Analele Universității Spiru Haret_4

160
Analele Universităţii Spiru Haret Seria Geografie nr. 4, 2001 EDITURA FUNDAŢIEI ROMÂNIA DE MÂINE BUCUREŞTI, 2002

description

Analele Universității Spiru Haret. Numărul 4

Transcript of Analele Universității Spiru Haret_4

Page 1: Analele Universității Spiru Haret_4

Analele Universităţii Spiru Haret

Seria Geografie

nr. 4, 2001

EDITURA FUNDAŢIEI ROMÂNIA DE MÂINE BUCUREŞTI, 2002

Page 2: Analele Universității Spiru Haret_4

COLECTIVUL REDACŢIONAL

Redactor şef: Prof. univ. dr. doc. Grigore Posea Redactor şef adjunct: Conf. univ. dr. Ioan Povară Secretar de redacţie: Conf. univ. dr. Adrian Cioacă Secretariat: Lector univ. Ionel Benea, Asist. univ. Sorin Bănică Colegiul de redacţie: Prof. univ. dr. Ion Iordan, Prof. univ. dr. Ion Zăvoianu, Prof. univ. dr. Mihai Parichi, Cercetător I, dr. Lucian Badea

COLECTIVUL DE REFERENŢI ŞTIINŢIFICI

Prof. univ. dr. Alain Marre, Université de Champagne – Ardenne, France Prof. univ. dr. Vladimir Kolossov, Universitatea Lomonosov, Moscova, Federaţia Rusă Prof. univ. dr. Moshe Scwartz, Universitatea Ben Gurion, Beer Sheva, Israel Prof. univ. dr. Doriano Castaldini, Universita degli Studi di Modena e Reggio Emilia, Italy Prof. univ. dr. Michael Sofer, Bar-Ilan University, Tel Aviv, Israel Prof. univ. dr. Pierre Carega, Université de Nice, France Prof. univ. dr. Ibrahim Murat Atalay, Dokuz Eylül Üniversitesi, Izmir, Turkey Prof. univ. dr. Giuliano Rodolfi, Universita di Firenze, Italy Prof. univ. dr. Mihai Ielenicz, Universitatea Bucureşti Prof. univ. dr. Nicolae Popescu, Universitatea Bucureşti Prof. univ. dr. Emil Vespremeanu, Universitatea Bucureşti Prof. univ. dr. Ioan Ianoş, Universitatea Bucureşti Prof. univ. dr. George Erdeli, Universitatea Bucureşti Prof. univ. dr. Floare Grecu, Universitatea Bucureşti Prof. univ. dr. Ion Mac, Universitatea „Babeş-Bolyai”, Cluj-Napoca Prof. univ. dr. Ion Ioniţă, Universitatea „Al. I. Cuza”, Iaşi Prof. univ. dr. Gheorghe Lupaşcu, Universitatea „Al. I. Cuza”, Iaşi Prof. univ. dr. Costică Brânduş, Universitatea „Ştefan cel Mare”, Suceava Prof. univ. dr. Nicolae Josan, Universitatea Oradea Prof. univ. dr. Gheorghe Măhăra, Universitatea Oradea Prof. univ. dr. Octavia Bogdan, Universitatea „Dimitrie Cantemir”, Sibiu Prof. univ. dr. Petre Urdea, Universitatea de Vest, Timişoara Prof. univ. dr. Petre Gâştescu, Universitatea „Valahia”, Târgovişte Prof. univ. dr. Marin Cârciumaru, Universitatea „Valahia”, Târgovişte Prof. univ. dr. Nicolae Aur, Universitatea din Craiova Prof. univ. dr. Florin Mihăilescu, Universitatea „Ovidiu”, Constanţa

© Editura Fundaţiei România de Mâine, 2002

ISSN 1453 – 8792

Page 3: Analele Universității Spiru Haret_4

3

CUPRINS / CONTENTS OCTAVIA BOGDAN – Contribuţia lui Ştefan C. Hepites la dezvoltarea Societăţii

Române de Geografie / Stefan C. Hepites – Contributions to the Promotion of the Romanian Geographical Society .........…………………………………….

5 MIHAI CONOVICI, IOAN POVARĂ – Influenţea activităţii magmatice recente

asupra reliefului dezvoltat pe calcare. Exemple din regiunea Sanaa-Sadah (R.A.Yemen) / The Influence of Recent Magmatic Activity on the Limestone-De-veloped Landscape. Exemples from Sanaa-Sadah (A.R. of Yemen) .…………..

11 VALENTIN TEODORESCU – Cercetări asupra proceselor de denudare a

versanţilor din bazinul piemontan al Argeşului / Investigations into Slope Denudation Processes in the Argeş Piedmont Basin ......................................…

19 SORIN BĂNICĂ, RUXANDRA IONESCU – Morfometria bazinului hidrografic

al râului Bârsa / The Bârsa Drainage Basin Morphometry ..........................….

25 CEZAR GHERASIM – Pedimentele din nord-vestul Munţilor Măcin (Culmea

Pricopanului) / The Pediments in the North-West of Măcin Mountains (Pricopanului Ridge) ........................…………………………………………..

31 FLORIN VARTOLOMEI, NICOLAE CRUCERU, ANCA-LUIZA STĂNILĂ,

MIHAI PARICHI – Contribuţii la cunoaşterea iazurilor din bazinul superior al Sitnei (Câmpia Moldovei) / Contribution to the Research of Ponds in Sitna Upper Bassin..........................................................................………………….

37 MIHAI PARICHI, ANCA-LUIZA STĂNILĂ – Adâncimea apei freatice în câmpia

dintre Jiu şi Dunăre / La Profondeur de la nappe freatique dans la plaine d’entre Jiu et Danube ......……………………………………………………...

43 IULICA IANCU – Frecvenţa ceţii pe Canalul Dunăre-Marea Neagră, în perioada

1985-2000 / Fog frequency on the Danube-Black Sea Cannal between 1985-2000

49 COSTIN DUMITRAŞCU, DANIEL DIACONU – Grindina de la Bucureşti din

26 aprilie, 1999 / Hailstorm in Bucharest on April 26, 1999 .............................

57 RODICA POVARĂ – Particularităţi agroclimatice ale Câmpiei Române /

Agroclimatic Peculiarities of the Romanian Plain .........................................…

61 NICOLAE AUR, CAMELIA TEODORESCU – Caracterul funcţional al sistemului

demografic în procesul de restructurare economică a judeţului Dolj / The Functional Character of the Demographic System in the Economic Restructuring Process in Dolj County …………………………………………

67 IOAN MĂRCULEŢ, CĂTĂLINA MĂRCULEŢ – Modificări în structura

confesională a populaţiei oraşului Mediaş în perioada 1900-1992 / Changes in Mediaş Town Confessional Structure over 1900 -1992 ..................................…

75 DANIEL PEPTENATU – Investiţiile străine în Europa Centrală şi de Est / Foreign

Investment in the Central and Eastern Europe....................................…………

81

Page 4: Analele Universității Spiru Haret_4

4

RADU SĂGEATĂ – Municipiul Galaţi – strategii de reconversie spaţială / Galaţi Municipium – Space Reconversion Strategies ...............................................….

89

TAMARA SIMON – Noile tendinţe ale turismului mondial la început de secol XXI / Les nouvelles tendancens du tourisme mondial au debut du XXI-eme siecle .....

97

DAN EREMIA – Observaţii privind originea românească a ceangăilor din Moldova / Observations concerning Roumanian Origin of Csangos from Moldavia .............................................…………………………………………

103 TEODORA MĂDĂLINA ANDREI – Modernizarea spaţiului urban al

municipiului Giurgiu / The Modernization of the Urban Space of the Town Giurgiu........................………………………………………………………….

109 ALEXANDRU BADEA, GHEORGHE HERIŞANU – Sistemul de clasificare

Land Use, Land Cover în concepţia FAO / The Land Use, Land Cover Classification System – the Concept of FAO ......………………………………

115 VIOREL CHENDEŞ, BASARAB DRIGA, DANIEL CIUPITU, DĂNUŢ CĂLIN,

SORIN ZAHARIA – Aplicabilităţi ale sistemelor informatice geografice în proiectele de amenajare a teritoriului. Studiu de caz: oraşul Borşa – harta pantelor / Applications of Geographical Information Systems to Territorial Planning Projects. A Case Study: Borşa Town – Map of Slope ....................….

121 SORIN GEACU – Ocrotirea naturii în judeţul Galaţi – etape şi realizări / Nature

Protection in Galaţi County – Stages and Achievements ..............................….

129 CRISTINA MUICĂ, MONICA DUMITRAŞCU – Modificările antropice ale

peisajului în zona de silvostepă / Man-induced Changes in the Sylvosteppe Landscape ..................................……………………………………………….

137 GABRIELA OSACI-COSTACHE – Reflectarea elementelor social-economice în

toponimia Muscelelor Argeşului/La réflexion des éléments socio-économiques dans la toponymie de Muscelele Argeşului ……………………………………..

147 Recenzii .................................................................................................................…. 155

Page 5: Analele Universității Spiru Haret_4

5

CONTRIBUŢIA LUI ŞTEFAN C. HEPITES (1851-1922)

LA DEZVOLTAREA SOCIETĂŢII ROMÂNE DE GEOGRAFIE

Octavia BOGDAN*

Key words: Romanian Geographical Society, geographical sciences, geographical education.

Cuvinte cheie: Societatea Română de Geografie, ştiinţe geografice, învăţământ geografic.

Stefan C. Hepites – Contributions to the Promotion of the Romanian Geographical Society. Stefan C. Hepites (1851-1922) was an engineer by profession and a doctor of physics and mathematics. An outstanding personality of the Romanian science, he was a high-profile member of the Romanian Geographical Society for a lapse of a 45 years: a member of the directorial staff for 40 years, vice-president of the Romanian Royal Geographical Society for 8 years, a member on Editorial Board of RRGS Bulletin and its chairman for 7 years. In the last year of his life he was elected honorary vice-president of the RRGS. All that time, Hepites worked towards the promotion of the Romanian Geographical Society, an activity detailed out in this paper.

Activitatea multilaterală şi de pionierat a lui Ştefan C. Hepites desfăşurată pe

tărâmul ştiinţei, cel ce a fost deschizător de drumuri pentru numeroase domenii ştiinţifice, ca: astronomia, geofizica (seismologia şi magentismul terestru), fizica atmosferei, metrologia, ca şi pentru acelea care s-au dezvoltat la contactul dintre meteorologie şi geografie, cum sunt: climatologia cu subramurile ei – regională, urbană, agroclimatologia, topoclimatologia, cartografierea fenomenelor climatice etc.), (Biobibliografie, 1964, MIHĂILESCU, 1976, BOGDAN, 1984), a fost dublată de o activitate la fel de fecundă, desfăşurată cu multă abnegaţie pe linie culturală, de ridicare a nivelului de cunoştinţe geografice, prin intermediul Societăţii Române de Geografie.

O astfel de activitate este cu atât mai mult demnă de admirat cu cât Hepites, de formaţie inginer, doctor în fizică şi matematici, a făcut numeroase servicii geografiei, încă dela începuturile SRG, pe vremea când puţini geografi se numărau printre membrii Societăţii, iar marii titani ai geografiei româneşti s-au afirmat abia după 1900.

Activitatea lui Ştefan C. Hepites la dezvoltarea geografiei şi a învăţământului geografic românesc a fost un adevărat crez de credinţă, care poate fi dimensionat chiar şi numai după funcţiile pe care acesta le-a îndeplinit în îndelungata sa activitate (BOGDAN, 1997): membru al SRG timp de 45 ani (1877-1922), membru în Comitetul Director al SRG timp de 40 ani (1882-1922), vicepreşedinte al SRRG timp de 8 ani (1914-1922), membru în Comitetul de Redacţie al Buletinului SRRG, (din 1915), şi tot din acelaşi an, la numai câteva luni, preşedinte al Comitetului de Redacţie al BSRRG, funcţie pe care o deţine până la sfârşitul vieţii (1922), timp de 7 ani, iar în ultimul an de viaţă devine vicepreşedinte de onoare al SRRG (fig. 1).

* Academia Română, Institutul de Geografie.

Page 6: Analele Universității Spiru Haret_4

6

Fig.1. Activitatea lui Ştefan C. Hepites desfăşurată în domeniul geografiei.

Ca membru în Comitetul Director şi având ca directivă de bază platforma-pro-gram a Societăţii, iniţiată de Regele Carol I, fondatorul SRG, al cărei scop era de a scoate ţara din regiunea necunoscutului, Hepites a pus un mare accent pe dezvoltarea formativă şi educativă a tinerei generaţii în spirit patriotic, de cunoaştere corectă a orizontului local, a mediului înconjurător, a trăsăturilor geografice de bază ale pământului şi poporului românesc, ca şi ale întregului glob pământesc, aşa după cum se definea, prin statut (art. 2 şi 3), scopul Societăţii (BSRRG, XXXV, 1914, p. 344-345):

ARTICOLUL 2

Societatea are drept scop: ● de a concura, pe cât îi va fi cu putinţă, la progresul şi propagarea

ştiinţelor geografice, în genere; ● a provoca şi a face însăşi studii, pentru a ajunge la perfecta cunoştinţă a

Românei şi a ţărilor învecinate, în toate direcţiunile: geografice, economice, comerciale;

● a răspândi, atât din punctul de vedere al intereselor comerciale, cât şi din acela al interesului şiinţific, cunoştinţe complete şi profunde asupra Românei şi a ţărilor învecinate;

● a lucra pentru răspândirea între Români a ştiinţelor geografice şi de noţiuni exacte asupra ţărilor străine.

ARTICOLUL 3

Mijloacele ce Societatea le poate întrebuinţa pentru a-şi atinge scopul său sunt:

● a publica un buletin….;

Page 7: Analele Universității Spiru Haret_4

7

● a înfiinţa o bibliotecă a Societăţii, precum şi a aduna colecţiuni de hărţi, instrumente şi obiecte geografice prin cumpărare, schimb sau donaţiuni;

● a institui şi decerna premii băneşti şi medalii….; ● a organiza conferinţe publice….; ● a favoriza şi încuraja învăţătura ştiinţelor geografice în toate şcoalele

primare, secundare şi superioare; ● a stabili şi a întreţine relaţiuni cu societăţile ştiinţifice din ţară şi

străinătate, cu călătorii şi geografii din alte ţări, precum şi cu agenţii consulari români din străinătate;

● a ajuta moralmente şi băneşte explorările geografice în ţară, în ţările învecinate şi, eventual, în ţări mai depătate.

Având în vedere interesul major de instruire geografică şi educaţie patriotică a tinerei generaţii, Hepites a militat pentru manuale şcolare cu un conţinut ştiinţific adecvat, pentru organizarea de excursii şi concursuri şcolare care să permită lărgirea orizontului geografic, pentru îmbunătăţirea programelor de concurs, numărându-se printre organizatorii acestora. Astfel, pune în dezbaterea Societăţii Regulamentul pentru ţinerea concursurilor de geografie (BSRRG, XXXV, 1914, p. 326; BSRRG., XXXVI, 1915, p. 847-849), care să se desfăşoare, conform tradiţiei, în fiecare an, în luna iunie. Acesta va avea drept scop să constate:

● dacă elevii au făcut multe excursii şi, prin urmare, dacă intuiţiunea geografică a naturii este destul de înaintată;

● dacă s-au deprins să facă schiţe, desenând fenomene geografice, coline, dealuri, munţi, râuri etc., spre a se vedea întrucât elevii s-au obişnuit a desemna, cât de sumar, vederi caracteristice dintr-un ţinut oarecare. Concurenţii vor aduce la concurs caietele în care au adunat, cu ajutorul profesorului de geografie şi a celui de desemn, astfel de vederi;

● dacă s-au obişnuit a face schiţe de plan şi a simplifica unele foi din harta topografică, scoţând din ele numai anume elemente: apele, drumurile, satele etc.;

● dacă pot citi hărţile topografice şi geografice cum este necesar oricărui tânăr când vine vremea să facă serviciul militar şi dacă au încercat să facă un relief cât de mic cu ajutorul hărţii topografice;

● dacă s-au deprins să facă mici colecţiuni de roce caracteristice ale regiunii unde ei studiază şi plante de interes geografic;

● dacă ei se pricep să facă o descriere geografică, cu elemente geografice, nu apelând la partea pitorească, cum fac, de obicei, cei ce nu pricep fenomenele geografice.

● Concurenţii vor prezenta Comisiei examinatoare schiţele cartografice lucrate de dânşii. Aceste lucrări vor purta data când au fost făcute, semnătura elevului şi a profesorului de geografie, precum şi sigiliul şcolii.

În urma acestor concursuri, Regulamentul prevedea decernarea de premii în diplome de onoare, opere geografice (cum era Dicţionarul Geografic) sau bani acelor concurenţi care vor fi găsiţi demni de încurajare prin distingerea lor la acest studiu, iar numele celor premiaţi să fie publicate în Buletinul Societăţii şi Monitorul Oficial.

De asemenea, se prevedea în acest regulament să i se facă o publicitate mare, comunicându-l tuturor şcoalelor primare şi secundare, publice şi particulare (gimnazii, licee, şcoale secundare de fete, seminarii, şcoli normale, militare, comerciale, profesionale etc.) din toate ţinuturile romăneşti, deci să capete un caracter general care să contribuie la buna instruire a tuturor elevilor.

Page 8: Analele Universității Spiru Haret_4

8

În paginile BSRRG, îl găsim pe Hepites ca făcând parte din comisiile de concurs, alături de Arghirescu, Mehedinţi, Vâlsan, adesea în calitate de preşedinte.

Alte preocupări sunt legate de îmbunătăţirea conţinutului manualelor de geografie prin recenziile pe care le făcea acestora, publicate tot în Buletinul SRRG.

Ideea concursurilor a fost avansată şi pentru dicţionarele geografice. Un exemplu îl constituie Concursul pentru facerea dicţionarelor geografice ale judeţelor Durostor şi Caliacra. Programă (BSRRG, XXXV, 1914, p. 327). În Regulamentul respectiv (art. 6) se prevedea:

ARTICOLUL 6

Scopul acestor dicţionare, redactate în ordine alfabetică a numirilor, este: a) Să adune toate numele toponimice de interes geografic: oraşe, târguri,

sate şi chiar locuinţe sau odăi izolate, precum şi dealuri, coline, văi, bălţi, pâraie, izvoare, şosele, drumuri etc., şi să facă descripţiunea situaţiunei, a poziţiunei diferitelor localităţi;

b) Să se fixeze numele cu pronunţia lui exactă, arătându-se, pe cât este cu putinţă, originea numelor;

c) Să se arate numărul populaţiunei, precum şi originea ei în cazuri de imigrare; apoi felul populaţiunei după neam şi confesiune şi mersul ei: natalitate şi mortalitate;

d) Să se arate starea materială: felul ocupaţiunei, numărul vitelor, întinderea propietăţii;

e) Să se adune material fotografic pentru a arăta portul tipic în fiecare regiune (adică portul de toate zilele, alături de portul sărbătoresc);

f) Să se dea notiţe despre starea morală: biserici, şcoli, numărul analfabeţilor;

g) Să se stabilească, atât în ce priveşte portul şi ocupaţiunile (agricole etc.), cât şi în ce priveşte neamul, limba etc., întinderea regională respectivă.

Autorii vor arăta, cât mai lămurit, izvoarele de care s-au servit, precum şi cercetările lor personale. Îndeosebi, să se arate izvorul materialului statistic.

Această sarcină a fost încredinţată lui S. Mehedinţi, care urma să acorde lămuririle necesare asupra programei, tuturor celor interesaţi să colaboraze la realizarea acestui important tezaur naţional.

O altă cale de culturalizare geografică a maselor a fost prin conferinţe. În acest sens, Hepites a pus în discuţie Regulamentul pentru ţinerea conferinţelor la Societatea Regală Română de Geografie.

Prin acest Regulament se prevedea dreptul Comitetului SRRG de a hotărî perioada desfăşurării conferinţelor şi de a selecţiona conferinţele care pot fi susţinute. Pentru aceasta, membrii societăţii erau încunoştiinţaţi printr-o circulară ca cei ce doresc să prezinte astfel de conferinţe să le scrie în întregime şi să le trimită până la sfârşitul lunii februarie din anul următor, pentru ca, apoi, Comitetul să hotărească, pe baza citirii manuscrisului în şedinţă plenară, sau pe baza avizului dat de referenţi, care dintre acestea vor fi admise şi care nu.

În acest sens, articolul 6 din Regulament prevedea: vor fi admise numai con-ferinţele ale căror subiecte sunt în legătură strânsă cu diversele ramuri ale geografiei.

Toate conferinţele admise erau apoi publicate în Buletin. Asemenea conferinţe puteau fi susţinute de membrii Societăţii sau de alte persoane străine, cu condiţia să devină membri ai acesteia şi fără a fi remunerate. Conferenţiarii invitaţi de Comitet, însă, primeau o sumă fixă stabilită de acesta.

Page 9: Analele Universității Spiru Haret_4

9

Ca vicepreşedinte al SRRG (ales la 18.IV/1.V.1914, alături de Generalul Barozzi), Hepites a desfăşurat o activitate organizatorică pentru îmbunătăţirea structurii acesteia şi a statutului ei de funcţionare, ca şi pentru o evidenţă clară a actelor Societăţii. Lui i se datoreşte modificarea denumirii din Societatea Română de Geografie în Societatea Română Regală de Geografie (articolul 1 din Modificările Statutelor SRRG, propuse de Comitet, BSRRG., XXXIV, 1914, p. 324) şi tot lui i se datoreşte introducerea unui articol nou în Statutul Societăţii, prin care propunea ca Regele să devină Preşedintele şi Protectorul ei recunoscut prin statut (articolul 6 din Modificările Statutelor SRRG, BSRRG, XXXV, 1914, p. 323-324 şi XL, 1921, p. 473), aşa cum Domnitorul Carol I se autointitulase încă de la înfiinţarea Societăţii, din 1875.

De asemenea, tot lui Hepites i se datoreşte şi înfiinţarea în cadrul SRRG a unor noi secţiuni de geografie, cum ar fi Secţiunea Didactică, cea de Geografie Militară şi cea de Geografie Comercială, pe lângă celelalte existente (Geografie Matematică, Geografie Fizică şi Etnologie).

Totodată, Hepites este preocupat de îmbunătăţirea continuă a structurii Societăţii, propunând următoarele categorii de membri: membri activi, membri de onoare, membri corespondenţi şi membri donatori, aprobaţi în adunarea generală din iunie 1914 (se scot membrii titulari, care sunt tot membri activi), (Articolul 8 din acelaşi text de modificări, BSRRG, XXXV, 1914, p. 324), iar din 11.XII.1920, propune să fie numit prin statut şi un preşedinte de onoare al Societăţii, pe lângă Rege, care este Preşedintele şi Protectorul ei; în cazul de faţă, această funcţie urma să fie acordată Reginei Maria, pentru nemărginita Sa activitate în favoarea frumoasei şi bogatei noastre patrii, aşa cum a făcut-o în splendida Sa Ţara Mea (BSRRG, XXXIX, 1920, p. 391, 427, 430).

În paralel cu aceasta, se preocupă de atragerea de noi membri. Aşa, de exemplu, la sfârşitul anului 1914, la numai câteva luni de la numirea sa ca vicepreşedinte, totalul membrilor Societăţii (de onoare, corespondenţi şi activi) era de 612 (BSRRG, XXXV, 1915, p. 388), pentru ca la finele anului următor acesta să se ridice la 981 membri (BSRRG, XXXVI, 1915, p. 927), iar la sfârşitul vieţii sale, în 1922, să crească la 2.490 membri. În această acţiune a primit şi sprijinul altor confraţi (BSRRG, XLI, 1922, p. 272).

Printre membrii de onoare ai Societăţii, s-au numărat multe personalităţi ştiinţifice din ţară şi din străinătate, între care şi Emm. de Martonne. Într-o scrisoare adresată lui Hepites (7.III.1916), acesta scria: Je suis tres sensible a l'honneur qui m'a fait la Société de Géographie Roumaine, dont l'activité scientifique s'affirme de jour en jour plus féconde. Cette distinction, accordée en ce moment a un Français, a pour moi encore plus de prix…(BSRRG, XXXVI – XXXVIII, 1916 – 1918, p. 652).

Ca preşedinte al Buletinului Societăţii (ales la 19.VI.1915), Hepites propune un Regulament de funcţionare şi publicarea acestuia. Regulamentul a fost adoptat în şedinţa din 15/28.V.1915 (BSRRG, XXXVI, 1915, p. 850-852), preocupându-se de îmbunătăţirea continuă a structurii lui. Acesta cuprindea două secţiuni: una ştiinţifică cu mai multe rubrici – Conferinţe, memorii, lucrări, rapoarte; Fapte, cronică, notiţe, informaţiuni; Recensiuni; a doua se refera la Actele Societăţii şi Finanţele. Aşa, de exemplu, în prima secţiune puteau fi publicate:

● lucrări originale asupra tuturor ramurilor ştiinţelor geografice; ● traduceri, rezumate sau reproducţiuni de lucrări publicate în străinătate; ● o cronică de fapte geografice; ● o bibliografie geografică.

Page 10: Analele Universității Spiru Haret_4

10

Lucrările meritorii puteau fi publicate în Buletin şi în limba franceză sau germană.

De asemenea, toate lucrările care urmau să apară în Buletin trebuia să fie prezentate şi susţinute de un membru al Comitetului de redacţie, pentru a putea primi avizul de publicare.

Printre multiplele sale activităţi, Hepites s-a preocupat şi de dezvoltarea Bibliotecii SRRG. În acest sens, publica anual lista donatorilor de cărţi, cu titlurile acestora, ca şi bibliografia lucrărilor apărute în BSRG/BSRRG, timp de 39 ani (1875-1914), (BSRRG, XXXV, 1914, p. 389-419), după 46 de ani (1875-1921) (BSRRG, XL, 1922, p. 536-558) de activitate, lista membrilor SRRG şi lista publicaţiilor Societăţii şi a partenerilor de schimb cu cartea, contribuind sub diferite forme la progresul continuu al Societăţii.

Trecerea sa în nefiinţă, la 15.IX.1922, a îndurerat pe toţi colaboratorii săi. La adunarea de doliu, G. Gorciu a arătat: …ca membru în Comitetul SRRG şi mai târziu ca vicepreşedinte, a condus cu mult zel şi pricepere activitatea ei (a Societăţii, n.n.). Timp de 45 ani a fost membru activ al Societăţii Geografice, iar în ultimii 10 ani, colaboratorul cel mai neobosit în organizarea acestei Societăţi, atât de folositoare pentru popularizarea cunoştinţelor geografice în ţara noastră. Ultimele numere din Buletinul Societăţii sunt pline de articole semnate cu numele său, sau numai cu iniţiala numelui. Lui, în special, datorează dânsa (Societatea de Geografie, n.n.) creşterea cea atât de mare a numărului membrilor săi cum nu mai are altă societate culturală la noi…Şi când Societatea Geografică în vara acestui an, ca o recompensă bine meritată, îl proclamă vicepreşedinte de onoare, titlul conferit pentru prima oară în viaţa Societăţii, regretatul Hepites aşterne pe hârtie rânduri de mulţumire adresate Societăţii prin Generalul Coandă, actualul său vice-preşedinte, aceasta fiind cea din urmă corespondenţă adresată de marele ma-gistru Societăţii Române Regale de Geografie (BSRRG, XLI/1923, p. 256-257).

Prin întrega lui activitate, Ştefan C. Hepites rămâne unul dintre cei mai mari colaboratori şi slujitori ai geografiei, prin ale cărui eforturi pline de devotament Societatea Geografică Română a cunoscut o continuă ascensiune.

BIBLIOGRAFIE

BOGDAN, OCTAVIA (1984), 100 ani de meteorologie românească, SCGGG – Geogr., XXXI, p. 3-7.

BOGDAN, OCTAVIA (1997), Ştefan C. Hepites – portret geografic, „Rev. Geogr.”, IV, serie nouă, p. 130-136.

GORCIU, G. (1923), Şt. Hepites (1851-1822). Necrolog, BSRRG, XLI/1922, Bucureşti. MIHĂILESCU, V. (1976), Ştefan C. Hepites (1851-1922), SCGGG – Geogr., XXIII,

p. 107-109. *** (1876-1922), Colecţia BSRG/BSRRG, SRG, Tipografia Curţii Regale, Bucureşti. *** (1964), Ştefan C. Hepites, 1851-1922, Biobibliografie, Biblioteca Academiei Române,

Editura Academiei, Bucureşti, p. 145.

Page 11: Analele Universității Spiru Haret_4

11

INFLUENŢA ACTIVITĂŢII MAGMATICE RECENTE ASUPRA

RELIEFULUI DEZVOLTAT PE CALCARE. EXEMPLE DIN REGIUNEA SANAA-SADAH (R.A.YEMEN)

Mihai CONOVICI*, Ioan POVARĂ**

Key words: recent volcanic processes, volcano-karst depressions Cuvinte cheie: vulcanism recent, depresiuni vulcano-carstice

The Influence of Recent Magmatic Activity on the Limestone–Developed Landscape. Exemples from Sanaa-Sadah (A.R. of Yemen). Whenever the plutonic bodies affect tablelands or mono-clinic structures, large depressions may come into being, most of them resembling the ones that are specific for the karst. Although they have been reported as volca- no-karst dolines, the morphogenetic processes are fundamentally different from those on limestone. The paperwork presents three distinct types of depressions to be found in the A. R. of Yemen, on the limestone plateau laying betweeen Sanaa and Sadah, depressions that are the result of recent magmatic processes.

INTRODUCERE

Magmatismul este un proces geologic complex care acţionează în crusta terestră, fiind generat de dinamica crustei şi mantalei. Repercusiunile magma-tismului asupra scoarţei sunt diverse şi doar în parte cunoscute în acest moment. Mult mai vizibile şi adesea mai uşor de descifrat sunt efectele magmatismului asupra reliefului. Tipurile morfologice pe care le generează magmatismul sunt variate şi depind de ansamblul condiţiilor structural-tectonice, de caracteristicile magmei şi ale rocii cu care aceasta vine în contact şi de natura şi intensitatea factorilor morfogenetici externi.

Observatiile directe asupra evoluţiei vulcanilor activi sau foarte recenţi se practică de mii de ani, fără ca metoda să-şi piardă din importanţă, vulcanografia descriptivă coabitând astăzi alături de metodele de studiu izotopice, geofizice, geochimice sau de migrare a elementelor. Formele de relief rezultate au fost pe larg descrise şi tipizate. Vom prezenta doar acele forme dezvoltate în calcare şi care prin formă se aseamănă cu depresiunile din carstul clasic

TIPURI PRINCIPALE DE MANIFESTĂRI MAGMATICE

CU EFECT ÎN RELIEF

Corpuri magmatice foarte fierbinti pot fi incluse în rocile crustale superficiale la adâncimi diferite sau, utilizând zonele de discontinuitate tectonică, erup la suprafaţă, venind astfel în contact cu atmosfera. Modul de manifestare a magmatismului este determinat (printre altele) de ambianţa tectonică şi de

* Institutul Geologic al României. ** Universitatea Spiru Haret, Facultatea de Geografie.

Page 12: Analele Universității Spiru Haret_4

12

caracterul magmelor. Se pot distinge două categorii mai importante, care, în funcţie de transformările pe care le generează, se regăsesc în forme specifice de relief:

• Când magmele bazice se insinuează pe aliniamente formate prin distensie crustală, ele generează erupţii cu un caracter mai liniştit (erupţii fisurale), cum este cazul rifturilor oceanice sau continentale.

• În regiunile tectonice convectiv-colizionale sau în cele riftogene, magmele sunt, de regulă, acide sau alcaline, deci mai vâscoase şi cu un conţinut bogat în gaze, iar manifestările vulcanice pot fi de tip central sau exploziv, cum întâlnim la vulcanii circumpacifici sau la cei din zonele orogene alpine. În acest caz, în funcţie de capacitatea energetică a camerelor magmatice, aceştia vor genera o mare varietate de structuri vulcanice.

EFECTUL TRANSFORMANT AL MAGMATISMULUI ASUPRA

ROCILOR CALCAROASE

Se manifestă în direcţii diferite (petrogenetic, cinetic, morfologic) şi depinde de structura calcarelor şi de adâncimea de intruziune.

a. Transformări fizico-chimice care se derulează în scoarţă la peste 2.000 m adâncime, în zonele de contact intim dintre magmă şi calcar, au ca rezultat apariţia skarnelor, care pot fi aduse la suprafaţă tectonic sau în urma unor etape de denudare intensă. Importanţa morfogenetica a skarnelor este redusă. Datorită proceselor de metasomatoză din zona aureolei de contact şi a prezenţei silicaţilor bine cristalizaţi, skarnele răspund slab la procesele de disoluţie, generând forme endocarstice cu dimensiuni modeste1. Datorită durităţii mai mari decât cea a calcarelor, skarnele generează forme pozitive de relief petrografic, ca urmare a proceselor de eroziune diferenţială.

b. Transformări care duc la apariţia unor forme de relief pozitive. Se manifestă la suprafaţa calcarelor, în jurul aparatelor vulcanice centrale, cu magme acide sau alcaline. Sunt alcătuite din breccii de explozie sau de curgere magmatică, formate din fragmente colţuroase de calcar cu dimensiuni foarte variate (decimetri până la metri), sudate cu scorii vacuolare, cinerite sau alte ejecţii magmatice de explozie (spatter-cone, hornitos etc.).

c. Transformări care duc la apariţia unor forme de relief negative şi care au drept cauză fie prăbuşiri sau implozii în pungi de gaze, fie procese de recurbare termică a stratelor sub influenţa unui plus de sarcină geologică de origine magmatică. Acest ultim mecanism este foarte important în crearea formelor de relief negative. Creşterea temperaturii rocilor la contactul cu masele magmatice determină modificarea proprietăţilor fizico-mecanice ale calcarelor, ele putându-se deforma ductil, prin recurbare şi nu prin rupere casantă.

În terenurile calcaroase afectate de vulcanismul recent, se pot observa două tipuri principale de deformări ale stratelor (fig. 1):

1 În skarnele din zona Moldova Nouă, se cunosc mici cavităţi de tip geoda, cu

concreţiuni şi mineralizaţii complexe, precum şi peşteri de 10-15 m lungime, interceptate de lucrările miniere sau remodelate de către acestea.

Page 13: Analele Universității Spiru Haret_4

13

• o boltire pozitivă a stra-telor, determinată de presiunea exercitată de masa magmatică în injecţie sau în ascensiune vertica-lă, întâlnită frecvent la numeroşi vulcani de tip central şi care gene-rează forme descrise în literatură ca neck-uri, domuri, ace, lacolite etc.;

• o mişcare descendentă asociată cu o flexare negativă a stratelor, ductilizate datorită creş-terii locale a temperaturii şi re-ajustării izostatice ulterioare, care are loc în câteva etape. Corpul magmatic are o greutate specifică superioară calcarelor. Partea supe-rioară se răceşte mai rapid prin conducţie, în timp ce partea infe-rioară îşi conservă temperatura şi vâscozitatea. Urmează o scufun-dare gravitaţională a boltei sau a cap-sheets-ului (zona de amestec rocă-magmă) în camera magma-tică. Fenomenul este foarte frec-vent în structuri cripto-vulcanice asociate dyck-urilor conice.

Actualmente, există contro-verse asupra genezei unor astfel de structuri. Ele sunt explicate prin comparaţie cu diatremele de kim-

Fig. 1. Transformări ale calcarelor ca urmare a unor manifestări magmatice subjacente: a. flexurare pozi-tivă a calcarelor sub influenţa unui corp magmatic în ascensiune; b. flexurarea negativă a calcarelor sub influenţa contracţiei magmei şi a unor implozii în

camere de gaze. Limestones traansformations due to the subjacent

magmatic processes: a. limestone uplift as the magmatic body lifts; b. limestone sink due to magma

contraction and implosions of the gas chambers.

berlyte diamantifere din Africa de Sud. Au mai fost definite însă ca structuri cripto-vul-canice, deoarece natura vulcanică sau nonvulcanică pe care o sugerează morfologia lor nu a putut fi dovedită totdeauna.

În urma lor, iau naştere forme de relief negative, cu aspect de pâlnie sau cuvetă circulară sau oval-evazată, cu dimensiuni variabile, de la zeci de metri până la kilometri şi cu adâncimi de zeci sau sute de metri. Ele sunt denumite în literatura de specialitate depresiuni vulcano-carstice, doline vulcano-carstice sau doline-vulcan (BROWN & ROBINSON, 1982; MAIRE, 1990).

Deşi aspectul acestora este asemănător cu cel al depresiunilor carstice de tip dolină (megadolina), este necesar să precizăm faptul că formele nu sunt rezultatul procesului fundamental al carstificării, cel de disoluţie, ci au la bază procesele descrise anterior.

DEPRESIUNI VULCANO-CARSTICE DIN YEMEN

Cercetările noastre în zona nord-vestică a Yemenului au găsit elemente suficiente pentru a demonstra formarea şi asocierea unor astfel de structuri cu fenomenele vulcanismului recent în calcare tabulare J3-K1. Vom prezenta, în continuare, ambianţa geografică din Republica Arabă Yemen, stat în care apar unele dintre cele mai reprezentative forme din cele menţionate anterior.

Page 14: Analele Universității Spiru Haret_4

14

Fig. 2. Harta geologică a regiunii Sanaa-Sadah (după CONOVICI, 1985, inedit)

Geologic map of the Sanaa-Sadah region (CONOVICI, 1985, new)

Page 15: Analele Universității Spiru Haret_4

15

1. Cuaternar-Holocen, nisipuri eoloiene; 2. Cretacic superior – gresii cu structură încrucişată de origine eoliană; 3. Jurasic mediu, Cretacic inferior – calcare masive în alternanţă cu marno-cal-care; 4. Triasic – Jurasic Inferior – Gresii şi nisipuri slab cimentate; 5. Permian – argile şi gresii slab cimentate; 6. Precambrian şi Paleozoic inferior – Fundament cristalin asociat cu intruziuni granitice şi gresii Paleozoic inferioare; roci magmatice, suită Neogen – actuală; 7. curgeri şi platouri bazaltice; 8. Dacite şi riolite sub formă de siluri, domuri intruse în calcare; 9. dyck-uri de bazalt; 10. falii; 11. limită geologică; 12. limită de transgresiune; 13. depresiuni vulcano-carstice fără produse vulcanice; 14. depresiuni vulcano-carstice cu produse vulcanice; 15. chei şi defilee; 16. izvor carstic; 17. lac; 18. blocuri; 19. platouri suspendate de calcare cu abrupturi de eroziune. 1. Quaternary-Holocene; eolian sands; 2. Upper Cretaceous – eolian sandstones (cross-bedded); 3. Middle Jurassic, Lower Cretaceos: massive limestones and mudstones; 4. Triassic – Lower Jurassic: sandstones and loose sands; 5. Permian – clays and sandstones; 6. Precambrian and Lower Paleozoic: metamorphic basement including granitic bodies and Lower Paleozoic sandstones; Igneous rocks (post-Cenozoic); 7. Lava flow and basaltic plateaus; 8. Dacites and ryolithes (sills and domes within limestones); 9. Basalt dikes; 10. Faults; 11. Geological limit; 12. Unconformity; 13. Vulcano-karstic depressions without volcanic deposits; 14. Vulcano-karstic depressions including volcanic deposits; 15. Gorges; 16. Karst spring; 17. Lake; 18. Blocks;

19. Suspended limestone plateaus with erosional cliffs. Litologia zonei este foarte variată. Aproape două treimi din teritoriu este

ocupat de roci sedimentare, iar mai mult de jumătate dintre acestea sunt roci carbonatice. Restul teritoriului este ocupat cu formaţiuni cristaline, magmatice (în principal efuzive) şi cu sedimente cuaternare.

La est de meridianul de 47° şi până la frontiera cu Omanul, aflorează formaţiuni sedimentare eocene, alcătuite din gresii, evaporite, marnocalcare, calcare şi calcare dolomitice, care alcătuiesc un platou vast, fragmentat de numeroase „wadi“2 (ueduri), care debuşează în Deşertul Ar Rub sau spre sud, în Golful Oman (fig. 2).

Relieful este dominat de Munţii Shirath în vest (3.760 m alt. max.), iar platoul Hadramaut ocupă partea centrală şi estică a ţării; acesta coboară de la 700-900 m în vest, atât spre nord-est, spre deşertul Rub al Khali, până la 400-500 m, cât şi spre est, spre graniţa cu Oman, până la 250-350 m.

Cel mai reprezentativ relief vulcano-carstic este situat în partea de NV a Yemenului, la sud de Sadah, în terminaţia sudică a Munţilor Asir, care se prezintă sub forma unui platou înălţat tectonic la 1.800 m, încadrat de înălţimi de 2.200-2.800 m. Fundamentul acestei regiuni este alcătuit din şisturi cristaline de grad mediu sau de grad foarte scăzut, de vârstă pan-africană, asociate cu intruziuni bazice sau granitice sin- sau post-cinematice.

Urmează o cuvertură de roci paleozoice (gresia de Wajid), peste care stă o stivă de 300-500 m de calcare jurasic-cretacice. În Terţiarul superior (Pleistocen sau chiar Holocen), asociat deschiderii riftului Mării Roşii, se produc puternice manifestări vulcanice, reprezentate prin curgeri fisurale de bazalte de trapp, care formează o placă de cca 1.500 m grosime, cu extindere areală de sute de km2.

Climatul acestei zone este tropical-arid, slab influenţat de muson, cu unele variaţii zonale. Temperatura medie lunară a aerului variază între 10° C în ianuarie, noaptea înregistrându-se valori negative, şi 16° C în iulie, iar precipitaţiile sunt mai mici de 200-250 mm/an. Doar pe versanţii vestici ai munţilor vulcanici de la sud de Sanaa, la peste 3.000 m altitudine, precipitaţiile pot depăşi 500 mm/an. În aceste condiţii, disoluţia este un proces morfogenetic secundar, subordonat proceselor mecanice de dezagregare termică şi deflaţie.

2 Văi cu versanţi subverticali, modelate în Pleistocen, într-un climat mai umed, astăzi seci, cu scurgere ocazională, provocată de averse.

Page 16: Analele Universității Spiru Haret_4

16

Fig. 3. Secţiune geologică în zona Wadi Mowr-Jabal Gossran. Se observă străpungerea formaţiunilor de soclu şi a cuverturii sedimentare de către corpuri magmatice cu grade diferite de dezvoltare. 1. J3-K1 (calcar); 2. gresii continentale (Paleozoic); 3. formaţiuni de soclu: 4. roci

acide şi alcaline; 5. roci bazice; 6. falie; 7. limita de discordanţă; 8. intruziuni magmatice.

Geologic profile in the Wadi Mowr-Jabal Gossran area. One may note magmatic bodies with different degrees of development that have broken up through the foundation and the sedimentary strata. 1. J3-K1 (limestone); 2. continental sandstone (Paleozoic); 3. foundation;

4. acid and alkali rocks; 5. basic rocks; 6. fault; 7. discordancy limit; 8. magmatic bodies.

A. DEPRESIUNI ASOCIATE CU NECK-URI ŞI DOMURI DE LAVĂ

Acest tip de relief vulcano-carstic este prezent sub forma unor depresiuni inelare care se dezvoltă în jurul unor neck-uri şi domuri de lavă, care ocupă o poziţie relativ centrală. Panta creşte progresiv spre zona centrală unde calcarul a suferit un proces maxim de flexurare negativă a stratelor (fig. 4, a). Diametrul depresiunilor variază de la sute de metri până la 1-2 km, iar adâncimile maxime nu depăşesc 40 m.

Cea mai reprezentativă depresiune de acest tip, situată la cca 30 km sud de Sadah, are o formă alungită, este lungă de 2.500 m şi lată de 1.850 m şi este dominată de neck-ul Jabal Gossran cu cca 200 m.

În zona de platou şi pe versanţii care înclină spre pilierul central, apar lapiezuri, generate de deflaţie prin lărgirea sistemului fisural primar. În zona de contact cu corpul magmatic se întâlnesc şi forme minore de disoluţie în skarne.

B. DEPRESIUNI VULCANO-CARSTICE DE IMPLOZIE

Acest tip de depresiuni vulcano-carstice apar în urma punerii în loc a unor dyck-uri conice, în părţile inferioare ale calcarelor; la partea superioara a dyck-ului se constată prezenţa unor brecii de explozie sudate cu scorii. Pe suprafaţa topografică a platoului de la sud de Sadah, apar asemenea depresiuni de tip dolină, cu formă tronconică (fig. 3, B). Stratele de pe conturul depresiunii prezintă o flexură negativă la zona de contact cu corpul magmatic. Unghiul de recurbare poate ajunge la 25°-30°.

Page 17: Analele Universității Spiru Haret_4

17

Fig. 4. Tipuri de depresiuni vul-cano-carstice din Platoul Sadah. a. de-presiune inelară determinată de flexu-rarea gravitaţională a calcarelor, ca urmare a plusului de sarcină geologică exercitată de un neck (Jabal Gossran); b. depresiune tronconică formată la partea superioară a unui dyck; c. depresiune generată de con-

tracţia unui corp magmatic ascuns. Types of volcano-karst depressions in the Sadah Plateau. a. ring depression due to the gravitational bending of the lime-stones as the result of the geologic pre-ssure of a neck (Jabal Gossran); b. trunk cone depression at the upper part of a dyck; c. depression generated by the counte-

raction of a hidden magmatic body.

C. DEPRESIUNI VULCANO-CARSTICE DETERMINATE DE UN CORP MAGMATIC ASCUNS

Apariţia acestui tip de depresiune vulcano-carstică este determinată de prezenţa unui corp vulcanic ascuns (cripto-vulcan) şi s-a format prin eliberarea din magmă a unui volum important de gaze asociate cu căldură, în timp ce corpul magmatic a rămas „ascuns” în profunzime. În urma răcirii şi contracţiei magmei, se produce un colaps gravitaţional al corpului magmatic. Procesul antrenează descendent şi calcarele acoperitoare. La suprafaţa calcarelor, apar depresiuni vaste, a căror formă mulează forma corpului intrusiv; ele sunt asemănătoare cu dolinele sau megadolinele din carstul clasic.

CONCLUZII

În foarte multe cazuri, activitatea vulcanică în regiunile cu roci calcaroase poate duce la apariţia unor structuri şi forme complexe, aparent identice cu structurile carstice clasice, dar fundamental diferite genetic de cele descrise în carst.

Transformările calcarului în zona de contact cu magma şi reajustările izostatice induse de procesul de răcire şi degazeificare a magmei sunt cauzele apariţiei depresiunilor vulcano-carstice

BIBLIOGRAFIE

BOTEZ, D. (1911), Observaţii cu caracter petrografic asupra rocilor de pe drumul

Hodeidah-Sanaa din Emiratul Yemenului. „An. Bir. Geol.Român”, VI, p.57-58, Bucureşti.

BROWN, G.F., COLEMAN R.G. (1972), The Tectonic Framework of the Arabian Peninsula, 24 th Int. Geol. Congres, vol.3, p. 300-304.

Page 18: Analele Universității Spiru Haret_4

18

BROWN, D.,A. & ROBINSON, G.,P. (1982), Kutubu. Papua New Guinea, Sheet SB/ 54-12, Departament of Minerals and Energy.

CONOVICI, M., MĂRGĂRIT, GH., ANDREI, AL., CEAUŞU, AL., PALEA, AL., SUCIU, S. (1985), Geological Map of the North-Western Area of Yemen Arab Republic (1 : 100 000), Yominco-Sanaa.

CALANDRI, G. (1996), Appunti sul carsismo dello Yemen, „Bolletino del Gruppo Speleo. Imperiese”, 47, p. 8-12.

CALANDRI, G., OSENDA, G. (1996), Speleologia nello Yemen?, „Bolletino del Gruppo Speleo. Imperiese”, 47, p. 2-7.

MAIRE, R. (1990), La haute montagne calcaire. „Karstologia memoirés”, 3, Les hauts karsts de Nouvelle-Guinee, p. 299-338.

*** U.S. Geological Survey & Arabian American Oil Company (1963), Geologic Map of the Arabian Peninsula.

Page 19: Analele Universității Spiru Haret_4

19

CERCETĂRI ASUPRA PROCESELOR DE DENUDARE

A VERSANŢILOR DIN BAZINUL PIEMONTAN AL ARGEŞULUI

Valentin TEODORESCU*

Key-words: denudation, piedmont basin, Argeş. Cuvinte cheie: denudare, bazin piemontan, Argeş.

Investigations into Slope Denudation Processes in the Argeş Piedmont Basin. Investigations covered nine torrential basins of the Vâlsan, Râul Doamnei and Argeş rivers with a view to establishing morpholithological conditions of soil erodibility and land use. Geomorphic surveys and determinations of erosion and mass weathering processes in these torrential basins, as well as photogrametric interpretations enabled the computation of discharge and erosion variables. Correlating specific erosion values (t/ha) with discharge values (m3/ha) from torrential basin of 51-100 ha and 101-200 ha, it was found that specific erosion in the Argeş piedmont hills registered very high indexes.

INTRODUCERE

Unitatea piemontană, monoclinală, cuaternară, care ocupă partea sudică dintre văile Argeşului şi Argeşelului, este caracterizată prin culmi prelungi ce încep prin cueste, „frontul cuestelor este orientat spre munte, iar suprafeţele structurale se lasă către piemont“ (POSEA şi colab., 1974).

Dealurile piemontane se lărgesc spre sud sub forma unor spinări netede, cu altitudini absolute, ce scad de pe direcţia nord-sud, de la 650 m la 300 m. Energia reliefului cu valori între 90-150 m în partea de nord se reduce la 50 m în partea sudică a Gruiurilor Argeşului şi contribuie, alături de natura geologică (depozite fluvio-lacustre, pliocen-cuaternar, care acoperă formaţiuni mio-pliocene), la o evoluţie accentuată a versanţilor.

STUDIUL PROCESELOR DE VERSANT

Cercetările efectuate în nouă bazine torenţiale, situate în dealurile piemontane ale Argeşului, au relevat o acţiune intensă a eroziunii în adâncime, asociată cu alunecări ca factori determinanţi în denudarea versanţilor.

Pe Râul Doamnei, studiul bazinelor torenţiale – Valea lui Nan, Valea Cocoşelului şi Valea Nandrii – a arătat rolul activ al conurilor de dejecţie în modificarea bazei locale de eroziune, ceea ce antrenează o intensificare a eroziunii în adâncime, obârşiile ravenelor acţionând energic asupra versanţilor limitrofi. Valea lui Nan reprezintă unul din principalii afluenţi pe partea dreaptă a Râului Doamnei, în sectorul piemontan (fig. 1). Bazinul Valea lui Nan este dezvoltat asimetric, versantul drept (cu lungimi între 550 m şi 1.100 m) grupează totalitatea

* Universitatea Spiru Haret, Facultatea de Geografie.

Page 20: Analele Universității Spiru Haret_4

20

Fig. 1. Harta proceselor de versant în bazinul hidrografic Valea lui Nan

Map of slope processes in Valea lui Nan drainage basin

1. Abrupt activ (25-50 m); 2. Abrupt activ (>50 m); 3. Alunecări active; 4. Ravene; 5. Canal de eroziune; 6. Organism torenţial; 7. Con de dejecţie activ; 8. Con de dejecţie

relativ stabilizat; 9. Acumulări de sedimente.

1. Active scarp (25-50 m); 2. Active scarp (>50 m); 3. Active landslide; 4. Ravene;5. Channel erozion; 6. Torrent; 7. Active alluvial fan; 8. Active stable alluvial fan; 9. Sediment stock. văilor torenţiale care debuşează prin conuri de dejecţie, alcătuite din pietrişuri fine şi nisipuri în alternanţă cu loess. În zona de obârşie a văilor torenţiale, datorită eroziunii în adâncime, subminarea versanţilor determină procese de alunecare pe mari suprafeţe.

În Gruiurile Argeşene, profilul longitudinal al văilor torenţiale este mai evo-luat, în comparaţie cu cele din dealurile subcarpatice. Sectoarele de albie în care predomină procesele de acumulare se întind pe 62-89% din lungime, iar porţiunile intens afectate de eroziune sunt în apropierea obârşiilor (BĂLTEANU şi colab., 1976).

EVALUAREA VOLUMULUI DE ALUVIUNI

În cadrul bazinului torenţial Valea Nandrii, cu o suprafaţă de 140 ha (amenajat cu lucrări transversale: 4 baraje pe Valea Nandrii şi 2 baraje pe afluentul său principal, Valea Mică), suprafeţele active care furnizează sedimente au fost grupate pe afluenţi, elemente ale reliefului şi tipuri de procese (tabelul nr. 1).

Page 21: Analele Universității Spiru Haret_4

21

Tabelul nr. 1. Suprafeţe active cu procese puternice de degradare în bazinul hidrografic Valea Nandrii

Active areas with strong processes of degradation in torrential basin Valea Nandrii

Valea Mică Valea Nandrii Elemente ale

reliefului Versant Albii şi maluri Versant Albii şi

maluri

Total (ha)

Procese

Alunecări,surpări şi prăbuşiri obârşie

Ravene obârşie

Albii şi maluri active

Ravene

Maluri suspendate

Albii şi maluri active

Suprafaţa (ha) 0,49 0,36 0,09 0,17 0,12 1,05 1,28

Din analiza suprafeţelor active cu aport de sedimente (BĂLTEANU,

TEODORESCU, 1985), se evidenţiază că: • O primă categorie o formează suprafeţele cu procese intense de

degradare a versanţilor, prin alunecări, surpări, prăbuşiri şi eroziune produsă în cadrul albiei, cu o participare mare la formarea stocului de sedimente (o contribuţie însemnată având-o obârşiile ravenelor);

• O a doua categorie o formează suprafeţele situate în partea superioară a versanţilor, supuse procesului de eroziune în suprafaţă, dar cu o contribuţie mai redusă la formarea stocului global de sedimente.

Determinarea volumului de aluviuni acumulate între anii 1977-1985, de baraje, evidenţiază un ritm intens de aterisare, în condiţiile unor surse active de aprovizionare cu material erodat (TEODORESCU, BĂLTEANU, 1989).

Măsurătorile repetate în intervalul martie-octombrie a fiecărui an au condus la stabilirea unei eroziuni specifice de 64,5 t ha-1 an-1, din care eroziunea în adâncime are o contribuţie de 82,2% (tabelul nr. 2).

