AL DOILEA RAZBOI DE TREIZECI DE ANI

Anul 1986 a fost marcat in lumea intelectuala a Germaniei Federale de un imens

scandal care a ramas cunoscut sub numele de “Historikerstreit” care a redeschis multe

din chestiunile socotite tabu pana atunci. Germania se confrunta cu propriul trecut

incercand sa explice ceea ce parea de neexplicat: experienta nazista cu tot ceea ce a adus

ea de la suferintele provocate propriului popor si intregii Europe pana la extrem de

sensibila problema a Holocaustului. Marele scandal a fost provocat de fapt de pozitia

unor istorici precum Ernst Nolte sau Andreas Hillgruber care au incercat sa iasa din

tiparul postbelic al istoriografiei germane- acela de a incadra perioada nazista mai

degraba in sfera imprecatiei si nu in cea a studiului istoric propriu-zis. Devenea necesara

o punere in discutie a cauzelor, a cum s-a ajuns aici. Ca rezultatul a fost Auschwitz sau

Treblinka Nolte si Hillgruber nu au negat, au vrut doar sa se treaca dincolo de simpla

condamnare ritualica a nazismului si sa se incerce sa se inteleaga cum a fost posibil, ce

au gandit cei care au comis aceste atrocitati. O alta problema era si mai delicata si

probabil irezolvabila: in ce masura un tanar german nascut in 1965 sau 1970 , sa spunem,

trebuia sa se considere vinovat pentru crime comise de bunicii lui. Cum ramane cu

problema responsabilitatii individuale? Ar trebui germanii sa se simta vinovati pana la

sfarsitul veacurilor pentru niste crime comise intr-un context specific si irepetabil de

inaintasii lor? Fireste, totul a fost acoperit de o mare de insulte si de atacuri salbatice de

o parte si de cealalta si totul a ramas cumva in aer. Oricum, problema fusese ridicata si

opera lui Nolte din 1987 “Razboiul civil european. 1917-1945” venea sa detalieze teza

care provocase imensul scandal din anul precedent.

Teza lui Nolte expusa pe larg in aceasta carte era intr-adevar socanta pentru un

public vest-german obisnuit sa auda de 40 de ani ca nazismul a fost Raul absolut si ca

intreaga istorie germana de la Henric Pasararul incoace era cumva responsabila pentru

indescriptibilul climax criminal nazist. Oare nu cumva nazismul a fost o reactie in final

criminala si extrema la ceea ce multi germani au perceput atunci ca fiind o amenintare

1

mortala? Absolvent de Filosofie si elev al lui Heidegger, Nolte aplica in acest studiu

metoda fenomenologica- simplificand, aplicata in acest context, aceasta metoda ar

insemna sa incercam sa facem “tabula rasa” din toate prejudecatile si presupozitiile

noastre despre nazism si perioada si sa incercam sa reconstituim pe cat ne sta in puteri

contextul real ideatic si afectiv in care a luat nastere nazismul. Ce gandeau oamenii

aceia, care le erau temerile, fantasmele, strict delimitate de contextul de atunci? In 1923

sau 1933 Auschwitz-ul era undeva intr-un viitor fantastic si improbabil, dar ororile

bolsevice erau deja o realitate. Ce vrea Nolte sa ne faca sa intelegem este un lucru banal

in simplitatea lui: atunci cand analizam , de exemplu, puciul de la Munchen din 1923 sau

votul pentru nazisti din 1930 sau 1932 noi o facem, invariabil, avand deja in minte

Auschwitz-ul si-i condamnam retroactiv pe cei care au actionat cumva in 1923 sau 1932

pe baza unor evenimente petrecute dupa 1942,sa spunem. Fireste, tocmai aplicarea

acestui fapt simplu in cercetarea istorica sau in imaginea publicului mediu este incredibil

de grea, pentru ca este perceputa ca fiind o justificare sau chiar o apologie voalata a

nazismului si a ororilor sale incontestabile. Continuand insa conformismul sufocant de

pana atunci ajungem la o totala lipsa de intelegere reala a ceea ce s-a petrecut cu

adevarat si la o condamnare propagandistica , simplista a Holocaustului care ne lasa

perplecsi si incapabili de a intelege care au fost resorturile din spatele acestor crime.

