ÎNGRIJIREA BONTULUI DUPĂ AMPUTARE

Amputaţia se referă la ablaţia unui membru sau unui segment de membru, de

obicei, a unui braţ/mâna sau picior. Amputarea poate surveni in urma unui

traumatism (amputare traumatică) sau a unei intervenţii chirurgicale. Amputarea

în chiurgia vasculară se practică rareori, la nivelul braţelor; în schimb, chirurgii

vasculari amputează frecvent degete de la maini sau picioare. 

Tehnica este una din cele mai vechi proceduri chirurgicale. Uneori, este

posibilă înlocuirea membrelor amputate cu proteze specifice.

Cauze

Cauzele amputarii pot include următoarele situaţii:

• boli - cum ar fi afecţiuni ale vaselor de sânge (boală vasculară periferica), diabet

zaharat, probleme de coagulare (cheaguri de sânge) sau osteomielita.

• traumatisme - 75% dintre amputarile extremităţilor superioare sunt rezultatul

unor traumatisme.

• chirurgie - pentru eliminarea tumorilor de oase şi muschi.

Majoritatea amputarilor de membre inferioare se realizeaza

deoarece arterele de la picioare sunt blocate din cauza rigidizarii lor (ateroscleroza).

Întrucat diabetul poate provoca rigidizarea arterelor, aproximativ 30-40% din

amputaţii se efectuează la acesti bolnavi. Pacientii care sufera de aceasta boala pot

suferi de complicatii ale diabetului: picior diabetic sau ulceratii cutanate la nivelul

piciorului. Aproximativ 7% dintre bolnavi vor manifesta o ulceratie activa sau

vindecata, de obicei recurenta. Dintre acestia, la aproximativ 5-15% se va impune

amputarea membrului afectat, in special la barbatii in varsta, care fumeaza.

Cand rigidizarea arterelor devine atat de severa incat se dezvolta gangrena si

durerea devine constanta si severa, amputarea este singura optiune terapeutica; in

caz contrar, infectia se va extinde iar viata pacientului va fi pusa in pericol. Uneori

pentru a se evita amputarea se realizeaza un bypass coronarian. Totusi, nu toti

pacientii indeplinesc conditiile potrivite pentru acest tip de interventie. 

Mai putin frecvent, accidentele grave pot determina pierderea sau dezvoltarea unei

tumori sau cancer la nivelul unui membru. Aceasta situatie apare mai ales la

pacientii tineri.

În majoritatea cazurilor, amputatia previne agravarea afecţiunii şi creşte sansele

deplasării, in cazul unei amputatii la nivelul piciorului. In aceasta situatie, se

recomanda ca amputarea sa fie realizata sub genunchi deoarece cresc sansele

locomotiei in urma protezarii. Amputatia realizata mai sus de genunchi este

recomandata daca pacientul prezinta tulburari ale circulatiei sanguine periferice iar

amputatia sub genunchi nu se vindeca corespunzator.

Ciotul ramas in urma amputatiei este vulnerabil la infectii, temperatura scazuta etc.

si din aceasta cauza trebuie ingrijit cu atentie pe tot parcursul vietii. Operatia de

amputare majora dureaza aproximativ 90 de minute, iar la sfarsit in ciot vor fi

inserate tuburi mici de plastic prin care va avea loc drenajul exceselor de lichide

care se acumuleaza la nivelul ranilor. Acestea sunt de obicei eliminate in primele 48

de ore.

Complicatii

• Complicatii generale - infectii toracice, angina pectorala, infarct

miocardic si accident vascular cerebral. Deoarece mobilitatea este limitata dupa

amputare se pot dezvolta si escare. 

• Complicatii locale - infectii locale, la niveul bontului. Pentru a se reduce riscul de

infectie se vor administra antibiotice. Uneori, vindecarea bontului se realizeaza cu

dificultate, fie din cauza infectiei, fie din cauza problemelor de circulatie. In situatii

exceptionale, medicii pot recurge la o noua interventie chirurgicala la nivelul

bontului sau pentru indepartarea unei suprafete mai mari a membrului. Tot in

cazuri exceptionale, la nivelul genunchiului sau soldului pot aparea contractii

involuntare, care, de regula, sunt imposibil de corectat si care nu permit utilizarea

unei proteze. Pentru prevenirea acestor contractii, pacientul trebuie sa urmeze

sedinte de fizioterapie, la scurt timp dupa realizarea operatiei.

Îngrijirea bontului

În timpul fazei postoperatorii de vindecare a plăgii, tratamentul se

concentrează pe îngrijirea rănii şi modelarea atentă a bontului. Rănile trebuie

verificate zilnic, în special pentru a se evita infecţia sau coagularea sângelui. Pentru

combaterea edemului - acumularea de lichid între ţesut şi straturile de celule - şi

pentru a obţine o formă ideală a bontului, se aplică terapia de compresie prin

bandajare.