Tabelul nr. 2. Ponderea eroziunii în suprafaţă, în adâncime, a aluviunilor reţinute de baraje şi a aluviunilor efluente din bazinul hidrografic Valea Nandrii The weight of surface erosion, depth erosion, sediment stock reserved of dam and suspended sediment in torrential basin Valea Nandrii

Eroziunea specifică (t ha-1 an-1)

Aluviuni (t ha-1 an-1)

Aluviuni reţinute de baraje

Aluviuni efluente Eroziunea în

suprafaţă Eroziunea în

adâncime Ø > 0,2 mm Ø < 0,2 mm Ø < 0,2 mm

11,5 53,0 43,3 16,7 4,8 17,8 82,2 67,1 25,9 7,0

CORELAREA VALORILOR SCURGERILOR LICHIDE ŞI EROZIUNII

Datele obţinute din determinările experimentale şi măsurătorile asupra: lungimii malurilor active din reţeaua hidrografică a fiecărui bazin torenţial, a suprafeţei active a versanţilor, a naturii substratului litologic, a compoziţiei granulometrice a materialului transportat, precum şi utilizarea fotogramelor pentru

Page 22: Analele Universității Spiru Haret_4

22

precizarea suprafeţelor de versant cu procese de eroziune şi alunecări au permis evaluarea eroziunii specifice (t.ha-1) cu asigurarea de 10%. Din analiza corelaţiei valorilor scurgerii specifice cu asigurarea de 10% şi a valorilor eroziunii specifice pe bazinele torenţiale, din sectorul piemontan al râului Vâlsan (fig. 2), rezultă că:

Fig. 2. Bazinul hidrografic Vâlsan – corelaţii între volumul scurgerii lichide (m3/ha) şi eroziunea specifică (t/ha) cu asigurarea de 10% pe bazine torenţiale cu suprafaţa de

51-100 ha (A) şi de 101-200 ha (B) Discharge (m3/ha) specific erosion (t/ha) correaltions

• În bazinele torenţiale ca suprafaţa de 101-200 ha, valorile eroziunii specifice sunt cuprinse în majoritate între 25,0 t ha-1 şi 40,0 t ha-1, la volume ale scurgerii de cca. 300 m3 ha-1;

• Valorile cele mai mari ale eroziunii specifice, peste 45,0 t ha-1, sunt determinate pe bazinele torenţiale ca suprafeţe de 51,0-100 ha din sectorul piemontan situat la sud de Mălureni, în condiţiile unor valori ale scurgerii asemănătoare celor de pe bazinele de 101-200 ha.

Page 23: Analele Universității Spiru Haret_4

23

CONCLUZII

Studiul versanţilor din bazinele torenţiale din dealurile piemontane ale Argeşului relevă că:

• Zona de obârşie a ravenelor reprezintă o sursă importantă de aluviuni, care în condiţiile unor ploi torenţiale ajung în pricipalii afluenţi ai Argeşului, afectând luncile şi obiectivele social-economice.

• Procesele de eroziune şi deplasările în masă din sectorul mijlociu şi inferior al versanţilor contribuie la creşterea acumulărilor de material grosier de la baza versanţilor.

• Organismele torenţiale din dealurile piemontane au o acţiune intensă de fragmentare a versanţilor.

• Cantităţile cele mai mari de material erodat, peste 45,0 t.ha-1, sunt determinate pe bazinele torenţiale piemontane cu suprafaţa de 51,0-100 ha.

BIBLIOGRAFIE

BĂLTEANU, D., TALOESCU, IULIANA, DINU, MIHAELA, SANDU, MARIA (1976), Efecte morfologice ale precipitaţiilor din iulie 1975, în unele bazine hidrografice mici aferente Vâlsanului, SCGGG, seria Geogr., XXIII, p. 19-35, Bucureşti.

BĂLTEANU, D., TEODORESCU, V. (1985), Element for Sediment Buget of Small Catchement, The Getic Piedmont, Romania, „Rev. Roum. Géol., Géophys., Géogr.”, t. 29, p. 73-78, Bucureşti.

POSEA, GR., POPESCU, N., IELENICZ, M. (1974), Relieful României, Editura Ştiinţifică, Bucureşti.

TEODORESCU, V., BĂLTEANU, D. (1989), Influenţa lucrărilor antierozionale (transversale) asupra efluenţei aluvionare în bazinul hidrografic Valea Nandrei, „Lucr. Conf. Naţ. de Şt. Sol.”, 1988, Piteşti, p. 91-98, Bucureşti.

Page 24: Analele Universității Spiru Haret_4

24

Page 25: Analele Universității Spiru Haret_4

25

MORFOMETRIA BAZINULUI

HIDROGRAFIC AL RÂULUI BÂRSA

Sorin BĂNICĂ*, Ruxandra IONESCU**

Key words: morphometry, hydrometry, G.I.S., Bârsa drainage basin Cuvinte cheie: morfomertrie, hidrometrie, S.I.G., bazinul Bârsa

The Bârsa Drainage Basin Morphometry. Understanding morphometrical drainage basins is important to establish relations between their dimension, hydrological parameters (flow, alluvial flow discharge, water chemism, etc.) and environmental elements. ArcView package it becomes possible to accurately calculate a morphometrical and hydrometrical parameters thus aiming to settle widely accepted values for these. An example is Bârsa drainage basin.

INTRODUCERE

Mărimile parametrilor care indică morfometria unui bazin hidrografic (suprafaţa, lungimea, lăţimea, altitudinea medie, panta medie a bazinelor hidrografice etc.), de regulă, nu variază în decursul câtorva ani sau zeci de ani, decât în condiţii extreme, catastrofale, sau dacă nu au fost modificate antropic. În urma studierii datelor referitoare la morfometria şi hidrometria bazinului Bârsei din anuarele hidrografice ale I.N.M.H., s-au constatat însă mici diferenţe între acestea, de la an la an, fără să existe condiţiile menţionate mai sus.

Pentru o determinare exactă a acestor mărimi, s-a folosit ca bază harta topografică cu scara 1 : 25 000, pe care s-au măsurat, utilizând metodele oferite de tehnicile G.I.S., cu ajutorul software-ului specializat ArcView 3.2. În urma utilizării acestor metode, s-au obţinut următoarele rezultate:

SUPRAFAŢA BAZINELOR HIDROGRAFICE

Râul Bârsa, afluent de stânga al Oltului, îşi adună apele de pe un areal ce însumează 513,883 km2 (faţă de 537 km2, după Ujvari, sau 534 km2, după Atlasul cadastrului apelor din România), ceea ce reprezintă 2,11 % din suprafaţa bazinului hidrografic Olt. Această diferenţă rezultă din faptul că nu s-a luat în considerare suprafaţa bazinelor Vulcăniţei şi Ghimbăşelului.

Suprafaţa bazinului a suferit modificări de-a lungul timpului, ca urmare a schimbărilor gurii de vărsare a Bârsei şi a oscilaţiilor gurii râului Vulcăniţa în urma inundaţiilor, din afluent al Oltului în afluent al Bârsei, şi invers. O ultimă schim-bare survenind după 1970, când confluenţa Bârsei cu Oltul a fost mutată antropic cu cca 1 km amonte, râul Ghimbăşel a fost transformat artificial din afluent al Oltului în afluent al Bârsei, printr-un canal de legătură, cursurile respective fiind îndiguite pe ultima porţiune înainte de vărsare. La data actuală, bazinul Vulcăniţei

* Universitatea Spiru Haret, Facultatea de Geografie. ** Masterand, Universitatea din Bucureşti, Facultatea de Geografie.

Page 26: Analele Universității Spiru Haret_4

26

se leagă de cel al Bârsei printr-un canal de captare, apele Bârsei fiind captate antropic de Vulcăniţa pentru utilizarea lor la Societatea Colorom Codlea.

Suprafaţa bazinului Bârsei şi a bazinelor secundare este redată în tabelul nr. 1 şi variază între 2,7 km2, pentru bazinul Pârâul Turcilor, şi 206 km2, pentru bazinul Turcu. Se constată o diferenţă mare de suprafaţă între bazinele pe roci cristaline (Brebina, Bârsa Fierului, Bârsa lui Bucur,Valea Mărului, Rudăriţa, Pârâul Turcilor) şi bazinul Turcu, situat pe conglomerate şi calcare, puternic frământate tectonic. Suprafaţa medie a bazinelor secundare, situate pe roci cristaline, este de 18,31 km2.

O pondere de 90 % din bazinul Bârsei se suprapune zonei montane, iar restul de 10 %, zonei depresionare. În arealul sectorului montan sunt incluse 10 bazine secundare, considerându-se cele ale afluenţilor de ordin patru pentru râul Bârsa, cu suprafeţe cuprinse între 2,681 km2 şi 206,043 km2, având o suprafaţă totală de 389,67 km2 (75,83 % din suprafaţa bazinului Bârsei). Suprafeţele interbazinale ocupă 123,96 km2, adică 24,12 % din suprafaţa totală a bazinului.

PERIMETRUL BAZINELOR HIDROGRAFICE

Dacă în partea nordică, sud-vestică şi estică, cumpăna apelor este uşor de urmărit, fiind clar marcată de situarea ei pe şisturi cristaline sau pe conglomerate, în partea sudică şi în Depresiunea Braşovului, aceasta are un grad mai redus de precizie, datorită situării ei pe zone calcaroase, frământate tectonic (traversarea Culoarului Rucăr-Bran prin Pasul Giuvala), şi, respectiv, într-o zonă depresionară unde sunt caracteristice interfluviile plate, când la ape mari, înainte de îndiguirea cursurilor, apele Bârsei ieşite din albie depăşeau linia cumpenei apelor, captând lateral afluenţii vecini ai Oltului. Pe întreaga sa lungime, de 191,202 km, cumpăna apelor râului Bârsa are o altitudine medie de 1.432,5 m (fig.1). Lungimea cumpenelor de apă este redată în tabelul nr. 1. O corelaţie între suprafaţa bazinului şi perimetrul acestuia este redată în fig. nr. 2, aceasta dovedind o strânsă legătură între cele două mărimi, confirmată şi de valoarea mare a abaterii medii pătratice (R2).

Tabelul nr. 1. Date privind bazinul râului Bârsa şi principalele bazine sercundare

Data about Bârsa catchement, main basin and secundary basin

Nr. crt.

Denumirea bazinului

F [km2]

Perimetru[km]

L [km]

l max, [km]

l med, [km]

H med, [m]

P med [‰]

1. Bârsa 513,883 191,187 64,6 35,02 7,95 1057,6 364 2. Brebina 11,800 19,441 6,22 4,89 1,89 762,5 252 3. Bârsa Fierului 49,96 35,068 12,17 6,2 4,10 913,9 484

4. Bârsa lui Bucur 32,13 28,387 10,61 4,82 3,02 1191,4 520

5. Valea Mărului 4,89 9,995 4,11 1,49 1,18 1387 426 6. Rudăriţa 8,40 14,410 6,29 2,12 1,33 1400 500 7. Pârâul Turcilor 2,68 6,549 2,0 1,8 1,34 1323,8 482 8. Bârsa Tămaş 11,58 15,663 4,6 5,2 2,51 1326,5 656

9. Valea Prăpăstiilor 23,41 25,302 9,82 4,12 2,37 1325,4 527

10. Turcu 206,05 76,898 22,55 17,58 9,13 1140 386 11. Sohodol 38,88 36,127 14,98 3,73 2,59 860,5 224

Page 27: Analele Universității Spiru Haret_4

27

Fig. 2. Corelaţie între suprafaţa şi

perimetrul bazinului Bârsa Correlation between the surface and

perimeter of Bârsa catchement

Fig. 1. Profil longitudinal al cumpenelor de apă ale bazinului Bârsa

Longitudinal profile of water divides of Bârsa catchement

LUNGIMEA ŞI LĂŢIMEA BAZINELOR HIDROGRAFICE

De forma suprafeţei de recepţie a bazinelor depind o serie de parametri morfometrici importanţi: suprafaţa, perimetrul, lungimea şi lăţimea. În analiza efectuată asupra bazinului râului Bârsa, s-au considerat lungimile ca fiind distanţele în linie dreaptă între cele mai îndepărtate puncte ale bazinului, urmărind direcţia de curgere a râului principal. În cazul bazinelor cu formă deosebită (Bârsa, Brebina, Valea Prăpăstiilor), lungimile s-au considerat prin părţile lor mediane.

Lăţimile maxime s-au determinat prin metoda celor mai mari segmente perpendiculare pe lungimile bazinelor. Lungimea bazinului Bârsei este de 64,6 km, iar cea a principalelor bazine secundare variază între 2 km (Pârâul Turcilor) şi 14,98 km (Sohodol). Cu o extindere apreciabilă în lungime, se înscrie bazinul Turcu, (22,55 km) (tabelul nr. 1).

Lăţimea bazinelor este variabilă pe diferitele lor sectoare. Astfel, bazinul râului Bârsa este foarte bine dezvoltat (peste 30 km) în regiunea montană, în timp ce în zona depresionară, lăţimea scade la mai puţin de 2 km pe anumite sectoare. Pentru celelalte bazine principale, lăţimile variază între 1,4 km (Valea Mărului), 6,2 km (Bârsa Tămaşului) şi 17,58 km, în cazul bazinului râului Turcu (tabelul nr. 1).

Lăţimea medie a bazinelor hidro-grafice, parametru de care se ţine seama în activitatea de prognoză hidrologică, deter-minată ca raport între suprafaţa bazinelor şi lungimea acestora, variază între 1,33 km (Rudăriţa) şi 4,1 km (Bârsa Fierului). Lăţi-mea medie maximă o deţine nu bazinul Bârsei (7,95 km), ci bazinul Turcu (9,13 km), fapt datorat îngustimii mari a bazinului Bârsei în zona depresionară (tabelul nr. 1).

ALTITUDINILE MEDII ALE BAZINELOR HIDROGRAFICE

Un parametru foarte important cu o influenţă deosebită asupra proceselor şi fenomenelor hidrologice este altitudinea medie a unui bazin hidrografic. De ea sunt dependente fenomenele meteorologice, cu influenţe indirecte în scurgerea solidă şi

Page 28: Analele Universității Spiru Haret_4

28

lichidă, asupra temperaturii şi îngheţului apelor, asupra chimismului acestora. Astfel, alimentarea pluvială a organismelor fluviatile cu bazinele hidrografice situate la altitudini mari este mai abundentă decât în cazul celor situate la altitudini mici. În cazul bazinului Bârsei, desfăşurat între 2.505 m (Vf. Omu) şi 495 m la confluenţa cu Oltul, altitudinea medie este de 1.057,6 m şi a fost calculată ca raport între produsul suprafeţelor parţiale dintre curbele de nivel vecine cu înălţimea medie şi suprafaţa totală a bazinului, valoarea respectivă incluzând în mod convenţional bazinul Bârsei între bazinele montane (I. ZĂVOIANU, 1999). În cazul principalelor subazine, altitudinea medie este cuprinsă între 762,5 m (Brebina) şi 1.400 m (Rudăriţa) (tabelul nr. 1).

PANTELE MEDII ALE BAZINELOR HIDROGRAFICE

Panta medie a unui bazin hidrografic se înscrie, ca şi altitudinea medie, printre parametrii morfometrici cu o influenţă majoră asupra caracteristicilor cantitative şi calitative ale resurselor de apă, pantele mari favorizând o scurgere superficială rapidă, timpi de concentrare mici, viituri ample. Declivitatea versan-ţilor conferă apelor forţă erozivă şi de transport sporită.

Panta medie a bazinului râului Bârsa este de 364 m/km. Valorile acestui parametru fiind diferite de la un sector la altul, valori mari întâlnindu-se evident în zona montană. Pantele medii ale principalelor bazine secundare sunt cuprinse între 224 m/km (Sohodol) şi 656 m/km (Bârsa Tămaşului) (tabelul nr. 1).

FORMA BAZINELOR HIDROGRAFICE

Forma pe care o are un bazin hidrografic prezintă importanţă pentru influenţa pe care o exercită asupra timpului de concentrare a apelor spre râul colector. În cazul bazinelor de formă apropiată de cea circulară, viiturile se formează şi se transmit mai repede, având forţă erozivă şi de transport mai mare decât cele produse în bazine de formă alungită, în acestea din urmă remarcându-se o atenuare a undelor de viitură, deoarece afluenţii se varsă eşalonat în cursul principal.

Pentru bazinul Bârsei, s-au calculat diverşi indici cantitativi care să exprime forma, prin mai multe relaţii care utilizează, în majoritatea lor, trei elemente principale ce caracterizează un bazin hidrografic: suprafaţa (F), lungimea (L) şi perimetrul (P): Factorul de formă (Ff = F/L2); raportul de circularitate (Rc= F/Fc = = 4pF/P2); raportul de alungire (Ra= Dc/L; F/(P/4)2); coeficientul de dezvoltare a cumpenei de apă (Ks= P/Lc = 0,282P/ F ), în care: Fc reprezintă suprafaţa cercului de lungime egală cu perimetrul bazinului hidrografic (km2) şi Dc diametrul cercului de lungime egală cu perimetrul bazinului hidrografic.

Primii doi indici (Ff şi Rc) sunt subunitari, cu valori din ce în ce mai mici, pe măsură ce gradul de alungire a bazinului creşte. Raportul de alungire Ra indică dezvoltarea în lungime a bazinelor (dacă este mai mic de 1,27) sau dacă tinde spre o formă circulară (dacă este mai mare decât 1,27). În funcţie de raportul de formă (Rf), se disting trei categorii de bazine: alungite (Rf < 1), pătrate (Rf = 1) şi rotunde (1 < Rf < 1,274). Între acest raport şi cel de circularitate (Rc) există relaţia Rf = 1,274Rc (Zăvoianu, 1978). Dacă rapoartele B/L, B/ F , F /L au valori subunitare, bazinele au o dezvoltare mai mult în lungime, iar dacă au valori supraunitare, bazinele sunt rotunde sau palmate.

Pentru bazinele râului Bârsa şi ale principalilor săi afluenţi, coeficienţii de formă sunt redaţi în tabelul nr. 2., iar analiza acestora evidenţiază forma alungită a

Page 29: Analele Universității Spiru Haret_4

29

lor, în special bazinul Bârsa şi Sohodol, cu cel mai mare grad de alungire (ilustrat de valorile minime ale Ff, Rc, Rf/L şi de valorile maxime ale coeficienţilor de sinuozitate a cumpenei).

Forma deosebită a bazinului râului Bârsa, cu extindere mare în suprafaţă în cursul superior, deci în cel montan, şi lăţime minimă în cursul inferior, în Depresiunea Braşov, se datorează faptului că această ultimă zonă prezintă o pantă foarte mică, cursurile afluenţilor de stânga ai Oltului sunt paralele (Homorod, Vulcăniţa, Bârsa, Ghimbăşel), zona lor de vărsare reprezentând o piaţă de ape în care gurile lor de vărsare au migrat în amunte sau aval pe Olt, sau chiar s-au captat lateral. Interfluviile sunt plate, fapt care trădează o pantă mică în momentul formării văilor elementare în urma retragerii apelor lacului de mică adâncime care a existat aici (fig. 3).

Fig. 3. Bazinul hidrografic Bârsa, principalele suprafeţe bazinale şi interbazinale Bârsa catchement, main basin and interbasin areas

1. Brebina; 2. Bârsa Fierului; 3. Bârsa lui Bucur; 4. Valea Mărului; 5. Rudăriţa; 6. Pârâul Turcilor; 7. Bârsa Tămaşului; 8. P. Prăpăstiilor; 9. Turcu; 10. Sohodol; 11. Cumpăna de ape a bazinului Bârsa; 12. Cumpene de ape ale bazinelor de ordin inferior; 13; Cursuri de apă, I – IX, suprafeţe interbazinale (11. Bârsa basin watershed; 12. watersheds of lower order basins;

13. streems, I-IX, interbasins surfaces)

Page 30: Analele Universității Spiru Haret_4

30

Tabelul nr. 2. Coeficienţii de formă ai bazinului Bârsei şi ai principalelor bazine secundare Shapes indices of Bârsa catchement, main basin and secundary basin

Coeficientul de formă al bazinelor Nr. crt.

Bazinul hidrografic Ff Rc Ra Rf Ks F /L

1. Bârsa 0,12 0,18 0,94 0,22 2,37 0,35 2. Brebina 0,3 0,39 0,99 0,5 1,59 0,55 3. Bârsa Fierului 0,34 0,51 0,92 0,65 1,13 0,58 4. Bârsa lui Bucur 0,28 0,5 0,85 0,64 1,41 0,53 5. Valea Mărului 0,29 0,62 0,77 0,78 1,27 0,54 6. Rudăriţa 0,21 0,5 0,73 0,65 1,4 0,46 7. Pârâul Turcilor 0,67 0,78 1,04 0,999 1,13 0,82 8. Bârsa Tămaş 0,55 0,59 1,081 0,75 1,3 0,74 9. P. Prăpăstiilor 0,24 0,46 0,82 0,58 1,47 0,49 10. Turcu 0,4 0,44 1,085 0,56 1,51 0,64 11. Sohodol 0,17 0,37 0,77 0,48 1,63 0,17

BIBLIOGRAFIE

ZĂVOIANU, I. (1978), Morfometria bazinelor hidrografice, Editura Academiei, Bucureşti. ZĂVOIANU, I. (1999), Hidrologie, Editura Fundaţiei „România de Mâine”, Bucureşti. ARMAŞ IULIANA (1999), Bazinul hidrografic Doftana, studiu de geomorfologie,

Editura Enciclopedică, Bucureşti. ZAHARIA LILIANA (1999), Resursele de apă din bazinul râului Putna, Studiu de

hidrologie, Editura Universităţii Bucureşti. I.N.M.H.G.A. Anuare hidrologice. http:\\www.esri.com

Page 31: Analele Universității Spiru Haret_4

31

PEDIMENTELE DIN NORD-VESTUL MUNŢILOR MĂCIN

(CULMEA PRICOPANULUI)

Cezar GHERASIM*

Key words: Pricopanului Ridge, weathering, accumulation, pediments. Cuvinte cheie: Culmea Pricopanului, dezagregare, acumulare, pedimente.

The Pediments in the North-West of Măcin Mountains (Pricopanu Ridge). The peculiar paleoclimatic conditions and lithology have led to the unique relief of the Pricopanu Ridge with remounts of the inse-lberg and pediment types. Although relief of the Pricopanu Ridge started as a whole watershed, oriented from NW to SE, the weathering processes and the backwards erosion of the transverse streams have separated inselbergs on the main interfluve. Initially, there have appeared bordering pediments, but as soon as remounts have been separated the process continued all around, even during the Holocene and they are still continuing even today, but less intense.

Cercetările geografice efectuate în această zonă au pus în evidenţă pedimente

şi inselberguri tipice pentru Dobrogea de Nord, păstrate sub o pătură groasă de loess. S-a demonstrat că ceea ce era socotit adesea ca terase marine sau dunărene (între 10-110 m) sunt de fapt suprafeţe de pediment (GR. POSEA, 1980). Până la această dată, pedimentele respective au fost considerate fie suprafeţe de tipul peneplenei (EMM. DE MARTONNE, 1924; C. BRĂTESCU, 1928; A. NORDON, 1930), fie terase marine (AL. ROŞU, 1969).

Semnalăm, totuşi, că GH. MURGOCI (1911), dar mai ales EMM. DE MARTONNE (1924) apreciază că în Dobrogea de Nord apar unele aspecte aparte, «un facies cu totul original», care diferă de tot ce au văzut în alte părţi ale României şi Europei Centrale. Tot Emm. De Martonne admite, pentru acest relief, efectul «modelării stepice».

În urma mişcărilor de ridicare a Munţilor Măcin, a luat naştere o suprafaţă de racord alungită în jurul Culmii Pricopanului (orientată pe direcţie NV-SE), de tip glacis. În urma fragmentării şi a apariţiei martorilor de eroziune de-a lungul acestei culmi, s-au format, pornind de la glacisul existent, pedimentele.

În timpul fazelor glaciare şi în mod special în Wurm, alături de aridizare, oscilaţiile în jurul valorii de îngheţ au fost foarte frecvente, ceea ce a activat în mod deosebit procesele de dezagregare şi descompunere pe versanţi. În această situaţie, s-a dezvoltat puternic eroziunea de tip pedimentar, ce a atacat intens marginile abrupte ale Culmii Pricopanului, precum şi toţi versanţii interiori de pe văile care flancau discontinuităţi morfologice, relieful fiind intens fragmentat.

În zona Culmii Pricopanului, acţiunea de eroziune de tip pedimentar a început dinspre latura de vest, dunăreană, unde exista un abrupt de falie ce separa Dobrogea de Nord de Bazinul Valah. Eroziunea de versant a pătruns în interiorul platoului în lungul unor falii sau discontinuităţi geologice importante (culmea

* Universitatea Spiru Haret, Facultatea de Geografie.

Page 32: Analele Universității Spiru Haret_4

32

alcătuită din roci dure ale promontoriului Orliga şi ale Culmii Pricopanului faţă de actualele zone mai joase ale văilor Jijila, Dumbrava sau ale lacurilor Sărat şi Slatina, pe care s-au axat văi cu scurgere temporară).

Nivelul de bază de la care a pornit modelarea era reprezentat de o unitate joasă ce înconjura Dobrogea de Nord şi care avea un caracter subsident, prin aluvionare formându-se ulterior lunca Dunării. Nivelul de bază apropiat îl formează în prezent lacurile din lunca dunăreană (Jijila, Carcaliu) şi cele din sud-vest (Sărat şi Slatina).

Pedimentele formate au avansat treptat, de la baza sud-vestică a Culmii Pricopanului în arealul depresionar închis spre Dunăre de dealurile Carcaliu şi Cetăţii, pe văile care pătrund în interiorul culmii şi pe cele două văi ce o mărginesc la nord şi est (Jijila şi Dumbrava). Se disting ca grupări de areale relativ netede, ce se dispersează radiar, cu aspect circular sau alungit, pe o parte sau alta a culmii.

Martorii de tip inselberg se grupează pe aliniamente cu orientare vest-est (cei din dealurile Orliga, Sărăriei, Viţelaru) şi NV-SE (cei din aliniamentul de martori de la sud de dealul Sulucu Mare), funcţie de structura geologică care le condiţionează orientarea (fig.1).

Fig. 1. Pedimentele din zona Culmii Pricopanului

The pediments in the Pricopanului Ridge area 1. Interfluviul principal; 2. Martori de tip inselberg; 3. Pedimente; 4. Direcţiile iniţiale de dezvoltare a pedimentelor; 5. Direcţiile actuale de dezvoltare a pedimentelor; 6. Curbe de nivel ajutătoare; 7. Cursuri de apă permanente; 8. Cursuri de apă temporare; 9. Lacuri;

10. Direcţiile profilelor geologice. 1. Main interfluve; 2. Inselbergs; 3. Pediments; 4. Primary directions of pediments; 5. Present-day directions of pediments; 6. Auxiliary contours; 7. Permanent streams;

8. Temporary streams; 9. Lakes; 10. Geological profiles.

Page 33: Analele Universității Spiru Haret_4

33

Pe latura de vest, dunăreană, pedimentele au fost retezate de eroziunea fluviului, individualizându-se un versant mai mult sau mai puţin abrupt, ce atinge pe alocuri o înălţime de 10-20 m. În partea sudică a promontoriului Orliga, eroziunea fluvială a înlăturat aproape total depozitele de pediment, astfel încât contactul dintre versantul alcătuit din roci metamorfice dure şi lunca Dunării, aluvionară, se face direct, printr-un abrupt de 60-80 m (fig.2).

Pe latura nordică s-a format pedimentul Orliga (1-am numit aşa pentru că îmbracă versanţii nordici ai dealurilor Orliga, Sărăriei şi Viţelaru, care din punct de vedere geologic fac parte din Grupul de Orliga). Acesta are o altitudine de 70-80 m la contactul cu zona înaltă şi foarte mică (5-10m) în cursul inferior al Jijilei şi pe latura nord-vestică, unde dispare sub depozitele aluviale din lunca Dunării. Ţinând cont de faptul că aluviunile sunt mult mai recente decât formarea pedimentului, acesta se continuă aproape sigur sub aluviuni. La zi, este acoperit de o cuvertură de loess, mai groasă în zona de contact cu creasta înaltă. Are o înclinare generală redusă, dinspre sud spre nord, şi este străbătut transversal de văi puternic adâncite în loess (până la 20 m), ce separă interfluvii netede (fig. 2), cultivate agricol.

Fig. 2. Profile geologice

Geological profiles 1. Precambrian: Seria de Orliga – cuarţite micacee; 2. Precambrian: Seria de Megina – gnaise cuarţo – feldspatice; 3. Carbonifer: Formaţiunea de Carapelit – conglomerate poligene; 4. Magmatite hercinice: granite de Pricopan; 5. Miocen sup. – Pleistocen: depozite detritice;

6. Pleistocen sup.: loessuri şi nisipuri siltice; 7. Holocen: aluviuni actuale şi subactuale. 1. Precambrian: Orliga series – mica quartzites; 2. Precambrian: Megina series – quartzito – feldsparic – gneiss; 3. Carbonifer: Carapelit series – polygenetic conglomerates; 4. Hercinic: Pricopan granites; 5. Upper Miocene – Pleistocene: detritus; 6. Upper Pleistocene: loess and

siltic sands; 7. Holocene: fresh alluvium.

În sud-vestul culmii, în microdepresiunea dintre dealul Cetăţii, dealul Carcaliu şi Culmea Pricopanului, s-a format o suprafaţă de pedimentaţie, rezultată din unirea pedimentelor din jurul dealurilor mărginaşe. Contactul poate fi

Page 34: Analele Universității Spiru Haret_4

34

considerat pe aliniamentul mai coborât, unde sunt cantonate lacurile Sărat şi Slatina. Suprafaţa, netedă şi puţin înclinată, a fost protejată împotriva eroziunii fluviului (care ar fi înlăturat-o, la fel ca în partea sudică a dealului Orliga) de către aliniamentul de inselberguri rotunjite (Carcaliu, 90 m) ce o despart de Dunăre. Acest fapt este vizibil pe profilele transversale ale acestora (fig.2), versantul dunărean fiind mult mai abrupt faţă de acela dinspre cele două lacuri. Se constată, datorită condiţiilor climatice, efectul de sărăturare. Este cultivată agricol.

Tot o suprafaţă de pedimentaţie, acoperită cu loess, poate fi considerată şi cea din estul culmii, formată prin unirea pedimentelor de la baza versanţilor dealurilor din jur (Dealul lui Stănilă în nord, aliniamentul sudic de martori ai Culmii Pricopanului în vest şi dealul Greci în est). Contactul dintre aceste pedimente poate fi urmărit pe firul văilor Pricopan şi Dumbrava. Văile torenţiale sunt adâncite cu 2-6 m în stratul de loess, iar conurile lor aluviale au împins valea Dumbrava înspre Culmea Pricopanului, datorită înălţimii mai mari (cu 100-200 m) a versantului din partea opusă, dinspre dealul Greci. Acest pârâu are talvegul foarte puţin adâncit (1-1,5 m), valea căpătând un aspect tipic dobrogean (cu fundul plat), afectată de sell la ploi torenţiale (ultima dată pe 9 mai 2001).

POSEA, GR.(1980) explică în mod unitar geneza şi evoluţia reliefului Munţilor Măcin prin procese repetate de pedimentaţie, remarcând individualitatea pedimentului marginal dunărean, multitudinea şi diversitatea inselbergurilor.

Fig. 3. Depozitele actuale Actual deposits

1. Roca la zi; 2. Pliocen sup. – Pleistocen inf.: nisipuri fine; 3. Pleistocen sup.: loessuri; 4. Holocen: depozite predominant nisipoase; 5. Lacuri sărate şi depozite sărăturoase.

1. Bare rocks; 2. Pliocen sup. – Pleistocen inf.: fine sands; 3. Pleistocen sup.: loess; 4. Holocen sandy deposits; 5. Salty lakes and deposits.

Page 35: Analele Universității Spiru Haret_4

35

Atât GR. POSEA (1980) cât şi N. POPESCU (1988) au arătat că pedimentele marginale (dinspre Dunăre), de vârstă Miocen superior-Romanian au apărut în condiţiile climatice subtropicale, în cuprinsul peneplenei nord-dobrogene. Perfectarea şi definitivarea pedimentelor marginale a continuat şi în timpul Cuaternarului, mai ales în zonele de racord cu suprafeţele superioare.

Condiţiile climatice actuale (insolaţie mare, oscilaţii destul de mari de temperatură, averse rare şi violente) permit, la o scară mult mai redusă, continuarea procesului de pedimentaţie (ce se desfăşoară în zona mai înaltă a culmii unde roca apare la zi – fig. 3), în jurul martorilor de eroziune de tip inselberg (fig. 1).

BIBLIOGRAFIE

CONEA, ANA (1978), Formaţiuni cuaternare în Dobrogea, Editura Academiei, Bucureşti. POSEA, GR. (1980), Pediments in Romania, „Rev. roum. de Géol., Géophys., Géogr.”,

Géographie, tom 24, Bucureşti. POSEA, GR. (1983), Pedimentele din Dobrogea, „Sinteze Geografice”, Editura Didactică

şi Pedagogică, Bucureşti. ROŞU, AL. (1969), Observaţii geomorfologice pe latura de nord a Dobrogei, „St. cerc.

geogr. aplicată a Dobrogei”, Constanţa.

Page 36: Analele Universității Spiru Haret_4

36

Page 37: Analele Universității Spiru Haret_4

37

CONTRIBUŢII LA CUNOAŞTEREA IAZURILOR DIN BAZINUL

SUPERIOR AL SITNEI (CÂMPIA MOLDOVEI)

Florin VARTOLOMEI*, Nicolae CRUCERU*, Anca-Luiza STĂNILĂ*, Mihai PARICHI*

Key words: pond, fishpond, hydrochemistry, Sitna. Cuvinte cheie: iaz, heleşteu, hidrochimie, Sitna.

Contributions to the Research of Ponds in Sitna Upper Bassin. One of the hidrologycal particularities in Moldavian Plain is the large number of ponds. Their appearance can be caused by a lot of factors. The most important of these can be the climate, lithology, morpholgy, slope, etc. The natural daming of Grajdu Valley by the massive slides produced on its right part played a prominent part for the origin of Unteni's lake bassin. The Ghidu pond has an artificial characteristic being the effect of the dam on the Teişoara Valley, which is also the support for the country road between Nicşani and Dorobanţi, near the Costeşti Village. Both lakes have an elongated shape with an NW-SE orientation. The chemical analysis situates both of these ponds between fresh water and brinish water.

INTRODUCERE

Un aspect hidrografic caracteristic Câmpiei Moldovei îl constituie prezenţa iazurilor. Documentele istorico-geografice din secolele al XV-lea şi al XVI-lea vorbesc despre existenţa unui mare număr de lacuri în această câmpie (cca 300). În prezent, dacă au mai rămas 90, restul fiind total distruse, îndeosebi după anul 1990. Multe din acestea au aparţinut fostelor C.A.P.-uri.

Bazinul Sitna deţine locul al III-lea prin numărul iazurilor (40) şi prin suprafaţa lor (1.320,5 ha), în cadrul Câmpiei Moldovei, după bazinele Bahluiului şi Başeului, având un coeficient de acoperire de 1,38 %. Dintre cele mai importante iazuri amintim: Gorovei, Staroştea, Teişoara, Ghidu, Urechioi, Unţeni, Stăuceni şi Drăcşani, acesta din urmă fiind cel mai mare din Câmpia Moldovei, cu o suprafaţă de 486 ha, o lungime de 8 km, adâncimea medie de 1,12 m (cea maximă de 2,07 m), având un volum de 5,47 m3 (SCHRAM, 1970).

Formarea lacurilor şi variaţiile cantitative şi calitative ale apei acestora sunt influenţate de complexul factorilor geografici în interacţiune cu elementele dimensionale ale cuvetelor lacustre şi ale bazinelor de alimentare. Un rol important revine omului, care acţionează fie direct, la formarea unor categorii de lacuri (iazurile, de exemplu) şi la schimbarea raporturilor între elementele bilanţului hidric prin consumul unei părţi din apă, fie indirect, prin transformarea celorlalţi factori fizico-geografici care determină regimul hidrologic al lacurilor.

După timpul, condiţiile şi modul în care s-au efectuat observaţiile şi studiile asupra lacurilor din Câmpia Moldovei, s-au deosebit trei etape (SCHRAM, 1970):

* Universitatea Spiru Haret, Facultatea de Geografie.

Page 38: Analele Universității Spiru Haret_4

38

● Etapa primelor însemnări şi descrieri făcute de călători şi istorici, începând din vremea lui Alexandru cel Bun (începutul sec. XV) până spre sfârşitul sec. XIX;

● Etapa observaţiilor şi cercetărilor efectuate de geografi, biologi şi alţi specialişti în prima jumătate a sec. XX, între care amintim pe Gr. Antipa, I. Atanasiu, I. Gugiuman, V. Mihăilescu, I. Rick, N. Şenchea, V. Tufescu;

● Etapa de cercetare limnologică a Câmpiei Moldovei de după 1950, când se reorganizează reţeaua hidrometrică.

CONDIŢIILE CARE AU FAVORIZAT FORMAREA LACURILOR

ŞI AU DETERMINAT REGIMUL LOR HIDROLOGIC

Condiţiile geografice care au favorizat construcţia iazurilor (analizate de către P. GÂŞTESCU, 1971, împărţite în condiţii climatice şi neclimatice), întrucât nu fac obiectul acestui articol, vor fi prezentate succint:

● Deficitul în bilanţul hidric – analizând cei doi termeni de bază din ecuaţia bilanţului hidric, precipitaţiile (450-550 mm/an) şi evapotranspiraţia potenţială (650-700 mm/an), se constată un deficit care variază între 150 şi 200 mm/an. Acest deficit, raportat la valori medii multianuale, capătă variaţii anuale şi sezoniere des-tul de mari, fapt ce permite intervenţia omului pentru a realiza acumulări de apă;

● Litologia – roci cu un grad de permeabilitate mic – argile, luturi-argiloase, luturi nisipoase;

● Configuraţia văilor în profil transversal – fundul lat şi neted al văilor, datorat în special condiţiilor amintite anterior;

● Profilul longitudinal al văii – valoarea mică a pantei; ● Îngustarea profilului transversal al văilor prin conurile de dejecţie de la

confluenţa râurilor, alunecarea deluviilor etc. Dimitrie Cantemir1, în sec. al XVIII-lea, menţionează iazurile mai importante

din bazinul Jijiei, descriindu-l mai amănunţit pe cel de la Dorohoi. Iulian Rick (1931) arăta că amenajarea iazurilor şi heleşteelor în Câmpia

Moldovei a fost necesară, în primul rând, din raţiuni economice (pentru morile de apă, pescuit şi adăpat vitele).

Eleşteele (local, heleşteele) sunt amenajări antropice. De obicei, ele se formează în jurul izvoarelor pe versanţi sau la baza acestora, au suprafeţe mici, iar când sunt localizate în vecinătatea iazurilor sunt folosite pentru reproducerea peştilor. Reprezentative sunt heleşteele din apropierea iazurilor existente în Câmpia Moldovei (de ex., la Drăcşani, în bazinul Sitnei).

CONDIŢIILE FIZICO-GEOGRAFICE GENERALE

Bazinul superior al Sitnei cuprinde o parte însemnată din Câmpia Jijiei superioare, din Piemontul Brăneşti şi o suprafaţă restrânsă din Podişul Sucevei (estul Masivului Hapai şi Şaua Bucecea).

Aceste unităţi de relief sunt constituite din sedimente sarmaţiene, în care domină argilele şi marnele, cu unele intercalaţii de nisipuri şi orizonturi subţiri de gresii şi calcare oolitice.

Relieful este reprezentat prin interfluvii înguste (sub 2 km), cu altitudini absolute de 180-325 m, orientate NNV-SSE, fapt care influenţează dispunerea axelor iazurilor şi forma în plan a acestora. Versanţii apar puternic afectaţi de alunecări, ravenări, eroziune areolară etc.

1 Lucrarea Descriptio Moldaviae, publicată în anul 1875.

Page 39: Analele Universității Spiru Haret_4

39

Fig. 1. Localizarea iazurilor Ghidu şi Unţeni The position of Unţeni and Ghidu ponds

Luncile râurilor se prezintă slab dezvoltate. Mai bine individualizată apare lunca Sitnei, în cuprinsul căreia se observă cu uşurinţă o serie de albii părăsite, belciuge şi grinduri. Ea prezintă o înclinare foarte slabă chiar din cursul superior, ceea ce contribuie la stagnarea apelor, la o adâncire înceată a albiei minore şi la o aluvionare intensă.

Clima se caracterizează prin temperaturi medii anuale, cuprinse între 80 şi 90C (8,40C, la Dorohoi, şi 8,70C, la Botoşani), cu amplitudini foarte mari (+38,00C şi –32,50C, la Dorohoi; +39,20C şi –30,20C, la Botoşani). Precipitaţiile sunt mai abundente în vestul teritoriului, spre zona deluroasă (580 mm la Dumbrăveni) şi mai scăzute spre est (la Truseşti, 495 mm).

Indicele de ariditate nu depăşeşte 30 (25-30 la Dorohoi; 25 la Dimăcheni). Apa freatică se situează la mică adâncime doar în cuprinsul luncilor (0,5-3,0 m)

şi în zonele de obârşie ale unor văi (3-5 m). Vegetaţia cuprinde elemente de silvostepă în teritoriul de câmpie şi de

piemont, reprezentată prin păduri în care predomină Quercus petraea şi Carpinus bettulus, în zonele mai înalte.

Învelişul de sol din bazinul superior al Sitnei este alcătuit predominant (80%) din molisoluri (cernoziomuri, cernoziomuri cambice, cernoziomuri argiloiluviale, soluri cenuşii), la care se adaugă unele argiluvisoluri în partea de vest a bazinului şi o serie de regosoluri, asociate cu erodisoluri caracteristice versanţilor. Soluri de tip aluvial asociate cu lăcovişti şi soloneţuri apar, de regulă, pe lunci.

GENEZA, MORFOMETRIA, MORFOLOGIA ŞI SURSELE

DE ALIMENTARE ALE IAZURILOR

În bazinul superior al Sitnei, iazurile se găsesc pe valea Sitnei (acumularea Cătămărăşti, Drăcşani) şi pe afluenţii principali ai acesteia (Unţeni, Ghidu ş.a.).

Iazul Unţeni este situat pe valea Grajdului, la confluenţa acesteia cu văile Funda şi Stuhoasa. În formarea cuvetei iazului, un rol important l-a avut bararea naturală a văii Grajdului de către alunecările masive produse pe versantul drept al acestei văi.

Lacul are formă alungită, cu axa mare orientată pe direcţia NV-SE, de 2,3 km şi axa mică de 440 m. Suprafaţa sa totalizează 120 ha, iar ca adâncime nu depăşeşte un metru (localizată într-un areal la aproximativ 360 m în amonte de baraj). Malurile lacului sunt asimetrice, fiind săpate în depozite loessoide şi argile sarmaţiene. Ele sunt spălate şi erodate aproape tot timpul anului, ca urmare a variaţiei nivelului apei şi valurilor. Fundul lacului este acoperit cu un strat de nămol, gros de 20-30 cm, provenit din spălarea solurilor şi a materialelor parentale de pe pante.

Sursele de alimentare cu apă a iazului sunt de ordin general (pluvial), dar şi local (subteran). În lac se adună apa din precipitaţii şi cea provenită din

Page 40: Analele Universității Spiru Haret_4

40

bazinul de recepţie al celor trei văi (scurgerea apei de pe versanţi, din reţeaua torenţială directă şi reţeaua hidrografică organizată). Mai primeşte, de asemenea, apa izvoarelor de pe versantul drept al iazului (fig.1).

Iazul Ghidu are caracter artificial, întrucât acesta rezultă din acumularea văii Teişoara în amonte de digul peste care trece drumul comunal Nicşani-Dorobanţi, în dreptul localităţii Costeşti.

Cuveta sa are o formă alungită cu axa mare orientată NV-SE, lungă de 915 m şi axa mică de 285 m şi se alimentează din precipitaţii şi din apa numeroaselor izvoare ce apar pe versantul drept al văii Botoşanca. Prezintă maluri asimetrice şi o regularizare a scurgerii printr-un deversor modern.

CARACTRISTICI HIDROCHIMICE

În momentul când ajunge în cuvetele iazurilor, apa provenită din scurgerea superficială şi subterană (izvoare) conţine în suspensie o mare cantitate de substanţe în stare coloidală. Se constată prezenţa sărurilor minerale, parţial disociate în ionii corespunzători: carbonaţi şi bicarbonaţi, cloruri şi sulfaţi de calciu, magneziu, potasiu etc. (tabelul nr. 1). Sumele anionilor şi cationilor nu sunt egale la determinarea în miliechivalenţi, încadrându-se în intervalul de variaţie de 2%, verificat cu relaţia:

În cazul iazului Unţeni, conţinutul total de săruri se situează în jurul a 1,300 g/l,

suma anionilor (17,110 g/l) fiind cu puţin mai mare decât suma cationilor (16,857 g/l), iar reziduul fix este de 0,8280 g/l, în condiţiile unei reacţii slab alcaline a apei (pH de 8,20).

Tabelul nr. 1. Compoziţia apei principalelor iazuri din bazinul superior al Sitnei

Infomations about chemycal composition of the main ponds from Sitna’s superior bassin

Dintre săruri predomină sulfatul de sodiu (0,5872 g/l), bicarbonatul de

magneziu (0,4418 g/l) şi de calciu (0,1713 g/l).

100×+−

=∑ ∑∑ ∑

anionicationianionicationi

d

Page 41: Analele Universității Spiru Haret_4

41

În apa iazului Ghidu s-a măsurat o cantitate de săruri mai mică (1,1497 g/l), suma anionilor (15,139 g/l) fiind mai mică decât cea a cationilor (15,572 g/l) la un reziduu fix (0,6400 g/l) şi reacţie a pH-ului (7,5) mult mai mici. În acest iaz, dintre săruri, predomină bicarbonatul de magneziu (0,4346 g/l), fiind urmat de sulfatul de sodiu (0,2896 g/l) şi carbonatul de sodiu (0,2896 g/l) (fig.2).

Din analiza valorilor anionilor şi cationilor şi din suma lor totală, se constată că apa celor două lacuri la care ne-am referit se află totuşi la limita dintre categoria apelor dulci şi salmastre, cu treceri când într-o grupă, când în alta, în funcţie de aportul apei din bazin. Condiţiile climatice relativ stepice ale părţii de nord-vest ale Câmpiei Moldovei se reflectă atât în gradul de mineralizare, cât şi în raportul dintre unii cationi (Na şi Ca).

Hidrochimic, cele două iazuri analizate se încadrează în categoria lacurilor cu ape sulfatate, fiind din grupa mixtă, cu predominarea magneziului şi frecvenţa ridicată a natriului.

CONCLUZII

● Iazurile imprimă o notă specifică peisajului din zona prezentată. ● Numărul iazurilor, atât din bazinul Sitnei, cât şi din cel al Jijiei, este în

descreştere continuă, datorită unor factori care nu ţin doar de condiţiile fizico-geo-grafice, ci în special de cele antropice.

● Dintre condiţiile care au impus iniţial construirea iazurilor, un rol principal l-au avut deficitul bilanţului hidric şi raţiunile economice.

● Dintre condiţiile care au favorizat construirea iazurilor, un rol principal l-au avut morfologia văilor şi formele de microrelief.

● Morfometric, cele două iazuri analizate prezintă următoarele caracteristici: axa mare orientată NV-SE, adâncimi mici, lungimi de 1-2 km (fig. 3).

● Specifice acestor două iazuri, ca şi altor câteva din Câmpia Moldovei, sunt malurile asimetrice şi prezenţa deversoarelor moderne.

● Hidrochimic, se încadrează la limita oscilantă dintre apele dulci şi salmastre, cu un pH uşor alcalin.

Fig. 2. Prezentare comparativă a

conţinutului în săruri al apei iazurilor Ghidu şi Unţeni

Comparative presentation of salt content of water from Ghidu and Unţeni

ponds

Fig. 3. Iazul Unţeni – detaliu Detail of the Unţeni Pond

Page 42: Analele Universității Spiru Haret_4

42

BIBLIOGRAFIE

GÂŞTESCU, P. (1960), Caracteristicile hidrochimice ale lacurilor din R.P.R., „Meteorologia, hidrologia şi gospodărirea apelor”, nr.2, Bucuresti.

GÂŞTESCU, P. (1963), Lacurile din R. P. Română. Geneză şi regim hidrologic, Editura Academiei, Bucureşti.

GÂŞTESCU, P (1971), Lacurile din România. Limnologie regională, Editura Academiei, Bucureşti.

FLOREA, N., PARICHI, M. (1967), Contribuţii la cunoaşterea solurilor din bazinul superior al Sitnei, Comitetul de Stat al Geologiei, Institutul Geologic, Bucureşti.

PĂTROESCU, C., GĂNESCU, I. (1980), Analiza apelor, Editura Scrisul Românesc, Craiova.

PIŞOTA, I., TRUFAŞ, V. (1971), Hidrologia R. S. R., vol. II, Lacurile României, fasc. I, Centrul de Multiplicare al Universităţii Bucureşti.

RICK, I. (1931), Cercetări geografice şi antropogeografice în Depresiunea Jijiei, „Buletinul S.R.R. de Geografie”, L, Bucureşti.

SCHRAM, M. (1970), Studiul hidrologic al lacurilor din Câmpia Moldovei, rezumatul tezei de doctorat, Univ. Babeş-Bolyai, Cluj-Napoca.

TUFESCU, V. (1963), Procese de pantă în bazinul Sitnei la nord de Botoşani, „Probl. de Geografie”, vol. IV, Bucureşti.

UJVARI, I. (1972), Geografia apelor României, Editura Ştiinţifică, Bucureşti. * * * (1964), Atlasul cadastrului apelor din R.S.R., vol. 1, Reţeaua hidrografică, Comitetul

de stat al apelor. * * (1980), Podişul Moldovei, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti.

Page 43: Analele Universității Spiru Haret_4

43

ADÂNCIMEA APEI FREATICE ÎN CÂMPIA ROMÂNĂ

DINTRE JIU ŞI DUNĂRE

Mihai PARICHI*, Anca-Luiza STĂNILĂ*

Mots-cles: la nappe freatique. Cuvinte cheie: apa freatică.

La profondeur de la nappe freatique dans la Plaine Romaine d’entre Jiu et Danube. De donnes concernant la profondeur de la nappe freatique dans la plaine Romaine d’entre Jiu et Danube a un caractere complexe. Dans sa constitution se distingue la champ Sălcuţa, le glacis Caraula – Desnăţui et la plaine de terrasses de la Danube. Dans les conditions pedogenetique de cette plain, l’eau freatique se trouve à profondeurs entre 0-25 m. A grande profondeurs il y a dans la Plain Sălcuţa et le glacis Caraula-Desnăţui. A pétite profondeur (2-5 m) d’eu elle influencent le sol on apparaitre sur les terrases de Băileşti, Corabia et Ciuperceni et sous 2 m seulement dans la plain alluviale.

INTRODUCERE

Cunoaşterea adâncimii apei freatice dintr-un teritoriu cum este Câmpia dintre Jiu şi Dunăre prezintă o mare importanţă teoretică şi practică.

Creşterea şi coborârea nivelului freatic determină în toate cazurile schimbări importante în morfologia şi însuşirile fizice, hidrofizice şi chimice ale unor soluri. În Câmpia de la vest de Jiu au apărut astfel tendinţe de solonetizare a cernoziomurilor autohidromorfe (gleizate) în condiţiile nivelului apei freatice situat între 1,0-1,5 m adâncime, ca urmare a acumulării secundare a Na+ în orizontul A/C şi Am (sistemul Calafat-Băileşti).

Inexistenţa drenajului de suprafaţă cu apa freatică la mică adâncime a anulat efectul spălării solului irigat prin continua creştere a nivelului freatic, a ridicării franjei capilare şi a diminuării totale a conductivităţii hidraulice a solurilor.

CONSIDERAŢII PEDOGEOMORFOLOGICE

Teritoriul dintre Jiu şi Dunăre corespunde la două mari subdiviziuni ale Câmpiei Olteniei, şi anume: Câmpia Blahniţa şi Câmpia Desnăţuiului (Băileş-tiului). În ansamblu, în cuprinsul teritoriului se disting: un câmp înalt cunoscut sub denumirea de Câmpul Sălcuţa şi câmpia de terase a Dunării (fig.1).

Câmpia Sălcuţei are un aspect cvasiorizontal şi se prezintă slab fragmentată, fiind constituită la suprafaţă din luturi deluvial-proluviale pleistocene. Pe seama acestora din urmă s-au format soluri brun roşcate tipice, inclusiv molice şi soluri brun roşcate luvice tipice.

* Universitatea Spiru Haret, Facultatea de Geografie.

Page 44: Analele Universității Spiru Haret_4

44

Fig. 1. Câmpia dintre Jiu şi Dunăre

La plaine d’entre Jiu et Danube a. Terasa Perişoru (70-100 m); b. terasa Flămânda (50-60 m); c. terasa Băileşti (27-35 m);

d. terasa Corabia (15-22 m); e. terasa Ciuperceni (5-10 m); f. lunca (3-5 m). a. La terrasse Perişoru (70-100 m); b. la terrasse Flămânda (50-60 m); c. la terrasse Băileşti (27-35 m); d. la terrasse Corabia (15-22 m); e. la terrasse Ciuperceni (5-10 m);

f. la plaine alluviale (3-5 m).

Câmpia de terase este alcătuită dintr-o succesiune de trepte de relief, etajate la altitudini diferite şi constituite în general din pietrişuri şi nisipuri în bază, la suprafaţă fiind acoperite din loess, depozite loessoide şi nisipuri (P. COTEŢ, 1957).

Terasa cea mai înaltă, Perişoru (70-100 m alt. rel.), apare mai larg dezvoltată în limitele câmpiei Desnăţuiului şi bine drenată, iar învelişul său de soluri este dominat de soluri brun roşcate tipice la vest de Drincea şi de cernoziomuri argiloiluviale şi soluri brun-roşcate molice în rest.

