INTRODUCERECâinele a fost cea dintâi fiinţă care a însoţit omul în incursiunile sale pentru a-şi

procura hrana. În preistorie, alături de vânat, apare frecvent şi o vietate (câinele) care se situa în aceeaşi tabără cu vânătorul. Mult mai târziu, în ultimul secol, l-a servit pe om şi în primele tentative de recunoaştere şi cucerire a spaţiului interplanetar.

O cifră impresionantă, din multitudinea vestigiilor creaţiei artistice ale omului (mai mult de 80 %) are ca subiect animale

Istoria omenirii este plină de exemple în care câinii au fost folosiţi în lupte, fiind vertiabili “ostaşi” neînfricaţi care mai presus de orice nu cunosc trădarea. În Evul Mediu câinii erau utilizaţi frecvent în scopuri militare. Ei însoţeau convoaiele şi transporturile fiind echipaţi special pentru a fi protejaţi împotriva cavaleriei sau a arcaşilor. Este cunoscut faptul, că Henric al VIII-lea a trimis lui Carol Quintul, alături de trupe şi un batalion de 800 câini Sain-Hubert, iar regina Elisabeta a Angliei, a reprimat tulburările din Irlanda cu 600 câini dresaţi.

Câinii au efectuat diferite servicii în timpul conflagraţiilor, până în secolul nostru, fiind folosiţi mai mult în calitate de curieri, sabotaj, mişcări de obiective, depistări de mine, etc.

Animal de pază, veşnic în stare de veghe câinele a fost folosit la paza cetăţilor şi a taberelor militare. Este arhi cunoscută poveste cu cetatea Corint apărată de 50 câini de lupta din care făcea parte şi câinele Sotter. Acesta a fost singurul supravieţuitor al unui atac inamic şi a reuşit să ajungă la porţile oraşului şi să dea alarma salvând Corintul de la invazia inamică. Soter a câştigat stima şi a fost recompensat cu o pensie până la moarte.

Numeroase oraşe foloseau garnizaone de noapte formate din patrupezi. Astfel, oraşul port Sainfmalo din Franţa era păzit noaptea de câini care patrulau pe străzi odată cu lăsarea serii. Aceste gărzi incoruptibile au fost desfiinţate în urma unui accident mortal, când o persoană importantă a fost debarcată noaptea în port, fără a cunoaşte parola de trecere şi cânii au atacat-o.

Fernando Cortez (1521) a îngenunchiat Imperiul astec din Mexic, folosind alături de conchistadori călare, şi câinii.

Prinţul Condé (mare conducător de oşti) a găsit un Dog pe câmpul de luptă, l-a adoptat şi acesta a devenit mai târziu, consilierul său în strategii. Câinele dădea laba cu generalii sau căsca când soluţia propusă nu era cea convenabilă. Ţinând cont de comportamentul Dogului, Conde nu a acceptat variantele propuse de Consiliu, a pornit în marş asupra inamicului surprinzându-l noaptea şi obţinând o importantă victorie.

Odiseea lui Homer a făcut nemuritor numele de Argos, câinele credincios a lui Ulise, care după 20 de ani de aşteptare moare în momentul când îşi revede stăpânul întors din Itaca.

Arthemis zeiţa vânătorii, surprinsă de Acteon când făcea baie în izvor, îl transformă în cerb şi acesta e sfâşiat de proprii câini care nu l-au mai recunoscut.

Mult mai târziu, în ultimul secol, câinele l-a servit pe om şi în primele tentative de recunoaştere şi cucerire a spaţiului interplanetar.

APARAT DIGESTIV SI SPECIFICUL DIGESTIEI

Structura aparatului digestiv

Din punct de vedere histo-funcţional, aparatul digestiv este alcătuit din 4 tunici suprapuse de la interior spre exterior: mucoasă, submucoasă, musculoasă şi seroasă pentru organele din cavitatea toracică (esofag) şi abdominală (stomac) sau adventice pentru toate celelalte organe aflate în cavitatea toracică şi/sau abdominală.