Altfel spus, Nolte spune ca , in viziunea sa, nazismul este o miscare eminamente

de riposta, reactionara in intelesul strict al cuvantului fata de ceea ce un numar foarte

mare de germani de dupa 1917-1918 au perceput ca fiind un pericol mortal-bolsevismul

rus. Climatul ideologic real al anilor 1920 , explica Nolte, a disparut aproape complet din

orizontul nostru intelectual de azi. Ori tocmai acesta ne-ar duce la o intelegere reala, in

viziunea sa , a nazismului si a fascismului european, in general. Teoria clasica a frustrarii

germane de dupa Versailles acopera doar o parte a ceea ce se intampla in mintile multor

germani dupa 1919. Nolte se bazeaza pe largi extrase din presa de dreapta a vremii, din

diverse opere literare specifice perioadei, programe politice etc si ajunge la reconstituirea

unui mental colectiv german terifiat de groaza si cutremurat de ororile petrecute in

Rusia bolsevica dupa 1917. Sutele de mii de refugiati rusi sau germani baltici aduceau cu

ei povesti oribile care, adaugate la toate umilintele si privatiunile aduse de infrangerea in

razboi si de clauzele Versailles-ului, au conturat un mental colectiv dominat de o frica

2

apocaliptica. Si asta pentru ca ce putea transpare din povestirile acestor refugiati sau din

marturiile putinilor occidentali scapati din Rusia parea si chiar era intr-adevar fara

precedent. O intreaga categorie umana, “burghezia” , inteleasa intr-un sens foarte larg,

era exterminata in numele unei ideologii care promitea realizarea paradisului terestru, o

lume a egalitatii si fericirii , o lume fara clase sociale si fara nedreptatile aduse de acestea,

o lume pentru care merita sa ucizi si sa fii ucis in viziunea bolsevicilor. Germania era ,

pe langa Polonia pe care bolsevicii se laudau ca “o vor strivi ca pe un pai” , in prima linie

in fata acestei amenintari mortale care viza tot ceea ce insemnau clasele cultivate sau

avute ale societatii, “burghezia” in foarte largul inteles bolsevic.

De asemenea, in tabloul apocaliptic care razbate din documentele de epoca citate

de Nolte mai intervenea un curent subteran ideologic care nutrea aceasta frica :

iudeobolsevismul. Paturile amenintate si-au pus o intrebare naturala : “cui prodest?”.

Numarul intr-adevar foarte mare de evrei din conducerea Partidului Bolsevic Rus ca si

din partidele si miscarile europene de stanga parea sa acrediteze ideea ca, de fapt,

comunismul nu este decat o uriasa manevra de diversiune a evreilor care se folosesc de

clasele de jos pentru a distruge elitele europene si pentru a domina complet civilizatia

europeana. Tezele din “Protocoalele inteleptilor Sionului”, un fals obscur al unui conte

agent al Ohranei tariste tiparit in 1903 si ramas aproape necunoscut initial, cunosc

celebritatea mondiala dupa 1917. Pentru a vedea cat de raspandita era teza iudeobolsevica

in peisajul ideologic al anilor 1920 putem cita declaratii ale lui Churchill din 1919 care

era convins ca evreii sunt adevaratii stapani ai Rusiei bolsevice sau simple articole din

presa americana mainstream care sustineau aceeasi opinie. Fireste, era o tragica

neintelegere. Toti acesti oameni confundau cauza cu efectul. Nu evreii provocasera

miscarea generala de emancipare inceputa cu iluminismul si al carei punct culminant si

exagerat l-a constituit bolsevismul ci miscarea generala de emancipare a adus cu sine si

rolul semnificativ al evreilor ca parte a acestui proces. Aceasta miscare de emancipare

care era de fapt emanciparea de traditie, de toate formele vietii si autoritatii care nu erau

sanctionate de ratiune a provocat de la 1789 incoace o reactiune furibunda (care va

imbraca forme diferite, incepand cu contrarevolutionarii ultracatolici, aparatori ai

