Al XXVI-lea Simpozion Naţional de...

Al XXVI-lea Simpozion Naţional de Geomorfologie

sub genericul:

„Degradarea terenurilor în contextul schimbărilor globale”

Manifestare ştiinţifică organizată cu ocazia împlinirii a 150 de ani

de învăţământ superior la Iaşi

17-18 septembrie 2010

Facultatea de Geografie şi Geologie

Departamentul de Geografie

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iaşi

Asociaţia Geomorfologilor din Romania

Editura TEHNOPRESS ISBN 978-973-702-797-9

Manifestare ştiinţifică dedicată împlinirii a 150 de ani de la înfiinţarea Universităţii “Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi

Preşedinte de onoare: Prof. univ dr. VASILE IŞAN, Rectorul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, Iaşi Comitetul ştiinţific:

• Prof. univ. dr. Gabriel Ovidiu Iancu, Decanul Facultăţii de Geografie şi Geologie, Universitatea „Al. I. Cuza”, Iaşi • Prof. univ. dr. Virgil Surdeanu, Univ. „Babeş –Bolyai”, Cluj-Napoca • Prof. univ. dr. Ion Ioniţă, Universitatea „Al. I. Cuza”, Iaşi • Acad. Prof. univ. dr. Dan Bălteanu, Institutul de Geografie Bucureşti, Academia Română • Prof. univ. dr. Florina Grecu, Universitatea din Bucureşti • Prof. univ. dr. Maria Rădoane, Universitatea „Ştefan cel Mare”, Suceava • Prof. univ. dr. Petre Urdea, Universitatea de Vest,Timişoara • Prof. univ. dr. Constantin Rusu, Universitatea „Al. I. Cuza”, Iaşi • Prof. univ. dr. Aurel Irimuş, Universitatea „Babeş –Bolyai”, Cluj-Napoca • Prof. univ. dr. Adrian Cioaca, Universitatea „Spiru Haret”, Bucureşti • Prof. univ. dr. Nicolae Josan, Universitatea din Oradea • Lector univ. dr. Alfred Vespremeanu-Stroe, Universitatea din Bucureşti • Drd. Marta Jurchescu, Institutul de Geografie Bucureşti, Academia Română

Comitetul de organizare: • Prof. univ dr. Ion Ioniţă: [email protected] • Prof. univ. dr. Constantin Rusu: [email protected] • Asistent dr. Lilian Niacşu: ([email protected]) • Asistent drd. Mihai Niculiţă: [email protected] • Ec. Cristian Pricop: [email protected]

mailto:[email protected]�




Lucrările celui de-al XXVI-lea Simpozion Național de Geomorfologie

1

Al XXVI-lea Simpozion Naţional de Geomorfologie

„Degradarea terenurilor în contextul schimbărilor globale”

Iaşi, 17-18 septembrie 2010,

PROGRAMUL

VINERI, 17 septembrie 2010

08:00 – 09:00 Înregistrarea participanţilor 09:00 – 09:30 Deschiderea oficială a simpozionului 09:30 – 11:00 Sesiunea I: Geomorfologie regională şi cartare geomorfologică

Moderatori: Florina Grecu, Surdeanu Virgil

1. Rădoane Maria, Cristea Ionuţ, Rădoane Nicolae, Oprea D., Chiriloaei Francesca - Cartografia geomorfologică – încotro? 2. Dobre Robert, Mihai Bogdan, Săvulescu Ionuț - Harta geomorfotehnică, un nou instrument de lucru pentru inginerii proiectanţi 3. Surdeanu Virgil – A fi geomorfolog! 4. Irimuş Ioan Aurel, Petrea Dănuţ, Rus I., Pop Olimpiu, Toma Bianca Camelia – Hazardele asociate cutelor diapire din Transilvania 5. Armaş Iuliana, Cojocaru Ioan - Evaluarea bivariată a susceptibilităţii la alunecările de teren. Studiu de caz - Comuna Cornu, judeţul Prahova 6. Urdea Petru, Ardelean Florina, Onaca Alexandru, Ardelean Mircea, Törok- Oance Marcel - Pretabilitatea investigaţiilor geofizice în studiul reliefului glaciar şi periglaciar. Aplicaţii la CarpaţiiRomâneşti 7. Niculiţă Mihai - Analiza comparativă a surselor de altitudine disponibile pentru analiză geomorfometrică 11:00 – 11:20 Pauză de cafea


2

11:20 – 12:45 Sesiunea a II-a: Geomorfologie litorală şi procese fluviale Moderatori: Vespremeanu Emil, Rădoane Maria

1. Vespremeanu Emil - Relieful marginii continentale a Mării Negre 2. Strat Daniela - Relieful ţărmului vestic al Lacului Razelm în sectorul Cap Doloşman- Enisala 3. Preoteasa Luminiţa, Constantinescu Ştefan, Vespremeanu-Stroe Alfred, Tătui Florin, Budileanu Marius - Evaluarea stării golfurilor antropice de pe ţărmul sudic romanesc 4. Tătui Florin, Vespremeanu-Stroe Alfred - Variabilitatea longshore a dinamicii barelor submerse pe ţărmul Sulina – Sfântu Gheorghe, Delta Dunării 5. Perşoiu Ioana, Rădoane Maria - Metodologia de studiu privind reconstituirea evoluţiei holocene a albiei râului Someşul Mic 6. Perşoiu Aurel, Perşoiu Ioana - Reflexiile variaţiilor climatice din ultimii 2000 de ani în dinamica albiei râului Someşul Mic 7. Dumitrescu Mihai - Pretabilitatea reliefului la nevoile socio-economice 12:45 – 13:15 Prezentare postere

Moderator: Vespremeanu-Stroe Alfred 1. Grecu Florina, Săcrieru Răzvan, Ghiţă Cristina - Tipuri de albii din Câmpia Română. Albii meandrate - date preliminare 2. Comănescu Laura, Dobre Robert, Nedelea Alexandru, Grecu Florina – Evaluarea unor geomorfosituri reprezentative din Masivul Bucegi 3. Jurchescu Marta-Cristina - Utilizarea modelului ROMSEM pentru cartarea eroziunii solurilor din bazinul Olteţului 4. Popuşoi (căs. Stângă) Tatiana - Analiza spaţială a distribuţiei ravenelor din Colinele Tigheciului – Republica Moldova 5. Poszet Szilárd, Wanek Ferenc - Procese geomorfologice actuale pe versantul drept al văii Someşului Mic, în sectorul dintre confluenţele cu valea Boşor şi valea Popii 6. Neagu Luminiţa Maria, Toma Bianca Camelia, Constantinescu Robert, Irimuş Ioan Aurel - Inventarierea geomorfositurilor din aria vulcanicã Gurghiu – Harghita


3

13:30 – 15:00 Masa de prânz 15:00 – 16:30 Sesiunea a III-a: Degradarea terenurilor din zonele deluroase

Moderatori: Ioniţă Ion, Boengiu Sandu

1. Boengiu Sandu, Simulescu Daniel - Alunecarea de la Seciurile – Gorj 2. Vieru Ioana, Danci Ioan, Irimuş Ioan Aurel - Procese geomorfologice contemporane în aria metropolitană clujeană 3. Cliveţ (căs. Cristea) Claudia - Loredana, Irimuş Ioan Aurel, Aflat Anca, Petrea (căs. Tuluc) Florin Viorel - Procesele de versant din bazinul Şieului 4. Niacşu Lilian - Utilizarea terenurilor din bazinul Pereschivului – Colinele Tutovei 5. Stângă Iuliu Cătălin, Iacob Ana Maria - Utilizarea terenurilor – factor de control al eroziunii solurilor din bazinul Studineţului (Colinele Tutovei) 6. Ioniţă Ion, Niacşu (căs. Stoian) Loredana, Niacşu Lilian, Hurjui Cosmin - Consideraţii privind degradarea terenurilor din bazinul Bogdanei – Colinele Tutovei 7. Cruceru Nicolae - Dinamica alunecărilor de teren din Bazinul Pârâului Sărăţel – Subcarpaţii Buzăului 16:30 – 16:50 Pauză de cafea 16:50 – 18:00 Sesiunea a IV-a: Probleme din aria montană

Moderatori: Urdea Petru, Rusu Constantin

1. Dobre Robert, Grecu Florina, Comănescu Laura - Identificarea arealelor pretabile pentru construcţia autostrăzii Comarnic – Braşov în zona Buşteni – Sinaia 2. Vespremeanu-Stroe Alfred, Urdea Petru, Popescu Razvan, Vasile Mirela – Distribuţia permafrostului în gheţarii de pietre din Munţii Retezat şi implicaţii paleoclimatice 3. Ardelean Mircea, Urdea Petru - Noi date referitoare la relieful glaciar din bazinul Jiului de Vest - Carpaţii Meridionali 4. Török – Oance Marcel, Ardelean Florina, Onaca Alexandru - Detectarea formelor carstice prin metode de analiză orientată –obiect. Studiu de caz: Munţii Mehedinţi 5. Săndulache Iulian - Morfografia bazinului hidrografic Bistricioara (Carpaţii Orientali) 6. Rusu Constantin, Stângă Iuliu Cătălin, Niacşu Lilian, Vasiliniuc Ionuţ –


4

Degradări naturale şi antropice ale solurilor din aria montană înaltă a Munţilor Călimani

18:00 – 18:30 Concluzii 19:00 – 21:00 Cina

SÂMBĂTĂ, 18 septembrie 2010

Aplicaţie de teren în Dealurile Fălciului


5

Partea I

REZUMATELE

Sesiunea I: Geomorfologie regională şi cartare geomorfologică


7

Cartografia geomorfologică - încotro?

Rădoane Maria1, Cristea Ionuţ1, Rădoane Nicolae 1, Oprea D.1, Chiriloaei Francesca 2

1 Universitatea „Ştefan cel Mare”, Suceava 2 Universitatea ”Alexandru Ioan Cuza”, Iaşi

Rezumat

Este un consens general, exprimat de comunitatea ştiinţifică a geomorfologilor, conform

căruia elementul fundamental de exprimare a cunoaşterii reliefului îl reprezintă harta geomorfologică în variantele ei tematice, iar metoda principală de cercetare a reliefului este cartografierea geomorfologică. Valoarea hărţii în studiul distribuţiei spaţiale a unui fenomen a fost recunoscut de mult timp prin expresia "o hartă este mai valoaroasă decât o mie de cuvinte".

Dacă urmărim opiniile exprimate de cele mai recente studii şi preocupări în domeniu, dar şi propriile observaţii acumulate de-a lungul carierei, constatăm că în ultimele două decenii cartografierea geomorfologică, ca disciplină ştiinţifică, a intrat sub un con de umbră. Motivele sunt mai multe, dar am selectat două în principal: (1) cartografierea geomorfologică este o activitate costisitoare şi mare consumatoare de timp şi (2) cartografierea geomorfologică s-a concentrat mai mult pe teme şi aplicaţii decât pe hărţi complexe cu abordare holistică. Este surprinzător că declinul cartografierii geomorfologice coincide cu puternica dezvoltare a tehnicilor GIS, când hărţile geomorfologice bazate pe cartografierea tradiţională au început să fie neglijate în schimbul posibilităţilor de combinare cu baza de date GIS.

În lucrarea de faţă ne propunem să atragem atenţia asupra faptului că prin neglijarea de către geomorfologi a domeniului cartografierii reliefului s-a ajuns în prezent la realizări cartografice mediocre intitulate pompos hărţi geomorfologice. Chiar dacă hărţile folosesc metoda tradiţională de reprezentare simbolistică a formelor de relief sau softurile din platforma GIS, rezultatul arată că nu există o cunoaştere a normelor metodologice de întocmirie a hărţilor geomorfologice. Acestea, de regulă, ni le însuşim în anii de pregătire universitară. În acest sens vom prezenta mai multe exemple concludente.

În partea a doua a lucrării ne propunem să oferim un model de cartografiere geomorfologică folosind tehnicile moderne de care dispunem în prezent, dar cu o foarte atentă respectare a criteriilor de reprezentare cartografică a formelor de relief. Prin această abordare vom încerca să dăm un răspuns la întrebarea dacă platforma de softuri GIS este fezabilă pentru o construcţie a hărţii geomorfologice generale? Pentru aceasta vom prezenta aplicaţii concrete asupra a două zone geografice: valea Putnei vrâncene şi valea Sucevei. Comentariile şi discuţiile finale privind aplicaţiile vor ajuta la găsirea celei mai potrivite exprimări grafice ale distribuţiei formelor de relief, astfel încât cartografierea geomorfologică să fie larg folosită de tinerii cercetători. Cuvinte cheie: harta geomorfologică, cartografierea geomorfologică Adresa persoanei de contact: Rădoane Maria, Univ. "Stefan cel Mare" Suceava,

Date de contact: Tel. 0745 634 048, E-mail <[email protected]>


8

Harta geomorfotehnică, un nou instrument de lucru pentru inginerii proiectanţi

Dobre Robert, Mihai Bogdan, Săvulescu Ionuț

Universitatea din Bucureşti

Rezumat

Harta geomorfologică s-a dovedit a fi o reprezentare cheie, sintetică care poate sta la baza

oricărui studiu de geografie regională. În ultima perioadă de timp, prin contribuţia lor,

geomorfologii au avut ca scop atât o uniformizare a legendei geomorofologice cât şi o

îmbunătăţire a metodelor de reprezentare cartografică prin crearea şi adaptarea elementelor

reprezentate pentru utilizarea lor de către practicieni în lucrările de amenajarea teritoriului.

Reprezentarea la o scara cât mai mare a particularităţilor reliefului şi a stadiului dinamic

al acestor, coroborate cu elemente tehnice referitoare la infrastructura de transport, amenajări de

versant sau albie, pot constitui o bună bază pentru studiile inginereşti.

Lucrarea de faţă îşi propune prezentarea metodologiei pentru realizarea unui nou tip de

hartă, harta geomorfotehnică care se dovedeşte a fi deosebit de utilă pentru inginerii proiectanţi

sau constructori prin reprezentarea integrată a configuraţiei şi dinamicii reliefului, în interacţiune

directă cu infrastructura de transport prezentă sau proiectată luându-se în considerare şi starea de

funcţionalitate a amenajărilor tehnice.

Harta a fost realizată prin cartări succesive în teren, la scară mare, care au fost introduse

în format digital, într-un proiect GIS alături de alte reprezentări cartografice şi hărţi tematice, în

diverse scări şi ediţii.

Cuvinte cheie: harta geomorfotehnică, amenajarea teritoriului, GIS. Adresa persoanei de contact: Dobre Robert

Universitatea din Bucureşti, Facultatea de Geografie,

B-dul. N. Balcescu 1-3, Sector 1, Bucureşti

Date de contact:

Tel. 0741.699.796

E-mail <[email protected]>


9

A fi geomorfolog !

Surdeanu Virgil

Universitatea “Babeș-Bolyai”, Cluj-Napoca

Rezumat

În ultimii 20 de ani observăm că, exceptând lumea academică, o specializare geografică

de înaltă ţinută ştiinţifică este trecută pe un plan secund sau chiar este uitată.

Să le aducem aminte unor aşa zişi promotori ai geografiei că geomorfologia a dat

personalităţi de mare recunoaştere internaţională! Dar până să-i convingem pe ei, trebuie să

convingem societatea românească de existenţa şi utilitatea acestei ştiinţe. Avem societăţi

profesionale, naţionale, dar nimeni cel puţin până astăzi nu a ridicat în faţa forumurilor

competente necesitatea acreditării unei astfel de meserii. Nici măcar noi, geomorfologii...Stăm

în espectativă şi aşteptăm ca alţii să ne rezolve problemele. Într-o atare situaţie putem trage

concluzia ca avem soarta ce ne-o merităm.

Cuvinte cheie: geomorfolog

Adresa: Surdeanu Virgil,

Universitatea “Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca,

Facultatea de Geografie.

Date de contact: Tel. 0744-677068

E-mail: <[email protected]>



10

Hazardele asociate cutelor diapire din Transilvania

Irimuş Ioan Aurel, Petrea Dănuţ, Rus Ioan, Pop Olimpiu, Toma Bianca Camelia

Universitatea “Babeș-Bolyai”, Cluj-Napoca Rezumat

În studiul nostru sunt abordate hazardele asociate proceselor geomorfologice din regiunea

cutelor diapire transilvane. Scopul lucrării de faţă vizează identificarea ariilor cu procese

geomorfologice care induc hazarde şi riscuri pentru comunităţile rurale şi urbane.

Metodologia de lucru s-a axat pe inventarierea cauzelor şi efectelor proceselor

geomorfologice generatoare de riscuri, pe evaluarea zonelor locuite susceptibile de a fi afectate

de hazarde naturale sau antropice, cât şi pe realizarea hărţilor de vulnerabilitate şi ale hazardelor

la scara 1:50.000. Aceste hărţi oferă o imagine de ansamblu asupra acţiunilor prioritare ce trebuie

întreprinse şi contribuie la fundamentarea ştiinţifică a soluţiilor de amenajare a teritoriului.

Pe baza metodelor modeneza şi champenoise s-a determinat vulnerabilitatea ariei locuite la

procesele geomorfologice care a fost corelată cu morfodinamica teritoriului, obţinându-se astfel

indicele de portabilitate agricolă şi forestieră. Demersul metodologic urmat a condus la

identificarea oportunităţilor oferite de către înclinarea terenului, fragmentarea reliefului,

expoziţia versanţilor, stabilitatea morfo-tectonică şi exploatarea antropică a teritoriului. De

asemenea, s-a determinat frecvenţa proceselor geomorfologice pe baza identificării suprafeţelor

construite instabile şi a calculului indicelui de instabilitate conform metodelor CERG.

In zonele studiate, au fost analizate următoarele aspecte : dinamica albiei râurilor,

morfodinamica versanţilor, tipul de utilizare agricolă a terenurilor, starea tehnică a construcţiilor

şi a infrastructurii de transport, conformitatea dintre PUZ şi autorizaţiile de construcţie acordate

de către consiliile locale.

Aplicabilitatea studiului in aria anticlinalelor Dej-Sic-Cojocna, Jabenita-Teaca-Saratel-

Blajeni, Sovata-Praid-Ocland şi Ocna Sibiului a demonstrat insuficienţa valorificării resurselor

din cadrul spaţiului diapir şi o exploatare defectuoasă a teritoriului. Ariile diapire sunt

vulnerabile la procesele de tasare, surpare, alunecări de teren, curgeri noroioase, disoluţie, etc.

Cuvinte cheie: cute diapire, hazarde, riscuri, vulnerabilitate, procese geomorfologice. Adresa persoanei de contact: Irimuş Ioan Aurel, Universitatea “Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca, Facultatea de Geografie. Date de contact: Tel. 0724-583756, E-mail: < [email protected]>

http://us.mc560.mail.yahoo.com/mc/[email protected]�


11

Evaluarea bivariată a susceptibilităţii la alunecările de teren. Studiu de caz - Comuna Cornu, judeţul Prahova

Armaş Iuliana, Cojocaru Ioan


Rezumat

În literatura geomorfologică se diferenţiază trei tipuri de abordări metodologice privind vulnerabilitatea la alunecările de teren: calitative, semi-cantitative şi cantitative (Lee and Jones 2004; Castellanos Abella, van Westen 2008). Metodele semi-cantitative se referă la proceduri de ordonare pe ranguri sau de evaluare a importanţei unui factor (Hutchinson si Chandler 1991; Siddle et al. 1991; Moon et al. 1992; Fell et al. 1996; Ayalew si Yamagishi 2005).

Obiectivul studiului de faţă este de a evalua avantajele şi dezavantajele procesului analitic ierarhic multicriterial, ca metodă semi-cantitativă capabilă de a opera simultan cu date cantitative si calitative (Saaty 1980; Barredo et al. 2000; Yalcin 2008).

Metoda constă în generarea unor scheme de criterii (criteria tree), în acest studiu folosindu-se modulul SMCE din Ilwis. Pentru cercetarea de faţă au fost generate două scheme de criterii. Prima se referă la vulnerabilitatea de mediu, a doua, la expunerea elementelor antropice de interes (case si drumuri) faţă de pericolul alunecărilor de teren.

Vulnerabilitatea de mediu grupează factorii standardizaţi, prin metoda Goal standardization, referitori la susceptibilitatea la alunecari, utilizarea terenurilor reclasificată şi suprafaţa construită, respectiv suprafata calculată din harta topografică ediţia 1980 şi casele noi, ridicate după anul 2000.

Metoda satistică de evaluare a susceptibilităţii la alunecări se referă la calcularea logaritmului natural al raportului dintre densitatea alunecărilor pe diferitele intervale ale unui parametru de interes şi densitatea alunecărilor de pe intregul areal analizat

Arealul test, aferent teritoriului comunei Cornu din judeţul Prahova, a fost ales pe baza mai multor criterii, dintre care: concentrarea pe o suprafaţă restrânsă a unor diferenţieri morfologice clare între fruntea şi podul principalei terase subcarpatice, terasa a II-a, favorabilitatea versanţilor la alunecările de teren şi creşterea impactului antropic din ultimele decenii. Suprafaţa redusă a arealului test a fost o precondiţie pentru verificarea nivelului de sensitivitate cu care metodele aplicate surprind caracteristica de instabilitate urmărită.

Cuvinte cheie: alunecări de teren, vulnerabilitate,susceptibilitate.

Adresa persoanei de contact: Cojocaru Ioan Universitatea din Bucureşti, Facultatea de Geografie, B-dul N. Bălcescu, nr. 1, sector 1, PO 010041, Bucureşti. Date de contact: Tel.: 0748484517 E-mail: <[email protected]>


12

Pretabilitatea investigaţiilor geofizice în studiul reliefului glaciar şi periglaciar. Aplicaţii la Carpaţii Româneşti

Urdea P., Ardelean F., Onaca A., Ardelean M., Törok-Oance M.

Universitatea de Vest din Timişoara

Rezumat

Fiind o ştiinţă cu un recunoscut caracter interdisciplinar, geomorfologia, având ca

obiective şi investigarea structurilor geomorfologice, face uz de metode de studiu specifice

geologiei şi subramurilor sale printre care metodele geofizice se detaşează prin specificul lor.

Achiziţionarea de aparatură specifică începând cu anul 2007, a deschis noi oportunităţi

performante de studiu. Astfel, sistemul complex de investigaţii geofizice PASI 16GS24N, a

deschis posibilitatea efectuării de investigaţii geoelectrice de tip 2D electrical resistivity

tomography (ERT) în Munţii Retezat, Făgăraş, Şurianu, Piule-Iorgovanu, Ţarcu, Rodnei şi în

Munţii Apuseni, atât în structuri şi depozite glaciare (morene, depozite din depresiuni de

subsăpare), cât şi în structuri şi depozite periglaciare (taluzuri şi versanţi de grohotiş, gheţari de

pietre, lobi şi terasete de solifluxiune, soluri striate fosile, muşuroaie periglaciare etc.). Unele

dintre aceste depozite au fost investigate şi cu georadarul de penetraţie Mala - ground

penetrating radar (GPR) - sau sub aspectul susceptibilităţii magnetice – magnetic susceptibility -

cu sistemul de investigaţii Bartington. În cazul acestor investigaţii geomagnetice a fost avută în

vedere şi o scoarţă de alterare veche din cadrul peneplenei Drăgşanu. Deoarece procesele

geomorfologice actuale din zona alpină se desfăşoară în strânsă dependenţă cu evoluţia

temperaturii aerului, dar mai ales a suprafeţei rocilor, amprenta termică a suprafeţelor

morfologice este ,,cartografiată” cu ajutorul termocamerei IR Fluke Ti 20.

Lucrarea prezintă într-o manieră sintetică câteva modalităţi de lucru şi câteva rezultate

obţinute de către echipa noastră.

Cuvinte cheie: investigaţii geoelectrice, georadarul de penetraţie, depozite glaciare. Adresa persoanei de contact: Urdea Petre, Universitatea de Vest din Timişoara, B-dul V. Pârvan, Nr. 4, 300223 - Timişoara Date de contact: Tel. 0740 348811; E-mail <[email protected]>


13

Analiza comparativă a surselor de altitudine disponibile pentru analiză geomorfometrică

Niculiţă Mihai

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, Iași

Rezumat

Dacă în trecut singurele surse de altitudine pentru geomorfologi erau hărţile topografice, la ora

actuală există alternative de surse de altitudine, cu acoperire globală şi disponibile fără costuri,

precum: stereorestituţia din imagini de teledetecţie (ASTER GDEM) sau estimarea altitudinii din

semnal radar (SRTM). Lucrarea de faţă analizează comparativ aceste surse de altitudine,

împreună cu altitudinea de pe hărţile topografice, pentru a argumenta folosirea celor dintâi, ca

metodă de lucru în geomorfologie și în analiza geomorfometrică. Faţă de altitudinea preluată de

pe hărţile topografice, celelalte surse de altitudine menţionate au o repartiţie spaţială continuă,

dar erorile, datorate în general metodei de achiziţie, pot fi mai mari. Aceste surse alternative pot

reprezenta un clişeu temporal scurt (SRTM), faţă de intervalul multianual reprezentat de ASTER

GDEM sau de hărţile topografice. Analiza comparativă relevă însă că, statistic vorbind,

diferenţele permit utilizarea acestor surse, existând metode de îmbunătăţire a datelor, iar fuziunea

celor trei tipuri de surse putând reprezenta un demers util.

