Alfabetizarea un pas esential catre o societate mai eficienta · 2018. 4. 10. · 1 Alfabetizarea...

22
1 Alfabetizarea un pas esential catre o societate mai eficienta Dacă însă n-ai instrucțiune, n-ai idee, nu știi să apreciezi. Întreabă un țăran, vorbește-i despre libertatea presei și a întrunirilor și el îți va întoarce spatele, căci n-are idee de ce sunt acestea și este firesc lucru ca, pe cât timp o rămâne în astă stare, acel care nu știe o să fie stăpânit de cel ce știe. (…) instrucțiunea este una din condițiunile indispensabile ale unei societăți. Prin urmare, d-lor, instrucțiune, instrucțiune! – căci fără instrucțiune, fără lumină, nu vom putea realiza nimic; și chiar dacă am putea realiza ceva într-o zi, n-o să putem păstra ce-am făcut, căci vom fi ca un neghiob, căruia îi dai un capital în mână ca să se procopsească și el îl pierde, fiindcă nu știe nici cum să-l facă, nici cum să-l păstreze. În fine, d-lor, instrucțiunea poporului este o condițiune, nu numai de prosperitate, nu numai de mărire, ci este și o condițiune de existență națională. Ion C. Brătianu INTRODUCERE Alfabetizarea este unul din drepturile fundamentale ale omului. Parte integranta a dreptului la educatie, este recunoscut ca atare, atat pentru copii cat si pentru adulti, in Declaratia Universala a Drepturilor Omului (1948) precum si in numeroase conventii internationale. Este o componenta fundamentala ce sta la baza dezvoltarii umane, permitand nu numai accesul la o viata implinita ci si contributia individului la dezvoltarea comunitatii si societatii. Importanta alfabetizarii in absolut toate aspectele relevante ale vietii de zi cu zi: scoala, munca, sanatate, socializare, manifestata la nivelul tuturor grupelor de varsta, a stat la baza alegerii acestei teme pentru lucrarea de evaluare finala. Ce inseamna analfabetizarea pentru o societate moderna? Limitari serioase in gasirea unui loc de munca si implicit plafonarea potentialelor castiguri banesti Cresterea cheltuielilor aferente sanatatii la nivel suveran si individual Lipsa de productivitate in economie Cheltuieli suplimentare in sistemul judiciar legate de o rata crescuta a criminalitatii

Transcript of Alfabetizarea un pas esential catre o societate mai eficienta · 2018. 4. 10. · 1 Alfabetizarea...

  • 1

    Alfabetizarea – un pas esential catre o

    societate mai eficienta

    Dacă însă n-ai instrucțiune, n-ai idee, nu știi să apreciezi. Întreabă un țăran, vorbește-i

    despre libertatea presei și a întrunirilor și el îți va întoarce spatele, căci n-are idee de ce sunt

    acestea și este firesc lucru ca, pe cât timp o rămâne în astă stare, acel care nu știe o să fie

    stăpânit de cel ce știe. (…) instrucțiunea este una din condițiunile indispensabile ale unei

    societăți. Prin urmare, d-lor, instrucțiune, instrucțiune! – căci fără instrucțiune, fără lumină,

    nu vom putea realiza nimic; și chiar dacă am putea realiza ceva într-o zi, n-o să putem păstra

    ce-am făcut, căci vom fi ca un neghiob, căruia îi dai un capital în mână ca să se

    procopsească și el îl pierde, fiindcă nu știe nici cum să-l facă, nici cum să-l păstreze.

    În fine, d-lor, instrucțiunea poporului este o condițiune, nu numai de prosperitate, nu numai

    de mărire, ci este și o condițiune de existență națională.

    Ion C. Brătianu

    INTRODUCERE

    Alfabetizarea este unul din drepturile fundamentale ale omului. Parte integranta a dreptului la

    educatie, este recunoscut ca atare, atat pentru copii cat si pentru adulti, in Declaratia

    Universala a Drepturilor Omului (1948) precum si in numeroase conventii internationale. Este

    o componenta fundamentala ce sta la baza dezvoltarii umane, permitand nu numai accesul la o

    viata implinita ci si contributia individului la dezvoltarea comunitatii si societatii.

    Importanta alfabetizarii in absolut toate aspectele relevante ale vietii de zi cu zi: scoala,

    munca, sanatate, socializare, manifestata la nivelul tuturor grupelor de varsta, a stat la baza

    alegerii acestei teme pentru lucrarea de evaluare finala.

    Ce inseamna analfabetizarea pentru o societate moderna?

    Limitari serioase in gasirea unui

    loc de munca si implicit

    plafonarea potentialelor castiguri

    banesti

    Cresterea cheltuielilor aferente

    sanatatii la nivel suveran si

    individual

    Lipsa de productivitate in

    economie

    Cheltuieli suplimentare in sistemul

    judiciar legate de o rata crescuta a

    criminalitatii

    http://matricea.ro/model-pentru-2017-anuta-bledea-romanca-cu-maini-de-aur-asta-datorie-o-avem-cat-traim-pe-lume-sa-facem-bine-rau-sa-nu-facem/

  • 2

    Pierderea de oportunitati privind

    creearea de valoare la nivel

    individual si al companiilor.

    Cheltuieli sporite legate de

    programele de asistenta sociala

    Abilitati tehnologice reduse –

    impact asupra dezvoltarii

    viitoare a societatii

    Costuri mai mari legate de sistemul

    de educatie datorita elevilor ce nu

    sunt aliniati nivelului de pregatire

    asteptat pentru o anumita clasa

    Pe langa prezentarea unor aspecte de ordin general, voi incerca, pe parcursul lucrarii, sa tratez

    o serie de astfel de zone de impact ale lipsei de alfabetizare asupra individului si societatii.

    1. CONSIDERENTE GENERALE

    Combaterea analfabetismului in special si cresterea calitatii educatiei in general sunt premise

    esentiale pentru o buna functionare a oricarei societati, mai ales intr-o societate dominata de

    cuvantul scris, cum este cea de astazi.

