Analele Universităţii Spiru Haret

Seria Geografie Nr. 9, 2006

EDITURA FUNDAŢIEI ROMÂNIA DE MÂINE BUCUREŞTI, 2007

Colectivul redacţional Redactor-şef: Prof. univ. dr. doc. Grigore Posea Redactor-şef adjunct: Prof. univ. dr. Ion Zăvoianu Secretar ştiinţific de redacţie: Prof. univ. dr. Adrian Cioacă Secretar: Cartograf Raluca Nicolae Colegiu de redacţie: Prof. univ. dr. Ion Iordan, Prof. univ. dr. Vasile Glăvan, Conf. univ. dr. Liliana Guran-Nica, Conf. univ. dr. Ioan Povară, Conf. univ. dr. Mihail Parichi, Cercetător principal I, dr. Lucian Badea Colectivul de referenţi ştiinţifici Prof. univ. dr. Alain Marre, Universitatea din Champagne – Ardenne, Franţa. Prof. univ. dr. Vladimir Kolossov, Universitatea Lomonosov, Moscova, Federaţia

Rusă. Prof. univ. dr. Mosche Schwartz, Universitatea Ben Gurion, Beer Sheva, Israel. Prof. univ. dr. Doriano Castaldini, Universita degli Studi di Modena e Reggio

Emilia, Italia. Prof. univ. dr. Michael Sofer, Universitatea Bar-Ilan, Tel Aviv, Israel. Prof. univ. dr. Pierre Carega, Universitatea din Nice, Franţa. Prof. univ. dr. Jean-Luis Ballais, Universitatea din Aix-en-Province, Franţa. Prof. univ. dr. Claude Martin, Universitatea din Champagne – Ardenne, Franţa. Prof. univ. dr. Ibrahim Murat Atalay, Universitatea Dokuz Eylül, Izmir, Turcia. Prof. univ. dr. Giuliano Rodolfi, Universitatea din Florenţa, Italia. Prof. univ. dr. Octavia Bogdan, Universitatea „Dimitrie Cantemir”, Sibiu. Prof. univ. dr. Mihai Ielenicz, Universitatea din Bucureşti. Prof. univ. dr. Emil Vespremeanu, Universitatea din Bucureşti. Prof. univ. dr. Ioan Ianoş, Universitatea din Bucureşti. Prof. univ. dr. George Erdeli, Universitatea din Bucureşti. Prof. univ. dr. Floarea Grecu, Universitatea din Bucureşti. Prof. univ. dr. Iuliana Armaş, Universitatea din Bucureşti. Prof. univ. dr. Ion Mac, Universitatea „Babeş-Bolyai”, Cluj-Napoca. Prof. univ. dr. Ion Ioniţă, Universitatea „Al.I. Cuza”, Iaşi. Prof. univ. dr. Costică Brânduş, Universitatea „Ştefan cel Mare”, Suceava. Prof. univ. dr. Nicolae Josan, Universitatea Oradea. Prof. univ. dr. Gheorghe Măhăra, Universitatea Oradea. Prof. univ. dr. Mircea Buza, Institutul de Geografie al Academiei Române. Prof. univ. dr. Petre Urdea, Universitatea de Vest, Timişoara. Prof. univ. dr. Petre Gâştescu, Universitatea „Valahia”, Târgovişte. Prof. univ. dr. Marin Cârciumaru, Universitatea „Valahia”, Târgovişte. Prof. univ. dr. Florin Mihăilescu, Universitatea „Ovidiu”, Constanţa. C.P. I Cristian Goran, Institutul de Speologie „Emil Racoviţă”.

© Editura Fundaţiei România de Mâine, 2007

ISSN: 1453-8792

CUPRINS / CONTENTS

STUDII GRIGORE POSEA, Le relief du type Meteora – Ciucaş / The relief Meteora-Ciucaş type . …7 OCTAVIA BOGDAN, Asupra recordurilor climatice cu exemple din România / About climatic extremes. Romanian examples ............................................................................ 15 CRISTIAN PĂLTINEANU, ION F. MIHĂILESCU, ZOIA PREFAC, MARIUS POPESCU, Stabilizarea temporală relativă a temperaturii medii şi corelarea acesteia între staţiile meteorologice din România / Temporal relative stabilization of the mean temperatures (Tm) and their correlation between the weather stations in Romania........ 21 RODICA POVARĂ, Temperaturi critice în Câmpia Română / Air Critical Temperatures in Romanian Plain .............................................................................................................. ..27 OCTAVIA BOGDAN, ION MARINICĂ, Riscuri pluviale în Oltenia. Studiu de caz: 12-14 martie 2006 / Pluvial risks in Oltenia. A case-study: March 12-14, 2006....................... 33 MARIA MOISE, Studiu privind numărul zilelor de vară în depresiunile subcarpatice din nordul Olteniei / Summer days in the Subcarpathian Depressions from Northern Oltenia 39 SIMONA MATREATA, MARIUS MATREATA, Metodologie de determinare a debitelor maxime de diferite asigurări în bazine hidrografice mici, utilizând serii sintetice de debite maxime / Methodology for estimation of the maximum discharges, for different return periods, in small catchments, using generated maximum discharges time series ............ 45 ION ZĂVOIANU, Fractalitatea reţelei hidrografice din bazinul Slănicul Buzăului / The fractal dimension of the hydrographic network in the Buzău's Slănic River bazin........... 51 FLORIN VARTOLOMEI, Scurgerea minimă zilnică pe râurile din bazinul hidrografic Prut / Minimum daily flow on the rivers from Prut catchment ................................................... 57 SILVIA CHELCEA, ADRIAN VLĂDUCU, ALEX PREDA, Fenomene hidrologice extreme în bazinul hidrografic Bârlad / Extreme hydrological phenomena in the Barlad River basin........................................................................................................................ 63 MIHAELA FRĂSINEANU, Riscuri hidrologice în bazinul hidrografic Bâsca Rozilei / Hydrologic risks in Bâsca Rozilei River basin ................................................................. 69 MARIANA BELGIU, Valea Sadului – elemente de analiză morfografică şi morfometrică / Sadu Valley – morphographical and morphometrical analysis........................................ 75 LUCICA NICULAE, Morfometria şi morfodinamica bazinelor hidrografice din zona geodinamică Vrancea. Studii de caz / Morphometry and morphodynamic of the hydrogrpahical basins from Vrancea geodynamic area – Case studies........................... 81 MAGDALENA NĂPĂRUŞ, Carstul pe sare în Subcarpaţi, ierarhizare şi aspecte morfologice / Le karst en sel dans le Soucarpates, hiérarchisation et des aspects morphologiques ................................................................................................................ 87 ANCA-LUIZA STĂNILĂ, NICOLAE CRUCERU, MIHAIL PARICHI, NICOLETA ŞORPANU, Zonele de soluri din România în sistemul de taxonomie – 2003 / Les zone de sols de la Roumanie .......................................................................................................... 93 VALENTIN TEODORESCU, Cercetări asupra ravenării şi estimarea eroziunii specifice pe bazinele piemontane argeşene / Gulling research and specific erosion assessments in the piedmont basins of the Arges ............................................................................................ 97

3

4

MIHAIL PARICHI, IULIANA ARMAŞ, FLORIN VARTOLOMEI, Evaluări pedologice şi morfodinamice pe Valea Prahovei subcarpatice / Pedological and morphodynamic aspects in Subcarpathian sector of Prahova Valley .................................................................... 103 NICOLETA BALABAN, VLAD GEORGESCU, LEONARD GUŢĂ, IOANA PĂNOIU, Resursele de sol din judeţul Brăila / Soils cover from Brăila district ............................. 111 SORIN BĂNICĂ, Peisaje impuse de relief în bazinul râului Bârsa / Landscape imposed by the relief in the Bârsa River basin .................................................................................. 115 MIHAIL PARICHI, FLORIN VARTOLOMEI, ANCA-LUIZA STĂNILĂ, Harta solurilor României în sistemul român de clasificare – 2003 / La carte des sols de la Roumain dans le Système de Classification – 2003.................................................................................... 121 VASILE GLĂVAN, Turismul, un mijloc de atenuare a dezechilibrelor socio-economice teritoriale din România, în perspectiva integrării europene / Tourism, a way of Diminishing the Romanian territorial socio-economic unbalances within the outlook of the European Integration ...................................................................................................................... 125 IULIANA ARMAŞ, Percepţia riscului seismic în Bucureşti, pe baza anchetei din 2000 / Subcarpathian landscapes and the vulnerability to landsliding along the Prahova Valley 131 LILIANA GURAN-NICA, Caracteristici ale infrastructurii de transport din Regiunea de Dezvoltare Sud / Characteristics of the transport infrastructure in the South Development Region............................................................................................................................. 137 DANIELA VIOLETA NANCU, Consideraţii geografice asupra actualului potenţial de habitat din partea de sud a Bucovinei / Geographical considerations on the habitat potential in the southern part of Bucovina ..................................................................... 145 ROBERT DOBRESCU, Etnogeneza poporului român, între miracol şi istorie / Ethnogenesis of the Romanian nation, between miracol and history ................................................... 151 RADU SĂGEATĂ, MARCELA SĂGEATĂ, Modele de regionare politico-administrativă în Europa de Est / Models of political-administrative regionalisation within the Central and Eastern Europe ............................................................................................................... 157 IOAN MĂRCULEŢ, VASILE MĂRCULEŢ, Modificări în structura confesională a populaţiei Transilvaniei între anii 1930 şi 2002 / Changes in the confessional structure of Transylvania's population (1930-2002).......................................................................... 163 TAMARA SIMON, MĂDĂLINA TEODORA ANDREI, Evoluţia circulaţiei turistice pe regiuni de dezvoltare (2002-2005) / Evolution of the tourists circulation by development regions (2002-2005) ....................................................................................................... 169 MARILENA DRAGOMIR, Aspecte cu privire la activitatea turistică din Municipiul Bucureşti / Some issues regarding tourist activity in Bucharest..................................... 177 ANDA NICOLETA ONEŢIU, Geopolitica Balcanilor / The Geopolitics of the Balkans183 ADRIAN CIOACĂ, Pentru o geografie fizică francofonă ............................................. 189 VIAŢA ŞTIINŢIFICĂ A şaptea sesiune anuală de comunicări a Facultăţii de Geografie din cadrul Universităţii Spiru Haret, 6 mai 2006 (Marilena Dragomir) ............................................................... 195 TEZE DE DOCTORAT MĂDĂLINA TEODORA ANDREI (2006), Valea Dunării între Giurgiu şi Brăila – studiu de geografie umană şi economică (Marilena Dragomir) .................................................197 MIHAELA FRĂSINEANU (2006), Fenomene geografice de risc în zona Carpaţilor Curburii (Ion Zăvoianu) ...................................................................................................198 DRAGOŞ FRĂSINEANU (2006), Influenţa factorilor fizico-geografici asupra aşezărilor dintre Buzău şi Slănic în sectorul subcarpatic (Adrian Cioacă) ......................................199

5

RECENZII ALEXANDRU UNGUREANU, IONEL MUNTELE (2006), Geografia Populaţiei (Grigore Posea, Adrian Cioacă)...................................................................................... 201 VASILE GLĂVAN (2006), Potenţialul turistic şi valorificarea lui (Mihaela Frăsineanu) 203 FLORIN VARTOLOMEI, CORNELIU RÂCLEA (2006), Arii naturale protejate şi monumente ale naturii din judeţul Vaslui (Tamara Simon)............................................ 204 ANCA-LUIZA STĂNILĂ (2006), Biogeografie (Florin Vartolomei) ........................... 205 TAMARA SIMON (2006), Amenajarea turistică a teritoriului (Mădălina Teodora Andrei)........................................................................................................................................ 206 LILIANA GURAN-NICA, MARILENA DRAGOMIR (2006), Geografie umană generală (Mădălina Teodora Andrei) ............................................................................................ 207 IULIANA ARMAŞ (2006), Riscuri şi vulnerabilitate. Metode de evaluare aplicate în geomorfologie (Ion Zăvoianu) ........................................................................................ 208 GICA PEHOIU, CRISTINA MUICĂ, MIHAELA SENCOVICI (2006), Geografia Mediului cu elemente de ecologie (Ion Zăvoianu).......................................................... 209 MIHAIL PARICHI, ANCA-LUIZA STĂNILĂ, NICOLAE CRUCERU, (2006), Solurile principalelor unităţi de relief din România (Costin Dumitraşcu)................................... 210

6

7

STUDII

LE RELIEF DU TYPE METEORA – CIUCAŞ

Grigore POSEA∗

Mots clef: météora, le relief de type Météora – Ciucaş, périglaciaire. Key word: meteora, the relief Meteora-Ciucaş type, periglaciar. The relief Meteora-Ciucaş type. In the heart of Greece, on the left of Pinios River, over a mountaneous ridge that rises abruptly over the Thessalian Plain, one can see thousounds of tourists all over the year. They all are attracted by a spectacular cliff of conglomerates that ends with a relief of rocky columns, of 400-500, height, on top of which there have been built 24 monasteries (6 of then still inhabited), a real center of the Orthodox Church. All the guides available for tourists consider this relief as "strange" and offer no explanation about it. In April 2007 I visited this place together with some collegues and former students and easily reached the conclusion that this is a type of relief of periglaciar origin, built during Würm (probably Riss), and there are many similiarities with the rocky columns on the southern slopes of Ciucas Mountain, in Romania. Therefore, I named this kind of relief "the Metora-Ciucaş type". Further on, the paper describes the way this relief came into being and states that such a relief can develop only at the margin of a conglomerate massif.

Le site connu sur le nom de Météora se trouve sur le versant de l’est, montagneux, de La Plaine de Tessalie, en Grèce, et domine d’une hauteur de 400 à 500 m les petites villes de Kalambaka et Kastraki, situées à 32 km de Trikala. Il représente une destination touristique importante à cause de son relief bizzare et unique et des monastères édifiés au sommet des “rochers”.

La petite ville de Kalambaka, située aux pieds de ces rochers, gagne beaucoup d’argent à la suite des touristes. Une route en excellent état monte en serpentins près du plus haut des rochers (613 m).

Les guides touristiques de la Grèce affirment que l’origine de ce relief bizzare, Météora, est inconnue mais on avance des hypothèses : soit les colonnes sont formées par l’érosion “des roches d’argile et des conglomérats”, soit il s’agit des dépôts alluvionaires d’une rivière de l’âge “paleogène” (?) élévés, plus tard, par les mouvements techtoniques et sculptés par le vent. Par contre, un autre guide touristique nous dit que “des nombreux géologues soutiennent la théorie selon laquelle

∗ Universitatea Spiru Haret, Facultatea de Geografie, Bucureşti.

8

ce relief a été crée par l’action millénaire de la rivière Pinios”. Dans l’Encyclopédie Terra à la page 484 on apprend que les rochers de Meteora sont les restes d’un plateau “degres traversés par des inombrables failles et erode pendant des millions d’années”1. On se pose, parfois, la question pourquoi les grands géographes de l’Antiquité, Strabon et Polibius, n’ont jamais fait mention de ce “phénomène bizzare”? En fait, Polibius, un des plus grands historiographes de l’Antiquité, qui a vécu entre 203 et 120 av. Ch., et Strabon qui a écrit “La Géographie” en 17 livres (il a vècu entre 63 et 19 av. Ch.) étaient originaires du petit village du Pont (au Nord de l’Asie Mineure, prise par les Romans en 47 av. Ch.). D’autre part, le phénomène Météora est connu dans le monde gréco-byzantin beaucoup plus tard, après les années 1000 – 1300.

En traduction libre, “Météora” veut dire “aérien”, “de l’air”, “ciel” ou “météorizo” = suspendre dans l’air (voire aussi “météorologie”).

Mais comme type de relief – car les formes du relief de là- bas représentent un phénomène “bizzare” et bien après l’esprit et les mains des hommes ont édifiés les monastères au sommet des rochers – ce n’est pas rien de bizzare, mais un relief de type périglaciaire en conglomérats sculpté pendant la période glaciaire du Würm et probablement Riss, aussi. Il est semblable, mais pas totalement identique aux formes de relief qui se trouvent en Roumanie sur le versant du Sud des Monts Ciucaş (partiellement en Ceahlău et Bucegi, aussi) (photo 6). En ce qui nous concerne, on va le dénommer le relief de type Météora – Ciucaş. “Météora” parce que la construction des monastères suspendus vers le ciel lui a attiré la réputation et “Ciucaş” parce que là ce type de relief périglaciaire est bien plus complexe, à cause du climat qui a été beaucoup plus intense.

En général, à Météora il s’agit d’un sommet montagneux en conglomérats (photo 1), probablement crétaciques, terminé en escarpé vers La Plaine de Tessalie qui, à sa tour, est traversée par la rivière Pinios. Le but de ce sommet, avec une altitude de 600 – 700 m, suspendu vers le bord de la plaine, est très profondément fragmenté, en résultant des colonnes et des rochers, en général plats ou arrondis en haut, séparés par des valleuses étroites, profondes, abruptes et sèches. Les versants de ces rochers sont à peu près verticals (photos 2 et 3), souvent en surplombs et inabordables à pied. Mais en haut, sur les sommets plats de ces rochers, des monastères ont été édifiés, certainement avec beaucoup du travail et de la foi.

Il y a, à présent, six monastères habités2, mais il y étaient vingt-quatre dans les XVème et XVIème siecles, en faisant de Météora le deuxième centre monacal après Mont Athos, situé en Grèce, aussi. Ces deux endroits ont été recherchés et utilisés comme refuges à partir du VIIème et VIIIème siècles par les moines byzantins réfugiés à cause des envahisseurs arabs et turcs. La plupart sont arrivés à Mont Athos, mais quelque-uns se sont mis à l’abri près de Kalambaka (nommeé Stagoi à l’époque) où ils ont bâti, à partir du XIIème siècle des ermitages. Les plus

1 Grup editorial: RAO SMITH SONIAN INSTITUTION James F. Luhr

(coordonator); Londra, 2003; Bucureşti, 2006. 2 Le Grand Météor, Varlaam, La Sainte Trinité, St. Etienne, Rusanu, St. Nicolas

(en Roumanie il y a deux localités Varlaamu).

9

retraités d’eux se sont mis à couvert dans les crevasses, surplombs ou grottes des rochers parrues dans les endroits où il y a des lentilles sablonneuses peu cimentées et qui ont été érodées plus rapidement (gel-dégel et éolization). Environ l’année 1300 a commencé la construction des monastères au sommet des rochers. Entre 1356 – 1372 le moine Athanasios, béatifié plus tard sur le nom de Saint Athanasios le Météorite, a édifié le plus grand monastère d’ici sur Platys Lithos (Le Rocher Plat – 613 m), à 400 m en haut de Kalambaka et Kastraki, sur le nom “Le Grand Météor”. Ainsi le nom “Météora” est devenu générique pour les rochers, les monastères et les endroits.

* * *

Par la suite, nous donneront une courte explication à ce type de relief, résultée après une visite de quelques heures avec un groupe de professeurs de géographie, la plupart d’entre eux étant dans le pasée mes étudiants. L’intention est de préciser la genèse et de donner un nom à ce type de relief, tellement cherché par les touristes et, peut-être, donner une impulsion à la construction d’une bonne route et des points de bellevue dans les Monts Ciucaş, en Roumanie, pour que les touristes puissent les admirer.

Le sommet en conglomérats de Météora est composé des couches cimentées des caillous des dimensions très différentes (photo 4, 3). On peut observer, aussi, des sables, des sables calcaires ou argileux en couches minces ou en lentilles très variables en dimension. Généralement, les sables qui se trouvent à la surface semblent peu cimentés et souvent marqués par des excavations ou surplombs, ce que nous montre leur érodabilité rapide, bien inclus par le vent (photo 5). Un regard eloigné indique une macro-stratification monoclinale, en couches complexes ayant une épaisseur de plusieurs mètres, séparées par des discontinuités bien évidentes (photo 2). La stratification du type macro et micro est bien visible dans les murs des colonnes ou des valleuses étroites et profondes. On peut observer aussi des différences en ce qui concerne la dureté du ciment, ce qui conduisent, pendant la sculpture des formes, à l’apparition des discontinuitées.

Les formes de relief qui attirent le regard sont représentées par un grand nombre des colonnes, pinacles, torses et interfleuves étroits mais arrondis à la partie d’en haut, séparés par des valleuses sauvages et parallèles, étroites vers le sommet principal et enlargies vers la plaine. Les parties d’en haut de ces rochers sont presque plates (des surfaces conformes avec la structure). Les monastères ont été élévés sur ces colonnes, leurs murs étant souvent en prolongé de ceux des rochers. Il y a environ 25-30 colonnes et “piliers”, séparés par 4 valleuses étroites en 4-5 groupements; la route se dirige vers Kastraki (en amont de Kalambaka) au long d’une de ces valleuses.

L’escarpe général du sommet, qui monte jusqu’à 700 m vers l’est de la route, est orienté vers le Sud-Ést (La Plaine de Tessalie) et bien ensoleillé pendant l’après-midi, pendant que la partie d’en haut rend du soleil toute la journée, avec un maximum d’ensoleillement à midi. L’orientation des escarpes par rapport au soleil a été très importante pendant le périglacier Würm.

10

Les conglomérats, par rapport au processus d’érosion, sont très perméables à cause des pores dans le ciment, du sable, du micro-conglomérats, des fissures et des autres creux formés par les eaux des pluies et des neiges qui dissoudrent les parties en calcaires. En ce qui concerne l’action de type périglaciaire, c’est à dire le gel et le dégel de l’eau à l’intérieur et même à la surface, les effets ont été, en certains endroits et conditions, plus efficaces et spécifiques. Les formes de type météora montrent bien leur origine périglaciaire.

L’extension de l’aire du périglaciaire en Europe, surtout pour le glaciaire Würm et même Riss a été étudiée par les chercheurs français el allemands. Par exemple, J. Tricart (Géomorphologie des régions froides, 1963), écrit: “…il était une vaste étendue périglaciaire de toundra et sylvotoundra qui atteindra, à certains moments, les bords du nord de la Méditeranée…” pendant le maximum glaciaire Würm (et surtout vers l’Ouest du bassin méditeranéen).

Les conditions régionales et, en particulier, locales de Météora (les conglomérats, l’altitude de 200-700 m, l’escarpe de 400-500, les discontinuitées de type couches, lentilles ou “crevasses”, l’orientation vers le Sud-Ouest, l’humectation et la circulation de l’eau différente à travers des cailloux et des sables, l’existence des quelques valleuses ou torrents suspendus et à travers l’escarpe principal, des fissures parallèles avec l’escarpe etc.) ont fait que les processus du périglaciaire, premièrement le gel et le dégel de l’eau à l’intérieur des roches ou des valleuses et à la surface des escarpes, deviennent des facteurs modelateurs ayant une specificité bien locale.

Les conditions morphoclimatiques préalables au modelage périglaciaire. Dans ce cas on parle des stages de l’interglaciaire, et surtout de celui qui a séparé le Riss du Würm, le plus long et chaud, étant aussi à l’origine des alterités et des “sols” rouges très épais qui couvrent la Gréce. Les eaux des pluies s’infiltraient à l’intérieur des roches et dissoudraient partiellement le ciment des conglomérats, en donnant naissance à des cavités verticales (photo 3) souvent au-dessous des vallées ou des fissures qui se trouvaient à la surface. Ainsi, l’intérieur du sommet a été, au début, modélé par dissolution.

L’eau accumulée dans les cavités et notamment dans celles alignées au-dessous les valleuses et au long des lignes parallèles avec l’escarpe, à des niveaux où pouvait stationner, gelait pendant les intervalles froids du Würm, augmentait son volume et le cycle gel – dégel commençait son action morphologique sur l’influence du niveau de la Plaine de Tessalie (photo 1). Par la suite, à l’arrière de l’escarpe et limitées par la plaine, des colonnes, torses et autre formes du type périglaciaire ont été sculptées. À Météora, tout au long de l’époque Würm, le cycle gel – dégel diurne était très actif pendant les printemps et les automnes sur les surfaces des roches; pour les profondeurs, le cycle gel – dégel saisonnier était très actif au long des vallées, des lignes parallèles à l’escarpé et de celles de cimentation. La neige au-dessus le sommet fondait partiellement pendant les jours, surtout sur les parties les plus hautes de l’Est et donnait de l’eau fraîche aux conglomérats de l’escarpe, spécialement les sables et les parties profondes des vallées, pour les gels de nuit et d’hiver.

Le surfaces des escarpés étaient affectées entièrement par des processus de

11

gel, dégel et microgelivation, l’un des résulats sécondaire étant la poussière éparpillée par les vents qui produisaient des petites excavations dans les couches du sable (photo 5). Des morceaux de pierre se détachaient et tombaient au pied de l’escarpe en formant un petit glacis augmenté par les alluvions apportées par les eaux qui s’écoulaient par les vallées. Dès que les colonnes ont été conturées à la surface du sommet, les processus périglaciaires ont continué leur action en profondeur, mais leur intensité était différentiée par la structure, l’exposition au soleil et au vent et la quantité de l’eau fournie par la fonte des neiges sur le plus haut sommet à l’Est etc. On peut tirer la conclusion que les processus de gelivation (le gel et le dégel étaient en fonction de roche, cimentation, fissurage des rochers) étaient très actifs au long des deux types de lingnes perpendiculaires: les quatres valleuses orientées vers la plaine et les autres lignes parallèles avec l’escarpe; les colonnes ont été creusées seulement entre ces lignes. Il faut bien préciser que le relief de type Météora a une extension laterale très réduite, à partir de l’extérieur d’un massif ou sommet qui a été coupé vers l’intérieur en tranches paralléles et perpendiculaires qui ont été émiettées en colonnes et d’autres formes reziduales, quelques fois modelées par éolisation, aussi.

Une étude plus en détail et des comparaisons avec d’autres reliefs de type périglaciaire situés au bords des massifs en conglomérats de Roumanie, de préférence le versant vers le Sud de Ciucaş peuvent donner plus d’informations sur la fréquence des cycles gel – dégel de l’âge périglaciaire à la surface des escarpes et à l’intérieur des rochers et surtout l’effet de périglaciaire sur les versants en conglomérats, la modalité de coupement et d’évolution des colonnes, torses et pinacles ou les “casseroles”32)de Ciucaş qui sont similaires à celles de Météora (photo 6).

Il y a quelques similitudes aussi avec le relief périglaciaire en grèses inégalement cimentés: le contraste entre les formes plates d’hauteurs et les versants escarpés ou les vallées seches et enchaînées, des sommets fragmentés en colonnes, piliers, torses solitaires, quelques fois de rochers semblables à des géantes champignons et un ruissellement insuffisant de l’eau, mais des processus de désagrégation orientés au long des certaines surfaces ou lignes.

Il y a aussi une autre raison pour ces études scientifiques et laquelle est, à la fin, d’une nuance plus générale et culturelle: le tourisme. Les formes de relief de ce type attirent de plus en plus les amateurs des “merveilles” de la nature, des places insolites et des “curiosités”. Les touristes d’aujourd’hui ne croient plus les diverses histoires bien aimées d’autrefois. Ils desirent, et il faut qu’on les donne, des explications simples mais vraies.

BIBLIOGRAPHIE

Tricart, J. (1963), Géomorphologie des régions froides. Presses universitaires de France, Paris.

Obraşcu, C. (1999), La Gréce – Guide touristique et culturel, Ed. Soveja. * * * (2004), La Gréce – Le Guide Complet, Ed. Aquila '93, Oradea.

3 „Tigăi” (en roumain).

Foto 1. Météora – Vue générale Meteora – General View

Foto 2. Météora – Les versants verticals et le pendage des couches. Meteora – Vertical Slopes and the Dip of the Layers

12

Foto 3. Météora – monastère au sommet d’une colonne; ruissellement (à gauche) sur les

microconglomérats bien cimentés Monastery at the Top of a Column; Streaming (at the left) on the Microconglomerates

Well Cimented

Foto 4. Des galets extraits du macroconglomérats Pebble Extracted from Macroconglomerates

13

Foto 5. Des couches du sable et des alvéoles Layers of Sand and Cells

Foto 6. Le Mont Ciucaş (Roumanie) – le versant du sud Ciucas Mountains (Romania) - the South Slope

14

15

ASUPRA RECORDURILOR CLIMATICE CU EXEMPLE DIN ROMÂNIA

Octavia BOGDAN*

Cuvinte-cheie: fenomene climatice extreme, recorduri climatice, România. Key-words: extreme climatic phenomena, climate records, Romania. About climatic extremes. Romanian examples. The author discusses the notion of climate records by referring to extreme climatic phenomena. These may unfold at a very past pace (catastrophe, disaster, calamity), or show distinct evolutions (hazard, risk, record). The record is considered to be an extreme climatic phenomenon mirrored by a length set of statistical data. This assertion is illustrated by some 20th century records in Romania: minimum temperature (-38.5° C), maximum temperature (+44.5° C), frosty months (January, 1942), hot months (August, 1951), droughts (1945-1946) and periods of rain (1969-1973).

În terminologia care se utilizează pentru definirea fenomenelor climatice

extreme se încadrează şi noţiunea de record climatic.

DISCUŢII Fenomenele climatice extreme includ toate tipurile de fenomene naturale

periculoase, inclusiv recordurile. Acestea pot avea, fie o evoluţie rapidă, fie un grad diferit de evoluţie.

Din prima categorie fac parte: catastrofa care semnifică un eveniment tragic, de mari proporţii, cu

urmări dezastruoase; dezastru, nenorocire, calamitate, tragedie; dezastrul care semnifică o nenorocire mare, o catastrofă; calamitatea prin care se înţelege o nenorocire mare, dezastru care loveşte

o colectivitate; Observăm deci, că toate cele trei noţiuni, conform DEX, reflectă unul şi

acelaşi lucru. Din a doua categorie fac parte: hazardul care reprezintă un fenomen climatic extrem, cu potenţialitate

distructivă mare, care descarcă energii imense şi determină dezordine şi dezechilibru pe scara de evoluţie firească a mediului, în drumul său spre o nouă stare de echilibru; un fenomen climatic extrem, cu potenţialitate distructivă mare.

* Institutul de Geografie al Academiei Române.

riscul semnifică posibilitatea de a ajunge într-o primejdie, de a înfrunta un necaz, de a suporta o pagubă, un pericol; un fenomen fizic luat ca atare (hazardul), care produce dezastre; potenţialitatea hazardului de a produce pagube;

recordul reprezintă punctul culminant în evoluţia unui fenomen climatic extrem, cu valoare de unicat.

Fenomenul climatic extrem are trei sensuri (fig. 1).

Fig. 1. Sensurile care se atribuie unui fenomen climatic extrem The implications assigned to an extreme climatic phenomenon

16

Recordurile climatice pot fi interpretate astfel (fig. 2):

Fig. 2. Sensurile care se atribuie recordului climatic The implications assigned to a climatic record

17

EXEMPLE DE RECORDURI CLIMATICE DIN SECOLUL XX ÎN ROMÂNIA

Recordurile climatice au o dublă calitate: calitatea de risc climatic (de a produce mari pagube); calitatea de record climatic (de unicat, nemaiîntâlnit în secolul XX) sau

recordul riscului climatic de un anumit tip, de exemplu: − recordul riscului temperaturii maxime absolute; − recordul riscului temperaturii minime absolute; − recordul riscului cantităţilor excepţionale de precipitaţii etc.

Cele mai semnificative recorduri climatice din România sunt prezentate pe scurt în schemele următoare.

• Recordul temperaturii minimeabsolute din România =-38. 5°C/24–25.I. 1942, Bod. • Deţine şi recordul celor mai multetemperaturi minime absolute ladiferite staţii din România: 53,6%din staţiile existente în 1942 şi 25%din staţiile existente în 1997 (cândnumărul lor a fost mult mai mare) auînregistrat temperatura minimăabsolută ≤-30°C la aceeaşi dată. • Faţă de media multianuală,abaterile negative ale temperaturiilunii ianuarie 1942, s-au încadratîntre -7.8°C în vestul ţării (Beiuş) şi>-12.8°C la Suceava, -12.9°C laDorohoi, în estul României. • S-au produs cele mai intenseinversiuni termice.

• Recordul temperaturilor maximeabsolute din România: +44.5°C/10.VIII.1951, ferma IonSion, Com. Râmnicelu, jud. Brăila. • Alte două valori de 44°C la:Amara – Slobozia, Valea Argovei. • A avut un caracter teritorial mailimitat: 11.1% din staţii au înregistratvaloarea maximă absolută ≥40°C şialte 11.1% din staţii au înregistratvalori maxime anuale ≥40°C, înspecial în SE României.

LUNA CEA MAI GEROASĂ: IANUARIE 1942

LUNA CEA MAI FIERBINTE: AUGUST 1951

18

SECETA CEA MAI INTENSĂ: 1945-1946. S-a caracterizat prin:

<50.0 mm/lună la munte. >3/4 din suprafa

• A constituit punctul culminant dinţa ţării nu a

beneficiat nici măcar de 50% diperioada 1945-1953. • Deficit de apă foarte mare: n

cantitatea medie multianuală. Cea mai lungă perioadă secetoasăs-a înregistrat la Seceleanu – 192 zilefără un strop de apă. Seceta atmosferică s-a contopit c

precipitaţii anuale din 1945 au fostde 1/4 până la 1/2 din mediamultianuală. • În sud-estul României, precipitaţiile

uanuale au fost <200 mm: Joiţa =seceta pedosferică. Consecinţe: • în 20 jude

127.0 mm, Cioara Diceşti = 131.6mm, Dridu = 191.0 mm, Slobozia =157.7 mm, Snagov = 156.2 mm. • Deficitul s-a menţinut în 5-6 lun ţe recolta a fost total

compromisă. • 1946 recoltele au fost de ordinul

iconsecutive de vară/1945. • 56 zile complet fără apă (6.III a–

200-300 kg/ha (Gh. Ionescu Siseşti,1946): – 379 kg grâu/ha; 390 kg orz/ha; – 175 kg porumb; 120 kg fasole/ha; – 254 kg mazăre; 360 kg/ha floareasoarelui; • victime în rândul animalelor şichiar al populaţiei.

30.IX.1945) la Griviţa. • La Griviţa din mai până înseptembrie a fost o perioadă deuscăciune compactă. • Seceta 1945 s-a prelungit în iarnăşi în anul următor, 1946: la Iazu 20luni consecutive au fost deficitare. • Punctul culminant = august1946, cea mai secetoasă lună asecolului cu <12.5 mm/lună înregiunea de câmpie şi deal.

Sfârşitul secolului al XX-lea s-a caracterizat printr-o nouă secetă, deosebit de

intensă, care s-a produs în anul 2000. A existat tendinţa de a fi apreciată ca cea mai puternică secetă a secolului respectiv. Totuşi, aceasta nu a avut o perioadă aşa de lungă ca seceta 1945-1946, care s-a extins pe doi ani, recoltele nu au fost atât de mici (de ordinul a câteva sute de kg), chiar dacă temperatura aerului a atins valoarea maximă de 43.5°C la 5.VII.2000, iar consecinţele asupra mediului şi societăţii, atât de drastice. Rămâne consemnată în istoria climatologiei româneşti ca fiind a doua mare secetă a secolului XX, prin intensitatea şi consecinţele produse.

Tot în rândul recordurilor climatice ale secolului XX se încadrează şi iarna 1953-1954, care s-a evidenţiat, în special, prin dinamica maselor de aer (cel mai violent viscol din sudul ţării, din 2-4.II.1954), cel mai mare număr de intervale cu viscol (4, în februarie) şi troiene de 2-5 m înălţime.

19

CEL MAI MARE EXCES DE UMIDITATE: 1969-1973. S-a impus prin:

20

Inundaţiile s-au produs: • Cantitatea medie anuală(1969-1973) a fost de 2-3 ori maimare ca cea normală. • În 1972, în Bărăgan, precipita

• – de sus (din precipitaţii); – din aportul râurilor din ţară; – de jos, prin înălţarea pânzeifreatice până la depăşirea supra-feţei topografice. • Consecinţe:

ţiilemedii anuale au fost mai mari dedouă ori decât normal: Ex.: Iazu 1264.7 mm faţă de550.9 mm. • Punctul culminant = mai 1970: • >300 mm/lună în regiunile decâmpie (Bărăgan); • de 3-4 ori mai mare ca normal înDepr. Transilvaniei şi Carpaţi; • în 1972 au fost 3-4 luni conse-cutive cu precipitaţii >100-200 m

– 1 200 localităţi inundate totalsau parţial; – 5-000 000 ha culturi compro-mise; – 20 000 ha afectate de alune-cări; – 83 000 case de locuit inundate;m–(VII-X);

• în 1972, chiar şi cele ma 40 000 case distruse sau ava-

riate; i–secetoase luni ale anului >2.270 km drumuri asfaltatesau pietruite distruse sau ava-riate.

(februarie, august şi septembrie).au avut precipitaţii >100 mm; • a fost cel mai mare exces de – >2 200 poduri şi podeţe

distruse sau avariate; precipitaţii ca durată = 4 ani; • cantităţile anuale de apă au fost – 1 800 km linii electrice dis-

truse sau avariate; duble sau triple faţă de normal; • intensitatea maximă = = 4-6 l/min./m2.

– 37 000 victime animale şi650 000 păsări etc.

CONCLUZII

Perioada pe care o traversăm, de la sfârşitul secolului XX până în prezent, se caracterizează prin numeroase fenomene climatice extreme, care se produc pe fondul încălzirii globale. Se remarcă o evoluţie foarte rapidă şi intensă a acestora (secete, vijelii, tornade, exces de precipitaţii), care numai în 6 ani tind să devină recorduri climatice care par să depăşească vechile recorduri ale secolului XX. Ca exemple cităm perioada pluvială din 2005 care, de asemenea, s-a asemănat foarte mult cu cea din 1969-1973.

BIBLIOGRAFIE

Bogdan, Octavia, Niculescu, Elena (1999), Riscurile climatice din România, Academia Română, Inst. Geogr., Bucureşti, 280 p.

Ciulache, S., Ionac, Nicoleta (1995), Fenomene atmosferice de risc, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti.

STABILIZAREA TEMPORALĂ RELATIVĂ A TEMPERATURII MEDII ŞI CORELAREA ACESTEIA ÎNTRE STAŢIILE

METEOROLOGICE DIN ROMÂNIA

Cristian PĂLTINEANU∗, Ion F. MIHĂILESCU∗∗, Zoia PREFAC∗∗, Marius POPESCU∗∗

Cuvinte-cheie: abaterea standard a temperaturii. Key-words: standard deviation of temperature. Temporal relative stabilization of the mean temperatures (Tm) and their correlation between the weather stations in Romania. The temporal relative stabilization of Tm was studied by using some statistical indicators like the progressive arithmetic average and standard deviation (AS). The analysis was carried out by increasingly taking more and more values when calculating the average and AS, toward the end of the data records, for a few representative months and as annual average. It was found out that the average became faster (10-30 years) relatively stabilized versus AS (30-60 years), especially in July compared to January. Hereby, one can say that Tm becomes relatively constant after about 30 to 60 years for a region and this period is generally enough for a study on this aspect. For all weather stations from this country Tm was directly, linearly and significantly correlated with the most eastern station at Constanta.

INTRODUCERE

Temperatura medie a aerului (Tm) reprezintă unul dintre elementele climatice cele mai importante în caracterizarea geografică complexă a regiunilor. Alte elemente climatice sunt calculate cu ajutorul Tm sau sunt puternic corelate cu Tm. Printre acestea se numără şi evapotranspiraţia de referinţă sau potenţială Thornthwaite (ETo-TH, Thornthwaite, 1948), folosită pe larg în trecut, în ţara noastră. Pe de altă parte, ETo-TH este puternic corelată cu evapotranspiraţia de referinţă Penman-Monteith (ETo-PM) (Păltineanu ş.a., 2000), care este recomandată astăzi la nivel mondial (Monteith, 1965; Allen ş.a., 1998). În afară de ETo şi alţi parametri climatici sunt corelaţi cu Tm.

Scopul prezentei lucrări este de a determina durata de stabilizare relativă a temperaturii medii în localităţi situate în diferite regiuni geografice din România, în vederea recomandării perioadei de înregistrare minimă pentru calculul valorilor medii reprezentative.

∗ Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Pomicultură Piteşti – Mărăcineni. ∗∗ Universitatea Ovidius, Constanţa.

21

MATERIAL ŞI METODĂ

Valorile medii lunare ale Tm au fost calculate pentru circa 200 de puncte de observaţie din România. S-a studiat gradul de stabilizare relativă a Tm, utilizând în acest sens câţiva parametri statistici, ca media aritmetică progresivă şi abaterea standard (AS), pentru diferite regiuni geografice din România, calculate de la începutul înregistrării Tm, luând în considerare din ce în ce mai multe valori până la epuizarea şirului de date, pentru câteva luni reprezentative (ianuarie, aprilie, iulie, octombrie), ca şi pentru media anuală. Perioada analizată a fost variată, în general, între 1890 şi 2000 (Clima R.S.R., II. 1966; anuare climatologice). Calculele şi reprezentarea grafică a indicatorilor statistici menţionaţi au fost efectuate în programul Excel.

REZULTATE ŞI DISCUŢII

Stabilizarea termică relativă în timp Prezentarea mediilor şi AS s-a făcut în cele ce urmează ţinând cont de

regiunile geografice ale ţării. Din lipsă de spaţiu, numai câteva staţii meteorologice au fost redate, deşi rezultatele au fost similare în cadrul tuturor staţiilor analizate. Astfel, pentru Dobrogea, stabilizarea relativă a Tm este redată pe durata a peste 100 de ani la Constanţa (fig. 1). Se observă că media (Tm) se stabilizează mai repede decât AS în toate lunile considerate, la toate staţiunile menţionate, durata de stabilizare a mediei Tm fiind cuprinsă între circa 10-30 de ani, iar pentru AS în circa 30-60 de ani. În Muntenia, pentru Bucureşti, durata de stabilizare a AS se păstrează neschimbată (30-60 de ani) (fig. 2).

Constanta

-5

0

5

10

15

20

25

0 20 40 60 80 100

Anii

Tm (C

)

I IV VII X Anuala

Constanta

0

1

2

3

4

5

6

0 20 40 60 80 100

Anii

A.S

. a T

m (C

)

I IV VII X Anuala

Fig. 1. Durata de stabilizare a temperaturii medii a aerului (Tm) şi abaterii standard (AS)

în Dobrogea, la Constanţa The period of temporal relative stabilization of the mean temperatures at Constanţa

22

În Moldova (Iaşi), fig. 3, perioada de stabilizare a Tm şi AS nu diferă comparativ cu perioadele discutate anterior. Şi în aceste cazuri, Tm a lunilor aprilie, octombrie şi Tm anuală sunt foarte apropiate.

23

Fig. 2. Durata de stabilizare a mediei Tm ş din partea central-sudică a Munteniei,

The period of temporal rela peratures at Bucuresti –

at Iaşi

Media (Tm) se stabilizează mai repede decât AS în toate lunile considerate, la toate staţiunile studiate din ţara noastră, durata de stabilizare a mediei Tm fiind cuprinsă între circa 10-30 de ani, iar pentru AS în circa 30-60 de ani. Rezultă că, această durată de măsurători este, în general, suficientă pentru un studiu privind temperatura medie a unei regiuni. Totuşi, pentru studii de precizie, acest interval poate să nu fie suficient.

Bucuresti-Filaret

-10

-5

0

5

10

15

20

25

0 20 40 60 80 100

Anii

Tm

(C)

I IV VII X Anua la

Bucuresti-Filaret

0

1

2

3

4

5

6

0 20 40 60 80 100

Anii

A.S

. a T

m (C

)

I IV VII X Anuala

i AS

localitatea Bucureşti – Filaret tive stabilization of the mean tem

Filaret

Iasi

-5

0

5

10

15

20

25

0 10 20 30 40 50 60 70 80

Anii

Tm (C

)

Fig. 3. Durata de stabilizare a mediei Tm şi AS în Moldova, localitatea Iaşi The period of temporal relative stabilization of the mean temperatures

I IV VII X Anuala

Iasi

0

1

2

3

4

5

6

0 10 20 30 40 50 60 70 80

Anii

A.S

. a T

m (C

)

I IV VII X Anua la

24

În Banat, durata de stabilizare a Tm atinge circa 10-30 de ani pentru Timiş

localit

CORELAŢIA DINTRE TEMPERATURA MEDIE ANUALĂ DE LA

D noastră au un

Fig. 5. Semivarianţ ăsurători continue,

oara, fig. 4, unde stabilizarea AS se produce mai rapid, în circa 10-30 de ani. Analizând structura temporală a Tm anuale prin metoda geostatistică în douăăţi din ţara noastră, la Bucureşti şi Constanţa, a rezultat lipsa unui domeniu şi

a unui prag al semivariogramei, fig. 5, ceea ce implică o stabilizare relativ rapidă a Tm, confirmând astfel concluziile din studiul statistic al stabilizării Tm şi AS.

CONSTANŢA ŞI DIN ALTE LOCALITĂŢI DIN ROMÂNIA

atele de temperatură, provenite de la staţiile meteorologice din ţara domeniu diferit de înregistrare. De aceea, pentru actualizarea datelor se poate

folosi tehnica corelării staţiilor în vederea corectării şi aducerii la zi a datelor de temperatură pentru staţiile cu înregistrări pe termen scurt, în vederea comparării.

Timisoara

-5

0

5

10

15

20

25

0 10 20 30 40 50 60

Anii

Tm (C

)

Fig. 4. Durata de stabilizare a mediei Tm şi AS în Câmpia de Vest, localitatea Timişoara The period of temporal relative stabilization of the mean temperatures at Timisoara

a temporală a Tm anuale, calculată pe o perioadă de mîncepând cu anul 1941, în două localităţi din ţară: Bucureşti şi Constanţa

Temporal semi-variance of the mean annual temperature (Tm) for Bucharest and Constanţa

I IV VII X Anuala

Timisoara

0,0

0,51,01,52,0

2,53,03,5

4,0

0 10 20 30 40 50 60

Anii

A.S

. a T

m (C

)

I IV VII X Anuala

Semivarianta temperaturii medii anuale incepand din 1941

0,3

0,4

0,5

0,6

0,7

0 2 4 6 8 10 12 14 16 18 20 22 24Intervalul de timp dintre inregistrari (ani)

Sem

ivar

iant

a (C

)2

ConstantaBucuresti

25

partea

Tabelu 1. Corelaţia liniară dintre Tm din localitatea Constanţa cu Tm a aerului din localităţi

Localitatea R2 Semnificaţia statistică

Astfel, temperatura medie anuală, Tm, a staţiei meteorologice Constanţa, din estică a ţării, s-a corelat direct, liniar şi foarte semnificativ sau distinct

semnificativ cu Tm din diferite localităţi ale României. Pentru aceste corelaţii a fost aleasă staţia Constanţa, pe de o parte, pentru a testa şi a utiliza o distanţă cât mai mare între staţiile corelate din România, Constanţa aflându-se în extremitatea estică a ţării, pe de altă parte, pentru că setul de date meteorologice privind Tm are în această localitate o durată ridicată (peste 100 de ani). Ecuaţiile de regresie obţinute sunt evidenţiate în tabelul 1.

l

situate în diferite regiuni (** = distinct semnificativ, *** = foarte semnificativ); Linear correlations between the annual mean temperature (Tm) from Constanta and Tm from other locations of various regions

Coeficientul Coeficientul a b (cu testul Fisher)

Mangal 0,924 0,816 0,855 ia *** Tulcea 0,831 1,496 0,773 *** Sulina 0,897 1,034 0,715 *** Galaţi 0,930 0,100 0,629 *** Bucureşti 0,832 1,552 0,588 *** Giurgiu 0,723 3,000 0,536 *** Tg. Jiu 0,784 1,549 0,522 *** Alexandria 0,761 2,245 0,469 *** Piteşti 0,649 2,427 0,474 *** Tr. Măgurele 0,676 3,674 0,460 *** Drobeta Tr. Severin 0,600 4,828 0,423 *** Ploieşti 0,600 3,602 0,369 *** Vaslui 0,832 -0,103 0,698 *** Bârlad 0,879 -0,192 0,615 *** Roman 0,834 -0,895 0,594 *** Piatra Neamţ 0,740 0,197 0,542 *** Iaşi 0,889 -0,419 0,544 *** Bacău 0,813 -0,150 0,534 *** Botoşani 0,703 0,801 0,502 *** Dorohoi 0,785 -0,440 0,495 *** Tg. Ocna 0,476 3,580 0,191 *** C-lung Moldovenesc 0,546 1,744 0,296 *** Braşov 0,699 0,067 0,451 *** Predeal 0,589 -1,675 0,619 *** Petroşani 0,627 0,574 0,691 *** Bistriţa 0,675 0,670 0,421 *** Vf. Omul -10,102 0,689 0,380 *** Sibiu 0,544 2,788 0,336 *** Arad 0,755 2,284 0,364 *** Deva 0,497 4,325 0,308 *** Satu - Mare 0,640 2,657 0,272 ** Oradea 0,569 4,058 0,213 **

26

constatat că t estor c i, ex prin coeficientul de determ

corelate din pu

a corecta, cu ajutorul ecuaţiilor de regresie ale corela

CONCLUZII

Media temperaturii se stabilizează m i repede decât abaterea standard la toate

ale staţiilor meteorologice din ţara noastră s-au corela

BIBLIOGRAFIE

Allen, R.G., Pereira, L.S., Raes, D. & Smit M. (1998), Crop Evapotranspiration,

Montei aporation and the Environment, In „The State and Movement of

Păltine 00), Dobrogea, condiţiile pedoclimatice,

Thornt roach Toward a Rational Classification of Climate, The

* * * ( atologice, Comitetul de Stat al Apelor de pe

S-a ăria ac orelaţi primatăinaţie (R2) este superioară în cazul implicării staţiilor vecine, din Dobrogea:

Mangalia, Tulcea, Sulina, unde acesta prezintă valori ridicate, de 0,86***, respectiv, 0,77***, 0,71***, de la care R2 descreşte cu creşterea distanţei.

Prin urmare, chiar şi staţiile cele mai îndepărtate de Constanţa suntnct de vedere al temperaturii medii anuale cu aceasta din urmă, rezultând

concluzia potrivit căreia, Tm anuală din toate staţiile meteorologice din România este practic corelată semnificativ.

Pasul următor este acela de ţiilor menţionate, mediile multianuale ale Tm din staţiile meteorologice cu

date înregistrate pe perioade mai scurte, de preferinţă cu ajutorul staţiilor apropiate.

a

staţiunile studiate din România, durata de stabilizare a mediei Tm fiind cuprinsă între circa 10 şi 30 de ani, iar pentru AS în circa 30 şi 60 de ani. Această durată de măsurători este, în general, suficientă pentru un studiu privind temperatura medie a unei regiuni.

Temperaturile medii anuale t între ele direct, liniar şi foarte semnificativ sau distinct semnificativ. Aceste

corelaţii sunt utilizabile pentru actualizarea mediilor ce caracterizează staţiile cu durată redusă de înregistrare.

h,

Guidelines for Computing Crop Water Requirements, FAO Irrig. and Drain. Paper 56, Rome, 301 p. th, J.L. (1965), EvWater in Living Organisms”, XIXth Symposium Soc. for Exp. Biol., Swansea, Cambridge University Press, pp. 205-234. anu, Cr., Mihăilescu, I.F., Seceleanu, I. (20consumul şi necesarul apei de irigaţie ale principalelor culturi agricole, Editura EX PONTO, Constanţa, 258 p. hwaite, C.W. (1948), An AppGeographical Rev., 38(1), pp. 55-94. 1966), Clima R.S.R., vol. II, Date climlângă Consiliul de Miniştri, Institutul Meteorologic, Bucureşti, 277 p.

27

TEMPERATURI CRITICE ÎN CÂMPIA ROMÂNĂ

Rodica POVARĂ*

Concepte-cheie: temperaturi critice din aer, zile de arşiţă, stres termic, producţie agricolă, Câmpia Română. Key-words: air critical temperatures, hot days, thermal stress, agricultural yield, Romanian Plain. Air Critical Temperatures in Romanian Plain. The paper displays the air critical temperatures produced in the active vegetative period of the main agriculture crops (May-September) in the Romanian Plains. The influence of different air masses determines a mitigated evolution of the climate factors, with a large thermal and hydric contrasts development, which causes climate risks to occur inducing unfavorable effects to agriculture, comparative with the Western Plain of the country. The study was made by frequency, intensity and number of days occurrence of the critical temperatures > 32°C, < 14°C and < 10°C from the representative meteorological stations of the Romanian Plain for the 1941-2005 period and their effects on agricultural yields.

Temperaturile critice din aer reprezintă abateri pozitive şi negative în raport cu valorile optime desfăşurării proceselor vegetative ale culturilor cerealiere şi tehnice. Ele constituie un factor de risc termic, ce duce la pierderi de recoltă şi uneori, la calamitarea acestora, în situaţia combinării cu deficitul hidric.

Studiul s-a efectuat pe baza prelucrării şi interpretării datelor meteorologice de la staţii reprezentative pentru regiunea geografică respectivă (Craiova, Calafat, Băileşti, Bechet, Caracal, Alexandria, Roşiori de Vede, Videle, Turnu Măgurele, Bucureşti, Giurgiu, Olteniţa, Călăraşi, Slobozia, Griviţa, Mărculeşti, Viziru, Buzău, Râmnicu Sărat, Brăila, Tecuci) în perioada 1945-2005. Se fac referiri la temperaturile maxime critice >32°C şi minime critice <14°C şi <10°C din perioada de vegetaţie activă, care au fost prelucrate prin frecvenţă, intensitate, număr de zile de producere. De asemenea, studiul este realizat comparativ cu alte regiuni agricole din ţară, în scopul evidenţierii celor mai vulnerabile teritorii din Câmpia Română aflate sub incidenţa acestor temperaturi stresante pentru plante.

TEMPERATURI MAXIME CRITICE >32°C

Frecvenţa, intensitatea şi durata zilelor de „arşiţă”. Creşterea

temperaturii maxime a aerului peste 30°C caracterizează zilele cunoscute în climatologie sub denumirea de „tropicale” (Bogdan, 1999). În agroclimatologie

* Universitatea Spiru Haret, Facultatea de Geografie, Bucureşti.

importante sunt zilele în care temperatura depăşeşte pragul biologic critic al plantelor (32°C), acestea fiind considerate „zile critice” sau „zile de arşiţă”. Ele se pot produce în oricare lună a intervalului cald al anului (mai-septembrie), însă frecvenţa şi intensitatea cea mai mare este specifică lunilor iulie şi august. În această perioadă, culturile semănate în primăvară parcurg fazele fenologice de maximă sensibilitate la acţiunea factorilor meteorologici: înflorire şi acumularea substanţelor uscate în bob.

Pe teritoriul României, frecvenţa cea mai mare a „arşiţei”(∑T.max. >32°C >20 unităţi), considerată un stres puternic pentru plante (Povară, 1999), s-a produs în intervalul iulie-august, în peste 30% din anii analizaţi în Câmpia Română (Câmpia Olteniei, Câmpia Teleormanului şi Lunca Dunării). O frecvenţă ridicată (21-30 %) s-a înregistrat şi în Câmpia Bărăganului, dar şi în Câmpia Banatului. În restul teritoriului agricol, frecvenţa a fost redusă (sub 10%), iar în depresiunile din estul şi sud-estul Transilvaniei şi în dealurile Clujului şi Dejului, fenomenul a fost absent datorită influenţilor vestice şi a rolului de baraj orografic pentru advecţiile calde din sud. În luna iulie, critică pentru porumb şi floarea soarelui, frecvenţa „arşiţei” urmează aceeaşi zonalitate ca şi în intervalul iulie-august (Povară, 2005).

În Câmpia Română, considerată grânarul ţării, frecvenţa arşiţei urmăreşte direcţia sud-vest→ nord-est, de la valori de peste 30% în Câmpia Olteniei şi în cea a Teleormanului, la mai puţin de 10% în Câmpiile Râmnicului şi Siretului Inferior (fig. 1).

Fig. 1. Frecvenţa arşiţei în luna iulie (1961-2000)

The frequency of the hot days in July (1961-2000)

28

29

Din fluctuaţia multianuală a unităţilor de „arşiţă” pe cele două intervale caracteristice, mai-iulie (pentru culturile de toamnă) şi mai-septembrie (pentru culturile de primăvară) se constată că cel mai mare cumul de temperaturi critice, deci intensitatea cea mai mare s-a realizat în anii: 1946, 1950, 1952, 1987, 1990, 1993, 2000 şi 2003, consideraţi ani de vârf pentru producerea stresului termic de vară, în regiunile sudice ale ţării. Intensitatea cea mai mare a arşiţei în Câmpia Română s-a înregistrat în anul 1946 (360,3 grade zile >32°C) la Caracal, recordul secolului al XX-lea (Povară, 2001). În anii de început ai mileniului al III-lea s-a remarcat o revenire a fenomenului, vârful înregistrându-se tot în Oltenia, la Calafat şi Bechet, în 2003 (135,1 şi respectiv 134,8 grade zile >32°C, într-un număr total de 50 zile). Fenomenul este mai puţin intens în Câmpia Teleormanului (97,9 grade zile la Alexandria) şi de neglijat în Câmpia Bărăganului (Griviţa, 49,1 grade zile) (tabelul 1), ceea ce arată influenţe climatice exterioare, diferite.

Tabelul 1. Temperaturi maxime critice în Câmpia Română în ani stresanţi

Critical maximum temperatures in Romanian Plain in stressing years

2000 2003 Staţia meteorologică ΣTmax. >32° Nr. zile ΣTmax. >32° Nr. zile

Calafat 180,4 46 135,0 50 Craiova 117,6 36 61,2 32 Bechet 192,9 49 134,8 50 Caracal 175,3 44 95,6 42 Alexandria 175,5 47 97,9 40 Turnu Măgurele 187,6 48 111,6 47 Roşiori de Vede 190,5 46 - - Giurgiu 191,2 47 - - Bucureşti 156,5 46 - - Călăraşi 145,4 45 74,6 33 Griviţa 122,8 40 49,1 28 Buzău 97,4 37 - - Brăila 105,2 37 - -

Sursa: date prelucrate din arhiva A.N.M. În luna mai, critică pentru cultura grâului de toamnă aflat în fazele de

înspicare-înflorire, s-au remarcat anii stresanţi, 1969 şi 1994, comuni pentru Câmpiile Olteniei, Teleormanului şi Bărăganului şi 1969, numai pentru Câmpia Siretului Inferior. În aceşti ani, frecvenţa temperaturilor maxime >32°C a fost de la 11.8% în 1994 (Bechet, Calafat, Caracal) până la 20.6% (Videle), iar în anul 1969 a oscilat de la 14.7% (Roşiori de Vede) la 23.7% (Tr. Măgurele). Deci în luna mai, regiunea cea mai afectată de temperaturile maxime critice >32°C, prin frecvenţa mare de producere a acestora, a fost Câmpia Teleormanului. În luna iunie, când grâul de toamnă se află în perioada critică de acumulare a substanţei uscate în bob, s-a remarcat apariţia grupărilor de ani succesivi (3-4), cu astfel de temperaturi critice: 1961-1963; 1981-1983; 1990-1994. O frecvenţă mare (20.6-26.5%) s-a

înregistrat în anii 1962, 1963, 1981, 1987, 1993, iar cea maximă (29.4%) s-a produs în anul 1994, acesta fiind considerat anul de vârf al fenomenului de stres termic provocat de temperaturile maxime >32°C, îndeosebi în Câmpia Olteniei şi a Teleormanului, ca urmare a unei frecvenţe sporite a asului tropical de origine mediteraneană.

Durata „arşiţei” este diferită şi poate fi interpretată în funcţie de numărul de zile de producere lunar, pe anotimpul de vară, sau pe întreg intervalul cald, mai-septembrie. Se consideră ca factor de risc termic pentru culturi „arşiţa” care depăşeşte 5-7 zile consecutiv şi peste 20 grade zile, timp de o lună. În anii de vârf 1987 şi 1993, în lunile de vară s-au înregistrat (25-37 şi respectiv 20-45) de zile de „arşiţă” în sudul ţării. Intensitatea şi durata cea mai mare s-a produs în câmpiile Olteniei şi Burnazului (75-100 grade zilei în 24-37 zile), diminuându-se către zonele estice şi centrale ale Câmpiei Române. Durata cea mai mare a zilelor de arşiţă (40-50 zile) s-a înregistrat în anii 1993, 2000 şi 2003 (an de vârf), teritoriile cele mai afectate de „arşiţă” au fost cele sud-vestice, începând din Lunca Dunării, extinzându-se apoi, treptat, în toată Oltenia şi în restul Câmpiei Române (tabelul 1).

02468

101214

1 4 7 10 13 16 19 22 25 28

zile

0

10

20

30

40oCl/mp

a. CRAIOVA - iunie 1993

- faza inf lorire: 2 - 15 VI;- acumularea in bob dupa 15 VI -cand s-au produs 5 zile consecutive cu T max. > 32 oC;- precipitati : 35 % din necesarul optim;- productie = 2000 kg / ha

b. GRIVITA - iunie 1993

0

5

10

15

20

1 4 7 10 13 16 19 22 25 28

0510152025303540

l / mpoC

zile

- faza inf lorire: 28 V-11 VI:- acumularea in bob dupa 11 VI - cand s-au produs 7 zile cu T max > 32 oC;- precipitatii = 45 % din necesarul optim;- productie: 1860 kg/ha

Fig. 3. Factori meteorologici de stres pentru producţia grâului de toamnă Meteorological stressing factors on winter wheat yield

30

Efectul „arşiţei” asupra culturilor este cu atât mai puternic, cu cât fenomenul este însoţit de perioade de secetă atmosferică şi pedosferică. Astfel de condiţii s-au produs în Câmpia Olteniei şi a Bărăganului în anul 1993, an în care culturile de porumb şi floarea soarelui au fost calamitate, iar cea de grâu de toamnă, redusă la mai mult de jumătate din potenţialul biologic al soiurilor, cu producţii sub 2000 kg/ha (fig. 3).

TEMPERATURI MINIME CRITICE <14°C şi <10 °C

Stresul termic datorat temperaturilor minime critice <14°C şi <10°C a fost prezent în Câmpia Română, cu o frecvenţă a fenomenului mai mare în lunile aprilie-mai şi septembrie-octombrie, diminuându-se în lunile de vară.

0,00

10,00

20,00

30,00

40,00

50,00

60,00

70,00

%

61 63 65 67 69 71 73 75 77 79 81 83 85 87 89 91 93 95

ROSIORI DE VEDE

maiiunie

0,00

10,00

20,00

30,00

40,00

50,00

60,00

70,00

%

61 63 65 67 69 71 73 75 77 79 81 83 85 87 89 91 93 95

ALEXANDRIA

maiiunie

Fig. 4. Frecvenţa temperaturilor minime critice <14°C în Câmpia Teleormanului

31 The frequency of critical minimum temperatures < 14°C în Teleorman Plain

32

În luna mai, temperaturile <14°C s-au produs cu o frecvenţă ridicată (44.1-70.6 %), iar cele <10°C au avut o frecvenţă mai redusă sau au fost absente (0.0-41.2 %). Anii stresanţi au fost: 1962, 1968, 1969, 1994. Anul comun de vârf a fost 1994 (la fel ca şi în cazul temperaturilor maxime critice), când s-a înregistrat cea mai mare frecvenţă pentru temperaturile minime critice. Regiunile cele mai afectate au fost Câmpia Teleormanului şi a Bărăganului, unde culturile au fost supuse stresului termic combinat, ce produce o mare întârziere în fenologie, cu repercusiuni asupra producţiei (fig. 4).

În luna iunie s-a înregistrat o frecvenţă scăzută a stresului termic datorat temperaturilor minime <14°C în Oltenia (20-40%) şi în Muntenia (15-20%). Anii stresanţi au fost: 1962, 1963, 1965, 1967, 1968, 1977, 1982, 1983, 1987, 1990, 1993, 1994. În aceşti ani, frecvenţa maximă a temperaturilor <14°C a oscilat între 50% (Caracal în 1967, Alexandria în 1980, Roşiori de Vede în 1990) şi 58,8% (Alexandria în 1974 şi Roşiori de Vede în 1982). Stresul termic provocat de temperaturile minime <10°C a avut, în general, o frecvenţă redusă, valoarea cea mai mare înregistrându-se tot în Câmpia Teleormanului (20,7% la Roşiori de Vede) în anul 1962, aceasta fiind zona cel mai mult afectată şi în luna iunie.

CONCLUZII

În condiţiile circulaţiei sud-vestice a maselor de aer de origine tropicală,

temperaturile maxime diurne ale aerului în Câmpia Română pot atinge valori ridicate (35...41°C), în perioade lungi. Frecvenţa, intensitatea şi durata cele mai mari ale temperaturilor maxime critice peste pragul biologic de 32°C s-a înregistrat în Câmpia Olteniei şi a Teleormanului, cele mai afectate de aceste influenţe, cu efecte grave asupra recoltelor de cereale şi plante tehnice.

Frecvenţa anilor cu zile în care temperaturile minime scad sub 14°C şi mai ales, sub 10°C, este ridicată în lunile mai şi iunie, în Câmpia Teleormanului când sunt posibile advecţii de aer rece canalizat în lungul Culoarului Oltului; fenomenul are un impact negativ, deoarece determină stagnarea proceselor de creştere şi dezvoltare, cu întârzieri fenologice, îndeosebi asupra grâului de toamnă.

