aFederatii07072009

26
Nr crt Denumire Numar inreg Reg Numar inreg Data inreg Starea Nr incheiere Data Judet Asociati/Fondatori Scop Consiliu director Apartenenta HG Data HG utilitate National instanta instanta actuala incheiere federatie utilitate publica 1 FEDERAŢIA SINDICALA DIN INDUSTRIA TUTUNULUI "ROMTABAC" 20/C/2000 13 16/02/2000 dizolvata S.C.255 25/03/1991 - reprezintă cadrul organizat de consultare şi dezvoltare cu membrii săi, a hotărârilor şi deciziilor date de conducerea Regiei Autonome a Tutunului din România, precum şi a altor organe ierarhice acestuia, luarera de atitudine fermă şi promptă, pentru orice probleme ce ar leya interesele vreunei organizaţii sindicale din competenţa ei privitor la interesele profesionale cu caracter economic şi social;;- organizează lupta unitară a membrilor săi pentru promovarea şi apărarea drepturilor constituţionale şi legale a libertăţilor democratice dobândite după Revoluţia din 22 Decembrie 1989. 2 F.N.P.L.R.-Federaþia Naþionalã a Poliþiºtilor Locali din România 50/C/2007 1 14/12/2007 1 14/12/2007 MEHEDINTI Federaþia se constituie prin libera asociere a persoanelor juridice fondatoare în baza adeziunii la prezentul statut , în scopul organizãrii unei structuri unice de reperezentare profesionalã , susþinere ºi apãrare a intereselor comune ale membrilor sãi atât la nivel naþional , regional ºi local, cât ºi în plan internaþional, în relaþiile cu autoritãþile publice, centrale ºi locale , instituþiile statului, patronatele, sindicatele ºi cu orice ale organizaþii neguvernamentale sau persoane juridice, în vederea promovãrii imaginii ºi ridicãrii prestigiului Poliþiei Comunitare;Fiecare asociaþie componentã a Federaþiei îºi pãstreazã individualitatea, structura ºi patrimoniul. 3 Sindicatul Liber de la magazin Universal Ziridava 11/C/2005 10 07/04/2005 dizolvata s c 992 14/02/2005 ARAD 4 "FEDERATIA PATRONALA ENERGETICA" - FED."E" 39/C/2003 36 21/11/2003 Încheierea 31/10/2003 - stabilirea unei strategii pentru dezvoltarea energetică a României;;- urmărirea promovării acestei strategii la nivel local şi statal;;- organizarea şi purtarea tratativelor cu partenerul social pentru încheierea Contractului Colectiv de Muncă la nivelul ramurii;;- reprezentarea intereselor tehnice, juridice şi sociale de grup ale membrilor;;- promovarea unor propuneri legislative în domeniul de interes al membrilor;;- colaborarea cu Guvernul la elaborarea programelor de restructurare, privatizare, cooperare economică şi participă în structurile de coordonare şi gestionare a programelor cu Uniunea Europeană;;- stabilirea unor relaţii de colaborare cu federaţiile patronale, asociaţiile profesionale, cu agenţii economici din domeniu, din ţară şi străinătate. PRESEDINTE-IOAN DAN GHEORGHIU 5 ACORD - FEDERATIA PENTRU PROMOVAREA INTEGRARII PRIN MUNCA A PERSOANELOR CU DIZABILITATI 34/C/2005 25 16/11/2005 40FED 05/09/2005 Crearea unui cadru adecvat pentru stimularea si sprijinirea integrarii in munca a persoanelor cu diyabilitati 6 ALIANTA CONFEDERATIILOR PATRONALE DIN ROMÂNIA - ALIANTA - A.C.P.R. 41/C/2004 14 17/06/2004 S.C.69/ 03/03/2000 c) afirmarea rolului miscarii patronale în evolutia economiei si integrarea economiei românesti, în conditii cât mai profitabile, în mecanismele economice europene şi mondiale;d) stabilirea unui parteneriat real cu autoritatile publice pentru realizarea unei mediu de afaceri favorabil, bazat pe principiile democratiei, liberei concurente si economiei de piata;e) simplificarea, îmbunatatirea si perfectionarea cadrului legislativ, pentru afirmarea initiativei private;f) dezvoltarea si consolidarea dialogului si cooperarii cu partenerii sociali;g) stabilirea de relatii de colaborare bilaterale cu organizatii similare din strainatate;h) afilierea la organismele internationale sau europene de reprezentare a miscarii patronale, pentru participarea la Dialogul Social la nivel international si european. PRESEDINTE-DINU PATRICIU SECRETAR GENERAL-MIHAI MANOLIU 7 ALIANTA NATIONALA SINDICALA FEROVIARA 33/C/2004 26 10/09/2004 S.C.19/ 10/08/2004 - apărarea drepturilor şi libertăţilor prevăzute în legislaţia naţională, în pactele, tratatele şi convenţiile internaţionale la care România este parte precum şi în contractele colective de muncă şi promovării intereselor profesionale, economice, sociale, culturale, sportive, ale membrilor săi. PRESEDINTE-DOBRESCU FLORIN PRIMVICEPRESEDINTE-DOBRE DUMITRU VICEPRESEDINTI-ISTRATE VIOREL, ZABREA VASILE, CAZACU ION, FILIP VICTOR, NAFTAN DUMITRU, VETELEANU DRAGOS, MAXIM RODRIGO GABRIEL PRESEDINTE AL COMISIEI DE CENZORI- POPA GHEORGHE MEMBRI AI COMITETULUI DE CENZORI RAICU FLORIN 8 ALIANTA SINDICATELOR LIBERE SI A GRUPELOR SINDICALE DIN CADRUL UJCC VRANCEA 3/C/1990 7087 27/11/1990 175 21/12/1990 VRANCEA Unirea sindicatelor si grupelor sindicale din organizatiile si intreprinderile organizatiei de consum si de credit intr-o organizatie sindicala la nivel judetean,care sa lupte organizat pentru conditii de viata si munca mai bune. 9 ALIANÞA SINDICALà ARAD (ASA) 16/C/2001 1 07/09/2001 s.c.231 04/09/2001 ARAD Promovarea ºi apãrarea drepturilor ºi intereselor profesionale , administrative (inclusiv cele ce derivã din raporturile cu instituþiile administraþiei publice centrale,locale sau autonome) materiale sportive,morale ºi spirituale ale sindicatelor aliate ºi implicit ale membrilor sindicatelor aliate,ce sunt cuprinse în legislaþia României,Contractele colective de muncã,contractele individuale de muncã precum ºi cele prevãzute în prezentul statut. 10 ALIANŢA NAŢIONALĂ CONFEDERATIVĂ SINDICAL COOPERATISTĂ MERIDIAN 1/C/2003 1 09/01/2003 S.C.15 05/12/2002 1. Realizarea de demersuri comune şi sprijin reciproc în vederea asigurării unui cadru legislativ adecvat pentru fiecare organizaţie componentă în funcţie de interesele specifice. 11 ALIANŢA TINERETULUI UNIVERSITAR DIN BUCUREŞTI 122/C/2002 74 18/09/2002 S.C.17/ 09/09/2002 - dezvoltarea de acţiuni menite să impună la nivel naţional şi internaţional imaginea şi prestigiul Universităţilor din Bucureşti, precum şi a mediului universitar românesc de aici şi de pretutindeni. 12 ARGCAR - ASOCIATIA PENTRU ADMINISTRAREA FONDULUI DE LICHIDITATI AL CASELOR DE AJUTOR RECIPROC 10/C/2000 28/PJ 29/08/2000 01/09/2000 ARGES NELUCRATIV, NONPROFIT, APOLITIC 13 ASOCIATIA DIABETICILOR DIN ROMANIA 2/C/1995 69 04/01/1995 2 06/01/1995 SIBIU 14 ASOCIATIA GENERALA A VANATORILOR SI PESCARILOR SPORTIVI DIN ROMANIA 7/C/2000 4822 16/06/2000 20/06/2000 BACAU REPREZINTA INERESELE ORGANIZATIILOE DE VANATORI SI PESCARI SPORTIVI LEGAL CONSTITUITE DIN ROMANIA , IN RELATIILE CU STATUL SI U ORGANISMELE INTERNATIONALE , INTERESE PE CARE LE REPREZINTA SI IN CONSILIUL NATIONA DE VANATOARE BOBEICA VASILE, MARTIS IOAN, ARSENE IANCU- COMISIA DE CENZORI 15 ASOCIATIA JUDETEANA DE BOX CLUJ 148/C/2002 9 07/08/2002 3656 01/08/2002 CLUJ CREAREA CADRULUI ORGANIZATORIC PENTRU COORDONAREA SI EXTINDEREA ARIEI DE PRACTICARE A BOXULUI, POPULARIZAREA SI PROMOVAREA ACESTEI FORME DE LUPTA SPORTIVA 16 ASOCIATIA JUDETEANA DE HANDBAL CLUJ 147/C/2002 8 07/08/2002 3655 01/08/2002 CLUJ ORGANIZAREA SI DEZVOLTAREA PRACTICARII HANDBALULUI IN SFERA SA DE COMPETENTA 17 ASOCIATIA JUDETEANA DE SAH CLUJ 143/C/2002 12 04/12/2002 5413 28/11/2002 CLUJ ORGANIZAREA, DEZVOLTAREA SI PROMOVAREA SAHULUI PE RAZA JUDETULUI CLUJ 18 ASOCIATIA NATIONALA A BIROURILOR DE CONSILIERE PENTRU CETATENI (A.N.B.C.C.) 137/C/2002 84 16/12/2002 Încheierea 28/11/2002 "ANBCC este o organizatie neguvernamentala non profit, înfiintata în vederea îndrumarii si sprijinirii activitatii desfasurate de Birourile de Consiliere pentru Cetăţeni (BCC). Asociaţia Naţională a Birourilor de Consiliere pentru Cetăţeni acţionează pentru îmbunătăţirea continuă a serviciilor BCC astfel încât acestea să fie accesibile unui număr cât mai mare de cetat eni". PRESEDINTE-ALIN DUMITRU VICEPRESEDINTE-TIBERIU BAIU SECRETAR GENERAL-AURA BANICA MEMBRII: MARIA JERLAEANU, ISTVAN MIHALY, STEFAN OLTEANU, MARIAN DARAGIU, MEMBRU DE ONOARE: ALEXANDRU BLAJ 19 ASOCIAŢIA API BIOPRODUCT 42/C/2007 2191 09/03/2007 41/A 09/03/2007 BIHOR PROMOVAREA ACTIVITĂŢII DE APICULTURĂ 20 AUTO CROS SHOW 4/C/1998 17 12/02/1998 13 23/01/1998 PRAHOVA INITIEREA SI SPRIJINIREA ACTIVITATII SPORTIVE 21 BLOCUL NATIONAL AL REVOLUTIONARILOR 1989 14/C/2003 9 18/02/2003 Încheierea 23/01/2003 - consolidarea, coagularea si unirea fortelor institutiilor guvernamentale si neguvernamen- tale în lupta împotriva drogurilor;- consolidarea, coagularea si unirea fortelor institutiilor guvernamentale si neguvernamentale în lupta împotriva abuzurilor si coruptiei.;- aflarea Adevarului despre Revolutia din Decembrie 1989, datorie impusa de memoria Eroilor Martiri, Ranitilor, Retinutilor si Luptatorilor remarcati prin fapte deosebite;- crearea conditiilor esentiale de împlinire a dezideratelor Revolutiei române din Decembrie 1989 - a "punctului 8" al Proclamatiei de la Timisoara - libertate, Demnitate, Democratie. PRESEDINTE DE ONOARE - ION ILIESCU PRESEDINTE - DAN IOSIF PRESEDINTE AL C.N.- BUCUR MIRCEA PRESEDINTE EXECUTIV - DORIN LAZAR MAIOR PRIM-VICEPRESEDINTE EXECUTIV- COSTIN GEORGE; PRIM-VICEPRESEDINTE EXECUTIV PT.RELATIA CU O.N.G.-CURTA GHEORGHE PRIM-VICEPRESEDINTE EXECUTIV PT RELATIA CU 22 BLOCUL NATIONAL SINDICAL - FILIALA VRANCEA 6/C/1998 1992 13/05/1998 217 06/07/1998 VRANCEA INDEPLINIREA REZOLUTIILOR , HOTARIRILOR SI DECIZIILOR ORGANELOR COLECTIVE DE CONDUCERE ALE B.N.S. , ASIGURAREA CIRCULATIEI INFORMATIEI INTRE DEPARTAMENTUL ORGANIZARE SI SINDICATELE COMPONENTE PRECUM SI COORDONAREA ACTIVITATII SINDICATELOR COMPONENTE PENTRU REALIZAREA PROBLEMELOR LOCALE. 23 BLOCUL NATIONAL SINDICAL FILIALA CARAS-SEVERIN 16/C/2008 7 02/12/2008 413 06/11/2008 CARAS-SEVERIN 24 BLOCUL PATRONAL CARPATICA 56/C/2005 2 05/07/2005 3/F 08/09/2005 ARGES reprezintă, promovează, susţine şi apără interesele economice, tehnice şi juridice ale membrilor lor;activează pentru deplina libertate de acţiune a patronilor în scopul dezvoltării şi eficientizării activităţii acestora;promovează concurenţa loială, în condiţiile legii, în scopul asigurării de şanse egale fiecăruia dintre membrii lor;consultări privind elaborarea, promovarea programelor de dezvoltare, restructurare, cooperare economică şi participă în structurile de coordonare şi gestionare a programelor cu Uniunea Europeană;desemnează, în condiţiile legii, reprezentaţi la negocierea şi încheierea contractelor colective de muncă, la alte tratative şi acorduri în relaţiile cu autorităţile publice şi cu sindicatele, precum şi în structurile tripartite de conducere şi de dialog social;promovarea, susţinerea şi dezvoltarea de programe ştiinţifice, financiare, legislative, precum şi a unor relaţii de colaborare cu instituţii de stat sau private care au obiecte de activitate similare cu ale acesteia;crearea şi menâinerea fondurilor f ţi ă ii b il i b t l bli ţii d i lit t di ţ ă i t ăi ătt ţi 25 BRAU UNION FRÃÞIA ARAD 25/C/2005 17 27/04/2005 1832 04/04/2005 26 CAMERA FEDERATIVA A MEDICILOR DIN ROMANIA - C.F.M.R. - 9/C/1998 28/08/1998 SEN.CIV.35 21/05/1991 - dresterea fortei lor - prin unitate de actiune - in lupta pentru castigarea si apararea drepturilor si intereselor specifice numai profesiei de medic - ca profesionist individual, chiar daca este integrat ca salariat intr-o unitate medicala;; - intreprinderea pe plan central a unor actiuni concrete vizand liberalizarea practicii medicinei in Romania. Presedinte- DAN PRETIANU; Prim-vicepresedinte- ION OPREA. 27 CARITAS GRECO - CATOLIC MITROPOLITAN 1/C/1994 1 05/07/1994 170 21/12/1995 ALBA 28 CARTEL ALFA 8/C/1999 61 08/07/1999 46 16/04/1999 PRAHOVA MODIFICARE ACTE CONSTITUTIVE 29 CARTOONISTS RIGHTS NETWORK ROMANIA 3/C/2000 2 31/07/2000 10 19/07/2000 PRAHOVA INFATISAREA GRAFICII SATIRICE DIN ROMANIA 30 CASA DE AJUTOR AL SALARIAÞILOR SC MODA SA 8/C/1997 4 11/03/1997 ARAD Obiectul ºi scopul : atragerea în rândul membrilor, pe baza liberului consimþãmânt, a unui numãr cât mai mare de persoane; întrajutorarea între membrii sãi, prin acordarea de împrumuturi, cu o dobândã care sã se reîntoarcã la fondul social al membrilor dupã suporatarea cheltuielilor statutare: încurajarea membrilor sã depunã economiile lor la CAR; participarea tuturor membrilor la buna desfãºurare a activitãþii ºi la controlul utilizãrii fondurilor obºteºti, potrivit prevederilor statutului propriu, a regulamentelor ce decurg din acesta ºi a normelor financiare în vigoare: fiecare membru are aceleaºi drepturi ºi obligaþii ca toþi ceilalþi membri.

Transcript of aFederatii07072009

Nr crt Denumire Numar inreg RegNumar inreg Data inreg Starea Nr incheiere Data Judet Asociati/Fondatori Scop Consiliu director Apartenenta HG Data HG utilitateNational instanta instanta actuala incheiere federatie utilitate publica

1 FEDERAŢIA SINDICALA DIN INDUSTRIATUTUNULUI "ROMTABAC"

20/C/2000 13 16/02/2000 dizolvata S.C.255 25/03/1991 - reprezintă cadrul organizat de consultare şi dezvoltare cu membrii săi, a hotărârilor şi deciziilor date deconducerea Regiei Autonome a Tutunului din România, precum şi a altor organe ierarhice acestuia, luarera deatitudine fermă şi promptă, pentru orice probleme ce ar leya interesele vreunei organizaţii sindicale din competenţaei privitor la interesele profesionale cu caracter economic şi social;;- organizează lupta unitară a membrilor săipentru promovarea şi apărarea drepturilor constituţionale şi legale a libertăţilor democratice dobândite dupăRevoluţia din 22 Decembrie 1989.

2 F.N.P.L.R.-Federaþia Naþionalã aPoliþiºtilor Locali din România

50/C/2007 1 14/12/2007 1 14/12/2007 MEHEDINTI Federaþia se constituie prin libera asociere a persoanelor juridice fondatoare în baza adeziunii la prezentul statut ,în scopul organizãrii unei structuri unice de reperezentare profesionalã , susþinere ºi apãrare a intereselorcomune ale membrilor sãi atât la nivel naþional , regional ºi local, cât ºi în plan internaþional, în relaþiile cuautoritãþile publice, centrale ºi locale , instituþiile statului, patronatele, sindicatele ºi cu orice ale organizaþii neguvernamentale sau persoane juridice, în vederea promovãrii imaginii ºi ridicãrii prestigiului PoliþieiComunitare;Fiecare asociaþie componentã a Federaþiei îºi pãstreazã individualitatea, structura ºi patrimoniul.

3 Sindicatul Liber de la magazin UniversalZiridava

11/C/2005 10 07/04/2005 dizolvata s c 992 14/02/2005 ARAD

4 "FEDERATIA PATRONALAENERGETICA" - FED."E"

39/C/2003 36 21/11/2003 Încheierea 31/10/2003 - stabilirea unei strategii pentru dezvoltarea energetică a României;;- urmărirea promovării acestei strategii la nivellocal şi statal;;- organizarea şi purtarea tratativelor cu partenerul social pentru încheierea Contractului Colectiv deMuncă la nivelul ramurii;;- reprezentarea intereselor tehnice, juridice şi sociale de grup ale membrilor;;-promovarea unor propuneri legislative în domeniul de interes al membrilor;;- colaborarea cu Guvernul laelaborarea programelor de restructurare, privatizare, cooperare economică şi participă în structurile de coordonareşi gestionare a programelor cu Uniunea Europeană;;- stabilirea unor relaţii de colaborare cu federaţiile patronale,asociaţiile profesionale, cu agenţii economici din domeniu, din ţară şi străinătate.

PRESEDINTE-IOAN DAN GHEORGHIU

5 ACORD - FEDERATIA PENTRUPROMOVAREA INTEGRARII PRINMUNCA A PERSOANELOR CUDIZABILITATI

34/C/2005 25 16/11/2005 40FED 05/09/2005 Crearea unui cadru adecvat pentru stimularea si sprijinirea integrarii in munca a persoanelor cu diyabilitati

6 ALIANTA CONFEDERATIILORPATRONALE DIN ROMÂNIA - ALIANTA -A.C.P.R.

41/C/2004 14 17/06/2004 S.C.69/ 03/03/2000 c) afirmarea rolului miscarii patronale în evolutia economiei si integrarea economiei românesti, în conditii cât maiprofitabile, în mecanismele economice europene şi mondiale;d) stabilirea unui parteneriat real cu autoritatilepublice pentru realizarea unei mediu de afaceri favorabil, bazat pe principiile democratiei, liberei concurente sieconomiei de piata;e) simplificarea, îmbunatatirea si perfectionarea cadrului legislativ, pentru afirmarea initiativeiprivate;f) dezvoltarea si consolidarea dialogului si cooperarii cu partenerii sociali;g) stabilirea de relatii decolaborare bilaterale cu organizatii similare din strainatate;h) afilierea la organismele internationale sau europenede reprezentare a miscarii patronale, pentru participarea la Dialogul Social la nivel international si european.

PRESEDINTE-DINU PATRICIUSECRETAR GENERAL-MIHAI MANOLIU

7 ALIANTA NATIONALA SINDICALAFEROVIARA

33/C/2004 26 10/09/2004 S.C.19/ 10/08/2004 - apărarea drepturilor şi libertăţilor prevăzute în legislaţia naţională, în pactele, tratatele şi convenţiile internaţionalela care România este parte precum şi în contractele colective de muncă şi promovării intereselor profesionale,economice, sociale, culturale, sportive, ale membrilor săi.

PRESEDINTE-DOBRESCU FLORINPRIMVICEPRESEDINTE-DOBREDUMITRU VICEPRESEDINTI-ISTRATEVIOREL, ZABREA VASILE, CAZACU ION,FILIP VICTOR, NAFTAN DUMITRU,VETELEANU DRAGOS, MAXIMRODRIGO GABRIEL PRESEDINTE ALCOMISIEI DE CENZORI- POPAGHEORGHE MEMBRI AI COMITETULUIDE CENZORI RAICU FLORIN8 ALIANTA SINDICATELOR LIBERE SI A

GRUPELOR SINDICALE DIN CADRULUJCC VRANCEA

3/C/1990 7087 27/11/1990 175 21/12/1990 VRANCEA Unirea sindicatelor si grupelor sindicale din organizatiile si intreprinderile organizatiei de consum si de credit intr-oorganizatie sindicala la nivel judetean,care sa lupte organizat pentru conditii de viata si munca mai bune.

9 ALIANÞA SINDICALÃ ARAD (ASA) 16/C/2001 1 07/09/2001 s.c.231 04/09/2001 ARAD Promovarea ºi apãrarea drepturilor ºi intereselor profesionale , administrative (inclusiv cele ce derivã dinraporturile cu instituþiile administraþiei publice centrale,locale sau autonome) materiale sportive,morale ºispirituale ale sindicatelor aliate ºi implicit ale membrilor sindicatelor aliate,ce sunt cuprinse în legislaþiaRomâniei,Contractele colective de muncã,contractele individuale de muncã precum ºi cele prevãzute în prezentulstatut.

10 ALIANŢA NAŢIONALĂ CONFEDERATIVĂSINDICAL COOPERATISTĂ MERIDIAN

1/C/2003 1 09/01/2003 S.C.15 05/12/2002 1. Realizarea de demersuri comune şi sprijin reciproc în vederea asigurării unui cadru legislativ adecvat pentrufiecare organizaţie componentă în funcţie de interesele specifice.

11 ALIANŢA TINERETULUI UNIVERSITARDIN BUCUREŞTI

122/C/2002 74 18/09/2002 S.C.17/ 09/09/2002 - dezvoltarea de acţiuni menite să impună la nivel naţional şi internaţional imaginea şi prestigiul Universităţilor dinBucureşti, precum şi a mediului universitar românesc de aici şi de pretutindeni.

12 ARGCAR - ASOCIATIA PENTRUADMINISTRAREA FONDULUI DELICHIDITATI AL CASELOR DE AJUTORRECIPROC

10/C/2000 28/PJ 29/08/2000 01/09/2000 ARGES NELUCRATIV, NONPROFIT, APOLITIC

13 ASOCIATIA DIABETICILOR DIN ROMANIA 2/C/1995 69 04/01/1995 2 06/01/1995 SIBIU14 ASOCIATIA GENERALA A VANATORILOR

SI PESCARILOR SPORTIVI DIN ROMANIA7/C/2000 4822 16/06/2000 20/06/2000 BACAU REPREZINTA INERESELE ORGANIZATIILOE DE VANATORI SI PESCARI SPORTIVI LEGAL CONSTITUITE

DIN ROMANIA , IN RELATIILE CU STATUL SI U ORGANISMELE INTERNATIONALE , INTERESE PE CARE LEREPREZINTA SI IN CONSILIUL NATIONA DE VANATOARE

BOBEICA VASILE, MARTIS IOAN,ARSENE IANCU- COMISIA DE CENZORI

15 ASOCIATIA JUDETEANA DE BOX CLUJ 148/C/2002 9 07/08/2002 3656 01/08/2002 CLUJ CREAREA CADRULUI ORGANIZATORIC PENTRU COORDONAREA SI EXTINDEREA ARIEI DE PRACTICAREA BOXULUI, POPULARIZAREA SI PROMOVAREA ACESTEI FORME DE LUPTA SPORTIVA

16 ASOCIATIA JUDETEANA DE HANDBALCLUJ

147/C/2002 8 07/08/2002 3655 01/08/2002 CLUJ ORGANIZAREA SI DEZVOLTAREA PRACTICARII HANDBALULUI IN SFERA SA DE COMPETENTA

17 ASOCIATIA JUDETEANA DE SAH CLUJ 143/C/2002 12 04/12/2002 5413 28/11/2002 CLUJ ORGANIZAREA, DEZVOLTAREA SI PROMOVAREA SAHULUI PE RAZA JUDETULUI CLUJ18 ASOCIATIA NATIONALA A BIROURILOR

DE CONSILIERE PENTRU CETATENI(A.N.B.C.C.)

137/C/2002 84 16/12/2002 Încheierea 28/11/2002 "ANBCC este o organizatie neguvernamentala non profit, înfiintata în vederea îndrumarii si sprijinirii activitatiidesfasurate de Birourile de Consiliere pentru Cetăţeni (BCC). Asociaţia Naţională a Birourilor de Consiliere pentruCetăţeni acţionează pentru îmbunătăţirea continuă a serviciilor BCC astfel încât acestea să fie accesibile unuinumăr cât mai mare de cetat eni".

PRESEDINTE-ALIN DUMITRUVICEPRESEDINTE-TIBERIU BAIUSECRETAR GENERAL-AURA BANICAMEMBRII: MARIA JERLAEANU, ISTVANMIHALY, STEFAN OLTEANU, MARIANDARAGIU, MEMBRU DE ONOARE:ALEXANDRU BLAJ

19 ASOCIAŢIA API BIOPRODUCT 42/C/2007 2191 09/03/2007 41/A 09/03/2007 BIHOR PROMOVAREA ACTIVITĂŢII DE APICULTURĂ 20 AUTO CROS SHOW 4/C/1998 17 12/02/1998 13 23/01/1998 PRAHOVA INITIEREA SI SPRIJINIREA ACTIVITATII SPORTIVE21 BLOCUL NATIONAL AL

REVOLUTIONARILOR 198914/C/2003 9 18/02/2003 Încheierea 23/01/2003 - consolidarea, coagularea si unirea fortelor institutiilor guvernamentale si neguvernamen- tale în lupta împotriva

drogurilor;- consolidarea, coagularea si unirea fortelor institutiilor guvernamentale si neguvernamentale în luptaîmpotriva abuzurilor si coruptiei.;- aflarea Adevarului despre Revolutia din Decembrie 1989, datorie impusa dememoria Eroilor Martiri, Ranitilor, Retinutilor si Luptatorilor remarcati prin fapte deosebite;- crearea conditiiloresentiale de împlinire a dezideratelor Revolutiei române din Decembrie 1989 - a "punctului 8" al Proclamatiei de laTimisoara - libertate, Demnitate, Democratie.

PRESEDINTE DE ONOARE - IONILIESCU PRESEDINTE - DAN IOSIFPRESEDINTE AL C.N.- BUCUR MIRCEAPRESEDINTE EXECUTIV - DORINLAZAR MAIOR PRIM-VICEPRESEDINTEEXECUTIV- COSTIN GEORGE;PRIM-VICEPRESEDINTE EXECUTIVPT.RELATIA CU O.N.G.-CURTAGHEORGHE PRIM-VICEPRESEDINTEEXECUTIV PT RELATIA CU22 BLOCUL NATIONAL SINDICAL - FILIALA

VRANCEA6/C/1998 1992 13/05/1998 217 06/07/1998 VRANCEA INDEPLINIREA REZOLUTIILOR , HOTARIRILOR SI DECIZIILOR ORGANELOR COLECTIVE DE CONDUCERE

ALE B.N.S. , ASIGURAREA CIRCULATIEI INFORMATIEI INTRE DEPARTAMENTUL ORGANIZARE SISINDICATELE COMPONENTE PRECUM SI COORDONAREA ACTIVITATII SINDICATELOR COMPONENTEPENTRU REALIZAREA PROBLEMELOR LOCALE.

23 BLOCUL NATIONAL SINDICAL FILIALACARAS-SEVERIN

16/C/2008 7 02/12/2008 413 06/11/2008 CARAS-SEVERIN

24 BLOCUL PATRONAL CARPATICA 56/C/2005 2 05/07/2005 3/F 08/09/2005 ARGES reprezintă, promovează, susţine şi apără interesele economice, tehnice şi juridice ale membrilor lor;activeazăpentru deplina libertate de acţiune a patronilor în scopul dezvoltării şi eficientizării activităţii acestora;promovează concurenţa loială, în condiţiile legii, în scopul asigurării de şanse egale fiecăruia dintre membrii lor;consultăriprivind elaborarea, promovarea programelor de dezvoltare, restructurare, cooperare economică şi participă înstructurile de coordonare şi gestionare a programelor cu Uniunea Europeană;desemnează, în condiţiile legii,reprezentaţi la negocierea şi încheierea contractelor colective de muncă, la alte tratative şi acorduri în relaţiile cuautorităţile publice şi cu sindicatele, precum şi în structurile tripartite de conducere şi de dialog social;promovarea,susţinerea şi dezvoltarea de programe ştiinţifice, financiare, legislative, precum şi a unor relaţii de colaborare cuinstituţii de stat sau private care au obiecte de activitate similare cu ale acesteia;crearea şi menâinerea fondurilor

f ţi ă ii b il i b t l bli ţii d i lit t di ţ ă i t ăi ăt t ţi25 BRAU UNION FRÃÞIA ARAD 25/C/2005 17 27/04/2005 1832 04/04/200526 CAMERA FEDERATIVA A MEDICILOR

DIN ROMANIA - C.F.M.R. -9/C/1998 28/08/1998 SEN.CIV.35 21/05/1991 - dresterea fortei lor - prin unitate de actiune - in lupta pentru castigarea si apararea drepturilor si intereselor

specifice numai profesiei de medic - ca profesionist individual, chiar daca este integrat ca salariat intr-o unitatemedicala;; - intreprinderea pe plan central a unor actiuni concrete vizand liberalizarea practiciimedicinei in Romania.

Presedinte- DAN PRETIANU;Prim-vicepresedinte- ION OPREA.

27 CARITAS GRECO - CATOLICMITROPOLITAN

1/C/1994 1 05/07/1994 170 21/12/1995 ALBA

28 CARTEL ALFA 8/C/1999 61 08/07/1999 46 16/04/1999 PRAHOVA MODIFICARE ACTE CONSTITUTIVE29 CARTOONISTS RIGHTS NETWORK

ROMANIA3/C/2000 2 31/07/2000 10 19/07/2000 PRAHOVA INFATISAREA GRAFICII SATIRICE DIN ROMANIA

30 CASA DE AJUTOR AL SALARIAÞILOR SCMODA SA

8/C/1997 4 11/03/1997 ARAD Obiectul ºi scopul : atragerea în rândul membrilor, pe baza liberului consimþãmânt, a unui numãr cât mai mare depersoane; întrajutorarea între membrii sãi, prin acordarea de împrumuturi, cu o dobândã care sã se reîntoarcã lafondul social al membrilor dupã suporatarea cheltuielilor statutare: încurajarea membrilor sã depunã economiile lorla CAR; participarea tuturor membrilor la buna desfãºurare a activitãþii ºi la controlul utilizãrii fondurilor obºteºti,potrivit prevederilor statutului propriu, a regulamentelor ce decurg din acesta ºi a normelor financiare în vigoare:fiecare membru are aceleaºi drepturi ºi obligaþii ca toþi ceilalþi membri.

Nr crt Denumire Numar inreg RegNumar inreg Data inreg Starea Nr incheiere Data Judet Asociati/Fondatori Scop Consiliu director Apartenenta HG Data HG utilitateNational instanta instanta actuala incheiere federatie utilitate publica

31 CASA DE AJUTOR RECIPROC ASALARIAÞILOR DIN CADRUL EDILCONSTRUCTII ARAD

7/C/1997 2 15/05/1997 dizolvata 3283 06/05/1997 ARAD Obiectul ºi scopul: atragerea în rândul membrilor, pe baza liberului consimþãmânt, a unui numãr cât mai mare depersoane: întrajutorarea între membrii sãi, prin acordarea de împrumuturi, cu o dobândã care sã se reîntoarcã lafondul social al membrilor dupã suportarea cheltuielilor statutare: încurajarea membrilor sã depunã economiile lorla CAR; participarea tuturor membrilor la buna desfãºurare a activitãþii ºi la controlul utilizãrii fondurilor obºteºti,potrivit prevederilor financiare statutului propriu, a regulamentelor ce decurg din acesta ºi a normelor financiare învigoare: fiecare membru are aceleaºi drepturi ºi obligaþii ca toþi ceilalþi membri.

32 CASA DE AJUTOR RECIPROC TAKATAZONA INDUSTRIALA VEST ARAD

24/C/2005 20 15/07/2005 2010 12/04/2005 ARAD Scopul CART este sprijinirea ºi întrajutorarea financiarã a membrilor sãi Bobu ªtefan -Dorel - Preºedinte OnofreiCornelia Victoria - contabilã

33 CENTRALA SINDICALĂ DIN INDUSTRIAUŞOARĂ

1/C/2004 1 06/01/2004 S.C.24/FED/ 10/11/2003 - scopul constituirii şi activităţii csiu este apărarea şi promovarea drepturilor socio-profesionale şi intereselormateriale, morale şi spirituale comune ale membrilor săi.

34 CENTRALA SINDICALĂ NAŢIONALĂ"ALFA METAL"

105/C/2002 61 21/05/2002 S.C.8/ 16/04/2002 - apărarea şi promovarea drepturilor socio-profesionale şi intereselor materiale, morale şi spirituale comune alemembrilor săi.

35 CENTRALA TRANSPORTATORILOR"ALFA TRANSPORT"

6/C/2003 11 26/02/2003 S.C.1 PJ/ 10/01/2003 - apărarea şi promovarea drepturilor socio-profesionale şi intereselor materiale, morale şi spirituale comune alemembrilor săi.

36 CLUBUL SPORTIV TRANSILVANIA DETRĂGĂTORI CU ARCUL DIN JUDEŢULBIHOR

14/C/1994 45/N 24/06/1994

37 CLUBUL SPORTIV "NIDAN" 3/C/1997 2239 26/06/1997 523 04/11/1997 VRANCEA DESCOPERIREA SI INDRUMAREA TINERILOR TALENTE IN SPORT,PRACTICAREA KARATE-ULUI SI AALTOR ARTE MARTIALE.

38 CONCORDIA 5/C/1990 161 24/04/1990 76 09/04/1990 PRAHOVA GARANTAREA DREPTURILOR SINDICALE39 CONFEDERATIA BLOCUL NATIONAL

SINDICAL (B.N.S.)111/C/2002 67 12/06/2002 D.C.3/1992 22/01/1992 a) Sustinerea, la toate nivelele, a intereselor membrilor săi;;b) Urmărirea asigurării protecţiei sociale pentru

membrii săi;;c) Formarea şi susţinerea de proiecte de acte normative sau modificări ale legislaţiei existente,referitoare la oricare din drepturile sau interesele legitime ale oricăruia din membrii săi;;d) Organizarea şisusţinerea unor acţiuni cu caracter economic, social, profesional, cultural şi sportiv;;e) Promovarea şi susţinereaprincipiilor economiei de piaţă ale statului de drept;;f) Colaborarea cu alte organizaţii sindicale din ţară sau dinstrăinătate;;g) Promovarea şi îmbunătăţirea educaţiei sindicale.

SECRETARI FEDERALI: STEFANNICOLAE, IOAN PISC, ILIE ROSU, DANCRISTESCU, GHEORGHE BACIU, IONELSOCACIU, COSTEL OVIDENIE, VASILEMARICA, TUDOR DAMIAN, MIRCEAIONESCU, CRISTINA SOFRON, DANMOCANESCU. BIROUL PERMANENT:PRESEDINTE- DUMITRU COSTIN; SECRETAR GENERAL- MATEIBRATIANU VICEPREŞEDINŢI40 CONFEDERATIA NATIONALA

SINDICALA "CARTEL ALFA"36/C/2001 45 18/12/2001 S.C.2262 26/10/1990 a) promovarea principiilor sale şi aplicarea acestora în viata economica si socială, contribuind activ la structurarea

Societatii Democratice Romînesti, întemeiată pe valorile moralei creştine;b) structurarea, consolidarea şidezvoltarea miscarii sindicale inspirate de aceste principii, cu privire la interesele profesionale şi interprofesionaleale lucrătorilor şi ale membrilor structurilor asociate, pe plan naţional şi internaţional;c) respectarea libertăţiisindicale şi garantarea exercitării dreptului sindical tuturor lucrătorilor;d) sprijinirea morală şi materială aorganizatiilor afiliate si asigurarea unei colaborări permanente a acestora în cadrul CNS "Cartel ALFA";e)întreprinderea de acţiuni pentru impunerea respectarii si promovării demnittaii lucratorilor, precum si a ameliorăriipermanente a condiţiilor lor de viata;f) promovarea solidarităţii atît între organizaţiile membre cît si între membri desindicat.

Presedinte-BOGDAN IULIU HOSSU;Vicepresedinti-; ROMULUS NITA; ADRIANCOJOCARU; PETRU DANDEA; Secretargeneral-ION HOMOS

41 CONFEDERATIA NATIONALA AFEMEILOR DIN ROMANIA

14/C/1992 20/02/1992 SEN.CIV. 02/03/1993 desfasurarea unor activitati in randul femeilor vizand responsabilitatea ce le revine ca participante active laactivitatea economica, sociala culturala a tarii precum si in legatura cu drepturile la care beneficeaza, garantarea siapararea democratiei si a libertatii de opinie si actiune a tuturor organizatiilor de femei.

42 CONFEDERATIA NATIONALA APATRONATULUI ROMÂN - C.N.P.R.

46/C/2003 29 24/09/2003 S.C.11/ 17/08/1992 - promovarea şi apărarea intereselor legitime ale membrilor în relaţiile cu autorităţile publice, cu sindicatele şi cualte persoane juridice;- realizarea unui dialog permanent cu Guvernul şi cu organizaţiile sindical la nivel naţional peprobleme de interes economic general, inclusiv prin participarea la elaborarea proiectelor de acte normative, careprivesc activităţile patronale;- promovarea, în cooperare cu celelalte structuri asociative patronale la nivel naţional,a principiilor dezvoltării economice durabile, ale progresului social, al economiei de piaţă într-un climat deconcurenţă loială;- îmbunătăţirea mediului de afaceri din România şi perfecţionarea mecanismului economic.

PRESEDINTE AURELIAN LECA PRESEDINTE: GHEORGHE COPOSPRESEDINTE ONORIFIC: AURELIULECA

43 CONFEDERATIA NATIONALA ASINDICATELOR DIN COOPERATIA DECONSUM SI CREDIT CONSINCOOP

11/C/2002 18 21/01/2002 Decizia nr.3 11/02/1994 a)Promovarea si apararea intereselor profesionale, economice, sociale, culturale ale membrilor pe care iireprezinta;b) Realizarea unitatii de actiune sindicala in vederea apararii drepturilor si libertatilor fundamentale alemembrilor de sindicat;c) Elaborarea unor proiecte de acte normative

PRESEDINTE: SOARE CONSTANTINMIHAIL VICEPRESEDINTE: CHIRITAIOAN SECRETAR GENERAL: IVANALEXANDRU MEMBRII: DIMAVALENTIN, AXENTE PARASCHIVA,BURLIBASA STEFANICA, VLAD DOREL;CENZOR: PARVU GHEORGHE

44 CONFEDERATIA NATIONALA ASINDICATELOR LIBERE DINROMÂNIA-FRATIA CNSLR

13/C/2001 3 22/01/2001 Încheiere 28/11/2000 a) aplicarea, în teritoriu, a politicii Confederatiei;b) sustinerea si promovarea, în teritoriu, a intereselor si drepturilorConfederatiei si a MEMBRILOR acesteia, a caror competenta de solutionare revine organelor executive dinunitatile administrativ-teritoriale sau a caror rezolvare este posibila pe plan local;c) organizarea unitatii si fortei deactiune a organizatiilor sindicale componente, pentru punerea în valoare si apararea drepturilor, libertatilor siintereselor legitime ale membrilor de sindicat;d) respectarea, promovarea si apararea intereselor profesionale,sociale, economice, cultural-sportive si turistice ale membrilor de sindicat din organizatiile componente siasigurarea egalitatii în drepturi a acestora;e) colaborarea cu toate organizatiile si/sau institutiile care lupta pentruîndeplinirea aspiratiilor de libertate, egalitate si dreptate sociala, ale tuturor categoriilor sociale;f) promovarearelatiilor de colaborare cu toate organizatiile sindicale;g) promovarea si/sau restabilirea drepturilor legale ale

b il î t t il î t t t f t î l t i b i t il l i/

PRESEDINTE-MARIUS PETCUVICEPRESEDINTI: LIVIU LUCA, MARIUSNISTOR, GHEORGHE POPA, EUGENLUHA, PETRE TANCAU, IOAN ANDREI,ION SAMOILA, VASILE BADICA, IOANVICTOR STAN, MINICA BOAJAVICEPRESEDINTE C.N.S.L.R.-FRATIA-FLORIN DOBRESCU-MEMBRU BIROUOPERATIV

45 CONFEDERATIA OPERATORILOR SITRANSPORTATORILOR AUTORIZATI DINROMÂNIA

16/C/2009 8 19/05/2009 S.C.9 FED 09/04/2009

46 CONFEDERATIA PATRONALA AINDUSTRIEI, SERVICIILOR SICOMERTULUI DIN ROMANAIA "VOCEAPATRONATULUI ROMANESC" OFICIULPATRONAL JUDETEAN SALAJ

12/C/2004 1 31/05/2004 1114 25/03/2004 SALAJ Scopurile urmarite de Oficiul Patronal Judetean sunt cele generale ale CPISC, stipulate in Statutul Confederaþiei,aplicate si adaptate la conditiile locale, astfel:-CPISC isi va organiza activitatea in scopul reprezentarii intereselorangajatorilor din toate judetele tarii si Mun .Bucuresti care activeaza in peste 25% din ramurile de activitate aleeconomiei nationale si care totalizeaza peste 10% din numarul salariatilor la nivel national. Consolidarea unitatii siidentitatii Patronatului roman, Participarea activa a Patronatului la dezvoltarea generala a economiei romanesti,Ameliorarea gradului de integrare interna si internationala a economiei romanesti, Implicarea directa a Patronatuluiin problematica sociala, Reducerea semnificativa a birocratiei, a riscului de abuz, a coruptiei si al eliminarii in toateformlele de manifestare a economiei subterane.

FILIP VASILE - preºedinte STANCAVERONICA ELENA - vicepreºedinte BISOC ROMEO - vicepreºedinte MARIAN PETRU CRISTIAN - membru BODE LUCIAN - MEMBRU MATEICAOANA - cenzor

47 CONFEDERATIA PATRONALA AINDUSTRIEI, SERVICIILOR SICOMERTULUI DIN ROMÂNIA - VOCEAPATRONATULUI ROMÂNESC - C.P.I.S.C.

2/C/2004 2 06/01/2004 S.C.34/FED/ 22/12/2003 de organizare a activităţii în vederea reprezentării intereselor angajaţilor (patronilor) din organizaţiile patronalecomponente (art.7 din Statut).;a) Servicii de reprezentare a intereselor economice, tehnice, juridice ale membrilor(federaţii şi membrii acestora) în relaţiile, negocierile şi conflictele cu autorităţile de Stat, organisme publice, presa,organizaţiile sindicale, alte organizaţii neguvernamentale, sistemul cameral de Industrie şi Comerţ, precum şi cuorganizaţiile patronale similare internaţionale, organismele UE şi altele.; CPISC va efectua periodic sondaje deopinie şi consultare a membrilor privind iniţierea, modificarea sau abrogarea unor acte normative carereglementează activitatea economică sau au efecte directe asupra activităţilor membrilor şi va lua toate măsurilede monitorizare şi asigurarea transparenţei acţiunilor legislative şi de privatizare a unor active economice de Stat.; CPISC va activa, de asemenea, reprezentând interesele membrilor săi, pentru deplina libertate de acţiune a

b il ăi î l d ltă ii i fi i ti ă ii ti ităţii t i d d l ţi t i i48 CONFEDERATIA PATRONALACONCORDIA

27/C/2007 19 21/06/2007 Încheiere 15/03/2007 a) Reprezentarea unitara a intereselor membrilor sai, în tara si în plan in ternational, urmarind si sustinîndcresterea capacitatii competitive a economiei nationale.;b) Cresterea si îmbunatatirea gradului de reprezentaresociala a Patronatelor în relatiile cu partenerii de dialog social, în special la nivelul euro-regional.;c) Dezvoltareaunui climat de solidaritate profesionala si sociala, atît ăntre Membrii Confederatiei cât si între celelalte structuripatronale- nationale şi europene - capabil sa duca la coagularea acestora în organizatii puternice,reprezentative.;d) Initierea si/sau participarea ca partener viabil la programe de dezvoltare economica durabilaregionale, la actiunile de privatizare, restructurare economica etc.;e) Cresterea numarului de agenti economici, prinîncurajarea initiativei private si dezvoltarea celor existenti prin ameliorarea semnificativa a mediului de afaceri,restructurarea mecanismelor financiar-bancare, dezvoltarea si extinderea pietelor, stabilizarea si optimizareai t l i fi l/ l t f) R i t it til d d ti â ti t d t h l ii i i t49 CONFEDERATIA PATRONALA DIN

INDUSTRIA ROMANIEI CONPIROM159/C/2002 86 19/12/2002 S.C.9 08/02/1992 - reprezentarea, promovarea, sustinerea si apararea intereselor tehnice, economice, sociale si juridice ale

agentilor economice cu activitati industriale, atat in plan national cat si in plan international, federatiile patronale dinindustrie s-au asociat intr-o confederatie denumita prescurtat CONPIRON.

Presedinte-VASILE TURCUVicepresedinti: MANDLER LIVIU, BORSIONEL, ROHAN MIHAI, CIREAGHEORGHE, WAISS ADRIAN, DUMITRUCONSTANTIN, SBERA ION, MORARUCONSTANTIN, COJOCARU MIHAIL,POPA VIRGIL, RIZEA AUREL,POPOVICI VIOREL, KOBER AURELCenzor: ANDA GALAN

50 CONFEDERATIA SINDICALA NATIONALA"MERIDIAN"

53/C/2003 6 09/10/2003 3995 26/09/2003

51 CONFEDERATIA SINDICATELORDEMOCRATICE DIN ROMANIA

14/C/1999 2 22/02/1999 SC 1 19/01/1999 a) Promovareaa şi apărarea intereselor profesionale, economice, sociale, culturale ale membrilor pe care îireprezintâ;;b) Realizarea unităţii forţei de acţiune sindicală în vederea apărării drepturilor şi libertăţilorfundamentale ale membrilor de sindicat;;c) Elaborarea unor proiecte de acte normative noi şi a unor proiecte demodificare a unor legi existente care privesc activitatea sindicală, socială, economică şi profesională a membrilorde sindicat;;d) Conlucrarea cu organizaţiile sindicale naţionale şi internaţionale;;e) Colaborarea cu formeleasociative autentic democratice interne şi internaţionale;;f) Colaborarea cu forţele politice democratice pentrurealizarea propunerilor noastre (alin.c).

52 CONFEDERATIA SINDICATELORDEMOCRATICE DIN ROMÂNIA (C.S.D.R.)

16/C/2003 15 26/03/2003 D.C.25 07/10/2003 - să creeze multiple valenţe de parteneriat, disponibilitate de dialog, deschidere pentru colaborare constructivă cuformaţiuni sau structuri patronale profesionale şi sociale care acceptă moralitatea şi solidaritatea în relaţiilesocial-umane, principiile democratice în plan economic şi social şi doresc aplicarea lor în viaţă.

Nr crt Denumire Numar inreg RegNumar inreg Data inreg Starea Nr incheiere Data Judet Asociati/Fondatori Scop Consiliu director Apartenenta HG Data HG utilitateNational instanta instanta actuala incheiere federatie utilitate publica

53 CONFEDERATIA TRANSTAR 28/C/1991 14/02/1991 sen.civ.137 20/02/1991 realizarea unitatii de actiune a tuturor formatiilor sindicale afiliate la Confederatie in lupta comuna pentrupromovare, aparare si garantarea drepturilor legale, a intereselor profesionale,. economice si culturale.

54 CONFEDERAÞIA SINDICALÃ NAÞIONALÃMERIDIAN-FILIALA SÃLAJ

131/C/2002 1 09/12/2002 1662 29/08/2002 SALAJ Consiliul Consultativ al Agenþiei Judeþene pentru Ocupare ºi Formare Profesionalã;Consiliul de Administraþie alCasei Judeþene de Asigurãri de Sãnãtate;Partcipare în cadrul comisiilor de dialog social, la nivelul instituþiiloradministraþiei locale;Realizarea unitãþii sindicale la nivelul judeþului, al sindicatelor componente, precum ºiaplicarea strategiilor de acþiune sindicalã stabilite la nivelul confederaþiei

55 CONFEDERAŢIA NAŢIONALĂPATRONALĂ DIN AGRICULTURĂ ŞIINDUSTRIA ALIMENTARĂ A ROMÂNIEI"ROMAGRIA"

106/C/2002 62 27/05/2002 S.C.46 02/12/1999 - a) reprezintă, promovează şi apărără interesele-organizaţiilor patronale asociaţiilor, uniunilor şi federaţiilor -componente în faţa organelor puterii legislative şi executive, şi altor organe din ţară şi străinătate;;b) acordă sprijinmembrilor CONFEDERAŢIEI, în elaborarea strategiei proprii sau de grup în concordanţă cu legislaţia în vigoare,asigură respectarea legislaţiei privind stimularea concurenţei loiale în activitatea economică şi în relaţiile dintrepatroni;;c) participă la elaborarea, împreună cu Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei, cu organismeguvernamentale, a proiectelor actelor normative care reglementează activitatea economico-socială, organizareaunor structuri specifice economiei de piaţă, asigură participarea activă a reprezentanţilor săi la dialogul cupartenerii sociali la nivelul Guvernului României şi alte organisme guvernamentale;;d) acordă sprijin membrilor săipentru extinderea colaborării în domeniile de interes comun: editarea şi difuzarea unor publicaţii, organizarea unor

if tă i t h i tii ţifi d d lt ţă î d iil d t k ti fi i

REPREZENTANT-MIHAIL COJOCARUMEMBRU-ŞTEFĂNESCU ROXANA

56 CONFEDERAŢIA PATRONALĂ AINDUSTRIEI, SERVICIILOR SICOMERTULUI DIN ROMANIA ,,VOCEAPATRONATULUI ROMANESC ,,

13/C/2007 522/C/2005/ 25/01/2007

57 CONFEDERAŢIA SINDICALĂ NAŢIONALĂMERIDIAN- "CONSILVA"

25/C/2000 38 12/12/2000 SC 9 24/11/2000 1. Uniunea de acţiune a organizaţiilor sindicale asiguând un cadru de acţiune pentru rezolvarea problemelorprofesionale, economice sociale ale salariaţilor membrii de sindicat.;2. Apărarea intereselor salariaţilor privind loculde muncă şi drepturile ce decurg din calitatea de salariat.;3. Confederaţia va acţiona în vederea protejării producţiei autohtone împotriva concurenţei neloiale interne şi internaţionale sau sabotare a industriei româneşti deprofil.;4. Va acţiona pentru revitalizarea tehnologică prin investiţii pentru a micşora efortul fizic, creştereaposibilităţilor financiare ale unităţilor au implicaţii în drepturi salariale.;5. Confederaţia reprezintă şi apărădrepturileşi interesele sindicale prin organele şi aparatul propriu în faţa conducerii regiilor autonome, societăţii comerciale,patronat, procuratură, instanţe judecătoreşti, organe bancare, organe administrative de stat, Guvernul României,Parlament, Preşedinte al României.