Cuvinte cheie: SRTM, ASTER GDEM, hărţi topografice, analiză geomorfometrică Adresa: Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”

Facultatea de Geografie şi Geologie

Blv. Carol I, Nr. 20A, 700505 Iaşi

Date de contact: Tel: 0742824349

E-mail: [email protected]


15

Sesiunea a II-a: Geomorfologie litorală şi procese fluviale


17

Relieful marginii continentale vestice a Mării Negre. O analiză geomorfologică pentru managementul zonei de coastă şi prevenirea degradării terenurilor litorale.

Vespremeanu Emil

Universitatea din București

Rezumat

De peste 50 de ani se vorbeşte, în lumea ştiinţifică, dar şi în lumea gazetărească, a iubitorilor naturii ca şi în cele mai largi cercuri, despre criza coastelor. Este vorba de perceperea schimbărilor, uneori dramatice, a ţărmurilor şi plajelor de pe litoralul Oceanului Planetar. Aceste schimbări au fost atribuite câtorva factori esenţiali: schimbările climatice, creşerea nivelului apelor, schimbării circulaţiei litorale, mişcărilor neotectonice, exploatării rezervelor de petrol şi gaze din subsolul regiunilor litorale, creşterii presiunii umane pe majoritatea litoralurilor. Rezolvarea problemelor protecţiei coastelor a impus dezvoltarea cunoaşterii reliefului acestora, de unde şi abundenţa contribuţiilor ştiinţifice în domeniu care se cifrează la mii de lucrări publicate în numeroase reviste şi volume de specialitate. Cercetările aprofundate în natură au fost sursele de informaţie care au asigurat progresul teoretic al geomorfologiei costiere şi dezvoltarea treptată a cunoaşterii fără apariţia unor fenomene de criză. Progresele au fost şi sunt spectaculoase iar eforturile de a le însuşi au impus o adevărată supraspecializare în domeniu. Problemele supraspecializării sunt legate de cantitatea enormă de informaţie care trebuie „digerată” şi de specificul cercetărilor la teren, în natură, care impune analize în staţionar perioade lungi de timp, în cele mai diverse condiţii meteo-marine. În cercetările şi publicaţiile din România privitoare la relieful litoral se observă menţinerea nivelului de cunoaştere interbelic până la începutul anilor ’80, când apar primele încercări de „frondă” marcată prin tentativa introducerii noţiunilor şi conceptelor din geomorfologia litorală mondială la specificul coastei vestice a Mării Negre. Aceste tentative, prezentate şi publicate începând din 1981, ne aprţin. Ele nu au fost contestate, dar nici nu au fost luate în seamă, aşa încât starea de criză a cunoaşterii din anii imediat următori sfârşitului celui de al doilea război mondial se menţine în România cu excepţia câtorva zeci de lucrări, ale noastre şi ale elevilor noştri, care încearcă actualizarea demersului ştiinţific, dar care nu sunt recunoscute în lucrările de sinteză, aparute recent în Editura Academiei Române sau în cursurile predate şi chiar publicate în facultăţile de geografie din unele universităţi. Această stare de criză din geomorfologia românească se datorează menţinerii valorilor create şi acceptate de generaţiile interbelice care încă circulă cu ignorarea totală a progreselor geomorfologiei costiere. Lucrarea prezintă o analiza a reliefului coastei vestice a Mării Negre pe baza cartărilor la teren şi a interpretării rezultatelor spectaculoase obţinute de cercetările geologice şi geofizice în ultimii ani. Pe baza analizei geomorfologice se propune un sistem nou de management integrat al zonei de coastă în vederea protecţiei mediului costier şi combaterii degradării terenurilor. Cuvinte cheie: geomorfologie costieră, mediu costier, management integrat. Adresa: Universitatea din Bucureşti, Facultatea de Geografie. Date de contact: Tel.: 0723254978, 0212204518; E-mail: [email protected]


18

Relieful ţărmului vestic a Lacului Razelm aferent Podişului Babadag. Probleme privind degradarea terenurilor şi protecţia geomorfositurilor.

Strat Daniela


Rezumat Litoralul vestic al complexului lagunar Razelm – Sinoe se caracterizează printr-o

succesiune de sectoare cu morfologie variată, între care marginea Podişului Babadag se

individualizează prin altitudinile mult mai mari, precum şi prin litologia şi tectonica foarte

complexe.

Ţărmul situat între localităţile Jurilovca şi Sarichioi, dezvoltat în cea mai mare parte pe

marginea Podişului Babadag, s-a format în condiţiile marginii continentale vestice a Mării

Negre, sub influenţa factorilor tectonici, structurali şi marini.

Matricea structurală a reliefului este dată de succesiunea de anticlinale şi sinclinale intens

tectonizate, specifică Podişului Babadag. Pe această matrice s-a suprapus activitatea proceselor

marine desfăşurate cu mai mare intensitate în perioadele transgresive ale Mării Negre.

Definitivarea aspectelor morfologice actuale s-a desfăşurat în ultimii 2500 – 3000 ani în

condiţiile unui ţărm lagunar tipic, în mediu de stepă.

Ca urmare a morfogenezei specifice, pe ţărmul Lacului Razelm aferent Podişului

Babadag se individualizează geomorfosituri cu valoare deosebită ştiinţifică, estetică, culturală şi

economică. Aceste geomorfosituri sunt: Capul Dolojman, Capul Iancina, Capul Taşburun, Dealul

Enisala, Insula Grădiştea. Pentru fiecare geomorfosit a fost realizată harta geomorfologică de

detaliu, în scara 1:10.000, şi au fost evaluate valorile ştiinţifice, estetice, culturale şi economice,

utilizându-se tehnicile cunoscute în literatura de specialitate.

O atenţie deosebită a fost acordată degradării terenurilor litoralului lacustru şi

problemelor protecţiei mediului.

Cuvinte cheie: geomorfosituri, margine continentală, litoral lacustru. Adresa: Universitatea din Bucureşti, Facultatea de Geografie, Bulevardul N. Bălcescu nr. 1, Sector 1, Bucureşti Date de contact: Tel.: 0723351477, 0213355178 E-mail: [email protected]



19

Evaluarea stării golfurilor antropice de pe ţărmul sudic românesc

Preoteasa Luminiţa, Constantinescu Ştefan, Vespremeanu-Stroe Alfred, Tătui Florin, Budileanu Marius


Rezumat Plajele din cadrul sectorului de ţărm cuprins între Cap Midia (N) şi Vama Veche (S) sunt

puternic afectate de scăderea volumului de sedimente. O măsura de protecţie larg utilizată pentru

conservarea sedimentelor şi stabilizarea liniei ţărmului este reprezentată de construirea golfurilor

antropice. In lungul ţărmului extins între Portul Midia-Năvodari (N) şi graniţa cu Bulgaria (S),

pe o lungime de aproximativ 74 km, au fost construite in ultimii 50 de ani peste 60 de golfuri

antropice.

Studiul de faţă se bazează pe analiza a 22 de golfuri antropice în vederea determinării

stării de echilibru a plajei şi a caracteristicilor morfologice asociate. Analiza constă în estimarea

vizuală a stării de echilibru în plan a plajei utilizând programul recent dezvoltat MepBay (Klein

si colab., 2003), alături de calcularea unor indici semnificativi ai stării plajei, precum: parametrul

scalar adimensional de curbură a golfului, indicele de realizare a golfului, indicele de indentaţie,

indicele stării de echilibru a plajei.

Rezultatele acestui studiu demonstrează faptul că majoritatea plajelor golfurilor antropice de pe

ţărmul sudic românesc sunt caracterizate de un echilibru static, cu linia apei situată pe o poziţie

mai retrasă, spre uscat, decât cea prevăzută de calculele empirice.

Cuvinte cheie: ţărm, plaje asociate golfurilor antropice, echilibru. Adresa persoanei de contact:

Preoteasa Luminiţa Universitatea din Bucureşti,

Facultatea de Geografie,

B-dul N. Bălcescu, nr. 1, sector 1, Bucureşti.

Date de contact: Tel.: 0723264913




20

Variabilitatea longshore a dinamicii barelor submerse pe ţărmul Sulina – Sfântu Gheorghe, Delta Dunării

Tătui Florin, Vespremeanu-Stroe Alfred


Rezumat

În literatura de specialitate internaţională există doar câteva referinţe în ceea ce priveşte dinamica barelor submerse longitudinale pe coastele non-mareice. Într-o perioadă de şase ani, Septembrie 2003 – Octombrie 2009, pe ţărmul Sulina – Sf. Gheorghe s-au executat măsurători batimetrice sezoniere. Analiza noastră evidenţiază diferenţele din arealul studiat referitoare la comportamentul ciclic orientat offshore al barelor submerse în cadrul a trei sectoare de pe ţărmul interdistributar Sulina – Sf. Gheorghe.

Setul de date a fost analizat cu ajutorul complex empirical orthogonal functions (CEOF) pentru a cuantifica diferenţele şi similitudinile din cadrul ariei de studiu referitoare la comportamentul ciclic orientat offshore al barelor submerse. Analiza corelată a parametrilor geometrici şi analiza de tip cluster ale primului mod complex, care explică aproximativ 50 – 70% din varianţa totală din cadrul matricilor perturbaţiilor fiecărui profil, au fost utilizate pentru a separa sectoarele ce înglobează profilele cu morfologie şi comportament cross-shore ale barelor submerse similare.

Comportamentul sezonier al barelor submerse indică o mişcare predominantă orientată offshore în timpul iernii, datorită activităţii stormice intense şi o mişcare lentă orientată onshore în timpul verii. La scară multianuală, barele submerse longitudinale migrează net offshore, prezentând o pronunţată variabilitate în lungul ţărmului. Studiul de faţă separă în aria de studiu trei sectoare longshore, cu caracteristici diferite ale comportamentului cross-shore al barelor submerse, şi anume:

- Sectorul acumulativ, cuprins între Km 0 – 1, cu pante mici, influenţat de dinamica barei gurii de vărsare. El se caracterizează prin prezenţa a trei bare submerse longitudinale, cu o zonă lată de mişcare a barei distale, volume mari ale barelor, cele mai mici rate de migrare şi cele mai mari durate ale ciclului de evoluţie a barelor.

- Sectorul stabil, situat între Km 1 – 6, asemănător în comportament cu partea sudică a teritoriului studiat, caracterizat prin valori mari ale înălţimii barelor.

- Sectorul eroziv, aflat între Km 6 -16, cu cele mai mari pante şi cei mai puternici curenţi longitudinali de ţărm. Acesta se individualizeză prin prezenţa a două bare submerse longitudinale, cu o zonă îngustă de mişcare a barelor, valori mici ale volumului acestora, cele mai mari rate de migrare şi cele mai mici durate ale ciclului de evoluţie a barelor. De asemenea, aici între Km 6 – 9, se conturează o zonă de tranziţie, caracterizat uneori prin fenomenul de bar switching.

Cuvinte cheie: bare submerse longitudinale, curenti longitudinali de ţărm , migraţia barelor, spargerea valurilor Adresa persoanei de contact: Tătui Florin Universitatea din Bucureşti, Facultatea de Geografie, B-dul N. Bălcescu, nr. 1, sector 1, Bucureşti. Date de contact: Tel. 0721735098, E-mail: [email protected].


21

Metodologia de studiu privind reconstituirea evoluţiei holocene

a albiei râului Someşu Mic

Perşoiu Ioana 1, Rădoane Maria 2

1 Universitatea ”Alexandru Ioan Cuza”, Iaşi 2 Universitatea „Ştefan cel Mare”, Suceava

Rezumat

Pe parcursul Holocenului, principalul factor de control care determină ajustări spaţiale ale

albiei râului Someşu Mic, atât în plan vertical cât şi orizontal, este climatul. Efectele sale sunt

însă filtrate de o serie de alţi factori de control, care reuşesc să impună devieri comportamentale

faţă de modele general valabile pe plan European. În ordine descrescătoare a importanţei lor,

aceştia sunt: caracterisiticile fizico-geografice ale bazinului hidrografic, prezenţa unui prag de

400 m în profilul său longitudinal şi condiţii geologice locale. Deşi se acceptă pe scară largă

rolul din ce în ce mai important pe care îl joacă factorul antropic în condiţionarea răspunsului

fluvial, începând din Neolitic, în cazul de faţă nu au fost identificate dovezi clare în acest sens. O

posibilă explicaţie este plasarea presiunii antropice sub pragul de reacţie al râului.

În lucrarea de faţă prezentăm metodele de investigare utilizate în vederea înţelegerii

comportamentului din Holocen al râului Someşu Mic. Astfel, sunt prezentate aspecte precum:

modul de stabilire a punctelor de observaţie, metodologia aplicată pentru interpretarea

contextelor sedimentare analizate, prelevarea şi datarea absolută a materialelor organice şi

anorganice, profilarea rezistivimetrică în perimetrul luncii, elemente de geoarheologie. De

asemenea, sunt trecute în revistă o serie de probleme întâmpinate în teren sau la prelucrarea

datelor, iar în final se propun măsuri pentru asigurarea obţinerii unor rezultate de mai bună

rezoluţie spaţială şi temporală.

Cuvinte cheie: Holocen, albie, răspuns fluvial. Adresa persoanei de contact: Perşoiu Ioana

Universitatea ”Al. I. Cuza”, Facultatea de Geografie – Geologie, Iaşi

Date de contact: Tel. 0745-240756




22

Reflexiile variaţiilor climatice din ultimii 2000 de ani

în dinamica albiei râului Someşu Mic

Perşoiu Aurel1, Perşoiu Ioana 2

1 University of South Florida

2 Universitatea ”Alexandru Ioan Cuza”, Iaşi

Rezumat:

Pe baza analizei izotopilor stabili ai oxigenului şi hidrogenului din carotele de gheaţă

extrase din Peştera Gheţarul de la Scărişoara, Munţii Bihor, au fost identificate două perioade

reci, şi probabil mai umede, între 400 – 900 AD (Perioada Migraţiilor) şi 1300 – 1850 AD (Mica

Eră Glaciară), respectiv două perioade mai calde şi uscate, între 0 - 400 AD (Perioada Romană

Caldă) şi 900 – 1300 AD (Perioada Medievală Caldă). Această imagine este susţinută şi de datele

istorice din Transilvania sau la nivelul întregii ţări, care atestă existenţa unui climat cald şi uscat

în secolele XIII – XV, cu frecvenţă redusă a inundaţiilor, urmat în secolele XVI - XIX de o

deteriorare climatică, cu incidenţă crescută a inundaţiilor de mare amploare.

Reconstituirea dinamicii albiei râului Someşu Mic s-a făcut prin următoarele căi: analiza

tipului şi modului de asociere a sedimentelor din luncă, datarea sedimentelor şi implicit a

principalelor evenimente morfodinamice prin metoda OSL (Optically Stimulated Luminescence)

şi 14C, dovezi istorice şi arheologice privind stabilitatea albiei în plan orizontal. Datele noastre

arată o tendinţă de reajustare a cursului de apă în perioade cu incidenţă ridicată a inundaţiilor

importante, prin autocaptări şi avulsii la scară mai mare, în timp ce, în perioade de acalmie,

migrarea laterală devine procesul predominant. Acest comportament este complicat de condiţiile

geologice locale, care impun ajustări locale specifice, precum: stabilitate laterală, migrare

laterală preferenţială, avulsie.

Corespondenţa dintre momentele de reajustare spaţială a albiei, datate absolut, şi fazele

de deteriorare climatică surprinse de reconstituirea climatică de la Peştera Gheţarul de la

Scărişoara, atestă că râul Someşu Mic răspunde la variaţii climatice de importanţă regională.

Totuşi, sunt necesare date suplimentare, locale sau din alte zone, pentru a putea generaliza

rezultatele şi stabili corespondenţe comportamentale cu alte râuri din Europa.

Cuvinte cheie: semnal climatic regional, faze de deteriorare climatică, dinamica albiei. Adresa persoanei de contact: Perşoiu Aurel, University of South Florida, Department of Geology, Tampa, USA

Date de contact: Tel. 0744 612051, E-mail <[email protected]>


23

Pretabilitatea reliefului la nevoile socio-economice

Dumitrescu Mihai

Colegiul German Goethe, București

Rezumat Pretabilitatea reliefului se referă la capacitatea unei forme de relief sau a unei porţiuni din

aceasta, de a fi utilă şi funcţională pentru nevoile socio-economice. Diferenţierea pretabilităţii

formelor de relief s-a făcut prin luarea în considerare a unor parametri geomorfologici, respectiv

orientarea versanţilor, valoarea pantei şi fragmentarea reliefului. Pe această bază s-a întocmit o

scară cu şapte clase de pretabilitate, şi anume: 1 = maximă; 2 = mare; 3 = medie; 4 = acceptabilă;

5 = redusă; 6 = slabă; 7 = fără pretabilitate. Aceasta poate fi aplicată atât pentru situaţii regionale

dar şi generale, fiecare formă de relief prezentând o anumită pretabilitate pentru activităţi socio-

economice. Pretabilitatea reliefului se corelează cu modul de utilizare al terenurilor, prin

diferenţierea arealelor folosite pentru intravilane, activităţi agricole, industrie, transport, turism.

În funcţie de particularităţile locale ale reliefului se întâlnesc nuanţări pentru fiecare utilizare.

Studiul de caz efectuat în bazinul Râului Târgului, mai precis în bazinul Bratia, ne

sugerează că cele şapte clase de pretabilitate a reliefului sunt strâns dependente de variaţia mare

a înclinării terenurilor şi de valoarea ridicată a fragmentării reliefului. Conform abordării

generale prezentate mai sus s-a constatat că versanţii cu orientare E, SE, S, SV, V deţin o

pondere de 74.13%, terenurile cu înclinarea cuprinsă între 0°-20° ocupă 66.55% din total, iar

densitatea fragmentării de 0-5.5 este specifică pentru 81% din bazin. Prin urmare, valorile

generale ale pretabilităţii reliefului din bazinul Bratia sunt cuprinse între clasele 1- 4, fapt care

denotă că peste 50 % din pretabilitatea arealul studiat oscilează între acceptabilă şi maximă.

Cuvinte cheie: pretabilitate, înclinarea terenurilor, fragmentarea reliefului. Adresa: Colegiul German Goethe, Str. Cihoschi nr. 17, sector 1, Bucureşti Date de contact: Tel.: 0745758473 E-mail: [email protected]


25

Postere


27

Tipuri de albii din Câmpia Română. Albii meandrate - date preliminare.

Grecu Florina, Săcrieru Răzvan, Ghiţă Cristina

Universitatea din București Rezumat

Pornind de la concepţia potrivit căreia meandrele sunt forme de echilibru in dinamica şi

evoluţia albiilor de râu au fost supuse analizei morfometrice şi morfografice cursuri de diferite

mărimi din Câmpia Română.

Cursurile mari (Siret, Ialomiţa şi Argeş), fiind cele mai vechi, au urmărit principalele

zone cu mişcări neotectonice negative. In prezent, cursurile meandrate ale celor mai mari afluenţi

ai Dunării se suprapun arealelor câmpiilor de subsidenţă. Specific acestor râuri este existenţa

paleomeandrelor care atesta o dinamică activă pe tot parcursul Holocenului. Se observă

modificări recente prin auto-captare, dar şi îndiguiri care fac ca şesul aluvial să se restrângă. La

Curbura Carpaţilor, râul Milcov înregistrează aceleaşi modificări ale tipului de albie pe o

lungime de numai 41.7 km (Sacrieru, 2007). In acest caz condiţionarea tectonică a fost maximă:

mişcări de înălţare pe cursul inferior corespunzatoare orogenului carpatic şi mişcări de

subsidenţă pe cursul inferior, suprapuse unei depresiuni tectonice Focşani.

Pentru cursurile mici, autohtone Mostiştea, Câlniştea, fenomenul de meandrare apare,

desigur, pe cursul inferior în zone cu mişcări neotectonice pozitive însă, de asemenea, în lungul

unor falii. Cursul Mostiştei urmăreşte falia Intra-Moesică, o falie crustală majoră, situată la est de

Bucureşti, care a influenţat evoluţia văii în unele sectoare. Pentru înţelegerea caracteristicilor

actuale ale albiilor meandrate au fost realizate măsurători pe cinci cursuri de apă, de diferite

ordine: Siret, Ialomiţa, Argeş, Mostiştea, Câlniştea. Au fost delimitate sectoare meandrate cu

lungimi variabile, cuprinse între 15-25 km pe care au fost calculaţi principalii parametrii

morfometrici: raza curburii, lungimea de undă şi amplitudinea meandrului. Toate măsurătorile s-

au făcut pe bucle de meandru. Coeficientul de corelaţie între lungimea de undă şi amplitudinea

meandrelor este mic, având valori sub 0.3 cu excepţia Siretului 0.55.

Cuvinte cheie: albie, meandru, analiză morfometrică, mişcări neotectonice. Adresa persoanei de contact: Grecu Florina, Univ. din Bucureşti, Facultatea de Geografie. Date de contact: E-mails <[email protected]>, <[email protected]>



28

Evaluarea unor geomorfosituri reprezentative din Masivul Bucegi

Comănescu Laura, Dobre Robert, Nedelea Alexandru, Grecu Florina


Rezumat

Geomorfositurile reprezintă forme de relief care în timp, datorită percepţiei societăţii

omeneşti, au căpătat diferite valori, şi anume: ştiinţifică, culturală, estetică, ecologică,

economică. Desigur că, un geomorfosit nu poate întruni toate aceste valori şi de aici derivă

elementele care conduc la diferenţieri. Prezentul articol îşi propune să analizeze din punct de

vedere statistic rezultatele obţinute pentru evaluarea geomorfositurilor prin metode deja

consacrate în literatura geografică mondială. Pentru atingerea acestui obiectiv a fost ales ca

eşantion pentru analiză Munţii Bucegi deoarece în acest masiv geomorfositurile sunt bine

reprezentate şi de o mare complexitate. În plus, activitatea turistică este intensă, iar

infrastructura este cel mai bine reprezentată din întreg spaţiul carpatic. De menţionat faptul că nu

s-a realizat cartarea geomorfositurilor dintr-un anumit areal, ci au fost selectate cele mai

reprezentative geomorfosituri din masiv pentru a verifica metoda propusă. În acest sens, au fost

alese şi evaluate geomorfosituri diferite ca geneză, importanţă, complexitate, spectaculozitate şi

grad de exploatare turistică

Anterior această metodă de eşantionare şi evaluare Pralong (2005) a fost aplicată în

spaţii montane din ţări, precum Italia, Elveţia, Spania, Grecia, acum fiind prima dată când se

introduce şi verifică în România. Ca atare, este necesară dezvoltarea unei asemenea direcţii de

studiu şi în ţara noastră având în vedere potenţialul turistic deosebit al spaţiului carpatic

românesc, în general şi a Masivului Bucegi, în special.

Rezultatele cuprinse în această lucrare fac parte integrantă din proiectul de cercetare PN

II/ Idei finanţat de CNCSIS “Inventarierea, evaluarea şi cartografierea geomorfositurilor. Studii

de caz: Podişul Dobrogei şi Carpaţii Meridionali”.

Cuvinte cheie: geomorfosituri, eşantion, Masivul Bucegi. Adresa persoanei de contact: Comănescu Laura Universitatea din Bucureşti, Facultatea de Geografie, B-dul. N. Balcescu 1-3, Sector 1, Bucureşti Date de contact: E-mail <[email protected]>


29

Utilizarea modelului ROMSEM pentru cartarea eroziunii solurilor din bazinul Olteţului

Jurchescu Marta-Cristina

Institutul de Geografie, București

Rezumat

Lucrarea îşi propune să evalueze eroziunea solului la două scări de lucru diferite, prin

aplicarea modelului american USLE/RUSLE, în forma adaptată de Moţoc et al. (1979) la

condiţiile din România, sub denumirea de modelul ROMSEM. La o scară regională mai mică, şi

anume la scara bazinului hidrografic al Olteţului, ce acoperă patru trepte de relief, modelul

urmăreşte să identifice principalele areale susceptibile la eroziunea de suprafaţă, permiţând şi o

apreciere relativă a gradului de manifestare a acesteia. La scara mai detaliată a unui areal–

eşantion din treapta piemontană, înscrisă bazinului menţionat, modelul ilustrează magnitudinea

fenomenului în această unitate. Baza de date, culese pentru a fi introduse în model prin

intermediul SIG, cuprinde date de sol, inventarul utilizării terenurilor, modele digitale ale

terenului, valori climatice, cât şi date preluate din literatura de specialitate.

