CAPITOLUL 1CAPITOLUL 1

NOUA ECONOMIE - ECONOMIA DIGITALĂNOUA ECONOMIE - ECONOMIA DIGITALĂ

1.1. Societatea informaţională şi noua economie1.1. Societatea informaţională şi noua economie

1.1.1 De la era industrială la societatea informaţionalăÎncă de la începutul anilor 1990, termenul de « Societate Informaţională » a început să fie

utilizat şi la noi în ţară pentru a descrie numeroasele şi variatele schimbări în economie, politică, cultură şi, în general, în ansamblul societăţii, schimbări generate de dezvoltarea rapidă a tehnologiilor moderne de informaţii şi comunicaţii.

John Naisbitt afirma, cu mult timp înainte, în faimoasa sa carte “Megatrends. Ten new directions transforming our lives”, că prima din cele zece tendinţe majore şi cea mai importantă ca arie de cuprindere, ca impact şi importanţă (n.n. a ultimelor decenii ale secolului al XX-lea) este trecerea de la societatea industrială la cea informaţională. Autorul mărturisea câtă rezistenţă găseşte în diferite medii şi la diferiţi cetăţeni noţiunea de “economie construită pe informaţie”, ideea că era industrială s-a încheiat. Explicaţia putea fi una de ordin psihologic: era greu să spui la revedere unei epoci într-adevăr de mari prefaceri.

Herbert Simon, laureat al Premiului Nobel pentru economie în 1980, se referea foarte tranşant la “Revoluţia informaţiei” în lucrarea “The Steam Engine and the Computers. What Make Technology Revolutionary”. Comparând calculatorul cu motorul cu aburi, autorul arăta că aşa cum motorul cu aburi a reprezentat declanşatorul Revoluţiei industriale, calculatorul a declanşat Revoluţia informaţiei.

Un mod asemănător de tratare a problemei îl regăsim la J. D. Botler care compară efectele revoluţionare ale motorului cu aburi cu cele ale TI (Tehnologia Informaţiei) şi consideră că TI are un rol definitoriu în istoria culturală a omenirii. Dacă motorul cu abur a schimbat percepţia noastră în relaţia cu natura, deschizând calea spre producţia de masă şi specializarea activităţii, TI a generat o altfel de revoluţie, care a îndepărtat omul de activitatea fizică, reducând în cele mai multe cazuri specializarea.

Comparaţii între TI şi tehnologiile de producţie şi diferenţele între efectele Revoluţiei informaţiei şi cele ale Revoluţiei industriale se regăsesc în lucrările a numeroşi specialişti.

În tabelul nr. 1.1. se poate observa evoluţia în timp către era informaţională, aceasta fiind caracterizată prin noua resursă devenită strategică - INFORMAŢIA.

Tabelul 1.1Evoluţia spre Era informaţională

Era agricolă Era industrială Era informaţională

Perioada de timp înainte de 1800 între 1800 şi 1957 din 1957 până astăziMajoritatea forţei

de muncăfermieri

muncitori în fabrici (“gulerele albastre”)

lucrători de cunoştinţe (“gulerele albe”)

Relaţii de parteneriat create

între oameni şi pământ

între oameni şi maşini între oameni şi oameni

Unelte de muncă principale

unelte manuale maşinitehnologia

informaţională (TI)

Dacă în era agricolă majoritatea lucrătorilor erau fermieri ale căror vieţi erau centrate în jurul agriculturii, în era industrială are loc o simplificare a proceselor de muncă prin introducerea mecanizării şi automatizării, tehnologia fiind pusă în slujba îmbunătăţirii posibilităţilor fizice ale lucrătorilor. În fine, în era

1

informaţională se ajunge ca majoritatea lucrătorilor să fie implicaţi în crearea, distribuirea şi prelucrarea informaţiilor, tehnologia fiind folosită pentru creşterea posibilităţilor mentale ale lucrătorilor.

Desigur, atât agricultura, cât şi industria sunt şi rămân importante în cadrul societăţilor informaţionale, dar majoritatea lucrătorilor sunt implicaţi în activităţi de creare, distribuire şi prelucrare a informaţiilor. Aceşti aşa-numiţi “knowledge workers” (lucrători de cunoştinţe) ajung să depăşească numărul celor angajaţi în agricultură sau în producţia industrială în cadrul ţărilor dezvoltate ale lumii, ţări care pot fi considerate pe drept cuvânt că au trecut la tipul de societate informaţională. Întrucât în SUA “gulerele albe” au devenit pentru prima dată mai numeroase decât “gulerele albastre” în anul 1957, această dată este adesea folosită pentru a marca începutul erei informaţionale.

Caracteristicile erei informaţionale care o deosebesc de cele precedente sunt:

apariţia societăţii bazate pe informaţie; organizaţiile devin dependente de TI în desfăşurarea activităţilor specifice; au loc transformări ale proceselor de muncă cu scopul creşterii productivităţii muncii; succesul unei afaceri este determinat în mare măsură de eficacitatea cu care este folosită TI; TI este încorporată în numeroase produse şi servicii.

La baza tuturor acestor caracteristici stă rolul central al procesării datelor şi informaţiilor în activităţile de zi cu zi ale firmelor şi corporaţiilor lumii industrializate.

Dacă datele reprezintă fapte, însuşiri care descriu oameni, obiecte, locuri şi evenimente, acestea devin informaţii în momentul în care datele despre un anumit element sau aspect de interes sunt grupate şi sintetizate într-o formă utilă.

Este important să se facă distincţie între date - care sunt pur şi simplu fapte, figuri şi detalii, informaţii - care sunt o interpretare organizată şi utilă a datelor şi cunoştinţe - care sunt conştientizarea şi înţelegerea unui set de informaţii şi a modului în care aceste informaţii pot fi folosite în cel mai bun mod.

Fig. 1.1. – Piramida conceptelor

Dacă analizăm terminologia într-o evoluţie conceptuală prezentată în figura nr. 1.1, putem menţiona următoarele:

Datele devin informaţii atunci când se pot încadra într-un anumit context sau li se poate da un anumit sens.

Informaţiile sunt date care devin utile, adică le putem folosi într-un mod util.

Informaţiile devin cunoştinţe atunci când cel care le foloseşte este capabil de a înţelege modelele care există în informaţii pentru a le putea folosi imediat sau de a le aplica în viitor. E vorba de fapt de a înţelege cum lucrează informaţiile şi cum pot fi ele folosite cu succes.

Înţelepciunea / raţiunea (wisdom) rezultă atunci când cineva înţelege principiile fundamentale care răspund de modelele care reprezintă cunoştinţele ca fiind ceea ce sunt (vezi figura nr. 1.1). Iar raţiunea,

2

chiar mai mult decât cunoştinţa, tinde să îşi creeze propriul său context. Aceste principii fundamentale mai pot fi referite ca fiind adevăruri general valabile (eternal truths)

Fig. 1.2. –Drumul spre înţelepciune.

Informaţiile se referă la descriere, definire sau perspectivă (ce, cine, când, unde?).

Cunoştinţele includ strategii, practici, metode sau abordări (cum?).

Înţelepciunea cuprinde principii, judecăţi, morale sau arhetipuri (de ce?).

Semnalată de mai multă vreme, era informaţională ia treptat locul celei industriale şi societatea tradiţională este înlocuită de societatea informaţională. Procesul este imperceptibil şi se petrece practic sub ochii noştri.

Fiinţa umană este făcută să comunice. În noua societate, cea de tip informaţional, comunicarea, transferul şi schimbul de informaţii se desfăşoară prin intermediul sistemelor tehnice. Atunci când se vorbeşte despre societatea informaţională se are în vedere înainte de toate conectarea unui număr nelimitat de computere prin intermediul reţelelor de telecomunicaţii. Punerea la un loc a datelor stocate digital, textelor, sunetului şi imaginii (multimedia) au condus la răspândirea utilizării sistemelor moderne de telecomunicaţii, a computerelor personale şi serviciilor electronice de informaţii. Internetul, o reţea globală de informaţii, s-a transformat în platforma globală de comunicaţii. Cetăţenii societăţii industriale europene sunt în faţa necesităţii de a reconsidera modalităţile de transfer a informaţiilor, adaptându-le noilor cerinţe şi tehnologii.

Societatea informaţională va fi dominată în principal de industria de calculatoare, telecomunicaţii şi media. Aceste industrii vor deveni industrii de bază în următoarele decenii, având un rol stimulator pentru celelalte. Bănci, întreprinderi de producţie, agricultura şi servicii vor fi afectate de această dezvoltare fundamentală. Acelaşi lucru se va întâmpla şi cu statele lumii. Competitivitatea globală a acestora va fi direct legată de capacitatea de a dezvolta infrastructura de comunicaţii şi de a asigura conectarea la reţelele globale de informaţii.

Noua societate informaţională aduce cu sine o serie de oportunităţi deosebite: constrângerile spaţiale şi temporale (de graniţe şi timp) în materie de comunicaţii au fost mult

reduse, informaţiile pot fi prelucrate, stocate şi transferate rapid, preţurile serviciilor legate de transferul informaţiei sunt în continua scădere.Entuziaştii societăţii informaţionale au descoperit mijloacele prin care au creat o comunitate, o

lume virtuală, pentru a contrabalansa constrângerile societăţii industriale. Pe de altă parte, scepticii deplâng prăpastia de cunoştinţe între elitele informaticii şi grupurile dezavantajate social şi critică slaba calitate a datelor pe mereu congestionatele autostrăzi informaţionale.

Unicul mod de a obţine acceptarea din partea oamenilor este dezvoltarea competenţelor la nivel mediu şi accesul democratic la informaţii. Există astăzi un larg consens în a se considera de către

3

academicieni, politicieni şi oameni de afaceri că progresul în domeniul tehnologiilor informaţiilor şi comunicaţiilor va afecta în mod substanţial structura societăţii umane.

Societatea informaţională nu numai că va deschide noi canale de comunicaţie între oameni ci va avea un impact important asupra modului în care trăim, învăţăm, muncim, consumăm, inter-acţionăm cu administraţia şi ne distrăm.

Având în vedere impactul noilor tehnologii asupra societăţii, educaţia şi perfecţionarea vor juca un rol crucial în familiarizarea oamenilor cu schimbarea.

Tranziţia către societatea informaţională, globalizarea, progresul ştiinţific şi viteza sa nebună, toate acestea fac ca oamenii să fie confruntaţi cu o avalanşă de informaţii. În societatea informaţională individul va fi asaltat de un flux uriaş de informaţii. Uşurinţa în utilizarea reţelelor informaţionale şi cunoaşterea conţinutului bazelor de date reprezintă însuşiri de bază pentru contemporanul erei informaţionale.

1.1.2. Tehnologia informaţiei - InternetulA vorbi despre societatea informaţională înseamnă fără îndoială a vorbi în primul rând despre

Internet .1

O istorie a transmiterii informaţiei cuprinde câteva etape majore: transmiterea informaţiei de la o persoană la alta, comunicarea prin scris, apariţia tiparului, apariţia telefonului, radioului, televiziunii şi industriei filmului, a computerelor şi în sfârşit, apariţia reţelei de reţele care este INTERNETUL.