58 CONFEDERAŢIA SINDICALĂ NAŢIONALĂMERIDIAN

60/C/2003 2/S/2003 17/10/2003 BUCURESTI

59 CONFEDERAŢIA SINDICALĂ NAŢIONALĂMERIDIAN - FILIALA IAŞI

58/C/2005 5 23/08/2005 sentintacivila nr. 840

11/12/2003 IASI Unitatea de acţiune pentru asigurarea unui cadru legal pentru rezolvarea problemelor profesioale, e4conomice şisociale ale salariaţilor, apărarea intereselor salariaţilor, protejarea producţiei autohtone împotriva concurenţeineloiale, acţiunipentru revitalizarea tehnologică pentru micşorarea efortului fizic, purtarea de tratative şi negocieripentru rezolvarea drepturilor sinicale, organizarea de mitinguri de protest şi greve conform legii

60 CONFEDERAŢIA SINDICATELOR DINROMÂNIA - UNIUNEA TERITORIALĂ ASINDICATELOR DIN JUDEŢUL SIBIU

20/C/2007 1 19/02/2007 3/CC 05/03/2007 BUCURESTI Promovarea şi apărarea intereselor profesionale ,economice,sociale,culturale ale membrilor pe care îi reprezintă.

61 CONFEDERAŢIA SINDICATELORMINIERE DIN ROMÂNIA

24/C/2001 37 19/11/2001 S.C.9 04/09/2001 unitatea de acţiune a organizaţiilor sindicale afiliate, asigurând un cadru organizat de luptă sindicală, pentrurezolvarea problemelor profesionale, economice, sociale şi cultural-sportive.

62 CONFEDERAŢIA "BLOCUL NAŢIONALSINDICAL"

27/C/2001 16 19/03/2001 S.C.4 08/03/2001 - îşi desfăşoară activitatea cu respectarea legislaţiei române şi a ţărilor în care îşi are membri, apărând şipromovând drepturile şi interesele profesionale, economice, sociale, culturale şi sportive ale acestora.

63 CONGREGATIA MARTORII LUI IEHOVATIMISOARA -MEHALA

12/C/1999 12 29/01/1999 78 29/01/1999

64 CONSILIUL 17/C/2009 9 25/05/200965 CONSILIUL TINERETULUI MAGHIAR DIN

ROMANIA "MAGYAR IFJUSAGI TANACS"145/C/2002 5 28/02/2002 914 28/02/2002 CLUJ APARAREA SI REPREZENTAREA INTERESELOR TINERILOR MAGHIARI DIN ROMANIA SANDOR KRISZTINA-PRESEDINTE,

BARDOCZ CSABA-VICEPRESEDINTE,TARR MARGIT-SECRETAR

66 CONVENTIA NATIONALA AFUNDATIILOR PENTRU TINERET - CNFT

46/C/2004 16 24/06/2004 S.C.45/ 11/10/1991 GIURGIU - stimularea si dezvoltarea colaborarii între Fundatiile pentru Tineret membre, înfiintate în baza Decretului-Legenr.150/1990, prin reprezentarea intereselor comune ale acestora în toate domeniile de activitate, precum sielaborarea, organizarea si finantarea de programe specifice în domeniul formarii, instruirii si educarii tineretului.

67 CONVENTIA NATIONALA AORGANIZATIILOR CENTRALE ALEPENSIONARILOR DIN ROMANIA

9/C/1993 05/01/1993 SEN.CIV.34 22/02/1993 unirea, , reprezentarea si apararea intereselor si drepturilor pensionarilor in raporturile cu organele puterii siadministratiei centrale de stat si alte organizatii neguvernamentale.

68 CONVENŢIA SINDICALĂ NAŢIONALĂ ATRANSPORTATORILOR DIN ROMÂNIA(CSCNTR)

30/C/2000 20 13/07/2000 S.C.2 16/05/2000 - Restabilirea drepturilor legale ale membrilor în toate cazurile în care se constată că acestea au fost încălcate prinabuzuri, acte ilegale şi/sau neîntemeiate.

Prim-Vicepreşedinte-Ştefan Frunză;Secretar General-Radmilo FELIX;Vicepreşedinte transporturi feroviare-Florin DOBRESCU; Vicepreşedintetransporturi subterane- Florin CRIŞU;Vicepreşedinte transporturi auto: DanSTĂNESCU; Vicepreşedinte transporturinavale- Costel PETRE; Vicepreşedintetransporturi aeriene- Sandu PANAITE

69 CRESTIN MEDICALA DR. LUCA 12/C/1994 6 22/03/1994 25 22/03/1994 PRAHOVA AJUTORAREA PERSOANELOR DEZAVANTAJATE70 C.N.S.R.L."FRATIA" 4/C/1997 115/PJ 03/07/1997 145/PJ 03/07/1997 NEAMT71 FEDERALA AGRICULTORILOR ASOCIATI

DIN ROMANIA14/C/1991 128 05/11/1991 119 07/11/1991 CONSTANTA PROFESIONAL

72 FEDERALA AGRICULTORILOR ASOCIAÞI 11/C/1991 1 11/10/1991 1 23/10/1991 CALARASI sprijinirea societãþilor asociate în realizarea programelor economice de producþie ºi de comercializarea produselorca ºi pentru apãrarea intereselor economice, social-culturale ale acestora ºi reprezentare lor în faþa organelorputerii ºi a administraþiei de stat.

73 FEDERALA AGRICULTORILORPRIVATIZATI

4/C/1992 16 29/04/1992 1259 09/04/1992 TULCEA punerea la dispoz. membrilor sai de documentatii , date si informatii cu privire la piata interna

74 FEDERALA NATIONALA AREVOLUTIONARILOR DIN ROMANIA

13/C/1994 08/11/1994 sen.civ.178 10/11/1994 sprijinirea prin diverse mijloace care contravin prevederilor legale in vigoare, a realizarii obiectivelor asociatiilormembre, obiective care in esenta sant cele care au animat pentru victoria Revolutiei.

75 FEDERALA NATIONALA AREVOLUTIONARILOR DIN ROMANIA -FILIALA IASI

9/C/1995 138/PJ/1995 19/06/1995 93 17/07/1995 IASI Promovarea de actiuni in vederea cinstirii eroilor revolutiei din decembrie 1989 si sprijinirea familiilor acestora.

76 FEDERALA PRODUCATORILORAGRICOLI DAMBOVITA

13/C/1991 53/P.J. 23/10/1991 53 23/10/1991 DAMBOVITA Sprijinirea asociatiilor agricole, comerciale si a producatorilor privati, in realiozarea programelor economice deproductie si comercializare a produselor.

77 FEDERARIA ROMÂNA DEAUTOMOBILISM

67/C/2006 18 20/09/2006 Înheiere 28/10/2004 Scopul FR Automobilism este sa organizeze, sa administreze si sa promoveze activitatea în domeniulautomobilismului sportiv pe plan national si international, spre folosinta membrilor si în interesul formarii si educariipracticantilor, sustinatorilor si simpatizantilor.

78 FEDERATIA AERONAUTICA ROMÂNA 103/C/2002 64 05/06/2002 S.C.3/PJ/ 22/04/2002 - să dezvolte, să coordoneze şi să controleze practicarea sporturilor aeronautice în cadrul structurillor sportiveafiliate.

79 FEDERATIA AGRICULTORILORASOCIATE

10/C/1991 322 12/09/1991 SIBIU

80 FEDERATIA AGRICULTORILORASOCIATI

16/C/1995 5 16/01/1995 223 19/04/1995 CONSTANTA

81 FEDERATIA AGRICULTORILORASOCIATI

20/C/1991 234 12/09/1991 234 13/09/1991 BOTOSANI sprijinirea societatilor comerciale si agricole din judet, asociate in realizarea programelor economice

82 FEDERATIA AGRICULTORILORASOCIATI

38/C/1991 234 12/09/1991 234 13/09/1991 BOTOSANI sprijinirea societatilor comerciale si agricole din judet, asociate in realizarea programelor economice legea21/1924

83 FEDERATIA AGRICULTORILORASOCIATI CARAS SEVERIN RESITA

37/C/1991 36 30/10/1991 CARAS-SEVERIN

84 FEDERATIA AGRICULTORILORASOCIATI TG MURES

21/C/1991 72 21/10/1991 75 29/10/1991 MURES SPRIJINIRE SOCIETATI AGRICOLE ASOCIATE, APARARE INTERESE

85 FEDERATIA AGRICULTORILOR DE DEALSI MUNTE SISESTI

7/C/1998 29 22/12/1998 288 11/12/1998 MEHEDINTI SPRIJIN AGRICULTURA

86 FEDERATIA AGRICULTORILOR DEMUNTE DORNA

6/C/1993 13 09/09/1993 13 13/09/1993 SUCEAVA Mobilizarea fortelor si 8initiativelor taranilor particulari ,specialistilor,agentilor economici ,persoanelor fizice sijuridice cu scopul de a sprijini si dezvolta activitati cu caracter economic,social si cultural.

87 FEDERATIA AGRICULTORILOR DINJUDETUL SUCEAVA

17/C/1991 262 20/09/1991 29/09/1991 SUCEAVA

88 FEDERATIA AGRO-FRATIA 34/C/1991 27 05/04/1991 29 05/04/1991 PRAHOVA ORGANIZAREA UNITATII SI FORTEI DE ACTIUNE A MEMBRILOR SAI PENTRU PUNEREA IN VALOARE SIAPARAREA DREPTURILOR, ;RESPECTAREA, PROMOVAREA SI APARAREA INTERESELORPROFESIONALE, SOCIALE, ECONOMICE, CULTURALE, SPORTIVE SI TURISTICE ALE MEMBRILORSAI;ASIGURAREA EGALITATII IN DREPTURI;CONLUCRAREA CU TOATE ORGANIZATIILE SI ORGANISMELECARE LUPTA PENTRU INDEPLINIREA ASPIRATIILOR DE LIBERTATE, EGALITATE SI DREPTATESOCIALA;PROMOVAREA REALTIILOR DE COLABORARE SI SOLIDARITATE INTERNA SI INTERNATIONALACU TOATE ORGANIZATIILE SINDICALE NATIONALE SI INTERNATIONALE DEVOTATE ASPIRATIILORDEMOCRATICE;PARTICIPAREA LA ELABORAREA SI MODIFICAREA ACTELOR NORMATIVE CAREPRIVESC ACTIVITATEA SINDICALA SI INTERESELE SOCIO PROFESIONALE SI ECONOMICE ALEMEMBRILOR SAI89 FEDERATIA ARGUS A SINDICATELOR

SALARIATILOR DE LA SIGURANTACIRCULATIEI FEROVIALE DIN ROMANIA

27/C/1991 31/01/1991 SEN.CIV.92 06/02/1991 promovarea intereselor profesionale, sociale, economice si culturale ale tuturor membrilor sindicatelorcomponente.

Nr crt Denumire Numar inreg RegNumar inreg Data inreg Starea Nr incheiere Data Judet Asociati/Fondatori Scop Consiliu director Apartenenta HG Data HG utilitateNational instanta instanta actuala incheiere federatie utilitate publica

90 FEDERATIA ASOCIATIILORCRESCATORILOR DE PASARI DECURTE SI ANIMALELOR MICI IN RASAPURA DIN ROMANIA

3/C/2007 1 17/01/2007

91 FEDERATIA ASOCIATIILOR DELOCATARI DIN TIMISOARA

28/C/1995 2 01/10/1995 1 06/04/1995 TIMIS

92 FEDERATIA ASOCIATIILOR DEPROPRIETARI BUCURESTI

10/C/1998 27/08/1998 41 27/08/1998 BUCURESTI

93 FEDERATIA ASOCIATIILOR DEPROPRIETARI DIN MUNICIPIULALEXANDRIA - FAPA

23/C/2004 2 18/06/2004 447 14/06/2004 TELEORMAN - PROMOVAREA SI DEZVOLTAREA PRINCIPIILOR DE ASOCIERE SI DE REPREZENTARE A PERSOANELORJURIDICE NON-PROFIT DE TIP ASOCIATIE DE PROPRIETARI, PRECUM SI A PRINCIPIILOR PRVINDCONSERVAREA VALORILOR MORALE SI MATERIALE ALE PROPRIETATII DE NATURA IMOBILIARA;;-SUSTINEREA PROPRIETARILOR ASOCIATI IN PROBLEME LEGATE DE PROPRIETATEA DETINUTA,PRECUM SI A ASOCIATIILOR DE PROPRIETARI IN PROBLEME LEGATE DE OBIECTUL ASOCIERII,DREPTURI SI INDATORIRI;;- MEDIEREA CONFLICTELOR INTRE PROPRIETARII DE IMOBILE PRIVINDPROPRIETATEA COMUNA;;- DEZVOLTAREA SENTIMENTULUI SI A SIMTULUI DE PRPRIETATE, PRECUM SIA SENTIMENTULUI ASOCIATIV;;STRUCTURAREA , CONSOLIDAREA SI DEZVOLTAREA UNUI SISTEM DEEVIDENTIERE, VALORIFICARE SI PROTEJARE A PROPRIETATII;;- ACTIUNI PENTRU RESPECTAREADREPTULUI DE PROPRIETATE SI A DREPTULUI ASIOCIATIILOR DE PROPRIETARI IN SOCIATETE94 FEDERATIA ASOCIATIILOR

PRODUCATORILOR AGRICOLI A.P.A.TRANSILVANIA

57/C/2001 1 15/03/2001 125 15/03/2001 MARAMURES Pop Anton - vicepresedinte Man Maria -membreu; Felecan Claudiu Coman -cenzor

95 FEDERATIA ASOCIATIILOR SPORTIVEPROMETEU

14/C/2001 38 27/11/2001 in lichidare SC 46 08/10/2001 organizează manifestări şi competiţii sportive şi de agrement,; susţine financiar asociaţiile sportive membre dinfondurile constituite la nivelul SC HIDROELECTRICA SA,;stabileste si intreţine relaţii cu alte organizaţii cu scopsimilar din ţară şi din străinătate şi participă la programe naţionale şi internaţionale de profil,;acţionează pentrucrearea de fonduri si baze materiale pentru activităţi sportive şi de agrement,;susţine acţiunile de intreţinere şireparare a patrimoniului propriu şi al asociaţiilor membre,;acţionează pentru atragerea unui număr cat mai mare demembri la practicarea activitaţilor sportive şi de agrement in scopul intreţinerii şi refacerii capacităţii de muncă asalariaţilor din domeniul hidroenergetic,;promovează practicarea sportului ca mijloc de petrecere a timpului liber,de educare şi consolidare a relaţiilor interumane,;promovarea imaginii SC HIDROELECTRICA SA la nivel naţionalşi internaţional.;

96 FEDERATIA ASOCIATIILORSTUDENTILOR FARMACISTI DINROMANIA

61/C/2003 15/05/2003 412 15/05/2003 TIMIS / promovarea ;i apararea intereselor profesionale, sociale, economice, sportive si culturale ale membrilorfederatiei;/ libera circulatie a informatiei si mentinerea relatiilor de colegialitate intre membrii sai precum si cumembrii altor organizatii stundetesti din tara precum si promovarea libertatii lor de opinie;/ promovarea spirituluidemocratic, antitotalitar in mediul universitar si apararea drepturilor omului si cetateanului;/ propaganda sanitara,culkturala, sportiva si civica in rindul piopulatiei.

97 FEDERATIA ASOCIATIILORUTILIZATORILOR DE APA PENTRUIRIGATII MEHEDINTI

54/C/2001 1 26/09/2001 164 14/08/2001 MEHEDINTI APARAREA SI REPREZENTAREA AGRICULTORILOR, MEMBRII AI ASOCIATIEI CE AU ADERAT LA OASOCIATIE IN RAPORTUL CU TERTII

98 FEDERATIA ASOCIATILOR PATRONALEBACAU

24/C/2003 1 29/05/2003 22/05/2003 BACAU ASIGURAREA ROLULUI DE INTERFATA IN RELATIA PATRONAT - STRUCTURI DE PUTERE -SINDICATFIIND VOCEA COMUNA IN ORGANIZATIILE NEGUVERNAMENTALE CARE REPREZINTA MEDIUL DEAFACERI;

99 FEDERATIA ASOCIATILORVANATORILOR SI PESCARILORSPORTIVI DIN JUDETUL SIBIU

1/C/1999 3 17/09/1999 17 18/10/1999 SIBIU

100 FEDERATIA AUTORITATILOR LOCALEDIN ROMANIA

37/C/2001 46 18/12/2001 Încheiere 13/11/2001 - reprezentarii unitare a asociatiilor membre în relatiile cu presedintele României, cu Parlamentul României, cuGuvernul României, cu alte autoritati publice, precum si în relatiile cu institutii si organisme internationale.

PRESEDINTE-CRISTIAN ANGHEL,PRESEDINTE EXECUTIV-IONELCHIRITA, PRIM-VICEPRESEDINTE-EMILDRAGHICI, VICEPRESEDINTI: PETRUFILIP, GHEORGHE BACIU, DUMITRUGHICA, MEMBRII: ADRIEAN VIDEANU,ALBERT ALMOS EMIL CALOTA,CORNELIU AROSOAIE, GHEORGHITABOTÂRCA, GHEORGHE HÂNSAMARIANA GÂJU ALEXANDRU CÎRNU101 FEDERATIA BISERICILOR CRESTINE

AUTONOME DIN ROMANIA40/C/2004 16/01/2004 31/PI 16/01/2004 TIMIS sa militeze pentru obtinerea recunoasterii in conditiile legii ca denominatiune crestina evanghelica a Federatiei

Bisericilor Crestine Autonome din Romania.;/sa reprezinte, sa promoveze si sa apere interesele membrilorsai.;/incurajeaza colaborarea intre membrii federatiei organzand obiective comune ca seminarii conferinte sauproiecte de evanghelizare,sociale, de educatie, mass media etc.

102 FEDERATIA BISERICILOR CRESTINEAUTONOME ROMANIA ORADEA

4/C/2000 70/N 10/05/2000 BIHOR

103 FEDERATIA BISTRA BAUTAR 57/C/2003 3863 26/05/2003 in lichidare 1679 17/06/2003 CARAS-SEVERIN constituirea Ocolului Silvic privat Bautar, ca structura proprie a federatiei104 FEDERATIA BUCATARILOR DIN

ROMÂNIA15/C/2007 10 14/05/2007 Încheierea 27/02/2007 Scopul general al federatiei consta în protejarea, reprezentarea si promovarea intereselor profesionale ale

membrilor sai.Presedinte- STEFAN NICOLAESZEKERES ales pe o perioada de 4 aniComitetul Director al Federatiei : ValentinNeaga- desemnat de membrul fondator Asociatia Bucatarilor din România;Dragos-Ioan Dorobantu - desemnat demembrul fondator Asociatia Bucatarilordin Banat; Stefan-Nicolae Szekeres -desemnat de membrul fondator AsociatiaB t il T i105 FEDERATIA CARITAS A DIACEZEI

TIMISOARA13/C/1993 3 14/07/1993 26 21/06/1993 TIMIS caritate crestina de ajutorarea tuturor celor dezavantajati de soarta

106 FEDERATIA CARITAS ROMÂNIA 28/C/2001 9 12/02/2001 S.C.6 23/08/2001 - coordonarea şi unirea activităţilor Caritasurilor Diocezane;;- Confederaţia Caritas România este un organismreprezentativ al membrilor săi în raport cu instituţiile şi organizaţiile guvernamentale sau neguvernamentale,române sau străine;;- în cadrul Confederaţiei membrii ei au independenţă operativă şi organizatorică, autonomie înalegerea şi derularea programelor proprii, promovarea relaţiilor interne şi externe, locale sau naţionale,corespunzător statutelor proprii şi calităţii lor juridice.

PREŞEDINTE-CONDAC EGIDIUVICEPRESEDINTE-AVRAM ADRIANGHEORGHE

107 FEDERATIA CENTRALA A CASELOR DEAJUTOR RECIPROC DIN ROMÂNIA

32/C/2004 17 28/06/2004 Încheierea 19/04/2004 reprezentarea naţională şi internaţională, îndrumarea, coordonarea, supravegherea şi controlul activităţii caselorde ajutor reciproc asociate.;În activitatea sa Federaţia aplică principii democratice de organizare şi funcţionare.

108 FEDERATIA COLUMBOFILA NATIONALA,INDEPENDENTA DE AGREMENT SISPORT ,,DICK-T,,

55/C/2001 6 01/03/2001 1543 07/03/2001 TIMIS / / Mobilizeaza si indruma crescatorii de porumbei de agrement si zbor, dezvolta gustul pentru frumos si pasiuneapentru porumbei in randul populatiei si in special a tinerilor, ameliorarea continua a raselor de porumbei sipastrarea cu accent deosebit a fondului genetic.

109 FEDERATIA COM 18/C/2007 12 14/05/2007 S.C.12/3/ 20/12/2006 a. iniţierea si sustinerea activitatilor pt.promovarea intereselor comune ale membrilor federatiei în raporturile cuadministratia publica centrala si locala, organizatii guvernamentale si neguvernamentale, alte autoritati publice,precum si în relatiile cu institutii si organisme internationale;;b) organizarea de întruniri, conferinte, dezbateri, meserotunde, seminarii, sesiuni de comunicari, prec um si orice alte forme care nu contravin ordinii de drept;;c)înfiintarea de institutii de specialitate, birouri si filiale proprii;;d) organizarea de schimburi de experienta, stagii depregatire si formare în tara si strainatate;;e) editarea de publicatii proprii sau în cooperare/colaborare cu alteentitati din tara sau strainatate;;f) adoptarea de hotarâri sau decizii comunicate comune asociatiilor membre, înconditiile prezentului statut;;g) alte forme si mijloace stabilite de organele de conducere ale Federatiei COM.

110 Federatia Comunitatilor Evangheliei Deplinedin Romania

19/C/1999 01/03/1999 163 01/03/1999 TIMIS

111 FEDERATIA CONFEDERATIAASOCIATIILOR DE AFACERITRANSILVANIA CAA TRANSILVANIA

140/C/2002 6/N/2002 17/10/2002 6/N 17/10/2002 BIHOR

112 FEDERATIA CONSORTIULORGANIZATIILOR STUDENTESTI CLUJ

52/C/2003 4 25/07/2003 3096 17/07/2003 CLUJ PROMOVAREA VALORILOR UMANE REALE IN RANDUL STUDENTILOR DIN CENTRUL UNIVERSITAR CLUJ

113 FEDERATIA CRESCATORILOR DEBOVINE BALTATA ROMANEASCA -JUDETUL MURES

33/C/2003 2 05/09/2003 589 30/07/2003 MURES promovarea,coordonarea si apararea intereselor specifice ale asociatiilor componente cat si a crescatorilor debovine din raza teritoriala a jud.Mures in raporturile cu autoritatile administratiei publice locale si centrale,cu altepersoane juridice si fizice,romane sau straine,incurajarea si sprijinirea activitatii lor prin acordarea de sprijinconcret si direct sub diferite forme,inclusiv prin facilitarea accesului la resurse private si publice pentru ridicareacresterii calitative a materialului biologic si ameliorarea bovinelor din rasa baltata romaneasca, cat si ingrijireaefectivelor de animale,respectiv acordarea de asistenta sanitar-veterinara pe baza noilor cuceriri ale stiintei invederea crearii conditiilor de valorificare superioara.

114 FEDERATIA CRESCATORILOR DEBOVINE DIN ROMANIA

25/C/2007 1 20/04/2007 7/C 09/03/2007 MURES asociatie non profit, prin care mai multe persoane pun in comun contributia lor materiala, cunostintele si activitatealor pentru realizarea unui scop care nu urmareste foloase pecuniare si materiale;promovarea si aparareaintereselor fermierilor crescatori de bovine, sprijinirea materiala si morala a acestora in vederea initierii,desfasurarii si dezvoltarii activitatilor de crestere a bovinelor

115 FEDERATIA CRESCATORILOR DETAURINE DIN TRANSILVANIA

126/C/2002 2 13/02/2002 29 13/02/2002 BISTRITANASAUD

116 FEDERATIA CRESCATORILOR DETAURINE MURES

31/C/2003 1 17/07/2003 303 11/04/2003 MURES Sprijinirea directa a membrilor ei, in vederea ridicarii nivelului calitativ al ameliorarii si ingrijirii animalelor proprii,precum si apararea intereselor specifice de grup; urmareste imbunatatirea conditiilor de valorificare a taurinelor ;iale produselor obtinute de la acestea; militeaya pentru ridicarea conditiilor de trai ale crescatorilor de taurine,folosind toate mijloacele legale;

Nr crt Denumire Numar inreg RegNumar inreg Data inreg Starea Nr incheiere Data Judet Asociati/Fondatori Scop Consiliu director Apartenenta HG Data HG utilitateNational instanta instanta actuala incheiere federatie utilitate publica

117 FEDERATIA CRESCĂTORILOR DE OVINESI CAPRINE DIN ROMÂNIA

84/C/2006 1 17/04/2006 517 25/05/2006 SIBIU promovarea şi susţinerea intereselor economice şi sociale a membrilor săi.

118 FEDERATIA CRESCĂTORILOR DEPORUMBEI DIN ROMÂNIA

41/C/2007 33 05/10/2007 Încheierea 22/05/2007

119 FEDERATIA CULTIVATORILOR DECARFOF DIN ROMANIA

4/C/1994 660 30/03/1994 98/1994 12/04/1994 ALBA Promovarea progresului tehnic in producerea ,pastrarea si valorificarea cartofului.

120 FEDERATIA CULTIVATORILOR DECARTOFI

6/C/1994 09 31/10/1994 137 31/10/1994 GORJ

121 FEDERATIA CULTIVATORILOR DECARTOFI DIN ROMANIA

1/C/1992 4 12/03/1992 4 12/03/1992 HARGHITA Gruparea asociatiilor, societatilor agricole producatoare de cortofi in vederea realizarii obiectivului lor de activitate.

122 FEDERATIA DE AIKIDO TRADITIONALKIAI

4/C/2004 4 06/02/2004 Încheierea 15/01/2004 - colaborează şi se afiliază la organizaţiile abilitate prin lege care ajută şi sprijină promovarea intereselor statutareşi de dezvoltare ale federaţiei şi care recunosc drepturile şi calităţile acesteia.

123 FEDERATIA DE FOTBAL-TENIS-CLUBURISI ASOCIATII JUDETENE

125/C/2002 77 04/10/2002 Încheierea 10/09/2002 - reglementarea, conducerea, organizarea, controlul şi sprijinirea activităţii de fotbal-tenis pe teritoriul României, latoate nivelurile şi prin toate mijloacele, pe care F.R.F.T.-C.A.J. le apreciază necesare.

PRESEDINTE- ZARNA ION SECRETARGENERAL - CONSTANTIN TURCEA

124 FEDERATIA DE PESCUIT SPORTIV DINROMANIA

40/C/2005 27 28/12/2005 incheiere 30/11/2005

125 FEDERATIA DE PESCUIT SPORTIV DINROMÂNIA

8/C/2006 7 25/03/2006 îNCHEIERE 30/11/2005 - dezvoltarea pescuitului, protejarea apelor si fondului piscicol, promovarea pescarilor si a pescuitului in România,pe plan intern si international, colaborarea cu organismele statului sau cu alte institutii si/sau organizatii implicatein pescuit, in vederea crearii si dezvoltarii cadrului legislativ cu aplicare in materia pescuitului.

126 FEDERATIA DE PROFESIONISTI AIDANSULUI DIN ROMANIA

2/C/2005 1 05/01/2005 12/C 17/12/2004 MURES ARE SCOPUL DE A ORGANIZA PROMOVA SI RASPANDII DANSUL PROFESIONIST DIN ROMANIAFAVORIZAND DEZVOLTAREA ACESTUIA SUB ORICE FORMA STABILIND SI REGLEMENTARILE NECESAREATINGERII ACESTUI SCOP

127 FEDERATIA DE SPORTS "CHAMBARA SIKOBUDO MODERN"

13/C/2009 5 31/03/2009 Încheiere 09/02/2009 de valorificare a aptitudinilor individului într-un sistem organizat de selectie, pregatire si competitie pentruameliorarea rezultatelor sportive, realizarea de recorduri si obtinerea victoriei; acela de a aduna practicantii SportsChanbara si Kobudo Modern din întreaga tara si de a dezvolta un spirit de prietenie si ajutor reciproc între toateorganizatiile sportive.;- va promova atât latura sportiva cât si cea educativa si spirituala.;- pe plan sportiv, federatiava duce o politica de marire a numarului de practicanti, dintre care sa fie selectati, prin intermediul campionatelornationale, cei mai valorosi sportivi care sa reprezinte cu cinste România în competitiile internationale.

128 FEDERATIA DE YOGA DIN ROMANIA 4/C/2006 4 02/03/2006 Încheierea 20/01/2006 desfsurarea de activitati în domeniul YOGA, respectiv organizarea, conducerea si controlul activitatii sportiveYoga.

129 FEDERATIA DEMOCRATICA PENTRUAPARAREA DREPTURILOR OMULUI SIINTEGRARE EUROATLANTICA DINROMÂNIA

38/C/2004 15 22/06/2004 S.C.11/ 03/05/2004 Respectarea şi dezvoltarea scopurilor şi obiectivelor fiecărei asociaţii în parte, ce compun această federaţie, şi pecale de consecinţă, dezvoltarea şi diversificarea acestor obiective corespunzător acţiunii de integrareeuroatlantică, la care participă întreaga societate civilă, alături de Guvernul României.;În acest sens, se vordezvolta patru activităţi de bază şi anume:; - Apărarea Drepturilor Omului în România;; - IntegrareaEuroatlantică a României;; - Crearea unei societăţi civile, ca forţă competitivă, pe plan intern şi internaţional, careîmpreună cu conducerea României, să poată soluţiona importante probleme ce stau în faţa poporului român,ocupându-se, prin activităţile ce le desfăşoară, să diminueze sărăcia din România şi să apere drepturile omului (asocietăţii civile în general şi a păturii defavorizate în special). Vom lupta prin activitatea pe care o desfăşurăm peplan intern şi internaţional pentru refacerea păturii mijlocaşe.; - Apărarea drepturilor civile ale minorităţilorţi l î f it t C tit ţi R â i i t 6 i C t E ă D t il O l i C d130 FEDERATIA ECVESTRA ROMÂNA 95/C/2002 55 02/04/2002 S.C. nr.13 28/01/2002 6. Sa încurajeze învatamântul în toate discipli- nele ecvestre agreate si practica folosirii calului în scopuri de

performanta sportive si recreative (în colaborare cu ANS si MEC).;7. Sa garanteze respectarea regulamentelorinterne si internationale, etica sportului definita de C.O.S.R. si C.I.O.;16. Sa intervina (dupa abilitarea MAA) înselectia cailor de sport;sa participe la cresterea prestigiului international al cresterii calului de sport românesc.

131 FEDERATIA EDITORILOR SIDIFUZORILOR DE CARTE DIN ROMÂNIA- FEDCR

65/C/2006 17 19/09/2006 S.C.26/ 24/08/2006 - unic reprezentant, sustinator si aparator al intereselor comune ale membrilor sai angrenati în productia, difuzareasi utilizarea cartii si culturii scrise atât la nivel national, regional si local, cât si în plan international, în relatiile cuautoritatile publice, centrale si locale, institutiile statului, patronatele, sindicatele si cu orice alte organizatiineguvernamentale sau persoane juridice.

132 FEDERATIA FAMNET 127/C/2002 3 08/07/2002 190 09/07/2002 BISTRITANASAUD

133 FEDERATIA FEMEILOR DIN JUDETULGALATI

2/C/1993 74/PJ 06/10/1993 73 06/10/1993 GALATI RESPECTAREA LEGISLATIEI MUNCII,IN GENERAL, SI IN MOD SPECIALMPENTRU RESPECTAREA CUPRECADERE A PREVEDERILOR CODULUI MUNCII PENTRU FEMEILE SALARIATE,IN SITUATIISPECIALE,FIIND RECEPRTIVA LA TOATE IDEIELE PRIVIND DREPTURILE OMULUI,IN SPECIAL AL FEMEII.

134 FEDERATIA FILATELICA ROMÂNA 51/C/2007 35 19/11/2007 S.C.2182/ 30/10/1990 a) sa promoveze si sa dezvolte relatii de prietenie si colaborare interumana, sa dezvolte relatii de cooperare întretoti membrii afiliati;b) sa reprezinte, sa promoveze si sa apere interesele membrilor afiliati în raport cu autoritatile publice, organizatiile obstesti etc. din tara;c) sa stimuleze si sa mijloceasca stabilirea si dezvoltarea delegaturi filatelice între colectionarii români si colectionarii din întreaga lume;d) sa sustina un punct de vederepropriu în fata organizatiilor filatelice nationale ale celorlalte tari afiliate la F.I.P. si F.E.P.A., precum si in fata altororganizatii nationale si internationale;e) sa urmareasca progresul si propagarea filateliei românesti prin toatemijloacele permise de lege si sa apere interesele ei;f) sa stabileasca si sa mentina contacte strânse cuadministratia postala nationala si Uniunea Postala Universala, sa reprezinte si sa apere în fata acestora intereselecolectionarilor apartinând membrilor afiliati;g) sa stimuleze - prin toate mijloacele de care dispune - interesulti il l ti i fil t li ti h) ti t t il f d t di l i i li t i i d i

Presedinte-Mircea Stanculescu;Vicepresedinti: Leonard Pascanu, DumitruDumitru, Martin Tiron, Dan Vintila, CristianScaiceanu Membrii: Dan Anghelescu, IoanStanescu, Alexandru Bartoc, StefanNicolau Sergiu Gabureac, Mihai Semenov Presedinte: Leonard Pascanu Secretargeneral:Ioan Daniliuc Vicepresedinte:Serban Draguseanu Presedinte- SorinP ti P di t d L d135 FEDERATIA GENERALA A OAMENILOR

DE AFACERI CHINEZI ÎN ROMÂNIA128/C/2002 78 09/10/2002 S.C.762 27/01/1995 - de a trezi sentimentul de patriotism, conştiinţă a valorii proprii, întrajutorare reciprocă şi consultanţă între firmele

chineze ce desfăşoară activităţi comerciale în România.Reprezentant-GUO JIN HUI

136 FEDERATIA GENERALA ASTUDENTILOR PALESTINIENI - RAMURAROMANIA

17/C/1992 16/04/1992 s.c. 13 16/04/1992 BUCURESTI sa asigure conditii de studiu in diferite trepte de invatamat pentru studentii palestinieni;;sa apere intereselemateriale, literare si culturale ale membrilor sai;;imbunatatirea conditiilor de viata si materiale a mambrilorsai;;asigurarea diferitelor mijloace de impulsionare a studentilor la studiu-invatatura.

137 FEDERATIA GRADINILOR ZOOLOGICE SIACVARIILOR DIN ROMANIA

s.c. 26 19/12/1997 BUCURESTI

138 FEDERATIA HORIA (HOTELURI,RESTAURANTE, COMERT, INDUSTRIEALIMENTARA)

30/C/1991 01/03/1991 SEN.CIV. 08/03/1991 Federatia s-a constituit pentru a realiza unitatea de actiune si aparare a drepturilor si intereselor sindicatelor afiliatein vederea indeplinirii obiectivelor si atributiilor ce si le-au asumat in statutele proprii; Federatia va lupta prin toatemijloacele legale sindicale pentru reprezentarea, promovarea si apararea intereselor si drepturilor profesionale,sociale economice si culturale ale membrilor sai; Federatia va promova relatii de colaborarea si solidaritateinternationala.

139 FEDERATIA INDEPENDENTA AJURNALISTILOR F.I.J.-ROMÂNIA -SINDICATUL NATIONAL AL PRESEI DINROMÂNIA

33/C/2001 42 10/12/2001 S.C.22 19/07/2001 a) să realizeze sindicalizarea ziariştilor din presa scrisă, radio şi TV precum şi a altor categorii de persoane care îşidesfăşoară activitatea în domeniul mass media;;b) să apere drepturile şi să promoveze interesele profesionale,economice şi sociale ale ziariştilor precum şi ale celorlalte categorii de membrii care îşi desfăşoară activitatea îndomeniul mass media;;c) să acţioneze împotriva oricărei încercări de limitare a sferei de activitate sau de divizarea profesiei de ziarist şi a celorlalte profesii din domeniul mass media;;d) să contribuie la structurarea, consolidareaşi dezvoltarea în România, a mişcării sindicale şi la respectarea libertăţii sindicale şi garantarea exercităriidreptului sindical pentru toţi membrii;;e) să acţioneze pentru respectarea şi promovarea demnităţii membrilor săiprecum şi pentru creşterea permanentă a condiţiilor lor de viaţă;;f) să dezvolte solidaritatea efectivă între membriisăi.

140 FEDERATIA INDUSTRIEI HOTELIERE DINROMÂNIA

18/C/2001 22 13/08/2001 ÎNCHEIERE 12/07/2001 - protejarea şi reprezentarea intereselor economice şi patronale ale membrilor săi, dezvoltarea concurenţială,precum şi promovarea turismului, a activităţii hoteliere şi a restaurentelor din România

PREŞEDINTE DE ONOARE-ION VIORELPĂUNESCU SECRETARGENERAL-MIHAI RÂJNIŢĂ SECRETAREXECUTIV-MANUELA ZAHARIACONTABIL- STELIAN ALEXANDRU

141 FEDERATIA ITALIENILOR DIN ROMANIA 12/C/1993 43 21/08/1993 47/PJ 11/08/1993142 FEDERATIA JUDETEANA A

ASOCIATIILOR PENTRU PROTECTIACONSUMATORULUI TELEORMAN

17/C/1995 4444 P.J. 03/11/1995 1419 08/11/1995 TELEORMAN DE A APARA DREPTURILE SI INTERESELE LEGITIME ALE CONSUMATORILOR

143 FEDERATIA JUDETEANA AASOCIATILOR PENTRU PROTECTIACONSUMATORILOR DAMBOVITA

20/C/1995 48 10/10/1995 818 10/10/1995 DAMBOVITA PROMOVAREA, SUSTINEREA SI APARAREA INTERESELOR LEGITIME ALE MEMBRILOR SAI SI ALECONSUMATORILOR IN FATA ORGANELOR LEGISLATIVE - ADMINISTRATIEI PUBLICE CENTRALE SILOCALE A ORICAREI PERSOANE JURIDICE SAU FIZICE, SPRIJINIREA APLICARII STRATEGIILOR PROPRIIALE SOCIETATILOR MEMBRE, PROMOVAREA SOLIDARITATII ASOCIATILOR IN DEZVOLTAREA MISCARIICONSUMATORILOR, PARTICIPAREA LA DIALOG SOCIAL CE INTERESEAZA ACTIVITATEA ASOCIATILORCOLABORAREA CU ORG. ADMINISTRATIVE PUBLICE CU ACTIVITATE IN DOMENIU, INLESNIND SCHIMBULDE INFORMA]II IN DOMENIUL PROTECTIEI CONSUMATORILOR CONF. STATUTULUI

144 FEDERATIA JUDETEANA ACRESCATORILOR DE BOVINEMARAMURES

44/C/2005 1 21/10/2005 771 21/10/2005 MARAMURES

145 FEDERATIA JUDETEANA APATRONATULUI

2/C/1992 3pj 27/01/1992 SATU MARE

146 FEDERATIA JUDETEANA APATRONATULUI

3/C/1999 2736 30/06/1999 624/1999 14/07/1999 ALBA Promovarea intereselor patronatului in domeniul economico social in contextul economiei de piata si al privatizarii.

147 FEDERATIA JUDETEANA APATRONATULUI DIN TELEORMAN

15/C/1991 26 10/06/1991 26 10/06/1991 TELEORMAN

148 FEDERATIA JUDETEANA APATRONATULUI JUDET BACAU

4/C/1993 2 03/01/1993 2 03/01/1993 BACAU Scopul federatiei este de a reprezenta interesele economice,tehnice si sociale comune si specifice membrilor sai;sprijina politica de dezvoltare economica si tehnica a liberei initiative, autonomiei intreprinderilor si a societatilorcomerciale in conditiile economiei de piata; asigura unitatea de actiuni a membrilor sai in concordanta cu practicileinternationale in materie si legile tarii; reprezinta pe membrii sai in organizatii similare.

149 FEDERATIA JUDETEANA APRODUCATORILOR AGRICOL

11/C/2006 1 13/02/2006 34 09/01/2004 MURES REPREZENTAREA SI APARAREA INTERESELOR PROFESIONALE ALE ASOCIATIILOR

Nr crt Denumire Numar inreg RegNumar inreg Data inreg Starea Nr incheiere Data Judet Asociati/Fondatori Scop Consiliu director Apartenenta HG Data HG utilitateNational instanta instanta actuala incheiere federatie utilitate publica

150 FEDERATIA JUDETEANA ATINERETULUI MURESEAN -TG MURES

10/C/1990 168 31/05/1990 167 31/05/1990 MURES ANTRENARE TINERET IN VIATA SOCIALA SI CULTURALA A JUDETULUI, APARAREA INDEPENDENTEIORGANIZATIILOR DE TINERET

151 FEDERATIA JUDETEANA DAMBOVITA AUNIUNII GENERALE A INDUSTRIASILORDIN ROMANIA

43/C/2000 1/A 30/05/2000 1-sc 3034 22/05/2000 DAMBOVITA reprezentarea sistematica si unitara a tuturor intereselor profesionale ale industriasilor si industriei judetuluiDambovita

152 FEDERATIA JUDETEANA HARGHITA AAGRICULTORILOR ASOCIATI M-CIUC

7/C/1991 36 23/09/1991 36 25/09/1991 HARGHITA Sprijinirea societatilor asociate si a asociatiilor de tip privat.

153 FEDERATIA JUDETEANA OLTUL AASOCIATIEI PROTECTIEICONSUMATORILOR

152/C/2002 1 23/04/2002 INCHEIERE 17/04/2002 OLT

154 FEDERATIA JUDETELOR DIN ROMANIA 11/C/1999 1 21/04/1999 1 08/01/1999 CONSTANTA Infaptuirea principiilor autonomiei si descentralizarii serviciilor publice;Promovarea coop. regionale;Colaborarea cucelelalte structuri ale organelor adm. publice locale din Romania

155 FEDERATIA LOCALITATILOR DINJUDETUL BOTOSANI

5/C/1993 311 30/06/1993 311 30/06/1993 BOTOSANI de a contribui la realizarea autonomiei locale reale

156 FEDERATIA LOCALITATILOR DINJUDETUL BOTOSANI

14/C/1993 311 30/06/1993 311 30/06/1993 BOTOSANI de a contribui la realizarea autonomiei locale reale legea21/1924

157 FEDERATIA MANAGERILOR DININDUSTRIA CONSTRUCTIILOR DEMASINI

8/C/1993 07/05/1993 SEN.CIV.18 20/09/1993 este de a apara interesele comune, economice, tehnice si juridice de grup ale agentilor economici, acorda sprijin inelaborarea si aplicarea strategiei proprii sau de grup; promoveaza solidaritatea patronala a membrilor asociatiei,etc.

158 FEDERATIA MECANICILOR DELOCOMOTIVA DIN ROMÂNIA

3/C/2004 3 29/01/2004 Încheierea330

16/10/1990 BRASOV - coordonarea şi dirijarea eforturilor comune ale organizaţiilor componente pentru apărarea drepturilor şiintereselor profesionale, economice, sociale, cultural-sportive ale membrilor de sindicat, ce decurg din Constituţie,legislaţia muncii, contractul colectiv de muncă şi alte prevederi ale legislaţiei la nivel naţional.

MEMBRII: JEBELEANU ALEXANDRU,HAJA LIVIU, TRIFAN MARIAN,CONSTANTIN LUPAŞCU, BOLOS IOAN, GHEORGHE MARIAN, LUNGU IONÎMPUTERNICIT:BURLACU IULIANANICOLETA

159 FEDERATIA METAL "HENRI COANDA" 22/C/2007 15 12/06/2007 S.C.5/ 30/03/2007 reprezinta si apara interesele membrilor sai si îsi desfasoara activitatea pentru atingerea obiectivelor propuse.160 FEDERATIA MUNICIPALA A

PATRONATULUI BUCURESTI11/C/1992 07/08/1992 sen.civ.322 16/10/1992 este de a reuni asociatile comerciale din sectorul privat, public, mixt, cu capital roman si strain, precum sin

asociatii profesionale, indiferent de forma de proprietate si obiectul de activitate, care participa, alaturi de altifactori, la devzoltarea economica-sociala a Romaniei.

161 FEDERATIA NATIONALA AASISTENTILOR SOCIALI DIN ROMANIA

146/C/2002 7 01/08/2002 3648 01/08/2002 CLUJ PROMOVAREA STATUTULUI ASISTENTULUI SOCIAL DIN ROMANIA, A CODULUI ETIC SI A VALORILORPROFESIEI DE ASISTENT SOCIAL

162 FEDERATIA NATIONALA AASOCIATIILOR DE PARINTI -INVATAMÂNT PREUNIVERSITAR-FNAP-IP

35/C/2005 26 10/12/2005 Încheierea 14/10/2005 - realizarea unui parteneriat educational numit EDUPART cu Min.Educatiei şi Cercetarii

163 FEDERATIA NATIONALA A CAMERELOROPERATORILOR TAXI SITAXIMETRISTILOR INDEPENDENTI DINROMÂNIA (F.N.C.O.T.R.)

63/C/2006 14 12/09/2006 S.C.22/ 06/06/2006 are ca scop promovarea si apararea intereselor economice, de productie, comercializare, financiare, juridice, etc.ale întreprinderilor private membre în raporturile acestora cu organele puterii si ale administratiei de stat, precum siîn relatiile cu alte organe si organisme din tara si din strainatate.

164 FEDERATIA NATIONALA A DEALERILORDE AUTOTURISME (F.N. D.A.R)

2/C/1999 4/PJ 14/12/1999 4/PJ 20/12/1999 ARGES NONPROFIT, NELUCRATIV, APOLITIC

165 FEDERATIA NATIONALA A PESCARILORSPORTIVI DIN ROMANIA

74/C/2006 1 15/05/2006 66 18/04/2006 ALBA

166 FEDERATIA NATIONALA APRODUCATORILOR AGRICOLI DINROMÂNIA

23/C/2007 16 12/06/2007 Încheierea 30/04/2007 4.1. promovarea, reprezentarea, sustinerea si apararea intereselor economice, tehnice si juridice ale membrilorsai, în raporturile cu institutiile publice, sindicate si patronate precum si în raport cu unele entitati juridice nationalesi internationale.

167 FEDERATIA NATIONALA A SCOLILOR DESOFERI DIN ROMÂNIA

15/C/2009 7 19/05/2009 Încheiere 09/04/2009

168 FEDERATIA NATIONALA ASINDICATELOR DIN AGRICULTURA,TUTUN, DOMENII SI SERVICII CONEXE"AGROSTAR"

4/C/2007 3 29/01/2007 S.C.1264/ 18/04/1990 - apararea drepturilor salariatilor constituiti în sindicate si alte forme asociative de tip profesional si a persoanelorcare exercita o meserie sau profesie în mod independent si de a lupta organizat având la baza unitatea sindicalaa membrilor sai.

PRESEDINTE-STEFAN NICOLAESECRETAR GENERAL-DOROBANTUTUDOR VICEPRESEDINTI: BERTEAIOAN DUMITRU, UNGUREAN MIRCEA,ALDEA GHEORGHE, SIMION ANICA,RAICU HORATIU, IONITA ION, OPREAMARIAN, ACASANDREI GHEORGHE,GINGHINA NICOLAE

169 FEDERATIA NATIONALA ASINDICATELOR DIN CONSTRUCTIIMONTAJ ANGHEL SALIGNY

15/C/1999 25 10/12/1999 D.C.35 04/12/1995 a) organizarea membrilor Federaţiei şi asigurarea unităţii şi forţei de acţiune a acestora, pentru punerea în valoareşi apărarea drepturilor, libertăţilor şi intereselor legitime ale membrilor de sindicat;g) susţinerea de negocieri cureprezentanţii partenerilor sociali (asociaţii patronale) pentru încheierea contractului colectiv de muncă la nivel deramură construcţii-montaj şi, în general, susţinerea de negocieri cu reprezentanţii Guvernului, ministerelor şiasociaţiilor patronale, pentru soluţionarea oricăror revendicări şi probleme care intră în competenţa acestora;h)asigurarea la cerere şi susţinerea acţiunilor organizaţiilor membre în condiţiile în care aceste acţiuni respectăstatutul Federaţiei, Rezoluţiile şi Hotăr'rile Congresului şi ale Consiliilor Naţionale.;k) apărarea şi promovareademocraţiei sindicale, a libertăţii de acţiune şi opinie a tuturor organizaţilor membre, precum şi a oricăror altorscopuri legale, stabilite prin rezoluţii sau hotărâri ale Congresului.;Respectarea Statutelor proprii ale organizaţiilor

b l F d ti i î ditiil t li ii difi il t î l i l ti

PRESEDINTE-COLCERIU EUGENPRIMVICEPRESEDINTE-PETRESCUPROVIAN ANDREI SECRETARGENERAL-CICEO GAVRILVICEPRESEDINTI: FLORE IOAN, CRETU CONSTANTIN

170 FEDERATIA NATIONALA ASINDICATELOR DIN CULTURA SI ARTA

30/C/2007 22 28/06/2007 S.C.6/ 06/04/2007 - obtinerea unor conditii decente de munca si de viata pentru membrii sai, în general, pentru salariati, care sa lepermita acestora realizarea deplina a personalitatii lor, în acord cu demnitatea umana, competentele si aspiratiileproprii.

171 FEDERATIA NATIONALA ASINDICATELOR DIN INDUSTRIA USOARA, TIMISOARA

9/C/1994 68 21/09/1994 559 09/11/1994 TIMIS -sa apere drepturile prevazute in declaratia universala a drepturilor omului a altor drepturi prevazute in legislatia invigoare, a drepturilor economice si sociale care decurg din raporturile de munca precum si a drepturilor specificeale salariatilor din ramura industriei usoare.

