Universitatea”Dunarea de Jos”,Galati Facultatea de litere Anul II, Romana-Engleza, gr1 Giuvelic Carmen-Maria

Amintiri din copilărie - Ion Creangă

Teme şi motive

Ȋn 1875, Ion Creangă se cunoaşte cu Mihai Eminescu, care apreciindu-i talentul ȋl ȋndeamnă să scrie , iar mai târziu ȋl aduce la Junimea.

“Unde Creangă a apucat să se ȋntreacă şi pe sine ȋnsuşi e ȋn “Amintiri din Copilărie”; aici epitetul de “classicus” , i se potriveşte şi ȋn sensul antic al termenului şi ȋn acela sustras oricăror determinări temporare sau de altă natură[…]Literal vorbind, Amintirile…lui Creangă n-ar fi o apariţie nexplicabilă, ȋn raport cu evoluţia anterioară a prozei româneşti şi cu stările de lucruri mai imediate. De la Heliade, autorul acelor vioaie “Dispoziţiile şi ȋncercările mele de poezie” şi până la Ion Ghica, ale cărui “Scrisori…” ȋncepuseră să apară ȋn “Convorbiri Literare” din aprilie 1880, scriitorii din cele trei generaţii ȋnaintaşe ilustraseră ȋn fel şi chip genul suvenirurilor “(George Munteanu).

La baza operei “Amintiri din copilărie ” , de Ion Creangă, stau câteva teme şi motive ce se ȋmbină cu stilul oralist şi tonalitatea afectivă a autorului, dând naştere unei opere pline de umor, a unei lumi trăite prin ochii unui copil. Prima temă ce se desprinde ȋncă din prima parte a operei este tema mamei, ea fiind un personaj foarte important şi prezent ȋn viaţa copilului Nică şi mai târziu a dascălului Ion Creangă. Smaranda era acea femeie aspră ce are de crescut 5 copii şi să vadă de casă, dar şi o femeie jucăuşă, ce face motăcei pentru pisici şi fură hainele băiatului dus la scăldat când ar trebui să fie acasa şi să aibe grijă de fraţii lui mai mici; tot ea este cea care se dă peste cap pentru ca băiatul ei să intre la şcoală pentru a se face popă, lucru pe care ȋl şi reuşeşte. Mama este şi duioasă, ȋnvăluită de trecerea vremii ȋntr-o aureolă oarecum supranaturală, care lasă ȋn mintea copilului ei imaginea unei femei deosebită de toate celelalte. Cu ajutorul mamei ne este introdus motivul superstiţiilor( femeia asculta de zodieri şi cărturărese, de babele care trag bobi pe sită), dar şi motivul folclorului care la Creangă e culoare de fond, este pentru săteni o modalitate de viaţa şi nu una de artă. Superstiţiile, datinele ( de Crăciun, clăcile, mâncarea tradiţională) şi proverbele ca limite ferme şi stravechi ale existenţei. Tot aici ne este arătat motivul adăpostului primitiv, după chipul locuinţei stramoşeşti, cu ferestre mici, cu laviţe , şi pe jos, ȋn loc de scândură, cu huma care desfată talpa goală a piciorului.

Următoarea mare temă ce se desprinde din operă este tema copilăriei ce merge mână ȋn mână cu jocul din copilărie. Această temă este formată cu ajutorul mai multor motive ce reprezintă sarea şi piperul , ȋn special, celei de-a doua părţi, dar şi a celorlalte.

Pentru ȋnceput, avem motivul pupăzei( pe care Nică o prinde şi ȋncearcă să o vândă la târg, doar pentru a nu-l mai trezi dimineaţa) , motivul cireşului( vrea să fure cireşe de la mătuşa Mărioara) , motivul familiei ( bunicul din partea mamei, fiind cel care ȋl ia la şcoală la Pipirig, bunica care era foarte miloasă şi tatăl , om foarte muncitor) , motivul prundului ( ȋn care Nica se scaldă) . Deasemenea ne este prezentat şi motivul mâncăului printr-o serie de ȋntâmplări hazlii: merge la Biserică pentru colacii, coliva şi plăcintele mamei sale, linge smântâna din borcane; se ȋntoarce dezbrăcat de la scăldat din cauza foamei, fură cireşe de la mătuşa Mărioara etc.

La şcoală ȋn Humuleşti, el prinde muştele cu ceaslovul; ȋn Broşteni, dărâmă casa Irinucăi ȋmpreună cu vărul său, iar mai târziu farsele jucate de el şi de alţii, ca pedeapsă pentru cei despre care credeau că nu ȋmpart merindele pentru Crăciun, farse ce vor duce la o ceartă ce le v-a aduce evacuarea tuturor celor din casă.