Mucoasa căptuşeşte tubul digestiv la interior şi este formată din 2 straturi:- extern-epiteliu şi intern-corion şi este foarte cutată, în special la nivelul

intestinului, pentru a mări suprafaţa de contact cu conţinutul dar şi capacitatea de contact şi de absorbţie.

Submucoasa înveleşte mucoasa la periferie, este formată din ţesut conjunctiv lax şi are rolul de a facilita alunecarea mucoasei pe stratul intern al musculoasei.

Musculoasa se dispune la exteriorul submucoasei, este formată din fibre musculare striate dispuse pe 2 straturi: intern-circular şi extern-longitudinal pentru muşchii din cavitatea bucală, faringe, porţiunea iniţială a esofagului şi a sfincterului anal extern şi netede pentru celelalte segmente ale aparatului digestiv.

Seroasa reprezintă tunica externă ce acoperă numai segmentele situate în cavitatea toracică şi abdominală (esofagul şi stomacul).

Adventicea (sau celuloasa) acoperă organele digestive situate în afara cavităţilor toracică şi abdominală, este reprezentată de ţesut conjunctiv lax şi are rolul de a susţine organele digestive şi de a uşura mişcările acestora în timpul proceselor digestive mecanice.

La carnasiere, buzele sunt foarte subţiri şi mobile. La canidae, buza maxilară (superioară) este mai dezvoltată decât buza mandibulară (inferioară) şi formează, împreună cu zona epidermică a nasului, un bot redus de formă triunghiulară. Perii tactili sunt mai numeroşi la acest nivel. Buza mandibulară are un aspect festonat, în special, în apropierea comisurilor laterale. Mucoasa buzelor este pigmentată şi prezintă cute denumite frâuri ale buzelor.

La canidae, bolta palatină este mai largă în partea aborală, prezintă 8-10 creste palatine transversale ce se reunesc în planul median şi formează o paranteză acoladă. Înaintea primei creste palatine se găseşte un burelet semilunar pe care se află o papilă incisivă cu aspect de mamelon, iar în partea orală a papilei se observă deschiderea conductelor vomero-nazale.

La canidae, vălul palatin este mai scurt decât la speciile de talie mare şi poate ajunge până la epiglotă. Faţa orală este pigmentată şi puţin cutată. Între cuta gloso-palatină şi cea faringo-palatină se observă câte o fosă amigdaliană în care se dispune amigdala palatină.

La carnasiere, glanda parotidă este redusă, se dispune înapoia articulaţiei temporo-mandibulare, are formă triunghiulară şi capul bifurcat între ramurile căruia se află baza pavilionului urechii. Canalul Stenon se deschide în dreptul molarului 3 sau 4 superior şi este lipsit de papila salivară.

La canidae, intestinul subţire are o lungime de 2-4.5 m.La canidae, cecum-ul are aspect de tirbuşon, lungimea de 6-15 cm şi se dispune

pe partea dreaptă a cavităţii abdominale, foarte aproape de intrarea în cavitatea pelvină. Este legat de ileon prin ligamentul ileo-cecal (scurt). Mucoasa conţine foliculi limfatici.

Colonul formează o ansă mare în forma literei „U“. Colonul ascendent se dispune în partea stângă a cavităţii abdominale, continuându-se de la cecum până pe faţa viscerală a ficatului şi, de aici, se continuă cu colonul transvers. Colonul descendent se

dispune pe partea stângă a cavităţii abdominale la nivelul flexiunii stângi până la intrarea în cavitatea pelvină unde formează o flexiune sigmoidă.

Rectul este scurt şi prevăzut, în apropierea anusului, cu două glande anale. Produsul de secreţie este colectat într-o pungă anală de mărimea unei alune ce se deschide, printr-un canal excretor, pe laturile anusului (este acoperit de un pliu cutanat).

Anusul nu este proeminent şi este alcătuit din: mucoasă (este lungă de 5-12 mm şi prezintă numeroase cute mucoase ce formează zona columnară), o zonă intermediară (lungă de 1-3 cm) şi o zonă cutanată (dispusă de jur împrejurul orificiului anal, lipsită de peri ce reprezintă deschiderea canalelor glandelor paraanale).