172 FEDERATIA NATIONALA ASINDICATELOR DIN SERVICIILEPUBLICE - SIGOL

54/C/2003 30 26/09/2003 S.C.26/ 10/05/1991 - Realizarea unităţii sindicale şi organizarea forţei de acţiune a membrilor Federaţiei pentru punerea în valoare şiapărarea drepturilor, libertăţilor şi intereselor legitime ale membrilor de sindicat;- Respectarea, promovarea şiapărarea intereselor profesionale, sociale, economice, culturale, sportive şi turistice ale membrilor de sindicat şiasigurarea egalităţii în drepturi ale acestora;- Conlucrarea, fără implicare politică, cu toate organizaţiile şiorganismele care luptă pentru îndeplinirea aspiraţiilor de libertate, egalitate şi dreptate ale tuturor categoriilorsociale;- Promovarea relaţiilor de colaborare şi solidaritate internă şi internaţională cu toate organizaţiile sindicalenaţionale şi internaţionale devotate aspiraţiilor democratice, dreptăţii sociale, libertăţii şi păcii;- ParticipareaFederaţiei la elaborarea şi modificarea actelor normative care privesc activitatea sindicală şi interesele socio-profesionale şi economice ale membrilor de sindicat;- Susţinerea de negocieri cu reprezentanţii Guvernului,Mi i t l i i P t t l i t î h i t t l i l ti d ă ă i t l

VICEPREŞEDINTE- STOICA IOANAÎMPUTERNICIT-VICEPREŞEDINTE-MARIA SCHIMBESCHI

173 FEDERATIA NATIONALA ASINDICATELOR LIBERETEHNIC-ECONOMIC-ADMINISTRATIV DINUNITATILE SANITARE SI BALNEARE DINROMÂNIA

20/C/2001 27 04/09/2001 sentinta1450

04/05/1990 a. participă la asigurarea realizării corespunzătoare a actului medical în unităţile spitaliceşti din reţeaua sanitară,participă la apărarea suveranităţii, independenţei, integrităţii naţionale, democraţiei în Romănia;;b. organizeazălupta unitară a membrilor sindicatului pentru apărarea drepturilor şi libertăţilor constituţionale legale ale salariaţilorînscrişi în Sindicatele Libere Tehnico-Economice şi Administrative din unităţile sanitare;;c. promovează apărareaintereselor profesionale din toate unităţile sanitare a sindicaliştilor, a intereselor sociale, economice şi culturale alemembrilor săi;;d. colaborează cu unităţile din reţeaua sanitară precum şi cu alte sindicate constituite în unităţilesanitare.

PRESEDINTE-CHIFOR AUGUSTINSECRETAR GENERAL-BlanaruCConstanta Secretar g-ral adjunct-ChiforAlecsandra Vicepresedinti: Stefan Niculae,Dumitru Matei, Irava Simona, Dima Vasile,Viezureanu Dumitru, Popescu Stefan,Balint Lenke, Constantin Aurica

174 FEDERATIA NATIONALA ASINDICATELOR MUNCII SI PROTECTIEISOCIALE

42/C/2005 15 29/04/2005 S.C.7 17/02/2005

175 FEDERATIA NATIONALA ASINDICATELOR SALARIATIILOR DINADMINISTRATIA PUBLICA LOCALA

25/C/1995 475 19/07/1995 475/s 19/07/1995 BRASOV Reprezentarea, promovarea si apararea intereselor profesionale, sociale, economice si culturale

176 FEDERATIA NATIONALA ASINDICATELOR SOFERILOR DINROMÂNIA

110/C/2002 66 12/06/2002 S.C./2 13/01/1990 a) apărarea principiilor de bază ale sindicalismului: independenta, solidaritatea, democratia;;b) organizarea unităţiide actiune a Membrilor Federaţiei pentru apărarea drepturilor şi libertăţilor propriilor lor sindicalişti;;c)reprezentarea, promovarea şi apărarea intereselor şi drepturilor profesionale, sociale, economice şi culturale alesindicaliştilor proprii si, după caz, ale famiilor acestora;;d) conlucrarea cu toate organismele care luptă pentruîndeplinirea aspiraţiilor de libertate, egalitate şi dreptate socială ale tuturor categoriilor sociale;;FederaţiaSindicatelor Şoferilor din România promovează colaborarea şi solidaritatea naţională şi internaţională cusindicatele devotate aspiraţiilor de dreptate socială, libertate şi pace, păstrându-şi în acelaşi timp independenţa.

PREŞEDINTE - ION STAN SECRETAR GENERAL - DAN GEORGE STĂNESCUVICEPREŞEDINŢI: ALEXANDRU MARIN;HRISTACHE BOGATU; MARIN NEAGU; GHEPRGHE MANEA; GHEORGHENEAGRA; PREŞEDINTE COMISIA DECENZORI: FLORENTINA TONT; MEMBRII COMISIA DE CENZORI: GENIADOROBAT; GHEORGHE PETRESCUREPREZENTANT AV MARIANA ŞTEFAN177 FEDERATIA NATIONALA A

TRANSPORTATORILOR DE PERSOANESI MARFURI (FNTPM)

51/C/2005 18 24/05/2005 S.C. 7/ 04/04/2005 a) apărăr şi susţine la toate nivelele drepturile şi interesele membrilor săi;;b) organizarea şi susţinerea unor acţiunicu caracter economic, social, profesional, cultural şi sportiv;;c) colaborarea cu conducerile instituţiilor pentru aelimina necinstea, limbajul necivilizat, abuzul de putere, conservatorismul;;d) apărarea, promovarea şi susţinereadrepturilor membrilor săi, înscrise în Constituţia României, legislaţie, convenţii şi pacte la care România esteparte;;e) reprezintă sindicatele membre în faţa autorităţilor publice şi a instituţiilor statului.

178 FEDERATIA NATIONALA DEAGRICULTURA "AGROECOLOGIA"

144/C/2002 2 19/02/2002 291 24/01/2002 CLUJ PROMOVAREA SI DEZVOLTAREA AGRICULTURII ECOLOGICE IN ROMANIA

179 FEDERATIA NATIONALA DE CREDITAGRICOL

12/C/1992 08/12/1992 sen.civ.363 22/12/1992 este de a organiza creditul agricol, de a fi expresia mutualismului in cadrul creditului national agricol, dereprezentare a membrilor asociatiei la nivel national si international, precum si in fata autoritatilor publice siorganizatiilor profesionale, agricole si bancare.

Nr crt Denumire Numar inreg RegNumar inreg Data inreg Starea Nr incheiere Data Judet Asociati/Fondatori Scop Consiliu director Apartenenta HG Data HG utilitateNational instanta instanta actuala incheiere federatie utilitate publica

180 FEDERATIA NATIONALA DE MEDIU -ECOLOGISTUL

77/C/2006 24 16/11/2006 S.C.21/ 05/06/2006

181 FEDERATIA NATIONALA DE TINERETPENTRU SCIENCE-FICTION STIINTAPROSPECTIVA SI IMPACTUL CUVIITORUL"

25/C/1991 04/01/1991 SEN.CIV.22 09/01/1991 afirmarea si protejarea intereselor creatorilor tineri de science-fiction, ale cercetatorilor tineri din domeniile stiinteiprospective si a impactului cu viitorul, ca si a fanilor organizati in asociatii, cluburi, etc., de pe langa institutii detineret.

182 FEDERATIA NATIONALA FEROVIARAMISCARE COMERCIAL

53/C/2005 8 24/02/2005 S.C.69/PJ/ 24/11/1992 HUNEDOARA - de a uni, întări şi coordona organizaţiile sindicale componente în acţiunile ce se impun pentru a organiza diferiteactivităţi de protest specifice: marşuri, mitinguri, greve de avertisment, greve generale cu respectarea legislaţiei învigoare.

PRESEDINTE-POPA GHEORGHESECRETAR GENERAL-BOICIUCGHEORGHE PRIM-VICEPRESEDINTESOCIAL-FRATICA GHEORGHEPRIM-VICEPRESEDINTE ORGANIZAREFINANCIAR- STOIAN PETRICA PRIMVICEPRESEDINTE, PRESEDINTE ANSFMOLEA ION VICEPRESEDINTEINFRACSTRUCTURA- SPANUGHEORGHE VICEPRESEDINTE MARFA183 FEDERATIA NATIONALA PATRIMONIALA

A TRANSPORTURILOR RUTIERI DINROMANIA-FILIALA HARGHITA.

26/C/2004 5 06/07/2004 931 25/06/2004 HARGHITA CRESTEREA CALITATII SERVICIILOR PRESTATE PRIN UNIREA SI VALORIFICAREA POTENTIALULUITRANSPORTATORILOR RUTIERI EXISTENTI PE PLAN LOCAL.

184 FEDERATIA NATIONALA PATRONALA ATRANSPORTATORILOR DIN ROMÂNIA

9/C/2009 1 19/02/2009 S.C.22/FED/ 18/12/2008 - reprezentarea, sustinerea si apararea intereselor membrilor asociati în relatiile cu autoritatile publice, cusindicatele si cu alte persoane juridice sau fizice pe plan national cât si international potrivit propriului statut si înacord cu prevederile Legii patronatelor.

185 FEDERATIA NATIONALA PENTRUPROTECTIA ANIMALELOR

9/C/2006 8 17/04/2006 Încheierea 23/02/2006 - protejarea tuturor animalelor. Se vor proteja animalele de companiesi utilitare, animalele de ferma, animaleleutilizate în scopuri de cercetare, de experimentare sau diagnostic în experientele de laborator , animale salbatice,animalele din speciile pe cale de disparitie, animalele din parcurile, gradinile, rezervatiile zoologice si toateanimalele aflate în dificultate.

186 FEDERATIA NATIONALA PRO-PATRIA ACADRELOR MILITARE IN REZERVA SIRETRAGERE

1/C/1993 65/PJ 14/07/1993 65 15/07/1993 GALATI De a reprezenta cadrele militare in rezerva si retragere in relatiile cu Parlamentul,Consiliul Siprem deAparare,Guvernul,Ministerul Apararii Nationale.

187 FEDERATIA NATIONALA"NAVIGATORUL"

21/C/2007 14 08/06/2007 S.C.2/ 04/04/2007 a) sa reuneasca sindicatele din transporturi navale maritime si de ape interioare, lucratorilor portuari, canalelornavigabile si a celor din activitati conexe;;b) realizarea unitatii si fortei de actiune a Membrilor federatiei pentrupunerea în valoare si apararea drepturilor, libertatilor si intereselor legitime ale membrilor de sindicat;;c)promovarea relatiilor de colaborare si solidaritate cu organizatii sindicale nationale si internationale democratice;;d)conlucrarea cu toate organizatiile si organismele care lupta pentru îndeplinirea aspiratiilor de libertate, egalitate sidreptate sociala ale tuturor categoriilor sociale.

188 FEDERATIA NATIONALA ,,LOJA DEONOARE A REVOLUTIONARILOR DINDECEMBRIE 1989,,

43/C/2007 1 06/02/2007 95 15/01/2007 TIMIS PROMOVAREA IDEALURILOR rEVOLUTIEI rOMANE DIN DECEMBRIE 1989, RESPECTAREA SI SPRIJINIREAEROIRLOR REVOLUTIEI

189 FEDERATIA OLTUL A PROTECTIEICONSUMATORILOR

23/C/1995 2 14/09/1995 OLT

190 FEDERATIA OPERATORILOR ROMÂNIDE TRANSPORT - FORT

6/C/2006 5 21/03/2006 Incheiere 24/01/2006 1. Reprezinta, promoveaza, sustine si apara interesele economice, tehnice si juridice ale membrilor sai in relatiilecu autoritatile publice, cu sindicatele si cu alte persoane fizice si juridice in raport cu obiectul sau de activitate careeste activitatea de transport marfa si persoane în trafic intern si international, potrivit Statutuluisi in acord cuprevederile legislatiei în vigoare.;2. Realizeaza un climat pozitiv de dialog si parteeriat cu autoritatile publice, cusindicatele, cu forurile interne si internationale care sunt implicate in mod direct sau indirect in activitatea detransport rutier si sprijina activitatea acestora în vederea în vederea îmbunatatirii activitatii de transport rutier si alinfrastructurii.;3. Colaboreaza cu Guvernul si cu autoritatile publice de reglementare si supraveghere si control invederea elaborarii unor acte normative sanatoase, realiste, nediscriminatorii, care sa serveasca atât intereselegenerale ale tarii cât si ale transportatorilor rutieri.

191 FEDERATIA ORGANIZATIILOR CIVILEDIN ORADEA

46/C/2001 1 15/02/2001 1/FED 28/02/2001 BIHOR REPREZENTAREA INTERESELOR COMUNE ALE ORGANIZATIILOR CIVILE GRUPATE INFEDERATIE;DESFASURAREA UNOR ACTIVITATI COMUNE;COLABORAREA IN ORGANIZARE SIMOBILIZARE;ARMONIZAREA PLANURILOR DE ACTIVITATE;GARANTAREA SI APARAREADEMOCRATIEI;PARTICIPAREA COMUNA LA DIFERITE PROGRAME DE FINANTARE;STABILIREA SIDEZVOLTAREA RELATIILOR CU ORGANIZATIILE NATIONALE SI INTERNATIONALE

192 FEDERATIA ORGANIZATIILOR DEPESCARI "DELTA DUNARII"

44/C/2007 1 23/03/2007 4 15/02/2007 TULCEA -promovarea principiilor independentei in activitatile proprii si de solidaritate intre membrii federatiei, care sa leasigure buna functionare si profit general

193 FEDERATIA ORGANIZATIILOR DETINERET DIN REGIUNEA CIUC-CSIKTERULET IFJUSAGI TANACSA - CSTIT

15/C/2006 1 15/02/2006 744 15/02/2006 HARGHITA stimuleaza dialogul majoritate-minoritati;organiyeaya programe sau activitati interetnice;finantarea de servicii deinternet si multyimedia

SZABO KAZMER-JOZSEF;-presedintevicepresedinti-Andras imre;beczeistvan;fodor zoltan;fulop kinga;szantolajos;vitos biborka

194 FEDERATIA ORGANIZATIILORNEGUVERNAMENTALE DIN JUDETULMARAMURES (FEDERATIA ONG MM)

45/C/2005 1 01/03/2005 130 01/03/2005 MARAMURES

195 FEDERATIA ORGANIZATIILORNEGUVERNAMENTALE MAGHIARE DINTRANSILVANIA

30/C/2005 1 15/04/2005 112 15/04/2005 CLUJ SPRIJINIREA ORGANIZATIILOR NEGUVERNAMENTALE MAGHIARE DIN ROMANIA PRIN CRESTEREAEFICACITATII ACESTORA

196 FEDERATIA ORGANIZATIILORNEGUVERNAMENTALE PENTRU COPIL

2/C/2007 2 22/01/2007 Încheierea 07/12/2006 de a întari, uni si reprezenta într-o maniera solidara organizatiile membre care activeaza în domeniul Bunastarii siProtectiei Copilului si Familiei în vederea asigurarii respectarii drepturilor copilului asa cum sunt ele înscrise înConventia ONU privind Drepturile Copilului si în conventiile europene la care România este parte.

197 FEDERATIA ORGANIZATIILORNEGUVERNAMENTALE PENTRUDEZVOLTARE

19/C/2007 13 29/05/2007 S.C.6/ 23/03/2007 a( promovarea implicarii organizatiilor neguvernamentale din România în politica nationala si europeana decooperare internationala pt.dezvoltare;;b) sprijinirea organizatiilor neguvernamentale din România de a contribuiefectiv la dezvoltarea sustenabila în tarile mai putin dezvoltate;;c) constientizarea cetatenilor români asupraprincipiilor solidaritatii internationale si a cooperarii internationale pentru dezvoltarea ca mijloace de combatere asaraciei, de promovarea libertatii si drepturilor omului si de ajutor în caz de crize umanitare pretutindeni în lume.

198 FEDERATIA ORGANIZATIILORNEGUVERNAMENTALE PENTRUPROTECTIA COPILULUI BUCURESTI

72/C/2006 22 16/10/2006 S.C.21/ 14/09/1998 Scopul Federatiei este de a întari si facilita cooperarea asociatiilor si fundatiilor care lucreaza în domeniulbunastarii si protectiei copilului si familiei în România în vederea asigurarii respectarii drepturilor copilului asa cumsunt ele înscrise în Conventia ONU privind Drepturile Copilului

PRESEDINTE-BOGDAN SIMIONVICEPRESEDINTE-MARINELAALEXEANU BUTTU DIRECTOREXECUTIV-DIANA NISTORESCU

199 FEDERATIA ORGANIZATIILORSTUDENTESTI DIN CLUJ

4/C/1991 6 24/01/1991 11 25/01/1991 CLUJ Apararea si asigurarea intereselor fundamentale ale tuturor studentilor, indiferent de; nationalitate, sex,apartenenta politica sau confesiunbe religioasa si prestarea unor; activitati culturale,turistice,etc.

200 FEDERATIA ORGANIZ.ASOC.SIFUNDATIILOR CRESTINA AEVANGHELIEI DEPLINE DIN ROMANIA

169 activitati de caritate si cu caracter misionar ; distribuirea de carti si literatura crestinta ; crearea si implementarea unor programe variate pentru sprijinirea si ajutorarea tinerilor, persoanelor cu posibilitatimateriale reduse, bolnavi, etc.; organizarea si sustinerea de studii, semniarii si conferinte pe temecrestine.

201 FEDERATIA PATRONALA A INDUSTRIEIALCOOLULUI, BAUTURILOR ALCOOLICESI NEALCOOLICE DIN ROMÂNIA -GARANT

32/C/2007 24 09/07/2007 S.C.31/ 12/10/2006 este de a sustine si promova interesele comune ale membrilor sai la nivel national si international, prindesfasurarea urmatoarelor activitati: identificarea si promovarea sistematica si unitara a intereselor profesionalespecifice ale membrilor sai si ale industriei producatoare de alcool, bauturi alcoolice, bauturi nealcoolice,racoritoare, ape minerale, antrepozite fiscale, distributie, comert en-gros en detail si alte activitati economice,tehnice si juridice, precum si actiunile de cooperare ale membrilor Federatiei GARANT.

202 FEDERATIA PATRONALA AINTREPRINDERILOR MICI SI MIJLOCIIDIN JUDETUL ARGES

55/C/2005 1 09/05/2005 1/F 12/05/2005 ARGES reprezentare, susţinerea şi apărarea intereselor membrilor săi în relaţii cu autorităţile publice, cu sindicatele şi cualte persoante fizice şi juridice;asigurarea îndeplinirii funcţiei de structură teritorială judeţeană a CNIPMMR, prinafilierea sa la structurile regionale şi încheierea de Protocoale de colaborare;realizarea obiectivelor CNIPMMR lanivelul Judeţul Argeş, asigurarea coordonării acţiunilor comunel ale structurilor teritoriale locale;derularea deacţiuni/proiecte/programe la nivel judeţean pt IMM-uri şi structurile teritoariale locale ale CNIPMMR sau membriiacrstora;promovarea imaginii şi strategiei CNIPMMMR;elaborarea strategiei judeţene patronale privind evoluţiaeconomiei şi rolul patronatelor şi al IMM la nivelul judeţul Argeş

203 FEDERATIA PATRONALA AINTREPRINDERILOR MICI SI MIJLOCIIDIN JUDETUL SUCEAVA

6/C/2008 1 18/03/2008 71 11/03/2008 SUCEAVA - promovarea si apararea intereselor agentilor economici si organizatiilor patronale în raportul acestora cuautoritatile piblice si locale, precum si organisme din tara si din strainatate;;- impulsionarea, prin mijloace specifice,a procesului de dezvoltare a IMM-urilor care functioneaza în toate domeniile de activitate din localitate, cu capitalprivat autohton sau/si cu participarea investitorilor straini; ;- afilierea Federatiei IMM Suceava la Consiliul Nationalal Intreprinderilor Mici si Mijlocii din România - CNIPMMR, Confederaţie Patronală reprezentativa la nivelinternational pentru IMM, cu statut de Asociatie de utilitate data prin Hotarârea Guvernului nr.1558/23.09.2004,publicata în Monitorul Oficial partea I, nr.905 din 05.10.2004;;- promovarea cooperarii si colaborarii cu structuriprofesionale si patronale similare din tara si din strainatate si reprezentarea intereselor economice si sociale inorganismele profesionale patronale internationale.

204 FEDERATIA PATRONALA AINTREPRINDERILOR MICI SI MIJLOCIIREGIUNEA S-E GALATI

45/C/2004 1 13/10/2004 24/09/2004 GALATI reprezentarea , sustinerea , apararea si promovarea intereselor membrilor sai in relatiile cu autoritatile publice , cusindicatele si cu alte persoane juridice si fizice in in raport cu obiectul si scopul lor de activitate atat in plan nationalcat si international, iar obiectivele pe care si le propune in vederea realizarii acestui scop sunt prevazute in StatutulFederatiei

205 FEDERATIA PATRONALA A UNITATILORDIN INDUSTRIA MATERIALELOR DECONSTRUCTII - PATROMA

19/C/1992 11 26/03/1992 13 29/04/1992 APARA INTERESELE MEMBRILOR

206 FEDERATIA PATRONALA DIN RAMURAINDUSTRIEI CHIMICE SI PETROCHIMICE"FEPACHIM"

46/C/2005 10 21/03/2005 S.C.3 09/03/1992 reprezintă interesele economice, tehnice şi juridice de grup ale agenţilor economici reprezentaţi de asociaţiilepatronale asociate, acordând sprijin în elaborarea şi aplicarea strategiei proprii sau de grup.

PREŞEDINTE- IOAN CEZAR CORÂCIDIRECTOR GENERAL EXECUTIV-TRAIAN VULPE

Nr crt Denumire Numar inreg RegNumar inreg Data inreg Starea Nr incheiere Data Judet Asociati/Fondatori Scop Consiliu director Apartenenta HG Data HG utilitateNational instanta instanta actuala incheiere federatie utilitate publica

207 FEDERATIA PATRONALA DIN TURISM 10/C/1992 10/03/1992 sen.civ.181 20/04/1992 de a reprezenta interesele turistice, economice si juridice ale organizatiilor patronale asociate.208 FEDERATIA PATRONALA FEPAIUS 18/C/1992 9 BIS 19/03/1992 9 19/03/1992 promovarea intereselor asociatilor209 FEDERATIA PATRONALA PETROL SI

GAZE118/C/2002 71 05/09/2002 S.C.101 25/02/1992 5) Participarea activa a federatiei si a membri- lor acesteia la dezvoltarea generala a industriei si economiei;6)

Sprijinirea patronatelor (asociatilor patronale membre si a agentilor economici afiliati în stabilirea unor strategiiindustriale, economice, tehnice, de personal si salariale comune sau de grup, în scopul desfasurarii unor activitatiprofitabile în tara cât si pe terte piete;7) Recuperarea patrimoniului istoric al membrilor federatiei, prin actiunipunctuale si utilizarea tuturor cailor legale.

PRIM VICEPRESEDINTE-GHEORGHECONSTANTINESCU VICEPRESEDINTI:GRADISTEANU IULIAN, MARIN MIREAMEMBRI CD: MIHAI ALBULESCU,VALUTA MIHAI DIRECTOR GENERALEXECUTIV- SILVIU SÂRGHI SECRETARGENERAL-GHEORGHE ION

210 FEDERATIA PATRONALA ROMÂNA DININDUSTRIA ALIMENTARA -ROMALIMENTA

151/C/2002 46 14/03/2002 D.C.5/ 27/12/1994 Federaţia acţionează pentru a asigura pentru membri, prin legislaţie, acorduri sau protocoale, înlăturarea barierelorartificiale din calea afacerilor, dezvoltarea acestora, creşterea competitivităţii pe plan intern şi internaţional.

PRESEDINTE-SORIN MINEAVICEPREŞEDINTE-ALEXANDRA GATEJVICEPRESEDINTE-VALERIU STERIU

211 FEDERATIA PATRONALA "ELPEGA" 15/C/1992 18/02/1992 sen.civ.101 25/02/1992 reprezentarea si apararea intereselor economice, tehnice si juridice de grup ale agentilor economici din ramuraenergiei.

212 FEDERATIA PATRONALA "METALURGIA" 17/C/2007 11 14/05/2007 S.C.2/ 17/02/1992 - promovarea intereselor tehnice, economice si juridice ale agentilor economici din ramura industriei metalurgice înconditiile introducerii relatiilor de piata în economie, organizatiile patronale din acest sector se asociaza într-ofederatie patronala de ramura.

DIRECTOR GEN.EXECUTIV-BUDUR MIRCEA, MEMBRII-MOISEGEORGIANA, IANCU FLORIN, VELISCUNINA

213 FEDERATIA PATRONATELOR DINTURISMUL ROMÂNESC

43/C/2005 14 27/04/2005 S.C.181 20/04/1992 a) Reprezentarea, susţinerea şi apărarea intereselor legitimeale membrilor în relaţiile cu autorităţile publice, cusindicatele şi cu alte persoane juridice şi fizice, în raport cu obiectul şi scopul lor de activitate, şi promovarea uneiimagini favorabile a acesteia şi a turismului românesc pe plan naţional şi internaţional.;b) Realizarea unui dialog permanent cu Parlamentul, Guvernul şi cu organizaţiile sindicale la nivel naţional pe probleme de interes economicgeneral, inclusiv participarea la elaborarea proiectelor de acte normative, care privesc activităţile din turism.;c)Promovarea, în cooperare cu celelalte structuri asociative patronale la nivel naţional.;d) Îmbunătăţirea mediului deafaceri din România şi perfecţionarea mecanismelor economice din domeniul turismului;e) Reprezintă membrii săiîn organizaţiile internaţionale de profil;f) Efectuează operaţiuni financiare necesare realizării obiectului sau deactivitate cu respectarea dispoziţiilor legale.

Împuternicit:OVIDIU DUMITRUBUCATARU

214 FEDERATIA PATRONATELORSOCIETATILOR DIN CONSTRUCTIIF.P.S.C.

38/C/2007 30 08/08/2007 Încheiere 15/06/2007 Federatia are ca obiect de activitate domeniul constructiilor având ca scop reprezentarea unitara a intereselortuturor membrilor sai: patronate, societati comerciale, asociatii profesionale, persoane fizice autorizate dindomeniul cercetarii, proiectarii, consultantei, antreprenoriatului de specialitate, productie, desfacere de materiale,utilaje si echipamente din constructii si din domenii de activitate conexe acestora, etc.;Federatia reprezintainteresele membrilor sai în procesul de integrare a Românieila Uniunea Europeana, respecta intereselebeneficiarilor si promoveaza principiile de concurenta loiala.

215 FEDERATIA PATRONATUL ROMÂN 37/C/2003 31 07/10/2003 S.C.5/ 03/06/2003 - sustinerea, promovarea, reprezentarea si apararea intereselor si drepturilor patronilor, a asociatiilor patronale si aliber profesionistilor care desfasoara activitati economice autorizate.

PRESEDINTE-GHEORGHE NAGHIUSECRETARUL COLEGIULUIDIRECTOR-ALEXIU NARWICK CATALIN

216 FEDERATIA PATRONATULROMAN-FILIALA SATU MARE

7/C/2005 1 22/02/2005 10/D/CC 09/02/2005 SATU MARE sustinerea, promovarea, repreyentarea si apararea intereselor si drepturilor patronilor, a asociatiilor patronilor si aliber profesionistilor care desfasoara activitati economice autorizate pe teritoriul judetului Satu Mare.

217 FEDERATIA PATRONILOR BIHOR 80/C/2002 1/N 11/02/2002 BIHOR PROMOVEAZA INTERESELE PATRONILOR218 FEDERATIA PATRONILOR DIN JUDETUL

VRANCEA5/C/1991 3661 25/06/1991 27 26/06/1991 VRANCEA Promoveaza interesele patronatului in domeniul economico-social specific,in conditiile economiei de piata si ale

privatizarii,prin participarea ca partener social activ la negocierea contractelor colective de munca,atenuareaconflictelor sociale,asigurarea egalitatii de sansa intreprinzatorilor.

219 FEDERATIA PATRONILOR MICI SIMIJLOCII

5/C/1995 7 09/03/1995 9 09/03/1995 BOTOSANI promoveaza interesele sale in domeniile economic si social specific economiei de piata

220 FEDERATIA PENTRU APARAREAPADURILOR

14/C/2006 12 05/06/2006 Încheierea 25/04/2006 - de a contribui la mentinerea si gestionarea durabila a padurilor, patrimoniu de interes national, indiferent deforma de proprietate a acestora.

221 FEDERATIA PENTRU PROMOVAREAPRODUSELOR SI SERVICIILOR MARCASI LUPTA ANTICONTRAFACERE

2/C/2006 2 20/02/2006 S.C.54/FED/ 05/12/2005 a) Sustinerea si apararea drepturilor fundamentale si intereselor legitime ale consumatorilor, precum si derularea,la nivel national a unor programe axate pe protectia consumatorilor si promovarea produselor si serviciilor dinRomania;;b) Monitorizarea cazurilor de contrafacere prin identificarea lor in orice mod si elaborarea unor unorstrategii si programe de aducere a lor la cunostinta publica;;c) Mobilizarea eforturilor sectorului privat si de stat princrearea unui parteneriat intre investitori, producatori, consumatori si autoritati, intr-o campanie sustinuta impotrivacontrafacerilor prin crearea unui climat economic solid si deschis dezvoltarii si investitiilor.

222 FEDERATIA PETROM A SINDICATELORLIBERE SI INDEPENDENTE AASOCIATIILOR SI LIGIILOR APOLITICEDIN RAMURA INDUSTRIEI PETROLIERE

27/C/2004 3 20/10/2004

223 FEDERATIA PHG 1/C/2007 1 18/01/2007 Încheierea 13/10/2006 a. initierea si sustinerea activitatilor pentru promovarea intereselor comune ale membrilor federatiei în raporturilecu administratia publica centrala si locala, organizatii guvernamentale si neguvernamentale, alte autoritati publice,precum si în relatiile cu institutii si organisme internationale;;b. organizarea de întruniri, conferinte, dezbateri, meserotunde, seminarii, sesiuni de comunicari, precum si orice alte forme care nu contravin ordinii de drept;;c.înfiintarea de institutii de specialitate, birouri si filiale proprii;;d. organizarea de schimburi de experienta, stagii depregatire si formare în tara si strainatate;;e. editarea de publicatii proprii sau în cooperare/colaborare cu alteentitati din tara sau strainatate;;f. adoptarea de hotarâri sau decizii, în conditiile prezentului statut;;g. alte forme simijloace stabilite de organele de conducere ale Federatiei PHG.

224 FEDERATIA PLUS 92/C/2006 2 23/10/2006 17 13/10/2006 SIBIU Realizarea unităţii , cooperării şi forţei de acţiune a asociaţiilor şi fundaţiilor active în protecţia socială 225 FEDERATIA PROCHILD ROMÂNIA 21/C/2001 31 02/10/2001 dizolvata Incheierea 17/07/2001 "de a lucra împreuna cu cadrul unei retele de ONG-uri si de voluntari, care sa dezvolte împreuna o voce unita si

influenta în scopul îmbunatatirii situatiei copiilor si familiilor din România".226 FEDERATIA PROFESORILOR DIN

ROMANIA32/C/1991 25/02/1991 SEN.CIV.24 22/03/1991 reconstituirea pe plan social a categoriei socio - profesionale a cadrelor didactice si a celorlalte categorii de

personal ce activeaza in invatamant, precum si restructurarea rapida a sistemului de invatamant, aparareadrepturilor membrilor de sindicat.

227 FEDERATIA REGIONALA AINTREPRINDERILOR MICI SI MIJLOCIIMUNTENIA

18/03/2009 promovarea si apararea intereselor economice de productie, comercializare,financiare,juridice, e.t.c. aleintreprinderilor private mici si mijlocii din regiunea de dezvoltare Muntenia in raporturile acestora cu autoritatileregionale, nationale si internationale, cu sindicatele , tertii, alte persoane fizice sau juridice, impulsionarea prinmijloace specifice a formarii de intreprinderi mici si mijlocii, armonizarea intereselor IMM-urilor in procesul deaderare si integrare in UE armonizarea intereselor IMM-urilor cu interesele comunitare ca si promovareaintereselor organizatiilor patronale competente.

228 FEDERATIA REGIONALA AINTREPRINDERILOR MICI SI MIJLOCIIREGIUNEA V VEST

4/C/2001 2 18/10/2001 593 19/09/2001 TIMIS promovarea si apararea institutiei federatiei si a intereselor legitime ale membrilor sai,;realizarea unui dialogpermanent cu autoritatile centrale si locale, pe probleme de interes comun, general,;asigurarea conditiilor pentrudezvoltarea economica regionala, intr/un climat de concurenta loiala

229 FEDERATIA REGIONALA AINTRPRINDERII MICI SI MIJLOCII -CENTRU (FRIMM-CENTRU)

34/C/2004 2 11/11/2004 1148 11/11/2004 HARGHITA REPREZINTA ORGANIZATIILE PATRONALE ALE IMM-URILOR ASOCIATIILOR PROFESIONALE, TOATEFORMELE ASOCIATIVE ALE INTREPRINZATORILOR PRIVATI INCLUSIV CELE COOPERATISTE SI IMPLICITIMM-URILOR SI A TUTUROR CATEGORIILOR DE INTREPRINZATORI PRIVATI DIN REGIUNE ACENTRU, INRAPORTURILE CU INSTITUTIILE SI AUTORITATILOR LOCALE, JUDETENE, REGIONALE, NATIONALE,EUROPENE SI INTERNATIONALE

230 FEDERATIA ROMANA A ASOCIATILORDE KINETOTERAPIE (FRAK)

112/C/2002 2/N/2002 15/05/2002 2/N/2002 16/06/2002 BIHOR

231 FEDERATIA ROMANA A O.N.G. 47/C/2001 9115 04/12/2001 524 28/11/2001 BACAU crearea si imbunatatirea relatiilor organizatiilor neguvernamentale constituite in temeiul ordonatei de guvern26/30.01.2000, cu autoritatile publice cu organisme internationale si din diaspora .

232 FEDERATIA ROMÂNA COLUMBOFILA 33/C/2007 25 09/07/2007 Încheierea 16/02/2007 - organizarea si controlul practicarii sportului columbofil în România, formarea si aplicarea unui sistem organizat deselectie, pregatire si participare în competitii, cresterea, ameliorarea raselor de porumbei, antrenarea si angajareaporumbeilor în concursuri sportive atât pe teritoriul tarii cât si în strainatate.

233 FEDERATIA ROMÂNA DE AIKIDO 24/C/2007 17 14/06/2007 Încheierea 06/04/2007 1) organizeaza, conduce, controleaza si dezvolta activitatea de Aikido;;2) elaboreaza strategia privind dezvoltareaAikido-ului;;3) organizeaza si coordoneaza activitatea tehnicienilor, antrenorilor, instructorilor si sportivilor pe bazaregulamentelor proprii;;4) exercita puterea disciplinara în termenii prevazuti de Statut si rgulament;;5) organizeazamanifestari sportive nationale si internationale de Aikido;;6) asigura reprezentarea la manifestarile internationalede Aikido si propune candidati pentru organismele internationale la care F.R.A. este afiliata;;7) asiguraadministrarea bunurilor proprii conform scopului FRA;;8) negociaza si încheie acorduri, întelegeri, protocoale sialte documente de colaborare cu organisme de specialitate din alte tari.

234 FEDERATIA ROMÂNA DE AIKIDOMODERN

37/C/2007 29 31/07/2007 Încheiere 07/05/2007 Dezvoltarea si sustinerea artei martiale Aikido si a altor arte martiale asociate sub toate formele ei de manifestare,indiferent de stil, maestru sau organizatie, promovarea tolerantei si întelegerii interumane, reprezentare nationalasi internationala, integrare europeana.

235 FEDERATIA ROMÂNA DE AIKIDOYOSHINKAN

36/C/2007 28 17/07/2007 Încheierea 27/04/2007 F.R.A.Y. are ca scop practicarea Artelor Martiale, promovarea principiilor filozofice a acestora, desavârsireapersonalitatii umane, cresterea starii de sanatate fizica si morala a oamenilor prin practica Artelor Martiale înspecial a Aikido-ului.

236 FEDERATIA ROMANA DEAUTOMOBILISM SPORTIV

31/C/2005 2 03/08/2005 333 03/08/2005 CLUJ SA ORGANIZEZE, SA ADMINISTREZE SI SA PROMOVEZE ACTIVITATEA IN DOMENIULAUTOMOBILISMULUI SPORTIV IN INTERESUL FORMARII SI EDUCARII PRACTICANTILOR,SUSTINATORILOR SI SIMPATIZANTILOR

237 FEDERATIA ROMÂNA DE BADMINTON 57/C/2002 28 01/02/2002 Încheierea 22/01/2002 Federatia urmareste aducerea la cunostinta sportivilor si a întregului personal a "Listei interzise" precum siinformarea acestora asupra consecintelor si efectelor ce pot decurge din utilizarea substantelor si metodelorinterzise. Sportivii legitimati sunt obligati sa se supuna controlului antidoping ce se efectueaza conformreglementarilor Federatiei Române de Madminton si a Federatiei Internationale de Badminton si se angajeaza sarespecte legislatia interna si internationala în vigoare.

PRESEDINTE-FLORENTIN BANUVICEPRESEDINTE-STEFAN NYARIMEMBRII: DOREL BADIU, MIRCEAAGAPI, GABRIEL OLARIU

Nr crt Denumire Numar inreg RegNumar inreg Data inreg Starea Nr incheiere Data Judet Asociati/Fondatori Scop Consiliu director Apartenenta HG Data HG utilitateNational instanta instanta actuala incheiere federatie utilitate publica

238 FEDERATIA ROMÂNA DE BASCHET 7/C/2002 14 18/01/2002 S.C.31 F 27/12/2001 "FRB are ca principal scop conducerea, organizarea şi coordonarea modului de practicare a jocului de baschet peteritoriul României la toate nivelurile".

PRESEDINTE- EMILIA CARMENTOCALA Vicepresedinti: Dan Berceanu,Mircea Vulc Biroul Federal: Costel Cernat,Marius Marinescu, Serban Octavian, IonOlaru, Ion Breza, Ion Antonescu, MirceaCristescu, Zoltan Kosa, Aurora Dragos,Tiberiu Rist, Constantin Radu Draganescu,Nicolae Danetiu. Comisia de cenzori:Presedinte-Gabriela Mitroi, Membrii: VirgilC i Di P hi C i i239 FEDERATIA ROMÂNA DE BILIARD 104/C/2002 65 04/06/2002 dizolvata Încheierea 30/04/2002 conducerea, organizarea şi controlul practicării biliardului sportiv sub toate formele sale (pool, snooker, carambol,

etc.), popularizarea şi promovarea unor obiective privind extinderea practicării biliardului sportiv, aplicarea unuisistem organizat de selecţie, pregătire şi competiţii în vederea dezvoltării activităţii de performanta si obtinereaunor rezultate de prestigiu pe plan intern şi internaţional.

240 FEDERATIA ROMÂNA DE BOB SI SANIE(F.R.B.S.)

13/C/2002 3 09/01/2002 Încheierea 17/12/2001 organizarea şi controlul oricărui mod de practicare a bobului şi saniei de competiţie pe teritoriul României, la toatenivelurile şi prin toate mijloacele pe care le apreciază necesare.

PRESEDINTE- ADRIAN MLADINSECRETAR GENERAL - DUMINICEL ION

241 FEDERATIA ROMÂNA DE BOX 16/C/2002 6 11/01/2002 S.C.35/F/ 27/12/2001 -asigurarea cadrului legal, regulamentar, tehnic, material, organizatoric şi a măsurilor de protecţie pentrupopularizarea şi promovarea boxului în rândul tineretului, având ca obiectiv dezvoltarea acestei ramuri de sport peplan local şi naţional;;- aplicarea unui sistem riguros de selecţie, pregătire şi competiţii în scopul dezvoltării boxuluide performanţă;;- afirmarea sportivilor cu calităţi deosebite având ca obiectiv realizarea unor rezultate de prestigiupe plan intern şi internaţional.

PRESEDINTE-RUDEL OBREJAVICEPRESEDINTE-VASILE CITEAMEMBRU,SECRETAR GENERAL AL FRBOX- VALERIU MALTOPOLMEMBRU,ANTRENOR FEDERAL AL FRBOX- ROBERT BAEATU MEMBRII: RELUAURAS, VICTOR VLADU, IOAN DAMIAN,PIERRE DE HILLERIN, GHEORGHEVLAD, STELIAN SANDU, FANELTRANDAFIR VASILE BITA NICULAE242 FEDERATIA ROMÂNA DE CANOTAJ 43/C/2002 21 25/01/2002 Încheierea 08/01/2002 Scopul F.R.Canotaj este sa organizeze si sa conduca activitatea de canotaj din România sub toate formele sale. Secretar general: SANDU POP BirouExecutiv: Presedinte- IOAN DOSPINESCUVicepresedinti: ELISABETA LIPA, BOROIGEORGE

243 FEDERATIA ROMANA DECHIROPTEROLOGIE

115/C/2002 68 16/07/2002 Încheiereadin

26/03/2002 - reunirea eforturilor pe plan naţional a tuturor celor interesaţi de cunoaşterea faunei de chiroptere din România,investigarea situărilor şi habitatelor şi inventarierea lor, având drept finalitate conservarea faunei de chiroptere, câtsi protectia adăposturilor. În acest sens FRC se consideră competentă şi responsabilă pentru implementarea lanivel naţional a măsurilor necesare protecţiei şi conservării liliecilor din România.

244 FEDERATIA ROMANA DE DANSSPORTIV

24/C/1995 23/01/1995 17 23/01/1995 BUCURESTI

245 FEDERATIA ROMÂNA DE DANSSPORTIV

89/C/2002 49 19/03/2002 S.C.17 23/01/1995 - organizarea, conducerea, controlul şi dezvoltarea activităţii în domeniul dansului sportiv pe teritoriul României,stabilirea şi aplicarea reglementărilor pentru atingerea acestui scop.

PRESEDINTE-GLIGA VASILEGHIORGHE VICEPRESEDINTI: ILLESVALENTIN PARNESCU CRISTIAN GHEORGHE SECRETAR GENERAL-ISTRATE MARIAN MEMBRII: VARGAOTTO LUDOVIC, GAVRILA MIRCEA,ACS SANDOR GYORGY, PETRE MIHAIGABRIEL, NAGIU DOREL

246 FEDERATIA ROMANA DEFOORBALL-FRFL MIERCUREA CIUC

15/C/2008 1 04/09/2008 2092 25/09/2008 HARGHITA ESTE DE A PREGATI SI IMPLEMENTA PROGRAME SPORTIVE

247 FEDERATIA ROMÂNA DEFOOTBAL-TENIS

81/C/2002 43 08/03/2002 S.C.79 31/01/1991 - să organizeze, conducă, controleze şi să dezvolte activitatea în domeniul fotbal-tenisului,să stabileascăreglementări pentru atingerea acestui scop, să acţioneze în vederea aplicării prevederilor acestuia şi să seconsacre în tot ceea ce priveşte această disciplină sportive în România;;- să grupeze toate filialele judeţene şi ceaa municipiului Bucureşti de fotbal-tenis, să încurajeze, să susţină eforturile lor şi să coordoneze activitateaacestora;;- întocmeşte calendarul sportiv intern şi înternaţional al f.t. şi organizează cu sprijinul filialelor, competiţii(turnee) şi manifestări sportive care intră în sfera sa de activitate;;- elaborează şi urmăreşte aplicarea în practică aunui sistem de norme, cerinţe şi baremuri privind selectarea şi pregătirea sportivilor şi în ce priveşte activitateacompetiţională a f.t.;;- instituie sistemul de informare şi documentare, editare şi publicare documente, buletine şireviste privind f.t.;;- organizarea de conferinţe, cursuri şi stagii de pregătire şi dezbatere a problemelor de natura

i t i ă t h i t di ă t t i i bit i t bil t i î t ţi l ţii f d ţii i il di

SECRETAR GENERAL-STANESCURARES Presedinte Comisiepresă-ANDREESCU EUGEN; Directortehnic-EPARU ION; Director adm.SANDUDANIEL

248 FEDERATIA ROMÂNA DE FOTBAL 158/C/2002 60 08/05/2002 Încheierea 22/01/2002 - organizarea, administrarea si coordonarea activitatii fotbalistice pe teritoriul României, la toate nivelurile Membrii: Dinu Cornel, Becali Ioan, Tulpan,Mandoca Ioan, Robe Daniel, Costaş Paul,Teban Dan, Adalbert Kassai, VasileFilimon, Ion Cracinescu Comisie deRecurs Federal: Ghiciu Pascu, PascaCamenita Victor, Bucur Gheorghe, Dragomir Iulian, Brânzan Constantin

249 FEDERATIA ROMANA DEFOTBAL-TENIS-FILIALA GALATI

2/C/1994 44/PJ 14/09/1994 44 14/09/1994 GALATI dezvoltarea fotbalul,lui-tenisului,dezvoltarea unei activitati economice pentru sustinerea ramurii de sport.

250 FEDERATIA ROMANA DE FOTBAL TENIS 6/C/1992 147 12/11/1992 126 30/10/1992 CONSTANTA Organizarea, indrumarea si dezvoltarea activitatii de fotbal-tenis.251 FEDERATIA ROMANA DE FOTBAL TENIS

- FILIALA MURES7/C/1993 55 31/12/1993 13490 24/11/1993 MURES ORGANIZEAZA, îNDRUMĂ SI DEZVOLTA ACTIVITATEA DE FOTBAL-TENIS îN TERITORIU, îNDRUMA SI

COORDONEAZA ACTIVITATEA TUTUROR SECTIILOR DE FOTBAL-TENIS DIN CADRUL CLUBURILOR SIASOCIATIILOR SPORTIVE

252 FEDERATIA ROMÂNA DE GIMNASTICA 38/C/2001 47 21/12/2001 Încheierea 11/12/2001 organizarea si controlul asupra practicarii gimnasticii pe teritoriul României, la toate nivelurile si prin toatemijloacele pe care le considera necesare.

1 preşedinte; 2 vicepreşedinţi; 7 membriipropuşi de cluburi şi asociaţii jud.afiliate; 4membrii (secretar general şi 3 directoritehnic ai FRG);1 reprez.desemnat deComit.Executiv

253 FEDERATIA ROMANA DE GOLF 28/C/2004 2 01/11/2004 26/10/2004254 FEDERATIA ROMÂNA DE HANDBAL 5/C/2002 12 15/01/2002 33/F/ 27/12/2001 - organizarea, conducerea, dezvoltarea şi controlul activităţii handbalistice pe întreg teritoriul României. VICEPREŞEDINTE-PALEU PETRE

COMITET DIRECTOR: SECRETARFEDERAL ACTIVITATE INTERNĂ-BOCAN MIHAI SECRETAR FEDERALACTIVITATE INTERNA- ŢIONALĂ -MACOVEI BOGDAN DIRECTORTEHNIC-MASCULIN - GORANGHEORGHE DIRECTORTEHNIC-FEMININ - DRĂGĂNESCUREMUS255 FEDERATIA ROMANA DE JUDO 45/C/2001 3/FED 12/12/2001 3/2001/FED 12/12/2001 BIHOR COMITETUL DIRECTOR SE COMPUNE DIN 21 MEMBRI ,PRESEDINTE,PRIMVICEPRESEDINTE, 5VICEPRESEDINTI EXECUTIVI, 7VICEPRESEDINTI , 7 MEMBRI

256 FEDERATIA ROMANA DE JUDO 62/C/2001 3/2001 21/12/2001 3/2001 12/12/2001 BIHOR PRESEDINTE-LIVIU LUCA ,VICEPRESEDINTE -VIOREL BARLOIU,NICOLAE NISTOR, IOANALEXANDRESCU, IONEL LASCAU,GABRIEL SUBTIRELU

257 FEDERATIA ROMÂNA DE JUMELAJ DINPOSTA SI TELECOMUNICATII

25/C/2001 40 04/12/2001 dizolvata S.C.24 03/10/1994 - stabilirea, mentinerea si promovarea continua a relatiilor umane, culturale, profesionale intre membrii sai si intreacestia si asociatiile si federatiile de acelasi profil din tara si strainatate.

Reprezentant: MIHAELA LAVARDAPREŞEDINTE-VALERIU BENEA

258 FEDERATIA ROMANA DE KARATEKYOKUSHIN I.K.O. 2

139/C/2002 4/N/2002 26/09/2002 BIHOR

259 FEDERATIA ROMÂNA DE KARATEMODERN

73/C/2002 37 28/02/2002 Încheierea 05/02/2002 - descoperirea şi îndrumarea tinerelor talente în karate, respectând toate regulamentele şi instrucţiunile M.T.S. şi afederaţiilor internaţionale la care este afiliată.

4 membri,câte unul pt.fiecare stil: hotokan,Shito-ryu, Goju-ryu, Wado-ryiu

260 FEDERATIA ROMANA DE KARATE SIAIKI "GOSHIN-DO"

48/C/2001 1 18/01/2001 1 24/01/2001 VALCEA DEZVOLTAREA ACTIVITATILOR IN DOMENIUL ARTELOR MARTIALE

261 FEDERATIA ROMÂNA DE KEMPO 10/C/2009 2 17/02/2009 Încheiere 13/01/2009 de valorificare a aptitudinilor individului într-un sistem organizat de selectie, pregatire si competitie pentruameliorarea rezultatelor sporitve, realizarea de recorduri si obtinerea victoriei; acela de a aduna practicantiisportului Kempo din întreaga tara si de a dezvolta spirit de prietenie si ajutor reciproc între membrii afiliati.

262 FEDERATIA ROMÂNA DE LUPTE 17/C/2002 7 11/01/2002 Încheierea 17/12/2001 - să controleze activitatea luptelor pe teritoriul României. SECRETAR GENERAL PUSCASUVASILE

263 FEDERATIA ROMÂNA DE ORIENTARE 59/C/2002 33 19/02/2002 Încheierea 29/01/2002 - organizarea, îndrumarea, conducerea si controlul practicarii orientarii pe teritoriul României, la toate nivelurile siprin toate mijloacele conform legislatei în vigoare.

264 FEDERATIA ROMANA DEPOWERLIFTING

8/C/2009 1 19/05/2009 103/CC/200 13/05/2009 ALBA organizarea si controlul oricarui mod de practicare a sportului Powerlifting pe teritoriul Romaniei, la toate nivelurilesi prin toate mijloaceleprin care le apreciaza necesare, cu exceptia powerliftingului practicat de persoane cuhandicap

265 FEDERATIA ROMÂNA DEPSIHOTERAPIE

60/C/2001 29 12/09/2001 S.C.749/ 28/06/2001 Scopul Federatiei este de a reliza un sistem integrat de reprezentare si colaborare la nivel national în domeniulpsihoterapiei.

Presedinte- Ileana Botezat-AntonescuVice-presedinte- Augustin CambosieVice-presedinte- Ioan Cristian NicolaeFurnica Secretar General- AntonellaDaniela Mihai Trezorier- DanielaPloesteanu Comisia de cenzori: Membri:Ligia Leca, Maria Mânzat, Mara Costea

Nr crt Denumire Numar inreg RegNumar inreg Data inreg Starea Nr incheiere Data Judet Asociati/Fondatori Scop Consiliu director Apartenenta HG Data HG utilitateNational instanta instanta actuala incheiere federatie utilitate publica

266 FEDERATIA ROMANA DE RUGBY 13/C/1992 29/01/1992 sen.civ.96 24/02/1992 - organizeaza, conduce si controleaza intreaga activitate rugbystica din Romania;;- stabileste reglementarile pentruatingerea scopului propus;;- actioneaza pentru dezvoltarea practicarii jocului de rugby cu respectarea prevederilorFederatiei Internationale de Rugby Amator si ale Internationale Board.