Cu siguranţă, cel mai fascinant aspect al Internetului îl constituie ideea de libertate: libertatea cunoaşterii, a informaţiilor, a schimbului de opinii. Internetul reprezintă azi cel mai deschis şi democratic sistem de comunicare. Ofertantul de reţea pune la dispoziţie numai căile de comunicare, suportul. Ei nu pot să influenţeze considerabil ansamblul de opinii şi informaţii din reţea.

Internetul este o structură mereu crescândă de dimensiuni gigantice , necontrolabilă, ne-supravegheabilă. Expeditorii şi adresanţii rămân relativi anonimi, mesajele se criptează şi devin ilizibile pentru autorităţi. Internetul se întinde peste graniţe şi evident se pune problema unei forme de cenzură. Ce se poate face şi ce nu se poate face în reţea? Unde intervine statul, guvernul şi care este rolul acestuia în protecţia cetăţenilor şi companiilor din reţea ?

Consecinţele sociale ale pătrunderii masive a mijloacelor moderne de comunicaţie se vor decide în funcţie de modul în care cetăţeanul va face uz de noile mijloace de comunicaţie şi de măsura în care le va adopta. Lumea reţelelor informaţionale este o realitate artificială, virtuală, ancorată nu în viaţa reală, ci în meandrele nesfârşite ale reţelei. Pe nesimţite, un mediu auxiliar pentru obţinerea de ţii se poate transforma într-un substitut al vieţii. Cum va reuşi atunci omul de rând, cetăţeanul, să facă faţă acestei avalanşe de cerinţe şi competenţe noi, cum va reuşi el să-si găsească locul în noua societate?

Integrarea profesională este un factor esenţial în integrarea informaţională. De decenii, sistemul de salarizare combinat cu contractele de angajare pe perioada nedeterminată au contribuit la aducerea standardelor pentru nivelul minim de trai la un nivel apropriat. Din păcate această situaţie s-a schimbat. Persistenta unei rate mari a şomajului, în special în rândurile tineretului, a determinat creşterea rolului muncii ca factor de integrare socială.

Influenţa Internetului în societatea informaţională şi în noua economie se remarcă prin caracteristici noi cu privire la următoarele aspecte :

Un nou tip de angajatSocietatea de servicii este bazată pe relaţiile umane mult mai mult decât producţia de bunuri

materiale. Aceasta solicită abilitaţi de management, abstractizare (înţelegerea strategiilor de afaceri, a sistemului de producţie) şi comunicare (lucrul în echipă, relaţiile cu clienţii). Răspândirea introducerii tehnologiilor informatice şi de comunicaţii la locul de muncă, accentuează această tendinţă şi solicită angajaţilor să aibă cel puţin cunoştinţe de baza despre calculatoare (aproximativ o treime din slujbele în domeniul industrial solicită cunoştinţe avansate în domeniul computerelor). Deci abilitatea de a utiliza informaţii înlocuieşte din ce în ce mai mult forţa musculară şi mecanică. Chiar şi în domeniile tradiţionale cum ar fi agricultura, utilizarea calculatoarelor şi sateliţilor contribuie la optimizarea procesului de producţie.

1 Drucker P.,” The next society”,Ed. The Economist, 2001

4

Un rol important îl vor avea pregătirea polivalenta şi multidisciplinară. În viitor practic noţiunea de « profesie « se va pune sub semnul întrebării. În fapt, luând în consideraţie cât de rapid se schimbă necesităţile industriei, importanţa specializărilor de nivel înalt şi cunoştinţele tehnice vor suferi un declin, priorităţile devenind, din ce în ce mai mult, flexibilitatea, creativitatea şi adaptabilitatea.

Introducerea noilor tehnologii vor modifica nu numai competenţele solicitate ci şi relaţiile profesionale. Ca rezultat, succesul integrării noilor tehnologii la locul de muncă va depinde fundamental de acceptarea de către angajaţi şi conducători a noilor metode de muncă.

Un nou tip de întreprindereTrecerea la societatea informaţională va împărţi practic întreprinderile în organizaţii moderne

"conectate", care utilizează noile tehnologii şi organizaţii tradiţionale. În multe ţări ale lumii, lipsa de deschidere la nivelul face ca firmele să nu utilizeze noile tehnologii.

Trăsătura cheie a organizaţiei de muncă a viitorului, va fi înlocuirea ierarhiei piramidale tradiţionale cu o ierarhie orizontală. Deci rolul managerului se va muta din ce în ce mai mult, de la simpla luare a deciziilor la optimizarea creativităţii, a capacităţii de inovare şi pregătirii intelectuale ale subordonaţilor.

Aceasta înseamnă că lucrul în echipă, colaborarea şi cooperarea între angajaţi va fi trăsătura cheie a organizaţiei viitorului. Aceasta va însemna, probabil, în multe locuri, schimbarea generaţiilor la nivelul conducerilor. Competitivitatea întreprinderii va depinde, în cele din urmă, de capacitatea de a trece de la caracterul ierarhic şi individual la locul de muncă la promovarea muncii în comun. Această evoluţie va fi in mod necesar acompaniată de recrearea încrederii reciproce între companie şi angajaţi, deci o noua relaţie de proporţionalitate între individualism şi solidaritate, doua trăsături majore ale societăţii europene, şi va deveni un nou bun în faţa marilor noştri competitori, în particular America, unde individualismul este valoarea supremă, dar solidaritatea este extrem de slabă, şi Asia, unde grupurile se transformă în individual. Într-adevăr iniţiativa individuală şi solidaritatea (colaborarea şi încrederea reciprocă la locul de muncă) vor fi factorii determinanţi ai succesului în societatea informaţională.

Inerţia sociala, rezistentă la schimbare la locul de muncă şi relaţiile ierarhice pot explica lipsa de impact în productivitatea globală a introducerii noilor tehnologii.

Educaţia si formarea profesionalăTransformarea societăţii în societate informaţională a devenit de câţiva ani buni o prioritate

pentru guvernele din statele avansate ale lumii.Noile tehnologii informaţionale au un impact profund asupra modului în care ne obţinem

informaţiile, comunicăm şi abordăm propria instruire. Noile aptitudini care însoţesc aceste tehnologii – tehnice, intelectuale şi sociale – devin esenţiale pentru viata, munca şi participarea activă intr-o societate a cunoaşterii.

Amploarea acestor aptitudini se extinde mult peste « operare computer » şi fac parte din categoria « noilor aptitudini de bază », cum ar fi limbile străine, spiritul anteprenorial, utilizarea noilor tehnologii, şi care trebuie dobândite printr-un proces de învăţare pe tot parcursul vieţii. Sunt necesare strategii ferme prin care să se poată asigura forţa de muncă calificată în acest domeniu şi care lipseşte nu numai de pe piaţa românească ci şi la nivel european, situaţie care poate împiedica dezvoltarea economiei europene.

Astfel, în anul 1999 exista o cerere de 800.000 de persoane calificate în sectorul tehnologiei informaţionale, aşteptându-se la o creştere până la 1.700.000 persoane.

Abilitatea de a utiliza tehnologiile informaţionale şi de comunicaţie este esenţială în multe sectoare de activitate, iar prioritatea în momentul de faţă este definirea lor cu claritate, astfel încât învăţământul şi sistemele de instruire profesională să le poată îngloba în programele lor.

5

1.1.3. Societatea informaţională şi noua economieExistă o bogată terminologie cu privire la noua economie. Pe cât de inedit este fenomenul ca

atare, pe atât de dezarmantă este varietatea termenilor, astfel că orice încercare analitică pare sortită eşecului.

Economia informaţiei, economia bazată pe cunoştinţe, economia digitală, economia dot-com, net-economia, economia INTERNET, economia imaterială, economia virtuală, “e-conomia”, etc., sunt noţiuni frecvent folosite pentru a desemna o schimbare tehnologică majoră, informaţia şi cunoştinţele devin factorul de producţie cel mai important în procesul economic, iar noile tehnologii generează ponderea creşterii productivităţii. Însă ,cu toate că aceste noţiuni se vor sinonime cu “noua economie”, ele nu conferă ,nici pe departe, un sens clar conceptului studiat.

Unii autori folosesc termenul de “economie informaţională“ pentru a include toate bunurile şi serviciile care conţin informaţii – publicaţii, cercetare, servicii juridice, asigurări, educaţie, divertisment - şi cel de “economie digitală”, pentru a desemna doar acele bunuri si servicii a căror dezvoltare, producţie şi vânzare sunt dependente de tehnologie. Ei asociază “noua economie” cu posibilele consecinţe ale economiei digitale şi informaţionale, adică rata de creştere economică ridicată, rata scăzută a inflaţiei şi rata scăzută a şomajului(D.Piazolo,2001;E.Gundlach,2001) .

Alţii definesc “noua economie” ca un concept ceva mai larg, în care atât output-ul final cat şi input-urile intermediare constau predominant din informaţii iar tehnologiile informaţiei şi ale comunicării oferă acces liber şi universal la orice cunoştinţe şi informaţii disponibile. (Triplett,1999;Kelly,1997,2000).

Majoritatea lucrărilor consacrate domeniului definesc noua economie prin caracteristica sa esenţială –creşterea output-ului potenţial, asociată cu presiuni inflaţioniste slabe. Altfel spus «noua economie» este: “o economie caracterizată de creştere susţinută pe termen lung determinată de o rată de creştere mereu mai mare a productivităţii, care este cauzată ,în principal, de continua producţie ,adaptare şi difuzare a tehnologiilor informaţiei şi comunicaţiilor”(De Masi,Estevao and Kodres,2001).

“The New Economy Index“,ne spune că termenul de Noua economie este o “economie bazată pe cunoştinţe si idei ,în care factorii cheie pentru crearea de locuri de muncă şi standarde de viaţă mai ridicate sunt ideile şi tehnologiile inovative încorporate în produsele manufacturate şi servicii. Este o economie în care riscul, incertitudinea şi schimbările constante sunt mai curând regula decât excepţia”2.

În “Encyclopedia of the New Economy“ se arată :“Atunci când vorbim despre noua economie, vorbim despre o lume în care oamenii lucrează cu creierele lor în locul mâinilor .O lume în care inovaţia este mai importantă decât producţia de masă.

O lume în care investiţiile cumpără noi concepte sau mijloace de a le crea mai curând decât noi maşini. O lume în care schimbarea rapidă este o constantă. O lume aşa de diferită că emergenţa sa poate fi descrisă doar ca o revoluţie”3.

Cele mai multe definiţii ale ”noii economii” se rezumă la a pune în evidentă schimbările care au avut loc in tehnologiile informaţionale şi comunicaţionale, într-un orizont scurt de timp. ”In lumea dezvoltată –scria P.Drucker –şi probabil ,în ţările emergente, noua societate va fi în bună măsură mai importantă decât noua economie”4.