Terasa Flamânda (55-65 m alt. rel.), ca şi cea precedentă, apare bine dezvoltată tot în Câmpia Băileşti. Pe seama loessului şi depozitelor loessoide ce o acoperă la suprafaţă, s-au dezvoltat îndeosebi cernoziomuri cambice şi soluri brun roşcate.

Terasa Băileşti (27-35 m alt. rel.) are cea mai mare extindere în teritoriu. Pe suprafaţa sa pot fi observate unele depuneri de materiale nisipoase, în afara celor de loess şi depozite loessoide. Învelişul de sol al acestei terase este alcătuit mai ales din molisoluri (cernoziomuri, cernoziomuri cambice, din care unele freatic umede) şi din unele argiluvisoluri (soluri brun-roşcate, inclusiv cu orizont Bt lamelar).

Terasa Corabia (18-22 m alt. rel.) are caracter discontinuu în Câmpia Blah-niţei şi se prezintă larg dezvoltată în Câmpia Băileştilor (8 km lăţime), unde, pe mari suprafeţe, este acoperită de nisipuri. Învelişul său de sol este alcătuit predominant din molisoluri (cernoziomuri tipice freatic umede) şi soluri neevoluate (psamosoluri).

Page 45: Analele Universității Spiru Haret_4

45

Terasa Ciuperceni (5-12 m alt. rel.) are o extindere mai mare în Câmpia Desnăţuiului, unde 70% din suprafaţa sa este acoperită de nisipuri. Pe lângă cernoziomuri tipice freatic umede, în cuprinsul său mai apar psamosoluri şi unele soluri gleizate.

Cu excepţia luncii Dunării, toate celelalte (Blahniţa, Drincea, Desnăţui) au o dezvoltare slabă (0,1-0,3 km). În lunca Dunării, abundă materialele nisipoase, psamosoluri (2/3) asociate cu protosoluri şi soluri aluviale, iar local, cu lăcovişti, solonceacuri şi soloneţuri.

ADÂNCIMEA APEI FREATICE

În condiţiile climei relativ uniforme, factorii principali de care depind adâncimea oglinzii pânzei freatice în diferite puncte ale Câmpiei Olteniei de la vest de Jiu, mineralizarea apei freatice şi regimul stratului acvifer freatic sunt litologia depozitelor, textura solurilor şi condiţiile geomorfologice, un rol important revenind gradului şi adâncimii de fragmentare a reliefului.

Din examinarea hărţii apei freatice se constată, ca regulă generală, scăderea accentuată a adâncimii apelor freatice pe direcţia NNV-SSE, de la valori de 20-25 m la contactul câmpie-piemont, unde şi fragmentarea este mai puternică, la 1-2 m în lunca Dunării. În limitele terasei Perişoru, apa freatică se situeaza în cea mai mare parte între 5-10 m adâncime. Terasa Flămânda apare, de asemenea, bine drenată. Astfel, în cadrul acestui nivel, pânza freatică se menţine între 5 şi 10 m în Câmpia Blahniţei, la vest de valea cu acelaşi nume, dar coboară sub 15 m la Gruia, unde terasa ia contact direct cu lunca Dunării şi se menţine la această adâncime şi în Câmpia Desnăţuiului (fig. 2).

Fig. 2. Harta adâncimii apei freatice – Câmpia dintre Jiu şi Dunăre

La carte du profondeur de la nappe freatique – La plaine d’entre Jiu et Danube

Page 46: Analele Universității Spiru Haret_4

46

În cazul terasei Băileşti, apa freatică se găseşte cantonată la adâncimi foarte diferite. Astfel, în Câmpia Blahniţei aceasta este situată între 0 şi 5 m la vest de valea cu acelaşi nume, dar se adânceşte, mergând spre est, pâna la 15 m. Situaţia rămâne neschimbată aproximativ până aproape de Băileşti, ca şi la est de valea Desnăţuiului, mergând pâna la Jiu. Pânza freatică urcă pâna la circa 2 m de suprafaţă numai între văile Cilieni şi Desnăţui.

Pe terasa Corabia, ca şi în cazul terasei Băileşti, apa freatică se întâlneşte la adâncimi diferite: între 5 şi 10 m între Dunăre şi Drincea şi la est de Calafat, urcă treptat pâna la 2 şi 5 m pe interfluviul Cilieni-Desnăţui, ca apoi să scadă sub 10 m la est de valea Desnăţuiului. Numai în cadrul ultimului nivel de terasă al Dunării, mai bine individualizat în limitele Câmpiei Băileşti, ca şi în lunci, pânza freatică se situeaza la foarte mică adâncime, urcând local până la suprafaţă

OSCILAŢIILE NIVELULUI FREATIC

De la intrarea sistemelor de irigaţie în funcţiune (1968), nivelul freatic din zonă a prezentat o tendinţă generală de urcare, mai ales în sectoarele centrale ale celor două mari unităţi de relief, Câmpia Blahniţei şi Câmpia Desnăţuiului, care şi aşa aveau apa mai aproape de suprafaţă. Nivelul freatic a crescut în primii opt ani cu 1-2 m. Creşterile s-au produs îndeosebi pe contul suprafeţelor de teren cu nivel freatic la 3-5 m şi, respectiv, 5-10 m.

Ridicarea nivelului freatic produs asupra unora din terasele Dunării (Băileşti, Corabia, Ciuperceni), ale căror pânze freatice circulau subteran din treaptă în treaptă, se datorează atât regimului general al precipitaţiilor, mai ridicat (cu 130-200 mm, imediat după intrarea în funcţiune a sistemelor de irigaţie), cât şi aportului masiv de apă din irigaţii şi pierderi din canalele de aducţiune, impermeabilizate necorespunzator.

MODIFICĂRI ALE UNOR PROPRIETĂŢI ALE SOLURILOR

Cercetările pedologice din câmpia de la vest de Jiu (1998), privind evoluţia solurilor din sistemele de irigaţie, au scos la iveală unele modificări ale profilului de sol sub toate aspectele (morfologic, fizic, hidro-fizic şi chimic).

Pe suprafeţe apreciabile la sud-vest de Băileşti şi nord-vest de Bistreţ, în asociaţie cu mlaştini noi apărute, există cernoziomuri soloneţizate, la care formarea de coloane în orizontul de suprafaţă (Am), deşi incipientă, este însoţită de o compactare puternică a elementelor structurale bulgăroase cu tendinţe columnare şi de dispariţia sau slaba dezvoltare a culturilor de cereale.

Ca urmare a prezenţei permanente a apei, cu mult peste capacitatea de câmp, în orizontul inferior al solurilor s-au produs procese de gleizare, care au determinat formarea unui orizont de glei.

Valorile conductivităţii hidraulice (K) de 0,000250 cm/s în orizontul A al solurilor şi de 0,0001 cm/s în orizonturile A/B (A/C) şi C au scăzut de 2-3 ori în raport de creşterea intensităţii umezirii capilar freatice. De asemenea, densitatea aparentă (DA) a solurilor de 1,35 g/cm3 a crescut simţitor, ca urmare a folosirii utilajelor agricole în condiţiile umidităţii ridicate a solului, cât şi compactizării determinate de amploarea proceselor de soloneţizare.

S-au constatat şi unele modificări de ordin chimic. Astfel, reacţia solurilor a crescut îndeosebi în orizonturile A/C (8,5-8,7) şi C (G) (8,9-9,4) în comparaţie cu valorile dinainte de introducerea irigaţiilor (8,1 în A/C si 3,3-8,5 în C). Aceasta se

Page 47: Analele Universității Spiru Haret_4

47

datoreşte acumulării bicarbonatului de sodiu în soluţia de sol. Natriul schimbabil prezintă creşteri importante, ajungând la 3-4% în orizontul A, 5-7% în A/C (A/G), 4-15% în C (G), peste 20% la adâncimi de 90-130 cm.

CONCLUZII

● Dupa anul 1991, în cea mai mare parte din spaţiul geografic Jiu-Dunăre, irigarea terenurilor agricole s-a diminuat simţitor şi chiar a fost întreruptă total. În acelaşi timp, au urmat mai mulţi ani secetoşi, care au prilejuit coborârea verti-ginoasă a nivelului apei freatice.

● Măsurătorile recente asupra nivelului apei au arătat că în proporţie de 90% acesta a revenit la cel cunoscut înainte de amenajarea la irigat a terenurilor agricole.

BIBLIOGRAFIE

ANDRE, M. (1998), Elements de physique du sol, Editura HGA, Bucureşti. COTEŢ, P. (1956), Câmpia Olteniei, Editura Academiei, Bucureşti. PARICHI, M., ANCA-LUIZA STĂNILĂ (1998), Vulnerabilitatea la secetă a solurilor din

Câmpia dintre Jiu şi Dunăre, Arhiva ICPA. PASCU, R., M. (1983), Apele subterane din România, Editura Tehnică, Bucureşti. OANCEA, C., PARICHI, M., NIŢU, I. (1961), Raport pedologic asupra cercetărilor din

Câmpia Olteniei de SV, Arhiva ICPA. POSEA, GR. (1984), Aspecte ale evoluţiei Dunării şi Câmpiei Române, „Terra”, nr.1.

Page 48: Analele Universității Spiru Haret_4

48

Page 49: Analele Universității Spiru Haret_4

49

FRECVENŢA CEŢII PE CANALUL DUNĂRE-MAREA NEAGRĂ

ÎN PERIOADA 1985-2000

Iulica IANCU*

Keys words: Black Sea, The Danube-Black Sea Cannal, fog, radiative fog Cuvinte cheie: Marea Neagră, Canalul Dunare-Marea Neagră, ceaţă, ceaţa de radiaţie

Fog Frequency on the Danube-Black Sea Cannal between 1985-2000. The fog frequency is analysed using the folowing parametres: the ave-rage number of fog days; the monthly and annual maximum number of foggy days; the moment of fog occurrence during a day; the evolution of fog intensity during 24 hours and the monthly. The needed conditions for fog occurrence the type of fog, as well as the influence of the Danube-Black Sea cannal upon the moment of fog occurrence, the intensity and the lasting of these phenomenon are emphasised.

În straturile inferioare ale atmosferei, la contactul lor cu suprafaţa subiacentă

activă, după zile senine şi călduroase în care au loc intense procese de evaporaţie, ia naştere adesea fenomenul de ceaţă, provocat de picăturile fine de apă sau cristale de gheaţă aflate în suspensie (TÂSTEA şi colab., 1965).

Pentru producerea ceţii sunt necesare următoarele condiţii: • să existe surse de evaporaţie; • umezeala aerului se depăşească starea de saturaţie; • să se producă o advecţie de aer rece peste o suprafaţă activă mai caldă; • să se producă amestecul de aer rece cu cel cald; • să coboare temperatura sub valoarea punctului de rouă. În cazul temperaturilor pozitive, umezeala relativă a aerului se apropie de

100% (de obicei 95-100%), iar în cazul temperaturilor negative aceasta este în mod obişnuit mai mică de 100%.

Cele mai frecvente tipuri de ceaţă, din punct de vedere genetic, sunt: ceaţa de advecţie, ceaţa de radiaţie şi ceaţa advectiv-radiativă (BOGDAN, NICULESCU, 1972). La acestea, se mai adaugă ceaţa de amestec (ceaţa litorală) şi ceaţa urbană sau industrială (formată prin sporirea nucleelor de condensare).

Pe teritoriul Dobrogei, se produc următoarele tipuri de ceaţă: Ceaţa de advecţie – care se formează în urma deplasării unei mase de aer

cald şi umed deasupra unor regiuni mai reci. Atunci când aerul cald pătrunde peste regiunile mai reci se produce fenomenul de inversiune termică, ceea ce favorizează procesul de condensare a vaporilor de apă chiar de la nivelul suprafeţei terestre. Condiţiile cele mai importante în care se formează ceaţa de advecţie sunt:

• umezeala relativă ridicată în masa de aer care se va deplasa pe suprafaţa subiacentă mai rece;

• diferenţa mare de temperatură între masa de aer care înaintează şi suprafaţa terestră peste care se efectuează deplasarea;

* Universitatea Spiru Haret, Facultatea de Geografie.

Page 50: Analele Universității Spiru Haret_4

50

• viteza medie a vântului de cel mult 8m/s. Atunci când viteza vântului este mai mare, se intensifică schimbul turbulent şi formarea ceţii este împiedicată.

Tot în această categorie poate fi inclusă şi ceaţa de evaporaţie, care rezultă în urma deplasării unei mase de aer rece peste o suprafaţă de apă mai caldă (râuri, lacuri, mlaştini), deasupra cărora există vapori de apă rezultaţi din procesele de evaporare. Vântul stimulează procesele de evaporaţie. Această situaţie se remarcă în dimineţile de toamnă, când aerul răcit deasupra uscatului se deplasează de-a lungul acestor suprafeţe de apă.

Ceaţa de radiaţie – se formează în nopţile senine şi relativ calme, când viteza vântului nu depaşeşte 2 m/s (situaţie care se realizează, de obicei, în regim anticiclonic). Principala cauză a răcirii aerului din apropierea solului şi formarea ceţii de radiaţie este pierderea căldurii din apropiere de către suprafaţa terestră prin radiaţie nocturnă. Răcirea mai accentuată a aerului din apropierea suprafeţei terestre generează fenomenul de inversiune termică. Aceasta joacă un rol hotărâtor în modul de producere şi manifestare a ceţii; în funcţie de poziţia stratului de inversiune, se deosebesc două tipuri de ceaţă de radiaţie: joasă şi înaltă.

Un tip aparte de ceaţă, privită din punct de vedere genetic, este cea care apare o dată cu producerea fenomenului de upwelling din lungul litoralului românesc. Masele de apă rece ridicate prin acest proces produc o scădere a temperaturii aerului, suficientă pentru a ajunge la aer ceţos şi, uneori, chiar la ceaţă. O parte din zilele cu aer ceţos ce apar vara se datorează acestui proces (CHEVAL, 1997).

Toate aceste tipuri de ceaţă au o trăsătură comună – reduc vizibilitatea orizontală la mai puţin de 1 km, ceea ce provoacă mari greutăţi în activitatea transporturilor.

Uneori, deasupra teritoriului dobrogean, ceaţa se datorează advecţiei aerului mai cald şi mai umed, venit în anotimpul rece de pe Marea Neagră, deasupra suprafeţei mai reci a uscatului sau datorită scurgerii aerului mai rece de pe uscat pe suprafaţă mai caldă de apă a Canalului Dunăre-Marea Neagră şi a Mării Negre.

Vara, în situaţiile de advecţie a aerului cald dinspre uscat spre mare, ceaţa se formează doar deasupra bazinului Mării Negre. De asemenea, ea apare deasupra canalului şi a suprafeţelor acvatice, prin creşterea umidităţii aerului în urma evaporării apei de pe suprafaţa mării, a Dunării, a Canalului Dunare-Marea Neagră, a lacurilor etc. Este posibil ca ceaţa să apară şi în urma evaporării apei de pe solul umezit de ploaie.

1. Numărul mediu de zile cu ceaţă. Numărul mediu anual de zile cu ceaţă este destul de neuniform repartizat, fiind influenţat de procesele locale determinate de relief şi de prezenţa bazinelor de apă (Marea Neagră, Dunăre, Canalul Du-năre-Marea Neagră) (tabelul nr. 1).

Tabelul nr. 1. Numărul mediu lunar de zile cu ceaţă Monthly averages of fog frecquency

Page 51: Analele Universității Spiru Haret_4

51

Anual, numărul mediu al zilelor cu ceaţă este cuprins între 57,9 zile, la Constanţa, 52,6, la Valu lui Traian, şi 48,4 zile, la Cernavodă.

În general, procesele fizice care duc la formarea ceţii în zona Canalului Dunăre-Marea Neagră sunt mai frecvente în semestrul rece al anului, ceea ce se reflectă în numărul mediu lunar mai mare al zilelor cu ceaţă din această perioadă şi în persistenţa acesteia în timpul iernii (tabelul nr. 3). Astfel, începând cu luna octombrie, numărul mediu lunar al zilelor cu ceaţă creşte brusc (4,5 zile în octombrie, faţă de 2,1 zile în septembrie, la Cernavodă; 2,8 zile, faţă de 1,6 zile, la Constanţa), ajungând ca în luna decembrie să se înregistreze cea mai mare frecvenţă a acestora.

La nivelul regiunii studiate, în decembrie se înregistrează, în medie, peste 7,5 zile cu ceaţă, acestea variind între 7,6 zile la Valu lui Traian şi 8,7 zile la Constanţa (tabelul nr. 1, fig.1-4). O frecvenţă uşor mai redusă, dar apreciabilă, o prezintă acest fenomen în luna ianuarie, când la Valu lui Traian se produc în medie 6,7 zile cu ceaţă, iar la Medgidia, 7,8 zile. Numai la staţia Constanţa frecvenţa se menţine mai ridicată în luna ianuarie.

Frecvenţa acestui fenomen se reduce mult în aprilie-mai, când mediile lunare ale numărului de zile cu ceaţă sunt cuprinse între 2,3-5,7 zile. Vara, mai ales în lunile iunie şi iulie, când condiţiile de formare a ceţii apar foarte rar, acest fenomen prezintă cea mai redusă frecvenţă. Astfel, la Valu lui Traian, numărul mediu lunar al zilelor cu ceaţă este de numai 0,8-1,1 zile, iar la Constanţa, de 1,4-1,6 zile. O dată cu scăderea temperaturii aerului în anotimpul de toamnă, frecvenţa ceţii creşte, ajungând ca în noiembrie să se înregistreze, în medie, 6,9 şi 7,2 zile cu ceaţă la Medgidia şi, respectiv, Constanţa.

Fig. 1. Numărul de zile cu ceaţă la staţia

Cernavodă Number of foggy days at Cernavodă

Fig. 2. Numărul de zile cu ceaţă la staţia Constanţa

Number of foggy days at Constanţa

Fig. 3. Numărul de zile cu ceaţă la staţia

Medgidia Number of foggy days at Medgidia

Fig. 4. Numărul de zile cu ceaţă la staţia Valu lui Traian

Number of foggy days at Valu lui Mihai Din analiza comparativă a datelor înregistrate la cele patru staţii meteorologice

(tabelul nr.2), rezultă ca o concluzie esenţială faptul că, în intervalul octombrie-fe-

Page 52: Analele Universității Spiru Haret_4

52

bruarie, la Cernavodă şi Consţanta, frecvenţa fenomenului de ceaţă este mai mare (23%) decât la Medgidia (20,9%) şi Valu lui Traian (19,8%). Acest lucru îşi găseşte explicaţia în deplasarea aerului mai rece peste suprafaţa Dunării şi a Mării Negre mai calde şi mai umede, creându-se astfel condiţiile formării ceţii de evaporare.

În intervalul martie-septembrie, frecvenţa ceţii este mai mare la Constanţa (10,7%) şi Medgidia (8,7%) decât la Cernavodă (6,2%) şi Valu lui Traian (7,2%).

Tabelul nr. 2. Frecvenţa anuală a ceţii Annual fog frequency

Fenomenul se explică prin prezenţa în atmosfera locală a unui număr

impresionant de nuclee solide de condensare (produse de combinatul de ciment şi azbociment Medgidia şi cel de prefabricate din beton şi var de la Constanţa), care favorizează producerea fenomenului de ceaţă, chiar şi în condiţiile unei umezeli relative mai mici de 90-100%. Fenomenul tinde să se asemene cu smogul industrial, dar de proporţii mult mai mici.

Numărul mediu anotimpual al zilelor cu ceaţă apare diferenţiat de la un anotimp la altul.

Iarna este anotimpul în care ceaţa se produce cu frecvenţă ridicată într-un număr mare de zile. Astfel, la Constanţa apar mai mult de 24 zile cu ceaţă (ceea ce reprezintă aproape 1/3 (27%) din totalul zilelor din acest anotimp); la Cernavodă, 23,2 zile (circa 26% din total); la Medgidia, 21,8 zile (24,4%), iar la Valu lui Traian, 19,3 (21,6%) (tabelul nr. 3).

Tabelul nr. 3. Numărul mediu şi frecvenţa medie anotimpuală şi lunară (%) a zilelor cu ceaţă în lungul Canalului Dunăre-Marea Neagră Mean seasonal and monthly frequency of foggy days along the Danube-Black Sea Cannal

Toamna, zilele cu ceaţă ocupă locul al doilea ca frecvenţă, cu excepţia staţiei

Constanţa, unde acest loc revine anotipului de primăvară, care se află pe locul al treilea la toate staţiile, cu excepţia de mai sus.

Vara se înregistrează aproximativ 2,8-5,1 zile de ceaţă. 2. Numărul maxim lunar şi anual al zilelor cu ceaţă. Acesta constituie un

element esenţial în caracterizarea regimului ceţurilor de-a lungul Canalului Dunăre-Marea Neagră (tabelul nr. 4). Din analiza datelor înscrise în acest tabel, rezultă că, de-a lungul anilor, numărul maxim anual de zile cu ceaţă a oscilat între 109, la Cernavodă, şi 128, la Constanţa.

Page 53: Analele Universității Spiru Haret_4

53

În cursul anului, numărul maxim lunar al zilelor cu ceaţă se înregistrează iarna, când la Constanţa, în ianuarie şi februarie, s-au produs 16 zile, iar la Cernavodă, în februarie, 19 zile. Primăvara şi toamna, numărul maxim lunar al zilelor cu ceaţă este mai redus, variind între 7 şi 12 zile la Medgidia şi 7 şi 10 zile la Cernavodă. Vara, numărul maxim lunar al zilelor cu ceaţă este mai mare la Constanţa decât la Cernavodă şi Medgidia (tabelul nr. 4, fig. 5).

3. Evoluţia fenomenului de ceaţă în cursul a 24 de ore. Indiferent de sezonul anului şi pragul termic analizat, cea mai mare frecvenţă a fenomenului de ceaţă, la cele patru termene de observaţie, se înregistrează în cursul dimineţilor la ora 7. La această oră, frecvenţa medie a zilelor cu ceaţă oscilează, în funcţie de pragul termic şi de staţia meteorologică analizată, între maximum o zi, în lunile de vară, şi 2,1-2,2 zile, în lunile de toamnă şi iarnă. În anotimpul de iarnă, o frecvenţă mare a ceţii se înregistrează şi în cursul nopţii (1,1-1,7 zile la ora 1).

Tabelul nr.4. Numărul maxim lunar şi anual al zilelor cu ceaţă Annual and monthly maximum foggy days

În intervalul aprilie-septembrie, în cursul nopţii, frecvenţa ceţii scade

semnificativ (0,1-0,2 zile), iar în timpul zilei, mai ales la Cernavodă, apare cu totul accidental.

4. Durata ceţii. Este intervalul de timp calculat între începutul şi sfârşitul fenomenului semnalat vizual în aria de amplasare a staţiei, exprimată în ore şi zecimi de oră. S-au folosit datele provenite din observaţiile referitoare la ceaţă, efectuate la staţiile meteorologice din regiunea studiată, în intervalul 1985-1990.

Fig. 5. Numărul maxim lunar al zilelor cu ceaţă

Monthly maximum of foggy days

Page 54: Analele Universității Spiru Haret_4

54

Durata medie anuală a ceţii în zona Canalului Dunăre-Marea Neagră însumează peste 250 de ore (reprezentând circa 3% din numărul de ore dintr-un an). Valorile maxime ale duratei anuale a ceţii sunt de circa 400 ore şi chiar mai mari, relevând caracterul foarte neuniform al producerii acestui fenomen în diferiţi ani.

În cursul anului, durata ceţii variază de la o lună la alta, prezentând valorile medii cele mai mari în perioada rece, când se însumează lunar peste 20 ore de ceaţă. Durata lunară cea mai mare apare în ianuarie sau decembrie (peste 45-50 ore), iar cea mai mică în luna iulie (mai puţin de 5 ore). Se remarcă o durată mare a ceţii în lunile aprilie şi mai, pe litoral, şi o durată mai redusă în luna octombrie, ca rezultat al regimului termic al bazinului Mării Negre.

Durata maximă lunară prezintă valori apreciabile, cel puţin dublu faţă de cele medii, astfel că în perioada rece s-au însumat peste 50-60 de ore lunar, iar în cea caldă, peste 15-20 de ore lunar.

Durata maximă a ceţii în 24 de ore indică posibilitatea persistenţei acesteia în unele cazuri în întreaga zi, în intervalul noiembrie-februarie. Durata maximă posibilă în 24 de ore scade mult în perioada caldă a anului, înregistrându-se doar 10-15 ore.

Deoarece ceaţa se poate prelungi apreciabil, pe parcursul a 2-3 zile, s-a analizat şi durata maximă a unui caz de ceaţă. Din întregul interval al anilor luaţi în studiu, în regiunea cercetată, au existat cazuri în care ceaţa a durat peste 60 şi chiar 100 de ore, fără întrerupere. Cele mai mari durate se realizează în intervalul rece octombrie-martie, când ceaţa poate persista peste 28 de ore consecutiv. În intervalul cald, aprilie-octombrie, durata maximă a unui caz de ceaţă se menţine, în general, sub 20 de ore.

5. Evoluţia diurnă a producerii ceţii. În cursul a 24 ore, se constată creşterea considerabilă a duratei ceţii, în special în orele de dimineaţă, aproximativ între orele 5 şi 10 şi reducerea acesteia în orele de după amiază, cu un minim între orele 14 şi 22. Bineînţeles, intervalele orare de producere mai frecventă a ceţii variază de la o lună la alta. Astfel, în perioada rece a anului, maximul duratei ceţii apare între orele 7 şi 10, iar în perioada caldă, între 5 şi 8. În orele de după amiază şi de la începutul nopţii, frecvenţa ceţii este redusă, fenomenul lipsind în perioada caldă a anului.

6. Frecvenţa lunară şi anuală a zilelor cu ceaţă cu diferite durate. În general, ceaţa care se formează în regiunea studiată are, cel mai frecvent, o durată zilnică de 2-4 ore, rar întâlnindu-se cazuri de prelungire a acesteia peste 10-15 ore şi foarte rar de 24 de ore. Se remarcă existenţa ceţurilor cu durate până la 24 de ore în perioada rece şi scăderea acesteia în intervalul cald al anului, când practic nu există ceaţă cu durată de peste 14-15 ore. Sunt situaţii când, în cursul unei zile, pot apărea mai multe cazuri cu ceaţă cu durate diferite. Se constată că predomină ceţu-rile cu durată pâna la 6 ore (peste 40-50% lunar) şi cele cu durată până la 12 ore. Cazurile de prelungire a ceţurilor, peste 12 ore, sunt relativ rare şi se întâlnesc, în special, în perioada rece a anului. Tot în lunile de iarnă este posibilă, în mod excepţional, prelungirea ceţii la peste 60 de ore (Constanţa, 61,4 ore).

În zona Canalul Dunăre-Marea Neagră, fenomenul de ceaţă este frecvent îndeosebi iarna, când are repercusiuni negative asupra navigaţiei.

Page 55: Analele Universității Spiru Haret_4

55

BIBLIOGRAFIE

BOGDAN, OCTAVIA (1989), Inversiunile de temperatură cu privire specială asupra celor care se produc pe suprafeţele de apă, SCGGG-Geogr., XXXVI, p. 21-26.

BOGDAN, OCTAVIA, MIHAI, ELENA (1972), Ceaţa – condiţii de formare şi tipuri genetice, BSSGR, LXXI, p. 243-248.

CHEVAL, S., (1997), Aspecte privind fenomenul de ceaţă pe litoralul românesc al Mării Negre, „Studii şi cercetări de geografie”, t.XLIV, Bucureşti, p. 59-67.

CIULACHE, S. (1988), Meteorologie şi climatologie, Tip. Universităţii Bucureşti. CIULACHE, S., NICOLETA, IONAC (1995), Fenomene atmosferice de risc, Editura

Ştiinţifică, Bucureşti. ILIESCU, MARIA (1981), Ceaţa şi vizibilitatea în Dobrogea de Sud, „St. Cerc. Geol.,

Geofiz.”, Geografie, T.XXVIII, p. 127-133, Bucureşti. ILIESCU, MARIA (1983), Ceaţa, în cap. Clima, din vol. Geografia României, vol.I,

Geografia Fizică, Editura Academiei, Bucureşti, p. 259. TÂSTEA, D., SÎRBU, VALERIA, RAT, TEREZA (1969), Scurtă caracterizare a climei

Dobrogei, cu referire specială la zona de litoral, în „Culegere de lucrări ale Inst. Meteorologic”, 1967, I.M., Bucureşti, p. 249-292.

ARHIVA INMH, 1961-2000.

Page 56: Analele Universității Spiru Haret_4

56

Page 57: Analele Universității Spiru Haret_4

57

GRINDINA DE LA BUCUREŞTI DIN 26 APRILIE 1999

Costin DUMITRAŞCU*, Daniel DIACONU**

Key-words: meteorological risks, hail, rainfall Cuvinte cheie: riscuri meteorologice, grindină, precipitaţii

Hailstorm in Bucharest on April 26, 1999. Hail is a climate-risk phenomenon which may disturb daily activities, transport and communications, damage constructions, etc. Hailstorms are triggered by the general atmospheric circulation which entrains cold fronts of air and carries them through overheated territories; on the other hand, the local particularities of the active surface influence its development by enhancing thermal convection and the turbulence of the air. The Bucharest hailstorm of April 26, 1999, lasted for some 20 minutes and affected the western and south-western zones of the city. Its development was exceptionally violent, the hailstones (about 5 mm in diameter) forming a 10 cm ice layer. Re-making the space-and-time distribution of that event and the causes that had engendered it was achieved by studying the maps of temperature, atmospheric pressure and precipitation. The material losses caused by the mechanical action of the stones were not important, but the huge quantity of rain that accompanied the hailstorm flooded some major highways and passageways, interrupting or blocking the road traffic.

Deşi, la prima vedere, în cadrul mediului urban, pagubele pe care le provoacă

grindina nu par însemnate, aceasta este considerată un fenomen meteorologic de risc caracteristic pentru teritoriul României, având în vedere caracterul aleator al producerii ei (mai ales în zonele de câmpie – sub 500 m –, în perioada caldă a anului) şi potenţialul distructiv mare, în funcţie de intensitatea şi mărimea boabei de grindină.

În oraşe, grindina poate provoca perturbări ale activităţilor cotidiene: trans-porturi (inclusiv cel aerian – din cauza vizibilităţii reduse, descărcărilor electrice), telecomunicaţii (sunt afectate reţele de telefonie, televiziune etc.), construcţii şi pagube materiale mai mari sau mai mici (avarierea unor clădiri, spargerea geamu-rilor, distrugerea acoperişurilor, avarierea autoturismelor datorită accidentelor rutiere sau prăbuşirii unor arbori etc.). Deşi suprafeţele agricole, parcurile şi grădinile cu rol recreativ ocupă suprafeţe restrânse în cadrul oraşelor, un singur caz de grindină într-o fază critică de dezvoltare a plantelor poate afecta vegetaţia pe o perioadă destul de lungă de timp.

Efectele negative apărute în timpul furtunilor cu grindină se datorează atât acţiunii mecanice produse de grindină, cât şi cantităţii mari de apă căzută într-un interval scurt de timp. În oraşe, suprafeţele libere nu asigură o infiltrare bună a apei (suprafeţe asfaltate extinse, suprafeţe oxigenante – vegetaţie, sol, ape – restrânse),

* Universitatea Spiru Haret, Facultatea de Geografie. ** Universitatea Bucureşti, Facultatea de Geografie.

Page 58: Analele Universității Spiru Haret_4

58

reţelele de canalizare sunt în general subdimensionate, apărând băltiri, infiltraţii în subsolul clădirilor, inundaţii şi întreruperi ale circulaţiei rutiere în pasaje, zone mai joase etc.

Grindina reprezintă o formă de precipitaţii solide, alcătuite din granule transparente sau opace de gheaţă, de diferite forme (sferice sau colţuroase), mărimi (cu diametre variabile între 0,5 şi 0,6 mm) şi greutate (de la câteva grame la peste 300 grame), care cade în timpul averselor de ploaie însoţite de fenomene orajoase şi vânt puternic, luând aspect de furtună.

Circulaţia generală a atmosferei contribuie la formarea grindinei prin intermediul fronturilor reci, care se deplasează peste teritoriile supraîncălzite.

Masa de aer rece dislocă prin convecţie dinamică masa de aer cald, pe care o forţează la o ascensiune rapidă, mişcare la care participă şi convecţia termică din perioada premergătoare advecţiei aerului rece.

Particularităţile locale ale suprafeţei active influenţează geneza grindinei prin intensificarea proceselor de convecţie termică şi creşterea gradului de turbulenţă al aerului. Convecţia termică se dezvoltă foarte bine în condiţii de timp senin şi liniş-tit (timp anticiclonic), fiind avantajată de terenurile orizontale şi puţin înclinate, pe care razele soarelui cad perpendicular, intensificând procesele locale de încălzire.

Acestea determină curenţi de aer ascendenţi foarte puternici, care înalţă în atmosferă aerul supraîncălzit. Fenomenul se suprapune peste acţiunea frontului rece, care dislocă aerul cald prin convecţie dinamică, astfel că ascensiunea aceasta capătă un caracter forţat şi rapid.

Masa de aer cald, înălţată în atmosferă, se răceşte prin destindere adiabatică, determinând apariţia norilor de convecţie termică de tip Cumulus, care sub influenţa frontului rece se transformă în Cumulonimbus.

Astfel, sunt asigurate toate condiţiile de formare a grindinei: • suprarăcirea picăturilor de apă; • îngheţarea picăturilor de apă; • formarea boabelor de măzăriche; • „jocul” pe verticală al boabelor de măzăriche şi transformarea lor în boabe

de grindină; • creşterea în diametru a grindinei prin procese de îngheţare rapidă; • depăşirea greutăţii de suspensie şi căderea grindinei pe sol. Grindina se produce în special în zilele de vară, când, din cauza neomo-

genităţii suprafeţei active, apar contraste termice locale, care formează vârtejuri puternice de aer.

Frecvent, grindina se produce în benzi înguste de teren, orientate paralel cu norul de grindină, ca şi cum ar fi proiecţia norului în deplasare peste suprafaţa activă sau „dâra” pe care acesta o lasă în urma sa, condiţionată de deplasarea frontului rece. Viteza de deplasare a norului de grindină poate fi uneori destul de mare, ajungând la 60-70 km/oră.

GRINDINA DE LA BUCUREŞTI DIN 26 APRILIE 1999

Fenomenul s-a produs între orele 1630-1730, a durat circa 20 de minute şi a afectat zona de vest şi sud-vest a oraşului – Drumul Taberei – B-dul Timişoara, Militari – B-dul Iuliu Maniu, şos. Alexandriei – Măgurele –, stratul de gheaţă atingând 10 cm, cu un diametru al granulelor de circa 5 mm.

Grindina nu a căzut şi în arealul staţiilor meteorologice Băneasa şi Filaret.

Page 59: Analele Universității Spiru Haret_4

59

Studiul hărţilor temperaturii, presiunii atmosferice şi precipitaţiilor a permis reconstituirea evoluţiei spaţiale şi temporale a fenomenului şi determinarea cauzelor genetice ale grindinei.

Pe imaginile satelitare, s-a observat pătrunderea în spaţiul ţării noastre, cu viteza de 25-30 km/oră, în regiunea Zimnicea-Giurgiu, în jurul orei 12, a unei mase de aer rece din direcţia S-SV. Această masă de aer rece, având direcţia de deplasare spre N-NE, a întâlnit masa de aer cald cantonată deasupra ţării noastre.

Masa de aer rece a dislocat prin convecţie dinamică masa de aer cald, pe care a forţat-o la o ascensiune rapidă. Ridicat la peste 5.000-6.000 m altitudine, aerul cald s-a răcit rapid, determinând condensarea vaporilor de apă şi îngheţarea acestora sub formă de „boabe”.

Norii de tip Cumulus s-au dezvoltat foarte mult pe verticală, transformându-se în nori de tip Cumulonimbus.

La ora 1445, frontul rece era situat deasupra Alexandriei, iar la Bucureşti se înregistrau 14°C şi 2 l/m2 precipitaţii, la staţia Băneasa, şi 13°C şi 2 l/m2 precipi-taţii, la staţia Filaret. La Turnu Măgurele, se înregistrau 4 l/m2 precipitaţii şi oraje.

La ora 1545, ploile şi descărcările electrice se extinseseră, afectând zonele Roşiori de Vede, Videle. La Giurgiu, se înregistrau averse de ploaie.

La ora 1630, la Roşiori de Vede, Videle şi Giurgiu, „continua” să plouă şi se înregistrau descărcări electrice. În schimb, la Zimnicea şi Turnu Măgurele fenomenele orajoase se diminuaseră. Pe imaginile satelitare se observă dezvoltarea pe verticală a norilor Cumulonimbus, până la 9.000 m altitudine.

La ora 1700, vizibilitatea era redusă, cerul fiind foarte întunecat (părea ora 2000-2100). Grindina a impresionat nu prin durată şi mărimea „pietrei”, ci prin intensitatea foarte mare.

La ora 1730, la Bucureşti, se înregistrau precipitaţii şi descărcări electrice. Deja în unele zone stratul de gheaţă era de 10 cm, numeroase artere rutiere erau inundate, înregistându-se blocări ale traficului rutier pe str. Drumul Taberei, b-dul Timişoara, str. Valea Cascadelor, str. Virtuţii etc.

La ora 1800, la I.N.M.H. se primesc mai multe telegrame de avertizare, în care se menţionează intensificarea precipitaţiilor: la Olteniţa, de la 20 l/m2 în circa o oră, la 40 l/m2, în 30 de minute. Cantităţi record de precipitaţii s-au înregistrat şi la Vidra – 27 l/m2 în 30 de minute – şi Budeşti – 16 l/m2 în 20 de minute.

După ora 1900, fenomenele orajoase s-au restrâns şi s-au diminuat ca intensitate.

Totuşi, ploaia a continuat, astfel că la ora 2100 se înregistrau: 20 l/m2 – la Băneasa, 23 l/m2 – la Filaret, 18 l/m2 – la Fundulea, 16 l/m2 – la Urziceni, 14 l/m2 – la Ploieşti, 12 l/m2 – la Roşiori de Vede şi 42 l/m2 – la Olteniţa (fig. 1).

La Bucureşti, nu s-au înregistrat pagube materiale, datorită acţiunii mecanice a boabelor de grindină. Cantitatea mare de precipitaţii a dus la inundarea străzilor, pasajelor rutiere (ex., Lujerului), îngreunând sau întrerupând temporar traficul rutier. „Transportul în comun” a fost perturbat (întârzieri, scurtarea traseelor).

Furtunile cu grindină rămân fenomene meteorologice de risc, chiar şi în mediul urban, în funcţie de intensitatea lor şi dimensiunile boabelor de gheaţă.

Page 60: Analele Universității Spiru Haret_4

60

Fig. 1. Cantitatea de precipitaţii înregistrată în ziua de 26 aprilie, 1999, până la ora 21

Quantity of rain fallen on April 26, 1999, until 9.00 p.m.

BIBLIOGRAFIE

BOGDAN, OCTAVIA (1995), Un caz excepţional de grindină la Constanţa (1 iulie 1992), SCGeogr. XLII, Bucureşti.

BOGDAN, OCTAVIA, NICULESCU, ELENA (1999), Riscurile climatice în România, Bucureşti.

CIULACHE, S., IONAC, NICOLETA (1995), Fenomene geografice de risc, I, Editura Universităţii Bucureşti.

CIULACHE, S., IONAC, NICOLETA (1995), Fenomene atmosferice de risc şi catastrofe climatice, Editura Ştiinţifică, Bucureşti.

IANOŞ, I. (1994), Riscul în sistemele geografice, SCGeogr, XLI, Bucureşti. ZĂVOIANU, I., DRAGOMIRESCU, Ş. (1994), Asupra terminologiei folosite în studiul

fenomenelor naturale extreme, SCGeogr, XLI, Bucureşti.

Page 61: Analele Universității Spiru Haret_4

61

PARTICULARITĂŢI AGROCLIMATICE ALE CÂMPIEI ROMÂNE

Rodica POVARĂ*

Key words: agroclimatic resources, favourability degree, agroclimatic risk, Romanian Plain Cuvinte cheie: resurse agroclimatice, grad de favorabilitate, risc agroclimatic, Câmpia Română

Agroclimatic Peculiarities of the Romanian Plain. The Romanian Plain, considered the first country’s granary, has a moderate continental temperate climate in the western half and continental excessive in the north-east. The influence of different air masses determines a mitigated evolution of the climate factors, with large thermic and hydric contrasts development which causes climate risks to occur inducing unfavourable effects to agriculture, comparative with the Western Plain of the country. Against this general climatic background, the agroclimatic potential of the Romanian Plain appears generally favourable to all crops, function of their bioclimatic requirements. The paper displays the peculiarities of the thermic and hydric resources by intervals characteristic to agriculture, on the grounds of analysing meteoro-logical, agrometeorological, phenological and production data within the 1929-2000 period and their agroclimatic favourability degree to cereals and technical crops.

INTRODUCERE

În afara principalelor cauze generatoare ale climei câmpiei, care determină de la influenţe submediteraneene în sud-vest, de interferenţă a circulaţiei vestice şi nord-estice în partea centrală, până la continental excesive în est şi nord-est, BOGDAN (1999) a subliniat şi rolul altor factori ce-i conferă cele mai importante caracteristici: poziţia geografică (la adăpostul determinat de barajul orografic al Carpaţilor), foehnizarea din zona de Curbură, resimţită în Câmpia Buzăului, Râmnicului şi uneori deasupra Bărăganului, influenţa Culoarului Dunării, o adevărată „barieră climatică“, structura suprafeţei active, marea variabilitate neperiodică a climei şi impactul antropic puternic (tehnologii de cultură neadecvate, modul incorect de folosinţă a terenurilor, desecarea bălţilor Dunării, defrişările masive, extinderea zonelor nisipoase şi a aridizării etc.). Pe acest suport climatic, resursele agroclimatice ale câmpiei apar, în general, favorabile culturilor agricole, în raport de cerinţele lor bioclimatice.

Variabilitatea neperiodică a factorilor climatici/meteorologici şi gradul de continentalism ridicat determină apariţia unor riscuri climatice, cu efecte dintre cele mai păgubitoare în agricultură (BOGDAN şi NICULESCU, 1999; POVARĂ, 2000).

Folosirea cu maximă eficienţă a resurselor climatice în agricultură şi cunoaşterea riscurilor care afectează recolta asigură o creştere substanţială a

* Universitatea Spiru Haret, Facultatatea de Geografie.

Page 62: Analele Universității Spiru Haret_4

62

producţiei vegetale şi animale şi este una din condiţiile de bază ale dezvoltării durabile a unei regiuni geografice sub aspect economic şi social.

RESURSE TERMICE ŞI DE UMIDITATE

Resurse termice. Pe fondul ridicat al energiei radiante (125-127,5 kcal/cm2/an) şi a duratei mari de strălucire a Soarelui (2.000-2.200 ore/an), resursele termice ale Câmpiei Române sunt cele mai ridicate din ţară.

Resursele termice globale (ΣTmed.>0°C), în intervalul posibil de vegetaţie (II-XI), se încadrează între 4.000°C şi 4.400°C, iar cele efective (ΣTmed.>10°C), din perioada IV-X, între 1.500°-1.750°C. Cuantumul cel mai mare de căldură ca-racterizează Câmpia Băileştilor şi Caracalului, sudul Burnasului şi al Bărăganului, asigurând atingerea maturităţii depline a hibrizilor de porumb semitardivi şi tardivi.

Potenţialul termic al toamnei prezintă un grad ridicat de favorabilitate (350-750 sume grade zile) în extremităţile sud-vestice şi sud-estice, cu o uşoară diminuare către partea central-nord-estică a câmpiei. Aceste resurse permit cultivarea soiurilor de grâu şi orz de toamnă cu diferite precocităţi, preferabile fiind totuşi cele timpurii, cu perioadă scurtă de vegetaţie, rezistente la seceta şi temperaturile maxime critice, frecvente în intervalul mai-iulie, îndeosebi în Câmpia Olteniei, Teleormanului şi Bărăganului.

În perioada de criptovegetaţie (XI-III), unităţile de căldură (ΣTmed.>0°C) depăşesc în intensitate pe cele de frig (ΣTmed.< 0°C), relevând condiţii favorabile de iernare pentru toate culturile, cu o creştere teritorială a resurselor dinspre est către vest, de la 450 la 550 sume grade zile şi, respectiv, de la 200 la 300 sume grade zile. Unităţile de ger (ΣT min.<–15°C) au valori reduse (8…24 sume grade zile), media minimelor oscilează în limite strânse (–17,0…–19,7°C), iar minimele absolute coboară până la –29…–34°C.

Indicele de împrimăvărare (ΣTmed.>0° în intervalul 1.02-10.04) înregistrează un cuantum de 275-350 sume grade zile, determinând reluări frecvente ale vegetaţiei la date normale comparativ cu Câmpia de Vest, unde acestea sunt timpurii şi extratimpurii (POVARĂ, 2000).

Perioada de maximă sensibilitate a culturilor de toamnă, dar şi a celor de pri-măvară (V-VII) se desfăşoară, de regulă, în condiţii termice favorabile proceselor vegetative, însă sunt frecvente alternările de intervale cu temperaturi maxime şi minime, situate în afara pragurilor de suportabilitate fiziologică a plantelor aflate în faze fenologice critice (înspicare-înflorire-formarea elementelor de producţie).

Resursele de umiditate (precipitaţiile şi umezeala relativă a aerului, ca şi rezerva de apă a solului) sunt net inferioare Câmpiei de Vest, remarcându-se o diminuare a acestora de la vest către est. În cursul unui an agricol (1 IX-31 VIII), cantităţile de precipitaţii scad de la 550 mm, în Oltenia, la 400 mm şi sub această valoare, în Câmpia Bărăganului, cu o distribuţie neuniformă în timpul anului agricol. În perioada cu cerinţe mari pentru apă (V-VII), numai partea centrală a câmpiei beneficiază de cantităţi optime (200-250 mm), în restul subzonelor acestea sunt satisfăcătoare către insuficiente.

Rezerva de apă asigurată din precipitaţiile atmosferice acoperă consumul prin evapotranspiraţie al plantelor pe suprafeţe relativ restrânse şi numai pe solurile cu o mare capacitate de reţinere a acesteia, unde valorile umidităţii accesibile oscilează între 50% şi 80% din Cau. Cele cu textură nisipoasă prezintă rezerve de apă scăzute (30-50% din Cau) şi se află frecvent în apropierea limitei coeficientului de ofilire a plantelor. Pe aceste tipuri de soluri, este absolut obligatorie folosirea iriga-

Page 63: Analele Universității Spiru Haret_4

63

ţiilor, în special pe mari areale din Câmpia Olteniei, Teleormanului şi Bărăganului. Pe solurile grele cu textură argiloasă, rezerva de apă depăşeşte 90% şi chiar 100% şi sunt caracteristice excesele de umiditate. Aceste două fenomene extreme sunt la fel de nefavorabile culturilor şi necesită intervenţia factorului uman pentru amelio-rarea efectelor negative. Cele mai sensibile la lipsa sau excesul apei în sol sunt culturile prăşitoare (porumbul, floarea soarelui, sfecla de zahăr etc.) şi legumele.

Resursele hidrice prezintă mari diferenţieri teritoriale, partea vestică şi centrală a câmpiei oferind culturilor condiţii superioare comparativ cu sudul extrem şi sectorul estic, unde apa reprezintă un factor limitativ pentru producţie.

Gradul de favorabilitate a resurselor agroclimatice în funcţie de cerinţele bioclimatice ale culturilor este diferit şi scade de la vest către est, pe teritoriul câmpiei stabilindu-se trei zone principale: I – foarte favorabilă, ce cuprinde Câmpia Olteniei şi a Teleormanului; II – mediu favorabilă, cu Câmpiile înalte ale Piteştilor şi Ploieştilor, Câmpia Vlăsiei şi sud-vestul Bărăganului; III – puţin favorabilă, care corespunde Câmpiei Bărăganului (fig.1).

Fig. 1. Zone de favorabilitate agroclimatică în Câmpia Română

Agroclimatic favourability zones in the Romanian Plain

RISCURI AGROCLIMATICE

Variabilitatea neperiodică a parametrilor climatici şi agroclimatici determină apariţia unor anomalii climatice şi agroclimatice, care la rândul lor induc anomalii fenologice şi de producţie. La o anumită intensitate a acestor anomalii, factorii respectivi devin de risc, afectând recolta în proporţii diferite în funcţie de faza fenologică în care acţionează, de frecvenţa, durata şi intensitatea elementelor perturbatoare. Cele mai mari pagube în agricultură se produc în situaţia asocierii şi simultaneităţii riscurilor în perioadele de maximă sensibilitate a culturilor, determi-nante pentru recoltă.

Page 64: Analele Universității Spiru Haret_4

64

În Câmpia Română, riscurile climatice/agroclimatice care afectează starea de vegetaţie şi recoltă sunt: secetele şi excedentele de precipitaţii din anotimpul de toamnă, îngheţurile puternice din timpul criptovegetaţiei, în lipsa stratului de zăpadă, îngheţurile târzii de primăvară şi timpurii de toamnă, fenomenul de „arşiţă” din perioada de maximă sensibilitate a culturilor, ploile torenţiale însoţite de grindină din sezonul cald, inundaţiile din oricare fază de vegetaţie, vântul puternic în sezonul rece, dar şi în cel cald.

Frecvenţa secetelor de toamnă depăşeşte pe cea a excedentelor de precipitaţii (tabelul nr. 1); în anii secetoşi şi ploioşi, gradul de acoperire a necesarului optim de precipitaţii înregistrează valori extreme record, în special în luna octombrie: 0% la Griviţa, în 1969, 1,6% la Bechet, în 1984, şi respectiv 363,2% la Griviţa, în 1972, subliniind gradul de continentalism ridicat al Câmpiei Bărăganului (POVARĂ, 2000).

Tabelul nr. 1. Frecvenţa deficitelor şi excedentelor pluviometrice* în perioada semănatului şi a primelor faze de vegetaţie a cerealelor păioase

Frequency of pluviometric deficits and excesses in the sowing and the first phenophases period of the winter cereals

Septembrie Octombrie Noiembrie Staţia S1… S4 P1… P4 S1… S4 P1… P4 S1… S4 P1… P4Craiova 50 27 47 33 47 33 Piteşti 53 37 63 23 47 37 Bucureşti 53 37 57 23 33 43 Buzău 50 40 70 20 63 30 Griviţa 47 40 63 23 63 33

Temperaturile maxime critice ≥ 32°C au frecvenţa şi intensitatea cea mai mare din ţară, în perioada caldă (V-IX) atingând valori impresionante (360,3 unităţi de arşiţă la Caracal, în 1946). În anul 1999, s-au înregistrat valori deosebit de ridicate în extremitatea sudică a câmpiei, în perioadele de secetă atmosferică şi pedosferică (tabelul nr. 2). Aceşti factori de risc au un impact negativ asupra fenologiei (lungirea sau scurtarea exagerată a duratei fazelor şi interfazelor), stării de vege-taţie şi recoltei, care poate fi diminuată în diferite procente sau calamitată.

Tabelul 2. Temperaturi maxime critice în intervalul 8 iunie-31 august 1999 Critical maximum temperatures in the 8 June-31 August, 1999, interval

Temperaturi maxime critice ≥ 32°CStaţia meteorologică Unităţi de arşiţă

(∑Tmax.>32°C) Număr total de zile cu Tmax. ≥ 32°C

Calafat 49,0 33 Craiova 31,1 17 Bechet 82,8 40 Caracal 56,6 30

Alexandria 64,2 31 Turnu Măgurele 69,4 37

Giurgiu 80,4 33 Bucureşti 37,2 29 Călăraşi 86,6 39 Griviţa 46,2 25 Buzău 30,7 25 Brăila 54,4 33

* Anomaliile pluviometrice au fost calculate prin criteriul Hellmann (TOPOR, 1964).

Page 65: Analele Universității Spiru Haret_4

65

Vulnerabilitatea teritoriului agricol la producerea riscurilor climatice, stabilită după scara numerică Saaty (MENNELLA şi colab., 1996), având în vedere frecvenţa, intensitatea, durata şi impactul asupra recoltelor, este înaltă şi foarte înaltă în jumătatea sudică a câmpiei, gradul acesteia diminuându-se în Câmpia Bălăciţei, a Piteştilor, Ploieştilor, Buzăului şi Râmnicului (fig. 2).

Fig. 2. Vulnerabilitatea teritorială a Câmpiei Române

la producerea riscurilor agroclimatice Territorial vulnerability of the Romanian Plain at agroclimatic risks occurrence

CONCLUZII

Câmpia Română reprezintă cea mai mare şi importantă suprafaţă agricolă a ţării, fiind considerată „grânarul ţării”, datorită potenţialului climatic şi edafic deosebit de ridicat. Relativa omogenitate a reliefului determină o anumită unifor-mitate în distribuţia elementelor climatice, remarcându-se totuşi creşterea gradului de continentalism de la vest către est. Resursele agroclimatice disponibile oferă culturilor agricole condiţii de vegetaţie care satisfac cerinţele bioclimatice ale unei game largi de soiuri şi hibrizi cu precocităţi diferite, cu menţiunea că în zonele afectate de frecvenţa, intensitatea şi durata mare a riscurilor agroclimatice este absolut obligatorie intervenţia benefică a omului.

BIBLIOGRAFIE

BOGDAN, OCTAVIA (1999), Principalele caracteristici climatice ale Câmpiei Române, „Comunicări de geografie”, III, Editura Universităţii Bucureşti, p. 267-281.

BOGDAN, OCTAVIA, NICULESCU, ELENA (1999), Riscurile climatice din România, Academia Română, Institutul de Geografie, 280 p.

Page 66: Analele Universității Spiru Haret_4

66

MENNELLA, V., G., G., BORGHI, P., MACELLARI, E., PORCEDDU, P., R. (1996), Territorial Vulnerability Evaluation in Tiber Watershed, Enviromental Monitoring and Assessment, 41, Kluwer Academic Publishers. Printed in the Netherlands, p. 183-200.

POVARĂ, RODICA (2000), Riscul meteorologic în agricultură. Grâul de toamnă, Editura Economică, Bucureşti, 248 p.

