AEWEB

Aplicaţii

educaţionale web

2.0 în aria

curriculară

“Matematică şi

Ştiinţe ale Naturii”

E-educaţie în cadrul ariei curriculare

Matematică şi Ştiinţe ale naturii

Reţea de formare continuă a cadrelor didactice pentru a utiliza multimedia, instrumentaţia virtuală şi web 2.0

în aria curriculară Matematică şi ştiinţe ale naturii (ProWeb) (POS DRU/157/1.3/S/141587)

Program de formare: E-educaţie în cadrul ariei curriculare „Matematica şi Ştiinţe ale naturii”

2

Aplicaţii educaţionale WEB 2.0

în aria curriculară

Matematică şi Ştiinţe ale Naturii




3

CUPRINS

CUPRINS ............................................................................................................................................... 3

CAPITOLUL 1 ...................................................................................................................................... 4

PARTICULARITĂŢI ALE INSTRUIRII ÎN ERA DIGITALĂ ...................................................... 4

1.1 Educaţia 2.0 – digital nativi versus digital imigranţi ............................................................... 8

1.2 Paradigme ale educaţiei mileniului III (e-learning, m-learning, u-learning, b-learning) ... 15

WEB 2.0 - NOUA GENERAŢIE A INTERNETULUI .................................................................... 20

2.1 Internet – istoric, principii funcţionale, arhitectura .............................................................. 23

2.2 Conceptul şi caracteristicile web 2.0 ....................................................................................... 26

2.3 Servicii specifice ...................................................................................................................... 32

2.4 Provocări ale utilizării web 2.0 în instruire ............................................................................ 35

2.5 Bune practici privind integrarea aplicaţiilor specifice în educaţia preuniversitară ............. 42

BIBLIOGRAFIE .............................................................................................................................. 48

CAPITOLUL 3 .................................................................................................................................... 49

TIPOLOGIA INSTRUMENTELOR WEB 2.0 ................................................................................ 49

ARHITECTURA APLICAŢIILOR WEB .............................................................................................. 52

CAPITOLUL 4 .................................................................................................................................... 66

TIPOLOGIA INSTRUMENTELOR WEB 2.0 ................................................................................ 66

BIBLIOGRAFIE .............................................................................................................................. 75

CAPITOLUL 5 .................................................................................................................................... 76

INSTRUMENTE WEB 2.0 RECOMANDATE PENTRU FORMATORI .................................... 76

1.1.1 Atributul Non-commercial (by-nc) ................................................................................ 79

1.1.2 Atributul Non-commercial Share Alike (by-nc-sa) ....................................................... 79

1.1.3 Atributul Non-commercial No Derivatives (by-nc-nd) ................................................. 79

BIBLIOGRAFIE .............................................................................................................................. 93

INSTRUMENTE WEB 2.0 ADECVATE PENTRU PROFESORII DE MATEMATICĂ ȘI

ȘTIINȚE ................................................................................................................................................ 94

BIBLIOGRAFIE ............................................................................................................................ 100




4

CAPITOLUL 1

PARTICULARITĂŢI ALE INSTRUIRII ÎN ERA DIGITALĂ

Pentru mulţi dintre cei care o folosesc, e-Learning este o noţiune confuză. Este evident

că “e” nu înseamnă “electronic”. “e” din e-Learning trebuie asociat unor noţiuni precum

evoluţie, extindere, dezvoltare, creştere.

Un sondaj efectuat în mai multe instituţii reputate, preocupate de calitatea pregătirii

propriului personal, a condus la constatări surprinzătoare. Astfel, dintre cei 259 de manageri-

instructori chestionaţi asupra instrumentelor-cheie pe care le-ar utiliza pentru a crea un sistem

de e-Learning, 66% au indicat PowerPoint, 63% - Microsoft Word, 61% - Macromedia´s

Dreamweawer şi 47% - Flash (repondenţii puteau indica unul sau mai multe instrumente) [1].

Ori, este evident că elaborarea unui document Word sau efectuarea unei prezentări

PowerPoint, finalizate cu salvarea acestora ca fişier “HTML” nu înseamnă instruire în

manieră e-Learning. În mod similar, pregătirea şi efectuarea unei prezentări în cadrul unei

conferinţe on-line nu reprezintă e-Learning. [1]

Procesul de e-Learning înglobează metode şi tehnici tradiţionale sau moderne de

transmitere a cunoştinţelor. Folosind tehnologii IT&C (procesare multimedia şi comunicare

asincronă sau sincronă), el permite persoanei care îl utilizează să înţeleagă şi să stăpânescă

cunoştinţe şi îndemânări într-un domeniu al cunoaşterii.

e-Learning reprezintă un mediu de educaţie cu tendinţă continuu ascendentă, un proces

colaborativ, orientat spre creşterea performanţei individuale şi organizaţionale. În esenţă,

succesul său rezultă din accesul prietenesc şi eficient la informaţiile şi cunoştinţele cele mai

noi, la formele cele mai evoluate de prezentare, de asimilare şi de evaluare a cunoştinţelor,

asigurând acces diferenţiat celor mai diverse categorii de cursanţi, adresare către cele mai

diverse categorii de largă instruire şi formare permanentă, folosirea unor instrumente precum:

platforme web, sisteme de comunicare, elaborare de documente şi managementul

cunoştinţelor.




5

Trebuie observat faptul că activitatea de tip e-Learning beneficiază de impactul major al

unor factori cum sunt: omniprezenţa computerelor, folosirea de instrumente şi suporturi

dedicate.

În aceste condiţii, apare evident faptul că implementarea unui sistem complex de e-

Learning nu se poate concepe fără incorporarea armonioasă a diferitelor modalităţi de dialog

cu cursanţii, precum şi de stimulare a resurselor acestora.

Cursurile reprezintă una dintre cele mai importante componente ale activităţii de e-

Learning. Organizarea unui curs presupune folosirea unor materiale educaţionale de generaţie

recentă, grupate într-un număr de secvenţe care să se constituie într-o succesiune de lecţii.

„Transferarea” acestora în mediul on-line pe suport media, necesită folosirea unor forme

diversificate de prezentare, de tip simulări, animaţii şi exemplificări de aplicaţii. Popularitatea

platformelor de management pentru e-Learning, cum sunt WebCT, Blackboard sau ADOBE,

ca şi percepţia necesităţii acestora ca punct de plecare în e-Learning, reprezintă un argument

în ceea ce priveşte importanţa de care se bucură în prezent cursurile de e-Learning. În

procesul de instruire, atât cursanţii, cât şi instructorii se pot referi la un suport de curs coerent,

cu finalizare explicită. [1]

Instruirea de tip informal reprezintă una dintre cele mai dinamice şi mai mobile laturi

ale procesului de e-Learning. Din păcate, nu întotdeauna, acest aspect este perceput ca atare,

mai ales de către cei din afara sistemului. Nevoia de înţelegere şi de acumulare, ca şi interesul

pentru confirmarea înţelegerii corecte şi pentru identificarea posibilităţilor de folosire a noilor

cunoştinţe reprezintă principalul motor al implicării cursantului în instruirea informală. În

2003, Jay Cross spunea: „Atunci când lucrăm, înţelegem mai mult în timpul pauzelor decât în

sala de curs. Descoperim cum să ne facem treaba prin instruirea informală, întrebând o

persoană din compartimentul vecin, folosind modalităţi de tip <help> sau simplu lucrând în

comun pentru a rezolva o temă. Învăţământul de tip formal, din clasă, de la seminar sau de la

episoadele de tip on-line, contribuie numai în proporţie de10-20% la ceea ce învăţăm lucrând

direct”.

Instruirea indirectă vizează consolidarea informaţiilor transmise şi preluate de cursanţi

în cursul prelegerilor sau prin sistemele mediilor informatice on-line. Astfel, instruirea

indirectă rezultă practic inconştient, în perioadele de aparentă pauză, în cursul cărora cursanţii

sunt stimulaţi să dialogheze direct (face-to-face). Argumentele folosite în aceste discuţii

rezultă din modul propriu de percepere a suportului de curs de către fiecare cursant şi, mai




6

ales, din experienţa şi informaţiile conexe pe care acesta le poate evoca. Rolul de stimulator şi

de moderator în instruirea indirectă revine instructorului care este chemat să pună în valoare

aşa numitul efect al componentei sociale a procesului de e-Learning.

Integrarea în comunitate. Provocările cu care se confruntă cursantul la locul său de

muncă sunt deopotrivă complexe şi în continuă evoluţie. Depăşirea acestora necesită diferite

perspective în înţelegerea fidelă a soluţiilor potenţiale, precum şi a mediului de implementare

a acestora. Succesul în acest efort rezultă în mare parte prin dialogul cu colegii de curs din

aceiaşi unitate sau din alte unităţi cu probleme similare. Prin aceasta, comunitatea are o

puternică contribuţie la propagarea tacită a cunoştinţelor. [1]

Managementul cunoştinţelor are valoare reală în economia cunoaşterii. În fapt,

managementul cunoştinţelor cumulează acţiuni de identificare, de alocare şi de prelucrare

până la faza de a transforma noile cunoştinţe în valori accesibile, semnificative pentru

activitatea companiei. Multe companii fac efortul de a pune în valoare acumulările disponibile

la nivelul personalului propriu prin crearea unor comunităţi de practici. Acest tip de

management se poate referi la: instruire şi dezvoltare, managementul de informare,

identificarea efectului realizat asupra clientului, captarea efectelor favorabile reuşite la client,

generarea de noi competenţe, crearea de echipe virtuale şi de comunităţi de practici, precum şi

de sisteme de management a acumulărilor.

Instruirea prin lucru în reţea. Procesul de instruire prin activitate de grup rezultă în

contextul vizării unor obiective globale, a unor concepte sau a unor teme de sinteză. Procesul

de grupare a factorilor implicaţi este liber consimţit şi se poate referi deopotrivă la persoane,

grupuri de persoane şi resurse. Este probabil cea mai evoluată formă de management a

cunoştinţelor de care pot beneficia persoanele implicate în reţea.

În acelaşi timp, un astfel de proces permite persoanelor care participă la lucrul în reţea

să-şi dezvolte calităţile într-un context stabil, care le aparţine ca domeniu de specializare. [1]

Instruirea bazată pe activităţi practice. Sistemele de instruire practică pot să se

folosească de suportul unor platforme electronice sau să se implice direct în activitatea

productivă efectuată de către cursant. Interesul în această formă de instruire este acela de

transmitere punctuală de cunoştinţe, în zonele de maximă necesitate pentru dezvoltarea

competenţelor cursantului. Instruirea trebuie condusă cu atenţie pentru a se asigura controlul

transmiterii şi preluării corecte a cunoştinţelor, cu referire cât mai precisă la nevoile reale ale

cursantului. Organizaţia care face instruirea are obligaţia de a suporta efortul investiţional




7

necesar realizării bazei materiale şi a suportului de accesare necesar. Provocările în această

direcţie pornesc de la preocupări precum: în ce situaţie îi va fi necesar cursantului să cunoască

aceasta? cum trebuie condusă activitatea practică? cum va proceda cursantul pentru a înţelege

aceasta? Apare recomandat ca instruirea bazată pe activităţi practice să combine efortul de

instruire legat de suportul de curs cu cel efectuat de cursant în cadrul organizaţiei din care

face parte, astfel încât să se poată acoperi o gamă cât mai largă de modalităţi de adresare.

Prin diferite modalităţi de accesare ca de exemplu PDA, celular, laptop etc. cursantul

trebuie să fie în măsură să procedeze la prelevarea şi folosirea informaţiilor care îi sunt

destinate. Acest mod de realizare a instruirii are la bază pe conceptele: oricând, oriunde, în

orice context.

Platforma de curs şi instrumentele pentru furnizarea serviciului de e-Learning pot fi

organizate în funcţie de nivelul de complexitate al tehnologiilor de comunicare folosite.

Exemple de astfel de platforme şi de instrumente sunt:

- sistem de management al instruirii (Learning Management Systems – LMS);

- sistem de management al conţinutului instruirii (Learning Content Management

Systems – LCMS);

- managementul identităţii şi a dreptului de proprietate asupra componentei digitale a e-

Learning-ului ca alcătuire şi mod de folosire legală;

- sisteme de gestionare a bazei de date, cu menţiunea că aceasta poate fi partajată şi

gestionată sub formă de subsisteme;

- instrumente de comunicare, cu menţiunea că instrumentele de uz general cum este de

exemplu Skype pot afecta calitatea comunicării; alte instrumente uşor de utilizat precum blog-

urile au fost adoptate cu succes. [1]

Comunicarea poate fi sincronă sau asincronă. Forma sincronă se referă la comunicarea

în timp real, de exemplu sub formă de acces direct al cursantului la conferinţe sau prezentări.

Furnizarea de informaţii cu decalaj în timp presupune punerea în valoare a sistemelor de

management (LMS), a suporturilor colaborative sau a discuţiilor de tip secvenţial.

Managementul cunoştinţelor trebuie înţeles în sensul abilităţii de utilizare strategică a

informaţiei în scopul atingerii unui obiectiv practic, de afacere. Managementul cunoştinţelor

reprezintă o activitate organizaţională destinată creării unui mediu social şi a unei

infrastructuri tehnice, astfel încât competenţa să poată fi atinsă, transmisă şi asimilată.




8

Procesul de predare - învăţare - examinare capătă noi dimensiuni şi caracteristici prin

utilizarea tehnologiilor e-Learning. Sistemul de învăţământ din ţara noastră este în mod direct

şi determinant implicat în fundamentarea şi construirea societăţii informaţionale. O societate

informaţională se naşte într-un mediu în care marea majoritate a membrilor ei are acces la

tehnologii IT&C şi utilizează frecvent tehnologiile informaţionale, atât pentru instruire şi

perfecţionare profesională, cât şi pentru activităţi personale privind rezolvarea unor probleme

economice, sociale, etc. [1]

Software Educaţional reprezintă orice produs software, în orice format (.exe sau nu),

care poate fi utilizat pe orice calculator şi care reprezintă un subiect, o temă, un experiment. o

lecţie, un curs, etc., fiind o alternativă sau unica soluţie faţă de metodele educaţionale

tradiţionale (tabla, creta etc).

Etapele de verificare şi de evaluare a cunoştinţelor şi deprinderilor în însuşirea

competenţelor corespunzătoare scenariului didactic pot fi implementate sau nu în software

educaţional, acest lucru fiind în funcţie de particularităţile cunoştinţelor corespunzătoare unei

discipline didactice. De exemplu, este cazul disciplinelor din domeniile IT&C şi Informaticii

care au ca suport utilizarea calculatorului în obţinerea competenţelor. În acest caz, obţinerea

competenţelor trebuie să se realizeze în urma verificării şi evaluării atât a cunoştinţelor

însuşite, cât şi a deprinderilor în utilizarea corectă şi eficientă a calculatorului. Acestea trebuie

să se obţină prin prezentarea de către cel examinat, direct la calculator a diverselor proiecte,

astfel încât să demonstreze profesorului - examinator gradul / nivelul competenţei.

Construirea unei societăţi informaţionale nu se poate realiza fără cercetare şi proiecte de

investiţii, atât în domeniul IT&C, cât şi în domeniul educaţiei. Dezideratul final fiind

competenţa, nici o tehnologie, nici o teorie, nici o abordare nu va elimina sau neglija relaţia

profesor-elev/student. [1]

1.1 Educaţia 2.0 – digital nativi versus digital imigranţi

Lumea se află într-un proces de transformări structurale început cu aproape douăzeci de

ani în urmă. Acest proces este asociat cu apariţia unei paradigme socio-economică, bazată pe

noile tehnologii de informare şi comunicare. Toate organizaţiile şi instituţiile suferă

transformări importante, ca efect al noilor tehnologii şi al globalizării economiei, tranziţia

fiind conceptul cheie al începutului de secol XXI. Sursa acestor schimbări poate fi analizată

ţinând seama de o serie de provocări, dintre care se evidenţiază modificarea şabloanelor legate




9

de competiţie, comerţ şi inovaţii tehnologice, creşterea exponenţială a cantităţii şi calităţii

cunoaşterii, preocupările existente pentru creşterea nivelului de trai şi cererea crescândă de

educaţie. Structurile societăţii, la toate nivelurile acesteia, sunt influenţate de provocările

menţionate mai sus. În secolul în care trăim, societatea emergentă poate fi caracterizată ca o

societate a informaţiei sau a cunoaşterii. În plus, aceasta poate fi denumită societate-reţea,

fiind compusă din reţele/comunităţi (având diverse naturi) şi bazată pe tehnologii de

informare şi comunicare. Cea mai utilizată tehnologie este Internetul şi, în cadrul său, cel mai

de succes serviciu – World Wide Web. Software social (Social software) este un termen

utilizat pentru a defini numeroase instrumente Web, care permit stabilirea de relaţii între

utilizatori, conexiuni între grupuri şi partajarea spaţiului pentru colaborare şi schimb de

informaţii. Acest tip de software este componenta majoră a noului Web (denumit Web 2.0),

care include resurse şi instrumente bazate pe interacţiune şi colaborare socială – bloguri (şi,

mai nou, microbloguri), wiki-uri, reţele sociale (Social Networks), mesagerie instantanee,

sisteme de bookmarking colaborativ şi adnotare socială, instrumente de publicare şi partajare

a conţinutului, schimb de fişiere între clienţi (peer-to-peer) –, servicii Web, aplicaţii hibride

(mashup), etc. Nu întâmplător, Web 2.0 este supranumit Web Social (Social Web) sau Web-ul

Datelor (Data Web). Deşi termenul Web 2.0 sugerează o nouă versiune a World Wide Web,

nu se referă la o actualizare radicală a specificaţiilor tehnice ale acestui serviciu, ci – mai

degrabă – la schimbări ale modulului în care dezvoltatorii software şi utilizatorii finali

folosesc web-ul ca platformă. Astfel, spre deosebire de Web 1.0 – văzut ca o colecţie de situri

(Read only Web) –, noul Web oferă utilizatorilor posibilitatea de a deveni ei înşişi creatori de

conţinut (Read and Write Web). Software-ul social promovează diverse tipuri de comunicare

(sincronă sau asincronă, unu la unu, unu la mai mulţi sau mai mulţi la mai mulţi) şi poate fi

utilizat pentru a crea şi partaja diverse tipuri de conţinut, începând cu cel textual (bloguri şi

wiki-uri) şi ajungând la imagini (Flickr), audio (podcasting) şi video (YouTube). Noile tehnici

folosite pentru realizarea instrumentelor Web 2.0 (aşa cum este AJAX, bazată pe comunicaţia

asincronă dintre server şi client) – a căror implementare este posibilă datorită facilităţilor

existente în versiunile recente ale browserelor Web – determină creşterea vitezei de

interacţiune a utilizatorilor cu aplicaţia, oferindu-le acestora experienţe similare cu cele

generate de aplicaţiile desktop. Instrumentele amintite pot fi folosite şi în educaţie,

maximizând libertatea celor care le utilizează şi oferindu-le posibilitatea de a colabora şi de

crea în cadrul comunităţilor online. Se impune, astfel, o nouă paradigmă (Educaţia 2.0), care




10

realizează o tranziţie în curriculum şi în modul de predare-învăţare (de la învăţarea centrată pe

profesor la învăţarea centrată pe elev). Instrumentele de tip software social prezintă

numeroase avantaje pentru comunicarea mediată prin computer (CMC – Computer mediated

communication), în comparaţie cu alte instrumente utilizate în sistemele de management al

învăţării, promovând interacţiunea la scară globală şi partajarea informaţiilor dincolo de

cadrul limitat al sălii de clasă, dând beneficiarilor educaţiei oportunitatea de a accesa, utiliza

şi produce conţinut în contextul lumii reale. [2]

Datorită revoluţiei din domeniul informaţiei şi tehnologiei comunicaţiei, cunoaşterea nu

mai are limite. Totodată, ea a devenit tot mai dezordonată, mai arbitrară şi mai discutabilă.

Din această situaţie reiese necesitatea elaborării unui nou concept de educaţie, bazat pe

capacitate de evaluare şi atitudine critică faţă de informaţiile primite.

”Competenţa reflexivă” (Peter Strohschneider), de a ajunge de la informaţie la

cunoaştere şi de la cunoaştere la sens, devine o tehnică culturală centrală pentru conceptul de

educaţie, al cărui evoluţie reprezintă o provocare inevitabilă. [traducere din Hans N. Weiler,

Bildung im Zeitalter ihrer technischen Reproduzierbarkeit; în: Schlüter/Strohschneider (ed.),

Bildung? Bildung! 26 Thesen zur Bildung als Herausforderung im 21. Jh., Lizenzausgabe für

die Bundeszentrale für politische Bildung, Schriftenreihe vol. 790, Bonn 2009, p. 100]

‘Societatea informaţională’ creşte accesul la date şi fapte. Din acest motiv, educaţia

trebuie să îi ajute pe toţi să culeagă şi să selecteze informaţii, să înveţe cum să le folosească.

Prin urmare, educaţia trebuie să se adapteze permanent la schimbările sociale; ea trebuie să

transmită mai departe realizările şi bogăţia experienţei umane. [traducere din Lernfähigkeit:

Unser verborgener Reichtum. UNESCO-Bericht zur Bildung für das 21. Jahrhundert. Hrsg.

von der Deutschen UNESCO-Kommission. Neuwied; Kriftel; Berlin: Luchterhand, 1997, p.

19]

Nu mai este suficient să furnizăm copiilor încă de foarte devreme o anumită cantitate

de cunoştinţe, pe care să le folosească pe viitor. Fiecare copil trebuie motivat să înveţe pe tot

parcursul vieţii, astfel încât să îşi îmbogăţească cunoştinţele, aptitudinile şi calificările şi să se

poată adapta la o lume complexă, aflată într-o permanentă schimbare. [traducere din

Lernfähigkeit: Unser verborgener Reichtum. UNESCO-Bericht zur Bildung für das 21.

Jahrhundert. Hrsg. von der Deutschen UNESCO-Kommission. Neuwied; Kriftel; Berlin:

Luchterhand, 1997, p. 73].




11

Având în vedere imposibilitatea evidentă de a defini educaţia exclusiv prin intermediul

unor mijloace cognitive cunoscute, educaţiei se va putea reorienta doar cu ajutorul unui set de

competenţe care să îi ajute pe tineri să dobândească cunoştinţele necesare în profesie şi

societate, aceştia devenind capabili să le analizeze în mod critic şi, după caz, să se debaraseze

de cele inutile.

Competenţa de acumulare a acestor cunoştinţe presupune o disponibilitate de a

achiziţiona un capital de cunoştinţe din domenii specializate necesare.

Competenţa de analiză critică are ca scop identificarea elementelor corecte şi

recunoaşterea structurilor şi regulilor care definesc o afirmaţie adevărată. [2]

În fine, trebuie dezvoltată capacitatea de dezactivare a anumitor bagaje de cunoştinţe,

fapt absolut necesar, având în vedere (...) apariţia tot mai rapidă a noilor informaţii.

În ansamblu, este necesară asumarea unui set de competenţe, necesare pentru

dezvoltarea unei personalităţi critice, cu o argumentaţie şi nişte acţiuni raţionale. [traducere

din Winfried Schulze, Kompetenz statt Bildung!; in: Schlüter/Strohschneider (ed.), Bildung?

Bildung! 26 Thesen zur Bildung als Herausforderung im 21. Jh., Lizenzausgabe für die

Bundeszentrale für politische Bildung, Schriftenreihe vol. 790, Bonn 2009, p. 26 etc.]

Conceptul de "digital natives" provine dintr-un scurt articol al lui Marc Prensky din anul

2001. Acest articol poate fi descărcat integral ca document .pdf (Marc Prensky: Digital

Natives, Digital Immigrants). Autorul pleacă de la următoarea premisă: "Our students have

changed radically. Today's students are no longer the people our educational system was

designed to teach."

Dar cât de mult s-au schimbat aceşti tineri? Ei constituie prima generaţie care a crescut

cu tehnologia digitală: computerul, internetul, telefonia mobilă, MP3-playerele, camerele foto

digitale, jocurile pe calculator etc. sunt pentru ei componente de la sine înţelese ale

cotidianului. [2]

"It is now clear that as a result of this ubiquitous environment and the sheer volume of

their interaction with it, today's students think and process information fundamentally

differently from their predecessors."

Aceşti tineri au ajuns să gândească diferit - şi nu mai prost, ci doar altfel: interactiv,

ludic, depăşind graniţele cunoscute, adică într-o manieră interdisciplinară, mai puţin

sistematică în sensul tradiţional al cuvântului, nerespectând în mod necesar ierarhiile




12

consacrate (vezi capitolul Gândirea 2.0), dar procedând mai mereu cu creativitate, după cum

consideră Prensky într-un alt studiu, care poate fi găsit la rândul său în format .pdf pe internet

Aceşti tineri sunt denumiţi de Prensky "digital natives", ei fiind opusul aşa numiţilor

"digital immigrants". Digital Natives sunt "vorbitorii nativi" de limbă digitală, în timp ce

digital immigrants vor păstra mereu un anume "accent" (Presky dă un exemplu în acest sens -

printarea e-mail-urilor).

Cele de mai sus nu reprezintă, în nici un caz, nişte categorii ştiinţifice consacrate, ceea

ce înseamnă că va mai dura ceva vreme până se vor domoli dezbaterile pe această temă. În

plus, nu este încă sigur dacă conceptul de digital natives se referă la persoanele născute după

1970 sau, mai degrabă, la cele născute după 1980. Bineînţeles că există şi destui digital

immigrants care se descurcă cât se poate de bine în lumea digitală - pentru această categorie

de persoane, David Weinberger propune denumirea ingenioasă de "digital settlers". La polul

opus se află persoanele născute după 1980 şi care nu vorbesc mai deloc limbajul digital.

Adevărata problemă asupra căruia doreşte Prensky să atragă atenţia este însă faptul că

digital immigrants (cu felul lor diferit de a gândi şi a proceda) sunt cei care îi educă în acest

moment pe digital natives. Aceasta este de fapt sursa principală a diferitelor probleme din

sistemul de învăţământ:

Dar care sunt deosebirile? În ce măsură există o incompatibilitate între conceptele

educaţionale ale digital immigrants şi cele ale digital natives? Prensky explică:

Soluţia propusă de Prensky este ca profesorii să predea cu ajutorul unor jocuri (de

calculator), captând astfel atenţia digital natives. Jocurile pe calculator se adresează digital

natives "pe limba lor". Această propunere are, cu siguranţă, meritele ei, totuşi este prea

limitată având în vedere ritmul de dezvoltare al Web (2.0) (vezi şi capitolul Educaţia 2.0). [2]

Conceptul de "digital natives" s-a răspândit rapid. Antonim lui "digital immigrant",

acest termen este destul de transparent. Există însă şi alte denumiri concurente, vezi mai ales

cel propus de Don Tapscott încă din anul 1997 în cartea sa "Growing Up Digital", şi anume

cel de "net generation". În 2008, Tapscott a publicat rezultatele unui proiect de cercetare

intitulat "Grown Up Digital. How the Net Generation is Changing Your World". Filmele de

mai jos conţin un interviu cu autorul despre această carte, dar şi o prelegere asupra tezelor

principale ale "Grown Up Digital". [2]




13

Chiar dacă dezbaterile privind tipologia digital natives sunt în toi, anumiţi autori se

întreabă dacă chiar există o "generaţie a internetului". Îndeosebi tezele formulate de Prensky

au cules critici înverşunate. Printre scepticii de renume se numără şi Rolf Schulmeister:

"Faptul că astăzi se folosesc alte medii decât mai înainte nu justifică mistificarea unei

întregi generaţii. Ba chiar din contră, generaţia care a crescut cu aceste medii noi le consideră

la fel de la sine înţelese cum predecesorii ei au văzut televizorul, telefonul sau radioul."