2 http://www.neweconomyindex.org3 http://hotwiredzcos.com/.4 P. Drucker, ”The next society, Survey in the Economist”,November 1,2001

6

1.2. Caracteristicile noului tip de economie bazată pe1.2. Caracteristicile noului tip de economie bazată pe cunoştinţecunoştinţe

1.2.1. Rolul cunoştinţelor şi managementul cunoaşterii în noua lume digitală

Impactul noilor tehnologii informaţionale şi de comunicaţii (TIC) şi-a pus amprenta asupra întregii vieţi economice, sociale şi culturale a societăţii în care trăim.

Societatea trebuie să facă faţă acestor schimbări aduse IT. Omul de rând, cetăţeanul, e pus în faţa unei avalanşe de solicitări şi competenţe noi, de el depinzând dacă îşi va găsi locul în noua lume electronică. Pentru a reuşi să ne adaptăm la noua „eră digitală”, cu toţii trebuie să medităm asupra mesajului lăsat pos-terităţii de către Mahatma Gandhi: "You must be the change you wish to see in the world", sau altfel spus să conştientizăm că schimbarea fiecăruia din noi contribuie la schimbarea întregii lumi.

Transformarea societăţii are loc chiar sub ochii noştri, procesul de schimbare fiind mai puţin perceptibil. Preşedintele Comisiei Europene Romano Prodi spunea că „aceste schimbări, cele mai semnificative de la revoluţia industrială până în prezent, sunt profunde şi globale. Ele nu se referă doar la tehnologie. Ele afectează toată lumea, peste tot”. Tot el avertiza că „managementul acestor transformări reprezintă una din provocările economice şi sociale cele mai importante cu care se confruntă Europa de astăzi”, ca de altfel întreg mapamondul (n.a.).

În contextul actual, sunt considerate deosebit de importante şi chiar prioritare preocupările managementul de la nivelul de vârf pentru adaptarea strategiei informaţionale la noul „timp al Internetului” şi transformarea noilor afaceri pentru a face faţă schimbărilor impuse de TIC.

Dacă ne gândim la vorbele unui faimos om de afaceri, Aristotel Onassis, care spunea că: „Secretul succesului este să cunoşti ceva ce nimeni altcineva nu cunoaşte ("The secret of success is to know something nobody else knows."), constatăm că în lumea afacerilor este conştientizată la adevărata valoare noua resursă strategică: CUNOŞTINŢA.

Este explicabil faptul că subiectul Managementului Cunoaşterii (MC) a ajuns să trezească un real interes în ultimii ani atât în rândul specialiştilor teoreticieni, cât şi în cadrul organizaţiilor, companiilor şi chiar la nivel guvernamental. La toate nivelurile amintite se vehiculează şi chiar se demonstrează argumentat necesitatea unei noi perspective a MC care să ţină seama de tranziţia de la „lumea veche” la „noua lume a e-business-ului”.

Vom încerca să prezentăm în continuare o sinteză a argumentelor, observaţiilor şi concluziilor unor specialişti de marcă cu preocupări şi contribuţii importante în domeniul MC.

Boom-ul cunoaşterii în Vest şi replica japonezăBoom-ul cunoaşterii în Vest şi replica japoneză

Managementul cunoaşterii (MC) îşi are originea în „lumea veche” a afacerilor. Apărută în vest, noţiunea de MC releva un consens larg privind importanţa strategică a unei bune gestionări a cunoştinţelor pentru succesul unei afaceri.

În lucrarea sa „Beyond Knowledge Management. Lesson from Japan”, cunoscutul specialist japonez Hirotaka Takeuki aducea un avertisment clar managerilor vestici care s-au grăbit să îmbrăţişeze un concept vechi, datând din anul 400 Î.C, ca pe cea mai nouă idee de management. El arăta că ar fi păcat ca aceasta să degenereze în a fi doar o simplă „modă”, aşa cum s-a întâmplat în trecut cu multe concepte de management. Un exemplu adus în acest sens este re-engineering-ul, care a început ca un concept de management foarte apreciat când s-a scris despre el prima oară, în 1990. Dar „reclama” care i-a urmat apoi a arătat faptul că factorul uman era prea rapid ignorat. Takeuchi avertiza că ar fi tragic dacă istoria s-ar repeta şi în cazul managementului cunoaşterii.

Începând cu anul 1996 semnele a ceea ce unii ar numi „explozia cunoştinţelor” au început să fie vizibile peste tot în afacerile Vestice. Ele includ:

7

noi cărţi în domeniul MC (autori ca Sveiby, Stewart, Edvinsson, Malone, Strassmann fiind doar câteva nume de referinţă în acest domeniu);

jurnale şi reviste despre capitalul intelectual şi de cunoştinţe, despre măsurarea şi managerizarea cunoştinţelor (de exemplu: Knowledge Technology Journal din Austin - Texas; Journal of Knowledge Management al IFS International Limited din Londra etc.);

o mulţime de conferinţe despre managementul cunoştinţelor organiza-te în SUA şi Europa (în jur de 40 au avut loc numai în 1996);

noi servicii legate de managementul cunoaşterii folosind bazele de cunoştinţe din domeniul inteligenţei artificiale (piaţa serviciilor în domeniul „management-ului cunoştinţelor” a săltat de la 400 milioane $ în 1994 la 6 bilioane $ în 1996). Firmele de consulting sunt cele care conduc calea spre construirea “bazei de date de cunoştinţe”, care încearcă să unifice informaţiile risipite în organizaţii şi să le convertească în memorie organizaţională sub forma unei baze de cunoştinţe a firmei (de exemplu: Andersen Consulting a fondat Knowledge Xchange; Booz Allen & Hamilton au dezvoltat Knowledge On-Line; Ernst & Young au creat propriul Center for Business Knowledge, KPMG Peat Marwick au fondat Conducerea cunoaşterii, Price Waterhouse are Knowledge View etc.);

un nou titlu (funcţie) la nivel de corporaţie, Corporate Knowledge Officer (CKO), a fost creat în nenumărate companii vestice (unele dintre aceste firme au transformat funcţia de Corporate Information Officer (CIO) în cea de CKO, în timp ce altele le folosesc simultan pe cele două).

Crearea unei noi funcţii de bază în domeniul cunoştinţelor nu s-a limitat la nivelul lumii corporaţiilor. Lumea academică a urmat acelaşi drum. Primul grup de profesori care s-au dedicat studiului cunoaşterii şi impactului ei asupra afacerilor a fost creat la Haas School of Business din University of California, Berkeley, în mai 1997. Numit the Xerox Distinguished Professorship in Knowledge, grupul a fost fondat printr-o donaţie oferită în comun de către Fuji Xerox Co Ltd din Japonia (80%) şi Xerox Corporation din SUA (20%). Preşedinţia grupului aparţine lui Ikujiro Nonaka, profesorul japonez fiind ridicat la rangul de "Mr Knowledge" într-un articol apărut în „The Economist” din 31 Mai 1997.

Aşa cum rezultă din cele relatate anterior, „boom-ul cunoaşterii” a lovit în ultimii ani Vestul asemenea unui fulger. Managementul cunoaşterii, pe care Business Week îl defineşte ca fiind „captarea cunoştinţelor câştigate de către indivizi şi difuzarea lor către alţii din organizaţie” a devenit una dintre cele mai populare noţiuni de management. Ea conţine două dimensiuni:

măsurarea cunoştinţelor sau a capitalului intelectual; conducerea acestora.

Companiile europene sunt liderii mondiali în măsurarea cunoştinţelor, în timp ce cele americane sunt adesea citate ca fiind liderii în managerizarea efectivă a cunoştinţelor.

Deşi creşterea atenţiei acordate cunoaşterii ca şi resursă critică era o noutate binevenită, dar concentrarea managerilor din Vest s-a făcut asupra:

cunoaşterii (cunoştinţelor) explicite; măsurării şi conducerii cunoştinţelor existente; selectării câtorva persoane care să aibă iniţiative de management a cunoştinţelor.

Toate acestea nu au făcut decât să amplifice imaginea organizaţiei ca şi o simplă maşină de procesat informaţii.

Lecţia japoneză ţinută managerilor vestici ar fi în esenţă ca aceştia „să se dezveţe, să uite” de viziunea lor curentă asupra cunoaşterii şi să acorde mai multă atenţie:

cunoştinţelor tacite; creării de noi cunoştinţe; implicării întregului personal al organizaţiei.

8

Reconceptualizarea MC în noua lume a e-businessReconceptualizarea MC în noua lume a e-business

În rândul specialiştilor preocupaţi de domeniul MC se vehiculează tot mai des şi chiar se încearcă demonstrarea argumentată a necesităţii unei noi perspective a MC care să ţină seama de tranziţia de la „lumea veche” a afacerilor la „noua lume a e-business” (vezi Figura nr. 1.3).

Figura 1.3 – Tranziţia către noua lume e-Business

Malhotra dă managementului cunoaşterii următoare definiţie:

„Managementul cunoaşterii furnizează elementele necesare în rezolvarea problemelor critice legate de adaptarea organizaţiei, supravieţuire şi competenţă pentru a face faţă schimbărilor care au loc în mediu. El cuprinde în esenţă procesele organizaţionale care caută o combinaţie sinergică între date, capacitatea de procesare a informaţiei pe care o au tehnologiilor informatice şi capacitatea oamenilor de a crea şi inova.”

Aceasta este o viziune strategică a managementului cunoaşterii care ia în considerare sinergia dintre chestiunile tehnologice şi cele comportamentale atât de necesare supravieţuirii în „medii incerte”. Nevoia de sinergie a capacităţilor umane şi tehnologice se bazează pe diferenţierea dintre „vechea lume a afacerilor” şi „noua lume a afacerilor”.

Din acest punct de vedere, „vechea lume a afacerilor” era caracterizată de medii previzibile în care concentrarea era pe previziunea şi optimizarea rezultatelor realizate. Aceasta era lumea competenţei bazată pe „informaţie” ca şi bun strategic, dezvoltarea făcându-se prin dirijarea comportamentului agenţilor organizaţionali spre îndeplinirea ţelurilor şi obiectivelor organizaţionale prespecificate. Sistemele de informare şi control erau folosite în acest caz pentru a realiza alinierea actorilor organizaţionali la „cel mai bune practici” predefinite. Ideea era că „cele mai bune practici” îşi păstrează în timp eficacitatea.

În schimb, „noua lume a afacerilor” este caracterizată de un înalt nivel de incertitudine şi inabilitate de a prezice viitorul. Folosirea sistemelor de control şi informare şi conformitatea cu ţeluri, obiective şi cele mai bune practici predefinite nu realizează în mod necesar competenţa organizaţională pe termen lung. Aceasta este o lume a „re-everything” („re-totul”), care pune sub semnul întrebării supoziţiile care stăteau la baza „modului acceptat de a face lucruri”. Această lume are nevoie să „re-înţeleagă” problemele ridicate de condiţiile schimbătoare de mediu. Concentrarea în astfel de situaţii nu mai este pe aflarea răspunsului corect, ci pe găsirea întrebării corecte (problema să fie pusă bine). Această lume contrastează cu precedenta prin faptul că ea pune accentul pe „a face un lucru bine” decât pe „a face bine lucrurile”.