Rezultatele au fost verificate cu cele din arii cunoscute ca fiind afectate de eroziunea

solului, cartate pe aerofotograme, pe teren sau preluate din literatură.

Eroziunea în suprafaţă afectează dealurile subcarpatice şi îndeosebi pe cele piemontane

din cadrul bazinului râului Olteţ, cele mai expuse fiind terenurile arabile. În unitatea montană,

păşunatul intensiv şi exploatările forestiere conduc la extinderea eroziunii în suprafaţă.

Cuvinte cheie: ROMSEM, eroziunea în suprafaţă, SIG Adresa: Institutul de Geografie, Str. Dimitrie Racoviţă, 12, sector 2, 023993, Bucureşti, Date de contact: Tel. 004 0721 483 473; E-mail: [email protected]


30

Analiza spaţială a distribuţiei ravenelor din Colinele Tigheciului, Republica Moldova

Stângă Tatiana

Universitatea ”Alexandru Ioan Cuza”, Iaşi

Rezumat

Colinele Tigheciului ocupă o suprafaţă de 1.161,5 km² pe interfluviul Prut – Ialpug, unde

altitudinea maximă a reliefului atinge 301 m în Dealul Lărguţa. Acest areal este afectat îndeosebi

de procesele de eroziune a solului şi de ravenare, la care, pe frunţile de cuestă, se adaugă

alunecările de teren.

Eroziunea în adâncime din teritoriul studiat se caracterizează printr-o dezvoltare spaţială

neuniformă. Majoritatea ravenelor din Colinele Tigheciului sunt ravene de versant şi sunt

răspândite cu precădere în bazinele râurilor Tigheci, Larga, Salcia Mică, Salcia Mare, Ialpujel,

ş.a. Densitatea medie a ravenelor din acest areal este de 1,22 km/km², valoare care depăşeşte

media pe întreg teritoriul Republicii Moldova.

Atât forma şi dimensiunile ravenelor, cât şi diferenţierea lor spaţială în Colinele

Tigheciului şi indicatorii de afectare ai teritoriului sunt condiţionate, în mare măsură, de

caracteristicile litologice ale substratului, de morfologia şi morfometria reliefului local, de

condiţiile bio-pedo-climatice şi de influenţa factorului antropic.

Cuvinte cheie: eroziunea solului, ravene, Colinele Tigheciului Adresa: Universitatea “Al.I.Cuza”, Facultatea de Geografie si Geologie, Iaşi Institutul de Ecologie şi Geografie, Academia de Ştiinţe a Republicii Moldova Str. Academiei 3, birou 442, or. Chişinău, Republica Moldova Date de contact: E-mail<[email protected]>

Tel. 0 (22) 73 92 48

mob. (+373) 069687090 md

0747487161 ro



31

Procese geomorfologice actuale pe versantul drept al văii Someşului Mic, în sectorul dintre confluenţele cu valea Boşor şi valea Popii.

Poszet Szilárd, Wanek Ferenc

Universitatea “Sapientia”, Cluj-Napoca

Rezumat Arealul studiat este situat în partea de SV a municipiului Cluj-Napoca, pe versantul drept

al văii Someşului Mic, între confluenţa acestuia cu valea Boşor şi valea Popii. Lucrarea de faţă se

bazează pe cartarea geologică şi geomorfologică a zonei, deoarece structura geologică, litologia

şi relieful deluros influenţează în mod determinant vulnerabilitatea versanţilor la proceselor

geomorfologice actuale.

Structura generală monoclinală, cu înclinare uşoară a formaţiunilor geologice spre NE, se

îmbină cu o alcătuire litologică unde orizonturile bogate în minerale argiloase (de exemplu

Formaţiunea de Valea Nadăşului sau Formaţiunea Marnelor de Brebi) alternează cu faciesuri

calcaroase, mai rezistente la degradare (Formaţiunea de Jebuc, Formaţiunea Calcarului de Cluj,

Formaţiunea Tufului de Dej). Din cauza mişcărilor de ridicare neotectonică formaţiunile

paleogene (Eocen superior - Oligocen inferior) prezintă o înclinare de 7-8º şi au fost faliate.

Aceste falii cu amplitudini diferite, atingând zeci de metri, se pot urmări în morfologia actuală al

reliefului.

Datorită eroziunii fluviale foarte accentuate din Cuaternar, regiunea a fost foarte puternic

fragmentată de către reţeaua hidrografică, respectiv Someşul Mic şi afluenţii din dreapta (Boşor,

Gârbău, Pleşca). În urma modelării naturale au luat naştere versanţi foarte puternic înclinaţi, cu

rol de frunţi de custe pe dreapta văii Pleştii sau văii Boşor, unde astăzi predomină procesele de

deplasare în masă (alunecări) şi eroziunea în adâncime.

Până în prezent, zonele stabile, în primul rând lunca şi terasele Someşului Mic, sunt acoperite cu

construcţii, precum în cartierul Mănăştur. Oraşul Cluj-Napoca, însă, se extinde foarte dinamic,

inclusiv pe versanţii unde domină depozitelele argiloase, marnoase, cu slabă rezistenţă la

acţiunea eroziunii liniare şi cu susceptibilitate foarte mare la deplasările gravitaţionale. Gradul de

vulnerabilitate este accentuat de către diverse activităţi antropice, ce pot accelera dinamica

proceselor geomorfologice actuale. Cuvinte cheie: deplasări de teren, alunecări, eroziune, vulnerabilitate. Adresa: Poszet Szilárd, Universitatea “Sapientia” Cluj-Napoca Date de contact: Tel. 0721-754636, E-mail: <[email protected]>


32

Inventarierea geomorfositurilor din aria vulcanică Gurghiu – Harghita

Neagu Luminiţa Maria, Toma Bianca Camelia, Constantinescu Robert, Irimuş Ioan Aurel

Universitatea “Babeș-Bolyai”, Cluj-Napoca

Rezumat. Munţii Gurghiu – Harghita fac parte din cel mai lung lanţ vulcanic din Europa, individualizat atât

geologic cât şi morfologic. Activităţile magmatice extrusive cât şi intrusive au dus în timp la

dezvoltarea a două unităţi structurale bine definite: una superioară a stratovulcanilor şi una

inferioară a platoului vulcanic. Relieful vulcanic rezidual al munţilor Gurghiu – Harghita este în

fază incipientă. Conurile vulcanice sunt doar parţial distruse şi drenate, iar formele de relief ale

acestui etaj dezvăluie rezultate ale proceselor de modelare. În schimb, platoul vulcanic este

puternic fragmentat. Eroziunea diferenţiată a conurilor vulcanice este direct proporţională cu

formarea lor. În acest context, masivele Gurghiu şi Harghita prezintă atât interes ştiinţific cât şi

economic. Pornind de la definiţia geomorfositurilor dată de Panniza (2001) conform căruia

,,geomorfositurile sunt forme de relief ori procese geomorfologice, care au căpătat în timp

valoare estetică, ştiinţifică, culturală, istorică sau economică”, considerăm importantă o

inventariere a geomorfositurilor vulcanice. Acestea sunt reprezentate, în principal, de o înşiruire

de cratere aflate în diferite faze de evoluţie, cu formele de relief specifice, dar şi de văile puternic

adâncite din unitatea platoului vulcanic.

Cuvinte cheie: vulcanism, forme vulcanice, geomorfosituri, valorificare. Adresa persoanei de contact: Neagu Luminiţa Maria

Universitatea “Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca

Facultatea de Geografie

Date de contact: Tel: E-mail:


33

Sesiunea a III-a: Degradarea terenurilor din zonele deluroase


35

Alunecarea de la Seciurile - Gorj

Boengiu Sandu, Simulescu Daniel

Universitatea din Craiova Rezumat

Localitatea Seciuri a apărut şi s-a extins pe un teren vălurat, fragmentat de numeroase

văiugi realizate de scurgerea superficială şi de izvoarele Amaradiei. Acest sat este înconjurat la

vest, nord şi la est, de două cariere de lignit, Seciuri Vest şi Seciuri - Ruget, amplasate la

contactul dintre Piemontul Olteţului şi Subcarpaţii Gorjului.

In primavara anului 2006 localitatea a fost distrusă aproape în totalitate de o alunecare de teren,

cu o suprafaţă de 1,4 km2 ce se suprapune perfect vetrei satului. Datorită riscurilor apărute,

autorităţile au decis evacuarea satului şi strămutarea acestuia în Depresiunea Câmpul Mare, unde

s-a construit o nouă aşezare.

Modificarea stabilităţii versanţilor se datorează efectelor cumulate a mai multor factori:

litologia substratului şi panta formaţiunilor geologice, supraîncărcarea versantului, excesul de

apă pe versanţi, şocurile mecanice artificiale, modificarea utilizării terenurilor, etc. Ploile din anii

2004 şi 2005, precum şi topirea bruscă a zăpezii în primăvara anului 2006 reprezintă cauza

principală care a declanşat alunecarea. La aceasta se adaugă însă vibraţiile datorate transportului

pe bandă a cărbunelui şi a transportului greu pe drumul industrial, ambele amplasate la partea

superioară a versantului, unde s-a produs ruperea masei alunecate şi formarea râpei de

desprindere. Materialul deluvial s-a deplasat în trepte, care au format deseori prismuri în

interiorul corpului alunecării, ceea ce explică apariţia unor tasări locale ale nisipului îmbibat cu

apă şi de aici afundări şi trepte locale de desprindere.

Cuvinte cheie: alunecare de teren, deluviu, stabilitatea versanţilor. Adresa persoanei de contact: Boengiu Sandu Universitatea din Craiova, Departamentul de Geografie, Str. Al.I. Cuza, nr.13, Craiova, jud. Dolj Date de contact: Tel.: 0744280626 E-mail: [email protected]



36

Procese geomorfologice contemporane în aria metropolitană clujeană

Vieru Ioana, Danci Ioan, Irimuş Ioan Aurel

Universitatea “Babeș-Bolyai”, Cluj Napoca Rezumat

Natura, intensitatea manifestării şi distribuţia spaţială a proceselor geomorfologice

contemporane, desfăşurate în aria metropolitană clujeană sunt condiţionate de poziţia acestuia la

interferenţa a trei unităţi geomorfologice: Munţii Apuseni, Podişul Someşan şi Câmpia

Transilvaniei.

Configuraţia reliefului a impus concentrarea elementului antropic în principal în culoarul

Someşului Mic, extinderea acestuia în contextul modificărilor demografice implicând ocuparea

versanţilor din zonele deluroase adiacente. Alături de factorii structurali, litologici,

geomorfologici, climatici şi hidrici ce condiţionează degradarea terenurilor, un rol important îl

joacă şi activitatea umană, resimţită negativ prin acţiuni de defrişare, dezvoltare imobiliară

haotică, păşunat excesiv, lucrări agricole pe direcţia deal-vale, etc.

În arealul studiat se înregistrează procese geomorfologice active (şiroire, ravenare,

surpări, sufoziune, tasări, pseudosolifluxiuni), dar şi reactivări ale unor alunecări stabilizate din

Dealurile Căpuşului şi Nadăşului. Frunţile de cueste etalează numeroase secvenţe de deplasări de

teren, determinate de procese naturale şi intervenţii antropice, la care se adaugă procese de

pluviodenudare, şiroire, procese de albie.

Cuvinte cheie: procese geomorfologice, arie metropolitană, vulnerabilitate , risc. Adresa persoanei de contact:

Vieru Ioana Universitatea “Babeș-Bolyai” Cluj Napoca

E-mail:


37

Procesele de versant din bazinul Şieului

Cliveţ (căs. Cristea) Claudia-Loredana, Irimuş Ioan-Aurel, Aflat Anca, Petrea (căs. Tuluc) Florin Viorel

Universitatea “Babeș-Bolyai”, Cluj Napoca

Rezumat În evoluţia naturală a factorilor fizico-geografici, un rol esenţial îl reprezintă

modificarea reliefului. Acesta cumulează o serie de trăsături ale celorlate componente cum ar fi

structura geologică, litologia, tipul de climă, tipul şi gradul de acoperire cu vegetaţie, tipul de sol,

modul de organizare al scurgerii lichide. Ploile, în special cele torenţiale, exercită o acţiune

mecanică deosebită asupra solului, de dislocare şi transport a particulelor de material solid.

Pluviodenudaţia, scurgerea lichidă dispersată şi scurgerea sub formă de şiroaie (ce

generează rigolele) sunt principalele componente energetice ale eroziunii solului, în suprafaţă.

Organizarea scurgerii lichide concentrate sub forma de microcurenţi, ce dau naştere viiturilor

efemere din bazinele hidrografice mici, obişnuit cu o valoare mare a turbidităţii, conduce la

dezvoltarea şi accentuarea eroziunii în adâncime.

Valoarea înclinării terenului, rezistenţa variabilă a rocilor la eroziune, prezenţa sau lipsa

vegetaţiei, erodabilitatea solurilor pot constitui cumulat sau distinct, cauze care împiedică sau

favorizează degradarea terenurilor prin procesele de eroziune în bazinul Şieului.

Un aspect particular îl prezintă versanţii abrupţi ai văii Şieului, îndeosebi unele porţiuni

ale versantului stâng între Sărăţel şi Şieut, cât şi versanţii afluenţilor. În aceste areale versanţii

nu au ajuns la un profil de echilibru fiind supuşi unor procese active de surpare şi alunecare. În

acest fel, temporar şi local, apele scurse se încarcă cu cantităţi mari de aluviuni în suspensie care

conduc la agradarea luncilor, obturarea podeţelor şi podurilor de mici dimensiuni provocând

inundarea unor localităţi, precum Budac, Domneşti, Sântioana şi Şieu.

Cuvinte cheie: eroziunea solului, eroziune în adâncime, versant. Adresa persoanei de contact: Cliveţ (căs. Cristea) Claudia-Loredana Universitatea “Babeș-Bolyai” Cluj Napoca, Facultatea de Geografie Date de contact: Telefon: 0744/575404 E-mail: <[email protected]>


38

Utilizarea terenurilor din bazinul Pereschivului – Colinele Tutovei

Niacşu Lilian


Rezumat

Pornind de la harta solurilor, realizată la scara 1:10.000, a bazei de date asociate acesteia

(indicatori fizici şi chimici ai învelişului de sol etc.) şi de la o serie de hărţi geomorfologice

întocmite la o scară compatibilă cu scara hărţii solurilor s-a încercat o caracterizare cât mai

completă şi corectă din punct de vedere pedo-geomorfologic a bazinului Pereschivului, ce ocupă

o arie de 23.266 ha din Colinele Tutovei.

Pe baza ortofotoplanurilor în scara 1:5.000, ediţia 2005 şi a cartărilor de teren s-au

inventariat principalele areale afectate de procese pedogenetice (salinizare, vertisolaj, tasare etc.)

şi geomorfologice (eroziune în suprafaţă, ravenare, alunecări de teren, etc.) care au un rol

important în degradarea terenurilor. Apoi, folosind doar acei parametri cu relevanţă în bonitarea

terenurilor, s-au realizat automat, în format digital, o serie de hărţi privitoare la favorabilitatea

terenurilor în condiţii naturale, nepotenţate, pentru cele mai importante culturi agricole din acest

areal, şi anume: porumb, floarea-soarelui, grâu, mazăre-fasole, vie pentru vin, cireş-vişin,

păşune.

În final, prin integrarea rasterelor ce descriu principalele caracteristici pedo-

geomorfologice ale bazinului studiat şi ţinând cont de notele de bonitare obţinute de fiecare

cultură în parte, s-a încercat realizarea automată a unei hărţi de utilizare raţională (optimă) a

terenurilor din bazinul Pereschivului. Harta respectivă ia în considerare condiţiile naturale de

aşa manieră încât investiţiile necesare amenajării terenurilor degradate să fie minime.

Cuvinte cheie: utilizarea terenurilor, bonitarea terenurilor, favorabilitatea terenurilor.

Adresa: Univ. „Al.I.Cuza”, Facultatea de Geografie şi Geologie, Blv. Carol I, 20A, 700505, Iaşi Date de contact : Telefon: 0740316071 E-mail: [email protected]


39

Utilizarea terenurilor – factor de control al eroziunii solurilor din bazinul Studineţului

(Colinele Tutovei)

Stângă Iulian Cătălin, Iacob Ana Maria


Rezumat

Bazinul Studineţului este situate în partea centrală a Colinelor Tutovei, având o suprafaţă

de 9.669 ha. În această regiune, atât componentele cadrului natural, cât şi cele antropice, au

favorizat o eroziune accentuată, mai ales în ultimele două secole. Litologia este reprezentată în

primul rând prin nisipuri, argile nisipoase şi, mai rar, argile, aflate în diferite succesiuni la nivelul

bazinului. Structura general monoclinală se asociază cu dezvoltarea reliefului de cueste şi

implicit apariţia asimetriilor morfologice, morfodinamice şi de utilizare a terenurilor. Relieful

predominant sculptural, cu o fragmentare accentuată, condiţionează dinamica proceselor de

versant prin valoarea mare a înclinării terenurilor, fragmentare, energie de relief etc. Din punct

de vedere biopedologic, două aspecte sunt importante: procentajul redus al suprafeţelor forestiere

şi ponderea mare a solurilor erodate. Economia agrară a regiunii este caracterizată printr-o

utilizare predominant defectuoasă a terenurilor, cu o “atomizare” a parcelelor agricole şi lucrări

efectuate frecvent pe direcţia deal-vale. Pornind de la Modelul Numeric al Terenului şi de la

hărţile tematice derivate, elaborate cu ajutorul programului TNTmips, s-a realizat o analiză

complexă a utilizării terenurilor, la nivel de parcelă, în relaţie cu factorii erozionali. Deşi pădurile

deţin o pondere ridicată (34,35%) faţă de ansamblul Colinele Tutovei, în bazinul Studineţului se

remarcă parcelarea exagerată a terenurilor arabile (12.627 parcele cu o suprafaţă medie de 0,249

ha) şi ponderea ridicată a pajiştilor degradate slab productive. Foarte frecvent, arhitectura

peisagistică, prin modul de exploatare a parcelelor agricole şi a reţelei de drumuri, declanşează

sau accelerează procesele de degradare a terenurilor.

Cuvinte cheie: utilizarea terenurilor, procese de degradare, aerofotointerpretare Adresa persoanei de contact: Stângă Iulian Cătălin Univ. „Al.I.Cuza”, Facultatea de Geografie şi Geologie, Blv. Carol I, 20A, 700505, Iaşi Date de contact : Telefon: 0744352940; E-mail: [email protected]



40

Consideraţii privind degradarea terenurilor din bazinul Bogdanei – Colinele Tutovei

Ioniţă Ion1, Niacşu Lilian1, Niacşu (căs. Stoian) Loredana1, Hurjui Cosmin2


2Centrul de Cercetare-Dezvoltare pentru Combatarea Eroziunii Solului Perieni – Bârlad

Rezumat Bazinul Pârâului Bogdana, asociat unui afluent de stânga al Similei, ocupă o suprafaţă de 9.042 ha situată în partea estică a Colinelor Tutovei. În acest areal eroziunea a scos la zi formaţiuni sedimentare aparţinând Chersonianului şi Meoţianului, constituite din nisipuri, nisipuri argiloase şi argile, la care se adaugă intercalaţii subţiri de gresii şi cineritele andezitice de Nuţeasca-Ruseni. Aceste formaţiuni slab fosilifere, depuse îndeosebi în facies deltaic, prezintă o înclinare generală de 7-8m/km pe direcţia NNW-SSE (Jeanrenaud P., 1971). Valea Bogdanei, deşi este o vale tipic consecventă, nu se înscrie în relieful colinar local printr-un profil transversal simetric, ci prin unul asimetric, specific asimetriei de ordinul al II-lea, semnalate de Ioniţă I. (1998, 2000). Această asimetrie, generată de un plan secundar de înclinare a depozitelor geologice spre est, a condus la individualizarea unui relief de cueste, în care fruntea de cuestă se conturează pe versantul stâng cu expoziţie vestică, iar reversul de cuestă apare pe versantul drept al văilor consecvente, cu expoziţie estică. Asimetria structurală menţionată anterior este foarte bine evidenţiată în peisajul local de mai multe sub-tipuri de asimetrii, respectiv de lungime a versanţilor, de înclinare a terenului, de dinamica proceselor geomorfologice, de răspândirea solurilor, de modul de folosinţă a terenului, etc. Cu mici excepţii, tiparul acesta asimetric se impune foarte bine în relief în bazinul mijlociu şi inferior al Bogdanei. În schimb, datorită adâncirii rapide a reţelei hidrografice, asimetria iniţială din bazinul superior a fost distrusă şi înlocuită cu un profil transversal aproape simetric, dar cu ambii versanţi puternic degradaţi. Un loc aparte revine asimetriei pedologice, în sensul că pe reversurile de cuestă, aproape exclusiv utilizate ca arabil, au o largă răspândire cernoziomurile cambice, faeoziomurile şi preluvosolurile. Pe frunţile de cuestă însă, frecvent utilizate ca păşuni slab productive sau pe versanţii cu alunecări din bazinul superior predomină antrisolurile, în special erodosolurile. Eroziunea solului, omniprezentă pe versanţi, are o intensitate apreciabilă mai ales pe frunţile de cuestă. Foarte caracteristic este procesul de eroziune în adâncime, fapt justificat prin inventarierea unui număr de 82 de ravene ce ocupă o arie totală de 105 ha. Ravenele respective sunt dezvoltate pe versanţi şi în marea lor majoritate se încadrează în grupa ravenelor discontinue succesive, care prezintă valori medii mici ale indicatorilor de ravenare. În mod aparent surprinzător ravenele continue, de fund de vale au o incidenţă foarte slabă deoarece pe şesurile aluviale procesul specific este cel de agradare aluvionară. De reţinut, însă, că rata de sedimentare pe lunci, după accidentul nuclear de la Cernobil din anul 1986, are o valoare redusă, de 1,0-1,5 cm/an. La rândul lor, alunecările active ocupă o suprafaţă restrânsă în momentul de faţă. Prin urmare se poate aprecia că, deşi efectul aplicării prevederilor Legii nr. 18/1991 este foarte vizibil, ritmul de degradare a terenurilor din bazinul Bogdanei în intervalul 1986-2010 denotă conturarea unei perioade de acalmie, în care are loc refacerea parţială a fertilităţii solurilor erodate. Cuvinte cheie: asimetrie structurală, cuestă, eroziunea solului, ravene, alunecări de teren, sedimentare. Adresa persoanei de contact: Ioniţă Ion, Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” Iaşi, Facultatea de Geografie şi Geologie Date de contact: Tel. 0745-119932, E-mail: <[email protected]> or <[email protected]>




41

Dinamica alunecărilor de teren din Bazinul Pârâului Sărăţel – Subcarpaţii Buzăului

Cruceru Nicolae

Universitatea Spiru Haret Rezumat Complexul factorilor fizico-geografici din Subcarpaţii Buzăului defineşte un spaţiu

propice proceselor geomorfologice actuale, îndeosebi al alunecărilor de teren. În acest areal a

fost inventariat un număr de 338 de alunecări, fiecare cu o suprafaţă mai mare de 100 m2. În

perioada 2005-2008, pe terenul afectat de două alunecări s-au executat măsurători topografice

succesive, realizate cu ajutorul teodolitului Karl Zeiss THEO 020A, prin metoda radierii (pentru

ridicarea detaliilor planimetrice), în combinaţie cu staţia totală Sokkia 610 şi GPS-ul Garmin

(GPSmap 60Csx). Baza de date de teren, obţinută prin monitorizarea reperilor confecţionaţi din

lemn cu plăcuţe metalice pentru codificare/numerotare implantaţi pe corpul alunecărilor, a

permis evidenţierea dinamicii procesului de alunecare din cele două areale selectate, Căneşti 1 şi

Şuchea.

Alunecarea Căneşti 1 ocupă o suprafaţă de 3224 m2, prezentând o lungime maximă de

166 m, o lăţime de 37,5 m şi o grosime maximă a deluviului de 5,3 m. În intervalul august 2005 -

septembrie 2008 ritmul de deplasare a reperilor a fost cuprins între 2,1 m şi 11,3 m, valoarea

maximă fiind asociată dezgheţului din fiecare primăvară.

Alunecarea Şuchea afectează o suprafaţă de 3300 m2 şi se individualizează printr-o

lungime maximă de 202 m, o lăţime de 46,7 m şi o grosime maximă a deluviului de cca. 7 m.

