0241-605050 E-mail: [email protected] Web: http://www.pharmaovidius.ro

CATEDRA DISCIPLINE FARMACEUTICE NR. I

TESTE GRILĂ PENTRU

EXAMENUL LA DISCIPLINA CHIMIE ANALITICĂ SPECIALIZAREA FARMACIE

Anul II, semestrul 2

SESIUNEA DE VARĂ

Şef Catedră Discipline Farmaceutice nr. I Prof. univ. dr. RODICA SÎRBU

Şef Disciplină CHIMIE ANALITICĂ Prof. univ. dr. CONSTANŢA SAVA

Anul universitar 2010-2011

mailto:[email protected]

http://www.pharmaovidius.ro/


2

Nr. I. Analiza termică. Teste complement simplu (CS) 01. Termograma reprezintă: A. Dependenţa masei de temperatura cuptorului; B. Dependenţa masei de temperatura probei; C. Diferenţa de temperatură între o probă şi o referinţă încălzite în acelaşi cuptor; D. Derivata masei funcţie de derivata temperaturii; E. Temperatura probei şi a referinţei funcţie de temperatura cuptorului; 02. Termograma derivată reprezintă: A. Dependenţa masei de temperatura cuptorului; B. Dependenţa masei de temperatura probei; C. Diferenţa de temperatură între o probă şi o referinţă încălzite în acelaşi cuptor; D. Derivata masei funcţie de derivata temperaturii; E. Temperatura probei şi a referinţei funcţie de temperatura cuptorului; 03. Termograma diferenţială reprezintă: A. Dependenţa masei de temperatura cuptorului; B. Dependenţa masei de temperatura probei; C. Diferenţa de temperatură între o probă şi o referinţă încălzite în acelaşi cuptor; D. Derivata masei funcţie de derivata temperaturii; E. Temperatura probei şi a referinţei funcţie de temperatura cuptorului; 04. Termograma descompunerii oxalatului de calciu are: A. 2 paliere şi o pantă; B. 3 paliere şi 2 pante; C. 4 paliere şi 3 pante; D. 3 paliere şi 3 pante; E. 4 paliere şi 4 pante; 05. Termograma descompunerii oxalatului de magneziu are: A. 2 paliere şi o pantă; B. 3 paliere şi 2 pante; C. 4 paliere şi 3 pante; D. 5 paliere şi 4 pante; E. 4 paliere şi 4 pante; 06. La încălzire cromatul mercuros suferă următoarele transformări termice:

Hg2CrO4×nH2O → Hg2CrO4 + nH2O Hg2CrO4 → CrO3 + Hg2O↑ (sublimează) Termograma are:

A. 2 paliere şi o pantă; B. 3 paliere şi 2 pante; C. 4 paliere şi 3 pante; D. 5 paliere şi 4 pante; E. 4 paliere şi 4 pante; 07. Procese exoterme studiate termic, sunt: A. Descompunerea termică; B. Deshidratarea;


3

C. Oxidarea; D. Topirea;

Nr. I. Analiza termică. Teste complement multiplu (CM) 01. Principalele evenimente termice care se produc şi care se studiază în analiza

termogravimetrică, sunt: A. Deshidratarea şi sublimarea; B. Descompunerea termică, oxidarea şi combustia; C. Modificarea proprietăţilor magnetice; D. Topirea şi transformările în fază solidă; E. Procesele exo- şi endoterme; 02. Principalele evenimente termice care se produc şi care se studiază în analiza

termodiferenţială, sunt: A. Deshidratarea şi sublimarea; B. Descompunerea termică, oxidarea şi combustia; C. Modificarea proprietăţilor magnetice; D. Topirea şi transformările în fază solidă; E. Procesele exo- şi endoterme; 03. Procese endoterme sunt: A. Descompunerea termică; B. Deshidratarea; C. Oxidarea; D. Topirea; E. Sublimarea;


4

Nr. II. Conductometrie. Teste complement simplu (CS) 01. Conductanţa este: A. Inversul rezistenţei electrice; B. Inversul rezistivităţii electrice; C. Raportul între distanţa dintre electrozi şi aria secţiunii traversată de curentul electric; D. Conductivitatea raportată la conductanţă; E. Conductivitatea raportată la conc.normală; 02. Conductivitatea este: A. Inversul rezistenţei electrice; B. Inversul rezistivităţii electrice; C. Raportul între distanţa dintre electrozi şi aria secţiunii traversată de curentul electric; D. Inversul conductanţei; E. Inversul concentraţiei normale; 03. Conductivitatea echivalentă este: A. Inversul rezistenţei electrice; B. Inversul rezistivităţii electrice; C. Raportul între distanţa dintre electrozi şi aria secţiunii traversată de curentul electric; D. Conductivitatea raportată la conductanţă; E. Conductivitatea raportată la conc.normală; 04. Punctul de echivalenţă la titrarea conductometrică A Se obţine prin prelucrarea matematică prin derivare a datelor experimentale; B Este abscisa corespunzătoate valorii maxime a conductanţei corectată cu diluţia; C Este abscisa corespunzătoate valorii minime a conductanţei corectată cu diluţia; D Este abscisa corespunzătoate intersecţiei tangentelor; E Este ordonata corespunzătoate intersecţiei tangentelor; 05. Analiza conductometrică se poate aplica A Doar soluţiilor diluate de electroliţi tari; B Doar soluţiilor diluate de electroliţi slabi; C Soluţiilor de electroliţi într-un larg domeniu de concentraţii; D Soluţiilor de neelectroliţi într-un larg domeniu de concentraţii; E Doar soluţiilor de săruri total disociate; 06. Conductometria măsoară A rezistenţa unei coloane de lichid la trecerea curentului electric cu intensitate şi tensiune

constante; B variaţia de potenţial cu concentraţia; C variaţia intensităţii curentului electric în funcţie de concentraţie; D variaţia intensităţii curentului electric în funcţie de potenţial; E cantitatea de electricitate necesară electrolizei; 07. Determinările experimentale ale conductivităţii reprezintă suma dintre conductivităţile A Ionilor solventului; B Ionilor dizolvaţi; C speciilor ionice prezente în soluţie şi conductivitatea solventului; D Moleculelor neutre nedisociate;


5

E Moleculelor polare nedisociate 08. Analiza conductometrică se aplică A Soluţiilor de electroliţi; B Soluţiilor de neelectroliţi; C Metalelor; D Izolatorilor; E Topiturilor; 09. Dreapta de calibrare conductometrica este reprezentarea grafica a A Absorbantei functie de concentratie; B Potentialului functie de pH; C Conductantei functie de concentratie; D Conductivitatii functie de volumul de titrant adaugat; E pH-ului functie de volumul de titrant adaugat;


6

Nr. II. Conductometrie. Teste complement multiplu (CM) 01. Constanta celulei de conductivitate: A. Inversul rezistenţei electrice; B. Inversul rezistivităţii electrice; C. Raportul între distanţa dintre electrozi şi aria secţiunii traversată de curentul electric; D. Conductivitatea raportată la conductanţă; E. Conductivitatea raportată la conc.normală; 02. Marcaţi răspunsurile corecte: A. Curba de calibrare conductometrică este reprezentarea grafică a conductanţei funcţie de

conductivitate; B. Curba de calibrare conductometrică este reprezentarea grafică a conductanţei funcţie de

concentraţia soluţiei; C. Curba de calibrare conductometrică este reprezentarea grafică a conductivităţii funcţie

de concentraţia soluţiei; D. Conductivitatea exprimă proprietatea de a conduce curentul electric a tuturor ionilor din

soluţie; E. Conductivitatea este specifică doar unor ioni; 03. Sunt adevărate afirmaţiile: A. Conductanţa creşte cu creşterea concentraţiei soluţiei; B. Conductanţa scade cu creşterea concentraţiei soluţiei; C. Conductivitatea echivalentă creşte cu diluţia; D. Conductivitatea echivalentă creşte cu creşterea concentraţiei; E. Conductivitatea echivalentă la diluţie infinită este o constantă analitică; 04. Curba de titrare conductometrică: A. Este o dreaptă cu pantă ascendentă; B. Este formată din două drepte cu pante diferite; C. Este o curbă logaritmică; D. Este reprezentarea grafică a conductanţei corectată cu diluţia în funcţie de volumul de

titrant adaugat; E. Este reprezentarea grafică a conductanţei corectată cu diluţia în funcţie de concentraţia

probei; 05. Metoda conductometrică se poate folosi pentru determinarea: A. Concentraţiei soluţiei de analizat faţă de o curbă de calibrare trasată pentru soluţiile

etalon conţinând aceeaşi specie chimică; B. Concentraţiei soluţiei de analizat faţă de orice curbă de calibrare; C. Gradului de disociere; D. Constantei de ionizare; E. Potenţialului normal; 06. Conductivitatea este o proprietate A. Specifică fiecărei soluţii de electrolit, putând fi folosită la identificarea şi determinarea

speciei chimice analizate; B. Dependentă de concentraţia soluţiei de electrolit; C. Dependentă de gradul de disociere al speciei chimice dizolvate; D. Independentă de constanta celulei de conductivitate;


7

E. Exprimată în S/cm sau mS/cm; 07. Conductivitatea echivalentă la diluţie infinită este o proprietate A. Specifică fiecărui ion; B. Dependentă de concentraţia soluţiei de electrolit; C. Independentă de concentraţia soluţiei de electrolit; D. Independentă de constanta celulei de conductivitate; E. Exprimată în S/cm sau mS/cm; 08. Unităţile de măsură pentru 1).conductanţă, 2).conductivitate, 3).conductivitate

echivalentă şi 4).conductivitate echivalentă la diluţie infinită, sunt respectiv: A. 1).Mho; 2).S/cm; 3).S×cm2/val; 4).S×cm2; B. 1).S; 2).S/cm; 3).S×cm2/val; 4).S×cm2; C. 1).Ohm-1; 2).S/cm; 3).S×cm2/val; 4).S×cm2; D. 1).Ohm; 2).S/cm; 3).S×cm2/val, 4).S×cm2; E. 1).1/Ohm; 2).S/cm; 3).S×cm2/val; 4).S×cm2; 09. Conductometria A. exprimă proprietatea ionilor soluţiilor de diferite concentraţii de a conduce curentul

electric; B. lucrează la intensitate şi tensiune constante; C. nu are aplicaţii analitice; D. se poate folosi la determinarea concentraţiei oricărei specii chimice; E. studiază soluţiile de electroliţi; 10. Gradul de disociere se poate determina conductometric A. toţi ionii din soluţie participând la transportul curentului electric; B. ca raport între conductivitatea echivalentă a ionilor şi conductivitatea echivalentă la

diluţie infinită; C. deoarece conductivitatea echivalentă la diluţie infinită este o mărime aditivă; D. datorită faptului că apa are o conductivitate mare; E. pentru că toate substanţele sunt solubile în apă; 11. Legea migrării independente se bazează pe următoarele principii: A. Într-o soluţie diluată interacţiunile ionice sunt slabe; B. Fiecare ion se deplasează independent de ceilalţi; C. Conductivitatea soluţiei este suma contribuţiei fiecărui ion din soluţie; D. Substanţele sunt total disociate în soluţie; E. Ionii unei soluţii au aceeaşi conductivitate; 12. Se dă conductivitatea echivalentă la diluţie infinită 2o

Na cmS 50 ×=∆ + ;

cmS 76 2×=∆ −oCl . Conductivitatea calculată a unei soluţii de NaCl 0,1M este:

A. 126×10-6 S/cm; B. 126 S×cm2; C. 126 µS/cm; D. 26 S×cm2; E. 126×10-3 mS/cm; 13. Titrările de neutralizare dau puncte de echivalenţă foarte clare


8

A. Datorită valorii mari a conductivităţii echivalente la diluţie infinită pentru H3O+ şi HO–; B. deoarece apa are o conductivitate scăzută; C. deoarece cationii şi anionii au conductivităţii mai mari decât ionii apei; D. Neutralizarea are lor doar în soluţii apoase; E. Produsul reacţiei este o sare total disociată; 14. Metodele conductometrice A. se bazează pe proprietatea ionilor soluţiilor de a conduce curentul electric; B. lucrează la intensitate şi tensiune constante; C. folosesc o celulă de conductivitate; D. folosesc un potenţiometru; E. lucrează la temperatură constantă; 15. Parametrii menţinuţi constanţi în timpul determinărilor conductometrice, sunt: A. Concentraţia soluţiei analizate; B. Temperatura de lucru; C. Valoarea constantei celulei de conductivitate; D. Timpul alocat experimentului; E. Domeniul valorilor conductanţei; 16. Conductivitatea şi conductanţa A. Sunt mărimi invers proporţionale; B. Sunt mărimi direct proporţionale; C. Reprezentarea grafică a conductivităţii în funcţie de conductanţă este o dreaptă; D. Panta dreptei conductivitate= f(conductanţa) este constanta celulei de conductivitate; E. Au aceleaşi unităţi de măsură; 17. Dreapta de calibrare conductometrică este reprezentarea grafică a funcţiei: A. conductivitatea echivalentă = f(concentraţie); B. conductivitatea = f(concentraţie); C. conductanţa = f(concentraţie); D. conductivitatea = f(volumul soluţiei analizate); E. conductanţa = f(volumul solventului); 18. Dreapta de calibrare conductometrică este reprezentarea grafică a funcţiei: A. conductivitatea echivalentă = f(concentraţie); B. conductivitatea = f(concentraţie); C. conductanţa = f(concentraţie); D. conductivitatea corectată cu diluţia = f(volumul de titrant adăugat); E. conductanţa corectată cu diluţia= f(volumul de titrant adăugat); 19. Curba de titrare conductometrică este reprezentarea grafică a funcţiei: A. conductivitatea echivalentă = f(concentraţie); B. conductivitatea = f(concentraţie); C. conductanţa = f(concentraţie); D. conductivitatea corectată cu diluţia = f(volumul de titrant adăugat); E. conductanţa corectată cu diluţia= f(volumul de titrant adăugat); 20. Curba de titrare conductometrică este reprezentarea grafică a funcţiei: A. conductivitatea echivalentă = f(volumul de titrant adăugat);


9

B. conductivitatea = f(volumul de titrant adăugat); C. conductanţa = f(volumul de titrant adăugat); D. conductivitatea corectată cu diluţia = f(volumul de titrant adăugat); E. conductanţa corectată cu diluţia= f(volumul de titrant adăugat); 21. Constanta celulei de conductivitate A. Este raportul între distanţa dintre electrozi şi aria secţiunii traversate de curent; B. Se exprimă în cm-1; C. Este o mărime adimensională; D. Are valoare constantă; E. Valoarea depinde de domeniul de valori ale conductanţei; 22. Reprezentarea grafică a conductivităţii echivalente Δ =f (Cn) A. intersecţia cu axa Y este conductivitatea echivalentă la diluţie infinită Δ0 ; B. este o curbă logaritmică; C. este o dreaptă cu pantă ascendentă; D. este o dreaptă cu pantă descendentă; E. este o curbă exponeţială; 23. Gradul de disociere se poate determina A. prin măsurători conductometrice directe; B. aplicând legea migrării independente; C. folosind valorile conductivităţii echivalente limită pentru cation o

+∆ şi pentru anion o−∆ ;

D. Prin titrare conductometrică; E. doar spectrofotometric; 24. Constanta de ionizare se poate determina A. Prin măsurarea conductanţei soluţiilor etalon de acid slab; B. calculând conductivitatea, conductivitatea echivalentă şi gradul de disociere; C. Din legea diluţiei ştiind gradul de disociere; D. Din bilanţul de materiale; E. Din legea conservării masei; 25. Titrarea conductometrică se poate aplica folosind reacţiile de: A. neutralizare; B. precipitare; C. descompunere; D. complexare; E. sinteză; 26. Pentru a evita micşorarea conductivităţii prin diluare, în timpul titrării A. se foloseşte ca titrant o soluţie mai concentrată decât soluţia de analizat; B. se aplică o corecţie de diluţie; C. Se folosesc doar soluţii de analizat concentrate; D. Se majorează conductanţa cu constanta celulei de conductivitate; E. Se mai adaugă analit; 27. Curba de titrare conductometrică a acizilor poliprotici cu o bază tare prezintă A. mai multe puncte de schimbare a pantei în funcţie de nr.H+ neutralizaţi; B. un singur salt;