MC devine un spaţiu de lucru (cadru) din interiorul căruia organizaţie vede toate procesele sale drept procese de cunoaştere. În această viziune, toate procesele de afaceri implică creaţia, diseminarea, înnoirea şi aplicarea cunoştinţelor în vederea întreţinerii şi supravieţuirii organizaţiei.

Interpretarea obişnuită a MC bazată pe logica procesării informaţiilor a dus la propagarea unor aşa numite „mituri” care stăteau la baza succesului în lumea veche a afacerilor (vezi figura nr. 1.4).

Aceste mituri nu mai sunt valabile în cadrul noului mod de a face afaceri (e-business):

9

Legat de primul mit, noile afaceri nu mai pot fi planificate pe termen lung, ele trebuind să se bazeze pe un model nou, mai flexibil, care să poată „anticipa surpriza”. Astfel, „NU mai e po-sibil să existe un sistem informatic care să prezică cine este persoana potrivită la momentul potrivit”;

Legat de al doilea mit, noile TIC permit stocarea datelor sub forma unor biţi sau pixeli, dar ele nu pot stoca schemele complexe pe care oamenii le posedă pentru a da sens biţilor de date. Stocarea unei reprezentări statice ale cunoştinţelor unei persoane, presupunând că acea persoană doreşte şi are capacitatea de a le împărtăşi, NU este echivalentă cu „a stoca inteligenţa şi mai ales experienţa umană”;

În ce priveşte al treilea mit, faptul că informaţiile sunt arhivate într-o formă statică şi fără context într-un „depozit tehnologic de cunoştinţe”, NU asigură faptul că oamenii le pot vedea imediat şi pot beneficia de ele la nevoie. Spre deosebire de sistemele vechi, noile sisteme vor trebui să ţină seama de înnoirea permanentă a cunoştinţelor existente şi de crearea continuă de noi cunoştinţe.

Figura 1.4 – Adaptarea MC la noua lume a afacerilor

Un alt aspect care nu trebuie neglijat în noua lume a afacerilor este acela că în prezent investiţia în IT nu asigură automat performanţa unei organizaţii, noile TIC nemaiconstituind un avantaj competiţional, ci doar o “utilitate” (“necesitate”), precum erau conectarea la reţeaua electrică sau conectarea la reţeaua telefonică în trecut.

Astăzi NU mai există nici o garanţie că investiţia în IT conduce automat la performanţa unei firme. Ruperea legăturii între investiţia în IT şi performanţa organizaţională a firmelor poate fi atribuită tot tranziţiei de la era în care avantajul competiţional se baza pe INFORMAŢIE la noua eră bazată pe CUNOŞTINŢĂ.

Legat de această problemă a investiţiei în IT, Sveiby a sesizat foarte bine că ceea ce a provocat “îngroparea” a bilioane de dolari în IT în unele firme vestice a fost confuzia managerilor legată de conceptele de INFORMAŢIE şi CUNOŞTINŢĂ.

În concluzie, managerii vestici nu pot ignora lecţia japoneză, crearea cunoştinţelor fiind cheia succesului cu condiţia ca rolul central în crearea cunoştinţelor să îl deţină factorul uman, computerele fiind doar nişte instrumente, indiferent cât de mare e puterea lor de procesare”.

Concluzii: Managementul cunoştinţelor (MC) nu este o modă, vestea “morţii” sale fiind super-exagerată. Este necesar un mod de înţelegere mai bun şi mai clar al MC, acesta putând facilita strategia

informaţională pentru noua lume electronică a afacerilor.

10

Noua conceptualizare a MC se bazează pe nevoia de sinergie între posibilităţile oferite de TI avansate şi puterea de creaţie şi inovaţie umană pentru a realiza acea “agilitate” cerută de noul mediu de afaceri aflat în continuă transformare.

Înţelegerea însemnătăţii strategice a cunoştinţelor şi a MC va contribui la strategii de e-business mai eficiente care vor conduce la o performanţă ridicată a afacerilor.

1.2.2. Caracteristicile noii economii. Alegaţii şi controverse.

O serie de specialişti în domeniul economic în general, al managementului şi al informaticii în particular, au ajuns la concluzia ca la baza noii economii bazate pe cunoştinţe stau următoarele caracteristici definitorii:

Primordialitatea cunoştinţelor în economie Concentrarea activităţilor economice asupra cunoştinţelor şi bunuri-cunoştinţe Fundamentarea activităţilor economice pe resurse intangibile Specificitatea pronunţată a capitalului de cunoştinţe Proliferarea echipamentelor şi produselor simbolice Demasificarea producţiei Dispariţia treptată a frontierelor organizaţiei Amplificarea conceperii şi importanţei tehnologiilor Dezvoltarea exporturilor Ponderea majoritară a serviciilor în economie Multiplicarea rapidă a firmelor mici, care vor predomina treptat în economie Proliferarea şi diversificarea formelor de asociere economică între organizaţiiProgresele realizate în domeniul tehnologiilor informaţiei au fost considerabile. Ele par să

reflecte fidel legile empirice formulate de Gordon Moore şi Bob Metcalfe5.Volumul investiţiilor în noile tehnologii, coroborat cu puterea reţelelor a generat schimbări în

structura organizaţiilor industriale şi a producţiei, care nu se rezumă doar la sectorul propriu-zis al ramurilor intensive în tehnologii înalte, ci se răsfrânge în bună măsură în întreaga economie.

Pe buna dreptate, mass-media şi chiar economiştii academici au vorbit despre emergenţa unei noi economii, dar entuziaştii acesteia au mers mult prea departe .Ei au afirmat că: trebuie rescrise în totalitate legile economice; ştiinţa economică nu mai are nici o valabilitate; resursele materiale nu mai au nici o importanţă, raritatea factorilor fizici de producţie fiind înlocuită de plenitudinea factorilor imateriali; legea ofertei dispare sub presiunea combinată a noilor tehnologii, în sensul că oferta creşte pe măsură ce preţurile scad; ciclul economic dispare, iar creşterea va fi perpetuă şi cu rate tot mai mari; toate acestea ducând la o globalizare intensă a pieţelor şi eliminarea politicilor economice guvernamentale.

Kevin Kelly, editorul şef al revistei WIRED a oferit cea mai clara afirmare a acestor alegaţii6.“Această noua economie emergentă –scria el, reprezintă o zguduire tectonică în comunitatea

noastră, o mutaţie socială care reordonează vieţile noastre mai mult decât hardware sau software o pot face vreodată.Ea are propriile sale oportunităţi distincte şi propriile reguli noi. Cei care joacă după noile reguli vor prospera , cei care le ignoră nu o vor face(...)”(K. Kelly, NewRules for the New Economy, WIRED, September 1997,p.1-2.)

Unii au contestat de-a dreptul existenţa “noii economii”, afirmând că totul se rezuma la creşterea “balonului” speculaţiilor financiare cu acţiuni high-tech(D.Boker,2001) alţii s-au arătat sceptici în privinţa schimbărilor majore ale performanţelor economice din a doua jumătate a anilor ’90 (Gordon,2000;De Masi et al.,2001).Controversarea acerbă s-a purtat în jurul aşa-zisului “paradox al productivităţii”. Nedumerirea macro-economiştilor a fost cel mai clar exprimată de Robert Solow: “Putem vedea era computerelor peste tot, dar mai puţin în statisticile productivităţii“7.

5 Solveig Godeluck, Boom-ul Net-economiei, Coresi, 2001.6 http://www.kk.org/newrules/.7 R.Solow,”We’d Better Watch out”, New York Times Books Review, July 1997,pag 12-36

11

Într-un studiu amplu asupra “noii economii”, autorii calificau alegaţiile pesimiştilor şi pe cele ale optimiştilor, ca fiind mituri.(The New Economy Index,1998),prezentate în Tabelul nr. 1.2

Tabelul 1.2.Miturile “noii economii”

Pesimiştii Optimiştii1.În noua economie, globalizarea şi corporaţiile s-au combinat pentru a produce salarii stagnante pentru majoritatea muncitorilor

Inegalitatea veniturilor nu este o problemă serioasă

2.În noua economie, cele mai multe locuri de muncă sunt cu salarii scăzute

Tendinţele de dispersare ale noii economii înseamnă dispariţia marilor corporaţii şi reducerea drastică a guvernării

3.Schimbarea tehnologică distrage mai multe locuri de munca decât creează

În noua economie, o pondere în creştere semnificativă a forţei de muncă o constituie întreprinzătorii autoangajaţi

4.Reeingineering-ul a însemnat scăderea numărului de posturi manageriale, restrângerea “middle class”

1.3. Economia digitală – o provocare naţională şi o oportunitate1.3. Economia digitală – o provocare naţională şi o oportunitate globalăglobală

1.3.1. Evoluţia economiei bazate pe Internet Economia digitală nu mai este un subiect pentru previziunilor analiştilor sau o temă de

discuţie pentru focus grupurile în care se exprimă punctele de vedere ale marilor companii.Această noţiune se află aici, acum. În ceea ce priveşte competenţa necesară pentru susţinerea

şi dezvoltarea reţelelor pe care se bazează noua epocă a comerţului electronic, cele mai multe ţări se confruntă cu o perspectivă în care lipsa de competenţă necesară ameninţă să devină endemică, influenţând posibilităţile acestora de a deveni competitive la cel mai înalt nivel al noii economii bazate pe Internet.

În vreme ce lipsa de competenţă în domeniul tehnologiei informaţiei (IT) şi, în special, în domeniul reţelelor constituie în ultimul timp preocuparea principală a companiilor din Europa occidentală, există indicii că provocările pe care le au de înfruntat pentru a face faţă diferenţei dintre cerere şi oferă nu reprezintă decât vârful iceberg-ului.

Pieţele în curs de dezvoltare din Europa de Est, Orientul Apropiat şi Africa s-ar putea trezi confruntate cu o nouă situaţie care va permite profesioniştilor din domeniul reţelelor să îşi stabilească propriul preţ, oriunde ar dori să lucreze în lume. Dacă aceste economii în curs de dezvoltare ajung să fie afectate de aceeaşi problemă a lipsei de previziune care a afectat deja economiile occidentale, recuperarea decalajului faţă de Vest va fi de două ori mai grea. Experienţa acumulată de licenţiaţii şi profesioniştii în reţele din aceste ţări poate determina o migrare a acestora spre economiile care sunt capabile şi motivate să le plătească salarii mai mari.

