Alimentaţia copilului mic şi preşcolar

Cioca Alina Nicoleta , educatoare -Grup Scolar Industrial , SebesGradininta cu Program Prelungit , Nr.2 -structura

În perioada de copil mic şi preşcolar are loc încetinirea ritmului de creştere şi accentuarea procesului de diferenţiere morfologică şi fiziologică a organismului. Dentiţia se completează, sistemul locomotor se consolidează, coordonarea mişcărilor se perfecţionează, iar câştigarea unor noi achiziţii în dezvoltarea psihomotorie lărgeşte modalităţile de adaptare la mediu ale copilului.

Copilul la această vârstă are perioade lungi de veghe, se mişcă mult, interacţionează cu lumea care-l înconjoară şi, în consecinţă, nevoile lui nutriţionale şi energetice cresc. Modalitatea de satisfacere a acestei cerinţe nu trebuie să fie întâmplătoare.

Pe lângă respectarea satisfacerii nevoilor cantitative şi calitative ale raţiei alimentare, este obligatoriu ca printr-o pregătire corespunzătoare (fără rântaşuri prăjite, condimente, sare multă, grăsimi prăjite) a alimentelor, acestea să fie prezentate într-un cadru cât mai atrăgător şi relaxant. În această perioadă se educă simţul gustativ, ceea ce presupune o mai mare variaţie a alimentelor faţă de monotonia relativă a alimentaţiei la vârsta de sugar.

Regimul trebuie să fie echilibrat, nevoile energetice fiind asigurate aproximativ în proporţie de 15 – 20% dimineaţa, 35 – 40% la prânz, 15 – 20% seara şi câte 10 – 15% la gustările de la ora 10 şi 17.

Pe măsură ce copilul creşte, ponderea mesei de dimineaţă va creşte, scăzându-se din cea a gustărilor şi, apoi, a mesei de prânz.

Meniul va fi cât mai diversificat de la o masă la alta şi mai ales de la o zi la alta.Cantitatea de lapte va fi de 500 – 600 ml pe zi. Trebuie evitat excesul de lapte întrucât

consumarea unei cantităţi mai mare se face în dauna altor alimente mai bogate în vitamine, săruri minerale, proteine vegetale etc. Nu se va încuraja obiceiul de a se da între mese lapte în loc de apă. Se recomandă ca laptele să fie dat dimineaţa simplu sau cu cicoare, malţ, eventual cu puţină cacao şi după amiaza sau seara sub formă de iaurt, budinci, brânză de vaci, făinos cu lapte.

La această vârstă, dimineaţa copilul nu se satură numai cu lapte ci trebuie să mai primească cereale, pâine, unt sau margarină, gem, miere, eventual ou.

La ora zece este bine să se dea fructe. Încă de la această vârstă trebuie stimulată deprinderea de a nu mânca în exces dulciuri şi făinoase care creează premisele instalării obezităţii. În lipsa fructelor crude se pot da fructe din compot.

Masa de prânz este cea principală întrucât copilul îşi desfăşoară maximum de activitate în cursul dimineţii. De obicei primul fel este constituit dintr-o supă, de preferinţă un bulion de carne sau ciorbă acrită cu borş sau lămâie pentru a excita secreţia gastrică; se va da în cantitate mică pentru a nu crea senzaţia de saţietate.

Este de dorit ca de 2 – 3 ori pe săptămână, în locul supelor, să se ofere salate de crudităţi, mămăliguţă cu brânză, omletă cu legume. Felul doi va avea o bază de zarzavaturi cu carne şi, în lipsa lor, făinoase cu brânză şi ou. Este recomandat ca zilnic copilul să primească cel puţin 2 – 3 feluri de zarzavaturi şi legume diferite.

Legumele sunt necesare copilului pentru că aduc vitamine, minerale şi fibre. În afară de morcovi, cartofi, păstârnac, spanac, urzici, dovlecei, conopidă, roşii, ardei gras, gulii, după vârsta de un an şi jumătate se pot da fasole verde, mazăre fină pasată, iar după 2 ani: fasole albă, linte. Legumele se dau modificate prin fierbere, cu excepţia morcovului, a roşiei şi a ţelinei care se pot da şi crude. Datorită faptului că legumele au o valoare calorică mai mică, ele vor fi preparate cu unt, ulei, margarină, smântână (fiartă, înainte de a se da copiilor mai mici de 2 – 3 ani, întrucât se prepară din lapte nefiert). Se va evita ca felul doi să fie constituit din paste făinoase, recomandabil a fi rezervate mesei de seară.

Se va da carne de 4 – 6 ori pe săptămână, preparată sub formă de rasol, friptură la cuptor, pe grătar sau mâncăruri cu carne şi legume. Tocăturile se vor prepara corect, fără ceapă prăjită, de preferinţă sub formă de perişoare; până la 1 an şi jumătate chiftelele se vor prăji la grătar sau în tigaie

de teflon. Este primită cu plăcere carnea tocată sub formă de umplutură pentru dovleci, roşii, ardei. Carnea slabă de porc este bine să fie dată numai ca excepţie. În loc de carne se poate da (chiar este preferat) rasol de peşte de apă dulce. Masa de prânz se încheie cu un desert, de preferinţă fructe, compot.

