Ajutor suplimentar de 5.000 euro pentru fermierii afectați...

10
Ministrul agriculturii, Adrian Oros, a anunțat în cadrul unui briefing de presă, ținut la sediul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, că la această dată este alocată suma de 40 de milioane de euro pentru plata subvenției la tomatele cultivate în spații protejate. Cuantumul subvenției este de 3.000 de euro/1.000 mp cultivați cu roșii în sere și solarii. (Continuare în pagina 4) 3 tineri din orașul Zimnicea au intrat peste o bătrână în casă și au amenințat-o cu mortea. Aceștia Au fost prinși și sunt cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt calificat și tentativă la tâlhărie calificată. Polițiștii din Zimnicea au reținut trei tineri de 18, 19, respectiv 20 de ani, din localitate, care în noaptea de 05/06.05.2020, în jurul orei 00:00, ar fi pătruns în curtea locuinței unei femei în vârstă de 87 de ani din orașul Zimnicea și ar fi sustras de pe terasă un televizor. (Continuare în pagina 2) Ministrul agriculturii, Adrian Oros, a anunțat acordarea unui ajutor financiar pentru fermieri și procesatori, în sumă forfetară. Valoarea maximă a sprijinului financiar va fi de 5.000 de euro pentru fiecare fermier și de 50.000 de euro pentru fiecare procesator. Acești bani sunt în completare la sumele destinate celor afectați de secetă. Anunțul a fost făcut în cadrul unei conferințe de presă, desfășurată la Ministerul Agriculturii. “Luni, 4 mai 2020, am primit o comunicare a Comisiei Europene prin care se spune că s-a aprobat modificarea Regulamentului european 1305/2013 privind sprijinul pentru dezvoltare rurală, acordat din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) în ceea ce privește măsuri specifice, temporare, excepționale, în condițiile răspândirii Covid-19. (Continuare în pagina 4) Ziarul tuturor teleormănenilor care au ceva de spus Un ziar care nu tace, nu minte, nu iartă şi spune lucrurilor pe nume Anul XIX, serie nouă, nr. 3433, Vineri 8 Mai 2020, preţ 0,75 lei COTIDIAN INDEPENDENT E-mail: [email protected] www.ziarulmara.ro () 1 EUR 4.8242 lei ($) 1 USD 4.4695 lei 1 XAU 243.2582 lei (£) 1 GBP 5.5241 lei (Gramul de aur) 2 7 Măsuri adoptate în sistemul de învățământ universitar românesc Ajutor suplimentar de 5.000 euro pentru fermierii afectați de secetă 40 de milioane de euro, pentru cei care cultivă tomate în sere și solarii Încep necazurile! 3 tineri au intrat peste o bătrână în casă De prin Teleorman! Șofer băut, altul fără permis

Transcript of Ajutor suplimentar de 5.000 euro pentru fermierii afectați...

Page 1: Ajutor suplimentar de 5.000 euro pentru fermierii afectați ...ziarul-mara.ro/wp-content/uploads/2020/05/nr3433.pdf · Ajutor suplimentar de 5.000 euro pentru fermierii afectați

M i n i s t r u l agriculturii, Adrian Oros, a anunțat în cadrul unui briefing de presă, ținut la sediul Ministerului A g r i c u l t u r i i ș i Dezvoltării Rurale, că la această dată este alocată suma de 40 de milioane de euro pentru plata s u b v e n ț i e i l a tomatele cultivate în spații protejate. Cuantumul subvenției este de 3.000 de euro/1.000 mp cultivați cu roșii în sere și solarii.

(Continuare în pagina 4)

3 tineri din orașul Zimnicea au intrat peste o bătrână în casă și au amenințat-o cu mortea. Aceștia Au fost prinși și sunt cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt calificat și tentativă la tâlhărie calificată.

Polițiștii din Zimnicea au reținut trei tineri de 18, 19, respectiv 20 de ani, din localitate, care în noaptea

de 05/06.05.2020, în jurul orei 00:00, ar fi pătruns în curtea locuinței unei femei în vârstă de 87 de ani din orașul Zimnicea și ar fi sustras de pe terasă un televizor.

(Continuare în pagina 2)

Ministrul agriculturii, Adrian Oros, a anunțat acordarea unui ajutor financiar pentru fermieri și procesatori, în sumă forfetară. Valoarea maximă a sprijinului financiar va

fi de 5.000 de euro pentru fiecare fermier și de 50.000 de euro pentru fiecare procesator. Acești bani sunt în completare la sumele destinate celor afectați de secetă. Anunțul a fost făcut în cadrul unei conferințe de presă, desfășurată la Ministerul Agriculturii.

“Luni, 4 mai 2020, am primit o comunicare a Comisiei Europene prin care se spune că s-a aprobat modificarea Regulamentului european 1305/2013 privind sprijinul

pentru dezvoltare rurală, acordat din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) în ceea ce privește măsuri specifice, temporare, excepționale, în condițiile răspândirii Covid-19.

(Continuare în pagina 4)

Ziarul tuturor teleormănenilor care au ceva de spus

Un ziar care nu tace, nu minte, nu iartă şi spune lucrurilor pe nume

Anul XIX, serie nouă, nr. 3433, Vineri 8 Mai 2020, preţ 0,75 leiCOTIDIAN INDEPENDENT

E-mail: [email protected] www.ziarulmara.ro

(€) 1 EUR 4.8242 lei

($) 1 USD4.4695 lei

1 XAU 243.2582 lei

(£) 1 GBP 5.5241 lei

(Gramulde aur)

2

7

Măsuri adoptate în sistemul de învățământ

universitar românesc

Ajutor suplimentar de 5.000 euro pentru fermierii afectați de secetă

40 de milioane de euro, pentru cei care cultivă tomate în sere și solarii

Încep necazurile! 3 tineri au intrat peste o bătrână în casă

De prin Teleorman!

Șofer băut, altul fără permis

Page 2: Ajutor suplimentar de 5.000 euro pentru fermierii afectați ...ziarul-mara.ro/wp-content/uploads/2020/05/nr3433.pdf · Ajutor suplimentar de 5.000 euro pentru fermierii afectați

2 EVENIMENT - ACTUALITATE

(urmare din pagina 1)Totodată, aceștia ar fi

pătruns în locuința femeii, solicitându-i bani, ar fi exercitat acte de violență asupra acesteia și ar fi amenințat-o cu moartea.

Deoarece femeia a strigat după ajutor, cei trei au părăsit locuința.

Împotriva acestora a fost dispusă măsura reținerii, tinerii fiind introduși în Centrul de Reținere și Arestare

Preventivă Teleorman.C e r c e t ă r i l e s u n t

continuate sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Zimnicea.

C. DUMITRACHE

Turiştii care merg pe litoral ar putea fi testaţi de Covid-19 la intrarea în staţiuni - este o variantă pe care autorităţile constănţene o vor prezenta ministerelor, până la deschiderea sezonului estival.

Prefectul judeţului Constanţa, George Niculescu, a declarat după o întâlnire cu patronatele din turism, că a aflat de problemele cu care se confruntă agenţii economici, din cauza epidemiei. Discuţiile s-au axat pe felul în care se pot relua activităţile turistice din judeţ după relaxarea restricţiilor.

„Este evident pentru toată lumea că nu vom rămâne neafectaţi de această pandemie. Încercarea noastră este de a găsi soluţii pentru a sprijini agenţii economici”, a spus prefectul, adăugând că primii turişti pe litoral vor veni atunci când ordonanţele militare vor prevede acest lucru.

„În urma întâlnirii de astăzi s-au concluzionat câteva propuneri pe care eu le voi înainta ministerelor de resort, inclusiv Ministerului Sănătăţii. Vorbim de o posibilă testare a turiştilor când intră într-o staţiune turistică. O să vedem în ce formă se poate face lucrul acesta”, a spus Niculescu, potrivit Mediafax.

Întrebat dacă, practic, la intrarea în staţiuni va exista un medic care îi va testa pe turişti, prefectul a răspuns: „Da, cu teste rapide. Sunt mai multe variante în discuţie. Pe lângă aceste măsuri trebuie să vorbim şi de măsuri de relaxare fiscală pentru agenţii din turism”.

Întrebat, de asemenea, ce se va întâmpla în hoteluri şi restaurante, Niculescu a afirmat că se presupune că dacă un turist a intrat într-o staţiune, a fost testat şi nu este purtător de Covid, practic riscul de contaminare este foarte restrâns.

„Sper ca deciziile să fie clare cât mai curând, în aşa fel încât operatorii să îşi poată lua toate măsurile, să nu fie luaţi pe nepregătite”, a adăugat prefectul.

În ce priveşte costul testelor, Niculescu a spus că va fi vorba despre un efort comun şi că a văzut deschidere din partea reprezentanţilor agenţilor economici: „sunt costuri pe care ei şi le asumă”.

SC Mara Prod Com SRL angajează personal supermarket. Relații la sediul societății din Alexandria, Str. Abatorului, Nr. 1 Bis. Telefon: 0247/314.575

***SC Mara Prod Com SRL angajează escavatoriști și

buldoescavatoriști. Relații la telefon 0766.279.773.***

SC ATAC GUARD&PROTECT SRL angajează agenți de pază. Telefon: 0247/312.854.

