Operă din perioada paşoptistă/operă romantică

ALEXANDRU LĂPUŞNEANUL

de Costache Negruzzi

ANUL APARIŢIEI – 1840, în primul număr al revistei “Dacia literară”

SPECIA LITERARĂ – nuvelă istorică

FORMULA ESTETICĂ – romantică

TEMA - evocarea unei perioade din trecutul istoric, a doua domnie a lui Alexandru Lăpuşneanu (1564-1569)

TITLUL – situează în centrul naraţiunii personajul romantic. Forma articulată a numelui domnitorului (Lăpuşneanul) dă culoarea epocii.

GENEZA /SURSE DE INSPIRAŢIE – RAPORTUL DINTRE REALITATE ŞI FICŢIUNE

C. Negruzzi valorifică atât „ Letopiseţul Ţării Moldovei ” al lui Grigore Ureche, cât şi pe cel al lui Miron Costin, din care preia întâmplări, personaje, replici.

Din cronica lui Ureche păstrează informaţii legate de întoarcerea lui Lăpuşneanu la a doua domnie : - întâlnirea cu postelnicul Veveriţă, cu vornicul Moţoc şi cu spătarul Spanciog, care îi spun să se întoarcă, pentru că ţara nu-l vrea; - replica lui Lăpuşneanu („De nu mă vor, eu îi voiu pre ei şi de nu mă iubescu, eu îi iubescu pre dânşii, şi tot voiu merge, ori cu voie, ori fără voie”) ; - actele de răzbunare împotriva boierilor care-l trădaseră;- scena masacrului de la ospăţ;- boala şi călugărirea în cetatea Hotinului, - cuvintele ameninţătoare ale domnitorului („de se va scula va popi şi el pe unii”) ;- otrăvirea sa de către doamna Ruxanda;

Din cronica lui Miron Costin este preluat episodul uciderii boierului Batişte Veveli, prin voia domnitorului Alexandru Iliaş, de către o mulţime furioasă.

Cu toată intenţia clară de a urma sursa documentară, Negruzzi intervine cu ficţiunea artistică. El schimbă astfel împrejurările morţii lui Moţoc. În realitate, acesta fugise în Polonia în 1564 şi a fost decapitat la Liov, în urma acuzaţiei de complot, odată cu Veveriţă, Spancioc şi Tomşa).

COMPOZIŢIA - nuvela cuprinde 4 capitole precedate de motouri sugestive, care subliniază ideea fiecărui capitol:

Cap. I – “ Dacă voi nu mă vreţi, eu vă vreu”Cap. II – “Ai să dai samă, Doamnă!”Cap. III – “Capul lui Moţoc vrem…”Cap. IV – “De mă voi scula, pre mulţi am să popesc şi eu”

Fiecare capitol are o relativă independenţă, fiind comparat cu un act al unei piese de teatru clasic (decorurile sunt diferite).

PERSPECTIVA NARATIVĂ - este cea a naratorului omniscient, în general obiectiv. Naraţiunea se realizează la persoana a III-a.

Se poate însă uşor observa modelul romantic ce determină implicarea afectivă a scriitorului (Negruzzi îşi judecă personajul pe care-l caracterizează direct ca fiind „tiran”; discursul domnitorului de la biserică este numit “deşănţată cuvântare”; despre domnia lui Lăpuşneanu Negruzzi spune că e “o pată de sânge”)

TIMPUL ACŢIUNII – este cel real, istoric (1564-1569)

SPAŢIUL ACŢIUNII - alcătuieşte un decor romantic:- I. – cortul din dumbrava de lângă Tecuci;- II. – palatul domnesc din Iaşi;- III. – mitropolia şi apoi curtea domnească;- IV. – cetatea Hotinului;

CONFLICTUL – conflictul central al nuvelei este unul caracteristic perioadei feudale, cel dintre domnitorul autocrat, despotic şi boierimea dornică de putere.

TIPOLOGIA NUVELEI – „Alexandru Lăpuşneanul” este o nuvelă romantică, având, de asemenea, elemente clasice şi realiste.