Deplasarea reperilor în intervalul de 3 ani a variat între 7 m şi 12,7 m, valoarea cea mai ridicată

înregistrându-se în sectorul central al alunecării.

Singura măsură luată de consiliile locale asupra deplasărilor de teren a fost de

interzicerea tuturor activităţilor social-economice.

Cuvinte cheie: dinamica proceselor de versant, alunecări de teren, măsurători topografice Adresa: Universitatea Spiru Haret,

Faculatea de Geografie şi Geografia Turismului,

Bulevardul Timişoara, nr. 58, sector 6, Bucureşti

Date de contact: Tel: 0721368355, 0755156500



43

Sesiunea a IV-a: Probleme din aria montană


45

Identificarea arealelor pretabile pentru construcţia autostrăzii Comarnic – Braşov în zona Buşteni - Sinaia

Dobre Robert, Grecu Florina, Comănescu Laura


Rezumat

La sfârşitul secolului al XX-lea, axa montană Bucureşti – Ploieşti – Braşov era deja una

dintre cele mai circulate din întreg arcul carpatic. Traficul feroviar, dar mai ales cel rutier,

depăşise limitele infrastructurii chiar dacă aceasta a fost extinsă şi modernizată în etape diferite.

Valorile mari ale traficului înregistrate pe DN.1 la sfârşit de săptămână şi de sărbători

au impus ca necesar construirea unei legături rapide între Bucureşti şi Braşov, în lungime de 170

km şi, totodată, cu posibilitatea preluării unui flux mare de vehicule, in condiţii de siguranţă.

Dinamica actuală a versanţilor şi albiei au un rol definitoriu în proiectarea, executarea,

dezvoltarea şi întreţinerea infrastructurii de transport. Relaţia dintre elementele infrastructurii de

transport şi substrat este una de intercondiţionalitate, cu implicaţii importante şi consecinţe

majore greu de anticipat. De aceea, acest raport trebuie privit cu o deosebită atenţie, luând în

calcul toate variabilele ce intră în ecuaţie, mai cu seamă dacă analizăm un spaţiu montan sau

deluros supus intenselor procese geomorfologice actuale.

Identificarea corectă a formelor de relief şi determinarea dinamicii acestora pot

constitui un suport foarte valoros pentru viitoarea autostradă montană. Aceasta se dovedeşte a fi

deosebit de utilă constructorilor pentru realizarea unei artere rutiere in armonie cu mediul

înconjurător şi cu eforturi financiare mai mici.

Tehnicile GIS folosite au fost de mare ajutor în analizele spaţiale şi în realizarea

materialelor catografice care scot în evidenţă arealele de pretabilitate şi cele de restrictivitate

pentru construcţia primei autostrăzi montane din România.

Cuvinte cheie: pretabilitate, autostradă, procese geomorfologice actuale, GIS. Adresa persoanei de contact: Dobre Robert Universitatea din Bucureşti, Facultatea de Geografie, B-dul. N. Balcescu 1-3, Sector 1, Bucureşti Date de contact: Tel. 0741.699.796 E-mail <[email protected]>


46

Distribuţia permafrostului în gheţarii de pietre din Munţii Retezat şi implicaţii paleoclimatice

Vespremeanu-Stroe Alfred1, Urdea Petru2, Popescu Răzvan1, Vasile Mirela1

1Universitatea din București

2 Universitatea de Vest din Timişoara

Rezumat Această lucrare tratează prezenţa permafrosului în cadrul gheţarilor de pietre din sectorul

central al Masivului Retezat şi semnificaţia paleoclimatică a acestor structuri. Pentru un număr

de şapte gheţari de pietre a fost analizat regimul temic, prin intermediul măsurătorilor de

temperatură la baza stratului de zăpadă (BTS - bottom temperature of snow), monitorizarea

termică la suprafaţă (GST – ground surface temperature) şi a temperaturii izvoarelor la sfârşitul

verii. Profilele de rezistivitate electrică realizate pentru trei gheţari de pietre au permis

identificarea stratelor cu conţinut de gheaţă şi estimarea volumului gheţarilor de pietre pe baza

grosimii stratului de grohotiş. Diferenţierea pe tipuri a gheţarilor de pietre a fost obţinută

în funcţie de rezultatele investigaţiilor termice şi electrice, precum şi de măsurătorile de dinamică

şi de caracteristicile morfologice. De asemenea, este propusă o clasificare a gheţarilor de pietre

după gradul de activitate, dedus pe baza valorilor BTS şi a temperaturii medii anuale la suprafaţă

(MAST – mean annual surface temperature). Dintre gheţarii de pietre din zona de studiu doi

sunt activi (Judele şi Ştirbu, probabil singurii din Retezat), doi sunt inactivi (Ana de Sus şi

Pietricele), iar unul, Ana de Jos, prezintă o tranziţie de la statutul de inactiv către relict. O

categorie distinctă, respectiv gheţari de pietre complecşi, cu sectoare active, inactive şi relicte, a

fost identificată în cazul gheţarilor Pietrele şi Valea Rea. Limitele altitudinale ale existenţei

permafrostului şi ale sectoarelor active ale gheţarilor de pietre au fost stabilite la 2000 m,

respectiv 2100 m. Cele mai importante implicaţii paleoclimatice ale gheţarilor de pietre, bazate

pe parametrii morfometrici şi morfodinamici, se referă la perioada formării lor, estimată la 9.000

– 8.200 ani (”Glacial Aftermath”) şi la ratele de denudare a pereţilor înconjurători, de 0.9 – 1.2

mm/an. Diferenţele aparent mari între ratele de denudare determinate şi condiţiile topografice

unice ale circurilor Judele şi Ştirbu sugerează vârste mai mici pentru cei doi gheţari şi

probabilitatea pezenţei unui ultim episod glaciar izolat la nivelul circurilor-gazdă în urmă cu

9.000 – 8.200 ani.

Cuvinte cheie: permafrost montan, gheţari de pietre, rezistivitate electrică, paleoclimat. Adresa: Vespremeanu-Stroe Alfred, Univ. Bucureşti, Fac. de Geografie, Blv. N. Bălcescu, nr. 1, sector 1. Date de contact: Tel. 0723264913, E-mail: <[email protected]>,< [email protected]>




47

Noi date referitoare la relieful glaciar din bazinul Jiului de Vest - Carpaţii Meridionali

Ardelean Mircea, Urdea Petru

Universitatea de Vest din Timişoara Rezumat

Formele de relief glaciare din bazinul Jiului de Vest au fost identificate încă de la începutul

secolului al XX-lea, de către Emm. de Martonne, în valea Soarbele, unde a fost stabilită

succesiunea fazelor glaciare pe baza seriilor de morene. În urma cercetărilor de teren efectuate de

către autori, au fost identificate o serie de depozite glaciare pe văile Soarbele şi Scorota, la

altitudinea de ±1200 m, ceea ce dă o nouă imagine privind extensiunea glaciaţiei cuaternare de

pe versantul sudic al Munţilor Piule-Iorgovanu. Ambele bazine, Soarbele şi Scorota, se extind

atât pe calcare, în partea lor inferioară, cât şi pe formaţiuni insolubile, în partea superioară, unde

s-au format circurile glaciare. Până în prezent, depozitele situate cel mai jos altitudinal, plasate la

aproximativ 1530 m, interpretate ca fiind depozite morenaice, erau considerate ca reprezentând

faza maximă a extensiunii glaciare. Morenele identificate de noi, aflate la altitudini mai mici de

1400 m se află în diferite grade de păstrare, unele putând fi recunoscute morfologic, altele doar

prin fragmente situate la diferite altitudini pe versant. Toate blocurile identificate ca aparţinând

morenelor, alcătuite din formaţiuni cristaline, a căror arie sursă se află în circurile glaciare din

partea superioară a bazinului, se întâlnesc pe substrat calcaros. Blocurile au dimensiuni de zeci

de centimetri şi prezintă o slabă fasonare. Eroziunea ulterioară, precum şi procesele

gravitaţionale şi periglaciare au determinat distrugerea în mare măsură a formei iniţiale a

morenei. Pe valea Scorota depozitele morenaice se pot urmări fragmentar pe versanţi, la

altitudini relative de până la 40 m. Depozitele identificate duc la concluzia că gheţarii de pe văile

amintite, având expoziţie sudică, au coborât mult mai jos decât se ştia până în prezent.

Cuvinte cheie: relief glaciar, morene, circuri glaciare, glaciaţia cuaternară. Adresa persoanei de contact: Ardelean Mircea Universitatea de Vest din Timişoara, Departamentul de Geografie Blvd. V. Parvan 4, 300223, Timişoara Date de contact: Tel. 0040 256 592285 E-mail: [email protected]


48

Detectarea formelor carstice prin metode de analiză orientată – obiect. Studiu de caz: Munţii Mehedinţi

Marcel Török – Oance, Ardelean Florina, Onaca Alexandru

Universitatea de Vest din Timişoara

Rezumat Modelele numerice ale terenului (MNT-uri) şi datele obţinute prin teledetecţie sunt folosite

frecvent ca mijloace de investigaţie şi analiză geomorfologică. În prezent, existenţa unor modele

şi imagini satelitare cu o acurateţe şi o rezoluţie spalială foarte mare permit dezvoltarea unor noi

metode de cartare geomorfologică. Limitele deja recunoscute ale analizei reliefului pe baza

MNT-ului la nivel de pixel impun şi încercarea unei analize orientate-obiect (object-based image

analysis), în care arealul studiat este împărţit în „obiecte” de diferite dimensiuni, cât mai

omogene în funcţie de una sau mai multe proprietăţi. În vederea identificării unor forme de relief

carstic prin această metodă s-au parcurs mai multe etape, şi anume: stabilirea factorilor esenţiali

pentru detectarea şi cartarea acestor forme (geologie, morfometrie, vegetaţie, etc), realizarea

modelelor cartografice pentru fiecare factor în parte, realizarea segmentării şi clasificarea

obiectelor obţinute prin segmentare în forme de relief ţinând cont de mai mulţi factori simultan,

inclusiv prin integrarea datelor de teledetecţie, respectiv imagini satelitare SPOT. Segmentarea şi

clasificarea imaginilor a fost efectuată cu ajutorul programului eCognition Developer 8,0. S-a

utilizat un MNT SPOT HRS cu o rezoluţie spaţială de 30 m. Modelele realizate au fost verificate

cu date din teren. Rezultatele bune obţinute demonstrează că metoda este una eficientă, care

scurtează mult procesul de cartare geomorfologică şi care poate oferi un plus de informaţie în

cazul arealelor împădurite, unde cartarea prin mijloace clasice sau cu ajutorul aerofotogramelor

este extrem de anevoioasă. Metoda poate fi îmbunătăţită atât prin utilizarea unor imagini

satelitare şi modele ale terenului cu rezoluţii mai bune cât şi prin includerea altor factori în

analiză.

Cuvinte cheie: MNT, geomorfometrie, segmentare, analiză orientată-obiect. Adresa persoanei de contact: Onaca Alexandru Universitatea de Vest din Timişoara, Departamentul de Geografie Blvd. V. Parvan 4, 300223, Timişoara Date de contact: Tel: 0256 592117 E-mail: [email protected]



49

Morfografia bazinului hidrografic Bistricioara

Săndulache Iulian


Rezumat

Bazinul râului Bistricioara ocupă o suprafaţă de 781,3 km2 în grupa centrală a Carpaţilor

Orientali. Pentru acest areal s-a realizat harta morfografică, iar după măsurarea suprafeţelor

ocupate de fiecare categorie de versanţi, s-a ajuns la următoarea diferenţiere: versanţi convecşi -

42,9 %, versanţi rectilinii - 26,5 %, versanţi micşti – 10,0 % şi versanţi concavi - 6,5 %.

Predominarea versanţilor cu profil convex şi ponderea importantă a celor rectilinii

sugerează existenţa unui relief montan tânăr spre matur, în sensul teoriei davisiene a ciclului de

eroziune. Versanţii convecşi predomină, uneori net, în zonele cu roci metamorfice situate în

centru, nord şi sud indicând adâncirea mai rapidă a talvegurilor de aici comparativ cu ritmul mai

lent al retragerii versanţilor, adică un relief montan tânăr. Versanţii rectilinii, unde se poate vorbi

de o egalitate relativă între ritmul adâncirii râurilor şi cel al retragerii versanţilor, caracterizează

mai mult zonele modelate pe formaţiunile flişului dar şi cele modelate pe cristalin din centru, sud

şi est, trădând pentru acestea un stadiu ceva mai avansat în evoluţia reliefului.

Versanţii micştii apar, de obicei, fie acolo unde, în Cuaternar, s-au produs alunecări de

teren de mari dimensiuni, fie acolo unde roca sau structura geologică s-au impus în profilul

versantului. Versanţii concavi deţin o pondere redusă în bazinul Bistricioarei şi apar sporadic,

îndeosebi acolo unde litologia şi structura geologică sunt principalii factori de control. Ponderea

relativ mare, de 14,1%, pentru o zonă montană a suprafeţelor cvasiorizontale se datorează mai

mult „întâmplării” că Bistricioara, respectiv Vinul, au reuşit să dreneze cele două depresiuni,

Bilbor şi Borsec, şi mai puţin stadiului de evoluţie în care se află relieful bazinului.

Cuvinte cheie: harta morfografică, versanţi, structura geologică, litologia. Adresa: Universitatea din Bucureşti, Facultatea de Geografie, Date de contact: Tel.: 0729952366 E-mail: [email protected]


50

Degradări naturale şi antropice ale solurilor din aria montană înaltă a Munţilor Călimani

Rusu Constantin 1,2, Stângă Iulian Cătălin 1, Niacşu Lilian 1, Vasiliniuc Ionuţ 1


2Academia Română , Filiala Iaşi

Rezumat

Munţii Călimani constituie cel mai extins şi mai complicat ansamblu montan din lanţul

vulcanic al Carpaţilor Orientali, ceea ce creează premise variate pentru geneza şi evoluţia

învelişului pedologic. Într-un teritoriu cu o suprafaţă totală de aproape 1.400 km2 şi cu un nivel

altitudinal ce culminează la 2.100 m s-a individualizat un înveliş de sol extrem de complex, în

care legile distribuţiei teritoriale sunt doar local respectate. Tipologia şi însuşirile solurilor

reflectă în mare măsură particularităţile fondului litologic eruptiv şi ale reliefului. În aria

montană înaltă, pe fondul formelor de relieful glaciar şi periglaciar, se constată o recrudescenţă a

fenomenelor de degradare naturală a solurilor montane, ca efect al unor dezechilibre majore,

îndeosebi de natură climatică, precum ierni cu strat consistent de zăpadă, perioade de uscăciune,

frecvenţă tot mai mare a unor ploi cu caracter torenţial etc. Toate acestea favorizează distrugerea

covorului de sol în perimetre afectate de procese solifluxionale şi în lungul culoarelor de

avalanşă, unde se creează sisteme de ravene liniare. Pe de altă parte, impactul antropic asupra

mediului este extrem de intens în aria centrală a Călimanilor unde, pe circa 700 hectare, învelişul

de sol este în totalitate distrus sau intens modificat. Deşi ocupă o pondere de circa 0,5% din

teritoriu, impresia de „dezastru ecologic” este marcantă, solul resimţind extrem de acut

intervenţia antropică deosebită, într-un spaţiu declarat ulterior parc naţional.

Cuvinte cheie: lanţ vulcanic, înveliş de sol, degradări naturale şi antropice.

1Universitatea „Al. I. Cuza” Iaşi, Facultatea de Geografie şi Geologie 2Academia Română , Filiala Iaşi

Adresa persoanei de contact: Rusu Constantin, Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” Iaşi, Facultatea de Geografie şi Geologie Date de contact: Tel. 0744-525635, E-mail: <[email protected]>

Lucrările celui de‐al XXVI‐lea Simpozion Național de Geomorfologie

51

Partea a II-a Aplicația de teren

Traseul aplicaţiei a fost stabilit sub forma unei traverse nord-sud prin Podişul Moldovei. El începe la Iaşi, de pe rama sudică a Câmpiei Colinare a Jijiei, traversează Podişul Central Moldovenesc în lungul văii Vasluieţului, cu o staţionare în bazinul Racului, deasupra acumulării Soleşti. În aval de Crasna traseul se inserează pe valea Bârladului printre Colinele Tutovei şi Dealurile Fălciului. De la Banca ne vom îndrepta spre est până la Viişoara/Şuletea (ori până în vestul Câmpiei Colinare a Fălciului) traversând partea centrală a Dealurilor Fălciului, cu o staţionare mai îndelungată în bazinul Chioara-Ghermăneşti.

Caracterizarea generală a cadrului natural1

1.1. Aşezarea geografică şi limitele

Podişul Moldovei ocupă o suprafaţă de peste 25.000 kmp şi este considerat ca fiind cel mai întins şi mai reprezentativ podiş al României. In general, este cuprins între Obcinele Bucovinei, Subcarpaţii Moldovei, nord-estul Câmpiei Române, valea Prutului şi cea a Dunării. Faţă de unităţile vecine limitele nu sunt mereu distinct de tranşante şi, pe alocuri, îndeosebi spre trecerea la Câmpia Română se intercalează subunităţi cu trăsături de tranziţie.

1.2. Alcătuirea geologică

În alcătuirea geologică de ansamblu a podişului se pot separa trei unităţi geostructurale deosebite: Platforma Est-Europeană, Platforma Bârladului şi Platforma Covurluiului. Studiile de specialitate au arătat că în evoluţia paleogeografică îndelungată a acestor unităţi structurale se pot distinge două etape importante, cu caracteristici tectono-structurale deosebite, materializate prin cele două etaje structurale: soclul şi cuvertura. Evoluţia geologică a acestor unităţi structurale se deosebeşte, în special, în privinţa fundamentului complicat şi diferenţiat, consolidat în faze orogenetice succesive.

Din stiva de sedimente, de diferite vârste (paleozoice, mezozoice şi terţiare), aparţinând cuverturii sedimentare, eroziunea a scos la zi depozite sarmaţiene şi pliocene. Doar în colţul de NE, în malul Prutului, eroziunea a deschis şi depozite mai vechi, badeniene şi cenomaniene, aşa cum rezultă din harta geologică prezentată în cursul de Geologia României de către Ionesi L. din 1989 (fig. 1).

Sarmaţianul aflorează integral pe arealul Platformei Moldoveneşti, unde depozitele raportate celor 4 subetaje se ivesc succesiv, în ordinea vechimii de la nord spre sud. Litologic, în timpul sarmaţianului s-au acumulat mai ales argile, marne, nisipuri şi, subordonat, gresii şi calcare oolitice. Grosimea depozitelor acumulate variază între 800 m în est şi 2600 m în vest (Ionesi L. 1989 şi 1994). În opoziţie cu afundarea spre Orogenul Carpatic, urmărirea de către. Jeanrenaud P. (1961, 1971) a unor niveluri reper (gresii, calcare şi cinerite) din formaţiunile care apar la zi arată că acestea prezintă o înclinare uşoară, de sub 1o, de la NV spre SE (fig. 2).

Sarmaţianul inferior (Buglovian şi Volhinian) aflorează în jumătatea nordică a Câmpiei Moldovei (Câmpia Jijiei superioare şi a Başeului) şi în Podişul Sucevei. Litofaciesul argilo-marnos din Buglovian, ce reflectă condiţii de sedimentare specifice unor zone litorale şi sub-litorale, este uşor nuanţat de o serie de formaţiuni organogene (faciesul calcaros cu Serpula din relieful de toltry, în lungul văii Prutului, între Mitoc şi Ştefăneşti) şi terigene (intercalaţii locale de prundişuri, conglomerate, nisipuri şi gresii).

1 Prof. dr. ing. Ion Ioniţă Universitatea „Al. I. Cuza” Iaşi


52

Fig. 1. Harta geologică a Podişului Moldovei (Ionesi L., 1989)

Fig. 2. Secţiune geologică între D. Repedea şi Brădiceşti (Jeanrenaud P., 1971)

Condiţiile de sedimentare din Volhinian sunt mai diferenţiate. Litologic, în partea estică s-au acumulat mai ales argile. La vest de linia Dorohoi-Botoşani-Flămânzi, nisipurile devin mai abundente şi, în acelaşi timp, îşi fac apariţia strate de gresii şi calcare oolitice. La contactul cu Orogenul Carpatic s-au acumulat şi depozite fluvio-deltaice, de prundişuri şi nisipuri. Ele au fost aduse de reţeaua hidrografică, ce brăzda uscatul carpatic,


53

apărut după mişcările moldave, şi depuse în dealurile Leahu, Colnic, Fătu, Socu, Ciungi ş.a. (Barbu N. et al, 1966).

Basarabianul aflorează în partea centrală şi de sud a Platformei Moldoveneşti şi în cuprinsul său se remarcă variaţii laterale, de facies asemănătoare celor din Volhinian. Astfel, la est de linia Flămânzi-Tg. Frumos, se continuă sedimentarea pelitică prin acumularea “argilelor cu Cryptomactra”. Aceste depozite argiloase cu intercalaţii subţiri de nisipuri ating 400 - 450 m grosime. În continuare, peste ele, pe o grosime de 60 - 80 m, în matricea argiloasă frecvenţa nisipurilor creşte încât ele ajung să formeze un nivel de 10 - 20 m grosime, denumit “nisipurile de Bârnova”.

Concomitent, ca urmare a scăderii salinităţii apei, fauna se reduce la câteva specii de apă dulce precum Mactra macarovicii şi Congeria (intercalaţiile de strate cu Congerii). La vest de linia Tg. Frumos-Flămânzi sedimentarea capătă un caracter arenitic, argilele fiind aproape înlocuite prin nisipuri şi câteva strate de gresii şi calcare, cum este cazul în Dealul Mare-Hârlău. În faţa orogenului, acumularea de pietrişuri deltaice continuă, precum în dealurile Boiştea şi Corni.

Peste stratele cu Congerii se remarcă o uniformitate a sedimentării. Astfel, pe o arie largă, între Siret şi Prut, s-a depus bancul omogen, reper, de calcare oolitice cu Mactra podolica, cu o grosime obişnuită de 3 - 5 m (“calcarul de Repedea”). Deasupra acestuia, după o alternanţă de nisipuri şi argile pe o grosime de 10 m, urmează un complex de roci, cu rol de reper stratigrafic, denumit “nisipurile şi gresiile de Şcheia”. În acest pachet de roci, gros de 10 - 15 m, cu răspândire largă, nisipurile abundă spre bază iar gresiile calcaroase, sub formă de plăci predomină în partea superioară. În Dealul Repedea-Coasta Iaşilor, calcarul oolitic nu poate fi separat de nisipurile de Şcheia şi de aceea are o grosime de 25 m. (fig. 3).

Basarabian: 1 – argile cu Cryptomactra; 2 – argile, siltite şi nisipuri cu Mactra macarovicii; 3 – nisip de Bârnova cu Mactra macarovicii; 4 – argile şi siltite; 5 – calcar de Repedea, calcarogresii şi nisipuri cu Mactra podolica; Chersonian: 6 – argile şi nisipuri cu Unio, Helix; 7 – Nisip de Păun cu Hipparion, Aceratherium

Fig. 3. Secţiune geologică prin D. Repedea şi D. Păun (Ionesi L., 1994). Sarmţianul superior (Chersonianul) aflorează la sud de linia D. Păun Ţibana-Avereşti până la baza

versanţilor din Colinele Înalte ale Tutovei. Condiţiile de sedimentare s-au schimbat favorizând dezvoltarea a două faciesuri (Jeanrenaud P.,1971):

- unul, marin-salmastru, cu argile, nisipuri şi câteva intercalaţii de calcare lumaşelice, cu mactre mici; - celălalt, litoral-deltaic, alcătuit din nisipuri şi argile cu structură încrucişată şi concreţiuni de gresii.

În bazinul superior al văii Racova, la Pungeşti, Chersonianul este alcătuit dintr-un pachet de strate cu o grosime de 250 m (Jeanrenaud P., 1966 şi 1971).

În continuare de sedimentare urmează Pliocenul. În formaţiunile sale s-a modelat cea mai mare parte a reliefului din Colinele Tutovei (depozite meoţiene, ponţiene şi daciene) şi din Colinele Covurluiului. Jeanrenaud P. (1961, 1966, 1971) a separat trei orizonturi în cadrul depozitelor meoţiene:

- orizontul inferior, constituit din nisipuri, nisipuri argiloase şi argile cu o grosime totală de 80 - 100 m;


54

- orizontul mijlociu, cineritic (orizontul reper de “Nuţasca - Ruseni”), cu cea mai redusă grosime (30 - 40 m în partea mediană a Colinelor Tutovei) constituit din bancuri de cinerite andezitice în care se găsesc concreţiuni grezoase, separate prin argile şi argile nisipoase;

- orizontul superior, cel mai gros (150 - 180 m) cuprinde o succesiune de nisipuri, nisipuri argiloase, argile şi intercalaţii subţiri de gresie. În aceste depozite predomină nisipurile, dispuse deseori în structură încrucişată.