[traducere din Rolf Schulmeister (2009), Gibt es eine "Net Generation"? Versiunea adăugită

3.0, p. 149, pdf pe internet]

O prezentare echilibrată apare în volumul din 2008 al lui John Palfrey şi Urs Gasser,

intitulat "Born Digital. Understanding the First Generation of Digital Natives" (în limba

germană, apărută tot în 2008: "Generation Internet. Die Digital Natives: Wie sie leben, was

sie denken, wie sie arbeiten"). Într-un interviu dat Stuttgarter Zeitung din 10.01.2009, Urs

Gasser îi defineşte pe digital natives după cum urmează:

"Distingem între aşa numiţii digital natives, adică indigenii, şi digital immigrants,

imigranţii. Imigranţi sunt aceia care îşi mai pot aminti de timpurile în care nu existau nici

internetul, nici telefoanele mobile. Aceştia mai citesc ziare şi caută informaţii în cărţile din

biblioteci. Digital natives au o cu totul altă percepţie asupra mediilor. Pentru a face parte din

grupul digital natives, tinerii de astăzi trebuie să îndeplinească trei criterii. În primul rând

trebuie să se fi născut după anul 1980, adică într-o lume în care telefoanele mobile,

computerele şi internetul au devenit instrumente de la sine înţelese. În al doilea rând, aceştia

trebuie să aibă acces la mijloacele moderne de comunicare. În multe ţări şi mai ales pentru

anumite categorii sociale, acest lucru nu vine de la sine. Cel de-al treilea criteriu este deseori

subestimat: digital natives trebuie să ştie cum să se descurce cu aceste mijloace de

comunicare." [2]

Această carte se adresează în principal părinţilor şi profesorilor digital natives, care,

după Palfrey/Gasser, au un rol important în introducerea copiilor şi tinerilor în universul

internetului. O piedică în acest sens o poate constitui statutul lor de digital immigrants, aceştia

nedispunând de competenţele necesare în acest sens. În cele 12 capitole ale volumului, se

discută despre următoarele probleme, dar şi avantaje pe care le presupune utilizarea

internetului de către digital natives: Identităţi - Dosare (digitale) - Sfera privată - Siguranţa -

Creativitate - Piraterie - Calitate - Overload - Agresiuni - Inovaţii - Educaţie - Activism. Pe

pagina de internet a cărţii se găsesc filme realizate de către studenţi pentru toate capitolele




14

acesteia, care pot fi folosite ca introducere în temă sau, dimpotrivă, ca o recapitulare a

acesteia: http://youthandmedia.org/video/born-digital/ [2].

Decalajul digital între generaţii este amplu. Tinerii au crescut cu acces la tehnologiile

informaţiei şi Internet şi le consideră ca normale. Nu întâmplător acestora li se mai spune

nativi digitali. Persoanele de vârsta doua şi a treia trebuie să înveţe să folosească aceste

tehnologii şi constată că au de învăţat de la cei tineri. Prin similitudine cu cei care îşi schimbă

ţara de reşedinţă pe parcursul vieţii, celor care nu au crescut în şcoală cu tehnologiile digitale

li se mai spune imigranţi digitali.

Vârsta medie a managerilor şi funcţionarilor publici din România este de peste 40 de

ani. O persoană la această vârstă va accepta mai greu să înceapă să utilizeze un calculator sau

Internet. Aceasta nu este o particularitate românească. Statisticile arată că vârsta medie a

utilizatorilor Internet este de 32 de ani în SUA, în timp ce vârsta medie a utilizatorilor de

computere este de 39 de ani. Cu toate acestea, în SUA şi alte ţări dezvoltate mediul social şi

economic induce oamenilor o atitudine favorabilă introducerii tehnologiilor informatice [3].

În România şi în multe dintre ţările Europei Centrale şi de Est, atitudinea oamenilor mai

în vârstă se caracterizează încă prin reluctanţa la apropierea de computere, din teama de a

pierde respectul celor mai tineri sau din alte motive. Rezultatul este ceea ce se poate numi

“efectul de respingere”. Ca urmare a acestei respingeri, computerele încă sunt adesea

considerate un fel de “jucării moderne”, având totuşi “anumite merite” şi uneori acceptate ca

şi “ modă “. Fenomenul nu are o fundamentare tehnică reală, tehnologiile informaţiei sunt

uşor de asimilat, ceea ce şi urmăreşte să demonstreze această carte.

Aceste rânduri sunt o pledoarie pentru instruirea tuturor celor care nu au primit în

şcoală competenţele digitale necesare (imigranţii digitali) şi programul ECDL este un

instrument care şi-a dovedit utilitatea pe plan internaţional cu zeci de milioane de certificări.

Elocvent este exemplu Irlandei cu peste 11% din populaţie certificată ECDL sau Egiptului

unde 1,5 milioane de funcţionari publici au certificatul sub numele de ICDL.

Pe de altă parte să nu fim foarte entuziaşti privind tineretul (nativii digitali). Mulţi nu

trec de faza Facebook şi nu stăpânesc utilizarea IT la locul de muncă. Anual dau examen cu

mine sute de viitori absolvenţi de administraţie publică şi văd rezistenţa la asimilare a unor

noţiuni de bază. Este greu de imaginat să nu ştie ce este Wi-Fi pe care se conectează cu

smartphonul, adesea în condiţii de insecuritate digitală, sau semnătura electronică obligatorie

http://youthandmedia.org/video/born-digital/




15

deja prin legislaţie în anumite tranzacţii. Redau în imagine un răspuns dat de un nativ, nu de

un imigrant digital, de un student care se presupune că a citit cursul [3].

1.2 Paradigme ale educaţiei mileniului III (e-learning, m-learning, u-learning, b-

learning)

Proiectele educaţiei pentru mileniul III vizează transformarea practicilor educaţionale

tradiţionale în baza noilor principii specifice educaţiei şi pedagogiei contemporane: educaţie

globală, învăţare pe parcursul întregii vieţi, educaţie inclusivă, educaţia pentru toţi, şanse

egale, parteneriat în educaţie. Învăţarea în profunzime, bazată pe acţiunea şi responsabilizarea

celui care învaţă, formarea de competenţe, integrarea cunoştinţelor în structuri de aplicaţie,

predarea interactivă, curriculum inter- şi transdisciplinar sunt doar câteva concepte, idei, pe

care se bazează pedagogia contemporană, fiind generate de comutarea societăţilor europene

către globalizare şi către societatea bazată pe cunoaştere, de necesitatea sincronizării între

dezvoltarea societăţii şi dezvoltarea educaţiei, de noile rezultatele ale unor evaluări şi aplicaţii

în sistemele educaţionale, de necesitatea integrării şi globalizării educaţiei.

În consens cu noile principii specifice educaţiei şi pedagogiei contemporane şi cu

documentele de politică educaţională europeană, care au stat la baza construirii sistemelor

educaţionale actuale, se situează şi cerinţele care vizează adaptarea şcolii la posibilităţile de

instruire ale elevilor, precum şi nevoia vitală a unei educaţii de bază, considerată o problemă

prioritară în toate statele lumii.

Sistemele educaţionale actuale, adaptate cerinţelor educaţionale specifice populaţiei

şcolare diverse, s-au construit în baza ideilor şi principiilor pedagogiei contemporane, o

pedagogie interactivă, care accentuează importanţa formării competenţelor şi se

caracterizează prin următoarele dimensiuni: [4]

- reconsiderarea rolului elevului, care devine subiect al educaţiei;

- utilizarea tehnologiilor informatizate în educaţie (computer, internet, clase virtuale)

în: proiectarea predării, dirijarea învăţării, monitorizarea actului didactic;

- trecerea de la sisteme educaţionale organizate ierarhic la sisteme educaţionale

organizate după modelul reţelei;

- învăţare prin rezolvarea de probleme, stimularea gândirii critice;

- preocupare pentru formarea competenţelor;

- tendinţa de prospectare, anticipare, reconstrucţie a structurilor de învăţare;




16

- preponderenţa experienţelor interactive, care generează învăţare în profunzime:

predare-învăţare cooperantă, lecţii bazate pe experienţă de viaţă, confruntări de opinii, modele

acţionale;

- reconstrucţia spaţiului şcolar în vederea favorizării interacţiunilor, cooperării,

schimbului de experienţe, opinii, ascultării active.

Paradigma postmodernităţii în domeniul educaţiei, obiectivată în noi perspective şi

soluţii în teoria şi practica educaţională, dezvoltate pe linia continuităţii, restructurării

paradigmei modernităţii, dar şi a unor noi direcţii şi proiecte educaţionale, s-a conturat ca

răspuns la necesitatea adaptării şcolii la schimbările şi problematica lumii contemporane.

În contextul viziunii postmoderniste asupra educaţiei, pedagogiei, îşi găseşte locul şi

abordarea constructivistă a cunoaşterii şi învăţării, considerată o paradigmă postmodernistă în

educaţie. Orientarea către individ şi valorile sale, modul subiectiv al cunoaşterii individuale,

dezvoltarea personalităţii în context autentic social, construcţia proprie a cunoaşterii prin

elaborarea de sensuri şi semnificaţii variate, prin interpretare, argumentare conform unei

experienţe cognitive proprii, sunt câteva dintre dimensiunile constructiviste care se regăsesc şi

în postmodernism [4].

Promovând conceptul de educaţie permanentă şi reluând problematica legată de

diferite niveluri ale educaţiei, Comisia Internaţională pentru Educaţie în sec. XXI reafirmă

unul dintre principiile fundamentale promovate de UNESCO, şi anume, nevoia vitală a unui

învăţământ elementar, a unei educaţii de bază, care reprezintă o problemă prioritară în toate

ţările lumii, şi care trebuie să includă şi milioanele de adulţi analfabeţi, copii neşcolarizaţi şi

copii care părăsesc şcoala după primii ani de studii.

Importanţa educaţiei de bază, realizată în cadrul învăţământului preşcolar, primar şi

secundar inferior (în general până în jurul vârstei de 14 ani), dar şi în cadrul familiei şi prin

programele educaţionale destinate adulţilor, realizate în afara structurilor sistemului

educaţional, rezultă din faptul că reprezintă o etapă esenţială în pregătirea pentru viaţă, în care

copilul învaţă ”cum să înveţe” şi devine capabil să decidă în legătură cu calea ce o va urma în

viitor.

Cadru de acţiune adoptat la Conferinţa Mondială a Educaţiei pentru Toţi de la Jomtiem

(1990), precum şi cel adoptat la încheierea Forumului Mondial al Educaţiei de la Dakar din

2000, prevăd direcţii de acţiune şi strategii care vizează: punerea la dispoziţia tuturor

indivizilor a unui învăţământ elementar de bună calitate (în mod special pentru cei din




17

gupurile dezavanajate); ameliorarea calităţii educaţiei primare şi a pregătirii cadrelor

didactice; atingerea de rezultate şcolare măsurabile, cu deosebire în citit-scris, abilităţi de

calcul şi abilităţi esenţiale de viaţă; recunoaşterea diversităţii necesităţilor educaţionale

individuale. [4]

Democratizarea sistemului educativ românesc, ameliorarea calităţii învăţământului,

valorizarea rolului social al educaţiei, dezvoltarea valorilor culturale româneşti, promovarea

identităţii culturii româneşti în cadrul culturii universale, formarea cetăţenilor responsabili,

activi, care să contribuie la dezvoltarea unei societăţi democratice, sunt obiective prioritare ale

politicii educaţionale româneşti, evidenţiate după 1990, convergente cu obiectivele

dimensiunii europene.

Politicile educaţionale actuale vizează dezvoltarea învăţământului preuniversitar

(educaţia de bază, învăţământul profesional şi cel secundar superior), modernizarea

învăţământului superior şi compatibilizarea nivelurilor naţionale de calificare cu cele

europene. Documentele strategice de politică educaţională care realizează armonizarea între

priorităţile naţionale şi cele de nivel european sunt: Strategia Postaderare 2007-2013

(Ministerul Educaţiei şi Cercetării, ianuarie 2007), Planul Naţional de Dezvoltare 2007-2013

(Guvernul României, decembrie 2005) şi Strategia Dezvoltării Învăţământului Preuniversitar

în perioada 2001-2010 (Ministerul Educaţiei şi Cercetării, 2002).

Între direcţiile avute în vedere în cadrul reformei învăţământului românesc, reforma

curriculară reprezintă segmentul esenţial, central, care se constituie acum ca o tematică

distinctă în ştiinţele educaţiei. Programul reformei curriculare reprezintă un demers coerent de

politică educaţională naţională, proiectat şi derulat în concordanţă cu tendinţele şi practicile

europene curente. [4]

Noua abordare a Curriculum-ului Naţional a generat un alt tip de cultură curriculară

caracterizată prin: centrarea procesului de învăţământ pe obiective de formare a competenţelor

şi aptitudinilor; transformarea şcolii centrate pe profesor într-o şcoală centrată pe elev prin

promovarea metodelor interactive de învăţare, cultivarea aptitudinilor creative ale elevilor şi

crearea unor situaţii de învăţare variate (profesorul este responsabil de modalitatea de

organizare a programelor de învăţare, performanţele elevilor confirmând sau infirmând

eficienţa acţiunilor didactice); abordarea inter şi transdisciplinară a curriculum-ului şcolar;

abordarea curriculum-ului în corelaţie cu problematica evaluării performanţelor şcolare şi a

formării iniţiale şi continue a personalului didactic (M. Korka, 2000, p. 35).




18

Modernitatea şi caracterul inovativ al Curriculum-ului Naţional se regăsesc la nivelul

următoarelor trăsături definitorii ale acestuia: plasarea învăţării în centrul demersurilor

educaţionale; orientarea învăţării spre capacităţi şi competenţe; utilizarea metodelor

interactive; dezvoltarea spiritului critic, interogativ; stimularea gândirii creative; structurarea

unui învăţământ pentru fiecare prin flexibilizarea parcursurilor şcolare; adaptarea

conţinuturilor învăţării la interesele, aptitudinile elevului, la problemele şi cerinţele vieţii

sociale; responsabilizarea agenţilor implicaţi în actul educativ.

În ansamblul sistemului de învăţământ românesc, învăţământul obligatoriu, care începe

la vârsta de 6-7 ani şi durează 10 ani (prin parcurgerea învăţământul primar şi secundar

inferior cu cele două cicluri succesive, gimnaziul şi ciclul inferior al liceului), deţine o poziţie

strategică, de bază, de calitatea instruirii şi învăţării realizate în cadrul acestuia depinzând

performanţele şi eficienţa nivelurilor ulterioare de învăţământ, dezvoltarea viitoare a societăţii

româneşti, afirmarea ei ca o societate a cunoaşterii, a învăţării. [4]

Educaţia de bază, realizată în cadrul învăţământului obligatoriu, asigură însuşirea

competenţelor necesare accesului ulterior la învăţare, învăţării pe parcursul întregii vieţi, idee

precizată în cadrul primului mesaj-cheie al Memorandumului asupra învăţării permanente,

elaborat de Comisia Europeană în octombrie, 2000: ”noi competenţe de bază pentru toţi”.

Noile competenţe de bază precizate în concluziile Consiliului European de la Lisabona,

concretizate într-o listă a domeniilor de cunoaştere şi competenţă larg definite, de natură

interdisciplinară, se regăsesc şi la nivelul învăţământului obligatoriu din România, fiind

incluse în prevederile Planului Naţional de Dezvoltare 2007-2013.

Printre argumentele care susţin necesitatea considerării educaţiei de bază ca prioritate

pentru politica naţională a educaţiei, menţionăm: furnizează fundamentele pentru educaţia

ulterioară şi pentru dezvoltarea atitudinilor necesare la viitorul loc de muncă; asigură

temeiurile necesare pentru utilizarea comunicării şi gândirii logico-matematice; reprezintă

condiţia sine qua non pentru îndeplinirea obligaţiilor în cadrul colectivităţii şi familiei; oferă

instrumentele de bază ale învăţării (exprimare orală, alfabetizare) şi conţinuturile

fundamentale ale acesteia (cunoştinţe, deprinderi, valori, atitudini); creează premisele

necesare pentru dezvoltarea propriilor capacităţi; oferă posibilitatea îmbunătăţirii calităţii

vieţii, prin luarea unor decizii responsabile şi învăţarea permanentă.

Având în vedere impactul învăţământului obligatoriu asupra evoluţiei ulterioare a

tinerilor dar şi asupra dezvoltării societăţii, precum şi anvergura acestuia ca sector social




19

(polulaţia şcolarizată, cadre didactice implicate, unităţi şcolare), considerăm că elaborarea şi

aplicarea politicilor educaţionale în domeniu trebuie să se realizeze cu maximă atenţie,

implicare şi responsabilitate. De aceea, demersul investigativ realizat în cadrul lucrării, şi mai

ales soluţiile elaborate şi implementate experimental, se vor a fi modalităţi concrete de

respectare şi aplicare corespunzătoare a politicilor menţionate. [4]

BIBLIOGRAFIE

1. Sistem Informatic de Instruire Interactivă în domeniul Sistemelor de Acţionare Hidraulice şi Pneumatice -

http://www.fluidpower.ro/itfps/Etapa1ITFPS.pdf.

2. Educaţia 2.0 - http://www.dadalos.org/web_20_rom/digital_natives.htm.

3. http://vasilebaltac.blogspot.ro/2012/08/nativi-vs-imigranti-digitali-in.html.

4. Tăuşan Liana – Dificultăţi de adaptare şcolară la preadolescenţi – Teză de Doctorat, Bucureşti 2011.

http://vasilebaltac.blogspot.ro/2012/08/nativi-vs-imigranti-digitali-in.html




20

CAPITOLUL 2

WEB 2.0 - NOUA GENERAŢIE A INTERNETULUI

Web 2.0 este un termen care desemnează o mulţime întreagă de aspecte interactive şi

colaborative ale Internetului, şi aici în special ale World Wide Web, de natură foarte recentă -

apărute prin anii 2004 - 2005. Deci la Web 2.0 nu este vorba de versiunea doua a unui

software sau a unei tehnici web. Inventatorul şi promotorul termenului Web 2.0 este Tim

O'Reilly. Pentru diferenţiere, tradiţiile web care existau până la apariţia Web 2.0 sunt numite,

tot simbolic, Web 1.0.

Web 2.0 desemnează noi căi de a implementa şi exploata posibilităţile organizatoare ale

webului. Conform acestora, conţinutul şi informaţia din web nu mai e oferită vizitatorilor

numai de către mass media, guverne şi companii particulare, ci şi de persoane particulare,

legate între ele prin reţele informale bazate pe Internet, şi care contribuie şi participă activ la

punerea la dispoziţie şi răspândirea informaţiilor pe întregul glob. Exemple tipice pentru acest

nou aspect sunt aşa-numitele wiki-uri, weblogs sau mai simplificat blogurile, precum şi

portalurile şi bursele de schimb de imagini, muzică, filme/video şi software din Internet, aşa

cum ar fi Flickr, YouTube şi site-urile pentru File sharing. De asemenea şi aşa numitele

„reţele sociale”, cum ar fi Facebook sau Twitter.

Mediile din întreaga lume au reacţionat intens la aceste puncte de vedere noi, bănuindu-

se chiar că ele vor avea efecte sociale şi economice directe. Există însă şi voci critice care,

conştiente că îndărătul lui Web 2.0 nu stă nicio tehnologie nouă, se plâng de faptul că

termenul nu e definit exact şi poate fi deci exploatat după pofte de către unele companii - de

exemplu cu scopuri publicitare sau economice sau chiar pentru trafic de influenţă. Un

exemplu pozitiv sunt activităţile de marketing ale unor companii care încearcă să-şi convingă

clienţii să participe activ chiar ei la proiectarea şi realizarea paginilor web oferite de firma

respectivă. Deci, în loc de metoda „push” (paginile web ale firmei trebuie să-i împingă pe

clienţi să cumpere), se încearcă principiul „pull” (clienţii potenţiali sunt atraşi să participe la

crearea paginilor web ale firmei, dar bineînţeles tot cu scopul de a-i determina să cumpere).




21

Tehnicile folosite de Web 2.0 sunt o combinaţie de tehnici care datează încă de la

sfârşitul anilor 1990, dar care abia în zilele noastre (2007) cunosc o răspândire deosebit de

mare:

- Application Program Interfaces (APIs) pentru servicii web

- Asynchronous Javascript and XML (Ajax), ca urmaş al tehnicilor de gen

XmlHttpRequest

- Content syndication - servicii de abonamente, de exemplu RSS - abonamente la

"Ultimele noutăţi"

- Integrarea softwareului de natură socială, ca de exemplu bloguri şi wiki-uri

Următoarele tehnici nu au încă echivalent în română; traducerea dată este doar

aproximativă sau mot-a-mot, pentru o primă orientare:

- Up To You - depinde de tine

- Trusting Your Users - încrederea în utilizatori, înregistraţi sau anonimi

- Hackability - utilizarea abilităţii unui software de a fi extins sau alterat astfel încât să

facă lucruri pentru care nu a fost proiectat iniţial

- Agile Development - Dezvoltarea agilă de programe - vezi detalii (în engleză)

- Right To Remix - dreptul de a remixa

- Rich User Experience - experienţă de utilizator bogată

- Collective Intelligence - inteligenţă colectivă

- Folksonomy - taxonomie la a cărei dezvoltare contribuie şi utilizatorii ei

- The Long Tail - coada lungă - vânzarea unui număr mare de obiecte diferite, în

cantităţi relativ mici vezi detalii

Perpetual Beta - stadiu beta perpetuu (implică o permanentă îmbunătăţire); în domeniul

IT "beta" semnifică de obicei o versiune „aproape gata” a aplicaţiei, care este oferită gratuit

unui număr mic de clienţi de încredere, cu scop de testare intensă în condiţii reale, înainte de

punerea pe piaţă a versiunii definitive („release”) şi altele.

Iniţial WWW-ul a constat din pagini statice, care erau actualizate doar ocazional de

către deţinătorii lor.

Ulterior au fost realizate şi sisteme de gestiunea automată a informaţiilor dintr-un site

web, numite Content Management Systems (CMS). Acestea puteau construi pe loc - în mod

dinamic, la cerere - versiunea cea mai nouă posibil a paginii web, şi anume prin consultarea

unei bănci de date (sigur că şi aceasta trebuia actualizată permanent, dar asta se face pe căi




22

tradiţionale, nelegate direct de WWW). Dar şi această tehnică împarte oamenii în „creatori”

de pagini web şi „consumatori” mai mult sau mai puţin pasivi ai acestor

pagini/informaţii/documente.

Cam din anul 2005 încoace însă, unii specialişti afirmă că Internetul oferă din ce în ce

mai des o nouă calitate, idee care a fost susţinută şi de mediile de mase, şi anume prin

folosirea deasă a noilor termeni, specifici pentru Web 2.0:

Stocarea datelor utilizatorilor, care avea loc în primul rând pe calculatorul local, urmând

să fie publicate în web abia ulterior, se face acum în primul rând direct în web (de exemplu

pentru fotografiile private ş.a.) - vezi şi articolul Cloud computing. Programele locale

accesează din ce în ce mai des aplicaţiile web, deoarece se pleacă de la ipoteza unei legături

permanente cu webul. Unele motoare de căutare web sunt în stare să acceseze şi datele locale

ale utilizatorului.

Diferenţele între aplicaţiile locale şi cele Web se atenuează. Multe programe se

actualizează singure, luând legătura cu site-ul autorului lor în mod automat, uneori chiar pe

ascuns. Rolul browserului devine din ce în ce mai important, deoarece cu ajutorul lui pot fi

implementate azi aplicaţii web extrem de complexe (vezi Dynamic HTML). Practic vorbind,

browserul devine cel mai important program al utilizatorului.

Rolurile de „creator” şi „consumator” de pagini web încep să se încalece, deoarece

„consumatorii” de până acum încep să contribuie activ la crearea de noi conţinuturi, cum se

întâmplă de exemplu cu aşa-numitele bloguri. Mulţi utilizatori îşi mută şi transformă sfera lor

privată de la echipamentul local (PC-ul propriu) la web, în acest fel făcând-o semipublică sau

chiar publică.

Mashup este tendinţa de a accesa simultan şi a cupla unele cu altele mai multe servicii

web, de la ofertanţi diverşi, rezultatul însă apărând ca fiind „dintr-o bucată”, fără întreruperi

sau alte dezavantaje.

Noile aplicaţii bazate pe web duc la efectul că utilizatorii, chiar şi atunci când nu sunt

foarte versaţi tehnic, participă direct la răspândirea prin web a informaţiilor şi opiniilor.

Toate aceste faţete recente ale webului sunt ocazional desemnate drept „software

social”.

Într-o reţea socială membrii înscrişi participă chiar ei la conţinutul reţelei (prin adăugare

de fotografii, videouri, ştiri şi altele), dar sunt expuşi unor pericole specifice din Internet, cum

ar fi pierderea confidenţialităţii datelor private şi altele. Câteva exemple de reţele sociale:




23

- facebook - circa 250 mil. membri

- Flickr - pentru fotografii

- Hi5 - pe locul 2 dintre cele mai vizitate reţele sociale din România

- myspace - circa 220 mil. utilizatori pe tot globul

- Twitter - circa 20 - 25 mil. membri

- YouTube - pentru filme şi video

- LinkedIn - pentru managementul carierei

2.1 Internet – istoric, principii funcţionale, arhitectura

Internetul aşa cum îl ştim noi astăzi a început pe târam american, imediat după Războiul

Rece, pentru a face posibila comunicarea între bazele militare şi a preveni atacurile nucleare.

ARPANET, reţeaua Agenţiei pentru Proiecte de Cercetare Avansată (DARPA), este

considerată precursoarea Internetului. Pe actul său de naştere figurează anul 1969, acelaşi în

care americanii au reuşit să trimită primii oameni pe Lună. Protocolul TCP/IP, creat în acea

perioadă de Ministerul Apărării al SUA, este folosit ăi astăzi la transferul datelor pe Internet.

Părintele Internetului este considerat însă Tim Berners-Lee, un programator englez care

a inventat World Wide Web-ul. A venit cu propunerea în martie 1989, iar în 1990, de

Crăciun, a realizat prima comunicaţie HTTP între un client şi un server prin Internet. Tim

Berners-Lee lucra atunci la CERN. El a absolvit facultatea Oxford în 1976, iar, momentan,

este director la sindicatul World Wide Web, care se ocupă cu impunerea standardelor în

Internet [1].

Internet Protocol, pe scurt IP, este o metoda prin care datele sunt transmise de la un

calculator la altul prin intermediul Internetului. Calculatorul fiecărui utilizator este denumit

”gazdă” şi are o adresă IP unică, un fel de nume, sau de CNP, care îl identifică printre toate

celelalte calculatoare din reţea [1].

Atunci când trimiţi sau primeşti informaţii, prin Internet, transmiţi informaţia împărţită

în blocuri mici, numite pachete sau datagrame. Un pachet are două parţi: antet si text.

Cea mai mica adresă IP este 0.0.0.0, iar cea mai mare 255.255.255.255. Adresele de

forma 127.xx.yy.zz sunt folosite pentru testări în bucla locala. Toate gazdele au adrese IP

diferite, iar ele sunt folosite în adresa ”sursă” şi adresa ”destinatarului”. Dacă o gazdă este

conectată la două reţele atunci va folosi două adrese IP diferite.