Dar economiile în curs de dezvoltare au şi ele o oportunitate unică: se pot bucura de toate provocările şi beneficiile unor economii tinere, bazate pe antreprenoriat. În plus, infrastructura lor tehnologică le situează pe o poziţie avantajoasă pentru a face un salt înainte, pentru că ele nu sunt constrânse de moştenirea vechilor infrastructuri IT. Multe companii occidentale consumă încă timp şi o mulţime de resurse încercând posibilităţi multiple de migrare pentru a face din Internet o platformă viabilă pentru afacerile lor.

Pe pieţele în curs de dezvoltare, saltul către modelele relativ puţin costisitoare, bazate pe Internet, ce includ servicii de outsourcing (în afara firmei) asigurate de furnizorii de aplicaţii (Application Service Providers - ASP), fără problemele create de investiţiile moştenite, este un obiectiv real. Analiştii aprobă transferul către economiile bazate pe Internet.

12

Conform grupului independent de cercetare International Data Corporation (IDC), economia digitală va avea peste un miliard de utilizatori Internet până în anul 2010. Toate acestea depind de dezvoltarea aptitudinilor în tehnologiile de reţea pe care se bazează economia digitală. Iar această dezvoltare necesită acţiune imediată.

Europa are propriile succese, care constituie premise favorabile pentru trecerea la noua economie:8

Comunicaţiile mobile au o creştere explozivă; în unele ţări europene ritmul de creştere al abonamentelor este de 1% din populaţie / lună iar industria europeană în acest domeniu este un lider de necontestat

Televiziunea digitală are de asemenea o dinamică promiţătoare; diferenţa de 10 milioane abonaţi dintre Europa şi S.U.A. a fost acoperită iar ritmul de creştere actual al pieţei de TV digitală este superior celui american.

Ţările europene care au indicatori mai slabi de penetrare a PC şi Internet au în schimb rate de creştere foarte mari Ia telefonia mobilă şi la TV digitală.

Aceste avansuri pot crea premisele ca Europa să ocupe poziţia de lider în comerţul electronic global, având în vedere faptul că terminalele mobile şi de TV digitală vor deveni în curând principalele dispozitive de acces la Internet şi comerţ electronic. Transformările calitative din telefonia mobilă (serviciile WAP, tehnologia GPRS) vor conduce la noi tipuri de servicii specifice economiei digitale.

Un alt succes european este considerat dinamismul pieţei telecomunicaţiilor, care a contribuit astfel substanţial la creşterea economică din Europa. Un rol esenţial l-au avut liberalizarea completă a serviciilor şi infrastructurilor de telecomunicaţii din cadrul UE începând din 1998, cât şi standardizarea la nivel pan - european a comunicaţiilor mobile şi a televiziunii digitale.Cu aceeaşi ocazie au fost menţionate, pe de altă parte, şi o serie de obstacole pe care ţările

europene trebuie să le depăşească pentru a accelera tranziţia către SI: preţurile prea ridicate la comunicaţii, lipsa de dinamism a pieţelor de capital, slaba dezvoltare a capitalului de risc, imobilitatea unor manageri şi lipsa de iniţiativă a întreprinzătorilor.

Iniţiativa “eEurope” ia în considerare toate aceste aspecte şi propune căi de acţiune pentru consolidarea succeselor şi depăşirea obstacolelor.

1.3.2. Competiţia pe scena economiei digitale. Scenarii, actori şi roluri„All the world’s stage And all the men and women merely players.”

Shakespeare, W., As you like it

Datorită facilităţilor de a comunica dincolo graniţe, spaţiu şi timp oferite omenirii de reţeaua Internet, noua scenă s-a transformat într-una digitală, dominată tot mai mult de micul „e”, acesta devenind noul „prefix al vieţii noastre” (MCTI, 2001). Astfel, noile afaceri devin e-bussines (afaceri electronice), comerţul modern devine e-commerce (comerţ electronic), îşi fac apariţia noi servicii electronice (e-services), se nasc noi comunităţi de tip virtual (e-communities).

Cum bine a sesizat John Naisbitt în „Megatrends”, pe noua scenă suntem „inundaţi de informaţie, dar flămânzi după cunoştinţe”. Viziunea lui Alvin Toffler în „Şocul viitorului” e mult mai sumbră, el avertizând asupra iminenţei unui nou „potop”, de această dată nu de apă, ci de informaţii. Este greu de contestat faptul că lumea actuală, cu computerele interconectate în reţele Intranet, Internet şi Extranet, a deschis porţile potopului. Scenarii sumbre sunt uşor de imaginat: odată inundaţi de informaţii, oamenii vor rămâne paralizaţi, incapabili să aleagă între multitudinea de opţiuni; înecându-se în oceanul de informaţii; dacă scapă de potop, actorii acestui SF pot muri de foame, neştiind să cultive cunoştinţele – hrană indispensabilă supravieţuirii.

Cu cât avansăm mai mult în era informaţională, cu atât omenirea trebuie să se acorde o importanţă tot mai mare noii resurse strategice - informaţia/cunoştinţa, apărută pe noua piaţă digitală / piaţă electronică. Pe această piaţă în formare au avut şi continuă să aibă loc schimbări importante legate de cererea şi oferta de informaţii (Hermans, 1997). Iată câteva exemple:

8 Sasu C. ,”Marketing internaţional” ,Editura Polirom, Iaşi,2000

13

O primă schimbare a avut loc cu privire la forma informaţiei. Dacă în trecut hârtia reprezenta mediul cel mai frecvent folosit pentru informaţii, în prezent tot mai multă informaţie este disponibilă în mediul electronic;

O altă schimbare la care am asistat în ultimii ani este legată de cantitatea de informaţie disponibilă pe piaţă. Fenomenul exploziei informaţionale nu s-a încheiat, asistând la creşterea continuă a numărului de surse informaţionale, în paralel cu înlesnirea accesului la informaţie;

Dacă până nu demult piaţa informaţională era dirijată de un grup relativ restrâns de furnizori de informaţie a căror identitate era binecunoscută, în prezent a început să fie tot mai dificil de a avea o imagine clară asupra tuturor furnizorilor de informaţie pe o piaţă în continuă expansiune. Numărul furnizorilor a devenit atât de mare încât întrebarea „Cine furnizează informaţia?” a devenit mai puţin importantă, o mai mare atenţie acordându-se beneficiarilor. În prezent piaţa informaţiei începe să se transforme dintr-o piaţă dirijată de furnizorii de informaţie într-una dirijată de consumatorii de informaţie.

Prezentăm în Tabelul nr. 1.3 principalii actori ai economiei digitale, în viziunea anumitor specialişti (Turban, ş.a., 1999, pp. 428-429), precum şi rolul fiecăruia.

Tabelul nr. 1.3Componentele economiei digitale

Actorii scenei digitale Rolul interpretat

Cumpărătorii/consumatorii

zecile de milioane de internauţi care navighează pe Web, aceştia fiind consideraţi potenţiali cumpărători ai bunurilor şi serviciilor oferite sau promovate pe Internet (aceşti actori stau pe locul şoferului, hoinărind prin reţea în căutare de informaţii detaliate, comparând ofertele şi câteodată intrând chiar în negocieri)

Vânzătorii

în cadrul a sute de mii de magazine digitale aceşti vânzători îşi prezintă produsele pe Net, oferta fiind de ordinul a milioane de produse, numărul acestor actori fiind în continuă creştere

Produsele şi serviciile digitale

pe lângă realizările mai cunoscute legate de digitalizarea software-ului, a muzicii, a cărţilor, ziarelor şi revistelor, a filmelor ş.a., devine posibilă digitalizarea a nenumărate alte produse şi servicii

Companiile creatoare ale infrastructurii digitale

mii de firme sunt implicate în asigurarea hardware-ului şi software-ului necesar realizării infrastructurii specifice economiei digitale, care să permită dezvoltarea comerţului electronic

Intermediarii

sunt un nou tip de actori care îşi oferă serviciile pe Web, rolul lor diferind de cel al intermediarilor obişnuiţi prin aceea că sunt implicaţi în crearea şi susţinerea pieţei „on-line”, ei ajutând consumatorii şi/sau vânzătorii în derularea tranzacţiilor electronice

Serviciile de suportsute de astfel de servicii sunt disponibile, pornind de la cele care asigură securitatea până la cele care furnizează cunoştinţe

Creatorii de conţinut

sute de companii de tip multimedia sunt orientate pe crearea şi actualizarea continuă a propriilor pagini Web, pecum şi a unor site-uri pentru diverse alte firme; calitatea conţinutului Web-ului este considerată un factor major pentru garantarea succesului în comerţul electronic

După cum se poate observa, fiecare din componentele prezentate în Tabelul nr. 1.3 au un rol bine definit în cadrul pieţei digitale / spaţiului electronic (marketspace) în care au loc tranzacţiile.

14

1.3.3. Structura economiei digitale

În vederea structurării economiei digitale se poate recurge la gruparea pe componentele principale (menţionate în paragraful anterior), precum şi la alte modalităţi specifice de clasificare bazate pe complexitatea şi interdependenţa societăţilor care activează în economia digitală. Un asemenea sistem dezvoltat de CISCO Systems şi Universitatea din Texas (www.internetindicators.com), identifică patru componente într-o structură ierarhică a economiei digitale (figura 1.5): 1) infrastructura Internet; 2)aplicaţiile infrastructurii economiei digitale; 3) intermediarii; 4) tranzacţiile on-line.

Figura 1.5 – Structura economiei digitale

La baza acestei modalităţi de structurare se situează identificarea componentelor economiei digitale bazate pe elemente generatoare de venituri maxime.

Alţi cercetători (www.idc.com) structurează economia digitală pe trei componente, unind ultimele două componente într-o singură categorie: 1) infrastructura Internet (care reprezintă suportul desfăşurării tranzacţiilor); 2) infrastructura comercială (care facilitează practicarea comerţului pe Internet); 3)comerţul on-line (care reprezintă comerţul propriu-zis). De-a lungul timpului structura componentelor s-a modificat şi fiecare etapă în evoluţia Iternetului a coincis cu preponderenţa unuia dintre nivelurile menţionate. Astfel, în primii ani ai Internetului, nvestiţiile s-au axat pe tehnologii şi servicii care să dezvolte infrastructura, să atragă utilizatorii spre comerţul on-line. În prezent însă, ponderea cheltuielilor nelegate de tehnologie manifestă tendinţe de creştere, vânzările şi marketingul, împreună cu crearea de site-uriWeb căpătând un rol important în îmbunătăţirea mediului Internet şi în stimularea comerţului on-line. Multe companii mari, cum ar fi Microsoft şi IBM, joacă roluri multiple în diferite niveluri. Această stratificare a economiei digitale permite analiza companiei din perspectiva nivelului la care aderă pentru a intra în e-economie, precum şi posibilităţile de extindere a activităţilor spre alte niveluri ale arhitecturii.

Nivelul infrastructurii InternetNivelul infrastructurii InternetAcest nivel este compus din societăţile ale căror produse şi servicii ajută la crearea şi

dezvoltarea infrastructurii reţelei bazate pe suita de protocoale TCP/IP. În această categorie intră societăţile de telecomunicaţii, furnizorii de servicii Internet, cele care asigură suport pentru infrastructura Internet, acces la Internet şi producătorii echipamentelor de reţea, de calculatoare, furnizorii de produse şi servicii de securitate etc.