La canidae, ficatul are o greutate de 0.5-1.0 kg. Marginea ventrală este incizată. Incizurile pătrund până în apropierea hilului organului, delimitând lobii hepatici: drept (este mai redus decât cel stâng), intermediar drept (este dispus sub lobul drept, are o formă triunghiulară, vârful mai ascuţit şi depăşeşte conturul marginii ventrale), caudat (se dispune deasupra hilului hepatic şi este format din trei porţiuni: stângă, mijlocie şi dreaptă-dispusă pe faţa viscerală a lobului drept), pătrat (este bine dezvoltat), stâng (este foarte dezvoltat şi are marginile rotunjite) şi intermediar stâng (este mai puţin dezvoltat decât lobul intermediar drept).

Vezica biliară se dispune în fosa vezicii biliare, între lobii intermediar drept şi pătrat. În canalul cistic se deschid canalele hepatocistice. Canalul coledoc se deschide în duoden, în acelaşi loc cu canalul pancreatic la 4-12 cm de orificiul pilor.

La canidae, pancreasul are forma literei „U“ şi este alcătuit din două porţiuni: una dispusă deasupra micii curburi a stomacului şi cealaltă între lamele mezenterului duodenal ce se prelungeşte în senscaudal de-a lungul duodenului.

La canidae, splina are formă neregulată, este alungită şi cu extremitatea distală „frântă“ în sens cranial. Faţa viscerală prezintă un hil proeminent care, la extremitatea distală, este bifurcat şi prezintă o uşoară strangulare în treimea mijlocie. Greutatea variază între 0.2-0.3 % din greutatea corporală vie. Pe creasta de pe faţa medială se inseră ligamentul gastro-splenic.

ALIMENTAŢIA CÂINILOR

Structura anatomică şi capacitatea redusă a tubului digestiv, precum şi specializarea funcţiilor digestive, impune o alimentaţie concentrată.

Câinele, fiind adaptat unui regim alimentar mixt poate fi hrănit cu alimente de origine animală cât şi vegetală, cu condiţia ca în perioada de creştere să predomine alimentele de origine animală, iar în perioada de adult acestea să fie într-un echilibru raţional.

NUTRTURI INDICATE SI CARACTERISTICA LOR

Alimente de origine animală

Carnea este alimentul de bază în hrănirea câinilor şi mai ales a tineretului în creştere. Carnea de bovine este mai recomandată, deoarece pe lângă proteine şi grăsimi conţine multe săruri minerale, în special de fier. Carnea de cal este cea mai salubră, dar conţine foarte multă apă (75%) şi numai 2-3% grăsimi. Carnea de oaie este bogată în proteine, dar are de 3 ori mai puţine săruri minerale, în comparaţie cu cea de bovine.

Administrarea crudă a cărnii este mai recomandată, deoarece este uşor digestibilă iar prin fierbere proteinele solubile se coagulează şi sunt mai greu digerate iar cele insolubile impreună cu sărurile minerale, trec în apa de fierbere şi sunt foarte puţin reţinute în stomac.

Subprodusele de origine animală (ficat, splină, pulmoni, intestine) se pot folosi periodic dar, întodeauna, fierte, deoarece pot fconţine unii agenţi patogeni. Ele conţin 12-20% substanţe proteice, 2-7% grăsimi şi au o valoare calorică de 55-125 calorii/100 g.

Sângele se utilizează în stare proaspătă sau sub formă de făină de sânge. În stare proaspătă este bogat în fier, vitamine şi albumine şi are o putere calorică de 78 calorii/100 g.

Făina de sânge este bogată în proteină (60%), fiind întrebuinţată la prepararea unor produse comerciale (biscuiţi pentru câini), sau ca atare, dar în cantităţi mici (50-100 g), (fie ca substituient parţial al cărnii, fie ca adaos în raţie).

Făina de carne, deşi este bogată în substanţe azotate, prezintă inconvenientul cărnii fierte, fiind greu digestibilă şi determină un tranzit intestinal foarte rapid producănd adesea tulburări digestive. Este utilizată pentru prepararea biscuiţilor sau ca tare, dar în cantităţi foarte reduse (50-100 g).