    Alfabetizarea dezvolta la nivelul individual capacitatea de gandire, cea critica si de empatie,

    crescand eficienta individului respectiv de a functiona in societate sub o identitate bine

    conturata. Este totodata o importanta conditie precedenta pentru:

    un proces educational de calitate la nivelul familiei,

    participarea activa cetateneasca la dezvoltarile din societate,

    aspecte legate de calitatea de consumator,

    sanatatea individului si a familiei,

    utilizarea noilor tehnici si procese digitale in viata sociala si la locul de munca etc.

    Din pacate un numar impresionant de mare de cetateni europeni nu dispun de un grad de

    alfabetizare suficient pentru a aborda la un nivel optim aceste scenarii; aproximativ 20% din

    cetatenii europeni nu dispun de un grad suficient de alfabetizare ce le permite integrarea intr-o

    societate moderna. Datele PISA (OECD’s Programme for International Student Assessment)

    indica o realitate cutremuratoare la nivelul Uniunii Europene (UE): unul din cinci cetateni UE

    cu varsta de 15 ani au performante extrem de slabe privind cititul, aceasta stare de fapt

    mentinandu-se la nivele constante pe parcursul ultimilor 10 - 15 ani, in ciuda unei nevoi din

    ce in ce mai mari privind cresterea gradului de alfabetizare. Bineinteles, aceste generatii sunt

  • 3

    susceptibile la nefinalizarea educatiei, la a ingrosa randurile somerilor si a trai pe baza

    ajutoarelor sociale, la a avea probleme de sanatate (generate de exemplu de o probabilitate

    mare sa fumeze sau sa fie dependenti de alcool cuplata cu o probabilitate mica de a exersa

    fizic in mod regulat).

    Procentajul persoanelor cu probleme majore de alfabetizare in Uniunea Europeana (2016)

    Sursa: European Literacy Policy Network (ELINET)

    Analfabetismul nu distruge numai sansele la un loc de munca stabil sau procesul educational

    in sine ci in primul rand distruge aspiratiile si ambitiile, elemente ce stau la baza progresului,

    cresterii si inovatiei in orice societate.

    Eforturile pentru cresterea gradului de alfabetizare fac parte dintr-un proces extrem de

    complex, ce presupune implicarea unui mare numar de “jucatori”. Dar in mod clar nu putem

    vorbi de o misiune imposibila – angajamentul pe termen lung din partea factorilor decizionali,

    cuplat cu imbinarea creativa a mai multor modalitati de actiune au capacitatea de a asigura in

    mod sustenabil rezolvarea acestei probleme.

  • 4

    2. DIGITALIZAREA

    Nevoia de actiune este accentuata mai ales de schimbarile radicale ce au survenit la nivel

    european si global pe parcursul ultimelor doua decade, la nivel atat social cat si economic.

    Astfel, digitalizarea societatii a adaugat noi dimensiuni proceselor legate de comunicare si

    integrare, insa acest tip de progres, prin mentinerea cuvantului scris ca pilon central, a adancit

    si mai mult lipsa de incluziune sociala pentru populatia ce intampina dificultati in ceea ce

    priveste scrisul si cititul. Aceasta situatie a fost evidentiata inca de la inceputul acestui

    mileniu, de o serie de studii, dintre care putem aminti Final Report of the International Adult

    Literacy Survey publicat in anul 2000 de catre Organisation for Economic Co-operation and

    Development (OECD).

    In acest context as dori sa mentionez un fapt pe care il putem considera ingrijorator privind

    efortul de alfabetizare si anume dezechilbrul major in privinta cititului si scrisului: scrisul a

    primit si primeste in continuare mult mai putina atentie decat abilitatea de a citi. Vorbim de

    scris in contextul diverselor sale aspecte: compunerea / constructia unui text, corectitudinea

    gramaticala, capacitatea de a scrie de mana sau pe tastatura etc. Poate situatia are legatura si

    cu faptul ca cercetarea regionala privind abilitatea de a scrie este mai dificila in comparatie cu

    cea de a citi (in special datorita lipsei unor proceduri si instrumente dedicate evaluarii care sa

    permita o buna comparabilitate la nivel international); in mod clar nu exista studii recente la

    nivel european privind scrisul iar acest fapt ar trebui sa trezeasca interesul autoritatilor si

    cercetatorilor. Motivatia este simpla: procesul de digitalizare amintit mai sus a adus

    comunicarea interumana din sfera cuvantului vorbit in cea a cuvantului scris iar cerintele sunt

    in mod clar legate atat de capacitatea de a citi cat si de cea de a scrie. Noua realitate a generat

    insa si dezbateri aprinse (prezentate pe larg in lucrarea Handwriting or Typewriting? The

    Influence of Pen- or Keyboard-Based Writing Training on Reading and Writing Performance

    in Preschool Children - Markus Kiefer, Stefanie Schuler, Carmen Mayer, Natalie M. Trumpp,

    Katrin Hille si Steffi Sachse – 2015) legate de folosirea in procesul educational timpuriu a

    scrisului de mana versus la tastatura sau daca digitalizarea comunicarii are un efect pozitiv

    sau negativ asupra capacitatii de a crea un text sau de a utiliza corect regulile gramaticale.

    Exista argumente pro si contra (de exemplu o dezvoltare mai accelerata a capabilitatii de

    comunicare prin scris in contextul digital vs aspecte de dezvoltare mai armonioasa a

    capacitatilor psiho – motorii si senzoriale in ceea ce priveste scrisul de mana); cu certitudine

    este necesara o cercetare mai aprofundata a fenomenelor.

  • 5

    Mai mult decat atat, sa nu uitam faptul ca inclusiv populatia cu un grad de alfabetizare mai

    dezvoltat se confrunta cu probleme majore privind identificarea si selectarea, dintr-o plaja

    informationala extrem de larga, a informatiilor si datelor corecte si relevante. Putem vorbi de

    dezvoltarea unor capacitati intelectuale cu totul noi, legate de abilitatea de a extrage si utiliza

    resurse din mediul online.