POVARĂ, RODICA (2000), Influenţa precipitaţiilor atmosferice din anotimpul de toamnă asupra recoltei de grâu în Câmpia Bărăganului, „Revista Geografică”, T. VII – Serie Nouă. Academia Română, Institutul de Geografie, Bucureşti (sub tipar).

POVARĂ, RODICA (2000), Agroclimatic Peculiarities of Romania’s Western Plain, Proceedings of the Regional Conference of Geography, Univ. de Vest, Timişoara (sub tipar).

Page 67: Analele Universității Spiru Haret_4

67

CARACTERUL FUNCŢIONAL AL SISTEMULUI DEMOGRAFIC

ÎN PROCESUL DE RESTRUCTURARE ECONOMICĂ A JUDEŢULUI DOLJ

Nicolae AUR*, Camelia TEODORESCU*

Key words: Labour power surplus, natural deficit of population, Dolj, unemployment, natural increase rate. Cuvinte cheie: Surplus de forţă de muncă, deficit natural de populaţie, Dolj, şomaj, rată naturală de creştere.

The Functional Character of the Demographic System in the Economic Reorganization Process in Dolj County. Dolj is the largest of the counties marking up the economic development area from the south-western Romania. It represents 1/4 of the surface and more than 30% of the total population of the area between the Danube, the Olt and the Carpathians. The structure of the internal gross proceeds (IGP), considering the eco-nomic branches, is more equilibrated than in the other counties of the area above mentioned, the active population being much more numerous. There are two demographic processes with a total development: the in-crease of the labour power surplus and the reduction of the natural surplus the values of which are inferior to the national average. In both cases, the present reorganization and uncertain economic situation for both individual and group represent a determining cause in the deve-lopment of the demographic system Dolj. The rate of unemployment within this administrative-territorial unit has been almost always constant superior to the national average, affecting all the age groups but especially the young population under 30. Considering the labour power fluxes (unemployed discouraged), there has been noticed that the large majority is made up of workers, mostly male workers. The natural movement of the population shows a marked decline of the ge-neral and local birth rate simultaneously with the growing of the death rate so that the natural increase rate has been negative after 1992, today a value of 4.4%. Since the latest census, the population of Dolj has been reduced with more than 14.300 persons, the demographic ageing has become more prominent, the feminity rate has been rising and the demo-graphic dependency has been continuously growing.

REFORMA ECONOMICĂ ŞI REFORMA CAPITALULUI UMAN

Restructurarea şi reforma economică din deceniul actual au indus numeroase schimbări în funcţionalitatea sistemului demografic şi a capitalului uman. Fenome-nele economice şi demografice se derulează într-o strânsă corelaţie, restructurarea economică generând reacţii în lanţ privind evoluţia numerică şi mişcarea naturală a

* Universitatea din Craiova.

Page 68: Analele Universității Spiru Haret_4

68

populaţiei, mobilitatea teritorială, structura profesională şi pe grupe de vârstă, medii de viaţă, domenii de activitate etc.

Ocuparea forţei de muncă are consecinţe dintre cele mai complexe asupra dinamicii economico-sociale. În condiţiile economiei de piaţă, antrenarea integrală nu înseamnă inexistenţa unui excedent de forţă de muncă. Se consideră chiar a fi un rău necesar un şomaj moderat cu o rată de 2-5%. Ceea ce trebuie să constituie un element de îngrijorare îl reprezintă şomajul cronic la un nivel ridicat. Soluţia evitării unui astfel de fenomen constă în creşterea producţiei de bunuri şi servicii competitive atât cantitativ, cât şi calitativ, proces însoţit de redistribuirea forţei de muncă din sectoarele necompetitive în cele adaptate economiei concurenţiale.

Politicile sociale din deceniul actual de ocupare a forţei de muncă, atât pasive (ajutoare, alocaţii), cât şi cele active (credite, reconversie, şomaj tehnic), nu au stăvilit evoluţia progresivă a şomajului. Incertitudinile de ordin economic au fost însoţite de trendul descendent al excedentului natural. Se pot uşor intui două procese cu tendinţe diametral opuse:

1. Scăderea continuă şi pronunţată a sporului natural; 2. Creşterea fluctuantă, dar progresivă pe ansamblu a excedentului forţei de muncă. În procesul restructurării economiei specific perioadei de tranziţie, comporta-

mentul sistemului demografic din judeţul Dolj, cu elementele lui agregate, evidenţiază influenţa negativă pe care o are instabilitatea economică în funcţiona-litatea binomului demografie-economie.

Resursele de muncă ale judeţului Dolj, conform balanţei forţei de muncă, au fost într-o continuă scădere în ultimii ani, fapt determinat de un complex de factori, între care mişcarea naturală a populaţiei şi durata de viaţă au avut impactul cel mai pronunţat. Concomitent cu diminuarea resurselor de muncă, s-a constatat şi o scădere a numărului de salariaţi. O evoluţie pozitivă au avut agricultura, construc-ţiile, comerţul, unde populaţia ocupată a fost în creştere.

Caracterul slab structurat al economiei la nivel naţional şi local, inclusiv în judeţul Dolj, se resimte în ansamblul factorilor care intermediază şi influenţează interacţiunile umane în procesul producerii şi distribuţiei, circulaţiei şi utilizării bunurilor şi serviciilor (E. DOBRESCU, 1999, p. 35).

Criza utilizării forţei de muncă a fost resimţită în mod diferit în profil teritorial, în funcţie de acţiunea mai multor factori, dintre care se detaşează gradul de structurare locală, adaptarea la turbulenţele economice periodice, spiritul antreprenorial (F. M. PAVELESCU, 1998, p. 46).

Judeţul Dolj face parte din zona de dezvoltare economică de sud-vest, alături de alte patru judeţe (Vâlcea, Gorj, Mehedinţi şi Olt), fiind cel mai întins în suprafaţă, cu cea mai numeroasă populaţie şi cea mai mare densitate din acest spaţiu economic, ce coincide cu provincia istorică Oltenia (Tabel nr. 1.).

Doljul deţine peste 25% din suprafaţă şi mai mult de 30% din populaţia Olteniei, fiind printre cele mai mari unităţi teritorial-administrative ale României. Agregarea lui în cadrul zonei de sud-vest îi conferă rolul de arie de dezvoltare cu o puternică influenţă regională. În condiţiile tranziţiei României la economia de piaţă, o analiză integrată a funcţionalităţii binomului demografie-economie este relevantă în definirea fluxurilor în cadrul forţei de muncă, pentru a stabili deosebirile cu caracter local, ce apar într-un spaţiu regional, aşa cum au fost preconizate şi definite de H. ARMASTRONG şi J. TAYLOR (1993).

Page 69: Analele Universității Spiru Haret_4

69

Tabel nr. 1. Locul judeţului Dolj în cadrul zonei de dezvoltare economică de sud-vest The Dolj county’s place in the south-western economic development area

Suprafaţa Populaţia

Judeţul Km. p. % din zonă Mii locuitori % din zonă

Densitate Loc. / Kmp Obs.

Gorj 5601 19,17 396,9 16,33 71,0 Vâlcea 5764 19,73 436,0 17,94 75,8 Mehedinţi 4932 16,88 327,5 13,47 66,9 Dolj 7414 25,38 751,9 30,94 102,4 Olt 5498 18,82 517,5 21,29 94,7

Total 29209 100,00 2429,8 100,00 82,1

DECLINUL EVOLUŢIEI NUMERICE

Influenţa directă sau indirectă a proceselor de restructurare economică în plan demografic este vizibil resimţită în mişcarea naturală şi evoluţia numerică a populaţiei judeţului Dolj, care în deceniul actual a înregistrat un declin pronunţat atât pe ansamblul acestei unităţi teritorial-administrative, cât şi în mediul rural. Cu aproape 1/3 din totalul populaţiei regiunii economice de sud-vest, Doljul este cel mai mare dintre judeţele din cadrul acestui spaţiu economico-geografic, înregis-trând o continuă creştere demografică în timp. La începutul deceniului actual, avea o populaţie de peste 777.000 locuitori, făcând parte din primele patru unităţi teritoriale ale României.

Deceniul în curs poate fi definit ca un interval de înlocuire a trendului pozitiv în evoluţia numerică şi mişcarea naturală cu cel negativ aflat într-un ritm negativ pronunţat. Numărul total al populaţiei s-a redus pe ansamblul judeţului, în acest de-ceniu, cu aproximativ 30.000 persoane, deci cu aproximativ 4%. Ritmul negativ al creşterii numerice s-a accentuat în a doua parte a deceniului în curs, fiind suprapus pe fondul general al soldului natural aflat într-o degradare vizibilă (Tabel nr. 2.).

Tabel nr. 2. Evoluţia numerică a populaţiei judeţului Dolj

The population growth in the Dolj county

Anii Nr. loc.(mii)

Urban (mii)

Rural (mii)

N ‰

M ‰

SN ‰ Obs.

1977 750,3 279,5 470,7 16,9 10,0 6,9 1990 777,3 363,3 413,9 12,6 12,3 0,3 1991 761,0 373,5 387,5 11,3 12,3 –1,0 1992 762,1 374,0 388,1 10,9 13,5 –2,6 1993 759,6 375,3 384,2 10,6 13,3 –2,7 1994 758,8 379,5 379,3 10,5 13,3 –2,8 1995 756,3 380,8 375,4 10,1 13,8 –3,7 1996 751,9 383,9 367,9 10,1 14,1 –4,0 1997 749,3 385,6 363,6 10,1 14,5 –4,4

Raportul natalitate-mortalitate a fost în favoarea celui de-al doilea

indicator demografic, ale cărei valori au înregistrat creşteri sensibile în intervalul de după 1990. Doljul face parte din judeţele care au avut o natalitate mică şi un spor inferior valorilor medii pe ţară, pe toată durata ultimelor trei decenii. În anii

Page 70: Analele Universității Spiru Haret_4

70

1987-1989, nivelul natalităţii s-a menţinut la 14,6‰, pentru ca apoi să fie tot mai mic (12,6‰, în 1990; 11,3‰, în 1991, scăzând până la 10,1‰, în prezent).

În aceeaşi perioadă de referinţă, mortalitatea generală a fost în creştere. Încă din deceniul anterior, rata brută de natalitate este progresivă, fiind un reflex al procesului de îmbătrânire demografică. Incidenţa acestui fenomen, la care se asociază deteriorarea situaţiei economice după 1989, cu implicaţiile sociale ce decurg de aici, antrenează o creştere a numărului de decese de la 12,3‰, în 1990, la 14,5‰, în 1998. În contextul general al scăderii natalităţii, concomitent cu creşterea ponderii persoanelor vârstnice în totalul populaţiei acestui judeţ, se poate intui menţinerea tendinţei de creştere a mortalităţii generale şi într-o perspectivă imediată sau apreciată.

Situaţia demografică actuală şi evoluţia numerică derivă din succesiunea valorilor excedentului natural, ale cărui valori s-au deteriorat fără încetare în ultimele trei decenii. Valorilor pozitive înregistrate înainte de 1990, cuprinse între 6,9‰, în 1977, şi 2,4‰, în 1989, le-au urmat apoi valori negative aflate într-un ritm de scădere constantă de la un an la altul, coborând până la –4,4‰, în prezent. Atât în mediul urban, cât şi în cel rural, cu rare excepţii (Craiova, Filiaşi, Bechet, Braloştiţa, Sadova, Cerăt, deci două oraşe şi patru comune), sporul natural a avut un declin accentuat în ultimii ani. Din cele 90 de comune cu excedent natural nega-tiv, unele au înregistrat valori negative de 5-10 ori mai mari decât pe ansamblul judeţului (Afumaţi –20,2‰, Brabova –21‰, Gogoşu –38‰, Izvoare –32,5‰ etc).

TENDINŢE EVOLUTIVE PE PIAŢA MUNCII

Încetinirea creşterii demografice în ultimii ani, când sporul natural a fost negativ, ar fi trebuit să antreneze o creştere economică şi crearea de noi locuri de muncă. În realitate, deceniul actual s-a caracterizat printr-o pronunţată instabilitate în plan economic şi pe piaţa muncii, fapt ilustrat de evoluţia ratei şomajului şi scăderea generală a populaţiei ocupate.

Începând încă de la recensământul anterior (1977) şi până în 1992, numărul personalului muncitor scade cu peste 37.300 persoane, pentru ca, apoi, într-un interval scurt, după 1992, declinul să însumeze 60.000 persoane. Populaţia ocupată în ultimul timp totalizează 291,0 mii, faţă de 351,8 mii, în 1992. Actualul nivel de ocupare a forţei de muncă din agricultură (148,7 mii persoane), deţinând 4,5% din totalul celor cuprinşi în această ramură economică la nivel naţional, situează judeţul Dolj pe primul loc. Tendinţa de agrarizare a forţei de muncă este accentuată şi evoluează corelativ cu gradul de ocupare tot mai scăzut în industrie, unde activează 2,5% din numărul total al celor ce formează forţa de muncă în activităţile industriale pe ţară, Doljul fiind pe poziţia a 15-a.

Modificările substanţiale intervenite pe piaţa muncii în deceniul actual sunt determinate, în mare parte, de continua restrângere a producţiei industriale, mai cu seamă în Craiova, dar şi în celelalte oraşe ale judeţului. Deplasările intersectoriale şi mobilitatea profesională, dominate în trecut de atracţia industrială, au scăzut în intensitate încă din ultimii ani ai deceniului anterior, sectorul terţiar absorbind într-o măsură crescândă, în ultimii ani, forţa de muncă tânără şi absolută. Cu toate acestea, numărul persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă este ridicat, iar o perspectivă pozitivă imediată nu este vizibilă.

Concomitent cu schimbările cantitative şi calitative ale resurselor forţei de muncă şi a populaţiei ocupate pe sectoare şi domenii de activitate, apar importante fluxuri, cu intensităţi variabile în timp, formate din persoane care pot avea succesiv

Page 71: Analele Universității Spiru Haret_4

71

statutul de inactiv sau şomer. Politicile economice şi sociale adoptate la un moment dat pot contribui la creşterea sau la scăderea măsurilor pe care le îmbracă aceste categorii sociale. Raportul „Programului ONU asupra dezvoltării umane” arată că poate exista creştere economică fără crearea de noi locuri de muncă. Acestui tip i se pot asocia alte patru căi de creştere economică ce nu oferă şanse reale de progres: creşterea economică favorizând păturile sociale cu venituri mari, creşterea economică fără democraţie, creşterea economică fără rădăcini culturale şi creşterea economică fără viitor.

În toate cazurile menţionate, excedentul forţei de muncă se resimte într-o formă cronică. Implicaţiile negative ale inconsistenţei politice sunt puternic resimţite şi în cadrul judeţului Dolj, a cărei economie este afectată în mod direct de procesul restructurării de ansamblu în cadrul perioadei de tranziţie pe care o parcurge România.

Evoluţia ratei şomajului constituie elementul care evidenţiază cel mai bine modificările ce au avut loc în cadrul stocurilor forţei de muncă (Tabel nr. 3 şi fig. nr. 1).

Tabel nr. 3. Valori corelative ale ratei şomajului în România şi judeţul Dolj (%)

Unemployment rate (%) 1991 1992 1993 1994 1995 1996 1997 1998 1999

România 3,0 8,2 10,4 10,9 9,5 6,6 8,9 10,3 11,4 Dolj 4,6 11,2 14,6 14,3 12,6 6,9 7,1 7,7 11,2

Se pot desprinde două intervale distincte (1991-1995 şi 1995-1999), având

fiecare valori minime în debut şi maxime la sfârşit. Evoluţia excedentului forţei de muncă are un caracter mai curând conjunctural decât obiectiv-economic, încât datorită complexităţii manifestărilor de pe piaţa forţei de muncă este greu de intuit care va fi evoluţia viitoare.

La începutul anului 2000, mai mult de 40.000 de persoane erau în căutarea unui loc de muncă. În intervalul 1991-1995, rata şomajului în cadrul forţei de muncă feminine a fost net superioară valorilor pe ţară, ulterior survenind o amelio-rare importantă, încât nivelul acestui indicator a scăzut atât sub cel naţional, cât şi sub valoarea ratei şomajului la forţa de muncă masculină din judeţul Dolj.

Fig. 1. Valorile corelative ale ratei şomajului în România şi judeţul Dolj (%)

Page 72: Analele Universității Spiru Haret_4

72

Correlation between the unemployment rates for Romania and Dolj county Probabilitatea găsirii unui loc de muncă pentru persoanele de sex feminin este

mai mare, întrucât sectoarele furnizoare de servicii către populaţie şi cele producă-toare de bunuri de consum, care necesită personal feminin, sunt în uşoară ascensiu-ne în ultimul timp (Tabel nr. 4 şi fig. nr. 2).

Tabel nr. 4. Evoluţia ratei şomajului în rândul populaţiei feminine în România şi judeţul Dolj (%). Unemployment rate for women 1991 1992 1993 1994 1995 1996 1997 1998 1999

România 5,9 14,5 17,1 16,3 13,1 7,3 7,0 7,5 10,4 Dolj 4,0 10,3 12,9 12,9 11,4 7,5 9,3 10,5 11,2

Fig. 2. Evoluţia ratei şomajului în rândul populaţiei feminine

în România şi judeţul Dolj (%). Evolution of women unemployment rates in Romania and Dolj county

În anul 1999, şomajul feminin s-a menţinut între 40,0% (ianuarie) şi 43,2% (decembrie) din numărul total al celor fără loc de muncă. Analiza de grup, în raport cu pregătirea profesională, este edificatoare în privinţa proporţiei muncitorilor care deţin aproape 95% din totalul celor aflaţi în şomaj. Deşi pare anacronic, există mai mulţi şomeri cu studii superioare decât cei care au studii medii. Una din cauze o poate constitui existenţa celor trei universităţi în Craiova, care furnizează anual un număr crescând de absolvenţi cu domiciliul în acest oraş, pe care nu vor să-l părăsească. Dacă această supoziţie este reală, ţinând cont de creşterea cifrei de şcolarizare în învăţământul superior an de an, este de aşteptat şi o multiplicare a şomerilor din această categorie într-un interval scurt de timp.

Atât la nivel local sau regional, cât şi pe ansamblul ţării, şomajul în rândul persoanelor cu studii medii, atât de sex masculin cât şi feminin, se menţine sub limita celui înregistrat în rândul persoanelor cu studii superioare.

Cele mai puternic afectate de şomaj sunt grupele de vârstă având sub 25 ani, care deţin aproximativ 18% din numărul persoanelor fără loc de muncă, şi grupele mijlocii (35-49 ani), a căror pondere totală oscilează lunar, în 1999, în jur de 50%. Valori net inferioare au grupele de 25-29 ani şi cele ce depăşesc 50 ani.

Una din principalele căi de absorbţie a disponibilului de forţă de muncă o constituie înlocuirea economiei „de scară” cu economia „de diversificare”, care

Page 73: Analele Universității Spiru Haret_4

73

poate contribui la creşterea numărului persoanelor ocupate şi la stimularea creativităţii. În cadrul politicilor active sunt incluse şi acţiunile de grup sau indivi-duale, sprijinite de autorităţile administrative din fiecare unitate teritorială a ţării.

Ocuparea forţei de muncă şi combaterea şomajului trebuie considerate ca făcând parte din preocupările de prim plan în cadrul politicilor economice şi sociale, ele reprezentând o necesitate inexorabilă (PERT STELIANA, 1998, p. 88). Tendinţa spre înlocuirea măsurilor sau politicilor pasive cu cele active acţionează şi în favoarea echilibrării treptate a pieţei muncii şi în deplasarea aspectelor de cronicizare a şomajului la nivel local sau regional.

Obiectivele generale în cadrul eforturilor pentru diminuarea excedentului de forţă de muncă au ca scop atât intermedierea informaţională a relaţiei şomeri-firme, societăţi comerciale, cât şi reducerea diferenţei calitative dintre cererea şi oferta de locuri de muncă pentru şomeri, favorizarea reintegrării profesionale şi reducerea disparităţilor regionale în rata şomajului.

BIBLIOGRAFIE

DOBRESCU, E. (1999), Evaluarea comportamentului actual şi a tendinţelor pe termen scurt ale economiei româneşti, „Buletinul Academiei Române”, Bucureşti.

GHIŢĂ, SIMONA (1999), Politici în domeniul ocupării forţei de muncă în condiţiile tranziţiei la economia de piaţă din România, „Revista Română de Statistică”, CNS, anul XLVIII, nr. 11-12.

PAVELESCU, F.M. (1998), Dezvoltarea regională şi utilizarea forţei de muncă, „Probleme economice”, nr. 46.

PERŢ, STELIANA (1998), Strategia ocupării forţei de muncă şi combaterea şomajului: realism, eficienţă, credibilitate. „Oeconomica I.R.L.I.”, Societatea Română de Economie, nr. 2.

* * * (1990-1999), Anuarul Statistic al României, C.N.S., Bucureşti. * * * (1999) Breviarul Statistic al judeţului Dolj, Direcţia Generală Judeţeană de Statistică,

Dolj.

Page 74: Analele Universității Spiru Haret_4

74

Page 75: Analele Universității Spiru Haret_4

75

MODIFICĂRI ÎN STRUCTURA CONFESIONALĂ A POPULAŢIEI

ORAŞULUI MEDIAŞ ÎN PERIOADA 1900-1992

Ioan MĂRCULEŢ*, Cătălina MĂRCULEŢ**

Key words: population, confessional structure, Mediaş. Cuvinte cheie: populaţie, structură confesională, Mediaş. Changes in Mediaş Town Confessional Structure over 1900-1992. The changes that took place during the above period were due to the mu-tations occurred in the national structure of the Mediaş population, to certain historical events and to the social, economic and political conditions. In the year 1900, the first ranks in the table of denominations were held by Evangelists (43.9%), Graeco-Catholics (19.6%), Orthodox believers (15.1%), Roman-Catholics (5.6%) and Jews (4.6%). As the Jews (Mosaic faith) and the Germans (Evangelists in the majority) would leave Romania after 1948 and 1979, respectively and the Graeco-Catholic Church of Romania was banned in 1948 and reopened only in 1989, the con-fessional structure of Mediaş in 1992 was the following: 73.7% Orthodox believers, 7.6% Reformed (Calvinist) believers, 5% Graeco-Catholics, 4.7% Roman-Catholics, 2.8% Evangelists, etc.

Oraşul Mediaş, situat în valea râului Târnava Mare, a fost atestat documentar

la 3 iunie 1267. În anul 1283, a fost consemnat sub denumirea de „Villa Medyes”, iar în 1359, a fost menţionat ca oraş (civitas). Începând din 1490, locuitorii germani (saşi) din oraş au trecut la construirea unei puternice centuri de fortificaţii, lucrare realizată în cursul secolelor XV şi XVI. În secolul al XVII-lea, Mediaşul se număra printre cele nouă oraşe de pe teritoriul Transilvaniei cu statute bine definite, alături de Alba Iulia, Bistriţa, Braşov, Cluj, Orăştie, Sibiu, Sighişoara şi Târgu Mureş. În timpul revoluţiei din 1848-1849, a fost ocupat pe rând de revoluţionarii maghiari, de trupele ruseşti şi de cele habsburgice, iar la 8 ianuarie 1919, Adunarea Naţională a Saşilor din Transilvania întrunită în oraş recunoştea unirea provinciei cu România. După cel de-al doilea război mondial, Mediaşul s-a dezvoltat rapid, devenind cel mai important oraş de pe Târnave.

De la prima atestare documentară până în zilele noastre, în Mediaş, la fel ca în întreaga Transilvanie, vitregiile istoriei au făcut ca populaţiei autohtone româneşti să i se alăture germani, maghiari, ţigani, evrei şi alte naţionalităţi, fiecare cu tradiţia, cultura şi religia proprie.

Din punct de vedere al structurii confesionale a populaţiei, în secolul XX, oraşul Mediaş s-a confruntat cu ample modificări. Acestea au fost generate, în primul rând, de mutaţiile produse în cadrul structurii naţionale. Amintim doar că prima mare modificare a structurii naţionale a populaţiei oraşului Mediaş din secolul XX s-a produs în anii ’30, când românii i-au depăşit numeric pe saşi,

* Şcoala Generală Nr. 129, Bucureşti. ** Institutul de Geografie al Academiei Române.

Page 76: Analele Universității Spiru Haret_4

76

devenind cei mai numeroşi locuitori ai oraşului. Celelalte modificări au fost cauzate de plecarea evreilor în Israel, după anul 1948, şi a saşilor în Germania, din a doua parte a anilor ’70 (BOLOVAN, I., BOLOVAN SORINA, 1995; MĂRCULEŢ CĂTĂLINA, MĂRCULEŢ, I., 1999) (fig. 1).

Fig. 1. Structura etnică a populaţiei oraşului Mediaş în anii 1900, 1930 şi 1992:

1. români; 2. germani; 3. maghiari; 4. evrei; 5. ţigani; 6. alţii. Ethnical structure of Mediaş town population in the years 1900, 1930 and 1992:

1. Romanians; 2. Germans; 3. Hungarians; 4. Jews; 5. Gypsies; 6. others.

O altă cauză majoră care a contribuit la modificarea structurii religioase a oraşului a fost desfiinţarea, în anul 1948, a Bisericii Greco-Catolice şi reînfiinţarea ei după anul 1989.

La începutul secolului XX, structura confesională a oraşului Mediaş era compusă din credincioşi evanghelici, greco-catolici, ortodocşi, romano-catolici, reformaţi, mozaici şi unitarieni (fig. 2).

Fig. 2. Structura confesională a populaţiei oraşului Mediaş în anii 1900, 1930 şi 1992:

1. Evanghelici; 2. ortodocşi; 3. greco-catolici; 4. romano-catolici; 5. reformaţi; 6. unitarieni; 7. mozaici; 8. alţii.

Confessional structure of Mediaş town population in the years 1900, 1930 and 1992: 1. Envangelists. 2. Orthodox believers; 3. Graeco-Catholics; 4. Roman-Catholics; 5. Reformed;

6. Unitarians; 7. Jews; 8. others.

Credincioşii evanghelici (luterani) sunt în majoritate de etnie germană (saşi). Saşii s-au stabilit în Mediaş în deceniile şapte şi opt ale secolului XIII, însă în acea perioadă aceştia erau de credinţă romano-catolică. Religia evanghelică pătrunde în Mediaş în prima parte a secolului XVI şi este repede îmbrăţişată de către locuitorii germani majoritari, iar în anul 1545 adunarea saşilor de aici hotărăşte alegerea unui episcop protestant sau a unui superintendent care să prezideze sinoadele (NOUZILLE, 1995).

Page 77: Analele Universității Spiru Haret_4

77

La începutul secolului XX, credincioşii evanghelici erau majoritari şi reprezentau peste 40% din totalul locuitorilor (43,9%, în 1900). În primele opt decenii ale secolului, credincioşii evanghelici cresc numeric (3.459, în 1910; 5.435, în 1932; 6.170, în 1945 etc.), însă proporţia lor scade continuu ca umare a pătrunderii în oraş a locuitorilor de alte etnii şi confesiuni (34,1%, în 1930, şi 26,6%, în 1945). Aceeaşi scădere procentuală se înregistrează şi în cadrul populaţiei germane: 38,5%, în 1930, şi 24,8%, în 1956.

După anul 1977, ca urmare a reîntoarcerii germanilor în ţinuturile de origine, scade drastic şi numărul evanghelicilor din oraş, ajungând în 1992 la un procent de doar 2,8% din totalul populaţiei (Recensământul populaţiei şi locuinţelor din 7 ianuarie 1992).

Credincioşii greco-catolici, în majoritate de etnie română, au fost semnalaţi în Mediaş încă de la începutul secolului XVIII, însă numărul lor a crescut simţitor abia începând din secolul XX. În anul 1900, aceştia reprezentau 19,6% din totalul populaţiei, fiind după dimensiuni al doilea grup confesional din Mediaş. Modificările survenite în primele decenii ale secolului XX în cadrul structurii etnice au determinat fluctuaţii în ceea ce priveşte locul deţinut de către greco-catolici în cadrul structurii confesionale. Astfel, în anul 1910 erau tot pe locul doi (20,2%), în anul 1930 ocupau locul patru (12,8%) după evanghelici, romano-catolici şi ortodocşi, iar în 1932, locul trei după evanghelici şi romano-catolici (Şematismele veneratului cler al Arhidiecezei Mitropolitane greco-catolice a Alba Iuliei şi Făgăraşului, pentru anii 1900 şi 1932).

După desfiinţarea Bisericii Greco-Catolice din România, în anul 1948, credincioşii din Mediaş ai acestei confesiuni au fost nevoiţi să se alăture Bisericii Ortodoxe Române, doar o mică parte optând pentru Biserica Romano-Catolică (MĂRCULEŢ I., MĂRCULEŢ V., 1998).

În anul 1990, Biserica Greco-Catolică a fost reînfiinţată, iar o parte din credincioşii ortodocşi s-au alăturat acesteia, astfel că în 1992 numărul credincioşilor greco-catolicii din Mediaş se ridica la 3.231 (5,0%) persoane.

Credincioşii ortodocşi, în mare majoritate de naţionalitate română, ocupau în primele decenii ale secolului XX doar locul trei (15,1%, în 1900; 13,9%, în 1910; 15,5%, în 1930) în cadrul structurii confesionale a oraşului Mediaş, după evanghelici şi greco-catolici, în anul 1910, sau după evanghelici şi romano-catolici, în anul 1930 (MĂRCULEŢ V., MĂRCULEŢ I., 2000; Recensământul general al populaţiei României din 1930). Desfiinţarea Bisericii Greco-Catolice, în anul 1948, a însemnat o dublare a credincioşilor ortodocşi din oraşul Mediaş. Această situaţie nu este caracteristică numai Mediaşului, ci întregii Transilvanii, Maramureşului, Crişanei şi Banatului.

În anii care au urmat, pe fondul dezvoltării economice şi urbanistice a oraşului, dar şi a plecării evreilor şi germanilor, ponderea credincioşilor ortodocşi a crescut semnificativ. Astfel, până în anul 1992, numărul acestora a crescut la 47.556 persoane, având o pondere de 73,7%, ceea ce înseamnă locul întâi în cadrul structurii confesionale a oraşului.

Credincioşii romano-catolici, în cea mai mare parte de naţionalitate maghiară şi germană, ocupau în anul 1900 locul patru (4,6%) după evanghelici, greco-catolici şi ortodocşi, iar în deceniul patru al secolului XX, aceştia se plasează pe locul al II-lea după evanghelici, cu o pondere de 19,5%, în 1930, şi 18,2%, în 1932, din totalul locuitorilor oraşului. Continuând să evolueze echilibrat sub raport numeric, credincioşii romano-catolici ajung la 3.062 (4,7%) persoane în anul 1992.

Page 78: Analele Universității Spiru Haret_4

78

Credincioşii reformaţi (calvini) sunt de naţionalitate maghiară şi au îmbrăţişat această religie pe la jumătatea secolului XVI. La începutul secolului XX, reformaţii din Mediaş ocupau ponderi reduse (între 5% şi 6%), situându-se pe locul cinci între celelalte confesiuni. Numărul redus al calvinilor se explică prin faptul că saşii (luterani) majoritari nu acceptau în interiorul comunităţii lor locuitori de alte etnii şi confesiuni. Pătrund în Mediaş în număr mare în primele decenii ale secolului XX, atunci când saşii au pierdut din poziţia lor socială şi apar primele unităţi industriale, în 1930 ocupând 11,4% din structura confesională a oraşului.

În deceniile următoare, deşi cresc rapid sub raport numeric (1.240, în anul 1932; 4.921, în 1992), proporţia lor în cadrul structurii confesionale a oraşului înregistrează o evoluţie descendentă, ajungând la 7,1%, în anul 1991, şi 7,6%, în 1992. Reducerea numerică a credincioşilor evanghelici, cauzată de plecarea germa-nilor din oraş şi desfiinţarea Bisericii Greco-Catolice, au făcut posibilă situarea credincioşilor calvini pe locul al doilea în structura confesională a oraşului, după ortodocşi.

Credincioşii mozaici au înregistrat aceeaşi evoluţie ca cea a etnicilor evrei. Buni comercianţi şi negustori ambulanţi, evreii au pătruns în Mediaş în prima parte a secolului XIX. Au fost acceptaţi uşor de către saşi, fapt confirmat de multele proprietăţi evreieşti parcelate printre cele ale saşilor (RAICA, 1994).

Deşi, până în preajma celui de-al doilea război mondial, numărul mozaicilor a crescut continuu, ponderea lor nu a depăşit 7% din totalul locuitorilor oraşului: 320 (4,6%), în 1900, 553 (6,3%), în 1910, 718 (4,6%), în 1930, şi 645 (4,2%), în anul 1932.

După proclamarea statului Israel, la 14 mai 1948, cea mai mare parte a evreilor s-au reîntors în ţinuturile natale, diminuându-se astfel semnificativ numărul credincioşilor mozaici din Mediaş, la numai 20 (0,03%), în anul 1992.

Credincioşii unitarieni, în majoritate de etnie maghiară, au ocupat în perioada 1900-1992 locurile cinci, şase şi şapte în cadrul structurii religioase a oraşului Mediaş (0,8%, în anul 1900; 1,2%, în 1930; 2,4%, în 1932, şi 1,2%, în 1992) şi s-au plasat pe locul cinci în intervalul 1948-1990, perioadă în care Biserica Greco-Catolică a fost desfiinţată.

În intervalul 1900-1992, în Mediaş au fost semnalaţi şi credincioşi ai altor confesiuni, însă într-un număr foarte redus: baptişti (29 credincioşi, în anul 1930; 76, în 1932; 671, în 1992), penticostali (728, în 1992), creştini după evanghelie (660, în 1992) şi adventişti (35, în 1930; 234, în 1932).

CONCLUZII

Din analiza datelor prezentate mai sus, în intervalul 1900-1992, în structura confesională a populaţiei oraşului Mediaş au avut loc următoarele importante modificări:

• scăderea ponderii credincioşilor evanghelici de la 40%, în anul 1900, la 5,0%, în anul 1992;

• creşterea ponderii credincioşilor ortodocşi de la 15,1%, în 1900, la 73,7%, în 1992;

• reducerea la zero a numărului credincioşilor greco-catolici în intervalul 1948-1989, ca urmare a desfiinţării Bisericii Greco-Catolice din România;

• scăderea ponderii credincioşilor mozaici de la 4,6%, în anul 1900, la 0,03%, în anul 1992.

Page 79: Analele Universității Spiru Haret_4

79

BIBLIOGRAFIE BOLOVAN, I., BOLOVAN, SORINA (1995), Contribuţii privind structura etnică şi

confesională a Transilvaniei în secolul XX, „Istorie şi demografie”, Centrul de Studii Transilvane, Cluj-Napoca.

MĂRCULEŢ, CĂTĂLINA, MĂRCULEŢ, I. (1999), Modificări în structura naţională a oraşului Mediaş în secolul XX, „Revista geografică”, V.

MĂRCULEŢ, I., MĂRCULEŢ, V. (1998), Districtul protopopesc Mediaş (1827-1948) – Studiu istorico-demografic, „Deşteptarea Credinţei”, 7 (100).

MĂRCULEŢ, V., MĂRCULEŢ, I. (2000), Mediaş – structura confesională a populaţiei (sec. XIX-XX), „Jurnal geografic”, III.

NOUZILLE, J. (1995), Transilvania. Zonă de contacte şi conflicte, Editura Enciclopedică, Bucureşti.

RAICA, V.I. (1994), Mediaş, natură – istorie – economie, Editura „TIPOMUR”, Târgu-Mureş. *** (1938) Recensământul general al populaţiei României din 1930, II, Bucureşti. *** (1994) Recensământul populaţiei şi locuinţelor din 7 ianuarie 1992, I, C.N.S.,

Bucureşti. *** (1900) Şematismele veneratului cler al Arhidiecezei Mitropolitane greco-catolice a

Alba Iuliei şi Făgăraşului pentru anul 1900, Blaj. *** (1932) Şematismele veneratului cler al Arhidiecezei Mitropolitane greco-catolice a

Alba Iuliei şi Făgăraşului pentru anul 1932, Blaj.

Page 80: Analele Universității Spiru Haret_4

80

Page 81: Analele Universității Spiru Haret_4

81

INVESTIŢIILE STRĂINE ÎN EUROPA CENTRALĂ ŞI DE EST

Daniel PEPTENATU*

Key words: foreign investments, transition, Eastern European Countries. Cuvinte cheie: investiţii străine, tranziţie, ţări est-europene.

Foreign Investments in the Central and Eastern Europe. Foreign investments situation have different aspects in each Eastern European country. The other countries (except Hungary, Poland and the Czech Republic) did understood that their international image is important. They didn't take into consideration their need to offer services to the fo-reign investors and also the need for promotional programs. The main conclusion is the funding from developed countries is necessary because of the lack of an interior significant support.

Conform celui mai recent studiu UNCTAD, World Investment Report, 1999,

fluxurile de investiţii străine directe la nivel mondial au urmat o creştere continuă în 1997, pentru cel de-al şaptelea an consecutiv, depăşind nivelul de 400 miliarde $, ajungând în 1998 la o valoare de peste 643 miliarde $.

Elementul principal care a contribuit la continuarea creşterii globale a investiţiilor străine directe a fost reprezentat de intensificarea fuziunilor şi achizi-ţiilor pe scară largă între ţările dezvoltate. Majoritatea fuziunilor şi achiziţiilor au avut loc în sectorul bancar, asigurări, industria chimică, farmaceutică şi telecomunicaţii şi au avut ca obiective restructurarea globală sau poziţionarea strategică a firmelor implicate. Acest tip de operaţiuni cu valori de peste 1 miliard de dolari au totalizat, în 1997, circa 161 miliarde $. Valoarea majorităţii fuziunilor şi achiziţiilor internaţionale, exprimată ca pondere în totalul fluxurilor de investiţi străine, a crescut de la 58%, în 1997, la 62%, în 1998.

Investiţiile străine aflate în tranziţie economică prezintă aspecte diferite. Cu excepţia Ungariei, Poloniei şi Republicii Cehe, celelalte ţări nu au înţeles nici importanţa creării de imagine în exterior, nici necesitatea furnizării de servicii către investitori, în consecinţă ele nu au alocat nici resursele necesare, nici atenţia cuvenită unor programe de promovare a investiţiilor străine. Cele care au fost, totuşi, s-au datorat unui sprijin din exterior, rezultatele însă, în lipsa suportului intern, fiind slabe. În aceste condiţii, trebuie precizat de la început contextul internaţional în privinţa investiţiilor străine, pentru a putea preciza locul ocupat de ţările din Europa Centrală şi de Est. Astfel, într-un studiu realizat de agenţia Corporate Location şi firma de consultanţă Coopers & Lybrand, se subliniază principalele caracteristici ale fluxurilor de investiţii străine pe plan monial:

• creşterea într-un ritm accelerat a investiţiilor străine directe; • creşterea în ritmuri mai mari decât cele ale comerţului internaţional sau ale

investiţiilor interne;

* Universitatea Bucureşti, Facultatea de Geografie.

Page 82: Analele Universității Spiru Haret_4

82

• amplificarea impactului investiţiilor străine directe asupra economiilor; se estimează că la fiecare dolar, sub formă de investiţie străină directă, corespund 4 $ capital atras de alte surse în economia respectivă;

• menţinerea corporaţiilor transnaţionale ca principale surse ale fluxurilor de investiţii străine directe, fenomen accentuat de sporirea numărului de fluxuri, de fuziuni şi achiziţii;

• menţinerea S.U.A. pe primul loc, atât la intrările cât şi la ieşirile de fluxuri de investiţii;

• reducerea exporturilor de investiţii ale filialelor societăţilor transnaţionale; ca urmare, marile firme îşi orientează tot mai mult investiţiile către piaţa internă;

• succesul atragerii de investiţii străine este dat de trei aspecte definitorii: existenţa unor strategii economice foarte clare pe termen lung în ţara receptoare, o bună înţelegere a mecanismului concurenţial în economia mondială, adoptarea unei atitudini concretizată printr-o serie de facilităţi; în ţările care au înregistrat un succes deosebit în atragerea de investiţii străine (Marea Britanie, S.U.A., Irlanda, Franţa, Olanda, China, Singapore), guvernele respective au acordat o importanţă deosebită agenţiilor de promovare a investiţiilor străine;

• asigurarea unei protecţii uniforme pe plan internaţional a investiţiilor străine; în acest sens, sub egida Conferinţa Naţiunilor Unite pentru Comerţ şi Dezvoltare, s-a realizat un Acord Multilateral privind Investiţiile Străine, bazat pe următoarele principii:

tratamentul nediscriminatoriu al investiţiilor străine; prevederea ca naţionalizarea sau exproprierea să nu se poată face decât pentru obiective de interes public, cu plata imediată a unei despăgubiri; dreptul investitorului de a transfera peste graniţă capitalul investit sau profiturile obţinute; asigurarea transparenţei; dreptul de liberă circulaţie pentru personalul din conducerea firmei; realizarea privatizării sau a demonopolizării pe baze nediscriminatorii.

Analizând experienţa a numeroase state cu valori importante ale capitalului străin, au fost identificate trei categorii principale de factori care determină decizia de a investi a societăţilor transnaţionale :

• politicile economice ale ţărilor receptoare; • măsurile adoptate în direcţia promovării şi facilitării investiţiilor străine

(factori de facilitare); • evoluţia economiilor ţărilor receptoare (categoria determinanţilor economici). Politicile economice cuprind : • stabilitatea economică, politică şi socială; • regulile privind accesul şi operarea pe piaţă; • tratamentul aplicat filialelor societăţilor transnaţionale; • politici privind funcţionarea şi structura pieţelor, mai ales cele legate de

reglementarea concurenţei, a fuziunilor şi a achiziţiilor; • apartenenţa la acordurile internaţionale privind investiţiile străine directe; • politicile de privatizare; • politicile comerciale, precum şi coerenţa politicilor comerciale şi a celor

privind investiţiile străine directe; • politica impozitelor.

Page 83: Analele Universității Spiru Haret_4

83

Factorii de facilitare: • promovarea investiţiilor (incluzând construcţia de imagine şi activităţile de

generare a investiţiilor, precum şi serviciile de asistare a investiţiilor); • stimulente pentru investitori; • facilităţi sociale (existenţa şcolilor în limbi străine, calitatea vieţii). Categoria determinanţilor economici: • aspecte legate de piaţă (mărimea pieţei şi venitul pe locuitor, creşterea

economică, accesul la pieţe globale şi regionale, preferinţele specifice ale consumatorilor, structura pieţelor);

• aspecte legate de resurse şi active economice (materii prime, cost redus al forţei de muncă necalificate, forţa de muncă calificată), infrastructura (porturi, drumuri, energie, telecomunicaţii);

• aspecte legate de eficienţa (costul resurselor şi activelor raportate la productivitatea posibilă, alte costuri, apartenenţa la acorduri de integrare regională).

Este de remarcat faptul că din anii 1980 a început un proces de relativă uniformizare a condiţiilor generale oferite investitorilor străini, atât ca urmare a globalizării, a liberalizării circulaţiei capitalul, cât şi a semnării de acorduri bi- şi multilaterale în domeniul investiţiilor străine şi comerţului, ceea ce a făcut ca importanţa relativă a stimulentelor acordate investitorilor străini să crească. În noile condiţii, simpla oferire a unui cadru legislativ permisiv nu mai este suficientă pentru a atrage atenţia potenţialilor investitori străini.

Tabelul nr. 1. Investiţiile străine în ţările Europei de Est (mil.$) Foreign Investments in the Eastern European Countries

1992 1993 1994 1995 1996 1997 1998

TOTAL 1576 6757 5932 14266 12406 18532 17513 Albania - 68 53 70 90 48 45 Belarus - 18 11 15 73 200 144 Bulgaria 34 40 105 90 109 505 401 Rep.Cehă 533 653 868 2561 1429 1301 2540 Estonia - 162 214 201 151 267 581 Ungaria 675 2339 1146 4453 1983 2085 1935 Letonia - 45 214 180 382 521 274 Lituania - 30 31 73 152 355 926

Rep.Moldova - 14 28 67 24 72 85 Polonia 183 1715 1875 3659 4498 4908 5129

România 61 94 342 420 265 1229 2063 Fed.Rusă - 1211 640 2016 2479 6243 2183 Slovacia 91 168 245 195 251 177 466 Ucraina - 200 159 267 521 624 743

Sursa: World Investment Report, 1999.

În acelaşi timp, decizia de a investi a multor societăţi transnaţionale devine tot mai mult determinată de existenţa capacităţilor de creaţie tehnologică şi inovaţională, aşa-numitele „active create”. Existenţa acestor capacităţi a devenit factorul cel mai important între determinanţii economici ai deciziei de a investi.

În Europa Centrală şi de Est, au avut loc creşteri importante ale investiţiilor străine, însă nivelurile sunt încă modeste. Intrările de investiţii străine directe, în

Page 84: Analele Universității Spiru Haret_4

84

1997, către aceste ţări au crescut cu 44% faţă de anul anterior, atingând un nivel de peste 18 mld. $, valoarea cea mai mare, după care au scăzut la 17 mld.$. Ponderea Europei Centrale şi de Est în stocul mondial de investiţii străine directe rămâne însă redusă (1,8%, în 1997), ca urmare a unei multitudini de probleme legate de cadrul instituţional şi legislativ, recesiunea indusă de tranziţie şi lipsa de experienţă în stimularea investiţiilor străine.

În Ungaria, în 1990, existau circa 1.800 de societăţi cu capital de stat, din care 1.200 au fost integral privatizate până în prezent. Celelalte 600 au capital mixt. 65% din vânzări au fost realizate către parteneri străini, capitatul extern prezentând mai multe avantaje legate de sursele de finanţare, piaţă, management, tehnologie. Fondurile obţinute din privatizare au fost utilizate pentru plăţi în avans a datoriei externe a Ungariei, fapt ce a permis reducerea importului pe profit de la 38% la 18%.

Comisia economică a O.N.U. pentru Europa a evidenţiat unele trăsături ale fluxurilor de investiţii străine către ţările în tranziţie economică:

• creşterea fluxurilor într-un ritm mai rapid decât media mondială; volumul cumulat al investiţiilor străine directe a crescut de 2,7 ori între 1995 şi 1996;

• nivelul investiţiilor străine pe cap de locuitor este redus: 162 $ / loc. faţă de valori între 2.000 şi 3.000 $/loc., în Europa Occidentală, şi 1.800 $/loc., în S.U.A; se remarcă faptul că Ungaria, cu 1.440 $/loc., se apropie de nivelul Europei Occidentale;

• principalele domenii către care s-au orientat străinii au fost sectorul industrial (40-60%) şi cel comercial (12-25%);

• cca 25% din investiţiile străine în ţările în tranziţie provin din Ungaria, Polonia, Cehia şi Federaţia Rusă.

Uniunea Europeană a subliniat, prin intermediul numeroaselor organisme economice, că investiţiile străine constituie „liantul” principal între economiile est-europene şi cele vest-europene, integrarea acestora fiind posibilă dacă se au în vedere următoarele principii:

• eliminarea oricărei discriminări între investiţiile străine şi cele interne; • ratificarea acordurilor internaţionale de garantare a investiţiilor; • existenţa unei legislaţii a impozitului pe profit cât mai simplă şi cât mai clară; • utilizarea arbitrajului internaţional în caz de dispute. În decembrie 1989, România a pornit pe calea economiei de piaţă. Această

strategie a fost adoptată pentru încurajarea investiţiilor străine, ca o sursă comple-mentară de capital şi infuzie de noi soluţii manageriale. Avantajele României pentru investitori includ o piaţă internă mare (22,5 milioane consumatori), cea mai mare din SE Europei şi a doua din centrul Europei, aşezarea geografică la intersecţia principalelor rute de comerţ, care permit accesul la peste 200 milioane de consumatori, facilităţi de transport maritim şi fluvial (Constanţa este cel mai mare port la Marea Neagră, iar canalul Rin-Main-Dunăre oferă o legătură directă între Marea Nordului şi Marea Neagra), forţă de muncă calificată şi relativ ieftină, o paletă largă de resurse naturale, incluzând aici terenurile arabile foarte fertile şi potenţialul turistic, o structură industrială diversificată, permiţând schimburile interne, o legislaţie în curs de perfecţionare în direcţia încurajării investiţiilor străine. În acest sens, legislaţia stabileşte principiile de bază privind tratamentul egal al investitorilor străini, neintervenţia guvernului şi accesul nerestricţionat la toate sectoarele economiei. Dreptul de proprietate, repatrierea profitului şi capitalului, libertatea de a păstra în întregime şi de a utiliza câştigurile din export sunt garantate. În acelaşi timp, dintre măsurile de stimulare a investiţiilor este şi

Page 85: Analele Universității Spiru Haret_4

85

aceea de scutire de taxe pentru investiţiile mai mari de 50 de milioane de dolari şi scutirea de taxe vamale la importul de echipamente.

Urmărind evoluţia investiţiilor străine în România, după 1990, se remarcă o creştere a interesului din partea investitorilor, mai ales în ultimii ani.

La sfârşitul anului 1997, volumul total al capitalului străin în România se ridica la 3,4 mld. $, incluzând şi investiţiile în procesul de privatizare şi cele din surse atrase. Această cifră nu include investiţiile de portofoliu înregistrate pe piaţa bursieră şi Rasdaq.

Analizând evoluţia investiţiilor în intervalul 1990-1998, se pot trage urmă-toarele concluzii:

• creşterea volumului investiţiilor realizate prin privatizarea de peste 400 mil. $, la care se adaugă angajamente de investiţii suplimentare de aproximativ 200 mil. $ (ex.: Romcim-Lafarge – Franţa, Cesarom-Husar Holding – Austria, Cimentul Turda-Holder Bank – Elveţia; Mondial Lugoj-Villeroy & Boch – Germania);

• la sfârşitul anului 1996, volumul total al capitalului social carespunzător investiţiilor străine în România se ridica la 2,2 mld. $, iar numărul societăţilor cu participare străină se ridica la 45.146. Acest volum este cu 37,62 % mai mare faţă de nivelul înregistrat la sfârşitul anului 1995;

• creşterea permanentă a volumului de capital investit faţă de sporirea numărului de societăţi înfiinţate, ceea ce reflectă tendinţa de creştere a mărimii investitorilor;

• alături de aportul la capitalul social, investitorii străini determină şi alte fluxuri de capital atrase (livrări de bunuri, credite). Valoarea estimată a acestor surse atrase în perioada 1990-1996 se ridică la peste 850 mil. %;

• profitul reinvestit între 1991 şi 1996 reprezintă 2,7 mld. $; • ponderea ridicată a majorărilor de capital în societăţile cu participare

străină existente, ceea ce arată o creştere continuă a încrederii în potenţialul economic al României.

Judeţele care au înregistrat o valoare ridicată a investiţiilor străine sunt (în mii $): Dolj – 163.190; Timiş – 127.561; Constanţa – 80.936; Ilfov – 58.818; Bihor – 55.235; Braşov – 51.557; Cluj – 49.766; Argeş – 37.605; Prahova – 37.481; Iaşi – 31.362; Maramureş – 24.530; Harghita – 23.052.

Din punct de vedere al originii investiţiilor străine, principalul grup de ţări investitoare este G 24 (75 % din capitalul investit şi 51 % din numărul de societăţi înfiinţate). Ţările membre ale Uniunii Europene deţin 54 % din capitalul investit şi 35 % din numărul de societăţi înfiinţate. Pe zone, se remarcă Europa Occidentală, cu 60 %, urmată de Asia, cu 17 %, America de Nord – 10 % şi Orientul Mijlociu – 10 %.

În 1997, primele 10 ţări investitoare, după volumul capitalului investit, sunt: Franţa, Coreeea de Sud, Olanda, Germania, S.U.A, Italia, Anglia, Turcia, Austria şi Luxemburg.

Analizând structura capitalului investit, se observă predominanţa investiţiilor mari. Astfel, investiţiile de peste 1 mil. $ reprezintă 71,01 % din totalul investiţiilor străine în România (282 de societăţi ), iar cele peste 500 mii $ reprezintă 76,91 % (471 societăţi).

Investiţiile străine s-au orientat în special către sectoarele productive; industria alimentară: 14,53 %; construcţii de maşini: 15,4 %; turism: 4,13 %; sectorul bancar: 4,87 %; transporturi: 4 %; industria extractivă: 3,72 %; electro-nică: 2,16 %; telecomunicaţii: 4,09 %.

Page 86: Analele Universității Spiru Haret_4

86

Analiza sectorială a fenomenului investiţional arată câteva tendinţe: • creşterea investiţiilor în domeniile productive ;

• creşterea puternică a investiţiilor în sectorul bancar (80 %), comerţ (de trei ori) şi servicii (68 %);

• creşterea accentuată a investiţiilor de valori mari, de peste 500 mii $. Structura investiţiilor pe ramuri de activitate arată o creştere a ponderii inves-

tiţiilor în sectorul productiv, comparativ cu anul 1996, pentru industria construc-ţiilor de maşini (15%, faţă de 12%, în 1996); telecomunicaţiile (4,04%, faţă de 0,92% – datorită investiţiilor în telefonia mobilă (G.S.M), realizate de France Tele-com, Airtach Canada şi Wireless Communications USA); materiale de construcţii (6,10%, faţă de 0,92%); industria chimică (5,24%, faţă de 3,47%). În alte domenii, ponderea investiţiilor a scăzut: industrie alimentară (14,5%, faţă de 15,5%, la sfârşitul anului 1996); turism (4,13%, faţă de 5,5%); comerţ (16,21%, faţă de 19,66%); electronică (2,16%, faţă de 2,65%); agricultură (1,67%, faţă de 1,95%); infrastructura ( 1,19%, faţă de 1,56%); bancă/asigurări (4,87%, faţă de 5,41%).