Oasele reprezintă pentru câini, un aliment cu utilitate multiplă. Bogăţia lor în calciu, le recomandă ca principală sursă minerală în timpul creşterii. Ele reprezintă aşa numita "periuţă de dinţi" a câinilor, deoarece, prin roaderea lor dinţii rămânân curaţi şi fără tartru. Sunt recomandate oasele de la animalele tinere, cât mai fragede şi bine îmbrăcate cu cartilaje şi tendoane.

Laptele se foloseşte numai în hrana tineretului şi în asociere cu alimente bogate în proteină şi grăsimi. Se administrează crud şi nesmântânit pentru a se preveni pierderea vitaminelor A şi B.

Ouăle au o compoziţie asemănătoare cu cea a laptelui de căţea, fiind bogate în proteine (16-18%), grăsimi (32-36%), săruri minerale (1,5%) şi vitamine liposolubile (A, D, E, K) şi hidrosolubile (complex B, PP, acid nicotinic, H). Au un mare coeficient de digestibilitate (100% la gălbenuş şi 97% la albuş). Ouăle crude, în amestec cu laptele integral, constitui cel mai indicat aliment pentru trecerea de la hrănirea căţeilor cu lapele matern la alimente destinate câinelui adult.

Grăsimile animale reprezintă principala sursă de energie, fiind necesare mai ales în perioada de creştere. Cele mai utilizate grăsimi sunt: seul, untura de porc şi untura de peşte.

Alimente de origine vegetală

La acest tip de alimente, principiul nutritiv este reprezentat de hidrocarburi (zahăr şi amidon), care sunt protejate în învelitori de celuloză (cereale) sau lignină (legume), ceea ce îngreunează digestia lor. În hrana câinilor, se pot utiliza cerealele ,numai sub formă de făină sau produse din aceasta (pâine, paste etc.), legume bine mărunţite, verdeţuri şi uleiuri vegetale.

Făina, pastele şi legumele trebuie să fie bine fierte.Orezul se poate administra întreg sau sub formă de brizură.Pâinea (de grâu sau secară) este mai bine digerată, dacă se administrează

înmuiată în lapte sau bulion de carne.Făina de porumb sau ovăz se utilizează numai după o fierbere îndelungată. Zahărul este bine digerat dacă se dă în cantităţi mici şi numai cu cel puţin o oră

înaintea mesei, sau la minimum 5 ore după această.Cartofii se digeră foarte greu şi de aceea se administrează în cantităţi mici, bine

fierţi şi terciuiţi.Verdeţurile (pătrunjel, salată, lăptucă) au rol diuretic şi de aceea se administrează

periodic, sub formă proaspătă şi tocate.Uleiurile vegetale (floarea soarelui, soia) se digeră uşor şi complet; în cantităţi

mari sunt laxative.

ALIMENTATIE SPECIFICANecesarul de substanţe nutritive

Hrana câinilor trebuie să conţină toţi principii nutritivi necesari creşterii şi întreţinerii lor şi anume:

- proteinele necesare atât dezvoltării organismului în perioada de creştere cât şi pentru menţinerea echilibrului azotic la câinele adult;

- grăsimile şi zaharurile necesare în menţinerea temperaturii corporale şi în producerea energiei necesare efectuării diferitelor activităţi;

- sărurile minerale şi apa pentru constituirea scheletului şi asigurarea schimburilor nutritive;

- vitaminele necesare în coordonarea şi menţinerea echilibrului nutritiv general.Necesarul de energie se exprimă în energie metabolizabilă şi se raportează la

greutatea metabolică (GV x 0,75) Tabel 6 - Cerinţe de energie

Stare fiziologică Cerinţe EM/kcal/kgAdulţi, întreţinere 132Căţei înţărcaţi 274Căţei la ½ perioadei de creştere 200Femele în ultima parte a gestaţiei 188Femele în lactaţie 470

În funcţie de greutatea corporală, Cantitatea de energie şi consumul zilnic variază (Tabel 7) în funcţie de greutatea corporală

Tabeel 7 - Raportul dintre cerinţele de energie şi greutatea corporalăGreutate

corporală (kg) Kcal EM/zi

Nutreţ uscatg/kg GV g/zi/câine

2,3 247 33 704,5 408 27 1206,8 556 25 1709,1 692 23 21013,6 935 21 28022,7 1375 18 42031,8 1768 17 54049,8 2475 15 750

O serie de factori cum sunt: temperatura, activitatea fizică (efortul), individualizarea, condiţia corporală şi antrenamentul influenţează nivelul cerinţelor de energie.