    3. PIATA MUNCII

    Din punctul de vedere al pietei muncii lucrurile sunt extrem de clare – actuala piata a muncii

    este 100% incompatibila cu orice forma de analfabetism. A apus de foarte mult timp epoca

    industriala, a manufacturilor ce aveau portile larg deschise pentru forta de munca ce poseda

    un grad redus sau chiar inexistent de alfabetizare. Privind intr-un mod extrem de simplist, ce

    angajator din ziua de astazi si-ar lua riscul producertii unor accidente majore datorita faptului

    ca un lucrator nu stie sa citeasca instructiunile ce se refera la protectia muncii?

    Mai mult decat atat, la nivel european chiar si piata de forta de munca necalificata este intr-

    continua scadere: se preconizeaza o descrestere de aproape 30% pana in 2020 comparativ cu

    2010 – in termeni nominali o descrestere de circa 16 milioane a locurilor de munca ce se

    preteaza indivizilor fara calificari superioare (Cedefop - European Centre for the

    Development of Vocational Training – 2012) Suntem si vom fi martorii expansiunii unor

    sectoare economice bazate pe cunoastere, dezvoltare si cercetare sau a celor de nisa (design,

    produse personalizate etc), sectoare in care chiar si la nivelul muncii de baza necesita

    cunostinte solide. Cu certitudine piata muncii necesita si va necesita in continuare un din ce in

    ce mai inalt nivel calitativ in ceea ce priveste educatia iar indivizii cu un grad redus de

    alfabetizare vor fi permanent exclusi de la gasirea unui loc de munca.

  • 6

    Piata europeana a muncii

    Sursa: http://ec.europa.eu/eurostat/

    http://ec.europa.eu/eurostat/

  • 7

    4. SOCIETATEA SI ALFABETIZAREA

    Abilitatea de a citi si de a scrie este la fel de vitala si in afara locului de munca; aceste abilitati

    sunt vitale nu numai pentru aspecte generale cum ar fi administrarea problemelor legate de

    sanatate sau implicarea politica ci si pentru aspecte ce tin de viata de zi cu zi, de exemplu

    interactiunea cu alti membri ai societatii. Paradoxal, inca nu s-a evidentiat stiintific un impact

    pozitiv al cresterii importantei comunicarii electronice (ce are loc atat in viata de zi cu zi, sub

    aspectul interactiunii cu ceilalti membri ai societatii, cat si in cadru formal – de exemplu

    sistemul educational) atat la nivel de individ (gradul de alfabetizare individual) cat si la nivel

    de societate / factori de decizie cu privire in ceea ce priveste imbunatatirea gradului de

    alfabetizare.

    Totodata, alfabetizarea este un factor cheie in ceea ce priveste accesul oricarui individ la

    sistemul E-Guvernare, in scopul reducerii costurilor, eficientizarii proceselor si imbunatatirii

    serviciilor publice. Realitatea ne arata insa o exacerbare a inegalitatilor in societate, atata timp

    cat membrii ei nealfabetizati atat din punct de vedere abilitati de baza (scris si citit) cat si

    abilitati digitale nu au acces la astfel de platforme.

    In mod similar, din ce in ce mai multe companii se indreapta catre crearea unei experiente

    digitale, online, pentru clientii actuali si potentiali, in defavoarea unei experiente direct, “face

    to face”. In ciuda aspectelor pozitive legate de acest trend, populatia cu un grad redus de

    alfabetizare se vede exclusa din acest proces. Inca o data in contextul alfabetizarii ne referim

    atat la abilitati de baza cat si abilitati digitale; de exemplu peste 70% din populatia Europei cu

    varste cuprinse intre 55 si 74 de ani nu a folosit niciodata internet-ul (Ala-Mutka, K.,

    Punieand, Y. si Redecker, 2008, Digital competence for lifelong learning, European

    Commission Joint Research Centre Institute for Prospective Technological Studies). Se pierd

    astfel extrem de multe oportunitati de dezvoltare atat pentru sectorul public cat si pentru cel

    privat prin lipsa de penetrare in masa de potentiali sau actuali clienti si parteneri.

  • 8

    Gradul de incluziune financiara

    5. ANALFABETISMUL SI SARACIA

    La nivelul Uniunii Europene, potrivit informatiilor cuprinse in European Commission -

    Europe 2020 strategy si Eurostat in Focus - Population and social conditions 2012 :

    Mai mult de 25 de milioane de copii traiesc la limita saraciei

    Fara ajutoare sociale cifra de mai sus s-ar majora substantial

    Unul din 10 copii traiesc in gospodarii in care nici un membru al familiei nu are un loc

    de munca stabil

    8% din adultii cu loc de munca nu castiga suficient pentru a depasi limita saraciei

    23% din populatie traieste in conditii de excluziune sociala datorata saraciei

    In acest context orice politica ce tinteste cresterea gradului de alfabetizare trebuie sa fie

    acompaniata de masuri dedicate garantarii unei minime bunastari materiale si demnitati, in

    special in randul copiilor. Este nevoie de asigurarea unui suport material la nivelul

  • 9

    familiilor dar si de masuri ce se adreseaza nevoilor materiale ale copiilor legate de

    educatie. Pe langa gratuitatea educatiei sunt necesare si burse ce trebuie sa acopere

    intretinerea si transportul pentru cei carora le sunt necesare astfel de cheltuieli, manuale

    gratuite, alimentatie etc.

    Diferentele in ceea ce priveste bunastarea materiala creeaza diferente in gradul de

    alfabetizare; statistic vorbind (vezi Esping-Andersen, 2004, Untying the Gordian knot of

    social inheritance), tarile in care se intalnesc puternice inegalitati sociale au la fel de

    puternice inegalitati in alfabetizare si educatie in general.

    Saracia este un fenomen multidimensional si fiecare dimensiune are un impact negativ

    asupra alfabetizarii. Familiile ce traiesc in saracie sau la limita saraciei nu pot asigura un

    acces permanent, de calitate, al copiilor la educatie. Se pot intalni multe cazuri in care

    suntem martorii unor dezvoltari insuficiente ale abilitatilor verbale, cognitive sau sociale

    la varste fragede, cu impact negativ asupra capacitatii de a face fata cerintelor si rigorilor

    sistemului educational. De exemplu, in Marea Britanie, inaintea varstei de 6 ani, un copil

    talentat natural provenind dintr-o familie saraca este depasit ca performante in mediul

    educational de un copil mai putin talentat ce provine dintr-o familie cu situatie materiala

    superioara (End child poverty, http://www.endchildpoverty.org.uk, 2008). Identificarea

    timpurie, analiza serioasa si asigurarea suportului necesar sunt actiuni esentiale in vederea

    asigurarii unei egalitati de sanse.