Din analiza proiectelor de investiţii din 1996, rezultă o creştere a partenerilor străini pentru investiţii în sectoarele importante ale economiei naţionale, cum ar fi:

• industria aviatică – IAR S.A. Braşov, Turbomecanica S.A. Bucureşti, Aerostar S.A. Bacău;

• construcţii de maşini – IMGB S.A. Bucureşti, FCNE S.A. Bucureşti, Electroputere S.A. Craiova, Rulmenţi Grei Ploieşti, OŢEL INOX Târgovişte;

• industria chimică – CHIMCOMPLEX S.A. Borzeşti, MOLDOSIN S.A. Vaslui; • industria electrotehnică – Electrotehnica S.A. Alexandria, Automecanica

S.A. Bucureşti; • industria alimentară – Bere S.A Azuga, Industrializarea laptelui S.A. Mureş; • stocarea şi distribuţia produselor petroliere; • modernizarea infrastructurii feroviare; • producţia şi distribuţia de gaze industriale – ENERGIA S.A. Constanţa; • industria materialelor de construcţie – ROMCIM, CASIAL Deva, Cimen-

tul Turda. Pentru a susţine investiţiile străine, au fost declarate zone libere în prin-

cipalele porturi ale ţării: Constanţa, Galaţi, Giurgiu, Sulina, Brăila. În 1992, România a aderat la MIGA (Multilateral Investment Guarantee Agency) şi BIS (Bank of International Settlements). De la 1 ianuarie 1994, în România a fost adoptat un nou sistem contabil în conformitate cu GAAP (Generally Accepted Accounting Principles), similar cu cel aplicat în Franţa.

România are semnate tratate bilaterale de înlesniri de taxe cu 46 de state (China, Franţa, Germania, Japonia, Rusia, Marea Britanie, SUA etc.) şi acorduri de garantare a investiţiilor cu alte 38 de state (Austria, China, Franţa, Germania, Olanda, Coreea de Sud, SUA, Marea Britanie etc.). Principalele ţări investitoare în România, după mărimea capitalului investit între decembrie 1990 şi septembrie 1998, au fost: Olanda (463,8 mil. $), Germania (341,3 mil. $), Italia (276,2 mil. $), SUA (268,7 mil. $), Franţa (263,5 mil. $), Coreea de Sud (234,0 mil. $), Turcia (163,7 mil. $), Marea Britanie (156,6 mil. $), Austria (153,0 mil. $) şi Luxembourg (131,0 mil. $). Totalul capitalului străin investit în octombrie 1998 a fost de 3,407 mld. $, iar numărul de companii cu capital parţial străin era de 60.410. Numărul ţărilor care au investit în România era de 153, 75% din capitalul investit provenind din ţările membre G24 (grupul celor 24 de ţări industrializate) şi 56% din ţările Uniunii Europene.

Page 87: Analele Universității Spiru Haret_4

87

Instabilitatea cadrului fiscal, a regimului de taxe şi impozite au provocat reţi-neri din partea investitorilor străini. Efectele negative asupra acestora au fost legate de instabilitatea legislativă în sectorul investiţiilor directe şi al privatizării. Întârzierea adoptării Normelor Metodologice de aplicare a unor legi a condus la tergiversarea realizării unor investiţii directe, precum şi prelungirea negocierii unor contracte de privatizare. Lipsa unor politici coerente în domeniul stimulării investiţiilor străine directe a făcut ca România să atragă mult mai puţine investiţii.

BIBLIOGRAFIE

KECK, MARGARET, SIKKINK, KATHRYN (1997), Transnational Issue Networks in International Politics, Ithaca NY., Cornell University Press.

KOWALEWSKI, DAVID (1997), Global Establishment, The Political Economy of North/Asian Networks, London, Macmillan.

JOHN, KENNETH, GALBRAITH (1982), Ştiinţa Economică şi Interesul Public, Editura Politică, Bucureşti.

JOHN, KENNETH, GALBRAITH (1952), A Theory of Prince Control, Cambridge. J.L. MUCCHINELLI (1985), Les firmes multinationales, Economica, Paris. JOHN DUNNING (1988), Explaining International Production, Unwin-Hyman, London. STEPHEN, HYMER (1970), The Efficiency (Contradiction) of Multinational Corporation,

„The American Economic Review”, nr.2. STERIAN, DUMITRESCU, ANA BAL (1999), Economie mondială, Editura Economică,

Bucureşti. UNCTAD World Investment Report, 1998. **** Buletinele ARD.

Page 88: Analele Universității Spiru Haret_4

88

Page 89: Analele Universității Spiru Haret_4

89

MUNICIPIUL GALAŢI – STRATEGII DE RECONVERSIE SPAŢIALĂ

Radu SĂGEATĂ*

Key words: urban space organisation, recent and prospective changes, functional zones, Galaţi. Cuvinte cheie: organizarea spaţiului urban, schimbări recente şi de perspectivă, zone funcţionale, Galaţi.

Galaţi Municipium – Space Reconversion Strategies. The post-eco-nomic and social transformations brought about comprehensive mutations in the urban space structure of Galaţi city. The city’s development during the communist period was subordinated to political decision-making so that the location of a big siderurgical plant here had disturbing effects both at micro-territorial level (fast population growth due to the influx of migrants, concomitantly with the westwards extension of the built-in area) and at macro-territorial level through diverging fluxes of materials and energy, with impact on the rural neighbourhood. The restrictive factors, primarly the downsagging of the terrain, did influence the built-in area at microscale level. The functional zonality of Galaţi city over 1990-1999 consisted in the setting up of the Galaţi Free Trade Zone. This zone is expected to influence the development of the city’s industrial and services sectors and re-model its residential district. All these changes, superposed over the current situation, have outlined some more favoured economic and social areas within the built-in perimeter, which attract investments, and of others, less favoured, that are declining.

INTRODUCERE

Oraş cu funcţie predominant comercială şi portuară, la care s-a adăugat

ulterior (după 1850) şi cea industrială, Galaţiul a fost una din marile victime ale ultimei conflagraţii mondiale, ieşind din război cu distrugeri imense, fapt ce a constituit pentru viitorul său imediat un mare handicap, dar şi o şansă imensă de a fi regândit modern.

Dezvoltarea s-a făcut însă în grabă şi într-un perpetuu program de austeritate, fiind o consecinţă a politicii de dezvoltare cu orice preţ a industriei grele şi îndeosebi a siderurgiei, prin amplasarea unui mare combinat siderurgic la gurile Siretului, în imediata vecinătate a Dunării maritime (IANOŞ, I., 1988). Construirea şi mai apoi extinderea acestuia a determinat, pe de o parte, importante fluxuri migratorii de forţă de muncă către industria siderurgică (fig. 1), iar pe de altă parte, dezvoltarea explozivă a altor unităţi industriale, precum Şantierul Naval (care foloseşte tablă şi subansamble produse la Combinatul Siderurgic), Portul minera-lier, Laminorul de tablă groasă, Staţia de sortare a minereurilor etc. Pe baza infrastructurii existente aici, s-a trecut la amenajarea, începând cu anul 1994, a

* Institutul de Geografie al Academiei Române.

Page 90: Analele Universității Spiru Haret_4

90

Zonei Libere Galaţi, cu profil industrial şi de depozitare a mărfurilor, zonă ce cu-prinde două platforme cu o suprafaţă totală de 136, 98 ha (CARAIANI et al., 1995).

Fig. 1. Impactul Combinatului Siderurgic „Sidex S.A.” în dinamica aşezărilor rurale

din Câmpia Galaţiului. 1. aşezări specializate în cultura cerealelor; 2. aşezări specializate predominant în creşterea animalelor; 3. aşezări specializate în viticultură; 4. aşezări cu funcţie agroindustrială; 5. aşezări cu tendinţă de creştere a populaţiei; 6. aşezări cu populaţie stagnantă; 7. aşezări cu tendinţa de diminuare a populaţiei; 8. limita Câmpiei

Galaţiului; 9. fluxuri de navetişti către Combinatul Siderurgic „Sidex S.A.” Galaţi. „Sidex S.A.” Siderurgical Combine and its impact on the rural settlements of Galaţi

Plain. 1. Cereal-growing settlements; 2. Mainly animal breeding settlements; 3. Vine-growing settlements; 4. Agro-industrial settlements; 5. Settlements with growing population trends; 6. Settlements with stagnating population trends; 7. Settlements with decreasing population trends; 8. Boundary of Galaţi Plain; 9. Fluxes of commuters to „Sidex S.A.”

Siderurgical Combine Galaţi.

Page 91: Analele Universității Spiru Haret_4

91

Toate acestea au avut ca efect o creştere demografică fără precedent a oraşului, concomitent cu amplificarea funcţiei sale industriale (tabelul nr. 1). S-a conturat astfel un important nod de polarizare a forţei de muncă, cu efecte la nivel macroteritorial, în spaţiul rural aferent judeţului Galaţi, dar cu efecte difuze şi în unităţile administrativ-teritoriale vecine, ceea ce a condus la rezolvarea pe moment a unor probleme sociale specifice zonei, contribuind astfel la o relativă creştere a nivelului de trai.

IMPACTUL COMBINATULUI SIDERURGIC „SIDEX S.A.”

ÎN STRUCTURAREA SPAŢIULUI URBAN AL MUNICIPIULUI GALAŢI

La nivelul intravilanului, s-au produs însă perturbări majore. Galaţiul fiind lipsit de respiraţia unui oraş mare, pe măsura ierarhiei sale în sistemul urban românesc (UNGUREANU, 1972), având un centru restrâns, ajustat întrucâtva ulte-rior prin construirea unui hotel-turn şi o rezolvare peisagistică acceptabilă, dezvol-tarea, tentaculară, a fost insuficient susţinută de infrastructură (un fond locativ vechi, pe năruite, şi altul nou, construit după model sovietic, din care o bună parte a depăşit 25 de ani), generând mari probleme, îndeosebi parcajelor auto (fig. 2).

Triplarea populaţiei în numai trei decenii (1961-1990) (fig. 3) a determinat o creştere rapidă a fondului locativ construit îndeosebi în partea de vest a oraşului, concretizată prin construirea noilor cartiere Mazepa şi Ţiglina (între 1961-1965), Aeroport (Micro 40) şi Micro 17 (între 1964-1970), Dunărea (între 1965-1988), a Bulevardului Siderurgiştilor şi a cartierului Aurel Vlaicu (între 1966-1980) (fig. 4).

Tabelul nr. 1. Evoluţia demografică a Municipiului Galaţi în perioada construirii

şi extinderii Combinatului „Sidex S.A.” Galaţi Demographic evolution of the Galaţi Municipium during the construction and expantion period of the „Sidex S.A.” siderurgical plant

Anul Pop (loc) Rang Dinamica construirii Combinatului „Sidex S.A.” 1961 107.248 12 Perioada de construire a primelor capacităţi de producţie 1966 151.412 6 La C.S. „Sidex S.A.” 1969 179.399 6 Extinderea şi modernizarea C.S. „Sidex S.A.” 1973 191.111 6 • 1966 – Laminorul de tablă groasă 1974 197.853 6 • 1968 – Furnalul I (1.700 m.c.) 1975 201.607 6 • 1969 – Furnalul II (1.700 m.c.) 1977 239.306 7 • 1969 – Centrala de termoficare 1981 239.201 7 • 1978 – Furnalul IV (2.700 m.c.) 1983 254.636 7 • 1981 – Furnalul V (3.500 m.c.) 1989 275.096 7 • 1986 – Secţia de ţevi sudate longitudinal 1990 326.139 7 Angajări masive de personal la C.S. „Sidex S.A.”

1992 326.141 6 Eliminarea restricţiilor juridice privind stabilirea popu-laţiei în oraş

1993 324.234 5 (confirmarea juridică a rezidenţei în oraş) 1994 326.728 5 Evoluţia contradictorie a situaţiei C.S. „Sidex S.A.” 1997 331.360 6 Idem

1999 328.596 6 Disponibilizări de personal conform Ordonanţei 98 – 3.500 salariaţi

Noile construcţii, realizate în grabă şi cât mai ieftin posibil, nu corespund, în cea mai mare parte a lor, normelor de siguranţă şi de confort cerute. La aceasta s-a mai adăugat şi orientarea cu predilecţie către construcţiile cu caracter rezidenţial

Page 92: Analele Universității Spiru Haret_4

92

Fig. 2. Municipiul Galaţi – Zonele funcţionale. 1. Zone industriale; 2. Zone portuare;

3. Zone de transport; 4. Zona administrativă şi comercială; 5. Zone rezidenţiale; 5a. Zone rezidenţiale noi (construite înainte de 1950); 5b. Zona rezidenţială veche (construită înainte de 1950); 6. Zone cu spaţii verzi şi de agrement; 7. Căi ferate; 8. Tunel feroviar; 9. Şosele;

10. Trama stradală; 11. Ferry Boat; 12. Pod feroviar. Fig. 2. Galaţi Municipium – functional areas. 1. Industrial area; 2. Port area;

3. Transport area; 4. Administrative and services area; 5. Residential areas; 5a. Old residential area (built before 1950); 5b. New residential area; 6. Verdure area; 7. Railway;

8. Railway tunnel; 9. Highway; 10. Street pattern; 11. Ferry-boat; 12. Bridge.

(blocuri de locuinţe), iar cele destinate asigurării cu servicii (care erau planificate a se realiza într-o a doua etapă de extindere a respectivelor cartiere) au fost, în cele mai multe cazuri, neglijate din lipsă de fonduri. S-a ajuns astfel la o puternică polarizare a serviciilor specializate în zona centrală (dezvoltate pe baza unei infrastructuri deja existente), concomitent cu o reducere a acestora în marile cartiere muncitoreşti din jumătatea de vest a oraşului, care concentrează cele mai mari densităţi de populaţie.

După anul 1990, deşi s-a înregistrat o diminuare accentuată a noilor investiţii în blocuri de locuinţe, calitatea construcţiilor a crescut, înregistrându-se migrări de populaţie din zonele rezidenţiale periferice către noile dotări rezidenţiale (cons-truite în această perioadă în zona centrală a oraşului), caracterizate printr-un grad ridicat de confort şi securitate, finisaje de calitate superioară etc. A fost realizat în această perioadă noul cartier de locuinţe din perimetrul străzilor Basarabia-Traian-Piaţa Centrală-Centru (a cărui construcţie a început încă din 1986, prin demolări din fondul locativ vechi), în complexul arhitectonic „Modern-Lapidarium”, fiind continuate construcţiile, din cartierul Mazepa II, prin ocuparea terenurilor rămase libere ca urmare a demolărilor masive de la începutul anilor ’70.

Page 93: Analele Universității Spiru Haret_4

93

Fig. 3. Evoluţia demografică a Munici-piului Galaţi (1910-2000). 1. Evolutie demo-grafică în raport cu potenţialul de sprijin al zonei limitrofe; 2. Evoluţie demografică subor-donată deciziilor politice: 2a. din perioada socialistă (evoluţie demografică influenţată de industrializarea forţată – construirea Combina-tului „Sidex S.A.”; 2b. din perioada 1990-1991 (abolirea restricţiilor privind imigrările în oraşele mari); 3. Evoluţie demografică cu tendinţă de reechilibrare în raport cu potenţialul de sprijin al zonei limitrofe (1992-2000).

Demographic evolutions in Galaţi Municipium (1910-2000). 1. Demographic evolution in terms of the contribution made by the city’s neighbourhood prior to 1960;

2. Demographic evolution subordinated to political decision’ making: 2a. in the socialist period (influenced by a forcible industrialisation drive – the building of „Sidex S.A.” siderurgical combine); 2b. 1990-1991 (abrogation of immigration restrictions into large cities); 3. demographic evolution trends to reestablish equilibria in terms of the contribution

of city’s the neighbourhood (1992-2000).

Fig. 4. Municipiul Galaţi – Evoluţia zonei rezidenţiale. A. Zonă rezidenţială nouă

construită între: 1. 1955-1960; 2. 1961-1970; 3. 1963-1966; 4. 1964-1970; 5. 1965-1988; 6. 1967-1980; 7. 1975-1979; 8. 1982-1994; 9. 1990-2000; B. Zonă rezidenţială veche;

C. Zone industriale; D. Cale ferată; E. Tunel feroviar; F. Tramă stradală. Galaţi Municipium – Evolution of residential area. A. New residential area built between:

1. 1955-1960; 2. 1961-1970; 3. 1963-1966; 4. 1964-1970; 5. 1965-1988; 6. 1967-1980; 7. 1975-1979; 8. 1982-1994; 9. 1990-2000; B. Old residential area; C. Industrial areas; D. Railway;

E. Railway tunnel; F. Street network.

Page 94: Analele Universității Spiru Haret_4

94

Acestea au avut în principal un caracter administrativ şi de servicii, conturându-se în acest perimetru principala axă de polarizare a serviciilor administrative şi comerciale din oraş. În acest fel, zona dotărilor cu caracter administrativ şi financiar-bancar a oraşului a înregistrat o migrare treptată din centrul vechi (axa reprezentată de Str. Domnească), către cartierele noi (Mazepa şi Ţiglina), fapt determinat şi de extinderea către vest a intravilanului, ca urmare a construirii Combinatului „Sidex S.A.”.

FACTORI RESTRICTIVI ÎN RECONVERSIA URBANĂ A MUNICIPIULUI

GALAŢI. TASAREA TERENURILOR ŞI CONSECINŢELE ACESTUI FENOMEN Principala problemă ce condiţionează politicile de dezvoltare spaţială a

Municipiului Galaţi o constituie tasarea terenurilor. Amplasarea construcţiilor din centrul vechi al oraşului a pus problema fundării unor construcţii cu regim de înălţime de 4-5 niveluri (şi ulterior de 10-11 niveluri), pe un teren alcătuit din masive de loess cu umpluturi neomogene, de grosimi mari, caracterizat prin prezenţa în subsol a unor hrube şi galerii sau alte goluri de tipul puţurilor şi haznalelor vechi aflate la o adâncime cuprinsă, în medie, între 5 şi 8 metri. Acestea sunt specifice oraşelor Galaţi şi Brăila, dat fiind trecutul lor istoric destul de zbuciumat. Galaţiul a fost teatrul unor permanente conflicte armate dintre marile puteri (Rusia şi Turcia), pentru acapararea de teritorii. În aceste împrejurări, populaţia a fost nevoită să-şi protejeze lucrurile şi să le pună la adăpost, săpând aceste hrube sub formă de galerii subterane. Însuşi numele unor locuri trădează existenţa lor: vechea denumire a Bulevardului Gheorghe Coşbuc era „Strada Şanţuri” (PĂLTĂNEA, 1996). După o caracterizare a lor de către specialiştii Institu-tului de Proiectare Urbană, reţelele de galerii reprezintă cam o treime din subsolul oraşului, fiind foarte dese în zona centrală. Ele ies la lumină întâmplător, în zone unde se decopertează terenul pentru fundaţia unor construcţii, fiind cert faptul că aproape peste tot în oraş există în subteran o largă reţea de astfel de galerii rămasă încă neidentificată. Certitudinea se bazează pe faptul că, în perioada interbelică, Galaţiul a avut statut de Porto-Franco, cu o animată viaţă comercială, cu mulţi cârciumari care îşi păstrau vinurile şi produsele alimentare perisabile în aceste piv-niţe. Aceste hrube sunt realizate din cărămidă, pereţii fiind rezemaţi direct pe pământ. În momentul în care loessul devine îmbibat cu apă, aceşti pereţi cedează, hruba se prăbuşeşte, antrenând cu ea şi construcţia de deasupra.

Pe parcursul anilor a mai apărut un fenomen ce accentuează tasarea, cunoscut sub numele de „cupolă hidrostatică”, specific oraşelor aşezate pe loess. Prima dată, acesta şi-a făcut prezenţa în anul 1950, la Brăila, iar 10 ani mai târziu, şi la Galaţi, recrudescenţa sa manifestându-se mai puternic prin anii 1967-1968. La Galaţi, fenomenul „cupolei” s-a complicat, luând amploare şi datorită lucrărilor de amenajare a Văii Ţiglina, imensă greşeală care a constat în obturarea emisarului natural care colecta apele de suprafaţă şi le antrena în Dunăre. Execuţia incorectă a lucrărilor din Valea Ţiglinei a determinat ridicarea nivelului hidrostatic, favorizând apariţia acelei „cupole de apă“ în Ţiglina, iar ulterior fenomenul a dus la creşterea nivelului freatic în tot cuprinsul intravilanului (OANCEA, 1973).

Pe lângă amintita „cupolă“, un alt factor care a accentuat fenomenul tasării a fost determinat de rezervoarele de apă construite prin anii 1903-1905, pe Strada Câmpului, amplasate pe loess; cu trecerea timpului, au cedat, apărând crăpături în structura betonului şi, deci, scurgeri de apă care s-au infiltrat în sol.

Page 95: Analele Universității Spiru Haret_4

95

La acestea s-au adăugat efectele apelor meteorice de suprafaţă, precum şi pierderile de apă din reţeaua de conducte colectoare, care au accentuat producerea fenomenului de „cupolă“, într-un teren bun când este uscat, vulnerabil însă la umezeală, dar impropriu construcţiilor de orice fel.

ZONE FAVORIZATE ŞI ZONE CRITICE DIN PERIMETRUL

INTRAVILANULUI. PRINCIPALELE DIRECŢII ŞI TENDINŢE DE RECONVERSIE SPAŢIALĂ A MUNICIPIULUI GALAŢI

Disfuncţionalităţile preexistente (concentrarea masivă a activităţilor de

servicii în zona centrală şi o insuficientă dezvoltare a acestora în cartierele unde se înregistrează cele mai mari densităţi de populaţie, lipsa unor sedii corespunzătoare pentru unele instituţii de interes social, criza acută de locuinţe, în condiţiile în care un mare număr din cele existente oferă condiţii minime de confort etc.), precum şi factorii restrictivi ce au condiţionat calitatea fondului construit şi proiectele de amenajare urbană au contribuit la individualizarea, pe ansamblul intravilanului, a unor arii favorizate din punct de vedere economic şi social, spre care se îndreaptă cu precădere investiţiile, şi a altora defavorizate, aflate în declin.

Ariile favorizate, caracterizate printr-o densitate ridicată de populaţie, ce aparţine în majoritate grupelor de vârstă tânără şi adultă, printr-un grad înalt de concentrare a serviciilor, cuprind în ansamblu, pe lângă zona centrală, cartierele aflate în partea de vest şi de sud-vest a oraşului (Ţiglina, Dunărea, Aeroport, I.C. Frimu). Amenajarea complexă a Zonei Libere Galaţi va genera un al doilea nucleu situat în estul oraşului.

In contrast, zonele critice aflate în declin cuprind un vast areal situat în partea centrală şi nordică a oraşului, caracterizat printr-o densitate redusă de populaţie, în majoritate îmbătrânită, locuinţe cu un singur nivel, în multe cazuri cu dotări tehnico-edilitare precare, printr-un nivel redus de acoperire cu servicii şi o calitate scăzută a acestora.

Totodată, caracteristic pentru Municipiul Galaţi este suprafaţa mare a intravilanului (6.878 ha, locul II în ţară după Bucureşti) (IANOŞ, 1982) şi densităţile mici de populaţie din interiorul său, dar şi posibilităţile reduse de extindere a acestuia (existenţa unor vaste zone industriale în vest, nord şi est, a Lacului Brateş în est şi a Dunării în sud). Dată fiind densitatea mică a populaţiei din interiorul său şi existenţa unor mari discrepanţe în repartiţia valorilor acesteia, se poate afirma că singura modalitate de adaptare a zonelor funcţionale la nivelul exigenţelor cerute de un oraş modern o constituie remodelarea acestora în limitele intravilanului deja existent. Extinderea perimetrului intravilanului s-ar putea realiza doar prin construirea unui pod peste Dunăre în dreptul oraşului Galaţi (amplasarea ideală a acestuia ar fi în partea de sud-vest a oraşului), ceea ce ar putea conduce la o „revărsare” a cartierelor rezidenţiale pe malul drept al fluviului, unde şi condiţiile litologice şi topografice sunt deosebit de favorabile. Ar fi prima dată în ţară când centrul administrativ al unui judeţ şi-ar extinde intravilanul pe teritoriul unui judeţ vecin (Jud. Tulcea). Utilitatea acestui pod este evidentă şi pentru realizarea unei axe de transport coerentă între nordul Dobrogei şi Moldova de Sud, integrată unei axe majore care să lege Europa Centrală şi de Est de ţările balcanice şi Asia Mică. Realizarea acestui proiect, în strânsă legătură cu amenajarea Zonei Libere Galaţi, ar avea un impact deosebit de favorabil atât pentru dezvoltarea oraşului propriu-zis, cât şi la nivel macroteritorial.

Page 96: Analele Universității Spiru Haret_4

96

BIBLIOGRAFIE

CARAIANI, G., CAZACU, C. (1995), Zonele libere, Editura Economică, Bucureşti. IANOŞ, I. (1982), Oraşele şi organizarea spaţiului geografic, Editura Academiei,

Bucureşti. IANOŞ, I., POPESCU, CLAUDIA, TĂLÂNGĂ, C. (1988), Industrializarea şi organizarea

spaţiului geografic, „Terra”, 3-4, p. 67-75. OANCEA, D. (1973), Gruparea urbană Galaţi-Brăila. Studiu de geografie regională,

Editura Academiei, Bucureşti. PĂLTĂNEA, P. (1996), Istoria oraşului Galaţi de la origini la 1918, I-II, Editura

Porto-Franco, Galaţi. UNGUREANU, AL. (1972), Evoluţia comparativă a zonării funcţionale a oraşelor Galaţi

şi Iaşi, ASUCI-GG, XVIII, Iaşi, p. 75-81.

Page 97: Analele Universității Spiru Haret_4

97

NOILE TENDINŢE ALE TURISMULUI MONDIAL

LA ÎNCEPUT DE SECOL XXI

Tamara SIMON*

Mots clés: evolution, tendances generales, differences regionaux. Cuvinte cheie: evoluţie, tendinţe generale, diferenţe regionale.

Les nouvelles tendancens du tourisme mondial au debut du XXI-eme siecle. Á la fin du XX-eme siécle le tourisme a connu une forte croissance et donc ce secteur a devenu un phénomene economique et sociale rémarcable. Outre une forte expansion, l’évolution du tourisme moderne se caracterise par une dissemination continue des touristes sur la planète, ainsi que par une diversification du produit touristique et une plus grande concurrence entres les destinations. Pour le début du nouveau siécle ces tendences continueront. On remarque des differences importantes entre les regions touristiques. Malgré une alternance entre les periodes de croissance rapide, de faible croissance ou de récession, le tourisme mondial resistera tres bien.

Pe plan mondial, secolul XX a fost cel care a deschis noi orizonturi în

evoluţia şi dezvoltarea socio-economică a Terrei. Dincolo de cele două mari conflagraţii mondiale şi de altele de mai mică anvergură, acest secol va rămâne în istoria omenirii ca unul în care s-au realizat cele mai multe descoperiri în ştiinţă, tehnică şi s-au individualizat cele mai inedite opere de artă.

O dată cu acest secol, s-au pus bazele expansiunii tot mai evidente a turismului organizat, în forme tot mai inedite şi diverse. Practic, industria turistică a cunoscut un adevărat „boom” după cel de-al doilea război mondial, când a căpătat un caracter de masă. Treptat, turismul a devenit un mijloc tot mai cerut de petrecere a timpului liber, în condiţii tot mai bune de confort, o activitate economică şi socio-culturală în continuă ascensiune, devansând mult alte domenii economice.

La acest sfârşit de secol XX, se poate afirma că turismul a devenit un act de cultură, cu toate că foarte mulţi specialişti din acest domeniu îl consideră, înainte de toate, un factor esenţial în balanţa de venituri a oricărei ţări şi o modalitate de a crea noi locuri de muncă.

Pe baza datelor statistice oferite de Organizaţia Mondială de Turism, se poate face o trecere în revistă a evoluţiei acestei industrii a vacanţelor şi concediilor, care şi-a câştigat tot mai mulţi clienţi.

Astfel, numărul turiştilor internaţionali era de 30.000 persoane în anul 1880 şi a ajuns la 166 milioane în 1970, 285 milioane în 1980, 456 milioane în 1995 şi 698 milioane în 2000, cu 50 de milioane mai mult faţă de anul 1999. Turismul mondial a înregistrat în anul 2000 o creştere de 7,4%, de două ori mai mare decât în anul 1999, datorită situaţiei economice favorabile şi a succesiunii unor importante evenimente internaţionale.

* Universitatea Spiru Haret, Facultatea de Geografie.

Page 98: Analele Universității Spiru Haret_4

98

Pentru a cunoaşte tendinţele care se prefigurează pentru secolul XXI, datele statistice înregistrate pe glob şi pe principalele regiuni turistice, din ultimii doi ani, 1998-1999, ne dau configuraţia următorilor paşi pe care îi va face turismul. Între anii 1996-1998, sosirile de turişti au o rată medie de creştere anuală care a evoluat de la 3,5 la 4,1%, iar încasările în dolari SUA, de la 0,4 la 3,0%. De-a lungul ultimilor cinci decenii, turismul şi-a concretizat câteva trăsături definitorii:

• o puternică concentrare geografică: primele 15 ţări situate în Europa Occidentală şi în America de Nord au atras mereu aproximativ 97% din turismul mondial;

• prezenţa unei puternice sezonalităţi, concentrate în anotimpul de vară, existenţa unei puternice concentrări a călătoriilor în funcţie de scopul, durata şi tipurile de turism.

Dar, treptat, se constată tendinţe de diversificare a formelor şi subformelor de turism, călătoriile se derulează aproape pe toată durata anului, turiştii au început să prefere tot mai mult să-şi fragmenteze concediile şi vacanţele. În capitolul recreere şi agrement, s-a constatat că în turismul cultural, sportiv, de aventură, sporturi extreme, rural, croaziere se aplică cele mai diverse combinaţii de programe. Cele mai dinamice s-au arătat a fi turismul de afaceri, congrese şi reuniuni ştiinţifice, politice.

Dacă la nivelul anilor 1950, primele destinaţii turistice pe glob erau reprezentate de SUA, Canada, Italia, Franţa, Elveţia, Islanda, Austria, Spania, Germania, Anglia, Norvegia, Argentina, pentru următorul deceniu, există o altă configuraţie a acestora: Franţa, Spania, SUA, Italia, China, Anglia, Canada, Mexic, Federaţia Rusă, Polonia, Austria, Germania.

În ciuda acestei tendinţe de amplificare a activităţilor turistice, trebuie arătat faptul că tipurile de turism tradiţional vor continua să existe, mai ales vacanţele pentru soare şi plaje, balnear. De asemenea, turiştii vor continua să acorde o atenţie tot mai mare problemelor de calitate a mediului. Apariţia de noi destinaţii din Asia, Africa de Nord, America Latină, Caraibe a făcut ca turiştii să prefere locurile mai îndepărtate, dar mai atractive şi originale.

Dacă în anul 1950, doar 15 ţări îşi împărţeau cei 25 milioane de turişti sosiţi, în anul 1999, numărul ţărilor care primeau peste 1 milion de turişti depăşeau 70, ca urmare a creşterii numărului de turişti veniţi din Asia şi Europa Centrală şi de Est.

Un alt element care susţine dezvoltarea turismului îl constituie, potrivit estimărilor Fondului Monetar Internaţional (FMI), creşterea economică mondială de 4,2% pe an, cu diferenţe de la un continent la altul şi de la o ţară la alta. Unele evenimente, precum Expoziţia Hanovra 2000, Domul Mileniului de la Greenwich (Anglia), Jocurile Olimpice de la Sydney (Australia), Campionatul european de fotbal (Belgia şi Olanda), Jubileul creştin de la Roma (Jubilaeum A.D. 2000), au susţinut creşterea circulaţiei turistice şi asemenea manifestări deosebite vor constitui atracţii turistice de mare anvergură şi în viitor.

Rezultatele înregistrate de turism în ultimul an al mileniului trecut au depăşit previziunile cele mai optimiste ale OMT, iar pentru anul în curs se prevede o creştere de cel puţin 4,1%, aceasta fiind mult influenţată de noile schimbări politice şi economice din SUA. Astfel, se constată o relaţie directă şi foarte apropiată între creşterea economică generală şi cea din industria turistică.

Conform aceloraşi date ale FMI, se arată că se va menţine o creştere economică în SUA, Japonia, Germania, Franţa, Italia, Anglia, cu ritmuri între 2,5-3,5% şi cu valori mai reduse în Canada, China, R. Koreea. Pentru zona euro, creşterea va oscila în jurul valorii de 3,0%. Evoluţia economiei mondiale va depinde şi de

Page 99: Analele Universității Spiru Haret_4

99

mersul preţurilor în producţia petrolieră, de nivelul schimburilor comerciale, de reducerea şomajului pe termen lung.

Importanţa economică a turismului rezultă în termeni economici şi din valoarea încasărilor, asimilate ca exporturi, iar cheltuielile, ca importuri. Potrivit primului raport economic al turismului, elaborat de OMT, în anul 1998, turismul, cu exporturi de 530 miliarde dolari SUA, se află pe primul loc, fiind urmat de industria de automobile, produse chimice, alimentare, ordinatoare şi echipamente de birou, combustibili textili şi confecţii, echipamente de telecomunicaţii, produse de oţel şi fontă etc.

La nivelul anului 1998, încasările din turismul internaţional şi transporturile turistice ajung la 8% din totalul încasărilor mondiale din exporturile totale de bunuri şi servicii, iar această valoare va avea un mers ascendent şi la început de secol XXI. Potrivit unor cifre provizorii, încasările turistice mondiale în anul 2000 se cifrează la 476 miliarde de dolari, cu 4,5% mai mari faţă de anul 1999.

Dar o creştere semnificativă s-a înregistrat şi la nivelul cheltuielilor; astfel, în anul 1998, circa 46 de ţări aveau înregistrate fiecare peste 1 miliard de dolari USA. În fruntea ierarhiei, se află SUA, cu 56,1 miliarde dolari, urmată de Germania, cu 46,9 miliarde dolari SUA, Anglia, cu 32,3 miliarde dolari SUA, Japonia, cu 28,8, urmată la mare distanţă de Franţa, Italia, Olanda, Canada, Austria, China, Belgia, Luxemburg, Federaţia Rusă. La nivelul anului 2000, cheltuielile au crescut semnificativ pentru Franţa, SUA, Germania, Japonia. În ciuda continuării unei conjuncturi economice mondiale favorabile dezvoltării turismului, vor exista şi multe diferenţe între marile regiuni turistice şi chiar între ţări.

De fapt, în viitor, fiecare ţară va încerca mai mult decât până acum să-şi susţină acest domeniu economic, prin noi iniţiative legislative, schimbarea modului de organizare a unor instituţii turistice publice şi private, acordarea de facilităţi pentru încurajarea traficului turistic internaţional, menţinerea unei stabilităţi politice şi socio-economice îndelungate.

Elaborarea unor strategii axate pe valorificarea şi amenajarea durabilă a resurselor turistice se dovedeşte a deveni o cale de luptă contra sărăciei şi subdezvoltării. Cele mai multe detalii asupra felului cum va arăta piaţa turistică în următorii ani, se vor vedea prin prisma evoluţiei industriei turistice la nivel regional; marile regiuni de pe Glob arată direcţiile noi ale fluxurilor turistice şi apariţia de noi destinaţii originale. Deplasările turistice au crescut în anul 2000 în toate regiunile lumii, însă cu aceeaşi predilecţie pentru Asia de Sud-Est, zona Oceanului Pacific, unde creşterea a fost de 14,5% faţă de anul precedent.

Ultimele date statistice înregistrate la nivelul anului 1999 ne arată următoarea situaţie, care va continua şi în viitorul apropiat:

Europa1 include multe ţări cu o puternică tradiţie în turism, axat pe unele valori turistice de excepţie; a avut o rată medie de creştere anuală de 3,8%; o evoluţie faţă de anul 1998, de 2,3%, înregistrând 392,5 milioane sosiri, cu 230 mi-lioane dolari SUA încasări, deţinând 59,2% din piaţa turistică mondială.

Evoluţiile cele mai bune le-au înregistrat Portugalia, Grecia, Spania, Olanda, Islanda, iar unele scăderi le-au avut Ungaria, Polonia, Cehia, România; în schimb, se remarcă noi ţări care atrag turişti, precum: Estonia, Kirghizistan, Georgia; în perspectiva următorilor ani, ţările dezvoltate îşi vor păstra ritmul de creştere relativ

1 Europa deţine din punct de vedere turistic 5 subregiuni: Europa Occidentală,

Europa de Sud, Europa de Nord, Europa Mediteranei de Est, Europa Centrală şi de Est.

Page 100: Analele Universității Spiru Haret_4

100

constant, iar o mai bună ascensiune se va înregistra în ţările Europei Centrale şi de Est. Franţa a rămas cea mai importantă destinaţie turistică mondială cu 74,5 mili-oane turişti în anul 2000, cu 2% mai mult faţă de anul 1999. O uşoară scădere a numărului de turişti a cunoscut Marea Britanie, cu 1,9% în 2000 faţă de anul 1999, ca urmare a creşterii gradului de apreciere a lirei sterline, fenomen care va continua şi în următorii ani. În ceea ce priveşte Turcia, după mai mulţi ani de declin, ca urmare a unei stări de accentuată instabilitate politică şi a unor catastrofe naturale, o dată cu anul 2000, se constată o revigorare a turismului, proces care va continua şi în următorii ani.

Sfârşitul conflictului din Kosovo, stabilitatea dolarului, deprecierea monedei unice europene au făcut ca în anul 2000 să se înregistreze un număr record de turişti americani în multe ţări europene, cu reluarea unor deplasări către multe ţări din Europa Centrală şi de Est.

Asia de Est/Pacific a avut 100 milioane de sosiri turişti străini, cu o rată medie anuală de creştere de 7,5%, iar încasările se ridică la 678 milioane dolari SUA. Pe primele locuri se află China cu Hong Kong, Thailanda, Singapore, Malaysia, Indonezia, R. Koreea, Australia, Japonia. Această subregiune îşi va păstra supremaţia în turismul mondial, prin ratele anuale înalte de creştere, ce ating valori între 8-12%. Această performanţă se datorează faptului că cele mai multe ţări din această regiune au reuşit să depăşească puternica criză financiară declanşată la începutul anilor 90, când s-au produs multe falimente economice.

Asia de Sud a cunoscut o bună evoluţie , ajungând să aibă o creştere de 8,3% faţă de anul 1998. Numărul de sosiri se cifrează la 6,38 milioane turişti străini, cu o rată medie anuală de creştere de 3,7%, încasările fiind de 4,382 milioane dolari SUA, deţinând 18,6% din piaţa turistică mondială. Cele mai semnificative creşteri au avut loc în India, Sri Lanka şi Maldive.

Orientul Mijlociu constituie cea mai mică regiune turistică, având 18 mili-oane turişti, în 1999, şi deţine 2,7% din forţa turistică mondială. La o rată de creştere anuală de 17,5%, încasările au fost de 9,120 milioane dolari SUA. Ca urmare a importanţei tot mai mari acordate unor monumente istorice cu rol major în evoluţia creştină a omenirii, s-a înregistrat o creştere spectaculoasă a fenome-nului turistic – aici se află mărturii ale apariţiei şi evoluţiei celor trei mari religii, care după declanşarea conflictului israeliano-palestinian, din septembrie 2000, a intrat în evident declin.Turismul a fost un fenomen în plină ascensiune în ţări precum: Egipt, Siria, Liban, Kuweit.

Africa a avut, în anul 1999, 25 milioane de turişti străini, cu încasări de peste 11 milioane dolari SUA, o rată medie anuală de creştere de 9,1%, deţinând 0,9% din turismul mondial.

În ierarhia ţărilor africane, pe primele locuri se află Maroc, Zimbabwe, Zambia, Tunisia, Republica Africa de Sud, unde s-au înregistrat creşteri cuprinse între 3-26%. Acesta a fost singurul continent care nu a beneficiat de expansiunea turismului din anul 2000.

Americile au mai pierdut din supremaţia avută din deceniile 7 şi 8, având o rată medie anuală de creştere de 2,5% sub media mondială. Numărul de sosiri s-a cifrat la 120 milioane turişti străini, încasările la aproximativ 122,6 milioane dolari SUA, deţinând 4,1%. Unele state au avut scăderi cuprinse între 2,5 şi 3,5% – Mexic şi Argentina, Peru, altele, creşteri mai susţinute, între 3,5-4,5% – Canada şi SUA. Cele mai rapide evoluţii le-au avut Guatemala, Salvador, Cuba, Republica Dominicană, Costa Rica, iar Porto Rico a scăzut cu 11%. Evoluţia în forţă a

Page 101: Analele Universității Spiru Haret_4

101

economiei SUA, cu aprecierea puternică a monedei americane, nu a determinat o scădere a deplasărilor turistice către această destinaţie, acestea progresând cu 8,9% în anul 2000, faţă de anul 1999.

Toate aceste date dovedesc continuarea procesului de dezvoltare a turismului pe plan mondial şi regional, care va conduce la noi ascensiuni ale fluxurilor turistice. Fenomenul de extindere a fluxurilor turistice către noi destinaţii turistice mai puţin cunoscute se va amplifica şi concurenţa dintre destinaţii va deveni tot mai puternică.

Vor exista şi răsturnări de situaţie, când staţiunile turistice ale Europei vor avea o uşoară stagnare sau chiar declin în favoarea unor noi locuri turistice din Orientul Apropiat, Africa, Asia de Est/Pacific, Asia de Sud, dar pe ansamblu turismul va face faţă noilor provocări politice şi economice ale noului secol.

BIBLIOGRAFIE OMT – Compendium of Tourism Statistics, 1994-1998, Madrid, 2000. OMT – Tendences des marches touristiques, Edition 2000, Madrid 2000.

Page 102: Analele Universității Spiru Haret_4

102

Page 103: Analele Universității Spiru Haret_4

103

OBSERVAŢII PRIVIND ORIGINEA ROMÂNEASCĂ

A CEANGĂILOR DIN MOLDOVA

Dan EREMIA* Key words: csangos, alienation, linguistic peculiarities, historical conditions. Cuvinte cheie: ceangăi, deznaţionalizare, particularităţi lingvistice, condiţii istorice;

Observations concerning Romanian Origin of Csangos from Moldavia. Ceangăii (csangos) were considered a small ethnical group speaking a similar dialect to Hungarian. Some aspects like vocabulary elements (words and linguistic peculiarities), costume an folklore involves a Romanian origin. To speak about the csangos problem it is necessary to know the historical con-ditions of the Romanians from Transylvania in the XVII-XIXth centuries when the Austro-Hungarian dominion applied an alienation program of the Romanians.

Ceangăii au fost consideraţi ca o ramură etnică ce vorbeşte un dialect

apropiat de cel maghiar. Deşi alcătuiesc grupuri restrânse, aceştia se diferenţiază atât de maghiari cât şi de secui, faţă de care ţin să-şi păstreze individualitatea. Aşezările lor sunt răspândite în mai multe părţi din Transilvania (la marginea Devei, la Săcele) şi chiar din Moldova, la obârşia Trotuşului, în bazinul mijlociu al aceluiaşi râu sau în împrejurimile Romanului (V. TUFESCU, 1974).

În Moldova se remarcă, totuşi, două grupări mai importante: una, din împrejurimile Romanului (Săbăoani, Hălăuceşti, Ghereşti, Butea, Tămăşeni etc.), şi alta, în judeţul Bacău (Luizi – Călugăra, Faraoani, Cleja, Oituz etc.).

Cu toate că originea ceangăilor rămâne nesigură (istoricii maghiari consideră satele de ceangăi din Moldova ca aparţinând „grupului etnic maghiar de răsărit”), există mai multe ipoteze care se referă la aceasta, dintre care două sunt mai importante:

• după unele opinii, ceangăii ar fi resturi ale pecenego-cumanilor maghiarizaţi;

• după altele, ceangăii ar avea un substrat de origine românească. Pecenegii şi cumanii au fost triburi de neam turanic şi au făcut parte din

ultimul val de popoare migratoare care s-au perindat pe teritoriul ţării noastre. Pecenegii sunt semnalaţi în Câmpia Română şi în Transilvania, în prima

jumătate a secolului al IX-lea. La jumătatea secolului IX vor trece în Balcani, pentru ca, în anul 1091, împăratul Bizanţului, Alexie Comnenul, să le producă grava înfrângere de la Lebunion. După această înfrângere, prezenţa lor politică şi militară va fi serios diminuată.

Cumanii, ultimul val turanic, s-au aşezat între Carpaţi şi Dunăre la sfârşitul secolului XI. În mişcările acestor triburi turanice spre regiunile de la sud de Carpaţi sau de dincolo de aceştia, cei rămaşi alături de români au fost asimilaţi (cazul cumanilor) pe măsură ce şi-au schimbat modul de viaţă şi au adoptat religia creştină.

* Universitatea Spiru Haret, Facultatea de Geografie.

Page 104: Analele Universității Spiru Haret_4

104

Deşi, în ansamblu, prezenţa triburilor nomade a frânat dezvoltarea economică şi a împiedicat construcţia de stat, ea a avut şi unele consecinţe favorabile – presiunea lor constantă asupra statelor creştine constituite a creat un echilibru de forţe în spaţiul extracarpatic, ce a împiedicat Ungaria, statele ruse sau Imperiul Bizantin să-şi extindă dominaţia în această regiune.

La ceangăi, atrag atenţia unele elemente de vocabular (cuvinte şi particularităţi lingvistice), de folclor, de port, care îi aproprie de români, ceea ce dovedeşte fie un substrat de origine românească, fie o convieţuire îndelungată cu românii. Toate aceste elemente au dus la formularea ipotezei potrivit căreia ceangăii ar avea un substrat de origine românească.

Limba ceangăilor, după cum aprecia lingvistul şi maghiaristul Gabriel Ţepelea, prezintă câteva particularităţi ce o diferenţiază de subdialectul moldovean, cât şi de cel secuiesc. Aceasta prezintă africatizarea dentalelor t, d, urmate de vocalele e, i. Se pronunţă ca în subdialectul bănăţean: pucem (putem), dreptaci (dreptate), borgei (bordei), Argal (Ardeal); acest fenomen nu poate fi pus în legătură nici cu o populaţie cumană, nici cu o influenţă secuiască, nici cu graiul moldovenesc, care nu cunosc aceste particularităţi, dar este prezent în unele cuvinte vechi şi poate fi întâlnit şi în prezent în vestul ţării (în Banat şi în Ţara Haţegului) şi în NV Olteniei.

Graiul ceangăilor se mai caracterizează prin sigmatism (rostirea siflantă1 a consoanei s în loc de ş), ca de exemplu: closcă (cloşcă), chimesi (cămaşă), rusini (ruşine), cucos (cocoş), mos (moş), Focsan (Focşani), şi prin zetacism (rostirea lui z în loc de j): cozoc (cojoc), bagaz (bagaj), grilaz (grilaj).

Concluzia la care au ajuns lingviştii a fost aceea că ceangăii au adus cu ei din Transilvania fonetisme vechi de origine protoromână (rostirea siflantă apare numai în protoromână şi în câteva dialecte romanice din Spania şi sudul Italiei), deci, ceangăii vorbesc o limbă română veche, constituind un element lingvistic preţios.

D. MĂRTINAŞ (1980), în compartimentul lexical, semnalează o terminologie religioasă comună cu ceilalţi români, ca prohod, slujbă, în locul unei terminologii de origine latină pe care ar fi trebuit să le-o transmită confesiunea lor catolică. De aici se poate trage concluzia că această confesiune este ulterioară acestor cuvinte şi mult mai recentă. Se păstrează şi termenii corindă, comăndare2, caracteristici graiurilor transilvane, care atestă originea transilvăneană a ceangăilor. Cărturarul maghiar Kolumban Lajos (citat de D. MĂRTINAŞ, 1980) aprecia că „ceangăii întrebuinţează în vorbirea lor mai multe cuvinte româneşti şi dacă vor să se exprime asupra unui lucru în mod mai precis, atunci ei întrebuinţează şi azi cuvinte româneşti în locul celor maghiare”; „îmbrăcămintea ceangăului a fost identică cu a românului sau puţin, foarte puţin deosebită de ea, într-atât, încât dacă un secui privea la un ceangău nu recunoştea în el pe fratele său maghiar”.

În lucrarea sa „Originea ceangăilor din Săcelele Braşovului”, A. Mureşianu (citat de D. MĂRTINAŞ, 1980) constată că „jocurile ceangăilor sunt aceleaşi cu ale românilor, inclusiv hora şi o variantă a căluşarilor”. Acelaşi lucru indica şi D. MĂRTINAŞ (1980) pentru ceangăii din Moldova.

Elementele prezentate până acum precum şi altele, cum ar fi: masa cu trei picioare, interiorul locuinţei, exteriorul caselor cu acoperişul în patru ape, cu prispă

1 Siflant (despre respiraţie) – şuierător, strident, zgomotos. 2 Comăndare – praznic, pomană.

Page 105: Analele Universității Spiru Haret_4

105

cu paravan, gardurile de nuiele, obiectele de îmbrăcăminte (sumanele sărăduite3, cojoacele, cămăşile cu pui4, opincile cu gurgui5) conduc la concluzia că populaţia catolică a ceangăilor din Moldova este românească.

Confesiunea catolică a ceangăilor a fost principalul factor care a contribuit la confuzia întreţinută în jurul apartenenţei lor etnice. Nu se poate înţelege nimic din problema ceangăilor dacă nu se cunoaşte istoria românilor din ţinutul secuiesc în perioada de deznaţionalizare forţată a românilor de către Imperiul Austro-Ungar. D. MĂRTINAŞ (1980) consideră că ceangăii sunt români ardeleni maghiarizaţi şi catolicizaţi în secuime, emigraţi în Moldova, în secolul XVIII. Acest lucru poate fi demonstrat făcând o analiză pertinentă a istoriei Transilvanei din timpul dominaţiei habsburgice.

Secolul XVIII a produs un val de emigrări româneşti către Moldova şi Ţara Românească. În 1726, au plecat, doar din zona Făgăraşului, peste 850 de oameni din 33 de sate. La sfârşitul secolului, unele rapoarte austriece menţionau că părăsiseră Transilvania 24.000 de familii.

Ceangăii nu sunt singura revărsare demografică românească peste Carpaţi, ei înscriindu-se într-un fenomen de roire caracteristic al românilor care s-au revărsat periodic din centrul teritoriului românesc peste Carpaţii Orientali şi cei Meridionali. Nordul Olteniei şi Munteniei este presărat de numeroase sate de „ungureni”, care nu sunt altceva decât sate cu oameni veniţi de peste munţi, din teritoriul stăpânit de austro-ungari, ele fiind sate de români get-beget.

Ceea ce reprezintă satele din nordul Olteniei şi Munteniei reprezintă şi aceste sate din vestul Moldovei, populaţia având tot un grai cu substrat transilvănean, dar, în ultimul caz, colectivităţile româneşti din care provin ceangăii au fost supuse deznaţionalizării prin religie şi limbă.

Nu numai abundenţa toponimului „ungureni” este dovada revărsărilor demografice. Mai există şi proba repetării numelor de o parte şi de alta a muntelui. Peştişanii Gorjului au dincolo de munte, în Haţeg, localităţile corespondente de origine – Peştişul Mare şi Peştişul Mic; Hobiţei oltene îi corespunde Hobiţa din Haţeg (ŞT. METEŞ, 1971); multe din satele din nordul Moldovei repetă nume de sate din Maramureş; în Vrancea se întâlnesc satele Rucăreni şi Dragoslăveni, care indică, prin nume, locul de unde provin locuitorii acestora (V. TUFESCU, 1966).

Aceste emigrări sunt atestate şi în literatura română. Eusebiu Camilar descrie în „Turmele” un asemenea exod al unor sate maramureşene în Moldova, la 1727, în conflict cu „papistaşii”. Ion Creangă este, după cum o spune în „Amintiri din copilărie”, dintr-o spiţă venită de peste munte. M. Sadoveanu afirma că neamul românesc al lui David Creangă e din judeţul Ciuc; un reper este şi popa Oşlobanu din „Amintiri”, care după nume se trage din localitatea Voşlab – judeţul Ciuc, fostă românească, în prezent secuizată (T. TANCO, 1984).

Pe lângă exemplele citate, care indică faptul că aceste mişcări de populaţie au reprezentat un fenomen cu o amploare mare, mai poate fi menţionată şi „migrarea” personalităţilor literaturii române dinspre Ardeal spre Muntenia: Octavian Goga,

3 Sărăduit – împodobit cu săraduri (sărad – şnur împletit din fire de lână, vopsite de

obicei în negru). 4 Pui – cusătură decorativă măruntă în formă de cruciuliţe pe pieptul, pe poalele şi pe

mânecile cămăşilor ţărăneşti. 5 Gurgui – partea din vârf a opincii, strânsă cu nojiţe.

Page 106: Analele Universității Spiru Haret_4

106

Liviu Rebreanu, George Coşbuc. Toate aceste emigrări nu au fost altceva decât răspunsul populaţiei româneşti la asupririle la care au fost supuşi.

La sfârşitul secolului al XVII-lea, în condiţiile expansiunii habsburgice spre sud-estul Europei, Transilvania a fost ocupată de armatele austriece, devenind provincie imperială. Prin pacea de la Karlovitz (1699), este recunoscută oficial dominaţia austriacă în Transilvania.

Situaţia grea a românilor de aici încă din timpul stăpânirii maghiare, speranţa că autoritatea centrală a imperiului (căreia i s-a opus în mod deschis nobilimea maghiară) le va sprijini lupta pentru drepturile politice şi economice i-au determinat pe unii români să accepte unirea cu biserica Romei. Această unire a fost sugerată în mod strategic de către habsburgi cu promisiunea că „uniţii” urmează să fie recunoscuţi în rândul religiilor recepte (catolicism, luteranism, calvinism) şi să se bucure de avantajele acestora. În realitate, noii stăpânitori nu doreau decât să organizeze şi să consolideze temeinic regimul de ocupaţie în Transilvania, precum şi să slăbească puterea calvinilor unguri. Ilustrativă pentru aderarea românilor la unirea cu biserica Romei este şi conscripţia din 1761-1762, care arată că 127.712 fami-lii româneşti s-au declarat ortodoxe, iar alte 25.174 s-au declarat unite.

Pe lângă colonizare, metoda cea mai frecventă este aceea a catolicizării (schimbarea religiei), care constituie primul pas spre deznaţionalizare.

Populaţia din Transilvania a fost impusă la o serie de obligaţii financiare, legate de întreţinerea forţelor armate austriece angajate în numeroase războaie. Ca rezultat, are loc acea migrare spre Ţara Românească şi Moldova. Cei rămaşi au suportat asuprirea, găsind în trecerea la religia catolică un refugiu pentru apărarea drepturilor strămoşeşti. Conform legilor feudale prelungite nepermis de mult în timpuri moderne, românii au fost în ţara lor doar un popor tolerat, buni la toate muncile, şi nu o naţiune cu drepturi politice (românii din Transilvania nu aveau voie să poarte arme, nu aveau voie să locuiască la oraş şi să înveţe meserii, nu aveau voie să ridice biserici din zid).