***Angajăm șoferi categoria C. Relații la telefon

0766.279.773.***

SC MARA PROD COM SRL angajează muncitori necalificați. Relații la telefon 0766.279.773.

***Angajăm șef firmă de pază și paznici. Relații la telefon:

0766.279773.***

SC MARA PROD COM SRL angajează economist și contabil, de preferat cu experiență în muncă. Relații la telefon: 0247/314.575.

***Complexul turistic MARA angajează ospătari pentru

restaurantul RIVIERA și personal de serviciu pentru motel și spălătorie. Relații la tel. 0723.148.613 sau direct la sediul complexului.

Anunţuri

Încep necazurile! 3 tineri au intrat peste o bătrână în casă

Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Teleorman au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului în cazul unui bărbat depistat la data de 07.05.2020 în timp ce conducea un autoturism pe DN6, pe raza comunei Plosca.

Astfel, la data de 07 mai, în jurul orei 01:00, polițiștii au depistat un bărbat în vârstă de 40 de ani din comuna Mavrodin în timp ce conducea un autoturism pe DN6, pe raza comunei Plosca, prezentând halenă alcoolică.

Rezultatul testării cu aparatul alcooltest a indicat o valoare de 0,59 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care bărbatul a fost condus la spital, unde i-au fost recoltate două probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvărșirii infracțiunii de conducere sub

influența alcoolului, urmând ca la finalizarea acestora să fie propusă soluție prin Parchetul de pe lângă Judecătoria Alexandria.

Și polițiștii din cadrul Biroului Rutier Alexandria au întocmit dosar penal în cazul unui bărbat în vârstă de 42 de ani din comuna Țigănești, depistat în timp ce conducea un autoturism pe strada Dunării din municipiul Alexandria, deși exercitarea dreptului de a conduce îi fusese suspendată anterior.

De asemenea, polițiștii din Roșiori de Vede au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie și au emis ordin de protecție provizoriu în cazul unui bărbat în vârstă de 39 de ani din localitate, care și-ar fi amenințat cu acte de violență concubina, o femeie în vârstă de 36 de ani din municipiul Alexandria, cu care a locuit până de curând.

C.D.

Registrul Auto Român (RAR) a lansat o aplicaţie unde sunt furnizate informaţii despre vehiculele pentru care au fost înregistrate oficial, la societăţile de asigurări, avarii p r o d u s e p e t e r i t o r i u l României, conform RAR. Detaliile legate de daunele suferite maşină se obţin contra cost.

A p l i c a ţ i a s e numeşte Istoric Vehicul şi este disponibilă pe s i t e - u l o f i c i a l a l i n s t i t u ţ i e i , www.rarom.ro.

R e g i s t r u l A u t o Român vine astfel în sprijinul clienţilor săi care vor să cunoască cât mai multe informaţii despre vehiculul de care sunt interesaţi.

„Acest lucru este posibil ca urmare a informaţiilor pe care le primeşte RAR de la partenerii specializaţi care co lectează date de la societăţile de asigurare şi

a te l i e re le de repara ţ i i autorizate”, conform oficialilor RAR.

Astfel, la interogarea prin aplicaţia Istoric Vehicul, împreună cu informaţiile oferite gratuit de RAR (de exemplu valoarea indicată de odometru) se precizează şi

faptul că pentru acel vehicul există disponibil un istoric de daune, care poate fi oferit contra cost.

Tariful este de 35 de lei şi se achită online.

Pentru a accesa aplicaţia, clienţii trebuie să introducă seria de caroserie/saşiu şi o

adresă de e-mail validă.Potrivit RAR, în situaţia în

care clientul doreşte să obţină i s t o r i c u l d e d a u n e a l autovehiculului, el este redirecţionat către zona de plată cu cardul, iar apoi va primi prin e-mail Istoricul de daune. Acesta conţ ine

următoarele informaţii:- Zona de avarii,

inclusiv poziţionarea acestora pe un vehicul – machetă;

- Intervalul valorii devizului de reparaţie;

- I n t e r v a l u l indicaţiei odometrului la data întocmir i i devizului;

- Dacă a fost o daună majoră din

punct de vedere economic;- Dacă au fost afectate

principalele elemente de siguranţă sau din structura de rezistenţă.

Toate informaţiile sunt protejate conform normelor GDPR, precizează RAR.

De prin Teleorman! Șofer băut, altul fără permis

Mesajul Președintelui C.J. Teleorman, domnul Ionel Dănuț Cristescu, adresat teleormănenilor cu prilejul sărbătoririi a 143 de ani de la Proclamarea Independenței de Stat a României și a Zilei Victoriei Coaliției Națiunilor Unite în cel de-Al Doilea Război Mondial, precum și a Zilei Europei

9 Mai este o zi de bun augur pentru România, cu multiple valențe istorice și politice.Anul acesta, la 9 mai aniversăm 143 de ani de la declararea Independenței de Stat și

celebrăm, în același timp, Ziua Victoriei Coaliției Națiunilor Unite în cel de-Al Doilea Război Mondial, de la care se împlinesc 75 de ani și Ziua Europei, o sărbătoare a păcii, stabilității și unității generată de Proiectul european, inițiativa de acum 70 de ani a ministrului francez al afacerilor externe Robert Schuman.

Aceste evenimente ne oferă prilejul nu doar pentru a ne aminti aceste momente, ci, mai ales, pentru a reflecta asupra semnificațiilor lor și a responsabilității noastre de a le înțelege resorturile, omagiind înțelepciunea celor care, în perioade dificile din trecut, au determinat consolidarea națiunii noastre, progresul și modernizarea României.

La mulți ani, România! La mulți ani, Europa!Președinte, Ionel Dănuț Cristescu

Ce ar putea fi obligaţi să facă turiştii care merg pe

litoralul românesc

Cum se pot verifica online daunele suferite de maşinile înmatriculate în România

Page 3: Ajutor suplimentar de 5.000 euro pentru fermierii afectați ...ziarul-mara.ro/wp-content/uploads/2020/05/nr3433.pdf · Ajutor suplimentar de 5.000 euro pentru fermierii afectați

POLITIC - ADMINISTRATIV 3

Premierul Ludovic Orban a criticat deciziile CCR, miercuri seară, după vizita pe care a făcut-o la Academia Tehnică Militară ”Ferdinand I”. Orban a declarat că declararea amenzilor din starea de urgență ca fiind neconstituționale este o decizie a judecătorilor care ”îl șochează”.

Prim-ministrul a spus că CCR invită astfel românii la ”anarhie” și la ”nerespectarea legii și a regulilor stabilite în starea de urgență” pentru protejarea populației împotriva răspândirii coronavirusului.

Despre decizia privind pensiile speciale, Orban a spus că anumiți judecători CCR nici măcar nu ar fi trebuit să ia decizii în această speță pentru ei înșiși primesc pensii speciale și

se află în conflict de interese:”Este o decizie care mă șochează și care are

un caracter vădit politic. Este o decizie care favorizează o minoritate care nu a respectat restricțiile, comparativ cu majoritatea românilor care au înțeles necesitatea acestor măsuri. Este o invitație pentru fiecare cetățean la nerespectarea legii și a regulilor stabilite în starea de urgență. Este un îndemn la anarhie și la un comportament incorect față de societate și semeni. Vom lua toate măsurile care sunt necesare, vom analiza noul context după decizia CCR și vom lua deciziile care se impun pentru a asigura un risc minimizat pentru răspândirea coronavirusului (…) CCR conține oameni care nici măcar n-ar avea voie să judece astfel de sesizări pentru că ei înșiși beneficiază de pensii speciale și se află într-un vădit conflict de interese”.

Despre Tudorel Toader, Ludovic Orban a declarat că este o rușine pentru România și nu mai poate reprezenta țara la Comisia de la Veneția:

”Tudorel Toader este o rușine pentru România și nu cred că România mai poate fi reprezentată de un exponent al agresiunii conduse de Dragnea împotriva independenței Justiției”, a mai declarat Orban.

Președintele Klaus Werner Iohannis a anunțat luni, 4

mai 2020, că starea de urgență nu va mai fi prelungită, și

din 15 mai vom avea starea de alertă pe teritoriul României.

”Starea de urgență nu va fi prelungită. În acest fel data

de 14 mai va fi ultima zi în care mai avem stare de urgență.

Începând cu 15 mai, pentru a ține epidemia de coronavirus

sub control, vom intra într-o așa numită stare de alertă. Ne

vom putea mișca îninteriorul localităților unde avem

treabă, dar fără exagerări. Deplasările să se facă atunci

când este nevoie, dar nu vom mai fi obligați să declarăm

unde mergem”, a declarat președintele Klaus Werner

Iohannis.

Avocații ne explică că starea de alertă poate fi

instituită în cazul iminenței apariției sau declanșării unei

stări de urgență. Epidemia cu coronavirus intră în sfera

aplicării stării de alertă, ca situație de urgență.

Managementul situației de urgență este guvernat de o

serie de principii, iar unul dintre aceste îl reprezintă

respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale

omului.

