ALEXANDRU LAPUSNEANUCOSTACHE NEGRUZZI

Opera literara “Alexandru Lapusneanul” este prima nuvela romantica de inspiratie istorica din literatura romana, o capodopera a speciei si un model pentru autorii care au cultivat-oulterior.

Publicata in peroada pasoptisa, in primul numar al revistei „Dacia literara” (1840), nuvelailustreaza una dintre sursele literaturii romantice, istoria nationala (Evul Mediu), potrivit recomandarilor lui Mihail Kogalniceanu din articolul-program al revistei „Introductie” – care constituie un manifest literar al romantismului romanesc.

Nuvela este o specie epica in proza cu o constructie riguroasa, avand un fir narativ central. Se observa concizia intrigii, tendinta de obiectivitate a perspectivei narative si verosimilitatea faptelor. Personajele sunt relativ putine, caracterizate succint si graviteaza in jurulpersonajului principal.

Nuvela istorica are ca tema evocarea artistica a celei de-a doua domnii a lui Alexandru Lapusneanul (1564-1569), lupta pentru impuenrea autoritatii domnesti si consecintele detinerii puterii de un domnitor crud se raporteaza la realitatile social-politice ale secolului XVI.

Scriitori pasoptisti s einspira din cronici si din folclor, conform esteticii romantice. Costache Negruzzi preia din cronica lui Grigore Ureche, „letopisetul Tarii Moldovei”, scene, fapte si replici (de exemplu mottoul capitolelor I si IV), dar se distanteaza de realitatea istorica prin apelul la fictiune si prin viziunea romantica asupra istoriei, influentata de ideologia pasoptista. Autorul modifica realitatea istorica, pastrand in acelasi timp limitele verosimilitatii, transformand evenimentele mentionate de cronicar in scene (de exemplu: uciderea boierilor) carora le confera o desfasurare narativa impusa de evolutia conflictului.

Nuvela are ca tema lupta pentru putere in epoca medievala (in Moldova, in a doua jumtate a secolului XVI). Evocarea artistica a celei de-a doua domnii a lui Alexandru Lapusneanul (1564-1569) evidentiaza lupta pentru impunerea autoritatii domnesti si consecinteledetinerii puterii de un domnitor crud si tiran.

Naratiunea se relizeaza linear, cronologic, prin inlantuirea secventelor narative si a episoadelor. Naratorul este omniscient, omniprezent, sobru, detasat, predominant obiectiv, dar subiectiveaza usor naratiunea prin epitete de caracterizare („tiran”, „curtezan”, „miselul boier”, „desantata cuvantare”). Naratiunea la persoana a III a (cu focalizare zero, viziunea „dindarat”) aminteste de relatarea cronicarilor.

Timpul si spatiul actiunii sunt precizate, acestea conferind verosimilitate actiunii: intoarcerea lui Lapusneanul la tronul Moldovei, in a doua sa domnie. In primele trei capitole actiunea se desfadoara indata dupa revenirea la tron, iar in ultimul capitol se trece, prin rezumarea urmatorilor patru ani, la secventa mortii domnitorului

Echilibrul compozitional este realizat prin organizarea textului narativ in patru capitole care fixeaza momentele subiectului.

Capitolul I – „Daca voi nu ma vreti, eu va vreu ...” (reprezinta raspunsul dat de Lapusneanul soliei de boieri care ii ceruse sa se intoarca de unde a venit pentru ca „norodul” nu il vrea”). Capitolul cuprinde expozitiunea (intoarcerea lui Lapusneanul la tronul Moldovei in 1564 in fruntea armatei turcesti si intalnirea cu solia de boieri trimisa de Stefan Tomsa, formata din: Veverita, Motoc, Spancios si Stroici) si intriga (hotararea domnitorului de a-i relua tronul si dorinta sa de razbunare fata de boierii tradatori).

Capitolul al II lea – „Ai sa dai sama domana” (repezinta avertismentul pe care vaduva unui boier decapitat il adreseaza domanei Ruxanda, pentru ca nu ia atitudine fata de crimele sotului sau). Capitolului ii corespunde ca moment al subiectului desfasurarea actiunii si cuprinde o serie de elemente declansate de reluarea domniei de catrea Alexandru Lapusneanul: fuga lui Tomsa in Muntenia, incendierea cetatilor, desfiintarea armatei pamantene, interventia doamnei Ruxanda pe lanfa domnitor pentru a inceta cu omorurile si promisiunea pe face acesta i-o face.