Pliocenul mediu (Ponţian şi Dacian) şi Pliocenul superior (Romanian) se caracterizează printr-o puternică regresiune marină înspre actualul bazin al Mării Negre, încât cea mai mare parte a teritoriului Colinelor Tutovei a fost definitiv exondat. Dovada ieşirii sale preponderente de sub apele mării constă în faptul că depozitele ponţiene şi daciene, reprezentate printr-un facies litoral predominant nisipos (Macarovici N., 1960) se găsesc pe culmile interfluviale principale din partea sudică începând cu dealul Crâng - 313 m pe interfluviul Tutova - Bârlad (Jeanrenaud P., 1966).

În Colinele Covurluiului formaţiunile ponţiene şi daciene apar vizibile doar spre baza versanţilor văilor. Ele sunt ceva mai argiloase în comparaţie cu matricea nisipoasă a formaţiunilor romaniene (levantine). În fine, seria de sedimentare se încheie cu orizontul psefito - psamitic, denumit de Sficlea V. (1960, 1972) “pietrişurile de Bălăbăneşti”, de vârstă villafranchiană.

În concluzie, făcând abstracţie de fazele geologice mai vechi şi de depozitele care nu sunt interceptate pe văile actuale din regiunea noastră, putem constata că marea s-a instalat în Badenianul superior şi a continuat să sedimenteze până la sfârşitul Pliocenului.

Dispunerea regresivă a depozitelor sarmaţiene şi pliocene reprezintă dovada că marea a început să se retragă spre sud-est, încât la sfârşitul Pliocenului mediu (mai exact a Dacianului) în cazul Colinelor Tutovei şi în Cuaternarul inferior în cazul Colinelor Covurluiului, teritoriul cercetat a intrat integral sub influenţa factorilor exogeni.

Înălţarea neotectonică de la sfârşitul Romanianului sau începutul Pleistocenului, a determinat retragerea apelor şi transformarea în uscat a întregului Podiş Moldovenesc. Mişcarea de înălţare a afectat tot podişul, dar în mod diferenţiat, mai accentuată în NV şi mai redusă în SE. Acest proces geotectonic poate fi corelat cu faza valahă.

De reţinut faptul că, în ultima perioadă de timp Meoţianul şi Ponţianul au fost incluse în Miocenul superior. Apoi, fauna de Bereşti este atribuită Dacianului superior iar Formaţiunea de Măluşteni este interpretată ca revenind Romanianului inferior. Recent, Rădulescu et al., (2003), în sinteza asupra mamiferelor din România, atribuie fauna de Tuluceşti (din Formaţiunea de Bălăbăneşti) Romanianului mediu.

1.3. Relieful

Privit în linii generale, Podişul Moldovei se prezintă ca un ansamblu de poduri, dealuri şi coline ale căror suprafeţe coboară domol spre S-SE. Fragmentarea colinar-deluroasă a reliefului este strâns legată de particularităţile locale ale evoluţiei sistemului fluvio-denudaţional în structură general monoclinală şi de influenţa litologiei (Băcăuanu V. et al., 1980, Ungureanu Al., 1993). Orientarea generală a reţelei de văi şi a interfluviilor este de la NNV spre SSE datorită basculării tectonice a podişului din Terţiar şi Cuaternar. Altitudinea maximă, de 688 m în Dl. Ciungi, se înregistrează în sectorul piemontan al podişului, din extremitatea de NNV, după care urmează Podişul Sucevei (587 m în Dealul Mare-Hârlău) şi Podişul Bârladului (561 m în Dl. Doroşanu). Altitudinile minime se întâlnesc în lungul luncilor principale şi ele coboară, spre exemplu, sub 15 m în lunca Prutului şi în cea a Siretului în apropiere de Galaţi.

Cea mai mare parte a reliefului are un caracter sculptural (interfluvii sculpturale sub formă de coline şi dealuri) ca urmare a acţiunii agenţilor modelatori asupra molasei neogene, predominant argilo-nisipoasă, în condiţiile unei substanţiale mişcări de ridicare tectonică. Astfel, se apreciază că aproximativ 60-70 % din suprafaţa podişului a fost în mod continuu sub influenţa proceselor fluvio-denudaţionale (Băcăuanu V. et al., 1980). Evoluţia subaeriană datează de la începutul Sarmaţianului mediu în nordul podişului (în jur de 12 milioane de ani) datorită exondării mai timpurii şi are o durată mai scurtă în sud, în Câmpia înaltă a Covurluiului


55

şi în Piemontul Poiana–Nicoreşti, unde suprafaţa iniţială a câmpiei lacustre se păstrează bine la nivelul interfluviilor. Relieful structural şi petrografic se exprimă în funcţie de modul in care procesele denudaţionale evidenţiază rezistenţa mecanică diferită a rocilor dispuse în structură general monoclinală. Prezenţa la suprafaţă sau în apropiere de suprafaţă a stratelor de roci mai dure, de calcar oolitic şi gresie sarmaţiană, a condus la formarea de platouri, suprafeţe sau platforme structurale. Cele mai reprezentative exemple sunt grupate în Podişul Sucevei (Podişul Dragomirnei, Podişul Fălticenilor, Dealul Mare-Hârlău) şi Podişul Central Moldovenesc (Repedea-Păun, Şcheia-Ipatele, Tansa etc.) ceea ce explică şi faptul că aici se întâlnesc cele mai mari altitudini. Fragmentarea câmpiei iniţiale se datorează reţelei hidrografice şi proceselor de versant care au contribuit la formarea unui mare număr de văi. În funcţie de orientarea direcţiei principale de scurgere a văilor faţă de înclinarea stratelor au fost separate văi consecvente, subsecvente, obsecvente, resecvente etc. Primele râuri şi văi, conforme cu suprafeţele iniţiale şi cu structura, au fost cele consecvente. Ele sunt bine reprezentate în partea sudică a Podişului Moldovei, în Colinele Tutovei şi în Câmpia Înaltă a Covurluiului. Văi cu orientarea generală nord-sud se întâlnesc şi în regiunile mai nordice (Bazinul superior al Bârladului, Câmpia Colinară a Jijiei) dar ele sunt de tip resecvent. Văile subsecvente sunt dispuse aproximativ transversal faţă de direcţia înclinării stratelor, deci sunt orientate E-V sau V-E, şi prezintă o asimetrie evidentă: un versant abrupt, cu rol de frunte de cuestă (coastă), cu expoziţie generală nordică, opus înclinării stratelor şi un versant conform cu căderea stratelor, prelung, uşor înclinat, cu rol de revers de cuestă. Astfel, se menţionează în primul rând cuestele clasice ale Bârladului superior şi a Racovei, semnalate de David M. (1920, 1922). Aici includem şi Coasta Iaşilor, cu o energie mare de relief (uneori peste 200 m) care între Strunga şi Tomeşti delimitează spre nord Podişul Central Moldovenesc. Geneza sa a fost asociată de evoluţia proceselor fluvio-denudaţionale în structură monoclinală (Băcăuanu V., 1968). De asemenea, menţionăm şi impresionantul abrupt cuestiform, Dealul Mare – Hârlău, ce delimitează Podişul Sucevei de Câmpia Moldovei. Acesta s-a format prin evoluţia regresivă a reţelei hidrografice din bazinul Jijiei, ţinând seama de nivelul de bază coborât (32 m în apropiere de Ungheni) la care adăugăm şi diferenţierea litologică între cele două subunităţi, subliniată de eroziunea selectivă pe bază de facies petrografic. Fondul structural-morfologic al Podişului Moldovei, ca unitate semnificativă, dezvoltată pe structură general monoclinală se exprimă în relief prin forme caracteristice de asimetrie (cuestele). Ioniţă I.(1985, 2000), care a aprofundat această problemă, a evidenţiat faptul că şi pe văile consecvente, orientate pe direcţia nord-sud, s-au format cueste având fruntea cu expoziţie vestică, dar de amplitudine mai redusă. Natura substratului se impune în relief şi sub alte forme specifice. Astfel, pietrişurile sarmaţiene de pe marginea vestică a Podişului Moldovei, datorită permeabilităţii lor ridicate, se comportă relativ bine la eroziune fapt ce explică cel puţin parţial altitudinile mari din Dl. Ciungi (688 m), Dl. Cerdac, Dl. Socu (609 m), Dl. Fătu, Dl. Corni (592 m) etc. În schimb, faciesul nisipo-argilos din partea sudică favorizează procesele de eroziune în suprafaţă, ravenare, alunecări de teren, agradarea luncilor şi colmatarea rapidă a lacurilor de acumulare. Specific Podişului Moldovei este contrastul dintre netezimea culmilor interfluviale, uneori de natură structurală şi înclinarea puternică şi dinamica proceselor de versant. Foarte active şi variate sunt, mai întâi, deplasările în masă (alunecări şi surpări) care afectează mai ales Câmpia Colinară a Jijiei, Podişul Sucevei, Colinele Înalte ale Tutovei şi parţial Podişul Central Moldovenesc. Eroziunea în suprafaţă este foarte larg răspândită, iar ravenarea se dezvoltă în forme remarcabile pe substratul nisipo-lutos din Dealurile Fălciului, Colinele Tutovei şi Colinele Covurluiului. La nivelul întregului Podiş Moldovenesc, se apreciază că eroziunea totală anuală variază în mod obişnuit între 15-30 t/ha (Moţoc M., 1983). Relieful de acumulare este predominant în extremitatea sudică a Podişului Moldovei, unde interfluviile şi câmpurile interfluviale sunt derivate din câmpia fluvio-lacustră romaniană. Pe de altă parte, şi în restul podişului relieful acumulativo-sculptural are o dezvoltare apreciabilă, fiind reprezentat prin terase fluviale, şesuri aluviale, etc.

In general, ierarhizarea reţelei hidrografice este în concordanţă cu numărul, gama altitudinală şi dimensiunile teraselor (Băcăuanu V. et al., 1980, Sîrcu I.,1965, Ungureanu Al., 1993). Văile principale ale Siretului, Prutului, Sucevei, Moldovei şi eventual Bârladul mijlociu au până la opt terase de versant, a căror


56

altitudine relativă ajunge până la 210m. Afluenţii lor mai importanţi (Başeul, Chineja etc.) au, de regulă, 2-4 terase, care merg până la 80 m altitudine relativă. Valea Bahluiului, însă, constituie o excepţie deoarece prezintă un sistem de terase excepţional de bine dezvoltat, în raport cu debitul actual, neînsemnat al râului respectiv (Băcăuanu V., Martiniuc C., 1966, Băcăuanu V., 1968).

Şesurile sunt, de obicei, mai bine dezvoltate dacă le comparăm cu debitul mediu actual al râurilor. Luncile Siretului şi Prutului ajung la lăţimi de peste 5 km şi grosimi ale depozitelor aluvionare de 15-20 m şi chiar mai mult. Astfel, lărgimea şesului Siretului creşte de la 2-4 km în amonte de Paşcani la 7-9 km în aval de Bacău. Lunca Prutului are lăţimea de 2-4 km la Ştefăneşti, de 4-7 km la Trifeşti şi Ţuţora şi de 11 km la Galaţi. Grosimea totală a aluviunilor în ambele cazuri este de 6-10 m spre graniţa de nord a ţării, 10-12 m în partea mijlocie şi de peste 40-50 m în apropiere de vărsare, datorită unor mişcări de subsidenţă. În vestul podişului, albiile majore au o dinamică mai activă, cu permanente modificări, datorită puternicului aport de pietrişuri şi nisipuri carpatice, în timp ce în estul regiunii ele sunt relativ mai stabile. În cuprinsul luncilor se disting frecvent două-trei trepte sculptate în acelaşi complex aluvionar, ale căror altitudini relative oscilează în jurul a 1-2 m, 3-4 m, 5-7m. Numeroase meandre şi braţe părăsite, popine şi microdepresiuni de tasare se întâlnesc pe suprafaţa albiilor majore. Râurile mai mari, precum Prutul, sunt acompaniate de grinduri fluviale continui, cu 2-4 m mai înalte decât sectoarele de albie dintre ele şi versant, şi fiind greu inundabile, pe ele se află numeroase sate. Albiile majore sunt deseori parazitate de largi conuri de dejecţie ale afluenţilor, care le îngustează şi contribuie la împingerea laterală a râului colector, aşa cum este cazul cu lunca Bârladului mijlociu sau a Tutovei inferioare.

1.4. Clima Podişul Moldovei are o climă temperat-continentală, de nuanţă excesivă, datorită poziţiei sale geografice şi deschiderii largi spre masele de aer continental, de origine asiatică. Continentalismul se pune în evidenţă, în primul rând, prin oscilaţiile mari ale valorilor temperaturilor şi precipitaţiilor, de la un an la altul. În anii normali predomină o circulaţie vestică şi nord-vestică a maselor de aer, purtătoare ale unei umidităţi satisfăcătoare, uneori chiar excedentare (de exemplu, în 1969-1972, 1974). În anii în care predomină circulaţia estică (de exemplu, în 1954, 1963,1985) precipitaţiile devin insuficiente, dar se înregistrează o creştere a duratei de strălucire a soarelui, ca şi a amplitudinii termice, diurne şi sezoniere. Aceste variaţii se reflectă în caracterul oscilant al producţiei principalelor culturi agricole (Băcăuanu V. et al., 1980, Ungureanu Al., 1993). În ceea ce priveşte temperatura, verile sunt calde şi iernile sunt reci. Amplitudinile termice absolute variază, de regulă, între 66-720 C iar cele medii anuale cresc de la 230 C în NV (23,40 la Fălticeni) la 250 C în sud (25,20 la Bârlad). Temperatura medie anuală a aerului scade odată cu creşterea altitudinii şi latitudinii, de la peste 100 C, la Pechea, în sudul Câmpiei Covurluiului la 6,50 C , la Straja, în Depresiunea Rădăuţi. Totuşi, cele mai obişnuite valori sunt cuprinse între 80 şi 9,50 C. Verile sunt calde, mai ales în zona de SE şi E, unde temperatura medie a lunii iulie se ridică la peste 220

C în Câmpia Covurluiului. Chiar şi în extremitatea nord-vestică a podişului valoarea temperaturii medii a lunii celei mai calde nu coboară sub 170 C. Cu toată latitudinea destul de mare, continentalismul induce maxime termice absolute cu valori foarte ridicate (40,20 C, în iulie 1938 la Huşi). Iernile sunt, în schimb, destul de aspre, numărul mediu anual de zile cu îngheţ oscilând între 92 şi 140. Temperatura medie lunară cea mai coborâtă se înregistrează în ianuarie având valori în jur de -50 C în nord-vestul podişului şi sub – 40 C în partea sudică. Precipitaţiile sunt mai sărace faţă de celelalte unităţi deluroase ale României. Ele scad de la NNV către SSE, pe măsură ce creşte depărtarea de ocean şi scade altitudinea. Astfel, cantitatea medie anuală de precipitaţii depăşeşte 700 de mm în masivul Ciungi, din Podişul Piemontan, iar în extremitatea sudică a Câmpiei înalte a Covurluiului coboară la mai puţin de 450 mm. De regulă, subunităţile mai înalte (Podişul Piemontan, Podişul Sucevei, Podişul Central Moldovenesc ş.a.) primesc peste 550-600 mm precipitaţii anual, în timp ce câmpiile colinare şi culoarele deschise de vale, precum cel al Bârladului, au precipitaţii sub această valoare (490 mm la Bîrlad, în intervalul 1940-2000). În timpul anului se constată că în sezonul cald, respectiv intervalul aprilie-septembrie, precipitaţiile înregistrate repreuintă între 60-75 % din suma anuală.


57

Seceta meteorologică este un fenomen frecvent întâlnit îndeosebi pe interfluviul Siret-Prut. Perioadele secetoase durează aproximativ două săptămâni dar, uneori, se instalează secete de lungă durată (de exemplu, în anii 1945-1946, 1953, 1967, 1983, 1985-1987, 1989-1990 ş.a.). Aproximativ 60% din ani pot fi consideraţi secetoşi ceea ce se reflectă şi în proporţia mare de zile senine. Vânturile dominante sunt cele din direcţie nord-vestică. După clasificarea Köppen, în Podişul Moldovei, se pot distinge trei tipuri principale de climă:

- Tipul Dfbk, relativ răcoros, cu media termică a lunii iulie sub 200 C, şi ceva mai umed, specific Podişului Piemontan, Podişului Sucevei, Podişului Central Moldovenesc şi nord-vestul Colinelor Tutovei;

- Tipul Dfbx, mai cald, cu temperatura medie alunii iulie de peste 200 C, specific Câmpiei colinare a Jijiei, sud-estul Colinelor Tutovei, Dealurilor Fălciului şi culoarului Bârladului;

- Tipul BSax, cu verile cele mai calde, media lunii iulie depăşind 220 C, şi precipitaţiile cele mai sărace, specific părţii de sud a Câmpiei înalte a Covurluiului şi celei de sud-est a Câmpiei colinare a Fălciului.

1.5. Hidrografia Reţeaua hidrografică cu caracter permanent şi semipermanent are o densitate cu valori destul de mici, cuprinse între 0,15 şi 0,6 km/km2, datorită climatului continental, care influenţează decisiv modesta scurgere lichidă specifică (0,5- 6 l/s/km2 . Valori ceva mai ridicate ale scurgerii, şi deci şi ale densităţii reţelei hidrografice, sunt specifice părţii de vest şi nord-vest a Podişului Moldovei, în funcţie de precipitaţiile mai bogate şi de valorile mai reduse ale evapo-transpiraţiei (Băcăuanu V. et al., 1980, Ungureanu Al., 1993). Din punct de vedere al structurii alimentării, râurile din partea de V, NV şi centru a podişului au o alimentare de tip pluvial moderat, la care 72% din scurgerea superficială este provocată de ploi. În Câmpiile colinare ale Jijiei şi Fălciului alimentarea este de tip pluvio-nival, cu o dominare uşoară a alimentării din ploi. În schimb, în Câmpia înaltă a Covurluiului alimentarea este de tip nivo-pluvial deoarece scurgerea asigurată din topirea zăpezii deţine o pondere de până la 52%. Această situaţie rezultă atât din reducerea precipitaţiilor pe direcţia NV-SE cât şi din creşterea evapo-transpiraţiei, care reduce tot mai mult din excedentul de umiditate din timpul ploilor de primăvară-iarnă. Alimentarea subterană nu are valori deosebite, ea reprezentând între 10% şi 30% din totalul scurgerii.

În regimul debitelor şi nivelelor se remarcă apele mari de la sfârşitul iernii şi începutul primăverii, produse de topirea zăpezii, dar căreia i se pot suprapune şi unele ploi. Apoi, se menţionează viiturile de origine pluvială, care se produc în sezonul cald, mai frecvent în mai şi iunie, după care urmează apele mici, specifice perioadei de toamnă-iarnă. Debitele maxime înregistrate în timpul viiturilor au ajuns pe Siret la 2250-2350 m3 /s, în primăvara anului 1970 (chiar la cca 4800 m3 /s în iulie 2005), iar pe Moldova la 1110 m3 /s în primăvara anului 1969. Uneori, râuri mici, precum Vasluieţul, au putut atinge un debit de 135 m3 /s.

Dintre debitele medii subliniem următoarele valori: 16 m3 /s pe râul Suceava la Liteni, 124 m3 /s pe Siret la Răcătău, 186 m3 /s la Lungoci şi 223 m3 /s la Şendreni, 5,1 m3 /s pe Jijia la Victoria, 2,2 m3 /s pe Bahlui la Iaşi, 1,0 m3 /s pe Vaslui la Moara Domnească şi pe Berheci la Feldioara, 5,3 m3 /s pe Bârlad la Bârlad şi 9,3 m3

/s la Tecuci, 0,8 m3 /s pe Elan la Murgeni, 84 m3 /s pe râul Prut la Ungheni şi 101 m3 /s la Oancea etc. Turbiditatea apei râurilor este ridicată în partea de est a Podişului Moldovei, unde eroziunea solului este

mai intensă: 3480 g/m3 pe râul Bârlad, 775 g/m3 pe Prut şi peste 600 g/m3 pe Bahlui, Başeu şi Jijia. Prezenţa sărurilor în substrat, în special în depozitele miocene (sulfaţi, cloruri etc.) contribuie la mineralizarea apei râurilor, duritatea acesteia trecând de 20 g.g. la Bahlui, Jijia şi Bârlad.

Lacurile naturale cele mai numeroase sunt lacurile de albie majoră, dar astăzi cele mai importante sunt lacurile antropice. În primul rând, menţionăm puzderia de iazuri din Câmpia colinară a Jijiei, amenajate din timpuri istorice îndepărtate sau refăcute în perioada contemporană, ca un răspuns la deficitul de apă, la nevoia asigurării apei pentru irigaţii şi dezvoltarea pisciculturii. Astfel, numai în bazinul Bahluiului sunt amenajate în jur de 330 de acumulări, la care mai adăugăm iazurile Tătărăşeni şi Negreni pe Başeu, Dracşani pe Sitna, Bulbucani pe Jijioara etc. Dintre acumulările cu folosinţă multiplă, construite după perioada bogată în


58

precipitaţii, 1969-1973, amintim: Stânca Costeşti pe Prut, Soleşti pe Vasluieţ, Puşcaşi pe Racova, Cuibul Vulturilor pe Tutova, Râpa Albastră pe Simila etc.

Stratele acvifere freatice la est de Siret au debite mici şi apă de calitate inferioară, cu o mineralizare ridicată. Stratele acvifere de adâncime au debite modeste, însă, local auun caracter ascensional.

1.6. Vegetaţia Succesiv, de la NV către SE, în funcţie de scăderea altitudinii şi de continentalizarea treptată a

condiţiilor climatice s-au diferenţiat patru etaje de vegetaţie: pădurea mixtă, pădurea de foioase, silvostepa şi stepa. De obicei, la altitudini de peste 200 m domină, în mod natural, vegetaţia forestieră iar la altitudini mai mici pajiştile silvostepice şi stepice (Băcăuanu V. et al., 1980, Ungureanu Al., 1993).

Etajul pădurilor mixte, de conifere şi fag, acoperă o suprafaţă destul de mică din Podişul Piemontan dar care reprezintă singura arie din România, unde coniferele coboară în afără Carpaţilor şi Subcarpaţilor, ceea ce denotă nuanţa de climat temperat boreal.

Etajul pădurii de foioase este mult mai larg dezvoltat şi în cadrul lui se pot separa trei subetaje, şi anume: - Subetajul pădurii de fag acoperă masivele deluroase cu altitudini de peste 400 m (Podişul Dragomirnei, Dealul Mare-Hârlău, Podişul Fălticenilor, platourile Tansa-Suhuleţ şi Repedea Păun din Podişul Central Moldovenesc şi înălţimile cele mai mari din nord-vestul Colinelor Tutovei. Pe alocuri, fagul (Fagus silvatica) este amestecat în proporţii variabile cu carpenul (Carpinus betulus), gorunul (Quercus petraea), arţarul (Acer platanoides), ulmul de munte (Ulmus montana) şi teiul. - Subetajul pădurii de gorun acoperă, în general, înălţimile dintre izohipsele de 300 şi 400 m. Pădurea este rareori pură şi, de cele mai multe ori, gorunul(Quercus petraea), se amestecă în diferite proporţii cu carpenul, fagul şi stejarul pedunculat (Quercus robur). - Subetajul pădurii de stejar pedunculat a fost în trecut cel mai extins din întreg domeniul forestier, acoperind colinele şi dealurile cu înălţimi de 200-300 m, dar a fost şi cel mai puternic defrişat. În sudul Podişului Moldovei, stejarul pedunculat se amestecă în special cu gorunul, jugastrul (Acer campestre), teiul şi cireşul sălbatic. În schimb, în nord se asociază cu carpenul, gorunul şi frasinul.