10

C. mai multe salturi; D. un singur punct de inflexiune corespunzător neutralizării totale a acidului E. o curbare la intersecţia dreptelor cu pante diferite datorată hidrolizei produşilor de

neutralizare 28. Curba de titrare conductometrică a acizilor slabi cu bază tare A. are forma litere V; B. panta descendentă cu atât mai mică cu cât este mai slab acidul; C. prezintă un maxim; D. prezintă un salt minor; E. are bine marcat punctul de echivalenţă; 29. Curba de titrare conductometrică a acizilor diluaţi cu bază tare A. are forma litere V; B. panta descendentă cu atât mai mică cu cât este mai slab acidul; C. prezintă un maxim; D. prezintă un salt minor; E. are bine marcat punctul de echivalenţă; 30. Curba de titrare conductometrică a halogenurilor A. are forma litere V; B. Foloseşte ca titrant AgNO3; C. prezintă un maxim; D. prezintă un salt minor; E. are bine marcat punctul de echivalenţă; 31. Pot fi analizate conductometric prin titrare de neutralizare A. săruri provenite de la acizi slabi şi baze tari; B. săruri provenite de la acizi tari şi baze slabe; C. Acizi slabi; D. Baze slabe; E. Sulfaţi; 32. Pot fi analizate conductometric prin titrare de precipitare A. Acizi slabi; B. Baze slabe; C. Sulfaţi; D. Halogenuri; E. Oxalaţi; 33. Titrările cu formare de complecşi interni pot fi monitorizate A. Potenţiometric; B. Spectrofotometric; C. Conductometric; D. Cu indicator redox; E. Cu indicator acido-bazic;


11

Nr. III. Potenţiometrie. Teste complement simplu (CS) 01. Se titrează pH-metric 100mL soluţie de HCl şi 100mL soluţie acid acetic având aceeaşi

concentraţie analitică, cu soluţie standard de bază tare. Raportul între volumele la echivalenţă folosite pentru neutralizarea celor doi acizi este:

A. Vb,eq.HCl= Vb,eq.acid acetic; B. Vb,eq.HCl> Vb,eq.acid acetic; C. Vb,eq.HCl< Vb,eq.acid acetic; D. Vb,eq.HCl≈ Vb,eq.acid acetic; E. Vb,eq.HCl ≥ Vb,eq.acid acetic; 02. Se măsoară potenţiometric pH-ul soluţiei de HCl şi al soluţiei de acid acetic având

aceeaşi concentraţie analitică. Raportul între valorile măsurate ale pH-ului celor două soluţii este:

A. pHHCl= pHacid acetic; B. pHHCl> pHacid acetic; C. pHHCl< pHacid acetic; D. pHHCl≈ pHacid acetic; E. pHHCl ≥ pHacid acetic; 03. Electrozii indicatori de specia I: A. Sunt constituiţi dintr-un metal în contact cu soluţia ionilor săi; B. Potenţialul lor corespunde activităţii ionilor din soluţia cu care formează precipitate greu

solubile sau complecşi stabili; C. Sunt constituiţi dintr-un metal inert cufundat în soluţia conţinând forma oxidată şi

redusă a ionului metalic; D. Servesc drept loc de desfăşurare al schimbului de electroni; E. Fac schimb de ioni cu speciile chimice din soluţie; 04. Electrozii indicatori de specia II: A. Sunt constituiţi dintr-un metal în contact cu soluţia ionilor săi; B. Potenţialul lor corespunde activităţii ionilor din soluţie cu care formează precipitate greu


redusă a ionului metalic; D. Servesc drept loc de desfăşurare al schimbului de electroni; E. Fac schimb de electroni cu speciile chimice din soluţie; 05. La titrarea pH-metrică se obţine profilul complet al curbei de titrare când: A. pH-ul soluţiei analizate înregistrează un salt; B. Când pH-ul rămâne constant; C. Când pH-ul soluţiei analizate se apropie de pH-ul titrantului; D. La adăugarea unui volum de titrant egal cu volumul soluţiei de analizat; E. La adăugarea unui volum de titrant dublu faţă de volumul soluţiei de analizat; 06. Soluţia de HCl concentrat 36N are: A. pH=1; B. pH=14; C. pH=0; D. valoarea minimă a pH-ului;


12

E. Concentraţia H3O+ în afara domeniului de definiţie al pH-ului; 07. Definiţia corectă a parametrilor 1. factorul de activitate; 2. factorul de corecţie; 3.

factorul de retenţie, este: a. Raportul între concentraţia reală şi concentraţia teoretică; b. Raportul între concentraţia teoretică şi concentraţia reală; c. Raportul între distanţa parcursă de componentul separat şi distanţa parcursă de solvent; d. Raportul între distanţa parcursă de solvent şi distanţa parcursă de componentul separat; e. Raportul între concentraţia analitică şi concentraţia activă; f. Raportul între concentraţia activă şi concentraţia analitică;

A. 1-a; 2-c; 3-b; B. 1-e; 2-b; 3-d; C. 1-f; 2-a; 3-c; D. 1-d; 2-e; 3-f; E. 1-c; 2-f; 3-a; 08. Relaţia între pH şi concentraţia ionilor hidroniu este: A. Liniară; B. Logaritmică; C. Exponenţială; D. Ecuaţie de ordinul trei; E. Ecuaţie de ordinul doi; 09. Reprezentarea grafică a funcţiei pH=f([H+]) este A. Liniară; B. Logaritmică; C. Exponenţială; D. Parabolică; E. O curbă al cărei profil depinde de natura soluţiei; 10. Reprezentarea grafică a funcţiei pH=f(-lg[H+]) este A. Liniară; B. Logaritmică; C. Exponenţială; D. Parabolică; E. O curbă al cărei profil depinde de natura soluţiei; 11. Se titrează pH-metric acid salicilic substanţă p.a. în soluţie, cu soluţie standard de

NaOH, până la pH=12. Compoziţia soluţiei în cele patru etape ale titrării 1. Soluţia iniţială; 2. în timpul adăugării titrantului până la punctul de echivalenţă; 3. la echivalenţă; 4. după echivalenţă; este: a. acid salicilic; b. salicilat monosodic; c. salicilat disodic; d. NaOH;

A. 1-(a.+b.); 2-(b.+c.); 3. c.; 4. (c.+d.); B. 1-a.; 2-(a.+b.); 3. b.; 4. (b.+d.); C. 1-b.; 2-(a.+b.); 3. d.; 4. (b.+c.); D. 1-c.; 2-(c.+d.); 3. b.; 4. (a.+b.); E. 1-d.; 2-(b.+c.); 3. (c.+d.); 4. (b.+c.);


13

12. Curba de titrare pH-metrică este reprezentarea grafică a funcţiei: A. pH = f(VS, titrant); B. VS, titrant = f(pH); C. pH = f(VS, analit); D. VS, analit = f(pH); E. pH = f(VS, solvent); 13. Curba de titrare pH-metrică AT-BT şi derivatele, au profilul, respectiv:

1. curba de ordin 0; 2. Derivata a I-a; 3. Derivata a II-a; a. curbă ascendentă; b. curbă descendentă; c. curbă cu un maxim; d. curbă cu un minim; e. curbă care intersectează axa OX; f. curbă care intersectează axa OY;

A. 1.-b.; 2.-c.; 3.-d.; B. 1.-b.; 2.-d.; 3.-e.; C. 1.-a.; 2.-c.; 3.-e.; D. 1.-c.; 2.-d.; 3.-f.; E. 1.-d.; 2.-e.; 3.-f.; 14. Curba de titrare pH-metrică BT-AT şi derivatele, au profilul, respectiv:

1. curba de ordin 0; 2. Derivata a I-a; 3. Derivata a II-a; a. curbă ascendentă; b. curbă descendentă; c. curbă cu un maxim; d. curbă cu un minim; e. curbă care intersectează axa OX; f. curbă care intersectează axa OY;

A. 1.-b.; 2.-c.; 3.-d.; B. 1.-b.; 2.-d.; 3.-e.; C. 1.-a.; 2.-c.; 3.-e.; D. 1.-c.; 2.-d.; 3.-f.; E. 1.-d.; 2.-e.; 3.-f.; 15. Titrarea pH-metrică în mediu apos a soluţiei de acid fosforic cu soluţie standard de

NaOH înregistrează A. patru salturi, determinarea finalizâdu-se cu exces de titrant; B. trei salturi corespunzătoare neutralizării celor trei H+; C. două salturi, stabilitatea sării neutre fiind mică; D. un singur salt, fiind acid tare în mediu apos; E. un singur salt nesemnificativ, fiind acid slab; 16. Determinarea concentraţiei ionilor metalici Mn+ în prezenţa unui exces de soluţie de

EDTA, prin titrare cu soluţie standard de NaOH, se poate aplica: A. Tuturor ionilor metalici; B. Ionilor metalici Mn+ care formează complecşi inteni cu EDTA; C. Ionilor metalelor alcaline care formează săruri cu EDTA; D. Ionilor metalici care nu hidrolizează în prezenţa NaOH; E. Oricărei specii chimice reacţia fiind de neutralizare a EDTA cu NaOH; 17. Neutralizarea acidului sulfuric în mediu apos prin titrare cu soluţie de NaOH A. Decurge în două trepte marcate pe curba de titrare prin două salturi distincte; B. Decurge în două trepte marcate pe curba de titrare printr-un singur salt; C. Nu se poate aplica fiind cel mai tare acid diprotic; D. Este împiedicată de formarea precipitatului de sulfat disodic; E. Se poate folosi la determinarea factorului soluţiei de NaOH;


14

18. Neutralizarea acidului sulfuric în mediu anhidru prin titrare cu soluţie de NaOH A. Decurge în două trepte marcate pe curba de titrare prin două salturi distincte; B. Decurge în două trepte marcate pe curba de titrare printr-un singur salt; C. Nu se poate aplica fiind cel mai tare acid diprotic; D. Este împiedicată de formarea precipitatului de sulfat disodic; E. Se poate folosi la determinarea factorului soluţiei de NaOH; 19. La determinarea factorului soluţiei de KOH 0,1 N/metanol se foloseşte A. electrodul combinat de pH (electrolit intern KCl aq.); B. electrodul pentru titrare în mediu anhidru (electrolit intern LiCl/metanol); C. electrodul pentru redox; D. orice electrod şi un potenţiometru; E. doar titrarea în prezenţa unui indicator acido-bazic; 20. Punerea în evidenţă a neutralizării în trepte a acizilor poliprotici tari şi titrarea

diferenţiată a amestecului de acizi cu tării comparabile, este posibilă A. Prin titrare potenţiometrică în mediu anhidru; B. Prin neutralizare în mediu apos; C. Prin titrare conductometrică; D. Doar spectrofotometric; E. Prin măsurări refractometrice; 21. La titrarea cu solutie de NaOH 0,1N, pH-ul solutiei finale, în exces de titrant, este A. egal cu pH-ul titrantului; B. mai mare ca pH-ul titrantului; C. mai mic ca pH-ul titrantului; D. egal cu pH-ul la echivalenta; E. egal cu pH-ul la semiechivalenta; 22. Volumele de soluţie etalon de concentraţie 150ppm necesare pentru ca prin diluare la un

volum de 10mL să se obţină o serie de soluţii standard de concentraţie 30, 45, 60, 75 şi 90ppm, sunt:

A. 10, 20, 30, 40, 50mL; B. 20,40,60,80,100mL; C. 2, 4, 6, 8, 10mL; D. 2, 3, 4, 5, 6mL; E. 1, 3, 5, 7, 9mL; 23. Se titrează instrumental 100mL soluţie de analizat conţinând o singură specie chimică

de concentraţie aprox.0,01N cu soluţie standard de titrant de concentraţie 0,1N. Volumul optim de titrant necesar pentru a obţine profilul complet al curbei de titrare şi incrementele de volum pentru care se citeşte parametrul măsurat, sunt respectiv:

A. 25mL şi câte 1mL; B. 50mL şi câte 1mL; C. 75mL şi câte 5mL; D. 100mL şi câte 10mL; E. 150mL şi câte 15mL; 24. Se titrează instrumental 100mL soluţie de analizat conţinând două specii chimice de

concentraţie aprox.0,01N fiecare, cu soluţie standard de titrant de concentraţie 0,1N.


15

Dacă cele două specii chimice înregistrează salturi diferite pe curba de titrare, să se stabileacă volumul optim de titrant necesar pentru a obţine profilul complet al curbei de titrare şi incrementele de volum pentru care se citeşte parametrul măsurat:

A. 25mL şi câte 1mL; B. 50mL şi câte 1mL; C. 75mL şi câte 5mL; D. 100mL şi câte 10mL; E. 150mL şi câte 15mL;


16

Nr. III. Potenţiometrie. Teste complement multiplu (CM) 01. Electrodul de referinţă de calomel saturat (ECS): A. Poate fi reprezentat Hg/Hg2Cl2 (sat), KCl//; B. Poate fi reprezentat Hg/HgCl2 (sat), KCl//; C. Are potenţial constant faţă de electrodul normal de hidrogen (ENH); D. Poate fi folosit ca electrod indicator de specia I pentru Cl-; E. Poate fi folosit ca electrod indicator de specia II pentru Hg2

2+; 02. Electrodul de referinţă de argint: A. Poate fi reprezentat Ag/AgNO3 (sat), KCl//; B. Poate fi reprezentat Ag/AgCl (sat), KCl //; C. Are potenţial constant faţă de electrodul normal de hidrogen (ENH); D. Poate fi folosit ca electrod indicator de specia II pentru Cl-; E. Poate fi folosit ca electrod indicator de specia I pentru Ag+; 03. Electrozii indicatori pentru redox: A. Sunt constituiţi dintr-un metal în contact cu soluţia ionilor săi; B. Potenţialul lor corespunde activităţii ionilor din soluţie cu care formează precipitate greu


redusă a ionului metalic; D. Servesc drept loc de desfăşurare al schimbului de electroni; E. Fac schimb de electroni cu speciile chimice din soluţie; 04. Membrana de sticlă a electrodului pentru măsurarea pH-ului: A. Prezintă conductivitate electrică; B. Are potenţial constant pe cele două feţe; C. Dezvoltă o diferenţă de potenţial pe cele două feţe datorită diferenţei între conc.H+ din

soluţia internă şi din soluţia de analizat; D. Măsurarea pH-ului se bazează pe măsurarea diferenţei de potenţial; E. Măsurarea pH-ului se bazează pe măsurarea directă a activităţii H+ din soluţia de

analizat; 05. Potenţialul măsurat cu electrodul de pH: A. Este funcţie liniară de concentraţia H+ din soluţia de analizat; B. Este funcţie logaritmică de activitatea H+ din soluţia de analizat; C. Este funcţie logaritmică de concentraţia H+ din soluţia de analizat; D. Nu depinde de activitatea sau concentraţia H+ din soluţia de analizat; E. Înregistrează o valoare mai mică decât cea reală în soluţii cu pH peste 11; 06. Reprezentarea grafică a ecuaţiei Nernst a potenţialului pentru soluţii etalon de diferite

concentraţii este: A. O curbă exponenţială; B. O dreaptă a cărei intersecţie cu axa OY reprezintă E0; C. Poate fi folosită pentru determinarea paIon; D. Poate fi folosită pentru determinarea coeficientului de activitate; E. Curba de titrare potenţiometrică; 07. Curba de titrare pH-metrică:


17

A. Este formată din două drepte cu pante diferite; B. Prezintă un salt corespunzător fiecărui punct de echivalenţă; C. Se prelucrează matematic prin calculul derivatelor; D. Se poate folosi la calculul Eg; E. Se poate folosi la determinarea Ki; 08. Indicaţi metodele potenţiometrice care se pot folosi la determinarea pKa a unui acid slab

monoprotic: A. pH-ul corespunzător semivolumului la echivalenţă la titrarea AS-BT; B. pH-ul corespunzător volumului la echivalenţă la titrarea AS-BT; C. Măsurarea pH-ului soluţiei tampon acid slab/sarea sa cu o bază tare în raport echimolar; D. Măsurarea pH-ului soluţiei tampon acid slab/sarea sa cu o bază tare în raport molar 1/2; E. Măsurarea pH-ului soluţiei de acid slab de concentraţie cunoscută; 09. “Răspunsul electrodului” A. Reprezintă sensibilitatea electrodului la variaţia concentraţiei analitului; B. Este variaţia potenţialului electrodului indicator în raport cu variaţia logaritmului

concentraţiei analitului; C. Se exprimă prin raportul ΔE/Δlg[Mn+] pentru o decadă de concentraţii; D. Este egal cu 0,059/n pentru un sistem potenţiometru/electrod indicator calibrat; E. Este potenţialul măsurat la aplicarea metodelor potenţiometrice directe; 10. Reprezentarea grafică a potenţialului celulei în funcţie de pM este: A. o curbă logaritmică; B. o dreaptă cu pantă descendentă; C. o dreaptă cu pantă ascendentă; D. o linie cu panta –0,059/n; E. o linie cu panta +0,059/n; 11. Reprezentarea grafică a potenţialului celulei în funcţie de pA este: A. o curbă logaritmică; B. o dreaptă cu pantă descendentă; C. o dreaptă cu pantă ascendentă; D. o linie cu panta –0,059/n; E. o linie cu panta +0,059/n; 12. Definiţia operaţională a pH-ului A. se bazează pe calibrarea directă a aparatului cu soluţii tampon standard; B. exprimă activitatea ionilor hidroniu; C. defineşte parametrul după modul în care este măsurat; D. oferă o scară coerentă pentru determinarea acidităţii şi alcalinităţii soluţiilor; E. arată câte specii chimice sunt în soluţie; 13. Se măsoară pH-ul soluţiilor etalon de acid tare monoprotic, cu aceeaşi tărie ionică, pe o

decadă de concentraţii. Funcţia Ecel=f(paH) A. Este o dreaptă cu pantă descendentă; B. Este o funcţie logaritmică; C. Este o funcţie exponenţială; D. Intersecţia cu axa OY este la paH≈7; E. Potenţialul este zero pentru paH≈7;


18

14. Parametrii: 1. factorul de activitate; 2. factorul de corecţie; 3. factorul de retenţie A. Sunt mărimi adimensionale; B. 1. are valori subunitare; C. Toate au valori subunitare; D. Toate se pot exprima şi %; E. Au unităţi de concentraţie; 15. Studiul potenţiometric al seriei de soluţii etalon de acid tare monoprotic cu aceeaşi tărie

ionică, a dat următoarele rezultate: relaţia=linear; panta=0,06; intersecţia=0,42; r = - 0,99979; r2=0,99958.

A. Este o eroare deoarece r nu poate fi negativ; B. Potenţialul este zero pentru paH=7 C. Ecuaţia dreptei de calibrare este Ecel=0,42-0,06×paH; D. r este coeficientul de corelare (reproductibilitate); E. r2 este coeficientul de determinare; 16. Coeficientul de corelare (reproductibilitate) şi coeficientul de determinare A. Sunt mărimi adimensionale şi subunitare; B. Valorile optime sunt între 0,9 şi 1; C. Valorile acceptate sunt sub 0,1; D. Se pot exprima şi %. E. Au unităţi de concentraţie; 17. Se titrează pH-metric acid salicilic substanţă p.a. în soluţie, până la pH=12. Curba de

titrare A. Înregistrează un singur salt; B. Înregistrează două salturi corespunzătoare neutralizării celor doi protoni; C. Este ascendentă; D. Se prelucrează prin derivare; E. Este liniară; 18. Se titrează pH-metric acid salicilic substanţă p.a. în soluţie, cu soluţie etalon de bază

tare până la pH=12. Curba de titrare se foloseşte la determinarea: A. Purităţii; B. Echivalentului-gram; C. Constantei de ionizare; D. Constantei de hidroliză; E. Gradului de disociere; 19. Se titrează pH-metric acid salicilic substanţă p.a. în soluţie, cu soluţie etalon de bază

tare până la pH=12. Acidul salicilic are M=138,12 g/mol; Ka1=10–3; Ka2=10–14. Valorile corecte obţinute prin titrare, trebuie să fie:

A. Eg=138 g/val; B. Eg=69 g/val; C. pKa1=3; D. pKa2=14; E. pKa1=7; 20. Acidul salicilic are pKa1=3; pKa2=13,44. La titrarea cu solutie de NaOH 0,1N:


19

A. se neutralizeaza un singur H+; B. se neutralizeaza doi H+; C. Eg=M; D. Eg=M/2; E. nu se neutralizeaza fiind acid slab; 21. Se prelucrează prin derivare curbele de titrare A. pH-metrice; B. potenţiometrice; C. redox; D. spectrofotometrice; E. conductometrice; 22. Titrarea potenţiometrică se poate aplica folosind reacţiile A. de neutralizare; B. de precipitare; C. redox; D. de complexare; E. de sinteză; 23. Ecuaţia Nernst a potenţialului scrisă pentru protoni, arată că potenţialul celulei A. creşte cu creşterea lg[H+]; B. scade cu creşterea lg[H+]; C. creşte cu creşterea pH-ului; D. scade cu creşterea pH-ului; E. este independent de temperatură; 24. La titrarea potenţiometrică AT-BT, potenţialul măsurat are valori A. Numai pozitive; B. Numai negative; C. Pozitive şi negative; D. Zero; E. Subunitare; 25. pH-ul măsurat potenţiometric şi pH-ul calculat, al unei serii de soluţii etalon de acid

tare, se găsesc în raportul: A. paH = pH; B. paH > pH; C. paH < pH; D. paH ≈ pH; E. paH ≥ pH; 26. pH-ul măsurat potenţiometric al unei serii de soluţii etalon de acid tare are valori în

intervalul 3,2-2,2. pH-ul probei măsurat potenţiometric în aceleaşi condiţii este 1,5. A. paHprobă = paHetaloane; B. paHprobă > paHetaloane; C. paHprobă < paHetaloane; D. [H+]probă > [H+]etaloane; E. [H+]probă < [H+]etaloane;


20

27. Între valoarea constantei de ionizare determinată pH-metric şi valoarea termodinamică, este relaţia:

A. Ka, pH-metric = Ka, termodinamic; B. Ka, pH-metric ＞ Ka, termodinamic; C. Ka, pH-metric ＜Ka, termodinamic; D. Ka, pH-metric ≦ Ka, termodinamic; E. Ka, pH-metric ≧ Ka, termodinamic; 28. Studiul curbei de titratre a unui acid slab monoprotic cu o bază tare (AS-BT). pH-ul

corespunzător A. soluţiei iniţiale depinde de concentraţia AS; B. semivolumului la echivalenţă este egal cu pKa a AS; C. volumului la echivalenţă este egal cu pKa a AS; D. volumului la echivalenţă este egal cu pKh a sării de la AS-BT; E. dublului volumului la echivalenţă este pH-ul soluţiei tampon sare-BT; 29. Determinarea concentraţiei ionilor metalelor grele Mn+ în prezenţa unui exces de soluţie

de acid etilendiaminotetraacetic sare disodică (EDTA), prin titrare cu soluţie standard de NaOH, se bazează pe reacţiile de:

A. complexare a Mn+ cu edetat disodic; B. substituţie a H+ edetatului disodic cu Mn+; C. neutralizare a H+ cu NaOH; D. neutralizare a EDTA cu NaOH; E. complexare a NaOH cu EDTA; 30. Neutralizarea acidului oxalic în mediu apos prin titrare cu soluţie de NaOH A. Decurge în două trepte marcate pe curba de titrare prin două salturi distincte; B. Decurge în două trepte marcate pe curba de titrare printr-un singur salt; C. Nu se poate aplica fiind un acid diprotic slab; D. Este împiedicată de formarea precipitatului de oxalat disodic; E. Se poate folosi la determinarea factorului soluţiei de NaOH; 31. Neutralizarea acidului oxalic în mediu anhidru prin titrare cu soluţie de NaOH A. Decurge în două trepte marcate pe curba de titrare prin două salturi distincte; B. Decurge în două trepte marcate pe curba de titrare printr-un singur salt; C. Nu se poate aplica fiind un acid diprotic slab; D. Este împiedicată de formarea precipitatului de oxalat disodic; E. Se poate folosi la determinarea factorului soluţiei de NaOH; 32. La titrarea potenţimetrică redox a amestecului Ti3+-Fe2+ se înregistrează două salturi

( VE IIITiIVTi 1,00)(/)( = , VE IIFeIIIFe 77,00

)(/)( = ). A. Primul corespunde oxidării Ti3+; B. Primul corespunde oxidării Fe2+; C. Volumul la prima echivalenţă cuantifică Ti3+; D. Volumul la a doua echivalenţă cuantifică Fe2+; E. Diferenţa VII eq. - VI eq. cuantifică Fe2+; 33. Monografia din Farmacopeea Europeană prevede la determinarea substanţei

farmaceutice captopril C9H15NO3S (M=217,3): 0,150g se dizolvă în apă. Se titrează


21

potenţiometric folosind un electrod combinat de platină, cu soluţie de iod 0,05M. 1 mL soluţie 0,05M iod este echivalent cu 21,73 mg C9H15NO3S. La această determinare:

A. Are loc reacţia de oxidare a captoprilului şi reducere a soluţiei de iod; B. Se produce oxidarea iodului şi reducerea captoprilului; C. Eg, captopril = M/2; D. Eg, captopril = M; E. Reacţia este asociată cu o modificare de culoare; 34. Se titrează potentiometric 100mL solutie acid tare monoprotic 0,1N cu solutie de NaOH

0,1N. pH-ul/pOH-ul calculat al: I. Solutiei Initiale; T. Solutiei de Titrant; F. Solutiei Finale la dublul volumului de titrant pana la echivalenta, este respectiv:

A. I. pH=0; T. pH=14; F. pH=7; B. I. pH=1; T. pH=13; F. pH=12,5; C. I. pH=0,1; T. pH=0,1; F. pH=7; D. I. pOH=13; T. pOH=1; F. pOH=1,5; E. I. pH=1; T. pH=1; F. pH=1; 35. Constanta de ionizare se poate determina experimental: Spectrofotometric studiind spectrele de absobţie ale soluţiilor etalon de diferite

concentraţii; Spectrofotometric studiind spectrele de absobţie ale soluţiilor etalon cu aceeaşi

concentraţie analitică şi diferite valori ale pH-ului; Potenţiometric din curba de titrare pH-metrică; Conductometric; Termogravimetric; 36. Masa de substanţă pură necesară pentru a prepara o soluţie cu concentraţia analitică

100ppm, este: 0,0100g la 100mL soluţie; 10mg la 100mL soluţie; 0,1000g la 100mL soluţie; 100mg la 1.000mL soluţie; Dependentă de masa molară a substanţei; 37. Concentraţia soluţiei obţinută prin dizolvarea a 0,1250g de substanţă pură la 1.000mL

soluţie este: 0,125g/L; 125g/L; 125mg/L; 1,25mg/L; 125ppm;


22

Nr. IV. Spectrometria UV-VIS. Teste complement simplu (CS) 01. Radiaţia din domeniul UV-VIS determină: A. Tranziţii ale electronilor de valenţă şi de legătură; B. Vibraţii moleculare; C. Tranziţii de spin electronic; D. Tranziţii de spin nuclear; E. Tranziţii nucleare; 02. Radiaţia din domeniul IR determină: A. Tranziţii ale electronilor de valenţă şi de legătură; B. Vibraţii moleculare; C. Tranziţii de spin electronic; D. Tranziţii de spin nuclear; E. Tranziţii nucleare; 03. Cromoforii sunt: A. Grupe funcţionale cu spectru de absorbţie caracteristic în UV-VIS; B. Toţi substituenţii de pe nucleele aromatice; C. Molecule complexe cu inele condensate; D. Compuşi care prezintă fluorescenţă; E. Grupe funcţionale care nu absorb semnificativ în domeniul UV-VIS; 04. Auxocromii sunt: A. Grupe funcţionale cu spectru de absorbţie caracteristic în UV-VIS; B. Compuşi fosforescenţi; C. Grupe funcţionale care influenţează spectrul de absorbţie al cromoforilor; D. Molecule fluorescente; E. Grupe funcţionale care nu absorb semnificativ în domeniul UV-VIS; 05. Deplasarea batocromă reprezintă: A. Deplasarea maximului de absorbţie spre lungimi de undă mai mici; B. Deplasarea maximului de absorbţie spre lungimi de undă mai mari; C. Creşterea intensităţii absorbanţei la aceeaşi lungime de undă; D. Diminuarea intensităţii absorbanţei la aceeaşi lungime de undă; E. Diferenţa dintre maximele de absorbţie din UV şi VIS; 06. Deplasarea hipsocromă reprezintă: A. Deplasarea maximului de absorbţie spre lungimi de undă mai mici; B. Deplasarea maximului de absorbţie spre lungimi de undă mai mari; C. Creşterea intensităţii absorbanţei la aceeaşi lungime de undă; D. Diminuarea intensităţii absorbanţei la aceeaşi lungime de undă; E. Diferenţa dintre maximele de absorbţie din UV şi VIS; 07. Efectul hipercrom reprezintă: A. Deplasarea maximului de absorbţie spre lungimi de undă mai mici; B. Deplasarea maximului de absorbţie spre lungimi de undă mai mari; C. Creşterea intensităţii absorbanţei; D. Diminuarea intensităţii absorbanţei; E. Creşterea intensităţii absorbanţei şi deplasarea maximului de absorbţie la lungimi de


23

undă mai mari; 08. Efectul hipocrom reprezintă: A. Deplasarea maximului de absorbţie spre lungimi de undă mai mici; B. Deplasarea maximului de absorbţie spre lungimi de undă mai mari; C. Creşterea intensităţii absorbanţei; D. Diminuarea intensităţii absorbanţei; E. Diminuarea intensităţii absorbanţei şi deplasarea maximului de absorbţie la lungimi de

undă mai mari; 09. „Fuga spre roşu” se referă la: A. Efectul hipercrom; B. Efectul hipocrom; C. Deplasarea batocromă; D. Deplasarea hipsocromă; E. Transformarea unei specii chimice într-un compus roşu pentru a fi analizat în VIS; 10. Halocromia reprezintă: A. Deplasarea batocromă a benzii de absorbţie a compusului covalent la transformarea lui

în compus ionic; B. Este denumit „efect de sare”; C. Creşterea intensităţii absorbanţei; D. Diminuarea intensităţii absorbanţei; E. Emisia de radiaţie; 11. Solvatocromia reprezintă: A. Deplasarea batocromă a benzii de absorbţie a compusului covalent la transformarea lui

în compus ionic; B. Proprietatea solventului de a dizolva un compus cu proprietăţi de absorbţie în VIS; C. Modificarea lungimii de undă corespunzătoare absorbanţei maxime datorită interacţiunii

compuşilor dizolvaţi cu solvenţii; D. Deplasarea maximului de absorbţie spre lungimi de undă mai mici; E. Deplasarea maximului de absorbţie spre lungimi de undă mai mari; 12. Absorbtivitatea este absorbanţa soluţiei care conţine: A. 1 g substanţă la 1 L soluţie, la lungimea de undă corespunzătoare absorbanţei maxime

