Introducere si motivarea temei

Am ales aceeasta tema deoarece consider ca este important sa cunoastem agresivitatea, comportamentul si conditia umana. Un bun psiholog trebuie sa fie capabil sa inteleaga cu o acuratete cat mai mare toate emotiile pe care o persoana le resimte in urma unor evenimente si sa reuseasca sa le filtreze, doar acele informatii necesare pentru al ajuta pe omul aflat in suferinta.

De aceea, percepția publică este asociată cu ideea că toate persoanele cu o boală mentală sunt potențial agresive, iar rezultatul fiind stigmatizarea și rejecția socială. De fapt, persoanele cu o boală mentală sunt de două ori și jumătate victime ale violenței comparativ cu populația generală. Riscul pentru violență este prezent într-o mică măsura la pacienții cu o boală mentală severă și persistentă sau cu simptome specifice controlate insuficient terapeutic. În cea mai mare parte, indicatorii violenței printre persoanele cu o boală mentală sunt aceeași ca și pentru populația generală. Din cele menționate s-ar desprinde ideea că înainte de a respinge o astfel de persoană, s-ar impune a o înțelege, a o ajuta, a o îndruma sper ajutor calificat sau a o integra în familie și societate.

Totuși, comportamentul agresiv este întâlnit în patologia psihiatrică, neurologică și neurochirurgicală, atât la pacienții care se află în îngrijire medicală cât și în mediul comunitar, familial, în instituțiile specializate pentru persoane retardate mental cât și în închisori. Observația atentă asupra vieții cotidiene, în general, oriunde în lume se asociază cu un grad mai ridicat de comportamente violente comparativ cu trecutul. Încă de la începutul anilor `90 cercetătorii au atras atenția asupra frecvenței ridicate a manifestărilor agresive și violente, în special la adolescenți și tineri1. Rata deceselor prin omucidere printre tineri în SUA este de patru ori mai mare decât în celelalte națiuni industrializate, omuciderea fiind a doua cauză a deceselor la grupa de vârstă cuprinsă între 15 – 24 ani. S-a mai precizat faptul că delicvența violentă este mai frecventă printre șomeri, neangajați și tineri cu nivel educațional scăzut. De asemenea, asocierea cu grupuri formate din persoane delicvente de vârste apropiate s-a dovedit a fi un predictor semnificativ pentru delicvență.

O data cu evoluția tehnologiei, s-a născut teremenul de violență virtuală. Acest tip de violență se referă la cel nonfizic, dar care poate produce efecte importante psihosociale. Discutăm în acest caz despre violența din cadrul activităților de petrecere al timpului liber, respectiv emisiuni TV, muzică, filme, jocuri pe computer și utilizarea internetului. Promovarea unor filme cu ridicat conținut agresiv, prezentarea unor reportaje prin care se încurajează agresivitatea în diferite situații sociale ca o modalitate de adaptare și masculinitate sunt doar câteva exemple.

1 Marian,G.,Baloescu,A.,(2009),Comportamentul agresiv,Editura Tronic,Bucureşti,pg.5

1

Băieții agresivi au comportamente antisociale încă din timpul anilor de școală elementară și devin cu o probabilitate mai mare ulterior delicvenți. Violența în familie este un serios predictor pentru viitoarea apartenență la un grup delicvent, totodată s-a mai precizat că accesul la arme, alcool, sau substanțe ilicite se asociază cu un risc crescut al violenței interpesonale și suicid. De altfel, violența letală printre tineri a crescut îngrijorător în ultimi ani, în mare parte datorită accesului și folosirii frecvente a armelor de foc2.

Comportamentul agresiv poate fi întâlnit la orice vârstă și merită a fi analizat astfel încât să găsim și să aplicăm măsurile cele mai adecvate în vederea scăderii ratei sale. Cel mai important factor și singurul pentru evitarea și prevenirea delicvenței în rândul adolesceților și a comportamentului violent ulterior, este un mediu familial sănătos. Un asemenea mediu se caracterizează prin afecțiune parentală, coeziune și implicare armonioasă în educația și viața copiilor și tinerilor. Printre factorii cei mai importanți predictori ai delicvenței juvenile sunt supravegherea parentală inadecvată și rejecția fățișă din partea părinților.