Despre trecerea României de la starea de urgență

lastarea de alertă, deputatul social-democrat de

Teleorman, Petre Cioabă susține că actuala putere nu își dă

seama ce face. Deputatul Petre Cioabă nu îi acuză pe

liberali, nici măcar pe Guvernul Orban. Deputatul Cioabă

afirmă că aceștia nu știu ce fac. În fapt, este o declarație

mult mai gravă la adresa Executivului, pe care în fapt îl

acuză de inconștiență.

Faptul că deputatul social-democrat îi acuză pe

guvernanți ”că nu știu ce fac” este normal din partea unui

parlamentar aflat în opoziție. Datoria opoziției este să

critice, dar în limitele legii.

Ioan DUMITRESCU

Partidul Social Democrat a depus miercuri, la Camera Deputaţilor, o moţiune simplă împotriva ministrului de Finanţe.

“Vă înaintăm moţiunea simplă intitulată 'Virusul Cîţu a infectat economia naţională', iniţiată de deputaţii grupului parlamentar al PSD. Stimaţi colegi, în orice altă ţară europeană un personaj care a dat bir cu fugiţii în plină pandemie de coronavirus şi şi-a depus mandatul, aşa cum a făcut domnul Cîţu depunându-şi mandatul de premier desemnat, ar fi fost scos pe uşa din dos a politicii oricărei alte ţări din Uniunea Europeană”, a declarat liderul grupului PSD Alfred Simonis.

“În România, domnul Cîţu a rămas ministru al Finanţelor, se luptă cu spionii, cu extratereştrii, şi după ce i-a biruit pe toţi şi a reuşit în trei săptămâni, o lună, să pună la punct un site, am aflat cu toţii că o singură firmă a accesat credit pe platforma respectivă. Suntem obligaţi să depunem această moţiune simplă. Ministrul Cîţu trebuie demis de urgenţă şi ne propunem ca în cel mai scurt timp să fie şi adoptată această moţiune în Cameră”, a adăugat social-democratul.

Moțiune simplă împotriva ministrului Finanțelor

De la urgență la alertă

Preşedintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, a anunţat că partidul său, PSD şi Pro România au elaborat un proiect de lege prin care să fie anulate, în mod automat, majoritatea amenzilor date în perioada stării de urgenţă şi nu prin intermediul instanţei.

„Am luat act de decizia C C R d e a d e c l a r a neconstituţionale amenzile aplicate cetăţenilor pe timpul stării de urgenţă. Constatând că sunt peste 300.000 de amenzi şi anularea lor depinde de o decizie a instanţei, ALDE, PSD şi Pro România au elaborat un

proiect de lege care să anuleze în mod automat aceste amenzi, fără a mai fi nevoie de a merge în instanţă. Asta îi va scuti pe cei 300.000 de români să aglomereze

instanţele, să piardă timp şi bani, să blocheze activitatea instanţelor şi să crească riscul

de infectare cu coronavirus. Vom excepta contravenţiile primite pentru încălcarea m ă s u r i i d e c a r a n t i n ă , tulburarea ordinii publice şi alte fapte în care viaţa persoanei a fost tulburată”, a scris, miercuri, Tăriceanu pe F a c e b o o k , c i t a t d e Agerpres.ro.

Curtea Constituţională a României (CCR) a admis, m i e r c u r i , s e s i z a r e a Avocatului Poporului asupra Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului prin care se reglementează cuantumul

amenzilor pe perioada stării de urgenţă.

Şomajul tehnic ar putea fi prelungit şi după 15 mai pentru anumite categorii, dar nu se ştie deocamdată care va fi cuantumul, a declarat miercuri ministrul Finanţelor, Florin Cîţu.

"Din ce am discutat eu cu domnul premier, şomajul tehnic să fie prelungit pentru anumite categorii. Este clar că, dacă sunt companii a căror activitate este afectată de deciziile Guvernului, care nu pot să pornească, acolo nu ai cum să le spui că nu le mai susţii. Nu ştiu care va fi cuantumul, dacă se va umbla la cuantum şi va fi mai mic sau nu - dacă se va umbla la aşa ceva e o decizie politică -, dar cred că normal este ca la acele în sectoare din economie care sunt în continuare afectate de deciziile Guvernului să continuăm cu plata şomajului tehnic, deşi nu ştiu dacă în aceeaşi sumă", a declarat Florin Cîţu, potrivit Rador.

Și ministrul muncii, Violeta Alexandru, a declarat la sfârșitul săptămânii trecute că este aproape de o decizie finală în privința șomajului tehnic, prefigurându-se prelungirea acestuia pentru acele sectoare ale economiei în care vor rămâne restricții după data de 15 mai.

Întrebat dacă este luat în calcul şi un al doilea val de îmbolnăviri, ministrul a răspuns că sunt luate în calcul toate scenariile şi că toată economia este mult mai pregătită pentru acest scenariu.

"Da. Luăm în calcul toate scenariile şi, aşa cum v-am obişnuit, de la începutul anului lucrăm pe scenarii (...). Ne pregătim pentru acele scenarii şi sperăm să nu se întâmple. Aşa şi aici. Eu cred că, oricum, toată economia va fi mult mai pregătită pentru acest scenariu, dacă se întâmplă în partea a doua a anului. Vom avea şi instrumentele, deja ştim ce instrumente să folosim, avem pus la punct şi şomajul tehnic, dacă va fi nevoie (...). Rezervele Statului vor avea ce trebuie. Pentru că la noi aici a fost problema când am fost loviţi de această criză: nu era nimic în ele; nu erau măşti, nu erau mănuşi, nu erau biocide, şi aici a fost puţin de muncă în martie şi aprilie, pentru a avea aceste stocuri. Cu siguranţă nu vom mai avea această problemă, şi veţi vedea că vom trece mult mai uşor peste al doilea val", a explicat ministrul.

Orban: Mă șochează decizia CCR privind amenzile, îndeamnă la anarhie

Tăriceanu anunță că ALDE, PSD și PRO România au pregătit un proiect de lege prin care amenzile

din starea de urgență să fie anulate

Ministrul Finanțelor: Am discutat cu premierul prelungirea şomajului tehnic, pentru

anumite categorii, după 15 mai

Page 4: Ajutor suplimentar de 5.000 euro pentru fermierii afectați ...ziarul-mara.ro/wp-content/uploads/2020/05/nr3433.pdf · Ajutor suplimentar de 5.000 euro pentru fermierii afectați

(urmare din pagina 1)Am cerut acest lucru la sfârșitul lunii martie

printr-o scrisoare prin care am solicitat mult mai multe lucruri. S-a aprobat, astfel, sumele pe care nu le-am utilizat acum, nu au fost accesate pe măsurile de dezvoltare rurală să le putem dirija în măsuri de sprijin cu aplicabilitate până-n 31 decembrie 2020. Beneficiari vor fi fermierii cei mai afectați de această criză. Vom lucra să definim condițiile de eligibilitate și, eventual, criteriile de selecție, astfel încât să fie obiective și nediscriminatorii, pe baza dovezilor disponibile. Sprijinul va avea forma unei sume forfetare, iar rambursarea de către Comisie se

face în conformitate cu creditele bugetare și sub rezerva disponibilității fondurilor.

Ne este permis să cheltuim până la 1% din total alocare fonduri pentru dezvoltare rurală, adică în cazul României 80 de milioane de euro. Cam atât mai aveam neutilizate din alte măsuri care au fost mai puțin accesate. Valoarea maximă a sprijinului nu va depăși 5.000 de euro la fermier și 50.000 de euro la procesator. Aceste sume sunt în completare la sumele destinate celor afectați de secetă, unde discutăm de bani din bugetul național”, a declarat ministrul Agriculturii.

George ZAVERA

4 SOCIAL - ECONOMIC

I M M - u r i l e care au negociat c u b ă n c i l e s u s p e n d a r e a r a m b u r s ă r i i r a t e l o r , dobânz i lo r ş i comis ioanelor î n a i n t e d e apar i ţ ia OUG 37/2020 trebuie să depună o n o u ă c e r e r e până la data de 14 mai 2020 pentru a putea beneficia de o amânare de până la 9 luni, prevăzută în ordonanţa de urgenţă, potrivit informaţiilor transmise de Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii (FNGCIMM).

„Dorim sa ii instiintam pe clientii bancilor partenere, care au obtinut suspendarea obligatiilor de plata scadente in baza normelor bancilor, in acord cu creditorii, inainte de aparitia OUG nr.37/2020, ca pot solicita, printr-o noua cerere, aceleaşi conditii de suspendare a plaţilor in baza prevederilor OUG 37/2020 pentru a prelungi cu pana la 9 luni amânarea plăţilor”, a transmis FNGCIMM.

Pentru firmele care au depus socilitările înainte de apariţia OUG 37/2020, băncile vor decide în conformitate cu condiţiile anterioare ordonanţei.

Care sunt condiţiile de acordare a scrisorilor de garanţie:- Creditul a fost acordat pana la data de 30 martie 2020,

inclusiv- Data scadentei finale a obligatiilor de rambursare a

ratelor, prevazuta in contractul de credit, este ulterioara datei de 30 martie 2020, inclusiv

- Creditul nu a fost declarat cu scadenta anticipata pana la data de 30 martie 2020, inclusiv

- Debitorul nu inregistreaza rate scadente restante, la data de 16 martie 2020, inclusiv, sau a efectuat plata obligatiilor restante pana la data solicitarii suspendarii obligatiei de plata, in conditiile prevazute la art. 2 alin 1) din OUG 37/2020.