267 FEDERATIA ROMÂNA DE SAH 85/C/2002 47 14/03/2002 S.C.2/PJ 18/02/2002 1. F.R.Ş. desfăşoară activitate de interes public naţional în domeniul sportiv cu scopul realizării cadrului organizatpentru practicarea uneia din cele mai vechi discipline sportive: şahul.;2. F.R.Ş. are ca scop organizarea,dezvoltarea şi promovarea şahului pe plan local, şi afirmarea în plan internaţional, sub toate formele sale demanifestare la cele trei ramuri sportive: şah practic, şah prin corespondenţă şi compoziţie şahistă.;3. F.R.Ş. îşipropune să popularizeze, să răspândească şi să dezvolte practicarea şahului pe întreg cuprinsul ţării ca elementsportiv, ştiinţific-creator, educaţional, cultural şi artistic, promovând spiritul de armonie, toleranţa şi fair-play.;4.F.R.Ş. îşi organizează şi desfăşoară activitatea pe principii democratice bazate pe egalitate în drepturi a membrilorsăi, fără tratament discriminatoriu din raţiuni naţionale, rasiale, sociale sau religioase.;5. Competiţiile F.R.Ş. suntdeschise în general jucătorilor de ambele sexe. O competiţie denumită campionat sau turneu feminin este

tă t j ăt l d h i tiţi d ită i t t li t tă

PRESEDINTE-ION SERBANDOBRONAUTEANU

268 FEDERATIA ROMÂNA DE SAMBO 14/C/2007 9 10/05/2007 S.C.4 14/03/2007 - consta în organizarea, conducerea, dezvoltarea si controlul activitatii de sambo pe întreg teritoriul României269 FEDERATIA ROMÂNA DE SCHI-BIATLON 39/C/2001 48 21/12/2001 52/PJ/ 10/12/2001 organizarea si controlul oricarui mod de practicare a schiului, biatlonului si snowboardului pe teritoriul României, la

toate nivelurile si prin toate mijloacele pe care le apreciaza necesare.270 FEDERATIA ROMÂNA DE SCRIMA 58/C/2002 32 19/02/2002 Încheierea 05/02/2002 - organizarea si controlul practicarii scrimei în România, extinderea scrimei pe întreg teritoriul României precum si

aplicarea unui sistem organizat de selectie, pregatire si participare în competitii, în vederea dezvoltarii activitatii deperformanta si obtinerea unor rezultate de prestigiu pe plan national si international.

SECRETAR GENERAL - PAUL NOVAC

271 FEDERATIA ROMÂNA DE SNOOKER 28/C/2007 20 27/06/2007 S.C.11 08/06/2007272 FEDERATIA ROMANA DE SPEOLOGIE 22/C/1995 30/01/1995 sen.civ.30 01/03/1995 unirea tuturor persoanelor care participa si studiaza speologia si disciplinele conexe in vederea cunosterii

complexe a pesterilor si domeniului carstic si a unei mai eficente protectii a mediului si in special a mediului carsticsubteran.

273 FEDERATIA ROMANA DE TAEKWON-DOI.T.F.

46/C/2000 1 16/08/2000 1457 10/08/2000 CLUJ Elaboreaza si urmareste punerea in practica a unui sistem de baremuri privind pregatirea si selectia sportivilorpentru loturile nationale

274 FEDERATIA ROMÂNA DE TENIS DEMASA

2/C/2002 1 04/01/2002 Încheierea 06/12/2001 a) analizeaza toate faptele care consta în folosirea unor substante si/sau metode care sunt potential daunatoarepentru sanatatea sportivilor si/sau îmbunatatirea performantelor acestora;b) întreprinde toate masurile care audrept scop prevenirea prezentei în organismul sportivilor a unor substante interzise sau a metabolitilor acestoraconform listei doping a Agentiei Nationale Antidoping;c) propune Comisiei de Disciplina aplicarea de sanctiunipentru faptele care constituie abateri disciplinare, potrivit legislatiei în vigoare privind prevenirea si combatereadopajului în sport;d) informeaza periodic conducerea Federatiei Române de Tenis de Masa, precum si membriiafiliati referitor la lista substantelor si a metodelor interzise

SECRETAR GENERAL-STEREA VASILE 313 8 iunie 1992

275 FEDERATIA ROMANA DE TURISMSPORTIV

1/C/1998 1/PJ 11/05/1998 1/PJ 11/05/1998 ARGES NELUCRATIV, NON-PROFIT

276 FEDERATIA ROMANA DE TURISMSPORTIV

13/C/1999 44/PJ 24/06/1999 57/PJ 14/07/1999 NEAMT

277 FEDERATIA ROMANA DE YACHTINGCONSTANTA

5/C/1992 113 06/07/1992 56 07/07/1992 CONSTANTA Stabilirea si intretinerea legaturilor cu celelalte federatii de specialitate din tara si strainatate.

278 FEDERATIA ROMANA YACHTING 10/C/1994 10 01/09/1994 43 04/02/1994 CONSTANTA279 FEDERATIA ROMÂNĂ DE GIMNASTICĂ

RITMICĂ26/C/2003 23 26/06/2003 Încheierea 31/03/2003 -organizarea şi controlul asupra practicării gimnasticii ritmice pe teritoriul României, la toate nivelurile şi prin toate

mijloacele pe care le consideră necesare.280 FEDERATIA ROMOVIS 10 MAI 2006 69/C/2006 1/2006 27/09/2006 704 21/09/2006 BISTRITA

NASAUDSprijinirea crescatorilor de ovine si caprine în realizarea de productii mari si de calitate

281 FEDERATIA SALARIATILOR DININDUSTRIA GAZELOR

39/C/2004 31 16/11/2004 Încheierea 02/11/2004 - Coordonarea acţiunilor membrilor Federaţiei privind activităţile de vânzare-cumpărare de acţiuni ale SocietăţilorS.C.Distrigaz Sud S.A., S.C.Distrigaz Nord S.A., S.N.Transgaz S.A., S.N.G.N. Romgz S.A. (denumite în cele ceurmează Societăţile) în procesul de privatizare ale acestora şi distribuirea acestora către salariaţi, conform legii şiîn raport de prevederile statutare ale fiecărei asociaţii componente;;- Reprezentarea şi medierea, în relaţiile cuterţii, inclusiv cu Societăţile a intereselor membrilor Asociaţii în raport de mandatul şi reprezentarea acordată;;-Instruirea membrilor Federaţiei cu cunoştinţe şi mecanisme necesare achiziţionării de acţiuni ale Societăţilor,independent de activităţile de acelaşi fel desfăşurate de Federaţie, şi consilierea cu privire la exersarea eficientă adrepturilor lor generale de acţionari;;- Protecţia socială a salariaţilor din industria de gaze şi integrarea/angajarealor în cadrul societăţilor înfiinţate de Federaţie.

282 FEDERATIA SANITAS DIN ROMÂNIA 51/C/2000 17 08/05/2000 D.C.19 10/12/1993 4 VICEPRESEDINTI 7 M EMBRI283 FEDERATIA SERVICIILOR DE

SECURITATE12/C/2009 4 17/03/2009 Încheiere 06/03/2009 reprezentarea, sustinerea, aprobarea, apararea si promovarea intereselor membrilor sai în relatiile cu autoritatile

publice, cu sindicatele si cu alte persoane juridice si fizice.284 FEDERATIA SILBER-GOLD 19/C/2004 2/F 13/05/2004 HOT. 2/F 18/05/2004 ARGES NELUCRATIV, APOLITIC, NONPROFIT285 FEDERATIA SINDICALA A

SIDERURGISTILOR METAROM83/C/2006 26 18/12/2006 S.C.4 22/03/2006 - apararea si promovarea drepturilor socio-profesionale si intereselor materiale, morale si spirituale ale membrilor

sai.PRESEDINTE-MIRCEA SCÎNTEISECRETAR GENERAL-COMANNICOLAE; PRIMVICEPRESEDINTE-RUSALEXANDRU;VICEPRESEDINTE-CORNENCO MARIUSCOMISIA DE CENZORI-DUMITRESCUEMILIA

286 FEDERATIA SINDICALA ASTATISTICIENILOR DIN ROMANIA

2/C/2001 1586 02/08/2001 430/F 23/08/2001 IALOMITA Apãrarea ºi asigurarea drepturilor fundamentale ale membrilor sãi, în relaþiile cu conducerea.;Acþioneazã pentruapãrarea unor drepturi specifice , derivate din calitatea de funcþionar public, cum sunt:;- stabilitatea în muncã,indiferent de alerarea la putere a dieritelor partide politice;;- garantarea prin legi speciale a unei protecii eficiente ademnitãþii ºi integritãþii fizice ºi psihice, în raporturile cu cetãþenii ºi lucrãtorii altor instituþii;;- dreptul de aformulaîn mod neângrãdit concluziile ºi propunerile ca urmare a exercitãrii atribuþiunilor de serviciu specifice;;- asigurareamijloacelor corespunzãtoare deplasãrii în teren în interes de serviciu ºi rambursarea cheltuielilor ocazionate deaceste deplasãri;;- asigurarea accesului la literatura de specialitate;;- asigurarea unor satagii de preãtireprofesionalã ºi schimburi de experienþã;;- asigurarea unor salarii care sã permitã un mod de viaþã decent ºi sãînlãture tendinþacorupþiei, abuzurile ºi atele.

287 FEDERATIA SINDICALA AVETERINARILOR DIN ROMÂNIA

32/C/2001 41 10/12/2001 S.C.21 26/06/2001 a) promovarea principiilor sale si aplicarea acestora în viata economica si sociala, contribuind activ la structurareademocratica a administratiei veterinare, întemeiata pe competenta si egalitate de sanse;b) respectarea libertatiisindicale si garantarea exercitarii dreptului sindical tuturor lucratorilor;c) sprijinirea morala si materiala a membrilorsaisi asigurarea unei colaborari permanente a acestora în cadrul unitatii si sindicatului;e) întreprinderea de actiunipentru impunerea respectarii si promovarii demnitatii angajatilor, precum si ameliorarii permanente a conditiilor lorde viata;f) promovarea solidaritatii atât între membri de sindicat cât si cu organizatiile sindicale membre aleFederatiei Sindicale a Veterinarilor din România;g) apararea si garantarea exercitarii dreptului profesional silibertatea de opinie a membrilor fara deosebire de nationalitate, convingeri politice, religie, sex si vârsta conformconstitutiei si prezentului statut;h) promovarea legilor, normelor si metodelor în domeniul sigurantei alimentelor sif j l di ti l i t i di t l i d l bi l i d t i i ii i b t ii

PRESEDINTE-LUNGEANU LUCIANVICEPRESEDINTI: GHICAN COSTEL, POPESCU ION, MATEI CORINA, CONSTANTINESCU ROMEO, CIUREAADINA, TAMAS OVIDIU, MATEI IONELSECRETAR-IORDACHE ION PRESEDINTE-ROMEO MANEAVICEPRESEDINTI: ALEXANDRU MIHAI, COSTEL GHICAN, CHIRILA COVALIU, IONEL MATEI ROMEO288 FEDERATIA SINDICALA AEROSTAR 1/C/1996 7951 06/11/1996 94 bis 20/11/1996 BACAU organizarea unitatii de actiune a membrilor sai pentru apararea drepturilor si liberattilor acestora;reprezentarea,

aparea si promovarea intereselor profesionale, socilale, , economice si culturale ale salariatilor membrilor sai289 FEDERATIA SINDICALA AUTOMOBILUL

ROMANESC18/C/2009 16

PJ/28.04.1916/06/2009 5CC 28/06/2009 ARGES REPREZENTAREA,PROMOVAREA SI APARAREA DREPTURILOR LIBERTATILOR SI INTERESELOR

LEGITIME ALE MEMBRILOR DE SINDICAT INCLUSIV DIALOGUL SOCIAL LA NIVEL DE RAMURA APARAREASI GARANTAREA DEMOCRATIEI SINDICALE ŞI LIBERTATII DE ACTIUNE SI OPINIE A ORGANIZATIILORMEMBRE

290 FEDERATIA SINDICALA CRISTAL 9/C/1996 277 27/08/1996 277 27/08/1996 MARAMURES Apararii intereselor profesionale, economice, culturale si sportive ale membrilor MIHALI TIBERIU, SCOROPAN PETRU,IVASCU STEFAN

291 FEDERATIA SINDICALA POSTASUL 6/C/2007 5 16/02/2007 S.C.16/ 08/11/2006 apara si promoveaza drepturile si interesele profesionale, economice, sociale, culturale si sportive ale membriloracestora.

292 FEDERATIA SINDICALA ROMSAL 12/C/2006 10 30/05/2006 S.C.50/ 15/05/1997 a) sa-si faca principiile cunoscute si efectiv aplicate în viata economica si sociala a membrilor sai;;b) sa contribuiela consolidarea si dezvoltarea unitatii sindicale, atât profesional cât si interprofesional;;c) sa impuna prin mijloacelegale respectarea libertatilor sindicale si garantarea exercitarii dreptului sindical pentru toti lucratorii afiliatifederatiei;;d) sa lupte pentru mentinerea locurilor de munca pentru salariatii din ramura extractiei si prepararii sariisi nemetaliferelor;;e) sa întreprinda actiuni pentru promovarea si respectarea demnitatii lucratorilor, precum siameliorarii permanente a conditiilor lor de munca si viata;;f) sa reprezinte interesele tuturor organizatiilor afiliate înraport cu autoritatile si organismele puterii legislative, executive si judecatoresti;;g) sa colaboreze cu organismeleguvernamentale si/sau nonguvernamentale în domeniul prevenirii accidentelor de munca si a bolilor profesionale,precum si în reabilitarea socio-profesionala a celor care au suferit accidente de munca sau boli profesionale.

PRESEDINTE- OROS NICOLAESECRETAR - OLTEAN NICOLAEVICEPRESEDINTI: PRUNDUS NICOLAE,ENESCU NICOLAE, BONCIU ION, DEACONU FLORIN, JOZSEF KELEMEN,FIANU DUMITRU,CHIBELEAN MARIUS,MATEI AUGUSTIN, GEORGESCUMARIUS, CHIPESIU FLORINEL, RUSUDIAC GHEORGHE, BUCUR AUREL,URSULEAC IOSIF CHESNOIU STEFAN293 FEDERATIA SINDICALA "UNIUNEA

SINDICATELOR FUNCTIONARILORPUBLICI SI PERSONALULUICONTRACTUAL "FORTA LEGII"

7/C/2007 6 01/03/2007 36/PJ 09/11/2006

294 FEDERATIA SINDICALĂ JUSTIŢIA 24/C/2000 37 08/12/2000 S.C.92/F/ 08/09/1998 apărarea intereselor profesionale, economice, sociale, culturale şi sportive ale membrilor săi şi a drepturiloracestora prevăzute în legislaţia muncii şi în contractele de muncă.

PREŞEDINTE: IOAN POPESCUPREŞEDINŢI EXECUTIVI: MARIN PAULANTONIO; PERŞINARU VASILE; VIŞINESCU MARIUS; SLABU MARIA;VICEPREŞEDINŢI: MIERLUŢ ADRIANA; DAVID CONSTANTIN; CHELARUCRISTIAN; UJICĂ MARIA; ŞTEFANPETRUŢA; FRIMU ANA MARIA; CASOTA VIORICA; OLOS MIHAELA;SECRETAR GENERAL ŞERBAN

Nr crt Denumire Numar inreg RegNumar inreg Data inreg Starea Nr incheiere Data Judet Asociati/Fondatori Scop Consiliu director Apartenenta HG Data HG utilitateNational instanta instanta actuala incheiere federatie utilitate publica

295 FEDERATIA SINDICALĂNATIONALĂ-NAVIGATORUL- UNIUNEASINDICALĂ TERITORIALĂ GIURGIU

47/C/2007 85 11/09/2007 20 11/10/2007 GIURGIU SOCIO-ADMINISTRATIV

296 FEDERATIA SINDICATELOR AUTONOMEDIN CULTURA

3/C/1995 968 28/02/1995 12 03/07/1995 BACAU constituirea unui organism operativ de reprezentare, sustinere si aparare a intereselor profesionale , economice,sociale,si culturale ale membrilor sai

297 FEDERATIA SINDICATELOR DEPREINDUSTRIALIZARE SIVALORIFICARE ACEREALELOR SIPLANTELOR TEHNICE

26/C/1991 22/01/1991 sen.civ.61 25/01/1991 apararea drepturilor si intereselor profesionale, sociale, economice si culturale ale membrilor sai.

298 FEDERATIA SINDICATELORDEMOCRATICE DIN CULTURA

39/C/2007 31 11/09/2007 Încheierea 05/07/2007 a) îmbunatatirea conditiilor de munca si viata ale salariatilor, prin încheierea si executarea contractelor de muncala nivelul ramurii si ale angajatorilor (unitatilor) din cadrul acesteia;;b) acordarea, la cerere, de sprijin si asistentajuridica sindicatelor membre;;c) îmbunatatirea legislatiei referitoare la securitatea si sanatatea muncii.

299 FEDERATIA SINDICATELOR DINADMINISTRATIA PUBLICA PUBLISIND

40/C/2007 32 11/09/2007 S.C.17 19/07/2007

300 FEDERATIA SINDICATELOR DINASIGURARI SI BANCI

52/C/2007 39 05/12/2007 S.C.11 14/05/2002 a) organizarea unitatii si fortei de actiune pentru punerea în valoare, promovarea si apararea drepturilor siintereselor legitime ale membrilor de sindicat;;b) reprezentarea, promovarea si apararea intereselor profesionale,economice, cultural-sportive si turistice ale membrilor sai;;c) garantarea si apararea democratiei sindicale, alibertatii de opinie si actiune ale membrilor sai;;d) participarea la miscarea sindicala, stabilirea si dezvoltarearelatiilor cu organizatiile sindicale nationale si internationale care lupta pentru îndeplinirea aspiratiilor democraticede libertate, dreptate sociala si pace;;e) asigurarea respectarii drepturilor fundamentale ale salariatilor, dreptul lamunca, la protectie sociala (securitatea si igiena muncii, respectarea drepturilor salariale, a programului de muncade 8 ore, a repaosului saptamânal, concediului de odihna etc.), dreptul la asistenta medicala, la pensii, la ajutor desomaj si alte forme de asistenta si protectie sociala prevazute de constitutie, de legislatia în vigoare, de contractul

l ti d d C tiil I t ti l l R â i t t t f) t bili d t il

Presedinte- Paraschiv CONSTANTINVicepresedinti: Sandica STANESCU, Maria DITU, Liliana MANU, CristianMOCANU, Victor SLUJITORU, CiprianMihai ILIESCU, Laurentiu IonMARINESCU

301 FEDERATIA SINDICATELOR DINCONSTRUCTII DE MASINI

71/C/2006 21 02/10/2006 S.C.304/ 16/02/1990 a) Participarea la dezvoltarea economico-sociala a României, apararea suveranitatii, independentei, integritatiinationale si democratiei.;b) Organizarea luptei unite a membrilor sai pentru apararea drepturilor si libertatilorconstitutionale si legale ale muncitorilor, intelectualilor si altor categorii sociale.;c) Promovarea intereselorprofesionale, sociale, economice si culturale ale tuturor membrilor de sindicat.

PRESEDINTE-BAJAN DAN-GHEORGHEPRIM-VICEPRESEDINTE-COANDAGHEORGHE

302 FEDERATIA SINDICATELOR DINCONSTRUCTII DE MASINI "15NOIEMBRIE" BRASOV

10/C/1993 34 22/03/1993 34 22/03/1993 BRASOV Promovarea si apararea demnitatii, drepturilor si intereselor sindicale, al dreptului de opinie al fiecarui sindicatafiliat; Organizarea unei activitati eficiente pentru contracararea oricarui fenomen social si economic ce ardeveni in contradictie flagranta cu drepturile stipulate in legea sindicala; Militeaza pentru asiguarea dreptului lamunca in cadrul profesiunii alese,salariu

Presedinte Angel Vasile VicepresedinteAmariei Ion Secretar Apostu MirceaMembrii birou executiv:Anghel Vasile,Amariei Ion, Apostu Mircea, Calota Ion,Rancz Tamas

303 FEDERATIA SINDICATELOR DINEXPLOATARI FORESTIERE,PRELUCRAREA LEMNULUI SIINDUSTRIA MOBILEI

12/C/2007 8 03/04/2007 S.C.21/ 22/11/2006 - a) Sustinerea la toate nivelele a drepturilor si intereselor membrilor sai;;b) Urmarirea asigurarii protectiei socialepentru membrii sai;;c) Formularea si sustin erea de proiecte de acte normative sau modificari ale legislatieiexistente referitoare la oricare dintre drepturile si/sau interesele legitime ale oricaruia dintre memb rii sai;;d)Organizarea si sustinerea unor actiuni cu caracter economic, social, profesional, cultural si sportiv;;e) Promovareasi sustinerea principiilor economiei de piata si ale statutului de drept;;f) Colaborarea si cu alte organizatii sindicaledin tara si/sau strainatate;;g) Promovarea si îmbunatatirea educatiei sindicale.

304 FEDERATIA SINDICATELOR DINGEODEZIE SI CADASTRU

24/C/1991 22/01/1991 sen.civ.85 01/02/1991 organizarea luptei unite a membrilor sai pentru apararea drepturilor si promovarea intereselor profesionale,sociale, economice si culturale.

305 FEDERATIA SINDICATELOR DININDUSTRIA ALIMENTARĂ

26/C/2000 40 05/12/2000 SC 8 17/11/2000 unirea sindicatelor din unităţile de industrie alimentară şi ramurile conexe pentru apărarea şi promovareaintereselor profesionale, economice, sociale, culturale şi sportive, a drepturilor membrilor de sindicat prevăzute înlegilaţia muncii şi în contractele colective de muncă.

306 FEDERATIA SINDICATELOR DIN POSTASI TELECOMUNICATII

58/C/2006 13 31/07/2006 S.C.7 01/07/1993 - apara si promoveaza drepturile si interesele profesionale, juridice, economice, sociale, cultural-sportive alesindicatelor membre si ale membrilor acestora.

PRESEDINTE-MATEI BRATIANUPRIMVICEPRESEDINTE-GEORGETACÂRSTEA SECRETAR GENERAL-IONEL OTELEAVICEPRESEDINTE-MARIAN POPESCUVICEPRESEDINTE-REASILVIA OLIVOTOVICEPRESEDINTE-MARCEL GIURGEVICEPRESEDINTE-AMBROZIE BARNAVICEPRESEDINTE-REMUS HELJUVICEPRESEDINTE PETRE MITREA307 FEDERATIA SINDICATELOR DIN

RETEAUA IMBUNATATIRI FUNCIARECONSTANTA

8/C/1996 38 27/09/1996 984 22/10/1996 CONSTANTA

308 FEDERATIA SINDICATELOR DINTELECOMUNICATII

23/C/2001 36 31/10/2001 S.C. 5 03/05/2001 c) conlucrarea cu toate organizaţiile şi organismele care luptă pentru realizarea aspiraţiilor de libertate şi dreptatesocială;h) restabilirea drepturilor legale ale membrilor în toate cazurile în care se constată că acestea au fostîncălcate prin abuzuri, acte ilegale şi neîntemeiate.

18 MEMBRI:BONCU DUMITRU, IANCADUMITRU, MOROŞAN SANDU, MUREŞAN FELICIA, POPESCUCONSTANTIN, RĂDULESCU MIHAI, ŢÂRU DOREL, ENE MIHAI, ŞARBA ILIE,TÂRCOCI ALEXANDRU, MATEICRISTIANA, MĂDĂRĂSAN ELISABETA, BUTIURCA NICOLAE, MUREŞAN IONELOVIDIU, GOGOAŞĂ MARIN, BRATUNECULAI DINU GEORGE MOROŞAN309 FEDERATIA SINDICATELOR DIN

TELECOMUNICATII ROMANIA9/C/1991 321 21/07/1991 3433 29/08/1991 SIBIU

310 FEDERATIA SINDICATELORFORESTIERE SI DE MOBILA DINROMÂNIA

20/C/2003 19 15/04/2003 S.C.91 08/09/1998 - promovarea şi apărarea intereselor, naţionale şi internaţionale, profesionale, sociale, economice, politice,culturale şi sportive ale membrilor săi afiliaţi şi ale drepturilor acestora, conform următoarelor sale Principiifundamentale: solidaritatea, autonomia şi egalitatea membrilor săi, afiliaţi, libertatea de exprimare, alegeridemocratice, publicitatea, unitatea de acţiune.;- se angajează să participe activ la edificarea unei mişcări sindicalenaţionale şi internaţionale puternice, capabile să reprezinte şi să promoveze eficient interesele lucrătorilor săi, încondiţiile globalizării activităţilor industriale şi comerciale.;- apără drepturile sindicale şi alte drepturiale persoanei.;-respinge categoric toate formele de discriminare sau constrângere, care fac referire la rasă, religie, sex, vârstă saureligie.;- se angajează să acţioneze cu toate organizaţiile membre în sensul cel mai favorabil segmentului societăţiicivile pe care-l reprezintă, pentru o dezvoltare socială şi economică durabilă.

PREŞEDINTE-BACIU IACOBPREŞEDINTE EXECUTIV-GHERGHINADORU SECRETAR GENERAL-NICOLAENICOLAE MEMBRII: BĂNICĂGHEORGHE, CIŞMAŞIU IOSIF, TIVREAGHEORGHE

311 FEDERATIA SINDICATELORINDEPENDENTE A LUCRATORILOR INMETAL "HENRI COANDA"

33/C/1991 13/02/1991 sen.civ.124 15/02/1991 realizarea unitatii de actiune si aparare a drepturilor si intereselor sindicatelor afiliate in vederea indepliniriiobiectivelor si atributiilor ce si le-au asumat in statutele proprii.

312 FEDERATIA SINDICATELORINDEPENDENTE DIN ÎNVÃTÃMÂNT"SPIRU HARET"

11/C/1995 1 04/07/1995 1160 03/07/1995 BRAILA Organizarea unitãþii ºi forþei de acþiune a organizaþiilor sindicale afiliate pentru punerea în valoare ºi apãrare adrepturilor ºi intereselor membrilor de sindicat; ;Reprezentarea, promovarea ºi apãrarea intereselor profesionale,sociale, economice, cultural-artisitice, sportive ºi turistice ale membrilor de sindicat;;Participarea federaþiei laprocesul de reformã a învãtãmântului românesc, la elaborarea ºi modificarea actelor normative care privescactivitatea profesionalã ºi socio-economicã a salariaþilor din învãþãmânt;;Participarea federaþiei la activitateacomisiilor de specialitate ale Senatului ºi Camerei Deputaþilor, în condiþiile stabilite de regulamentele acestora, învederea elaborãrii legilor fundamentale ale învãtãmântului, informãrii, consultãrii reciproce ºi susþineriirevendicãrilor membrilor de sindicat;;Negocieri colective cu reprezentanþii executivului, ai legislativului ºiministerului de resort pentru soluþionarea oricãror revendicãri care intrã în competenþa acestora;;Acordarea de

i t þã i t i ã ºi j idi ã i þiil d i di t fili t P l þiil d l b ºi313 FEDERATIA SINDICATELORINDEPENDENTE TELECONSTRUCTIA

23/C/1991 18/01/1991 sen.civ.67 30/01/1991 - evitarea si medierea conflictelor ce apar intre sindicatele membre si conducerea administrativa a SocietatiiTeleconstructia;;- sustinerea revendicarilor specifice sindicatelor afiliate pana la cel mai inalt nivel in ierarhiaadministrativa;;- reintegrarea Societatii Teleconstructia din punct de vedere al salarizarii, dotarii si conditiilor demunca la nivelul statelor dezvolate; etc.

314 FEDERATIA SINDICATELORINDEPENDENTE "SPERANTA" ALLUCRATORILOR DIN RAMURACOLECTARI SI PREINDUSTRIALIZARIIMATERII PRIME DE ORIGINE ANIMALA

22/C/1991 29/01/1991 SEN.CIV.87 01/02/1991 promovarea si apararea demnitatii, a drepturilor si intereselor membrilor sai, participarea la elaborarea si avizarearegulamentului de ordin interior si a contractelor colective de munca.

315 FEDERATIA SINDICATELOR LIBERE 4/C/1990 59 19/04/1990 59 19/04/1990 HARGHITA lupta pentru asigurarea unui report optim intre nivelul salariatilor si cel al preturilor, tarifelor, taxelor.316 FEDERATIA SINDICATELOR LIBERE ALE

SALARIATILOR CIVILI DIN UNITATILEMINISTERULUI APARARII NATIONALE

70/C/2006 20 02/10/2006 S.C.1875 10/07/1990 a) participarea activa si constructiva la dezvoltarea economico-sociala a României, apararea suveranitatii,independentei, integritatii nationale, democratiei, libertatii si pacii;;b) apararea drepturilor si libertatilorconstitutionale si legale ale membrilor sai;;c) promovarea si apararea intereselor specifice desfasurarii activitatiiprofesionale, sociale, participarea directa la îmbunatatirea conditiilor de munca si de viata ale membrilor sai,organizarea în comun a manifestarilor cultural-artistice si sportive.

317 FEDERATIA SINDICATELOR LIBERECARTEL ALFA

8/C/1998 114 18/06/1998 506 18/06/1998

318 FEDERATIA SINDICATELOR LIBERE DINCHIMIE SI PETROCHIMIE

12/C/2001 2 09/01/2001 SC 9 20/11/2000 1. de a apăra şi promova interesele profesionale, morale, sociale, culturale şi sportive ale membrilor săi precum şi drepturilor prevăzute de legislaţia muncii şi de contractele colective;;2. dezvoltă în teritoriu centre proprii: zonale,interjudeţene, teritorial-judeţene şi locale.

319 FEDERATIA SINDICATELOR LIBERE DINCHIMIE SI PETROCHIMIE

36/C/2004 23 02/09/2004 Încheierea559

11/11/1990 Scopul în care s-a constituit FSLCP este acela de a apara si a promova interesele profesionale, economice,morale, sociale, culturale si sportive ale membrilor sai precum si a drepturilor prevazute de legislatia muncii si decontractele colective.;Pentru realizarea acestor obiective FSLCP poate dezvolta în teritoriu centre proprii: zonale,interjudetene, teritorial-judetene si locale.

PRESEDINTE-DUTU ACHILE COSTINPRIM VICE-PRESEDINTE-POPESCUOVIDIU VICE-PRESEDINTE-LEOPEAGHEORGHE SECRETARGENERAL-CIOBANU OCTAVIAN

Nr crt Denumire Numar inreg RegNumar inreg Data inreg Starea Nr incheiere Data Judet Asociati/Fondatori Scop Consiliu director Apartenenta HG Data HG utilitateNational instanta instanta actuala incheiere federatie utilitate publica

320 FEDERATIA SINDICATELOR LIBERE DINCOMERT

41/C/2003 39 25/11/2003 S.C.289/ 16/02/1990 a) să reunească membri de sindicat din uniunile teritoriale, sindicatele profesionale din comerţ şi servicii de peîntreg teritoriul României, astfel încât prin colaborare, să promoveze şi să apere interesele profesionale,economice, sociale şi culturale prevăzute în legislaţia muncii şi contractele colective de muncă;;b) să apere şi sărespecte dreptul la muncă al sindicaliştilor, indiferent de naţionalitate, sex, vârstă, convingeri politice saureligioase, conformpregătirii lor profesionale, legislaţiei muncii şi potrivit prevederilor constituţionale;;c) să luptepentru apărarea locurilor de muncă ale sindicaliştilor;;d) să realizeze unitatea şi forţa de acţiune a membrilor săi,pentru punerea în valoare şi apărarea drepturilor, libertăţilor şi intereselor legitime ale acestora;;e) să lupte pentrupromovarea, recunoaşterea, îmbunătăţirea şi aplicarea normelor specifice de lucru pentru toţi salariaţii care îşidesfăşoară activitatea în ramura comerţ şi servicii;;f) să promoveze şi să întreţină relaţii de colaborare şi

lid it t i ţiil i di l di d l C f d ţi i ţi l O i ţi i I t ţi l l t

VICEPRESEDINTI: CALIN MARIA, CUTA MARIA

321 FEDERATIA SINDICATELOR LIBERE DINCONSTRUCTII, MATERIALE DECONSTRUCTII SI IMBUNATATIRIFUNCIARE "COMPACT"

31/C/1991 07/02/1991 SEN.CIV. 08/02/1991 lupta organizata cu forte unite, pentru apararea si promovarea intereselor sindicatelor componente.

322 FEDERATIA SINDICATELOR LIBERE DININDUSTRIA LEMNULUI

23/C/2000 36 06/12/2000 SC 10 24/11/2000

323 FEDERATIA SINDICATELOR LIBERE DINSERVICII PUBLICE

138/C/2002 85 19/12/2002 S.C.391 21/02/1990 - apără drepturile, reprezintă şi promovează interesele membrilor săi.

324 FEDERATIA SINDICATELOR LIBERE SIINDEPENDENTE "ENERGETICA"BUCURESTI

12/C/1990 232 26/04/1990 257/s 12/05/2000 BUCURESTI Promovarea drepturilor prevazute de legislatia muncii si de contractele colective;de munca precum si de apararea demnitatii, protectiei sociale reale si intereselor profesionale, culturale si sportive

325 FEDERATIA SINDICATELOR LIBERE UTB 13/C/1990 325 22/03/1990 130/s 14/05/1998 BRASOV sa participe la imbunatatirea conditiilor de munca, sa participe la realizarea cadrului necesar desfasurariiactivitstilor sociale, culturale, sportive

326 FEDERATIA SINDICATELOR LIBEREA APENSIONARILOR

6/C/1990 242 15/11/1990 4469 06/12/1990 SIBIU

327 FEDERATIA SINDICATELORLUCRATORILOR DIN CERCETARE,PROIECTARE DIN ROMÂNIA(F.S.L..C.P.R.)

44/C/2001 11 16/02/2001 S.C.530 02/03/1990 - reprezentarea, promovarea şi apărarea intereselor profesionale, sociale, economice şi culturale, colective şiindividuale, ale membrilor săi.

COMISIA DE CENZORI:PREŞEDINTE -MARIA ENE SECRETARGENERAL-RUSU ALEXANDRUTREZORIER- PETRACHE MIHAELA ANA

328 FEDERATIA SINDICATELOR MINIERE 5/C/1999 286 31/05/1999 140 31/05/1999 GORJ329 FEDERATIA SINDICATELOR MINIERE

DIN BAIA BORSA11/C/1994 73 07/11/1994 73 07/11/1994 MARAMURES

330 FEDERATIA SINDICATELOR MINIEREDIN ROMÂNIA

31/C/2007 23 28/06/2007 S.C.1/ 04/01/2007 1) Asociatia Sindicatelor Miniere din România este constituita în scopul apararii drepturilor prevazute în legislatianationala, în pactele, tratatele si conventiile internationale precum si în contractele colective de munca sipromovarii intereselor profesionale, economice, sociale, culturale si sportive ale organizatiilor membre si alemembrilor acestora;;2) De a reprezenta interesele sin dicatelor membre în raport cu autoritatile si organismeleputerii legislative, executive si judecatoresti, precum si cu institutiile guvernamentale la nivel national si teritorial.;3)De a reprezenta interesele sindicatelor membre în raport cu alte organizatii sindicale nationale sauinternationale.;4) De a sprijini moral, material si profesional organizatiile sindicale membre si de a asiguracolaborarea permanenta a acestora în spiritul unitatii si solidaritatii sindicale.

331 FEDERATIA SINDICATELOR MINIEREJILT

1/C/1997 127 28/02/1997 27 28/02/1997 GORJ

332 FEDERATIA SINDICATELOR MINIEREJILT

7/C/1995 40 08/06/1995 623 08/06/1995 GORJ

333 FEDERATIA SINDICATELOR MINIERESALVAMIN

6/C/1999 308 04/11/1999 319 04/11/1999 GORJ

334 FEDERATIA SINDICATELOR MINIERESECIURI

5/C/1996 75 12/04/1996 75 12/04/1996 GORJ

335 FEDERATIA SINDICATELOR NATIONALEALE POLITISTILOR SI PERSONALULUICONTRACTUAL DIN ROMÂNIA

14/C/2009 6 16/04/2009 S.C. 296 02/03/2009 îl reprezinta unificarea miscarii sindicale a politistilor, functionarilor publici si personalului contractual din ramuraAdministratie Publica din România, pentru apararea drepturilor, libertatilor si intereselor profesionale,economico-sociale, culturale, sportive ale membrilor sindicatelor.

336 FEDERATIA SINDICATELORNAVALISTILOR DIN ROMANIA - FESINAR

8/C/1990 425 05/07/1990 423 11/07/1990 CONSTANTA APARAREA SI DEZVOLTAREA DREPTURILOR SI INTERESELOR MEMBRILOR PRECUM SI A CELUILALTPERSONAL CARE A ADERAT LA ACESTA ORGANIZATIE.

337 FEDERATIA SINDICATELORRADIOCOMUNICATII

28/C/2000 12 01/03/2000 S.C.5 04/12/1991 - Organizarea acţiunii unite a sindicatelor componente pentru apărarea şi promovarea drepturilor membrilor desindicat prevăzute în Contractul Colectiv de Muncă, legislaţia muncii sau obţinute de salariaţii altor ramuri aleeconomiei naţionale, precum şi cele provenite din iniţiativele legislative ale Federaţiei;;- Garantarea şi apărareademocraţiei sindicale, a libertăţii de opinie şi acţiune a tuturor sindicatelor componente;;- Apărarea drepturilorsindicatelor componente de a acţiona împreună cu conducerea tehnico-economică a unităţilor pentrureglementarea raporturilor de muncă;;- Sprijinirea sindicatelor componente în organizarea şi desfăşurareaacţiunilor proprii;;- Stabilirea şi dezvoltarea relaţiilor internaţionale ale Federaţiei cu organizaţii sindicale din alteţări.

PRESEDINTE-CÂMPANU CONSTANTINPRIMVICEPRESEDINTE-LUCACI FERIVICEPRESEDINTI: SMADOI DUMITRU,SERBAN MIRCEA, COROIU IOAN,MINESCU TUDOR

338 FEDERATIA SINDICATELORRADIOCOMUNICATII

13/C/2006 11 31/05/2006 4/1991 04/12/1991

339 FEDERATIA SINDICATELOR RAMURIIVAGOANE DIN S.N.C.F.R.

43/C/2003 42 12/12/2003 1571/ 04/06/1990 - apărarea drepturilor prevăzute în legislaţia naţională, în pactele, tratatele şi convenţiile internaşionale la careRomânia este parte, precum şi în contractele colective de muncă, şi promovării intereselor profesionale,economice, sociale, culturale şi sportive ale membrilor federaţiei.

PRIM-VICEPRESEDINTE-BUHACCONSTANTINVICEPRESEDINTE-CAZACU IOANCOMISIA DE CENZORI: PASTRAVANURADU, SUVAGAU FLORIN, GRECEANUNICOLAE

340 FEDERATIA SINDICATELOR ROMSAL 16/C/2000 148/PJ/2000 06/06/2000 SEN.CIV.50 15/05/1997341 FEDERATIA SINDICATELOR SOFERILOR

DIN ROMANIA9/C/1999 1 06/09/1999 422 26/08/1999 SALAJ Mentinerea si dezvoltarea unui organism puternic si eficace al sindicatelor libere,democratice si independente din

transporturi.342 FEDERATIA SINDICATELOR

TEXTILE-CONFECTII (CONFTEX)5/C/2007 4 06/02/2007 S.C.30 09/10/2006 - apara si promoveaza drepturile si interesele membrilor de sindicat, conform clauzelor contractuale.

343 FEDERATIA SINDICATELOR TIGARETA 2/C/2000 1407 11/02/2000 52 11/02/2000 GORJ344 FEDERATIA SINDICATELOR UNITE TV -

F.S.U. TV44/C/2000 39 10/11/2000 S.C.17/ 07/03/1997 -este o organizatie cu personalitate juridica, constituita în scopul promovarii si apararii drepturilor si libertatilor

sindicatelor si ale membrilor acestora, din structurile sale organizatorice, în conformitate cu Legea Sindicatelor, culegislatia nationala, cu pactele, tratatele si conventiile internationale la care este parte România, cu contractelecolective de munca aplicabile".

PRESEDINTE -CICERONEGRIGORESCUPRIM-VICEPRESEDINTE-FLORIANANGHEL SECRETAR EXECUTIV-ANCAANTONOV SECRETAREXECUTIV-SORIN RADA

345 FEDERATIA SINDICATELOR VAMALE 7/C/1996 3822 17/12/1996 20 21/01/1997 VRANCEA SUSTINE LA TOATE NIVELELE DREPTURILE SI INTERESELE MEMBRILOR SAI 346 FEDERATIA SINDICATELOR

"GAZ-ROMÂNIA"34/C/2007 26 16/07/2007 11 19/03/1992 - promovarea si apararea intereselor profesionale, economice, socio-profesionale si sportive a membrilor de

sindicat, a drepturilor rezultate din legislatia în vigoare si din Contractul Colectiv de Munca, a drepturilor legale alemembrilor în toate cazurile în care se constată ca acestea au fost încălcate prin abuzuri, acte ilegale sinetemeinice, precum si a drepturilor prevazute în pactele, tratatele si conventiile internationale la care Româniaeste parte.

PRESEDINTE-EUGEN LUHA PRIMVICEPRESEDINTE-CATALIN MUSOIVICEPRESEDINTI: ALEXANDRUDAMBEAN, VICTOR POPESCU, ADRIANAVRAM, NICULAI PROCOPETSECRETAR GENERAL-GHEORGHEMILOIU COMISIA DE CENZORI:CORNELIU CARAIVAN- PRESEDINTECOMISIA DE REVIZIE SI CONTROL-CONSTANTIN COTEA COMISIA DE347 FEDERATIA SINDICATELOR

"SINBRAIGAL" BRAILA3/C/1996 1 16/04/1996 192 01/04/1996 BRAILA Realizarea unitãþii ºi forþei de acþiune a organizaþiilor membre în lupta pentru punerea în valoare ºi apãrarea

drepturilor, libertãþilor ºi interesele legitime ale membrilor afiliaþi; reprezentarea, promovarea ºi apãrareaintereselor profesionale, sociale, economice, cultural-sportive ºi turistice ale membrilor sãi; garantarea si apãrareademocraþiei sindicale, a libertãþii de opinie ºi acþiune a tuturor organizatiilor sindicale; participarea ºi dezvoltarearelaþiilor cu organizatiile sindicale democratice nationale ºi internaþionale.

348 FEDERATIA SOCIETATILORAGRO-INDUSTRIALE

8/C/1991 37PJ 18/09/1991 SATU MARE

349 FEDERATIA SPORTIVA COLUMBOFILIADIN TRANSILVANIA

1/C/1990 34 01/03/1990 231 06/04/1990 CLUJ Promovarea si cultivarea selectiei si angajarii la concursuri sportive a porumbeilor; voiajori,apararea intereselorcrescatorilor de porumbei.

350 FEDERATIASUNDICATELORAVIGATORILORDINROMANIA-UNIUNEA SINDICALATERITORIALA GIURGIU

20/C/2005 01 04/01/2005 01 06/01/2005 GIURGIU

351 FEDERATIA TELECOM-MECANICA 6/C/2000 3602 02/08/2000 678 15/08/2000 ALBA352 FEDERATIA TIMISOARA A

SINDICATELOR LIBERE-FILIALA C.N.S."CARTEL ALFA ".

8/C/1994 2 12/10/1994 39 27/09/1993 TIMIS -stabilirea si mentinerea unui dialog permanent cu reprezentantii prefecturii si a tuturor organelor cu drepturifundamentale.

353 FEDERATIA TIMISOREANA ASINDICATELOR LIBERE / FILIALACARTEL ALFA

7/C/1994 13 18/03/1994 81 06/02/1995 TIMIS Promovarea si apararea demnitatii, drepturilor, intereselor, autnomiei, independentei, si dreptului la opinii a fiecaruisindicat liber afiliat;Garantarea si apararea exercitarea dreptului sindical ,precum si a dreptului ce decurge din Declaratia Universala a Dreptului Omului

354 FEDERATIA TINERETULUI CAEDONIA 3/C/1994 523 02/02/1994 SIBIU355 FEDERATIA TINERETULUI DEMOCRAT

DIN CLUJ2/C/1990 9 09/02/1990 1 22/01/1990 CLUJ Respectarea drepturilor omului, reabilitarea in viata pubklica a fostilor detinuti politici; reinfiintarea si restaurarea

tuturor obiectivelor culturale si istorice,reconsiderarea; adevarului cultural si istoric,coordonarea miscarilortineretului.

Nr crt Denumire Numar inreg RegNumar inreg Data inreg Starea Nr incheiere Data Judet Asociati/Fondatori Scop Consiliu director Apartenenta HG Data HG utilitateNational instanta instanta actuala incheiere federatie utilitate publica

356 FEDERATIA TINERETULUI LIBERPROGRESIST DAMBOVITA

12/C/1991 27/P.J. 04/12/1991 27 04/12/1991 DAMBOVITA Realizarea unitara de actiuni a tuturor membrilor sai in vederea crearii posibilitatii de participare a acestora lasolutionarea problemelor specifice privind viata economica si cultural-sportiva a judetului Dambovita si in toatatara.

357 FEDERATIA TINERETULUI LIBERTELEORMAN

9/C/1990 17 04/04/1990 17 28/02/1990 TELEORMAN - ESTE O ORGANIYATIE OBSTEASCA FARA ORIENTARE POLITICA CARE ASIGURA CADRULORGANIZATORIC DE COLABORARE INTRE ORGANIZATIILE MEMBRE;- REPREZINTA INTERESELEMEMBRILOR SAI IN FATA FACTORILOR DE DECIZIE, PENTRU ASIGURAREA DREPTURILOR ECONOMICE,SOCIAL-CULTURALE SI DE ALTA NATURA.

358 FEDERATIA UNIREA A PENSIONARILORDIN ROMÂNIA

80/C/2006 25 18/12/2006 ÎNCHEIERE 04/07/2001 - foloseste toate caile si mijloacele, precum si forta de actiune a organizatiilor componente în promovarea siapararea drepturilor pensionarilor ce decurg din Constitutia României si legislatia în vigoare;- reprezinta si sustineinteresele organizatiilor afiliate si ale membrilor acestora la Presedintie, Parlament, Guvern si institutiileadministratiei publice centrale si locale;- semnaleaza organele puterii de stat decizionale, cât si CNPV uneleaspecte aparute în asigurarea drepturilor legale si ocrotirea sanatatii pensionarilor, care impun adoptarea de noiacte normative sau completarea celor existente, prin care sa se elimine degradarea sistemului de sanatate,precum si prevenirea aparitiei altor fenomene de acest gen.

PRESEDINTE-MARCU NICOLAEMEMBRI-NEDELCU NICOLAE, TEACASTEFAN, COJANU DUMITRUCENZORI-CIOCARLAN MIHAI, DASCALUBITA, BARBULESCU VASILE

359 FEDERATIA UNIVERSITARA MAGHIARADIN CLUJ-NAPOCA - ROMANIAKOLOZSVARI MAGYAR EGYETEMIINTEZET

30/C/2004 2 01/09/2004 1674 01/09/2004 CLUJ FACILITAREA DEZVOLTARII PROFESIONALE A STUDENTILOR, MASTERANZILOR, DOCTORANZILOR, SI APERSONALULUI DIDACTIC DE LA FACULTATILE DE STAT DIN CLUJ-NAPOCA

360 FEDERATIA UNOPA GIURGIU 99/C/2002 25 26/04/2002 29/04/2002 GIURGIU MODIFICARE STATUT361 FEDERATIA VULTURUL NEGRU 29/C/2007 21 28/06/2007 S.C.7 11/04/2007 a) apararea drepturilor prevazute în legislatia nationala, în pactele, tratatele si conventiile internationale la care

Rom ânia este parte, precum si în contractele colective de munca, în acordurile privind raporturile de serviciu alefunctionarilor publici si promovarii intereselor profesionale, economice, sociale, culturale si sportive ale membrilorde sindicat.;b) unificarii miscarii sindicale din domeniul pazei si ordinii publice;;c) organizarii si sustinerii de actiunicu caracter profesional, economic, social, cultural si sportiv pentru membrii de sindicat;;d) formarii si perfectionariieducatiei sindicale a membrilor de sindicat;;e)colaborarii/asocierii cu organizatii sindicale din tara si strainatate;;f)sustinerii elaborarii de acte normative sau modificarii legislatiei actuale, referitoare la drepturile si intereselemembrilor de sindicat;;g) negocierii si încheierii contractului colectiv si acordurilor privind raporturile de serviciu alefunctionarilor publici la nivel de ramura.

362 FEDERATIA YOUNG MAN'S CHRISTIANASOCIATIONS DIN ROMANIA

8/C/2005 1 10/02/2005 991 11/11/2004 MARAMURES

363 FEDERATIA "ASOCIATIILORPRODUCATORILOR AGRICOLI "A.P.A"TRANSILVANIS"

63/C/2001 1 25/09/2001 190 01/03/2001 MARAMURES Valorificarea superioara a produselor provenite din gospodariile agricoleprin asigurarea consultantei in domeniulmarketingului;;accesul la instruire moderna pt. obtinerea de cunostinte avansate in agricultura si zootehnie

364 FEDERATIA "CENTRALA NATIONALAMINIERA"

134/C/2002 81 02/12/2002 S.C. 26/04/1990 - considerând că omul este elementul esenţial al producţiei de bunuri şi al progresului social, scopul principal estestudiul, promovarea, reprezentarea şi apărarea intereselor materiale morale şi spirituale a tuturor lucrătorilor dinminerit, geologie şi conexe şi lupta pentru crearea structurilor economice, sociale, culturale şi politice, care săpermită realizarea acestor deziderate.

365 FEDERATIA "CEREAN" (CENTRALEUROPEAN REAL ESTATEASSOCIATIONS NETWORKS)

26/C/2007 18 19/06/2007 Încheierea 10/05/2007 1. sa promoveze proprietatea imobiliara în calitatea acesteia de element cheie în dezvoltarea si siguranta uneisocietati libere functionând într-un sistem democratic;;2. sa creeze si sa dezvolte piete imobiliare eficiente sicorecte, coerente cu reglementarile legale si practicile internationale ale comertului si marketingului corect sitransparent, libere de coruptie si deschise tuturor cetatenilor;3. sa dezvolte si promoveze reguli etice decomportament si instruire a operatorilor profesionisti de pe piata imobiliara;;4. sa sustina si încurajeze, prin creareaunui cadru organizat, dezvoltarea asociatiilor membre, înfiintarea de asociatii profesionale în noi tari si colaborareadintre membrii sai, asociatii reprezentative ale operatorilor nationali de pe pietele imobiliare interne;;5. sapromoveze interesele membrilor sai la nivel international, furnizând asistenta/suport prin servicii calificate;;6. sadezvolte dialogul si cooperarea internationala între profesionistii în domeniul imobiliar.

366 FEDERATIA "COMISARIATUL PENTRUSOCIETATE CIVILA"

11/C/2009 3 16/03/2009 Încheierea 11/02/2009 de a promova interesele si activitatea membrilor asociati conform statutelor acestora, de a promova imaginea sirolul acestora în sprijinul societatii civile si a activitatilor pe care le întreprind în folosul societatii civile.

367 FEDERATIA "CONSILIUL ISLAMIC" 64/C/2006 15 14/09/2006 S.C.6/ 22/08/2006 - reprezentarea unitara a structurilor asociative membre în relatiile cu institutiile si autoritatile publice precum si înrelatiile cu institutii si organisme internationale în problemele legate de cultul islamic si de protectia drepturilormusulmanilor.

368 FEDERATIA "CONSILIUL TINERETULUIDIN ROMANIA"

1/C/2006 1 04/02/2006 ÎNCHEIERE 12/01/2006 de a stimula participarea tineretului la viata politica, sociala, economica si culturala a României, precum si de asustine si promova interesele comune ale membrilor sai la nivel national si international.