24

Destul că adresele de IP s-au terminat. Cu alte cuvinte, toate combinaţiile între 0.0.0.0 şi

255.255.255.255 au fost folosite. Din acest motiv, în 2012 s-a trecut la IPv6 - adică un IP care

să conţină 6 numere în loc de 4 [1].

Bazele IPv6 sunt asemănătoare celor ale IPv4 – dispozitivele pot folosi IPv6 ca adrese

sursă şi destinaţie pentru a face posibilă transmisia pachetelor prin reţea.

IPv6 vine cu un număr mult mai mare de adrese,

340,282,366,920,938,000,000,000,000,000,000,000,000 la număr, care vor fi suficiente

pentru mulţi ani de acum încolo. IPv4 avea disponibile doar 4,29 miliarde de adrese.

Astăzi, cei mai mulţi dintre noi ne bucurăm de Internet prin fibră optică. Ea este

utilizată în telecomunicaţii şi reţele deoarece este flexibilă şi poate fi strânsa în cabluri. Este

avantajoasă pentru comunicaţii pe distanţe mari, ajungând modulate pe fiecare canal viteze de

până la 111 gigabiţi pe secundă. Recordul de transmisie prin fibră optică în laborator este

deţinut de Laboratoarele Bell Labs din Villarceaux, Franţa, cu multiplexarea a 155 canale,

fiecare de cate 100 gigabiţi pe secundă pe o fibra de 7000 km [1].

Pe distanţele scurte, fibra optică mai economiseşte spaţiu în conductele de cablu,

deoarece o singură fibră este capabilă să transporte mai multe date decât un cablu electric. De

asemenea, fibra este imună la interferenţele electrice, protejând echipamentele de comunicaţii

cum ar fi centralele electrice sau structurile metalice de comunicaţii vulnerabile la trăsnete.

Pentru navigarea pe Internet utilizând conexiunea ”Dial-up”, majoritatea utilizatorilor

folosesc modem-urile pentru a stabili o conexiune PPP (Point to Point Protocol): acestea

permit computerului să comunice cu computerul furnizorului de servicii (ISP - Internet

Service Provider) prin intermediul liniei telefonice, astfel că sistemul să se comporte ca şi

când ar fi vorba despre o conexiune fizica.

Web 2.0 sau Web interactiv deschide poarta spre o nouă generaţie de aplicaţii pe

Internet, care au drept atribute interactivitatea si posibilitatea de creare a conţinutului web de

către oricine. Informaţia aflată pe paginile web nu mai e oferită vizitatorilor doar de către

companii, guverne, mass-media, ci si de oameni obişnuiţi, care contribuie activ.

În trecut, principala modalitate de interacţiune online între persoanele particulare o

reprezenta email-ul sau chat-ul. Și astăzi ele sunt folosite zilnic, însă web 2.0 reuşeşte să pună

în centrul comunicării online individul, în dubla lui calitate de creator şi destinatar al

conţinutului web [1].




25

Exemplele cele mai bune sunt blog-urile, reţelele sociale (Hi5, MySpace, Facebook),

YouTube, partajarea fişierelor, portalurile de stocare a bookmark-urilor (Del.icio.us, Digg

etc.).

Foarte curând domeniile .bbc, .laptop, .romania, .internet, .apple sau .google vor fi

posibile, deoarece agenţia de reglementare ICAAN a decis sa permită, din 2012, domenii

personalizate [1].

De câţiva ani şi televizoarele, DVD playerele şi alte gadget-uri inteligente pot fi

conectate la Internet, iar în curând vom putea să vedem ultimele noutăţi cu ajutorul unui

posibil frigider inteligent care nu va rămâne niciodată fără provizii. Idei revoluţionare apar în

fiecare zi. O dovedesc şi proiectele propuse pe www.techschool.ro de tinerii pasionaţi de

programare, astronomie şi robotică. Sunt proiectele care pot deveni tehnologiile de mâine.

Numărul utilizatorilor reţelei creşte în fiecare zi, iar în anii viitori cercetătorii se

aşteaptă ca aproape 3 sferturi din populaţia globului să se poată conecta la Internet din orice

loc de pe pământ.

Web 1.0 este prima fază de dezvoltare a Internetului: comunicarea era unidirecţională

şi publicul nu avea mecanisme prin care să genereze feedback emiţătorului. De asemenea,

Web 1.0 oferea platforme de difuzare (nu de comunicare) exclusive celor care aveau

cunoştinţe necesare în domeniul IT. Construcţia unui site era o întreagă inginerie informatică

şi doar puţini puteau deveni emiţători ai informaţiei [1].

La începutul mileniului al III-lea,Web 1.0 a trecut la o nouă fază a evoluţiei, şi anume

Web 2.0. Această treaptă a însemnat, în accepţiunea lui Horia Mihai Bădău, ca fiind

eliberarea de sub “asuprirea tehnologiei” (Bădău, Horia Mihai, Tehnici de comunicare în

Social Media, Editura Polirom, Iaşi, 2011, p. 25.). Web 2.0 a fost supranumit “internetul

utilizatorilor” dezvoltându-se un nou model de comunicare în masă, caracterizat printr-un

grad ridicat de interacţiune între emiţător/emiţători şi publicul online. O altă caracteristică

esenţială a Web 2.0 sau Web interactiv este aceea deschide poarta spre o nouă generaţie de

aplicaţii pe Internet, care au drept atribute interactivitatea si posibilitatea de creare a

conţinutului web de către oricine Acest concept reprezintă evoluţia internetului de la un

depozit de informaţii şi tehnologii de comunicare (reprezentat de site-uri), care erau forme

greoaie de comunicare, la un spaţiu de comunicare simetrică (platformă care ajută la

transferul de cunoştinţe şi conversaţii unde oamenii se pot întâlni şi organiza cu uşurinţă).




26

2.2 Conceptul şi caracteristicile web 2.0

Web 2.0 este noua generaţie a web-ului care pare a fi în ultimul timp subiectul preferat

al analiştilor şi cercetătorilor din domeniu, fiind considerat un concept la modă. Termenul

acesta a fost folosit pentru prima dată în 2004 de către Tim O’Reilly în cadrul unei conferinţe,

care este considerat de atunci părintele său. Deşi sintagma a fost folosită doar pentru a

semnala că ceva diferit se întâmplă, fără a fi furnizată şi o definiţie clară a acestuia, totuşi

conceptul a fost îmbrăţişat de către marea comunitate a utilizatorilor Internet [2].

În 2005, în cadrul articolului What is Web 2.0 –Design Patterns and Business Model for

the Next Generation of Software, O’Reilly revine cu precizări suplimentare, fără însă a

furniza nici de data aceasta o definiţie clară. Acest articol stă la baza tuturor încercărilor de

definire a termenului de Web 2.0, a tuturor publicaţiilor ce tratează acest subiect, fiind

considerat piatra de temelie a acestui concept. Din încercarea lui O’Reilly de definire a

termenului Web 2.0, reies următoarele:

„Web 2.0 este reţeaua ca platformă, acoperind toate dispozitivele; aplicaţiile Web 2.0

sunt cele care exploatează cel mai mult acest avantaj intrinsec al reţelei: furnizarea de

software ca şi serviciu-continuu-updatat şi care devine cu atât mai bun cu cât îl folosesc mai

mulţi utilizatori, consumând şi remixând date din surse multiple, inclusiv de la utilizatorii

individuali, şi care în acelaşi timp oferă propriile date şi servicii într-o formă care permite

remixarea de către alţii, creând efecte de reţea printr-o „arhitectură a participării” şi mergând

dincolo de metafora paginii din Web 1.0 pentru a furniza o experienţă mai bogată

utilizatorului”.

Deşi există numeroase alte încercări de definire ale acestui termen/concept, cum ar fi

definiţia oferită de Troy Angrignon care menţionează că „Web-ul 2.0 este un grup de

schimbări determinate economic, social şi tehnologic în atitudinile, instrumentele şi aplicaţiile

care fac din Web viitoarea platformă de comunicare, colaborare, comunitate şi învăţare

cumulativă”, sau cele din 2006 ale lui O’Reilly, care revine în încercarea sa de a lămuri

lucrurile, precizând că „Web 2.0 este revoluţia comercială din era computerelor, cauzată de

utilizarea Internetului ca platformă” şi că „Web 2.0 este un trend economic, social şi

tehnologic care formează baza pentru noua generaţie a Internetului, una mai matură, un mediu

distinctiv caracterizat de participarea utilizatorilor, de deschidere şi de efecte de reţea”, totuşi

o definiţie clară, unanim acceptată şi recunoscută, nu există . Până şi părintele recunoscut al




27

web-ului (din prima generaţie), Tim Berners-Lee, referindu-se la Web 2.0 spunea despre

acesta că „nimeni nu ştie exact ce înseamnă” [2].

Aşa cum se poate vedea din cele prezentate mai sus, deşi au existat preocupări de

definire a acestui termen/concept, nici una dintre acestea nu este considerată încă definiţia

recunoscută a Web-ului 2.0. Caracteristica Web 2.0 este noutatea, posibilitatea de adaptare şi

remodelare continuă în funcţie de utilizatori şi de descoperirile tehnologice din domeniu.

Poate de aceea este şi foarte greu să se ajungă la un consens în ceea ce priveşte definirea

acestuia, sau poate că această definiţie nu poate fi generată într-un anumit moment, ci trebuie

continuu remodelată şi reformulată în funcţie de transformările specifice.

Tocmai de aceea, atunci când se fac referiri la Web 2.0, de obicei se menţionează

noutăţile aduse de acesta (prin comparaţie cu tehnologiile/serviciile din web-ul clasic),

trăsăturile sale caracteristice [2].

De asemenea, tot O’Reilly menţiona în cadrul aceluiaşi articol ideea că majoritatea

acelor companii care au supravieţuit prăbuşirii dotcom-ului au câteva similarităţi, trăsături

comune care au condus la continuitatea acestora, la fundamentarea a ceea ce astăzi denumim

generic „Web 2.0”.

Aşa cum preciza O’Reilly şi în cadrul primei definiri a lui Web 2.0, atunci când ne

gândim la acesta trebuie, în primul rând, să percepem Internetul ca pe o platformă, aşa cum,

comparativ, în anii precedenţi (cei ai generaţiei Web 1.0), platforma era reprezentată de către

sistemul de operare, care îţi facilita accesul la seturile de aplicaţii folosite în viaţa de zi cu zi.

Figura 1. Scala temporală cu termenii înglobaţi în Web 2.0

(Sursa: http://www.scill.de/content/2006/09/21/web-20-buzz-zeitstrahl/)




28

Multe dintre tehnologiile şi aplicaţiile care astăzi le regăsim grupate în cadrul

termenului umbrelă de Web 2.0 au fost generate, folosite şi adaptate cu mult înaintea definirii

de către O’Reilly a conceptului de Web 2.0. Figura 1, publicată de către Jürgen Schiller

García în 2006, prezintă la scală temporală momentul apariţiei unora dintre termenii folosiţi în

corelaţie cu Web 2.0

De asemenea, în cadrul figurii de mai sus, se pot observa anumite caracteristici, cum

sunt [2]:

• dependenţa ce există între unele elemente prezentate;

• tranziţia de la Web 1.0 la Web 2.0 presupune faptul că site-urile izolate, specifice

Web-ului clasic sunt înlocuite acum de site-uri care se adresează unui număr cât mai mare de

persoane, ce pot conlucra la realizarea anumitor transformări sau partajări de informaţii;

• fenomenul social din jurul lui Web 2.0: conţinutul informaţional generat şi distribuit în

cadrul Web-ului 2.0 este urmarea unei comunicări deschise, în care se regăseşte o

descentralizarea a autorităţii, o libertate de a partaja (prin partajare în acest context a se

înţelege atât distribuirea de conţinut şi/sau resurse informaţionale, spre a fi folosite de către

alţi utilizatori, dar şi folosirea acelor informaţii făcute publice de alte persoane) etc.

• posibilitatea de contribui la organizarea şi categorisirea conţinutului informaţional cu

scopul de a realiza astfel un volum de informaţii mai calitative, de care cu toţii să beneficiem;

• rampa de lansare pe care poate să o reprezinte Web 2.0 pentru utilizatorii

întreprinzători. Totuşi, doar unele dintre aceste idei (materializate prin site-uri care

majoritatea au şi un puternic caracter social) vor rezista în timp, în funcţie de evoluţiile

capabilităţile tehnologice şi de opţiunile utilizatorilor.

O descriere mai cuprinzătoare a lui Web 2.0, care să completeze cele mai sus

menţionate, ar putea include următoarele elemente, cuvinte cheie, denumite şi principii Web

2.0 [2]:

• Simplitatea în utilizare este poate una dintre cela mai importante trăsături ale lui Web

2.0. Faptul că nu sunt necesare cunoştinţe de programare, că sunt suficiente doar competenţele

de utilizare a tehnologiilor informaţionale şi de comunicare a condus la deschiderea totală pe

care acesta o implică. Mai mult decât, interfeţele cu care aceste aplicaţii/servicii vin în faţa

utilizatorului sunt extrem de prietenoase. Cu siguranţă simplitatea în utilizare este unul din

factorii care a condus la succesul lui Web 2.0, la utilizarea acestuia de către un număr mereu




29

în creştere de persoane, în toate activităţile vieţii de zi cu zi. Fără nici un fel de discriminare,

oricine, de oriunde, oricând şi cu orice mijloace poate avea acces la tehnologiile şi aplicaţiile

Web 2.0.

• Partajarea – în era Web 2.0, în mare majoritate, datele şi informaţiile nu mai sunt în

posesia doar a câtorva persoane sau organizaţii. Una dintre ideile de bază care fundamentează

Web 2.0 presupune ca utilizatorii să facă publice informaţiile cu caracter nonpersonal.

Bineînţeles că rămâne la latitudinea fiecărui utilizator dacă să partajeze informaţii, cât, ce,

uneori şi cui anume să facă public. Astfel, informaţiile care vor circula în spaţiul cibernetic,

vor fi accesibile oricărui utilizator interesat de acestea şi mai mult decât atât, în mod ideal, vor

deveni mai bune. De asemenea, un alt aspect extrem de important ce caracterizează Web 2.0 –

democraţia – va fi astfel evidenţiat, pentru că acele informaţii vor conţine diferite puncte de

vedere.

• Interese de nişă - fenomenul cunoscut în domeniul economic sub denumirea de

longtail, reprezintă reunirea unor multitudini de site-uri web, cu diferite topici, mai mici sau

mai mari, mai vechi sau recent înfiinţate. Puterea generată de reunirea în anumite contexte a

acestor tipuri de site-uri (care nu vor renunţa la individualitatea lor), popularitatea de care va

da dovadă acest conglomerat, vor fi elemente extrem de importante în lupta cu mogulii din

domeniu sau când vor dori să-şi manifeste anumite interese sau opinii.

• Sindicarea informaţiilor – din punctul meu de vedere şi cu siguranţă a multor altora,

un element extrem de important ce s-a evidenţiat în corelaţie cu Web 2.0 este cel al sindicării

informaţiei. Astfel, folosind fluxurile RSS sau Atom, prin intermediul agregatoarelor specifice

(aplicaţii care citesc, extrag şi sumarizează informaţiile, prezentându-le apoi abonaţilor la

astfel de servicii ), utilizatorii pot beneficia de informaţii referitoare la noutăţile despre un

anumit subiect, în timp real şi în mod automat.

• Web-ul ca şi platformă, convenabilitatea, interoperabilitatea şi diversitatea de formate

– accesul este realizat de pe dispozitive multiple, folosind diferite sisteme de operare sau

browsere Internet. Sau Web-ul este folosit ca şi canal de transmitere a datelor de la o aplicaţie

la alta, multe dintre aplicaţii rulând chiar în cadrul browserelor. De asemenea,

interoperabilitatea dintre aceste tipuri de aplicaţii este un factor implicit. Mai mult decât atât,

o multitudine de formate de fişiere pot fi descărcabile, convertite şi retransmise etc. Astfel, ca

şi avantaje pentru caracteristicile enumerate se pot evidenţia independenţa software-ului faţă

de platformă, datele pot fi accesibile de oriunde, pot fi partajate etc. În schimb, ca şi




30

dezavantaje menţionăm faptul că viteza de lucru este mult redusă, securitatea datelor este

precară, multe dintre aplicaţii sunt nefinalizate etc.

• Software-ul ca şi serviciu – Până acum, în cadrul web-ului clasic software-ul se

distribuia sub formă de licenţă sau în formă demonstrativă, pe o anumită perioadă de timp.

Puţine erau aplicaţiile care erau accesibile în formă gratuită. În era Web 2.0 însă utilizatorii

gândesc în termeni de servicii, nu de pachete software, iar de la aceste servicii care în marea

lor majoritate sunt şi gratuite se aşteaptă să fie disponibile oricând şi mereu îmbunătăţite pe

parcurs. Nu trebuie să existe diferite versiuni, nu trebuie să fie efectuate instalări noi sau

continue actualizări. În Web 2.0 vor supravieţui doar acele companii care vor înţelege noile

tendinţe, care nu vor încerca să dea lucrurile înapoi şi să revină la era software pentru PC-uri.

• Încrederea în utilizatori – în lumea Web 2.0 utilizatorul joacă rolul cel mai important.

Încrederea acordată acestora, faptului că participarea acestora, acţiunile care le întreprind vor

aduce un plus de valoare Web-ului, sunt elemente cheie ale principiilor care au stat la baza lui

Web 2.0. Au existat şi vor exista şi în continuare foarte mulţi sceptici referitor la credibilitatea

acordată acţiunilor utilizatorilor, însă poate cele mai elocvente exemple cum sunt Wikipedia şi

Flickr, stau mărturie că Internetul de astăzi a condus la o maturizare a utilizatorilor. A nu se

înţelege totuşi că opinia fiecăruia este bună, ci doar că fiecare are dreptul la a-şi exprima

părerea, iar dacă altcineva consideră că poate aduce un plus de calitate la informaţiile

existente, este liber să o facă şi astfel ciclul poate continua. De cumulul de informaţii,

aplicaţii, de participarea şi inteligenţa colaborativă etc. cu toţii beneficiem, aşa că este în

interesul tuturor să conlucrăm la păstrarea integrităţii acestora, la dezvoltarea unui conţinut

mai calitativ.

• Tagging, folksonomy – în corelaţie cu implicarea utilizatorilor, dar şi cu încrederea

acordată acestora ar putea fi situat şi procedeul prin care se fac paşi în ceea ce am putea

considera „clasificarea web-ului”. Flickr a introdus această concepţie, dar indiferent care

serviciu folosesc, utilizatorii pot eticheta prin taguri informaţiile accesate (imagini, site-uri

web etc.). Pentru o asemenea informaţie se pot atribui unul sau mai multe taguri, care apoi

sunt stocate în baze de date ce conţin astfel de înregistrări. Atunci când orice utilizator caută

date de orice natură, scriind în cadrul tagurilor cuvinte cheie reprezentând ce anume doreşte să

obţină ca şi informaţii, datele vor fi returnate conform cu etichetarea asociată. Astfel se poate

spune că tagurile stau la baza construirii de comunităţi virtuale, în funcţie de interese, gusturi,

afilieri etc. Această etichetare populară, făcută de „autorii” datelor respective, care în marea




31

lor majoritate nu sunt experţi în ceea ce priveşte sistemele de management ale conţinutului

(CMS), ale clasificărilor, poartă denumirea de folksonomie, fiind o caracteristică a lui Web

2.0.

• Uzabilitatea – experienţa bogată în utilizarea diferitelor tipuri de aplicaţii şi tehnologii

specifice, ce nu era oferită de web-ul clasic şi unidirecţionale este tot o caracteristică

importantă a acestuia.

Cu alte cuvinte, putem spune că Web 2.0 este caracterizat de:

1. Comunitatea. Aşa cum am mai menţionat anterior, în cadrul lui Web 2.0 utilizatorii

au un rol cheie. Prin implicarea activă a acestora Web 2.0 a evoluat la ceea ce înseamnă astăzi

şi se dezvoltă şi în continuare. Utilizatorii prin comentariile care le fac, prin comportamentul

lor în atunci când vizitează un anumit site, prin voturile pe care le acordă etc. decid implicit şi

cum va arăta Internetul de mâine. Comunităţile de oameni care participă în cadrul reţelelor

sociale, amploarea pe care acestea au cunoscut-o denotă nevoia acută de socializare a

indivizilor. Şi în cadrul web-ului clasic puteai să te informezi, dar socializarea, interacţiunea

ce este astăzi evidenţiată în Web 2.0 nu a fost nicicând de o asemenea intensitate. Astăzi

utilizatorii sunt parte activă a întregului proces, fie îşi exprimă comentariile pe marginea unui

anumit subiect, fie contribuie la realizarea unui conţinut mai calitativ, fie îşi creează un set de

prieteni sau colaboratori etc. Chiar dacă identitatea unui utilizator nu este neapărat cea reală,

oamenii au o mai multă maturitate, sunt mai responsabili de acţiunile lor. Excepţii întotdeauna

vor exista, dar oricum, se poate spune că, în ansamblu, utilizatorii deţin puterea. Ei sunt acei

care prin acţiunile lor conduc la popularitatea unui serviciu sau, de ce nu la închiderea acelor

site-uri/servicii care nu sunt conforme cu doleanţele lor, care nu le-au trezit interesul.

2. Tehnologia. Dezvoltarea Web 2.0 în forma actuală a condus la apariţia unor noi

tehnologii, aşa cum se poate observa şi în cadrul figurii 2, dintre care cele mai renumite sunt

AJAX, RSS sau XML. De asemenea, blogurile, wiki-urile, podcasturile sau videocasturile,

sistemele de bookmark colaborativ, web API-uri, microchunking, servicii web online etc. sunt

alte exemple cunoscute pentru mulţi dintre noi.

3. Arhitectura. Web-ul ca şi platformă, aplicaţiile online sau sistemele de operare online

sunt doar câteva exemple pe care cu greu ni le-am fi imaginat ca fiind scenarii veridice în

urmă cu câţiva ani. Actualmente web-ul devine tot mai mult o sumă de aplicaţii care

relaţionează în cele mai nebănuite modalităţi. Utilizatorul are acum la dispoziţie o varietate de

aplicaţii pe care le poate întrebuinţa aşa cum doreşte astfel încât să corespundă cât mai




32

îndeaproape nevoilor sale. De exemplu, un utilizator care foloseşte aplicaţia Gmail ca pe un

sistem de stocare a datelor, este astăzi un fapt ce ţine de realitatea cotidiană şi nu de ficţiune.

De inventivitatea utilizatorilor ţine modul în care ei vor utiliza aplicaţiile existente sau cele

care vor mai apărea.

4. Aspectul. Deşi în cadrul lui Web 2.0 accentul este pus pe informaţie şi nu pe design,

totuşi pot fi semnalate preocupări şi în ceea ce priveşte aspectul. Pentru Web 2.0 designul

înseamnă culori vii, fonturi şi caractere cât mai vizibile, cât mai puţine colţuri, cadre cu

colţuri rotunjite, cât mai multe umbre, reflecţii, gradiente etc [2].

Dacă luăm în considerare faptul că valoarea Internetului nu stă în viteza cu care se

desfăşoară accesul sau transferul de informaţii, ci în informaţiile existente şi în relaţionările

dintre oameni sau dintre organizaţii, putem spune că web-ul clasic este în corelaţie cu

revoluţia informaţiilor, cu a tehnologiilor informaţionale şi de comunicare, cu societatea

informaţiei şi cea a cunoaşterii. În schimb, Web 2.0 presupune un alt tip de revoluţie, aceea a

tehnologiilor, care conduce şi la o revoluţie în relaţionarea dintre indivizi şi organizaţii [2].

2.3 Servicii specifice

Internetul a devenit dintr-un instrument predominant de informare un suport de

divertisment, tranzacţii şi socializare, un element cheie în viaţa de zi cu zi a multora dintre

noi. Dezvoltarea Internetului din ultimii ani trebuie privită mult mai profund, nu doar din

prisma creşterii vitezei şi a accesibilităţii. Oamenii îl folosesc tot mai mult pentru a-şi

îndeplini nevoile sociale, socializarea devenind unul din curentele cheie ale Internetului de

astăzi.

Internetul zilelor noastre pune în centrul atenţiei utilizatorul, cu nevoile, acţiunile şi

aspiraţiile sale, utilizatorii devenind atât consumatori cât şi producători în noua lume Web.

Conţinutul consumat de către aceştia, feedbackul utilizatorilor dar şi urmărirea atentă a

modului cum aceştia folosesc serviciile, sunt instrumente extrem de importante pentru

generarea unor noi servicii sau pentru continua îmbunătăţire a celor existente [2].

Dacă în Web 2.0 aplicaţiile software destinate utilizatorilor sunt preponderent înlocuite

de serviciile special concepute pentru a facilita acţiunile acestora, în cele ce urmează sunt

evidenţiate câteva din cele mai importante astfel de servicii :

• Servicii destinate socializării, interacţiunii dintre indivizi – în această categorie ar

putea intra Flickr, MySpace, Friendster, Hi5 etc. Astfel de servicii oferă utilizatorilor




33

poasibilitatea de a interacţiona cu diverse persoane, în funcţie de interesele fiecăruia. Tot în

cadrul acestei categorii de servicii destinate socializării ar mai putea fi introduse într-o

oarecare măsură şi blogurile, wiki-urile, serviciile de comunicaţii şi de chat etc.

• Serviciile destinate facilitării comunicării – cele mai importante aplicaţii Web 2.0 ce

deservesc comunicarea între indivizi sunt cele de telefonie şi mesagerie instantanee, bazate pe

protocolul IP fix sau mobil. Astfel de servicii sunt Skype, Meebo, Web2messenger, Zohochat,

Gtalkr etc.

• Aplicaţii de birou – Web-ul 2.0 schimbă ideea de aplicaţii birotice statice, individuale

în servicii online ce pot fi folosite în colaborare, din orice locaţie etc. Astfel de aplicaţii care

câştigă tot mai multă popularitate sunt: Writely/Google Docs, Zohovirtualoffice, Thinkfree

etc.

• Programe Mashup şi filtre – Un mashup este un site web sau o aplicaţie ce foloseşte

conţinutul existent în mai multe surse, creând astfel un serviciu complet nou. Astfel de

aplicaţii cum sunt de exemplu Technorati şi Dailymashup, oferă utilizatorilor statistici sau alte

tipuri de configurări, în funcţie de necesităţile lor.

• Instrumente suport pentru utilizatori – tot mai multe aplicaţii destinate satisfacerii

diverselor nevoi ale oamenilor. Fie că sunt baze de date, instrumente pentru marketing,

instrumente de blogging, platforme online specifice unui anumit tip de organizaţie, acestea

alcătuiesc o parte importantă a lui Web 2.0.

• Multi clustere - Marile companii web s-au aflat într-o permanentă competiţie pentru a

oferi utilizatorilor aplicaţii cât mai variate, specifice fiecăruia dintre tipurile de servicii mai

sus menţionate. Tranzacţii care să le asigure supremaţia, diverse facilităţi oferite utilizatorilor

(de exemplu Google oferă un cont comun pentru accesarea tuturor serviciilor componente),

sau alte asemenea acţiuni au condus la o multitudine de beneficii pentru utilizatori. Moguli ca

şi Google, Yahoo sau Microsoft vor fi extremi de activi pentru a-şi asigura supremaţia pe

piaţa globală IT [2].

Astfel de servicii şi aplicaţii şi-au găsit o mulţime de adepţi. De asemenea, utilizarea

acestora a schimbat modul cum ne manifestăm, cum comunicăm, cum interacţionăm. Toate

acestea au dus treptat şi la schimbări destul de radicale în toate sectoarele societăţii unde

există comunităţi foarte vaste de utilizatori/consumatori Web 2.0.