Ajutor suplimentar de 5.000 euro pentru fermierii afectați de secetă

40 de milioane de euro, pentru cei care cultivă tomate în sere și solarii

(urmare din pagina 1)“Avem 40 de milioane de

euro alocate pentru prima sesiune, iar pentru cei care vor produce tomate în spații protejate în toamnă, la rectificarea bugetară, dacă va fi nevoie, vom completa. Deocamdată, avem doar 5.874 de dosare de înscriere în Programul Tomata. Sigur că mai avem 10 zile până când se epu izează termenul de depunere (a cererilor de înscriere în Program, n. red.), dar anul trecut erau cam 20.000 de dosare. Sigur, unii s-au orientat să depună cererile pentru sesiunea din

toamnă, pentru că și acolo există o perioadă descoperită și pot să-și valorifice mai bine producțiile. Nu vă ascund, au fost ani în care fermierii beneficiari ai acestei măsuri n u r e u ș e a u s ă v â n d ă producția de roșii pentru că era o inflație de roșii pe piața românească și, cel puțin în statistici, cercetând datele de la INS, aproape în fiecare an importurile de roșii au crescut, deș i s-au a locat sume consistente. Vă amintesc că anul trecut au fost alocate 62 de milioane de euro doar pentru Programul Tomata. Dar impactul macroeconomic nu a

fost cel gândit la început. Vom vedea anul acesta cum evoluează.

Toți cei care sunt beneficiari corecți și lucrează corect și sunt legumicultori, de regulă în b a z i n e l e l e g u m i c o l e consacrate, și care au trecut și la această formă de a cultiva, în spații protejate, astfel încât consumatorul român să aibă acces la produse românești, atât primăvara devreme, cât și toamna mai târziu, vor fi plătiți pentru această muncă a lor. Cei care vor încerca să fenteze, cu siguranță nu vor primi această sumă.”

George ZAVERA

Camera Deputaților a adoptat miercuri, în calitate de for decizional, ini ț iat iva legislativă care prevede că părinţii îşi pot lua zile libere pentru supravegherea copiilor ş i în per ioada imedia t următoare încetării stării de urgenţă, până la încheierea anului şcolar.

Actul normativ a fost adoptat cu unanimitate de voturi.

Legea prevede că se acordă zile libere unuia d i n t r e p ă r i n ţ i p e n t r u supravegherea copiilor, în s i t u a ţ i a s u s p e n d ă r i i cursurilor sau închiderii temporare a unităţilor de învăţământ unde aceştia sunt înscrişi, ca urmare a condiţiilor meteorologice nefavorabile sau a altor situaţii extreme decretate astfel de către autorităţile competente cu atribuţii în domeniu.

Potrivit unui amendament, „prin excepţie, în anul 2020, aceste prevederi se aplică şi p e p e r i o a d a i m e d i a t următoare încetării stării de urgenţă, până la încheierea anului şcolar”.

Un amendament iniţiat de deputaţii Adrian Solomon (PSD) şi Eva Andrea Csep (UDMR) arată că, până la

finalizarea tuturor restricţiilor impuse de epidemia cu COVID-19 , p revede r i l e prezentei legi se prelungesc până la ridicarea tuturor restricţiilor. Astfel, „prevederile prezentei ordonanţe de urgenţă, inclusiv ale actelor normative care o modifică şi/sau o completează ori care cuprind dispoziţii care privesc aplicarea prevederilor sale, se aplică în continuare, fără întrerupere, de la data încetării

stării de urgenţă instituite prin decret, potrivit art. 93 alin.(1) din Constituţia României, republicată, pentru toate domeniile de activitate în care se menţin restricţii, până la ridicarea acestora, dar nu mai târziu de data de 31 decembrie 2020”.

U n a l t a m e n d a m e n t menţionează că pot beneficia de aceste prevederi părinţii care au copii cu vârsta de până la 12 ani, înscrişi în cadrul unei

unităţi de învăţământ, sau au copii cu dizabilităţi cu vârsta de până la 26 de ani (faţă de 18 ani, cum era prevăzut iniţial), înscrişi în cadrul unei unităţi de învăţământ.

P o t r i v i t u n u i a l t amendament adoptat de c o m i s i e , „ p r e v e d e r i l e prezentei legi nu se aplică în cazul în care unul dintre părinţi are rapor tu l de muncă suspendat pentru întreruperea tempora ră a ac t i v i t ă ţ i i

angajatorului, în condiţiile art. 52 alin.(1) lit.c) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completări le ulterioare. Prevederile prezentei legi nu se aplică nici în cazul în care celălalt părinte nu realizează venituri din salarii şi asimilate sa lar i i lo r, ven i tur i d in activităţi independente,

venituri din drepturi de propr ietate intelectuală, venituri din activităţi agricole, silvicultură şi piscicultură, supuse impozitului pe venit potrivit prevederilor Legii nr.227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, cu excepţia situaţiei în care este încadrat în grad de handicap grav sau accentuat şi astfel este scuti t de la plata impozitului pe venit”.

Parlamentul a adoptat legea care le permite părinţilor să îşi ia zile libere

până la încheierea anului şcolar

Ministerul Educației a dispus ca toți profesorii și învățătorii din România să fie prezenți la școală, unde trebuie să încheie mediile școlare ale elevilor.

Peste 165.000 de dascăli trebuie să s e p r e z i n t e î n perioada 2-12 iunie, la școlile de care aparțin pentru a înche ia med i i l e elevilor.

Spre deosebire de alți ani școlari, când, dacă un elev

mai avea nevoie de o notă, putea fi ascultat pe loc, acum situația diferă în mod categoric. De aceea a fost creat un regulament care le arată profesorilor cum vor încheia aceste medii școlare.

Astfel, în cazul unui elev care are două calificative pe semestrul al ll-ea, media școlară se poate încheia cu cele două note. În cazul în care elevul are doar o singură notă, profesorul poate să evalueze activitatea derulată de elev la orele predate în mediul online, după care să închidă media.

O a treia opțiune este luată în calcul pentru elevii care nu au putut frecventa cursurile online. Dacă aceștia au o notă și nu au activitate la cursurile online, profesorul va lua în calcul la calcularea mediei, nota respectivă și media obținută de elev pe primul semestru școlar, la materia respectivă.

În cazul în care, elevul nu are nicio notă sau calificativ pe semestrul al ll-lea, media școlară se consideră media de pe semestrul l.

Pentru învățământul gimnazial și liceal se aplică și o a cincea regulă care se referă. Dacă media pe primul semestru, media este mai mică de cinci, atunci elevul, de comun acord cu profesorul va susține o lucrare de control, în online, nota obținută la această lucrare fiind considerată media anuală.

Ce trebuie să facă firmele care vor să beneficieze de amânarea

ratelor de până la 9 luni

Toate cadrele didactice vor fi prezente în școli pentru încheierea mediilor școlare

Page 5: Ajutor suplimentar de 5.000 euro pentru fermierii afectați ...ziarul-mara.ro/wp-content/uploads/2020/05/nr3433.pdf · Ajutor suplimentar de 5.000 euro pentru fermierii afectați

5

Alexandria, Teleorman, Str. Abatorului, Nr.1 bis Tel./ Fax: 0247/312.854; 314.575E-mail: [email protected]

S.C. MARA PROD COM S.R.L.FABRICA

DE PREPARATE

DIN CARNE

VĂ OFERĂ ZILNIC:

Page 6: Ajutor suplimentar de 5.000 euro pentru fermierii afectați ...ziarul-mara.ro/wp-content/uploads/2020/05/nr3433.pdf · Ajutor suplimentar de 5.000 euro pentru fermierii afectați

6

Mail: [email protected] www.motel-restaurant-mara.ro

Cazare: În camere double sau single room

Organizăm: Nunţi, Mese festive, Simpozioane, Recepţii, Petreceri pentru copii

Mobil: 0723.148.613; Tel/Fax. Receptie motel: 0247.443.308

Page 7: Ajutor suplimentar de 5.000 euro pentru fermierii afectați ...ziarul-mara.ro/wp-content/uploads/2020/05/nr3433.pdf · Ajutor suplimentar de 5.000 euro pentru fermierii afectați

Monica Anisie, ministrul educației și cercetării, alături de Consiliul Național al Rectorilor, Sindicatul Alma Mater și de asociațiile studențești au stabilit cadrul de lucru pentru derularea activităților în sistemul universitar românesc, în contextul pandemiei COVID-19.

Astfel, reprezentanții universităților din România, în baza autonomiei universitare, au propus organizarea parțială în sistem on-line a examenelor de semestru, de an și de finalizare a studiilor.

În situații excepționale, care impun prezența fizică a studentului, universitățile vor stabili și comunica modul de desfășurare a examenului, în condiții de siguranță pentru studenți și profesori.

În plus, Ministerul Educației și Cercetării a permis universităților românești accesul la Sistemul Informatic Integrat al Învățământului din România (SIIIR) pentru a facilita procesul de admitere în sistem on-line în instituțiile de învățământ superior. Practic, universitățile pot

verifica rezultatele obținute de absolvenții clasei a XII-a, în urma susținerii examenului național de Bacalaureat, evitând, astfel, prezența fizică a candidaților la înscrierea pentru admiterea la facultate. În acest fel, au fost eliminate o serie de proceduri birocratice pentru a eficientiza procesul administrativ.