Societăţile prezente la acest nivel au devenit mai puternice decât cele aflate în alte straturi ale economiei digitale. Infrastructura Internet a devenit o uriaşă industrie în sine, mai mare decât industria farmaceutică, sistemul bancar sau industria aerospaţială. Asigurând chiar coloana vertebrală a economiei digitale, infrastructura facilitează creşterea societăţilor din celelalte niveluri ale economiei digitale, generând venituri semnificative în comerţul electronic sau asigurând produse şi servicii pentru nivelul aplicaţii. În cadrul acestui nivel activează societăţi precum IBM, Dell, HP, Cisco, globalNet, GSM, RDS, EasyNet etc.

4. Tranzacţii on-line

3. Intermediari

3. Aplicaţii

1. Infrastructura Internet Intermediari

Economia

INTERNET

Activitate economică

Infrastructură

15

Nivelul aplicaţiilor Nivelul aplicaţiilor Acest nivel cuprinde societăţile ale căror produse şi servicii permit utilizarea optimă a

instrastructurii, în vederea realizării afacerilor electronice. La acest nivel se realizează produsele software necesare tranzacţiilor directe pe Web. Pe lângă producătorii de software necesar tranzacţiilor pe Web, nivelul aplicaţii include şi societăţile de consultanţă şi service care proiectează, construiesc şi întreţin toate tipurile de site-uri Web, de la portaluri la site-uri complete de comerţ electronic. Realizările societăţilor încadrate la acest nivel sunt produsele şi serviciile care permit utilizarea optimă a infrastructurii în vederea derulării afacerilor on-line: aplicaţiile de comerţ pe Internet; aplicaţiile multimedia; software-ul de dezvoltare pentru Web; software-ul pentru motoare de căutare; instruirea on-line; bazele de date orientate spre Web etc. Pe măsură ce economia digitală şi infrastructura reţelei continuă să crească, se aşteaptă ca dezvoltarea aplicaţiilor (mănunchiul de tehnologii audio şi video, cât şi alte aplicaţii bazate pe Web) să ia un puternic avânt. La acest nivel activează societăţi ca Adobe, Macromedia, Borland, Genesys Software ş.a.

Nivelul intermediarilor Nivelul intermediarilor Deşi funcţionează pe Internet, societăţile care operează la acest nivel nu au venituri direct din

tranzacţii, ci câştigă din reclame, taxe, comisioane (agenţii de intermediere a vânzărilor biletelor on-line, agenţii de publicitate on-line etc.).

Nivelul intermediarilor este cel mai mic şi cu cea mai mică pondere în economia digitală. Aparenta sa rămânere în urmă poate fi explicată printr-o serie de aspecte specifice. Intermediarii pot să crească numai în măsura creşterii volumului achiziţiilor on-line şi ei sunt încă în faza testării modelului lor de afaceri. În al doilea rând, intermediarii sunt supuşi unor agresiuni care contribuie la incertitudinea viitorului lor, aici putând fi incluse atacurile hackerilor ce au mărit îngrijorarea consumatorilor asupra securităţii şi confidenţialităţii din domeniul on-line şi disputele asupra legalităţii modelelor de afaceri ale unor site-uri (de exemplu, intermediarii care permit comerţul cu fişiere muzicale on-line, acuzaţi de facilitarea violării dreptului de autor). În nivelul intermediar al economiei digitale se află însă un mare potenţial de creştere.

La acest nivel activează societăţi ca Yahoo, Travel.com etc.

Nivelul tranzacţiilor on-lineNivelul tranzacţiilor on-lineAcest nivel, numit şi a comercianţilor , cuprinde toate categoriile de participanţi în cadrul

lanţului de distribuţie care realizează operaţiuni on-line: producători care îşi vând propriile produse, comercianţi, prestatori de servicii bancare, turistice, de transport şi de divertisment, universităţi virtuale etc. Societăţile incluse în acest nivel sunt cele care fac afaceri de comerţ pe Web şi reprezintă o mare varietate de industrii verticale. Stratul tranzacţiilor on-line conţine numeroase afaceri generatoare de venituri mari şi are o dimensiune apropiată de cea a primului strat – infrastructura Internet. La acest nivel activează societăţi ca Amazon.com, eToys.com, IBM, Dell, HP, Cisco etc.

1.3.3. Oportunităţi şi beneficii ale economiei digitalăPentru acele ţări care au fost acceptate la negocierile pentru aderarea la Uniunea

Europeană( România şi Ungaria), migrarea specialiştilor în reţele către ţările vestice se poate accelera. În ţările aflate în acest proces se pune mare accent pe perspectiva liberului transfer al forţei de muncă în cadrul Uniunii Europene extinse. Din punctul de vedere al domeniului reţelelor, acest fapt ar putea reprezenta o binecuvântare din mai multe puncte de vedere. Aceste ţări trebuie să-şi păstreze specialiştii, asigurându-le locuri de muncă şi perspective profesionale la nivelul ofertei potenţialilor angajatori occidentali. Pe de altă parte, în Europa occidentală oportunităţile de carieră şi salariile sunt într-o creştere vertiginoasă, încurajând specialiştii în reţele să îşi schimbe locul, ocupând poziţiile cele mai favorabile.

Deşi cererea de specialişti în reţele nu este foarte acută în prezent, aceste ţări trebuie să se aştepte la o evoluţie asemănătoare cu cea din Europa occidentală. În mare măsură, în această zonă problema lipsei de specialişti va fi adresată de îndată ce ţările respective vor regrupa resursele IT alocate anterior.

Puţine dintre economiile în curs de dezvoltare vor beneficia de luxul oferit de această relaxare, deoarece conform surselor de specialitate, un an de afaceri pe Internet echivalează cu şapte ani de

16

afaceri « normali ». Cu alte cuvinte, rata schimbărilor tehnologice va fi atât de accelerată, încât ţările care nu-şi iau toate măsurile de pe acum vor rămâne în urmă din ce în ce mai mult.

Este evident că economiile în curs de dezvoltare trebuie să aleagă între abordarea de noi oportunităţi deosebite şi căderea periculoasă într-o stare de inerţie. Dacă ţările investesc acum în formarea de specialişti în reţele necesari pentru a putea participa la economia digitală globală, ele vor fi capabile să se auto-promoveze în linia întâi. Se vor construi medii de reţea ce vor crea efectiv locuri de muncă şi vor atrage tinerii profesionişti în domeniul reţelelor, în măsura în care vor dezvolta şi un spirit antreprenorial.

Pe de altă parte, dacă vor rata tranziţia către o acumulare de competenţe în domeniul reţelelor, există riscul ca aceste ţări să nu-şi îndeplinească propriile estimări de creştere economică şi participare pe scară largă la economia globală.

În mod sigur, datele IDC indică faptul că nici una dintre aceste ţări nu se poate considera în afara riscului, privitor la resursele de competenţe în reţele. Doi factori cheie permit evaluarea poziţiei lor relative: ratele anuale crescătoare ale cererii indică oportunităţile pentru angajaţi sau măsura în care există o lipsă de profesionişti, indicată de diferenţa dintre cerere şi ofertă şi exprimată ca proporţie a cererii.

Ţările occidentale au recunoscut importanţa rezolvării cererii de personal calificat şi au început abordarea acestei probleme la diferite nivele. Guvernele, producătorii IT, şcolile şi instituţiile de învăţământ superior sunt interesate de instruirea persoanelor ce vor juca un rol esenţial în folosirea reţelelor secolului 21. Organizaţiile similare din ţările în curs dedezvoltare vor trebui să-şi asume aceleaşi responsabilităţi.

Ţările occidentale au început deja să beneficieze de creşterea numărului de specializări în domeniul reţelelor la nivel universitar, ajutând astfel la apariţia unei noi generaţii de profesionişti capabili să înţeleagă nu numai tehnologiile, dar şi modelele generale de afaceri bazate pe aceste tehnologii.

Iniţiative similare au început să apară în ţările în curs de dezvoltare la nivel academic, în marile companii şi în agenţiile guvernamentale, dar acestea trebuie intensificate pentru încurajarea profesioniştilor existenţi şi ai absolvenţilor, astfel încât aceştia să conştientizeze importanţa pe care o au în economia locală. Dacă nu se vor lua astfel de măsuri, consecinţele ar putea fi severe.

Lipsa preocupărilor legate de asigurarea specialiştilor în reţele poate conduce la o scădere dramatică a şanselor ţărilor în curs de dezvoltare de a concura cu ţările occidentale pe noua piaţă a economiei digitale. Dacă proiectele IT sunt amânate,competitivitatea afacerilor poate avea de suferit.

În acelaşi timp, ţările occidentale mult mai dezvoltate în domeniul economiei digitale vor reprezenta un magnet pentru profesioniştii cu înaltă calificare în reţele, care s-ar putea simţi frustraţi de lipsa de oportunităţi şi perspectivă din ţările lor natale.

Întreprinderile mici şi mijlocii sunt seva acestor pieţe dinamice în curs de dezvoltare. Ele sunt suporteri proactivi ai noilor tehnologii şi, în special, ai Internetului, dar nu dispun de resursele necesare pentru asigurarea instruirii unui număr semnificativ de angajaţi. În parte, această problemă poate fi ameliorată prin evoluţia companiilor ASP, dar ele vor depinde în continuare de instituţiile academice ca să le asigure un număr suficient de absolvenţi specializaţi în reţele.

Comerţul electronic, Internetul şi comunicaţiile mobile sunt larg acceptate ca elemente ale cotidianului în Europa occidentală. Lipsa specialiştilor în reţele ar putea face ca ţările în curs de dezvoltare să întârzie adoptarea tehnologiilor similare.

Ca urmare a cerinţelor ridicate, necesarul de specialişti calificaţi va creşte an de an, devenind tot mai acut în ţările cu economie în curs de dezvoltare, în vreme ce în ţările Europei occidentale situaţia se stabilizează.

Pe măsură ce forţele de lucru devin mai mobile, profesioniştii reţelelor vor fi stăpânii propriilor destine. Salariile vor creşte, personalul se va muta în ţările unde se pot bucura de beneficii importante, în timp ce ţările în curs de dezvoltare riscă să rămână în postura de a forma tinere generaţii de specialişti care vor migra cu rapiditate, îngreunând şi mai mult dezvoltarea propriilor economii.

Dacă pieţele în curs de dezvoltare nu îşi vor genera propriile resurse de profesionişti calificaţi, cererea de forţă de muncă va fi satisfăcută cu mână de lucru din afara ţării şi, astfel, ţările respective vor pierde o oportunitate de muncă importantă.

17

Cele mai bune locuri de muncă vor fi date celor mai buni specialişti. Absolvenţii din ţările în curs de dezvoltare vor trebui să ducă o luptă acerbă pe piaţa în domeniu, dacă nu vor fi capabili să ofere o bună calificare şi experienţă în domeniu.