34

Orice nouă tehnologie atrage după sine adepţi şi critici. Cum Web 2.0 este unul dintre

cei mai uzitaţi termeni, cel puţin în ultimul an, este normal ca preocupările analiştilor din

domeniu să se îndrepte către acesta [2].

Unul dintre cele mai mari reproşuri sau mai bine spus îngrijorare referitoare la Web 2.0

este legat de conţinutul materialelor postate, de calitatea acestora. Libertatea de exprimare şi

de publicare a permis oricărei persoane care dorea să-şi facă publice anumite însemnări,

realizări sau gânduri să vină cu acestea şi să le prezinte tuturor (în special prin intermediul

blogurilor). Cenzura existentă în jurul publicaţiilor din Web 1.0 a dispărut complet, dar cu toţi

constatăm şi reversul acestui procedeu. Probabil procentul materialelor de calitate care sunt

postate pe web este undeva în jurul lui 15%-20%. E adevărat că unul dintre principiile de bază

a lui Web 2.0 stipulează faptul că utilizatorii sunt şi consumatorii şi producătorii de conţinut,

iar acest conţinut, prin participarea şi implicarea tuturor poate deveni mai bun şi mai bun,

reflectând, în mod ideal, diferite puncte de vedere.

Site-urile Web 2.0 (în special blogurile sau wiki-urile) nu trebuie percepute ca o

modalitate de a vinde sau a face publicitate cuiva sau la ceva. Acestea trebuie să implice ideea

de socializare, de colaborare, de interacţiune şi partajare de idei, păreri sau informaţii.

De asemenea, isteria iscată de conceptul Web 2.0 determină pe oricine care deţinea un

site încă de acum câţiva ani şi i-a modificat acum puţin aspectul, sau care poate acum doreşte

să-şi creeze unul, să considere că dacă are un site cu casete cu colţuri rotunjite sau foloseşte

XML să îşi pună eticheta de Web 2.0. Web 2.0 înseamnă mai mult decât atât, presupune o

continuă îmbunătăţire a conţinutului (chiar şi a aspectului), înseamnă participare colaborativă

şi socializare [2].

Este adevărat că Web 2.0 este caracterizat de continua schimbarea site-urilor, de acel

„perpetual beta”. Dar aceasta nu trebuie să fie o scuză pentru slaba calitate a conţinutului sau

aspectului, pentru stabilitatea şi siguranţa utilizatorilor implicaţi sau pentru puţinul interes

trezit în rândul utilizatorilor. Acel „perpetual beta” prelungit o perioadă prea lungă va duce la

probabila pierderea a multora dintre utilizatorii consacraţi [2].

Mulţi dintre utilizatori, poate puţin conservatori sau poate doar speriaţi de lipsa de

siguranţă a identităţii şi intimităţii ce pare a fi momentan una dintre marile carenţe ale lui Web

2.0, consideră că era Web 1.0 s-a încheiat. În realitate nu este aşa, Web 2.0 nu a înlocuit

complet web-ul clasic, doar o parte din acesta s-a transformat făcând tranziţia către Web 2.0.

Astfel cele două generaţii de web coexistă, mulţi analişti sau mai bine spus prezicători




35

vorbesc deja de iminenţa lui Web 3.0 sau chiar de apariţia lui Web 4.0. Dacă va fi aşa, timpul

va decide, iar noi vom încerca să înţelegem ce ar vrea să reprezinte fiecare dintre acestea.

Oricum, chiar şi în viitorul apropiat specific generaţiei Web 2.0, multe dintre site-uri nu

vor rezista, nu vor supravieţui în timp din cauza lipsei de utilitate, din cauza puţinului interes

trezit în rândul utilizatorilor. Probabil că, în timp, datorită unei utilizări mai îndelungate, alte

păreri contra despre Web 2.0 vor fi analizate. Ce este cel mai important aspect este faptul că

aceste critici, aceste observaţii cu caracter de atenţionare ar trebui să fie materializate în timp

prin înlăturarea tuturor sau măcar a unora dintre neajunsurile evidenţiate [2].

2.4 Provocări ale utilizării web 2.0 în instruire

În contextul societăţii moderne actuale, datorită faptului că întreaga lume tinde să se

transforme într-o societate informaţională, apare nevoia ca, încă de la cele mai fragede vârste,

copiii să fie pregătiţi pentru un contact benefic cu lumea în care trăiesc, aceasta realizându-se

prin intermediul calculatorului [3].

Transformările societăţii româneşti din ultimii ani, dezvoltarea şi răspândirea

informaticii, pătrunderea hardware-ului şi software-ului modern în ţara noastră, impun o

pregătire diversificată a tinerilor în acest domeniu. Lumea contemporană reprezintă o

permanentă şi inedită provocare pentru educaţie.

Existenţa fiecărui individ în parte, ca şi a întregii societăţi în ansamblul ei, capătă un

ritm din ce în ce mai alert, devine tot mai marcată de necesitatea cunoaşterii rapide, complete

şi corecte a realităţii înconjurătoare, pentru ca luarea deciziilor să fie făcută ferm, oportun şi

competent. Aceasta duce inevitabil, la creşterea volumului de informaţii ce trebuie analizat, la

necesitatea stocării şi prelucrării acesteia, deci la necesitatea utilizării calculatorului atât în

viaţa de zi cu zi cât şi în procesul instructiv-educativ.

Pentru a face faţă problemelor prezentului este esenţial să ameliorăm metodele

tradiţionale în vederea sporirii eficienţei lor şi, pe de altă parte, să adoptăm noi metode de

învăţământ astfel încât şcoala să fie adaptată cerinţelor societăţii actuale. Necesitatea acestor

schimbări în procesul de învăţământ a apărut într-o perioadă când mijloacele de comunicare şi

noile tehnici de instruire pot fi accesibile [3].

Pornind de la faptul că nu există domeniu de activitate unde să nu se prelucreze şi să nu

se transmită informaţii, atât în cadrul domeniului respectiv cât şi spre exteriorul lui, azi




36

informaţia este foarte preţioasă, ea trebuie stocată, prelucrată şi transmisă în condiţii care

asigură corectitudine şi exactitate, deci la nivel profesional.

Informatica a pătruns astăzi în cele mai variate domenii, deci indiferent de profesia pe

care o va alege un tânăr, la viitorul lui loc de muncă în mileniul III, cu siguranţă va avea

nevoie de cunoaşterea modului de utilizare a unui instrumentar informatic. Este nevoie ca

iniţierea tinerilor din toate şcolile în utilizarea calculatoarelor să se facă la un nivel pe care îl

numim azi nivel de cultură generală [3].

Informatica, prin specificul ei, este esenţial legată de lucrul individual cu un calculator,

deci dezvoltă deprinderea de a lucra individual. Prin intermediul informaticii, privită ca

disciplină separată dar şi ca instrument pentru predarea altor discipline, se intenţionează să se

ofere elevului nu doar instrumente de lucru ci şi instrumente pentru crearea unui mod de

gândire diferit, aspect care nu este atât de accesibil prin studiul altor materii. Pentru aceasta

trebuie ca procesul de predare-învăţare să fie focalizat pe captarea unor calităţi de bază cum ar

fi: obişnuinţa de a lucra şi comunica în cadrul unei echipe, acurateţea rezolvării unei

probleme, competenţa, puterea de concentrare, rezistenţa la efort intelectual şi nu în ultimul

rând creativitatea, compararea şi gândirea imaginativă.

Educarea elevilor în spiritul unei activităţi desfăşurate în grup, în colaborare se

finalizează prin predarea informaticii orientată pe proiecte. Realizarea unor aplicaţii mai

complexe, impune lucrul în grup, modularizarea programului şi păstrarea contactelor cu

ceilalţi membrii ai grupului. În şcoală, se pot crea condiţii similare lucrului din viaţa reală

unde activităţile nu se desfăşoară izolat, aplicaţiile, proiectele, dar şi producţia propriu-zisă

este întrepătrunsă cu o serie de faze de lucru în care calculatorul este un instrument de

neînlocuit. Obişnuirea elevilor cu responsabilităţi, cu răspunderea privind finalizarea propriei

munci şi asigurarea înlănţuirii unor elemente realizate în paralel, îi va pregăti în mod cât se

poate de clar pentru o activitate pe care cu siguranţă o vor întâlni în viitor. [3]

Educarea elevilor pentru realizarea unor produse utilizabile, dezvoltarea spiritului

inventiv şi creator apare ca un obiectiv impus de sistemul economic în care trăim şi vom trăi

şi în viitor. Indiferent de conţinutul aplicaţiei, ceea ce realizează elevul, trebuie să

funcţioneze, trebuie să fie utilizabil; altfel spus, trebuie să aibă toate calităţile unui produs.

Tehnologia informaţiei nu poate fi privită ca o disciplină independentă şi nu poate fi

ţinută între bariere create artificial iar elevii trebuie să înţeleagă conexiunile dintre tehnologia




37

informaţiei/ utilizarea calculatorului şi societate şi să fie capabili să se adapteze dinamicii

schimbărilor determinate de aceste conexiuni.

Este evident că România se îndreaptă spre o societate informaţională a viitorului

(Information Society-IS) care va apărea mulţumită noilor tehnologii privind informaţia şi

comunicarea. Deja nu poate fi evitată educaţia permanentă – de-a lungul întregii vieţi - ce

implică utilizarea computerului în mod profesional. Ponderea învăţământului deschis, la

distanţă şi în timp real va fi covârşitoare. Existenţa Internetului este o primă posibilitate de

promovare a acestui tip de educaţie. [3]

Rolul profesorului devine tot mai dificil şi apare necesitatea mulţi-specializării.

Societatea informaţională este societatea viitorului în care calculatorul este prezent la

aproape toate evenimentele vieţii de zi cu zi. Folosirea computerului va fi permanentă şi se

va face (la modul ideal) de către fiecare membru al societăţii. Fiecare dintre noi va şti cum să

achiziţioneze, să stocheze şi să manipuleze orice tip de informaţie care îi va fi necesară. Unul

din instrumentele necesare pentru a-şi realiza scopurile este şi educaţia. Activitatea de

educaţie trebuie să aibă ca finalitate şi dotarea oricărui elev, utilizator cu îndemânările

corespunzătoare, pentru a şti ce doreşte, de unde să procure ce doreşte şi ce să facă cu ceea

ce a obţinut. Este ştiut faptul că în permanenţă suntem supuşi unui adevărat bombardament

informaţional şi numai având aceste abilităţi putem avea control asupra acestuia.

Educaţia clasică va pierde din ce în ce mai mult teren în faţa educaţiei electronice. În

cadrul procesului de învăţare, instruirea constituie activitatea principală. „A instrui nu este

într-adevăr, nimic altceva decât organizarea condiţiilor de întărire, în care vor învăţa elevii.

Ei învaţă, de fapt, fără a fi instruiţi, în mediul lor natural, dar instrucţia organizează condiţiile

învăţării, astfel încât să o uşureze, să accelereze apariţia comportamentelor” [3]

Printr-un mediu inteligent de învăţare, elevul este pus într-o situaţie de tip rezolvare

de probleme. Această metodologie este total diferită de modul tradiţional de predare bazat

pe o secvenţă de întrebări şi răspunsuri (precedate în general de expuneri şi fiind necesare

reveniri). Ideea este că elevul trebuie să rezolve singur anumite probleme, primind de-a

lungul acestui proces o asistenţă profesionistă - profesori, cercetători, experţi. [3]

Conceptul de e-learning câştigă treptat teren, pe măsură ce practica şi cercetarea în

domeniu ne furnizează noi experienţe de succes şi repere pentru o construcţie teoretico-

metodologică adecvată. Dialogul dintre practică şi teorie contribuie în egală măsură la

creşterea eficienţei situaţiilor concrete în care sunt utilizate noile tehnologii pentru educaţie,




38

precum şi la adăugarea de plus-valoare nivelului conceptual. Concluzia care se prefigurează

este că performanţa în învăţare este determinată în principal de strategiile de instruire, şi nu de

mediul folosit pentru implementarea programului de formare.

Introducerea în şcoală a Internetului şi a tehnologiilor moderne duce la schimbări

importante în procesul de învăţământ. Astfel actul învăţării nu mai este considerat a fi efectul

demersurilor şi muncii profesorului, ci rodul interacţiunii elevilor cu calculatorul şi al

colaborării cu profesorul [3].

Calculatorul este foarte util atât elevului cât şi profesorului însă folosirea acestuia

trebuie realizată astfel încât să îmbunătăţească calitativ procesul instructiv-educativ, nu să îl

îngreuneze. Calculatorul trebuie folosit astfel încât să urmărească achiziţionarea unor

cunoştinţe şi formarea unor deprinderi care să permită elevului să se adapteze cerinţelor unei

societăţi aflată într-o permanentă evoluţie. Aceştia trebuie să fie pregătiţi, orientaţi cu

încredere spre schimbare, ei vor simţi nevoia de a fi instruiţi cât mai bine pentru a face fată

noilor tipuri de profesii. Eşecul în dezvoltarea capacităţii de a reacţiona la schimbare poate

atrage după sine lipsa de interes.

Profesorul trăieşte el însuşi într-o societate în schimbare, şi din fericire, în prima linie a

schimbării, astfel încât va trebui să se adapteze, să se acomodeze, să se perfecţioneze

continuu.

În activitatea de profesor desfăşurată până acum, venind în contact cu elevi de liceu şi

gimnaziu, am constat că gradul de atractivitate al noţiunilor studiate sporeşte atunci când

intervine în procesul de acumulare a cunoştinţelor şi calculatorul (fie că erau softuri specifice

sau prezentări multimedia).

Web 2.0 este un termen care desemnează o mulţime de aspecte interactive şi

colaborative ale Internetului şi aici în special ale World Wide Web-ului. El nu se referă la

actualizarea unor specificaţii tehnice, ci mai degrabă la modalităţile de dezvoltare a

aplicaţiilor şi a modului în care utilizatorii folosesc Web-ul [3].

Introducerea Tehnologiei informaţiei şi a comunicaţiilor în educaţie, prin folosirea

Internet-ului, ca mijloc didactic, oferă o perspectivă largă cursanţilor asupra a ceea ce

înseamnă învăţarea şi permite oricărei persoane să obţină toate informaţiile necesare direct, la

şcoală, acasă sau la locul de muncă.

În activitatea desfăşurată, prin natura disciplinei predate, am folosit calculatorul ca un

suport pentru obţinerea unor abilităţi de lucru. Constatând atracţia “generaţiei Internet”




39

pentru mijloacele moderne de comunicaţie şi tehnologia modernă, a apărut necesitatea

modificării modului de lucru.

Web 2.0 oferă modalităţi de utilizare a tehnologiilor Web, având ca scop facilitarea

creativităţii, partajarea informaţiilor şi colaborarea între utilizatori. Aceste concepte au condus

la dezvoltarea şi evoluţia comunicaţiilor bazate pe web, aşa cum sunt serviciile de social-

networking, wiki-uri, blog-uri, site-uri de Video Sharing, servicii de Photo Sharing, servicii

de Slide Sharing [3]

Cele mai populare tipuri de instrumente web 2.0 sunt:

- wiki

- bloguri şi microbloguri

- reţele sociale (social networks);

- servicii de tip social bookmarking;

- fluxuri de ştiri;

- servicii pentru partajarea conţinutului grafic (Photo Sharing), audio/video

Video Sharing;

- platforme (servicii) pentru crearea conţinutului textual, audio şi video;

- servicii pentru partajarea prezentărilor.

Un wiki este o colecţie de pagini web care permite colaborarea dintre vizitatori, este

bazat pe web, orientat spre text cu posibile hiperlink-uri şi imagini, având posibilitatea

existenţei unor pagini secundare şi a editării istoriei disponibile. Permite publicarea de

informaţii, activităţi scriitoriceşti în colaborare cu alţi elevi şi/sau experţi. Contribuie la

cercetarea problemelor din lumea reală dar şi partajarea sau reflectarea asupra învăţării.

Deoarece este un mod simplificat pentru a crea o pagină de web, wiki-urile pot fi

realizate şi de utilizatorii cu cunoştinţe nu foarte avansate în domeniul realizării de pagini

web. Utilizatorii pot vedea wiki de la orice calculator în reţea cu un browser. Wiki

consolidează aptitudinile de colaborare şi de asemenea promovează învăţarea activă

Autorul unui wiki poate fi notificat cu privire la toate modificările şi poate urmări

monitoriza şi dezvoltarea conţinutului site-ului [3].

Exemple de utilizări în instruire: Materiale scrise în grup, dezvoltare web în colaborare,

schimbul de informaţii de documentare, planificarea unui proiect, colectarea de informaţii etc.




40

Wiki exemple: realizarea de portofolii ale elevilor, furnizarea unui organizator grafic

pentru cercetare, furnizarea uni spaţiu pentru înţelegerea în colaborare a lucrărilor scrise,

experimentelor, muzicii, artei, furnizarea unui spaţiu pentru activităţi scriitoriceşti în

colaborare (piese de teatru, beletristică, articole), organizarea şi colectarea de linkuri ale blog-

urilor elevilor, prezentarea unor fragmente de idei, organizarea şi prezentarea informaţiilor

pentru proiectele pentru târgurile ştiinţifice [3].

Blog-urile

Acronimul de la weblogs, blog-urile sunt utilizate pentru a schimba informaţii şi opinii

cu cititorii şi pentru a solicita reacţii şi discuţii.

Blog-urile iau adesea forma unor jurnale şi sunt actualizate constant cu noi intrări.

Caracteristici:

- bazate pe web, orientate spre text cu posibile hiperlink-uri şi imagini;

- format tip jurnal, intrări datate cu informaţiile curente în partea superioară;

- răspunsuri de la cititori;

- publicarea informaţiilor curente sau cercetare pentru un public dincolo de sala

de curs;

- permite colectarea şi schimbul de informaţii cu ceilalţi din afara sălii de curs.

Exemple de utilizări în scopul instruirii: Jurnale personale, liste de surse de căutare,

reflecţii cu privire la studiu, colectarea de răspunsuri la idei, dezbaterea unor probleme

relevante pentru domeniul respectiv etc.

Exemple: reflecţii asupra celor citite sau asupra discuţiilor din sala de clasă,

investigarea subiectelor online şi apoi raportarea cu privire la cercetare, înregistrarea

progresului unui grup la un proiect, discuţii despre experienţe împărtăşite în sala de clasă,

copierea şi alipirea de citate care dau de gândit din alte blog-uri sau alte resurse web, şi apoi

oferirea de idei cu privire la subiect, solicitarea scriitorilor profesionişti pentru analizarea

blog-urilor şi furnizarea de reacţii [3].

Implicaţii în educaţie

Cele mai folosite tehnologii Web 2.0 ca un mecanism de sprijin pentru pregătirea şi

realizarea materialelor didactice, evaluarea şi analiza evoluţiei cursanţilor, realizarea

prezentărilor informative şi formative, planificarea timpului, realizarea orarului şi a

calendarului de activităţi, dezvoltarea de proiecte în colaborare, multe ducând la centrarea pe




41

participant/ student, sunt: blogurile, wiki-urile, RSS, sistemele de bookmark colaborativ,

podcastingul.

Tot mai mult astfel de tehnologii sunt utilizate / integrate in învăţământul tradiţional,

dar şi in cel continuu sau în cel online.

Probabilitatea ca un educator / profesor / tutor / formator să adopte Web 2.0 şi,totodată,

o schimbare în strategia sa didactică, este în strânsă legătură cu atributele noilor tehnologii

[3]:

· reducerea costurilor;

· flexibilitate în sensul posibilităţii alegerii tehnologiilor;

· acces mai uşor si mai rapid la informaţii exact când si unde este necesar;

· integrarea în activităţile de predare a unei varietăţi de tehnologii Web 2.0;

· posibilităţi extinse de informare şi colaborare prin intermediul serviciilor de marcare

socială / bookmark colaborativ;

· controlul accesului la resurse prin autentificarea utilizatorilor;

· partajarea experienţelor acumulate - bloguri, wiki-uri, flickr;

· independenţa de platformă - este suficient doar un calculator, cu browser Internet si

conexiune la reţea;

· compatibilitatea cu elementele mediului educaţional şi dinamica contextuală existentă;

· nivelul scăzut de complexitate în utilizare - abilitaţi minime de operare cu Internetul;

· fiabilitatea în utilizarea continuă un interval mare de timp;

· redistribuirea efortului, astfel încât tot mai puţin timp si energie să fie consumate

căutării şi managementului de informaţii;

· creşterea numărului modalităţilor de utilizare şi eterogenitatea practicilor didactice şi a

tipurilor de formare datorate diversităţii noilor tehnologii;

· testabilitatea în practicile didactice deja existente, fără mari schimbări în “modus

operandi” curent;

· concentrarea majoră pe introducerea inovaţiei didactice şi nu a tehnologiei ca atare;

· crearea de conţinut digital;

· atractivitatea materialelor prin îmbinarea imaginii cu sunetul etc.

În ciuda răspândirii din ce în ce mai largi şi a forţei de seducţie exercitată asupra

educatorilor, aceste tehnologii prezintă şi neajunsuri [3]:

- a te adresa oricui comportă riscul de a nu te adresa nimănui;




42

- constrângeri tehnologice, în special lipsa conexiunii la Internet în bandă largă;

- grad redus de flexibilitate din partea instituţiilor de învăţământ;

- pot apărea probleme legate de imparţialitate şi independentă, de manipulare şi control,

de etică şi confidenţialitate, altfel spus de obiectivitatea, actualitatea şi relevanţa

informaţiilor prezentate;

- uneori nu produce ameliorări sau schimbări educaţionale reale;

- supraîncărcarea educatorilor (timpul necesar autoinstruirii creşte);

- necesită autodisciplină, să fii autodidact, curios şi motivat, ceea ce uneori se poate

transforma în barieră.

În consecinţă, adoptarea de către educatori a noilor tehnologii Web 2.0 este susceptibilă

de [3]:

- a permite accesul la surse de informare şi cunoaştere mai extinse şi mai variate;

- a provoca o creştere considerabilă a cercetării documentare;

- a oferi oportunităţi pentru introducerea de noi situaţii de învăţare;

- a deplasa accentul dinspre predare spre învăţare;

- a adopta metode active, participative;

- a promova munca independentă, inventivitatea, creativitatea;

- a stimula cooperarea şi dialogul prin integrarea mediilor colaborative specifice Web

2.0;

- a dezvolta autonomia şi flexibilitatea cursanţilor;

- a îmbina armonios învăţarea individuală cu cea socială.

2.5 Bune practici privind integrarea aplicaţiilor specifice în educaţia

preuniversitară

Este bine cunoscut faptul că pe parcursul desfăşurării unui proiect educaţional pot apare

o serie de factori perturbatori (riscuri) care duc la apariţia unor abateri de la planificarea

iniţială, întârzierea realizării anumitor etape şi chiar neîndeplinirea anumitor obiective

propuse. În aceste situaţii, trebuie să se realizeze un control permanent asupra organizării şi

derulării tuturor proceselor simultane şi succesive care se desfăşoară pe parcursul proiectului.

În general, controlul proiectului se realizează de către managerul de proiect sau de persoane

desemnate din echipa de management a proiectului, acestea desfăşurând activităţi de

monitorizare permanentă a activităţilor proiectului. În fapt, monitorizarea continuă a




43

proiectului pe parcursul implementării acestuia asigură o imagine realistă asupra progresului

proiectului şi oferă managerului de proiect posibilitatea de a face modificări necesare pentru

corecţia abaterilor şi îmbunătăţirea planului de activităţi al proiectului. Ulterior, procesul de

control utilizează informaţiile concluzionate din activitatea de monitorizare a proiectului,

fundamentând un suport pentru luarea deciziilor şi presupunând etape bine definite [4]:

- elaborarea standardelor, criteriilor şi indicatorilor de performanţă;

- măsurarea rezultatelor efective şi compararea rezultatelor reale cu standardele şi

criteriile;

- luarea măsurilor corective necesare.

În mod obligatoriu, proiectele educaţionale sunt supuse unei evaluări interne, mai

precis, unei analize permanente care trebuie să ia în consideraţie: calitatea proiectului,

eficienţa acestuia şi controlul bugetului. În acest sens, activitatea de evaluare internă

presupune un număr de paşi, corelaţi cu etapele desfăşurării proiectului [4]:

- colectarea datelor necesare care urmăresc realizarea obiectivelor proiectului în relaţie

cu subiectul evaluării;

- analiza şi interpretarea datelor pentru stabilirea concluziilor;

- stabilirea amendamentelor în lumina dovezilor obţinute.

Conversaţia euristică prezintă un dialog, ce are loc între profesor şi elev, trezind

interesul elevului printr-un set de întrebări, care în final duc la obţinerea unui răspuns la o

problemă dată [4].

Întrebarea, este graniţa dintre ştiu şi nu ştiu şi de aceea are succes în cazul oricărei

situaţii de învăţare.

Întrebarea reprezintă o parte a răspunsului, cealaltă parte fiind căutată în bagajul de

cunoştinţe existent.

Prin această metodă, elevii sunt determinaţi să facă propriile conexiuni între

cunoştinţele dobândite cu scopul de dobândi noi cunoştinţe [4].

O întrebare trebuie formulată clar şi precis. În educaţie, întrebările au un rol

determinant. Întrebarea este începutul cunoaşterii şi al dezvoltării, şi adevărata cunoaştere nu

se află în răspuns, ci în punerea întrebărilor şi urmărirea neîncetată a răspunsurilor, care la

rândul lor trezesc alte întrebări, şi care conduc, în final, la găsirea unor soluţii.

În sistemul educativ, există un dialog permanent între participaţii la demersul didactic

[4].




44

Acest tip de formă de predare cere o inteligenţă productivă, curiozitate, libertate şi

independenţă în gândire.

În rezolvarea unei probleme, profesorul este cel care ghidează dialogul, întrebările fiind

puse elevilor astfel încât aceştia să fie cei care reuşesc să rezolve problema. Setul de întrebări

se poate schimba, în funcţie de răspunsurile elevilor.

Elevii au şansa să dezvolte idei, să caute şi să găsească răspunsuri.

Profesorii nu trebuie să raporteze răspunsurile la ceea ce ar răspunde ei, ci să determine

elevii, ca prin răspunsurile lor, să ajungă la obiectivul propus.

Trebuie să avem în vedere că intervenţia profesorului în cadrul discuţiilor poate avea

urmări negative, elevii pot să evite participarea la dialog sau să participe formal la această

secvenţă de învăţare [4].

Profesorul trebuie să încerce să realizeze un parteneriat cu elevii, să încurajeze

participarea acestora la dialog şi să adapteze şirul întrebărilor astfel încât răspunsurile să

conducă la rezolvarea problemei propuse.

Întrebarea, este cea care schimbă moduri de gândire, efectuează trecerea de la o

informaţie limitată la una concretă şi clară.

Întrebarea este o invitaţie la acţiune, reprezintă un instrument, cu ajutorul căruia se pot

obţine cunoştinţe.

Întrebarea poate schimba unele păreri existente anterior.

O întrebare este calificată ca fiind corectă dacă [4]:

- problema supusă interogării are sens;

- cel întrebat poate da răspunsuri;

- nu este ambiguă.

Tipul întrebărilor trebuie să fie flexibil, adaptat la demersul didactic:

- întrebări de tip reproductiv: ce?, când?, unde?;

- întrebări de tip ipotetic: dar?, dacă?, dar dacă ?;

- întrebări de tip evaluativ: de ce?,care este mai bun, eficient?