Vechiului Regim si ai “Tronului si Altarului”, inspirati de Joseph de Maistre, Louis de

Bonald sau Donoso Cortes in spatiul romano-catolic european , sau romantismul

3

“volkisch”, “Blut und Boden” specific spatiului german ), reactiune a carei forma ultima ,

adaptata societatii de mase de dupa 1918 si in esenta la fel de criminala precum forma

bolsevica a miscarii de emancipare, a fost nazismul. Asa cum Razboiul de 30 de ani a

fost un razboi civil european, motivat religios, asa, in opinia lui Nolte, perioada 1917-

1945 a fost un razboi civil european motivat ideologic, faza finala a dramei incepute in

secolul al XVIII-lea , lupta dintre proiectul iluminist care dorea instaurarea imparatiei

Ratiunii pe Pamant si distrugerea oricarui lest irational, dar sanctionat de traditia

imemoriala si proiectul antiiluminist al carui scop era mentinerea omului in limitele sale

“naturale” , traditionale. Cum o spune Nolte, scopul atacului antiiluminist , a carei ultima

faza o reprezinta fascismul radical sau nazismul, este infrangerea “transcendentei”, adica

incercarea titanica de a modela complet omul dupa tiparele ratiunii si de a-l “elibera”

de sub orice determinare naturala. Intr-o alta opera a sa, “Der faschismus in seine

epoche”, Nolte va da un exemplu concret a ceea ce el numeste”transcendenta”- zborul

lui Iuri Gagarin in spatiul extraterestru, forma completa a depasirii limitelor “naturale”.

In 1945, proiectul antiiluminist european este definitiv infrant dupa un “razboi civil

european “cu adevarat titanic, spune Nolte. In Razboiul Rece au ramas pe campul de

lupta forma radicala a proiectului iluminist si cea moderata , dar reactiunea

antiiluminista, “antitranscendenta” a fost definitiv infranta in 1945.

Rolul evreilor ca promotori esentiali ai “transcendentei” , ai universalismului

ratiunii a fost , evident, foarte des enuntat in epoca de adversari, insa Hitler a facut pasul

fatal, crede Nolte. Dar sa vedem ce are de spus Nolte insusi: “… ce voia Adolf Hitler sa

exprime prin cuvantul “evreu” nu este nimic altceva decat ceea ce aproape toti ganditorii

secolului ai XIX-lea numisera cu sens pozitiv “progres” , acel complex de stapanire tot

mai deplina a naturii si de instrainare de aceasta , de industrializare si de libertate a

comertului, de emancipare si de individualism, complex pe care pentru prima oara

Nietzsche si dupa el cativa filosofi ai vietii , precum Ludwig Klages si Theodor Lessing,

il declarasera o amenintare la adresa “vietii”. Pentru Hitler, aceasta “viata” corespunde in

totalitate “ordinii naturale” , adica structurii societatii concomitent taraneasca si

razboinica, cea care, dupa parerea lui, exista inca in forma clasica in Japonia actuala, in

timp ce in Europa a fost periclitata de utopia pacii crestinismului si apoi de o

industrializare excesiva, insotita de fenomene de criza si descompunere.