BIBLIOGRAFIE

Bogdan, Octavia (1999), Principalele caracteristici climatice ale Câmpiei Române,

Comunicări de Geografie, III, Editura Universităţii Bucureşti, pp. 267-281. Povară, Rodica (1999), Influenţa condiţiilor agrometeorologice asupra dinamicii

acumulării substanţei uscate în bob la grâul de toamnă, Comunicări de Geografie, III, Editura Universităţii Bucureşti, pp. 261-266.

Povară, Rodica (2001), Particularităţi agroclimatice ale Câmpiei Române, Analele Universităţii Spiru Haret, seria Geografie, nr. 4, pp. 61-68.

Povară Rodica (2005), Utilizarea potenţialului termic al Câmpiei Olteniei în agricultură, Analele Universităţii Spiru Haret, seria Geografie, nr. 8, pp. 35-40.

33

RISCURI PLUVIALE ÎN OLTENIA. STUDIU DE CAZ: 12-14 MARTIE 2006

Octavia BOGDAN *, Ion MARINICĂ ** Cuvinte-cheie: riscuri pluviale, inundaţii, situaţie sinoptică, mase de aer, Oltenia. Key-words: pluvial risks, floods, synoptic situation, masses of air, Oltenia. Pluvial risks in Oltenia. A case study: March 12-14, 2006. The paper analyses the synoptic conditions which triggered unusually heavy rainfall (30-75 l/m2 / 24-48 hrs.) concomitantly with snowmelt in the Subcarpathians and mountainous regions of Oltenia, bringing about big floods on the Jiu River and its tributaries and on the Desnăţui and putting at risk the Fântânele dam. The damage caused (households and agricultural lands, the silting of wells and the evacuation of the population) had a strong impact on the environment in the counties of Mehedinţi, Dolj and Gorj.

Pentru caracterizarea riscurilor pluviale din perioada 12-14.III.2006 au fost utilizate datele din fluxul operativ de la C.M.R. Craiova, datele satelitare obţinute de pe reţeaua INTERNET, documentările pe teren şi datele înregistrate la birourile judeţene de statistică.

SUCCESIUNEA VALURILOR DE PRECIPITAŢII

După ploile torenţiale din anul 2005 care au produs inundaţii catastrofale în

şapte intervale începând din primăvară până în toamnă, a urmat o iarnă geroasă, în care s-a remarcat intensul val de frig din intervalul 23-26.01.2006 (cunoscut în literatura de specialitate sub numele de Gerul Bobotezei).

În Oltenia, stratul de zăpadă din iarna 2005-2006 nu a avut valori excepţionale, acestea putând fi considerate chiar sub media multianuală, mai ales în jumătatea sudică a regiunii. În intervalul 28.II-3.III.2006 au căzut precipitaţii, la început sub formă de ploaie, apoi lapoviţă şi ninsoare, care au produs un strat de zăpadă cu grosimea între 4 şi 26 cm, iar în regiunea înaltă de munte, până la 88 cm la Obârşia Lotrului. A urmat un interval de încălzire rapidă a vremii (4-5.III.2006), când stratul de zăpadă s-a diminuat considerabil până la dispariţie în unele areale.

* Institutul de Geografie al Academiei Române. ** Dr. CS. III, C.M.R. Oltenia.

34

Tabelul 1. Precipitaţii >40 l/m2 căzute în 24 şi 48 de ore la câteva staţii şi posturi metrologice din Oltenia (12-14 martie 2006)

Rainfalls >40 l/m2/24-48 hrs. registered at some Oltenia’s meteorological stations and posts

Precip. l/m2 în data Nr. crt. Staţia/postul meteo-

12.III ora 07-13.III ora 06. 13.III ora 07-14.III ora 06 Total 1 Bâcleş 43.0 21.0 64.0 2 Gogoşu 29.3 11.3 40.6 3 Gruia 28.8 13.3 42.1 4 Livezile 21.9 20.9 42.8 5 Padina Mare 36.5 18.2 54.7 6 Prunişor 34.0 19.9 53.9 7 Tg. Jiu 25.9 17.0 42.9 8 Apa Neagră 27.8 23.8 51.6 9 Celei 23.4 28.7 52.1 10 Runcu 26.0 31.2 57.2 11 Tismana 33.6 26.5 60.1 12 Stolojani 16.5 24.0 40.5 13 Godineşti 23.0 30.5 53.5 14 Rovinari 25.0 22.9 47.9 15 Mătăsari 27.5 13.9 41.4 16 Moi 27.0 14.3 41.3 17 Băileşti 27.1 21.2 48.3 18 Cetate 27.7 20.5 48.2 19 Melineşti 23.8 29.6 53.4 20 Filiaşi 26.0 27.0 53.0 21 Călugărei 28.2 14.0 42.2 22 Goicea 20.7 25.3 46.0 23 Afumati 22.1 26.3 48.4 24 Mălaia 37.1 37.1 74.2

Sursa: C.M.R. Craiova Apoi, în intervalul 5-9.III, precipitaţiile, la început sub formă de ploaie, s-au

transformat în lapoviţă şi ninsoare, formând un strat de zăpadă de 5-29 cm grosime, iar în regiunea înaltă de munte (Parâng) până la 95 cm. În Subcarpaţii Olteniei, stratul de zăpadă măsura: 17 cm la Apa Neagră, 24 cm la Voineasa, 28 cm la Polovragi, 29 cm la Halânga şi Bâcleş etc. Apoi vremea s-a încălzit în zilele de 10 şi 11.III, iar stratul de zăpadă s-a diminuat din nou, menţinându-se pe areale extinse în Subcarpaţi şi la munte cu o grosime apreciabilă de: 10 cm la Apa Neagră, 12 cm la Polovragi, 14 cm la Bâcleş, 27 cm la Voineasa.

În datele de 12 şi 13.III, precipitaţiile au fost abundente, la început sub formă de ploaie şi apoi, lapoviţă şi ninsoare. Durata de precipitare a depăşit 48 de ore la majoritatea staţiilor meteorologice, iar cele mai multe din acestea au căzut în intervalul 12.III.2006 ora 06-14.III.2006 ora 18 (tabelul 1).

Survenite pe un sol dezgolit de vegetaţie, cu exces de umezeală şi straturile freatice suprapline, aceste precipitaţii s-au scurs lent la început, apoi în după-amiaza zilei de 13 şi în dimineaţa de 14.III, pe Jiu şi afluenţii acestuia, dar în special pe Desnăţui s-au format viituri. Acestea au determinat creşterea debitelor şi depăşirea cotelor de inundaţie, punând în pericol barajul de pe râul Desnăţui de la Fântânele şi ameninţând cu inundarea a 10 localităţi cu o populaţie de peste

20.000 de locuitori. Stratul de apă deversat peste nivelul barajului a avut grosimea de 20-50 cm, iar durata deversării a fost de aproape 48 de ore. Dispozitivul de golire de pe fund fusese blocat de cei care administrau lacul pentru a nu pierde producţia de peşte. Inundaţii s-au produs şi în alte areale din nord-vestul Olteniei, ca de exemplu, în comunele apropiate de Bâcleş, unde puhoaiele de apă scursă de pe dealuri au determinat o viitură de 30-40 cm înălţime, care a năvălit în gospodăriile oamenilor inundând, distrugând totul şi colmatând fântânile de apă. La două săptămâni după această inundaţie, în multe gospodării, încă mai persista apa în curţi şi subsoluri, care încă nu fuseseră drenate.

Râul Jiu a depăşit nivelul digurilor în arealul comunei Scăeşti, inundând sute de hectare de culturi agricole şi gospodăriile din partea joasă a localităţii.

În Oltenia, media precipitaţiilor căzute în cele două zile a fost de 33.3 l/m2 pentru 87.1% din suprafaţa regiunii (fig. 1). Precipitaţiile au fost mult mai abundente în judeţele Mehedinţi, Gorj şi Dolj şi mai puţine în Olt şi Vâlcea. În bazinul hidrografic al Jiului, media precipitaţiilor căzute în cele două zile a fost mai mare de 37.8 l/m2. Se remarcă o tendinţă de scădere a precipitaţiilor de la nord-vest spre sud-est. După ce în prima zi s-au înregistrat cele mai multe cantităţi de peste 20 l/m2, în a doua zi, acestea au fost în unele localităţi mai mari ca în prima zi. Cea mai mare cantitate maximă de precipitaţii în 24-48 de ore (tabelul 1) s-a înregistrat la Bâcleş (în vestul Olteniei), de 64 l/m2. Din valoarea debitului de apă scurs pe afluenţii râurilor, 25-30% a provenit din topirea stratului de zăpadă.

Fig. 1. Precipitaţiile căzute în Oltenia în intervalul 12.III.2006, ora 08-14.III.2006, ora 08.

Rains fallen in Oltenia over March 12, 2006 at 8.00 a.m. - March 14, 2006 at 8.00 a.m.

CAUZELE RISCURILOR PLUVIALE Acestea au fost determinate de caracteristicile circulaţiei generale a

atmosferei în interdependenţă cu particularităţile locale ale suprafeţei active. Situaţia sinoptică la nivelul solului şi în altitudine din data de

11.III.2006 şi evoluţia acesteia. În data de 11.III.2006, ora 00 UTC, un ciclon, la origine fost Islandez, se afla centrat în vestul României. În această situaţie, în

35

troposfera inferioară, pentru ţara noastră, circulaţia aerului era sud-vestică, aducând mase de aer cald şi umed mP+T (fig. 2). În altitudine (la nivelul de 500 hPa, fig. citată) exista acelaşi tip de circulaţie atmosferică.

36

Ulterior, în data de 12.III.2006 la ora 00 UTC (fig. 3), în talvegul depresiunii despre care s-a vorbit mai sus, se formează în sudul Italiei un puternic Ciclon Mediteranean (cu valoarea sub 995 hPa la centru).

Fig. 2. Situaţia sinoptică la sol şi în altitudineîn data de 11.III.2006 ora 00 UTC (dupăKartenarchiv) Synoptic situation on the soil land at altitudeon March 11, 2006 at 00 UTC (source:Kartenarchiv)

Fig. 3. Situaţia sinoptică la sol şi în altitudineîn data de 12.III.2006 ora 00 UTC (dupăKartenarchiv) Synoptic situation on the soil land at altitudeon March 12, 2006 at 00 UTC (source:Kartenarchiv)

Fig. 4. Situaţia sinoptică la sol şi în altitudineîn data de 12.III.2006 ora 12 UTC (dup

Fig. 5. Situaţia sinoptică la sol şi în altitudine înă data de 13.III.2006 ora 00 UTC (după

Kartenarchiv) Synoptic situation on the soil land at altitude(500 hPa) on March 12, 2006 at 00 UT

Kartenarchiv) Synoptic situation on the soil land at altitude on

C March 13, 2006 at 00 UTC (source:(source: Kartenarchiv) Kartenarchiv)

Sistemele frontale aferente erau puternic dezvoltate. În partea posterioară a

acestei vaste arii depresionare se observă un puternic brâu anticiclonic determinat de unirea Anticiclonului Azoric cu cel Scandinav şi cu cel Est-European. Ca

37

urmare, o masă de aer deosebit de rece (valori termice sub -40ºC se observau deasupra Germaniei şi Austriei la nivelul de 500 hPa) a pătruns spre nordul Italiei. Interacţiunea acestui ciclon cu câmpul anticiclonic de care am vorbit, în principal cu cel Scandinav, a fost deosebit de importantă pentru evoluţia fenomenului, luând aspectul unei situaţii caracteristice viscolului, cu deosebirea că masa de aer fiind caldă, precipitaţiile au fost preponderent lichide (fig. 4 şi 5). Persistenţa situaţiei sinoptice a fost de aproximativ 48 de ore. Sistemele frontale au avut o mişcare caracteristică de tip retrograd spre vest, menţinând o precipitare aproape continuă deasupra Olteniei (fig. 6), cu momente de intensificare şi diminuare.

Diminuarea fenomenelor s-a făcut după ocluderea depresiunii şi deplasarea lentă a acesteia spre sud-est spre Peninsula Asia Mică (fig. 7), ploile devenind

şi suprafaţa activă a avut un rol hotărâtor. fiteatru, cu deschidere largă spre sud-est

urburii Carpato-Balcanice pentru Ciclonul are se deplasa de la sud-est spre nord-vest) a

re impact al acestor riscuri pluviale să se producă în jumătatea vestic

izolate şi slabe. Pe lângă situaţia sinoptică

Desfăşurarea ei în trepte, sub formă de amşi rolul de baraj orografic al CMediteranean cu caracter retrograd (cfăcut ca cel mai ma

ă a Olteniei.

Fig. 7. Situaţia sinoptică la sol şi în altitudine înFig. 6. Situaţia sinoptică la sol şi în altitudine îndata de 13.III.200 data de 14.III.2006 ora 00 UTC (după

Kartenarchiv) Synoptic situation on the soil land at altitudeon March 13, 2006 at 12 UTC (source:Kartenarchiv)

6 ora 12 UTC (dupăKartenarchiv) Synoptic situation on the soil land at altitudeon March 13, 2006 at 12 UTC (source:Kartenarchiv)

CONCLUZII

Menţinerea acestei situaţii de precipitare îndelungată s-a datorat, în principal, blocajului realizat de câmpul anticiclonic. Ploile căzute (pe un sol umed, cu stratul freatic supraplin, cu areale de băltiri, formate încă din toamnă şi chiar din vara anului 2005) au dat cantităţi importante de precipitaţii care nu au fost reţinute prin procesele de infiltraţie şi retenţie (de către covorul vegetal şi frunzişul pădurii care

38

poate atinge 15-20% din valoarea precipitaţiilor căzute contribuind esenţial la regularizarea scurgerii pe versanţi şi atenuarea viiturilor). Formarea viiturii s-a făcut rapid, iar scurgerea de pe dealuri a determinat inundarea arealelor situate la altitudini mai mici.

Deplasarea retrogradă a sistemului noros, ca şi interacţiunea maselor de aer cu relieful în trepte a determinat amplificarea precipitaţiilor în vestul Olteniei mai ales în judeţele Mehedinţi, Dolj şi Gorj (tabelul 1 şi fig. 1). Dintre efectele grave ale acestor riscuri pluviale cităm:

- în judeţul Mehedinţi, mii de hectare de culturi agricole au fost acoperite de ape, sute de case şi gospodării anexă au fost inundate. S-a intervenit cu armata şi formaţiuni speciale ale Apărării Civile şi D.A. Jiu–Craiova pentru salvarea oamenilor, animalelor şi bunurilor ca şi pentru scoaterea apei din case în scopul

acuate din calea apelor peste 150 000 de

deţul Dolj, aproape 10 000 de oameni au fost evacuaţi deoarece barajul ost în pericol să se rupă. Nivelul apei de la ta de inundaţie, iar ruperea acestuia ar fi

şase comune situate în avale. O astfel de cotă pe acest lac u a mai fost atinsă în ultimii 25-30 de ani conform datelor de la D.A. Jiu–Craiova.

În total, au fost afectate de comune, respectiv 497 de gospodării şi anexe, 50 de case, 2 408 ha teren agricol, 9 poduri şi podeţe, 150 d

ortantă pentru prognoza vremii, aceasta conducând la o situaţie deoseb

BLIOGRAFIE

evitării prăbuşirii acestora. Au fost evpersoane;

- în jude la Fântânele, pe pârâul Desnăţui, a facest baraj a depăşit cu 25-30 cm codeterminat inundarea a n

de inundaţii, 24 de

e fântâni inundate, 6 drumuri judeţene şi comunale, trei kilometri de construcţii hidrotehnice, 80 ha de păşuni şi fâneţe.

Ploile căzute în acest interval au afectat şi alte judeţe din sudul ţării, inclusiv capitala, dar cel mai mult judeţele Mehedinţi, Gorj şi Dolj, şi mai puţin în judeţele Olt şi Vâlcea.

În astfel de situaţii sinoptice, precipitaţiile pot dura, cu unele intervale de întrerupere sau de amplificare, chiar până la trei zile.

Determinarea tipului de evoluţie (trecere rapidă, lentă sau cvasistaţionaritate) este deosebit de imp

it de periculoasă în cazul unei evoluţii lente.

BI

Bogdan, Octavia (2000), Precipitaţiile atmosferice. Un risc climatic în Subcarpaţii Gorjului, Com. Geogr., IV, pp. 133-144.

Bogdan, Octavia, Niculescu, Elena (1999), Riscurile climatice din România, Academia Română, Institutul de Geografie, Compania Sega-Internaţional, Bucureşti, 280 p.

Marinică, I. (2006), Fenomene climatice de risc în Oltenia, Editura Autograf, MJM, Craiova, 385 p.

39

STUDIU PRIVIND NUMĂRUL ZILELOR DE VARĂ ÎN DEPRESIUNILE SUBCARPATICE DIN NORDUL OLTENIEI

Maria MOISE∗

Cuvinte-cheie: zile de vară, depresiuni subcarpatice din nordul Olteniei. Key-words: summer day, Subcarpathian depressions from Northern Oltenia. Summer days in the Subcarpathian Depressions from Northern Oltenia. Summer days in the Subcarpathian Depressions from Northern Oltenia had been analyzed as an index to illustrate the climatic potential of the studied region. I used the meteorological data registered at the following stations: Ramnicu Valcea, Polovragi, Targu Jiu and Apa Neagra, over the 1975-2004 periods. Summer days are those days when the maximum temperature reaches or outruns 25ºC and they represent the consequence of “heat wave”. The origin of “heat waves” is the presence and persistence of anticyclones, which determine not only the temperature rise but a dampness deficit and the rise of the air pollution. I have reached the following conclusions: the biggest number of summer days had been registered in towns, being influenced by the urban climate, the less number of summer days – in the countyside, in the mountain influenced regions.

În permanenţă, factorii de mediu acţionează asupra organismului uman, obligându-l să reacţioneze la toţi stimulii, componenta climatică a mediului geografic solicită şi ea un răspuns al organismului, de aceea unii parametri climatici pot fi analizaţi şi ca indici bioclimatici, iar un exemplu în acest sens îl constituie şi numărul zilelor de vară.

Zilele de vară sunt acele zile în cursul cărora temperatura maximă a aerului atinge sau depăşeşte 25°C (Ţâştea D., Bacinschi D., Nor R.).

Pentru analiza acestui parametru meteorologic am folosit date meteorologice măsurate la staţiile: Râmnicu Vâlcea, Polovragi, Târgu Jiu şi Apa Neagră, pentru perioada anilor 1975-2004.

Zilele de vară sunt caracteristice perioadei calde a anului, fiind consecinţa „valurilor de căldură”, determinate de prezenţa anticiclonilor ce persistă în regiunea respectivă.

În depresiunile subcarpatice din nordul Olteniei, temperaturile maxime ale aerului, egale sau mai mari de 25°C (zilele de vară), sunt determinate de prezenţa

∗ Meteorolog, şef Serviciu Meteorologic Vâlcea.

maselor de aer continental, atât cele tropicale, originare din nordul Africii, cât şi cele asiatice, originare din sud-vestul acestui continent.

În verile calde, când România este sub influenţa unor mase de aer tropical sau asiatice şi în aceste depresiuni, aerul se supraîncălzeşte, temperaturile medii lunare pot ajunge până la 20°C, iar temperaturile maxime absolute depăşesc 40°C (tabelul 1, fig. 1).

Cea mai călduroasă lună a anului este luna iulie (tabelul 1), iar temperaturile maxime absolute s-au înregistrat, tot în luna iulie, în anul 2000, la toate staţiile meteorologice avute în vedere.

Tabelul 1. Temperatura medie a lunilor iulie şi august şi temperatura maximă

absolută (°C) (1975-2004) The mean temperature in July and August and the maximum absolute temperatures

Staţia meteorologică/

temperatura Râmnicu Vâlcea Polovragi Târgu Jiu Apa Neagră

Temp. medie iulie 21.4 19.9 21.2 20.4 Temp. medie august 20.6 19.1 20.3 19.6 Temp. maximă absolută 40.6 39.2 40.6 41.8

Data 4.07.2000 4.07.2000 8.09.1946 4.07.2000

4.07.2000

Sursa: Arhiva A.N.M.

05

1 01 52 02 53 03 54 04 5

Rm

.

Val

cea

Pol

ovra

gi

Tg. J

iu

Apa

Nea

gra

4 6 %4 7 %4 8 %4 9 %5 0 %5 1 %5 2 %5 3 %5 4 %

M a x im a - iu l ie %

Fig. 1. Temperatura maximă absolută comparativ cu media lunii iulie (ºC)

The maximum absolute temperature comparatively to July’s mean temperature Temperaturile maxime absolute se situează în jurul valorii de 40°C (fig. 1) şi

s-au înregistrat în ziua de 4 iulie 2000, la toate staţiile meteorologice luate în studiu, cu menţiunea că la Tg. Jiu a fost egalată maxima absolută din anul 1946.

REGIMUL ANUAL AL NUMĂRULUI ZILELOR DE VARĂ

Analizând, numărul zilelor de vară în depresiunile subcarpatice din nordul

Olteniei, în perioada anilor 1975-2004 am constatat că acestea sunt consecinţa predominării timpului anticiclonic, în semestrul cald al anului, când aerul şi solul

40

se încălzesc puternic, determinând o perioadă deosebit de caldă, însorită şi secetoasă, în condiţii foarte bune de adăpost topoclimatic.

Numărul mediu multianual al zilelor de vară (1975-2004) oscilează între 58 şi 100 de zile de vară. S-au înregistrat 89 de zile la Apa Neagră, 91 de zile (Râmnicu Vâlcea), ajungând până la 100 de zile de vară la Târgu Jiu. Consecinţă a factorului altitudinal şi a influenţei muntelui, la Polovragi se înregistrează cele mai reduse valori 58 de zile de vară (tabelul 2).

După cum se observă, numărul zilelor de vară este mai ridicat în oraşe, datorită influenţei topoclimatului urban, unde ventilaţia aerului este mai redusă, iar cartierele de blocuri compacte împiedică o ventilaţie suficientă a aerului, comparativ cu casele răsfirate de la sate, cu grădini şi spaţii verzi de mari dimensiuni, care determină o temperatură relativ mai răcoroasă.

Topoclimatul urban este mai agresiv pentru om, comparativ cu cel rural, deoarece permite creşterea temperaturii şi încălzirea puternică a aerului, oraşul fiind considerat o „insulă de căldură”.

Astfel, cele două oraşe avute în vedere, Râmnicu Vâlcea şi Târgu Jiu, prezintă cel mai mare număr de zile de vară pe an (tabelul 2).

Tabelul 2. Numărul mediu al zilelor de vară (1975-2004) The mean number of summer days

Staţia meteorologică/

Numărul zilelor de vară Rm. Vâlcea Polovragi Târgu Jiu Apa Neagră

Media multianuală 91 58 100 89 Cea mai mare medie 117 în 1994 93 în 1994 127 în 2003 122 în 2003 Cea mai redusă medie 45 în 1976 18 în 1976 57 în 1976 32 în 2002

Sursa: Arhiva A.N.M.

Tg.Jiu

020406080

100120140

1975

1979

1983

1987

1991

1995

1999

2003

anii

nr.z

ile

Rm.Valcea

020406080

100120140

1975

1978

1981

1984

1987

1990

1993

1996

1999

2002

anii

nr.z

ile

Apa Neagra

020406080

100120140

1975

1979

1983

1987

1991

1995

1999

2003

anii

nr.z

ile

Polovragi

020406080

100120140

1975

1979

1983

1987

1991

1995

1999

2003 anii

nr.z

ile

Fig. 2. Evoluţia neperiodică a numărului zilelor de vară Nonperiodic evolution of summer days, number

41

Variaţia neperiodică a numărului zilelor de vară înregistrează valori diferite de la un an la altul (fig. 2).

Cele mai mari valori ale acestui indice bioclimatic s-au situat între 117 zile la Râmnicu Vâlcea, 93 de zile de vară la Polovragi, 127 zile la Târgu Jiu şi 122 zile de vară la Apa Neagră (fig. 2), înregistrându-se în anii 1994 şi 2003 (tabelul 2).

Cele mai reduse valori ale numărului zilelor de vară s-au înregistrat în anii 1976 (la Râmnicu Vâlcea, Polovragi şi Târgu Jiu) şi 2002 (Apa Neagră), oscilând între 18 şi 57. Cele mai reduse valori medii anuale ale numărului zilelor de vară s-au înregistrat la Polovragi (18 zile de vară), iar cele mai importante (57) la Târgu Jiu (fig. 3).

020406080

100120140

Rm. Vl Tg. Jiu Apa Negr. Polovr.

MediaMaximaMinima

Fig. 3. Numărul mediu multianual al zilelor de vară The multianual mean of summer day

Zilele de vară se înregistrează frecvent la staţiile meteorologice Târgu Jiu,

Apa Neagră şi Râmnicu Vâlcea (în medie 89-100 de zile de vară pe an, fig. 3), iar la Polovragi, staţie meteorologică aflată sub influenţa muntelui, se înregistrează, în medie, doar 58 de zile de vară într-un an.

VARIAŢIA NUMĂRULUI ZILELOR DE VARĂ ÎN CURSUL ANULUI

În cursul anului, acest indice bioclimatic este caracteristic perioadei calde a

anului, începând din luna mai, fiind mai frecvent în lunile iunie-august, prelun-gindu-se şi în luna septembrie, sau foarte rar în octombrie, mai ales în oraşe. (fig. 4).

Tabelul 3. Variaţia numărului mediu al zilelor de vară în cursul anului

The variation of summer days number over the year Luna/staţia

meteorologică Râmnicu Vâlcea Polovragi Târgu Jiu Apa Neagră

Aprilie 2 - 2 1 Mai 9 4 11 8 Iunie 19 12 20 18 Iulie 25 19 27 25 August 23 18 26 24 Septembrie 11 6 12 11 Octombrie 2 1 2 1 Sursa: Arhiva de date a A.N.M.

42

0

10

20

30nr.zile

RM.VALCEA

med lunara 0 2 9 19 25 23 11 2

III IV V VI VII VII IX X0

10

20

30

nr.zile

TG.JIU

med lunara 0 2 11 20 27 26 12 2

III IV V VI VII VII IX X

0

10

20

30

nr.zile

APA NEAGRA

med lunara 0 1 8 18 25 24 11 1

III IV V VI VII VII IX X0

10

20

nr.zilePOLOVRAGI

med lunara 0 0 4 12 19 18 6 1

III IV V VI VII VII IX X

Fig. 4. Evoluţia numărului zilelor de vară în cursul anului Summer days evolution during the year

În cursul anului, cu totul excepţional s-au înregistrat zile de vară în luna

martie. Astfel, la Râmnicu Vâlcea s-a înregistrat câte o zi de vară în anii: 1975, 1977 şi 1983, iar la Târgu Jiu în anii: 1977, 1989 şi 1990, în schimb la Apa Neagră s-au înregistrat câte 2 zile de vară în anii 1977 şi 1990 şi doar o zi în anul 1989.

Datele meteorologice înregistrate la staţiile meteorologice avute în vedere denotă faptul că în decursul unui an, zilele de vară sunt specifice semestrului cald al anului, iar numărul cel mai redus al zilelor de vară se înregistrează în lunile aprilie şi octombrie (fig. 4).

La Polovragi nu se înregistrează zile de vară în luna martie, iar în luna aprilie, cu totul excepţional, s-au semnalat zile de vară în anii 1989, 1992 şi 1998; în luna mai s-au înregistrat doar 3 zile de vară, iar acest lucru este consecinţa condiţiilor fizico-geografice specifice (altitudine, influenţa muntelui).

Celelalte staţii meteorologice luate în studiu prezintă în luna aprilie, în medie, câte o zi sau două zile de vară, iar în luna mai 8, 9 sau 10 zile de vară (tabelul 3).

Acest indice bioclimatic, fiind specific anotimpului de vară, la toate staţiile meteorologice s-au semnalat, în medie peste 12 zile de vară pentru perioada iunie-august, cele mai mari valori medii lunare fiind 27 şi s-au înregistrat, în luna iulie, la Târgu Jiu.

În luna iunie se înregistrează 18, 19 sau 20 de zile de vară (la Târgu Jiu, Râmnicu Vâlcea şi Apa Neagră) sau cel mai puţin 12 zile de vară, la Polovragi.

Desigur, lunile cu cele mai importante valori ale acestui parametru sunt lunile iulie şi august, cu valori medii apropiate (peste 20 de zile) la cele 3 staţii meteorologice (Târgu Jiu, Râmnicu Vâlcea şi Apa Neagră) şi 18-19 zile de vară la Polovragi.

43

44

În luna septembrie se înregistrează, în medie 11-12 zile de vară (Râmnicu Vâlcea, Târgu Jiu şi Apa Neagră), mai puţin la Polovragi, doar 6 zile, iar în octombrie s-au semnalat, în medie, 1-2 zile de vară, la toate staţiile meteorologice luate în studiu.

Datorită incidenţei considerabile a zilelor de vară în lunile iunie, iulie şi august se poate aprecia că în aceste zile toride, organismul uman este supus unor ample procese de termoreglare, fiind nevoit să-şi reducă posibilitatea de supraîncălzire, declanşându-se termoliza.

CONCLUZII

Numărul zilelor de vară poate fi considerat un indicator sugestiv pentru

ilustrarea potenţialului climatic, deosebit de important pentru balneologie, turism şi sănătate.

Datorită poziţiei fizico-geografice a depresiunilor subcarpatice din nordul Olteniei, aflate, în anotimpul cald, sub influenţa unor mase de aer de origine tropicală, incidenţa zilelor de vară este specifică lunilor iunie, iulie şi august, cu o frecvenţă mai mare în lunile iulie şi august.

Atunci când, în această perioadă, temperatura ridicată a aerului este însoţită şi de insolaţie mare, de deficit de umezeală sau poluare, organismul uman este vulnerabil.

Valorilor însemnate ale acestui parametru în oraşe ilustrează faptul că mediul urban este mai agresiv pentru om decât cel rural.

Cunoaşterea numărului zilelor de vară, ce reprezintă un factor biotrop important este necesară pentru a preveni unele consecinţe grave asupra stării de sănătate a persoanelor vulnerabile, vârstnici, copii sau persoane cu suferinţe respiratorii, dar şi pentru a stabili perioada optimă, pentru practicarea curei balneare în staţiunile balneare din depresiunile subcarpatice din nordul Olteniei.

BIBLIOGRAFIE

Bogdan, Octavia (1980), Potenţialul climatic al Bărăganului, Editura Academiei, Bucureşti.

Bogdan, Octavia, Niculescu, Elena (1999), Riscurile climatice din România, Institutul de Geografie al Academiei Române, Bucureşti, 280 p.

Beltrando, G. (2004), Les climats. Processus, variabilite et risques, Armand Colin, Paris, pg. 205-208.

Besancenot, J.P. (1990), Climat et tourism, Masson, Paris. Ţâşte, D., Bacinschi, D., Nor, R. (1965), Dicţionar meteorologic, CSA, IM, Bucureşti,

pg. 202. * * * (1962), Clima R.S.R., I, CSA, IM, Bucureşti. * * * (1983), Geografia României, I, Geografia Fizică, Editura Academiei, Bucureşti.

45

METODOLOGIE DE DETERMINARE A DEBITELOR MAXIME DE DIFERITE ASIGURĂRI ÎN BAZINE HIDROGRAFICE MICI,

UTILIZÂND SERII SINTETICE DE DEBITE MAXIME

Simona MATREATA∗, Marius MATREATA∗

Cuvinte-cheie: debite maxime de diferite asigurări, simulări Monte Carlo, model ploaie-scurgere. Key-words: maximum discharges with different return periods, Monte Carlo simulations, rainfall – runoff model.

Methodology for estimation of the maximum discharges, for different return periods, in small catchments, using generated maximum discharges time series. The paper present a methodology for the maximum discharges estimation in small catchments, using generated maximum discharges time series. The proposed methodology has the following steps: stochastique simulations of the precipitation time series (Monte Carlo simulations); use of the generated precipitations time series as input in a rainfall – runoff model, in order to simulate the corresponding discharges time series (unit hydrograph model – INMH model); use of statistical analysis methods on the simulated discharges, in order to obtain the values of the maximum discharges corresponding to different return periods. The presented methodology was applied on the Jiul de Est – H.S. Livezeni catchment.

INTRODUCERE

În unele cazuri, seriile de date hidrologice sunt prea scurte pentru determinarea frecvenţei viiturilor cu o precizie suficientă utilizând analiza statistică clasică. Totodată, şirurile de date hidrologice devin din ce în ce mai neomogene datorită influenţei umane (schimbări în utilizarea terenurilor, despăduriri, efectul urbanizării etc.). Apare astfel necesitatea de dezvoltare a metodelor de estimare a caracteristicilor statistice pentru serii scurte sau pentru cele influenţate de activităţile umane.

Dacă se dispune de şiruri de precipitaţii pe perioade mai lungi decât şirurile de debite, putem încerca să estimăm caracteristicile statistice ale scurgerii utilizând serii meteorologice ca intrări într-un model ploaie-scurgere, transformând astfel datele meteorologice în debite.

∗ Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor.

METODOLOGIE

Metodologia propusă de determinare a debitelor maxime de diferite asigurări în bazine hidrografice mici, utilizând serii sintetice de debite maxime necesită parcurgerea următoarelor etape:

− simularea stohastică a şirurilor precipitaţiilor, având în vedere că ele sunt mai omogene decât şirurile de debite, iar influenţa umană asupra acestora se simte mai lent decât asupra debitelor – simulări Monte Carlo;

− şirurile de precipitaţii astfel simulate sunt integrate printr-un model matematic ploaie-scurgere rezultând şirul debitelor – model tip HU, modelul IMH;

− aplicarea unui model probabilistic pentru prelucrarea şirului de debite rezultate, în vederea calculării parametrilor statistici necesari proiectării.

Metodologia a fost aplicată în bazinul râului Holod – s.h. Holod (F = 494 km2, Hmed = 301 m).

MODELUL STATISTIC AL INTRĂRILOR METEOROLOGICE (SIMULĂRI MONTE CARLO)

Pentru dezvoltarea modelului statistic al intrărilor meteorologice s-au folosit datele de precipitaţii măsurate pe o perioadă continuă de 10 ani (lunile V-X), între anii 1971-1980, la staţia meteorologică Holod şi posturile pluviometrice Hidişel, Lunca Sprie, Vârciorog, determinându-se şirul duratelor perioadelor uscate (fără precipitaţii), tu, şirul duratelor cu ploaie, tp, şi şirul cantităţilor de ploaie medie corespunzătoare duratelor cu ploaie, pmed.

Ajustarea distribuţiilor teoretice pentru şirurile de date construite s-a realizat cu ajutorul programului STATGRAF ce permite utilizarea mai multor tipuri de distribuţii teoretice: exponenţială, normală, lognormală, Gamma, Weibull etc.

Pentru distribuţia statistică a şirului duratelor fără ploaie precum şi pentru şirul duratelor cu ploaie, cel mai bun rezultat a fost dat de o distribuţie lognormală (fig. 1 şi fig. 2).

Fig. 1. Histograma duratelor fără ploaie fitată cu o distribuţie lognormală

Histogram of „no rain” durations, Log-Normal distribution

Fig. 2. Histograma duratelor cu ploaie fitată cu o distribuţie lognormală Histogram of rainfall events durations, Log-Normal distribution

46

Corelaţia slabă dintre şirul duratelor cu precipitaţii şi şirul stratului precipitat mediu pe bazin a determinat fitarea unei distribuţii şi pentru această variabilă, obţinându-se un bun rezultat cu o distribuţie de tip Weibull (fig. 3).

Fig. 3. Histograma cantităţii de ploaie medie fitată cu o distribuţie Weibull

Histogram of mean rainfall, Weibull distribution

Utilizând parametrii statistici şi distribuţiile teoretice fitate anterior pentru seriile măsurate, cu ajutorul programului STATGRAF s-au generat aleator serii de perioade uscate, serii de perioade cu ploaie şi serii de cantităţi de ploaie.

Pentru determinarea hietogramelor ploilor generate s-au analizat mai întâi hietogramele ploilor înregistrate, observându-se că hietograma tipică a ploilor de vară pentru acest bazin poate fi aproximată cu un triunghi isoscel (factor de formă β=a/b=0.5, fig. 4).

Fig. 4. Tipuri triunghiulare de hietograme ale ploii

Standardized precipitation temporal distribution

Plecând de la această observaţie şi impunând ca suma perioadelor cu ploaie şi a celor fără ploaie să nu depăşească 184 zile (corespunzător perioadei V-X), utilizând un program realizat în limbajul Pascal, HIET.PAS s-au obţinut fişiere cu hietogramele orare ale ploilor generate pentru fiecare sezon (hietograme de tip triunghi isoscel). Pentru determinarea ploii nete pe bazin s-a considerat un coeficient de scurgere, α, constant pe toată durata ploii (α = 0.5, respectiv α = 0.6).

Din datele generate au rezultat 392 de fişiere care reprezintă 392 de ani generaţi. Aceste fişiere cu hietogramele orare ale ploilor nete generate au constituit intrările în modelul ploaie-scurgere.

47

48

MODELAREA PROCESULUI PLOAIE-SCURGERE (HU – MODELUL IMH)

Pentru modelarea procesului ploaie-scurgere s-a optat pentru un model

conceptual de tip hidrograf unitar (HU) – modelul IMH, unul dintre cele mai importante instrumente de investigare a procesului ploaie-scurgere în bazine mici.

Modelul IMH presupune că modificarea ploii nete în hidrograful scurgerii de suprafaţă se datoreşte proceselor de translaţie şi de atenuare. Procesul de translaţie este simulat cu ajutorul unor canale liniare în serie, iar procesul de atenuare cu ajutorul unui rezervor liniar.

Calibrarea modelului s-a realizat pe baza viiturilor şi a precipitaţiilor corespunzătoare înregistrate în perioadele: 12-16.VII.1972, 9-15.V.1973, 10-17.VI.1974, 30.VI-5.VII.1975.

Utilizând programul VIITURI.PAS realizat în limbajul Pascal au rezultat hidrografele orare corespunzătoare precipitaţiilor generate.

Astfel, cu modelul de generare a precipitaţiilor (simulări Monte Carlo) şi modelul ploaie-scurgere de tip HU se poate genera un număr foarte mare de ploi şi hidrografe asociate pentru diverse forme de hietograme ale ploilor (triunghi isoscel β=0.5 sau triunghi oarecare β≠0.5), precum şi pentru diverşi coeficienţi de scurgere.

Pentru fiecare an generat s-a selectat viitura de debit maxim, constituindu-se şirul de debitelor maxime anuale sintetice corespunzătoare celor două scenarii α=0.5, respectiv α=0.6.

MODEL PROBABILISTIC PENTRU PRELUCRAREA

ŞIRURILOR DE DEBITE REZULTATE Şirurile de debite maxime sintetice din anii generaţi au fost prelucrate

statistic cu programul ASIG, obţinându-se curbe de asigurare pentru cele două scenarii/ipoteze (fig. 5 şi 6).

Pentru verificare s-a utilizat şirul de debite maxime anuale înregistrate la staţia hidrometrică Holod (perioada 1952-2001), a cărui curbă de probabilitate empirică/teoretică (fig. 7) s-a comparat cu cea rezultată din prelucrarea valorilor simulate în cazul celor două scenarii/ipoteze.

Pentru debitul cu probabilitatea 1% s-au obţinut valorile 280 mc/s pentru ipoteza α = 0.5, β = 0.5 şi respectiv 335 mc/s pentru ipoteza α = 0.6, β = 0.5 faţă de valoarea de 270 mc/s obţinută prin prelucrarea datelor reale înregistrate (valoare dată şi în Cadastrul parametrilor ai râurilor din România, ediţia 1988).

Rezultatele apropiate obţinute confirmă viabilitatea metodologiei de deter-minare a debitelor maxime, cu diferite probabilităţi de depăşire, prin prelucrarea statistică a seriei de debite generate prin aplicarea unui model ploaie-scurgere asupra seriei de precipitaţii generate prin simulări Monte Carlo.

Fig. 5. Diagrama de probabilitate – râul Holod, s.h. Holod (date generate)

coeficient de scurgere α= 0.5 Probability diagram – River Holod, Station Holod, generated data for a runoff coefficient of 0.5

Fig. 6. Diagrama de probabilitate – râul Holod, s.h. Holod (date generate)

coeficient de scurgere = 0.6 Probability diagram – River Holod, Station Holod, generated data for a runoff coefficient of 0.6

49

Fig. 7. Diagrama de probabilitate – râul Holod, s.h. Holod (date înregistrate 1952-2001)

Probability diagram – River Holod, Station Holod, observed data (1952-2001)

CONCLUZII

Metodologia bazată pe simulări Monte Carlo ale ploilor şi modelul HU pentru procesul ploaie-scurgere permite compararea valorilor debitelor maxime pentru o gamă mare de scenarii ploaie-scurgere caracterizate de diferite valori ale coeficientului de scurgere (α) şi forme de distribuţie diferită a hietogramei ploii (β).

De asemenea, metodologia oferă posibilitatea calculării viiturii maxime probabile pentru diferite distribuţii – scenarii ale precipitaţiei maxime probabile. Permite totodată luarea în considerare, în cadrul procesului de generare a ploilor şi a unor scenarii de schimbări climatice.

BIBLIOGRAFIE

Corbuş, C. (1992), Instrucţiuni de utilizare a programului ASIG, INMH, Bucureşti. Stănescu, V. (1985), Modele matematice în hidrologie, IMH, Bucureşti. Stănescu, V., Roman, P., Manoliu, M. (1983), Modele matematice în hidrologie, Cursuri

postuniversitare, Institutul Politehnic, Bucureşti. Şerban, P., Stănescu, V., Roman, P. (1989), Hidrologie dinamică, Editura Tehnică,

Bucureşti.

50

51

FRACTALITATEA REŢELEI HIDROGRAFICE DIN BAZINUL SLĂNICUL BUZĂULUI

Ion ZĂVOIANU∗

Concepte-cheie: geometrie fractală, fractali, bazinul Slănicul Buzăului. Key-words: fractals geometry, fractals, Buzău’s Slănic. The fractal dimension of the hydrographic network in the Buzău’s Slănic River basin. The first part of the paper conveys some general aspects concerning the topology, geometry and fractal dimension of the hydrographic network of this left tributary of the Buzău River. The studied area is located in the Curvature Subcarpathians, noticeable by active tectonics, great rock variety and high slopes, all of which having influence upon the sinuosity of the natural channels. The Horton-Strahler classification of the stream network showed an increasing of the sinuosity as proportional with the stream order, this also meaning an increase of the fractal dimension.

INTRODUCERE

Ultima jumătate a secolului XX s-a remarcat printr-o serie de descoperiri care au contribuit la dezvoltarea cercetării ştiinţifice, în general, şi a geomorfometriei, în special. Astfel, în 1945, Horton a inversat sistemul de clasificare a reţelei hidrografice descoperind legile fundamentale de probabilitate după care se dezvoltă reţeaua hidrografică şi elementele ei morfometrice.

În 1951, L.V. Bertalanffy fundamentează teoria sistemelor cu care ocazie remarcă faptul că foarte multe domenii ale ştiinţelor au concepţii şi puncte de vedere similare, în timp ce multe legi ale naturii sunt identice cu cele din fizică. Teoria sistemelor aplicată iniţial în biologie s-a dovedit a fi un succes şi pentru alte domenii, principiile ei fiind universal valabile şi pentru geografie cu toate ramurile ei. Ea este de mare ajutor pentru domeniile nefizice ale ştiinţelor, prin aplicarea unor principii valabile de la ştiinţele individuale la universale, tinzând astfel spre unitatea ştiinţei.

Aplicarea teoriei sistemelor în cercetarea geografică s-a dovedit foarte utilă pentru cercetare deoarece, de la local la întregul planetar, geografia operează cu sisteme deschise care au în permanenţă schimburi de materie, energie şi informaţie cu mediul înconjurător, schimburi care le asigură dinamica şi evoluţia în timp. Avantajul teoriei constă în faptul că sistemul nu are limite impuse, principiile fiind universal valabile de la nivel local la planetar şi de la micro la macro forme.

În ultimul sfert de secol s-a fundamentat de către matematicianul Mandelbrot, prin lucrările sale din 1977 şi în special prin lucrarea de bază

∗ Universitatea Spiru Haret, Facultatea de Geografie, Bucureşti.

52

Geometria fractală a naturii publicată în 1983, conceptul de geometrie fractală are aplicaţii în foarte multe domenii de cercetare.

Timp de două milenii, s-a lucrat şi s-au interpretat dimensiunile lumii reale, în termenii geometriei euclidiene care lucrează cu puncte, linii, suprafeţe şi volume definite de numărul de coordonate necesare pentru a le identifica, acestea fiind numere întregi şi pozitive. Dacă pentru a defini un punct sunt necesare două coordonate, acesta are dimensiunea euclidiană DE = 2. Pentru a defini un punct pe o suprafaţă sunt necesare 3 coordonate, dimensiunea euclidiană DE = 3.

Dimensiunea topologică este apropiată de cea euclidiană dar aceasta atribuie

dimensiunea „0” punctului (DT = 0), dimensiunea 1 liniei, 2 suprafeţei şi 3 volumului. De exemplu, un punct pe o coală de hârtie nu are nicio dimensiune deci DT = 0. O linie are o singură dimensiune de lungime, fără înălţime sau lăţime şi DT = 1. Un plan are două dimensiuni de lungime şi lăţime (DT = 2), iar spaţiul are dimensiunile de lungime, lăţime şi înălţime care pot fi extinse la infinit în toate direcţiile (DT = 3). Toate aceste dimensiuni sunt numere întregi şi pozitive.

Spre deosebire de aceste concepte care s-au impus şi s-au folosit timp de două milenii, în ultimul sfert de secol al celui de-al doilea mileniu a apărut un concept nou al geometriei fractale fundamentat de matematicianul francez Mandelbrot. Termenul de fractal este un neologism care provine de la cuvântul latin fractus care înseamnă neregulat, spart, cu dimensiuni fracţionare. Adjectivul de fractal acordat unei figuri geometrice sau unui obiect natural presupune că:

– părţile obiectului (linii, planuri, volume) au aceeaşi formă şi structură cu întregul chiar dacă sunt la scări diferite;

– forma obiectului este neregulată sau fragmentată, oricare ar fi scara; – conţine elemente distincte la scări foarte diferite. Termenul, propus în 1977, exprimă ideea de mult existentă în cartografie, şi

anume aceea de generalizare în funcţie de scară. Dacă măsurăm, de exemplu, o linie de pe o hartă (o curbă de nivel, un drum, un râu) la două scări diferite, lungimea va creşte la scara mai mare cu mai mult decât raportul celor două scări. Diferenţa se explică prin faptul că pe scara mai mare vor apărea mai multe detalii care pot fi evaluate prin măsurare şi ca urmare lungimea creşte corespunzător. Fractalii exprimă deci ideea prezentă în cartografie că obiectele cartografice îşi modifică dimensiunile odată cu schimbarea scări.

Termenul de fractal apare ca o dimensiune fracţionară (deci nu întreg) care ne arată gradul de complexitate a unui obiect geometric neregulat pe toate scările, încât apare ca „spart”. Astfel, fractalii, în funcţie de scară, au detalii infinite şi o structură similară la diferite niveluri de aprofundare. Prin fundamentarea dată de autor şi prin rapida aplicare în foarte multe domenii, teoria fractalilor reprezintă una din cele mai profunde schimbări în modul de analiză ştiinţifică a fenomenelor şi a lumii materiale în general. Se apreciază deja că este un concept la fel de important ca mecanica cuantică, teoria relativităţii sau structura ADN-ului cu aplicaţii în foarte multe domenii ca geoştiinţele, biologia, astronomia, meteorologia, oceanografia ş.a.

Geometria fractală este deci o nouă ramură a matematicilor care studiază proprietăţile şi comportamentul fractalilor, putându-se astfel descrie foarte multe

53

aspecte, care prin geometria clasică sunt greu de explicat. Şi în geometria fractală se lucrează cu puncte, linii, suprafeţe şi volume dar dimensiunile acestora nu mai apar ca numere întregi, ci ca neîntregi, fracţionare, deci numere reale.

Dacă o linie dreaptă are o dimensiune topologică şi fractală de 1, una curbă sau frântă va avea o dimensiune topologică tot de 1, dar dimensiunea fractală va fi >1. Deci o linie curbă, ondulată sau frântă va fi caracterizată mai precis de dimensiunea fractală care va fi cu atât mai mare, cuprinsă între 1 şi 2, cu cât gradul de complexitate al ei va fi mai mare. Luând, de exemplu, un curs natural de apă, acesta nu poate fi o linie dreaptă, decât pe sectoare foarte mici şi ca urmare, cu cât gradul său de sinuozitate este mai mare, cu atât dimensiunea lui fractală va fi mai mare, cuprinsă între 1 şi 2. O dimensiune fractală mică înseamnă că linia curbă analizată se apropie de linia dreaptă şi va suferi puţine schimbări la modificarea de scară, în timp ce o dimensiune fractală mare presupune modificări mari odată cu generalizarea scării. Astfel o dimensiune fractală de 1,5 va pierde prin generalizare cu mult mai mult în comparaţie cu una care are dimensiune fractală de 1,1. Pornind de aici, o suprafaţă va avea dimensiuni fractale între 2 şi 3, iar un volum mai mari de 3.

Dimensiunea fractală este deci o mărime statistică care permite o aproximare

a gradului de complexitate sau de fragmentare a unui obiect natural, în cazul de faţă a unei linii, a cât de mult contribuie aceasta la umplerea spaţiului. Astfel ea oferă cercetării o nouă metodă de cuantificare a multor modele geografice, mult mai precise ca cele descrise calitativ anterior.

În geografie conceptul are capacitatea de a cuantifica foarte multe variabile geografice sau fenomene, dar şi pentru a genera modelul real al terenului cu ajutorul dimensiunii fractale. Aspectul neregulat al unei linii de pe o hartă la diferite scări poate fi mai bine cuantificat. Cu ajutorul dimensiunii fractale, se poate determina lungimea reală a ţărmurilor unei insule sau lac, a reţelei hidrografice, a reţelei de transport, a curbelor de nivel ş.a. Suprafaţa topografică a terenului are o dimensiune fractală, proprietate utilizată în realizarea modelului numeric al terenului. Natura fractală a variabilelor geografice va permite stabilirea relaţiilor dintre perimetrul şi suprafaţa bazinelor geografice, a aglomerărilor umane, a modelelor de utilizare a terenurilor, la simularea proceselor de creştere urbană ş.a.

Determinarea dimensiunii fractale presupune existenţa la obiectele fractale a unei proprietăţi denumită autosimilaritate sau homotetie internă. Aceasta presupune că toate elementele unei curbe sunt autosimilare cu întregul, deci obiectul păstrează acelaşi aspect la orice scară. Imaginea unui sector de râu la scara 1:100 000 este aceeaşi cu cea de la scara 1:400 000, dar din cauza generalizării de scară, lungimea lui cartografică va fi diferită. Relaţia dintre mărime şi scară reprezintă în aceste condiţii o „invariabilitate de scară” sau, altfel spus, anumite aspecte ale unui proces sau fenomen sunt invariabile la schimbările de scară.

Autosimilaritatea poate fi la rândul ei: – autosimilaritate geometrică – atunci când atât la scări mari cât şi la scări mici

există o egalitate strictă, fapt care nu se întâmplă la obiectele şi fenomenele naturale; – autosimilaritate statistică – când egalitatea se explică în termenii distribuţiei

de probabilitate, aşa cum se întâlneşte la fenomenele naturale. Un sector de râu

prezintă fenomenul de autosimilaritate statistică dacă la orice scară arată la fel sau dacă părţile întregului arată aceleaşi proprietăţi statistice la diferite scări.

FRACTALITATEA REŢELEI HIDROGRAFICE

Procesul de formare a albiilor de râu, ca foarte multe procese din natură, este

foarte complex implicând o mulţime de factori. Este normal deci ca în natură forma planică a albiilor de rău să se abată mai mult sau mai puţin de la linia dreaptă. În ansamblu, un curs de apă, în funcţie de scara de reprezentare planică, suferă un grad mai mare sau mai mic de generalizare. Aceasta presupune că, cu cât scara hărţii este mai mare cu atât mai multe detalii vor fi luate în considerare.

Pentru a vedea în ce măsură lungimea unui curs de apă depinde de scara de lucru şi de gradul de sinuozitate analizăm un sector de râu ipotetic, situat între două puncte alese cu aceeaşi distanţă între ele în linie dreaptă (fig. 1). Între punctele alese reprezentăm patru cursuri de apă cu diferite grade de sinuozitate, la patru scări

diferite: 1:200 000, 1:100 000, 1:50 000 şi 1: 25 000. Măsurăm lungimea primului curs la scara

1: 200 000 cu un distanţier care are o deschidere notată r de 0,5 cm (1 km). Parcurgem cu distanţierul lungimea primului curs şi din multiplicarea numărului de paşi cu mărimea deschiderii distanţierului (în metri) vom obţine lungimea (L) a cursului de apă:

L = Nr sau N = r-1 (1) Acordând exponentului o valoare fracţionară D,

mai mare ca unitatea, se obţine o mărime A independentă de r (Tarboton, Bras, Rodriguez-Iturbe, 1988; Turcotte, 1992):

A = NrD = constant sau N = Ar-D (2) Sau logaritmată vom avea: Log N = -D log r + log A Mandelbrot denumeşte această mărime D

dimensiune fractală. Din cele prezentate se poate

deduce că lungimea (L) a cursului de apă este:

54

L = A r1-D (3) Pentru a determina dimensiunea fractală D sau

panta dreptei de regresie rezultată din reprezentarea grafică a logaritmilor numărului de paşi în funcţie de

mărimea deschiderii diapazonului (în metri) se repetă operaţia de măsurare a reprezentării planice a cursului de apă şi la celelalte scări menţionate. Valorile numărului de paşi obţinuţi pentru toate cele patru scări de reprezentare se logaritmează şi se reprezintă grafic în funcţie de logaritmul mărimii diapazonului în metri. Se observă că valorile se corelează foarte bine şi precizează o curbă de tip hiperbolă care arată că, dacă deschiderea diapazonului tinde către zero, atunci numărul de paşi tinde către infinit. Ecuaţia dreptei obţinute precizează dimensiunea

Fig. 1. Sectoare de râu cudiferite grade de sinuozitate River sectors with differentdegree of sinuozity

fractală care întotdeauna este mai mare ca unitatea, dar nu mai mare de doi. În cazul în care se lucrează cu logaritmii lungimilor se impune a se avea în

vedere că dimensiunea fractală se obţine din relaţia (3). Procedând asemănător la toate cele patru cursuri de apă cu diferite grade de

sinuozitate şi analizând dimensiunile fractale obţinute sau pantele dreptelor, vom remarca faptul că, pentru un curs care se apropie de linia dreaptă, dimensiunea fractală este foarte apropiată de unitate şi cu cât gradul de sinuozitate al cursului creşte, cu atât dimensiunea fractală are valori mai mari (fig. 2). Este evident că o micşorare a scării de reprezentare determină o scădere a preciziei, în timp ce o mărire scoate în evidenţă mai multe detalii care pot fi evaluate şi ca urmare lungimea reală va creşte.

Fig. 2. Determinarea dimensiunii fractale pentru sectoarele de rău 1 şi 4 Determination of fractal dimension for 1 and 4 river sectors

Aplicând la reţeaua hidrografică din bazinul Slănicul Buzăului, afluent pe stânga al Buzăului în zona subcarpatică, s-a analizat variaţia dimensiunii fractale nu pentru întreaga reţea, ci pe ordine de mărime, de la ordinul trei la şase. Folosind acelaşi procedeu şi aceleaşi scări de reprezentare s-a măsurat lungimea cursurilor de la ordinul 3 la 6 la diferite scări cu aceeaşi deschidere a compasului, dar cu mărimi diferite în funcţie de scară şi s-a obţinut un set de valori ale numărului de paşi şi ale lungimilor totale aferente fiecărui ordin.

Logaritmarea valorilor şi reprezentarea grafică dovedeşte că între logaritmii numărului de paşi şi ai mărimii deschiderii diapazonului în metri există o relaţie clară pentru fiecare ordin de mărime al reţelei de râuri, care permite determinarea pantei dreptei sau a dimensiunii fractale, în coordonate logaritmice.

Grafice clare se pot obţine şi pentru relaţia existentă între logaritmii lungimii reţelei de râuri pe ordine de mărime şi ai mărimii deschiderii diapazonului în metri. În acest caz valorile pantei sunt subunitare, foarte puţin diferite de zero iar determinarea dimensiunii fractale presupune apelarea la relaţia (3).

Comparând valorile dimensiunilor fractale determinate pentru cele patru ordine de mărime a segmentelor de râu, apare clar că valorile dimensiunii fractale cresc proporţional cu creşterea ordinului de mărime a segmentelor de râu (fig. 3). Faptul presupune că organismele elementare de primul ordin, care au şi cele mai mari pante, dezvoltate în marea parte a cazurilor pe formaţiuni geologice omogene au şi traseele

55

cu cel mai mic coeficient de sinuozitate şi deci o dimensiune fractală foarte apropiată de unitate.

Fig. 3. Determinarea

dimensiunii fractale pentru cursurile de ordinul 3 şi 6 din bazinul râului Slănic Determination of fractal dimension for 3 and 6 river order, from Slănic River basin

Pe măsură ce ordinul de mărime al cursurilor creşte, sporeşte complexitatea formării şi evoluţiei albiilor proporţional cu creşterea debitelor şi scăderea pantelor în profil longitudinal. Deci la segmentele de râu de ordine mai mari la care începe a se defini o albie majoră cu accentuarea proceselor de eroziune laterală, creşte gradul de sinuozitate şi implicit dimensiunea fractală.

Având în vedere că bazinul Slănicului se află în arealul Subcarpaţilor de la Curbură, cu o neotectonică activă, cu o mare diversitate de rocă, cu pante mari ale reliefului şi ale segmentelor de râu şi coeficientul de sinuozitate al segmentelor de râu va fi legat de ordinul de mărime. Faptul este normal dacă avem în vedere că o creştere a ordinului de mărime a segmentelor de râu implică o creştere a suprafeţei bazinelor, a debitelor de apă proporţional cu scăderea pantelor în profil longitudinal care favorizează o creştere a coeficientului de sinuozitate şi implicit a dimensiunii fractale care în cazul analizat variază între 1,0 şi 1,10.

BIBLIOGRAFIE

Bertalanffy, -L. Von (1951), An Outline of General System Theory, Br. J. Philos. Sci., 1. Grecu, Florina, Comănescu, Laura (1998), Studiul reliefului. Îndrumător pentru lucrări

practice, Editura Universităţii din Bucureşti. Grecu, Florina (1999), Teoriile morfologice – semnificaţia reliefogenă, Comunicări de

geografie, vol. III, Editura Universităţii, Bucureşti. Mandelbrot, B.B. (1983), The Fractal Geometry of Nature, W.H. Freeman, New York. Nikora, I.V. (1991), Fractal Structures of River Plan Form, Water Resources Research, vol.

27, no. 6. Roach, D.E., Fowler, A.D. (1993), Dimensionality Analysis of Patterns Fractal

Measurements, Computers & Geosciences, vol. 19, no.6. Tarboton, D.G., Bras, R.L., Rodriguez-Iturbe, I. (1988), The Fractal Nature of River

Networks, Water Resources Research, vol. 24, no. 8. Turcotte, D.L. (1992), Fractal and Chaos in Geology and Geophysics, Cambridge University

Press, New York.

56

57

SCURGEREA MINIMĂ ZILNICĂ PE RÂURILE DIN BAZINUL HIDROGRAFIC PRUT

Florin VARTOLOMEI*

Cuvinte-cheie: bazinul hidrografic Prut, scurgere minimă, probabilitate. Key-words: Prut catchment, minimum flow, probability. Minimum daily flow on the rivers from Prut catchment. The minimum flow in a catchment as Prut River becomes the main aspect for the economical utilities, especially. This study presents the analysis of minimum daily flow for the main hydrometrical stations on Prut tributaries, but the main control sections on the Prut River. Due to the special climatic conditions of the basin, the minimum monthly flow with both annual and seasonal overpassing probability of 80%, 90%, 95% often gets values of only liters per second. Data base represented in this study was calculated for an annual parameter and for the characteristical season, IV-XI month. There were indicated values for an annual seasonal IV-XI overpassing probability of 80%, 90%, 95% and 97% for the main hydrometrical stations in Prut catchment.

CARACTERE GENERALE

Scurgerea apei în bazinul Prutului reprezintă produsul climei temperat-continentale în condiţiile specifice Podişului Moldovenesc. Aceasta are o variaţie în timp, legată de evoluţia factorilor climatici, şi una spaţială, dependentă de condiţiile de relief, rocă, sol, vegetaţie şi de activitatea omului. Principalele caracteristici ale scurgerii sunt determinate de variaţiile ei anotimpuale, altitudinale, latitudinale, de torenţialitate şi de factorii azonali. Scurgerea medie multianuală este un indicator al resurselor de apă, iar valorile ei arată măsura potenţialului resurselor de apă al râurilor aferente acestui bazin hidrografic.

Scurgerea minimă se înregistrează în perioada de iarnă, când o parte din debitul lichid este cantonat sub formă de gheaţă, sau în perioada de vară, când seceta prelungită poate afecta scurgerea de suprafaţă, determinând secarea râurilor, fenomen care este frecvent în Podişul Moldovei, în mod special în cursul inferior al Prutului şi pe afluenţii acestuia. De exemplu, pentru staţiile din bazinul Prutului scurgerea minimă anuală înregistrează valori cuprinse între 0,08 m3/s la staţia Murgeni pe râul Elan (în anul 1968) şi 0,02 m3/s la staţia Iaşi pe râul Nicolina, în anul 1954 (aceasta fiind şi valoarea cea mai mică de pe întregul bazin). Trebuie menţionat că valorile subliniate se referă la perioada de măsurători cuprinsă între 1952 şi 1990.

* Universitatea Spiru Haret, Facultatea de Geografie, Bucureşti.

58

SINTEZE ŞI INTERPRETĂRI

Regimul scurgerii zilnice în interiorul anului poate fi caracterizat printr-o serie de indici dintre care cel mai important este KZm (coeficientul modul minim zilnic). Acesta este raportul dintre debitul mediu zilnic minim anual (QZm) şi debitul mediu multianual (Q), calculat prin relaţia: KZm= QZm/Q. Valorile determinate sunt utilizate la calculul indicelui general KZ, care este raportul dintre KZM (coeficientul modul maxim zilnic) şi KZm (coeficientul modul minim zilnic).

Pe afluenţii Prutului, KZm variază în limite foarte largi1, datorită pantelor scăzute care reţin precipitaţiile în perioada de vară, favorizând procesul de evapotranspiraţie. Unele râuri prezintă chiar şi fenomenul secării. Astfel, coeficientul modul minim zilnic prezintă valori cuprinse între 0,003 pe Jijia, la postul hidrometric Cârpiţi-Victoria, şi 0,280, tot pe râul Jijia, la postul hidrometric Dorohoi. Pe cea mai mare parte din bazinul hidrografic Prut se constată valori ale KZm foarte reduse, în general sub 0,1, după cum urmează: 0,061 la postul hidrometric Todireni pe Jijia, 0,072 la postul hidrometric Iaşi amonte Nicolina pe Bahlui, 0,062 la postul hidrometric Iaşi pe Nicolina, 0,032 la postul hidrometric Bădeni Hârlău pe Bahlui. În sectorul inferior al bazinului Prutului, valorile KZm sunt cuprinse între 0,038 pe Elan, la postul hidrometric Murgeni, şi 0,107 pe Covurlui, la postul hidrometric Fârţăneşti. Prutul prezintă un coeficient modul minim zilnic de 0,110 la postul hidrometric Ungheni. O mare influenţă asupra regularizării scurgerii de suprafaţă o au amenajările antropice din lungul afluenţilor Prutului (iazurile şi heleşteele), precum şi lacul de acumulare de la Stânca-Costeşti.

Condiţiile speciale de natură hidrometrică fac ca datele de bază utile pentru cunoaşterea scurgerii minime a râurilor să nu fie prea numeroase în cadrul unei precizii acceptabile.

Modalitatea de calcul pentru valorile debitului mediu minim zilnic cu asigurările de 80, 90, 95, 97% a fost următoarea:

− din tabelele cu mediile zilnice se extrag valorile: cea mai mică din lunile din întreg anul, pe de-o parte, şi cea mai mică din lunile IV-XI, pe de altă parte, rezultând un debit mediu lunar minim anual şi unul pe lunile IV-XI;

− acestea se tabelează separat, se ordonează descrescător şi se calculează probabilităţile p%, utilizând tabelele Kriţki-Menkel;

− perechile de valori debit-probabilitate p% se reprezintă grafic pe diagrama curbei de asigurare, separat atât pentru nivelul anual, cât şi pentru cel pe lunile IV-XI.

− se extrag valorile cu asigurările menţionate mai sus după trasarea curbei (tabelul 1).

1 Pentru zona din care face parte Bazinul Prutului, limitele normale de variaţie sunt

cuprinse între 0,001-0,01.