În conversaţia euristică întrebările se succed dinamic, în dependenţă de legăturile şi

completările dintre ele. O întrebare poate genera o altă întrebare dar în acelaşi timp poate

ascunde o întrebare neformulată [4].




45

Conversaţia poate fi susţinută, pe tot parcursul ei, de o serie de resurse TIC. Tabla

interactivă („Smart Board”) este doar una dintre ele. Succesiunea de întrebări poate fi dirijată

şi de impactul vizual.

Această tablă nu a fost creată pentru a sta în fiecare clasă. Cel puţin deocamdată [4].

Metoda cubului este o metodă de învăţare prin cooperare ce presupune explorarea unui

subiect din mai multe perspective, permiţând abordarea complexă şi integratoare a unei teme.

Se recomandă, în general, parcurgerea următoarelor etape [4]:

- Realizarea unui cub pe ale cărui feţe sunt scrise cuvintele: DESCRIE, COMPARĂ,

ANALIZEAZĂ, ASOCIAZĂ, APLICĂ, ARGUMENTEAZĂ.

- Anunţarea subiectului pus în discuţie.

- Împărţirea clasei în şase grupe, câte una pentru fiecare faţă a cubului.

- Există mai multe modalităţi de stabilire a celor şase grupuri. Modul de distribuire se

poate face aleatoriu (fiecare grupă rostogoleşte cubul şi primeşte ca sarcină de lucru

perspectiva înscrisă pe faţa de sus) sau poate fi decis de profesor, în funcţie de anumite criterii

care vizează responsabilitatea individuală şi de grup, specializarea pe sarcini a membrilor

echipelor şi oportunităţi de grup.

- Colaborarea şi redactarea materialului la nivelul fiecărui grup.

- Afişarea formei finale a materialelor astfel încât toţi elevii să poată vizualiza

rezultatele. Cunoaşterea colaborativă reprezintă o modalitate de a genera cunoştinţe prin

coordonarea unor activităţi comune în cadrul unui grup.

Integrarea TIC în aplicarea acestei metode conduce la alegerea unor produse care [4]:

- solicită gândirea elevului;

- dezvoltă abilităţi de comunicare;

- lărgeşte viziunea asupra temei;

- oferă elevilor posibilitatea de a-şi dezvolta competenţele necesare unei abordări

complexe a temei, deoarece presupune abordarea temei din mai multe perspective;

- încurajează exprimarea punctelor de vedere individuale;

Soluţiile TIC, facilitează foarte mult colaborarea dintre elevi. Aceştia pot folosi

Internetul pentru a găsi informaţii şi pentru a realiza anumite sarcini.

Pentru a nu uita de unde au luat informaţiile, profesorul îi poate învăţa să folosească un

sistem de bookmarking colaborativ şi să-şi salveze link-urile către paginile sursă [4].




46

Elevii fiecărui grup pot realiza materialul comun utilizând GoogleDocs, documentele

realizate pot fi uploadate pe platforma Moodle, fiecare elev îşi poate exprima punctul de

vedere în legătură cu tema propusă în cadrul forumului dedicat acestei teme.

Metoda cubului este foarte bine susţinută de TIC atunci când profesorul iniţiază pe Wiki

un proiect aferent temei la care să participe cele n echipe.

Wiki este o tehnologie Web 2.0 care se bazează pe principiul colaborării dintre mai

mulţi utilizatori cu scopul de a dezvolta un conţinut comun [4].

Problematizarea este o metodă didactică ce constă din punerea în faţa elevului a unor

dificultăţi create în mod deliberat, în depăşirea cărora, prin efort propriu, elevul învaţă ceva

nou. (C. Moise în Cucoş 2005, 159)

Şcoala românească a fost dintotdeauna axată pe transmiterea de cunoştinţe de la

profesor către elev.

Esenţa acestei metode constă în crearea, pe parcursul învăţării, a unor „situaţii-

problemă” şi rezolvarea acestora de către elevi, pornind de la cunoştinţe anterior însuşite.

Noile cunoştinţe nu mai sunt astfel „predate” elevilor gata elaborate ci sunt obţinute prin efort

propriu [4].

O „situaţie-problemă” desemnează o situaţie contradictorie, conflictuală, ce rezultă din

trăirea simultană a două realităţi: experienţa anterioară (cognitiv-emoţională) şi elementul de

noutate şi de surpriză, necunoscutul cu care se confruntă subiectul. (Cucos 2002, 296)

Contradicţia poate apărea între [4]:

- teorie şi aspectele practice;

- cazul general şi un caz particular;

- vechile cunoştinţe şi cerinţele impuse de rezolvarea unei noi situaţii;

- experienţa emipirică şi cunoştinţele ştiinţifice etc.

„Situaţiile-problemă” pot lua naştere dacă [4]:

- se produce o tensiune intre achiziţiile anterioare şi noua situaţie;.

- există dorinţa de a cunoaşte sau explica noua situaţie ;

- există condiţii cognitive – emotiv - motivaţionale de rezolvare;

- există climat favorabil creativităţii şi rezolvării de probleme.

Învăţarea prin descoperire apare ca o întregire a metodei problematizării. Se

evidenţiază trei modalităţi principale de învăţare prin problematizare şi descoperire:

modalitatea inductivă, modalitatea deductivă şi modalitatea prin analogie [4].




47

Aplicarea acestei metode presupune parcurgea următoarelor etape [4]:

- confruntarea cu o situaţie problemă, etapă în care se manifestă interesul pentru căutare

şi explorare;

- realizarea actului descoperirii, prin structurarea şi interpretarea datelor, utilizarea

operaţiilor gândirii şi evidenţierea noului;

- verbalizarea generalizărilor şi formularea concluziilor;

- exersarea în ceea ce s-a descoperit prin aplicarea celor descoperite în noi contexte

situaţionale.

Avantajele utilizării acestei metode sunt [4]:

- creează mediul favorabil unei activităţi intelectuale intense;

- rezultatele descoperirilor reprezintă achiziţii trainice, contribuind şi la asigurarea

motivaţiei intrinseci;

- contribuie la însuşirea unor metode euristice, de descoperire;

- permite monitorizarea progresiei învăţării şi schimbul informaţional consistent de la

elev la profesor.

Informatica îşi propune formarea unei gândiri algoritmice, sistematice şi riguroase, care

să promoveze creativitatea, să stimuleze imaginaţia şi să combată rutina.

Integrarea TIC în aplicarea acestei metode constituie un avantaj, stimulând interesul

elevilor pentru analiza şi rezolvarea problemelor care izvorăsc din situaţii reale din diferite

sfere ale vieţii, alegerea structurilor de date pe care se mulează informaţia oferită de mediul

înconjurător, stabilirea paşilor algoritmilor şi programarea în sine [4].

Problemele propuse pot fi inspirate din viaţa cotidiană, din cunoştinţele dobândite prin

studiul altor discipline, din generalizarea unor probleme de informatică rezolvate anterior,

probleme de perspicacitate, jocuri etc.

Problematizarea şi descoperirea fac parte dintre metodele formativ-participative, care

solicită gândirea creatoare a elevului, îi pun la încercare voinţa, îi dezvoltă imaginaţia, îi

îmbogăţeşte experienţa. Cele două metode sunt caracteristice unor lecţii de aplicaţii practice

de laborator [4].

Metoda învăţării prin descoperire este frecvent aplicată în momentul în care sunt

folosite programe utilitare, soft-uri de aplicaţie, integrându-se eficient TIC-ul în procesul

educaţional.




48

Folosind metoda învăţării prin descoperire, se va lansa o provocare spre explorări şi

muncă individuală sau în echipă, prin documentare şi activităţi aplicative, prin investigaţie

ştiinţifică şi tehnică [4].

BIBLIOGRAFIE

1 Istoria Internetului - http://www.yoda.ro/techschool/istoria-internetului-de-la-prima-conectare-la-mereu-

conectati.html.

2 Maliţa Laura – Curs WEB 2.0, 2007.

3 Marcu A. M., Instrumente WEB folosite în Educaţie, Program de formare continuă: Informatică şi

tehnologii educaţionale, Universitatea din Craiova, Centrul regional de educaţie şi formare continuă, Craiova,

2011.

4 Integrarea Tehnologiei Informaţiei şi a Comunicaţiilor (TIC) în Curricumul Naţional – Discipline

Informatice – Suport de Curs, Competenţe cheie TIC în Curricumul şcolar – Invaţă pentru viitor!

http://cnlr.ro/~tucu/Suport_de_curs_INFORMATICA.pdf.

http://www.yoda.ro/techschool/istoria-internetului-de-la-prima-conectare-la-mereu-conectati.html

http://www.yoda.ro/techschool/istoria-internetului-de-la-prima-conectare-la-mereu-conectati.html




49

CAPITOLUL 3

TIPOLOGIA INSTRUMENTELOR WEB 2.0

Internetul

Internetul a devenit una din preocuparile centrale in toate domeniile. El este integrat in

strategiile de comunicare interna si externa prin crearea de servere Web si de arhive de date

compatibile cu tehnologiile Internet actuale si nu numai. Internetul este la indemana tuturor

pentru obtinerea de informatii sau alte servicii. Nu este necesar decat un calculator si un

modem, iar conectarea la Internet se face imediat. Materialul de fata impreuna cu cele ce

urmeaza isi propune o prezentare pe scurt a catorva cunostinte fundamentale necesare pentru a

intelege si utiliza mai eficient acest popular serviciu.

Cuvantul englezesc Internet se traduce ca interconexiune de retele de calculatoare (“net”

= retea de calculatoare). Internetul reprezinta deci o retea mondiala de calculatoare.

O alta denumire pentru Internet o reprezinta Word Wide Web (WWW), unde “web”

inseamna panza de paianjen, deoarece calculatoarele par legate intre ele sub aceasta forma.

Reţele de calculatoare

O retea de calculatoare este o colectie de calculatoare autonome interconectate prin

canale de comunicatie (cabluri, microunde, etc.) prin care acestea interschimba informatie.

Între calculatoarele interconectate nu exista relatii de subordonare.

Avantajele retelelor sunt multiple:

Disponibilitatea resurselor in orice punct din retea. Prin resurse intelegem programe,

date, echipamente.

Raport pret-performanta foarte bun.

Fiabilitate mai mare prin posibilitatea de a realiza replici (copii) pe mai multe

calculatoare astfel incat la caderea unuia, celelalte copii sa fie disponibile.

Mediu puternic de comunicatie deoarece schimbarile din retea sunt sesizabile imediat.

Sisteme deschise, scalabile in care se pot adauga noi calculatoare.

Structura retelei se refera la caracteristicile tehnice ale retelei. Intr-o retea,

calculatoarele executa programe utilizator si comunica mesaje ele. Calculatoarele pe care se




50

executa programele utilizator se numesc “gazda” (host) sau sisteme terminale (end-system).

Comunicatia dintre ele se realizeaza prin subreteaua de comunicatie (subnet, pe scurt net).

Structura hardware a reţelei de calculatoare:

- subretea – care are sarcina de a transporta mesaje de la host la host

- hosturi (calculatoare gazda) pe care se lanseaza aplicatiile

Subreteaua este formata din:

- noduri sau elemente de comutare – care sunt calculatoare specializate folosite pentru a

conecta liniile de transmisie

- linii de transmisie care reprezinta canalele de comunicatie

Exista doua tipuri de subretele:

subretele punct la punct - in care pachetele transmise in retea sunt primite in fiecare nod

intermediar, memorate si retransmise pana la destinatie

subretele broadcast - in care exista un singur canal de comunicatie partajat de toate

calculatoarele din retea. Calculatoarele care nu sunt destinatarele pachetului il ignora.

Arhitectura = model conceptual general al unui sistem, unde modelul conceptual

cuprinde componente, relatiile si restrictiile pentru sistemul respectiv.

Arhitectura se referă, ştiinţific după modelele existente, la elementele componente,

modalitatea de interconectare a lor şi la restricţiile referitoare la acestea.

Paradigmele arhitecturale de bază sunt:

Paradigma funcţională, conceptuală

Paradigma stratificată.

host

subreea nod

linie de

comu

nica

ie




51

Principiul care stă la baza paradigmei funcţionale este de identificare a componentelor

după funcţiile realizate de acestea.

În arhitectura stratificată, componenta reprezintă un strat care oferă servicii stratului

superior ca o cutie neagra, fără detalii de implementare.

Pentru reţelele de calculatoare, ISO (International Standard Organization) a elaborat o

arhitectura stratificata numita modelul OSI (Open System Interconnection)

Scopul fiecarui strat este de a oferi servicii stratului superior, ascunzand fata de acesta

detaliile referitoare la modul de implementare a serviciilor.

Nivelul n de pe o masina comunica cu nivelul n de pe alta masina printr-un protocol.

Entitatile care comunica se numesc entitati pereche (peer). Comunicatia astfel realizata este

virtuala.

In realitate datele calatoresc prin mediul fizic de comunicatie care reprezinta cel mai de

jos nivel al ierarhiei.

Pentru retelele de calculatoare ISO (International Standard Organization) a elaborat

standardul OSI (Open System Interconnection). Corespunzator acestui standard, arhitectura

retelelor de calculatoare cuprinde sapte niveluri: Aplicatie, Prezentare, Sesiune, Transport,

Retea, Legaturii de date, Fizic.

De obicei utilizatorul lucreaza la cel mai superior nivel (Aplicatie) al retelei. Mesajul

este transmis de la nivelul Aplicatie al calculatorului transmitator la nivelul Aplicatie al

calculatorului receptor respectand regulile protocolului de nivel. Pentru transmiterea

mesajului insa, nivelul Aplicatie transmitator utilizeaza serviciile oferite de nivelul adiacent

inferior, nivelul Prezentare dupa standardul OSI, iar mesajul de transmis este impachetat cu

informatie de control pentru transmisia virtuala de la acest nivel. Acesta la randul sau

utilizeaza serviciile oferite de nivelul inferior care impacheteaza mesajul cu informatia de

control necesara protocolului de nivel. In cele din urma mesajul ajunge la cel mai inferior

nivel, cel Fizic, la care se realizeaza comunicatia fizica. Informatia primita este preluata de

nivelul receptor imediat superior celui Fizic (de obicei cel al Legaturii de date) despachetat de

informatia de control si transmis nivelului superior, pana ce mesajul ajunge in forma in care a

fost transmis la nivelul Aplicatie receptor.

Dirijarea pachetelor in subretea este realizata de nivelul Retea, iar cominicatia end-to-

end (adica de la host la host) este realizata de nivelul Transport. Retelele existente anterior

standardului OSI evident ca nu-l respecta, de exemplu reteaua ARPANET (prima retea




52

realizata). La aceasta nivelul Retea si nivelul Transport sunt unite. Pentru ele exista un singur

protocol TCP-IP. TCP (Transmision Control Protocol) este un protocol pentru nivelul

Transport, iar IP (Internet Protocol) pentru nivelul Retea in standardul OSI.

Dintre serviciile oferite de retelele de calculatoare sunt:

- transferul de fisiere (FTP – File Transfer Protocol)

- partajarea fisierelor

- posta electronica (e-mail)

- emulare de terminal (Telnet)

- acces la informatii stocate in bazele de date aflate la distanta

- comenzi la distanta (RPC – Remote Procedure Call)

- gestiune (administrarea retelei)

ARHITECTURA APLICAŢIILOR WEB

O aplicaţie web este o aplicaţie software care este accesată prin Web printr-o reţea de

calculatoare sau prin Internet.

Aplicaţia Web utilizează o infrastructură existentă de comunicaţie (Internetul sau

reţeaua de calculatoare), iar clientul se poate poziţiona oriunde în contextul existent (ubiquity

client), fără a mai fi necesară instalarea software-ului la client (thin client). Acest lucru

conferă flexibilitate.

peer

peer

peer

peer

peer

peer

peer

peer

peer

peer

peer

peer

peer

peer

Nivel

F

i

z

i

c

Nivel

L

e

g

t

u

r

i

i

d

e

d

a

t

e

Nivel

R

e

e

a

Nivel

T

r

a

n

s

p

o

r

t

Nivel

A

p

l

i

c

a

i

e

Nivel

P

r

e

z

e

n

t

a

r

e

Nivel

S

e

s

i

u

n

e

Comunicaie virtual prin

protocol de

nivel Aplicaie Comunicaie virtual prin

protocol de

nivel Prezentare

Comunicaie virtual prin

protocol de

nivel Legturii

de date

Comunicaie fizic prin

protocol de

nivel Fizic

Transmtor Receptor




53

Arhitectura de bază utilizată în aplicaţiile Web este arhitectura client-server.

Deoarece aplicaţiile sunt din ce în ce mai complexe, pentru a se simplifica dezvoltarea

şi intreţinerea acestora, arhitectura utilizată este stratificată cu unul sau mai multe straturi

intermediare, numite Middleware.

În aplicaţiile Web, stratul Middeware oferă servicii stratului client, iar la rândul său este

client pentru stratul inferior adiacent.

ARHITECTURA CLIENT-SERVER

Paradigma care stă la baza arhitecturilor software pentru Internet este paradigma

CLIENT-SERVER.

Paradigma client/server se bazează pe doi actori: clientul şi serverul.

Clientul este cel care solicită un serviciu, iar serverul este cel care oferă clientului

serviciul solicitat.

Schimbul de informaţii între procesele client şi server se face prin intermediul unui

canal de comunicaţie.

În aceasta arhitectura pe anumite calculatoare cu resurse mai mari ruleaza, in

background, procese de tip server (procese daemon). Procesele client care ruleza in general pe

alte calculatoare (se pot executa si pe acelasi calculator) fac cereri, printr-un anumit protocol,

catre servere. Serverele raspund la cererile clientilor. Procesele client receptioneaza datele, le

interpreteaza si afiseaza rezultatele. Arhitectura se mai numeste cerere-raspuns.

O arhitectură simplă bazată pe paradigma client-server este compusă dintr-un server şi

mai mulţi clienţi.

răspuns

cerere

CLIENT

SERVER

Raspuns

Server Client Cerere

Client

Client




54

În cazul în care serverul are un grad mare de complexitate, o arhitectură bazată pe

paradigma client/server este organizată pe mai multe straturi.

Astfel, pentru realizarea unui serviciu, un client apelează la un server care, pentru a

oferi serviciul solicitat, necesită o serie de funcţii pe care le obţine apelând la rândul său la

unul sau chiar mai multe servere.

Un proces poate fi client al unuia sau mai multor procese, dar, în acelaşi timp, poate fi

server pentru alt set de procese.

Pentru Internet aplicatia tipica de afisare de informatii este cea in care:

- clientul = Browser

- serverul = server de Web

Cele mai populare browsere sunt: Netscape si Internet Explorer.

Cele mai populare servere Web: Apache, Netscape, WinNT Web Server etc.

Protocolul cel mai utilizat de browsere pentru obtinerea informatiilor este HTTP

(HyperText Transfer Protocol).

Pentru scrierea paginilor de Web exista mai multe tehnologii, dar cea mai utilizata este

HTML (HyperText Markup Language)

HTML este un subset al limbajului mai complex SGML(Standard Generalized Markup

Language).

Modelele de baza pentru arhitecturile client-server sunt pe doua nivele (two-tier) sau

trei nivele (three-tier) dupa modul in care logica aplicatiei este distribuita intre client si server.

În aceasta arhitectura sistemul este divizat in doua parti:

- o parte client (front-end)

- o parte server (back-end)

raspuns

răspuns

răspuns

răspuns

răspuns

răspuns

cerere

cerere

cerere

cerere

cerere

CLIENT

SERVER

SERVER

SERVER

Fig.1.2. Arhitectura client/server cu straturi multiple




55

Partea server executa sofware-ul de server si manipuleaza functiile cerute pentru accesul

concurent si partajat la date. Partea server primeste si proceseaza comenzi de la partea client a

aplicatiei.

Partea client reprezinta partea front-end a aplicatiei, cuprinzand interfata cu utilizatorul.

Ea interactioneaza cu utilizatorul prin intermediul tastaturii, display-ului, mouse-ului. Partea

client nu prezinta responsabilitati referitoare la accesul datelor, concentrandu-se pe cererile

catre server si procesarea si prezentarea datelor la/catre acesta.

O arhitectura mai flexibila pentru aplicatiile Internet o reprezinta arhitectura pe mai

multe nivele: multi-tier.

In arhitectura multi-tier avem urmatoarele componente:

un client sau initiator de proces care porneste operatia

unul sau mai multe servere de aplicatie care realizeaza parti ale operatiei. Un server de

aplicatie este un proces furnizeaza accesul la date pentru client si realizeaza parti din

procesarea interogarilor, ducand astfel la eliberarea incarcarii serverului (de daze de date de

obicei). El serveste ca interfata intre client si serverele de baze de date si mai furnizeaza si un

nivel aditional de securitate. Server-ul de Web dintr-o aplicatie Internet este un server de

aplicatie. Serverul de baze de date se afla la celalalt capat si serveste ca repository pentru cele

mai multe date utilizate in operatii.

Aceasta arhitectura permite ca serverul de aplicatie sa valideze datele clientului, sa

realizeze conexiunea la baza de date si sa obtina datele cerute de client.

Identificarea calculatoarelor:

prin adresa de IP (Internet Protocol) formata din patru grupe de cifre care identifica in

mod unic calculatorul. Poate fi specificata manual sau automat generata de DHCP.

prin nume logic

Numele logic este format din trei nivele:

- nivelul de domeniu: 7 domenii internationale (.com, .int, .net, .org, .edu, .gov, .mil) si

domenii nationale (.ro, uk, .us, fr...). Indica organizatia.

- nivelul de subdomeniu – pentru intreprinderile mari sau furnizorii de servicii Internet (

univ-ovidius, microsoft, imb, ...) care indica serverul central.

- nivelul de serviciu oferit: www (server web), ftp (transfer de fisiere), etc.

Corespondenta intre numele logice si adresele numerice este realizata de DNS, serverul

de nume de domeniu.




56

Identificarea resurselor se face prin URI (Universal Resouce Identifier). Acesta poate fi:

- o locatie identificata prin URL (Unifversal Resource Locator)

- un nume de resursa – identificat prin URN (Universal Resource Name)

Acesta contine protocolul utilizat pentru comunicare, serverul accesat, localizarea

resursei pe calculatorul care gazduieste procesul server:

- <protocol>:<nume_logic>[:port]/cale/resursa

De exemplu pentru afisarea paginii Web a universitatii “Ovidius”:

- http://www.univ-ovidius.ro

Pentru protocolul HTTP adresa implicita portului la care serverul de web asculta

(asteapta cererile) este 80.

APLICAŢII WEB

Aplicaţie Web: aplicaţie software ce este accesată prin Web (Internet): colectie

interconectata de pagini Web cu un continut dinamic, menita sa ofere o functionalitate

specifica utilizatorilor. Tipuri de aplicatii web:

- Vânzări on-line

- Licitaţii on-line

- Wiki-uri: aplicaţii software ce permit crearea, logarea şi editarea uşoară a paginilor

Web

Pentru site-urile colaborative: Wikipedia

Colaborare: proces prin care 2 sau mai multe persoane lucrează împreună, având un

scop comun, împărtăşind resurseleWeb în care sunt afişate în ordine invers cronologică

informa

Blog-uri: site-uri în care sunt afişate în ordine invers cronologică informaţii şi se pot

adăuga informaţii

Forum-uri: asemănătoare blog-urilor, dar mai interactive

MMORPG: pentru jocuri interactive între mai mulţi jucători (Massively Multiplayer

Online Role Playing Games)

RPG: Role Playing Games

Arhitectura Aplicaţiilor Web

Arhitectura Client-Server (centralizată şi asincronă)

2 actori:

Client




57

Server: are rolul de a oferi Clientului serviciul solicitat

Arhitecturi stratificate pe mai multe straturi n-tier

Server-ul Web are 2 interfeţe:

- Cu Clientul

- Cu Site-ul Web

- Gestiunea informaţiei stocate

Funcţionalitate

Din punct de vedere al organizării:

- Arhitectura MVC (Model View Controller)

- Specifică o modalitate de a împărţi cerinţele aplicaţiilor de funcţionalitate

- Minimizează gradul de cuplare a datelor între obiecte diferite

Model

Încapsulează starea aplicaţiei

Răspunde la interogări

View: vederi ale aplicaţiei (Utilizator -> Interfaţa View)

Controller

Defineşte comportamentul aplicaţiei

Singurul care poate modifica ceea ce este încapsulat în Model

Face selecţia View-urilor




58

Aplicaţiile Web acţionează în medii complexe, interacţionează şi interpolează cu mai

multe servicii şi procese.

Pentru dezvoltarea aplicaţiilor Web este necesară înţelegerea sistemului, cunoaşterea

conceptelor pentru reprezentarea şi interschimbarea datelor.

Tehnologii web:

La Client: HTML, DHTML, XHTML, JS, CSS

La Server: PHP, ASP, Java

XML

Pentru definirea structurii documentului

Uşurinţă în utilizare

SOA: pentru dezvoltarea de aplicaţii distribuite

Eterogenitate

Descentralizare

Toleranţă la defecte

Ingineria software

Oferă instrumente pentru crearea şi întreţinerea aplicaţiilor software

Limbaje

Standarde

Modele, şabloane

Procese de dezvoltare

Paradigme care stau la baza ingineriei software

Paradigma Structurată:

Module funcţionale

Coeziune: funcţionalitatea modelului respectiv -> cât mai puţine funcţii coeziune

mare

Cuplare: cât mai mică -> legături cât mai puţine cu alte module

Identificare – Top-down / Bottom-up –




59

Paradigma Orientată spre Obiecte

Identifică datele şi funcţiile ce operează, în componente numite obiecte

Se scoate cuplarea: reutilizare

Clase: şabloane după care se creează obiecte obiectele sunt instanţe ale claselor

Date atribute (proprietăţi) // Funcţii operaţii

Principii de bază:

Încapsularea (protejarea datelor)

Moştenirea reutilizare

Polimorfismul – comportamentul claselor:

Static: overloading

Dinamic: overriding

Produs software: aplicaţie software dezvoltată

Pentru a realiza produsul SW se foloseşte un proces SW

Acesta utilizează metodologii SW ciclul de viaţă al produsului respectiv

Instrumente de tip CASE Computer Aided Software Engineering

CASE: mediu vizual de dezvoltare a aplicaţiilor Web

Design

Generare automată cod

Arhitecturi Web

Principii

ORTOGONALITATE

Identificarea, interacţiunea şi reprezentarea resurselor în Web: trebuie să fie ortogonale

2 specificaţii sunt ortogonale dacă acestea se pot schimba fără a se modifica una pe alta

EXTENSIBILITATE

Limbajul de programare nu trebuie creat, ci extins

Un limab este un libaj subset al altui limbaj (extins, superset) dacă orice element scris în

limbajul subset poate fi interpretat la fel în limbajul superset

Compatibilitate

GESTIONAREA ERORILOR

Trebuie să se realizeze în mod transparent

INTEROPERABILITATEA PRIN PROTOCOALE DE COMUNICAŢIE




60

Arhitectura Web trebuie să respecte protocoalele definite standard

Problematica

Web = spaţiu informaţional partajat prin care pot comunica oamenii şi aparatele

Trebuie să ofere:

O metodă care să permită utilizatorilor memorarea şi utilizarea datelor Web

O interfaţă universală şi disponibilă pe mai multe platforme

Resursele dunt diferite:

Accesibilitatea (mediu eterogen, distribuit)

Hipermedia (informaţii diverse, distribuite, extensibile)

stiluri arhitecturale

Middleware, Framework-uri

Framework = cadru pentru dezvoltarea de aplicaţii SW care oferă servicii şi, în general,

este realizat după paradigma orientată spre obiecte.