Veniturile vor urma forţa de lucru cea mai calificată, oriunde s-ar deplasa aceasta. Fluctuaţia mare a personalului, salariile mici şi lipsa de înţelegere sau viziune vor face ca ţările care nu trec imediat la acţiune să rămână în dificultate.

Realitatea se poate dovedi a fi un cerc vicios, în care lipsa personalului calificat să fie acutizată de condiţiile economice locale, schimbările demografice şi fluctuaţia mare a personalului. Dar previziunile pot să nu fie chiar atât de pesimiste dacă aceste ţări adoptă măsurile luate de economiile avansate şi încheie parteneriate între industrie şi instituţiile academice, în scopul promovării conceptului de reţea.Una dintre realităţile acceptate de comunitatea oamenilor de afaceri din domeniul IT este faptul că o forţă de muncă competentă în domeniul reţelelor bazate pe înalte tehnologii reprezintă un factor major pentru obţinerea satisfacţiei clienţilor. Aceştia pot să devină şi mai importanţi, pe măsură ce economia globală se dezvoltă. Aceste competenţe pot fi dobândite mai eficient într-un cadru instituţionalizat sau academic decât în mod ad-hoc, la locul de muncă. În acest sens, nevoia de dialog permanent între industria IT şi comunitatea academică nu a fost nicicând mai mare.

Beneficiile integrBeneficiile integrăării digitale pentru rii digitale pentru ţăţările rile îîn curs de dezvoltaren curs de dezvoltareSuccesul în Era Informaţiei depinde de răspândirea cât mai amplă a tehnologiilor IT societate.

Noi valori apar pe măsură ce oamenii acceptă şi înţeleg utilitatea ICT. Această schimbare în atitudine şi comportament duce la soluţii creatoare şi la noi modele care pot reformula radical felul în care lucrează firmele, spitalele, şcolile şi chiar administraţia publică. În societăţile avansate, nu numai o infrastructură mai solidă vine în sprijinul tehnologiilor IT, cât mai ales ceea ce stă la fundamentul societăţii - educaţia şi sănătatea. Spre deosebire de ţările avansate, lumea în curs de dezvoltare încă suferă în aceste domenii din cauza bugetelor publice deficitare şi a distribuţiei inegale de resurse.

Puterea din ce în ce mai mare a răspândirii computerului ca mod de lucru, preţurile din ce în ce mai scăzute pentru cip-urile de silicon sau electronice, precum şi avansul rapid al telefoniei mobile au făcut toate aceste tehnologii accesibile către părţi ale lumii care de-a lungul istoriei au fost în urmă în adoptarea noilor tehnologii. Dintr-o dată, această accesibilitate îngăduie ţărilor aflate în curs de dezvoltare să dobândească prin Integrarea Digitală beneficii comune semnificative, mai ales dacă obiectivele de dezvoltare se sincronizează la nivel local cu dorinţa comunităţilor de a se auto-evalua.

Noile ICT sunt un instrument puternic dar în acelaşi timp neutru, care poate fi folosit pentru rezolvarea mai multor probleme comunitare. Totuşi, puterea lui reală constă în abilitatea de a susţine procese de dezvoltare holistice care promovează beneficii sociale şi economice pe termen-lung. Mai precis, dacă tehnologiile informaţiei şi comunicării sunt folosite eficient, ele pot ajuta la crearea unei forţe de muncă instruite şi pot construi o economie de succes.

Valoarea unei reţele se măreşte pe măsură ce numărul membrilor care o formează creşte. Prin participarea la reţeaua globală de informaţie, ţările în curs de dezvoltare nu numai că adaugă valoare, dar profită în acelaşi timp de beneficiile reţelei pe care o folosesc pentru a comunica şi a face comerţ cu ceilalţi clienţi. Iată încă un motiv în plus pentru ca ţările în curs de dezvoltare să se auto-evalueze şi să se lanseze în lumea conectată digital.

Integrarea digitală creează noi oportunităţi de piaţă pentru companii şi indivizi, elimină barierele care suprimă în mod tradiţional circuitul informaţiei şi lasă să circule bunurile către şi dinspre ţările în curs de dezvoltare, promovând eficienţa ca scop final. Studenţii pot învăţa mai multe despre lume şi despre ei înşişi prin folosirea reţelei globale. Oamenii de afaceri pot afla despre noi oportunităţi de desfacere pe piaţă şi despre tehnici de management care să îmbunătăţească mersul firmei. Oficiile guvernamentale centrale şi locale pot furniza mai eficient servicii publice. Persoane individuale pot comunica cu prietenii şi familia lor şi se pot informa virtual despre orice se află în aria interesului lor.

Integrarea digitală poate oferi ţărilor în curs de dezvoltare metode noi de îmbunătăţire a vieţii sociale, economice şi politice. Ideile şi oportunităţile pentru o viată mai bună sunt din ce în ce mai uşor de accesat pe măsură ce tehnologiile informaţiei şi comunicării devin din ce în ce mai ieftine.

18

După automatizările de tip “back office” (sisteme de susţinere a infrastructurii) şi “front office” (sisteme de acces la infrastructură) făcute de marile companii şi de organizaţiile guvernamentale în perioada mainframe-urilor (calculatoare industriale) şi cea a PC-urilor(calculatoare personale), Internetul a adus o schimbare mult mai radicală. El asigură accesul la economia electronică globală, în cadrul căreia întreprinderile mici şi mijlocii pot concura la acelaşi nivel cu competitori mult mai mari, atâta timp cât posedă o infrastructură capabilă să le susţină afacerea. Iar faptul că Internetul reprezintă o bună parte din această infrastructură înlătură multe dintre barierele tehnice şi financiare ale acelor pieţe care, chiar cu cinci ani în urmă, erau de neabordat. Mai mult, dezvoltarea accelerată a tehnologiilor mobile, în special a aplicaţiilor WAP (Wireless Application Protocol), precum şi creşterea vitezei de transmitere prin dispozitive fără fir face ca Internetul şi tranzacţiile bazate pe Internet să devină accesibile unui număr tot mai mare de oameni, indiferent de localizare. Aceasta este o veste încurajatoare pentru economiile în curs de dezvoltare care sunt formate, în majoritate, din întreprinderi mici şi mijlocii.

Figura 1.6. Noua Economie Internet(Sursa:http://www.cisco.com)

1.4. Factorii de success ai economiei digitale1.4. Factorii de success ai economiei digitaleMOTTO: "Going digital” is not a luxury but a necessity

.

La începutul mileniului al doilea în care abia am păşit, una din cele mai importante schimbări la care lumea trebuie să facă faţă este trecerea către o societate bazată pe Internet.

Aşa cum am mai menţionat într-unul din paragrafele anterioare, pe facilităţilor de comunicare dincolo de graniţe, spaţiu şi timp oferite de Internet, economia „ortodoxă” (2) s-a transformat într-una „digitală”, noua economie fiind dominată de micul „e”

Pe măsură ce economia digitală devine o caracteristică tot mai largă şi mai importantă a economiilor naţionale, analizele comparative la nivel internaţional vor deveni esenţiale pentru înţelegerea diferenţierilor între naţiuni şi pentru începerea unui dialog internaţional privitor la aspectele tehnologice, economice şi politice implicate de construcţia comună a economiei digitale.

Câtele aspecte centrale (5) care trebuie luate în considerare de către guvernele lumii în cadrul noii etape a construcţiei economiei digitale sunt:

arhitectura Internet şi a tehnologiilor legate de reţele; legislaţia cu privire la conţinutul informaţional al InternetuluiThe regulation of

informational content on the Internet;

19

stabilirea cadrului legal necesar pentru crearea şi susţinerea noilor pieţe electronice şi a noului mediu virtual de derulare a afacerilor electronice;

politicile guvernamentale cu privire la aspectele sociale cu implicaţii profunde ridicate de importanţa tot mai mare a comunicaţiilor digitale..

Obiectivul major al politicilor guvernamentale este acela de a asigura o conexiune pe scară largă a unui numar cât mai mare de oameni cu costuri cât mai reduse.

Politica privitoare la economia digitală nu e doar o problemă de programe guvernamentale, ci ea presupune un dialog continuu cu firmele şi organizaţiile în ceea ce priveşte politicile şi legile care sunt necesare şi dezirabile..

Competiţia pe piaţa electronică virtuală diferă faţă de competiţia pe piţele tradiţionale. În noul context digital, specialiştii au sesizat câteva aspecte cu impact major asupra competiţiei:

pieţele electronice reduc costurile pentru producerea informaţiilor; vânzătorii sunt forţaţi să reducă preţurile şi/sau să-şi îmbunătăţească serviciile către

clienţi, facilitându-le acestora găsirea de produse mai ieftine şi mai bune; comparaţiile rapide permit clienţilor sau consumatorilor să obţină produsele şi

serviciile dorite într-un timp mult mai scurt; comerţul electronic permite o mai facilă diferenţiere a produselor şi serviciilor,

precum şi o mai mare adaptare a acestora la nevoile clienţilor; vânzătorii oferă produse şi servicii la preţuri mai mici datorită posibilităţilor de

producere a acestora cu costuri mai reduse.

Alţi factori competitivi care pot fi de asemenea luaţi în considerare sunt

mărimea firmei poate să nu mai reprezinte un avantaj competitiv semnificativ; distanţa geografică faţă de consumator va putea avea un rol insignifiant; barierele lingvistice vor putea fi uşor înlăturate.

Pentru a obţine o competiţie perfectă este necesar să se asigure următoarele condiţii:

să nu existe bariere pentru pătrunderea pe piaţă atât a cumpărătorilor, cât şi a vânzătorilor; să nu existe influenţe individuale de nici un fel în cadrul pieţei; să nu se practice diferenţieri între produse similare; să se asugure o informare perfectă, atât a cumpărătorilor, cât şi a vânzătorilor, cu privire la produsele şi participanţii de pe piaţă.

Într-o economie digitală asemenea condiţii pot fi realizate.

Competiţia pe piaţa virtuală este în creştere. Tot mai mulţi vânzători pătrund pe piaţă şi tot mai multe informaţii devin disponibile atât pentru cumpărători, cât şi pentru vânzători. Micii comercianţi străini, care anterior participau doar la competiţia pe piţele lor locale, . Small an foreign vendors, who previously competed in their local markets, pot opera acum la nivel global. Companiile oferă o tot mai largă diferenţiere şi costumizare a produselor oferite. În fine, aceste pieţe virtuale devin tot mai eficiente.

Unii autori (4)¤ au identificat câţiva factori de succes în economia bazată pe Internet. În Tabelul nr. 1.4 se prezintă patru contributori principali la succesul pe piaţa electronică, împreună cu caracteristicile acestora.