    6. SANATATEA SI ALFABETIZAREA

    Cateva date privind situatia la nivelul Uniunii Europene, asa cum apar in European

    Commission (2011) Demography report: Older, more numerous and diverse Europeans :

    A crescut substantial speranta de viata

    Populatia de peste 65 de ani este mai numeroasa decat cea sub varsta de 15 ani

    Pentru fiecare 10 copii sub varsta de 15 ani avem 20 adulti cu o varsta de peste 65

    de ani, dintre care 8 au o varsta de peste 80 de ani

    Aceasta situatie, ce continua sa se inrautateasca din punct de vedere al proportiei, creeaza

    mari presiuni asupra productivitatii la locul de munca in vederea finantarii sistemelor statale

    http://www.endchildpoverty.org.uk/

  • 10

    de sanatate, beneficii sociale si pensii. Unul din efectele acestei presiuni se materializeaza in

    faptul ca europenii nu vor mai avea un singur loc de munca pe parcursul vietii. Este deci

    nevoie de dezvoltarea si aplicarea unui spectru mai larg de abilitati profesionale legate de

    locul de munca; prin urmare o schimbare profunda a rolului educatiei si dezvoltarii

    profesionale. Simpla alfabetizare ramane vitala, dar nu este nici pe departe suficienta; este

    imperios necasar un program continuu de educatie formala si informala in vederea

    maximizarii sanselor de a gasi un loc de munca, de a atinge o rata satisfacatoare de bunastare

    economica, de a functiona in parametri optimi in societate.

    Evolutia procentajului copiilor in total populatie pentru tarile din Europa Centrala si de Est

    Sursa: Transformative Monitoring for Enhanced Equity (TransMonEE) Database

    7. RATIUNEA INVESTITIILOR ADRESATE ALFABETIZARII – EFECTE

    ECONOMICE SI SOCIALE

    De ce “investitii”si nu “cheltuieli”? Simplu – educatia reprezinta mult mai mult decat un set

    de numere intr-un buget national; este de fapt una din cele mai necesare investitii pe care o

    natiune le face pentru a-si asigura viitorul si competitivitatea pe plan regional si global prin

    capitalul uman (poate cel mai important “return on investment” in ceea ce priveste educatia).

    Imbunatatirea gradului de alfabetizare are ca unul din efectele principale cresterea veniturilor

    atat la nivel de gospodarie cat si la nivel suveran ca urmare a crearii premiselor unei mai bune

  • 11

    educatii si implicit a gasirii unui loc de munca stabil. Totusi, principalul efect al procesului de

    alfabetizare nu este neaparat economic; alfabetizarea nu combate numai saracia economica ci

    in primul rand saracia aspiratiilor, crescand increderea in sine la nivel de individ, incluziunea

    sociala, imbunatatind sanatatea, formand abilitati educationale la nivelul familiei. Poate toata

    aceasta lista nu poate fi cuantificata economic dar sta la baza stimularii succesului economic

    si social prin crearea de aspiratii.

    Concret, alfabetizarea ve genera efecte pozitive nu numai la nivel individual ci si la nivelul

    familiei, al comunitatii si al tarii. Prin adresarea sustinuta a problemei alfabetizarii ca poarta

    de intrare catre educatie si oportunitati profesionale orice stat va fi mult mai bine pozitionat in

    vederea combaterii fenomenelor saraciei si inegalitatii sociale si economice, cresterii gradului

    de sanatate, bunastare, a capitalului uman, coeziunii sociale si inovatiei – deziderate esentiale

    pentru orice societate. Si la nivel microeconomic, al companiilor, efectele alfabetizarii se

    transpun in beneficii enorme datorate

    scaderii vitezei de rotatie a angajatilor,

    cresterii productivitatii,

    capabilitatii de a implementa si utiliza noi tehnologii si procese,

    imbunatatirii procesului de comunicare interna si externa,

    unui mai bun management al timpului

    aspectelor legate de o mai buna protectie si siguranta in munca.

    In mod cert exista o stransa corelatie intre alfabetizare si cresterea economica – studiile (vezi

    How much do educational outcomes matter in OECD countries? - Eric A. Hanushek si

    Ludger Woessmann, 2011) arata ca, in cazul in care Uniunea Europeana ar atinge un grad de

    85% al alfabetizarii pentru copii de pana in 15 ani, beneficiile economice s-ar situa in jurul

    cifrei de 21 trilioane EUR pentru intreaga perioada de viata a generatiei 2010. Totodata, daca

    statele UE ar majora cu 25 de puncte scorurile medii PISA pe parcursul urmatoarelor doua

    decenii, regiunea ar avea o crestere a PIB de circa 32 trilioane EUR. Intr-un scenariu mult mai

    ambitios – de exemplu de a aduce statele membre la nivelul Finlandei din punct de vedere al

    alfabetizarii - Uniunea Europeana ar avea o crestere a PIB de aproximativ 87 trilioane EUR!

    Aceste scenarii nu sunt “promisiuni” pentru castiguri immediate ci estimari ale imenselor

    oportunitati oferite de cresterea gradului de alfabetizare precum si ale costului de oportunitate

    pentru societate generat de catre lipsa unui grad adecvat de alfabetizare.