λAmax şi se exprimă în cmg

L×

;

B. 1 mol substanţă la 1 L soluţie, la λAmax şi se exprimă în cmmol

L×

;

C. 1 g substanţă la 100 mL soluţie, la λAmax; D. 1 g substanţă la 100 g soluţie, la λAmax; E. 1 mol substanţă la 100 mL soluţie, la λAmax; 13. Absorbtivitatea molară este absorbanţa soluţiei care conţine: A. 1 g substanţă la 1 L soluţie, la lungimea de undă corespunzătoare absorbanţei maxime


L×

;


L×

;


24

C. 1 g substanţă la 100 mL soluţie, la λAmax; D. 1 g substanţă la 100 g soluţie, la λAmax; E. 1 mol substanţă la 100 mL soluţie, la λAmax; 14. Absorbanţa specifică %1

1cmA este absorbanţa soluţiei care conţine: A. 1 g substanţă la 1 L soluţie, la lungimea de undă corespunzătoare absorbanţei maxime


L×

;


L×

;

C. 1 g substanţă la 100 mL soluţie, la λAmax într-o cuvă cu latura de 1cm; D. 1 Eg substanţă la 100 mL soluţie; E. 1 mol substanţă la 100 mL soluţie; 15. Ecuaţia dreptei de calibrare pentru o serie de soluţii etalon este Aλ =0,012×C+0,006 la

lungimea de undă λ. Dacă absorbanţa probei la aceeaşi λ este 0,726 concentraţia ei este: A. 20; B. 40; C. 60; D. 80; E. 100; 16. Absorbtivitatea molară a unei substanţe este ελ=5.000

cmmolL×

. Domeniul de

concentraţii pentru care absorbanţa Aλ are valori între 0,2 şi 0,8 este: A. 0,02-0,08mM; B. 0,04-0,16mM; C. 0,06-0,24mM; D. 0,08-0,32mM; E. 0,10-0,40mM; 17. Absorbtivitatea molară a unei substanţe este ελ=5.000

cmmolL×

. Domeniul de

concentraţii pentru care absorbanţa Aλ are valori între 0,2 şi 0,8 este: A. 0,04-0,16M; B. 0,04-0,16N; C. 0,04-0,16mM; D. 0,04-0,16%; E. 0,04-0,16mg/100g; 18. Una din condiţiile de aplicabilitate a legii Lambert-Beer este: A. concentraţia substanţei să fie suficient de mare; B. substanţele să fie fluorescente; C. temperatura să fie constantă în tot timpul determinărilor; D. pregatirea probelor să se facă sub forma de suspensie; E. solventul să prezinte absorbanţă în domeniul de lucru; 19. Dacă energia necesară unei tranziţii este mărită, benzile corespunzătoare acestei tranziţii

vor fi modificate: A. hipocrom;


25

B. batocrom; C. hipercrom; D. hipsocrom; E. se vor mentine aceleaşi lungimi de undă; 20. Absorbţia radiaţiei din domeniul UV-VIS, determină: A. Modificarea lungimii legăturilor covalente; B. Schimbarea unghiului legăturilor covalente centrate pe acelaşi atom; C. Tranziţii ale electronilor pe nivele energetice superioare; D. Modificarea geometriei moleculei; E. Tranziţii de spin nuclear; 21. Lungimile de undă care aparţin domeniului VIS: A. 100nm; B. 320nm; C. 550nm; D. 5.000nm; E. 50.000nm; 22. Lungimile de undă care aparţin domeniului UV: A. 250nm; B. 420nm; C. 550nm; D. 5.000nm; E. 50.000nm; 23. Dintre compuşii de mai jos, prezintă grupe auxocrome şi cromofore: 1.

S

OH

-O

O

O

N N

HO

Na+

N+-O

O

2.

N

OH

N

N

3. O

OHHO

O

O

O

-O

O-

O-

NH4+

NH4+

NH4+

4.

S

S

O-

OO

O-

O

OOH

HO

Na+

Na+

5.

O

OH

HO S O

O

OH

6 O

O

OH

OH

SO-

O

O

Na+

A. 1.2.3.4.5.6.; B. 1.2.; C. 1.2.3.6.; D. 4.5.; E. 1.2.3.6.; 24. Dintre compuşii de mai jos, prezintă doar grupe auxocrome: 1. 2. 3.


26

S

OH

-O

O

O

N N

HO

Na+

N+-O

O

N

OH

N

N

O

OHHO

O

O

O

-O

O-

O-

NH4+

NH4+

NH4+

4.

S

S

O-

OO

O-

O

OOH

HO

Na+

Na+

5.

O

OH

HO S O

O

OH

6 O

O

OH

OH

SO-

O

O

Na+

A. 1.2.3.4.5.6.; B. 1.2.; C. 1.2.3.6.; D. 4.5.; E. 1.2.3.6.; 25. La determinarea spectrofotometrică soluţia blank (proba în alb), conţine: A. Solvenţii, reactivii auxiliari şi soluţiile tampon folosite la prepararea soluţiei etalon; B. Substanţa de determinat de concentraţie exact cunoscută, solvenţii, reactivii auxiliari şi

soluţiile tampon folosite la prepararea soluţiei etalon; C. Substanţa de analizat, solvenţii, reactivii auxiliari şi soluţiile tampon folosite la

prepararea soluţiei etalon; D. Substanţa de analizat, substanţa de determinat de concentraţie exact cunoscută,

solvenţii, reactivii auxiliari şi soluţiile tampon folosite la prepararea soluţiei etalon; E. Substanţa cu aceleaşi proprietăţi spectrale ca etalonul, solvenţii, reactivii auxiliari şi

soluţiile tampon folosite la prepararea soluţiei etalon; 26. La determinarea spectrofotometrică soluţia de referinţă (proba standard), conţine: A. Solvenţii, reactivii auxiliari şi soluţiile tampon folosite la prepararea soluţiei etalon; B. Substanţa de determinat de concentraţie exact cunoscută, solvenţii, reactivii auxiliari şi

soluţiile tampon folosite la prepararea soluţiei etalon; C. Substanţa de analizat, solvenţii, reactivii auxiliari şi soluţiile tampon folosite la

prepararea soluţiei etalon; D. Substanţa de analizat, substanţa de determinat de concentraţie exact cunoscută,

solvenţii, reactivii auxiliari şi soluţiile tampon folosite la prepararea soluţiei etalon; E. Substanţa cu aceleaşi proprietăţi spectrale ca etalonul, solvenţii, reactivii auxiliari şi

soluţiile tampon folosite la prepararea soluţiei etalon; 27. Compuşii care pot fi analizaţi cantitativ în soluţie, direct prin metoda spectrofotometrică

în domeniul vizibil: A. Metiloranj; B. Fosfat; C. Acetat de sodiu; D. Bromura de potasiu; E. Fluorura de sodium;


27

28. Procesul în care poziţia, intensitatea şi chiar forma benzilor de absorbţie ale compuşilor

sunt influenţate de natura solventului se numeşte A. Solvoliză; B. Solvatocromie; C. Halocromie; D. Hipsocromie; E. Batocromie; 29. Domeniul VIS cuprinde radiaţiile cu lungimea de undă: A. 100 - 380 nm; B. 380 - 780 nm; C. 400 – 1.000 nm; D. 800 – 2.000 nm; E. 1.000 – 50.000 nm; 30. Domeniul UV cuprinde radiaţiile cu lungimea de undă: A. 100 - 380 nm; B. 380 - 780 nm; C. 400 – 1.000 nm; D. 800 – 2.000 nm; E. 1.000 – 50.000 nm; 31. O soluţie ce conţine 0,1200g/L substanţă activă are absorbanţa 0,48 la 257 nm în cuva

de 1 cm. Absorbanţa specifică %11cmA are valoarea:

A. 10; B. 20; C. 30; D. 40; E. 50; 32. Între absorbanţă şi transmitanţă este o relaţie: A. Liniară; B. Logaritmică; C. Exponenţială; D. De inversă proporţionalitate; E. De directă proporţionalitate; 33.

Absorbtivitatea unei substanţe într-o cuvă de 1 cm, este 0,02cmmg

L×

. Absorbanţa ei

specifică %11cmA la aceeaşi λ, este:

A. 0,02; B. 0,2; C. 2; D. 20; E. 200; 34. Transmitanţa soluţiei este 0,1. Absorbanţa ei are valoarea: A. 0,01;


28

B. 0,10; C. 1; D. 10; E. 100; 35. β-carotenul în eter etilic prezintă un maxim de absorbţie la 450nm, iar în benzen la

470nm. Deplasarea maximului de absorbţie sub influenţa solventului este: A. Solvatocromie; B. Deplasare Stokes; C. Efect hipercrom; D. Efect hipocrom; E. Halocromie; 36. Soluţia unei substanţe are absorbtivitatea molară, determinată la λA max, egală cu ε =

35.400 L×mol-1×cm-1, iar absorbanţa specifică, măsurată la aceeaşi lungime de undă este %1

1cmA = 1.000. Stabiliţi identitatea substanţei dizolvate. A. Roşu de metil C15H15N3O2 M=269,31 g/mol; B. Fenolftaleina C20H14O4 M=318,33 g/mol; C. Metiloranj C14H14N3NaO3S M=327,34 g/mol; D. Roşu de fenol C19H14O5S M=354,38 g/mol; E. Timolftaleina C28H30O4 M=430,55 g/mol; 37. Soluţia ce conţine 0,1200g/L substanţă activă are absorbanţa 0,96 la λA max în cuva de 1

cm. Absorbanţa specifică %11cmA are valoarea:

A. 0,12; B. 0,96; C. 80; D. 120; E. 960; 38. Se analizează spectrofotometric soluţiile etalon de acid tanic derivatizat cu reactiv

Folin-Ciocâlteu la λ=725nm, cu concentraţii în acid tanic între 2-10mg/L şi absorbanţa măsurată are valori de la 0,206 la 0,960. Probele extractive prelucrate ca şi soluţiile etalon au următoarele valori ale absorbanţei: AP1=0,340; AP2=0,105; AP3=0,880; Dreapta de calibrare poate fi folosită la calculul concentraţiei următoarelor probe:

A. Toate; B. P1 şi P2; C. P1 şi P3; D. P2 şi P3; E. Niciuna; 39. Soluţia ditizonei în cloroform este verde, iar ditizonatul de plumb este roşu. Pentru

analiza spectrofotometrică a complexului se foloseşte ca blank: A. apa; B. cloroformul; C. ditizona în cloroform; D. ditizonatul de plumb; E. nu este necesară folosirea probei în alb, solventul, ligandul şi complexul fiind diferit

coloraţi;


29

40. Soluţia ditizonei în cloroform este verde, iar ditizonaţii sunt diferit coloraţi (galben,

roşu, violet). Pentru analiza spectrofotometrică a complecşilor se foloseşte ca blank: A. apa; B. cloroformul; C. ditizona în cloroform; D. nu se poate folosi ditizona în cloroform ca probă în alb datorită intensităţii coloraţiei,

complecşii şi ligandul având absorbanţă mare la aceeaşi λ; E. nu este necesară folosirea probei în alb, solventul, ligandul şi complexul fiind diferit

coloraţi; 41. Ultima cifra afisata de balanta analitica, este scrisa intre paranteze patrate, cu

urmatoarea semnificatie: A. este precizia de masurare; B. este masa minima cantarita; C. este mereu 0; D. este cifra care nu se noteaza şi nu se cuantifica la calcule; E. doar marcheaza ultima cifra; 42. Din solutia stoc 100ppm, se prepara o serie de solutii etalon cu concentratii 2, 4, 6, 8,

10ppm prin diluare la balon cotat de 100mL. Factorii de dilutie ai solutiilor etalon, sunt respectiv:

A. 100; 100; 100; 100; 100; B. 50; 25; 16,6; 12,5; 10; C. 2; 4; 6; 8; 10; D. 0,02; 0,04; 0,06; 0,08; 0,10; E. 0,2; 0,4; 0,6; 0,8; 1,0; 43. Factorul de dilutie cuantificat la calculul continutului de substanta activa, cand se fac

mai multe dilutii succesive la analiza probei, este: A. suma factorilor intermediari; B. raportul factorilor intermediari; C. produsul factorilor intermediari; D. factorul ultimei dilutii; E. factorul primei dilutii; 44. Lungimea de unda λ la care se monitorizeaza spectrofotometric titrarea cu EDTA a

Cu2+, este: A. λ corespunzatoare absorbantei maxime pentru Cu2+; B. λ corespunzatoare absorbantei maxime a complexului Cu2+-EDTA; C. λ corespunzatoare absorbantei maxime a titrantului; D. oricare λ din domeniul VIS; E. λ din domeniul IR; 45. Se monitorizeaza spectrofotometric titrarea a 5 mL solutie Bi3+ şi 5 mL solutie Cu2+, în

solutie tampon acetat, cu EDTA 0,05M. Volumul solutiei de analizat este 25mL, volumul solutiei de titrant la prima echivalenta 10mL şi la a doua echivalenta 25mL. Concentratia solutiilor analizate este:

A. +3BiC =1M; +2CuC =5M;


30

B. +3BiC =0,1M; +2CuC =0,55M; C. +3BiC =0,1M; +2CuC =0,15M; D. +3BiC =0,05M; +2CuC =0,1M; E. +3BiC =1M; +2CuC =2M; 46. Se analizeaza spectrofotometric o serie de solutii standard la 400nm. Analiza statistica a

dreptei etalon a dat urmatoarele rezultate: panta=0,09; intersectia=-0,004; coeficientul de reproductibilitate=0,9985; coeficientul de determinare=0,9970. Ecuatia dreptei de calibrare este:

A. A=0,09xC-0,004; R=0,9985; R2=0,9970; B. C=0,09xA-0,004; R=0,9985; R2=0,9970; C. A=0,09xC+400; R2=0,9985; R=0,9970; D. A=0,09xC-400; R2=0,9985; R=0,9970; E. C=0,09xA+0,004; R=400; R2=1.600;


31

Nr. IV. Spectrometria UV-VIS. Teste complement multiplu (CM) 01. Spectrul de absorbţie în domeniul UV-VIS este reprezentarea grafică a absorbanţei

funcţie de: A. concentraţia C la λ=const.; B. lungimea de undă la C=const.; C. frecvenţă la C=const.; D. pH la λ=const.; E. volumul soluţiei analizate; 02. Spectrul de absorbţie în domeniul UV-VIS: A. Prezintă maxime, minime şi paliere la lungimi de undă specifice speciei chimice

studiate; B. Este independent de natura solventului, pH-ul soluţiei şi temperatură; C. Este o dreaptă cu liniaritate bună pe un anumit domeniu de concentraţii; D. Se prelucrează matematic prin derivare; E. Se trasează doar pentru soluţii colorate; 03. Dreapta de calibrare spectrofotometrică este reprezentarea grafică a absorbanţei funcţie

de: A. concentraţia C la λ=const.; B. lungimea de undă la C=const.; C. frecvenţă la C=const.; D. Se trasează la lungimea de undă corespunzătoare absorbanţei maxime; E. Este liniară în domeniul concentraţiilor mari; 04. Sunt adevărate afirmaţiile: A. Lungimea de undă este invers proporţională cu frecvenţa radiaţiei; B. Lungimea de undă este direct proporţională cu frecvenţa radiaţiei; C. Energia radiaţiei este direct proporţională cu frecvenţa şi invers proporţională cu

lungimea de undă; D. Energia radiaţiei este direct proporţională cu lungimea de undă şi invers proporţională

cu frecvenţa; E. Viteza radiaţiei este direct proporţională cu frecvenţa şi lungimea de undă; 05. Legea Lambert-Beer: A. Exprimă proprietăţile soluţiilor de electroliţi de a conduce curentul electric; B. Exprimă dependenţa absorbanţei de concentraţia soluţiei de analizat la λ=const.; C. Expresia matematică a legii arată dependenţa absorbanţei de grosimea stratului de

soluţie străbătut de radiaţie, de concentraţia soluţiei de analizat şi de proprietăţile de absorbţie ale speciei chimice studiate la λ=const.;

