Agricultura în Uniunea Sovietică a fost organizată într-un sistem de ferme de stat

(sovhoz) și colective (colhoz).  Al doilea război mondial a avut un impact

devastator asupra statului sovietic şi a creat o disproporţie evident, pierderile

umane sunt estimate la peste 20 milioane. Ţărănimea a fost cea care a plătit preţul

cel mai mare, pierderile umane şi transferul de populaţie spre oraşe pentru a-si

asigura un trai cit de cit mai decent. Uniunea Sovietică într-unul dintre cei mai

mari producători de cereale. Au existat și ani cu producție slabă, (1972 sau 1975).

În ciuda eforturilor făcute, Uniunea Sovietică avea nevoie de importuri de

alimente, fapt care a dus la încetinirea creșterii economice.

În cincinalul 1976 – 1980 s-au alocat resurse suplimentare în agricultură, în

anul 1978 fiind consemnată o recoltă record. Alături de culturile

de grâu, porumb și floarea soarelui se cultivau de asemenea bumbacul, sfecla de

zahăr și inul.

Totuși, în ciuda uriașelor suprafețe de pământ, a mecanizării și chimizării la scară

largă, a unei foarte numeroase forțe de muncă, agricultura sovietică era puțin

eficientă, în principal datorită climei nefavorabile, dar și datorită slabei

productivități a mâinii de lucru.

Toate condițiile pentru o agricultură eficientă erau îndeplitite în fâșia

de cernoziom aflată în zona temperată, care se întindea din Ucraina, prin

sudul Rusiei, până în zona de sud a Siberiei.

Lichidarea chiaburilor prin expropierea şi deportarea lor, avea scopul de a accelera

ritmurile colectivizarii şi a transforma acest proces într-o acţiune de masă. Se miza

pe frica de deportare, care era implantată tot mai adânc în rândul ţăranilor.

Deportarea din iulie 1949 a avut efectul scontat: timp de câteva zile populaţia

RSSM a trait într-o stare de frică imensă, că va fi deportată în Siberia dacă nu va

intra în colhozuri. În rezultat, de la 6 iulie pâna la 1 septembrie 1949, în RSSM au

fost organizate 750 de colhozuri în care au intrat 183.333 gospodării ţărăneşti

(procentul gospodăriilor ţăraneşti colectivizate, sporind de la 32,2 la 71,7

procente).

Dupa razboi, necatind la foametea pe care au suferito oamenii din cauza

secetei 1946-1948, Uniunea Sovietică s-a confruntat la sfârşitul anilor patruzeci cu

o puternică criză agricolă generată în bună măsură de Ineficienţa colhozurilor.

Răspunsul a constat, însă, în regruparea acestora şi în crearea agro-oraşelor.

Elementul ideologic rămânea foarte prezent, noile oraşe urmând să realizeze

vechiul deziderat al unităţii dintre muncitorime şi ţărănime şi să ducă la bun sfârşit

suprimarea conştiinţei ţărăneşti. Drept urmare, între 1950 şi 1954 nouă milioane de

persoane au părăsit zonele rurale.

La inceputul anilor 50 s-a facut restructurarea colhozurilor, s-au facut

investitii pentru a asigura colhozurile cu tehnica agricola necesara. În cadrul

sistemului agricol sovietic, exista tendința de a aproviziona mai bine sovhozurile

cu mașini agricole și fertilizatori, de a le specializa pentru anumite culturi și de a le

repartiza mai mulți specialiști. Salariile în sovhozuri erau mai mari decât în

colhozuri, iar muncitorii primeau diferite alte beneficii sociale. În colhozuri exista

tendința de a plăti muncitorii în natură, mărime acestei plăti depinzând în totalitate

de cât de bogată fusese recolta în anul respectiv. In 1948 prin adoptarea Planului de

modificare a naturii, proiect utopic care, îşi propunea crearea unei mări interioare

în Siberia Occidentală şi construirea unor diguri în Oceanul Pacific pentru a opri

curenţii reci de pe coastele siberiene au adus conducerea la idea irigatiilor

artificiale. Acestea mai erau numite ploi artificial si se creau in colhozurile mari si

mijlocii crescind productivitatea culturilor cu mult. In anii 1970-1980, agricultura a

continuat să fie partea cea mai fragilă a economiei după cum o dovedesc şi cele

cincisprezece milioane de persoane care părăsesc în anii ’70 zonele rurale în

căutarea unor oportunităţi mai bune. În ciuda investiţiilor substanţiale, producţia se

încăpăţânează să stagneze.

În 1980 producţia reală se afla atât de mult în urma cifrelor oficiale, încât

autorităţile au încetat timp de şase ani să publice statistici. Importurile au crescut

dramatic după 1972, furnizorul principal fiind inamicul numărul unu din războiul

rece, Statele Unite. Pina in 1990 agricultura nu a avut de suferit essential, doar ca

urbanizarea era mare si nu mai avea cine lucre sufficient de bine terenurile

agricole…

Deși agricultura necooperatistă era prezentă în zone izolate și pe suprafețe mici,

țăranii individuali produceau o parte substanțială

din carnea, laptele, ouoăle și legumeleconsumate în țară. Permisiunea dată unor

țărani să lucreze în mod individual a fost una dintre soluțiile concepute pentru

revigorarea agriculturii sovietice. Nu s-au luat însă nici un fel de măsuri în ceea ce

privește creșterea veniturilor muncitorilor și relaxarea controlului birocratic,

acestea fiind de fapt problemele principale.

În ciuda faptului că Uniunea Sovietică avea a doua agricultură a lumii și că ocupa

primul loc în lume la un mare număr de culturi și produse agricole, agricultura țării

era puternic rămasă în urmă și foarte slab productivă în comparație cu alte ramuri

ale economiei.