59

La nivel anual în bazinele hidrografice cu suprafeţe mici fenomenul de

secare este foarte frecvent. Valorile debitelor minime zilnice cu probabilitate de depăşire de 80, 90, 95, 97%, s-au calculat pentru cele mai importante staţii din bazinul hidrografic Prut (tabelul 1).

Tabelul 1. Debitele minime zilnice cu diverse probabilităţi de depăşire în bazinul

Prutului (la nivel anual) Minimum daily flow with various annual overpassing probability in Prut catchment

Staţia-râul 80% 90% 95% 97%

Dorohoi-Jijia 0,0004 0,001 0 0 Dângeni-Jijia 0,011 0,004 0,0001 0 Todireni-Jijia 0,023 0,011 0,005 0,002 N.Bălcescu-Miletin 0,001 0 0 0 Hârlău-Bahlui 0,004 0 0 0 Pd.Iloaiei-Bahlui 0,017 0,005 0 0 Iaşi-Bahlui 0,016 0,03 0,019 0,009 Iaşi-Vămeşoaia 0,001 0 0 0 Iaşi-Nicolina 0,0005 0 0 0 Tupilaţi-Elan 0,001 0,0005 0 0 Fârţăneşti-Chineja 0,022 0,011 0,004 0,001

După cum se observă, atât din datele din tabelul 1, cât şi din reprezentarea

grafică (fig. 1) a variaţiei debitelor medii minime zilnice, la nivel anual, valorile cele mai mari se înregistrează, la toate asigurările luate în calcul, la staţiile hidrometrice din aval de marile folosinţe din bazin, şi anume: staţia Todireni pe Jijia (după salba de iazuri, cu rol regularizator) şi staţia Iaşi pe Bahlui (cu o serie de acumulări, foste rezervaţii naturale, pentru alimentarea cu apă a localităţii Iaşi, de ex. ac. Chiriţa etc).

Se remarcă valorile foarte apropiate de fenomenul de secare ale asigurării de 97% pentru majoritatea staţiilor din bazin, singura staţie (cu valoare de ordinul l/s) cu un debit asigurat artificial este Iaşi pe Bahlui.

Staţiile Iaşi pe Nicolina, Iaşi pe Vămeşoaia, Hârlău pe Bahlui şi N. Bălcescu pe Miletin din sectorul mijlociu al bazinului, precum şi Tupilaţi pe Elan din sectorul inferior şi staţia Dorohoi pe Jijia din sectorul superior constituie seria de staţii la care se remarcă cel mai adesea fenomenul de secare în timpul anului.

0

0,005

0,01

0,015

0,02

0,025

0,03

0,035

Dor

ohoi

-Jiji

a

Dân

geni

-Jiji

a

Todi

reni

-Jiji

a

N.Băl

cesc

u-M

iletin

Hâr

lău-

Bahl

ui

Pd.Il

oaie

i-Bah

lui

Iaşi

-Bah

lui

Iaşi

-Văm

eşoa

ia

Iaşi

-Nic

olin

a

Tupi

laţi-

Ela

n

Fârţă

neşt

i-Chi

neja

Qm

in (m

c/s)

80%90%95%97%

Fig. 1. Debitele minime zilnice cu probabilitatea de depăşire de 80%,90%,95% şi 97%

la nivel anual, la principalele staţii hidrometrice din bazinul Prutului Minimum daily flow with an annual overpassing probability of 80%,

90%, 95% and 97% for the main hidrometrical stations in Prut catchment

Tabelul 2. Debitele minime zilnice cu diverse probabilităţi de depăşire în bazinul Prutului (lunile IV-XI) Minimum daily flow with various overpassing probability in Prut catchment (IV-XI).

Staţia-râul 80% 90% 95% 97%

Dorohoi-Jijia 0,006 0,002 0,001 0 Dângeni-Jijia 0,026 0,011 0,001 0 Todireni-Jijia 0,029 0,011 0,005 0,002 N.Bălcescu-Miletin 0,001 0 0 0 Hârlău-Bahlui 0,007 0,001 0 0 Pd.Iloaiei-Bahlui 0,017 0,005 0 0 Iaşi-Bahlui 0,099 0,052 0,034 0,022 Iaşi-Vămeşoaia 0,002 0 0 0 Iaşi-Nicolina 0,001 0,001 0,001 0,001 Tupilaţi-Elan 0,001 0,0005 0,0005 0,0005 Fârţăneşti-Chineja 0,038 0,025 0,015 0,011

60

Din datele centralizate pentru perioada lunilor IV-XI, şi din reprezentarea lor grafică se constată că situaţia staţiilor cu fenomen des de secare este similară, chiar dacă în această analiză a fost exclusă perioada de iarnă (tabelul 2, fig. 2).

Se schimbă, însă foarte puţin situaţia staţiilor Tupilaţi pe Elan şi Iaşi pe Nicolina, prin schimbarea perioadei de calcul. Stocare apei sub forma fenomenelor de iarnă are rolul determinat în apariţia secării pe aceste râuri. Miletinul până la postul N. Bălcescu este cel mai deficitar sector de râu din întreg bazinul Prut, alături de întreg râul Vămeşoaia. La apariţia secetei pe aceste râuri, condiţiilor climatice naturale, destul de vitrege din această parte a României, se adaugă şi influenţa antropică.

Deficitul în bilanţul hidric pe întreg sectorul mijlociu al bazinului Prutului este evident analizând cei doi termeni de bază din ecuaţia bilanţului hidric, precipitaţiile (450-550 mm/an) şi evapotranspiraţia potenţială (650-700 mm/an). Se constată un deficit care variază între 150-200 mm/an. Acest deficit raportat la valorile medii multianuale capătă variaţii anuale şi sezoniere destul de mari, fapt ce determină intervenţia omului pentru a realiza acumulări de apă.

0

0,02

0,04

0,06

0,08

0,1

0,12

Dor

ohoi

-Ji

jia

Todi

reni

-Ji

jia

Hâr

lău-

Bahl

ui

Iaşi

-Bah

lui

Iaşi

-N

icol

ina

Fârţă

neşt

i-C

hine

ja

Qmin (mc/s)

80%90%95%97%

Fig. 2. Debitele minime zilnice cu probabilitatea de depăşire de 80%, 90%, 95% şi 97% în perioada IV-XI, la principalele staţii hidrometrice din bazinul Prutului Minimum daily flow with an overpassing probability of 80%, 90%, 95% and 97% în IV-XI, for the main hidrometrical stations in Prut catchment

Seceta este un fenomen frecvent în sectorul mijlociu al bazinului Prutului

(8-10 intervale secetoase în partea central-estică cu o durată medie de 14-16 zile), înregistrându-se îndeosebi la sfârşitul verii şi toamna, ceea ce determină scurgerea minimă din această perioadă şi chiar secarea afluenţilor mici, lipsind astfel alimentarea superficială a lacurilor din sub-bazinele respective.

Deosebirile privind cantitatea şi regimul precipitaţiilor în bazinul Prutului apar evidente pe lângă repartiţia segmentelor de râu cu secări frecvente şi din

61

62

compararea coeficienţilor pluviometrici, care în partea de N au valori supraunitare cinci luni din an (mai-septembrie), iar în S numai patru luni (mai-august), valorile maxime fiind de 1,9 la Dorohoi şi 1,7 la Iaşi, în luna iunie.

Blocarea precipitaţiilor sub formă de zăpadă cca două luni pe an şi deci sustragerea lor temporară din procesul de alimentare a râurilor şi lacurilor, perioadă în care devin predominante sursele subterane, are ca rezultat pe lângă apariţia secării sau scăderea valorilor medii ale scurgerii minime zilnice şi o creştere a mineralizării apei cu schimbarea raportului dintre conţinutul diferitelor săruri (în iazul Axinte de pe Başeu apa are un grad de mineralizare 663,5 mg/l în mai şi 1086 mg/l în decembrie).

Analiza repartiţiei scurgerii minime zilnice, atât la nivel mediu anual, cât şi la nivel mediu pentru perioada IV-XI, evidenţiază rolul factorilor determinanţi ai scurgerii, clima şi relieful, pe de-o parte, şi mărimea suprafeţei bazinului de recepţie (F, km2), ca regularizator al scurgerii, pe de altă parte.

CONCLUZII Aşadar complexitatea analizei scurgerii minime zilnice atât la nivel anual cât

şi pentru perioada IV-XI, cumulează influenţele factorilor climatici predominanţi, dar şi a factorilor neclimatici, în special litologia, vegetaţia, panta şi amenajările antropice.

Dificultatea determinării cantitative a scurgerii minime zilnice, este evidenţiată şi prin prezentul studiu, care subliniază lipsa de apă de pe afluenţii din acest bazin, precum şi justificarea existenţei micilor acumulări cu volum temporar de apă şi cu mare densitate (cea mai mare din ţară), fapt concluzionat de analiza scurgerii minime lunare, studiu publicat anterior în cadrul aceleiaşi serii.

BIBLIOGRAFIE Amăriucăi, M.V. (1975), Consideraţii privind dezvoltarea activităţii metriei de suprafaţă în

bazinele hidrografice Siret-Prut, Lucrările Staţiunii „Stejarul”, Seria Geologie-Geografie, Pângăraţi.

Diaconu, C., Şerban, P. (1994), Sinteze şi regionalizări hidrologice, Editura Tehnică, Bucureşti.

Dumitrescu, S. (1964), Variaţia scurgerii anuale la râurile din RPR, Hidrotehnica vol. IX, nr. 12, Bucureşti.

Ujvari, I. (1959), Hidrografia RPR, Editura Ştiinţifică, Bucureşti. Ujvari, I. (1972), Geografia apelor României, Editura Ştiinţifică, Bucureşti. * * * (1969), Monografia geografică a RPR, vol. I, Geografie fizică, Editura Academiei

R.P.R., Bucureşti. * * * (1971), Râurile României. Monografie hidrologică, I.M.H., Bucureşti.

63

FENOMENE HIDROLOGICE EXTREME ÎN BAZINUL HIDROGRAFIC BÂRLAD

Silvia CHELCEA∗, Adrian VLĂDUCU∗, Alex PREDA∗

Cuvinte-cheie: secetă, inundaţii, scurgere minimă, scurgere maximă. Key-words: drought, floods, minimum runoff, maximum runoff. Extreme hydrological phenomena in the Barlad River basin. This paper presents special situations encountered in the evolution of water runoff in the Barlad River hydrographic basin (the largest tributary of the Siret River from the point of view of basin surface and length), situated in the Eastern part of Romania. Here, water courses with semi-permanent and temporary flow regime are predominant, and even the main drainage artery of the plateau, the Barlad River, has a semi-permanent flow regime due to small quantities of rainfall. On the other hand, the torrential regime of the Barlad River hydrographic basin, small longitudinal slopes, riverbed which is silted in many sectors, contributes to the flooding of large surfaces from its basin. Beside the knowledge of maximum and minimum runoff characteristics depending on the causal factors, the paper also pursues the discovery pointing out the modification tendencies of river behavior in this hydrographic space, determined either by natural causes (general changes in climate and microclimate) or anthropological (deforestation, forestation, irrigation and drainage, damming of valleys and forming reservoirs, dyke building and water transfer etc.).

Bazinul hidrografic al râului Bârlad este situat în partea de est a ţării, ocupând sectorul central şi sudic al Podişului Moldovei. Datorită poziţiei sale geografice, bazinul Bârladului se caracterizează printr-o variabilitate redusă a altitudinilor.

Configuraţia geomorfologică a b.h. al râului Bârlad a condus la realizarea de acumulări numai pe afluenţi, nu şi pe cursul principal al râului Bârlad. Din acest motiv efectul de atenuare al acestor acumulări nu conduce la protejarea totală împotriva inundaţiilor a luncii proprii a râului Bârlad, unde se află cele mai importante obiective social-economice.

SCURGEREA MAXIMĂ

Cele mai mari viituri produse în bazinul hidrografic Bârlad au fost în anii:

1969, 1970, 1971, 1972, 1973, 1974, 1979, 1985 şi 1999 (tabelul 1).

∗Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor.

64

Tabelul 1. Cele mai mari debite înregistrate/reconstituite la staţii hidrometrice din

bazinul hidrografic Bârlad Recorded/reconstructed discharges at the hydrometrical stations from

the Barlad River basin.

Râul Staţia hidrometrică F(km2) Anul Qmax(m3/s)

Bârlad Negreşti 817

1969 1970 1971 1972 1973

19.06.1985

301 172 212 103 135 420

Bârlad Vaslui 1540

13.07.1969 1970 1971 1972 1973

20.06.1985

290 186 276 152 180 410

Bârlad Bârlad 3952

15.07.1969 1970 1971 1972 1973

23.06.1985

380 265 281 214 263 430

Bârlad Tecuci 6778

1969 1970 1971 1972 1973

24.06.1985 24.06.1999

268 190 185 331 322 350 382

Sacovăţ Sofroneşti 299 19.06.1985 250

Vasluieţ Moara Domnească 497 20.08.1972 320

Berheci Feldioara 519 11.10.1972 94 Zeletin Galbeni 397 11.10.1972 122

Aceste viituri au fost provocate de cantităţi importante de precipitaţii căzute

destul de neuniform pe toată suprafaţa bazinului hidrografic Bârlad. În general, precipitaţiile care au determinat producerea de viituri cu debite maxime semnificative (viiturile din anii 1969, 1970, 1979 şi 1985) au avut o variaţie spaţială asemănătoare, caracterizată de cantităţi importante căzute în partea de nord a bazinului, cu scădere spre sectorul sudic al acestuia.

Râul Bârlad se deosebeşte de ceilalţi afluenţi ai Siretului printr-un regim torenţial caracteristic dealurilor pericarpatice şi printr-o scurgere în general scăzută.

Totuşi, în tabelul 1 se remarcă valori deosebite de debite care s-au produs atât pe afluenţi cât şi pe râul principal în aproape fiecare an din perioada 1969-1973 şi chiar de mai multe ori în acelaşi an.

Inundaţiile în b.h. Bârlad constituie un fenomen frecvent întâlnit. Acest lucru a impus realizarea unor lucrări complexe de amenajare a cursurilor de apă prin lucrări de îndiguire şi regularizare, dar şi prin lacuri de acumulare permanente prevăzute cu tranşa de atenuare şi nepermanente, numai pentru atenuarea viiturilor.

În urma producerii viiturii din anul 1985 (viitura cu cel mai mare debit din perioada 1950-2004) pe sectorul Negreşti-Vaslui, digurile din această zonă au fost deversate, înregistrându-se pagube importante. Lucrările de îndiguire şi regularizare pe acest sector au fost redimensionate la clasa de importanţă pentru care au fost proiectate.

Variaţia în timp a ploilor analizate a fost neuniformă, caracterizată de către un nucleu central (care a provocat viiturile) cu durata cuprinsă între 10 ore (viitura din iulie 1974) şi 30 ore (viitura din iunie 1985) (fig. 1).

0

1

2

3

4

5

6

17V

I

18V

I

19V

I

P(m

m)

Fig. 1. Distribuţia temporală a precipitaţiilor căzute în perioada 17-19.06.1985

la staţia meteorologică Negreşti Temporal distribution of precipitations fallen during 17-19.06.1985

at the Negresti meteorological station

În anul 1985, în perioada 18-20 iunie, ca urmare a precipitaţiilor abundente căzute în bazinul superior al râului Bârlad, viitura produsă (nivelul maxim înregistrat la staţia hidrometrică Negreşti a fost de 978 cm pe data de 19.06.1985, ora 18:20, cu un debit maxim de 390 m3/s) a provocat ruperea unor diguri în amonte de Vaslui în zona Mărăşeni-Ştefan cel Mare. Rupându-se digurile din amonte, un mare volum de apă s-a revărsat în albia majoră mal stâng şi drept, astfel că nivelul maxim înregistrat la staţia hidrometrică Vaslui n-a mai fost cel normal (real).

Viitura din iunie 1985 este cea mai mare viitură din şirul de debite maxime anuale din bazinul Bârlad. Din datele prezente în tabelele 1 şi 2 rezultă că debitele maxime înregistrate la staţiile hidrometrice de pe râul Bârlad cu ocazia acestei viituri au probabilităţi de depăşire în jur de 2% sau chiar mai mici.

65

Tabelul 2. Debite maxime cu diferite probabilităţi de depăşire în bazinul hidrografic Bârlad Maximum discharges with different exceeding probabilities

Qmaxim p% (m3/s)

Râul Staţia hidrometrică F(km2) H(m)

0.1 0.5 1 2 5 10 Bârlad Băceşti 138 292 426 303 250 200 137 94 Bârlad Negreşti 817 252 1013 688 545 435 262 160 Bârlad Vaslui 1550 236 987 668 527 415 247 148 Bârlad Bârlad 4017 226 1042 727 589 480 309 204 Bârlad Tecuci 6778 220 974 702 583 483 328 229

În fig. 2 sunt reprezentate izohietele ploii din 17-19.06.1985, care au produs

viitura din 17-28.06.1985. Se pot observa nucleele de ploaie poziţionate în partea de nord a bazinului. Totodată, se poate remarca faptul că în partea de sud cantităţile de precipitaţii (şi inclusiv efectele devastatoare) au fost mai mici.

Fig. 2. Izohietele ploii din 17-19.06.1985 în bazinul hidrografic Bârlad

Rain isohyets from 17-19.06.1985 in the Barlad River basin

În fig. 3 sunt prezentate undele de viitură înregistrate la staţiile hidrometrice pe râul Bârlad, în timpul viiturii din iunie 1985.

66

Fig. 3. Viitura din iunie 1985 la staţii hidrometrice din bazinul hidrografic Bârlad

The flash flood from June 1985 at the hydrometric stations on the Barlad River

SCURGEREA MINIMĂ

Râurile cu regim de scurgere temporar sunt caracteristice zonei de podiş a bazinului Siret, respectiv întregului subbazin al râului Bârlad, cu afluenţii săi mai importanţi.

Scurgerea superficială pe aceste râuri are loc numai în perioada topirii zăpezilor sau în timpul ploilor de durată (primăvara şi toamna). Colectorul principal, râul Bârlad, are regim de scurgere temporar până la postul hidrometric Negreşti (F=800 km2) şi regim de scurgere semipermanent până la postul hidrometric Bârlad (F=4022 km2).

Condiţiile climatice din zona podişului Bârlad sunt defavorabile formării scurgerii minime, dar nu sunt determinante. Aici precipitaţiile medii anuale variază între 400 şi 500 mm şi temperaturile medii ale aerului în lunile de vară (iulie) oscilează între 20 şi 23 grade C, favorizând procesul intens de evapotranspiraţie. Cel mai important factor ce determină fenomenul secării râurilor îl constituie geologia terenurilor. Întreaga zonă este alcătuită din formaţiuni pliocene, în cea mai mare parte pietrişuri levantine cu grosimi de sute de metri, în care infiltrarea apei de şiroire se face cu uşurinţă, astfel că râurile din calea lor nu reuşesc să intercepteze nivelul apelor freatice.

O fază importantă a scurgerii minime o reprezintă secarea râurilor. Un prim factor care determină producerea fenomenului de secare este faptul că alimentarea râurilor din pânzele subterane nu este uniformă pe întreg traseul râului Bârlad, din cauza caracterului discontinuu al acestor pânze. Ca urmare, se constată variaţii însemnate de debit de la un sector la altul, pe traseul aceluiaşi râu, variaţie care duce până la producerea/apariţia fenomenului de secare, în special pe râurile mici (F<30 km2).

67

Factorul antropic influenţează scurgerea prin despăduririle masive care s-au efectuat în această zonă. Eroziunea puternică a solurilor a dus la depozitarea în

68

albii a unor cantităţi apreciabile de aluviuni. Fenomenul de aluvionare puternică corelat cu degradarea pânzelor freatice, cu cantităţile reduse de precipitaţii şi temperaturi foarte ridicate pentru o perioadă îndelungată, favorizează fenomenul de secare frecvent în b.h. Bârlad.

Pentru determinarea debitelor minime s-au calculat statistic debitele medii lunare minime de asigurare 80% şi 90%, în regim natural, la staţiile hidrometrice de pe râul Bârlad, luându-se în considerare perioada 1950-2004. Aceste valori au stat la baza întocmirii unor relaţii de sinteză ale scurgerii medii lunare minime specifice cu diferite elemente morfometrice ale bazinului hidrografic.

Tabelul 3. Debite medii lunare minime anuale la staţiile hidrometrice de pe râul

Bârlad cu diferite asigurări Minimum monthly mean discharges at the hydrometrical stations on

the Barlad River

Qmediu lunar minim anual p% (m3/s) Râul Staţia hidrometrică F(km2) H(m)

80% 90% 95% 97% Bârlad Băceşti 138 292 0.015 0.007 0.003 0.001 Bârlad Negreşti 817 252 0.068 0.035 0.016 0.007 Bârlad Vaslui 1550 236 0.135 0.060 0.025 0.005 Bârlad Bârlad 4017 226 0.450 0.180 0.080 0.060 Bârlad Tecuci 6778 220 1.05 0.620 0.350 0.250 Fenomenul de secare parţială sau totală, pe râuri sau pe sectoare de râuri,

survine fie în perioada rece, fie în perioada caldă a anului, când se întrerupe legătura între scurgerea de suprafaţă şi cea subterană şi când nu există alimentare superficială.

CONCLUZII

În cadrul scurgerii maxime sunt prezentate cele mai mari viituri înregistrate

în perioada 1950-2004, iar în cadrul scurgerii minime este analizat fenomenul de secare, fenomen care este adesea înregistrat chiar şi pe cursul principal al râului Bârlad.

Producerea acestor fenomene extreme în bazinul hidrografic al Bârladului prezintă particularităţi impuse în mare parte de climatul temperat-continental excesiv, caracterizat prin perioade lungi de secetă întrerupte de intervale scurte cu ploi de o torenţialitate mărită.

BIBLIOGRAFIE

*** (1967), Studii de hidrologie, nr. XXI, INMH, Bucureşti. Mustăţea, A. (2005), Viituri excepţionale pe teritoriul României, INHGA, Bucureşti. Păduraru, A. (1978), Scurgerea minimă pe râurile României, INMH, Bucureşti.

69

RISCURI HIDROLOGICE ÎN BAZINUL HIDROGRAFIC BÂSCA ROZILEI

Mihaela FRĂSINEANU*

Cuvinte-cheie: risc hidrologic, viituri, inundaţii, alunecări de teren, precipitaţii abundente, debite maxime, pagube materiale. Key-words: hydrological risk, high floods, floods, land slides, excess precipitation, flow water, damages. Hydrologic risks in Bâsca Rozilei River basin. The extreme meteorological and hydrologic events are considered a potential but permanent threat for both the natural and anthropological environments in the studied area. In fact, this is also the result of the analysis of floods and high waters frequency for 1991 and 2005, during which the recorded damages were the highest.

Riscurile hidrologice se pot clasifica în funcţie de origine (naturale, atunci

când cauza declanşatoare o reprezintă precipitaţiile şi antropice, care apar din cauza manevrelor incorecte la construcţiile hidrotehnice), mod de manifestare (viituri şi inundaţii bruşte sau torenţiale şi viituri şi inundaţii lente), suprafaţa pe care se manifestă, durată, frecvenţă, efectele produse, gradul de vulnerabilitate, starea de agregare a apei etc. După origine, cele mai frecvente în zona Carpaţilor Curburii sunt fenomenele hidrice extreme (viiturile şi efectele acestora, inundaţiile, de cele mai multe ori torenţiale). Acestea sunt rare şi neobişnuite, fiind însă parte a unor serii continue de date; formele pe care le iau sunt diferite faţă de cele normale. Intensitatea şi frecvenţa acestor fenomene pot fi exprimate şi estimate după analiza seriilor lungi de date înregistrate la staţiile hidrometrice, dar, de cele mai multe ori, prognoza nu va corespunde realităţii.

Alegerea bazinului hidrografic Bâsca Rozilei pentru exemplificarea efectelor fenomenelor hidrometeorologice extreme este justificată prin importanţa dată de situarea acestuia într-o zonă în care amploarea mare a acestora a reieşit din analiza situaţiilor existente. Vulnerabilitatea elementelor cadrului natural şi socio-eco-nomic a fost dovedită şi prin efectele negative apărute în urma situaţiilor hidrometeorologice deosebite din anii 1969, 1970, 1991, 2002, 2005: inundaţii, alunecări de teren, activări sau reactivări ale torenţilor, distrugeri de case, căi de comunicaţie (drumuri comunale, drumuri forestiere, calea ferată) etc. Dintre acestea, cele mai importante au fost cele din anul 1991, mai ales prin distrugerea căii ferate cu ecartament îngust Nehoiu-Gura Teghii, care nu a mai fost reconstruită. Această cale ferată avea o importanţă deosebită, ea asigurând

* Universitatea Spiru Haret, Facultatea de Geografie, Bucureşti.

70

transportul materialului lemnos exploatat în ocoalele silvice Gura Teghii şi Nehoiu. În urma distrugerii, efectul a fost încetarea exploatării pădurilor din aceste ocoale silvice în perioada 1991-2001, fapt ce a permis ca suprafaţa pădurilor să se păstreze, la cartările din anul 2001 tot la 82%.

Bâsca Rozilei este unul dintre afluenţii importanţi ai râului Buzău şi are confluenţa în amonte de oraşul Nehoiu. Bazinul său hidrografic rezultă din unirea apelor Bâscei Mari şi ale Bâscei Mici. Forma de relief generală o constituie munţii şi dealurile înalte, cu altitudini cuprinse între 390 m şi 1750 m, majoritatea pădurilor aflându-se la o altitudine cuprinsă între 800 şi 1200 m. Panta medie în partea inferioară a bazinului este de 28º, dar ea ajunge la confluenţa dintre Bâsca Mare şi Bâsca Mică şi la 35-45º. Din punct de vedere geologic, substratul petrografic este alcătuit din fliş grezos şi faciesul gresiei de Tarcău cu intercalaţii şistoase marnoase sau calcaroase.

Aprecieri asupra rolului hidrologic şi antierozional al pădurii. Din analiza fondului forestier în bazinul hidrografic Bâsca Rozilei, au rezultat următoarele:

− Gradul de acoperire cu pădure este de 83%, cu mult peste media pe ţară (26,3%), optim mai ales dacă avem în vedere rolul hidrologic şi antierozional al acesteia. Din cercetările efectuate după inundaţiile din 1970, rezultă o legătură directă între gradul de acoperire cu vegetaţie forestieră şi debitele maxime specifice de scurgere, acestea fiind sensibil mai mici când gradul de acoperire cu pădure creşte peste 50%, în acelaşi timp micşorându-se şi volumul de aluviuni transportat.

− Structura este normală sub raportul compoziţiei (răşinoasele ocupă aproximativ 50% din suprafaţă iar fagul 36%), claselor de vârstă şi al consistenţei.

− Zonarea funcţională a pădurilor este de natură să asigure protecţia hidrologică şi antierozională (51% sunt în grupa I-a de păduri cu funcţie specială de protecţie a solului – 12%, a apelor – 36% şi de recreere – 3%).

Pădurea din bazinul hidrografic Bâsca Rozilei are deci un aport hidrologic mijlociu către ridicat. Prin situarea lor în special în zona montană, cu mare energie de relief, bogată în precipitaţii, cu pante pronunţate expuse la denudaţia rapidă, pădurile constituie principalul scut protector şi cel mai eficient mijloc de regularizare a scurgerilor de suprafaţă şi de alimentare echilibrată a apelor subterane. Pădurea constituie şi un mijloc eficient de consolidare şi stabilizare a terenului prin sistemul său radicular. Subliniind astfel rolul hidrologic al pădurii, se înţelege necesitatea reabilitării şi ameliorării fondului forestier.

Perioada de cercetare a fenomenelor hidrometeorologice extreme pentru bazinul Bâsca Rozilei pe baze certe, cu măsurători concrete şi corecte, este cuprinsă între 1991 şi 2005 la cele trei posturi hidrometrice; trecerea lor în revistă furnizează date despre frecvenţa şi mărimea fenomenului, pagubele înregistrate, foarte utile în calcularea probabilităţilor de apariţie. Informaţiile sunt necesare pentru întocmirea studiilor privind costul şi eficienţa lucrărilor pentru controlul viiturilor şi zonarea măsurilor de siguranţă pentru protecţia activităţii umane din zonele supuse inundaţiilor.

Precipitaţiile abundente din vara anului 1991 şi debitele lichide maxime realizate pe reţeaua hidrografică. După deceniul 1981-1990, în care a predominat un regim sărac în precipitaţii, prima parte a anului 1991 s-a caracterizat

71

printr-un regim pluvial bogat, culminând cu ploile excepţionale din lunile iunie şi iulie. Ploile repetate din cursul lunilor mai-iunie au dus la saturarea solului cu apă, infiltraţia şi retenţia reducându-se la minim (practic nule). În aceste condiţii, ploile excepţionale care au căzut la sfârşitul lunii iunie şi iulie au generat o scurgere maximă pe versanţi cu o concentrare rapidă în albii, ducând la formarea unor debite excepţionale (viituri), atât pe râul principal cât şi pe afluenţi. Viituri mari s-au înregistrat şi la posturile pluviometrice de pe afluenţii Bâsca Mare şi Bâsca Mică, ca şi pe Bâsca Rozilei, datorate precipitaţiilor abundente care au căzut pe toată durata lunii iulie. Astfel, în perioada 29.06-3.07, la postul pluviometric Comandău, în bazinul Bâsca Mică, s-au înregistrat 85,2 mm, la Varlaam, în bazinul Bâsca Mare s-au înregistrat 113,6 mm, iar la Bâsca Rozilei – 47,9 mm precipitaţii. Debitele maxime înregistrate au fost de 35,3 m3/s la Varlaam pe Bâsca Mică în data de 30.06; 61,4 m3/s la Varlaam pe Bâsca Mare; 147 m3/s la postul Bâsca Rozilei. În perioada 3.07-10.07, la postul pluviometric Comandău, în bazinul Bâsca Mică s-au înregistrat 32 mm, la Varlaam, în bazinul Bâsca Mare s-au înregistrat 120,6 mm, iar la Bâsca Rozilei – 88 mm precipitaţii. Debitele maxime înregistrate în această perioadă au fost de 28,8 m3/s la Varlaam pe Bâsca Mică pe data de 4.07; 17,7 m3/s la Varlaam pe Bâsca Mare; 119 m3/s la postul Bâsca Rozilei. În perioada 17.07-20.07, la postul pluviometric Comandău, în bazinul Bâsca Mică, s-au înregistrat 71,7 mm, la Varlaam, în bazinul Bâsca Mare, s-au înregistrat 39,6 mm, iar la Bâsca Rozilei – 107,6 mm precipitaţii. În data de 18 iulie s-a înregistrat la staţia Penteleu o cantitate de precipitaţii de 155,3 l/m2, pe o durată de 4 h 40 min. Debitele maxime înregistrate au fost de 359 m3/s la Varlaam pe Bâsca Mică în data de 18.07; 227 m3/s la Varlaam pe Bâsca Mare; 530 m3/s la postul Bâsca Rozilei. Probabilitatea de înregistrare a acestor debite maxime în această perioadă a fost de 5%. Cantitatea maximă de aluviuni înregistrată la postul Bâsca Rozilei pe râul cu acelaşi nume a fost de 19.800 g/m3 şi 785 g/m3 la postul Nehoiu, râul Buzău. Pe Bâsca Rozilei, faţă de debitul mediu multianual de 11,60 mc/s s-a realizat în luna iulie 1991, 638 m3/s, o creştere de 60%, iar faţă de debitul maxim din 1990 (82,1 m3/s) s-a realizat o creştere de 7 ori. Principala cauză care a contribuit la formarea viiturilor a fost existenţa unei perioade bogate în precipitaţii, culminând cu ploile torenţiale din luna iulie, ajungând la o intensitate a ploii de 0,95 l/minut, precum şi o generalizare a ei în bazin. Apele acestor viituri au antrenat mari cantităţi de aluviuni, existente în depozite pasagere, au adâncit albiile şi au produs prăbuşiri de maluri.

Urmărirea hidrografelor undelor de viitură (fig. 1) arată faptul că volumul de apă scurs în timpul celei de-a treia viituri (timp de 84 ore) la postul hidrometric Nehoiu nu a reieşit numai din propagarea viiturilor de pe cele două Bâsce, ci şi din evacuările efectuate din lacul de acumulare Siriu. Pe lângă maximul natural înregistrat la Nehoiu, s-a mai produs şi un maxim din deversarea din lacul de acumulare Siriu, ajungându-se la un debit maxim de 780 m3/s. Acest lucru a dus la ascuţirea viiturii şi la o valoare de 0,16 a coeficientului de formă. La o ploaie de 80 l/m2, pe un regim natural, coeficientul de formă al viiturii ar fi trebuit să aibă valoarea de 0,26, valoare medie pentru viiturile înregistrate la acest post pluviometric. Volumele de apă transportate pe aceste râuri au fost de 4.050 mil. m3

pe Bâsca Mare, 7.560 mil. m3 pe Bâsca Mică şi 11.660 mil. m3 pe Bâsca Rozilei, rezultând un total de 23.270 mil. m3 de apă. Volumul calculat la postul hidrometric Nehoiu a fost de 33.300 mil. m3, rezultând faptul că aportul din lacul de acumulare Siriu a fost de 10 mil. m3.

0

100

200

300

400

500

600

700

800

900

17.7.91 0:00 18.7.91 0:00 19.7.91 0:00 20.7.91 0:00 21.7.91 0:00 22.7.91 0:00

durata viiturii (zile)

debi

te (m

c/s)

basca mica basca mare basca unita nehoiu

Fig. 1. Hidrografele undelor de viitură din 17.07.-22.07.1991 pe râul Buzău (Nehoiu), râul Bâsca Mică (Varlaam), râul Bâsca Mare (Varlaam), râul Bâsca Unită (Bâsca Rozilei) The hydrographers of the floods from 17.07-22.07.1991 on the Buzău River (Nehoiu), Bâsca Mică River (Varlaam), Bâsca Mare River (Varlaam), Bâsca Unită River (Bâsca Rozilei)

Pagube produse de inundaţiile din iulie 1991. Ploile care au căzut în

bazinul de recepţie începând cu luna mai 1991, pe un sol saturat, au dus la scurgerea şi concentrarea rapidă a apelor spre albii. Acestea au antrenat mari cantităţi de aluviuni de pe versanţi şi din cele existente în depozitele pasagere de pe reţea, ducând la creşterea pagubelor materiale din bazinul Bâsca Rozilei. În fondul forestier, unele dintre lucrările hidrotehnice executate pe pâraiele torenţiale au fost deteriorate parţial, atât canalele cât şi barajele existente. În cazul lucrărilor hidrotehnice din bazinul Şapte Izvoare, acestea au fost distruse datorită subminării şi prăbuşirii taluzurilor pârâului pe mari sectoare.

Din datele obţinute de la Primăria oraşului Nehoiu, pagubele provocate de viiturile din anul 1991 se prezentau astfel: în bazinul Bâsca Mică din lungimea drumurilor de 119,5 km au fost afectaţi 17,1 km. În bazinul Bâsca Mare, din cei 109,4 km de drumuri au fost afectaţi 11,9 km. Totalul drumurilor calamitate pe întreg bazinul Bâsca Rozlei a fost de 29,0 km, din 228,9 km total (peste 10%). Pagubele materiale şi umane produse în bazinul Bâsca Rozilei de viiturile din anul 1991 înregistrate la primăria comunei Gura Teghii au fost următoarele: 1 persoană

72

73

decedată; 45 de case distruse parţial; 0,5 km de drum comunal şi judeţean afectat; 2 poduri din beton avariate; un podeţ distrus; 20 km de drumuri săteşti distruse; 150 de animale dispărute.

După inundaţiile catastrofale din anul 1991 a urmat o perioadă de „acalmie” în privinţa fenomenelor hidrometeorologice extreme; numărul şi frecvenţa viiturilor s-a încadrat în această perioadă în limite hidrologice normale. Această perioadă a încetat după anul 2000, fiecare an următor remarcându-se prin alte viituri şi inundaţii.

Situaţia hidrometeorologică din anul 2005. Perioada de după anul 2000 a culminat cu evenimentele hidrometeorologice din anul 2005, când întreaga ţară a fost afectată de inundaţii apărute ca urmare a viiturilor produse pe râurile interioare. Din analiza viiturilor de pe râul Bâsca Rozilei a reieşit un fapt important: creşterea coeficientului de scurgere de la o medie de 0,35 la 0,51, fapt ce nu ar putea fi justificat într-un bazin cu un grad de împădurire de 82% decât prin despăduriri care nu au fost cuantificate.

Tabelul 1. Parametrii viiturii din 11-13.07.2005 la staţia hidrometrică Varlaam, Bâsca Mică

The parameters of the flood from 11-13.07.2005 at the Varlaam hydrometrical station, Bâsca Mică River

DURATA VIITURII 30 ore

TIMPUL DE CREŞTERE 12 ore

TIMPUL DE DESCREŞTERE 18 ore

DEBITUL MAXIM 128 m3/s VOLUMUL VIITURII 5,85mil m3

COEFICIENTUL DE FORMĂ 0,42 SUPRAFAŢĂ BAZIN 235 km2

PLOAIA CĂZUTĂ 48 l/m2

COEFICIENT SCURGERE 0,51

DEBIT SPECIFIC q 545l/s/km2

În intervalul 11-13 iulie 2005 s-au înregistrat precipitaţii în toată ţara, cu

cantităţi importante şi cu nuclee în vestul, centrul şi estul ţării, unde cantităţile înregistrate în 36-48 de ore au depăşit 100 mm, iar pe afluenţii Siretului chiar 200 mm. Cele mai importante cantităţi de precipitaţii înregistrate au fost la staţiile meteorologice: Buzău 79 mm, Bisoca 119 mm, Penteleu 141 mm, Lăcăuţi 125 mm.

În aceste condiţii meteorologice s-au înregistrat viituri deosebit de mari pe unele râuri din bazinul Buzău; în intervalul 12-14 iulie 2005 s-au depăşit cotele de inundaţie cu 10 cm pe râul Bâsca Mică, la staţia hidrometrică Varlaam, debitul maxim înregistrat fiind de 128 mc/s, în data de 12.07.2005, la ora 600. Astfel, la staţia hidrometrică Varlaam, pe Bâsca Mică, s-a înregistrat între 11.07.2005 ora 2100 şi 13.07.2005 ora 0000 o viitură cu un volum al scurgerii de 5,85 mil. m3 apă, cu un

timp total de 30 ore (în timpul viiturii din 17-22.07.1991 volumul de apă scurs a fost de 7.560 mil. m3 apă în 84 ore) (tabelul 1, fig. 2). În acest caz, coeficientul de scurgere a fost de 0,51, foarte mare dacă avem în vedere că în acest bazin hidrografic pădurile ocupă peste 80% din suprafaţă, rolul hidrologic al pădurii fiind bine cunoscut. Această valoare mare a coeficientului de scurgere are ca explicaţie intensitatea mare a ploii, peste 100 l/m2 în 36 ore, în partea superioară a bazinului.

4,5 7,2

38,5

99,5

128

104 99,5

62,5

36,5

14,57

0

20

40

60

80

100

120

140

11.07.2005 11.07.2005 11.07.2005 12.07.2005 12.07.2005 12.07.2005 12.07.2005 12.07.2005 12.07.2005 12.07.2005 12.07.2005 13.07.2005 13.07.2005

hidrograf Basca Mica-Varlaam

TIMP CRESTERE

DURATA VIITURII

TIMP DESCRESTERE

Fig. 2. Hidrograful viituri din 11-13.07.2005 la staţia hidrometrică Varlaam, Bâsca Mică The hydrographer of the flood from 11-13.07.1991 at the Varlaam hydrometrical

station, Bâsca Mică River Pagube produse de inundaţiile din mai 2005. Datorită precipitaţiilor

abundente căzute în bazinul Bâsca Rozilei, în perioada 6-7.05.2005, s-au produs următoarele pagube în localitatea Varlaam: a fost afectat drumul comunal 173 Gura Teghii – Varlaam pe o lungime de 120 m în punctul „Punte Ivaşcu”; s-a surpat drumul comunal în zona Varlaam şi Vadu Cornului, pe o lungime de 140 m, respectiv 35 m, circulaţia desfăşurându-se pe un singur fir; s-a activat eroziunea malului drept în punctul Ioneşti cu afectarea drumului comunal. Pârâul Păltiniş a afectat drumul comunal 75 Valea Păltinişului, producând alunecări ale drumului comunal în 7 puncte.

În perioada 1991-2005, pe fondul extremelor climatice, viiturile au determinat atingerea sau chiar depăşirea cotelor de inundaţie şi de pericol, transformându-se în inundaţii, cu efecte negative pentru peisaj şi pentru comunitatea umană şi bunurile ei, nu numai în bazinul hidrografic Bâsca Rozilei. Măsurile care se impun a fi luate privesc sporirea aportului hidrologic şi antierozional al pădurii, ameliorarea terenurilor excesiv degradate, şi, cel mai important, lucrări pentru corectarea torenţilor.

BIBLIOGRAFIE

Mustăţea, A. (2005), Viiturile şi inundaţiile din România, Editura Ceres, Bucureşti. Sorocovschi, V., editor (2001, 2003), Riscuri şi catastrofe, vol. I, II, Editura Cărţii de

Ştiinţă, Cluj Napoca. Velcea,Valeria (1995), Riscuri naturale şi tehnogene, Editura Facultăţii de Geografia

Turismului, Sibiu.

74

* * * (2001, 2002), Regulamentele de gospodărire a suprafeţelor forestiere ale Ocoalelor Silvice Nehoiaşu, Nehoiu, Gura Teghii, Comandău, ROMSILVA SA.

75

VALEA SADULUI – ELEMENTE DE ANALIZĂ MORFOGRAFICĂ

ŞI MORFOMETRICĂ

Mariana BELGIU∗

Cuvinte-cheie: Râul Sadu, Munţii Parâng, vale evoluată, asimetrie. Key-words: Sadu River, Parâng Mountains, mature valley, asymmetry. Sadu Valley – morphographical and morphometrical analysis. Sadu River is one of the contributors of Jiu in the western part of the Parâng Mountains. From its issues (near Mândra Peak – 2519 m), this river follows an ancient valley cutting down continuously towards a state of equilibrium. The actual structure of the catchment’s area, extended over 93,3 km2, is the result of a permanent activity of erosion of the Sadu River. The morphographic analysis in this catchment’s area was performed on the basis of the Horton-Strahler hierarchical system, underlining both common elements and specific features of the third level contributors. The morphometric analysis has been carried out using SRTM (Shuttle Radar Topography Mission) data, which were processed under Arc Gis 8.3 Software Package. Thus, we evaluated the relationships between geomorphometric derivatives and the relief structure. The hypsometric curve, calculated by summing specific elevation areas offers a relevant picture of the terrain extension in height. The DTM analysis also revealed other terrain attributes like mean slope (20,52º), mean height (1.048,74 m) and a height spread over 1.987 m. Another DTM derivatives, namely aspect, show a dominant West and South-West slope exposition which has an important role in the present dynamic of landform elements.

Dintre afluenţii Jiului, culeşi din sectorul vestic al Parângului, se numără şi râul Sadu, râu care are o lungime de 21 km şi prezintă o diferenţă de nivel de 1 987 m, întrucât porneşte de la altitudinea de 2 295 m şi se uneşte cu Jiul la cota de 308 m.

Sadu s-a adâncit în formaţiunile cristalofiliene ale seriei de Lainici-Păiuş ce se întinde ca o bandă continuă cu orientare NNE-VSV, delimitată de formaţiunile seriei de Drăgşan şi de complexul de Reci înspre nord, în timp ce în sud este delimitată de granitoidul de Şuşiţa-Sadu, prelungire a granitoidului de Şuşiţa din Munţii Vâlcan, numit astfel datorită particularităţilor cu care se prezintă în zonă. Spre nord, bazinul este dominat de Masivul Reci ce atinge altitudinea maximă de 1 468 m şi din care se desprind o serie de culmi, printre care se numără: culmea

∗ Departamentul de Geografie, Universitatea de Vest din Timişoara.

Vătuilor, culmea Vătuiului Mare, culmea Paltinului, culmea Alunului. Majoritatea acestor culmi împrumută numele pârâurilor care străbat regiunea şi care s-au adaptat la o structură geologică diferită sub aspectul durităţii şi al permeabilităţii.

Analiza sistemului de drenaj din cadrul bazinului Sadu a fost realizată pornind de la sistemul de ierarhizare Horton-Strahler şi astfel s-a stabilit că în urma confluenţei pârâului Voişanul cu pârâul Sadu lui Sân, colectorul principal a devenit râu de ordinul 5, ordin pe care şi-l păstrează până la confluenţa cu Jiul, la cota de 308 m, în ciuda faptului că pe tot acest traseu primeşte o puzderie de afluenţi, care sunt însă de ordin inferior (fig. 1).

Fig. 1. Clasificarea reţelei de drenaj din cadrul bazinului hidrografic

Sadu pe baza sistemului de ierarhizare Horton-Strahler Classification of the drainage system in the Sadu catchment area on the basis of Horton-Strahler system

Procedând la o analiză a afluenţilor de ordin 3, putem preciza că aceştia sunt fie o continuare a unor văi elementare de ordinul 1 ce drenează vechi circuri glacio-nivale

76

77

(Pârâul Sadu lui Sân, Pârâul Voişanul – cursurile lor superioare), fie văi ce continuă văi elementare ce au la obârşie aspect de bazine de recepţie (toţi ceilalţi afluenţi de ordinul 3). Aceşti afluenţi păstrează caracteristicile văilor elementare, având un profil transversal de V strâns şi declivitate accentuată între 15-35º. Afluenţii de ordinul 3 au lungimi cuprinse între 1 km şi peste 3 km, afluentul cu cea mai mare lungime fiind Alunul, cu 4,5 km. Totuşi, trebuie precizat că nu acest afluent are cea mai mare suprafaţă a bazinului hidrografic, ci Zănoaga cu o suprafaţă de 15 km2 şi o lungime de 3,5 km.

Faptul că râul Sadu şi-a înscris traseul pe o vale evoluată a avut repercusiuni imediate asupra caracteristicilor morfometrice şi morfogenetice ale părţilor tangente văii.

Profilele longitudinale ale râului principal şi afluenţilor săi au un aspect relativ uniform, în general concav, rupturile de pantă fiind puţine. În principal acestea au o determinare litologică, tectonică sau au la bază evoluţia ciclică a văii, evidenţiată de racordarea rupturilor de pantă din versanţi cu cele prezente în profilul longitudinal al văii lor.

Plecând de la teoria lui Ivanov (1952) (citat de Morariu, Pişotă, Buta, 1970), am încadrat profilul longitudinal al văii Sadu într-un dreptunghi cu lăţimea egală cu înălţimea izvorului de la confluenţă şi lungimea egală cu lungimea râului. Astfel acest dreptunghi a fost împărţit de linia profilului în două părţi. Făcând raportul dintre aceste două suprafeţe, am obţinut un indice supraunitar, mai precis 1,36. Astfel putem concluziona că ne aflăm în prezenţa unui profil concav, deci evoluat. Pe tot cuprinsul bazinului hidrografic, eroziunea regresivă a fost stimulată de nivelul de bază reprezentat de confluenţa cu Jiul (cota de 308 m), afectat, la rândul său, de mişcările neotectonice negative din depresiunea Tg-Jiu-Câmpu Mare.

Forma bazinului este rezultatul acţiunii drenajului într-un timp îndelungat şi în anumite condiţii date de rocă, topografie, structură, linii tectonice şi mişcări ale scoarţei. După studiile efectuate de E.R. Horton, M.Ph. Pinchemel şi M. Ters (Posea, A., 1977), orice bazin hidrografic care se dezvoltă în condiţii morfotectonice şi geologice omogene, tinde să îşi realizeze o formă cât mai apropiată de un ovoid, totodată fiind pusă în discuţie şi forma de cerc. Cu alte cuvinte, acţiunea mecanică a râului Sadu tinde spre realizarea unei forme de echilibru nu numai în ceea ce priveşte profilul longitudinal, dar şi în ceea ce priveşte conturul cumpenei. Astfel putem înţelege că bazinul râului Sadu nu se axează pe o zonă frământată din punct de vedere geologic şi tectonic şi nici nu poate fi vorba de o captare provocată de variaţia nivelelor de bază din jur.

Pornind de la această teorie şi raportându-ne şi la modelul de creştere alometrică al lui A. Strahler putem spune că valea râului Sadu se îndreaptă spre stadiul de maturitate, în prezent fiind sub influenţa proceselor de modelare actuală a reliefului.

Dacă morfografia ne oferă o imagine de ansamblu asupra bazinului hidrografic al râului Sadu, morfometria completează cunoştinţele cu privire la elementele de relief ce caracterizează regiunea în studiu.

Din analiza morfometriei bazinului Sadu se constată că dimensionarea elementelor sale urmează o tendinţă legică de realizare a unei stări de echilibru în

raport cu ordinul de mărime al bazinului, respectiv ordinul 5. În cuprinsul acestui organism hidrografic, existenţa unor condiţii

morfogenetice diferenţiate spaţial şi temporal a avut şi are drept rezultat prezenţa unor categorii de suprafeţe cu declivităţi diferite.

Astfel au fost identificate şase categorii de suprafeţe: suprafeţe plane sau slab înclinate (0º-2º), suprafeţe mediu înclinate (2,1º-5º), suprafeţe înclinate (5,1º-10º) şi puternic înclinate (10,1º-15º), suprafeţe moderat abrupte (15,1º-35º) şi suprafeţe foarte abrupte (peste 35º), histograma pantelor (fig. 2) indicând prezenţa predominantă a suprafeţelor cu declivitate cuprinsă între 15º-35º. De precizat este faptul că astfel de suprafeţe sunt întâlnite pe versantul stâng, atât al văii principale, cât şi ai afluenţilor, contrastând cu cel drept ce are un grad de declivitate de peste 35º. În aceste condiţii este pusă în evidenţă o asimetrie atât de înălţime cât şi de declivitate.

Fig. 2. Histograma valorilor declivităţii

Histogram of slope gradients values

Fig. 3. Histograma expoziţiei versanţilor

Histogram of aspect values

78

Asimetria de înălţime are o dezvoltare preferenţială, în funcţie de expoziţia versanţilor, în sensul că versanţii cu expoziţie vestică sunt mult mai teşiţi în comparaţie cu cei care au expoziţie nordică sau estică, cu atât mai mult cu cât orientarea versanţilor este dominant vestică, fapt dovedit şi de histograma de mai jos (fig. 3).

Cunoştinţele cu privire la elementele de relief ce caracterizează bazinul hidrografic al râului Sadu sunt completate prin analiza diagramei cumulată (fig. 4), care arată că suprafeţele de relief cuprinse între 400-600 m au o pondere de 18,73% din suprafaţa bazinului, fiind prezente cu precădere pe cursul inferior şi o parte din cursul mijlociu al râului Sadu. Treapta de altitudine mai mică de 400 m ocupă doar 0,89% din suprafaţa bazinului, altitudinea minimă a văii fiind de 308 m.

Ponderi importante ocupă şi suprafeţele cuprinse între 1200-1400 m (15,88% din suprafaţa bazinului), iar cele cuprinse între 1600-1800 m ocupă 3,95% din suprafaţa bazinului, adică 3,68 km2.

Curba hipsografică obţinută prezintă o pantă mai mare la partea superioară, unde suprafeţele delimitate sunt foarte restrânse, apoi curba are o pantă uniformă până la 1000 m, în timp ce partea inferioară prezintă o convexitate orientată în sus, ceea ce denotă o scădere proporţională a suprafeţelor parţiale pe măsură ce altitudinea scade.

Fig. 4. Diagrama cumulată a treptelor hipsometrice în bazinul Sadu

Cumulative diagram of elevation levels in Sadu catchment area Integrala hipsometrică are valoarea de 65,54%, caracteristică stadiului de

maturitate, confirmând încă o dată ipoteza conform căreia râul Sadu îşi înscrie traseul pe o vale evoluată.

Concluzia pe care o putem desprinde în urma analizei efectuate este că râul Sadu şi-a înscris traseul pe o vale evoluată, talvegul adâncindu-se continuu în formaţiunile cristalofiliene şi în formaţiunile magmatice, care au rezultat ca urmare a derulării mai multor cicluri tectono-magmatice prealpine.

79

80

BIBLIOGRAFIE

Badea, L. (1971), Valea Jiului, Editura Ştiinţifică, Bucureşti. Coteţ, P. (1969), Geomorfologie cu elemente de geologie, Editura Didactică şi Pedagogică,

Bucureşti. Coteţ, P. (1973), Geomorfologia României, Editura Tehnică, Bucureşti. Georgescu, M. (1975), Studii geologice şi petrografice între Valea Sadului şi Vârful Reci

cu privire specială asupra proiectării construcţiilor hidrotehnice, D.S. Inst. Geol. Bucureşti.

Gruia, C., Urdea, P. (1996), Câteva aspecte ale evoluţiei paleogeografice, în „Cercetări geografice în spaţiul Carpato-Danubian”, Universitatea de Vest Timişoara, vol. I.

Iancu, Silvia (1970), Munţii Parâng – Studiu geomorfologic, Rezumatul tezei de Doctorat, Bucureşti.

Mac, I. (1986), Elemente de geomorfologie dinamică, Editura Academiei, Bucureşti. Morariu, T., Pişota, I., Buta, I. (1970), Hidrologie Generală, Editura Didactică şi

Pedagogică, Bucureşti. Mutihac, V., Ioneşi, L. (1974), Geologia României, Editura Tehnică, Bucureşti. Orghidan, N. (1969), Văile transversale din România: studiu geomorfologic, Editura

Academiei Române, Bucureşti. Posea, A. (1977), Câmpia Crişurilor. Crişul Repede. Ţara Beiuşului – Cercetări în

geografia României, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti. Posea, Gr., Popescu, N., Ielenicz, M. (1974), Relieful României, Editura Ştiinţifică,

Bucureşti. Posea, Gr., Grigore, M., Popescu, N. (1976), Geomorfologie, Editura Didactică şi

Pedagogică, Bucureşti. Saulea, Emilia (1967), Geologie istorică, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti. Săndulescu, M. (1984), Geotectonica României, Editura Tehnică, Bucureşti. Sârcu, I., Sficlea, U. (1956), Câteva observaţii geomeofologice în Munţii Parângului şi

Şureanului, Anal. Şt. Univ. „Al. I. Cuza”, Iaşi, (Serie Nouă), secţ II (Şt. Nat. - geografie), I, II fasc. 2.

Strahler, A. (1973), Geografia fizică, Editura Ştiinţifică, Bucureşti. Ujvari, I. (1972), Geografia apelor României, Editura Ştiinţifică, Bucureşti. Urdea, P. (1983), Observaţii geomorfologice pe Valea Bistrei Mărului, Lucrările

Seminarului geografic „D. Cantemir” Iaşi, nr. 4. Urdea, P. (1988), Aspecte ale evoluţiei geomorfologice a părţii vestice a Carpaţilor

Meridionali, Lucrările Seminarului geografic „D. Cantemir”, Iaşi, nr. 8. Urdea, P. (1989), Munţii Retezat – Studiu geomorfologic, Univ. „Al. I. Cuza”, Iaşi, Fac. de

Biologie-Geografie-Geologie, (în manuscris). Velcea, Valeria, Savu, Al. (1982), Geografia Carpaţilor şi Subcarpaţilor Româneşti,

Editura Didactică şi Pedagogică Bucureşti. Zăvoianu, I. (1978), Morfodinamica bazinelor hidrografice, Editura Academiei R.S.R.,

Bucureşti.

81

MORFOMETRIA ŞI MORFODINAMICA BAZINELOR HIDROGRAFICE DIN ZONA GEODINAMICĂ VRANCEA.

STUDII DE CAZ

Lucica NICULAE*

Concepte-cheie: drenaj, parametru, morfometrie, mişcare neotectonică. Key-words: drainage, parameter, morphometry, neotectonic movements. Morphometry and morphodynamic of the hydrographical basins from Vrancea geodynamic area. Case studies. Carpathians Bend comprises one of the most dynamic areas from Romania, namely Vrancea geodynamic area. Dynamic characteristics of this area also appear in the other areas on the Globe, for example Hinduku Mountains (Central Asia) and Bucaramanga area – Columbia (South America). The regional dynamic, especially the tectonic one, has reflected on the evolution of the local hydrographical network, as well. Geographic assignment of the drainage network has undergone along time many changes reflected differenty on the topographic surface. The morphometric and morphodynamic parameters analyzed in this paper show the fact that hydrographical systems from this area are dynamics and depend on the environment factors.

CARACTERISTICI MORFODINAMICE

Curbura Carpaţilor este una dintre cele mai dinamice zone din România, şi chiar de pe glob, de unde şi denumirea de „zona geodinamică Vrancea”.

Depresiunea Vrancei corespunde unui sector mai coborât al zonei subcarpatice de curbură şi este format dintr-un relief colinar, segmentat de văi transversale (Putna, Năruja, Zăbala), cu activitate erozivă avansată, însoţite de terase a căror denivelare faţă de patul actual al văilor este relativ mare (200-400 m pe Valea Putnei).

Procesele morfodinamice tectonice, desfăşurate în Holocenul târziu, au determinat anumite trăsături ale formelor de relief: aspectul accidentat al zonelor înalte, energia de relief mare, terasele suspendate, caracterul mixt al cursurilor de apă (transversal şi longitudinal), cu numeroase sectoare antecedente şi epigenetice.

Pârâul Tojanului (afluent pe dreapta al râului Zâbala) este situat într-o zonă de sinclinal, ce porneşte din N (E de localitatea Pâuleşti), traseul axului de sinclinal fiind întrerupt la E de localitate Vrâncioaia de o falie de decroşare dextră, determinând deplasarea spre E a blocului situat la S de aceasta. De asemenea,

* Institutul de Geodinamică al Academiei Române „Sabba S. Ştefănescu”.

82

bazinului Tojanului este zona de convergenţă a 2 sisteme de falii inverse: Falia Ghebari-Năruja şi Falia Ghebari-Prisaca.

Mişcările crustale verticale recente afectează diferit suprafeţele topografice bazinale, şi anume: suprafaţa Bazinului Tohanul suferă uşoare mişcări de subsidenţă -0,3mm/an, în alternanţă cu mişcări de ridicare (+2, +3,5 mm/an), tranziţia făcându-se destul de repede şi pe o suprafaţă mică în lăţime, datorită activităţii tectonice de subasment (redresări verticale pe falii inverse).

CARACTERISTICI MORFOMETRICE

Morfometria s-a bazat pe prelucrarea datelor obţinute în urma analizei hărţilor din anii 1895, respectiv 1982.

Există situaţii când anumiţi parametrii nu sunt în progresie geometrică, dar ei s-au luat în considerare din 2 motive: fie diferenţele erau foarte, fie parametrii respectivi, corespunzând termenilor de rang superior, se abat faţă de dreapta de regresie şi, de cele mai multe ori, nu se iau în considerare.

Datele centralizate în tabelul 1 şi reprezentate grafic în fig. 1 şi 2 corespund Pârâului Tojanului, oferindu-ne o privire de ansamblu a ceea ce s-a întâmplat pe o perioadă de aproape 100 de ani.

Tabelul 1. Pârâul Tojanului – parametrii morfometrici (1895 şi 1982 )

The Tojanul river – morphometrical parameters (1895 and 1982) O 1 2 3 4 Formula de calcul a Yc

N 72 18 3 1 1895 Nc 70,8 16,41 3,8 0,88

y=exp(1,462*x)*305,47

N 128 27 6 1 1982

Nc 133,5 26,79 5,38 1,08 y=exp(1,606*x)*665,11

L 26,47 9,01 3,7 1,925 1895 Lc 23,87 9,95 4,15 1,73

y=exp(-0,875*x)*57,27

L 35,9 14,98 3,64 3,29 1982

Lc 32,46 13,76 5,83 2,47 y=exp(-0,86*x)*76,604

l 0,37 0,53 1,24 1,925 1895

lc 0,345 0,62 1,1 1,98 y=exp(0,58*x)*0,2

l 0,28 0,56 0,61 3,29 1982

lc 0,24 0,52 1,1 2,32 y=exp(0,75*x)*0,116

F 5,37 6,26 5,13 8,2 1895

Fc 5,22 5,8 6,47 7,2 y=exp(0,1071*x)*4,692

F 4,75 5,46 4,92 8,33 1982

Fc 4,5 5,28 6,2 7,24 y=exp(0,1581*x)*3,846

f 0,075 0,37 1,709 8,2 1895

fc 0,076 0,36 1,72 8,19 y=exp(1,1561*x)*0,016

f 0,037 0,202 0,82 8,33 1982

fc 0,034 0,198 1,15 6,72 y=exp(1,76*x)*0,006

P 85,35 49,25 16,5 13,42 1895 Pc 84,14 43,3 22,28 11,5

y=exp(-0,66*x)*163,52

P 112,6 59,34 24,26 12,66 1982

Pc 115,7 54,94 26,08 12,4 y=exp(-0,75*x)*243,82

83

p 1,185 2,736 5,5 13,42 1895 pc 1,19 2,64 5,86 13

y=exp(0,8*x)*0,535

p 0,88 2,2 4,04 12,66 1982

pc 0,87 2,05 4,85 11,5 y=exp(0,9*x)*0,367

H 7860,49 1613,67 281,89 51 1895 Hm 8192,84 1518,09 281,29 52,12

y=exp(-1,686*x)*44215,2306

H 9479,25 2765,09 504,66 38,21 1982

Hm 13010,6 2099,12 338,67 54,64 y=exp(-1,8242*x)*80641,019

h 109,17 94,922 93,96 51 1895

hm 118,413 94,145 74,851 59,51 y=exp(-0,23*x)*148,94

h 74,06 102,4 84,11 38,21 1982 hm 97,473 78,36 63 50,65

y=exp(-0,22*x)*121,24

A 42800 10905,7 1770,5 595,5 1895

Am 42354 9793,97 2264,8 523,7 y=exp(-1,4643*x)*183159,55

A 80378,7 17489,6 3794,8 599 1982

Am 85733,7 16922,7 3340,3 659,3 y=exp(-1,62*434344,271

a 594,445 605,87 590,17 595,5 1895 am 598,344 597,093 595,84 594,6

y =exp(-0,0021*x)*599,5985

a 627,96 647,77 632,5 598,6 1982

am 642,402 631,715 621,21 610,9 y=exp(-0,017*x)*653,27

Ib 23263,5 4748,41 552,93 85,3 1895 Ibm 26023,7 3901,78 585 87,71

y=exp(-1,898*x)*173569,84

Ib 43141,7 6896,46 210,64 94,89 1982 Ibm 41379,5 4655,63 523,81 58,93

y=exp(-2,185*x)*367782,567

ib 323,04 279,318 184,31 85,3 1895

ibm 376,136 241,976 155,67 100,1 y=exp(-0,44*x)*584,68

ib 337,045 255,42 35,1 94,89 1982 ibm 310,003 173,795 97,43 54,62

y=exp(-0,58*x)*552,963

Corelaţia dintre suprafeţele şi perimetrele însumate, respectiv valorile medii ale acestora, este reprezentată prin următoarele valori: –0,464/+0,9882, pentru anul 1895 şi –0,628/+0,9688, pentru anul 1982. Valorile negative indică o corelaţie liniară inversă, devenind mai bine reprezentată, pe măsură ce ne apropiem de anul 1982; valorile pozitive indică o corelaţie liniară directă puternică, coeficientul tinzând către +1.

Apariţia de noi talveguri elementare s-a produs îndeosebi în partea superioară a bazinului; consecinţele acestei evoluţii sunt reprezentate în modelul morfometric al drenajului (fig. 1, A). Ordinul real al râului este de 3,94 în anul 1895 şi de 4,11 în 1982. Densitatea de drenaj este de 5,03 km/km2 pentru anul 1895, şi de 6,72 km/km2, pentru anul 1982. Frecvenţa segmentelor pe unitatea de suprafaţă este de 11,385/anul 1895 şi 19,43/anul 1982.

Valorile suprafeţelor însumate rămân staţionare, situaţie reflectată şi în cadrul modelului morfometric al suprafeţelor (fig. 1, B). Suprafeţele interbazinale înregistrează creşteri de sub 1 km2, la toate ordinele.

Modelul morfometric al perimetrelor ne arată o abatere negativă pentru bazinul principal; această scădere poate fi pusă pe seama unor remanieri hidrografice, ce au condus la o diminuare a sinuozităţii cumpenei de ape (fig. 1, C).

1 2 3 4ordinul bazinului

0.01

0.1

1

10

100

1000

A -

--18

95;_

1982

72

18

3

1

26.47

9.013.7

1.925

35.914.98

3.64 3.29

128

27

6

1

0.370.53

1.241.925

0.280.56 0.61

3.29

0.01

0.1

1

10

100

1000

B --

-189

5; _

1982

72

18

31

128

27

6

1

5.37 6.26 5.138.24.75 5.46 4.928.33

0.075

0.37

1.709

8.2

0.0371

0.2024

0.8195

8.33

0.1

1

10

100

1000

C --

--189

5;_1

982 72

18

3

1

128

27

6

1

85.3549.25

16.5 13.42

112.659.34

24.2612.66

1.185

2.7365.5

13.42

0.88

2.24.04

12.66

Fig. 1. Modelele morfometrice ale: drenajului, suprafeţelor şi perimetrelor

pentru Pr. Tojanului (1895/1982) The drainage morphometric model of the Tojanul River (A); The area’s

morphometric models of the Tojanul River (B); The perimeter models of the Tojanul River (C) (1985/1982)

84

Modelele morfometrice din fig. 2 – A, B, ne indică creşteri normale, în schimb modelul pantelor medii ale bazinelor de ordine succesive (fig. 2, C), arată o abatere negativă pentru bazinele de ordinul 3, aceasta datorându-se activităţii morfodinamice intense din zona superioară a Pârâului Tojan.