20

Tabelul nr. 1.4Contributorii la succesul pe piaţa electronică

Contributori Caracteristici

Produsele

digitizarea produselor şi a distribuţiei acestora; preţuri scăzute adaptarea la dorinţele consumatorilor; mai multe standarde şi informaţii privind produsul; folosirea multimediei la prezentarea produselor

Industriile

diminuarea canalelor de distribuţie; diminuarea inventarierilor; rolul schimbat al partenerilor în cadrul canalelor de

aprovizionare; intermedierea electronică în locul celei fizice; rolul intermediarilor este de a potrivi cerinţele speciale

ale consumatorilor cu capabilităţile vânzătorilor

Vânzătorii

reducerea costurilor şi a timpului de căutare pentru consumator

preţuri mai mici datorate costurilor mai mici (lipsa serviciilor fizice, inventarieri minime, ş.am.d.);

chiar şi companiile mici au o şansă mare; servicii superioare pentru consumatori

Consumatorii

pieţele electronice afectează procesul de achiziţie al consumatorului;

digitizarea mecanismelor de piaţă reduc costurile de căutare (bani, timp şi efort cheltuit pentru obţinerea preţului produsului, a informaţiilor legate de calitate şi caracteristici ale produsului);

modalităţile de plăţi electronice vor deveni tot mai larg folosite;

satisfacţie mărită pentru consumatori;

Un studiu asupra afacerilor în cadrul erei informaţion relevă următorii factori de influenţă asupra cererii în cadrul economiei digitale (vezi Fig. 1.7):

1. o cultură care înţelege şi acceptă tehnologiile digitale

2. preţurile

3. nivelurile de îndemânare a utilizatorilor

4. infrastructura

5. macroeconomia

Pe de altă parte, parteneriatul în cadrul erei informaţionale pune în evidenţă următorii patru factori de influenţă asupra aprovizionării în cadrul economiei digitală:

6. competitivitatea industriilor furnizoare

7. dorinţa şi abilitatea de a investi

8. accesul la forţa de muncă calificată

9. legislaţia

21

Figura 1.7 – Impactul celor 9 factori asupra economiei digitale(situaţie comparativă: lider mondial vs. medie)

Dintre toţi aceşti factori care au un impact mai mare sau mai mic asupra economiei digitale (vezi scala de la 1 la 10), evidenţiem doi dintre ei:

cultura ar putea fi cel mai semnificativ factor de succes. Într-o cultură pot pot exista câteva din barierele cheie pentru o folosire mai mare a tehnologiilor digitale. În acest sens, populaţia, la toate nivelurile (la domiciliu, la nivel de afaceri mici sau consilii de administraţie) ar trebui să realizeze beneficiile şi să nu fie indiferentă sau ezitantă în ceea ce priveşte tehnologia informaţiei şi a comunicaţiilor.

îndemânarea (aptitudinile) utilizatorilor în folosirea echipamentelor TI în mod eficace este de asemenea foarte importantă, deoarece aceasta influenţează potenţialul crescut al pieţei.

În concluzie, reţelele digitale şi strategiile legate de comerţul electronic contribuie la transformarea organizaţiilor şi a practicării activităţilor economice. Productivitatea crescută şi valurile scucesive ale inovaţiilor vor genera avantaje economice durabile măsurabile pe scala e-economiei şi a reţelelor care o definesc.

Mediile de afaceri de pretutindeni sunt din ce în ce mai încrezătoare în capacitatea şi performanţa reţelelor informatice pentru a se integra în economia digitală globală. Lipsa de specialişti în domeniul reţelelor rămâne punctul cel mai slab privind capacitatea acestor ţări de a face parte din economia bazată pe Internet. Nici o ţară nu a descoperit încă strategia cea mai eficientă pentru combaterea lipsei cronice de astfel de specialişti.

22

Oportunitatea de a obţine o astfel de eficienţă este aproape egală atât pentru ţările în curs de dezvoltare, cât şi pentru concurentele lor de pe piaţa Europei occidentale. Există câteva soluţii pentru această problemă care devine din ce în ce mai acută în fiecare an:

Promovarea unui sistem pertinent de calificare academic, instruirea cât mai multor specialişti sau aducerea acestora din altă parte;

Reinstruirea profesioniştilor din industria non-IT este o opţiune viabilă, dar necesită o planificare atentă şi investiţii considerabile în cursuri. Aceşti profesionişti trebuie mai apoi asistaţi şi susţinuţi pentru a nu considera această perfecţionare profesională ca fiind o cale rapidă de obţinere a unor locuri de muncă mai favorabile în străinătate ;

În mare măsură, experţii în reţele îşi pot stabili propriul lor preţ iar dinamica acestora este doar una dintre consecinţele creşterii salariilor în domeniu. Costul activităţilor constante de recrutare şi instruire reprezintă o cheltuială pe care nici o companie nu şi-o doreşte. Acest fapt afectează taxele locale, inhibă crearea de noi locuri de muncă şi are impact negativ asupra economiilor locale.

Pe termen lung, lipsa competenţelor în domeniul reţelelor poate inhiba creşterea economiei în ţările în care explozia Internetului reprezintă o oportunitate mult aşteptată pentru aderarea la economia digitală globală, pe o bază cu adevărat competitivă.

Este deosebit de important ca fiecare ţară să vină în întâmpinarea aspiraţiilor de globalizare ale întreprinderilor lor mici şi mijlocii pentru care Internetul reprezintă un adevărat imbold în atingerea obiectivelor la scară mare.

Acţiuni efective adoptate cât mai curând pot să îmbunătăţească radical şansele de succes ale acestor ţări, într-o perioadă de timp relativ scurtă

Bibliografie:

Bernstein, B.G. E-business success requires Business Process Management, http://www.adtmag.com/print.asp?id=2737

Cusack, S.J., Hendrick, S.D.

Agents as Catalysts for Economic Change and Beyond, http://www.adtmag.com/article.asp?id=2672

Dănăiaţă, D., Margea, C.

Success Factors in Digital Economy, lucrare publicată în volumul Workshop-ului internaţional IE&SI, Ediţia a II-a, Timişoara, 2003

Dănăiaţă, D., Popovics, A.

Rolul managementului cunoştinţelor în noua lume a afacerilor, lucrare publicată în volumul Workshop-ului IE&SI, Ediţia I-a,Timişoara, 2002

De Masi, P., Estevao, M., Kodres, L.

Whow Has a New Economy, Finance & Development, June, vol. 38, nr.2, pp.1-8

Drucker, P., The next society, survey in „The Economist”,November 1,2001

Etzioni, O. & Weld, D.

A Softbot-Based Interface to the Internet, Communications of the ACM 37 (7), 1994

Godeluck, S., Boom-ul Net-economiei, Ed. Coresi, 2001

Gundlach, E. Interpreting Productivity Growth in the New Economy, Kiel Institute of World Economics, January, 2001

Fotache, Doina Birotica, Editura JUNIMEA, Iaşi, 2001

Hermans, B. Intelligent Software Agents on the Internet: An inventory of Currently Offered Functionality in the Information Society and a Prediction of (Near) Future Developments, http://www.firstmonday.dk/issues/issue2_3/index.html

Işan, V. Noua economie: alegaţii şi evidenţe, articol publicat în Revista INFORMATICA ECONOMICĂ, Ed. INFOREC, Bucureşti, Nr. 2/2002

Janca, P. Pragmatic Application of Information Agents, BIS Strategic Decisions, Norwell, USA, May 1995

23

Jonkheer, K. Intelligent Agents, Markets and Competition: Consummers’ Interests and Functionality of Destina-tion Sites, http://www.firstmonday.dk/issues/issues4_6/jonkheer/index.html

Kalakota, R., Robinson, M.

e-Business 2.0. Roadmap for Succes, Addison-Wesley, Boston, 2001

Kelly, K. New Rules for the New Economy,Sept. 1997 www.wired.com/wired/., idem. 2002 www.kk.org/newrules/.

Malhotra, Y. Knowledge Management for E-Business Performance: Advancing Information Strategy to “Internet Time”, articol publicat în “Information Strategy: The Executive’s Journal, vol 16(4), 2000, pp. 5-16

McMahon, D. Cyber Threat. Internet Security for Home and Business, Warwick Publishing, Toronto, 2000

Neagu, G CE în perspectiva integrării europene, Ed. ASE, Bucureşti, 2000

Nonaka, I., Takeuchi, H.

The Knowledge-Creating Company. How Japanese Companies Create the Dynamics of Innovation, New York, Oxford University Press, 1995

Norman, D. How might people interact with agents, Communications of the ACM 37 (7),1994

Nwana, H.S. Software Agents: An Overview, Knowledge Engineering Review, Cambridge University Press, Vol. 11, No 3, pp.1-40, Sept 1996

O’Brien, J.A. Introduction to Information Systems, Eighth Edition, IRWIN, McGraw-Hill Companies Inc., USA, 1997

Piazolo, D. The New Economy and The International Regulatory Framework, Kiel Institute of World Economics, Working Paper, nr. 1030, March 2001

Samuels, M. Intelligent agents to automate trading, http://vnunet.com/News/1120472

Sasu C. Marketing internaţional ,Editura Polirom, Iaşi, 2000

Scott, K. Emerging Technologies: Have Your Agent Call My Agent , Dec. 10, 2001, http://www.informationweek.com/techcenters/sw

Shoham, Y. Agent-oriented programming, Artificial Intelligence, vol. 60, nr. 1

Solow, R. We’d Better Watch out, New York Times Books Review, July 1997

Stenmark, D. http://w3.informatik.gu.se/~dixi/agent

Takeuchi, H. Beyond Knowledge Management:Lessons from Japan, June, 1998 (sursa: www.brint.com)

Triplett, J. Economic Statistics, the New Economy and the Productivity Slowdown, Business Economics, January, 1999

Turban, E, Lee J., King. D., Chung H.

Electronic Commerce. A Managerial Perspective, Prentice Hall, New Jersey, 1999

Turban, E., Mc Lean, E, Wetherbe,J.

Information Technology for Management. Improving Quality and Productivity, John Wiley & Sons, USA, 1996

Wagner, D.N. Software Agents take the Internet as a Shortcut to Enter Society: A Survey of New Actors to Study for Social Theory, First Monday, vol.5, nr.7/Jul. 2000, http://firstmonday.org/issues/issue5_7/wagner/index.html

* * * Autonomic Computing, IBM perspective on the State of IT, http://www.ibm.com/research/autonomic

* * * De la Era Industrială la Societatea Informaţională, broşură editată la iniţiativa Comisiei Europene şi tradusă de Euro Info Centre Bucureşti, mai 2001 (sursa: site-ul Ministerului Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei:

24

http://www.mcti.ro)

* * * http://hotwiredzcos.com

* * * http://www.adworld.ro

* * * http://www.cisco.com/global/RO/edu

* * * http://www.ebusiness-watch.org/marketwatch/resources/E-Business-2003.pdf

* * * http://www.europa.eu.int/comm/enterprise/ict/policy/doc/com_2003_148_en.pdf

* * * http://www.kk.org/newrules/.

* * * http://www.neweconomyindex.org

* * * http://www.neweconomyindex.org

* * * http://www.teleactivities.com

25