D. Reprezentarea grafică a expresiei matematice a legii este o curbă exponenţială; E. Reprezentarea grafică a expresiei matematice a legii este o dreaptă; 06. Tranziţiile electronice permise energetic care se produc la absorbţia radiaţiei UV-VIS

sunt: A. σ → σ*; B. π → π*; C. n → σ*; D. n → π*;


32

E. σ → π*; 07. Sunt adevărate afirmaţiile: A. Studiind dependenţa absorbanţei de pH pentru soluţii cu aceeaşi concentraţie analitică se

poate calcula Ki; B. Panta dreptei de calibrare reprezintă absorbanţa speciei chimice studiate; C. Domeniul de concentraţii care se studiază spectrofotometric este 1-0,1 M; D. Domeniul de concentraţii care se studiază spectrofotometric este 10-4-10-6 M; E. Absorbanţa are valori între 0-100; 08. Punctul izosbestic este: A. lungimea de undă corespunzătoare absorbanţei maxime; B. panta dreptei de calibrare; C. lungimea de undă pentru care absorbanţa este independentă de pH-ul soluţiei; D. lungimea de undă corespunzătoare intersecţiei spectrelor de absorbţie ale soluţiilor

aceleiaşi specii chimice cu aceeaşi concentraţie analitică şi pH diferit; E. absorbanţa soluţiilor izomolare; 09. Titrarea spectrofotometrică se poate aplica: A. Doar compuşilor care absorb radiaţia UV-VIS; B. Compuşilor coloraţi sau care formează produşi cu proprietăţi de absorbţie; C. Doar când titrantul absoarbe în domeniul UV-VIS; D. Când produsul reacţiei de titrare este precipitat; E. Când reactanţii şi produsul reacţiei de titrare sunt solubili în mediul de reacţie; 10. Sunt adevărate afirmaţiile: A. Metoda raportului molar (MRM) se foloseşte la determinarea spectrofotometrică a

raportului molar de combinare folosind soluţii de ion metalic M şi de ligand L de aceeaşi concentraţie;

B. MRM se foloseşte la determinarea spectrofotometrică a raportului molar de combinare folosind soluţii de M de concentraţie const. şi de L de diferite concentraţii;

C. Metoda variaţiilor continue (MVC) se foloseşte la determinarea spectrofotometrică a raportului molar de combinare folosind soluţii de M şi L de aceeaşi concentraţie, amestecate încât raportul molar al reactanţilor variază sistematic;

D. MVC se foloseşte la determinarea spectrofotometrică a raportului molar de combinare folosind soluţii de M şi L de aceeaşi concentraţie, amestecate încât volumul final să fie const.;

E. MVC se foloseşte la determinarea spectrofotometrică a raportului molar de combinare folosind soluţii de M şi L de aceeaşi concentraţie, amestecate încât raportul molar să fie const.;

11. Determinarea spectrofotometrică a concentraţiei se poate face: A. Din spectrul de absorbţie; B. Prin metoda unui singur standard; C. Folosind ecuaţia dreptei de calibrare; D. Raportând absorbanţa specifică %1

1cmA la absorbanţa probei; E. Raportând absorbanţa probei la absorbanţa specifică %1

1cmA ; 12. Determinarea spectrofotometrică a fosforului se face:


33

A. Folosind soluţii etalon de fosfat prin măsurarea absorbanţei la două lungimi de undă; B. Sub forma de acid molibdovanadofosforic, complex albastru; C. Sub forma de acid molibdovanadofosforic, complex galben; D. Sub forma de acid fosfomolibdenic; E. Prin transformare în acid fosfomolibdenic şi reducerea lui la oxizi de molibden; 13. Determinarea ionului fluor se poate face: A. Prin complexare cu un ligand organic; B. Prin descompunerea complecşilor eriocromcianin R/Al3+; C. Prin diminuarea intensităţii fluorescenţei complexului alizarină/Zr4+; D. Electrochimic folosind electrod ion selectiv pentru fluor; E. Spectrofotometric în domeniul Vis; 14. Determinarea spectrofotometrică a ionului fluor se realizează: A. Prin complexarea lui cu un ligand organic; B. Prin descompunerea kelaţilor coloraţi; C. Prin diminuarea intensităţii absorbanţei complexului alizarină/Zr4+; D. Prin intensificarea absorbanţei complecşilor interni coloraţi; E. Electrochimic cu electrod ion selectiv; 15. Metoda spectrofotometrică se poate aplica pentru determinarea: A. Constantei de ionizare; B. Constantei de hidroliză; C. Produsului de solubilitate; D. pH-ului; E. Tăriei ionice; 16. Prin măsurarea absorbanţei unui amestec de reactanţi la diferite intervale de timp se

poate determina: A. Gradul de disociere; B. Constanta de formare a complecşilor; C. Viteza de reacţie; D. Raportul molar de combinare; E. Influenţa catalizatorilor; 17. Absorbanţa soluţiei etalon de concentraţie 50ppm este 0,25 la lungimea de undă λ, iar

absorbanţa probei conţinând aceeaşi specie chimică la aceeaşi λ este 0,45. Concentraţia probei este:

A. 50ppm; B. 70ppm; C. 90ppm; D. 120ppm; E. 0,090mg/mL; 18. Seria de soluţii etalon cu concentraţii cuprinse între 50 şi 100ppm are valori ale

absorbanţei între 0,20 şi 1,00. Absorbanţa probei conţinând aceeaşi specie chimică la aceeaşi λ este 2,10. Diluţiile necesare ale probei pentru ca absorbanţa să aibă valori în intervalul 0,20-1,00 sunt:

A. 1/1; B. 1/3;


34

C. 1/5; D. 1/10; E. 1/100 19. Absorbanţa specifică a timolftaleinei este %1

1cmA =800 la λA max. (pH 10,5)=600nm. Domeniul de concentraţii pentru care absorbanţa Aλ A max. are valori între 0,2 şi 0,8 este:

A. 0,0025-0,01g/L; B. 0,04-0,16N; C. 2,5-10mg/L; D. 2,5-10ppm; E. 0,04-0,16mg/100g; 20. Absorbanţa specifică a timolftaleinei (M=400 g/mol) este %1

1cmA =800 (λA max= 600nm, pH 10,5 pe subst.uscată). Proprietăţile spectrale ale timolftaleinei sunt:

A. Este solubilă în soluţii hidroalcoolice; B. aλ A max =80

cmgL×

;

C. ε λ A max =32.000cmmol

L×

;

D. Este indicator acido-bazic fiind albastră în mediu alcalin; E. Prezintă o singură formă colorată; 21. Ecuaţia dreptei de calibrare pentru o serie de soluţii etalon cu concentraţii între 20-

100ppm, este Aλ =0,012×C+0,006 la lungimea de undă λ. Dacă absorbanţa probei conţinând aceeaşi specie chimică la aceeaşi λ este 0,126, sunt adevărate afirmaţiile:

A. Concentraţia probei calculată din ecuaţia dreptei de calibrare este 10ppm; B. Proba nu se încadrează în domeniul de concentraţii pentru care a fost trasată dreapta de

calibrare; C. Este necesară prepararea unei serii de soluţii etalon mai diluate; D. Ecuaţia dreptei de calibrare poate fi folosită pentru calculul concentraţiei probelor

conţinând alte specii chimice în domeniul de concentraţii 20-100ppm; E. Se impune diluarea probei; 22. Legea Lambert-Beer este valabilă pentru: A. Domeniul de concentraţii ale soluţiei etalon pentru care dependenţa absorbanţei de

concentraţie este liniară; B. O radiaţie monocromatică din domeniul UV-Vis; C. O radiaţie policromatică din domeniul UV-Vis; D. Soluţii şi suspensii; E. Pulberi şi comprimate. 23. Spectrometria de absorbţie în UV-VIS este o metodă de investigaţie care are ca aplicaţii: A. identificarea şi controlul purităţii substanţelor; B. analiza amestecurilor; C. studiul echilibrelor în soluţie; D. determinarea constantelor analitice; E. determinarea vibraţiilor de grup pentru o substanţă; 24. Solvenţii utilizaţi la prepararea probelor pentru determinări în UV-VIS trebuie să


35

îndeplinească urmatoarele condiţii: A. să nu interacţioneze cu substanţa de analizat; B. să nu absoarbă în aceeaşi regiune spectrală cu substanţa de analizat; C. să interacţioneze chimic cu substanţa de analizat; D. maximul de absorbţie să fie la aceeasi lungime de undă cu substanţa de analizat; E să aibă caracter polar; 25. Determinarea concentraţiei unei substanţe prin metoda spectrofotometrică UV-VIS se

poate realiza utilizând: A. Absortivitatea molară ε a substanţei; B. O soluţie etalon a aceleiaşi substanţe; C. Valoarea indicelui de refracţie 20

Dn ; D. Dreapta de calibrare a aceleiaşi substanţe; E. Absorbanta specifică %1

1cmA ; 26. Absorbanţa soluţiei unui compus depinde de: A. Natura substanţei dizolvate; B. Grosimea stratului de soluţie străbătut; C. Lungimea de undă la care se lucrează; D. Solventul utilizat; E. Spectrofotometrul folosit la analiza probelor; 27. Care dintre următoarele lungimi de undă aparţin spectrului vizibil? A. 300 nm; B. 410 nm; C. 570 nm; D. 640 nm; E. 925 nm; 28. Spectrometria de absorbţie în UV-VIS se foloseşte la determinarea unei specii chimice: A. prin compararea absorbanţei acesteia cu absorbanţa oricărei soluţii etalon; B. folosind seria soluţiilor etalon; C. măsurând absorbanţa; D. prin metoda standardului intern; E. comparând absorbanţa acesteia cu absorbanţa unei substanţe cu acelaşi profil spectral; 29. Lungimile de undă care aparţin domeniului UV: A. 100nm; B. 320nm; C. 550nm; D. 5.000nm; E. 50.000nm; 30. Legea absorbţiei radiaţiei (legea Lambert-Beer) arată că absorbanţa: A. este direct proporţională cu concentraţia; B. este independentă de grosimea stratului de soluţie străbătut; C. depinde de natura substanţei dizolvate; D. este influenţată de natura solventului; E. nu depinde de temperatură;


36

31. Fenolftaleina suferă o transformare tautomeră din forma lactonă în forma chinonă, controlată de pH.

A. Structura lactonă este colorată; B. Structura chinonă este colorată; C. Structura lactonă este incoloră; D. Structura chinonă este incoloră; E. Ambele structuri sunt colorate; 32. Metiloranj suferă o transformare tautomeră din forma azo în forma chinonimină,

controlată de pH. A. Structura azo este colorată; B. Structura chinonimină este colorată; C. Structura azo este incoloră; D. Structura chinonimină este incoloră; E. Amele structuri sunt colorate; 33. Cuvele folosite pentru analiza soluţiilor şi lichidelor prin spectrometrie UV-VIS pot fi

confecţionate din: A. Cuarţ; B. NaCl; C. Orice material; D. Materiale transparente pentru radiaţia UV-VIS; E. Materiale care absorb radiaţia UV-VIS; 34. Radiaţia electromagnetică este caracterizată de: A. Lungime de undă; B. Timp; C. Frecvenţă; D. Sursa de radiaţie; E. Energie; 35. Lungimea de undă a radiaţiei electromagnetice se exprimă în: A. cm-1; B. nm; C. Å; D. s-1; E. Hz; 36. Frecvenţa radiaţiei electromagnetice se exprimă în: A. cm-1; B. nm; C. Å; D. s-1; E. Hz; 37. Numărul de undă a radiaţiei electromagnetice se exprimă în: A. cm-1; B. nm; C. Å; D. 1/cm;


37

E. Hz; 38. Compuşii care prezintă absorbanţă numai în regiunea UV: A. Benzen; B. Roşu de metil; C. o-fenantrolina; D. Piridina; E. Verde de bromocrezol; 39. Compuşii care prezintă absorbanţă atât în UV cât şi în domeniul VIS: A. Benzen; B. Roşu de metil; C. o-fenantrolina; D. Piridina; E. Verde de bromocrezol; 40. Înregistrarea spectrelor UV-VIS se poate realiza prin reprezentarea grafică a A. absorbanţei în funcţie de lungimea de undă; B. transmitanţei în funcţie de lungimea de undă; C. intensităţii radiaţiei incidente în funcţie de timp; D. intensităţii radiaţiei absorbite în funcţie de grosimea stratului de soluţie; E. absorbanţei în funcţie de concentraţie; 41. Procesele considerate în spectrometria de absorbţie UV-VIS sunt: A. Descompunerea termică; B. Absorbţia radiaţiei; C. Reflexia; D. Refracţia; E. Transmisia; 42. În spectrometria de absorbţie UV-VIS, transmitanţa este A. fracţiunea din radiaţia sursei transmisă la probă; B. raportul între intensitatea radiaţiei monocromatice transmise prin probă şi intensitatea

radiaţiei monocromatice incidente; C. fracţiunea din radiaţia incidentă transmisă prin probă; D. o mărime adimensională cu valori între 0 şi 1; E. direct proporţională cu concentraţia; 43. În spectrometria de absorbţie UV-VIS, absorbanţa este A. logaritmul zecimal negativ al transmitanţei; B. raportul între intensitatea radiaţiei monocromatice transmise prin probă şi intensitatea

radiaţiei monocromatice incidente; C. direct proporţională cu concentraţia; D. o mărime adimensională cu valori între 0 şi 2; E. egală ca valoare cu transmitanţa; 44. Absorbanţa unei soluţii este 1. Transmitanţa ei are valoarea: A. 10%; B. 100%; C. 1;


38

D. 0,1; E. 0,01; 45. Absorbanţa A. Este o mărime adimensională; B. Are valori între 0 şi 100; C. Are valori între 0 şi 2; D. Se măsoară în nm; E. Indică schimbarea direcţiei de propagare a radiaţiei; 46. Soluţiile de β-caroten şi de dicromat de potasiu sunt galbene. Afirmaţiile adevărate

referitoare la studiul spectrofotometric al celor două soluţii, sunt: A. Prezintă benzi de absorbţie în VIS; B. Prezintă absorbanţă maximă la aceeaşi lungime de undă; C. La concentraţii egale, au aceeaşi valoare a absorbanţei, dar la lungimi de undă diferite; D. Au profile spectrale diferite; E. Au valori diferite ale absorbanţei, la aceeaşi concentraţie şi aceeaşi lungime de undă; 47. Intensitatea absorbţiei unei soluţii etalon depinde de: A. Natura substanţei; B. Concentraţia soluţiei; C. Spectrofotometrul folosit; D. Dimensiunea cuvei; E. Analist; 48. Spectrometria derivată se referă la: A. Folosirea unui derivatograf; B. Reprezentarea grafică a gradientului curbei de absorbţie; C. Viteza de schimbare a absorbanţei dA/dλ cu λ; D. Analiza unei specii chimice derivatizate; E. Analiza unui component în diferiţi solvenţi; 49. Alegerea solventului pentru prepararea soluţiei, în analiza spectrofotometrică, ţine cont

de: A. Polaritatea substanţei dizolvate; B. Echilibrul chimic favorizat de solvent; C. Solubilitatea substanţei în solventul respectiv; D. Indicele de refracţie al solventului; E. Inflamabilitatea solventului; 50. Se analizează spectrofotometric soluţiile etalon ale colorantului indigo carmin (MIC

=466g/mol) în domeniul de concentraţii 5-20ppm. Ecuaţia dreptei de calibrare trecând prin punctul (0,0) la 610nm este: A610nm=0,0381×CIC. Proprietăţile spectrale ale colorantului sunt:

A. a=0,0381

cmmgL×

B. a=38,1

cmgL×

C. %11cmA =381


39

D. a=381

cmgL×

E. %11cmA =3.810

51. Se analizează spectrofotometric soluţiile etalon ale colorantului indigo carmin (MIC

=466g/mol) în domeniul de concentraţii 5-20ppm, la 610nm. Analiza statistică a dreptei etalon a dat următoarele rezultate: Panta dreptei=0,0361; intersecţia=0,028; R=0,9946; R2=0,9893.