1 2 3 4

0.01

0.1

1

10

100

1000

10000

100000

A) M

odel

ul m

orfo

met

ric a

l dife

rent

elor

de

nive

l di

ntre

pun

ctel

e ex

trem

e al

e ar

tere

lor h

idro

graf

ice

72

18

31

128

27

6

1

7860

1614

281.9

51

9479

2765

504.7

38.21109.2 94.92 93.9651

74.06 102.4 84.1138.21

0.1

1

10

100

1000

10000

100000

B)M

odel

ul m

orfo

met

ric a

l alti

tudi

nilo

r m

edii

pent

ru b

azin

e hi

drog

rafic

e

72.0000

18.0000

3.0000

1.0000

128.00

27.00

6.00

1.00

42800.0400

10905.6750

1770.0500

595.5000

80378.7400

17489.6050

3794.8450

598.9550594.4450 605.8700 590.1667 595.5000627.9600 647.7700 632.5000 598.5500

0.1

1

10

100

1000

10000

100000

C)M

odel

ul d

e de

term

inar

e a

pant

elor

med

ii al

e ba

zine

lor d

e or

dine

suc

cesi

ve

72.00

18.00

3.00

1.00

128.00

27.00

6.00

1.00

23263.48

4748.41

552.93

85.30

43141.7150

6896.4600

210.6400

94.8940323.1040 279.3184

184.3100

85.3000

337.0450 255.4200

35.1000

94.8940

Fig. 2. Modelele morfometrice ale: diferenţelor de nivel ale arterelor hidrografice,

altitudinilor medii pentru bazine hidrografice, pantelor medii ale bazinelor de ordine succesive pentru Pr. Tojanului (1895/1982) Morphometric models: A) the average altitude of successive stream order segments; B) average altitude of hydrographic basins; C) average slope of successive order basins (1985/1982)

85

86

Analiza curbelor hipsometrice (r = 51,76 m3/anul 1895, respectiv r = 75,56 m3/anul 1982), ceea ce indică evoluţia diferenţiată a bazinului (în partea superioară înregistrându-se ridicări neotectonice, iar în partea mediană s-au produs despăduriri importante, conform datelor oferite de materialele cartografice). Datorită absenţei covorului vegetal, la V de localitatea Ghebari, alunecările superficiale afectează întreg versantul S al Dl. Danciu. În zona de vărsare, pe versantul vestic al talvegului principal, structura geologică (formată din roci tari şi semitari, cu o direcţie perpendiculară pe direcţia văii) este afectată de procese de eroziune, la baza versantului acumulându-se materiale coluvio-proluviale.

CONCLUZII

Studiul bazinelor hidrografice cu suprafeţe mici (8-12 km2), situate într-o

zonă cu activitate seismică intensă, aşa cum este zona Vrancei, conduce la următoarele concluzii:

− activitatea tectonică reprezentată prin mişcări variate pe verticală (îndeosebi mişcări de ridicare prin basculare), desfăşurate pe suprafeţe foarte mici, a influenţat evoluţia bazinelor de ordine inferioare;

− variaţia unor parametrii, cum ar fi suprafeţele şi perimetrele, se datorează acţiunilor combinate ale factorilor de natură internă: mişcările tectonice pe verticală, cutremurelor de pământ, cu cea a factorilor morfodinamici externi: remanierilor hidrografice (captări), impactul uman;

− completarea studiului cu informaţii din alte domenii (geologie, geofizică, geodinamică, paleogeografie), conduce la o imagine mult mai exactă a teritoriului respectiv.

BIBLIOGRAFIE

Grecu, Floarea, Comănescu, Laura (1998), Studiul reliefului, Editura Universităţii din Bucureşti.

Grigorescu, D. (2003), Stratigrafie şi geologie istorică, Editura Ars Docendi, Bucureşti. Zăvoianu, I. (1978), Morfometria bazinelor hidrografice, Editura Academiei R.S.R.,

Bucureşti. *** (1968), Harta geologică Covasna, scara 1:200.000, Comitetul de Stat al Geologiei,

Institutul Geologic.

CARSTUL PE SARE ÎN SUBCARPAŢI, IERARHIZARE ŞI ASPECTE MORFOLOGICE

Magdalena NĂPĂRUŞ∗

Cuvinte-cheie: halocarst, sare gemă, formaţiuni salifere, platou carsto-salin, Meledic, Ocnele Mari. Mots clé: halokarst, sel, plateau karsto-salin, couches salifères, Meledic, Ocnele Mari. Le karst en sel dans le Soucarpates, hiérarchisation et des aspects morphologiques. Le sel a constitué pendant des siècles une ressource importante de l’économie roumaine et le point de départ pour plusieurs industries. La fièvre des exploitations et l’envergure enregistrée pendant les dernières décennies ont eu des conséquences néfastes sur le relief, en creant des formes anthropiques. Le halo-karst est caractérisé en principe par une évolution karstique très rapide, conséquence d’une chaîne de processus modélisateurs, lesquels ne sont pas basés de façon exclusive sur le système cyclo carbonatique. A la différence des systèmes karstiques développés sur des roches carboniques, les systèmes halo-karstiques présentent un nombre réduit d’unités physiques et géographiques typiques.Jusqu’à présent, on n’a pas réalisé une typologie clairement définie des unités et des formes halo-karstiques mais des études ont porté uniquement sur des périmètres réduits et en rapport étroit avec la réalité du lieu considéré.

SAREA – GENERALITĂŢI

Sarea gemă este o rocă monominerală formată în cvasitotalitate din mineralul numit halit şi o substanţă naturală alcătuită din NaCl în proporţie de 96%. Acest mineral cristalizează în sistem cubic sau mai rar în sistem octoedric. Cristalele de sare formează un cub perfect.

Proprietăţi: • Duritate: 2. • Clivaj: foarte bun sau neuniform, în formă de cochilie. • Aspect: vitros. • Dimensiunea cristalelor: 0,5-1,5 cm; unele cristale ating 10-15 cm. • Dizolvarea: în apă fierbinte, produce zgomote, pocnituri la spargerea

cristalelor. • Decrepitarea: ca urmare a dilatării gazelor incluse.

87∗ Facultatea de Geografie, Universitatea din Bucureşti.

88

• Absorţia apei: pe planul de clivaj sau la sărurile delicvescente, care absorb vaporii de apă pentru dizolvare.

• Impurităţi: bule, picături de apă, gaze, ioni de potasiu (dau o culoare roz deschis până la purpuriu), alte minerale (silvina, gips, dolomit, anhidrit).

• Plasticitate: ridicată (comparabilă cu a gheţii); supusă la presiuni determinate de încărcarea cu stive groase în alte roci sau datorită efortului tectonic manifestat în timp geologic, sarea se cutează, se bolteşte şi se reorganizează succesiv spaţial prin procesul de diapirism (denumit astfel de către Ludovic Mrazec în 1906). Prin această mişcare ascensională, stratele acoperitoare sunt puternic afectate şi se formează aşa-numita „brecie a sării”, reprezentând un amestec haotic de roci, amplasate la partea superioară a sării.

• Răspândire: în partea axială a anticlinalelor sau de-a lungul faliilor existente în arealul subcarpatic din Muntenia şi pe marginea Bazinului Transilvaniei. Pentru Subcarpaţi sunt specifice trei aliniamente de cute din acest tip, cu sarea migrată spre suprafaţă, până la anumite niveluri altimetrice, respectiv (Drăgănescu, L., 1998):

− cute-falii; − cute diapire exagerate; − cute diapire atenuate;

Datorită eforturilor tectonice la care a fost supusă masa de sare, printr-un proces de curgere plastică, se formează alternanţe de benzi de sare cenuşie, negricioasă, albă. Acestea marchează cutele sării care pot fi văzute atât la suprafaţă cât şi în subteran (furnir).

FORMAŢIUNILE SALIFERE DIN ROMÂNIA

Sarea ocupă o suprafaţă totală de 150 km² (0,06% din suprafaţa României),

având o pondere de 0,3% din totalul rocilor carstice de la noi. Principalele formaţiuni salifere din România sunt:

1. Secvenţa de Cartojani – Permian – se desfăşoară pe arealul cuprins între localităţile Ghimpaţi în est şi Craiova în vest.

2. Secvenţa de Chiriacu – Triasic – cuprinde Platforma Moesică, mai puţin Depresiunea Roşiori-Alexandria.

3. Secvenţa de Vadu – Jurasic superior-Cretacic inferior – prezentă în zona de şelf a Mării Negre.

4. Formaţiunea saliferă inferioară – Burdigalian – cuprinde avanfosa Carpaţilor Orientali şi Depresiunea Getică.

5. Formaţiunea saliferă superioară – Badenian (Langhian) – cuprinde avanfosa Carpaţilor Orientali, Depresiunea Getică, Depresiunea Transilvaniei şi Depresiunea Maramureşului.

Regiunea Subcarpaţilor cuprinde două formaţiuni salifere neogene: − inferioară, datată Burdigalian inferior; − superioară, datată Badenian (Langhian).

Între ele se găseşte molasa inferioară, iar peste formaţiunea saliferă superioară se suprapune molasa superioară (fig. 1). Ambele formaţiuni au fost

afectate de diapirismul explicat în 1906 de Ludovic Mrazec. Formaţiunea saliferă inferioară se regăseşte în arealul avanfosei Carpaţilor

Orientali şi în cadrul Depresiunii Getice. Formaţiunea saliferă superioară are o arie mult mai largă de răspândire decât

cea inferioară, în sensul că, în afara avanfosei carpatice şi Depresiunii Getice, ea include şi Depresiunea Transilvaniei şi Depresiunea Maramureşului.

Fig. 1. Modelul dispunerii formaţiunilor salifere în Subcarpaţi

Le modèle du disposition des couches salifères en Soucarpates

Molasa inferioară

Formaţiunea saliferă superioară (Badenian-

Langhian)

Molasa superioară

Formaţiunea saliferă inferioară (Burdigaliană)

CARSTUL PE SARE – DEFINIŢIE, SPECIFIC ŞI LOCALIZARE

ÎN CADRUL SUBCARPAŢILOR

Carstul este un sistem geodinamic, foarte apropiat de modelul funcţional, cu o predispoziţie evidentǎ pentru aspectul morfologic. Prin definiţie, teoria sistemelor geodinamice se referă la relaţia continuă, evoluţia între morfologie şi funcţionarea sistemului. Este din ce în ce mai acceptată ideea funcţionalităţii specifice zonelor carstice, care constă într-un drenaj subteran autoorganizat şi faptul că morfologia carstică poate fi asimilată cu structura spaţială care asigură această funcţionare. Toate acestea sunt rezultatul carstificării care reprezintă acţiunea simultană a două procese intim legate: curgerea subterană a apei şi disoluţia (Goran, Cr., 1999).

Carstul pe sare sau HALOCARSTUL este caracterizat în principal printr-o evoluţie carstică foarte rapidă, ca urmare a unui lanţ de procese modelatoare ce nu au similarităţi stricte cu cele din sistemul ciclocarbonatic. Principiul de funcţionare este condiţionat de solubilitatea foarte mare a sării care generează o hipercarstificare, precum şi de o serie de intervenţii de natură antropică (exploatarea zăcământului pe cale umedă), care induce la reconsiderarea morfologiei de ansamblu a sistemului carstic iniţial (Goran, Cr., 1999).

LOCALIZAREA, IERARHIZAREA ŞI MORFOLOGIA

CARSTULUI PE SARE

Spre deosebire de sistemele carstice dezvoltate pe roci carbonatice, sistemele halocarstice se regăsesc într-un număr redus de unităţi fizico-geografice. Până în

89

90

prezent nu s-a realizat o tipologie clară a unităţilor şi formelor halocarstice, decât pe arii restrânse şi raportat strict la realitatea locului analizat în studiul respectiv. În lucrarea de faţă, am realizat o ierarhizare a unităţilor carstice, a grupelor de carst şi a formelor suprapuse acestora.

Unităţile majore dezvoltate pe halocarst sunt platourile carstice şi masivele de sare. Cel mai evident platou carstic este Platoul Meledic (600 m altitudine), situat în cadrul Subcarpaţilor Vrancei. Platoul este delimitat la sud de râul Slănic, iar la est si vest de afluenţii săi, Valea Jghiabului şi respectiv Izvorul Sărat. Spre nord, limita este formată de pârâul Meledic, afluent al Jghiabului.

Platoul Meledic se prezintă ca o suprafaţă de aproximativ 1,7 km² înscrisă într-un perimetru dreptunghiular, fără denivelări pozitive majore, presărată de doline adânci de până la 25 m, cu diametrul de maxim 40 m. Se pot observa uvale şi câteva văi de doline. Pe fundul unor doline şi uvale s-au format lacuri cu apă dulce (Ielenicz, M., 1985).

Masivele de sare sunt cele mai frecvente şi se regăsesc în toate subunităţile subcarpatice. Cele mai cunoscute sunt cele de la Cacica, Târgu Ocna din Subcarpaţii Moldovei, Slănic Prahova, Telega din Subcarpaţii Curburii şi Ocnele Mari şi Ocniţa din Subcarpaţii Getici.

Grupele carstice cele mai frecvent dezvoltate în cadrul acestor unităţi sunt (Drăgănescu, L., 1998):

− carst nud dezvoltat pe sarea care apare la zi, evidenţiat prin lapiezuri, tuburi de orgă, nişe carstice, poduri naturale, ponoare, doline, văi dolinare şi peşteri;

− carst acoperit dezvoltat pe depozite de sare acoperite cu roci insolubile; formele exocarstice sunt un ecou al dizolvării rocilor solubile din culcuş; dizolvarea se produce pe suprafaţa sării, iar apariţia la zi a formelor propriu-zise se face prin sufoziune, tasare şi prăbuşire;

− carst antropic cuprinde gropile carstice, saline prăbuşite, puţuri carstice, galerii şi bazine de dizolvare subterană; evoluţia acestui tip de carst pune probleme serioase de mediu şi de siguranţa comunităţilor umane din zonele respective.

Unităţile minore tipice halocarstului, care se suprapun pe unităţile majore, sunt:

1. Forme naturale exocarstice şi endocarstice1: Lapiezuri, nişe de disoluţie, doline, uvale, văi dolinare, ponoare, avene,

peşteri, speleoteme. 2. Forme antropice exocarstice: a. Doline de prăbuşire apar pe locurile vechilor exploatări şi s-au format prin

prăbuşiri, alunecări de teren. Cea mai mare dolină de acest fel a apărut la Ocnele Mari şi s-a format prin prăbuşirea golului subteran format în urma extracţiei saramurii din interiorul masivului de sare. De asemenea, astfel de doline sunt

1 Acestea au fost descrise în diferite articole de către M. Ielenicz, M. Ene, V. Sencu,

H. Grumăzescu, L. Drăgănescu, N. Popescu, I. Popescu-Voiteşti, V. Meruţiu, M. Grigore, Cr. Goran, I. Giurgiu, M. Bleahu, Gr. Posea, N. Trufaş.

91

frecvente şi la Tg. Ocna, Cacica şi Slănic Prahova (Baia Baciului, Baia Verde „La Noroaie”).

b. Gropile carstice au apărut ca urmare a executării unor excavaţii clandestine. La Slănic Prahova poartă denumirea locală de Titoace.

c. Lacurile carstice s-au format prin prăbuşirea unor suprafeţe de deasupra unor saline. Unele au fost ulterior colmatate prin alunecări de pe versanţi, prin ram-bleuri. Ex. L. Baia Baciului, L. Baia Verde, complexul lacustru de la Ocniţa etc.

d. Conurile de dizolvare s-au format ca urmare a proceselor de prăbuşire controlată de la Ocnele Mari. Au apărut într-o perioadă aproximativ scurtă (10 conuri în timp de două săptămâni). Primul con a apărut în data de 22 decembrie 2005, având iniţial un diametru de 6 m, ruperea producându-se după suprafaţa tip clopot. Conurile au o formă cilindrică în centru, care exercită presiuni deosebite pe laterale şi pe tavan, ducând la o explozie în procesul de surpare. Debuşarea apei în conuri s-a realizat depăşind zona de despărţire (deversorul), ajungând până la digul din aval (conform D.C.G.G.A., coordonator Prof. univ. dr. ing. Florian Zamfirescu, Facultatea de Geologie a Universităţii Bucureşti).

3. Formele antropice endocarstice a. Puţurile carstice sunt descrise de L. Drăgănescu (1992) ca forme ce au

apărut în momentul în care malurile argiloase ale lacurilor au fost nivelate şi lipsite de vegetaţie până la contactul cu sarea. Aşadar, aflorimentele rămân în contact cu atmosfera şi apele meteorice. Ex. Lacurile 1 şi 2 de la Baia Verde, Slănic Prahova.

b. Golurile carstice apar tot în urma exploatărilor, atât cele pe cale umedă cât şi cele în saline. Influenţa acestora este vizibilă asupra amenajărilor de deasupra. Golurile se găsesc la o adâncime medie de aproximativ 200 m. La Slănic Prahova, o evaluare realizată de către L. Drăgănescu (1992) a evidenţiat un volum aproximativ al golurilor de 12,2 milioane m³, din care: 6,70 mil. m³ în Mina Victoria, 2.90 mil m³ în Mina Unirea, 1,70 mil m³ în Mina Carol şi 0,90 mil m³ în Mina Cantacuzino.

4. Forme carstice în depozite insolubile care acoperă sarea carstificată Pătrunderea apei în masivul de sare sau în lucrările miniere creează trasee de

acces ce rămân în coperta de „steril” sub formă de galerii şi tunele, care prin prăbuşire dau suprafeţei terenurilor un aspect neregulat. Ulterior, în acestea staţionează ape meteorice. Punerea lor în evidenţă este dificilă şi prezintă pericolul de a ceda la trepidaţiile mijloacelor de transport care trec prin apropiere. De obicei, acestea se găsesc în apropierea lucrărilor miniere care au avut probleme cu infiltrările de ape (Drăgănescu, L., 1998).

CONCLUZII

Evoluţia unui halocarst este foarte rapidă şi este determinată atât de factori naturali cât şi de factori antropici, după cum o arată ultimele evenimente petrecute la Ocnele Mari şi Slănic Prahova.

92

Formele naturale au o dezvoltare şi o evoluţie relativ lentă. Însă presiunea

antropică ridicată şi proasta gestionare a exploatărilor de sare au condus progresiv la o degradare continuă a mediului carstic şi la crearea de numeroase forme antropice.

BIBLIOGRAFIE

Drăgănescu, L. (1995), Le karst en sel et son influence sur les bâtiments miniers et de

surface, Symposium de karstologie théoretique et apliquée, XIII, Cluj- Napoca. Drăgănescu, L. (1997), Originea Sării şi Geneza Masivelor de Sare, S.C. Grafica

Prahoveană S.A. Ploieşti. Drăgănescu, L. (1998), Studiu geologic complex al masivului de sare Slanic-Prahova, cu

privire specială la geneza si distribuţia substanţelor bituminoase şi cărbunoase, Teză doctorat.

Goran, Cr. (1999), Configuraţia şi dezvoltarea mediului carstic – aspecte ale complexităţii mediilor naturale, Teză doctorat.

Ielenicz, M. (1974), Relieful dezvoltat pe sare în brecia sării în judeţul Buzău, Terra, VI (XXVI).

Ielenicz, M. (1975), Problèmes de morphologie karstique et pseudokarstique dans le nord de Soucarpates du basin du Buzau, Studii geografice.

Ielenicz, M. (1985), Karst et pseudokarst dans les montagnes et les collines subcarpatiques des bassins du Buzău et du Teleajen, Theoretical and Applied Karstology, vol. 2. ISER, Bucureşti.

Popescu, N., Ciumpileac, Gh., Ielenicz, M. (1982), Valea Sărata şi complexul lacustru Ocniţa. Consideraţii morfohidrografice, St. şi cercet. GGG – seria Geografie, t. XXIX.

93

ZONELE DE SOLURI DIN ROMÂNIA ÎN SISTEMUL DE TAXONOMIE – 2003

Anca-Luiza STĂNILĂ∗, Nicolae CRUCERU∗, Mihail PARICHI∗, Nicoleta ŞORPANU∗∗

Concepte-cheie: sistem de taxonomie, zone de sol. Mots clefs: sistem de taxonomie, les zonne de sol. Les zone de sols de la Roumanie. Recemment dans notre pays a apparu une nouvelle clasification des sols dénommé „Système Romain de taxonomi des sols. Dans cet systèm la zonalitè orizontale des sols participe les suivantes des sols: cernisoluri (kastanoziom, cernoziom, faeoziom) et luvisoluri (preluvosol, luvosol). La disposition des sols sur verticale commance avec les cambisols (eutricambosol, districambosol) aprè qui se succéde les spodisols (prepodzol, podzol). La zonne correspondant à etaj alpine englobe des umbrisol (nigrosol, humosiosol).

Recent în ţara noastră s-a procedat la o îmbunătăţire a Sistemului Român de

Clasificare a Solurilor din 1980. Este vorba de o taxonomie a solurilor, de o grupare a acestora într-o anumită ordine. Au fost introduse clasele de andisoluri, pelisoluri, protisoluri şi antrisoluri, ultimile două prin scindarea clasei anterioare, foarte heterogene, de soluri neevoluate, trunchiate şi antropice, dar şi noi tipuri de sol.

Termenul de caracter diagnostic (din SRCS – 1980) a fost înlocuit cu cel de proprietate diagnostică. S-a introdus termenul de material parental diagnostic (după FAO) şi s-au eliminat orizonturile Cpr (orizont pseudorendzinic) şi Rrz (orizont rendzinic).

În legătură cu orizonturile diagnostice, termenul de orizont B argiloiluvial a fost schimbat în orizont argic, cel de salinizat în hiposolic, iar cel de alcalizat în hiponatric sau hiposodic.

Au fost introduse ca orizonturi diagnostice noi: orizontul A limnic, orizontul A hortic, precum şi orizonturile pelic, petrocalcic, criptospodic, scheletic, antropedogenetic, folic.

Ca materiale parentale diagnostice au fost definite materiale parentale fluvice, antropogene, calcarifere, marnice, erubazice şi bauxitice. În ordinea subdiviziunilor taxonomice ale tipului de sol s-a inversat poziţia speciei (granulometrice) cu cea a familiei de sol, iar gradul de eroziune – colmatare – a fost trecut de la varietatea de sol la varianta de sol.

∗ Universitatea Spiru Haret, Facultatea de Geografie, Bucureşti. ∗∗ Colegiul Tehnic Traian, Bucureşti.

94

Fig. 1. Zonele de soluri din România Les zone de sols de la Roumanie

94

95

Elementele de diferenţiere au fost astfel selecţionate încât să nu fie schimbată încadrarea solului în urma cultivării sau a altor intervenţii antropice de intensitate redusă (arat, decopertare superficială, desfundare de mică adâncime, afânare adâncă). Solul se menţine în cadrul categoriei taxonomice respective atâta timp cât elementele diagnostice (orizonturi, proprietăţi) nu au dispărut (prin eroziune, decopertare, colmatare sau alte procese).

Baza informaţională care a servit la elaborarea sistemului, asigură încadrarea în sistem a tuturor solurilor care pot apare într-un areal dat şi în principiu a tuturor solurilor cunoscute în prezent pe teritoriul României.

Pe măsură ce vor apărea cunoştinţe noi privind solurile ţării, Sistemul Român de Taxonomie a Solurilor va putea fi completat cu noi taxoni (categorii) indiferent de nivelul acestora fără ca structura generală a sistemului să fie deranjată.

După cum se cunoaşte, majoritatea solurilor din ţara noastră sunt dispuse în regiunile de câmpie, podişuri şi dealuri joase într-o zonalitate orizontală care trece treptat în regiunile de dealuri înalte şi de munte într-o zonalitate verticală (fig. 1).

În Sistemul de Taxonomie a Solurilor 2003, zonalitatea orizontală începe cu cernisoluri (molisoluri în Sistemul Român de clasificare a solurilor 1980) cărora li se succed luvisolurile (argiluvisoluri în clasificarea anterioară). Cernisolurile cuprind tipurile kastanoziom (sol bălan în clasificarea anterioară) cernoziom (incluzând cernoziomul tipic, cernoziomul cambic, cernoziomul argiloiluvial şi chiar solul cenuşiu din clasificarea anterioară care prezintă orizont Cca în primii 125 cm) şi faeoziom (reprezentat prin cernoziomul argiloiluvial, solul cernoziomoid, solul cenuşiu şi cernoziomul cambic din clasificarea anterioară, fără orizont Cca sau concentrări de carbonaţi secundari în primii 125 cm).

Luvisolurile sunt prezente prin tipurile preluvosol (corespunzând în clasificarea din 1980 solurilor brun roşcate, solurilor brune argiloiluviale) şi luvosol (sol brun roşcat luvic, sol brun luvic şi luvisol).

Dispunerea solurilor pe verticală începe cu zona cambisolurilor din care fac parte eutricambosolurile (solurile brune eu-mezobazice), solurile roşii (terra rossa) asociate cu districambosolurile (solurile brune acide) în regiunile de dealuri înalte şi numai districambosoluri în regiunile montane joase.

În continuare, urmează zona spodisolurilor (a spodosolurilor în clasificarea veche) reprezentată prin tipurile prepodzol şi podzol (brun feriiluvial şi podzol).

Ultima zonă corespunzând etajului alpin superior se referă la umbrisoluri din care fac parte nigrisolurile (fostele soluri negre acide) şi humosiosolurile (soluri humicosilicatice în clasificarea din 1980).

În ceea ce priveşte direcţia zonelor de soluri, acestea sunt orientate de-a lungul paralelelor geografice numai în Oltenia şi Muntenia, în timp ce în Moldova, Banat şi Crişana ele au aproximativ direcţia meridianelor; în Transilvania se observă o dispunere oarecum concentrică a zonelor de soluri. Toate acestea sunt determinate de direcţia lanţului muntos, respectiv din cauza orografiei regulate a ţării.

96

CONCLUZII

În condiţiile orohidrografice, climatice şi de vegetaţie specifice teritoriului

ţării noastre, solurile sunt distribuite într-o zonalitate orizontală în regiunile de câmpie şi dealuri unde sunt reprezentate prin cernisoluri (kastanoziomuri, cernoziomuri, faeoziomuri) şi luvisoluri (preluvosoluri, luvosoluri) şi într-o zonalitate (etajare) verticală în regiunile montane cuprinzând zona cambisolurilor (prepodzoluri, podzoluri) şi zona umbrisolurilor (nigrisoluri, humosiosoluri).

BIBLIOGRAFIE Conea, Ana (1974), Soil Classification in Romania, Higher Categories, Proc. 10-th, Inst.

Congr. Soil sc., VI (II), Izd. Nauka, Moskow, p. 513-521. FAO/UNESCO (1988), Soil Map of the World, Revised Legend, World Soil Res., Rep. 60,

Rome. Florea, N., Munteanu, I. (2003), Sistemul Român de Taxonomie a Solurilor, Institutul de

Cercetări pentru Pedologie şi Agrochimie, Editura Estfalia, Bucureşti. Munteanu, I., Florea, N., Seceleanu, I., (1990), Principles of Soil Classification in

Romania, Rep. Int. Conf. on Soil Classific., Alma-Ata. * * * (1980), Sistemul Român de Clasificare a Solurilor, Institutul de Cercetări pentru

Pedologie şi Agrochimie, Bucureşti. * * * (1990), Référentiel pedologique francais, AFES – Plaisir.

97

CERCETĂRI ASUPRA RAVENĂRII ŞI ESTIMAREA EROZIUNII SPECIFICE PE BAZINELE PIEMONTANE ARGEŞENE

Valentin TEODORESCU*

Cuvinte-cheie: ravene, indici de ravenare, bazine piemontane. Key-words: gulling, gulling indexes, piedmont basins. Gulling research and specific erosion assessments in the piedmont basins of the Arges. A study of gullies developed in the torrential piedmont basins of the Arges and the Vâlsan Rivers has revealed severe degradation of the relief. Gully morphometry shows these basins to be affected by deep erosion caused by the action of natural factors (lithology, neotectonic movements, erosive rains, etc.) and by human activity (massive deforestation, agricultural works without protection measures against erosion, etc.). Gulling indexes were calculated on the basis of field measurement data and photogrammes. The paper presents the correlations established between gulling indexes and specific erosion (t/ha/year) as well has the close relationship between gully characteristics and erosion values in torrential basins. The findings have shown that severe gulling-induced degradation is a source of huge quantities of alluvia in the piedmont valleys of the Arges and the Vâlsan.

Cercetările efectuate în bazinele piemontane aferente Argeşelului şi Vâlsanului au urmărit stabilirea unei relaţii între indicii de ravenare şi valorile eroziunii specifice determinate pe bazinele torenţiale piemontane argeşene.

CARACTERISTICI MORFOLITOLOGICE

Dealurile piemontane argeşene sunt caracterizate prin culmi prelungi dispuse

între râurile Argeş, Vâlsan, Râul Doamnei, Râul Târgului şi Argeşel. În partea de nord, dealurile prezintă o serie de cueste cu altitudini de cca 650 m, scăzând spre sud la cca 300 m. Constituţia lor litologică este relativ uniformă fiind cunoscute sub denumirea de „Strate de Cândeşti” de vârstă willafranchiană, având în bază argile în alternanţă cu pachete groase de nisipuri iar în partea superioară nisipuri, pietrişuri şi bolovănişuri. Formaţiunile sedimentare din bazinul deluros al Vâlsanului se succed între Paleogenul superior şi Cuaternarul inferior (Mihăilă, 1971).

În bazinele aferente Argeşelului, depozitele Pleistocenului superior sunt reprezentate prin proluviile teraselor iar Holocenul este reprezentat prin pietrişuri, nisipuri şi depozite loessoide dispuse de-a lungul văilor, formând lunca actuală.

* Universitatea Spiru Haret, Facultatea de Geografie, Bucureşti.

În raport de condiţiile litologice, mişcările neotectonice, acţiunea factorilor climatici şi intervenţiile antropice, bazinele torenţiale piemontane prezintă intense procese de eroziune în adâncime.

UTILIZAREA TERENURILOR ŞI PROCESELE DE VERSANT

Din studiul bazinelor torenţiale aferente Argeşelului şi Vâlsanului, în

condiţiile unor depozite litologice formate din roci cu rezistenţă redusă la eroziune şi a reducerii suprafeţelor împădurite cu peste 50% din suprafaţa totală a arealului piemontan, rezultă un proces de ravenare deosebit de activ pe versanţi.

Dintre componentele reliefului piemontan, se constată o acţiune deosebit de agresivă a eroziunii pe versanţii despăduriţi sau acoperiţi cu păşuni şi fâneţe degradate. Sub aspectul modului de utilizare a terenurilor agricole şi a riscului de eroziune în adâncime putem distinge (fig. 1):

Fig. 1. Harta utilizării terenurilor din Piemontul Argeşului

Land use in the Arges Piedmont

- păşunile situate de-a lungul văilor secundare, rezultate din defrişări, cu o vegetaţie degradată unde scurgerea lichidă creează rigole, ogaşe ce vor evolua spre stadiul de ravenă;

98

99

- fâneţele situate în partea superioară a versanţilor pe care nu se aplică măsurile agrotehnice corespunzătoare şi unde sub acţiunea unor procese complexe de denudare se instalează zona de obârşie a unor ravene foarte active;

- livezile extensive exploatate fără măsuri antierozionale, situate în partea inferioară şi mijlocie a versanţilor, şi unde se practică în mod obişnuit şi păşunatul, ceea ce favorizează apariţia formelor de eroziune în adâncime;

- terenurile arabile acoperă luncile şi prima terasă a principalelor văi afluente Argeşului, dar care în ultimii 15 ani s-au extins în partea mijlocie şi superioară a versanţilor fiind afectate de procese de eroziune a căror evoluţie determină apariţia de ogaşe şi ravene.

În raport cu panta medie (i>5%) a terenurilor cu potenţial de eroziune, se constată că în Bazinul Argeşului, valorile eroziunii specifice (t/ha/an) sunt deosebit de mari (Moţoc, 1982).

În Bazinul Argeşelului, între Boteni şi Hârtîieşti, versanţii din bazinele torenţiale pun în evidenţă o structură monoclinală, prin cueste puternic înclinate afectate de intense procese de eroziune şi alunecări de teren.

La sud de Hârtâieşti, versanţii cu lungimi mai mari de 300 m şi pantă moderată sunt brăzdaţi de ravene deosebit de active, care formează conuri de dejecţie, ceea ce creează un profil concav întâlnit frecvent în bazinele torenţiale Valea Ilalei, Valea Huioasei, Valea Albinei etc. (Teodorescu, 2001).

În dealurile piemontane, profilul longitudinal al văilor torenţiale este mai evoluat în comparaţie cu cel din dealurile subcarpatice, procesele de eroziune sunt intense în apropierea obârşiilor, în condiţiile predominanţei depozitelor de nisipuri şi pietrişuri aparţinând „Stratelor de Cândeşti” (Bălteanu şi al., 1976). În Bazinul Vâlsanului, versantul drept mult mai dezvoltat, cu pante medii de 10-15% prezintă bazine torenţiale mai evoluate pe când cel stâng, cu bazine scurte, cu pante ce depăşesc 20%, cu o dispunere a depozitelor litologice monoclinală prezintă intense procese de eroziune în adâncime:

- în sectorul Costeşti Vâlsan-Mălureni, versanţii sunt supuşi unor procese de eroziune torenţială cu alunecări reactivate şi năruiri de maluri, caracteristice Văii Dadelor, Purcăreruţul;

- în sectorul Mălureni, confluenţa Vâlsanului cu Argeşul, bazinele torenţiale cu văi subsecvente şi versanţi scurţi într-un facies predominant din nisipuri şi pietrişuri prezintă valori mari ale eroziunii specifice.

INDICI DE RAVENARE ŞI EROZIUNEA SPECIFICĂ

Estimarea valorilor eroziunii specifice s-a realizat prin determinări

fotogrametrice ale suprafeţelor active de pe versanţi şi ravene conform metodologiei de calcul elaborate de Moţoc et all (1979). În vederea stabilirii indicilor de ravenare s-au calculat:

- densitatea ravenării (Dre) ca raport între lungimea totală a ravenei şi suprafaţa bazinului torenţial (L/Fb; km/km2);

- indicele de ravenare pe bazin (Ire) ca raport între suprafaţa totală a ravenei şi suprafaţa bazinului torenţial (Fr/Fb; km2).

100

Analiza indicilor de ravenare determinaţi pe bazinele aferente Argeşelului, indică valori mari ale densităţii de ravenare şi indicelui de ravenare pe bazinele torenţiale foarte mici, deci cu o evoluţie accentuată a procesului de eroziune în adâncime (tabelul1).

Tabelul 1. Caracteristicile litologice, indicii de ravenare şi valorile eroziunii pe bazinele

torenţiale piemontane aferente Argeşelului Lithological features, gulling indexes and specific erosion values in the torrential basins of the Argeşel River

Ravene Indici de ravenare Denumirea bazinului torenţial (ravene)

Substratul litologic

Suprafaţa bazinului Lungime

(km) Lăţime

(m)

Suprafaţa totală Fr (Km2)

Densitatea ravenării

(Dre) km/km2

Indice de ravenare pe bazin

(Ire)

Valoarea eroziunii (t/ha/an)

1 2 3 4 5 6 7 8 9

Valea Păducelului

Argile, marne, nisipuri şi pietrişuri

8,26 5,27 5,9 0,031 0,64 0.004 5,2

Valea lui Topor

Argile, nisipuri şi pietrişuri cu interdcalaţii de

marne

6,74 6,44 6,1 0,039 0,95 0,006 7,3

Valea Sipota

Pietrişuri şi nisipuri cu

intercalaţii de marne

0,80 2,15 5,6 0,012 2,69 0,015 16,8

Valea Ilalei

Pietrişuri şi nisipuri cu

intercalaţii de argile şi marne

6,86 4,1o 12,5 0,051 0,60 0,007 5,9

Valea Albinei

Pietrişuri, nisipuri cu

intercalaţii de marne şi luturi

2,73 2,16 5,4 0,012 0,79 0,004 5,1

Valea Huiasei

Pietrişuri, nisipuri, luturi 0,13 0,95 2,8 0,003 7,31 0,023 31,4

În bazinele torenţiale aferente Vâlsanului, valorile indicelui de ravenare (Ire)

sunt foarte mari pe toate bazinele piemontane, ce se înscriu cu suprafeţe cuprinse între 0,69 km2 şi 2,77 km2 (sub 3 km2), în condiţiile unor depozite litologice foarte slab coezive (tabelul 2).

Corelarea valorilor indicelui de ravenare pe bazinele torenţiale cu valorile eroziunii specifice (t/ha/an) indică o relaţie strânsă între procesul de eroziune în adâncime şi eroziunea produsă pe bazinul torenţial. Corelaţia între indicele de ravenare şi eroziunea specifică indică diferenţieri ale procesului de eroziune în adâncime între bazinele piemontane aferente Argeşelului şi cele ale Vâlsanului în condiţiile unor diferenţieri morfolitologice şi datorită intensităţii intervenţiei antropice (fig. 2 a, b).

Tabelul 2. Caracteristicile litologice, indicii de ravenare şi valorile eroziunii pe bazinele torenţiale piemontane aferente Vâlsanului Lithological features, gulling indexes and specific erosion values in the torrential basins of the Vâlsan River

Ravene Indici de ravenare

Denumirea bazinului torenţial (ravene)

Substratul litologic

Suprafaţa bazinului Lungime

(km) Lăţime

(m)

Suprafaţa totală Fr (Km2)

Densitatea ravenării

(Dre) km/km2

Indice de ravenare pe bazin

(Ire)

Valoarea eroziunii (t/ha/an)

1 2 3 4 5 6 7 8 9

Purcăreţul Pietriş, nisip, marne 1,25 1,35 12,1 0,016 1,08 0.013 29,5

Valea lui Topor

Pietriş, nisip, argile 0,69 1,42 11,3 0,017 2,05 0,025 43,9

Prisaca Pietriş, nisip, argile, marne 1,44 1,94 14,6 0,028 1,35 0,019 38,9

Valea Satului

Pietriş, nisip, argile, marne 2,77 1,48 23,3 0,034 0,53 0,012 24,8

Valea Seacă

Pietriş, nisip marne, argile 1,45 1,40 15,7 0,022 0,96 0,015 29,0

y = 1359,7x - 1,4205R2 = 0,9731

0

10

20

30

40

0,000 0,005 0,010 0,015 0,020 0,025indice de ravenare

eroz

iune

a)

y = 1438,1x + 9,0596R2 = 0,9374

10

20

30

40

50

0,005 0,01 0,015 0,02 0,025 0,03indice de ravenare

eroz

iune

b)

Fig. 2. Corelaţia dintre indicele de ravenare (Ire) şi eroziune (t/ha/an) pe bazinele torenţiale

aferente: a) Argeşelului; b) Vâlsanului Correlation between the gulling index (Ire) and erosion (t/ha/an) in the torrential basins of the: a) Argeşel River; b) Vâlsan River

Utilizarea corelaţiei poate fi făcută în condiţiile specifice fiecărui bazin hidrografic piemontan pentru estimarea eroziunii, calculând indicele de ravenare pe bazin.

CONCLUZII

Cercetările efectuate pe bazinele torenţiale piemontane aferente Argeşelului

şi Vâlsanului evidenţiază: un intens proces de ravenare în condiţiile unei litologii

101reprezentate predominant din roci slab coezive şi a unei intervenţii antropice care

102

BIBLIOGRAFIE

Bălteanu, D., Taloescu, Iuliana, Dinu, Mihaela, Sandu, Maria (1976), Efectele morfologice

Băltea uget of Small Catchment,

Mihăil tului şi

Moţoc ale cu privire la

Moţoc SAS,

Teodo mica versanţilor din bazinele hidrografice mici, Editura

favorizează degradarea versanţilor prin defrişarea masivă a pădurilor şi lucrări agricole fără protecţie antierozională; eroziunea specifică pe un bazin torenţial piemontan aferent Argeşelului sau Vâlsanului poate fi estimată cu ajutorul indicelui de ravenare; reducerea procesului de eroziune în adâncime se poate realiza prin diminuarea scurgerii lichide pe versanţi, ca urmare a lucrărilor de terasare şi efectuarea de plantaţii forestiere în condiţiile riscului de ravenare.

ale precipitaţiilor din iulie 1975 în unele bazine hidrografice mici aferente Vâlsanului, SCGGG-Geogr., XXIII, Bucureşti, p. 19-32.

nu, D., Teodorescu, V. (1985), Element for the Sediment B(The Getic Piedmont), Romania, RRGGG-Geogr., t. 29, Bucureşti, p. 73-78. ă, I. (1982), Stratigrafia depozitelor pliocene şi cuaternare dintre Valea OlValea Vâlsanului, Studii tehnice şi Economice, vol. 7, Bucureşti. , M., Stănescu, P., Taloescu, Iuliana (1979), Concepţii actufenomenul eroziunii şi la controlul acestuia, A.S.A.S., Bibl. Agric., Bucureşti. , M. (1982), Ritmul mediu de degradare erozională a solului în RSR, Bul Inf. Anr. 12, Bucureşti, p. 67-72.

rescu, V. (2001), MorfodinaFundaţiei România de Mâine, Bucureşti.

103

EVALUĂRI PEDOLOGICE ŞI MORFODINAMICE PE VALEA PRAHOVEI SUBCARPATICE

Mihail PARICHI∗, Iuliana ARMAŞ∗, Florin VARTOLOMEI∗

Cuvinte-cheie: înveliş de sol, vulnerabilitate, impact antropic. Key-words: soil caver, vulnerability, antropic impact. Pedological and morphodynamic aspects in Subcarpathian sector of Prahova Valley. Under the global changing conditions, the aim of this study focuses on a complex evaluation of pedological features in a specific geomorphologic context, evolving under a growth of economic interests. The unit area is the town of Breaza, in the Subcarpathian valley of the Prahova River, which disposes of a great morphodynamic potential, under the conditions of continuous ingravescence of the anthropic impact, manifested with modifications in the usage of areas and landscape dynamics, constructions etc. The aggressive anthropic activities are producing major environment perturbations (slope slicing, changing of the surface and subterranean derange, local ecosystem modification). Under methodological aspect, the study focuses on pedological conditions in correlation with the slope dynamic. The study implies a multi- and interdisciplinary analysis, using field monitoring, and GIS technology.

ARGUMENT

Activităţile antropice agresive din lungul văii subcarpatice a Prahovei au dus în ultimii ani la perturbări majore ale mediului, cum ar fi: creşterea densităţii construcţiilor (construcţii masive de case, în sectoare vulnerabile de versant), construcţia de drumuri, poduri, tăieri în versant, schimbarea drenajului de apă, extragerea de materiale granulare din albie, îndiguiri şi consolidări de maluri, folosinţe hidrotehnice/baraje, poluare industrială etc. În aceste condiţii, răspunsul sistemului albie-versant la fenomenele hidrologice extreme (inundaţii cu frecvenţă/volum crescute), cauzate de modificările climatice, a devenit foarte dinamic, necesitând o analiză complexă, multidisciplinară spaţio-temporală.

În vara 2006, cartările şi procesele pedogenetice au fost corelate cu evaluări morfodinamice şi litologice, indicând o bună corespondenţă în exprimarea stării actuale a sistemului albie-versant. Ca perimetru etalon a fost ales sectorul oraşului Breaza, ca urmare a condiţiilor litologice şi geomorfologice vulnerabile, în relaţie

∗ Universitatea Spiru Haret, Facultatea de Geografie, Bucureşti.

104

cu impactul antropic tot mai agresiv1. Factorii pedogenetici şi îndeosebi cei de climă, vegetaţie, rocă, relief şi apă stagnantă ori freatică acţionând diferenţiat, au impulsionat o serie de procese pedogenetice care s-au concretizat în formarea şi dezvoltarea unei game relativ largi de soluri în teritoriu, în deplină concordanţă cu morfodinamica actuală.

MORFODINAMICĂ ŞI IMPACT ANTROPIC

Concluziile cercetărilor desfăşurate pe o perioadă de peste 4 ani au arătat că

alunecările din perimetrul oraşului Breaza sunt active, chiar dacă în anii secetoşi prezintă o stabilizare relativă. Materialul îşi menţine direcţiile de deplasare pe aliniamentele impuse iniţial structural.

Pe când în sectorul sudic, sub cruce, alunecările apar mai profunde, pe feţe de strat. În sectorul nordic (flancul nordic al sinclinalului, unde reapar conglomeratele de Brebu), pe versantul spre Prahova acestea sunt superficiale, stabilizate şi drenate, predominând spălarea în suprafaţă. O singură alunecare este cartată în acest areal, determinată antropic prin deschiderea unei cariere (fig. 1). Versantul terasei II este franjurat într-o succesiune de bazinete de alunecare dispuse în amfiteatru, având trepte şi valuri corespunzând unor generaţii diferite de alunecări.

Realitatea terenului arată că alunecările sunt, în general, puţin profunde, cu afectarea solului şi a unei porţiuni superficiale a rocii de bază, pe grosimi de ordinul 1-2 m, rar 3-7 m. Factorul declanşator este determinat de infiltraţiile de ape pluviale, prin materialul de terasă şi pe interfeţe litologice. Apele pluviale se infiltrează în depozitele de pietrişuri şi apar la zi, ca izvoare pe versanţii terasei II. Din această cauză se produc alunecări în marginea podului, care subminează continuu muchia. În cazul teraselor superioare (III şi IV), glacisul format din îmbinarea limbilor de alunecare menţine un exces de umiditate, cu efect de favorabilitate a dinamicii de versant. Observaţiile geomorfologice sunt susţinute prin cartările pedologice efectuate în vara anului 2006.

Aspectele de favorabilizare a alunecărilor se regăsesc şi în intervenţia antropică, în special în executarea unor construcţii, folosirea terenurilor pentru păşunat şi extinderea ariilor antropizate. Agresiunea maximă a impactul antropic se manifestă mai ales prin introducerea forţată, în exces, a apei în subteran. Aceasta se face prin aducţiuni de apă pentru „alimentare casnică” în sistem neprotejat şi necontrolat; eliminarea nemonitorizată a apelor menajere, prin folosirea sistemelor de canalizare negabaritate sau construite pentru alte destinaţii, multe uzate, unele defecte, neadecvate.

1 Analiza detaliată a stării actuale de mediu a fost susţinută prin comunicări la

Seminarul geografic „Dimitrie Cantemir”, oct. 2006, Iaşi: Armaş, I., Damian, R., Stroia, Fl., Evoluţia geomorfologică prin antropizare a versantului terasei Breaza, valea Prahovei; Workshopul de Geomorfologie de la Orşova, oct. 2006: Parichi, M., Armaş, I., Vartolomei Fl., Evaluarea vulnerabilităţii la alunecări prin studii pedologice; şi în publicaţiile aferente (vezi bibliografie).

105

Un alt exemplu de vulnerabilizare prin utilizare antropică a versanţilor se referă la amenajarea de drumuri, multe inadecvate, nesistematizate şi cu utilizare necontrolată. Un exemplu elocvent este strada Miron Căproiu, din lungul muchiei terasei II, care se exploatează nerestricţionat (oarecare limitări există după alunecările din septembrie 2005). Acesta este un drum nestandardizat dimensional, fără infrastructură, fără drenare laterală şi transversală la intersecţia cu stăzile perpendiculare dinspre centrul oraşului, cu o circulaţie auto episodică de foarte mare tonaj.

Drumul este în strictă influenţă cu o serie de fântâni săpate clasic (diametre de cca 1,20/0,80 m), active, deşi unele nefolosite pentru alimentaţie, cu nivel hidrostatic fluctuant (oglinda de apă la o cotă ridicată – mai puţin de 2 m până la nivelul solului, cu o adâncime a apei măsurată în iunie, de 2,55 m).

În perioade anterioare, în lungul drumului – în chiar lăţimea căii de acces – s-a intervenit prin săparea unor fundaţii pentru stâlpi electrici de diferite gabarite şi poziţionarea unor cabluri electrice subterane, canalizare pentru apă.

Toate aceste activităţi au dus, pe fondul unei perioade ploioase, la declanşarea alunecării din 25.09.2005, la intersecţia str. Alecsandri cu str. M. Căproiu, şi la reactivarea alunecărilor anterioare, pe tronsonul cuprins între spital şi str. Morii.

ÎNVELIŞUL DE SOL ŞI CONDIŢII DE VULNERABILITATE

În arealul de analiză, se pot menţiona ca procese pedogenetice specifice

eluvierea-iluvierea, bioacumularea, alterarea, levigarea, gleizarea-pseudogleizarea şi, indirect, eroziunea.

Eluvierea-iluvierea a condus la formarea unor preluvosoluri (soluri brune argiloiluviale în clasificarea anterioară, SRCS-1980); bioacumularea a constat în îmbogăţirea unor soluri în materie organică şi formarea orizontului de suprafaţă A molic sau A ocric; gleizarea-pseudogleizarea, deşi s-a manifestat cu intensitate scăzută s-a resimţit, de asemenea, în cazul unor preluvosoluri.

Alterarea a favorizat dezvoltarea unor eutricambisoluri (soluri brune eu-mezobazice în clasificarea anterioară) din clasa cambisolurilor, iar ca urmare a levigării au fost spălate de săruri unele protisoluri (soluri neevoluate în clasificarea anterioară) cum ar fi aluviosolurile (protosolurile şi solurile aluviale în clasificarea anterioară).

După cum reiese din fig. 2, învelişul de sol în arealul oraşului Breaza se prezintă relativ variat, surprinzând favorabilităţile şi vulnerabilităţile de mediu, şi este alcătuit din luvisoluri, cambisoluri, hidrisoluri şi protisoluri. Suprafeţe mai mari sunt ocupate de cambisoluri şi protisoluri.

Cea mai mare parte dintre soluri (42%) prezintă la suprafaţă texturi mijlocii (lutonisipoase). Urmează solurile cu textură mijlocie-mijlociu fină (lutoasă-lutoargiloasă) a căror pondere depăşeşte cu puţin 27% (27,5) şi sunt caracteristice îndeosebi glacisului coluvial. Pe arii mai restrânse apar şi soluri cu textură grosieră

106

Fig. 2. Harta solurilor din arealul oraşului Breaza, inclusiv amplasarea fântânilor şi a profilelor de sol executate.

Soil map of Breaza town area, including the wells and soils profile positioning.

Fig. 1. Harta reliefului cu procesele de alunecare din arealul oraşului Breaza

The landforms map with landslide in Breaza town area

106

107

(14,5 % lunca Prahovei) ca şi cele cu textură fină (doar 2,6%) (lutoargiloasă-argiloasă), ultimele localizate în limitele reliefului de glacis. Solurile de pe fruntea terasei şi versanţii văii din dreptul haltei Breaza prezintă texturi variate, dar mai ales mijlocii.

În strânsă legătură cu textura şi condiţiile de mediu, permeabilitatea terenurilor a fost apreciată după metodologia Institutului de Cercetări pentru Pedologie şi Agrochimie. În raport cu textura solurilor, au fost deosebite următoarele categorii:

- terenuri cu permeabilitate mică (0,6-2,0 mm/h) cuprinzând partea centrală a glacisului;

- terenuri cu permeabilitate mijlocie (2,1-10,0 mm/h) reprezentând restul glacisului coluvial;

- terenuri cu permeabilitate mare (10,1-35,0 mm/h) corespunzând podului de terasă, cât şi versantului estic al culmii deluroase spre Târsa;

- terenuri cu permeabilitate mare (> 35,1%) care apar în lunca Prahovei; - terenuri cu permeabilitate mică până la mare reprezentând fruntea terasei

Breaza. Valori reduse de permeabilitate se înscriu în sectorul de glacis. Faptul poate

conduce, în anii ploioşi, la o instabilizare a frunţilor de alunecare prin umectare. Instabilizarea bazei, poate să conducă la reactivarea şi menţinerea proceselor de alunecare din partea superioară a versantului. Această permeabilitate mică trebuie luată în calcul şi din perspectiva valorilor mai ridicate de permeabilitate de pe versant, care fac (şi prin schimbarea de pantă), ca în sectorul de glacis să avem o acumulare a apei, în condiţiile creşterii impermeabilităţii şi, deci, a imposibilităţii de drenare. Analizele de teren ne arată necesitatea, în acest sector, a unor lucrări de drenaj ca şi a unui canal de colectare-evacuare a apei, paralel cu versantul care ar feri de eventuale inundaţii jumătatea de vest a oraşului.

Vulnerabilitatea versanţilor şi manifestarea dinamicii specifice arealului subcarpatic sunt influenţate de adâncimea nivelului freatic (fig. 3). Acesta este în funcţie de cadrul morfo-structural, textura şi gradul de permeabilitate al solurilor. Din măsurătorile efectuate la cele peste 40 de fântâni a rezultat că apa freatică se situează în teritoriu la adâncimi cuprinse între 0 şi 5 m. Între 0-2 m apare pe areale mici în limitele glacisului, în depozitele coluviale (fapt corelabil cu analiza permeabilităţii), în lunca Prahovei, dar şi în cadrul unei fâşii înguste de terasă. La adâncimi mai mari (3-5 m), a fost întâlnită doar în partea centrală a terasei. Cât priveşte adâncimea apei freatice în limitele culmii deluroase din vestul oraşului, cât şi de pe versantul terasei II, aceasta oscilează între 1 şi 5 m.

Ţinând seama de natura şi intensitatea factorilor restrictivi de sol (textură, volum edafic, gleizare, pseudogleizare, rezervă de humus) şi morfologie (pantă, expoziţie, neuniformitate, alunecări, adâncimea apei freatice), pentru utilizarea terenurilor în construcţii, amenajări de drumuri, silvice şi pomicole etc., au fost deosebite următoarele categorii de terenuri (fig. 4):

• Clasa I – terenuri cu pretabilitate foarte bună, fără nicio restricţie. • Clasa a III-a – terenuri cu pretabilitate mijlocie, cu limitări moderate

datorită gleizării şi stagnării apei din precipitaţii şi colmatări.

108

Fig. 4. Harta grupării terenurilor după factorii limitativi din arealul oraşului Breaza

The map of land grouping by restrictive factors in Breaza town area

Fig. 3. Harta adâncimii apei freatice din arealul oraşului Breaza The map of phreatic water depth in Breaza town area

108

109

• Clasa a IV-a – terenuri cu pretabilitate slabă (marginale), cu limitări severe datorită excesului de umiditate, reliefului în pantă, instabilităţii terenului şi volumului edafic mic al solului.

• Clasa a V-a – terenuri cu limitări foarte severe, nepretabile în condiţii de neamenajare datorită alunecărilor, pantei, eroziunii şi local excesului de umiditate.

• Clasa a VI-a – terenuri cu limitări extrem de severe datorită texturii solului şi inundabilităţii terenului.

Factorii limitativi apar ca rezultat al elementelor cadrului natural (relief şi litologie, soluri cu toate caracteristicile lor morfologice, fizice şi chimice, apă freatică, climă, inundabilitate etc.), dar un aport deosebit în accentuarea restricţiilor l-a avut impactul antropic în mediu (defrişarea, practicarea păşunatului intensiv şi extensiv, neamenajarea unor văi cu caracter torenţial, crearea unei instabilităţi prin construirea unui număr mare de case de vacanţă pe unitatea de suprafaţă etc.).

CONCLUZII

Ca o concluzie generală a studiului, putem afirma că se confirmă, la nivelul

observaţiilor calitative, ipoteza reflectării stării sistemului la nivelul tuturor componentelor sale. În acest caz, învelişul de sol, prin caracteristicile sale, reflectă spaţial starea de mediu şi condiţiile de instabilitate potenţială, ca rezultat al unor evoluţii pe termen lung.

BIBLIOGRAFIE

Armaş, Iuliana (2006), Risc şi vulnerabilitate. Metode de evaluare în geomorfologie, Editura Universităţii din Bucureşti, Bucureşti.

Armaş, Iuliana, Damian, R., Şandric, I., Osaci-Costache, Gabriela (2003), Vulnerabilitatea versanţilor la alunecări de teren în sectorul subcarpatic al Văii Prahova, Editura Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti.

Armaş, Iuliana, Damian, R., Şandric, I., Chiţu, Z. (2004), Landslides in the M. Caproiu St.- Eternitatii St. Perimeter, Town of Breaza (Complexul alunecărilor de teren din arealul str. Miron Căproiu-str. Eternităţii, oraşul Breaza), Rev. de Geomorfologie VI.

Armaş, Iuliana, Damian R, Stroia, Fl. (2007), Vulnerabilizarea Versanţilor prin impact antropic. Studiu de caz: versantul terasei Breaza – valea Prahovei/România, Lucrările seminarului geografic „Dimitrie Cantemir”, 27, sub tipar.

Dinu, Mihaela, Cioacă, A. (1997), Some Geomorphological Risk Factors in the Curvature Carpathians and Subcarpathians, Geografia Fisica e Dinamica Quaternaria, Comitato Glaciologico Italiano, Torino, 19.

Grecu, Florina (1999), Potential Land Ues in the Prahova Subcarpathian Area, în vol. Geography within the Context of Contemporany Development, 6-7 june 1997, Cluj Univ. Press, Cluj-Napoca.

Grecu, Florina, Comănescu, Laura (1998), The Dynamic State of the Slopes Affected by Landslides in the Subcarpathian Prahova Valley Area, The Romanian-Italian workshop on landslides, Oradea.

110

Paraschivescu, C., Nicolae, M., Răducu, M. (1973), Studii geologice privind alunecările de teren din zonele Câmpina, Proviţa, Gura Beliei, Vârfuri, Runcu, Malu cu Flori, Câmpulung, jud. Ph. Perimetrele Telega-Buştenari, I.G.P.M.S. Bucureşti, Arh. I.G.R. (nepublicat).

Parichi, M., Armaş, Iuliana, Vartolomei, Fl. (2007), Informaţia pedologică în evaluarea vulnerabilităţii versanţilor la alunecări de teren. Studiu de caz: oraşul Breaza, Lucrări şi rapoarte de cercetare, D.T.D.G., vol. 2, sub tipar.

Popp, N. (1939), Subcarpaţii dintre Dâmboviţa şi Prahova, Studii şi cercetări geografice, III, SRRG.

111

RESURSELE DE SOL DIN JUDEŢUL BRĂILA

Nicoleta BALABAN*, Vlad GEORGESCU*, Leonard GUŢĂ**, Ioana PĂNOIU*

Cuvinte-cheie: resurse de sol, judeţul Brăila. Key-words: soil resources, Brăila district. Soils cover from Brăila district were very diversified because of pedological condition variability’s. It is composed from the following soils class: Cernisoluri, Hidrisoluri, Salsodisoluri and Protisoluri.

INTRODUCERE

Dezvoltarea societăţii omeneşti pe plan economic a necesitat introducerea în circuitul agricol a unor noi suprafeţe de teren, din ce în ce mai mari. Pentru o exploatare durabilă a acestora şi pentru practicarea unei agriculturi moderne şi performante este absolut necesară o cunoaştere a resurselor de sol.

CONDIŢIILE NATURALE

Aşezat în sud-estul României, judeţul Brăila îşi suprapune teritoriul în cea

mai mare parte pe unităţile de câmpie: Bărăganul Nordic şi Bărăganul Central, la care se adaugă Insula Mare a Brăilei şi zonele de luncă (Siret, Buzău şi Călmăţui).

Bărăganul Nordic (Câmpia Brăilei) cu o suprafaţă de 3 200 km2 ocupă extremitatea nordică a Câmpiei Bărăganului. Câmpia este delimitată la nord de luncile Buzăului şi Siretului printr-un abrupt de 7-20 m, la est de lunca Dunării printr-un abrupt între terasa fluviatilă şi luncă, la sud de Valea Călmăţuiului, iar la vest limita este mai neclară fiind dată de cursurile părăsite ale Buzăului (Buzoelele), localizate între Făurei şi Ulmu.

Sub aspect geomorfologic Câmpia Bărăganului Nordic se prezintă, în general, sub forma unui câmp ce atinge 40-50 m altitudine. Suprafaţa aparent netedă a câmpiei este perturbată în partea de nord-vest de dunele de nisip, iar în partea centrală de crovuri.

Bărăganul Central (de Mijloc). Pe teritoriul judeţului Brăila se află jumătatea de nord a Bărăganului Central. Câmpia Bărăganului Central se întinde între Ialomiţa şi Călmăţui şi prezintă o altitudine medie de 55 m. Materialul parental este reprezentat în cea mai mare parte de loess care a favorizat procesul de tasare, fapt ce a determinat apariţia unor zone depresionare (crovuri, depresiuni

* Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară, Bucureşti. ** Oficiul Judeţean pentru Studii Pedologice şi Agrochimice, Brăila.

112

lacustre etc.). În partea dinspre Călmăţui materialul parental este reprezentat prin depozite nisipoase.

Insula Mare a Brăilei (fosta Baltă a Brăilei) reprezintă suprafaţa de luncă cuprinsă între cele două braţe ale Dunării: Dunărea Veche (Braţul Măcin) şi Dunărea Nouă (Braţul Cremenea). Acest teritoriu s-a format într-un regim deltaic, ca rezultat al proceselor de eroziune şi acumulare fluviatilă. În timp, insula a fost supusă îndiguirii iar acum funcţionează ca incintă îndiguită, desecată şi irigată (lipsită de aportul aluviunilor), astfel că în regim îndiguit solul s-a dezvoltat sub influenţe antropice.

Climatul judeţului Brăila este temperat continental cu veri călduroase şi secetoase şi ierni reci provocate de anticiclonul Siberian. Temperatura medie multianuală variază pe suprafaţa câmpiei: în partea estică ajunge până la 11ºC, ca mai apoi să scadă până la mai puţin de 10ºC în vest. Cantităţile de precipitaţii sunt în general mici, fiind distribuite neuniform în timp şi spaţiu (media anuală este de 456 l/mp).

RESURSELE DE SOL

Studiile efectuate de-a lungul anilor pe teritoriul judeţului Brăila au pus în

evidenţă o gamă largă de soluri, a căror răspândire este condiţionată de elementele litologice, geomorfologice, climă şi vegetaţie. În aceste condiţii, învelişul de sol este reprezentat prin clasele: Protisoluri, Cernisoluri, Hidrisoluri şi Salsodisoluri.

Încadrarea solurilor în clase şi tipuri s-a efectuat conform Sistemului Român de Taxonomie a Solurilor (2003) şi utilizând harta solurilor judeţului Brăila, scara 1:450 000.

Tabelul 1. Resursele de sol din judeţul Brăila

Soil resources in Braila district

CLASA TIPUL SUPRAFAŢA (Ha) % CERNISOLURI

202 750 ha CERNOZIOM 202 760 53,03

HIDRISOLURI 36 477 ha GLEIOSOL 36 477 9,54

SOLONCEAC 8 274 2,16 SALSODISOLURI 15 863 ha SOLONEŢ 7 589 1,99

REGOSOL 770 0,20 PSAMOSOL 21 540 5,64 PROTISOLURI

127 202 ha ALUVIOSOL 104 892 27,44 TOTAL - 382 292 100 %

Dintre acestea cea mai mare răspândire o au cernoziomurile (53,03%),

aluviosolurile (27,44%) şi gleiosolurile (9,54%) (tabelul 1). Cernoziomurile ocupă suprafeţe mari în nordul judeţului (peste 85% din

Câmpia Bărăganului Nordic) şi suprafeţe mai reduse în sud (Câmpia Bărăganului

113

Central). Cernoziomurile sunt soluri formate pe loessuri şi depozite lessoide, în condiţiile unui relief de câmpie plană, cu apa freatică variabilă cuprinsă între intervalele 2,01 -3,00 m şi 3,01 - 5,00 m.

Cernoziomurile sunt în general soluri foarte fertile, putând fi utilizate pentru mai toate folosinţele agricole (culturi de câmp, plante furajere, leguminoase, pomi fructiferi, viţă de vie etc.).

Există totuşi şi cernoziomuri cu probleme speciale, cum sunt cele afectate de salinizare şi/sau sodizare.

Gleiosolurile sunt răspândite pe suprafeţe mari în Insula Mare a Brăilei şi pe suprafeţe mai reduse în nord-vestul şi sud-estul judeţului.

S-au format şi s-au dezvoltat în condiţiile unui relief depresionar, cu apa freatică aproape de suprafaţă, pe materiale parentale fluviatile şi fluviolacustre.

Sunt soluri cu exces de umiditate şi de aceea necesită întreţinere permanentă (fertilizare şi în special drenare). Pot fi folosite pentru cultura plantelor păioase, sfeclă de zahăr, floarea soarelui etc.

Solonceacurile se caracterizează prin prezenţa în primii 20 cm a unui orizont salic (sa). S-au format în condiţiile unui material parental variat (loess, depozite loessoide, depozite lacustre etc.) şi sub influenţa apei freatice puternic mineralizate.