Capitolul al III lea – „Capul lui Motoc vrem” (reprezinta cererea vindicativa a norodului, care gaseste in Motoc un vinovat pentru toate nemultumirile). Capitolul contine mai multe scene ormantice cu caracter exceptional: participarea si discursul domnitorului din timpul slujbei religioase de la mitropolie, ospatul de la palat si uciderea celor 47 de boieri, omorarea lui Motoc de catre multimea revoltata si „leacul de frica” pentru doamna Ruxanda

Capitolul al IV lea – „De ma voi scula, pre multi am sa popesc si eu ..” (amenintarea rostita de Lapusneanul, care bolnav , fusese calugarit potrivit obiceiului vremii, pierzand astfel puterea domneasca). In acest capitol este infatisat deznodamantul – moartea tiranului prin otravire. Dupa patru ani de la cumplitele evenimente, Lapusneanul se retrage in cetatea Hotinului, bolnav de friguri, este calugarit dupa obiceiul vremii (landu-si numele de Paisie). Faptul ca atunci cand isi revine ameninta sa ii ucida pe toti (inclusiv de propriul fiu, urmasul la tron), odetermina pe doamna Ruxanda sa accepte sfatul boierilor de a-l otravi.

Incipitul si finalul se remarca prin sobrietate auctoriala. Astfel, paragraful initial rezuma evenimentele care motiveaza revenirea la tron a lui Lapusneanul si atitudinea lui vindicativa. Frazele finale consemneaza sfarsitul tiranului in mod concis, lapidar si obiectiv, amintind de stilul cronicilor: „Acest fel fu sfarsitul lui Alexandru Lapusneanul, care lasa o pata de sange in istoria Moldaviei”.

Conflictul nuvelei este complex si pune in lumina personalitatea puternica a personajului principal.

Principalul comflict etse cel exterior de ordin politic: lupta pentru puetere iscata intre domnitor si boieri. Impunerea autoritatii domnesti in fata boierilor in secolul XVI a constituit un factor de progres, dar mijloacele alese de Lapusneanul sunt sangeroase, caracteristice tiranului feudal. Insa actele personajului sunt motivate psihologic: cruzimea devine expresia dorintei de razbunare pentru tradarea boierilor din prima sa domnie.

Conflictul secundar, intre domnitor si vornicul Motoc (boierul care il tradase), particularizeaza dorinta de razbunare a domnitorului, find enuntata in primul capitol si incheiata in capitolul III.

Personajul principal al nuvelei ilustreaza un tip uman, avand un destin si un profil psihologic elaborate in conformitate cu ideologia pasoptista, spre deosebire de personaliatea istorica a carei existenta este consemnata in cronici, fara o cunoastere detaliata a structurii sale psihologice.

Alexandru Lapusneanul este personajul principal al nuvelei, personaj romantic, exceptional, care actioneaza in situatii exceptionale (de exemplu: scena uciderii boierilor, scena pedepsirii lui Motoc). Intruchipeaa tipul domnitorului tiran si crud, fiind construit din constraste, cu o psihologie complexa, definita de calitati si defecte puternice, „un damnat” romantic (G. Calinescu).

Autorul ii marcheaza destinul prin cele patru replici memorabile, plasate in fruntea capitolelor, cu rol de moto. Destinul sau este acela de a impune autoritatea domneasca prin orice mijloace. Afirmatia „Eu nu sunt calugar, sunt domn!” reflecta faptul ca nu abdica de la propriul destin nici in fata limitelor lumesti (boala, moartea), schimbarea conditiei sociale impunand anularea existentei sale fizice.

Crud, hotarat, viclean, disimulat, inteligent, bun cunoscator al psihologiei umane, abil politic, personajul este puternic individualizat, devenind astfel memorabil: „Echilibrul intre conventia romantica si realitatea individului, aceasta este minunea creatiei lui Negruzzi”, afirma G. Calinescu.

Hotararea de a avea puterea domneasca este implacabila si rostita inca de la inceputul nuvelei, in raspunsul dat soliei de boieri, trimisa de Stefan Tomsa, care i-a cerut sa se intoarca deunde a venit, pentru ca „norodul” nu il vrea si nu il iubeste”. Raspunsul dat de Lapusneanul defineste atitudinea acestuia fata de situatia in care se afla: „Daca voi nu ma vreti, eu va vreu, [...] si daca voi nu ma iubiti, eu va iubesc pre voi si voi merge ori cu voie, ori fara voia voastra. Sa ma intorc? Mai degraba-si va intoarce Dunarea cursul indarapt”. Hotararea domnitorului de a-si relua tronul si dorinta sa de razbunare fata de boierii tradatori constituie intriga nuvelei.

Decizia este pusa in practica prin guvernarea cu ajutorul terorii, prin lichidarea posibilelor opozitii (incendierea cetatilor, desfiintarea armatei pamantene, confiscarea averilor boieresti), toate aceste culminand cu uciderea celor 47 de boieri la ospat (in capitolul III( si incheindu-se cu hotararea de a se calugari, care i-ar fi anulat identitaea.

Vointei neabatute i se asociaza si alte trasaturi precum abilitatea in ceea ce priveste relatiile umane, diplomatia, cunoasterea psihologiei umane, care sunt calitati ale domnitorului. Acesta face promisiuni linistitoare pentru ceilalti (Motoc, doamna Ruxanda), dar acre ascund un plan de razbunare.