Elemente romantice:- tema - istoria naţională, o perioadă caracterizată prin instabilitate politică, prin

intrigi ale boierilor şi schimbări de domnitori;- personajul excepţional în situaţii excepţionale, cu ridicări şi scăderi bruşte;- procedeul antitezei – Alexandru Lăpuşneanu este caracterizat în antiteză cu

Doamna Ruxanda; antiteza este evidentă şi între calităţile şi defectele extreme ale protagonistului (blândeţe şi agresivitate, înţelepciune şi demenţă, disimulre şi sinceritate brutală);

- aglomerarea faptelor în final şi finalul imprevizibil;- imaginea macabră a piramidei de capete;- atmosfera sinistră din cetatea Hotinului, unde Lăpuşneanu zace bolnav;- culoarea locală (culoarea de epocă), realizată mai ales prin limbaj (arhaisme

fonetice – “pre”, “sama”, “vreu”; arhaisme lexicale – “vornic”, “armaş”, “dulamă”,

“zobon”; arhaisme semantice – “a popi”, cu sensul de “a ucide”, “prost”, cu sensul de “om simplu, fără rang” etc)

Elemente clasice: - simetria nuvelei; - echilibrul compoziţional; - existenţa motourilor sugestive;

- concizia (20 de pagini) ; - valoarea nuvelei, „Alexandru Lăpuşneanul” fiind singura nuvelă istorică, neegalată nici până azi, „care ar fi putut deveni o scriere celebră ca şi Hamlet dacă literatura română ar fi avut în ajutor prestigiul unei limbi universale” (G. Călinescu) ;

Elemente realiste: - verosimilitatea aspectelor prezentate, naratorul reactualizând o perioadă din istoria Moldovei;

- veridicitatea scenelor;- stilul sobru şi impersonal;- naratorul obiectiv, omniscient;- aducerea în literatură, pentru prima oară, a personajului colectiv;

PERSONAJE

ALEXANDRU LĂPUŞNEANU – personaj central, principal, eponim (dă titlul operei), real (cu atestare istorică), romantic, rotund (personaj văzut în evoluţie, portretul lui se întregeşte pe parcursul operei); - este un personaj complex şi contradictoriu;- întruchipează tipologia tiranului;

Trăsături:- dorinţă de putere, trăsătură de caracter dominantă, (în antiteză cu dorinţa boierilor de a fărămiţa puterea);- cruzime exagerată, mergând până la sadism (actele de răzbunare împotriva boierilor se transformă în acte de cruzime gratuită);- fire aspră, răzbunătoare;- disimulare/ipocrizie (le cere iertare boierilor, în biserică, apoi îi omoară);- mare abilitate de a manipula (poporul, pe boieri, pe Moţoc, pe doamna Ruxanda);- impulsivitate (prima reacţie, când este infuriate de vorbele soţiei sale, este să pună mâna pe pumnal);- inteligenţă şi o bună cunoaştere a psihologiei umane;

Mijloace de caracterizare

1. Caracterizare directă

a) de către narator: - Naratorul îl prezintă prin descriere, notând puţine trăsături fizice, dar atrăgând atenţia asupra “urâtului său caracter”. - Vestimentaţia îi este descrisă în scena din biserică: “..era îmbrăcat cu toată pompa domnească. Purta coroana Paleologilor şi peste dulama poloneză de catifea stacojie, avea cabaniţa turcească (…); iar printre bumbii dulămii se zărea o zea de sârmă”(element ce subliniază prudenţa, caracterul prevăzător al domnitorului care se teme în fiecare moment de un eventual atac al duşmanilor săi).b) de către alte personaje: - Pentru tânărul boier Stroici, Lăpuşneanu este “un tiran cu sânge pângărit”; - Mitropolitul Teofan îl numeste “crud şi cumplit”; - Doar Doamna Ruxanda îi găseşte calităţi, adresându-i-se cu apalativele “bunul meu domn” şi “viteazul meu soţ”c) autocaracterizare: - Domnitorul însuşi recunoaşte: “…m-am arătat cumplit şi rău, vărsând sângele multora” (această mărturisire ce vrea să arate sinceritate şi umilinţă urmăreşte, de fapt, să câştige încrederea boierilor, iar aceştia să accepte invitaţia la palat).