Datorită conţinutului ridicat de săruri, aceste soluri, neameliorate nu pot fi folosite în cultura plantelor. În condiţii naturale, solonceacurile sunt ocupate de pajişti alcătuite din plante rezistente la sărăturare.

Soloneţurile s-au format aproximativ în aceleaşi condiţii ca şi solonceacurile. Caracteristic acestor soluri este prezenţa unui orizont natric (na) în primii 20 cm ai profilului de sol. Ca şi solonceacurile, sunt soluri puţin valoroase, fiind ocupate de pajişti foarte slabe.

În cadrul judeţului Brăila, solonceacurile şi soloneţurile se întâlnesc pe: Valea Iencii, Valea Călmăţuiului, incintele îndiguite din bazinul inferior al Siretului, incintele Călmăţui-Gropeni şi pe suprafeţe mai reduse în unele depresiuni (crovuri).

Regosolurile ocupă cea mai mică suprafaţă de pe teritoriul judeţului Brăila (770 ha în zona Grădiştea - Racoviţă).

Se formează de obicei pe versanţii văilor, unde procesul de eroziune este mult mai activ decât în zonele plane, influenţând direct învelişul de sol. De cele mai multe ori orizonturile superioare ale regosolurilor sunt subţiate de procesele de eroziune sau chiar lipsesc. Se dezvoltă pe materiale parentale diferite, în condiţiile unui climat arid cu apa freatică în profunzime.

Aluviosolurile sunt răspândite de obicei în zonele de luncă (Buzău, Siret, Dunăre şi Călmăţui) şi în Insula Mare a Brăilei.

Sunt soluri tinere care s-au format şi s-au dezvoltat în condiţiile unui relief de luncă, pe materiale parentale fluviatile şi cu apa freatică aproape de suprafaţă. Pot fi cultivate cu majoritatea plantelor de cultură.

Psamosolurile s-au dezvoltat în condiţiile unui relief eolian (relief de dune), având ca material parental depozite nisipoase eoliene.

114

Sunt răspândite în Câmpul Romanu - Gemenele, Câmpia Iancăi, Lunca Călmăţuiului şi pe areale mai reduse în partea nordică a Bărăganului Central. De obicei sunt favorabile culturii viţei de vie, pomi fructiferi, cereale, pepeni etc.

CONCLUZII

Cu o suprafaţă agricolă de 382 292 ha, ceea ce reprezintă 2,5 % din supra-faţa agricolă a ţării, judeţul Brăila prezintă un înveliş de soluri diversificat, format din tipuri de sol aparţinând claselor: Protisoluri, Cernisoluri, Hidrisoluri şi Salsodisoluri.

BIBLIOGRAFIE

Atanasiu, F. şi colab. (1971), Monografia judeţului Brăila, Tipografia Brăila. Bogdan, Octavia (1980), Potenţialul climatic al Bărăganului, Editura Academiei R.S.R.,

Bucureşti. Crăciun, N. (2000), Solurile judeţului Brăila, Lucrările S.N.R.S.S. Suceava. Florea, N., Munteanu, I. (2003), Sistemul Român de Taxonomie a Solurilor, Editura

Estfalia. Oanea, N. (2001), Pedologie Generală, Editura Paco. Posea, G. (2002), Geomorfologia României, Editura Fundaţiei România de Mâine,

Bucureşti. * * * Harta solurilor judeţului Brăila 1:450 000.

115

PEISAJE IMPUSE DE RELIEF ÎN BAZINUL RÂULUI BÂRSA

Sorin BĂNICĂ∗

Cuvinte-cheie: peisaje, Bârsa, tipuri de relief, tipuri de peisaje. Key-words: landscapes, Bârsa, relief types, landscape types. Landscape imposed by the relief in the Bârsa River basin. Natural landscapes have been created under the action of environmental elements. The relief is the main of these environmental elements and supports the action of the modeling agents (waters, climate and bio-pedological elements), the result being a great diversity. The analysis of these elements led us to the identification of a series of landscape types with specific physiognomy and functionality as imposed by relief local conditions.

INTRODUCERE

Conceptul de peisaj reprezintă o noţiune complexă, legată de mediul de viaţă al omului. A fost analizat de diferite ştiinţe (arhitectura, agronomia, silvicultura, ecologia, geografia etc.), fiecare dintre acestea cercetând câte un component de interes (fizic sau antropic) au rezultat astfel studii fragmentate ale întregului numit peisaj. În analiza peisajului, geografia deţine un loc aparte datorită faptului că prin obiectul său studiază suportul morfologic şi spaţiul terestru ca loc de desfăşurare a proceselor şi fenomenelor de tip geosistemic şi de mediu care prin interacţiunea lor alcătuiesc peisajul geografic.

De-a lungul timpului, noţiunea de peisaj a suferit multe modificări, progrese semnificative s-au realizat în deceniul şapte, prin preluarea şi valorificarea conceptelor sistemice ale diferitelor şcoli geografice. Dintre acestea se remarcă şcolile rusă, germană şi franceză, ultima prin intermediul lui G. Bertrand (1968), preocupându-se de particularităţile peisajelor abordate din punct de vedere sistemic, identifică geosistemul cu peisajul, considerând că acesta este mai puţin accesibil prin metodele tradiţionale de investigaţie. Acelaşi autor propune totodată un model taxonomic al peisajelor. În deceniul al optulea al secolului trecut, prin adăugarea unei componente estetice (care poate fi valorificată) pe lângă componenta funcţională a peisajului, acesta devine un întreg alcătuit din trei subsisteme (J.C. Wieber, 1985): subsistemul producător, subsistemul peisaj vizibil şi subsistemul utilizator, în care doar primul subsistem se poate identifica cu geosistemul.

∗ Universitatea Spiru Haret, Facultatea de Geografie, Bucureşti.

116

SCĂRI SPAŢIALE ŞI FACTORII CARE COORDONEAZĂ PEISAJELE DIN BAZINUL BÂRSEI

Datorită varietăţii şi complexităţii, peisajele geografice pot fi analizate din

prisma aspectului tipologic (structural, funcţional şi fizionomic), ca entităţi de sine, fără a analiza relaţiile cu peisajele limitrofe sau taxonomic, prin ierarhizare spaţio-temporală.

Din punct de vedere tipologic, pentru analiza peisajelor din cadrul bazinului Bârsei, cel mai potrivit este sistemul propus de geografii C.S. Christian şi C.A. Stewart (1953), în care se individualizează unitatea elementară de peisaj caracterizată de o anumită omogenitate fizionomică şi funcţională, asigurată de un anumit tip de suport geomorfologic peste care se suprapune un anumit tip de înveliş (natural sau antropic) şi sistemul peisajistic, o fizionomie specifică rezultată din asocierea repetată a unor unităţi elementare.

Peisajele s-au conturat în funcţie de factorii de mediu; fiecare impunându-se în mod diferit au format peisaje specifice, la nivel funcţional şi fizionomic. În cazul bazinului Bârsei, factorii coordonatori ai peisajului sunt structura geologică, relieful, elementele climatice, apele, vegetaţia şi activităţile antropice.

Relieful, structura de bază a peisajului, se remarcă prin elemente tectono-structurale (versanţii Pietrei Craiului, versantul vestic al Bucegilor), petrografice (relieful carstic de la Fundata, cheile Moieciului, Turcului, culmile cristaline ale Ţaglei, Leaotei etc.), suprafeţe de nivelare (cele inferioare din Culoarul Branului au avut un rol hotărâtor în apariţia de aşezări umane şi apoi în modul de utilizare al terenurilor) şi morfometrice (eterogenitatea pantelor, densităţii fragmentării, energiei de relief şi expunerii versanţilor).

TIPURI DE PEISAJE IMPUSE DE RELIEF ÎN BAZINUL BÂRSEI

În bazinului Bârsei, se deosebesc două sisteme şi opt subsisteme

peisagistice, formate din unităţi elementare de peisaj. Peisajul versanţilor abrupţi şi crestelor poate fi întâlnit în bazinul Bârsei

la altitudini de peste 1.500 m, unde roca este în mare parte dezgolită de sol şi vegetaţie. Sunt frecvente elementele reliefului structural (cueste, brâne, surplombe, poliţe structurale etc.), periglaciar rezidual (colţi, ace, trene de grohotiş etc.) şi glaciar (circuri, văi glaciare, praguri, morene etc.). Versanţii au înclinări în general de peste 30°, temperatura medie anuală este mai mică de 4,5°C, iar precipitaţiile depăşesc 800 mm anual. În cea mai mare parte, aceste forme de relief au evoluat sub influenţa îndelungată continuă şi mai apoi ciclică (sezonieră) a gheţii, zăpezii şi a îngheţ-dezgheţului asupra rocii (calcare şi conglomerate), pe un fond al unei activităţi tectonice pronunţate. În cadrul acestui sistem peisagistic se pot identifica o serie de unităţi elementare de peisaj:

Peisajul de cuestă este reprezentativ pentru creasta Pietrei Craiului, o cuestă cu caracter de hogback, mai ales în partea centrală şi de nord. Acest tip de peisaj apare evident la peste 2.000 m şi poate fi observat numai de la nivelul crestei

b a

Fig. 1. Peisaj de cuestă cu caracter de hogback în partea centrală a Pietrei Craiului (Vf. Piscul Baciului). a) foto; b) aerofotogramă suprapusă modelului digital de elevaţie (DEM) Hogback lanscape – central part of Piatra Craiului

(fig. 1a) sau prin perspectiva unor prelucrări pe computer, unde pe modelul digital de elevaţie (DEM) s-au suprapus fotograme (fig. 1b). În M-ţii Bucegi, peisajul de cuestă este reprezentat de cuestele dezvoltate pe capetele de strat ale flancului vestic al sin-clinalului Bucegi şi pe seama înclinării spre sud a sinclinalului, cele din abruptul nor-dic. Spre deosebire de cuestele din Piatra Craiului, în Bucegi, acestea se prezintă printr-o linie continuă în flancul vestic, unde datorită nivelului de bază stabil oferit de cristalinul de Leaota, nicio vale nu a pătruns în mod regresiv pentru a fragmenta acest front.

Peisajul de văi înguste cu versanţi abrupţi este spectaculos şi repezentativ pentru versantul nordic şi nord-vestic al Pietrei Craiului, unde o serie de văi au înaintat regresiv, fragmentând puternic faţa versantului (densitatea fragmentării depăşeşte 6 km/km2). Geneza acestor văi este de tip carstic, ele fiind o combinaţie între văi oarbe şi văi în fund de sac sau sectoare de chei formate prin prăbuşirea plafoanelor unor mici peşteri, dând aspectul tipic de văi cu profilul transversal de „V“ ascuţit. Versanţii acestor văi se remarcă prin înclinarea puternică, lipsa solului şi prezenţa sporadică a vegetaţiei sub formă ierboasă sau a plantelor cu flori, dar şi prin existenţa reliefului structural de poliţe şi brâne, surplombe şi reliefului rezidual (ace, colţi, ţancuri). Printre cele mai reprezentative văi care prezintă acest tip de

peisaj sunt văile Vlăduşca, Şpirla, Călineţ, Podurilor, Ciorânga, Şindileriei, Crăpăturii, Ciorânguţei etc. Acest tip de vale a fost denumit „vale de tip Piatra Craiului“ T. Constantinescu (1992) sau Vlăduşcă, iar local şi pe hărţile turistice – „padini“ (fig. 3). În cadrul acestei categorii de peisaj se pot aminti şi cheile, forme carstice care prezintă câteva din caracte-risticile amintite mai sus (profil transversal în formă de „V“,

versanţi abrupţi, surplombe şi nivele de marmitaj). Ca exemple se pot enumera Cheile Zărneştilor, Cheile Moeciului, Cheile Turcului.

Fig. 3. Peisaj de vale îngustă cu versanţi abrupţi în Piatra Craiului, Valea Padina lui Călineţ.

Narrow valley landscape - Padina lui Călineţ

117

Peisajul brâurilor cu trene de grohotiş. Brâurile reprezintă denumirea locală a brânelor. Au lăţimi cuprinse între 2-10 m şi se desfăşoară în lungul versanţilor. Sunt forme caracteristice Pietrei Craiului, de mult timp exploatate turistic. Sunt formate pe capetele stratelor verticale, unde întrerup continuitatea abrupturilor sau pe feţele de strat. Prima categorie este cea mai frecventă şi se găseşte pe versantul nord-vestic, sub forma a trei nivele: Brâul de Sus, Brâul de Mijloc şi Brâul de Jos. Cunoscute sunt şi Brâul Ciorânga, Brâul Roşu sau pe versantul estic, Brâul Vlăduşcăi şi Brâul Ţimbalelor. Principala caracteristică impusă în peisaj, este faptul că datorită suprafeţelor cu înclinări relativ mici a brânelor, acestea imprimă o discontinuitate la nivelul versanţilor. Suprafeţele relativ orizontale ale acestora a permis acumularea materialului desprins de pe versanţi, sub forma unor trene de grohotiş, care pe alocuri au depăşit cu mult lăţimea brânelor ca în cazul Marelui Grohotiş (Horjul Mare), situat între Brâul de Mijloc şi Brâul Roşu, extinzându-se spre vest, unde formează nivelul superior al unei trene proluvio-deluviale. O parte din materialul desprins de pe versanţi a rămas fixat, pe el formându-se soluri şi vegetaţie tipică de plante ierbacee în asociaţie cu tufărişuri de merişor (Vaccinium vitis idaea) sau Rododendron. Izolat, pe brâurile joase poate să vegeteze molidul.

Peisajul versanţilor abrupţi uniforimi. Acest tip de peisaj este tipic flancului vestic al Bucegilor, în special în M-tele Gaura şi Guţanu, la altitudini între 1.700-2.300 m. Nu există reţele hidrografice care să fragmenteze acest versant, dând astfel aspectul unui zid de cetate (fig. 4). Faptul că aici văile nu au pătruns aproape deloc în munte (cu excepţia văii Gaura), conferă un aspect relativ uniform al abruptului brănean. Ceea ce se impune în peisaj, pe lângă relativa omogenitate, este reliefului structural (cueste, brâne, poliţe etc.) şi periglaciar rezidual (ace, colţi, ţancuri, muchii etc.). Formele de relief au rezultat în urma proceselor de gelifracţie şi nivaţie, cu predominarea procesului de eolizaţie, care le conferă acestora un aspect rotunjit. Spre deosebire de peisajul văilor înguste cu versanţi abrupţi, vegetaţia este mai bine reprezentată sub raportul ponderii în suprafaţă, însă este sărăcăcioasă sub aspectul diversităţii speciilor, datorită condiţiilor climatice vitrege (temperaturi scăzute, precipitaţii bogate, vânturi frecvente şi puternice, diferenţe mari de temperatură de la zi la noapte). Totuşi, aici vegetează iarba vântului (Agrostis rupestris), păruşca (Festuca supina), iar dintre speciile lemnoase azaleea pitică de munte (Loiseleuria procumbens) şi sălciile pitice (Salix reticulata, S. herbaceea etc.).

Fig. 4. Peisajul versanţilor abrupţi uniformi din flancul vestic al Bucegilor Steep slopes landscape – western side of Bucegi Mts

118

Peisajul văilor largi de origine glaciară. Relieful glaciar, prin formele sale tipice este reprezentat numai în M-ţii Bucegi, în Valea Gaura şi Valea Urlătoarea Ciubotei. Ceea ce imprimă peisajului originalitate aparte este aspectul larg, deschis al văii glaciare Gaura, cu o lăţime la nivelul culmilor cuprinsă între 800-1 500 m, iar la nivelul fundului văii între 200-400 m, perfecta rotunjime a circului glaciar şi aspectul literei „U“ al părţii inferioare văii (fig. 5). Alte aspecte tipice care se impun în peisaj în cadrul văii glaciare Gaura, sunt nivelarea aproape perfectă a fundului văii, precum şi prezenţa altor elemente ale reliefului glaciar, sub formă de praguri, morene etc.

Peisajul podurilor netede se poate identifica în cadrul bazinului Bârsa, acolo unde elementul natural de suport (relieful) are un aspect de suprafaţă cvasiorizontală, fiind rezultatul eroziunii fluviatile produse în diferite etape: eroziunea ciclică începută la sfârşitul Cretacicului şi terminată la sfârşitul Pliocenului, eroziunea fluviatilă dictată de oscilaţiile repetate ale nivelului de bază din Cuaternar şi eroziunea fluviatilă actuală. Se situează la altitudini diferite (de la 750-800 m la 2 200-2 400 m), în condiţiile climatice ale bazinului Bârsa (temperaturi medii anuale relativ scăzute -2,4-7,5°C, precipitaţii anuale cuprinse între 600-1 050 mm şi calm atmosferic sau vânturi puternice), pe o varietate de tipuri de soluri şi de vegetaţie. Unităţile elementare de peisaj care se succed în cadrul acestui complex peisajistic sunt:

Peisajul culmilor netede sau rotunjite. Principala caracteristică a acestui tip de peisaj este dată de lipsa abrupturilor, slaba înclinare (0-7°) şi de aspectul rotunjit al culmilor, rezultate în urma acţiunii de modelare ciclică a reliefului. Asfel, acest tip de peisaj este caracteristic suprafeţelor de nivelare care sunt sau nu acoperite de vegetaţie forestieră. În cadrul bazinului Bârsei se regăsesc toate tipurile de suprafeţe de nivelare. Are o reprezentare largă în cadrul bazinului în toate unităţile montane, cu precădere în M-ţii Leaota, Bucegi, Ţagla sau în Culoarul Branului. În munţii înalţi, este cel mai bine reprezentat, prin cele două nivele înalte, unde, în

condiţiile climatice specifice regiu-nilor înalte (-2,4 – 4,5°C, temperaturi medii anuale, precipitaţii de peste 1.000 mm/an, soluri specifice –cambisoluri, spodosoluri, umbrisoluri) se dezvoltă o vegetaţie de tip pajişti cu rarşti sau tufărişuri.

Peisajul carstic de tip Fundata. Prezent în zona Fundata-Şirnea, este rezultatul îmbinării de forme proeminente (gâlme – martori de eroziune calcaroşi, care fac parte dintr-un ciclu mai vechi de evoluţie) cu forme plane şi poduri calcaroase ondulate sau suspendate pe care se dezvoltă un variat microrelief carstic (lapiezuri, doline, uvale), aflate într-un

Fig. 5. Peisajul văilor largi de origine glaciară (Valea Gaura) Large glacial valley lanscape (Valea Gaura)

119

120

stadiu nu prea avansat de evoluţie recentă. Datorită formării unor acumulări freatice locale în depozitele de pe fundul acestor forme, localnicii practică agricultura cultivând cartoful şi porumbul, sau au construit gospodării în interiorul sau în apropierea acestora, dând astfel altă destinaţie terenurilor, în acest fel modificându-se tipologia peisajului, din peisaj natural în peisaj rural.

Peisajul piemontan. Este caracteristic zonei de contact dintre Culoarul Branului şi Depresiunea Braşov, pe dreapta râului Turcu, dar şi pe stânga, sub forma unui rest piemontan (Dealul Muncelului). Aspectul morfologic se remarcă prin uniformitate şi slaba înclinare a suprafeţei topografice, care variază între 5-10°, cu caracter de câmpie aluvială în partea terminală nordică şi cu aspect de vast con de dejecţie. Există trei generaţii de văi care delimitează trei categorii de trepte de piemont (depozite aluvio-proluviale). Datorită dezvoltării acestora în pietrişurile piemontane, a treia generaţie de văi (cea mai tânără), dezvoltată în treimea nordică, prezintă cursuri seci. Semnificativ este cursul Sohodolului, fundul văii acesteia fiind utilizat ca păşune şi fâneaţă. Slaba înclinare a suprafeţei piemontului favorizează pătrunderile de aer rece dinspre nord, fiind o rampă de lansare pentru acesta, spre partea centrală a Culoarului Branului. Din acest motiv, dar şi datorită influenţelor inversiunilor termice resimţite în special în partea nordică, suprafaţa piemontului este acoperită în mare parte cu livezi de pomi fructiferi, mai ales măr, dar şi culturi de cartof.

Peisajul de terasă. Acest tip de peisaj elementar se remarcă prin netezimea podurilor de terasă, care împreună cu celelalte elemente ale teraselor (fruntea, muchia şi ţâţâna), definesc peisajul specific al teraselor din bazinul Bârsei: un complex de două terase alcătuite dintr-un pod neted, pe care de cele mai multe ori se găsesc gospodării sau culturi agricole şi livezi (terasa 1) sau odăi, fâneţe, păşuni, livezi, iar mai nou, case de vacanţă şi pensiuni (terasa 2). Fruntea teraselor are pante de 20–30°, este de cele mai multe ori înierbată, dar poate fi ocupată şi cu pomi fructiferi sau pâlcuri de arbuşti (păducel, măceş). La baza acesteia, de multe ori se găseşte drumul de acces prin localitate (Moeciu de Jos, Şimon, Moeciu de Sus, Bran).

BIBLIOGRAFIE Bertrand, G. (1968), Paysage et géographie physique globale, Rev. Géogr. Des Pirénées et

du sud-oest, t. 39, Paris. Chistian, C.S., Steward, G.A. (1953), General Report on Survey of Katherine-Darwin

Region, CSIRO, Land Research Series, Melbourne. Wieber, J.C. (1985), Le paysage visibile, un concept nécesaire, în Berdoulay, V., Phipps,

M., Paysage et Systéme, Éditions de l’Université d’Ottawa. Constantinescu, T. (1994), Masivul Piatra Craiului. Studiu geomorfologic. Rezumatul tezei

de doctorat, Editura Universitară, Bucureşti. Drăguţ, L. (2000), Geografia Peisajului, Editura Presa Clujeană, Cluj-Napoca. Posea, G. (2005), Geomorfologia României, Editura Fundaţiei România de Mâine,

Bucureşti.

121

HARTA SOLURILOR ROMÂNIEI ÎN SISTEMUL ROMÂN DE CLASIFICARE – 2003

Mihail PARICHI∗, Florin VARTOLOMEI∗, Anca-Luiza STĂNILĂ∗

Cuvinte-cheie: sol, sistem taxonomic, solurile României. Mots clefs: sol, systéme taxonomique, les sols de la Roumanie. La carte des sols de la Roumain dans le Système de Classification – 2003. Récent a apparu le Système Roumanie de Taxonomi du Sols, la forme amélioration de Système Roumain de Classification de Sols, 1980, qui réalisent une mieux integration des sols, une application plus conséquente des critères diagnotiques et une uniformisation de terminologie des sols. On a été introduit des classes et nouveaux types de sol comme une série des sores-types. La presentation des sols dans le nouvel système de classification elle donne une autre image du carte pedologique de la Roumanie.

Odată cu organizarea cercetării solurilor în România, ca pretutindeni au apărut şi preocupări de clasificare şi de actualizare a diferitelor sisteme de grupare a solurilor.

Prima clasificare a solurilor României a fost realizată de Gh. Munteanu Murgoci (1911), care a aplicat cu succes principiile clasificării genetice naturaliste. Cele care au urmat, timp de aproape şapte decenii nu reprezintă decât actualizări şi completări ale clasificării lui Murgoci.

În anul 1955, C. Chiriţă propune o clasificare a solurilor ţării bazată pe teoria evoluţionistă a solificării. Puţin mai târziu (1962), N. Cernescu grupează tipurile de sol într-o unitate superioară denumită „familie de tipuri genetice”, ţinând seama de anumite caractere morfologice ale tipurilor genetice, care exprimă un fond general comun al procesului pedogenetic. Fiecare familie cuprinde atât tipurile genetice „normale”, cât şi pe cele de tranziţie; spre exemplu, în familia cernoziomului au fost incluse atât cernoziomul şi cernoziomul levigat (cambic), cât şi cernoziomul freatic umed şi cernoziomul levigat, freatic umed, ultimile reprezentând tipurile genetice de tranziţie.

Paralel cu această grupare a tipurilor genetice se elaborează şi o sistematică a solurilor, caracterizată într-o listă care cuprindea şi subdiviziunile corespunzătoare fiecărui tip (N. Cernescu, N. Florea, 1962).

∗ Universitatea Spiru Haret, Facultatea de Geografie, Bucureşti.

122

Fig. 1. Solurile României în Sistemul Român 2003 – la nivel de clasă şi tip Les sols de la Roumain dans le Système Roumain de Classification, 2003

122

123

În 1965 apare o altă clasificare, de data aceasta „genetico-geografică” bazată însă pe însuşirile interne ale solurilor (N. Florea). Mult mai târziu (1980), ca urmare a dezvoltării intense a pedologiei pe plan internaţional şi a progresului cunoştinţelor pe plan naţional se elaborează un sistem unic de clasificare, în care se pune accentul pe însuşirile intrinseci, cuantificabile ale solurilor. Clasificarea cuprinde la nivel superior trei ranguri taxonomice: clasa, tipul şi subtipul, iar la nivel inferior patru ranguri: varietatea, familia, specia şi varianta.

După 20 de ani de aplicare a acestui sistem, în România a devenit necesară şi utilă o îmbunătăţire a clasificării solurilor, mai ales şi ca urmare a revizuirii legendei solurilor lumii FAO/UNESCO (1988), a difuzării mai multor ediţii îmbunătăţite ale clasificării americane şi a apariţiei Referenţialului Pedologic Francez (1990). Astfel că, în 2003, s-a ajuns la o formă definitivă a unei clasificări denumită „Sistemul Român de Taxonomie a Solurilor”.

În această clasificare au fost introduse clasele de andisoluri, pelisoluri, protisoluri şi antrisoluri, iar denumirea de „molisoluri” a fost înlocuită cu aceea de „cernisoluri” pentru a se evita confuziile posibile, deoarece termenul de molisoluri (ordin de soluri în clasificarea americană de unde s-a preluat denumirea) are altă semnificaţie decât în clasificarea noastră anterioară – SRSC, 1980 (ar include pe lângă molisolurile din SRSC şi toate subtipurile molice ale altor tipuri – brun roşcat, brun argiloiluvial, gleic, sol aluvial, brun eu-mezobazic, soloneţ, regosol, precum şi tipul lăcovişte). În plus în geografie se înţelege prin molisol, stratul de sol de deasupra permafrostului care se dezgheaţă în fiecare an.

La nivel de tip genetic de sol au fost incluse limnosolul (pentru soluri subacvatice cu ape puţin adânci), alosolul (soluri profund acide) şi pelosolul. Au fost reunite tipurile cernoziom şi cernoziom cambic (sub denumirea de cernoziom) şi cernoziom argiloiluvial, solul cernoziomoid şi pseudorendzina (sub denumirea de faeoziom), iar solul brun roşcat a fost inclus în solul argiloiluvial, care a căpătat denumirea de preluvosol şi solul brun luvic, inclusiv brun roşcat luvic, a fost reunit cu luvisolul albic sub denumirea de luvosol.

Sistemul Român de Taxonomie a Solurilor – 2003 a realizat şi o uniformizare a denumirilor prin aplicarea unor reguli. Astfel, la nivelul clasei de soluri denumirea este un substantiv folosit la plural, terminat în soluri, a cărei parte, arată, caracterul esenţial al mulţimii de soluri, care alcătuieşte clasa: de exemplu, cernisoluri, luvisoluri, salsodisoluri, pelisoluri, protisoluri etc. Se remarcă la toate denumirile prezenţa vocalei „i” ca element de legătură cu sufixul „soluri”.

La nivel de tip genetic de sol s-a adoptat, de asemenea, denumiri reprezentate printr-un singur cuvânt (care nu are nimic comun în majoritatea cazurilor cu denumirea clasei de sol), iar ca vocală de legătură cu unele excepţii este vocala „o” (cernoziom, luvosol, kastanoziom, gleiosol, aluviosol, regosol, vertosol, pelosol). Ca denumiri de tip de sol s-au păstrat pe cât posibil cele tradiţionale.

Cât priveşte subtipul de sol, acesta păstrează denumirea tipului la care se adaugă unul până la douăsprezece adjective, care reflectă mai clar însuşirile solului şi mai ales cele fizico-chimice, ca de exemplu: eutric, distric, aluvic, calcaric, pelic, umbric, vertic, clinogleic, litic etc.

124

Sistemul Român de Taxonomie a Solurilor este un sistem multicategorial cu două niveluri principale: un nivel superior cu trei categorii, şi anume clasa, tipul şi subtipul de sol şi un nivel inferior cu patru categorii respectiv, specia, familia, varietatea şi varianta de sol.

Elementele de diferenţiere între categorii sunt acele proprietăţi ale solului care pot fi observabile în câmp sau care pot fi deduse din alte proprietăţi observabile în câmp sau din datele combinate ale ştiinţei solului cu cele ale altor discipline.

În fig. 1 am încercat o primă încadrare a solurilor ţării noastre în spiritul modificărilor aduse de Sistemul Român de Taxonomie a Solurilor – 2003.

Aceasta oferă o imagine cuprinzătoare şi clară de ansamblu asupra solurilor cu multiplele lor faţete. Se observă o apropiere între S.R.T.S.–2003 şi sistemele internaţionale de clasificare a solurilor. Astfel, pe lângă elementele din clasificările FAO/UNESCO şi Soil Taxonomy apar atât elemente diagnostice noi cât şi unele denumiri de soluri preluate din Referenţialul Pedologic Francez şi din Baza Mondială de Referinţă pentru Resursele de Sol.

CONCLUZII

Baza informaţională care a servit la elaborarea sistemului asigură încadrarea

în sistem a tuturor solurilor care pot apare într-un areal dat şi, în principiu, a tuturor solurilor cunoscute în prezent pe teritoriul României. Pe măsură ce se vor acumula cunoştinţe noi privind solurile ţării, Sistemul Român de Taxonomia a Solurilor va putea fi completat cu noi taxoni, indiferent de nivelul acestora fără ca structura generală a sistemului să fie deranjată.

BIBLIOGRAFIE Conea, Ana (1974), Soil Classification in Romania, Higher Categories, Proc. 10-th, Inst.

Congr. Soil sc., VI (II), Izd. Nauka, Moskow, p. 513-521. FAO/UNESCO (1988), Soil Map of the World, Revised Legend, World Soil Res., Rep. 60,

Rome. Florea, N., Munteanu, I. (2003), Sistemul Român de Taxonomie a Solurilor, Institutul de

Cercetări pentru Pedologie şi Agrochimie, Editura Estfalia, Bucureşti. *** (1980), Sistemul Român de Clasificare a Solurilor, Institutul de Cercetări pentru

Pedologie şi Agrochimie, Bucureşti. *** (1990), Référentiel pedologique francais, AFES –Plaisir.

125

TURISMUL, UN MIJLOC DE ATENUARE A DEZECHILIBRELOR SOCIO-ECONOMICE TERITORIALE DIN ROMÂNIA,

ÎN PERSPECTIVA INTEGRĂRII EUROPENE

Vasile GLĂVAN∗

Cuvinte-cheie: arii defavorizate, dezechilibre economico-sociale, turism rural, agroturism, dezvoltarea durabilă, parteneriat în investiţii. Key-words: disadvantaged areas, socio-economic unbalances, rural tourism, agro tourism, sustainable development, partnership in investments.

Tourism, a way of diminishing the Romanian territorial socio-economic unbalances within the outlook of the European Integration. Within the Romanian Postrevolutionary economy there have been outlined more disadvantaged areas from an economic point of view; they had important social outcomes such as: mining areas, regions in an industrial decline, poor areas lacking mineral resources or those with complex economic problems. With the efforts taken to the cut down socio-economic unbalances tourism can have a contribution to their leveling off by: including within the tourists attractions, service development, the spur of some economic domains, the revival of activities with a special destination for tourism, the rural one, agro tourism, PPP by absorbing some external and inner fund.

În economia românească postdecembristă s-au evidenţiat o serie de dezechilibre (disparităţi) teritoriale socio-economice, unele moştenite şi agravate iar altele apărute în urma restructurărilor economice de după 1990.

Astfel, s-au conturat mai multe arii defavorizate din punct de vedere economic, şi anume: arii miniere cu profunde restructurări socio-economice (Valea Jiului, Oltenia de Nord – Gorj şi Vâlcea, Maramureş, Suceava etc.); arii de declin industrial (zonele industriale din judeţele Caraş-Severin, Hunedoara, Alba, Prahova, Harghita etc.); arii de sărăcie lipsite de resurse minerale şi eminamente agricole (Oltenia de Sud, Bărăganul, Podişul Moldovei etc.) şi arii cu probleme economice şi sociale complexe (Munţii Apuseni, Delta Dunării, nord-estul Moldovei, Dealurile Sălajului etc.).

În cadrul politicilor de dezvoltare regională (economică, demografică şi socială) se fac eforturi de susţinere teritorială a proceselor de restructurare şi relansare economică, de reducere a actualelor dezechilibre economico-sociale şi de

∗ Universitatea Spiru Haret, Facultatea de Geografie, Bucureşti.

126

dezvoltare a ariilor mai puţin favorizate, de prevenire a apariţiei unor noi dezechilibre, de corelare a politicilor de dezvoltare regională cu cele naţionale şi sectoriale de încurajare a dezvoltării interregionale şi cooperării internaţionale etc.

Este benefică în acest scop, participarea în parteneriat a administraţiilor publice centrale şi locale la dezvoltarea unor elemente de infrastructură generală (căi de comunicaţie, reţele de alimentare cu apă şi energie electrică şi termică, îndiguiri etc.) şi a dotărilor edilitar-gospodăreşti, rezolvarea unor probleme de reconversie economică şi profesională, încurajarea investiţiilor şi a mediului de afaceri etc.

Desigur şi în turism există disparităţi în dezvoltarea unor regiuni turistice, datorate valorilor turistice inegale în teritoriu sau dezvoltării conjuncturale a activităţii turistice, fie a altor factori. Astfel, sunt regiuni turistice cu o puternică bază materială a turismului (Vâlcea, Prahova, Bucovina, Braşov) şi regiuni cu o slabă echipare (Apuseni, Bistriţa-Năsăud, Gorj, Mehedinţi, Delta Dunării, Moldova Centrală, Maramureş etc.), dar cu resurse turistice importante.

Nivelarea disparităţilor existente în prezent între regiunile turistice, unele de valoare naţională sau internaţională se va realiza prin modernizarea şi dezvoltarea structurilor şi diversificarea ofertei de produse şi servicii turistice etc. în baza unei strategii de dezvoltare unitară şi coerentă la nivel naţional şi regional.

Turismul, prin conţinutul şi trăsăturile sale, reprezintă o ramură distinctă în economia unei ţări iar, prin valorificarea superioară a resurselor turistice, aportul valutar, ponderea în PIB, realizarea valorii adăugate, efectul de antrenare, de stimulare a producţiei în alte domenii, ocuparea forţei de muncă etc. se constituie ca activitate prioritară, de interes naţional.

Aşadar, turismul are efecte asupra strategiei globale şi locale de dezvoltare economico-socială a ţării dar şi la nivel de ramură.

În contextul implicaţiilor economice se înscrie şi contribuţia turismului la dezvoltarea unor arii mai puţin bogate în resurse minerale, dar cu importante resurse turistice naturale sau create de om, care, valorificate, pot să devină atracţii interesante şi să determine dezvoltarea localităţilor existente ca staţiuni turistice sau chiar crearea unora noi, ca cele balneoclimatice din Carpaţii Orientali, devenite, ulterior, oraşe-staţiuni (Borsec, Borşa, Băile Tuşnad).

Prin turism sunt valorificate, de asemenea, unele arii cu resurse turistice cultural-istorice cu mare forţă de atracţie, precum Bucovina, sudul Transilvaniei şi Maramureş. Practica a demonstrat că astfel de regiuni cu spaţii rurale neafectate de poluare şi cu resurse minerale restrânse se pot dezvolta şi intra în circuitul turistic cu investiţii minime prin dezvoltarea turismului rural şi agroturismului. Este vorba de amenajarea pensiunilor rurale, a unor spaţii de cazare ca minihoteluri rurale, cabane, vile turistice, campinguri, ferme ecvestre etc. sau a unor centre şi ateliere artizanale. Pentru realizarea unei oferte de produse gastronomice ecologice este necesară crearea unor complexe de agroproducţie pentru prelucrarea produselor agricole şi zootehnice sub control sanitar-veterinar, necesare atât consumului turiştilor cât şi al populaţiei locale şi altor consumatori.

127

Turismul este considerat, astfel, ca o pârghie de atenuare a dezechilibrelor interregionale, intraregionale sau locale, şi, pe lângă atragerea în circuitul de valori a unor areale turistice, are consecinţe şi asupra dezvoltării în profil teritorial: construcţii de locuinţe, amenajări de drumuri, dezvoltarea serviciilor publice, a întreprinderilor mici şi mijlocii etc.

În tot acest demers, de dinamizare a dezvoltării economico-sociale locale şi regionale, de ridicare economică şi emancipare culturală şi socială a unor areale, localităţi, turismul are şi vocaţia ecologică, deoarece strategia de planificare şi dezvoltare este coroborată cu aceea de protejare a mediului înconjurător, a valorilor spirituale şi economice ale comunităţilor locale, de valorificare optimă a resurselor într-o viziune durabilă.

Turismul, ca activitate complexă, încorporează pe lângă serviciile specifice şi unele corespunzătoare altor domenii economice şi sociale, care se dezvoltă în aria respectivă. Este vorba despre unele ramuri economice şi agricole care devin furnizoare de produse şi servicii, activităţii de turism. Altele, ca transporturile, circulaţia mărfurilor, comunicaţiile, cultura, asistenţa medicală, gospodăria comunală etc. concură independent la satisfacerea diverselor componente ale cererii turiştilor.

Sunt numeroase exemple de localităţi turistice (balneare sau montane) în care, prin dezvoltarea turismului, au apărut şi alte servicii, întreprinderi prestări servicii, de la comerţ până la cele de telecomunicaţii, frizerii, cosmetică (Sovata, Borşa, Vatra Dornei, Borsec, Buşteni etc.). În marile staţiuni turistice Sinaia, Predeal, Poiana Braşov, Băile Herculane, Călimăneşti, Căciulata etc. s-au diversificat mijloacele de transport, agrementul, dotările sportive şi comerciale etc., care sunt utilizate şi de populaţia turistică sosită în aceste localităţi.

Turismul stimulează şi antrenează producţia altor domenii economice iar nevoia de adaptare la cerinţele consumatorilor conduce la apariţia sau revigorarea altor ramuri cu destinaţie specială pentru turism (meşteşuguri tradiţionale, artizanat, catering, transport pe cablu, agrement etc.). Această activitate devine, astfel, şi un mijloc de diversificare a economiei, a dezvoltării ramurilor economice tradiţionale şi a apariţiei altor servicii şi echipamente turistice (aria Bran-Moeciu, Valea Izei în Maramureş, Valea Arieşului în Munţii Apuseni).

Turismul rural şi agroturismul au mari implicaţii în valorificarea resurselor locale şi în ridicarea nivelului de viaţă a locuitorilor, în dezvoltarea socio-economică a localităţilor rurale şi comunităţii, în general, şi, nu în ultimul rând, în protejarea şi conservarea mediului natural şi construit, în contextul unei activităţi economice durabile. Aceste activităţi pot atenua anumite dezechilibre economice la nivelul spaţiului rural, fiind generatoare de dezvoltare economică şi creatoare de locuri de muncă, de stabilitate şi permanentizare a populaţiei locale, de protejare şi dezvoltare a mediului natural şi a moştenirii culturale şi tradiţiilor etnofolclorice. Implicaţiile respective, benefice turismului rural şi agroturismului, se completează cu veniturile din exploataţia agricolă (sau din alte surse), aceste forme de turism fiind complementare activităţilor tradiţionale din mediul rural, nesubstituind economia tradiţională.

128

În ultimul deceniu au fost incluse în circuitul turistic arii culturale din Munţii Apuseni (bazinul Arieşului), nordul Transilvaniei (Judeţele Cluj şi Bistriţa), Dealurile Argeşului (Judeţul Argeş), Depresiunea Maramureşului, nordul Moldovei, nordul Olteniei, Delta Dunării, Vrancea etc., multe dintre acestea având o economie de subzistenţă. Se încurajează dezvoltarea turismului rural şi agroturismului şi în satele din Podişul Mehedinţi, din Câmpia Română şi Dobrogea riverane Dunării sau din Dobrogea de Nord şi Moldova Centrală.

În politica de dezvoltare regională şi de atenuare a dezechilibrelor economico-sociale în teritoriu, autorităţile centrale şi regionale trebuie să sprijine turismul prin: dezvoltarea infrastructurii generale (modernizarea căilor de comunicaţie, realizarea reţelelor de alimentare cu apă, telecomunicaţii etc.) şi a unor dotări tehnico-edilitare; realizarea unor centre de informare turistică şi formare profesională; susţinerea reconversiei economice şi profesionale (Valea Jiului, Nordul Olteniei, Maramureş – arii miniere); măsuri de stimulare (împrumuturi avantajoase, facilităţi pentru achiziţionarea şi concesionarea terenurilor la instalarea telefoanelor, facilităţi fiscale etc.); acordarea de consultanţă şi oferirea de informaţii şi realizarea unei infrastructuri uşoare (IT, informaţie, educaţie, formare) etc.

În acest demers, coordonarea între autoritatea centrală şi autorităţile publice regionale şi locale este de mare importanţă atât în elaborarea politicilor şi strategiilor de dezvoltare a turismului cât şi în mijlocirea colaborării acestora din urmă cu organizaţiile şi instituţiile internaţionale sau cu alte ţări în domeniul realizării infrastructurii generale sau turistice, al structurilor de primire turistică, promovare etc. (SAPARD, BERD, PHARE, ISPA etc.). Experienţa acestor coordonări şi colaborări este elocventă în cadrul comunităţilor din Delta Dunării, Bucovina, Bran-Moeciu, Valea Izei, domeniul schiabil Predeal-Azuga.

Realizarea investiţiilor de anvergură în turism este mai dificilă, comportând anumite riscuri economice şi rareori acestea se fac într-un sistem independent (individual). De aceea este necesară crearea şi consolidarea parteneriatelor public-privat (PPP) cu finanţare internă sau externă şi uneori prin garanţii de stat în realizarea unor elemente de infrastructură (drumuri, reţele de alimentare cu apă, gaze, curent electric etc.), fie a unor echipamente turistice sau a unor structuri de mari dimensiuni (complexe şi microstaţiuni turistice). Şi în acest caz este necesară mijlocirea autorităţilor centrale în realizarea acestor parteneriate.

În planificarea, dezvoltarea şi gestionarea într-un mod adecvat a unui turism durabil la nivel local şi regional este necesară şi existenţa unui parteneriat între industria turistică (regională, locală) reprezentată de proprietarii întreprinderilor turistice (investitorii), autorităţile locale şi comunităţile de locuitori sau liderii lor. După caz, în parteneriat se cuprind şi reprezentanţii apărării şi protejării mediului înconjurător şi alte grupuri de interese care devin protagonişti în valorificarea resurselor locale, evitându-se unele conflicte socio-economice şi ecologice.

Pe de altă parte, planificarea, amenajarea şi exploatarea turistică trebuie să facă parte integrantă din strategia de dezvoltare durabilă a regiunii, arealului sau la nivelul ţării.

129

Cu toate acestea, autorităţile locale au un rol hotărâtor în planificarea şi dezvoltarea turistică, deoarece ele dispun de toate pârghiile de organizare şi derulare a proiectelor (legislative, sociale, economice, ecologice etc.), chiar dacă sectorul privat este preponderent în dezvoltarea turismului (echipamente, servicii).

Populaţia locală este implicată în proiectele de amenajare şi dezvoltare turistică şi de aceea trebuie consultată asupra oportunităţii acestora şi a impactului economic, socio-demografic şi cultural sau ecologic.

Administraţia publică centrală prin atribuţiile sale sprijină dezvoltarea turistică regională şi locală în elaborarea politicii şi strategiei de dezvoltare a turismului, coordonarea programelor sale naţionale cu cele realizate de colectivităţile locale şi prin alte studii şi programe. Interesant sub acest aspect este: Programul Naţional de Dezvoltare Turistică „Super Schi în Carpaţi”, care are în vedere dezvoltarea şi modernizarea unor staţiuni turistice montane (Borşa, Cheia, Durău) şi introducerea în circuitul turistic montan şi a unor arii defavorizate ca Munţii Apuseni (localitatea Arieşeni va primi funcţie turistică şi va fi echipată pentru practicarea sporturilor de iarnă), Maramureş (centrul de schi Mogoşa se va dezvolta, iar în staţiunea montană Borşa, domeniul schiabil se va extinde cu 11 pârtii de schi, 11 teleferice şi 3 trambuline), munţii limitrofi ariei miniere Valea Jiului (Munţii Parâng şi Vâlcan).

De asemenea, au fost aprobate Programe interministeriale pentru dezvoltarea economico-socială, inclusiv prin turism, a unor areale şi localităţi din Munţii Apuseni (Valea Arieşului) şi judeţele Botoşani, Giurgiu, Vaslui şi Tulcea, aflate în dificultate economică.

Desigur, sunt şi alte programe de restructurare şi dezvoltare a industriei turistice prin extinderea parteneriatului privat-public în cofinanţarea acestor programe şi proiecte ca şi parteneriate stat-localităţi sau sector public-privat şi internaţional prin SAPARD, BERD, Banca Mondială sau Phare.

Turismul, în areale cu dezechilibre economico-sociale are cele mai mari implicaţii în valorificarea resurselor locale (şi nu numai) şi în ridicarea nivelului de viaţă a locuitorilor, în dezvoltarea socioeconomică a aşezărilor şi a comunităţilor locale, în general, şi, nu în ultimul rând, în protejarea şi conservarea mediului înconjurător, a patrimoniului cultural dar numai în contextul unei activităţi economice durabile. De aceea este în interesul autorităţilor publice regionale şi locale şi a comunităţilor de a elabora o strategie de organizare şi dezvoltare a turismului regional/local cu participarea tuturor agenţilor economici prestatori de servicii turistice sau de altă natură, a reprezentanţilor altor sectoare economice şi bănci, parteneri străini, organisme şi societăţi comerciale interesate în derularea unei activităţi de turism. Această strategie trebuie coroborată cu politica şi programele de dezvoltare economico-socială naţională şi la nivel de arii defavorizate elaborată de guvern, autoritatea centrală coordonatoare.

Numai printr-un astfel de parteneriat şi o coordonare unitară, planificarea, dezvoltarea şi gestionarea turismului regional şi local pot avea efecte benefice în atenuarea dezechilibrelor economice, sociale şi ecologic în profil teritorial.

130

BIBLIOGRAFIE

Glăvan, V. (2003), Turism Rural. Agroturism. Turism durabil. Ecoturism, Editura Economică, Bucureşti.

*** (1999), Guide à l'intention des autorités locals. Développement Durable du tourisme, Madrid.

131

PERCEPŢIA RISCULUI SEISMIC ÎN BUCUREŞTI, PE BAZA ANCHETEI DIN 2000

Iuliana ARMAŞ∗

Cuvinte-cheie: Bucureşti, risc seismic, percepţie. Key-words: Bucharest, earthquake hazard, risk perception. Subcarpathian landscapes and the vulnerability to landsliding along the Prahova Valley. The municipality of Bucharest is the capital with the highest seismic risk in Europe, occuping the 10th place in the world. The purpose of this research was to examine the attitudes and perceptions of people living with the risk of an earthquake hazard. We were interested in how attitudes and perceptions differ depending on gender, age, education, residential area and social-economic status, characteristics of seismic hazard, degree of risk exposure, degree of danger and casualty awareness and perception. At the same time, great care was taken to compare this study results with those from 1997, 2001 and 2005. The statistical processing have indicated a significant correlation between the declared perception of seismic risk and the independent variables referring to sex, age, the degree to which the subjects consider they may be affected and could retrieve the losses etc. Due to the continuous decrease of the living standard, the most vulnerable is the aged population. In the case of independent variables regarding the type of dwelling, property form, the attachment for the residential area, deviations of empiric values from the theoretical distribution, the differences are not relevant for the correlation searched for, which indicates that this issue goes beyond the above-mentioned criteria.

INTRODUCERE

Monitorizarea sferei atitudinal-perceptive asupra hazardului seismic constituie o etapă majoră în diminuarea riscului urban, acest aspect fiind cu atât mai important cu cât Bucureştiul se situează printre primele oraşe ale lumii în privinţa riscului seismic şi ocupă primul loc, în acest context, între capitalele Europei.

Modul în care locuitorii unui spaţiu percep un anumit hazard şi vulnerabilitatea lor la acel fenomen periculos va modela reacţia şi adaptarea la risc.

La fel cum este nevoie de monitorizarea calităţii şi siguranţei oferite de un anumit mediu, trebuie monitorizate şi valorile pe care le folosesc oamenii în relaţionarea lor cu evenimentele de risc natural, în special în vederea conceperii unui management eficient al situaţiilor de criză.

*Facultatea de Geografie, Universitatea din Bucureşti.

132

Cu toate că pe plan mondial s-a dezvoltat, începând cu anii 1960, o literatură substanţială în privinţa percepţiei riscurilor de mediu, cercetarea românească se află, la acest capitol, încă la început.

În acest sens, la nivelul oraşului Bucureşti, studii de evaluare a percepţiei riscului seismic au fost realizate de Armaş începând cu anul 1997. Studiul de faţă urmăreşte şi modul cum se confirmă sau se modifică rezultatele obţinute în cercetările anterioare sau ulterioare (1997, 2001 şi 2005).

OBIECTIVE ŞI METODOLOGIE

Studiul de faţă se bazează pe o anchetă realizată cu sprijinul voluntar al

studenţilor anului III de la Facultatea de Geografie, Universitatea din Bucureşti, în noiembrie 2000, pe baza metodei face-to-face. Interviurile au fost conduse cu ajutorul unui chestionar structurat şi standardizat, compus din 39 de întrebări închise şi semiînchise, organizate pe trei secţiuni: 1) date demografice (vârstă, sex, ocupaţie, statut economic, informaţii despre locuinţă etc.), 2) percepţia riscului seismic, a imprevizibilităţii fenomenului, a posibilităţii de a fi lezat, de a suferi pierderi, expectanţa de a primi ajutor şi 3) nivelul de adaptare la risc seismic, inclusiv educaţia privind minimizarea riscului.

Itemii analizaţi au fost transformaţi în indicatori de stare (prezenţa/absenţa fenomenului) şi de intensitate, iar apoi introduşi în chestionar sub forma unor pachete de întrebări cu posibilităţi multiple de răspuns.

Eşantionul a fost construit aleator, fiind intervievate 100 de persoane cu vârste cuprinse între 20 şi 70 de ani, care au experimentat cel puţin un cutremur. Într-o pondere de peste 40%, atitudinea intervievaţilor a fost prietenoasă, iar numărul de refuzuri s-a situat sub 20%.

Eşantionul a acoperit toate cele 6 sectoare ale capitalei, cel mai bine reprezentat fiind sectorul 6, cu 35% din eşantion, urmat de sectorul 4 (17%), 2 şi 3 (cu câte 13%). Pe cartiere, cel mai bine reprezentate sunt Drumul Taberei (15%) şi Militari (11%).

Obiectivul cercetării s-a focalizat pe examinarea sferei perceptiv-atitudinale a riscului seismic în cazul locuitorilor oraşului Bucureşti, expuşi şi vulnerabili în faţa acestui pericol. Ne-a interesat modul în care percepţia riscului seismic poate să difere în funcţie de experienţa, sexul, educaţia subiecţilor, dar şi ca urmare a unei anumite situaţii rezidenţiale, ca reflectare a unui statut socioeconomic. Un alt aspect important a fost testarea percepţiei riscului seismic în corelaţie cu elementele caracteristice ale hazardului seismic, nivelul de expunere la risc, gradul de conştientizare a pericolului şi percepţia pierderilor. O altă problemă de cercetare a fost testarea nivelului de adaptare la riscul seismic în funcţie de gradul de conştientizare a pericolului (care nu face însă obiectul acestui articol).

Datele brute culese în urma cercetării empirice au fost supuse unui tratament statistic descriptiv, care a presupus proceduri bazate pe calculul frecvenţelor absolute şi relative ale diferitelor variante de răspuns pentru fiecare întrebare.

133

Legătura între variabile şi validarea nivelului de semnificaţie al ipotezelor statistice au fost verificate cu ajutorului testului de semnificaţie chi-pătrat, la un nivel p < 0.05.

Concluziile desprinse au fost raportate la valorile obţinute prin repetarea anchetei în 2001 (pe un eşantion de 220 de subiecţi), comparativ cu rezultatele anchetei conduse în 1997 (publicate în 2003).

ANALIZA EŞANTIONULUI

Eşantionul este format din 40% bărbaţi şi 60% femei, fiind echilibrat

reprezentate categoriile de tineri până în 30 de ani (36,5%) şi adulţi tineri (30-45 de ani, cu 38,5%), cât şi cea a adultului matur (46-60, cca 16%). Sub aspectul nivelului de educaţie, predomină, într-un procent asemănător, subiecţii cu studii medii (42%) şi superioare (47%). Cel mai important segment profesional este reprezentat de categoria lucrătorilor în învăţământ şi educaţie (21%) şi a funcţionarilor (14%). Domeniul privat întruneşte 22% din eşantionul evaluat.

Aspectul locativ al subiecţilor intervievaţi reflectă realitatea românească de după 1990: 68% locuiesc la bloc, 66% fiind proprietari. 47% dintre subiecţi îşi motivează opţiunea pentru zona rezidenţială prin faptul că acolo au găsit sau primit locuinţă, iar 12% subliniază constrângerea sferei economice asupra nivelului lor opţional („aici am putut cumpăra, fiind mai ieftin”). Doar 12% prezintă un nivel motivaţional mai crescut în raportarea atitudinală faţă de zona rezidenţială (răspunsuri de genul: „îmi place pentru că este verdeaţă, are legături bune, este sigură”).

REZULTATE ŞI DISCUŢII

Analiza descriptivă arată că, deşi toţi subiecţii intervievaţi au cel puţin

experienţa unui cutremur, numai 17% dintre ei trăiesc cu frica zilnică a acestui pericol, 44% declarându-se complet indiferenţi faţă de acest subiect.

Comparând cu datele furnizate de investigaţia realizată în 1997, pe 120 de subiecţi, şi repetată în 2001, pe 220 de subiecţi, se constată o scădere a atenţiei acordate acestui aspect, chiar dacă preocupările în mass-media privind astfel de evenimente au crescut. Valorile diferă cu puţine procente în plus sau în minus, însă doar pentru atitudinile extreme: 17,5%, în 1997 şi 10% în 2001 erau cei care se declarau în mod constant temători ; 43%, în 1997, şi 54%, în 2001, sunt cei indiferenţi la acest subiect. Categoria celor care prezintă o orientare moderată se menţine cu un procent relativ constant. Faptul poate fi explicat printr-o creştere continuă a presiunii economicului asupra sferei perceptiv-atitudinale, fapt care reorientează preocupările bucureşteanului pentru acoperirea necesităţilor zilei de mâine. Constatarea este cu atât mai semnificativă, în condiţiile în care 27% dintre subiecţi se aşteaptă ca un cutremur să aibă loc în curând sau în maxim câţiva ani, 71% consideră că astfel de evenimente nu pot fi prevăzute, iar 56% sunt convinşi că nu există măsuri pentru a se diminua pagubele.

134

Cu toate acestea, marea majoritate (73%) declară că nu doresc să se mute din Bucureşti, ca urmare a acestui pericol, şi consideră că ei personal ar avea puţin de suferit (52%) sau nu ar fi deloc afectaţi (20%). În caz de necesitate, peste 32% din respondenţi cred că vor primi sprijin de la familie sau prieteni. Un procent încă mare – 43% – aşteaptă, la nivelul anului 2000, sprijin din partea guvernului şi a autorităţii locale (procentul scade la 29% în 2001). Aproape jumătate dintre intervievaţi (46%) se aşteaptă ca acest sprijin să fie material (financiar, în principal). 22% dintre subiecţi nu cred însă că vor fi ajutaţi să depăşească pagubele. Acest procent creşte în 2001 la 38%, iar în 2005, pe eşantionul de populaţie foarte săracă din centrul istoric al capitalei, este de 31%.

La nivelul eşantionului evaluat în anul 2000, un procent de 54% nu crede că va mai recupera pierderile decât în foarte mică măsură (procentul este de cca 56,8% în 2001), iar 24% deloc (creşte la 28% în 2001), în condiţiile în care 80% dintre subiecţi nu au rezerve pentru a se putea reface fără ajutor.

Analiza inferenţială a datelor certifică menţinerea asocierii semnificative dintre sex şi percepţie (χ2(2) = 13,8, p < 0.001), ipoteză confirmată şi în 1997 şi 2001. Peste 88% dintre cei care trăiesc zilnic cu frica unui astfel de pericol sunt femei.

Reluarea cercetării în 2005, pe un eşantion de populaţie foarte săracă din centrul istoric al capitalei arată însă că, în aceste condiţii specifice, percepţia riscului transcende toate particularităţile demografice (sexul şi vârsta subiecţilor).

În cazul cercetării din 2000, vârsta subiecţilor, prin factorul experienţă pe care îl reprezintă, corelează semnificativ cu percepţia riscului seismic (χ2(6) = 21,7, p < 0.001), fapt confirmat şi prin cercetarea din 2001.

Populaţia vârstnică este cea mai vulnerabilă, 75% dintre subiecţii vârstnici din eşantion trăind cu această frică. Indiferenţa maximă faţă de un astfel de pericol se înregistrează în grupa de vârstă până în 30 de ani (peste 45% dintre cei care nu acordă nicio atenţie acestui eveniment sunt tineri). Rezultatele obţinute sunt confirmate prin reluarea anchetei în 2001, dar şi prin studii sociologice, psihologice şi medicale realizate pe plan mondial, asupra modului de relaţionare a vârstnicilor cu dezastrele. Vârstnicii reprezintă categoria cea mai vulnerabilă de populaţie, atât sub aspect social, psihologic, cât şi psihosociologic (Ngo, 2001). La nivelul oraşului Bucureşti, comparând rezultatele cu cele ale studiului din 1997, se observă o diferenţiere semnificativă în această perioadă în percepţia diferitelor grupurilor de vârstă. Nesiguranţa şi nivelul tot mai scăzut de trai, care au afectat cel mai drastic populaţia vârstnică, au condus la creşterea vulnerabilităţii ei şi, în paralel, la o acutizare a percepţiei acestei grupe de vârstă asupra pericolelor.

În privinţa variabilelor independente privind nivelul de educaţie, tipul de locuinţă, forma de proprietate, abaterile valorilor empirice de la distribuţia teoretică prezintă diferenţe care nu sunt semnificative pentru corelaţia căutată, ceea ce arată că această problemă transcende criteriile respective şi concordă cu rezultatele din 1997 (Armaş, Neacşu, 2003) şi 2001.

Percepţia riscului seismic corelează strâns cu măsura în care subiecţii apreciază că va fi afectată locuinţa (χ2(4) = 16,0 p < 0.003). Aproape 60% dintre cei care trăiesc zilnic cu frica producerii unui astfel de eveniment sunt de părere că

135

locuinţa lor va avea de suferit. Totodată, credinţa că vor fi lezaţi se asociază cu încrederea în posibilitatea de a fi ajutaţi (χ2(8) = 29,4 p < 0.001). Peste 58% dintre cei care cred că nu vor reuşi să recupereze pagubele sunt, totodată, convinşi că nu vor găsi sprijin nicăieri, în timp ce cca 50% dintre cei care sunt de părere că vor reuşi să îşi recupereze în mare măsură pierderile, se bazează pe ajutorul oficialităţilor locale.

CONCLUZII

Studiile conduse constant după 1997, având ca obiect testarea percepţiei

riscului seismic în oraşul Bucureşti, scot în evidenţă faptul că populaţia capitalei nu este încă pregătită să facă faţă unui seism major. Această constatare este semnalată şi de ponderea mare a celor care neagă posibilitatea de producere a unui astfel de eveniment sau îl prognozează peste foarte mulţi ani. Modalitatea de percepţie a riscului seismic de către populaţia potenţial afectată rămâne în continuare tributară indicatorilor demografici (sex, vârstă, studii etc.) şi socioeconomici, care oferă o anumită libertate opţională actorului social. Doar în condiţiile excepţionale ale unei uniformizări socioeconomice, percepţia riscului seismic transcende particularităţile de sex şi vârstă, aşa cum au indicat rezultatele anchetei din 2005, efectuată pe un eşantion de populaţie foarte săracă din centrul istoric al capitalei.

Faţă de studiul realizat în 1997, cel efectuat în 2000 şi reluat în 2001 scoate în evidenţă constante care influenţează percepţia pericolului şi tendinţe noi care rezultă din degradarea continuă a nivelului de trai, ca urmare a instabilităţii situaţiei economice pentru cea mai mare parte a populaţiei cu venituri medii. Studiul arată menţinerea unei diferenţieri semnificative pe sexe a perceperii pericolului seismic. Altfel decât în 1997, la nivelul anchetei realizată în 2000 şi repetată în 2001, se constată o diferenţiere semnificativă pe grupe de vârstă în ceea ce priveşte raportarea la pericolul seismic. Scăderea nivelului de trai, pentru cea mai mare parte a populaţiei oraşului Bucureşti, se reflectă într-o acutizare a fricii faţă de pericolul seismic, mai ales la vârstnici, care constituie grupa de vârstă cea mai vulnerabilă în faţa instabilităţilor sociale şi naturale. În cadrul acestei categorii de vârstă, mai lezată este populaţia feminină.

Pentru a testa dacă diferenţele care apar în percepţia crescută a pericolului seismic, pe baza anchetelor realizate în anii 2000 şi 2001, sunt semnificative, a fost derulat testul z pentru diferenţa dintre două proporţii. Valoarea lui z rezultată din calcule este de +2,05. Pentru un test bilateral cu alfa = 0,05, z calculat (+2,05) este mai mare decât z critic (±1,96), fapt care confirmă ipoteza că între anii 2000 şi 2001, percepţia riscului, la nivelul eşantioanelor evaluate, s-a accentuat.

136

BIBLIOGRAFIE

Armaş, I. (2006), „Evaluarea percepţiei în studii de risc: centrul istoric al oraşului

Bucureşti”, Comunicări de Geografie (sub tipar). Armaş, I. (2006), „Earthquake Risk Perception in Bucharest, Romania”, Risk Analysis

(sub tipar). Armaş, I. şi, Neacu, M. (2003), „Atitudinea locuitorilor oraşului Bucureşti faţă de riscul

seismic, Analele Universităţii „Spiru Haret”, seria geografie, 6, p.115-123. Dwyer, A., Zoppou, C., Nielsen, O., Day, S., Roberts, S. (2004), Quantifying Social

Vulnerability: A Methodology for Identifying Those at Risk to Natural Hazards, Geoscience Australia Racord 14.

Fordham, M. (2000), „The Place of Gender in Earthquake Vulnerability and Mitigation”. In: Second Euro Conference on Global Change and Catastrophic Risk Management – Earthquake Risks in Europe, Austria, Laxenburg, Austria, 2000.

Granger, K., Jones, T., Leiba, M., and Scott, G. (1999), Community Risk in Cairns: A Provisional Multi Hazard Risk Assessment, AGSO Cities Project Report No. 1. Australian Geological Survey Organisation, Canberra, Australia.

Heijmans, A. (2001), „Vulnerability: A Matter of Perception”. In International Conference on Vulnerability in Disaster Theory and Practice, pages 24-34, London, UK.

Mândrescu, N., Radulian, M., Mărmureanu, Gh. (2004), „Site Conditions and Predominant Period of Seismic Motion in the Bucharest Urban Area”, Rev. Roum. Géophysique, 48, 37–48.

Ngo, E.B. (2001), „When Disasters and Age Collide: Reviewing Vulnerability of the Elderly”, Natural Hazards, 2 (2): 80-89.

O’Connor, R.E., Bord, R.J., Fisher, A. (1999), „Risk Perceptions, General Environmental Beliefs, and Willingness to Address Climate Change”, Risk Analysis, 19, 3.

137

CARACTERISTICI ALE INFRASTRUCTURII DE TRANSPORT DIN REGIUNEA DE DEZVOLTARE SUD

Liliana GURAN-NICA∗

Cuvinte-cheie: infrastructură, Regiunea de Dezvoltare Sud. Key-words: infrastructure, South Development Region. Characteristics of the transport infrastructure in the South Development Region. The infrastructure is an essential element of the economic system, a link between all the other components. This quality can be found in the structure of the system, giving it unity, and, at the same time, in its spatial dimension translated in the variable level of accessibility. The region has a well developed transport network as a result of its favorable geographic and administrative position in the country. The large variety of the natural and socio-economic factors in the area determined however important disparities in its development. The conclusion of the study underlines the existence of two areas characterized by different levels of development. One is the northern part of the South Development Region (Prahova, Dâmboviţa and Argeş counties) characterized by more complex infrastructure. The second one, less developed, is the southern part (Teleorman, Giurgiu, Călăraşi and Ialomiţa countries).

Element esenţial al sistemului economic, infrastructura reprezintă factorul

care permite conexiunea între toate celelalte elemente ale sale. Aceasta acoperă atât domeniul structural, dând unitate sistemului, cât şi domeniul spaţial, realizând astfel o configuraţie teritorială viabilă sau nu, ceea ce se traduce prin niveluri diferite de accesibilitate. Reprezintă, de fapt, sistemul circulator al organismului economico-social, individualizat într-un spaţiu bine determinat cum este cel regional.