369 FEDERATIA "ENERGIA MILENIULUI III" 45/C/2003 1 06/01/2003 S.C.466 05/07/2001 CONSTANTA - promovarea şi apărarea intereselor profesionale, sociale, economice, culturale, sportive ale membrilor săi şi adrepturilor acestora prevăzute în Contractele Colective de Muncă şi contractele individuale de muncă, prezentulstatut şi legislaţia romană.

PREŞEDINTE- DUMITRU CHIRIŢĂPREŞEDINTE EXECUTIV-ADRIAN MICSECRETAR GENERAL-GHEORGHECĂPĂŢÂNĂVICEPREŞEDINTE-NEDELEAGHEORGHEVICEPREŞEDINTE-CRISTINELPOPESCU VICEPREŞEDINTE-PETRICĂPOHRIB VICEPREŞEDINTE-SILVIUPOPESCU VICEPREŞEDINTE NICULAE370 FEDERATIA "FEDERATIA

PATRONATELOR DE COMERT DINROMÂNIA"

73/C/2006 23 17/10/2006 Încheierea 02/02/2006 - de a promova interesele profesionale ale membrilor, privind activitatea lor în domeniul închirierii de bunuriimobiliare cu destinatie comerciala, comertului cu amanuntul, distributiei si serviciilor.

371 FEDERATIA "FEROVIALUL" DINREGIONALA C.F. BUCURESTI

29/C/1991 08/02/1991 SEN.CIV. 22/02/1991 apararea intereselor organizatiilor componente ale federatiei in fata organelor Administratiei de Stat, conformstatutului aprobat.

372 FEDERATIA "MARIA SI IOANADUMITRESCU"

7/C/2006 6 23/03/2006 S.C.41/Fed/ 05/09/2005

373 FEDERATIA "TINERETUL CRESTINDEMOCRAT"

3/C/2006 3 02/03/2006 Încheiere 29/11/2005 a) promovarea drepturilor fundamentale ale omului;;b) promovarea spiritului si a relatiilor de colaborare sisolidaritate cu alte fundatii si asociatii nationale si internationale, pentru realizarea idealurilor de progres in spirituldemocratiei;;c) promovarea valorilor crestin democrate in randul societatii si in mod special, in randul tinerilor.

374 FEDERATIA "TINERI MAGHIARI, AICIACASA"

48/C/2002 27 01/02/2002 Încheierea 13/11/2001 - de a reprezenta şi sprijini interesele organizaţiilor de tineret maghiare din România.

375 FEDERATIA "WALDORF" DIN ROMÂNIA 34/C/2001 43 11/12/2001 S.C.6 01/03/2001 iniţierea, stimularea, dezvoltarea şi susţinerea pedagogiei Waldorf prin activităţi specifice. Consiliu Director: CIURARIU REMUSALIN, CONDREA ADRIAN, CORCIOVAIOANA LILIANA, DUMITRIULILIANA-EMILIA, PAXINO GHEORGHE

376 FEDERAÞIA AGRICULTORILORASOCIAÞI

1/C/1991 20 25/10/1991 6007 28/10/1991 ARAD

377 FEDERAÞIA ASOCIAÞIILOR APICOLE 26/C/2005 1 02/08/2005 151/C 30/06/2005 SALAJ Reprezentarea asociaþiilor private de apicultori, legal constituite la nivel local sau judeþean, care au ca scopformarea apicultorilor profesioniºti pentru integrarea în UE, ridicarea calitãþii materialului biologic pentru a atigeperformanþe de înaltã rentabilitate a stupinelor, în ceea ce priveºte producþia apicolã colaboratã cu tehnologiimoderne de întreþinere ºi exploatare a familiilor de albine pentru prosperitatea menbrilor asociaþiei afiliate pe bazateritorialã autorizatã. Colaboreazã cu autoritãþile competente MAAP, DSV, precum ºi cu toate instituþiile care-isusþin scopurile din þarã ºi strãinãtate.

378 FEDERAÞIA JUDEªEANÃ A PATRONILOR 3/C/1991 4 03/04/1991 1372 03/04/1991 ARAD Apãrarea intereselor patronilor379 FEDERAÞIA JUDEÞEANÃ A

PATRONILOR 2/C/1991 22 10/11/1991 7473 11/12/1991 ARAD

380 FEDERAÞIA JUDEÞEANÃ A U.G.I.R. 15/C/2000 18/AS 09/11/2000 incheiere 16/11/2000 CALARASI libera asociere, promovarea valorilor civice ale democraþiei ºi statutului de drept, reprezentând sistematic ºi unitartoate orientãrile profesionale ale membrilor sãi, pentru realizarea unui interes general, local sau de grup, înconcordanþã cu prevederile statutului UGIR

381 FEDERAÞIA PATRONATULUI JUDEÞULUISUCEAVA '

7/C/1992 298 01/05/1992 01/05/1992 SUCEAVA

382 FEDERAÞIA PRODUCÃTORILOR DEPÃLINCÃ NATURALÃ DIN NORD-VESTULROMÂNIEI

11/C/2007 1153/83/200 04/04/2007 59/D/CC 29/03/2007 SATU MARE sprijinirea si promovarea intereselor membrilor federatiei care sunt producatori de pãlincã naturalã, protejareaproduselor proprii ca produse de origine

383 FEDERAÞIA "ANTON DUMITRIU"BRAILA 6/C/1995 5 10/07/1995 1165 10/07/1995 BRAILA Cultural ºi educaþional pentru formarea conºtiinþei civice ºi ridicarea 'valorilor culturale.384 FEDERAŢIA ASOCIAŢIEI STUDENŢILOR

LA PSIHOLOGIE ŞI ŞTIINŢELEEDUCAŢIEI

45/C/2007 2 10/09/2007 973 30/08/2007 BRASOV Susţinerea şi promovarea iniţiativelor asociaţiilor studenţilor la Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei din România . 52761 23.05.2007

385 FEDERAŢIA ASOCIAŢIILOR DEBIBLIOTECARI DIN ROMÂNIA

32/C/2000 30 16/10/2000 205/ 03/10/2000 - promovează interesele profesionale şi ştiinţifice ale membrilor asociaţiilor afiliate;;- sprijină asociaţiile afiliate învedereaa ridicării nivelului profesional şi ştiinţific al membrilor acestora, punându-le la dispoziţie, în funcţie deposibilităţi, mijloace materiale şi facilităţi organizatorice;;- promovează dezvoltarea teoretică şi practică abiblioteconomiei şi ştiinţelor informării;;- organizează secţiuni şi comisii în funcţie de programele/proiectele pe careşi le propune;;- organizează forme de perfecţionare pentru toate categoriile de bibliotecari şi alţi specialişti înştiinţele informării, în condiţiile legii. Colaborează cu alte structuri care organizează programe de perfecţionarepentru bibliotecari şi alţi specialişti din domeniul ştiinţelor informării;;- participă la elaborarea şi perfecţionarealegislaţiei şi a altor reglementări privind domeniul biblioteconomiei şi ştiinţelor afiliate.

386 FEDERAŢIA ASOCIAŢIILOR DINGOSPODĂRIA COMUNALĂ (F.A.G.C.)

76/C/2002 40 05/03/2002 dizolvata S.C.9/ 28/01/2002 - reprezentarea, apărarea, promovarea şi susţinerea intereselor patronale şi profesionale ale organizaţiilor membreîn relaţiile cu autorităţile publice centrale şi cu alţi terţi prin reunirea tuturor organizaţiilor patronale şi profesionaledin sectorul gospodăriei comunale într-o federaţie care să dezvolte strategii, să stabilească obiective şi tendinţe,să negocieze roluri şi sfere de interese.

Nr crt Denumire Numar inreg RegNumar inreg Data inreg Starea Nr incheiere Data Judet Asociati/Fondatori Scop Consiliu director Apartenenta HG Data HG utilitateNational instanta instanta actuala incheiere federatie utilitate publica

387 FEDERAŢIA ASOCIAŢIILOR IMOBILIAREDIN ROMÂNIA (F.A.I.R.)

13/C/2003 8 11/02/2003 S.C.2/federa 20/01/2033 - reprezentarea intereselor comunităţii de afaceri imobiliare din România.

388 FEDERAŢIA ASOCIAŢIILORSTUDENŢEŞTI DIN UNIVERSITATEAORADEA ,,STUDIO PRO''

3/C/2008 1/N/2008 25/03/2008 1/N/2008 10/03/2008 BIHOR REPREZENTAREA INTERESELOR COMUNE ALE MEMBRILOR FEDERAŢIEI

389 FEDERAŢIA ASOCIAŢIILOR ŞIORGANIZAŢIILORDIN ROMANIA - FAOR

87/C/2006 2 02/02/2006 dec. Curţiide Apel nr.77

25/01/2006 IASI dezvoltarea activiutaţilor şi programelor de iteres specific comunitar, de interes public dedicate valorilor culturale asocietăţii civile, creşterii coeziunii sociale, stimulării cooperării culturale şi parteneriatelor la nivel regional,sprijinirea şi dezvoltarea societăţii cviile, promovarea valorilor umane, europene şi civice,înfiinţarea unor centreculturale , promovarea valorilor umane, sociale şi culturale , sprijinirea proietelor de reabilitatare şi construiredecentre culturale

390 FEDERAŢIA CASELOR DE AJUTORRECIPROC A PENSIONARILOR DINROMÂNIA

119/C/2002 72 06/09/2002 S.C.2220 12/11/1990 - protecţia socială a tuturor categoriilor de pensionari înscrişi în CARP-uri, a apărării intereselor acestora, pentrurealizarea şi apărarea drepturilor fiecărui pensionar.

Secretar General-CUCULEA DANIELGABI Prim-Vicepresedinti: MORARIUOVIDIU, MIHAI ION; CRISTICA ANTONVicepresedinti: EANA IOAN,ACIUBOTARITEI ION, NEAGU VASILEComisia de Cenzori: Presedinte- PAULGHENEA mEMBRI: CHITU ELENA,OLIVIU CICERONE

391 FEDERAŢIA CENTRALĂ A CASELOR DEAJUTOR RECIPROC DIN ROMÂNIA

20/C/2004 13 28/05/2004 Încheierea 19/04/2004 - Federaţia are ca scop reprezentarea naţională şi internaţională, îndrumarea, coordonarea, supravegherea şicontrolul activităţii caselor de ajutor reciproc asociate.;- În activitatea sa Federaţia aplică principii democratice deorganizare şi funcţionare.

392 FEDERAŢIA COLUMBOFILĂ PENTRUPORUMBEI CĂLĂTORI OLTENIA

9/C/1992 36/PJ/1991 25/02/1992 33 08/03/1991 DOLJ CULTIVAREA PORUMBEILOR CĂLĂTORI, SELECŢIA ŞI ANGAJAREA ÎN CONCURSURI ATÂT PETERITORIUL ŢĂRII CÂT ŞI ÎN AFARA LUI, PRECUM ŞI DEZVOLTAREA SPORTULUI COLUBOFIL ÎNJUDEŢELE ARGEŞ, DOLJ, GORJ, OLT, MEHEDINŢI ŞI VÎLCEA

393 FEDERAŢIA COMUNITĂŢILORMESIANICE DIN ROMĂNIA

48/C/2007 3/N/2007 28/05/2007 22/05/2007 BIHOR ACORDAREA PRIORITĂŢII VALORILOR UMANE ŞI SPIRITUALE

394 FEDERAŢIA CULTIVATORILOR DECARTOF DIN ROMÂNIA-FILIALACARTOFULUI TIMPURIU MÎRŞANI, DOLJ

21/C/1995 56/PJ/1995 17/04/1995 58 29/05/1995 DOLJ ÎN VIRTUTEA DREPTULUI NATURAL AL MEMBRILOR SOCIETÎŢII DE A SE ASOCIA ŞI ORGANIZA PENTRUPROMOVAREA ŞI APĂRAREA INTERSELOR LEGITIME, SĂ APROPRIE, SĂ MOBILIZEZE ŞI SĂ SPRIJINETOATE FORŢELE CREATOARE ŞI DE PRODUCŢIE ALE CULTIVATORILOR DIN ROMÂNIA ÎN VEDEREAREALIZĂRII UNOR PRODUCŢII MARI ŞI DE CALITATE, COMPETITIVE PE PIAŢA INTERNĂ ŞIINTERNAŢIONALĂ, VALORIFICÂND ÎN CEL MAI ÎNALT GRAD POTENŢIALUL DE CARE DISPUNE ŢARANOASTRĂ ÎN ACEST DOMENIU

395 FEDERAŢIA DEMOCRATICĂ PENTRUAPĂRAREA DREPTURILOR OMULUI ŞIINTEGRARE EUROATLANTICĂ DINROMÂNIA

21/C/2004 14 31/05/2004 S.C.11/ 03/05/2004 - Respectarea şi dezvoltarea scopurilor şi obiectivelor fiecărei asociaţii în parte, ce compun această federaţie, şipe cale de consecinţă, dezvoltarea şi diversificarea acestor obiective corespunzător acţiunii de integrareauroatlantică, la care participă întreaga societate civilă, alături de Guvernul României.;- În acest sens, se vordezvolta patru activităţi de bază şi anume:; - Apărarea Drepturilor Omului în România;; - IntegrareaEuroatlantică a României.;- Crearea unei societăţi civile, ca forţă competitivă, pe plan intern şi internaţional, careîmpreună cu conducerea României, să poată soluţiona importante probleme ce stau în faţa poporului român,ocupându-se, prin activităţile ce le desfăşoară, să diminueze sărăcia din România şi să apere drepturilor omului (asocietăţii civile în general şi a păturii defavorizate în special). Vom lupta prin activitatea pe care o desfăşurăm peplan intern şi internaţional pentru refacerea păturii mijlocaşe.

396 FEDERAŢIA DEMOCRATĂ MONDIALĂ AROMÂNILOR (F.D.M.R.)

37/C/2000 16 07/06/2000 S.C.4 01/06/2000 - unirea, organizarea şi coordonarea activităţilor organizaţiilor componente, în domeniile culturale-ştiinţifice, socialeşi umanitare în vederea iniţierii şi desfăşurării unor acţiuni comune, în ţară şi străinătate, pentru afirmarea,promovarea şi păstrarea valorilor spirituale dacoromâneşti de pretutindeni, pentru menţinerea şi consolidareaidentităţii comunităţilor dacoromâneşti de peste hotare şi integrarea aspiraţiilor etnice ale acestora în ansamblulprogramelor pentru românitate şi românism.

397 FEDERAŢIA DINDICATELOR ARTIŞTILORINTERPREŢI DIN ROMÂNIA - FAIR

25/C/2003 22 10/06/2003 S.C.5/F/ 07/04/2003 a) apărării drepturilor şi intereselor sindicatelor afiliate precum şi a membrilor acestora la toate nivelele pe plannaţional şi internaţional;;b) protejării şi asigurării respectării drepturilor prevăzute de Legea nr.8/1996 privinddreptul de autor şi a drepturilor conexe;;c) reprezentării organizaţiilor sindicale afiliate în faţa altor organizaţiinaţionale şi internaţionale;;d) Federaţia Artiştilor Interpreţi Români - FAIR, este continuatorul activităţii SindicatuluiArtiştilor Instrumentişti Români-S A I R , şi moştenitorul de drept al patrimoniului cultural, artistic şi social;;e)apărării libertăţii de acţiune şi de opinie a sindicatelor membre;;f) urmărirea asigurării protecţiei sociale pentrumembrii de sindicat;;g) formulării şi susţinerii de proiecte de acte normative sau modificări şi completări alelegislaţiei în vigoare, referitoare la oricare dintre drepturile şi/sau interesele legitime ale oricăruia dintre membriisăi;;h) organizării şi susţinerii unor acţiuni cu caracter economic, social, profesional, cultural şi sportiv;;i) organizăriii ti i ă ii l i t lt l U i d C ţi I t t ti ă M i i il di R â i398 FEDERAŢIA EUROPEANĂ DE UNIFIGHT 12/C/2003 7 10/02/2003 Încheierea 12/11/2002 - practicarea educaţiei sportive şi a sporturilor: unifight, în toate formele sale, de către sportivi indiferent de statutul

lor (amator sau profesionist).399 FEDERAŢIA FILATELICĂ ROMÂNĂ 2182 30/10/1990 - să reprezinte interesele membrilor federaţiei in faţa organizatiilor filatelice naţionale ale celorlalte tari afiliate la

FIF şi in fata altor organizatii internaţionale;- să dezvolte relatiile de colaborare intre toti membrii si să promoveze şi să stimuleze stabhilirea şi dezvoltarea legaturilor filatelice intre colectionarii români şi colectionarii dinstrăinătate;- să urmărească progresul şi propagarea filateliei romanesti si sa apere interesele ei;- să reprezinteinteresele membrilor formatiunilor afiliate fata de Administratia Postala Naţionala , autorităţi şi marele public;- săstimuleze prin toate mijloacele aprofundarea studiului specializat al materialului filatelic;- să efectueze in modunitar indrumarea de specialitate a manifestărilor filatelice organizate in tara;- să incurajeze şi să sprijine colectionarii care participa la expozitii naţionale şi internaţionale

PRESEDINTE - MIRCEASTĂNCULESCU, VICEPRESEDINTI -LEONARD PASCANU, DUMITRUDUMITRU, MARTIN TIRON, DANVINTILA, CRISTIAN SCAICEANUMEMBRII - DAN ANGHELESCU, IOAN STĂNESCU, ALEXANDRU BARTOC,STEFAN NICOLAU, SERGIUGABUREAC, MIHAI SEMENOV

400 FEDERAŢIA FUNCŢIONARILOR PUBLICIDIN AGRICULTURA ROMÂNIEI"AGROTERA"

60/C/2002 34 20/02/2002 S.C.nr.2 05/02/2002 - garantează şi apără exercitarea dreptului sindical şi libertatea de sprijin a membrilor de sindicat, conformConstituţiei României.

401 FEDERAŢIA GENERALĂ ASINDICATELOR FAMILIA

36/C/2003 40 02/12/2003 S.C.137/ 07/02/1990 - de a organiza salariaţii din toate ramurile industriale înscrise în statut, în organizaţii sindicale regionale(Reprezentanţe) şi locale (Ligi şi SindicateJudeţene);- de a întreţine viaţa sindicală din organizaţiile membre, prinactivităţile desfăşurate de militanţii din Sediul Central, Reprezentanţe, Ligi Judeţene, Sindicate Judeţene şiCentrele Educaţionale proprii;- de a reprezenta, promova, negocia şi apăra interesele sindicale, profesionale,sociale, economice şi cultural-sportive ale membrilor săi, la nivel naţional, de ramură, regional şi teritorial;- de aparticipa activ la viaţa sindicală locală, regională, naţională şi internaţională.

PREŞEDINTE: DAN CRISTESCU;VICE-PREŞEDINTE: POMPILIU LUNGU;SECRETAR GENERAL: MIHAILMUNTEANU

402 FEDERAŢIA JURNALIŞTILOR ŞITIPOGRAFILOR PROFESIONIŞTI DINROMÂNIA

41/C/2001 23 17/08/2001 S.C.12 12/06/2001 a) propune proiecte de acte normative sau îmbunătăţirea celor existente în domeniile specifice de activitate;g)conlucrează cu orice organisme sau instituţii guvernamentale sau nonguvernamentale la nivel naţional sauinternaţional în vederea realizării obiectivelor pentru care a fost înfiinţată.

PRESEDINTE-CRISTI GODINAC,VICEPRESEDINTI: SILVIATEODORESCU ADRIAN SCORTARUSECRETAR GENERAL

403 FEDERAŢIA KIWANIS ROMANIA 49/C/2007 4/N/2007 27/12/2007 21/12/2007 BIHOR SERVICII SOCIALE ÎN FOLOSUL COPIILOR LUMII404 FEDERAŢIA LIGA NAŢIONALĂ HABITAT

PENTRU APĂRAREA DREPTURILORPROPRIETARILOR/ LOCATARILOR

47/C/2003 34 16/10/2003 2299/ 07/12/1990 a) ridicarea permanentă a nivelului de conştiinţă cetăţenească a proprietarilor precum şi a locatarilor, astfel încâtaceştia să-şi cunoască bine drepturile şi obligaţiile, să se poată manifesta în viaţa socială solidari şi în deplinăcunoştinţă a dispoziţiilor legale;b) acordarea de asistenţă şi consultanţă de specialitate economică, contabilă saujuridică, precum şi de administrare şi management a proprietăţii condominiale, precum şi a proprietăţiiindividuale;c) protecţia proprietarilor - individual sau organizaţi în asociaţii de proprietari - precum şi a chiriaşilor dinclădirile cu mai multe locuinţe - individuali sau organizaţi în asociaţii de chiriaşi în faţa autorităţilor centrale şilocale, precum şi în apărarea intereselor lor în calitate de consumatori, pe baza legislaţiei specifice, în relaţiile cufurnizorii sau prestatorii de servicii publice;medierea şi clarificarea intereselor contradictorii ale proprietarilor şichiriaşilor,;d) reprezentarea membrilor Ligii în faţa tuturor forurilor centrale şi locale ale puterilor statului, pentru

ţi i li d t il i i t l i l d t i li i ă ă i l l

PREŞEDINTE-MEREUŢĂ MIHAI; PRIM-VICEPREŞEDINTE-OLARIUPETRU VICEPREŞEDINTE-ZLATANPAULIN, STAN ION SECRETAREXECUTIV-COMANICI IONMEMBRII:DUMITRACHE PAUL;MUNTEAN SORIN; GANEAALEXANDRU, SEGHECI ANDREI, STRATGEORGE, BARLIANU VICTOR COMISIADE CENZORI HOMOCEA DUMITRU405 FEDERAŢIA NAŢIONALA A

SINDICATELOR "ELCATEL"33/C/2005 24 17/10/2005 S.C.106/ 11/02/1991 1.- organizează unitatea şi forţa de acţiune sindicală, democraţia, solidaritatea, egalitatea în drepturi precum şi

celelalte drepturi cuprinse în "DECLARAŢIA UNIVERSALĂ A DREPTURILOR OMULUI".;2.- apărarea drepturilorobţinute şi garantate prin

406 FEDERAŢIA NAŢIONALĂ APERSONALULUI AERONAUTIC DINROMÂNIA

9/C/2004 9 20/03/2004 S.C.12/ 19/02/2004 - a) promovarea şi susţinerea principiilor statului de drept;;b) urmărirea protecţiei sociale a membrilor săi;;c)organizarea unităţii şi forţei de acţiune ale membrilor săi pentru punerea în valoare, promovarea şi apărareadrepturilor, libertăţilor şi intereselor legitime ale acestora;;d) reprezentarea şi promovarea intereselor profesionale,sociale, cultural-sportive şi turistice ale membrilor săi;;e) conlucrarea, promovarea şi dezvoltarea relaţiilor decolaborare şi solidaritate cu organizaţii sindicale naţionale şi internaţionale devotate aspiraţiilor democratice,dreptate socială, libertate, pace;;f) garantarea şi apărarea democraţiei sindicale, a libertăţii de opinie şi de acţiunesindicală;;g) participarea la elaborarea şi modificarea proiectelor actelor normative care privesc activitateasindicală, interesele ei socio-profesionale şi interesele economice ale membrilor sindicatelor;;h) asigurarearespectării drepturilor fundamentale ale salariaţilor dreptul la muncă, protecţia muncii (securitatea şi igiena muncii,

t l i l i i i l i ă tă â l di l d dih ă lătit t ) d t l l i t ţă di lă407 FEDERAŢIA NAŢIONALĂ ASINDICATELOR DIN ELECTRICITATE"UNIVERS"

42/C/2000 5 24/01/2000 S.C.2 16/01/2001 - reprezentarea şi asigurarea drepturilor şi intereselor membrilor săi în forme democratice şi legale;;-reprezentarea în faţa instanţelor judecătoreşti şi în faţa forurilor legislative a drepturilor şi intereselor membrilorsăi;;- informarea membrilor săi;;- colaborarea cu organisme sindicale naţionale sau internaţionale;;- înfiinţarea uneiconfederaţii sindicale sau afilierea la o confederaţie existentă, în condiţiile legii şi ale prezentului statut.

408 FEDERAŢIA NAŢIONALĂ ASINDICATELOR DIN ELECTRICITATE"UNIVERS"

51/C/2001 5 24/01/2001 S.C.2 16/01/2001 - reprezentarea şi asigurarea drepturilor şi intereselor membrilor săi în forme democratice şi legale;;-reprezentarea în faţa instanţelor judecătoreşti şi în faţa forurilor legislative a drepturilor şi intereselor membrilorsăi;;- informarea membrilor săi;;- colaborarea cu organisme sindicale naţionale sau internaţionale;;- înfiinţarea uneiconfederaţii sindicale sau afilierea la o confederaţie existentă, în condiţiile legii şi ale prezentului statut.

PREŞEDINTE AURELIAN VANCEAVICEPREŞEDINTE-ADOLF MUREŞANVICEPREŞEDINTE-CONSTANTINBOSTAN SECRETAR-MUGUREL NAIESECRETAR-ZAHARIA ABGHELUŢĂSECRETAR-SILVIU NANSECRETAR-NECULAIU PETREASECRETAR-GHEORGHE CHEAZNASECRETAR-VASILE OLTEAN

Nr crt Denumire Numar inreg RegNumar inreg Data inreg Starea Nr incheiere Data Judet Asociati/Fondatori Scop Consiliu director Apartenenta HG Data HG utilitateNational instanta instanta actuala incheiere federatie utilitate publica

409 FEDERAŢIA NAŢIONALĂ ASINDICATELOR DIN ELECTRICITRATE"UNIVERS"

50/C/2001 4 24/01/2001 S.C.12 08/12/2000 - reprezentarea şi asigurarea drepturilor şi intereselor săi în forme democratice şi legale;;- reprezentarea în faţainstanţelor judecătoreşti şi în faţa forurilor legislative a drepturilor şi intereselor membrilor săi;;- informareamembrilor săi;;- colaborarea cu organisme sindicale naţionale sau internaţionale;;- înfiinţarea unei confederaţiisindicale sau afilierea la o confederaţie existentă în condiţiile legii şi ale prezentului statut.

410 FEDERAŢIA NAŢIONALĂ ASINDICATELOR DIN METAL UNIREA "UMETAL"

61/C/2001 15 31/07/2001 dizolvata S.C.305 16/02/1990 a) Promovarea şi apărarea intereselor profesionale, sociale, economice şi culturale ale membrilor de sindicat;;b)Organizarea luptei unite a membrilor de sindicat, pentru apărarea drepturilor şi libertăţilor constituţionale şi legaleale muncitorilor, intelectualilor şi altor categorii sociale;;c) Promovarea unor relaţii de colaborare şi solidaritateinternaţională cu uniuni sau organizaţii de profil.

PREŞEDINTE- LIVIU APOSTOIU

411 FEDERAŢIA NAŢIONALĂ ASINDICATELOR DIN METEOROLOGIE ŞIHIDROLOGIE - "FEDERAŢIA METEO"

26/C/2001 7 25/01/2001 Incheierea 15/12/2000 a) organizarea unităţii şi forţei de acţiune a membrilor săi pentru punerea în valoare şi apărarea drepturilor,libertăţilor şi intereselor legitime ale acestora;;b) respectarea, promovarea şi apărarea intereselor profesionale,sociale, economice, cultural-sportive şi turistice ale membrilor săi;;c) conlucrarea cu toate organizaţiile şiorganismele care luptă pentru îndeplinirea aspiraţiilor de libertate, egalitate şi dreptate socială ale tuturorcategoriilor sociale;;d) promovarea relaţiilor de colaborare şi solidaritate internă şi internaţională cu toateorganizaţiile sindicale naţionale şi internaţionale devotate aspiraţiilor democratice, dreptate socială, libertate şipace;;e) participarea Federaţiei direct sau prin intermediul Confederaţiei la care a aderat, la elaborarea şimodificarea actelor normative care privesc: activitatea sindicală, interese socio-profesionale şi economice alemembrilor săi;;f) asigurarea respectării drepturilor fundamentale ale membrilor săi: dreptul la muncă, la protecţia

i lă ii ( it t i i i ii t l i l i i i ă tă â l di dih ă

Preşedinte-URDEA ALEXANDRU;Preşedinte executiv-SĂRARU ION LIVIU;Vicepreşedinţi: BRAD GHEORGHE,STOIAN VIOREL, DORNEANU DANSecretar executiv-CIOABĂ LUCIANA;Membrii: POPA FLORINELA; MITEAEUGEN.

412 FEDERAŢIA NAŢIONALĂ ASINDICATELOR DIN SECTORULPRODUCŢIEI DE APĂRARE "AVRAMIANCU"

49/C/2001 19 23/05/2001 Încheierea 07/10/1998 BRASOV a) să realizeze şi să consolideze unitatea de acţiune a sindicatelor;;b) să extindă şi să amplifice activitateasindicală a salariaţilor din regiile autonome şi societăţile comerciale;;c) să sprijine şi să reprezinte organizaţiileafiliate în acţiunile lor profesionale şi sociale sau în desfăşurarea propriilor lor programe;;d) să apere intereseleeconomice ale salariaţilor;;e) să protejeze personalul şi patrimoniul din Sectorul Producţiei de Apărare, înconformitate cu prevederile legii.

413 FEDERAŢIA NAŢIONALĂ ASINDICATELOR FUNCŢIONARILORPUBLICI

53/C/2001 6 25/01/2001 3531 30/03/2000 a) respectarea şi exercitarea drepturilor fundamentale ale omului şi libertăţilor sindicale;;b) crearea unei societăţibazate pe o democraţie participativă;;c) dreptul salariaţilor de a beneficia de salarizare corespunzătoare în raportcu munca depusă;;d) dreptul salariaţilor la protecţie şi securitate sociale;;e) drepturile salariaţilor de a beneficia deun sistem de asigurări sociale, în conformitate cu normele şi convenţiile internaţionale.

414 FEDERAŢIA NAŢIONALĂ ASINDICATELOR LIBERE DIN INDUSTRIACAUCIUCULUI

18/C/2004 8 18/03/2004 S.C.6 06/02/1992 a) Să asigure din proprie iniţiativă sau la cerere, susţinerea acţiunilor şi apărarea organizaţiilor componente;;b) sărespecte statutele proprii ale organizaţiilor membre şi a persoanelor desemnate de acestea - servicii juridice,socio-profesionale, culturale, sportive, de sănătate, de sprijin şi protecţie a şomerilor proveniţi din societăţilecomerciale aferente.

PREŞEDINTE EXECUTIV-SAI VICTORVICEPREŞEDINTE-CĂLIN GHEORGHEVICEPREŞEDINTE-BUZAN FLORIN

415 FEDERAŢIA NAŢIONALĂ ASINDICATELOR SPORTULUI ŞCOLAR ŞIUNIVERSITAR - FNSSSU

13/C/2004 10 25/03/2004 S.C.14/FED/ 02/03/2004 scopul apărării şi promovării drepturilor, libertăţilor şi demnităţii profesionale în concordanţă cu legile naţionalereferitoare la drepturile omului şi libertăţile cetăţeneşti aplicate în domeniu, a creşterii reprezentativităţii sportive înrelaţiile cu instituţiile publice şi autoritîţile statului;;- activează în vederea unirii tuturor categoriilor profesionale dinsportul şcolar şi universitar, în sindicate libere, profesionale, de ramură, în scopul împlinirii aspiraţiilor sportive,pentru o viaţă decentă şi pentru condiţii de muncă civilizate; să contribuie la realizarea pregătirii sportivilor înconcordanţă cu cerinţele sportului de performanţă, în scopul dezvoltării calităţilor moral-volitive (dorinţa deautodepăşire, cinste şi corectitudine) şi a pregătirii teoretice şi practice.

416 FEDERAŢIA NAŢIONALĂ DE QIGONG DINROMÂNIA

96/C/2002 56 05/04/2002 S.C.6 18/03/2002 - promovarea practicilor Qigong-ului ca fenomen de masă în rândurile populaţiei din România, punându-se accentpe tehnicile Qilin Gong, ce s-au constituit ca o Şcoală Naţională de Qigong, adică "Qigongul benefic sănătăţii şiînţelepciunii, benefic însăţi vieţii", pentru preîntâmpinarea îmbolnăvirilor, pentru o societate sănătoasă, venind înajutorul vârstei a treia, a persoanelor cu handicap, etc.;;- promovarea Qigong-ului ca ştiinţă a vieţii, punând înevidenţă caracterul ştiinţific al acestuia, contribuind pe plan naţional şi internaţional la cercetarea pe baze ştiinţificea "fenomenului Qigong";;- introducerea şi folosirea metodelor oferite de Qigong în vederea recuperării rapide apersoanelor accidentale (ex.sportivi) sau a celr având diverse afecţiuni, practicanţii având la îndemână seturi deexerciţii terapeutice ce pot însoţi cu succes şi potenţa efectele vindecătoare ale tratamentului medical;;- săcolaboreze cu unităţile medicale în vederea folosirii tehnicilor Qigong - respectiv Qigong-ul medical - în prevenireaî b l ă i ii î ţi i t bili i b tă i d ă ăt t f i d lti l t d ifi i î417 FEDERAŢIA NAŢIONALĂ DRUM DE FIER

BUCUREŞTI - DIN REGIONALA CFR IAŞI- UNIUNEA SINDICATELOR DIN RAMURALINII DIN REGIONALA CFR IAŞI - USRL

9/C/2008 2 17/07/2008 sentintacivilănr.2363

17/12/2007 IASI apărarea drepturilor, obligaţiilor şi membrilor săi,conclucrarea cu alte organizaţii sindicate,asigurarea şirespectarea drepturilor fundamentale ale salariaţilor, dreptul la muncă , asistenţă socială, ş.a., restabilireadrepturilor legale ale membrilor săi , în cazul în care acestea au fost încălcate, alte scopuri stabilite prin rezoluţiisau hotărîri ale USRL Iaşi

418 FEDERAŢIA NAŢIONALĂ PATRONALĂ ATRANSPORTATORILOR RUTIERI DINROMÂNIA

7/C/2004 7 18/03/2004 S.C.7/FED/ 23/06/2003 - promovarea şi apărarea intereselor economice, de producţie, comercializare, financiare, juridice, etc.aleîntreprinderilor private membre ăn raporturile acestora cu organele puterii şi ale administraţiei de stat, precum şi înrelaţiile cu alte organe şi organisme din ţară şi din străinătate.

419 FEDERAŢIA NAŢIONALĂ SINDICALĂ DINELECTROTEHNICĂ, ELECTRONICĂ,MECANICĂ, MAŞINI UNELTE ŞIAPĂRARE "SOLIDARITATEA 90"

15/C/2003 14 13/03/2003 S.C.146/ 08/02/1990 a) Participarea la dezvoltarea economico-socială a României, apărarea suveranităţii, independenţei,independenţei, integrităţii naţionale şi democraţiei;;b) Organizarea luptei unite a membrilor săi pentru apărareadrepturilor şi libertăţilor constituţionale şi legale ale muncitorilor, intelectualilor şi altor categorii sociale;;c)Promovarea intereselor profesionale, sociale, economice şi culturale ale tuturor membrilor de sindicat.

PRESEDINTE: GHEORGHE SORA;SECRETAR FEDERAL: DORU PUIU;VICEPRESEDINTE: IOAN NEAGU;VICEPRESEDINTE (zona TransilvaniaNord) - DORU HODOS;VICEPRESEDINTE: (zona TransilvaniaCentrala) - CONSTANTIN POPESCU;VICEPRESEDINTE: (zonaMuntenia-Banat) - FLORIN MIHAI;VICEPRESEDINTE ( M ld )420 FEDERAŢIA NAŢIONALĂ SINDICALĂ

"ALMA MATER"46/C/2002 24 28/01/2002 S.C.2245 28/11/1990 Federaţia ALMA MATER activează în vederea unirii tuturor categoriilor profesionale din învăţ. universitar şi

cercetare din România în sindicat libere , profesionale, de ramură în scopul îndeplinirii aspiraţiilor lor pentru o viaţămai bună, decentă şi pt.condiţii de muncă civilizate.

VICEPREŞEDINŢI: LUCIA VOICU; MIHAIBAYER; ION NELU LEU; SECRETARGENERAL-DAN ION DIMITRESCUMEMBRII: IOAN BACIU; ION IONESCU; TEODOR TOADERE; IOAN TUDORVICEPREŞEDINTE: AMIHĂESEICONSTANTIN BORZAN MARIAN,SAULEA ZOADER MEMBRII: HADĂRANTON, CIUNGU ELENA, BORDEAŞUILARE MOCANU ROMULUS421 FEDERAŢIA NAŢIONALĂ "DRUM DE

FIER"45/C/2000 14/BIS 17/11/2000 S.C.3/ 27/11/1991 a) Apărarea drepturilor, libertăţilor şi intereselor legitime ale membrilor de sindicat;b) Negocierea cu Patronatul şi

Compania a Contractelor Colective de Muncă la nivel de grup de unităţi, respectiv unitate;c) Conlucrarea cu toateorganizaţiile sindicale şi organismele interne şi internaţionale care militează pentru democraţie, libertate, dreptate,justiţie socială şi progres economic pentru toate categoriile sociale;d) Asigurarea şi respectarea drepturilorfundamentale ale salariaţilor, dreptul la muncă, asistenţa şi protecţie socială şi a celorlalte drepturi prevăzute deConstituţie, Legi, Contracte Colective de Muncă şi Convenţii încheiate între Patronat şi Sindicat.;e) Restabilireadrepturilor legale ale membrilor, în toate cazurile în care se constată ca acestea au fost încălcate prin abuzuri şiacte ilegale.;f) Alte scopuri stabilite prin rezoluţii sau hotărâri ale structurilor FNDF.

PREŞEDINTE: FLOREA DOBRESCU;VICEPREŞEDINŢI: IOAN MARFICI;MEMBRII: MARIANACONSTANTINESCU, PETRUŞ BARBU,ION CIOFU SORIN VOINA, GHEORGHEDOBRICĂ, CRISTIAN CHIŢIMUŞ, LIVIULAZĂR.

422 FEDERAŢIA ORGANIZAŢIILOR DEKARATE DO SHOTOKAN

35/C/2001 44 18/12/2001 S.C.31 27/11/2001 promovarea, organizarea, dezvoltarea şi coordonarea stilului de KARATE - DO SHOTOKAN pentru membrii săi,precum şi afilierea la "THE WORLD SHOTOKAN KARATE DO - FEDERATION", cu sediul în 3-10-2 KASUMINARASHINO-SHI, CHIBA 275-0022 JAPAN

423 FEDERAŢIA ORGANIZAŢIILOR DETINERET DIN COMUNELE DOLJENE

11/C/1990 362/PJ/1990 14/09/1990 362 17/09/1990 DOLJ UNIREA TUTUROR EFORTURILOR TINERILOR DIN MEDIUL RURAL ÎN VEDEREA DESFĂŞURĂRII ÎN BUNECONDIŢII A ACTIVITĂŢILOR DE TINERET ADAPTATE LA SPECIFICUL ŞI POSIBILITĂŢILE EXISTENTE ÎNMEDIUL RURAL

424 FEDERAŢIA ORGANIZAŢIILOR PENTRUPROMOVAREA VALORILOR EUROPENEF.O.P.V.E.

116/C/2002 69 02/09/2002 S.C.16 22/08/2002 promovarea pe plan intern şi internaţional a valorilor naţionale şi europene ştiinţifice, culturale, artistice, educative,sportive, civice, susţinerea procesului de integrare în Uniunea Europeană şi în comunitatea internaţională,dezvoltarea parteneriatelor în activităţile de învăţământ, cercetare, management, cultură, artă, educaţie, protecţiapersoanelor aflate în dificultate ş.a.

425 FEDERAŢIA PATRONALĂ AÎNTREPRINDERILOR MICI ŞI MIJLOCII -REGIUNEA BUCUREŞTI - ILFOV

32/C/2005 23 26/09/2005 Încheiere 07/09/2005 a) reprezentarea, susţinerea, apărarea şi promovarea intereselor membrilor săi în relaţiile cu autorităţile publice cusindicatele şi cu alte persoane juridice şi fizice, în raport cu obiectul şi scopul lor de activitate, atât în plan naţionalcât şi internaţional;;b) impulsionarea prin mijloace specifice , a procesului de constituire şi dezvoltare aîntreprinderilor mici şi mijlocii private;;c) promovarea cooperării şi colaborării cu structuri profesionale şi patronalesimilare din ţară şi străinătate şi reprezentarea intereselor membrilor săi în organismele profesionale şi patronalenaţionale şi internaţionale precum şi în organizaţii guvernamentale şi neguvernamentale care-şi desfăşoarăactivitatea în domenii de interes pentru membrii;;d) asigurarea îndeplinirii funcţiei de structura teritorială regionalăa Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR), prin afilierea sa laCNIPMMR;;e) realizarea obiectivelor CNIPMMRla nivel regional, asigurarea coordonăriiacţiunilor comune alet t il t it i l l l i j d ţ l CNIPMMR f) d l d ţi i/ i t / l i l i l426 FEDERAŢIA PATRONALĂ A

SOCIETĂŢILOR COMERCIALE DEÎMBUNĂTĂŢIRI FUNCIARE DIN ROMÂNIAROMIF

123/C/2002 75 25/09/2002 Hot.Civ.nr.3/ 03/12/1993 - activităţile de interes comun al organizaţiilor patronale asociate, care se pot realiza mai eficient prin intermediulfederaţiei, în interesul desfăşurării unor activităţi coordonate, eficiente, la nivel naţional.

PREŞEDINTE- VASILE BERBECIVICEPREŞEDINTE-BARBU ADRIAN

427 FEDERAŢIA PATRONALĂ DININDUSTRIA MATERIALELOR DECONSTRUCŢII DIN ROMÂNIA"PATROMAT"

75/C/2002 39 28/02/2002 S.C.6/ 20/04/1992 - reprezintă, susţine şi apără interesele economice, tehnice, sociale şi juridice de grup ale membrilor săi, în relaţiilecu autorităţile publice, cu sindicatele şi cu alte persoane juridice şi fizice, în raport cu obiectul şi scopul său deactivitate, potrivit propriului statut şi în acord cu prevederile Legii Patronatelor nr.356/2001 şi a celorlalte legiaplicabile.

356 10.07.2001

428 FEDERAŢIA PATRONALĂ DIN RAMURAINDUSTRIEI UŞOARE FEPAIUS

29/C/2003 26 10/07/2003 S.C.7/ 19/05/1992 2.1. FEPAIUS s-a constituit în scopul reprezentării, susţinerii, apărării şi promovării intereselor agenţilor economici,membrilor organizaţiilor patronale/ profesionale, asociate, în relaţiile cu autorităţile publice, cu sindicatele şi cu altepersoane juridice sau fizice, atât în plan naţional cât şi în plan internaţional, pentru creşterea competitivităţiiacestora. ; În acest sens FEPAIUS: ; a) reprezintă, promovează, susţine şi apără interesele membrilororganizaţiilor patronale/asociaţiilor profesionale, asociate, în faţa organelor puterii legislative şi executive, a altororgane şi organizaţii din ţară şi străinătate;; b) activează pentru deplina libertate de acţiune a patronilor,membri ai organizaţiilor patronale/profesionale, asociate, în scopul dezvoltării şi eficientizării activităţii acestora;; c) promovează concurenţa loială, în condiţiile legii, în scopul asigurării de;şanse egale fiecăruia dintre membriiorganizaţiilor patronale/profesionale, asociate;; d) participă la iniţierea, elaborarea şi promovarea programelord d lt t t i ă i ti i ă î t t il d d i ti

Nr crt Denumire Numar inreg RegNumar inreg Data inreg Starea Nr incheiere Data Judet Asociati/Fondatori Scop Consiliu director Apartenenta HG Data HG utilitateNational instanta instanta actuala incheiere federatie utilitate publica

429 FEDERAŢIA PATRONALĂ RECOMAT 94/C/2002 54 02/04/2002 S.C.nr.5 14/04/1992 - reprezentarea, susţinerea şi apărarea, în armonie cu exigenţele protecţiei mediului, a intereselor profesionale,patronale, tehnice, economice şi juridice ale asociaţilor ei, agenţi economici din subramura circulaţiei mărfurilor şi areciclării deşeurilor şi materialelor refolosibile, în relaţiile cu autorităţile publice, cu sindicatele şi cu alte persoanejuridice şi fizice, atât în plan naţional cât şi internaţional.

430 FEDERAŢIA PATRONALĂ REGIONALĂMOLDOVA

88/C/2006 3 04/04/2006 3 04/04/2006 IASI creşterea şi îmbunătăţirea gradului de reprezentare socială a Patronatului în relaţiile cu partenerii de dialog social, participareaactivă la dezvoltarea socio economică regională , ameliorarea gradului de integrare internă şiinbternaţioală a economiei regioale , implicarea directă în problematica socială

431 FEDERAŢIA PATRONALĂ SANITARĂFORTMED

58/C/2003 28 23/09/2003 S.C.6/FED/ 16/06/2003 - de a reprezenta membrii în relaţiile cu autorităţile statului, precum şi de a asigura o largă colaborare atât întremembrii săi, cât şi cu alte organisme interne şi internaţionale în vederea îmbunătăţirii sistemului medical românesc, în general, şi a actului medical, în special.

3526/2000

432 FEDERAŢIA PATRONALĂ"MECANIZATORUL" FEDERAŢIAPATRONALĂ "AGRO SERV"

19/C/2003 18 08/04/2003 S.C.1826/ 02/07/1990 - - desfăşurarea activităţilor de servicii profesionale, tehnice şi economice, de interes comun ale organizaţiilorpatronale asociate;;- desfăşurarea unor activităţi economice profitabile şi care se pot realiza mai eficient prinintermediul federaţiei

433 FEDERAŢIA PATRONATELOR MICI ŞIMIJLOCII DIN JUDEŢUL IAŞI

86/C/2006 1 06/01/2006 Incheiere 12/12/2005 IASI apărarea intereselor membrilor în relaţiile cu organele administraţiei locale, promovarea princiilor de independenţăşi solidaritate, acordarea d asistenţă întreprinderilor mici şi mijlocii din zonă, organizarea de manifstări tehnicoştiinţifice, conferinţe, seminarii, etc. , participarea pe plan local la dialogul social şi punerea în valoarea acunoştinţelor, facilitarea accesului membrilor la dicerse programe de asistenţă financiară sau de altă natură,copmbaterea tendinţelor de monopol sau concurenţă neloială

434 FEDERAŢIA PATRONATULUI MEDICALDIN ROMÂNIA - PAMERO -

41/C/2000 34 01/11/2000 Încheierea 26/10/2000 REPREZENTAREA SISTEMATICĂ ŞI UNITARĂ A INTERESELOR SPECIFICE EXERCITĂRII ÎN MODPATRONAL A ACTIVITĂŢILOR MEDICALE ŞI A ACTIVITĂŢILOR CONEXE PAMERO.

435 FEDERAŢIA PELCONTEX FRĂŢIA 85/C/2006 3 11/04/2006 343 05/03/2007 SIBIU Promovarea relaţiilor de colaborare şi solidaritate internaţională cu sindicatele devotate aspiraţiilor de justiţiesocială ,libertate şi pace .

436 FEDERAŢIA PENTRU SPRIJINIREACOPIILOR, BĂTRÂNILOR ŞIPERSOANELOR AFLATE ÎN NEVOI

6/C/2009 1 12/05/2009 6/CC 15/05/2009 SIBIU AJUTORUL SOCIAL AL PERSOANELOR AFLATE ÎN NEVOI, INTEGRAREA ŞI SOCIALIZAREA ACESTORPERSOANE (COPII, TINERI, ADULŢI), INDIFERENT DE ETNIE, RELIGIE SAU SEX ŞI ÎN SPECIALSENSIBILIZAREA SOCIETĂŢII ŞI A OPINIEI PUBLICE CU PRIVIRE LA SITUAŢIA ACESTOR PERSOANE.FEDERAŢIA URMĂREŞTE ÎN MOD EXCLUSIV ŞI NEMIJLOCIT UN SCOP CARITABIL.

437 FEDERAŢIA PHONIX 89/C/2006 1/N/2006 18/09/2006 BIHOR438 FEDERAŢIA PHONIX ORADEA 81/C/2006 1/N/2006 18/09/2006 BIHOR439 FEDERAŢIA PRO ASISTENŢĂ SOCIALĂ 44 28/10/2008 TIMIS Conform Statutului440 FEDERAŢIA PRODUCĂTORILOR PRIVAŢI

DIN SECTOARELE AGRICOLE,FORESTIER ŞI INDUSTRIALEMNULUI-"FPPAFIL"

34/C/2000 35 27/11/2000 Încheierea 21/11/2000

441 FEDERAŢIA PROFESIONALĂ ROMÂNĂ AONG-URILOR ÎN ASISTENŢA SOCIALĂ -FEDERAŢIA PROFAS

97/C/2002 57 08/04/2002 Încheierea 17/12/2001 - de a sprijini respectarea drepturilor omului în România, prin impunerea de standarde vizând îmbunatatireacalitatii îngrjirii acordate persoanelor vulnerabile (copii, copii separaţi de familie, copii aflati în situatii de risc sau îndificultate, bolnavi, persoane cu nevoi speciale, vârstnici s.a.)

442 FEDERAŢIA PROFESIONALĂ"SĂNĂTATEA PUBLICĂ ÎNTRANSPORTURI"

38/C/2003 35 14/11/2003 S.C./ 14/05/2002 a) susţinerea şi promovarea drepturilor şi intereselor Federaţiei şi membrilor acesteia, faţă de organele centrale şilocale ale puterii de stat şi administraţiei, faţă de patronat, a căror rezolvare nu este posibilă pe plan local;;b)militează pentru recunoaşterea titulaturii noastre, a drepturilor profesionale, salariale sau de altă naturăechivalente cu cele ale Ministerului Sănătăţii şi Familiei, a cărui legislaţie o aplicăm în reţeaua proprie.

443 FEDERAŢIA ROMÂNĂ A SPORTULUIPENTRU PERSOANE CU HANDICAP

82/C/2002 44 12/03/2002 S.C.17/F/ 11/02/2002 - scopul îl constituie crearea condiţiilor care să asigure posibilitatea de practicare a educaţiei fizice şi sportului decătre persoane cu handicap fizic, senzorial, psihic şi mixt, în scopul dezvoltării personalităţii lor şi integrării însocietate, precum şi mijloacele care să permită sportivilor cu handicap participarea la competiţii naţionale şiinternaţionale destinate lor.

444 FEDERAŢIA ROMÂNĂ A STUDENŢILORLA ŞTIINŢE POLITICE

17/C/2003 16 26/03/2003 Încheierea 13/02/2003 1) Dezvoltarea şi promovarea ştiinţei politice şi a şcolii româneşti de ştiinţe politice.;2) Încurajarea cercetăriimultidisciplinare a problematicii sociale şi stimularea colaborării specialiştilor din domeniul ştiinţelor sociale.;3)Dezvoltarea comunicării şi colaborării între studenţi, absolvenţi şi comunitatea profesională din ştiinţele politice.;4)Promovarea competenţei, a responsabilităţii, a ataşamentului faţă de valorile democraţiei şi ale societăţii deschise.

445 FEDERAŢIA ROMÂNĂ DE ALPINISM ŞIESCALADĂ

74/C/2002 38 28/02/2002 S.C.22/ 18/02/2002 - organizează, conduce, controlează şi dezvoltă activitatea de alpinism din România.

446 FEDERAŢIA ROMÂNĂ DE ARTEMARŢIALE

83/C/2002 45 12/03/2002 S.C.2/ 19/02/2002 - de valorificare a aptitudinilor individului într-un sistem organizat de selecţie, pregătire şi competiţie pentruameliorarea rezultatelor sportive, realizarea de recorduri şi obţinerea victoriei; acela de a aduna practicanţii de artemarţiale (pentru stilurile componente) din întreaga ţară şi de a dezvolta un spirit de prietenie şi ajutor reciproc întretoate organizaţiile sportive.