Nu de puține ori un comportament agresiv reprezintă motivul unei spitalizări de urgență. Un studiu care analizează motivele internării de urgență într-o secție de psihiatrie , arată ca 40% dintre spitalizările psihiatrice au fost determinate de comportamentul agresiv, violent sau generator de teamă pentru cei din jur3.

Comportamentul agresiv la pacienții cu tulburări psihiatrice are multe cauze posibile. Asocierea abuzului de substanțe, dependența, intoxicația crește potențialul agresiv. Alți factori care pot fi implicați în manifestarea comportamentului agresiv sunt prezența halucinațiilor și/ sau a ideilor delirante, controlul deficitar al impulsului, trăsături de personalitate antisocială, factori de mediu cum sunt instabilitatea relațională4.

Capitolul 1. Definirea agresivității

Agresivitatea este o noțiune care provine din limba latină „agresio” care înseamnă a ataca, și se referă la „ o stare a sistemului psihofizic, prin care persoana răspunde printr-un ansamblu de conduite ostile în plan conștient, inconștient și fantasmatic, cu scopul ditrugerii, degradării, constrângerii, negării sau a umilirii unei ființe sau lucruri investite cu semnificație, pe care agresorul le simte ca atare și reprezintă pentru el o provocare.”

Agresivitatea avându-și originea în mecanismul de excitabilitate al sistemului nervos central, este o însușire a ființelor vii pe toată scara evoluției acestora.

2 Marian,G.,Baloescu,A.,(2009),Comportamentul agresiv,Editura Tronic,Bucureşti,pg.63 Marian,G.,Baloescu,A.,(2009),Comportamentul agresiv,Editura Tronic,Bucureşti,pg.74 Marian,G.,Baloescu,A.,(2009),Comportamentul agresiv,Editura Tronic,Bucureşti,pg.8

2

Agresivitatea umană se maifestă în cadrul relației socio-afective, registrul ei de manifestare întinzându-se de la atitudinea de pasivitate și indiferență, refuz de ajutor, ironie, tachinare, până la atitudinea de amenințare și acte de violență propriu-zisă.

Manifestările agresivității umane sunt extrem de diverse și la diferite niveluri: pulsional, afectogen, atitudinal, comportamental. Deci aria agresivității este mult mai extinsă decât cea a violenței.

În dicționarul Walman se definește agresivitatea în următoarele accepțiuni: tendința de a arăta ostilitate prin manifestarea de acte agresive; tendința de a depășii opozițiile întâlnite; tendința de autoafirmare prin promovarea neabătută a proprilor interese; hiperenegie în atitudin și reacții; tendință permanentă de dominare în grupul social sau comunitate5.

Teorii privind agresivitatea

1. Teoria psihodinamica

Sigmund Freud, părintele psihanalizei, a descris în teoria libidoului existența a două instincte: sexuale și agresive. Tendințele agresive pot fi observate în diverse manifestări orale, anale falice ale tendinței sexuale. Mai târziu, Freud descrie componenta agresivă a instinctului sexual ca sadism. Când își reviuzuiește teoria ( după 1920) Freud aduce în discuție existența instinctelor vieții și a morții (Eros și Thanatos). De această dată agresivitatea și distructivitatea au fost descrise ca tendințe umane fundamentale.

2.Teoria psihanalitica

Teoriile psihanalitice non-freudiene examinează și ele originile violenței: Adler A. atribuie complexului de inferioritate și luptei pentru putere responsabilitatea pentru comportamentul agresiv. Jung consideră că agresivitatea umană este urmarea declanșării unui comportament primordial arhetipal înnăscut, provenind din inconștientul colectiv. Pentru Rank O. cauza nevrozei este traumatismul nașterii, iar violența apare ca urmare a conflictelor precoce dintre mamă și copil. În cadrul teoriei interpersonale, Sullivan afirmă că agresivitatea ar rezulta din distorsiuni juxtapuse în relațiile interpersonale. Erich Fromm vorbește despre agresivitate benignă și malignă. Agresivitatea benignă este instinctivă, animalică și defensivă, în timp ce agresivitatea malignă este întâlnită numai la caracterele sadice umane6.