Pajiştile secundare, formate pe locul vechilor păduri de gorun şi stejar pedunculat, sunt formate în special din păiuş (Festuca sulcata) şi din firuţă (Poa pratensis). Etajul silvostepei cuprinde, în principal, Câmpia colinară a Jijiei, partea central- nord-vestică ă a Câmpiei colinare a Fălciului, partea centrală a Câmpiei înalte a Covurluiului şi culoarul Bârladului. El se prezintă ca o alternanţă de petice de pădure (rediuri) pe înălţimi, formate din stejar pedunculat, glădişul (Acer tataricum), tei şi jugastru (în Câmpia înaltă a Covurluiului apar specii de quercinee termofile) şi de pajişti, puternic influenţate antropic, formate din păiuş (Festuca valesiaca, Festuca pseudovina), colilie (Stipa lessingiana), firuţă cu bulbi (Poa bulbosa) ş. a . Etajul stepei acoperă o suprafaţă relativ mică în Podişul Moldovei, în sudul Câmpiei înalte a Covurluiului şi în sud-estul Câmpiei colinare a Fălciului. Aici precipitaţiile coboară sub 475 mm/an iar vegetaţia este reprezentată prin pajişti de plante erbacee xerofile, puternic modificate de către om. Predomină asociaţiile de firuţă cu bulbi, colilie, negară (Stipa capillata), păiuş (Festuca vallesiaca), pir (Agropyrum cristatum), peliniţă (Artemisia austriaca), laptele câinelui (Euphorbia stepposa) şi diverse compozee. Cea mai larg răspândită vegetaşie intrazonală este cea de luncă, formată dintr-o alternanţă de zăvoaie (de salcie, plop, arin), pajişti higrofile şi stuf. Destul de răspândită este şi vegetaţia halofilă care se dezvoltă în funcţie de conţinutul în săruri al apelor freatice, de apariţia la zi a substratului marno-argilos, sarmatic, în facies marin şi de accentuarea perioadelor secetoase. Această vegetaţie apare fie în unele albii majore, fie pe versanţi şi este formată din asociaţii de iarbă sărată (Salicornia herbacea), Sueda maritima, sică (Statice gmelini).


59

1.7. Solurile În funcţie de distribuţia marilor etaje fito-climatice, au fost separate două clase importante de soluri, şi

anume: luvisoluri, specifice domeniului forestier şi cernisoluri, caracteristice, in general, silvostepei şi stepei (Băcăuanu V. et al., 1980, Ungureanu Al., 1993).

Luvisolurile sunt predominante în nord-vestul, vestul şi centrul podişului şi, altitudinal, se pot diferenţia două subetaje: - subetajul superior cuprinde luvosolurile albice şi tipice, care se formează pe terenurile cu altitudinea de peste 400 m sub o vegetaţie de pădure de fag (în zona piemontană de la poalele Obcinei Mari şi a Culmii Pleşului, în Podişul Dragomirnei, Dealul Mare-Hârlău, partea înaltă a Podişului Central Moldovenesc şi a Colinelor Tutovei); - subetajul inferior acoperă suprafeţe mai întinse decât subetajul anterior, îndeosebi între 300-400 m altitudine, unde predomină preluvosoluri în alternanţă cu luvosoluri, deci, în linii mari, sub vegetaţia de pădure de gorun din Podişul Central Moldovenesc, Podişul Sucevei ş.a. Cernisolurile cuprind, în special, faeoziomurile, cernoziomurile greice, cambice şi tipice.

Faeoziomurile se dezvoltă preponderent sub pădure de cvercinee şi sub pădure de amestec (stejar, gorun, jugastru, tei, carpen, frasin) la altitudini cuprinse între 200 şi 300 m ( Colinele Tutovei, Dealurile Fălciului, Dealurile Copălău).

Cernoziomurile cambice, specifice silvostepei, ocupă suprafeţe mari în câmpiile colinare ale Jijiei şi Fălciului, în centrul Câmpiei înalte a Covurluiului, în culoarul Bârladului, pe terasele Siretului, de obicei la altitudini de 80-200 m.

Cernoziomurile tipice se dezvoltă cu precădere în Câmpia stepică a Covurluiului, dar înaintează în lungul teraselor inferioare ale râurilor şi în zona cernoziomului cambic (pe terasele Prutului din Câmpia colinară a Fălciului, pe cele ale Bahluiului, din sud-estul Câmpiei colinare a Jijiei etc.). Fertilitatea lor potenţială este deosebit de mare dar, totuşi, culturile din zonele respective nu dau randamentele aşteptate, datorită insuficienţei şi distribuţiei capricioase a precipitaţiilor

Suprafeţe întinse din Podişul Moldovei sunt acoperite de soluri care nu ţin seama de etajarea fito-climatică. O proporţie mare din suprafaţa versanţilor este acoperită de erodosoluri şi regosoluri, în funcţie de dinamica proceselor de degradare a terenurilor. Pe şesurile râurilor predomină aluviosolurile, după care urmează hidrisolurile (gleiosoluri cernice, molice şi eutrice) şi, uneori, mai ales în câmpiile colinare ale Jijiei şi Fălciului, salsodisolurile (solonceacuri şi soloneţuri). Pe interfluviile înalte, cvasiorizontale, unde apa stagnează datorită impermeabilităţii substratului se formează stagnosoluri şi subtipuri stagnice. De asemenea, menţionăm prezenţa solurilor litomorfe, respectiv rendzinele (încadrate în clasa cernisoluri), formate pe calcarele oolitice sarmaţiene (de exemplu, pe platoul structurăl din Dl. Repedea) şi faeoziomuri tipice marnice de pe marne şi argile bogate în carbonaţi (de exemplu, în unele zone din nordul Câmpiei colinare a Jijiei).

1.8. Subunităţile fizico-geografice Ungureanu Al. (1993) separă trei categorii bine diferenţiate de subunităţi de ordinul I (fig. 4). În primele

două categorii sunt incluse subunităţile mai înalte , din partea centrală şi vestică, definite printr-un peisaj predominant forestier, de factură central-europeană (Podişul Piemontan, Podişul Sucevei şi Podişul Bârladului). A treia categorie cuprinde subunităţile mai scunde, din partea estică şi sud-estică, cu un peisaj stepic şi silvo-stepic, de factură sarmato-pontică (Câmpia colinară a Jijiei, Cîmpia colinară a Fălciului şi Câmpia înaltă a Covurluiului).


60

Fig. 4. Podişul Moldovei - Subunităţile fizico-geografice (Ungureanu Al., 1993) Deoarece traseul aplicaţiei nu include deplasarea prin toate subunităţile podişului se consideră utilă

prezentarea particularităţilor din trei subunităţi, şi anume: Câmpia colinară a Jijiei, Câmpia colinară a Fălciului şi Podişul Bârladului.

1.8.1. Câmpia colinară a Jijiei Denumită şi Câmpia colinară Jijia – Bahlui de către Martiniuc C. sau Câmpia Moldovei de Tufescu V.

(1942) şi Băcăuanu V. (1968), aceasta este cea mai extinsă dintre subunităţile cu relief mai scund din Podişul Moldovei ocupând o suprafaţă de circa 8000 km2 .


61

Limitele ei sunt bine definite, atât spre vest, unde intră în contact cu Podişul Sucevei (în lungul abruptului de eroziune diferenţială), cît şi spre sud, unde are ca vecin Podişul Bârladului ( în lungul Coastei Iaşilor) sau spre est şi nord (cursul Prutului).

În ceea ce priveşte originea au fost elaborate două concepţii mai importante: a - Ipoteza sculpturală (a Podişului Moldovei) sugerată de Cobălcescu Gr. (1883) şisusţinută ulterior de

Simionescu I.(1903), Murgoci în 1925 (eroziune diferenţială) Martiniuc C. şi Băcăuanu V. (denudaţie selectivă), etc. b – Ipoteza tectonică a fost elaborată David de M. (1920, 1941), susţinută de V. Tufescu (1934), acceptată variabil de Murgoci (1925), I. Simionescu (1938). Totuşi, Th. Văscăuţanu (1928), Atanasiu I. şi Macarovici N. (1950) au arătat că stratele au o cădere normală spre SE.

Litologic, la zi apar marne, argile şi intercalaţii cu nisipuri care sunt atribuite Sarmaţianului inferior (Buglovian, Volhinian) şi mediu (Basarabian), în structură general monoclinală, cu o înclinare generală de 8 m / km.

Altitudinile extreme variază între 271 m în Dl. Bodron şi 32 m în lunca Prutului iar altitudinea medie este de 150 – 200 m în nord şi 100 - 150 m spre sud.

Tipurile principale de relief se diferenţiază astfel: - Relieful sculptural ocupă 70 – 80 % din teritoriu. La nivelul părţii sculpturale a interfluviilor, relieful

are aspect de avansată maturitate (spinările colinelor prezintă o deosebită netezime şi monotonie) ce contrastează puternic cu versanţii înclinaţi, rezultaţi prin secţionarea suprafeţei de nivelare, pliocen – cuaternară. Totuşi, deşi monotone, spinările colinelor prin dispunerea lor predominantă pe direcţia NV – SE trădează o adaptare discretă la structură monoclinală. Procesele geomorfologice actuale cele mai reprezentative sunt eroziunea în suprafaţă şi alunecările de teren. - Relieful structural este evidenţiat de principalele tipuri de văi (consecvente, subsecvente, obsecvente).

- Relieful de acumulare fluvială se impune prin dezvoltarea excepţională a teraselor (7 – 8 terase cu altitudinea relativă de până la 170 m, frecvent cu dezvoltare asimetrică) şi prin inversiuni de relief, precum în bazinul inferior al Bahluiului (fig. 5). Văile principale au şesuri deosebit de largi şi o atenţie specială trebuie acordată salinizării solurilor.

Clima este relativ aridă, cu o puternică tentă de continentalism. Precipitaţiile medii oscilează între 475-550 mm/an. Vara, temperatura medie a lunii iulie este ridicată (între 19,50 C şi 21.50 C) iar maximele absolute depăşesc 390 C. Iernile sunt aspre, cu media lunii ianuarie cuprinsă între -3,50 C şi -4,50 C. Scurgerea superficială are valori reduse, ca urmare a precipitaţiilor reduse şi evapo-transpiraţiei puternice. Vegetaţia zonală este cea de silvostepă sub care s-au format cernoziomuri cambice.


62

Fig. 5. Profilul geomorforfologic transversal al văii Bahluiului la Iaşi, între Dealurile Breazu şi Cetăţuia (Băcăuanu V., 1968)

1. Luturi loesoide aluvio-coluviale; 2. Nisipuri şi prundişuri aluvionare de terasă; 3. Aluviuni ale şesului actual; 4. Frunte de cuestă acoperită de materiale deluviale; 5. Complexul argilo-marnos sarmaţian cu alternanţe nisipoase


63

1.8.2. Câmpia colinară a Fălciului Mai puţin compactă şi mai mică decât Câmpia colinară a Jijiei, această subunitate a fost propusă

de Gugiuman I. care a sesizat comunitatea trăsăturilor şi continuitatea orografică a compartimentelor sale componente: Depresiunea Huşi, în nord, până la cuesta Draslavăţului, compartimentul Sărata-Prut, compartimentul Elanului („câmpia Elanului”) şi compartimentul Horincei. Aceste compartimente se înşirue de la nord la sud, între abruptul eroziv care marchează limita vestică a câmpiei colinare spre Podişul Central Moldovenesc, Dealurile Fălciului şi Colinele Covurluiului, pe de o parte, şi, pe de altă parte, cursul Prutului, care formează limita estică.

Câmpia colinară a Fălciului se aseamănă mult cu Câmpia colinară a Jijiei (Câmpia Moldovei), în primul rând prin originea sa sculpturală, determinată de eroziunea diferenţială, în depozitele friabile ale Sarmaţianului superior (Chersonian), în nord, şi în cele ale Meoţianului, Ponţianului, Dacianului şi Romanianului, în sud.

Altitudinea maximă poate atinge 270 m, în Dl. Rediu-Mîrzac iar relieful predominant este şi aici un relief sculptural, cu fragmentare colinară. Modul variat de orientare a reţelei hidrografice pune în evidenţă dubla asimetrie structurălă, semnalată de Ioniţă I. (1985, 2000) prin formarea unor remarcabile semi-evantaie de cueste, cu expoziţie vestică, mai estompate sau nordică, mai impozante (fig. 6).

Fig.6. Harta cuestelor din bazinul Elanului (Ionita I., 1985)


64

Relieful de acumulare este reprezentat mai ales prin terasele bine dezvoltate ale Prutului, în număr de cinci, cu altitudinea relativă până la 130-150 m (fig. 7).

Fig. 7. Terasele Prutului la Vetrişoaia (Gugiuman I. et al.,1973) a. Argile sarmatice; b. Prundişuri şi nisipuri; c. Luturi loesoide;

d. Aluviuni argilo-nisipoase fluviale; e. Înveliş de sol.

Lunca Prutului deosebit de largă (4-8 km) a fost odinioară inundabilă. Prin lucrări de amenajare pentru irigaţii din sistemul Albiţa-Fălciu această luncă a fost îndiguită şi cultivată. O altă albie majoră demnă de a fi luată în seamă este cea a văii Elanului. Clima este continentală, mai caldă decât în Câmpia colinară a Jijiei, cu media termică anuală de 100 C şi mai uscată, cu precipitaţii care coboară până la 450 mm/an. Vegetaţia normală este cea de silvostepă, însă, în extremitatea sudică este prezentă şi stepa. În asemenea condiţii, cernoziomurile cambice şi cele tipice sunt predominante iar psamosolurile apar pe arealele nisipoase. Procesele de degradare a terenurilor cu impactul local cel mai însemnat sunt: eroziunea de suprafaţă, alunecările de teren (mai ales pe frunţile de cuestă) şi salinizarea. În activitatea de conservare a solului şi apei sunt, deci, prioritare lucrările de organizare, amenajare şi exploatare antierozională, amenajările pentru irigaţii şi cele de ameliorare a solurilor halomorfe.

1.8.3. Podişul Bârladului

Podişul Bârladului este cea mai extinsă subunitate înaltă a Podişului Moldovei, ocupând o suprafaţă de peste 8000 km2 . La vest este delimitat de versantul stâng al văii Siretului (între Doljeşti şi Cozmeşti). La nord, în lungul Coastei Iaşilor, intră în contact cu Câmpia colinară a Jijiei (Câmpia Moldovei). Valea Prutului în sectorul dintre Ţuţora şi Drînceni constituie limita nord-estică, iar în est un abrupt eroziv sinuos, pe alocuri cu trăsături de cuestă, il delimitează de Câmpia colinară a Fălciului. În sud-est limita cu Colinele Covurluiului este dată de valea Jiravăţului, iar în sud, între Ghidigeni şi Cozmeşti, intră în contact direct cu Câmpia Română.

La nord de o linie care ar uni localităţile Bacău, Vaslui şi Huşi eroziunea a scos la zi îndeosebi depozite aparţinând Sarmaţianului mediu (Basarabian) şi superior (Chersonian). Formaţiunile sarmaţiene sunt caracterizate de prezenţa unor orizonturi mai dure, deci mai rezistente la acţiunea agenţilor modelatori


65

externi, precum calcarul de Repedea şi gresia de Şcheia. În acest sector nordic, denumit Podişul Central Moldovenesc de către Tufescu V. (1945) sau „podişul sarmatic moldovenesc” (David M., 1922), relieful se caracterizează printr-o succesiune de mari cueste, cu expoziţie nordică, specifice văilor subsecvente (Coasta Iaşilor, cuesta Bârladului superior, cuesta Buda-Stemnic, coasta Racovei etc.) sau cu expoziţie vestică (dezvoltate pe văile reconsecvente, orientate pe direcţia nord-sud, prezentate detaliat de Ioniţă I. în anul 2000) şi de platforme structurale tipice (Tansa, Şcheia, Repedea-Păun etc.) În jumătatea sudică, denumită de David M. „colinele pliocenice ale Moldovei”, substratul este format din depozite mai tinere şi mai friabile aparţinând Chersonianului, Meoţianului, Ponţianului, Dacianului şi Romanianului, în care predomină nisipurile, cu intercalaţii de argile. În Colinele Tutovei, sector cuprins între văile Racova, Bârlad, Siret şi Mora, aceste depozite sunt secţionate de o reţea consecventă de văi paralele, cu o orientare NNV-SSE, conformă cu înclinarea generală a monoclinului. Într-un asemenea cadru s-a format un relief colinar tipic, mai tânăr şi aparent monoton, cu numeroase coline prelungi, în care se detaşează asociaţia de culmi înguste şi versanţi destul de abrupţi, a căror altitudine absolută ajunge la 561 m in Dl. Doroşanu (Hârjoabă I.,1968). Marea majoritate a văilor consecvente şi resecvente din Colinele Tutovei prezintă pe versantul stâng o frunte de cuestă cu expoziţie vestică (de exemplu, Valea Seacă-Bârlad), de amplitudine mai redusă, datorită basculării diferenţiate (mai pronunţată în nord şi vest) a Podişului Moldovei (Ioniţă I., 2000). La est de valea Bârladului, în Dealurile Fălciului, formaţiunile geologice de aceeaşi vârstă sunt secţionate de o reţea de scurţi afluenţi subsecvenţi ai Bârladului, care au creat văi tipic asimetrice, cu frunţi clasice de cuestă, cu expoziţie nordică pe versantul stâng şi reversuri de cuestă, cu expoziţie sudică pe versantul drept. Din punct de vedere climatic, se menţionează că temperatura medie anuală este cuprinsă între 7,50 C şi 10,0 C. Temperatura medie a lunii iulie creşte de la 17,50 C, pe înălţimile din nord şi nord-vest, la 21,50 C în partea de sud a culoarului Bârladului. Bio-pedo-geografic, zonele mai înalte se încadrează în etajul pădurii de foioase, în cadrul căreia se face trecerea treptat de la subetajul fagului (masivele cele mai înalte din Podişul Central Moldovenesc şi din nord-vestul Colinelor Tutovei) la subetajul gorunului (Quercus petraea) şi, apoi, la stejarul pedunculat (Quercus robur). În lungul culoarului Bârladului înaintează însă silvostepa, formată din crânguri de quercinee („rediuri”) şi pajişti dominate de specii de păiuş. În mod corespunzător, solurile zonale din ţinuturile mai înalte fac parte din clasa luvisoluri, iar cele din zonele mai joase se încadrează în clasa cernisoluri.

Podişul Bârladului este cea mai reprezentativă subunitate a Podişului Moldovei din punct de vedere al proceselor de degradare a terenurilor şi de aceea, nu întâmplător, în anul 1954, la sugestia academicienilor Prof. Mircea Moţoc şi Prof. Traian Săvulescu, a luat fiinţă Staţiunea de Cercetări de la Perieni, devenită din anul 1970 Staţiunea Centrală de Cercetări pentru Combaterea Eroziunii Solului. Printre altele, cu timpul, Staţiunea Perieni-Barlad a devenit un model de organizare, amenajare şi exploatare antierozională a terenurilor erodate.

Desigur că procesele de eroziune în suprafaţă, în care includem şi eroziunea în rigole, sunt cele mai extinse iar pierderile de sol cele mai mari se înregistrează pe solurile de pădure, mai bine diferenţiate textural. Datele obţinute cu ajutorul parcelelor de scurgere, cu lungimea de 25 m şi panta de 12 %, amplasate pe versantul stâng al văii Ţarinei, pentru o perioadă de 30 de ani, ne relevă următoarele aspecte mai importante (Ioniţă I., 2000):

Desigur că procesele de eroziune în suprafaţă, în care includem şi eroziunea în rigole, sunt cele mai extinse, iar pierderile de sol cele mai mari se înregistrează pe solurile de pădure, mai bine diferenţiate textural. Datele obţinute cu ajutorul parcelelor de scurgere, cu lungimea de 25 m şi panta de 12 %,


66

amplasate pe versantul stâng al văii Ţarinei, pentru o perioadă de 30 de ani, ne relevă următoarele aspecte mai importante (Ioniţă I., 2000b, 2007):

- Cantitatea medie anuală a precipitaţiilor a fost de 504,3 mm din care 133,5 mm au produs scurgere lichidă şi eroziune la parcela martor, de ogor negru permanent şi 93,5 mm la parcela de porumb;

- Coeficientul mediu anual de scurgere a fost de 0,27 la ogor şi 0,19 la porumb; - Pierderile medii anuale de sol erodat au variat între 7,74 t/ha la porumb şi 33,10 t/ha la ogorul

negru permanent; - Un paralelism între precipitaţii, scurgerea lichidă şi eroziune se constată numai la parcela martor,

de ogor, cu valori maxime lunare în iulie; - La porumb, scurgerea lichidă şi eroziunea au valori maxime în luna iunie (fig. 8); - Sezonul critic de eroziune în suprafaţă la prăşitoare are o durată de două luni (15- 20 mai până pe

15-20 iulie).

Fig. 8. Regimul eroziunii medii lunare la parcelele cu ogor negru şi porumb din valea Ţarinei, Staţiunea Perieni, în perioada 1970-1999 (Ioniţă I., 2000)

De reţinut faptul că cernoziomul cambic, slab erodat, pe care au fost amenajate parcelele

respective are o rezistenţă mare la eroziune (valoarea factorului de erodabilitate din formula de calcul a eroziunii este de 0,6). Prin urmare, pe solurile puternic-excesiv erodate, cu coeziune mică, slab structurate sau fără structură valoarea coeficientului S este dublă, iar pierderile medii de sol erodat ajung la 15-16 t/ha/an.

Eroziunea în adâncime (ravenarea) se desfăşoară ca forme şi intensitate remarcabilă în jurul municipiului Bârlad, în Dealurile Fălciului, Colinele Tutovei şi Colinele Covurluiului. Măsurătorile succesive, de lungă durată, efectuate în staţionar pe o serie de ravene reprezentative, discontinue şi continue, din acest areal au condus la o serie de constatări, precum (Ioniţă I., 2000):

- Regimul anual de ravenare prezintă un mers pulsatoriu, definit prin variaţii de mare amplitudine; - Rata medie de retragere a vârfului ravenelor discontinue are o valoare redusă, în jur de 1,0 m/an,

iar creşterea asociată a suprafeţei ocupate prin ravenare este de 17-18 m2/an; - Pentru clasa ravenelor continue, toţi indicatorii de ravenare (rata de avansare în lungime, creşterea

suprafeţei ocupate de ravene, cantitatea de material erodat) determinaţi pentru perioada 1961-1990 se caracterizează prin valori progresiv descrescătoare (fig. 9);

- Intr-o perioadă de 16 ani (1981-1996) ponderea sezonului rece la formarea eroziunii de adâncime a fost de 57% iar a sezonului cald de 47% (fig. 10);


67

- Sezonul critic de eroziune în adâncime are o durată de patru luni de zile, respectiv 15-20 martie până pe 15-20iulie.

Fig. 9. Regresarea medie anuală a ravenelor continue în perioada 1961-1990 (Ioniţă I., 2000)

Fig. 10. Regimul mediu anual al ravenelor continue în perioada 1981-1996 (Ioniţă I., 2000)

În Podişul Central Moldovenesc, în contextul unui substrat mai rezistent şi a unui grad ridicat de acoperire cu vegetaţie forestieră, ravenarea este restrânsă. În schimb, predomină alunecările de teren, masive şi profunde, larg răspândite pe frunţile de cuestă, dar mai frecvente pe rama sa sudică (în bazinele Racova, Buda-Stemnic, Crasna etc.). Arealul acesta cu alunecări impresionante mai cuprinde Colinele înalte ale Tutovei, unde mecanismul simplificat de declanşare a proceselor de deplasare în masă constă în „incizia iniţială datorată ravenării” după care urmează surpările şi alunecările de teren (Hârjoabă I., 1968) şi frunţile de cuestă din Dealurile Fălciului. Rata medie de denudare a versanţilor prin procese de alunecare în Podişul Bârladului, pentru un interval de 25 de ani (1986-1992) a fost estimată de Pujină D. (1977) ca fiind de 36 mm/an.


68

Procesele de sedimentare sunt sincrone cu cele de degradare erozională şi au un impact puternic asupra agradării şesurilor aluviale şi colmatării lacurilor de acumulare. Astfel, măsurătorile efectuate prin metode clasice sau neconvenţionale (utilizarea tehnicii cu Cesiu-137) au permis să se estimeze că, după anul 1986, ritmul mediu de agradare al acumulărilor a variat între 3-4 cm/an în Podişul Central Moldovenesc şi 7-8 cm/an în Colinele Tutovei (Ioniţă I. et al., 2000).

1.9. Bibliografie

1. Atanasiu I., Macarovici N. (1950) - Les sédiments miocènes de la partie septentrionale de la Moldavie (Départ. de Dorohoi de Botoşani et de Iaşi), Ann. Com. géol., t. XXIII, Bucureşti.