Ministerul Educației și Cercetării și Consiliul Național al Rectorilor au stabilit modul în care sunt repartizate fondurile aprobate la rectificarea bugetară, drept cheltuială din sold destinată investițiilor și s-a convenit semnarea urgentă a bugetelor rectificate ale universităților.

Cu această ocazie, reprezentanții Consiliului Național al Rectorilor și-au luat angajamentul că vor susține studenții și cadrele didactice în procesul de predare în sistem on-line. Fiecare instituție din învățământul superior va pune la dispoziție resurse materiale pentru a facilita accesul echitabil la educație.

Cornelia RĂDULESCU

7EDUCAŢIE - CULTURĂ - SĂNĂTATE

Conservarea și restaurarea sunt activități cu caracter permanent în cadrul muzeului, de primă importanță pentru păstrarea patrimoniului arheologic, istoric și etnografic.

Restaurarea produce de multe ori adevărate minuni, resuscitând obiecte de patrimoniu care păreau irecuperabile.

Un domeniu aparte îl reprezintă restaurarea cărților vechi și a documentelor, modalitate prin care acestea sunt redate circuitului public sau științific, asigurându-se dăinuirea lor și a informațiilor conținute.

Despre restaurare și a doua „viață” a cărților ne vorbește Simona Tironeac, restaurator carte, într-o notă extrasă din revista „Muzeul Județen Teleorman.e-Buletin semestrial de informare”, nr.1/2012:

„Restaurarea volumelor deja degradate devine necesară, prin tratamente stopându-se atacurile biologice și deteriorările fizico-mecanice. Procesul de restaurare implică mai multe etape, după cum urmează: analize asupra hârtiei, curățare uscată; curățare umedă, prin spălarea filelor; dezacidificarea lor, când este necesară; restaurarea paginilor, prin completări ale lipsurilor din pagini, consolidări ale zonelor fragilizate; presarea filelor și refacerea legăturii. Această ultimă etapă implică refacerea cusăturii, a scoarțelor și învelitorii acestora în sistemul original, încât să asigure buna funcționare, dar și protecția corpului de carte. Astfel, depozitarea volumelor în condiții sigure, departe de posibilitatea atacului biologic, condițiile optime de temperatură și umiditate, manevrarea atentă și restaurarea cărții sunt garanția păstrării lor în timp.”

Cornelia RĂDULESCU

Trei sferturi dintre părinți consideră că elevii care urmează să susțină examene (clasele a VIII-a și a XII-a) trebuie să revină la școală înainte de vacanța de vară. Tot atâția sunt de părere că, pentru restul, închiderea școlilor până la toamnă este o decizie bună. Concluziile aparțin studiului IRES “Școala în stare de u rgen ță ” , des fășu ra t î n perioada 27 – 30 aprilie 2020. O cincime dintre părinți cred că ar fi trebuit redeschise grădinițele și creșele.

Cine se ocupă de copii, în această perioadă? Șapte din zece părinți de elevi au avut în grija lor copiii, pe durata stării de urgență. 16% spun că cei mici

rămân în îngrijirea bunicilor sau a familiei și 12% sunt de părere că nu necesită îngrijirea unei persoane adulte.

1% dintre părinți au răspuns că, până la vacanța de vară, copiii “rămân în îngrijirea unei bone”.

58% dintre părinții care au spus că se ocupă de îngrijirea copiilor se află în situația familială în care “cel puțin unul dintre părinți nu lucrează în această perioadă”.

Asigurarea unui program echilibrat între muncă și îngrijirea copiilor a reprezentat o dificultate, pe durata stării de urgență, pentru o treime dintre părinții cu copii școlari.

Concret, dintre respondenții

care lucrează de acasă, 80% spun că sunt eficienți la muncă, 33% declară că au dificultăți cu real izarea unui program echilibrat între muncă și îngrijirea copiilor, iar 16% spun că au dificultăți cu separarea spaț iului exclusiv pentru muncă.

Studiul s-a desfășurat în perioada 27 – 30 aprilie 2020, prin metoda CATI (Computer A s s i s t e d T e l e p h o n e Interviewing). Au participat la sondare 1.319 părinți cu copii care au vârsta între 0 și 19 ani, precum și 1.060 părinți cu copii școlari (care au cel puțin un copil înscris la școală).

Eroare maximă tolerată este de ± 2,5%.

Măsuri adoptate în sistemul de învățământ universitar românesc

Mare atenţie cum şi cât purtaţi mănuşile atunci când mergeţi în spaţii publice! Medicii ne avertizează că nu trebuie să le purtăm toată ziua, ci doar pentru activități punctuale, atunci când mergem la cumpărături sau i n t r ă m î n c o n t a c t c u s u p r a f e ţ e p o s i b i l contaminate.

Medicii spun că purtatul mănuşilor poate crea un fals sentiment de siguranţă şi foarte ușor putem deveni neglijenți.

Alexandru Rafila, reprezentantul României la OMS: "Ai senzaţia că având mănuşi eşti protejat şi faci foarte multe lucruri nepotrivite. De exemplu, foloseşti mănuşa mult timp, îţi pui mâna pe faţă, eu nu am văzut pe nimeni care să poarte mănuşi şi să spele mănuşa la robinet."

Purtarea mănuşilor te fereşte de contactul direct cu suprafeţe posibil contaminate. Dacă însă, după o vizită la magazin, farmacie sau bancă ne atingem cu mănuşile faţa, telefonul mobil sau volanul maşinii, atunci le-am purtat degeaba.

Sfatul medicilor este să aruncăm mănuşile după fiecare folosire, înainte de a atinge obiecte personale.

Alexandru Rafila, reprezentantul României la OMS: "Unii le poartă foarte multe ore. Păi decât să port o pereche de mănuşi patru ore, mai bine nu port mănuşi şi mă spăl din jumătate în jumătate de oră sau din oră în oră. Este mult mai eficient decât să port mănuşi patru ore. Ajung să contaminez suprafeţe purtând eventualul virus dintr-o parte în alta prin intermediul mănuşilor."

Muzeul Județean Teleorman:

Restaurarea, a doua „viață” a cărților

Cum purtăm corect mănușile de protecție în spații publice

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a cerut lumii să investească în sănătate şi prevenţie pentru a se pregăti de apariţia în viitor a altor pandemii, în loc să alerge după finanţări aşa cum este cazul din prezent în faţa noului coronavirus, scrie AFP, citată de News.ro.

„În timp ce facem eforturi să răspundem la pandemia de Covid-19, trebuie să ne dublăm eforturile pentru a ne pregăti de viitoarea”, a estimat directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, într-o conferinţă de presă online.

„Nu putem continua să căutăm fonduri în timp ce ne panicăm”, a adăugat el de la Geneva, în momentul în care OMS, ONG-urile şi statele iniţiază acţiuni de strângere de fonduri necesare pentru cercetarea, dezvoltarea, producţia şi distribuirea unui vaccin, a tratamentelor şi a testelor pentru a opri pandemia.

În acest scop, un teledon mondial organizat luni la Bruxelles de Comisia Europeană, cu participarea Rusiei şi a Indiei, dar şi a Statelor Unite, a permis strângerea sumei de 7,4 miliarde de dolari.

Secretarul general al Naţiunilor Unite, Antonio Guterres, a estimat că va fi nevoie de o sumă de „cinci ori mai mare” pentru a dezvolta şi distribui vaccinul.

Lumea cheltuie în fiecare an 7.000 de miliarde de dolari în sănătate, adică aproape 10% din PIB-ul mondial, şi totuşi mai mult de cinci miliarde de

persoane nu vor avea acces la servicii de sănătate de bază în 2030, şi anume accesul la cadrele medicale, la medicamente esenţiale şi la apă curentă în spitale, potrivit directorului OMS.

„Aceste abateri nu numai că dăunează sănătăţii oamenilor, familiilor şi comunităţilor, dar ele pun în pericol securitatea mondială şi dezvoltarea economică”, a avertizat Tedros Adhanom Ghebreyesus, insistând pe construcţia indispensabilă a unei infrastructuri solide de îngrijire primară, cât mai apropiată oamenilor.

„A preveni nu este pur şi simplu mai bine decât a vindeca, este şi mai ieftin”, a spus el.

Pandemia de Covid-19, care a cauzat moartea a 250.000 de morţi după apariţia la sfârşitul lui decembrie în China, „a scos la lumină importanţa unei construcţii robuste a sistemului de sănătate naţional şi local ca fundaţie a securităţii sanitare mondiale”, potrivit şefului agenţiei sanitare a ONU.

„Dacă am învăţat ceva din Covid-19, este faptul că a investi în sănătate astăzi va salva vieţi mâine. Istoria ne va judeca nu doar prin prisma capacităţii de a depăşi această pandemie, ci şi prin lecţiile învăţate şi acţiunile pe care le vom întreprinde”, a avertizat el.