Ca reacţie la asuprirea austro-ungară, urmează o perioadă de opoziţie fermă a românilor: activitatea dusă de Inochentie Micu, Suplex Libellus Valachorum Transilvaniae (o adevărată chartă a drepturilor naţionale româneşti, susţinută de Petru Maior şi Gheorghe Şincai), numeroase răscoale ţărăneşti, revoluţia de la 1848, participarea României la primul război mondial pentru că i s-a promis unirea Transilvaniei cu Ţara Românească (unire realizată la 1 Decembrie 1918).

După ce românii au adoptat noua confesiune, clericii catolici declarau că aceasta este incompatibilă cu limba română. Fireşte că noii credincioşi nu învăţau dintr-o dată limba maghiară, dar, de cele mai multe ori, sfârşeau prin a o învăţa.

Procesul de catolicizare, şi implicit de secuizare, a fost determinat de situaţii locale, de la caz la caz, iniţial prin încadrarea în una dintre confesiunile zise recepte a unei familii sau grup de familii, cătun sau sat, grup de sate. Sărăcia satelor de iobagi români, lipsa preoţilor ortodocşi, lipsa unei organizări mai active a bisericii româneşti în Transilvania au constrâns pe numeroşi români să treacă la bisericile mai bine organizate ale secuilor. Mulţi au sperat că schimbându-şi religia îşi vor îmbunătăţi situaţia materială, raporturile cu statul feudal şi stăpânii de latifundii. A fi ortodox în Transilvania însemna să nu ai nici un drept; trecând la una dintre religiile recepte însemna să ai acces la drepturi inaccesibile altfel.

Accentuarea unirii religioase cu Roma are motivaţii sociale şi politice: • pe de o parte, a habsburgilor, care voiau să creeze, prin catolicism, slăbirea

calvinilor unguri ca putere politică;

Page 107: Analele Universității Spiru Haret_4

107

• pe de altă parte, a românilor, care căutau scutul Romei pentru a ieşi de sub exploatarea socială şi economică a proprietarilor de pământ unguri.

Se produce, astfel, o deznaţionalizare a românilor prin religie şi limbă. Ceangăii nu sunt altceva decât români deznaţionalizaţi şi integraţi în secuime, emigraţi în Moldova în secolul XVIII. Chiar termenul de „ceangău”, care are un sens peiorativ, indică această deznaţionalizare. Lingvistul maghiar Bernat Muncasi deriva denumirea de ceangău de la verbul secuiesc csangani, care înseamnă a se corci. Corcirea semnalată de acest verb nu se referă la una de ordin biologic, ci lingvistic. Secuii nu puteau atribui nume decât unei populaţii pe care o socoteau din afara ei, străină. Al. Graur (1972) spunea, pe bună dreptate: „ca şi în cazul numelor de ţări, numele populaţiilor sunt date de străini, deoarece indigenii nu simt pentru ei înşişi nevoia unui nume special: ei sunt ai noştri, oameni”. În cazul de faţă, este vorba de distincţia făcută de secui între ei şi cei pe care îi considerau corciţi, străini. Marea majoritate a locuitorilor catolici din Moldova resping termenul de ceangău, respingere ce se pare că stă în legătură cu sensul de „degenerat”, pe care etimologia cuvântului o sugerează.

Atât înainte de revoluţie, cât mai ales după aceasta, problema ceangăilor a căpătat şi accente politice. Ceangăii au fost consideraţi de către istoricii maghiari ca aparţinând „grupului etnic maghiar de răsărit”, însă ungurii nu au fost niciodată aşa de numeroşi în Transilvania pentru a-şi revărsa excedentul demografic peste Carpaţi.

După 1990, U.D.M.R.-ul şi chiar oficialităţile din Ungaria au căutat să-şi extindă influenţa asupra ceangăilor prin burse oferite copiilor pentru a studia în şcoli maghiare şi prin încercarea de a impune predarea limbii maghiare în şcolile locale. Presa a redat reacţia de refuz a unor ceangăi din comuna Cleja de a primi manuale şcolare în limba maghiară aduse de unii emisari U.D.M.R.

Recent, problema ceangăilor a căpătat şi o rezonanţă internaţională. Pe 23 mai 2001, la Adunarea parlamentară a Consiliului Europei, a fost prezentat, de către parlamentara finlandeză Isohookana Asunmaa, un proiect de recomandare privind Cultura minorităţii ceangăilor din România. Iniţiatoarea proiectului afirmă că: „Ceangăii formează un grup neomogen de catolici români, grup etnic ce există de secole, din Evul Mediu şi până în prezent în Moldova. Ceangăii vorbesc o formă veche a limbii maghiare şi se disting prin tradiţii vechi, o cultură şi o artă populară foarte bogate, de o valoare excepţională pentru Europa”. Această formulare a fost introdusă în baza amendamentelor propuse de parlamentarii maghiari.

Faptul că ceangăii sunt de religie catolică a permis autoarei recomandării să estimeze numărul acestora la 60.000-70.000, când, în realitate, la recensământul din 1992 s-a consemnat existenţa a 2.062 ceangăi, din care 1.489 au declarat limba maternă româna, 403 maghiara, 20 limba altor comunităţi. Din cei 245.137 de credincioşi catolici, 95,3% s-au declarat români. Se poate trage concluzia că ceangăii sunt o minoritate confesională şi nu una etnică, întrucât chiar ei se identifică drept „români catolici”.

Această recomandare a fost adoptată la 23 mai 2001 şi urmează să fie aprobată definitiv la reuniunea Comisiei Parlamentare pentru cultură, ştiinţă şi educaţie, ce va avea loc la Istanbul.

Ca o concluzie, se încearcă realizarea unei false probleme internaţionale a ceangăilor. Recomandarea conţine şi unele „drepturi” ale ceangăilor, de care România trebuie să ţină cont în vederea alinierii propriei sale legislaţii la legislaţia europeană.

Page 108: Analele Universității Spiru Haret_4

108

CONCLUZII Ceangăii sunt, se pare, români ardeleni maghiarizaţi şi catolicizaţi în secuime,

emigraţi în Moldova în secolul XVIII. Nu se poate înţelege nimic din problema ceangăilor din Moldova dacă nu se cunoaşte istoria românilor din ţinutul secuiesc.

Ceea ce s-a întâmplat cu o parte din românii din Transilvania (dezna-ţionalizare prin religie şi limbă) s-a întâmplat, la o scară mult mai mare, cu românii din Basarabia, deznaţionalizarea fiind, pe lângă colonizare, o politică activă a marilor imperii.

BIBLIOGRAFIE

GRAUR, AL. (1972), Nume de locuri, Editura Ştiinţifică, Bucureşti. MĂRTINAŞ, D. (1980), Originea ceangăilor din Moldova, Editura Cartea Românească,

Bucureşti. METEŞ, ŞT. (1971), Emigrări româneşti din Transilvania în secolele XVIII-XX,

Editura Ştiinţifică, Bucureşti. TANCO, T. (1984), Meleaguri năsăudene şi bistriţene, vetre ale strămoşilor lui Ion

Creangă, Virtus Romana Rediviva, Bistriţa. TUFESCU, V. (1966), Subcarpaţii, Editura Ştiinţifică, Bucureşti. TUFESCU, V. (1974), România. Natură-Om-Economie, Editura Ştiinţifică, Bucureşti. *** Conseil de l’Europe, Assemblée parlementaire – La culture de la minorité csango en

Roumanie, Recomandation 1521 (2001).

Page 109: Analele Universității Spiru Haret_4

109

MODERNIZAREA SPAŢIULUI URBAN

AL MUNICIPIULUI GIURGIU

Teodora Mădălina ANDREI*

Key-words: urbane space, within the built-up area, general town-planing, dysfunctions, opportunities, modernizations. Cuvinte-cheie: spaţiu urban, intravilan, plan urbanistic general, disfunc-ţionalităţi, oportunităţi, modernizare. The Modernization of the Urban Space of the Town Giurgiu. Giurgiu is an important centre of administration, of culture and main harbour to the Danube. The development of the town was been kept back of its situation in the proximity of the capital Bucharest, the main polarizing centre of the country. In time, Giurgiu underwent many changes in the organization of the urban space. In the current stage the town has functional problems in the urban structure, but is has many suitabilities of development. It must be considered all this in the new town-planing project. In conclusion, the modern organization of the urban space is required for Giurgiu.

PREZENTARE GENERALĂ

Municipiul Giurgiu, centru politico-economic, administrativ şi cultural, este situat pe malul stâng al Dunării, la un vad al Dunării şi la răscrucea unor vechi şi importante drumuri comerciale. Cadrul natural al oraşului îl constituie lunca şi terasele Dunării, cu soluri aluvionare (luncă) şi cernoziomuri (terase) şi o climă continentală de câmpie cu silvostepă. Nucleul în jurul căruia s-a dezvoltat oraşul, Cetatea din Insulă, este atestat documentar încă din anii 1300 (surse străine) şi 1400 (surse româneşti). Oraşul modern a luat naştere după Pacea de la Adrianopol (1829), printr-un proiect pus în aplicare de „Comitetul şi Regulamentul de construcţie pentru îmbunătăţirile de adus şi înfrumuseţarea oraşului“. Se poate afirma că Giurgiu a avut întotdeauna un rol important în reţeaua de aşezări de pe Valea Dunării şi din România.

PROBLEME LEGATE DE ORGANIZAREA SPAŢIULUI URBAN

ÎN MUNICIPIUL GIURGIU

În organizarea spaţiului urban al unei localităţi trebuie să fie depistate disfunctionalităţile care există sau care pot apărea în evoluţia localităţii după un nou plan urbanistic. De asemenea, trebuie cunoscute şi oportunităţile de care dispune oraşul, pentru că acestea constituie bazele de dezvoltare ulterioară.

Pentru Giurgiu, există disfuncţionalităţi atât în teritoriul periurban, cu implicaţii directe asupra oraşului, cât şi în intravilanul municipiului.

* Universitatea Spiru Haret, Facultatea de Geografie.

Page 110: Analele Universității Spiru Haret_4

110

a) Disfunctionalităţi în teritoriul periurban. Zona periurbană a municipiului Giurgiu însumează o suprafaţă de 459,44 kmp.

Cea mai mare disfuncţionalitate se întâlneşte la nivelul transporturilor şi căilor de comunicaţie, a circulaţiei, în general. Astfel, reţeaua defectuoasă, slaba echipare a drumurilor, lipsa sistemelor alternative (pietonale, piste de biciclete); traseele insuficiente şi parcul auto uzat tehnic şi moral al transportului teritorial în comun constituie principalele elemente care trebuie luate în seamă, modificate şi modernizate.

Există disfuncţionalităţi datorită lipsei coordonării şi cooperării la nivel oraş-teritoriu şi a lipsei de preocupare pentru conservarea şi punerea în valoare a cadrului natural al periurbanului.

Cele mai mari disfuncţionalităţi legate de mediu le creează activităţile economice poluante (crescătorii de porci, activităţile industriale din oraş – CET; Combinatul Chimic), activităţile de gospodărie comunală poluante (gropi de gu-noi). Noile măsuri de ecologizare a mediului care există în ţările dezvoltate, printr-o legislaţie corespunzătoare, trebuie aplicate şi la noi, pentru ca degradarea cadrului natural prin poluare, desecări, defrişări să se diminueze, dacă nu se pot stopa.

În zona periurbană, apar disfuncţionalităţi şi în ce priveşte demografia zonei, cu implicaţii directe asupra oraşului. Aceste probleme sunt: nivelul scăzut de pregătire al populaţiei, îmbătrânirea populaţiei şi depopularea accentuată a comunelor din zona periurbană, datorită bilanţului migrator negativ, dublat de un bilanţ natural negativ.

În ceea ce priveşte economia, apar disfuncţionalităţi atât în agricultură, cât şi în industrie, acestea fiind şi activităţile economice de bază in periurban. În agricultură, ca urmare a modului de punere în aplicare a Legii fondului funciar, au apărut disfuncţionalităţi în întreţinerea şi exploatarea sistemului de irigaţii şi în marile complexe de creştere a porcilor (Oinacu, Giurgiu); au apărut dificultăţi în introducerea unor tehnologii avansate în sectorul zootehnic particular şi în urma destructurării marilor unităţi zootehnice. Disfuncţionalităţile din industrie coincid cu acelea din mediul urban.

Pentru zona periurbană a municipiului Giurgiu trebuie remarcate disfunc-ţionalităţile legate de lipsa dotărilor tehnico-edilitare şi de condiţiile de locuire, prin calitatea slabă a fondului construit, slaba echipare cu dotări social-culturale şi slaba dotare cu spaţii verzi şi de recreere.

b) Disfuncţionalităţi în intravilanul municipiului. În intravilanul munici-piului Giurgiu există disfuncţionalităţi fie legate şi coroborate cu cele din zona periurbană, fie specifice intravilanului care interesează, în mod deosebit, în strategiile de dezvoltare urbană.

Principalele disfuncţionalităţi, în cadrul intravilanului, se întâlnesc la capitolul circulaţii. Acestea sunt: viabilitatea redusă pe reţeaua majoră între zonele funcţionale (pasaje de nivel, lipsa de legături directe, tranzitarea oraşului de traficul greu); lipsa facilităţilor şi serviciilor de trafic internaţional; necorelarea sistemelor de căi de comunicaţie (plurimondial); lipsa sistemelor alternative (pietonale, piste biciclete); transportul în comun (dotare tehnică învechită, trasee care nu asigură servicii pentru toate cartierele); calitatea drumurilor (slaba echipare).

Cadrul natural din intravilanul municipiului Giurgiu este insuficient pus în valoare şi prezintă o degradare destul de accentuată (poluare, defrişări).

Page 111: Analele Universității Spiru Haret_4

111

Disfuncţionalităţile la nivelul economiei giurgiuvene sunt: necorelarea potenţialului economic cu resursele locale şi periurbane, capacităţi economice care sunt supradimensionate şi neadecvate local, exploatarea neraţională a unor resurse, necorelarea sectorului secundar de activitate cu cel primar (sector terţiar-redus), lipsa resurselor umane cu pregătire specializată.

Din punct de vedere demografic, Giurgiu se confruntă cu disfuncţionalităţile care există şi la nivel naţional: nivel scăzut de pregătire a populaţiei, lipsa învăţă-mântului tehnic şi superior, îmbătrânirea populaţiei, natalitatea scăzută, depo-pulare-emigrare, rata crescută a şomajului, navetism.

Mediul în intravilan se confruntă cu următoarele disfuncţionalităţi: activităţi economice poluante, activităţi de gospodărire locală poluante, lipsa măsurilor tehnologice pentru eliminarea poluării, funcţiuni economice poluante şi de risc in zonele rezidenţiale.

Disfuncţionalităţi majore apar şi în dotarea tehnico-edilitară, cum ar fi: insuficienta echipare cu dotări tehnico-edilitare (locuinţe racordate la apă – 78,4%, încălzire centrală – 63,1%), costuri ridicate privind asigurarea cu dotări tehnico-edi-litare în cartierele rezidenţiale cu aspect rural şi densitate redusă din vestul şi nordul-vestul oraşului, lipsa reţelei de gaze în întreg oraşul.

Apar disfuncţionalităţi şi în condiţiile de locuire din municipiul Giurgiu. Acestea sunt legate de calitatea slabă a fondului construit, lipsa dotărilor social-cul-turale de cartier, lipsa unor dotări orăşeneşti, lipsa spaţiilor verzi şi de recreere la nivel orăşenesc şi de cartier, spaţii rezidenţiale de conflict, dezechilibre în răspândirea populaţiei pe cartiere (densităţi foarte mari în zonele compacte cu blocuri – în nord – şi densităţi foarte mici în zonele cu aspect rural – în vest).

În procesul de modernizare urbană există probleme legate de morfologia urbană, precum: lipsa unei zone centrale definită coerent, existentă în zona centrală a unor funcţiuni incompatibile, iar în zona rezidenţială a unor funcţiuni ce reprezintă factori de risc, existenţa în intravilan a unor zone mari cu terenuri agricole, exploatarea neraţională a unor resurse din sectorul primar, lipsa accesului şi a relaţiilor cu oraşul bulgăresc Russe şi cu celelalte oraşe dunărene, datorită împărţirii defectuoase a teritoriului administrativ, relaţiile în teritoriu legate de Canalul Dunăre-Bucureşti, relaţiile de influenţă Bucureşti-Giurgiu, terenuri cu statut juridic incert, punerea haotică în posesie cu terenuri a populaţiei (Legea 18), lipsa normelor de aplicare a Legii protecţiei mediului, lipsa legislaţiei privind constituirea bugetelor locale corelată cu autonomia locală.

Odată depistate disfuncţionalităţile, se poate acţiona mai uşor pentru reme-dierea lor şi pentru construirea unui plan de dezvoltare urbană care să le poată elimina. Municipiul Giurgiu dispune şi de oportunităţi care determină evoluţia pozitivă a localităţii şi facilitează organizarea modernă a spaţiului urban.

Oportunităţile specifice municipiului Giurgiu care constituie adevăraţi poli de creştere pentru localitate şi pilonii pe care se bazează planul urbanistic general şi organizarea spaţiului urban sunt următoarele: nod major de căi de comunicaţie (naţionale şi internaţionale), accesul la Canalul Rhin-Main-Dunăre, accesul la Canalul Dunăre-Bucureşti (când va fi dat în folosinţă), existenţa Zonei Libere, existenţa zonei vamale şi prevamale, posibilităţi de dezvoltare a turismului şi ecoturismului, posibilităţi de practicare a sporturilor nautice, apartenenţa la Liga oraşelor porturi dunărene, posibilitatea introducerii de gaze naturale, posibilitatea extinderii reţelei de fibre optice, posibilitatea introducerii învăţământului superior

Page 112: Analele Universității Spiru Haret_4

112

şi a extinderii celui post-liceal (forma de stat), noi perspective de dezvoltare prin programul american de dezvoltare a oraşelor pentru România.

STADIUL ACTUAL AL DEZVOLTĂRII URBANE

În evoluţia sa, Giurgiu a cunoscut mai multe etape de dezvoltare, de la cel de cetate până la etapa actuală de municipiu. Situaţia actuală de dezvoltare a localită-ţii, din punct de vedere al caracteristicilor dotărilor urbane, se prezintă astfel: lungi-me străzi – 112 km, lungime reţele apă – 113,1 km, lungime canalizare – 80,2 km.

Din totalul populaţiei de 74.055 locuitori (1992), circa 58% trăiesc în locuinţe colective realizate după 1970. Există o diversitate redusă a tipurilor de locuire, cu indici reduşi de confort. Astfel, numărul de locuinţe pe clădire este 2,72, numărul de camere pe locuinţă – 2,5, iar suprafaţa locuibilă – 35,67 mp./ locuinţă.

Situaţia locuinţelor în municipiul Giurgiu se caracterizează prin existenţa unui fond predominant nou (sub 40 ani vechime), deoarece inundaţiile frecvente şi, mai ales, bombardamentele din ultimul război mondial au distrus aproape în întregime oraşul, fiind necesară reconstruirea lui. Aceasta este şi cauza pentru care Giurgiu păstrează puţine valori arhitecturale şi memoriale în fondul construit.

Ceea ce s-a construit în ultimele decenii este relativ modern ca dotare, cu băi şi bucătării şi cu echipare tehnico-edilitară. Însă, în spatele acestui avantaj pentru locuitori şi administraţia locală, se ascund unele aspecte care afectează negativ locuitorii din Giurgiu, atât individual, cât şi ca parte a unui complex ecologic insuficient de bine echilibrat al spaţiului urban (predominanţa blocurilor cu apartamente mici, neîncăpătoare, ce au calităţi arhitecturale şi constructive modeste şi amenajări exterioare insuficiente, iar echipamentele publice şi de interes general sunt parţial asigurate).

În ce priveşte aspectul morfologic, chiar dacă localitatea are unele trăsături şi valori proprii, acesta este valabil mai ales pentru oraşul vechi, mult mai clar definit ca tramă stradală, calitatea volumelor construite, a parcelarului şi spaţiului stradal, decât dezvoltarea ulterioară (postbelică) a oraşului. Dacă oraşul vechi avea o subordonare clară pieţii radiale a Turnului Ceasornicului, în prezent, ca urmare a intervenţiilor negative chiar în centrul istoric al localităţii ( impunerea forţată a unei trame stradale rectangulare în locul celei radiar-concentrice) şi ca urmare a dezvoltării oraşului spre nord, se conturează mai multe centre de interes în cadrul zonei centrale a municipiului Giurgiu. În cartierele din vest, cu aspect rural, trebuie să se intervină prin reorganizare spaţială. Cea mai mare parte a acestor cartiere a fost construită în perioada comunistă fără să se ţină seama de un plan urbanistic, de aspecte şi dotări urbane. Astfel, deşi oraşul era „închis”, datorită necesarului de forţă de muncă şi afluxului de populaţie din zona rurală, s-au ridicat construcţii şi au apărut străzi într-o structură haotică şi datorită unei acceptări tacite din partea Primăriei.

În cartierele de blocuri trebuie intervenit pentru asigurarea spaţiilor de parcare şi a spaţiilor verzi, care prin faptul că nu există oferă un aspect compact.

În partea nordică a oraşului, de-a lungul Şos. Bucureşti-Giurgiu, dar şi pe Şos. Giurgiu-Găeşti, există noi spaţii construite (locuinţe tip vilă), relativ izolate şi care trebuie să fie integrate în spaţiul urban al Giurgiului.

De asemenea, în partea vestică şi sudică a oraşului, în intravilan, există rezerve de terenuri, dar pe care nu se poate construi, deoarece spaţiul este poluat de la Combinatul Chimic şi de la celelalte întreprinderi din zonele industriale din sud şi din vest. Şi în zona centrală există rezerve de teren, dar fiind situat pe terasa cu

Page 113: Analele Universității Spiru Haret_4

113

depozite groase de loess nu suportă construcţii înalte, grele (tasare), locuinţele construindu-se în sistem chesoniere.

Pentru stadiul actual de dezvoltare, în municipiul Giurgiu se constată o acută lipsă în privinţa unor echipamente publice aferente locuinţelor şi la nivel de cartier. O parte din deficienţe se datorează şi numărului redus de locuitori care nu permite o echipare eficientă a unora dintre cartiere.

Trama stradală majoră de circulaţie, datorită configuraţiei sitului, evoluţiei spaţiale a localităţii şi a unor lucrări nefinalizate, este deficitară şi necesită refacerea unor noduri, crearea unor noi străpungeri, lărgiri şi prelungiri de trasee.

Transportul individual întâmpină dificultăţi majore de parcare şi a provocat proliferarea garajelor individuale în zonele de locuinţe. Transportul în comun este insuficient dezvoltat, nu asigură toate relaţiile necesare (trei cartiere nu sunt racor-date) şi constituie unul din factorii cei mai agresivi de poluare, mai ales în cazul suprapunerii peste circulaţia locală din cartiere. Transportul pe căi ferate, deşi diminuat, provoacă o importantă poluare a locuinţelor amplasate la distanţe foarte mici de acestea.

Giurgiu a fost, prin portul său, un important centru comercial. Acum, deşi comerţul este cea mai dinamică componentă a serviciilor, a avut loc o dezvoltare relativ haotică şi în spaţii improprii, fără acea selecţie impusă de mecanismele normale ale pieţei şi, în parte, prin mijloace improvizate. Întârzierea în structurarea zonelor de depozitare comercială a provocat proliferarea haotică a depozitelor de gros şi în zona rezidenţială.

Serviciile destinate întreprinderilor (birouri, sedii de firme, servicii legate de informatizare etc.) se dezvoltă lent, iar serviciile pentru populaţie sunt limitate de veniturile scăzute ale locuitorilor. Localizarea lor nu face incă evidentă construirea unei zone centrale de afaceri.

Delimitarea şi apariţia Zonei Libere Giurgiu modifică peisajul urban şi, în viitor, va schimba balanţa economică pentru oraş. Activităţile care se desfăşoară aici sunt predominant productive.

Actualmente, pentru oraş este necesar să se extindă sau să se realizeze o nouă staţie de epurare şi o groapă de gunoi ecologică.

Spaţiile verzi plantate sunt cu mult sub necesar, ca şi spaţiile libere pentru recreaţie şi sport.

Municipiul Giurgiu are un potenţial care trebuie exploatat şi pus în valoare. Trebuie să se îmbunătăţească calitatea cadrului urban, să se protejeze, conserve şi să se pună în valoare cadrul natural şi patrimonial istoric, să se ridice nivelul de dezvoltare economică, pentru ca oraşul să devină un important centru transfron-talier şi să aibă un rol comercial internaţional.

SOLUŢII GENERALE DE ORGANIZARE

ŞI DEZVOLTARE A MUNICIPIULUI GIURGIU

În dezvoltarea oraşului, pentru noul plan urbanistic, au fost luate in considerare două etape: etapa de medie perspectivă (2004) şi etapa de largă perspectivă (2010).

Municipiul Giurgiu, într-o primă etapă, va continua să se dezvolte pe terenurile disponibile în intravilanul existent, urmând ca extinderea acestuia să se facă după lărgirea resurselor teritoriale existente, prin folosirea suprafeţelor agricole introduse în componenţa intravilanului propus.

Page 114: Analele Universității Spiru Haret_4

114

În corelare cu direcţiile dominante de extindere se propun amplificări ale unor zone existente, organizarea altora şi crearea unui sistem de poli de dezvoltare şi de zone specializate după cum urmează: extinderea zonei centrale, extinderea zonei rezidenţiale, crearea de centre (poli) cu dotări municipale şi de cartier, organizarea de poli cu activităţi supramunicipale (centru de afaceri, târguri-expo-ziţii, depozitare), crearea de zone de depozitare comerciale de gros de importanţă municipală, organizarea de zone turistice, de agrement şi sportive, extinderea Zonei Libere Cioroiu, modernizarea zonelor speciale de control-trecere frontieră.

Vital pentru oraş este, în perioada apropiată: construirea de locuinţe sociale colective P+2 sau P+4 (cartierul Mereni, apoi zona Bucureşti, zona Vest), realizarea unor „pene de spaţiu verde” care să pătrundă cât mai mult în teritoriul urban, instituirea de urgenţă a perimetrelor de protecţie cu specificarea „zone construite de importanţă istorică naţională”: Rezervaţia arheologică „Malul Roşu”, Rezervaţia istorică „Cetatea lui Mircea cel Bătrân”, zona „strada Gării şi Piaţa Gării”, zona „Parcul Alei, podul Bizetz şi Cheiul de piatră la Canalul Sf. Gheor- ghe”, zona „str. Ştefan cel Mare şi Piaţa Sf. Gheorghe”; zona „B-dul Mircea cel Bătrân şi Piaţa Unirii”, realizarea de lucrări de consolidare şi de restaurare, fără schimbarea arhitecturii clădirilor existente în zonele protejate din punct de vedere urbanistic şi peisagistic (zona Fabricii de Zahăr; zona Parcului Alei; zona cartierului vechi „Teatrul de Vară”).

BIBLIOGRAFIE

CUCU, V. (1976), Geografie şi urbanizare, Editura Junimea, Iaşi. IANOŞ, I. (1987), Oraşele şi organizarea spaţiului geografic, Editura Academiei,

Bucureşti. IANOŞ, I. (2000), Sisteme teritoriale, Editura Tehnică, Bucureşti PĂUN, ŞT., BUSUIOC, I. (1995), Monografia oraşului Giurgiu, Editura ARTPRINT,

Bucureşti.

Page 115: Analele Universității Spiru Haret_4

115

SISTEMUL DE CLASIFICARE LAND USE, LAND COVER

ÎN CONCEPŢIA FAO

Alexandru BADEA*, Gheorghe HERIŞANU**

Key-words: remote sensing, G.I.S., land cover/land use. Cuvine cheie: teledetecţie, S.I.G., acoperirea terenurilor/utilizarea terenurilor.

The Land Use, Land Cover Classification System – the Concept of FAO. A large variety of thematic applications are based to the land coverage data. Once this data are available, many applications could be developed with relatively low cost by combining with other thematic data from different sources or from archives. One of the most important projects of the last decade was the AFRICOVER Program designed for thematic mapping, a project of SDRN-FAO division. In 1993 were initiated the works for a system for standardized classification in order to eliminate the confusion occurred when the legend concerning the land cover/land use classes is set-up. In the first stage, the project was realized for the East Africa area and resulting in a large number of applications. The new system includes four software packages which ensure a homogenous data processing (the file format and the legend).

În anul 2002, se vor împlini 30 de ani de la lansarea primului satelit

tehnologic de observare a Terrei pentru aplicaţii civile. Teledetecţia a devenit o sursă primară de date indispensabilă atunci când este nevoie de informaţii referitoare la suprafeţe întinse. În timp, tehnologiile de prelucrare a informaţiilor provenite de la sateliţi au evoluat spectaculos, asigurând integrarea datelor GPS şi de teledetecţie în Sisteme Informaţionale Geografice. Aceste tehnologii constituie elementele de bază ale unui nou concept cunoscut sub numele de Geomatică.

La nivel decizional, factorii responsabili cu securitatea alimentară, atenuarea efectelor dezastrelor naturale, gestionarea resurselor naturale şi protecţia mediului pot avea la dispoziţie sisteme computerizate pentru procesarea, stocarea, integrarea şi analiza imaginilor satelitare, fotogramelor aeriene şi a măsurătorilor de teren. Evoluţia foarte rapidă a tehnologiilor informatice a condus la reducerea costurilor acestor sisteme, dar şi la creşterea capabilităţilor şi performanţelor acestora. Este evident că şi evantaiul aplicaţiilor posibile a evoluat, produsele fiind realizate astăzi în urma consultărilor dintre specialiştii în teledetecţie/GIS şi utilizatorii finali (în cazul amintit, factorii de decizie). Dintre aceste produse pot fi enumerate hărţile tematice la diverse scări şi modelele statistice/matematice pentru predicţia recoltelor sau pentru evaluarea riscului, dar şi pentru analiza pretabilităţii terenurilor pentru agricultură.

* Centrul Român de Utilizare a Teledetecţiei în Agricultură (CRUTA), Universitatea Spiru Haret, Facultatea de Geografie.

** Universitatea Spiru Haret, Facultatea de Geografie.

Page 116: Analele Universității Spiru Haret_4

116

Evoluţiile amintite se confruntă, din păcate, paradoxal, cu o lipsă acută de specialişti capabili să înţeleagă adevărata dimensiune a geomaticii, respectiv stăpânirea unor cunoştinţe de bază solide în domeniul ştiinţelor geonomice, geodeziei, statisticii matematice şi informaticii. Este şi motivul pentru care, mai ales în ţările în curs de dezvoltare, teledetecţia şi Sistemele Informaţionale Geografice sunt înţelese în mod superficial drept mijloace infailibile capabile „să rezolve totul” prin simpla manipulare a funcţiilor programelor de prelucrare. Drept consecinţă nefastă au proliferat aplicaţiile care au generat noi metode de cartografiere bazate pe utilizarea unor sisteme de proiecţie neadecvate (suport matematic greşit), dar şi sisteme de clasificare tematică (legende) confuze. De exemplu, în cazul cartografierii acoperirii şi utilizării terenurilor s-au identificat până în prezent peste 200 de moduri de clasificare a pădurilor.

În ciuda cererii crescute de date privind mediul înconjurător şi resursele naturale, multe din hărţile şi bazele de date existente nu sunt compa-rabile/compatibile sau nu au nivelul/calitatea necesară pentru a satisface cerinţele mai multor utilizatori. Aşa cum s-a subliniat, una din principalele cauze, adeseori subestimată, este tipul de clasificare sau legenda utilizate pentru descrierea informaţiei de bază privind utilizarea şi acoperirea terenurilor (land use/land cover). Multe din acestea îndeplinesc criteriile solicitate în cadrul unui singur proiect, sau ţin cont de interese/necesităţi sectoriale care, inconştient, nu permit realizarea accesibilităţii/compatibilităţii cu nivelul general (superior). În mod frecvent, acelaşi areal geografic este cartografiat de mai multe ori pentru diferite scopuri (inventariere agricolă, inventar forestier, pedologie ş.a.), dar baza de date rezultată poate fi utilizată doar în scopul pentru care a fost realizată. Această situaţie generează probleme serioase atât din punct de vedere tehnic, dar mai ales financiar şi al resurselor umane implicate.

Pornind de la aceste constatări, în anul 1993, Serviciul de Mediu şi Resurse Naturale (SDRN) din cadrul FAO a iniţiat o serie de consultări referitoare la elaborarea unui sistem de clasificare, care să conducă la eliminarea confuziilor privind încadrarea categoriilor de acoperire şi de folosinţă a terenurilor ca prim pas, extrem de important, către standardizare în acest domeniu.

Proiectul AFRICOVER, conceput de Organizaţia pentru Agricultură şi Alimentaţie a Naţiunilor Unite (FAO) şi realizat cu aportul experţilor internaţionali în cooperare cu specialişti din ţările beneficiare, a înglobat, în prima fază (Eastern Africa), o mare varietate de aplicaţii bazate pe date privind acoperirea terenului (land cover). Pentru aceasta, a fost necesară construirea unui sistem omogen de lucru, care cuprinde patru pachete software, ce asigură omogenitatea prelucrărilor din punct de vedere al formatelor informatice, dar şi din punct de vedere al standardizării legendei utilizate: 1. Sistemul de clasificare a acoperirii terenului (Land Cover Classification

System – LCCS). Ţinând cont de faptul că eterogenitatea sistemelor de clasificare utilizate în ţările Africii, nici unul acceptat sau utilizat oficial la nivel internaţional, nu permitea realizarea acestui proiect, FAO a dezvoltat sistemul LCCS, un instrument de clasificare apriori standardizat, proiectat astfel încât să asigure sinergia dintre doleanţele utilizatorului şi posibilitatea de cartografiere tematică, independent de scară şi mijloacele utilizate pentru cartografiere. Clasificarea utilizează un nou concept bazat pe un set de criterii

Page 117: Analele Universității Spiru Haret_4

117

de diagnostic, care facilitează corelarea cu sistemele de clasificare şi legendele existente. Aceasta permite utilizarea LCCS ca referinţă de bază în domeniul cartografierii claselor de acoperire a terenului. Datorită complexităţii clasificării, dar şi datorită necesităţii omogenităţii standar-dizării, a fost realizat un software adecvat care permite optimizarea procesului de interpretare.

2. Sistemul de interpretare şi cartografiere (Africover Interpretation and Mapping System – AIMs). AIMs este un software de procesare de imagini fotogrammetrice şi de teledetecţie digitale, care combină avantajele clasificării automate cu interpretarea vizuală pe ecranul monitorului. Eficienţa interpretării este facilitată de posibilitatea utilizării imaginilor de arhivă, a imaginilor recente, dar şi a altor surse de date geografice referenţiate, vizualizate în ferestre diferite, active concomitent. Acest mod de lucru a fost definit de autori într-un fel original, cunoscut sub numele de „sincronizarea datelor”. Pe baza acestui concept, se pot realiza operaţiuni de digitizare a punctelor, liniilor şi poligoanelor într-o fereastră comună, indiferent care din ferestrele deschise conţine datele de interes. Interoperabilitatea cu LCCS permite urmărirea întregului proces de interpretare în conformitate cu noul standard.

3. Baza de date interactivă Africover (Africover Interactive Data Base – AID). AID este o bază de date utilizată pentru ghidarea procesului de fotointerpretare orientat land use/land cover. Această bază de date GIS conţine o descriere a procedurilor de interpretare în conformitate cu metodologia adoptată, dar şi o detaliere a claselor LCCS identificate în regiunea Africii de Est. Interfaţa geografică conţine date de teren, fotografii, imagini satelitare, fotografii aeriene, neo-imagini ale indicilor de vegetaţie şi alte informaţii geo-referenţiate (geologie, forme de relief, pedologie ş.a.).

4. Portalul Africover (Africover Database Gateway – ADG). ADG este un navigator (browser) avansat, care permite utilizatorilor să îmbunătă-ţească/actualizeze conţinutul bazelor de date de tip land cover. Suportul conceptual fiind, de asemenea, LCCS, utilizatorul poate defini propriile sale clase utilizând clasificatori personali care pot fi analizaţi din punct de vedere statistic. Se pot realiza analize pe areale de interes, limite administrative, frontiere sau coordonate geografice, vizualizate în timp real pe monitor. Rezultatele analizei pot fi exportate în formate vector compatibile cu majoritatea sistemelor GIS cunoscute. Acest nou concept reflectă cerinţele utilizatorilor, este adaptabil condiţiilor

specifice de care beneficiază utilizatorii finali şi, mai ales, datorită sinergiei LCCS-AIMs-ADG, permite utilizarea unei legende standardizate. De asemenea, sunt posibile: creşterea eficienţei în domeniul cartografierii tematice, diversificarea numărului de clase detaliate standardizate, interpretare facilă în scopul realizării de baze de date calitativ credibile, utilizabile şi în cadrul altor aplicaţii tematice.

Procesul tehnologic în cadrul proiectului AFRICOVER poate fi rezumat astfel: (fig. 1)

Page 118: Analele Universității Spiru Haret_4

118

Fig. 1. Lanţ tehnologic în cadrul proiectului AFRICOVER

AFRICOVER the proccesing chain În vederea înţelegerii concepţiei LCCS, FAO a redactat un manual care

conţine o descriere a modului de utilizare a software-ului, dar şi o parte teoretică dedicată explicării şi definirii noţiunilor de bază utilizate de această nouă metodologie. Pentru exemplificare, au fost selectate câteva definiţii, utile oricărui geograf care doreşte să realizeze un studiu de profil:

Teren (Land) Roca goală şi solul nud Acoperirea terenului (Land cover) Cuvertura (bio)fizică observabilă a suprafeţei Terrei (în sens strict,

vegetaţia şi ceea ce este „fabricat” de om). Utilizarea terenurilor (Land use) Amenajări, activităţi pe care omul le efectuează asupra unor categorii de

acoperire a terenurilor în scopul producerii, schimbării sau întreţinerii acestora Clasificarea O reprezentare abstractă a situaţiei din teren prin utilizarea unor criterii

de diagnosticare (clasificatori) foarte bine definite. Legenda Aplicarea clasificării pentru o zonă specifică, utilizând o scară de

cartografiere predefinită şi un set specific de date. Rezultatele concrete obţinute până în prezent în cadrul proiectelor FAO

realizate sau în curs de realizare (Africover, Liban, Afganistan, Bulgaria, Azerbaijan) au confirmat marea fiabilitate a modelului conceptual. Fiind un sistem deschis, orice iniţiativă sau sugestie privind îmbunătăţirea sa este analizată şi adoptată de echipa de experţi care gestionează acest sistem. Pentru a întări aprecierile de care se bucură LCCS, în final, trebuie subliniate câteva aspecte foarte importante care nu au fost amintite:

Selectarea imaginilor satelitare

Verificarea la teren şi actualizarea bazei de date

Interpretarea preliminară de tip

Land Cover

Instruirea specialiştilor

locali

Selectarea şi procesarea datelor de arhivă (istorice)

Geocodarea imaginilor satelitare

Controlul de calitate şi optimizarea bazei

de date Interpretarea finală de tip Land Cover

Page 119: Analele Universității Spiru Haret_4

119

• Posibilitatea definirii unui număr nelimitat de trăsături land cover, specifice unei zone;

• Posibilitatea legării reprezentărilor între scările mici şi scările mari ; • Asigurarea unei punţi între datele statistice referitoare la resursele naturale

cu programele de cartografie realizate la nivel local, naţional, regional, mai ales când se utilizează legende particularizate.

Pentru organizaţiile interesate, documentaţia şi software-ul sunt puse la dispoziţia solicitatorului prin simpla cerere argumentată înaintată către :

Carlo Travaglia Remote Sensing Officer Environment and Natural Resources Service, SDRN FAO Via delle Terme di Caracalla, 00100 Rome, Italy tel. +3906-570.55587; fax. + 3906-570.53369;

e-mail [email protected]

BIBLIOGRAFIE

DI GREGORIO, A.; JANSEN, L., Land Cover Classification System, Classification

Concept and User Manual, FAO, Roma, 2000. KALENSKY, Z. D, AFRICOVER – Land Cover Database and Map of Africa, Geomatics,

Canada, 1997. http://www.fao.org http://www.africover.org

Page 120: Analele Universității Spiru Haret_4

120

Page 121: Analele Universității Spiru Haret_4

121

APLICABILITĂŢI ALE SISTEMELOR INFORMATICE GEOGRAFICE

ÎN PROIECTELE DE AMENAJARE A TERITORIULUI. STUDIU DE CAZ: ORAŞUL BORŞA – HARTA PANTELOR

Viorel CHENDEŞ*, Basarab DRIGA**, Daniel CIUPITU**, Dănuţ CĂLIN**, Sorin ZAHARIA***

Key words: G.I.S., territorial planning, map of slope, Borşa town. Cuvinte cheie: S.I.G., amenajare teritorială, harta pantelor, oraşul Borşa. Applications of Geographical Information Systems to Territorial Planning Projects. A Case Study: Borşa Town – Map of Slopes. In the light of the sus-tainable development of the urban areas in particular, territorial planning projects become ever more important. The elaboration of these types of projects for the mountainous zone is a very complex task given that natural geographical factors and the anthropic element are intertwining. The huge volume of data and their optimum correlation asks for the use of new analysis methods. One of the basic components of the recently developed Geographical Information Systems software packages is conceived to collect, store, analyse, interpret and transpose graphically many types of geographical data. These methods were applied to identifying the problems connected with the further evolution and development of Borşa town, and delimiting risk-prone and vulnerable areas. We illustrated the analysis by a model of slope declivity in Borşa town built-in area – a major element of risk triggering some geomorphic phenomena with direct impact on this area or on prospective building sites.

Una din preocupările permanente pentru o dezvoltare durabilă este analiza şi

gestionarea cât mai bună a riscurilor la care este supus mediul, cu scopul declarat de a reduce impactul eventualelor dezechilibre majore asupra societăţii în sine, deci de a limita pagubele materiale şi de a reduce pierderile de vieţi omeneşti. Acest obiectiv trebuie să se regăsească şi în finalizarea activităţilor (proiectelor) de organizare a teritoriului.

În spaţiul montan şi depresionar al Maramureşului, relieful este componenta principală a spaţiului geografic cu caracter restrictiv-limitativ în organizarea terito-riului şi de care, direct sau indirect, este legată evoluţia spaţială a unei localităţi.

Rolul acordat studierii particularităţilor reliefului şi a litologiei în cadrul activităţilor de organizare a teritoriului este deosebit, plecând de la următoarele premise:

• scoarţa terestră, cu toate componentele şi procesele ei dinamice (sol, geolo-gie, mod de utilizare, pante, expoziţie, risc de producere a anumitor procese climatice, geomorfologice sau hidrologice etc.), constituie suportul fizic al

* Universitatea Spiru Haret, Facultatea de Geografie. ** Institutul de Geografie al Academiei Române. *** Societatea de Studii şi Proiectări ARIS S.A., Baia Mare.

Page 122: Analele Universității Spiru Haret_4

122

Fig. 1. Straturi tematice utilizate în

elaborarea planurilor de amenajarea teritoriului

Layers used in territorial planning schemes

activităţilor populaţiei; aşadar, organizarea teritoriului presupune, în primul rând, gestiunea şi utilizarea adecvată a terenurilor;

• trebuie avut în vedere faptul că scoarţa terestră prezintă resurse limitate şi supuse unei transformări continue;

• relieful şi litologia sunt strâns intercondiţionate, având şi o influenţă directă asupra: hidrografiei, repartiţiei şi perspectivei de dezvoltare a diferitelor funcţii economice, utilizării terenului, evoluţiei intravilanului etc.;

• trebuie urmărit în permanenţă echilibrul populaţie-dezvoltare-mediu înconjurător.

În ceea ce priveşte relieful, este mai puţin relevantă descrierea generală a varietăţii formelor de relief, ci mai ales fragmentarea reliefului, caracterul pantelor, expoziţia versanţilor (de unde rezultă gradul de insolaţie), tipul de procese geomorfologice etc. Toate aceste elemente prezintă o importanţă deosebită pentru stabilirea utilizării optime a terenului şi preîntâmpinarea unor procese naturale distructive, în elaborarea politicilor de sistematizare şi dezvoltare regională durabilă concordante cu raţiuni de ordin ecologic.

Pornind de la analiza distribuţiei spaţiale şi interactive a acestor elemente geografice şi a extinderii intravilanului între două secvenţe distincte de timp, în

raport cu aceste componente, se urmăreşte posibilitatea extinderii aşeză-rii şi alegerea soluţiilor optime pentru acest lucru, în paralel cu necesitatea obiectivă a atingerii acestui scop.

Proiectele de amenajare a terito-riului implică analiza unor hărţi tema-tice: litologie, topografie (utilizată în obţinerea modelului digital al terenu-lui), forme de relief şi procese geomor-fologice, hidrografie, modul de utilizare a terenului, evoluţia în timp a intravi-lanului localităţii, activităţi economice etc. (fig. 1).

Volumul mare de date şi informa-ţie geografică necesară în identificarea zonelor unde se pot produce dezechi-libre majore, precum şi algoritmii matematici complecşi utilizaţi în analiza spaţială impun utilizarea Sistemelor Informatice Geografice în stocarea, gestionarea şi analiza acestor date.

Avantajele utilizării GIS-ului sunt multiple: analize pe layere, operaţii matematice între layere, analize de reţea sau de vecinătate, integrarea bazelor de date grafice cu cele numerice-atributive; informaţia poate fi tratată în diferite moduri, reducându-se, faţă de metodele clasice, timpul de lucru şi resursele umane necesare, întreţinerea (încărcarea, modificarea, actualizarea) uşoară a bazei de date care stă în spatele fiecărui strat sau hartă etc.

Din multitudinea de analize necesare acestor proiecte, ne-am oprit asupra pantelor reliefului şi a posibilităţilor de extindere a intravilanului în funcţie de acest parametru.

Page 123: Analele Universității Spiru Haret_4

123

Teritoriul administrativ al oraşului Borşa, situat în extremitatea estică a Depresiunii Maramureşului şi a judeţului, are o suprafaţă de 420,5 km2 şi o populaţie de aproximativ 31.000 locuitori. Este cuprins între creasta munţilor Rodnei la sud şi cea a Toroioagăi la nord, ambele orientate vest-est, acest spaţiu fiind drenat de cursul superior al Vişeului şi afluentul său Ţâşla. Intravilanul oraşului este localizat la confluenţa celor două văi mai sus menţionate, într-una dintre lărgirile văii Vişeului, lărgire ce cuprinde lunca, pantele şi culmile deluroase domoale din imediata vecinătate.

Substratul litologic este dominat în proporţie de 60% de rocile dure rezistente la eroziune (şisturi cristaline şi andezite). Restul de cca 40% este constituit de roci sedimentare, acestea fiind cele care interesează în cel mai înalt grad atât prin varietatea lor, ceea ce le conferă un comportament diferit la acţiunea factorilor externi (inclusiv cei de natură antropică), cât şi prin faptul că cea mai mare parte din localitatea Borşa este situată pe aceste formaţiuni. Depozitele sedimentare din această zonă aparţin mai multor cicluri de sedimentare, începând cu cretacicul inferior, şi sunt reprezentate de gresii, microconglomerate, conglomerate, calcare, marnogresii etc. Dintre acestea, două formaţiuni, prin extensiunea pe care o au, sunt mai importante. Cea dintâi conţine în bază argile negre compacte, care suportă un complex predominant grezos cu intercalaţii de argile la partea superioară (formaţiunea de Birţu), iar cea de-a doua este reprezentată de un fliş grezos-argilos cunoscut sub numele de formaţiunea de Borşa.

Ecartul mare de altitudine (599 m la ieşirea Vişeului spre Moisei şi 2.303 m în Vf. Pietrosul, deci cu o diferenţă de peste 1.700 m) determină condiţii climatice variate pe verticală. Un rol deosebit în conturarea particularităţilor climatice îl au poziţia geografică şi deschiderea largă spre vest, ceea ce înlesneşte pătrunderea maselor de aer oceanic, determinând o vreme instabilă, cu averse de ploaie primăvara şi vara sau burniţă şi ploi continue, mai ales toamna şi la începutul iernii.

În Depresiunea Borşa, reţeaua hidrografică are un caracter convergent, râurile coborând pe pantele Rodnei, Cearcănului şi Toroioagăi. În partea de răsărit, pâraiele au direcţia NV-SE şi sunt tributare Bistriţei. Scurgerea medie multianuală prezintă valori ridicate (10-40 l/sec/km2). Coeficientul de variaţie al scurgerii medii este de 0,25-0,28, fapt ce sugerează o variabilitate destul de omogenă a regimului hidrologic.

Învelişul vegetal al teritoriului oraşului Borşa este reprezentat în cea mai mare parte de etajul pădurii. Dacă înainte de popularea regiunii, aceasta era ocupată aproape în totalitate de pădure, cu excepţia crestelor Rodnei, ea a fost ulterior, în bună parte, defrişată, în scopul extinderii aşezărilor, al culturilor agricole şi al creării păşunilor şi fâneţelor necesare creşterii animalelor. În ultimele două secole, pădurea a fost defrişată în continuare (dar şi parţial regenerată), pe măsura dezvoltării industriei lemnului.

Populaţia din regiune este concentrată pe văile mai largi, dar şi pe cele afluente, mai înguste sau pe coamele dintre acestea. Concentrările mai accentuate sunt în aşezarea urbană Borşa şi în cea de tip suburban – Baia Borşa.

Principalele activităţi economice ale populaţiei, care afectează mai mult sau mai puţin mediul natural, sunt mineritul, legat de exploatarea minereurilor generate de erupţiile andezitice din Toroioaga, exploatările forestiere organizate sau nu, creşterea vitelor prin utilizarea păşunilor şi fâneţelor abundente din zonă şi turismul

Page 124: Analele Universității Spiru Haret_4

124

montan organizat (în zona Complexului Turistic Borşa), în ultimul timp extinzându-se, ce-i drept, nu la potenţialul existent, agroturismul.

Baza cartografică utilizată în acest studiu a constat din hărţi topografice la scara 1:25.000. De pe aceste materiale cartografice au fost extrase curbele de nivel (echidistanţa de 50 de metri), principalele cote altimetrice, reţeaua hidrografică etc. Intravilanul oraşului Borşa a fost cartat după două planuri la scara 1:10.000, din anii 1985 şi 1999 (fig. 2).

Fig. 2. Extinderea intravilanului între anii 1985-1999 Extension of built-in area during 1985-1999

Din punct de vedere teritorial, intravilanul oraşului Borşa s-a extins într-un

ritm accelerat. Practic, în numai un deceniu şi jumătate, acesta şi-a dublat suprafaţa, de la 20,4 km2, în 1985 (4,85 % din teritoriul administrativ al oraşului, acesta având o suprafaţă de 420,5 km2), la 43,87 km2, în 1999 (respectiv, 10,43 %), având ca premise favorabile activitatea minieră din zonă, exploatarea lemnului, activitatea turistică; un element benefic pentru zestrea edilitară a localităţii, dar şi pentru cea particulară, o constituie apariţia multor case noi, ca urmare a emigrării sezoniere, pentru lucru, a unor locuitori, în statele Europei occidentale (în special în Italia). De remarcat este faptul că în ultimii ani, datorită intensificării construc-ţiei de locuinţe, aspectul tentacular al oraşului (în special pe văile ce fragmentează piemontul Borşei, dar şi pe interfluviile dintre acestea) s-a estompat treptat.

Această extindere teritorială a intravilanului nu poate fi pusă numai pe seama creşterii numărului de gospodării, ci trebuie specificat faptul că, o dată cu punerea în

Page 125: Analele Universității Spiru Haret_4

125

aplicare a legii 18/1991, multe terenuri aflate anterior în extravilan au intrat, prin atribuirea lor proprietarilor, în domeniul intravilanului. Desigur că dacă ne referim la planurile de amenajare teritorială, panta terenului are un rol major, însă ea trebuie corelată, în primul rând, cu caracteristicile terenului (roca), apoi cu condiţiile clima-tice (în special cu regimul precipitaţiilor), cu caracteristicile reţelei hidrografice etc.; ne-am oprit deocamdată la analiza unui singur parametru – panta terenului.

Obţinând harta pantelor (fig. 3), pe baza curbelor de nivel introduse de pe hărţile topografice pe calculator în format digital, am suprapus peste aceasta stratele cu ariile intravilanului corespunzătoare celor doi ani de referinţă, pentru a putea evalua comparativ evoluţia spaţiului construit în funcţie de pantă. Se observă (tabelul nr. 1) că intravilanul se situează, în ambele cazuri, într-un domeniu cuprins între 0o şi 30o, diferenţieri mari apărând atunci când se face analiza pe intervale de pantă mai mici. Suprafeţele cu pante cuprinse între 0o şi 15o, aparţinând intravilanului, au scăzut de la 95,97 %, în 1985, la 89,73 %, în 1999, în schimb cele cu pante de 15o-20o au crescut de la 3,34 % la 9,02 %.

Tabelul nr. 1. Ponderea claselor de pante Classification of the geodeclivity

Teritoriu administrativ

Intravilan –anul 1985

Intravilan –anul 1999 Diferenţe între anii 1985 si 1999

ΔP (99-85)

Panta (grade) (km2) (%) (km2) (%) (km2) (%)

(km2) %

ΔP/85(r)

Ponderea relativă

(p)

Coeficient de

modificare (m)=

(r) x (p) > 5 22,17 5,27 7,92 38,84 9,05 20,62 1,12 4,79 0,14 0,0479 0,0068

5 – 10 71,83 17,08 7,94 38,94 17,18 39,17 9,24 39,37 1,16 0,3937 0,4581 10 – 15 111,12 26,43 3,71 18,19 13,14 29,94 9,43 40,16 2,54 0,4016 1,0203 15 – 20 104,16 24,77 0,68 3,34 3,96 9,02 3,27 13,95 4,80 0,1395 0,6698 20 – 25 71,73 17,06 0,14 0,66 0,53 1,22 0,40 1,70 2,97 0,0170 0,0505 25 – 30 29,06 6,91 0,01 0,03 0,01 0,03 0,01 0,03 1,14 0,0003 0,0004 30 – 35 9,22 2,19 35 – 40 1,14 0,27

> 40 0,05 0,01 TOTAL 420,48 100,0 20,40 100,0 43,87 100,0 23,47 100,0 1,00

Dacă în 1985, 38,8 % (reprezentând 7,9 km2) din intravilan corespundea

unui relief cu pante mici (sub 5o), în prezent ponderea a scăzut aproape la jumătate din suprafaţa totală (20,6 %, adică 9,0 km2), deşi, în valori absolute, suprafaţa din acest domeniu al pantelor a crescut cu numai 1,12 km2, ceea ce arată faptul că deja spaţiul cel mai pretabil pentru construcţii (lunca şi terasele Vişeului şi ale râurilor afluente) era în mare măsură ocupat. Dacă ne raportăm la totalul creşterilor în suprafaţă (23,5 km2), intervalului de pante între 0o şi 5o îi corespund 4,8 procente.

