ambalare chefir

16
Ambalarea chefirului Mitocariu Madalina Cepa, 1B

Transcript of ambalare chefir

Page 1: ambalare chefir

Ambalarea chefiruluiMitocariu Madalina

Cepa, 1B

Page 2: ambalare chefir

Produsele lactate acide sunt extrem de populare în întreaga lume atât datorită caracteristicilor senzoriale plăcute, cât şi potenţialului pe care îl au pentru menţinerea şi chiar îmbunătăţirea sănătăţii consumatorilor.

Chefirul este unul din principalele sortimente de produse lactate acide, alături de iaurt şi lapte bătut, ce se fabrică în prezent în cantităţi mai mari în ţara noastră şi care se obţin prin fermentarea controlată a laptelui, datorită însămânţării cu culturi lactice seleţionate.

Din punct de vedere nutriţional, chefirul conţine proteine, glucide, lipide, vitamine, minerale.

Chefirul se consumă ca atare sau poate fi consumat şi cu adăugare de fructe, siropuri, arome şi îndulcitori.

Chefirul este cunoscut şi consumat de persoane din toate categoriile de varstă.

Materia primă de bază pentru procesare o constituie laptele crud de vacă, selecţionat de cea mai bună calitate, şi culturile lactice selecţionate.

Page 3: ambalare chefir

Procesul tehnologic de fabricare a chefirului este compus din două faze: cultivarea granulelor (maiaua) şi fabricarea propriu zisă.

Schema tehnologică de obţinere a chefirului este prezentată în figura 1.

Page 4: ambalare chefir
Page 5: ambalare chefir

Materiale folosite la ambalare 

Alegerea materialului de ambalare se realizează în funcţie de compoziţia produsului de ambalat şi a condiţiilor de păstrare. Materialele utilizate la ambalarea chefirului sunt: pahare din polipropilenă (PP), policrolura de vinil (PVC), butelii tip pet din polietilenă (PE), polipropilenă (PP), pungi de polietilenă (PE), cartoane Tetra Top.

Paharele sunt ambalaje obţinute prin termoformare pornind de la o bobină de material plastic sau un laminat din mai multe materiale plastice. Termoformarea constă în încălzirea prin contact a foliei derulate de pe bobină şi sterilizată prin trecerea printr-o baie de apă oxigenată, urmată de deformarea acesteia în matriţe care au forma ambalajelor. Deformarea materialului plastic încălzit în matriţe se realizează prin acţiunea combinată a presării mecanice şi a aerului comprimat. Capacul paharelor este confecţionat din folie de aluminiu.Buteliile tip pet se confecţionează prin extrudare suflare, din polietilena, polipropilena. Acestea se închid cu capace din materiale plastice cu filet.Recipientele din materiale plastice au cel mai adesea încorporaţi pigmenţi pentru a se asigura conţinutului o protecţie mai mare faţă de lumină, fiind colorate in diverse culori.

Page 6: ambalare chefir

Ambalajele tip Tetra Top sunt confecţionate din cartoane aseptice formate din următoarele straturi: strat exterior de polietilenă, strat pentru imprimare, strat de hârtie albă, strat de hârtie nealbită, kraft, strat de polietilenă, folie de aluminiu şi două straturi interioare de polietilenă, obţinute prin aplicarea unui capac din material plastic cu margini ovalizate, ceea ce elimină formarea muchiilor verticale. Este pravăzut cu capac din plastic foarte uşor de deschis şi închis.

Cartonul este folosit şi ca ambalaj secundar la ambalarea colectivă a chefirului.

Page 7: ambalare chefir

Tehnica de ambalareAmbalarea chefirului reprezintă un factor important ce influențează

calitatea precum și vânzarea acestuia. Modul de ambalare are o importanță deosebită pentru produsele

lactate care se depreciază mai ușor când vin în contact cu ambalajele necorespunzatoare.

Utilaje pentru ambalare

În figurile 3.1., 3.2. sunt prezentate maşini automate de umplere a paharelor.

Page 8: ambalare chefir

Fig. 3.1. Maşina automată de umplere la pahar Fig. 3.2. Maşină de umplut şi închis pahare din plastic

Page 9: ambalare chefir

De asemenea, există şi maşini de formare-umplere-închidere în linie, folosite la ambalarea chefirului. În figura 3.3. este prezentată o maşină liniară de format-umplut-închis.

Fig.3.3. Maşină liniară de format-umplut-închis pentru chefir

Ambalarea chefirului în pungi se poate face pe maşini complexe ce realizează întreg ciclu de formare-umplere-închidere. Închiderea se face de cele mai multe ori prin sudare, cu clipsuri metalice sau cu benzi adezive. Aceste maşini pot fi împărţite în maşini verticale şi maşini orizontale.