Dacă pandemia se retrage în Europa de vest, ea continuă să se răspândească în numeroase regiuni din lume, în special acolo unde sistemul de sănătate este mai defectuos, inexistent, a amintit Tedros, menţionând în special Africa, Asia de sud-est, şi Mediterana orientală.

Studiu IRES “Școala în stare de urgență”:

74% dintre părinți susțin revenirea la școală a claselor a VIII-a și a XII-a înainte de examene

OMS a făcut apel ca statele lumii să investească în sănătate pentru a opri viitoarele pandemii

Page 8: Ajutor suplimentar de 5.000 euro pentru fermierii afectați ...ziarul-mara.ro/wp-content/uploads/2020/05/nr3433.pdf · Ajutor suplimentar de 5.000 euro pentru fermierii afectați

8 DIVERSE

Tu ai plante in casa? Stiai ca poti reduce anxietatea c a u z a t a d e g a n d u r i negative, griji, stres cu ajutorul plantelor? Ele aduc energie si bunastare casei.

Iata câteva motive foarte importante sa ai cat mai multe plante in casa ta.

Purifica aerulStii deja ca plantele transforma dioxidul de carbon in oxigen.

Dar nu numai atat. Stiai ca NASA foloseste plante pe Statia Orbitala Internationala pentru a imbunatati calitatea aerului? Anumite specii de plante purifica aerul de toxine precum benzenul, formaldehyde etc. Pentru aceasta trebuie sa ai cel putin o planta pentru fiecare 10 mp ai casei tale.

Poti avea productie proprieUnii pomi fructiferi exotici nu rezista afara, in zonele noastre.

Insa pot fi crescuti in apartament. Un avocado, de exemplu, creste pana la 20 de metri. Intr-un apartament, insa, ajunge la 2 metri. La fel poti cultiva ananas, bananier, smochin, lamai. Tine ghivecele cat mai aproape de ferestre pentru a se bucura din plin de lumina.

Iti transforma casa in caminPlantele sunt organisme vii, iar atunci cand traiesti printre

organisme vii te simti mult mai bine. Este vorba de comuniunea cu natura care emana energie pozitiva sanatoasa. In plus, plante precum lamaii, menta, busuiocul etc. elibereaza in aer arome naturale care inlatura mirosurile neplacute, fara sa fii nevoit sa apelezi la odorizantele artificiale.

- Şi zici că ai prins un crap de peste 11 kilograme, fără

exagerare?

- Fără.

- Şi cu exagerare?

- Nu ştiu, că nu l-am cântărit.

***

- Dacă n-ar fi fost nevastă-mea, acum aş fi fost jefuit de

hoţi.

- Te pomeneşti că i-a pus pe goană.

- Nu, ea mi-a golit buzunarele înainte de a pleca de acasă.

***

Soţul către soţie, în zori:

- Unde ai fost, femeie? Toată noaptea te-am căutat prin

cârciumi!

Pastila de râs

Sigur stiai despre maxima: “Un mar pe zi tine doctorul departe”. Insa exista o multime de lucruri interesante despre mere pe care nu le stiai. Iata cateva dintre ele:

1. Merele contin 0 grame de grasime sau sodiu si nu au deloc colesterol.

2. Marul este o sursa excelenta de fibre.

3. Merele pot varia ca dimensiune de la marimea bobului de mazare pana la dimensiunea unui dovleac.

4. Sunt peste 8.000 de soiuri de mere.

5. Un mar (pom) poate produce suficiente fruncte pentru a umple 20 de cutii fiecare, a cate19 kilograme fiecare.

6. Merele fac parte din familia trandafirilor.

7 . E s t e n e v o i e d e aproximativ 36 de mere pentru 4 litri de otet de mere.

8. Un mar contine in jur de 80 de calorii.

9. Datorita nivelului ridicat de bor, merele contribuie la imbunatatirea memoriei, vioiciunea mintii si activitatea electrica a creierului.

10. Desi nu sunt bogate in

calciu continutul de bor intareste oasele.

11. Fibrele solubile din mere se numesc pectin si ajuta la reducerea nivelului de colesterol.

12. Merele pot stimula productia de estrogen la femeile care au intrat in menopauza.

13. O persoana obisnuita consuma in jur de 65 de mere pe an.

14. Cel mai mare mar cules vreodata a cantarit 1.5 kg.

15. Oamenii mananca mere cu 6.500 de ani inainte de Christos.

16. In China cuvantul mar

se pronunta “ping”, care mai inseamna si pace.

17. Merele contin 25% aer, de aceea pot pluti pe apa.

18. Cei mai multi dintre antioxidantii prezenti in mar, inclusiv quercetina, sunt prezenti si in piele.

19. Cele mai populare soiuri peste ocean sunt Red Delicious, Golden Delicious si Granny Smith.

20. Se crede ca merele provin din zona geografica situate intre Marea Neagra si Marea Caspica.

21. Soiul McIntosh este marul national al Canadei.

Familia Mîndroceanu vinde casa de la Țigănești, preţ casă 60.000 Euro/Negociabil. Telefon: 0762/660.254.

***Vând teren intravilan la intrare în comuna Nanov, suprafața 1000 m.p. (la 300 m de

Alexandria). 0762/660.254***

Închiriez sau vând spațiu comercial, suprafață 60 mp, în Alexandria, strada Independenței, parter. Relații la telefon 0722.622.453.

Anunţuri

Vând casă în Alexandria, str. I. Creangă nr. 25 Bis, deschidere 12 m, suprafață 500 mp, compusă din 3 dormitoare, sufragerie, bucătărie, 2 băi, beci, centrală proprie. Preț negociabil. Telefon: 0721.217.130.

Anunţ

Raed Arafat, șeful DSU, a precizat că bisericile nu vor fi deschise după 15 mai deoarece acolo merg persoane în vârstă cu precădere, categoria cea mai vulnerabilă în lupta cu noul coronavirus.

"Bisericilor nu vor putea fi deschis din 15 mai. Ştiu că pentru oamenii credincioşi e foarte important, dar nu se vor deschide în primul val. Să vedem din al doilea val şi cu ce măsuri. Dar reprezintă una dintre zonele în care merg bătrâni, peroane vulnerabile. Clar acolo va trebui să se ia unele măsuri.

Ştiu că există o deschidere la nivelul Patriarhiei să ia măsuri de distanţare, dar nu poţi să vii cu măsuri de relaxare brusc. Relaxarea va fi graduală. Cu siguranţă se va ajunge şi la deschidere", a declarat Raed Arafat la un post TV.

Motive să ai cât mai multe plante în casă

Bisericile rămân închise după 15 mai

Oamenii de ştiinţă au crezut o lungă perioadă de timp că dinozaurii erau nişte creaturi cu mod de viaţă exclusiv terestru, însă o nouă fosilă descoperită în Maroc dezvăluie faptul că dinozaurii carnivori din specia Spinosaurus aegyptiacus erau "campionii" la înot ai Cretacicului, transmite Live Science.

Dinozaurul de pradă Spinosaurus aegyptiacus, care putea ajunge la 7 metri lungime, avea o coadă neobişnuit de lată, asemănătoare unei vâsle şi care avea funcţionalitatea pe care o au cozile de crocodili, f ă c â n d p o s i b i l ă deplasarea prin apă, conform unui studiu publicat în ediţia de miercuri a jurnalului Nature.

„Această descoperire reprezintă ultimul cui bătut în sicriu pentru ideea că dinozaurii non-aviari nu au pătruns niciodată în mediul acvatic. Acest dinozaur îşi urmărea în mod activ prada în apă. El nu stătea în ape puţin adânci la pândă după un peşte care ar fi putut să se apropie prea mult”, susţine Nizar Ibrahim, paleontolog la Universitatea Detroit Mercy, coordonatorul noului studiu, potrivit Agerpres.

Spinosaurus este de mult timp subiectul unor controverse între paleontologi. Acest dinozaur era un teropod, un grup de dinozauri în marea majoritate carnivori, care se deplasau pe două picioare.

În plus, dimensiunile lui Spinosaurus sunt foarte apropiate de cele ale vărului său mai celebru, Tyrannosaurus rex.

Spinosaurus a primit numele de la proiecţiile masive ale vertebrelor sale care formau o creastă osoasă cu lungimea de 1,6 metr i pe s p a t e l e a c e s t o r a n i m a l e . A c u m , paleontologii susţin că această trăsătură morfologică funcţiona probabil ca o velă acoperită de piele.

Apoi, pornind de la botul alungit şi dinţii conici, similari crocodililor, paleontologii au ajuns la concluzia că acest animal se hrănea preponderent cu peşti, însă majoritatea oamenilor de ştiinţă erau de părere că Spinosaurus era un animal care vâna în apele puţin adânci din apropierea malului, aşteptând nemişcat până un peşte se apropia prea mult şi apoi îl ataca fulgerător.

Lucruri mai puțin știute despre mere

Oamenii de ştiinţă au descoperit prima specie de dinozaur înotător

Page 9: Ajutor suplimentar de 5.000 euro pentru fermierii afectați ...ziarul-mara.ro/wp-content/uploads/2020/05/nr3433.pdf · Ajutor suplimentar de 5.000 euro pentru fermierii afectați

1541: Conchistadorul spaniol, Hernando de Soto, a ajuns

la râul Mississippi și l-a denumit Río de Espíritu Santo.