2. Caracterizare indirectă

a) prin fapte: - Încă de la sosirea sa în Moldova, dă dovadă de voinţă şi tenacitate, dorindu-şi puterea cu orice preţ; vorbele sale întăresc această trăsătură ( “…mai degrabă-şi va întoarce Dunărea cursul îndărăpt” şi “voi merge ori cu voia, ori fără voia voastră”) ; - Ajuns pe scaunul Moldovei, Lăpuşneanu îşi arată dorinţa de răzbunare împotriva boierilor trădători: arde cetăţile, ucide boierii şi le confiscă averile, manifestând cruzime şi violenţă; - Uciderea celor 47 de boieri şi construirea piramidei de capete dezvăluie o cruzime ce se înscrie în sfera patologicului, a demenţei;

b) prin comportament, gesturi, atitudini, limbaj: - Scena din biserică evidenţiază ipocrizia domnitorului şi mare sa capacitate de disimulare. El jură strâmb şi arată o smerenie prefăcută, provocând reacţii chiar din partea Divinităţii, prin intermediul moaştelor Sfântului ioan cel Nou: “Spun că în minutul acela era foarte galben la faţă şi că racla sântului ar fi tresărit”. - Elocventă este atitudinea sa faţă de Moţoc, vornicul însetat de putere. Îl urăşte pe Moţoc, dar îl păstrează lângă sine pentru că “îi este trebuitor”, “ca să-l “uşureze” de “blăstemurile norodului”, dovedind astfel abilitate politică. - Îl sacrifică pe Moţoc, aruncându-l mulţimii, după ce, cu dispreţ şi cinism, îl face pe boier să înţeleagă că a sosit vremea răzbunării petru trădarea din prima domnie. Replica, rămasă celebră, “Proşti, dar mulţi”, îl arată pe Lăpuşneanu lucid, conştient de puterea mulţimii.

- Când se îmbolnăveşte, pare a deveni ceva mai omenos, cerându-şi iertare şi vrând să fie călugărit, dar , într-un moment de luciditate, îi amenintă pe cei din jur cu moartea, apărându-şi rangul şi autoritatea: “Sunt Domn! Sunt Alexandru-Vodă!”

RELAŢIA CU ALTE PERSONAJE (DOAMNA RUXANDA)

- Personaj romantic, pus în situaţii excepţionale, alcătuit din lumini şi umbre, Lăpuşneanu este reliefat în opoziţie cu Doamna Ruxanda.- Este o modalitate caracteristică operei romantice, procedeul antitezei.- “Buna doamnă” este o femeie blândă, lipsită de personalitate, supusă soţului ei şi dominată de puterea credinţei. Astfel, pe cât de hotărât şi de plin de voinţă este domnitorul, pe atât de slabă şi de influenţabilă este soţia lui. - Faţă de Doamna Ruxanda, Lăpuşneanu păstrează protocolul, având chiar porniri de gingăşie: “Lăpuşneanu o apucă de mijloc, şi, radicand-o ca pre o pană, o puse pe genunchii săi. – Ce veste, frumoasa mea doamnă? zise el, sărutând-o pe frunte“. - Scena din capitolul al II-lea evidenţiază foarte bine relaţia dintre cele două personaje. Când Doamna încearcă să-l convingă să înceteze uciderea boierilor, reacţia lui arată impulsivitatea. O numeşte “muiere nesocotită” şi este gata să o lovescă cu “jungherul” spre care mâna sa se îndreptase “din obişnuinţă”. Episodul sugerează totuşi forţa morală, derivată din bunătatea ei şi din simţul dreptăţii. Îndârjită în hotărârea ei, Doamna Ruxanda nu cedează: “De aş şti că mă vei omorî, nu pot să tac. (…) Vreau s nu mai verşi sânge, să încetezi cu omorul…” Această atitudine a Doamnei, anticipează oarecum finalul, când ea îl va otrăvi pe domnitor.

- Finalul nuvelei o arată pe Doamna Ruxanda îngrozită că Lăpuşneanu îi va ucide fiul, devenit domn, sub regenţa ei. Influenţată de Mitropolitul Teofan şi de boierii Spancioc şi Stroici, femeia îşi va otrăvi soţul.