Sunt necesare câteva precizări referitoare la cerinţele de energie şi anume: Un aport suplimentar de energie, de 5-10%, peste nivelul de întreţinere, se impune

la femelele slabe, înainte de montă cu 10-15 zile şi în ultimele 2-3 săptămâni de gestaţie. În perioada de lactaţie cerinţele energetice cresc de 2-3 ori peste nivelul de întreţinere din cauza caloricităţii laptelui şi a producţiei mare de lapte. Nivelul maxim al producţiei este atins la 3-5 săptămâni de lactaţie.

Proteinele din corp reprezintă 16-17% (5 kg) din greutatea vie a unui câine de 30 kg. Deoarec, proteinele formează şi reînnoiesc materia vie, aportul prin hrană nu trebuie să scadă în perioada de repaos sub 1,5-2,5 g/kg greutate vie, pentru 24 de or, şi 2-8 g/kg în gestaţie, lactaţie sau în perioada de lucru.

Cerinţele proteice sunt mai mari la tineretul în creştere, la animalele de în perioada de reproducere, şi mai reduse la celelalte categorii. Nivelul minim al proteinelor şi a aminoacizilor esenţiali se stabileşte în relaţie cu nivelul energetic. Un nivel prea ridicat în proteine nu este indicat, deoarece favorizează apariţia unor tulburări renale.

Tabel 8 - Cerinţe proteice

SpecificareCreştere şi

reproducereg/1000 kcal/EM

Adulţi întreţinere

Proteină 63 51Aminoacizi

Arginină 1,77 1,46Histidină 0,63 0,51IzoleucinăLeucină 2,06 1,68Lizină 2,20 1,80Metionină+cistină 1,51 1,23Fenilalanină+tirozină 2,54 2,08

Treonină 1,66 1,37Triptofan 0,57 0,43Valină 1,37 1,11

Necesarul de proteine se exprimă în % din raţie, care la adulţi de 30 kg este de 15-16% ,sau în g/kg greutate vie astfel:

- în repaus 1,5-2,5 g/k; - în gestaţie, lactaţie sau efort fizic mare 2-8 g/kg.Căţeii care au un ritm de creştere foarte intens îşi asigură proteina prin laptele

matern. 100 g lapte căţea conţine 9,7 g proteine.100 g lapte vacă conţine 3,39 g proteine.100 g lapte oaie conţine 3,15 g proteine.100 g lapte capră conţine 3,76 g proteine.Cele mai bogate Alimentele cele mai bogate în proteină sunt: brânza (24%),

carnea (20%), peşte (18%) şi ouăle (17%).Grăsimile reprezintă 10-14% (3-4 kg) din greutatea unui câine adult (de 30 kg).

Sunt substanţe cu rol energetic şi constitutiv, contribuind la termoreglare. De asemenea, ele sporesc absorbţia sărurilor de fosfor şi calciu, intrând şi în constituţia sistemului nervos. La căţeii mici, care sunt mai expuşi răcelii datorită temperaturii scăzute a corpului, grăsimea provenită din laptele matern se depune într-un strat protector subcutanat.

Cerinţele de acizi graşi se estimează la un necesar de acizi graşi exprimat prin acidul linoleic de 2,85 g/1000 Kcal EM. Sursa de acizi graşi o reprezintă grăsimile din raţie, mai ales uleiurile.

Cantitatea de grăsime necesară zilnic în hrana unui câine este de 2-8 g/kg greutate vie, sursa principală fiind carnea (10-30%).

Carenţa în acizo graşi este însoţită de uscarea pielii, leziuni ale acesteia, asprirea părului etc.

Hidraţii de carbon (zaharurile) satisfac nevoile energetice ale organismului, dar nu sunt indispensabili, deoarece pot fi supliniţi de către grăsimi.

La câinele tânăr, datorită tranzitului intestinal foarte rapid, hidraţii de carbon ajung în intestinul gros fără să fie descompuşi, aici fermentează, provocând balonări.