A. Ecuaţia dreptei de calibrare este A610nm=0,0361×CIC+0,028; B. R este coeficientul de corelare; C. R2 este coeficientul de determinare; D. Ecuaţia dreptei de calibrare este A610nm=0,028×CIC+0,0361; E. R este coeficientul de determinare; 52. Despre β-caroten, se poate afirma

A. Se dizolvă doar în solvenţi polari; B. Soluţia sa este incoloră; C. Sistemul de cromofori conjugaţi deplasează maximul de absorbţie în VIS; D. Este solubil doar în solvenţi nepolari; E. Soluţia de β-caroten în benzen conţine molecula ionizată; 53. Părţi per million (ppm) reprezintă: A. un mod de exprimare a concentraţiei; B. un gram de substanţă într-un milion de mililitri de soluţie; C. 10-6 g (o milionime de grame) de substanţă într-un mililitru de soluţie; D. un miligram de substanţă într-un litru de soluţie; E. unităţi de densitate; 54. Părţi per billion (ppb) reprezintă: A. un mod de exprimare a concentraţiei; B. un gram de substanţă într-un bilion de mililitri de soluţie; C. 10-9 g (o bilionime de grame) de substanţă într-un mililitru de soluţie; D. un microgram de substanţă într-un litru de soluţie; E. unităţi de densitate; 55. Relaţia între radiaţia vizibilă absorbită şi cea reflectată A. sunt complementare; B. radiaţia reflectată determină culoarea; C. radiaţia absorbită determină culoarea; D. este relaţia între absorbţie şi emisie; E. determină valoarea indicelui de refracţie; 56. R.O.G.V.A.I.V. este abrevierea folosită pentru paleta de culori Roşu-Oranj-Galben-

Verde-Albastru-Indigo-Violet, ale radiaţiilor A. cu lungimi de undă de la 380 la 780nm; B. cu lungimi de undă de la 780 la 380nm;


40

C. cu lungimi de undă de la 1.000 la 100nm; D. din domeniul VIS; E. din domeniul UV apropiat – VIS – IR apropiat; 57. Referitor la relaţia între radiaţia “culoarea” absorbită şi radiaţia “culoarea” vizibilă, sunt

adevărate afirmaţiile: A. când culoarea galbenă este absorbită, proba este colorată albastru; B. când culoarea albastră este absorbită, proba este colorată galben; C. când culorile Roşu-Oranj-Galben-Verde-Albastru-Indigo-Violet sunt absorbite, proba

este neagră; D. când culorile Roşu-Oranj-Galben-Verde-Albastru-Indigo-Violet sunt reflectate, proba

este albă; E. nu există o corelaţie între radiaţia “culoarea” absorbită şi radiaţia “culoarea” vizibilă; 58. Lăţimea benzii spectrale A. este intervalul îngust de lungimi de undă care include λ selectată; B. depinde de performanţele aparatului; C. trebuie să nu depăşească jumătate din lăţimea benzii de absorbţie; D. este egală cu grosimea stratului de soluţie străbătut de radiaţie; E. este distanţa parcursă de radiaţie prin probă; 59. Lungimea drumului optic A. este intervalul îngust de lungimi de undă care include λ selectată; B. depinde de performanţele aparatului; C. este egală cu grosimea stratului de soluţie străbătut de radiaţie; D. este egală cu lăţimea cuvei cu probă; E. este distanţa parcursă de radiaţie prin probă; 60. Lăţimea benzii de absorbţie A. este egală cu grosimea stratului de soluţie străbătut de radiaţie; B. este egală cu lăţimea cuvei cu probă; C. este distanţa parcursă de radiaţie prin probă; D. este lăţimea la bază a curbei reprezentând absorbanţa; E. se exprimă în unităţi de λ; 61. Absorbanţa soluţiei etalon la λA max. este egală cu 1. Prin diluarea acestei soluţii cu un

factor de diluare F=2: A. Absorbanţa scade de două ori; B. Raportul între transmitanţa soluţiei iniţiale şi a soluţiei diluate este 10-0,5; C. Absorbanţa se dublează; D. Transmitanţa creşte de două ori; E. Transmitanţa soluţiei iniţiale este 10% şi creşte; 62. Roşu de fenol (C19H14O5S, M=354,38 g/mol) are absorbanţa specifică %1

1cmA =1.000 (λ1,Amax=500nm, pH=1,2 pe substanţă uscată). Domeniul de concentraţii pentru care absorbanţa are valori între 0,1 şi 1, este:

A. 1-10mg/L; B. 10-100mg/L; C. 1-10ppm; D. 10-100ppm


41

E. 1-10mM; 63. Determinarea spectrofotometrică a ionului nitrit se poate face prin A. măsurarea directă a absorbanţei soluţiei apoase în VIS; B. transformarea în sare de diazoniu şi cuplare cu o amină; C. transformarea lui în amină galbenă; D. transformare într-un colorant azoic printr-o reacţie de diazotare-cuplare; E. transformarea lui în acid sulfanilic roşu; 64. Punctul izosbestic A. este o mărime adimensională şi are valori de la 0 la 1; B. se exprimă în unităţi de absorbanţă; C. are semnificaţie pentru soluţiile etalon ale aceleiaşi specii chimice; D. dovedeşte prezenţa în soluţie a două specii chimice ale aceluiaşi compus în echilibru

dependent de pH; E. este intersecţia spectrelor de absorbţie ale soluţiilor diferitelor specii chimice; 65. Spectrele de absorbţie ale soluţiilor etalon ale aceluiaşi compus A. cu diferite concentraţii şi acelaşi pH, sunt curbe care nu se intersectează; B. cu aceeaşi concentraţie şi diferite valori ale pH-ului, sunt curbe care nu se intersectează; C. cu aceeaşi concentraţie şi diferite valori ale pH-ului, sunt curbe care se intersectează; D. au maxime şi minime la lungimi de undă specifice compusului; E. au profile independente de natura solventului; 66. Soluţia blank sau proba în alb este soluţia: A. etalon 0 folosită la prepararea seriei de soluţii etalon folosite pentru trasarea dreptei de

calibrare; B. de concentraţie exactă folosită la determinarea concentraţiei probelor prin metoda unui

singur standard; C. conţinând solvenţii şi reactivii auxiliari folosiţi la prepararea seriei etalon şi a probelor; D. cu aceeaşi compoziţie ca a standardelor, mai puţin specia chimică de determinat; E. cu care se aduce absorbanţa la zero la lungimea de undă de lucru; 67. Pentru determinarea spectrofotometrică a constantei de hidroliză a acetatului de sodiu

este necesar: A. determinarea spectrofotometrică a pH-ului soluţiilor de sare de diferite concentraţii în

prezenţa unui indicator acido-bazic; B. cunoaşterea valorii constantei de ionizare a acidului acetic; C. cunoaşterea valorii Kw; D. determinarea gradului de hidroliză; E. determinarea solubilităţii sării; 68. Curba de titrare spectrofotometrică A. este formată din drepte cu pante diferite; B. se prelucrează matematic prin derivare; C. este reprezentarea grafică a absorbanţei corectată cu diluţia în funcţie de volumul de

titrant adăugat; D. se trasează la λA max. a analitului sau produsului cel mai intens colorat; E. se poate aplica doar când produsul reacţiei de titrare este colorat;


42

69. Reacţiile care pot fi monitorizate spectrofotometric: A. neutralizarea în prezenţa unui indicator acido-bazic; B. complexarea; C. precipitarea; D. doar reacţiile redox; E. orice reacţie chimică; 70. Reacţiile de complexare din care rezultă produşi coloraţi care se pot studia

spectrofotometric: A. Fe(III) cu acid salicilic sau sulfosalicilic; B. Fe(II) cu o-fenantrolina; C. Al(III) cu F-; D. Fosfat cu molibdat şi vanadat; E. Fe(III) cu acid fosforic; 71. Se consideră determinarea spectrofotometrică a fosforului sub formă de acid

molibdovanadofosforic prin tratarea ionului fosfat solutie etalon - (1), cu molibdat - (2) şi vanadat - (3) în mediu acid - (4). Reactivii care constituie: a). soluţia blank (proba în alb), b). soluţia de referinţă (proba standard) şi c). soluţia de analizat (proba de lucru), sunt:

A. a): (1)+(2)+(3)+(4); B. a): (2)+(3)+(4); C. b): (1)+(2)+(3)+(4); D. b): (1)+(4); E. c): (1)+(2)+(3)+(4); 72. La determinarea spectrofotometrică, soluţia de analizat (proba de lucru), poate conţine: A. solvenţii, reactivii auxiliari şi soluţiile tampon folosite la prepararea soluţiei etalon; B. substanţa de determinat de concentraţie exact cunoscută, solvenţii, reactivii auxiliari şi

soluţiile tampon folosite la prepararea soluţiei etalon; C. substanţa de analizat, solvenţii, reactivii auxiliari şi soluţiile tampon folosite la

prepararea soluţiei etalon; D. substanţa de analizat, substanţa de determinat de concentraţie exact cunoscută, solvenţii,

reactivii auxiliari şi soluţiile tampon folosite la prepararea soluţiei etalon; E. substanţa cu aceleaşi proprietăţi spectrale ca etalonul, solvenţii, reactivii auxiliari şi

soluţiile tampon folosite la prepararea soluţiei etalon; 73. Absorbanta solutiei standard a complexului tetraaminocupric de concentratie CS= 0,635

mg/mL Cu2+, la λ=600nm, este AS=0,250. Absorbanta solutiilor de proba continand acelasi complex la λ=600nm, este respectiv: AP1=0,750; AP2=0,500; AP3=0,250. Concentratia în Cu2+, a solutiilor analizate, este respectiv:

A. CP1=1,90 mg/mL; CP2=1,27 mg/mL; CP3=0,635 mg/mL; B. CP1=3 mg/mL; CP2=2 mg/mL; CP3=1 mg/mL; C. CP1=1 mg/mL; CP2=2 mg/mL; CP3=3 mg/mL; D. CP1=30 %; CP2=20 %; CP3=10 %; E. CP1=1,90 g/L; CP2=1,27 g/L; CP3=0,635 g/L; 74. Metoda unui singur standard de determinare a concentratiei probelor CP continand

aceeasi specie chimica, implica: A. identificarea lungimii de unda λ, pentru care absorbanta solutiilor standard AS este


43

direct proportionala cu concentratia CS; B. determinarea domeniului de concentratii pentru care AS=f(CS) este liniara; C. masurarea absorbantei unui singur standard la λ; D.

calculul concentratiei probelor pe baza relatiei de proportionalitate P

S

CC

=P

S

AA ;

E. Determinarea dreptei de calibrare; 75. Se da absorbanta specifica a chelidoninei derivatizata cu acid cromotropic 000.1%1

1 =cmA la λ=570nm. Absorbanta probei extractive preparata ca şi etalonul este 0,250 la aceeasi lungime de unda. Concentratia solutiei de proba analizata, este:

A. 0,25x10-3 g/100 mL; B. 2,5x10-3 g/L; C. 2,5 mg/L; D. 1.000 mg/mL; E. 1 g/L; 76. Latura cuvei/diametrul eprubetei spectrofotometrice folosita în analiza, este: A. lungimea drumului optic; B. latimea benzii spectrale; C. grosimea stratului de solutie strabatut de radiatie; D. latimea benzii de absorbtie; E. egala cu lungimea de unda; 77. Marcati parametrii care se masoara în unitati de lungimi de unda: A. lungimea drumului optic; B. latimea benzii spectrale; C. grosimea stratului de solutie strabatut de radiatie; D. latimea benzii de absorbtie; E. punctul izosbestic; 78. Balanta analitica avand 4 cifre semnificative dupa virgula, în grame, poate cantari max.

210g şi minim 10mg. Masa minima cantarita este: A. 0,010g; B. 10x10-3g; C. 10g; D. 0,10g; E. 10x103 µg; 79. Se considera reactia generala de titrare Analit+Titrant→Produs: A+T→P. Pot fi

monitorizate spectrofotometric titrarile la care prezinta absorbanta în VIS: A. doar A; B. doar P; C. T şi P; D. solventul; E. solutia tampon; 80. Speciile chimice care pot fi titrate cu EDTA şi monitorizate spectrofotometric: A. Bi3+; B. Cu2+;


44

C. Co2+; D. amestec Bi3+ şi Cu2+; E. amestec Bi3+ şi Co2+;

Nr. V. Fluorescenţa moleculară. Teste complement simplu (CS) 01. Ordinea creşterii intensităţii emisiei fluorescente pentru 1). 8-hidroxichinolina (oxina),

2). oxinatul de aluminiu, 3). oxinatul de magneziu, 4). oxinatul de litiu, este: A. 1>2>3>4; B. 1<2<3<4; C. 1<4<3<2; D. 2<3<4<1; E. 4<1<2<3; 02. Fosforescenţa moleculară: A. Este proprietatea oricărei specii chimice care absoarbe radiaţia UV-VIS; B. Este specifică substanţelor a căror structură permite relaxarea nonradiantă; C. Emisia se produce când revenirea la starea fundamentală se face de pe nivelul cel mai

scăzut al stării singlet; D. Emisia se produce când revenirea la starea fundamentală se face de pe nivelul cel mai

scăzut al stării triplet; E. Emisia se produce când revenirea la starea fundamentală se face de pe orice nivel

energetic; 03. Fluorescenţa A. Este o formă de luminiscenţă caracteristică derivaţilor fluoruraţi, B. Este proprietatea compuşilor aromatici, C. Este consecutivă absorbţiei compuşilor cu nuclee policondensate, D. Poate fi indusă oricărui compus, E. Se produce fără absorbţia radiaţiei, 04. Fluorescenţa moleculară: A. Este proprietatea oricărei specii chimice care absoarbe radiaţia UV-VIS; B. Este specifică substanţelor a căror structură permite relaxarea nonradiantă; C. Emisia se produce când revenirea la starea fundamentală se face de pe nivelul cel mai



energetic;


45

Nr. V. Fluorescenţa moleculară. Teste complement multiplu (CM) 01. Fluorescenţa moleculară: A. Este proprietatea oricărei specii chimice care absoarbe radiaţia UV-VIS; B. Este specifică substanţelor a căror structură permite relaxarea radiantă; C. Emisia se produce când revenirea la starea fundamentală se face de pe nivelul cel mai



energetic; 02. Spectrul de emisie fluorescentă: A. Are acelaşi profil cu spectrul de absorbţie; B. Este imaginea în oglindă a spectrului de absorbţie; C. Maximul de emisie este deplasat spre lungimi de undă mai mari “fuga spre roşu”; D. Maximul de emisie este deplasat spre lungimi de undă mai mici; E. Maximul de absorbţie şi de emisie coincid în cazul fluorescenţei de rezonanţă; 03. Marcaţi compuşii care prezintă fluorescenţă: A. Bifenil; B. Fluoren; C. Fenolftaleina; D. Fluoresceina; E. Rodamina; 04. Referitor la emisia fluorescentă şi la absorbţia UV-Vis, se poate afirma: A. Deplasarea Stokes este diferenţa între lungimea de undă corespunzătoare emisiei

maxime şi absorbţiei maxime; B. Compuşii care prezintă fluorescenţă pot fi detectaţi la concentraţii mai mici decât cei

care prezintă absorbţie; C. Determinările de fluorescenţă sunt mult mai selective; D. Toate speciile chimice care absorb în domeniul UV-Vis prezintă şi emisie fluorescentă

în acelaşi domeniu; E. Fluorescenţa este consecutivă absorbţiei. 05. Spectrul de emisie fosforescentă A. este imaginea în oglindă a spectrului de absorbţie; B. este imaginea în oglindă a spectrului de fluorescenţă; C. are acelaşi profil ca spectrul de emisie fluorescentă; D. este plasat în acelaşi domeniu de lungimi de undă ca spectrul de emisie fluorescentă; E. este deplasat spre lungimi de undă mai mari ca spectrul de emisie fluorescentă; 06. Fosforescenţa A. este consecutivă absorbţiei; B. este consecutivă emisei fluorescente; C. este o formă de luminiscenţă vizibilă cu ochiul liber; D. Este o emisie invizibilă cu ochiul liber; E. Caracterizează toţi compuşii cu fosfor;


46

07. Marcaţi compuşii fluorescenţi A. Fenolftaleina; B. Rodamina B; C. Acidul hexafluorosilicic; D. Fluoresceina; E. Fluorura de sodiu;


47

Nr. VI. Spectrometria IR. Teste complement simplu (CS) 01. O bandă de absorbţie în domeniul IR apare la numărul de undă 1250 cm-1. La ce

lungime de undă, exprimată în μm, apare această bandă de absorbţie? A. 2μm; B. 4μm; C. 6μm; D. 8μm; E. 12,5μm; 02. Lungimile de undă care aparţin domeniului IR: A. 100nm; B. 300nm; C. 500nm; D. 700nm E. 2.500nm; 03. O bandă de absorbţie în domeniul infraroşu mijlociu (IR) are maximul la numărul de

undă 400 cm-1. La ce lungime de undă, exprimată în μm, are maximul această bandă de absorbţie?