Se vor evita formule de mâncare care includ caloriile necesare într-un volum mare al porţiei, pentru a evita senzaţia neplăcută de prea mare plenitudine şi pentru a nu învăţa copilul să fie lacom. Pentru acelaşi motiv, porţiile nu trebuie să fie mari, încât copilul să poată mânca fără insistenţe ceea ce i se pune în farfurie.

La ora 17 se poate oferi o prăjitură de casă sau gustarea va fi compusă din fructe, iaurt sau o tartină cu caşcaval, caş, urdă, brânză telemea (nu foarte sărată!).

Seara, masa va fi constituită din budinci, soteuri, papanaşi, mămăliguţă, mezeluri de bună calitate, sandvişuri cu unt şi brânză. Masa se va încheia cu o cană cu lapte sau făinos cu lapte. Nu se dau dulciuri la masa de seară (favorizează cariile) şi nici alimente ce pot agita copilul (ciocolată, cacao). Bomboanele ce se oferă „la culcare”, ca şi cele oferite între mese au multiple consecinţe negative deci sunt total inoportune.

Apa se va da la sfârşitul meselor, cel mult între două feluri „solide” de mâncare. Volumul alimentelor date la o masă nu trebuie să depăşească 250g la vârsta de 1 an şi 300 – 350g la 2 -3 ani.

Educaţia are un rol hotărâtor în formarea deprinderilor. De aceea se va insista pe modul corect de a mânca, se va imprima obiceiul spălării mâinilor înainte şi după masă, grija de a nu se murdări în timpul mesei, de a nu vorbi, de a nu se juca, toate acestea prin exemplul personal şi nu prin constrângere.

Nu trebuie să obişnuim copilul, care refuză să mănânce, cu distracţii, cu glume, cu jocuri în timpul mesei şi nici nu trebuie să-l sancţionăm că nu a mâncat. Nu este deloc indicat să-i încurajăm preferinţele şi să ajungem la raţii dezechilibrate (unilaterale), care pot compromite starea de sănătate şi pot genera un comportament alimentar necorespunzător.

Orarul meselor se adaptează treptat celui al adulţilor. De aceea se recomandă ca masa să fie luată în comun (dacă copilul frecventează grădiniţa/creşa, cel puţin masa de seară). Dacă regimul alimentar al adulţilor este raţional (în ce priveşte compoziţia şi modul de preparare), el este adecvat preşcolarului, simplificând munca, orarul şi viaţa familiei.

Masa luată în comun are pentru copil importante implicaţii de ordin educativ şi social. Pe lângă perfecţionarea deprinderii de a mânca singur, de a se servi corect de tacâmuri, de a bea frumos din ceaşcă, va învăţa să stea liniştit la masă, să vorbească politicos (şi nu cu gura plină). Exemplul părinţilor în această privinţă este covârşitor deoarece şi la această vârstă, continuă să imite gesturile şi limbajul adulţilor. Bunele maniere nu se învaţă prin sfaturi, discursuri sau observaţii, ci numai prin exemple.

În timpul mesei va domni o atmosferă calmă, destinsă, evitându-se factorii de perturbare din afară (televiziunea, jocurile) sau stările de tensiune. Astfel desfăşurate, orele de masă în familie constituie prilejuri de schimburi de impresii, de descoperire reciprocă şi de strângere a legăturilor sufleteşti; de asemenea, contribuie la consolidarea bunelor deprinderi.

Unele greşeli comise în desfăşurarea „ceremonialului” mesei pot sta la baza lipsei poftei de mâncare a copilului. Dintre acestea, mai frecvent se întâlnesc:

starea de tensiune nervoasă; graba cu care se serveşte masa; oferirea unui alt mediu decât cel al familiei; forţarea copilului să mănânce mai mult decât doreşte (golirea farfuriei prea încărcate); comentarea nefavorabilă a meniului de către adult; lipsa de confort (scaun prea scund sau prea înalt) sau prelungirea excesivă a duratei mesei; excluderea copilului din conversaţia generală; mustrarea copilului în timpul mesei pentru „greşeli” comise în timpul zilei.

Regimul de viaţă al copilului trebuie astfel alcătuit încât alimentaţia să nu devină o preocupare centrală nici pentru copil şi nici pentru familie.

Numai printr-o atitudine plină de afecţiune dar în acelaşi timp fermă, adultul va învăţa copilul să mănânce ce şi cum trebuie.

Drepturile nutriţionale, dreptul la sănătate al copiilor nu trebuie să fie prejudiciate de inerţie, trebuie susţinute de profesionişti competenţi, de mame, de părinţi informaţi în problemele de alimentaţie.

Bibliografie:

1. Ruth Yaron, Alimentaţia copilului de la naştere la 3 ani, editura Litera International.2011 2. Michel Montignac , Obezitatea la copii. Metode de prevenţie şi tratament 3. Copilul vegetarian - Alimentatia vegetariana - Perspectiva optima pentru sanatatea copiilor -

Elena Pridie - Editura Advent - 2007 (prima editie)

Alimentaţia copilului mic şi preşcolar

( referat – Simpozion National „ O viata sanatoasa, printr-o alimentatie adecvata”)

Cioca Alina Nicoleta, educatoare -Grup Scolar Industrial , SebesGradininta cu Program Prelungit , Nr.2 -structura

2-6 aprilie 2012