5Păunescu,M.,(1994),Agresivitatea şi condiţia umană,Editura Tehnică,Bucureşti,pg.15 6 Marian,G.,Baloescu,A.,(2009),Comportamentul agresiv,Editura Tronic,Bucureşti,pg.12

3

3. Teoria instinctuală

Din punctul de vedere al teoriei instinctuale agresivitatea își are originea în tendințele înnăscute. K Lorentz combină teoria lui Freud privind agresivitatea cu teoria selecției naturale elaborată de Charles Darwin.

Din acest punct de vedere agresivitatea este benefică și permite supraviețiurea și, într-un anume sens, succesul organismelor mai agresive care elimină pe cele mai slabe și, prin evoluție, rezultatul ar putea fi selecția unei populații mai puternice și mai sănătoase. Lorentz a afirmat că agresivitatea nu este în mod necesar o reacție la orice stimul exterior, ci un instinct de luptă ce alimentează în mod continuu cu energie centrii nervoși7.

4. Teoria învățării

Teoria învățării nu atribuie agresiunea unei mecanism intern. Conform acestei teorii agresiunea este inițial învățat din comportamentul social și este menținută prin intervenția altor factori, situații sau condiții. Agresiunea este din punct de vedere al teoriei învățării, o manifestare a experienței. Există 3 concepte principale: achiziția de modele comportamentale agresive, provocarea agresiunii și întărirea comportamentului agresiv8.

Condiția simplă ar fi deci o metodă de învățare. Dacă după desfășurarea unui act agresiv persoana primește o întărire pozitivă (mâncare, jucărie, etc) există posibilitatea și probabilitatea ca acest comportament să fie repetat pentru a câștiga recompensa. În această situație, actul agresiv se asociază pozitiv cu recompensa, ceea ce încurajează repetarea sa. Răspunsurile comportamentale agresive pot fi achiziționate prin modelare socială sau completare.

Copilul mic se uită la reacția unei persoane familiare lui în raport cu o persoană sau o situație agresivă. Vizualizarea unui comportament agresiv poate încuraja agresiunea la copiii sugestibili. Observarea violenței în familie sau la TV este un exemplu de achiziționare a modelului comportamental agresiv. Oamenii expuși în mod repetat la modele combative vor fi mai amenințători în interacțiunile lor decât cei care adoptă stiluri de conduită non-violentă. Prin modelarea comportamentală promovată prin emisiunile TV, filme sau jocuri video actele agresive pot deveni mai frecvente și mai violente.

Teoria învățării se bazează pe faptul că oamenii nu se nasc cu un repertoriu complet de răspunsuri agresive, dar le achiziționează prin experiență.

Un adept al teoriei învățării este Bandura pentru care comportamnetul agresiv este învățat prin adoptarea comportamentului din mediul înconjurător9.

7 Marian,G.,Baloescu,A.,(2009),Comportamentul agresiv,Editura Tronic,Bucureşti,pg.138 Marian,G.,Baloescu,A.,(2009),Comportamentul agresiv,Editura Tronic,Bucureşti,pg.139 Marian,G.,Baloescu,A.,(2009),Comportamentul agresiv,Editura Tronic,Bucureşti,pg.14

4

Capitolul 2. Neuroanatomia agresivității

Încă în 1982, Elliot F A preciza că există suficiente dovezi în sprijinul ideei că deteriorările neurologice și neuropsihologice sunt mai frecvente la subiecții cu violență recurentă decât în populația normală. Capacitatea unei persoane de a iniția, dar și de a inhiba agresiunea se poate explica și prin funcționarea rețelei neuronale. Rețeaua neuronală implicată în controlul manifestărilor agresive este condiționată genetic cu interconexiuni întinse de la cortexul prefrontal la sistemul limbic, punte și structurile cerebeloase. Această rețea neuronală conține atât neuroni activatori, cât și neuroni inhibitori.