  • 12

    8. CAZUL ROMANIEI

    Enumerarea a cateva date de baza furnizate de Eurostat si Ministerul Educatiei Nationale va

    facilita intelegerea situatiei actuale:

    Procentul celor ce parasesc sistemul de aducatie pentru grupa de varsta 18 – 24 de ani:

    peste 19% (media europeana 11%); vezi si graficul de mai jos:

    Evolutia parasirii timpurii a sistemului de educatie in Romania comparativ cu alte tari

    europene. Sursa: Eurostat

    Proportia copiilor cu varsta sub 15 ani cu probleme legate de alfabetizare in

    o Citit: 37% (media europeana sub 18%)

    o Socotit: 40,8% (media europeana 22%)

    o Stiinte: 37,3% (media europeana 16,6%)

    Procentul de participare a adultilor (grupa de varsta 25 – 64 de ani) in programe de

    educatie continua: 1,3% (media europeana 11%)

    Bugetul de stat alocat educatiei: 3,1% din PIB (media europeana 5%)

    Pe scurt, situatia actuala este departe de a se afla in parametrii optimi reflectati la nivelul

    Uniunii Europene. Si asta cu toate ca, cel putin la nivel declarativ sau pe hartie, in Romania

    copii sunt principalii beneficiari ai unor multitudini de strategii de stat și europene pentru a

    spori gradul de siguranță, educație și sănătate.

    Este vizibila absența unei strategii coerente pentru ultimii 25 de ani privind politicile sociale,

    în special în ceea ce privește cele dedicate educației și dezvoltării copilului. Sustenabilitatea

  • 13

    unui plan cu fonduri și investiții pe termen lung care nu se schimbă în funcție de ministru sau

    de guvern a fost cea mai mare problemă a strategiei guvernamentale. Resursele monetare

    alocate sănătății și educației au avut doar creșteri nesemnificative în ultimii 10 ani, iar în

    domeniul asistenței și protecției sociale, politicile destinate sprijinirii familiilor ca grupuri

    vulnerabile au avut o scădere inexplicabilă.

    Dintre numeroasele probleme cu care se confrunta invatamantul romanesc as dori sa ma

    opresc asupra uneia pe care o consider emblematica pentru Romania: dezechilibrul intre zona

    rurala si cea urbana.

    Astfel, există dezechilibre semnificative în ceea ce privește accesul și rezultatele educaționale

    între zonele urbane, pe de o parte, și zonele rurale, unde trăiește 46% din totalul populației,

    dezechilibre evidentiate in studiile si analizele aferente documentatiei Rural Education

    Project al World Bank (2010). Disparitățile încep la începutul ciclului educațional și devin

    mai predominante pe măsură ce copiii avansează prin sistem. În perioada 2014-2015, 81,8%

    dintre copiii din mediul rural în vârstă de 3 - 6 ani au fost înscriși în învățământul preșcolar,

    față de 97,7% în mediul urban. Există o serie de motive pentru aceasta, inclusiv uneori

    distanțe mari între casă și grădiniță și lipsa facilităților în comunitățile izolate.

    Rata brută de înscriere în învățământul primar și secundar inferior a fost de 80,4% (100,4% în

    mediul urban) (Ministerul Educației 2015). Parasirea timpurie a școlii este predominant o

    provocare rurală în România. În 2015, rata a ajuns la 27,8% în zonele rurale, față de 19,3% în

    orașe și zone suburbane și de 5,9% în orașe. Ratele de abandon școlar în învățământul primar

    și secundar inferior sunt semnificativ mai mari pentru copiii din mediul rural, ceea ce conduce

    la o participare mai redusă la învățământul secundar superior și, prin urmare, la rate mai mici

    de participare in învățământul terțiar.

    Copiii cu nevoi educaționale speciale și copiii cu dizabilități sunt una dintre cele mai

    susceptibile categorii in ceea ce priveste abandonul scolar, în special în zonele rurale. Datele

    din din 2011 (Recensământul populaţiei şi al locuinţelor, Institutul Naţional de Statistică

    http://www.recensamantromania.ro) au arătat că unul din trei copii cu vârsta între 7 și 14 ani,

    cu incapacitate totală sau parțială, nu a fost niciodată înscris la școală sau a abandonat scoala.

    In teorie copiii cu nevoi educaționale speciale au acces la toate formele de educație și pot fi

    înscriși fie în învățământul principal, fie în școlile speciale, în funcție de tipul și gradul de

    handicap. Integrarea școlară a elevilor cu nevoi educaționale speciale se confruntă insa in

    practica cu o serie de provocări din cauza instruirii necorespunzătoare a cadrelor didactice,

    http://www.recensamantromania.ro/

  • 14

    curriculei, implicarii scăzute a părinților și a atitudinilor negative / discriminatorii. Există o

    mare nevoie de a oferi cadrelor didactice instrumentele pedagogice adaptate caracteristicilor și

    potențialului elevilor cu nevoi educaționale speciale. La acestea se adauga si o nevoie de

    abilități soft, axate pe facilitarea includerii și a acceptării.

    Cu referire la fenomenul abandonului scolar mentionat in paragrafele anterioare, in iunie 2015

    România a adoptat o strategie de reducere a părăsirii timpurii a școlii, ce stabilește măsuri de

    prevenire, intervenție și compensare structurate în jurul mai multor programe si actiuni care

    vizează:

    asigurarea accesului la educație primară și secundară de calitate;

    dezvoltarea de sisteme de detectare precoce a abandonului scolar și consolidarea

    programele de sprijin dedicate remedierii diverselor scenarii;

    îmbunătățirea atractivității și calității programelor de educatie si formare profesionala;

    asigurarea programe de tipul “a doua șansă”;

    dezvoltarea capacității instituționale de implementare, monitorizare și evaluare a

    strategiei.

    Calitatea rezultatelor educației - măsurată în ceea ce privește competențele de bază - arată

    diferențe semnificative între zonele rurale și cele urbane. Calitatea educației în zonele rurale

    este subminată de dificultatea de a atrage profesori cu înaltă calificare, de infrastructura

    școlară inadecvată și de situațiile familiale dificile. Există mai multi profesori suplinitori decât

    în zonele urbane, iar școlile au fost nevoite să apeleze la un număr mare de profesorice predau

    la mai multe unitati scolare; in acest context cerintele de natura calitativa nu sunt totdeauna

    indeplinite la cele mai inalte standarde (documentatia Rural Education Project - World Bank

    2010).