447 FEDERAŢIA ROMÂNĂ DE ARTEMARŢIALE DE CONTACT

98/C/2002 58 09/04/2002 Încheierea 05/03/2002 - organizarea activităţii sportive şi controlul în teritoriu al stilurilor de arte marţiale de contact ce fac parte dinFederaţie, la toate nivelurile şi prin toate mijloacele pe care le apreciază ca necesare în condiţiile Legii 69/2000 şia normelor de aplicare a acesteia.

448 FEDERAŢIA ROMÂNĂ DE ATLETISM 47/C/2002 25 28/01/2002 Încheierea 17/01/2002 - elaborează, organizează, conduce şi coordonează aplicarea strategiei generale de dezvoltare a activităţii deatletism din România.

Presedinte: ILIE FLOROIU Vicepresedinti:GABRIELA SZABO, STEFANBEREGSZASZI, ION SANDU, DOINAOFELIA MELINTE Secretargeneral:TRAIAN BADEA Director tehnic:CONSTANTIN MIHAIL Trezorier: MARIANLEON Membri: TRAIAN BULIGA,NICOLAE CURTA, GEORGE BOROI,ZSOLT GYONGYOSSY, ION BURA,GRIGORE URSANU CAROL SANTA

239 1.04.1999

449 FEDERAŢIA ROMÂNĂ DE BASEBALL ŞISOFTBALL

72/C/2002 36 27/02/2002 Încheierea 05/02/2002 - organizarea şi controlul oricărui mod de practicare a baseballului şi softballului pe teritoriul României, la toatenivelurile şi prin toate mijloacele pe care le apreciază necesare.

450 FEDERAŢIA ROMÂNĂ DE BRIDGE 15/C/2002 5 10/01/2002 S.C.32 21/12/2001 organizarea şi promovarea ramurii de sport BRIDGE pe plan naţional şi local, precum şi afirmarea acesteia în planinternaţional.

451 FEDERAŢIA ROMÂNĂ DE CICLISM ŞITRIATLON; DOVADĂ DEDISPONIBILITATE-22390/13.11.2003

18/C/2002 8 11/01/2002 Încheierea 17/12/2001 organizarea şi controlul şi controlul practicării ciclismului în România, extinderea ciclismului pe întreg teritoriulRomâniei, precum şi aplicarea unui sistem organizat de selecţie, pregătire şi participare la competiţii, în vedereadezvoltării activităţii de performanţă şi obţinerea unor rezultate de prestigiu, pe plan naţional şi internaţional.

452 FEDERAŢIA ROMÂNĂ DE CULTURISM ŞIFITNESS

77/C/2002 41 06/03/2002 Încheierea 26/02/2002 / organizarea şi controlul practicării culturismului şi fitness-ului, popularizarea şi promovarea unor obiective privindextinderea practicării culturismului şi fitness-ului, aplicarea unui sistem organizat de selecţie, pregătire şicompetiţii, în vederea dezvoltării activităţii de performanţă şi obţinerea unor rezultate de prestigiu pe plan intern şiinternaţional.

453 FEDERAŢIA ROMÂNĂ DE GO 90/C/2002 50 25/03/2002 S.C.nr.5 28/02/2002 1. Să promoveze, organizeze, conducă, controleze şi dezvolte activitatea în domeniul Go-ului în România, fărădiscriminări politice, rasiale sau religioase;;2. să stabilească reglementările pentru atingerea acestui scop, săacţioneze în vederea aplicării acestora şi să se implice în tot ceea ce priveşte această disciplină sportivă;;3. săgrupeze prin afiliere toate cluburile şi asociaţiilejudeţene constituite pe teritoriul României, în care este practicatGo-ul, să activeze pentru crearea unor asemenea secţii, să încurajeze şi să susţină eforturile lor, să acţionezepentru crearea unor asemenea secţii, să încurajeze şi să susţină eforturile lor, să coordoneze activitateaacestora;;4. să asigure reprezentarea Go-ului din România în organismele internaţionale (Federaţia Internaţionalăde Go- IGF, Federaţia Europeană de Go- EGF etc.), să colaboreze cu alte organizaţii şi organisme sportiveinternaţionale, să sprijine pregătirea şi participarea sportivilor români în competiţiile internaţionale.

454 FEDERAŢIA ROMÂNĂ DE HALTERE 14/C/2002 4 10/01/2002 Încheierea 21/12/2001 dezvoltarea , organizarea, controlul disciplinei haltere în România, aplicarea unui sistem organizat de selecţie,pregătire şi participare în competiţii în vederea susţinerii activităţii de performanţă şi obţinerea unor rezultate deprestigiu în plan intern şi internaţional.

455 FEDERAŢIA ROMÂNĂ DE HOCHEI PEGHEAŢĂ

51/C/2002 31 05/02/2002 S.C.14/F 31/01/2002 - organizarea şi controlul oricărui mod de practicare a hocheiului pe gheaţă pe teritoriul României, la toatenivelurile şi prin toate mijloacele pe care le apreciază necesare, în concordanţă cu strategia generală deorganizare a activităţii de educaţie fizică şi sport din România.

456 FEDERAŢIA ROMÂNĂ DE HOCHEI PEIARBĂ

49/C/2002 29 01/02/2002 S.C.5/F/ 21/01/2002 - organizarea şi controlul oricărui mod de practicare a hocheiului pe teritoriul României, la toate nivelurile şi printoate mijloacele pe care le apreciază necesare;;- popularizarea şi promovarea unor obiective sportive privindextinderea practicării jocului de hochei pe iarbă în vederea dezvoltării activităţii de performanţă pe plan intern şiinternaţional.

457 FEDERAŢIA ROMÂNĂ DE KAIAC-CANOE 3/C/2002 10 11/01/2002 S.C.30/F/ 27/12/2001 a. asigurarea cadrului legal, regulamentar, tehnic, material, organizatoric şi a măsurilor de protecţie pentrupopularizarea şi promovarea kaiac canoiei în rândul tineretului, având ca obiectiv dezvoltarea acestei ramuri desport pe plan local şi naţional;;b. aplicarea unui sistem riguros de selecţie, pregătire şi competiţii în scopuldezvoltării kaiacului şi canoiei de performanţă;;c. afirmarea sportivilor cu calităţi deosebite având ca obiectivrealizarea unor rezultate de prestigiu pe plan intern şi internaţional.

458 FEDERAŢIA ROMÂNĂ DE KARATETRADIŢIONAL

93/C/2002 53 26/03/2002 Încheiereadin

05/03/2002 - organizarea şi controlul practicării karate-ului tradiţional în România, extinderea karate-ului tradiţional pe întregteritoriul României precum şi aplicarea unui sistem organizat de selecţie, pregătire şi participare în competiţii, învederea dezvoltării activităţii de performanţă şi obţinerea unor rezultate de prestigiu pe plan naţional şiinternaţional.

459 FEDERAŢIA ROMÂNĂ DE MODELISM 19/C/2002 9 11/01/2002 29/F/ 27/12/2001 - organizarea şi controlul practicării modelismului în România, extinderea modelismului pe întreg teritoriul ţării,precum şi aplicarea unui sistem organizat de selecţie, pregătire şi participare în competiţii în vederea dezvoltăriiactivităţii de performanţă şi obţinerea de rezultate de prestigiu pe plan naţional şi internaţional.

460 FEDERAŢIA ROMÂNĂ DE MOTOCICLISM 42/C/2002 20 23/01/2002 Încheierea 08/01/2002 - încurajează desfăşurarea activităţii motocicliste sub toate aspectele, acordând sprijin oricăror proiecte sauiniţiative care ar putea contribui la dezvoltarea structurilor motocicliste din ţară, în condiţiile Legii;;- apără intereselemembrilor săi, acţionând pentru creşterea colaborării şi prieteniei dintre aceştia şi alte organisme interesate îndezvoltarea motociclismului;;- încurajează dezvoltarea sportului cu motor în toate disciplinele sale;;- controlează,prin intermediul organismelor sale, aplicarea normelor normelor, a regulamentelor şi a codurilor sportive peteritoriul României;;- acordă licenţa de organizare pe teritoriul României a tuturor manifestaţiilor motocicliste, atâtcu caracter sportiv, cât şi cu caracter turistic sportiv. Responsabilităţile de natură civilă sau penală revin înîntregime organizatorului.;- reprezintă interesele motociclismului şi ale motocicliştilor şi intervine pentruameliorarea reglementărilor existente privind securitatea rutieră a acestora;;- încurajează turismul motociclist

ti i t it t bţi d t j d i f l î f b il ăi î t ţi â d l ţii i t ti

Nr crt Denumire Numar inreg RegNumar inreg Data inreg Starea Nr incheiere Data Judet Asociati/Fondatori Scop Consiliu director Apartenenta HG Data HG utilitateNational instanta instanta actuala incheiere federatie utilitate publica

461 FEDERAŢIA ROMÂNĂ DE NATAŢIE ŞIPENTATLON MODERN

42/C/2001 49 21/12/2001 Încheierea 03/12/2001 organizarea, conducerea şi controlul activităţii în domeniul nataţiei (înot, sărituri în apă, pentatlon modern), precumşi aplicarea unui sistem organizat de selecţie, pregătire şi participare în competiţii în vederea dezvoltării activităţiide performanţă şi obţinerea unor rezultate competitive pe plan intern şi internaţional.

462 FEDERAŢIA ROMÂNĂ DE OINĂ 86/C/2002 48 18/03/2002 S.C.NR.3 14/02/2002 - organitarea şi promovarea spiritului naţional, oina, pe plan local, naţional şi popularizarea acestuia pe planinternaţional, prin îndeplinirea obiectivelor şi atribuţiilor sale.

463 FEDERAŢIA ROMÂNĂ DE PATINAJ 92/C/2002 52 26/03/2002 S.C.24/F 18/03/2002 - organizarea şi controlul patinajului pe teritoriul României, la toate nivelurile şi prin toate mijloacele pe care leapreciază ca necesare, în vederea obţinerii celor mai bune rezultate tehnice de înaltă performanţă pe planeuropean, mondial şi olimpic.

464 FEDERAŢIA ROMÂNĂ DE POLO 6/C/2002 13 15/01/2002 S.C.34/F/ 27/12/2001 popularizarea şi promovarea unor obiective privind extinderea practicării jocului de polo pe apă, aplicarea unuisistem organizat de selecţie, pregătire şi competiţii în vederea dezvoltării activităţii de performanţă şi obţinereaunor rezultate de prestigiu pe plan intern şi internaţional.

465 FEDERAŢIA ROMÂNĂ DEPOPICE-BOWLING

40/C/2001 26 30/01/2002 Încheierea 15/01/2002 - organizarea, conducerea, controlul şi dezvoltarea activităţii în domeniul activităţii de popice-bowling din România,stabilirea reglementărilor pentru atingerea acestui scop, şi acţionarea în vederea aplicării prevederilor acestuia.

466 FEDERAŢIA ROMÂNĂ DERADIOAMATORISM

4/C/2002 11 11/01/2002 37/F/ 27/12/2001 principal organizarea şi controlul practicării radioamatorismului în România, extinderea radioamatorismului peîntreg teritoriul ţării, precum şi aplicarea unui sistem organizat de selecţie, pregătire şi participare în competiţii, învederea dezvoltării activităţii de performanţă şi obţinerea unor rezultate de prestigiu pe plan naţional şiinternaţional.

467 FEDERAŢIA ROMÂNĂ DE RUGBY 12/C/2002 2 07/01/2002 Încheierea 13/12/2001 organizarea si controlul oricarui mod de practicare a rugbyului pe teritoriul României, la toate nivelurile si prin toatemijloacele pe care le apreciaza necesare.

884 13.09.2001

468 FEDERAŢIA ROMÂNĂ DE SCRABBLE 120/C/2002 73 12/09/2002 Încheierea 20/08/2002 - promovarea, organizarea, sprijinirea, coordonarea şi controlul activităţii de scrabble în România, sub toateformele sale.

469 FEDERAŢIA ROMÂNĂ DE TAEKWONDOW.T.F.

22/C/2000 32 06/10/2000 Încheiere 30/10/2000 - Să organizeze, să conducă, să controleze şi să dezvolte activitatea în domeniul Taekwondo WTF, să stabileascăreglementările pentru atingerea acestui scop, să acţioneze în vederea aplicării prevederilor acestora şi să seconsacre în tot ceea ce priveşte aceste activităţi sportive;;- Coordonează la nivel naţional activitatea unităţilorsportive, centre de întreţinere, cluburi, ligi, asociaţii pe specific de Taekwondo WTF, organizează sistemulcompetiţional naţional, selecţionează şi pregăteşte loturile sportive , pregăteşte şi specializează antrenorii cuajutorul M.T.S., precum şi instructorii, îndeplineşte în domeniul Taekwondo WTF rolul de reprezentare a statuluiromân;;- Organizarea competiţiilor sportive internaţionale programate în ţara noastră, prevăzute în calendarelesportive ale WTF şi ETU şi ale altor organisme internaţionale;;- Întreţinerea şi dezvoltarea relaţiilor de colaborarecu federaţiile similare din alte ţări, cu forurile europene şi internaţionale de specialitate, urmărindu-seî b ătăţi i i ii R â i i l i t ţi l470 FEDERAŢIA ROMÂNĂ DE TENIS 50/C/2002 30 04/02/2002 S.C.10 28/01/2002 - Scopul FRT este să dezvolte pe scară naţio- nală baza acestui joc spre folosinţa populaţiei în interesul educaţieitineretului şi mişcării sportive.

DIRECTOR GENERAL: DUMITRUHARADAU REPREZENTANT CLUB BTT :ION TUPA REPREZENTANT CLUBSPORTIV STUDENŢESC: LIVIUVASILESCU JURIST: NICU SCOREIREPREZENTANT TENIS CLUB OLIMPCRAIOVA: ILIE COJAN REPREZENTANTAS TENIS CLUB 2000: ION DEDU

471 FEDERAŢIA ROMÂNĂ DE TIR CU ARCUL 45/C/2002 23 25/01/2002 Încheierea 15/01/2002 - este organ naţional de specialitate, apolitic, nedeterminând nici o discriminare cu caracter politic, religios, etnic,de sex sau profesie, având ca scop principal, organizarea, îndrumarea şi controlul activităţii de tir cu arcul pe planlocal naţional vizând direcţionarea şi afirmarea acestuia pe plan internaţional.

472 FEDERAŢIA ROMÂNĂ DE UNIFIGHT 15/C/2001 39 29/11/2001 48/PJ/ 22/10/2001 practicarea educaţiei sportive şi a sporturilor: unifight, în toate formele sale, de către sportivi indiferent de statutullor (amator sau profesionist).

473 FEDERAŢIA ROMÂNĂ DE VOLEI 9/C/2002 16 21/01/2002 S.C. 3/F 14/01/2002 a) dezvoltarea şi promovarea practicării jocului de volei pe teritoriul României, sub toate formele sale şi fără nici unfel de discriminare pe motive politice, religioase, rasiale, de naţionalitate, sex sau vârstă;;b) formarea,perfecţionarea continuă şi ridicarea nivelului de calificare şi/sau clasificare a sportivilor şi specialiştilor din domeniu(antrenori, preparatori, instructori, manageri, personal medical, metodologic, arbitri, observatori, alţi tehnicieni); ;c)atragerea şi implicarea cercetării ştiinţifice şi a medicinei sportive în procesul de selecţie şi pregătire a jucătorilor şiechipelor de volei, inclusiv a reprezentativelor naţionale;;d) susţinerea intereselor voleiului românesc în faţaautorităţilor naţionale şi internaţionale şi în raporturile juridice cu alte persoane fizice sau juridice, implicate înactivitatea voleibalistică.

SECRETAR GENERAL- VIORELMANOLE

474 FEDERAŢIA ROMÂNĂ DE YACHTING 8/C/2002 15 21/01/2002 S.C.4 F 14/01/2002 - promovarea, organizarea şi controlul oricărui mod de practicare a yachtingului pe teritoriul României, la toatenivelurile şi prin toate mijloacele regulamentare pe care le apreciază necesare.

475 FEDERAŢIA ROMÂNĂ SPORTULPENTRU TOŢI

78/C/2002 42 06/03/2002 Încheierea 26/02/2002 - organizarea şi dezvoltarea SPT la nivel naţional, precum şi coordonarea şi controlul oricărui mod de practicare aactivităţilor fizice sportive pentru sănătate, educaţie şi recreere pe teritoriul României, la toate nivelurile şi printoate mijloacele pe care le apreciază ca fiind necesare în concordanţă cu Programul de guvernare, Strategia MTS,documentele şi orientările internaţionale.

476 FEDERAŢIA SINDICALĂ AADMINISTRAŢIEI ŞI SERVICIILORPUBLICE LOCALE DIN ROMANIA

82/C/2006 2/N/2006 29/09/2006 BIHOR

477 FEDERAŢIA SINDICALĂ AADMINISTRAŢIEI ŞI SERVICIILORPUBLICE LOCALE DIN ROMÂNIA

BIHOR PROMOVAREA ŞI INTERESELOR MEMBRILOR FEDERAŢIEI

478 FEDERAŢIA SINDICALĂ AADMINISTRAŢIEI ŞI SERVICIILORPUBLICE LOCALE DIN ROMANIA

90/C/2006 2/N/2006 29/09/2006 BIHOR

479 FEDERAŢIA SINDICALĂ ALUCRĂTORILOR DIN INDUSTRIE -METAL

21/C/2003 20 13/05/2003 S.C.1316/ 20/04/1990 a) reprezentarea, promovarea şi apărarea drepturilor, libertăţilor şi intereselor legitime ale membrilor de sindicat;;b)apărarea şi garantarea democraţiei sindicale, a libertăţii de acţiune şi de opinie a organizaţiilor membre

VICEPREŞEDINTE- TĂNASE ANDREI

480 FEDERAŢIA SINDICALĂ ALFA CERES 35/C/2004 13 15/06/2004 25 Fed 05/05/2004 obţinerea unor condiţii decente de muncă şi de viaţă pentru membrii săi şi în general pentru salariaţi, care să lepermită acestora realizarea deplină a personalităţii lor, în acord cu demnitatea umană şi aspiraţiile proprii.

481 FEDERAŢIA SINDICALĂ APĂ CANAL DINROMANIA - IAŞI

5/C/2008 1 01/04/2008 sentintacivilanr.23/14.01.

14/01/2008 IASI apărarea şi promopvarea intereselor profesionale economicer, materiale, sociale ale membrilor, va coordona şisusţine acţiuni întreprinse de sindicatele membre,va negocia, încheia şi întregistra contractul colectiv de muncă lanivel de ramură, organizează întruniri periodice ale membrilor,organizează şi coordonează programe de formareprofesională, colaboreaza pe plan naţioal şi internaţioal cu alte organizaţii, înfiinţează în condiţiile legii unităţi decultură, învăţămînt, cercetare

482 FEDERAŢIA SINDICALĂ SĂNĂTATEA 50/C/2005 21 15/06/2005 S.C.11/ 20/05/2005 - apărarea drepturilor şi promovarea intereselor profesionale, economice, sociale, culturale şi sportive alemembrilor săi, prevăzute în legislaţia Muncii şi în contractul colectiv de muncă.;- obţinerea unor condiţii decente demuncă şi de viaţă pentru membrii săi şi în general pentru salariaţi, care să le permită acestora realizarea deplină apersonalităţii lor, în acord cu demnitatea umană şi aspiraţiile proprii.

483 FEDERAŢIA SINDICALĂ "ELECTRON MIII"

100/C/2002 59 11/04/2002 S.C.10/ 31/05/2001 - coordonarea acţiunilor unite a sindicatelor membre în materializarea intenţiilor şi intereselor lor;;- armonizarearevendicărilor şi generalizarea realizărilor singulare în interesul tuturor sindicatelor membre;;- promovarea şiapărareaa democraţiei sindicale;;- garantarea şi apărarea libertăţii de opinie şi acţiune a sindicatelor membre;;-sprijinirea sindicatelor membre în organizarea şi desfăşurarea acţiunilor proprii;;- stabilirea de relaţii cu organizaţiisindicale naţionale şi internaţionale;;- încheierea Contractului Colectiv de Muncă la nivel de ramură sau de grup deunităţi;;- reprezentarea, promovarea şi apărarea intereselor profesionale, sociale, economice şi cultural sportiveale membrilor săi.

484 FEDERAŢIA SINDICALĂ "TUTUNULROMÂNESC"

36/C/2000 15 15/04/2000 S.C.6 F 30/03/2000 - îşi propune să acţioneze independent sau în colaborare cu alte federaţii, pentru procesul de modernizare aunităţilor şi fabricilor propducătoare de tutun, prin implantarea de tehnologie modernă şi calitate superioară, ceeace poate face faţă unei concurenţe, în profilul de activitate.

485 FEDERAŢIA SINDICATELORAEROPORTUARE DINROMÂNIA-ALIANŢA SINDICATELORTRANSPORTATORILOR DIN ROMÂNIA

31/C/2001 17 26/04/2001 S.-C. 1 22/03/2001 APĂRAREA INTERESELOR MEMBRILOR SĂI

486 FEDERAŢIA SINDICATELOR ARTIŞTILORINTERPREŢI DIN ROMÂNIA F.A.I.R.

11/C/2003 6 06/02/2003 S.C.1067 03/04/1990 a) protejării şi asigurării respectării drepturilor prevăzute de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor şi a drepturilorconexe;b) apărării libertăţii de acţiune şi de opinie a sindicatelor membre;c) urmărirea asigurării protecţiei socialepentru membrii de sindicat;d) formulării şi susţinerii de proiecte de acte normative sau modificări şi completări alelegislaţiei în vigoare, referitoare la oricare dintre drepturile şi/sau interesele legitime ale oricăruia dintre membriisăi;e) formulării şi susţinerii de proiecte de acte normative sau modificări şi completări ale legislaţiei în vigoare,referitoare la oricare dintre drepturile şi/sau interesele legitime ale oricăruia dintre membrii săi;f) organizării şisusţinerii unor acţiuni cu caracter economic, social, profesional, cultural şi sportiv;g) organizării şi participării laproiecte culturale comune cu Uniunea de Creaţie Interpretativă a Muzicienilor din România - UCIMR şi CentrulRomân pentru Administrarea Drepturilor Artiştilor Interpreţi din România - CREDIDAM;h) înfiinţării de organizaţii deti t i f i t i ţi i t l ifi t t ii i) l b ă ii lt

PRESEDINTE-PADURET LEONARDSECRETAR GENERAL-ISTRATE FLORINVICEPRESEDINTI-AILENEI MIHAI, BUTAPAUL, CIULICA MARIUS, TAGA RADU,OLTEANU LIVIU

487 FEDERAŢIA SINDICATELOR CASELORDE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE DINROMÂNIA

40/C/2000 31 30/10/2000 8/PJ/ 17/10/2000 - F.S.C.A.S. îşi desfăşoară activitatea cu respectarea legislaţiei romîne, apărând şi promovând membrilor săidrepturile şi interesele: profesionale, economice, sociale, culturale şi sportive.

SECRETAR GENERAL-PETRE ADRIAN

488 FEDERAŢIA SINDICATELORCONSTRUCTORILOR FEROVIARI ŞICĂILOR DE COMUNICAŢII DIN ROMÂNIA

44/C/2003 43 13/12/2003 S.C.312/ 06/05/1991 a) reprezentarea cu drepturi egale, promovarea şi apărarea intereselor orifesionale, sociale, economice şi culturalsportive ale membrilor săi.;b) Realizarea unităţii şi forţei de acţiune a organizaţiilor membre în federaţie pentrupunerea în valoare şi apărarea intereselor specifice muncitorilor, intelectualilor şi altor categorii de salariaţi, adrepturilor şi libertăţilor legale ale acestora în faţa organelor puterii şi administraţiei de stat.;c) Sprijin în rezolvareaprobemelor locative, de asistenţă medicală şi protecţie socială a membrilor federaţiei.

SULTAN EUGEN-PRIMVICEPREŞEDINTE NAGODAMARIA-VICEPREŞEDINTE MANTUMARIN-VICEPREŞEDINTE

489 FEDERAŢIA SINDICATELORDEMOCRATICE DIN FINANŢE,ASIGURĂRI, BĂNCI ŞI BURSE DEVALORI F.S.D.F.A.B.B.

21/C/2000 18 05/06/2000 SC 98 23/05/2000 a* Promovarea si apararea interelor proprii ale afiliatilor, precum si promovarea pregatirii profesionale si protejareastatutului propriu ale membrilor pe care ii reprezinta.

PRESEDINTE-TUDOR URLEAVICEPRESEDINTE- MARCU GEORGE

Nr crt Denumire Numar inreg RegNumar inreg Data inreg Starea Nr incheiere Data Judet Asociati/Fondatori Scop Consiliu director Apartenenta HG Data HG utilitateNational instanta instanta actuala incheiere federatie utilitate publica

490 FEDERAŢIA SINDICATELOR DINCONFECŢII ŞI TRICOTAJEBUCUREŞTI-UNICONF

31/C/2000 24 27/07/2000 S.C.192 11/07/2000 - unirea sindicatelor libere şi democratice din ramura confecţiilor şi tricotajelor pentru apărarea şi promovareaintereselor profesionale, economice, sociale, culturale şi sportive, a drepturilor membrilor de sindicat prevăzute înlegislaţia muncii şi contractele colective de muncă.

491 FEDERAŢIA SINDICATELOR DINDOMENIUL METEOROLOGIEI,HIDROLOGIEI SI GOSPODĂRIRIIAPELOR "AQUAROM"

91/C/2006 2/2006 24/10/2006 încheiere 24/10/2006 ARGES apărarea şi promovarea interselor profesionale, economice, sociale, cultural-sportive ale membrilor săi, precum şia drepturilor acestora prevăzute în legislaţia muncii, celelalte legi şi în contractele colective de muncă la nivelnaţional, departamental şi de unitate

492 FEDERAŢIA SINDICATELOR DINÎMBUNĂTĂŢIRI FUNCIARE ŞICONSTRUCŢII AGRICOLE

9/C/2003 4 17/01/2003 S.C.69/F 08/06/1998 - o mai mare implicare a guvernului în relaţia sindicat-patronat la societăţile private;- găsirea de soluţii pentruîmbunătăţiri funciare ca pe perioada de iarnă să nu mai trebuiască să se accepte CFS.

493 FEDERAŢIA SINDICATELOR DININDUSTRIA ALIMENTARĂ

107/C/2002 63 22/05/2002 S.C.535 02/03/1990 - unirea sindicatelor din industria alimentară şi ramurile conexe, pentru apărarea şi promovarea intereselorprofesionale, economice, sociale, culturale şi sportive, a drepturilor membrilor de sindicat prevăzute în legislaţiamuncii, convenţiile interne şi internaţionale şi contractele colective de muncă.

PRIM-VICEPREŞEDINTE-DRAGOŞFRUMOSU VICEPREŞEDINTE-MIHAISIMULESCU

494 FEDERAŢIA SINDICATELOR DININSTITUTUL DE CERCETĂRI ŞIAMENAJĂRI SILVICE ŞI ACTIVITATEA DECONSTRUCŢII - F.S.I.C.A.S.-A.C.

59/C/2003 32 08/10/2003 S.C.7/ 04/03/1992 - susţinerea şi apărarea demnităţii, a drepturilor sindicale, promovarea şi protejarea intereselor profesionale,economice, sociale, culturale şi sportive ale membrilor săi.

VICELIDER- MOTOC GHEORGHESECRETAR GENERAL-NICOVESCUCODRU DAN; MEMBRII: STOICULESCUCRISTIAN; PLEŞCARU MELUŢU

495 FEDERAŢIA SINDICATELOR DIN POŞTAROMÂNĂ

39/C/2000 29 09/10/2000 S.C.7 08/03/1993 BARNA AMBROZIE-VicepreşedinteBĂRLESCU ELENA-Vicepreşedinte

496 FEDERAŢIA SINDICATELOR DINSISTEMUL C.A.R.

33/C/2000 33 26/10/2000 S.C.209 10/10/2000

497 FEDERAŢIA SINDICATELOR DINSISTEMUL C.A.R.

18/C/2003 17 26/03/2003 îNCHEIERE 04/02/2003 a. realizarea unităţii şi forţei de acţiune a organizaţiilor afiliate (asociate) pentru punerea în valoare şi apărareadrepturilor, libertăţilor şi intereselor legitime ale membrilor, respectând diversitatea de interese;;b. reprezentarea,promovarea şi apărarea intereselor profesionale, sociale, economice, culturale ale organizaţiilor afiliate (asociate)ale membrilor acestora;;c. garantarea şi apărarea democraţiei sindicale, a libertăţilor de opinie şi acţiune amembrilor săi;;d. participarea la mişcarea sindicală internaţională, stabilirea şi dezvoltarea relaţiilor cu organizaţiiprofesionale şi sindicale naţionale şi internaţionale.

498 FEDERAŢIA SINDICATELOR DINSOCIETATEA COMERCIALĂTELECONSTRUCŢIA S.A.

5/C/2004 5 04/03/2004 S.C.14 20/05/1994 - garantează şi apără exercitarea dreptului sindical şi libertatea de opinie a tuturor membrilor de sindicat, conformConstituţiei României şi Statutului.

Vice-lider: Hogaş Florică; Comisia decenzori: Maftei Mircea; Enache Rozica;Prodan Mariana Membrii: Popescu Petre; Lupu Liliana; Moroianu Cosmin; SpătăreluConstantin; Gheorghe Constantin;Popescu Ion; Căzănoiu Daniela; ApostolAdrian.

499 FEDERAŢIA SINDICATELOR DINSOCIETATEA NAŢIONALĂ DETRANSPORT FEROVIAR MARFĂ(S.N.T.F.M.)- "CFR MARFĂ"

91/C/2002 51 26/03/2002 S.C.nr.23/F 01/03/1803 - coordonarea şi dirijarea eforturilor comune ale organizaţiilor componente din cadrul transportului feroviar demarfă pentru apărarea drepturilor şi intereselor profesionale, economice, sociale, cultural-sportive ale membrilor desindicat ce decurg din Constituţie, legislaţia muncii, Contractul Colectiv de Muncă şi alte prevederi ale legislaţiei lanivel naţional.

PRESEDINTE-IACOB MIHAIL, SECRETAR GENERAL-TALOS STATEVICEPRESEDINTE-BOTEA SIMIONMEMBRU-ANTIMIRESCU CORNELIU

500 FEDERAŢIA SINDICATELOR DINTRANSPORTURI ŞI ACTIVITĂŢI CONEXE- AXA

28/C/2003 25 03/07/2003 S.C.12 15/05/2003 - organizarea unităţii şi forţei de acţiune a organizaţiilor membre pentru punerea în valoare şi apărarea drepturilor,libertăţilor şi intereselor legitime ale membrilor de sindicat;;- respectarea, promovarea şi apărarea intereselorprofesionale, sociale, economice, cultural sportive şi turistice ale membrilor de sindicat şi pensionarilor dinorganizaţiile componente şi asigurarea egalităţii în drepturi a acestora;;- colaborarea cu toate organizaţiile şi/sauorganismele care luptă pentru îndeplinirea aspiraţiilor de libertate, egalitate şi dreptate socială ale tuturorcategoriilor sociale;;- promovarea relaţiilor de colaborare cu toate organizaţiile sindicale.

501 FEDERAŢIA SINDICATELOR DIN TURISM 54/C/2005 7 09/02/2005 1671/ 11/06/1990 - apărarea drepturilor şi promovarea intereselor profesionale, sociale, economice, juridice şi culturale ale tuturormembrilor sindicatelor din turism.

VICEPREŞEDINŢI: TĂBĂCITU ŞTEFAN,NICOLAE CORNEL, STOICAALEXANDRU SECRETAR: NICOLAECARMEN MEMBRII: MOREA IOAN,VASILE VIOREL, TĂNASE IOAN, MEGYESI ŞTEFAN, MARIAN SURDU,GLONT MIHAELA PREŞEDINTE:TĂBĂCITU ŞTEFAN VICEPREŞEDINŢI:PERTEA GEORGEL, GHEORGHECOSTICĂ BEZCIOTNAI DAMIAN502 FEDERAŢIA SINDICATELOR

INDEPENDENTE APĂ ŞI CANALIZARE10/C/2003 5 28/01/2003 S.C.1745 19/11/2001 - unirea muncitorilor, intelectualilor şi a altor categorii profesionale din I.C.A.B. în sindicate libere, de a lupta

organizat, cu forţe unite, pentru îndeplinirea aspiraţiilor şi năzuinţelor lor pentru o viaţă mai bună şi pentru condiţiimai bune de muncă.

PRESEDINTE-NICOLAE TURCUMANVICE-PRESEDINTE-IONEL SIMIONVICE-PRESEDINTE-STEFAN IORDACHESECRETAR GENERAL-ION NEGOI

503 FEDERAŢIA SINDICATELOR LIBERE ASALARIAŢILOR CEC DIN ROMÂNIA

52/C/2005 5 04/02/2005 S.C./P.J./19 02/04/1991 ALBA - a) Apărarea drepturilor prevăzute în legislaţia naţională în pactele, tratatele şi convenţiile internaţionale;;b)Apărarea drepturilor prevăzute în contractul colectiv unic la nivel naţional şi în contractul colectiv la nivel deunitate;;c) Promovarea intereselor profesionale, economice, sociale, culturale şi sportive ale membrilor de sindicat.

PREŞEDINTE-ONOFREI IOANAVICEPREŞEDINTE-MARIN ALEXANDRUVICEPREŞEDINTE-TONIŢA ADRIANMEMBRII: COMAN CAMELIA ELVIRA, CÎRŢÎNA VICTOR, SÎRBESCU DORINA, IONESCU VIOLETA, BARNA RADU, SECRETAR ZAHARIA MARIA, MEMBRIISUPLEANŢI: GRIGORESCU CRISTINA,PINTILIE LENUŢA. COMISIA DECENZORI TRAIAN PĂTRUNJAN504 FEDERAŢIA SINDICATELOR LIBERE AL

DRUMARILOR DIN ROMÂNIA29/C/2000 19 27/06/2000 S.C.174 09/06/2000 - apărarea drepturilor şi intereselor sindicatelor afiliate

505 FEDERAŢIA SINDICATELOR LIBERE DINCOMERŢ

124/C/2002 76 26/09/2002 S.C.289/ 16/02/1990 a) să reunească membri de sindicat din uniunile teritoriale, sindicatele profesionale din comerţ şi servicii de peîntreg teritoriul României, astfel încât, prin colaborare, să promoveze şi să apere interesele profesionale,economice, sociale şi culturale prevăzute în legislaţia muncii şi contractele colective de muncă;b) să apere şi sărespecte dreptul la muncă al sindicaliştilor, indiferent de naţionalitate, sex, vârstă, convingeri politice saureligioase, conform pregătirii lor profesionale, legislaţiei muncii şi potrivit prevederilor constituţionale;c) să luptepentru apărarea locurilor de muncă ale sindicaliştilor;d) să realizeze unitatea şi forţa de acţiune a membrilor săi,pentru punerea în valoare şi apărarea drepturilor, libertăţilor şi intereselor legitime ale acestora;e) să lupte pentrupromovarea, recunoaşterea, îmbunătăţirea şi aplicarea normelor specifice de lucru pentru toţi salariaţii care îşidesfăşoa- ră activitatea în ramura comerţ şi servicii;f) să promoveze şi să întreţină relaţii de colaborare şi

lid it t i ţiil i di l di d l C f d ţi i ţi l O i ţi i I t ţi l l t

MEMBRII: STANESCU JENI; TRIFANIONEL, AXENTE PETRUTA, COVRIGMARIA, GHITA ANGHELINI, SAVEFLORENTINA, GRIGORE NICOLAECHIRODE DOINITA

506 FEDERAŢIA SINDICATELOR LIBERE DININDUSTRIA LEMNULUI

130/C/2002 80 20/11/2002 S.C.940/ 26/03/2002 a. apărarea prin unitate de acţiune, a drepturilor, libertăţilor şi intereselor legitime ce decurg din calitatea desalariat şi membru de sindicat în oricare din organizaţiile membre;;b. garantarea şi apărarea democraţiei sindicale,a libertăţii de opinie şi acţiune a tuturor organizaţiilor membre;;c. participarea la mişcarea sindicală internaţională,stabilirea şi dezvoltarea relaţiilor cu organizaţii sindicale naţionale şi internaţionale din industria lemnului.

PREŞEDINTE-BĂDICA VASILEVICEPREŞEDINTE-ANGHEL DANVICEPREŞEDINTE-MIHĂIESCU VASILESECRETAR-MUŞU TOMA

507 FEDERAŢIA SINDICATELOR LIBERE DINÎNVĂŢĂMÂNT

5/C/2003 10 18/02/2003 S.C.444 26/02/1990 - apără dreptul salariaţilor din învăţământ de a-şi constitui sindicate libere, fără deosebire de naţionalitate, sex,convingeri, apartenenţă politică şi religioasă.

508 FEDERAŢIA SINDICATELOR LIBERE DINSTICLĂRIE, GEAMURI ŞI CERAMICĂ"STICEROM"

11/C/2001 1 03/01/2001 9 23/10/2000

509 FEDERAŢIA SINDICATELOR LIBERE DINUNITĂŢILE TEXTILE, TRICOTAJE,CONFECŢII ŞI PIELĂRIE, CAUCIUC,ÎNCĂLŢĂMINTE

52/C/2001 12 26/02/2001 S.C.19 07/03/1997

510 FEDERAŢIA SINDICATELOR LIBEREMEDICO SANITARE ŞI FARMACEUTICEDIN ROMÂNIA "HIPOCRAT"

2/C/2003 2 14/01/2003 S.C.387/ 21/02/1990 a) promovarea şi apărarea intereselor profesionale, economice, sociale şi culturale ale membrilor pe care îireprezintă;b) realizarea unităţii şi forţei de acţiune sindicală în vederea apărării drepturilor şi liber- tăţilorfundamentale ale membrilor de sindicat;c) elaborarea unor proiecte de acte normative noi şi a unor proiecte demodificare a unor legi existente care privesc activitatea sindicală, socială şi economică, precum şi cea profesio-nală a membrilor de sindicat;d) conlucrarea cu organizaţiile sindicale tip federativ naţionale şi internaţionale;e)colaborează cu formele asociative autentic democratice interne şi internaţionale;f) colaborează cu forţele politicepentru realizarea propunerilor noastre în elaborarea sau modificarea unor legi.

PREŞEDINTE-CONDURACHEAURELIAN SECRETAR GENERAL:MORĂRESCU MARIA;PRIM-VICEPREŞEDINTE-TĂBĂCARULEONIDA VICEPREŞEDINŢI: CIORNEIADRIAN; STANCIU GHEORGHE; PENCIU CORNELIA MEMBRII: FLOREAANA MARIA; TURCEANU ELENA; ZOTAVICTOR; CECONVCIUC TIA; STATISTICIANĂ PENTELESCU511 FEDERAŢIA SINDICATELOR MINIERE

"AUREL"6/C/1996 9/II 04/08/1996 62 09/07/1996 HUNEDOARA

512 FEDERAŢIA SINDICATELOR SOLIDAREDIN METROU

35/C/2000 14 29/03/2000 dizolvata S.C.3 14/03/2000 - coordonarea şi dirijarea eforturilor comune ale organizaţiilor componente pentru apărarea drepturilor şiintereselor profesionale, economice, sociale, culturasportive ale membrilor sindicatelor componente, drepturi cedecurg din Constituţie, Legislaţia Muncii, Contractul Colectiv de Muncă şi din alte prevederi ale legislaţiei interne,precum şi ale convenţiilor internaţionale din domeniul specific la care România este parte.

513 FEDERAŢIA SINDICATELORTRANSPORTATORILOR FEROVIARI DINROMÂNIA

44/C/2002 22 25/01/2002 S.C.51/PJ/ 10/12/2001 a) Unificarea mişcării sindicale din transporturile feroviare din România;;b) Apărarea drepturilor, libertăţilor şiintereselor profesionale, economico-sociale, culturale, sportive ale membrilor sindicatelor;;c) Asigurarea asistenţeijuridice şi reprezentare juridică la orice nivel de activitate, în faţa organelor de jurisdicţie şi a altor organe de stat,ori de câte ori membrii federaţiei au nevoie de o astfel de asistenţă sau reprezntare şi solicită aceste serviciifederaţiei;;d) Participarea, prin delegaţi desemnaţi, la elaborarea proiectelor de acte normative care privescraporturile de muncă, contractele colective de muncă, protecţia socială, precum şi a oricăror reglementărireferitoare la dreptul de asociere şi la activitatea sindicală. În acest sens FSTF-din România prin delegaţiidesemnaţi, culege din teritoriu informaţiile necesare pentru negocierea contractului colectiv de muncă în formaagreată de membrii sindicateklor componente;;e) Participarea la elaborarea, negocierea şi aplicarea ContractuluiC l ti d M ă l i l ţi l i d ă f) C lti ti t l i d lid it t î t b ii f d ţi i

VICEPREŞEDINTE: SANDU ION;VICEPREŞEDINTE: LICĂ ION LIDERZONA NORD: POP ALEXANDRU-ŞTEFAN LIDER ZONA VEST: KESSLERGEORGE; LIDER ZONA SUD : CĂLINMARIN; LIDER ZONA EST: CLIVEŢMIHAI

Nr crt Denumire Numar inreg RegNumar inreg Data inreg Starea Nr incheiere Data Judet Asociati/Fondatori Scop Consiliu director Apartenenta HG Data HG utilitateNational instanta instanta actuala incheiere federatie utilitate publica

514 FEDERAŢIA SINDICATELOR TRICONFEXMOLDOVA - ROMANIA

57/C/2005 1 28/02/2005 sentintacivila nr. 109

28/01/2005 IASI apărarea drepturilor, libertăţilor şi intereselor legitime ale membrilor săi, aplicarea şi respectarea Declaraţiei Universale a Drepturilor OMULUI , altor tratate şi convenţii internaţionale referitoare la drepturi sociale, politice ,culturale, consolidarea societăţii şi aplicarea moralei creştine, realizarea egalităţii în drepturi, sprijinirea sindicatelorafiliate cu ocazia organizăriiacţiunilor de protest, sesizarea organizaţiilor naţionale şi internaţionale în cazulîncălcării drepturilor membrilor, sesizarea organizaţiilor internaţionale a Muncii în situaţşia nerespectarii de catrepatronate şi organele de stat a recomandărilor şi convenţiilor internationale

515 FEDERAŢIA SINDICATELOR "DRUMURIJUDEŢENE"

8/C/1995 28/II 20/12/1995 16 22/12/1994 HUNEDOARA Apărarea drepturilor şi intereselor sindicatelor afiliate.

516 FEDERAŢIA SINDICATELOR "ROMTELECOM"

7/C/2003 12 27/02/2003 S.C.8/ 08/03/1993 1. Federaţia promovează relaţii de colaborare cu celelalte organisme sindicale care au ca scop apărareadrepturilor sindicale pe principii de egalitate şi respectarea drepturilor omului.;2. Federaţia luptă pentru dobândireatuturor drepturilor desfiinţate abuziv în perioada 1945-1989 precum şi pentru dobândirea unor drepturi de care sebucură în prezent membrii de sindicat din ţările dezvoltate.;3. Urmăreşte respectarea strictă a obligaţiunilor cerevin părţilor din contractele colective de muncă.;4. Luptă pentru o corelare permanentă şi eficientă a salariilor cupreţurile pieţei, cu taxele şi tarifele.;5. Va uza de toate drepturile ce decurg din prezentul Statut ori de câte oriConsiliul de Administraţie al Rom Telecom, Consiliul de conducere al Ministerului Comunicaţiilor, Guvernul,Preşedinţia sau orice alt organ administrativ, vor dispune măsuri ce contravin intereselor membrilorFederaţiei.;6.Va acţiona prin toate formele de protest cuprinse în legile în vigoare pentru soluţionarea

di ă il li it t d b ii i di t l F d ţi i 7 Î i ă d t l d i Ad i i t ţi

VICEPRESEDINTE/SCAICEANU DAMIANSECRETARI FEDERALI -MURESEANFELICIA -BRAILESCU ANNA - BRATUNICOLAE- -COROAMA VASILE, POPVASILE

517 FEDERAŢIA SINDICATULUI SOFERILORDIN ROMÂNIA FILIALA TIMIS

21/C/1999 1 28/04/1999 1 13/01/1999 TIMIS apărare interese membrii

518 FEDERAŢIA SLI A MECANICILOR DELOCOMOTIVĂ DIN ROMÂNIA

8/C/2000 12 03/02/2000 21 10/03/2000 BRASOV coordonarea şio dirijarea eforturilor comune ale organizaţiilor componente pentru apărarea drepturilor şi intereselorprofesionale, economice, sociale, cultural-sportive ale membrilor de sindicat

519 FEDERAŢIA TRANSPORTATORILOR DINROMÂNIA

117/C/2002 70 04/09/2002 S.C.12/ 06/06/2002 - de a da legitimitate organizaţiilor componente şi organismelor alese la toate nivelurile, atât faţă de proprii membriicât şi în reprezentarea la nivelul societăţii, în raport cu organele legislative, jurisdicţionale administrative de statsau ale puterii executive.

520 FEDERAŢIA "CONVENŢIA CADRU AROMILOR"

19/C/2001 24 22/08/2001 Incheiereadin

28/08/2001 dezvoltarea societăţii civile a romilor, prin reorganizarea reţelelor organizaţiilor nonguvernamentale ale romilor dinRomânia, în vederea monitorizării, prevenirii, combaterii tuturor formelor de discriminare faţă de romi, eficientizăriiparteneriatului, dialogului şi acţiunii sociale cu autorităţile locale/judeţene/centrale/internaţionale, în scopulasigurării, garantării şi respectării drepturilor civile, politice şi sociale ale persoanelor care aparţin comunităţii etnicea romilor, implementării Strategiei Guvernului României de îmbunătăţire a situaţiei romilor.

521 FEDERAŢIA "JUNIOR CHAMBERINTERNATIONAL ROMÂNIA"

15/C/2004 12 30/03/2004 Încheierea 18/02/2004 - de a contribui la progresul economic al întregii comunităţi, oferind tinerilor oportunitatea de a-şi dezvolta calităţilede lideri, spiritul camaraderesc, responsabilitatea socială şi spiritul întreprinzător, necesare pentru a produce oschimbare în bine.

522 FEDERAŢIA "UNIUNEA SOROPTIMISTINTERNAŢIONAL DIN ROMÂNIA"

22/C/2003 21 28/05/2003 s.c.114 18/04/2000 a) Să încurajeze legăturile între cluburile sale pentru promovarea intereselor şi continuarea idealurilor pentru careSoroptimist Internaţional activează în întreaga lume;;b) Să coopereze cu alte Uniuni pentru realizarea acestorscopuri;;c) Să fondeze noi cluburi;;d) Să supervizeze respectarea Statutului şi a Actului Constitutiv.

PREŞEDINTE-ANA DONEA

523 FEDERAŢIEI NAŢIONALE APATRONATELOR SERVICIILOR PUBLICEDIN ROMÂNIA (F.N.P.S.P.R.

40/C/2003 38 24/11/2003 Încheierea 14/10/2003 - reprezentarea, susţinerea, promovarea şi apărarea intereselor generale patrimoniale, economice şi juridice alemembrilor săi, persoane juridice a căror activitate principală se încadrează în ramura gospodăriei comunale,locative, transport local şi alte servicii publice de interes general.

524 FEDERAŢIEI SINDICALE ACONSTRUCTORILOR "CASTOR"

135/C/2002 82 03/12/2002 S.C.14/ 03/09/2002 - apărarea şi promovarea drepturilor socio-profesionale şi intereselor materiale, morale şi spirituale ale membrilorsăi.

525 Federaţia Sindicală CARTEL METAL 30/C/2001 10 02/02/2001 1336 20/04/1990 a) reprezentarea, promovarea şi apărarea drepturilor , libertăţilor şi intereselor legitime ale membrilor desindicat;;b) apărarea şi garantarea democraţiei sindicale, a libertăţii de acţiune şi de opinie a organizaţiilormembre.

Preşedinte-Baciu GheorgheVicepreşedinte-Ciobanu Nicuşor Secretargeneral-Vereştiuc Mircea

526 FEDERTIA NATIONALA SINDICALA"AMBULANTA"

129/C/2002 79 17/10/2002 S.C.308/ 02/05/1991 - apără şi promovează drepturile şi interesele profesionale, economice, sociale, culturale şi sportive ale acestora. VICEPREŞEDINTI:- LEPA NELU;ROTARU MARIAN - Bucureşti; -NĂSTASE ION-Dolj; SECRETARGENERAL- CHIŞ GHEORGHE -Bihor,TREZORIER-NACU ELENA-Bucuresti PRESEDINTE-DAMIAN TUDORVICEPRESEDINTI-ROTARU MARIAN,DUINEA FLORIN PETRE, CORBUCRISTINEL, LEPA SORIN SECRETARIFEDERALI ALBU MARIAN CRISTEA527 FEDRAÞIA - ASOCIAÞIA PERSOANELOR

CU HANDICAP DIN ROMÂNIA6/C/2005 1 23/02/2005 109 14/02/2005 ARAD AHNR promoveazã ºi apãrã pentru persoanele cu handicap neuromotor din România toate drepturile

umane,egalizarea ºanselor , potrivit principiului nondiscriminãrii ºi acþiunii pozitive.528 FEERATIA SINDICATELOR "LIGNITUL" 4/C/1996 111 05/12/1996 217 05/12/1996 GORJ529 FEREDATIA SINDICATELOR MEHEDINTI 132/C/2002 1 12/04/2002 MEHEDINTI ASIGURAREA UNITATII DE ACTIUNE A SINDICATELOR DE ACTIUNE SI A MEMBRILOR DIN COMPONENTA

ACESTORA, ASIGURAND UN CADRU ORGANIZAT DE LUPTA SINDICALA530 FILIALA- CNS-CARTEL ALFA 48/C/2000 12 15/05/2000 12 15/05/2000 IALOMITA Ciobanu Octavian,Rădulescu

Marius,Georgescu Gogu,DrăghiciNicolae,Stoica Marcela,IordacheVasile,Popescu Dumitru

531 FILIALA JUDETEANA A BLOCULUINATIONAL SINDICAL

2/C/1998 8077 17/11/1998 3 08/01/1999 BACAU indeplibnirea rezolutiilor , hotararilor si deciziilor organelor colective de conducere aleBLOCULUI NATIONALSINDICAL

532 FILIALA JUDETEANA A C.N.S. ''ALFA'' 9/C/2000 5701 20/08/2000 17/10/2000 BACAU COORDONAREA ACTIUNILOR SI SERVICIILOR PENTRU AMELIORAREA CONTIUNA A CONDITIILOR DEVIATA A LUCRATORILOR SI FAMILIILOR LOR ;CONSTITUIREA UNEI SOCIETATI ECHITABILE ,DEMOCRATICA SI PROGRESISTA

533 FILIALA JUDETEANA CLUJ A BLOCULUINATIONAL SINDICAL

51/C/2003 1 13/01/2003 35 09/01/2003 CLUJ COORDONAREA ACTIUNILOR SI SERVICIILOR PENTRU AMELIORAREA CONTINUA A CONDITIILOR DEVIATA A LUCRATORILOR SI FAMILIILOR LOR

534 FILIALA JUDEÞEANÃ ARAD "CONFEDERAÞIA SINDICALÃ NAÞIONALÃMERIDIAN"

32/C/2003 1 30/09/2003 s.c. 515 14/08/2003 ARAD Unitatea de acþiune a organizaþiilor sindicale asigurã un cadru de acþiune pentrurezolvarea problemelorprofesionale ,economice sociale ale salariaþilor membrii de sindicat .