A. 25 μm; B. 4 μm; C. 40 μm; D. 250 μm; E. 2.500 μm; 04. Domeniul spectral IR mijlociu cuprinde radiaţiile cu lungimea de undă în intervalul

2.500-50.000nm. Domeniul numărului de undă corespunzător este: A. 200-4.000 cm-1; B. 4.000-200 cm-1; C. 250-5.000 cm-1; D. 5.000-250 cm-1; E. 100-1.000 cm-1; 05. Numărul de undă al radiaţie din domeniul IR A. Creşte cu creşterea lungimii de undă; B. Are aceeaşi valoare cu lungimea de undă; C. Scade cu creşterea lungimii de undă; D. Se exprimă în unităţi de timp; E. Se exprimă în unităţi de masă; 06. Care dintre următoarele metode pot da spectre considerate ca o “amprentă” a moleculei: A. spectroscopia UV; B. cromatografia pe coloană; C. refractometria; D. spectroscopia IR; E. cromatografia pe strat subtire; 07. Care dintre următoarele afirmaţii cu privire la radiaţiile IR sunt adevărate? A. au lungimi de undă mici;


48

B. au energii mari; C. produc tranziţii electronice; D. produc tranziţii de vibraţie; E. nu produc tranziţii nucleare; 08. Spectrul de absorbţie în IR se obţine grafic prin reprezentarea: A. transmitanţei în procente în funcţie de numărul de undă; B. transmitanţei în procente în funcţie de pH-ul soluţiei; C. absorbanţei în funcţie de timp; D. transmitanţei în procente în funcţie de concentraţia analitului; E. absorbanţei în funcţie de concentraţia analitului; 09. Mecanismul de producere a absorbţiei radiatiei IR: A. tranziţii electronice; B. tranziţii între stările de vibraţie ale moleculelor; C. tranziţii nucleare; D. adsorbţii şi desorbţii succesive; E. procese electrochimice; 10 Domeniul spectral IR mijlociu cuprinde radiaţiile cu lungimea de undă în intervalul: A. 100-200nm; B. 200-400nm; C. 400-800nm; D. 2.500-50.000nm; E. 0,2-0,8 μm;


49

Nr. VI. Spectrometria IR. Teste complement multiplu (CM) 01. Probele pentru realizarea unui spectru I.R. pot fi prelucrate sub formă de: A. topitură; B. soluţie-film lichid; C. stare solidă-comprimat în KBr; D. stare solidă-dispersată în ulei de parafină; E. vapori; 02. Care dintre afirmaţiile de mai jos referitoare la reprezentarea grafică a unui spectru IR

sunt adevărate: A. se reprezintă transmitanţa în funcţie de numărul de undă; B. se reprezintă absorbanţa în funcţie de numărul de undă; C. spectrul IR de absorbţie şi de transmisie au acelaşi profil; D. regiunea spectrală IR se situează în intervalul de la 4.000cm-1 la 200cm-1; E. pe abscisă se reprezintă valoarea temperaturii T la care se face determinarea; 03. Numărul de undă folosit în domeniul IR prezintă urmatoarele caracteristici: A. este o mărime proporţională cu lungimea de undă; B. este o mărime proportională cu frecvenţa; C. unitatea de masură este nm; D. este inversul lungimii de undă; E. unitatea de masură este cm-1;

04. Intensitatea unei benzi de absorbţie în domeniul IR este determinată de: A. concentraţia substanţei absorbante în proba analizată; B. dipolmomentul electric permanent al moleculei care suferă tranziţia de vibraţie şi care

generează absorbţia IR; C. dipolmomentul electric temporar, care apare în timpul tranziţiei de vibraţie al moleculei

implicate; D. diferenţa de energie între stările de vibraţie moleculară implicate în tranziţia de vibratie; E. numărul de atomi din moleculă care generează banda de absorbţie IR; 05. Substanţele cu structuri necunoscute se pot identifica cu ajutorul spectrofotometriei I.R.

astfel: A. grupele funcţionale prezintă benzi caracteristice în spectru; B. prezintă un maxim de absorbţie datorat structurii în ansamblu; C. prezinta un minim de absorbţie datorat moleculei în ansamblu; D. nu se pot identifica substanţe necunoscute pe această cale; E. prin compararea spectrului I.R. al substanţei necunoscute cu spectrul I.R. al substanţei

presupuse; 06. In cazul degradării unei substanţe medicamentoase, în spectrul I.R. apar urmatoarele

modificari: A. apar benzi suplimentare; B. dispar anumite benzi; C. unele benzi scad în intensitate D. unele benzi devin mai intense; E. nu apar modificari;


50

07. Absorbţia radiaţiei din domeniul IR, determină: A. modificarea lungimii legăturilor covalente; B. schimbarea unghiului legăturilor covalente centrate pe acelaşi atom; C. tranziţii ale electronilor pe nivele energetice superioare; D. tranziţii de spin electronic; E. tranziţii de spin nuclear; 08. Lungimile de undă care aparţin domeniului IR: A. 100nm; B. 320nm; C. 550nm; D. 5.000nm; E. 50.000nm; 09. Cuvele folosite pentru analiza soluţiilor şi lichidelor prin spectrometrie IR pot fi

confecţionate din: A. cuarţ; B. NaCl; C. orice material; D. materiale transparente pentru radiaţia IR; E. materiale care absorb radiaţia IR; 10. Cu privire la aplicaţiile spectrofotometriei IR în controlul medicamentelor, care din

afirmatiile de mai jos sunt corecte? A. se utilizează în special pentru analiza cantitativă; B. este o metoda de identificare a substanţelor organice; C. constituie un criteriu de puritate a unei substanţe; D. este o metodă importantă de cercetare a structurii substanţelor; E. este utilizată mai ales pentru identificarea substanţelor organice, inclusiv

medicamentoase, după distrugerea integrităţii moleculelor; 11. Benzile de absorbtie în IR reprezinta vibraţii "caracteristice" de: A. valenţă; B. deformare a unghiului de legătură; C. deformare ale unor unghiuri diedre; D. ale unor grupări funcţionale; E. spin electronic; 12. Izomerii cis şi trans pot fi identificati prin A. analiza spectrala IR; B. analiza conductometrica; C. masurarea potentialului redox; D. determinari electrochimice; E. valoarea numarului de unda de absorbtie în IR; 13. Nucleele aromatice condensate prezinta A. numere de undă caracteristice de vibraţie în IR; B. benzi de absorbtie în UV; C. linii spectrale în VIS; D. benzi de emisie fluorescenta;


51

E. absorbanta pe tot domeniul UV-VIS-IR; 14. Gruparea amida A. poate fi identificata dupa numerele de undă caracteristice de vibraţie în IR; B. este un substituent nesaturat; C. prezinta doua benzi de absorbtie caracteristice în IR; D. induce emisia fluorescenta; E. contine doar legaturi de tip σ; 15. Banda “amida I” şi banda “amida II”, reprezinta A. cate doua benzi de absorbtie în IR ale amidei nesubstituite şi monosubstituite; B. numerele de undă caracteristice de vibraţie în IR ale amidei nesubstituite şi respectiv

monosubstituite; C. spectrele de absorbtie în VIS ale substituentilor cu N; D. absorbtia în intervalul 1.400-1.700 cm-1 atribuite amidelor; E. absorbtia şi respectiv emisia fluorescenta a derivatilor cu N;


52

Nr. VII. Cromatografia. Teste complement simplu 01. Cromatografia este metodă de: A. separare, identificare şi determinare a componenţilor unui amestec; B. extracţie selectivă; C. analiza volumetrica; D. distilare fracţionată; E. potenţiometrică de analiză; 02. Cromatografia de adsorbţie se bazează pe: A. adsorbţia şi desorbţia succesivă a analitului purtat de o fază mobilă lichidă sau gazoasă

de pe o suprafaţă solidă; B. diferenţa de solubilitate a analitului în faza mobilă lichidă şi în lichidul impregnat pe

suprafaţa fazei staţionare solide; C. schimbul ionic între ionii analitului din faza mobilă lichidă şi ionii grupelor funcţionale

ale răşinii schimbătoare de ioni; D. retenţia moleculelor analitului cu aceeaşi dimensiune ca a porilor fazei staţionare solide; E. interacţiunea selectivă a moleculelor analitului cu moleculele organice legate chimic de

faza staţionară solidă; 03. Cromatografia de distribuţie se bazează pe: A. adsorbţia şi desorbţia succesivă a analitului purtat de o fază mobilă lichidă sau gazoasă

pe o suprafaţă solidă; B. diferenţa de solubilitate a analitului în faza mobilă lichidă şi în lichidul impregnat pe



faza staţionară solidă; 04. Cromatografia prin schimb ionic se bazează pe: A. adsorbţia şi desorbţia succesivă a analitului purtat de o fază mobilă lichidă sau gazoasă




faza staţionară solidă; 05. Cromatografia de excluziune moleculară se bazează pe: A. adsorbţia şi desorbţia succesivă a analitului purtat de o fază mobilă lichidă sau gazoasă



ale răşinii schimbătoare de ioni; D. retenţia moleculelor analitului cu aceeaşi dimensiune ca a porilor fazei staţionare solide;


53

E. interacţiunea selectivă a moleculelor analitului cu moleculele organice legate chimic de faza staţionară solidă;

06. Cromatografia de afinitate (gel filtrant) se bazează pe: A. adsorbţia şi desorbţia succesivă a analitului purtat de o fază mobilă lichidă sau gazoasă




faza staţionară solidă; 07. La separarea cromatografică, regimul izocratic de lucru se referă la eluarea: A. cu un singur solvent; B. la aceeaşi temperatură; C. cu menţinerea constantă a compoziţiei solvenţilor; D. cu modificarea compoziţiei solvenţilor în timp; E. soluţiei etalon cu un singur component; 08. La separarea cromatografică, regimul de lucru cu gradient se referă la eluarea: A. cu un singur solvent; B. la aceeaşi temperatură; C. cu menţinerea constantă a compoziţiei solvenţilor; D. cu modificarea compoziţiei solvenţilor în timp; E. soluţiei etalon cu un singur component; 09. Cromatografia se aplica: A. doar compusilor colorati (cromo=culoare); B. numai substantelor incolore care pot fi transformate în compusi colorati; C. exclusiv derivatilor fluorescenti; D. compusilor detectabili printr-o proprietate masurabila direct proportionala cu

concentratia; E. doar compusilor cu masa molara mica; 10. Cromatografia cu faza normala foloseste A. FS polara şi FM nepolara; B. FS nepolara şi FM polara; C. FS polara şi FM polara; D. FS nepolara şi FM nepolara; E. orice polaritate a fazelor; 11. Cromatografia cu faza inversa foloseste A. FS polara şi FM nepolara; B. FS nepolara şi FM polara; C. FS polara şi FM polara; D. FS nepolara şi FM nepolara; E. orice polaritate a fazelor;


54

12. Peak-ul cromatografic este o A. curba cu maxime şi minime caracteristice componentului analizat; B. dreapta ascendenta; C. curba oarecare; D. curba Gauss; E. linie de absorbtie; 13. Latimea la baza a peak-ului cromatografic se masoara in: A. unitati de timp; B. nm; C. volum de eluent; D. unitati de absorbanta; E. unitatile corespunzatoare parametrului masurat de detector; 14. Se considera doua peak-uri cromatografice vecine pentru care tR1=5 min., tR2=7 min.,

iar latimile la baza sunt respectiv 0,5 şi 1,5 min. Valoarea R a rezolutiei cromatografice este:

A. R=1; B. R=2; C. R=5; D. R=7; E. R=12;


55

Nr. VII. Cromatografia. Teste complement multiplu 01. Timpul de retentie A. este timpul de stationare al componentului în coloana cromatografica; B. este expresia competitiei intre afinitatea pentru faza stationara şi solubilitatea în solvent C. Este independent de natura fazei stationare; D. Depinde doar de lungimea coloanei cromatografice; E. Este specific fiecarui component în conditii cromatografice date; 02. Timpul mort A. este intervalul de timp de la aplicarea probei şi pana la eluarea componentului neretinut; B. este timpul necesar parcurgerii coloanei pentru componentul care nu interactioneaza cu

faza stationara; C. este o marime adimensionala; D. se cuantifica la calculul timpului de retentie net; E. valoarea lui se ignora la calculul parametrilor cromatografici; 03. Timpul de retentie net A. este diferenta dintre timpul de retentie şi timpul mort; B. este raportul intre timpul de retentie şi timpul mort; C. este o marime adimensionala cu valori intre 0 şi 1; D. se masoara în minute; E. se cuantifica la calculul factorului de capacitate; 04. Legea distributiei Nernst A. se refera la distributia unui component intre doua faze nemiscibile; B. se exprima prin coeficientul de distributie lichid-lichid; C. arata valoarea potentialului redox al sistemului analizat; D. guverneaza transportul curentului electric prin solutia unui electrolit; E. se refera la disociatia electrolitica dependenta de solvent; 05. Coeficientul de distributie Nernst depinde de: A. natura componentei repartizate între FS şi FM; B. natura fazelor FS şi FM; C. mecanismul de interactiune al componentei cu FS şi FM; D. temperatura de lucru; E. analist; 06. Rezoluţia cromatografică A. compară cromatograme obţinute cu diferite coloane şi cu diferite debite ale fazei

mobile; B. este o măsură a gradului de separare a două peak-uri vecine; C. este raportul între timpul de retenţie net şi timpul mort; D. este raportul între diferenţa dintre timpii de retenţie şi semisuma lăţimii la bază a peak-

urilor; E. este o mărime adimensională. 07. Izoterma de distribuţie A. este reprezentarea grafică a intensităţii semnalului înregistrat la ieşirea componentului

din coloana cromatografică în funcţie de timp;


56

B. este reprezentarea grafică a concentraţiei componentului în faza mobilă în funcţie de concentraţia în faza staţionară;