Regiunea de Dezvoltare Sud se caracterizează printr-o infrastructură bine conturată ca urmare a poziţiei sale geografice avantajoase. Amplasarea acesteia într-un spaţiu periferic al României a favorizat apariţia unor importante căi de comunicaţie, care au permis dezvoltarea relaţiilor sale nu doar cu regiunile naţionale învecinate, ci şi cu statul vecin Bulgaria. De asemenea, configurarea sa în jurul Regiunii de dezvoltare Bucureşti-Ilfov a avut ca rezultat conturarea unei dense infrastructuri de transport şi comunicaţie, o prelungire a celei puternic dezvoltate în Municipiul Bucureşti, cel mai important centru urban şi administrativ

∗ Universitatea Spiru Haret, Facultatea de Geografie, Bucureşti.

138

al României. Această particularitate a reprezentat un factor favorabil puternic determinant în dezvoltarea pe toate planurile a regiunii de Sud.

Ca rezultat, infrastructura de transport se compune din majoritatea tipurilor existente, căi ferate, şosele şi căi fluviale. Ultima categorie este reprezentată de Dunăre, cale navigabilă de importanţă internaţională cu mare potenţial de transport şi conexiune cu multe dintre ţările europene. Relaţiile internaţionale sunt favorizate însă nu doar de Dunăre, ci şi de căile ferate şi şoselele care leagă capitala ţării de toate colţurile Europei. O astfel de configuraţie a infrastructurii determină un nivel foarte înalt de accesibilitate a Regiunii de dezvoltare Sud, fapt ce o avantajează în mod deosebit şi o plasează pe unul dintre primele locuri pe ţară. Astfel, în ceea ce priveşte densitatea liniilor de cale ferată, aceasta se află pe locul al treilea cu o valoare de 49,7 km/1000 km2 după Regiunea Bucureşti (194 km/1000 km2) şi Regiunea Vest (62,8 km/1000 km2). Ca densitate a drumurilor publice se află pe locul al patrulea (34,3 km/100 km2) urmând în ierarhie Regiunea Bucureşti (46,3 km/100 km2), Regiunea Nord-Est (36,2 km/100 km2) şi Regiunea Sud-Vest (34,8 km/100 km2). În ambele cazuri, valorile densităţilor depăşesc mediile pe ţară – 46,2 km/1000 km2 şi respectiv 32,9 km/100 km2.

Distribuţia spaţială a căilor ferate şi a şoselelor pe suprafaţa întregii regiuni se dovedeşte a fi oarecum echilibrată atât ca densitate medie la nivelul fiecărui judeţ, cât şi din perspectiva importanţei acestora în raport cu diversele niveluri de exploatare. Astfel, fiecare dintre cele 7 judeţe ale regiunii este străbătut de căi ferate şi şosele de importanţă naţională şi internaţională care leagă capitala ţării de restul teritoriului naţional şi de alte state. O astfel de configuraţie permite dezvoltarea legăturilor fiecărui judeţ cu spaţiul larg european prin intermediul nodului feroviar şi rutier Bucureşti.

Există, însă, unele diferenţe între judeţe. Cea mai lungă reţea de căi ferate se regăseşte în Prahova şi Teleorman urmate în ierarhie de Ialomiţa, Călăraşi şi Argeş, dar cele mai multe linii electrificate se regăsesc în Prahova şi Călăraşi. În Prahova se remarcă şi valoarea foarte ridicată a densităţii reţelei, cu mult mai mare decât în restul regiunii (73,8 km/1000 km2). Judeţul Giurgiu se distinge ca cel mai puţin dotat cu căi ferate iar Argeş nu deţine niciun kilometru de cale ferată electrificată (tabelul 1).

Tabelul 1. Structura căilor ferate (2004)

Railway structure (2004)

Căi ferate (km) Judeţ Total Electrificate Cu o cale Cu două căi Argeş 225 0 204 21 Călăraşi 243 151 71 172 Dâmboviţa 172 66 65 107 Giurgiu 113 48 71 42 Ialomiţa 276 101 150 126 Prahova 348 163 193 155 Teleorman 322 92 253 69 Total regiune 1699 621 1007 692

139

În ceea ce priveşte lungimea reţelei de drumuri publice, primul loc este ocupat

de judeţul Argeş urmat în ierarhie de Prahova. De asemenea, Argeşul se distinge prin lungimea foarte mare a drumurilor naţionale modernizate, depăşind cu mult celelalte judeţe. Ca densitate însă, Prahova rămâne pe primul loc, 46,6 km/100 km2 comparativ cu 43,0 km/100 km2 în Argeş. Cel mai puţine dotat cu drumuri sunt judeţele Călăraşi şi Ialomiţa (23,1 km/100 km2 şi respectiv 25,6 km/100 km2).

Imaginea generală rezultată din această analiză scoate în evidenţă dotarea variată a judeţelor cu infrastructură de transport. După cum era de aşteptat, partea de nord a regiunii, care are un nivel de dezvoltare economică mai ridicat, este mai bine înzestrată, relaţia dintre cele două ramuri ale economiei, industria şi transporturile, fiind evidentă. Pe locuri fruntaşe în ierarhie se află şi judeţele Ialomiţa şi Teleorman, pe suprafaţa cărora se regăsesc importante axe de transport ce leagă Municipiul Bucureşti de două regiuni ale ţării, Moldova şi Oltenia. Acestea sunt, de asemenea, căi ferate şi drumuri internaţionale de-a lungul cărora se află amplasate centre urbane importante, cu funcţie de nod în reţeaua de transport şi care le permit dezvoltarea (tabelul 2).

Tabelul 2. Structura drumurilor publice (2004)

Public roads structure(2004)

Drumuri publice (km)

Drumuri naţionale (km)

Drumuri judeţene şi comunale (km) Judeţ

Total Modernizate Total Modernizate Total Modernizate Argeş 2938 604 516 514 2422 90 Călăraşi 1175 408 382 372 793 36 Dâmboviţa 1776 456 361 361 1415 95 Giurgiu 1084 364 267 267 817 97 Ialomiţa 1140 392 337 308 803 84 Prahova 2197 517 293 293 1904 224 Teleorman 1517 501 350 348 1167 153 Total regiune

11827 3242 2506 2463 9321 779

O situaţie cu totul diferită se constată în cazul dotării localităţilor urbane şi

rurale cu străzi modernizate. Lungimea acestora este strâns legată de prezenţa aşezărilor urbane pe teritoriul celor şapte judeţe, mai exact de numărul şi de dimensiunea lor. Din această perspectivă, Regiunea de Dezvoltare Sud se află pe locul doi între toate regiunile ţării cu 3.276 km lungime, după cea din centrul ţării. În ceea ce priveşte lungimea drumurilor orăşeneşti modernizate, ea se plasează pe locul trei după regiunile Centru şi Sud-Est cu numai 1.876 km.

În interiorul său apar însă mari disparităţi spaţiale (tabelul 3). Partea de nord se distinge prin valori superioare celor din sud (2.170 km, respectiv 1.106 km). Chiar şi în cadrul celor două subunităţi apar diferenţieri marcante. În nord, judeţul Prahova, unul dintre cele mai urbanizate din ţară, se distinge cu peste 1.200 km de străzi orăşeneşti, dintre care aproape 700 km modernizate, în cele 14 oraşe ale sale.

140

Pe locul doi, dar la distanţă mare se află judeţul Argeş cu valori de două ori mai mici decât în Prahova. Dâmboviţa nu depăşeşte 400 km de străzi orăşeneşti. Această situaţie se datorează faptului că cele două judeţe au pe teritoriul lor doar câte 6 oraşe. Între cele 4 judeţe din sudul regiunii mai bine dotate cu străzi orăşeneşti sunt Teleorman şi Ialomiţa cu valori de peste 300 km, pe ultimele locuri plasându-se Călăraşi şi Giurgiu. Se remarcă şi în acest caz raportul dintre indicatorul analizat şi numărul şi dimensiunile oraşelor existente.

Tabelul 3. Lungimea străzilor orăşeneşti (2004)

Length of town streets (2004)

Lungimea străzilor orăşeneşti (km) Judeţ Total Modernizate Argeş 545 359 Călăraşi 270 109 Dâmboviţa 392 272 Giurgiu 159 107 Ialomiţa 318 150 Prahova 1233 694 Teleorman 359 185 Total regiune 3276 1876

Alcătuirea unei ierarhii la nivelul oraşelor scoate în evidenţă nivelul înalt de

dotare cu străzi orăşeneşti şi, în special, cu cele modernizate a municipiilor reşedinţe de judeţe, dar şi a unor oraşe a căror localizare pe importante căi de comunicaţie a permis dezvoltarea lor accentuată (fig. 1). Într-o astfel de situaţie se află municipiile Ploieşti, Piteşti, Călăraşi, Feteşti, Giurgiu, Câmpulung, Târgovişte, Câmpina şi oraşele Breaza şi Comarnic ale căror străzi orăşeneşti au lungimi mai mari de 100 km. Nu departe de această valoare se află municipiile Curtea de Argeş şi Roşiori de Vede sau oraşele Urlaţi, Băicoi, Costeşti şi Sinaia (peste 80 km). Cel mai puţin dotate sunt oraşele mici, cu o localizare oarecum dezavantajată şi care, deşi declarate localităţi urbane, nu dispun nici în prezent de o dotare specifică (Titu, Fundulea, Lehliu Gară, Găeşti, Mizil, Topoloveni, Budeşti, Azuga, Mihăileşti, Plopeni, Bolintin-Vale cu mai puţin de 40 km).

Un rol, de asemenea, foarte important în dezvoltarea localităţilor componente şi a regiunii în ansamblu îl au infrastructurile de aprovizionare cu apă potabilă, cu gaze naturale şi cea de canalizare. Acestea au o influenţă benefică asupra tuturor activităţilor economice şi a vieţii sociale a regiunii, existenţa reţelelor de distribuţie a apei potabile, a gazelor, a energiei termice şi a reţelei de canalizare reprezentând atuuri importante pentru localităţile care le deţin şi factori determinanţi de localizare a unor noi investiţii.

Din acest punct de vedere, Regiunea de Dezvoltare Sud se află pe locul doi în ţară cu o reţea de peste 6.400 km şi 475 aşezări dotate cu instalaţii de alimentare cu apă potabilă, după Regiunea Sud-Est cu peste 6.900 km de reţea şi 572 localităţi. Importante sunt şi disparităţile spaţiale interne. Ca şi în cazul transporturilor, judeţul Prahova se detaşează net de celelalte, urmat la distanţă

destul de mare de Argeş (tabelul 4). Cel mai puţin dotate sunt judeţele Teleorman şi, în special, Giurgiu, a cărui reţea este foarte slabă, doar 150 km în 9 localităţi. Pentru primele două judeţe din ierarhie situaţia este explicabilă prin nivelul de dezvoltare economică şi prin numărul însemnat de oraşe aflate pe teritoriul lor. Slaba dotare din partea de sud subliniază potenţialul economic scăzut, numărul redus de localităţi urbane dar nu poate motiva slabul impact benefic pe care vecinătatea capitalei ar trebui să îl aibă.

Fig. 1. Lungimea străzilor orăşeneşti. A1. străzi orăşeneşti; A2. străzi orăşeneşti

modernizate; B. lungimea totală a străzilor orăşeneşti (2004) Length of town streets. A1. town streets; A2. modernized town streets;

B. total length of town streets (2004) Tabelul 4. Reţeaua de distribuţie a apei potabile (2004)

Drinking water supply network (2004)

Judeţ Lungimea totală simplă a

reţelei (km) Număr de localităţi cu instalaţii de alimentare

Argeş 1593 120 Călăraşi 694 53 Dâmboviţa 631 85 Giurgiu 150 9 Ialomiţa 769 36 Prahova 2200 156 Teleorman 436 16 Total regiune 6473 475

141

Aşa cum era de aşteptat, la nivelul aşezărilor umane din regiune, cele mai

lungi reţele de alimentare cu apă potabile le au oraşele mari, mai ales reşedinţele de judeţe. Pe primele două locuri, la mare distanţă de celelalte oraşe, se află municipiile Piteşti şi Ploieşti cu peste 600 km fiecare. Cele cu peste 100 km sunt localităţi urbane din toate judeţele regiunii (Călăraşi, Alexandria, Feteşti, Giurgiu, Târgovişte, Câmpina, Olteniţa, Câmpulung, Curtea de Argeş, Sinaia), dar se remarcă faptul că judeţele din nord sunt şi în acest caz bine reprezentate (fig. 2).

Fig. 2. Reţeaua de alimentare cu apă potabilă (km) – (2004)

Drinking water supply network (2004) Reţeaua de distribuţie a gazelor naturale conturează o cu totul altă

imagine spaţială. Din acest punct de vedere Regiunea de Dezvoltare Sud se află de abia pe locul patru cu 3.054 km lungime totală a conductelor în 134 de localităţi (tabelul 5) după Regiunea Centru (6.627 km), Regiunea Vest (3.531 km) şi Regiunea Nord-Vest (3.412 km). Disparităţile spaţiale interne sunt şi mai accentuate prin diferenţele foarte mari existente între primele clasate, judeţele Prahova, Dâmboviţa şi Argeş şi celelalte, din sud, pe ultimul loc fiind Teleorman cu doar 2 km de reţea într-o singură localitate (Municipiul Turnu-Măgurele). Este de remarcat faptul că, primul clasat, Prahova, este al patrulea în ierarhia pe ţară după Sibiu, Bucureşti şi Timiş, această poziţie fiind motivată nu doar de nivelul înalt de dezvoltare economică, ci şi de existenţa pe teritoriul său a unor rezerve şi exploatări importante de hidrocarburi. Între localităţile cel mai bine dotate, pe primele locuri se află, după cum era de aşteptat, oraşe din Prahova, Dâmboviţa şi

142

Argeş: Ploieşti, Piteşti, Breaza, Târgovişte, Băicoi, Câmpina, Curtea de Argeş etc. (fig. 3).

Tabelul 5. Reţeaua de distribuţie a gazelor naturale (2004)

Natural gas distribution network (2004)

Judeţul Lungimea totală simplă a conductelor de distribuţie

(km)

Număr de localităţi în care se distribuie gaze

naturale Argeş 565 16 Călăraşi 35 4 Dâmboviţa 747 42 Giurgiu 22 1 Ialomiţa 93 2 Prahova 1590 68 Teleorman 2 1 Total regiune 3054 134

Fig. 3. Reţeaua de alimentare cu gaze naturale (km) – (2004)

Natural gas distribution network (2004)

Reţeaua de canalizare este, şi aceasta, prezentă mai mult în localităţile judeţelor din nordul regiunii, existenţa sa fiind puternic legată de nivelul de urbanizare a aşezărilor. Primele clasate sunt, de asemenea, municipiile Piteşti şi Ploieşti urmate de Târgovişte, Giurgiu, Călăraşi, Alexandria şi Slobozia (fig. 4).

143

Fig. 4. Reţeau de canalizare (km) – (2004)

Sewerage network (2004)

Se remarcă din cele prezentate anterior conturarea a două subregiuni în cadrul Regiunii de Dezvoltare Sud, cu caracteristici diferite ale infrastructurii de transport. Diferenţierile rezultate se datorează nivelului de dezvoltare socio-economică, care este mult mai ridicat în judeţele nordice (Prahova, Dâmboviţa şi Argeş), ceea ce a determinat existenţa unei infrastructuri mai dense şi calitativ superioare comparativ cu cea din judeţele sudice (Teleorman, Giurgiu, Călăraşi şi Ialomiţa).

BIBLIOGRAFIE

Tălângă, C. (2000), Transporturile şi sistemele de aşezări din România, Editura Tehnică, Bucureşti.

*** (2005), Anuarul Statistic al României – 2004, CNS.

144

145

CONDIDERAŢII GEOGRAFICE ASUPRA ACTUALULUI POTENŢIAL DE HABITAT DIN PARTEA DE SUD A BUCOVINEI.

Daniela Violeta NANCU∗

Cuvinte-cheie: habitat, aşezări rurale, judeţul Suceava, Bucovina. Key-words: habitat, rural settlements, Suceava District, Southern Bucovina. Geographical considerations on the habitat potential in the southern part of Bucovina. Bucovina occupies three-fourth of the about territory of Suceava District (Romania), has 575,000 inhabitants, 241 villages, 62 communes and 11 towns. This significant habitat potential is distributed almost equally in two major landforms: hills and tablelands (52 % of the villages) and mountains (48 %). On the other hand, only 2 towns are found in the tableland region and 9 in the mountainous region. The greatest habitat potential have the valleys, where two-thirds of the Bucovinian villages are located, most of them medium-sized (500-2,000 inhabitants each); less than one-fifth of the total are located on the interfluves; the majority, small and medium-sized, are extended territorially with dispersed households, and are situated on fragmented landforms. The recent evolution of the settlement network is deeply influenced by economic and socio-political factors. The best use of natural and human resources, territorial planning and the improvement of the habitat potential are brought up into discussion.

Spaţiul bucovinean dispune de condiţii naturale favorabile locuirii şi

desfăşurării activităţilor umane în general. De-a lungul secolelor, resursele naturale din regiune au fost valorificate din plin, reliefându-se o anumită presiune antropică asupra mediului, prin numărul şi densitatea aşezărilor, prin modificările produse în în peisajul geografic şi, în special, în modul de utilizare al terenurilor. Periodic au fost extinse terenurile agricole şi cele cu păşuni, în defavoarea pădurii; tăieri de pădure înregistrându-se şi după 1990, în unele areale montane.

Extinsă pe 6.800 km2, aproximativ ¾ din teritoriul judeţului Suceava, Bucovina 1 are o populaţie totală estimată în anul 2002 la 575.850 locuitori şi densitatea medie 84 loc./kmp. Poziţia ei geografică este la Vest de valea Siretului, extinsă între izvoarele Sucevei la Nord şi Bistriţa Aurie la Sud, departe de locurile deschise ale câmpiei. Are o varietate de forme de relief (munte, podiş, depresiuni, culuare de vale) şi numeroase resurse naturale (hidrografice, forestiere, minereuri

∗ Institutul de Geografie al Academiei Române, Bucureşti. 1 Este analizat numai spaţiul bucovinean de pe teritoriul actual al României, ce

aparţine din punct de vedere administrativ judeţului Suceava.

neferoase ş.a.), apreciate ca factori favorabili desfăşurării procesului de umanizare. Potenţialul de habitat evidenţiază trăsăturile preponderent rurale ale teritoriului, cuprinzând 241 de sate grupate în 62 de comune şi 11 oraşe, în a căror componenţă sunt incluse 16 localităţi, majoritatea cu aspect rural. 88% din reţeaua de aşezări este rurală şi 58% din populaţia totală o reprezintă cea a satelor (tabelul 1).

Tabelul 1. Populaţia şi aşezările din Bucovina (potenţialul de habitat în 2002) Bucovina’s population and settlements (habitat potential in 2002)

Repartiţia pe unităţile de relief – munte şi podiş:

În Bucovina locuitesc 575.850 persoane: 42% în urban şi 58% în rural. Reţeaua de aşezări: 11 oraşe (cu 16 localităţi componente); 62 comune–241 sate.

Localităţi componente şi sate apartinătoare oraşului

ORAŞE

şi sate

Total populaţie

oraş (în 2002)

Populaţia oraşului propriu-zis în total pop.

oraş (%)

Număr

*Oraşe declarate recent (după 1990 şi până în 2004).

Ponderea (%) populaţiei lor din total oraş

SUCEAVA 105.865 100 - - SIRET 9.392 87 2 13 Total urban – podiş 115.257 95 2 5 Total rural – podiş 179.516 locuitori în 121 sate

P O D I Ş Spaţiul colinar cuprinde 294.773 loc. din care: 40% în oraşe (2), 60% în sate (121)

CAJVANA* 7.263 98 1 2 CĂMPULUNG MOLDOVENESC 20.041 100 - - FRASIN* 6.532 45 3 55 GURA HUMORULUI 15.656 95 1 5 MILIŞĂUŢI* 8.433 37 4 63 RĂDĂUŢI 27.633 100 - - SOLCA 4.456 56 1 44 VATRA DORNEI 16.321 93 3 7 VICOVU DE SUS* 14.125 79 1 21 Total urban - munte 120.460 81 14 19 Total rural - munte 150.766 locuitori în 120 sate

M U N T E

Spaţiul montan cuprinde 271.226 loc. din care: 44 % î n oraşe (9), 56% în sate (120) TOTAL URBAN: 11 oraşe 235.735 loc. 88% 16 12% TOTAL RURAL: 241 sate 33.0282 locuitori în 241 sate

Sursa date statistice: Recensământul populaţiei şi locuinţelor din 18 martie 2002, INS, Bucureşti.

Pornind de la aceste considerente generale şi ţinând cont de spaţiul restrâns de expunere, prezentăm în acest material doar unele consideraţii geografice referitoare la localizarea în teritoriu a aşezărilor şi la mărimea lor demografică –doi indicatori relevanţi pentru estimarea potenţialului de habitat.

Răspândirea aşezărilor bucovinene pe cele două trepte majore de relief prezente în regiune – munte spre vest şi podiş spre est – determină unele diferenţieri, sub aspect morfostructural, funcţional-economic, demografic, densitate ş.a. La contactul dintre Obcinele Bucvinei şi ţinutul deluros al Podişului Sucevei, satele sunt mari şi foarte mari, au mai mult de 5.000 locuitori fiecare: Straja şi

146

147

Vicovu de Jos, Marginea, Arbore, Dumbrăveni, Bosanci ş.a. Pe ansamblu, predomină celelate două categorii de sate: cu mărime mijlocie, între 500-2.000 locuitori (42%) şi cele mici sub 500 locuitori (38%). Satele mari, între 2.000 şi 5.000 locuitori, împreună cu cele foarte mari, de peste 5.000 locuitori reprezintă 20% din total. În aria montană satele, în general, se bazează sub aspect economic pe valorificarea resurselor forestiere şi pe creşterea animalelor. Cele mai mari au o structură uşor răsfirată, păstrând totuşi tendinţa de concentrare a gospodăriilor în vatră; sunt situate pe văile principale ale râurilor Bistriţa, Moldova, Suceava şi în lungul afluenţilor acestora, îndeosebi la confluenţe. Au mărimi demografice, în jur de 2.000-2.500 locuitori: Putna, Fundu Moldovei, Pojorâta, Frasin, Vama, Mânăstirea Humorului, Ostra ş.a.

Unele sate din Podişul Sucevei au structura vetrei răsfirată, iar altele o au adunată; multe sate deţin o economie agricolă complexă, bazată pe cultura cerealelor, a plantelor tehnice, a cartofului, pomicultură şi creşterea animalelor.

Poziţia geografică a aşezărilor bucovinene. Între condiţiile de mediu şi repartiţia geografică a aşezărilor există o strânsă corelaţie, acestea încadrându-se în dinamica de ansamblu a peisajelor. Formele de relief, apoi caracteristicile reţelei hidrografice, a resurselor vegetale (aici preponderent forestiere), au avut mereu un rol semnificativ în dimensionarea procesului de umanizare a teritoriului.

Satele situate în lungul văilor sunt cele mai numeroase, 2/3 din total. Aliniamente reprezentative sunt în aria montană, în lungul văilor: Moldova şi Moldoviţa (în Obcinele Bucovinei şi Munţii Stânişoarei), Bistriţa şi afluentul său Dorna, iar în podiş, în lungul văii Suceava (fig.1). Aceastei categorii de sate îi corespund următoarele subtipuri: sate de obârşii (Izvoarele Sucevei, Moldova-Suliţa, Dornişoara etc.); sate alungite, numite şi sate de strâmturi (Brodina de Jos, Gura Putnei, Râşca, Poiana Micului, Voievodeasa, Negrileasa etc.); sate de versant; sate de confluenţă (Vatra Moldoviţei, Pojorâta, Stulpicani etc.).

Structura variată şi fragmentarea reliefului, prezenţa văilor largi a imprimat reţelei de aşezări din Bucovina diferenţieri teritoriale şi trăsături specifice, dar caracteristica generală rămâne alinierea celor mai multe sate în lungul văilor.

Aşezările din depresiuni au apărut şi s-au dezvoltat iniţial tot în lungul râurilor (cele care străbat depresiunile), apoi s-au extins pe versanţii văilor şi, foarte puţin, pe interfluvii. În interiorul regiunii există două arii depresionare mai importante: Depresiunea Dornelor şi Culoarul Câmpulung Moldovenesc-Gura Humorului. Condiţiile de mediu din Depresiunea Dornelor au favorizat dezvoltarea a numeroase vetre de aşezări (în jur de 20 de sate), unele cu concentrări mari de populaţie. Oraşul Vatra Dornei, care deţine 16.000 locuitori, reprezintă centru de polarizare a întregii vieţi socioeconomice din depresiune şi o importantă staţiune turistică balneoclimaterică. Căile de transport sunt reprezentate prin două magistrale transcarpatice, una rutieră şi una feroviară, ce leagă prin pasurile Ilva şi Tihuţa ţinutul depresionar Ţara Dornelor de Transilvania. Dintre comunele mari menţionăm: Dorna-Arini cu 3.100 locuitori şi 6 sate componente, localizată în lungul văii Bistriţa, Şaru Dornei cu 4.300 locuitori şi 7 sate.

Fig. 1. Distribuţia în teritoriu a vetrelor de aşezări Territorial distribution of settlements

Restul satelor din depresiune au dimensiuni demografice foarte mici şi structură risipită. Celălalt spaţiu depresionar, Culoarul Câmpulung Moldovenesc-Gura Humorului cuprinde, de asemenea, numeroase sate, dar de mărime mijlocie. Acestea au vetrele formate, de obicei, dintr-un nucleu cu gospodării adunate sau uşor alungite pe vale, cele din vatră fiind risipite periferic, localizate pe versanţi. În culoar există două centre urbane. Câmpulung Moldovenesc este principalul oraş, cu 20.042 locuitori în 2002 şi deţine pe lângă unele obiective economice legate de prelucrarea lemnului, a laptelui şi o bază turistică de cazare relativ modernă, fapt ce-i justifică rolul de staţiune turistică de tranzit (de sejur pentru odihnă), valorificând totodată izvoarele minerale carbogazoase din împrejurimi. Gura Humorului, al doilea oraş din culoar, are 15.600 locuitori şi este considerat important centru turistic cu specific cultural (cu monumente de artă medievală, unice în lume – mănăstirile Voroneţ şi Humor), cu obiective noi de cazare, al căror nivel se apropie de standardul european.

Satele situate pe interfluvii şi-au păstrat pe tot parcursul existenţei lor o structură rară sau risipită a gospodăriilor, determinată de condiţiile mai puţin favorabile ale reliefului şi de slaba fertilitate a solului. În întreaga regiune, acestea reprezintă mai puţin de 1/5 din total. Repartiţia lor în teritoriu scoate în evidenţă o frecvenţă mai mare în aria obcinelor, comparativ cu podişul. Cuprinde subtipul

148

149

satelor situate pe culmi, cu structură risipită, cu număr redus de locuitori şi un pronunţat caracter economic pastoral: Obcina, Plai, Deluţ, Smida Ungurenilor, Costileva, Măgura, Pleşa, Maidan, Norocu ş.a. Un număr însemnat de aşezări sunt localizate pe interfluviile deluroase, în Podişul Sucevei. Între văile Moldova şi Suceava sunt răspândite în jur de 20 de sate, majoritatea mici şi mijlocii, aparţinând comunelor Arbore, Botoşana, Pârteştii de Jos, Ciprian Porumbescu etc.

Apreciem, în concluzie, la analiza asupra poziţiei geografice a aşezărilor bucovinene, că potenţialul maxim de habitat îl deţin văile, depresiunile şi zona de contact dintre cele două trepte majore de releif (munte-podiş). Pe interfluviile din aria montană acest potenţial este mai redus, aşezările au în general dimensiuni demografice mici, uneori fiind amplasate pe forme de relief puternic fragmentate.

Prin analiza mărimii demografice a aşezărilor, realizată şi la nivel administrativ (comune, oraşe) s-a putut aprecia potenţialul de habitat al regiunii şi difernţierile sale teritoriale, ştiut fiind faptul că există o strânsă corelaţie între comunele mari, satele mari şi potenţialul de habitat ridicat, şi invers.

Din punct de vedere demografic, cele 62 de comune bucovinene pot fi grupate în trei categorii de mărime. Comunele mari şi foarte mari care au peste 5.000 locuitori sunt în număr de 28. Cele mai multe sunt localizate în aria de podiş, căreia îi corespunde un potenţial de habitat mai bun, comparativ cu aria montană, unde predominante sunt comunele mijlocii (2.000-5.000 locuitori). Comuna Breaza, situată tot în aria monatnă, este singura ce aparţine categoriei comunelor mici, cu mai puţin de 2.000 locuitori, (era înregistrată cu 1.700 locuitori în 2002) (fig. 2 ).

Din observaţiile efectuate asupra repartiţiei satelor după mărime (grupate în patru categorii/clase) şi în funcţie de treptele majore de relief (munte, podiş) au rezultat unele considerente asupra potenţialului de habitat, specifice regiunii.

Satele mici, cu mai puţin de 500 locuitori, au o frecvenţă mare în aria Obcinelor, între valea Moldovei şi afluentul Moldoviţa, între văile Bistriţa, Dorna şi Tarniţa. Tot în aria montană sunt localizate satele cu cel mai redus potenţial demografic, sub 100 locuitori fiecare; ele pot fi incluse în categoria localităţilor cu risc demografic: Plai cu numai 13 locuitori şi Smida Ungurenilor cu 33, din comuna Fundu Moldovei şi satul Şesuri cu 12 locuitori, din comuna Cârlibaba. În partea de est a Bucovinei, în Podişul Sucevei, satele mici se înâlnesc mai rar.

Satele mijlocii reprezintă 42% din totalul de 241 sate şi însumează 40% din populaţia rurală. Spre deosebire de categoria precedentă, dispunerea în teritoriu a lor denotă frecvenţă mai mare în Podişul Sucevei şi în Podişul Fălticenilor.

Satele mari şi foarte mari, între 2.000-5.000 locuitori şi peste 5.000 locuitori, au o mai largă răspândire în aria de podiş. Această categorie însumează 20% din populaţia rurală a Bucovinei şi numără 44 sate mari şi 5 foarte mari. Marginea, situat în nordul regiunii, este cel mai mare, 9.500 locuitori în 2002. La nivelul unităţii montane satele mari sunt puţine, localizate îndeosebi în Obcine şi în Munţii Stânişoarei. Straja este cea mai mare aşezare, cu peste 5.300 locuitori situată în lungul văii Suceava. În ansamblu, reţeau de aşezări din regiune are un aspect demografic variat, însă, la nivelul fiecărei unităţi de relief una dintre categoriile de mărime conferă nota dominantă, exprimând totodată potenţialul de habitat.

Fig. 2. Mărimea demografică a aşezărilor Demographic settlement size

Astfel, se disting în aria montană sate mici, reprezentând concentrări reduse de populaţie şi potenţial de habitat redus, iar în podiş potenţial de habitat ridicat cu sate mijlocii şi mari. În evoluţia actuală a reţelei de aşezări din Bucovina sunt implicaţi din ce în ce mai pregnant factorii economici şi social-politici, accentuându-se interesul pentru valorificarea resurselor locale, naturale şi antropice, cu rol determinant în organizarea teritoriului şi creşterea potenţialului de habitat. Astfel, procesul de umanizare a acestui spaţiu geografic va continua şi la începutul mileniului III, statornicind legătura trainică, de veacuri, a oamenilor cu aceste locuri, cu pământul pe care l-au stăpânit şi lucrat, cu vetrele de aşezări.

BIBLIOGRAFIE

Băcăuanu, V., Barbu, N., Pantazică, M., Ungureanu, Al., Chiriac, D. (1980), Podişul Moldovei. Natură, om, economie, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti.

Emandi, E.I. (1996), Suceava. Habitatul urban şi cultura spaţiului, Editura Glasul Bucovinei, Iaşi.

Iosep, I. (1972), Câteva consideraţii geografice privind populaţia şi aşezările omeneşti din judeţul Suceava, în „Comunicări şi Referate de Geografie”, Suceava.

Velcea, V., Savu, Al. (1982), Geografia Carpaţilor şi a Subcarpaţilor Româneşti, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti.

150

151

ETNOGENEZA POPORULUI ROMÂN, ÎNTRE MIRACOL ŞI ISTORIE

Robert DOBRESCU∗

Cuvinte-cheie: etnogeneza, drepturi istorice, latinitate, tracitate. Key-words: ethnogenesis, hystorical rights, latinity, throcity. Ethnogenesis of the Roumanian nation, between miracle and history. The birth of nations has concerned the historians and geographer for more than 200 years. Many interesting theories appeared, some of them with a solid scientific background, others just... theories. One of the most important and interesting European nations is the Romanian people, who appeared in history in the down of the Christian Age. Born in the forge of the gigantic clash between the Roman Empire and the Dacian Kingdom, Romanians are Latins or Thracians?

Etnogeneza popoarelor europene (în special a celor est-europene) reprezintă un teren de discuţie şi confruntare între istoricii şi geopoliticienii diferitelor naţiuni. Adesea s-au întrezărit în diferite particularităţi ale acestui fenomen argumente care să justifice diferite drepturi istorice. Pentru popoare apărute recent în Europa (adică după 800 A.D.) pare foarte lesne de scris istoria prin prisma existenţei unor cronicari aciuiaţi pe la curţile regale, dar pentru popoarele care au văzut mărirea şi colapsul statului Macedonean sau al Imperiului Roman pe aceleaşi meleaguri, problema istoriei se prezintă într-un alt mod. Diferenţa rezidă în faptul că, în timp ce prima categorie se inserează în istorie sub o formă sau altă, popoarele din a doua categorie pot fi considerate creatoare de istorie. Acesta este un fapt şi nu o ironie. Când grecii şi dacii construiau oraşe şi băteau monedă, slavii sau maghiarii făceau focul lângă iurtă, trăind din vânătoare şi pescuit. Etnogeneza unor popoare cum este cel român, cel grec sau albanez este strâns legată de o continuă adaptare la mersul istoriei, de aplicarea lecţiei supravieţuirii şi a menţinerii integrităţii etnicităţii. O serie destul de mare de istorici români şi străini s-au îndoit de realitatea latinităţii poporului român plecând de la faptul că stăpânirea romană în Dacia a fost (teoretic) prea scurtă pentru a afecta decisiv identitatea etnică a unui popor. Probabil că argumentul era pentru unii comparaţia cu ocupaţia turcă din Ungaria. Chiar dacă ecuaţia temporală a fost aceeaşi, timpul nu este singurul factor al unei etnogeneze. Mai intervin elemente precum voinţa neamului, religia, superioritatea culturală şi diferitele aspecte economice.

∗ Drd. la Institutul de Geografie.

152

Străbătut de la N-V la S-E de cursul Dunării (fluviu care-l împarte în două jumătăţi) spaţiul Europei Centrale şi de Sud-Est în Antichitate a avut o evoluţie diferenţiată, pentru că la S de Dunăre a fost aproape continuu controlat de marile puteri mediteraneene (statul Macedonean, expansiunea comercială a oraşelor-state greceşti, apoi longevivul Imperiu Roman), în timp ce la N de Dunăre stăpânirea străină (cea romană respectiv) a apărut târziu şi a fost de scurtă durată şi totdeauna aprig disputată cu triburile germanice, celtice sau puternicii daci.

La sud de Dunăre stăpânirea romană (ne vom referi în primul rând la ea pentru că temporal şi istoric a fost cea mai reprezentativă din Antichitate) a inclus rând pe rând statele greceşti, statul macedonean, regatele illyre, triburile tracice, iar trecerea la N de marele fluviu s-a făcut pretutindeni în Europa cu mare precauţie şi cu mari pierderi umane. Dintre puterile situate la nord de marele fluviu, istoricii antici pomenesc cu mare respect numele lui Burebista, regele dac care a realizat cea mai puternică formaţiune statală din această parte a Europei. Campaniile militare dacice la sud de Dunăre, încununate de succes, au permis supunerea scordiscilor, a crobyzilor şi tirizylor, astfel încât statul dac avea flancul sudic pe Munţii Haemus. La moartea sa, în 44 î.H., regele dac Burebista deţinea controlul unui imens spaţiu nord-dunărean ce începea în Moravia, Slovacia şi Silesia Centrală până la vărsarea fluviului, iar ţărmul Mării Negre îl deţinea din Crimeea şi până în zona Varna. Puterea maximă a Romei a crescut odată cu scăderea puterii statului centralizat dac condus de Burebista, iar ceea ce este important de reţinut este faptul că la mijlocul secolului I î.H. romanii nu deţineau controlul teritoriului de la nord de Munţii Balcani.

Disoluţia politică a statului dac şi ascensiunea unor comandanţi romani de valoare, culminând cu Nerva Traian (ultimul mare cuceritor roman), a prilejuit trecerea cu succes a trupelor romane la N de Dunăre, cu toată lupta eroică a triburilor germanice (în spaţiul ceho-german actual) şi războiul organizat dus de statul dac condus de Decebal, dar şi colonizarea Pannoniei cu sarmaţi iazygi.

În decurs de cca. 100 ani, romanii avansează greu spre nordul Dunării, cimentând mai întâi stăpânirea Dobrogei, pe care Marcus Licinus Crassus o cucereşte în 29 î.H., iar după anul 10 romanii au schimbat tactica, practicând raiduri organizate la nord de Dunăre, în cadrul cărora vor devasta localităţile dacice dunărene şi vor inaugura, pentru această parte a lumii, deportarea de populaţie: în anii 11-12, Sextus Aelius Catus a invadat Câmpia Munteniei şi deportează la S de Dunăre 50.000 de daci, iar în 62-66, Tiberius Plautius Silvianus Aelius – guvernatorul Moesiei, mută la S de Dunăre 100.000 de transdanubieni, în scopul colonizării şi plăţii de impozite (ad praestanda tributa).

După 140 de ani de lupte individuale şi haotice, timp în care succesiunea la conducerea statului centralizat dac este destul de nesigură, triburile dacice vor găsi un nou lider, pe Decebal fiul lui Scorillo şi nepotul lui Duras Diurpaneus, care preia conducerea statului dac în 87 d.H.

Sub conducerea lui Decebal se regăsea un stat dac cu mult mai mic decât cel al lui Burebista: se pierduse ireversibil teritoriul sud-dunărean şi Dobrogea, care fuseseră încorporate în noua provincie romană Moesia; teritoriile de N-V erau

153

ocupate acum de cvazii şi marcomanii germanici, iar în Câmpia Tisei se găseau sarmaţii iazygi.

În numai 10 ani Decebal devine inamicul numărul 1 al Romei, considerat de Nerva Traian chiar mai periculos decât persanii care periclitau provinciile romane asiatice. Decebal ameninţa Roma cu constituirea unei mari coaliţii în care alături de daci se găseau germanicii şi sarmaţii.

Traian atacă Dacia în anul 101 cu o oaste de peste 150.000 de oameni şi după lupte dure va ocupa Munţii Orăştiei, forţându-l pe Decebal să ceară pacea. Pacea a fost nemulţumitoare pentru ambele tabere. Epuizarea trupelor l-a împiedicat pe Traian să exploateze succesul, respectiv să cucerească Dacia complet, în timp ce, pe de altă parte, Decebal era conştient că în scurt timp romanii vor încălca tratatul şi vor dori să cucerească toată Dacia: al doilea război daco-roman era inevitabil.

Copiată după cel de-al treilea război punic, între 105-106 s-a desfăşurat a doua campanie a lui Traian, aproape fără istoric: singuri în faţa romanilor, cu sistemul defensiv incomplet, dacii vor lupta zadarnic, Decebal se va sinucide pentru a evita captivitatea, iar 50.000 de daci au devenit sclavi la Roma.

Apariţia conducerii romane la N de Dunăre a impus apariţia unui nou stil de viaţă în acest spaţiu. Administraţia romană a stabilit limitele provinciei Dacia romană: limita vestică era între vărsarea Tisei şi Szeged, apoi trecea pe Mureş (până la Veţel-Hunedoara). Limita nordică era Porolissum (Moigrad-Sălaj), cea estică mergea la poalele munţilor vulcanici din estul depresiunii Transilvaniei, până la Angustia (zona Breţcu-Covasna), iar limita de sud trecea munţii prin culoarul Bran-Rucăr, orientându-se spre Dunăre, pe care o atingea la Flămânda (Turnu-Măgurele), de unde Dunărea continua limita spre vest. Restul teritoriilor dacice (Muntenia, sudul Moldovei) au fost integrate provinciei Moesia Inferior.

Au apărut oraşe după modelul roman, din care unele vor ajunge la un standard de viaţă similar celor mai avansate centre urbane roman, primind în consecinţă statutul de collonia sau municipium. La nivelul relaţiilor interetnice trebuie să menţionăm amestecul etnic dintre învinşi şi învingători, amestec etnic realizat atât prin implicarea veteranilor romani ce au decis să-şi întemeieze familii în locul în care au efectuat ultima parte a stagiului militar (şi de regulă unde au fost şi demobilizaţi), ca şi prin colonii ce au sosit din toate colţurile imperiului pe urmele trupele romane pentru a primi pământuri.

Stăpânirea romană la N de Dunăre a fost continuu periclitată de atacurile externe, apărând probleme chiar din 117, când Hadrian dispune evacuarea Moldovei meridionale şi a estului Munteniei, teritorii greu de apărat, păstrând în zonă doar capul de pod de la Barboşi.

Romanizarea geto-tracilor a fost evidenţiată atât la S de Dunăre, cât şi la N de Dunăre, unde deşi stăpânirea romană a fost relativ scurtă, superioritatea culturii romane s-a impus, apărând un nou popor latin, poporul român.

Romanizarea s-a impus iniţial la S de Dunăre, graţie unei stăpâniri romane timpurii la care îşi va aduce ulterior contribuţia decisivă şi noul centru politico-economic, Byzanţul. În teritoriu, acest fapt s-a concretizat prin constituirea grupului etnic latin sud-dunărean, aromânii, cantonaţi în Macedonia, Grecia,

154

Albania şi chiar Bulgaria, dar şi elementul românesc din N-V Bulgariei, Banatul Sârbesc şi Istria.

Imperiul Roman a reorganizat continuu şi Dobrogea, care inclusă mult timp în provincia Moesia Inferior, va fi transformată în timpul lui Diocleţian în provincia Scithia Minor, care va dăinui până în secolul al VII-lea.

Religia creştină factor decisiv în etnogeneza poporului român. În perioada în care Imperiul Roman ameninţa decisiv nordul Dunării aici deja predica Sfântul Apostol Andrei, iar discipolii săi au întemeiat Biserici atât în Dobrogea, cât şi în teritoriul nord-dunărean. Propagarea acestei noi culturi, a acestei noi religii s-a făcut deopotrivă în rândul autohtonilor daci cât şi în rândul coloniştilor aduşi de romani, iar puterea noii învăţături i-a făcut pe aceştia să creeze un nou organism, un nou popor. După aprecierea noastră este un caz unic de suprapunere a unor evenimente istorice de asemenea importanţă, astfel că trecerea cu vederea a rolului noii religii în cimentarea poporului român este o eroare, chiar şi plecând de la faptul că propagarea noii religii a necesitat impunerea cu rapiditate a unei singure limbi. Creştinarea dacilor supravieţuitori şi a coloniştilor sosiţi pe aceste meleaguri a fost în mod cert un element crucial care a dus la constituirea unei noi identităţi pentru poporul şi spaţiul carpato-danubiano-pontic, având în vedere că Lumea Romană a continuat pentru încă 230 de ani să se închine Caesarilor-zei şi lui Jupiter.

Teoria tracităţii poporului român. O serie de cercetători români, dar şi unii din Peninsula Balcanică, bazaţi pe o serie de descoperiri arheologice şi de similitudini lingvistice ale limbii trace cu limba latină, au avansat ideea că în scurta perioadă de stăpânire romană la nord de Dunăre nu ar fi existat posibilitatea istorică ca poporul dac să se latinizeze. Un argument pe care-l consideră infailibil aceşti cercetători este faptul că o mare parte din masa dacilor (aşa numiţii dacii liberi) a rămas în afara stăpânirii romane, acest fapt implicând o excludere a romanizării dacilor liberi, plecându-se de la premisa că în lipsa stăpânirii romane, dacii liberi nu ar fi fost posibil să fie influenţaţi de romanizare în aşa măsură încât să o accepte.

Părerea noastră este că acest şir de argumente şi raţionamente este eronat, artificial legat şi nefundamentat logic. Rufius Festus, în lucrarea sa Breviarium Rerum Gestarum Populi Romani, VIII, (cca. 371 d.H.): afirma că „Dacia enim diuturno bello Dacis viris furat exhausta” („pentru că, din cauza lungului război, Dacia a fost golită de bărbaţi”). În această afirmaţie, susţinută şi de alt istoric antic – Eutropius, după părerea noastră se ascunde întregul adevăr al etnogenezei poporului român. Totul trebuie gândit începând cu realitatea demografică a poporului dac la nivelul anului 106 d.H. Analizând din acest punct de vedere vom descoperi că poporul dac în urma celor două războaie pierduse (morţi sau sclavi) probabil 70-80% din bărbaţii între 16-60 ani. Numărul de bărbaţi daci luaţi prizonieri este estimat de diverşi autori la cifre de zeci sau sute de mii. Cea mai mică cifra estimată este de 50.000. Această cifră trebuie raportată la realitatea demografică a Daciei acelui secol: este cunoscut că armata unui stat nu depăşeşte nici în condiţiile mobilizări generale un procent de 35-40% din populaţia statului, deci putem aprecia că întreaga populaţie a statului dac era de

155

800.000-1.000.000 suflete. Dacă considerăm că populaţia masculină între 16-60 ani era de 350.000-400.000 oameni, atunci prin coroborarea cu afirmaţiile istoricilor antici avem dimensiunea tragediei. După anul 106 Dacia se prezenta sub formă unei provincii bogate, cu pământ disponibil şi cu multe femei singure, cu sute de mii de femei singure. Iată de ce autorii antici menţionează că în acest spaţiu au venit colonişti din toate colţurile Imperiului.

Relatările despre războaiele daco-romane sunt extrem de concludente pentru noi: despre primul război se afirmă că în tabăra romană «numărul răniţilor era atât de mare, încât împăratul şi-a pus propria garderobă la dispoziţia medicilor». Deci, dacă romanii, biruitorii, aveau pierderi atât de mari, trebuie să ne dăm seama ce era în tabăra învinşilor. În ceea ce priveşte războiul din 105-106, Theodor Mommsen afirmă că Traian merse până la capăt; războiul nu se mai adresa libertăţii, ci existenţei poporului. Populaţia autohtonă a fost alungată din partea cea mai bună a ţării. O afirmaţie de acest gen din partea unui istoric de talia lui Mommsen ne indică rezultatul războiului din 105-106: bărbaţii morţi, deportaţi sau alungaţi (este menţionată alungarea autohtonilor din partea cea mai fertilă a Daciei), iar femeile şi copiii au constituit elementul autohton care a contribuit la naşterea poporului român. Faptul ca Traian a fost un individ necruţător este indicat şi de faptul că a fost trecut de Vatican în Indexul marilor duşmani ai creştinismului datorită masacrelor din cea de-a treia perioadă de persecuţii anticreştine.

Romanizarea dacilor liberi. În ceea ce priveşte realitatea romanizării dacilor liberi, aceştia se aflau în permanent contact cu dacii din provincia ocupată. După trecerea războiului, ceea ce a rămas a fost comerţul. În condiţiile în care civilizaţia romană era mai dezvoltată, iar limba latină era vorbită de partenerii de comerţ, a fost inevitabil ca şi dacii liberi să preia aceste aspecte cotidiene. A fost o adaptare istorică, care era inevitabilă pentru perpetuarea neamului. Este suficient să ne uităm la popoarele antice care nu s-au romanizat precum sarmaţii sau sciţii, neamuri care au dispărut, în timp ce dacii, illyrii, iberii, grecii sau galii au supravieţuit. O adoptare a unei culturi superioare nu era un fapt fără precedent, şi este suficient să ne amintim de macedoneni, care deşi au cucerit Lumea Greacă au adoptat limba şi cultura greacă devenind purtători ai elenismului în Asia şi Africa de Nord. Ceea ce este extrem de relevant este faptul că istoricul Budzinsky, fin cunoscător al Antichităţii romane, atrage atenţia asupra romanizării populaţiilor balcanice, în special cele din Macedonia, mai puţin elinizate şi tratate de greci drept «barbare» au sfârşit prin a accepta singure limba şi cultura latinilor. De asemenea, Herzberg, un alt prestigios cercetător al lumii romane, atrage atenţia că la Dunărea de Jos romanizarea începuse din anii 55 d.H., fiind în 118 într-un stadiu avansat. Dacă ţinem cont de aceste informaţii ajungem la concluzia logică că romanizarea nu a ţinut de perioada stăpânirii romane, ci a fost indusă de superioritatea culturală evidentă a lumii romane.

În concluzie, trebuie să reevaluăm romanizarea dacilor. A fost un fenomen

istoric generat de realităţi demografice obiective şi care a dat naştere unui popor nou, pentru că nou-veniţii colonişti au trebuit să se adapteze teritoriului colonizat. Chiar dacă au venit din Palestina, Galia, Britania sau Sicilia, ei au trebuit să se

156

integreze în sate de tip dacic, să facă agricultură în condiţii specifice teritoriului carpato-danubiano-pontic şi mai ales să găsească o cale mijlocie de comunicare cu ceilalţi colonişti, iar această cale mijlocie era cea a elementului etnic autohton, care a modelat limba latină, a cizelat diversitatea de obiceiuri, a impus tradiţiile de bună convieţuire. Că a fost aşa este suficient să privim în propriile noastre gospodării, în care FEMEIA este elementul determinant în ceea ce priveşte regulile casnice. În condiţiile în care satele erau compuse din colonişti de toate naţiile şi din femei dace este mai mult decât limpede că ele au impus continuitatea tradiţiilor, că au uniformizat datinile şi au modelat limba. Coloniştii au vorbit latina, dar au mâncat brânză şi varză, au crescut iezi şi ţapi, au întâlnit în pădure viezuri.

BIBLIOGRAFIE Doca, Gh. (1995), Istoria românilor în dialoguri bilingve, Editura Didactică şi Pedagogică

R.A., Bucureşti. Mommsen, Th. (1985-1987), Istoria Română, vol. I, II, III, Editura Ştiinţifică şi

Enciclopedică, Bucureşti. Oţetea, A. şi colab (1970), Istoria poporului român, Editura Ştiinţifică, Bucureşti. Pascu, Ş. şi colab. (1974), Istoria României, compendium, Editura Ştiinţifică şi Pedagogică,

Bucureşti. Petrescu-Dâmboviţa, M şi colab. (1995), Istoria României de la începuturi până în

sec. al VIII-lea, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti.

157

MODELE DE REGIONARE POLITICO-ADMINISTRATIVĂ ÎN EUROPA DE EST

Radu SĂGEATĂ*,∗,Marcela SĂGEATĂ**

Cuvinte-cheie: regionare politico-administrativă, dezvoltare planificată, Europa de Est. Key-words: political-administrative regionalisation, planning development, Eastern Europe. Models of political-administrative regionalisation within the Central and Eastern Europe. Looking at the structure and organization of the Central and East European space, one finds traces of the Soviet-based model of planning, which in 1945 had already been experimented in the USSR for 25 years. That model was deemed appropriate for the states just fallen under Soviet influence after the Yalta Conference. The model relied essentially on economic growth through hypertrophic industrial development, with highlight on industry, on the heavy industry in particular, the promotion of the working class and on defence-related investment, within an autarchic framework connected with the then global economic constraints. What shaped a new, original geographical configuration for the East European states was planned development subordinated to the political factor, state control over the means of production and of exchange; the trend towards an equalitarian development irrespective of their different potential and industrial specificity, restrictive migration to large cities impeding their advancement; the collective-based development of agriculture; a close correlation between the production of these states and the economic and military needs of the “Big Brother”; autarchy and split with the West and the ambitious programmes of economic and social development and modernization. That policy differentiated the East European countries and its effects are felt to this day.

Europa de Est a explorat timp de aproape cincizeci de ani o traiectorie socio-instituţională originală inspirată după modelul sovieto-stalinist, a cărei divergenţă faţă de evoluţia occidentală s-a adâncit pe parcursul timpului. Rezultatul a fost o economie de comandă, dar şi o economie de penurie. Aceasta s-a născut din penurie, dintr-o economie cu resurse insuficiente pentru autopropulsare, şi a căutat să-i transforme potenţialul, să sporească avuţia naţională. Sistemul economic a fost puternic politizat, evoluţia sa modelându-se după imperativele instituţiilor politice.

∗ Institutul de Geografie, Academia Română, Bucureşti. **Academia de Studii Economice, Facultatea de Relaţii Economice Internaţionale,

Bucureşti.

158

Prin comanda autoritară şi administrativă, partidul unic a reuşit să basculeze complexul economic, articulându-l în parametrii specifici economiei moderne, fără să elimine penuria, pe care a avansat-o la rangul de politică de stat. Alocarea resurselor a fost o constantă a oricărui proces economic, intrările şi ieşirile din economie fiind distribuite de la centru, mai mult sau mai puţin realist. Distribuirea administrativă a resurselor a imprimat fiecărei întreprinderi un comportament specific, cel de a avea cât mai multe rezerve pentru a produce, cu riscuri cât mai mici, rezultatele impuse de plan. Prin urmare, organizarea teritorială a fost tributară logicii economice.

Analiza structurii şi organizării spaţiului est-european scoate în evidenţă urmele planificării centralizate după modelul sovietic, care în 1945 fusese deja experimentată de un sfert de secol în U.R.S.S., părând un model viabil pentru a fi implementată şi în statele intrate în sfera sa de influenţă, după Conferinţa de la Yalta. Acest model se baza, în esenţă, pe o creştere economică ca urmare a dezvoltării hipertrofiate a industriei, îndeosebi a celei grele, pe promovarea clasei muncitoare şi pe investiţiile orientate către apărare, într-un cadru de autarhie în raport de constrângerile globale ale momentului.

Moştenitoare a celui mai vast imperiu colonial continental al timpurilor moderne, Federaţia Rusă a perpetuat şi sistemul sovietic de organizare teritorială, în regiuni şi raioane. Imensitatea teritoriului determină, inevitabil, eterogenitatea sa: din punct de vedere al condiţiilor naturale şi implicit al potenţialului natural şi uman, dar şi sub aspect etnic, cultural şi religios.

Teritoriu de mari contraste fizice şi climatice, Rusia se întinde pe 17 milioane km2, de la marile câmpii ale Europei Centrale şi Orientale, la întinderile îngheţate ale Iakuţiei şi Strâmtoarea Bering, de la Marea Neagră şi Marea Caspică la Oceanul Arctic, stepele mongole şi Insula Sahalin. Această federaţie, care se întinde pe 11 fuse orare este ţara unde coabitează aproape 100 de popoare şi etnii, pornind de la ruşi cu peste 145 milioane, la neghidali în număr de numai 500. În pofida acestui mozaic etnic, ruşii şi rusofonii reprezintă peste 80% din totalul populaţiei (81,5%, respectiv 86,6%), fiind majoritari şi în republici sau regiuni autonome, constituite pe baza identităţii etnice a populaţiilor autohtone, fapt ce explică relativa coeziune a acestora în federaţie. Astfel, în Karelia 73% din populaţie sunt ruşi (84% sunt slavi); în Buriatia 70% sunt ruşi şi numai 24% buriaţi, iar în Iakutia populaţia rusă depăşeşte 50%, iar cea autohtonă, iakută abia atinge o treime. Alte republici, în pofida prezenţei masive a elementului rus în mediul urban, prezintă pe ansamblu o structură etnică mozaicată, în care nicio naţionalitate nu deţine majoritate absolută: în Tatarstan 43% sunt ruşi şi 48% sunt tătari; în Başkirstan, 39% sunt ruşi, 21% başkiri şi 28% tătari. A treia situaţie o reprezintă republicile în care populaţia rusă este minoritară, statutul acesteia nefiind adesea reglementat printr-un cadru legislativ corespunzător (în Ciuvaşia ruşii alcătuiesc doar 26% din populaţia totală, în Republica Tuva – 30% etc.). Dată fiind şi poziţia periferică în cadrul Federaţiei, în condiţiile unei infrastructuri de comunicaţie deficitară şi, nu în ultimul rând, datorită discrepanţelor economice, acestea sunt în pericolul de a fi confruntate cu mişcări secesioniste. Acestea nu se rezumă doar la Cecenia. Dacă în regiunea caucaziană factorii etnici şi religioşi sunt

159

predominanţi, cu totul alta este situaţia în alte regiuni ale Federaţiei. Republica Tuva, de exemplu, de la graniţa cu Mongolia, şi-a arogat dreptul de a-şi asigura singură apărarea teritoriului, iar Tatarstanul şi Başkirstanul au semnat tratate de prietenie şi cooperare cu Abhazia, regiune autonomă din Georgia. Înseşi fostele republici unionale care şi-au proclamat la începutul anilor ’90 independenţa faţă de Moscova se definesc prin aceste atribute: poziţie periferică, niveluri de dezvoltare economico-socială variate, diferită faţă de regiunile centrale ale Rusiei şi structură etnică eterogenă, în care ruşii sunt minoritari.

Desprinderea acestora de nucleul central reprezentat de Federaţia Rusă a determinat mutaţii radicale în geopolitica populaţiei ruse, peste 25 milioane de ruşi căpătând statut de minoritate în noile state independente. În multe situaţii, statutul acestora s-a deteriorat considerabil, inexistenţa sau ineficienţa cadrului legislativ alimentându-le incertitudinile. În alte cazuri sunt victime indirecte ale războaielor, cu statut de refugiaţi – Cecenia, Abhazia sau Tadjikistan. În aceste condiţii, mişcările migratorii s-au inversat: dacă până în anii ’90 decenii de-a rândul aceştia erau motivaţi prin politica centrală să emigreze către ţinuturi îndepărtate, destrămarea imperiului a transformat Rusia într-o ţară de imigrare, privită ca un sanctuar, un refugiu în faţa ameninţărilor şi insecurităţii pe care o presupune statutul de minoritate în aceste state.

În pofida acestor migraţii de populaţie, Federaţia Rusă continuă să rămână un conglomerat etnic, organizat după modelul fostei Uniuni Sovietice. Diversitatea şi configuraţia structurilor politico-administrative derivă, pe de o parte, din diversitatea etnică, iar pe de altă parte, din politica autorităţilor centrale faţă de aceasta. Arealelor cu populaţie minoritară le corespund structurile politico-admi-nistrative autonome: republici autonome, regiuni autonome sau districte autonome, chiar dacă gradul de autonomie al acestora a rămas pur formal, iar arealelor cu populaţie compact rusă le corespund regiunile şi teritoriile administrative. Decupajul teritorial al acestora a fost însă creat pur arbitrar, limitele politico-admi-nistrative separând regiuni cu populaţie compactă din punct de vedere etnic, în vreme ce în majoritatea structurilor administrative autonome, ce s-ar fi dorit constituite pe baza argumentului etnic, populaţia autohtonă deţine o pondere minoritară. Un astfel de exemplu este cazul Osetiei: Osetia de Nord are statut de republică autonomă în cadrul Federaţiei Ruse, iar Osetia de Sud a fost integrată Georgiei, ca regiune autonomă.

Această organizare administrativă este o consecinţă a schimbărilor politice începute cu Revoluţia din Octombrie, care au antrenat schimbări radicale în plan economic şi social. Primele republici autonome au început să fie constituie în 1919; la începutul anilor ’20 oblasturile, constituite după criterii economice, înlocuiesc treptat guberniile (structurile administrative moştenite din perioada ţaristă). Organizarea administrativă era astfel privită ca o primă etapă a unei remodelări spaţiale de ansamblu, ce avea ca obiective o mai bună subordonare a nivelelor locale faţă de autorităţile centrale, ţinând seamă de vastitatea teritoriului şi de infrastructura de comunicaţii şi servicii deficitară.

Republicile autonome sunt grupate în trei ansambluri geopolitice distincte:

160

– în regiunea Volga – Ural: Ciuvaşia (1,3 mil. loc.); Tatarstanul (3,6, mil. loc.); Başkirstanul (3,9 mil. loc.); Mari (0,7 mil. loc.); Udmurtia (1,6 mil. loc.); Mordvinia (1,0 mil. loc.); R.A. Komi (1,2 mil. loc.) şi Karelia (0,8 mil. loc.), în nord-vest, la graniţa cu Finlanda;

– pe versantul nordic al Caucazului şi ţărmul occidental al Mării Caspice: Cecenia şi Inguşetia (ambele însumând circa 1,2 mil. loc.); Daghestanul (1,8 mil. loc.); Osetia de Nord (0,6 mil. loc.); Kabardino-Balkaria (0,7 mil. loc.); Karatcevo-Cerkesia (0,4 mil.); Kalmukia (0,3 mil. loc.) şi Adâgheia (0,2 mil. loc.);

– în Siberia de sud şi orientală: Iakuţia (Sakha) (1,0 mil. loc. răspândiţi pe 3,1 mil. kmp, cea mai mare dintre republicile Federaţiei); Buriatia (1,0 mil. loc.); Tuva (0,3 mil. loc.); Hakasia (0,5 mil. loc.) şi Altai (0,2 mil. loc.).

Eterogenitatea etnică a acestora este reflecată şi în limbile vorbite de populaţia autohtonă: altaice (turcice) – ciuvaşă, tătară, başkiră, iakută, tuvină, hakasă; altaice (mongolice) – kalmâkă, buriată; caucaziene – cecenă, inguşă, kabardină, adâghei; uralice (fino-ugrice) – mari, udmurtă, mordvină, komi, karelă sau indo-europene (indo-iraniene) – osetă.

După ortodoxism, islamul este a doua religie din Federaţie, fiind practicată de circa 11 milioane persoane, îndeosebi caucazieni, tătari şi başchiri. Buddhismul a cunoscut un puternic reviniment printre populaţiile de origine mongolică din sudul Siberiei (buriaţi, tuvini) şi din nordul Mării Caspice (kalmuci). Populaţia de origine evreiască, cifrată la aproximativ 300.000 persoane este concentrată în marile aglomerări urbane, dar şi regiunea autonomă evreiască, o mică structură administrativă din Extremul Orient, la graniţa cu China, creată artificial pe baza deportărilor din anii ’50. Numărul românilor din Federaţia Rusă este estimat la circa 170.000, răspândiţi din Basarabia şi Ucraina până în nordul Siberiei (Vorkuta, câmpia mlăştinoasă a fluviului Obi), Iakuţia şi extremul orient rusesc (Kamceatka, Amur, Habarovsk).

Districtele autonome ocupă suprafeţe întinse în zonele slab locuite din Siberia centrală şi de sud (Evenki, Taimâr, Neneţ, Iamalo-Neneţ, Hantî-Mansi, Komi-Permiaci, respectiv Buriat Aghinsk şi Buriat Ust-Ordânsk) dar şi din extremul orient rusesc (Ciukotsk şi Koriaki).

Restul spaţiului rusesc este organizat după criterii economice în regiuni şi teritorii administrative, împărţite la rândul lor în raioane. Acest model a fost implementat artificial, pe baze politice şi în fostele republici din spaţiul sovietic. Astăzi, doar Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Georgia, Moldova, Ucraina şi Uzbekistan mai păstrează sistemul administrativ bazat pe regiuni şi raioane. În statele central-asiatice regiunile au fost înlocuite cu provincii (Kazahstan, Kârgâstan, Tadjikistan şi Turkmenistan), decupate după aceleaşi criterii, iar în statele baltice organizarea de tip sovietic a fost înlocuită cu cea tradiţională pe bază de districte (15 în Estonia, 26 în Letonia şi numai 10 în Lituania). Capitala deţine o poziţie distinctă în cadrul sistemului administrativ în statele din Asia Centrală, în cele din Caucaz şi în Belarus; autonomiile din fostul spaţiu sovietic s-au perpetuat, alimentate de mişcări separatiste care au accentuat forţele centrifuge (Abhazia, Nagornâi-Karabah, Osetia de Sud etc.).

Un astfel de exemplu este şi Ucraina (fig. 1). Alcătuită din patru ansambluri geopolitice distincte, Ucraina este în prezent cel mai mare stat european, exceptând partea europeană a Rusiei (603.700 kmp, 51,5 milioane loc).