1794: A murit Antoine Lavoisier, chimist francez (n. 1743).

1880: A murit Gustave Flaubert, scriitor francez (n. 1821).

1903: S-a născut Fernandel, actor francez (d. 1971).

1903: A murit Paul Gauguin, pictor francez (n. 1848).

1906: S-a născut Roberto Rossellini, regizor italian (d.

1977).

1924: S-a născut Petru Dumitriu, prozator român (d.

2002).

1972: A fost inaugurat Muzeul Național de Istorie a

României.

1977: A murit Ion Cârja, prozator român (n. 1922).

Ziua Mondială a Crucii Roșii

9

Vineri 8 Mai 2020

07:00 Telejurnal matinal 10:00 Ediţie specială 11:00 Yanxi, palatul suspinelor 12:00 Telejurnal 13:00 Ediţie specială 13:30 Pofticioşi, la cratiţă! 14:00 Telejurnal 15:00 Opre Roma 16:00 EURO polis 17:00 Yanxi, palatul suspinelor 18:00 Aripile Nordului 18:55 Nadine 20:00 Telejurnal 21:10 In slujba vietii 23:30 Telejurnal 00:00 Fotbal: Germania – Argentina

HOROSCOP - PROGRAM TV

Horoscop 8 Mai

S-ar putea ca in prima parte a zilei sa aveti mici probleme in c a m i n . V a recomandam sa le tratati cu calm. Se pare ca nu stati prea bine din punct de vedere financiar.

Diminea ta es te posibil sa fiti obosit si confuz, cu un simt practic scazut. Evitati s a l u a t i d e c i z i i importante azi! Va sfatuim sa va odihniti mai mult si sa va limitati la activitati de rutina.

Este o zi favorabila a f a c e r i l o r ș i proiectelor noi. Dupa-amiaza este posibil sa p r i m i t i o s u m a importanta de bani. De asemenea, sunt s a n s e s a v i s e propuna o colaborare.

Incercati sa fiti mai realist, ca sa nu aveti surprize neplacute! Aveti grija ce spuneti, pentru ca riscati sa jigniti o persoana draga. Nu incercati sa va impuneti punctul de vedere!

S-ar putea sa fiti dezamagit din cauza u n e i i n t a l n i r i d e afaceri. Nu este o zi buna pentru afaceri, dar petreceti momente placute alaturi de p e r s o a n a i u b i t a . Odihniti-va mai mult!

Desi aveti multa treaba, ar fi bine sa mai reduceti ritmul. In prima parte a zilei aveti tendinta sa cheltuiti mai mult d e c a t v a p u t e t i permite. Incercati sa fiti mai cumpatat!

Va recomandam s a n u i n c e p e t i activitati noi, pentru ca aveti tendinta sa va grabiti si sa faceti greseli. Se pare ca sunteti cu capul in nori si riscati sa neglijati probleme importante.

Desi cei din jur nu va apreciaza ideile la adevarata lor valoare, nu va indispuneti! Puteti avea satisfactii pe plan sentimental si i n r e l a t i i l e c u persoane pe care le-ati ignorat.

Va lipseste simtul practic si riscati sa va irositi energia. Puteti c o n t a , i n s a , p e sprij inul colegilor, care va inteleg si sunt dispusi sa va ajute. Va recomandam sa fiti prudent.

BERBEC

S-ar putea sa fiti nevoit sa va schimbati programul pentru azi, dar schimbarile par sa va fie favorabile. Nu luati hotarari sub impulsul momentului si evitati speculatiile financiare.

Ar fi bine sa nu incepeti activitati noi, pentru ca exista riscul sa va loviti de obstacole neprevazute. Evitati, p e c a t p o s i b i l , activitatile dificile, care necesita o concentrare intensa!

S u n t e t i hipersensibil si agitat si sa nu va simtiti in f o r m a . V a recomandam sa nu luati decizii importante, pentru ca simtul practic este redus. Evitati d i s c u t i i l e i n contradictoriu!

TAUR GEMENI RAC

LEU FECIOARĂ BALANŢA SCORPION

SĂGETĂTOR CAPRICORN VĂRSĂTOR PEŞTI

Semnificaţii istorice pentru

07:00 Ştirile Pro Tv 10:30 Vorbeşte lumea 13:00 Ştirile Pro Tv 14:00 Lecţii de viaţă 15:00 La Maruţă 17:00 Ştirile Pro Tv 18:00 Ce spun românii 19:00 Ştirile Pro Tv 20:30 Românii au talent 23:15 Un ghem de minciuni 01:30 Executorul 03:00 Lecţii de viaţă 04:00 Vorbeşte lumea 06:00 Ce se întâmplă doctore?

07:00 Observator 08:00 Neatza cu Răzvan şi Dani 12:00 Observator 14:00 Mireasa 16:00 Observator 17:00 Acces direct 19:00 Observator - Sport/Meteo 20:30 Chefi la cuțite 23:00 R e g e l e A r t h u r 0 1 : 3 0 Observator 02:30 The Wall - Marele Zid 03:30 Chefi la cuțite 06:00 Observator

08:15 Pastila de râs 09:30 Kosem 11:00 Puterea dragostei 12:00 Știrile Kanal D 13:00 În căutarea adevărului 15:00 Teo Show 17:00 Puterea dragostei 19:00 Știrile Kanal D 20:00 Mă numesc Zuleyha 22:00 Medici: Conducătorii orașului Florența 23:00 Știrile Kanal D 00:00 Puterea dragostei 02:30 Teo Show

07:20 Orgolii 10:00 Starea naţiei 11:30 Camera de râs 15:05 Focus 16:00 Orgolii 18:00 Focus 18 19:00 Mama mea gătește mai bine 20:00 Săptămâna nebunilor 22:00 Trăsniți 01:00 Asfalt Tango 03:00 Mama mea gătește mai bine 04:00 60 de minute cu Alexandru Constantin 05:00 Nimeni nu-i perfect

07:30 Podul de pe râul Kwai 10:45 La bloc 12:45 Ultima aventură 15:00 Martin si Lewis 16:45 Cum să îți dresezi dragonul 2 18:30 La bloc 20:30 Bani murdari 22:30 Secretul fericirii 00:15 Bani murdari 02:00 Secretul fericirii 03:30 La bloc 06:00 La Maruţă

08:00 În inima Africii 09:00 Teleșcoala - Clasa a VIII-a 10:00 Câştigă România! 11:00 Iubire dincolo de timp 12:00 Telejurnal 13:00 Cultura minorităţilor 13:30 Pescar hoinar 14:00 În inima Africii 15:00 Teleșcoala - Clasa a XII-a 16:00 Iubire dincolo de timp 17:00 România…în bucate 17:40 Primavara amintirilor 18:35 # De acasă mpreună 19:00 Telejurnal 20:00 Gala Umorului 22:00 Drag de Romania mea! 00:00 Femei de 10, bărbați de 10

07:40 Maverick 09:45 Lupta p e n t r u e g a l i t a t e 11 : 4 0 Paddington 13:10 Jackie Chan, pilot de curse 15:00 Nu ma uita 16:35 Starsky și Hutch 18:10 Cod Roșu la Casa Albă 20:00 Soacra mea e o scorpie 21:40 The Operative 23:35 300 - Eroii de la Termopile 01:25 Cât durează o căsnicie 03:15 De la apusul la răsăritul soarelui

Redacţia ISSN: 1843-4037

Responsabilitatea pentru conţinutul materialelor aparţine, în totalitate, autorului.Fotografiile cu indicativele şi reprezintă trucaj şi respectiv, pamflet.PT

Vrei să fii zilnic la curent cu cele mai importante ştiri din judeţul tău, dar nu ai timp de pierdut pentru a sta la coadă la chioşcurile de ziare? De acum cotidianul MARA vine la tine acasă. Decupează talonul de abonament din ziar, achită în contul RO55CECETR0101RON0427628, deschis la CEC BANK Alexandria suma aferentă lunilor de abonament alese şi expediază talonul de abonament + copia chitanţei de plată pe adresa cotidianului MARA: Alexandria, Str. Libertăţii, nr. 271, Bl. L4 sau pe fax. 0347/80.44.48 sau poţi veni direct la sediul cotidianului şi de luna următoare ziarul MARA vine la tine la uşă.

Cotidianul MARA vine la tine acasă

Talon de abonament

Persoana fizică: Numele _______________ Prenumele ________________Vârsta ______ Profesia __________________________________________ Persoană juridică: Nume firmă ___________________________________ Domeniul de activitate __________________________________________CUI _____________ Cont __________________ Banca ________________Vei primi abonamentul la adresa:Str. _______________ nr ______ Bl. ______ Sc. ______ Et. _____ Ap. _____Localitatea ________________ Cod poştal ____________ Judeţul _______Tel _______________Fax _____________E-mail______________________Doresc să achiziţionez un abonament la cotidianul MARA începând cu luna

8 Mai

Redactor şef: Emil PETRESCUSecretar de redacţie: Dana PĂUNE

Redactori: Claudiu DUMITRACHE, Cornelia RĂDULESCU, Gheorghe PIETREANU, Ioan DUMITRESCU,

Mihail TĂNASE, Carmen ROBESCUTehnoredactor: Ionuţ CĂRUŢĂ

Orice neregulă, orice problemă, orice necaz pot fi sesizate reporterului de servici la numărul de telefon: 0763.801.083

Alexandria, str. Libertăţii, nr. 271, bl. L4, jud. Teleorman Telefon director executiv: 0763.801.083

Telefon: 0347.804.448E-mail: [email protected]

www.ziarulmara.roTipărit la Tipografia “MARA”

Page 10: Ajutor suplimentar de 5.000 euro pentru fermierii afectați ...ziarul-mara.ro/wp-content/uploads/2020/05/nr3433.pdf · Ajutor suplimentar de 5.000 euro pentru fermierii afectați

Restaurantul “Riviera” din cadrul Complexului turistic “Mara” organizează la cererea dumneavoastră nunți, botezuri, simpozioane, baluri, banchete, orice tip de recepție și sărbătorirea oricăror evenimente din viața dumneavoastră.