Vine cu clase, biblioteci de clase

Interrelaţionarea obiectelor

API (Interfaţă de programare a aplicaţiilor) (application Programming Interface)

Scop: facilitarea dezvoltării de aplcaţii Web

Oferă soluţii pentru probleme comune aplicaţiilor Web (accesul la BD, securitate)

Exemple de framework-uri pentru Web:

Eclipse – independent de platformă – „Rich Client”

CSLA – „Comportament-based Scalable Logical Arhitecture”

Spring

Symphony Framework – GUI




61

Server Web -> documente hipertext (existenţa legăturilor la alte documente)(*.html)

Tehnologii la server Web -> documente dinamice (clientul începe să transfere

informaţii) – CGI

Servere Web cu module funcţionale suplimentare -> Apache HTTP Server:

mod_python (execuţie), mod_jk

Limbaje de programare la server – PHP, ASP

Framework-uri „FULL STACK” – medii integrate de dezvoltare a aplicaţiilor Web (vin

cu SO, SGBD, Server Web, limbaj de programare)

Exemple pentru „FULL STACK”:

LAMP

Linux (SO)

Apache (Server)

MySQL (SGBD)

PHP / Pere / Python (limbaj de programare)

Open ACS

Linux (SO)

AOLServer (Server)

postgreSQL sau Oracle (SGBD)

TCL (limbaj de programare)

JEE – „Jave Enterprise Edition” JSE

A apărut în 1998 şi s-a numit JPE / 1999 – J2EE / 2006 - JEE

JDBC „Java DataBase Connectivity”

RMI „Remote Method Invocation”

Protocolul IIOP – „Internet Inter-ORB Protocol”

E-mail

JMS „Java Message Service” – API pentru nivelul de Middleware (trimitere mesaje

între 2 clienţi)




62

Servicii Web

sisteme software proiectate pentru a suporta interacţiuni maşină la maşină prin

intermediul unei reţele

API de programare

Se execută pe o maşină la distanţă, la cererea clientului

Comunicare se realizează prin mesaje XML -> protocol SOAP

Arhitectura Middleware – MVC

MVC – „Model View Controller”

Poate fi implemenată în 2 feluri:

Push-based – utilizatorul interacţionează cu aplicaţia prin interfaţa grafică

View -> push -> Controller(-e)

Pull-based –

View <- pull <- Controller(-e)

Framework-uri pentru:

Push-based:

Struts

Spring MVC

Ruby on Rails

Pull-based

Jboss Searei

Velocity

Tapistry

Caracteristici generale

SECURITATEA

Autentificarea

Autorizarea

Restricţionarea utilizatorilor

ACCESUL LA BAZE DE DATE

API de acces la BD care oferă suport pentru lucrul cu diverse BD. Indiferent de SGBD

Trebuie să cuprindă instrumente de mapare la BD

Controlul tranzacţiilor (=succesiune de operaţii ce se execută atomic => oferă un mediu

sigur de execuţie, stabil)




63

CACHING-UL

Pentru a reduce lăţimea de bandă

Pentru a elibera încărcarea Server-ului

Creşte performanţa

CONFIGURAREA AUTOMATĂ: introspecţie

ADMINISTRAREA AUTOMATĂ A RESURSELOR (Resource Pooling)

THREADING („paralelism”)

DEPLOYMENT: distribuire resurse (automată)

GESTIUNEA TRANSPARENTĂ A ERORILOR => fail-over -> tratarea automatizată

a erorilor

LOAD-BALANCING: distribuirea echilibrată a resurselor

Servicii Web

W3C (suport pentr interoperabilitate) – consorţiu – e definit ca sistem software

proiectat pentru a suporta interacţiunea interoperabilităţii maşină–maşină peste reţea.

Servicii Web -> API (nu GUI) – lucrul la nivel business (de întrepindere, de aplicaţie)

Pentru realizarea serviciilor Web se utilizează următoarele tehnologii:

XML – utilizat pentru structurarea datelor, taguri, atribute şi text

– este flexibil şi oferă un limbaj universal al datelor

– putem obţine comunicare fără context de execuţie

SOAP – Service Oriented Arhitecture Protocol

– protocol de comunicaţie, transferul datelor prin mesaje

WSDL – Web Service Description Language

– limbaj de descriere a limbajului general, descrierea serviciilor disponibile

– un limbaj formatat XML şi utilizat pentru a descrie formal capabilităţile

serviciilor Web ca şi colecţii de puncte terminale care pot să schimbe mesajele

– face parte din UDDI

UDDI – Universal Description, Discovery and Integration

– pentru a publica, descoperii servicii disponibile

– reprezintă un registru, catalog distribuit care facilitează logica bussines de a

se publica pe Internet şi a se descoperi

Partajează logica de întrepindere




64

Lucru la nivelul business

Programatic cu API, nu cu GUI

Independent de platformă – pentru că datele sunt structurate XML

Execuţie la distanţă (remote)

Nu necesită browser-e

Se mai numesc servicii de aplicaţie

Pentru a îmbunătăţii interoperabilitatea serviciilor Web s-a folosit un consorţiu WS-I

(Web Services – Interoperability)

WS-I –> oferă nişte profile

Set de specificaţii

Aplicaţii simple (modele)

WS-* –> se referă colectiv specificaţiile

WS-Security –> cum să se utilizeze tehnicile ...

(XML – Encryption, XML – Signature) HTTPS – Secure Socket Layer

WS-Reliability – OASIS – Organization for the Advancement of Structural Information

Standards transfer fiabil

WS-Addressing –> adresarea furnizorului şi consumatorului

WS-Transaction –> manipularea tranzacţiilor – set de operaţii care trebuie să se execute

atomic (toate sau deloc)

RPC

apelul procedurii la distanţă – Remote Procedure Call

Reprezintă o interfaţă de apel a funcţiilor distribuite

STAB – se ocupă cu transferul de date

Paradigmă de programare

SOA

Service Oriented Arhitecture

Se implementează serviciile web care au la bază concepte pentru servicii distribuite +

comunicarea prin mesaje

REST

RESTful Web Services

Restricţionează transferul pentru operaţiile necesare (emulare a HTTP-ului)




65

BIBLIOGRAFIE

1. Ozten Chelai, note de curs, math.univ-ovidius.ro

2. Andrw Tanenbaum, Retele de calculatoare, Editia a patra, Byblos.srl, 2004

3. Cristina Mindruta, Arhitecturi, tehnologii si programare in web, Ed. Matrix Rom, 2005




66

CAPITOLUL 4

TIPOLOGIA INSTRUMENTELOR WEB 2.0

Servicii Web

Aplicaţii modulare – aplicaţii soft pe sisteme distribuite:

- Auto-conţinute

- Auto-descriptive

- Publicate, localizate şi invocate pe Internet

- Funcţii simple (afişare informaţie)

- Funcţii complexe – business – elimină problema integrării Serviciilor Web

Avantaje:

- Integrarea vechilor sisteme în sisteme noi, moderne

- Partajarea resurselor şi distribuirea automată

- Interoperabilitate

- Simplitate

- Independenţă de platformă şi de limbaj

- Generalitate

- Nivelul de abstractizare între tehnologii şi ...

- Nivelul de abstractizare la care se lucrează

- Abstractizare funcţională

- Descoperire dinamică

- Reutilizare

Dezavantaje:

- Overhead – consumul suplimentar de resurse

Sisteme distribuite

Colecţie de resurse de calcul distribuite fizic şi integrate logic




67

O colecţie de elemente de procesare slab cuplate, interconectate prin intermediul unei

reţele de calculatoare şi integrate logic

Flynn MIMD --Enslow-- > sisteme MIMD

Puternic cuplate (Tightly Coupled) – memorie comună partajată – concurenţă la resurse

Slab cuplate (Loosley Coupled) – memorie locală – transfer prin mesaje (rezultate)

– flexibilitate, dar dificil de programat

Scop : context convenabil pentru folosirea resurselor

Arhitectură stratificată pe 3 nivele:

3 Aplicaţie

2 Middleware

- Cuprinde un software specializat care trebuie să asigure transparenţa

- Oferă servicii nivelului Aplicaţie

1 Resurse calcul + SO

Paradigme de procesare

Paradigma SECVENŢIALĂ – un singur fir al progr. şi avem soluţii algoritmice

Paradigma PARALELĂ – execută mai multe operaţii simultan ale unui singur fir logic

Paradigma CONCURENTĂ – concurenţa la resurse: mai multe fire logice care

utilizează resurse de memorie comune

Paradigma DISTRIBUITĂ – mai multe fire logice cu resurse diferite

Sisteme Middleware

DCE

Distributing Computing Enviroment

Se instalează peste SO org. OSF

CORBA

Common Object Request Broken Architecture

OMG organizaţia

Pentru a implementa servicii transparente într-un sistem distribuit

DCOM

Distributed Common Objects Model -> Microsoft

J2EE

Java 2 Enterprise Edition -> Sun




68

Oferă soluţii pentru programarea orientată pe componente pe sisteme distribute pe

Internet

Tipuri Middleware:

orientat spre mesaj

Procedural (RPC)

Obiectual (obeicte distribuite) RMI

Tranzacţional

Bazat pe componente (CONTAINER + ob)

Tipuri Middleware:

Orientat spre mesaj

Este cel care utilizează primitive de tipul send şi receive pentru transfer mesaje

Procedural (RPC)

Are la bază paradigma RPC (Remote Procedure Call)

A fost introdusă odată cu sistemele distribuite

Prin RPC

Se permite apelul proceduriloe în sistemele distribuite

Extinde sistemele distribuite permiţând apelul la distanţă de proceduri

Dezavantaje:

Nu face transfer obiecte

Lipsă flexibilitate

Nu multithreading

Obiectual




69

Rezolvă problemele RPC-ului de la punctul 2.

Permite transfer obiecte

Multithreading

Alte operaţii

CORBA

J2EE -> RMI

Tranzacţional

Oferă siguranţă

Gestiune tranzacţii pe sisteme cu resurse distribuite fizic:

MTS -> Microsoft Transaction Server

CICS Transaction – IBM

JTA (Java Transaction API)

Etc.

Bazat pe componente

Container-ul:

Oferă suport de execuţie pentru obiecte

Oferă interfaţă cu alte componente (container-e)

Calităţi serviciilor:

Persistenţă

Siguranţă (în mediul tranzacţional)

securitate

RMI

se află în Middleware obiectual

este o tehnică Java

permite obiecte ca argumente în transferul de mesaje (transfer de comportament)

a fost extins în platforma JEE şi a ieşit:

JINI – ext RMI – ERI (Extended Remote Invocation)

JavaSpace

Oferă un model de comunicare partajată a obiectelor distribuite între agenţi




70

Oferă un spaţiu de comunicare limitat temporar

Oferă un spaţiu de comunicare alcătuit din înregistrări formate din câmpuuri (-> tip de

date primitivă în Java)

Extinde RMI printr-o bibliotecă

CORBA

Prima platformă profesională pentru Middleware

Înregistrare obiecte

Localizare obiecte

Activare obiecte

Demultiplexare cereri

ORB (Object Request Broker)

Vine ca o magistrală de obiecte

Decuplează clientul de la detaliile invocării de metode

Serviciile generate pentru obiecte (COS) şi prin ORB: avem diverse interfeţe: pentru

aplicaţii, interfeţe pentru diverse domenii, facilităţi comune

Comunicarea la CORBA între ORB-uri se face prin protocolul IIOP (Internet Inter-

ORB Protocol)

Tehnici pentru Middleware bazat pe componente:

Explicit – cu specificare explicită a obiectului

Implicit – există un (intermediar) interceptor de obiecte

Ambele implementează RPC cu transfer de obiecte

J2EE – Java Sun

Oferă posibilitatea de reutilizare a componentelor, modul unificat de securitate şi

controlul flexibil al tranzacţiilor

Logica de aplicaţie este funcţională, distribuită pe componente

Arhitectură multi-tier

1 -> client –> maşina client

2 -> server Web

3 -> server business –> implementează logica de aplicaţie




71

4 -> server BD –> SGBD

Tehnologii:

Servlet

Componentă Java

Extinde funcţionalitatea server-ului Web printr-un program Java

Permite includerea logicii de aplicaţie

JSP (Java Server Pages)

Generare dinamică de documente ca răspuns la cererile clienţilor Web

Se utilizează componente de tipul Java Beau

EYB (Enterprise Java Bean)

Model de componente distribuite utilizate în realizarea de aplicaţii profesionale

Servicii de calitate:

Siguranţă

Securitate

Multiserver

Stabilitate

Ideea de bază este cea de container (componentă) care oferă servicii pe diverse direcţii

Se instalează toată platforma JEE ca server şi oferă servicii componentelor încapsulate

în ...

Container-ul este o abstractizare pentru contextul de execuţie al componentelor

Utilizează o descriere a aplicaţiei pentru redeimensionare; adică foloseşte o specificaţie

de deployment (plasarea componentelor software pe maşiniŞ instalare, distribuire)

Fiecare container realizează gestiunea componentelor propriu-zise




72

Servicii: - interfaţă de programare pentru servicii (API-uri de servicii)

API-urile pe care le oferă sunt:

Pt. acces la BD JBDC

JTA (Java Transaction API)

JNDI (Java Naming & Directory Interface) – serviciile se referă prin nume

JMS (Java Message Service)

JAX (Java API for XML)

JAX-M (Java API for XML for Messaging)

JAX-P (Java API for XML for Processing)

JAX-R (Java API for XML for Registry)

Le găsim împachetate în fişiere *.EAR (Enterprise Archive)

Modelarea aplicatiilor Web

Aplicatiile Web sunt complexe, deci e nevoie de dezvoltare stiintifica (instrumente din

Ingineria Software). Adica trebuie sa se respecte niste etape, sa se foloseasca metodologii

existente cu 4 etape de baza:

1. analiza; 2. proiectarea; 3. implementarea; 4. testarea.

1. analiza – este cea mai de baza: modelarea conceptuala, adica identificarea entitatilor

de baza si relatiile dintre ele.

Instrumente: UML + extensii pentru aplicatii Web.

Alte instrumente: WebML

Particularitatile aplicatiilor Web sunt formate din pagini Web rezulta ca avem nevoie de

un instrument care sa prezinte toate paginile; instrument ce se numeste harta site-ului web

(paginile si relatiile dintre ele).

- dinamica la client (scripturi client)

- dinamica la server (scripturi la server)

Pentru aceste lucruri in UML sunt definite stereotipuri - un element de modelare

predefinit <<nume>>




73

Pe langa stereotipuri se mai utilizeaza:

valori etichetate (tagged values – valori ale parametrilor care se transmit in asociatie)

restrictii (constrains – sunt reguli care trebuie respectate).

In UML – OCL (Object Constrains Language) e un standard cu care se specifica

restrictiile.

Analogie îbtre UML şi POO:

Paginile Web reprezinta clase (in clase avem atribute si operatii).

Atribute (proprietati) sunt elemente (obiecte, variabile) afisate in pagini web

Operatii (metode) sunt scripturile de la client si de la server.

Linkurile reprezinta asociatii.

Revenim la particularitati:

- separarea logicii business (aplicatie) de prezentare (de forma)

- arhitectura complexa pentru serviciul web

Prelucrari la server + functii (functii de securitate, gestiunea starii clientilor, gestiunea

tranzactiilor , gestiunea partajarii resurselor, gestiunea distribuirii resurselor, etc)

Scripturi

Pentru dezvoltare in UML pentru …

<<client page>> clasa clientului

<<server page>> clasa serverului

<<server page>>-------------<<build>>-----------------<<client page>>

1 1 .. *

Fiecare pagina client este creata de cel mult o pagina server, un server contra mai multe

pagini. <<link>>

2. Alte directii de dezvoltare a aplicatiilor Web

Web semantic se refera la prelucrarea prin intelegere a documentelor web => rezulta

sunt necesare operatii bine definite, date bine structurate + organizare semantica a

documentelor web astfel incat obtinem din aceasta organizare semantica cunostiinte =

informatii imbogatite semantic

Se utilizeaza Tehnologia informatiilor astfel incat acestea sa fie intelese de catre masini.




74

Datele sunt descrise prin texte (in XML) facilitand schimbul de informatiii,

interoperabilitatea si independenta aplicatiilor.

Prelucrarile sunt mai putin planificate si, in plus adaptive si dinamice.

=>organizarea intr-o baza de cunostinte cu prelucrari inteligente – sunt seturi de reguli

de respectat

Motoare de interfata –

Pentru baza de cunostiinte folosim ontologii.

Ontologie – colectie de clase, relatii, proprietati, atribute si valori care captureaza

semanticile unui domeniu al cunoasterii sau activitatii umane.

Tehnologii:

XML

Servicii Web

RDF (Resource Description Framework) – ofera modalitatea de reprezentare de a

realiza asociatii in spatiul relational. Limbaje pentru; limbaje pentru ontologii OWL, DAML

+ OIL

XTM Topics Maps – in clasificare – pentru taxonomii

Agentii Software – sisteme de calcul care sunt capabile de actiuni autonome pentru a-si

indeplini obiectivele pentru care au fost poiectate. Se mai numesc agenti inteligenti. Agentii

inteligenti sunt autonomi, actioneaza fara o interventie directa asemanatoare cu incapsularea

obiectelor (protejarea datelor); Agentii incapsuleaza si comportamentul (pentru ca un obiect

nu are…). Mediul stabileste cand se executa metoda respectiva

Unde sunt folositi? – in industrie, in managementul informatiei, trafic aerian, etc

Pentru a lua astfel de decizii exista la baza teoria deciziei si teoria jocului.

Agenti rationali – Wooldnidge + Gergeff – Teoria BDI (Belive – Desire - Intention) –

LORA (Logic of Rational Ajax)




75

BIBLIOGRAFIE

1. Ozten Chelai, note de curs, math.univ-ovidius.ro

2. Andrw Tanenbaum, Retele de calculatoare, Editia a patra, Byblos.srl, 2004

3. Cristina Mindruta, Arhitecturi, tehnologii si programare in web, Ed. Matrix Rom, 2005.




76

CAPITOLUL 5

INSTRUMENTE WEB 2.0 RECOMANDATE PENTRU FORMATORI

Utilizarea instrumentelor e-learning în procesul de instruire

Pentru procesele obişnuite de instruire sunt disponibile numeroase strategii e-learning şi

au fost elaborate o multitudine de instrumente specifice, care pot fi integrate cu uşurinţă,

eficienţă şi succes în cadrul activităţilor de predare – învaţare – evaluare. În cele ce urmează

propunem o selecţie a acestor strategii, precum şi modalităţile de integrare a lor în suporţii de

instruire, comentarii privind participanţii, bunele practici precum şi unele exemple sugestive.

În urma parcurgerii acestui capitol, cadrele didactice vor putea decide mai uşor care sunt

strategiile de instruire on-line pe care le pot alege şi utiliza, precum şi contextele cele mai

potrivite unde acestea pot fi aplicate cu eficienţă.

Pentru a putea naviga mai uşor în această adevarată galerie de mijloace educaţionale,

resursele e-learning au fost repartizate către cele patru componente cheie ale proiectării şi

furnizării instrucţiei:

organizarea conţinuturilor – prezentarea sau explorarea informaţiei utila pentru invăţare;

pregătirea activităţilor de învăţare – punerea la dispoziţia elevilor a unei varietăţi de

opţiuni şi interacţiuni, în procesul de învăţare;

furnizarea suporţilor de învăţare – constucţia unor sisteme de comunicare care să

motiveze şi să îmbogăţească învăţarea;

organizarea evaluării – evaluarea progresului în învăţare şi furnizarea unor certificări ale

competenţelor dobândite.

Organizarea conţinuturilor

Unul din din cele mai evidente avantaje ale e-learning-ului este posibilitatea de a avea la

dispoziţie materiale de învăţare reutilizabile, concepute profesional. Acestea pot fi utilizate ca

atare, cu economie de timp şi bani din partea profesorului şi cu avantajele calităţii concepţiei

şi ale atractivităţii conţinuturilor pentru beneficiarii elevi. Este cazul – de exemplu – al

produselor software de tip Flexible Learning Toolboxes. Ca alternativă, pot fi utilizate sau




77

dezvoltate resurse proprii, pornind de la materialele de curs uzuale, sau preparând cu ajutorul

unor instrumente specifice materiale ce vor fi furnizate on-line.

Principalele strategii pentru organizarea conţinuturilor sunt studiile de caz, licenţele

creative commons, demonstraţiile, clipurile video numerice, scenariile digitale, simulatoarele,

vocabularele, glosarele şi dicţionarele, conţinuturile bazate pe web.

Studiile de caz on-line permit elevilor să-şi verifice competenţele şi cunoştinţele într-un

context controlat. Scopul utilizării unui studiu de caz într-un mediu pedagogic este de a

prezenta elevului o situaţie pe care el ar putea să o întâlnească într-o zi, în activitatea practică

cotidiana. Astfel de studii, prezentate într-un mediu de învaţare axat pe probleme, ajută elevii

să devină mai activi şi să rezolve probleme în mod independent, apelând la cunoştinţele

dobândite anterior. De asemenea, pot suplini insuficienţa sau lipsa accesului la situaţii de

lucru reale. Studiile de caz sunt frecvent utilizate în învăţământul profesional şi vocaţional.

Ele pot fi utilizate eficace şi pentru evaluarea elevilor, numai că atunci se impune ca aceştia să

primească lamuriri suplimentare privind particularităţile evaluării.

Studiile de caz on-line pot aborda un context real şi credibil, de interes pentru elevi, un

conflict sau o problemă care trebuie rezolvată, pot constitui o invitaţie la cercetare şi stimula

analiza unei varietăţi de puncte de vedere sau de perspective, pot nara un scenariu cu

personaje captivante, ameliorat inclusiv prin apelul la unele tehnologii adecvate, incluzând

grafică, multimedia, clipuri video şi audio, scenarii numerice. Studiile de caz adaugă o bază

vocaţională formarii şi evaluării: construite sub forma unor studii istorice, servesc la analiza

cauzelor şi consecinţelor unor situaţii profesionale şi produc discuţii relativ la lecţiile însuşite

anterior. Elevii, fiind plasaţi în afara situaţiilor prezentate, pot evalua mai raţional acţiunile

actorilor originali şi consecinţele acestora în mediul de lucru prezentat. Această postură

exterioară nu-i împiedică însă a se implica direct cu răspunsuri sau propuneri de soluţii pentru

rezolvarea situaţiilor propuse în studiul respectiv. Etapele conceperii unui studiu de caz sunt:

- determinarea tipului de studiu, în concordanţă cu nevoile dezvoltării de noi

competenţe pentru elevi;

- schiţarea scenariului narativ şi stabilirea reperelor principale ale acestuia;

- alegerea suportului adecvat de livrare (text, audio, video, arbori de decizie etc.);

- elaborarea elementelor studiului, utilizând tehnologii adecvate;

- stabilirea strategiilor de furnizare a învăţării (discuţii, joc de roluri, chat, prezentare

etc.);




78

- prepararea unui material de susţinere pentru profesori, cu scopul de a asigura

înţelegerea a ceea ce se doreşte a se face cu studiul de caz.

Studiile de caz au potenţial pentru a dezvolta şi favoriza la elevi unele competenţe

generice:

- planificare şi organizare (colectarea informaţiilor, interpretarea datelor, sintetizarea

cunoştinţelor);

- lucrul în echipă (definirea rolurilor în echipă, gestiunea crizelor, furnizrea de feedback

celorlalţi membri ai echipei);

- rezolvarea de probleme şi propunerea unor soluţii la chestiunile aparute în discuţii

(identificarea problemelor, dezvoltarea soluţiilor inovative şi creative, aplicarea

unor strategii de rezolvare, exersare şi raţionament);

- competenţe de comunicare (discurs care să convină şi să convingă auditorul, partajarea

informaţiilor, a pune întrebări pertinente, a agrea şi a dezabroba);

utilizarea eficace a tehnologiilor.

Licenţele Creative Commons nu propun o strategie de formare. Ele reprezintă un sistem

flexibil, voluntar şi non-profit de acordare a licenţelor, care permite creatorilor de conţinuturi

intelectuale să decidă care este nivelul de protecţie prin copyright al propriului produs.

Licenţele permit dobândirea, dezvoltarea sau adaptarea unor părţi din materialele existente de

către terţi, acceptând condiţii de respectare a drepturilor de autor solicitate de proprietar. În

consecinţă, se pot integra în materialele proprii de învăţare video, text, audio, imagini, grafică,

animaţie şi alte producţii multimedia, fără a mai fi nevoie să se parcurgă traseul lung,

anevoios şi costisitor al unei solicitări de licenţă.

Creative Commons pot fi de asemenea utilizate pentru a putea publica documente (cum

ar fi cele care prezintă rezultatele unei cercetări comune la clasă sau ale învăţării bazate pe

proiect), în particular pentru publicarea on-line, apelând la un blog, wiki, podcast, vidcast sau

alt instrument colaborativ de pe Web. Licenţele se bazează pe drepturile de autor şi se aplică

în consecinţă la toate produsele protejate prin legile copyright – cărţi, websites, bloguri,

fotografii, filme, clipuri video, muzică şi alte înregistrări audio sau video. Materialele sub

licenţă Creative Commons se recunosc după marcajelor specifice, prezentate Tabela 1.




79

Atributul (by)

Copiază şi ameliorează (adaptează sau modifică),

redistribuie (publică, tipareşte, expune, transmite prin

email, plasează într-un website) şi licenţiază altora în

orice condiţii. Licenţa permite realizarea unui material

propriu, pe baza celui sursă şi distribuirea acestuia

către terţi, ca şi cum ai fi autorul materialului original.

Atributul Share Alike (by-sa)

Copiază, ameliorează şi redistribuie, dar noul

produs va fi disponibil în aceeaşi termeni de licenţă ca

şi original

Atributul No Derivatives (by-nd)

Copiază, dar nu modifica. Redistribuie numai

formatul original.

1.1.1 Atributul Non-commercial (by-nc)

Copiază, ameliorează şi redistribuie. Licenţa catre

terţi în orice termeni.

1.1.2 Atributul Non-commercial Share Alike (by-nc-sa)

Copiază, ameliorează şi redistribuie, dar noul

produs va fi disponibil în aceeaşi termeni de licenţă ca

şi original

1.1.3 Atributul Non-commercial No Derivatives (by-nc-nd)

Copiază, dar nu modifica. Redistribuie numai

formatul original.

Tabela 1. Tipuri de licenţe Creative Commons

Softul dezvoltat şi înregistrat sub Creative Commons este licenţiat de Free Software

Fundation ca GNU General Public Licence. Softurile Open Source pun la dispoziţia oricui

codul original de programare şi oricine poate interveni pentru a-l îmbunătăţi.

Elaborarea de către profesori a suporţilor pentru învăţare impune ca aceştia să caute, să

selecteze şi să incorporeze în ele resurse text sau multimedia gata făcute. Atunci când aceste

resurse sunt difuzate sub licenţă Creative Commons, efortul considerabil pe care dascălii ar fi

trebuit să-l faca pentru a se conforma regulilor copyright-ului obişnuit poate fi redirecţionat în

scopuri pur didactice. De asemenea, eliminarea restricţiilor privind utilizarea proprietăţii

intelectuale, posibilitatea de a modifica, înlocui, remixa, distribui fără acord prealabil şi

accesul non-comercial la ele încurajează profesorii să încorporeze pe scară mai largă astfel de

resurse în materialele lor de predare şi învăţare.