ROVNOCernigov

Kiev

CRIMEEA

LVOV

UCRAINA. Regiunile administrativ-teritoriale

Reşedinţă de regiune

Limită de regiune

Graniţă de stat

Lacuri

0 200 km

VOLÂNI

Luţk

RovnoJITOMIR

Jitomir KIEV

CERNIGOVSUMÎ

Sumî

Lvov

TERNOPOL

Ternopol

HMELNIŢKI

Hmelni kiţ

VINNIŢA

Vinniţa

TRANSCARPATIA

Ujgorod IVANO-FRANKOVSK

CERNĂUŢICernăuţi

ODESSA

Odessa

CERKASÎCerkasî

POLTAVAPoltava

Harkov

HARKOV LUGANSK

Lugansk

DONEŢK

Doneţk

ZAPOROJIE

Zaporojie

DNEPROPETROVSK

Dnepropetrovsk

NIKOLAEVNikolaev

HERSONHerson

Simferopol

IELIZAVETGRAD

(KIROVOGRAD)Ielizavetgrad

Fig. 1. Ucraina. Regiunile administrativ-teritoriale Ukraine. Territorial-administrative regions

161

Ucraina de Vest, eterogenă la rândul său, aparţine prin afinităţile geopolitice Europei Centrale. La nord, regiunea Volâni, dominată de catolici şi uniaţi este legată istoric de Polonia, iar partea centrală şi sudică alcătuită din regiunile Lvov (Galiţia) şi Transcarpatia cu o structură etnică eterogenă (ruşii, ucrainenii, români) a aparţinut Imperiului Austro-Ungar. Pe scena politică, aceste regiuni promovează activ linia geopolitică antimoscovită, prooccidentală. Partea centrală a Ucrainei, de la Cernigov până la Odessa, în care se află şi Kievul reprezintă nucleul naţionalist ucrainean, în care religia predominantă este ortodoxia. Această zonă este înrudită cultural cu Ucraina de Vest şi aparţine aceluiaşi sistem geopolitic. Ucraina de Răsărit (la est de Nipru) este Ucraina rusofonă, cu o populaţie compact ortodoxă ce gravitează geopolitic către Moscova. Aceasta este şi partea Ucrainei cea mai dezvoltată economic şi sub aspectul infrastructurii. În sfârşit Crimeea (cu statut de republică autonomă – după 1990) este caracterizată printr-un mozaic etnic tradiţional, în care coabitează ruşii, ucrainenii şi tătarii, trei naţionalităţi cu orientări geopolitice diferite. Ruşii sunt orientaţi foarte accentuat spre Moscova; ucrainenii sunt foarte naţionalişti, în vreme ce tătarii sunt orientaţi către Turcia, fiind destul de ostili Rusiei. Structura administrativă apare în acest context ca un element liant, omogenitatea administrativă a regiunilor şi raioanelor fiind în antiteză cu eterogenitatea geopolitică a statului.

Inserţia în spaţiul românesc a modelului administrativ de tip sovietic s-a realizat prin legea administrativă din 8 septembrie 1950, prin care teritoriul ţării era organizat în 28 regiuni, 177 raioane şi 4.052 comune (fig. 2). Acestea nu mai erau delimitate după criteriul specificităţii geografice şi istorice, ca în perioada interbelică, ci după cel al „complexităţii social-economice”, fiind considerate „unităţi administrative pe care se sprijineau direct organele centrale de stat în înfăptuirea politicii partidului şi statului”.

BAIA MAREDORNA

SUCEAVA

BOTOŞANI

IA IŞ

BACĂU

BÂRLAD

PUTNA

GALAŢI

CONSTANŢA

IALOMIŢA

BUZĂU

BUCUREŞTI

PRAHOVA

STALIN

MUREŞ

CLUJ

BIHOR

ARAD

TIMIŞOARA

SEVERIN

GORJ

DOLJ

HUNEDOARA

VÂLCEA

ARGEŞ

TELEORMAN

SIBIU

(la U.R.S.S. din 1940)

BUCOVINA DE NORD

CADRILATERUL(la Bulgaria din 1940)

BASARABIA

REGIUNILE ROMÂNIEI, 1950-1952

Ploie tiş

Bucureşti

Oraşul Stalin

Constanţa

Galaţi

Iaşi

Cluj

Timişoara

0 40 60 km20

Baia Mare

Bistriţa

CâmpulungMoldovenesc

Botoşani

Târgu Mureş

Bacău

Bârlad

Focşani

Buzău

Călăraşi

Roşiori de Vede

Piteşti

Râmnicu Vâlcea

Craiova

Târgu Jiu

SibiuDeva

Caransebeş

Arad

Oradea

R. P. UNGARĂ

R.P.F. IUGOSLAVIA

R. P. B U L G A R Ă

U. R. S. S.

U. R. S. S.

Marea Neagră

(la U.R.S.S. din 1940)

Fig. 2. Regiunile României (1950-1952) Regions in Romania (1950-1952)

Configuraţia acestora nu mai amintea nimic din cea a fostelor judeţe,

sprijinindu-se pe raţiunea subordonării regiunilor agricole marilor centre urbane, prin realizarea unui complex agro-industial integrat, întărindu-se astfel influenţa proletariatului asupra ţărănimii, mai reticentă la „reformele” impuse de clasa politică comunistă. Pe de altă parte, diminuarea considerabilă a numărului de centre administrative a determinat orientarea investiţiilor cu precădere către acestea, creând o dezvoltare artificială a ecosistemelor urbane, neacoperită de potenţialul spaţiilor de sprijin ale acestora.

BIBLIOGRAFIE

Dobrescu, P. (2004), Geopolitica, Editura Comunicarea, Bucureşti. Nedea, Marcela (2006), Premisele ideologice şi geopolitice ale expansiunii modelului

socialist, în GeoPolitica, IV, 16-17, pp. 148-164. Săgeată, D.R. (2004), Modele de regionare politico-administrativă, Editura Top Form, Bucureşti.

162

163

MODIFICĂRI ÎN STRUCTURA CONFESIONALĂ A POPULAŢIEI TRANSILVANIEI ÎNTRE ANII 1930 ŞI 2002

Ioan MĂRCULEŢ*, Vasile MĂRCULEŢ**

Cuvinte-cheie: populaţie, structură confesională, Transilvania. Key-words: population, confessional structure, Transylvania. Changes in the confessional structure of Transylvania's population (1930-2002). The changes recorded in the studied period were essentially generated by the closing in 1948 of the Greek-Catholic Church, which was reopened only in 1990. The national structure in its turn was modified, as Jews left for Israel in 1948, when that state was founded, and Germans moved to Germany in the second half of the 1970s. In 1930 the situation looked as follows: Greek-Catholic (31.1%), Orthodox (27.7%), Calvinist (15.4%), Roman-Catholic (12.8%), Lutheran (7.6%), Jews (2.5%) etc. believers; in 2002 there were 69.0% Orthodox, 11.0% Calvinist, 10.8% Roman-Catholics, 2.1% Greek-Catholics, 1.5% Unitarian etc. faithful.

Creuzetul etnic care a fost Transilvania de-a lungul veacurilor şi-a pus

amprenta şi asupra vieţii religioase. Varietatea comunităţilor etnice – români, maghiari, secui, saşi ş.a. – a determinat o diversitate de confesiuni religioase.

Într-o primă etapă, cea a formării politice locale din secolele X-XI, anterioară ocupaţiei maghiare, ritul ortodox a fost dominant, el fiind însuşit şi de conducătorii politici. Cucerirea Transilvaniei de către maghiari şi organizarea ei ca voievodat autonom în cadrul regatului catolic al Ungariei aveau să conducă la importante modificări în structura confesională a populaţiei. Elementul catolic maghiar va fi întărit prin colonizarea unor importante comunităţi alogene – secui (în secolul al XI-lea) şi saşi (în secolele XII-XIII) – de aceeaşi confesiune. Ca urmare, religia catolică se va impune ca religie oficială a voievodatului.

La începutul secolului al XVI-lea Biserica Catolică va cunoaşte „marea ei schismă“ odată cu apariţia Reformei. Principii Transilvaniei vor adera ei înşişi la Reformă şi o vor impune în principat. Confesiunile reformate – lutheranismul, calvinismul şi unitarismul – alături de cea catolică vor fi recunoscute oficial în Transilvania („religii recepte“), în timp ce confesiunea ortodoxă, a majorităţii populaţiei româneşti, va rămâne ca nerecunoscută („religie tolerată“).

Cucerirea Transilvaniei de către Imperiul Habsburgic, la sfârşitul secolului al XVII-lea, va genera noi modificări în structura confesională a provinciei. Fără a lua măsuri împotriva reformaţilor, Casa de Austria va favoriza confesiunea

* Liceul Octav Onicescu, Bucureşti. ** Grupul Şcolar de Industrie Uşoară Mediaş.

164

catolică. Totodată, pentru lărgirea bazei sale în Transilvania şi a crea o contrapondere confesiunilor reformate, habsburgii vor acţiona, prin promisiuni care vizau acordarea unor drepturi politice şi naţionale, pentru atragerea românilor ortodocşi la unire cu Biserica Romei. Rezultatele demersurilor s-au materializat în unirea unei părţi a Bisericii Ortodoxe din Transilvania cu Biserica Romano-Catolică şi constituirea Bisericii Române Unite cu Roma sau Greco-Catolică.

Situaţia confesională constituită sub stăpânirea habsburgică şi completată cu altele – mozaică şi neoprotestante (sfârşitul secolului al XIX-lea – începutul secolului al XX-lea) – se va menţine în vigoare până la Unirea Transilvaniei cu România, în 1918. Cadrul legislativ favorabil creat de regimul democratic din perioada interbelică, libertatea absolută de conştiinţă asigurată de Constituţia din 1923 au contribuit decisiv la diversificarea geografiei religioase a Transilvaniei.

În prima parte a secolului al XX-lea, conform recensământului din 1930, structura confesională a Transilvaniei era compusă din credincioşi greco-catolici, ortodocşi, reformaţi, romano-catolici, evanghelici, mozaici, unitarieni ş.a.

Credincioşii greco-catolici, în majoritate de etnie română, în anul 1930 numărau la nivelul României 1.427.391 persoane, din care 1.001.527 locuiau în Transilvania. Numărul însemnat al acestora în provincia studiată se explică prin faptul că, geneza confesiunii respective a fost chiar în Transilvania şi a avut loc între anii 1697-1700, în timpul mitropoliţilor Teofil şi Atanasie Anghel, atunci când o parte dintre credincioşii Bisericii Române de aici, la îndemnul Curţii de la Viena, s-au unit cu Biserica Romei. Românii uniţi şi-au păstrat sărbătorile, obiceiurile şi ritul şi au adoptat cele patru puncte stabilite la Conciliul de la Florenţa din 1439: primatul papal, Filioque, valabilitatea Sfintei Cuminecături şi cu pâine nedospită (azima) şi existenţa Purgatoriului.

În anul 1930, cu o pondere de 31,1% din populaţia Transilvaniei, credincioşii greco-catolici ocupau primul loc în cadrul provinciei. Între judeţele în care ponderea acestora era semnificativă se numărau: Someş (63,5%), Năsăud (60,2%), Sălaj (52,6%), Cluj (42,7%), Turda (42,3%), Târnava Mică (40,7%), Mureş (32,4%) şi Alba (31,6%) (fig. 1).

La 1 decembrie 1948 Biserica Greco-Catolică a fost desfiinţată iar bunurile ei au trecut în posesia statului şi a Bisericii Ortodoxe. Episcopii săi, împreună cu alte peste 600 de feţe bisericeşti, au fost arestaţi şi închişi, mulţi dintre aceştia găsindu-şi sfârşitul în temniţele comuniste. Credincioşii greco-catolici, înspăimântaţi de represiune, s-au alăturat în număr mare Bisericii Ortodoxe (Deică, Cândea, 1992; Mărculeţ, Mărculeţ, 1997).

În anul 1990, Biserica Greco-Catolică a fost reînfiinţată, iar o parte dintre ortodocşi s-au alăturat acesteia, astfel că, în 1992 numărul greco-catolicilor din Transilvania se ridica la 111.144 (2,4%) persoane. Zece ani mai târziu, în 2002, cei 92.367 de credincioşi reprezentau 2,1% din totalul populaţiei (fig. 2). În cadrul judeţelor, ponderi mai mari decât cea a mediei provinciei se găseau în: Cluj (4,3%), Alba (3,6%), Sălaj (2,8%), Bistriţa, Mureş şi Sibiu (toate cu 2,3%).

În intervalul analizat apar uşoare modificări şi în repartiţia teritorială. Dacă în prima jumătate a secolului al XX-lea greco-catolicii deţineau ponderi mai

ridicate, în nordul Transilvaniei, la începutul secolului al XXI-lea proporţia lor este mai mare în nord-vestul şi vestul provinciei.

Credincioşii ortodocşi, în mare majoritate de naţionalitate română, ocupau în anul 1930 locul doi în cadrul structurii confesionale a Transilvaniei (27,8%), după cei greco-catolici, şi deţineau ponderi însemnate în judeţele din sudul provinciei: Hunedoara (64,2%), Făgăraş (55,2%), Sibiu (52,0%), Alba (51,0%) şi Braşov (48,8%) (fig.1).

Fig. 1. Structura confesională a populaţiei judeţelor Transilvaniei în anul 1930: 1) greco-catolici; 2) ortodocşi; 3) reformaţi; 4) romano-catolici; 5) evanghelici; 6) unitarieni; 7) mozaici; 8) alţii. Confessional structure of the Transylvania's districts population in 1930:

1. Greek-Catholics; 2. Orthodox believers; 3. Reformed; 4. Roman-Catholics; 5. Evangelists; 6. Unitarians; 7. Jews; 8. Others.

Desfiinţarea Bisericii Greco-Catolice, în anul 1948, a însemnat dublarea

numărului credincioşilor ortodocşi din provincie. În deceniile următoare, datorită dinamicii ascendente a populaţiei Transilvaniei, până în anul 1992 numărul acestora a crescut de 3,5 ori, ajungând la 3.137.023 persoane, ceea ce reprezintă 68,5% din totalul locuitorilor. La nivelul provinciilor istorice ale României, această creştere spectaculoasă a populaţiei ortodoxe nu este caracteristică doar Transilvaniei, ci şi Maramureşului, Crişanei şi Banatului.

165

În intervalul 1992-2002 se înregistrează o uşoară scădere a numărului acestora, ajungând la 2.951.909 adepţi. Însă, pe fondul intensificării reducerii numerice a credincioşilor altor confesiuni, se produce o creştere procentuală cu 0,5%. În anul 2002, cele mai mari concentrări ale populaţiei ortodoxe – ponderi cuprinse între 80% şi 90% din totalul locuitorilor – se găseau tot în sudul Transilvaniei, în judeţele Sibiu (88,9%), Alba (86,0%), Hunedoara (85,6%) şi Braşov (84,8%), iar cele mai reduse în estul provinciei, în judeţele Harghita (13,3%) şi Covasna (22,4%). Ponderile scăzute din estul Transilvaniei se explică prin predominanţa aici a populaţiei maghiare (84,6% în Harghita; 73,8% în Covasna) de rit romano-catolic şi reformat (fig. 2).

Fig. 2. Structura confesională a populaţiei judeţelor Transilvaniei în anul 2002:

1) greco-catolici; 2) ortodocşi; 3) reformaţi; 4) romano-catolici; 5) unitarieni; 6) penticostali; 7) alţii Confessional structure of the Transylvania's districts population in 2002:

1. Greek-Catholics; 2. Orthodox believers; 3. Reformed; 4. Roman-Catholics; 5. Unitarians; 6. Pentecostals; 7. Others

Credincioşii reformaţi (calvini), în proporţie mare de naţionalitate maghiară, ocupau în prima parte a secolului al XX-lea locul trei între celelalte confesiuni ale Transilvaniei. În anul 1930, cu o pondere medie de 15,5%, deţineau

166

167

procente mai însemnate în judeţele Trei Scaune (40,6%), Odorhei (37,4%), Mureş (30.3%), Sălaj (25,4%) şi Cluj (21,7%) (fig. 1). Deşi în deceniile următoare cresc uşor sub raport numeric – de la 497.861 în 1930 la 536.595 în 1992 – proporţia lor a scăzut la 11,7% în anul 1992. Reducerea numerică a evanghelicilor, cauzată de plecarea germanilor, şi desfiinţarea Bisericii Greco-Catolice au făcut posibilă situarea credincioşilor acestui cult pe locul al doilea după ortodocşi.

Din anul 1992 se produce o uşoară reducere numerică a credincioşilor reformaţi, însă aceasta nu generează modificări în structura confesională a Transilvaniei. Cu o pondere de 11,0% în anul 2002, credincioşii cultului reformat deţin şi acum procente însemnate în aceleaşi regiuni geografice ca şi în anul 1930. Reprezentative pentru această situaţie sunt judeţele: Covasna (33,4%), Mureş (26,9%), Sălaj (19,5%), Harghita (12,7%) şi Cluj (12,3%) (fig. 2).

Credincioşii romano-catolici, în cea mai mare parte de naţionalitate maghiară şi germană, ocupau în anul 1930 locul patru (12,8%) după, greco-catolici, ortodocşi şi reformaţi şi deţineau procente însemnate în cadrul judeţelor Ciuc (81,3%), Trei Scaune (36,1%) şi Odorhei (34,6%). Din punct de vedere numeric, până în anul 1992, credincioşii romano-catolici au înregistrat o uşoară creştere (cu 81.613 enoriaşi), însă sub raport procentual coboară la 10,8%, situaţie care plasează acest cult pe locul trei în structura Transilvaniei. În intervalul 1992-2002, numărul adepţilor cultului romano-catolic din provincie se reduce cu 54.176 persoane, rămânând totuşi majoritari în judeţele Harghita (65,3%) şi Covasna (36,1%).

Credincioşii evanghelici (lutherani), în majoritate de naţionalitate germană (saşi), ocupau în Transilvania, în anul 1930, locul cinci în structura populaţiei, cu o pondere de 7,6%. În cadrul judeţelor, aceştia deţineau procente mai mari în Târnava Mare (39,2%), Braşov, Sibiu (ambele cu 27,8%), Târnava Mică (16,2%), Năsăud (15,5%) şi Făgăraş (12,9%).

După anul 1977, procesul de reîntoarcere a germanilor în ţinuturile de origine s-a intensificat foarte mult. Cauzele fundamentale ale plecărilor au fost de natură pshiologică, prin dorinţa de conservare etnică, şi de natură economică, cunoscut fiind decalajul mare dintre nivelul de trai din Germania şi România (Mărculeţ, Popa-Tutoveanu, 2004). Ca urmare a acestui fenomen scade drastic şi numărul evanghelicilor din provincie, înregistrând în anul 1992 un procent de doar 0,8% din totalul populaţiei. În intervalul 1992-2002, ponderea evanghelicilor a continuat să scadă semnificativ, ajungând la 0,2%. În 2002, procente mai mari decât media provinciei deţineau în judeţele Braşov şi Sibiu (0,6%).

Credincioşii mozaici au înregistrat aceeaşi evoluţie ca şi etnicii evrei. Dacă în anul 1930 mozaicii reprezentau 2,5% din totalul populaţiei provinciei şi deţineau procente mai însemnate în judeţele Cluj (5,3%), Someş (4,8%), Năsăud (4,4%), Sălaj (4,0%) şi Mureş (3,6%) (fig. 1), în anul 2002 ponderea lor era de sub 0,1%. Cauzele acestei reduceri drastice au fost generate de acţiunile antievreieşti din perioada celui de-al Doilea Război Mondial şi de repatrierile care au urmat proclamării statului Israel, la 14 mai 1948.

Credincioşii unitarieni, preponderent de etnie maghiară, au ocupat în anul 1930 locul şapte în structura confesională a Transilvaniei, cu o pondere de 2,1%.

168

Din punct de vedere teritorial, aceştia deţineau procente mai mari în judeţele Odorhei (20,6%), Trei Scaune (4,6%) şi Turda (4,5%). În anul 1992, ei numărau 74.527 (1,6%) persoane, iar în 2002, doar 65.702 (1,5%). Ca şi în cazul reformaţilor, diminuarea care s-a produs în rândul unitarienilor în intervalul 1992-2002 poate fi pusă pe seama scăderii numerice a populaţiei maghiare. La începutul secolului al XXI-lea, cu procente mai mari decât media în Transilvania se remarcau judeţele Harghita (7,1%), Covasna (4,4%) şi Mureş (2,5%).

Credincioşii penticostali, cu pondere nesemnificativă în anul 1930, au înregistrat în ultimele decenii ale secolului al XX-lea creşteri considerabile. Astfel, în anul 1992 aceştia numărau 71.612 persoane, iar în anul 2002, 97.576 persoane. În cadrul judeţelor, cu procente mai mari decât media lor în Transilvania (2,2%), se evidenţiau: Bistriţa (6,4%), Hunedoara (3,5%), Sălaj (3,5%) şi Cluj (2,9%).

Împreună cu credincioşii celor opt culte, în Transilvania, în intervalul analizat, au mai locuit şi baptişti, adventişti ş.a., însă cu ponderi foarte reduse.

CONCLUZII

În intervalul 1930-2002, în structura confesională a Transilvaniei s-au

produs o serie de modificări generate, în special, de mutaţiile produse în cadrul structurii naţionale – prin repatrierea germanilor şi evreilor – şi de trecerea în afara legii, în intervalul 1948-1989, a Bisericii Greco-Catolice. Din analiza datelor prezentate mai sus, se constată următoarele importante modificări: a) scăderea ponderii credincioşilor greco-catolici de la 31,1% în anul 1930, la 2,1% în anul 2002 şi reducerea acestora la zero în intervalul 1948-1989; b) creşterea ponderii credincioşilor ortodocşi de la 27,8% în 1930, la 69,0% în 2002; c) menţinerea aproape constantă de-a lungul intervalului a numărului credincioşilor romano-cato-lici, reformaţi şi unitarieni; d) scăderea ponderii evanghelicilor de la 7,6% în 1930, la 0,2% în 2002 şi a mozaicilor de la 2,5% în 1930, la sub 0,1% în 2002; e) creş-terea ponderii penticostalilor de la mai puţin de 0,1% în 1930, la 2,2% în 2002.

BIBLIOGRAFIE Deică, P., Cândea, Melinda (1992), Geografia confesiunilor religioase din România, Terra,

3-4, p. 52-62. Mărculeţ, I., Popa-Tutoveanu, Gh. (2004), Consideraţii asupra populaţiei germane din

România în secolul XX , Timpul, 2 (675), p. 16-17. Mărculeţ, Cătălina, Mărculeţ, I. (1997), Aspecte geografice privind cultul greco-catolic din

România, Revista Geografică, T. IV, p. 50-54. * * * (1938), Recensământul general al populaţiei României din 1930, Bucureşti. * * * (1994), Recensământul populaţiei şi locuinţelor din 7 ianuarie 1992, I, C.N.S.,

Bucureşti. * * * (2002), Rezultatele preliminare ale recensământului populaţiei şi locuinţelor din

18 martie 2002, C.N.S., Bucureşti.

169

EVOLUŢIA CIRCULAŢIEI TURISTICE PE REGIUNI DE DEZVOLTARE (2002-2005)

Tamara SIMON∗, Mădălina Teodora ANDREI∗

Cuvinte-cheie: regiuni de dezvoltare, circulaţie turistică, sosiri turişti, înnoptări turişti. Key-words: development regions, tourists circulation, tourists arrivals, tourists staying overnight. Evolution of the tourists circulation by development regions (2002- 2005). In the context of the last fifteen years changes, the Romanian tourism has met a high number of structural mutations due to the economy. The analysis according to the economic development of the regions allows a straight correlation between the Romanian economic situation and the tourist traffic. So, from 2002 to 2005, the number of arrivals and tourists staying overnight has increased slowly but constantly. The highest numbers were in the South-Eastern and central regions, followed by the Northern and North-Western ones. Bucharest stands out, the city which attracts a high numbers of tourists, especially foreign tourists (more than 50%). Thus, the seaside area, the endowed mountainous region and the capital city influenced the recorded tourists traffic.

În contextul schimbărilor majore din ultimii cincisprezece ani, turismul românesc a suportat multiple transformări structurale şi a mai pierdut din cota de piaţă la nivel european şi mondial. Din perspectiva abordării dezvoltării economice în plan regional, industria turistică românească reflectă câteva aspecte deosebite.

Potrivit cerinţelor Uniunii Europene, în România, regiunile de dezvoltare economică au fost înfiinţate prin Legea nr. 15/1998, prin care s-au creat opt regiuni. Fiecare regiune înglobează un număr variabil de judeţe, între patru-şase judeţe, pe baza unor convenţii semnate între reprezentanţii Consiliilor Judeţene care şi-au propus să realizeze proiecte de investiţii directe comune. Astfel, există regiunile de Nord-Est, Sud-Est, Sud, Sud-Vest, Vest şi Centru, Bucureşti, fiecare având autonomie instituţională, organizatorică, funcţională şi, mai recent, pe cea juridică, ca furnizori de resurse financiare pentru derularea unor proiecte de dezvoltare economică şi de valorificare a unor resurse.

Transpunerea în realitate a acestei cerinţe europene a determinat multe dispute pro şi contra, dar de fapt, ele au apărut din necesitatea de a se asigura o diminuare a disparităţilor economice, sociale, de infrastructură şi pentru a gestiona mai atent resursele naturale şi antropice existente prin proiecte comune.

∗ Universitatea Spiru Haret, Facultatea de Geografie, Bucureşti.

Nominalizarea regiunilor de dezvoltare a avut iniţial la bază mai multe criterii: administrative, geografice, economice, sociale, culturale, istorice, ecologice, demografice. Deşi în practica europeană conceptul de regiune are o largă aplicaţie, în societatea românească nu a găsit o susţinere importantă, dat fiind şi problema minorităţilor etnice. Pe ansamblu, regiunile de dezvoltare economică au fost considerate ca suprafeţe suficient de mari, cu valoroase resurse umane pentru a putea realiza strategii proprii de dezvoltare economică.

Prin însumarea judeţelor în aceste regiuni a rezultat un set nou de date statistice, care arată o altă imagine şi dinamică a principalelor sectoare economice, fiind inclus şi turismul. Potrivit datelor calculate prin valori brute şi ponderi referitoare la unităţile şi locurile de cazare a rezultate o ierarhizare a regiunilor de dezvoltare (tabelul 1). În plus se poate evidenţia relaţia directă care există între valoarea cantitativă şi calitativă a resurselor turistice şi modul de valorificare prin structuri turistice.

Tabelul 1. Evoluţia şi ponderea structurilor de cazare turistice pe regiuni economice de dezvoltare între 2002-2005 -% Evolution and the weight of establishements of tourists reception on the

economic development regions between 2002-2003-%

Regiunea 2002 număr

2002 locuri

2003 număr

2003 locuri

2004 număr

2004 locuri

2005 număr

2005 locuri

România 100 100 100 100 100 100 100 100 Nord-Est 8,8 6,3 8,6 6,5 8,7 6,2 9,5 6,6 Sud-Est 30,3 47,7 30,2 47,8 29,5 47,4 26,7 49,5 Sud 10,3 7,8 10,2 7,9 10,1 8,5 9,7 7,8 Sud-Vest 4,7 5,4 5,1 5,5 4,8 5,0 5,3 5,1 Vest 9,0 7,4 9,1 7,5 9,4 7,6 8,6 7,5 Nord-Vest 10,2 9,0 10,3 8,8 10,9 8,9 11,4 9,1 Centru 23,6 12,4 23,5 11,9 23,4 12,4 23,6 12,7 Bucureşti 2,7 3,7 2,6 3,6 2,6 4,1 2,9 3,9

Sursa: Anuarele de turism ale României, Institutul Naţional de Statistică, Bucureşti, 2006. În acest context, au rezultat unele aspecte caracteristice: • regiunile de Sud-Est şi Centru-Ilfov se înscriu cu cele mai importante

resurse turistice, dar şi cu o puternică concentrare de structuri turistice; judeţul Constanţa ca parte componentă a regiunii de Sud-Est deţine cele mai multe unităţi şi locuri de cazare turistică;

• regiunile Sud şi Nord-Vest sunt următoarele în ierarhia de dezvoltare a turismului prin faptul că deţin o concentrare importantă de resurse şi staţiuni turistice (judeţele Braşov, Covasna, Sibiu, Cluj, Maramureş); aceste judeţe au înregistrat şi o evoluţie mai bună sub aspectul diversificării activităţilor turistice;

170

• regiunile de Sud-Vest, Vest, Bucureşti includ resurse turistice valoroase, dar cu puţine şi vechi structuri turistice; există tendinţa de multiplicare numerică a structurilor de cazare, cu deosebire în regiunea Bucureşti, accentul fiind pus pe creşterea unităţilor hoteliere;

• regiunea de Nord-Est se înscrie pe ultimul loc cu resurse şi structuri turistice reduse, un loc aparte având doar judeţele Iaşi şi Neamţ; deşi există resurse turistice cultural istorice deosebit de valoroase, acestea nu au determinat o diversificare a activităţilor turistice şi investiţii directe pentru modernizarea unităţilor de primire turistică existente.

În evaluarea circulaţiei se evaluează o serie de indicatori specifici care oferă o imagine completă a modului în care aceasta deţine o dinamică ascendentă sau descendentă. În acest context, pentru regiuni s-au avut în vedere numărul de sosiri turişti în structuri de cazare turistică, numărul de înnoptări turistice, înregistrate pentru perioada 2002-2005.

Circulaţia turistică înregistrată pentru fiecare regiune ne arată, în fapt, eficienţa acestui sector de activitate, atractivitatea resurselor turistice, suma veniturilor încasate, calitatea serviciilor şi a infrastructurii generale şi a celei turistice. Fluxurile turistice înregistrate nu au cunoscut creşteri importante pentru perioada luată în studiu.

Pentru primul indicator, referitor la sosirile turiştilor în structuri de primire turistică cu funcţiuni de cazare turistică, arată că valorile cele mai mari se regăsesc în regiunea de Sud-Est, urmată de Centru şi Bucureşti. În general, valorile acestui indicator au avut un mers ascendent pentru aproape toate regiunile, un uşor regres fiind înregistrat în regiunile de Sud şi Sud-Vest, iar stagnare pentru regiunea de Nord-Est (fig. 1). La nivelul acestui indicator statistic, se constată supremaţia regiunii de Sud-Est, care a avut un mers ascendent, apoi o uşoară scădere în anul 2005, urmată de regiunile Centru şi Bucureşti-Ilfov, ambele cu un mers puternic ascendent pentru toată perioada studiată (fig. 1).

0

200000

400000

600000

800000

1000000

1200000

NE SE S SV V NV Centru Bucuresti

nr. p

ers.

2002 2003 2004 2005

Fig. 1. Total turişti sosiţi în regiunile de dezvoltare în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare turistică Total turists arrivals in the development regions in the establishments of tourists reception with functions of tourists accomodation

Există posibilitatea de a face o evaluare a circulaţiei turistice pe tipurile

principale de turişti – români şi străini. În acest context, sosirile înregistrate în structurile de cazare a turiştilor români au avut o evoluţie relativ lentă, chiar uneori

171

de stagnare pentru majoritate regiunilor. O creştere mai evidentă se remarcă pentru regiunile de Sud-Est şi Centru, urmate la mare distanţă de Nord-Vest, Bucureşti, datorate fondului de structuri turistice de primire turistică existente şi a formelor variate de turism practicate.

Aceasta reflectă faptul că numărul românilor care mai practică turismul în concedii şi vacanţe este unul modest, pe de o parte prin reducerea timpului liber şi a practicării altor activităţi economice şi prin scăderea generală a bugetelor individuale şi de familie. În plus, potenţialii clienţi care deţin importante resurse financiare se orientează către alte ţări, unde pachetele de servicii turistice sunt mai ieftine, iar calitatea prestaţiilor turistice este mult mai bună (fig. 2).

0

200000

400000

600000

800000

1000000

1200000

NE SE S SV V NV Centru Bucuresti

nr. p

ers.

2002 2003 2004 2005

Fig. 2. Sosiri turişti români în regiunile de dezvoltare în structuri de primire turistică cu funcţiuni de cazare turistică Romanian tourists arrivals in the development regions in the establishments of tourists reception with functions of tourists accomodation

Prin intermediul fig. 3, accentul a fost pus pe evoluţia sosirilor în structurile

de cazare turistică a turiştilor străini, dat fiind faptul că participă direct la volumul de încasări valutare. Numărul acestora are valori reduse raportate la numărul total de sosiri turistice. Dar abordate singular, sosirile de turiştii străini au, în general, un mers ascendent, fenomen vizibil mai ales pentru regiunile Centru, Bucureşti-Ilfov, Nord-Vest, Sud-Est, Vest.

Dezvoltarea liberei circulaţii a persoanelor la nivel european şi simplificarea procedurilor de trecere la frontieră a determinat ca mulţi turişti străini să fie interesaţi să cunoască obiective naturale şi culturale reprezentative pentru industria turistică din România. Alături de componenta de recreere, odihnă, se remarcă, în special acolo unde valorile sunt semnificative, dominanţa dată de existenţa turismului de afaceri, reuniuni, cultural, rural.

Promovarea turistică este uneori destul de modestă, iar alteori apar şi articole în cotidiene şi reviste cu descrieri nefavorabile şi influenţă negativă asupra turiştilor străini. Cu toate acestea, elementul de curiozitate, dorinţa de a vizita şi spaţii geografice din Europa Centrală şi de Est va aduce în România un număr mai mare de asemenea turişti. În general, regiunile care deţin un potenţial turistic

172

natural şi antropic valoros, care şi-au realizat un început de modernizare a structurilor şi a serviciilor turistice au şanse reale de a atrage mai mulţi turişti străini (fig. 3).

Dincolo de valorile înregistrate pentru acest indicator al sosirilor în structurile de cazare turistică, se remarcă, în principal, ponderile pe care le deţine fiecare regiune în parte faţă de valorile la nivel naţional. Pe durata celor patru ani se constată o creştere constantă a ponderii pentru regiunile Bucureşti-Ilfov şi Centru, urmată de regiunea de Sud-Est din totalul valorilor înregistrate pentru România. Astfel, regiunea Bucureşti-Ilfov a avut o pondere de 11% în anul 2002 şi a ajuns la 14% în anul 2005.

Pentru regiunea de Nord-Est, care în 2002 avea doar 8%, se constată o stagnare de 11% pentru anii 2003-2005 iar pentru regiunea Vest se remarcă o scădere de la 10% în 2002, la 2% în 2005. Ceea ce este relevant pentru ponderile calculate este situaţia turiştilor străini, care, pentru regiunea Bucureşti-Ilfov, a ajuns de la 30% în 2002, la 33% în anul 2005.

0

100000

200000

300000

400000

500000

600000

NE SE S SV V NV Centru Bucuresti

nr. p

res.

2002 2003 2004 2005

Fig. 3. Sosiri turişti străini în regiunile de dezvoltare în structuri de primire turistică cu funcţiuni de cazare turistică Foreign tourists arrivals in the development regions in the establishments of tourists reception with functions of tourists accomodation

Un alt indicator important ce relevă atractivitatea turistică, calitatea

serviciilor turistice şi modul de valorificare directă a structurilor turistice este cel al înnoptărilor înregistrate în unităţile de primire turistică în funcţiune. Analizând graficul cu valorile pentru indicatorul de înnoptări turişti înregistrate în structurile de cazare din regiunile de dezvoltare, acestea se aseamănă cu cele ale sosirilor din structurile de cazare dar există şi unele diferenţe importante (fig. 4).

Numărul cel mai semnificativ de înnoptări în structuri de cazare turistică este înregistrat în regiunea de Sud-Est, urmată de Centru, Nord-Vest, Vest. Pentru perioada studiată se constată o evoluţie ascendentă în regiunile Centru, Bucureşti, Nord-Vest, Sud şi unele scăderi în regiunile de Sud-Est, Vest, Nord-Est, stagnare şi scădere în Sud-Vest. Abordarea acestei evaluării pe tipuri principale de turişti arată că există diferenţe majore între numărul de turişti români şi străini care au efectuat

173

înnoptări în structurile de cazare, datorită motivaţiilor şi a cerinţelor turistice diferite.

0

1000000

2000000

3000000

4000000

5000000

6000000

NE SE S SV V NV Centru Bucuresti

nr. p

ers.

2002 2003 2004 2005

Fig. 4. Total înnoptări în structurile de primire turistică din regiunile de dezvoltare Total tourist staying overnight in the establishments of tourists reception of the development regions

Turişti români au preferat să-şi petreacă concediile, vacanţele şi timpul

liber de la sfârşit de săptămână în regiunea de Sud-Est, datorită prezenţei dominante a zonei de litoral, apoi în regiunile Centru, Nord-Vest, Vest. Valori ascendente au fost înregistrate în regiunea Centru, Sud, Nord-Vest, Bucureşti pentru toată perioada abordată, iar o scădere la nivelul anului 2005 s-a înregistrat în regiunea de Sud-Est.

0500000

100000015000002000000250000030000003500000400000045000005000000

NE SE S SV V NV Centru Bucure

nr. p

ers.

sti

2002 2003 2004 2005

Fig. 5. Înnoptări turişti români în structurile de primire turistică din regiunile de dezvoltare Romanian tourists staying overnight in the establishments of tourists reception of the development regions

În schimb, turiştii străini au preferat să se cazeze în structurile turistice din regiunile Sud-Est, Centru, Nord-Vest, Bucureşti-Ilfov. În şapte regiuni de

174

dezvoltare domină înnoptările realizate de turiştii români, doar în Bucureşti-Ilfov turiştii străini stau mai mult decât românii (fig. 6).

0100000200000300000400000500000600000700000800000900000

1000000

NE SE S SV V NV Centru Bucuresti

nr. p

ers.

2002 2003 2004 2005

Fig. 6. Înnoptări turişti străini în structurile de primire turistică din regiunile de dezvoltare

Foreign tourists staying overnight in the establishments of tourists reception of the development regions

În sistemul ponderilor calculate al înnoptărilor turiştilor străini faţă de

valorile existente la nivel naţional, se remarcă faptul că regiunea de Sud-Est înregistrează o scădere de la 31% în anul 2002, la 28% în anul 2005. În schimb stagnează la o valoare de 8% regiunea de Nord-Est, sau se confruntă cu scăderi mici de 1-2% regiunea Vest (11-10%), stagnare, de asemenea, în Nord-Vest (12%) şi creştere mică în Sud-Vest (9-10%), Centru (13-15%).

Acelaşi fenomen se remarcă şi la ponderile deţinute de înnoptările efectuate de turiştii români şi păstrarea unor valori constante pentru cei străini în regiunile Bucureşti-Ilfov (24%), Nord-Est (6%), Sud-Est (23%), Sud (9%). O creştere se înregistrează de la 16% în anul 2002, la 17% în anul 2005, pentru regiunea Centru.

Aceste evaluări se răsfrâng şi asupra duratei de sejur care a fost calculată în funcţie de datele avute la dispoziţie. Potrivit acestor calcule au rezultat valorile de sejur mediu înregistrate în anul 2005. Astfel, pentru total turişti se constată că durata cea mai mare de sejur turistic se regăseşte în regiunile de Sud-Est, Sud-Vest cu valori între 4,7-4,6 zile/turist, urmată de Centru cu 2,4 zile/turist, iar cea mai mică valoare de 1,6-1,7 zile/turist existând în regiunile Sud-Vest şi Bucureşti.

În plus, valorile de sejur în structurile de primire turistică sunt ceva mai ridicate pentru turiştii români decât pentru cei străini datorită calităţii şi diversităţii mai modeste a serviciilor prestate. De altfel, turiştii străini înregistrează un sejur mediu cuprins între 2,0 şi 2,4 zile/turist în regiunile de Nord-Vest, Vest, Centru, Nord-Est (în ordine crescătoare a valorilor), cea mai mare valoare fiind înregistrată pentru regiunea de Sud-Est, unde judeţele Constanţa şi Tulcea deţin cea mai mare contribuţie la acest fenomen turistic.

Din întreaga analiză realizată rezultă că regiunile de Sud-Est, Centru, Nord-Vest, Sud, Vest deţin cea mai importantă cerere turistică evidenţiată prin valorile exprimate de indicatorii turistici abordaţi. În general, în ultimul deceniu

175

176

(1996-2005), regiunile de dezvoltare au beneficiat inegal de investiţii străine directe în turism, din lipsa unor strategii sectoriale separate de cele generale şi de neimplicarea mai activă a administraţiilor judeţene şi locale.

Regiunile cu resurse turistice remarcabile (Centru, Bucureşti, Nord-Vest), cu o bună ofertă a structurilor de primire turistică pot avea o industrie turistică mai puternică care să compenseze treapta pierderile din industrie. De altfel, aceste regiuni au şi capacitatea de a atrage noi investiţii directe în turism, de a moderniza mai rapid pe cele existente, aspect ce le va permite să se situeze pe primele locuri în ierarhia circulaţiei turistice.

Regiunile cu valenţe turistice importante, respectiv Nord-Est, Sud-Vest, Sud-Est, dar cu probleme de infrastructură generală şi turistică, pot să atragă noi companii, firme de turism care să sprijine valorificarea unor resurse locale şi să sprijine în mod deosebit dezvoltarea agrementului, cu păstrarea specificului regional şi local, ca elemente de atractivitate turistică.

Alte regiuni precum Sud, Vest trebuie să-şi valorifice resursele turistice mai puţin cunoscute şi valorificate, prin susţinerea turismului de nişă şi prin atragerea altor segmente de turişti. De asemenea, pentru toate regiunile este nevoie de o mai bună colaborare în promovarea unor produse turistice, cu realizarea unei imagini de brand pentru fiecare regiune şi, în plus, să se dezvolte un parteneriat public-privat mai activ pentru a oferi servicii turistice de calitate şi o infrastructură generală şi turistică modernă.

BIBLIOGRAFIE

*** (2003-2006), Anuarele statistice de turism ale României, Institutul Naţional de Statistică, Bucureşti.

*** (2006), Strategia de dezvoltarea turismului românesc, M.T.T.C., Autoritatea Naţională pentru Turism, Bucureşti.

177

ASPECTE CU PRIVIRE LA ACTIVITATEA TURISTICĂ DIN MUNICIPIUL BUCUREŞTI

Marilena DRAGOMIR∗

Cuvinte-cheie: Bucureşti, activitate turistică, unităţi de cazare, turişti cazaţi, indicele de utilizare netă. Key-words: Bucharest, tourist activity, units for tourists accommodation, accommodated tourists, indices of net using.

Some issues regarding tourist activity in Bucharest. Bucharest municipality, the capital of Romania, represents an important touristic centre of the country. It has a varied touristic potential, remarkable especially for its cultural and historical attractions and an important specific material base. In 2005, in Bucharest were functioning 94 units for tourist accommodations, offering 10,174 places. The network of these units was formed of: 60 hotels, 27 boarding houses, 3 hostels, 2 villas, 2 hotels for youth. About 739,012 persons were accommodated in Bucharest in 2005, representing 12.7% of total tourists in the whole country. The majority of tourists were foreigners (60.85%) and the main countries providing touristic fluxes were: U.S.A., Italy, France, Great Britain, Germany.

INTRODUCERE

La baza dezvoltării activităţii turistice în Municipiul Bucureşti stau o serie de premise favorabile, care au permis afirmarea oraşului în acest domeniu, ce a cunoscut în ultimii ani o ascensiune deosebită.

Bucureştiul se impune ca un centru turistic de marcă al ţării prin caracteristicile sale actuale, de importantă capitală europeană, centru politic şi administrativ, principal oraş al ţării cu funcţii multiple (industriale, financiare, bancare, de afaceri, de transport, cultural-sportive, de învăţământ etc.). Dispunând de un potenţial turistic deosebit, remarcabil în principal prin valorile sale cultural-istorice, beneficiind de o reţea variată de căi de comunicaţie (rutieră, feroviară, aeriană), care îl face accesibil din toate direcţiile, posedând o bază tehnico-materială în continuă dezvoltare şi modernizare, capitala atrage un număr însemnat de turişti români şi străini. Funcţionarea în Bucureşti a unui număr semnificativ de agenţii de turism (135, în anul 2005) şi dezvoltarea în jurul său a unei ample zone metropolitane constituie, de asemenea, aspecte pozitive, favorabile dezvoltării acestei activităţi economice.

∗ Universitatea Spiru Haret, Facultatea de Geografie, Bucureşti.

178

REŢEAUA UNITĂŢILOR DE CAZARE TURISTICĂ

Municipiul Bucureşti dispune de o bogată şi diversificată reţea de cazare, aflată într-un proces continuu de extindere, restructurare şi modernizare. Analizând evoluţia în timp a acesteia se constată aproape o dublare a numărului unităţilor hoteliere în ultimii zece ani şi apariţia a noi categorii de primire turistică (hoteluri pentru tineret, hosteluri, vile) (tabelul 1).

În anul 2005 (în luna decembrie) funcţionau 94 unităţi de cazare, majoritatea acestora fiind hoteluri (60), reţeaua de primire turistică fiind completată de 27 pensiuni, 3 hosteluri, 2 hoteluri de tineret şi 2 vile turistice. Acestea au pus la dispoziţia turiştilor 10.174 locuri, cea mai mare parte a lor (98%) fiind în cadrul unităţilor hoteliere şi reprezentând circa 11,5% din totalul pe ţară.

Tabelul 1. Reţeaua unităţilor de cazare turistică (1990-2005)

Network of units for tourists accommodation (1990-2005)

1990 1995 2000 2005

nr. locuri nr. locuri nr. locuri nr. locuri

Total 42 10.580 46 7.324 51 7.422 94 10.174 Hoteluri 41 10.517 33 7.206 33 7.284 60 9.860 Hoteluri tineret - - - 2 49 Hosteluri - - - 3 48 Vile turistice - - - 2 29 Pensiuni - 12 98 18 138 27 188 Campinguri 1 63 1 20 - -

Direcţia Regională de Statistică a Municipiului Bucureşti.

Capacitatea de cazare turistică în funcţiune a Municipiului Bucureşti s-a ridicat în anul 2005 la 3.455.334 locuri-zile, structura acesteia evidenţiind predominanţa unităţilor de calitate superioară (de 3, 4 şi 5 stele), care însumează aproximativ 84% (tabelul 2).

Capacitatea de cazare hotelieră include toate categoriile de confort, cele mai multe locuri fiind oferite de unităţile de 3 stele (37%), urmate de cele de 4 şi 5 stele (fig. 1). Între cele mai renumite hoteluri bucureştene se pot aminti: Hotel Athenée-Palace Hilton (5 stele), Hotel Intercontinental (5 stele), Hotel Marriott (5 stele), Hotel Casa Capşa (5 stele), Crowne Plaza Hotel (5 stele), Hotel Continental (4 stele), Hotel Lido (4 stele), Hotel Majestic (4 stele), Hotel Sofitel (4 stele), Hotel Ambasador (3 stele), Hotel Bulevard (3 stele), Hotel Capitol (3 stele), Hotel Central (3 stele), Hotel Minerva (3 stele), Sky Gate Hotel (3 stele), Hotel Astoria (2 stele), Hotel Banat (2 stele), Hotel Hanul lui Manuc (2 stele), Hotel Muntenia (1 stea) etc.

Se conturează în Bucureşti mai multe zone de concentrare a unităţilor hoteliere, evidenţiindu-se în special: zona centrală (în care sunt incluse cele mai multe hoteluri de 5 şi 4 stele), zona Complexului Expoziţional, zona Gării de Nord (care cuprinde mai ales hoteluri de una sau două stele).

Deşi în cadrul capacităţii de cazare au o pondere redusă (doar 16%), trebuie remarcată importanţa pe care o deţin unităţile de categorie inferioară (hotelurile, pensiunile şi hotelurile de una şi două stele) pentru întregirea ofertei de primire turistică (acestea practicând preţuri mai reduse, adresându-se în special turiştilor români).

22%

25%37%

9%

7%

5 stele4 stele 3 stele

2 stele 1 stea

Fig. 1. Capacitatea de cazare în funcţiune, pe categorii de confort (2005)

Tourist accommodation capacity, by comfort categories (2005)

Tabelul 2. Capacitatea de cazare în funţiune – 2005 (locuri – zile) Tourist accomodation capacity – 2005 (places – days)

TOTAL 5 stele 4 stele 3 stele 2 stele 1 stea

TOTAL 3.455.334 757.214 848.497 1.288.291 317.291 244.051 Hoteluri 3.345.035 757.214 837.823 1.242.128 281.509 226.361 Hoteluri tineret 11.501 - - - 1.281 10.220

Hosteluri 28.752 - - 14.712 6.570 7.470 Pensiuni urbane 63.345 - 10.674 24.740 27.931 -

Vile turistice 6.701 - - 6.701 - -

Direcţia Regională de Statistică a Municipiului Bucureşti.

SOSIRI ÎN UNITĂŢILE DE CAZARE TURISTICĂ

Evoluţia numărului turiştilor cazaţi în Bucureşti în perioada 1995-2005,

evidenţiază aspecte interesante. În intervalul 1995-2001 se observă o scădere generală a numărului total de turişti cu aproximativ 34%, de la 711.000 persoane înregistrate în 1995, ajungându-se la 471.100 sosiri în 2001. Perioada următoare este caracterizată de o ascensiune remarcabilă, în numai 4 ani numărul turiştilor crescând la 739.012 persoane, ceea ce reprezintă 12,7% din totalul pe ţară. Se observă predominarea străinilor, care însumează 60,8% (fig. 2).

179

0100200300400500600700800

mii

pers

.

1995 1997 1999 2001 2003 2005

total români straini

Fig. 2. Evoluţia numărului de turişti (1995-2005) Evolution of the accommodated tourists number (1995-2005)

Numărul turiştilor români a scăzut dramatic, într-o primă fază a perioadei

analizate, de la 495.900 sosiri în 1995 ajungându-se la 187.400 în 2001. Această reducere a numărului de turişti străini a avut drept principală cauză scăderea nivelului de trai şi neconcordanţa existentă între veniturile majorităţii românilor şi preţurile practicate de unităţile de primire turistică. Un alt aspect din care decurge această situaţie este numărul redus al unităţilor de cazare de categorie inferioară, în care să se practice preţuri adecvate realităţilor româneşti. În ultimii ani se observă însă o uşoară revigorare a situaţiei (o creştere cu circa 100.000 sosiri în 2005, faţă de 2001), care poate fi însă nesemnificativă fără o continuitate pe viitor. Din analiza distribuţiei turiştilor români pe tipuri de unităţi de cazare iese în evidenţă preferinţa acestora către hosteluri şi pensiuni urbane (fig. 3).

0102030405060708090

100

%

tota

l

hote

luri

host

elur

i

hote

luri

tiner

et

pens

iuni

urba

ne

vile

turis

tice

turisti straini

turisti români

Fig. 3. Repartiţia turiştilor pe tipuri de unităţi de cazare (2005) Turists distribution by types of accommodation units (2005)

Numărul turiştilor străini a sporit constant şi sigur, dublându-se într-un

interval de 10 ani, acest fapt datorându-se mai multor factori: îmbunătăţirii imaginii

180

României, care s-a dovedit a fi stabilă din punct de vedere politic, ridicării calităţii bazei tehnico-materiale, dezvoltării unor lanţuri hoteliere şi companii multinaţionale, afirmării capitalei ca important centru de afaceri, expoziţional, de congrese şi reuniuni. În 2005 numărul străinilor cazaţi se ridica la 449.694 persoane şi reprezenta 31,4% din totalul acestora pe ţară, ceea ce dovedeşte importanţa Bucureştiului ca centru receptor al fluxurilor turistice internaţionale.

Majoritatea străinilor care au vizitat capitala în 2005 au fost europeni (73,7%), aceştia fiind urmaţi de cei veniţi din America de Nord (14%) şi Asia (9,7%), celorlalte continente revenindu-le doar 2,6%. Dacă la începutul anilor ’90, fluxurile de turişti străini erau reprezentate în majoritatea lor de persoane ce proveneau din fostele ţări socialiste, după 1995 s-a putut constata o afluenţă deosebită din partea ţărilor vest-europene, iar din 2004 a crescut semnificativ numărul celor veniţi de pe continentul american. Astfel, în 2005, primele 10 ţări emiţătoare de turişti au fost în ordine: S.U.A., Italia, Franţa, Marea Britanie, Germania, Grecia, Israel, Austria, Spania, Olanda (fig. 4).

0

10000

20000

30000

40000

50000

60000

pers

oane

S.U

.A.

Italia

Fran

ta

Mar

ea B

ritan

ie

Ger

man

ia

Isra

el

Gre

cia

Aus

tria

Span

ia

Ola

nda

Fig. 4. Principale ţări furnizoare de fluxuri turistice (2005) Main countries providing tourists (2005)

ALTE CARACTERISTICI ALE ACTIVITĂŢII TURISTICE

Pentru ilustrarea activităţii turistice din Bucureşti se iau în calcul şi aspecte lega-te de situaţia înnoptărilor, durata sejurului, gradul de ocupare a bazei de cazare.

La nivelul anului 2005 au fost înregistrate 1.365.956 înnoptări din care 60,1% aparţineau turiştilor străini. Repartiţia acestora pe categorii de confort ilustrează diferenţieri clare între turiştii români şi străini (tabelul 3). Privită retrospectiv, evidenţa înnoptărilor indică o scădere în intervalul 1995-2002, urmată de o creştere în ultimii ani (cu circa 37% în 2005, faţă de 2002).

Gradul de ocupare a bazei de cazare reprezintă un element important în reflectarea cererii turistice dintr-o anumită perioadă. La nivelul anului 2005 indicele de utilizare netă era de 39,5% (o creştere cu circa 7% faţă de anul 2002), existând diferenţieri pe categorii de unităţi (fig. 5).

181

Tabelul 3. Repartiţia înnoptărilor pe categorii de confort Passings the night, on comfort categories

TOTAL 5 stele

4 stele 3 stele 2 stele 1 stea

Nr. % % % % % % TOTAL 1.365.956 100 23,7 22,4 37,7 7,9 8,3 Români 543.943 100 10,5 19,5 39,9 15,0 15,1 Străini 822.013 100 32,4 24,4 36,0 3,2 4,0

Direcţia Regională de Statistică a Municipiului Bucureşti. Durata medie a sejurului în unităţile de cazare turistică în anul 2005 a

fost relativ mică, de 1,8 zile, comparativ cu media pe ţară de 3,1 zile. Se observă valori aproximativ egale ale duratei sejurului pentru turiştii români şi străini.

0

10

20

30

40

50%

5 st

ele

4 st

ele

3 st

ele

2 st

ele

1 s

tea

Unităţi de cazare

Fig. 5. Indicele de utilizare netă a unităţilor de cazare, pe categorii de confort (2005) Indices of net using of the tourist accommodation units, on comfort categories (2005)

În concluzie, se poate afirma că Municipiul Bucureşti este caracterizat de o

activitate turistică importantă, aflată într-o continuă ascensiune în ultimii ani. Aceasta însă trebuie amplificată pentru a valorifica la maximum potenţialul pe care capitala îl deţine, fiind necesare măsuri care să vizeze atât punerea în valoare a obiectivelor turistice cât şi extinderea şi modernizarea bazei tehnico-materiale specifice, având drept scop creşterea fluxurilor turistice.

BIBLIOGRAFIE

*** (2006), Frecvenţa structurilor de primire turistică cu funcţiuni de cazare în anul 2005, Regiunea Bucureşti-Ilfov, Direcţia Regională de Statistică a Municipiului Bucureşti, Bucureşti.

*** (2006), Sosiri şi înnoptări în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare turistică în anul 2005, Institutul Naţional de Statistică, Bucureşti.

*** Anuare statistice 1995, 1996, 1997, 1998, 1999, 2000, 2001, 2002, 2003, 2004, 2005, Direcţia Regională de Statistică a Municipiului Bucureşti, Bucureşti.

182

183

GEOPOLITICA BALCANILOR

Anda Nicoleta ONEŢIU∗

Cuvinte-cheie: Balcani, etnii, evoluţie geopolitică, axe geopolitice, conflicte. Key-words: Balkans, ethnies, geopolitical evolution, geopolitical axes, conflicts. The Geopolitics of the Balkans. The article presents some very interesting geopolitical features of the Balkan Peninsula, an area of a tremendous diversity of population and with a very instable history during the last millennium. The author brings to our attention the main geopolitical facts that can explain the actual situation and some facts about each country included in this area of the Balkans. In the second part of the article, the author analyses the main causes of the conflicts that appear in the area, and the finality of these conflicts. Some prognoses are made at the end of the article regarding the future evolution of the geopolitical situation on this Eastern European part of the world.

Denumirea de „Balcani” atribuită munţilor şi regiunii sud-est europene

provine din apelativul de origine turcă al cărui înţeles semnifica o regiune muntoasă dificilă şi greu abordabilă (Stephan, 2002). În limba turcă, termenul semnifică noţiunea de „munte” care iniţial a fost atribuită masivului Haemus (Stara Planina, în bulgară), ulterior fiind extinsă asupra întregii peninsule (Prevelakis, 2001).

Din punct de vedere geografic, Peninsula Balcanică reprezintă un tot unitar, localizat între Dunăre (în Nord), Marea Neagră (în Est), Marea Adriatică (în Vest) şi Marea Mediterană (în Sud). Peninsula este încadrată de o serie de lanţuri montane, cum ar fi cel dinaric, prelungit spre Sud prin Munţii Pind şi Peloponez. De partea cealaltă, la Est, Carpaţii şi Balcanii mărginesc bazinul Dunării.

Din punct de vedere politic, naţional şi religios, regiunea balcanică prezintă un profund grad de fragmentare, lucru care are multiple implicaţii regăsibile în cadrul fiecăreia dintre componentele sale geografice şi politice. Acesta dispune de o serie de axe terestre şi maritime care formează o adevărată reţea care acoperă ansamblul peninsulei şi o leagă de regiunile înconjurătoare. Aceste axe sunt încadrate, de regulă, de rîurile care străbat peninsunla: Sava, Morava, Văldarul, toate aparţinînd tipologiei axelor hidrografice.

∗ Grupul şcolar „V. Harnaj”, Bucureşti.

184

SITUAŢIA GEOPOLITICĂ A STATELOR COMPONENTE Aşa cum aminteam, pe parcursul întregii peninsule se regăsesc o multitudine

de popoare, fiecare dispunând de o cultură, şi de cele mai multe ori, chiar şi de o religie proprie. Acest lucru, alături de alte elemente cu implicaţii geopolitice, a stat la baza diferenţierii în timp a naţiunilor ce locuiesc zona. Urmare a evoluţiilor politice specifice ultimelor două sute de ani, dar şi a transformărilor politice care au însoţit aceste evoluţii, au apărut pe scena politică o serie de state balcanice care prezintă caracteristici geopolitice cel puţin interesante şi demne de a fi analizate. În această direcţie putem aminti:

Albania un stat cu o suprafaţă relativ însemnată în cadrul peninsulei, care şi-

a câştigat independenţa în anul 19131, reuşind să iasă de sub influenţa Imperiului Otoman, deşi din punct de vedere religios, majoritatea populaţiei (peste 90%) este musulmană. De-a lungul istoriei sale, cu precădere a celei moderne şi contemporane, vecinii Albaniei au jucat un rol deosebit în ceea ce priveşte poziţia sa geopolitică: un moment important a fost reprezentat de anul 1939 când Musolini cucereşte şi anexează Italiei acest teritoriu. Urmare acestei mişcări şi datorită rupturii care a apărut între Tito şi Stalin, Albania va fi transformată într-un stat satelit al Moscovei la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial. Influenţa Greciei s-a simţit în partea sudică a ţării, zonă populată predominant de către greci. În prezent, Albania se vede implicată într-o relaţie de dependenţă dublă între Rusia şi SUA (Chauprade, Thual, 2003). Elementul definitoriu al geopoliticii albaneze este legat de ieşirea din profunda criză socială şi economică care a afectat ţara în ultimul deceniu şi jumătate.

Bosnia Herţegovina o formaţiune politică nou înfiinţată ca urmare a

destrămării fostei Iugoslavii, care dispune de un specific geografic deosebit, fiind situată în zona de contact a intereselor principalelor forţe din zonă. Aflată în cadrul fostei Iugoslavii din punct de vedere al traseului urmat de frontierele sale, Bosnia Herţegovina a reprezentat un vârf de lance al prezenţei ruse în zonă, iar câştigarea independenţei de stat a afectat interesele acesteia, fiind înţeleasă ca un „recul” geopolitic pentru „marele prieten de la răsărit”. În opinia unor autori (Chauprade, Thual) câştigarea independenţei de stat a Bosniei Herţegovinei ar reprezenta un pas înapoi făcut de Rusia în ceea ce prieşte prezenţa sa în zonă. Scenariul respectiv duce la ideea că pentru această regiune era deja gândită existenţa unei axe geopolitice Washington-Berlin-Istambul care să includă sub tutela Americii şi a Uniunii Europene părţi din Peninsula Balcanică.

1 Pentru ideea unei Albanii independente au militat atât reprezentanţii Imperiului

Austro-Ungar cât şi Italia, ţări care îşi aveau propriile interese în acest proces. Austro-Ungaria dorea să frâneze pătrunderea ruso-sârbă la ţărmul Mării Adriatice iar Italia să îşi creeze propriul statut în Peninsulă.

185

Grecia a fost considerată, în perioada Războiului Rece, avanpostul NATO în Peninsula Balcanică. Din această cauză a avut relaţii ostile cu Turcia (o altă ţară membră NATO care aspira la această poziţie privilegiată), lucru amplificat şi de problema cipriotă cât şi de problema apelor teritoriale din Marea Egee. Din punct de vedere geopolitic, poziţia Greciei este una periferică, fiind situată la limita estică a Uniunii Europene şi la marginea Orientului Apropiat. Grecia reprezintă în Peninsula Balcanică exemplul tipic de bipolaritate geopolitică, fiind un stat cu valenţe ortodoxe însă de orientare vestică. Sfârşitul comunismului în Peninsula Balcanică a deschis o perioadă nouă geopolitică pentru Grecia, în opinia grecilor propria ţară fiind percepută mai mult ca o ţară încercuită de islam –Turcia, Albania şi Macedonia parţial islamizată.

Fosta Iugoslavie, creaţie a lui Tito, a fost gândită ca un obstacol în calea

pătrunderii influenţelor germane şi italiene în zonă, fiind o construcţie multietnică şi instabilă. Dezvoltarea acestui stat în perioada comunistă a creat mari disensiuni în special între zona nordică mai bogată (Croaţia, Slovenia), pe de o parte, şi zona sudică intens fragmentată etnic şi religios. După anul 1991 această construcţie politică artificială va cunoaşte cele mai multe conflicte şi frământări geopolitice finalizate prin dezintegrarea sa în republicile componente. Chiar dacă Iugoslavia a evoluat spre neutralitate, ea a fost susţinută discret de occidentali. Pierderea controlului asupra Iugoslaviei a împiedicat Rusia să se instaleze la Adriatica, reprezentând o înfrângere geostrategică majoră pentru aceasta.

Croaţia, care a suferit o puternică influenţă italiană, germană şi austriacă de-

a lungul ultimului secol, a încercat după anul 1991 o revitalizare a geopoliticii lărgind spre sud-est influenţa Germaniei în această parte a lumii. După anul 1995 s-a încercat prin susţinerea oficială de către SUA şi Germania o limitare a influenţei ruseşti în regiune. În acest fel Croaţia pare să-şi fi afirmat apartenenţa la o nouă „Mittel-europa” de influenţă germană şi să fi respins orice referinţă la un trecut balcanic-turco-bizantin.

Macedonia a reprezentat un punct nevralgic în Balcani încă de la începutul

existenţei sale. Odată cu dobândirea independenţei în septembrie 1991, dar şi după crizele din perioada 1994-1999, sau mai ales după afluxul masiv de albanezi alungaţi din Kosovo s-a alterat poziţia geopolitică a Macedoniei, punând sub semnul întrebării prezenţa acestui stat. În prezent Macedonia există şi datorită eforturilor Uniunii Europene şi a contigentului american aflat în zonă.

Slovenia fiind o republică nouă, până în anul 1991 nu a existat ca stat

suveran. Această ţară s-a orientat din punct de vedere politico-economic spre Europa Occidentală având relaţii bune cu Austria şi Ungaria şi mai puţin bune cu Croaţia şi Italia. În prezent, punctele nevralgice ale Sloveniei sunt reprezentate de problemele legate de frontiere şi împărţirea resurselor, pe care o implică vecinătatea ţărilor în cauză.

186

Serbia-Muntenegru, două republici care au creat în aprilie 1992 „noua” Iugoslavie2, ele au moştenit cele două foste provincii autonome ale Serbiei: Kosovo şi Voievodina, provincii care au stat la baza unor disensiuni pronunţate între populaţia sârbă şi cea ne-sârbă în anii care au urmat (Costachie, 2002). Serbia dispune de resurse agricole şi de o bază industrială importantă (formată în perioada comunistă), iar Muntenegru are o zootehnie bine dezvoltată, prin care reuşeşte să menţină un anumit nivel de trai. Între ele există o relaţie de interdependenţă datorită precarităţii resurselor proprii ale Muntenegrului şi lipsei accesului la Marea Adriatică a Serbiei. Din punct de vedere geopolitic, Republica Serbia-Muntenegru oferă un exemplu de coabitare geopolitică, reliefată în domeniul etnic, social şi economic.

Bulgaria reprezintă un stat extrem de important în zonă, care a reuşit să

ocolească problemele ce puteau apare în special în ceea ce prieşte gestiunea aspectelor etnice ale populaţiei. În perioada care a urmat celui de-al Doilea Război Mondial, până la căderea sistemului comunist, Bulgaria va juca un rol geopolitic relativ şters în raport cu „fratele mai mare” de la răsărit. Singurul element geopolitic, având însă conotaţii negative în raport cu Turcia mai ales, a fost reprezentat de poziţia guvernului de la Sofia în raport cu minoritatea turcă din ţară. Procesul de deznaţionalizare a turcilor din Bulgaria desfăşurat între anii 1983 şi 1990, axat mai ales pe schimbarea numelor de familie şi bulgarizarea lor puternică, în vederea integrării forţate a turcilor în sistemul bulgar, a dus la exodul a peste 300.000 de etnici turci expulzaţi de guvernul de la Sofia. În perioada 1990-prezent, Bulgaria s-a orientat spre structurile vest-europene, mizând pe integrarea în NATO şi Uniunea Europeană, integrare văzută ca singura modalitate de a depăşii criza economică în care ţara a intrat odată cu prăbuşirea sistemului comunist.