Page 10: ambalare chefir

În figura 3.4. este prezentată o maşină verticală de formare a pungilor:

Fig. 3.4. Maşină verticală de formare a pungilor

Page 11: ambalare chefir

În figura 3.5. este prezentată o maşină orizontală de formare-umplere-închidere.

 

Fig. 3.5. Maşină orizontală de formare-umplere-închidere.

Page 12: ambalare chefir

Moduri de ambalareAmbalarea porţionată este procedeul de ambalare în care cantitatea de

produs care urmează să fie cuprins în ambalaj este stabilită astfel încât să fie consumată la o singura folosire. În acest scop, chefirul este ambalat in pahare cu capacitatea de 250g, 500g , butelii cu capacitatea de 400g sau cutii din carton de 450g.

Ambalarea colectivă sau secundară se aplică în scopul ușurării operațiilor auxiliare de manipulare, depozitare și transport spre locul de desfacere, ca atare ambalajele folosite se mai numesc și ambalaje colective, secundare sau de desfacere. Ambalarea colectivă este metoda care permite gruparea într-o singură unitate de vânzare a mai multor produse.

Pentru ambalarea colectivă a chefirului se folosesc de obicei cutii de carton sau lăzi din material plastic pentru depozitarea ulterioară și pentru livrare.

Page 13: ambalare chefir

Analiza ambalajului chefirului Napolact

Ambalajul de prezentare şi vânzare are rol promoţional deosebit. Prin formă, culoare, grafică şi materiale de ambalare utilizate, acesta oferă identitate produsului, comunică natura conţinutului său şi evidenţiază denumirea si marca acestuia.

Punerea în valoare a mărcii sau a denumirii de vânzare este una din misiunile importante ale ambalajului, depunerea acesteia pe suprafaţa ambalajului având un rol însemnat ca poziţionare şi mărime pentru a putea fi citită şi remarcată de la distanţă.

Ambalajul a devenit în ultima perioadă unul dintre cele mai importante criterii de achiziţionare a unui produs. O prezentare bună a produselor comercializate creează o primă imagine, care are un rol esenţial în decizia de cumpărare.

Page 14: ambalare chefir

Ambalajul chefirului Napolact asigură identificarea produsului, garantează calitatea, facilitează vânzările și dispune de o prezentare atractivă în conformitate cu standardele.

Napolact se identifică prin intermediul numelui de marcă şi logo-ul complex, care ilustrează un câmp verde cu vaci păscând, ceea ce semnifică că vacile sunt crescute si hrănite într-un loc ecologic, departe de poluarea oraşelor, rezultând astef un lapte de calitate din care se vor fabrica produse lactate de cea mai bună calitate.

Materialul ambalajului este ales corespunzător astfel încât sa păstreze calitatea produsului şi să să îl ferească de eventualele pericole.

Ambalajul are forma unui pahar, conţinând 400 g chefir. Este uşor de manipulat şi practic pentru consumul produsului, iar cantitatea ar putea fi echivalată cu necesarul zilnic având în vedere proprietăţile benefice pe care le are asupra orgnismului. Denumirea produsului este clară şi vizibilă, fiind în prim plan, pentru a uşura căutările consumatorilor la rafturile magazinelor.

Un dezavantaj al acestui tip de ambalaj este faptul că şi alte produse au aceeaşi simetrie şi produsul se poate confunda.

Page 15: ambalare chefir

Grafica ambalajului este un element estetic important, ce ajută la identificarea produsului, identificarea mărcii, promovarea acestuia şi informarea consumatorilor. Grafica ambalajului Napolact este modernă şi prin logoul său sugerează ca produsul este bio, natural, de înaltă calitate.

Culorile folosite sunt elemente importande deoarece transmit anumite mesaje. De asemenea, prontr-o alegere corectă a culorii, produsele devin mai atractive şi convingătoare, formând o primă impresie conumatorului.

Eticheta este un element obligatoriu pentru orice ambalaj, pe aceasta gasindu-se informaţii deosebit de necesare pentru consumator. Eticheta cuprinde următoarele menţiuni: denumirea produsului, unitatea producătoare, lista ingredientelor (lapte, culturi lactice), conţinutul caloric pentru 100g produs (62kcal), valoarea nutriţională ( grăsimi 3,5g; glucide 4g; proteine 3,5g), data fabricaţiei şi termenul de valabilitate (25 zile), condiţii de depozitare-păstrare (max.40C), standardul care reglementează calitatea, elemente de identificare a lotului.

Page 16: ambalare chefir

Concluzii

Chefirul este un produs foarte apreciat de consumatori, este consumat de fiecare categorie de varsta si de aceea este foarte important ca materialele folosite la confectionarea ambalajelor acestui produs sa nu afecteze caracteristicile si siguranta pentru consum.