La câinele adult, la care digestia este mai lentă, zaharurile se digeră mai uşor, dar cu condiţia să nu fie în cantităţi prea mari şi raţia să nu conţină prea multă celuloză.

Cerinţele în hidraţi de carbon sunt satisfăcute prin prezenţa în hrană a amidonului, care după hidroliză, furnizează organismului glucoza. Hidraţii de carbon sunt necesarei până la 3% din raţie; peste 10%, la câinii adulţi şi bătrâni determină obezitate.

Necesarul de hidraţi de carbon în raţia zilnică a unui câine este de 5-12 g/kg greutate vie, sursa principală fiind constituită din paste făinoase, zahar ca atare, şi legume.

Sărurile minerale sunt indispensabile vieţii. În raţia câinilor tineri, trebuie să predomine săruri de Ca şi P, asigurându-se un necesar zilnic de 1 g/kg greutate vie.

Cerinţele de minerale sunt mari pentru perioada de creştere şi reproducţie şi mai reduse pentru întreţinere câinilor adulţi. Astfel, necesarul de calciu este de 2,86 g/1000

kcal la reproducători şi 1,71 g/1000 kcal la adulţi, iar fosforul este de 2,88 g/1000 kcal pentru reproducători şi 1,43 g/1000 kcal pentru adulţi.

Cerinţele în vitamine sunt relativ ridicate, exceptând vitamina K şi biotina care se asigură prin aportul din materiile prime şi sinteza microbiană din tubul digestiv. Necesarul este de vtamine esenţiale este:

Vitamina A 1428 UI/1000 kcal EMVitamina D 143 UI/1000 kcal EMVitamina E 14,3 UI/1000 kcal EMCarenţa determină deformări ale oaselor, favorizează paralizii ale membrelor şi

apariţia unor simptome nervoase. Rolul vitaminelor în buna funcţionare a organismului este unanim recunoscut, însă administrarea în exces (hipervitaminoze) a unora dintre ele, poat produce unele tulburări ca:

- hipervitaminoza A – anorexie, pierderea în greutate, decalcifieri ale oaselor, leziuni ale articulaţiilor;

- hipervitaminoza D – anorexie, oboseală, stare generală proastă, tulburări renale, calcifieri ale ţesuturilor moi, hipercalcemie, diaree, deshidratare şi chiar moartea.

- hipervitaminoza PP – dilataţia vaselor sanguine, arsură a pielii;- iar excesul de colina – diaree persistentă.Apa reprezintă mai mult de jumătate din greutatea corpului, rolul ei fiind atât de

mare în întreţinerea vieţii, încât un câine tânăr dacă pierde toată grăsimea şi mai mult de jumătate din proteina corpului poate să trăiască, dar dacă pierde numai o zecime din apa de constituţie, moare.

Cerinţele de apă sunt ridicate, respectiv de 2-3 ori cantitatea de SU ingerată la căţei şi adulţi fără activitate şi de 4-5 ori la femelele în lactaţie sau pe timp călduros (1/2 din greutatea corporală).

Diete gata preparate

Acestea sunt amestecuri de diferite materii de origine animală şi vegetală, la care se adaugă săruri minerale şi vitamine în proporţii, care să satisfacă cerinţele animalelor.

Tabel !10 - Tipuri de nutreţuri Nutreţ % substanţă

uscatăUscat 90Conserve 20Semilichid 70Gustări 90

Comportamentul alimentar al câinilor domesticiţi este modificat, astfel că ei se hrănesc de preferinţă ziua. Ca principiu, hrănirea la discreţie, se practică la femele în gestaţie şi lactaţie precum şi la câinii de tracţiune.

La căţei, după înţărcare, se administrează 2-3 mese pe zi, până la vârsta de 6 luni, apoi de 2 ori pe zi până la vârsta de 1 an. La adulţi, hrana se administrează în 2 tainuri (cel de dimineaţă va cuprinde 60% din cantitatea de carne şi grăsime pe o zi).

Stabilirea raţiei

Pentru câinii de talie mică (-8 kg), consumul zilnic este de 15% din greutatea corporală.