Trecând mai departe , o dată ce tema şcolii la distanţa ( cu tot ceea ce cuprinde: metodele de predare “ lipsite de viaţa şi conţinut” , reţinere papagalicească) sunt aduse ȋn discuţie două motive importante.

Primul este motivul vetrei stramoşeşti, adică Humuleşti. Este mediul cel mai prielnic fiinţei lui Creangă, rezervorul de viaţa din care scriitorul ţăran ȋşi extrage materialul universului pe care-l construieşte. Exista ȋn “Amintiri din copilărie” motivul acelei chemări a satului natal, realitatea sufletească cea mai trainică din copilărie, când se manifesta ca lipsă de interes pentru şcolile depărtate până la anii maturităţii petrecuţi la Iaşi , unde ȋnfiripă un pur timbru de elegie. Ca să fie dus la şcoala de catehiţi din Fălticeni, Nică nu se ȋmpotriveşte: Fălticeni era,doar, ȋn apropiere de Humuleşti, abia peste apa Moldovei. Dar când fu să-l strămute la Iaşi, in seminarul Socolei, până unde se aşternea drumul de “şase poşti”, legăturile lui cu viaţa satului şi cu ţinutul hoinărelilor copilăreşti, ca nişte coarde grave, vibrară toate: “Dragu-mi era satul nostru cu Ozana cea frumos curgătoare şi limpede ca cristalul[...]

Dealtfel, drumul până la Iaşi, ȋn căruţa lui Luca Moşneagu se face cu privirea ȋntoarsă către satul din munţii Neamţului şi cu suspine adânci.

Caracteristic pentru acest fel ţărănesc de a fi structurat cu peisajele ȋnceputul tuturor celor patru capitole ale Amintirilor şi cu deosebi al ultimului : “Cum nu se dă scos ursul din bârlog, ţăranul de la munte , strămutat la câmp, şi pruncul, dezlipit de la sânul mamei sale, aşa nu mă dau eu dus din Humuleşti[...]”

Cel de-al doilea motiv este motivul omului de munte. Reprezentativă este separaţia netă pe care o face moş Luca ȋntre lumea muntelui şi lumea câmpiei. Harabagiu sărac, dar răzeş, este mefient faţă de cei care locuiesc dincolo de Siret. Pentru el tot ce-i bine şi frumos se opreşte la malul acestui râu. Dincolo ȋncepe sărăcia şi urâtul.

O altă temă ce ar trebuii amintită este tema dragostei. Lui ȋncepuse de cu vreme şi dintr-o dată , fără neȋnţelesuri”a-i mirosi a catrinţa”, cum prezise-ră tată-său, care cunoştea firea ţărănească.

Deşi copil ȋnca, Nică se complăcea ȋn atmosfera clăcilor femeieşti, torcând pe ȋntrecute cu fetele. Ȋntr-o zi, unei Măriuca, la o clacă de “desghiocat păpuşoi”, ȋi scoate « un şoarece din sân, care era s-o bage ȋn boală pe biata copilă ».

Cu timpul, dar nu târziu, copila popii din Fălticenii-Vechi ȋl v-a ȋntărâta la hârjoneală amoroasă, iar o craşmăriţă, la dragostea nesentimentala, specifică, oamenilor de seama sa.

Pe parcursul operei ne este dezvaluită tema timpului, acela care s-a dus , adică povestirea.

Această temă duce la tema naratorului, o temă a amintirii, ȋntr-o confesiune ȋn care spontaneitatea este dramatizată. Această temă este “ȋntr-un anumit sens, drama lui: el trebuie să scrie( să povestească) fapte care s-au petrecut cu mult timp ȋn urmă şi să facă portrete unor indivizi care n-au ăamas decât in memoria lui” (Eusen Simion)

Cu ajutorul acestei teme, este conturat şi motivul geniului conformat, care reproduce modelul arhaic cu oarecare “adausuri de istoricitate şi complexitate individuală” .( George Călinescu)

“Amintiri din copilărie” de Ion Creangă este opera ce poate fi citită de toată lumea: copil, adult ȋn toată firea sau bătrân, deoarece Creangă şi-a privit minunata perioadă a copilăriei nu numai prin ochii omului matur ci şi cu ochii copilului universal, copil ȋn care ne regăsim cu toţii.

Bibliografie

Munteanu,George “Introducere ȋn opera lui Ion Creangă” , Bucuresti, Editura Minerva, 1976Parascău,Constantin “Ion Creangă-Măştile inocenţei, viaţa şi opera” , Biblioteca “Ion Creangă” Simion,Eugen”Ion Creangă, Cruzimile unui moralist jovial” , Biblioteca

“Ion Creangă” Streinu, Vladimir “Clasicii Noştrii”, editura IDEEA