Pacienţii trebuie să înveţe să îşi îngrijească zilnic membrul rezidual:

• lavaj zilnic (baie, duş) cu apă caldă;

• să ştergeargă uşor cu mişcări circulare, pentru a facilita circulaţia sangvină;

• protejarea pielii împotriva deshidratării folosind zilnic o cremă puternic

hidratantă (Stomic sau Stomiplus de la OrtoProfil);

• exerciţii fizice pentru stabilizarea şi întărirea musculaturii membrului rezidual;

• gimnastică BÜRGER cu îndrumarea kinetoterapeutului;

Limitarea mobilităţii articulare îngreunează sau poate chiar împiedică purtarea

protezei.

Pentru a accelera formarea bontului este important purtarea bandajului

compresiv cât mai mult timp, cu mici pauze în care lăse pielea să respire (o dată

sau de mai multe ori pe zi în funcţie de circumstanţe). Bandajaţi bontul întotdeauna

cu faşă curată pentru a preveni infecţiile !

Se evită strangularea membrului rezidual, pentru că acest lucru poate duce la

unele complicaţii foarte grave. Unele persoane au durere sau jenă când se

bandajează, mai ales la început; acest lucru este normal.

Înainte de aplicarea feşei, din poziţia culcat, se ridică membrul rezidual

deasupra nivelului inimii şi se menţine timp de 3-5 minute. Astfel facilităm

scăderea în volum a bontului.

Bandajul se aplică în formă de “X” de la capătul bontului în sus (de la distal spre

proximal.

Sfaturi utile:

• Cu cât se bandajează mai corect bontul, cu atât mai repede va deveni protezabil.

• Pentru a da o formă optimă bontului trebuie să se aplice o presiune fermă,

constantă şi uniformă asupra bontului, atât ziua cât şi noaptea, cu excepţia

situaţiilor cum ar fi spălarea acestuia sau inspectarea sa.

Va lua câteva săptămâni de bandajare pentru a vă pregăti bontul pentru

protezare.

• Trebuie sa ne asigurăm că bandajul elastic este neted, fără cute sau bride – acestea

pot creşte local presiunea asupra bontului, determinând o maturare inegală a

bontului sau chiar leziuni ale pielii.

• Dacă faşa elastică alunecă sau nu este aplicată corect de prima dată, trebuie

desfăcută şi aplicată din nou.

• Dacă apare durerea sau o senzaţie neplăcută (de ex. amorţeală) datorită

aplicării feşei trebuie desfăcută şi aplicată din nou.

• Medicul care a operat va coordona procesul de recuperare mai ales cât timp

pacientul este internat în spital;

• Asistentul medical – va ajuta la bandajarea şi îngrijirea bontului în perioada de

spitalizare.

• Psihologul –trebuie contactat pentru a discuta despre problemele legate de

pierderea membrului inferior;

• Kinetoterapeutul – va ajuta la recâştigarea ăi menţinerea forţei musculare,

mobilitatea articulară, atât înainte cât şi după protezare;

• Tehnicianul ortoped – după vindecarea bontului va executa proteza (este indicat

contactarea tehnicianului din timp, pentru a obţine informaţii legate de posibilităţile

procesului de protezare).

Echipa de reabilitare

• Nu întindeţi complet faşa elastică, deoarece aceasta va distruge firele elastice.

Utilizarea unei feşi elastice care nu se întinde este dăunătoare.

• Bontul se bandajează „în opt” şi UN circular; bandajarea circulară dăunează

fluxului sangvin şi afectează bontul.

• Scopul bandajării este să formeze un bont conic; pentru aceasta, trebuie aplicată

mai multă presiune la vârful bontului şi mai puţină presiune la baza acestuia.

• Dacă amputaţia este la nivelul gambei, bontul se bandajează în aşa fel încât să

permită mobilitatea genunchiului.

• Faşa elastică trebuie schimbată la fiecare 4-6 ore, sau chiar mai des dacă se

desface.

• Este de preferat să nu se menţineţină bandajul mai mult de 12 ore fără a-l

schimba.

• De două sau de trei ori pe zi,se masează bontul timp de 10 minute, înainte de a-l

bandaja din nou.

Prevenirea redorilor este foarte importantă. Redoare înseamnă

“înţepenirea” unei articulaţii, astfel încât nu este posibilă efectuarea uneia sau alteia

dintre mişcările normale până la capăt. După amputaţie, musculatura de la nivelul

segmentului de membru restant şi din vecinătatea acestuia se scurtează. Aceasta

tinde să plaseze articulaţia într-o poziţie flectată. Dacă rămâne aşa mai mult timp,

va fi dificil de îndreptat, sau chiar se poate bloca de tot. Redoarea articulară şi

contractura musculară au ca rezultat o protezare dificilă, sau o pot chiar împiedica.

• Kinetoterapeutul va învăţa pacientul exerciţiile pentru dezvoltarea musculaturii

braţelor pentru deplasarea cu fotoliul rulant, transferul de pe scaun pe pat, folosirea

cârjelor, dezvoltarea musculaturii membrului inferior sănătos pentru mers.

• După recâştigarea forţei musculare, când se va reuşi ă menţinerea poziţiei de

ortostatism, se va renunţa la folosirea fotoliului rulant.