    In Romania părinții joacă un rol extrem de important în motivarea acestora pentru obținerea

    unei educații. Indiferența sau lipsa capacității de a motiva copiii genereaza in tara noastra

    efecte mai mult sau mai putin imediate care pot duce la colaps social. Alcoolismul, drogurile,

    certurile în familie, violența în familie și jocurile de noroc isi pun puternic amprenta asupra

    educatiei copiilor (Raluca Popescu; 2010; Profilul familiei româneşti contemporane; Revista

    Calitatea Vieţii). Copiii din astfel de medii tind să copieze comportamentul părinților ca

    modele în procesul de socializare si își vor modela in consecinta propria personalitate. Pentru

    mulți părinți, educația nu mai este o prioritate și, uneori, chiar se refuză complet educația – de

    exemlu in mediul rural românesc, exploatarea copiilor pentru muncă duce adesea la refuzul

  • 15

    părinților de le permite acestora să meargă la școală. La aceasta se adaugă sărăcia severă din

    cauza căreia părinții nu pot asigura resursele minime necesare copiilor lor. Lipsa de

    îmbrăcăminte adecvată pentru școală, a rechizitelor necesare, a hranei și a igienei duce la

    atitudini și situații delicate atunci când studiem incluziunea sociala a unor astfel de copii.

    Ratele scăzute de succes în examenul de bacalaureat se constituie intr-o alta provocare pentru

    calitatea învățământului secundar superior (in 2016, doar 68,1% dintre studenți au promovat,

    conform cifrelor furnizate de Ministerul Educatiei Nationale). Acest fapt genereaza provocări

    pentru tranziția la învățământul terțiar și pentru piața forței de muncă într-un context de

    pondere deja relativ mare a tinerilor fara un loc de munca stabil. Reactia la aceasta situatie s-a

    materializat prin infiintarea unor programe non-universitare pentru elevii care au eșuat la

    examenul de bacalaureat începând cu anul școlar 2014/2015. În plus, un proiect dedicat

    finanțat prin împrumut de 200 milioane EUR de la Banca Mondială - Proiectul privind

    învățământul secundar al României (ROSE) - urmărește îmbunătățirea tranziției elevilor de la

    liceu la universitate. Proiectul oferă burse pentru licee cu performanțe scăzute, sprijin pentru

    intervenții sistemice (de exemplu formarea cadrelor didactice), precum și sprijin pentru

    universități in vederea creșterii retenției în primul an de învățământ.

    Mergand mai departe pe traseul educational romanesc, observam ca foarte multe provocări

    persistă la nivelul învățământului universitar, dintre care putem aminti:

    mecanismele de finanțare nu sunt suficient de flexibile pentru a oferi stimulente pentru

    eficiență, modernizare, inovare sau echitate;

    calitatea educației, în special în universitățile private și în învățământul terțiar

    neuniversitar, este inegală;

    participarea studenților din mediul rural, a familiilor sărace și a minorităților este redusă;

    insuficienta relevanta a pietei fortei de munca, inclusiv faptul ca in gerneral cursurile au

    tendinta de a oferi oportunitati limitate in a dobandi abilitatile transversale necesare pe

    piata fortei de munca.

    În anul 2015 România a adoptat o nouă strategie pentru învățământul terțiar care prevede o

    serie de măsuri ce vizează:

    îmbunătățirea participării la toate nivelurile învățământului terțiar;

    asigurarea implicării strategice a sectoarelor economice de activitate;

  • 16

    dezvoltarea si implementarea unor programe de studii flexibile, de înaltă calitate in

    conformitate cu cerintele si dezvoltarile pieței muncii.

    Pentru atingerea acestor obiective, strategia urmărește:

    revizuirea procedurilor de acreditare;

    extinderea flexibilitatii instituțiilor de a ajusta programele educaționale;

    dezvoltarea unui mecanism de evaluare continuă a programelor, aptitudinilor transversale

    și abilităților antreprenoriale precum si de monitorizare a situatiei absolvenților;

    îmbunătățirea gradului de digitalizare în programele de învățământ.

    Strategia se află într-un stadiu incipient de punere în aplicare, ceea ce face dificilă trasarea

    concluziilor în acest moment.

    9. RECOMANDARI PRIVIND CRESTEREA GRADULUI DE ALFABETIZARE

    As incepe prin a puncta cateva concepte profund eronate legate de procesul de alfabetizare:

    Concept Realitate

    Unele persoane chiar nu pot

    invata scrisul si cititul

    Aproape oricine se confrunta cu o astfel de problema

    (exceptand persoanele cu grave deficiente) poate atinge un

    nivel adecvat de alfabetizarea beneficiind de un suport de

    calitate.

    Scolile au responsabilitatea de a

    asigura alfabetizarea

    Scolile au intr-adevar un rol important, dar nu detin

    singure aceasta responsabilitate; un mare numar de entitati

    sunt si trebuie implicate in acest proces – familia, cercul

    social, sistemul de sanatate, angajator etc.

    Dislexia este un fenomen

    incurabil

    Copii din ziua de astazi sunt obligati sa treaca intr-un ritm

    din ce in ce mai rapid prin procesul de alfabetizare,

    urmand o metodologie destul de rigida. Prea des copii cu

    probleme de citire sunt diagnosticati cu dislexie; o

    abordare atenta si metodica ar trebui sa asigure rezolvarea

    pentru aproape orice copil ce se confrunta cu acest tip de

    problema

  • 17

    Imbunatatirea capabilitatii de a

    citi pentru copii cu probleme in

    acest domeniu este un proces ce

    consuma prea mult timp si

    resurse (inclusiv financiare); nu

    merita efortul

    Programele dezvoltate in vederea imbunatatirii capacitatii

    de a citi se bucura de o mare rata de succes si, cum am

    precizat anterior, au o efectivitate mare din punct de

    vedere cost / beneficiu. Privind pe termen lung, pe

    parcursul vietii individului, investitia va fi recuperata de

    sute de ori!

    Dupa o anumita varsta parintii

    nu mai au nici o influenta asupra

    capacitatii copiilor de a scrie si

    citi

    Atitudinea parintilor are o influenta semnificativa asupra

    alfabetizarii si educatiei indiferent de momentul

    parcursului educational. Programele ce se concentreaza pe

    dezvoltartarea si imbunatatirea acestei atitudini genereaza

    intotdeauna rezultate pozitive.