Pentru o mai bună exprimare a evoluţiei intravilanului în raport cu pantele, am definit coeficientul de modificare m ca produs între r şi p, unde r este raportul dintre creşterea suprafeţelor intravilanului pe categorii de pante şi suprafaţa existentă în 1985, iar p (ponderea relativă) este creşterea procentuală (∆P)/100. Am procedat astfel pentru a reflecta cât mai bine atât valoarea absolută a creşterii suprafeţelor, cât şi creşterea procentuală. Procedând astfel am obţinut pentru categoria de pante între 0o şi 5o un coeficient de modificare mic, între 1985 şi 1999, de numai 0,0068.

Page 126: Analele Universității Spiru Haret_4

126

Fig.

3. H

arta

pan

telo

r M

ap o

f slo

pes

Page 127: Analele Universității Spiru Haret_4

127

Cele mai mari creşteri ale suprafeţei intravilanului s-au produs pe terenurile cu pante între 5o-10o şi 10o-15o (fig.4), terenuri corespunzătoare versanţilor văilor pricipalelor cursuri de apă (Vişeu, Ţâşla, Repedea, Pietroasa, Valea Rea, Valea Arşiţei etc.). Coeficienţii de modificare obţinuţi sunt 0,458 pentru terenurile cu pante de 5o-10o, respectiv 1,02 pentru cele cuprinse între 10o şi 15o. Extinderea mare a construcţiilor noi de locuinţe pe terenurile în pantă, cu un coeficient peisagistic sporit, determină însă creşterea dificultăţilor de proiectare şi construcţie datorită incidenţei diverselor fenomene de risc geomorfologic şi de fundaţii.

Fig. 4. Evoluţia intravilanului pe clase de pantă

The expansion of the built-in area by slope classes

Se observă că pe terenurile cu pante de până la 15o este concentrat apro-ximativ 90% din teritoriul intravilanului. Deşi s-au înregistrat creşteri semnificative ale intravilanului şi pe terenurile cu pante mai mari (peste 15o), importanţa acestora este mai mică, deoarece, pe de o parte, ponderea lor din totalul creşterilor este mai mică, iar pe de altă parte, acest domeniu corespunde în proporţie însemnată unor mici suprafeţe agricole cu diverse utilizări (fâneţe, livezi etc.).

Concluzionând, putem spune că date fiind condiiţiile de relief, cu toate atributele sale (condiţii de substrat litologic, fragmentare, pante etc.), domeniul intravilanului oraşului Borşa are posibilităţi limitate de extindere în viitor. Dacă se ia în calcul o viitoare dezvoltare bazată pe activităţile turistice, ceea ce este de dorit şi realizabil, activităţi ce ar antrena fonduri mai mari pentru amenajările edilitare, este posibil ca perimetrul construit să se extindă şi pe terenuri mai puţin adecvate, dar care au un potenţial peisagistic ridicat. Desigur că trebuiesc luaţi în calcul toţi factorii implicaţi şi în funcţie de aceştia să se adopte cele mai bune soluţii în ceea ce priveşte stabilitatea versanţilor (reîmpăduriri, lucrări antierozionale), de asemenea, în ceea ce priveşte normele de fundare pentru construcţii, drumuri de acces corespunzătoare etc.

Din acest punct de vedere, o zonă de prim interes rămâne în continuare zona Staţiunii turistice Borşa, unde deja s-au construit multe case de vacanţă, unele fiind utilizate în reţeaua de turism rural, existând şi alte zone cu potenţial ridicat în acest domeniu.

Page 128: Analele Universității Spiru Haret_4

128

BIBLIOGRAFIE

CUCU, V. (1977), Sistematizarea teritoriului şi localităţilor din România – Repere

geografice, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti. POSEA, GR., MOLDOVAN, C., POSEA, AURORA (1980), Judeţul Maramureş, în

colecţia „Judeţele Patriei”, Editura Academiei, Bucureşti. * * * (1998), Studiu complex privind zonele de riscuri naturale din judeţul Maramureş,

Arhiva Institutului de Geografie, Bucureşti. * * * (1999), Studiu de fundamentare P.U.G. oraş Borşa – Delimitarea zonelor de risc,

Arhiva Institutului de Geografie, Bucureşti. * * * (1968), Harta geologică, Foaia Vişeu, scara 1:200.000, Institutul Geologic, Bucureşti.

Page 129: Analele Universității Spiru Haret_4

129

OCROTIREA NATURII ÎN JUDEŢUL GALAŢI –

ETAPE ŞI REALIZĂRI

Sorin GEACU*

Key words: Nature protection, Galaţi county. Cuvinte cheie: protecţia naturii, judeţul Galaţi.

Nature Protection in Galaţi County – Stages and Achievements. The ne-cessity to protect some ecosystems in the SE of Moldavia Province was signaled out nearly eighty years ago, in a three-stage endeavour: I, 1923-1949; II, 1949-1989 and III, after 1990. The first scientific reservation in this county, set up at Hanu Conachi (then in Tecuci county) at the end of 1940, was followed by others, so that today there are 23 reservations, some mixt (flora-fauna, forest-flora, dendrological-land-scape), while others have a forest, zoological and paleontological specific. New areas proposed for protection and several secular trees are also reported.

Necesitatea ocrotirii unor ecosisteme din sud-estul Moldovei a fost semnalată

acum aproape opt decenii. Acţiunile desfăşurate în acest sens, le putem grupa în trei etape, şi anume: I. 1923-1949, II. 1949-1989 şi III. după 1990.

ETAPA 1923-1949

În anul 1923, prof. Al. Borza de la Universitatea din Cluj a alcătuit cel dintâi ,,tablou al terenelor sau obiectelor importante pentru ştiinţă ce trebuiesc ocrotite”. Printre ,,rezervaţiunile mai mici” propuse, se număra şi cea de la Hanu Conachi. Aceasta, împreună cu celelalte, au fost publicate de Borza – promotor al ocrotirii naturii româneşti – în lucrarea intitulată ,,Protecţiunea naturii în România”.Trebuie să menţionăm şi faptul că, tot acum, Borza propune şi înfiinţarea unei rezervaţii cu caracter botanic la ,,Puţeni-Galaţi” (azi, Valea Mărului), nespecificând ce anume trebuia ocrotit (p. 19-20).

Ulterior, la primul Congres al naturaliştilor din România, ţinut la Cluj în perioada 18-21 aprilie 1928, la care au participat peste 230 persoane din toată ţara (înclusiv din Galaţi şi Tecuci), profesorul Borza prezintă ampla expunere cu titlul ,,Problema protecţiunei naturii în România”, unde, la paragraful intitulat ,,ce mai avem de realizat în România în privinţa protecţiei naturii”, propunea înfiinţarea pe teritoriul Moldovei ,,de urgenţă” a următoarelor ,,rezervaţiuni şi parcuri naturale”: 1. O porţiune de stepă pe Jijia (jud. Botoşani); 2. O livadă lângă Mânăstirea Neamţului, cu fluturi rari, şi crângul de alături, vestit cuib de mixomicete; 3. Muntele Ceahlău, în regiunea superioară cu păduricea ,,de crini”; 4. stepe pontice la Hanu Conachi (jud. Tecuci) (BORZA, 1928, p. 110-114). Aceasta din urmă se află azi în judeţul Galaţi. Menţionăm aici că pe lista cu noile perimetre necesar a fi ocrotite, nu mai figurează cel de la Puţeni (Valea Mărului), avut în vedere în anul 1923. În schimb, Borza propune să fie ocrotită ,,o pădurice de

* Intitutul de Geografie al Academiei Române.

Page 130: Analele Universității Spiru Haret_4

130

stejar la Tuluceşti” (1928, p. 115, 120), pe o suprafaţă de 8 ha. Din greşeală, aceasta nu a fost trecută la judeţul Covurlui, ci la judeţul Cahul, probabil având în vedere că fostul Ocol Silvic Tuluceşti-Covurlui avea atunci şi păduri de pe stânga Prutului (unde însă nu se află nici un sat sau pădure cu acest nume). Nu putem şti dacă prof. Borza a avut în vedere o porţiune din pădurea Gârboavele sau alt perimetru forestier.

La începutul lunii iulie 1930, este promulgată, prin Decret Regal, Legea pentru protecţia monumentelor naturii. În baza acesteia, ia fiinţă şi o ,,comisiune” pentru ocrotirea monumentelor naturii, din care, iniţial, au făcut parte: Al. Borza (botanist), G. Vâlsan (geograf), A. Popovici-Bâznoşanu (zoolog), E. Racoviţă (speolog), F. Kepp (naturalist) şi T. Ionescu din Ministerul Agriculturii şi Domeniilor. Din partea acestei ,,comisiuni”, prof. Al. Borza, în 1933, reitera necesitatea ocrotirii dunelor de nisip de la Hanu Conachi (,,la Hanu Conachi în Moldova sunt atâtea comori de conservat!”, p. 82). Nu trebuie uitat faptul că Borza a fost, din 1938 până în 1947, preşedintele Comisiunii Monumentelor Naturii din Regatul României.

În vara anului 1937, în urma cercetărilor herpetologice pe care le face în judeţul Tecuci, M. Băcescu, de la Universitatea din Iaşi, publică, în nr. 3 al prestigioasei reviste ştiinţifice ieşene ,,V. Adamachi”, studiul Câteva interesante date herpetologice pentru fauna României şi unele propuneri de rezervaţii naturale în legătură cu ele, ce are un paragraf intitulat chiar Necesitatea unei rezervaţii ştiinţifice la Hanu Conachi, unde, printre altele, menţionează: ,,este momentul să accentuăm nevoia unei legiferări imediate a unei rezervaţii naturale pentru dunele de la confluenţa Bârladului (cu Siretul, n.n.), atât pentru flora lor pontică, pentru care s-a propus deja protejarea, chiar de către dl. prof. A. Borza, iniţiatorul şi sufletul luptei pentru protecţia naturii la noi, cât şi pentru interesanta faună a regiunii” (p. 127). Şi tot acolo, într-o notă infrapaginală, Băcescu specifica: ,,deşi ţinute în evidenţă de Comisie (a monumentelor naturii, n.n.), aceste dune încă n-au fost declarate oficial monumente ale naturii” (p. 127).

Între anii 1931-1937, C. Chiriţă, de la Institutul de Cercetări şi Expe-rimentaţie Forestieră (ICEF) din Bucureşti, face cercetări în regiunea dunelor de nisip de la Hanu Conachi, apreciind-o ca ,,plină de interes ştiinţific” (1938, p. 3).

Astfel, în nr. 3-4, din 1937, al „Buletinului Comisiunii Monumentelor Naturii”, se arăta că doar regiunea stepelor de la Hanu Conachi (jud. Tecuci) era singura rezervaţie naturală ,,proiectată” din Moldova (p. 6).

Unul din punctele de pe ordinea de zi a şedinţei Comisiei Centrale a Monumentelor Naturii din 12 februarie 1938 era următorul: ,,În legătură cu intervenţia făcută pentru a se declara ca monument natural o parte din nisipurile de la Hanu Conachi se hotărăşte o vizită la faţa locului fixată la 24 martie”. („Buletinul Comisiunii Monumentelor Naturii” nr.1-2/1938, p. 3). Imediat după aceasta, în ziua de 25 martie 1938, ia fiinţă, la Iaşi, Comisia Regională Moldova a Monumentelor Naturii, având ca preşedinte pe C. Motaş, vicepreşedinte pe C. Papp, iar ca secretari pe M. Băcescu şi M. Răvăruţ. Dintre ceilalţi membri ai comisiei amintim pe geograful Gh. Năstase şi lepidopterologul Al. Alexinschi, acesta din urmă fiind – pe atunci – profesor de liceu la Tecuci. Comisia a fost recunoscută prin publicarea în Monitorul Oficial, din 3 noiembrie 1938. Chiar de la înfiinţare, această comisie regională ,,a luat în discuţie, în general, programul de acţiune şi a găsit cu cale: să se studieze deocamdată eventuale rezervaţiuni pe: Ceahlău (Larix), Hanu Conachi (dune)... ”. („Buletinul Comisiunii Monumentelor

Page 131: Analele Universității Spiru Haret_4

131

Naturii”, nr. 1-2, 1938, p. 4). În şedinţa Comisiei Regionale Moldova a Monumentelor Naturii, din 26 februarie 1939, ţinută la Laboratorul de Botanică de la Facultatea de Ştiinţe a Universităţii ieşene, s-au luat în discuţie ,,rezervaţiunile proiectate la Hanu Conachi şi Puţeni (ambele în fostul judeţ Tecuci, azi în judeţul Galaţi n.n.). S-a hotărât ca în vara viitoare, 1939, aceste localităţi să fie studiate de către dl. prof. C. Papp şi asistent M. Răvăruţ şi în cazul când vor prezenta interes ştiinţific se vor delimita hotarele şi se va interveni pentru declararea lor ca monumente naturale. Dl. prof. Alexinschi propune a se cerceta şi regiunea Poiana-Buciumeni” (de lângă Tecuci n.n.). („Buletinul Comisiunii Monumentelor Naturii”, nr. 1-4, 1939, p. 7). Iată deci că s-a reluat ideea, abandonată definitiv la scurt timp, a ocrotirii unui perimetru în zona Puţeni (Valea Mărului). M. Răvăruţ însă, în 1940, dar mai ales în anii 1946-1948, a cercetat vegetaţia de nisipuri din zona Matca-Iveşti-Hanu Conachi.

Comisia Centrală a Monumentelor Naturii, în şedinţa sa din 12 aprilie 1940, a aprobat statutul de rezervaţie naturală pentru dunele fluviatile de la Hanu Conachi. Şedinţa, desfăşurată sub preşedinţia botanistului Al. Borza, a luat următoarea hotărâre: ,,se declară monumente ale naturii trei parcele din nisipurile fluviale de la Hanu Conachi, despre care tratează referatul comisiei mixte compusă din membri ai Comisiunii Monumentelor Naturii, şi anume, dl. A Popovici-Bâznoşanu, şi ai ICEF-ului, şi anume, dnii prof. C. C. Georgescu şi ing. C. Chiriţă şi conform cu propunerile acestei Comisiuni” („Buletinul Comisiunii Monumentelor Naturii”, nr. 1-4, 1940, p. 3). Abia la sfârşitul anului 1940, prin „Jurnalul Consiliului de Miniştri al Regatului României”, nr. 2.377, din 3 decembrie, publicat în „Monitorul Oficial”, nr. 297 (partea I), din 17 decembrie 1940, a fost declarată rezervaţie naturală o porţiune din teritoriul cu dune de nisip de la Hanu Conachi, jud. Tecuci. În total, erau ocrotite circa 13 ha, şi anume, ,,trei parcele în nisipurile de la Hanu Conachi, proprietatea statului în vederea conservării florei şi faunei caracteristice dunelor fluviale. Una din acestea are o suprafaţă de circa 2.000 mp, a doua de 5.000 mp, iar a treia este mai mare” („Buletinul Comisiunii Monumentelor Naturii”, nr. 1-4, 1940, p. 1). Este prima rezervaţie naturală înfiinţată pe actualul teritoriu al judeţului Galaţi. Ca vechime, este a treia rezervaţie înfiinţată pe teritoriul Moldovei (după cele de la Frumoasa şi Ponoare, jud. Suceava) şi a 27-a din cele 586 rezervaţii din România (după datele N. Toniuc şi colab. 1992). Decizia de înfiinţare a acestei rezervaţii naturale a fost publicată pe prima pagină a „Buletinului Comisiunii Monumentelor Naturii”, nr. 1-4, din 1940.

În şedinţa din 4 iunie 1941 a Comisiunii Centrale a Monumentelor Naturii, ,,pentru rezervaţia Hanu Conachi s-a propus şi s-a ales conservator onorific dl. Mihai Băcescu din Iaşi” („Buletinul Comisiunii Monumentelor Naturii”, nr. 1-4, 1941, p. 2).

Toate acestea ne îndreptăţesc să-i considerăm pe Al. Borza şi M. Băcescu drept iniţiatori ai ocrotirii naturii în judeţul Galaţi.

ETAPA 1949-1989

După reorganizarea activităţii de ocrotire a naturii, în 1950, pentru estul ţării, coordonarea activităţii în acest sens a revenit Subcomisiei Monumentelor Naturii (SCMN) Iaşi, înfiinţată în anul 1956, pe lângă Filiala Iaşi a Academiei Române. Trebuie menţionat aici că vechea Comisie Regională Moldova a Monumentelor Naturii îşi încetase activitatea în anul 1947. Până în 1967, SCMN Iaşi a coordonat activitatea de ocrotire a naturii în fostele regiuni administrative Iaşi, Galaţi, Bacău

Page 132: Analele Universității Spiru Haret_4

132

şi Suceava, iar din 1968 încoace, în judeţele Iaşi, Galaţi, Vaslui, Botoşani, Bacău, Suceava, Neamţ şi Vrancea. Până în 1967, la Galaţi, a activat Consiliul Regional de îndrumare pentru Ocrotirea Naturii. La 15 iunie 1968, a luat fiinţă Consiliul Judeţean Galaţi de îndrumare pentru Ocrotirea naturii, care şi-a desfăşurat activitatea până la sfârşitul anului 1989. Din anul 1990, de această activitate răspunde Inspectoratul de Protecţie a Mediului Galaţi.

Sub îndrumarea specialiştilor de la SCMN Iaşi şi nu numai (botanişti – printre care menţionăm pe prof. C. Burduja, dr. I. Sârbu ş. a. –, geologi – de exemplu, prof. univ. N. Macarovici –, geografi, zoologi), în judeţul Galaţi au fost identificate şi apoi declarate alte rezervaţii naturale.

Astfel, la 10 august 1962, Comisia Monumentelor Naturii din Bucureşti trimite la SCMN Iaşi o listă cu 5 păduri, propuse de prof. C.C. Georgescu, pentru a fi ocrotite în regiunea Galaţi, şi anume: arborete de stejar pufos şi gorun din pădurile Aldeşti şi Jorăşti (probabil Zărneşti), arborete de gorun cu tei în pădurea Cruceanu, pădurea Tălăşmani (şleau de deal) şi o insulă cu fag în pădurea de lângă satul Bursucani (probabil Tâmpa). Aceste propuneri au fost trimise la 25 august 1962 de la SCMN Iaşi la Direcţia Regională de Economie Forestieră (DREF) Galaţi. De asemeni, la 5 septembrie 1962, SCMN Iaşi trimite la DREF Galaţi o notă în care se arăta că dr. I. Şerbănescu, botanist la Institutul Geologic din Bucureşti, a propus spre a fi ocrotite şi o serie de arborete din pădurea Pogăneşti.

Prin hotărârea nr. 22, din 7 februarie 1964, a Consiliului de Miniştri al R. P. Române, pădurea Gârboavele de la 17 km nord de Galaţi, în apropierea şoselei Galaţi-Bârlad, a fost declarată ,,pădure-parc”.

Tot în anul 1964, s-au înregistrat speciile de arbori, arbuşti şi liane cultivate ca decorative în parcurile, grădinile, scuarurile, aleile şi curţile particulare din oraşul Galaţi, în total 147, din care 88 specii exotice şi 59 specii indigene.

În 1967, prin decizia nr. 1063 a Sfatului Popular Regional Galaţi, au primit statutul de arii protejate, punctele fosilifere de la Tirighina-Barboşi (municipiul Galaţi), pe o suprafaţă de 1 ha, şi Rateş-Tecuci, pe 1,5 ha (unde au fost identificate resturi de faună pleistocenă), iar rezervaţiei de la Hanu Conachi i se extinde suprafaţa la 83 ha. Numeroase resturi fosilifere descoperite la Rateş pot fi văzute la Muzeul din Tecuci.

Ulterior, în 1969, a fost declarată rezervaţie naturală partea nordică şi centrală (78,3 ha) a pădurii Breana (Arcaciu Brenei) de lângă satul Roşcani, comuna Băneasa, prin decizia nr. 662 a Consiliului Popular al Judeţului Galaţi. Aici se ocroteşte o asociaţie edificată de arborete de stejar pufos şi bujorul (Paeonia peregrina). Tot în 1969, sunt propuşi, ca monumente ale naturii: stejarul lui Ghisman (comuna Tudor Vladimirescu) şi un alt stejar la Târgu Bujor (MITITELU et al., 1969).

În baza legii pentru protecţia mediului înconjurător (nr. 9/1973), prin decizia nr. 155, din 7.IV, 1973, a acelui Consiliu, au fost declaraţi ocrotiţi şi o serie de arbori din municipiul Galaţi, şi anume: teii (Tilia tomentosa, T. platyphyllos) de pe strada Domnească (fostă Republicii), plopii din Grădina publică (Populus nigra, var. italica), apoi platanii (Platanus acerifolia), salcâmii japonezi (Sophora japonica) şi paulovnia (Paulownia tomentosa) de pe raza oraşului. Şi tot în acelaşi an, prin amenajamentul Ocolului Silvic Griviţa, judeţul Vaslui, este ocrotit efectiv, în pădurea Tălăşmani (oraşul Bereşti), ghiocelul Galanthus graecus, fitoelement balcanic, care în ţara noastră se întâlneşte doar în Dobrogea, sudul Moldovei (judeţele Vaslui, Galaţi, Bacău şi Vrancea) şi Banatul meridional.

În 1974, a fost propusă, spre a fi ocrotită, şi râpa Bălaia de lângă Tuluceşti, punct fosilifer unde au fost descoperite resturi de faună pleistocenă (C. Stoica et

Page 133: Analele Universității Spiru Haret_4

133

al., 1974). Tot atunci, prof. C. Bârcă a propus a fi ocrotite staţiunile cu gârniţă (Quercus frainetto) din pădurile Cincu (comuna Ţepu), Dragoman şi Greci (comuna Gohor), specie rară în Moldova, cu mare importanţă fitogeografică, mai ales în descifrarea istoriei silvostepei din estul ţării. Mai propune pentru a fi ocrotie şi o serie de plante rare, ca de exemplu: Galanthus graecus, Symphytum ottomanum, Rindera umbellata, elemente fitogeografice balcanice rare în Moldova.

În 1977, prin decizia nr.160 a aceleiaşi instituţii, este declarată rezervaţie forestieră o porţiune de 100 ha din partea de nord-vest a pădurii Gârboavele, pădure naturală de silvostepă alcătuită din stejar brumăriu şi stejar pufos, cu numeroase specii de origine sudică şi sud-estică. Tot atunci este mărită, la 199,3 ha, suprafaţa rezervaţiei naturale de la Hanu Conachi.

Prin ordinul nr. 901 din 1978, al fostului Minister al Economiei Forestiere şi Materialelor de Construcţii, s-a instituit regim de ocrotire şi asupra unei porţiuni în suprafaţă de 33,5 ha din partea de nord-vest a pădurii Pogăneşti (comuna Suceveni), ecosistem de gorun balcanic cu tei argintiu, păstrat aici în unicul loc între Chineja şi Prut.

Trebuie să menţionăm şi faptul că funcţie de agrement şi recreare, în afară de pădurea Gârboavele, au şi pădurile Tâmpa (comuna Bălăbăneşti) de lângă şoseaua Târgu Bujor-Bârlad şi Pereschiv (comuna Ghidigeni) de lângă drumul naţional Tecuci-Bârlad (PĂTRĂŞCOIU et al., 1987).

ETAPA ACTUALĂ (DUPĂ 1990)

În colţul sud-estic al judeţului Galaţi, valea Dunării de la Cotu Pisicii până la confluenţa acesteia cu Prut, a fost inclusă în cadrul Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării, recunoscută ca atare de către Guvernul României în 1990 (Hotărârea nr. 983), confirmată apoi de Parlamentul României prin legea nr. 82/1993. Aici intră şi Ostrovul Prut (81 ha), reconfirmat ca rezervaţie floristică şi faunistică în 1994.

Prin hotărârea nr. 46 din 10.XI, 1994, a Consiliului Judeţean Galaţi, au fost reconfirmate rezervaţiile naturale declarate înainte de 1989, primind acest statut şi alte obiective: pădurea Fundeanu din comuna Drăguşeni (goruni seculari pe 53,2 ha), pădurea Tălăşmani de la nord-vest de oraşul Bereşti (20 ha cu stejari multiseculari), pădurea Buciumeni (arborete de tei pe o suprafaţă de 71,2 ha), apoi ecosistemele lacustre: Potcoava (49 ha, comuna Braniştea), Tălăbasca (139 ha, comuna Tudor Vladimirescu), Pochina (74,8 ha, comuna Suceveni), Vlăşcuţa (41,8 ha, comuna Măstăcani), rezervaţia fosiliferă de la Bereşti pe 49 ha, ca şi o fâşie îngustă în lungul Prutului pe întreg traseul acestuia de la hotarul judeţului Galaţi cu judeţul Vaslui şi până la confluenţa cu Dunărea, primind numele de rezervaţia Lunca joasă a Prutului, al cărui perimetru şi suprafaţă nu au fost definitivate încă. De asemeni, pe teritoriul municipiului Galaţi au fost declarate zone protejate parcurile: Mihai Eminescu (0,8 ha), Turn TV (0,6 ha), CFR (2,92 ha), apoi Grădina Publică (16 ha), Grădina Botanică (22,2 ha) şi faleza Dunării pe 30 ha. Conform acestei hotărâri, a fost extins perimetrul ocrotit din pădurea Gârboavele la 230 ha.

Totodată, hotărârea din 1994 consfinţeşte ocrotirea unui număr de 33 specii de plante rare de pe teritoriile localităţilor Galaţi, Tecuci, Tuluceşti, Suceveni, Cuca, Bereşti, Bereşti-Meria, Măstăcani şi Fundeni, dintre care menţionăm: arborele pagodă (Ginko biloba), Paulownia tomentosa, stejarul Quercus pyrenaica pendula, tisa (Taxus baccata), platani (Platanus acerifolia), plopul alb (Populus alba), plopul negru (Populus nigra), salcâmul japonez (Sophora japonica), bujorul

Page 134: Analele Universității Spiru Haret_4

134

(Paeonia peregrina), stânjenelul Iris brandzae, garofiţa (Dianthus diutinus), Asperula scutelaris, Comandra elegans, Silene compacta, Gagea taurica, frasinul Fraxinus cariariaefolia. Sunt ocrotite şi un număr de 35 specii rare de păsări din luncile Prutului – egreta mare (Egreta alba), stârcul roşu (Ardea purpurea), lopătarul (Platalea leucorodia), lebăda cucuiată (Cygnus olor), diferite specii de raţe sălbatice, apoi vânturelul de seară (Falco vespartinus), şoimul călător (Falco peregrinus) ş. a., şi Siretului – piciorongul (Himantopus himantopus), barza neagră (Cyconia nigra), ca şi 9 specii de peşti (guvidul de baltă, cega, bibanul-soare, rizeafca ş.a.). Prin hotărârea Consiliului Judeţean Galaţi nr. 239/5 aprilie 1999, este mărită suprafaţa ocrotită ca rezervaţie botanică, zoologică şi forestieră din pădurea Gârboavele la peste 300 ha.

Fig. 1. Rezervaţiile naturale din judeţul Galaţi 1. anul înfiinţării (1940-1994); rezervaţii existente: 2. mixte; 3. forestiere; 4. paleontologice; 5. zoologice; 6. limita Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării; 7. rezervaţii şi monumente ale naturii propuse după anul 1923. Nature Reserves in Galaţi County. 1. foundation year (1940-1994); existing reservations; 2. mixt; 3. forest; 4. paleontological; 5. zoological; 6. bounds of the Danube Delta Biosphere Reserve;

7. reservations and monuments of nature proposed after 1923.

Page 135: Analele Universității Spiru Haret_4

135

În ultimii ani, s-au făcut noi propuneri în domeniul ocrotirii naturii. Astfel, rezervaţia Hanu Conachi are o suprafaţă totală de 217,4 ha, fiind de peste 16 ori mai mare comparativ cu anul 1940. La fel rezervaţia Fundeanu, prin implicarea silvicultorilor, şi-a dublat suprafaţa. S-a propus extinderea rezervaţiei Tălăşmani, pentru a ocroti şi făgetele de pe valea Budăi (GEACU, LOGHIN, 2000). I. Sârbu a susţinut, încă din 1978, necesitatea ocrotirii şi a două areale din pădurea Zărneşti (comuna Jorăşti), unul cu arborete stejar pufos, iar altul cu goruneto-teiş. Pentru a intra în categoria monumentelor naturii s-au propus: doi arbori seculari de la limita de nord a judeţului – fagul de la Miroasa şi plopul de la Lungeşti (comuna Bălăbăneşti) (LOGHIN, GEACU, 1999, LOGHIN, GEACU, 2000), plopii din comuna Costache Negri, pajiştile de la Smârdan (ADRIANA PĂTRAŞC, 1975), Măstăcani (dealul Bisericii) şi Balinteşti (dealul Bănesii) (SÂRBU, 1978), unde se întâlnesc o serie de fitoelemente pontice şi continentale (câteva din ele ocrotite ulterior prin decizia din 1994), porţiuni din pădurile Balta-Munteni şi Torceşti-Umbrăreşti, pentru ocrotirea unor specii rare de frasin (Fraxinus angustifolia, F. pallisae) (OPREA, 1998).

Cele 23 arii protejate oficial până în prezent pe teritoriul judeţului Galaţi sunt de diferite categorii: forestiere (Gârboavele, Fundeanu, Tălăşmani, Buciumeni, Pogăneşti), mixte (Hanu Conachi, Ostrovul Prut, Potcoava, Breana, Lunca Joasă a Prutului, Tălăbasca, parcurile din Galaţi), paleontologice (Tirighina, Rateş, Bereşti), zoologice (Pochina, Vlăşcuţa). Ele ocupă o suprafaţă de circa 1.400 ha, ceea ce reprezintă doar 0,3% din suprafaţa totală a judeţului. Pe unităţi fizico-geo-grafice sunt 15 rezervaţii (65,2 %) în subunităţile Podişului Moldovei de pe teritoriul judeţului (Colinele Covurluiului, Colinele Tutovei, Câmpia înaltă a Covurluiului) şi doar 8 în zonele de câmpie şi luncă (34,8 %).

BIBLIOGRAFIE

BÂRCĂ, C. (1974), Ocrotirea naturii în Colinele Tutovei, „Ocrotirea Naturii”, 2, Bucureşti. BORZA, AL. (1924), Protecţiunea naturii în România, „Buletinul de Informaţii al Grădinii

Botanice şi al Muzeului Botanic”, de la Universitatea din Cluj, IV, 1, Cluj. BORZA, AL. (1930), Problema protecţiunei naturii în România, în vol. ,,Întâiul Congres al

naturaliştilor din România”, Cluj. BORZA, AL. (1933), Monumentele naturii în România, în rev. ,,Boabe de grâu”, IV, 2,

Bucureşti. CHIRIŢĂ, C. (1938), Nisipurile de la Hanu Conachi din punct de vedere naturalist şi

forestier, „Analele Institutului de Cercetări şi Experimentaţie Forestieră”, III (1937), Bucureşti.

CRISTEA, V. (1995), La conservation de la nature en Roumanie, Universita degli Studi, Camerino.

GEACU, S. (1996), Observaţii asupra dinamicii spaţiale şi compoziţiei arboretelor în pădurile de cvercinee din Colinele Covurluiului, „Studii şi Cercetări de Geografie”, XLIII, Bucureşti.

GEACU, S., LOGHIN, C. (2001), Fagul în Colinele Covurluiului, „Revista Pădurilor”, 1, Bucureşti.

LOGHIN, C., GEACU, S. (1999), Fagul secular de la Miroasa (com. Bălăbăneşti, jud. Galaţi), „Revista Geografică”, VI, Bucureşti.

Page 136: Analele Universității Spiru Haret_4

136

LOGHIN, C., GEACU, S. (2000), Plopul secular de la Lungeşti, jud. Galaţi, „Pădurea Noastră”, 444, Bucureşti.

MARCU, AURORA (f.a.), Rezervaţii şi monumente ale naturii în judeţul Galaţi, pliant, Galaţi.

MITITELU, D., GOCIU, ZOE, PĂTRAŞC, ADRIANA, GHEORGHIU, V. (1967), Arbori, arbuşti şi liane cultivate ca decorative în oraşele Galaţi şi Brăila, Comunicări, Institutul Pedagogic Iaşi.

MITITELU, D., GOCIU, ZOE, PĂTRAŞC, ADRIANA, GHEORGHIU-ŢIGĂNUŞ, V. (1969), Ghid pentru excursii botanice în împrejurimile oraşelor Galaţi şi Brăila, Comunicări ştiinţifice, Institutul Pedagogic Iaşi.

MOHAN, GH., ARDELEAN, A., GEORGESCU, M. (1993), Rezervaţii şi monumente ale naturii din România, Editura Scaiul, Bucureşti.

OPREA, A. (1998), Flora şi vegetaţia din Câmpia Tecuciului şi bazinul inferior al Siretului (jud. Galaţi), Rezumatul tezei de doctorat, Universitatea ,,Al. I. Cuza”, Iaşi.

PĂTRAŞC ADRIANA (1975), Flora şi vegetaţia din Câmpia Covurluiului, Rezumatul tezei de doctorat, Facultatea de Biologie-Geografie, Universitatea ,,Babeş-Bolyai”, Cluj.

PĂTRĂŞCOIU, N., TOADER, T., SCRIPCARU, G. (1987), Pădurile şi recrearea, Editura Ceres, Bucureşti.

SÂRBU, I. (1978), Flora şi vegetaţia din bazinul Chinejii şi al Prutului între Rogojeni-Măstă-cani, Rezumatul tezei de doctorat, Facultatea de Biologie-Geografie, Universitatea ,,Al. I. Cuza”, Iaşi.

STOICA, C., DRAGOMIR, I., BRUDIU, M. (1974), Muzee şi monumente gălăţene, Galaţi. TONIUC, N., OLTEAN, M., ROMANCA, G., ZAMFIR, MANUELA (1992), List of

Protected Areas in Romania (1932-1991), „Ocrotirea naturii şi a mediului înconjurător”, 1, Bucureşti.

ZANOSCHI, V., TOMA, C., VIŢALARIU, GH. (1993), Situaţia actuală a rezervaţiilor ştiinţifice naturale, a plantelor ocrotite şi rare din Moldova, „Buletinul Grădinii Botanice Iaşi”, 4, Iaşi.

* * * (1933-1944), Buletinul Comisiunii Monumentelor Naturii, Bucureşti. * * * (1969), Călăuza monumentelor naturii în Moldova, Iaşi. * * * (1940), Monitorul Oficial al Regatului României, Bucureşti. * * * (1995), Obiectivele de management pentru conservarea biodiversităţii şi dezvoltare

durabilă în Rezervaţia Biosferei Delta Dunării – România, Information Press, Oxford.

Page 137: Analele Universității Spiru Haret_4

137

MODIFICĂRILE ANTROPICE ALE PEISAJULUI

ÎN ZONA DE SILVOSTEPĂ

Cristina MUICĂ*, Monica DUMITRAŞCU*

Key words: sylvosteppe, anthropic changes, Romanian Plain. Cuvinte cheie: silvostepă, modificări antropice, Câmpia Română.

Man-induced Changes in the Sylvosteppe Landscape. The extension of cultivated land has led to much of the old sylvosteppe forests being cut down. What has been left are small clusters of degraded trees often buried in a sea of agricultural land which makes present landscape hardly distinguishable from the steppe, which thus appears to be far more extended than it actually is in this country. Also, wide surfaces on higher plains and lower plateaus are deprived of former Quercus forests, the traces of which are seen in clusters of trees with a low crown density due to degradation, thereby enhancing the im-pression of a sylvosteppe area. In the Romanian Plain, characteristic of the sylvosteppe vegetation is the presence of some southern, Submediterranian elements, which distinguish it from the sylvosteppes of northern Moldavia and of the Eastern Europe. The forest species are mainly the southern oak, Q. pedunculiflora, Q. pubescens and Q. virgiliana.

Zona de silvostepă reprezintă fâşia de tranziţie de la pădurile de foioase

mezofile caracteristice pentru Europa Centrală la vegetaţia xerofilă de stepă; pe teritoriul României, datorită reliefului accidentat, aceste formaţiuni se succed la distanţe foarte mici şi prezintă frecvente întrepătrunderi, în schimb, la est de ţara noastră, zona de silvostepă are o lăţime apreciabilă. În silvostepa tipică, de pe teritoriul Ucrainei şi al Federaţiei Ruse, vegetaţia ierboasă (care formează pratostepe, în care alături de graminee apar numeroase dicotiledonate) alternează cu păduri mezofile de stejar, iar vegetaţia lemnoasă xerotermofilă se întâlneşte mai mult sub formă de tufărişuri, la marginea pădurilor. La limita cu zona forestieră, vegetaţia ierboasă apare numai ca mici petice, dar pe măsură ce climatul devine mai arid, spre stepă, raportul se schimbă şi în cele din urmă se menţin numai mici insule de pădure, pe cea mai mare parte a suprafeţei întinzându-se vegetaţia ierboasă. În linii mari se observă că diagramele ombrotermice (Walter-Lieth) reflectă destul de bine extensiunea acestor domenii (fig.1). În zona pădurilor de foioase, în aceste diagrame nu apare o perioadă de secetă; în zona de silvostepă, perioada de secetă lipseşte, dar se evidenţiază o perioadă de uscăciune (marcată de curba precipitaţiilor realizată la o scară de 1/3 din cea a temperaturilor). În zona de stepă, perioada de secetă este întotdeauna bine exprimată.

* Institutul de Geografie al Academiei Române.

Page 138: Analele Universității Spiru Haret_4

138

Fig. 1. Diagrame climatice Walter-Lieth Walter-Lieth climate diagrams

Precipitaţii (1/2); ------- Precipitaţii (1/3); Temperatura Precipitations Precipitations

Însă, după cum remarcă PAŞCOVSCHI şi DONIŢĂ (1967), autorii ruşi

înglobează în silvostepă o zonă largă de vegetaţie, în care există şi păduri cu caracter asemănător cu cele din zona forestieră (care se dezvoltă pe soluri evoluate) şi păduri de trecere pe cernoziomuri levigate şi porţiuni întinse de stepă fără vegetaţie arborescentă.

În extremitatea sud-vestică a zonei de silvostepă (îndeosebi în sudul Româ-niei), situaţia este mult mai complexă, ceea ce a determinat şi apariţia unor divergenţe destul de importante între diferiţi autori care au analizat repartiţia în teritoriu şi caracteristicile acestei zone. În România, silvostepa vine în contact cu pădurile de stejari submezofili-termofili, caracteristici pentru Europa de sud-est (zona cereto-gârniţetelor) şi cu pădurile xeroterme, cu caracter submediteranean, de stejar pufos, ceea ce determină modificări profunde ale structurii sale. În Câmpia Banatului, Câmpia Română, Dobrogea şi partea sudică şi centrală a Podişului Moldovei, în pădurile de silvostepă predomină specii care evidenţiază acest caracter de tranziţie spre vegetaţia mediteraneană: stejarul pufos (Quercus pubescens) şi stejarul brumăriu (Q. pedunculiflora); destul de frecvent se întâlneşte şi cerul (Q. cerris). Acest fapt i-a determinat pe PAŞCOVSCHI şi DONIŢĂ (1967) să o individualizeze sub numele de silvostepă sudică, diferită de silvostepa nordică, cu păduri de stejar pedunculat (Quercus robur) şi arţar tătărăsc (Acer tataricum) din Câmpia Crişurilor şi Câmpia Moldovei. Diagramele ombrotermice nu mai sunt la fel de concludente, pentru partea de sud a României, perioada de uscăciune din partea a doua a verii existând şi în zona cereto-gârniţetelor şi în cea cu păduri de tip submediteranean.

În această fâşie de tranziţie, unde cele mai mici modificări ale condiţiilor de mediu pot favoriza fie vegetaţia lemnoasă fie pe cea ierboasă, microrelieful şi textura solurilor au un rol determinant în distribuţia diverselor specii de plante. De

Page 139: Analele Universității Spiru Haret_4

139

altfel, şi în Europa Centrală apar insular asociaţii considerate de silvostepă (MARTINOVSK, KOLBEK, 1984). Sunt în general păduri sau tufărişuri cu consistenţă redusă, în care predomină stejarul pufos în amestec cu gorunul, iar în subarboret şi în pătura ierbacee există numeroase specii subtermofile. Aceste „insule” sau „ochiuri” de silvostepă sunt condiţionate edafic, dezvoltându-se pe soluri superficiale, uscate, în general pe substrat calcaros. În Ungaria, în silvostepă se întâlnesc atât păduri de stejar pufos, uneori în amestec cu cerul (îndeosebi pe loess), cât şi păduri de stejar pedunculat pe soluri alcaline şi pe terenuri nisipoase.

Oscilaţiile climatice din postglaciar au favorizat pe rând înaintarea pădurii în zona de stepă în perioadele mai umede şi retragerea ei în perioadele cu precipitaţii mai puţine (PAŞCOVSCHI şi DONIŢĂ,1967). Se consideră că, începând din neolitic, omul a intervenit activ în acest proces, frânând înaintarea pădurii îndeosebi prin păşunat şi incendierea pădurii sau a tufărişurilor, pentru a extinde suprafaţa păşunilor şi chiar a culturilor agricole. Numărul mare de aşezări neolitice din Câmpia Română, Dobrogea, Podişul Moldovei, pus în evidenţă de cercetările arheologice şi stadiul avansat de cultură atins de acestea, îndreptăţeşte părerea că influenţa comunităţilor umane din acea vreme a fost destul de puternică. De asemenea, în antichitatea dacică şi romană, în zona de silvostepă şi la limita acesteia cu luncile marilor râuri, au existat aşezări importante şi s-a practicat o agricultură intensă (BOTZAN, 1996). Ulterior, în această zonă s-au mai produs fluctuaţii, legate de unele oscilaţii climatice şi mai ales de variaţii ale intensităţii presiunii antropice. De exemplu, secolele XVII-XVIII au fost marcate de depopulări masive în câmpie, legate de războaiele austro-turce şi ruso-turce (PAPACOSTEA, 1998). Harta Satmari (1857) pune în evidenţă, în Câmpia Română, suprafeţe destul de întinse ocupate de tufărişuri care ar putea să fi provenit din degradarea intensă a unor păduri sau, dimpotrivă, ar putea evidenţia reinstalarea vegetaţiei lemnoase pe păşuni abandonate sau pe terenuri agricole lăsate în pârloa-gă. Fenomenul a fost constatat şi mai recent. De exemplu, Enculescu a observat, după primul război mondial, că pe câmpurile rămase câţiva ani nelucrate au apărut tufărişuri pe mari suprafeţe. De asemenea, ŞERBĂNESCU (1944) remarcă în timpul celui de-al doilea război mondial, în Transnistria, avansarea ulmului de câmp şi a scumpiei în „stepă”. Puieţii de ulm „cresc cu mare uşurinţă, constituind hăţişuri de nepătruns”. Scumpia „formează tufe circulare care se întind din ce în ce mai mult în fiecare an”, aceste tufărişuri se unesc între ele, constituind hăţişuri, în care se vor instala mai târziu ulmul de câmp, arţarul tătărăsc şi apoi stejarul pedunculat.

La vremea când au început să se facă observaţii cu caracter ştiinţific asupra vegetaţiei de silvostepă, aceasta suferise deja modificări importante atât în ceea ce priveşte suprafaţa ocupată efectiv de vegetaţie naturală în raport cu cea folosită agricol, cât şi sub aspectul structurii şi compoziţiei floristice a fitocenozelor de pădure şi de pajişte. Cele mai multe păduri şi pajiştile aproape în totalitate fuseseră înlocuite cu culturi agricole sau izlazuri puternic degradate. Acest fapt a creat impresia unei extensiuni mai mari a zonei de stepă pe teritoriul ţării noastre decât cea reală. Pe de altă parte, pe suprafeţe mari fusese înlăturată şi pădurea de cvercinee din câmpiile înalte şi podişurile joase ce fac parte din zona forestieră; menţinerea pădurii doar sub formă de mici pâlcuri cu consistenţă redusă (datorită degradării) a creat impresia de silvostepă. Acest aspect a fost accentuat şi mai mult de faptul că, pe terenuri în pantă utilizate agricol şi apoi abandonate datorită degradării rapide a lor sau pe terenurile suprapăşunate, vegetaţia xerofilă a depăşit cu mult graniţele ei naturale.

Page 140: Analele Universității Spiru Haret_4

140

De aceea, este destul de greu să se precizeze extinderea reală a zonei de silvostepă. Datorită modificării antropice a specificului vegetaţiei, s-a considerat că limitele zonelor de vegetaţie pot fi mai bine reconstituite cu ajutorul hărţilor pedologice, căci solul, având un caracter mult mai stabil, reflectă mai fidel caracteristicile zonale. S-a pornit de la premisa că cernoziomul cambic (levigat, degradat) este un sol tipic de silvostepă, indicând destul de precis limitele acestei zone. Totuşi, în ultimul timp, numeroşi specialişti au pus sub semnul întrebării reprezentativitatea acestui criteriu, susţinând că astfel de soluri se pot forma, în anumite condiţii, şi sub păduri xerofile de cvercinee.

Pe harta de vegetaţie a „regiunei dintre Nistru şi Tisa”, alcătuită de Procopianu-Procopovici, în anul 1902, silvostepa nu este individualizată ca atare, în schimb, sunt înfăţişate ca „stepe” porţiuni întinse, lipsite în mare parte de păduri, din sudul Olteniei şi Munteniei, Podişul Transilvaniei, Câmpia de Vest, Câmpia Jijiei, alături de terenurile considerate şi în prezent ca aparţinând stepei, din Bărăgan, Câmpia Siretului Inferior şi Podişul Dobrogei. Teritoriul dintre Prut şi Nistru este ocupat în cea mai mare parte de stepă, pădurea fiind figurată doar sub forma a două masive compacte, la sud de Chişinău şi în bazinul Răutului, unite printr-o fâşie îngustă în partea de vest, prin care se leagă cu masivele păduroase din Podişul Bârladului.

ENCULESCU (1924) menţionează „antestepa” ca „porţiunea din stepa propriu-zisă unde, graţie condiţiilor mai favorabile ce i s-au oferit pădurii în decursul timpului, ea a putut înainta în stepă pe o distanţă mai mult sau mai puţin mare … sediul locului de oscilaţie, de înaintare a pădurii în stepă sau de retragere, după cum condiţiile au fost mai mult sau mai puţin favorabile”.

Cercetări ulterioare au dus la o abordare şi mai nuanţată a problemei. Borza a pus în discuţie existenţa zonei de silvostepă în zona centrală a Podişului Transilvaniei, susţinând că de fapt aceasta aparţine pădurilor de foioase, dar vechile păduri de stejar au fost defrişate încă de multă vreme, deoarece terenul a fost favorabil practicării agriculturii. Deşi această părere a fost acceptată de majoritatea specialiştilor (ex., DONIŢĂ şi ROMAN, 1976; COLDEA, 1992), există şi în prezent autori care susţin posibilitatea încadrării unei porţiuni din Podişul Transilvaniei în zona de silvostepă. Datorită modificării intense a peisajului geografic încă din timpuri străvechi, în această unitate intens utilizată agricol este greu de reconstituit situaţia iniţială.

BUIA (1960), în articolul Există stepă naturală în Oltenia?, afirmă că partea sudică a Câmpiei Olteniei aparţine zonei de silvostepă, identificând în numeroase puncte exemplare de stejar brumăriu (Q. pedunculiflora), arbore caracteristic pentru silvostepa sudică, care în trecut alcătuia păduri mult mai întinse.

În ceea ce priveşte terenurile lipsite în prezent de vegetaţie lemnoasă din Câmpia de Vest, POPESCU (1960) susţine că pădurile de silvostepă au existat, dar au fost defrişate în decursul timpului. Aici, însă, se aflau şi terenuri mlăşinoase, care ocupau suprafeţe foarte mari, desecarea lor ducând la modificări profunde ale mediului.

Cu toate aceste transformări, chiar şi la mijlocul secolului XX, în România se mai întâlneau păduri de silvostepă destul de numeroase şi cu o compoziţie floristică tipică. Unele arborete caracteristice pentru silvostepa sudică existau şi în Basarabia, unde Borza (1937) menţionează arborete de stejar brumăriu, în amestec cu alte specii lemnoase mai mult sau mai puţin xerofile, afirmând că „stejerişul acesta preferă râpile ori văile adânc tăiate în loessul platoului moldo-basarabean, fiind o

Page 141: Analele Universității Spiru Haret_4

141

adevărată asociaţie pionieră care străbate până în inima stepei” şi citează ca exemple peticele de pădure de la Manzâr şi pe cele de la Cahul, „în ţinutul codrilor Tigheciului de odinioară”.

MORARIU (1944), analizând răspândirea stejarului brumăriu în România, subliniază prezenţa sa „în pădurile de la limita extremă a existenţei lor spre stepă, adică a pădurilor numite de antestepă” şi insistă asupra necesităţii folosirii acestei specii autohtone în locul salcâmului în lucrările de împădurire, recomandare care din păcate a fost prea puţin urmată de silvicultori. Antestepa sau stepa cu păduri este socotită „arena de luptă între cele două formaţiuni, stepa şi pădurea, şi locul de întrepătrundere reciprocă”. Morariu observă că, deşi aceste păduri sunt în general rărite şi poienite, aşa cum sunt descrise în literatură pădurile din stepa cu păduri, „acest fapt este într-o măsură mai mică o stare primară a pădurii, fiind datorit mai ales factorilor secundari antropozoici”. Printre aceşti factori, el enumeră tăierea la o vârstă tânără (25-30 de ani, în regimul de crâng simplu), păşunatul în pădure şi cositul. El arată că tăierea la intervale relativ mici duce la o epuizare a puterii de lăstărire şi astfel se lărgesc golurile între copaci. De asemenea, se produce ramificarea tulpinii aproape de bază, din cauza lipsei de concurenţă pentru lumină. Aceşti arbori puternic ramificaţi de la bază creează un microclimat favorabil, împiedicând uscarea excesivă a solului prin evaporare şi împiedică extinderea gramineelor de stepă, deci constituie „un factor de luptă socială” al speciilor din pădurile de la marginea stepei contra invaziei elementelor xerofile. În schimb, păşunatul intens practicat şi cositul împiedică instalarea puieţilor tineri şi favorizează infiltrarea elementelor de stepă. El constată că acolo unde aceşti factori au activat cu mai mică intensitate se întâlnesc încă păduri ce păstrează porţiuni importante, compacte şi dese, cu un strat arbustiv foarte bine dezvoltat.

PAŞCOVSCHI şi DONIŢĂ (1967) realizează însă cea mai completă descriere a vegetaţiei lemnoase din silvostepa României de la mijlocul secolului XX, lucrarea lor constituind un valoros punct de reper în studiul dinamicii covorului vegetal, deoarece localizările sunt foarte precise şi prezentarea diverselor arborete se face foarte detaliat, permiţând comparaţii foarte exacte cu starea actuală a vegetaţiei din ariile respective. La data efectuării studiului, aceste păduri erau în marea lor majoritate puternic degradate. În urma exploatării repetate (în regim de „crâng”), arboretele erau tinere şi provenite de obicei din lăstari (situaţie asemănătoare cu cea prezentată de MORARIU în 1944). Subarboretul era foarte bine dezvoltat, în schimb stratul de arbori avea o consistenţă redusă; în locurile goale se dezvoltau abundent arbuşti şi vegetaţie ierbacee. Totuşi, autorii citaţi afirmă că în condiţiile naturale din Câmpia Română probabil silvostepa nu a fost reprezentată prin alternanţa dintre pădure şi stepă, ci prin păduri mai mult sau mai puţin continui, dar cu caractere particulare în ceea ce priveşte structura, compoziţia floristică şi tipul de sol. Ei admit că ar fi putut să existe şi o fâşie în care pădurea alterna cu stepa, dar mai spre limita externă a silvostepei, poate tocmai acolo unde astăzi nu mai sunt deloc păduri. O categorie aparte o constituia silvostepa care acoperea în trecut nisipurile continentale formate pe câmpiile sau pe terasele înalte ale Dunării şi ale afluenţilor săi. De exemplu, în Oltenia se consideră că pădurile instalate în depresiunile dintre dune erau alcătuite în principal din stejar brumăriu, dar acestea erau deja dispărute aproape în totalitate la sfârşitul secolului XIX, când se mai păstrau doar exemplare izolate sau mici pâlcuri de arbori, ceea ce a dus la apariţia „nisipurilor zburătoare”, ulterior stabilizate prin plantaţii de salcâm şi pin.

Page 142: Analele Universității Spiru Haret_4

142

SPIRESCU şi DRAGU (1980) separă silvostepa de antestepă, considerând că „antestepa are climă, sol şi vegetaţie specifice, rezultând dintr-o întrepătrundere organică a vegetaţiei lemnoase şi ierboase caracteristice, în timp ce silvostepa este, în cuprinsul zonei bioclimatice forestiere, un mozaic de condiţii biologice şi edafice forestiere şi stepice, vegetaţia mezofilă şi xerofilă (atât lemnoasă, cât şi ierboasă) alternând în funcţie de condiţiile de subsol şi topoclimat”. În această accepţiune, ei individualizează o porţiune destul de întinsă de silvostepă în partea vestică a Podişului Transilvaniei, subliniind totuşi că „de foarte multe ori silvostepa se dezvoltă în urma tăierii în masă a pădurilor, condiţionată fiind de o rocă mai argiloasă sau mai bogată în carbonaţi, de anumite aspecte topoclimatice sau de eroziunea declanşată de activitatea omului”. În schimb, COLDEA (1992), vorbind despre Câmpia Transilvaniei, consideră ca vegetaţie specifică a acestei unităţi pădurile de gorun şi stejar pedunculat cu arţar tătărăsc. El afirmă: „privind în ansamblu acest tip de vegetaţie potenţială, strâns legat de climatul regiunii, de substratul pedologic – respectiv vechimea cernoziomului în zonă, de speciile xeroterme continentale, de pajişti prezente aici şi de influenţa factorului antropic în regiune … este greu de admis prezenţa silvostepei în Câmpia Ardealului”. Ca şi Borza, el consideră că defrişarea pădurilor a dus la extinderea vegetaţiei mezoxerofile şi xerofile cu caracter stepic. El admite însă existenţa, extrazonală, a unor porţiuni cu vegetaţie de stepă condiţionată edafic. Este evident că aceeaşi realitate geografică este percepută în diferite moduri de diverşi autori, în funcţie de accepţiunea mai largă sau mai restrânsă acordată termenului de silvostepă.