Astfel, stimularea electrică a unei zone a amigdalei poate determina un comportament de furie , iar dacă stimulul se aplică în imediata vecinătate, la cca 3 mm. mai departe de zona stimulată inițial, agresivitatea poate fi inhibată. Aceste manifestări pot fi amplificate de utilizarea de droguri/alcool sau de stres. Aria prefrontală acționează pentru a diminua acest circuit.

La om, inhibiția furiei și a agresivității se poate obține prin stimularea cortexului prefrontal, precum și a altor regiuni precum sunt cortexul medial și orbital sau stimularea nucleilor spetali, a amigdalei și nucleilor cerebeloși mediani. De asemenea mici tumori în aceste zone pot produce comportamente agresive intermitent, ca prin simptom, în timp ce leziuni localizate pe suprafețele laterale emisferice, nu se însoțesc de asemenea manifestări. Totodată stimularea amigdalei produce mai probabil furie dacă subiectul este mânios, decât dacă este calm, iar persoanele care developează violență la hipoglicemie, nu devin violente la scăderea glicemiei în condiții de laborator. Pe de altă parte, s-a evidențiat că tumorile de mezencefal și punte produc o modificare a personalității caracterizată prin apatie sau agresivitate recurentă10.

Relația funcție endocrină – agresivitate

Multe studii au căutat să demonstreze posibilele efecte ale unor dereglări hormonale în declanșarea agresivității,astfel, într-un studiu asupra agresivitatii umane s-a putut demosntra o corelație între nivelul plasmatic de testosteron și violența în închisoare, dar s-a evidențiat un nivel crescut de testosteron la întemnități juvenili care au comis crime violente. Scăderea nivelului de estrogeni și progesteron, așa cum se petrece în perioada premenstruală, s-a asociat cu comportament agresiv la femei. A fost evaluat un nivel crescut de testosteron atât la pacienții agresiv cu diagnostice psihiatrice, cât și în cazul populației nonpsihiatrice implicate în acte

10 Marian,G.,Baloescu,A.,(2009),Comportamentul agresiv,Editura Tronic,Bucureşti,pg.27

5

criminale. S-a mai arătat că nivelul scăzut de colesterol s-a asociat cu comportament agresiv și tentative de suicid.

Toate aceste date nu fac decât să sublinieze încă o dată că agresiunea este determinată de o varietate de neuromodelatori, neuropeptide și neurosteroizi11.

Formele de manifestare a agresivității

Excitabilitatea

Exprimă starea sistemului nervos central, caracterizată printr-o sensibilitate de grad maximal, față de factorii de mediu extern sau intern. Definirea acesteia are la bază noțiunea psihofiziologică de excitație, care provine din latinescul „excitatio” având semnificația de stimulare. Excitația psihomotorie este definită ca manifestarea la un nivel supradimensionat a funcțiilor psihice normale sau modificarea lor în sens cantitativ sau calitativ, cu răsunet în sfera exprimării verbale sau comportamentale12.

Stările de excitație se manifestă diferit în funcție de factorul de vârstă: copiii, până la vârsta adolescenței, pot prezenta episoade de hiperexcitabilitate în cadrul normalității, dar în cazuri de suferințe neuropsihice aceste stări capătă caracter permanent și devin patologice. La adolescență și în debutul tinereții persistența unei excitabilități crescute poate ascunde debutul unei psihoze periodice sau o formă atipică a unei agitații catatonice ori episoade psihotice acute. La persoanele vârstnice, hiperexcitabilitatea nervoasă traduce evoluția unui proces demențial.