535 FILIALA JUDEÞEANÃ BRÃILA ACONFEDERAÞIEI BLOCULUI NATIONALSINDICAL

3/C/1998 1 11/05/1998 243 27/04/1998 BRAILA

536 FILIALA MEHEDINTI A CONFEDERATIEI"UNIUNEA GENERALA AINDUSTRIASILOR DIN ROMANIA -1903"BUCURESTI

47/C/2005 1 16/06/2005 02/06/2005 MEHEDINTI Reprezentarea unitara a intereselor societatilor comerciale si organizatiilor patronale si profeionale din economianationala.

537 FILIALA NEGRESTI OAS A LIGIIASOCIATIILOR DEPROPRIETARI"HABITAT"

10/C/2007 245/266/200 07/02/2007 4/PJ 21/02/2007 SATU MARE mentinerea si apararea drepturilor si intereselormcomune patrimoniale economice si juridice ale proprietarilor delocuinte

538 FILIALA SATU MARE A LIGII APARARIIDREPTURILOR OMULUILADO-BUCURESTI

133/C/2002 88PJ 09/12/2002 86 11/12/2002 SATU MARE UMANITAR

539 FILIALA SINDICALÃ TERITORIALA JUDETBRAILA A FEDERATIEI NATIONALE ASINDICATELOR DIN AGRICULTURA,DOMENII SI SERVICII CONEXE"AGROSTAR"

4/C/1999 1 09/04/1999 183 09/04/1999 BRAILA Apãrarea ºi promovarea drepturilor salariaþilor constituiþi în sindicate ºi alte forme asociative de tip profesional, dinagriculturã ºi industrie alimentarã, producãtori agricoli particulari, al apãrãrii drepturilor ºi libertãþilor constituþionaleºi legale ale salariaþilor membrii din sindicat din organizatiile asociate, promovarea intereselor profesionale,sociale, economice, culturale ºi sportive, îmbunãtãþirea condiþiilor de muncã ºi de viaþã ale acestora, impunereaprin orice mijloace legale, a respectãrii sindicale, dezvoltarea solidaritãþii între organizaþiile sindicale ºi membriiacestora, care-ºi desfãºoarã activitatea pe teritoriul judeþului sau zonei de constituire a acesteia.

540 FINANTE DG BUCURESTI 6/C/2001 2 03/05/2001 2 26/03/2001 BUCURESTI Sustine la toate nivelurile drepturile si interesele membrilor sai. PETRESCU MIHAELA, DOBROVICESCUCARMEN, IACOB ANGELICA

541 FORUMUL DEMOCRAT DIN ROMANIA 20/C/1999 14 17/12/1999 262 17/12/1999 BUZAU SPRIJINIREA PROCESULUI DE NORMALIZARE A VIETII PUBLICE ROMANESTI542 FORUMUL DONATORILOR DIN ROMÂNIA 3791/C/2005 2 27/01/2005 S.C.24/ 23/12/2004 - de a contribui la dezvoltrea durabilă a societăţii civile din România prin dezvoltarea capacităţii comunităţii

donatorilor şi promovarea filantropiei.543 FUNDATIA'SF.IOAN ROMANIA' 56/C/2001 1/2OO3 15/10/2001 INCHEIERE 18/12/2002 ARGES NELUCRATIV,NON-PROFIT SI APOLITIC544 FUNDATIA FILANTROPICA FORTUNA 2/C/1996 25 07/06/1996 BOTOSANI caritate filantropie545 FUNDATIA FILANTROPICA FORTUNA 12/C/1996 25 07/06/1996 BOTOSANI caritate filantropie legea

2l/1914546 FUNDATIA MIHAI EMINESCU TRUST 14/C/2000 453 12/12/2000 05/12/2000 SIBIU protectia,ocrotirea si restaurarea patrimoniului arhitectural si natural al Romaniei547 FUNDATIA MIHAI EMINESCU TRUST 3790/B/2005 2 03/10/2005 Cons.director si cenzorul in persoana Doamnelor: Jessica

Violet Douglas Home, Caroline Feronlend, Mary Walsh sirespectiv Livia Adina Moldovan

548 FUNDATIA PENTRU CULTURA SI ARTADATINA PRAHOVA

16/C/2007 1 08/05/2007 PRAHOVA SPRIJINIREA TINERILOR TALENTATI IN DOMENIUL CULTURAL, ARTISTIC PRECUM SI A PERSOANELORCONSACRATE

549 FUNDATIA PENTRU KINETOTERAPIE 121/C/2002 2/N/2002 15/05/2002 2/N 12/06/2002 BIHOR promovarea profesiunii de kinoterapeut550 FUNDATIA SFINTII APOSTOLI PETRU SI

PAVEL 10/C/1995 141/PJ/1995 19/06/1995 51 29/03/1996 IASI Apararea persoanelor cu handicap, organizarea de actiuni umanitare si de caritate.

551 FUNDATIA "IN BRATE" 23/C/2003 7/N/2003 09/04/2003 7/N 11/04/2003 BIHOR INITIEREA, ORGANIZAREA, ASIGURAREA SI DESFASURAREA DE ACTIUNI SI ACTIVITATIUMANITAR-CARITATIVE SI DE TERAPIE OCUPATIONALA, INCLUSIV DE SUPRAVEGHERE PSIHO-SOCIALA,PRIVIND COPII ABANDONATI SI INSTITUTIONALIZATI IN ORFELINATE, CENTRE DE PLASAMENT, CENTREDE RECUPERARE, SPITALE SI ALTE INSTITUTII DE SPECIALITATE, PRECUM SI COPIII RETARDATIMINTAL SAU CU HANDICAP.

Nr crt Denumire Numar inreg RegNumar inreg Data inreg Starea Nr incheiere Data Judet Asociati/Fondatori Scop Consiliu director Apartenenta HG Data HG utilitateNational instanta instanta actuala incheiere federatie utilitate publica

552 FUNDATIA "WOLTER" 102/C/2002 1 08/05/2002 1164 30/04/2002 HARGHITA Rprezentarea si ocrotirea intrereselor unor categorii de persoane defavorizate, in special tineri orfani, handicapatisi cei aflati in situatie sociala precara, prin desfasurarea de activitai cu caracter social, educativ siumanitar-caritativ.

553 FUNDAŢIA JUDEŢEANĂ PENTRUTINERET

42/C/2004 2 31/08/2004 Incheiere 19/08/2004 IASI elaborarea, organizarea şi funcţionarea de programe specifice, instruirea, educarea şi formarea tineretului

554 FUNDAŢIA LAVINIA TATOMIR 5/C/1997 67/PJ/F/199 10/01/1997 55 20/11/1997 DOLJ CARACTER CARITABIL,UMANITAR555 INITIATIVA ZONALA GEORGRAFICA

"SIBIENI PACIFISTI"7/C/1990 50 22/02/1990 913 19/03/1990 SIBIU

556 INSERV CAMPINA 19/C/1991 6 22/03/1991 11 22/03/1991 PRAHOVA557 LIBERTATEA FERENTARI- DIN RATB

AUTOBAZA FERENTARI5/C/2001 1 27/02/2001 1 12/02/2001 BUCURESTI Apararea si promovarea drepturilor si intereselor profesional-economice , sociale , culturale si sportive ale

membrilor sai, prevazute de legislatia muncii si contractelor colective de munca in raport cu regia si organele deputere.

558 LIGA AROMÂNILOR DIN ROMÂNIA 14/C/2004 11 29/03/2004 Încheierea 23/02/2004 - LAR este o asociaţie nelucrativă şi nonprofit care îşi propune unirea asociaţiilor şi fundaţiilor aromâne în scopulunei mai bune organizări menite să contribuie la promovarea, conservarea şi cultivarea limbii aromâne, a tradiţiilorspecifice şi la păstrarea unităţii lor spirituale.;- va promova buna înţelegere între popoarele balcanice şi ale altorţări, în mijlocul cărora trăiesc şi ăşi desfăşoară activitatea aromânii.;- va sprijini contactele dintre aromânii cetrăiesc în comunităţi distincte şi locurile lor de origine din Peninsula Balcanică, precum şi cu alte comunităţiaromâne constituite în alte state.

559 LIGA ASOCIATIILOR PRODUCATORILORAGRICOLI DIN ROMÂNIA (LAPAR)

43/C/2001 50 20/11/2001 S.C.50/PJ/ 12/11/2001 ASOCIAŢIA FERMIERILOR DIN ROMÂNIA,ASOCIAŢIAPRODUCĂTORILOR AGRICOLI BRĂILA,ASOCIAŢIAPRODUCĂTORILOR AGRICOLI GALAŢI,ASOCIAŢIACULTIVATORILOR DE CEREALE ŞI PLANTE TEHNICEVRANCEA,ASOCIAŢIA PRODUCĂTORILOR AGRICOLIDE CEREALE ŞI PLANTE TEHNICEIALOMIŢA,ASOCIAŢIA PRODUCĂTORILOR AGRICOLIDE CEREALE ŞI PLANTE TEHNICEPRAHOVA,ASOCIAŢIA PRODUCĂTORILOR AGRICOLIIAŞI

reprezentarea în relaţiile cu organele administraţiei centrale, cu alte organisme şi federaţii (asociaţii) interne şiinternaţionale, în vederea realizării următoarelor obiective:

PREŞEDINTE-RĂDULESCU ADRIAN, VICEPREŞEDINŢI: MÎRZAN ŞTEFAN,DRĂGULIN MARIAN, MILICĂ MILIEŞ,CUCU MARCEL.

560 LIGA ASOCIAŢIILOR DE PROPRIETAEI"HABITAT"

48/C/2003 34 16/10/2003 S.2299 07/12/1990 - propunerea către forurile competente de măsuri legislative, sociale şi administrative necesare pentru dezvoltareadomeniului în România, colaborarea cu factorii responsabili şi specialiştii în domeniu la elaborarea şi avizareaproiectelor de acte normative în domeniu;- luarea de atitudine împotriva faptelor de orice fel, care afectează înmod negativ domeniul locativ în România şi dezvoltarea la standarde internaţionale a acestuia;- facilitareainformării tuturor operatorilor de stat şi particulari din domeniu asupra pieţii specifice de servicii, instituţii şi alteentităţi abilitate în domeniu, condiţii de operare, etc. din ţară şi străinătate şi publicarea unui periodic al Ligii.

561 LIGA DE UNITATE A SINDICATELORLIBERE DIN MUNICIPIUL BUCURESTI

35/C/2007 27 17/07/2007 Sentinta1535

08/07/1990 a) sa militeze consecvent pentru recunoasterea si aplicarea deplina a drepturilor membrilor sai la nivelulteritoriului;b) sa sprijine sindicatele afiliate în rezolvarea problemelor cu caracter social-economic la solicitareaacestora;c) sa reprezinte sindicatele în fata altor organizatii similare din tara si strinatate;d) sa garanteze si saapere democratia sindicala a libertatii de opinie si actiune a tuturor organizatiilor sindicale;e) sa combata tendintelesi manifestarile de natura sa conduca la dezbinarea unitatii Ligii.

PRESEDINTE-NEGRAU RELU DORINVICEPRESEDINTE-RUSIN MARICICASECRETAR GENERAL- STEFANESCUION MEMBRII: ANTIMIU MIHAELA,MUNTEANU ION, CONSTANTINFLORIAN, BOC OVIDIU COMISIA DECENZORI: PRESEDINTE- SPIREAADELIA MEMBRII: DUMITRU TUDOR, DUMITRU VERONICA

562 LIGA LUPTATORILOR DIN DECEMBRIE1989 PENTRU VICTORIA REVOLUTIEIROMÂNE SI INTEGRAREAEURO-ATLANTICA

8/C/2003 13 28/02/2003 S.C.65/ 24/06/1997 - continuarea, organizarea, colaborarea şi angajarea luptătorilor din Revoluţia din decembrie 1989 în vederealuptei pentru apărarea şi susţinerea idealului de libertate, democraţie, adevăr, demnitate, competenţă, omenie şiunitate naţională a poporului român, pentru care au militat permanent în vederea lichidării oricărei forme deexterminare socială şi politică şi promovarea drepturilor legitime ale ale celor care s-au implicat direct în luptelepentru victoria revoluţiei din l989.;- va milita pentru concordanţa dintre vorbă şi faptă, protejarea, ajutorarea, şisprijinirea familiilor eroilor, urmaşilor şi supravieţuitorilor revoluţiei române anticomuniste din decembrie 1989.;-sprijină conducerea Statutului pentru menţinerea idealurilor naţiunii române, potrivit scopului declarat al Ligii.;-mijloceşte contacte între forţele politice aflate la conducere şi în opoziţie în vederea menţinerii unui climat delinişte, pace şi bună înţelegere pentru naţiune.

563 LIGA NATIONALA A ASOCIATIILORPENTRU SPRIJINIREAHANDICAPATILOR MINTALI DINROMÂNIA

10/C/2006 9 25/04/2006 S.C.198 11/05/1992

564 LIGA PROFESIONISTA DE FOTBAL 61/C/2002 35 21/02/2002 Încheierea 12/02/2002 - organizarea, promovarea şi dezvoltarea fotbalului profesionist la nivelul Campionatului naţional divizionar A,potrivit cu statutul şi regulamentele Federaţiei Române de Fotbal, în condiţiile legii.

Presedintele LPF se alege prin adunareagenerala pe o perioadă de 4 ani.Presedintele poate fi reales.

565 LIGA SINDICATELOR DEMOCRATICE 18/C/1995 29 22/06/1995 s.c.1373 22/06/1995 ARAD Organizarea luptei unite a sindicatelor membre pentru apãrarea drepturilor ºi obligaþiilor constituþionale ºi legaleale membrilor sãi.

566 MERIDIAN - CONFEDEREATIASINDICALA, FILIALA ARGES

1/C/2000 15/PJ 14/03/2000 11/PJ 22/03/2000 ARGES NONPROFIT, NELUCRATIV, APOLITIC

567 Modificat denumirea în sindicatulLIBERTATEA COMPANIA DE APA ARAD

16/C/2005 8 07/04/2005 s c 1955 s c1955

07/09/1996 ARAD

568 MUNICIPIILOR DIN ROMANIA 18/C/1991 10/FE 01/11/1991 168 01/11/1991 BUCURESTI569 OBIECTIV 79/C/2002 1381 13/02/2002 13/02/2002 VASLUI SPRIJINIREA DEZVOLTARII SOCIETATII CIVILE570 OFICIUL PATRONAL JUDETEAN BACAU 24/C/2004 1 06/09/2004 656 28/07/2004 BACAU SERVICII DE REPREZENTARE A INTERESELOR ECONOMICE TEHNICE SI JURIDICE ALE MEMBRILOR IN

RELATIILE , NEGOCIERILE SI DIVERGENTELE CU AUTORITATILE DE STAT SI ALE ADMINISTRATIELOCALE

571 OFICIUL PATRONAL JUDETEANMEHEDINTI - FILIALA CONFEDERATIEIPATRONALE A INDUSTRIEI,SERVICIILOR SI COMERTULUI DINROMANIA- VOCEA PATRONATULUI DINROMANIA

29/C/2004 2 09/07/2004 488 28/06/2004 MEHEDINTI reprezantarea intereselor angajatorilor (patronilor) in toate judetele tarii si in municipiul Bucuresti

572 OFICIUL PATRONAL JUDETEAN SATUMARE - FILIALĂ A CONFEDERAŢIEIPATRONALE A INDUSTRIEI,SERVICIULUIŞI COMERŢULUI DIN ROMANIA-VOCEAPATRONATULUI ROMANESC

25/C/2004 1 29/06/2004 224/D 09/06/2004 SATU MARE reprezentarea intereselor angajatorilor,consolidarea unităţii şi identităţii Patronatului român, participarea ladezvoltarea economiei românşti, etc

573 OFICIUL PATRONAL JUDETEANTELEORMAN

11/C/2004 1 15/04/2004 206 19/03/2004 TELEORMAN A). CONFEDERATIA PATRONALA A INUSTRIEI SERVICIILOR SI COMERTULUI DIN ROMANIA (C.P.I.S.C.)- ISIVA ORGANIZA ACTIVITATEA IN SCOPUL REPREZENTARII INTERESELOR ANGAJATORILOR(PATRONILOR) DIN TOATE JUDETELE TARII SI MUN. BUCURESTI, CARE ACTIVEAZA IN PESTE 25% DINRAMURILE DE ACTIVITATE ALE ECONOMIEI NATIONALE SI CATE TOTALIZEAZA PESTE 10% DINNUMARUL SALARIATILOR LA NIVEL NATIONAL;;B). CONSOLIDAREA UNITATII SI IDENTITATIIPATRONATULUI ROMAN, CONSTITUIREA SA INTR-O INSTITUTIE PUTERNICA, REPREZENTATIVA,CAPABILA SA SUSTINA COERENT, FERM SI PROFITABIL, DIALOGUL SOCIAL CU AUTORITATILESTATULUI, CENTRALE SI LOCALE, ORGANIZATIILE SINDICALE, CU ORGANIZATIILE PATRNALE SIMILAREINTERNATIONALE SI SA PATRICIPE ACTIV LA INTERAREA ECONOMICA A TUTUROR JUDETELOR TARII SIA ROMANIEI IN COMUNITATEA EUROPEANA SI IN LUME C) PATRICIPAREA ACTIVA A PATRNATULUI LA574 OFICIUL PATRONAL JUDEÞEAN ARAD -

FILIALÃ A CONFEDERAÞIEI PATRONALEA INDUSTRIEI SERVICIILOR ºICOMERÞULUI DIN ROMÂNIA

22/C/2004 1 15/07/2004 445 06/07/2004 ARAD Reprezentarea intereselor angajatorilor din toate judeþele þãrii ºi din municipiul Bucureºti

575 OFICIUL PATRONAL SINDICALJUDETEAN CARAS-SEVERIN CA FILIALAA CONFEDERATIEI PATRONALA AINDUSTRIEI, SERVICIILOR SICOMERTULUI DIN ROMANIA "VOCEAPATRONATULUI ROMANESC"

37/C/2004 3262 11/06/2004 in lichidare 2078 06/07/2004 CARAS-SEVERIN reprezentarea intereselor angajatorilor(patronilor) din toate judetele tarii si Mun. Bucuresti,consolidarea unitatii siidentitatii Patronatului Roman,participarea activa a paetronatului la dezvoltarea generala a economiei romanesti,ameliorarea gradului de integrare interna si internationala a economiei romanesti, implicarea directa a Patronatuluiin problematica sociala, acordarea de asistenta directa angajatorilor membri, stbileste alte scopuri siobiective,pentru satisfacerea rapida si eficienta a nevoilor memebrilor, in conditiile legii, actioneaza pentruscopurile generale propuse de CPISC-art. 7 din Statut

576 OFICIUL PENTRU AMENAJAREAPESTERILOR SI CARSTULUI - LIFEORADEA

62/C/2002 2/FED 26/02/2002 2 07/03/2002 BIHOR GESTIONAREA PROIECTULUI ACTIUNI COMBINATE PENTRU PROTECTIA SI CONSERVAREAPATRIMONIULUI NATURAL AL MUNTILOR APUSENI

577 ORGANIZATIA JUDETEANA A ROMILORDIN M-CIUC

3/C/1993 11 12/03/1993 11 12/03/1993 HARGHITA Stabilirea si dezvoltarea relatiilor de comunicare, informare si cunoastere dintre diferite comunitati de romi.

578 ORGANIZATIA NATIONALA APERSOANELOR CU HANDICAP DINROMÂNIA

10/C/2002 17 21/01/2002 14 BIS 24/01/1995 - unirea eforturilor tuturor organizaţiilor persoanelor cu handicap din România, apărarea intereselor persoanelor şireprezentarea celor cu handicap, în scopul afirmării şi integrării sociale depline a acestora.

CENZOR-ALEXANDRINA DANVICEPRESEDINTE-IOAN DÂRLEAMEMBRU-CRINA POPSUPLEANTI-LENUTA DONISAN,VASILICA STRAT

579 ORGANIZAŢIA INTERPROFESIONALĂNAŢIONALĂ PE PRODUSE GRĂSIMIVEGETALE ŞI ŞROTURI FURAJERE DINROMÂNIA - OINPGVSFR

27/C/2003 24 01/07/2003 Încheierea 14/05/2003 asigurarea necesarului de consum de ulei, margarină, şroturi furajere de floarea soarelui şi soia la nivel naţionalprin dezvoltarea durabilă a producţiei agricole, în special de seminţe de floarea soarelui, boabe soia, rapiţă cu aciderucic "00", seminţe de in şi şi a altor seminţe oleaginoase care prezintă interes pentru industria uleiului, prinsprijinirea producătorilor agricoli resursele materiale şi umane din spaţiul rural în vederea creşterii puteriieconomice a fermierilor şi asociaţiilor agricole.

Nr crt Denumire Numar inreg RegNumar inreg Data inreg Starea Nr incheiere Data Judet Asociati/Fondatori Scop Consiliu director Apartenenta HG Data HG utilitateNational instanta instanta actuala incheiere federatie utilitate publica

580 ORGANIZAŢIA INTERPROFESIONALĂORZ-BERE -

136/C/2002 83 14/12/2002 Incheierea 25/10/2002 - de a proteja interesele membrilor săi, în condiţiile unei economii concurenţiale, bazate pe performanţe

581 PATRONATUL INDUSTRIEI DECELULOZĂ ŞI HÂRTIE - ROMPAP

141/C/2002 210 11/07/2002 13/12/2001 Activităţi de servicii profesionale, tehnice, economice şi comerciale de interes comun ale unităţilor asociate sau aleunei părţi din acestea , care se pot realiza mai eficientprin intermediul patronatului, în interesul desfăsurării uneiactivităţii profitabile

582 PELTRICONTEX - FRATIA 9/C/2007 7 15/03/2007 19 13/11/2006583 PERSEVERENTA 1/C/2001 1/2001 27/03/2001 62 23/03/2001 MURES Infiintarea unui centru de zi pentru copiii cu nevoi speciale care sa ofere posibilitati pentru imbunatatirea calitatii

vietii acestor copii si a familiilor lor.584 QUANTUM 4/C/1995 76 06/11/1995 325 10/11/1995 BISTRITA

NASAUD585 RANCEA-RO 13/C/2000 4 01/03/2000 115 14/03/2000 BISTRITA

NASAUD586 RECONSTITUIRE DOSAR 50/C/2000 23 26/07/2000 Încheierea 20/07/2000 - organizarea de activităţi sportive, concursuri sportive şi de masă, stagii, cantonamente testări, atestări privind

nivelul de performanţă atins, respectând regulamentele interne şi instrucţiunile Ministerului Tineretului şi Sportului,a organismelor interne şi internaţionale de profil, a legilor în vigoare;;- practicarea sportului de performanţă înJiu-Jitsu şi alte discipline înrudite cu aceasta;;- asigurarea spaţiilor şi sălilor sportive necesare formării şi pregătiriisportivilor şi în construirea unor baze sportive în ţară, a realizării unui parcauto şi a tot ceea ce este necesar pentrudeplasarea sportivilor în cantonamente, stagii naţionale şi internaţionale de pregătire, concursuri şi competiţii;;-colaborarea cu asociaţii şi cluburi de arte marţiale în speţă de Jiu-Jitsu, în vederea ridicării nivelului tehnic alsportivilor şi antrenorilor, acestea urmând a fi prevăzute în cadrul unor protocoale încheiate în acest sens.

587 REMIT P.A.S. 5/C/1998 93 20/05/1998 272 15/06/1998 SIBIU588 RETEAUA DE FINANTARE COMUNITARA 4/C/2003 1 19/02/2003 1241 20/12/2002 TIMIS Sporirea puterii financiare a membrilor sai,îndrumarea spre autofinantare si oferirea unui cadru pentru implicarea

acestora în activitati de cercetare comuna,perfectionarea,promovarea,,advocacy si lobby,prin asigurarea accesuluila cele mai bune practici si acordarea de asistenta tehnica de specialitate.

589 ROMAPIS FEDERATIA ASOCIATIILORAPICOLE DIN ROMANIA

4/C/2008 1 01/03/2008 PRAHOVA REPREZENTAREA INTERESELOR MEMBRILOR SAI IN RAPORT CU AUTORITATILE ROMANE SI ALE UE SICOOPERAREA CU ALTE ASOCIATII, FEDERATII SAU ALTE ORGANIZATII DE ACELASI TIP DIN DOMENIU,DIN TARA SI DIN STRAINATATE, PENTRU PROMOVAREA, SUSTINEREA SI APARAREA INTERESELORMEMBRILOR SAI IN DOMENIUL APICOL

590 SAINDICATUL LIBER AL SALARIAÞILORDIN MUZEUL ARAD

40/C/1991 16 13/03/1991 dizolvata 821 28/02/1991 ARAD Apãrã ºi asigurã interesele membrilor, indiferent de naþionalitate, convingeri politice, pregãtire profesionalã, religie,sex ºi vârstã. Pentru apãrarea intereselor membrilor sãi, Sindicatul supune atenþiei conducerii probleme de litigiu.În caz de nerezolvare apeleazã la organul ierarhic superior, ºi dacã nici aici nu se soluþioneazã, foloseºte ca mijlocde acþiune demonstraþia sau greva. Asigurã interesele membrilor în sfera activitãþii profesionale. Asigurã salariul egal la muncã egalã. Luptã pentru reducerea diferenþelor de salarizare a salariaþilor de la muzeele de gradul I saucentrale. Propagã solidaritatea, colegialitatea ºi întrajutorarea între membrii Sinbdicatului Liber. Asigurã condiþiilede ridicare a pregãtirii profesionale a tuturor membrilor sãi prin colaborare cu conducerea muzeelor. Asigurã ocuparea posturilor vacante numai pe bazã de concurs. Comisia ºi condiþiile de concurs vor fi aprobate deComitetul Sindicatului. Hotãrâºlte prin semnãturã asupra încadrãrii de noi salariaþi, a desfacerii contractului de

ã ºi i t i bt î d t i l l591 SINDICAT ARBEMA BRAU UNIONFRÃÞIA ARAD

58/C/2001 1 12/03/2001 1745 12/03/2001 ARAD a) susþinerea ºi promovarea drepturilor ºi intereselor ale membrilor de sindicat; b) organiztarea unitãþii ºi forþei deacþiune în vederea punerii în valoarea ºi apãrarea drepturilor, libertãþilor i intereselor legitime ale membrilor desindicat; c)respectarea ºi promovarea intereselor profesionale, sociale, economice, cultural-sportive ºi turistice alemembrilor sãi;d) colaborarea cu toate organismele ºi organizaþiile care luptã penru îndeplinirea aspiraþiilor delibertate, egalitate ºi dreptate socialã ale tuturor categoriilor sociale; e) promovarea relaþiilor de colaborare ºisolidaritate cu toate organizaþiilºe sindicale devotate aspiraþiilor democratice, dreptate socialã, libertate ºi pace; f)asigurarea respectãrii drepturilor fundamentale ale salariaþiilor (dreptul la muncã, salariul miim pe ramurã,protecþie socialã, asistenþã medicalã gratuitã, pensii, ajutor de ºomaj ºi alte forme de protecþie ºi asistenþãsocialã) prevãzute în Constituþia României, acte normative interne ºi internaþionale, Contractul Colectiv de MuncãUi l Ni l N þi l C t t l C l ti d M i ã l i l d ã ºi C t t l C l ti ºi I di id l d

In urma modificarii consiliu director esteformat din Calotã Alin Cristian preºedionte, Floruncut Marius Cristianvicepresedinte, Floruncut Alexandru Ioansecretar Preºedinte: Calota Alin CristianCNP 1750907020012, vicepreºedinteVranau Codrin Rãzvan CNP1810622020071, secretar FloruncutAlexandru Ioan CNP 1790814020035

592 SINDICAT DREPTATEA DIN CADRULCOMPANIEI DE APA ARAD

27/C/1995 2 23/05/1995 ARAD

593 SINDICAT INDEPENDENT ARTISTISIAMAR TEATRUL MARIONETE ARAD

11/C/1996 5 31/10/1996 6684 31/10/1996 ARAD

594 SINDICATUL'' CONCORDIA''HARGHITA 55/C/2003 45 14/08/2003 181 13/02/2006 HARGHITA ESTE APARARE SI PROMOVAREA INTERESELOR PROFESINELE,ECONOMICE ,SOCIALE CULTURALE SITURISTICE ALE MEMBRILOR SAI A DEMNITATII SI A DREPTURILOR ACESTORA PREVAZUT IN LEGISLATIANATILONALA ,PACTELE ,TRATATELE SI CINVENTIILE INTENATIONALE LA CARE ROMANIA ESTE PARTE,PRECUM SI IN CONTARCTELE COLECTIVE DE MUNCA

595 SINDICATUL AMBULANTA-JUDETIALOMITA

17/C/1999 31 28/05/1999 30 28/05/1999 IALOMITA Done Vasilică,Opriş Constantin,NicolescuSimona,Fota Claudia

596 SINDICATUL ANGAJAŢILOR DININDUSTRIA DE SECURITATE (SAIS)

12/C/2008 5 21/10/2008 14 25/09/2008

597 SINDICATUL AUTONOM DIN SCOALAGENERALA 103 BUCURESTI

29/C/2001 7 06/12/2001 29/10/2001 BUCURESTI Va actiona in spiritul unificarii miscarii sindicale din invatamant la nivelul sectorului 5 , capitalei si la nivelul nationalin vederea constituirii unei organizatii sindicale a invatamantului unica si puternica care sa reprezinte intereselemajore ale invatamantului romanesc.

598 SINDICATUL A.D.J.P. DIN CADRULADMINISTRATIEI DE DRUMURI SIPODURI A JUDETULUI ARAD

52/C/2000 1 07/12/2000 7221 07/12/2000 ARAD Promovarea si ap[rarea demnitãþii, a drepturilor ºi intereselor profesionale, economice, sociale, culturale ºi sportiveale membrilor sãi; b) promovarea salariaþilor pe baza criteriilor de competenþã, pentru ocuparea posturilor numaipe bazã de concurs, în condiþiile legii, corespunzãtor nivelului de calificare; c) asigurarea condiþiilor de ridicare acalificãrii profesionale ºi a polispecializãrii pentru toþi membri de sindicat; d) desfãºurarea de activitãþi de protecþiesocialã ºi sprijinire materialã a membrilor de sindicat în cazul unor evenimente odesebite; e)negocierea ºiîncheierea, împreunã cu conducerea administraþiei drumurilor ºi podurilor judeþului, a contractului colectiv demuncã, în care se vor stabili drepturile ºi obligaþiile reciproce ale pãrþilor; f) restabilirea drepturilor membrilor desindicat dacã se constatã cã acestea au fost încãlcate prin acte netemeinice sau nelegale; g) organizeazãactivitãþi ºi acþiuni specifice proprii ºi stabileºte programe de acþiune;

MAIER ALEXANDRU - PREªEDINTE,MÃRIUÞA CONSTANTIN -VICEPREªEDINTE, SÂRBU LIDIA -VICEPREªEDINT, CIUPERCEA MIA -SECRETAR, CHIUZBAIAN LENUÞA - CASIER, Popa Marian - preºedinte,Bonta Liviu - vicepreºedinte, Iovuþa Dana- vicepreºedinte, Matica Anca - secretar

599 SINDICATUL BANC POST 9/C/2001 5 19/07/2001 4 21/05/2001 BUCURESTI Apararea si promovarea intereselor profesionale , economice , sociale, culturale si sportive ale membrilorsai.;Apararea drepturilor membrilor de sindicat prevazute de legislatia muncii si in contractele colective de munca

600 SINDICATUL BULANDRA 109/C/2002 21 06/06/2002 20/05/2002 BUCURESTI Apararea drepturilor si intereselor membrilor sai.;Promovarea si apararea demnitatii membrilor sai.601 SINDICATUL CAR ARAD 12/C/1998 1 15/12/1998 6584 25/11/1998 ARAD a) Realizarea unitãþii ºi forþei de acþiune a membrilor pentru punerea în valoare ºi apãrarea drepturilor intereselor

legitime, respectând diversitatea acestora de inter. b) Reprezentarea, promovarea ºi apãrarea intereselorprofesionale, sociale, economice, culturale ale membrilor sãi: c) participarea la miºcarea sindicalã internaþionalã,stabilirea ºi dezvoltarea relaþiilor cu organizaþii profesionale ºi sindicale naþionale ºi internaþionale:d) garantarea ºiapãrarea democraþiei sindicale, a libertãþilor la opinie ºi acþiune a membrilor sãi.

602 SINDICATUL CETATEA ªIRIA JUDETULARAD

12/C/2005 11 07/04/2005 s c 993 21/02/2005 ARAD

603 SINDICATUL COLEGIULUI TEHNIC DECONSTRUCTII SI PROTECTIA MEDIULUIARAD

19/C/2005 14 08/04/2005 s.c. 1520 15/03/2005 ARAD

604 SINDICATUL CONSTRUCT COMETROU 67/C/2002 18 05/03/2002 39 03/12/1993 BUCURESTI Promovarea si apararea demnitatii , drepturilor si intereselor economice , sociale si profesionale ale membrilorsai.;Participarea la elaborarea regulamentului de ordine interioara si negocierea contractului colectiv de munca.

605 SINDICATUL CONTROLORILOR DETRAFIC AERIAN UATC

17/C/2008 109 21/12/2008 8821 24/11/2008 ARAD Scopul sindicatului este de a reprezenta pe membrii sãi în toate negocierile cu patronatul ºi orgabee de stat. De aapãra ºi promova interesele profesionale, economice , sociale, culturale ºi sportive ale membrilor sãi precum ºidrepturile individuale ºi colective ale acestora, prevãzute în legislaþia munci ºi în Contractul Colectiv de muncã. Dea reprezenta pe membrii sãi la elaborarea, adoptarea ºi respectarea contractului colectiv de muncã. De a promovaºi susþine mbunãtãþirea condiþiilor de mncã ºi viaþã ale membrilor sãi. De a asigura cadrul specific, desfãºurãriiactivitãþlor sindicale, artistice ºi sportive la care participã membrii sãi. Sindicatul UATC are autonomie deplinã înraporturile cu celelalte sindicate, federaþii ºi confederaþii sindicale naþionale ºi internaþionale. Sindicatul UATCare dreptul de a se asocia/afilia cu alte sindicate ºi de a constitui federaºii ºi/sau confederaþii.

Szocs Francisc Zoltan, Dregus Tiberiu,Tamaº Liviu Marius. Gherghescu CristianValentin, Horga Mircea Radu, Zaha IosifRadu (supleanþi)

606 SINDICATUL DEMNITATEA ARAD(MODIFICAT DIN SINDICATUL SIRDARAD INREGISTRAT IN 1990 )

60/C/2006 7 26/06/2006 2881 28/05/2006 ARAD - organizarea unitatii si fortei de actiune a membrilor pentru punerea in valoare si apãrarea drepturilor silibertãtilor legitime ale membrilor de sindicat ;- respectarea, promovarea si apãrarea intereselor profesionale,sociale, economice , cultural , turistice si egalitatea in drepturi ;- conclucrarea cu toate organizatiile siorganismele care lupta pentru îndeplinirea aspiratiilor de egalitate si dreptate sociala ;- promovarea relatiilor decolaborare si solidaritate interna si internationala ;- participarea Sindicatului la elaborarea si modificarea actelornormative ;- asigurarea respectarii drepturilor salariatilor dreptul la munca, protectia sociala a muncii, dreptul laasistenta sociala si medicala gratuita;- dialog cu reprezentantii guvernului ;- alte scopuri stabilite prin rezolutii sauhotariri emise de organele de conducere ale sindicatului

Consiliu de conducere este format din Gãleancu Adrian preºedinte, Arba Vasilevicepresedinte, Balta Stelian vicepresedinte, Ancas Traianvicepresedinte, Stoica Elena secretar

607 SINDICATUL DEMOCRATIC DINÎNVÃÞÃMÂNTUL JUDETEAN ARAD

6/C/1997 8 03/05/1997 3105 24/04/1997 ARAD Se vor adãuga punctele b si c dupa cum urmeazã: b) SDÎA Asigurã protecþie liderilor ºi membrilor de sindicatconform legislaþiei în vigoare ºi Contractului Colectiv de Muncã ºi c) Pregãteºte liderii ºi membrii de sindicat peprobleme specifice activitãþii sindicale ºi a relaþiilor de muncã.

Baliþa ªtefan - lider, Pondiche Maria -vicelider, Ienãºescu Dan - vicelider, MuþiuVirgil - membru, Lugojan Maria - membru,Tripa Constantin - membru, Funar Olimpia- membru, Sima Adrian - membru,Nicolãiþã Doina - membru, Vidican Nicolae- membru - Ienãºescu Dãnuþ Vasile - liderinterimar, Pondiche Maria - vicelider,Nicolãiþã Doina Adriana, secretar

d t i t i L j M i608 SINDICATUL DIN PRIMĂRIAMUNICIPIULUI BUCUREŞTI "FORUM"

113/C/2002 22 25/07/2002 4 24/06/2002 BUCURESTI Asigurarea respectării drepturilor fundamentale prevăzute în Constituţie şi în legislaţia în vigoare, inclusiv alegislaţiei privind funcţia publică şi funcţionarul public.

Nr crt Denumire Numar inreg RegNumar inreg Data inreg Starea Nr incheiere Data Judet Asociati/Fondatori Scop Consiliu director Apartenenta HG Data HG utilitateNational instanta instanta actuala incheiere federatie utilitate publica

609 SINDICATUL DREPTATEA ALSALARIATILOR PRIMARIEI ORASULUINADLAC JUD ARAD

10/C/2005 12 07/04/2005 s c 1156 28/02/2005 ARAD

610 SINDICATUL FAPIRO 114/C/2002 23 29/07/2002 24/06/2002 BUCURESTI Respectarea, promovarea si apararea drepturilor si intereselor membrilor de sindicat.;Apararea si garantareademocratiei sindicale, a libertatii de actiune si de aparare a membrilor de sindicat.

611 SINDICATUL FERMIERUL PECICANÎNREGISTRAT ÎN 2001

62/C/2006 9 26/06/2006 3290 19/06/2006 ARAD Practicarea de activitati în folosul membrilor sai pentru promovarea drepturilor si intereselor acestora;participarea activa la infiintarea tuturor actelor administrative de interes local, care au legatura cu profesia sau cudomeniul agricol în care isi desfasoara activitatea si la elaborarea programelor de dezvoltare rurala;instrumentarea tuturor beneficiilor acordate de stat agricultorilor , mijlocirea în vederea dobândirii de credite ,alocatii, sau subventii de la stat sau terti; asigurarea cadrului specific desfasurarii activitatilor socioale;participarea directa la realizarea imbunatatirii conditiilor de munca si viata ale membrilor ridicarea nivelului derentabilizare a muncii acestora si organizarea si indrumarea manifestatiilor cultural artistice si sportive în temeiulart 25 din Legea 54/2003

612 SINDICATUL FINANTE PUBLICEBUCURESTI

17/C/2000 1 11/04/2000 3 13/03/2000 BUCURESTI Lupta pentru punerea in valoare si apararea drepturilor demnitatii libertatilor si intereselor legitime ale membrilor desindicat.;Apararea si ridicarea demnitatii salariatilor , ridicarea nivelului de trai si crearea unor conditii mai bune delucru.

613 SINDICATUL FLACARA ALBASTRÃ ARAD 49/C/2003 1 13/10/2003 dizolvata ARAD614 SINDICATUL FORUMUL ADMINISTRAŢIEI

PUBLICE28/C/2005 3 16/06/2005 4 26/05/2005

615 SINDICATUL FUNCŢIONARILOR PUBLICIDIN MINISTERUL EDUCAŢIEI ŞICERCETĂRII - SINDICATUL "ILLIEMURGULESCU"

37/C/2005 6 01/11/2005 11 06/10/2005 BUCURESTI apărarea şi promovarea drepturilor colective şi individuale prevăzute în legislaţia naţională, în pactele, tratatele şiconvenţiile internaţionale la care România este parte, în contractele colective şi individuale de muncă, precum şi aintereselor profesionale, economice, sociale, culturale şi sportive ale membrilor sindicatului

616 SINDICATUL FUNCŢIONARILOR PUBLICIŞI LUCRĂTORILOR CONTRACTUALI DINADMINISTRAŢIA NAŢIONALĂ AREZERVELOR DE STAT

5/C/2009 2 06/04/2009 7(PJ) 05/03/2009

617 SINDICATUL IFTE CFR ARAD 17/C/1990 3 23/03/1990 1001 23/03/1990 ARAD Apãrã demnitatea, drepturile si interesele economice, materiale , sociale, civile si culturale ale tuturor membrilorsindicatului

Farcasiu Nicolae, Raþ Dan, Mierlut Dorinsi Iosifescu Daniela

618 SINDICATUL IGIENA 63/C/2002 14 05/03/2002 20 30/04/1993 BUCURESTI Garanteaza si apara exercitarea dreptului sindical si libertatea de optiune a salariatilor conform Constitutiei , Legiisindicatelor si prezentului statut.

619 SINDICATUL INDEPENDENT ALLINIORILOR "FORŢA ŞINELOR" DINSECŢIA L.3 BUCUREŞTI OBOR (S.I.L.)

3/C/2003 3 15/01/2003 S.C.41/s/ 25/11/2002 - apărarea drepturilor social-profesionale, îmbunătăţirea condiţiilor de muncă şi de viaţă ale membrilor de sindicatşi a familiilor lor.

620 SINDICATUL INDEPENDENT ALMEDICILOR DIN INSTITUTULCANTACUZINO

69/C/2002 6 21/02/2002 29 13/11/1992 BUCURESTI Asigurarea pentru fiecare membru de sindicat a unui loc de munca corespunzator nivelului de pregatire, calificaresi competenta profesionala.Membrii de sindicat sa fie angajati in conditii contractuale colective si individuale catmai favorabile.

621 SINDICATUL INDEPENDENT LEONIARAD ÎNREG ÎN ANUL 2000

61/C/2006 8 26/06/2006 3293 19/06/2006 ARAD - apãrã demnitatea , drepturile si interesele economice, sociale si culturale ale tuturor membrilor si familiilor lor ;-militeaza pentru un raport optim intre nivelul salariilor si cel al preturilor ;- propaga solidaritatea, întrajutorarea înrelatiile dintre membrii sai ;- contribuie la consolidarea familiei si protejarea vietii de familie;- urmareste angajarea fortei de munca si intervine la cererea în cazul desfacerii contractului de munca ;- acorda asistenþa juridicagratuita in cauze de munca ;- acorda ajutoare materiale membrilor sai cind este necesar ;- administreaza sidezvolta bazele de odihna , cultura si sport ale sindicatului ;- sindicatul combate cu fermitate coruptia, abuzul inservici, imoralitatea, alcoolismul , birocratia, nepotismul, tendinte nationalist sovine;- participa la elabvorarea si avizarea Regulamentului de Ordine Interioara

622 SINDICATUL INDEPENDENT SANITASDIN INSTITUTUL NATIONAL DECERCETARE SI DEZVOLTARE INDOMENIUL PATOLOGIEI SI STIINTELORBIOMEDICALE VICTOR BABES

20/C/2002 2 30/01/2002 8 17/04/1992 BUCURESTI De a lupta si de a apara drepturile si interesele socio-profesionale , economice si culturale ale membrilor saiinclusiv de a asigura conditii de realizare a actului medical la nivel international.

CRUDU VASILE, PAIS EMILIA,HARALAMBIE EUGEN

623 SINDICATUL JUDEÞEAN FAMILIASERVICII PUBLICE ARAD

4/C/2005 3 10/01/2005 5815 08/11/2004 ARAD organizatie fãrã scop politic constituitã în scopul apãrãrii si promovarii intereselor profesionale, economice, sociale,culturale. si sportive ale membrilor sai, a drepturilor acestora prevazute în legislatia muncii si contractului colectivde munca în raport cui patronatul si organele puterii si administratiei de stat

624 SINDICATUL LAGERMAXAUTOTRANSPORT DIN SC LAGERMAXAUTOTRANSPORT SRL CURTICI

8/C/2007 2 02/03/2007 1125 06/02/2007 ARAD

625 SINDICATUL LIBER AEROPORTUL ARAD 19/C/1990 5 06/02/1990 înch 06/02/1990 ARAD SLAA reprezintã ºi apãrã interesele membrilor sãi având urmãtoarele scopuri: organizarea unitãþii þºi forþei deacþiune pentru punerea în valoare ºi apãrarea drepturilor, libertãþilor ºi intereselor legitime ale membrilor desindicat; respectarea, promovarea ºi apãrarea intereselor profesionale, economice, sociale, cultural-sportive ºituristice ale membrilor sîi ºi asigurarea egalitãþii în drepturi a acestora; conlucrrea cu toate organizaþiile ºiorganismele care luptã pentru îndeplinirea aspiraþiilor de libertate, egalitate ºi dreptate socialã a tuturor categoriilor sociale; promovarea relaþiilor d colaborare ºi solidaritate internã ºi internaþionalã cu toate organizaþiilesindicale interne ºi internaþionale devotate aspiraþiilor democraþiei, dreptãþii sociale, libertãþii ºi pãcii; participarea la elaborarea ºi/sau modificarea actelor normative are privesc activitatea sindicalã ºi intereselesocio-profesionale ale membrilor de sindicat; asigurarea respectãrii drepturilor fundamentale ale salariaþilor:d t l l ã l t þi i lã ii i i ii t l i l i i i t t l i

Varro Eugen Iosif - lider, Livinschi Ioan -Vicelider, Stoica Iena - secretar, solmoºanIoan - contabil, Hatcu Petru - pt.economice, Berzovan Gheorghe - pt.sociale, Buda Dumitru - pt. culturale,Ardelean Dan - pt. tineret, PãrcãrescuNiculina - pt. juridice Preºedinte -Clipea Mihai, Vicepreºedinte -HornicarNicolae, secretar - Roºca Gheorghe,t i Mih i C t l bil626 SINDICATUL LIBER AL AEROPORTULUI

ARAD14/C/2005 6 21/03/2005 515 31/01/2005 ARAD Clipea Mihai presedinte. Hornicar Nicolae

vicepresedinte,, Papp Maria Emilia ,secretar Calin Adriaqn si trezorier ZahaSabin

627 SINDICATUL LIBER AL CAMEREI DECOMERT, INDUSTRIE SI AGRICULTURAA JUDETULUI ARAD HERMES

2/C/2008 1 13/02/2008 126 16/01/2008 ARAD Biroul Operativ : Sasyet Endre - lider,Andrea Nagy - vicelider ºi Enache CIMI -secretar coordonator, Mureºan VioletaDiaconescu ºi adriana Dolha - cenzori

628 SINDICATUL LIBER AL PERSONALULUISECTORULUI 5 MENAJER DIN SC REBUSA

16/C/1999 1 14/05/1999 radiata 3 13/05/1999 BUCURESTI Promovarea şi apărarea demnităţii drepturilor şi intereselor membrilor săi.

629 SINDICATUL LIBER AL SALARIATILORDE LA SC ELEGANT SA

54/C/2002 3 21/02/2002 14 09/04/1992 BUCURESTI Apararea drepturilor fundamentale ale membrilor sai, prevazute de legislatia tarii.;Imbunatatirea continua aconditiilor de munca , de salarizare ,de trai.

630 SINDICATUL LIBER AL SALARIATILORDIN CADRUL CASEI JUDETENE DEPENSII ARAD

3/C/2005 2 10/01/2005 5359 18/10/2004 ARAD

631 SINDICATUL LIBER AL SALARIATILORDIN CADRUL CASEI JUDETENE DEPENSII ARAD

18/C/2005 13 08/04/2005 s.c. 1157 28/02/2005 ARAD Noul Consiliu de conducere este formatdin: HOARA ANA preºedinte, referent dom Arad str Streiului nr 10 bloc 1 sc B ap1 ; CNP 2760213336742 VANCUMARIANA FLORICA vicepresedinte, domArad str Godeanu nr 4 bloc 251 ap 4 CNP2570918020075 BRADEAN LUMINITAAURELIA secretar general dom AradCalea Romanilor nr 20-22 bloc E 2 et 4 ap.10 CNP 2680102020036 DRAGAN632 SINDICATUL LIBER AL SALARIATILOR

DIN CENTRALUL REGIA AUTONOMA -POSTA ROMANA

68/C/2002 5 21/02/2002 25 21/08/1992 BUCURESTI Apararea drepturilor si intereselor membrilor sai cu privire la conditiile de munca, de viata, de pregatireprofesionala si socio-economica.

633 SINDICATUL LIBER AL SALARIATILORDIN PRIMARIA MUNICIPIULUIBUCURESTI

1/C/2002 1 07/01/2002 1627 06/06/1990 Garantarea si apararea dreptului sindical si a libertatii de opinie a membrilor sai conform Constitutiei si statutului. CHIREA ANA, AMZA MARIANA,STANCIU GINA

634 SINDICATUL LIBER AL SALARIATILORDIN SC COCPCIA SA

53/C/2002 12 21/02/2002 6 10/04/1992 BUCURESTI Apararea drepturilor fiecarui membru de sindicat a unui loc de munca corespunzator.;Va milita pentru pentrudotarea locurilor de munca cu echipamente necesare , materiale si documentatie si publicatii de specialitate.

635 SINDICATUL LIBER AL SC ULTEX SATANDAREI

16/C/1990 58 30/03/1990 58 30/03/1990 IALOMITA Dragomir Viorel,Vlasceanu Aurel,IvanoviciTudorel,

636 SINDICATUL LIBER AL SOFERILOR DETAXI SI FURGONETE DIN SOCIETATEACOMERCIALA CARGO TRANS SABUCURESTI

70/C/2002 7 21/02/2002 32 20/11/1992 BUCURESTI Garanteaza si apara exercitarea dreptului sindical si libertatea de opinie a salariatilor conform ConstitutieiRomaniei si statutului.

637 SINDICATUL LIBER AL TIPOGRAFILORDIN INTREPRINDEREA TIPOGRAFICĂFILARET

36/C/2005 5 12/10/2005 103 05/02/1990 BUCURESTI Mosu Constantin; Pintilie Doru, BanuCistian, Manolache Neculina

638 SINDICATUL LIBER ASTRA VAGOANEARAD

50/C/2003 3 23/05/2003 2393 23/05/2003 ARAD

639 SINDICATUL LIBER ASTRA VAGOANECALATORI

22/C/2005 18 28/04/2005 1831 04/04/2005 ARAD

640 SINDICATUL LIBER BIBLIOTECAJUDEÞEANÃ ARAD

21/C/1992 8 30/06/1992 6408 30/06/1992 ARAD Activitatea Sindicatului Bibliotecarilor din Biblioteca Judeþeanã Arad, compus din salariaþi de pe întreg judeþulArad, se fundamenteazã pe munca obºteascã, dezinteresatã ºi în folosul integral al membrilor sãi, desfãºurându-seîn afara programului de serviciu, dar cu înlesnirile cuprinse în art. 35 din L egea cu privire la sindicate care stã labaza prezentului statut. Organul suprem de conducere a activitãþii sindicatului este Conferinþa tuturor membrilorde sindicat organizatã cu o lunã înainte, pe baza unei ordini de zi anunþatã din timp. Conferinþa generalã asalariaþilor sindicalizaþi desemneazãî odatã la 2 ani comitetul sindical compus din 9 persoane din rândul cãrora sealege liderul sindicatului, 2 vicepreºedinþi ºi 2 membri comisie de revizie.