    Este prea tarziu pentru a face

    ceva referitor la alfabetizare

    dupa scoala primara

    Milioane de copii isi continua parcursul educational avand

    un grad necorespunzator de alfabetizare. In acelasi timp,

    cu eforturi bine directionate, aceasta situatie poate fi

    corectata, atingandu-se nivele excelente.

    In mod profund eronat alfabetizarea (citit si scris) a fost si este inca privita in multe societati

    ca fiind apanajul exclusiv al scolii. In mod eronat deoarece asa cum necesitatea alfabetizarii

    are la baza o multitudine de factori socio – economici, solutiile trebuie identificate in

    societatea in intregul ei. Printr-un simplu proces cognitiv, bazat pe faptul ca atat cauzele cat si

    solutiile lipsei de alfabetizare trebuie cautate nu numai in interiorul dar si in exteriorul

    sistemului de invatamant se pot identifica trei motive principale pentru care alfabetizarea nu

    este si nu trebuie sa fie apanajul exclusiv al mediului scolar:

    1. Societatea in intregul ei creeaza si modeleaza cererea pentru alfabetizare si va trebui sa

    suporte consecintele daca acest proces nu este administrat corespunzator. Orice solutie

    va fi sustenabila numai in masura in care sunt implicate toate partile relevante.

    2. Exista la ora actuala o multitudine de zone extrascolare ce asigura oportunitati de

    crestere a gradului de alfabetizare; adultii cu probleme de alfabetizare nu sunt intalniti

    in sistemul educational ci la o consultatie medicala, la un oficiu al fortelor de munca,

    atunci cand isi aduc copii la scoala, intr-un magazin etc; toate aceste locuri /

    circumstante ar trebui sa asigure, intr-un grad mai mare sau mai mic, oportunitati de

    progres in alfabetizare.

  • 18

    3. Cresterea gradului de alfabetizare se constituie intr-o solutie la un numar mare de

    probleme cu care se confrunta societatea actuala – somaj, sanatate, participare civica,

    stil de viata sustenabil si asa mai departe. Mediul de afaceri, ONG-urile si autoritatile

    au deci un interes major in eradicarea analfabetismului.

    In exteriorul sistemului formal de invatamant familia este entitatea cu cea mai mare influenta

    asupra procesului de alfabetizare; atat motivatia cat si sprijinul incep acasa, de la nivelul

    familiei; parintii sau bunicii sunt primii profesori si generatorii multor pasi importanti catre

    alfabetizare. Din pacate acest rol esential al familiei este de cele multe ori trecut pe plan

    secund, dupa sistemul educational formal, in conditiile in care in mod cert nu putem vorbi de

    o alfabetizare inalta calitativ fara a include o dimensiune a familiei. Programele de

    alfabetizare trebui deci sa se adreseze intregului spectru de varste / persoane / entitati

    implicate si nu doar unui grup de varsta. Aceasta si deoarece stimularea alfabetizarii lucreaza

    in ambele sensuri - unul din motivele principale pentru care adultii isi imbunatatesc educatia

    este dorinta de a fi un parinte mai bun: de a putea citi copiilor, de a-I ajuta la teme si asa mai

    departe.

    La nivel national este insa nevoie de o excelenta intelegere a procesului, de actiuni concrete si

    cooperare. In vederea unei imbunatatiri a efectivitatii procesului, factorii de decizie (din

    educatie, sanatate, familie, munca, economie, cultura si finante) trebuie, totodata, sa

    pozitioneze alfabetizarea nu doar in centru strategiilor si politicilor legate de educatie ci in

    centrul strategiei publice (inclusiv bugetare – vezi tabelul de mai jos) nationale.

    Aspecte bugetare privind educatia; Sursa: Eurostat, http://cursdeguvernare.ro

    http://cursdeguvernare.ro/

  • 19

    In pofida caracterului de urgenta pentru procesul de alfabetizare strategiile nationale si

    europene trebuie sa se concentreze pe abordari pe termen lung. Nu exista remedii sau solutii

    immediate! Este nevoie ca toti cei implicati sa atinga o congruenta a tintelor si o mai mare

    transparenta a proceselor si initiativelor. Cazul Romaniei, unde fiecare administratie a

    bulversat sistemul de invatamant prin introducerea de “noutati” fara ca sistemul precedent sa

    fie analizat in mod atent si responsabil din perspectiva impactului (Legea Educatiei s-a

    modificat substantial de peste 60 de ori in ultimii 25 de ani), s-ar putea constitui intr-un

    exemplu negativ. Reformele educationale de succes se implementeaza si isi produc efectele

    numai pe termen lung, in conditii de stabilitate si consolidare. Nu inseamna ca initiativele si

    inovatia trebuie descurajate, dar acestea trebuie incadrate la randul lor in strategia pe termen

    lung.

    La polul opus, cazul Finlandei, o poveste de succes in privinta alfabetizarii si educatiei, bazata

    pe un sistem ce dateaza din anii ’70, merita analizat de catre orice factor de decizie din zona

    educatiei. Transformarea sistemului de învățământ din Finlanda s-a produs acum peste 40 de

    ani, fiind gandita ca unul dintre elementele cheie ale planului de redresare economică a țării.