2. Băcăuanu V. (1968) - Câmpia Moldovei - studiu geomorfologic. Ed. Acad. R.S.R., Bucureşti. 3. Băcăunau V., Martiniuc C. (1966) – Cercetări geomorfologice asupra teraselor din bazinul

Bahluiului. An. şt. Univ. “Al. I. Cuza” Iaşi, s II-b, XII. 4. Băcăuanu V., Barbu N., Pantazică Maria, Ungureanu Al., Chiriac D. (1980) - Podişul

Moldovei.Editura şt. şi enciclopedică, Bucureşti. 5. Barbu N., Ionesi L., Ionesi Bica (1966) – Observaţii geologice şi paleogeografice în zona de

contact a Obcinelor Bucovinei cu Podişul Sucevei. An. şt. Univ. “Al. I. Cuza” Iaşi, s. II-b, XII. 6. David M. (1920) - O schiţă morfologică a Podişului sarmatic din Moldova, Bul. Soc. Rom. geogr.,

XXXIX. 7. David M. (1922) - Cercetări geologice în Podişul Moldovenesc. An. Inst. Geol. Rom. t. IX (1915-

1921), Bucureşti. 8. David M. (1941) - Relieful Coastei Iaşilor şi problemele pe care le ridică sub raportul

gomorfologic şi antropogeografic. Lucr. Soc. Geogr. “D. Cantemir”, t. III, Iaşi. 9. Gugiuman I. (1959) – Depresiunea Huşi. Studiu de Geografie fizică şi economică,

Edit. şt., Bucureşti. 10. Gugiuman I., Cârcotă V., Baican V. (1973) - Judeţul Vaslui, Ed. Acad. R.R. România, Bucureşti. 11. Hârjoabă I. (1968) - Relieful Colinelor Tutovei, Ed. Acad. E.S. România, 155p., Bucureşti. 12. Ionesi L. (1989) - Geologia României. Unităţi de platformă şi orogenul nord Dobrogean. Curs

(vol. 1), Univ. “Al. I. Cuza” Iaşi. 13. Ionesi L. (1994) - Geologia unităţilor de platformă şi a orogenului nord-dobrogean, Edit.

Tehnică, Bucureşti. 14. Ioniţă I. (1985) - Consideraţii privind simetria şi asimetria unor văi din partea sudică a Podişului

Moldovei. Lucr. Sem. Geogr. D. Cantemir, nr.5-1985, Iaşi. 15. Ioniţă I. (2000) - Relieful de cueste din Podişul Moldovei, Editura Corson, Iaşi, 108 pp. 16. Ioniţă I. (2000) - Formarea şi evoluţia ravenelor din Podişul Bârladului, Editura Corson, Iaşi, 17. Ioniţă I. (2000) – Geomorfologie aplicată. Procese de degradare a regiunilor deluroase, Editura

Universităţii„Al.I.Cuza”, Iaşi 18. Ionita I., Margineanu, R., Hurjui, C., (2000). Assessment of the reservoir sedimentation rates from

137-Cs measurements in the Moldavian Plateu. Acta Geologica Hispanica, Volum 35, No. 3-4, Special issue “ Assessment Of Soil Erosion And Sedimentation Through The Use Of The 137-Cs And Related Techniques” , Edited by Queralt, I., Zapata, F. and Garcia Agudo, Barcelona, Spain, 357-367.

19. Jeanrenaud P. (1961) - Contribuţii la geologia Podişului Central Moldovenesc. An. şt. Univ. Iaşi, s. II, t VII, 7.2.

20. Jeanrenaud P. (1966) - Contribuţii la cunoaşterea geologiei regiunii dintre valea Siretului şi valea Bârladului. An. şt. Univ. “Al. I. Cuza” Iaşi, s.II, t. XII.

21. Jeanrenand P. (1971)-Geologia Moldovei centrale dintre Siret şi Prut. Rezumatul tezei de doctorat, Iaşi.

22. Moţoc M. (1983) - Ritmul mediu de degradare erozională a solului în R.S.R.. Bul. inf. ASAS, nr.2, Bucureşti.


69

23. Pujină D. (1997) - Cercetări asupra unor procese de alunecare de pe terenurile agricole din Podişul Bârladului şi contribuţii privind tehnica de amenajare a acestora. Teză de doctorat. Univ. Tehnică “Gh. Asachi”, Iaşi.

24. Sârcu I. (1965) - Terrasses fluviales, surfaces d’erosion locale et pseudopeneplaines dans le nord du Plateau Moldave. An. şt. Univ. „Al.I.Cuza” Iaşi, secţ. II-b, t.XI.

25. Sficlea V. (1960) - Pietrişurile de Bălăbăneşti şi câteva precizări geomorfologice legate de ele,Anal. şt. Univ. “Al. I. Cuza” Iaşi, secţ. II, t. VI, f. 2.

26. Sficlea V. (1972) - Platforma Covurlui – studiu geomorfologic, Rez. tezei de doct., Iaşi. 27. Tufescu V. (1945) - Revizuiri în geomorfologia Podişului Moldovenesc impuse de recentele

cercetări geologice, Rev. Geogr. I.C.G.R., an II. 28. Ungureanu Al. (1993) - Geografia podişurilor şi câmpiilor României, Edit. Univ „Al.I.Cuza” Iaşi. 29. Văscăuţeanu Th. (1929) - Fauna argilelor sarmatice de la Ungheni, As. Inst. Geol. Rom., XIII.


70

CONSIDERAŢII PRIVIND MODUL DE UTILIZARE A TERENURILOR DIN BAZINUL PÂRÂULUI RACUL – PODIŞUL CENTRAL MOLDOVENESC

Ion IONIŢĂ1, Lilian NIACŞU1, Dumitru CREŢU1

1Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iaşi

ABSTRACT

The Racu catchment lies within the Central Moldavian Plateau of the Eastern Romania that comprises 3,990 hectares. The local topography reveals features specific for a typical hilly area with the altitude between 113 and 425m. The steeper slopes or cuestas are north or west facing. General land use in the study area illustrates a similar pattern with the general land use over the entire Moldavian Plateau where arable is predominant.

Two basic approaches typify the studied area. The major effect of the new land reform law no. 18/1991 is the revival of the old traditional agricultural system, the up-and-down hill farming. This pattern is very common on the eastern half. On the contrary, most of the western half is under contour farming system. In order to deal with an optimum land use significant changes of the land use and implementing conservation practices are required. Based on a best management design, it is obvious that the local combination between strip-cropping and a network of wind-breaks would represent the most efficient solution for arable land.

Key words: eroziunea solului, conservarea solului şi apei.

INTRODUCERE Bazinul pârâului Racul se înscrie în arealul tipic deluros al Podişului Central

Moldovenesc (Băcăuanu et al., 1980), iar din punct de vedere administrativ ocupă integral teritoriul comunei Micleşti şi parţial al comunei Soleşti, judeţul Vaslui. Aici eroziunea a scos la zi formaţiuni aparţinând Basarabianului, Chersonianulu, Meoţianului, la care se adaugă depozite de vârstă cuaternară (Jeanrenaud P., 1971). Basarabianul apare în treimea inferioară a versanţilor, iar Meoţianul se întâlneşte discontinuu pe culmile interfluviale mai înalte, sub formă de martori de eroziune. Deci, Chersonianul are o dezvoltare maximă şi se caracterizează printr-un facies litoral-deltaic, alcătuit din nisipuri şi argile, cu structură încrucişată şi intercalaţii de gresii.

Bazinul hidrografic al pârâului Racul, în suprafaţă totală de 3.990 ha, este asociat unui afluent de stânga al Vasluieţului mijlociu şi este amplasat la est de acumularea Soleşti (fig.1).

Fig. 1. Bazinul Vasluieţului mijlociu în zona acumulării Soleşti (26 iulie 2007).


71

MATERIAL ŞI METODĂ

Cu ajutorul programului TNT-Mips 6.9 s-a obţinut modelul numeric al terenului (MNT-ul) realizat pe baza interpolării curbelor de nivel obţinute prin digitizarea hărţilor topografice la scara 1:5000. Apoi, s-au realizat automat principalele hărţi tematice (harta pantelor, harta orientării versanţilor, harta umbririi). Ulterior, aceste hărţi au fost clasificate prin intermediul limbajului SML şi în funcţie de relevanţă, s-au obţinut o serie de hărţi derivate folosite pentru descrierea morfometrică (harta hipsometrică, harta energiei de relief, harta densităţii fragmentării).

Pe baza acestui suport cartografic, a deplasărilor şi a calculelor de birou s-a trecut la elaborarea unui proiect de organizare antierozională. Dimensionarea lăţimii fâşiilor cultivate şi/sau a distanţelor dintre benzile înierbate s-a făcut în primul rând după criteriul eroziunii medii anuale admisibile. Pentru a folosi acest criteriu de calcul trebuie să se facă legătura între cantităţile de sol erodat prin eroziune şi factorii ce intervin în procesul de eroziune. Apoi, se calculează distanţele corespunzătoare pentru anumite pierderi admisibile, stabilite pentru condiţiile locale de sol utilizându-se următoarea relaţie (Moţoc M. et al., 1975):

CsCSiKL

5,1

3,0 6

în care: L este lăţimea fâşiilor cultivate, în m; K - indexul de agresivitate pluvială; i - panta terenului, în %; S - coeficientul de corecţie pentru erodabilitatea solului; C - coeficientul de corecţie pentru structura culturilor; Cs - coeficientul de corecţie pentru efectul antierozional al sistemului de cultură. De asemenea, pentru o dublă verificare s-au utilizat relaţiile recomandate de Stănescu P. [5] în instrucţiunile privind studiile şi calculele necesare la proiectarea lucrărilor de combatere a eroziunii solului: - pe soluri rezistente la eroziune: log. L = 2,22 - 0,03 i - pe soluri mijlociu rezistente: log. L = 2,15 - 0,03 i - pe soluri slab rezistente: log. L = 2,05 - 0,03 i în care: L este lăţimea fâşiilor cultivate, în m; i - panta terenului, în %.

REZULTATE ŞI DISCUŢII

Orientarea principală a bazinului este pe direcţia nord-sud, iar amplitudinea maximă a reliefului este de 312,0m (425,0 m altitudinea maximă în Dl. Velniţa şi 113,0 m altitudinea minimă în zona de confluenţă, pe lunca Vasluieţului).


72

Din punct de vedere geomorfologic, relieful dominant este de tip sculptural, dezvoltat în structură general monoclinală. Formele de relief specifice sunt culmile interfluviale şi versanţii, care la nivelul bazinului sunt predominanţi ca pondere. În ansamblu se poate constata că versanţii cu pante moderate, favorabili pentru a fi folosiţi ca teren arabil, reprezintă reversuri de cuestă cu expoziţie estică, specifice asimetriei structurale de ordinul al II-lea sau sudică, datorită asimetriei structurale de ordinul I (Ioniţă I., 2000).

Cei mai semnificativi sunt versanţii cu expoziţie estică, foarte bine conturaţi pe partea dreaptă a bazinului Racului (tab.1 şi fig. 2).

Tabelul 1 Distribuţia reliefului după expoziţie în bazinul Racului

Nr. crt. Expoziţie

Suprafaţa

ha %

0 fără expoziţie 19,55 0,49 1 nordică 462,45 11,59 2 nord-estică 611,29 15,32 3 estică 454,47 11,39 4 sud-estică 264,15 6,62 5 sudică 345,15 8,65 6 sud-vestică 441,31 11,06 7 vestică 762,91 19,12 8 nord-vestică 628.84 15,76

Total 3990,12 100,00

Fig. 2. Bazinul mijlociu al Racului, amonte de Popeşti, 07 septembrie 2007

Versanţii cu expoziţie sudică se întâlnesc pe micile văi subsecvente ale afluenţilor de stânga ai Racului, orientate în general pe direcţia est-vest. În mod normal, reversurile cu expoziţie sudică sunt pretabile utilizării ca terenuri arabile. În cazul nostru, însă, din cauza adâncirii pronunţate a reţelei hodrografice, majoritatea reversurilor sudice sunt puternic înclinate şi degradate. Cele mai deosebite probleme de organizare şi amenajare antierozinală din bazinul Racului se întâlnesc pe versanţii puternic înclinaţi şi degradaţi, cu rol de frunţi de cuestă, cu expoziţie nordică şi vestică, (tab. 2).


73

Tabelul 2

Distribuţia reliefului după valoarea înclinării în bazinul Racului Nr. crt. Panta

terenului %

Suprafaţa

ha %

1 <2 131,67 3,32 2-5 690,69 17,313 5-9 609,29 15,274 9-18 1441,23 36,125 18-27 845,11 21,186 27-45 261,35 6,557 >45 10,77 0,27

Total 3990,12 100,00

Din evantaiul proceselor actuale de degradare a terenurilor subliniem următoarea ierarhizare, şi anume: extinderea largă a eroziunii în suprafaţă, dezvoltarea apreciabilă a alunecărilor pe frunţile de cuestă şi prezenţa destul de pregnantă a ravenării. Pe fondul ravenării accentuate din bazinul superior al Racului, amonte de satul Chirceşti, judeţul Vaslui, reţin atenţia următoarele aspecte:

- ravenarea afectează în special un vechi deluviu de alunecare dezvoltat pe depozite chersoniene;

- ravenele continue, datorită secţiunii lor mari, sunt însoţite frecvent de procese asociate (deci asistăm la o reactivare a alunecărilor de teren) şi extrem de surprinzător au reuşit să ajungă aproape de cumpăna de ape (figura nr. 3);

- ravenele discontinue apar mai ales pe vechea cornişă de alunecare.

Fig. 3. Bazinul superior al Racului la Velniţa - Chirceşti, 11 octombrie 2003

Studiul de caz întreprins asupra modului de organizare şi exploatare a terenurilor

arabile din bazinul Racului evidenţiază în primul rând existenţa a două scenarii diametral opuse, şi anume:

- Extinderea sistemului de agricultură în parcele mici, orientate şi lucrate pe direcţia deal – vale în jumătatea estică a bazinului, sistem conturat prin aplicarea prevederilor Legii nr. 18/1991 a Fondului Funciar.


74

- Predominarea sistemului corect, dar simplu, de agricultură pe contur (pe direcţia generală a curbelor de nivel) pe marea majoritate a jumătăţii vestice, unde proprietarii din comuna Micleşti, judeţul Vaslui, au consimţit liber fie să arendeze terenurile, fie să constituie mici asociaţii locale.

În acest context, obiectivul principal l-a constituit întocmirea unui proiect de organizare şi amenajare antierozională a terenurilor. Pe baza datelor de teren şi laborator s-a ajuns la concluzia că pe terenurile arabile din bazinul Racului cel mai potrivit sistem antierozional îl reprezintă sistemul de cultură în fâşii, cu menţiunea că lăţimea fâşiilor variază între 40 şi 150 m (figura nr. 4). În tabelul nr. 3 se prezintă, în sinteză, un mod optim de folosire raţională a terenurilor din arealul studiat în condiţiile sistemului de agricultură pe contur.

Fig. 4. Harta organizării antierozionale a bazinului hidrografic Racul

Din analiza hărţii anterioare şi a tabelului nr. 3 se poate constata următoarele:


75

- Terenurile pretabile pentru a fi folosite exclusiv ca arabil ocupă doar o treime din suprafaţa bazinului; - Soluţia cea mai eficace de organizare şi exploatare antierozinală a unor asemenea terenuri constă în adoptarea sistemului de cultură în fâşii sau cu benzi înierbate, combinat cu o reţea de perdele silvice de protecţie (lăţimea minimă a unei perdele trebuie să fie de 12 m); - O atenţie deosebită trebuie acordată îmbunătăţirii calităţii păşunilor prin extinderea apreciabilă a suprafeţei ocupate cu pajişti ameliorate; - Deşi suprafaţa ocupată cu vegetaţie forestieră deţine o pondere de 20,3 % din suprafaţa totală (pădure şi plantaţii silvice înfiinţate după 1973, prin derularea mai multor proiecte de combaterea eroziunii solului) se recomandă extinderea plantaţiilor silvice pe terenurile cele mai degradate, respectiv pe încă 732 ha (18 %).

Tabelul nr. 3.

Sumarul proiectării lucrărilor de conservare a solului în bazinul hidrografic Racul din Podişul Central Moldovenesc

Nr. Indicator Valoarea

ha % 1 Suprafaţa totală 3990,12 100,0 2 Suprafaţa cu culturi în fâşii

unde: aria cu culturi prăşitoare (în galben) aria cu culturi dese (în verde)

1354,47

671,87 682,60

33,9

3 Plantaţii viticole (din care 80 ha există) 108,22 2.7

4 Păşune / Fâneaţă 191,12 4,8 5 Pajişte ameliorată 477,12 12,0 6 Pădure 694,01 17,4 7 Plantaţii silvice existente 115,44 2,9 8 Plantaţii silvice propuse 732,13 18,3 9 Localităţi 317,61 8,0

CONCLUZII

Situat în partea estică a Podişului Central Moldovenesc, bazinul pârâului Racul se caracterizează printr-un relief tipic deluros. Aici se pune clar în evidenţă dubla asimetrie structurală, sub forma unui sistem de cueste având frunţi cu expoziţie generală nordică sau vestică şi reversuri cu expoziţie sudică sau estică.

Studiul de caz întreprins asupra modului de organizare şi exploatare a terenurilor arabile din bazinul Racului subliniază existenţa a două abordări diametral opuse, şi anume: extinderea sistemului de agricultură în parcele mici, orientate şi lucrate pe direcţia deal – vale pe partea stângă a bazinului şi predominarea sistemului de agricultură pe contur pe versantul drept.


76

Luând în considerare modul actual de folosire a terenurilor şi particularităţile locale este necesar să se accepte atât schimbări în structura folosinţelor cât şi o abordare mai realistă a conservării solului şi apei. Conform proiectului de conservare a solului şi apei, întocmit pentru terenurile situate pe versanţi, rezultă că pe terenurile arabile cea mai eficace soluţie o constituie combinaţia dintre sistemul de cultură în fâşii, sistemul cu benzi înierbate şi o reţea adecvată de perdele de protecţie. De asemenea, se recomandă extinderea plantaţiilor silvice pe terenurile cele mai degradate, respectiv pe încă 732 ha (18 % din suprafaţa totală).

RECUNOŞTINŢĂ

Lucrarea de faţă a fost realizată graţie colaborării la proiectul „Produse şi tehnologii pentru promovarea unui sistem de agricultură durabilă şi pentru protecţia resurselor agroecologice în Podişul Moldovei”, din cadrul Programului Cercetare de Excelenţă – BIOTECH, Contractul de finanţare nr. 152-2006.

BIBLIOGRAFIE

1. Băcăuanu V., Barbu N., Pantazică M., Ungureanu Al., Chiriac D., 1980 - Podişul Moldovei, Editura Ştiinţifică si Enciclopedică, Bucuresti, 347 pp.

2. Jeanrenaud P., 1971 – Geologia Moldovei centrale dintre Siret şi Prut. Rezumatul tezei de doctorat, Universitatea „Al.I.Cuza”, Iaşi.

3. Ioniţă I., 2000 – Relieful de cueste din Podişul Moldovei, Editura Corson, Iaşi, 169 pp. 4. Moţoc M., Munteanu S., Băloiu V., Stănescu P., Mihai Gh., 1975 - Eroziunea solului şi metodele de

combatere, Editura "Ceres", Bucureşti, 301 pp. 5. Moţoc M., Stănescu P., Luca Al., Popescu C.N., 1973 - Instrucţiuni privind studiile şi calculele necesare la

proiectarea lucrărilor de combaterea eroziunii solului, Redacţia Revistelor Agricole, Bucureşti, 160 pp.

Notă:

Lucrarea a fost prezentată la Simpozionul „Agricultura durabilă în contextul schimbărilor de

mediu”, Univ. de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară „Ion Ionescu de la Brad” şi publicată în

Revista Lucrări Ştiinţifice, vol.51, Seria Agronomie, ISSN 1454- 7414, Iaşi.


77

Consideraţii privind ritmul de sedimentare în acumulările din Podişul Bârladului

Ion Ioniţă – Universitatea „Al.I.Cuza” Iaşi Romulus Mărgineanu – Institutul Naţional pentru Fizică şi Inginerie Nucleară

„Horia Hulubei” – Bucureşti - Măgurele

Rezumat

Colmatarea acumulărilor a fost recunoscută ca o ameninţare importantă a mediului înconjurător din Podişul Moldovei.

Măsurarea conţinutului de Cesiu-137 din aluviunile unui număr de 12 acumulări a reprezentat metoda principală de estimare a ritmului de sedimentare după accidentul nuclear de la Cernobyl, din 26 aprilie 1986. Datele de teren şi laborator au permis să se constate că valoarea ritmului mediu de sedimentare recentă în Colinele Tutovei este dublă în raport cu cea din Podişul Central Moldovenesc.

INTRODUCERE

Colmatarea lacurilor de acumulare reprezintă, alături de procesele de eroziune în suprafaţă şi eroziune în adâncime, o ameninţare importantă a mediului înconjurător din Podişul Bârladului (Moţoc M., 1983). Informaţiile existente în literatura de specialitate ne arată că această subunitate a Podişului Moldovei, pe fondul unor condiţii naturale specifice (fragmentare colinar-deluroasă, formaţiuni sarmato-pliocene argilo-nisipoase, climat continental de nuanţă excesivă, grad redus de acoperire cu vegetaţie naturală, predominarea solurilor de pădure erodate, favorabilitate ridicată la acţiunea proceselor de degradare a terenurilor, etc.), se caracterizează prin resurse parcimonioase de ape de suprafaţă şi ape subterane (Băcăuanu et al., 1980, Panaitescu V.E., 2007). O altă trăsătură importantă o reprezintă marea instabilitate a regimului scurgerii lichide, cu viituri apreciabile, generate atât de topirea zăpezilor, frecvent însoţită de ploi, cât şi de ploile torenţiale sau unele ploi de lungă durată. Inundaţiile cele mai însemnate s-au produs în intervalul 1968-1973, când s-au înregistrat mari cantităţi de precipitaţii. Progresiv, două probleme cu implicaţii deosebite, social-economice s-au accentuat, respectiv asigurarea alimentării cu apă, potabilă sau industrială şi atenuarea viiturilor. Pentru rezolvarea lor, începând din 1960, s-a trecut la un amplu program de construire a unor baraje de tipuri şi mărimi diferite. Astfel, pe aria judeţului Vaslui din bazinul hidrografic Siret în perioada 1960-1990 s-au pus în funcţiune un număr de 47 de acumulări, dintre care 35 (74 %) s-au finalizat între 1966-1980. La început, condiţiile de execuţie a barajelor au fost modeste şi de aceea cele mai importante baraje s-au construit în anii ’70 (tabelul nr. 1).

Eroziunea solului are serioase implicaţii asupra reducerii productivităţii agricole în ariile afectate de acest proces, dar generează şi alte numeroase efecte în aval de ariile sursă, asociate creşterii transportului de sedimente în râuri, colmatării acumulărilor, etc.

În acest context există o nevoie crescândă de obţinerea de informaţie cantitativă, demnă de încredere privind eroziunea şi sedimentarea pe diferite decupaje. Asemenea informaţie este necesară pentru aprecierea dimensiunii problemei,


78

evaluarea factorilor cheie ce influenţează degradarea terenurilor agricole, elaborarea metodelor de conservare şi îmbunătăţirea strategiilor de folosire a terenurilor.

Tabelul nr. 1.

Parametrii unor acumulări importante din judeţul Vaslui

Nr. crt. Denumirea Bazinul

hidrografic Anul

punerii în funcţiune

Suprafaţa la N.N.R.

(ha)

Volumul total de

apă (mii mc)

1 Puşcaşi Racova 1973 224 22.800 2 Soleşti Vasluieţ 1974 452 47.300 3 Râpa Albastră Simila 1975 230 27.000 4 Căzăneşti Durduc-Stavnic 1975 192 21.000 5 Mânjeşti Crasna 1978 326 37.500 6 Cuibul Vulturilor Tutova 1979 345 54.600

Totuşi, Walling D.E. şi Quine T.A. (1992, 1993) consideră că această nevoie nu este uşor de rezolvat prin metodele existente deoarece au anumite limitări importante în termeni de cost, reprezentativitate şi acurateţe a datelor obţinute. Astfel, Purnavel Gh. (1999) şi Rădoane (2005), utilizând ca metodă de calcul diferenţa dintre volumul proiectat iniţial şi volumul actual de apă din acumulare, au apreciat că ponderea volumului colmatat dintr-o o serie de acumulări din Colinele Tutovei are următoarele valori: 21 % - Râpa Albastră, 33 % - Cuibul Vulturilor, 41 % - Antoheşti şi Găiceana-Popeşti, 53 % - Fichiteşti din bazinul Pereschivului şi 62 % pentru acumularea Puşcaşi.

Tehnica utilizării izotopului Cesiu-137 în studiile de eroziune şi sedimentare constituie o alternativă recentă dar atrăgătoare în depăşirea multor restricţii asociate metodelor clasice de monitorizare a proceselor de degradare a terenurilor. Aplicarea acestei tehnici pentru prima oară în România s-a realizat începând din anul 1996 (Ionita I. et al., 2000), iar în lucrarea de faţă sunt prezentate unele rezultate obţinute în studiul sedimentării recente într-o serie de acumulări mici din două subunităţi caracteristice ale Podişului Bârladului, respectiv Podişul Central Moldovenesc şi Colinele Tutovei.