Nr crt Denumire Numar inreg RegNumar inreg Data inreg Starea Nr incheiere Data Judet Asociati/Fondatori Scop Consiliu director Apartenenta HG Data HG utilitateNational instanta instanta actuala incheiere federatie utilitate publica

641 SINDICATUL LIBER DIN CADRULSCHELEI DE FORAJ ZÃDÃRENI COMUNAFELNAC

18/C/1990 2 27/02/1990 774 27/02/1990 ARAD Sindicatul Liber va urmãri realizarea urmãtoarelor probleme: a) crearea condiþiilor pentru respectarea drepturilorfindamentale ale salariaþilor în ce privesc: la muncã, la protecþie ºi securitatea muncii, la salarizarea echitabilãpentru munca depusã, la ajutor garantat în caz de ºomaj, la pensii ºi altele prevãzute de constituþie ºi legile þãrii;b) perfecþionarea ºi actualizarea legislaþiei muncii, astfel încât sã corespundã stadiului ºi nivelului de dezvoltare asocietãþii româneºti, creînd o concordanþã echilibratã între salarii pe de o parte ºi preþurile produselor ºi bunurilor,a contravalorii serviciilor, taxelor ºi impotitelor pe venituri, pe de altã parte; c) respectarea întocmai a prevederilorlegale referitoare la asigurarea ºi ocrotirea muncii ºi la drepturile derivînd din acestea; d) statornicirea ºi reapctareastrictã a duratei zilei de muncã de 8 ore sãptãmânal ºi de lucrude 5 zile, precum ºi retribuirea suplimentarã,progresivã a orelor de muncã efectuate peste programul normal de lucru sau în zilele de repaus sãptãmânal ºi înti l ã bãt il l l ºi li i ) i l i l i l l ã t t þi ii ii i dif t

ALEXANDRU KOHLER - PREªEDINTE,VICTOR CRAETE - VICEPREªEDINTE,PAVEL SENCU - SECRETAR, VLÃDUÞMOÞOC - MEMBRU, ALEXANDRULÃDARU - MEMBRI

642 SINDICATUL LIBER DIN EDITURAACADEMIEI ROMANE

10/C/2001 6 25/09/2001 6 04/06/2001 BUCURESTI Garantarea si apararea exercitarii dreptului sindical , a libertatii de opinie si a intereselor salariatilor

643 SINDICATUL LIBER DIN INVATAMANT ALSCOLII GENERALE NR.143

71/C/2002 8 21/02/2002 16 12/06/1992 BUCURESTI De a respecta interesele tuturor membrilor sai, indiferent de nationalitate, sex, convingere politica si religioasa, infata organelor administrative de stat sau a altor structuri economice.

644 SINDICATUL LIBER E-ON GAZ ARAD 39/C/1991 2 24/10/1991 4797 24/10/1991 ARAD Sindicatul Liber E-ON Gaz Arad apãrã ºi reprezintã interesele membrilor sãi având în principal urmãtoarelescopuri: - organizarea unitãþii ºi forþei de acþiune a membrilor, pentru punerea în valoare ºi apãrarea drepturilor,libertãþilor ºi intereselor legitime ale membrilor de sindicat;-respectarea, promovarea ºi apãrarea intereselorprofesionale, sociale, economice, cultural-sportive ale membrilor sîi ºi asigurarea egalitãþii în drepturi ale acestora;- conlucrarea cu toate organizaþiile ºi organismele care luptã pentru îndeplinirea aspiraþiilor de libertate, egalitateºi drepartate socialã ale tuturor categoriilor sociale; promovarea realaþiilor de colaborare ºi solidaritate internã ºiinternaþionalã cu toate organizaþiile sindicale naþionale ºi internaþionale devoate aspiraþiilor democratice,dreptãþii sociale; - participarea Sindicatului la elaborarea ºi modificarea actelor normative care privesc activitateasindicalã ºi interesele socio-profesionale ºi economice ale membrilor de sindicat; - asigurarea respectãrii drepturilorf d t l l l i þil d t l l ã l t þi i lã ii ( it t ºi i i ãã

TODA DANIEL, MOCUTA DOREL,BERAR STELA, TARAN FLORICA,DOMOKOS MARIA, DRINOVANMAGDALENA , SAVERINCUCONSTANTIN

645 SINDICATUL LIBER FORAJ SONDEZÃDÃRENI

20/C/1990 15 27/02/1990 774 27/02/1990 ARAD KOHLER ALEXANDRU - PREªEDINTE, ,VICTOR CRAETE - VICEPREªEDINTE,VLÃDUÞ MOÞOC - MEMBRU,gHEORGHE gABORAN - MEMBRU, iarcomisiade cenzori este formatã din IgnatMarius, Igreþ Rãzvan, Goia Valer, SzaboMaria

646 SINDICATUL LIBER GAZ VEST SA 21/C/2005 16 12/04/2005 sc. 1519 21/03/2005 ARAD647 SINDICATUL LIBER INDEPENDENT

EXPLOENERG DIN CADRUL SC CETARAD SA

79/C/2006 14 27/12/2006 6240 30/11/2006 ARAD Unirea tuturor categoriilor profesionale din exploatare , a tuturor angajatilor SC CET SA Arad într-un sindicat liber,profesional, de ramura si de a lupta organizat cu forte unite în scopul îndeplinirii aspiratiilor pentru o viata maibuna, decenta si pentru conditii de munca civilizate

Deliman Traian - lider, Vamoºiu Mircea -vicelider, Pârvu Aurel-vicelider, SteopDavid - secretar, Rujescu Gheorghe Ioan -membru, Tamaº Ioan Nelu - secretar,Giurumea Alexandru-membru, Filip Marcel- membru, Dubeºtean Ioan - membru, RusDaniel - membru, Rus Vasile Tibi -membru Bejan Viorel - membru, BarnaIoan - membru, Toth Gavril - membru. D li T i lid V ºi Mi648 SINDICATUL LIBER INDEPENDENT I.O.I

ARAD INREGISTRAT IN 199059/C/2006 6 26/06/2006 3292 19/06/2006 ARAD S-a constatat reprezentativitatea pentru

negocierea contractului colectiv de muncala nivelul unitatii SC NUOVO ARIO SAARAD

649 SINDICATUL LIBER INDEPENDENTMUNTEX

64/C/2002 15 05/03/2002 21 30/04/1993 BUCURESTI Promovarea si apararea demnitatii , drepturilor si intereselor membrilor sai.;Participarea la elaborarea si avizarearegulamentului de ordine interioara si a contractului colectiv de munca.

650 SINDICATUL LIBER INDEPENDENTREPOMPARE DIN CADRUL SC APANOVA VEOLIA

9/C/2005 1 07/03/2005 sent. civ.nr.1691

12/06/1990 Chiţă Ion, Alexandru Anton, LăzărescuAndrei, Peiculeasa Marin, Savu Petre,Barbu Viorel, Ene Teodor, Micu Alexandru Chiţă Ion, Savu Petre, Mihai Ionel, BadeaIon, Barbu Viorel Comisia de cenzori:Cojocaru Marin, Dragusin Florin, LixandruVasile, Micu Alexandru

651 SINDICATUL LIBER INDEPENDENT"PETROM" HARGHITA

87/C/2002 20 25/02/2002 827 13/03/2002 HARGHITA Apara exercitarea dreptului sindical si garanteaza libertatea de opnie a membrilor sai

652 SINDICATUL LIBER INEU 75/C/2006 1 12/09/2006 S.C.1933 22/08/2006 ARAD653 SINDICATUL LIBER MORARIT

PANIFICATIE IALOMITA150/C/2002 11 28/05/2002 dizolvata 11 28/05/2002 IALOMITA

654 SINDICATUL LIBER NEPTUN DINCADRUL GOSPODARIEI COMUNALEARAD DIZOLVAT

16/C/2006 3 13/03/2006 dizolvata 1191 06/03/2006 ARAD

655 SINDICATUL LIBER PECO ARAD 46/C/2007 3 09/07/2007 ARAD656 SINDICATUL LIBER PROMED IALOMITA 11/C/1998 4 06/03/1998 dizolvata 4 06/03/1998 IALOMITA657 SINDICATUL LIBER SALUBRITATE 35/C/1991 1 03/04/1991 s c 1252 06/09/1990 ARAD Sindicatul Liber Salubritate garanteazã ºi apãrã exercitarea dreptului sindical ºi libertatea de opinie a membrilor în

conformitate cu CONSTITUÞIA ROMÂNIEI ªI STATUT. Acþioneazã în deplinã independenþã ºi autonomie faþã deorganele de stat, partidele politice ºi administraþie.. Adoptã de sine stãtãtor ºi în mod liber statutul propriu deorganizare ºi funcþionare, hotãrând de asemenea libera afiliere la Federaþii, Confederaþii sau Ligi Sindicale, organizate pe pe domenii de activitate, pe baze profesionale sau pe baze teritoriale, pãstrându-ºi în toate condiþiileautonomia; afilierea se face pe baza hotãrâri Adunãri Generale cu o majoritate de 2/3 din numãruº membrilor.Reprezintã ºi apãrã drepturile membrilor sãi ce decurg din legislaþia muncii, Contractul Colectiv de Muncã, în faþaconducerii administrative, organelor de jurisdicþie sau alte orgaane de stat.

658 SINDICATUL LIBER SC MOBILA SA 20/C/1992 2960 27/03/1992 dizolvata 36 27/03/1992 ARAD Scopul sindicatului este acela de a organiza lupta unitã a membrilor sãi pentru apãrarea drepturilor ºi promovareaintereselor lor profesionale, sociale, economice ºi culturale. Sindicatul liber garanteazã ºi apãrã exercitareadreptului sindical ºi libertatea de opinie a salariaþilor, conform Constituþiei României ºi Statului. Sindicatul Liber ºiorganele sale de conducere alese numai ãrin vot secret au autonomie asiguratã în raporturile cu federaþiilesindicale ºi Uniunea federaþiilor sindicale din România. Relaþiile dintre sindicat ºi consiliul de administraþie suntreglementate de Constituþia României, Statutul sindicatului liber de la Soc.Com. „Mobila ” SA Arad, regulamentulde ordine interioarã ºi contractul colectiv de muncã. Sindicatul liber are ca scop promovarea ºi apãrarea demnitãþii,drepturile ºi interesele membrilot sãi, participarea la elaborarea ºi avizarea regulamentului de ordine interioarã ºi aconmtracului colectiv de muncã. Participarea activã ºi constructivã la conducerea activitãþii tehnico-economice ai t i d ii i d l i ifi d f㺠ã ii ti itãþii i l P ti i di tã l î b ãtãþi659 Sindicatul Liber si Independent

„Petromservice Vest ” Arad18/C/1999 1 07/01/1999 62 07/01/1999 ARAD Scopul apararii si promovarii intereselor profesionale, economice, sociale, culturale sai sportive ale membrilor sai

si a drepturilor acestora, prevazute in legislatia muncii si in contractele colective, conventiile internationale aoptatede Adunarea Generala ONU/1966 si consemnate in actele finale ale conferintelor europene; contribuirii ladezvoltarea economico-sociala si culturala a Romaniei, la pastrarea integritatii teritoriale si nationale, asuveranitatii si independentei Romaniei; participarii la imbunatatirea conditiilor de munca si viata ale salariatilormembri de sindicat si la realizarea cadrului necesar desfasurari activitatilor socieale, culturale, sportive sirecreative; promovarii si apararii drepturilor, libertatilor si intereselor membrilor sai; apararii cu toate mijloacelecare ii stau la dispoyitie, a democratiei, libertatii si demnitatii membrilor sai; participarii la elaborarea Contractuluide Munca si la urmarirea aplicarii acestuia, precum si la elaborarea si urmarirea aplicarii Regulamentului de OrdineI t i h t ii fili ii i f ti ii i l b ii lt i di t f d tii i f d tii i di l i i li i

Comitetul de conducere (BiroulExecutiv)-presedinte: Dorin Suciu,vicepresedinte - Calin Bria; secretar- DorinPuta, Comisia de Cenzori: LaurentiuBaciu, Calin Brici, Romeu Popa

660 SINDICATUL LIBER SUDORUL DINTMUCB SA-FILIALA SLOBOZIA

26/C/1995 11 09/06/1995 11 09/06/1995 IALOMITA Achim Victor,Stroe Ion,MunteanuStefan,Manea Iancu,Dinu Victor,MireaGheorghe,Cliseru vasile,Dumitraşcu Anica

661 SINDICATUL LIBER TEHNIC ECONOMICSI ADMINISTRATIV ARAD

13/C/2005 4 02/03/2005 516 31/01/2005 ARAD Lider Monoranu Mihai, Gaman Carmen.Andrica Mariana, Cira Eugenia si RustiSilvia

662 SINDICATUL LIBER TEHNIC , ECONOMICSI ADMINISTRATIV-TESA DIN SPITALULUNIVERSITAR

7/C/2001 3 22/05/2001 3 09/04/2001 BUCURESTI Apara interesele materiale , economice si sociale ale membrilor de sindicat care respecta obligatiilestatutare.;Negociaza contractul colectiv de munca la nivel de ramura sanitara aplicandu-l la conditiile concrete dinunitate.

663 SINDICATUL LIBER TELECOM IALOMITA 36/C/1991 36 01/11/1991 33 01/11/1991 IALOMITA Serbannescu Vasile,Candel Udrea,ChiriţăViorica,Cojocaru Valentin,GogoaşăMarian,

664 SINDICATUL LIBER TOP ARAD 5/C/2005 1 10/01/2005 dizolvata 6195 22/11/2004 ARAD buna ]ntelegere si colaborare dintre toate compartimentele societatii ]n spiritul egalitatii ]n drepturi si ]ndatoriri atuturor membrilor sai, indiferent de vechime

665 SINDICATUL LUCRATORILOR DINOFICIUL DE CADASTRU SIORGANIZAREA TERITORIULUIBUCURESTI

66/C/2002 17 05/03/2002 36 05/11/1993 BUCURESTI De a organiza lupta unita a membrilor sai pentru apararea drepturilor si promovarea intereselor profesionale ,sociale, economice si culturale.

666 SINDICATUL NAŢIONAL ALCONSILIERILOR DIN SERVICIILE DEPROBAŢIUNE

10/C/2008 4 28/07/2008 7 26/06/2008

667 SINDICATUL NAŢIONAL SOLIDARITATEA 1/C/2008 1 03/01/2008 20 (PJ) 06/12/2007668 SINDICATUL PECO IALOMITA 2000 47/C/2000 14 20/06/2000 14 20/06/2000 IALOMITA Dimache Neculai,Răuţă Adrian,Vasile

Aurica,Badea Eleonora,Ratiu Cludia

Nr crt Denumire Numar inreg RegNumar inreg Data inreg Starea Nr incheiere Data Judet Asociati/Fondatori Scop Consiliu director Apartenenta HG Data HG utilitateNational instanta instanta actuala incheiere federatie utilitate publica

669 SINDICATUL PECO IOALMITA 2000 49/C/2000 14 20/06/2000 14 20/06/2000 IALOMITA Dimache Neculai,Rauţă Adrian,VasileAurica, Badea Eleonora, Ratiu Claudia

670 SINDICATUL PERSONALULUINEDIDACTIC DIN UNIVERSITATEABUCURESTI

18/C/2000 1 05/09/2000 5 17/07/2001 BUCURESTI Promovarea si apararea demnitatii, drepturilor si intereselor membrilor sai.

671 SINDICATUL PHOENIX ALSALARIATILOR DIN CADRULSERVICIULUI DE INTERES LOCALADMINISTRATIA PATRIMONIULUI LOCALARAD

59/C/2001 2 14/06/2001 dizolvata 3994 14/06/2001 ARAD

672 SINDICATUL PRO LEX AFUNCTIONARILOR PUBLICI CU STATUTSPECIAL DIN PENIETNCIARUL DEMAXIMA SIGURANTA ARAD

23/C/2005 19 16/06/2005 2684 23/05/2005 ARAD Scopul în care s-a constituit sindicatul PRO LEX este acela de a apãra ºi de a promova interesele profesionale,economice, morale, sociale, culturale ºi sportive ale membrilor sãi, precum ºi a drepturilor prevãzute de legislaþiamuncii ºi de contractele/acordurile colective de muncã, precum ºi drepturile prevãzute în Statutul funcþionaruluipublic.

Drãgoi Codrin-Eduard - vicepreºedinte ºiLungu Dorian Dumitru - secretar

673 SINDICATUL PRO VITA SANA 14/C/2008 7 24/12/2008 9197 04/12/2008 ARAD Sindicatul îºi propune urmãtoarele obiective: a) susþinerea drepturilor ºi intereselor membrilor sãi; b) promovareasolidaritãþii între membrii sãi; c) organizarea ºi susþinerea unor acþiuni cu caracter profesional, social, economic,cultural ºi sportiv; d) promovarea ºi îmbunãtãþirea educaþiei sindicale; e) colaborarea pe orzontalã ºi verticalã cuorice altã structurã sindicalã din alte ramuri de activitate; f) formularea ºi susþinerea de proiecte de acte normative sau modificãri ale legislaþiei existente referitoare la oricare dintre drepturile ºi /sau interesele legitime ale oriãruiadintre membrii sãi.

674 SINDICATUL PROSIND 154/C/2002 12 28/03/2002 2380 28/03/2002 ARAD - sustinerea drepturilor si intereselor membrilor sai;- promovarea solidaritatii intre membrii sai ;- organizarea sisustinerea unor actiuni cu caracter profesional, social, economic , cultural si sportiv;- promovarea si imbunatatireaeducatiei sindicale ;- colaborarea pe orizontala si verticala cu orice alkta structra sindicala din aceeasi ramurasau din alte ramuri de activitate ;- formularea si sustinerea de proiuecte de acte normative sau modificari alelegislatiei

675 SINDICATUL ROCAR 108/C/2002 20 06/06/2002 02/10/2000 BUCURESTI Promovarea si apararea intereselor profesionale, sociale, economice si culturale ale membrilor sai. LAPADATESCU CONSTANTIN676 SINDICATUL SALARIAŢILOR DIN

MINISTERUL DEZVOLTĂRII,LUCRĂRILOR PUBLICE ŞILOCUINŢELOR

13/C/2008 6 17/12/2008 18 20/11/2008

677 SINDICATUL SANITAS ARAD 142/C/2002 10 22/12/2002 s c 9101 20/12/2002 ARAD Bonca Delia - Preºedinte, Orz Ioan-Adrian- prim vicepreºedinte, Ardeu Ladinia -vicepreºedintre, Negru Liliana -vicepreºedinte, Faur Mihaela Camelia -vicepreºedinte, Munteanu Denisa -secretar general

678 SINDICATUL SANITAS DIN INSTITUTULDE FONO-AUDIOLOGIE ŞI CHIRURGIEFUNCŢIONALĂ - O.R.L. "PROF. DR.DORIN HOCIOTĂ"

8/C/2008 3 17/07/2008 6 12/06/2008

679 SINDICATUL SERVICII PUBLICE ARAD 38/C/2005 21 10/11/2005 4342 26/09/2005 ARAD Apãrã drepturile membrilor Dãnilã Ioan - preºedinte, Neagu Lentin -vicepeºedinte, Stan Dorina -vicepreºedinte, Andrieº Lucian - trezorier -secretar.

680 SINDICATUL SIGMA AL UNIVERSITATIIAUREL VLAICU

10/C/1997 29 04/05/1997 2372 01/04/1997 ARAD Protecþia dreptului de a-ºi exercita profesiunea în condiþiile legii, a oricãrui membru al sindicatului. Vegherea labunul mers a activitãþii Universitãþii Aurel Vlaicu din Arad ºi la creºterea prestigiului acesteia; Apãrarea drepturilormembrilor sãi prevãzuzte în legislaþia muncii ºi ocrotirii sociale, în contractele colective de muncã ºi în contracteleindividuale de muncã; Menþinerea unui nivel de viaþã decent pentru oricare dintre membrii sindicatului; Luarea deatitudini, hotãrâri ºi participarea la discuþii în domeniul legislaþiei muncii ºi protecþiei sociale; Colaborareaprofesionalã ºi socialã cu alte organizaþii sindicale, de acelaºi profil, din þarã. Promovarea soldaritãii ºiprofesionalismului academic.

Redac Radu preºedinte, IulianCrsiu,Laurentiu Jitaru, Cecilia Ignuta,Daniela Diaconescu, Constantin Rus,Anca Macean, Nicusor Forton si DanielaSilaghi - membrii Redac Radu Teodor -preºedinte, Caius Cuþaru - membru,Silaghi Diana-membru, Fortzon Nicuºor -membru, Anca Hãdean-membru, ToaderDaniel - membrii, Jitariu Laurenþiu -

Ki El681 SINDICATUL SILVA DIN CADRULDIRECTIEI SILVICE SLOBOZIA

15/C/1990 145 02/11/1990 145 02/11/1990 IALOMITA Silvestru Vasile,Iordache Cristian,NitaNicuşor,Tache Staicu.Nicolae BogdanTiberiu

682 SINDICATUL SINDISSRO 7/C/2009 4 21/05/2009 2879 02/04/2009 MURES683 SINDICATUL SITACO SA 65/C/2002 16 05/03/2002 25 23/07/1993 BUCURESTI Unirea municitorilor , intelectualilor si a altor categorii profesionale, de a lupta organizat cu forte unite pentru

indeplinirea aspiratiilor si nazuintelor lor pentru o viata mai buna si pentru conditii de munca mai bune.684 SINDICATUL SOFERILOR DIN

ORGANIZATIA NR.56 A SSR DIN SCSATURN SA

52/C/2002 10 21/02/2002 14 05/06/1992 BUCURESTI Apararea drepturilor social-profesionale , imbunatatirea conditiilor de munca si de viata ale membrilor de sindicat sia familiei lor.

685 SINDICATUL SOFERILOR DINSOCIETATEA LUTAS DIN CADRULAEROPORTULUI INTERNATIONALBUCURESTI OTOPENI

55/C/2002 4 20/02/2002 34 18/12/1992 BUCURESTI Promoveaza o larga colaborare cu sindicatele nationale si internationale, pastrandu-si in acelasi timpindependenta.

686 SINDICATUL SOLAR ARAD 13/C/1996 6 03/03/1996 911 09/02/1996 ARAD687 SINDICATUL SOLIDARITATEA 2002 153/C/2002 3 20/02/2002 971 06/02/2002 ARAD Asigura si apara exercitarea drepturilor sindicale, conform Constitutiei si propriului statut , apãrã si promoveaza

interesele profesionale, economice, culturale si sportive ale membrilor sai; Consiliu de conducere comopus dinªimandan Adrian preºedinte, Duma Vioricavicepresedinte si Isopescu Maria secretar casier

688 SINDICATUL SOLIDARITATEA DIZOLVAT 39/C/2005 22 03/10/2005 dizolvata 5707 14/11/2005 ARAD689 SINDICATUL SPERANTA-SLOBOTZIA 41/C/2005 1074 04/03/2005 3 04/03/2005 IALOMITA Apărarea drepturilor şi libertăţilor constituţionale şi ale celorlalte drepturi ce decurg din legislaţia muncii pentru

salariaţii societăţii comerciale,membrii de sindicat,apărarea drepturilor ce decurg din contractul colectiv de muncănegociat,etc.

690 SINDICATUL STATISTICA ARAD 17/C/2005 9 05/04/2005 s c 802 14/02/2005 ARAD Apãrarea drepturilor fundamentale ale tuturor membrilor sai în relatiile cu conducerea, drept la munca, odihna,stabilitate in munca.

691 SINDICATUL TEHNIC ECONOMICADMINISTRATIV DE INTRETINERE SIAUXILIAR TESA DIN CADRULSPITALULUI CLINIC DE URGENTA ARAD

17/C/2006 4 30/04/2006 1472 20/03/2006 ARAD Apãrã interesele materiale, economice si sociale ale tuturor membrilor de sindicat Lider de sindicat - Butariu Ioan, vice-lider-Golda Ioan, secretar - Batrin Doina,casier- Lucaciu Cornelia, membru - Darieconstantin ºi Bradean Ioan

692 SINDICATUL TELECOM ARAD (ÎNFIINTAT ÎN 1991)

78/C/2006 13 27/12/2006 4 cc 23/11/2006 ARAD a. promoveaza si apãrã demnitatea, drepturile si interesele m,embrilor sai;;b. participa la elaborarea, negociereasi avizarea regulamentului de ordine interioara a protocoalelor încheiate între administratie si sindicate, si acontractului colectiv de munca;;c. participa conform legislatiei în vigoare la întâlnirile conducerii Romtelecom Aradprin presedinte sau prin imputern icitul acestuia care va informa la timp cu problemele discutate de Biroul operativsi Comitetul Direrctor al sindicatului ;d. asigura cadrul specific bunei desfasurari a activitatii sociale din unitate;e.participa direct la îmbunatatirea conditiilor de munca si de viata a membrilor sai;f. organizeaza si indrumamanifestarile cultural sportive din cadrul Romtelecom Arad

693 SINDICATUL TOP ARAD 76/C/2006 12 04/09/2006 3934 24/08/2006 ARAD 1.apãrã demnitatea , drepturile si interesele economice, materiale, sociale civice si culturale ale tuturormembrilor sai ;2. asigura armonizarea activitatii societatii cu interesele membrilor sai;3. lupta pentru asigurarea salariilor corespunzatoare pentru cei ce muncesc cinstit si nu au abateri de la regula<mentul de ordine interioara conform legilor in vigoare si mai ales a protectiei sociale ;4. lupta pentru realizarea unui raport optim între nivelulsalariilopr si cel al preturilor tarifelor si taqxelor ;5. asigura in colaborare cu conducere societatii, ridicarea pregatiriiprofesionale a membrilor sai ;6. reprezinta prin presedinte interesele membrilor de sindicat in fata conduceriisocietatii, patronat, autoritati si organe ale puterii legislative;7. comitet director este partener ;- verifica respectarealegalitatii la incadrarea fortei de munca sau la desfacerea contractului de munca ;9. colaboreaza cu mediculpentru medicina muncii;11. stabilleste imprteruna cu conducerea societatii daca este c azul sectoarele cu conditiid d bit b t d d i 12 t li t l i l ti i i i d ti694 SINDICATUL TREZORERIEI SECTOR 5 19/C/2000 2 17/04/2000 4 17/04/2000 BUCURESTI Lupta pentru punerea in valoare si apararea drepturilor , demnitatii, libertatilor si intereselor legitime al membrilorde sindicat.;Propagarea solidaritatii, colegialitatii printre membrii de sindicat precum si printre toti salariatii institutieicare nu sunt membrii de sindicat.

695 SINDICATUL UNIOTRANS ALPSIHOLOGILOR SI PERSONALULUIAUXILIAR DIN TRANSPORTURI

29/C/2005 4 11/07/2005 5 09/06/2005

696 SINDICATUL UNIVERSITAS ALUNIVERSITATII BUCURESTI

88/C/2002 19 25/03/2002 975 26/03/1990 BUCURESTI Apararea drepturilor si intereselor legitime ale membrilor sai in raporturile cu organele de conducere ale Univ. si cuLiga studentilor.

697 SINDICATUL "FAMILIA" - ANAF DGAMC 2/C/2009 1 23/01/2009 26 06/06/2003698 SINDICATUL „EUROPA” CONSTITUIT ÎN

CADRUL SC TAKATA PETRI ROMÂNIASRL

43/C/2004 3 28/07/2004 3848 28/07/2004 ARAD Sindicatul este o organizaþie nepoliticã constituitã în scopul promovãrii ºi apãrãrii drepturilor ºi intereselorprofesionale, materiale, sportive, culturale, morale ºi spirituale ale membrilor sãi cuprinse în legislaþia muncii,Contractul Colectiv de Muncã, Contractul Individual de Muncã, precum ºi cele prevãzute în prezentul Statut.

699 SINDICATUL „PHOENIX” CTP ARAD 11/C/2008 4 29/09/2008 5967 15/09/2008 ARAD Are urmãtoarele scopuri: a) apãrarea drepturilor membrilor oranizaþiei, decurgând din legislaþia muncii,contractele colective de muncã ºi contractele individuale de muncã, în faþa angajatorilor sau organizaþiiloracestora, a instanþelor judecãtoreºti sau a altor organe de jurisdicþie, precum ºi în faþa oricãrei autoritãþi sauinstituþii a statului; b) susþinerea drepturilor ºi intereselor membrilor organizaþiei în negocierile purtate cuangajatorii sau cu organizaþiile acestora în vederea încheieri contractelor colective de muncã, a acordurilorprivind raporturile de serviciu, pentru constituirea ºi folosirea de fonduri destinate îmbunãtãþirii condiþiilor demuncã, în domeniul protecþiei muncii ºi utilitãþilor sociale, precum ºi în domeniul asigurãrilor ºi protecþiei sociale;c) apãrarea ºi promovarea drepturilor ºi intereselor legitime profesionale, sociale, economice, culturale ºi sportiveale membrilor organizaþiei, cu asigurarea deplinei egalitãþi în drepturi a acestora; d) acordarea de asistenþã ºi

t i t l b il i þi i î i bl d i t f i l i i l lt l

Nr crt Denumire Numar inreg RegNumar inreg Data inreg Starea Nr incheiere Data Judet Asociati/Fondatori Scop Consiliu director Apartenenta HG Data HG utilitateNational instanta instanta actuala incheiere federatie utilitate publica

700 SINDICATUL „POLEX” ARAD 4/C/2009 3 17/03/2009 7096 13/10/2008 ARAD Sindicatul „Polex” Arad apãrã ºi reprezintã interesele membrilor sãi având urmãtoarele scopuri principale: - organizarea unitãþºii ºi forþei de acþiune a membrilor, pentru punerea în valoare ºi apãrarea drepturilor, libertãþilorºi intereselor legitime ale membrilor de sindicat ; - respectrea, promovarea ºi apãrarea intereselor profesionale,sociale, economice, cultural sportive si turistice ale membrilor sãi ºi asigurarea egalitãþii n drepturi ale acestora; - conlucrarea cu toate organizaþiile ºi organismele care luptã pentru îndeplinirea aspiraþiilor de libertate, egalitate ºidreptate socialã ale tuturor categoriilor sociale; promovarea relaþiilor de colaborare ºi soludaritate internã ºiinternaþionalã cu toate organizaþile sindicale naþionale ºi internaþionale devotate aspiraþiilor democratice,dreptãþii sociale, libertãþii ºi pãcii; participarea sindicatului la elaborarea ºi modificarea actelor normative dcareprivesc activitatea sindicalã ºi interesele socio-profesionale ºi economice ale membrilor de sindicat; - asigurarea

tã ii d t il d t il f d t l l l i þil d t l l ã l t þi i lã ii701 SINDICATUL „UNIVERSITARIA” DINCADRUL UNIVERSITÃÞII „AURELVLAICU”

1/C/2009 1 16/01/2009 9886 29/12/2008 ARAD Scopul principal: Sindicatul Universitaria din cadrul Universitãþii Aurel Vlaicu din Arad este constituit prin liberconsimþãmânt, în temeiul legii în scopul apãrãrii drepturilor prevãzute în legislaþia naþionalã, în pactele tratatele ºiconvenþiile internaþionale la care România este parte, precum ºi în contractele colective de muncã ºi a promovãriiintereselor profesionale, economice, sociale, culturale ºi sportive ale membrilor de sindicat - în relaþiile cuconducerea administrativã a Universitãþii Aurel Vlaicu din Arad, a Ministerului Educaþiei ºi Cercetãrii ºi Tineretului,precum ºi în relaþiile cu alte organizaþii de stat, administrative ºi legislative. Secundar: Colaborarea ºi sprijinireaconducerii UAV Arad în demersurile ºi eforturile întreprinse în scopul asigurãrii drepturilor ºi facilitãþilorprofesionale, ecoomice, sociale, culturale ºi sportive ale membrilor de sindicat.

702 SINDICATUL ŢESĂTORIILE REUNITE 27/C/2005 2 20/04/2005 3 17/03/2005703 SINDICATULUI INDEPENDENT AL

SALARIATILOR BANCI COMERCIALEROMANE SUCURSALA JUD.HR.

57/C/2006 2 14/06/2006 730 23/05/2006 HARGHITA

704 SINDICATULUI INDEPENDENT SANITASDIN INSTITUTUL CANTACUZINO

56/C/2002 9 21/02/2002 15 05/06/1992 BUCURESTI De a organiza lupta unita a membrilor sai pentru apararea drepturilor si promovarea intereselor profesionale,sociale , economice si culturale precum si a drepturilor acestora prevazute de legislatia muncii si a contractuluicolectiv de munca.

705 SINTEXTIL 19/C/1995 1 18/12/1995 892 18/12/1995 PRAHOVA REALIZAREA UNITATII SI FORTEI DE ACTIUNE A SINDICATELOR MEMBRE PT. APARAREA INTERESELORPROFESIONALE, SOCIALE, JURIDICESTI, CULTURALE ALE SALARIATILOR IN FATA ORGANELOR DEADMINISTRATIE DIN INSTITUTIE, PRECUM SI A AUTORITATILOR LOCALE ALE PUTERII DE STAT

706 SOCIETATEA ZIARIŞTILOR DINROMÂNIA

6/C/2004 6 17/03/2004 25/01/1990 - asigurarea unităţii de acţiune în domeniul specific de activitate (presa) pentru apărarea intereselor comune alemembrilor săi;;- apără şi asigură permanent libera circulaţie a informaţiilor;;- acţionează pentru apărarea, prin toatemijloacele legale şi pe toate căile admise, a drepturilor constituţionale ale salariaţilor din presă, cum ar fi dreptul lamuncă şi odihnă, la salariul minim garantat, la ajutor de şomaj pe o perioadă determinată, la protecţia şisecuritatea muncii, la locuinţă şi condiţii civilizate de trai, dreptul la pensie cu încadrarea în grupa I pentru ziariştiiprofesionişti, ceilalţi membri ai Societăţii urmând să beneficieze de condiţii specifice profesiei.

PRIM VICEPREŞEDINTE: SORESCUGEORGE RADU; SECRETAR GENERAL:DIACONU LEONARDOVICEPREŞEDINŢI: PATRU TIBICONSTANTIN; PREDA DAN; BALINTMARIO; STANCIU EMIL; IDUFLORENTINA. MEMBRII: MLADINSIMONA CRISTINA; TOLEA MAGDA;CORNEA RAICO; COMISIA DECENZORI PRETORIAN COSMIN707 SOLIDARITATEA 2003 AL

LUCRATORILOR DIN SC LEONI WIRINGSYSTEMS ARAD

56/C/2003 5 07/06/2006 4807 28/10/2003 ARAD organizarea unitatii si fortei de actiune a membrilor, pentru punerea în valoare a si apãrarea drepturilor,libertatilor si intereselor legitime ale membrilor de sindicat6;;- respectarea, promovarea si apãrarea intereselorprofesionale, sociale, economice , cultural sportive si turistice ale membrilor sai si asigurarea egalitatii in drepturiale acestora ;- conlucrarea cu toate organizatiile si organismele care lupta pentru îndeplinirea aspiratiilor delibertate, egalitate si dreptate sociala, a tuturor catregoriilor sociale ;- promovarea relatiilor de colaborare sisolidaritate interna si internationale cu toate organizatiile sindicale nationale si internationale;- participareasindicatului la elaborarea si modificarea actelor normative care privcesc activitatea sindicala si interesele socioprofesionale si economice ale membrilor de sindicat ;- asigurarea respectarii drepturilor fundamentale asalariatilor;- participa si realizeaza dialopgul social cu reprezentantii guvernului si patronatului pentru asigurarea li t l i d i l

Sabau Octavian preºedinte, Flueras PavelIonel, Tanasa Lacrimioara, Zetyik TiberiuGabriel, Veres Francisc, Pop Adrian si PopLaura Anca, Iacob George, Ganea Sorin2. Preºedinte Pop Laura Anca,primvicepreºedinte Veres Francisc,vicepreºedinte Blaj Pera, vicepreºedinteChesa Monica, vicepreºedinte ConstantinPetru, vicepreºedinte Girigan Liliana,i º di t K lb L di l708 SSINDICATUL LIBER SPATII VERZI ARAD 149/C/2002 11 11/11/2002 8411 20/11/2002 ARAD

709 TESA DIN INSTITUTUL DE SANATATEPUBLICA BUCURESTI

8/C/2001 4 12/07/2001 5 28/05/2001 BUCURESTI Apara interesele materiale , economice si sociale ale tuturor membrilor de sindicat care respecta obligatiilestatutare.

710 U F CNSRL FRATIA ORADEA 10/C/1999 74/N 27/04/1999 BIHOR711 UNIUNEA JUDETEANA CNSRL - FRATIA,

FILIALA ARGES44/C/2004 1/2006 26/05/2004 3/PJ 26/05/2004 ARGES aplicarea, în teritoriu, a politicii Confederaţiei;susţinerea şi promovarea, în teritoriu, a interselor şi drepturilor

Confederaţiei şi a membrilor acesteia, a cărei competenţă de soluţionare revine organelor executive din unităileadministrativ-teritoriale sau a căror rezolvare este posibilă pe plan local;organizarea unităţii şi forţei de acţiune aorganizaţiilor sindicatelor componente, pentru punerea în valoare şi apărarea drepturilor, libertăţilor şi intereselorlegimitme ale membrilor de sindicat;respectarea, promovarea şi apărarea interselor profesionale, sociale,economice, cultural-sportive şi turistice ale membrilor de sindicat din organizaţiile componente şi asigurareaegalităţii în drepturi a acestora;colaborarea cu toate organizaţiile şi instituţiile care luptă pentru îndeplinireaaspiraţiilor de libertate, egalitate, dreptate socială, ale tuturor categoriilor sociale;promovarea relaţiilor decolaborare cu toate organizaţiile sindicale;promovarea şi restabilirea drepturilor legale ale membrilor, în toate

il î t tă ă t f t î ăl t i b i t il l i t i i iji i712 UNIUNEA JUDETEANA CNSRL "FRATIA" -FILIALA MEHEDINTI

48/C/2005 2 11/07/2005 30/06/2005 MEHEDINTI

713 UNIUNEA NAŢIONALĂ AORGANIZAŢIILOR PERSOANELORAFECTATE DE HIV/SIDA (U.N.O.P.A.)

35/C/2003 37 21/11/2003 S.C.23/ 27/06/2000 Federaţia se constituie în calitate de persoană juridică, fără scop politic, confesional, sau rasial, fără scop lucrativsau speculativ.

714 UNIUNEA REGIONALA A SINDICATELOR" DRUM DE FIER" DIN REGIONALA CFRTIMISOARA

5/C/2000 17 17/01/2000 89 06/12/1990 TIMIS Scopul este acela de a reprezenta pe membrii acestuia, ca entitate unitara in relatia cu patronatul organ de conducere - presedinte -Varzaru Mihaela, vicepresedinte - SzaboGheorghe, secretar - Necsa Tiberiu,casier - Lutas Mariana, presedinte onorific- Popescu Gheorghe, iar comisia decenzori - presedinte - Oaida Maria Monicasi membrii - Ander Mircea, Hendea Vasile

715 UNIUNEA SINDICAL TERITORIALA CNS"CARTEL ALFA" MEHEDINTI

49/C/2005 3 19/12/2005 1265 08/12/2005 MEHEDINTI

716 UNIUNEA SINDICALA MUSEUM 16/C/1992 27 01/02/1992 24 14/08/1992 BUCURESTI Apararea drepturilor fundamentale ale salariatilor si infaptuirea idealurilor fundamentale de libertate sidemocratie.;Apara demnitatea si interesele membrilor sai, opinia libera, participarea activa la conducerea activitatiiprofesionale, economice si tehnico-administrative.

717 Uniunea Sindicalã Teritorialã Filiala Arad aConfederaþiei Sindicale "Cartel Alfa"

34/C/2003 2 19/11/2003 s.c. 6162 04/07/1994 ARAD Se constituie în scopul cunoaºterii,apãrãrii ºi promovãrii intereselor economice , sociale , culturale ºi sportive cedecurg sau sunt influienþate de faptul apartenenþei membrilor sãi la comunitatea umanã care locuieºte sau îºidesfãºoarã activitatea profesionalã pe teritoriul judeþului Arad

Don Ilie -preºedinte , Jurj Marinel -vicepreºedinte . Don Ilie - preºedinteKristof Ana - vicepreºedinte Visa Dan -vicepreºedinte

718 UNIUNEA SINDICALA TERITORIALAFILIALA JUDET BRAILA ACONFEDERATIEI SINDICALE CARTELALFA

157/C/2002 1 18/11/2002 35 18/11/2002 BRAILA Promovare si aparare interese economice sociale culturale si sportive ce decurg sau sunt influentate de faptulapartenentei membrilor sai la comunitatea umana care locuieste sau desfasoara activitatea pe teritoriul judetuluiBraila.

719 UNIUNEA SINDICALA TERITORIALAFILIALA JUDETEANA BRAILA ACONFEDERATIEI NATIONALESINDICALE MERIDIAN

31/C/2004 7 02/06/2004 BRAILA Constituirea de filiale

720 UNIUNEA SINDICALA "ROMTABAC" 22/C/2001 33 29/08/2001 SC 14 23/08/2001 - coordonarea şi dirijarea eforturilor comune ale organizaţiilor sindicale componente pentru apărarea drepturilor şiintereselor profesionale, sociale, economice, cultural-sportive ale membrilor sindicatelor componente, drepturi cedecurg din Constituţie, legislaţia muncii, contractul colectiv de muncă şi din alte prevederi ale legislaţiei interne,precum şi ale convenţiilor internaţionale din domeniul specific la care România este parte.

PRESEDINTE-ISTRATE PETREPRIM-VICEPRESEDINTE-GANTA IOANAVICEPRESEDINTI: MARINESCULUCIAN, MIHOCI GHEORGHESECRETAR- MEITA CRISTINA COMISIADE CENZORI: OANCEA GIORGIANA,NEGOITA CONSTANTIN, COMANMIRCEA

721 UNIUNEA SINDICALĂ JUDEŢEANĂ FEN -FEDERAŢIA EDUCATIEI NAŢIONALE DININVĂŢĂMÎNT ŞI TRANSPORTURI

59/C/2005 6 12/09/2005 sentintacivila nr.994

01/07/2005 IASI apărarea drepturilor, libertăţilor, intereselor membrilor de sindicat, asigurarea securităţii dreptului la muncă participarea la îmbunătăţirea condiţiilor de muncă , negocierea încheierii contractelor colective de muncă,sprijinirea membrilor de sindicat pentru condiţii de viaţă demne şi umane, asigurareacadrului spcific activităţilorsociale , organizarea de activităţi culturale, turistice şi de agrement

722 UNIUNEA SINDICATELOR DININSTITUŢIILE DE SPECTACOLE DINROMÂNIA - U.S.I.S.

17/C/2001 18 04/05/2001 SC 3 19/04/2001 1. Uniunea are dreptul să ceară Ministerelor, ordonatorilor de credite şi forurilor administrative implicate, să nuiniţieze nici o măsură legislativă sau administrativă care ar afecta desfăşurarea activităţii în instituţiile despectacole fără consultarea USIS, încă din faza de proiect.;2. Uniunea intervine pentru obţinerea celor mai bunecondiţii de muncă prin asigurarea financiară la sediu, turnee şi deplasări în baza unei subvenţiicorespunzătoare.;3. Uniunea sprijină obţinerea celor mai bune condiţii dobândite în alte unităţi din domeniul deactivitate personalului tehnic şi de administraţie şi artistic.;4. Uniunea acordă ajutoare, asistenţă juridicăsindicatelor, sub aspectul drepturilor sindicale.;5. Uniunea intervine în conflictele de muncă ce nu pot fi rezolvate lanivelul sindicatului autonom, la cererea acestuia.;6. Uniunea se implică în crearea unor condiţii de odihnă, refacereşi agrement pentru membri din sindicatele componente şi famiile acestora.;7. Are în vedere obţinerea amenajareai iji i fi i ă i C d t t b i i di t l t l ă i l t fi723 UNIUNEA SINDICATELOR LIBERE

INDEPENDENTE INFRASTRUCTURĂMARFĂ, CĂLĂTORI - USLIIMC

156/C/2002 3 04/07/2002 sentintacivila nr. 822/E

17/06/2002 IASI apărarea şi promovarea intereselor profesionale, economice, sociale, culturale şi sportive ale membrilor săi

Nr crt Denumire Numar inreg RegNumar inreg Data inreg Starea Nr incheiere Data Judet Asociati/Fondatori Scop Consiliu director Apartenenta HG Data HG utilitateNational instanta instanta actuala incheiere federatie utilitate publica

724 UNIUNEA TERITORIALA ASINDICATELOR LIBERE C.N.S.L.R."FRATIA" BRAILA

5/C/1994 1 24/06/1994 862 06/06/1994 BRAILA Sustinerea ºi promovarea drepturilor ºi intereselor CNSLR Frãþia ºi a membrilor acesteia, a cãror competenþã desoluþionare aparþine organelor executive din unitãþile administrativ-teritoriale sau a cãror rezolvare este posibilãpe plan local; organizarea unitãþii ºi forþei de acþiune a membrilor cofederaþiei ºi uniunii în vederea punerii învaloare ºi apãrãrii drepturilor, libertãþilor ºi intereselor legitime ale membrilor de sindicat; respectarea, promovareaºi apãrarea intereselor profesionale sociale, economice, cultural -sportive ºi turistice ale membrilor sãi; colaborareacu toate organismele ºi organizaþiile care luptã pentru îndeplnirea aspiraþiilor de libertate, egalitate ºi dreptatesocialã ale tuturor categoriilor sociale; promovarea relaþiilor de colaborare ºi solidaritate cu toate organizaþiilesindicale devotate aspiraþiilor democratice, dreptate socialã, libertate ºi pace; asigurarea respectãrii drepturilorfundamentale ale salariaþilor ( dreptul de muncã la protecþie socialã, la asistenþa medicalã gratuirã, la pensii, la

j t d º j l lt f d t þi ºi i t þã i lã) ã t î C tit þi t ti i t ºi725 UNIUNEA TERITORIALĂ ASINDICATELOR DIN INFRASTRUCTURĂ-CAI FERATE - U.T.S.I -C.F

155/C/2002 2 22/01/2002 SENTINTACIVILANR.1/PJ/

01/11/2001 IASI Organizarea unitaţii şi fortei de acţiune a membrilor săi, reprezentarea, promovarea, apărarea intereselorprofesionale , sociale , economice, sportive, turistice, conclucrarea cu toate organizaţiile şi organismele ,promovarea relaţiilor de colaborare, asigurarea şi respectarea drepturilor fundamentale ale membrilor , acordareade asistenţă juridică membrilor de sindicat, înfiinţarea şi organizarea de unităţiproprii de cultură, învîţămînt,reprezantarea intereselor membrilor săi ,propagarea solidicarităţii şi colegialităţii ,altescopuri legale stabilite prinrezoluţii sau hotărîri ale organismelor de conducere

726 UNIUNEA TERITORIALĂ A SINDICTELORDIN MIŞCARE - COMERCIAL DINTRANSPORTUL FEROVIAR

62/C/2003 3 25/07/2003 sentintacivila nr.1756

09/07/2003 IASI apărarea şi promovarea drepturilkor economice, sociale şi civile a membrilor săi, organizarea unui sistem propriude asigurări şi alteforme de asistenţă, uzîndu-se de mijloacele prevazute delege , urmăreşte respctarea dreptuluide negociere şi încheiere a contractelor colective de muncă şi respectarea acestora , urmăreşte înfiinţarea şiorganizarea de unităţi proprii de cultură, învăţămînt şi cercetare

727 VALERIU ROM 2/C/1997 282 25/08/1997 311 24/07/1997 PRAHOVA CARACTER UMANITAR728 VITAL 7/C/1999 16 04/03/1999 19 18/02/1999 PRAHOVA APARAREA SI PROMOVAREA INTERESELOR COMUNE MEMBRILOR SAI729 "ARGESUL" A ASOCIATILOR PENTRU

PROTECTIA CONSUMATORILOR1/C/1995 5/PJ 05/02/1995 3/PJ 08/04/1996 ARGES NELUCRATIV, NON-PROFIT

730 "FEDERATIA NATIONALA MINEENERGIE"

42/C/2003 41 04/12/2003 26/04/1990 - a) de a-şi face cunoscute principiile şi a le aplica în viaţa economică şi socială, contribuind activ la dezvoltarea şiintegrarea comunităţilor minereşti într-o Românie democratică, întemeiată pe valorile moralei creştine;;b) de acontribui la structurarea, consolidarea şi dezvoltarea pe plan naţional a unităţii sindicale, atât profesional cât şiinterprofesional;;c) de a impune respectarea libertăţilor sindicale şi garantarea exercitării dreptului sindical pentrutoţi lucrătorii din industria minieră şi geologie;;d) de a sprijini moral, material şi profesional sindicatele membre şide a asigura colaborarea permanentă a acestora în spiritul unităţii sindicale;;e) de a întreprinde acţiuni pentruimpunerea promovării şi respectării demnităţii lucrătorilor, precum şi ameliorării permanente a condiţiilor lor demuncă şi viaţă;;f) de a milita pentru perfecţionarea legislaţiei socio-economice prin adaptarea ei continuă larealităţile societăţii româneşti;;g) de a reprezenta interesele tuturor sindicatelor membre în raport cu autorităţile şi

i l t ii l i l ti ti i j d ăt ti i i tit ţiil t l ţi l

RUSET ION - PRIMVICEPRESEDINTEVICEPRESEDINTI: TEMNEANU ION,LUCA OCTAVIAN GRIGORE SCARLATILIE-MEMBRU SUPLEANT

731 "FEDERATIA PATRONATELOR DINBUCURESTI"- F.P.B.

68/C/2006 19 21/09/2006 Încheierea 14/06/2006 a) Creşterea si îmbunatatirea gradului de reprezentarea sociala a Patronatului în relatiile cu partenerii de dialogsocial, în special la nivelul euro-regional.;b) Initierea si/sau participarea ca partener viabil la programe dedezvoltare economica durabila regionale, la actiunile de privatizare, restructurare economica etc.;c) Crestereanumarului de agenti economici în regiune prin încurajarea initiativei private si dezvoltarea celor existenti prinameliorarea semnificativa a mediului de afaceri, restructurarea mecanismelor financiar-bancare, dezvoltarea siextinderea pietelor, stabilizarea si optimizarea sistemului fiscal/vamal etc.;d) Cresterea gradului de competitivitateeconomica a mediului de afaceri regional inclusiv prin restructurarea institutiilor de cercetare tehnologica,exploatarea superioara a patrimoniului stiintific si tehnologic national si implementarea rapida si eficienta a celuiinternational cu aportul direct si determinat al patronatului ca principal beneficiar.;e) Initierea si sustinerea de

fi i t d f i i f i l î l t ii b t ti l d ti it tii ii732 "FEDERATIA ROMÂNA DE TIR SPORTIV" 41/C/2002 19 22/01/2002 S.C.32/ 18/12/2001 Federaţia poate înfiinţa societăţi comerciale. Dividendele obţinute din activitatăţile acestor societăţi comerciale,dacă nu se reinvestesc în aceleaşi societăţi comerciale, se folosesc în mod obligatoriu pentru realizarea scopuluiFederaţiei".

733 "SINDICATUL VERDE" DIN MINISTERULMEDIULUI ŞI DEZVOLTĂRII DURABILE

7/C/2008 2 25/06/2008 4 29/05/2008

734 „ Casa de Ajutor Reciproc CFR Arad -Instituþie Financiarã Nebancarã

9/C/1997 28 10/04/1997 2663 10/04/1997 ARAD Scopul Casei de Ajutor Reciproc - Instituþie Financiarã Nebancarã este sprijinirea ºi întrajutorarea financiarã amembrilor sãi.