Formele de manifestare ale hiperexcitabilității sunt: gesturi de nerăbdare, ton ridicat și iritat al vocii, voiciune crescută cu o stare accentuată de excitație, ideație accelerată, mnemoexcitație, eferveșcență a limbajului, a imaginației, labilitate emoțională, încredere exagerată de sine, agresivitate. Coloratura afectivă este marcată prin furie.

Excitația psihomotorie este componentă a tabloului clinic în: sindroame afecțioase, encefalite și meningoencefalite; intoxicație cu diferite substanțe (alcool, medicamente antituberculoase, anti- malarice, antidepresive, substanțe psihotrope, halogene); decompensări ale personalității dizarmonice; epilepsie; oligofrenie; schizofrenie; episoade psihotice acute; patologie psihică a senescenței; paralizie generală propiu-zisă (în special la debut)13.

Impulsivitatea

11 Marian,G.,Baloescu,A.,(2009),Comportamentul agresiv,Editura Tronic,Bucureşti,pg.2912 Păunescu,M.,(1994),Agresivitatea şi condiţia umană,Editura Tehnică,Bucureşti,pg.1513 Păunescu,M.,(1994),Agresivitatea şi condiţia umană,Editura Tehnică,Bucureşti,pg.16

6

Este definită ca o trăsătură caracteristică implicând un mod impulsiv de a reacționa prin impulsiuni. La rândul lor, impulsurile sunt modalități acționale de reacție involuntară, bruscă, necontrolată și neintegrate într-o activitate rațională (acte violente, descărcări explozive, reacții de mânie, etc).

În practică noțiunea de impulsie este utilizată pentru a desemna un act de violență agresivă, dar nu orice act impulsiv poate fi considerat ca o agresiune. Actul impulsiv face ca tensiunea psihică să înceteze. El poate fi necontrolat, imprevizibil, irațional având originea în motivații subiective sau într-o reacție reflexă14.

Propulsivitatea

Este declanșarea agresivității datorită unui resort intern. Ea apare în mod forțat, automat, fără să se supună controlului voluntar. Ca mod de manifestare propulsiunile pot fi: kinetice, monotipiile ritmice, ca balansarea capului sau a unui membru, mișcări parazite, accese de automatisme ambulatorii. Aceste manifestări sunt determinate de trebuințele și expresiilee emoționale15.

Comportamentul agresiv

Compotamentul agresiv și formele sale întâlnite în cadrul delicvenței juvenile reprezintă atitudini și acte, fapte constante și agresive, cu conținut antisocial, cu manifestări de agresivitate și violență, de cele mai multe ori explozive sau premeditate, anticipate, față de propria persoană – autoagresiunea, sau față de alții – heteroagresivitatea.

În definirea comportamentului antisocial ca formă deviantă care se întâlnește în tulburarea personalității de tip antisocial, constând în cronicizarea comportamnetului inadaptat, prin care sunt violate atât regurile morale, integritatea fizică, cât și drepturile sociale la adult, se pune accentul pe faptul că acest comportament nu apare pentru prima dată la vârsta adultă, ci el se organizează pe un teren existent din copilărie16.

Violența

Termenul de violență provine din latinescul „vis” care înseamnă a forța, așadar, semnifică utilizarea forței pentru a manifesta superioritate. Formele violenței se îmbogățesc pe parcursul evoluției societății și capătă o amploare din ce în ce mai mare17. Modalitățile actelor de violență

14 Păunescu,M.,(1994),Agresivitatea şi condiţia umană,Editura Tehnică,Bucureşti,pg.1615 Păunescu,M.,(1994),Agresivitatea şi condiţia umană,Editura Tehnică,Bucureşti,pg.1716 Păunescu,M.,(1994),Agresivitatea şi condiţia umană,Editura Tehnică,Bucureşti,pg.1917 Păunescu,M.,(1994),Agresivitatea şi condiţia umană,Editura Tehnică,Bucureşti,pg.17

7

diferă în funcție de epocă, topografie, circumstanțe, cultură, dar mai ales de evoluția moral – spirituală a comunității. Cu alte cuvinte violența are o geometrie variabilă și schimbătoare. Formele ei merg de la violența în plină lumină la violență foarte bine ascunsă.