80

Demonstraţiile multimedia on-line sunt utilizate în faza de prezentare iniţială a

procesului de învăţare. Ele sunt în măsură să prezinte procese sau sisteme care altfel sunt

dificil de perceput sau greu accesibile fizic, având şi avantajul repetabilităţii. În plus,

demonstraţiile sunt frecvent animate, prezentările sunt 3D, includ audio şi video, însă în

general nu permit elevului să interacţioneze cu ele, aşa cum se întâmpla în cazul aplicaţiilor

de instrumentaţie virtuală.

Demonstraţiile sunt frecvent disponibile pe Web şi necesită pentru vizionare instalarea

pe calculator a unor programe plug-in (Flash, Shockwawe, audio, video). Acestea sunt din ce

în ce mai mult standardizate, însă este încă necesar să se verifice dacă elevii au posibilitatea

de a descărca programele necesare pentru rularea demonstraţiei.

Pentru a realiza o demonstraţie, profesorul trebuie să-şi clarifice elementele

componente, să găndească o secvenţiere adecvată a acestora, să elabore un story-board al

versiunii finale, să aleagă elementele multimedia de interacţiune, să o testeze şi evalueze, iar

apoi să gândească un plan pentru a o include în programul de instruire şi şă pregătească

activităţile de învăţare ce se vor desfăşura cu ajutorul acesteia. Verificarea cunoştinţelor

dobândite de elevi se poate face prin chestionare, cuvinte încrucişate, exerciţii de matching

sau secvenţiere.

Videoclipurile digitale pentru scopuri didactice sunt foarte populare şi frecvent utilizate

ca instrumente de instruire. Valoarea lor a fost recunoscută demult, monitoarele video sau

televizoarele fiind prezenţe comune în sălile de clasă. Utilizarea lor se extinde din ce în ce mai

mult, mai ales că implementările tehnologiei digitale prin CD-urile sau DVD-urile devenite

deja clasice, pot fi completate sau chiar înlocuite astăzi fie prin accesarea conţinutului video

în reţea sau pe Web, fie prin intermediul telefoanelor mobile şi al dispozitivelor iPod, PDA,

fie – cel – mai frecvent, prin ambele grupe de opţiuni.

Materialele video sunt ideale pentru a prezenta procese complexe, dificil de a fi descrise

verbal sau textual, a demonstra şi ilustra concepte, idei şi exemple. Ele pot conţine text,

capturi, diagrame, imagini fixe, descrieri, interviuri şi interacţiuni. Un videoclip care permite

punerea în evidenţă a unui eveniment prin oprirea pe o imagine sau rularea lui cu viteză

redusă, atunci când, de exemplu, se învaţă o secvenţă de lucru sau se studiază un instrument

muzical, evidenţiază avantajele incredibile pe care acesta le poate oferi în procesul de

instruire, atât profesorului cât şi elevului. De asemenea, un video poate fi folosit pentru a

prezenta elevilor diferite activităţi.




81

Realizarea în şcoala a videoclipurilor dezvoltă abilităţile elevilor de a utiliza

calculatorul şi camera video, de a lucra în echipă, de a imagina scenarii, de a sistematiza şi

sorta informaţii, de a impune idei şi de a critica. Învăţământul devine mai atractiv, iar

apetitului a pentru învăţare creşte. Totuşi, Stocarea on-line a materialelor video permite

elevilor cu dificultăţi în învăţare să le revada pentru înţelegere şi fixare. În plus, ele pot fi

partajate ca atare sau prin includerea în aplicaţii blog, wiki, sisteme LMS, site-uri web.

Partajarea video pe web reprezintă astăzi unul din cele mai populare servicii Internet.

Cu toate ca sunt atât de multe videoclipuri disponibile on-line gratuit, astfel încât este

mult mai eficient de a le utiliza ca atare decât de a realiza materiale proprii (mai ales că au şi

un înalt grad de transferabilitate, putând fi descărcate şi integrate în alte produse

educaţionale), uneori tentaţia obţinerii unei „opere” proprii este foarte mare. Pentru reuşită,

trebuie respectaţi câţiva paşi:

- stabilirea subiectului, a naraţiunii şi realizarea scenariului producţiei;

- realizarea propriu-zisă a inregistrărilor video, cu un aparat numeric (cameră video,

aparat foto numeric sau, mai rar, telefon mobil);

- realizarea „benzii sonore” a clipului, fie sub forma unei povestiri din off a

profesorului, fie sub forma de dialog între personaje, fie în sistem „reality”,

înregistrând sunetul nativ asociat secvenţelor video;

- montarea secvenţelor video cu ajutorul unui soft de editare;

- alegerea modalităţii potrivite de prezentare a materialului către elevi (alegerea tehnicii

de livrare).

Este foarte important să se tină seama de capacitatea elevului de a accesa resursele

video, pentru că acestea pot fi adeseori fişiere voluminoase, greoi de transferat cu conexiuni

lente la internet. De aceea, se poate avea în vedere fie încărcarea clipurilor pe un site de partaj

video, fie apelul la un utilitar de compresie de tip QuickTimePro, fie furnizarea lor pe suport

DVD. De asemenea, pe calculatoare trebuie instalate programe specializate de tip lector

multimedia (Windows Media Player, de exemplu) iar dacă sistemele nu sunt dotate cu

difuzoare, trebuie procurate căşti. Pentru elevii cu deficienţe vizuale sau auditive, trebuie

gândite modalităţi de furnizare a informaţiei prin mijloace diferite.

Elementul dominant pentru avântul practicilor video on-line îl constituie utilizarea

conţinutului găzduit gratuit pe site-uri ca YouTube sau Google Video. Integrarea unui astfel

de clip disponibil on-line se face dupa o acţiune de căutare cu un navigator web, urmată de




82

alegerea piesei şi identificarea codului de integrare (embedded code) al acesteia. Acesta poate

fi copiat şi plasat în codul format HTML al unei paginii vizate, astfel încât videoclipul va fi

accesibil dintr-un blog, pagină web, wiki sau LMS printr-un link hypertext clasic.

Problemele de copyright sunt importante atunci când se utilizează imagini sau muzică

găsite pe Internet. Fişierele multimedia alese trebuie să fie libere de licenţă sau autorizate

pentru partajare cu reutilizare. Numai astfel noul material în care au fost înglobate va putea fi

el însuşi distribuit fără niciun risc. Evident că există şi soluţia alternativă a achiziţionării de

imagine şi grafică de pe site-uri specializate.

Trebuie avute în vedere şi dificultăţile producţiei de videoclipuri, legate mai ales de

cerinţele de profesionalism pentru cel care filmează, cât şi de costurile ridicate ale producţiei.

Totuşi, oferta de camere video şi aparate foto numerice este diversificată şi raportul

preţ/performanţă se îmbunătăţeşte continuu, în timp ce softurile pentru editare şi montaj video

sunt din ce în ce mai accesibile şi uşor de utilizat. Ca şi alte situaţii, se recomandă la debut

producţii puţin ambiţioase, simple, urmand ca gradat, odată cu acumularea de experienţă,

complexitatea abordărilor să fie crescută.

O categorie aparte de videoclipuri, foarte utilă în procesele de instruire, o constituie

povestirile video. Acestea sunt produse digitale ieftine, obţinute cu tehnologii disponibile

actualmente pe toate PC-urile, cu posibilitatea de a fi distribuite şi prin alte produse numerice

(LMS, bloguri, Mp3 players). Ele pot reprezenta o opţiune pentru elevii sau profesorii care nu

au (sau nu vor să folosească) o unitate multimedia.

Utilizarea unor povestiri video elaborate de profesor este recomandată atunci când

materialul didactic respectiv prezintă o experinţă personală relevantă, atunci când experienţele

personale sunt utilizate pentru a contextualiza experienţe de lucru şi noi competenţe sau atunci

când ele servesc pentru documentare unor elevi motivaţi, pentru care calitatea prezentării nu

este o problemă critică.

În ciuda tentei de amatorism, de multe ori un video „făcut acasă”, dacă are o pronunţată

orientare pedagogică, poate fi un instrument de învăţare cu mult mai bun decât produse

comerciale mult mai titrate.

Programele pentru simulări on-line reprezintă modele care permit elevilor să

experimenteze şi să controleze idei, concepte şi situaţii complexe, acţionând asupra unei game

de variabile. Ele permit elevilor să ia decizii într-un mediu sigur, fără a fi nevoie să se expună

în mod real unor situaţii de risc sau periculoase. Simulările oferă acces la spaţii, scale




83

temporale şi variabile care altfel nu sunt deloc facil accesibile în timp real şi solicită din

partea elevilor abilităţi de a combina competenţe şi cunoştinţe în activităţi de rezolvare a

problemelor.

Simulările pot fi utilizate pentru o gamă largă de experienţe la clasă, desfăşurate on-

line. Ele pot fi utilizate în egală măsură ca punct de plecare în declanşarea unor cercetări în

domeniul vizat.

Realizarea unei aplicaţii soft de simulare este un proces lung şi complex, care implică în

general o echipă de concepţie şi impune luarea în considerare a următoarelor aspecte:

- concepţie clară despre despre ceea ce se trebuie să înveţe elevii;

- viziune despre ce vor experimenta elevii;

- definirea mărimilor de intrare ale modelului simulat, accesibile elevilor;

- implementarea modelului matematic al sistemului cu intrarile definite mai sus;

- definirea feedback-urilor din model;

- dezvoltarea unei interfeţe multimedia cu utilizatorii.

Ca o concluzie, concepţia şi realizarea simulărilor este o activitate complexă,

nerecomandată unui profesor obişnuit. Cu oarecare şansă, se pot găsi insă pe Internet

programe de demonstraţie gata făcute, cu acces liber, care să se potrivească domeniului

propriu şi tematicii de studiu abordate.

Instrumente web pentru profesori şi e-learning

Instruirea de tip e-learning, prin utilizarea platformelor si portalurilor educationale, a

tehologiilor si aplicatiilor de noua generatie ale Internetului – generic denumite web 2.0 – sau

a reţelelor si mediilor informatice sociale imbogatesc calitativ conţinutul învăţământului,

conducând la îmbunătăţirea calităţii predării, ameliorarea procesului instructiv-educativ prin

însuşirea unor procese de învăţare active şi autonome, cresterea interesului elevilor pentru

instruire, crearea unor medii noi de învăţare formala sau nonformala, individuală şi în grup.

Pentru acei dascăli care navighează frecvent pe internet, accesul la resursele didactice

on-line este facil şi familiar. Pentru cei care abia încep acum să descopere aceste resurse

inepuizabile şi in permanentă îmbogăţire, câteva recomandări considerăm că pot fi de ajutor.

Ne-am decis să includem în listă o serie de instrumente pentru profesori, constând în site-uri

sau aplicaţii on-line Web 2.0. Evident că lista este subiectivă şi incompletă, însă utilitatea ei

nu trebuie ignorată, măcar prin prisma faptului că îi vom incita pe cititori să viziteze sau să

utilizeze o parte din aceste resurse sau - de ce nu – să le recomande şi colegilor.




84

Profesorul Steve C. Yuen, de la University of Southern Mississippi, propune, într-un

articol publicat în volumul MECA Conference (Jackson, Mississippi, 9 feb. 2010), o selecţie a

celor mai bune instrumente Web 2.0 care pot fi utilizate cu eficienţă ca unelte ale profesorilor

în activităţile de formare. El reuşeşte astfel să demonstreze şi pe acestă cale faptul că

universul Web 2.0 reprezintă mediul adecvat unde formatorii se pot conecta, pot crea, pot

colabora, pot aduce contribuţii originale, pot partaja cunoştinţe şi conţinuturi, într-un cuvânt,

pot participa la un nou tip de comunitate pentru învăţare.

Aplicaţiile – toate gratuite - au fost selectate din cadrul mai multor categorii de

clasificare, în funcţie de destinaţia acestora: producţia de conţinut, online publishing,

comunicaţii, comunităţi virtuale, partajare multimedia, instrumente pentru blogging, producţia

de podcast-uri, instrumente wiki, medii pentru predare-învăţare. Iată, în continuare, care sunt

aplicaţiile alese:

Google Apps – Education Edition (www.google.com/educators/p_apps.html) – este o

suită on-line de aplicaţii de birou, accesibilă organizaţiilor fără scop lucrativ:

Google Agenda (gestiune agendă, planificare, partajare on-line şi sincronizare cu

agenda mobilă, calendar), suport pentru realizarea şi partajarea unor calendare în formate

diversificate);

Google Docs (editor on-line de texte, foi de calcul, scheme şi prezentări, instrumente

de căutare, acces mobil, suport multilingv), Google Sites (utilitar wysiwyg pentru crearea de

pagini web securizate, cu facilităţi wiki, găzduite la http://sites.google.com/sites/numesite);

Google Mail (Gmail, e-mail cu facilităţi extinse – 25 GB spaţiu de stocare, disponibil şi

pe telefoane mobile, integrează mesageie instantanee, protecţie la spam, interfaţă disponibilă

în 40 de limbi);

Google Talk (serviciu messenger şi chat de grup, serviciu free VoIP, transfer de fisiere

in timp real, transmisie-recepţie mesaje vocale, listă contacte integrată, acces mobil, integrare

în Gmail, suport multilimbaj, disponibilă în versiune Windows sau Web);

Google Groupes (grupuri create de utilizatori, permiţând exploatarea listelor de

distribuţie, partajarea conţinuturilor şi consultarea arhivelor) ş.a.

You Yube (www.youtube.com) aproape că nu mai are nevoie de prezentare, astăzi.

Acest serviciu de partajare video permite oricui să vizioneze, să partajeze sau să încarce

nelimitat clipuri video nu mai mari de 2GB şi nu mai lungi de 10 minute, în diferite formate

(wmv, 3gp, avi, mov, mp4, mpeg, flv şi mkv). Fiecărui clip i se pot asocia cel mult trei taguri.

http://www.google.com/educators/p_apps.html

http://sites.google.com/sites/numesite

http://www.youtube.com/




85

Conţinuturile video pot fi inglobate în paginile web proprii. O alternativă de interes pentru

educaţie este www.teachertube.com, unde pot fi accesate materiale specifice pentru

învăţământ.

Ning (www.ning.com) este o platformă on-line pentru crearea şi personalizarea unei

reţele sociale proprii, cu opţiune publică sau privată. Personalizarea se obţine atât prin

utilizarea unor teme şi template-uri disponibile, cât şi prin selectarea dintr-o listă a unor

conţinuturi (muzică, video, bloguri, fotografii, forumuri, grupuri, RSS, etc.). Membrii care se

înscriu în reţea dispun de un profil personal şi pot comunica între ei, la fel ca în reţelele de

notorietate.

Polldaddy (www.polldaddy.com) permite realizarea de anchete şi sondaje on-line.

Anchetele se realizează prin chestionare cu răspunsuri multiple, cuprinzând 11 tipuri de

întrebări. Se poate include cod HTML, foto sau sau video, pot fi realizate rapoarte on-line, pot

fi stabilite intervale pentru desfăşurarea anchetei, datele pot fi primite on-line, pot fi exportate

sau pot fi transmise RSS. Sondajele (simple sau multiple) suportă număr nelimitat de voturi

unice, programarea datei finale, exportul rezultatelor, RSS ş.a.

Shelfari (www.shelfari.com) este un website pentriu catalogarea socială a cărţilor, cu

alte cuvinte, o reţea socială în care membrii săi pot marca, discuta, recenza cărţi. Se pot crea

„rafturi” cu cărţi citite sau planifica lecturi, se pot efectua căutări dupa titlu, autor, ISBN sau

subiect, iar comentariile pot fi plasate pe blogul personal sau reţeaua social favorită.

SlideShare (www.slideshare.net) este o colecţie de prezentări grafice (suportă formate

ppt, pps şi odp în fişiere de maxim 30MB) realizate şi încărcate de utilizatori. Accesul şi

partajarea se fac printr-o interfaţă similară cu You Tube. Prezentările pot fi etichetate prin tag-

uri şi comentate de vizitatori. Fiecare slide are un URL pentru referinţă. Un instrument pentru

slidecasting permite autorilor să sincronizeze un fişier audio cu slide-urile.

WordPress (www.wordpress.com) este, poate, cea mai populară platformă pentru

gazuirea free a blogurilor. Sunt disponibile o diversitate de teme, plugin-uri şi widget-uri.

Mesajele pot fi clasificate şi etichetate cu tag-uri. Se pot alege diferite opţiuni de lucru: Spell-

check, Previews, Autosave, Words, Photos şi Videos. Sunt permise importuri din Blogger,

TypePad, LiveJournal ş.a.

Podomatic (www.podomatic.com) este un instrument pentru crearea, distribuţia,

promovarea, găsirea şi ascultarea podcast-urilor şi vodcast-urilor. Acestea pot fi inregistrate

direct pe web. Auditorii se pot abona la podcast-uri prin iTunes.

http://www.teachertube.com/

http://www.ning.com/

http://www.polldaddy.com/

http://www.shelfari.com/

http://www.slideshare.net/

http://www.wordpress.com/

http://www.podomatic.com/




86

Wetpaint (www.wetpaint.com) este un instrument wiki gratuit, care permite oricui să

creeze o nouă pagină web şi apoi să-i invite pe alţii să-l ajute să o temine. Pentru aceasta,

aplicaţia combină facilităţi de wiki, blog, forum şi reţea socială. Site-ul obţinut poate fi privat

sau public. Oferă şi o componentă ad-free pentru învăţământ, Wetpaint Education Wikis.

Flickr (www.flickr.com) aproape că nu mai are nevoie de prezentare. Acest site,

destinat schimbului liber de fotografii, se situează în top 10 al celor mai accesate site-uri web.

Materialele por fi încărcate, organizate şi partajate cu oricine sau cu persoane alese de

utilizator. Fotografiile provin din surse diferite - de pe web, de pe aparate numerice sau

telefoane mobile, de pe PC-ul propriu. Ele pot fi organizate în albume, pot fi etichetate,

adnotate sau clasificate, prezentate în slideshow-uri, postate pe bloguri externe.

Second Life (www.secondlife.com) este cea mai cunoscută lume virtuală 3D unde

utilizatorii – reprezentaţi prin avatare (modele tridimensionale configurate de proprietari) –

pot ”trăi” experienţe similar cu cele din viaţa reală, pot conversa faţă în faţă, pot colabora în

timp real, pot face afaceri sau consuma cultură. O imersie in second life este o experienţă

fascinantă şi angajantă.

Picnik (www.picnik.com) furnizează un serviciu on-line de editare foto, care permite

încărcarea sau importul de fotografii pe/de pe Flickr, Picasa, Facebook, webshots şi alte

platforme şi dispune de instrumente puternice pentru editarea (redimensionare, ajustare

expunere, contrast, culoare, aplicarea de efecte, cadre, fonturi, modele). În plus, permite

partajarea acestora cu alţi utilizatori.

Zamzar (www.zamzar.com) este o aplicaţie web care realizează conversia on-line

gratuită a fişierelor. Suportă conversii de cinci tipuri diferite: document, imagine, muzica,

video, alte formate. Fişierele sursă trebuie să fie mai mici de 100MB (pentru cont free).

Adresele URL ale conversiilor sunt returnate prin e-mail.

Del.icio.us (www.delicious.com) este cel mai renumit site de social bookmarking.

Bookmark-urile stocate aici şi organizate cu ajutorul tag-urilor pot fi partajate cu membrii

comunităţii del.icio.us sau în alte reţele. Ele pot fi importate sau exportate. Linkurile altor

utilizatori pot fi vizualizate, iar cele proprii pot fi eventual marcate ca private.

Dimdim (www.dimdim.com) este un instrument pentru conferinţe web (opţini audio şi

video), gratuit pentru maxim 20 de participanţi. Participanţii pot vorbi, asculta, discuta sau

difuza imagini webcam, pot face prezentări PPT sau PDF, pot utiliza o whiteboard sau adnota

documente, pot inregistra şi arhiva întalnirile.

http://www.wetpaint.com/

http://www.flickr.com/

http://www.secondlife.com/

http://www.picnik.com/

http://www.zamzar.com/

http://www.delicious.com/

http://www.dimdim.com/




87

Scribd (www.scribd.com) este o platforma web pentru publicarea documentelor proprii

şi o comunitate de partajare a acestora. Suportă diverse formate, printre care PDF, Postscript,

Word, Excel, PowerPoint, OpenOffice, Rich text, plain text şi alte formate open-document.

Documentele pot fi afişate pe ecranul monitorului sau pot fi imprimate.

Screen Toaster (www.screentoaster.com) permite capturi video ale ecranului

monitorului printr-un simplu clic de mouse, cu alte cuvinte înregistrarea şi comentarea

acţiunilor de pe ecran. Este un serviciu gratuit şi integral on-line, compatibil cu Windows,

Mac OS X sau Linux. Înregistrările şi difuzarea se fac în Flash. Capturile pot fi înglobate în

bloguri sau trimise prin e-mail.

Media Fire (www.mediafire.com), serviciu de găzduire gratuită a fişierelor, oferă

facilităţi de incărcare/descărcare, organizare şi partajare a documentelor, prezentărilor,

imaginilor, conţinut video şi altele. Se poate încărca/descărca/stoca un număr nelimitat de

fisiere, cu dimensiuni de până la 200 MB, fără a fi nevoie de înregistrare sau de instalarea

vreunui software. Fişierele sunt păstrate timp mai îndelungat, dacă utilizatorul se conectează

la serviciu cel putin odată în 60 de zile, sau fişierul a fost descărcat cel puţin odată în 30 de

zile.

Animoto (www.animoto.com) este o aplicaţie web care generează automat producţii

video profesioniste, similare cu un trailer. Fiecare video reprezintă o orchestraţie integral

personalizată a selecţiei de imagini şi muzică propusă de utilizator. Versiunile Animoto

Shorts cu durata de 30 de secunde sunt gratuite, utilizatorii putând dispune de ele după cum

doresc.

WiZiQ (www.wiziq.com) este o platformă de instruire on-line. Acest site permite

elevilor şi profesorilor să se întâlnească unii cu alţii într-un mediu de învăţare de tip clasă

virtuală, cu până la 500 de beneficiari. Managementul live al clasei este realizat cu

instrumentul Virtual Classroom, testele se elaborează cu Online Tests, conţinuturile se încarcă

şi distribuie cu Content Sharing, grupurile pentru discuţii se gestionează cu Contacts

Management. Pune la dispoziţia elevilor (care nu se mai pot loga după ce sesiunea de instruire

a început) whitwboard, audio, video şi chat textual.

Aplicaţiilor web 2.0 descrise pe scurt mai sus, profesorul modern poate adăuga oricând

în panoplia sa de instrumente pentru integrarea TIC în conţinuturile educaţionale şi altele mai

vechi, deci şi mai bine cunoscute, cum ar fi suita de birotică OpenOffice (Writer, Calc,

Impress, Draw, Base, Math), programul open-source PDF Creator, platforma Skype pentru

http://www.scribd.com/

http://www.screentoaster.com/

http://www.mediafire.com/

http://www.animoto.com/

http://www.wiziq.com/




88

comunicaţii de tip Voice over IP (VoIP), Google Desktop pentru extinderea facilităţilor

specifice ale motorului de căutare în spaţiul propriului computer, aplicaţia multiplatformă

Nvu Open source pentru crearea de conţinut web, Google Earth şi Google Maps pentru

facilităţile de navigare şi localizare geografică, softul free pentru editare de imagine GIMP,

Audacity, poate cel mai bun instrument pentru înregistrare şi editare de sunet, bătrânul editor

de imagini Windows Movie Maker, antivirusul gratuit Avast Home Edition şi anti spam-ul

Spybot Search and Destroy, utilitarul pentru back-up on-line şi sincronizare de fişiere Mozy,

instrumentul pentru elaborarea testelor de evaluare Hot Potatoes şi multe, multe altele.

În completare la sugestiile de mai sus, vă propunem şi un clasament al celor mai

eficiente instrumente web pentru învăţare, aşa cum le percep utilizatorii.

Top 100 de instrumente de învăţare 2014 – este rezultatul studiului Annual Learning

Tools Survey, ediţia a 8-a, întocmit de către Jane Hart prin colectarea voturilor a 1038

profesionişti din educaţie din 61 de ţări şi publicat la 22 septembrie 2014.