4

Asadar, Hitler are in vedere acelasi proces care ,pentru Marx , fusese simultan

progres si declin, proces care ar putea fi numit intelectualizarea lumii. Insa Marx si

Nietzsche, Lessing si chiar Klages ramasesera totdeauna departe de ideea ca ar exista o

cauza concreta , umana a acestui proces. Hitler a facut insa acest pas , care a insemnat o

rasturnare fata de orice ideologie de pana atunci si care n-ar mai fi trebuit numit ideologie

in sensul originar , deoarece atribuie unui grup de oameni puterea de a da nastere unui

proces transcendental. Si totusi teza continea si ceva adevar, intrucat evreii, ca “popor al

scrisului” si apoi ca grup aparent stimulat in mod special prin emancipare, insa in

realitate extreme de afectat, aveau deja o relatie aparte cu acea intelectualizare, fara sa

fie cauza, ci forma ei de aparitie. De aceea, are o explicatie faptul ca Hitler , in intentia de

apara razboiul ca parte indispensabila a “ordinii naturale”, a indreptat tendintele de

genocid ale razboiului modern in primul rand impotriva evreilor . Insa un genocid care

urmeaza acestei intentii nu mai este doar un simplu genocid”(pp. 399-400).

Integrat acestei lupte uriase, episodul nazist capata, fireste, alte conotatii. Ultima

faza a luptei dintre proiectul iluminist si cel antiiluminist, Al Doilea Razboi de 30 de ani,

a cunoscut forme extreme si fara precedent. Ambele parti au comis propriul genocid.

Partea revolutionara, adica bolsevicii ca forma extrema a proiectului iluminist, au comis

primii genocidul de dupa 1917 si din timpul Razboiului Civil Rus.Reactiunea

antiiluminista, adica nazismul in forma ei extrema , a raspuns ,supralicitand , prin

Holocaust, inteles de Nolte,cum am vazut, ca fiind “crima transcendentala”, identificand

cauza unui proces impersonal cu un grup specific de oameni. Nu este vorba de a nega

sau justifica ororile comise de nazisti, ci de a le intelege.

Fireste, demersul lui Nolte, in opinia mea, are numeroase puncte criticabile. Fiind

de acord cu ideea esentiala a caracterului reactionar al nazismului in sensul lui Nolte, nu

pot sa nu fiu de acord cu observatia lui Francois Furet care arata ca Nolte a exagerat rolul

anticomunist al nazismului. Nazismul nu a fost doar fundamental anticomunist, ci si

fundamental antiliberal. El a respins total intregul proiect iluminist, inclusiv forma sa

liberala, “centrista” cu care s-a aliat uneori din ratiuni pur tactice, cum a fost cazul

fragilei aliante naziste cu establishmentul de dupa 1933. Un alt punct important pe care

Nolte nu-l explica suficient este problema caracterului revolutionar al nazismului, ca si al

fascismului european in general. Originalitatea marcanta a nazismului, trasatura

5

impartasita si de fascismul european, sta in caracterul paradoxal de miscare reactionara

si revolutionara in acelasi timp. Intr-o epoca a maselor, dar suficient marcata inca de

vechiul ethos al “ordinii naturale”, proiectul antiiluminist nu mai putea imbraca

trasaturile elitist-aristocratice ale reactiunii de dupa Revolutia Franceza, cea a “Tronului

si Altarului”. Ca atare, intervine aici rolul nationalismului extremist si al antisemitismului

care sa galvanizeze masele. Daca Stanga era revolutionara prin natura ei, Dreapta trebuia

si ea sa devina astfel intr-o epoca a maselor, luptand impotriva Stangii cu propriile ei

arme. Ideea nu era departe de ceea ce promovau corifeii “revolutiei conservatoare “ din

Germania anilor 1920. Oricum, Nolte nu explica suficient aceasta problema esentiala

din ratiuni care tin, cred, de intentia fundamentala a operei sale: insistenta pe plasarea

nazismului in contextul propriu epocii sale mai ales in relatia sa binara si reactiva fata de

comunism si de incercarea de a intelege perioada pe cat posibil in realitatea ei specifica

si nu de a introduce in ea prejudecatile noastre retrospective. Toate acestea, repet, nu

inseamna in nici un caz justificarea nazismului si negarea crimelor sale, inclusive a

Holocaustului.

Obiectul recenziei- NOLTE, Ernst- ”Razboiul civil european 1917-1945.

National-socialism si bolsevism”. , Editura Runa-Grupul Editorial Corint, Traducere Irina

Cristea, Bucuresti 2005.

6