În mod excepțional, Restaurantul “Riviera” vă oferă în anul 2020 posibilitatea de a organiza în zilele de sâmbătă și duminică nunți și botezuri, indiferent de numărul invitaților.

Pentru relații suplimentare vă așteptăm la sediul unității din zona Peco

sau la telefon: 0723.148613.

10 Anul XIX, nr. 3433 Vineri 8 Mai 2020

Ianis Hagi (21 de ani) este unul dintre cei mai doriți tineri jucători români și se pare că o altă echipă importantă și-ar dori să obțină semnătura fiului "Regelui".

Ianis ar putea deveni coleg cu Cosmin Moți, Claudiu Keșeru și Dragoș Grigore, după ce patronul lui Ludogorets și-ar fi exprimat interesul pentru jucătorul lui Genk.

Kiril Domusciev, patronul campioanei Bulgariei, ar fi pregătit să plătească nu mai puțin de 4 milioane de euro pentru Hagi, dacă belgienii de la Genk vor fi de acord.

Mai mult, Ianis Hagi ar urma să încaseze un salariu uriaș dacă transferul se va realiza, în valoare de 500.000 de euro pe sezon, dar acesta ar urma să ajungă la un milion de euro în

sezoanele următoare, potrivit Sport.ro.Lazio ar fi dispusă să plătească 10 milioane

de euro pentru Ianis HagiEste binecunoscut interesul celor de la

Lazio pentru Ianis Hagi, iar formația din Serie A, față de Ludogorets, este gata să achite nu mai puțin de 10 milioane de euro pentru român, potrivit presei străine.

Gazzetta dello Sport, cel mai prestigios ziar de sport din Italia, a anunțat că Genk a dublat suma de transfer a românului și că vrea să profite de pe urma fostului jucător de la Viitorul.

"Pentru moment, Ianis se află la Rangers, dar se va intoarce în Belgia, la Genk, care a hotărât că nu îl va vinde pe mai puțin de 10 milioane de euro", au dezvăluit cei de la gazzetta.it.

Directorul sportiv al lui Rangers, Ross Wilson, spune că Ianis și-a găsit deja locul în echipa lui Steven Gerrard.

"Ianis a impresionat de când a ajuns la noi. Sunt mereu în contact cu el, atât eu, cât și antrenorii. Suntem foarte multumiți de el și avem o opțiune să-l transferăm. De asemenea, avem o relație foarte bună cu el, cu agentul și tatăl sau. Și-a găsit un loc la Rangers, unde se simte iubit", a spus Ross Wilson, potrivit Daily Record.

SPORT

Decizie total surprinzătoarea luată de Universitatea Craiova. Corneliu Papură nu mai este antrenorul echipei! Hotărârea a fost luată cu o săptămână în urmă, dar abia acum a fost anunţată.

Edi Iordănescu este antrenorul cu cele mai multe şanse să-l înlocuiască pe Papură.

Decizia despărţirii de Corneliu Papură, unul dintre cei mai apropiaţi colaboratori ai acţionarului Mihai Rotaru, întăreşte posibilitatea ca Iordănescu jr. să preia echipa.

Conflictul dintre Iordănescu şi Papură l-ar putea îndepărta pe ultimul de la Universitatea

Între Papură şi Edi a existat recent un conflict dur, chiar dacă purtat de la distanţă. Olteanul a afirmat că speră să nu-i mai pronunţe niciodată numele antrenorului de la Gaz Metan şi i-a făcut clovni pe cei din staff-ul lui Edi. Înainte să fie antrenorul echipei, Papură era considerat principalul consilier tehnic al lui Rotaru. Dacă vine Edi, probabil că nu va mai fi deloc la club.

Replica lui Iordănescu nu a întârziat: ”În ceea ce privește poziția omologului meu de la Craiova, aș prefera să nu-i răspund. Am două motive pentru asta. Unu la mână, este josnică declarația și ar trebui să mă cobor la un nivel care mi-ar condamna educația. Doi la mână, este un moment în care cineva ar trebui să se autosesizeze și să ia măsuri".

Petre Grigoraş a fost printre cei care au trăit o tragedie din cauza pandemiei de coronavirus. Fratele său a decedat la vârsta 59 de ani după ce a fost infectat la sfârşitul lunii martie.

Antrenorul Forestei Suceava se bucură acum că situaţia începe să revină la normal.

" P i e r d e r e a f r a t e l u i a reprezentat un moment greu, delicat, dar am acceptat realitatea. Apoi, la Suceava a fost o greşeală, dar e o problemă generală la noi.

M-a bucurat informaţia că de pe 15 se vor relaxa restricţiile, nu putem sta după perdea, cu toate riscurile de rigoare. Dacă alţii pot munci, de ce să nu putem şi noi? Am văzut ce protocol se impune şi cred că nici la Liga 1 nu pot fi îndeplinite toate condiţiile prevăzute acolo, iar sportivii abia aşteaptă reluarea activităţii," a declarat Petre Grigoraş.

Petre Grigoraș face acuzații grave după ce fratele său a murit din cauza COVID-19: "Până acum nu avea diabet. E ceva dubios"

Antrenorul echipei Foresta Suceava, Petre Grigoraș, susține că pe certificatul de deces al fratelui său scrie că acesta avea diabet, dar tehnicianul nu a auzit niciodată de așa ceva.

Fratele lui Petre Grigoraș a murit după ce a fost diagnosticat cu COVID-19, iar antrenorul nu înțelege de ce pe certificatul de deces apare că acesta ar fi avut diabet: "Fratele meu a avut o răceală normală în familia lui, peste care a trecut. Se pare că acest virus l-a contactat pe fondul acestei răceli. A întârziat să meargă la spital. Când s-a dus deja era destul de târziu.

A intrat în comă foarte rapid. A murit din cauza acestui virus. Am înțeles că i s-a scris acolo că avea probleme cu diabetul și cu inima. El în fiecare an își făcea analizele. Acum a apărut aceste probleme cu diabetul. Trebuie să fim mai atenți cu acest virus care nu iartă pe nimeni. Există foarte multă inconștiență.

Papură, out de la Universitatea Craiova

Şi-a pierdut fratele din cauza COVID-19, dar aşteaptă

reluarea fotbalului

Ionuț Radu este, fără îndoială, liderul noii generații de la echipa națională, fiind, la ora actuală, cel mai bine cotat jucător român. Acesta a accepta t să vorbească deschis despre situația de la prima reprezentativă, într-un interviu pentru Digi Sport.

Tânărul goalkeeper are numai cuvinte de laudă la adresa noului s e l e c ț i o n e r, M i r e l R ă d o i , p e c a r e - l consideră ”o persoană de nota 10”. Ionuț Radu are însă și un mesaj care lasă loc de multe interpretări.

Ionuț Radu: ”Sper ca influența și anturajele de la echipa națională să nu-l schimbe”

”Se vorbea de ceva timp de venirea lui Mister la echipa mare. M-am bucurat foarte mult pentru el, merita acest

lucru. A avut rezultate foarte bune cu noi și sunt sigur că va avea rezultate și aici, pentru că știe cum să gestioneze un grup.

Știe să vorbească și să transmită mesajul pe care-l

vrea. Mirel este un antrenor excepțional, cel mai important, este persoană de nota 10 și sper ca influența și anturajele de la echipa mare să nu-l schimbe”, a declarat Ionuț

Radu.Mirel Rădoi a știut să se

apropie de jucătoriIonuț Radu are doar cuvinte

de laudă la adresa noului selecționer și consideră că felul său de a fi le dă încredere

jucătorilor.”Pentru jucători, este

foarte important să aibă o vorbă bună de la un antrenor pentru că știi că este acolo pentru tine. Îți dă încredere, lucrul asta îți dă foarte mare încredere ca jucător, pentru că știi că este acolo pentru tine”, a mai spus Ionuț Radu.

Interviul integral cu Ionuț Radu, liderul echipei U21 care a

a juns în semi f ina le la Campionatul European de Tineret și a dus România la Jocurile Olimpice, va putea fi urmărit la emisiunile Digi Sport din zilele următoare.

Ofertă surprinzătoare pentru Ianis Hagi! Salariu uriaș pentru român din partea patronului miliardar

Ionuț Radu: ”Mirel este o persoană de nota 10, sper ca influența și anturajele de la echipa

mare să nu-l schimbe”