Redam mai jos, într-un format tabular, primele 50 de poziţii din acest cuprinzător şi

intresant studiu:

L

o

c

u

l

Clasări

anterioare

Nume /

Destinaţie

Caracteristici

Logo

Cost/

Disponibil/

Site

1 2013: 1

2012: 1

2011: 1

Twitter

microblogging

Serviciu de social networking şi

micro-blogging, care permite

utilizatorilor să trimită şi să

recepţioneze mesaje text (tweets) cu

lungimi de pâna la 140 caractere

gratuit

on-line

www.twitter.com

2 2013: 2

2012: 3

2011: 3

Google

Docs/Drive

suită de birou on-

line

Google oferă gratuit servicii de

procesare text, calcul tabelar,

prezentări grafice, formatarea şi

stocarea datelor. Se poate lucra

individual sau colaborativ, se pot

importa documente din MS Office şi

Open Office. Uzual este referit ca

Google Drive.

gratuit

on-line

www.google.com/docs

3 2013: 3

2012: 2

2011: 2

YouTube

găzuire/partajare

video

Cel mai mare site free pentru video

sharing, unde utilizatorii pot încărca,

viziona sau partaja clipuri video.

gratuit

on-line/apps

www.youtube.com

4 2013: 5

2012: 8

2011: 19

Powerpoint

Prezentări grafice

Componenta pentru realizarea de

prezentări grafice inclusă in suita MS

Office

comercial/free trial

download/on-line

(office 365)

office.microsoft.com

/powerpoint




89

5 2013: 4

2012: 4

2011: 15

Google Search

motor de căutare

web

Motor de cautare foarte puternic,

considerat multă vreme drept unic şi

suficient instrument util de e-

learning

gratuit

on-line

www.google.com

6 2013: 8

2012: 5

2011: 5

WordPress

instrument blogging

O platformă pentru blogging,

gratuită şi uşor de utilizat. Poate fi

utilizată pentru crearea de site-uri

web (wordpress.org). Considerat cel

mai popular instrument pentru

blogging.

gratuit

download/on-line

www.wordpress.com

7 2013: 7

2012: 6

2011: 6

Dropbox

sincronizare fişiere

Serviciu pentru free-hosting fişiere,

care oferă stocate în cloud,

sincroniyare de fişiere şi software

client. Un fişier plasat în Dropbox va

fi disponibil de pe oricare altul pe

care este instalată aplicaţia.

gratuit/versiune

premium

online/download/apps

www.dropbox.com

8 2013: 6

2012: 12

2011: 17

Evernote

bloc notes

Familie de produse destinate

evidenţei tuturor ideilor, proiectelor

şi experienţelor plasate pe toate

ordinatoarele, telefoanele si tabletele

utilizatorului. Informaţiile sunt

capturate facil, indiferent de mediu.

gratuit/versiune

premium

download/on-line

evernote.com

9 2013: 9

2012: 9

2011: 14

Facebook

site de social

networking

Gazda celei mai mari reţele sociale

din lume (peste un miliard de

membri). Permite crearea de profiluri

personale, efectuarea de conexiuni,

partajarea de interese, afiliere la

grupuri etc.

gratuit

on-line/apps

www.facebook.com

1

0

2013: 23

2012: 12

2011: 21

LinkedIn

social networking

profesional

Reţeaua socială orientată pe business

cea mai apreciată de de comunitatea

profesionistilor.

gratuit/versiune

premium

on-line/apps

www.linkedin.com

1

1

2013: 10

2012: 17

2011: 26

Google +

/Hangouts serviciu de social

networking

Serviciu de social network

administrat de Google. Google

Hangouts este un spaţiu popular

pentru reuniuni şi evenimente video.

gratuit

on-line/apps

plus.google.com

1

2

2013: 11

2012:11

2011:8

Moodle

sistem de

management al

cursurilor

Platformă open source pentru

gestiunea cursurilor, cu facilităţi

LMS

gratuit, open source

download

www.moodle.org

1

3

2013: 15

2012: 14

2011: 7

Prezi

prezentări grafice

Permite construcţia unor prezentări

neliniare de tip hartă scalabilă

conţinând cuvine, imagini, video,

linkuri

gratuit/versiuni

premium

online/Viewer App

www.prezi.com

1

4

2013: 22

2012: 36

2011: -

Pinterest

panou de afişaj

virtual

Permite organizarea şi partajarea

imaginilor găsite pe web

gratuit

on-line/apps

www.pinterest.com




90

1

5

2013: 16

2012: 13

2011: 9

Slideshare

partajarea

prezentărilor

O locaţie pentru stocarea, marcarea

şi partajarea prezentărilor grafice

gratuit

hosted

www.slideshare.net

1

6

2013:18

2012: 15

2011: 12

Blogger

instrument blogging

Un mijloc simplu şi rapid de a

concepe şi publica un blog

gratuit

hosted

www.blogger.com

1

7

2013: 17

2012:19

2011: 42

Word

editor de texte

Componenta a suitei birotice MS

Office. Variantă disponibilă on-line

în Office 365.


download

www.microsoft.com

/word

1

8

2013: 14

2012: 10

2011: 11

Wikipedia

enciclopedie on-

line

Enciclopedie on-line, cu articole

scrise colaborativ. Oricine poate

contribui sau edita articole.

gratuit

on-line/apps

www.wikipedia.org

1

9

2013: 19

2012: -

2011: -

Feedly

RSS reader

Organizeaza, citeşte şi partajeză site-

uri favorite.Opţiuni multiple şi apps

pentru mobil.

gratuit/versiuni

premium

on-line/apps

feedly.com

2

0

2013: 21

2012: 18

2011: 13

Diigo

instrument pentru

social bookmarking

Un instrument de adnotare socialp

care permite marcarea vizuală a

paginilor şi partajarea marcajelor

gratuit/versiuni

premium

on-line/apps

www.diigo.com

2

1

2013: 24

2012: 37

2011: 46

Articulate

creare suport e-

learning

Soft pentru crearea de suport e-

learning, include Articulate Studio

(Presenter, Engage şi Quizmaker),

cat şi nou lansata Articulate

Storyline. Articulate Online asigură

managementul activităţii de e-

learning.

comercial/free trials

download/on-line

www.articulate.com

2

2

2013: 33

2012: 29

2011: 29

Audacity

audio podcasting

Program open-source pentru

inregistrare, mixare şi editare audio

gratuit, open source

download

audacity.sourceforge.nt

2

3 2013: 28

2012: 28

2011: 28

Camtasia Studio

instrument

screencasting

Program pentru capturi ecran, care

pot fi apoi editate şi asamblate apoi

în prezentări video de calitate

comercial

download

www.techsmith.com

/camtasia.asp

2

4

2013: 20

2012: 20

2011: 31

Yammer platforma social

network

Platformă de intreprindere pentru

social networking, propusă de

Microsoft

partial free

on-line/apps

www.yammer.com

2

5

2013: 13

2012: 7

2011: 4

Skype

Mesagerie

instant/Comunicare

prin voce

Serviciu gratuit, gestionat de

Microsoft, pentru conversaţii voce de

tip apel telefonic şi mesagerie text

Gratuit pentru

computer-computer

Desktop şi Mobile Apps

www.skype.net

2

6 2013: 25

2012: 25

2011: 30

TedTalks/Ed

site specializat

TED este organizatie non-profit

dedicata conferintei anuale Ideas

Worth Spreading, premiului anual

TED şi evenimentelor locale TED.

TED Ed conţine lecţii care merită

partajate

gratuit

on-line/apps

www.ted.com

ed.ted.com

2

7

2013: 26

2012: 35

2011: 45

Google Chrome

navigator web

Dispune de numeroase plugins şi

extensii pentru funcţionalităţi noi.

gratuit

download www.google.com/chro

me




91

2

8

2013: 35

2012: 52

2011: -

Google Scholar motor de căutare

specializat

Ofera un mijloc simplu pentru

căutări cuprinzătoare ale

documentelor academice.

gratuit

on-line

scholar.google.com

2

9

2013: 23

2012: 24

2011: 33

Scoopit platformă social

media de publishing

Utilizatorii baleiază conţinuturile lor

favorite şi apoi le patajează cu

ajutorul acestei platforme

gratuit/versiune

premium

on-line

www.scoopit.com

3

0

2013: 31

2012: 42

2011: 47

Snagit captură ecran

Permite preluarea unei imagini sau

clip video de pe ecranul

computerului, adăugarea unor efecte

şi partajarea rezultatelor.


download

www.techsmith.com

/snagit.html 3

1

2013: 32

2012: 27

2011: 20

Gmail

Web mail

Serviciu e-mail gratuit furnizat de

Google. Face parte şi din suita

Google Apps.

gratuit

hosted

mail.google.com

3

2

2013: 30

2012: 32

2011: 59

Adobe Connect soft pentru web

conferencing

Este cel mai apreciat soft ce permite

organizarea pe web a întalnirilor tip

videoconferinţă


desktop

www.adobe.com/pro

ducts/

adobeconnect.html

3

3

2013: 37

2012: 43

2011: 48

Adobe Captive e-learning

authoring software

Permite crearea rapidă şi mentenanţa

interactivă de conţinut e-learning.


desktop

www.adobe.com/pro

ducts/

captivate.html

3

4

2013: 36

2012: 61

2011: -

Flipboard magazin

Magazin social, disponibil pentru

iPad, iPhone şi Android

gratuit

Mobile Apps

www.flipboard.com

3

5

2013: 78

2012: 72

2011: 82

Kindle&App e-book reader

Kindle este un dispozitiv e-reader

dezvoltat de Amazon. Pentru lectura

unei e-book sunt disponibile

aplicaţiile Kindle desktop mobile

apps

dispozitiv comercial

Kindle App gratuit

www.amazon.com

/kindle

3

6

2013: 39

2012: 49

2011: 69

Outlook client e-mail

Client de e-mail, componentă a suitei

MS Office

comercial-free trial

download

www.microsoft.com

/outlook

3

7

2013: 46

2012: -

2011: -

iSpring e-learning software

Propune o gamă de instrumente

pentru e-learning, incluzând iSpring

Presenter, iSpring Pro, iSpring

QuizMaker şi iSpring Suite.

comercial/free trials

download

www.ispringsolutions.

com

3

8

2013: 38

2012: -

2011: -

Coursera platformă e-

learning

Coursera este o companie

educaţională, având parteneriate cu

universităţi de top pentru furnizarea

gratruităde MOOC (massive open

on-line courses)

gratuit

on-line

www.coursera.com

3

9 2013: 47

2012: 41

2011: 73

Hootsuite social media

dashboard

Acest tablou de bord asigură

monitorizarea menţiunilor , a

traseelor de navigare, programarea

actualizărilor, a sarcinilor şi

mesajelor

gratuit

on-line/apps

www.hootsuite.com

http://www.techsmith.com/snagit.html

http://www.techsmith.com/snagit.html

http://www.adobe.com/products/adobeconnect.html



http://www.adobe.com/products/captivate.html






92

4

0

2013: 41

2012: 56

2011: 74

Khan Academy platformă e-

learning

Conţine o colecţie atent organizată

de clipuri video educaţionale care

acopera curricula de Matematici,

Ştiinţe, Economie şi Finanţe,

Informatică

gratuit

on-line/apps

www.khanacademy.

com

4

1

2013: 29

2012: 22

2011: 46

Edmodo platforma socială

Platformă socială privată pentru

profesori şi elevi, destinată parajării

de fişiere, idei, evenimente, impresii.

gratuit

on-line/mobile apps

www.edomodo.com

4

2

2013: 42

2012: 53

2011: -

AdobePhotoshop editor grafic

Instrumentul profesional preferat

pentru editare foto, grafică şi web

design


download www.adobe.com/prod

ucts/photoshop

4

3

2013: 54

2012: 81

2011: 81

Excel soft spreadsheet

Editor de foi de calcul tabelar,

componentă a suitei birotice MS

Office


download/on-line

(Office 365) office.microsoft.com/e

xcel

4

4

2013: 70

2012: 38

2011: 38

Google Maps atlas geografic

Orice loc de pe pământ este

cartografiat şi fotografiat din satelit,

putând fi vizualizat cu zoom,

panoramare, perspectiva, 3D etc. Pot

fi construite itinerarii, evidenţiate

puncte de interes, incărcate harţi pe

site+uri web.

gratuit

on-line

maps.google.com

4

5

2013: 84

2012: 73

2011: -

Zite news reader

Lector Usenet configurabil ca

magazin social. Probabil Flipboard il

va exclude de pe piaţă.

.

gratuit/opţiune

premium

on-line

www.zite.com

4

6

2013: -

2012: -

2011: -

Powtoon prezentări on-line

Instrument soft on-line destinat

realizării prezentărilor video

animate, deopotrivă pentru educaţie

sau business

gratuit/opţiune

premium

on-line

www.powtoon.com

4

7 2013: 34

2012: 34

2011: 44

iPad&Apps dispozitiv+aplicaţii

Produsul Apple (împreună ci iPad

Mini), împreună cu gama enormă de

apps disponibile, a devenit un

dispozitiv popular pentru studiu.

iPad-comercial,

apps-gratuite şi

comerciale

download apps www.apple.com/ipad

4

8

2013: 57

2012: 72

2011: 54

Padlet online noticeboard

Numit anterior Wallwisher şi cumva

similar cu Post-it, permite realizarea

on-line a unor panouri de afişaj şi

difuzarea de anunţuri.

gratuit

on-line

www.padlet.com

4

9

2013: 49

2012: 76

2011: 90

Pocket captor de pagini

web

Anterior numit Readit later, salvează

pagini web pe computer sau telefon

pentru a fi consultate off-line

ulterior.

versiuni

comercial/free

online/download

www.getpocket.com

5

0 2013: 50

2012: 67

2011: 69

Udutu soft pentru course

authoring

Permite crearea facilă şi rapidă a

unui curs on-line, gfie individual, fie

în colaborare. Este disponibil si un

Udutu LMS.

parţial free

on-line

www.udutu.com

http://www.adobe.com/products/photoshop

http://www.adobe.com/products/photoshop

http://office.microsoft.com/excel

http://office.microsoft.com/excel

http://c4lpt.co.uk/top100tools/ipad-and-apps/www.apple.com/ipad

http://c4lpt.co.uk/top100tools/ipad-and-apps/www.apple.com/ipad




93

BIBLIOGRAFIE

1. Brut, Mihaela (2006). Instrumente pentru e-learning. Ghidul informatic al profesorului modern, Editura

Polirom, Iaşi.

2. Glava, Cătălin (2009). Formarea competenţelor didactice prin intermediul e-learning. Modele teoretice şi

aplicative, Editura Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj Napoca.

3. Gorghiu, L. M., Brezeanu, I., Gorghiu, G. (2012). Tehnici şi metode de integrare ale tehnologiei informaţiei şi

a comunicaţiilor în educaţia preuniversitară. Valahia University Press, Târgovişte.

4. Anghel, T. (2007) – Instrumente web 2.0 utilizate în educaţie, Editura Albastră, Cluj-Napoca.

5. Brezeanu, I. - coordinator (2012). Profesionalizarea carierei didactice-noi competenţe pentru actori ai

schimbărilor în educaţie din judeţele Dâmboviţa şi Buzău, Valahia University Press, Târgovişte.

6. *** - http://c4lpt.co.uk/ The Top 100 Tools for Learning 2014 list , consultat in septembrie 2014

http://c4lpt.co.uk/

http://c4lpt.co.uk/top100tools/




94

CAPITOLUL 6

INSTRUMENTE WEB 2.0 ADECVATE PENTRU PROFESORII DE

MATEMATICĂ ŞI ŞTIINŢE

Efectuând o o banală căutare tematică pe Internet, vom găsi nenumărate site-uri web

destinate activităţilor de e-learning şi destinate profesorilor.

Prin intermediul acestora, puteţi ajunge în locuri pe unde niciun profesor de ştiinţe n-a

trecut. Puteţi descoperi informaţii utile în aceste noi site-uri şi le puteţi integra în planurile

proprii de lecţii. Exemplele de mai jos reprezintă o selectie minimală şi subiectivă şi sunt

destinate (dar nu exclusiv) în primul rând profesorilor de ştiinte, pentru ca ei se numără,

printre mulţi alţii, printre cei care caută să descopere fenomene necunoscute, alaturi de

cuvinte sau civilizaţii. Iar alături de ei vom găsi adeseori, de bună seamă, elevii, cel puţin pe

cei pasionaţi de ştiinţe. În consecinţă, alegerile din lista de site-uri de mai jos pot fi făcute

împreună, dascăli şi discipoli.

Ştiinţe generale (care acoperă mai multe domenii)

Exploratorium

Site web oficial al muzeului ştiinţei, artei şi percepţiei umane Exploratorium, din San

Francisco. Acesta include materiale şi activităţi pentru o varietate de subiecte, de la

astronomie şi cucerirea spaţiului pâna la anatomia corpului uman.

How Stuff Works

How Stuff Works explică cum lucrează anumite lucruri. Se poate afla orice, de la

gaurile negre la ventilatorul Dyson fără elice...

Extreme Science

Care este cel mai mare carnivor din ocean? Cât de mare poate fi o tarantula? Cum se

explică frigul antarctic? Să ştim totul despre animale sau locuri extreme din toată lumea.

Federal Resources for Educational Excellence

http://www.exploratorium.edu/

http://www.howstuffworks.com/

http://www.extremescience.com/

http://www.free.ed.gov/subjects.cfm?subject_id=41




95

Resurse ştiinţifice în liber acces furnizate de U.S. Department of Education. Se pot găsi

materiale din domeniile Ştiinţe Aplicate, Ştiinţele Pământului, Fizică, Ştiinţele Vieţii, Ştiinţele

Spaţiului şi altele.

Nova

Repertoriu informaţional video pentru cele mai apreciate seriale ştiinţifice de

televiziune, clasificate în următoarele categorii: lumi antice, corpul şi creierul, evoluţionismul,

militare şi spionaj, natura, fiyică şi matematici, planeta Terra, spaţiul şi zborul, tehnologii şi

inginerie.

BBC Science

Vizualizarea unora dintre cele mai bune documentare BBC Science.

MadSciNet

Utilizează un motor de căutare în arhive pentru a găsi răspunsuri la peste 36,000 de

întrebări din domeniul ştiinţific.

Science Learning Network

Science Learning Network este site-ul web al unui consorţiu de muzee care furnizează

materiale pedagogice asupra structurilor, oceanelor, meteo, pH, atomi şi altele.

Khan Academy

Furnizează lecţii ştiinţifice free în domeniile biologiei, chimiei, medicinei, fizicii,

cosmologiei şi astronomiei, informaticii şi altele.

Great Thinkers and Visionaries

Se pot găsi biografii detaliate ale unor oameni de ştiinţă, inventatori şi teoreticieni

celebri.

Frank Potter’s Science Gems

Pe acest site sunt listate peste 14000 de resurse ştiinţifice on-line, clasificate pe teme şi

nivel de invăţământ.

Learner Interactives

Educatorii furnizează lecţii reale interactive şi activităţi de tip amuzament din fizică,

biologie, ciclurile naturii etc.

Why Files Classroom Activities

Why Files conţine numeroase activităţi în clasă corelate prin cuvinte cheie cu lumea

reală şi cu subiecte de stringentă actualitate.

Science Dictionary

http://www.pbs.org/wgbh/nova/

http://www.bbc.co.uk/science/

http://www.madsci.org/

http://www.sln.org/

http://www.khanacademy.org/

http://www.lucifer.com/~sasha/thinkers.html

http://www.sciencegems.com/

http://www.learner.org/interactives/

http://whyfiles.org/category/cap/?orderby=rand

http://www.sciencedictionary.org/




96

Reprezintă principala sursă pentru definiţii ale termenilor ştiinţifici. Fiecare termen este

separat printr-un câmp.

The Internet Encyclopedia of Science

Enciclopedia on-line lui David Darling seamănă oarecum cu Wikipedia. Ea conţine mii

de definiţii detaliate pentru diferite cuvinte din domeniul ştiinţelor.

Scanning Electron Microscope

Este un site web aparţinând Museum of Science din Boston care realizează simularea

unui microscop electronic cu baleiaj. Pot fi vizualizate astfel o serie de imagini spectaculoase,

fara a avea acces la un microscop real.

Great Science Videos

O colecţie de filme pentru profesorii de ştiinţe, tratând subiecte de la astronomie şi

călătorii spaţiale la biologie şi chimie.

National Science Teachers Association

Site-ul web oficial al organizaţiei National Science Teachers Association pune la

dispoziţie o varietate de resurse pentru ştiinţă, pentru nivelurile de învăţământ elementar,

gimnazial şi liceal.

Science Clips

Descoperiţi zeci de jocuri ştiinţifice interactive pentru copii de 5-11 ani.

Scientists @ the Smithsonian

Dacă elevii dumneavoastă vor să devină oameni de ştiinţă, indrumaţi-i spre Visit

Scientists @ the Smithsonian pentru a vedea interviuri cu oameni de ştiinţă reali, care prezintă

propriile lor experienţe profesionale şi planuri de viitor.

MythBusters: Myth or Fact?

Stimulaţi curiozitatea elevilor la debutul unui nou semestru solicitându-le completarea

unor chestionare de tip mit sau realitate.

SciScho YouTube Channel

Hank, un profesor de ştiinţe excentric, postează clipuri video educaţionale pe Youtube.

Acestea nu sunt clipuri convenţionale, având un anumit grad de umor.

Museum of Science

O colecţie de demonstraţii digitale, constând din prezentări video şi audio ce acoperă

mai multe domenii diferite, începând cu nanomateriale şi ajungând la surse de ecergie

regenerabile din Egiptul antic...

http://www.daviddarling.info/encyclopedia/ETEmain.html

http://www.mos.org/sln/sem/

http://www.openculture.com/science_videos

http://www.nsta.org/

http://www.bbc.co.uk/schools/scienceclips/index_flash.shtml

http://www.smithsonianeducation.org/scientist/index.html

http://dsc.discovery.com/fansites/mythbusters/quiz/quiz.html

http://www.youtube.com/user/scishow

http://www.mos.org/museum-online




97

Teachers Pay Teachers

Un site conţinând mii de resurse ştiinţifice de calitate pentru profesori. Din pacate

accesul pe site nu este gratuit.

Buletine ştiinţifice

Un numar mare de buletine ştiinţifice periodice oferă o gamă largă de resurse

pedagogice pentru profesorii de ştiinţe. Dintre acestea menţionăm: Scientific American,

National Geographic, Nature, PopSci, NY Times Science, CNN Science and Technology.

Fizică

The Atoms Family

Acest site amuzant ne invaţă despre conservarea energiei, lumină şi atomi prin

intermediul mumiilor, vampirilor şi altor monştri.

PhysLink Reference

Descoperiţi pe PhysLink’s Reference secţiuni pentru facilitarea informării în constante

astrofizice, coeficienţi de frecare, particule nucleare, unităţi de masură şi conversii etc.

Atomic Orbitals Interactive

Oferă elevilor o reprezentare vizuală a primelor patru nivele energetice ale atomului.

States of Matter

Această demonstraţie interactivă artă elevilor diferenţele în micarea particulelor în

diferite stări ale materiei.

Rube Goldberg

Website-ul oficial al lui Rube Goldberg este spaţiul ideal pentru a găsi idei pentru

proiecte. Elevii se pot inscrie aici la un concurs naţional de maşini, dupa care vor trimite

rezultatele muncii lor.

Chimie

Amino Acids Guide

O resursă detaliată pentru informaţii despre aminoacizi, cum ar fi Glycina, Lysina,

Tryptophan şi altele.

ChemGame

Alcătuiţi top 12 oameni de ştiinţă din domeniul chimiei, prin intermediul unor jocuri

interactive despre materie şi energie, teoria atomică, echilibru termodinamic, aciyi şi baye,

chimie organică şi electrochimie.

Royal Society of Chemistry

http://www.teacherspayteachers.com/Browse/PreK-12-Subject-Area/Science

http://www.scientificamerican.com/

http://www.nationalgeographic.com/

http://www.nature.com/

http://www.nytimes.com/pages/science/

http://www.cnn.com/TECH/

http://www.miamisci.org/af/sln/

http://www.physlink.com/Reference/Index.cfm

http://www.micro.magnet.fsu.edu/electromag/java/atomicorbitals/index.html

http://www.harcourtschool.com/activity/states_of_matter/index.html

http://www.rubegoldberg.com/

http://www.aminoacidsguide.com/

http://www.chemgametutor.com/

http://www.rsc.org/Education/Teachers/index.asp




98

Pe acest website putem găsi un tabel periodic al elementelor virtual şi alte resurse

pentru profesorii de chimie.

The Comic Book Periodic Table of Elements

Vizualizaţi pagini cu benyi desenate care menţionează fiecare element. Unele dintre ele

sunt menţionate în contextul utilizării lor, ceea ce creşte eficienţa pedagogică a prezentării.

Chemical Week

Articole din Chemical Week care le oferă elevilor o idee despre modul cum chimia

poate afecta viaţa de zi cu zi.

WebElements

Oferă profesorilor un instrument on-line pentru clasificarea periodică a elementelor.

Sheffield ChemPuter

Un calculator on-line avansat pentru reţele de izotopi, procentaje de elemente,

randamente de reacţii şamd.

The Periodic Table of Videos

Prezintă tabelul periodic prin simboluri, număr atomic şi un scurt clip care

demonstrează cum este utilizat.

LennTech Periodic Table of Elements

Fiecare element din tabloul periodic LennTech are o legătură către proprietăţile sale

chimice, efectele asupra sănătăţii, impactul asupra mediului şi informaţii despre descoperitorii

său.

Ştiinţele pământului

Exploring Earth

30 de capitole numerice şi 8 unităţi de explorare a lumii ştiinţelor pământului,

cuprinzănd circuitul apei,tectonica palcilor, atmosfera, oceanele şi altele.

Oceans Alive!

Acest site furnizează o abordare detaliată a oceanelor şi a apelor, în general

Earthquakes for Kids

Site-ul web al US Geological Survey oferă elevilor informaţii despre cutremurele de

pământ.

Plate Tectonics Animations

Animaţie realizată la University of California Berkeley demonstrează cum se

deplasează continentele în timp, prin alunecarea plăcilor tectonice.

http://www.uky.edu/Projects/Chemcomics/

http://www.chemweek.com/home/

http://www.webelements.com/

http://winter.group.shef.ac.uk/chemputer/

http://www.periodicvideos.com/

http://www.lenntech.com/periodic/periodic-chart.htm

http://www.classzone.com/books/earth_science/terc/navigation/home.cfm

http://www.mos.org/oceans/

http://earthquake.usgs.gov/learn/kids/

http://www.ucmp.berkeley.edu/geology/tectonics.html




99

Animale şi viaţa acestora

ARKive

Resurse foto şi video despre specii pe cale de dispariţie. Fiecare intrare include în mod

egal o descriere a speciei şi informaţii despre aria de răspândire, habitat, biologie,

ameninţări,conservare etc.

Animal Planet

Vizionaţi filme devenite notorii prin difuzarea pe canalul Animal Planet, despre

resursele naturale ale Pământului, faună şi multe altele.

National Aquarium

Facem un tur de 360 de grade la National Aquarium, localizat în Baltimore. Site-ul

oficial oferă numeroase resurse complementare domeniului.

Life of Birds

Un website valoros pentru a învăţa despre cele mai adaptabile creaturi de pe pământ.

Animal Diversity Web

Prezintă baza de date on-line a University of Michigan, care conţine historia evoluţiei

animale, distribuţia, clasificarea şi conservarea acestora.

Invasive Species

Utilizaţi acest site pentru a vă informa despre speciile invazive şi impactul lor în

ecosistemele din lume.

Anatomie umană şi fiziologie

Inner Body

Un ghid interactiv cu 12 sisteme diferite ale corpului uman, cum ar fi sistemul digestiv,

cel imunitar, cel muscular, cel respiratoriu sau cel osos.

Atlas of the Human Body

Utilizaţi atlasul gratuit al American Medical Association pentru a ajuta elevii să

cunoască mai bine diferitele zone ale corpului uman.

Neuroscience for Kids

Explică modul de lucru al creierului uman. Se discută despre funcţiile superioare ale

creierului, despre măduva spinării, despre efectele neurologice şi despre bolile mentale.

Gray’s Anatomy of the Human Body - Bartleby

Ediţia online a Gray’s Anatomy of the Human Body oferă 13,000 articole documentate.

http://www.arkive.org/

http://animal.discovery.com/

http://www.aqua.org/

http://www.pbs.org/lifeofbirds/index.html

http://animaldiversity.ummz.umich.edu/

http://www.invasive.org/

http://www.innerbody.com/index.html

http://www.ama-assn.org/ama/pub/physician-resources/patient-education-materials/atlas-of-human-body.shtml

http://faculty.washington.edu/chudler/introb.html

http://www.bartleby.com/107/




100

ADN, genetică şi evoluţionism

Human Genome Project

Găsiţi resurse atât pentru profesori cât şi pentru elevi privind Human Genome Project,

finalizat in 2003.

Learn.Genetics

Website al University of Utah cu materiale de calitate pentru a învăţa despre ADN,

sinteza proteinelor, ereditate, mutaţii şi altele. Gasiţi şi o activitate interesantă: construiti o

molecula de ADN.

DNA From the Beginning

Oferă resurse şi animaţii pentru 75 de experimente făcute în genetica modernă.

DNA Zoom

Ajută elevii să descopere blocurile componente ale ADN prin yoom la nivel

microscopic. Această activitate interactivă este disponibilă în 2D şi 3D.

Darwin: Who Wants to Live a Million Years? Game

Este un joc despre selecţia naturală. Jucat în clasă, permite elevilor să creeye specii care

să supraviţuiască un milion de ani!

BIBLIOGRAFIE

1. Brut, Mihaela (2006). Instrumente pentru e-learning. Ghidul informatic al profesorului modern, Editura

Polirom, Iaşi.

2. Glava, Cătălin (2009). Formarea competenţelor didactice prin intermediul e-learning. Modele teoretice şi

aplicative, Editura Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj Napoca.

3. Gorghiu, L. M., Brezeanu, I., Gorghiu, G. (2012). Tehnici şi metode de integrare ale tehnologiei informaţiei

şi a comunicaţiilor în educaţia preuniversitară. Valahia University Press, Târgovişte.

4. Anghel, T. (2007) – Instrumente web 2.0 utilizate în educaţie, Editura Albastră, Cluj-Napoca.

5. Brezeanu, I. - coord. (2012). Profesionalizarea carierei didactice-noi competenţe pentru actori ai

schimbărilor în educaţie din judeţele Dâmboviţa şi Buzău, Valahia University Press, Târgovişte.

6. *** - http://c4lpt.co.uk/ The Top 100 Tools for Learning 2014 list , consultat in septembrie 2014

http://www.ornl.gov/sci/techresources/Human_Genome/home.shtml

http://learn.genetics.utah.edu/

http://www.dnaftb.org/

http://www.biotechnologyonline.gov.au/popups/int_dnazoom.html

http://science.discovery.com/interactives/literacy/darwin/darwin.html

http://c4lpt.co.uk/

http://c4lpt.co.uk/top100tools/

AEWEB

Documents

Transcript of AEWEB