Într-o viziune geometrică vorbim de 3 cercuri de violență: fizică, economică și verbală.

Violența fizică este considerată a fi cea mai gravă formă a agresivității, întrucât cauzează vătămarea corporală sau în cel mai rău caz, moartea victimei. Violența fizică este caracterizată ca fiind brutală, crudă și chiar sălbatică.

Violența economică se referă la toate atingerile și frustrările asupra bunurilor materiale. În societățile cu un grad ridicat de evoluție industrială individul se identifică ca existență cu ceea ce îi aparține.

Violența verbală se exprimă prin intermediul debitului verbal, adică a violenței percepute în voce, ton și tot ceea ce ține de modul de comunicare.

O altă tipologie a violenței se referă la:

Violență privată: care poate fi criminală( mortală, corporală și sexuală) și noncriminală (suicidul și tentativa de suicid, accidente)

Violență colectivă: manifestată prin violența cetățenilor contra puterii ( terorismul, revoluțiile și grevele) sau prin violența puterii asupra cetățenilor (terorismul de stat, violența industrială)

Așadar violența este o manifestare comportamentală de relație interumană și exprimată sub diversele sale forme, structuri sau acte ale unei stări de agresivitate18.

Formele clinice ale agresivității

Ca graviatate juridică și social – morală, agresivitatea culminează în comportamentul criminal. Comportamentul criminal, ca fenomen de ansamblu este caracterizat prin marea diversitate a actelor infracționale și a motivației acestora ( omoruri și furturi calificate, atentat la moravuri și violență, delicte de furt cu mâna armată, escrocherii, loviri, vătămări corporale, tâlhărie etc.). luând în considerare că orice act criminal este produsul unei personalități umane pentru stabilirea unei tipologii a celor care comit acte s-a avut în vedere întreg complexul factorial ( structura neurobiologică, genetica, structura psihologică, caracterială, implicațiile elementelor patologice, etc.).

18 Păunescu,M.,(1994),Agresivitatea şi condiţia umană,Editura Tehnică,Bucureşti,pg.

8

Concluzii:

Oamenii si conditia umana la care se transpun acestia sunt transformarile comportamentului lor, iar acesta se imparte in oameni:

Normali

- profesioniști, care sunt caracterizați prin capacitatea de a evita represiunea legii și prin luciditate în elaborarea acțiunii;

- ocazionali, pentru care actul criminal constituie un accident neprevăzut la o personalitate aparent echilibrată, produs din necesitate, neglijență, imprudență, privațiuni.

Anormali (cazuri clinice)

- Oligofreni, care comit diverse acte criminale, datorate pe de o parte marii lor sugestibilități, pe de altă parte lipsei lor de discernământ.- deteriorați mintal, demenți, care comit acte puțin elaborate, cu scopul de a-și satisface unele dorințe elementare.- schizofreni, care comit crime bizare, uneori omor patologic, de neînțeles, mai frecvent asupra membrilor familiei.- cei cu deliruri sistematizate în cazul paranoia, crima fiind consecința unui conținut delirant al gândirii - epileptici, care în timpul raptusului sau în timpul stării crepusculare postcritice pot executa acte de mare cruzime; prezintă impulsivitate, ca tulburare intercritică.- personalități dizarmonice, care comit majoritatea actelor criminale datorită polimorfismului simptomatic consecutiv dizarmoniei lor structurale, potențialul antisocial polivalent, labilității afective,consumul de alcool și droguri potențatoare de comportament antisocial19.

19 Păunescu,M.,(1994),Agresivitatea şi condiţia umană,Editura Tehnică,Bucureşti,pg.21

9

Bibliografie

Gabriela Marian; Alexandrina Baloescu, Comportamentul agresiv, Editura Tritonic, București,2009

Constantin Păunescu, Agresivitatea și condiția umană, Editura Tehnică, București, 1994

10

11