Promisiunea pe care i-o face lui Motoc: „iti fagaduiesc ca sabia mea nu se va manji cu sangele tau” il linisteste pe boierul intrigat, care se crede util domnului. Planul de razbunare a lui Lapusneanul este insa crud: Motoc sfarseste sfasiat de multime „Du-te de mori pentru binele mosiei dumitale”. Sacrificandu-l pe boier, se razbunare pentru tradarea acestuia din prima domnie, reusind sa manipuleze multimea revoltata de a carui putere este constient: „Prosti, dar multi”. Astfel, in momentul pedepsirii lui Motoc, pe care il ofera gloatei drept tap ispasitor, Alexandru Lapusneanul da dovada de staonire de sine si sange rece.

„Leacul de frica” promis cu umor negru doamnei Ruxanda, piramida din capetele boierilor, reflecta sadismul celui care stiuse sa-si stapaneasca impulsul violent in momentul cand,prin cererea ei, are impresia ca doamna vrea sa se amestece in conducerea tarii.

Disimulat, regizeaza invitatia la ospatul de impacare, care este de fapt o cursa, de la alegerea momentului si a locului (slujba de la mitropolie), la integrarea frazelor biblice in discurs(„Bate-voi pastorul, si se vor imprastia oile”), pana la detaliile propriei vestimentatii („in ziua ace

a era imbracat ciu toata pompa domneasca”). Acesta da dovada de o inteligenta diabolica, reusind sa manipuleze masele sau personaele, punandu-si astfel in aplicare planul.

Cruzimea este o insusire obisnuita in Evul Mediul, dominat de luptele pentru petere, dar in cazul lui Lapusneanul are manifestari cre apartin exceptionalului: asista razand la macelul boierilor, ameninta chiar sa isi ucida propriul fiu. Uciderea lui (cumplita, prin otravire) este singura cale de a-l opri, fiind si o plata pentru cruzimea lui.

Naratorul realizeaza portretul domnitorului in mod direct, inregistrand gesturile si mimicapersonajului prin notatiile scurte asemenea indicatiilor scenice si avand pretentia obiectivitatii: „Spun ca in minutul acela el era foarte galben la fata si ca racla sfantului ar fi tresarit”, „raspunseLapusneanul cu sange rece”. Caracterizarea realizate de alte personaje este succinta: „Crud si cumplit este omul acesta”, insa autocaracterizarea evidentiaza trasaturile morale: „n-as fi un natarau de frunte, cand m-as increde in tine?”.

Caracterizarea indirecta se realizeaza prin faptele care evidentiaza in maniera romanticacruzimea personajului si dorinta lui de a distruge influenta boierilor: uciderea boierilor, arderea cetatilor si reducerea numarului ostilor. Prin inlantuirea gradata a scenelor din capitolul III, se dezvaluie magistral portretul tiranului, care pune in aplicare un plan diabolic.

Forta exceptionala a personajului domina relatia cu celelalte personaje.Doamna Ruxanda este un personaj secundar, de ti romantic, construit in antiteza cu

Lapusneanul: blandete-cruzime, caracter slab-caracter tare. Ea nu actioneaza din vointa proprie nici cand ii cere sotului sau sa inceteze cu omorurile, nici cand il otraveste. Desi in Evul Mediu femeia, chiar sotie de domn, nu avea prea multe drepturi, doamna Ruxanda infatiseaza in nuvela un caracter slab, care pune in lumina, prin constrast, vointa personajului principal.

Relatia cu doman Ruxanda este construita pe antiteza romantica angelic-demonic. Diversitatea atitudinilor adoptate de Lapusneanul fata de doamna Ruxanda reflecta falsitatea si disimularea acestuia. Se casatorise cu ea „ca sa atraga inimile norodului in care via inca pomenirea lui Rares”. Nu o respecta nici pentru originea ei nobila, nici pentru ca ii este sotie sau mama a copiilor sai. Iar doamna „ar fi vrut sa il iubeaca, daca ar fi aflat in el cat de putina simtireomeneasca”. Gesturile, mimica si cuvintele rostite de Lapusneanul in ccapitolul II, in scena discutiei cu doamna Ruxanda, evidentiaza falsitatea lui in relatia sot-sotie. Mai intai ii saruta mana, apoi se posomoraste, reactioneaza impulsiv la rugamintea ei, ducandu-si mana la jungher, dar se stapaneste si ii promite „un leac de frica”. In capitolul urmator se razbuna pe boieri, pe Motoc si nu o iarta nici pe doamna Ruxanda pentru indrazneala de a-i cere sa inceteze cu omorurile. Se bucura cu cruzime de spaima doamne care lesinase la vederea piramidei de capete:„Femeia tot femeie, [...] in loc sa se bucure, ea se sparie”. In ultimul capitol, pusa sub presiunea insistentelor boierilor si a amenintarii din final ca ii va ucide fiul, doamna Ruxanda este determinata sa ii dea otrava.

Monumentalitatea personajului, titanismul, exceptionalitatea romantica, forta sa de a-si duce la bun sfarsit planurile, machiavelic, indiferent de mijloace, spectaculos actiunilor si concizia replicilor fac din personajul principal al nuvelei in al carei titlu figureaza numele sau, unpersonaj memorabil.