Trecerea în revistă a statelor enumerate mai sus, cât şi prezentarea unor elemente geopolitice specifice acestora ne permite să înţelegem mai bine situaţia conflictuală care a apărut după anul 1991 în această regiune, plecându-se de la o diversitate majoră în domeniul etnic şi religios, dar şi de la interese şi discrepanţe în domeniul economic, al sferelor de interese politice sau chiar strategic.

CONFLICTE ŞI FOCARE DE TENSIUNE ÎN BALCANI

Balcanii se situează în „marea zonă de instabilitate europeană”, caracterizată prin insuficienta consolidare a frontierelor naţionale. Prima cauză generatoare de conflicte în Balcani o reprezintă diversitatea etnică, prezenţa a nenumărate minorităţi etnice, care generează pasiuni naţionaliste ce s-au finalizat, de cele mai multe ori, prin conflicte armate. Printre cele mai importante etnii din zonă, populaţia românească se detaşează atât ca prezenţă istorică, geografică şi nu în ultimă măsură geopolitică. O altă sursă generatoare de conflicte o reprezintă

2 Kosovo a devenit regiune în cadrul Iugoslaviei în anul 1946, căpătând un statut

important în cadrul federaţiei. Din punct de vedere geopolitic, Kosovo împreună cu Sangeakul şi Novi Pazar formează nucleul istoric al Imperiului Sârb din sec. XI, sau Serbia Veche, aşa cum era numită în trecut.

187

inegala dezvoltare economică şi polarizarea socială în special în zonele de influenţă vestică. Lipsa instituţiilor politice care să genereze stabilitate se constituie într-un alt factor generator de tensiuni şi conflicte.

Multe dintre focarele de conflict se regăsesc pe teritoriul fostei Iugoslavii, alături de aceasta Grecia având şi ea probleme cu aproape toţi vecinii. De asemenea, Dobrogea şi Transilvania, deşi nu aparţin geografic arealului balcanic, continuă să genereze relaţii nu tocmai prieteneşti între ţările limitrofe. Explicaţia acestui caz particular constă în faptul că aceste două areale, care deţin ponderi însemnate ale diferitelor etnii conlocuitoare, au beneficiat de o politică justă în domeniul minorităţilor, în concordanţă cu prerogativele Uniunii Europene. Din acest punct de vedere România a reuşit să aplaneze orice conflict posibil, care ar fi putut degenera în confruntări între populaţiile implicate, lucru care ar putea fi urmat ca exemplu şi de alte state vecine, mai ales din zona balcanică. Macedonia constituie o problemă importantă în relaţia sa cu Serbia şi Albania, state care reclamă apartenenţa acestui teritoriu la spaţiul lor naţional. Tensiunile se manifestă acolo unde vin în contact identităţi etnice şi religioase opuse.

Balcanii în Europa Peninsula Balcanică reprezintă o răspântie geopolitică nu numai prin

prezenţa ei geografică, ci şi prin istoria ei profund marcată de creuzetul etnic şi religios specific acestei zone. Într-un spaţiu relativ restrâns din punct de vedere geografic se regăsesc mai multe grupuri etnice, unele profund antagonice, care au generat dintotdeauna probleme, chiar şi conflicte militare.

Soarta Balcanilor pentru viitor va depinde, astfel, de procesul integrării europene. În prezent Peninsula Balcanică poate fi considerată mai degrabă un pol geopolitic – raportat la nivel continental – pol care concentrează în el atât problematica cât şi soluţiile specifice acesteia. Balcanii vor continua să fie „butoiul cu pulbere al Europei” atâta timp cât problemele etnice nu vor fi soluţionate conform normelor europene. Într-o Europă care se străduieşte să-şi unifice spaţiul respectând desigur identităţile naţionale, dar şi identităţile regionale şi reţelele de prietenie existente, vechea cultură politică a Balcanilor poate devenii din nou un atu. Diasporele balcanice au jucat un rol mai degrabă negativ, contribuind la reintroducerea naţionalismelor în fostele ţări comuniste. Pentru viitor, ele pot avea un rol diferit. Pot deveni punţi de legătură între Europa şi Balcani, între naţiuni şi minorităţi etnice diferite.

Securitate în Balcani Căderea sistemului comunist a reprezentat scânteia declanşării marilor

schimbări politice care au caracterizat Peninsula Balcanică în ultimul deceniu şi jumătate. Deşi rădăcinile acestor schimbări sunt mult mai vechi, cele mai importante transformări au avut loc în ultimii ani ai secolului XX generând probleme a căror soluţionare se va întinde şi în deceniile viitoare. Reaşezarea politică a zonei nu se va putea face decât prin refacerea ordinii mondiale şi prin punerea în funcţiune a noi structuri de putere la nivel regional, continental şi global.

188

BIBLIOGRAFIE

Chauprade, A., Thual, Fr. (2003), Dicţionar de geopolitică, Editura Corint, Bucureşti, pag. 19-20, 51-52.

Costachie, S. (2002), Conflictul din Kosovo: etnic sau politic?, în „Revista Română de Geografie Politică”, nr. 2/2002, Editura Universităţii din Oradea.

Pavlovitch, St. (2002), Istoria Balcanilor, 1804-1945, Editura Polirom, Iaşi. Prevelakis, G. (2001), Balcani. Cultură şi geopolitică, Editura Corint, Bucureşti, pag. 22. Stephan, K. Pavlovitch (2002), Istoria Balcanilor, 1804-1945, Editura Polirom, Iaşi, pag. 9.

189

PENTRU O GEOGRAFIE FIZICĂ FRANCOFONĂ

Adrian CIOACĂ∗

Participarea mea la cel de al XVIII-lea Colocviu de Geomorfologie Italo-Român (ce a devenit, de la Reims în 2004, Italo-Franco-Belgo-Român), ce s-a ţinut la Gand în Belgia între 24-26 sept. 2006, mi-a prilejuit numeroase contacte cu geomorfologi din spaţiul francofon, atât cu personalităţi marcante cât şi cu tineri care se afirmă. După un scurt timp, am primit o scrisoare de la prof. Jean-Louis Ballais de la Universitatea din Aix-en-Province, pe care o prezint cititorilor Analelor Universităţii Spiru Haret – seria Geografie, cu acordul domniei sale:

Mon cher Adrian, Claude MARTIN et moi pensons qu'il existe une place, dans la littérature

géomorphologique, pour une bonne revue francophone. Il ne s'agit pas de concurrencer les revues partiellement en français qui existent déjà, mais de permettre une expression thématique aux géomorphologues qui publient actuellement dans des revues nationales, régionales et locales non spécialisées en géomorphologie, ce qui nuit parfois considérablement à leur diffusion. En clair, nous visons un rang B au niveau international.

Cette revue accepterait des articles sur tous les domaines de la géomorphologie, c'est à dire y compris des domaines comme la géomorphologie théorique ou la géomorphologie appliquée qui sont rarement représentés dans les grandes revues internationales trop souvent confinées à des monographies stéréotypées. C'est dire aussi que la forme pourra être plus libre et se distinguer du schéma : introduction-problématique-résultats-discussion que tendent à imposer les revues internationales, schéma qui, certes, facilite la lecture, mais enserre la pensée dans un moule uniforme qui ne saurait refléter la richesse de la pensée géomorphologique.

Il s'agirait d'une revue francophone, c'est à dire écrite par des francophones ou des géomorphologues désireux de s'exprimer en français, pour des francophones, sans cultiver la chimère d'un lectorat anglo-saxon, même s'il faudra, bien sûr, prévoir un abstract étoffé. Nous faisons le pari que les géomorphologues francophones d'Europe, d'Afrique, d'Amérique, d'Asie et d'Océanie ont une production scientifique suffisamment abondante et de bonne qualité selon les critères internationaux pour approvisionner une telle revue.

Sur la forme, nous proposons une revue entièrement en ligne, sans version sur papier. En effet, (presque) toutes les revues francophones ne survivent que grâce à des subventions et l'évolution du C.N.R.S. français, par exemple, montre qu'elles sont en sursit. Une mise en ligne est beaucoup moins onéreuse, une fois

∗ Universitatea Spiru Haret, Facultatea de Geografie, Bucureşti.

190

l'investissement initial effectué. La diffusion et la consultation des exemplaires sont évidemment infiniment plus commodes et rapides. Dans ces conditions, l'abonnement sera peu coûteux, condition indispensable à la diffusion dans les pays pauvres qui constituent la majorité des Etats francophones.

Les détails d'organisation seront précisés plus tard, si notre appel reçoit un écho favorable. Dans l'immédiat, je vous demande si notre proposition d'une nouvelle revue vous paraît utile et si vous accepteriez de faire partie du comité de lecture.

Bien amicalement, Jean-Louis Ballais Cunoscând tenacitatea prof. Jean-Louis Ballais şi tăria argumentelor acestui

demers şi având legături cu şcoala geomorfologică franceză încă din primii ani ai activităţii mele didactice (în anul 1967 am participat la lucrările Simpozionului Internaţional de Geomorfologie Aplicată ce a avut loc la Bucureşti – secretar al şedinţei de comunicări – , la Iaşi şi Cluj-Napoca), am înţeles importanţa demersului domniei sale şi necesitatea afirmării geomorfologiei româneşti şi în cadrul francofoniei, astfel că am răspuns:

Mon cher Jean-Louis, Je suis très honoré de votre propos de faire partie de comité de lecture et je

vous assure que je soutiendrai votre effort pour editer une revue francophone ecrite par les géomorphologues francophones d'Europe, d'Afrique, d'Amérique, d'Asie et d'Océanie. Comme j'ai compris, le plus urgente est la constitution du comité de lecture, nous pouvons donc attendre un peu pour avoir une liste des propositions d'articles.

Amicalement, Adrian Cioaca Mon cher Adrien Merci beaucoup pour votre soutien. Pouvez-vous me donner la liste de vos

collègues qui seraient intéressés à fournir des articles à notre revue et me dire si l'un d'entre eux accepterait également de faire partie du comité de lecture ?

Bien cordialement, Jean-Louis Ballais În urma acestui mesaj am lansat tuturor colegilor geomorfologi din

Bucureşti, Iaşi, Cluj-Napoca, Oradea şi Timişoara, apelul de a se înscrie pe lista solicitată, cu rugămintea de a disemina şi altor geomorfologi invitaţia. Am primit 32 de înscrieri şi am alcătuit o listă pe care am transmis-o prof. Ballais, inclusiv propunerea ca dintre aceştia, prof. Grigore Posea să facă parte din comitetul de lectori.

191

Mon cher Jean-Louis, Je te remercie pour la patience, en attendre mes propos. Enfin, je peux te

donner le nom du prof. Grigore Posea notre president d'honeur et fondateur du AGR. Il a la disponibilité de participer dans le comité de lecture (connait bien la langue francaise) et bien sur la calification indubitable: il a une longue expérience d'études de géomorphologie théorique et appliquée dans beaucoup des publications de prestige en Roumanie.

Dans les annees '64, il a fait à Paris (Sorbonne) des cycles de perfectionnement auprès des profs. J. Dresch et P. Birot. Pour la liste solicité, attend s'il te plait quelques jours. En final, je te prie de me faire parvenire par e-mail ou par un CD, votre article promis pour notre revue Annales de l’Université Spiru Haret série de Géographie nr. 10.

À bientôt Adrian

Mon cher Adrian, Merci beaucoup de ta rapide efficacité. Nous serons très honorés de compter

le professeur Grigore Posea dans notre comité de lecture. Comme je te l'ai indiqué, le plus urgent est la constitution du comité de lecture, nous pouvons donc attendre un peu pour avoir une liste de propositions d'articles.

Bien amicalement, Jean-Louis

A urmat o perioadă în care profesorii Claude Martin şi Jean-Louis Ballais au

demarat o serie de contacte în Franţa şi pe alte meridiane, încurajaţi şi de susţinerea noastră, în urma cărora au ajuns să întrunească peste 200 de aderenţi. Dar, aşa cum veţi vedea din următorul lor mesaj, au primit şi solicitări de aderare din partea altor geografi, care în Franţa au un orizont redus de a publica, astfel că pe lângă geomorfologi au fost cooptaţi climatologi, biogeografi, ceea ce i-a îndemnat pe iniţiatori să extindă demersul şi către ceilalţi geografi fizicieni:

Cher collègue, Le processus de création de la revue s'accélère après les contacts que j'ai

eu avec les promoteurs français d'une nouvelle revue de géographie physique en ligne et une nouvelle réunion de travail avec Claude Martin. Il apparaît ainsi que nous n'avons aucunement besoin de créer une association pour publier la revue, ce qui est une excellente nouvelle car la gestion d'une association selon la loi française de 1901 est lourde, surtout quand les membres en sont aussi éloignés que nous le sommes.

Il est tout à fait possible que la consultation soit entièrement gratuite, ce que nous souhaitons. Les textes seront en HTML, moins „lourd” que PDF, ce qui permettra de les télécharger plus vite dans le cas, fréquent, où les intéressés n'ont pas encore l'A.D.S.L.

Financièrement, cela représente une mise de fond initiale de 2 000 €, pour l'achat et l'organisation du site et, ensuite, un coût de l'ordre de 300 €/an, sommes

192

que Claude et moi devrions arriver à rassembler sans trop de difficultés, tant que nous serons dans notre unité C.N.R.S. (ce qui n'exclut pas la demande de subventions auprès du Ministère français de l'Education Nationale, auprès de l'Organisation Internationale de la Francophonie et de l'Union Géographique Internationale).

Pour le titre: avec l'accord de Charles Le Coeur, directeur du Laboratoire de géographie Physique „Pierre Birot”, qui a édité une revue qui portait ce nom, nous souhaitons reprendre „PhysioGéo”, peut-être en lui rajoutant quelque chose comme „Environnement” ou „Environnement spatial”; qu'en pensez-vous ?

Pour la structuration des responsables: après discussion avec Claude Martin, il nous est apparu nécessaire d'avoir trois groupes, outre le directeur de la publication (Claude Martin): comité de direction, comité de rédaction et comité de lecture. Le comité de direction (3 membres: Claude Martin, Abdellah Laouina, Jean-Louis Ballais) est chargé de la politique éditoriale et, surtout, d'intervenir pour éviter la surcharge de travail qui peut accabler un rédacteur (cf. ci-dessous) et donc désigner un autre rédacteur pour évaluer des articles (ceci dans le cas, probable, où plusieurs articles soumis simultanément portent sur les mêmes thèmes ou les mêmes espaces). Cette nécessité de décider, peu fréquente mais importante, suppose que les directeurs bénéficient d'une autorité inconstestable, c'est pourquoi nous avons demandé à Abdellah Laouina (professeur à l'Université Mohammed V à Rabat (Maroc)) de nous rejoindre. Le comité de rédaction est constitué des rédacteurs, chacun d'entre eux pouvant recevoir directement une proposition d'article par un auteur. Chaque rédacteur choisit deux évaluateurs au sein du comité de lecture, ou en dehors, en fonction du thème et de l'espace sur lequel porte l'article. J'espère que vous accepterez d'être l'un de ces rédacteurs.

Si tout se déroule bien, si les trois comités sont constitués, je ferai la première annonce publique le 11 mai lors de la réunion du Conseil du Groupe Français de Géomorphologie. Ensuite, nous enverrons une annonce avec appel à articles avant les congés d'été, l'objectif étant de publier le premier numéro au début de 2008, au plus tard.

Bien amicalement, Jean-Louis Ballais La această scrisoare, prof. Posea care este şi preşedinte de onoare şi membru

fondator al AGR, a susţinut această extindere exprimând următoarele opinii: Monsieur prof. Jean-Louis Ballais, J’ai reçu avec plaisir vos propos et commentaires en ce qui concerne le

projet d’une revue francophone de géographie physique, initiée par vous et votre collègue Claude Martin. À ça je vous présentes pointage mes opinions:

1. J’apprecie vos efforts pour créer une association qui edite la nouvelle revue de géographie physique et aussi pour obtenir les fonds nécessaires.

2. Je suis d’accord avec le titre „PhysioGéo”, en rajoutant „Environnement spatial”.

193

3. Je suis d’accord avec votre idée d'avoir trois groupes et avec leur componence: comité de direction (Claude Martin, Abdellah Laouina, Jean-Louis Ballais), comité de rédaction et comité de lecture.

4. J’accepte et je suis honoré de participer comme rédacteur, dans le deuxième comité.

5. Je propose deux évaluateurs roumains avec tradition dans l’esprit de la francophonie géographique: Irina Ungureanu de l’Université de Iassy (roum. Iaşi) et Adrian Cioacă, mon collegue de l’Université „Spiru Haret” de Bucarest, au sein du comité de lecture, en fonction du thème et de l'espace sur lequel porte l'article.

6. Si votre propos sur la participation des climatologues et biogéographes reste en vigueur, je viens de vous proposer aussi Maria Pătroescu, biogéographe à l’Université du Bucarest qui a participe â beaucoup des stages comme proffeseure invitée en France et dans des pays africaines francophones.

Ensuite, je vous souhaite que tous vos efforts se dérouleant bien et je vous assure que je suis pres de vous devant tous les obstacles

Cordialement, Prof. Grigore Posea În urma acestor schimburi de mesaje şi idei, revista noastră a exprimat un

sprijin nedisimulat geografiei francofone şi astfel, cu ocazia vizitei întreprinse de reprezentanta biroului de francofonie din România la sediul central al USH, am primit gratitudinea domniei sale în numele spiritului francofon pe care îl reprezintă în ţara noastră. În încheiere, adresez un apel, de astă dată tuturor geografilor fizicieni din România, de a participa cu acele contribuţii care se disting prin originalitate la această remarcabilă iniţiativă, iar cei care au această intenţie, de a ne comunica subiectul la sediul redacţiei AUSHG din Bucureşti, Bd. Timişoara, nr. 58, sect. 6, doamnei Raluca Popa, care va prelua toate aceste opţiuni.

PARTICIPAREA ROMÂNEASCĂ LA COLOCVIUL INTERNAŢIONAL

DE GEOMORFOLOGIE “OL’MAN RIVER” Gand, Belgia, 22-24 septembrie 2006

Desfăşurat sub egida Universităţii Het Pand din Gand, colocviul a fost

organizat de prof. dr. Morgan De Dapper şi prof. dr. Frank Vermeulen cu sprijinul I.A.G. (Asociaţia Internaţională a Geomorfologilor) – grupul de lucru în geo-arheologie şi a E.S.F. (Fundaţia Europeană de Ştiinţe) – COST Acţiunea A27 (grupul de lucru nr. 3). Acest workshop bilateral ce a debutat în 1996 la Cluj-Napoca, a fost începutul unei fructuoase colaborări între Asociaţia Geomorfologilor din România şi Asociaţia Italiană de Geografie Fizică şi Geomorfologie. Ulterior, la acesta au aderat oficial asociaţiile geomorfologilor din Franţa (Groupe Français de Géomorphologie) şi Belgia (Belgian Association of Geomorphologists), cărora, în timp, li s-au adăugat şi alţi geomorfologi. Astfel, la acest din urmă colocviu au participat geomorfologi şi arheologi din numeroase ţări ale Europei (21 state), Africii (Maroc) şi chiar din America de Sud (Argentina, Brazilia).

Geomorfologii din România au fost prezenţi cu două comunicări (The role of the alluvial plains of Olt River in the emergence and evolution of human settlements in the depressions of Braşov and Făgăraş – The Brasov county, Romania, A. Cioacă, M. Dinu şi Some aspects regarding he evolution of the floodplains of Transylvanian rivers and its influence upon the conservation of the cultural resources, V. Surdeanu, D. Gotiu, I.A. Irimus, D. Petrea) şi cinci postere (The Romanian Plain, a Danube alluvial plain where the river disscovers the history, A. Cioacă; Importance des déséquilibres morpho-hydrologiques pour les sites archéologiques. Etude de cas dans la Plaine Roumaine, F. Grecu, L. Comănescu, G. Ioana-Toroimac, R. Dobre, E. Cârciumaru; Importance des déséquilibres morpho-hydrologiques pour les sites archéologiques Etude de cas dans la valee du Dunăre, F. Grecu, L. Comănescu, R. Dobre, C. Ghiţă, G. Ioana-Toroimac, M. Vişan; Reconstitution des paléo-paysages Transylvains á partir des Routes et des castres romains de la Dacie Supérieure, I.A. Irimuş, V. Surdeanu, D. Petrea, F. Fodoreanu, D. Gotiu; L’évolution pendant le Quaternaire de la Plaine de Criş, N. Josan). Menţionez că dintre geomorfologii români prof. Nicolae Josan şi prof. Florina Grecu au condus secţiunile 3 şi 5 de comunicări ale colocviului.

Cunoaşterea reliefului de coastă din Flandra, modificat de activităţile umane a fost prilejuită de aplicaţia de teren ce a urmat Colocviului Internaţional de Geomorfologie, în ţinuturile afectate de transgresiunea flandriană. Aspectele geo-arheologice ale acestei câmpii sunt sintetizate în profilul geomorfologic generalizat de la fig. 1. În încheierea aplicaţiei de teren, toţi participanţii au participat la o masă rotundă cu caracter concluziv chiar în complexul de situri arheologice „Teen Duinen”.

Fig. 1. Profil geomorfologic generalizat prin Polderul Moeren (prelucrare după De Ceunynck, 1984): JD, dune recente (după sec. al XI-lea); JS, plaja recentă formată din sedimente marine; D, argile din transgresiunea Dunkerque; OD1, dune din epoca fierului (De Panne); OD2, dune vechi (Adinkerke, 3000 ani î.Ch.); OS, sedimente vechi de plajă activă; X, sedimente haotice; V, turbă; alte sedimente (M, marine; W, de maree; B, de apă dulce; P, Pleistocene; T, Terţiare - Eocene).

194

195

VIAŢA ŞTIINŢIFICĂ

♦ A şaptea sesiune anuală de comunicări a Facultăţii de Geografie din cadrul Universităţii Spiru Haret, 6 mai 2006

Facultatea de Geografie a Universităţii Spiru Haret a organizat în data de

6 mai 2006, la sediul său din Complexul Sportiv Naţional (Parcul Tineretului, sector 4), A şaptea sesiune anuală de comunicări ştiinţifice. Comitetul de organizare a fost alcătuit din prof. univ. dr. doc. Grigore Posea, prof. univ. dr. Ion Zăvoianu, prof. univ. dr. Adrian Cioacă, prof. univ. dr. Vasile Glăvan, prof. univ. dr. Ion Iordan, conf. univ. dr. Liliana Guran, lector univ. dr. Mădălina Andrei, asist. univ. drd. Marilena Dragomir, cartograf Raluca Nicolae, laborant Ana Baralia, bibliotecar Angelica Chirica.

Sesiunea a avut un program complex, în cadrul căruia s-au susţinut comunicări ştiinţifice pe cinci secţiuni: geomorfologie-pedologie, hidrologie, climatologie-geografia mediului, geografie umană şi economică I, geografie umană şi economică II.

La şedinţe au participat 80 de specialişti, mai mult de jumătate dintre aceştia fiind invitaţi de la alte instituţii de profil din Bucureşti şi din ţară (Universitatea din Bucureşti, Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, Universitatea Româno- Americană din Bucureşti, Universitatea Valahia din Târgovişte, Universitatea „Ştefan cel Mare“ din Suceava, Institutul de Geografie al Academiei Române) dar şi de la diverse alte instituţii interesate în colaborarea cu specialiştii din domeniul geografiei (Institutul de Speologie „Emil Racoviţă“ din Bucureşti, Institutul de Geodinamică al Academiei Române Sabba S. Ştefănescu, Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărirea Apelor Bucureşti, Agenţia Naţională Apele Române, D.A. Dobrogea-Litoral, Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Pedologie, Agrochimie şi Protecţia Mediului, Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară, Bucureşti, Oficiul Judeţean pentru Studii Pedologice şi Agrochimice, Brăila, A.N.M. – Serviciul Meteorologic Râmnicu Vâlcea, I.C.D.P, Piteşti, Mărăcineni, Staţia meteorologică Suceava, diverse şcoli şi licee etc.).

Subiectele prezentate au acoperit o gamă foarte variată de probleme din toate domeniile de interes ale geografiei şi nu numai (meteorologie, climatologie, riscuri naturale şi percepţia acestora, pedologie, hidrologie, geografie umană şi economică, geografia turismului, protecţia mediului înconjurător).

O parte dintre materialele prezentate la a şaptea sesiune anuală de comunicări ştiinţifice a Facultăţii de Geografie a Universităţii Spiru Haret sunt publicate în prezentul volum.

Asist. univ. drd. Marilena DRAGOMIR

196

197

TEZE DE DOCTORAT

♦ MĂDĂLINA TEODORA ANDREI (2006), Valea Dunării între Giurgiu şi Brăila – studiu de geografie umană şi economică, susţinută în şedinţă publică în cadrul Facultăţii de Geografie a Universităţii din Bucureşti.

Teza de doctorat a avut un plan coerent, fiind concepută pe 8 capitole, tratate cu meticulozitate, abordând totalitatea proceselor, fenomenelor demografice şi economice, ce caracterizează spaţiul dunărean dintre Giurgiu şi Brăila. Întrucât pentru valea Dunării au existat numeroase studii în perioada anterioară, în cadrul acestei lucrări s-a studiat cu precădere intervalul de timp ce urmează anului 1989, deoarece perioada postdecembristă a adus multiple mutaţii pe plan economic, cu implicaţii numeroase pe plan socio-demografic.

În primul capitol se arată importanţa fluviului în cadrul teritoriului României şi pentru poporul român. S-a insistat asupra Dunării, ca axă şi element al spaţiului carpato-dunăreano-pontic, spaţiu al formării şi existenţei permanente şi continue a poporului român. Urmează în capitolul următor prezentarea contribuţiilor geografice la cunoaşterea văii Dunării româneşti din sectorul Giurgiu – Brăila. Gradul de umanizare al văii Dunării, în sectorul studiat, constituie subiectul celui de al treilea capitol pentru ca aşezările rurale, ca realităţi ale permanenţei populării în spaţiul dunărean Giurgiu – Brăila, să fie abordate în capitolul următor. În cadrul celui de-al cincilea capitol se evidenţiază continuităţile urbane în spaţiul dunărean dintre Giurgiu şi Brăila. Cel de-al şaselea capitol aduce în analiză structurile economice de bază în spaţiul studiat (agricultura, industria şi transporturile). Turismul constituie conţinutul celui de-al şaptelea capitol al lucrării. Ultimul capitol abordează analiza calităţii mediului în sectorul dunărean Giurgiu – Brăila.

Teza a totalizat 383 pagini, 79 figuri, 53 fotografii, 10 tabele şi trei anexe. Per ansamblu, domnişoara Mădălina Teodora Andrei a realizat o lucrare de

geografie umană şi economică cu un grad însemnat de originalitate, importantă din punct de vedere teoretic şi metodologic. Totodată, lucrarea este prezentată într-un stil academic, modern utilizând o terminologie de specialitate corectă şi adecvată. Trebuie remarcată perseverenţa, puterea de muncă şi tenacitatea cu care domnişoara Mădălina Teodora Andrei şi-a îndeplinit scopul propus.

În finalul şedinţei, comisia a votat în unanimitate acordarea titlului de doctor în geografie cu menţiunea Cum laude domnişoarei Mădălina Teodora Andrei.

Asist. univ drd. Marilena DRAGOMIR

198

♦ MIHAELA FRASINEANU (2006), Fenomene geografice de risc în zona Carpaţilor Curburii, susţinută în şedinţă publică la Facultatea de Geografie din cadrul Universităţii din Bucureşti.

Realizată sub coordonarea doamnei prof. univ. dr. Valeria Velcea, lucrarea a fost analizată de o comisie formată din prof. univ. dr. Octavia Bogdan, prof. univ. dr. Ion Marin şi prof. univ. dr. Ion Zăvoianu, toate referatele întocmite apreciind cu foarte bine contribuţiile autoarei.

Întregul volum informaţional cu rezultatele cercetării de teren şi ale documentării bibliografice este extins pe 419 pagini în care sunt incluse 136 figuri, 113 tabele, 112 imagini foto şi peste 150 titluri bibliografice.

Lucrarea este structurată în trei părţi care au în vedere problemele de ordin general, analiza elementelor peisajului geografic şi fenomenele geografice de risc şi dezvoltarea durabilă. Prima parte extinsă numai pe 25 pagini include poziţia geografică, limitele şi regionarea geografică a Carpaţilor Curburii.

În cea de-a doua parte, extinsă pe 230 pagini se au în vedere unităţile de relief, ca bază a celor de peisaj, scoţând în evidenţă o serie de caracteristici cantitative, ca densitatea şi adâncimea fragmentării, declivitatea şi expoziţia versanţilor. O atenţie deosebită acordă condiţiilor climatice, celor hidrologice cu accent pe apele de suprafaţă şi pe cele subterane.

Vorbind despre covorul vegetal şi soluri ca elemente ale peisajului pune accent pe rolul hidrologic al pădurii şi al solurilor cu aplicaţie la bazinul hidrografic Bâsca Rozilei. Covorul de soluri este foarte bine prezentat pornind de la factorii pedogenetici specifici la caracterizarea învelişului de sol din întregul areal cu aplicaţie la Bâsca Rozilei. Etajarea peisajului este privită ca o sinteză a proceselor şi fenomenelor geografice cu reliefarea proceselor geomorfologice specifice principalelor etaje de peisaj.

Cea de-a treia parte a lucrării are în vedere în primul rând riscurile de mediu în cadrul Carpaţilor de Curbură. Riscurile şi hazardele climatice sunt prezentate pe perioadele rece şi caldă ale anului, după care se dezbate monitorizarea riscurilor şi regionarea fenomenelor climatice de risc.

Lucrarea se încheie cu un capitol dedicat dezvoltării durabile, evidenţiind diagnoza modului de organizare a sistemului teritorial din spaţiul analizat şi prognozei geografice ca element de bază al unei dezvoltări viitoare corespunzătoare.

Prin modul cum s-a documentat, cum a analizat, folosit şi integrat rezultatele cercetărilor de teren, prin stilul clar şi concis, candidata s-a dovedit a fi un bun cercetător al spaţiului geografic al Carpaţilor Curburii. Prin modul cum a realizat problematica cu care s-a confruntat, prin nota de originalitate şi de inedit, doamna lector Mihaela Frăsineanu a dovedit că merită pe deplin titlul de doctor în geografie pentru care a candidat, comisia acordându-i în unanimitate şi distincţia magna cum laude.

Prof. univ. dr. Ion ZĂVOIANU

199

♦ DRAGOŞ FRĂSINEANU (2006), Influenţa factorilor fizico-geografici asupra aşezărilor dintre Buzău şi Slănic în sectorul subcarpatic, susţinută în şedinţă publică la Facultatea de Geografie din cadrul Universităţii din Bucureşti.

O altă teză de doctorat, susţinută la aceeaşi dată în aula George Vâlsan a

Facultăţii de Geografie a Universităţii Bucureşti, a fost cea elaborată de către dl. lect. univ. Dragoş FRĂSINEANU din cadrul facultăţii de Relaţii Internaţionale şi Studii Europene a Universităţii Spiru Haret. Ea a reprezentat o lucrare de geografie complexă, în care deşi mediului geografic i se acordă o poziţie de prim plan, are ca ţintă geografia socio-umană, raporturile om-mediu şi se exprimă concluziv ca un studiu de dezvoltare durabilă al spaţiului colinar şi depresionar dintre Buzău şi Slănic, al Subcarpaţilor Buzăului.

Succesiunea celor treisprezece capitole riguros ordonate, este, în fond, o radiografie a geosistemului subcarpatic buzoian, o disecare a acestuia, din care se detaşează componente şi elemente, corelaţii, autoselectarea, alternarea permanentă între particular şi general şi direcţiile de dezvoltare. Spre edificare, am selectat capitolul 4, Relieful – factor dinamic cu influenţă complexă majoră asupra aşezărilor, în care relieful nu este văzut ca o simplă componentă de mediu sau ca simplu suport al activităţilor umane, ci ca factor determinant în modelarea geosistemului regional analizat. Astfel, altitudinal, relieful impune densitatea satelor dar şi tipul acestora: între 100 şi 300 m predomină satul poligonal, adunat în vatră şi răsfirat la extremităţi, dar mare; între 300 şi 500 m satul răsfirat şi risipit, iar la peste 500 m creşte şi ecartul altitudinal al fiecărui sat. De asemenea, văile, în opinia multor geografi dar şi a autorului, reprezintă axe de convergenţă habitogenă, peste 80% din sate fiind concentrate în lungul acestora. Un alt exemplu sugestiv este şi cel de al 6-lea capitol, în cadrul căruia Influenţa fenomenelor hidrologice extreme asupra aşezărilor, tratează pe larg viiturile şi secarea râurilor (acest din urmă fenomen doar pe râurile autohtone), analizând situaţiile din anii 1975 şi 2005. De asemenea, capitolul se ocupă de identificarea celor 3 tipuri de sate în raport cu artera hidrologică: integrate, neintegrate şi mai ales originalitatea satelor dublete (faţă în faţă, despărţite de râu).

Sinteza Favorabilităţi, restrictivităţi şi dezvoltarea durabilă realizată în ultimul capitol al lucrări, este detaliată prin progresii, regresii şi exigenţe, care sunt considerate atribute ale dezvoltării durabile către care trebuie să tindă orice studiu geografic. Subliniem faptul că prelucrarea computerizată a datelor a fost însoţită de o exprimare grafică realizată prin mijloace GIS.

Comisia de doctorat alcătuită din: conf. dr. Iuliana Pătru, preşedinte, prof. dr. doc. Gr. Posea, îndrumător, prof. dr. Ion Iordan, cercet. şt. gr.I dr. Lucian Badea şi prof. dr. Florina Grecu a acordat în unanimitate titlul de doctor în geografie cu calificativul foarte bine şi distincţia magna cum laude.

Sperăm ca această lucrare, caracterizată printr-un stil atrăgător al textului şi materialului cartografic, un veritabil pas înainte în analiza geografică, să vadă cât mai curând lumina tiparului.

Prof. dr. Adrian CIOACĂ

200 200

201

RECENZII

♦ ALEXANDRU UNGUREANU, IONEL MUNTELE (2006), Geografia populaţiei, Editura Libris, Iaşi, 316 pag., 66 figuri (hărţi, grafice, schiţe), 32 tabele.

Apariţia acestui studiu de excepţie în peisajul literaturii geografice româneşti

ne-a îndemnat să ne aplecăm cu atenţie asupra lui, să reflectăm asupra concepţiei şi structurii sale, spre a înţelege prin ce se distinge faţă de alte lucrări elaborate în ultimii ani, cu o titulatură similară. Ne aflăm de această dată în faţa unei lucrări de geografie a populaţiei care abordează cauzal indicatorii demografici, nu numai teritorial, în adevăratul sens geografic al repartiţiei populaţiei. Niciun studiu geografic al populaţiei nu poate face abstracţie de analiza demografică, căci în perspectiva pe care o impune spaţiul şi timpul, aceasta este singurul temei al aprecierii ei evolutive.

Primul capitol, Introducere în studiul geografiei populaţiei este definitoriu pentru intenţiile autorilor de a elabora un studiu cu caracter interdisciplinar, pe care îndrăznim a-l numi chiar o consecinţă a abordării teoretice, nu numai istorice, a evoluţiei curentelor de gândire. Remarcăm dintre acestea accentul pus pe aria de interferenţă şi pe corelarea permanentă dintre dinamica, repartiţia, structura şi mobilitatea populaţiei. Raporturile dintre populaţie şi complexul spaţio-temporal constituie o altă problemă majoră a geografiei populaţiei, pe care autorii o abordează plecând de la două caracteristici esenţiale: fluiditatea şi dinamica populaţiilor. Aceste fundamente metodologice se regăsesc în toate celelalte capitole ale studiului, exemplificând mai bine corelarea permanentă dintre cei patru parametri esenţiali de care am amintit mai sus, expuşi de altfel în cele patru capitole ulterioare.

Astfel, cel de-al doilea capitol, Dinamica populaţiei, reuşeşte nu numai să analizeze acest aspect cuantificabil, dar să-l şi urmărească în evoluţia sa istorică cu toate aproximaţiile mai mult sau mai puţin subiective. Chiar noţiunea de populare, este abordată geografic: adică atât ca ocupare a unui teritoriu fie el liber sau nu, cât şi ca formă de ocupare de către o populaţie. Prognozele analizate şi discutate în partea finală a acestui capitol pornesc nu numai de la o trecere în revistă a opiniilor specialiştilor, ci şi de la analize pertinente şi diversificate în teritoriu de la scara globală la cea regională. Menţionăm, în ce ne priveşte, că evoluţia din ultimii ani a soldului populaţiei din România nu este numai o rezultantă a creşterii alarmante a mortalităţii pe fondul scăderii generale a natalităţii, ci şi conjunctura regională (fostele ţări cu economie centralizat-planificată din estul Europei: Bulgaria, România, Moldova şi Ucraina) a excedentului emigraţiei.

Repartiţia geografică a populaţie, face obiectul celui de-al treilea capitol al studiului. Pornind de la indicatorul clasic, densitatea, autorii consideră binevenite şi metodele moderne de utilizare a indicatorilor, grupate în valori medii centrale, indicatori de concentraţie, de disipaţie, indicatori de variaţie a distribuţiei spaţiale. Este deosebit de utilă procesului de învăţământ corelaţia dintre suprafaţă

202

şi densitate, aşa cum este expusă aici, dar cu precădere, specificaţia acelor state cu areale de 10-25.000 km2, ce au o densitate medie mai redusă, în general teritorii insulare (Vanuatu, Falkland, Noua Caledonie) sau în bună parte din cauza creşterii târzii a numărului de locuitori (Israel, Gambia, Swaziland).

Cel de al 4-lea capitol, mult mai extins, analizează după 7 criterii structura populaţiei. Dintre acestea, câteva structuri geo-demografice ocupă un loc important în studiul geografic al populaţiei: structura rasială, structura socioculturaIă, structura sociodemografică, structura socioeconomică. Deoarece prima dintre ele este considerată de autori „mai greu de clasificat şi mai discutabilă” iar ultimele două sunt uzuale pentru toţi geografii umanişti, ne oprim în prezentarea de faţă asupra criteriului structurii etno-lingvistice a populaţiei. Autorii, prin investigaţia unei documentaţii de o mare întindere cultural-conceptuală, fac dovada unui excelent bagaj de cunoştinţe, un nivel cultural de excepţie. Stabilirea unei clasificări etno-lingvistice a populaţiei Globului este nu numai o întreprindere foarte dificilă ce a generat o mare varietate de opinii, dar reflectă cum nu se poate mai explicit calificarea autorilor pentru o tratare excelentă a acestei clasificări.

În final, capitolul 5, destinat analizei mobilităţii teritoriale a populaţiei, porneşte de la ideea conceptuală expusă încă de la început (cap. l), a rolului acestei particularităţi definitorii a geografiei populaţiei. Tocmai de aceea, autorii acordă o importanţă majoră marii diversităţi a motivaţiei mobilităţii umane, grupând cauzele în multe categorii: economice, sociale, demografice, politice, psiho-sociale, rasial-naţional-confesionale, educaţionale, recreativ-culturale, ecologice (numite de autori naturale). Subliniem şi aici aportul „geografic” al autorilor în stabilirea acestor grupări aparent numai teoretice, acordând oscilaţiilor climatice un rol important. În fine, celelalte două subcapitole din final, tipologia mobilităţii spaţiale a populaţiei şi particularităţile migraţiilor interne şi internaţionale în perioadele modernă şi contemporană, întregesc acest studiu.

Lucrarea este amplă prin domeniile abordate, dar sintetică prin metodologia studiului geografic al populaţiei. Nu în ultimul rând, remarcăm o grafică de excepţie şi în mare parte originală, în prezentarea unei informaţii statistice de ultim moment. Calităţile acestor materiale grafice sunt rezultatul unui principiu esenţial enunţat de autori: cu cât este mai simplă o hartă, cu atât ea câştigă în claritate şi calitate explicativă. Astfel, această lucrare, ce se adresează unui public larg, dar instruit, nu trebuie să lipsească din biblioteca oricărui geograf, nu numai socio-economist, căci pe lângă un text dens, dispune de o bogată şi diversă exprimare grafică. De aceea, apreciem că remarcile expuse încă de la început, îşi găsesc pe deplin justificarea în paginile cărţii, ceea ce ne permite să o recomandăm cu căldură tuturor geografilor.

Prof dr. doc. Grigore POSEA, Prof dr. Adrian CIOACĂ

203

♦ VASILE GLĂVAN (2006), Potenţialul turistic şi valorificarea lui, Editura Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti, 175 pag.

Autorul, profesor universitar la Facultatea de Geografie dar şi un reputat

cercetător în domeniul turistic, deţine un vast bagaj de informaţii pe care îl împărtăşeşte cu pasiune şi profesionalism fiecăruia dintre studenţii şi colegii geografi.

În acest context se înscrie şi lucrarea de faţă, o amplă analiză asupra potenţialului turistic şi a valorificării sale la nivel mondial şi regional. Justificarea este dată de faptul că turismul, sub toate formele sale, se desfăşoară în mediul geografic şi este determinat sau influenţat de fiecare sau numai de unele dintre componentele geografice naturale, economice şi sociale. Unele dintre acestea sunt considerate ca „suport” sau „materie primă” pentru activităţile turistice şi ca resurse epuizabile în contextul dezvoltării durabile, aşa cum bine precizează autorul.

După o scurtă precizare a definiţiilor şi conceptelor folosite în studierea potenţialului turistic, cursul continuă cu o analiză structurală a potenţialului turistic natural şi antropic, fiecare dintre componentele acestora determinând apariţia unor produse turistice sau forme de turism (montan, cură balneară, cultural şi religios, de afaceri şi reuniuni etc.).

Alături de această analiză, autorul face şi o a doua, asupra categoriilor de potenţial turistic care se regăsesc în activitatea turistică: montan, balnear, de litoral, al ariilor deşertice sau protejate, al spaţiilor urbane şi rurale etc.

Finalitatea practică a fost accentuată de precizarea posibilităţilor şi a stadiului de valorificare a categoriilor de potenţial în destinaţiile cele mai importante de pe glob şi interesante pentru turiştii potenţiali ai României.

Pentru o mai bună înţelegere a noţiunilor şi a termenilor întâlniţi pe tot parcursul lucrării, în final este prezentat un glosar de termeni turistici general utilizaţi (50 termeni), aceştia completând cele 16 hărţi, 6 scheme grafice şi 2 tabele.

Prin conţinutul şi structurarea sa, cursul poate fi recomandat cu toată căldura învăţământului liceal, universitar şi postuniversitar, altor categorii de specialişti din turism, dar şi publicului larg interesat de o cultură turistică, constituindu-se într-un model în acest domeniu.

Lector univ. dr. Mihaela FRĂSINEANU

204

♦ FLORIN VARTOLOMEI, CORNELIU RÂCLEA (2006), Arii naturale protejate şi monumente ale naturii din judeţul Vaslui, Editura MondoRo, Bucureşti, 127 pg., 44 tabele, 2 anexe, 44 referinţe bibliografice.

Autorii acestei lucrări, de formaţie geografi, se dovedesc preocupaţi şi de

problema ariilor protejate din judeţul Vaslui. Prezenta lucrare se axează pe cercetări bibliografice şi de teren, aducând în prim plan datele semnificative ale componentelor mediului geografic.

Lucrarea de faţă este structurată în 6 capitole, fiecare având rolul de a face o prezentare de specialitate a tuturor elementelor definitorii în păstrarea bio-diversităţii vasluiene. Cele mai extinse abordări se referă la geologie, relief, climă, calitatea actuală a mediului înconjurător. Nu lipsesc nici informaţii legate de aspec-te demografice, economice care determină şi presiunea umană în teritoriul analizat.

În primele capitole, un loc aparte îl deţine studierea biodiversităţii cu identificarea şi prezentarea habitatelor naturale de unde a rezultat şi necesitatea de a se asigura protejarea unor specii de floră şi faună prin reţeaua de arii protejate. Interesante sunt detaliile oferite asupra speciilor de floră şi faună sălbatică ameninţate cu dispariţia în viitorul apropiat.

Capitolul patru ne pune în temă cu starea pădurilor în condiţiile în care judeţul deţine un spaţiu forestier redus, având zone cu deficit de vegetaţie, dominante fiind speciile de foioase. Fondul forestier este abordat în detaliu sub aspect cantitativ şi calitativ. Capitolul cinci al lucrării pune în lumină tipurile şi valoarea ariilor protejate. Fiecare rezervaţie este prezentată prin coordonate, aşezarea geografică, unitatea administrativă, condiţii naturale prezente şi speciile puse sub protecţie.

Capitolul şase are meritul de a pune în evidenţă şi monumentele naturii şi arborii seculari. Există 9 asemenea obiective, dominate de stejar, plop, tei, la care se mai adaugă un areal de luncă umedă din Valea Prutului.

Ultimul capitol include şi o serie de monumente istorice, arhitecturale, artistice, încercând să surprindă legătura dintre resursele naturale şi cele antropice. Astfel, sunt enumerate edificiile religioase şi civile, siturile arheologice care s-au păstrat de-a lungul veacurilor în acest judeţ.

Autorii mai includ fişele de rezervaţie prin care sunt redate limitele, localizarea strictă, descrierea suprafeţelor şi administratorii legali care răspund de gestionarea şi protecţia acestora. În plus, prin intermediul anexelor sunt redate detalii referitoare la parcuri, tipurile de poluare, existenţa utilităţilor publice.

Lucrarea are un vădit caracter de cercetare teoretică şi practică care respectă metodologia specifică cercetării geografice. Autorii nu pierd din vedere sublinierea particularităţilor mediului natural şi îndeosebi a ariilor naturale protejate.

Bogat ilustrată, cu numeroase tabele, grafice, fotografii şi hărţi, această lucrare se dovedeşte a fi utilă nu numai geografilor, dar şi ecologilor, celor implicaţi în păstrarea calităţii mediului înconjurător din acest judeţ. Ea se poate constitui ca model în prezentarea ariilor naturale protejate şi în alte judeţe ale ţării. Prin urmare este o analiză care face cinste autorilor şi cercetării din geografia românească.

Conf. univ. dr. Simon TAMARA

205

♦ ANCA-LUIZA STĂNILĂ (2006), Biogeografie, Editura Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti, 254 pg., 144 fig., 43 referinţe bibliografice.

Autoarea acestei lucrări prezintă problematica legată de elementele de

Biogeografie din sfera de formare profesională a studenţilor geografi. Această lucrare prezintă o sinteză a cunoştinţelor din domeniul Biogeografiei, sub forma unui curs de specialitate obligatoriu pentru studenţii geografi din anii I şi II de studiu din cadrul Facultăţii de Geografie şi de interes pentru publicul larg.

Lucrarea de faţă este structurată pe 8 capitole, planul general al lucrării urmăreşte abordarea sintetică a elementelor care definesc o ramură a ştiinţelor geografice, punându-se accent în primele capitole pe elementele teoretice. Toate capitolele sunt bogat ilustrate cu figuri reprezentative ale conţinutului prezentat.

În primele 5 capitole sunt tratate în detaliu aspectele metodologice ale acestei ramuri din cadrul ştiinţelor geografice, fiind analizate pe rând şi cu explicaţii la îndemâna studenţilor geografi, elementele teoretice, sfera de noţiuni cu care operează această ştiinţă, este prezentat clar obiectul de studiu, relaţiile Biogeografiei cu alte ştiinţe, precum şi ramurile Biogeografiei.

În capitolul trei sunt prezentate elementele de corologie, punându-se accent pe ceea ce înseamnă arealul biogeografic şi categoriile acestuia şi pe modurile de răspândire (diseminare) a organismelor. Acest capitol deosebit de interesant este ilustrat expresiv cu hărţi care evidenţiază şi ajută la fixarea mai uşoară şi temeinic a noţiunilor prezentate pentru studenţii geografi. O analiză specială este cea din capitolul patru în care sunt tratate elementele de ecologie, sub-împărţite în factori abiotici şi factori biotici. În capitolul cinci elementele de biocenologie sunt prezentate sintetic, fiind explicate pe înţelesul atât al specialiştilor cât şi al publicului larg, noţiunile de bază: fitocenoză, zoocenoză, biocenoză şi ecosistem. În capitolele şase şi şapte sunt prezentate, incluzând o bogată ilustraţie, lucru care şi caracterizează întreaga lucrare, aspectele regionale ale Biogeografiei.

Cele trei domenii de viaţă ale Terrei (acvatic, terestru şi subteran) sunt prezentate în capitolul şase. O analiză mai detaliată se referă la domeniul terestru, unde studenţii sunt informaţi detaliat şi la un nivel profesionist în ceea ce privesc: vegetaţia şi fauna din zonele de tundră (cu sub-tipurile acesteia), vegetaţia şi fauna din zonele aride, savanele, stepele şi pădurile (pe tipuri). De o deosebită importanţă în formarea studenţilor geografi este materialul din capitolul şase referitor la regiunile biogeografice ale Globului.

Ultimul capitol prezintă o serie succintă de informaţii despre biogeografia României, cu analiza zonelor şi etajelor de vegetaţie, precum şi vegetaţia intrazonală şi azonală. De asemenea, este prezentată o regionare biogeografică a României. Această lucrare se dovedeşte a fi utilă nu numai geografilor, dar şi tuturor celor interesaţi de ştiinţele naturale, fiind bogat ilustrată, cu numeroase grafice, fotografii şi hărţi, redactată într-un limbaj accesibil în general chiar şi publicului larg.

Lect. univ. drd. Florin VARTOLOMEI

206

♦ TAMARA SIMON (2006), Amenajarea turistică a teritoriului, Editura Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti, 238 pagini, 8 tabele, 11 figuri, 106 referinţe bibliografice.

Lucrarea de faţă deţine o importanţă teoretică şi practică, fiind elaborată de

conf. univ. dr. Tamara Simon, care are o bogată experienţă în domeniul abordării unor probleme ale turismului românesc şi mondial, de aproape două decenii.

Autoarea se bazează pe date şi informaţii rezultate din parcurgerea unei variate documentaţii bibliografice actuale şi pe experienţe acumulate din teren. Comparativ cu alte lucrări de aceiaşi factură, în cele şase capitole ale lucrării sunt abordate aspecte esenţiale ale amenajării generale şi turistice a teritoriului, pornind de la contextul cerinţelor internaţionale şi europene şi ajungând la cele existente la nivel naţional.

În primele două capitole, lucrarea tratează influenţele economiei globalizate asupra amenajărilor generale şi turistice, explică interdependenţa dintre economia turismului şi toate tipurile de amenajare a unui spaţiu geografic. Următoarele două capitole fac referire la unele considerente teoretice, legate de definirea conceptului de amenajare turistică, principii şi metode de acţiune, reglementări şi norme juridice, tendinţe europene în probleme de amenajare şi urbanism.

Ultimele două capitole aduc în prim plan tipologia amenajărilor turistice în funcţie de principalele resurse şi forme de turism existente, cu prezentarea unor indicatori specifici acestui domeniu. În final, se face şi o abordare a relaţie dintre calitatea mediului înconjurător, existenţa unor hazarde naturale şi antropice şi limitele amenajării turistice. Calitatea mediului înconjurător determină şi valoare calitativă şi cantitativă a resurselor turistice.

Autoarea a realizat, de fapt, o cercetare complexă asupra a tot ceea ce înseamnă amenajarea turistică a teritoriului, punând în evidenţă atât elementele cu caracter general, cât şi pe cele specifice turismului. Pentru multe resurse naturale şi antropice, valenţa turistică poate fi dată tocmai de dotările şi amenajările care se fac pentru a atrage turiştii şi a dezvolta economia locală. Întreaga lucrare respectă metodologia specifică cercetării ştiinţifice, cu accentuarea aspectelor teoretice şi practice, având un stil atractiv, coerent şi convingător.

Din parcurgerea atentă a întregii lucrări se poate concluziona că aceasta are un caracter original şi complet, putând fi considerat un important instrument de lucru pentru cei care doresc să cunoască mai multe despre amenajarea turistică a teritoriului. Ea devine un reper valoros pentru practica cotidiană în turism şi pentru literatura de specialitate din acest domeniu.

Lector univ. dr. Mădălina Teodora ANDREI

207

♦ LILIANA GURAN-NICA, MARILENA DRAGOMIR (2006), Geografie umană generală, Editura Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti, 320 pagini, 23 tabele, 63 figuri şi 2 hărţi ataşate, 87 referinţe bibliografice.

O nouă apariţie în literatura de specialitate ne atrage atenţia prin

originalitatea abordării problematicii de geografie umană, în care cele două autoare reuşesc să dezbată structurile şi ramurile acestei ştiinţe într-un mod concret, clar şi uşor de urmărit de către studenţi, dar şi de alte persoane interesate.

Lucrarea este structurată în patru mari capitole: Cadrul general al dezvoltări activităţilor umane pe Glob, Populaţia şi aşezările Terrei, Elemente de geografie socială şi culturală, Elemente de geografie economică, care analizează din punct de vedere teoretic şi practic problemele de geografie umană generală.

Primul capitol se referă, în principal, la partea teoretică a geografiei umane, în cadrul său se studiază locul geografiei umane în sistemul global al ştiinţelor, relaţia dintre sistemul socio-economic mondial şi sistemul teritorial, teorii şi factori de localizare (se îmbină în mod armonios teoria sistemică cu aceea spaţială, analizându-se legătura dintre localizarea geografică a activităţilor şi gândirea economică spaţială, noile teorii economice, dar şi factorii de localizare a activităţilor economice), cadrul geopolitic al dezvoltării activităţilor umane – harta politică a lumii, mediul geografic şi resursele sale.

În cadrul celui de-al doilea capitol se remarcă analizarea caracterului tridimensional al prezenţei omului în sistemul teritorial şi elementele teoretice legate de aşezările umane, dar şi problemele geodemografice şi ale aşezărilor rurale şi urbane.

Un plus de noutate este adus de cel de-al treilea capitol, în care se dezbat elementele de geografie socială şi culturală. Lucrarea de faţă se diferenţiază de celelalte lucrări de geografie umană şi economică, întrucât este prima care introduce un capitol de acest gen, în care sunt analizate sistemul social-cultural ca element component al sistemului geografic, structurile de bază ale sistemului social, spaţiul geografic şi civilizaţia, mobilitatea geografică a populaţiei şi spaţiul social, problemele actuale ale geografiei culturale.

Ultimul capitol studiază cele trei mari sectoare de activitate economică, insistându-se asupra dezvoltării activităţilor agricole pe Glob, industriei şi dezvoltării sale teritoriale, caracteristicilor activităţilor de servicii (transporturile şi căile de comunicaţii, schimburile economice internaţionale şi investiţiile străine, turismul).

Numeroasele figuri materializate în schiţe, hărţi, fotografii, dar şi exemplificările din literatura geografică ajută la înţelegerea mai uşoară a problemelor dezbătute. Lucrarea este echilibrată, originală şi aduce un volum nou de cunoştinţe pentru studenţi, care îi va ajuta să înţeleagă disciplinele care vor fi studiate în anii viitori.

Lector univ. dr. Mădălina Teodora ANDREI

♦ IULIANA ARMAŞ (2006), Riscuri şi vulnerabilitate. Metode de evaluare aplicate în geomorfologie, Editura Universităţii din Bucureşti, 200 p.

Creşterea volumului informaţional în cercetarea geografică impune găsirea şi adoptarea unor metode adecvate de prelucrare şi interpretare a datelor. În această categorie se încadrează şi prezenta lucrare care aplică statistica matematică la studiul riscului şi vulnerabilităţii în geomorfologie. Lucrarea este structurată în patru părţi distincte ordonate într-o succesiune logică de la simplu la complex.

În prima parte sunt foarte bine prezentate noţiunile de bază ale statisticii descriptive ca etapă de prelucrare a datelor geomorfologice. Sunt avute în vedere frecvenţele absolute şi relative, tehnicile de prezentare a datelor şi indicatorii tendinţei centrale, ai împrăştierii, şi de evidenţiere a distribuţiei datelor.

În cea de-a doua parte autoarea prezintă aspectele statisticii inferenţiale necesare în realizarea studiilor de vulnerabilitate. Plecând de la necesitatea utilizării acestei ramuri a statisticii care se poate aplica cu succes în geomorfologie insistă asupra analizei preliminare a datelor care vor fi prelucrate, deoarece corectitudinea datelor şi a valorilor extreme poate influenţa exactitatea rezultatelor obţinute. Sunt apoi prezentate testele parametrice, neparametrice pentru date nominale şi ordinale şi metodele de predicţie.

De un deosebit interes sunt metodele utilizate în realizarea studiilor de vulnerabilitate şi risc din partea a treia a lucrării, unde se prezintă metodele de analiză spaţială a datelor şi de calcul pe baza probabilităţilor condiţionate, sau analiza factorială. Sunt date exemple de realizare a hărţilor de susceptibilitate la risc prin diferite metode şi modul cum se pot realiza practic. În cazul analizei factoriale sunt reliefate conceptele şi principiile de bază, tipurile de analiză factorială cu un exemplu de aplicare.

În partea a patra dedicată riscului geomorfologic, metodologia are în vedere etapele analizei, ale cuantificării spaţiale a riscurilor pe categorii de obiecte sau raportate la elemente individuale.

Prin modul de prezentare şi de integrare a unor noţiuni de statistică în cercetarea geomorfologică, autoarea aduce un argument decisiv în sprijinul necesităţii de a folosi statistica în analiza, prelucrarea, interpretarea şi prognoza evoluţiei unor caracteristici ale fenomenelor geografice cu efecte negative asupra mediului în ansamblu.

Lucrarea se adresează în egală măsură studenţilor şi cercetătorilor dar şi celor interesaţi de studierea cantitativă a riscului şi vulnerabilităţii, a unor procese geomorfologice, dar metodele pot fi folosite la fel de bine şi în cazul altor tipuri de riscuri. Studiul reprezintă o prioritate în domeniu, care se impune a fi cunoscută în detaliu de cei care abordează cercetarea riscului şi a vulnerabilităţii.

Prof. univ. dr. Ion ZĂVOIANU

208

209

♦ GICA PEHOIU, CRISTINA MUICĂ, MIHAELA SENCOVICI (2006), Geografia Mediului cu elemente de ecologie, Editura Transversal, Târgovişte, 182 pag., 28 fig.

Pentru societatea actuală şi de viitor, problemele legate de mediu, de protecţia şi de conservarea lui sunt avute în vedere cu prioritate. Acestui deziderat trebuie să-i răspundă şi formarea profesională a tinerelor generaţii cărora li se adresează în primul rând prezenta lucrare.

Volumul de informaţii oferit este structurat în 6 capitole care abordează pe rând structura şi dinamica geosistemelor, raporturile dintre societate şi mediu, mediile geografice pe Glob, poluarea şi modificările mediului.

Geosistemul este definit şi analizat ca un sistem deschis, care are în permanenţă schimb de materie şi de energie cu sistemele din care face parte. Sunt apoi prezentate structurile verticală şi orizontală, fluxul de biomasă, ciclurile biogeochimice, dinamica covorului vegetal, a populaţiilor animale şi, în încheierea capitolului, capacitatea de suport şi starea de echilibru a geosistemului.

O pondere importantă în economia lucrării (circa o treime) este dedicată raporturilor dintre societate şi mediu, fapt explicabil dacă avem în vedere complexitatea şi importanţa acestor raporturi. Sunt abordate aspecte ale potenţialului natural, efectele condiţiilor de mediu asupra sănătăţii oamenilor, dar şi efectele activităţilor antropice asupra mediului. În acest caz se au în vedere raporturile dintre creşterea demografică şi degradarea mediului ca şi modificările produse covorului vegetal, lumii animale, reţelei hidrografice, reliefului etc.

Mediile geografice pe Glob, determinate de condiţiile climatice, de cele de relief şi hidrice sunt diferenţiate atât latitudinal cât şi altitudinal. Latitudinal sunt prezentate mediile din zona tropicală şi subtropicală, din zona temperată şi din cea rece, iar altitudinal se au în vedere cele din spaţiu montan şi alpin. Separat sunt prezentate mediul urban ca o creaţie a omului, dar şi aspectele legate de modificarea antropică a mediului.

Un loc important în lucrare îl ocupă şi poluarea mediului ca o consecinţă directă a activităţilor antropice cu efecte uneori catastrofale şi cu consecinţe pe perioade lungi de timp, dacă ne gândim la subţierea stratului de ozon sau la poluarea apelor subterane cu perioade foarte lungi de regenerare de sute şi chiar mii de ani. În capitol se are în vedere poluarea chimică, cea fizică şi biologică, fiecare dintre ele cu efecte importante asupra stării de sănătate a populaţiei.

Lucrarea se încheie cu prezentarea succintă a modificărilor globale ale mediului ca problemă a efectului de seră, a stratului de ozon sau reducerea biodiversităţii.

Prin modul cum este structurată şi abordată, lucrarea se adresează studenţilor din facultăţile de geografie şi tuturor celor interesaţi de problematica actuală a mediului. Volumul mare de informaţii prezentat într-un stil clar şi concis, analiza problemelor efectuată cu un înalt profesionalism, alcătuiesc cartea de vizită a prezentei lucrări care se recomandă prin conţinut şi mod de prezentare.

Prof. univ. dr. Ion ZĂVOIANU

210

♦ MIHAIL PARICHI, ANCA-LUIZA STĂNILĂ, NICOLAE CRUCERU (2006), Solurile principalelor unităţi de relief din România, Editura Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti, 180 pag., 55 figuri.

România prezintă o mare diversitate pedologică, rezultat al interdependenţei

factorilor pedogenetici (relief, climă, vegetaţie, rocă, apă freatică şi stagnantă) şi al manifestărilor diferite ale acestora în timp şi spaţiu.

Pornind de la considerentul că, pentru ţara noastră rolul reliefului este cel mai adesea preponderent, urmat de factorul climatic şi biologic, autorii, distinse cadre didactice ale Universităţii Spiru Haret, pun la dispoziţia studenţilor geografi, dar şi a specialiştilor în domeniu, o lucrare de sinteză privind solurile principalelor unităţi de relief din România.

Lucrarea este structurată în 12 capitole, corespunzătoare principalelor unităţi de relief, fiecare cu subcapitolele (subunităţile) sale.

Un aspect meritoriu al acestei lucrării este şi modul de abordare, autorii reuşind să prezinte într-un stil clar şi concis atât tipurile de sol ale fiecărei unităţi de relief din ţara noastră, dar şi consideraţii privind materialul parental, textură, drenaj, conţinut de humus, factori ecopedologici restrictivi. Învelişul de sol al fiecărei unităţi de relief din ţara noastră s-a format şi a evoluat în condiţiile unor factori pedogenetici cu o dinamică, influenţă şi interacţiune variabile în timp.

Schimbările în cadrul reliefului se reflectă în învelişul de sol, astfel că, de foarte multe ori, unităţile cartografice de sol coincid cu anumite forme de relief.

Pentru regiunea de câmpie autorii subliniază o zonalitate a solurilor care se schimbă în paralel cu modificarea condiţiilor biopedoclimatice, un rol important în diferenţierea solurilor avându-l atât existenţa unui relief mai puţin variat cât şi prezenţa pe mari suprafeţe a unor materiale parentale relativ uniforme.

În regiunile de deal şi podiş marea varietate a formelor de relief, a vârstei acestora şi a materialului parental determină un înveliş de sol deosebit de variat, zonalitatea pedologică fiind greu de urmărit, cu atât mai mult cu cât substratul litologic şi materialul parental condiţionează chiar şi răspândirea solurilor zonale.

Solurile regiunilor de munte s-au format şi evoluat în condiţiile unui climat rece şi umed, atât sub pădure cât şi sub pajişti alpine, fiind în general soluri cu profunzime redusă şi un pronunţat caracter scheletic. Caracteristica principală a învelişului de sol în această regiune este etajarea verticală, mult influenţată, în afara condiţiilor generale biopedoclimatice de relief şi rocă.

Trebuie remarcat şi materialul cartografic care ilustrează lucrarea, în total 55 de hărţi. Fiecare unitate principală de relief beneficiază de două hărţi, una a subunităţilor de relief şi una a răspândirii solurilor, care vin să întregească volumul informaţional al lucrării.

Prin abordarea corelaţiilor dintre relief şi învelişul de sol, lucrarea reprezintă o noutate în literatura geografică românească şi se adresează unor categorii extinse de persoane interesate, alături de studenţi putându-se număra şi doctoranzi, cadre didactice sau cercetători.

Lector univ. drd. Costin DUMITRAŞCU

Redactor: Mihaela ŞTEFAN Tehnoredactor: Marcela OLARU

Coperta: Cornelia PRODAN

Bun de tipar: 25.10.2007; Coli tipar: 13,25 Format: 16/70×100

Editura Fundaţiei România de Mâine

Bulevardul Timişoara nr. 58, Bucureşti, Sector 6 Tel./Fax: 021/444.20.91; www.spiruharet.ro

211

e-mail: contact@edituraromaniademaine.ro