C. este liniară când peak-ul cromatografic este simetric şi panta dreptei este coeficientul de distribuţie Nernst;

D. este o curbă convexă când peak-ul cromatografic este asimetric cu coadă (trenă); E. este o curbă concavă când peak-ul cromatografic este asimetric la panta ascendenta; 08. Factorul de capacitate A. compară cromatograme obţinute cu diferite coloane şi cu diferite debite ale fazei

mobile; B. este o măsură a gradului de separare a două peak-uri vecine; C. este raportul între timpul de retenţie net şi timpul mort; D. este raportul între diferenţa dintre timpii de retenţie şi semisuma lăţimii la bază a peak-

urilor; E. este o mărime adimensională; 09. Relatia intre factorul de capacitate k’, timpul de retentie net t’R şi timpul mort tM A. k’=1 cand t’R = tM; B. k’=5 cand t’R > tM; C. k’=5 cand t’R < tM; D. k’=15 cand t’R > 15 min.; E. k’=15 cand t’R < 5 min.; 10. Silicagelul cu fază normală este: A. material cu caracter hidrofil folosit ca fază staţionară; B. adsorbţia este cu atât mai puternică cu cât este este mai polară molecula; C. conţine grupe oxidril polare; D. conţine grupe funcţionale nepolare ca: n-octadecil, n-octil, metil, fenil; E. material al cărui caracter hidrofob care creşte cu creşterea lungimii lanţului legat; 11. Silicagelul cu fază inversă este: A. material cu caracter hidrofil folosit ca fază staţionară; B. adsorbţia este cu atât mai puternică cu cât este este mai polară molecula; C. conţine grupe oxidril polare; D. conţine grupe funcţionale nepolare ca: n-octadecil, n-octil, metil, fenil; E. material al cărui cu caracter hidrofob care creşte cu creşterea lungimii lanţului legat; 12. Cromatografia pe strat subtire (CSS) A. se foloseste doar pentru separarea şi identificarea componentilor; B. se poate aplica pentru analiza calitativa şi cantitativa; C. are putine aplicatii analitice; D. parametrul cromatografic este factorul de retentie; E. este utila doar cand sunt disponibile substante etalon pentru fiecare component al

probei; 13. Factorul de retenţie: A. reprezintă timpul de staţionare al componentului în coloana cromatografică; B. este raportul între distanţa parcursă de solvent şi cea parcursă de component; C. se calculeaza ca raport între distanţa parcursă de component şi cea parcursă de solvent; D. se exprimă în cm şi are valori între 0 şi 100;


57

E. este un număr adimensional şi are valori cuprinse între 0 şi 1; 14. Analiza prin cromatografia pe strat subtire (CSS): A. se realizeaza în tanc cromatografic sau în tub capilar; B. vasul cromatografic trebuie sa fie saturat cu solvent la debutul separarii; C. probele se aplica în picatura sau în banda; D. eluarea se poate realiza uni- şi bidimensional; E. se folosesc doar solventi nepolari; 15. Identificarea componentilor incolori separati prin CSS, se poate face A. prin pulverizarea placii cu reactivi specifici de culoare; B. folosind strat subtire fluorescent; C. masurand conductanta placii; D. cu lampa UV pentru compusii fluorescenti; E. folosind ca etalon un compus colorat; 16. Coeficientul de selectivitate α sau selectivitatea A. exprimă capacitatea coloanei de a separa două substanţe; B. este raportul timpilor relativi de retenţie; C. este o mărime adimensională şi are valori între 0 şi 1; D. are unitati de concentratie; E. este raportul coeficienţilor de distribuţie Nernst-datorită relaţiei de proporţionalitate

dintre factorul de capacitate k’ şi coeficientul de distribuţie Nernst K; 17. Referitor la derivatizarea aminoacizilor cu ninhidrină, sunt adevarate afirmatiile: A. aminoacizii se oxidează rezultând un compus colorat; B. ninhidrina se reduce rezultând un compus colorat; C. produsul de condensare dintre un mol de ninhidrină redusă şi un mol de ninhidrină, în

mediu amoniacal, este colorat şi indică prezenţa aminoacizilor în probă; D. toţi aminoacizii dau o reacţie de culoare cu ninhidrina; E. doar aminoacizii neciclici dau o reacţie de culoare cu ninhidrina; 18. Referitor la derivatizarea aminoacizilor cu 9-fluorenilmetilcloroformiat (FMOC-Cl),

sunt adevarate afirmatiile: A. reactivul este fluorescent şi formează cu aminoacizii un produs nefluorescent; B. reactivul este fluorescent şi formează cu aminoacizii un produs fluorescent; C. derivatizarea cu FMOC-Cl se poate aplica doar aminoacizilor primari; D. detecţia se poate face atât în absorbţie cât şi în emisie fluorescentă; E. limita de detecţie este de ordinul femtomolar; 19. Aflatoxinele A. sunt derivaţi cumarinici fluorescenţi; B. sunt compuşi nefluorescenţi care absorb în Vis; C. sunt toxice care se acumulează în organism; D. pot fi analizate atât în absorbţie cât şi în emisie; E. sunt reactivi de derivatizare; 20. Identificarea componentilor separati prin cromatografia de lichide de inalta performanta,

se poate face cu detector: A. UV-VIS;


58

B. de fluorescenta; C. conductometric; D. indice de refractie; E. de solubilitate; 21. Suportul cromatografic poate fi: A. hartia poroasa; B. placa de sticla sau plastic; C. coloana de sticla; D. tub capilar; E. tancul cromatografic; 22. Referitor la starea de agregare a fazei stationare (FS) şi a fazei mobile (FM), gaz

cromatografia poate fi: A. FS solid – FM lichid; B. FS lichid – FM lichid; C. FS solid – FM gaz; D. FS lichid – FM gaz; E. FS solid – FM solid; 23. Referitor la starea de agregare a fazei stationare (FS) şi a fazei mobile (FM), lichid

cromatografia poate fi: A. FS solid – FM lichid; B. FS lichid – FM lichid; C. FS solid – FM gaz; D. FS lichid – FM gaz; E. FS solid – FM solid; 24. Cromatograma este reprezentarea grafica a: A. absorbantei în functie de lungimea de unda; B. absorbantei în functie de concentratie; C. absorbantei în functie de pH; D. intensitatii semnalului detectorului în functie de timp; E. valorii parametrului masurat la iesirea din coloana în functie de volumul de eluent; 25. Latimea la baza a peak-ului cromatografic se masoara in: A. unitati de timp; B. nm; C. volum de eluent; D. unitati de absorbanta; E. unitatile corespunzatoare parametrului masurat de detector; 26. Aria peak-ului cromatografic A. este proportionala cu concentratia componentului; B. se calculeaza ca aria triunghiului isoscel care-l incadreaza; C. are unitati dependente de parametrul masurat de detector; D. se masoara în mm2; E. este o marime adimensionala; 27. Numărul de talere teoretice N


59

A. arată pe cate „etaje” teoretice de-a lungul coloanei se realizeaza separarea; B. cu cât este mai mare N, cu atât este mai mare capacitatea de separare a coloanei; C. lăţimea la bază a peak-ului cromatografic scade cu cresterea N; D. lăţimea la bază a peak-ului cromatografic creste cu cresterea N; E. este măsura cantitativă a eficienţei coloanei de separare; 28. Peak-urile cromatografice sunt complet separate cand rezolutia R A. R=0,5; B. R=0,75; C. R=1; D. R=1,25; E. R=2; 29. Relatia intre selectivitatea α şi gradul de separare a doi componenti C1 şi C2 A. α=1, componentii nu se separa; B. α=4, C2 este de 4 ori mai mult timp retinut în coloana decat C1; C. α=4, C1 este de 4 ori mai mult timp retinut în coloana decat C2; D. α=0, C1 ramane în coloana; E. α=0, tR, C1=tM; 30. Curba Van-Deemter A. reflectă dependenţa înălţimii talerului teoretic H, de viteza liniară a fazei mobile; B. se traseaza pentru identificarea vitezei fazei mobile care determina valoarea minima a

inaltimii talerului teoretic; C. este liniara; D. prezinta un minim; E. are maxime şi paliere;

BIBLIOGRAFIE [1]. Constanţa Sava, „Chimie Analitică. Metode electrochimice”, Editura Ovidius University Press, 2009 [2]. Constanţa Sava, „Chimie Analitică. Metode optice”, Editura Ovidius University Press, 2009 [3].*****, FARMACOPEEA ROMÂNĂ, ediţia a X a, Editura Medicală 1993

SUMAR TESTE CHIMIE ANALITICA

Nr. Cap.

Capitolul Teste Complement simplu

Teste Complement multiplu

Total

I. Analiza termică 7 3 10 II. Conductometria 8 33 41 III Potenţiometria 24 37 61 IV. Spectrometria UV-VIS 46 80 126 V. Fluorescenţa moleculară 4 7 11 VI. Spectrometria IR 10 15 25 VII. Cromatografia 14 30 44 Total 1 iunie 2011 113 205 318


60

I. Analiza termică.

Teste CS Nr. A B C D E 01. X - - - - 02. - - - X - 03. - - - - X 04. - - X - - 05. - X - - - 06. - X - - - 07. - X - - -

I. Analiza termică.

Teste CM Nr. A B C D E 01. X X - - - 02. X X - X X 03. X - X X X

II. Conductometrie.

Teste CS Nr. A B C D E 01. X - - - - 02. - X - - - 03. - - - - X 04. - - - X - 05. - - X - - 06. X - - - - 07. - - X - - 08. X - - - - 09. - - X - -

II. Conductometrie.

Teste CM Nr. A B C D E 01. - - X X - 02. - X X X - 03. X - X - X 04. - X - X - 05. X - X X - 06. - X X - X 07. X - X X - 08. X X X - X 09. X X - - X 10. X X X - - 11. X X X - - 12. X - X - X 13. X X - - - 14. X X X - X


61

15. - X X - - 16. - X X X - 17. - X X - - 18. - X X - - 19. - - - X X 20. - - - X X 21. X X - - X 22. X - - X - 23. X X X - - 24. X X X - - 25. X X - X - 26. X X - - - 27. - - - X X 28. X X - - X 29. X X - - X 30. X X - - X 31. - - X X X 32. X X X - -

III. Potenţiometrie.

Teste CS Nr. A B C D E 01. X - - - - 02. - - X - - 03. X - - - - 04. - X - - - 05. - - X - - 06. - - - - X 07. - - X - - 08. - X - - - 09. - X - - - 10. X - - - - 11. - X - - - 12. X - - - - 13. - - X - - 14. - X - - - 15. - - X - - 16 - X - - - 17. - X - - - 18. X - - - - 19. - X - - - 20. X - - - - 21. - - X - - 22. - - - X - 23. X - - - - 24. - X - - -


62

III. Potenţiometrie.

Teste CM Nr. A B C D E 01. X - X - - 02. - X X X X 03. - - X X - 04. X - X X - 05. - X - - X 06. - X X X - 07. - X X X X 08. X - X - X 09. X X X X - 10. - X - X - 11. - - X - X 12. X - X X - 13. X - - - X 14. X X - - - 15. - X X X X 16. X X - - - 17. X - X X - 18. X X X - - 19. X - X - - 20. X - X - - 21. X X X - - 22. X X X X - 23. X - - X - 24. - - X X - 25. - X - - X 26. - - X X - 27. - - X X - 28. X X - - X 29. X X X - - 30. - X - - X 31. X - - - X 32. X - X - X 33. X - - X X 34. - X - X - 35. - X X X - 36. X X - X - 37. X - X - X


63

IV. Spectro UV-VIS. Teste CS Nr. A B C D E 01. X - - - - 02. - X - - - 03. X - - - - 04. - - X - - 05. - X - - - 06. X - - - - 07. - - X - - 08. - - - X - 09. - X - - - 10. X - - - - 11. - - X - - 12. X - - - - 13. - X - - - 14. - - X - - 15. - - X - - 16. - X - - - 17. - - X - - 18. - - X - - 19. - - - X - 20. - - X - - 21. - - X - - 22. X - - - - 23. - - X - - 24. - - - X - 25. X - - - - 26. - X - - - 27. X - - - - 28. - X - - - 29. - X - - - 30. X - - - - 31. - - - X - 32. - X - - - 33. - - - - X 34. - - X - - 35. X - - - - 36. X - - - - 37. - - X - - 38. - - X - - 39. - - X - - 40. - - X - - 41. X - - - - 42. - X - - - 43. - - X - - 44. - X - - - 45. - - X - - 46. X - - - -


64

IV. Spectro UV-VIS.

Teste CM Nr. A B C D E 01. - X X X - 02. X - - X - 03. X - - X - 04. X - X - X 05. - X X - X 06. X X X X - 07. X X - X - 08. - - X X - 09. - X - - X 10. - X X X - 11. - X X - X 12. - - X - X 13. - X X X - 14. - X X - X 15. X X X X - 16. - - X - X 17. - - X - X 18. - X X X - 19. X - X X - 20. - X X - - 21. X X X - - 22. X X - - - 23. X X X X - 24. X X - - - 25. X X - X X 26. X X X X - 27. - X X X - 28. - X - X - 29. X X - - - 30. X - X - - 31. - X X - - 32. X X - - X 33. X - - X - 34. X - X - X 35. - X X - - 36. - - - X X 37. X - - X - 38. X - X X - 39. - X - - X 40. X X - - - 41. - X - - X 42. - X X X - 43. X - X X - 44. X - - X - 45. X - X - -


65

46. X - - X X 47. X X - X - 48. - X X - - 49. X X X - - 50. X X X - - 51. X X X - - 52. - - X X - 53. X X X X - 54. X X X X - 55. X X - - - 56. - X - X - 57. X X X X - 58. X X X - - 59. - - X X X 60. - - - X X 61. X X - - X 62. X - X - - 63. - X - X - 64. - - X X - 65. X - X X - 66. - - X X X 67. X - - X - 68. X - X X - 69. X X - - - 70. X X - X - 71. - X X - - 72. - X X X - 73. X - - - X 74. X X X X - 75 X X X - - 76. X - X - - 77. - X - X X 78. X X - - X 79. X X X - - 80. - X X X X


66

V. Fluorescenţa

moleculară. Teste CS Nr. A B C D E 01. - - X - - 02. - - - X - 03. - - X - - 04. - - X - -

V. Fluorescenţa

moleculară. Teste CM

Nr. A B C D E 01. - X X - - 02. - X X - X 03. - X - X X 04. X X X - X 05. X - X - X 06. X - X - - 07. - X - X -

VI. Spectrometria IR.

Teste CS Nr. A B C D E 01. - - - X - 02. - - - - X 03. X - - - - 04. - X - - - 05. - - X - - 06. - - - X - 07. - - - X - 08. X - - - - 09. - X - - - 10. - - - X -

VI. Spectrometria IR.

Teste CM Nr. A B C D E 01 - X X X X 02 X X - X - 03 - X - X X 04 X - X - - 05 X - - - X 06 X X X X - 07 X X - - - 08 - - - X X 09 X X - X - 10 - X X X - 11. X X X X -


67

12. X - - - X 13. X X - X - 14. X X X - - 15. X - - X -

VII. Cromatografia

Teste CS Nr. A B C D E 01. X - - - - 02. X - - - - 03. - X - - - 04. - - X - - 05. - - - X - 06. - - - - X 07. - - X - - 08. - - - X - 09. - - - X - 10. X - - - - 11. - X - - - 12. - - - X - 13. - - - - X 14. - X - - -

VII. Cromatografia

Teste CM Nr. A B C D E 01. X X - - X 02. X X - X - 03. X - - X X 04. X X - - - 05. X X X X - 06. - X - X X 07. - X X X X 08. X - X - X 09. X X - X - 10. X X X - - 11. - - - X X 12. - X - X - 13. - - X - X 14. - X X X - 15. X X - X - 16. X X - - X 17. - - X - X 18. - X - X X 19. X - X - X 20. X X X X - 21. X X X X - 22. - - X X - 23. X X - - -


68

24. - - - X X 25. X - X - - 26. X X X - - 27. X X X - X 28. - - - X X 29. X X - - X 30. X X - X -

Întocmit Prof. univ. dr. Constanţa Sava

ANALITICA.SEM2

Documents

Transcript of ANALITICA.SEM2