METODA DE CERCETARE

În perioada 1996-2001, un număr de 12 lacuri de acumulare au fost selectate pentru estimarea grosimii aluviunilor recente, datarea acestora şi evaluarea ratei medii anuale de sedimentare.

Cu ajutorul unei truse manuale Eijelkamp s-au efectuat foraje de mică adâncime atât în actuala cuvetă lacustră, în special iarna pe crustă de gheaţă, cât şi în amonte în zona deja colmatată. Apoi, cel puţin un profil pedologic a fost executat în fiecare acumulare, profil situat cât mai aproape de intrarea actuală în lac şi s-au recoltat probe de aluviuni la intervale de 50 mm. Prin metoda cernerii şi pipetării s-a determinat parţial alcătuirea granulometrică. De asemenea, uneori, s-a analizat conţinutul de materie organică.

Determinările cantitative ale Cs-137 din probele de material solid s-au realizat prin spectrometrie gama de înaltă rezoluţie, cu un sistem de măsurare produs de firma CANBERRA. Acesta se compune din următoarele echipamente: detector Ge(Li), amplificator spectrometric, sursă de înaltă tensiune, convertor analog digital şi analizor multicanal CANBERRA S100. Măsurătorile au fost efectuate la Institutul de Fizică şi Inginerie Nucleară "Horia Hulubei" Măgurele - Bucureşti.


79

Cesiul-137 este un izotop radioactiv al cesiului, cu un timp de înjumătăţire de 30 ani care provine în mediul înconjurător din două surse:

- Testele atmosferice cu arme termonucleare, efectuate îndeosebi în perioada 1954-1977 când deşeurile radioactive, prin propulsarea în stratosferă, s-au distribuit global;

- Accidentele produse la centrale nucleare, între care se detaşează cel de la Cernobâl - Ucraina din 26 aprilie 1986. Acesta a generat un nor radioactiv de joasă altitudine ce a afectat mai ales Europa şi fosta Uniune Sovietică provocând o variaţie spaţială, locală a depunerii de Cesiu -137 la nivelul solului.

Fiind puternic adsorbit de particulele de sol şi având o redusă mişcare chimică şi biologică, Cs-137 joacă un rol de excelent reper - martor şi este, deci, un trasor foarte eficace al deplasării solului (Ritchie J. et al., 1970, Walling D.E. şi Quine T.A., 1992, 1993).

În anul 1996 Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică - Viena, prin două secţiuni ale sale (Soil and Water Management & Crop Nutrition Section şi Isotope Hydrology Section) din cadrul diviziei FAO / IAEA, a iniţiat un program internaţional de cercetare privind evaluarea eroziunii solului şi sedimentării cu ajutorul radionucleelor din mediul înconjurător. Meritul principal în organizarea şi derularea acestui program mondial de cercetare ştiinţifică revine distinsului Profesor Dr. Doc. Cristian Hera ce a reuşit să reunească specialişti din 18 ţări, printre care şi România.

REZULTATE ŞI DISCUŢII

Datele din tabelul nr. 2 ne arată că suprafaţa bazinelor de recepţie luate în considerare variază între 1.652 şi 42.352 ha. Marea majoritate a bazinelor din Podişul Central Moldovenesc sunt destul de bine împădurite (cu excepţia bazinului Fereşti), în timp ce în Colinele Tutovei doar bazinul Pârâului Huţu se include în această categorie.

Tabelul nr. 2

Unele date privind acumulările din Podişul Bârladului

Nr. crt.

Denumirea acumulării

Anul punerii în

funcţiune

Bazinul hidrografic Suprafaţa bazinului

Totală (ha)

din care împădurităha %

Podişul Central Moldovenesc

1 Pungeşti -Gârceni 1976 Gârceana-Racova superioară 3.328 942 28

2 Crăieşti 1988 Râş-Bârladul superior 2.825 1.268 45

3 Moara Domnească 1964 Fereşti-Vasluieţ 6.593 418 6

4 Căzăneşti 1975 Durduc-Bârladul superior 19.097 7.637 40

5 Soleşti 1974 Vasluieţul mijlociu 42.352 12.445 29

Colinele Tutovei

6 Larga - Huţu 1986 Găiceana -Berheciul mijlociu 1.652 865 52

7 Bibireşti 1975 Răcătăul superior 3.912 840 21 8 Horgeşti 1983 Răcătăul mijlociu 10.227 1.692 17 9 Răcătăul de Jos 1985 Răcătăul inferior 17.553 3.300 19 10 Antoheşti 1984 Berheciul superior 3.963 412 10


80

11 Popeşti - Huţu 1983 Găiceana -Berheciul mijlociu 4.665 2.166 46

12 Puşcaşi 1973 Racova inferioară 30.845 5.300 17

Cu excepţia acumulării Moara Domnească, toate celelate au fost concepute şi puse în sarcină după perioada 1968-1973, extrem de bogată în precipitaţii şi evenimente hidrologice. Sedimentele din aceste acumulări sunt, deci, de vârstă recentă, iar intrările de Cesiu-137 derivate din accidentul nuclear de la Cernobâl prevalează în raport cu cele asociate testelor de arme nucleare.

Distribuţia pe profil a Cs-137 prezintă un interes deosebit deoarece, ţinând seama de calitatea sa de reper stabil a fost posibil ca să se dateze precis un anumit strat de aluviuni şi să se calculeze corect rata de depunere a materialului solid de deasupra.

Rezultatele obţinute indică faptul că există o diferenţiere clară a ritmului de sedimentare după luna aprilie 1986 în sensul că valoarea medie cea mai ridicată, de 7,5 cm/an, se întâlneşte în Colinele Tutovei, iar în Podişul Central Moldovenesc ritmul mediu de sedimentare scade la 2,9 cm/an. Relaţii strânse, îndeosebi pentru acumulările din Colinele Tutovei, au fost stabilite între valorile individuale ale ritmului de sedimentare şi mărimea bazinului de recepţie (figura nr.1 şi figura nr. 2).

Fig. 1. Relaţia dintre ritmul mediu anual de sedimentare şi aria de drenaj în Colinele Tutovei.

y = 0.0002x + 5.469

R2 = 0.96

0

2

4

6

8

10

12

14

0 5000 10000 15000 20000 25000 30000 35000

Suprafaţa bazinului (ha)

Rit

mu

l m

ediu

an

ual

de

colm

atar

e (c

m)

y = -3E-09x2 + 0.0001x + 1.9273

R2 = 0.59

0

1

2

3

4

5

0 10000 20000 30000 40000 50000

Suprafaţa bazinului (ha)

Rit

mu

l m

ediu

an

ual

de

colm

atar

e (c

m)


81

Fig. 2. Relaţia dintre ritmul mediu anual de sedimentare şi aria de drenaj în Podişul Central Moldovenesc

În continuare sunt prezentate câteva profile reprezentative ale conţinutului de Cs-137 din arealul studiat. Astfel, figurile nr. 3 şi nr. 4 ilustrează evoluţia ratei de sedimentare în două acumulări din Podişul Central Moldovenesc, unde valoarea medie este de 3,1-3,5 cm/an. Aceste valori moderate sunt determinate de o serie de particularităţi ale cadrului natural, îndeosebi litologia predominant argiloasă şi gradul apreciabil de acoperire cu vegetaţie forestieră. Din analiza graficelor se poate constata că în aluviunile din acumularea Pungeşti nu există o corespondenţă integrală între vârfurile izotopului radioactiv de Cs-137 şi valorile mai ridicate ale conţinutului de praf şi argilă. Pe de altă parte, după maximul din anul 1986, valorile conţinutului de Cs-137 tind să scadă vizibil până la adâncimea de 10-15 cm în primul caz sau până la 20-25 cm în celălalt caz, după care se remarcă o revigorare a activităţii radioactive. De reţinut faptul că cele 20 de foraje executate în luna ianuarie 1999 în cuveta lacului Soleşti au relevat că, după punerea în sarcină a acumulării în anul 1974, valoarea medie a ritmului de sedimentare a variat între 3,1 cm/an, în mijlocul cuvetei şi 6,3 cm/an la intrarea în lacul actual.

Fig.3. Distribuţia Cesiului - 137 şi a

conţinutului de praf şi argilă în acumularea Pungeşti, Gârceana-Racova,

16 octombrie 1998.

Fig. 4. Distribuţia în adâncime a Cesiului – 137 în acumularea Soleşti,

bazinul mijlociu al Vasluieţului, 22 septembrie 2001.

Cele două acumulări din bazinul Pârâului Huţu, din Colinele Tutovei, deşi sunt amplasate intr-un areal unde pădurea ocupă jumătate din teritoriu se înscriu cu valori medii ridicate de sedimentare, respectiv 5,2 cm/an în lacul Larga şi 6,8 cm/an în lacul

0 20 40 60 80 100

0-5

10-15

20-23

26-28

31-35

40-45

50-55

60-65

70-76

80-85

90-95

Ad

an

cime

a (cm)

0 10 20 30 40 50

Cesium - 137 (Bq/Kg)

Praf + argilă (< 0.02 mm) - %

Praf + argilă

1986

1976

1963

Fundul lacului

Nivelul luncii

0 20 40 60 80 100

0-5

5-10

10-15

15-20

20-25

25-30

30-35

35-40

40-45

45-50

50-55

55-60

60-65

65-70

70-80

80-90

90-100

100-110

Ad

ancim

ea (cm)

Cesiu-137 (Bq/kg)

1986


82

Popeşti (figura nr. 5 şi fig. 6). Fragmentarea puternică a terenului, textura predominant nisipoasă a depozitelor pliocene (meoţiene) şi densitatea mare a ravenelor, inclusiv în arealul împădurit a condus la înregistrarea acestor valori aparent anormale. Rolul primordial al ravenării în furnizarea de material solid pentru colmatarea acumulărilor explică scăderea considerabilă a activităţii radioactive, imediat după maximul din 1986, deoarece prin eroziune regresivă în adâncime au fost antrenate materiale din substratul necontaminat. De aceea, deasupra maximului de 70,4-107,4 Bq/kg , situat la 65-75 cm adâncime, apare evident un strat de aluviuni cu o valoare foarte scăzută a Cs-137. Pe de altă parte, şi aici se constată lipsa unei corelaţii între valoarea maximă a Cs-137 şi un conţinut mai ridicat de materiale fine, respectiv praf şi argilă. De asemenea, înviorarea activităţii radioactive în partea superioară a profilului de aluviuni este destul de vizibilă, cu o menţiune pentru acumularea Larga.

Fig. 5. Distribuţia pe profil a Cesiului-137 în acumularea Larga – Huţu, bazinul mijlociu al Berheciului, 02 noiembrie 1998

Fig. 6. Distribuţia pe profil a Cesiului - 137 şi a conţinutului de praf plus

argilă în acumularea Popeşti –Huţu, Berheciul mijlociu,14 mai 1997.

Figura nr. 7 descrie un profil al cărui model a fost puternic influenţat de schimbările survenite în gospodărirea terenurilor din bazinul superior al Răcătăului. Astfel, în perioada 1982-1985 s-a definitivat organizarea, amenajarea şi exploatarea antierozională a perimetrului etalon de combaterea eroziunii solului Ungureni, judeţul Bacău. După aplicarea prevederilor Legii 18/1991 a Fondului Funciar, progresiv s-a trecut la sistemul tradiţional de agricultură, de parcele mici, orientate şi lucrate pe direcţia deal-vale. Intr-un asemenea context, distribuţia pe profil a Cs-137 are forma unei duble „console" (Ionita I.et al., 2000, 2005). Primul nivel apare clar la adâncimea de 70 cm (37,0 Bq/kg) şi este datorat accidentului nuclear de la Cernobâl, din aprilie 1986. Al doilea

0 20 40 60 80 100 120 140

0-5

5-10

10-15

15-20

20-25

25-30

30-35

35-40

40-45

45-50

50-55

55-60

60-62

62-65

65-70

70-75

75-80

Ad

âncim

ea (cm)

Cesiu - 137 (Bq/Kg)

1986

0 20 40 60 80 100

0-55-10

10-1515-2020-2525-3030-3535-4040-4545-5050-5555-6060-6565-7070-7575-8080-8585-9090-95

95-100

0 10 20 30 40 50

Cesiu - 137 (Bq/Kg)

Ad

ancim

ea (cm)

Praf + argilă (< 0.02 mm) -

Praf + argilă

1986


83

nivel este asociat reintroducerii semnificative începând din anul 1993 a sistemului de agricultură pe direcţia deal-vale. Ritmul mediu de colmatare a crescut de la 5,0 cm/an în perioada 1986-1992 la 10,0 cm/an în intervalul 1993-1996. Activitatea radioactivă din prima perioadă a condus la intrări reduse de Cs-137 (3-5 Bq/kg) ceea ce sugerează o valoare moderată a eroziunii solului. Eroziunea puternică în suprafaţă provocată de schimbarea sistemului de agricultură a condus la intrări deosebite de radionuclei şi de aceea o pondere de 86 % din totalul inventarului de Cesiu-137 este cantonată în primii 40

cm depuşi în perioada 1993-1996.

Fig. 7. Distribuţia pe profil a Cesiului - 137 şi a conţinutului de praf şi argilă

în acumularea Bibireşti din bazinul superior al Răcătăului,

13 mai 1997.

Fig. 8. Distribuţia pe profil a Cesiului - 137 şi a conţinutului de praf şi argilă în acumularea Horgeşti din bazinul

mijlociu al Răcătăului, 11 iunie 1998.

Variaţia largă a valorilor maxime de Cs-137 din bazinul Răcătăului, sugerată şi de

profilul din figura nr. 8, a fost determinată de variabilitatea spaţială a precipitaţiilor din bazin (Ionita I. et al., 2000, 2005).

Figura nr. 9 redă particularităţile de sedimentare în acumularea Antoheşti din bazinul superior al Berheciului, Colinele Tutovei. Valoarea maximă a activităţii Cs-137 se înregistrează în jurul adâncimii de 60 cm (192 Bq/kg). Variaţia concentraţiei in Cs-137 în aluviunile de deasupra maximului din 1986 rezultă din combinarea surselor de sedimentare, respectiv eroziune în suprafaţă şi ravenare. De această dată, a fost evidenţiată o legătură strânsă între distribuţia pe profil a Cs-137 şi conţinutului în humus. Cea mai ridicată rată medie de sedimentare din zona studiată, de 11,5 cm/an, s-a înregistrat însă în acumularea Pungeşti din bazinul inferior al râului Racova (fig. 10).

0 100 200 300 400

0-5

10-15

20-25

30-35

40-45

50-55

60-65

70-75

80-85

90-95

100-105

110-115

0 10 20 30 40 50

Ad

ancim

ea (cm)


Cesiu - 137 (Bq/Kg)

Praf + argilă

1986

0 20 40 60 80 100

0-5

10-15

20-25

30-35

40-45

50-55

60-65

70-75

80-85

90-95

0 10 20 30 40 50

Cesiu - 137 (Bq/Kg)

Ad

ancim

ea (cm)

Praf + argilă (%)

Praf + argilă

1986

1993

1996


84

Maximul din anul 1986 al concentraţiei de Cs-137 (92,5 Bq/kg) se află situatla adâncimea de 145-150 cm. Deasupra sa valorile scad progresiv până la cca 60 cm după care se consemnează iarăşi o înviorare a activităţii Cs-137. Intrările principale de material solid sunt asociate influenţei amplei cueste cu expoziţie nordică a Racovei, dezvoltată îndeosebi pe formaţiuni nisipoase, chersoniene şi meoţiene (Ionita I., 2000).

Fig. 9. Distribuţia Cesiului - 137 şi a conţinutului de humus în acumularea

Antoheşti, bazinul superior al Berheciului, 14 mai 1997.

Fig. 10. Distribuţia Cesiului - 137 şi a conţinutului de humus în acumularea Puşcaşi, bazinul inferior al Racovei,

8 iunie 1998.

0 50 100 150 200 250

0-5

10-15

20-25

30-35

40-45

50-55

60-65

70-75

80-87

90-95

100-105

110-120

Ad

âncim

ea (cm)

0,0 0,5 1,0 1,5 2,0 2,5

Humus (%)

Fundul lacului

Nivelul luncii

Humus

1986

1984

1996

Cesiu -137 (Bq/kg)

0 20 40 60 80 100 120

0-5

10-15

20-25

30-35

40-45

50-55

60-65

70-75

80-85

90-95

100-105

110-115

120-125

130-135

140-145

150-160

0 10 20 30 40 50 60

1986

Cesiu-137 (Bq/kg)

Ad

ancim

ea (cm)


Praf + argilă

1997


- 85 -

CONCLUZII

Măsurătorile de Cs-137 din unele acumulări din partea centrală şi sudică a Podişul Moldovei au relevat o valoare foarte ridicată, de 7,5 cm/an, a ritmului mediu de sedimentare în Colinele Tutovei, valoare care este strâns legată de mărimea ariei de drenaj. În acumulările din Podişul Central Moldovenesc rata medie de sedimentare are o valoare moderată ea oscilând în jur de 3,0 cm/an.

Distribuţia de adâncime a concentraţiei Cs-137 în aluviunile din lacurile studiate sugerează dublarea ritmului de eroziune şi sedimentare după aplicarea prevederilor Legii 18/1991 a Fondului Funciar şi trecerea la sistemul tradiţional de agricultură, cu parcele mici, orientate şi lucrate pe direcţia deal-vale.

BIBLIOGRAFIE

1. Băcăuanu V., Barbu N., Pantazică Maria, Ungureanu Al., Chiriac D., 1980 – Podişul Moldovei. Natură, om, economie. Editura ştiinţifică şi enciclopedică, Bucureşti. 2. Ionita, I., Margineanu, R., Hurjui, C., 2000 - Assessment of the reservoir sedimentation rates from 137- Cs measurements in the Moldavian Plateu. Acta Geologica Hispanica, Volum 35, No. 3-4, Special issue " Assessment of soil erosion and sedimentation through the use of the 137-Cs and related techniques" , Edited by Queralt, I., Zapata, F. and Garcia Agudo, Barcelona, Spain, 357-367 pp. 3. Ioniţă I., Mărgineanu R., Popa N., 2000 - Utilizarea izotopului 137-Cs în studiile de eroziune şi sedimentare. Lucrările simpozionului "Metode de cercetare în cultura plantelor", Edit. AGRIS, Bucureşti. 4. Ionita I., Margineanu R., 2005 - „Consideraţii privind sedimentarea în acumulările din partea central-sudică a

Podişului Moldovei”, Lucrări ştiinţifice – Seria Agronomie, vol. 48, Univ. de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară „Ion Ionescu de la Brad”, Facultatea de Agricultură, Simpozionul ştiinţific „Agricultura şi mediul – prezent şi perspective”, ISSN 1454-7414, Iaşi, 9 pp

5. Moţoc, M., 1983 - Ritmul mediu anual de degradare erozională a solului în R.S. România. Buletin informativ ASAS nr. 12, Bucureşti, p. 47-65.

6. Purnavel Gh., 1999 – Cercetări privind efectul lucrărilor de amenajare a formaţiunilor torenţiale, aflate în zona de influenţă excesivă a lacurilor de acumulare, asupra procesului de colmatare a acestora; cu referire la Podişul Central Moldovenesc”. Rezumatul tezei de doctorat, Universitatea Tehnică „Gh. Asachi”, Iaşi.

7. Rădoane Maria, Rădoane N., 2005 – Dams, sediment sources and reservoir silting in Romania. Elsevier – Geomorphology 71, 112-125 pp.

8. Ritchie, J.C., Mc Henry, J.R., Hawks, P.H., 1970 - The use of fallout cesium-137 as tracer of sediment movement and deposition. Mississippi Water Resources, Conf. Proc. pp. 149-163.

9. Walling, D.E., Quine, T.A., 1992 - The use of caesium-137 measurements in soil erosion surveys. Erosion and Sedimentation Transport Monitoring Programmes in River Basins. Proceedings of the Oslo Symposium, IAHS Publ. No. 210.

10. Walling, D.E., Quine, T.A., 1993 - Use of caesium-137 as a Tracer of Erosion and Sedimentation: Handbook for the Application of the caesium-137 Technique, Dept. of Geography, Univ. of Exeter, UK, pp. 196. NOTĂ: Lucrarea a fost publicată în volumul asociat Workshopului “Impactul riscurilor hidro-climatice

şi pedo-geomorfologice asupra mediului în bazinul Bârladului”, Editura Univ. “Al.I.Cuza” Iaşi, Număr Special, ISBN 978-973-703-294-2, 7-18 pp.


- 87 -

TABEL CU PARTIPANŢII EFECTIVI

LA AL XXVI-LEA SIMPOZION NAŢIONAL DE GEOMORFOLOGIE,

IAŞI, 17-18 septembrie 2010

Nr.

Numele şi prenumele / Instituţia

Funcţia / Titlu E-mail Telefon

1 Grecu Florina Univ. din Bucureşti

Decan – Prof. univ. dr.

<[email protected]>, <[email protected]>

2

Vespremeanu Emil

Prof. univ. dr. [email protected] 0723254978, 0212204518

3 Vespremeanu-Stroe Alfred

Lector. univ. dr.

<[email protected]>, <[email protected]> 0723264913

4 Săndulache Iulian

Lector univ. dr. [email protected] 0729952366

5 Strat Daniela

Lector univ. dr.

[email protected] 0723351477, 0213355178

6 Dobre Robert

Asist. univ. dr [email protected] 0741.699.796

7 Ghiţă Cristina

Dr. [email protected] 0724590936

8 Preoteasa Luminiţa

Dr. [email protected] 0723264913

9 Cojocaru Ionuţ

Drd. [email protected] 0748484517

10 Popescu Razvan


11 Tătui Florin

Drd. [email protected]. 0721735098

12 Vasile Mirela Univ. din Bucureşti


13 Cruceru Nicolae – Univ. Spiru Haret

Lector univ. dr.

[email protected] 0721368355, 0755156500

14 Jurchescu Marta-Cristina - IGAR Bucureşti

C.S. Drd. [email protected] 0721483473

15 Dumitrescu Mihai Colegiul German – Buc

Prof. drd. [email protected] 0745758473

16 Surdeanu Virgil – Univ. „Babeş Bolyai” Cluj - Napoca

Prof. univ. dr. [email protected] 0744-677068

17 Toma Bianca Camelia Drd. [email protected] 0751-133842

18 Vieru Ioana Drd. [email protected] 0742-146184


- 88 -

19 Cliveţ Claudia – Loredana

Drd. [email protected] 0744/575404

20 Neagu Luminiţa Maria Drd. [email protected] 0743-708031

21 Poszet Szilárd – Univ. Sapientia, Cluj-Napoca

Drd. [email protected] 0721-754636

22 Rădoane Maria - Universitatea “Ștefan cel Mare” Suceava

Prof. univ. dr. [email protected]

0745 634 048

23 Nicolae Rădoane Prof. univ. dr. [email protected] 0720543409

24 Boengiu Sandu – Universitatea din Craiova

Conf. univ. dr. [email protected] 0744280626

25 Urdea Petru – Univ. de Vest Timişoara

Prof. univ. dr. <[email protected]>; <[email protected]>; 0740 348811

26 Ardelean Mircea Lector univ. dr.

[email protected] 0256 592285

27 Ardelean Florina Drd. [email protected]. 0721-034356

28 Perşoiu Aurel - University of South Florida, Department of Geology, Tampa, USA

Dr. [email protected] 0744 612051

29 Ioniţă Ion – Univ. „Al. I. Cuza” Iaşi

Prof. univ. dr. <[email protected]> or <[email protected]>

0745-119932

30 Rusu Constantin Prof. univ. dr. [email protected] 0744-525635

31 Niacşu Lilian Asist. univ. dr. [email protected] 0740316071

32 Stângă Cătălin Iulian Asist. univ. dr. [email protected] 0744352940

33 Vasiliniuc Ionuţ Asist. univ. dr. [email protected] 0743-029112

34 Perşoiu (Feier) Ioana Dr. [email protected] 0745-240756

35 Niculiţă Mihai Asist. univ. drd.

[email protected] 0742824349

36 Chiriloaei Francesca Drd. [email protected] 0746694839

37 Popuşoi (căs. Stângă) Tatiana

Master [email protected] 0747487161


- 89 -

NOTE


- 90 -

NOTE


- 91 -

NOTE


- 92 -

NOTE


- 93 -

NOTE


- 94 -

NOTE

Al XXVI-lea Simpozion Naţional de...

Documents

Transcript of Al XXVI-lea Simpozion Naţional de...