    Succesul acestei stabilitati a devenit vizibil in special incepand cu anul 2000, când primele

    rezultate ale Programului de evaluare internațională a studenților (PISA), au relevat că tinerii

    finlandezi sunt cei mai buni tineri cititori din lume. Trei ani mai târziu, au condus în

    matematică. Până în 2006, Finlanda a ocupat primul loc intr-un clasament de 57 de țări in

    domeniul științei. În scorurile PISA din 2009, Finlanda a ocupat locul al doilea în știință, al

    treilea în lectură și al șaselea în matematică. Nouăzeci și trei la sută din finlandezi au absolvit

    licee sau scoli profesionale, cu 17,5 puncte procentuale mai mult decât Statele Unite, iar 66%

    continua educatia in învățământul superior, cea mai mare rată din Uniunea Europeană. Toate

    acestea au devenit posibile datorita unui cadru stabil, ce imbina armonios aspecte de natura:

    Educationala

    o Nu există teste standardizate obligatorii, cu excepția unui examen la sfârșitul

    ultimului an de studiu din liceu.

    o Nu există clasamente, comparații sau concurență între studenți, școli sau

    regiuni.

    o Fiecare școală are aceleași obiective naționale și atrage resurse umane din

    același grup de educatori si profesori cu pregătire universitară. Rezultatul este

    că un copil finlandez are o șansă bună să obțină aceeași educație de calitate,

  • 20

    indiferent dacă locuiește in mediul rural sau urban. Diferențele dintre cei mai

    slabi și cei mai bine pregatiti studenți sunt cele mai mici din lume, potrivit unui

    studiu realizat de Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică

    (OECD).

    o Profesorii din Finlanda petrec mai puțin ore în școală și mai puțin timp în sălile

    de clasă decât profesorii americani. Timpul suplimentar este folosit pentru a

    construi si perfectiona curriculum-urile și pentru a-și evalua studenții.

    o Temele sunt minime.

    o Școala obligatorie nu începe până la vârsta de 7 ani.

    o Nouăzeci și șapte la sută dintre copiii de 6 ani frecventează cursuri publice,

    unde copiii încep acomodarea cu mediul educational.

    Sociala si guvernamentala

    o Scolile din Finlanda sunt finanțate din fonduri publice.

    o Persoanele din agențiile guvernamentale care le conduc, de la oficiali naționali

    la autoritățile locale, sunt educatori, nu oameni de afaceri, lideri militari sau

    politicieni.

    o Protectia sociala este oferita la cele mai inalte standarde: nu exista copii care sa

    sufere de foame sau sa nu aiba un adapost.

    o Finlanda oferă trei ani de concediu de maternitate și subvenționeaza

    supravegherea intr-un cadru institutional a copiilor de pana la 5 ani, cadru în

    care accentul se pune pe joaca și socializare.

    o Statul subvenționează părinții, plătindu-le în jur de 150 de euro pe lună pentru

    fiecare copil până la împlinirea vârstei de 17 ani.

    o Școlile oferă hrană, asistență medicală, consiliere și servicii de transport dacă

    este necesar.

  • 21

    CONCLUZII

    Asa cum am remarcat si in capitolul precedent, strategia nationala a Romaniei in ceea ce

    priveste aducerea gradului de alfabetizare la standardele impuse de o societate moderna

    si eficienta, trebuie sa aiba la baza o abordare pe termen lung, capabila sa genereze

    stabilitate si protectie impotriva oricaror initiative ce ar induce volatilitate crescuta pe

    termen scurt.

    Avand in vedere existenta unei strategii bine definite si fundamentate la nivelul Uniunii

    Europene in ceea ce priveste alfabetizarea, este recomandat ca tara noastra sa apeleze la

    acest excelent know-how si sa se alinieze la tinta comunitara privind aducerea proportiei

    copiilor sub 15 ani cu probleme de alfabetizare la un nivel sub 15% pana in anul 2020.

    Nu este o tinta imposibila atata timp cat se implementeaza strategii si programe clare care :

    Sa se bazeze pe includerea tuturor zonelor si entitatilor relevante din interiorul si

    exteriorul sistemului de educatie

    Sa se adreseze tuturor categoriilor de varsta, pe intreaga durata a vietii

    Sa includa gama completa a actiunilor necesare combaterii analfabetismului

    Sa fie sustinute de studii si analize de impact riguros stiintifice

    Sa permita flexibilitatea in abordare functie de rezultate

    Sa fie testate periodic din punctul de vedere al efectivitatii.

  • 22

    BIBLIOGRAFIE

    1. Declaratia Universala a Drepturilor Omului adoptata de Adunarea Generala a

    Organizatiei Natiunilor Unite la 10 de septembrie 1948

    2. OECD’s Programme for International Student Assessment - http://www.oecd.org/pisa/

    3. European Literacy Policy Network (ELINET) - http://www.eli-net.eu/

    4. Final Report of the International Adult Literacy Survey; Organisation for Economic

    Co-operation and Development (OECD); 2000

    5. Handwriting or Typewriting? The Influence of Pen or Keyboard-Based Writing

    Training on Reading and Writing Performance in Preschool Children; Markus Kiefer,

    Stefanie Schuler, Carmen Mayer, Natalie M. Trumpp, Katrin Hille si Steffi Sachse;

    2015

    6. The statistical office of the European Union – Eurostat - http://ec.europa.eu/eurostat

    7. Digital competence for lifelong learning; Ala-Mutka, K., Punieand, Y. si Redecker;

    European Commission Joint Research Centre Institute for Prospective Technological

    Studies; 2008

    8. Europe 2020: Europe’s growth strategy; European Commission; 2012

    9. Untying the Gordian knot of social inheritance; Esping-Andersen; 2004

    10. End child poverty; 2008 - http://www.endchildpoverty.org.uk

    11. European Commission Demography report: Older, more numerous and diverse

    Europeans; 2011

    12. Transformative Monitoring for Enhanced Equity (TransMonEE) Database -

    http://www.transmonee.org/

    13. How much do educational outcomes matter in OECD countries?; Eric A. Hanushek si

    Ludger Woessmann; 2011

    14. Ministerul Educației Naționale - https://www.edu.ro/

    15. Documentatia Rural Education Project; World Bank; 2010

    16. Recensământul populaţiei şi al locuinţelor; Institutul Naţional de Statistică; 2011 -

    http://www.recensamantromania.ro

    17. Profilul familiei româneşti contemporane; Raluca Popescu; Revista Calitatea Vieţii

    2010 - http://www.revistacalitateavietii.ro/

    http://www.oecd.org/pisa/http://www.eli-net.eu/http://ec.europa.eu/eurostathttp://www.endchildpoverty.org.uk/http://www.transmonee.org/https://www.edu.ro/http://www.recensamantromania.ro/http://www.revistacalitateavietii.ro/