O situaţie similară se regăseşte în Republica Moldova. Deşi din punct de vedere fitogeografic ar fi normal să existe o continuitate în ariile de podiş de la vest şi de la est de Prut, în literatura botanică şi geografică apar unele deosebiri, probabil datorate mai mult modului diferit de abordare a problemei. În cele mai multe lucrări referitoare la vegetaţia din Republica Moldova, zona de silvostepă este figurată numai în partea de nord, în continuitate cu silvostepa din Câmpia Jijiei şi cu cea din Ucraina, aici fiind caracteristică silvostepa de tip nordic cu păduri de stejar pedunculat cu arţar tătărăsc.

În schimb, la sud de Chişinău, se trece direct de la vegetaţia zonei de pădure (districtul pădurilor subaride de stejar pufos) la stepă. POSTOLACHE (1995) descrie la contactul dintre districtul pădurilor de foioase din Codri şi districtele de stepă din sud şi est o fâşie destul de lată pe care o denumeşte districtul pădurilor de stejar pufos. Aceasta cuprinde pădurile de pe dealurile din sudul Moldovei şi din preajma Prutului şi Nistrului, ca şi pe interfluviile Bâc-Botna, Botna-Cogâlnic. El menţionează faptul că atât SĂVULESCU (1927), cât şi ANDREEV (1957) consideră aceste păduri ca făcând parte din silvostepă. Deci, şi în acest caz, este vorba mai mult de accepţia acordată termenului de diferiţi autori. Datorită configuraţiei reliefului, vegetaţia este foarte neuniformă. Pădurile de stejar pufos sunt situate de obicei pe versanţi cu expoziţie sudică şi sud-vestică, mai rar pe cumpenele apelor. Pe versanţi cu expunere estică şi sud-estică, predomină stejarul pedunculat însoţit de porumbar, iar pe dealurile mai înalte, gorunetele. Într-un singur punct se întâlneşte şi o pădure de gorun cu tei argintiu, frasin şi cărpiniţă. Din acest punct de vedere, se pot identifica similitudini cu Podişul Bârladului, unde silvostepa apare ca o bandă de 200-300 m lăţime pe marginea unor păduri, pe când în interior arboretele au caracterul celor din zona forestieră (PAŞCOVSCHI, DONIŢĂ, 1967).

Faţă de situaţia analizată de PAŞCOVSCHI şi DONIŢĂ (1967), în a doua jumătate a secolului XX, în silvostepa sudică s-au produs modificări însemnate,

Page 143: Analele Universității Spiru Haret_4

143

ceea ce a dus la o pierdere accelerată a specificului biogeografic şi implicit a celui peisagistic. Până în prezent, acest fapt a fost reflectat doar fragmentar în literatura de specialitate, majoritatea materialelor de sinteză apărute în acest răstimp bazându-se pe lucrări mai vechi, în care este descrisă vegetaţia aşa cum se mai păstra încă până acum 20-30 de ani. Până atunci, exploatările în regim de crâng cu regenerare din lăstari şi păşunatul în pădure duseseră la o poienire accentuată a pădurii, la o creştere a proporţiei speciilor de amestec şi o extindere foarte mare a subarboretului, dar nu alteraseră total specificul silvostepei sudice. În schimb, exploatările forestiere din ultimul timp au fost urmate de refaceri prin plantaţii sau însămânţări monodominante, cu densitate foarte mare a puieţilor. Adesea s-a ajuns la înlăturarea totală a speciilor existente anterior şi înlocuirea lor cu specii străine de peisajul de silvostepă, ca salcâmul sau pinul. În general, aceste păduri sunt aproape total lipsite de subarboret, iar pătura ierbacee este săracă în specii şi nespecifică (fig. 2).

Fig. 2. Modificări ale peisajului într-un eşantion din Câmpia Olteniei ca urmare a intervenţiei antropice

1. Reţea hidrografică; 2. Canale de irigaţii cu staţii de pompare; 3. Canale de desecare cu staţii de pompare; 4. Drumuri; 5. Pădure; 6. Localităţi; 7. Mlaştini,

lacuri; 8. Limita silvostepei. Man-induced landscape changes in a sample from the Oltenia Plain

1. Drainage network; 2. Irrigation canals provided with pumping stations; 3. Dissecation canals provided with pumping stations; 4. Road; 5. Forest;

6. Localities; 7. Swamps, lakes; 8. Sylvo-steppe bounds. În unele păduri de silvostepă, au fost introduse şi alte specii alohtone, ca:

stejarul roşu american, mălinul american sau ulmul de Turkestan. Chiar acolo unde s-au folosit specii autohtone, specificul a fost profund modificat; adesea, stejarul

Page 144: Analele Universității Spiru Haret_4

144

brumăriu şi cel pufos sunt într-un regres pronunţat, în locul lor extinzându-se spontan sau prin acţiuni silviculturale cerul sau alte cvercinee. Arboretele rezultate sunt monodo-minante. Speciile însoţitoare au dispărut în mare parte. În multe cazuri, poienile în care îşi găsise refugiu vegetaţia ierboasă de silvostepă au fost împădurite sau sunt folosite pentru culturi de plante furajere destinate hrănirii vânatului. Păduri cu caracter mai mult sau mai puţin tipic de silvostepă se mai păstrează doar local, unele beneficiind şi de statutul de rezervaţii forestiere sau botanice. Totuşi, nici în aceste cazuri nu se urmăreşte destul de atent păstrarea specificului natural. De exemplu, în pădurile Frasinu şi Spătaru de lângă Buzău, deşi după exploatările făcute pe mici parcele s-a plantat tot frasin, structura arboretelor s-a modificat profund, dispărând speciile de amestec, în acelaşi timp s-au redus foarte mult speciile arbustive şi cele din pătura ierbacee, care marcau specificul acestor asociaţii originale, extrem de interesante din punct de vedere fitogeografic.

De asemenea, utilizarea agricolă intensă a terenurilor altădată ocupate de vegetaţie naturală de silvostepă şi degradarea mai mult sau mai puţin intensă a solurilor (prin scăderea conţinutului de humus, înlocuirea structurii grăunţoase cu o structură prăfoasă, eroziune, bătătorire etc.) a dus la scăderea capacităţii de reţinere a apei în sol şi deci la creşterea deficitului de umiditate; insolaţia mai ridicată pe terenurile neprotejate de vegetaţie ducând, de asemenea, la creşterea aridităţii în aceste arii unde exista deja un oarecare deficit de umiditate. Crearea unui sistem amplu de irigaţii, cu extindere mai mare tocmai în zona de silvostepă (fig.2) a estompat pentru un timp fenomenul de aridizare. O dată cu criza de motorină din anii ’80, când irigaţiile au început să se practice neregulat, urmată de dezor-ganizarea aproape totală a sistemului, deficitul de apă în sol s-a manifestat cu şi mai mare amploare, cu precipitaţii sub media multianuală în timpul verii şi cu temperaturi foarte ridicate în timpul sezonului de vegetaţie.

Datele analizate pentru trei staţii climatice aflate la limita dintre silvostepă şi zona pădurilor de foioase (Drobeta Turnu Severin, Craiova şi Caracal) arată o diminuare continuă a cantităţii de precipitaţii în sezonul de vegetaţie suprapusă pe o succesiune de ani cu temperaturi peste media multianuală. Deşi în ultimul secol s-au înregistrat mai multe astfel de perioade, impactul lor este mult mai puternic simţit acum, când s-a constatat şi o modificare a regimului pluviometric (ploi torenţiale şi cu durată scurtă, la intervale mari de timp, ce alternează cu perioade de secetă, care au înlocuit ploile lente şi de durată) şi un strat de zăpadă subţire şi discontinuu în timpul iernii. În acelaşi timp, s-a produs creşterea puternică a evapotranspiraţiei, care putea provoca deficite mari de umiditate în sol, chiar în cazul unui regim pluviometric normal.

Fenomenul de aridizare, cu consecinţe economice şi ambientale atât de negative, constituie în momentul de faţă o preocupare majoră, mai ales că specialiştii avertizează de mai multă vreme asupra pericolului unei încălziri climatice globale, ca urmare a acţiunilor antropice, care au dus la amplificarea efectului de seră. În acest context, silvostepa este vizată în mod deosebit, deoarece în această zonă cu un echilibru atât de precar, efectele unei încălziri, chiar de mică amploare, pot fi observate foarte rapid. Pentru contracararea efectelor negative, este necesară o protecţie eficientă a tuturor pădurilor care s-au mai păstrat; ele trebuie să-şi păstreze specificul natural, căci în acest fel, pe lângă faptul că se creează premise pentru menţinerea biodiversităţii, rezistenţa ecosistemelor la factorii climatici deficitari este mai mare decât în cazul arboretelor artificiale.

Page 145: Analele Universității Spiru Haret_4

145

Specialiştii (DONIŢĂ, IVAN, 1992) susţin chiar că este necesară reconstrucţia ecologică a pădurilor puternic degradate sau a celor în care s-au făcut plantaţii cu alte specii decât cele proprii zonei. Observaţiile sistematice întreprinse în perimetre reprezentative din silvostepă pot contribui la urmărirea tendinţelor de modificare a climei, în paralel cu observaţiile efectuate în reţeaua meteorologică.

BIBLIOGRAFIE

ALEXANDRU, MADELEINE (1980), Analiza palinologică a profilului Greaca, SCGGG, XXVII, 1.

BORZA, AL. (1936), Câmpia Ardealului, Bucureşti. BORZA, AL. (1937), Cercetări fitosociologice asupra pădurilor basarabene, „Bul. Grăd.

Bot.”, Muz. Bot. Univ. Cluj, XVII, 1-2. BOTZAN, M. (1996), Mediu şi vieţuire în spaţiul carpato-danubiano-pontic, Editura

Academiei, Bucureşti. BUIA, AL. (1960), Există stepă naturală în Oltenia?, Comunicări de Botanică, 1957-1959,

Bucureşti. COLDEA, GH., DONIŢĂ, N., DOINA, IVAN (1992), Vegetaţia României, Editura

Tehnică Agricolă, Bucureşti. DONIŢĂ, N., ROMAN, N. (1976), Vegetaţia, Atlas R.S. România, Pl. VI – 2, Editura

Academiei, Bucureşti. ENCULESCU, P. (1924), Zonele de vegetaţie lemnoasă din România în raport cu

condiţiunile oro-hidrografice, climatice, de sol şi de subsol, „Mem. Inst. Geol. al României”, Bucureşti.

MARTINOVSK, J.O., KOLBEK, J. (1984), Zum Begriff der Waldsteppe in Ost-und Zentraleuropa, Preslia, 56, Praga.

MORARIU, I. (1944), Asupra ecologiei şi sociologiei lui Quercus pedunculiflora C. Koch, „Rev. Pădurilor”, 56, 10-12.

MUICĂ, CRISTINA, POPOVA, ANA (1995-1996), Fenomenul de xerofitizare a covorului vegetal din România, „Rev. Geografică”, II-III, Institutul de Geografie, Bucureşti

PAŞCOVSCHI, S., DONIŢĂ, N. (1967), Vegetaţia lemnoasă din silvostepa României, Editura Academiei, Bucureşti.

PAPACOSTEA, S. (1998), Oltenia sub stăpânirea austriacă (1718-1739), Editura Enciclopedică, Bucureşti.

POPESCU, A., SANDA, V., DOLTU, M.I., NEDELCU, G.A. (1984), Vegetaţia Câmpiei Munteniei, Muz. Brukenthal, „St. Com. St. Nat.”, 26, Sibiu.

POSTOLACHE, GH. (1995), Vegetaţia Republicii Moldova, Editura Ştiinţa, Chişinău. SPIRESCU, M., DRAGU, I. (1980), Antestepa şi silvostepa în România, „St. şi Cerc.

Biol.”, Seria Biologie Vegetală, 32, 2, Bucureşti. ŞERBĂNESCU, I. (1944), Schiţă asupra vegetaţiei din Transnistria de S-E, „Rev.

Geografică Română”, VI, fasc. I-II, 1943, Bucureşti.

Page 146: Analele Universității Spiru Haret_4

146

Page 147: Analele Universității Spiru Haret_4

147

REFLECTAREA ELEMENTELOR SOCIAL-ECONOMICE

ÎN TOPONIMIA MUSCELELOR ARGEŞULUI

Gabriela OSACI-COSTACHE*

Mots clé: la toponymie, les occupations des habitants, l’utilisation des terrains Cuvinte cheie: toponimie, ocupaţiile locuitorilor, utilizarea terenurilor La réflexion des éléments socio-économiques dans la toponymie de Muşcelele Argeşului. La toponymie est un miroir des éléments socio-éco-nomiques par l’intermédiaire duquel l’origine des habitants, leurs occupations (desquelles les unes ont disparu à présent), l’utilisation des terrains et les relations de propriété L’approche des relations entre la toponymie et la réflexion des éléments socio-économiques démontre que les cartes, notamment les plans en projection Lambert, sont des véritables documents toponymiques. L’utilisation des terrains est détaillée en contribuant, à côte des toponymes qui dérivent des dénominations de la végétation, à la reconstitution du paysage géographique des derniers siècles. Le déboisement et aussi l’utilisation des terrains comme pâturages sont des éléments très importants.

Pentru realizarea studiului de faţă au fost utilizate hărţi la scară mare din

perioada 1790-1997 (Harta lui Specht, Charta României Meridionale, hărţi topografice în proiecţie Bonne, Lambert, Gauss-Krüger şi U.T.M), urmărirea evolutivă a toponimiei zonei permiţând surprinderea legăturilor dintre aceasta şi reflectarea elementelor social economice.

Principalele aspecte surprinse sunt: originea locuitorilor, ocupaţiile acestora (unele dispărute în prezent, dar care atestă un anumit tip de relaţii cu mediul şi de utilizare a resurselor), folosirea terenurilor şi relaţiile de proprietate.

1. ORIGINEA LOCUITORILOR

Toponimia zonei atestă asimilarea altor populaţii, deci pot fi de ajutor în

creionarea curentelor de populaţie, inclusiv pentru românii din Transilvania veniţi în Ţara Românească. Unele toponime sunt deosebit de sugestive, conţinând explicit originea locuitorilor: sârbi, nemţi, ruşi, italieni (talieni) etc. Altele au fost deja explicate de cercetătorii care s-au ocupat de studiul toponimic al zonei: IORGU IORDAN (1963), G. GIUGLEA et al., (1969), I. MOISE (1992), T. SIMION şi MARIA SIMION (1999).

Astfel, iaşii erau populaţii de origine sarmată. Iorgu Iordan a acceptat ideea dată de Al. Philippide, conform căreia iaşii erau alani (I. MOISE, 1992, p. 35). Arnăuţii erau albanezi; etnonimul alaman (Alimăneşti) atestă populaţii de origine germanică (allemand – german), Slavii erau numiţi şi schei sau şchei (I. MOISE, 1992, p. 34).

* Universitatea din Bucureşti, Facultatea de Geografie.

Page 148: Analele Universității Spiru Haret_4

148

Migraţiile peste munţi sunt atestate de oiconime identice la sud şi nord de Carpaţii Meridionali: Corbi (în judeţele Braşov şi Argeş), Broşteni, Siliştea, Galeş (în judeţele Sibiu şi Argeş), Sălătrucu (în judeţele Hunedoara şi Argeş) etc. În comuna Vlădeşti există Râpa Făgărăşenilor, ceea ce demonstrează stabilirea aici a unei populaţii din zona Făgăraşului.

Ungurenii au întemeiat sate dublete, de „ungureni”: Bădeni Pământeni – Bădeni Ungureni, Cepari Pământeni – Cepari Ungureni, Ciofrângeni Pământeni – Ciofrângeni Ungureni ş.a.

Aşadar, toponimele care reflectă originea locuitorilor sunt: Alimăneşti (cătun în Poienari, comuna Corbeni), Arnăutu Vechi şi Arnăutu Nou (poieni, satul Retevoeşti, comuna Pietroşani), Bahna Rusului (loc mlăştinos, comuna Nucşoara), Brătieni – veniţi de pe Bratia (sat, denumit în prezent Brăduleţ, comuna Brăduleţ), Culmea Ţiganului (satul Slatina, comuna Nucşoara), Dealul Sârbilor (satul Retevoeşti, comuna Pietroşani), La Talieni (loc în satul Stăneşti, comuna Corbi), Pârâul Rusului (comuna Nucşoara), Pârâul Ţigăniei (comuna Berislăveşti), Plaiul Ardelencei (satul Oeştii Pământeni, comuna Corbeni), Schei (parte din municipiul Câmpulung), Ţiganul (pârâu, satul Slatina, comuna Nucşoara), Valea Iaşului (pârâu şi sat, comuna Valea Iaşului; pârâu, comuna Boteni), Valea Neamţului (satul Bădeni, comuna Stoeneşti), Valea Sasului (pârâu şi cartier al municipiului Curtea de Argeş), Valea Şatrei (satul Nucşoara, comuna Nucşoara), Valea Ţiganului (satul Slatina, comuna Nucşoara), Valea Ţigăniei (satul Aninoasa, comuna Aninoasa) etc.

2. OCUPAŢIILE LOCUITORILOR

O serie de vechi ocupaţii ale locuitorilor sunt păstrate de toponimia zonei

subcarpatice dintre Dâmboviţa şi Olt: olar, dogar, cărbunar, şelar, blidar, rudar (meşter rrom care lucrează din lemn albii – copăi, fuse, linguri sau împleteşte coşuri) ş.a.

O meserie uitată este cea de botuşar, care însemna cizmar, derivând din botoş, pentru care A. SCRIBAN (1939, citat de I. MOISE, 1992, p. 38) dă următorul sens: „pantof grosolan de piele, opincă în formă de papuc”.

O altă meserie dispărută în prezent este cea de dohotar, adică cel ce făcea dohot, un „ulei de mesteacăn de uns cizmele ţărăneşti şi osiile” (A. SCRIBAN, 1939, citat de I. MOISE, 1992, p. 37). În Dicţionarul Limbii Române, pentru dohot se dă următoarea explicaţie: lichid uleios obţinut prin distilarea uscată a unor materiale vegetale (mai ales scoarţă de mesteacăn, pin sau fag) şi folosit în special la uns osiile carului. Meseria fiind una rară, „dohotarii nu erau organizaţi în bresle, nu plăteau impozite şi prin urmare nu apăreau în documente (I. MOISE, 1992, p. 37). După ce meseria a dispărut, în loc de dohotărie – dotărie – dătorie, toponimul a fost greşit interpretat ca „pe datorie”. Legat de utilizarea scoarţei copacilor este şi toponimul Pârâul Scorţarului (satul Slănic, comuna Aninoasa).

Toponimul Glăjărie (fabrică de sticlă, sticlărie, existent şi cu varianta glăjerie şi cu diminutivele glăjuţă, glăjiţă) derivă din glajă (din care a derivat şi termenul de glăjar sau glăjer – fabricant de sticlă, negustor de sticlă, geamgiu), un ungurism cu circulaţie în Transilvania şi Moldova şi care are sensul de sticlă (Dicţionarul Limbii Române, 1929-1934).

Creşterea animalelor se reflectă în numeroase toponime derivate din activităţi şi obiecte legate de creşterea lor: ogradă, strungă, stână, târlă ş.a., precum şi din apelative de animale: oaie, vacă, bou, capră etc.

Page 149: Analele Universității Spiru Haret_4

149

Albinăritul este şi el o ocupaţie străveche, ca dovadă toponimele derivate din stup: uleu, stupiniţă, ştubei, uştubei.

În contextul prezentat, toponimele care reflectă ocupaţia locuitorilor se referă la: ● vechi ocupaţii: Blidari (sat şi vârf, comuna Goleşti), Botuşari (biserică şi

parte a municipiului Curtea de Argeş), Cărbunari (deal, satul Sălătrucu, comuna Sălătrucu), În Glăjerie – manufactură de sticlă (loc în satul Berindeşti, comuna Corbeni), La Cărbunaru (pădure, comuna Cetăţeni), La Datorie – derivat din dohotărie (coastă, satul Poienărei, comuna Corbi), Malul şi Valea Rudarilor (comuna Valea Rumâneştilor), Olari (cartier în Curtea de Argeş), Pârâul Dogăriei (comuna Albeştii de Muşcel), Pârâul La Fierar (afluent al Coiscăi, satul Şerbăneşti, comuna Sălătrucel), Pârâul Rudarului (satul Verneşti, comuna Valea Danului), Plaiul Rudarilor (satul Retevoeşti, comuna Pietroşani), Şelari (sat, comuna Valea Mare-Pravăţ), Valea Dogarilor (afluent al Coiscăi, comuna Sălătrucel), Valea Olăriei (satul Băbueşti, comuna Dăeşti), Valea Rotarilor (satul Sălătrucu, comuna Sălătrucu) etc.;

● creşterea animalelor: Coasta Stânei (satul Lucieni, comuna Hârtieşti), Colţii Stânei (vârf, satul Piatra, comuna Stoeneşti), Dealul Ogrăzii (comuna Valea Danului), Mutătoarea (satele Oeştii Pământeni şi Oeştii Ungureni, comuna Corbeni), Ogrăzile (poiană, comuna Albeştii de Argeş), Piscul Stâna lui Capră (comuna Albeştii de Muşcel), Plaiul Oii (culme, comunele Muşăteşti şi Domneşti), Plaiul Stânei (culme în comunele Corbi şi Aninoasa), Plaiul Strunga (satul Nucşoara, comuna Nucşoara), Poiana de la Stână (comuna Brăduleţ), Valea Căşăriei (satul Rotunda, comuna Corbeni; comuna Aninoasa), Valea Ogrăzii (pârâu, comuna Berislăveşti), Valea Vacii (satul Gămăceşti, comuna Berevoeşti; satul Lucieni, comuna Hârtieşti), Valea Văcăriei (satul Bărăşti, comuna Cicăneşti), Vârful Stânei (comuna Tigveni), Văcăria (vale şi loc, satul Opăteşti, comuna Goleşti; loc, comuna Ciofrângeni) etc.;

● albinărit: La Ştubeu (loc în comuna Tigveni), Muchea Stupinei (satul Brădetu, comuna Brăduleţ), Pe la Ştubei (loc în comuna Şuici), Stupiniţa (loc în comuna Valea Iaşului), Valea Stupinei (satul Broşteni, comuna Aninoasa; satul Ungureni, comuna Brăduleţ), Valea Ştubeiului (satul Berevoeşti, comuna Berevoeşti), Valea Uleiului (sat, comuna Valea Iaşului), Vârful Stupinei (satul Piatra, comuna Stoeneşti) ş.a.

3. UTILIZAREA TERENURILOR

Tăierea pădurii a constituit o veche ocupaţie a locuitorilor acestei zone, atât

pentru obţinerea de şiţă, ulucă, scândură, lemn de foc etc., cât şi ca o modalitate de a amenaja noi terenuri pentru agricultură şi pentru construcţii de case. Termenii care amintesc tehnicile de defrişare se reflectă în toponimia zonei, în ceea ce priveşte oiconimele, dar şi oronimele, hidronimele, hileonimele: ciunget, curătură, ferăstrău, laz, pârlitură, poiană, pojarnă, prisacă sau presacă, rediu, runc, secătură, smidă etc.

În ceea ce priveşte toponimele Pris(e)aca, Presaca, Prosecul, Prosica, „în majoritatea cazurilor, dacă nu chiar totdeauna, aceste toponimice semnifică, cel puţin la origine, tot «curătură», cum dovedeşte etimonul v. sl. prěsĕšti «a tăia» (să se compare în special slov. preseka «tăiere (în pădure)», ceh. přeseka «gard viu» (…)” (IORGU IORDAN, 1952, p. 8). De aceeaşi părere este şi AL. GRAUR (1972, p. 50), însă există şi opinia că aceste toponime derivă din sl. prĕšeka – loc unde se cresc albine, totalitatea stupilor aflaţi pe acest loc; stupărie (V. BREBAN, 1987, p. 828).

Page 150: Analele Universității Spiru Haret_4

150

Urmărind repartiţia toponimelor care ilustrează despădurirea, se observă o largă reprezentare în întreg spaţiul subcarpatic studiat, mai ales în acele spaţii utilizate în prezent ca terenuri agricole. În plus, o serie de alte activităţi, printre care şi producerea de mangal (cărbune) denotă despădurirea.

Reflectarea utilizării terenului agricol are o mare frecvenţă în toponimia zonei, pornind de la termeni ca: vie, grădină, ţarină etc.

Unele toponime, ca Dealul Viilor (satele Vătăşeşti şi Giurgiuveni, comuna Goleşti) şi La Faţa Viei (comuna Runcu), apar în locuri ce au în prezent altă utilizare şi putem bănui că în trecut aici erau podgorii. Comparând harta actuală cu Harta lui Specht (1791), se constată că, într-adevăr, aceste terenuri erau acoperite cu vii, toponimele respective păstrându-se, deşi de peste 100 de ani aceste spaţii au altă utilizare (rezultă din comparaţia cu toate hărţile la scară mare apărute în perioada 1790-1997).

Sunt necesare precizări cu privire la toponimul Mălăişte, frecvent în zonă. El poate deriva din denumirea unei plante, mălaiul cucului (G. GIUGLEA et al., 1969, p. 12) sau din mălai, denumirea meiului în unele părţi ale Transilvaniei şi adusă în Muşcelele Argeşului de ungureni (C. PANŢU, 1906, p. 168, citat de G. GIUGLEA et al., 1969, p. 12). În ceea ce ne priveşte, acceptăm a doua explicaţie.

La rândul său, toponimul Prosia comportă două etimologii. După I. MOISE (1992, p. 15) el provine din adjectivul bulgăresc prosia „de mei”, proso însemnând mei şi semnificând locul unde s-a semănat mei. H.H. STAHL şi P.H. STAHL (1968, p. 25) susţin că el derivă dintr-o anumită practică agricolă, şi anume: după tăierea pădurii, „al doilea an se ara şi se semăna în acelaşi loc, adică în prosie”, obţinându-se o recoltă mai slabă, din cauza sărăcirii pământului.

O atenţie specială merită toponimul „muscel – muşcel”, prin care E. NEDELCU (1974) înţelegea „loc apt pentru păşunat, suprafaţă de teren acoperită cu păşune (izlaz) şi fâneaţă, situată de obicei pe dealurile din preajma munţilor. (…) Termenul popular de muşcel desemnează o funcţie economică legată de valorificarea pastorală a dealurilor despădurite din sudul acestui sector al Carpaţilor Meridionali”. Autorul citat consideră că muşcel este un diminutiv derivat din „munte”, prin care locuitorii din nordul judeţului Argeş înţeleg golul alpin situat deasupra limitei pădurii şi care constituie domeniul păşunatului de vară pentru turmele de oi. În zona subcarpatică ei şi-au realizat un domeniu de păşunat şi de fâneaţă, „creându-şi astfel, prin defrişarea pădurii, un «munte» în miniatură, pe care să-l poată folosi pentru hrana oilor, după coborârea lor de pe golul alpin”.

După I. NANIA (1989, p. 249), toponimul muşcel provine de la apelativul muşcel, „substantiv format din câte se pare, prin compunerea din străvechiul adjectiv muş, -e, sinonim cu frumos (…) plus lat. cella, ae «cameră pentru păstrarea alimentelor, cămară, cămăruţă, odaie». Muşcel ar însemna, aşadar, „locul frumos al cămării, cămăruţei sau odăii”. Autorul aduce în sprijinul afirmaţiei sale descoperirea arheologică de la Cândeşti-Deal, şi anume, trei camere săpate în pământ, asemenea unor ciupuri uriaşe, cu diametrul maxim de 1,84 m şi adâncimea de 1,78 m, arse pe dinăuntru şi numite „cele” (singular celă). Acestea se foloseau pentru ascunderea alimentelor şi bunurilor în timpul năvălirilor barbare.

Aşadar, I. NANIA (1989, p. 250) insistă pentru păstrarea toponimului muşcel, „care preschimbat în Muscel nu numai că îşi pierde farmecul şi autohtonia tracică a lui muş, dar mai este şi golit de sens, lat. mus însemnând şoarece, şobolan”.

Legat de utilizarea terenurilor, toponimele amintesc de: ● acţiunile de defrişare: Arsuri (deal, satul Slănic, comuna Aninoasa),

Cărbune (loc unde se făcea mangal, comuna Domneşti), Curătura (vale, satul

Page 151: Analele Universității Spiru Haret_4

151

Stroeşti, comuna Muşăteşti), Dealul Cărbunelui (comuna Domneşti), Dealul cu Poieni (comuna Şuici), Dealul Runcului (comuna Domneşti; satul Runcu, comuna Runcu), Izlazul Prisecii (satul Sălătrucu, comuna Sălătrucu), Izvorul Secăturei (comuna Nucşoara), În Lazuri (loc în satul Godeni, comuna Godeni), La Curătura lui Voicu (loc în satul Tigveni, comuna Tigveni), La Curătură (pădure, sat Stăneşti, comuna Corbi), La Firăstrău (loc pe vale, satul Slănic, comuna Aninoasa), La Spărgător (loc pe vale, satul Slănic, comuna Aninoasa), Lazurile (poiană, satul Sălătrucu, comuna Sălătrucu), Muchia Ciungetului (satul Oţelu, comuna Berevoeşti), Muchia Curăturei (comunele Arefu şi Corbeni), Pârâul Secăturilor (satul Slatina, comuna Nucşoara), Pârlitura (pârâu, comuna Albeştii de Muşcel), Piscul Secăturei (comuna Albeştii de Muşcel), Piscul Parilor (culme, comuna Albeştii de Muşcel), Poiana Cărbunelui (satul Ianculeşti, comuna Şuici), Poiana cu Mesteacăn (satul Stroeşti, comuna Muşăteşti), Poiana cu Pari (comuna Cicăneşti), Poiana cu Tăieturi (satul Galeşu, comuna Brăduleţ), Poiana Curăturii (municipiul Curtea de Argeş), Poiana Mare (culme, comuna Albeştii de Muşcel; poiană, satul Lucieni, comuna Hârtieşti), Poiana Mlăcilor (comuna Albeştii de Muşcel), Poiana Plătica (comuna Aninoasa), Poiana Rusului (satul Slatina, comuna Nucşoara), Poiana Secării (satul Vâlsăneşti, comuna Muşăteşti), Poiana Secăturii (satul Slatina, comuna Nucşoara), Poiana Smizei (satul Verneşti, comuna Valea Danului), Prisaca (deal, satul Valea Siliştii, comuna Aninoasa; deal, satul Stroeşti, comuna Pietroşani), Priseaca (deal şi pârâu, satul Drăgăneşti, comuna Goleşti; vale, comuna Voineşti), Runceasa (sat înglobat în Malu cu Flori, comuna Malu cu Flori), Runcu (sat, comuna Runcu; deal şi vale, comuna Vlădeşti), Secături (loc în satul Berindeşti, comuna Corbeni; poiană, satul Bârseşti, comuna Tigveni; vale, comuna Dăeşti; sat, denumit în prezent Gruiu, comuna Nucşoara), Valea cu Buşteni (pârâu, satul Slănic, comuna Aninoasa), Valea Groşilor – gros = butuc, cf. I. Moise, 1992, p. 65 (satul Brădetu, comuna Brăduleţ), Valea Lazului (satul Coteşti, comuna Godeni), Valea Pojarului (satul Văleni-Dâmboviţa, comuna Văleni-Dâmboviţa), Valea Runcului (comuna Domneşti; satul Rotunda, comuna Corbeni), Vârful Runcului (satul Runcu, comuna Runcu) ş.a.;

● păşuni şi fâneţe: În Muscele (loc în comuna Mioarele), Muscel (pădure, comuna Dăeşti; vale, comuna Runcu; sat, comuna Boteni; deal, comuna Domneşti), Muscelul Poenarilor (comuna Poienarii de Muscel), Pârâul Muscelului (satul Lucieni, comuna Hâtieşti), Poiana Izlazului (comuna Şuici), Valea Muscelului (comunele Berevoeşti şi Domneşti) ş.a. Toponimele au fost scrise cu s şi nu cu ş (Muscel, Muscelului etc.), deoarece aşa apar pe hărţile şi în documentele oficiale actuale.

● culturi agricole: Cepari (sat, comuna Cepari), În Grădină (loc în satul Bărăşti, comuna Cicăneşti), În Grădini (loc în satul Urluieşti, comuna Cepari), În Mălăişte (loc în satul Aninoasa, comuna Aninoasa), În Prosia (fâneţe, satele Galeşu şi Brăduleţ, comuna Brăduleţ), La Arii (loc în satul Brăduleţ, comuna Brăduleţ), La Grădină (loc în satul Bărăşti, comuna Cicăneşti), Mălaia (deal, satul Bârseştii de Jos, comuna Tigveni), Mălăişte (deal, satul Valea Siliştii, comuna Aninoasa; poiană, satul Stroeşti, comuna Muşăteşti; loc în satul Lucieni, comuna Hârtieşti), Mălăiştea (comuna Văleni-Dâm-boviţa; deal, comunele Domenşti şi Muşăteşti), Măzărişte (loc în comuna Poienarii de Muşcel; loc şi deal în satul Verneşti, comuna Valea Danului; vale, satul Rudeni, comuna Şuici), Plaiul Ogoarelor (comuna Valea Iaşului), Poiana Inului (satul Blaju, comuna Tigveni), Prosia (sat şi fâneţe, comuna Muşăteşti), Tărâţa (deal şi vale, comunele Runcu şi Tigveni), Vadu Meiului (satul Corbşori, comuna Corbi), Valea

Page 152: Analele Universității Spiru Haret_4

152

Grădinei (satul Nucşoara, comuna Nucşoara), Valea Ogoarelor (satul Vâlsăneşti, comuna Muşăteşti), Vărzăroaia (sat, comuna Pietroşani) etc.;

● vii: Coasta Viişoarei (deal, satul Ciofrângeni, comuna Ciofrângeni), Dealul Viilor (comunele Cepari şi Tigveni; satele Giurgiuveni şi Vătăşeşti, comuna Goleşti; satul Berislăveşti, comuna Berislăveşti), La Faţa Viei (comuna Runcu), Via Popii (deal, comuna Goleşti), Viile Bătrâne (deal, oraşul Călimăneşti), Viişoara (deal şi vale, cartierul Capu Dealului, municipiul Curtea de Argeş) ş.a.;

● livezi: La Vişini (loc în satul Turburea, comuna Corbeni), Livezile Mari (pârâu, satul Mioarele, comuna Cicăneşti) etc.

4. RELAŢIILE (TIPUL) DE PROPRIETATE

Toponimele ce exprimă tipul sau relaţiile de proprietate apar în special pentru

nume de păduri sau de locuri şi certifică a cui era proprietatea: a statului, a bisericii, a eforiei (instituţie administrativă de utilitate publică social-culturală), a obştii etc. „Cea mai veche formă de proprietate era obştea dacică condusă de un moş. Iniţial, proprietatea obştească era totală (turme, pământ de cultură, păduri, păşuni” (I. MOISE, 1992, p. 45).

Multe toponime arată posesiunea asupra respectivului teren: cacova (pământul, valea ţaţei – soră mai mare, mătuşă, femeie mai în vârstă), ocină – posesiune funciară de la tată, dedină – posesiune funciară de la bunic (I. MOISE, 1992, p. 14). Chiar şi toponimul Bratia (sat şi râu) derivă din adjectivul posesiv bulgăresc „Bratja” – a fratelui.

În spaţiul subcarpatic dintre Dâmboviţa şi Olt, toponimele care indică tipul de proprietate sunt: Loturi (sat, comuna Schitu Goleşti), Pădurea Eforiei (comunele Berislăveşti, Dăeşti, Sălătrucel, Tigveni, Ciofrângeni), Pădurea Obştii (satul Slănic, comuna Aninoasa), Pădurea Statului (satul Stăneşti, comuna Corbi), Pădurea Statului Sitarul (oraşul Călimăneşti), Pârâul Cacovii (satul Berevoeşti, comuna Berevoeşti), Piscu Moşului (satul Urluieşti, comuna Cepari), Plaiul şi Valea Bisericii (situate într-o zonă lipsită de case şi unde nu a existat niciodată clădirea vreunei biserici, toponimul derivând deci de la tipul de proprietate; comuna Berevoeşti), Valea Cacova (satul Corbeni, comuna Corbeni), Valea Moşului (satul Slănic, comuna Aninoasa) ş.a.

5. CONCLUZII

Utilizarea hărţilor pentru scopul propus a demonstrat faptul că acestea se

constituie în adevărate documente toponimice, dată fiind stabilitatea mare a toponimelor. Acest fapt face ca ele să reflecte vechi moduri de utilizare a terenurilor, vechi (şi uneori pierdute) ocupaţii şi relaţii de proprietate.

BIBLIOGRAFIE

BREBAN V. (1987), Dicţionar general al limbii române, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti.

GIUGLEA G., ŢEPELEA G., MOCANU M.Z., PROCA OFELIA (1969), Argeşul în lumina toponimiei, Institutul Pedagogic Piteşti.

GRAUR AL. (1972), Nume de locuri, Editura Ştiinţifică, Bucureşti.

Page 153: Analele Universității Spiru Haret_4

153

IORDAN IORGU (1952), Nume de locuri româneşti în Republica Populară Română, Editura Academiei, Bucureşti.

MOISE I. (1992), Toponimie şi istorie argeşeană, Editura Calende, Piteşti. NANIA I. (1989), Cum e corect: Muşcel sau Muscel?, „Studii şi comunicări”. Muzeul

Câmpulung Muşcel, 5. NEDELCU E. (1974), Cu privire la semnificaţia şi aria teritorială a termenului geografic

popular şi toponimului muşcel – MUŞCEL în judeţul Argeş, „Studii şi cercetări de geologie, geofizică şi geografie”, Seria Geografie, XXI, 2.

OSACI-COSTACHE GABRIELA (2002), Cartografierea dinamicii peisajului geografic din zona subcarpatică dintre Dâmboviţa şi Olt reflectată în documentele cartografice, Teză de doctorat, Universitatea din Bucureşti.

SIMION T., SIMION MARIA (1999), Mic dicţionar de toponimie geografică dâmboviţeană, Editura Roza Vânturilor, Bucureşti.

STAHL H.H., STAHL P.H. (1968), Civilizaţia vechilor sate româneşti, Editura Ştiinţifică, Bucureşti.

* * * (1929-1943), Dicţionarul limbii române, întocmit şi publicat după îndemnul Maiestăţii sale Regelui Carol I, Imprimeria Naţională, Bucureşti.

Page 154: Analele Universității Spiru Haret_4

154

Page 155: Analele Universității Spiru Haret_4

155

RECENZII GRIGORE POSEA (2001), Vulcanismul şi relieful vulcanic, Hazarde, Riscuri, Dezastre, Relieful vulcanic din România, Editura Fundaţiei România de Mâine, 216 p., 61 fig. (schiţe de hartă, hărţi, profile, foto) Apariţia în anul 2001 a acestei lucrări despre vulcanism ca fenomen geologic, dar şi despre modul său de exprimare morfologică – relieful vulcanic, oferă studenţilor geografi prilejul de îşi însuşi noţiunile de bază ale cursului de geomorfologie vulcanică, precum şi ale unor capitole din cursul de geomorfologie generală. De asemenea, lucrarea se adresează şi unei largi game de specialişti în domeniul ştiinţelor geonomice, care au astfel prilejul de a-şi actualiza cunoştinţele din acest domeniu.

Structurată în 8 părţi organic legate între ele, lucrarea stârneşte interesul chiar de la lectura primelor pagini. Cititorul poate lua astfel contact, în prima parte, cu un mod sistemic de a aborda vulcanismul, căci autorul prezintă activitatea vulcanică în strânsă legătură cu tectonica plăcilor, clădind noţiunile de vulcanism peste cele legate de tectonica globală. Deşi asemenea prezentări se regăsesc în multe tratate de geomorfologie sau lucrări speciale de geomorfologie vulcanică, aici ele sunt subordonate caracterului precumpănitor didactic al lucrării.

Partea a doua, relieful vulcanic primar, abordează şi explică noţiunile de morfologie vulcanică din punct de vedere al genezei aparatului vulcanic, al reliefului de acumulare, de explozie, sau submers, completat în partea a treia a lucrării, relieful de eroziune în vulcani, cu relieful rezultat din modelarea structurilor vulcanice.

În context cu preocupările geomorfologilor din toată lumea, cea de a patra parte a lucrării, Hazarde, suprave-ghere şi aspecte favorabile ale activităţii

vulcanilor, reprezintă o contribuţie de seamă a autorului la studierea fenomenelor de risc geomorfologic, dar şi la aprecierea gradului de favorabilitate economică a manifestărilor vulcanice şi postvulcanice.

Surprinde, faţă de alte tratate de geomorfologie, plasarea capitolului despre răspândirea vulcanilor pe glob, ce face obiectul părţii a cincea a lucrării, după cel de hazarde vulcanice. Este un punct de vedere original, căruia îi găsim explicaţia prin aceea că autorul acordă o importanţă deosebită cunoaşterii rolului vulcanismului în formarea diferitelor medii de viaţă de pe glob. Deşi modul de manifestare a vulcanismului este asemănător, modul său de exprimare şi impactul cu factorii de mediu este puternic diversificat pe glob.

Pentru o mai bună cunoaştere a formelor de relief similare celor create de vulcanism, partea a şasea a lucrării, intitu-lată relieful pseudovulcanic, tratează succint formele create de impactul şi exploziile provocate de meteoriţi sau de expulzările de noroi. În acelaşi context, putem considera şi cea de a şaptea parte a lucrării: vulcanismul pe alte planete şi sateliţi

Fără îndoială că cea de a opta parte, relieful vulcanic din România, reprezintă partea de rezistenţă a lucrării. Această preocupare mai veche a autorului (vezi cap.17, Vulcanismul şi relieful vulcanic din România, în Relieful României), se regăseşte aici extinsă pe mai bine de 60 de pagini text şi 16 hărţi, schiţe şi profile. Subliniem, de asemenea, faptul că textul este actualizat în baza studiilor geologice şi geomorfologice de profil apărute în intervalul 1974-2000.

Dacă prin structură, ce corespunde programelor analitice, lucrarea este deose-bit de utilă studenţilor geografi, geografilor în general, prin conţinut ea este utilă şi specialiştilor din agenţiile teritoriale de protecţie a mediului, căci ea oferă suficiente date pentru monitorizarea arealelor cu izvoare minerale, a ariilor în care factorii de mediu sunt dependenţi de vulcanism.

Florina Grecu

Page 156: Analele Universității Spiru Haret_4

156

La 2 mai 2002, în Aula Universităţii din Iaşi, a avut loc festivitatea de decernare a titlului de

Profesor de Onoare al Universităţii Alexandru Ioan Cuza din Iaşi,

Domnului Prof. dr. docent GRIGORE POSEA

Page 157: Analele Universității Spiru Haret_4

157

MIHAELA DINU, Subcarpaţii dintre Topolog şi Bistriţa Vâlcii. Studiul proceselor actuale de modelare a versan-ţilor, 1999, Editura Academiei Române, 212 p., 101 figuri (schiţe de hartă, hărţi, profile, grafice, foto), 4 tabele, 1 hartă pliantă monocromă, rezumat în limba engleză.

Acoperind ultima lacună a cerce-tărilor asupra acestei unităţi tipice pentru relieful românesc, Subcarpaţii, studiul se distinge printr-o minuţioasă analiză a proceselor de modelare a versanţilor. Abordând cu precădere acest aspect, autoarea nu renunţă însă la o pertinentă analiză geomorfologică, atât de necesară geografilor consacraţi sau celor în devenire, cât şi specialiştilor din domenii conexe sau celor care utilizează în activitatea lor informaţia ştiinţifică geogra-fică. Aceasta, chiar dacă în lucrare spaţiul acordat exclusiv studierii proceselor de versant este aproape egal cu cel destinat analizei geomorfologice regionale.

Fără a subestima importanţa tuturor capitolelor, în această recenzie ne oprim cu precădere asupra acelora care, prin modul de elaborare, constituie un adevărat model de cercetare geomorfologică integrată, utilă studenţilor geografi în elaborarea lucrărilor de licenţă, cu precădere cele având ca subiect spaţiul colinar de la periferia arcului Carpatic.

Astfel, în analiza morfografică din capitolul al doilea, autoarea scoate în evidenţă dubla tranziţie a Subcarpaţilor din această zonă: atât între munte şi piemont, cât şi între muscele şi restul Subcarpaţilor din nordul Olteniei, caracter specific pentru sectorul dintre Topolog şi Bistriţa Vâlcii. Mai mult, se subliniază faptul că nu numai aspectele morfografice, dar şi ceilalţi factori ai mediului au acelaşi caracter tranzitoriu, ceea ce devine temeiul unor considerente asupra limitelor către munţi şi Piemontul Getic, dar şi către Muscelele Argeşului şi Subcarpaţii din nordul Olteniei.

Cel de al treilea capitol scoate în evidenţă continuitatea liniilor structurale din Subcarpaţi, ce se impun în relief, succesiunea lărgirilor şi înmănuncherii acestora, rezultat ale unei evoluţii paleogeo-

morfologice proprii acestei unităţi de relief de la exteriorul Carpaţilor.

În cel de al şaselea capitol, autoarea desfăşoară o vastă investigaţie asupra celorlalte componente ale mediului geografic din aceşti subcarpaţi, cu scopul vădit de a aprecia ponderea lor în dezvoltarea şi evoluţia reliefului, dar mai cu seamă pentru a evidenţia rolul lor în modelarea actuală a acestuia.

Cum era şi firesc, pe aproape un sfert din volumul lucrării se desfăşoară cel de al şaptelea capitol, destinat studierii proceselor geomorfologice actuale. Ca urmare a unor laborioase investigaţii de teren, desfăşurate mai bine de două decenii, doamna Mihaela Dinu argumen-tează, pas cu pas, morfodinamica actuală a versanţilor şi rolul acestor procese ca factori de risc geomorfologic. Aproape fiecare caz studiat vădeşte nu numai capacitatea de analiză, dar şi recoman-dările asupra posibilităţilor de reabilitare a mediului aflat în diferite stadii de degra-dare. De aceea, nu întâmplător, cel de al optulea capitol evocă relaţia dintre mediul socio-economic şi cel natural, cu precădere relieful, de-a lungul ultimelor secole şi în perioada actuală

Elaborată în urma unor îndelungate şi aprofundate cercetări de teren în spaţiul colinar atât de controversat din punct de vedere geomorfologic, acela dintre sistemul muscelelor şi cel al subcarpaţilor din nordul Olteniei, lucrarea pe care am prezentat-o se distinge printr-un limbaj clar, accesibil studenţilor, dar şi altor specialişti decât geografi, cu o ilustraţie de excepţie, ce face cinste şcolii geomor-fologice româneşti.

Adrian Cioacă

Page 158: Analele Universității Spiru Haret_4

158

Cărţi de specialitate apărute la Editura Fundaţiei România de Mâine

Nr. crt.

Autorul Titlul cărţii Anul apariţiei

1 Grigore Posea Câmpia de Vest a României 1997 2 Grigore Posea România – geografie şi geopolitică 1999 3 Grigore Posea Vulcanismul şi relieful vulcanic 2001 4 Aurora Posea Oceanografie 1999 5 Anton Năstase,

Gabriela Osaci Topografie – Cartografie. Lucrări practice 2000

6 Anton Năstase, Gabriela Osaci

Topografie –Cartografie 2001

7 Mihai Parichi Pedogeografie cu noţiuni de pedologie 1999 8 Mihai Parichi Cartografierea solurilor 2001 9 Mihai Parichi Eroziunea şi combaterea eroziunii solurilor 2000 10 Mihai Parichi Piemontul Cotmeana: studiu fizico-geografic cu

privire specială la soluri

2001 11 George Erdeli,

Cristian Braghină, Dragoş Frăsineanu

Geografie economică mondială 2000

12 Mihai Ielenicz Dealurile şi podişurile României 1999 13 Mihai Ielenicz Geografie generală. Geografie fizică 2001 14 Valentin Teodorescu,

Valeria Alexandrescu Terra – Geografia resurselor 2001

15 Valentin Teodorescu Morfodinamica versanţilor din bazinele hidro-grafice mici

2001

16 Cornelia Marin, Anca Luca, Monica Popescu

Geologie generală şi geologia României 2000

17 Angela Lupaşcu Biogeografie 2001 18 Nicu I. Aur Geografie economică mondială 2000 19 Ion Zăvoianu Hidrologie 1999 20 Anca Luiza Stănilă,

Mihai Parichi Cartografierea solurilor 2001

21 Marian Marin, Cezar C. Gherasim

Continentele – Probleme speciale de geografie regională

2002

22 Analele Universităţii Spiru Haret, seria geografie, Nr. 1

1998

23 Analele Universităţii Spiru Haret, seria geografie Nr. 2

1999

24 Analele Universităţii Spiru Haret, seria geografie Nr. 3

2000

Page 159: Analele Universității Spiru Haret_4

159

NOTĂ CĂTRE AUTORI Lucrările pot fi prezentate pentru publicare ca Articole sau Note. Articolele mai mari, de ex. Sinteze şi Reviews/Revues, pot fi, de asemenea, publi-

cate, dar subiectul şi conţinutul acestora trebuie mai întâi discutat cu Colegiul de Redacţie. Manuscrisele vor fi culese pe o singură faţă, la un rând distanţă, nu mai mult de

2.500 de caractere pe pagină. Aliniatele vor fi marcate prin tasta „Enter”, fără „Tab”-uri). Lucrările trebuie să înceapă cu titlul şi numele complet al autorului. Adresa completă a autorilor va fi listată pe o pagină separată. Pentru colectivele de autori, se va indica persoana cu care redacţia poate coresponda.

Lucrarea va fi însoţită de un rezumat de maxim 20 de rânduri (1.000 de caractere), într-o limbă de circulaţie internaţională, de preferinţă engleză/franceză, care va fi plasat imediat după titlu şi autor, urmat de cuvinte cheie (de asemenea, traduse).

Trimiterile vor apărea la sfârşitul textului, înaintea bibliografiei. Se vor folosi ghilimelele adoptate de ortografia românească („”). Ecuaţiile matematice vor fi numerotate peste tot în text cu caractere arabe.

Notele de subsol se numerotează, consecutiv, cu numere exponenţiale şi se culeg pe o pagină separată, la două rânduri.

Lucrările de referinţă citate în text (şi numai acestea) trebuie listate în ordine alfabetică, pe o pagină separată, sub titlul Referinţe/Bibliografie. În paranteză, se vor trece numele autorului şi anul apariţiei, cu excepţia cazului când numele autorului face parte dintr-o propoziţie: (POSEA, 1974) sau „MIHĂILESCU ( 1974) a arătat că ... ”. Când se face referire de mai mult ori la acelaşi autor şi an trebuie adăugat a, b, c etc., la data respectivă în text şi în lista bibliografică. Dacă sunt mai mulţi autori, se va menţiona primul şi se va adăuga „et al”, ex.: (POSEA et al., 1974).

Tabelele se numerotează cu cifre arabe în ordinea apariţiei în text. Fiecare tabel trebuie prezentat pe o pagină separată. Dacă este cazul, titlul trebuie tradus. Inserarea unui tabel în text exclude prezentarea datelor sub formă de figură şi invers.

Figurile şi fotografiile (hărţile sau schiţele în tuş negru pe hârtie sau calc) trebuie pregătite în perspectiva micşorării până la 65 %. Simbolurile şi detaliile fine nu pot fi reproduse la o calitate satisfăcătoare. Autorii sunt rugaţi să-şi limiteze mărimea figurilor cât de mult posibil şi să asigure un desen estetic şi clar. Desenul original nu trebuie să depăşească 29/21 cm. Utilizarea fotografiilor este condiţionată de calitatea lor. Dimensiu-nea maximă este de 9/12 cm.

Tabelele şi figurile care trebuie introduse în interiorul textului vor fi numerotate, consecutiv, cu cifre arabe, iar autorul va preciza locul unde urmează să fie inserate. Explicaţiile figurilor vor fi scrise la două rânduri pe o pagină separată şi vor fi traduse în limba rezumatului.

Colegiul de Redacţie îşi rezervă dreptul de a refuza orice manuscris prezentat pentru publicare dacă nu se înscrie în tematica revistei sau nu respectă cerinţele de mai sus şi de a face sugestii şi modificări (cu acordul autorilor) înainte de publicare.

Autorilor li se cere să acorde o atenţie deosebită acurateţii figurilor şi fotografiilor. Manuscrisele lucrărilor refuzate nu vor fi returnate.

Lucrările acceptate vor deveni proprietatea Editorului. Nici un articol şi nici o parte a acestora nu pot fi reproduse, cu nici un mijloc, fără permisiunea scrisă a Editorului. Un total de 20 de exemplare tipărite ale lucrării acceptate (extrase) vor fi înmânate gratuit autorilor.

RESPONSABILITATEA PRIVIND CONŢINUTUL ARTICOLELOR REVINE ÎN EXCLUSIVITATE AUTORILOR

Page 160: Analele Universității Spiru Haret_4

160

Redactor: Maria CERNEA Tehnoredactori: Sorin BĂNICĂ Florentina STEMATE Bun de tipar: 05.11.2002; Coli tipar: 10 Format: 16/70×100

Editura şi Tipografia Fundaţiei România de Mâine Splaiul Independenţei nr. 313, Bucureşti, sector 6, O.P. 83 Telefon: 410 43 80; Fax. 410 51 62; www.SpiruHaret.ro